MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 50/2018

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 186 (XXX) - Nr. 50         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 18 ianuarie 2018

 

SUMAR

 

LEGI ŞI DECRETE

 

14. - Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind actele de stare civilă şi actele de identitate ale cetăţenilor români

 

29. - Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind actele de stare civilă şi actele de identitate ale cetăţenilor români

 

25. - Lege pentru completarea anexei nr. 1 la Legea pomiculturii nr. 348/2003

 

42. - Decret privind promulgarea Legii pentru completarea anexei nr. 1 la Legea pomiculturii nr. 348/2003

 

26. - Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 29/2017 pentru înfiinţarea Centrului Naţional de Management al Apei Grele

 

43. - Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 29/2017 pentru înfiinţarea Centrului Naţional de Management al Apei Grele

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

939/2017. - Hotărâre privind aprobarea modelului steagului comunei Jegălia, judeţul Călăraşi

 

961/2017. - Hotărâre privind aprobarea modelului steagului comunei Cornu, judeţul Prahova

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

10. - Ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale pentru aprobarea Procedurii de recunoaştere a operatorilor economici care desfăşoară activităţi privind fabricarea zahărului din sfeclă de zahăr şi/sau din rafinarea zahărului brut din trestie

 

LEGI SI DECRETE

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

 

LEGE

privind aprobarea Ordonanţei de urgenţa a Guvernului nr. 33/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind actele de stare civilă şi actele de identitate ale cetăţenilor români

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Art. I. - Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33 din 28 iunie 2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind actele de stare civilă şi actele de identitate ale cetăţenilor români, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 30 iunie 2016, cu următoarele modificări şi completări:

1. La articolul I punctul 2, alineatul (2) al articolului 142 se modifică şi va avea următorul cuprins:

(2) în situaţia prevăzută la alin. (1), întocmirea actului de naştere se face pe baza documentelor prevăzute la art. 141 alin. (2) sau (3), precum şi a verificărilor stabilite prin hotărâre a Guvernului.1

2. La articolul I punctul 2, după alineatul (2) al articolului 142 se introduc trei noi alineate, alineatele (21)-(23), cu următorul cuprins:

„(21) Dacă nu există certificat medical constatator al naşterii, actul de naştere se întocmeşte pe baza celorlalte documente prevăzute la art. 141 alin. (2) sau (3), a expertizei medico-legale cu privire la data naşterii, în format an, lună, zi şi sexul persoanei, şi a declaraţiei de recunoaştere a mamei potrivit art. 408 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare.

(22) în lipsa declaraţiei de recunoaştere a mamei, actul de naştere se întocmeşte fără a se completa rubricile referitoare la părinţi. În acest caz, numele de familie şi prenumele se stabilesc prin dispoziţie emisă în termen de 5 zile de la data solicitării de către primarul unităţii administrativ-teritoriale unde se înregistrează naşterea.

(23) Expertiza medico-legală prevăzută la alin. (21) se efectuează în mod gratuit.”

3. La articolul I, după punctul 7 se introduc cinci noi puncte, punctele 8-12, cu următorul cuprins:

„8. La articolul 41, alineatele (5) şi (51) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

«(5) Transcrierea certificatelor/extraselor de stare civilă/extraselor multilingve ale actelor de stare civilă privind cetăţenii români care nu au avut niciodată domiciliul în România, cu excepţia celor care au redobândit sau cărora li s-a acordat cetăţenia română, în temeiul art. 10 şi 11 din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se face cu aprobarea primarului sectorului 1 al municipiului Bucureşti şi cu avizul prealabil al şefului Direcţiei Publice de Evidenţă a Persoanelor şi Stare Civilă a Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti, în termen de 60 de zile de la data depunerii cererii de transcriere.

(51) Transcrierea certificatelor/extraselor de stare civilă/extraselor multilingve ale actelor de stare civilă privind cetăţenii care au redobândit sau cărora li s-a acordat cetăţenia română în temeiul art. 10 şi 11 din Legea nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi care nu au avut niciodată domiciliul în România se face în termen de 60 de zile de la depunerea cererii, după cum urmează:

a) cu aprobarea primarilor sectoarelor municipiului Bucureşti şi cu avizul prealabil al şefilor serviciilor publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor ale sectoarelor municipiului Bucureşti;

b) cu aprobarea primarilor municipiilor reşedinţă de judeţ şi cu avizul prealabil al şefilor serviciilor publice comunitare judeţene de evidenţă a persoanelor.»

9. La articolul 41, după alineatul (51) se introduc trei noi alineate, alineatele (52)-(54), cu următorul cuprins:

«(52) Persoanele care au redobândit sau cărora li s-a acordat cetăţenia română şi care au avut domiciliul în România depun cererea de transcriere a certificatelor/extraselor de stare civilă/extraselor multilingve ale actelor de stare civilă la Serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor/primăria unităţii administrativ-teritoriale pe raza căruia/căreia se află:

a) ultimul loc de domiciliu avut în ţară, înainte de pierderea cetăţeniei române;

b) adresa imobilului în care a locuit înainte de dobândirea cetăţeniei române, înscrisă în documentul eliberat de structura pentru imigrări.

(53) înscrierea certificatelor/extraselor de stare civilă/ extraselor multilingve ale actelor de stare civilă privind cetăţenii care au redobândit sau cărora li s-a acordat cetăţenia română se face în termen de 60 de zile de la depunerea cererii, cu aprobarea şefilor misiunilor diplomatice ori ai oficiilor consulare, în cazul în care actele sau faptele de stare civilă s-au produs şi s-au înregistrat în prealabil la autoritatea din statul în care acestea s-au produs, iar statul în care s-au produs şi s-au înregistrat actele sau faptele de stare civilă se află în circumscripţia misiunii diplomatice ori al oficiului consular al României.

(54) în situaţiile prevăzute la alin. (51)-(53) cererea de transcriere/înscriere a certificatelor/extraselor de stare civilă/extraselor multilingve ale actelor de stare civilă se depune, personal, de către titulari sau reprezentanţii legali ai acestora, în termen de 90 de zile de la data depunerii jurământului de credinţă faţă de România. Pentru minori cererea de transcriere/Înscriere poate fi depusă de către unul dintre părinţi sau, după caz, de reprezentantul lor legal, iar cei care au împlinit vârsta de 14 ani pot solicita şi personal.»

10. La articolul 41, după alineatul (61) sa introduc două noi alineate, alineatele (62) şi (63), cu următorul cuprins:

«(62) Certificatele de naştere/extrasele de naştere/extrasele multilingve ale actelor de naştere emise de autorităţile străine, prin care s-a stabilit o altă filiaţie decât cea prevăzută de legea română, se transcriu/înscriu în registrele de stare civilă cu aplicarea dispoziţiilor art. 414 alin. (1) şi art. 449 din Legea nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare.

(63) În cazurile prevăzute la alin. (62), la rubrica menţiuni din actul şi certificatul de naştere se înscrie:

a) în actul de naştere: „Act transcris/înscris în conformitate cu dispoziţiile art. 414 alin. (1) şi art. 449 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare”;

b) în certificatul de naştere: „Act transcris/înscris în conformitate cu dispoziţiile art. 414 alin. (1) şi art. 449 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare. Certificatul este valabil doi ani de la data eliberării.”»

11. La articolul 63, litera e) a alineatului (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

«e) neprezentarea certificatelor/extraselor de stare civilă/extraselor multilingve ale actelor de stare civilă eliberate de autorităţile străine ofiţerului de stare civilă din cadrul serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor/primăriei unităţii administrativ-teritoriale/misiunii diplomatice sau al oficiului consular al României competent, pentru transcrierea/înscrierea în registrele de stare civilă române, în termenele prevăzute la art. 41 alin. (3) şi (54);».

12. La articolul 76, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:

«(2) Registrele de stare civilă aflate în uz, precum şi cele aflate în stoc vor fi folosite până la epuizare.»“

4. La articolul II punctul 4, alineatul (1) al articolului 34 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 34. - (1) Pentru persoanele fizice care nu posedă act de identitate şi sunt internate sau primite spre îngrijire ori găzduire în instituţii de ocrotire/centre de servicii sociale sau în centre educative se eliberează acte de identitate în care se înscrie domiciliul sau reşedinţă la adresa instituţiei ori centrului respectiv.”

5. La articolul II, după punctul 4 se introduce un nou punct, punctul 5, cu următorul cuprins:

„5. La articolul 34, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:

«(11) Dovada adresei de domiciliu sau de reşedinţă se face cu declaraţia scrisă a conducătorului instituţiei sau centrului ori a persoanei abilitate de acesta, pentru situaţiile în care aceste instituţii se află în administrarea autorităţilor administraţiei publice locale. Pentru celelalte situaţii, dovada adresei de domiciliu sau de reşedinţă se face în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1).»“

Art. II. - Anexele nr. 1A şi 2A din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 743 din 2 noiembrie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se înlocuiesc cu anexele nr. 1 şi 2 la prezenta lege.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,

PREŞEDINTELE SENATULUI

PETRU-GABRIEL VLASE

CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

 

Bucureşti, 12 ianuarie 2018.

Nr. 14.

 

ANEXA Nr. 11)

(Anexa nr. 1A la Legea nr. 119/1996)

 

 

COMUNEI

PRIMĂRIA

ORAŞULUI

 

MUNICIPIULUI ..........................................

 

ACT DE NAŞTERE Nr. .................

din: anul ................. luna ................. ziua .................

 

 

 

CODUL NUMERIC PERSONAL

 

 

MENŢIUNI:

 

|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|

 

 

 

 

SAALLZZNNNNNC

 

 

 

DATE PRIVIND COPILUL:

 

Numele de familie

 

 

Prenumele

 

 

Data naşterii

Anul

Luna

Ziua

 

 

 

Locul naşterii

Comuna, oraşul, municipiul

Judeţul

 

 

Sexul

Cetăţenia

Naţionalitatea

 

 

 

 

DATE PRIVIND PĂRINŢII

TATA

MAMA

Cod numeric personal

 

|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|

|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|

Numele de familie

 

 

 

Prenumele

 

 

 

Data naşterii

anul

luna

ziua

anul

luna

ziua

 

 

 

 

 

 

 

Locul

naşterii

Comuna

Oraşul

Municipiul

 

 

Judeţul

 

 

Cetăţenia

 

 

Naţionalitatea

 

 

Domiciliul

Comuna, oraşul, municipiul, strada, numărul

 

 

Judeţul

 

 

 

Declarantul ............................................, în calitate de .................................... domiciliat în (comuna, oraşul, municipiul) ...................................., strada .................................... nr. ...., judeţul .................................... a prezentat certificatul medical constatator al naşterii nr. ......................, eliberat de  ............................................, din care rezultă că s-a născut un copil  ............................................

 

Semnături:

 

............................................

............................................

Ofiţer de stare civilă

Declarant

L.S.

 

CERTIFICATE ELIBERATE:

 

1) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.

 

 

ANEXA Nr. 21)

(Anexa nr. 2A la Legea nr. 119/1998)

 

 

AMBASADA

 

CONSULATUL ROMÂNIEI LA ..........................................

 

ACT DE NAŞTERE Nr. .................

din: anul ................. luna ................. ziua .................

 

 

 

CODUL NUMERIC PERSONAL

 

 

MENŢIUNI:

 

|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|

 

 

 

 

SAALLZZNNNNNC

 

 

 

DATE PRIVIND COPILUL:

 

 

Numele de familie

 

 

Prenumele

 

 

Data naşterii

Anul

Luna

Ziua

 

 

 

Locul naşterii

Comuna, oraşul, municipiul

Judeţul

 

 

Sexul

Cetăţenia

Naţionalitatea

 

 

 

 

DATE PRIVIND PĂRINŢII

TATA

MAMA

Cod numeric personal

 

|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|

|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|

Numele de familie

 

 

 

Prenumele

 

 

 

Data naşterii

anul

luna

ziua

anul

luna

ziua

 

 

 

 

 

 

 

Locul

naşterii

Localitatea

 

 

 

Judeţul

Ţara

 

 

Cetăţenia

 

 

 

Naţionalitatea

 

 

 

Domiciliul

Localitatea, strada, numărul

 

 

Judeţul

Ţara

 

 

 

 

Declarantul ............................................, în calitate de ............................................ domiciliat în (comuna, oraşul, municipiul) ............................................, strada ............................................ nr. ...., judeţul ............................................, a prezentat certificatul medical constatator al naşterii nr. ......................, eliberat de  ............................................, din care rezultă că s-a născut un copil  ............................................

 

Semnături:

 

............................................

............................................

Ofiţer de stare civilă

Declarant

L.S.

 

CERTIFICATE ELIBERATE:

 

1) Anexa nr. 2 este reprodusă în facsimil.

 

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţa a Guvernului nr. 33/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind actele de stare civilă şi actele de identitate ale cetăţenilor români

 

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind actele de stare civilă şi actele de identitate ale cetăţenilor români şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 11 ianuarie 2018.

Nr. 29.

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

 

LEGE

pentru completarea anexei nr. 1 la Legea pomiculturii nr. 348/2003

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Articol unic. - La anexa nr. 1 din Legea pomiculturii nr. 348/2003, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 300 din 17 aprilie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, la litera B, după specia „cătină” se introduce o nouă specie, specia „goji”.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,

PREŞEDINTELE SENATULUI

PETRU-GABRIEL VLASE

CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

 

Bucureşti, 15 ianuarie 2018.

Nr. 25.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

privind promulgarea Legii pentru completarea anexei nr. 1 la Legea pomiculturii nr. 348/2003

 

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea pentru completarea anexei nr. 1 la Legea pomiculturii nr. 348/2003 şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 12 ianuarie 2018.

Nr. 42.

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

 

LEGE

privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 29/2017 pentru înfiinţarea Centrului Naţional de Management al Apei Grele

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Articol unic. - Se aprobă Ordonanţa Guvernului nr. 29 din 30 august 2017 pentru înfiinţarea Centrului Naţional de Management al Apei Grele, adoptată în temeiul art. 1 pct. III.4 din Legea nr. 161/2017 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 31 august 2017, cu următoarele modificări şi completări:

1. La articolul 1, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 1. - (1) Se înfiinţează Centrul Naţional de Management al Apei Grele, instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, finanţat integral de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Energiei, specializat în managementul apei grele, material de interes nuclear.”

2. La articolul 3, după litera d) se introduce o nouă literă, litera e), cu următorul cuprins:

,,e) întocmeşte şi transmite Ministerului Energiei, până la data de 1 martie a anului următor, raportul anual de activitate care va conţine modul de îndeplinire a obligaţiilor ce îi revin conform prevederilor prezentei ordonanţe.”

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,

PREŞEDINTELE SENATULUI

PETRU-GABRIEL VLASE

CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

 

Bucureşti, 15 ianuarie 2018.

Nr. 26.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 29/2017 pentru înfiinţarea Centrului Naţional de Management al Apei Grele

 

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 29/2017 pentru înfiinţarea Centrului Naţional de Management al Apei Grele şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 12 ianuarie 2018.

Nr. 43.

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind aprobarea modelului steagului comunei Jegălia, judeţul Călăraşi

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi ale art. 2 alin. (2) şi art. 3 alin. (4) din Legea nr. 141/2015 privind arborarea şi folosirea de către unităţile administrativ-teritoriale a steagurilor proprii,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - (1) Se aprobă modelul steagului comunei Jegălia, judeţul Călăraşi, prevăzut în anexa nr. 1*).

(2) Descrierea şi semnificaţiile elementelor însumate ale modelului steagului comunei Jegălia, judeţul Călăraşi, sunt prevăzute în anexa nr. 2,

(3) Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

PRIM-MINISTRU

MIHAI TUDOSE

Contrasemnează:

p. Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene,

Sirma Caraman,

secretar de stat

 

Bucureşti, 20 decembrie 2017.

Nr. 939.


*) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.

 

ANEXA Nr. 1

 

ANEXA Nr. 2

 

DESCRIEREA ŞI SEMNIFICAŢIILE

elementelor însumate ale modelului steagului comunei Jegălia, judeţul Călăraşi

 

Descrierea steagului

Potrivit anexei nr. 1, modelul steagului comunei Jegălia este format dintr-o pânză dreptunghiulară cu proporţia între lăţimea şi lungimea steagului de 2/3, format din trei fâşii dispuse orizontal în următoarea succesiune a culorilor: albastru, alb, verde.

În partea de sus, pe fâşia de culoare albastră este inscripţionat statutul localităţii „Comuna Jegălia”, cu litere albe, iar jos, pe fâşia de culoare verde, „Judeţul Călăraşi”, tot cu litere albe.

În centrul steagului, pe fâşia de culoare albă este imprimata stema localităţii.

Steagul se fixează pe hampă în partea stânga, pe lăţime.

Semnificaţiile elementelor şi ale culorilor steagului

Descrierea stemei

Stema comunei Jegălia se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat şi despicat în şef.

În partea superioară, în dreapta, în câmp argintiu, se află o salcie verde dezrădăcinată. În partea superioară, în stânga, în câmp verde, se află un ştiulete de porumb şi un spic de grâu, care se întretaie în partea de jos, având între ele o floarea-soarelui aşezată în pal, totul de aur.

În vârful scutului, în câmp albastru, se află un brâu undat, având deasupra un peşte ondulat, poziţionat în pal, totul de argint.

Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.

Semnificaţiile elementelor însumate

Salcia şi peştele reprezintă bogăţia silvică şi piscicolă a zonei.

Ştiuletele de porumb, spicui de grâu şi floarea-soarelui simbolizează ocupaţia de bază a locuitorilor, agricultura, iar cele 3 plante erbacee indică numărul satelor componente ale comunei.

Brâul undat evocă hidrografia localităţii.

Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.

Culoarea albă transmite puritate, curăţenie şi neutralitate.

Culoarea albastră (sau azur) reprezintă apa, dar şi aerul, cel mai nobil element după foc şi simbolizează blândeţea, frumuseţea, nobleţea şi buna credinţă.

Culoarea verde simbolizează onoare, raţiune, tinereţe, prospeţime, regenerare, libertate şi sănătate.

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind aprobarea modelului steagului comunei Cornu, judeţul Prahova

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi ale art. 2 alin. (2) şi art. 3 alin. (4) din Legea 141/2015 privind arborarea şi folosirea de către unităţile administrative-teritoriale a steagurilor proprii,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - (1) Se aprobă modelul steagului comunei Cornu, judeţul Prahova, prevăzut în anexa nr. 1.

(2) Descrierea şi semnificaţiile elementelor însumate ale modelului steagului comunei Cornu, judeţul Prahova, sunt prevăzute în anexa nr. 2.

(3) Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

PRIM-MINISTRU

MIHAI TUDOSE

Contrasemnează:

p. Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene,

Sirma Caraman,

secretar de stat

 

Bucureşti, 28 decembrie 2017,

Nr. 961.


*) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.

 

ANEXA Nr. 1*)

 

ANEXA Nr. 2

 

DESCRIEREA ŞI SEMNIFICAŢIILE

elementelor însumate ale modelului steagului comunei Cornu, judeţul Prahova

 

Descrierea steagului

Potrivit anexei nr. 1, modelul steagului comunei Cornu este format dintr-o pânză dreptunghiulară cu proporţia între lăţimea şi lungimea steagului de 2/3, de culoare albastru (azur), în centru este imprimată stema localităţii.

În partea de sus este inscripţionat statutul localităţii „Comuna11 cu litere de culoare verde, iar în partea de jos denumirea „Cornu”, cu litere de culoare galbenă.

Steagul se fixează pe hampă în partea stângă, pe lăţime.

Semnificaţiile elementelor şi ale culorilor steagului

Descrierea stemei

Stema comunei Cornu se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, de aur, tăiat de o bandă roşie, încărcată cu trei albine, de aur.

În stânga sus se află un turn natural, cu acoperiş triunghiular cu patru ape, de culoare roşie, cu laturile din zidărie de piatră, cu elemente de lemnărie maro şi cu trei ferestre de mansardă, dreptunghiulare; în plan frontal apar două rânduri de ferestre boltite, plasate două şi una.

În dreapta jos se află o crenguţă de corn, cu trei frunzuliţe verzi şi trei fructe roşii.

Scutul este trimbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.

Semnificaţiile elementelor însumate

Crenguţa de corn face trimitere la numele comunei, arătând prezenţa abundentă a acestui arbust în zonă.

Turnul reprezintă ocupaţia de bază a locuitorilor, zidăria, fiind şi parte componentă a unui ansamblu arhitectonic emblematic pentru această localitate, construit în anul 1939.

Albinele simbolizează o altă ocupaţie a locuitorilor zonei, apicultura.

Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.

Culoarea albastră (sau azur) - reprezintă apa, dar şi aerul, cel mai nobil element după foc şi simbolizează blândeţea, frumuseţea, nobleţea şi buna-credinţă.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE

 

ORDIN

pentru aprobarea Procedurii de recunoaştere a operatorilor economici care desfăşoară activităţi privind fabricarea zahărului din sfeclă de zahăr şi/sau din rafinarea zahărului brut din trestie

 

Văzând Referatul de aprobare al Direcţiei generale politici agricole nr. 260.961 din 20.12.2017, în temeiul prevederilor art. II alin. (2) şi art. III alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 67/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Informaţional privind Piaţa Produselor Agricole şi Alimentare şi ale art. 9 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor, cu modificările ulterioare,

ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite prezentul ordin.

Art. 1. - (1) Se aprobă Procedura de recunoaştere a Operatorilor economici care desfăşoară activităţi privind fabricarea zahărului din sfeclă de zahăr şi/sau din rafinarea zahărului brut din trestie, denumită în continuare procedură, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

(2) Operatorii economici care desfăşoară activităţi privind fabricarea zahărului din sfeclă de zahăr şi/sau din rafinarea zahărului brut din trestie, denumiţi în continuare operatori economici, sunt recunoscuţi de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale potrivit procedurii.

Art. 2. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 815/2006 privind acreditarea operatorilor economici care desfăşoară activităţi privind fabricarea zahărului din sfeclă de zahăr şi/sau din rafinarea zahărului brut din trestia sau fabricarea izoglucozei, precum şi a celor care utilizează zahăr şi/sau izoglucoză ca materie primă, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 15 ianuarie 2007, se abrogă.

Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Petre Daea

 

Bucureşti, 15 ianuarie 2018.

Nr. 10.

 

ANEXĂ

 

PROCEDURA

de recunoaştere a operatorilor economici care desfăşoară activităţi privind fabricarea zahărului din sfeclă de zahăr şi/sau din rafinarea zahărului brut din trestie

 

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

 

Art. 1. - (1) în sensul prezentei proceduri, recunoaşterea constă în verificarea bazei tehnico-materiale şi a funcţionării instalaţiilor de fabricaţie necesare fabricării zahărului din sfeclă de zahăr şi/sau rafinării zahărului brut din trestie, precum şi a documentelor depuse potrivit prevederilor art. 2 alin. (2).

(2) Verificarea prevăzută la alin. (1) se poate finaliza cu eliberarea unui aviz de recunoaştere ca operator care desfăşoară activităţi privind fabricarea zahărului din sfeclă de zahăr şi/sau din rafinarea zahărului brut din trestie.

 

CAPITOLUL II

Recunoaşterea operatorilor economici care desfăşoară activităţi privind fabricarea zahărului din sfeclă de zahăr şi/sau din rafinarea zahărului brut din trestie

 

Art. 2. - (1) Operatorii economici prevăzuţi la art. 1 alin. (2) din ordin solicită acordarea avizului de recunoaştere printr-o cerere scrisă, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1, care se depune prin reprezentant/împuternicit sau prin poştă la Biroul unic din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

(2) Cererea trebuie să fie însoţită de următoarele documente:

a) copia certificatului de înregistrare şi a certificatului constatator eliberate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, certificate pentru conformitate cu originalul;

b) copia certifica tu (ui de înregistrare fiscală în scopuri de TVA, certificată pentru conformitate cu originalul;

c) cazierul fiscal eliberat în condiţiile legii din care să rezulte că nu au fost săvârşite fapte sancţionate de legile fiscale, financiare, vamale, precum şi de cele care privesc disciplina financiară, inactivitatea fiscală şi neatragerea răspunderii solidare;

d) copia documentului emis de direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor prin care se atestă că întreprinderea/rafinăria producătoare de zahăr îndeplineşte condiţiile de autorizare pentru siguranţa alimentelor;

e) declaraţia pe propria răspundere, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2.

Art. 3. - (1) Cererea şi documentele prevăzute la art. 2 alin. (2) se analizează în cadrul structurii de specialitate din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în termen de 5 zile lucrătoare de la data înregistrării.

(2) în situaţia în care documentaţia depusă potrivit alin. (1) este incompletă sau prezintă situaţii de fapt nereale, structura de specialitate din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale solicită operatorului completarea documentaţiei sau remedierea deficienţelor constatate, după caz, în termen de 5 zile lucrătoare, termenul prevăzut la alin. (1) prelungindu-se corespunzător.

(3) în cazul necompletării documentaţiei sau neremedierii deficienţelor constatate conform alin. (2), cererea de acordare a avizului de recunoaştere se respinge.

(4) în situaţia în care cererea şi documentaţia sunt complete, structura de specialitate informează operatorul economic şi comisia prevăzută la art. 4 alin. (1) cu privire la data verificării bazei tehnico-materiale şi a funcţionării instalaţiilor necesare fabricării zahărului.

Art. 4. - (1) Verificarea bazei tehnico-materiale şi a funcţionării instalaţiilor de fabricaţie se realizează de către Comisia pentru verificarea bazei tehnico-materiale şi a funcţionării instalaţiilor de fabricaţie necesare fabricării zahărului, denumită în continuare comisia, alcătuită din 5 membri, după cum urmează:

a) un reprezentant al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti”;

b) un reprezentant al direcţiei de specialitate, desemnat de directorul general al structurii de specialitate din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, care este şi preşedintele comisiei;

c) un reprezentant al structurii cu atribuţii de inspecţie şi control din cadrul direcţiilor pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti, denumite în continuare DAJ, pe raza căreia se află operatorul economic;

d) un reprezentant al Patronatului Zahărului din România;

e) un reprezentant al Federaţiei Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr din România.

(2) Atribuţiile comisiei sunt următoarele:

a) verifică baza tehnico-materială şi funcţionarea instalaţiilor de fabricaţie ale operatorului economic, necesare desfăşurării activităţilor privind fabricarea zahărului din sfeclă de zahăr şi/sau din rafinarea zahărului brut din trestie;

b) întocmeşte procesul-verbal ca urmare a verificării în conformitate cu lit. a) şi îl transmite structurii de specialitate din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în termen de două zile lucrătoare de la data verificării;

c) constată că există/nu există baza tehnico-materială necesară fabricării zahărului din sfeclă de zahăr şi/sau rafinării zahărului brut din trestie, instalaţiile de fabricaţie sunt funcţionale/nu sunt funcţionale;

d) formulează propuneri şi/sau decide, prin vot direct, cu majoritate simplă, valabile în prezenţa preşedintelui şi a cel puţin 2 membri;

e) răspunde de exactitatea datelor şi informaţiilor înscrise în procesele-verbale.

Art. 5. - Operatorii economici sunt recunoscuţi dacă îndeplinesc următoarele condiţii cumulative:

a) au ca obiect principal de activitate fabricarea zahărului;

b) au depus cererea şi documentaţia prevăzute la art. 2 alin. (2);

c) deţin baza tehnico-materială şi demonstrează funcţionarea instalaţiilor de fabricaţie necesare desfăşurării activităţilor privind fabricarea zahărului din sfeclă de zahăr şi/sau din rafinarea zahărului brut din trestie, potrivit condiţiilor prevăzute în anexei nr. 3.

Art. 6. - (1) în termen de 5 zile lucrătoare de la depunerea procesului-verbal, potrivit prevederilor art. 4 alin. (2) lit. b), structura de specialitate din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale eliberează avizul de recunoaştere, dacă în procesul-verbal comisia propune recunoaşterea acestuia ca operator care desfăşoară activităţi privind fabricarea zahărului din sfeclă de zahăr şi/sau din rafinarea zahărului brut din trestie.

(2) Modelul avizului de recunoaştere ca operator economic care desfăşoară activităţi privind fabricarea zahărului din sfeclă de zahăr şi/sau din rafinarea zahărului brut din trestie este prevăzut în anexa nr. 4.

(3) în situaţia în care comisia menţionează în procesul-verbal că baza tehnico-materială necesită completări/remedieri sau instalaţiile de fabricaţie nu funcţionează, precum şi termenul recomandat de remediere a celor constatate, structura de specialitate din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale informează operatorul economic cu privire la cele constatate.

(4) Până la data expirării termenului prevăzut la alin. (3), operatorul economic informează structura de specialitate din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu privire la completarea sau remedierea bazei tehnico-materiale.

(5) Dacă operatorul economic a completat/remediat baza tehnico-materială, iar instalaţiile de fabricaţie funcţionează, comisia încheie un alt proces-verbal prin care propune recunoaşterea acestuia ca operator care desfăşoară activităţi privind fabricarea zahărului din sfeclă de zahăr şi/sau din rafinarea zahărului brut din trestie.

(6) în situaţia prevăzută la alin. (5) sunt aplicabile dispoziţiile alin. (1).

(7) Dacă în procesul-verbal comisia constată că nu a fost completată/remediată baza tehnico-materială şi/sau instalaţiile de fabricaţie nu funcţionează, structura de specialitate din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale comunică operatorului economic respingerea cererii de acordare a avizului de recunoaştere.

Art. 7. - (1) Măsura de respingere a cererii de acordare a avizului de recunoaştere prevăzută la art. 3 alin. (3) şi art. 6 alin. (7) sau de retragere a avizului de recunoaştere prevăzută la art. 10 alin. (2) poate fi contestată de operatorii economici nemulţumiţi în termen de 30 de zile de la data primirii.

(2) Contestaţia se soluţionează de către comisia de soluţionare a contestaţiilor, formată din 5 membri, după cum urmează:

a) un reprezentant al structurii de inspecţie şi control, desemnat de directorul general al acesteia;

b) un consilier juridic din cadrul direcţiei de specialitate, desemnat de directorul general al acesteia;

c) directorul executiv al DAJ pe raza căreia se află întreprinderea/rafinăria de zahăr, care este şi preşedintele comisiei;

d) un reprezentant al Federaţiei Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr din România;

d) un reprezentant al Patronatului Zahărului din România.

(3) Comisia de soluţionare a contestaţiilor comunică decizia finală structurii de specialitate din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

(4) în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea deciziei comisiei de soluţionare a contestaţiilor, structura de specialitate din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale comunică operatorului economic aprobarea/respingerea contestaţiei.

Art. 8. - (1) Valabilitatea avizului de recunoaştere ca operator care desfăşoară activităţi privind fabricarea zahărului din sfeclă de zahăr şi/sau din rafinarea zahărului brut din trestie este de 2 ani, începând cu data emiterii.

(2) După expirarea valabilităţii avizului de recunoaştere, operatorii economici solicită acordarea unui nou aviz de recunoaştere potrivit prevederilor art. 2 şi vor parcurge procedura de recunoaştere prevăzută de prezenta anexă.

(3) în cazul operatorilor economici recunoscuţi de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, aceştia trebuie să solicite o nouă recunoaştere potrivit prevederilor art. 2, cu minimum 60 de zile înainte de expirarea datei avizului de recunoaştere.

Art. 9. - Pe tot parcursul procedurii de recunoaştere a operatorilor economici care desfăşoară activităţi privind fabricarea zahărului din sfeclă de zahăr şi/sau din rafinarea zahărului brut din trestie se păstrează confidenţialitatea informaţiilor obţinute, la toate nivelurile.

Art. 10. - (1) Structura de specialitate din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale poate retrage avizul de recunoaştere al operatorului economic care desfăşoară activităţi privind fabricarea zahărului din sfeclă de zahăr şi/sau din rafinarea zahărului brut din trestie, dacă acesta nu respectă cel puţin una dintre condiţiile prevăzute în angajamentul din cererea din anexa nr. 1.

(2) în situaţia prevăzută la alin. (1), structura de specialitate din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale emite un aviz privind retragerea recunoaşterii ca operator economic care desfăşoară activităţi privind fabricarea zahărului din sfeclă de zahăr şi/sau din rafinarea zahărului brut din trestie, conform modelului prevăzut în anexa nr. 5, care se comunică operatorului.

Art. 11. - Lista operatorilor economici care desfăşoară activităţi privind fabricarea zahărului din sfeclă de zahăr şi/sau din rafinarea zahărului brut din trestie, recunoscuţi de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, se publică şi se actualizează pe site-ul ministerului, pentru a se asigura informarea publică a celor interesaţi.

Art. 12. - Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezenta procedură.

 

ANEXA Nr. 1

la procedură

 

Operatorul economic ................................

Nr. de înregistrare ........................ data ........................

 

CERERE-TIP

privind recunoaşterea operatorilor economici care desfăşoară activităţi privind 1 ......................................

 

Detalii generale

Operatorul economic .........................................., cu sediul în .........................................., str. .......................................... nr. ...., judeţul/sectorul .........................................., înmatriculat la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului cu nr. .........................., cod unic de identificare (CUI) .........................................., tel. .........................................., fax .........................................., e-mail .........................................., prin reprezentant .......................................... (calitatea şi datele de identificare ale persoanei)

- Capacitatea totală de producţie zahăr din sfeclă ......................... (tone) 2, din care:

- capacităţile de producţie pentru fiecare punct de lucru şi adresele acestora ..........................................

.................................................................................................................................................................................

- Capacitatea totală de producţie zahăr din rafinarea zahărului brut importat din trestie ......................... (tone) 3, din care:

- capacităţile de producţie pentru fiecare punct de lucru şi adresele acestora ..........................................

Menţionez că în cadrul activităţii de fabricare a zahărului rafinez numai zahăr brut importat din trestie

Da |_| Nu |_|

(Se bifează căsuţa corespunzătoare.)

Angajament

Mă angajez să furnizez Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură informaţii referitoare la:

a) preţul zahărului şi cantităţile de zahăr vândute pentru luna precedentă şi luna în curs (preţul nu include TVA);

b) preţul sfeclei de zahăr;

c) suprafaţa cultivată cu sfeclă de zahăr pentru anul în curs şi o estimare pentru anul viitor;

d) cantităţile de sfeclă contractate şi producţiile medii estimate;

e) producţia de sfeclă de zahăr şi randamentul obţinut;

f) producţia de zahăr a fiecărei întreprinderi pentru anul anterior şi o estimare pentru anul de comercializare în curs şi producţia de bioetanol, după caz;

g) cantităţile de zahăr depozitate la sfârşitul fiecărei luni de către întreprinderea producătoare de zahăr şi/sau rafinărie;

h) cantităţile de zahăr depozitate în liberă circulaţie pe teritoriul Uniunii Europene;

i) cantităţile deţinute de întreprindere sau rafinărie care fac obiectul unei garanţii.

Mă angajez să furnizez, la cererea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi a Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, orice informaţie sau document justificativ pentru verificare.

 

Data

Semnătura

..........................................

..........................................

 


1 Fabricarea zahărului din sfeclă de zahăr şi/sau din rafinarea zahărului brut din trestie,

2 Se completează, după caz.

3 Se completează, după caz.

 

ANEXA Nr. 2

la procedură

 

DECLARAŢIE

pe propria răspundere

 

Subsemnatul/Subsemnata, .......................................... (reprezentantul legal al), domiciliat(ă) în .........................................., str. .........................................., nr. ...., bl. ...., sc. ...., ap. ...., judeţul/sectorul .........................................., legitimat(ă) cu B.I./C.I. seria .............. nr. .........................................., CNP .........................................., având calitate de .......................................... la Societatea Comercială .........................................., cunoscând prevederile art. 326 din Codul penal cu privire la falsul în declaraţii, declar pe propria răspundere că informaţiile transmise sunt corecte şi corespund realităţii.

Întocmită într-un exemplar, pe propria răspundere, cunoscând ca declaraţiile inexacte sunt pedepsite conform legii.

 

Data

Semnătura

..........................................

..........................................

 

ANEXA Nr. 3

la procedură

 

CONDIŢII

tehnice şi materiale pentru fabricarea zahărului din sfeclă de zahăr şi/sau din rafinarea zahărului brut din trestie

 

A. Operatorii economici care fabrică zahăr din sfeclă de zahăr trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

1. baza de recepţie a sfeclei de zahăr;

2. centrul de recepţie cantitativă şi calitativă a sfeclei de zahăr;

3. instalaţii de:

a) alimentare cu apă a fabricii;

b) descărcare a sfeclei;

c) spălare şi tăiere a sfeclei;

d) difuzie;

e) purificare;

f) evaporare;

g) fierbere;

h) centrifugare;

i) uscare zahăr/condiţionare.

4. reţea electrică, transformare şi distribuţie;

5. staţie de epurare a apelor uzate;

6. depozit de produse finite;

7. instalaţiile de fabricaţie sunt/nu sunt funcţionale.

B. Operatorii economici care rafinează zahăr brut din trestie trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

1. centrul de recepţie cantitativă şi calitativă a zahărului brut;

2. instalaţii de:

a) alimentare cu apă a fabricii;

b) purificare;

c) evaporare;

d) fierbere;

e) centrifugare;

f) uscare zahăr/condiţionare;

3. reţea electrică, transformare şi distribuţie;

4. staţie de epurare a apelor uzate;

5. depozit de produse finite;

6. instalaţiile de fabricaţie sunt/nu sunt funcţionale.

 

ANEXA Nr. 4

la procedură

 

ROMÂNIA

MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTĂRII RURALE

Nr. ................/........................

 

AVIZ

de recunoaştere ca operator economic care desfăşoară activităţi privind .......................................... 1

 

Operatorul economic .........................................., cu sediul în .........................................., înmatriculat la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului cu nr. .........................................., cod unic de identificare (CUI) .........................................., punctul de lucru al procesării zahărului fiind în .........................................., se recunoaşte ca .......................................... 2 care desfăşoară activităţi privind .......................................... 1

Recunoaşterea se acordă în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. .............................

Prezentul aviz are o valabilitate de 2 ani, începând cu data emiterii.

 

Data emiterii

Director general/Director,

..........................................

..........................................

 


1 Fabricarea zahărului din sfeclă de zahăr şi/sau din rafinarea zahărului brut din trestie.

2 Operator economic întreprindere şi/sau rafinărie, după caz.

 

ANEXA Nr. 5

la procedură

 

ROMÂNIA

MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTĂRII RURALE

Nr. ................/........................

 

AVIZ

de retragere a recunoaşterii ca operator economic care desfăşoară activităţi privind .......................................... 1

 

1. Începând cu data de .......................................... se retrage recunoaşterea operatorului economic .........................................., cu sediul în localitatea .........................................., str. .......................................... nr. ...., bl. ...., sc. ...., ap. ...., judeţul/sectorul .........................................., înmatriculat la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului cu nr. .........................................., cod unic de identificare (CUI) .........................................., punctul de lucru al procesării zahărului fiind în .........................................., care desfăşoară activităţi privind .......................................... 1, acordată prin Avizul nr. .........................................., cu valabilitate până la data de .......................................... .

2. Motivele care au stat la baza retragerii aprobării sunt:

.................................................................................................................................................................................

.................................................................................................................................................................................

(Se enumeră motivele de fapt şi de drept.)

3. Prezentul aviz poate fi contestat în termen de 30 de zile de la data primirii, potrivit prevederilor Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 10/2018 pentru aprobarea Procedurii de recunoaştere a operatorilor economici care desfăşoară activităţi privind fabricarea zahărului din sfeclă de zahăr şi/sau din rafinarea zahărului brut din trestie.

4. Prezentul aviz a fost editat în 2 (două) exemplare, un exemplar la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, iar un exemplar se comunică operatorului economic.

 

Data

Director general/Director,

..........................................

..........................................

 


1 Fabricarea zahărului din sfeclă de zahăr şi/sau din rafinarea zahărului brut din trestie.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.