MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 186 (XXX) - Nr. 725         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Miercuri, 22 august 2018

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 25 din 23 ianuarie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite

 

Decizia nr. 191 din 29 martie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 316 şi art. 330 din Codul de procedură civilă

 

Decizia nr. 279 din 26 aprilie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 104 din Codul de procedură civilă din 1865

 

Decizia nr. 342 din 22 mai 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 182 lit. c) teza finală din Codul penal

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

1.293. - Ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale privind modificarea anexei la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 167/2017 pentru aprobarea Ghidului solicitantului aferent măsurii II.3 „Investiţii productive în acvacultură - eficienţa resurselor, reducerea utilizării de apă şi substanţe chimice, sisteme de recirculare pentru reducerea la minimum a utilizării apei” din Programul operaţional pentru pescuit şi afaceri maritime 2014-2020

 

1.495. - Ordin al ministrului afacerilor externe privind intrarea în vigoare a unor tratate internaţionale

 

1.496. - Ordin al ministrului afacerilor externe privind publicarea unui acord încheiat prin schimb de note verbale

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 25

din 23 ianuarie 2018

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel-Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent-şef

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Banca Comercială Carpatica - SÂ, cu sediul în Sibiu, în Dosarul nr. 4.970/190/2016 al Judecătoriei Bistriţa - Secţia civilă şi care constituie obiectul Dosarului nr. 2.762D/2016.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 2.964D/2016, având acelaşi obiect al excepţiei de neconstituţionalitate. Excepţia a fost ridicată de Societatea Karpi Expert - S.R.L. În Dosarul nr. 6.082/320/2016/a1 al Judecătoriei Târgu Mureş.

4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 2.964D/2016 la Dosarul nr. 2.762D/2016, care este primul înregistrat

6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:

7. Prin încheierile din 13 şi 17 octombrie 2016, pronunţate în dosarele nr. 4.970/190/2016 şi nr. 6.082/320/2016/al, Judecătoria Bistriţa - Secţia civilă şi Judecătoria Târgu Mureş au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Banca Comercială Carpatica - S.A., cu sediul în Sibiu, şi, respectiv, de Societatea Karpi Expert - S.R.L., în cauze având ca obiect soluţionarea unor contestaţii formulate împotriva notificării debitorului întemeiate pe Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite.

8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că este încălcat principiul previzibilităţii şi accesibilităţii normei legale, stabilit de art. 1 alin. (4) din Constituţie, prin faptul că nu sunt menţinute aceleaşi efecte ale contractului de credit pe care părţile le-au prevăzut sau ar fi putut în mod rezonabil să le prevadă la momentul încheierii contractului.

9. Cu privire la încălcarea principiul neretroactivîtăţii legii, consacrat în art. 15 alin. (2) din Constituţie, se arată că legiuitorul a extins dreptul debitorului de a da în plată bunul imobil ipotecat cu efect liberatoriu, în ceea ce priveşte contractele de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare. Se mai susţine că, în ceea ce priveşte conţinutul principiului neretroactivîtăţii legii, în doctrină s-a arătat că: faptele creatoare, modificatoare sau extinctive de situaţii juridice sunt guvernate de legea în vigoare la data când ele au avut loc, o lege ulterioară neputând să aducă atingere constituirii, modificării sau stingerii situaţiilor juridice anterioare, indiferent dacă legea nouă ar suprima un mod de formare, modificare sau stingere ori ar schimba condiţiile necesare Totodată, Curtea Constituţională a sancţionat în numeroase rânduri încălcarea principiului neretroactivităţii legii, contribuind, totodată, la definirea lui. Astfel, singurele situaţii în care Curtea a admis excepţii au fost în sfera ordinii publice, cum sunt, spre exemplu, facilităţile fiscale acordate de stat, în privinţa cărora Curtea a recunoscut, în virtutea regimului de putere publică, dreptul statului de a dispune încetarea lor. Se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 79/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 15 august 2000. În fine, se mai arată că, în forma sa actuală, Legea nr. 77/2016 nu modifică doar efectele produse ulterior intrării sale în vigoare, ci intervine şi asupra elementelor trecute, dispunând, practic, pentru trecut. Mai mult, legea nouă nu vine să reglementeze conţinutul unei situaţii prevăzute de lege, ci modifică însuşi obiectul contractului de credit încheiat între părţi, element pur subiectiv şi asupra căruia părţile pot dispune în mod liber. Prin urmare, în speţă nu vorbim, spre exemplu, doar de acordarea dreptului instanţei de a analiza şi dispune eliminarea clauzelor abuzive din contractele de credit, inclusiv din cele aflate în derulare, ci chiar de modificarea ex lege a elementului principal al contractului prin acordarea dreptului debitorului de a se degreva printr-o obligaţie alternativă. În consecinţă, în ceea ce priveşte raporturile juridice izvorând din contracte încheiate sub imperiul reglementărilor anterioare, care nu prevedeau mecanismul unilateral al dării în plată a imobilului în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin contractele de credit, Constituţia stabileşte, prin principiul neretroactivităţii legii civile, imposibilitatea aplicării prevederilor Legii dării în plată.

10. Judecătoria Bistriţa - Secţia civilă, în Dosarul nr. 2.762D/2016, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată.

11. Judecătoria Târgu Mureş, în Dosarul nr. 2.964D/2016, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierile de sesizare a Curţii Constituţionale, îl constituie dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016. Prevederile legale criticate au următorul cuprins:

„Art. 11. - În vederea echilibrării riscurilor izvorând din contractul de credit, precum şi din devalorizarea bunurilor imobile, prezenta lege se aplică atât contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, cât şi contractelor încheiate după această dată/

16. În opinia autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 77/2016 contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4), care consacră principiul previzibilităţii şi accesibilităţii normei legale, precum şi celor ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii civile.

17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în cele două contracte de credit ce au făcut obiectul cauzelor judecătoreşti în care au fost ridicate excepţiile de constituţionalitate conexate în cauza de faţă, părţile acestora sunt, pe de o parte, autoarele excepţiilor Societatea Banca Comercială Carpatica - S.A. din Sibiu şi Societatea Karpi Expert - S.R.L. din Bucureşti şi, pe de altă parte, două persoane juridice.

18. Această situaţie de fapt este similară celei în care Curtea a pronunţat Decizia nr. 570 din 19 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 17 ianuarie 2018, şi Decizia nr. 807 din 7 decembrie 2017, nepublicată*) încă în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunţării prezentei decizii, astfel încât considerentele acestora sunt aplicabile mutatis mutandis şi în prezenta cauză. În deciziile precitate, Curtea a reţinut că, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 77/2016, „Prezenta lege se aplică raporturilor juridice dintre consumatori şi instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare sau cesionarii creanţelor deţinute asupra consumatorilor”. Potrivit art. 1 alin. (2) din lege, noţiunea de consumator, în înţelesul acestei legi, nu este una autonomă, ci ea este cea prevăzută în art. 2 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 28 martie 2007, [,consumator - orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale7] şi art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 543 din 3 august 2012, („Prin consumator se înţelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale”].

19. Prin urmare, consumator nu poate fi o persoană juridică, în sensul dreptului comun al acestei noţiuni ( a se vedea, în acest sens, dispoziţiile art. 187 din Codul civil, potrivit căruia Orice persoană juridică trebuie să aibă o organizare de sine stătătoare şi un patrimoniu propriu, afectat realizării unui anumit scop licit şi moral, în acord cu interesul general”). Or, în aceste condiţii, persoanele juridice care au încheiat contractele de credit cu autoarele excepţiilor de constituţionalitate nu sunt consumatori, în sensul Legii nr. 77/2016, ceea ce înseamnă că acestea nu sunt aplicabile în privinţa raportului juridic astfel convenit.

20. Raportând aceste aspecte la condiţia de admisibilitate referitoare la legătura cu soluţionarea cauzei, Curtea reţine că aceasta „presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului” [a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 179 din 1 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 3 iunie 2014, paragraful 23, Decizia nr. 540 din 15 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 960 din 30 decembrie 2014, paragraful 26, Decizia nr. 376 din 26 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 598 din 7 august 2015, paragraful 26, sau Decizia nr. 108 din 7 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 423 din 8 iunie 2017, paragraful 20]. Prin urmare, întrucât Legea nr. 77/2016 nu priveşte situaţia persoanelor juridice, rezultă că ea nu are nicio incidenţă cu privire la contractele de credit încheiate de acestea, indiferent că a fost constituită o garanţie ipotecară de către garanţi persoane fizice. Garanţii persoane fizice nu pot, la rândul lor, invoca dispoziţiile Legii nr. 77/2016, atât timp cât contractul de credit a avut ca împrumutat o persoană juridică, o asemenea posibilitate, aceea de a invoca prevederile prezentei legi de către garanţii ipotecari, putând fi realizată doar dacă împrumutatul a fost o persoană fizica.

21. Prin urmare, Curtea a reţinut că, prin deciziile anterior menţionate, faptul că dispoziţiile legale criticate nu au legătură cu soluţionarea cauzei, drept care excepţia de neconstituţionalitate ridicată urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

22. Întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele care au fundamentat-o îşi menţin valabilitatea.

 

 

23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Banca Comercială Carpatica - S.A. din Sibiu în Dosarul nr. 4.970/190/2016 al Judecătoriei Bistriţa - Secţia civilă şi de către Societatea Karpi Expert - S.R.L., în Dosarul nr. 6.082/320/2016/a1 al Judecătoriei Târgu Mureş.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Bistriţa - Secţia civilă şi Judecătoriei Târgu Mureş şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 23 ianuarie 2018.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent-şef,

Claudia-Margareta Krupenschi

 


*) Decizia nr. 807 din 7 decembrie 2017 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 282 din 29 martie 2018.

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 191

din 29 martie 2018

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 316 şi art. 330 din Codul de procedură civilă

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

 

1. Pe roi se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 316 şi art. 330 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Pătru Trandafir în Dosarul nr. 1.895/325/2016 al Judecătoriei Timişoara - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.049D/2017.

2. La apelul nominal se prezintă personal autorul excepţiei de neconstituţionalitate, lipsind cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care arată că, în cererea adresată instanţei de judecată, s-a referit şi la dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, instanţa omiţând să sesizeze Curtea Constituţională cu aceste dispoziţii legale.

4. În continuare, relevă aspecte ale litigiului în care a invocat excepţia de neconstituţionalitate referitoare la modul de aplicare a dispoziţiilor legale de către instanţă. Arată, în esenţă, că, potrivit art. 5 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, orice cerere de partaj se taxează cu 3% din valoarea masei partajabile, însă instanţa de fond i-a stabilit o taxă de 5%.

În soluţionarea cererii de reexaminare a taxei judiciare de timbru, instanţa i-a stabilit o taxă de 3%. De asemenea, o altă instanţă, în soluţionarea cererii reconvenţionale formulate de partea pârâtă, a stabilit o taxă judiciară de timbru de 5%. Mai arată că dispoziţiile art. 316 din Codul de procedură civilă sunt contrare art. 315 din acelaşi act normativ, fiind aplicate nelegal de instanţa de judecată, în sensul audierii ca martori a unor rude în litigiul de fond, iar art. 330 din Codul de procedură civilă este criticat din perspectiva modului de expertizare a unui imobil.

5. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât susţinerile autorului nu reprezintă o veritabilă critică de neconstituţionalitate, acestea vizând modul de aplicare a unor texte legale de către instanţa de judecată. Faptul că o instanţă de judecată ar fi încălcat anumite articole dintr-o ordonanţă de urgenţă sau dintr-o lege nu înseamnă că acele texte legale sunt şi neconstituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

6. Prin încheierea din 9 iunie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.895/325/2016, Judecătoria Timişoara - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 316 şi art. 330 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Pătru Trandafir într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de chemare în judecată pentru partajul bunurilor comune şi a cererii reconvenţionale formulate de partea pârâtă în cauză.

7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că art. 316 din Codul de procedură civilă contravine art. 315 din acelaşi cod, care prevede că rudele şi afinii nu pot fi ascultaţi ca martori. Art. 330 din Codul de procedură civilă încalcă art. 16 din Constituţie în cazul în care valoarea stabilită de expert nu este cea pe care o consideră conform preţului pieţei.

8. Judecătoria Timişoara - Secţia a II-a civilă, contrar prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă.

11. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, iar excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă.

12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA.

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

13. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, invocată de autorul excepţiei de neconstituţionalitate în susţinerile sale orale în faţa Curţii Constituţionale, Curtea reţine că, potrivit art. 29 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992, instanţa constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, fiind legal sesizată de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Având în vedere caracterul imperfect al cererii depuse de autorul prezentei excepţii de neconstituţionalitate la dosarul instanţei judecătoreşti a quo, aceasta din urmă a calificat drept excepţie de neconstituţionalitate numai cererea referitoare la dispoziţiile art. 316 şi art. 330 din Codul de procedură civilă. Prin urmare, ţinând seama de art. 22 alin. (4) din Codul de procedură civilă, calificarea cererilor o dă judecătorul cauzei şi, întrucât acesta a calificat drept excepţie de neconstituţionalitate numai cererea referitoare la dispoziţiile art. 316 şi art. 330 din Codul de procedură civilă, Curtea se consideră legal învestită numai cu aceasta. în consecinţă, reformularea în procedura din faţa Curţii Constituţionale a cererii depuse la instanţa de judecată a quo cu privire la art. 5 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 echivalează, în drept, cu ridicarea unei excepţii de neconstituţionalitate direct în faţa Curţii, ceea ce este inadmisibil, întrucât are semnificaţia unei noi excepţii de neconstituţionalitate, şi nu a unei precizări sau completări în privinţa celei cu care Curtea a fost legal sesizată (a se vedea, cu privire la acest din urmă sens, şi Decizia nr. 244 din 6 aprilie 2017, paragrafele 16-24). În aceste condiţii, Curtea constată că ridicarea unei noi excepţii de neconstituţionalitate este inadmisibilă, stabilirea cadrului procesual din faţa instanţei constituţionale realizându-se, de principiu, prin actul de sesizare a Curţii Constituţionale.

14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 316 - Ascultarea rudelor şi afinilor şi art. 330 - Încuviinţarea expertizei din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins:

- Art. 316: „În procesele privitoare la filiaţie, divorţ şi alte raporturi de familie se vor putea asculta rudele şi afinii prevăzuţi la art. 315, în afară de descendenţi.”;

- Art. 330: „(1) Când, pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, instanţa consideră necesar să cunoască părerea unor specialişti, va numi, la cererea părţilor ori din oficiu, unul sau 3 experţi. Termenul va fi stabilit astfel încât depunerea raportului de expertiză ia instanţă să aibă loc conform dispoziţiilor art. 336.

(2) Când este necesar, instanţa va solicita efectuarea expertizei unui laborator sau unui institut de specialitate.

(3) În domeniile strict specializate, în care nu există experţi autorizaţi, din oficiu sau la cererea oricăreia dintre părţi, judecătorul poate solicita punctul de vedere al uneia sau mai multor personalităţi ori specialişti din domeniul respectiv.

(4) Dispoziţiile referitoare la expertiză, cu excepţia celor privind aducerea cu mandat, sancţionarea cu amendă judiciară şi obligarea ia plata de despăgubiri, sunt aplicabile în mod corespunzător în cazurile prevăzute la alin. (2) şi (3).

(5) La efectuarea expertizei în condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) pot participa experţi aleşi de părţi şi încuviinţaţi de instanţă, având calitatea de consilieri ăi părţilor, dacă prin lege nu se dispune altfel. în acest caz, ei pot să dea relaţii, să formuleze întrebări şi observaţii şi, dacă este cazul, să întocmească un raport separat cu privire la obiectivele expertizei. ”

16. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi.

17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu normele constituţionale pretins încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 495 din 16 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 63 din 19 ianuarie 2005, sau Decizia nr. 1.273 din 25 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 873 din 23 decembrie 2008). Prin urmare, întrucât susţinerile autorului excepţiei vizează o contrarietate a dispoziţiilor art. 316 din Codul de procedură civilă cu cele ale art. 315 din acelaşi cod, Curtea reţine că acestea nu reprezintă o veritabilă critică de neconstituţionalitate.

18. În continuare, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 330 care reglementează încuviinţarea expertizei din Codul de procedură civilă, Curtea reţine că susţinerile autorului excepţiei se referă la modul de aplicare a prevederilor legale într-o situaţie dată, şi anume aceea în care valoarea stabilită de expert nu este cea pe care o consideră conform preţului pieţei. Astfel de critici nu pot conduce la constatarea neconstituţionalităţii normei legale.

19. Prin urmare, din analiza excepţiei de neconstituţionalitate Curtea reţine că autorul acesteia este nemulţumit de modul în care instanţa de judecată a aplicat, în cadrul litigiului în care acesta este parte, dispoziţiile legale criticate, astfel încât motivele invocate nu privesc conformitatea prevederilor legale criticate cu Legea fundamentală, ci, în realitate, aplicarea, în concret, a acestora de către instanţă, aspect care, potrivit art. 2 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excedează competenţei instanţei constituţionale.

20. De asemenea, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizările adresate Curţii Constituţionale trebuie motivate şi, prin urmare, Curtea nu se poate substitui autorului excepţiei în ceea ce priveşte formularea unor motive de neconstituţionalitate. Acest fapt ar avea semnificaţia exercitării unui control de constituţionalitate din oficiu, ceea ce este inadmisibil în raport cu dispoziţiile art. 146 din Constituţie. De altfel, prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Curtea Constituţională a statuat că orice excepţie de neconstituţionalitate trebuie să aibă o anumită structură inerentă şi intrinsecă ce va cuprinde trei elemente, şi anume textul contestat din punctul de vedere al constituţionalităţii, textul de referinţă pretins încălcat, precum şi motivarea de către autorul excepţiei a relaţiei de contrarietate existente între cele două texte, cu alte cuvinte, motivarea neconstituţionalităţii textului criticat. În condiţiile în care primele două elemente pot fi determinate absolut, al treilea element comportă un anumit grad de relativitate determinat tocmai de caracterul său subiectiv. Astfel, motivarea în sine a excepţiei, ca element al acesteia, nu este neapărat un criteriu material sau cantitativ, ci, dimpotrivă, ea rezultă din dinamica primelor elemente. Prin urmare, materialitatea motivării excepţiei nu este o condiţie sine qua non a existenţei acesteia. De aceea, Curtea a constatat că în situaţia în care textul de referinţă invocat este suficient de precis şi clar, astfel încât instanţa constituţională să poată reţine în mod rezonabil existenţa unei minime critici de neconstituţionalitate, ea este obligată să analizeze pe fond excepţia de neconstituţionalitate şi să considere deci că autorul acesteia a respectat şi a cuprins în excepţia ridicată cele 3 elemente menţionate. Or, Curtea apreciază că, în prezenta cauză, indicarea temeiurilor constituţionale nu este suficientă pentru determinarea, în mod rezonabil, a criticilor vizate de autoare. Dacă ar proceda la examinarea excepţiei de neconstituţionalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanţa de control constituţional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituţionalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu.

21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 316 şi art. 330 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Patru Trandafir în Dosarul nr. 1.895/325/2016 al Judecătoriei Timişoara - Secţia a II-a civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Timişoara - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 29 martie 2018.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Andreea Costin

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 279

din 26 aprilie 2018

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 104 din Codul de procedură civilă din 1865

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 104 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Societatea Multipland - S.R.L. din Odortieiu Secuiesc în Dosarul nr. 4.706/96/2012 al Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.930D/2016.

2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens arată că instanţa constituţională s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate prin Decizia nr. 1.281 din 29 septembrie 2011, prilej cu care a reţinut că acestea nu limitează dreptul părţilor de a comunica cu instanţele de judecată, deoarece nimic nu le împiedică pe acestea să folosească, în acest scop, orice mijloace, cu condiţia, subînţeleasă, de a o face în termenele stabilite de lege. Prin urmare, apreciază că decizia menţionată îşi găseşte aplicabilitatea şi în cauza de faţă.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 16 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 4.706/96/2012, Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 104 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Societatea Multipland - S.R.L. din Odorheiu Secuiesc într-o cauză având ca obiect soluţionarea unor recursuri formulate împotriva unei sentinţe civile, pronunţată de Tribunalul Harghita - Secţia civilă, cauză repusă pe rol în vederea comunicării concluziilor scrise cu privire la excepţia tardivităţii formulării recursului şi a excepţiei de neconstituţionalitate.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează în sensul obligativităţii depunerii recursului la instanţa de judecată până la ora de închidere a serviciului/compartimentului arhivă-registratură şi la oficiul poştal până la ora de închidere a serviciului poştal, deoarece, în ambele situaţii, partea este prejudiciată de câteva ore în care ar fi avut posibilitatea să redacteze şi să depună recursul la una din cele două instituţii stabilite de legiuitor, dacă acestea ar fi avut serviciu până la ora 24.00 a fiecărei zile.

6. Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul constituţionalităţii dispoziţiilor legale criticate, Stabilirea condiţiilor pentru sesizarea instanţelor de judecată, inclusiv sub aspectul termenelor procedurale şi a modalităţii de calcul a acestora nu reprezintă o îngrădire a accesului la justiţie, câtă vreme aceste limitări nu aduc atingere dreptului amintit în substanţa sa. Din contră, prin instituirea termenelor procedurale şi a modalităţilor de calcul a acestora, legiuitorul a urmărit respectarea principiului securităţii şi stabilităţii raporturilor juridice.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 104 din Codul de procedură civilă din 1865, care au următorul cuprins: fetele de procedură trimise prin poştă instanţelor judecătoreşti se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poştal înainte de împlinirea lui.”.

12. Având în vedere prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, potrivit cărora „Dispoziţiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare”, precum şi Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a statuat că sintagma „în vigoare” din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin, (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, se reţine îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute la art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

13. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că dispoziţiile legale criticate au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, prin Decizia nr. 1.281 din 29 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 29 noiembrie 2011, constatând constituţionalitatea acestora.

15. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că dreptul fundamental de acces liber la justiţie este consacrat prin art. 21 din Constituţie, potrivit căruia orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor sale legitime. Legea fundamentală nu interzice stabilirea prin lege a anumitor condiţii sau reguli de procedură în privinţa exercitării acestui drept, ci - dimpotrivă - statuează în art. 126 alin. (2): „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”. Stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie o încălcare a dreptului la liber acces la justiţie, în acest sens fiind Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, în care s-a stabilit că accesul liber la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte şi este de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti.

16. Principiul accesului liber la justiţie trebuie interpretat şi prin prisma art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Cu privire la interpretarea acestui articol, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că dreptul de acces la un tribunal nu este un drept absolut, existând posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept (Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunţată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragrafele 37 şi 38).

17. Totodată, în Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că accesul liber la justiţie implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului. De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Hotărârea din 22 octombrie 1996, pronunţată în Cauza Stubbings împotriva Regatului Unit, paragrafele 51 şi 52, a reţinut că instituirea unor termene pentru efectuarea diferitelor acte de procedură, termenele de prescripţie şi cele de decădere sau sancţiunile pentru nerespectarea acestora nu sunt de natură a încălca art. 6 paragraful 1 din Convenţie, acestea fiind restricţii admise atât timp cât nu aduc atingere dreptului la un tribunal în substanţa sa, iar în Hotărârea din 10 mai 2001, pronunţată în Cauza Z şi alţii împotriva Regatului Unit, paragraful 93, a statuat că „dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut” şi că „acesta poate fi supus unor restricţii legitime, cum ar fi termenele legale de prescripţie sau ordonanţele care impun depunerea unei cauţiuni

18. În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la existenţa termenelor procedurale, de exemplu în Decizia nr. 123 din 16 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 22 martie 2006, Curtea a statuat că instituirea termenelor procedurale a avut în vedere securitatea şi stabilitatea raporturilor juridice şi nicidecum îngrădirea accesului liber la justiţie

19. Referitor la art. 104 din Codul de procedură civilă, Curtea a constatat că, prin dispoziţiile procedurale criticate de autorul excepţiei, nu se limitează drepturile părţilor de a comunica cu instanţele judecătoreşti, deoarece nimic nu le împiedică pe acestea să se adreseze instanţelor prin orice mijloace, cu condiţia - subînţeleasă - de a o face în termenele prevăzute de lege. În speţă, Curtea reţine că termenele se calculează pe ore şi zile libere, potrivit art. 101-104 din Codul de procedură civilă din 1865, astfel încât comunicarea actelor de procedură este asigurată în fiecare zi până la ora corespunzătoare.

20. De asemenea, Curtea a reţinut că textul criticat nu exclude nici explicit, nici implicit alte modalităţi de comunicare a actelor de procedură, altele decât transmiterea prin poştă. Acest text reprezintă o reglementare normativă tehnică care stabileşte regula generală în privinţa actelor de procedură trimise instanţelor prin poştă, care se socotesc a fi îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poştal înainte de împlinirea acestui termen. Astfel, momentul de la care începe să curgă termenul nu poate fi afectat sau modificat de modalitatea de comunicare sau notificare a actelor de procedură.

21. De altfel. Codul de procedură civilă din 1865 aducea în prim plan şi alte modalităţi de comunicare a actelor de procedură, de exemplu, prin art. 82 alin. 1, art. 86 alin. 3 sau art. 132 alin. 2. În acest sens, Curtea a observat că alin. 3 al art. 86 din Codul de procedură civilă, sediul general al materiei în privinţa modalităţilor de comunicare a actelor de procedură, prevede că „în cazul în care comunicarea [...] nu este posibilă, aceasta se va face prin poştă, cu scrisoare recomandată cu dovadă de primire sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia”.

22. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa Curţii, soluţia şi considerente cuprinse în decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

23. Distinct de cele reţinute prin decizia menţionată, Curtea reţine că, potrivit art. 89 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 970 din 28 decembrie 2015, programul de lucru al instanţelor este de 8 ore zilnic, timp de 5 zile pe săptămână şi începe, de regulă, la ora 8,00 şi se încheie la ora 16,00.

24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Multipland - S.R.L. din Odorheiu Secuiesc în Dosarul nr. 4.706/96/2012 al Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 104 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 26 aprilie 2018.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Andreea Costin

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 342

din 22 mai 2018

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 182 lit. c) teza finală din Codul penal

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia-Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 182 lit. c) teza finală din Codul penal, excepţie ridicată de Gheorghe Bălă în Dosarul nr. 341/59/2016 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.185D/2016.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât, prin Sentinţa penală nr. 542 din 15 decembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 341/59/2016, Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală a reţinut că, în speţă, exploatarea persoanelor vătămate a constat în obligarea la practicarea prostituţiei. Prin urmare, sintagma „alte forme de exploatare sexuală” nu are legătură cu soluţionarea cauzei. În subsidiar, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

4. Prin încheierea din 7 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 341/59/2016, Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 182 lit. c) teza finală din Codul penal. Excepţia a fost ridicată de Gheorghe Bălă cu ocazia soluţionării unei cauze penale în care inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea, printre altele, a infracţiunii de trafic de minori [art. 211 alin. (1) din Codul penal], în modalitatea privind obligarea la alte forme de exploatare sexuală.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 182 lit. c) teza finală din Codul penal încalcă principiile privind legalitatea, egalitatea în drepturi, dreptul la un proces echitabil, legalitatea incriminării şi a pedepsei, precum şi independenţa judecătorilor, întrucât nu precizează cu exactitate care sunt acele forme de exploatare sexuală care intră sub incidenţa legii penale, sintagma „alte forme de exploatare sexuală” fiind neclară, imprecisă şi imprevizibilă. Consideră că lipsa de previzibilitate a sintagmei criticate este determinată „şi de împrejurarea că nu orice act de natură sexuală este incriminat, având în vedere că un act sexual consimţit de ambele persoane ale raportului poate fi săvârşit în multiple modalităţi care să implice un comportament dominant al unuia dintre parteneri, fără ca această conduită să atragă incidenţa legii penale şi, implicit, în aceste condiţii nu s-ar subscrie textului prevăzut de art. 182 lit. c) teza finală din Codul penar. De asemenea, invocă şi jurisprudenţa referitoare la prevederile art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie să definească în mod clar infracţiunile şi pedepsele aplicabile, această cerinţă fiind îndeplinită atunci când un justiţiabil are posibilitatea de a cunoaşte, din însuşi textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanţe şi în urma obţinerii unei asistenţe judiciare adecvate, care sunt actele şi omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală şi care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora (Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantorii împotriva Franţei, paragraful 29).

6. Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, legiuitorul a determinat, prin norma de incriminare, elementele laturii obiective a infracţiunii de care este acuzat inculpatul, urmând ca instanţa de judecată să stabilească, pe baza probelor administrate în cauză, dacă faptele de care este acuzat inculpatul constituie sau nu infracţiune. Consideră că aceasta nu este o prerogativă care ţine de puterea legislativă, ci o problemă de aplicare a legii în funcţie de materialul probator aflat la dosarul cauzei.

7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile de lege criticate sunt formulate în mod clar, fluent şi inteligibil - fără dificultăţi sintactice sau pasaje obscure ori echivoce - şi reglementează cu claritate conduita de urmat de către destinatarul normei penale. Invocă, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Constituţionale, potrivit căreia orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite cerinţe calitative, printre care şi previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi de clar pentru a putea fi aplicat. Astfel, formularea cu o suficientă precizie a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat (deciziile Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010, nr. 743 din 2 iunie 2011, nr. 1 din 11 ianuarie 2012 şi Decizia nr. 146 din 12 martie 2015). Poate fi dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit. Arată că în acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, şi Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Leempoel & SA. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59). Aşadar, previzibilitatea unei norme presupune ca destinatarul acesteia să aibă posibilitatea de a-şi reprezenta aspectele în funcţie de care este obligat să îşi modeleze conduita. Apreciază că sintagma „alte forme de exploatare sexuală* nu este de natură a afecta previzibilitatea normei criticate, orice destinatar al acesteia putând să îi cunoască înţelesul şi să îşi adapteze conduita exigenţelor legii. Curtea Constituţională a precizat în jurisprudenţa sa că dispoziţiile de lege criticate trebuie analizate în ansamblul normativ din care fac parte, pentru a decide asupra predictibilităţii acestora (Decizia nr. 92 din 3 martie 2015, paragraful 14). Consideră că nu se poate presupune, în mod rezonabil, că destinatarul normei penale nu are suficiente date pentru a înţelege ce înseamnă activităţi de natură sexuală sau exploatare sexuală. Arată, astfel, că textul de lege criticat se referă la toate tipurile şi modalităţile posibile de exploatare sexuală.

9. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 182 lit. c) teza finală din Codul penal sunt constituţionale. Arată, în acest sens, că principiul legalităţii, consacrat de prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, implică o obligaţie pozitivă a legiuitorului, aceea de a reglementa prin texte clare şi precise. Norma juridică trebuie să fie enunţată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi controleze conduita, să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. În cauza de faţă, apreciază că elementele infracţiunii nu necesită alte intervenţii din partea legiuitorului, fiind îndeplinite cerinţele calitative ale legii, inclusiv previzibilitatea, în acord cu prevederile art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Nu se poate susţine că sintagma „alte forme de exploatare sexuală” care dă conţinut infracţiunii de trafic de persoane, este lipsită de previzibilitate, textul de lege criticat fiind suficient de precis şi de clar. Arată că sintagma „alte forme de exploatare sexuală” a fost transpusă din legislaţia internaţională în cea internă prin Legea nr. 300/2006 pentru ratificarea Convenţiei Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de fiinţe umane, adoptată la 3 mai 2005, deschisă spre semnare şi semnată de România la Varşovia la 16 mai 2005. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţie, consideră că acestea nu au incidenţă în cauză, prevederile de lege criticate fiind de drept material, iar nu de drept procedural. Totodată, observă că autorul excepţiei nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate, ci este nemulţumit, în realitate, de modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 182 lit. c) teza finală din Codul penal de către instanţa de judecată. Eventualele greşeli de aplicare a legii nu pot constitui, însă, motive de neconstituţionalitate a textelor de lege criticate şi, prin urmare, nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curte, ci sunt de competenţa instanţei de judecată învestite cu soluţionarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. A răspunde criticilor autorului excepţiei în această situaţie ar însemna o ingerinţă a Curţii Constituţionale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituţie, potrivit cărora justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 182 lit. c) teza finală din Codul penal, care au următorul cuprins: „Prin exploatarea unei persoane se înţelege; [...]

c) obligarea la practicarea prostituţiei, la manifestări pornografice în vederea producerii şi difuzării de materiale pornografice sau la alte forme de exploatare sexuală:

13. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, ale art. 16 referitor Sa egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (12) referitor la legalitatea pedepsei, ale art. 124 alin. (3) cu privire la independenţa judecătorilor, precum şi ale art. 11 alin. (1)şi (2) privind dreptul internaţional şi ale art. 20 referitor Sa tratatele internaţionale privind drepturile omului, raportate la prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 7 paragraful 1 cu privire la legalitatea incriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 182 lit. c) teza finală din Codul penal au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate şi în prezenta cauză şi faţă de critici similare.

15. Astfel, prin Decizia nr. 172 din 29 martie 2018*), nepublicată în Monitorul Oficial al României la data redactării prezentelor concluzii, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate, reţinând că textul art. 1B2din Codul penal, modificat prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012), prevede că: „Prin exploatarea unei persoane se înţelege: a) supunerea la executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forţat; b) ţinerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire;

c) obligarea la practicarea prostituţiei, la manifestări pornografice în vederea producerii şi difuzării de materiale pornografice sau la alte forme de exploatare sexuală;

d) obligarea la practicarea cerşetoriei; e) prelevarea de organe, ţesuturi sau celule de origine umană, în mod ilegal”. Dispoziţiile art. 182 din Codul penal constituie o reglementare explicativă nou-introdusă în legea penală generală, neavând, aşadar, corespondent în Codul penal din 1969. Acest aspect nu semnifică însă o lipsă de corespondenţă în raport cu legislaţia penală anterioară, căci textul reprezintă transpunerea unei dispoziţii dintr-un act normativ special cu incidenţă în materie, şi anume din Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 783 din 11 decembrie 2001) şi nu numai (spre exemplu, a se vedea şi fostele art. 132 şi art. 133 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din data de 23 iunie 2004, în forma în vigoare anterior modificării, la 1 februarie 2014, prin Legea nr. 187/2012). Sub aspectul justificării normei explicative referitoare la expresia „exploatarea unei persoane”. Curtea a observat că legiuitorul a adus în cuprinsul noului Cod penal anumite incriminări mai importante - reglementate anterior în legi penale speciale sau în legi extrapenale ce conţin şi dispoziţii penale - printre care se numără şi infracţiunile de bază prevăzute în Legea nr. 678/2001, şi anume: traficul de persoane (art. 210 din Codul penal, ce are drept corespondent fostul art. 12 din Legea nr. 678/2001) şi traficul de minori (art. 211 din Codul penal, ce are drept corespondent fostul art. 13 din Legea nr. 678/2001), care au fost inserate în cap. VII („Traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile”) din titlul I („Infracţiuni contra persoanei”) al Părţii speciale a noului Cod penal. Textele art. 12 şi art. 13 din Legea nr. 678/2001 - care conţineau normele de incriminare respective - au fost abrogate la 1 februarie 2014, ca efect al dispoziţiilor art. 94 pct. 2 din titlul II al Legii nr. 187/2012 (paragrafele 16 şi 17).

16. Prin decizia citată anterior, Curtea a constatat că textul art. 182 din Codul penal reprezintă o normă de referire, orice modificare a conţinutului acesteia influenţând sfera de incidenţă a normelor care fac trimitere la aceasta. Dispoziţiile explicative din cuprinsul art. 182 din Codul penal urmează a fi puse în legătură cu o serie de norme de incriminare din noul cod - cum ar fi: lipsirea de libertate în mod ilegal (art. 205), sclavia (art. 209), traficul de persoane (art. 210), traficul de minori (art. 211), supunerea la muncă forţată sau obligatorie (art. 212), proxenetismul (art. 213), exploatarea cerşetoriei (art. 214), folosirea unui minor în scop de cerşetorie (art. 215), folosirea serviciilor unei persoane exploatate (art. 216), violul în formă agravată [art. 218 alin. (3) lit. d)] şi agresiunea sexuală în formă agravată [art. 219 alin. (2) lit. d)] -, precum şi din alte acte normative [de exemplu: art. 154, art. 156 alin. (2) şi art. 157 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 28 august 2015]. Referitor la prevederile art. 182 lit. c) teza finală din Codul penal, criticate în cauza de faţă, Curtea a reţinut că expresia „alte forme de exploatare sexuală” este identică cu cea folosită în dispoziţiile art. 2 pct. 2 lit. c) teza finală din Legea nr. 678/2001 în forma în vigoare anterior datei de 1 februarie 2014, care, la rândul lor, au preluat această sintagmă din instrumentele juridice internaţionale relevante în domeniul luptei împotriva traficului de fiinţe umane, mai exact din Convenţia Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de fiinţe umane, adoptată la 3 mai 2005, deschisă spre semnare şi semnată de România la Varşovia la 16 mai 2005, ratificată prin Legea nr. 300/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 622 din 19 iulie 2006. Astfel, potrivit prevederilor art. 4 lit. a) teza finală din convenţia mai sus menţionată, „exploatarea cuprinde cel puţin exploatarea prostituţiei celorlalţi sau alte forme de exploatare sexuală, munca ori serviciile forţate, sclavia sau practicile similare acesteia, aservirea ori prelevarea de organe”. Convenţia nu defineşte însă expresiile „exploatarea prostituţiei celorlalţi” şi „alte forme de exploatare sexuală”, pentru a nu afecta modul în care statele părţi abordează fenomenul prostituţiei în legislaţiile lor naţionale. De asemenea, nici reglementarea internă - şi anume prevederile art. 2 pct. 2 lit. c) teza finală din Legea nr. 678/2001 în forma în vigoare anterior datei de 1 februarie 2014, respectiv dispoziţiile art. 182 lit. c) din actualul Cod penal - nu explicitează sintagma „alte forme de exploatare sexuală”. Aşa fiind, Curtea a observat că singura precizare făcută de legiuitor, în textul art. 182 lit. c) din Codul penal, este cea prin raportare la „obligarea la practicarea prostituţiei” şi, respectiv, la „obligarea la manifestări pornografice în vederea producerii şi difuzării de materiale pornografice”, ce constituie specii ale aceluiaşi gen proxim, şi anume exploatarea sexuală (paragrafele 19-22).

17. În continuare, Curtea a reţinut că, potrivit jurisprudenţei sale, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat (Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, şi Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012). Totodată, Curtea a precizat, în jurisprudenţa sa, că dispoziţiile de lege criticate trebuie analizate în ansamblul normativ din care fac parte, pentru a decide asupra previzibilităţii acestora (Decizia nr. 92 din 3 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2015, paragraful 14), Astfel, Curtea a constatat că nu se poate presupune, în mod rezonabil, că destinatarul normei penale criticate nu are suficiente date pentru a înţelege ce înseamnă „alte forme de exploatare sexuală” (paragrafele 23 şi 24).

18. În acest sens, Curtea a observat că, potrivit dispoziţiilor art. 213 alin. (4) din Codul penal, „prin practicarea prostituţiei se înţelege întreţinerea de acte sexuale cu diferite persoane în scopul obţinerii de foloase patrimoniale pentru sine sau pentru altul, ceea ce înseamnă că „obligarea la practicarea prostituţiei” constă în silirea, constrângerea, fizică sau psihică, a unei persoane la întreţinerea de acte sexuale cu diferite persoane în scopul mai sus menţionat. Nu interesează dacă această constrângere şi-a atins scopul, adică dacă a determinat ca persoana constrânsă să practice într-adevăr sau să continue a practica prostituţia. De asemenea, nu se cere ca respectiva constrângere să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 24 şi de art. 25 din Codul penal referitoare la constrângerea fizică şi la cea morală drept cauze de neimputabilitate. În ceea ce priveşte „obligarea la manifestări pornografica în vederea producerii şi difuzării de materiale pornografice”, conform prevederilor Legii nr. 196/2003 privind prevenirea şi combaterea pornografiei, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 198 din 20 martie 2014, „prin pornografie se înţelege actele cu caracter obscen, precum şi materialele care reproduc sau difuzează asemenea acte9 [art. 2 alin. (1)]. „Prin acte cu caracter obscen se înţelege gesturi sau comportamente sexuale explicite, săvârşite individual sau în grup, imagini, sunete ori cuvinte care prin semnificaţia lor aduc ofensă la pudoare, precum şi orice alte forme de manifestare indecentă privind viaţa sexuală, dacă se săvârşesc în public” [art. 2 alin. (2)]. „Prin materiale cu caracter obscen se înţelege obiecte, gravuri, fotografii, holograme, desene, scrieri, imprimate, embleme, publicaţii, filme, înregistrări video şi audio, spoturi publicitare, programe şi aplicaţii informatice, piese muzicale, precum şi orice alte forme de exprimare care prezintă explicit sau sugerează o activitate sexuală” [art. 2 alin. (3)]. Dispoziţiile Legii nr. 196/2003 nu se aplică în cazul operelor de artă sau ştiinţifice şi nici în cazul materialelor realizate în interes artistic, ştiinţific, al cercetării, educaţiei sau al informării (art. 3). De asemenea, potrivit dispoziţiilor din Codul penal care incriminează pornografia infantilă, „prin materiale pornografice cu minori se înţelege orice material care prezintă un minor ori o persoană majoră drept un minor, având un comportament sexual explicit sau care, deşi nu prezintă o persoană reală, simulează, în mod credibil, un minor având un astfel de comportament, precum şi orice reprezentare a organelor genitale ale unui copil cu scop sexual” [art. 374 alin. (4)], iar „prin spectacol pornografic se înţelege expunerea în direct adresată unui public, inclusiv prin tehnologia informaţiilor şi comunicaţiilor, a unui copil implicat într-un comportament sexual explicit ori a organelor genitale ale unui copil, cu scop sexual” [ari. 374 alin. (41)]. Aşadar, „obligarea la manifestări pornografice” constă în silirea, constrângerea, fizică sau psihică, a unei persoane la realizarea unor atitudini, acte sau fapte cu caracter obscen. Nu interesează dacă această constrângere şi-a atins scopul, adică dacă a determinat persoana constrânsă să efectueze manifestări pornografice. De asemenea, nu se cere ca respectiva constrângere să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 24 şi de art. 25 din Codul penal. Dispoziţiile art. 182 lit. c) din Codul penal cer însă ca respectiva constrângere să se realizeze „în vederea producerii şi difuzării de materiale pornografice” (obscene), adică a oricărui material care prezintă o persoană (minor sau major) având un comportament sexual explicit sau care, deşi nu prezintă o persoană reală, simulează, în mod credibil, o persoană având un astfel de comportament (paragrafele 25-27).

19. Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea a constatat că sintagma „alte forme de exploatare sexuală” din cuprinsul dispoziţiilor art. 182 lit. c) din Codul penal vizează silirea, constrângerea, fizică sau psihică, a unei persoane la realizarea oricăror manifestări, acte, atitudini, gesturi sau comportamente de natură sexuală, altele decât cele privind practicarea prostituţiei şi, respectiv, manifestările pornografice săvârşite în vederea producerii şi difuzării de materiale pornografice, fără a interesa dacă această constrângere şi-a atins scopul - adică dacă a determinat persoana constrânsă să efectueze acele manifestări de natură sexuală - şi fără ca respectiva constrângere să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 24 şi de art. 25 din Codul penal. Aşa fiind, Curtea nu a reţinut critica autorului excepţiei, în sensul că dispoziţiile art. 182 lit. c) teza finală din Codul penal încalcă principiul legalităţii, întrucât nu precizează cu exactitate care sunt acele forme de exploatare sexuală care intră sub incidenţa legii penale. Curtea a constatat că dispoziţiile art. 182 lit. c) teza finală din Codul penal nu aduc nicio atingere prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalităţii şi nici celor ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, raportat la prevederile art. 7 paragraful 1 privind legalitatea incriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece sintagma „alte forme de exploatare sexuală” nu este neclară, imprecisă sau imprevizibilă pentru un cetăţean care nu dispune de pregătire juridică, ci, dimpotrivă, îndeplineşte cerinţele de claritate, accesibilitate şi previzibilitate ale legii. În mod evident, este imposibilă o enumerare exhaustivă, în cuprinsul dispoziţiilor art. 182 lit. c) din Codul penal, a tuturor manifestărilor, actelor, atitudinilor, gesturilor şi comportamentelor de natură sexuală pe care o persoană poate fi silită, fizic sau psihic, să le efectueze sau să le suporte. Revine, astfel, doctrinei şi practicii judiciare rolul de a clarifica, în mod gradual, regulile răspunderii penale în materia infracţiunilor al căror element material constă într-o acţiune care vizează exploatarea sexuală a unei persoane în alte forme decât obligarea la practicarea prostituţiei sau la manifestări pornografice în vederea producerii şi difuzării de materiale pornografice, cu condiţia ca rezultatul interpretării să fie coerent cu substanţa infracţiunii şi să fie, în mod rezonabil, previzibil (paragrafele 28-30).

20. În acest sens. Curtea Constituţională a reţinut, prin decizia mai sus menţionată (paragrafele 31-33), cele statuate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în sensul că cerinţa previzibilităţii legii este îndeplinită atunci când un justiţiabil are posibilitatea de a cunoaşte, din însuşi textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanţe şi în urma obţinerii unei asistenţe judiciare adecvate, care sunt actele şi omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală şi care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora (Decizia nr. 154 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 450 din 16 iunie 2016, paragraful 18, Decizia nr. 138 din 14 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 10 iulie 2017, paragraful 21, şi Decizia nr. 527 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 814 din 15 octombrie 2017, paragraful 21). Astfel, este de menţionat jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacră principiul legalităţii incriminării şi pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege) - pe lângă interzicerea, în mod special, a extinderii conţinutului infracţiunilor existente asupra unor fapte care, anterior, nu constituiau infracţiuni -, instituie şi cerinţa potrivit căreia legea trebuie să definească în mod clar infracţiunile şi pedepsele aplicabile, această cerinţă fiind îndeplinită atunci când un justiţiabil are posibilitatea de a cunoaşte, din însuşi textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanţe şi în urma obţinerii unei asistenţe judiciare adecvate, care sunt actele şi omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală şi care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora. Totodată, Curtea de la Strasbourg a reţinut că noţiunea de „drept” folosită la art. 7 corespunde celei de „lege” care apare în alte articole din Convenţie şi înglobează atât prevederile legale, cât şi practica judiciară, presupunând cerinţe calitative, îndeosebi cele ale accesibilităţii şi previzibilităţii (Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunţată în Cauza Coeme şi alţii împotriva Belgiei, paragraful 145, Hotărârea din 7 februarie 2002, pronunţată în Cauza E.K. împotriva Turciei, paragraful 51, Hotărârea din 29 martie 2006, pronunţată în Cauza Achour împotriva Franţei, paragrafele 41 şi 42, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Miiitaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 33 şi 34, Hotărârea din 12 februarie 2008, pronunţată în Cauza Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 140, Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Sud Fondi sri şi alţii împotriva Italiei, paragrafele 107 şi 108, Hotărârea din 17 septembrie 2009, pronunţată în Cauza Scoppola împotriva Italiei (nr. 2), paragrafele 93, 94 şi 99, Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunţată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 78, 79 şi 91). Curtea de la Strasbourg a reţinut că semnificaţia noţiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conţinutul textului despre care este vorba şi de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi de calitatea destinatarilor săi. Principiul previzibilităţii legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clarificatoare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare şi aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna. Din nou, deşi certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie. Rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenţei ca izvor de drept fiind o componentă necesară şi bine înrădăcinată în tradiţia legală a statelor membre. Prin urmare, art. 7 paragraful 1 din Convenţie nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent cu substanţa infracţiunii şi să fie în mod rezonabil previzibil (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunţată în Cauza S.W. Împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 şi 37, Kafkaris împotriva Ciprului, paragraful 141, Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 şi 93).

21. În fine, prin Decizia nr. 172 din 29 martie 2018, Curtea a mai reţinut că prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţie referitoare la dreptul la un proces echitabil nu sunt aplicabile în cauza de faţă, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate fiind o normă de drept penal substanţial, iar nu o reglementare de drept procesual penal, de natură a avea incidenţă în materia garanţiilor dreptului la un proces echitabil (paragraful 34).

22. Curtea apreciază că, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin decizia mai sus menţionată, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

23. Pentru motivele mai sus arătate, Curtea constată că dispoziţiile art. 182 lit. c) teza finală din Codul penal nu aduc atingere nici prevederilor constituţionale ale art. 23 alin. (12) referitor la legalitatea pedepsei şi ale art. 124 alin. (3) cu privire la independenţa judecătorilor.

24. Referitor la presupusa încălcare a dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, Curtea reţine că autorul excepţiei nu arată în ce constă atingerea adusă principiului fundamental al egalităţii în drepturi.

25. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gheorghe Bălă în Dosarul nr. 341/59/2016 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 182 lit. c) teza finală din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 22 mai 2018.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică

 


*) Decizia Curţii Constituţionale nr. 172 din 29 martie 2018 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 657 din 29 iulie 2018.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE

 

ORDIN

privind modificarea anexei la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 167/2017 pentru aprobarea Ghidului solicitantului aferent măsurii II.3 „Investiţii productive în acvacultura - eficienţa resurselor, reducerea utilizării de apă şi substanţe chimice, sisteme de recirculare pentru reducerea la minimum a utilizării apei” din Programul operaţional pentru pescuit şi afaceri maritime 2014-2020

 

Având în vedere Referatul de aprobare al Direcţiei generale pescuit - Autoritatea de Management pentru POPAM nr. 325.627 din 17.07.2018,

în baza prevederilor:

- Regulamentului (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziţii comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime, precum şi de stabilire a unor dispoziţii generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului, cu modificările şi completările ulterioare;

- Regulamentului (UE) nr. 508/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului privind Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime şi de abrogare a Regulamente/or (CE) nr. 2.328/2003, (CE) nr. 861/2006, (CE) nr. 1.198/2006 şi (CE) nr. 791/2007 ale Consiliului şi a Regulamentului (UE) nr. 1.255/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului;

- Regulamentului nr. 966/2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii şi de abrogare a Regulamentului nr. 1.605/2002 al Consiliului;

- Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune, politicii comune de pescuit şi politicii maritime integrate la nivelul Uniunii Europene, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2014-2020 şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul garantării, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 56/2016, cu modificările şi completările ulterioare;

- Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 816/2016 privind aprobarea Listei detaliate a cheltuielilor eligibile pentru operaţiunile finanţate, inclusiv cheltuielile de personal ale Autorităţii de management, în cadrul Programului operaţional pentru pescuit şi afaceri maritime 2014-2020, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 9 alin. (5) şi (6) din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor, cu modificările ulterioare, precum şi ale art. 21 din Hotărârea Guvernului nr. 347/2016 privind stabilirea cadrului general de implementare a operaţiunilor cofinanţate din Fondul European pentru Pescuit şi Afaceri Maritime prin Programul operaţional pentru pescuit şi afaceri maritime 2014-2020,

ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite prezentul ordin.

Art. I. - Anexa la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 167/2017 pentru aprobarea Ghidului solicitantului aferent măsurii II.3 „Investiţii productive în acvacultura - eficienţa resurselor, reducerea utilizării de apă şi substanţe chimice, sisteme de recirculare pentru reducerea la minimum a utilizării apei” din Programul operaţional pentru pescuit şi afaceri maritime 2014-2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 şi 422 bis din 8 iunie 2017, cu modificările ulterioare, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. II, - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Dănuţ Alexandru Potor,

secretar de stat

 

Bucureşti, 3 august 2018.

Nr. 1.293.


*) Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome „Monitorul Oficial”, Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.

MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE

 

ORDIN

privind intrarea în vigoare a unor tratate internaţionale

 

În temeiul art. 5 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 16/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Externe, cu modificările şi completările ulterioare,

în baza art. 25 alin. (9) din Legea nr. 590/2003 privind tratatele, constatând că au fost îndeplinite condiţiile pentru intrarea în vigoare a tratatelor internaţionale enumerate mai jos,

ministrul afacerilor externe emite prezentul ordin.

Art. 1. - La data de 12 august 2013 a intrat în vigoare Aranjamentul dintre Guvernul României şi Guvernul Australiei privind autorizarea angajării membrilor de familie ai membrilor misiunilor diplomatice şi posturilor consulare încheiat prin schimb de note verbale la Canberra la 29 iulie 2013 şi la Canberra la 12 august 2013, publicat prin Ordinul ministrului afacerilor externe nr. 650/2018 privind publicarea unor acorduri, încheiate prin schimb de note verbale, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 16 mai 2018.

Art. 2. - La data de 1 aprilie 2018 a intrat în vigoare Aranjamentul administrativ, semnat la Belgrad la 28 octombrie 2016, pentru aplicarea Acordului dintre România şi Republica Serbia în domeniul securităţii sociale, semnat la Belgrad la 28 octombrie 2016, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 388/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 491 din 14 iunie 2018.

Art. 3. - La data de 2 mai 2018 a intrat în vigoare Acordul dintre Guvernul României şi Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) privind privilegiile şi imunităţile OIAC, semnat la Haga la 6 septembrie 2017, ratificat prin Legea nr. 93/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 24 aprilie 2018.

Art. 4. - La data de 10 mai 2018 a intrat în vigoare Acordul dintre Ministerul Apărării Naţionale din România şi Ministerul Apărării din Republica Letonă privind cooperarea în domeniul militar, semnat la Bucureşti la 18 decembrie 2017, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 157/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 5 aprilie 2018.

Art. 5. - La data de 14 mai 2018 a intrat în vigoare Protocolul dintre Ministerul Afacerilor Interne din România şi Ministerul Afacerilor Interne din Republica Bulgaria, semnat la 3 octombrie 2017 la Vama, pentru implementarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Bulgaria privind readmisia cetăţenilor proprii şi a străinilor, semnat la Bucureşti la 23 iunie 2000, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 265/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 3 mai 2018.

Art. 6. - La data de 14 mai 2018 a intrat în vigoare Memorandumul de înţelegere dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Croaţia privind asigurarea reciprocă a sprijinului naţiunii-gazdă, semnat la Bucureşti la 12 septembrie 2017, ratificat prin Legea nr. 94/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 25 aprilie 2018.

Art. 7. - La data de 18 mai 2018 a intrat în vigoare Convenţia dintre România şi Bosnia şi Herţegovina pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit, semnată la Sarajevo la 6 decembrie 2016, ratificată prin Legea nr. 75/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 269 din 27 martie 2018.

Art. 8. - La data de 7 iunie 2016 a intrat în vigoare Memorandumul de înţelegere dintre Guvernul României şi Guvernul Malaysiei privind activităţi de cooperare juridică, semnat la Putrajaya la 15 decembrie 2017, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 142/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 29 martie 2018.

Art. 9. - La data de 1 iulie 2018 au intrat în vigoare pentru România Convenţia privind garanţiile internaţionale în materie de echipamente mobile şi Protocolul la Convenţia privind garanţiile internaţionale în materie de echipamente mobile privind aspecte specifice ale echipamentelor aeronavelor, adoptate la Cape Town la 16 noiembrie 2001, ratificate prin Legea nr. 252/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.013 din 21 decembrie 2017.

Art. 10. - La data de 1 iulie 2018 a intrat în vigoare Protocolul de cooperare dintre Ministerul Justiţiei din România şi Ministerul Justiţiei din Republica Serbia, semnat la 30 ianuarie 2007, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 628/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 28 iunie 2007.

Art. 11. - La data de 2 iulie 2018 a intrat în vigoare Acordul tehnic dintre Ministerul Apărării Naţionale din România şi Secretariatul tehnic al Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice privind desfăşurarea instruirii, semnat la Bucureşti la 24 noiembrie 2017 şi la Haga la 28 noiembrie 2017, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 424/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea i, nr. 509 din 21 iunie 2018.

Art. 12. - La data de 9 iulie 2018 a intrat în vigoare Memorandumul de înţelegere dintre Guvernul României şi Guvernul Georgiei privind asigurarea reciprocă a sprijinului naţiunii-gazdă, semnat la Batumi la 11 octombrie 2017, ratificat prin Legea nr. 151/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din 28 iunie 2018.

Art. 13. - La data de 14 iulie 2018 a intrat în vigoare pentru România Protocolul referitor la privilegiile şi imunităţile Autorităţii Internaţionale privind Spaţiile Submarine, adoptat la Kingston la 27 martie 1998 care a intrat în vigoare la 31 mai 2003, la care România a aderat prin Legea nr. 83/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2018.

Art. 14. - La data de 1 august 2018 a intrat în vigoare Acordul de securitate dintre Guvernul României şi Guvernul Marelui Ducat al Luxemburgului privind protecţia reciprocă a informaţiilor clasificate, semnat la Bucureşti la 24 mai 2017, ratificat prin Legea nr. 5/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 12 ianuarie 2018.

Art. 15. - La data de 1 august 2018 a intrat în vigoare Convenţia pentru reprimarea actelor de intervenţie ilicită îndreptate împotriva aviaţiei civile internaţionale, adoptată la Beijing la 10 septembrie 2010 şi semnată de România la Montreal la 5 iulie 2016, ratificată prin Legea nr. 251/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.009 din 20 decembrie 2017.

Art. 16. - La data de 1 august 2018 a intrat în vigoare Protocolul suplimentar, adoptat la Beijing la 10 septembrie 2010 şi semnat de România la Montreal la 5 iulie 2016 la Convenţia pentru reprimarea capturării ilicite a aeronavelor, încheiată la Haga la 16 septembrie 1970, ratificat prin Legea nr. 251/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.009 din 20 decembrie 2017.

 

Ministrul afacerilor externe,

Teodor-Viorel Meleşcanu

 

Bucureşti, 9 august 2018.

Nr. 1.495.

MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE

 

ORDIN

privind publicarea unui acord încheiat prin schimb de note verbale

 

În baza art. 29 alin. (7) din Legea nr. 590/2003 privind tratatele,

în temeiul art. 5 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 16/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Externe, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul afacerilor externe emite prezentul ordin.

Articol unic. - Se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, Acordul încheiat prin schimb de note verbale*), la Bucureşti la 2 mai 2017 şi la 26 ianuarie 2018, pentru încetarea Acordului încheiat prin schimb de note verbale, la Bucureşti la 28 decembrie 1994 şi la Minsk la 25 ianuarie 1995, între Guvernul României şi Guvernul Republicii Belarus privind asistenţa medicală gratuită acordată membrilor misiunii diplomatice şi postului consular, precum şi membrilor familiilor acestora în Belarus.

 

Ministrul afacerilor externe,

Teodor-Viorel Meleşcanu

 

Bucureşti, 9 august 2018.

Nr. 1.496.

 

*) Traducere.

 

MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE Nr. H2-2/598

Ministerul Afacerilor Externe al României prezintă salutul său Ambasadei Republicii Belarus la Bucureşti şi, cu referire la Acordul bilateral privind acordarea asistenţei medicale gratuite pentru membrii misiunilor diplomatice şi posturilor consulare şi membrilor familiilor lor, are onoarea de a propune încetarea Acordului menţionat, rezultat al schimbărilor fundamentale ale circumstanţelor, care au apărut în raport cu cele existente în momentul încheierii Acordului.

Dacă partea belarusă este de acord cu propunerea părţii române, Ministerul Afacerilor Externe al României propune ca încetarea Acordului să producă efecte de la data răspunsului părţii belaruse la prezenta notă verbală.

Ministerul Afacerilor Externe al României şi autorităţile române competente sunt gata să se angajeze în discuţii cu privire la un nou acord actualizat care va asigura un cadru adecvat în acest domeniu.

Ministerul Afacerilor Externe al României foloseşte acest prilej pentru a reînnoi Ambasadei Republicii Belarus la Bucureşti asigurările Înaltei sale consideraţii.

 

Bucureşti, 2 mai 2017.

 

AMBASADA REPUBLICII BELARUS

ÎN ORAŞ

 

AMBASADA REPUBLICII BELARUS ÎN ROMÂNIA

N02-03/103

 

Ambasada Republicii Belarus în România prezintă stima sa Ministerului Afacerilor Externe al României si, cu referire la Nota verbală a Ministerului din 2 mai 2017 nr. H2-2/598, are onoarea de a comunica că înţelegerea privind acordarea asistentei medicale gratuite pentru membrii misiunilor diplomatice şi posturilor consulare şi membrilor familiilor lor pe baza principiului reciprocităţii, încheiată printr-un schimb de note verbale în data de 25 ianuarie 1995, nu este considerată de partea belarusă ca un tratat internaţional.

De asemenea, Ambasada are onoarea de a comunica despre acceptarea propunerii Ministerului privind rezilierea înţelegerii menţionate, începând cu data de 26 ianuarie 2018.

Ambasada foloseşte acest prilej pentru a reînnoi Ministerului asigurarea Înaltei sale consideraţii.

 

Bucureşti, 26 ianuarie 2018.

 

MINISTERULUI AFACERILOR EXTERNE AL ROMÂNIEI

DEPARTAMENTUL AFACERI JURIDICE

DIRECŢIA TRATATE INTERNAŢIONALE

BUCUREŞTI