MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 186 (XXX) - Nr. 717         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Luni, 20 august 2018

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 173 din 29 martie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 144 alin. (3) din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995

 

Decizia nr. 380 din 31 mai 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în integralitatea sa

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

793. - Ordin al ministrului apelor şi pădurilor pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului delegat pentru ape, păduri şi piscicultură nr. 930/2014 privind aprobarea Listei personalului împuternicit cu controlul comercializării materialelor forestiere de reproducere şi cu certificarea materialelor forestiere de reproducere

 

1.237. - Ordin al ministrului transporturilor pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului transporturilor nr. 1.266/2014 privind aprobarea formei şi conţinutului carnetelor de marinar, brevetelor, certificatelor de capacitate şi atestatelor pentru personalul navigant maritim şi maritim portuar, precum şi a formei şi conţinutului documentelor de atestare pentru personalul navigant pe căile navigabile interioare

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 173

din 29 martie 2018

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 144 alin. (3) din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (3) din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, excepţie ridicată de Cezar-Dumitru Dârvăreanu şi Dan-Sebastian Dârvăreanu în Dosarul nr. 65.160/299/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.250D/2016.

2. La apelul nominal se prezintă, pentru partea Societatea Profesională Notarială „Lidia Georgescu şi Bogdan Moldoveanu”, consilier juridic Valentina Carmen Dachin, cu delegaţie depusă la dosar, lipsind părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului părţii prezente, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate în acest sens, arată că, potrivit art. 138 din Legea nr. 36/1995, încheierea de respingere reprezintă procedura prin care notarul public respinge, motivat, îndeplinirea unui act notarial. Împotriva acestei încheieri de respingere partea interesată poate formula plângere în instanţă. Judecarea acestei plângeri are loc cu citarea părţilor interesate, notarul public neavând calitate procesuala pasivă.

4. Din întreaga reglementare a activităţii notariale, nicio dispoziţie legală nu conferă notarului public calitatea procesuală pasivă, acesta fiind învestit să îndeplinească un serviciu public, având statutul unei funcţii de autoritate, potrivit art. 3 din Legea nr. 36/1995. Astfel, actele notariale nu sunt supuse controlului instanţei de judecată, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, ci potrivit Legii nr. 36/1995, care, prin art. 143, prevede că, dacă admite cererea, instanţa obligă notarul public să îndeplinească actul respectiv, aspect care confirmă intenţia legiuitorului de a nu conferi notarului public calitate procesuală pasivă. Aşadar, acesta este organul Instrumentator al actului şi nu are un interes în cauză.

5. Mai menţionează Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, prin care Curtea a reţinut că accesul liber la justiţie nu este un drept absolut, precum şi Decizia nr. 73 din 23 februarie 2016, prin care instanţa constituţională a analizat dispoziţiile legale referitoare la plângerile formulate împotriva încheierilor de respingere a oficiilor de cadastru şi publicitate imobiliară şi a statuat că instanţele judecătoreşti nu sunt chemate să stabilească un drept al acestor autorităţi, ci legalitatea şi temeinicia încheierii în cauză. În concluzie, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.

6. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că dispoziţiile legale criticate au drept scop chiar garantarea principiului constituţional al accesului liber la justiţie. Totodată, mai arată că notarul public nu capătă calitate de parte interesată în cauză, iar partea interesată care apelează la procedura specială reglementată de Legea nr. 36/1995 are posibilitatea de a se adresa instanţei de judecată. Astfel, părţile apelează la notarul public pentru constatarea unor raporturi civile, acesta neavând însă calitate procesuală pasivă, întrucât nu devine parte a raportului juridic dintre părţi. Se invocă, în sensul celor expuse, Decizia nr. 73 din 23 februarie 2016, care, în opinia sa, îşi menţine valabilitatea şi în prezenta cauză.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

7. Prin Decizia civilă nr. 2.271Adin 1 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 65.160/299/2014, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (3) din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, excepţie ridicată de Cezar-Dumitru Dârvăreanu şi Dan-Sebastian Dârvăreanu, într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului formulat împotriva unei sentinţe civile a judecătoriei prin care s-a admis excepţia lipsei procesuale pasive a societăţii profesionale notariale şi a fost respinsă plângerea ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prin dispoziţiile legale criticate, legiuitorul creează notarului public o situaţie de imunitate procesuală, în timp ce persoana împotriva căreia se eliberează o încheiere de respingere de către notarul public este împiedicată să se adreseze instanţei de judecată pentru a efectua un control judecătoresc asupra încheierilor de respingere ale notarului public.

9. Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.

10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

11. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

12. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.

13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, notele scrise depuse, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 142 alin. (3) din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 444 din 18 iunie 2014. Ulterior ridicării excepţiei de neconstituţionalitate, Legea nr. 36/1995 a fost din nou republicată, textul criticat menţinându-şi conţinutul normativ şi regăsindu-se la art. 144 alin. (3). Prin urmare, Curtea va reţine ca obiect al excepţiei art. 144 alin. (3) din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 19 martie 2018, care are următorul cuprins: „Judecarea plângerii se face cu citarea tuturor părţilor interesate în cauză. În soluţionarea plângerii notarul public nu are calitate procesuală. “

16. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie.

17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că dispoziţiile legale criticate sunt cuprinse în secţiunea a 9-a - Respingerea unui act sau a unei proceduri notariale din cadrul capitolului V - Procedura actelor notariale al Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995. Potrivit normelor legale în materie, împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de îndeplinire a unui act notarial, partea nemulţumită poate face plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială îşi desfăşoară activitatea notarul public, care a refuzat îndeplinirea actului. Plângerea se depune la biroul notarului public, care o va înainta, de îndată, instanţei, împreună cu dosarul cauzei. Judecarea plângerii se face cu citarea tuturor părţilor interesate în cauză, iar, în soluţionarea plângerii, notarul public nu are calitate procesuală.

18. Drept urmare, persoana care se consideră vătămată de refuzul notarului public de a îndeplini un act notarial are posibilitatea de a se adresa instanţei de judecată în vederea efectuării controlului judecătoresc asupra celor dispuse de notarul public, astfel încât Curtea nu poate reţine nesocotirea garanţiilor accesului liber la justiţie, cu atât mai mult cu cât, în caz de admitere a plângerii, instanţa de judecată obligă notarul public la întocmirea actului respectiv.

19. În continuare, având în vedere dispoziţiile art. 2 şi art. 3 din Legea nr. 36/1995, potrivit cărora activitatea notarială se realizează de notarii publici prin acte notariale şi consultaţii juridice notariale, în condiţiile legii, aceştia fiind învestiţi cu îndeplinirea unui serviciu de interes public, Curtea constată că actul acestuia este supus controlului instanţei de judecată. Lipsa calităţii procesuale pasive în procesele având ca obiect soluţionarea plângerilor formulate împotriva încheierilor acestuia de respingere a cererii de îndeplinire a unei proceduri, cât şi actul solicitat de parte nu au nicio legătură cu răspunderea notarilor pentru actele săvârşite în exercitarea activităţii, norma legală criticată neconferindu-i acestuia o imunitate procesuală.

20. Aşadar, Curtea reţine că norma legală criticată reprezintă opţiunea legiuitorului prin care se dă expresie caracterului necontencios al procedurii notariale şi se justifică prin faptul că în soluţionarea plângerilor formulate împotriva încheierilor notarului public instanţa de judecată nu stabileşte existenţa sau inexistenţa unui drept subiectiv, ci legalitatea şi temeinicia actului supus controlului. Totodată, prin încheierea dată, notarul public se dezînvesteşte de îndeplinirea actului sau procedurii care intră în competenţa sa de soluţionare, fără să justifice apărarea unui drept sau interes subiectiv al său. De altfel, hotărârea instanţei judecătoreşti este opozabilă notarului public, care, în caz de admitere a plângerii, este, potrivit art. 145 din lege, obligat să se conformeze şi să facă menţiune despre aceasta la redactarea actului.

21. Principiul constituţional al egalităţii este aplicabil în situaţii identice sau similare, iar în situaţii juridice obiectiv diferite tratamentul este chiar necesar să fie diferit. Or, notarii publici nu pot fi puşi, sub aspect procesual, pe poziţie de egalitate cu părţile din procesele respective, întrucât, potrivit art. 36 din Codul de procedură civilă, calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii.

22. În fine, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate reprezintă norme de procedură, iar, potrivit art. 126 alin, (2) din Constituţie, procedura de judecată este stabilită de legiuitor, evident cu respectarea prevederilor sau principiilor constituţionale. Legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale. Principiul egalităţii în drepturi şi al nediscriminării se aplică doar situaţiilor egale ori analoage, iar tratamentul juridic diferenţiat, stabilit în considerarea unor situaţii obiectiv diferite, nu reprezintă nici privilegii şi nici discriminări.

23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cezar-Dumitru Dârvăreanu şi Dan-Sebastian Dârvăreanu în Dosarul nr. 65.160/299/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 144 alin. (3) din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 29 martie 2018.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Andreea Costin

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 380

din 31 mai 2018

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în integralitatea sa

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel-Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

 

1. Prin încheierea din 3 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 15.989/300/2016, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a „celorlalte prevederi din Legea nr. 77/2016 care nu au fost declarate ne constituţionale prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016”, excepţie ridicată de Societatea Banca Românească - S.A., membră a Grupului National Bank of Greece, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 567D/2Q17,

2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele Curţii Constituţionale nr. 759D/2017, nr. 761D/2017, nr. 770D/2017, nr. 870D/2017, nr. 900D/2017, nr. 942D/2017, nr. 990D/2017, nr. 1.005D/2017, nr. 1.027D/2017 şi nr. 1.038D/2017, având un obiect similar al excepţiei de neconstituţionalitate, şi anume, prevederile Legii nr. 77/2016. Excepţia a fost ridicată de Societatea Banca Românească - S.A., membră a Grupului National Bank of Greece, în Dosarul nr. 5.293/176/2016 al Judecătoriei Alba Iulia, de Societatea Piraeus Bank România - S.A. În Dosarul nr. 7.367/296/2016 al Judecătoriei Satu Mare - Secţia civilă, de Banca Comercială înţesa Sanpaolo România - S.A. În Dosarul nr. 16.919/301/2016 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, de Societatea Alpha Bank România - S.A. În Dosarul nr. 10.299/190/2016 al Judecătoriei Bistriţa - Secţia civilă, de Societatea Piraeus Bank România - S.A. În Dosarul nr. 15.953/303/2016 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă, de Societatea Piraeus Bank România - S.A. În Dosarul nr. 14.430/212/2016/a1 al Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă, de Societatea Banca Românească - S.A., membră a Grupului National Bank of Greece, în Dosarul nr. 4.789/333/2016 al Judecătoriei Vaslui, de Societatea Piraeus Bank România - S.A. În Dosarul nr. 37.126/245/2016 al Judecătoriei laşi - Secţia civilă, de Societatea Banca Românească - S.A., membră a Grupului National Bank of Greece, în Dosarul nr. 4.365/314/2016 al Judecătoriei Suceava, precum şi de către Societatea Alpha Bank România - S.A. În Dosarul nr. 24.685/197/2016 al Judecătoriei Braşov - Secţia civilă.

4. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 567D/2017, nr. 759D/2017, nr. 761D/2017, nr. 770D/2017, nr. 870D/2017, nr. 900D/2017, nr. 942D/2017, nr. 990D/2017, nr. 1.005D/2017, nr. 1.027D/2017 şi nr. 1.038D/2017, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.

6. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.

7. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 759D/2017, nr. 761D/2017, nr. 770D/2017, nr. 870D/2017, nr. 900D/2017, nr. 942D/2017, nr.. 990D/2017, nr. 1.005D/2017, nr. 1.Q27D/2017 şi nr. 1.038D/2017 la Dosarul nr. 567D/2Q17, care este primul înregistrat.

8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:

9. Prin încheierea din 3 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 15.989/300/2016, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a „celorlalte prevederi din Legea nr. 77/2016 care nu au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016”. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 567D/2017.

10. Prin încheierea din 23 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 5.293/176/2016, Judecătoria Alba Iulia a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 77/2016, în Integralitatea sa. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 759D/2017.

11. Prin încheierea din 16 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 7.367/296/2016, Judecătoria Satu Mare - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 77/2016, în integralitatea sa, şi în special ale art. 3, art. 4, art. 5 alin. (3), art. 8 alin. (5) şi art. 11 din acest act normativ. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 761D/2017.

12. Prin încheierea din 9 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 16.919/301/2016, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 teza a doua, art. 10 şi art. 11 teza întâi - sintagma „în vederea echilibrării riscurilor izvorând din contractul de credit, (...) prezenta lege se aplică contractelor de credit aflate în derulare din acest act normativ. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 770D/2017.

13. Prin încheierea din 2 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 10.299/190/2016, Judecătoria Bistriţa - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 77/2016, cu privire la pragul sumei împrumutate de până la 250.000 auro. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 870D/2017.

14. Prin încheierea din 20 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 15.953/303/2016, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a „prevederilor art. 3, art. 4, art. 5 alin. (3), art. 8 alin. (5) şi art. 11 din Legea nr. 77/2016, cu excepţia elementelor în privinţa cărora s-a reţinut neconstituţionalitatea prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016”. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 900D/2017.

15. Prin încheierea nr. 1.892 din 10 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 14.430/212/2016/a1 r Judecătoria Constanţa - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 77/2016, în ansamblul său, şi în special ale art. 3, art. 4, art. 5 alin. (3), art. 8 alin. (5) şi art. 11 din acest act normativ. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 942D/2017.

16. Prin încheierea din 23 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 4.789/333/2016, Judecătoria Vaslui a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 77/2016 Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 990D/2017.

17. Prin încheierea din 7 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 37.126/245/2016, Judecătoria laşi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 77/2016, în ansamblul său, şi în special ale art. 3, art. 4, art. 5 alin. (3) şi art. 11 din acest act normativ. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.005D/2017.

18. Prin încheierea din 17 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 4,365/314/2016, Judecătoria Suceava a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 77/2016, în ansamblul său, exceptând teza I a prevederilor art. 11 din acest act normativ, referitoare la sintagma „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile”. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.027D/2017.

19. Prin încheierea din 16 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 24.685/197/2016, Judecătoria Braşov - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1, art. 3, art. 4 alin. (1), art. 5, art. 6 alin. (1), art. 7, art. 8, art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.038D/2017.

20. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată Societatea Banca Românească - S.A., membră a Grupului National Bank of Greece, de Societatea Piraeus Bank România - S.A., de Banca Comercială înţesa Sanpaolo România - S.A., precum şi de către Societatea Alpha Bank România - S.A., în cauze având ca obiect Legea nr. 77/2016.

21. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarele acesteia susţin că legiuitorul intervine asupra unor raporturi juridice consfinţite prin hotărâri judecătoreşti care se bucură de autoritate de lucru judecat. Arată, astfel, că, prin art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti prin care au fost respinse acţiunile în constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale sau prin care au fost respinse contestaţii la executare formulate în procedura executării silite. În esenţă, susţin că se încalcă principiile previzibilităţii şi accesibilităţii legii, întrucât se impune creditorului ipotecar să accepte bunul în orice condiţii, cu efect liberatoriu, sub sancţiunea pronunţării împotriva sa a unei hotărâri judecătoreşti care să confirme transferul dreptului de proprietare în patrimoniul său. Se mai arată că legiuitorul modifică destinaţia bunului, afectat iniţial garantării executării unui contract de credit, în bun ce serveşte ca mijloc de plată cu efect liberatoriu. În plus, Legea nr. 77/2016 nu menţine, pe întreaga perioadă a derulării contractului de credit, efectele prevăzute de părţi sau care ar fi putut fi prevăzute la încheierea acestuia. Art. 3 din Legea nr. 77/2016 dispune că dispoziţiile sale derogă de la Codul civil, fără a se indica expres textul/articolul de la care se derogă. În sfârşit, întrucât regimul juridic general al proprietăţii trebuie să fie reglementat, potrivit Constituţiei, prin lege organică, şi dispoziţiile derogatorii de la acest regim trebuie să fie reglementate prin lege organică, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul Legii nr. 77/2016,

22. De asemenea susţin că prevederile art. 3, 4, 6, 7, 8 din Legea nr. 77/2016 contravin exigenţelor de calitate a legii, stabilităţii juridice şi respectării drepturilor dobândite şi a intereselor legitime. Se învederează faptul că modificarea/reaşezarea riscurilor asumate prin contract sau chiar modificarea preţului agreat de părţi nu poate avea loc printr-o ingerinţă a legiuitorului în economia contractului, ci doar în ipoteze excepţionale de rupere a echilibrului contractual ce trebuie cercetate pentru fiecare contract în parte de către instanţa judecătorească. Tot în acest context se arată că art. 7 din lege stabileşte o procedură antinomică Codului de procedură civilă. Se apreciază că art. 8 din lege încalcă principiul securităţii raporturilor juridice, al legalităţii şi al statului de drept. Se mai arată că previzibilitatea impunea menţinerea aceloraşi efecte ale contractului de credit cu cele pe care părţile le-au prevăzut sau ar fi putut în mod rezonabil să le prevadă la momentul încheierii contractului; or, transformarea bunului din garanţie imobiliară în mijloc de plată cu efect liberatoriu pe parcursul derulării contractului de credit, fără acordul creditorului încalcă accesibilitatea şi previzibilitatea legii, ceea ce conferă caracterul neconstituţional al art. 5 alin. (2) şi art. 10 din lege.

23. Cu privire la încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie se arată că, prin reglementarea cu titlu obligatoriu a mecanismului dării în plată în cazul contractelor încheiate înainte de intrarea în vigoare a legii, legiuitorul a intervenit într-o situaţie juridică ale cărei efecte au fost epuizate încă de la momentul încheierii contractului de credit, drept care prevederile art. 8 alin. (5) şi art. 11 din lege sunt neconstituţionale. În acelaşi sens se arată că principiul neretroactivităţii legii civile este încălcat, atât timp cât se conferă debitorilor executaţi silit posibilitatea de a cere instanţei constatarea ştergerii unor datorii rezultate din contracte de credit declarate scadente anticipat, cu mult înainte de intrarea în vigoare a legii. Mai mult, după darea în plată forţată a bunului imobil, creditorul trebuie să preia toate costurile de administrare, conservare, valorificare aferente proprietăţii, devenind, în acelaşi timp, şi garant în favoarea debitorului în situaţia în care acesta a constituit garanţii reale asupra imobilului sau alte sarcini, efecte inexistente la data încheierii contractului de credit. Astfel, legea nu face diferenţa între facta praeterita, facta pendentia şi facta futura.

24. Cu privire la încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie susţin că, în urma ştergerii creanţei ipotecare prin darea în plată a bunului imobil, creditorul respectiv nu va avea dreptul de urmărire asupra celorlalte bunuri din patrimoniul debitorului, faţă de ceilalţi creditori ipotecari sau chirografari care nu au calitatea de instituţie de credit, instituţie financiară nebancară sau cesionar al acestora. Se mai precizează că prevederile art. 1, art. 4 alin. (1), art. 6 alin. (1) şi art. 7 alin. (4)-(6) din Legea nr. 77/2016 au un caracter discriminatoriu, întrucât se aplică numai consumatorilor care îndeplinesc cerinţele prevăzute la art. 4 din lege, iar ceilalţi consumatori nu se pot bucura de beneficiile acestui act normativ.

25. Cu privire la încălcarea art. 21 din Constituţie arată că art. 4 şi 7 din lege dau dreptul debitorilor să schimbe obiectul, preţul, riscul contractului după bunul lor plac şi în lipsa verificărilor prealabile privind îndeplinirea condiţiilor obiective şi subiective pentru aplicarea „protecţiei”. Se mai arată că art. 4 şi art. 7 alin. (1) din lege limitează acţiunea creditorului de a contesta starea bunului dat în plată, culpa debitorului în diminuarea valorii bunului ipotecat sau starea de necesitate învederată de debitor, drept care nu se respectă cerinţele accesului liber la justiţie.

26. Cu privire la încălcarea art. 44 şi art. 136 alin. (5) din Constituţie se apreciază că, prin efectul liberatoriu, constând în ştergerea creanţei reziduale a băncii formată din diferenţa dintre soldul creditorului la momentul plăţii şi valoarea imobilului, dreptul de proprietate al băncii asupra acestei creanţe este iremediabil afectat, ceea ce duce la concluzia neconstituţionalităţii art. 5 alin. (2) şi art. 10 din Legea nr. 77/2016, De asemenea, pentru aceleaşi motive, este neconstituţional şi art. 8 alin. (5) din lege; se mai indică faptul că se încalcă atât dreptul de proprietate al băncii, cât şi al creditorului cesionar, după caz. Se ajunge la pierderea dreptului de creanţa avut împotriva împrumutatului/garanţilor, acesta fiind înlocuit cu un drept real asupra unui imobil care are o valoare incertă. Mai mult, se poate întâmpla ca bunul imobil să nu fie transmis în patrimoniul băncii liber de sarcini, nefiind reglementată nici măcar obligaţia de garantare a debitorului ce apelează la procedura dării în plată a imobilului. Apreciază că, prin efectul art. 3 din lege, banca este deposedată de un bun actual, respectiv dreptul de creanţă născut în temeiul contractului de credit. Se mai susţine că Legea nr. 77/2016 restrânge dreptul de proprietate privată, fără ca niciuna dintre justificările cuprinse la art. 53 din Constituţie să existe.

27. Cu privire la încălcarea art. 45 din Constituţie, autoarele excepţiei de neconstituţionalitate subliniază că libertatea contractuală a părţilor nu presupune doar libertatea acestora de a-şi asuma obligaţii şi de a dobândi drepturi, ci şi libertatea de a-şi asuma riscuri ale contractului, pe care trebuie să le respecte. Libertatea economică presupune un cadru economic caracterizat prin stabilitate, în care participanţii pot stabili un preţ al contractului prin negociere în funcţie de condiţiile de pe piaţă. Se susţine, aşadar, că Legea nr. 77/2016 restrânge libertatea contractuală, fără ca niciuna dintre justificările cuprinse la art. 53 din Constituţie să existe.

28. Cu privire la încălcarea art. 53 alin. (2) din Constituţie se apreciază că art. 3 şi 4 din lege permit hazardul moral al liberării discreţionare de datorie de către debitori aflaţi în situaţii economico-financiare care nu sunt excepţionale. Astfel, se permite modificarea discreţionară a preţului contractului de către debitor, ceea ce reprezintă un stimulent pentru ca acesta să nu îşi execute obligaţiile de plată a datoriilor. Se mai indică faptul că legea nu urmăreşte un scop legitim, în sensul că vizează interese pur private, şi nu cele generale, că adoptarea acesteia nu a fost necesară, existând la îndemâna părţilor contractante şi alte mecanisme, precum cel al impreviziunii, şi că legea nu asigură un just echilibru între interesele creditorului şi al debitorului.

29. Cu privire la încălcarea art. 135 din Constituţie se apreciază că art. 3, art. 4 alin. (2), art. 5, art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (4)-(6), art. 8 şi 10 aduc atingere principiilor libertăţii contractuale, întrucât procedura dării în plată, deşi ar fi trebuit să aibă un caracter consensual, este lăsată exclusiv la opţiunea debitorului, nefiind, astfel, necesar consimţământul creditorului. Mai mult, legea, în ansamblul său, favorizează comportamentul iresponsabil al consumatorilor care, la momentul încheierii contractului de credit, trebuiau să prevadă şi riscurile acestuia cu privire la aprecierea/deprecierea monedei de schimb.

30. Cu privire la încălcarea art. 148 din Constituţie este invocat caracterul contrar al legii cu referire la Directiva 2014/17/UE şi, în special, faţă de art. 43 alin. (1) al acesteia. Se arată, astfel, că legea criticată este contrară Directivei 2014/17/UE, aceasta din urmă reglementând într-un mod proporţional, adecvat şi cu respectarea exigenţelor principiului neretroactivităţii, posibilitatea stingerii obligaţiilor rezultate din contractele de credit prin darea în plată a bunului imobil. În fine, se mai arată că, potrivit domeniului de reglementare a legii, aceasta se aplică şi în cazul contractelor de credit de consum referitoare la bunuri imobile rezidenţiale care intră în sfera de reglementare a Directivei 2014/17/UE. Potrivit art. 23 din Directiva 2014/17/UE, statele membre pot să reglementeze un cadru legal care să asigure cel puţin dreptul consumatorului de a converti contractul de credit într-o monedă alternativă, în condiţii specificate sau să fie în vigoare alte aranjamente pentru a limita riscul ratei de schimb valutar. Cu toate acestea, în art. 23 alin, (5) din Directiva 2014/17/UE se prevede în mod clar că astfel de reglementări nu pot fi aplicate cu efect retroactiv. În acelaşi sens dispune şi art. 43 din Directivă, dispoziţiile fiind clare în sensul stabilirii aplicării lor doar pentru viitor, neputând fi aplicate cu efect retroactiv, ci doar contractelor de credit încheiate după data de 21 martie 2016, Din această perspectivă, autoarele excepţiei apreciază că este evidentă contradicţia dintre reglementarea europeană şi cea naţională.

31. Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 567D/2017, apreciază că dispoziţiile Legii nr. 77/2016 sunt constituţionale în măsura în care acestea sunt aplicate şi interpretate din perspectiva Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016.

32. Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 900D/2017, apreciază că „se impune analiza constituţionalităţii prevederilor art. 3, art. 4, art. 5 alin. (3), art. 8 alin. (5) şi art. 11 din Legea nr. 77/2016, cu excepţia elementelor în privinţa cărora s-a reţinut neconstituţionalitatea prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, şi prin prisma raţiunilor care au stat la baza edictării actului normativ criticat.”

33. Judecătoria Constanţa - Secţia civilă, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 942D/2017, Judecătoria laşi - Secţia civilă, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.005D/2017, Judecătoria Suceava, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.027D/2017, şi Judecătoria Braşov - Secţia civilă, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.038D/2017, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

34. Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 770D/2017, şi Judecătoria Bistriţa - Secţia civilă, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 870D/2017, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată.

35. Judecătoria Alba Iulia, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 759D/2017, Judecătoria Satu Mare - Secţia civilă, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 761D/2017, şi Judecătoria Vaslui, în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 990D/2017, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este parţial întemeiată.

36. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

37. Guvernul a formulat punctul său de vedere în dosarele Curţii Constituţionale nr. 942D/2017 şi nr. 1.005D/2017, în sensul respingerii criticilor de neconstituţionalitate, ca neîntemeiate, respectiv ca inadmisibile, în acord cu jurisprudenţa instanţei constituţionale, şi anume, Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017.

38. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

39. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

40. Din examinarea dispozitivului încheierilor de sesizare şi a criticilor formulate, Curtea observă că, pe lângă invocarea, în mod individual, a unor prevederi ale Legii nr. 77/2016, acest act normativ este criticat, în majoritatea cauzelor, în integralitatea sa. Aşa fiind, Curtea reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate prevederile Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în integralitatea sa, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016.

41. În opinia autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile criticate din Legea nr. 77/2016 contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (4) coroborate cu art. 126 alin. (1), art. 1 alin. (5) care consacră principiul securităţii juridice, al previzibilităţii şi accesibilităţii normei legale, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 44 alin. (1) şi alin. (2) teza întâi privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a) privind economia, art. 136 alin. (5) care consacră inviolabilitatea proprietăţii private, lin condiţiile legii, art. 148 referitor la integrarea în Uniunea Europeană, precum şi prevederilor art. 1 - Protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

42. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în prezentele cauze, în ceea ce priveşte o parte dintre prevederile legale criticate din Legea nr. 77/2016, nu sunt respectate condiţiile de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, a căror existenţă rezultă din prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor [...] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei” precum şi din prevederile art. 29 alin. (3) din aceeaşi lege, potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale”. Astfel, Curtea reţine ca element comun situaţiei de fapt din cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti care au sesizat instanţa de contencios constituţional în prezentele dosare că toate contractele de credit au fost încheiate înaintea intrării în vigoare a noului Cod civil, respectiv 1 octombrie 2011. Autoarele excepţiei au invocat neconstituţionalitatea art. 3 din Legea nr. 77/2016, fără să se raporteze în mod distinct la cele două ipoteze ale acestuia, respectiv ipoteza care vizează aplicabilitatea noului Cod civil [„Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare] şi ipoteza care vizează aplicabilitatea vechiului Cod civil. În aceste condiţii, instanţa de contencios constituţional va respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la prevederile art. 3 teza întâi din Legea nr. 77/2016,

43. De asemenea, faptul că toate contractele de credit ce fac obiectul cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti care au sesizat Curtea au fost încheiate înainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil este relevant şi în examinarea admisibilităţii excepţiei având ca obiect neconstituţionalitatea tezei a două a art. 11 din Legea nr. 77/2016. Curtea reţine că, potrivit primei teze a acestui articol, prevederile Legii nr. 77/2016 se aplică şi contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, iar, potrivit celei de-a două teze a art. 11, Legea nr. 77/2016 se aplică acelor contracte de credit încheiate după data intrării sale în vigoare. Aşa fiind, Curtea va respinge ca inadmisibilă şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza a două din Legea nr. 77/2016, întrucât acestea vizează contracte încheiate după intrarea în vigoare a Legii nr. 77/2016.

44. În continuare, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017, Curtea a constatat că prevederile art. 11 teza întâi, raportate la cele ale art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 77/2016 sunt constituţionale numai în măsura în care instanţa judecătorească are posibilitatea şi obligaţia de a verifica îndeplinirea condiţiilor impreviziunii pentru fiecare contract de credit în parte. Curtea a mai reţinut că, în cazul în care instanţa judecătorească nu ar avea posibilitatea să verifice îndeplinirea condiţiilor impreviziunii, aceste prevederi de lege ar încălca dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 1 alin. (5) - în componenta sa privind calitatea legii, cele ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, precum şi cele ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei. Totodată, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, precitată, paragraful 122, Curtea a constatat că sintagma „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile” din art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 este neconstituţională. În acest context, Curtea reţine că, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale” întrucât, în prezentele dosare, sesizarea Curţii Constituţionale a fost realizată ulterior publicării Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016 şi având în vedere faptul că în toate cauzele contractele de credit au fost încheiate sub imperiul vechiului Cod civil din 1864, Curtea va respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile” din art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016, precum şi cea a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 alin. (1)-(3) şi alin. (5)-(6) şi art. 8 alin. (1)-(4) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite.

45. Prin Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 9 august 2017, paragraful 28, Curtea a statuat că Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 este o decizie interpretativă, aşa încât, atunci când criticile de neconstituţionalitate a unei normei juridice privesc un înţeles sau înţelesuri ale acesteia care se bucură, în continuare, de prezumţia de constituţionalitate şi care nu au fost excluse din cadrul constituţional prin decizia interpretativă, este evident că instanţa constituţională este competentă să analizeze fondul excepţiei de neconstituţionalitate (a se vedea şi Decizia nr. 92 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 8 august 2017, paragraful 48).

46. Astfel, cu privire la art. 11 teza întâi raportat la art. 5 şi 6 din Legea nr. 77/2016, Curtea constată că acestea reglementează procedura de derulare a dării în plată a imobilului ipotecat. Este de observat că art. 3 teza a două a fixat regulile de drept substanţial subsumate principiului impreviziunii în contractele de credit, iar art. 5 şi 6 din lege reglementează, în esenţă, procedura de urmat pentru aplicarea regulilor anterior menţionate

47. Cu privire la constituţionalitatea art. 11 teza întâi raportat la art. Salin. (3) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, Curtea s-a mai pronunţat, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 92 din 28 februarie 2017, paragrafele 50-60, prin care Curtea a reţinut că, reglementând procedura dării în plata, ca expresie a impreviziunii contractuale, legiuitorul, prin aceste prevederi din Legea nr. 77/2016, a pus la îndemâna debitorului obligaţiei un mecanism procedural specific, prin efectul căruia are loc O suspendare de drept a executării plăţilor pe care debitorul le-ar datora în temeiul contractului de credit. Este o măsură conexă firească deciziei debitorului de a transmite creditorului dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar. Suspendarea plăţilor aferente contractului de credit intervine ca un accesoriu al deciziei unilaterale a acestuia prin care apreciază că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate inerente procedurii dării în plată, însă, pe perioada suspendării plăţilor, celelalte obligaţii ale debitorului rezultate din acesta se execută în continuare. În acest context, Curtea a reţinut că suspendarea antemenţionată se aplică atât în situaţia în care creditorul obligaţiei de plată nu formulează contestaţie împotriva notificării transmise, cât şi în situaţia în care acesta din urmă formulează o asemenea contestaţie. Astfel, în lipsa formulării contestaţiei prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 77/2016, notificarea transmisă creditorului rămâne definitivă, în sensul că ambele părţi acceptă faptul că aceasta îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, în condiţiile intervenirii impreviziunii, părţile având posibilitatea de a negocia pentru a ajunge la un alt acord în termenul prevăzut de art. 5 alin. (3) din Legea nr. 77/2016. De abia după expirarea termenului menţionat se poate încheia actul de dare în plată. Pe toată perioada de timp care acoperă termenul de contestare, precum şi termenul de negociere, executarea plăţilor derivate din contractul de credit este suspendată. În acest fel, legiuitorul a pus la îndemâna debitorului un instrument juridic, prin intermediul căruia echilibrează poziţia economică net inferioară a consumatorului în raport cu profesionistul în condiţiile intervenirii impreviziunii. Ar fi fost, de altfel, nefiresc ca, pe această perioadă, contractul să fi continuat să se execute ca atare, mai ales că este una preprocesuală, de negociere între părţi, în care sunt cercetate posibilităţile de continuare a executării contractului de credit, prin adaptarea acestuia la noile condiţii socioeconomice. În schimb, în ipoteza în care creditorul formulează contestaţie, notificarea este afectată de o condiţie rezolutorie, aceea a admiterii contestaţiei de către instanţa judecătorească competenta. Însă, indiferent dacă această condiţie se împlineşte, pe toată perioada în care curge de termenul de formulare a contestaţiei şi a judecăţii, până la soluţionarea definitivă a contestaţiei, notificarea are drept efect şi suspendarea plăţilor rezultate din contractul de credit, ca o măsură provizorie şi conexă acesteia.

48. În acest context, Curtea a constatat că un asemenea mecanism procedural nu este de natură să afecteze sau să anuleze dreptul de proprietate privată al creditorului, pentru că suspendarea plăţilor este o măsură imediată care este menită să împiedice mina iminentă a debitorului, înlăturând efectele negative asupra patrimoniului acestuia în condiţiile în care creditorul decide să demareze o procedură judiciară. Este o măsură provizorie prin natura sa, întrucât, în cazul în care este admisă contestaţia creditorului, debitorul obligaţiei va trebui să execute în continuare contractul de credit, plata sumelor de bani aferente perioadei de suspendare urmând a fi reluată. Din cele de mai sus, Curtea, având în vedere conţinutul normativ al art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, a constatat că aceste prevederi legale reglementează o intervenţie etatică cu privire la executarea contractelor de credit aflate în curs. Astfel, Curtea a constatat că, deşi creditorul obligaţiei deţine, în principiu, un bun, în sensul art. 1 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, reprezentat de creanţa care face obiectul contractului de credit, intervenţia statului operată prin textele de lege criticate urmăreşte un scop legitim, respectiv protecţia consumatorului prin evitarea punerii acestuia în situaţia de a plăti sume de bani corespunzătoare contractului de credit în condiţiile în care se invocă impreviziunea întemeiată pe art. 969 şi art. 970 din Codul civil din 1864. Aşadar, scopul legitim urmărit se circumscrie conceptului de protecţie a consumatorului prin înlăturarea pericolului ruinei sale iminente, iar suspendarea executării plăţilor este o măsură capabilă să îndeplinească scopul legitim urmărit, neexistând nicio abatere între substanţa acesteia şi finalitatea pe care o are în vedere. Mai mult, măsura reglementată şi finalitatea avută în vedere se află într-un evident raport de consecvenţă logică, drept care se impune concluzia irefragabilă a caracterului său adecvat. Aşa fiind, Curtea a constatat că măsura legală criticată este necesară, legiuitorul având deplina competenţă constituţională, în temeiul art. 15 alin. (1), art. 44 alin. (1) şi art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, de a proteja într-un mod efectiv interesele patrimoniale ale cetăţenilor săi, atunci când în paradigma executării contractului intervine un aspect care ţine de impreviziune. Curtea a constatat că această orientare legislativă a ţinut seama de realităţile socioeconomice existente, aspect cu privire la care legiuitorul are o largă marjă de apreciere, precum şi de particularităţile şi specificul circumstanţelor referitoare la iminenţa începerii sau continuării procedurii de executare silită cu efecte iremediabile asupra consumatorului, respectiv la relaţia profesionist - consumator, în care acesta din urmă se află într-o situaţie de inferioritate economică. De aceea, în cazul în care între părţi există o neînţelegere, apărută cu privire la existenţa impreviziunii în contracte, legiuitorul, în mod corect, a apreciat ca fiind necesară o suspendare de drept a executării unui asemenea contract până la pronunţarea hotărârii judecătoreşti definitive în cauza care tranşează problema litigioasă dintre părţi.

49. Cu privire la prevederile art. 11 teza întâi raportat la cele ale art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, Curtea s-a mai pronunţat, exemplu fiind Decizia nr. 95 din 28 februarie 2017, paragrafele 44-49. Cu acel prilej, s-a arătat că mecanismul procedural reglementat de legiuitorul ordinar în vederea aplicării art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 are în vedere, ca şi în cazul art. 8 alin. (1) din aceeaşi lege, două etape cu o semnificaţie deosebită în economia acesteia. Astfel, o primă etapă, obligatorie, se subsumează unei negocieri directe între părţi şi priveşte procedura notificării reglementate de art. 5 alin. (1) din lege, părţile putând, ele însele, să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractul de credit, prin darea în plată a imobilului. Această etapă se aplică şi trebuie parcursă indiferent că bunul imobil ipotecat a fost sau nu vândut în cadrul unei proceduri execuţionale la data intrării în vigoare a legii. Cea de-a două etapă, judiciară, facultativă prin natura sa, vizează intervenţia instanţelor judecătoreşti la cererea debitorilor, în vederea aplicării Legii nr. 77/2016, respectiv constatarea stingerii datoriei izvorâte din contractul de credit. Astfel, debitorul obligaţiilor de plată a sumelor de bani în cadrul unui contract de credit trebuie să parcurgă, în mod obligatoriu, prima etapă procedurală, în sensul ajungerii la un consens cu creditorul şi al evitării, pe cât posibil, a intervenţiei în cadrul raporturilor contractuale a instanţei judecătoreşti. Legiuitorul a reglementat acest mecanism procedural în două etape pentru a da posibilitatea încetării contractului, ca rezultat al acordului de voinţă al părţilor, fără intervenţia instanţelor judecătoreşti, apelarea la forţa de constrângere a statului realizându-se, în mod evident, numai atunci când părţile nu ajung la un consens. Prin urmare, a apela direct la instanţa judecătorească, cu nesocotirea primei etape, cea a notificării, echivalează cu caracterul inadmisibil al unei asemenea acţiuni promovate în temeiul art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, instanţele judecătoreşti fiind în drept, în această ipoteză, să respingă ca atare acţiunea debitorului. Acesta a fost şi sensul Deciziei nr. 639 din 27 octombrie 2016, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 12 ianuarie 2017, în care Curtea Constituţională a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate, pe motiv că însăşi acţiunea principală era inadmisibilă. Prin urmare, indiferent dacă bunul imobil constituit drept garanţie pentru executarea contractului de credit a fost vândut anterior sau ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 77/2016, debitorul este obligat, din punct de vedere procedural, să parcurgă mai întâi etapa notificării şi, de abia după aceea, să solicite concursul instanţelor judecătoreşti pentru constatarea stingerii datoriei. În privinţa bunurilor imobile adjudecate anterior intrării în vigoare a legii, Curtea a constatat că legiuitorul ordinar a recurs la o ficţiune juridică, în sensul că datoriile rezultate din contractul de credit sunt considerate stinse, chiar dacă bunul imobil aferent garanţiei a fost vândut la un preţ mai mic decât valoarea datoriei debitorului către instituţia de credit. Practic, legiuitorul a apreciat, în contextul impreviziunii, că sumele de bani plătite în mod voluntar în executarea contractului, cele obţinute din adjudecarea bunului, indiferent de data la care aceasta a avut loc, precum şi, după caz, sumele rezultate din urmărirea silită a altor bunuri ale debitorului până la data formulării notificării acoperă valoarea datoriilor aferente contractului de credit. O asemenea ficţiune juridică, departe de a fi arbitrară, valorifică un element accesoriu al contractului de credit, ipoteca, definită, în cazul de faţă, ca fiind un drept real asupra unui bun imobil afectat restituirii sumei de bani împrumutate, şi este de natură să asigure echilibrul contractual dintre părţi în limitele riscului inerent unui contract de credit, eliminând din sfera raporturilor dintre debitor şi creditor riscul supraadăugat.

50. Prin urmare, Curtea a constatat că textul criticat nu încalcă art. 44 din Constituţie, în măsura în care acesta este aplicat în condiţiile intervenirii impreviziunii. În caz contrar, s-ar accepta, pe de o parte, ruina debitorului şi îmbogăţirea fără justă cauză a creditorului, contractul de credit nemaiputând constitui temeiul îmbogăţirii acestuia, ci situaţia imprevizibilă intervenită, iar, pe de altă parte, s-ar crea o vădită inegalitate între debitorii care, având în vedere aceeaşi situaţie de impreviziune, au reuşit să reziste acesteia pe un interval temporal mai extins sau mai restrâns. Or, acest criteriu, coroborat cu data intrării în vigoare a legii, este unul artificial şi arbitrar, întrucât impreviziunea trebuie evaluată în exclusivitate în funcţie de echilibrul contractual dintre părţi, fiind, aşadar, o chestiune ce ţine de dezechilibrarea prestaţiilor la care acestea s-au obligat datorită unui element exterior conduitei lor a cărui amploare nu putea fi prevăzută. Aşadar, stingerea datoriei prin darea în plată a imobilului ipotecat reprezintă o ficţiune juridică aplicabilă tuturor procedurilor de executare silită începute anterior sau ulterior intrării în vigoare a legii, indiferent că bunul aferent garanţiei a fost vândut în cadrul acestei proceduri anterior/ulterior intrării în vigoare a legii, singura condiţie impusă de legiuitor fiind ca acestea să fie în curs la data depunerii notificării. Aşa fiind, ca urmare a stingerii datoriilor prin darea în plată a bunului în condiţiile legii criticate, executarea contractului încetează. Având în vedere cele de mai sus, Curtea a constatat că soluţia legislativă de stingere a datoriilor izvorâte din contractele de credit, indiferent de data la care a fost vândut bunul imobil ipotecat prin licitaţie publică sau printr-un alt mod agreat de creditor, nu încalcă dreptul de proprietate privată al creditorului, consacrat de art. 44 din Constituţie.

51. Referitor la critica de neconstituţionalitate a Legii nr. 77/2016, în integralitatea sa, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2017, paragrafele 107-108, Curtea a statuat că „în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate extrinsecă, care se referă la lege în ansamblul său, Curtea reţine că autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin, în esenţă, că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât Legea nr. 77/2016 a fost adoptată ca o lege ordinară. Or, în condiţiile în care se instituie un regim derogatoriu de la regimul general al proprietăţii [care este reglementat, potrivit art. 73 alin. (3) lit. m) din Constituţie, prin lege organică], această derogare trebuie operată tot printr-o lege organică. În acest context se menţionează, cu titlu de exemplu, art. 8 alin. (1) din lege prin care se reglementează posibilitatea pentru instanţa de judecată de a obliga creditorul să devină titularul dreptului de proprietate asupra imobilului. Aşadar, critica de neconstituţionalitate formulată de autorii excepţiei de neconstituţionalitate se raportează la problema reglementării printr-o lege ordinară, cum este Legea nr. 77/2016, a unor situaţii care vizează aspecte importante legate de dreptul de proprietate (precum transmiterea forţată a unui imobil în patrimoniul creditorului). Curtea a reţinut că Legea nr. 77/2016 reglementează situaţii specifice care nu se referă la regimul general al proprietăţii, în sensul că vizează doar o modalitate de executare a unor obligaţii derivate din contractul de credit în ipoteza intervenirii impreviziunii. Chiar dacă aplicarea Legii nr. 77/2016 are drept efect un transfer de proprietate, acest lucru nu semnifică faptul că legea în sine reglementează regimul general al proprietăţii, sintagmă ce vizează cadrul general al proprietăţii în România, şi nu orice transfer al dreptului de proprietate ca urmare a aplicării unor instituţii de drept civil. În concordanţă cu jurisprudenţa sa (exemplu fiind Decizia nr. 5 din 14 iulie 1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 22 iulie 1992), Curtea a constatat că regimul juridic general al proprietăţii, publică sau privată, vizează, ca esenţă, cele trei elemente ale dreptului de proprietate: posesia, folosinţa, dispoziţia, fiind preponderent un regim de drept privat. Regimul proprietăţii şi al dreptului de proprietate reprezintă o realitate juridică care guvernează raporturile juridice de o valoare socială semnificativă ce reclamă reglementarea printr-o lege organică, pe când regulile specifice pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate reprezintă o altă realitate juridică, de o importanţă mai mică, putând fi stabilită prin legi ordinare sau, după caz, prin ordonanţe. De altfel, legiuitorul a mai adoptat reglementări care au un impact asupra dreptului de proprietate prin intermediul unor legi ordinare, cum ar fi Codul de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015) care, în art. 348, reglementează confiscările dispuse potrivit legii. Prin urmare, Curtea constată că această critică de neconstituţionalitate extrinsecă este neîntemeiată”.

52. Întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele care au fundamentat-o îşi menţin va vabilitatea.

53. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, referitor la prevederile art. 11 teza întâi, raportate la cele ale art. 5 alin. (3), art. 7 alin. (4) şi art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, şi cu unanimitate de voturi, referitor la celelalte prevederi ale aceluiaşi act normativ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca inadmisibila, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la art. 3, 4, art. 7 alin. (1)-(3) şi alin. (5)-(6) şi ale art. 8 alin. (1)-(4), precum şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza a două şi a sintagmei „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile” cuprinsă în art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Banca Românească - S.A., membră a Grupului National Bank of Greece, în Dosarul nr. 15.989/300/2016 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă, de Societatea Banca Românească S.A., membră a Grupului National Bank of Greece, în Dosarul nr. 5.293/176/2016 al Judecătoriei Alba Iulia, de Societatea Piraeus Bank România - S.A. în Dosarul nr. 7.367/296/2016 al Judecătoriei Satu Mare - Secţia civilă, de Banca Comercială înţesa Sanpaolo România - S.A. În Dosarul nr. 16.919/301/2016 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, de Societatea Alpha Bank România - S.A. În Dosarul nr. 10.299/190/2016 al Judecătoriei Bistriţa - Secţia civilă, de Societatea Piraeus Bank România - S.A. În Dosarul nr. 15.953/303/2016 al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă, de Societatea Piraeus Bank România - S.A. În Dosarul nr. 14.430/212/2016/a1 al Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă, de Societatea Banca Românească - S.A., membră a Grupului National Bank of Greece, în Dosarul nr. 4.789/333/2016 al Judecătoriei Vaslui, de Societatea Piraeus Bank România - S.A. În Dosarul nr. 37.126/245/2016 al Judecătoriei laşi - Secţia civilă, de Societatea Banca Românească - S.A., membră a Grupului National Bank of Greece, în Dosarul nr. 4.365/314/2016 al Judecătoriei Suceava, precum şi de către Societatea Alpha Bank România - SA în Dosarul nr. 24.685/197/2016 al Judecătoriei Braşov - Secţia civilă,

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a art. 11 teza întâi raportat la celelalte prevederi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de aceleaşi părţi în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe judecătoreşti şi constată că acestea sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică către Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia civilă, Judecătoria Constanţa - Secţia civilă, Judecătoria laşi - Secţia civilă, Judecătoria Suceava, Judecătoria Braşov - Secţia civilă, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, Judecătoria Bistriţa - Secţia civilă, Judecătoria Alba Iulia, Judecătoria Satu Mare - Secţia civilă şi Judecătoria Vaslui şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 31 mai 2018.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL APELOR ŞI PĂDURILOR

 

ORDIN

pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului delegat pentru ape, păduri şi piscicultură nr. 930/2014 privind aprobarea Listei personalului împuternicit cu controlul comercializării materialelor forestiere de reproducere şi cu certificarea materialelor forestiere de reproducere

 

Având în vedere Referatul de aprobare nr. 145.285/DPDF din 2.07.2018 al Direcţiei păduri şi dezvoltare forestieră, în temeiul art. 3 alin. (1) lit. w), art. 6 alin. (1), art. 7 şi art. 36-38 din Legea nr. 107/2011 privind comercializarea materialelor forestiere de reproducere, precum şi al art. 13 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 20/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apelor şi Pădurilor, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul apelor şi pădurilor emite următorul ordin:

Art. I. - Anexa la Ordinul ministrului delegat pentru ape, păduri şi piscicultură nr. 930/2014 privind aprobarea Listei personalului împuternicit cu controlul comercializării materialelor forestiere de reproducere şi cu certificarea materialelor forestiere de reproducere, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 24 noiembrie 2014, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul apelor şi pădurilor,

Ioan Deneş

 

Bucureşti, 1 august 2018.

Nr. 793.

 

ANEXĂ

(Anexa la Ordinul nr. 930/2014J

 

LISTA

personalului împuternicit cu controlul comercializării şi certificării materialelor forestiere de reproducere

 

Nr. crt.

Numele şi prenumele

Instituţia

Atribuţii

1

Ignat Cristian Vasilică

Ministerul Apelor şi Pădurilor

de control al comercializării materialelor forestiere de reproducere

2

Dumitra Vasile

Ministerul Apelor şi Pădurilor

3

Ştefan Nicoleta

Ministerul Apelor şi Pădurilor

4

Popovici Dan Cornel

Ministerul Apelor şi Pădurilor

5

Criţ Ioan Gavril

Garda Forestieră Braşov

de control al comercializării materialelor forestiere de reproducere şi de certificare a materialelor forestiere de reproducere

6

Roman George Ionel

Garda Forestieră Braşov

7

Cotici Florin

Garda Forestieră Braşov

8

Gal Attila

Garda Forestieră Braşov

9

Suciu Sorin Cătălin

Garda Forestieră Braşov

10

Kiss Arpad

Garda Forestieră Braşov

11

Mureşan Ovidiu

Garda Forestieră Braşov

12

Bako Katalin

Garda Forestieră Braşov

13

Sava Petrică

Garda Forestieră Braşov

14

Stănilă Mihai Mircea

Garda Forestieră Braşov

15

Pîrlea Ionel Aronel

Garda Forestieră Bucureşti

16

Duşcu Dumitru Mircea

Garda Forestieră Bucureşti

17

Iile Florian

Garda Forestieră Bucureşti

18

Popa Nicolae

Garda Forestieră Bucureşti

19

Bacheş Constantin Marian

Garda Forestieră Bucureşti

20

Nicola Florin

Garda Forestieră Bucureşti

21

Ungureanu Cristian

Garda Forestieră Bucureşti

22

Voicu Stan

Garda Forestieră Bucureşti

23

Şchiop Traian

Garda Forestieră Cluj

24

Moian Adrian

Garda Forestieră Cluj

25

Pop Gabriel

Garda Forestieră Cluj

26

Pop Viorel

Garda Forestieră Cluj

27

Ghiran Dănuţ

Garda Forestieră Cluj

28

Tarsu Ana

Garda Forestieră Cluj

29

Marinca Vasile

Garda Forestieră Cluj

30

Pasca Dănuţ

Garda Forestieră Cluj

31

Huzuneanu Daniel

Garda Forestieră Focşani

32

Mocanu Marius

Garda Forestieră Focşani

33

Irimia Camelia

Garda Forestieră Focşani

34

Iosif Alina

Garda Forestieră Focşani

35

Moroiu Dănuţ

Garda Forestieră Focşani

36

Ciurea Vasile

Garda Forestieră Focşani

37

Dumbravă Bogdan

Garda Forestieră Focşani

38

Oancă Valeriu

Garda Forestieră Focşani

39

Vîjîiac Costică

Garda Forestieră Focşani

40

Sălcianu Valentin

Garda Forestieră Focşani

41

Vîrnă Alexandru

Garda Forestieră Focşani

42

Blănaru Liviu

Garda Forestieră Focşani

43

Maria Daniel

Garda Forestieră Ploieşti

44

Mihai Alin

Garda Forestieră Ploieşti

45

Stoica Bogdan Sebastian

Garda Forestieră Ploieşti

46

Ţică Petruţ

Garda Forestieră Ploieşti

47

Diaconu Izabela

Garda Forestieră Ploieşti

48

Istrătescu Florin

Garda Forestieră Ploieşti

49

Oida Ioan

Garda Forestieră Oradea

50

Nistor Octavian

Garda Forestieră Oradea

51

Popa Vasile

Garda Forestieră Oradea

52

Timiş Vasile

Garda Forestieră Oradea

53

Cionca Marius

Garda Forestieră Oradea

54

Felician Mircea

Garda Forestieră Oradea

55

Maxim Dan

Garda Forestieră Oradea

56

Unguruşan Ioan

Garda Forestieră Oradea

57

Duca Cristinel

Garda Forestieră Suceava

58

Breaz Mihaela-Cristina

Garda Forestieră Suceava

59

Modan Valeriu-Dorinald

Garda Forestieră Suceava

60

Gheorghiu Dumitru-Cătălin

Garda Forestieră Suceava

61

Florian Cătălin

Garda Forestieră Suceava

62

Untea Antonela

Garda Forestieră Suceava

63

Duminică Mihaela-Daniela

Garda Forestieră Suceava

64

Sofronie Alexandru-Radu

Garda Forestieră Suceava

65

Magdaş Marius

Garda Forestieră Timişoara

66

Tulbure Horaţiu Petru

Garda Forestieră Timişoara

67

Radu Elena Luminiţa

Garda Forestieră Timişoara

68

Puia Iliuţă Mihai

Garda Forestieră Timişoara

69

Marina Gheorghe Ciprian

Garda Forestieră Timişoara

70

Negru Râul Mugurel

Garda Forestieră Timişoara

71

Zarnescu Ion

Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea

72

Luta Mironel

Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea

73

Cicu Tiberiu

Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea

74

Brastaviceanu Mircea

Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea

75

Mănescu Marian

Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea

76

Velea George

Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea

77

Doinea Ion

Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea

78

Faramus Cristian

Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea

79

Ştefan Comei

Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea

80

Rădulescu Vasile

Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea

MINISTERUL TRANSPORTURILOR

 

ORDIN

pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului transporturilor nr. 1.266/2014 privind aprobarea formei şi conţinutului carnetelor de marinar, brevetelor, certificatelor de capacitate şi atestatelor pentru personalul navigant maritim şi maritim portuar, precum şi a formei şi conţinutului documentelor de atestare pentru personalul navigant pe căile navigabile interioare

 

Având în vedere Referatul Direcţiei transport naval nr. 21.498/1.066 din 19.06.2018 prin care se propune modificarea şi completarea Ordinului ministrului transporturilor nr. 1.266/2014 privind aprobarea formei şi conţinutului carnetelor de marinar, brevetelor, certificatelor de capacitate şi atestatelor pentru personalul navigant maritim şi maritim portuar, precum şi a formei şi conţinutului documentelor de atestare pentru personalul navigant pe căile navigabile interioare, ţinând cont de prevederile:

- Ordinului ministrului transporturilor nr. 408/2018 pentru acceptarea amendamentelor la Convenţia internaţională privind standardele de pregătire a navigatorilor, brevetare/atestare şi efectuare a serviciului de cart. adoptată la Londra la 7 iulie 1978 (STCW1978), aşa cum a fost amendată, adoptate de Organizaţia Maritimă Internaţională prin Rezoluţia MSC.416(97) a Comitetului de siguranţă maritimă din 25 noiembrie 2016, ale Ordinului ministrului transporturilor nr. 411/2018 pentru acceptarea amendamentelor la Partea A din Codul privind pregătirea, brevetarea/atestarea şi efectuarea serviciului de cart (Codul STCW), adoptate de Organizaţia Maritimă Internaţională prin Rezoluţia MSC.417(97) a Comitetului de siguranţă maritimă din 25 noiembrie 2016, precum şi a amendamentelor la Partea B din Codul privind pregătirea, brevetarea/atestarea şi efectuarea serviciului de cart (Codul STCW), adoptate de Comitetul de siguranţă maritimă al Organizaţiei Maritime Internaţionale şi difuzate prin circulara STCW.6/Circ,12 din 25 noiembrie 2016;

- art. 12 Ut. f) din Ordonanţa Guvernului nr. 19/1997 privind transporturile, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 55 alin. (5), ale art. 62 alin. (2) şi ale art. 63 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/1997 privind transportul maritim şi pe căile navigabile interioare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 21/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul transporturilor emite următorul ordin:

Art. I. - Ordinul ministrului transporturilor nr. 1.266/2014 privind aprobarea formei şi conţinutului carnetelor de marinar, brevetelor, certificatelor de capacitate şi atestatelor pentru personalul navigant maritim şi maritim portuar, precum şi a formei şi conţinutului documentelor de atestare pentru personalul navigant pe căile navigabile interioare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 din 3 septembrie 2014, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 1, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 1. - (1) Se aprobă forma şi conţinutul carnetelor de marinar, brevetelor, certificatelor de capacitate şi atestatelor pentru personalul navigant maritim şi maritim portuar, precum şi forma şi conţinutul documentelor de atestare pentru personalul navigant pe căile navigabile interioare, prevăzute în anexele nr. 1-19.”

2. Articolul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 4. - Anexele nr. 1-19*) fac parte integrantă din prezentul ordin.

3. După anexa nr. 17 se introduc două noi anexe, anexele nr. 18 şi 19, având cuprinsul prevăzut în anexele nr. 1 şi 2 la prezentul ordin.

Art. II. - Autoritatea Navală Română va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. III. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul transporturilor,

Lucian Şova

 

Bucureşti, 7 august 2018.

Nr. 1.237.


*) Anexele nr. 1-19 sunt reproduse în facsimil.

 

ANEXA Nr. 1*)

(Anexa nr. 18 la Ordinul nr. 1.266/2014)

 

ANEXA Nr. 2*)

(Anexa nr. 19 la Ordinul nr. 1.266/2014)