MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 318/2018

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 186 (XXX) - Nr. 318         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Miercuri, 11 aprilie 2018

 

SUMAR

 

ACTE ALE COLEGIULUI FIZIOTERAPEUŢILOR DIN ROMÂNIA

 

20. - Hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului naţional al Colegiului Fizioterapeuţilor din România nr. 5/2018 privind procedura de eliberare a autorizaţiei de liberă practică pentru profesia de fizioterapeut

 

21. - Hotărâre privind modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului naţional al Colegiului Fizioterapeuţilor din România nr. 6/2018 pentru stabilirea cuantumului cotizaţiei de membru şi a unor taxe încasate de Colegiul Fizioterapeuţilor din România

 

ACTE ALE INSTANŢELOR DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV

 

Încheiere din 6 aprilie 2015

 

Sentinţa civilă nr. 1.095 din 20 aprilie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal

 

ACTE ALE COLEGIULUI FIZIOTERAPEUŢILOR DIN ROMÂNIA

 

COLEGIUL FIZIOTERAPEUŢILOR DIN ROMÂNIA

 

HOTĂRÂRE

pentru modificarea Hotărârii Consiliului naţional al Colegiului Fizioterapeuţilor din România nr. 5/2018 privind procedura de eliberare a autorizaţiei de liberă practică pentru profesia de fizioterapeut

 

Având în vedere prevederile art. 14 alin. (1) şi ale art. 21 lit. c) din Legea nr. 229/2016 privind organizarea şi exercitarea profesiei de fizioterapeut, precum şi pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Fizioterapeuţilor din România, coroborate cu prevederile art. 5 lit. c) din Statutul Colegiului Fizioterapeuţilor din România, aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 679/2017, în temeiul art. 35 şi art. 39 alin. (2) din Statutul Colegiului Fizioterapeuţilor din România, aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 679/2017,

Consiliul naţional al Colegiului Fizioterapeuţilor din România, întrunit în şedinţa din perioada 10-11 martie 2018, emite următoarea hotărâre:

Art. I. - Hotărârea Consiliului naţional al Colegiului Fizioterapeuţilor din România nr. 5/2018 privind procedura de eliberare a autorizaţiei de liberă practică pentru profesia de fizioterapeut, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 12 februarie 2018, se modifică după cum urmează: -

Articolele 7-9 vor avea următorul cuprins:

„Art. 7. - Documentele se depun la sediul colegiului teritorial al fizioterapeuţilor din raza căruia solicitantul îşi desfăşoară sau urmează să îşi desfăşoare activitatea şi sunt preluate de membrii desemnaţi ai consiliului teritorial al colegiului respectiv sau de personalul acestuia.

Art. 8. - Colegiul teritorial, prin membrii desemnaţi ai consiliului teritorial sau prin personalul acestuia, va elibera solicitantului, la depunerea documentelor, dovada cu numărul şi data înregistrării acestora.

Art. 9. - În termen de maximum 15 zile de la înregistrarea documentelor, colegiul teritorial, prin membrii desemnaţi ai consiliului teritorial sau prin personalul desemnat, va emite autorizaţia de liberă practică.”

Art. II. - Prezenta hotărâre intră în vigoare de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Colegiului Fizioterapeuţilor din România,

Elena Căciulan

 

Bucureşti, 11 martie 2018.

Nr. 20.

 

COLEGIUL FIZIOTERAPEUŢILOR DIN ROMÂNIA

 

HOTĂRÂRE

privind modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului naţional al Colegiului Fizioterapeuţilor din România nr. 6/2018 pentru stabilirea cuantumului cotizaţiei de membru şi a unor taxe încasate de Colegiul Fizioterapeuţilor din România

 

Având în vedere prevederile art. 14 alin. (1) şi ale art. 21 lit. c) din Legea nr. 229/2016 privind organizarea şi exercitarea profesiei de fizioterapeut, precum şi pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Fizioterapeuţilor din România, coroborate cu prevederile art. 5 lit. c) din Statutul Colegiului Fizioterapeuţilor din România, aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 679/2017, în temeiul art. 35 şi art. 39 alin. (2) din Statutul Colegiului Fizioterapeuţilor din România, aprobat prin Ordinul ministrului Sănătăţii nr. 679/2017,

Consiliul naţional al Colegiului Fizioterapeuţilor din România, întrunit în şedinţa din perioada 10-11 martie 2018,  emite următoarea hotărâre:

Art. I. - Hotărârea Consiliului naţional al Colegiului Fizioterapeuţilor din România nr. 6/2018 pentru stabilirea cuantumului cotizaţiei de membru şi a unor taxe încasate de Colegiul Fizioterapeuţilor din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 131 din 12 februarie 2018, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Articolul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 3. - (1) Persoanele posesoare ale titlurilor oficiale de calificare prevăzute la art. 11 din lege, care se află la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri în situaţia şomajului, orice formă de şomaj conform legislaţiei în vigoare, a suspendării contractului de muncă pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau a copilului cu handicap până la împlinirea vârstei de 3 ani sau în concediu de îngrijire copil bolnav până la vârsta de 7 ani, respectiv 18 ani pentru copilul cu handicap, vor plăti o cotizaţie de 5 lei/lună, în cuantum de 60 lei/an.

(2) Persoanele cu handicap grad I - grav şi grad II - accentuat sunt scutite de plata taxelor şi a cotizaţiei.

(3) La depunerea actelor în vederea înscrierii/reînscrierii în Colegiul Fizioterapeuţilor din România şi a eliberării autorizaţiei de liberă practică, a duplicatului autorizaţiei de liberă practică, a certificatului de status profesional şi a certificatului de conformitate se va prezenta documentul/certificatul doveditor al gradului de handicap.”

2. La articolul 8, după litera c) se introduce o nouă literă, litera d), cu următorul cuprins:

„d) taxa de eliberare a certificatului de conformitate, în cuantum de 100 lei.”

Art. II. - Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Colegiului Fizioterapeuţilor din România,

Elena Căciulan

 

Bucureşti, 11 martie 2018.

Nr. 21.

 

ACTE ALE INSTANŢELOR DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV

 

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREŞTI

SECŢIA A VIII - A CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

ÎNCHEIERE

Şedinţa publică din data de 6.04.2015

 

Dosar nr. 394/36/2014

 

Completul constituit din:

Preşedinte - Mirela Monica Perjaru

Grefier - Andreea Mihaela Cimpoieru

 

Pe rol soluţionarea acţiunii în contencios administrativ formulată de reclamanţii Bucur Izabela Claudia, Bănăţeanu Mirela Luminiţa, Hobai Valentin, Arsene Niculae, Bobeică Mihai, Lalu Mihai, Arsenie Constantin Păulică, Niţescu Iordan, Spiridon Constantin, Chirciu Ioana Roxana, Dumitru Aurel, Sîrbu Cristache, Ion Adrian, Lepădatu Aurel şi Florea Constantin în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile de Gospodărire Comunală şi Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Constanţa, având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au răspuns pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile de Gospodărire Comunală prin consilier juridic Adriana Popescu cu delegaţie de reprezentare la dosar - fila 23 şi pârâta Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Constanţa prin consilier juridic Daniela Panca, care depune delegaţie de reprezentare la dosar, lipsind reclamanţii.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

Nefiind cereri de formulat, Curtea acordă cuvântul pe propunere de probe.

Ambele pârâte, prin reprezentanţi, solicită încuviinţarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

În temeiul dispoziţiilor art. 258 raportat la art. 255 din Codul de procedură civilă, Curtea încuviinţează proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind-o ca fiind concludentă şi utilă soluţionării cauzei, constând că aceasta este deja administrată.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea acordă cuvântul asupra excepţiei lipsei procedurii prealabile şi, ulterior, pe fondul cauzei.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei procedurii prealabile, reprezentantul pârâtei Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile de Gospodărire Comunală solicită admiterea acesteia în raport cu prevederile art. 250 din Ordinul preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 91/2007 întregit cu lipsa procedurii prealabile în raport cu întreg Ordinul preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 91/2007, aşa cum a fost precizată de reclamanţi la termenul din 23.02.2014, şi respingerea acţiunii în anularea Ordinului preşedintelui A.N.R.S.C, nr. 91/2007 raportat la prevederile art. 249 şi 250 din ordin. Arată că, în esenţă, acest ordin a respectat principiul legalităţii, ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, fiind elaborat în temeiul dispoziţiilor art. 14 alin. (2) lit. e) din Legea serviciului de alimentare cu energie termică nr. 325/2006. Reclamanţii, în raport cu întregul Ordin nr. 91/2007, nu indică pentru fiecare articol ce dispoziţii legale încalcă, aceştia rezumându-se doar la art. 249 şi 250 din ordin.

Cât priveşte art. 249, în esenţă, acesta respectă prevederile art. 3 lit. g), un condominiu, un singur sistem de încălzire, precum şi prevederile art. 54 alin. 3 din Legea nr. 325/2006. Menţionează faptul că noţiunea de „zonă unitară de încălzire” a fost prevăzută atât în Legea nr. 325/2006, cât şi în Hotărârea Guvernului nr. 462/2006, nefiind introdusă pentru prima dată în Ordinul nr. 91/2007, astfel cum afirmă reclamanţii. Faţă de înscrisurile depuse de către reclamanţi la termenul anterior menţionează că acestea nu au legătură cu speţa. În fapt, precizează că, astfel cum a menţionat şi în concluziile scrise pe care urmează a le depune la dosar, ei s-au deconectat înainte de a cere avizul furnizorului de energie termica de pe raza municipiului Constanţa, respectiv R.A.D.E.T. Constanţa, încălcând astfel dispoziţiile legale pe care le-a enumerat în concluziile scrise. Nu în ultimul rând, menţionează faptul că o hotărâre a instanţei, în sensul anulării în întregime a Ordinului nr. 91/2007, ar afecta milioane de cetăţeni care sunt conectaţi la sistemul de alimentare cu energie termică, ducând la anularea de către instanţă, mai apoi la elaborarea şi înlocuirea tuturor actelor elaborate de Parlamentul României, în speţă Legea nr. 325/2006, înlocuirea tuturor actelor emise de către A.N.R.S.C. care este instituţie abilitată să emită legislaţia terţiară în domeniul energiei termice, respectiv a Regulamentului-cadru, regulament-cadru care stă la baza emiterii regulamentelor elaborate de autorităţile administrative publice locale, dar şi a contractului-cadru de furnizare a energiei termice. De asemenea ar duce la modificarea tuturor actelor elaborate de autorităţile administraţiei publice locale, dar şi a contractelor încheiate între utilizatorii serviciului cu furnizorii serviciului de alimentare cu energie termică în toată ţara. Pentru toate aceste motive, aşa cum a menţionat şi în întâmpinare, şi în precizările depuse, dar şi în concluziile scrise pe care urmează a le depune solicită respingerea acţiunii. Arată că nu solicită cheltuieli de judecată şi depune concluzii scrise.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei procedurii prealabile raportat la art. 250 şi la întregul Ordin nr. 91/2007, reprezentantul pârâtei Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Constanţa, prin consilier juridic, solicită admiterea acesteia. Menţionează că procedura prealabilă este efectuată doar strict raportat la art. 249, iar art. 7 alin. 11 din Legea nr. 554/2004 prevede că plângerea prealabilă poate fi formulată oricând.

În ceea ce priveşte fondul cauzei solicită respingerea acţiunii şi păstrarea în integralitate a ordinului ca temeinic şi legal, motivat de faptul că reclamanţii au solicitat anularea în tot a Ordinului nr. 91/2007, dar motivarea este făcută exclusiv doar prin prisma art. 249 şi 250, articole a căror neîndeplinire a dus la eliberarea avizului nefavorabil de deconectare. Precizează că întregul ordin conţine 305 articole cu anexe aferente şi reglementează desfăşurarea activităţilor specifice serviciilor publice de alimentare cu energie termică utilizată în scopuri industriale şi pentru încălzire şi prepararea apei calde de consum, respectiv producerea, transportul, distribuţia şi furnizarea energiei termice în sistem centralizat în condiţii de eficienţă şi la standarde de calitate în vederea utilizării optime a resurselor de energie şi cu respectarea normelor de protecţie a mediului, precum şi relaţia dintre operator şi utilizator, astfel încât nu se poate anula un întreg ordin deoarece le-au fost afectate reclamanţilor anumite drepturi, considerând că s-au deconectat din faptul că nu există o deconectare anterioară. Menţionează că prevederile art. 249 sunt în deplin acord cu art. 3 lit. g din Legea nr. 325/2006, de asemenea, faţă de art. 54 alin. 3 din aceeaşi lege. Mai mult, reclamanţii au depus înscrisuri la termenul anterior prin care îşi dovedesc propria culpă. Se observă faptul că există o listă în care sunt prezentate mai multe persoane care sunt deconectate dintr-un condominiu, dar nu s-a făcut dovada avizelor favorabile a celor deconectaţi, doar au fost depuse înscrisuri privind anumite persoane care sunt deconectate din Asociaţie. Arată că R.A.D.E.T. Constanţa a făcut dovada la termenele anterioare a faptului că asociaţia din care fac parte reclamanţii face parte şi din zona unitară de încălzire care este ocrotită de Hotărârea Consiliului local nr. 429/2008. Arată că nu solicită cheltuieli de judecată şi depune concluzii scrise.

În temeiul dispoziţiilor art. 394 din Codul de procedură civilă, Curtea declară dezbaterile închise şi reţine cauza în pronunţare.

CURTEA,

având nevoie de timp pentru a delibera,

DISPUNE:

Amână pronunţarea la data de 20.04.2015.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6.04.2015.

 

PREŞEDINTE

MIRELA MONICA PERJARU

Grefier,

Andreea Mihaela Cimpoieru

 

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREŞTI

SECŢIA A VIII - A CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

 

SENTINŢA CIVILĂ Nr. 1.095

Şedinţa publică din data de 20.04.2015

 

Dosar nr. 394/36/2014

Curtea constituită din:

Preşedinte - Mirela Monica Perjaru

Grefier - Andreea Mihaela Cimpoieru

 

Pe rol soluţionarea acţiunii în contencios administrativ formulată de reclamanţii Bucur Izabela Claudia, Bănăţeanu Mirela Luminiţa, Hobai Valentin, Arsene Niculae, Bobeică Mihai, Lalu Mihai, Arsenie Constantin Păulică, Niţescu Iordan, Spiridon Constantin, Chirciu Ioana Roxana, Dumitru Aurei, Sîrbu Cristache, Ion Adrian, Lepădatu Aurel şi Florea Constantin în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile de Gospodărire Comunală şi Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Constanţa, având ca obiect anulare act administrativ.

Susţinerile în cauză au avut în şedinţa publică din data de 6.04.2015, parte integrantă din prezenta sentinţă, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de astăzi, 20.04.2015, când, în aceeaşi compunere a dispus următoarele:

CURTEA,

deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal cu nr. 394/36/2014, reclamanţii Bucur Izabela Claudia, Bănăţeanu Mirela Luminiţa, Hobai Valentin, Arsene Niculae, Bobeică Mihai, Lalu Mihai, Arsenie Constantin Păulică, Niţescu Iordan, Spiridon Constantin, Chirciu Ioana Roxana, Dumitru Aurel, Sîrbu Cristache, Ion Adrian, Lepădatu Aurel şi Florea Constantin au contestat în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile de Gospodărire Comunală şi Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Constanta (R.A.D.E.T. Constanţa) dispoziţiile art. 249 şi art. 250 din Ordinul nr. 91/2007 al Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile de Gospodărire Comunală pentru aprobarea Regulamentului-cadru al serviciului public cu alimentare cu energie termică.

În motivare au fost învederate următoarele:

Prin adrese scrise înregistrate la sediul RADET au solicitat debranşarea de la sistemul de furnizare a energiei termice a apartamentelor deţinute de reclamanţi.

Cererea a fost însoţită de toate documentele solicitate de RADET în sensul emiterii unui răspuns favorabil faţă de solicitarea acestora, fiind achitată şi taxa solicitată.

Cererile îndeplineau cerinţele art. 30 alin. 2 din Legea nr. 325/2006 în sensul că:

- deconectarea unui consumator de energie termică dintr-un condominiu se face cu respectarea următoarelor condiţii cumulative:

a) acordul vecinilor de apartament, atât pe orizontală, cât şi pe verticală;

b) acordul scris al asociaţiei de proprietari, exprimat prin hotărârea adunării generale, asupra intenţiei de realizare a unui sistem individual de încălzire;

c) anunţarea, în scris, a operatorului care are şi calitatea de furnizor, cu cel puţin 30 de zile înainte.

Faţă de această solicitare, RADET avea obligaţia ca, în termen de 30 de zile de la transmiterea solicitării de debranşare, să procedeze la debranşarea efectivă, potrivit textului de lege invocat.

RADET a comunicat adresa prin care, faţă de cererea de deconectare, s-a decis emiterea avizului nefavorabil pentru motivele următoare:

Documentaţia depusă de reclamanţi a fost incompletă în sensul că nu ar fi făcut dovada unei deconectări totale din condominium, anterioară cererii, întrucât dovada depusă pentru apartamentul nr. 20 din acelaşi condominiu nu face dovada unei deconectări totale, ci numai parţiale.

Răspunsul, emis şi comunicat după două luni şi jumătate de la data formulării cererii de deconectare (debranşare), este motivat de împrejurarea că nu au îndeplinit cerinţele legii cu privire la procedura de debranşare aprobată prin HCLM nr. 428/08.09.2008, emisă în baza Legii nr. 325/2006 şi Ordinului nr. 91/2007 privind zona unitară şi procedura de debranşare.

Atitudinea RADET în sensul refuzului de a proceda la debranşare este abuzivă şi nelegală. Se invocă în adresele emise de pârâtă diferite obligaţii ce ar fi trebuit îndeplinite, reţinând totodată în mod nelegal şi abuziv faptul că în lipsa unei deconectări totale a unui consumator din condominiu este inadmisibilă cererea reclamanţilor.

Condiţia impusă de pârâtă este nelegală.

Pârâte invocă în motivarea deciziei sale faptul că această măsură este dată în temeiul unor norme legale, respectiv HCLM nr. 428/2008 şi a Ordinului nr. 91/2007.

Ca aspecte de nelegalitate a Ordinului nr. 91/2007 s-au susţinut următoarele:

În primul rând, pârâta încalcă cerinţele dispoziţiilor art. 41 alin. 2 lit. d) din Legea nr. 51/2006 care prevede că „utilizatorii au dreptul să renunţe, în condiţiile legii, la serviciile contractate”.

De asemenea, Legea nr. 325/2006, în art. 30 alin. 2, aplicabilă cazului concret, prevede că deconectarea unui consumator de energie termică dintr-un condominiu se face cu respectarea următoarelor condiţii cumulative:

- acordul vecinilor de apartament, atât pe orizontală, cât şi pe verticală;

- acordul scris al Asociaţiei de proprietari, exprimat prin hotărârea adunării generale asupra intenţiei de realizare a unui sistem individual de încălzire;

- anunţarea în scris a operatorului care are şi calitatea de furnizor cu cel puţin 30 de zile înainte.

Astfel, cum s-a mai arătat, au îndeplinit aceste cerinţe impuse de lege

în raport cu aceste prevederi legale, Ordinul nr. 91/2007 şi HCLM nr. 428/2008, acte normative care sunt date în aplicarea legii, vin şi adaugă la lege şi chiar o modifică. Prin adăugarea cerinţelor noi în vederea debranşării se încalcă principiul modificării şi completării actelor juridice care, potrivit normelor privind tehnica legislativă, sunt nelegale în măsura în care nu sunt prevăzute într-un act normative similar cu cel care reglementează cerinţele iniţiale.

Ordinul nr. 91/2007 trebuie analizat prin prisma concordanţei actului administrativ supus analizei cu actul normativ cu forţă juridică superioară în temeiul căruia a fost emis, respectiv Legea nr. 325/2006 şi HG nr. 462/2006, ţinând seama de principiul ierarhiei şi forţei juridice a acesteia, consacrat prin art. 5 din Constituţie şi art. 4 alin. 3 din Legea nr. 24/2000, republicată, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Legea serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006, legea specială în acest domeniu, reglementează atât debranşarea, cât şi deconectarea utilizatorilor serviciului public de alimentare cu energie termică de la SACET (sistem de alimentare centralizată şi energie termică).

În cazul deconectărilor există două situaţii, astfel:

a) cazul când se pot efectua deconectări, această situaţie fiind reglementată de art. 30 din Legea nr. 325/2006, care prevede următoarele:

„(2) Deconectarea unui consumator de energie termică dintr-un condominiu se face cu respectarea următoarelor condiţii cumulative:

- acordul vecinilor de apartament, atât pe orizontală, cât şi pe verticală;

- acordul scris al asociaţiei de proprietari, exprimat prin hotărârea adunării generale, asupra intenţiei de realizare a unui sistem individual de încălzire;

- anunţarea, în scris, a operatorului care are şi calitatea de furnizor, cu cel puţin 30 de zile înainte.

(4) Deconectările/Debranşările prevăzute la alin. (1)-(3) nu se pot realiza în timpul sezonului de încălzire.

(5) Deconectările/Debranşările prevăzute la alin. (1)-(3) se efectuează numai de către operatorul care are şi calitatea de furnizor în termen de maximum 45 de zile de la data solicitării, după verificarea documentelor care dovedesc îndeplinirea condiţiilor cumulative impuse,

(6) Cheltuielile de deconectare/debranşare se suportă de către solicitant.”

Se observă însă că definiţia condominiului, statuată prin prevederile art. 5 pct. 7, este aceea a „unei proprietăţi imobiliare din care unele părţi sunt proprietăţi individuale, reprezentate de apartamente sau spaţii cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, iar restul, din părţi aflate în proprietate comună. Prin asimilare poate fi definit condominiu şi un tronson, cu una sau mai multe scări, din cadrul clădirii de locuit, în condiţiile în care se poate delimita proprietatea comună”.

Definind principiile generale şi termenii uzitaţi în aplicarea normelor edictate pentru reglementarea serviciului public de alimentare cu energie termică, legea, în cadrul normativ astfel creat, stabileşte condiţiile în care se pot realiza debranşări ale unui condominiu şi debranşări individuale, fără a interzice de plano posibilitatea unui consumator casnic de a renunţa la serviciul de energie termică utilizat până la acel moment.

Prevederile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 325/2006 arată că „Deconectarea unui consumator de energie termică dintr-un condominiu se face cu respectarea următoarelor condiţii cumulative:

- acordul vecinilor de apartament, atât pe orizontală, cât şi pe verticală;

- acordul scris al asociaţiei de proprietari, exprimat prin hotărârea adunării generale, asupra intenţiei de realizare a unui sistem individual de încălzire:

- anunţarea, în scris, a operatorului care are şi calitatea de furnizor, cu cel puţin 30 de zile înainte.”

În afara acestor condiţii stabilite prin lege nicio altă interdicţie nu poate fi impusă printr-o legislaţie terţiară, dată în aplicarea respectivei legi.

Or, din modalitatea de formulare a Ordinului nr. 91/2007 reiese instituirea unei condiţii suplimentare faţă de textul prevăzut la art. 30 din Legea nr. 325/2006, aceea că anterior anului 2007 să fi fost efectuate deconectări individuale pentru a se putea aproba executarea unor deconectări ulterioare datei de intrare în vigoare a respectivului ordin.

Este vădit abuzul de drept în situaţia în care obliga reclamanţii să execute un contract cu RADET, deşi au fost forţaţi să îl semneze, fiind binecunoscut faptul că aceste contracte au caracter de contracte de adeziune. Este motivul pentru care Legea nr. 51/2006 dă posibilitatea de a renunţa la acest contract, în condiţiile legii, pe care le-au respectat.

Potrivit acestor acte normative ar însemna că niciodată să nu se poată efectua vreo debranşare în condominiu, în măsura în care reclamanţii ar fi primii solicitanţi, neexistând procedură reglementată legal privind debranşarea acestora. Aceasta în

condiţiile în care în mod nelegal se înlătură ipoteza existenţei deja â unei debranşări.

În concluzie, reclamanţii au solicitat anularea Ordinului nr. 91/2007.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, precum şi celelalte texte de lege indicate în cuprinsul acţiunii.

Prin întâmpinare formulată în cauză pârâta R.A.D.E.T. CONSTANŢA a solicitat respingerea cererii de chemare în judecata atât în principal, pe calea excepţiei ca inadmisibilă, cât şi pe fondul cauzei, ca netemeinică şi nelegală.

Pe cale de excepţie, a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii în anulare a art. 249 şi 250 din Ordinul nr. 91/2007 al ANRSC, motivat de faptul că articolele sau chiar actul emis de un organ central nu pot fi anulate, ci doar să se constate că eventual sunt nelegale sau neconstituţionale.

Pe fondul cauzei s-au învederat următoarele:

Legea nr. 325/14.07.2006 privind serviciul public de alimentare cu energie termică, la art. 3 lit. „g”, statuează ca principiu realizarea „condominiu - un sistem de încălzire”, astfel încât fiecare condominiu să aibă o singură sursă de alimentare cu energie termică.

Tot această lege oferă în art. 30 alin. (1) şi (2) dispoziţiile pentru ceea ce înseamnă debranşare totală ale instalaţiilor interioare ale unui utilizator de tip condominiu şi noţiunea de deconectare a unui consumator de energie termică dintr-un condominiu, astfel încât se face distincţia clară între cele două noţiuni.

După această perioadă, legea nu mai permite nicio deconectare de la sistemul de încălzire, indiferent care ar fi acesta, în concordanţă cu prevederile art. 8 alin. 2 fit. i) şi art. 9 lit. b)din Legea nr. 325/2006, prin care autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia sa stabilească zonele unitare de încălzire (potrivit art. 5 pct. 37 din Legea nr. 325/2006, fiind definită ca „areal geografic aparţinând unei unităţi administrativ-teritoriale, în interiorul căruia se poate promova o singură soluţie tehnică de încălzire”.

Astfel, interesul dat de legiuitor principiului „un condominiu - un sistem de încălzire” prin care se instituie obligativitatea racordării unui condominiu la un sistem unic şi public de încălzire, în deplină concordanţă cu prevederile pct. IV din anexa nr. 1 la HG nr. 462/2006 pentru aprobarea programului „Termoficare 2006-2015 căldură şi confort”. În baza strategiilor de alimentare cu energie termică, consiliile locale vor aproba prin hotărâre definirea sistemului centralizat de producţie şi distribuţie de energie termică şi a zonelor unde se asigură exclusiv serviciul de termoficare, având în vedere aplicarea treptată a principiului o clădire - un sistem de asigurare cu energie termică”, indiferent dacă acesta este realizat electric, din termoficare sau din centrale de scară/bloc.

România, ţinând cont şi de directivele Uniunii Europene, a creat un cadru legislativ şi instituţional adecvat pentru promovarea eficienţei energetice. Astfel, prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005, România s-a angajat să transpună acquis-ul comunitar în legislaţia naţională, respectiv atingerea conformităţii cu prevederile legislaţiei Uniunii Europene aplicabile serviciilor comunitare de utilităţi publice şi cu standardele privind calitatea acestora.

Directivele în domeniul eficienţei energetice şi al cogenerării, respectiv Directiva 2006/32/CE privind eficienţa energetică la utilizatorii finali şi serviciile energetice şi Directiva 2004/8/CE privind promovarea cogenerării pe baza cererii de energie termică utilă pe piaţa internă a energiei nu au reuşit să exploateze pe deplin potenţialul de economisire de energie, astfel încât în data de 25 octombrie 2012 Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene au adoptat Directiva 2012/27/UE a Parlamentului European şi a Consiliului privind eficienţa energetică, de modificare a Directivelor 2009/125/CE şi 2010/30/UE şi de abrogare a Directivelor 2009/8/CE şi 2006/32/CE, pentru a da un nou impuls măsurilor de creştere a eficienţei energetice.

Şi în Constituţia României la art. 44 alin. 7 şi în art. 14 din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari este stipulat faptul că „niciun proprietar nu poate încălca, afecta sau prejudicia dreptul de proprietate comună sau individuală a celorlalţi proprietari din condominiu”, astfel încât convieţuirea într-un condominiu implică anumite constrângeri şi limitări, astfel încât să nu fie afectate drepturile recunoscute de lege celorlalţi proprietari ai imobilului.

Potrivit dispoziţiilor art. 647 alin. (1) din Codul civil cu privire la regimul juridic general al bunurilor aflate în folosinţa comună, niciun proprietar nu are dreptul să împiedice exercitarea folosinţei bunului comun de către ceilalţi proprietari ori să schimbe destinaţia acestuia.

Or, prin dispoziţiile art. 249 şi 250 a căror eliminare o solicită reclamanta Bucur Izabela Claudia şi ceilalţi petenţi se are în vedere tocmai prevenirea încălcării, afectării sau prejudicierii dreptului de proprietate comună sau individuală a celorlalţi proprietari din condominiu, deoarece prin afectarea confortului termic se aduce atingere exercitării depline a prerogativelor dreptului de proprietate, respectiv a folosinţei în condiţii normale a proprietăţii în cauză, consecinţă negativă pe care proprietarul o poate suporta doar cu acordul său

Autoritatea administraţiei publice locale decide asupra eliberării autorizaţiei de construire pentru realizarea unui sistem de încălzire, depinzând de amplasarea locului în cadrul uneia din zonele unitare de încălzire, în funcţie de sistemul de încălzire care poate fi promovat în acea zonă.

În conformitate cu art. 5 pct. 37, art. 8 alin. 2 lit. i) şi art. 9 lit. b din Legea nr. 325/2006, respectiv art. 4 pct. 4.90, art. 190 lit. b) şi art. 250 pct. a) din Ordinul preşedintelui A.N.R.S.C.E. nr. 91/2007, autorităţile administraţiei publice locale au atribuţia de a stabili zonele unitare de încălzire pe baza studiilor de fezabilitate privind dezvoltarea regională, aprobate prin hotărâre a consiliului local.

Astfel, la nivelul municipiului Constanţa, Consiliul Local Constanţa a aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 429 din 8.09.2008 zonele unitare de încălzire de pe raza municipiului Constanţa unde se promovează ideea unui singur sistem de încălzire, iar apartamentul pentru care a fost solicitată eliberarea avizului tehnic de deconectare făcând parte integrantă din această zonă. Apartamentele se află în Asociaţia de proprietari nr. 562, asociaţie arondată la Punctul termic 181, acesta aflându-se în anexa HCLM 429 la poziţia 5062 din anexă.

Astfel, Regulamentul-cadru al serviciului public de alimentare cu energie termică, aprobat prin Ordinul preşedintelui A.N.R.S.C.E. nr. 91/2007, este corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior întrucât, fiind emis în aplicarea acestora, se circumscrie principiilor şi dispoziţiilor acestora. Astfel, din textul imperativ de lege rezultă indubitabil că sunt interzise expres deconectările din acel condominiu. unde anterior intrării în vigoare a regulamentului aprobat prin Ordinul nr. 91/2007, nu s-au produs deconectări anterioare.

Ideea că Ordinul preşedintelui A.N.R.S.C.E. nr. 91/2007 instituie condiţii suplimentare faţă de prevederile art. 30 din Legea nr. 325/2006 este eronată.

Astfel, art. 249 potrivit căruia „deconectările individuale nu se pot executa în acel condominiu în care nu s-au produs deconectări anterioare intrării în vigoare a prezentului regulament” nu este nici „condiţie suplimentară”, nici „adăugare la lege”, ci o situaţie distinctă de cea în care se pot efectua deconectări individuale.

Şi din punct de vedere tehnic, prin deconectarea unuia sau mai multor consumatori dintr-un condominiu are loc o modificare a instalaţiilor de distribuţie a energiei termice aferente încălzirii, care afectează buna lor funcţionare, în sensul că vor fi apartamente pe coloanele modificate care se vor încălzi mai mult decât necesar, iar altele care se vor încălzi mai puţin decât este nevoie.

Astfel, se realizează, în fapt, un dezechilibru hidraulic şi termic faţă de sistemul iniţial proiectat şi realizat, care lua în calcul necesarul total de energie termică de pe coloana respectivă, conform autorizaţiei de construcţie iniţiala, faţă de cele de mai sus.

Întâmpinare a formulat deopotrivă şi pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice - A.N.R.S.C., solicitând respingerea cererii de anulare a dispoziţiilor art. 249 şi art. 250 din Ordinul preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 91/2007 ca netemeinică şi nelegală, din considerente în esenţă similare, astfel:

Excepţia lipsei procedurii prealabile în raport cu art. 250 din Ordinul preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 91/2007.

Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, „înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.”

De asemenea, potrivit art. 12 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu dispoziţiile art. 193 din Codul de procedură civilă, reclamantul va anexa la cererea de chemare în judecată dovada îndeplinirii procedurii prealabile.

Totodată, prin plângerea prealabilă, în înţelesul legii contenciosului administrativ, se înţelege cererea prin care se solicită autorităţii publice emitente sau celei ierarhic superioare, după caz, reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual sau normativ, în sensul revocării sau modificării acestuia.

O astfel de procedură are un caracter imperativ, parcurgerea acesteia nefiind o facultate a părţii, ci o obligaţie, aspect reieşit cu evidenţă din dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în al cărui text legiuitorul foloseşte verbul „trebuie”.

Or, în cazul dedus judecăţii trebuia îndeplinită această procedură şi în raport cu dispoziţiile art. 250 din Ordinul preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 91/2007, neîncadrându-se în cazurile prevăzute de lege potrivit cărora plângerea prealabilă nu este obligatorie.

Aşadar, acţiunea a fost formulată fără a se parcurge procedura prealabilă, nenăscându-se astfel dreptul la acţiune.

Având în vedere cele de mai sus, s-a solicitat să se constate că reclamantul nu a respectat procedura administrativă prealabilă în raport cu art. 250 din Ordinul preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 91/2007 şi, pe cale de consecinţă, să fie admisă excepţia lipsei procedurii prealabile.

Având în vedere că în preambulul cererii se solicită anularea art. 249 şi art. 250 din Ordinul preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 91/2007, iar în finalul cererii reclamanţii solicită anularea Ordinului nr. 91/2007, pârâta consideră necesar a se lămuri cu privire la obiectul acţiunii.

De asemenea a solicitat a se lămuri şi temeiul legal, motivat de faptul că reclamanţii au indicat ca temei legal art. 4 alin. (4) - pagina 2 din acţiune, respectiv art. 4 - pagina 6 din acţiune din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, iar denumirea cererii de chemare de judecată este „acţiunea în anulare”.

Datorită faptului că art. 4 din legea precitată reglementează excepţia de nelegalitate, iar, potrivit art. 4 alin. (4), „actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepţiei de nelegalitate. Controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normativ se exercită de către instanţa de contencios administrativ în cadrul acţiunii în anulare, în condiţiile legii”, în cazul în care temeiul legal la prezenta acţiune este cel indicat de reclamanţi, pârâta invocă excepţia de inadmisibilitate a excepţiei de nelegalitate.

Pe fondul cauzei:

Potrivit art. 44 alin. (7) din Constituţie, „Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.” De aceea, convieţuirea într-un condominiu implică anumite constrângeri şi limitări, astfel încât să nu fie afectate drepturile recunoscute de lege celorlalţi proprietari ai imobilului.

Conform art. 646 din Codul civil, părţile comune ale condominiului se află în coproprietate forţată, fapt pentru care proprietatea comună este indiviză, bunurile comune se află în stare de indiviziune forţată (nu pot fi divizate), iar fiecărui proprietar îi revin drepturi şi obligaţii comune asupra proprietăţii comune.

Potrivit art. 647 alin. (1) din Codul civil, cu privire la regimul juridic general al bunurilor aflate în folosinţă comună, niciun proprietar nu are dreptul să împiedice exercitarea folosinţei bunului comun de către ceilalţi proprietari ori să schimbe destinaţia acestuia.

Totodată, în conformitate cu dispoziţiile art. 651 din Codul civil, niciun proprietar nu poate înstrăina ori renunţa la cota-parte din dreptul de proprietate asupra părţilor comune decât odată cu dreptul de proprietate asupra spaţiului care constituie bunul principal (apartamentul).

Totodată, conform art. 14 din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, „Niciun proprietar nu poate încălca, afecta sau prejudicia dreptul de proprietate comună sau individuală a celorlalţi proprietari din condominiu,” Deconectarea unuia sau mai multor consumatori de la serviciul public de alimentare cu energie termică implică o modificare a instalaţiilor de distribuţie a energiei termice aferente încălzirii, ceea ce afectează buna lor funcţionare şi implică un dezechilibru hidraulic şi termic faţă de sistemul iniţial proiectat şi realizat.

Prevederile legale în vigoare au în vedere tocmai prevenirea încălcării, afectării sau prejudicierii dreptului de proprietate comună sau individuală al celorlalţi proprietari din condominiu, deoarece prin afectarea sistemului termic se poate aduce atingere exercitării depline a prerogativelor dreptului de proprietate al celorlalţi vecini - proprietari/locatari, respectiv folosinţei în condiţii normale a apartamentului, consecinţă negativă pe care cei potenţial afectaţi şi-o asumă prin exprimarea acordului scris în vederea realizării deconectării.

Înţelesul dat de legiuitor principiului „un condominiu - un sistem de încălzire”, menţionat la art. 3 lit. g) din Legea serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006, prin care se instituie obligativitatea racordării unui condominiu la un sistem unic şi public de încălzire, în deplină concordanţă cu prevederile pct. IV din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 462/2006 pentru aprobarea programului „Termoficare 2006- 2015 căldură şi confort”.

În baza strategiilor de alimentare cu energie termică, consiliile locale vor aproba prin hotărâre definirea sistemului centralizat de producţie şi distribuţie de energie termică şi a zonelor unde se asigură exclusiv serviciul de termoficare, având în vedere aplicarea treptată a principiului „o clădire - un singur sistem de asigurare cu energie termică”, indiferent dacă acesta este realizat electric, din termoficare sau din centrale de scară/bloc.

Prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005, România s-a angajat ferm să transpună acquis-ul comunitar în legislaţia naţională, respectiv atingerea conformităţii cu prevederile legislaţiei Uniunii Europene aplicabile serviciilor comunitare de utilităţi publice (începând cu anul 2007) şi cu standardele privind calitatea acestora (în perioadele de tranziţie convenite).

În niciun condominiu din alt stat membru nu există şi nu este admisă coabitarea sistemului centralizat cu sistemul individual de încălzire. Încălzirea prin intermediul centralelor de apartament este permisă numai dacă aceasta se face în regim integrat şi cu respectarea unor cerinţe stricte de mediu, precum cea referitoare la obligativitatea racordării tuturor centralelor la un coş de fum comun care să depăşească 1/3 din înălţimea clădirii.

O asemenea cerinţă, absolut obligatorie din punctul de vedere al protecţiei mediului şi al asigurării sănătăţii populaţiei în raport cu efectele extrem de nocive ale compuşilor şi radicalilor liberi din gazele de ardere, a existat şi în legislaţia naţională. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 32 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 73/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de alimentare cu energie termică produsă centralizat, respectiv: „în situaţia în care debranşarea se face cu intenţia înlocuirii sistemului de încălzire centralizat cu un sistem de încălzire individual pe bază de gaze naturale sau gaze lichefiate, suplimentar se vor îndeplini următoarele condiţii:

a) evacuarea gazelor arse se va face printr-un coş care va depăşi nivelul aticului Imobilului;

b)  proprietarul apartamentului este obligat să aibă un contract de service permanent pe toată durata funcţionării instalaţiei cu o firmă autorizată privind întreţinerea şi asigurarea bunei funcţionări a respectivei instalaţii;

c) proprietarul împreună cu firma de service răspund solidar civil şi/sau penal, după caz, pentru eventualele pagube sau pierderi de vieţi omeneşti în caz de explozie provocată de proasta funcţionare a instalaţiei individuale de încălzire”.

Aceste prevederi au fost combătute, anterior integrării României în Uniunea Europeană, de unele persoane fizice şi juridice interesate de obţinerea unor beneficii personale şi profituri imediate, prin intermediul unor ample campanii mediatice de lobby în favoarea comercializării centralelor de apartament, care au avut menirea să inducă în opinia publică o imagine nefavorabilă şi injustă despre eficienţa şi rentabilitatea Sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică, care reprezintă singura soluţie optimă de încălzire pentru clădirile multietajate promovată, în prezent, la nivel mondial.

Pentru atingerea reperelor esenţiale pe probleme de mediu stabilite prin Tratatul de la Kyoto la care este parte şi România, în octombrie 2009, Uniunea Europeană a adoptat „Planul strategic european pentru tehnologiile energetice - Către un viitor cu emisii reduse de carbon”. Prin acest document se promovează o strategie comună pentru statele membre, cu accent pe prioritizarea tehnologiilor energetice de îmbunătăţire a eficienţei energetice, de utilizare a surselor de energie regenerabilă şi de reducere a emisiilor de C02 la un nivel care să limiteze efectul de încălzire globală la doar 2°C în plus faţă de temperaturile din era preindustrială. În acest sens, Parlamentul European şi Consiliul au adoptat al treilea pachet legislativ pentru piaţa internă de energie „Energie - Schimbări climatice”, care vizează reducerea vulnerabilităţii UE în privinţa importurilor de combustibili, a întreruperilor în furnizarea serviciilor, a posibilelor crize energetice şi a nesiguranţei privind alimentarea cu energie în viitor.

Având în vedere faptul că directivele în domeniul eficienţei energetice şi al cogenerării, respectiv Directiva 2006/32/CE privind eficienţa energetică la utilizatorii finali şi serviciile energetice şi Directiva 2004/8/CE privind promovarea cogenerării pe baza cererii de energie termică utilă pe piaţa internă a energiei, nu au reuşit să exploateze pe deplin potenţialul de economisire de energie, în data de 25 octombrie 2012 Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene au adoptat Directiva 2012/27/UE privind eficienţa energetică, de modificare a directivelor 2009/125/CE şi 2010/30/UE şi de abrogare a directivelor 2004/8/CE şi 2006/32/CE, pentru a da un nou impuls măsurilor de creştere a eficienţei energetice.

Astfel, în toată legislaţia comunitară sunt stabilite ţinte obligatorii pentru statele membre pentru a realiza economii suplimentare în aprovizionarea cu energie primară şi în utilizarea eficientă a acesteia, nefiind promovate, la nivelul UE, soluţiile individuale de încălzire care nu asigură o reducere a consumului de combustibili şi a emisiilor de gaze cu efect de seră.

Totodată, facem menţiunea că proprietarii din imobilele de tip condominiu nu au calitatea de utilizator şi nici de parte contractantă în relaţia cu furnizorul de energie termică:

- Legea nr. 325/2006 face distincţie clară între noţiunea de consumator de energie termică şi noţiunea de utilizator de energie termică, conform definiţiilor de la art. 5 pct. 8, respectiv art. 5 pct. 35 din lege. În sensul legii, prin utilizator de tip condominiu se înţelege toţi consumatorii din condominiu, respectiv asociaţia de proprietari/locatari, iar prin consumator de energie termică dintr-un condominiu se înţelege un proprietar de apartament sau spaţiu cu altă destinaţie din condominiu.

- Legea nr. 325/2006 face distincţie clară între noţiunea de debranşare totală a instalaţiilor interioare ale unui utilizator de tip condominiu şi noţiunea de deconectare a unui consumator de energie termică dintr-un condominiu, ambele situaţii fiind tratate la art. 30 alin. (1), respectiv art. 30 alin. (2) din lege.

- Legea nr. 325/2006 face clar distincţie între limita de proprietate a unui utilizator care se materializează în punctul de delimitare/separare a instalaţiilor, respectiv în locul în care intervine schimbarea proprietăţii asupra instalaţiilor unui SACET, conform definiţiei de la art. 5 pct. 24, şi limita de proprietate individuală a unui consumator de energie termică dintr-un condominiu, care se materializează la punctele de racord ale coloanelor de distribuţie aflate în proprietatea comună a condominiului, respectiv în locul în care intervine schimbarea proprietăţii asupra instalaţiilor comune faţă de instalaţiile proprii ale unui apartament, şi nu la branşamentul termic al condominiului.

- Limita dintre instalaţiile aflate în proprietatea comună şi instalaţiile aflate în proprietate individuală dintr-un condominiu a fost stabilită încă din anul 1996, în conformitate cu prevederile art. 3 din anexa nr. 2 la Legea locuinţei nr. 114/1996, respectiv „Proprietatea comună include instalaţii ale clădirii aflate în folosinţă comună cu care a fost înzestrată clădirea în timpul construcţiei sau cu care a fost dotată mai târziu de către proprietari, ca de exemplu: canale pluviale, paratrăsnete, antene, instalaţii de telefonie, instalaţii electrice, conducte de apă, sisteme de încălzire şi conducte de gaze care pot trece prin proprietatea comună până la punctele de distribuţie din apartamentele individuale”.

Principiul „un condominiu - un sistem de încălzire” este în deplin acord cu fundamentarea Legii nr. 325/2006, respectiv serviciul public de alimentare cu energie termică produsă centralizat este supus ofertei competitive şi deschis pieţei concurenţiale pentru toţi operatorii competenţi şi calificaţi, care doresc să primească concesiunea serviciului.

Piaţa concurenţială se manifestă prin piaţa relevantă şi piaţa geografică, respectiv prin comparare la acelaşi produs (energie termică) şi la acelaşi loc de vânzare-cumpărare a produsului.

Locul unde se face vânzarea-cumpărarea energiei termice şi se materializează relaţiile comerciale dintre furnizorii de energie termică şi asociaţiile de proprietari este la branşamentul condominiului, şi nu la nivel de apartament. Până în prezent, niciun furnizor de gaze naturale sau de energie electrică nu a oferit soluţii alternative mai competitive de producere a energiei termice la branşamentul condominiului decât cea în sistem centralizat.

Faţă de aceste precizări, pârâta a menţionat că nu există niciun articol, text sau cuvânt din Regulamentul-cadru al serviciului public de alimentare cu energie termică aprobat prin Ordinul Preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 91/2007, care să intre în contradicţie cu prevederile legale din actele juridice de rang superior.

De asemenea, prevederile art. 249 din actul normativ aprobat prin Ordinul preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 91/2007, respectiv „Deconectările individuale nu se pot executa în acele condominii în care nu s-au produs deconectări anterioare intrării în vigoare a prezentului regulament”, sunt în aplicarea dispoziţiilor art. 54 alin. (3) din Legea nr. 325/2006 care dispune că, „începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, imobilele tip condominiu pot fi racordate la SACET în cazul în care se respectă principiul «un condominiu - un singur sistem de încălzire», în baza unui program etapizat aprobat de autoritatea administraţiei publice locale, aplicabil până la 31 decembrie 2009.”

Astfel, legiuitorul a instituit o obligaţie şi, totodată, o responsabilitate pentru autorităţile administraţiei publice locale (similară celei de montare a contoarelor de energie termică la nivel de branşament) ca în baza unui program etapizat derulat în perioada de tranziţie, cuprinsă între 21 martie 2007 (data intrării în vigoare a Legii nr. 325/2006) şi 31 decembrie 2009, în toate condominiile din România să se implementeze un singur sistem de încălzire.

Cu alte cuvinte, deconectările/reconectările la SACET se puteau face numai în perioada de tranziţie 21 martie 2007 - 31 decembrie 2009 astfel încât să se atingă obiectivul „un condominiu - un singur sistem de încălzire”, indiferent dacă acesta este realizat cu centrale de apartament, cu energie electrică sau din termoficare. După această perioadă, respectiv după 1 ianuarie 2010, legea nu mai permite nicio deconectare de la sistemul de încălzire, indiferent care ar fi acesta, în deplină concordanţă inclusiv cu prevederile art. 8 alin. (2) lit. i) şi art. 9 lit. b)din Legea nr. 325/2006, prin care autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să stabilească zonele unitare de încălzire (potrivit art. 5 pct. 37 din Legea nr. 325/2006, fiind definită ca „areal geografic aparţinând unei unităţi administrativ-teritoriale, în interiorul căruia se poate promova o singură soluţie tehnică de încălzire*).

Conform art. 10 din Legea nr. 50/1991 „pentru autorizarea lucrărilor de construcţii în zonele asupra cărora s-a instituit, potrivit legii, un anumit regim de protecţie prevăzut în planurile de amenajare a teritoriului...” trebuie obţinut avizul organismelor competente. În consecinţă, autoritatea administraţiei publice locale decide asupra eliberării autorizaţiei de construire pentru realizarea unui sistem de încălzire, depinzând de amplasarea locului în cadrul uneia din zonele unitare de încălzire, în funcţie de sistemul de încălzire care poate fi promovat în acea zonă.

În nicio unitate administrativ-teritorială reţelele de distribuţie de gaze naturale şi de distribuţie de energie electrică nu au fost proiectate pentru a prelua consumurile individuale necesare încălzirii proprietarilor din imobilele de tip condominiu. Nici cele mai potenţiale primării nu îşi pot permite să suporte de la bugetul local investiţiile necesare înlocuirii reţelelor de gaze, reţelelor de energie electrică şi reţelelor de termoficare către fiecare condominiu, şi nici să producă un disconfort major comunităţii locale prin lucrările de decopertare a infrastructurii, doar pentru a se satisface libertatea de opţiune greşit înţeleasă de către unii cetăţeni din aceste imobile.

Din punct de vedere tehnic, niciun sistem nu poate fi reabilitat şi modernizat pentru a funcţiona în condiţii de eficienţă dacă nu se păstrează numărul de consumatori arondaţi.

Cât priveşte art. 250 din Ordinul nr. 91/2007 pârâta a menţionat că reclamanta nu precizează motivele pentru care solicită anularea acestuia, însă face precizarea că în conformitate cu art. 5 pct. 37, art. 8 alin. (2) lit. i) şi art. 9 lit. b) din Legea nr. 325/2006 autorităţile administraţiei publice locale au atribuţia de a stabili zonele unitare de încălzire pe baza studiilor de fezabilitate privind dezvoltarea regională, aprobate prin hotărâre a consiliului local, astfel că şi art. 250 din Ordinul preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 91/2007 a fost emis cu respectarea legislaţiei în vigoare.

De asemenea, legea, la art. 250, reglementează debranşarea unui utilizator tip condominiu, şi nu deconectarea individuală, reclamanţii făcând o gravă confuzie între debranşare şi deconectare.

Şi, nu în ultimul rând, Curtea de Apel Bucureşti, prin Sentinţa civilă nr. 1.175 din 09.04.2014, pronunţată în cauza Dosar nr. 266/30/2013 ce a avut ca părţi S.C. Aba Accounting - S.R.L., în calitate de reclamant, şi S.C. Compania Locală de Termoficare Colterm - S.A. şi A.N.R.S.C., în calitate de pârâţi, cu obiect excepţia de nelegalitate a art. 249 din Ordinul preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 91/2007, s-a pronunţat în sensul respingerii excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor art. 249.

Mai mult, în municipiul Constanţa autoritatea administraţiei publice locale a aprobat zonele unitare de încălzire de pe raza municipiului Constanta prin Hotărârea Consiliului Local nr. 429/08.09.2008.

De asemenea, din extrasul de pe anexa la hotărârea precitată rezultă că reclamanţii se află în zona unitară de încălzire.

Faţă de cele de mai sus, pârâta a solicitat respingerea cererii de anulare a art. 249 şi art. 250 din Ordinul preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 91/2007 invocată de reclamanţi ca fiind netemeinică şi nelegală, constatând că aceste dispoziţii legale sunt în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Prin Sentinţa civilă nr. 182/20.10.2014 a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Constanţa şi declinată competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, soluţie motivată de dispoziţiile art. 16 alin. 8 din Legea nr. 51/2006.

Cauza a fost înregistrată în consecinţă pe rolul acestei instanţe cu nr. 394/36/2014 la data de 28.10.2014.

La data de 26.01.2015 şi, respectiv, la data de 29.01.2015 reclamanţii au depus la dosar precizări ale acţiunii, astfel:

1. Cu privire la obiectul acţiunii, aceasta este o acţiune în anularea Ordinului nr. 91/2007 emis de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile de Gospodărire Comunală pentru aprobarea Regulamentului-cadru al serviciului public de alimentare cu energie termică, motivat de instituirea pe calea acestui ordin a unor condiţionări suplimentare în cazul deconectărilor, precum şi a debranşărilor, situaţie juridică care contravine atât legii (act normativ cu forţă juridică superioară) în baza căruia a fost elaborat acest ordin, cât şi unor dispoziţii legale preexistente, prevederi constituţionale şi norme europene.

Au indicat textele exprese utilizate de RADET - art. 249 şi art. 250 în justificarea refuzului de a deconecta apartamentele de la acest sistem de încălzire precum şi în cazul debranşării imobilelor.

- în ceea ce priveşte invocarea de către pârâtă a lipsei procedurii prealabile reclamanţii au solicitat respingerea acestei excepţii ca nefondată în raport cu dispoziţiile art. 7 alin. 5 coroborat cu art. 4 alin. 4 (acţiunea în anulare) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

- Cât priveşte fondul pretenţiilor, respectiv caracterul nelegal al Ordinului nr. 91/2007 rezidă din instituirea:

- interdicţiei deconectărilor anterioare intrării în vigoare a prezentului regulament pârâta RADET este o societate de acţiuni care trebuie să se supună legilor pieţei libere şi directivelor europene privind libera circulaţie a mărfurilor şi serviciilor; în calitate de prestator de servicii ea nu poate impune nimănui nici să îi cumpere serviciile, fiecare cetăţean având libertatea de a opta pentru servicii mai bune şi mai ieftine, şi nici să îi refuze renunţarea la servicii acestuia.

Ingerinţa RADET în viaţa personală şi în dreptul fiecărei persoane de a alege mărfurile şi serviciile dintr-o piaţă liberă este o gravă lezare a drepturilor constituţionale.

Aceste considerente de fapt şi de drept stau şi la baza argumentelor nelegalităţii ordinului. Astfel, nu pot reglementa într-o piaţă liberă, bazată pe principiul liberei concurenţe în care nu există serviciul reglementat ca monopol de stat, interdicţia de deconectare/debranşare după apariţia Ordinului nr. 91/2007. Se creează o discriminare directă între consumatorii care s-au deconectat/debranşat înainte de apariţia ordinului şi cei care vor să opteze în acest sens după apariţia ordinului. De asemenea, în imobilul în care există o deconectare anterioară anului 2007 se permite deconectarea celorlalte condominii, pe când în situaţia în care niciun imobil nu s-a deconectat anterior anului 2007 nu se pot realiza deconectări, situaţie de asemenea discriminatorie.

Crearea unei zone unitare de încălzire trebuie să aibă o bază legală; acest deziderat pentru a fi legal trebuie să fie în primul rând constituţional, or o astfel de reglementare nu poate fi luata printr-un ordin, ci printr-o lege care să poată fi supusă controlului de constituţionalitate. Reglementarea unei astfel de situaţii juridice creează un monopol de stat asupra unei activităţi economice, situaţie interzisă de lege şi de Constituţia României. Din punct de vedere faptic aplicarea acestui ordin devine insuficientă şi nici nu poate fi respectat întrucât piaţa serviciilor este liberă şi sunt autorizaţi pe acelaşi teritoriu (declarat prin HCL zonă unitară de încălzire) operatori economici care furnizează energie termică (în cazul nostru CONGAZ ).

Aşadar, suntem în situaţia unui abuz de putere al pârâtei care şi-a autoreglementat serviciul de furnizare energie termică ca monopol de stat prin statuarea unei situaţii juridice noi, creând interdicţia deconectărilor şi dând posibilitatea autorităţilor publice locale de a-şi declara zonă unitară de încălzire pentru a interzice deconectările. Tot acest monopol de stat s-a realizat cu încălcarea principiului statuării pe calea Constituţiei a serviciilor considerate monopol de stat şi instituirea pe calea legii (şi nu a unui ordin) a principiilor de furnizare/deconectare de la un serviciu de interes public.

Cu caracter de practică judiciară reclamanţii au invocat Dosarul nr. 1.389/36/2012 soluţionat de ICCJ prin respingerea recursului, prin care s-a admis excepţia de nelegalitate a art. 249 din Ordinul nr. 91/2007.

În concluzie, reclamanţii au solicitat să admiteţi acţiunea astfel cum a fost formulata.

În raport cu precizarea acţiunii de către reclamanţi, pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice - A.N.R.S.C. a invocat următoarele:

1. Din menţiunile formulate de reclamanţi reiese că obiectul acţiunii este anularea în tot a Ordinului nr. 91/2007 emis de preşedintele A.N.R.S.C.

Luând în considerare:

- principiul disponibilităţii, respectiv stabilirea de către părţi a obiectului şi a limitelor procesului;

- faptul că obiectul acţiunii îl reprezintă anularea în tot a actului administrativ;

- faptul că reclamanţii nu au făcut dovada efectuării plângerii prealabile prin care să solicite anularea în tot a Ordinului preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 91/2007, ci doar a art. 249 din ordin, pârâta a invocat excepţia lipsei procedurii prealabile în raport cu întreg Ordinul preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 91/2007.

2. Referitor la obiectul acţiunii, şi anume acţiunea în anulare a întregului Ordin al preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 91/2007, s-a solicitat să se observe că reclamanţii nu indică pentru fiecare articol din acest act normativ ce dispoziţii legale sunt încălcate, rezumându-se doar la două articole, respectiv art. 249 şi 250.

Faţă de solicitarea de anulare a întregului ordin precizăm că acesta a fost emis în limitele de competenţă fixate de lege, fără a se putea reţine o eventuală nelegalitate din acest punct de vedere.

Astfel, potrivit art. 50 alin. (2), unul din temeiurile legale ale Ordinului nr. 91/2007, „Regulamentele-cadru şi caietele de sarcini-cadru specifice fiecărui serviciu de utilităţi publice, prevăzute la art. 22 alin. (4), precum şi contractele-cadru de furnizare/prestare a serviciilor, prevăzute la art. 23 alin. (2), se elaborează de autorităţile naţionale de reglementare competente, după caz, şi se aprobă prin ordin al conducătorului acestora, în termen de un an de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.”

Totodată, potrivit art. 14 alin. (2) lit. e) din Legea serviciului public de alimentare cu energie termică, cu modificările şi completările ulterioare, „A.N.R.S.C. are următoarele atribuţii şi competenţe: ... e) elaborează regulamentul-cadru al serviciului public de alimentare cu energie termică, care include şi prevederi specifice activităţii de producere a energiei termice în cogenerare, elaborate de A.N.R.E.”

3. Cât priveşte motivarea că nu era necesară procedura prealabilă raportat la prevederile art. 7 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, aceasta urmează a nu se reţine întrucât potrivit acestui articol plângerea prealabilă nu este obligatorie doar în cazurile limitativ prevăzute, respectiv „În cazul acţiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici sau al celor care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe, precum şi în cazurile prevăzute la art. 2 alin. (2) şi la art. 4 nu este obligatorie plângerea prealabilă”.

Or, acţiunea în anularea unui act administrativ nu se încadrează în nicio situaţie din cele prevăzute mai sus, art. 4 din Legea nr. 554/2004 reglementând instituţia excepţiei de nelegalitate, şi nu a cererii în anulare reglementate de art. 8 din lege.

De asemenea, dacă reclamanţii apreciază că nu trebuia îndeplinită procedura plângerii prealabile în speţă, nu se explică de ce înainte de a introduce prezenta acţiune au formulat cerere de anulare/revocare a art. 249 din Ordinul preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 91/2007 în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar pentru art. 250 din acelaşi act normativ nu au formulat o astfel de cerere.

Având în vedere ansamblul consideraţiilor care precedă, pârâta şi-a menţinut concluziile în ceea ce priveşte excepţia lipsei procedurii prealabile în raport cu art. 250 din Ordinul preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 91/200.

4. Referitor la criticile cu privire la „textele indicate expres de RADET”, respectiv art. 249 şi 250, au fost menţinute apărările din întâmpinare.

În completarea celor din întâmpinare şi faţă de critica reclamanţilor, respectiv „apreciem că Ordinul nr. 91/2007 trebuie analizat prin prisma concordanţei actului administrativ supus analizei, cu actul normativ cu forţă juridică superioară în temeiul căruia a fost emis, respectiv Legea nr. 325/2006 şi H.G. nr. 462/2006....”, pârâta a precizat că Ordinul preşedintelui la art. 249 respectă atât dispoziţiile Legii nr. 325/2006, cât şi prevederile H.G. nr. 462/2006 pentru aprobarea programului „Termoficare 2006-2015 căldură şi confort” şi înfiinţarea Unităţii de management al proiectului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, prevederile acestui text legal sunt în deplin acord cu art. 3 lit. g) din Legea serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006, „un condominiu - un sistem de încălzire”, prin care se instituie obligativitatea racordării unui condominiu la un sistem unic şi public de încălzire, art. 54 alin. (3) din Legea nr. 325/2006 care dispune că, „începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, imobilele tip condominiu pot fi racordate la SACET în cazul în care se respectă principiul «un condominiu - un singur sistem de încălzire», în baza unui program etapizat aprobat de autoritatea administraţiei publice locale, aplicabil până la 31 decembrie 2009”, precum şi cu prevederile pct. IV din anexa nr. 1 la H.G. nr. 462/2006, respectiv „în baza strategiilor de alimentare cu energie termică, consiliile locale vor aproba prin hotărâre definirea sistemului centralizat de producţie şi distribuţie de energie termică şi a zonelor unde se asigură exclusiv serviciul de termoficare, având în vedere aplicarea treptată a principiului «o clădire - un singur sistem de asigurare cu energie termică».

Iarăşi reclamanţii fac o gravă confuzie între deconectare şi debranşare. Debranşarea priveşte utilizatorul de tip condominiu, iar deconectarea priveşte un consumator de energie termică dintr-un condominiu.

Crearea unei zone unitare are o bază legală (a se vedea textele legale invocate mai sus), noţiunea de zonă unitară nefiind introdusă pentru prima dată prin Ordinul nr. 91/2007, aşa cum afirmă reclamanta, ci prin Legea nr. 325/2006, precum şi prin H.G. nr. 462/2006.

Având la bază acest cadru legal, în municipiul Constanţa autoritatea administraţiei publice locale a aprobat zonele unitare de încălzire de pe raza municipiului Constanţa prin Hotărârea Consiliului Local nr. 429/08,09.2008, care a fost anexată în copie la dosar, din extrasul de pe anexa la hotărârea precitată rezultând că reclamanţii se află în zona unitară de încălzire.

De altfel, reclamanţii recunosc că sunt în zona unitară de încălzire.

Referirile la piaţa liberă şi la „operatori economici care furnizează energie termică (în cazul nostru CONGAZ)” urmează a nu fi reţinute având în vedere că RADET Constanţa vinde energie termică, pe când CONGAZ furnizează gaze naturale.

Piaţa concurenţială se manifesta prin piaţa relevantă şi piaţa geografică, respectiv prin comparare la acelaşi produs (energie termică) şi la acelaşi loc de vânzare-cumpărare a produsului.

Locul unde se face vânzarea-cumpărarea energiei termice şi se materializează relaţiile comerciale dintre furnizorii de energie termică şi asociaţiile de proprietari este la branşamentul condominiului, şi nu la nivel de apartament. Până în prezent, niciun furnizor de gaze naturale sau de energie electrică nu a oferit soluţii alternative mai competitive de producere a energiei termice la branşamentul condominiului decât cea în sistem centralizat.

În concluzia celor de mai sus, Ordinul preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 91/2007 este în deplin acord cu prevederile legale mai sus menţionate, respectă toate principiile şi regulile stabilite în Legea nr. 325/2006 şi nu impune condiţii suplimentare.

În cauză nu ne aflăm în situaţia încălcării principiului legalităţii, a ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, fiind respectat principiul ierarhiei forţei juridice a actelor normative, consacrat în art. 1 alin. 5 din Constituţia României şi art. 4 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Pe calea contenciosului administrativ pot fi anulate actele administrative atacate doar dacă se dovedeşte cu certitudine încălcarea dispoziţiilor legale în vigoare ce au servit ca temei al emiterii acestora, ceea ce în cauză nu s-a realizat.

Note scrise a formulat deopotrivă şi pârâta R.A.D.E.T. Constanţa la data de 11.02.2015, prin care a solicitat respingerea acţiunii în anulare a Ordinului nr. 91/2007 emis de preşedintele A.N.R.S.C. În integralitate, aşa cum a fost formulată de reclamanţi, pentru următoarele motive:

în dezlegarea pricinii se are în vedere că, potrivit principiului disponibilităţii consacrat prin art. 9 din Codul de procedură civilă, obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile părţilor, astfel încât instanţa nu se poate pronunţa decât asupra ceea ce i-a fost cerut în mod expres şi, totodată, întemeiat.

1. Raportat la obiectul acţiunii care îl reprezintă anularea în tot a actului administrativ, pârâta a invocat excepţia lipsei procedurii prealabile în raport cu întreg Ordinul preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 91/2007.

Reclamanţii nu au făcut dovada efectuării plângerii prealabile prin care să solicite anularea în tot a Ordinului preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 91/2007, ci doar a art. 249 din acesta.

Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, „înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.”

Potrivit art. 12 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu dispoziţiile art. 193 din Codul de procedură civilă, reclamantul va anexa la cererea de chemare în judecată dovada îndeplinirii procedurii prealabile.

Prin plângerea prealabilă, în înţelesul legii contenciosului administrativ, se înţelege cererea prin care se solicită autorităţii publice emitente sau celei ierarhic superioare, după caz, reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual sau normativ, în sensul revocării sau modificării acestuia, iar această procedură are un caracter imperativ, parcurgerea ei nefiind o facultate a părţii, ci o obligaţie, aspect reieşit cu evidenţă din dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. În cazul dedus judecăţii trebuia îndeplinită această procedură şi în raport cu dispoziţiile întregului Ordin al preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 91/2007, neîncadrându-se în cazurile prevăzute de lege potrivit cărora plângerea prealabilă nu este obligatorie.

Aşadar, acţiunea a fost formulată fără a se parcurge procedura prealabilă, nenăscându-se astfel dreptul la acţiune.

Având în vedere cele învederate, s-a solicitat să se constate că reclamanţii nu au respectat procedura administrativă prealabilă în raport cu întreg Ordinul preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 91/2007 şi, pe cale de consecinţă, să fie admisă excepţia lipsei procedurii prealabile.

2. Referitor la obiectul acţiunii, şi anume acţiune în anularea întregului Ordin al preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 91/2007, reclamanţii nu indică pentru fiecare articol din acest act normativ ce dispoziţii legale sunt încălcate, rezumându-se doar la două articole, respectiv art. 249 şi 250.

Faţă de solicitarea de anulare a întregului ordin s-a precizat că acesta a fost emis în limitele de competenţă fixate de lege, fără a se putea reţine o eventuală nelegalitate din acest punct de vedere.

Astfel, potrivit art. 50 alin. (2), unul din temeiurile legale ale Ordinului nr. 91/2007, „Regulamentele-cadru şi caietele de sarcini-cadru specifice fiecărui serviciu de utilităţi publice, prevăzute la art. 22 alin. (4), precum şi contractele-cadru de furnizare/prestare a serviciilor, prevăzute la art. 23 alin. (2), se

elaborează de autorităţile naţionale de reglementare competente, după caz, şi se aprobă prin ordin al conducătorului acestora, în termen de un an de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.”

Totodată, potrivit art. 14 alin. (2) lit. e) din Legea serviciului public de alimentare cu energie termică, cu modificările şi completările ulterioare, „A.N.R.S.C. are următoarele atribuţii şi competenţe: ...e) elaborează regulamentul-cadru al serviciului public de alimentare cu energie termică, care include şi prevederi specifice activităţii de producere a energiei termice în cogenerare, elaborate de A.N.R.E.”

Ordinul nr. 91/2007 trebuie analizat prin prisma concordanţei actului administrativ supus analizei, cu actul normativ cu forţă juridică superioară în temeiul căruia a fost emis, respectiv Legea nr. 325/2006 şi H.G. nr. 462/2006, acesta respectând atât dispoziţiile Legii nr. 325/2006, cât şi prevederile H.G. nr. 462/2006 pentru aprobarea programului „Termoficare 2006- 2015 căldură şi confort” şi înfiinţarea Unităţii de management al proiectului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Prevederile art. 249 din actul normativ aprobat prin Ordinul preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 91/2007, respectiv „Deconectările individuale nu se pot executa în acele condominii în care nu s-au produs deconectări anterioare intrării în vigoare a prezentului regulament”, sunt În aplicarea dispoziţiilor art. 54 alin. (3) din Legea nr. 325/2006 care dispun că, „începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, imobilele tip condominiu pot fi racordate la SACET în cazul în care se respectă principiul «un condominiu - un singur sistem de încălzire», în baza unui program etapizat aprobat de autoritatea administraţiei publice locale, aplicabil până la 31 decembrie 2009.11

Astfel, legiuitorul a instituit o obligaţie şi, totodată, o responsabilitate pentru autorităţile administraţiei publice locale (similară celei de montare a contoarelor de energie termică la nivel de branşament) ca, în baza unul program etapizat derulat în perioada de tranziţie, cuprinsă între 21 martie 2007 (data intrării în vigoare a Legii nr. 325/2006) şi 31 decembrie 2009, în toate condominiile din România să se implementeze un singur sistem de încălzire.

Cu alte cuvinte, deconectările/reconectările la SACET se puteau face numai în perioada de tranziţie 21 martie 2007- 31 decembrie 2009 astfel încât să se atingă obiectivul „un condominiu - un singur sistem de încălzire”, indiferent dacă acesta este realizat cu centrale de apartament, cu energie electrică sau din termoficare. După această perioadă, respectiv după 1 ianuarie 2010, legea nu mai permite nicio deconectare de la sistemul de încălzire, indiferent care ar fi acesta, în deplină concordanţă inclusiv cu prevederile art. 8 alin. (2) lit. i) şi art. 9 lit. b)din Legea nr. 325/2006, prin care autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să stabilească zonele unitare de încălzire (potrivit art. 5 pct. 37 din Legea nr. 325/2006, fiind definită ca „areal geografic aparţinând unei unităţi administrativ-teritoriale, în interiorul căruia se poate promova o singură soluţie tehnică de încălzire*).

Conform art. 10 din Legea nr. 50/1991 „pentru autorizarea lucrărilor de construcţii în zonele asupra cărora s-a instituit, potrivit legii, un anumit regim de protecţie prevăzut în planurile de amenajare a teritoriului...” trebuie obţinut avizul organismelor competente. În consecinţă, autoritatea administraţiei publice locale decide asupra eliberării autorizaţiei de construire pentru realizarea unui sistem de încălzire, depinzând de amplasarea locului în cadrul uneia din zonele unitare de încălzire, în funcţie de sistemul de încălzire care poate fi promovat în acea zonă.

În nicio unitate administrativ-teritorială reţelele de distribuţie gaze naturale şi de distribuţie energie electrică nu au fost proiectate pentru a prelua consumurile individuale necesare încălzirii proprietarilor din imobilele de tip condominiu. Nici cele mai potenţiale primării nu îşi pot permite să suporte de la bugetul local investiţiile necesare înlocuirii reţelelor de gaze, reţelelor de energie electrică şi reţelelor de termoficare către fiecare condominiu, şi nici să producă un disconfort major comunităţii locale prin lucrările de decopertare a infrastructurii, doar pentru a se satisface libertatea de opţiune greşit înţeleasă de către unii cetăţeni din aceste imobile.

Din punct de vedere tehnic, niciun sistem nu poate fi reabilitat şi modernizat pentru a funcţiona în condiţii de eficienţă dacă nu se păstrează numărul de consumatori arondaţi, mult, conform dispoziţiilor art. 44 alin. (7) din Constituţie, „Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.” De aceea, convieţuirea într-un condominiu implică anumite constrângeri şi limitări, astfel încât să nu fie afectate drepturile recunoscute de lege celorlalţi proprietari ai imobilului.

Conform art. 646 din Codul civil, părţile comune condominiului se află în coproprietate forţată, fapt pentru care proprietatea comună este indiviză, bunurile comune se află în stare de indiviziune forţată (nu pot fi divizate), iar fiecărui proprietar îi revin drepturi şi obligaţii comune asupra proprietăţii comune.

Potrivit art. 647 alin. (1) din Codul civil cu privire la regimul juridic general al bunurilor aflate în folosinţă comună, niciun proprietar nu are dreptul să împiedice exercitarea folosinţei bunului comun de către ceilalţi proprietari ori să schimbe destinaţia acestuia.

Totodată, în conformitate cu dispoziţiile art. 651 din Codul civil, niciun proprietar nu poate înstrăina ori renunţa la cota-parte din dreptul de proprietate asupra părţilor comune decât odată cu dreptul de proprietate asupra spaţiului care constituie bunul principal (apartamentul)

Mai mult, conform art. 14 din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, „Niciun proprietar nu poate încălca, afecta sau prejudicia dreptul de proprietate comună sau individuală a celorlalţi proprietari din condominiu.” Deconectarea unuia sau mai multor consumatori de la serviciul public de alimentare cu energie termică implică o modificare a instalaţiilor de distribuţie a energiei termice aferente încălzirii, ceea ce afectează buna lor funcţionare şi implică un dezechilibru hidraulic şi termic faţă de sistemul iniţial proiectat şi realizat.

Prevederile legale în vigoare au în vedere tocmai prevenirea încălcării, afectării sau prejudicierii dreptului de proprietate comună sau individuală al celorlalţi proprietari din condominiu, deoarece prin afectarea sistemului termic se poate aduce atingere exercitării depline a prerogativelor dreptului de proprietate al celorlalţi vecini - proprietari/locatari, respectiv folosinţei în condiţii normale a apartamentului, consecinţă negativă pe care cei potenţial afectaţi şi-o asumă prin exprimarea acordului scris în vederea realizării deconectării.

Înţelesul dat de legiuitor principiului „un condominiu - un sistem de încălzire”, menţionat la art. 3 lit. g) din Legea serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006, prin care se instituie obligativitatea racordării unui condominiu la un sistem unic şi public de încălzire, în deplină concordanţă cu prevederile pct. IV din anexa nr. 1 la H.G. nr. 462/2006 pentru aprobarea programului „Termoficare 2006-2015 căldură şi confort”.

În baza strategiilor de alimentare cu energie termică, consiliile locale vor aproba prin hotărâre definirea sistemului centralizat de producţie şi distribuţie de energie termică şi a zonelor unde se asigură exclusiv serviciul de termoficare, având în vedere aplicarea treptată a principiului „o clădire - un singur sistem de asigurare cu energie termică”, indiferent dacă acesta este realizat electric, din termoficare sau din centrale de scară/bloc.

Prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005, România s-a angajat ferm să transpună acquis-ul comunitar în legislaţia naţională, respectiv atingerea conformităţii cu prevederile legislaţiei Uniunii Europene aplicabile serviciilor comunitare de utilităţi publice (începând cu anul 2007) şi cu standardele privind calitatea acestora (în perioadele de tranziţie convenite).

În niciun condominiu din alt stat membru nu există şi nu este admisă coabitarea sistemului centralizat cu sistemul individual de încălzire. Încălzirea prin intermediul centralelor de apartament este permisă numai dacă aceasta se face în regim integrat şi cu respectarea unor cerinţe stricte de mediu, precum cea referitoare la obligativitatea racordării tuturor centralelor la un coş de fum comun care să depăşească 1/3 din înălţimea clădirii.

Faţă de aceste precizări s-a menţionat că nu există niciun articol sau text din Regulamentul-cadru al serviciului public de alimentare cu energie termică, aprobat prin Ordinul preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 91/2007, care să intre în contradicţie cu prevederile legale din actele juridice de rang superior,

De asemenea, în conformitate cu art. 5 pct. 37, art. 8 alin. 2 lit. i) şi art. 9 lit. b) din Legea nr. 325/2006, respectiv art. 4 pct. 4.90, art. 190 lit. b), a fost elaborat art. 250 pct. a) din Ordinul preşedintelui A.N.R.S.C.E. nr. 91/2007, autorităţile administraţiei publice locale au atribuţia de a stabili zonele unitare de încălzire pe baza studiilor de fezabilitate privind dezvoltarea regională, aprobate prin hotărâre a consiliului local.

Astfel, la nivelul municipiului, Consiliul Local Constanţa a aprobat în şedinţa din 8.09.2008 Hotărârea Consiliului local nr. 429 privind aprobarea zonei unitare de încălzire de pe raza municipiului Constanţa unde se promovează ideea unui singur sistem de încălzire.

RADET Constanţa, având în vedere:

- Hotărârea nr. 27/27.08.2008 a Consiliului de administraţie al RADET Constanţa, prin care s-a aprobat zona unitară de încălzire de pe raza municipiului Constanţa;

- Nota de fundamentare nr. 9.055/29.08.2008 privind aprobarea zonei unitare de încălzire de pe raza municipiului Constanţa, întocmită de RADET Constanţa, în temeiul art. 45 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală;

- prevederile Legii nr. 325/2006 şi ale Ordinului nr. 91/2007 al A.N.R.S.C.E. privind definirea zonelor unitare de încălzire, acte care au stat la baza adoptării hotărârii de consiliu,

a stabilit zona unitară de încălzire în funcţie de infrastructura tehnico-edilitară specifică, aparţinând domeniului public sau privat care formează Sistemul de alimentare centralizată cu energie termică (SACET). Pentru definirea acestei zone s-a ţinut cont de dispunerea în teren a punctelor termice şi a reţelelor de transport şi distribuţie a energiei termice, componente ale sistemului centralizat, precum şi de dispunerea consumatorilor racordaţi la reţeaua publică de distribuţie a energiei termice a municipiului Constanţa şi de proiectele de dezvoltare a acestora.

Serviciul public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat se realizează prin intermediul infrastructurii tehnico-edilitare specifice aparţinând domeniului public sau privat al autorităţii administraţiei publice locale ori asociaţiei de dezvoltare comunitară, care formează sistemul de alimentare centralizată cu energie termică al localităţii sau al asociaţiei de dezvoltare comunitară, denumit SACET.

SACET este alcătuit dintr-un ansamblu tehnologic şi funcţional unitar constând din construcţii, instalaţii, echipamente, dotări specifice şi mijloace de măsurare destinat producerii, transportului, distribuţiei şi furnizării energiei termice pe teritoriul localităţilor, care cuprinde:

a) centrale termice sau centrale electrice de termoficare;

b) reţele de transport;

c) puncte termice/staţii termice;

d) reţele de distribuţie;

e) construcţii şi instalaţii auxiliare;

f) branşamente, până la punctele de delimitare/separare a instalaţiilor;

g) sisteme de măsură, control şi automatizare.

Apartamentele a căror deconectare o solicită reclamanţii se află în această zonă unitară de încălzire. Astfel, cei domiciliaţi pe Bd. 1 Decembrie 1918, bl. 13, aflaţi în Asociaţia de proprietari 562 arondată punctului termic 181, se regăsesc la nr. 5.062 din Situaţia consumatorilor aflaţi în zona unitară.

Reclamanţii domiciliaţi pe bd. I.C. Brătianu, bl. SR9, aflaţi în asociaţia SR9 sc. B arondată punctului termic 163, se regăsesc la nr. 4.853, iar cei domiciliaţi pe Str. Dezrobirii nr. 153, bl. ID3, aparţinând Asociaţiei de proprietari 434 deservită de punctul termic 165, se regăsesc la nr. 4.875.

Crearea unei zone unitare are o bază legală (conform textelor legale invocate mai sus), noţiunea de zonă unitară nefiind introdusă pentru prima dată prin Ordinul nr. 91/2007, aşa cum afirmă reclamanţii, ci prin Legea nr. 325/2006, precum şi prin H.G. nr. 462/2006.

Reclamanţii au formulat o acţiune în anulare împotriva Hotărârii Consiliului local nr. 429 privind aprobarea zonei unitare de încălzire, speţă înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa cu nr. 4.953/118/2014 soluţionată la data de 16 ianuarie 2015 în sensul respingerii acesteia, ca nefondată.

În concluzie, Ordinul preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 91/2007 este în deplin acord cu prevederile legale mai sus menţionate, respectă toate principiile şi regulile stabilite în Legea nr. 325/2006 şi nu impune condiţii suplimentare.

În cauză nu ne aflăm în situaţia încălcării principiului legalităţii, a ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, fiind respectat principiul ierarhiei forţei juridice a actelor normative, consacrat în art. 1 alin. 5 din Constituţia României şi art. 4 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Pe calea contenciosului administrativ pot fi anulate actele administrative atacate doar dacă se dovedeşte cu certitudine încălcarea dispoziţiilor legale în vigoare ce au servit ca temei al emiterii acestora, ceea ce în cauză nu s-a realizat.

Instanţa trebuie să aibă în vedere că legalitatea unui act administrativ se analizează şi sub aspectul motivării acestuia, iar o astfel de analiză se întinde şi asupra unor formalităţi anterioare şi/sau ulterioare adoptării ori emiterii actului contestat, acesta intrând în circuitul civil şi producând deja efecte juridice.

De asemenea nu se poate susţine cu temei că o hotărâre de consiliu local care vizează administrarea domeniului privat al statului ori al unităţii administrativ-teritoriale şi un ordin al autorităţii de reglementare ar fi simple acte de gestiune ori că aceasta nu se referă la un interes public, având în vedere că Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 defineşte interesul legitim public, în art. 2 alin. (1) lit. r), ca fiind „interesul care vizează (...) satisfacerea nevoilor comunitare şi realizarea competenţei autorităţilor publice”. Or, Ordinul nr. 91/2007 se referă la un serviciu, care deserveşte o nevoie comunitară. Tot astfel, îndeplinirea atribuţiilor de administrare a domeniului privat al oraşului, atribuţii prevăzute de lege, se încadrează în sintagma „realizarea competenţei autorităţii publice”, folosită de legiuitor în definirea interesului legitim public.

În speţa de faţă s-a cerut anularea actului administrativ prin care autoritatea publică a înţeles să dea eficienţă unei prevederi europene, unor legi şi norme interne (învederate mai jos).

- România, ţinând cont de directivele Uniunii Europene, a creat un cadru legislativ şi instituţional adecvat pentru promovarea eficienţei energetice. Prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeană] ratificat prin Legea nr. 157/2005, România

s-a angajat să transpună acquis-ul comunitar în legislaţia naţională, respectiv atingerea conformităţii cu prevederile legislaţiei Uniunii Europene aplicabile serviciilor comunitare de utilităţi publice şi cu standardele privind calitatea acestora.

- Directivele în domeniul eficienţei energetice şi al cogenerării, respectiv Directiva 2006/32/CE privind eficienţa energetică la utilizatorii finali şi serviciile energetice şi Directiva 2004/8/CE privind promovarea cogenerării pe baza cererii de energie termică utilă pe piaţa internă a energiei, nu au reuşit să exploateze pe deplin potenţialul de economisire de energie, astfel încât în data de 25 octombrie 2012 Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene au adoptat Directiva 2012/27/UE a Parlamentului European şi a Consiliului privind eficienţa energetică, de modificare a directivelor 2009/125/CE şi 2010/30/UE şi de abrogare a directivelor 2009/8/CE şi 2006/32/CE, pentru a da un nou impuls măsurilor de creştere a eficienţei energetice.

- Actul administrativ a cărui anulare se solicită, şi anume Ordinul nr. 91/2007, a fost emis în concordanţă cu prevederile art. 8 alin. 2 lit. i) şi art. 9 lit. b) din Legea nr. 325/2006, prin care autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să stabilească zonele unitare de încălzire (potrivit art. 5 pct. 37 din Legea nr. 325/2006, fiind definită ca „areal geografic aparţinând unei unităţi administrativ-teritoriale, în interiorul căruia se poate promova o singură soluţie tehnică de încălzire*).

- Legea nr. 325/14.07.2006 privind serviciul public de alimentare cu energie termică, la art. 3 lit. g), statuează ca principiu realizarea „un condominiu - un sistem de încălzire”, astfel încât fiecare condominiu să aibă o singură sursă de alimentare cu energie termică.

Tot această lege oferă în art. 30 alin. (1) şi (2) dispoziţiile pentru ceea ce înseamnă debranşare totală a instalaţiilor interioare ale unui utilizator de tip condominiu şi noţiunea de deconectare a unui consumator de energie termică dintr-un condominiu, astfel încât se face distincţia clară între cele două noţiuni.

Proprietarii din imobilele de tip condominiu nu au calitatea de utilizator şi nici de parte contractantă în relaţia cu furnizorul de energie termică, aceştia fiind consumatori din condominiu, astfel cum se distinge din definiţiile prevăzute la art. 5 pct. 8 şi pct. 35, „prin utilizator de tip condominiu se înţelege toţi consumatorii din condominiu”, respectiv asociaţia de proprietari sau locatari.

Aceeaşi lege face distincţie clară între limita de proprietate a unui utilizator care se materializează în punctul de delimitare/separare a instalaţiilor, respectiv în locul în care intervine schimbarea proprietăţii asupra instalaţiilor unui SACET (art. 5 pct. 24) şi limita de proprietate individuală a unui consumator de energie termică dintr-un condominiu, care se regăseşte la punctul de racord al coloanelor de distribuţie aflate în proprietatea comună a condominiului, respectiv în locul în care intervine schimbarea proprietăţii asupra instalaţiilor comune faţă de instalaţiile proprii ale unui apartament, şi nu la branşamentul termic al condominiului.

„Proprietatea comună include instalaţii ale clădirii aflate în folosinţa comună cu care a fost înzestrată clădirea în timpul construcţiei sau cu care a fost dotată mai târziu de către proprietari (canale pluviale, conducte de apă, sisteme de încălzire, conducte de gaze care pot trece prin proprietatea comună până la punctele de distribuţie din apartamentele individuale” în conformitate cu prevederile art. 3 din anexa nr. 2 la Legea locuinţei nr. 114/1996).

Concluzionează pârâta astfel, locul unde se face vânzarea-cumpărarea energiei termice şi se materializează relaţiile comerciale dintre furnizorii de energie termică şi asociaţiile de proprietari este la branşamentul condominiului, şi nu la nivel de apartament.

Or, prin dispoziţiile Ordinului nr. 91/2007 a căror anulare o solicită reclamanţii se are în vedere tocmai prevenirea încălcării, afectării sau prejudicierii dreptului de proprietate comună sau individuală a celorlalţi proprietari din condominiu, deoarece prin afectarea confortului termic se aduce atingere exercitării depline a prerogativelor dreptului de proprietate, respectiv a folosinţei în condiţii normale a proprietăţii în cauză.

Autoritatea administraţiei publice locale decide asupra eliberării autorizaţiei de construire pentru realizarea unui sistem de încălzire, depinzând de amplasarea locului în cadrul uneia din zonele unitare de încălzire, în funcţie de sistemul de încălzire care poate fi promovat în acea zonă.

De asemenea, legea, la art. 250, reglementează debranşarea unui utilizator tip condominiu, şi nu deconectarea individuală, reclamanţii făcând o gravă confuzie între debranşare şi deconectare.

Şi nu în ultimul rând, Curtea de Apel Bucureşti, prin Sentinţa civilă nr. 1.175 din 9.04.2014, pronunţată în cauza Dosar nr. 266/30/2013 ce a avut ca părţi S.C. Aba Accounting - S.R.L., în calitate de reclamant, şi S.C. Compania Locală de Termoficare Colterm - S.A. şi A.N.R.S.C., în calitate de pârâţi, cu obiect excepţia de nelegalitate a art. 249 din Ordinul preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 91/2007, s-a pronunţat în sensul respingerii excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor art. 249.

Regulamentul-cadru al serviciului public de alimentare cu energie termică, aprobat prin Ordinul preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 91/2007, este corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior întrucât, fiind emis în aplicarea acestora, se circumscrie principiilor şi dispoziţiilor acestora.

Faţă de cele de mai sus, pârâta a solicitat respingerea cererii de anulare a Ordinului preşedintelui A.N.R.S.C. nr. 91/2007 formulată de reclamanţi ca fiind netemeinică şi nelegală.

Aspecte procesuale

La data de 23.02.2015 a fost unită cu fondul excepţia lipsei procedurii prealabile invocate de pârâte, pentru considerentele expuse în încheierea de şedinţă de la acea dată.

În cauză a fost încuviinţată şi, respectiv, administrată proba cu înscrisuri ca fiind concludentă şi utilă, părţile depunând la dosar acte pe întreg parcursul cercetării judecătoreşti, inclusiv documentaţia ce a stat la baza emiterii actului contestat.

La ultimul termen de judecată, 6.04.2015, pârâtele au depus la dosar concluzii scrise prin care au reiterat solicitarea de respingere a acţiunii reclamanţilor.

Analizând actele dosarului, Curtea constată următoarele:

Asupra excepţiei lipsei procedurii prealabile

Din actele dosarului rezultă că plângerea prealabilă a fost formulată de reclamanţi exclusiv în ceea ce priveşte art. 249 din Ordinul A.N.R.S.C. nr. 91/2007 (f. 12-14 dos. CA Constanţa).

Deşi reclamanţii au expus considerente prin care critică şi alte dispoziţii ale ordinului, pe calea recursului graţios aceştia au solicitat revocarea/anularea exclusiv a dispoziţiilor art. 249, iar nu şi a dispoziţiilor art. 250 ori a întregului ordin.

Prin urmare, doar cu privire la acest text (art. 249) se poate discuta pe fond acţiunea în anulare promovată de reclamanţi, în raport cu prevederile neechivoce ale art. 7 şi următoarele din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Argumentele reclamanţilor invocate în combaterea excepţiei lipsei procedurii prealabile, conform prevederilor art. 7 alin. 5 raportat la art. 4 alin. 4 din Legea nr. 554/2004, nu vor fi primite întrucât în speţă nu se regăseşte niciuna dintre situaţiile pentru care legea a prevăzut caracterul facultativ al procedurii plângerii prealabile.

Prin urmare, Curtea va admite excepţia lipsei procedurii prealabile invocată de pârâte, urmând a respinge acţiunea în anularea Ordinului A.N.R.S.C. nr. 91/2007 pentru lipsa procedurii prealabile, mai puţin în ceea ce priveşte acţiunea în anularea dispoziţiilor art. 249 din actul administrativ cu caracter normativ evocat.

Asupra fondului cauzei

Potrivit dispoziţiilor art. 249 din Regulamentul-cadru al serviciului public de alimentare cu energie termică, aprobat prin Ordinul nr. 91/2007 emis de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărie Comunală:

Deconectările individuale nu se pot executa în acele condominii în care nu s-au produs deconectări anterioare intrării în vigoare a prezentului regulament.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 din Legea serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006:

„(1) Debranşarea totală a instalaţiilor interioare de încălzire şi/sau pentru apă caldă menajeră ale unui utilizator tip condominiu se va face în următoarele condiţii cumulative:

a) acordul scris al asociaţiei de proprietari, exprimat prin hotărârea adunării generale;

b) anunţarea operatorului care are şi calitatea de furnizor şi a autorităţii administraţiei publice locale cu 30 de zile înainte de debranşare.

(2) Deconectarea unui consumator de energie termică dintr-un condominiu se face cu respectarea următoarelor condiţii cumulative:

a) acordul vecinilor de apartament, atât pe orizontală, cât şi pe verticală;

b) acordul scris al asociaţiei de proprietari, exprimat prin hotărârea adunării generale, asupra intenţiei de realizare a unui sistem individual de încălzire;

c) anunţarea, în scris, a operatorului care are şi calitatea de furnizor, cu cel puţin 30 de zile înainte. “

Condiţia impusă prin ordin, mai precis prin dispoziţiile art. 249, constituie o condiţie suplimentară celor prevăzute de lege, adăugând deci la lege, astfel cum corect arată reclamanţii.

Argumentele pârâtelor pot fi primite exclusiv în măsura în care condiţia în discuţie este impusă prin lege, ceea ce însă nu este cazul în speţă.

În măsura în care se impune o restricţie în exerciţiul drepturilor, mai ales în contextul în care respectiva restricţie nu vizează pe toate subiectele de drept, de aceeaşi manieră, aceasta trebuie să îndeplinească anumite cerinţe, ce se regăsesc şi în dispoziţiile art. 53 din Constituţie,

Astfel, potrivit normei fundamentale invocate:

„(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune. după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii. “

Or, în speţă, respectiva restrângere nu este impusă prin lege.

Astfel, instanţa reţine că din modalitatea de formulare a dispoziţiilor art. 249 din Ordinul nr. 91/2007 rezultă instituirea unei condiţii suplimentare faţă de prevederile art. 30 din Legea nr. 325/2006, şi anume, aceea că anterior anului 2007, într-un condominiu să fi fost efectuate deconectări individuale pentru a se aproba executarea unor deconectări ulterioare datei de intrare în vigoare a regulamentului aprobat prin ordinul dedus judecăţii.

Se constată nelegalitatea normei atacate, prin care se adaugă la lege, instituindu-se criterii noi de îndeplinit pentru utilizatorul casnic care solicită deconectarea de la sistemul de energie termică, fiind avute în vedere în acest sens dispoziţiile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 325/2006, care prevăd condiţiile în care se pot realiza debranşări ale unui condominiu şi debranşări individuale, fără a interzice posibilitatea unui consumator casnic de a renunţa la serviciul de energie termică utilizat până în acel moment.

Fără a avea un corespondent în Legea nr. 325/2006, norma cuprinsă în art. 249 din Ordinul nr. 91/2007 este nelegală, pentru că instituie o condiţie suplimentară în cazul deconectării individuale, şi anume, aceea ca, în condominiul respectiv, să fi fost executate deconectări individuale anterior datei la care a intrat în vigoare regulamentul-cadru aprobat prin acest ordin.

Susţinerea pârâtelor că norma contestată are ca fundament juridic dispoziţiile art. 3 lit. g) din Legea nr. 325/2006, care consacră principiul „un condominiu - un sistem de încălzire” se dovedeşte a fi nefondată, întrucât principiile şi obiectivele definesc domeniul de reglementare a legii, cuprins în capitolul I, în mod distinct de capitolul VI, referitor la Piaţa de energie termică şi care, la secţiunea a 5-a privind protecţia utilizatorului de energie termică, prevede la art. 30 alin. (2) în mod expres şi limitativ condiţiile cumulative pentru deconectarea unui consumator de energie termică dintr-un condominiu.

Fiind emis în executarea şi în aplicarea Legii nr. 325/2006, Ordinul nr. 91/2007 a prevăzut în art. 246-252 din capitolul V „Utilizatorii energiei termice” acele condiţii necesare pentru deconectările individuale ale unor apartamente situate în imobile de locuit tip bloc - condominii, alimentate cu energie termică din sistemul energetic de interes local şi în consecinţă, această reglementare trebuie să fie conformă celei cuprinse în actul normativ cu forţă juridică superioară şi care nu impune condiţia suplimentară adăugată fără temei de către autoritatea emitentă, şi anume ca deconectarea individuală să fie executată într-un condominiu în care s-au produs deconectări anterioare intrării în vigoare a regulamentului aprobat prin ordinul respectiv.

Printr-o analiză logică şi sistemică a cadrului legislativ incident în cauză se impune a se constata nelegalitatea dispoziţiilor art. 249 din Ordinul nr. 91/2007, care au fost emise cu încălcarea principiului ierarhiei actelor normative, prevăzut de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicată, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Conform acestui principiu, actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă.

Depăşind competenţa de reglementare care i-a fost atribuită pentru punerea în aplicare a Legii nr. 325/2006, Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărie Comunală, a cărei calitate procesuală a fost transmisă recurentei Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, a emis fără temei legal art. 249 din Ordinul nr. 91/2007 prin care s-a adăugat o condiţie suplimentară faţă de condiţiile impuse de legea susmenţionată pentru deconectarea individuală a unui consumator casnic de la sistemul de energie termică din cadrul unui condominiu.

Nefondată se dovedeşte a fi şi susţinerea pârâtelor privind emiterea normei contestate în conformitate cu reglementarea cuprinsă în Hotărârea Guvernului nr. 462/2006, deoarece Ordinul nr. 91/2007 nu a fost emis pentru executarea acestui act normativ, ci pentru aplicarea Legii nr. 325/2006.

În acelaşi sens a statuat de altfel şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Decizia nr. 6.351/2013, pronunţată în Dosarul nr. 1.389/36/2012, soluţionând o excepţie de nelegalitate a aceloraşi prevederi, pentru argumente similare celor deduse judecăţii în cadrul prezentului dosar.

Pentru aceste considerente, Curtea va admite în parte acţiunea în anulare astfel cum a fost precizată.

Va dispune prin urmare anularea prevederilor art. 249 din Ordinul A.N.R.S.C. nr. 91/2007.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

În numele legii

HOTĂRĂŞTE:

Admite excepţia lipsei procedurii prealabile invocată de pârâte.

Admite în parte acţiunea formulată de reclamanţii Bucur Izabela Claudia, Bănăţeanu Mirela Luminiţa, Hobai Valentin, Arsene Niculae, Bobeică Mihai, Lalu Mihai, Arsenie Constantin Păulică, Niţescu Iordan, Spiridon Constantin, Chirciu Ioana Roxana, Dumitru Aurel, Sîrbu Cristache, Ion Adrian, Lepădatu Aurel şi Florea Constantin, cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat Bucur Izabela Claudia, cu sediul în Constanţa, Bd. 1 Decembrie 1918 nr. 2 B, bl. I 3, sc. A, ap. 39, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile de Gospodărire Comunală, cu sediul în Bucureşti, str. Stavropoleos nr. 6, sectorul 3, şi Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Constanţa, cu sediul în Constanţa, str. Badea Cârţan nr. 14A, judeţul Constanţa, în anulare astfel cum a fost precizată.

Dispune anularea prevederilor art. 249 din Ordinul nr. 91/2007 emis de pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărie Comunală pentru aprobarea Regulamentului-cadru al serviciului public de alimentare cu energie termică.

Respinge în rest acţiunea în anulare pentru lipsa procedurii prealabile.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la această instanţă, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a CAF.

 

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20.04.2015.

 

PREŞEDINTE

MIRELA MONICA PERJARU

Grefier,

Andreea Mihaela Cimpoieru

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.