MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 840/2017

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 185 (XXIX) - Nr. 840         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Marţi, 24 octombrie 2017

 

SUMAR

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

340. - Ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale pentru abrogarea Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 79/2017 privind accesul în mod egal al navelor de pescuit ale Uniunii Europene la toate apele şi resursele acvatice vii din Marea Neagră, conform politicii comune în domeniul pescuitului

 

341. - Ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 619/2015 pentru aprobarea criteriilor de eligibilitate, condiţiilor specifice şi a modului de implementare a schemelor de plăţi prevăzute la art. 1 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, precum şi a condiţiilor specifice de implementare pentru măsurile compensatorii de dezvoltare rurală aplicabile pe terenurile agricole, prevăzute în Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020

 

1.038/2.761/1.631. - Ordin al ministrului economiei, al ministrului finanţelor publice şi al ministrului muncii şi justiţiei sociale privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2017 pentru Societatea EUROTEST - S.A.

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

Decizia nr. 10 din 19 iunie 2017 (Completul competent să judece recursul în interesul legii)

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE

 

ORDIN

pentru abrogarea Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 79/2017 privind accesul în mod egal al navelor de pescuit ale Uniunii Europene la toate apele şi resursele acvatice vii din Marea Neagră, conform politicii comune în domeniul pescuitului

 

Având în vedere Referatul nr. 9.127 din 10.10.2017, întocmit de către Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultura,

în temeiul prevederilor:

- Regulamentului (UE) nr. 1.380/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind politica comună în domeniul pescuitului, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1.954/2003 şi (CE) nr. 1.224/2009 ale Consiliului şi de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 2.371/2002 şi (CE) nr. 639/2004 ale Consiliului şi a Deciziei 2004/585/CE a Consiliului;

- Regulamentului (UE) 2016/2.372 al Consiliului din 19 decembrie 2016 de stabilire, pentru 2017, a posibilităţilor de pescuit pentru anumite resurse halieutice şi grupe de resurse halieutice din Marea Neagră;

- Regulamentului (CE) nr. 1.224/2009 al Consiliului din 20 noiembrie 2009 de stabilire a unui sistem comunitar de control pentru asigurarea respectării normelor politicii comune în domeniul pescuitului, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 847/96, (CE) nr. 2.371/2002, (CE) nr. 811/2004, (CE) nr. 768/2005, (CE) nr. 2.115/2005, (CE) nr. 2.166/2005, (CE) nr. 388/2006, (CE) nr. 509/2007, (CE) nr. 676/2007, (CE) nr. 1.098/2007, (CE) nr. 1.300/2008, (CE) nr. 1.342/2008 şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 2.847/93, (CE) nr. 1.627/94 şi (CE) nr. 1.966/2006;

- Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 404/2011 al Comisiei din 8 aprilie 2011 de stabilire a normelor detaliate de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1.224/2009 al Consiliului de stabilire a unui sistem comunitar de control pentru asigurarea respectării normelor politicii comune în domeniul pescuitului;

- Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2015/1.962 al Comisiei din 28 octombrie 2015 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 404/2011 de stabilire a normelor detaliate de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1.224/2009 al Consiliului de stabilire a unui sistem comunitar de control pentru asigurarea respectării normelor politicii comune în domeniul pescuitului;

- Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 807/2016 pentru aprobarea Normelor privind accesul la resursele acvatice vii din domeniul public al statului în vederea practicării pescuitului comercial în habitatele piscicole naturale, cu excepţia ariilor naturale protejate,

având în vedere prevederile art. 9 alin. (4) şi (5) din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor, cu modificările ulterioare,

ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite următorul ordin:

Art. 1. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 79/2017 privind accesul în mod egal al navelor de pescuit ale Uniunii Europene la toate apele şi resursele acvatice vii din Marea Neagră, conform politicii comune în domeniul pescuitului, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 228 din 3 aprilie2017.

Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Dănuţ-Alexandru Potor,

secretar de stat

 

Bucureşti, 18 octombrie 2017.

Nr. 340.

MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE

 

ORDIN

privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 619/2015 pentru aprobarea criteriilor de eligibilitate, condiţiilor specifice şi a modului de implementare a schemelor de plăţi prevăzute la art. 1 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, precum şi a condiţiilor specifice de implementare pentru măsurile compensatorii de dezvoltare rurală aplicabile pe terenurile agricole, prevăzute în Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020

 

Văzând Referatul de aprobare al Direcţiei generale politici agricole, al Direcţiei generale afaceri europene şi relaţii internaţionale şi al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură nr. 260.160 din 16.10.2017, în conformitate cu:

- Regulamentul (UE) nr. 1.307/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor norme privind plăţile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 637/2008 al Consiliului şi a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului, cu modificările şi completările ulterioare;

- Regulamentul delegat (UE) 2017/1.155 al Comisiei din 15 februarie 2017 de modificare a Regulamentului delegat (UE) nr. 639/2014 în ceea ce priveşte măsurile de control legate de cultivarea cânepii, anumite dispoziţii referitoare la plata de ecologizare, plata pentru tinerii fermieri care exercită controlul asupra unei persoane juridice, calcularea cuantumului per unitate în cadrul sprijinului cuplat facultativ, părţile de drepturi la plată şi anumite cerinţe în materie de notificare legate de schema de plată unică pe suprafaţă şi de sprijinul cuplat facultativ, precum şi de modificare a anexei X la Regulamentul (UE) nr. 1.307/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului;

- Regulamentul (UE) nr. 2.333/2015 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014 al Comisiei de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte sistemul integrat de administrare şi control, măsurile de dezvoltare rurală şi ecocondiţionalitatea;

- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 104/2015, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 9 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor, cu modificările ulterioare,

ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite prezentul ordin.

Art. I. - Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 619/2015 pentru aprobarea criteriilor de eligibilitate, condicilor specifice şi a modului de implementare a schemelor de plăţi prevăzute la art. 1 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, precum şi a condiţiilor specifice de implementare pentru măsurile compensatorii de dezvoltare rurală aplicabile pe terenurile agricole, prevăzute în Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 234 din 6 aprilie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 10 alineatul (5), litera o) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„o) suprafeţele cu amenajări piscicole, aşa cum acestea sunt prevăzute în art. 23 alin. (20) din Normele tehnice de completare a registrului agricol pentru perioada 2015-2019, aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, al ministrului finanţelor publice şi al preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 734/480/1.003/3.727/2015. Fac excepţie terenurile cu amenajări piscicole redate sau introduse în circuitul agricol în conformitate cu prevederile art. 93 alin. (8), (9) şi (10) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.”

2. La articolul 41, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(5) Verificarea utilizării seminţei certificate se face prin raportarea cantităţii de sămânţă utilizată, înscrisă în factura de achiziţie a seminţei sau în bonul fiscal sau în adeverinţa eliberată de fabrica de zahăr cu care fermierei a încheiat contractul de producere a sfeclei de zahăr sau în documentul oficial de certificare a lotului de sămânţă produsă de fermierul care solicită plata sau în avizul de expediţie al seminţei de soia/lucernă eliberat de deţinătorul soiului de soia/lucernă către fermier, la suprafaţa parcelelor solicitate în cererea unică de plată pentru sprijinul cuplat la cultura respectivă, rezultat care se compară cu cantităţile minime de sămânţă necesare la hectar, prevăzute în anexa nr. 4.”

3. La articolul 59 alineatul (3), punctul (i) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„ (i) documentul de calitate şi conformitate al furnizorului ca producător al seminţelor sau copie de pe acest document în cazul în care furnizorul nu este şi producător al seminţelor; sau”.

4. La articolul 86, alineatele (62) şi (63) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„(62) Pentru efectuarea plăţii pentru practicile agricole benefice pentru climă şi mediu, conform art. 1 pct. 1 din Regulamentul (UE) nr. 2.333/2015, fermierul poate să modifice utilizarea parcelelor agricole în ceea ce priveşte zonele acoperite de strat vegetal prin schimbarea amplasamentului parcelei agricole sau schimbarea amestecului de specii de culturi pentru strat vegetal ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile, fără a modifica procentul zonelor acoperite de strat vegetal declarat, iar amestecul de specii de culturi pentru strat vegetal să fie cuprins în anexa nr. 5.

(63) Fermierul are obligaţia să notifice APIA asupra modificărilor de la alin. (62) până la data de 15 octombrie a anului de cerere.”

5. La articolul 86, după alineatul (10) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:

„(11) Pe zonele cu culturi secundare sau strat vegetal şi pe zonele cu culturi fixatoare de azot se interzice utilizarea produselor de protecţie a plantelor.”

6. La articolul 89 alineatul (4), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„a) referirea la prima depunere a unei cereri de plată în cadrul schemei de plată unică pe suprafaţă de la art. 22 alin. (2) din ordonanţă trebuie înţeleasă ca o referire la prima depunere a unei cereri în cadrul schemei de plată unică pe suprafaţă de către persoana juridică în care controlul este exercitat de un tânăr fermier;”.

7. Anexa nr. 4 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. II. - Punctele 1,2,5 şi 6 ale art. I se aplică începând cu anul de cerere 2018.

Art. III. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Petre Daea

 

Bucureşti, 19 octombrie 2017.

Nr. 341.

 

ANEXĂ

(Anexa nr. 4 la Ordinul nr. 619/2015)

 

CANTITĂŢILE MINIME

de sămânţă necesare la hectar şi numărul minim de seminţe/gram

 

Specificaţie

UM

Cantitatea minimă de sămânţă

Nr. minim de seminţe/gram

Soia/Soia lot semincer

kg/ha

80/70

 

Lucernă/Lucernă lot semincer

kg/ha

18/3

 

Mazăre boabe pentru industrializare

kg/ha

100

 

Fasole boabe pentru industrializare

kg/ha

80

 

Cânepă pentru ulei

kg/ha

4

 

Cânepă pentru fibră

kg/ha

20

 

Orez

kg/ha

120

 

Sămânţă de cartof*

t/ha

1,5 pentru calibrul mediu între 25 şi 35 mm inclusiv

3.5 pentru calibrul mediu de peste 35 până la 55 mm inclusiv

5.5 pentru calibrul mediu de peste 55 până la 65 mm inclusiv

 

Sfeclă de zahăr

UG/ha

0,9

 

Cartofi timpurii, semitimpurii şi de vară pentru industrializare*

t/ha

1,2 pentru calibrul mediu între 28 şi 35 mm inclusiv

2,4 pentru calibrul mediu de peste 35 până la 55 mm inclusiv

4,2 pentru calibrul mediu de peste 55 până la 65 mm inclusiv

 

Legume cultivate în câmp, din care:

 

 

 

- tomate pentru industrializare prin răsad

g/ha

180

200

- tomate pentru industrializare semănate direct

g/ha

1.000

200

- castraveţi pentru industrializare

g/ha

3.000

30


* Calibrul mediu se calculează ca medie între dimensiunea minimă şi maximă a seminţei, pe lot, conform documentelor oficiale care menţionează calibrele seminţelor, prevăzute, după caz, la art. 48 lit. c) şi/sau la art. 59 alin. (3) din Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 619/2015 pentru aprobarea criteriilor de eligibilitate, condiţiilor specifica şi a modului de implementare a schemelor de plăţi prevăzute, după caz, la art. 1 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa da urgenţă a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultura, precum şi a condiţiilor specifice de implementare pentru măsurile compensatorii de dezvoltare rurală aplicabile pe terenurile agricole, prevăzute în Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, cu modificările şi completările ulterioare.

 

Specificaţie

UM

Cantitatea minimă de sămânţă

Nr. minim de seminţe/ gram

Legume cultivate în sere, din care:

 

 

 

- tomate pentru consum în stare proaspătă

g/ha

64

200

- ardei pentru consum în stare proaspătă

g/ha

294

122

- castraveţi pentru consum în stare proaspătă

g/ha

458

30

- varză pentru consum în stare proaspătă

g/ha

197

203

- castraveţi pentru industrializare

g/ha

458

30

Legume cultivate în solare, din care:

 

 

 

- tomate pentru consum în stare proaspătă

g/ha

64

200

- ardei pentru consum în stare proaspătă

g/ha

294

122

- castraveţi pentru consum în stare proaspătă

g/ha

458

30

- varză pentru consum în stare proaspătă

g/ha

197

203

- vinete pentru consum în stare proaspătă

g/ha

117

200

- castraveţi pentru industrializare

g/ha

458

30

 

MINISTERUL ECONOMIEI

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

MINISTERUL MUNCII ŞI JUSTIŢIEI SOCIALE

Nr. 1.038 din 22 septembrie 2017

Nr. 2.761 din 12 octombrie 2017

Nr. 1.631 din 28 septembrie 2017

 

ORDIN

privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2017 pentru Societatea EUROTEST - S.A.

 

Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 10 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 27/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei, cu modificările ulterioare, ale art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 17 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 12/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale,

ministrul economiei, ministrul finanţelor publice şi ministrul muncii şi justiţiei sociale emit următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2017 pentru Societatea EUROTEST - S.A., prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul economiei,

p. Ministrul finanţelor publice,

Ministrul muncii şi justiţiei sociale,

Gheorghe Şimon

Daniela Pescaru,

Lia-Olguţa Vasilescu

 

secretar de stat

 

 

ANEXĂ

MINISTERUL ECONOMIEI

Societatea Eurotest - S.A.

Splaiul Unirii nr. 313, sectorul 3

Cod unic de înregistrare 360557

 

BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI

pe anul 2017

 

 

 

- mii lei -

 

INDICATORI

 

Nr. rd.

 

Propuneri an curent 2017

0

1

2

3

4

I.

 

 

VENITURI TOTALE (Rd.1=Rd.2+Rd.5+Rd.6)

1

850

 

1

 

Venituri totale din exploatare, din care:

2

850

 

 

 

a)

subvenţii, cf. prevederilor legale în vigoare

3

0

 

 

 

b)

transferuri, cf. prevederilor legale în vigoare

4

0

 

2

 

Venituri financiare

5

0

 

3

 

Venituri extraordinare

6

0

II.

 

 

CHELTUIELI TOTALE (Rd.7=Rd.8+Rd.20+Rd.21)

7

840

 

1

 

Cheltuieli de exploatare, din care:

8

840

 

 

A.

cheltuieli cu bunuri şi servicii

9

375

 

 

B.

cheltuieli cu impozite, taxe şi vărsăminte asimilate

10

5

 

 

C.

cheltuieli cu personalul, din care:

11

329

 

 

 

C0

Cheltuieli de natură salarială (Rd.13+Rd.14)

12

186

 

 

 

C1

ch. cu salariile

13

182

 

 

 

C2

bonusuri

14

4

 

 

 

C3

alte cheltuieli cu personalul, din care:

15

0

 

 

 

 

cheltuieli cu plaţi compensatorii aferente disponibilizărilor de personal

16

0

 

 

 

C4

Cheltuieli aferente contractului de mandat şi a altor organe de conducere şi control, comisii şi comitete

17

82

 

 

 

C5

cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială, fondurile speciale şi alte obligaţii legale

18

61

 

 

D.

alte cheltuieli de exploatare

19

131

 

2

 

Cheltuieli financiare

20

0

 

3

 

Cheltuieli extraordinare

21

0

III.

 

 

REZULTATUL BRUT (profit/pierdere)

22

10

IV.

 

 

IMPOZIT PE PROFIT

23

0

V.

 

 

PROFITUL CONTABIL RĂMAS DUPĂ DEDUCEREA IMPOZITULUI PE PROFIT, din care:

24

10

 

1

 

Rezerve legale

25

0

 

2

 

Alte rezerve reprezentând facilităţi fiscale prevăzute de lege

26

0

 

3

 

Acoperirea pierderilor contabile din anii precedenţi

27

10

 

4

 

 

Constituirea surselor proprii de finanţare pentru proiectele cofinanţate din împrumuturi externe, precum şi pentru constituirea surselor necesare rambursării ratelor de capital, plaţii dobânzilor, comisioanelor şi altor costuri aferente acestor împrumuturi

28

 

 

 

5

 

Alte repartizări prevăzute de lege

29

 

 

6

 

Profitul contabil rămas după deducerea sumelor de la Rd. 25, 26, 27, 28, 29

30

0

 

7

 

Participarea salariaţilor la profit în limita a 10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de bază mediu lunar realizat la nivelul operatorului economic în exerciţiul financiar de referinţă

31

 

 

8

 

Minimum 50% vărsăminte la bugetul de stat sau local în cazul regiilor autonome ori dividende cuvenite acţionarilor, în cazul societăţilor/ companiilor naţionale şi societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat, din care:

32

0

 

 

a)

- dividende cuvenite bugetului de stat

33

0

 

 

b)

- dividende cuvenite bugetului local

33a

 

 

 

c)

- dividende cuvenite altor acţionari

34

 

 

9

 

Profitul nerepartizat pe destinaţiile prevăzute la Rd.31 - Rd.32 se repartizează la alte rezerve şi constituie sursă proprie de finanţare

35

 

VI.

 

 

VENITURI DIN FONDURI EUROPENE

36

 

VII.

 

 

CHELTUIELI ELIGIBILE DIN FONDURI EUROPENE, din care:

37

 

 

 

a)

cheltuieli materiale

38

 

 

 

b)

cheltuieli cu salariile

39

 

 

 

c)

cheltuieli privind prestările de servicii

40

 

 

 

d)

cheltuieli cu reclama şi publicitate

41

 

 

 

e)

alte cheltuieli

42

 

VIII.

 

 

SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR, din care:

43

131

 

1

 

Alocaţii de la buget

44

 

 

 

 

alocaţii bugetare aferente plăţii angajamentelor din anii anteriori

45

 

IX.

 

 

CHELTUIELI PENTRU INVESTIŢII

46

80

X.

 

 

DATE DE FUNDAMENTARE

47

 

 

1

 

Nr. de personal prognozat la finele anului

48

11

 

2

 

Nr. mediu de salariaţi total

49

8

 

3

 

Câştigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială *)

50

1.938

 

4

 

Câştigul mediu lunar pe salariat determinat pe baza cheltuielilor cu salariile (lei/persoană) (Rd.13/Rd.49)/12*1000

51

1.896

 

5

 

Productivitatea muncii în unităţi valorice pe total personal mediu (mii lei/persoană) (Rd.2/Rd.49)

52

106

 

6

 

Productivitatea muncii în unităţi fizice pe total personal mediu (cantitate produse finite/persoana)

53

 

 

7

 

Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale (Rd.7/Rd.1)x1000

54

989

 

8

 

Plăţi restante

55

0

 

9

 

Creanţe restante

56

0

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL COMPETENT SĂ JUDECE RECURSUL ÎN INTERESUL LEGII

 

DECIZIA Nr. 10

din 19 iunie 2017

 

Dosar nr. 2/2017

 

Gabriela Elena Bogasiu - vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - preşedintele completului

Lavinia Curelea - preşedintele delegat al Secţiei I civile

Eugenia Voicheci - preşedintele Secţiei a II-a civile

Ionel Barbă - preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal

Mirela Sorina Popescu - preşedintele Secţiei penale

Rodica Susanu - judecător la Secţia I civilă

Florentin Sorin Drăguţ - judecător la Secţia I civilă

Eugenia Puşcaşiu - judecător la Secţia I civilă

Simona Gina Pietreanu - judecător la Secţia I civilă

Andreia Liana Constanda - judecător la Secţia I civilă

Sorinela Alina Macavei - judecător la Secţia I civilă

Veronica Magdalena Dănăilă - judecător la Secţia a II-a civilă

Nela Petrişor - judecător la Secţia a II-a civilă

Carmen Trănica Teau - judecător la Secţia a II-a civilă

Valentina Vrabie - judecător la Secţia a II-a civilă

Ruxandra Monica Duţă - judecător la Secţia a II-a civilă

Virginia Florentina Duminecă - judecător la Secţia a II-a civilă

Florentina Dinu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Ana Hermina Iancu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Dana Iarina Vartires - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Emanuel Albu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Eugenia Ion - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Cristian Daniel Oana - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Lucia Tatiana Rog - judecător la Secţia penală

Geanina Cristina Arghir - judecător la Secţia penală

 

Completul competent să judece recursul în interesul legii este legal constituit în conformitate cu dispoziţiile art. 516 alin. (2) din Codul de procedură civilă raportat la art. 272 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna Antonia Constantin, procuror şef adjunct al Secţiei judiciare.

La şedinţa de judecată participă magistratul-asistent Ileana Peligrad, desemnat pentru această cauză în conformitate cu dispoziţiile art. 273 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 22, art. 23 şi art. 24 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, cu modificările ulterioare (Legea nr. 176/2010), în vederea stabilirii instanţei competente să soluţioneze acţiunea având ca obiect anularea contractului de muncă sau a contractului civil, formulată de Agenţia Naţională de Integritate, ulterior întocmirii raportului de evaluare prin care s-a constatat existenţa unui conflict de interese.

După prezentarea referatului cauzei, constatând că nu mai sunt chestiuni prealabile de discutat sau excepţii de invocat, preşedintele completului, doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, acordă cuvântul doamnei Antonia Constantin, procuror şef adjunct al Secţiei judiciare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat admiterea recursului în interesul legii şi pronunţarea unei hotărâri prin care să se asigure interpretarea şi aplicarea unitară a legii în problema de drept sesizată, arătând că, faţă de prevederile art. 22-24 din Legea nr. 176/2010, competenţa de soluţionare a acţiunilor având ca obiect constatarea nulităţii unor acte juridice formulate de Agenţia Naţională de Integritate, ulterior întocmirii raportului de evaluare prin care s-a constatat că există un conflict de interese, se stabileşte în raport cu natura juridică a actului contestat.

Preşedintele completului, doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, constatând că nu sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra recursului în interesul legii.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

I. Problema de drept care a generat practică neunitară.

Orientările jurisprudenţiale divergente

1. Problema de drept care a creat divergenţa de practică judiciară vizează stabilirea instanţei competente să soluţioneze acţiunea având ca obiect anularea contractului de muncă sau a contractului civil, formulată de Agenţia Naţională de Integritate, ulterior întocmirii raportului de evaluare prin care s-a constatat că există un conflict de interese, în raport cu dispoziţiile art. 22, art. 23 şi art. 24 din Legea nr. 176/2010.

2. Orientările jurisprudenţiale diferite s-au conturat după cum urmează:

A. Într-o primă opinie s-a apreciat că instanţa competentă să soluţioneze o acţiune având ca obiect anularea contractului de muncă sau a contractului civil, formulată de către Agenţia Naţională de Integritate, ulterior întocmirii raportului de evaluare prin care s-a constatat că există un conflict de interese, este instanţa de contencios administrativ.

3. În susţinerea acestei opinii s-a reţinut că Legea nr. 176/2010 instituie o procedură specială de constatare a conflictului de interese, care presupune întocmirea unui referat de evaluare, în care se constată existenţa acestui conflict şi care este supus controlului judecătoresc la instanţa de contencios administrativ, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 21-22 din lege.

4. În situaţia în care raportul de evaluare a conflictului de interese nu a fost contestat, Agenţia Naţională de Integritate are dreptul de a sesiza, în termen de 6 luni, instanţa de contencios administrativ, în vederea anulării actelor emise, adoptate sau întocmite cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese.

5. S-a apreciat că, într-o asemenea situaţie, voinţa legiuitorului este neechivocă şi că instanţa de contencios administrativ este instanţa competentă să soluţioneze cererile de anulare a actelor întocmite cu încălcarea, constatată prin raportul de evaluare, a conflictelor de interese.

6. Aceasta deoarece cererea de anulare a respectivelor contracte are un caracter subsidiar acţiunii de constatare a conflictului de interese, fiind, de altfel, şi cauza principală a nulităţii acestora. Aşadar, competenţa de soluţionare se determină în raport cu cererea principală, care este acţiunea de constatare a conflictului de interese.

7. S-a reţinut că prevederile Legii nr. 176/2010 instituie o competenţă derogatorie în raport cu cele ale Codului muncii, conferind competenţă specială instanţei de contencios administrativ, cu privire la toate actele juridice încheiate cu încălcarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese, neinteresând, deci, natura actului (civil, comercial sau de muncă).

8. Art. 267 din Codul muncii prevede că „Pot fi părţi în conflictele de muncă:

a) salariaţii, precum şi orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligaţii în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă;

b) angajatorii - persoane fizice şi/sau persoane juridice -, agenţii de muncă temporară, utilizatorii, precum şi orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfăşurată în condiţiile prezentului cod;

c) sindicatele şi patronatele;

d) alte persoane juridice sau fizice care au această vocaţie în temeiul legilor speciale sau al Codului de procedură civilă.”

9. Acest text de lege s-ar aplica doar dacă o normă expresă din Legea nr. 176/2010 ar conferi explicit Autorităţii Naţionale pentru Integritate atribuţia de a introduce, la instanţa de dreptul muncii, o acţiune care are ca obiect un conflict de muncă.

10. Or, Legea nr. 176/2010 prevede că Autoritatea Naţională de Integritate sesizează instanţa de contencios administrativ în vederea anulării actelor întocmite cu încălcarea dispoziţiilor legii [art. 22 alin. (2) şi (3)].

11. Art. 23 prevede numai sancţiunea civilă aplicabilă (fără dispoziţii de drept procedural), iar art. 24 este singurul care cuprinde norma de competenţă şi dispoziţiile de procedură, ambele texte de lege trimiţând la Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

12. Dacă nu s-ar fi intenţionat să se atribuie instanţelor de contencios administrativ competenţa de anulare a tuturor actelor încheiate cu nerespectarea Legii nr. 176/2010, şi nu doar a actelor administrative, dispoziţia art. 24 alin. (1) şi (2) ar fi redundantă şi nu ar prezenta nicio utilitate, întrucât este evident că instanţele de contencios judecă acţiunile în anularea actelor administrative potrivit Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

13. În plus, litigiile de muncă sunt litigii de drept privat, iar cauzele de nulitate din Codul muncii sunt distincte de cele din Legea nr. 176/2010. Or, atunci când o instanţă de contencios administrativ anulează un astfel de contract de muncă încheiat cu încălcarea legii, nu aplică nicio normă de dreptul muncii.

B. Într-o altă opinie s-a apreciat că este esenţială distincţia pe care o face legiuitorul în art. 22 alin. (1) şi (2) şi în art. 23 din Legea nr. 176/2010, între actele juridice, pe de o parte, şi actele administrative, pe de altă parte, doar ultima categorie fiind supusă controlului judecătoresc al instanţelor de contencios administrativ.

14. În argumentarea celei de-a două opinii s-a reţinut că, dacă toate acţiunile la care se referă art. 22 şi art. 23 din Legea nr. 176/2010 ar fi date în competenţa instanţelor de contencios administrativ, ar fi lipsită de efecte această distincţie pe care chiar legiuitorul o face între cele două categorii de acte. Or, în interpretarea contrară, textul art. 24 din acelaşi act normativ ar apărea ca o dispoziţie legală redundantă.

15. În mod evident, o astfel de interpretare ar fi invalidă din punct de vedere juridic, deoarece ar trebui să se admită că legiuitorul a edictat un text legal lipsit de orice utilitate (art. 24).

16. Astfel, din moment ce a operat cu două categorii de acte, pe de o parte, cu acte administrative, iar, pe de altă parte, cu acte juridice, a înţeles că se aplică, după caz, proceduri de judecată diferite, în funcţie de natura juridică a actului în discuţie.

17. În plus, ordonarea textelor de lege aflate în discuţie nu demonstrează subsidiaritatea acţiunilor întemeiate pe prevederile art. 23, în raport cu procesele fundamentate pe prevederile art. 22 din Legea nr. 176/2010, ci doar consecutivitatea respectivelor dispoziţii legale.

18. Un alt argument în sprijinul acestei concluzii ar putea fi considerat şi modul de interpretare al art. 24 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 care precizează că acţiunile introduse la instanţa de contencios administrativ urmează regulile de competenţă prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător, de unde rezultă că, pentru celelalte acţiuni formulate pentru constatarea nulităţii absolute a actelor juridice, altele decât administrative, se aplică dispoziţiile dreptului comun.

19. În aceeaşi ordine de idei s-a reţinut ca, pentru stabilirea competenţei instanţelor în materia aflată în discuţie, este esenţial a fi avută în vedere şi calitatea părţilor, obiectul actului juridic încheiat, precum şi temeiul acestuia, pentru a se determina natura acestuia, respectiv dacă este vorba de un act administrativ unilateral sau de un act asimilat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, (categoria contractelor administrative), în opoziţie cu toate celelalte acte juridice întocmite cu încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi/conflicte de interese (de exemplu: contracte de muncă, contracte civile de furnizare servicii medicale).

20. În favoarea acestei interpretări este şi argumentul că o normă de excepţie în ceea ce priveşte competenţa instanţelor de judecată, derogatorie de la regula generală, nu poate fi exprimată decât în mod expres şi neechivoc, ea neputând fi dedusă. Or, regula generală în materia contenciosului administrativ este că acest tip de acţiuni nu sunt acţiuni în constatare, ci, prin excelenţă, acţiuni în realizarea dreptului.

21. În fine, dreptul administrativ nu operează cu distincţia, specifică dreptului privat, dintre nulitate absolută şi nulitate relativă. Dimpotrivă, art. 1 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, referindu-se la „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim (...) se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru anularea actului (...)”, exclude relativitatea în ceea ce priveşte persoanele care pot invoca nulitatea unui act administrativ. Sub acest aspect este de remarcat că în dreptul administrativ nu există niciun exemplu de nulitate relativă,

II. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

22. Sesizarea Completului competent să judece recursul În interesul legii s-a făcut de către Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dovedirea practicii neunitare ataşându-se jurisprudenţă relevantă.

III. Normele de drept intern care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unui recurs în interesul legii

23. Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, cu modificările ulterioare, denumită, în continuare, Legea nr. 176/2010:

24. „Art. 22. - (1) Persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a conflictului de interese sau a incompatibilităţii în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanţa de contencios administrativ.

(2) Dacă raportul de evaluare a conflictului de interese nu a fost contestat în termenul prevăzut la alin. (1) la instanţa de contencios administrativ, Agenţia sesizează, în termen de 6 luni, organele competente pentru declanşarea procedurii disciplinare, precum şi, dacă este cazul, instanţa de contencios administrativ, în vederea anulării actelor emise, adoptate sau întocmite cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese.

(3) Dacă raportul de evaluare a incompatibilităţii nu a fost contestat în termenul prevăzut la alin. (1) la instanţa de contencios administrativ, Agenţia sesizează în termen de 15 zile organele competente pentru declanşarea procedurii disciplinare; dacă este cazul, Agenţia sesizează în termen de 6 luni instanţa de contencios administrativ, în vederea anulării actelor emise, adoptate sau întocmite cu încălcarea prevederilor legale privind incompatibilităţile.

(4) Dacă în urma evaluării declaraţiei de interese, precum şi a altor date şi informaţii, inspectorul de integritate constată inexistenţa unei stări de incompatibilitate sau a unui conflict de interese, întocmeşte un raport în acest sens, pe care îl transmite persoanei care a făcut obiectul evaluării, în condiţiile art. 17 alin. (5) teza a doua.

25. Art. 23. - (1) în cazul unui conflict de interese, dacă au legătură cu situaţia de conflict de interese, toate actele juridice sau administrative încheiate direct sau prin persoane interpuse, cu încălcarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese, sunt lovite de nulitate absolută.

(2) Acţiunea în constatarea nulităţii absolute a actelor juridice sau administrative încheiate cu încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese poate fi introdusă de Agenţie chiar dacă persoana în cauză nu mai deţine acea funcţie.

(3) Instanţa va putea dispune motivat, pe lângă constatarea nulităţii absolute, şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.

26. Art. 24. - (1) Acţiunile introduse la instanţele de contencios administrativ urmează regulile de competenţă prevăzute în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător.

(2) Procedura de judecată este cea prevăzută în Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi se aplică în mod corespunzător, în măsura în care nu există în prezenta lege prevederi derogatorii de la aceasta.”

IV. Jurisprudenţă Curţii Constituţionale

27. Curtea Constituţionala s-a pronunţat, în repetate rânduri, fie asupra neconstituţionalităţii Legii nr. 176/2010 în ansamblul său, fie asupra art. 20-26 şi 22 din acelaşi act normativ (Decizia nr. 663 din 26 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 596 din 21 august 2012, Decizia nr. 210 din 29 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 18 iunie 2013, Decizia nr. 311 din 13 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 1 august 2013, Decizia nr. 204 din 29 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 13 iunie 2013, Decizia nr. 316 din 18 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 20 august 2013, Decizia nr. 401 din 8 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 730 din 27 noiembrie 2013, Decizia nr. 566 din 15 septembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 29 octombrie 2015, Decizia nr. 207 din 29 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 18 iunie 2013, Decizia nr. 299 din 28 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 24 iulie 2015, Decizia nr. 638 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 19 ianuarie 2015, Decizia nr. 72 din 26 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 29 aprilie 2015, şi Decizia nr. 153 din 17 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 331 din 14 mai 2015). Aceste decizii nu conţin însă elemente relevante pentru soluţionarea problemei de drept care face obiectul recursului în interesul legii.

V. Punctul de vedere al Ministerului Public

28. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat ca fiind în litera şi spiritul legii a două opinie exprimată, în sensul că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 22-24 din Legea nr. 176/2010, competenţa de soluţionare a acţiunilor având ca obiect constatarea nulităţii unor acte juridice, formulate de Agenţia Naţională de Integritate, ulterior întocmirii raportului de evaluare prin care s-a constatat existenţa unui conflict de interese, se stabileşte în raport cu natura juridică a actului contestat.

29. În susţinerea acestui punct de vedere s-a arătat că, din interpretarea literală şi sistematică a dispoziţiilor art. 22-24 din Legea nr. 176/2010, se constată că acest act normativ instituie o procedură specială de constatare a conflictului de interese, care presupune întocmirea unui referat de evaluare, în care se constată existenţa acestui conflict, raportul de evaluare putând fi supus controlului judecătoresc în cadrul contestaţiei formulate de persoana evaluată.

30. Astfel, persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a conflictului de interese în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanţa de contencios administrativ, iar neexercitarea căii de atac a contestaţiei împotriva raportului Agenţiei Naţionale de Integritate are drept consecinţă definitivarea efectelor acestuia, după expirarea termenului de contestare.

31. De asemenea, raportul de evaluare a conflictului de interese contestat la instanţa de contencios administrativ rămâne definitiv în situaţia respingerii contestaţiei prin hotărâre judecătorească definitivă,

32. Astfel, se stabileşte, în mod definitiv, că persoana evaluată s-a aflat în conflict de interese, aşa cum acesta este definit în art. 70 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.

33. În situaţia în care raportul de evaluare nu a fost contestat ori, după caz, contestaţia formulată împotriva acestuia a fost respinsă prin hotărâre judecătorească definitivă, Agenţia Naţională de Integritate are dreptul de a sesiza, în termen de 6 luni, organele competente pentru declanşarea procedurii disciplinare, precum şir dacă este cazul, instanţa de contencios administrativ, în vederea anulării actelor emise/adoptate sau întocmite cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese.

34. Referitor la sfera „actelor” a căror anulare se poate dispune de către instanţa de contencios administrativ în temeiul Legii nr. 176/2010 s-a apreciat că aceasta se limitează doar la „actele administrative”, celelalte „acte juridice” neputând fi supuse controlului judecătoresc la instanţele de contencios administrativ.

35. În susţinerea acestei opinii, un prim argument este dat chiar de distincţia pe care legiuitorul o face în cuprinsul art. 23 alin. (1)şi (2) din Legea nr. 176/2010 între „actele juridice”, pe de o parte, şi „actele administrative”, pe de altă parte.

36. În situaţia în care legiuitorul ar fi intenţionat ca toate actele încheiate cu încălcarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese, indiferent de natura lor, să fie supuse cenzurii instanţelor de contencios administrativ, astfel cum ar putea rezulta din lecturarea art. 22 alin. (2) din aceeaşi lege, dacă acest text ar fi analizat ut singuli, nu ar mai fi făcut distincţia între cele două categorii de acte, ci ar fi operat cu o singură noţiune.

37. Or, în cuprinsul art. 22 şi art. 23, legiuitorul se referă, pe de o parte, la „actele juridice”, ceea ce constituie noţiunea supraordonată (genul) şi, pe de altă parte, la „actele administrative”, care constituie noţiunea subordonată (specia).

38. Reglementând în această modalitate, rezultă că legiuitorul a recunoscut şi consacrat normativ o realitate factuală, şi anume că o persoană care exercită o funcţie sau demnitate publică, participând la viaţa socială, economică şi juridică încheie, emite, adoptă ori participă la adoptarea unor acte juridice lato sensu, putându-se afla, cu acest prilej, într-o situaţie de conflict de interese care afectează astfel validitatea actelor juridice încheiate/emise/adoptate.

39. De aceea, este firesc, logic şi juridic ca natura diferită a actelor astfel încheiate/emise/adoptate să primească reflectarea cuvenită şi sub aspectele procedurale care vizează competenţa materială procesuală a instanţelor ce vor fi învestite cu acţiuni în constatarea nulităţii lor absolute.

40. Astfel spus, criteriul substanţial dat de natura actului juridic nu poate rămâne fără consecinţe în planul aplicării normelor procesuale.

41. Pe de altă parte, din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 22 şi 23 din Legea nr. 176/2010 rezultă că acţiunea în constatarea nulităţii absolute a actelor juridice sau administrative încheiate cu încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese este subsecventă, nu subsidiară, acţiunii care are ca obiect constatarea conflictului de interese.

42. Acest aspect rezultă nu numai din topografia textelor, ci şi din aplicarea lor.

43. Bunăoară, după ce conflictul de interese a fost constatat definitiv, indiferent dacă definitivarea actului de constatare s-a produs prin neconstatarea raportului de evaluare sau prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive în contestaţia îndreptată împotriva acestui raport, Agenţia Naţională de Integritate, în virtutea legitimării procesuale active extraordinare care îi este conferită prin art. 22 alin. (2) şi art. 23 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, poate introduce acţiunea în constatarea nulităţii absolute a actelor juridice sau administrative încheiate cu încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese.

44. Cererea de chemare în judecată prin care se obiectivează această acţiune este o cerere principală, în sensul art. 30 alin. (3) din Codul de procedură civilă, având un capăt principal de cerere - constatarea nulităţii absolute a actului juridic şi, eventual, un capăt accesoriu - repunerea părţilor în situaţia anterioară, asupra acestuia din urmă instanţa putând dispune motivat în condiţiile art. 23 alin. (3) din lege.

45. În configurarea acestei cereri de chemare în judecată, constatarea conflictului de interese nu se înfăţişează ca un capăt principal de cerere, ci ca motiv ce serveşte la justificarea cauzei cererii de chemare în judecată, de vreme ce existenţa conflictului de interese a fost stabilită anterior printr-un raport de evaluare (act administrativ) devenit definitiv prin necontestare în termenele şi condiţiile prevăzute de lege sau, după caz, în urma parcurgerii unei proceduri judiciare.

46. Aşadar, cererea în constatarea nulităţii absolute a actelor juridice prin care se declanşează procedura judiciară exercitată de Agenţia Naţională de Integritate nu este o cerere accesorie, în sensul art. 30 alin. (4) din Codul de procedură civilă, întrucât soluţionarea ei nu depinde de soluţia pe care instanţa ova da asupra unui capăt principal de cerere, de vreme ce în cauzele care fac obiect al prezentei analize nu există un capăt principal de cerere care să aibă ca obiect constatarea conflictului de interese,

47. Conflictul de interese a fost constatat anterior, fie în procedura administrativă care s-a desfăşurat în faţa inspectorului de integritate, procedură ce a fost finalizată prin raportul de evaluare (necontestat), fie în procedura jurisdicţională, dată în competenţa instanţelor de contencios administrativ prevăzute de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, procedură finalizată printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

48. În acest punct urmează a se observa şi semnificaţia juridică a dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 176/2010.

49. Astfel, textul consacră în mod neechivoc o cauză de nulitate absolută expresă care se circumscrie, de altfel, cauzelor de nulitate absolută prezentate într-o manieră sintetică de art. 1.250 din Codul civil din 2009, eliminându-se astfel orice dubiu de interpretare care ar fi planat dacă nulitatea reglementată de text ar fi fost lăsată în sfera nulităţilor virtuale, ceea ce ar fi impus un demers de identificare a naturii interesului ocrotit prin norma juridică încălcată.

50. De asemenea, prin derogare de la regimul de drept comun instituit prin art. 1.247 alin. (2) din Codul civil din 2009, potrivit căruia „Nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată, pe cale de acţiune sau de excepţie”, s-a instituit legitimare procesuală activă extraordinară în favoarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi posibilitatea ca această autoritate publică să invoce nulitatea absolută reglementată de Legea nr. 176/2010 exclusiv pe cale de acţiune.

51. Se remarcă, totodată, că atunci când legiuitorul a dorit ca nulitatea absolută a unor acte juridice lato sensu adoptate într-o situaţie de conflict de interese să poată fi solicitată, pe cale de acţiune, de orice persoană interesată, a prevăzut acest aspect în mod expres [de exemplu, art. 46 alin. (2) teza finală din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare].

52. Din perspectivă procesuală, cazul de nulitate absolută consacrat de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 se înfăţişează ca temei juridic al cererii şi fundament al raportului juridic litigios. De vreme ce, astfel cum s-a arătat, starea de conflict de interese a fost anterior constatată într-o procedură anterioară, administrativă sau judiciară, după caz, în noul litigiu, ea constituie doar dovada ce serveşte la justificarea cauzei, motivul cererii.

53. Acest din urmă element comun şi invariabil tuturor acţiunilor în constatarea nulităţii absolute reglementată de Legea nr. 176/2010 nu constituie un criteriu pentru stabilirea competenţei materiale procesuale.

54. Un alt argument în sprijinul acestei opinii decurge şi din interpretarea dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 conform cărora „Acţiunile introduse la instanţa de contencios administrativ urmează regulile de competenţă prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător”.

55. Analiza acestei norme legale conduce la concluzia că legiuitorul a acceptat posibilitatea existenţei mai multor tipuri de proceduri judiciare în care să se obţină constatarea nulităţii absolute, date în competenţa unor instanţe diferite, de contencios administrativ şi de drept comun, înţelegând ca, în privinţa acţiunilor de competenţa instanţelor de contencios administrativ, să reglementeze expres, prin trimitere la Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, care se aplica în mod corespunzător ca lege generală în materie, în măsura în care în Legea nr. 176/2010, ca lege specială, nu se prevede altfel.

56. Or, vocaţia Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, de a constitui legea generală în materia contenciosului administrativ şi de a primi aplicare în măsura în care prin legile speciale adoptate în aceeaşi materie nu se dispune altfel, în virtutea principiului genaralia specialibus non derogant nu funcţionează în privinţa materiilor care, prin natura lor, aparţin altor ramuri de drept (civil, de drept al muncii), acestea fiind şi rămânând supuse reglementărilor care le sunt proprii, inclusiv sub aspect procesual.

57. De asemenea, din formularea şi topografia art. 24 din Legea nr. 176/2010 rezultă că legiuitorul a înţeles ca, din sfera mai largă a acţiunilor în constatarea nulităţii absolute prevăzute de acest act normativ, să dea o reglementare distinctă acţiunilor introduse la instanţa de contencios administrativ, fără ca prin aceasta să se înţeleagă excluderea competenţei altor instanţe (de drept comun sau a celor de jurisdicţie a muncii).

58. Argumentul de logică formală qui dicit uno, negat de altero nu funcţionează în această situaţie cu valenţele sale de excludere, de vreme ce reglementarea analizată se integrează unui sistem de drept în care diverse ramuri de drept coexistă, se completează şi se articulează reciproc şi în care dreptul civil material şi procesual are valenţe de drept comun.

59. De altfel, şi în materie procesuală art. 2 din Codul de procedură civilă din 2010 consacră la nivelul de principiu aplicabilitatea generală a acestuia, arătând că dispoziţiile sale constituie procedura de drept comun în materie civilă, fiind aplicabile şi în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziţii contrare.

60. Prin urmare, în raport cu natura actului a cărui nulitate se solicită a fi constatată, act administrativ sau act care aparţine altor ramuri de drept, se determină şi competenţa materială a instanţelor judecătoreşti, precum şi procedura de judecată.

VI. Raportul asupra recursului în interesul legii

61. Prin raportul întocmit, judecătorii-raportori desemnaţi, conform art. 516 alin. (5) din Codul de procedură civilă, au constatat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a recursului în interesul legii, iar, cu referire la dezlegarea îndrept, au apreciat că instanţa competentă să soluţioneze acţiunea în constatarea nulităţii absolute a unui contract de muncă sau contract civil încheiat prin încălcarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese, formulată de către Agenţia Naţională de Integritate ulterior întocmirii raportului de evaluare prin care s-a constatat existenţa conflictului de interese, este instanţa corespunzătoare în raport cu natura juridică a contractului.

VII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

VII. 1. Admisibilitatea recursului în interesul legii

62. Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii a fost legal sesizat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care, potrivit dispoziţiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, are calitatea procesuală de a declanşa acest mecanism de unificare a practicii în scopul interpretării şi aplicării unitare a legii de către toate instanţele judecătoreşti.

63. Sesizarea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost însoţită de hotărâri judecătoreşti, depuse în fotocopie, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă şi, respectiv, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în soluţionarea conflictelor de competenţă, hotărâri care, potrivit dispoziţiilor art. 135 alin. (4) din Codul de procedură civilă, sunt definitive. Prin urmare, este îndeplinită condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 515 din Codul de procedură civilă.

64. În ceea ce priveşte condiţia de admisibilitate care se desprinde din prevederile art. 514 din Codul de procedură civilă, privitoare la existenţa unei probleme de drept care a fost soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti, se reţine că hotărârile judecătoreşti anexate sesizării relevă o practică judiciară divergentă în ceea ce priveşte interpretarea dispoziţiilor art. 23 şi 24 din Legea nr. 176/2010, cu referire la stabilirea instanţei competente să soluţioneze acţiunea având ca obiect anularea contractului de muncă sau a contractului civil, formulată de Agenţia Naţională de Integritate, ulterior întocmirii raportului de evaluare prin care s-a constatat că există un conflict de interese.

65. Prin urmare, sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale recursului în interesul legii.

VII.2. Asupra fondului recursului în interesul legii

66. Cu privire la obiectul sesizării, din analiza practicii neunitare ataşate cererii de recurs în interesul legii rezultă că jurisprudenţa neunitară vizează stabilirea instanţei competente material să soluţioneze cererile de chemare în judecată formulate de Agenţia Naţională de Integritate care au ca obiect constatarea nulităţii absolute a unor acte juridice din categoria celor menţionate de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 (acte juridice care, potrivit hotărârilor judecătoreşti anexate sesizării, respectiv comunicate de curţile de apel, pot consta în: contracte de muncă, contracte civile pentru desfăşurarea unor activităţi la birouri parlamentare, contracte de finanţare încheiate de autorităţile locale cu asociaţii sportive, contracte de furnizare servicii medicale, contracte de închiriere păşune etc.) pretins a fi încheiate, direct sau prin persoane interpuse, cu încălcarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese.

67. Astfel, în vreme ce o secţie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a considerat că aceste acţiuni sunt întotdeauna de competenţa instanţei de contencios administrativ, conform art. 24 din Legea nr. 176/2010, indiferent de natura actului juridic, o altă secţie a aceleiaşi instanţe a apreciat că, într-o asemenea ipoteză, instanţa competentă se determină în raport cu natura contractului.^

68. În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este chemată să stabilească, prin hotărâre pronunţată în recurs în interesul legii, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 23 şi art. 24 d în Legea nr. 176/2010, dacă instanţa competentă material să soluţioneze acţiunea având ca obiect constatarea nulităţii actelor juridice din categoria celor menţionate de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, formulată de Agenţia Naţională de Integritate, ulterior constatării existenţei conflictului de interese, este, în toate cazurile, instanţa de contencios administrativ sau aceasta se determină prin raportare la natura juridică a actului juridic (a contractului, în cazul sesizării de faţă) a cărui nulitate absolută se solicită a se constata.

69. Cu referire la dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 176/2010 se reţine că nu au fost anexate sesizării hotărâri judecătoreşti prin care să fie soluţionate cereri de anulare a actelor emise, adoptate sau întocmite cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese [prevăzute la art. 22 alin. (2)] care sunt date în mod expres în competenţa instanţei de contencios administrativ.

70. Cu toate acestea, în vederea soluţionării recursului în interesul legii este necesară interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 22, 23 şi 24 din Legea nr. 176/2010, întrucât unele dintre argumentele exprimate în opiniile jurisprudenţiale pun în discuţie şi sfera de reglementare a art. 22.

71. Analizând recursul în interesul legii, raportul întocmit de judecătorii-raportori, precum şi problema de drept ce se solicită a fi dezlegată, se constată următoarele:

72. Legea nr. 176/2010 are în obiectul de reglementare integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, iar unul din principalele mijloace de atingere a scopului legii constă în instituirea în sarcina anumitor categorii de persoane, expres menţionate în cuprinsul art. 1 alin. (1), a obligaţiei declarării intereselor.

73. Regimul juridic al acestei obligaţii, precum şi consecinţele constatării existenţei conflictului de interese sunt reglementate atât de actul normativ amintit, cât şi de Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare (denumită în continuare Legea nr. 161/2003).

74. Potrivit art. 32 din Legea nr. 176/2010: „Dispoziţiile prezentei legi se completează cu cele ale Legii nr. 115/1996, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege, ale Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare, ale Codului de procedură civilă, ale Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu dispoziţiile altor acte normative, inclusiv ale celor care reglementează alte incompatibilităţi sau conflicte de interese, dacă acestea nu sunt contrare prezentei legi şi Legii nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare”.

75. Având în vedere că sediul materiei în ceea ce priveşte conflictul de interese (definiţie şi principii) se regăseşte în capitolul II din titlul IV al Legii nr. 161/2003 şi faţă de dispoziţiile legale evocate, se impune interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 22, art. 23 şi art. 24 din Legea nr. 176/2010, precum şi a prevederilor Legii nr. 161/2003 în scopul asigurării dezideratului de unitate şi coerenţă a sistemului normativ.

76. Astfel, din cuprinsul Legii nr. 176/2010 rezultă că Agenţia Naţională de Integritate este autoritatea competentă să întocmească rapoartele de evaluare a existenţei sau inexistenţei unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate [art. 21 şi art. 22 alin. (4)].

77. În situaţia constatării existenţei conflictului de interese, în condiţiile şi termenul prevăzute de lege, după întocmirea raportului corespunzător şi după parcurgerea procedurii judiciare sau expirarea termenului de contestare, după caz, Agenţia Naţională de Integritate poate cere instanţei competente anularea următoarelor categorii de acte juridice:

a) - „acte emise, adoptate sau întocmite cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese” [art. 22 alin. (2)] şi

b) - „acte juridice sau administrative încheiate direct sau prin persoane interpuse, cu încălcarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese” (art. 23).

78. Definiţia noţiunii de „conflict de interese” se regăseşte în cuprinsul Legii nr. 161/2003, care, totodată, reglementează atât cazul de nulitate absolută a actelor emise sau încheiate prin încălcarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese, cât şi dreptul la acţiune al persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim ca urmare a existenţei unui conflict de interese.

79. Astfel, potrivit art. 70 din Legea nr. 161/2003: „Prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative.”

80. Conform art. 72 alin. (1) din aceeaşi lege: „Persoana care exercită funcţia de membru al Guvernului, secretar de stat, subsecretar de stat sau funcţii asimilate acestora, prefect ori subprefect este obligată să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu ia sau să nu participe la luarea unei decizii în exercitarea funcţiei publice de autoritate, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I.”

81. Art. 73 alin. (2) din lege dispune că: .Actele administrative emise sau actele juridice încheiate prin încălcarea obligaţiilor prevăzute în art. 72 alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută.”

82. În sfârşit, potrivit art. 75 din acelaşi act normativ: „Persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim ca urmare a existenţei unui conflict de interese prevăzut în prezenta secţiune se poate adresa instanţei de judecată competente, potrivit legii, în funcţie de natura actului emis sau încheiat.”

83. Dispoziţii identice sunt prevăzute pentru aleşii locali (conform art. 76 şi 78 din Legea nr. 161/2003).

84. În consecinţă, atunci când titularul acţiunii în anularea actului emis sau încheiat prin încălcarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese este „persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim”, cererea de chemare în judecată se va soluţiona de instanţa competentă în raport cu natura actului, care poate fi cea de contencios administrativ [în cazul actelor administrative unilaterale, precum şi în cazul contractelor administrative definite în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare], instanţa civilă (în cazul contractelor civile) sau instanţa de dreptul muncii (în cazul contractelor de muncă).

85. Interpretând sistematic dispoziţiile Legii nr. 176/2010, prin raportare la Legea nr. 161/2003, se constată că natura juridică a actului este decisivă în stabilirea instanţei competente material să soluţioneze acţiunea în anularea acestuia, în primul rând din motive de coerentă normativă (ubi eadem ratio ibi eadem jus).

86. În caz contrar, nu ar exista o justificare raţională pentru ca, de exemplu, acţiunea în constatarea nulităţii absolute a unui contract civil, pentru motivul că a fost încheiat cu încălcarea obligaţiilor referitoare la conflictul de interese, să fie judecată, potrivit Legii nr. 176/2010, de instanţa de contencios administrativ, în cazul în care reclamantă este Agenţia Naţională de Integritate, şi de instanţa civilă, potrivit Legii nr. 161/2003, în cazul în care reclamantă este persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim.

87. În consecinţă, per a contrario, indiferent de titularul acţiunii, acelaşi tip de acţiune se va judeca de aceeaşi instanţă în raport cu natura juridică a actului.

88. Aceeaşi concluzie rezultă şi din interpretarea gramaticală a prevederilor art. 22 şi art. 23 din Legea nr. 176/2010, justificată de folosirea alternativă a noţiunilor de acte „emise, adoptate sau întocmite”, în cuprinsul art. 22, şi de acte „încheiate”, în cuprinsul art. 23.

89. În acest sens se apreciază că distincţia de ordin terminologic pe care legiuitorul o face între actele „emise, adoptate sau întocmite,, menţionate la art. 22 alin. (2) şi (3) şi actele juridice sau administrative „încheiate” reglementate de art. 23 nu are altă justificare decât aceea că primele constau în acte administrative unilaterale, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) teza I din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, pe când ultimele sunt reprezentate de contracte (administrative, civile sau de muncă).

90. Trimiterea expresă pe care doar art. 23 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 o face la posibilitatea instanţei de a dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară, ca efect al constatării nulităţii actului juridic, arată cu claritate că în acest caz obiectul reglementării este de natură contractuală.

91. Or, în contextul în care art. 22-24 din lege reglementează în principal condiţiile de exercitare a acţiunii în justiţie şi competenţa materială a instanţei, distincţia între acte administrative unilaterale şi contracte semnifică tocmai regimul procesual distinct generat de această clasificare. Consecinţa este aceea că acţiunea în anularea actelor „emise, adoptate sau întocmite cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese” întemeiată pe dispoziţiile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 se va judeca de instanţa de contencios administrativ competentă, conform art. 24 din aceeaşi lege, atât datorită dispoziţiei exprese a legii, cât şi a naturii administrative a acestor acte, pe când acţiunea în constatarea nulităţii absolute a unui contract se va judeca de instanţa competentă în raport cu natura contractului, respectiv instanţa civilă (în cazul contractelor civile), instanţa de dreptul muncii (în cazul contractelor de muncă) sau instanţa de contencios administrativ (în cazul contractelor administrative).

92. De asemenea, având în vedere că interpretarea priveşte reglementări cuprinse în articole şi alineate distincte, este necesar a se avea în vedere şi intenţia legiuitorului, aşa cum rezultă din tehnica legislativă folosită.

93. Astfel, folosirea unor articole distincte semnifică intenţia legiuitorului de a reglementa ipoteze juridice distincte (conform art. 48 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare), ceea ce înseamnă că art. 22 şi art. 23 din Legea nr. 176/2010 au obiect de reglementare diferit şi trebuie interpretate astfel încât să producă în mod distinct efecte. Elementul care le diferenţiază priveşte instanţa competentă material să soluţioneze acţiunea în anulare/constatarea nulităţii absolute.

94. Într-adevăr, dacă s-ar lua în considerare doar felul acţiunii, prevederile referitoare la contracte ar fi fost deja reglementate în cuprinsul art. 22, care menţionează diferite tipuri de acţiuni (acţiunea în anularea raportului de evaluare a conflictului de interese, acţiunea în anularea raportului de evaluare a incompatibilităţii, precum şi acţiuni în anularea actelor administrative emise, adoptate sau întocmite cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese sau incompatibilităţile).

95. Aşadar doar regimul procesual diferit justifică tehnica legislativă folosită de legiuitor. Omisiunea de a indica expres instanţa competentă material să judece acţiunile întemeiate pe dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 176/2010 semnifică tocmai diversitatea situaţiilor care pot rezulta din natura contractului.

96. Cu referire la considerentele exprimate în susţinerea primei orientări jurisprudenţiale, conform cărora: „(.,.) cererea de anulare a respectivelor contracte are un caracter subsidiar acţiunii de constatare a conflictului de interese, fiind, de altfel, şi cauza principală a nulităţii acestora. Aşadar, competenţa de soluţionare se determină în raport cu cererea principală, care este acţiunea de constatare a conflictului de interese”, se reţine că, deşi nu se poate contesta că cererea de constatare a nulităţii absolute a actelor juridice în discuţie trebuie să fie precedată de constatarea existenţei unui conflict de interese, respectiv că anularea actelor juridice la care face referire art. 23 din Legea nr. 176/2010 este o consecinţă a constatării, în condiţiile legii, a unui conflict de interese, din punct de vedere procedural nu există niciun argument legal pentru care să se poată aprecia că operează o prorogare de competenţă în sensul menţionat.

97. Astfel, dispoziţiile art. 123 din Codul de procedură civilă, care prevăd că cererile accesorii, adiţionale şi incidentale se judecă de instanţa competentă să soluţioneze cererea principală, au ca situaţie premisă formularea mai multor cereri, care nu au toate caracter principal, în cadrul aceluiaşi proces.

98. Or, în ipoteza analizată, constatarea existenţei conflictului de interese şi cererea de constatare a nulităţii actelor juridice sau administrative încheiate cu încălcarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese sunt proceduri distincte care nu pot fi soluţionate concomitent.

99. În plus, constatarea existenţei conflictului de interese se face prin raportul de evaluare întocmit de inspectorul de integritate, raport împotriva căruia persoana care face obiectul evaluării poate formula contestaţie în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanţa de contencios administrativ, conform art. 22 din Legea nr. 176/2010, după cum aceasta poate alege să nu conteste acest raport, neexistând în acest caz o acţiune pretins principală adresată instanţei de contencios administrativ.

100. Prin urmare, nu se poate considera că instanţa competentă conform art. 22 din Legea nr. 176/2010 va soluţiona şi cererile formulate în condiţiile art. 23 din acelaşi act normativ, dispoziţiile art. 123 din Codul de procedură civilă nefiind aplicabile, pentru considerentele expuse.

101. Din perspectiva argumentelor prin care s-a susţinut că Legea nr. 176/2010 nu conţine o normă expresă care să abiliteze Agenţia Naţională de Integritate să sesizeze instanţa specializată în soluţionarea conflictelor de muncă se constată că dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 176/2010 au valoare de lege specială, în sensul art. 267 lit. d) din Codul muncii, şi aceasta conferă legitimare procesuală activă Agenţiei Naţionale de Integritate.

102. Cu referire la dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 176/2010, în prima opinie jurisprudenţială, s-a arătat că ar fi redundante dacă nu s-ar fi intenţionat să se atribuie instanţelor de contencios administrativ competenţa de anulare a tuturor actelor încheiate cu nerespectarea dispoziţiilor acestui act normativ. În cea de-a două orientare jurisprudenţială s-a arătat că, dimpotrivă, reglementarea cuprinsă în art. 24 este un argument în sensul că instanţa competentă se determină prin raportare la natura actului a cărui nulitate se solicită, pentru că numai în acest mod se explică de ce legiuitorul s-a referit în conţinutul art. 23 din Legea nr. 176/2010 la acte juridice sau administrative încheiate cu încălcarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese.

103. Aşa cum s-a arătat deja, interpretarea sistematică, dar şi logico-juridică a dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din lege conduce la concluzia că necesitatea reglementării în mod distinct a regulilor de competenţă aplicabile acţiunilor introduse la instanţele de contencios administrativ este justificată de împrejurarea că ipoteza art. 23 cuprinde atât acte juridice administrative încheiate (aşadar care au un caracter bilateral/multilateral de natură contractuală), cât şi o largă varietate de acte juridice din sfera de reglementare a ramurilor de drept privat, care atrag norme de competenţă specifice naturii juridice a acestora.

104. Sensul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 este acela de a institui aplicarea normelor de competenţă din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, tuturor acţiunilor introduse la instanţele de contencios administrativ, care reprezintă dreptul comun în materie, derogatoriu de la dispoziţiile generale cuprinse în Codul de procedură civilă. În acest mod, legiuitorul a ales să dea prioritate, în privinţa regulilor de competenţă, prevederilor Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, iar nu celor cuprinse în Codul de procedură civilă, act normativ care, potrivit dispoziţiilor art. 32 din Legea nr. 176/2010, se aplică în completare.

105. O dispoziţie asemănătoare nu a fost necesar a fi edictată pentru acţiunile introduse pe rolul altor instanţe decât cele de contencios administrativ deoarece, în privinţa acestora, Legea nr. 176/2010 nu a adus nicio modificare regulilor de stabilire a instanţei competente.

106. Totodată, deşi sancţiunea nulităţii actelor juridice sau administrative prevăzute la art. 23 din lege reprezintă o consecinţă a încălcării dispoziţiilor legale privind conflictul de interese, constatată prin raportul de evaluare (nefiind, aşadar, necesar ca instanţa sesizată să facă analiza condiţiilor de valabilitate ale actelor juridice), alin. (3) al aceluiaşi text prevede şi posibilitatea instanţei de a dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară.

107. Or, în acest din urmă caz, în sprijinul orientării jurisprudenţiale care susţine determinarea instanţei competente în funcţie de natura actului juridic pledează şi argumente care ţin de respectarea principiului specializării instanţelor cu consecinţe în planul calităţii actului de justiţie.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 517 cu referire la art. 514 din Codul de procedură civilă,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Admite recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 22, art. 23 şi art. 24 din Legea nr. 176/2010, instanţa competentă să soluţioneze acţiunea în constatarea nulităţii absolute a unui contract de muncă sau a unui contract civil, formulată de Agenţia Naţională de Integritate ulterior întocmirii raportului de evaluare prin care s-a constatat existenţa conflictului de interese, se determină în raport cu natura juridică a contractului.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 iunie 2017.

 

VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

GABRIELA ELENA BOGASIU

Magistrat-asistent,

Ileana Peligrad

 

 

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.