MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 894/2017

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 185 (XXIX) - Nr. 894         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Marţi, 14 noiembrie 2017

 

SUMAR

 

ACTE ALE SENATULUI

 

115. - Hotărâre privind numirea vicepreşedintelui Agenţiei Naţionale de Integritate

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 528 din 11 iulie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 342 şi art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală

 

Decizia nr. 603 din 28 septembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 335 alin. (4) şi ale art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală

 

ORDONANŢE ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

80. - Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea art. 8 alin. (1) din Legea nr. 360/2013 privind constituirea şi menţinerea unui nivel minim de rezerve de ţiţei şi de produse petroliere

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

3.049. - Ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală privind aprobarea modelului şi conţinutului formularului „Raportul pentru fiecare ţară în parte”

 

ACTE ALE SENATULUI

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

SENATUL

 

                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                      HOTĂRÂRE

privind numirea vicepreşedintelui Agenţiei Naţionale de Integritate

 

Având în vedere Hotărârea Consiliului Naţional de Integritate nr. 7 din 1 noiembrie 2017,

în temeiul prevederilor art. 15 alin. (2), art. 19 şi ale art. 23 din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 140 din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, republicat, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Senatul adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Senatul îl numeşte pe domnul Moise Florin Ionel în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Integritate, pentru un mandat de 4 ani.

 

Această hotărâre a fost adoptată în şedinţa Senatului din 13 noiembrie 2017 cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,

IULIAN-CLAUDIU MANDA

 

Bucureşti. 13 noiembrie 2017.

Nr. 115.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 528

din 11 iulie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 342 şi art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 342 coroborat cu art. 345 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ileana Yassin în Dosarul nr. 24.155/3/2014/a14 (750/2016) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.769D/2016.

2. La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepţiei, avocat Mariana Ştefan, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Totodată, pentru partea Călin Ciontu răspunde avocat Bogdan Lamatic, pentru partea Diana Alina Enache răspund apărătorii Mihaela Gongone şi Mircea Badea, iar pentru partea Oana Alina Vasile răspunde avocat Ioana Grosu, având împuterniciri avocaţiale depuse la dosar. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită,

3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că, la dosar, partea Simona Georgiana Drăghici a comunicat o adresă prin care arată că nu doreşte să participe la termenul de judecată în faţa Curţii Constituţionale, iar partea Sorin Viorel Parasca a depus note scrise prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul doamnei avocat Mariana Ştefan, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, reiterând criticile cuprinse în notele scrise aflate la dosar. Avocat Mihaela Gongone, având cuvântul, achiesează la susţinerile apărătoarei autoarei excepţiei, subliniind că probele nu pot avea o valoare dinainte stabilită, rolul judecătorului fiind acela ca, la sfârşitul cercetării judecătoreşti, să dea valoare acestora şi să analizeze atât legalitatea, cât şi temeinicia acestora. Susţine că este neconstituţional ca, în timpul cercetării judecătoreşti, în mod contradictoriu, să nu se poată constata că o probă a fost obţinută nelegal, întrucât a fost depăşită faza camerei preliminare. Consideră că nelegalitatea mijloacelor de probă nu se poate demonstra doar prin înscrisuri, reglementarea criticată reprezentând o ingerinţă a legiuitorului în activitatea judecătorului. Apărătorul părţii Călin Ciontu face referire la situaţia de fapt din dosarul de fond şi solicită, în consecinţă, admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. Avocat Ioana Grosu solicită admiterea excepţiei, având în vedere că normele procesual penale criticate constituie o ingerinţă în activitatea judecătorului. Pentru partea Dumitru Lapa, apărătorul Mircea Badea depune concluzii scrise în sensul admiterii excepţiei de neconstituţionalitate.

5. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Susţine că situaţia premisă de la care porneşte autoarea excepţiei este una eronată, întrucât se creează confuzie între verificarea legalităţii administrării probelor şi verificarea temeiniciei acestora. Câta vreme în camera preliminară se verifică legalitatea administrării probelor, aşadar conformitatea acestora cu legea, într-o astfel de procedură nu se poate administra proba cu martori. Subliniază că, ceea ce relevă autoarea excepţiei şi părţile prezente, este tocmai demersul pe care aceştia au înţeles să îl facă în sensul de a demonstra temeinicia probelor, iar nu legalitatea administrării acestora. Reţine că un astfel de demers ţine exclusiv de faza de cercetare judecătorească, în care instanţele dispun şi audierea martorilor cu identitate protejată sau a investigatorilor sub acoperire, apanajul procedurii de cameră preliminară fiind verificarea legalităţii încuviinţării unui astfel de mijloc probatoriu, respectiv existenţa unei ordonanţe, întocmirea ei de către procuror. Totodată, arată că înlăturarea unor declaraţii de martor ţine de temeinicia probei, astfel încât, în art. 110 alin. (5) şi art. 123 din Codul de procedură penală, legiuitorul a prevăzut obligativitatea organului judiciar de a înregistra din punct de vedere tehnic (video şi audio) atât depoziţia suspectului sau inculpatului, cât şi declaraţia de martor, astfel încât acestea, coroborate cu celelalte mijloace de probă, să demonstreze legalitatea administrării probei. Reţine că neconstituţionalitatea normelor procesual penale criticate este dedusă şi din confuzia care se face între procedeul probatoriu, mijlocul de probă şi probă. În concluzie, solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate şi menţinerea jurisprudenţei instanţei de control constituţional în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

6. Prin încheierea din 12 octombrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 24.155/3/2014/a14 (750/2016), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 342 coroborat cu art. 345 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Ileana Yassin cu ocazia soluţionării contestaţiei formulate de autoare, printre alţii, împotriva încheierii din data de 12 februarie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală, în Dosarul nr. 24.155/3/2014/a14.

7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea susţine că se aduce atingere dreptului la un proces echitabil, întrucât judecătorul de cameră preliminară se pronunţă, în temeiul art. 342 din Codul de procedură penală, înainte de a administra toate probele, lipsind de conţinut dispoziţiile art. 103 din Codul de procedură penală, potrivit cărora probele sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză, iar, în luarea deciziei asupra existenţei infracţiunii şi a vinovăţiei inculpatului, instanţa hotărăşte motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Cât priveşte dispoziţiile art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală, arată că ar trebui să se asigure administrarea oricăror probe prin care să se dovedească nelegalitatea mijloacelor de probe pe care se bazează acuzaţia. Apreciază că ar fi constituţional doar textul de lege ce ar permite analiza de către judecător, la sfârşitul cercetării judecătoreşti, a întregului material probator atât sub aspectul legalităţii, cât şi al temeiniciei.

8. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală apreciază că textele de lege criticate sunt neconstituţionale şi, în acest sens, face referire la paragrafele 60 şi 61 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 641 din 11 noiembrie 2014, în care s-a reţinut că, „din reglementarea instituţiei camerei preliminare, se desprinde ideea imposibilităţii pentru judecătorul din această fază de a administra probe pentru a stabili legalitatea probelor administrate în faza de urmărire penală, nebeneficiind de contradictorialitate şi oralitate, singura posibilitate pentru acesta fiind constatarea formală a legalităţii probelor sau necesitatea excluderii unora dintre acestea. Or, (...) imposibilitatea judecătorului de cameră preliminară de a administra noi probe ori de a solicita depunerea anumitor înscrisuri, precum şi lipsa unei dezbateri orale cu privire la aceste aspecte, îl pun pe acesta în postura de a nu putea clarifica situaţia de fapt, aspect ce se poate răsfrânge implicit asupra analizei de drept.” Arată că excluderea este o sancţiune procesuală specifică, aplicabilă în materia probelor administrate cu încălcarea principiului legalităţii şi loialităţii, şi se poate dispune în cazul în care se constată o încălcare substanţială şi semnificativă a unei dispoziţii legale privind administrarea probatoriului care, în împrejurările concrete ale cauzei, face ca menţinerea mijlocului de probă astfel administrat să aducă atingere caracterului echitabil al procesului penal. Reţine că aprecierea probelor este elementul esenţial al întregii activităţi probatorii, iar, pentru corecta soluţionare a cauzei, nu este suficientă doar existenţa elementelor materiale obiective care să constituie baza reflectării în conştiinţa judecătorului, fiind necesară şi aprecierea corespunzătoare a acestor elemente de fapt care pot contura modul de administrare a unei probe. Or, norma procesual penală criticată, stabilind ce probă poate fi primită de judecător în dovedirea respectării principiilor legalităţii şi loialităţii probelor, îi limitează libertatea de apreciere în totală opoziţie cu principiul liberei aprecieri a probelor.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

10. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este, în principal, inadmisibilă şi, în subsidiar, neîntemeiată. În motivarea soluţiei de inadmisibilitate, arată că autoarea excepţiei critică normele procesual penale pentru ceea ce nu conţin, astfel încât, în speţă, nu sunt formulate veritabile critici de neconstituţionalitate. În plus, observă că autoarea excepţiei s-a mărginit să enumere o serie de dispoziţii convenţionale şi constituţionale, fără a arăta, în concret, în ce constă contradicţia dintre acestea şi norma legală criticată. În susţinerea soluţiei de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, reţine că obiectul camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Arată că judecătorul de cameră preliminară nu se pronunţă asupra vinovăţiei inculpatului sau asupra temeiniciei materialului probator ori a rechizitoriului, acestea urmând a fi discutate în faza de judecată, cu toate garanţiile unui proces echitabil, în acord cu art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Reţine că procedura de cameră preliminară are caracter autonom, prealabil fazei de judecată, permite o evaluare într-un termen scurt şi cu caracter definitiv a actelor de urmărire penală, iar judecătorul, care exercită funcţia de verificare a legalităţii trimiterii în judecată şi a urmăririi penale şi care decide începerea judecăţii, va exercita în continuare, în aceeaşi cauză, şi funcţia de judecată, cu excepţia cazului în care se dispune începerea judecăţii, potrivit art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală. Apreciază că dispoziţiile criticate sunt în acord cu prevederile constituţionale invocate, câtă vreme acestea nu împiedică soluţionarea cauzei penale în care se efectuează constatări tehnico-ştiinţifice de către inspectori antifraudă, de către o instanţă de judecată care să se bucure de jurisdicţie deplină, adică să analizeze cauza atât în ceea ce priveşte aspectele de fapt, cât şi cele de drept, nici nu limitează dreptul inculpatului de a fi apărat, de a promova căile ordinare de atac prevăzute de lege şi în condiţiile prevăzute de aceasta, putând să se prevaleze de toate garanţiile procesuale specifice unui proces echitabil.

11. Avocatul Poporului arată că a transmis punctul său de vedere în sensul constituţionalităţii normelor procesual penale criticate, acesta fiind reţinut în deciziile Curţii Constituţionale nr. 663 din 11 noiembrie 2014, nr. 472 din 16 iunie 2015 şi nr. 35 din 9 februarie 2016. Precizează că îşi menţine punctul de vedere anterior exprimat.

12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, concluziile scrise depuse la dosar, concluziile orale ale apărătorilor prezenţi, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 342 coroborat cu art. 345 din Codul de procedură penală. Examinând motivele de neconstituţionalitate dezvoltate în notele scrise ale autoarei, Curtea reţine obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 342 şi art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală, astfel cum acestea din urmă au fost modificate prin Legea nr. 75/2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 29 aprilie 2016, având următorul conţinut:

- Art. 342: „Obiectul procedurii camerei preliminare îi constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.”;

- Art. 345 alin. (1): „La termenul stabilit conform art. 344 alin. (4), judecătorul de cameră preliminară soluţionează cererile şi excepţiile formulate ori excepţiile ridicate din oficiu, în camera de consiliu, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul de urmărire penală şi a oricăror înscrisuri noi prezentate, ascultând concluziile părţilor şi ale persoanei vătămate, dacă sunt prezente, precum şi ale procurorului.”

15. Autoarea susţine că normele procesual penale criticate sunt contrare dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalităţii şi art. 21 alin. (3) privind dreptul părţilor la un proces echitabil. Invocă, totodată, dispoziţiile constituţionale ale art. 11 alin. (1) şi alin. (2) privind dreptul internaţional şi dreptul intern şi art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului prin raportare la art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 838 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 1 martie 2016, şi Decizia nr. 296 din 11 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 7 octombrie 2016, paragrafele 20-22, a statuat că, potrivit dispoziţiilor art. 342 din Codul de procedură penală, obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Prin urmare, acesta se circumscrie unor aspecte referitoare la competenţă şi la legalitatea fie a sesizării, fie a administrării probelor care fundamentează acuzaţia în materie penală. De altfel, potrivit prevederilor art. 345 alin. (2) din Codul de procedură penală [în prezent art. 345 alin. (3)], judecătorul de cameră preliminară va comunica de îndată parchetului, în vederea remedierii, încheierea pronunţată în cazul în care fie constată neregularităţi ale actului de sesizare, fie sancţionează, potrivit art. 280-282 din Codul de procedură penală, actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii ori exclude una sau mai multe probe administrate în timpul urmăririi penale.

17. Cu privire la legalitatea probaţiunii. Curtea a reţinut că, în camera preliminară, pot fi supuse controlului judecătorului aspectele referitoare la nulitatea absolută sau relativă ori la excluderea unor probe, care, potrivit art. 102 din Codul de procedură penală, vizează numai probele nelegale, probele obţinute prin tortură şi cele derivate din acestea. Aşa fiind, judecătorul de cameră preliminară nu se poate pronunţa asupra aspectelor legate de temeinicia acuzaţiei, acesta fiind atributul exclusiv al instanţei competente să judece fondul cauzei. Nu în ultimul rând, Curtea a constatat că obiectivul acestei proceduri este de a stabili dacă urmărirea penată şi rechizitoriul sunt apte să declanşeze faza de judecată ori trebuie refăcute, iar, în ipoteza începerii judecăţii, de a stabili care sunt actele asupra cărora aceasta va purta şi pe care părţile şi ceilalţi participanţi îşi vor putea întemeia susţinerile ori pe care trebuie să le combată.

18. În aceste condiţii, Curtea a constatat că legiuitorul a limitat la o fază distinctă de parcurs a procesului penal posibilitatea invocării excepţiilor referitoare la competenţa instanţei, legalitatea sesizării, legalitatea administrării probelor sau legalitatea actelor efectuate de organul de urmărire penală, fază în care nu se stabileşte vinovăţia sau nevinovăţia inculpatului. Consecinţa acestei limitări temporale este faptul că, după începerea judecăţii, nu mai este posibilă restituirea cauzei la procuror, scopul reglementării fiind acela al asigurării soluţionării cu celeritate a cauzelor penale. Împrejurarea că instanţa competentă să judece cauza pe fond nu poate ea însăşi să se pronunţe cu privire la cererile şi excepţiile care au fost ridicate în procedura de cameră preliminară şi care au fost soluţionate în această procedură (atât pe fond, cât şi/sau în contestaţie) nu afectează dreptul părţilor la un proces echitabil, deoarece acestea au făcut deja obiect al controlului unui judecător.

19. Curtea a reţinut, totodată, că instanţa competentă să se pronunţe asupra judecăţii pe fond a cauzei are plenitudinea de jurisdicţie să statueze cu privire la temeinicia acuzaţiei în materie penală, deoarece, potrivit art. 374 alin. (7)-(9) din Codul de procedură penală, probele administrate în cursul urmăririi penale şi necontestate de părţi, deşi nu se readministrează, sunt puse în dezbaterea contradictorie a acestora sau pot fi administrate din oficiu de către instanţă dacă apreciază că este necesar pentru aflarea adevărului şi pentru justa soluţionare a cauzei. Per a contrario, o probă contestată va fi readministrată, iar, în cazul în care readministrarea nu mai este posibilă, devin aplicabile dispoziţiile art. 383 alin. (4) din acelaşi act normativ, care obligă instanţa să o pună în discuţia părţilor, a persoanei vătămate şi a procurorului, dacă imposibilitatea de administrare se referă la o probă administrată în faza de urmărire penală şi încuviinţată de instanţă. Faptul că instanţa de judecată va ţine seama la judecarea cauzei de o astfel de probă implică filtrarea ei în raport cu exigenţele procedural penale referitoare la aprecierea probelor care, potrivit art. 103 din Codul de procedură penală, nu au o valoare dinainte stabilită şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare, în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză, condamnarea putând fi dispusă numai atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.

20. Curtea a observat, totodată, că, în urma pronunţării Deciziei nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014, procedura în cadrul camerei preliminare se desfăşoară în cadrul unor dezbateri orale şi contradictorii, instanţa citând părţile şi procurorul în acest scop. Dreptul la o procedură orală şi contradictorie asigură contactul nemijlocit între judecător şi părţi, făcând ca expunerea susţinerilor formulate de părţi să respecte o anumită ordine şi facilitând astfel stabilirea corectă a faptelor. De asemenea, Curtea a constatat că aceasta presupune că în procedura de cameră preliminară se pot administra probe pentru a se face dovada că anumite probe din rechizitoriu sunt obţinute nelegal sau neloial. Dacă s-ar aprecia în mod contrar, s-ar ajunge la situaţia în care dreptul la o procedură orală şi contradictorie ar fi un drept formal a cărui exercitare nu s-ar bucura de efectivitate (aceste din urmă considerente se regăsesc în Decizia nr. 296 din 11 mai 2016, precitată, paragraful 24, şi în Decizia nr. 778 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 3 mai 2017, paragraful 19).

21. În ceea ce priveşte prevederile art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea reţine că acestea au fost modificate prin Legea nr. 75/2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală. Curtea constată astfel că, prin modificarea normelor procesual penale examinate în acord cu Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, anterior citată, viciile de neconstituţionalitate constatate prin aceasta au fost acoperite. Astfel, potrivit art. 344 alin. (4) din Codul de procedură penală, la expirarea termenelor prevăzute la alin. (2) şi alin. (3) ale acestui articol, dacă s-au formulat cereri sau excepţii ori dacă a ridicat excepţii din oficiu, judecătorul de cameră preliminară stabileşte termenul pentru soluţionarea acestora, „cu citarea părţilor şi a persoanei vătămate şi cu participarea procurorului”. Totodată, art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală prevede că judecătorul de cameră preliminară soluţionează cererile şi excepţiile formulate ori excepţiile ridicate din oficiu, în camera de consiliu, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul de urmărire penală şi a oricăror înscrisuri noi prezentate, ascultând concluziile părţilor şi ale persoanei vătămate, dacă sunt prezente, precum şi ale procurorului. Având în vedere toate cele menţionate anterior, Curtea constată că examinarea de către judecătorul de cameră preliminară a cererilor şi excepţiilor formulate cu privire la legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală pe baza lucrărilor şi a materialului dosarului de urmărire penală garantează respectarea dreptului la un proces echitabil în procedura de cameră preliminară, în acord cu jurisprudenţa anterioară a Curţii Constituţionale (deciziile nr. 296 din 11 mai 2016 şi nr. 778 din 15 decembrie 2016), urmând ca, în faza judecăţii pe fond a cauzei, instanţa competentă Să statueze cu privire la temeinicia acuzaţiei în materie penală, administrând probatoriul în condiţiile art. 374 alin. (5)-(10) din Codul de procedură penală.

22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ileana Yassin în Dosarul nr. 24.155/3/2014/a14 (750/2016) al Curţii de Apei Bucureşti - Secţia a II-a penală şi constată că dispoziţiile art. 342 şi art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 11 iulie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 603

din 28 septembrie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 335 alin. (4) şi ale art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia-Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 335 alin. (4) şi ale art. 340 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Violeta Santa în Dosarul nr. 1.200/4/2016 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.023D/2016.

2. La apelul nominal se prezintă personal autoarea excepţiei, asistată de avocatul Artin Sarchizian, cu împuternicire avocaţială la dosar. Pentru partea Ioan Anastasescu răspunde avocatul Dragoş Marius Cîndescu, cu împuternicire avocaţială la dosar. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul avocatului autoarei excepţiei, care solicită admiterea acesteia şi depune note scrise. În acest sens arată că soluţia legislativă criticată, ce se desprinde din dispoziţiile art. 335 alin. (4) şi ale art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală, lipseşte persoanele interesate de posibilitatea de a accede la o instanţă judecătorească în cazul unei ordonanţe de respingere a cererii de redeschidere a urmăririi penale. Consideră că restrângerea, prin textele de lege criticate, a exerciţiului dreptului de liber acces la justiţie, consacrat de dispoziţiile art. 21 din Constituţie, nu respectă condiţiile stabilite de prevederile art. 53 din Legea fundamentală, în special cele cu privire la necesitatea şi proporţionalitatea măsurii.

4. Avocatul părţii Ioan Anastasescu solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.

5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca inadmisibilă, referitor la dispoziţiile art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală, întrucât autoarea excepţiei solicită, de fapt, modificarea acestora, în sensul ca, pe lângă ordonanţele de respingere a plângerilor împotriva soluţiilor de neurmărire şi de netrimitere în judecată dispuse de procuror, să poată constitui obiect al plângerii la judecătorul de cameră preliminară şi ordonanţele de respingere a cererilor de redeschidere a urmăririi penale. O asemenea solicitare nu intră, însă, în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, conform prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, ţinând cont de jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materia redeschiderii urmăririi penale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

6. Prin încheierea din 6 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.200/4/2016, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 335 alin. (4) şi ale art. 340 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Violeta Santa cu ocazia soluţionării plângerii formulate la judecătorul de cameră preliminară, în baza dispoziţiilor art. 340 din Codul de procedură penală, împotriva unei ordonanţe a procurorului prin care a fost respinsă o cerere de redeschidere a urmăririi penale.

7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 335 alin. (4) şi ale art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală încalcă principiul legalităţii, egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil, precum şi condiţiile privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. În acest sens arată că soluţia legislativă care asigură posibilitatea exercitării controlului judiciar doar în cazul admiterii cererii de redeschidere a urmăririi penale, cu excluderea ordonanţei prin care este respinsă o astfel de cerere, creează un tratament juridic diferit pentru situaţii similare, împiedicând accesul la justiţie al persoanelor interesate. De asemenea susţine că măsura restrângerii exerciţiului dreptului de acces liber la justiţie nu este proporţională cu scopul vizat, întrucât nu există nicio raţiune legislativă pentru care, în astfel de situaţii, să fie negat dreptul de a se adresa instanţei judecătoreşti. Mai arată că dispoziţiile de lege criticate sunt neclare, deoarece nu prevăd care sunt actele excluse de la controlul judiciar.

8. Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală, exprimându-şi opinia asupra excepţiei invocate, arată că, într-adevăr, legea procesual penala actuală exclude de la controlul judecătoresc soluţiile de respingere a cererilor de redeschidere a urmăririi penale adoptate de procuror. Raţiunea legiuitorului care a stat la baza adoptării acestei soluţii legislative se regăseşte în efectele admiterii unei cereri de redeschidere a urmăririi penale, care determină redeschiderea unei anchete penale închise, în timp ce respingerea unei astfel de cereri nu produce niciun efect cu privire la securitatea circuitului juridic. Mai arată că accesul liber la justiţie nu echivalează cu dreptul absolut al cetăţeanului de a se adresa unei instanţe judecătoreşti în orice situaţie, ci acesta comportă restrângeri proporţionale. Consideră că principiul nediscriminării nu poate fi aplicat în cauză, cât timp petenta şi procurorul nu se află în situaţii identice şi nici măcar comparabile. În consecinţă, neprevederea posibilităţii de a se adresa unui judecător în ipoteza respingerii cererii de redeschidere a procesului penal nu poate atrage neconstituţionalitatea dispoziţiilor de lege criticate.

9. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

10. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 335 alin. (4) şi ale art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală este neîntemeiată. În acest sens arată că, potrivit dispoziţiilor art. 335 din Codul de procedură penală, redeschiderea urmăririi penale are loc în următoarele situaţii: (i) când procurorul ierarhic superior infirmă soluţia clasării dispusă de procurorul de caz, constatând că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia aceasta [alin. (1)]; (ii) când procurorul revocă ordonanţa de clasare sau, după caz, de renunţare la urmărirea penală, întrucât au apărut fapte sau împrejurări noi din care rezultă că a dispărut împrejurarea pe care se întemeia clasarea [alin. (2)], respectiv suspectul sau inculpatul nu şi-a îndeplinit cu rea-credinţă obligaţiile stabilite [alin. (3)]; (iii) când judecătorul de cameră preliminară a admis plângerea împotriva soluţiei de netrimitere în judecată şi a trimis cauza la procuror în vederea completării urmăririi penale [alin. (5)]. Dacă redeschiderea urmăririi penale este urmarea revocării sau, după caz, a infirmării de către procuror/procurorul ierarhic superior a soluţiei iniţiale de clasare, legiuitorul a prevăzut în art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală că ordonanţa procurorului este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară, sub sancţiunea nulităţii. Reglementarea are menirea de a asigura respectarea principiului ne bis in eadem, căci atât soluţia clasării (indiferent dacă a fost sau nu supusă controlului judecătoresc în procedura prevăzută de art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală), cât şi cea a renunţării la urmărirea penală, odată devenite definitive, se bucură de prezumţia de temeinicie. Or, redeschiderea urmăririi penale - întrucât este consecinţa infirmării sau, după caz, a revocării soluţiei iniţiale - tinde la înlăturarea acestei prezumţii. Pe de altă parte, în contextul expus, procedura confirmării se doreşte a fi un remediu împotriva unei eventuale decizii discreţionare a procurorului de reactivare a procesului penal în cazurile prevăzute de art. 335 alin. (1), (2) şi (5) din Codul de procedură penală. Raţiunea pentru care legiuitorul nu recunoaşte părţilor şi persoanei vătămate posibilitatea de a contesta în instanţă soluţia de respingere a cererii de redeschidere a urmăririi penale rezidă în faptul că redeschiderea urmăririi penale constituie un act de exercitare a acţiunii penale care este de competenţa exclusivă a procurorului, potrivit art. 3 alin. (4) din Codul de procedură penală, în virtutea principiului separaţiei funcţiilor judiciare. Reglementarea nu are însă, prin aceasta, un caracter discriminatoriu, deoarece, aşa cum a arătat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa pe marginea dispoziţiilor art. 273 din Codul de procedură penală din 1968 (corespondentul actualului art. 335 din Codul de procedură penală), sensul art. 16 alin. (1) din Constituţie este garantarea egalităţii în drepturi între cetăţeni în faţa legii şi a autorităţilor publice, iar nu între cetăţeni şi autorităţile publice; or, procurorul care dispunea reluarea urmăririi penale, în condiţiile art. 273 din Codul de procedură penală, acţiona în calitate de reprezentant al unei autorităţi publice, şi anume Ministerul Public. În fine, câtă vreme soluţia clasării poate fi contestată la judecătorul de cameră preliminară în procedura plângerii prevăzute de art. 340 şi următoarele din Codul de procedură penală, iar renunţarea la urmărirea penală este în mod imperativ supusă confirmării aceluiaşi judecător, conform dispoziţiilor art. 318 alin. (12) din Codul de procedură penală, apreciază că legiuitorul recunoaşte persoanei vătămate şi părţilor o cale de acces la justiţie în această materie. Pe de altă parte, dreptul de acces la justiţie nu este un drept absolut, ci poate fi supus unor condiţii, dacă acestea sunt proporţionale cu scopul urmărit. Or, faptul că subiecţii procesuali în cauză nu au dreptul de a obţine redeschiderea urmăririi penale se explică prin aceea că, în ipotezele vizate de art. 335 din Codul de procedură penală, cauza penală a fost deja soluţionată de procuror, prin clasare sau renunţare la urmărire penală, iar o soluţie de redeschidere a urmăririi penale trebuie să revină tot acestuia, în virtutea calităţii sale de titular al funcţiei de urmărire penală.

11. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 335 alin. (4) şi ale art. 340 din Codul de procedură penală sunt constituţionale, în măsura în care sunt interpretate în sensul că nu exclud dreptul persoanelor interesate de a face plângere împotriva ordonanţei procurorului de respingere a cererii de redeschidere a urmăririi penale. În acest sens arată că, din analiza dispoziţiilor de lege criticate nu rezultă nicio interdicţie de a depune plângere împotriva unei astfel de ordonanţe a procurorului. Or, prevederile art. 336 alin. (1) din Codul de procedură penală consacră dreptul oricărei persoane de a face plângere împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime. Acest text reprezintă regula în domeniu, care nu poate fi nesocotită în lipsa unei excepţii prevăzute în mod expres de lege. Cum examinarea textelor de lege incidente conduce la concluzia inexistenţei unei asemenea excepţii, rezultă că persoana interesată poate face plângere împotriva ordonanţei procurorului de respingere a cererii de redeschidere a urmăririi penale, în temeiul dispoziţiilor art. 336 din Codul de procedură penală. Invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care a statuat că instanţa de contencios constituţional este competentă să realizeze o analiză a interpretării textelor de lege, de vreme ce deturnarea reglementărilor legale de la scopul lor legitim, printr-o sistematică interpretare şi aplicare eronată a acestora de către instanţele judecătoreşti sau de către celelalte subiecte chemate să aplice dispoziţiile de lege, poate determina neconstituţionalitatea acelei reglementări. În acest caz, Curtea are competenţa de a elimina viciul de neconstituţionalitate astfel creat, esenţială în asemenea situaţii fiind asigurarea respectării drepturilor şi libertăţilor persoanelor, precum şi a supremaţiei Constituţiei (Decizia nr. 224 din 13 martie 2012, Decizia nr. 448 din 29 octombrie 2013 şi Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015).

12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 335 alin. (4) şi ale art. 340 din Codul de procedură penală. Dispoziţiile art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală au fost modificate prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Din notele scrise ale autoarei excepţiei, depuse în motivarea criticii, reiese însă că aceasta priveşte doar dispoziţiile art. 335 alin. (4) şi ale art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală. Prin urmare, Curtea se va pronunţa numai asupra acestor dispoziţii de lege. Prin Decizia nr. 496 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 708 din 22 septembrie 2015, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală şi a constatat că soluţia legislativă potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară hotărăşte „fără participarea procurorului şi a suspectului sau, după caz, a inculpatului”este neconstituţională. Ulterior sesizării Curţii, dispoziţiile art. 335 alin. (4) şi ale art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din data de 23 mai 2016. Având în vedere însă că, în speţă, au produs efecte normele de procedură prevăzute în art. 335 alin, (4) şi art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală în forma în vigoare la data sesizării Curţii, aceasta se va pronunţa asupra dispoziţiilor art. 335 alin. (4) şi ale art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală în redactarea anterioară modificării lor prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016. Dispoziţiile de lege criticate au următorul cuprins:

- Art. 335 alin. (4): ,,Redeschiderea urmăririi penale este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară, în termen de cei mult 3 zile, sub sancţiunea nulităţii, Judecătorul de cameră preliminară hotărăşte prin încheiere motivată, în camera de consiliu, fără participarea procurorului şi a suspectului sau, după caz, a inculpatului, asupra legalităţii şi temeiniciei ordonanţei prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale, încheierea judecătorului de cameră preliminară este definitivă.”

- Art. 340 alin. (1): „Persoana a cărei plângere împotriva soluţiei de clasare sau renunţare la urmărirea penală, dispusă prin ordonanţă sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă”.

15. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autoarea excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi a prevederilor art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că administrarea de probatorii după declanşarea urmăririi penale are rolul de a lămuri cauza sub toate aspectele - existenţa faptei, identitatea făptuitorului şi responsabilitatea penală a acestuia -, pentru ca procurorul să poată dispune, la terminarea ei, fie o soluţie de trimitere în judecată, fie o soluţie de netrimitere în judecată. Deşi este reglementată distinct, ca procedură specială, încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei constituie tot o modalitate de finalizare a urmăririi penale - nefiind însă nici dispoziţie de trimitere, nici dispoziţie de netrimitere în judecată -, modalitate care este supusă validării de către instanţa de judecată. În afara soluţiilor de trimitere şi de netrimitere în judecată, care pot fi dispuse numai după începerea şi desfăşurarea urmăririi penale, noul Cod de procedură penală permite procurorului să dispună şi o soluţie de neurmărire penală, echivalentul soluţiei de neîncepere a urmăririi penale din vechiul cod. Soluţiile de neurmărire şi netrimitere în judecată prevăzute de noua lege procesual penală sunt clasarea şi renunţarea la urmărirea penală.

17. Aşadar, procurorul, ca titular al dreptului de a exercita acţiunea penală, este cel care decide cu privire la rezultatul urmăririi penale, fie prin trimiterea în judecată a inculpatului, fie prin adoptarea unei alte soluţii. Terminarea urmăririi are, însă, un caracter relativ, întrucât există posibilitatea ca urmărirea penală să fie reluată, actele emise de procuror nebucurându-se de autoritate de lucru judecat.

18. În ceea ce priveşte instituţia redeschiderii urmăririi penale, prin Decizia nr. 475 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 727 din 7 septembrie 2017, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 335 alin. (6) din Codul de procedură penală şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, în ansamblul său, reţinând că redeschiderea urmăririi penale constituie, în acord cu art. 332 alin. (1) lit. o) din Codul de procedură penală, un caz de reluare a urmăririi penale, sens în care legiuitorul a prevăzut, în art. 335 din acelaşi cod, cazurile şi condiţiile în care urmărirea penală poate fi redeschisă. Astfel, aşa cum rezultă din însăşi denumirea instituţiei, ea vizează situaţia în care urmărirea penală a fost finalizată, fie printr-o ordonanţă de clasare, fie printr-una de renunţare la urmărirea penală - a se vedea art. 335 alin. (3) din cod. Redeschiderea se dispune atât de procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia dacă, ulterior, constată că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia clasarea, cât şi de către însuşi procurorul care a dispus soluţia, dacă au apărut fapte sau împrejurări noi din care rezultă că a dispărut împrejurarea pe care se întemeia clasarea ori dacă constată că suspectul sau inculpatul nu şi-a îndeplinit cu rea-credinţă obligaţiile stabilite conform art. 318 alin. (6). De asemenea, potrivit art. 335 alin. (5), redeschiderea urmăririi penale are loc şi atunci când judecătorul de cameră preliminară a admis plângerea împotriva soluţiei de clasare şi a trimis cauza la procuror în vederea completării urmăririi penale, sens în care dispoziţiile judecătorului de cameră preliminară sunt obligatorii pentru organul de urmărire penală (paragraful 27).

19. Aşa cum a reţinut Curtea Constituţională prin decizia mai sus menţionată, ca regulă generală, redeschiderea urmăririi penale este, sub sancţiunea nulităţii, supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară, în termen de cel mult 3 zile. O astfel de abordare a fost desprinsă din necesitatea punerii de acord a instituţiei cu exigenţele art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ca urmare a pronunţării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărârilor din 22 mai 1998, 3 iunie 2003 şi 4 august 2005, în cauzele Vasilescu împotriva României, paragraful 41, Pantea împotriva României, paragraful 236, şi Stoianova şi Nedelcu împotriva României, paragraful 21, prin care s-a constatat că procurorii români, care acţionează în calitate de magistraţi ai Ministerului Public, nu răspund cerinţelor de independenţă faţă de executiv. Totodată, prin hotărârea pronunţată în Cauza Stoianova şi Nedelcu împotriva României, paragraful 21, instanţa europeană a constatat necesitatea ca posibilitatea acordată parchetului de a redeschide urmărirea penală să fie supusă autorizării unei instanţe naţionale, care să fie obligată să examineze temeinicia unei astfel de cereri, în sensul aprecierii dacă redeschiderea cazului nu este inechitabilă sau perioada scursă de la încetarea anchetei nu este excesivă. De asemenea, Curtea a constatat că lipsurile care apar în realizarea anchetelor iniţiale nu sunt imputabile reclamanţilor şi nu trebuie să îi pună pe aceştia în situaţii defavorabile. Astfel, procedura confirmării de către judecătorul de cameră preliminară a ordonanţei de redeschidere a urmăririi penale reprezintă un remediu împotriva puterii discreţionare a procurorului de a reactiva procesul penal (paragraful 30).

20. În continuare, prin decizia citată anterior, Curtea Constituţională a constatat că redeschiderea urmăririi penale are ca efect reluarea urmăririi penale, conform dispoziţiilor art. 285 şi următoarele din Codul de procedură penală. În acest sens, art. 335 alin. (1) din acelaşi cod prevede că, dacă procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia constată, ulterior, că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia clasarea, infirmă ordonanţa şi dispune redeschiderea urmăririi penale, dispoziţiile art. 317 din Codul de procedură penală urmând a fi aplicate în mod corespunzător. Astfel, redeschiderea urmăririi penale va avea ca finalitate dispunerea de către procuror a uneia dintre soluţiile prevăzute la art. 327 din Codul de procedură penală, respectiv fie trimiterea în judecată, dacă din materialul de urmărire penală rezultă că fapta există, că a fost săvârşită de inculpat şi că acesta răspunde penal, fie clasarea sau renunţarea la urmărire. Dacă ultimele două potenţiale soluţii nu schimbă situaţia juridică a persoanei în privinţa căreia se dispune redeschiderea urmăririi penale, soluţia de trimitere în judecată, prin rechizitoriu, poate avea ca efect supunerea acesteia cercetării judecătoreşti. Dar, în oricare dintre cele trei situaţii juridice analizate, împotriva persoanei referitor la care este confirmată soluţia de redeschidere a urmăririi penale va fi formulată o acuzaţie în materie penală (paragraful 31).

21. Astfel, Curtea a reţinut că procedura de confirmare de către judecătorul de cameră preliminară a redeschiderii urmăririi penale, astfel reglementată, constituie o garanţie procesuală a caracterului echitabil al actului de redeschidere a urmăririi penale acordată participanţilor la procesul penal, conform dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie şi celor ale art. 6 paragraful 1 din Convenţie (a se vedea Decizia nr. 496 din 23 iunie2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 708 din 22 septembrie 2015, paragraful 17). Ca urmare a instituirii acestor garanţii:, atât persoana în privinţa căreia este formulată o acuzaţie în materie penală, cât şi ceilalţi participanţi la procesul penal au dreptul de a-şi apăra interesele procesuale, în mod echitabil, în faţa unei instanţe independente şi imparţiale, instituite prin lege (paragraful 32). Totodată, Curtea a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 335 alin. (6) din Codul de procedură penală, legiuitorul a instituit o excepţie de la regula potrivit căreia ordonanţele de redeschidere trebuie supuse confirmării judecătorului de cameră preliminară. Astfel, dacă procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia infirmă soluţia de netrimitere în judecată şi dispune redeschiderea urmăririi penale, anterior comunicării ordonanţei care cuprinde această soluţie, redeschiderea urmăririi penale nu este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară. O astfel de soluţie îşi găseşte justificare în dispoziţiile constituţionale ale art. 132 referitoare la principiile care guvernează activitatea procurorilor, potrivit cărora „Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic” (paragrafele 34 şi 35). În acord cu art. 304 alin. (2) din Codul de procedură penală referitor la infirmarea actelor procesuale sau procedurale, procurorul ierarhic superior, când constată că un act sau o măsură procesuală (deci, inclusiv, o ordonanţă de clasare) a procurorului ierarhic inferior nu este dată cu respectarea dispoziţiilor legale sau este neîntemeiată, o infirmă motivat, din oficiu sau la plângerea persoanei interesate (paragraful 40). De aceea, dacă procurorul ierarhic superior constată necesitatea infirmării soluţiei, pronunţă o ordonanţă al cărei efect imediat constă în necomunicarea ordonanţei de clasare. Fiind infirmată şi necomunicată, ordonanţa de clasare nu există şi, deci, nu produce niciun efect cu privire la drepturile procesuale ale persoanelor interesate şi, cu precădere, cu privire la dreptul acestora de a se adresa cu plângere judecătorului de cameră preliminară (paragraful 41). Un astfel de drept nu a fost însă suprimat, ci numai prorogat până la pronunţarea unei noi soluţii în cauză, fie de clasare ori renunţare la urmărirea penală, fie de trimitere în judecată, situaţii în care persoana interesată se poate adresa judecătorului de cameră preliminară, după comunicare, în termenul stabilit în art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală, urmând ca, în situaţia emiterii unui rechizitoriu, toate aspectele relevate să fie supuse judecătorului de cameră preliminară în procedura de filtru prevăzută de art. 342 şi următoarele din acelaşi cod (paragraful 42). În plus, este posibil ca, după infirmare, procurorul să pronunţe tot o soluţie de clasare, care, ulterior, să fie din nou infirmată de către procurorul ierarhic superior. Dacă infirmarea intervine ca urmare a unei plângeri formulate după comunicarea soluţiei, atunci o asemenea ordonanţă va fi supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară. Dacă însă infirmarea intervine din oficiu, anterior comunicării soluţiei de clasare, vor fi aplicabile dispoziţiile art. 335 alin. (6) din Codul de procedură penală, care dau expresie principiului subordonării ierarhice, fără ca prin aceasta să fie afectat accesul liber la justiţie. Astfel, Curtea a reţinut că dispoziţiile de lege anterior menţionate nu aduc atingere dreptului la un proces echitabil, ci, dimpotrivă, asigură exercitarea acestuia, prin aceea că au menirea de a garanta soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, prin eficientizarea activităţii de urmărire penală (paragraful 43).

22. Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea nu poate reţine critica potrivit căreia soluţia legislativă care asigură posibilitatea exercitării controlului judiciar doar în cazul admiterii cererii de redeschidere a urmăririi penale, cu excluderea ordonanţei prin care este respinsă o astfel de cerere, încalcă principiul legalităţii, egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. Ordonanţa de respingere a unei cereri de redeschidere a urmăririi penale nu este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară, întrucât-spre deosebire de ordonanţa de redeschidere a urmăririi penale - o asemenea soluţie nu presupune o acuzaţie în materie penală, astfel că nu schimbă cu nimic situaţia juridică a persoanelor care au avut calitatea de părţi sau de subiecţi procesuali principali în dosarul penal în care s-a dispus de către procuror o soluţie de neurmărire sau netrimitere în judecată. Totodată, aşa cum reiese din analiza prevederilor Codului de procedură penală şi a jurisprudenţei recente a Curţii Constituţionale, accesul la justiţie al persoanelor interesate este asigurat, oricare ar fi soluţia de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de către procuror - clasare, respectiv renunţare la urmărirea penală.

23. Astfel, în ceea ce priveşte ordonanţele de clasare, persoana interesată are la dispoziţie procedura plângerii la procurorul ierarhic superior, reglementată de dispoziţiile art. 339 alin. (4) din Codul de procedură penală, potrivit cărora, în cazul soluţiilor de clasare, plângerea se face în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei actului prin care s-a dispus soluţia. Ţinând cont de jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care a statuat că actele prin care procurorul pune capăt conflictului de drept penal, fiind modalităţi de înfăptuire a justiţiei, trebuie să fie supuse cenzurii judecătorului (Decizia nr. 486 din 2 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 6 martie 1998), legiuitorul a reglementat, prin prevederile art. 340-341 din Codul de procedură penală, procedura plângerii la judecătorul de cameră preliminară. În acest sens, chiar dispoziţiile art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală, criticate în prezenta cauză, stabilesc că persoana a cărei plângere împotriva soluţiei de clasare, dispusă prin ordonanţă sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă. Dacă judecătorul de cameră preliminară - în temeiul dispoziţiilor art. 341 alin. (6) lit. b) sau alin. (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală - admite plângerea împotriva soluţiei de clasare şi trimite cauza la procuror în vederea completării urmăririi penale, atunci, potrivit prevederilor art. 335 alin. (5) din Codul de procedură penală, devine incidenţă instituţia redeschiderii urmăririi penale.

24. Referitor la renunţarea la urmărirea penală, prin Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 31 martie 2016, Curtea Constituţională a statuat că, prin reglementarea acestei instituţii în maniera prevăzută la art. 318 din Codul de procedură penală, legiuitorul nu a realizat un echilibru adecvat între aplicarea principiului legalităţii, specific sistemului de drept continental, existent în România, şi aplicarea principiului oportunităţii, specific sistemului de drept anglo-saxon, dând prevalenţă acestuia din urmă, în detrimentul celui dintâi, prin reglementarea printre atribuţiile procurorului a unor acte specifice puterii judecătoreşti (paragraful 30). În acest sens, Curtea a constatat că şi acordul de recunoaştere a vinovăţiei, reglementat la art. 478-488 din Codul de procedură penală, care, la fel ca şi renunţarea la urmărirea penală, constituie tot o formă de justiţie negociată, având la bază principiul oportunităţii, poate fi încheiat tot cu privire la infracţiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 7 ani, potrivit art. 480 alin. (1) din Codul de procedură penală, însă, spre deosebire de renunţarea la urmărirea penală, acesta, pe de o parte, este supus controlului instanţei de judecată căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond, iar, pe de altă parte, presupune întotdeauna aplicarea unei pedepse, chiar dacă executarea acesteia este individualizată, conform prevederilor art. 80-106 din Codul penal (paragraful 32). Pentru toate aceste motive, Curtea a constatat că renunţarea la urmărirea penală de către procuror, fără ca aceasta să fie supusă controlului şi încuviinţării instanţei de judecată, echivalează cu exercitarea de către acesta a unor atribuţii ce aparţin sferei competenţelor instanţelor judecătoreşti, reglementată la art. 126 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege (paragraful 33).

25. Prin urmare, Curtea constată că dispoziţiile art. 335 alin. (4) şi ale art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală prevăd în mod clar şi previzibil actele procurorului supuse controlului judiciar şi asigură accesul la justiţie al persoanelor interesate, fără a crea un tratament juridic diferit pentru situaţii similare.

26. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare, prin dispoziţiile de lege ce fac obiectul excepţiei, a prevederilor art. 53 din Legea fundamentală, nici această critică nu poate fi reţinută, prevederile constituţionale invocate fiind aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, restrângere care, în cauza de faţă, nu s-a constatat.

27. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Violeta Santa în Dosarul nr. 1.200/4/2016 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 335 alin. (4) şi ale art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României,

Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 28 septembrie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică

 

ORDONANŢE ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

ORDONANŢĂ DE URGENTĂ

pentru modificarea art. 8 alin. (1) din Legea nr. 360/2013 privind constituirea şi menţinerea unui nivel minim de rezerve de ţiţei şi de produse petroliere

 

În prezent, constituirea şi menţinerea unor rezerve minime de ţiţei şi/sau produse petroliere sunt reglementate de Legea nr. 360/2013 privind constituirea şi menţinerea unui nivel minim de rezerve de ţiţei şi de produse petroliere.

Legea nr. 360/2013 a fost emisă în scopul transpunerii la nivelul legislaţiei naţionale a prevederilor Directivei 2009/119/CE a Consiliului din 14 septembrie 2009 privind obligaţia statelor membre de a menţine un nivel minim de rezerve de ţiţei şi/sau produse petroliere.

Obiectivul declarat al Directivei 2009/119/CE este de a stabili normele care vizează garantarea unui nivel ridicat de siguranţă a aprovizionării cu petrol în Comunitate, prin intermediul unor mecanisme viabile şi transparente bazate pe solidaritatea între statele membre, menţinerea unui nivel minim al stocurilor de ţiţei şi/sau produse petroliere, precum şi instituirea mijloacelor procedurale necesare pentru remedierea unei eventuale penurii de amploare la nivelul Uniunii Europene sau al unui stat membru.

În prezent, îndeplinirea obligaţiei României, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, de a menţine un nivel minim de stocuri de ţiţei şi de produse petroliere se realizează în baza prevederilor Legii nr. 360/2013, conform cărora obligaţia constituirii şi menţinerii stocurilor de urgenţă revine operatorilor economici care introduc pe piaţă cantităţi mai mari de 1.000 tone ţiţei şi/sau produse petroliere pe an.

Totodată, Legea nr. 360/2013 defineşte operatorii economici astfel: „operatori economici - societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi care îşi au sediul social în România şi care produc şi/sau introduc pe piaţa românească ţiţei şi/sau produse petroliere.”

Pe de altă parte, Legea nr. 360/2013 instituie pentru operatorii economici care au obligaţia constituirii şi menţinerii stocurilor de urgenţă dreptul de delegare a acestei obligaţii, inclusiv către alţi operatori economici.

Coroborând elementele menţionate mai sus, rezultă că operatorii economici care au obligaţia constituirii şi menţinerii stocurilor de urgenţă nu pot delega această obligaţie decât societăţilor reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi care îşi au sediul social în România şi care produc şi/sau introduc pe piaţa românească ţiţei şi/sau produse petroliere.

Restrângerea dreptului de delegare prin limitarea mulţimii operatorilor care ar putea accepta delegarea doar la acei operatori economici definiţi în Legea nr. 360/2013 creează în plan real dificultăţi în realizarea de fado a delegărilor, periclitând astfel atât transpunerea corectă a prevederilor Directivei 2009/119/CE referitoare la delegare, cât şi îndeplinirea de către operatori a obligaţiilor de stocare, iar pe cale de consecinţă, îndeplinirea obligaţiei României în privinţa menţinerii unor stocuri minime de ţiţei şi de produse petroliere pentru anul 2018.

Elementele mai sus menţionate reprezintă elementele unei situaţii extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată şi vizează interesul public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare.

În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

 

Articol unic. - La articolul 8 alineatul (1) din Legea nr. 360/2013 privind constituirea şi menţinerea unui nivel minim de rezerve de ţiţei şi de produse petroliere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 818 din 21 decembrie 2013, literele b) şi c) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„b) operatorilor economici, astfel cum sunt definiţi la art. 2 lit. I), precum şi operatorilor economici cu sediul social sau secundar în cadrul altor state membre ale Uniunii Europene, care dispun de capacitate de stocare disponibilă pe teritoriul Uniunii Europene, cu condiţia ca o astfel de delegare să fi fost autorizată în prealabil atât de către autoritatea competentă, cât şi de către toate statele membre pe ale căror teritorii vor fi păstrate stocurile; şi/sau

c) operatorilor economici cu sediul social sau secundar în România şi care dispun de capacitate de stocare disponibilă pe teritoriul României, cu condiţia ca delegarea să fi fost comunicată în prealabil autorităţii competente.”

 

PRIM-MINISTRU

MIHAI TUDOSE

Contrasemnează:

Ministrul energiei,

Toma-Florin Pateu

Ministrul afacerilor externe,

Teodor-Viorel Meleşcanu

p. Ministrul delegat pentru afaceri europene,

Cristian-Gabriel Winzer,

secretar de stat

 

Bucureşti, 8 noiembrie 2017.

Nr. 80.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ

 

                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                      ORDIN

privind aprobarea modelului şi conţinutului formularului „Raportul pentru fiecare ţară în parte”

 

În temeiul prevederilor art. 11 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, şi având în vedere dispoziţiile art. 2913 şi art. 303 alin. (8) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,

preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă modelul şi conţinutul formularului „Raportul pentru fiecare ţară în parte”, prevăzut în anexa nr. 1.

Art. 2. - Formularul „Raportul pentru fiecare ţară în parte” se completează şi se depune conform instrucţiunilor prevăzute în anexa nr. 2.

Art. 3. - (1) Formularul prevăzut la art. 1 se depune începând cu anul fiscal 2016.

(2) Formularul prevăzut la art. 1 se va transmite organului fiscal competent pentru administrarea creanţelor contribuabililor care au obligaţia depunerii acestuia în termen de 12 luni de la ultima zi a anului fiscal de raportare a grupului de întreprinderi multinaţionale.

(3) Prevederile alin. (1) şi (2) se aplică şi în cazul contribuabililor ce au obligaţia depunerii formularului „Raportul pentru fiecare ţară în parte” şi care au optat, în condiţiile legii, pentru un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic.

Art. 4. - (1) Fiecare entitate constitutivă a unui grup de întreprinderi multinaţionale care îşi are rezidenţa fiscală în România are obligaţia de a notifica până cel târziu în ultima zi a anului fiscal de raportare al respectivului grup de întreprinderi multinaţionale, dar nu mai târziu de termenul-limită de depunere a declaraţiei fiscale anuale privind impozitul pe profit (declaraţia 101 „Declaraţie privind Impozitul pe profit*), prevăzut de actele normative în vigoare, a respectivei entităţi constitutive pentru anul fiscal precedent, după formatul conţinut în anexa nr. 3, organul fiscal competent din România pentru administrarea creanţelor acesteia, cu privire la calitatea acesteia în cadrul grupului de întreprinderi multinaţionale, respectiv identitatea şi rezidenţa fiscală ale entităţii raportoare.

(2) Notificarea se depune la organul fiscal competent, în format PDF, cu fişier XML ataşat, pe suport CD, însoţit de formatul hârtie, semnat conform legii, sau se transmite prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

(3) Prevederea de la alin. (1) şi (2) se aplică şi în cazul entităţilor constitutive ale grupurilor de întreprinderi multinaţionale care îşi au rezidenţa fiscală în România şi sunt obligate la plata impozitului specific.

Art. 5. - Caracteristicile de tipărire, modul de difuzare, de utilizare şi de păstrare ale formularului „Raportul pentru fiecare ţară în parte” sunt prezentate în anexa nr. 4.

Art. 6. - Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 7. - Direcţia generală de informaţii fiscale, Direcţia generală coordonare inspecţie fiscală, Direcţia generală proceduri pentru administrarea veniturilor, Direcţia generală de tehnologia informaţiei, Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili, precum şi direcţiile generale regionale ale finanţelor publice şi structurile subordonate acestora vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 8. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,

Mirela Călugăreanu

 

Bucureşti, 24 octombrie 2017.

Nr. 3.049.

 

ANEXA Nr. 1

 

Sigla DGRFP/

Direcţia ..........................................

Nr. de înregistrare ............................................

DGAMC/AJFP

........................................................

Data ..................... /..................... /.....................

 

RAPORTUL PENTRU FIECARE ŢARĂ ÎN PARTE

 

1. Date de identificare ale contribuabilului cu rezidenţa fiscală în România, ce constituie entitatea raportoare:

Denumirea contribuabilului: ................................................................

Cod de identificare fiscală: ..................................................................

Nr. de înregistrare în registrul comerţului:

Domiciliul fiscal: localitatea ..............................................., str. ............................................... nr. ...., bl. ...., sc. ...., ap. ...., judeţul/sectorul ...............................................

Prin reprezentant fiscal: ................................................................

Cod de identificare fiscală: ................................................................

Nr. de înregistrare în registrul comerţului: ................................................................

Domiciliul fiscal: localitatea ..............................................., str. ............................................... nr. ...., bl. ...., sc. ...., ap. ...., judeţul/sectorul ...............................................

Calitatea entităţii raportoare în cadrul grupului de întreprinderi multinaţionale:

a) societate-mamă finală: ................................................................

b) societate-mamă surogat: ................................................................

c) entitate constitutivă desemnată: ................................................................

d) entitate constitutivă: ................................................................

2. Date de identificare ale grupului de întreprinderi multinaţionale:

Denumirea grupului de întreprinderi multinaţionale: ................................................................

Denumirea societăţii-mame finale a grupului de întreprinderi multinaţionale: ................................................................

Date de identificare fiscală: ................................................................

Jurisdicţia fiscală: ................................................................

Alte informaţii relevante: ................................................................

3. Prezentare generală a alocării veniturilor, a impozitelor şi a activităţilor economice, per jurisdicţie fiscală (tabelul 1)

 

Numele grupului de întreprinderi multinaţionale:

Anul fiscal vizat:

Moneda utilizată:

Jurisdicţia fiscală

Valoarea agregată a veniturilor

Profituri (pierderi) anterioare impozitării veniturilor/profiturilor/ impozitului specific

Impozit pe venit/profit/ impozit specific plătit (pe baza contabilităţii de casă)

Impozit pe venit/profit/ impozit specific acumulat - anul fiscal de raportare

Capitalul social declarat

Profitul nedistribuit

Număr de salariaţi

Imobilizări corporale, altele decât numerarul sau echivalentele de numerar

Persoană neafiliată

Persoană afiliată

Total

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

4. Lista tuturor entităţilor constitutive ale grupului de întreprinderi multinaţionale incluse în fiecare agregare, per jurisdicţie fiscală (tabelul 2)

 

 

Numele grupului de întreprinderi multinaţionale

Anul fiscal vizat:

Jurisdicţia

fiscală

Entităţile constitutive rezidenta în jurisdicţia fiscală

Jurisdicţia fiscală de organizare sau de constituire, daca este diferita de jurisdicţia fiscală de rezidenţă

Principala (principalele) activitate (activităţi) economică (economice)

Cercetare

Şi

dezvoltare

Deţinere

sau

gestionare

da

proprietate

intelectuală

Achiziţii sau atribuire de contracte de achiziţii publica

Fabricaţie

sau

producţie

Vânzări, comercializare sau distribuţie

Servicii

administrative, de gestiune sau de sprijin

Prestare servicii - către persoane

neafiliata

Finanţare internă a grupului

Servicii

financiara

periodice

Asigurări

Deţinere de acţiuni sau de alte instrumente de capitel

Inactiv

Altele (1)

 

1.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

3.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

3.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

(1) Vă rugăm să precizaţi natura activităţii entităţii constitutive la rubrica .Informaţii suplimentare”.

 

5. Informaţii suplimentare

 

Numele grupului de întreprinderi multinaţionale:

Anul fiscal vizat:

Vă rugăm să includeţi orice informaţii sau explicaţii succinte suplimentare pe care le consideraţi necesare sau care ar facilita înţelegerea informaţiilor obligatorii furnizate în raportul pentru fiecare ţară în parte.

 

ANEXA Nr. 2

 

INSTRUCŢIUNI

de completare şi de depunere a formularului „Raportul pentru fiecare ţară în parte”

 

Formularul „Raportul pentru fiecare ţară în parte” se completează cu ajutorul programului de asistenţă.

Formularul „Raportul pentru fiecare ţară în parte” se depune la organul fiscal competent, în format PDF, cu fişier XML ataşat, pe suport CD, însoţit de formatul hârtie, semnat conform legii, sau se transmite prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

1. Obiectiv

Formularul se utilizează pentru raportarea alocării, în cadrul unui grup de întreprinderi multinaţionale, a veniturilor, a impozitelor şi a activităţilor economice pentru fiecare jurisdicţie fiscală în parte.

2. Tratamentul sucursalelor şi al sediilor permanente

Datele privind sediul permanent se raportează în funcţie de

jurisdicţia fiscală în care este situat acesta, nu în funcţie de jurisdicţia fiscală de rezidenţă a unităţii operaţionale din care face parte sediul permanent respectiv. Din raportul privind jurisdicţia fiscală de rezidenţă a unităţii operaţionale din care face parte sediul permanent se exclud datele financiare legate de sediul permanent.

3. Perioada vizată

Formularul vizează anul fiscal al întreprinderii multinaţionale raportoare. În ceea ce priveşte entităţile constitutive, în funcţie de întreprinderea multinaţională raportoare, formularul trebuie să reflecte în mod coerent oricare dintre informaţiile următoare:

a) informaţii privind anul fiscal al entităţilor constitutive relevante care se încheie la aceeaşi dată cu anul fiscal al întreprinderii multinaţionale raportoare sau în perioada de 12 luni anterioară acestei date;

b) informaţii privind toate entităţile constitutive relevante raportate pentru anul fiscal al întreprinderii multinaţionale raportoare.

4. Sursa datelor

În vederea completării formularului, întreprinderea multinaţională raportoare utilizează aceleaşi surse de date, în mod sistematic de la un an la altul întreprinderea multinaţională raportoare poate alege să utilizeze date din pachetele sale de raportare consolidată, din situaţiile financiare statutare separate ale unei entităţi, din situaţiile financiare de reglementare sau din conturile de management intern. Nu este necesar ca raportarea veniturilor, a profiturilor şi a impozitelor să fie reconciliată, în formular, cu situaţiile financiare consolidate. Dacă se utilizează ca bază de raportare situaţiile financiare statutare, toate sumele se convertesc în moneda funcţională declarată de întreprinderea multinaţională raportoare, la cursul mediu de schimb pentru exerciţiul declarat la secţiunea „Informaţii suplimentare” din formular. Cu toate acestea, nu este necesar să se facă ajustări pentru a lua în considerare diferenţele dintre diferitele principii contabile aplicate în diferitele jurisdicţii fiscale.

Întreprinderea multinaţională raportoare furnizează, în secţiunea „Informaţii suplimentare” din formular, o scurtă descriere a surselor de date utilizate la elaborarea formularului. Dacă se modifică sursa de date utilizată de la un exerciţiu la altul, întreprinderea multinaţională raportoare explică motivele modificării şi consecinţele acesteia în secţiunea „Informaţii suplimentare” din formular.

Informaţiile din conţinutul formularului „Raportul pentru fiecare ţară în parte” se vor completa după cum urmează:

1. Prezentare generală a alocării veniturilor, a impozitelor şi a activităţilor economice, per jurisdicţie fiscală-tabelul 1

1.1. Jurisdicţia fiscală

În prima coloană a tabelului, întreprinderea multinaţională raportoare enumeră toate jurisdicţiile fiscale în care îşi au rezidenţa fiscală entităţile constitutive ale grupului de întreprinderi multinaţionale. O jurisdicţie fiscală este definită ca fiind o jurisdicţie statală, dar şi o jurisdicţie nestatală care are autonomie fiscală. Se introduce un rând separat pentru toate entităţile constitutive din grupul de întreprinderi multinaţionale care, potrivit întreprinderii multinaţionale raportoare, nu îşi au rezidenţa fiscală în nicio jurisdicţie fiscală. Dacă o entitate constitutivă este rezidentă în mai multe jurisdicţii fiscale, se aplică regula de departajare din tratatul fiscal aplicabil pentru a se determina jurisdicţia fiscală de rezidenţă. Dacă nu există niciun tratat fiscal aplicabil, entitatea constitutivă trebuie raportată în jurisdicţia fiscală de care aparţine locul conducerii efective al respectivei entităţi constitutive. Locul conducerii efective se determină pe baza unor standarde convenite la nivel internaţional.

1.2. Valoarea agregată a veniturilor

În cele trei coloane de la rubrica „Valoarea agregată a veniturilor” din formular, întreprinderea multinaţională raportoare comunică următoarele informaţii:

a) suma veniturilor tuturor entităţilor constitutive ale grupului de întreprinderi multinaţionale din jurisdicţia fiscală relevantă, generate din tranzacţii cu persoane afiliate;

b) suma veniturilor tuturor entităţilor constitutive ale grupului de întreprinderi multinaţionale din jurisdicţia fiscală relevantă, generate din tranzacţii cu persoane independente;

c) totalul sumelor menţionate la lit. a) şi b).

Valoarea agregată a veniturilor include venituri din vânzări de stocuri şi proprietăţi, servicii, redevenţe, dobânzi, prime şi orice alte sume. Veniturile exclud plăţi primite de la alte entităţi constitutive, care sunt tratate ca dividende în jurisdicţia fiscală a plătitorului.

1.3. Profituri (pierderi) anterioare impozitării veniturilor/ profiturilor/impozitului specific

În cea de-a cincea coloană a formularului, întreprinderea multinaţională raportoare comunică suma profiturilor (pierderilor) anterioare impozitării veniturilor/profiturilor/impozitului specific pentru toate entităţile constitutive cu rezidenţa fiscală în jurisdicţia fiscală relevantă. Profiturile (pierderile) anterioare impozitării veniturilor/profiturilor/impozitului specific includ toate elementele de venituri şi cheltuieli.

1.4. Impozit pe venit/profit/impozit specific plătit (pe baza contabilităţii de casă)

În cea de-a şasea coloană a formularului, întreprinderea multinaţională raportoare comunică suma totală a impozitelor pe venit, a impozitelor pe profit şi a impozitelor specifice plătite efectiv în cursul anului fiscal relevant de toate entităţile constitutive cu rezidenţa fiscală în jurisdicţia fiscală relevantă. Impozitele plătite includ toate impozitele plătite de entitatea constitutivă atât în jurisdicţia fiscală de rezidenţă, cât şi în toate celelalte jurisdicţii fiscale. Impozitele plătite includ şi impozitele datorate de entitatea constitutivă şi reţinute la sursă şi plătite de alte entităţi (persoane juridice afiliate şi persoane juridice independente). Astfel, dacă o societate A rezidentă în jurisdicţia fiscală A încasează dobânzi în jurisdicţia fiscală B, societatea A trebuie să raporteze impozitul reţinut la sursă în jurisdicţia fiscală B.

1.5. Impozit pe venit/profit/impozit specific acumulat - anul fiscal de raportare

În cea de-a şaptea coloană a formularului, întreprinderea multinaţională raportoare comunică suma cheltuielilor curente acumulate cu impozitele, înregistrate pentru profiturile sau pierderile impozabile din exerciţiul de raportare ale tuturor entităţilor constitutive cu rezidenţa fiscală în jurisdicţia fiscală relevantă. Cheltuielile curente cu impozitele reflectă numai operaţiunile din exerciţiul fiscal de raportare şi nu includ impozite amânate sau provizioane pentru datorii fiscale nesigure.

1.6. Capitalul social declarat

În cea de-a opta coloană a formularului, întreprinderea multinaţională raportoare comunică cuantumul capitalului social declarat al tuturor entităţilor constitutive cu rezidenţa fiscală în jurisdicţia fiscală relevantă. În ceea ce priveşte sediile permanente, capitalul declarat trebuie să fie raportat de către entitatea juridică ce deţine sediul permanent în cauză, cu excepţia cazului în care, în jurisdicţia fiscală a sediului permanent, există o cerinţă de capital definită, în scopuri de reglementare.

1.7. Profitul nedistribuit/nerepartizat

În cea de-a noua coloană a formularului, întreprinderea multinaţională raportoare comunică cuantumul profiturilor nedistribuite/nerepartizate ale tuturor entităţilor constitutive cu rezidenţa fiscală în jurisdicţia fiscală relevantă, începând de la sfârşitul exerciţiului respectiv. În ceea ce priveşte sediile permanente, profiturile nedistribuite trebuie să fie raportate de către entitatea juridică ce deţine respectivul sediu permanent.

1.8. Număr de salariaţi

În cea de-a zecea coloană a formularului, întreprinderea multinaţională raportoare comunică numărul total de salariaţi în echivalent normă întreagă al tuturor entităţilor constitutive cu rezidenţa fiscală în jurisdicţia fiscală relevantă. Numărul de salariaţi poate fi raportat începând de la sfârşitul exerciţiului, pe baza nivelurilor medii de ocupare a forţei de muncă pentru exerciţiul în cauză sau pe orice altă bază aplicată în mod sistematic în toate jurisdicţiile fiscale şi de la un exerciţiu la altul.

În acest scop, contractorii independenţi participanţi la activităţile de exploatare obişnuite ale entităţii constitutive pot fi raportaţi ca salariaţi. Este permisă rotunjirea sau aproximarea rezonabilă a numărului de salariaţi, cu condiţia ca această rotunjire sau aproximare să nu denatureze semnificativ distribuţia relativă a salariaţilor între diferitele jurisdicţii fiscale. Se aplică abordări coerente de la un exerciţiu la altul şi în toate entităţile.

1.9. Imobilizări corporale, altele decât numerarul şi echivalentele de numerar

În cea de-a unsprezecea coloană a formularului, întreprinderea multinaţională raportoare comunică cuantumul valorilor contabile nete ale imobilizărilor corporale ale tuturor entităţilor constitutive cu rezidenţa fiscală în jurisdicţia fiscală relevantă. În ceea ce priveşte sediile permanente, imobilizările trebuie raportate în ceea ce priveşte jurisdicţia fiscală în care este situat sediul permanent. Îh acest scop, imobilizările corporale nu includ numerar sau echivalente de numerar, imobilizări necorporale sau active financiare.

2. Lista tuturor entităţilor constitutive ale grupului de întreprinderi multinaţionale incluse în fiecare agregare, per jurisdicţie fiscală (tabelul 2)

2.1. Entităţile constitutive rezidente în jurisdicţia fiscală întreprinderea multinaţională raportoare enumeră, pentru fiecare jurisdicţie fiscală şi pentru fiecare denumire de entitate juridică, toate entităţile constitutive ale grupului de întreprinderi multinaţionale care îşi au rezidenţa fiscală în jurisdicţia fiscală relevantă. Cu toate acestea, în conformitate cu punctul 2 din instrucţiunile generale referitoare la sediile permanente, sediul permanent se menţionează în legătură cu jurisdicţia fiscală în care este situat. Se notează entitatea juridică căreia îi aparţine sediul permanent.

2.2. Jurisdicţia fiscală de organizare sau de înregistrare, dacă este diferită de jurisdicţia fiscală de rezidenţă întreprinderea multinaţională raportoare comunică numele jurisdicţiei fiscale în temeiul legilor căreia este organizată sau înregistrată entitatea constitutivă a întreprinderii multinaţionale, dacă aceasta este diferită de jurisdicţia fiscală de rezidenţă.

2.3. Principala (principalele) activitate (activităţi) economică (economice) întreprinderea multinaţională raportoare comunică natura principalei (principalelor) activităţi economice desfăşurate de entitatea constitutivă în jurisdicţia fiscală relevantă, bifând una sau mai multe căsuţe corespunzătoare.

 

ANEXA Nr. 3

 

Denumirea contribuabilului: ................................................................

Cod de identificare fiscală: ................................................................

Nr. de înregistrare în registrul comerţului ................................................................

Domiciliul fiscal: localitatea ................................................................

str. ................................................................ nr. ...., bl. ...., sc. ...., ap. ....

judeţul/sectorul ................................................................

Nr. /din data de ................................................................

 

NOTIFICARE

privind calitatea entităţii constitutive a grupului de întreprinderi multinaţionale, respectiv privind identitatea şi rezidenţa fiscală a entităţii raportoare a grupului de întreprinderi multinaţionale, conform prevederilor pct. 7 şi 8 din secţiunea a II-a din anexa nr. 3 la Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare

 

Stimată doamnă/Stimate domn,

Societatea ........................................... (denumirea contribuabilului), având domiciliul fiscal în ........................................... (localitatea, str., nr., bl., sc., ap., judeţul/sectorul), înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului cu numărul ..........................................., şi având codul de identificare fiscală ........................................... reprezentată de ........................................... în calitate de ........................................... în conformitate cu prevederile pct. 7 şi 8 din secţiunea a II-a din anexa nr. 3 la Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, vă informează că aceasta face parte din grupul de întreprinderi multinaţionale ........................................... (denumirea grupului de întreprinderi multinaţionale), având calitatea de societate-mamă finală/societate-mamă surogat/entitate constitutivă desemnată/entitate constitutivă.

Totodată, societatea ........................................... (denumirea contribuabilului) vă informează că formularul „Raportul pentru fiecare ţară în parte” la nivelul grupului de întreprinderi multinaţionale din care face parte va fi depus în ........................................... (jurisdicţia fiscală), entitatea raportoare fiind ........................................... (denumirea entităţii raportoare), având codul de identificare fiscală şi rezidenţa fiscală în ........................................... .

Anul fiscal de raportare al grupului de întreprinderi multinaţionale (din care face parte contribuabilul declarant) începe la data de ........................................... şi se încheie la data de ........................................... .

Anul fiscal de raportare al societăţii ........................................... (denumirea contribuabilului) începe la data de ........................................... şi se încheie la data de ........................................... .

 

Societatea ...........................................

Reprezentată prin ...........................................

Calitatea reprezentantului ...........................................

Semnătura şi ştampila societăţii în original

 

ANEXA Nr. 4

 

Caracteristicile de tipărire, modul de difuzare, utilizare şi păstrare ale formularului „Raportul pentru fiecare ţară în parte”

 

1 Denumire: „Raportul pentru fiecare ţară în parte”

2. Format: A4/t1 (număr variabil de pagini în funcţie de volumul de informaţii înscrise)

3. Caracteristici de tipărire: se tipăreşte pe o singură faţă, utilizându-se echipamente informatice pentru editare.

4 Se difuzează gratuit.

5. Se utilizează la declararea anuală a informaţiilor cu privire la grupul de întreprinderi multinaţionale din care fac parte contribuabilii şi în condiţiile în care sunt îndeplinite condiţiile cuprinse în prevederile art. 2911 * 3 4 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

6. Se completează şi se depune de contribuabilii care au obligaţia declarării informaţiilor cu privire la grupul de întreprinderi multinaţionale.

7. Circulă:

- un exemplar la organul fiscal competent pentru administrarea creanţelor, în format PDF, cu fişier XML ataşat, pe suport CD, însoţit de formatul hârtie, semnat conform legii;

- un exemplar la contribuabil.

8. Se arhivează la organul fiscal competent pentru administrarea creanţelor:

- formatul hârtie, la dosarul fiscal al contribuabilului;

- formatul electronic, în arhiva de documente electronice.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.