MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 891/2017

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 185 (XXIX) - Nr. 891         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Luni, 13 noiembrie 2017

 

SUMAR

 

LEGI ŞI DECRETE

 

212. - Lege pentru completarea Legii nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române

 

982. - Decret privind promulgarea Legii pentru completarea Legii nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

676. - Decizie privind eliberarea doamnei Ramona-Ioana Lohan din funcţia de consilier de stat în cadrul aparatului de lucru al Guvernului

 

677. - Decizie privind numirea doamnei Ramona-Ioana Lohan în funcţia de secretar de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului

 

678. - Decizie privind revocarea domnului Constantin Gheorghe din funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Autorităţii Competente de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră

 

679. - Decizie privind revocarea domnului Iulian Offenberg din funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Autorităţii Competente de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră

 

680. - Decizie privind numirea domnului Iulian Offenberg în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Autorităţii Competente de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră

 

681. - Decizie privind numirea domnului Vasile Guşatu în funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Autorităţii Competente de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

1.228. - Ordin al ministrului economiei privind modificarea valorii aferente despăgubirilor pentru imobilele proprietate privată care constituie coridorul de expropriere prevăzute în anexa la Ordinul ministrului economiei nr. 743/2017 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Linia Electrică Aeriană (LEA) 400 kV dublu circuit (d.c.) Gutinaş-Smârdan”

 

ACTE ALE BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI

 

11. - Ordin pentru modificarea şi completarea Ordinului Băncii Naţionale a României nr. 4/2015 privind funcţionarea sistemului de plăţi TARGET2 – România

 

LEGI SI DECRETE

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

 

LEGE

pentru completarea Legii nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Articol unic. - După articolul 29 din Legea nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.175 din 13 decembrie 2004, cu modificările ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 29J, cu următorul cuprins:

„Art. 291- - (1) în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, personalul militar al Jandarmeriei Române este autorizat să deţină şi să folosească arme cu tranchilizante, substanţe tranchilizante, arme cu glonţ de cauciuc, dispozitive cu ultrasunete sau substanţe iritante, precum şi orice alte mijloace de protecţie şi de imobilizare pentru:

a) îndepărtarea sau imobilizarea animalelor care ameninţă viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori integritatea bunurilor acestora;

b) imobilizarea animalelor a căror viaţă sau integritate corporală este pusă în pericol în urma unei intervenţii umane.

(2) Produsele medicale veterinare care conţin substanţe din categoria psihotrope, precum şi cele care conţin substanţe aflate sub control naţional pot fi utilizate în vederea imobilizării sau capturării animalelor de către personalul specializat din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, de profesie medic veterinar, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

(3) Armele cu tranchilizante şi substanţele tranchilizante se folosesc numai de personalul militar al Jandarmeriei Române cu studii medii de medicină veterinară, sub îndrumarea şi responsabilitatea unui medic veterinar.

(4) Deţinerea şi gestionarea produselor medicinale veterinare prevăzute la alin. (2) sunt în responsabilitatea medicilor veterinari din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, cu respectarea prevederilor Legii nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, cu modificările şi completările ulterioare.”

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

 

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,

p. PREŞEDINTELE SENATULUI.

PETRU-GABRIEL VLASE

NICULAE BĂDĂLĂU

 

Bucureşti, 10 noiembrie 2017.

Nr. 212.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind promulgarea Legii pentru completarea Legii nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române

 

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea pentru completarea Legii nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 9 noiembrie 2017.

Nr. 982.

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind eliberarea doamnei Ramona-Ioana Lohan din funcţia de consilier de stat în cadrul aparatului de lucru al Guvernului

 

Având în vedere propunerea viceprim-ministrului,

în temeiul art. 3 alin. (5), art. 15 lit. c) şi al art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Ramona-Ioana Lohan se eliberează din funcţia de consilier de stat în cadrul aparatului de lucru al Guvernului.

 

PRIM-MINISTRU

MIHAI TUDOSE

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Roxana-Cezarina Bănică

 

Bucureşti, 13 noiembrie 2017.

Nr. 676.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind numirea doamnei Ramona-Ioana Lohan în funcţia de secretar de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului

 

În temeiul art. 15 lit. c) şi al art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 99/2008, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Ramona-Ioana Lohan se numeşte în funcţia de secretar de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului.

 

PRIM-MINISTRU

MIHAI TUDOSE

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Roxana-Cezarina Bănică

 

Bucureşti, 13 noiembrie 2017.

Nr. 677.

GUVERNUL ROMÂNIEI

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind revocarea domnului Constantin Gheorghe din funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Autorităţii Competente de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră

 

În temeiul art. 15 lit. a) şi al art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 8 alin. (16) lit. e) din Legea nr. 165/2016 privind siguranţa operaţiunilor petroliere offshore, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - La data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Constantin Gheorghe se revocă din funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Autorităţii Competente de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră.

 

PRIM-MINISTRU

MIHAI TUDOSE

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Roxana-Cezarina Bănică

 

Bucureşti, 13 noiembrie 2017.

Nr. 678.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind revocarea domnului Iulian Offenberg din funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Autorităţii Competente de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră

 

În temeiul art. 15 lit. a) şi al art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 8 alin. (16) lit. e) din Legea nr. 165/2016 privind siguranţa operaţiunilor petroliere offshore, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - La data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Iulian Offenberg se revocă din funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Autorităţii Competente de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră.

 

PRIM-MINISTRU

MIHAI TUDOSE

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Roxana-Cezarina Bănică

 

Bucureşti, 13 noiembrie 2017.

Nr. 679.

GUVERNUL ROMÂNIEI

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind numirea domnului Iulian Offenberg în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Autorităţii Competente de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră

 

În temeiul art. 15 lit. a) şi al art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 8 alin. (14) din Legea nr. 165/2016 privind siguranţa operaţiunilor petroliere offshore, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Iulian Offenberg se numeşte în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Autorităţii Competente de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră pe o perioadă de 5 ani.

 

PRIM-MINISTRU

MIHAI TUDOSE

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Roxana-Cezarina Bănică

 

Bucureşti, 13 noiembrie 2017.

Nr. 680.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind numirea domnului Vasile Guşatu în funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Autorităţii Competente de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră

 

În temeiul art. 15 lit. a) şi al art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 8 alin. (14) din Legea nr. 165/2016 privind siguranţa operaţiunilor petroliere offshore, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Vasile Guşatu se numeşte în funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Autorităţii Competente de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră pe o perioadă de 5 ani.

 

PRIM-MINISTRU

MIHAI TUDOSE

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Roxana-Cezarina Bănică

 

Bucureşti, 13 noiembrie 2017.

Nr. 681.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL ECONOMIEI

 

ORDIN

privind modificarea valorii aferente despăgubirilor pentru imobilele proprietate privată care constituie coridorul de expropriere prevăzute în anexa la Ordinul ministrului economiei nr. 743/2017 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Linia Electrică Aeriană (LEA) 400 kV dublu circuit (d.c.) Gutinaş-Smârdan”

 

Luând în considerare:

- Decizia nr. 734 din 23.08.2016 a Directoratului Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice Transelectrica – S.A. de aprobare a documentaţiei tehnico-economice şi indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „LEA400 kV d.c. Gutinaş-Smârdan”;

- Decizia nr. 416 din 28.03.2017 a Directoratului Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” - S.A. de aprobare a actualizării devizului general reactualizat în data de 13.03.2017 şi a indicatorilor tehnico-economici ai investiţiei „LEA400 kV d.c. Gutinaş-Smârdan”;

- Decizia nr. 1.240 din 9.11.2017 a Directoratului Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica”- S.A. pentru actualizarea indicatorilor tehnico-economici ai investiţiei „LEA 400 kV d.c. Gutinaş-Smârdan”;

- Decizia preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 1.251 din 27.07.2016 de aprobare a Planului de dezvoltare a reţelei electrice de transport pentru perioada 2016-2025, elaborat de Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” - S.A., în care este prevăzut şi proiectul „LEA 400 kV d.c. Gutinaş-Smârdan”;

- Referatul nr. 252.729 din 9.11.2017 aprobat de conducerea Ministerului Economiei, în temeiul art. 49 din Legea bugetului de stat pe anul 2017 nr. 6/2017, cu modificările şi completările ulterioare, art. 42 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu prevederile art. 4 alin. (3) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 10 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 27/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei, cu modificările ulterioare,

ministrul economiei emite următorul ordin:

Art. I. - Valoarea aferentă despăgubirilor pentru imobilele proprietate privată care constituie coridorul de expropriere prevăzută în anexa la Ordinul ministrului economiei nr. 743/2017 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Linia Electrică Aeriană (LEA) 400 kV dublu circuit (d.c.) Gutinaş-Smârdan”, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 604 din 26 iulie 2017, se modifică şi se înlocuieşte cu valoarea de 37.906,12 lei.

Art. II. - Prezentul ordin se duce la îndeplinire de către Direcţia buget, financiar-contabilitate, Direcţia politici industriale, competitivitate şi transport energie, Direcţia investiţii, achiziţii publice şi servicii interne din cadrul Ministerului Economiei.

Art. III. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul economiei,

Gheorghe Şimon

 

Bucureşti, 10 noiembrie 2017.

Nr. 1.228.

 

ACTE ALE BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI

 

BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI

 

ORDIN

pentru modificarea şi completarea Ordinului Băncii Naţionale a României nr. 4/2015 privind funcţionarea sistemului de plăţi TARGET2 - România

 

Având în vedere prevederile art. 22 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României şi ale art. 404 şi 405 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul dispoziţiilor art. 48 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României,

Banca Naţională a României emite următorul ordin:

Art. I. - Anexa II la Ordinul Băncii Naţionale a României nr. 4/2015 privind funcţionarea sistemului de plăţi TARGET2 - România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 bis din 18 iunie 2015, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 1 punctul (55), definiţia „sistem auxiliar” se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(55) «sistem auxiliar» (ancillary system) înseamnă un sistem administrat de o entitate stabilită în Spaţiul Economic European (SEE) care este supravegheată şi/sau monitorizată de o autoritate competentă şi care respectă cerinţele privind monitorizarea pentru localizarea infrastructurilor care oferă servicii în euro, astfel cum sunt acestea modificate periodic şi publicate pe website-ul BCE3 , în care sunt transmise reciproc şi/sau compensate sau înregistrate plăţi şi/sau instrumente financiare în raport cu: (a) obligaţiile monetare decontate în TARGET2 şi/sau cu (b) fondurile deţinute în TARGET2, în conformitate cu Orientarea BCE/2012/27 a Băncii Centrale Europene din 5 decembrie 2012 privind sistemul transeuropean automat de transfer rapid cu decontare pe bază brută în timp real (TARGET2) (JO L 30, 30.1.2013, p.1) şi cu aranjamentul bilateral dintre sistemul auxiliar şi banca centrală relevantă din Eurosistem,

 

3 Politica actuală a Eurosistemului pentru localizarea infrastructurii este prevăzută în următoarele declaraţii, disponibile pe website-ul BCE la adresa WWW.ecb.europa.eu: (a) the policy statement on euro payment and settlement Systems located outside the euro area din 3 noiembrie 1998; (b) the Eurosystems policy line with regard to consolidation in central counterparty clearing din 27 septembrie 2001; (c) the Eurosystem policy principles on the location and operation of infrastructures settling in euro-denominated payment transactions din 19 iulie 2007; (d) the Eurosystem policy principles on the location and operation of infrastructures settling euro-denominated payment transactions; specification of «legally and operationally located in the euro area» din 20 noiembrie 2008; (e) the Eurosystem oversight policy framework din iulie 2011, sub rezerva hotărârii pronunţate la 4 martie 2015 în cauza T-496/11, Regatul Unit/Banca Centrală Europeană ECLI:EU:T:2015:496.”

 

2. La articolul 34, alineatul (6) se modifică şi va avea următorul cuprins:

(6) în cazul în care un titular de cont PM este suspendat din TARGET2 - România pentru alte motive decât cele menţionate la alineatul (1) litera (a), toate plăţile primite de acesta şi ordinele de plată iniţiate de acesta sunt stocate şi, numai după ce au fost în mod explicit acceptate de către banca centrală a titularului de cont PM suspendat, sunt introduse în etapa de procesare iniţială.”

3. La articolul 34, după alineatul (6) se Introduce un nou alineat, alineatul (7), cu următorul cuprins:

(7) în cazul în care un titular de cont PM este suspendat din TARGET2 - România pentru motivele menţionate la alineatul (1) litera (a), orice ordine de plată iniţiate de respectivul titular de cont PM sunt procesate numai la instrucţiunile reprezentanţilor acestuia, inclusiv cei desemnaţi de o autoritate competentă sau de o instanţă judecătoreasca, precum administratorul judiciar al titularului de cont PM, sau în conformitate cu o decizie executorie a unei autorităţi competente sau a unei instanţe judecătoreşti care dă instrucţiuni cu privire la modul în care trebuie procesate aceste plăţi. Toate plăţile primite se procesează în conformitate cu alineatul (6).11

4. La articolul 38, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Prin derogare de la prevederile alineatului (1), participantul consimte că BNR poate să divulge informaţii referitoare la plăţi, informaţii tehnice sau organizaţionale aferente participantului, participanţilor din acelaşi grup sau clienţilor participantului, obţinute pe parcursul operării TARGET2- România, (a) altor bănci centrale sau terţi implicaţi în operarea TARGET2 - România, în măsura în care divulgarea este necesară pentru funcţionarea eficientă a TARGET2 sau pentru monitorizarea expunerii participantului sau a grupului acestuia;

(b) altor bănci centrale, în vederea efectuării analizelor necesare pentru operaţiunile de piaţă, funcţiile politicii monetare, stabilitatea financiară sau integrarea financiară; sau (c) autorităţilor de supraveghere şi monitorizare ale statelor membre şi ale Uniunii, inclusiv băncile centrale, în măsura în care divulgarea este necesară pentru îndeplinirea atribuţiilor lor publice şi cu condiţia ca, în toate aceste cazuri, divulgarea să nu contravină legii aplicabile. BNR nu este răspunzătoare pentru consecinţele financiare şi comerciale ale unei asemenea divulgări.”

5. La apendicele I punctul 8 alineatul (8), litera (c) se modifică şi va avea următorul cuprins:

,,(c) din contul PM către contul tehnic administrat de sistemul auxiliar care utilizează procedura de decontare 6 în timp real;

şi”.

6. La apendicele IV punctul 6, litera (a) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(a) Dacă BNR consideră necesar, poate declanşa procesarea în situaţii de urgenţă a ordinelor de plată în modulul pentru situaţii de urgenţă al SSP sau prin intermediul altor mijloace. În aceste situaţii, participanţilor le este furnizat doar un nivel minim de servicii. BNR îşi informează participanţii, prin oricare dintre mijloacele de comunicare disponibile, cu privire la declanşarea procesării în situaţii de urgenţă.”

7. La apendicele IV punctul 8, litera (b) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(b) în cazul unei întreruperi în funcţionare la nivelul BNR, toate sau o parte dintre funcţiile sale tehnice aferente TARGET2 - România pot fi îndeplinite de alte bănci centrale din Eurosistem sau de SSP.”

8. La apendicele V, tabelul de la punctul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins:

 

„Ora

Descriere

6.45-7.00

Fereastră pentru pregătirea operaţiunilor din timpul zilei (*)

7.00-18.00

Procesare în timpul zilei

17.00

Moment-limită pentru plăţile clienţilor, adică plăţile în care iniţiatorul şi/sau beneficiarul unei plăţi nu este un participant direct sau indirect, astfel cum este identificat de sistem prin utilizarea mesajului MT 103 sau MT103+

18.00

Moment-limită pentru plăţi interbancare, adică alte plăţi decât plăţile clienţilor

18.00-18.45 (**)

Procesarea închiderii zilei (end-of-day)

18.15 (**)

Moment-limită general pentru utilizarea facilităţilor permanente

(Imediat după) 18.30 (***)

Datele pentru actualizarea sistemelor contabile sunt disponibile băncilor centrale

18.45-19.30 (***)

Procesarea deschiderii zilei (start-of-day) (noua zi de operare)

19.00 (***)-19.30 (**)

Furnizare de lichiditate în contul PM

19.30 (***)

Mesaj «început de procedură» (start-of-procedure) şi decontare a ordinelor de plată programate de transfer de lichiditate din conturile PM în subconturi/contul tehnic (decontări aferente sistemelor auxiliare)

19.30 (***)-22.00

Realizarea transferurilor de lichiditate suplimentare prin intermediul ICM pentru procedura de decontare 6 în timp real; realizarea transferurilor de lichiditate suplimentare prin intermediul ICM, înainte de transmiterea de către sistemul auxiliar a mesajelor «început de ciclu» (start-of-cycle) pentru procedura de decontare 6 interfaţată; perioada de decontare a operaţiunilor din timpul nopţii ale sistemelor auxiliare (doar pentru procedura de decontare 6 în timp real şi pentru procedura de decontare 6 interfaţată ale sistemelor auxiliare)

22.00-1.00

Perioadă pentru întreţinere tehnică

1.00-7.00

Procedura de decontare a operaţiunilor din timpul nopţii ale sistemelor auxiliare (doar pentru procedura de decontare 6 în timp real şi pentru procedura de decontare 6 interfaţată ale sistemelor auxiliare)

 

(*) «Operaţiuni în timpul zilei» înseamnă procesarea în timpul zilei şi procesarea închiderii zilei (end-of-day).

(**) Perioada se termină cu 15 minute mai târziu în ultima zi a perioadei de aplicare prevăzute pentru rezervele Eurosistemului. (***) Perioada începe cu 15 minute mai târziu în ultima zi a perioadei de aplicare prevăzute pentru rezervele Eurosistemului.”

 

9. La apendicele VI, punctul 14 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„14. În cazul participanţilor direcţi se aplică următoarele reguli de facturare. Participantul direct (managerul grupului AL sau al grupului CAI, în situaţia în care sunt utilizate metodele AL sau CAI) primeşte facturile relevante pentru luna precedentă în care sunt specificate comisioanele care trebuie plătite, nu mai târziu de a noua zi de operare a lunii următoare. Plata se efectuează cel mai târziu în a paisprezecea zi lucrătoare a acelei luni în contul indicat de BNR şi se debitează din contul PM al participantului respectiv.”

Art. II. - Anexa IIa la Ordinul Băncii Naţionale a României nr. 4/2015 privind funcţionarea sistemului de plăţi TARGET2 - România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 bis din 18 iunie 2015, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 24, alineatul 6 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„6. În cazul în care un titular de DCA este suspendat din TARGET2 - România pentru alte motive decât cele menţionate la alineatul 1 litera (a), toate ordinele de plată primite şi iniţiate de acesta sunt prezentate pentru decontare numai după ce au fost în mod explicit acceptate de către banca centrală a titularului de DCA suspendat.”

2. La articolul 24, după alineatul 6 se Introduce un nou alineat, alineatul 7, cu următorul cuprins:

„7. În cazul în care un titular de DCA este suspendat din TARGET2 - România pentru motivele menţionate la alineatul 1 litera (a), orice ordine de plată iniţiate de respectivul titular de DCA sunt procesate numai la instrucţiunile reprezentanţilor acestuia, inclusiv cei desemnaţi de o autoritate competentă sau de o instanţă judecătorească, precum administratorul judiciar al titularului de DCA, sau în conformitate cu o decizie executorie a unei autorităţi competente sau a unei instanţe judecătoreşti care dă instrucţiuni cu privire la modul în care trebuie procesate aceste plăţi. Toate plăţile primite se procesează în conformitate cu alineatul 6.”

3. La articolul 27, alineatul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„2. Prin derogare de la prevederile alineatului 1, titularul de DCA consimte că BNR poate divulga informaţii referitoare la ordine de plată, informaţii tehnice sau organizaţionale aferente titularului de DCA, altor DCA deţinute de titulari de DCA din acelaşi grup sau clienţilor titularului de DCA, obţinute pe parcursul operării TARGET2- România, (a) altor bănci centrale sau terţi implicaţi în operarea TARGET2 - România, în măsura în care divulgarea este necesară pentru funcţionarea eficientă a TARGET2 ori pentru monitorizarea expunerii titularului de DCA sau a grupului acestuia; (b) altor bănci centrale, în vederea efectuării analizelor necesare pentru operaţiunile de piaţă, funcţiile politicii monetare, stabilitatea financiară sau integrarea financiară; sau (c) autorităţilor de supraveghere şi monitorizare ale statelor membre şi ale Uniunii, inclusiv băncilor centrale, în măsura în care divulgarea informaţiilor este necesară pentru îndeplinirea atribuţiilor lor publice şi cu condiţia ca, în toate aceste cazuri, divulgarea să nu contravină legii aplicabile. BNR nu răspunde pentru consecinţele financiare şi comerciale ale unei asemenea divulgări

Art. III. - Anexa V la Ordinul Băncii Naţionale a României nr. 4/2015 privind funcţionarea sistemului de plăţi TARGET2 - România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 bis din 18 iunie 2015, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La apendicele IA punctul 8 alineatul (8), litera (c) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(c) din contul PM către contul tehnic administrat de un sistem auxiliar care utilizează procedura de decontare 6 în timp real.”

2. La apendicele IIA, punctul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„4. În cazul participanţilor direcţi se aplică următoarele reguli de facturare. Participantul direct primeşte factura pentru luna precedentă în care sunt specificate comisioanele care trebuie plătite, nu mai târziu de a noua zi de operare a lunii următoare. Plata se efectuează cel mai târziu în a paisprezecea zi lucrătoare a acelei luni în contul indicat de BNR şi se debitează din contul PM al participantului respectiv.”

Art. IV. - Anexa IV la Ordinul Băncii Naţionale a României nr. 4/2015 privind funcţionarea sistemului de plăţi TARGET2 - România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 bis din 18 iunie 2015, se modifică şi va avea următorul cuprins:

 

„ANEXA IV

 

PROCEDURI DE DECONTARE PENTRU SISTEMELE AUXILIARE

 

1. Definiţii

În sensul prezentei anexe şi în completarea definiţiilor din articolul 2:

(1) «instrucţiune de creditare» (credit instruction) înseamnă o instrucţiune de plată iniţiată de un sistem auxiliar şi adresată băncii centrale a sistemului auxiliar pentru debitarea unuia dintre conturile deschise şi/sau administrate de către sistemul auxiliar în PM şi pentru creditarea contului PM sau a subcontului unei bănci de decontare cu suma specificată în instrucţiune;

(2) «instrucţiune de debitare» (debit instruction) înseamnă o instrucţiune de plată adresată băncii centrale de decontare şi iniţiată de un sistem auxiliar pentru a debita contul PM sau subcontul unei bănci de decontare cu suma specificată în instrucţiune, în baza unui mandat de debitare, şi pentru a credita fie unul dintre conturile PM ale sistemului auxiliar, fie un alt cont PM sau subcont al băncii de decontare;

(3) «instrucţiune de plată» (payment instruction) sau «instrucţiune de plată a sistemului auxiliar» (ancillary system payment instruction) înseamnă o instrucţiune de creditare sau o instrucţiune de debitare;

(4) «bancă centrală a sistemului auxiliar» [ancillary system central bank (ASCB)] înseamnă banca centrală din Eurosistem cu care sistemul auxiliar relevant a încheiat un aranjament bilateral pentru decontarea instrucţiunilor de plată ale sistemului auxiliar în PM;

(5) «bancă centrală de decontare» [settlement central bank (SCB)] înseamnă o bancă centrală din Eurosistem la care este deschis un cont PM al băncii de decontare;

(6) «bancă de decontare» (settlement bank) înseamnă un participant al cărui cont PM sau subcont este utilizat pentru decontarea instrucţiunilor de plată ale sistemului auxiliar;

(7) «modulul informaţii şi control (ICM)» [Information and Control Module (ICM)] înseamnă modulul SSP care permite titularilor de cont PM să obţină informaţii online şi le oferă posibilitatea de a iniţia ordine de transfer de lichiditate, de a-şi administra lichiditatea şi de a iniţia ordine de plată în situaţii de urgenţă;

(8)  «mesaj transmis prin intermediul ICM» (ICM broadcast message) înseamnă informaţii puse la dispoziţie în mod simultan tuturor sau numai unui grup selectat de titulari de cont PM prin intermediul ICM;

(9) «mandat de debitare» (debit mandate) înseamnă o autorizaţie dată de o bancă de decontare în formularul pus la dispoziţie de băncile centrale din Eurosistem în formularele de date statice şi adresată atât sistemului său auxiliar, cât şi băncii sale centrale de decontare, îndreptăţind sistemul auxiliar să iniţieze instrucţiuni de debitare şi dând dispoziţie băncii centrale de decontare să debiteze contul PM sau subcontul băncii de decontare ca urmare a instrucţiunilor de debitare;

(10) «poziţie scurtă» (short) înseamnă o poziţie debitoare în timpul decontării instrucţiunilor de plată ale sistemului auxiliar;

(11) «poziţie lungă» (long) înseamnă o poziţie creditoare în timpul decontării instrucţiunilor de plată ale sistemului auxiliar;

(12) «decontare între sisteme» (cross-system settlement) înseamnă decontarea în timp real a instrucţiunilor de debitare în conformitate cu care plăţile se realizează de la o bancă de decontare a unui sistem auxiliar care utilizează procedura de decontare 6 către o bancă de decontare a unui alt sistem auxiliar care utilizează procedura de decontare 6;

(13) «modulul de (administrare) date statice» [Static Data (Management) Module] înseamnă modulul SSP în care se colectează şi se înregistrează datele statice;

(14) «cont tehnic» (technical account) înseamnă un cont specific deţinut în PM de un sistem auxiliar sau deţinut de banca centrală a sistemului auxiliar în numele unui sistem auxiliar în sistemul său component TARGET2 în vederea utilizării de către sistemul auxiliar.

2. Rolul băncilor centrale de decontare

Fiecare bancă centrală din Eurosistem are calitatea de bancă centrală de decontare în relaţia cu orice bancă de decontare căreia i-a deschis un cont PM.

3. Gestionarea relaţiei dintre băncile centrale, sistemele auxiliare şi băncile de decontare

(1) Băncile centrale ale sistemelor auxiliare se asigură că sistemele auxiliare cu care au aranjamente bilaterale furnizează o listă de bănci de decontare care cuprinde detaliile conturilor PM ale băncilor de decontare, pe care banca centrală a sistemului auxiliar o păstrează în modulul de (administrare) date statice [Static Data (Management) ] al SSP Orice sistem auxiliar poate accesa lista băncilor sale de decontare prin intermediul ICM.

(2) Băncile centrale ale sistemelor auxiliare se asigură că sistemele auxiliare cu care au aranjamente bilaterale le informează fără întârziere cu privire la orice modificări în lista băncilor de decontare. Băncile centrale ale sistemelor auxiliare informează banca centrală de decontare în cauză cu privire la orice astfel de modificări printr-un mesaj transmis prin intermediul ICM.

(3) Băncile centrale ale sistemelor auxiliare se asigură că sistemele auxiliare cu care au aranjamente bilaterale colectează mandatele de debitare şi alte documente relevante de la băncile lor de decontare şi le înaintează băncii centrale a sistemului auxiliar. Aceste documente sunt furnizate în limba engleză şi/sau în limbile naţionale relevante ale băncii centrale a sistemului auxiliar. În cazul în care limbile naţionale ale băncii centrale a sistemului auxiliar nu sunt identice cu limbile naţionale ale băncii centrale de decontare, documentele necesare sunt furnizate numai în limba engleză sau atât în limba engleză, cât şi în limbile naţionale relevante ale băncii centrale a sistemului auxiliar. În cazul sistemelor auxiliare care decontează prin TARGET2-ECB, documentele sunt furnizate în limba engleză.

(4) în cazul în care o bancă de decontare este participant la sistemul component TARGET2 al băncii centrale a sistemului auxiliar, banca centrală a sistemului auxiliar verifică validitatea mandatului de debitare dat de banca de decontare şi face înregistrările necesare în modulul de (administrare) date statice [Static Data (Management)]. În cazul în care o bancă de decontare nu este participant la sistemul component TARGET2 al băncii centrale a sistemului auxiliar în cauză, banca centrală a sistemului auxiliar înaintează mandatul de debitare (sau o copie electronică a acestuia, dacă banca centrală a sistemului auxiliar şi banca centrală de decontare s-au înţeles în acest sens) către băncile centrale de decontare relevante, în scopul verificării validităţii sale. Băncile centrale de decontare fac această verificare şi informează banca centrală a sistemului auxiliar în cauză cu privire la rezultatul verificării în termen de cinci zile de operare de la primirea unei astfel de solicitări. După verificare, banca centrală a sistemului auxiliar actualizează lista băncilor de decontare în ICM.

(5) Verificarea efectuată de banca centrală a sistemului auxiliar nu aduce atingere responsabilităţii sistemului auxiliar de a limita instrucţiunile de plată la lista băncilor de decontare menţionată la alineatul (1).

(6) Cu excepţia situaţiei în care banca centrală a sistemului auxiliar şi banca centrală de decontare sunt una şi aceeaşi entitate, băncile centrale ale sistemelor auxiliare fac schimb de informaţii cu băncile centrale de decontare privind orice eveniment semnificativ din timpul procesului de decontare.

(7) Băncile centrale ale sistemelor auxiliare se asigură că sistemele auxiliare cu care au încheiat aranjamente bilaterale furnizează denumirea şi codul BIC ale sistemului auxiliar cu care intenţionează să realizeze decontarea între sisteme (cross- system settlement) şi data de la care decontarea între sisteme (cross-system settlement) cu un anumit sistem auxiliar ar trebui să înceapă sau să se încheie. Această informaţie se înregistrează în modulul de (administrare) date statice [Static Data (Management) Module].

4. Iniţierea de instrucţiuni de plată prin intermediul ASI

(1) Toate instrucţiunile de plată iniţiate de către un sistem auxiliar prin intermediul ASI se iniţiază sub forma mesajelor XML.

(2) Toate instrucţiunile de plată iniţiate de către un sistem auxiliar prin intermediul ASI sunt considerate ca fiind «foarte urgente» şi sunt decontate în conformitate cu anexa II

(3) O instrucţiune de plată se consideră a fi acceptată dacă:

(a) instrucţiunea de plată respectă regulile stabilite de furnizorul de servicii de reţea TARGET2;

(b) instrucţiunea de plată respectă regulile de formatare şi regulile sistemului component TARGET2 al băncii centrale a sistemului auxiliar;

(c) banca de decontare se află pe lista băncilor de decontare menţionată la punctul 3 alineatul (1);

(d) m situaţia unei decontări între sisteme (cross-system settlement), sistemul auxiliar în cauză se află pe lista sistemelor auxiliare cu care se poate realiza decontarea între sisteme (cross-system settlement);

(e) în situaţia în care participarea unei bănci de decontare la TARGET2 a fost suspendată, banca centrală de decontare a băncii de decontare suspendate şi-a dat în mod expres consimţământul.

5. intrarea Instrucţiunilor de plată în sistem şi irevocabilitatea acestora

(1) Instrucţiunile de creditare se consideră a fi intrate în sistemul component TARGET2 respectiv la momentul la care acestea sunt acceptate de către banca centrală a sistemului auxiliar şi din acel moment devin irevocabile. Instrucţiunile de debitare se consideră a fi intrate în sistemul component TARGET2 respectiv la momentul la care acestea sunt acceptate de banca centrală de decontare şi din acel moment devin irevocabile.

(2) Aplicarea alineatului (1) nu produce niciun efect asupra regulilor sistemelor auxiliare care stipulează un moment de intrare în sistemul auxiliar şi/sau de irevocabilitate a ordinelor de transfer iniţiate către un astfel de sistem auxiliar anterior momentului intrării respectivei instrucţiuni de plată în sistemul component TARGET2 respectiv.

6. Proceduri de decontare

(1) în cazul în care un sistem auxiliar solicită utilizarea unei proceduri de decontare, banca centrală a sistemului auxiliar implicată oferă una sau mai multe dintre procedurile de decontare enumerate mai jos:

(a) procedura de decontare 2 («decontare în timp real»),

(b) procedura de decontare 3 («decontare bilaterală»),

(c) procedura de decontare 4 («decontare standard multilaterală»),

(d) procedura de decontare 5 («decontare multilaterală simultană»),

(e) procedura de decontare 6 [«lichiditate dedicată, decontare în timp real şi decontare între sisteme (cross-system settlement)»].

(2) Procedura de decontare 1 («transfer de lichiditate») nu mai este disponibilă.

(3) Băncile centrale de decontare susţin decontarea instrucţiunilor de plată ale sistemului auxiliar în conformitate cu procedurile de decontare alese dintre cele menţionate la alineatul (1), între altele, prin decontarea de instrucţiuni de plată în conturile PM sau subconturile băncilor de decontare.

(4) Procedurile de decontare menţionate la alineatul (1)sunt detaliate la punctele 10-14.

7. Absenţa obligaţiei de a deschide cont PM

Sistemele auxiliare nu sunt obligate să devină participanţi direcţi la un sistem component TARGET2 şi nici să menţină un cont PM pentru a utiliza ASI.

8. Conturi deschise pentru susţinerea procedurilor de decontare

(1) Suplimentar faţă de conturile PM, următoarele tipuri de conturi pot fi deschise în PM şi utilizate de către băncile centrale ale sistemelor auxiliare, sistemele auxiliare şi băncile de decontare pentru procedurile de decontare menţionate la punctul 6 alineatul (1):

(a) conturi tehnice;

(b) conturi de garantare cu fonduri;

(c) subconturi.

(2) în cazul în care o bancă centrală a sistemului auxiliar oferă procedurile de decontare 4, 5 sau 6 pentru modelele interfaţate, aceasta deschide pentru sistemele auxiliare în cauză câte un cont tehnic în sistemul său component TARGET2. Astfel de conturi pot fi oferite de către banca centrală a sistemului auxiliar ca o opţiune pentru procedurile de decontare 2 şi 3. Pentru procedurile de decontare 4 şi 5, se deschid conturi tehnice separate. Pentru procedurile de decontare 3, 4, 5 sau 6 pentru modelele interfaţate, la sfârşitul procesului de decontare al sistemului auxiliar în cauză, soldul conturilor tehnice este zero sau pozitiv, iar soldul la închiderea zilei este zero. Conturile tehnice se identifică fie prin codul BIC al sistemului auxiliar, fie prin codul BIC al băncii centrale a sistemului auxiliar în cauză.

(3) în cazul în care o bancă centrală a sistemului auxiliar oferă procedura de decontare 6 în timp real, aceasta deschide conturi tehnice în sistemul său component TARGET2. Conturile tehnice pentru procedura de decontare 6 în timp real nu pot să aibă în timpul zilei decât soldul zero sau pozitiv, iar pe perioada nopţii pot să menţină un sold pozitiv. Orice sold pe perioada nopţii al contului este supus aceloraşi reguli privind remunerarea care se aplică fondurilor de garantare în conformitate cu articolul 11 din Orientarea BCE/2012/27 privind sistemul transeuropean automat de transfer rapid cu decontare pe bază brută în timp real (TARGET2).

(4) în cazul în care o bancă centrală a sistemului auxiliar oferă procedura de decontare 4 sau 5, aceasta poate deschide un cont de garantare cu fonduri în sistemul său component TARGET2 pentru sistemele auxiliare. Soldurile acestor conturi se utilizează pentru decontarea instrucţiunilor de plată ale sistemului auxiliar, în cazul în care nu există lichiditate disponibilă în contul PM al băncii de decontare. Pot fi titulari ai conturilor de garantare cu fonduri băncile centrale ale sistemelor auxiliare, sistemele auxiliare sau garanţii. Conturile de garantare cu fonduri sunt identificate prin codul BIC al titularului contului respectiv.

(5) în cazul în care o bancă centrală a sistemului auxiliar oferă procedura de decontare 6 pentru modelele interfaţate, băncile centrale de decontare deschid pentru băncile de decontare unul sau mai multe subconturi în sistemele lor componente TARGET2, în scopul utilizării pentru dedicarea de lichiditate şi, dacă este cazul, pentru decontarea între sisteme (cross-system settlement). Subconturile se identifică prin codul BIC al contului PM aferent, împreună cu un număr de cont specific respectivului subcont. Numărul contului este compus din codul ţării plus maximum 32 de caractere (în funcţie de structura contului bancar naţional respectivă).

(6) Conturile menţionate la alineatul (1) literele (a)-(c) nu se publică în registrul TÂRGET2. La cererea titularului de cont PM, extrasele de cont (MT 940 şi MT 950) aferente tuturor acestor conturi pot fi furnizate titularului de cont la închiderea fiecărei zile de operare.

(7) Regulile detaliate privind deschiderea tipurilor de conturi menţionate la acest punct şi privind aplicarea acestora în susţinerea procedurilor de decontare pot fi precizate în detaliu în aranjamentele bilaterale dintre sistemele auxiliare şi băncile centrale ale sistemelor auxiliare.

9. Procedura de decontare 1 - Transfer de lichiditate

Această procedură nu mai este disponibilă.

10. Procedura de decontare 2 - Decontare în timp real

(1) în cazul în care băncile centrale ale sistemelor auxiliare şi băncile centrale de decontare oferă procedura de decontare 2, acestea susţin decontarea pasului de fonduri al tranzacţiilor sistemului auxiliar prin decontarea instrucţiunilor de plată iniţiate de către sistemul auxiliar pe baze individuale, şi nu în „pachete”, în cazul în care o instrucţiune de plată de debitare a contului PM al băncii de decontare aflate în poziţie scurtă este plasată în coada de aşteptare conform anexei II, banca centrală de decontare implicată informează banca de decontare printr-un mesaj transmis prin intermediul ICM.

(2) Procedura de decontare 2 poate fi oferită sistemului auxiliar şi pentru decontarea soldurilor multilaterale şi, în astfel de cazuri, banca centrală a sistemului auxiliar deschide un cont tehnic pentru un astfel de sistem auxiliar. Mai mult, banca centrală a sistemului auxiliar nu oferă sistemului auxiliar serviciul de administrare corespunzătoare a ordinii plăţilor primite sau iniţiate care ar putea fi necesare pentru o astfel de decontare multilaterală. Sistemul auxiliar îşi asumă singur responsabilitatea pentru ordonarea necesară.

(3) Banca centrală a sistemului auxiliar poate oferi decontarea instrucţiunilor de plată în anumite intervale de timp ce urmează să fie stabilite de către sistemul auxiliar, astfel cum este menţionat la punctul 15 alineatele (2) şi (3).

(4) Băncile de decontare şi sistemele auxiliare au acces la informaţii prin intermediul ICM. Sistemele auxiliare sunt notificate cu privire la finalizarea sau la neefectuarea decontării printr-un mesaj în ICM. La cererea băncilor de decontare care accesează TARGET2 prin intermediul unui furnizor de servicii de reţea TARGET2, acestea sunt notificate cu privire la realizarea decontării printr-un mesaj SWIFT MT 900 sau MT 910. Titularii de cont PM care utilizează accesul prin intermediul internetului sunt informaţi printr-un mesaj în ICM.

11. Procedura de decontare 3 - Decontare bilaterală

(1) în cazul în care băncile centrale ale sistemelor auxiliare şi băncile centrale de decontare oferă procedura de decontare 3, acestea susţin decontarea pasului de fonduri al tranzacţiilor sistemului auxiliar prin decontarea instrucţiunilor de plată iniţiate de sistemul auxiliar în modul „pachet”. În cazul în care o instrucţiune de plată de debitare a contului PM al unei bănci de decontare aflate în poziţie scurtă este plasată în coada de aşteptare potrivit anexei II, banca centrală de decontare implicată informează banca de decontare în cauză printr-un mesaj transmis prin intermediul ICM.

(2) Procedura de decontare 3 poate fi oferită sistemului auxiliar şi pentru decontarea soldurilor multilaterale. Punctul 10 alineatul (2) se aplică mutatis mutandis, dar cu următoarele modificări:

(a) instrucţiunile de plată: (i) de debitare a conturilor PM ale băncilor de decontare aflate în poziţie scurtă şi de creditare a contului tehnic al sistemului auxiliar; şi (ii) de debitare a contului tehnic al sistemului auxiliar şi de creditare a conturilor PM ale băncilor de decontare aflate în poziţie lungă sunt iniţiate în fişiere diferite; şi

(b) conturile PM ale băncilor de decontare aflate în poziţie lungă sunt creditate numai după ce toate conturile PM ale băncilor de decontare aflate în poziţie scurtă sunt debitate.

(3) în cazul în care o decontare multilaterală nu se efectuează (de exemplu, deoarece nu toate colectările din conturile băncilor de decontare aflate în poziţie scurtă sunt finalizate), sistemul auxiliar iniţiază instrucţiuni de plată în scopul inversării tranzacţiilor de debitare deja decontate.

(4) Băncile centrale ale sistemelor auxiliare pot oferi;

(a) decontarea instrucţiunilor de plată în anumite intervale de timp stabilite de sistemul auxiliar, astfel cum este menţionat la punctul 15 alineatul (3); şi/sau

(b) funcţionalitatea «perioadă de informare», menţionată la punctul 15 alineatul (1).

(5) Băncile de decontare şi sistemele auxiliare au acces la informaţii prin intermediul ICM. Sistemele auxiliare sunt notificate cu privire la finalizarea sau la neefectuarea decontării în funcţie de opţiunea selectată - notificare individuală sau globală. La cererea băncilor de decontare, acestea sunt notificate cu privire la finalizarea decontării printr-un mesaj SWIFT MT 900 sau MT910. Titularii de cont PM care utilizează accesul prin intermediul internetului sunt informaţi printr-un mesaj în ICM.

12. Procedura de decontare 4 - Decontare multilaterală standard

(1) în cazul în care băncile centrale ale sistemelor auxiliare şi băncile centrale de decontare oferă procedura de decontare 4, acestea susţin decontarea poziţiilor nete multilaterale aferente tranzacţiilor sistemului auxiliar prin decontarea instrucţiunilor de plată iniţiate de către sistemul auxiliar în modul «pachet». Băncile centrale ale sistemelor auxiliare deschid un cont tehnic specific pentru un astfel de sistem auxiliar.

(2) Băncile centrale ale sistemelor auxiliare şi băncile centrale de decontare asigură ordonarea instrucţiunilor de plată necesară. Acestea înregistrează creditele numai în cazul în care toate debitele au fost colectate cu succes. Instrucţiunile de plată:

(a) pentru debitarea conturilor băncilor de decontare aflate în poziţie scurtă şi creditarea contului tehnic al sistemului auxiliar; şi (b) pentru creditarea conturilor băncilor de decontare aflate în poziţie lungă şi debitarea contului tehnic al sistemului auxiliar sunt iniţiate printr-un singur fişier.

(3) Mai întâi se decontează instrucţiunile de plată de debitare a contului PM al băncilor de decontare aflate în poziţie scurtă şi de creditare a contului tehnic al sistemului auxiliar; numai după decontarea tuturor acestor instrucţiuni de plată (inclusiv după posibila alimentare a contului tehnic printr-un mecanism de garantare cu fonduri) conturile PM ale băncilor de decontare aflate în poziţie lungă se creditează.

(4) în cazul în care o instrucţiune de plată de debitare a contului PM al băncii de decontare aflate în poziţie scurtă este plasată în coada de aşteptare conform anexei II, băncile centrale de decontare informează acea bancă de decontare printr-un mesaj transmis prin intermediul ICM.

(5) în cazul în care o bancă de decontare aflată în poziţie scurtă nu are suficiente fonduri în contul său PM, este activat de către banca centrală a sistemului auxiliar un mecanism de garantare cu fonduri, dacă acest lucru este prevăzut în aranjamentul bilateral dintre banca centrală a sistemului auxiliar şi sistemul auxiliar.

(6) Dacă mecanismul de garantare cu fonduri nu este prevăzut şi decontarea nu se efectuează, se consideră că băncile centrale ale sistemelor auxiliare şi băncile centrale de decontare au primit instrucţiunea de a returna toate instrucţiunile de plată din fişier şi inversează instrucţiunile de plată deja decontate.

(7) Băncile centrale ale sistemelor auxiliare informează băncile de decontare despre neefectuarea unei decontări printr-un mesaj transmis prin intermediul ICM.

(8) Băncile centrale ale sistemelor auxiliare pot oferi:

(a) decontarea instrucţiunilor de plată în anumite intervale de timp definite de sistemul auxiliar, astfel cum este menţionat la punctul 15 alineatul (3);

(b) funcţionalitatea «perioadă de informare», menţionată la punctul 15 alineatul (1);

(c) un mecanism de garantare cu fonduri, menţionat la punctul 15 alineatul (4),

(9) Băncile de decontare şi sistemele auxiliare au acces la informaţii prin intermediul ICM. Sistemele auxiliare sunt notificate cu privire la finalizarea sau la neefectuarea decontării. La cererea băncilor de decontare, acestea sunt notificate cu privire la finalizarea decontării printr-un mesaj SWIFT MT 900 sau MT 910. Titularii de cont PM care utilizează accesul prin intermediul internetului sunt informaţi printr-un mesaj în ICM.

13. Procedura de decontare 5 - Decontare multilaterală simultană

(1) în cazul în care băncile centrale ale sistemelor auxiliare şi băncile centrale de decontare oferă procedura de decontare 5, acestea susţin decontarea poziţiilor nete multilaterale aferente tranzacţiilor sistemului auxiliar prin decontarea instrucţiunilor de plată iniţiate de sistemul auxiliar. Pentru decontarea instrucţiunilor de plată aferente este utilizat algoritmul 4 (a se vedea apendicele I la anexa II). Spre deosebire de procedura de decontare 4, procedura de decontare 5 funcţionează pe baza principiului „totul sau nimic”. În cazul acestei proceduri, debitarea conturilor PM ale băncilor de decontare aflate în poziţie scurtă şi creditarea conturilor PM ale băncilor de decontare aflate în poziţie lungă se face simultan (iar nu consecutiv, ca în cazul procedurii de decontare 4). Punctul 12 se aplică mutatis mutandis, cu modificările următoare. În cazul în care una sau mai multe instrucţiuni de plată nu pot fi decontate, toate instrucţiunile de plată se plasează în coada de aşteptare, iar algoritmul 4, descris la punctul 16 alineatul (1), este repetat în scopul decontării instrucţiunilor de plată ale sistemului auxiliar aflate în coada de aşteptare.

(2) Băncile centrale ale sistemelor auxiliare pot oferi:

(a) decontarea instrucţiunilor de plată în anumite intervale de timp definite de sistemul auxiliar, astfel cum este menţionat la punctul 15 alineatul (3);

(b) funcţionalitatea «perioadă de informare», menţionată la punctul 15 alineatul (1);

(c) un mecanism de garantare cu fonduri, menţionat la punctul 15 alineatul (4).

(3) Băncile de decontare şi sistemele auxiliare au acces la informaţii prin intermediul ICM. Sistemele auxiliare sunt notificate cu privire la finalizarea sau la neefectuarea decontării. La cererea băncilor de decontare, acestea sunt notificate cu privire la finalizarea decontării printr-un mesaj SWIFT MT 900 sau MT 910. Titularii de cont PM care utilizează accesul prin intermediul internetului sunt informaţi printr-un mesaj în ICM.

(4) în cazul în care o instrucţiune de plată de debitare a contului PM al băncii de decontare aflate în poziţie scurtă este plasată în coada de aşteptare conform anexei II, banca centrală de decontare implicată informează băncile de decontare printr-un mesaj transmis prin intermediul ICM.

14. Procedura de decontare 6 - lichiditate dedicată, decontare în timp real şi decontare între sisteme (cross-system settlement)

(1) Procedura de decontare 6 poate fi utilizată atât pentru modelul interfaţat, cât şi pentru modelul în timp real, astfel cum este descris la alineatele (4)-(12), respectiv (13)-(16) de mai jos. În cazul modelului în timp real, sistemul auxiliar în cauză trebuie să folosească un cont tehnic pentru colectarea lichidităţii necesare rezervate de către băncile sale de decontare pentru finanţarea poziţiilor lor. În cazul modelului interfaţat, banca de decontare trebuie să deschidă cel puţin un subcont aferent unui anumit sistem auxiliar.

(2) La cererea băncilor de decontare, acestea sunt notificate printr-un mesaj SWIFT MT 900 sau MT 910, iar titularii de cont PM care folosesc accesul prin intermediul internetului sunt informaţi printr-un mesaj în ICM cu privire la creditarea şi debitarea conturilor lor PM şi, dacă este cazul, a subconturilor acestora.

(3) Atunci când băncile centrale ale sistemelor auxiliare şi băncile centrale de decontare oferă decontarea între sisteme (cross-system settlement) în cadrul procedurii de decontare 6, acestea susţin decontarea între sisteme (cross-system settlement) a plăţilor, în cazul în care sunt iniţiate de sistemele auxiliare relevante. În cazul procedurii de decontare 6 interfaţate, un sistem auxiliar poate iniţia decontarea între sisteme (cross-system settlement) numai în timpul ciclului său de procesare, iar procedura de decontare 6 trebuie să funcţioneze în sistemul auxiliar care primeşte instrucţiunea de plată. În cazul procedurii de decontare 6 în timp real, un sistem auxiliar poate iniţia decontarea între sisteme (cross-system settlement) în orice moment pe parcursul procesării în timpul zilei în TARGET2, precum şi pe parcursul decontării operaţiunilor sistemului auxiliar în timpul nopţii. Posibilitatea de a realiza decontarea între sisteme (cross-system settlement) între două sisteme auxiliare individuale se înregistrează în modulul de (administrare) date statice [Static Data (Management) Module],

(A) Modelul interfaţat

(4) Atunci când băncile centrale ale sistemelor auxiliare şi băncile centrale de decontare oferă procedura de decontare 6 interfaţată, acestea susţin decontarea poziţiilor nete bilaterale şi/sau multilaterale aferente tranzacţiilor sistemului auxiliar:

(a) permiţând unei bănci de decontare posibilitatea să îşi prefinanţeze viitoarea sa obligaţie de decontare prin transferuri de lichiditate din contul său PM în subcontul său («lichiditate dedicată») înainte de procesarea de către sistemul auxiliar; şi

(b) decontând instrucţiunile de plată ale sistemului auxiliar subsecvente finalizării procesării de către sistemul auxiliar: în cazul băncilor de decontare aflate în poziţie scurtă, prin debitarea subconturilor acestora (în limita fondurilor disponibile în astfel de conturi) şi creditarea contului tehnic al sistemului auxiliar şi, în cazul băncilor de decontare aflate în poziţie lungă, prin creditarea subconturilor acestora şi debitarea contului tehnic al sistemului auxiliar.

(5) Atunci când oferă procedura de decontare 6 interfaţată:

(a) băncile centrale de decontare deschid cel puţin un subcont în relaţie cu un singur sistem auxiliar pentru fiecare bancă de decontare; şi

(b) banca centrală a sistemului auxiliar deschide un cont tehnic pentru sistemul auxiliar în scopul: (i) creditării cu fondurile colectate din subconturile băncilor de decontare aflate în poziţie scurtă; şi (ii) debitării cu fonduri în cazul creditării subconturilor dedicate ale băncilor de decontare aflate în poziţie lungă.

(6) Procedura de decontare 6 interfaţată este oferită în orice moment pe parcursul procesării pe timpul zilei în TARGET2, precum şi pe parcursul decontării operaţiunilor sistemului auxiliar pe timpul nopţii. Ziua nouă de operare începe imediat după îndeplinirea obligaţiilor de constituire a rezervelor minime obligatorii; orice debit sau credit efectuat în conturile respective după acel moment se înregistrează în noua zi de operare.

(7) în conformitate cu procedura de decontare 6 interfaţată, băncile centrale ale sistemelor auxiliare şi băncile centrale de decontare oferă următoarele tipuri de servicii de transfer de lichiditate către şi din subcont:

(a) ordine de plată programate ce pot li iniţiate sau modificate de băncile de decontare în orice moment pe parcursul unei zile de operare prin intermediul ICM (când acesta este disponibil). Ordinele de plată programate iniţiate după transmiterea mesajului «început de procedură» (start-of-procedure) într-o anumită zi de operare sunt valabile numai pentru ziua de operare următoare. În cazul în care sunt mai multe ordine de plată programate de creditare a unor subconturi diferite şi/sau a contului tehnic al sistemului auxiliar, acestea se decontează în ordinea valorii lor, începând cu cea mai mare valoare. Pe parcursul operaţiunilor sistemului auxiliar de pe timpul nopţii, în cazul în care există ordine de plată programate pentru care fondurile din contul PM nu sunt suficiente, acestea se decontează ca urmare a unei reduceri proporţionale a tuturor ordinelor de plată;

(b) ordine curente, care pot fi iniţiate numai de către o bancă de decontare (prin intermediul ICM) sau de către sistemul auxiliar aferent printr-un mesaj XML pe parcursul rulării procedurii de decontare 6 interfaţate [identificată prin intervalul de timp dintre mesajul tip «început de procedură» (start-of-procedure) şi mesajul «sfârşit de procedură» (end-of-procedure)] şi care sunt decontate numai atât timp cât ciclul de procesare al sistemului auxiliar nu a fost încă declanşat. În cazul în care există un ordin curent iniţiat de către sistemul auxiliar pentru care fondurile din contul PM nu sunt suficiente, acest ordin se decontează parţial,

(c) ordine SWIFT care sunt transmise printr-un mesaj MT 202 sau, în cazul titularilor de cont PM care utilizează accesul prin intermediul internetului, printr-un proces de creare automată a unui MT 202 din datele afişate în ecrane şi care pot fi iniţiate numai pe parcursul rulării procedurii de decontare 6 interfaţate şi numai în cursul procesării pe timpul zilei. Astfel de ordine se decontează imediat.

(8) Procedura de decontare 6 interfaţată începe printr-un mesaj „început de procedură” (start-of-procedure) şi se termină printr-un mesaj «sfârşit de procedură» (end-of-procedure), care sunt trimise de către sistemul auxiliar (sau de către banca centrală a sistemului auxiliar în numele acestuia). Mesajele «început de procedură» declanşează decontarea ordinelor de plată programate pentru transferul de lichiditate în subconturi. Mesajul «sfârşit de procedură» conduce la un retransfer automat de lichiditate din subcont către contul PM.

(9) în conformitate cu procedura de decontare 6 interfaţată, lichiditatea dedicată din subconturi este blocată atât timp cât ciclul de procesare al sistemului auxiliar este în derulare [începând cu mesajul «început de ciclu» (start-of-cycle) şi terminând cu mesajul «sfârşit de ciclu» (end-of-cycle), ambele mesaje fiind trimise de către sistemul auxiliar] şi este eliberată ulterior. Soldul blocat poate fi modificat în timpul ciclului de procesare ca rezultat al decontării plăţilor între sisteme sau în cazul în care o bancă de decontare transferă lichiditate din contul său PM. Banca centrală a sistemului auxiliar notifică sistemul auxiliar cu privire la reducerea sau creşterea lichidităţii din subcont ca urmare a decontării plăţilor între sisteme. În cazul în care sistemul auxiliar solicită acest lucru, banca centrală a sistemului auxiliar îi notifică acestuia, de asemenea, creşterea lichidităţii din subcont ca rezultat al transferului de lichiditate de către banca de decontare.

(10) în cadrul fiecărui ciclu de procesare al sistemului auxiliar conform procedurii de decontare 6 interfaţate, instrucţiunile de plată sunt decontate din lichiditatea  dedicată, utilizând algoritmul 5 (astfel cum este menţionat în apendicele I la anexa II) ca regulă.

(11) în cadrul fiecărui ciclu de procesare al sistemului auxiliar conform procedurii de decontare 6 interfaţate, lichiditatea dedicată a unei bănci de decontare poate creşte prin creditarea anumitor încasări direct în subconturile acesteia, precum plăţile de cupoane şi răscumpărări. În astfel de situaţii, lichiditatea trebuie creditată mai întâi în contul tehnic, apoi debitată din acest cont înaintea creditării lichidităţii în subcont (sau în contul PM).

(12) Decontarea între sisteme între două sisteme auxiliare interfaţate poate fi iniţiată numai de un sistem auxiliar (sau de banca centrală a sistemului auxiliar în numele acestuia) aferent subcontului participantului care este debitat. Instrucţiunea de plată se decontează prin debitarea sumei indicate în instrucţiunea de plată din subcontul participantului sistemului auxiliar care iniţiază instrucţiunea de plată şi prin creditarea subcontului unui participant al unui alt sistem auxiliar.

Sistemul auxiliar care iniţiază instrucţiunea de plată şi celălalt sistem auxiliar sunt notificate cu privire la finalizarea decontării. La cererea băncilor de decontare, acestea sunt notificate cu privire la finalizarea decontării printr-un mesaj SWIFT MT 900 sau MT 910. Titularii de cont PM oare utilizează accesul prin intermediul internetului sunt informaţi printr-un mesaj în ICM.

(B) Modelul în timp real

(13) în cazul în care băncile centrale ale sistemelor auxiliare şi băncile centrale de decontare oferă procedura de decontare 6 în timp real, acestea susţin o astfel de decontare.

(14) în conformitate cu procedura de decontare 6 în timp real, băncile centrale ale sistemelor auxiliare şi băncile centrale de decontare oferă următoarele tipuri de servicii de transfer de lichiditate către şi dintr-un cont tehnic;

(a) ordine de plată programate (pentru operaţiunile sistemului auxiliar pe timpul nopţii) pe care băncile de decontare le pot iniţia sau modifica în orice moment pe parcursul unei zile de operare prin intermediul ICM (când acesta este disponibil). Ordinele de plată programate iniţiate după procesarea deschiderii zilei (start-of-day) sunt valabile numai pentru ziua de operare următoare, în cazul în care există mai multe ordine de plată programate, acestea se decontează în ordinea valorii lor, începând cu cea mai mare valoare. Pe parcursul operaţiunilor sistemului auxiliar de pe timpul nopţii, în cazul în care există ordine de plată programate pentru care fondurile din contul PM nu sunt suficiente, acestea se decontează ca urmare a unei reduceri proporţionale a tuturor ordinelor de plată;

(b) ordine curente de creditare a contului tehnic, care pot fi iniţiate numai de către o bancă de decontare (prin intermediul ICM) sau de către sistemul auxiliar aferent în numele acesteia (printr-un mesaj XML). În cazul în care există un ordin curent transmis de sistemul auxiliar în numele băncii de decontare pentru care fondurile din contul PM nu sunt suficiente, acest ordin se decontează parţial;

(c) ordine curente de debitare a contului tehnic, care pot fi iniţiate numai de către sistemul auxiliar (printr-un mesaj XML);

(d) ordine SWIFT care sunt transmise printr-un mesaj MT 202, care pot fi iniţiate de către o bancă de decontare numai pe parcursul procesării pe timpul zilei. Astfel de ordine se decontează imediat.

15. «Începutul de procedură» (start-of-procedure) şi «sfârşitul de procedură» (end-of-procedure) au loc în mod automat, la finalizarea «procesării deschiderii zilei» (start-of-day Processing) şi, respectiv, la începerea «procesării închiderii zilei» (end-of-day Processing).

(16) Decontarea între sisteme între două sisteme auxiliare care utilizează modelul în timp real are loc fără intervenţia sistemului auxiliar al cărui cont tehnic este creditat. Instrucţiunea de plată se decontează prin debitarea sumei indicate în instrucţiunea de plată din contul tehnic utilizat de sistemul auxiliar care iniţiază instrucţiunea de plată şi creditarea contului tehnic utilizat de alt sistem auxiliar. Instrucţiunea de plată nu poate fi iniţiată de sistemul auxiliar al cărui cont tehnic este creditat.

Sistemul auxiliar care iniţiază instrucţiunea de plată şi celălalt sistem auxiliar sunt notificate cu privire la finalizarea decontării. La cererea băncilor de decontare, acestea sunt notificate cu privire la finalizarea decontării printr-un mesaj SWIFT MT 900 sau MT 910. Titularii de cont PM care utilizează accesul prin intermediul internetului sunt informaţi printr-un mesaj în ICM.

15. Mecanisme conectate opţionale

(1) Mecanismul conectat «perioadă de informare» opţional poate fi oferit de către băncile centrale ale sistemelor auxiliare pentru procedurile de decontare 3, 4 şi 5. În cazul în care sistemul auxiliar (sau banca centrală a sistemului auxiliar, în numele acestuia) a specificat o perioadă «perioadă de informare» opţională, banca de decontare primeşte un mesaj transmis prin intermediul ICM în care se indică momentul până la care banca de decontare poate solicita inversarea instrucţiunii de plată respective. O astfel de solicitare este luată în considerare de către banca centrală de decontare numai în cazul în care este comunicată prin şi aprobată de către sistemul auxiliar. Decontarea începe dacă banca centrală de decontare nu primeşte o astfel de solicitare până la trecerea perioadei «perioadă de informare». La primirea unei astfel de solicitări de către banca centrală de decontare în timpul «perioadei de informare»:

(a) când procedura de decontare 3 este utilizată pentru decontarea bilaterală, instrucţiunea de plată respectivă este inversată; şi

(b) când procedura de decontare 3 este utilizată pentru decontarea poziţiilor multilaterale, sau dacă în procedura de decontare 4 decontarea nu se efectuează, toate instrucţiunile de plată din fişier sunt inversate şi toate băncile de decontare şi sistemul auxiliar sunt informate printr-un mesaj transmis prin intermediul ICM.

(2) în cazul în care un sistem auxiliar trimite instrucţiunile de decontare înainte de momentul stabilit pentru decontare «de la» (from), instrucţiunile sunt stocate până la momentul stabilit, în acest caz, instrucţiunile de plată sunt iniţiate în etapa de procesare iniţială numai la momentul «de la» (from). Acest mecanism opţional poate fi utilizat în procedura de decontare 2.

(3) Perioada de decontare («până la») (till) permite alocarea unei perioade de timp limitate pentru decontarea sistemului auxiliar pentru a nu împiedica sau întârzia decontarea altor tranzacţii aferente sistemului auxiliar sau TARGET2. În cazul în care nicio instrucţiune de plată nu este decontată până la momentul «până la» sau pe parcursul perioadei de decontare stabilite, aceste instrucţiuni de plată sunt fie returnate, fie, în cazul procedurilor de decontare 4 şi 5, poate fi activat mecanismul de garantare cu fonduri. Perioada de decontare («până la») poate fi specificată pentru procedurile de decontare 2-5.

(4) Mecanismul de garantare cu fonduri poate fi utilizat dacă lichiditatea unei bănci de decontare nu este suficientă pentru a acoperi obligaţiile acesteia născute din decontarea aferentă sistemului auxiliar. Pentru a permite decontarea tuturor instrucţiunilor de plată implicate în decontarea unui sistem auxiliar, acest mecanism este utilizat pentru a furniza lichiditatea suplimentară necesară. Acest mecanism poate fi utilizat pentru procedurile de decontare 4 şi 5, în cazul în care mecanismul de garantare cu fonduri urmează să fie utilizat, este necesară menţinerea unui cont de garantare cu fonduri în care „lichiditatea pentru situaţii de urgenţă” este disponibilă sau pusă la dispoziţie la cerere.

16. Algoritmii utilizaţi

(1) Algoritmul 4 susţine procedura de decontare 5. În scopul facilitării decontării şi reducerii necesităţilor de lichiditate, sunt incluse toate instrucţiunile de plată ale sistemului auxiliar (indiferent de prioritatea acestora). Instrucţiunile sistemului auxiliar ce urmează a fi decontate în procedura de decontare 5 nu intră în etapa de procesare iniţială şi sunt reţinute separat în PM până la sfârşitul procesului de optimizare curent. Mai multe sisteme auxiliare ce utilizează procedura de decontare 5 sunt incluse în aceeaşi rulare a algoritmului 4, dacă acestea intenţionează să efectueze decontarea în acelaşi timp.

(2) în cazul procedurii de decontare 6 interfaţate, banca de decontare poate dedica o anumită lichiditate pentru decontarea poziţiilor dintr-un anumit sistem auxiliar. Dedicarea lichidităţii se realizează prin rezervarea lichidităţii necesare într-un subcont specific (modelul interfaţat). Algoritmul 5 este utilizat atât pentru operaţiunile de pe timpul nopţii ale sistemului auxiliar, cât şi pentru procesarea pe timpul zilei. Procesul de decontare are loc prin debitarea subconturilor băncilor de decontare aflate în poziţie scurtă în favoarea contului tehnic al sistemului auxiliar şi apoi prin debitarea contului tehnic al sistemului auxiliar 1h favoarea subconturilor băncilor de decontare aflate în poziţie lungă. În cazul soldurilor creditoare, înregistrarea poate avea loc direct - dacă acest lucru este indicat de către sistemul auxiliar în cadrul respectivei tranzacţii - în contul PM al băncii de decontare. Dacă decontarea uneia sau mai multor instrucţiuni de debitare eşuează, spre exemplu ca urmare a unei erori a sistemului auxiliar, plata în cauză este plasată în coada de aşteptare în subcont. Procedura de decontare 6 interfaţată poate utiliza algoritmul 5 prin rularea acestuia în subconturi. Mai mult, algoritmul 5 nu trebuie să ţină cont de nicio limită sau rezervare. Poziţia totală este calculată pentru fiecare bancă de decontare în parte şi, dacă toate poziţiile totale sunt acoperite, toate tranzacţiile sunt decontate. Tranzacţiile care nu sunt acoperite sunt plasate înapoi în coada de aşteptare.

17. Efectele suspendării sau încetării

În cazul în care suspendarea sau încetarea utilizării ASI de către un sistem auxiliar are loc pe parcursul ciclului de decontare a instrucţiunilor de plată ale sistemului auxiliar, banca centrală a sistemului auxiliar este considerată a fi autorizată să finalizeze ciclul de decontare în numele sistemului auxiliar

18. Lista comisioanelor şi facturarea

(1) Unui sistem auxiliar care foloseşte ASI sau interfaţa participantului, indiferent de numărul conturilor pe care le are deschise la banca centrală a sistemului auxiliar şi/sau la banca centrală de decontare, i se aplică o listă de comisioane formată din următoarele elemente.

(a) un comision lunar fix de 1 000 EUR pentru fiecare sistem auxiliar («comisionul fix 1»);

(b) un al doilea comision lunar fix cuprins între 417 EUR şi 8 334 EUR, proporţional cu valoarea brută subiacentă a tranzacţiilor de decontare a fondurilor în euro ale sistemului auxiliar («comisionul fix II»):

 

Interval

De la

(milioane EUR/zi)

La

(milioane EUR/zi)

Comision anual

Comision lunar

1

0

sub 1 000

5 000 EUR

417 EUR

2

1 000

sub 2 500

10 000 EUR

833 EUR

3

2 500

sub 5 000

20 000 EUR

1 667 EUR

4

5 000

sub 10 000

30 000 EUR

2 500 EUR

5

10 000

sub 50 000

40 000 EUR

3 333 EUR

6

50 000

sub 500 000

50 000 EUR

4 167 EUR

7

500 000 şi peste

-

100 000 EUR

8 334 EUR

 

Valoarea brută a tranzacţiilor de decontare a fondurilor în euro ale sistemului auxiliar este calculată de către banca centrală a sistemului auxiliar o dată pe an pe baza unei astfel de valori brute din anul anterior, iar valoarea brută calculată este aplicată pentru calcularea comisionului începând cu data de 1 ianuarie a fiecărui an calendaristic. Valoarea brută exclude tranzacţiile decontate în DCA;

(c) un comision per tranzacţie, calculat pe aceleaşi baze ca şi cel calculat pentru titularii de cont PM conform apendicelui VI din anexa II. Sistemul auxiliar poate alege una dintre următoarele opţiuni: fie să plătească un comision fix de 0,80 EUR per instrucţiune de plată (opţiunea A), fie să plătească un comision calculat pe bază degresivă (opţiunea B), cu următoarele modificări:

(i) pentru opţiunea B, limitele benzilor referitoare la volumul instrucţiunilor de plată sunt împărţite la 2; şi

(ii) un comision lunar fix de 150 EUR (conform opţiunii Â) sau de 1 875 EUR (conform opţiunii B) se aplică în plus faţă de comisionul fix I şi comisionul fix II;

(d) în plus faţă de comisioanele stabilite la literele (a)-(c), unui sistem auxiliar care foloseşte ASI sau „interfaţa participantului” i se aplică şi următoarele comisioane:

(i) dacă sistemul auxiliar utilizează serviciile cu valoare adăugată TARGET2 pentru T2S, comisionul lunar pentru utilizarea serviciilor cu valoare adăugată este de 50 EUR pentru sistemele care au ales opţiunea A şi de 625 EUR pentru sistemele care au ales opţiunea B. Acest comision este perceput pentru fiecare cont deţinut de sistemul auxiliar care utilizează aceste servicii;

(ii) dacă sistemul auxiliar deţine un cont PM principal legat de unul sau mai multe DCA, comisionul lunar este de 250 EUR pentru fiecare DCA legat; şi

(iii) sistemului auxiliar, în calitate de titular de cont PM principal, i se aplică următoarele comisioane pentru serviciile T2S aferente DCA legate. Aceste elemente ale tarifului se facturează separat.

 

Elemente ale tarifului

Comision

Explicaţie

Servicii de decontare

 

 

Ordine de transfer de lichiditate din DCA în DCA

9 eurocenţi

Per transfer

Mişcări pe cont (respectiv blocare, deblocare, rezervare de lichiditate etc.)

6 eurocenţi

Per tranzacţie

Servicii informaţionale

 

 

Rapoarte A2A

0,4 eurocenţi

Per locaţie (business item) în orice raport A2A generat

Interogări A2A

0,7 eurocenţi

Per locaţie (business item) interogată în orice interogare A2A generată

Interogări U2A

10 eurocenţi

Per funcţie de căutare executată

Interogări U2A descărcate

0,7 eurocenţi

Per locaţie (business item) interogată în orice interogare U2A generată şi descărcată

Mesaje grupate într-un fişier

0,4 eurocenţi

Per mesaj într-un fişier

Transmiteri

1,2 eurocenţi

Per transmitere

 

(2) Orice comision plătibil, aferent unei instrucţiuni de plată iniţiată sau unei plăţi primite de către un sistem auxiliar, fie prin intermediul „interfeţei participantului”, fie prin intermediul ASI, se comisionează exclusiv acelui sistem auxiliar. Consiliul guvernatorilor poate stabili reguli mai detaliate pentru determinarea tranzacţiilor comisionabile decontate prin intermediul ASI.

(3) Fiecare sistem auxiliar primeşte o factură de la banca centrală a sistemului auxiliar pentru luna anterioară, pe baza comisioanelor menţionate la alineatul (1), nu mai târziu de a noua zi de operare a lunii următoare. Plăţile se efectuează nu mai târziu de a paisprezecea zi de operare a lunii curente în contul indicat de banca centrată a sistemului auxiliar sau se debitează dintr-un cont indicat de sistemul auxiliar.

(4) în scopul prezentului punct, fiecare sistem auxiliar care a fost desemnat în temeiul Directivei 98/26/CE este tratat separat, chiar dacă două sau mai multe dintre acestea sunt operate de aceeaşi persoană juridică. Aceeaşi regulă se aplică sistemelor auxiliare care nu au fost desemnate în temeiul Directivei 98/26/CE, caz în care sistemele auxiliare sunt identificate pe baza următoarelor criterii: (a) un aranjament formal, bazat pe un instrument contractual sau legislativ (de exemplu, un acord între participanţi şi operatorul sistemului); (b) cu mai mulţi membri;

(c) cu reguli comune şi aranjamente standardizate; şi (d) pentru compensarea şi/sau decontarea plăţilor şi/sau a instrumentelor financiare între participanţi,”

Art. V. - Prezentul ordin intră în vigoare la data de 13 noiembrie 2017.

Art. VI. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României,

Mugur Constantin Isărescu

 

Bucureşti, 1 noiembrie 2017.

Nr. 11.

 

 

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.