MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 192/2017

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 185 (XXIX) - Nr. 192         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Vineri, 17 martie 2017

 

SUMAR

 

LEGI ŞI DECRETE

 

12. - Lege privind supravegherea macroprudenţială a sistemului financiar naţional

 

296. - Decret pentru promulgarea Legii privind supravegherea macroprudenţială a sistemului financiar naţional

 

302. - Decret privind conferirea Ordinului Meritul Cultural

 

303. - Decret privind conferirea Medaliei Bărbăţie şi Credinţă

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 787 din 15 decembrie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. (4) şi (10) din Codul de procedură penală

 

ORDONANŢE SI HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

21. - Ordonanţă de urgenţă pentru completarea art. 2 alin. (1) din Legea nr. 121/2011 privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român

 

128. - Hotărâre privind stabilirea plafonului maxim pentru cheltuielile de cazare aferente imobilelor cu destinaţia de locuinţă de serviciu şi imobilelor cu destinaţia de locuinţă, propuse în vederea vânzării, din fondul locativ administrat de Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”, pentru anul 2017

 

129. - Hotărâre pentru completarea art. 8 din Hotărârea Guvernului nr. 1.215/2009 privind stabilirea criteriilor şi a condiţiilor necesare implementării schemei de sprijin pentru promovarea cogenerării de înaltă eficienţă pe baza cererii de energie termică utilă

 

130. - Hotărâre pentru abrogarea Hotărârii Guvernului nr. 906/2016 privind aprobarea circumstanţelor şi a procedurii specifice aferente programului strategic de înzestrare „Corvetă multifuncţională”

 

131. - Hotărâre pentru abrogarea art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 992/2016 privind rechemarea şi numirea unui consul general

 

132. - Hotărâre pentru abrogarea Hotărârii Guvernului nr. 996/2016 privind numirea unui consul general

 

133. - Hotărâre pentru abrogarea Hotărârii Guvernului nr. 986/2016 privind numirea unui consul general

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

273. - Decizie privind numirea domnului Marian Burcea în funcţia de membru al consiliului de administraţie şi de preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, cu rang de secretar de stat

 

LEGI SI DECRETE

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

 

LEGE

privind supravegherea macroprudenţială a sistemului financiar naţional

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

 

Art. 1. - (1) Se înfiinţează Comitetul Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială, denumit în continuare Comitetul, ca structură de cooperare interinstituţională, fără personalitate juridică, din care fac parte reprezentanţi ai Băncii Naţionale a României, ai Autorităţii de Supraveghere Financiară şi ai Guvernului.

(2) Fără a aduce atingere prerogativelor conferite de lege autorităţilor prevăzute la alin. (1), misiunea Comitetului este de a asigura coordonarea în domeniul supravegherii macroprudenţiale a sistemului financiar naţional, prin stabilirea politicii macroprudenţiale şi a instrumentelor adecvate pentru punerea în aplicare a acesteia.

Art. 2. - (1) Obiectivul fundamental al Comitetului este de a contribui la salvgardarea stabilităţii financiare, inclusiv prin consolidarea capacităţii sistemului financiar de a rezista şocurilor şi prin diminuarea acumulării de riscuri sistemice, asigurând pe această cale o contribuţie sustenabilă a sistemului financiar la creşterea economică. Sintagmele sistem financiar şi risc sistemic au înţelesurile prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1.092/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 noiembrie 2010 privind supravegherea macroprudenţială la nivelul Uniunii Europene a sistemului financiar şi de înfiinţare a unui Comitet european pentru risc sistemic.

(2) în îndeplinirea obiectivului fundamental prevăzut la alin. (1), Comitetul este independent din punct de vedere operaţional.

Art. 3. - (1) în vederea îndeplinirii obiectivului fundamental prevăzut la art. 2 alin. (1), Comitetul are următoarele atribuţii:

a) identificarea, colectarea şi analiza informaţiilor necesare în vederea îndeplinirii obiectivului fundamentai;

b) identificarea, monitorizarea şi evaluarea riscurilor sistemice;

c) identificarea instituţiilor şi structurilor sistemului financiar care sunt relevante din punct de vedere sistemic;

d) elaborarea strategiei privind politica macroprudenţială în vederea îndeplinirii obiectivului fundamental;

e) emiterea de recomandări şi avertizări în vederea prevenirii sau diminuării riscurilor sistemice la adresa stabilităţii sistemului financiar naţional;

f) emiterea de recomandări şi, după caz, avertizări pentru asigurarea implementării recomandărilor Comitetului european pentru risc sistemic sau, după caz, emiterea de recomandări şi avertizări necesare ca urmare a avertismentelor Comitetului european pentru risc sistemic, emise în baza atribuţiilor conferite acestuia prin Regulamentul (UE) nr. 1.092/2010;

g) monitorizarea implementării recomandărilor emise de Comitet şi a măsurilor adoptate la nivel naţional, ca urmare a recomandărilor şi avertizărilor emise de Comitet;

h) stabilirea, reevaluarea periodică şi urmărirea obiectivelor intermediare ale politicii macroprudenţiale;

i) stabilirea, la nivel naţional, a instrumentelor macroprudenţiale şi reevaluarea periodică a acestora, precum şi recunoaşterea instrumentelor macroprudenţiale stabilite de autorităţile din alte state membre;

j) emiterea de opinii consultative în domeniul său de competenţă, potrivit prevederilor legale în vigoare;

k) emiterea de recomandări pentru asigurarea punerii în aplicare la nivel naţional a regulamentelor, deciziilor, recomandărilor, orientărilor, ghidurilor emise în domeniul supravegherii macroprudenţiale, adoptate la nivelul Uniunii Europene.

(2) în exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1), Comitetul acţionează în calitate de:

a) autoritate macroprudenţială în sensul Recomandării Comitetului european pentru risc sistemic din 22 decembrie 2011 privind mandatul macroprudenţial al autorităţilor naţionale (CERS/2011/3);

b) autoritate desemnată, în sensul dispoziţiilor cuprinse în secţiunile I şi II, cap. 4, titlul VII din Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 iunie 2013 cu privire la accesul la activitatea instituţiilor de credit şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii, de modificare a Directivei 2002/87/CE şi de abrogare a Directivelor 2006/48/CE şi 2006/49/CE;

c) autoritate desemnată, în sensul prevederilor art. 458 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerinţele prudenţiale pentru instituţiile de credit şi societăţile de investiţii şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012.

(3) în aplicarea prevederilor alin. (2) lit. b), Comitetul este împuternicit să emită un regulament privind metodologia şi procedura utilizate de acesta pentru stabilirea instrumentelor macroprudenţiale prevăzute în secţiunile I şi II, cap. 4, titlul VII din Directiva 2013/36/UE, precum şi sfera de aplicare a acestor instrumente, în vederea emiterii de recomandări în acest sens. Regulamentul se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, precum şi potrivit art. 10 alin. (4).

(4) în exercitarea atribuţiilor sale, Comitetul monitorizează modul în care se asigură respectarea şi, după caz, luarea măsurilor necesare punerii în aplicare a regulamentelor, deciziilor, recomandărilor, orientărilor, ghidurilor emise în domeniul supravegherii macroprudenţiale, adoptate la nivelul Uniunii Europene.

(5) în plus faţă de atribuţiile prevăzute la alin. (1), Comitetul este responsabil de coordonarea gestiunii crizelor financiare, sens în care emite recomandări în vederea stabilirii măsurilor necesare pentru reducerea riscului de contaminare, în cazul în care unul sau mai mulţi participanţi la sistemul financiar se confruntă cu dificultăţi care au impact sistemic, şi monitorizează implementarea acestora.

(6) în exercitarea atribuţiilor sale, Comitetul are competenţa de a solicita toate datele şi informaţiile necesare în vederea îndeplinirii obiectivului său fundamental, inclusiv informaţii de la Banca Naţională a României şi Autoritatea de Supraveghere Financiară, informaţii de la alte autorităţi şi instituţii, inclusiv aflate în afara ariei de reglementare a acestor autorităţi, precum şi informaţii la nivel de instituţie în urma unei solicitări justificate, luând totodată măsurile necesare în vederea asigurării confidenţialităţii acestora, autorităţile şi instituţiile sesizate fiind obligate să furnizeze informaţiile solicitate.

(7) Comitetul are obligaţia de a transmite Guvernului, Băncii Naţionale a României şi Autorităţii de Supraveghere Financiară informaţiile relevante necesare în vederea îndeplinirii atribuţiilor acestora.

(8) în scopul exercitării atribuţiilor conferite prin prezenta lege, Comitetul asigură cooperarea şi schimbul de informaţii cu Comisia Europeană, cu Autoritatea Bancară Europeană, cu Comitetul european pentru risc sistemic, precum şi cu autorităţi echivalente din alte state membre, luând măsurile necesare în vederea asigurării confidenţialităţii informaţiilor primite.

(9) Comitetul informează Comitetul european pentru risc sistemic asupra acţiunilor întreprinse în vederea prevenirii şi diminuării riscurilor sistemice la nivel naţional, cu respectarea, după caz, a termenelor prevăzute în recomandările acestuia ori în alte acte relevante emise la nivelul Uniunii Europene.

Art. 4. - (1) Pentru implementarea la nivel naţional a măsurilor necesare în vederea prevenirii sau diminuării riscurilor sistemice, Comitetul este împuternicit;

a) să emită recomandări şi avertizări adresate Băncii Naţionale a României şi Autorităţii de Supraveghere Financiară, în calitate de autorităţi naţionale de supraveghere financiară sectorială;

b) să emită recomandări adresate Guvernului, în scopul menţinerii stabilităţii financiare;

c) să solicite Comitetului european pentru risc sistemic să emită o recomandare în vederea recunoaşterii de către unul sau mai multe state membre a instrumentelor macroprudenţiale recomandate de Comitet.

(2) Destinatarii recomandărilor sau avertizărilor Comitetului prevăzuţi la alin. (1) pot să adopte măsurile corespunzătoare, inclusiv emiterea de reglementări, în vederea respectării recomandărilor sau, după caz, pot să întreprindă acţiuni în vederea diminuării riscurilor asupra cărora au fost avertizaţi. Destinatarii informează Comitetul cu privire la măsurile adoptate sau, în cazul în care nu au adoptat astfel de măsuri, informarea va cuprinde motivele neadoptării acestora.

(3) în cazul în care Comitetul constată că nu s-a dat curs recomandării sale sau că destinatarii nu au justificat în mod adecvat lipsa lor de acţiune, acesta informează, în condiţii de strictă confidenţialitate, destinatarii,

 

CAPITOLUL II

Organizarea Comitetului

 

Art. 5. - (1) Comitetul are următoarea structură organizaţională:

a) Consiliul general;

b) Comisia tehnică privind riscul sistemic;

c) Comisia tehnică privind gestiunea crizelor financiare;

d) Comitetul ştiinţific consultativ, alcătuit din reprezentanţi ai mediului academic şi universitar;

e) secretariatul.

(2) Consiliul general este responsabil cu adoptarea deciziilor în vederea îndeplinirii obiectivului fundamental al Comitetului prevăzut la art. 2 alin. (1).

(3) Comisia tehnică privind riscul sistemic are responsabilitatea de a sprijini activitatea Consiliului general prin elaborarea analizelor de identificare, evaluare şi monitorizare a riscului sistemic şi propunerea măsurilor necesare în vederea îndeplinirii obiectivului fundamental al Comitetului prevăzut la art. 2 alin. (1).

(4) Comisia tehnică privind gestiunea crizelor financiare are responsabilitatea de a sprijini activitatea Consiliului general prin elaborarea de analize referitoare la unul sau mai mulţi participanţi la sistemul financiar care se confruntă sau sunt susceptibili de a se confrunta cu dificultăţi majore care au impact sistemic şi prin propunerea măsurilor necesare, în vederea reducerii riscului de contaminare a celorlalte instituţii sau pieţe financiare ori a sistemului financiar în ansamblul său.

(5) Secretariatul este asigurat de Banca Naţională a României şi acordă sprijin administrativ şi logistic Comitetului.

(6) Organizarea şi funcţionarea Comitetului se stabilesc prin regulamente interne adoptate de Consiliul general al Comitetului.

Art. 6. - (1) Preşedintele Comitetului este guvernatorul Băncii Naţionale a României.

(2) Preşedintele reprezintă Comitetul în relaţia cu terţii. În cazul imposibilităţii temporare de exercitare a atribuţiilor de către preşedinte, reprezentarea se asigură de unul dintre membri, desemnat de către Consiliul general.

Art. 7. - (1) Consiliul general al Comitetului este format din 9 membri, după cum urmează:

a) din partea Băncii Naţionale a României: guvernatorul, prim-viceguvernatorul şi un viceguvernator desemnat de Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României;

b) din partea Autorităţii de Supraveghere Financiară: preşedintele, prim-vicepreşedintele şi un vicepreşedinte desemnat de Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară;

c) din partea Guvernului: 3 reprezentanţi desemnaţi de prim-ministru.

(2) Directorul Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar participă la şedinţele Consiliului general, fără drept de vot.

(3) Desfăşurarea activităţii în calitate de membru al Consiliului general de către persoanele prevăzute la alin. (1) nu atrage o stare de incompatibilitate ori de conflict de interese în sensul prevăzut de Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, ori cel prevăzut în legile speciale care guvernează statutul autorităţilor din care fac parte aceste persoane.

(4) Componenţa comisiilor tehnice şi a Comitetului ştiinţific consultativ se stabileşte de Consiliul general.

Art. 8. - (1) Consiliul general se întruneşte în şedinţe ordinare de cel puţin 4 ori pe an.

(2) Consiliul general se întruneşte în şedinţe extraordinare la solicitarea oricărui membru al său.

(3) Şedinţele Consiliului general sunt convocate de preşedintele Comitetului.

(4) Membrii Consiliului general participă personal la şedinţele acestuia. În mod excepţional, este permisă înlocuirea membrilor cu persoane împuternicite de Consiliul general, în condiţiile în care înlocuirea este justificată de imposibilitatea temporară de exercitare a atribuţiilor de către membrii de drept.

(5) Persoanele împuternicite în condiţiile alin. (4) trebuie să facă parte din aceeaşi instituţie cu membrii de drept care sunt înlocuiţi.

(6) Membrii Consiliului general nu sunt remuneraţi pentru activitatea desfăşurată.

Art. 9. - (1) Fiecare membru al Consiliului general are dreptul la un vot.

(2) Consiliul general deliberează valabil în prezenţa a cel puţin jumătate plus unu dintre membrii săi.

(3) Deciziile Consiliului general se adoptă cu majoritatea voturilor exprimate.

 

CAPITOLUL III

Dispoziţii finale

 

Art. 10. - (1) Comitetul asigură comunicarea către părţile interesate a recomandărilor şi avertizărilor emise, precum şi publicarea pe site-ul propriu a unui comunicat de presă în termen de 3 zile de la emiterea acestora.

(2) în cazul în care emiterea recomandărilor şi avertizărilor este condiţionată de proceduri anterioare de notificare şi aprobare din partea instituţiilor şi autorităţilor europene, comitetul asigură comunicarea către părţile interesate a recomandărilor şi avertizărilor, precum şi publicarea pe site-ul propriu a unui comunicat de presă în termen de 3 zile de la primirea unui răspuns din partea instituţiilor şi autorităţilor europene sau de la expirarea termenului de răspuns.

(3) în cazul în care Comitetul consideră că nu sunt repercusiuni la adresa stabilităţii financiare, acesta poate publica recomandările şi avertizările emise.

(4) Comitetul asigură publicarea pe site-ul propriu a regulamentului prevăzut la art. 3 alin. (3), a două zi după publicarea acestuia în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 11. - Preşedintele Comitetului prezintă Parlamentului României, până la data de 30 iunie a anului următor, raportul anual.

Art. 12. - (1) Membrii Consiliului general şi oricare alte persoane care au lucrat sau lucrează pentru sau în legătură cu activitatea Comitetului nu vor divulga informaţii care fac obiectul secretului profesional.

(2) Informaţiile primite de Comitet vor fi utilizate în mod exclusiv pentru îndeplinirea atribuţiilor acestuia.

(3) Regimul de confidenţialitate al documentelor şi regimul de arhivare se stabilesc prin regulament intern adoptat de Consiliul general al Comitetului, cu respectarea dispoziţiilor legale în domeniu.

Art. 13. - Comitetul adoptă şi urmăreşte implementarea strategiei privind politica macroprudenţială, fără a aduce atingere independenţei Băncii Naţionale a României, conform art. 130 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

Art. 14. - (1) Operaţionalizarea Comitetului se asigură în maximum 30 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2) Recomandările emise potrivit art. X din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 113/2013 privind unele măsuri bugetare şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 29/2015, îşi păstrează valabilitatea.

*

Prezenta lege asigură:

- transpunerea dispoziţiilor cuprinse în secţiunile I şi II, cap. 4, titlul VII din Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 iunie 2013 cu privire la accesul la activitatea instituţiilor de credit şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii, de modificare a Directivei 2002/87/CE şi de abrogare a Directivelor 2006/48/CE şi 2006/49/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 176 din 27 iunie 2013;

- implementarea Recomandării Comitetului european pentru risc sistemic din 22 decembrie 2011 privind mandatul macroprudenţial al autorităţilor naţionale (CERS/2011/3), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 41 din 14 februarie 2012;

- cadrul legal pentru implementarea Recomandării Comitetului european pentru risc sistemic din 4 aprilie 2013 privind obiectivele intermediare şi instrumentele politicii macroprudenţiale (CERS/2013/1), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 170 din 15 iunie 2013.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, în condiţiile art. 77 alin. (2), cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

PREŞEDINTELE SENATULUI

NICOLAE-LIVIU DRAGNEA

CĂLIN-CONSTANTIN- ANTON POPESCU-TĂRICEANU

 

Bucureşti, 16 martie 2017.

Nr. 12.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

pentru promulgarea Legii privind supravegherea macroprudenţială a sistemului financiar naţional

 

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea privind supravegherea macroprudenţială a sistemului financiar naţional şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 15 martie 2017.

Nr. 296.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind conferirea Ordinului Meritul Cultural

 

În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, ale art. 4 alin. (1), ale art. 7 lit. A din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, republicată, precum şi ale Legii nr. 8/2003 privind Ordinul Meritul Cultural şi Medalia Meritul Cultural, cu modificările ulterioare, având în vedere propunerea ministrului apărării naţionale, cu prilejul aniversării a 150 de ani de la înfiinţare, în semn de apreciere a înaltului profesionalism şi a rezultatelor remarcabile obţinute, de-a lungul timpului, în conservarea, cercetarea şi valorificarea tezaurului istoric şi a tradiţiilor militare ale Armatei României,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se conferă Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, categoria F „Promovarea culturii”, Serviciului Istoric al Armatei.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României,

republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

SORIN MIHAI GRINDEANU

 

Bucureşti, 17 martie 2017.

Nr. 302.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind conferirea Medaliei Bărbăţie şi Credinţă

 

În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, ale art. 4 alin. (1), ale art. 9 lit. B şi ale art. 10 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, republicată, precum şi ale Legii nr. 517/2003 privind conferirea decoraţiilor de război,

având în vedere propunerea ministrului apărării naţionale, în semn de recunoştinţă şi apreciere pentru profesionalismul şi curajul de care au dat dovadă pe timpul îndeplinirii unor misiuni în Teatrul de Operaţii militare din Afganistan, pentru modul exemplar în care au acţionat pentru salvarea camarazilor lor,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se conferă Medalia Bărbăţie şi Credinţă clasa a II-a, cu însemn pentru militari, de război:

- domnului plutonier Bejan Ioan Sorin-Nicolae;

- domnului plutonier Munteanu Gheorghe Adrian;

- domnului caporal clasa a III-a Giumali Esan Metin.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României,

republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

SORIN MIHAI GRINDEANU

 

Bucureşti, 17 martie 2017.

Nr. 303.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 787

din 15 decembrie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. (4) şi (10) din Codul de procedură penală

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. (4) şi (10) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Florea Mitran în Dosarul nr. 2.063/116/2015 al Tribunalului Călăraşi - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 256D/2016.

2. La apelul nominal se prezintă partea Florin Eftene. Lipsesc autorul excepţiei şi celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că, la dosar, partea Ministerul Finanţelor Publice, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, a comunicat concluzii scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul părţii prezente, care face referire la situaţia de fapt din dosarul de fond.

4. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, reţinând, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 172 alin, (4) din Codul de procedură penală, că experţii îşi desfăşoară activitatea potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 2/2000, art. 1 alin. (2) din acest act normativ definind noţiunea de expert tehnic judiciar, acelaşi text făcând referire la faptul că experţii validaţi, prin actul normativ evocat, dobândesc titulatura de expert oficial. Art. 5 din acelaşi act normativ prevede expres că experţii îşi pot exercita activitatea în orice formă agreată de ei, individual sau în asociere. Aşadar, consideră că Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000 conferă suficiente garanţii pentru desfăşurarea activităţii de expertiză. De altfel, apreciază că motivele invocate de către autor cu privire la normele procesual penale criticate sunt probleme de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor criticate, întrucât autorul este nemulţumit de faptul că nu există un anumit tip de expert judiciar într-un domeniu de activitate, în condiţiile în care Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000 creează cadrul necesar pentru validarea experţilor în orice domeniu în care ar putea fi necesar a se realiza expertize, totodată, stabilind posibilitatea acreditării unor experţi străini. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală, apreciază că şi aceasta este neîntemeiată, şi, în acest sens, reţine că actul normativ care reglementează activitatea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală prevede expres că inspectorii antifraudă pot fi detaşaţi în cadrul parchetului, că aceştia efectuează acte de investigare economică din ordinul procurorului, iar, pe perioada detaşării, aceştia nu au niciun fel de subordonare faţă de agenţie, astfel încât există garanţii suficiente cu privire la imparţialitatea lor.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin încheierea din 23 februarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 2.063/116/2015, Tribunalul Călăraşi - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. (4) şi (10) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Florea Mitran într-o cauza penala în care autorul excepţiei a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine, în esenţă, că efectuarea expertizei tehnice de către experţi oficiali, care fac parte din laboratoare sau instituţii de stat şi care primesc salariul de la stat, nu se bucură de prezumţia de imparţialitate. Aşa încât, având în vedere faptul că statul este parte civilă şi acuzator în cauză, expertiza tehnică trebuie efectuată de către un expert independent şi nu de către o persoană care primeşte salariul de la acesta. Apreciază că sintagma „experţi oficiali” este neconstituţională, întrucât creează impresia că aceşti experţi sunt experţii statului care este şi parte în proces. Consideră că, pentru garantarea dreptului la un proces echitabil, statul trebuie să asigure existenţa unor corpuri de experţi independenţi în toate domeniile de activitate. Faptul că nu există experţi independenţi în tehnologia prelucrării tutunului şi produselor din tutun este culpa statului român care nu a organizat, prin Ministerul Justiţiei, examen pentru dobândirea calităţii de expert independent în acest domeniu cu mare impact economic şi social.

7. Cu privire la constatare, susţine că efectuarea acesteia de către un specialist din cadrul organelor judiciare nu poate garanta dreptul la un proces echitabil. Arată că, în cauză, procurorul a dispus, prin ordonanţă, ca specialistul antifraudă - care funcţionează în cadrul instituţiei, fiind detaşat de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - să stabilească prejudiciul suferit de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Apreciază că numai o constatare realizată de un specialist independent poate garanta respectarea dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la apărare. Apreciază că pretinsa „urgenţă”, la care face referire alin. (10) al art. 172 din Codul de procedură penală, nu are prioritate faţă de dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare.

8. Tribunalul Călăraşi - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, reţine că, potrivit art. 172 alin. (1) din Codul de procedură penală, efectuarea unei expertize se dispune când pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori împrejurări ce prezintă importanţă pentru aflarea adevărului în cauză este necesară şi opinia unui expert. Astfel, expertizele vor fi dispuse când faptele şi împrejurările analizate pot contribui la aflarea adevărului, dar nivelul de cunoaştere necesar depăşeşte cunoştinţele unui jurist, presupunând o efectuare a unor cercetări ce depăşesc limitele unor simple documentări. Potrivit alin. (4) al art. 172 din Codul de procedură penală, expertiza poate fi efectuată de experţi oficiali din laboratoare sau instituţii de specialitate ori de experţi independenţi autorizaţi din ţară sau din străinătate, în condiţiile legii. De asemenea, potrivit alin. (9) al aceluiaşi articol, când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, organul de urmărire penală poate dispune prin ordonanţă efectuarea unei constatări, care se efectuează, potrivit alin. (10), de un specialist care funcţionează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora. Analizând dispoziţiile procesual penale anterior arătate, instanţa reţine că echivocul sau claritatea concluziilor de constatare sunt lăsate la aprecierea organului de urmărire penală sau a instanţei de judecată, criteriile de apreciere nefiind impuse prin dispoziţii ale legii procesual penale. În situaţia în care, după finalizarea raportului de constatare, când organul judiciar apreciază că este necesară opinia unui expert sau când concluziile raportului de constatare sunt contestate se dispune efectuarea unei expertize. Prin urmare, dispoziţiile art. 172 din Codul de procedură penală oferă organelor de urmărire penală şi instanţelor de judecată mijloace procesuale distincte ce pot fi folosite separat sau în mod coroborat pentru stabilirea adevărului în cauzele penale, prin intermediul expertizelor, mijloace care acoperă toate situaţiile În care instanţele ar putea fi împiedicate să folosească concluziile rapoartelor de constatare în stabilirea adevărului. Reţine că mijlocul de probă - constatarea tehnico-ştiinţifică, efectuată de specialiştii prevăzuţi la art. 172 alin. (1) din Codul de procedură penală - poate fi contestat în faţa instanţei de judecată, în condiţii de contradictorialitate, după ce partea a luat cunoştinţă de existenţa lui prin prezentarea materialului de urmărire penală, în acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 18 martie 1997, pronunţată în Cauza Mantovanelli împotriva Franţei. şi Hotărârea din 2 iunie 2005, pronunţată în Cauza Cottin împotriva Belgiei, potrivit căreia partea trebuie să aibă posibilitatea de a cunoaşte mijlocul de probă şi de a-l contesta în faţa unui organ independent şi imparţial. Pe de altă parte, Codul de procedură penală nu prevede o anumită valoare probantă a constatărilor, ele urmând a fi analizate, la fel ca restul probelor, prin coroborare cu celelalte probe existente la dosar. În acest sens, art. 103 din Codul de procedură penală, prevede că probele nu au o valoare dinainte stabilită prin lege şi sunt supuse liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză şi că, în luarea deciziei asupra existenţei infracţiunii şi a vinovăţiei inculpatului, instanţa hotărăşte motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Apreciază că dispoziţiile art. 172 alin. (4) şi (10) din Codul de procedură penală trebuie analizate în coroborare cu prevederile art. 177-180 din acelaşi cod care oferă garanţiile procesuale necesare asigurării dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie şi art. 6 paragraful 1 şi paragraful 3 lit. b) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

10. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Reţine că expertiza şi constatarea sunt procedee probatorii, constituind modalităţi prin care se obţin mijloace de probă. Astfel, efectuarea expertizei se concretizează într-un raport de expertiză, iar constatarea, într-un raport de constatare, cele din urmă fiind mijloace de probă. În ceea ce priveşte constatarea, din prevederile art. 172 alin. (9) din Codul de procedură penală, reţine că aceasta se poate dispune numai în cursul urmăririi penale, are caracter facultativ, necesitatea sa fiind lăsată la aprecierea organului de urmărire penală, poate fi justificată de existenţa unui pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbarea unor situaţii de fapt ori de necesitatea lămuririi urgente a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, se limitează la datele, informaţiile şi materialul puse la dispoziţie sau indicate de organul de urmărire penală. Observă că, spre deosebire de expertiză, în cazul căreia părţile sunt înştiinţate despre obiectul său, pot formula obiective şi pot solicita numirea unui specialist/expert-parte, în cazul constatării părţile nu beneficiază de aceste drepturi. În această materie, însă, legiuitorul recunoaşte inculpatului, celorlalte părţi şi subiecţilor procesuali dreptul de a lua cunoştinţă de conţinutul raportului de constatare şi de a contesta concluziile acestuia, caz în care devine obligatorie pentru organul judiciar dispunerea unei expertize [art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală]. Reţine că diferenţa de regim juridic dintre expertiză şi constatare a fost explicată în doctrină prin „caracterul strict tehnic al aprecierilor înscrise în raportul de constatare, care exclud comentarii sau propuneri de ordin juridic”, dar şi prin circumstanţele speciale în care aceasta poate fi dispusă, şi care justifică urgenţa în efectuarea sa. Apreciază că, prin faptul că i se recunoaşte inculpatului dreptul de a-i fi adus la cunoştinţă raportul de constatare, dreptul de a contesta concluziile procurorului şi de a obţine administrarea unei expertize, legiuitorul asigură caracterul efectiv al dreptului la apărare. De asemenea, întrucât, conform art. 103 alin. (1) din Codul de procedură penală, valoarea probatorie a raportului de constatare nu este dinainte stabilită, ci se apreciază de către organul judiciar în contextul întregului probatoriu administrat, apreciază că nu se încalcă dreptul la un proces echitabil. În ceea ce priveşte expertiza, potrivit art. 172 alin. (4) din Codul de procedură penală, aceasta poate fi efectuată de experţi oficiali din laboratoare sau instituţii de specialitate ori de experţi independenţi autorizaţi din ţară sau din străinătate. Sintagmele „experţi oficiali” şi „experţi independenţi” trebuie înţelese prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (2) şi art. 41 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000. Astfel, în sensul art. 1 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000, orice persoană fizică ce dobândeşte calitatea de expert tehnic judiciar în condiţiile ordonanţei şi este înscrisă în tabelul nominal cuprinzând experţii tehnici judiciari este expert oficial şi poate fi numită de organele de urmărire penală, de instanţele judecătoreşti sau de alte organe cu atribuţii jurisdicţionale pentru efectuarea de expertize tehnice judiciare. Pe de altă parte, delimitându-i domeniul de aplicare, prevederile art. 41 stabilesc că ordonanţa nu este aplicabilă în situaţia în care expertiza urmează să fie efectuată de un serviciu medico-legal, de Institutul Central de Expertize Criminalistice sau de un laborator de expertiză criminalistică, precum şi de orice alt institut de specialitate. Din prevederile anterior menţionate rezultă că atât experţii independenţi, cât şi cei care activează în cadrul laboratoarelor sau instituţiilor de specialitate sunt experţi oficiali în sensul legii, întrucât desfăşoară o activitate autorizată potrivit legii, aşadar, distincţia dintre cele două categorii rezidă exclusiv în forma de exercitare a profesiei. Faptul că un expert funcţionează în cadrul unui laborator sau al unei instituţii de specialitate nu îl face, în mod automat, incompatibil să efectueze expertiza dispusă de organul judiciar într-un proces penal. Pe de altă parte, în măsura în care o astfel de incompatibilitate subzistă, ea poate fi probată de partea interesată în condiţiile art. 174 din Codul de procedură penală, iar consecinţa constatării incompatibilităţii va fi aceea că hotărârea judecătorească nu se va putea întemeia pe constatările şi concluziile raportului de expertiză respectiv, întrucât legiuitorul recunoaşte inculpatului dreptul de a contesta raportul de expertiză şi de a obţine înlăturarea acestuia din cadrul probatoriului pentru motivul lipsei de imparţialitate a expertului, apreciază că dispoziţiile criticate nu aduc atingere dreptului la un proces echitabil. Totodată, având în vedere că inculpatul are dreptul să recomande un expert care să participe la efectuarea expertizei [art. 173 alin. (4) din Codul de procedură penală], poate formula obiecţiuni în legătură cu întrebările la care expertul este chemat să răspundă [art. 177 alin. (2) din Codul de procedură penală], poate solicita lămuriri cu privire la constatările şi concluziile expertului [art. 179 alin. (1) din Codul de procedură penală], poate solicita suplimentarea raportului [art. 180 din Codul de procedură penală] şi chiar efectuarea unei noi expertize [art. 181 din Codul de procedură penală], apreciază că dispoziţiile criticate nu încalcă dreptul la apărare.

11. Avocatul Poporului apreciază că prevederile art. 172 alin. (4) şi (10) din Codul de procedură penală sunt constituţionale. Evidenţiază faptul că activitatea de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară, precum şi modul de dobândire a calităţii de expert tehnic se organizează şi se desfăşoară în condiţiile prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000, cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit actului normativ indicat, este expert tehnic judiciar orice persoană fizică ce dobândeşte această calitate în condiţiile ordonanţei şi este înscrisă în tabelul nominal cuprinzând experţii tehnici judiciari, întocmit pe specialităţi şi pe judeţe, respectiv pe municipiul Bucureşti. Expertul tehnic judiciar este expert oficial şi poate fi numit de organele de urmărire penală, de instanţele judecătoreşti sau de alte organe cu atribuţii jurisdicţionale pentru efectuarea de expertize tehnice judiciare. Reţine că, în cadrul unui proces penal, pentru efectuarea unei expertize este necesar ca persoana desemnată în acest sens să fie specializată şi recunoscută ca făcând parte din corpul experţilor tehnici judiciari. Astfel, instanţa va desemna expertul care să efectueze expertiza dintre experţii oficiali din laboratoare sau instituţii de specialitate ori dintre experţii independenţi autorizaţi din ţară sau din străinătate. Cât priveşte lipsa de imparţialitate a experţilor, apreciază că această susţinere nu poate fi reţinută, întrucât legiuitorul a instituit incompatibilităţile judecătorului şi pentru expert, motiv pentru care un expert aflat într-una din situaţiile prevăzute de art. 64 din Codul de procedură penală nu poate fi desemnat, iar, în cazul în care a fost totuşi desemnat, hotărârea judecătorească nu se poate întemeia pe constatările şi concluziile acestuia. Motivul de incompatibilitate trebuie dovedit de cel care îl invocă. De asemenea, reţine că experţilor tehnici vinovaţi de abateri comise în exercitarea activităţii de expert li se poate aplica de către Biroul central pentru expertize tehnice judiciare, în raport cu gravitatea abaterii săvârşite, sancţiuni disciplinare [art. 35 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000] Pe de altă parte, la efectuarea expertizei pot participa şi experţi independenţi autorizaţi, numiţi la solicitarea părţilor sau a subiecţilor procesuali principali, cu aplicarea prevederilor art. 173 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală, potrivit cărora „Părţile şi subiecţii procesuali principali au dreptul să solicite ca la efectuarea expertizei să participe un expert recomandat de acestea.” Faţă de cele reţinute, apreciază că legiuitorul a creat premisele unui proces echitabil, în cadrul căruia părţile implicate beneficiază de suficiente garanţii pentru respectarea dreptului la apărare, în condiţiile în care inculpatul are posibilitatea să solicite şi să administreze toate probele necesare şi utile cauzei.

12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 172 alin. (4) şi (10) din Codul de procedură penală, având următorul conţinut: „(4) Expertiza poate fi efectuată de experţi oficiali din laboratoare sau instituţii de specialitate ori de experţi independenţi autorizaţi din ţară sau din străinătate, în condiţiile legii.” [...] „(10) Constatarea este efectuată de către un specialist care funcţionează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora.*

15. Autorul excepţiei susţine că prevederile de lege criticate contravin atât dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil şi art. 24 privind dreptul la apărare, cât şi prevederilor art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi prevederilor art. 47 privind dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. (4) din Codul de procedură penală, Curtea reţine că, potrivit normelor procesual penale precitate, expertiza poate fi efectuată de experţi oficiali din laboratoare sau instituţii de specialitate ori de experţi independenţi autorizaţi din ţară sau din străinătate, în condiţiile legii. Curtea reţine că expertiza tehnică judiciară poate fi efectuată de experţi atestaţi în domeniile strict determinate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 199/C/2010 pentru aprobarea Nomenclatorului specializărilor expertizei tehnice judiciare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 4 februarie 2010 şi, totodată, activitatea de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară, precum şi modul de dobândire a calităţii de expert tehnic se organizează şi se desfăşoară în condiţiile prevăzute în Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 25 ianuarie 2000, aprobată prin Legea nr. 156/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

17. Curtea reţine că, potrivit art. 1 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000, este expert tehnic judiciar orice persoană fizică ce dobândeşte această calitate în condiţiile ordonanţei şi este înscrisă în tabelul nominal cuprinzând experţii tehnici judiciari, întocmit, pe specialităţi şi pe judeţe, respectiv pe municipiul Bucureşti. Examenul şi interviul pentru atribuirea calităţii de expert tehnic judiciar şi testarea profesională a specialiştilor care efectuează expertize tehnice judiciare se organizează de către Ministerul Justiţiei şi se desfăşoară potrivit regulamentului aprobat prin ordin al ministrului justiţiei [art. 9], iar persoana care a dobândit calitatea de expert judiciar este înscrisă în tabelul nominal cuprinzând experţii tehnici judiciari, întocmit, pe specialităţi şi pe judeţe, de Biroul central pentru expertize tehnice judiciare [art. 11 alin. (1)], birou care funcţionează în cadrul Ministerului Justiţiei [art. 4 alin. (1)]. Expertul tehnic judiciar este „expert oficial” şi poate fi numit de organele de urmărire penală, de instanţele judecătoreşti sau de alte organe cu atribuţii jurisdicţionale pentru efectuarea de expertize tehnice judiciare [art. 1 alin. (2)]. Aşadar, în accepţiunea Ordonanţei Guvernului nr. 2/2000, expertul oficial este persoana care a dobândit calitate de expert tehnic judiciar în condiţiile actului normativ precizat şi este înscrisă în tabelul nominal cuprinzând experţii tehnici judiciari. Potrivit aceluiaşi act normativ, expertiza tehnică efectuată din dispoziţia organelor de urmărire penală, a instanţelor judecătoreşti sau a altor organe cu atribuţii jurisdicţionale, de către expertul sau specialistul numit de acestea, în vederea lămuririi unor fapte sau împrejurări ale cauzei, constituie „expertiză tehnică judiciară” [art. 2]. La cererea persoanelor fizice sau juridice se poate efectua „expertiză tehnică extrajudiciară” [art. 3]. Expertiza extrajudiciară se realizează, de asemenea, în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2000, iar organizarea examenului în vederea atribuirii calităţii de expert tehnic extrajudiciar şi eliberarea legitimaţiei de expert tehnic extrajudiciar revin ministerelor şi altor instituţii centrale, fiecare în domeniul său de specialitate, stabilit conform legii [art. 27]. Expertul tehnic extrajudiciar poate efectua numai expertize tehnice extrajudiciare în specialitatea pentru care a fost atestat, la solicitarea persoanelor fizice şi juridice [art. 30 alin. (2)], de asemenea, expertiza tehnică extrajudiciară putând fi efectuată şi de expertul tehnic judiciar, la solicitarea persoanelor fizice şi juridice [art. 30 alin. (1)].

18. Având în vedere prevederile normative precitate, Curtea reţine că expertiza se poate dispune când pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori împrejurări ce prezintă importanţă pentru aflarea adevărului în cauză este necesară şi opinia unui expert [art. 172 alin. (1) din Codul de procedură penală]. Curtea reţine, totodată, că procesul penal este activitate reglementată de lege, desfăşurată de organele judiciare, de părţi şi de celelalte persoane care participă într-o cauză penală la înfăptuirea de către instanţele judecătoreşti a justiţiei, în vederea constatării la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni şi a pedepsirii făptuitorilor potrivit vinovăţiei lor. Expertiza este un mijloc de probă strict reglementat de Codul de procedură penală, fiind realizată de experţi calificaţi drept persoane care participă la înfăptuirea de către instanţele judecătoreşti a justiţiei în cauzele penale.

19. În aceste condiţii, Curtea reţine că legiuitorul are competenţa exclusivă de a stabili sfera persoanelor care participă la înfăptuirea justiţiei de către instanţele judecătoreşti din punct de vedere al efectuării expertizei, precum şi condiţiile de acces în profesia menţionată, condiţii care trebuie să asigure certitudinea îndeplinirii actului profesional în mod imparţial şi la un standard ridicat. Or, prevederile legale precitate nu fac altceva decât să stabilească aceste condiţii necesar a fi îndeplinite de persoanele care doresc dobândirea calităţii de expert judiciar. Faptul că Biroul central pentru expertize tehnice judiciare funcţionează în cadrul Ministerului Justiţiei şi îndrumă metodologic activitatea experţilor demonstrează preocuparea legiuitorului ca acest corp de experţi să fie sub autoritatea statului, fără ca actul profesional al expertului să fie cenzurat de minister. Mai mult, îndrumarea metodologică se constituie într-un instrument eficient în standardizarea expertizelor efectuate, ceea ce denotă grija legiuitorului ca activitatea de expertiză să se desfăşoare unitar. Aşadar, Curtea constată că dispoziţiile legale precitate asigură, din punct de vedere normativ, imparţialitatea şi un grad ridicat de profesionalism în întocmirea raportului de expertiză, raportul de expertiză întocmit de către experţii tehnici judiciari şi extrajudiciari fiind o garanţie în sensul asigurării dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie.

20. Totodată, Curtea constată că imparţialitatea, transparenţa şi corectitudinea expertizei sunt garantate de îndeplinirea condiţiilor cerute de normele procesual penale în vigoare în activitatea de întocmire a raportului de expertiză. Astfel, Curtea reţine că legiuitorul a reglementat o serie de incompatibilităţi referitoare la expert în cuprinsul art. 174 din Codul de procedură penală, potrivit căruia persoana aflată în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 64 din Codul de procedură penală nu poate fi desemnată ca expert, iar, în cazul în care a fost desemnată, hotărârea judecătorească nu se poate întemeia pe constatările şi concluziile acesteia. Totodată, în aceeaşi cauză, o persoană nu poate avea atât calitatea de expert desemnat de organul judiciar, cât şi pe aceea de expert recomandat de unul dintre subiecţii procesuali, şi, de asemenea, nu poate fi desemnată ca expert recomandat de părţi în aceeaşi cauză o persoană care funcţionează în cadrul aceleiaşi instituţii medico-legale, institut sau laborator de specialitate cu expertul desemnat de conducerea instituţiei respective la solicitarea organului judiciar.

21. De asemenea, Curtea reţine că, atunci când instanţa este cea care dispune efectuarea expertizei, obiectivele, desemnarea expertului, desemnarea experţilor consultanţi, necesitatea acesteia sunt discutate în şedinţa publică, în contradictoriu cu toate părţile şi subiecţii procesuali principali din cauză, aceştia putând formula observaţii cu privire la întrebări, pot cere modificarea şi completarea lor, pot formula obiecţii şi alte cereri [art. 177 alin. (1)-(3) din Codul de procedură penală]. De asemenea, părţile sau subiecţii procesuali principali au dreptul de a desemna experţi independenţi autorizaţi care să participe la efectuarea expertizei [art. 172 alin. (8), art. 173 alin. (4), art. 177 alin. (4) din Codul de procedură penală], expertul parte având aceleaşi drepturi pe care le are şi expertul desemnat de către instanţă, iar, în situaţia în care are o opinie diferită faţă de cea exprimată de expertul desemnat, expertul parte poate întocmi un raport cu opinia separata ori poate consemna în raportul său eventuale inadvertenţe pe care le constată. În situaţia în care expertiza a fost efectuată în lipsa părţilor ori a subiecţilor procesuali principali, aceştia sau avocatul lor sunt încunoştinţaţi cu privire la întocmirea raportului de expertiză şi cu privire la dreptul la studierea raportului [art. 178 alin. (5) din Codul de procedură penată]. De asemenea, raportul de expertiză va cuprinde, pe lângă menţiunile formale, prevăzute de art. 178 alin. (4) din Codul de procedură penală, şi descrierea în amănunt a operaţiilor de efectuare a expertizei, obiecţiunile sau explicaţiile părţilor, analiza acestor obiecţii sau explicaţii, metodele, programele şi echipamentele utilizate, iar, în final, concluziile care trebuie să fie clare şi neechivoce. Totodată, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, expertul poate fi audiat de organul de urmărire penală sau de instanţă, la cererea procurorului, a părţilor, a subiecţilor procesuali principali sau din oficiu, dacă organul judiciar apreciază că audierea este necesară pentru lămurirea constatărilor sau concluziilor expertului [art. 179 alin. (1) din Codul de procedură penală], iar când organul de urmărire penală sau instanţa constată, la cerere sau din oficiu, că expertiza nu este completă, iar această deficienţă nu poate fi suplinită prin audierea expertului, dispune efectuarea unui supliment de expertiză de către acelaşi expert [art. 180 alin. (1) din Codul de procedură penală], în acelaşi mod, se poate dispune efectuarea unei noi expertize atunci când concluziile raportului de expertiză sunt neclare sau contradictorii ori între conţinutul şi concluziile raportului de expertiză există contradicţii, iar aceste deficienţe nu pot fi înlăturate prin audierea expertului [art. 181 alin. (1) din Codul de procedură penală].

22. Totodată, Curtea reţine că organul de urmărire penală sau instanţa de judecată nu are obligaţia de a adopta concluziile raportului de expertiză, iar valoarea probantă a expertizelor nu este prestabilită de către Codul de procedură penală, aceasta fiind supusă, potrivit art. 103 alin. (1) din Codul de procedură penală, liberei aprecieri a organelor judiciare în urma evaluării tuturor probelor administrate în cauză. Aşadar, toate probele, inclusiv cele tehnico-ştiinţifice, trebuie raportate la ansamblul probator, acestea nefiind suficiente ca să asigure condamnarea unei persoane. De altfel, Curtea reţine că dispunerea condamnării are loc doar atunci când acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă, aspect de natură a conferi procesului penal un caracter echitabil, în condiţiile în care, potrivit art. 4 alin. (2) din Codul de procedură penală, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului.

23. Prin urmare, Curtea constată că normele procesual penale precitate reprezintă garanţii ale drepturilor fundamentale prevăzute la art. 21 alin. (3) şi art. 24 din Constituţie, invocate de autorul excepţiei, menite să asigure atât dreptul la un proces echitabil, cât şi posibilitatea părţilor de a se apăra în cadrul procesului penal în care sunt dispuse expertize.

24. Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală, Curtea reţine că procedeul probatoriu având denumirea „constatare” presupune examinarea unor situaţii de fapt, mijloace de probă sau persoane de către specialişti, medici legişti sau tehnicieni care funcţionează în cadrul organului de urmărire penală ori în cadrul altor organe, când există pericol de dispariţie a mijloacelor de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt, ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei. Potrivit art. 172 alin. (9) din Codul de procedură penală, constatările se dispun când sunt întrunite două condiţii, respectiv există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei. Aşadar, ceea ce este specific în cazul constatării, ca mijloc de probă, este urgenţa, consemnarea anumitor elemente care constituie probe în procesul penal, înainte ca acestea să dispară sau să fie distruse sub acţiunea timpului sau prin acţiunea persoanelor implicate. Prin constatare se stabileşte dacă elementele de la locul faptei constituie indicii sau pot conduce la suspiciunea rezonabilă că a fost săvârşită o faptă penală.

25. Curtea reţine că efectuarea unei constatări se poate dispune numai în cursul urmăririi penale, prin ordonanţă, de organul de urmărire penală, constatarea având caracter facultativ. Constatarea se efectuează de către un specialist care funcţionează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora, asupra persoanei, materialului şi datelor puse la dispoziţie sau indicate de către organul de urmărire penală. Potrivit art. 1811 din Codul de procedură penală, obiectul constatării, întrebările la care trebuie să răspundă specialistul şi termenul în care urmează a fi efectuată lucrarea constatării este stabilit de organul de urmărire penală prin ordonanţă, iar rezultatul activităţii desfăşurate de specialist se consemnează într-un raport de constatare care va cuprinde descrierea operaţiilor efectuate de specialist, a metodelor, programelor şi echipamentelor utilizate şi concluziile constatării.

26. Totodată, Curtea reţine că, potrivit art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală, după finalizarea raportului de constatare, concluziile raportului de constatare pot fi contestate de părţi sau subiecţii procesuali principali, în această situaţie organul judiciar putând dispune efectuarea unei expertize. Se poate dispune efectuarea unei expertize şi atunci când, deşi raportul de constatare nu este contestat, faţă de complexitatea cauzei, organul judiciar apreciază că este necesară întocmirea unui raport de expertiză. Totodată, după finalizarea raportului de constatare, când organul judiciar apreciază că este necesar, se poate solicita opinia unui expert.

27. Potrivit art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală, criticat în prezenta cauză, specialiştii care pot efectua constatări funcţionează în cadrul organului de urmărire penală sau în afara organelor de urmărire penală. Autorul excepţiei susţine că efectuarea constatării de către un specialist din cadrul organelor judiciare nu este de natură a garanta dreptul la un proces echitabil şi egalitatea de arme. Arată că, în cauză, procurorul a dispus, prin ordonanţă, ca specialistul antifraudă - care funcţionează în cadrul instituţiei, fiind detaşat de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - să stabilească prejudiciul suferit de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Apreciază că numai o constatare realizată de un specialist independent poate garanta respectarea dreptului la un proces echitabil şi a dreptului la apărare.

28. Faţă de susţinerile autorului excepţiei din prezenta cauză, Curtea reţine că, potrivit art. 3 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, inspectorii antifraudă din cadrul Direcţiei de combatere a fraudelor sunt detaşaţi în cadrul parchetelor, în condiţiile legii, pe posturi de specialişti, în vederea acordării de suport tehnic de specialitate procurorului în efectuarea urmăririi penale în cauzele având ca obiect infracţiuni economico-financiare, în scopul efectuării cu celeritate şi în mod temeinic a activităţilor de descoperire şi de urmărire a infracţiunilor economico-financiare, pentru clarificarea unor aspecte tehnice în activitatea de urmărire penală. În exercitarea atribuţiilor de serviciu, inspectorii antifraudă din cadrul Direcţiei de combatere a fraudelor efectuează, din dispoziţia procurorului, constatări tehnico-ştiinţifice, care constituie mijloace de probă, în condiţiile legii, investigaţii financiare în vederea indisponibilizării de bunuri, orice alte verificări în materie fiscală dispuse de procuror [art. 3 alin. (4)]. Totodată, potrivit art. 4 alin. (1) din acelaşi act normativ, inspectorii antifraudă detaşaţi în cadrul parchetelor îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea exclusivă a conducătorului parchetului în cadrul căruia funcţionează.

29. Totodată, Curtea reţine că prin Decizia nr. 190 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 385 din 23 mai 2014, a realizat un control de constituţionalitate cu privire la art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 503/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 18 iulie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, respingând, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate. Potrivit dispoziţiilor de lege criticate, (1) în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie sunt numiţi, prin ordin al procurorului şef al acestei direcţii, cu avizul ministerelor de resort, specialişti cu înaltă calificare în domeniul economic, financiar, bancar; vamal, informatic, precum şi în alte domenii, pentru clarificarea unor aspecte tehnice în activitatea de urmărire penală. (2) Specialiştii prevăzuţi la alin. (1) au calitatea de funcţionar public şi îşi desfăşoară activitatea sub directa conducere, supraveghere şi control nemijlocit al procurorilor din Direcţia Naţională Anticorupţie. Specialiştii au drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege pentru funcţionarii publici, cu excepţiile menţionate în prezenta ordonanţă de urgenţă. De asemenea, specialiştii beneficiază, în mod corespunzător, de drepturile prevăzute la art. 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea şi alte drepturi ale magistraţilor, cu modificările şi completările ulterioare. (3) Constatarea tehnico-ştiinţifică efectuată din dispoziţia scrisă a procurorului de specialiştii prevăzuţi la alin. (1) constituie mijloc de probă, în condiţiile legii. (4) Constatările tehnico-ştiinţifice şi expertizele pot ii efectuate şi de alţi specialişti sau experţi din instituţii publice sau private române sau străine, organizate potrivit legii, precum şi de specialişti sau experţi individuali autorizaţi sau recunoscuţi, potrivit legii. “

30. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 întrunesc exigenţele impuse de un proces echitabil, inclusiv cea referitoare la necesitatea respectării principiului egalităţii armelor de care părţile pot dispune în cadrul unei proceduri judiciare. Astfel, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Curtea a reţinut că partea interesată are posibilitatea ca, odată cu prezentarea materialului de urmărire penală, în condiţiile art. 250-254 din Codul de procedură penală (din 1968), să ia cunoştinţă de existenţa constatării tehnico-ştiinţifice ca mijloc de probă efectuat de specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Subsecvent, poate formula obiecţiuni la raportul de constatare sau se poate contesta în faţa instanţei de judecată, în condiţii de contradictorialitate, mijlocul de probă respectiv. De asemenea, Curtea a observat că, În procesul deliberării, judecătorul verifică şi evaluează materialul probator şi îşi fundamentează soluţia pe întregul probatoriu administrat În cauză, prin coroborarea şi aprecierea probelor, iar nu prin raportarea exclusivă la constatările tehnico-ştiinţifice întocmite de specialiştii prevăzuţi de textele de lege criticate, astfel că informaţiile conţinute în constatările tehnico-ştiinţifice nu pot crea în mod concret riscul unui abuz de procedură. Totodată, cu privire la statutul specialiştilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Curtea a constatat că faptul că aceştia îşi desfăşoară activitatea sub directa conducere, supraveghere şi sub controlul nemijlocit al procurorilor nu echivalează cu lipsa de obiectivitate sau de imparţialitate a acestora. Pe de altă parte, soluţia legislativă este firească, de vreme ce procurorul supraveghează întreaga urmărire penală (în acelaşi sens, Decizia nr. 133 din 7 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 12 aprilie 2013, şi Decizia nr. 242 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 415 din 9 iulie 2013).

31. Curtea a constatat, totodată, că simpla abrogare a alineatelor (3) şi (4) ale articolului art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, prin legea de punere în aplicare a noului Cod de procedură penală, nu poate fi considerată în sine un argument de neconstituţionalitate şi un element de noutate în măsură să conducă la un reviriment jurisprudenţial, mai ales că dispoziţiile art. 172 alin. (7), (9) şi (10) din noul Cod de procedură penală preiau soluţia legislativă cuprinsă în art. 11 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002, abrogarea acestora din urmă având ca scop eliminarea normelor redundante. Astfel, art. 172 din noul Cod de procedură penală prevede că, în anumite cazuri, organul de urmărire penală poate solicita opinia unor specialişti care funcţionează în cadrul organelor judiciare sau în afara acestora. Rapoartele de constatare întocmite de aceşti specialişti constituie, potrivit art. 97 alin. (2) lit. e) din noul Cod de procedură penală, un mijloc de probă, în condiţiile în care art. 5 alin. (2) din acelaşi cod prevede că organele de urmărire penală au obligaţia de a strânge şi de a administra probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau inculpatului. În plus, judecata se desfăşoară de către o instanţă independentă şi imparţială, în condiţii de publicitate, oralitate şi contradictorialitate, iar judecătorul îşi fundamentează soluţia pe întregul probatoriu administrat în cauză, verificând, evaluând şi coroborând probele care nu au valoare prestabilită.

32. Considerentele precitate, care au fundamentat deciziile Curţii Constituţionale anterior menţionate, îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, excepţia de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art. 172 alin. (10) din Codul de procedură penală urmând a fi respinsă ca neîntemeiată.

33. Cu privire la prevederile invocate din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, Curtea reţine că, astfel cum a statuat Curtea prin Decizia nr. 1.237 din 6 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 24 noiembrie 2010, „acestea, de principiu, sunt aplicabile în controlul de constituţionalitate în măsura în care asigură, garantează şi dezvoltă prevederile constituţionale în materia drepturilor fundamentale, cu alte cuvinte, în măsura în care nivelul lor de protecţie este cel puţin la nivelul normelor constituţionale în domeniul drepturilor omului11. În speţă, Curtea constată că, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 47 privind dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, considerentele reţinute mai sus abordează toate aceste aspecte, fiind, în consecinţă, valabile şi cu privire la aceste dispoziţii din Cartă.

34. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Florea Mitran în Dosarul nr. 2.063/116/2015 al Tribunalului Călăraşi - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 172 alin. (4) şi (10) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Călăraşi - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 15 decembrie 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu

 

ORDONANŢE ŞI HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ

pentru completarea art. 2 alin. (1) din Legea nr. 121/2011 privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român

 

La Summitul NATO de la Varşovia din 8-9 iulie 2016, şefii de state şi de guverne au adoptat un pachet de decizii menit să asigure acţiunea sinergică a aliaţilor pentru consolidarea posturii de descurajare şi apărare.

Luând în considerare că pentru materializarea deciziilor adoptate la nivel aliat, România a elaborat Planul integrat de acţiune pentru implementarea deciziilor Summitului de la Varşovia, care prevede participarea la prezenţa înaintată consolidată a NATO, în partea de nord a flancului estic al Alianţei, cu o subunitate de nivel companie, în cadrul grupului de luptă sub conducerea Statelor Unite ale Americii, ce va fi constituit pe teritoriul Poloniei,

având în vedere că în perioada iulie-octombrie 2016 autorităţile militare NATO au elaborat şi avizat documentele pentru implementarea la nivel militar a deciziilor adoptate la summit,

întrucât, pe timpul reuniunii Consiliului Nord-Atlantic, la nivel de miniştri ai apărării, din perioada 26-27 octombrie 2016, au fost aprobate documentele pentru consolidarea prezenţei NATO pe flancul estic şi reconfirmate angajamentele naţionale anterioare,

ţinând cont de decizia naţională de a participa cu forţe şi mijloace la prezenţa înaintată consolidată pe flancul de nord-est al Alianţei, în cadrul grupului de luptă din Polonia condus de SUA, şi de rezultatele negocierilor bilaterale cu partenerul american, finalizate în luna noiembrie 2016,

pentru completarea cadrului normativ cu prevederi esenţiale vizând întrebuinţarea forţelor şi capabilităţilor existente la nivelul Armatei României, în afara teritoriului statului român, precum şi limitele aranjamentelor de comandă-control care se pot stabili între structurile militare române şi cele ale statelor aliate sau partenere,

având în vedere că misiunile pe care le va executa subunitatea românească în Polonia nu sunt prevăzute de legislaţia

actuală,

luând în considerare calendarul activităţilor aprobat de Consiliul Nord-Atlantic, care prevede realizarea capabilităţii iniţiale a grupurilor de luptă pe flancul nord-estic al Alianţei până la 1 aprilie 2017 şi cerinţa ca subunitatea românească să execute deplasarea în Germania începând cu data de 20 martie 2017 pentru a fi integrată în cadrul grupului de luptă condus de SUA, cu tot personalul, echipamentele şi materialele planificate,

dat fiind faptul că nerespectarea de către România a acestor termene determină imposibilitatea realizării stării acţionale a grupului de luptă condus de SUA, necesară îndeplinirii misiunilor stabilite,

întrucât fără această modificare de urgenţă România nu îşi va putea respecta angajamentele asumate, ceea ce ar putea conduce la apariţia unor disensiuni în cadrul NATO privind coeziunea şi efortul comun de întărire a prezenţei înaintate pe flancul estic, cu posibil impact asupra activităţilor NATO ce se vor desfăşura pe teritoriul naţional,

având în vedere că aspectele de mai sus vizează un interes public şi constituie o situaţie extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată, se impune adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

 

Articol unic. - La articolul 2 alineatul (1) din Legea nr. 121/2011 privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 427 din 17 iunie 2011, după litera a) se introduce o nouă literă, litera a1), cu următorul cuprins:

,,a1) de implementare a măsurilor de asigurare a aliaţilor, prezenţă înaintată şi descurajare, precum şi a altor acţiuni stabilite prin decizii ale Consiliului Nord-Atlantic pentru asigurarea securităţii în spaţiul Atlanticului de Nord, în conformitate cu prevederile Tratatului Atlanticului de Nord, semnat la Washington, la 4 aprilie 1949;”.

 

PRIM-MINISTRU

SORIN MIHAI GRINDEANU

Contrasemnează: Ministrul apărării naţionale,

Gabriel-Beniamin Leş

Ministrul afacerilor interne,

Carmen Daniela Dan

Ministrul afacerilor externe,

Teodor-Viorel Meleşcanu

 

Bucureşti, 16 martie 2017.

Nr. 21.

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind stabilirea plafonului maxim pentru cheltuielile de cazare aferente imobilelor cu destinaţia de locuinţă de serviciu şi imobilelor cu destinaţia de locuinţă, propuse în vederea vânzării, din fondul locativ administrat de Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”, pentru anul 2017

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, precum şi al art. 142 alin. (2) şi art. 149 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 101/2011 privind reglementarea condiţiilor pentru vânzarea unor imobile, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”, a imobilelor proprietatea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”, pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile, pentru reglementarea cheltuielilor de cazare în unele situaţii speciale, precum şi pentru modificarea unor acte normative, aprobată cu completări prin Legea nr. 382/2013, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - (1) Miniştrii, inclusiv persoanele care ocupă funcţii asimilate celei de ministru, precum şi miniştrii delegaţi, care nu deţin în proprietate exclusivă ori în coproprietate imobile cu destinaţia de locuinţe în municipiul Bucureşti, beneficiază, pe durata mandatului, în limita unui plafon maxim anual de 55.000 lei, de decontarea cheltuielilor de cazare pentru folosinţa imobilelor cu destinaţia de locuinţă de serviciu din fondul locativ aflat în administrarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”, prevăzut în anexa nr. 11 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 101/2011 privind reglementarea condiţiilor pentru vânzarea unor imobile, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”, a imobilelor proprietatea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”, pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile, pentru reglementarea cheltuielilor de cazare în unele situaţii speciale, precum şi pentru modificarea unor acte normative, aprobată cu completări prin Legea nr. 382/2013, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Secretarii de stat şi persoanele care ocupă funcţii asimilate celei de secretar de stat, care nu deţin în proprietate exclusivă ori în coproprietate imobile cu destinaţia de locuinţe în municipiul Bucureşti, beneficiază, pe o perioadă de 3 luni de la data numirii în funcţie, în limita unui plafon maxim de 9.000 lei, de decontarea cheltuielilor de cazare pentru folosinţa imobilelor cu destinaţia de locuinţă de serviciu din fondul locativ aflat în administrarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”, prevăzut în anexa nr. 11 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 101/2011, aprobată cu completări prin Legea nr. 382/2013, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 2. - (1) Persoanele care ocupă funcţii de viceprim-ministru, ministru de stat, ministru, ministru delegat, precum şi funcţii asimilate celei de ministru, care nu deţin în proprietate exclusivă ori în coproprietate imobile cu destinaţia de locuinţă în municipiul Bucureşti, beneficiază, în limita unui plafon maxim anual de 55.000 lei, de decontarea cheltuielilor de cazare pentru folosinţa imobilelor cu destinaţia de locuinţă, aflate în proprietatea privată a statului şi în administrarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” şi propuse în vederea vânzării.

(2) Persoanele prevăzute la art. 148 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 101/2011, aprobată cu completări prin Legea nr. 382/2013, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia celor prevăzute la alin. (1), care nu deţin în proprietate exclusivă ori în coproprietate imobile cu destinaţia de locuinţă în municipiul Bucureşti, beneficiază, pe durata mandatului sau a raportului de serviciu, în limita unui plafon maxim anual de 40.000 lei, de decontarea cheltuielilor de cazare pentru folosinţa imobilelor cu destinaţia de locuinţă, aflate în proprietatea privată a statului şi în administrarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” şi propuse în vederea vânzării.

 

PRIM-MINISTRU

SORIN MIHAI GRINDEANU

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Mihai Busuioc

Ministrul finanţelor publice,

Viorel Ştefan

 

Bucureşti, 16 martie 2017.

Nr. 128.

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

pentru completarea art. 8 din Hotărârea Guvernului nr. 1.215/2009 privind stabilirea criteriilor şi a condiţiilor necesare implementării schemei de sprijin pentru promovarea cogenerării de înaltă eficienţă pe baza cererii de energie termică utilă

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi a Deciziei Comisiei Europene C(2016) 7.522 final din 16 noiembrie 2016 Schemă de ajutor pentru promovarea cogenerării de înaltă eficienţă pe baza cererii de energie termică utilă,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - La articolul 8 din Hotărârea Guvernului nr. 1.215/2009 privind stabilirea criteriilor şi a condiţiilor necesare implementării schemei de sprijin pentru promovarea cogenerării de înaltă eficienţă pe baza cererii de energie termică utilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 748 din 3 noiembrie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:

„(11) Producătorii de energie electrică şi termică în cogenerare beneficiază de schema de sprijin pe o perioadă de maximum 11 ani consecutivi, fără a depăşi anul 2023.”

 

PRIM-MINISTRU

SORIN MIHAI GRINDEANU

Contrasemnează:

Ministrul energiei,

Toma-Florin Petcu

Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene,

Sevil Shhaideh

Ministrul economiei,

Mihai Tudose

Ministrul afacerilor externe,

Teodor-Viorel Meleşcanu

p. Ministrul delegat pentru afaceri europene,

Bogdan Mănoiu,

secretar de stat

 

Bucureşti, 16 martie 2017.

Nr. 129.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

HOTĂRÂRE

pentru abrogarea Hotărârii Guvernului nr. 906/2016 privind aprobarea circumstanţelor şi a procedurii specifice aferente programului strategic de înzestrare „Corvetă multifuncţională”

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Hotărârea Guvernului nr. 906/2016 privind aprobarea circumstanţelor şi a procedurii specifice aferente programului strategic de înzestrare „Corvetă multifuncţională”, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.034 din 22 decembrie 2016, se abrogă.

 

PRIM-MINISTRU

SORIN MIHAI GRINDEANU

Contrasemnează:

Ministrul apărării naţionale,

Gabriel-Beniamin Leş

Ministrul economiei,

Mihai Tudose

Ministrul finanţelor publice,

Viorel Ştefan

 

Bucureşti, 16 martie 2017.

Nr. 130.

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

pentru abrogarea art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 992/2016 privind rechemarea şi numirea unui consul general

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul Românei adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Articolul 3 din Hotărârea Guvernului nr. 992/2016 privind rechemarea şi numirea unui consul general, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.043 din 23 decembrie 2016, se abrogă.

 

PRIM-MINISTRU

SORIN MIHAI GRINDEANU

Contrasemnează:

Ministrul afacerilor externe,

Teodor-Viorel Meleşcanu

 

Bucureşti, 16 martie 2017.

Nr. 131.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

HOTĂRÂRE

pentru abrogarea Hotărârii Guvernului nr. 996/2016 privind numirea unui consul general

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul Românei adoptă prezenta hotărâre

 

Articol unic. - Hotărârea Guvernului nr. 996/2016 privind numirea unui consul general, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 043 din 23 decembrie 2016, se abrogă.

 

PRIM-MINISTRU

SORIN MIHAI GRINDEANU

Contrasemnează:

Ministrul afacerilor externe,

Teodor-Viorel Meleşcanu

 

Bucureşti, 16 martie 2017.

Nr. 132.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

HOTĂRÂRE

pentru abrogarea Hotărârii Guvernului nr. 986/2016 privind numirea unui consul general

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul Românei adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Hotărârea Guvernului nr. 986/2016 privind numirea unui consul general, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 043 din 23 decembrie 2016, se abrogă.

 

PRIM-MINISTRU

SORIN MIHAI GRINDEANU

Contrasemnează:

Ministrul afacerilor externe,

Teodor-Viorel Meleşcanu

 

Bucureşti, 16 martie 2017.

Nr. 133.

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind numirea domnului Marian Burcea în funcţia de membru al consiliului de administraţie şi de preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, cu rang de secretar de stat

 

Având în vedere propunerea formulată de ministrul sănătăţii,

în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 286 alin. (1) lit. a) şi art. 287 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 17 alin. (3) din Statutul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 972/2006, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Art. 1. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Marian Burcea se numeşte în funcţia de membru al consiliului de administraţie şi de preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, cu rang de secretar de stat, pentru un mandat de 4 ani.

Art. 2. - La data prevăzută la art. 1, Decizia prim-ministrului nr. 140/2016 privind exercitarea atribuţiilor preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 313 din 22 aprilie 2016, îşi încetează aplicabilitatea.

 

PRIM-MINISTRU

SORIN MIHAI GRINDEANU

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Mihai Busuioc

 

Bucureşti, 17 martie 2017.

Nr. 273.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.