MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 409/2017

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 185 (XXIX) - Nr. 409         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Miercuri, 31 mai 2017

 

SUMAR

 

DECRETE

 

511. - Decret privind trecerea în rezervă a unui general de brigadă cu o stea din Ministerul Apărării Naţionale

 

512. - Decret privind eliberarea din funcţie a unui judecător

 

513. - Decret privind eliberarea din funcţie a unui judecător

 

514. - Decret privind eliberarea din funcţie a unui judecător

 

515. - Decret privind eliberarea din funcţie a unui judecător

 

516. - Decret privind eliberarea din funcţie a unui procuror

 

517. - Decret privind eliberarea din funcţie a unui procuror

 

518. - Decret privind eliberarea din funcţie a unui procuror

 

519. - Decret privind eliberarea din funcţie a unui procuror

 

520. - Decret privind eliberarea din funcţie a unui procuror

 

521. - Decret privind eliberarea din funcţie a unui procuror

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 47 din 31 ianuarie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. (1) şi ale art. 41 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor

 

Decizia nr. 127 din 9 martie 2017 referitoare la excepţiile de neconstituţionalitate ale dispoziţiilor art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală şi art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, cu referire la sintagma „ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc”

 

Decizia nr. 132 din 9 martie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 202 alin. (3) din Codul de procedură penală

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

618/405. - Ordin al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate privind modificarea şi completarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii publice şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.301/500/2008 pentru aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaţionale prevăzute în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008

 

DECRETE

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind trecerea în rezervă a unui general de brigadă cu o stea din Ministerul Apărării Naţionale

 

În temeiul prevederilor art. 94 lit. b) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, ale Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare,

având în vedere propunerea ministrului apărării naţionale,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Domnul general de brigadă cu o stea Bîrlă Adam-Dan Nelu trece în rezervă.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României, republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

SORIN MIHAI GRINDEANU

 

Bucureşti, 30 mai 2017.

Nr. 511.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

privind eliberarea din funcţie a unui judecător

 

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin (1) din Constituţia României, republicată, ale art. 83 alin. (1) teza finală din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 35 lit. a) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare,

având în vedere Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.291/2016,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Domnul Mihai Rotaru, judecător cu grad profesional de curte de apel la Judecătoria Bârlad, se eliberează din funcţie ca urmare a pensionării pentru limită de vârstă.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 30 mai 2017.

Nr. 512.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind eliberarea din funcţie a unui judecător

 

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din Constituţia României, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 35 lit. a) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare,

având în vedere Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 596/2017

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - La data de 1 iunie 2017, domnul Ilie Dorin Ţiroga, judecător la Curtea de Apel Timişoara, se eliberează din funcţie ca urmare a pensionării,

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 30 mai 2017.

Nr. 513.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind eliberarea din funcţie a unui judecător

 

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din Constituţia României, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin, (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 35 lit. a) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare,

având în vedere Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 573/2017,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - La data de 1 iunie 2017, doamna Anişoara Ciocoiu, judecător la Judecătoria Turnu Măgurele, se eliberează din funcţie ca urmare a pensionării.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 30 mai 2017.

Nr. 514.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind eliberarea din funcţie a unui judecător

 

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din Constituţia României, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 35 lit. a) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare,

având în vedere Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 581/2017,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - La data de 7 iunie 2017, domnul Ionel Olah, judecător la Tribunalul Bihor, se eliberează din funcţie ca urmare a pensionării.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 30 mai 2017.

Nr. 515.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

privind eliberarea din funcţie a unui procuror

 

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin, (1) şi ale art. 134 alin. (1) din Constituţia României, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 35 lit. a) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare,

având în vedere Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 597/2017,

 

Preşedintele României decretează;

 

Articol unic. - La data de 1 iunie 2017, domnul Ion Pielaru, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraş, se eliberează din funcţie ca urmare a pensionării.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 30 mai 2017.

Nr. 516.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind eliberarea din funcţie a unui procuror

 

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) din Constituţia României, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 35 lit. a) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare,

având în vedere Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 595/2017,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - La data de 1 iunie 2017, domnul Dorin Cautiş, procuror la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, se eliberează din funcţie ca urmare a pensionării.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 30 mai 2017.

Nr. 517.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

privind eliberarea din funcţie a unui procuror

 

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) din Constituţia României, republicată, ale art. 65 alin, (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 35 lit. a) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare,

având în vedere Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 574/2017,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - La data de 1 iunie 2017, doamna Alina Daniela Enea, prim-procuror adjunct în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani, se eliberează din funcţie ca urmare a pensionării.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 30 mai 2017.

Nr. 518.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind eliberarea din funcţie a unui procuror

 

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) din Constituţia României, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 35 lit. a) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare,

având în vedere Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 579/2017,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - La data de 7 iunie 2017, domnul Costel Niculeanu, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, se eliberează din funcţie ca urmare a pensionării.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 30 mai 2017.

Nr. 519.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

privind eliberarea din funcţie a unui procuror

 

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) din Constituţia României, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 35 lit. a) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare,

având în vedere Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 580/2017,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - La data de 15 iunie 2017, doamna Ioana Sandu, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, se eliberează din funcţie ca urmare a pensionării.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 30 mai 2017.

Nr. 520.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind eliberarea din funcţie a unui procuror

 

În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) din Constituţia României, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 35 lit. a) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare,

având în vedere Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 582/2017,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - La data de 1 iunie 2017, domnul Vasile Ardei, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, se eliberează din funcţie ca urmare a pensionării.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 30 mai 2017.

Nr. 521.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 47

din 31 ianuarie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. (1) şi ale art. 41 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel-Marius Morar - judecător

Mona~Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. (1) şi ale art. 41 alin. (2) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, excepţie ridicată de Stere Beca în Dosarul nr. 1.239/212/2016 al Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 305D/2016.

2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 13 decembrie 2016, cu participarea reprezentantului Ministerului

Public, procuror Liviu Drăgănescu, şi a autorului excepţiei, prezent personal, şi au fost consemnate în încheierea din acea dată, când, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 17 ianuarie 2017, respectiv 31 ianuarie 2017, dată la care Curtea a pronunţat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

3. Prin încheierea din 15 februarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.239/212/2016, Judecătoria Constanţa - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. (1) şi ale art. 41 alin. (2) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, excepţie ridicată de Stere Beca, cu ocazia soluţionării unei cauze având ca obiect acordarea personalităţii juridice unei asociaţii.

4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că înfiinţarea unei asociaţii religioase face parte din categoria dreptului de asociere, astfel că stabilirea unui prag minim de 300 de persoane şi obligativitatea obţinerii unui aviz consultativ pentru înfiinţarea unei astfel de asociaţii contravine prevederilor art. 29 alin. (1) şi art. 40 alin. (1) din Constituţie. În continuare, arată că cei ce doresc înfiinţarea unei asociaţii religioase sunt discriminaţi faţă de cei ce doresc să se asocieze în partide sau sindicate din perspectiva numărului de membri necesari. Se impun, astfel, condiţii restrictive care nu respectă prevederile constituţionale ale art. 53.

5. Judecătoria Constanţa - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Stabilirea unor condiţii de admisibilitate în vederea acordării personalităţii juridice nu încalcă drepturile constituţionale invocate. Stabilirea unui număr minim de 300 de membri s-a făcut în considerarea faptului că urmează să se înfiinţeze o asociaţie religioasă. Nu se poate susţine că prin instituirea acestor condiţii se produce o discriminare faţă de alte forme de asociere, din moment ce formele de asociere sunt în situaţii juridice diferite, justificându-se, astfel, instituirea unor condiţii diferite,

6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

7. Guvernul arată că jurisprudenţa Curţii Constituţionale, în deplin acord cu cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, a stabilit în mod constant că, în sensul Constituţiei, principiul egalităţii nu poate conduce la uniformitate, la negarea dreptului la diferenţă de tratament juridic în cazul unor situaţii diferite. Astfel, este opţiunea legitimă a legiuitorului de a stabili soluţii normative diferite în privinţa condiţiilor minime necesare ce se impun a fi îndeplinite în vederea constituirii unei persoane juridice, în funcţie de scopul şi obiectul activităţii acesteia, de relevanţa sa în viaţa economică, socială, culturală, religioasă etc. Această reglementare diferită nu poate avea ca semnificaţie înfrângerea principiului constituţional al egalităţii în drepturi, din moment ce situaţiile sunt diferite. În continuare, arată că dreptul de asociere nu este un drept absolut, iar condiţiile de exercitare a acestui drept fundamental, instituite la nivelul legislaţiei infra-constituţionale, nu trebuie receptate ca îngrădiri ale dreptului de asociere. De altfel, chiar în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, deşi s-a reţinut că dreptul de a constitui orice fel de asociaţie reprezintă un element inerent libertăţilor enunţate de art. 11 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, s-a admis faptul că statele au un drept de control asupra conformităţii scopului şi activităţii unei asociaţii cu regulile stabilite de legislaţia naţională.

8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

10. În ceea ce priveşte obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin actul de sesizare, Judecătoria Constanţa - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. (1) şi ale art. 41 alin. (2) din Legea nr. 489/2006. Curtea observă, din notele scrise ale autorului excepţiei, că, în ceea ce priveşte art. 41 alin. (2), excepţia vizează doar litera d). Astfel, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 40 alin. (1) şi ale art. 41 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 21 martie 2014, cu următorul conţinut:

- Art. 40 alin. (1): „Libertatea religioasă se poate exercita şi în cadrul asociaţiilor religioase, care sunt persoane juridice alcătuite din cel puţin 300 de persoane, cetăţeni români sau rezidenţi în România, care se asociază în vederea manifestării unei credinţe religioase.

- Art. 41 alin. (2) lit. d): „Cererea de înscriere va fi însoţită de următoarele documente: [...] d) avizul consultativ al Secretariatului de Stat pentru Culte. “

11. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 29 alin. (1) referitor la libertatea conştiinţei, art. 40 alin. (1) referitor la dreptul de asociere şi art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, în România, legea recunoaşte trei forme de structuri religioase, şi anume cultele, asociaţiile religioase şi grupările religioase. Structurile religioase cu personalitate juridică sunt cultele şi asociaţiile religioase, iar structurile fără personalitate juridică sunt grupările religioase. În acest context, Curtea reţine că asociaţia religioasă este persoana juridică de drept privat, constituită în condiţiile Legii nr. 489/2006, formată din persoane fizice care adoptă, împărtăşesc şi practică aceeaşi credinţă religioasă, aceasta dobândind personalitate juridică prin înscrierea în Registrul asociaţiilor religioase, care se instituie la grefa judecătoriei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are sediul. Condiţiile dobândirii personalităţii juridice de către asociaţiile religioase sunt reglementate de dispoziţiile art. 40 şi art. 41 din Legea nr. 489/2006, dintre acestea, autorul excepţiei apreciind ca fiind neconstituţionale cele referitoare la numărul minim de persoane necesar alcătuirii unei asociaţii religioase şi la necesitatea dobândirii avizului consultativ al Secretariatului de Stat pentru Culte.

13. Curtea constată că libertatea conştiinţei implică, inevitabil, şi libertatea de exprimare, care face posibilă exteriorizarea, prin orice mijloace, a gândurilor, a opiniilor, a credinţelor religioase sau a creaţiilor spirituale de orice fel, în strânsă legătură cu cele două libertăţi aflându-se libertatea de asociere, care reprezintă forma de manifestare colectivă a acestora (Decizia nr. 485 din 6 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 9 iunie 2008). Dacă sub aspectul laturii interioare, intime, aceste drepturi au caracter absolut, este recunoscut caracterul lor relativ din perspectiva componentei externe, de exteriorizare sau manifestare a acestora. Garantarea libertăţilor amintite presupune din partea statului respectarea unor obligaţii specifice, fie negative, fie pozitive, acestea din urmă fiind concretizate în măsuri adecvate, astfel încât să fie evitată perturbarea exerciţiului libertăţii individuale de gândire, de conştiinţă şi de religie (Decizia nr. 845 din 3 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 524 din 30 iulie 2009).

14. În acest context, Curtea constată că unul dintre cele mai importante aspecte ale libertăţii de asociere, fără de care acest drept ar fi lipsit de orice semnificaţie, îl reprezintă capacitatea de a înfiinţa o entitate juridică cu scopul de a acţiona în mod colectiv într-un domeniu de interes comun. Având în vedere că o serie de aspecte cheie ale vieţii comunităţii devin imposibil sau extrem de dificil de realizat fără a avea acces la personalitate juridică, Curtea reţine că dreptul la personalitate juridică dobândeşte un caracter vital pentru realizarea deplină a dreptului la libertatea de religie sau de conştiinţă.

15. Astfel, analizând legislaţiile altor ţări în domeniul obţinerii personalităţii juridice de către entităţile religioase, Curtea constată că există o varietate de moduri de a asigura comunităţile religioase sau de credinţă care doresc să solicite personalitate juridică de faptul că sunt în măsură să facă acest lucru. Unele sisteme juridice naţionale fac acest lucru prin intermediul unor proceduri care implică instanţele, altele printr-o procedură de solicitare a personalităţii juridice unor agenţii guvernamentale. În funcţie de fiecare stat, o varietate de forme de personalitate juridică pot fi accesibile comunităţilor religioase sau de convingeri, cum ar fi trusturi, corporaţii, asociaţii şi fundaţii, precum şi diferite tipuri sui generis de personalitate juridică, specifice comunităţilor religioase sau de credinţă. Totodată, în ceea ce priveşte numărul minim de membri necesari pentru obţinerea personalităţii juridice de către o entitate religioasă, Curtea reţine că acesta variază, fiind egal cu cel din România [Cehia, Bosnia Herzegovina], fiind mai mic [Germania, Costa Rica, Slovenia, Moldova, Letonia, Kosovo, Polonia] sau mai mare decât cel din România [Croaţia, Slovacia].

16. De asemenea, Curtea observă că, în Orientările privind personalitatea juridică a comunităţilor religioase sau de credinţă (Guidelines on the Legal Personality of Religious or Belief Communities), document elaborat în parteneriat de OSCE şi Comisia de la Veneţia [la a 99-a sesiune plenară, 13-14 iunie 2014; CDL- AD(2014)023]|, se specifică faptul că „orice procedură care oferă comunităţilor religioase sau de credinţă posibilitatea de a obţine personalitate juridică nu ar trebui să prevadă condiţii împovărătoare. Mai mult, legislaţia nu ar trebui să reglementeze obţinerea personalităţii juridice condiţionat de un număr minim de membri, care să fie excesiv”.

17. Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că, în ceea ce priveşte asociaţiile religioase din România, pe lângă celelalte condiţii prevăzute de lege, acestea trebuie să fie alcătuite din cel puţin 300 de persoane, cetăţeni români sau rezidenţi în România. Curtea reţine că, raportat la populaţia ţării, numărul de 300 de persoane necesar obţinerii calităţii de asociaţie religioasă şi, implicit a personalităţii juridice, nu reprezintă un număr excesiv. Totodată, Curtea observă că îndeplinirea numărului necesar prevăzut de actul normativ nu este condiţionată de o anumită dispersie teritorială sau de alte cerinţe. Curtea apreciază că stabilirea numărului minim de membri ai asociaţiei religioase se impune pentru a se asigura acestei organizaţii o reprezentativitate minimă în vederea desfăşurării activităţilor specifice.

18. Aşa fiind, Curtea constată că stabilirea unui prag minim de 300 de persoane, necesar pentru obţinerea calităţii de asociaţie religioasă şi a personalităţii juridice, nu reprezintă o condiţie excesivă, astfel că dispoziţia criticată nu aduce atingere prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate.

19. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 489/2006, Curtea constată că aceste prevederi reglementează, ca o cerinţă pentru înregistrarea asociaţiei religioase în Registrul asociaţiilor religioase şi obţinerea personalităţii juridice, necesitatea avizului consultativ al Secretariatului de Stat pentru Culte. Curtea reţine că procedura de acordare a avizului consultativ de către Secretariatul de Stat pentru Culte pentru înfiinţarea asociaţiilor religioase sau, după caz, pentru dobândirea statutului de asociaţie religioasă de către asociaţiile existente este reglementată prin Ordinul nr. 15/2012 al secretarului de stat al Secretariatului de Stat pentru Culte, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 222 din 3 aprilie 2012. Anterior, procedura era reglementată de Ordinul ministrului culturii şi cultelor nr. 2.274/2007 privind aprobarea procedurii de acordare a avizului consultativ de către Ministerul Culturii şi Cultelor pentru înfiinţarea asociaţiilor religioase sau, după caz, pentru dobândirea statutului de asociaţie religioasă de către asociaţiile existente, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 din 28 mai 2007,

20. În continuare, Curtea constată că, potrivit Ordinului nr. 15/2012, cererile şi documentaţia se depun la Serviciul asistenţă, învăţământ care verifică conţinutul documentaţiei depuse de către asociaţie şi solicită, după caz, completarea acesteia. Completarea se solicită în maximum 10 zile de la depunerea documentaţiei, prelungindu-se în mod corespunzător termenul de răspuns, în termen de 10 zile calendaristice de la depunerea solicitărilor sau de la completarea documentaţiei, Serviciul asistenţă, învăţământ are obligaţia să întocmească referatele de oportunitate în vederea eliberării avizului sau, după caz, de respingere, în condiţiile legii. Referatele de oportunitate şi documentaţia în baza cărora au fost elaborate se prezintă pentru avizul de legalitate Serviciului economic, administrativ, resurse umane şi juridic, care, în termen de 10 zile calendaristice, va aviza sau va respinge motivat acordarea avizului solicitat, Ulterior, potrivit art. 42 alin. (1) din Legea nr. 489/2006, în termen de 3 zile de la depunerea cererii de înscriere şi a documentelor prevăzute la art. 41 alin. (2) din lege, judecătorul desemnat de preşedintele instanţei verifică legalitatea acestora şi dispune, prin încheiere, înscrierea asociaţiei în Registrul asociaţiilor religioase.

21. Astfel, Curtea constată că avizul Secretariatului de Stat pentru Culte este emis în urma unei proceduri reglementate de Ordinul secretarului de stat al Secretariatului de Stat pentru Culte nr. 15/2012, iar din coroborarea alin. (1), (2) şi (3) ale art. 2 din acest act, rezultă că termenul maxim de eliberare al acestuia este de 30 de zile. De asemenea, Curtea constată că, din dispoziţiile art. 40-art. 42 din Legea nr. 489/2006, rezultă că toate documentele, inclusiv avizul consultativ al Secretariatului de Stat pentru Culte, sunt depuse la instanţa judecătorească competentă, unde judecătorul delegat în acest sens va dispune în sensul admiterii cererii şi înscrierii asociaţiei în Registrul asociaţiilor religioase sau în sensul respingerii acesteia.

22. Aşa fiind, Curtea constată că, în ceea ce priveşte avizul Secretariatului de Stat pentru Culte, însuşi legiuitorul i-a atribuit acestuia un caracter pur consultativ, de recomandare, care nu impune o anumită soluţie decidentului, în speţă judecătorului. Curtea apreciază că scopul emiterii acestuia nu este producerea de efecte juridice de sine stătătoare, ci constatarea existenţei unor documente, fapte şi împrejurări din activitatea celui ce solicită acordarea personalităţii juridice. Acestea vor fi valorificate, în concret, exclusiv de către judecătorul competent să dispună asupra cererii de înscriere în Registrul asociaţiilor religioase prin admiterea sau respingerea acesteia, acesta nefiind ţinut de cele constatate şi înscrise în aviz.

23. Astfel, Curtea constată că obţinerea avizului consultativ al Secretariatului de Stat pentru Culte, necesar pentru obţinerea calităţii de asociaţie religioasă şi a personalităţii juridice, nu reprezintă o condiţie excesivă, astfel că dispoziţia criticată nu aduce atingere prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate.

24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Stere Beca în Dosarul nr. 1.239/212/2016 al Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 40 alin. (1) şi ale art. 41 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 31 ianuarie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 127

din 9 martie 2017

referitoare la excepţiile de neconstituţionalitate ale dispoziţiilor art. 374 alin. (4) din Codul de procedura penala şi art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, cu referire la sintagma

„ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc”

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate ale dispoziţiilor art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală şi art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, excepţii ridicate de Alexandru-Liviu-Florian Palade şi, respectiv, de Ionuţ-Sorin Stupu în Dosarul nr. 2.419/62/2015 al Curţii de Apel Braşov - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 757D/2016.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că, la dosar, autorii excepţiilor de neconstituţionalitate au comunicat concluzii scrise, prin care solicită admiterea acestora,

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiilor de neconstituţionalitate şi menţinerea jurisprudenţei instanţei de control constituţional cu privire la textele de lege criticate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 6 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 2.419/62/2015, Curtea de Apel Braşov - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţiile de neconstituţionalitate ale dispoziţiilor art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală şi art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. Excepţiile au fost ridicate de Alexandru-Liviu-Florian Palade, respectiv de Ionuţ-Sorin Stupu în soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Serviciul Teritorial Braşov şi, printre alţii, de inculpatul, autor al excepţiei de neconstituţionalitate, Ionuţ-Sorin Stupu împotriva Sentinţei penale nr. 274/S din 18 decembrie 2015 pronunţate de Tribunalul Braşov în Dosarul penal nr. 2.419/62/2015. Prin sentinţa penală atacată a fost respinsă cererea de judecare a cauzei conform procedurii simplificate, formulate de inculpatul, autor al excepţiei, Alexandru-Liviu-Florian Palade. În cauză, inculpatul Ionuţ-Sorin Stupu a fost trimis în judecată şi condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de „trafic de droguri de risc” prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 (două fapte), fiecare cu aplicarea art. 41 din Codul penal, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal, reţinându-se, printre altele, că inculpatul a intermediat vânzarea cantităţii de 0,79 grame de canabis, actul material fiind încadrat în sintagma „alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc”.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, autorul solicită realizarea unui contrai de constituţionalitate cu privire la sintagma „dacă recunoaşte în totalitate faptele reţinute însărcina sa”din cuprinsul normelor procesual penale precitate. Arată, în esenţă, că, întrucât nu a răspuns la solicitarea procurorului de sprijinire a anchetei, prin rechizitoriul nr. 34/D/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Serviciul Teritorial Braşov, a fost trimis în judecată pentru săvârşirea a două complexe infracţionale diferite, aflate la o distanţă de timp de peste trei ani (o faptă săvârşită în anul 2012, nerecunoscută de autor; trei fapte săvârşite în anul 2015, recunoscute de autor de la primul act de urmărire penală), printr-un singur rechizitoriu, deşi organul judiciar avea posibilitatea de a-l trimite în judecată prin două rechizitorii distincte. Susţine că, prin aceasta, a fost supus arbitrariului procurorului care, printr-o apreciere personală şi afectată de exces de putere, l-a trimis în judecată pentru o presupusă faptă, a cărei săvârşire autorul nu a recunoscut-o, doar cu Scopul de a-i îngreuna situaţia, respectiv de a pierde beneficiul acordat de lege conform art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală. Solicită a se constata că a fost trimis în judecată cu încălcarea art. 124 alin. (2) din Constituţie, imposibilitatea de a beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă datorându-se aprecierii discreţionare a procurorului şi obligativităţii recunoaşterii tuturor faptelor, impuse de art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, autorul solicită exercitarea unui control de constituţionalitate cu privire la sintagma „ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc”, întrucât textul criticat lasă loc arbitrariului organelor judiciare, care pot încadra în această sintagmă orice situaţie faptică concretă şi poziţionează destinatarul normei penale în sfera de acţiune a acesteia fără a-i da posibilitatea de a-şi adapta conduita în mod corespunzător, astfel încât să se afle într-un raport juridic normal, de conformare în faţa normei penale. Susţine că sintagma criticată conţine termeni care nu sunt definiţi, în sensul legii penale, precum cei indicaţi de art. 172-187 din Codul penal, astfel încât destinatarul normei penale nu poate fi în măsură a înţelege în mod rezonabil consecinţele acesteia pentru a-şi adapta conduita corespunzător.

7. Curtea de Apel Braşov - Secţia penală, cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv deciziile nr. 726 din 29 octombrie 2015, nr. 484 din 23 iunie 2015 şi nr. 250 din 7 aprilie 2015, prin care a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate cu un atare obiect. Apreciază însă că excepţia de neconstituţionalitate este fondată, dispoziţiile art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală fiind constituţionale în măsura în care, dacă recunoaşte una sau mai multe dintre faptele reţinute în sarcina sa, inculpatul poate solicita ca judecata pentru acele fapte să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi. Consideră că interzicerea posibilităţii de a recunoaşte învinuirea doar pentru anumite fapte încalcă prezumţia de nevinovăţie, respectiv art. 23 alin. (11) din Constituţie şi ari. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor ari. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, instanţa de judecată apreciază că aceasta este nefondată şi, în acest sens, face referire la deciziile Curţii Constituţionale nr. 410 din 12 octombrie 2004 şi nr. 1.335 din 11 octombrie 2011, constatând, totodată, că termenul „operaţiune” este o variantă a celui de „operaţie, fiind definit de Dicţionarul explicativ al limbii române.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

9. Guvernul consideră că excepţiile de neconstituţionalitate sunt neîntemeiate. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 726 din 29 octombrie 2015. Totodată, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.335 din 11 octombrie 2011 prin care a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1), sintagma „alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor”, din Legea nr. 143/2000.

10. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 374 alin, (4) din Codul de procedură penală şi art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 sunt constituţionale. Invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.335 din 11 octombrie 2011.

11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îi constituie dispoziţiile art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală şi art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. Ulterior sesizării Curţii, prevederile art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din data de 23 mai 2016. Având în vedere însă că cererea de judecare a cauzei conform procedurii simplificate, formulată de inculpatul, autor al excepţiei, Alexandru-Liviu-Florian Palade a fost respinsă prin Sentinţa penală nr. 274/S din 18 decembrie 2015 pronunţată de Tribunalul Braşov în Dosarul penal nr. 2.419/62/2015, Curtea reţine că au produs efecte normele de procedură prevăzute de textul art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală în forma anterioară intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, astfel încât Curtea se va pronunţa cu privire la normele procesual penale precitate, în forma precizată. Totodată, din notele scrise ale autorului excepţiei, Ionuţ-Sorin Stupu, Curtea reţine că acesta formulează critici de neconstituţionalitate doar cu privire la sintagma „ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc* din cuprinsul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2014, cu modificările şi completările ulterioare. Textele de lege criticate au următorul conţinut:

- Art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală: (4) în cazurile în care acţiunea penală nu vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă, preşedintele pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi, dacă recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, aducându-i la cunoştinţă dispoziţiile art. 396 alin. (10).”;

- Art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, republicată:

„Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.”

14. În susţinerea neconstituţionalităţii prevederilor art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, autorul invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalităţii, art. 23 alin. (2) potrivit cu care percheziţiona rea, reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege şi art. 73 alin. (3) lit. h) potrivit căruia infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora se reglementează prin lege organică. Invocă, de asemenea, dispoziţiile constituţionale ale art. 20 alin. (1) raportat la art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

15. Cât priveşte prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, autorul susţine că acestea contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalităţii, art. 23 alin. (2) potrivit cu care percheziţiona rea, reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege, art. 73 alin. (3) lit. h) potrivit căruia infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora se reglementează prin lege organică, art. 124 alin. (2) referitor la înfăptuirea justiţiei în mod imparţial şi egal pentru toţi şi art. 132 alin. (i) privind desfăşurarea activităţii procurorilor potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei.

16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, Curtea reţine că acestea au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, fiind analizată o critică identică celei invocate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 484 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 10 august 2015, şi Decizia nr. 726 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 26 noiembrie 2015, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală şi a reţinut că procedura simplificată de judecată în cazul recunoaşterii învinuirii nu constituie o noutate în materie procesual penală, fiind reglementată pentru prima dată de dispoziţiile art. 3201 din vechiul Cod de procedură penală - introduse prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor -, cu titlul de derogare de la dreptul comun, ce presupune soluţionarea cu celeritate a unor cauze penale pentru care cercetarea judecătorească propriu-zisă devine redundantă, întrucât în faza de urmărire penală au fost dezlegate toate aspectele legate de existenţa infracţiunii şi de vinovăţia inculpatului.

17. Curtea a statuat, de asemenea, că reducerea limitelor speciale de pedeapsă ca urmare a recunoaşterii învinuirii nu poate fi convertită într-un drept fundamental, ci reprezintă un beneficiu acordat de legiuitor, potrivit politicii sale penale, în anumite condiţii, printre care se numără şi recunoaşterea în totalitate a faptelor reţinute în sarcina inculpatului, tocmai caracterul integral al recunoaşterii învinuirii fiind cel care face inutilă efectuarea cercetării judecătoreşti, aşa cum este reglementată aceasta de dispoziţiile art. 374 alin. (5)-(10) din actualul Cod de procedură penală. Având în vedere efectele procedurii de judecată simplificate, instanţa poate respinge, în baza unor criterii obiective şi rezonabile, cererea formulată de inculpat, întrucât, indiferent că recunoaşterea învinuirii este totală sau parţială, ceea ce prevalează este existenţa unui proces echitabil, despre care nu se poate vorbi în măsura în care se neagă principiul aflării adevărului. Prin urmare, nu simpla recunoaştere a învinuirii, chiar şi integrală, este determinantă pentru a se da eficienţă unui proces echitabil desfăşurat în limitele legalităţii şi imparţialităţii, aceasta constituind doar o condiţie procedurală, ci stabilirea vinovăţiei inculpatului cu privire la faptele reţinute în sarcina sa. De altfel, având în vedere tocmai riscul exercitării de presiuni asupra inculpatului spre a-şi recunoaşte vinovăţia şi cu privire la fapte pe care nu le-a săvârşit, posibilitatea instanţei de a respinge cererea de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate constituie o garanţie a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţie şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Judecătorul nu este obligat, în absenţa convingerii cu privire la sinceritatea inculpatului - chiar dacă acesta recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa -, să admită cererea formulată de inculpat, ceea ce reprezintă o materializare a principiului constituţional al înfăptuirii justiţiei de către instanţele judecătoreşti, consacrat de art. 124 din Legea fundamentală. Prin urmare, instanţa are posibilitatea de a respinge cererea inculpatului, chiar şi în condiţiile unei recunoaşteri totale a faptelor reţinute în sarcina sa, atunci când nu este lămurită asupra împrejurărilor de fapt ale cauzei şi consideră că judecata nu poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, ci trebuie să se facă potrivit dreptului comun.

18. Cu privire la critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 16 din Constituţie, în deciziile precitate, Curtea a reţinut că, potrivit jurisprudenţei sale, principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Totodată, Curtea a statuat că art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor (Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, şi Decizia nr. 323 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 29 iunie 2015). Or, inculpatul care nu recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa nu se află în aceeaşi situaţie cu cel care recunoaşte integral învinuirea, motiv pentru care instanţa - care are obligaţia de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei şi cu privire la persoana inculpatului - în primul caz va soluţiona cauza potrivit dreptului comun, cadru procesual în care poate lămuri toate împrejurările, iar în cel de-al doilea va judeca potrivit procedurii simplificate, dacă sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege. Tratamentul juridic diferenţiat instituit prin dispoziţiile de lege criticate este, prin urmare, justificat şi nu se poate vorbi de existenţa unei discriminări, cu atât mai mult cu cât reducerea limitelor speciale de pedeapsă nu reprezintă un drept fundamental, ci constituie un beneficiu acordat de legiuitor în anumite condiţii, potrivit politicii sale penale.

19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care le-au fundamentat îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

20. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu referire la sintagma „ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc”, Curtea s-a pronunţat prin deciziile nr. 410 din 12 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.049 din 12 noiembrie 2004, nr. 955 din 25 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 3 august 2009 şi nr. 1 335 din 11 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 901 din 20 decembrie 2011, prin care - analizând critici identice cu prezenta cauză, potrivit cărora prin formularea generică, în termeni nedefiniţi, a laturii obiective a infracţiunii pe care o incriminează, textul de lege criticat lasă la liberul arbitru al organului de urmărire penală, respectiv al instanţei de judecată, calificarea ca fiind sau nu infracţiune a unei conduite umane concrete - a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate.

21. În jurisprudenţa precitată, Curtea a reţinut că, prin dispoziţiile Legii nr. 143/2000, s-a reglementat circulaţia drogurilor de risc sub control naţional, în considerarea faptului că acestea sunt substanţe periculoase pentru viaţa şi sănătatea oamenilor. În cadrul capitolului II al legii, „Sancţionarea traficului şi a altor operaţiuni ilicite cu substanţe aflate sub control naţional”, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 stabileşte operaţiunile ce pot constitui elementul material al laturii obiective a infracţiunii pedepsite cu închisoare de la 3 la 15 ani [în prezent, de la 2 la 7 ani] şi interzicerea unor drepturi, atunci când aceasta are ca obiect droguri de risc, şi cu închisoare de la 10 la 20 de ani [în prezent, de la 5 la 12 ani]*şi interzicerea unor drepturi atunci când are ca obiect droguri de mare risc. Din raţiuni de politică penală, legiuitorul a înţeles să incrimineze în cuprinsul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, alături de operaţiunile enunţate expres, orice „alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept”. Curtea a reţinut că stabilirea în acest mod a cuprinsului normei de incriminare reprezintă un aspect de tehnică legislativă, de competenţa exclusivă a legiuitorului, care nu este de natură să aducă atingere prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei.

22. Astfel, Curtea a reţinut că textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituţionale care consacră statul de drept, cu elementele definitorii ale acestuia, între care şi principiul legalităţii incriminării, întrucât reglementarea infracţiunii în cauză este realizată prin lege. Contrar susţinerii autorului excepţiei, Legea nr. 143/2000 nu foloseşte termeni nedefiniţi, „operaţiunile privind circulaţia drogurilor”, incriminate prin textul legal criticat, fiind clar circumstanţiate de legiuitor. Curtea a constatat, în acest sens, că nu sunt sancţionate penal, prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, orice operaţiuni privind circulaţia drogurilor, ci numai acelea realizate fără drept şi care se referă la droguri de risc, expres nominalizate în tabelul nr. III al aceleiaşi legi. Aşadar, Curtea a reţinut că, având în vedere pericolul social pe care îl presupune, orice operaţiune privind circulaţia drogurilor, care îndeplineşte cele două condiţii impuse de legiuitor, poate constitui latura obiectivă a infracţiunii reglementate de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

23. Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri fiind o lege organică, Curtea a respins susţinerile în raport cu dispoziţiile art. 73 alin, (3) lit. h) din Constituţie, reţinând că motivarea criticii formulate în acest sens vizează „termenii” utilizaţi la redactarea ari. 2 alin. (1)din Legea nr. 143/2000. Or, Curtea a reţinut că modalitatea de stabilire a cuprinsului unei reglementări, precum şi a termenilor utilizaţi în cadrul acesteia, constituie o problemă de tehnică legislativă, domeniu în care legiuitorul este suveran, sens în care Curtea Constituţională s-a mai pronunţat în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Decizia nr. 136/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998.

24. Curtea a mai reţinut că dispoziţiile legale criticate nu contravin principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat, acestea nefiind de natură să confere autorităţii judecătoreşti „aptitudinea de a reglementa raporturi sociale ca fiind infracţiuni”. Astfel, Curtea a reţinut că reglementarea infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, respectiva elementelor constitutive ale acesteia, este realizată de legiuitor. Stabilirea de către instanţa de judecată a faptului dacă, în cauza dedusă judecăţii, fapta cu care a fost sesizată constituie infracţiune, aşadar, implicit, a faptului dacă o anumită acţiune reprezintă operaţiune privind circulaţia drogurilor de risc, desfăşurată fără drept, este o activitate proprie acesteia, de apreciere a probelor, de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale la situaţii concrete şi de calificare a faptei deduse judecăţii, în virtutea unor prerogative conferite de puterea legislativă în limitele unei enumerări determinate. În cadrul enunţului legislativ, elementele laturii obiective a infracţiunii sunt limitate la operaţiuni prestabilite de legiuitor privind circulaţia drogurilor de risc, desfăşurate fără drept. În procesul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 143/2000, judecătorul nu poate ignora cadrul normativ în materie, nici legislaţia română şi nici reglementările internaţionale. Curtea a observat, în acest sens, faptul că România a ratificat, prin Legea nr. 118/1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 341 din 30 decembrie 1992, Convenţia contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope din 1988, astfel încât aceasta face parte din dreptul intern, în conformitate cu prevederile art. 11 din Constituţie, republicată.

25. Curtea nu a reţinut nici încălcarea, prin textul de lege criticat, a prevederilor constituţionale ale art. 124 alin. (2), ce consacră imparţialitatea justiţiei, câtă vreme aplicarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, aşadar implicit a sintagmei „alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc”, la cazurile concrete deduse judecăţii, presupune desfăşurarea de către instanţă a unor activităţi în concordanţă cu prerogativele ce-i sunt stabilite prin Constituţie şi alte legi, activităţi care nu sunt de natură să conducă la încălcarea neutralităţii care este de esenţa justiţiei. Curtea a reţinut, totodată, că este neîntemeiată

şi critica de neconstituţionalitate formulată în raport cu prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, republicată, întrucât textul de lege ce face obiectul excepţiei nu aduce atingere, sub niciun aspect, dreptului părţilor la proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, acestea putându-se prevala, fără nicio îngrădire, de toate garanţiile procesuale prevăzute de lege în acest sens.

26. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care le-au fundamentat îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Alexandru-Liviu-Florian Palade în Dosarul nr. 2.419/62/2015 al Curţii de Apel Braşov - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ionuţ-Sorin Stupu în Dosarul nr. 2.419/62/2015 al Curţii de Apel Braşov - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, cu referire la sintagma „ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc”, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Braşov - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 9 martie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 132

din 9 martie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 202 alin. (3) din Codul de procedură penală

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 202 alin. (3) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Cătălin Cherecheş în Dosarul nr. 1.109/100/2016/a 1.3 al Tribunalului Maramureş - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.208D/2016.

2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, reţinând că cerinţa reglementată de norma procesual penală criticată referitoare la proporţionalitatea măsurii preventive decurge din cerinţa necesităţii acesteia, consacrată de alin. (1) al art. 202 din Codul de procedură penală, cerinţe care, coroborate, presupun existenţa unui echilibru între măsurile preventive privative de libertate şi scopul urmărit în dispunerea acestora.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 23 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.109/100/2016/a1.3, Tribunalul Maramureş - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 202 alin. (3) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Cătălin Cherecheş cu ocazia verificării din oficiu a legalităţii şi temeiniciei măsurii arestului preventiv.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul enumeră mai multe dispoziţii constituţionale şi convenţionale, apreciind că orice comentarii, în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, ar fi de prisos.

6. Tribunalul Maramureş - Secţia penală opinează că dispoziţiile art. 202 alin. (3) din Codul de procedură penală sunt constituţionale.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, reţinând că dispoziţiile criticate sunt în favoarea persoanelor supuse unei măsuri preventive, întrucât obligă instanţa să dispună o măsură proporţională cu gravitatea acuzaţiei, ţinând cont şi de probele pe care se întemeiază aceasta.

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele;

10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 202 alin. (3) din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut: „Orice măsură preventivă trebuie să fie proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse persoanei faţă de care este luată şi necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.”

12. Autorul excepţiei susţine că prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) referitor la principiile statului de drept, art. 11 alin. (1) şi (2) privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 20 - „Tratatele internaţionale privind drepturile omului”, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 23 alin. (2), (6), (9) şi (11) privind libertatea individuală, art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare, art. 52 alin. (1) şi (2) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică de a obţine recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei, art. 53 alin. (1) şi (2) privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 124 - „înfăptuirea justiţiei* şi art. 126 alin. (6) referitor la garantarea controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ. Totodată, invocă şi art. 11 referitor la prezumţia de nevinovăţie şi principiul legalităţii incriminării din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 14 referitor la egalitatea persoanelor în faţa tribunalelor şi curţilor de justiţie, din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi art. 6 paragrafele (1) şi (2) privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că motivarea excepţiei cuprinde afirmaţii generale referitoare la necesitatea respectării dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale menţionate, fără a fi evidenţiate aspecte de natură să circumscrie în mod rezonabil critica de neconstituţionalitate şi fără să se contureze argumente care să facă posibilă compararea reală a textului de lege criticat cu reperul constituţional şi convenţional invocat

14. Or, prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Curtea a teoretizat existenţa unei anumite structuri a excepţiei de neconstituţionalitate. Este vorba despre trei elemente, inerente şi intrinseci oricărei excepţii de neconstituţionalitate, şi anume: textul de lege contestat din punctul de vedere al constituţionalităţii, textul de referinţă pretins încălcat şi motivarea de către autorul excepţiei a relaţiei de contrarietate existente între cele două texte, adică motivarea neconstituţionalităţii textului criticat. Mai mult decât atât, chiar dacă excepţia de neconstituţionalitate este în mod formal motivată, deci cuprinde cele trei elemente, dar motivarea în sine nu are nicio legătură cu textul criticat, iar textul de referinţă este unul general, soluţia pronunţată de Curte va fi de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate, ca urmare a neîndeplinirii condiţiei cuprinse în art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.

15. Având în vedere cele arătate, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 202 alin. (3) din Codul de procedură penală urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

16. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 202 alin. (3) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Cătălin Cherecheş în Dosarul nr. 1.109/100/2016/a1.3 al Tribunalului Maramureş - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Maramureş - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 9 martie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII

CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE

Nr. 618 din 29 mai 2017

Nr. 405 din 30 mai 2017

 

ORDIN

privind modificarea şi completarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii publice şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.301/500/2008 pentru aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaţionale prevăzute în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008

 

Văzând Referatul de aprobare nr. FB 5.083/2017 al Direcţiei generale de asistenţă medicală şi sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătăţii şi nr. DG 848 din 30 mai 2017 al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate,

având în vedere dispoziţiile art. 291 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

ţinând cont de prevederile art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 4 alin. (31) lit. I) şi m) din Hotărârea Guvernului nr. 734/2010 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 17 alin. (5) din Statutul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 972/2006, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul sănătăţii şi preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate emit următorul ordin:

Art. I. - Anexa nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii publice şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.301/500/2008 pentru aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaţionale prevăzute în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 şi 531 bis din 15 iulie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează conform anexei*) care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul sănătăţii,

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate,

Florian-Dorel Bodog

Marian Burcea


*) Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul a Regiei Autonome „Monitorul Oficial”, Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.