MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 312/2017

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 185 (XXIX) - Nr. 312         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Marţi, 2 mai 2017

 

SUMAR

 

LEGI ŞI DECRETE

 

90. - Lege pentru completarea art. 12 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011

 

435. - Decret privind promulgarea Legii pentru completarea art. 12 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011

 

91. - Lege pentru completarea art. 10 din Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice

 

436. - Decret privind promulgarea Legii pentru completarea art. 10 din Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 18 din 17 ianuarie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală

 

Opinie concurentă

 

ORDONANŢE SI HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

33. - Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii

 

261. - Hotărâre privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de prefect al judeţului Neamţ de către domnul Panaite Vasile

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

376. - Decizie privind numirea domnului Tudor Vesa în funcţia de secretar de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului

 

377. - Decizie privind eliberarea doamnei Andra Cristina Croitoru din funcţia de secretar de stat al Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi

 

378. - Decizie privind numirea doamnei Aurelia Graţiela Drăghici în funcţia de secretar de stat al Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ

 

2. - Regulament privind transferul sau retragerea de la tranzacţionare a valorilor mobiliare ale emitenţilor în cazul închiderii unui sistem alternativ de tranzacţionare

 

13. - Normă pentru modificarea şi completarea Normei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 14/2006 privind transferul participanţilor între fondurile de pensii facultative, aprobată prin Hotărârea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private nr. 26/2006  

 

LEGI SI DECRETE

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

 

LEGE

pentru completarea art. 12 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Articol unic. - După alineatul (8) al articolului 12 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se introduce un nou alineat, alineatul (81), cu următorul cuprins:

„(81) Elevii înscrişi în învăţământul profesional şi tehnic cu durata de minimum 3 ani pot beneficia de masă şi cazare gratuită în cantinele şi internatele şcolare. Acoperirea cheltuielilor pentru cazarea şi masa acestora se poate asigura din bugetele locale sau de la consiliile judeţene, prin decizii proprii.”

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

 

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,

NICOLAE-LIVIU DRAGNEA

IULIAN-CLAUDIU MANDA

 

Bucureşti, 28 aprilie 2017.

Nr. 90.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind promulgarea Legii pentru completarea art. 12 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011

 

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea pentru completarea art. 12 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 28 aprilie 2017.

Nr. 435.

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

 

LEGE

pentru completarea art. 10 din Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Articol unic. - La articolul 10 din Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 26 august 1994, după litera e) se introduce o nouă literă, litera e1), cu următorul cuprins:

,,e1) pe stadioane şi alte baze sportive, cu ocazia desfăşurării competiţiilor sportive oficiale de nivel naţional doar la finala unei competiţii sau, după caz, la turneul final, pentru toate categoriile de vârstă;”.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,

PREŞEDINTELE SENATULUI

PETRU-GABRIEL VLASE

CĂLIN-CONSTANTIN- ANTON POPESCU TĂRICEANU

 

Bucureşti, 28 aprilie 2017.

Nr. 91.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

privind promulgarea Legii pentru completarea art. 10 din Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice

 

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea pentru completarea art. 10 din legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 28 aprilie 2017.

Nr. 436.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 18

din 17 ianuarie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Livia-Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 346 alin. (2) şi ale art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ion Piloiu şi Aurelian Simion Baciu în Dosarul nr. 1.519/111/2015/a1 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.568D/2015.

2. Dezbaterile au avut loc la data de 15 decembrie 2016, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă, şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, în temeiul art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, a amânat pronunţarea la data de 17 ianuarie 2017.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

3. Prin încheierea nr. 125/CCP/2015 din 26 octombrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.519/111/2015/a1, Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 346 alin. (2) şi ale art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Ion Piloiu şi Aurelian Simion Baciu cu ocazia soluţionării contestaţiei formulate de inculpaţi împotriva încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară a dispus începerea judecăţii într-o cauză în care nu au fost formulate cereri şi excepţii şi nici nu au fost ridicate din oficiu excepţii.

4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă că dispoziţiile art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 75/2016, încalcă prevederile constituţionale ale art. 24 referitor la dreptul la apărare, ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, precum şi ale art. 20 referitor la preeminenţa tratatelor internaţionale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportat la prevederile art. 6 paragraful 3 lit. c) referitor la dreptul acuzatului de a se apăra el însuşi sau de a fi asistat de un apărător ales şi ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât exclud posibilitatea inculpatului de a face contestaţie împotriva încheierii pronunţate de judecătorul de cameră preliminară în temeiul dispoziţiilor art. 346 alin. (2) din Codul de procedură penală, adică în ipoteza în care nu au fost formulate cereri şi excepţii şi nici nu au fost ridicate din oficiu excepţii. Astfel, consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale numai în măsura în care permit părţilor să formuleze contestaţie şi împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară prin care acesta a constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii în condiţiile în care nu s-au formulat cereri şi excepţii şi nici nu s-au ridicat din oficiu excepţii. Arată că, „în practică, de foarte multe ori apărările sunt superficiale şi nu este atacată nelegalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, iar judecătorul de cameră preliminară nu constată din oficiu aceste nereguli, ceea ce determină posibilitatea menţinerii acestora şi a producerii de efecte juridice ireparabile”. Consideră că interpretarea propusă este singura care poate determina compatibilitatea normelor procesual penale criticate cu prevederile constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul la apărare şi cu prevederile constituţionale privind înfăptuirea justiţiei.

5. Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Consideră că dispoziţiile de lege criticate nu încalcă dreptul la apărare consacrat de art. 24 din Constituţie şi nu sunt contrare nici prevederilor art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Arată că, potrivit art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea de a ataca pe calea contestaţiei încheierile pronunţate în baza art. 346 alin. (2) din Codul de procedură penală, întrucât a urmărit să stabilească reguli diferite pentru situaţii diferite. Astfel, legiuitorul a urmărit să scurteze durata procedurilor, să urgenteze soluţionarea dosarelor şi să evite tergiversarea judecăţii în acele situaţii în care nu se formulează cereri sau excepţii şi nici nu se invocă din oficiu excepţii în faza camerei preliminare, cum este cazul în speţă. Prin urmare, dispoziţiile de lege criticate nu încalcă prevederile art. 24 din Constituţie, deoarece inculpatul are posibilitatea de a-şi valorifica dreptul la apărare în cursul procedurii de camera preliminară.

6. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

7. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că procedura de cameră preliminară a fost concepută ca o procedură-filtru, în cadrul căreia se verifică competenţa instanţei şi legalitatea actului de sesizare, precum şi legalitatea actelor efectuate şi a probelor administrate în faza de urmărire penală, în scopul identificării eventualelor neregularităţi şi al remedierii acestora, astfel încât faza de judecată să se desfăşoare cu celeritate şi cu respectarea tuturor drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor. Consideră că dispoziţiile de lege criticate asigură inculpatului dreptul la apărare, întrucât, în faza camerei preliminare, acesta are dreptul de a formula cereri şi de a ridica excepţii cu privire la aspectele ce fac obiectul procedurii în camera preliminară. Mai mult, prin Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, Curtea Constituţională a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 345 alin. (1) şi în art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă „fără participarea procurorului şi a inculpatului”, este neconstituţională, întrucât nu permite participarea procurorului, a inculpatului, a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente în procedura desfăşurată în camera de consiliu, în faţa judecătorului de cameră preliminară, în raport cu cele statuate de Curtea Constituţională prin decizia mai sus menţionată, inculpatul are dreptul de a participa personal la procedura în camera preliminară şi de a pune concluzii, asigurându-se astfel, în ceea ce îl priveşte, caracterul echitabil al procedurii şi contradictorialitatea  dezbaterilor.

Consideră că motivul pentru care legiuitorul a exceptat de la calea de atac a contestaţiei încheierea prin care judecătorul de cameră preliminară dispune începerea judecăţii în temeiul art. 346 alin. (2) din Codul de procedură penală rezidă în faptul că, în ipoteza textului, nici judecătorul de cameră preliminară, din oficiu, şi nici părţile nu au formulat cereri sau excepţii în legătură cu aspectele ce fac obiectul procedurii. Or, în cazul inculpatului, aceasta echivalează cu renunţarea la posibilitatea oferită de lege de a sesiza anumite neregularităţi şi de a le supune aprecierii judecătorului de cameră preliminară. Aşadar, deşi legea îi recunoaşte dreptul de a contesta legalitatea rechizitoriului, a probatoriului administrat şi a actelor de urmărire penală, inculpatul înţelege să nu uzeze de acest drept. În fine, nu se poate susţine încălcarea dreptului la un recurs efectiv, câtă vreme chiar procedura camerei preliminare constituie un mod de sesizare a instanţei naţionale cu privire la legalitatea unor acte îndeplinite de procurori în exercitarea atribuţiilor lor oficiale.

8. Avocatul Poporului precizează că îşi menţine punctul de vedere reţinut în deciziile Curţii Constituţionale nr. 663 din 11 noiembrie 2014 şi nr. 641 din Î1 noiembrie 2014, în sensul că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10. burtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11. Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 346 alin. (2) şi ale art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală, care au fost modificate, ulterior sesizării Curţii Constituţionale, prin Legea nr. 75/2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 29 aprilie 2016. Din notele scrise ale autorilor excepţiei, depuse în motivarea criticii, reiese însă că aceasta priveşte doar soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală - în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 75/2016 - care exclude posibilitatea de a face contestaţie împotriva soluţiei prevăzute la art. 346 alin. (2). Având în vedere că, în cauză, a produs efecte norma de procedură prevăzută de art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală în forma în vigoare la data sesizării Curţii Constituţionale, aceasta se va pronunţa asupra soluţiei legislative cuprinse în dispoziţiile art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 75/2016, care exclude posibilitatea de a face contestaţie împotriva soluţiei prevăzute la art. 346 alin. (2). Dispoziţiile de lege criticate au următorul cuprins: „în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii prevăzute la art. 346 alin. (1), procurorul şi inculpatul pot face contestaţie cu privire la modul de soluţionare a cererilor şi a excepţiilor, precum şi împotriva soluţiilor prevăzute la art. 346 alin. (3)-(5)”.

12. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorii excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 24 referitor la dreptul la apărare, ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei, precum şi ale art. 20 referitor la preeminenţa tratatelor internaţionale privind drepturile omului, raportat la prevederile art. 6 paragraful 3 lit. c) referitor la dreptul acuzatului de a se apăra el însuşi sau de a fi asistat de un apărător ales de el şi ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, potrivit art. 4251 alin. (1) din Codul de procedură penală, calea ordinară de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres. Reglementarea procesual penală cu caracter general din cuprinsul art. 4251 este aplicabilă când legea nu prevede altfel, ceea ce înseamnă că în situaţia în care există dispoziţii derogatorii, acestea se vor aplica cu prioritate. În ceea ce priveşte camera preliminară, Codul de procedură penală permite ca împotriva celor decise în legătură cu obiectul acestei noi faze a procesului penal să se exercite calea de atac a contestaţiei în condiţiile şi în limitele ce reies din cuprinsul art. 347, care, la alineatul (î) - în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 75/2016 -, stabileşte că se poate face contestaţie cu privire la modul de soluţionare a cererilor şi a excepţiilor, precum şi împotriva soluţiilor prevăzute la art. 346 alin. (3)-(5) din acelaşi cod.

14. Curtea observă că dispoziţiile art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală, în forma în vigoare anterior modificării prin Legea nr. 75/2016, au făcut obiectul controlului de constituţionalitate cu privire la titularii căii de atac a contestaţiei. Astfel, prin Decizia nr. 631 din 8 octombrie 2015, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831 din 6 noiembrie 2015, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală (în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 75/2016), potrivit căreia numai „procurorul şi inculpatul” pot face contestaţie cu privire la modul de soluţionare a cererilor şi a excepţiilor, precum şi împotriva soluţiilor prevăzute la art. 346 alin. (3)-(5), este neconstituţională. Prin decizia menţionată, Curtea a statuat că dispoziţiile art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt contrare prevederilor constituţionale referitoare la liberul acces la justiţie, atâta vreme cât nu dau dreptul şi persoanei vătămate, părţii civile şi părţii responsabile civilmente să formuleze contestaţie cu privire la modul de soluţionare a cererilor şi a excepţiilor, precum şi împotriva soluţiilor prevăzute la art. 346 alin. (3)-(5) (paragraful 36).

15. Referitor la obiectul contestaţiei reglementate de textul de lege criticat, Curtea reţine că dispoziţiile art. 347 alin, (1) din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 75/2016, prevăd posibilitatea de a ataca pe calea contestaţiei, separat sau cumulativ, două paliere distincte ale soluţiilor pronunţate în procedura de cameră preliminară. Un prim palier îl reprezintă modul de soluţionare a cererilor şi a excepţiilor, caz în care contestatorul critică maniera în care cererile şi excepţiile au fost, după caz, admise sau respinse de către judecătorul de cameră preliminară prin încheierea intermediară pronunţată în temeiul art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală - în condiţiile în care pentru această încheiere intermediară nu există o cale de atac separată, ea putând face obiectul analizei în contestaţie numai odată cu atacarea încheierii finale - ori prin încheierea finală prevăzută de art. 346 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură penală. Maniera de reformare a acestei soluţii poate influenţa soluţionarea fazei de cameră preliminară a procesului penal, în sensul reţinerii unei alte soluţii decât cea a judecătorului de cameră preliminară de la instanţa de fond.

16. Cel de-ai doilea palier îl constituie modalităţile de soluţionare a procedurii de cameră preliminară în baza art. 346 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură penală, în acest caz, contestatorul critică fie soluţia de restituire a cauzei la parchet în temeiul art. 346 alin. (3) din Codul de procedură penală, fie soluţia de dispunere a începerii judecăţii în condiţiile art. 346 alin. (4) - atunci când judecătorul de cameră preliminară a constatat neregularităţi ale rechizitoriului, dar a apreciat că acestea nu afectează posibilitatea stabilirii obiectului şi limitelor judecăţii, sau a exclus una sau mai multe probe administrate ori a invalidat anumite acte de urmărire penală -, fără ca, neapărat contestatorul să critice şi maniera de soluţionare a cererilor şi a excepţiilor formulate. Curtea observă că, în mod eronat, art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 75/2016, face referire, vorbind despre soluţii, şi la art. 346 alin. (5), în condiţiile în care acest din urmă text de lege nu cuprinde nicio dispoziţie cu privire la vreo soluţie, ci prevede că „Probele excluse nu pot fi avute în vedere la judecată în fond a cauzei.”

17. Pe de altă parte, Curtea reţine că, potrivit art. 346 alin. (2) din Codul de procedură penală, în forma în vigoare anterior modificării prin Legea nr. 75/2016, dacă nu s-au formulat cereri şi excepţii ori nu a ridicat din oficiu excepţii, la expirarea termenelor prevăzute la art. 344 alin. (2) sau (3), judecătorul de cameră preliminară constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii. Din coroborarea dispoziţiilor art. 347 alin. (1) cu cele ale art. 346 alin. (2) din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 75/2016, se desprinde concluzia că încheierea prin care judecătorul de cameră preliminară a dispus începerea judecăţii, în condiţiile în care a constatat că nu s-au formulat cereri şi excepţii şi nici nu a ridicat din oficiu excepţii, nu este supusa contestaţiei. Aşadar, calea de atac împotriva încheierii pronunţate de judecătorul de cameră preliminară în temeiul art. 346 alin. (2) din Codul de procedură penală este inadmisibilă.

18. În fine, pentru a epuiza analiza dispoziţiilor art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 75/2016, prin prisma posibilităţii atacării cu contestaţie a soluţiilor prevăzute de art. 346, Curtea reţine că nu poate fi formulată contestaţie nici împotriva încheierii de declinare a competenţei, încheiere pronunţată în temeiul art. 346 alin. (6) din Codul de procedură penală, O atare reglementare este însă în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 50 alin. (4) din acelaşi cod, în care se arată că hotărârea de declinare a competentei nu este supusă căilor de atac.

19. Revenind la soluţia legislativă criticată de autorii excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că excluderea posibilităţii de a formula contestaţie împotriva încheierii pronunţate de judecătorul de cameră preliminară în temeiul art. 346 alin. (2) din Codul de procedura penală, în varianta anterioară modificării prin Legea nr. 75/2016, este de natură să înfrângă egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea dreptului fundamental de acces liber la justiţie. Astfel, Curtea reţine că, pe calea contestaţiei prevăzute de art. 347 din Codul de procedură penală, se asigură controlul de legalitate cu privire la o serie de încheieri finale pronunţate În procedura camerei preliminare, ca o garanţie a respectării cerinţelor principiului legalităţii procesului penal consacrat de art. 2 din Codul de procedură penală, care îşi are, la rândul său, temeiul în prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie referitor la principiul legalităţii. Scopul contestaţiei în procedura de cameră preliminară este acela de a îndrepta erorile de drept comise de judecătorul de cameră preliminară la verificarea, după trimiterea în judecată, a legalităţii sesizării instanţei, precum şi a legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, erori care trebuie remediate în cadrul aceleiaşi faze procesuale, având în vedere raţiunile pentru care a fost instituită procedura camerei preliminare. Asemenea erori de drept pot interveni însă, în egală măsură, în acele situaţii în care în procedura de cameră preliminară nu s-au formulat cereri şi excepţii şi nici nu s-au ridicat din oficiu excepţii. În aceste condiţii, Curtea constată că pasivitatea părţilor şi a persoanei vătămate nu poate constitui un criteriu obiectiv pentru a le exclude de la exerciţiul dreptului de a formula contestaţie, având în vedere că acest drept este recunoscut de legiuitor cu privire la părţile şi persoanele vătămate care au rămas în pasivitate în cauze în care un alt participant în proces decât contestatorul a formulat cereri şi excepţii ori judecătorul de cameră preliminară a ridicat, din oficiu, excepţii.

20. În acest sens, Curtea reţine faptul că dispoziţiile art. 347 din Codul de procedură penală se completează cu cele ale art. 4251 din acelaşi cod, care constituie reglementarea generală în materie de contestaţie. Astfel, potrivit art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, una dintre soluţiile ce pot fi date acestei căi de atac este aceea de desfiinţare a hotărârii atacate şi de dispunere a rejudecării cauzei de către judecătorul (sau completul) care a pronunţat-o, atunci când se constatată că nu au fost respectate dispoziţiile privind citarea. Curtea observă că, prin Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014, a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 345 alin. (1) şi în art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă „fără participarea procurorului şi a inculpatului”, este neconstituţională, întrucât nu permite participarea procurorului şi a părţilor în procedura desfăşurată în camera de consiliu, în faţa judecătorului de cameră preliminară. Prin decizia mai sus menţionată, Curtea a reţinut că, din perspectiva exigenţelor dreptului la un proces echitabil, este suficient să li se asigure părţilor posibilitatea participării în această etapă procesuală, judecătorul putând decide asupra finalizării procedurii în camera preliminară şi fără participarea părţilor atâta timp cât acestea au fost legal citate (paragraful  62). Or, viciul privind citarea părţilor şi a persoanei vătămate - inclusiv greşita comunicare a rechizitoriului la o altă adresă decât cea la care locuieşte inculpatul ori cea la care a solicitat în mod expres să-i fie comunicate actele de procedură - poate fi el însuşi cauza pentru care inculpatul, persoana vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente au fost în imposibilitate de a ridica excepţii şi de a formula cereri privind obiectul procedurii în camera preliminară.

21, Astfel. Curtea constată că excluderea căii de atac a contestaţiei împotriva încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară a dispus începerea judecăţii - în condiţiile în care a constatat că nu s-au formulat cereri şi excepţii şi nici nu a ridicat din oficiu excepţii - creează un tratament discriminatoriu pentru inculpatul, persoana vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente din respectiva cauză faţă de părţile şi persoanele vătămate rămase, la rândul lor, în pasivitate în acele cauze penale în care judecătorul de cameră preliminară a ridicat, din oficiu, excepţii sau au fost formulate cereri şi excepţii de către un alt participant în proces decât contestatorul - o parte, persoana vătămată sau procurorul. Astfel, deşi se găsesc în situaţii similare, părţile şi persoanele vătămate din cele două categorii menţionate beneficiază de un tratament juridic diferit sub aspectul posibilităţii de a formula contestaţie în temeiul art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală, în funcţie de atitudinea procesuală a unui alt participant în procesul penal - parte, persoană vătămată sau organ judiciar -, ceea ce contravine prevederilor art. 16 din Constituţie, în condiţiile în care tratamentul discriminatoriu nu îşi găseşte nicio justificare obiectivă şi rezonabilă.

22, Sub aspectul asigurării egalităţii cetăţenilor în exercitarea drepturilor lor procesuale, inclusiv a căilor de atac, Curtea a statuat, în jurisprudenţa sa, că, în instituirea regulilor de acces al justiţiabililor la aceste drepturi, legiuitorul este ţinut de respectarea principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii. Astfel, instituirea unor reguli speciale în ceea ce priveşte căile de atac nu este contrară acestui principiu atât timp cât ele asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea lor. Principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. El nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).

23. Totodată, Curtea a statuat că art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor (Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, Decizia nr. 323 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 29 iunie 2015, paragraful 19, şi Decizia nr. 540 din 12 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 24 octombrie 2016, paragraful 21). Or, din perspectiva interesului de a cere şi a obţine îndreptarea erorilor de drept comise la verificarea, după trimiterea în judecată, a legalităţii sesizării instanţei, precum şi la verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, părţile şi persoanele vătămate din cauzele în care nu s-au formulat cereri şi excepţii şi nici nu au fost ridicate din oficiu excepţii se află într-o situaţie similară - sub aspectul recunoaşterii liberului acces la justiţie - cu părţile şi persoanele vătămate rămase, la rândul lor, în pasivitate în cauze penale în care judecătorul de cameră preliminară a ridicat, din oficiu, excepţii sau un alt participant în proces decât contestatorul a formulat cereri şi excepţii. Curtea constată că tratamentul juridic diferenţiat care rezulta din dispoziţiile de lege criticate este nejustificat şi conduce la o discriminare.

24. Aşa cum a statuat Curtea în jurisprudenţa sa, liberul acces la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte. Este adevărat că regulile de desfăşurare a procesului în fata instanţelor judecătoreşti sunt de competenţa exclusivă a legiuitorului, aşa cum rezultă din prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie - potrivit căruia „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege” - şi din cele ale art. 129 din Legea fundamentală, în conformitate cu care „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii”. Astfel, principiul liberului acces la justiţie presupune posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri în formele şi în modalităţile instituite de lege, însă cu respectarea regulii consacrate de art. 21 alin. (2) din Constituţie, potrivit căreia nicio lege nu poate îngrădi accesul la justiţie, ceea ce semnifică faptul că legiuitorul nu poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nicio categorie sau grup social (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994 şi Decizia nr. 540 din 12 iulie 2016, paragraful 22, citate anterior).

25. În continuare, în ceea ce priveşte rolul procurorului în cadrul procesului penal, Curtea observă că, potrivit prevederilor art. 131 din Constituţie, în activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor, exercitându-şi atribuţiile prin procurori constituiţi în parchete. Astfel, în temeiul dispoziţiilor art. 62 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară (republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005), procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiilor legalităţii, imparţialităţii şi controlului ierarhic, iar, în baza prevederilor art. 67 din acelaşi act normativ, procurorul participă la şedinţele de judecată, în condiţiile legii, şi are rol activ în aflarea adevărului, în acest sens, dispoziţiile art. 55 alin, (3) lit. f) din Codul de procedură penală prevăd atribuţia procurorului de a formula şi exercita, în cadrul procesului penal, contestaţiile şi căile de atac prevăzute de lege împotriva hotărârilor judecătoreşti. Aşadar, pornind de la scopul contestaţiei - de a asigura posibilitatea îndreptării erorilor de drept comise pe parcursul soluţionării cauzei în faza de cameră preliminară - şi de la rolul procurorului, care, aşa cum a reţinut instanţa de contencios constituţional în jurisprudenţa sa, acţionează ca apărător al intereselor generale ale societăţii, dar şi ale părţilor din proces, în spiritul legalităţii (Decizia nr. 983 din 8 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 551 din 5 august 2010, şi Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, citată anterior, paragraful 51), Curtea apreciază că exigenţele art. 131 din Constituţie impun legiuitorului să asigure posibilitatea ca, pe calea contestaţiei prevăzute de dispoziţiile art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală, în forma în vigoare anterior modificării prin Legea nr. 75/2016, să se verifice - inclusiv la iniţiativa procurorului-legalitatea încheierilor pronunţate de judecătorul de cameră preliminară în temeiul art. 346 alin. (2) din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 75/2016.

26. Curtea reţine că, în cazul în care legea - norma de procedură penală şi/sau norma de drept penal substanţial - este încălcată, trebuie să se asigure atât procurorului, cât şi inculpatului, persoanei vătămate, părţii civile şi părţii responsabile civilmente posibilitatea de a cere şi â obţine restabilirea legalităţii prin reformarea soluţiei nelegale. Dispoziţiile de lege criticate, pe de o parte, privează părţile şi persoana vătămată de posibilitatea apărării drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor lor legitime, iar, pe de altă parte, lipsesc procurorul de pârghiile necesare exercitării rolului său specific în cadrul procesului penal.

27. Având în vedere că rezultatul procedurii în camera preliminară referitor la stabilirea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală are o influenţă directă asupra desfăşurării judecăţii pe fond, putând să fie decisiv pentru stabilirea vinovăţiei/nevinovăţiei inculpatului (Decizia nr. 631 din 8 octombrie 2015, mai sus citată, paragraful 34), Curtea constată că garanţiile pe care le implică prevederile art. 21 şi ale art. 131 din Legea fundamentală - aşa cum aceste texte au fost interpretate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale - impun ca procurorul, părţile şi persoana vătămată să aibă posibilitatea de a face contestaţie împotriva încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară dispune începerea judecaţii în condiţiile în care nu s-au formulat cereri şi excepţii şi nici nu s-au ridicat din oficiu excepţii.

28. Prin urmare, soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală, în forma în vigoare anterior modificării prin Legea nr. 75/2016, care exclude calea de atac a contestaţiei împotriva încheierii pronunţate de judecătorul de cameră preliminară în temeiul art. 346 alin. (2), încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi ale art. 131 referitor la rolul Ministerului Public.

29. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin, (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ion Piloiu şi Aurelian Simion Baciu în Dosarul nr. 1.519/111/2015/a1 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 75/2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, care exclude posibilitatea de a face contestaţie împotriva soluţiei prevăzute la art. 346 alin. (2), este neconstituţională.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 17 ianuarie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puica

 

OPINIE CONCURENTA

 

În dezacord cu opinia majoritară, considerăm că soluţia de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală nu trebuia întemeiată pe dispoziţiile art. 16 din Constituţie referitor la principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, ci pe dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (1)-(3) referitor la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi pe cele ale art. 24 privind dreptul la apărare.

Prin deciziile nr. 641 din 11 noiembrie 2014 şi nr. 631 din 8 octombrie 2015, Curtea a statuat că, atât în etapa fondului camerei preliminare, cât şi în faza de control judiciar, legiuitorul trebuie să ofere părţilor din procesul penal aceleaşi drepturi, având în vedere obiectul procedurii în camera preliminară, rezultatul acestei faze procesuale, influenţa acestuia asupra desfăşurării judecăţii pe fond şi dreptul acestor părţi, reglementat de norma procesual penală a art. 81, de a propune administrarea de probe, de a ridica excepţii şi de a pune concluzii, de a formula orice alte cereri ce ţin de soluţionarea laturii penale a cauzei şi de a consulta dosarul. În concret, Curtea a stabilit că împotriva încheierii pronunţate de judecătorul de cameră preliminară, în temeiul art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, părţile din procesul penal, procurorul şi persoana vătămată pot formula contestaţie cu privire la modul de soluţionare a cererilor şi a excepţiilor, precum şi împotriva soluţiilor prevăzute la art. 346 alin. (3)-(5) din Codul de procedura penală.

Examinând conţinutul dispoziţiilor art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală, reţinem că, reglementând expres posibilitatea formulării căii de atac a contestaţiei doar împotriva încheierii pronunţate de judecătorul de cameră preliminară, în temeiul art. 346 alin. (1) din cod, dispoziţiile legale criticate exclud dreptul părţilor din procesul penal, procurorului şi persoanei vătămate de a formula contestaţie împotriva încheierii pronunţate de judecătorul de cameră preliminară în temeiul art. 346 alin. (2) din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară modificării operate prin Legea nr. 75/2016. Într-o atare ipoteză, dacă nu s-au formulat cereri şi excepţii ori nu a ridicat din oficiu excepţii, la expirarea termenelor prevăzute la art. 344 alin. (2) sau (3), judecătorul de cameră preliminară constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi dispune începerea judecăţii.

Aşa fiind, dispoziţiile art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală, coroborate cu art. 346 alin. (2) din cod, condiţionează accesul la calea de atac a contestaţiei de conduita procesuală manifestată de părţile din procesul penal, de procuror, de persoana vătămată sau de judecătorul de cameră preliminară pe durata procedurii desfăşurate în camera preliminară. Cu alte cuvinte, norma supusă controlului de constituţionalitate impune condiţii de admisibilitate a contestaţiei, şi anume formularea, în prealabil, în cadrul procedurii în camera preliminară, de cereri sau de excepţii de către părţile din procesul penal, procuror sau persoana vătămată, respectiv de invocarea unor excepţii, din oficiu, de către judecătorul de cameră preliminară, cereri sau excepţii asupra cărora judecătorul de cameră preliminară să se fi pronunţat prin încheierea motivată care este supusă contestaţiei.

Cu privire la accesul, formularea şi exercitarea căii de atac a contestaţiei în camera preliminară, în jurisprudenţa sa, Curtea a constatat că acestea reprezintă aspecte ale accesului liber la justiţie, drept fundamental protejat de art. 21 din Constituţie.

Potrivit art. 21 alin. (1) din Constituţie, orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, iar, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. În reglementarea exercitării acestui drept legiuitorul are posibilitatea să impună anumite condiţii de formă, ţinând de natura şi de exigenţele administrării justiţiei, fără însă ca aceste condiţionări să aducă atingere substanţei dreptului sau să îl lipsească de efectivitate. Totodată, Curtea a reţinut, în jurisprudenţa sa, că accesul liber la justiţie nu vizează numai acţiunea introductivă la prima instanţă de judecată, ci şi sesizarea oricăror altor instanţe care, potrivit legii, au competenţa de a soluţiona fazele anterioare sau ulterioare ale procesului, deoarece apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor legitime ale persoanelor presupune, în mod logic, şi posibilitatea acţionării împotriva hotărârilor judecătoreşti considerate ca fiind nelegale sau neîntemeiate. Ca urmare, limitarea dreptului părţilor de a exercita căile legale de atac constituie o limitare a accesului liber la justiţie (a se vedea în acest sens Decizia nr. 631 din 8 octombrie 2015, paragrafele 31 şi 32). Pentru a fi în acord cu principiile constituţionale, limitările aduse exerciţiului căilor de atac trebuie să vizeze un scop legitim, pe de o parte, iar între mijloacele folosite de legiuitor şi scopul urmărit de acesta trebuie să existe un raport de proporţionalitate, pe de altă parte (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 176 din 24 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 356 din 27 aprilie 2005). Ca urmare, este de competenţa exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, soluţie ce rezultă din dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994), însă orice limitare a accesului liber la justiţie trebuie să fie temeinic justificată, analizându-se în ce măsură dezavantajele create de ea nu cumva depăşesc posibilele avantaje (Decizia nr. 266 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 25 iunie 2014).

Raportând cele menţionate mai sus la speţa dedusă judecăţii, apreciem că măsura reglementată nu apare ca fiind proporţională cu scopul legitim urmărit, din perspectiva relaţiei existente între interesul general şi cel individual. Potrivit Expunerii de motive la Proiectul de Lege privind Codul de procedură penală, instituţia camerei preliminare a fost concepută, în accepţiunea legiuitorului, „ca o instituţie nouă şi inovatoare”, care are ca scop „înlăturarea duratei excesive a procedurilor în faza de judecată”, fiind, în acelaşi timp, un remediu procesual menit „să răspundă exigenţelor de legalitate, celeritate şi echitate a procesului penal”. În prezent, instituţia camerei preliminare este reglementată în cuprinsul Codului de procedură penală la art. 342-348, unde se găsesc elementele referitoare la obiectul şi durata, măsurile premergătoare, procedura, soluţiile ce pot fi pronunţate şi contestaţia împotriva acestor soluţii. Cu toate că din reglementarea atribuţiilor pe care le presupune funcţia exercitată de judecătorul de cameră preliminară rezultă că activitatea acestuia nu priveşte fondul cauzei, actul procesual exercitat de către acesta neantamând şi nedispunând, în sens pozitiv sau negativ cu privire la elementele esenţiale ale raportului de conflict: faptă, persoană şi vinovăţie (a se vedea Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, paragraful 28), rezultatul procedurii în camera preliminară referitor la stabilirea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală are o influenţă directă asupra desfăşurării judecăţii pe fond, putând să fie decisiv pentru stabilirea vinovăţiei/nevinovăţiei inculpatului. Curtea a reţinut că părţile din procesul penal şi procurorul au dreptul de a contesta cele statuate de către judecătorul de cameră preliminară prin încheierea pronunţată [în condiţiile art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală] referitor la modul de soluţionare a cererilor şi excepţiilor, precum şi soluţiile de restituire a cauzei la parchet - în caz de constatare â unor neregularităţi ale actului de sesizare; excluderea totală a probelor administrate în cursul urmăririi penale; neremedierea, în termen, de către parchet a neregularităţilor actului de sesizare - ori cu privire la cazurile în care judecătorul a exclus una sau mai multe probe administrate sau a constatat nulitatea actelor de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, în condiţiile în care probele excluse nu pot fi avute în vedere la judecata în fond a cauzei.

Având în vedere, pe de o parte, influenţa pe care procedura camerei preliminare o are asupra fazelor de judecată ulterioare, iar, pe de altă parte, faptul că soluţiile prevăzute la art. 346 alin. (3)-(5) din Codul de procedură penală vizează toate părţile din proces, apreciem că obiectivele care privesc interesul general al statului de a asigura celeritatea procedurii în camera preliminară trebuie realizate cu respectarea deopotrivă a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor implicate în această procedură, respectiv părţilor din procesul penal, procurorului şi persoanei vătămate. Or, dispoziţiile legale criticate consacră un dezechilibru între aceste interese concurente.

Astfel, nereglementarea căii de atac împotriva încheierii pronunţate de judecătorul de cameră preliminară în temeiul art. 346 alin. (2) din Codul de procedură penală, în redactarea anterioara modificării operate prin Legea nr. 75/2016, dacă nu s-au formulat cereri şi excepţii ori nu a ridicat din oficiu excepţii, şi, implicit lipsirea părţilor din procesul penal, procurorului şi persoanei vătămate de posibilitatea de a supune controlului judiciar soluţia prin care se dispune începerea judecăţii constituie o măsură excesivă, ce depăşeşte cadrul constituţional referitor la dreptul la apărare şi exercitarea căilor de atac. Este de necontestat că legiuitorul poate limita numărul căilor de atac, însă, în cauză, prin consacrarea caracterului definitiv al soluţiei pronunţate cu privire la legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală este înlăturată singura cale de atac existentă în această materie.

Aceasta, în condiţiile în care, astfel cum Curtea a statuat într-o jurisprudenţă constantă, semnificaţia sintagmei „în condiţiile legii”, cuprinsă în dispoziţiile art. 129 din Constituţie, „se referă la condiţiile procedurale de exercitare a căilor de atac şi nu are în vedere imposibilitatea exercitării oricărei căi de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti prin care se soluţionează fondul cauzei” (a se vedea şi deciziile nr. 45 din 14 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 9 august 2000, sau nr. 84 din 4 mai 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 8 august 2000).

O astfel de soluţie legislativă disproporţionată în raport cu scopul urmărit nu îşi găseşte justificarea, enunţarea unor principii generale care stau la baza reglementării instituţiei camerei preliminare nu constituie o motivare temeinică a restrângerii exerciţiului unui drept fundamental. Astfel, dezideratul celerităţii nu se poate realiza cu încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, în speţă liberul acces la justiţie, dreptul la apărare şi dreptul la exercitarea căilor de atac în condiţiile legii.

În concluzie, reţinem că, prin consacrarea implicită a caracterului definitiv al încheierii pronunţate de judecătorul de cameră preliminară în temeiul art. 346 alin. (2) din Codul de procedură penală, în redactarea anterioară modificării operate prin Legea nr. 75/2016, şi înlăturarea în acest mod a controlului judiciar al soluţiilor pronunţate în această materie, dispoziţiile art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală aduc atingere accesului liber la justiţie al participanţilor la procesul penal, în substanţa sa, încălcând astfel prevederile art. 21 din Constituţie şi restrâng, în mod neproporţional, dreptul la apărare al acestora, consacrat de art. 24 din Constituţie.

Pe de altă parte, argumentul pe care se fundamentează soluţia în opinia majoritară, potrivit căruia dispoziţiile art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală creează un tratament discriminatoriu pentru inculpatul, persoana vătămată, partea civilă şi partea responsabilă civilmente din cauza în care judecătorul de cameră preliminară a dispus începerea judecăţii după ce a constatat că nu s-au formulat cereri şi excepţii şi nici nu a ridicat din oficiu excepţii, faţă de părţile şi persoanele vătămate rămase la rândul lor în pasivitate în acele cauze penale în care judecătorul de cameră preliminară a ridicat, din oficiu, excepţii sau au fost formulate cereri şi excepţii de către un alt participant în proces decât contestatorul, nu poate fi reţinut. Astfel, „discriminarea” constatată de Curte este una strict conjuncturală, fiind rezultatul comparării a două cauze penale distincte, în care părţile, procurorul, persoana vătămată sau instanţa, din oficiu, îşi exercită diferit drepturile procesuale, adoptând conduita procesuală corespunzătoare cauzei, împrejurare în funcţie de care se stabileşte cadrul procesual specific. În mod obiectiv şi rezonabil, comportamentul activ al cel puţin unuia dintre participanţii la procesul penal în privinţa exercitării drepturilor procesuale puse la dispoziţie de lege, cu consecinţa determinării unui anumit curs al procesului, plasează părţile din respectivul proces penal, procurorul sau persoana vătămată în situaţii diferite faţă de participanţii la procesul penal desfăşurat într-o altă cauză, care au rămas în pasivitate. Opţiunea pentru o anumită conduită procesuală, în sensul exercitării sau nu a drepturilor procesuale, constituie o problemă exclusivă de aplicare a legii şi nu poate constitui o sursă de discriminare între persoanele în cauză, care să poată fi sancţionată de Curtea Constituţională. Tratamentul diferit stabilit de lege este urmarea situaţiilor diferite în care participanţii la procesul penal se situează ca efect al atitudinii active sau pasive în cadrul procedurilor pendinte, iar nu consecinţa unei opţiuni a legiuitorului, transpusă în norma procedurală, care să poată fi supusă controlului de constituţionalitate.

Însă, ceea ce este susceptibil de a fi controlat şi sancţionat de către Curtea Constituţională este, aşa cum am arătat în prealabil, opţiunea legiuitorului de a refuza accesul la calea de atac a contestaţiei participanţilor la procesul penal, cu consecinţa limitării accesului la justiţie şi la exercitarea unei căi de atac, precum şi a dreptului la apărare, garanţii ale dreptului la un proces echitabil, prin introducerea unor condiţii care, prin ele însele, aduc atingere substanţei dreptului, lipsindu-l de efectivitate.

 

Judecător,

Daniel Marius Morar

 

ORDONANŢE ŞI HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

ORDONANŢĂ DE URGENTĂ

pentru modificarea şi completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţa a Guvernului nr. 22/2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii

 

Având în vedere statutul juridic al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii - ANCOM, respectiv de autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, aflată sub control parlamentar,

luând în considerare necesitatea revizuirii modalităţii de desemnare a conducerii ANCOM în scopul corelării cu statutul juridic al instituţiei, respectiv numirea preşedintelui şi a vicepreşedinţilor, pe baza propunerii Guvernului, de către cele două camere ale Parlamentului reunite în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi,

reţinându-se faptul că această modalitate de desemnare a conducerii ANCOM conferă garanţiile necesare de independenţă, coerenţă şi stabilitate pentru îndeplinirea obiectivelor acestei instituţii,

ţinând cont de faptul că neadoptarea măsurilor propuse prin prezenta ordonanţă de urgenţă va genera efecte negative, concretizate în disfuncţionalităţi ale activităţii ANCOM,

în considerarea faptului că acestea constituie o situaţie extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

 

Articol unic. - Articolul 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 19 martie 2009, aprobată prin Legea nr. 113/2010, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Alineatul (1) se modifica şi va avea următorul cuprins:

„Art. 11. - (1) Conducerea ANCOM este asigurată de un preşedinte şi 2 vicepreşedinţi, numiţi pe baza propunerii Guvernului de către cele două camere ale Parlamentului, reunite în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi.”

2. După alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (V), cu următorul cuprins:

„(11) Propunerile nominalizează candidaţii pentru funcţiile prevăzute la alin. (1) şi se înaintează birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, în termen de 30 zile de la data vacantării funcţiilor,”

 

PRIM-MINISTRU

SORIN MIHAI GRINDEANU

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Mihai Busuioc

p. Ministrul afacerilor externe,

Monica-Dorina Gheorghiţă,

secretar de stat

p. Ministrul delegat pentru afaceri europene,

Bogdan Mănolu,

secretar de stat

 

Bucureşti, 27 aprilie 2017.

Nr. 33.

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de prefect al judeţului Neamţ de către domnul Panaite Vasile

 

Având în vedere prevederile art. 19 alin. (1) lit. a), art. 89 alin. (21) şi ale art. 92 alin. (11) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Domnul Panaite Vasile exercită, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, funcţia publică de prefect al judeţului Neamţ.

 

PRIM-MINISTRU

SORIN MIHAI GRINDEANU

Contrasemnează:

Ministrul afacerilor interne,

Carmen Daniela Dan

 

Bucureşti, 27 aprilie 2017.

Nr. 261.

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind numirea domnului Tudor Vesa în funcţia de secretar de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului

 

În temeiul art. 15 lit. d) şi al art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2007 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 99/2008, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Tudor Vesa se numeşte în funcţia de secretar de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului.

 

PRIM-MINISTRU

SORIN MIHAI GRINDEANU

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Mihai Busuioc

 

Bucureşti, 28 aprilie 2017.

Nr. 376.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind eliberarea doamnei Andra Cristina Croitoru din funcţia de secretar de stat al Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi

 

Având în vedere propunerea formulată de ministrul muncii şi justiţiei sociale,

în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 231 alin. (1) din Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - La data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Andra Cristina Croitoru se eliberează din funcţia de secretar de stat al Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi.

 

PRIM-MINISTRU

SORIN MIHAI GRINDEANU

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Mihai Busuioc

 

Bucureşti, 2 mai 2017.

Nr. 377.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind numirea doamnei Aurelia Graţiela Drăghici în funcţia de secretar de stat al Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi

 

Având în vedere propunerea formulată de ministrul muncii şi justiţiei sociale,

în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 231 alin. (1) din Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Aurelia Graţiela Drăghici se numeşte în funcţia de secretar de stat al Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi.

 

PRIM-MINISTRU

SORIN MIHAI GRINDEANU

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Mihai Busuioc

 

Bucureşti, 2 mai 2017.

Nr. 378.

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ

 

AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ

 

REGULAMENT

privind transferul sau retragerea de la tranzacţionare a valorilor mobiliare ale emitenţilor în cazul închiderii unui sistem alternativ de tranzacţionare

 

În temeiul prevederilor art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1) lit. a) şi d), art. 3 alin. (1) lit. b), art. 6 alin. (1) şi (2), precum şi ale art. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,

în conformitate cu prevederile art. 1 şi art. 101-107 din Legea nr. 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni pe piaţă şi ale art. 1 şi art. 139-156 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare,

în urma deliberărilor din şedinţa Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară din data de 26 aprilie 2017,

Autoritatea de Supraveghere Financiară emite prezentul regulament.

Art. 1. - Prezentul regulament stabileşte cadrul juridic aplicabil pentru transferul sau retragerea de la tranzacţionare a valorilor mobiliare ale emitenţilor, în cazul închiderii unui sistem alternativ de tranzacţionare, ca urmare a unei fuziuni a operatorului de sistem cu un alt operator de sistem sau ca urmare a unei hotărâri adoptate statutar de operatorul de sistem.

Art. 2. - (1) în situaţia încetării activităţii unui sistem alternativ de tranzacţionare administrat de un operator de sistem, denumit în continuare OS1, ca efect al fuziunii respectivului operator de sistem cu un alt operator de sistem, emitenţii ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare în cadrul sistemului alternativ de tranzacţionare administrat de OS1 sunt transferaţi de drept în cadrul sistemului alternativ de tranzacţionare administrat de către operatorul de sistem absorbant/care rezultă în urma fuziunii, denumit în continuare OS2.

(2) Transferul emitenţilor de pe sistemul alternativ de tranzacţionare administrat de OS1 pe sistemul alternativ de tranzacţionare administrat de OS2, care presupune inclusiv transferul registrului acţionarilor emitentului de la depozitarul central care realizează activităţi de decontare pentru operaţiunile derulate pe sistemul alternativ de tranzacţionare administrat de OS1, denumit în continuare DC7, la depozitarul central care realizează activităţi de decontare pentru operaţiunile derulate pe sistemul alternativ de tranzacţionare administrat de OS2, denumit în continuare DC2, se face potrivit calendarului stabilit de OS1 şi OS2, în colaborare cu DC1 şi DC2 şi cu respectarea următoarelor etape:

a) ulterior comunicării către OS1, OS2, DC1 şi DC2 de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, denumită în continuare A.S.F., a deciziei de autorizare a modificării condiţiilor avute în vedere la momentul autorizării OS2, ca urmare a operaţiunilor de fuziune, OS1 informează emitenţii prevăzuţi la alin. (1), cu privire la respectiva decizie;

b) ulterior comunicării deciziei ASF prevăzute la lit. a), OS1 şi OS2 Stabilesc data de la care încetează tranzacţionarea valorilor mobiliare pe sistemul alternativ de tranzacţionare administrat de OS1, astfel încât transferul emitenţilor pe sistemul alternativ de tranzacţionare administrat de OS2 să se realizeze potrivit alin. (1) până la data la care retragerea autorizaţiei OS1 ca operator de sistem, de către ASF, intră în vigoare; OS1 ia măsuri astfel încât tranzacţionarea pe sistemul alternativ a cărui activitate încetează în conformitate cu prevederile alin. (1), să înceteze începând cu cea de a două zi lucrătoare ulterioară comunicării deciziei OS1 de încetare a tranzacţionării, către participanţii la piaţă şi către investitori, prin postarea unui comunicat pe website-ul propriu, precum şi către ASF, emitent, DC1 şi DC2;

c) DC1 predă DC2 registrele acţionarilor tuturor emitenţilor ale căror valori mobiliare sunt tranzacţionate în cadrul sistemului alternativ de tranzacţionare, până cel târziu la data la care fuziunea produce efecte, pe bază de proces-verbal de predare-primire încheiat între DC1 şi DC2, care va cuprinde pentru fiecare emitent datele şi informaţiile prevăzute la art. 62 alin. (1) şi art. 65 din Regulamentul nr. 13/2005 privind autorizarea şi funcţionarea depozitarului central, caselor de compensare şi contrapărţilor centrale, aprobat prin Ordinul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 60/2005, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi următoarele date şi informaţii care vor fi comunicate şi pe un suport electronic durabil, sub semnătură electronică, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată:

(i) numărul total de valori mobiliare, defalcat în numărul de valori mobiliare libere de sarcini şi numărul de valori mobiliare restricţionate;

(ii) structura sintetică actualizată a acţionarilor fiecărui emitent;

(iii) bazele de date cuprinzând datele de identificare ale acţionarilor, precum şi deţinerile acestora la data predării registrului, cu menţionarea distinctă a deţinerilor restricţionate şi a celor cu sarcini;

(iv) documentele care au stat la baza operaţiunilor de înregistrare a restricţiilor şi sarcinilor asupra deţinerilor;

d) în cazul emitenţilor care distribuie dividende prin intermediul DC1, DC1 restituie sumele nedistribuite ca dividende emitentului şi transmite acestuia situaţia privind distribuirea dividendelor;

e) emitenţii au obligaţia ca cel târziu până la data la care fuziunea produce efecte să încheie cu DC2 contract de prestări servicii de registru, în conformitate cu prevederile art. 146 alin. (4) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare;

f) prin procesele-verbale de predare-primire, DC1 certifică integritatea datelor şi informaţiilor puse la dispoziţia DC2, care va fi în continuare responsabil de integritatea şi confidenţialitatea datelor primite;

g) DC2 transmite emitentului preluat în evidenţa sa copie a procesului-verbal de predare-primire menţionat la lit. c).

Art. 3. - (1) Organele competente ale emitenţilor prevăzuţi la art. 2 alin. (1) au obligaţia includerii pe ordinea de zi a unei şedinţe a adunării generale extraordinare a acţionarilor adoptarea unei hotărâri cu privire la:

a) tranzacţionarea în continuare a valorilor mobiliare în cadrul sistemului alternativ de tranzacţionare administrat de OS2/tranzacţionarea în cadrul unui alt sistem alternativ de tranzacţionare aprobat potrivit Legii nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi a reglementărilor emise în aplicarea acesteia; sau

b) retragerea valorilor mobiliare de la tranzacţionare, cu respectarea dreptului acţionarilor de a se retrage din societate.

(2) Organele competente ale emitenţilor efectuează demersurile necesare pentru ca şedinţa adunării generale extraordinare a acţionarilor prevăzută la alin. (1) să se desfăşoare cel târziu până la scurgerea unui termen de maximum 90 de zile de la data de la care fuziunea dintre operatorii de sistem produce efecte.

(3) Organele competente ale emitenţilor vor întocmi şi pune la dispoziţia acţionarilor un raport cuprinzând prezentarea sistemelor alternative de tranzacţionare pe care pot fi tranzacţionate valorile mobiliare ale emitenţilor, potrivit alin. (1) lit. a).

Art. 4. - (1) în termen de 30 de zile de la data adunării generale extraordinare a acţionarilor care a hotărât tranzacţionarea în continuare/tranzacţionarea în cadrul sistemului alternativ de tranzacţionare prevăzut la art. 3 alin. (1) lit. a), emitentul depune la operatorul de sistem care administrează respectivul sistem alternativ de tranzacţionare o cerere privind tranzacţionarea în continuare/tranzacţionare în cadrul sistemului alternativ de tranzacţionare.

(2) Operatorul de sistem transmite emitentului acordul/respingerea cererii privind tranzacţionarea în continuare/tranzacţionarea în cadrul sistemului alternativ de tranzacţionare, în termen de 7 zile lucrătoare de la data depunerii cererii de către emitent.

Art. 5. - Valorile mobiliare ale emitenţilor prevăzuţi la art. 2 alin. (1)sunt retrase de la tranzacţionarea pe sistemul alternativ de tranzacţionare administrat de OS2, cu respectarea corespunzătoare a art. 6-10 şi cu acordarea dreptului de retragere din societate al acţionarilor care nu sunt de acord cu retragerea de la tranzacţionare, în următoarele situaţii:

a) adunarea generală extraordinară a acţionarilor prevăzută la art. 3 aprobă iniţierea demersurilor privind retragerea valorilor mobiliare de la tranzacţionare, în conformitate cu art. 3 alin. (1) lit. b);

b) operatorul de sistem respinge tranzacţionarea în continuare/tranzacţionare în cadrul sistemului alternativ de tranzacţionare administrat de acesta;

c) adunarea generată extraordinară a acţionarilor se desfăşoară în termenul prevăzut la art. 3 alin. (2), dar fără a fi îndeplinite condiţiile legale sau statutare de cvorum sau nu se adopta o hotărâre din cauza neîndeplinirii condiţiilor legale sau statutare privind adoptarea unei hotărâri;

d) adunarea generală extraordinară a acţionarilor nu este convocată astfel încât să se desfăşoare în termenul prevăzut la art. 3 alin. (2).

Art. 6. - (1) în termen de 7 zile lucrătoare de la producerea evenimentelor prevăzute la art. 5 lit. a)-c), respectiv de la încheierea termenului prevăzut la art. 5 lit. d), organele competente ale emitenţilor care au fost transferaţi pe sistemul alternativ de tranzacţionare administrat de OS2 au obligaţia să numească un evaluator autorizat independent înregistrat la A.S.F., care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 87 alin. (4) lit. d) pct. (ii) subpct. 3 din Regulamentul nr. 1/2006 privind emitenţii şi operaţiunile cu valori mobiliare, aprobat prin Ordinul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 23/2006, cu modificările şi completările ulterioare, în vederea întocmirii unui raport de evaluare cu privire la preţul pe acţiune care urmează a fi achitat în cazul retragerii acţionarilor din cadrul emitentului. Preţul nu poate fi mai mic decât valoarea de piaţă stabilită în conformitate cu standardele internaţionale de evaluare.

(2) Costurile generate de întocmirea raportului prevăzut la alin. (1) se suportă de către emitentul în cauză. Evaluatorul independent efectuează demersurile necesare în vederea finalizării raportului privind preţul în termen de maximum 30 de zile lucrătoare de la desemnare.

(3) Au dreptul de a se retrage din societate potrivit art. 5 acţionarii existenţi în registrul acţionarilor la data de identificare, stabilită după cum urmează:

a) în situaţia prevăzută la art. 5 lit. a), la data de înregistrare stabilită de adunarea generală extraordinară a acţionarilor, care va fi ulterioară acesteia cu cel puţin 10 zile lucrătoare, dar nu mai mult de 15 zile lucrătoare;

b) în situaţiile prevăzute la art. 5 lit. b)-c), în a 10-a zi lucrătoare ulterioară producerii evenimentului respectiv;

c) în situaţia prevăzută la art. 5 lit. d), în a 10-a zi lucrătoare de la încheierea termenului de 90 de zile prevăzut la art. 3 alin. (2).

(4) Acţionarii prevăzuţi la alin. (3) pot solicita retragerea din societate, în termen de 45 de zile de la data publicării raportului prevăzut la art. 8 alin. (1) lit. c), prin transmiterea în scris către emitent a unei solicitări în acest sens. În cadrul respectivei solicitări se precizează şi modalitatea prin care se doreşte efectuarea plătii, cu respectarea modului de plată stabilit conform prevederilor art. 1061 din Regulamentul nr. 1/2006, aprobat prin Ordinul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 23/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 7. - (1) Emitentul achită acţionarilor care solicită retragerea contravaloarea acţiunilor, la data stabilită de emitent, dar nu mai târziu de 15 zile lucrătoare de la expirarea termenului de exercitare a dreptului de retragere.

(2) Emitentul are obligaţia ca, în termen de 24 de ore de la primirea unei cereri de retragere din societate a unui acţionar, să solicite depozitarului central efectuarea demersurilor pentru blocarea acţiunilor respectivului acţionar. Plata prevăzută la alin. (1) se face de către emitent, în baza confirmării primite de la depozitarul central cu privire la blocarea acţiunilor.

(3) Prevederile referitoare la transferul direct se aplică corespunzător şi în cazul transferului dreptului de proprietate de la acţionarii care şi-au exercitat dreptul de retragere din societate. Emitentul are obligaţia să solicite depozitarului central înregistrarea transferului direct în termen de 3 zile lucrătoare de la data efectuării plăţii către acţionar.

(4) Costurile generate de operaţiunile prevăzute la alin. (1)-(3) se suportă de emitent.

Art. 8, - (1) Emitentul are obligaţia să întocmească şi să transmită operatorului de sistem şi ASF rapoarte curente, fără întârziere, dar nu mai târziu de 24 de ore de la producerea sau luarea la cunoştinţă a următoarelor operaţiuni:

a) evenimentele prevăzute la art. 5 lit. a)-c) sau încheierea termenului prevăzut la art. 5 lit. d); în cazul evenimentelor prevăzute la art. 5 lit. b)-c), respectiv a încheierii termenului prevăzut la art. 5 lit. d), emitentul are obligaţia să precizeze şi data calendaristică calculată potrivit art. 6 alin. (3), care reprezintă data de identificare;

b) numirea evaluatorului autorizat independent, în conformitate cu art. 6 alin. (1); raportul va cuprinde şi numele evaluatorului;

c) stabilirea de către evaluatorul autorizat independent a preţului acţiunilor ce urmează a fi plătit acţionarilor care solicită retragerea din societate. Raportul va cuprinde şi modalităţile prin care acţionarii pot consulta raportul întocmit de evaluatorul desemnat, preţul pentru o acţiune determinat de evaluatorul desemnat, perioada în care se pot depune cererile de retragere din societate, precum şi data la care se va achita contravaloarea acţiunilor deţinute de acţionarii care şi-au exercitat dreptul de retragere din societate;

d) încheierea perioadei de depunere a cererilor de retragere din societate. Raportul va cuprinde şi precizări privind numărul acţionarilor, respectiv numărul acţiunilor pentru care s-a exercitat dreptul de retragere din societate;

e) finalizarea plăţilor către acţionarii retraşi din societate a contravalorii acţiunilor deţinute, respectiv finalizarea procedurii de retragere a acţionarilor din societate.

(2) în cazul evenimentelor prevăzute la alin. (1) lit. a), emitentul va publica raportul curent şi în cel puţin două cotidiene de circulaţie naţională. Dacă societatea dispune de o pagină web proprie, rapoartele vor fi publicate şi pe această pagină.

Art. 9. - În situaţiile prevăzute la art. 5, retragerea de la tranzacţionare, respectiv radierea din evidenţele A.S.F. se realizează de către A.S.F. ulterior finalizării plăţilor către acţionarii retraşi din societate a contravalorii acţiunilor deţinute şi â finalizării procedurii de retragere a acţionarilor din societate, respectiv ulterior primirii confirmării din partea depozitarului central cu privire la efectuarea transferurilor directe aferente tuturor cererilor de retragere primite şi achitate de un emitent.

Art. 10. - În cazul emitenţilor prevăzuţi la art. 2 alin. (1) ale căror acţiuni au fost tranzacţionate în cadrul sistemului alternativ de tranzacţionare administrat de OS1, dreptul acţionarilor de a se retrage din societate nu se aplică în situaţia în care valorile mobiliare se admit la tranzacţionare pe o piaţă reglementată. Admiterea la tranzacţionare pe piaţa reglementată se face cu respectarea condiţiilor de admitere pe o piaţă reglementată.

Art. 11. - (1) în cazul în care, anterior datei la care fuziunea produce efecte, emitentul a hotărât în adunarea generală extraordinară a acţionarilor ca valorile mobiliare să fie tranzacţionate în cadrul sistemului alternativ de tranzacţionare administrat de operatorul de sistem prevăzut la art. 3 şi acesta respinge admiterea la tranzacţionare în cadrul sistemului alternativ de tranzacţionare, anterior datei de la care fuziunea produce efecte, valorile mobiliare ale emitentului preluat potrivit art. 2 alin. (1) vor fi retrase de la tranzacţionare cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 5, caz în care termenul de 7 zile lucrătoare prevăzut la art. 6 alin. (1) curge de la data la care fuziunea produce efecte, iar data de identificare prevăzută la art. 6 alin. (3) lit. b) se consideră a fi a 10-a zi lucrătoare ulterioară datei la care fuziunea produce efecte.

(2) Prevederile art. 3-9 nu se aplică în următoarele situaţii:

a) adunarea generală extraordinară a acţionarilor emitentului ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare în cadrul sistemului alternativ de tranzacţionare administrat de OS1 a hotărât, anterior datei de la care fuziunea produce efecte, tranzacţionarea în cadrul sistemului alternativ de tranzacţionare administrat de operatorul de sistem prevăzut la art. 3 şi acest din urmă operator de sistem şi-a dat acordul cu privire la respectiva tranzacţionare;

b) emitentul se află în procedură de lichidare, anterior datei de la care fuziunea produce efecte.

(3) în cazul în care, anterior datei de la care fuziunea produce efecte, emitentul a hotărât în adunarea generală extraordinară a acţionarilor ca valorile mobiliare să nu se tranzacţioneze în cadrul sistemului alternativ de tranzacţionare prevăzut la art. 3 şi, pe cale de consecinţă, să fie retrase de la tranzacţionare, fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 87 alin, (4) lit. d) din Regulamentul nr. 1/2006, aprobat prin Ordinul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 23/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi emitentul nu desfăşoară, ulterior datei de la care fuziunea produce efecte o nouă adunare generală extraordinară a acţionarilor în conformitate cu art. 3 se aplică în mod corespunzător prevederile art. 5 lit. d), respectiv art. 6 alin. (3J lit. c).

(4) În cazul în care, anterior datei de la care fuziunea produce efecte, emitentul transferat pe sistemul alternativ de tranzacţionare administrat de OS2 a hotărât ca valorile mobiliare să fie retrase de la tranzacţionare, în conformitate cu art. 87 alin. (4) lit. d) din Regulamentul nr. 1/2006, aprobat prin Ordinul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 23/2006, cu modificările şi completările ulterioare, retragerea de la tranzacţionare se realizează în conformitate cu prevederile articolului anterior menţionat.

(5) în cazul în care emitentul transferat pe sistemul alternativ de tranzacţionare administrat de OS2 se află în procedură de insolvenţă, procedura prevăzută la art. 3-9 se aplică ulterior încheierii procedurii de insolvenţă şi reinserţiei debitorului în activitatea de afaceri, situaţie în care termenul de 90 de zile prevăzut la art. 3 alin. (2) curge de la data încheierii procedurii de insolvenţă şi reinserţiei debitorului în activitatea de afaceri.

Art. 12. - OS2 are obligaţia modificării corespunzătoare a reglementărilor proprii, astfel încât societăţile aflate în procedură de insolvenţă sau în lichidare, transferate potrivit art. 2 alin. (1), să poată fi tranzacţionate în continuare până la data încheierii procedurii de insolvenţă şi reinserţiei debitorului în activitatea de afaceri/până la data radierii de la ORC.

Art. 13. - (1) Prevederile art. 3-10 se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care adunarea generală extraordinară a unui operator de sistem hotărăşte închiderea unui sistem alternativ de tranzacţionare, fără a hotărî, până la data închiderii respectivului sistem alternativ de tranzacţionare fuziunea cu un alt operator de sistem, caz în care termenul prevăzut la art. 3, aplicabil în cazul emitenţilor ale căror acţiuni sunt admise la tranzacţionare în cadrul respectivului sistem alternativ de tranzacţionare este de 250 de zile şi curge de la data hotărârii adunării generale extraordinare a acţionarilor operatorului de sistem. În acest caz, prevederile art. 5-10 se aplică în mod corespunzător în ceea ce priveşte retragerea de la tranzacţionare a valorilor mobiliare ale emitenţilor anterior menţionaţi, din cadrul sistemul alternativ de tranzacţionare a cărui activitate încetează.

(2) în cazul în care emitentul se află în procedură de insolvenţă, procedura prevăzută la art. 3-9 se aplică ulterior încheierii procedurii de insolvenţă şi reinserţiei debitorului în activitatea de afaceri, situaţie în care termenul de 250 de zile prevăzut la alin. (1) curge de la data încheierii procedurii de insolvenţă şi reinserţiei debitorului în activitatea de afaceri.

(3) Prevederile art. 3-9 nu se aplică în situaţia în care emitentul se află în procedură de lichidare, anterior datei la care adunarea generală extraordinară a unui operator de sistem hotărăşte închiderea unui sistem alternativ de tranzacţionare, potrivit alin. (1).

Art. 14. - Activitatea pe sistemul alternativ de tranzacţionare care se închide potrivit art. 13 sau ca urmare a unei fuziuni a operatorului de sistem cu un alt operator de sistem nu poate înceta mai devreme de data încetării activităţii de tranzacţionare pe respectivul sistem alternativ de tranzacţionare şi de data retragerii autorizaţiei respectivului sistem alternativ de tranzacţionare.

Art. 15. - Nerespectarea prevederilor prezentului regulament se sancţionează, după caz, potrivit dispoziţiilor titlului VI din Legea nr. 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă sau titlului X din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 16. - Prezentul regulament se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, în Buletinul Autorităţii de Supraveghere Financiară, precum şi pe site-ul acesteia şi intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară,

Mişu Negriţoiu

 

Bucureşti, 27 aprilie 2017.

Nr. 2.

 

AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ

 

NORMĂ

pentru modificarea şi completarea Normei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 14/2006 privind transferul participanţilor între fondurile de pensii facultative, aprobată prin Hotărârea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private nr. 26/2006

 

Având în vedere prevederile art. 71-73 din Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările şi completările ulterioare,

în baza prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c) şi d), art. 3 alin. (1) lit. b), art. 5 lit. c), art. 6 alin. (1) şi (2) şi ale art. 7 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul dispoziţiilor art. 24 lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 313/2005, cu modificările şi completările ulterioare,

în urma deliberărilor Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară din şedinţa din data de 12.04.2017,

Autoritatea de Supraveghere Financiară emite prezenta normă.

Art. I. - Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 14/2006 privind transferul participanţilor între fondurile de pensii facultative, aprobată prin Hotărârea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private nr. 26/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 880 din 27 octombrie 2006, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 2 alineatul (2), după litera b) se introduc două noi litere, literele c) şi d), cu următorul cuprins:

,,c) semnătură biometrică - semnătură olografă utilizată pe un suport informatic specializat care înregistrează date temporale, precum viteza şi acceleraţia, presiunea cu care se semnează pe suportul informatic specializat, datele grafice ale semnăturii biometrice, unghiul şi diferenţa de unghi utilizate la semnare;

d) data solicitării/cererii transferului - data la care documentaţia depusă este completă, conform cadrului legal aplicabil, şi sunt îndeplinite condiţiile de transfer.”

2. La articolul 4, litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:

,,b) a semnat un act de aderare pentru a deveni participant la fondul de pensii unde doreşte să se transfere.”

3. Articolul 6 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 6. - Administratorul noului fond de pensii facultative va pune la dispoziţia administratorului fondului anterior de pensii facultative, în termen de maximum două zile lucrătoare de la data aderării, o copie a actului individual de aderare cu anexa semnată de către participant sau îi va transmite acestuia, în format electronic, actul de aderare semnat pe suport informatic specializat prin utilizarea semnăturii biometrice, însoţit de anexa semnată de participant.”

4. La articolul 7, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 7. - (1) în termen de maximum 5 zile calendaristice de la data primirii copiei actului individual de aderare şi a anexei, în format fizic sau electronic, administratorul fondului anterior de pensii facultative are obligaţia, conform Legii şi prezentei norme, de a efectua transferul de lichidităţi băneşti către administratorul noului fond de pensii facultative.”

Art. II. - Prezenta normă se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data publicării.

 

Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară

Mişu Negriţoiu

 

Bucureşti, 13 aprilie 2017.

Nr. 13.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.