MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 473/2017

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 185 (XXIX) - Nr. 473         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 22 iunie 2017

 

SUMAR

 

ACTE ALE SENATULUI

 

75. - Hotărâre privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Cadrul european de interoperabilitate - Strategie de implementare - COM (2017) 134 final

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

480. - Decizie pentru constatarea încetării aplicabilităţii prevederilor Deciziei prim-ministrului nr. 223/2017 privind numirea domnului Alexandru-Valentin Tachianu în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Domeniilor Statului, prin efectul legii

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

70. - Ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor pentru modificarea şi completarea Normei sanitare veterinare privind măsurile generale de prevenire şi control al rabiei la animale domestice şi sălbatice, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 29/2008

 

575. - Ordin al directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară pentru abrogarea unor dispoziţii ale Ordinului directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 1.124/2016 privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, în 30 de unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Hunedoara şi ale Ordinului directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 1.190/2016 privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, în 4 unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Hunedoara

 

576. - Ordin al directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară pentru abrogarea unor dispoziţii ale Ordinului directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 1.114/2016 privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, în 17 unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Dâmboviţa şi ale Ordinului directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 1.134/2016 privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, în 7 unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Dâmboviţa

 

583. - Ordin al directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară pentru aprobarea Planului de acţiuni al Programului naţional de cadastru şi carte funciară pe anul 2017

 

857. - Ordin al viceprim-ministrului, ministrul mediului, pentru modificarea şi completarea Ghidului de finanţare a Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in, aprobat prin Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 1.559/2016

 

ACTE ALE AUTORITATII ELECTORALE PERMANENTE

 

3. - Lista partidelor politice, alianţelor politice, organizaţiilor cetăţenilor români aparţinând minorităţilor naţionale şi a candidaţilor independenţi pentru care a fost depus raportul detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale, conform art. 47 alin. (2) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, la alegerile locale parţiale desfăşurate conform Hotărârii Guvernului nr. 251/2017 privind stabilirea datei alegerilor locale parţiale pentru primari în unele circumscripţii electorale

 

ACTE ALE SENATULUI

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

SENATUL

 

HOTĂRÂRE

privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Cadrul european de interoperabilitate - Strategie de implementare - COM (2017) 134 final

 

În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi art. 148 alin. (2) şi alin. (3) din Constituţia României, republicată, precum şi ale Protocolului privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008, în baza raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/501 din 15.06.2017,

 

Senatul adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Senatul României apreciază că documentul european sprijină şi ghidează administraţiile publice europene în eforturile lor de a proiecta şi a furniza servicii publice europene, fără întreruperi către alte administraţii publice, cetăţeni şi societăţi, care să fie, în măsura în care este posibil, digitale, transfrontaliere şi deschise (să permită reutilizarea, participarea/accesul şi transparenţa).

Art. 2. - Senatul României solicită următoarele:

(1) Autorităţile şi administraţiile naţionale să intensifice alinierea cadrului naţional de interoperabilitate la Cadrul european de interoperabilitate, să crească interoperabilitatea în cadrul proiectelor naţionale specifice, precum şi la nivel interinstituţional.

(2) Guvernul, în urma analizei Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, să prezinte Senatului un raport cu gradul de implementare a Strategiei Naţionale privind Agenda Digitală pentru România 2020 şi gradul de interoperabilitate internă între instituţiile publice, care să conţină în mod expres aspectele financiare şi indicatorii de eficienţă, precum şi un raport cu gradul de implementare a proiectelor guvernamentale „GovITHub”, „e-guvemare” şi „cloud guvernamental”.

(3) Guvernul, în special Ministerul Educaţiei Naţionale, să intensifice programele de dezvoltare a competenţelor digitale în rândul cetăţenilor români, implicit al funcţionarilor publici, precum şi să definească clar indicatorii de performanţă ai serviciilor publice digitale, ca gradul de accesibilitate (user-friendiy) şi oportunitate.

Art. 3. - Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 20 iunie 2017, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,

IULIAN-CLAUDIU MANDA

 

Bucureşti, 20 iunie 2017.

Nr. 75.

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

GUVERNUL ROMÂNIEI

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

pentru constatarea încetării aplicabilităţii prevederilor Deciziei prim-ministrului nr. 223/2017 privind numirea domnului Alexandru-Valentin Tachianu în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Domeniilor Statului, prin efectul legii

 

Având în vedere dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi Adresa Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 199,245 din 13 iunie 2017, înregistrată la Secretariatul General al Guvernului cu nr. 20/10.826 din 13 iunie 2017,

în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data de 11 iunie 2017 se constată încetarea aplicabilităţii prevederilor Deciziei prim-ministrului nr. 223/2017 privind numirea domnului Alexandru-Valentin Tachianu în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Domeniilor Statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 2 martie 2017, prin efectul legii.

 

PRIM-MINISTRU

SORIN MIHAI GRINDEANU

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Victor-Viorel Ponta

 

Bucureşti, 22 iunie 2017.

Nr. 480.

 

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR

 

ORDIN

pentru modificarea şi completarea Normei sanitare veterinare privind măsurile generale de prevenire şi control al rabiei la animale domestice şi sălbatice, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 29/2008

 

Văzând Referatul de aprobare nr. 1.408 din 4 martie 2016, întocmit de Direcţia generală sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor,

având în vedere prevederile art. 10 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare,

luând în considerare prevederile Hotărârii Guvernului nr. 55/2008 pentru aprobarea Programului strategic privind supravegherea, controlul şi eradicarea turbării la vulpe în România, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 3 alin. (3) şi al art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,

preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor emite următorul ordin:

Art. I. - Norma sanitară veterinară privind măsurile generale de prevenire şi control al rabiei la animale domestice şi Sălbatice, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 29/2008, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 24 aprilie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 4, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(1) Medicul veterinar de liberă practică împuternicit ia următoarele măsuri:

a) dacă suspiciunea de rabie se datorează unui animal sălbatic, se solicită sprijinul autorităţilor administraţiei publice locale competente, în vederea uciderii acestuia, urmată de recoltarea de probe, care se trimit la laborator;

b) inspectează animalele receptive;

c) identifică şi înregistrează, conform legislaţiei în vigoare, toate animalele din speciile receptive, găsite neidentificate şi neînregistrate la data inspecţiei;

d) întocmeşte catagrafia speciilor receptive;

e) izolează animalele domestice care au muşcat sau zgâriat persoane sau alte animale din zona de protecţie şi le ţine sub observaţie o perioadă de 14 zile, conform instrucţiunilor prevăzute în anexa nr. 4;

f) anunţă, de îndată, medicul veterinar oficial al circumscripţiei sanitar-veterinare zonale, cu privire la apariţia oricărui semn clinic atribuit rabiei la animalele aflate în perioada de observaţie.”

2. Titlul articolului 8 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„ARTICOLUL 8

Măsuri aplicate în cazul confirmării rablei la animalele dintr-o exploataţie

3. La articolul 8 alineatul (2), punctele (iii), (iv) şi (vi) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„(iii) izolarea animalelor receptive la rabie care au fost muşcate sau zgâriate de animalul bolnav de restul animalelor din exploataţie pentru o perioadă de 30 de zile;

(iv) punerea sub restricţie şi observaţie a tuturor animalelor receptive la rabie din exploataţie pe o perioadă de 30 de zile, începând din momentul constatării contactului unui animal suspect de rabie cu animalul/animalele receptiv(e) din exploataţie;

.................................................................................................................................

(vi) inspecţia animalelor receptive la rabie din zona de protecţie, care au fost muşcate sau zgâriate de animalul bolnav, se face de către medicul veterinar de liberă practică împuternicit/medicul veterinar oficial al circumscripţiei sanitar-veterinare zonale, pe o perioadă de 30 de zile; după această perioadă animalele se scot de sub observaţie dacă nu prezintă semne clinice de rabie;”.

4. La articolul 10, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(1) Profilaxia specifică a rabiei se face prin vaccinarea carnivorelor domestice şi sălbatice, în conformitate cu prevederile Programului acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, prevăzut în anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.156/2013 privind aprobarea acţiunilor sanitar-veterinare cuprinse în Programul acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, a acţiunilor prevăzute în Programul de supraveghere şi control în domeniul siguranţei alimentelor, precum şi a tarifelor aferente acestora, cu completările ulterioare, precum şi ale Hotărârii Guvernului nr. 55/2008 pentru aprobarea Programului strategic privind supravegherea, controlul şi eradicarea turbării la vulpe în România, cu modificările şi completările ulterioare.”

5. La articolul 10, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:

(11) în cazul în care medicul veterinar oficial decide existenţa unui punct de risc, se vaccinează toate animalele receptive din focar conform metodei de vaccinare recomandate de producător în instrucţiunile de utilizare a vaccinului.”

6. La articolul 10, alineatele (2), (3) şi (6) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„(2) Vaccinarea profilactică a câinilor şi a pisicilor din exploataţiile nonprofesionale şi a câinilor de la stână se face cu vaccin inactivat, prin organizarea de campanii de vaccinare în masă, anuale, în perioada toamnă-iarnă, urmate de vaccinări de completare, conform prevederilor Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 35/2016 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Programului acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, precum şi a Normelor metodologice de aplicare a Programului de supraveghere şi control în domeniul siguranţei alimentelor, cu modificările ulterioare

(3) Vaccinarea profilactică se organizează având ca bază catagrafia tuturor carnasierelor de curte, a câinilor de la stână, precum şi înregistrarea şi identificarea lor conform prevederilor legislaţiei în vigoare.

.................................................................................................................................

 (6) Direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti raportează Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, lunar, situaţia centralizată a vaccinărilor antirabice,”

7. La articolul 11, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„a)să se prezinte la sediile circumscripţiilor sanitar-veterinare de asistenţă/la sediul oricărei unităţi medicale veterinare de asistenţă înregistrate ca utilizator al Registrului de evidenţă a câinilor cu stăpân, în a căror rază teritorială îşi au domiciliul, în vederea înregistrării şi identificării câinilor conform legislaţiei în vigoare.”

8. La anexa nr. 2, punctul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„1. Diagnosticul rabiei se realizează prin testul de imunofluorescenţă directă IFD la nivelul laboratorului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, la toate animalele receptive la virusul rabic moarte/ucise, suspecte sau cu semne clinice de rabie, precum şi la cele împuşcate pentru determinarea eficienţei vaccinării antirabice; în cazul în care rezultatul testului de imunofluorescenţă directă IFD efectuat la nivelul laboratorului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti este pozitiv, se declară suspiciunea de boală în baza buletinului de analiză emis de laborator, iar proba respectivă se transmite pentru confirmare la Laboratorul Naţional de Referinţă pentru rabie din cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală; diagnosticul rabiei se confirmă prin testul de imunofluorescenţă directă IFD la Laboratorul Naţional de Referinţă pentru rabie din cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală.”

9. La anexa nr. 4, punctele 1,2, 3 şi 5 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„1. Câinii şi pisicile care au muşcat sau au zgâriat persoane, precum şi câinii şi pisicile cu simptome suspecte de rabie care au muşcat sau au zgâriat persoane ori alte animale sunt puse sub observaţie sanitară veterinară, în condiţii de izolare şi securitate strictă, în cuşti sau în boxe; în raport cu posibilităţile locale de asigurare a acestor condiţii, ţinerea sub supraveghere sanitară veterinară se face la domiciliul proprietarului sau la sediul unităţilor medicale de asistenţă.

2. Câinii şi pisicile care se ţin sub observaţie sanitară veterinară sunt examinaţi clinic, în mod obligatoriu, de către medicul veterinar de liberă practică împuternicit/medicul veterinar oficial, în termen de 24 de ore de la anunţarea suspiciunii, precum şi în ziua a 5-a, a 10-a, a 14-a, a 21-a şi a 30-a de la data producerii muşcăturii sau zgârieturii; atunci când condiţiile permit, examenul clinic al animalelor se face zilnic, pe toată perioada de observaţie sanitară veterinară.

3. În vederea orientării tratamentului antirabic la om, medicul veterinar de liberă practică împuternicit/medicul veterinar oficial eliberează, atât în ziua primului examen, cât şi în ziua a 5-a, a 10-a, a 14-a, a 21-a şi a 30-a de la producerea muşcăturii sau zgârieturii, câte o adeverinţă, conform modelului prevăzut în anexa nr. 5, din care un exemplar rămâne la medicul veterinar de liberă practică împuternicit al circumscripţiei sanitar-veterinare de asistenţă şi un exemplar este înmânat proprietarului: examenul clinic efectuat în zilele menţionate va fi înscris în Registrul de consultaţii şi tratamente, iar adeverinţa eliberată va purta numărul de înscriere din registru.

.................................................................................................................................

5. Celelalte animale receptive sau cu semne clinice da rabie din zona de protecţie suspecte de a fi venit în contact CU animalul/animalele care a/au muşcat sau zgâriat, în afara carnasierelor domestice prevăzute la pct. 1, se ţin în observaţie sanitară veterinară timp de 30 de zile, asigurându-se totodată toate măsurile de izolare şi securitate strictă; medicii veterinari sunt obligaţi ca, în astfel de situaţii, să aplice aceeaşi conduită şi să facă aceleaşi comunicări direcţiilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, ca şi în cazul câinilor şi pisicilor puse sub observaţie sanitară veterinară.”

10. La anexa nr. 5, antetul modelului de adeverinţă se modifică şi va avea următorul cuprins:

„DIRECŢIA SANITAR-VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR .....................................

Circumscripţia Sanitar-Veterinară de Asistenţă .......................................

Nr. ........./ .........................“

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor,

Geronimo Răducu Brănescu

 

Bucureşti, 12 iunie 2017.

Nr. 70.

 

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ

 

ORDIN

pentru abrogarea unor dispoziţii ale Ordinului directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 1.124/2016 privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, în 30 de unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Hunedoara şi ale Ordinului directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 1.190/2016 privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, în 4 unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Hunedoara

 

În temeiul art. 3 alin. (13) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 15 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.288/2012, cu modificările şi completările ulterioare,

directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară emite prezentul ordin.

Art. I. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă:

a) poziţiile nr. 6, 10, 12, 17, 18, 22, 23, 25, 28, 29 şi 30 din anexa nr. 1, precum şi anexele nr. 7, 11, 13, 18, 19, 23, 24, 26, 29, 30 şi 31 la Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 1,124/2016 privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor pe sectoare cadastrale, în 30 de unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Hunedoara, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 744 din 26 septembrie 2016;

b) poziţiile nr. 3 şi 4 din anexa nr. 1, precum şi anexele nr. 4 şi 5 la Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 1.190/2016 privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, în 4 unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Hunedoara, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 799 din 11 octombrie 2016.

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară,

Radu Codruţ Ştefănescu

 

Bucureşti, 7 iunie 2017.

Nr. 575.

 

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ

 

ORDIN

pentru abrogarea unor dispoziţii ale Ordinului directorului generai al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 1.114/2016 privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, în 17 unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Dâmboviţa şi ale Ordinului directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 1.134/2016 privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, în 7 unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Dâmboviţa

 

În temeiul art. 3 alin. (13) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 15 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.288/2012, cu modificările şi completările ulterioare,

directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară emite prezentul ordin.

Art. I. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă:

a) poziţiile nr. 1 şi 10 din anexa nr. 1 şi anexele nr. 2 şi 11 la Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 1.114/2016 privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, în 17 unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Dâmboviţa, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 741 din 23 septembrie 2016;

b) poziţiile nr. 2 şi 4 din anexa nr. 1 şi anexele nr. 3 şi 5 la Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 1.134/2016 privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, în 7 unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Dâmboviţa, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 28 septembrie 2016.

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară,

Radu Codruţ Ştefănescu

 

Bucureşti, 7 iunie 2017.

Nr. 576.

 

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ

 

ORDIN

pentru aprobarea Planului de acţiuni al Programului naţional de cadastru şi carte funciară pe anul 2017

 

Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1)-(3) din Hotărârea Guvernului nr. 294/2015 privind aprobarea Programului naţional de cadastru şi carte funciară 2015-2023,

în temeiul art. 3 alin. (13) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 15 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.288/2012, cu modificările şi completările ulterioare,

directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă Planul de acţiuni al Programului naţional de cadastru şi carte funciară pe anul 2017, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară,

Radu Codruţ Ştefănescu

 

Bucureşti, 8 iunie 2017.

Nr. 583.

 

ANEXĂ

 

PLANUL DE ACŢIUNI

al Programului naţional de cadastru şi carte funciară pe anul 2017

 

Nr. crt.

Denumirea obiectivului/activităţii/acţiunii

Valoarea plătită în anul 2015

(lei cu TVA)

Valoarea plătită în anul 2016

(lei cu TVA)

Valoarea previzionată a fi plătită în anul 2017

(lei cu TVA)

Valoarea previzionată a fi plătită în perioada 2018-2023

(lei cu TVA)

Valoarea totală 2015-2023

(lei cu TVA)

0

1

2

3

4

5

6

 

MĂSURĂTORI CADASTRALE

 

 

 

 

 

1.

Lucrări de înregistrare sistematică

0

6.395.788

427.079.000

1.744.480.212

2.177.955.000

1.1.

Activităţi de Înregistrare sistematică a proprietăţilor în 2.337 de unităţi administrativ-teritoriale

0

3.377.788

79.338.000

895208.212

977.924.000

1.2.

Transferuri pentru finanţarea lucrărilor de înregistrare sistematică din cadrul Programului naţional de cadastru şi carte fundară, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 35/2016 privind modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996

0

3.018.000

344.291.000

849.272.000

1.196.581.000

1.3.

Cofinanţarea lucrărilor de înregistrare sistematică, în cadrul Programului naţional de cadastru şi carte funciară, conform art. 29-34 din Legea nr. 7/1996

0

0

3.450.000

0

3.450.000

 

ACTIVITĂŢI DE GEODEZIE, CARTOGRAFIE, TOPOGRAFIE şi FOTOGRAMMETRIE

 

 

 

 

 

2.

Desfăşurarea de activităţi din domeniul geodeziei, cartografiei, topografiei şi fotogrammetriei

0

0

22.654.000

73.966.000

96.620.000

2.1.

Realizarea de ortofotoplanuri în 320 de unităţi administrativ-teritoriale urban: scara 1:500 L1 = Cluj, Timişoara, laşi, Constanţa, Craiova, Braşov, Galaţi, Ploieşti, Oradea, Brăila, Arad, Piteşti, Sibiu şi scara 1:1000 L2 = restul oraşelor/municipiilor

0

0

21.340.000

66.082.000

87.422.000

2.2.

Mentenanţa şi dezvoltarea Sistemului românesc de determinare a poziţiei

(ROMPOS)

0

0

1.314.000

7.884.000

9.198.000

 

ACTIVITĂŢI DE INFORMARE SI CONŞTIENTIZARE A PUBLICULUI

 

 

 

 

 

3.

Campanii de informare publică

0

8.400

8.555.000

13,759.600

22323.000

3.1.

Elaborarea, editarea şi distribuirea de materiale de informare şi conştientizare a publicului cu privire la înregistrarea sistematică a proprietăţilor

0

8.400

7.053.000

11.873.600

18.935.000

3.2.

Realizarea de campanii de informare publică organizate la nivel naţional şi local

0

0

1.502.000

1.886.000

3.388.000

 

DEZVOLTAREA SI MENTENANTA SISTEMELOR INFORMATICE

 

 

 

 

 

4.

Dezvoltarea sistemelor informatice, mentenanţa sistemelor IT, instruire personal IT

978.712

2.160.478

36.594.000

166.584.810

206.318.000

4.1.

Dezvoltarea sistemelor informatice în vederea creşterii capacităţii de stocare a datelor şi optimizării fluxurilor de lucru

225.767

33.360

7.736.000

14.853.588

22.848.715

4.2.

Mentenanţa sistemelor informatice

752.945

2.127.118

28.458.000

149.331.222

180.669.285

4.3

Instruirea specialiştilor în utilizarea sistemelor informatice

0

0

400.000

2.400.000

2.800.000

 

CONVERSIA ÎN FORMAT DIGITAL A DOCUMENTELOR ANALOGICE

 

 

 

 

 

5.

Conversia în format digital a documentelor analogice: cărţi funciare, planuri de amplasament şi delimitare (PAD)

4.797.971

36.991.405

75.510.000

228.209.624

345.509.000

5.1.

Conversia cărţilor funciare analogice

4.160.198

36.991.405

67.559,000

214,576.397

323.287.000

5.2.

Conversia PAD-urilor analogice

637.773

0

7.951.000

13.633.227

22.222.000

 

TEHNICA DE CALCUL SI DE STOCARE

 

 

 

 

 

6.

Tehnică de calcul şi de stocare

1.836.791

5.959.047

11.657.000

14.415.162

33.868.000

6.1.

Dotarea cu echipamente de calcul - servere lamelare RISC, sisteme de stocare, calculatoare, staţii de lucru/ grafice, scanere, copiatoare etc.

1.836.791

5.959.047

10.491.000

14.415.162

32.702.000

6.2.

Amenajarea centrului de salvare/recuperare a datelor în caz de dezastru

0

0

1.166.000

0

1.166.000

 

ALTE ACTIVITĂŢI CE DECURG DIN DERULAREA PROGRAMULUI NAŢIONAL DE CADASTRU ŞI CARTE FUNCIARĂ

 

 

 

 

 

7.

Alte activităţi ce decurg din derularea Programului naţional de cadastru şi carte funciară

7.317.610

21.776.567

149.139.000

990.058.823

1.168.292.000

7.1.

Eliberarea certificatelor pentru înscrierea posesorilor ca proprietari

şi a certificatelor de moştenitor în baza Protocolului de colaborare încheiat Intre Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România

0

0

15.338.000

328.963.000

344.301.000

7.2.

Servicii de comunicaţii

3.497.662

4.218.442

4.300.000

25.828.896

37.845.000

7.3.

Instruirea personalului de specialitate în domeniul înregistrării sistematice

0

0

1.280.000

6.700.000

7.980.000

7.4.

Instruirea personalului de specialitate din Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi instituţiile subordonate în domenii specifice de activitate

1.000

81.988

1.400.000

6.947.012

8.430.000

7.5.

Organizare şi logistică pentru realizarea de seminare cu reprezentanţii autorităţilor locale în cadrul Programului naţional de cadastru şi carte funciară

0

0

2.000,000

22.640.000

24640.000

7.6.

Monitorizarea socială a grupurilor vulnerabile în cadrul înregistrării Sistematice

0

0

1.958.000

50.624 500

52.582.500

7.7.

Controlul calităţii lucrărilor de înregistrare sistematică

0

0

10.000.000

91.315.247

101.315.247

7.8.

Contractare servicii de inventariere, legare şi arhivare documente din arhive

0

0

10.000.000

180.000.000

190.000.000

7.9.

Dotări specifice implementării programului, necesare Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi instituţiilor subordonate

3.250.417

121.440

7.205.000

34.224.143

44.801.000

7.10.

Alte activităţi necesare, potrivit legii

568.531

17.354.697

95.658.000

242.816.025

356.397.253

 

TOTAL PROGRAM 2015-2023

14.931.084

73.291.685

731.188.000

3.231.474.231

4.050.885.000

 

MINISTERUL MEDIULUI

 

ORDIN

pentru modificarea şi completarea Ghidului de finanţare a Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in, aprobat prin Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 1.559/2016

 

Luând în considerare Referatul de aprobare al Administraţiei Fondului pentru Mediu nr. 870/CAB din 23.05.2017 pentru aprobarea proiectului de Ordin pentru modificarea şi completarea Ghidului de finanţare a Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in, aprobat prin Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 1.559/2016,

în temeiul art. 13 alin. (1) lit. w) şi alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 13 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 19/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului şi pentru modificarea unor acte normative,

viceprim-ministrul, ministrul mediului, emite prezentul ordin.

Art. I. - Ghidul de finanţare a Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in, aprobat prin Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 1.559/2016, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 5 august 2016, cu completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 14, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:

„(4) Solicitanţii menţionaţi la alin. (1) - (3) completează şi depun în cadrul cererii de finanţare, pe lângă documentele menţionate, declaraţia de propria răspundere prevăzută în anexa nr. 9 la prezentul ghid”.

2. La articolul 17, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alineatul (8), cu următorul cuprins:

„(8) Nu constituie motiv de respingere a dosarului de finanţare necompletarea sau eliminarea din cererea de finanţare a datelor care nu i se aplică solicitantului.”

3. Anexa nr. 3.1 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 1 la prezentul ordin.

4. Anexa nr. 3.2 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 2 la prezentul ordin.

5. Anexa nr. 3.3 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 3 la prezentul ordin.

6. După anexa nr. 8 se introduce o nouă anexă, anexa nr. 9, având cuprinsul prevăzut în anexa nr. 4 la prezentul ordin.

Art. II. - Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. III. - (1) în termen de 10 zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a prezentului ordin, Administraţia Fondului pentru Mediu notifică solicitanţii menţionaţi la art. 14 alin. (1)-(3) din Ghidul de finanţare a Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in, aprobat prin Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 1.559/2016, cu modificările şi completările ulterioare, care au depus cereri de finanţare în cadrul sesiunii de finanţare aflate în derulare în baza acestuia, să depună declaraţia pe propria răspundere prevăzută în anexa nr. 9 la ghidul de finanţare aprobat prin Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 1.559/2016, cu modificările şi completările ulterioare,

(2) Neprezentarea declaraţiei prevăzute la alin, (1) în termen de 30 de zile de la comunicarea notificării de către Administraţia Fondului pentru Mediu constituie motiv de respingere a dosarului de finanţare,

Art. IV. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Viceprim-ministru, ministrul mediului,

Eugen Constantin Uricec,

secretar de stat

 

Bucureşti, 9 iunie 2017.

Nr. 857.

 

ANEXA Nr. 1

(Anexa nr. 3.1 /a ghidul de finanţare)

 

GRILĂ

de evaluare din punct de vedere juridic a conformităţii documentelor şi eligibilităţii solicitantului - unitate administrativ-teritorială

 

Solicitant: .........................................................................

Localitatea/Judeţul: .........................................................................

Nr. de înregistrare la Administraţia Fondului pentru Mediu a dosarului de finanţare: .........................................................................

 

Conformitate administrativă şi criterii de eligibilitate

Îndeplinirea criteriului de eligibilitate

Evaluator 1

Evaluator 2

Evaluator 3

Da

Nu

Comentarii

Da

Nu

Comentarii

Da

Nu

Comentarii

I. CONFORMITATE

1.

Dosarul de finanţare al solicitantului cuprinde:

1.1

Cererea de finanţare nerambursabilă, conform formularului prevăzut în anexa nr. 1 la ghid, în original, semnată şi ştampilată de către reprezentantul legal sau de către împuternicitul acestuia

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1.2

Împuternicirea notarială sau orice document administrativ de reprezentare emis de către reprezentantul legal în condiţiile legii, în original, pentru cazul în care cererea de finanţare este semnată de către 0 persoană împuternicită

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1.3

Hotărârea consiliului local privind aplicarea la Program, în copie certificată „conform cu originalul” de către secretarul unităţii administrativ-teritoriale; hotărârea trebuie să conţină:

- acordul cu privire la contractarea finanţării şi persoana desemnată să reprezinte solicitantul în relaţia cu Autoritatea;

- acordul privind punerea la dispoziţie pentru realizarea proiectului a terenului (suprafaţă, identificare, vecinătăţi), cu indicarea documentului care atestă regimul juridic al terenului;

- angajamentul privind întocmirea documentaţiei de achiziţie publică, organizarea şi derularea procedurii de achiziţie publică şi realizarea lucrărilor în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind achiziţiile publice.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1.4

Extras de carte funciară pentru informare (inclusiv planul de amplasament şi delimitare a imobilului), nu mai vechi de 30 de zile la data depunerii dosarului de finanţare, în original

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1.5

În cazul în care imobilul este dat în administrare, solicitantul (administratorul imobilului) va depune hotărârea consiliului local/hotărârea consiliului general sau hotărârea Guvernului, după caz, privind darea în administrare a imobilului, în copie certificată „conform cu originalul”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1.6

Certificatul de cazier judiciar al solicitantului, eliberat de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Afacerilor Interne, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de finanţare, în original sau în copie legalizată

 

 

 

 

 

 

 

 

 

II. ELIGIBILITATE

2.1

Terenul pus la dispoziţie pentru realizarea proiectului este liber de sarcini, nu face obiectul unui litigiu în curs de soluţionare la instanţele judecătoreşti, nu face obiectul vreunei revendicări potrivit unei legi speciale sau dreptului comun, nu face obiectul procedurii de expropriere pentru cauză de utilitate publică, conform declaraţiei pe propria răspundere.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2.2

Solicitantul este proprietar/administrator al imobilului pe care se va implementa proiectul.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2.3

Nu a obţinut şi nu este pe cale să obţină finanţare prin proiecte ori programe finanţate din alte fonduri publice, inclusiv fonduri comunitare, pentru realizarea investiţiei

care urmează a fi efectuată prin program, conform declaraţiei pe propria răspundere.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2.4

Solicitantul nu se află în stare de insolvenţă, conform prevederilor legale, şi nu face obiectul unei proceduri legale pentru declararea sa în stare de insolvenţă, nu se află în stare de faliment, nu se află în procedură de executare silită, nu se află într-o altă situaţie similară legal reglementată conform declaraţiei pe propria răspundere.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2.5

Nu a desfăşurat şi nu desfăşoară activităţi care încalcă dispoziţiile legale privind protecţia mediului şi nu sponsorizează activităţi cu efect negativ asupra mediului, conform declaraţiei pe propria răspundere.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2.6

Solicitantul nu figurează cu fapte săvârşite împotriva mediului înscrise în cazierul judiciar.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2.7

Solicitantul acţionează în nume propriu, conform declaraţiei pe propria răspundere

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Concluzii:

 

Consilier juridic 1

Consilier juridic 2

Consilier juridic 3

Rezultatul analizei

 

Rezultatul analizei

 

Rezultatul analizei

 

Numele şi prenumele

 

 

 

 

 

Data şi semnătura

 

 

 

 

 

 

Grila este completată integral şi însuşită de consilierii juridici, iar rezultatul final al analizei va fi completat de către preşedintele comisiei conform art. 17 alin. (2) teza a două din ghidul de finanţare.

 

PROPUNERE: SELECTAT/NESELECTAT

 

Preşedintele Comisiei de analiză şi selectare,

.........................................................................

 (numele şi prenumele)

Semnătura: ................................................

Data: ................................................

 

NOTE:

1. În cadrul rubricii „îndeplinirea criteriului de eligibilitate” se bifează, după caz, cu „Da” sau „Nu” îndeplinirea/neîndeplinirea criteriului de eligibilitate respectiv şi se înscriu comentariile de rigoare.

2. Neîndeplinirea criteriilor de eligibilitate atrage respingerea cererii de finanţare.

3. În cazul în care opiniile evaluatorilor sunt diferite, se va considera rezultat final cel care întruneşte ponderea minimă de 2/3.

 

 

ANEXA Nr. 2

(Anexa nr. 3.2 la ghidul de finanţare)

 

GRILĂ

de evaluare din punct de vedere Juridic a conformităţii documentelor şi eligibilităţii solicitantului - instituţie publică

 

Solicitant: .........................................................................

Localitatea/Judeţul: .........................................................................

Nr. de înregistrare la Administraţia Fondului pentru Mediu a dosarului de finanţare: .........................................................................

 

Conformitate administrativă şi criterii de eligibilitate

Îndeplinirea criteriului de eligibilitate

Evaluator 1

Evaluator 2

Evaluator 3

Da

Nu

Comentarii

Da

Nu

Comentarii

Da

Nu

Comentarii

I. CONFORMITATE

1.

Dosarul de finanţare al solicitantului cuprinde:

1.1

Cererea de finanţare nerambursabilă, conform formularului prevăzut în anexa nr. 1 la ghid, în original, semnata şi ştampilată de către reprezentantul legal sau de către împuternicitul acestuia

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1.2

Împuternicirea notarială sau orice document administrativ de reprezentare emis de către reprezentantul legal în condiţiile legii, în original, pentru cazul în care cererea de finanţare este semnată de către o persoană împuternicită

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1.3

Hotărârea/Decizia/Ordinul organelor de decizie privind participarea la program, în original; documentul trebuie să conţină:

- acordul cu privire la contractarea finanţării şi persoana desemnată să reprezinte solicitantul în relaţia cu Autoritatea;

- acordul privind punerea la dispoziţie pentru realizarea proiectului a terenului (suprafaţă, identificare, vecinătăţi), cu indicarea documentului care atestă regimul juridic al terenului;

- angajamentul privind întocmirea documentaţiei de achiziţie publică, organizarea şi derularea procedurii de achiziţie publică şi realizarea lucrărilor în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind achiziţiile publice.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1.4

Documentul care atestă acordul scris al Ministerului Finanţelor Publice sau al autorităţii administraţiei publice locale, după caz, cu privire la contractarea finanţării, dacă imobilul pe care urmează a fi implementat proiectul face parte din domeniul public al statului/domeniul public al autorităţii administraţiei publice locale, în copie certificată „conform cu originalul” pe fiecare pagină

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1.5

Extras de carte funciară pentru informare (inclusiv planul de amplasament şi delimitare a imobilului), nu mai vechi de 30 de zile la data depunerii dosarului de finanţare, în original

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1.6

În cazul în care imobilul este dat în administrare, hotărârea Guvernului privind darea în administrare a imobilului, în copie

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1.7

Actul administrativ (ordinul/decizia/dispoziţia, după caz) prin care a fost numit/validat conducătorul instituţiei publice, în copie certificată „conform cu originalul”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1.8

Certificatul de cazier judiciar al solicitantului, eliberat de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Afacerilor Interne, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de finanţare, în original sau în copie legalizată

 

 

 

 

 

 

 

 

 

II. ELIGIBILITATE

2.1

Terenul pus la dispoziţie pentru realizarea proiectului este liber de sarcini, nu face obiectul unui litigiu în curs de soluţionare la instanţele judecătoreşti, nu face obiectul vreunei revendicări potrivit unei legi speciale sau dreptului comun, nu face obiectul procedurii de expropriere pentru cauză de utilitate publică, conform declaraţiei pe propria răspundere.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2.2

Solicitantul este proprietar/administrator al imobilului pe care se va implementa proiectul.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2.3

Nu a obţinut şi nu este pe cale să obţină finanţare prin proiecte ori programe finanţate din alte fonduri publice, inclusiv fonduri comunitare, pentru realizarea investiţiei care urmează a fi efectuată prin program, conform declaraţiei pe propria răspundere.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2.4

Solicitantul nu se află în stare de insolvenţă, conform prevederilor legale, şi nu face obiectul unei proceduri legale pentru declararea sa în stare de insolvenţă, nu se află în stare de faliment, nu se află în procedură de executare silită, nu se află într-o altă situaţie similară legal reglementată, conform declaraţiei pe propria răspundere.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2.5

Nu a desfăşurat şi nu desfăşoară activităţi care încalcă dispoziţiile legale privind protecţia mediului şi nu sponsorizează activităţi cu efect negativ asupra mediului, conform declaraţiei pe propria răspundere.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2.6

Solicitantul nu figurează cu fapte săvârşite împotriva mediului înscrise în cazierul judiciar.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2.7

Solicitantul acţionează în nume propriu, conform declaraţiei pe propria răspundere.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Concluzii:

 

Consilier juridic 1

Consilier juridic 2

Consilier juridic 3

Rezultatul analizei

 

Rezultatul analizei

 

Rezultatul analizei

 

Numele şi prenumele

 

 

 

 

 

Data şi semnătura

 

 

 

 

 

 

Grila este completată integral şi însuşită de consilierii juridici, iar rezultatul final al analizei va fi completat de către preşedintele comisiei conform art. 17 alin. (2) teza a două din ghidul de finanţare.

 

PROPUNERE: SELECTAT/NESELECTAT

 

Preşedintele Comisiei de analiză şi selectare,

.........................................................................

 (numele şi prenumele)

Semnătura: ................................................

Data: ................................................

 

NOTE:

1. În cadrul rubricii „îndeplinirea criteriului de eligibilitate” se bifează, după caz, cu „Da” sau „Nu” îndeplinirea/neîndeplinirea criteriului de eligibilitate respectiv şi se înscriu comentariile de rigoare.

2. Neîndeplinirea criteriilor de eligibilitate atrage respingerea cererii de finanţare.

3. În cazul în care opiniile evaluatorilor sunt diferite, se va considera rezultat final cel care întruneşte ponderea minimă de 2/3.

 

ANEXA Nr. 3

(Anexa nr. 3.3 la ghidul de finanţare)

 

GRILĂ

de evaluare din punct de vedere juridic a conformităţii documentelor şi eligibilităţii solicitantului - operator economic

 

Solicitant: .........................................................................

Localitatea/Judeţul: .........................................................................

Nr. de înregistrare la Administraţia Fondului pentru Mediu a dosarului de finanţare: .........................................................................

 

Conformitate administrativă şi criterii de eligibilitate

Îndeplinirea criteriului de eligibilitate

Evaluator 1

Evaluator 2

Evaluator 3

Da

Nu

Comentarii

Da

Nu

Comentarii

Da

Nu

Comentarii

I. CONFORMITATE

1.

Dosarul de finanţare al solicitantului cuprinde:

1.1

Cererea de finanţare nerambursabilă, conform formularului prevăzut în anexa nr. 1 la ghid, în original, semnată şi ştampilată de către reprezentantul legal sau de către împuternicitul acestuia

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1.2

Împuternicirea notarială, în original, pentru cazul în care cererea de finanţare este semnată de către o persoană împuternicită

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1.3

Extras de carte funciară pentru informare (inclusiv planul de amplasament şi delimitare a imobilului), nu mai vechi de 30 de zile la data depunerii dosarului de finanţare, în original

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1.4

Contract de administrare asupra imobilului din care să reiasă dreptul de administrare al solicitantului asupra terenului, pentru o perioadă de cel puţin 3 ani de la data depunerii cererii de finanţare la Autoritate, în copie certificată „conform cu originalul, dacă este cazul

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1.5

Acordul scris al proprietarului imobilului pe care se va implementa proiectul, referitor la amplasarea staţiilor de reîncărcare, în original, dacă este cazul

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1.6

Certificatul constatator emis de către oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul în a cărui rază teritorială îşi are sediul social solicitantul, în original sau în copie legalizată, nu mai vechi de 30 de zile la data depunerii dosarului de acceptare; nu se acceptă formatul electronic al certificatului constatator, emis de Serviciul INFOCERT

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1.7

Certificatul de cazier judiciar al reprezentantului legal, eliberat de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Afacerilor Interne, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, în original sau în copie legalizată

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1.8

Certificatul de cazier judiciar al solicitantului, eliberat de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Afacerilor Interne, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de finanţare, în original sau în copie legalizată

 

 

 

 

 

 

 

 

 

II. ELIGIBILITATE

2.1

Terenul pus la dispoziţie pentru realizarea proiectului este liber de sarcini, nu face obiectul unui litigiu în curs de soluţionare la instanţele judecătoreşti, nu face obiectul vreunei revendicări potrivit unei legi speciale sau dreptului comun, nu face obiectul procedurii de expropriere pentru cauză de utilitate publică, conform declaraţiei pe propria răspundere.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2.2

Solicitantul este proprietar/administrator al imobilului pe care se va implementa proiectul.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2.3

Nu a obţinut şi nu este pe cale să obţină finanţare prin proiecte ori programe finanţate din alte fonduri publice, inclusiv fonduri comunitare, pentru realizarea investiţiei

care urmează a fi efectuată prin program, conform declaraţiei pe propria răspundere.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2.4

Solicitantul nu se află în stare de insolvenţă, conform prevederilor legale, şi nu face obiectul unei proceduri legale pentru declararea sa în stare de insolvenţă, nu se află În stare de faliment, nu se află în procedură de executare silită, nu se află într-o altă situaţie similară legal reglementată, conform declaraţiei pe propria răspundere.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2.5

Nu a desfăşurat şi nu desfăşoară activităţi care încalcă dispoziţiile legale privind protecţia mediului şi nu sponsorizează activităţi cu efect negativ asupra mediului, conform declaraţiei pe propria răspundere.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2.6

Solicitantul nu figurează cu fapte săvârşite împotriva mediului înscrise în cazierul judiciar.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2.7

Solicitantul acţionează în nume propriu conform declaraţiei pe propria răspundere.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Concluzii:

 

Consilier juridic 1

Consilier juridic 2

Consilier juridic 3

Rezultatul analizei

 

Rezultatul analizei

 

Rezultatul analizei

 

Numele şi prenumele

 

 

 

 

 

Data şi semnătura

 

 

 

 

 

 

Grila este completată integral şi însuşită de consilierii juridici, iar rezultatul final al analizei va fi completat de câtre preşedintele comisiei conform art. 17 alin. (2) teza a două din ghidul de finanţare.

 

PROPUNERE: SELECTAT/NESELECTAT

 

Preşedintele Comisiei de analiză şi selectare,

.........................................................................

 (numele şi prenumele)

Semnătura: ................................................

Data: ................................................

 

NOTE:

1. În cadrul rubricii „îndeplinirea criteriului de eligibilitate” se bifează, după caz, cu „Da” sau „Nu” îndeplinirea/neîndeplinirea criteriului de eligibilitate respectiv şi se înscriu comentariile de rigoare.

2. Neîndeplinirea criteriilor de eligibilitate atrage respingerea cererii de finanţare.

3. În cazul în care opiniile evaluatorilor sunt diferite, se va considera rezultat final cel care întruneşte ponderea minimă de 2/3.

 

ANEXA Nr. 4

(Anexa nr. 9 la ghidul de finanţare)

 

DECLARAŢIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE A SOLICITANTULUI

 

Subsemnatul, ..............................................., având datele de identificare ..............................................., reprezentant legal al solicitantului ..............................................., declar pe propria răspundere, sub sancţiunile aplicate faptei de fals în declaraţii, următoarele:

La data depunerii dosarului de finanţare în cadrul Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in:

a) nu mă aflu în stare de insolvenţă sau faliment, nu mă aflu în procedură de executare silită, nu mă aflu într-o altă situaţie similară legal reglementată;

b) nu am desfăşurat şi nu desfăşor activităţi care încalcă dispoziţiile legale privind protecţia mediului şi nu sponsorizez activităţi cu efect negativ asupra mediului;

c) nu am obţinut şi nu sunt pe cale să obţin finanţare prin proiecte ori programe finanţate din alte fonduri publice, inclusiv fonduri comunitare, pentru realizarea investiţiei care urmează a fi efectuată prin program.

Totodată, declar că cererea de finanţare este semnată de către ..............................................., în calitate de reprezentant legal al solicitantului, având următoarele date de identificare .............................................../împuternicit al solicitantului, având următoarele date de identificare ............................................... .

 

Numele, prenumele şi funcţia reprezentantului legal/împuternicitului

.........................................................................................

Semnătura reprezentantului legal/împuternicitului şi ştampila solicitantului

.........................................................................................

 

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII ELECTORALE PERMANENTE

 

AUTORITATEA ELECTORALĂ PERMANENTĂ

 

LISTA

partidelor politice, alianţelor politice, organizaţiilor cetăţenilor români aparţinând minorităţilor naţionale şi a candidaţilor independenţi pentru care a fost depus raportul detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale, conform art. 47 alin. (2) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, la alegerile locale parţiale desfăşurate conform Hotărârii Guvernului nr. 251/2017 privind stabilirea datei alegerilor locale parţiale pentru primari în unele circumscripţii electorale

 

Nr. crt.

Competitor electoral

Tip competitor

1

PARTIDUL NAŢIONAL LIBERAL

Partid politic

 

Bucureşti, 22 iunie 2017.

Nr. 3.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.