MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 578/2017

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 185 (XXIX) - Nr. 578         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Miercuri, 19 iulie 2017

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 365 din 30 mai 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 163/2015 privind standardizarea naţională

 

Decizia nr. 513 din 4 iulie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. (1) şi (2) din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006 şi art. 349 alin. (1) din Codul penal

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

Decizia nr. 38 din 29 mai 2017 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept)

 

Rectificări la:

 - Decretului nr. 608/2017

 - Ordinului ministrului justiţiei nr. 1.619/C/2017

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 365

din 30 mai 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 163/2015 privind standardizarea naţională

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia-Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 163/2015 privind standardizarea naţională, excepţie ridicată de Lucian Todoran în Dosarul nr. 3.782/117/2016 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care constituie obiectul Dosarului nr. 3.358D/2016 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că autorul acesteia nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate, ci pune în discuţie aspecte referitoare la modul de aplicare a legii, ceea ce nu intră în competenţa Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 12 decembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 3.782/117/2016, Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 163/2015 privind standardizarea naţională, excepţie ridicată de Lucian Todoran într-o cauză având ca obiect soluţionarea acţiunii prin care s-a cerut instanţei obligarea Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Cluj la comunicarea informaţiilor de interes public solicitate de reclamant şi la sancţionarea persoanei responsabile de necomunicarea acestor informaţii.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că textele de lege criticate sunt de natură a pune în pericol apărarea dreptului la informaţie. Arată că standardele solicitate de acesta în cauza în soluţionarea căreia a ridicat excepţia de neconstituţionalitate au valoare de act normativ, întrucât conţin reguli necesare, suficiente şi posibile, conform art. 6 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, şi „sunt folosite de pârâtă în mod necesar şi suficient (deci nu opţional) pentru a aplica legea, a folosi niveluri maxim admisibile de zgomot, a efectua măsurătorile după anumite reguli şi, în general, pentru a-şi desfăşura activitatea”.

6. Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât prevederile de lege supuse controlului de constituţionalitate răspund exigenţelor de protejare a dreptului de proprietate intelectuală.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. În acest sens, arată că autorul acesteia critică modul în care a fost aplicată legea unei situaţii concrete, susţinerile referitoare la contextul în care au fost solicitate standarde nefiind de natură a afecta constituţionalitatea textelor de lege criticate. Precizează că motivele de neconstituţionalitate invocate nu privesc prevederile legale în discuţie, autorul excepţiei urmărind, în realitate, să evidenţieze situaţia de fapt concretă în care s-a aflat din cauza aplicării normelor criticate, aspecte care, potrivit art. 2 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, excedează competenţei instanţei de contencios constituţional. Menţionează faptul că, în jurisprudenţa sa constantă, Curtea Constituţională a statuat că nu intră în atribuţiile sale cenzurarea aplicării legii de către instituţiile publice sau instanţele judecătoreşti, context în care excepţiile prin care nu s-a vizat un control de constituţionalitate asupra unor norme juridice, ci doar aplicarea acestora, au fost respinse de instanţa de contencios constituţional, ca inadmisibile. Exemplifică, în acest sens, cu deciziile nr. 14 din 9 februarie 1999, nr. 1.665 din 15 decembrie 2009 şi nr. 148 din 17 martie 2015.

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 8 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 163/2015 privind standardizarea naţională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 30 iunie 2015, care au următoarea redactare:

- Art. 8 alin. (1) şi (2): „(1) Standardele române, standardele europene, standardele internaţionale şi documentele de standardizare europeană şi internaţională, inclusiv proiectele lor, sunt considerate documentaţii ştiinţifice în sensul Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, şi sunt protejate prin drepturi de autor.

(2) Reproducerea integrală sau parţială şi difuzarea standardelor române, europene şi internaţionale şi a documentelor de standardizare europeană şi internaţională se admit numai dacă există în prealabil acordul scris al organismului naţional de standardizare*.

12. În opinia autorului excepţiei, textele de lege criticate contravin prevederilor ari. 31 alin. (1) şi (2) din Constituţie potrivit cărora dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit, autorităţile publice, potrivit competenţelor ce le revin, fiind obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal.

13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că autorul acesteia a solicitat Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Cluj întreaga documentaţie aferentă determinărilor sonometrice efectuate în luna august 2016, cu ocazia desfăşurării în municipiul Cluj a festivalului „Untold”, precum şi să i se comunice locul în care poate consulta anumite standarde (STAS 10009-88 Acustica urbană. Limite admisibile ale nivelului de zgomot şi SR ISO 1996/2-08 Acustică. Descrierea, măsurarea şi evaluarea zgomotului din mediul ambiant. Partea 2: Determinarea nivelurilor de zgomot din mediul ambiant). Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Cluj i-a adus la cunoştinţă că buletinele de determinare sonometrică şi procesele-verbale de constatare întocmite de angajaţii acesteia nu sunt documente care fac parte din categoria informaţiilor publice, iar pentru standardele solicitate se poate adresa Organismului Naţional de Standardizare în România. În întâmpinarea depusă la dosarul instanţei, Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Cluj a invocat, în apărare, prevederile de lege criticate în cauza de faţă. Prin răspunsul la această întâmpinare, reclamantul a formulat, alături de alte apărări, şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor ari. 8 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 163/2015, prin raportare la dispoziţiile art. 31 din Constituţie referitor la accesul la informaţiile de interes public.

14. Analizând textele de lege ce formează obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. Salin. (1) şi (2)din Legea nr. 163/2015 prevăd că standardele române, standardele europene, standardele internaţionale şi documentele de standardizare europeană şi internaţională, inclusiv proiectele lor, sunt considerate documentaţii ştiinţifice în sensul Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 26 martie 1996, şi sunt protejate prin drepturi de autor. Ca atare, reproducerea integrală sau parţială şi difuzarea acestor standarde se admit numai dacă există în prealabil acordul scris al organismului naţional de standardizare.

15. Curtea observă că definiţia standardului este dată de ari. 2 pct. 1 din Regulamentul Uniunii Europene nr. 1.025/2012 din 25 octombrie 2012 privind standardizarea europeană, de modificare a Directivelor 89/686/CEE şi 93/15/CEE ale Consiliului şi a Directivelor 94/9/CE, 94/25/CE, 95/16/CE, 97/23/CE, 98/34/CE, 2004/22/CE, 2007/23/CE, 2009/23/CE şi 2009/105/CE ale Parlamentului European şi ale Consiliului şi de abrogare a Deciziei 87/95/CEE a Consiliului şi a Deciziei nr. 1.673/2006/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 316 din 14 noiembrie 2012, act european obligatoriu, cu aplicabilitate directă în dreptul intern, care precizează că standardul reprezintă o specificaţie tehnică, adoptată de un organism de standardizare recunoscut, pentru aplicare repetată sau continuă, a cărei respectare nu este obligatorie.

16. Potrivit art. 9 din Legea nr. 163/2015, activitatea de standardizare naţională se realizează de către Asociaţia de Standardizare din România - ASRO, care este organismul naţional de standardizare recunoscut ca atare prin Hotărârea Guvernului nr. 985/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 612 din 7 iulie 2004. Legea îi conferă acesteia, prin art. 12 alin. (1) lit. d), atribuţia de a publica standardele române, precum şi pe aceea de a asigura informarea publică prin publicarea şi difuzarea acestora şi a altor publicaţii relevante privind standardizarea naţională. De asemenea, art. 12 alin. (1) lit. o) prevede că ASRO are printre atribuţii şi elaborarea şi publicarea lunară a Buletinului standardizării. Aceste prevederi se coroborează cu dispoziţiile ari. 7 lit. b) din Legea nr. 8/1996 care includ în obiectul dreptului de autor documentaţiile ştiinţifice, consacrând un drept de proprietate intelectuală autorului acestora, care se bucură de protecţia legală instituită prin legea menţionată.

17. În cauza de faţă, unul dintre standardele invocate de autorul excepţiei, STAS 10009-88, nu mai este aplicabil, fiind anulat, iar cel de al doilea. SR IS0 1998/2-08, este menţionat în Norma de igienă şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei, aprobată prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 119/2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 127 din 21 februarie 2014, care, în art. 16, precizează explicit limitele nivelului de presiune acustică permise în diverse situaţii, măsurate conform acestui standard. Astfel, art. 16 din anexa la Ordinul nr. 119/2014, menţionat anterior, are următorul conţinut normativ: „(1) Dimensionarea zonelor de protecţie sanitară se va face în aşa fel încât în teritoriile protejate vor fi asigurate şi respectate valorile-limită ale indicatorilor de zgomot, după cum urmează:

a) în perioada zilei, nivelul de presiune acustică continuu echivalent ponderat A (LAeqT), măsurat la exteriorul locuinţei conform standardului SR ISO 1996/2-08. la 1,5 m înălţime faţă de sol, să nu depăşească 55 dB şi curba de zgomot Cz 50;

b) în perioada nopţii, între orele 23,00-7,00, nivelul de presiune acustică continuu echivalent ponderat A (LAeqT), măsurat la exteriorul locuinţei conform standardului SR ISO 1996/2-08. la 1,5 m înălţime faţă de sol, să nu depăşească 45 dB şi, respectiv, curba de zgomot Cz 40.

(2) Pentru locuinţe, nivelul de presiune acustică continuu echivalent ponderat A (LAeqT), măsurat în timpul zilei, în interiorul camerei cu ferestrele închise, nu trebuie să depăşească 35 dB (A) şi, respectiv, curba de zgomot Cz30. În timpul nopţii (orele 23,00-7,00), nivelul de zgomot LAeqT nu trebuie să depăşească 30 dB şi, respectiv, curba Cz 25”.

18. Curtea reţine că aceste valori sunt cele care prezintă interes general, ele devenind cunoscute prin încorporarea în actul normativ menţionat a concluziilor activităţii de cercetare ştiinţifică. În schimb, ansamblul de enunţuri cu caracter ştiinţific şi descrierea operaţiunilor tehnice care conduc la stabilirea acestor cuantumuri/valori constituie obiect al dreptului de proprietate intelectuală şi beneficiază de protecţie legală, în sensul că, pentru a cunoaşte setul de indicaţii ştiinţifice prin respectarea cărora se ajunge la determinarea valorilor la care ordinul ministrului sănătăţii mai sus referit face trimitere, trebuie achitată o sumă de bani care dă dreptul la utilizarea standardului, ca operă ştiinţifică. Aşadar, obţinerea acestor documentaţii ştiinţifice este posibilă cu condiţia plăţii unei sume de bani cu titlu de remuneraţie corespunzătoare dreptului de autor care poartă asupra acestora. De altfel, un rezumat succint al acestor standarde este pus la dispoziţia oricărei persoane, în mod gratuit, pe site-ul de internet al Asociaţiei de Standardizare din România.

19. Autorul excepţiei de faţă, sub pretextul respectării dreptului la informaţie, urmăreşte să obţină chiar conţinutul ştiinţific al standardului în discuţie, documentul ce constituie

20. În acest context, Curtea observă că art. 31 din Legea fundamentală, invocat în cauză în motivarea prezentei excepţii, nici nu are incidenţă în analiza constituţionalităţii textelor de lege criticate. Autorul acesteia extinde sfera de aplicare a dreptului constituţional de acces la informaţiile publice - care, în ce priveşte valorile mai sus precizate, este incident şi, în acelaşi timp, respectat ca urmare a încorporării acestora într-un act normativ publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I - la conţinutul propriu-zis al standardelor, care este, însă, plasat în domeniul de aplicare a Legii nr. 8/1996, fiind circumscris unui ansamblu de mecanisme destinate protejării creaţiilor intelectuale.

21. Această protecţie oferită prin lege drepturilor de proprietate intelectuală este justificată de necesitatea apărării produsului inteligenţei umane, prin noţiunea de proprietate intelectuală înţelegându-se totalitatea drepturilor asupra creaţiilor geniului uman referitoare la opere literare, artistice, ştiinţifice, invenţiile din toate domeniile, descoperirile ştiinţifice, precum şi drepturile aferente activităţii intelectuale în domeniile industrial, ştiinţific, literar şi artistic.

22. În considerarea faptului că standardele reprezintă, în mod concret, un ansamblu de enunţuri şi constatări ştiinţifice, de raţionamente şi demonstraţii specifice rezultate din studiul de specialitate al domeniului analizat, a căror înlănţuire logică se constituie într-o creaţie intelectuală, este justificată plasarea acestora în sfera de protecţie oferită de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

23. Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe concretizează această protecţie legală în dreptul pe care i-l conferă autorului unei opere de a decide dacă, în ce mod şi când va fi adusă opera la cunoştinţă publică [art. 10 lit. a) din lege].

24. Potrivit art. 13 din Legea nr. 8/1996, utilizarea unei opere dă naştere la drepturi patrimoniale, distincte şi exclusive ale autorului de a autoriza sau de a interzice reproducerea şi/sau distribuirea operei. Protecţia oferită de Legea nr. 8/1996 drepturilor de autor este în spiritul prevederilor constituţionale ale art. 44 alin. (1) care garantează dreptul de proprietate privată şi permite stabilirea prin lege a conţinutului şi a limitelor acestuia. Legea nr. 163/2015 armonizează activitatea de standardizare naţională cu dispoziţiile Legii nr. 8/1996, recunoscând caracterul de documentaţie ştiinţifică al standardelor, acestea bucurându-se, astfel, de protecţia conferită dreptului de autor [art. 7 lit. b) din Legea nr. 8/1996]. În concretizarea acestui mecanism de protecţie, standardele sunt accesibile inclusiv în ce priveşte conţinutul lor cu valoare ştiinţifică, dar numai după achitarea unei sume de bani corespunzătoare dreptului de autor protejat.

25. Aşadar, accesul la aceste standarde nu este blocat, astfel că nu poate fi constatată nesocotirea prevederilor art. 31 din Constituţie, ci ele sunt accesibile publicului în măsura în care există acordul Asociaţiei de Standardizare din România. Art. 12 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 163/2015 stabileşte că acest organism are atribuţia de a publica standardele române, precum şi pe cea de a asigura informarea publică prin publicarea şi difuzarea acestora şi a altor publicaţii relevante privind standardizarea naţională. De asemenea, art. 12 alin. (1) lit. o) prevede că ASRO are printre atribuţii şi elaborarea şi publicarea lunară a Buletinului standardizării.

26. Prin urmare, în condiţiile în care dreptul de autor dă naştere unor drepturi patrimoniale rezultate din utilizarea operei, condiţionarea obţinerii standardelor de plata unei sume de bani care reprezintă, în fapt, contravaloarea utilizării obiectului dreptului de autor nu contravine dreptului la informaţie.

27. Aşadar, în speţă, dreptul de acces la informaţiile de interes public a fost respectat prin aducerea la cunoştinţa publică a valorilor maxime admisibile ale nivelului de zgomot urban ce rezultă din respectivele standarde, ca urmare a precizării acestora într-un act normativ publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, accesul persoanelor interesate la conţinutul propriu-zis al standardelor fiind şi el asigurat, dar sub rezerva respectării atributelor conferite de dreptul de proprietate intelectuală ce poartă asupra acestora, concretizată în achitarea unei sume de bani ca remuneraţie pentru dreptul de autor.

28. În consecinţă, Curtea constată că nu poate fi reţinută critica formulată de autorul excepţiei, întrucât textele de lege supuse controlului de constituţionalitate nu interzic accesul liber la o informaţie de interes public, ci doar consacră caracterul de documentaţie ştiinţifică a anumitor standarde, plasându-le în sfera de aplicare a Legii nr. 8/1996, ceea ce le conferă un regim diferit de cel al actelor normative cu care autorul excepţiei pretinde că ar putea fi asimilate.

29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Lucian Todoran în Dosarul nr. 3.782/117/2016 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 8 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 163/2015 privind standardizarea naţională sunt constituţionale în raport cu criticii© formulate.

Definitivă şi generai obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 30 mai 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 513

din 4 iulie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. (1) şi (2) din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006 şi art. 349 alin. (1) din Codul penal

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Varga Attila - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. (1) şi (2) din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006 şi art. 349 alin. (1) din Codul penal, excepţie ridicată de Gheorghe Dinu şi Cătălin Ionuţ Dinu în Dosarul nr. 36.253/4/2014 (1.539/2016) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.123D/2016,

2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 15 iunie 2017, în prezenţa apărătorului ales al autorilor excepţiei, domnul avocat Cornel Nechifor, şi a apărătorului ales al părţii Constantin Ababei, doamna avocat Veronica Cornelia Postoacă şi cu participarea reprezentantului Ministerului Public, doamna procuror Iuliana Nedelcu, şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunţarea pentru data de 4 iulie 2017.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

3. Prin încheierea din 17 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 36.253/4/2014 (1.539/2016), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. (1) şi (2) din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006 şi art. 349 alin. (1) din Codul penal, excepţie ridicată de Gheorghe Dinu şi Cătălin Ionuţ Dinu într-o cauză penală aflată în stadiul procesual al apelului în care se fac cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de neluare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale sunt neconstituţionale, întrucât sintagma „dacă se creează un pericol iminent de îmbolnăvire profesională” şi sintagma „consecinţe deosebite” nu respectă standardul de claritate, precizie şi previzibilitate cerut de Constituţie. Astfel, legea nu a stabilit cu precizie şi claritate pericolul iminent pentru producerea unui accident de muncă şi nici nu a definit criteriul material pentru cuantificarea urmării imediate a neluării vreuneia din măsurile legale referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă de către o persoană care are această îndatorire.

5. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât legiuitorul a definit în art. 5 lit. I) din Legea nr. 319/2006 într-o modalitate sintetică înţelesul sintagmei „pericol grav şi iminent de accidentare”. 1n ce priveşte semnificaţia sintagmei „consecinţe deosebite” din cuprinsul art. 37 alin. (2) din Legea nr. 319/2006, instanţa a precizat că existenţa unor probleme de interpretare şi aplicare a legii este inerentă oricărui sistem de drept, deoarece, în mod inevitabil, normele juridice au un anumit grad de generalitate. În acest sens este şi jurisprudenţa instanţei de la Strasbourg, potrivit căreia funcţia decizională acordată instanţelor serveşte tocmai pentru a îndepărta îndoielile ce ar putea exista în privinţa interpretării normelor, ţinând cont de evoluţiile practicii cotidiene, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent cu substanţa infracţiunii.

6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate,

7. Guvernul apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, poate fi dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit. Dispoziţiile legale criticate reprezintă norme de incriminare, reglementând regimul juridic al faptei de neluare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi sunt o opţiune de politică legislativă penală, nefiind de natură a afecta în vreun fel principiile constituţionale invocate. Din contră, textul contestat dă expresie acestor principii, prin incriminarea nerespectării anumitor dispoziţii legale cu rol de protecţie a vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii persoanelor încadrate în muncă.

8. Prevederile legale criticate sancţionează „neluarea vreuneia dintre măsurile legale de securitate şi sănătate în muncă de către persoana care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri”, în măsura în care prin aceasta se creează „un pericol iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională”. Se poate observa, aşadar, că termenii folosiţi au un înţeles univoc, permiţând oricărui destinatar al normei penale înţelegerea şi adaptarea conduitei la exigenţele legale.

9. Măsurile legale obligatorii pentru persoanele cu atribuţii în acest domeniu sunt clar detaliate. Astfel, Legea nr. 319/2006, care reprezintă cadrul general în materie, enumeră în mod clar obligaţiile angajatorilor (capitolul III al legii). De asemenea, fiecare sector de activitate care beneficiază de reglementări speciale privind protecţia muncii cuprinde prevederi detaliate ale obligaţiilor angajatorilor în acest sens.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susţinerile părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 37 alin. (1) şi (2) din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea i, nr. 646 din 26 iulie 2006, şi art. 349 alin. (1) din Codul penal, care au următorul conţinut;

- Art. 37 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 319/2006; „(1) Neluarea vreuneia dintre măsurile legale de securitate şi sănătate în muncă de către persoana care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri, dacă se creează un pericol grav şi iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 2 ani sau cu amendă.

(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a produs consecinţe deosebite, pedeapsa este închisoarea de la un an la 3 ani sau amendă.”;

- Art. 349 alin. (1) din Codul penal: „(1) Neluarea vreuneia dintre măsurile legale de securitate şi sănătate în muncă de către persoana care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri, dacă se creează un pericol iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. “

13. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) şi (5) referitor la organizarea statului pe principiul separaţiei şi echilibrului puterilor şi la cerinţa de calitate a legilor, art. 11 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 23 alin (12) referitor la principiul legalităţii pedepsei şi art. 53 alin. (1) referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi numai prin lege.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorii excepţiei critică sintagma „dacă se creează un pericol iminent de îmbolnăvire profesională” şi sintagma „consecinţe deosebite”, cuprinse în conţinutul dispoziţiilor legale contestate, motivând că nu este respectat standardul de claritate, precizie şi previzibilitate cerut de Constituţie.

15. Curtea reţine că art. 37 din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006 a fost abrogat prin art. 183 din titlul II al Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 289/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, iar, în prezent, fapta de la art. 37 alin. (1) din Legea nr. 319/2006 este incriminată în art. 349 alin. (1) din Codul penal. Având în vedere data săvârşirii infracţiunii, Curtea constată că, în aplicarea art. 5 din Codul penal, judecătorul de drept comun este singurul în măsură să decidă care este legea penală mai favorabilă aplicabilă în cauză.

16. Prin urmare, Curtea reţine că excepţia de neconstituţionalitate este admisibilă şi se va pronunţa asupra acesteia aşa cum a fost reţinută de instanţa de judecată în dispozitivul încheierii de sesizare, respectiv atât asupra prevederilor art. 37 din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, cât şi a celor ale art. 349 alin. (1) din Codul penal.

17. În ce priveşte critica referitoare la standardul de claritate, precizie şi previzibilitate al prevederilor legale criticate, Curtea constată că acestea dispun cu privire la sancţionarea neluării vreuneia dintre măsurile legale de securitate şi sănătate în muncă de către persoana care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri, „dacă se creează un pericol iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională”, iar în situaţia în care fapta a produs .consecinţe deosebite” pedeapsa este mai mare,

18. Referitor la sintagma „dacă se creează un pericol iminent de îmbolnăvire profesională”, Curtea constată că din examinarea conţinutului constitutiv al infracţiunii criticate rezultă că latura obiectivă a acesteia cuprinde un element material, respectiv o inacţiune/omisiune care constă în neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă de către persoana care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri; cerinţa esenţială este crearea unui pericol iminent, urmarea imediată este producerea stării de pericol iminent, iar legătura de cauzalitate indică raportul dintre neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi rezultatul sau urmarea imediată reprezentată de crearea pericolului iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională.

19. Pornind de la aceste observaţii asupra conţinutului infracţiunii, se constată că autorii critică, din perspectiva încălcării art. 1 alin. (5) din Constituţie referitor la principiul clarităţii, preciziei şi previzibilităţii legii, sintagma „dacă se creează un pericol iminent de îmbolnăvire profesională” cuprinsă atât în art. 37 alin. (1) din Legea nr. 319/2006, cât şi în art. 349 alin. (1) din Codul penal, care a preluat soluţia legislativă anterioară. Se arată că reglementarea nu este suficient declară pentru a oferi destinatarilor săi care este conduita prohibită ce intră în sfera ilicitului penal.

20. Prin Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016, paragrafele 39-42, Curtea a realizat o sinteză a jurisprudenţei sale în ceea ce priveşte acest principiu, Astfel, referitor la cerinţele de claritate, precizie şi previzibilitate ale legii procesual penale, instanţa de contencios constituţional a statuat, în mod repetat, în jurisprudenţa sa, obligaţia legiuitorului de a edicta norme clare, precise şi previzibile. Prin Decizia nr. 553 din 16 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 21 septembrie2015 (paragraful 23), s-a reţinut că standardul constituţional de protecţie a libertăţii individuale impune ca limitarea acesteia să se realizeze într-un cadru normativ care, pe de o parte, să stabilească expres cazurile de limitare a acestei valori constituţionale, iar, pe de altă parte, să prevadă într-un mod clar, precis şi previzibil, aceste cazuri.

21. Prin aceeaşi Decizie nr. 51 din 16 februarie 2016 (paragraful 42), Curtea Constituţională a făcut referire şi la cerinţele de calitate a legii, garanţie a principiului legalităţii, reflectate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, prin hotărârile din 5 ianuarie 2000,4 mai 2000,25 ianuarie 2007 şi 24 mai 2007, pronunţate în cauzele Beyeler împotriva Italiei (paragraful 109), Rotaru împotriva României (paragraful 52), Sissanis împotriva României (paragraful 66) şi Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României (paragraful 34), a reţinut obligativitatea asigurării acestor standarde de calitate a legii drept garanţie a principiului legalităţii, prevăzut la art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, prin Hotărârea pronunţată în Cauza Sissanis împotriva României (paragraful 66), instanţa europeană a reţinut că sintagma „prevăzută de lege” impune ca măsura incriminată să aibă un temei în dreptul intern, însă vizează, de asemenea, calitatea legii în cauză: aceasta trebuie, într-adevăr, să fie accesibilă justiţiabilului şi previzibilă în ceea ce priveşte efectele sale. S-a reţinut, totodată, că, pentru ca legea să satisfacă cerinţa de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrarului, în plus, a fost statuat faptul că nu se poate considera drept „lege” decât o norma enunţată cu suficientă precizie, pentru a permite cetăţeanului să îşi controleze conduita; apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el trebuie să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. De asemenea, prin Hotărârea pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României (paragraful 52), Curtea a reamintit jurisprudenţa sa constantă, conform căreia „prevăzut de lege” înseamnă nu doar o anume bază legală în dreptul intern, ci şi calitatea legii în cauză: astfel, aceasta trebuie să fie accesibilă persoanei şi previzibilă. Totodată, în Hotărârea pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României (paragraful 34), Curtea de la Strasbourg a statuat că noţiunea „drept” folosită la art. 7 din Convenţie corespunde noţiunii de „lege” ce apare în alte articole din Convenţie; ea înglobează dreptul de origine atât legislativă, cât şi jurisprudenţială şi implică condiţii calitative, printre altele, pe cele ale accesibilităţii şi previzibilităţii.

22. De asemenea, prin Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, (paragrafele 24 şi 25) şi Decizia nr. 553 din 16 iulie 2015 (paragraful 23), Curtea a reţinut că, în ipoteza infracţiunilor, inclusiv a celor reglementate în domeniul fiscal, legiuitorul trebuie să indice în mod clar şi neechivoc obiectul material al acestora în chiar cuprinsul normei legale sau acesta să poată fi identificat cu uşurinţă prin trimiterea la un alt act normativ cu care textul incriminator se află în conexiune, în vederea stabilirii existenţei/inexistenţei infracţiunii.

23. Aplicând considerentele reţinute la prezenta cauză, Curtea constată că sintagma criticată leagă intrinsec starea de pericol iminent de îmbolnăvirea profesională. În acest sens, dimpotrivă, legiuitorul a definit în art. 5 lit. h), r) şi I) din Legea nr. 319/2006 termenii de „boală profesională”, „boală legată de profesiune”, precum şi „pericol grav şi iminent de accidentare Aşa fiind, boala profesională presupune „afecţiunea cam se produce ca urmare a exercitării unei meserii sau profesii, cauzată de agenţi nocivi fizici, chimici ori biologici caracteristici locului de muncă, precum şi de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului, în procesul de muncă”, boala legată de profesiune este acea boală „cu determinare multifactorială, la care unii factori determinanţi sunt de natură profesională”, iar pericolul iminent de accidentare vizează „situaţia concretă, reală şi actuală căreia îi lipseşte doar prilejul declanşator pentru a produce un accident în orice moment”. Totodată, potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 319/2016, aceste exigenţe se aplică „în toate sectoarele de activitate, atât publice, cât şi private”. De asemenea, în acord cu art. 51 lit. a) din aceeaşi lege, prin Hotărârea Guvernului nr. 1425/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 882 din 30 octombrie 2006, au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006.

24. În plus, iminenţa pericolului vizează atributul unui pericol gata să se producă, să se întâmple şi care nu se poate amâna sau evita, semantica iminenţei pericolului circumstanţiat fiind notorie.

25. În concluzie, Curtea constată că textul de lege criticat este redactat în conformitate cu art. 8 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, potrivit căruia „Textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent şi inteligibil, fără dificultăţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce”, precum şi cu cerinţele de claritate, precizie şi previzibilitate ale legii impuse de art. 1 alin. (5) din Constituţie.

26. În sfârşit, Curtea constată că prin Decizia nr. 69 din 28 februarie 2017*), nepublicată la data pronunţării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I, a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 din Legea nr. 319/2006 şi art. 349 din Codul penal. În acea cauză criticile autorului s-au fundamentat tot pe încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, însă neclaritatea evidenţiată se referea la lipsa unei individualizări concrete a „măsurilor legale” de securitate şi sănătate în muncă ce trebuie respectate pentru ca fapta să intre sub incidenţa ilicitului penal, respectiv reglementarea neclară a elementului material al infracţiunii, verbum regens.

 

*) Decizia Curţii Constituţionale nr. 69 din 28 februarie 2017 a fost publicată ulterior în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 569 din 18 iulie 2017.

 

27. Referitor la sintagma „consecinţe deosebite” criticată de autori în prezenta cauză, Curtea constată că aceasta era cuprinsă în art. 37 alin. (2) din Legea nr. 319/2006, iar aceste dispoziţii nu se mai regăsesc în reglementarea din Codul penal care a preluat în art. 349 alin. (1) soluţia legislativă din legea specială, sens în care legiuitorul a renunţat la sancţionarea cu o pedeapsă mai mare a faptei atunci când s-au produs consecinţe deosebite.

28. Astfel, potrivit art. 37 alin. (2) din Legea nr. 319/2006, „(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a produs consecinţe deosebite, pedeapsa este închisoarea de la un an la 3 ani sau amendă. “ Autorii excepţiei critică aceste prevederi, deoarece sintagma „consecinţe deosebite” nu respectă standardul de claritate, precizie şi previzibilitate cerut de Constituţie. În acest sens, se arată că legea nu a definit criteriul material pentru cuantificarea urmării imediate a neluării vreuneia din măsurile legale referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă de către o persoană care are această îndatorire.

29. În privinţa incidenţei normelor de tehnică legislativă în cadrul controlului de constituţionalitate, Curtea, în jurisprudenţa sa, a statuat cu valoare de principiu că, deşi acestea nu au valoare constituţională, prin reglementarea lor legiuitorul a impus o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricărui act normativ, a căror respectare este necesară pentru a asigura sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei, precum şi conţinutul şi forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ.

Astfel, respectarea acestor norme concură la asigurarea unei legislaţii care respectă principiul securităţii raporturilor juridice, având claritatea şi previzibilitatea necesare (a se vedea în acest sens Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012).

30. Din analiza textelor de lege deduse controlului de constituţionalitate, Curtea constată că acestea nu îndeplinesc cerinţele mai sus menţionate, nefiind norme clare, precise, previzibile, întrucât nu stabilesc în concret ce se poate înţelege prin „consecinţe deosebite” şi, prin urmare, contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul respectării legilor şi art. 23 alin. (12) referitor la legalitatea incriminării. Sintagma menţionată lipseşte de previzibilitate norma de incriminare, în condiţiile în care principiul respectării legilor şi cel al legalităţii incriminării impun legiuitorului să legifereze prin texte suficient de clare şi precise pentru a putea fi aplicate, inclusiv prin asigurarea posibilităţii persoanelor interesate de a se conforma prescripţiei legale.

31. Destinatarii normei penale de incriminare trebuie să aibă o reprezentare clară a elementelor constitutive, de natură obiectivă şi subiectivă, ale infracţiunii, astfel încât să poată să prevadă consecinţele ce decurg din nerespectarea normei şi să îşi adapteze conduita potrivit acesteia. Elementul material al laturii obiective a infracţiunii reglementate de art. 37 alin. (1) din Legea nr. 319/2006 se realizează printr-o inacţiune/omisiune care constă în neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă de către persoana care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri; cerinţa esenţială este crearea unui pericol iminent, urmarea imediată este producerea stării de pericol iminent, iar legătura de cauzalitate indică raportul dintre neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi rezultatul sau urmarea imediată reprezentată de crearea pericolului iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională.

32. Art. 37 alin (2) din Legea nr. 319/2006 instituie o formă agravată a infracţiunii prevăzute de alin. (1) al aceluiaşi articol prin instituirea unei pedepse mai mari dacă s-au produs „consecinţe deosebite”. Ori de câte ori legiuitorul a reglementat forme agravate ale anumitor infracţiuni [a se vedea art. 192 alin. (3) din Codul penal - Dacă prin fapta săvârşită s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane, art. 196 alin. (4) din Codul penal - Dacă urmările prevăzute în alin. (1)-(3) s-au produs faţă de două sau mai multe persoane, art. 218 alin. (4) din Codul penal - Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, art. 221 alin. (2) din Codul penal - minorul este rudă în linie directă, frate sau soră; minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului; fapta a fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice, art. 260 alin. (2) din Codul penal - Dacă fapta a fost săvârşită de custode, etc.], înţelesul acestora era fie definit în mod expres, fie se putea distinge cu uşurinţă din raportarea lor la firesc. Cu toate acestea, legiuitorul nu a definit în cuprinsul art. 5 al legii ce se înţelege prin „consecinţe deosebite”. Or, având în vedere multitudinea posibilităţilor care pot intra în înţelesul sintagmei criticate, destinatarul normei penale nu are posibilitatea de a afla care este conduita prohibită reglementată în aşa fel încât să-şi adapteze conduita în mod corespunzător. În plus, împrejurarea că în art. 146 din Codul penal din 1969 şi în art. 183 din actualul Cod penal se explică înţelesul unor termeni sau expresii din legea penală nu este de natură a acoperi viciul de neconstituţionalitate, întrucât sintagma utilizată în Codul penal are în vedere „consecinţe deosebit de grave”, iar sintagma criticată are în vedere „consecinţe deosebite* Identitatea parţială a denumirii celor două sintagme nu duce la concluzia existenţei unui raport de la parte la întreg. De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 37 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dacă o noţiune sau un termen nu sunt consacrate sau pot avea înţelesuri diferite, semnificaţia acestora în context se stabileşte prin actul normativ care le instituie, în cadrul dispoziţiilor generale sau într-o anexă destinată lexicului respectiv, şi devin obligatorii pentru actele normative din aceeaşi materie (a se vedea Decizia nr. 603 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 noiembrie 2015, paragraful 16). În acelaşi sens, prin Decizia nr. 390 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 17 iulie 2014, paragrafele 31 şi 32, Curtea Constituţională a statuat că o noţiune legală poate avea un conţinut şi înţeles autonom diferit de la o lege la alta, cu condiţia ca legea care utilizează termenul respectiv să îl şi definească.

33. Totodată, înţelesul sintagmei „consecinţe deosebite” nu poate fi dedus nici pe cale de interpretare a legii. Dacă în art. 37 alin. (1) din Legea nr. 319/2006 se ocrotesc relaţiile sociale privind securitatea şi sănătatea muncii, a căror nesocotire, prin neluarea măsurilor legale, este incriminată dacă se creează un pericol grav şi iminent de producere a unui accident muncă sau de îmbolnăvire profesională, în art. 37 alin. (2) din aceeaşi lege se ocrotesc aceleaşi relaţii sociale, a căror nesocotire, prin neluarea măsurilor legale, este incriminată dacă s-au produs consecinţe deosebite. Or, prin punerea în antiteză a celor două urmări imediate nu se poate desprinde cu uşurinţă ce presupune o „consecinţă deosebită” faţă de „pericol grav şi iminent de producere a unui accident muncă sau de îmbolnăvire profesională”. Plecând de la aceste premise, Curtea constată că legiuitorul utilizează în reglementarea scopului de ocrotire a relaţiilor sociale privind securitatea şi sănătatea muncii o sintagmă, respectiv „consecinţe deosebite” despre care, pe lângă absenţa unei definiţii în chiar cuprinsul legii, nici doctrina şi nici jurisprudenţa în materie nu au dezvoltat noţiunii criticate un înţeles consacrat care să constituie un reper obiectiv în funcţie de care să poată fi apreciat conţinutul acestei (a se vedea Decizia nr. 744 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficiat al României, Partea I, nr. 102 din 6 februarie 2017, paragrafele 36 şi 37).

34. În jurisprudenţa sa. Curtea Constituţională a stabilit că trăsătura esenţială a statului de drept o constituie supremaţia Constituţiei şi obligativitatea respectării legii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 232 din 5 iulie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 727 din 15 noiembrie 2001, Decizia nr. 234 din 5 iulie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 7 septembrie 2001, sau Decizia nr. 53 din 25 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011) şi că „Statul de drept asigură supremaţia Constituţiei, corelarea tuturor legilor şi tuturor actelor normative cu aceasta” (Decizia nr. 22 din 27 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 17 martie 2004), ceea ce înseamnă că acesta „implică, prioritar, respectarea legii, iar statul democratic este prin excelenţă un stat în care se manifestă domnia legii” (Decizia nr. 13 din 9 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 aprilie 1999).

35. În acest sens, prin Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225, Curtea a reţinut că una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative şi că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat. Astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013).

36. Cu privire la principiul legalităţii incriminării şi pedepsei, „nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege”, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în jurisprudenţa sa, că garanţiile consacrate de art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale reprezintă o componentă esenţială a supremaţiei legii şi ocupă un loc primordial în cadrul sistemului de protecţie a drepturilor omului. Aşa cum rezultă din obiectul şi scopul său, art. 7 paragraful 1 trebuie interpretat şi aplicat în aşa fel încât să se asigure o protecţie efectivă împotriva urmăririlor şi a condamnărilor penale arbitrare. Noţiunea de „drept” utilizată în art. 7 paragraful 1, ce corespunde celei de „lege” din cuprinsul altor articole din Convenţie, înglobează atât prevederile legale, cât şi practica judiciară şi presupune cerinţe calitative, îndeosebi cele cu privire la accesibilitate şi previzibilitate. Aceste cerinţe calitative trebuie întrunite atât în ceea ce priveşte definiţia unei infracţiuni, cât şi cu privire la pedeapsa aplicabilă. Curtea de la Strasbourg consideră că este îndeplinită cerinţa ca legea să definească în mod clar infracţiunile şi pedepsele atunci când un justiţiabil are posibilitatea de a cunoaşte, din însuşi textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării date acesteia de către instanţe şi, dacă este cazul, în urma obţinerii unei asistenţe juridice adecvate, care sunt actele şi omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală şi care este pedeapsa aplicabilă. În acest sens sunt, de exemplu, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 33 şi 34, Hotărârea din 24 ianuarie 2012, pronunţată în Cauza Mihai Toma împotriva României, paragraful 26, şi Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunţată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 77, 79 şi 91.

37. În sfârşit, Curtea constată că autorii excepţiei, deşi au făcut trimitere în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate şi la dispoziţiile art. 1 alin. (4) referitor la organizarea statului pe principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, art. 11 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, şi art. 53 alin. (1) referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi numai prin lege, aceştia nu au arătat în ce constă contrarietatea reclamată. Aşa fiind, din această perspectivă, Curtea constată că nu au fost respectate exigenţele art. 10 alin (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit căruia „Sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate”şi, ca atare, nu se poate substitui autorilor excepţiei în ceea ce priveşte formularea unor motive de neconstituţionalitate. Acest fapt ar avea semnificaţia exercitării unui control de constituţionalitate din oficiu, ceea ce este inadmisibil în raport cu dispoziţiile art. 146 din Constituţie (a se vedea Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012).

38. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Admite excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. (2) din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, excepţie ridicată de Cătălin Ionuţ Dinu şi Gheorghe Dinu în Dosarul nr. 36.253/4/2014 (1.539/2016) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi constată că sintagma „consecinţe deosebite” din cuprinsul acestora este neconstituţională.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceiaşi autori în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 37 alin. (1) din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006 şi art. 349 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi generai obligatorie.

Decizia se comunică preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 4 iulie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT

 

DECIZIA Nr. 38

din 29 mai 2017

 

Dosar nr. 120/1/2017

 

Iulia Cristina Tarcea - preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie  - preşedintele completului

Lavinia Curelea - preşedintele delegat al Secţiei I civile

Eugenia Voicheci - preşedintele Secţiei a II-a civile

Eugenia Marin - pentru preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal

Florentin Sorin Drăguţ - judecător la Secţia I civilă

Bianca Elena Ţăndărescu - judecător la Secţia I civilă

Lavinia Dascălu - judecător la Secţia I civilă

Simona Laia Cristescu - judecător la Secţia I civilă

Cristina Petronela Văleanu - judecător la Secţia I civilă

Ruxandra Monica Duţă - judecător la Secţia a II-a civilă

Minodora Condoiu - judecător la Secţia a II-a civilă

Paulina Lucia Brehar - judecător la Secţia a II-a civilă

Marian Budă - judecător la Secţia a II-a civilă

Iulia Manuela Cîrnu - judecător la Secţia a II-a civilă

Rodica Florica Voicu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Iuliana Măiereanu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Decebal Constantin Vlad - judecător Sa Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Claudia Marcela Canacheu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Laura-Mihaela Ivanovici - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

 

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 120/1/2017 este constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 275 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul).

Şedinţa este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamnă Mihaela Lorena Mitroi, magistrat-asistent desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 276 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secţia I civilă în Dosarul nr. 2.496/91/2015 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, fiind depuse de către părţi puncte de vedere formulate în scris privind chestiunea de drept supusă judecăţii. La dosar au fost transmise de către instanţele naţionale hotărârile judecătoreşti relevante ce au fost identificate. Parchetul de pe lângă înaltă Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii.

Doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, constată că nu există chestiuni prealabile sau excepţii, iar completul rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul şi obiectul sesizării

1. Curtea de Apel Bacău - Secţia I civilă a dispus, prin încheierea din data de 7 decembrie 2016, în Dosarul nr. 2.496/91/2015, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: „Dispoziţiile art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariate, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, cu modificările ulterioare, care prevăd majorarea în două etape a cuantumului brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, faţă de statuările din Decizia nr. 21 din 18 noiembrie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, trebuie interpretate în sensul că majorările din datele de 1 iunie 2012 şi 1 decembrie 2012 (de 8% şi 7,4%) se aplică la un cuantum al indemnizaţiei de bază/salariilor de bază care include premiul anual sub forma unui procent de 8,33%?

În cazul în care răspunsul este afirmativ, rezultă că prin acordarea majorărilor prevăzute de art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 nu s-a realizat pe deplin scopul avut în vedere de legiuitor, respectiv recuperarea totală a diminuării de 25% prevăzute de Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările şi completările ulterioare, astfel că în patrimoniul reclamantei există în continuare un drept de creanţă, scadent lunar şi nerecuperat?”.

II. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-au invocat chestiunile de drept menţionate

2. Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Vrancea la 16 decembrie 2015, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bacău, Tribunalul Neamţ şi Ministerul Finanţelor Publice, obligarea acestora la plata diferenţei de salariu reprezentând procentul cuvenit (8,33%) pentru acoperirea diminuării de 25%, calculat la salariul aferent lunii noiembrie 2011, diferenţă de salariu ce va trebui plătită începând cu 1 decembrie 2012 şi în continuare, proporţional cu perioada lucrată, precum şi actualizarea sumelor cu indicele de inflaţie şi plata dobânzii legale de la data scadenţei 1 decembrie 2012 şi până la data plăţii efective.

3. În motivarea acţiunii reclamanta a invocat, în esenţă, următoarele aspecte:

4. În anul 2010 i-a fost diminuat salariul brut lunar, inclusiv sporurile/indemnizaţiile care făceau parte din acesta, cu 25% conform art. 1 din Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 118/2010).

5. Ulterior, prin mai multe dispoziţii legislative s-a hotărât majorarea salariului brut lunar cu 15% şi includerea în această majorare a premiului anual aferent anului 2010, pentru ca în anul 2012, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, cu modificările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012), să se hotărască acoperirea integrală a diminuării de 25% aplicate în luna iulie 2010.

6. Deşi a beneficiat de aceste prevederi, în realitate, reclamantă a primit un salariu diminuat, în fapt, neacoperindu-se integral reducerea de 25%.

7. În acest moment, reclamanta are o diferenţă la salariu neplătită, care, deşi este egală cu procentul aferent premiului anual, ea nu reprezintă procentul aferent acestui premiu anual, ci reprezintă un procent aferent acoperirii diminuării de 25%.

8. În drept, şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 253 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul muncii), art. 1 din Legea nr. 118/2010, art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fondurile publice (Legea nr. 285/2010), împreună cu expunerea de motive aferentă, Decizia nr. 21/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 16 ianuarie 2014, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012, împreună cu nota de fundamentare aferentă, Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011), şi ale art. 1.531 din Codul civil.

9. La data de 8 martie 2016, Tribunalul Vrancea şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamţ, care a soluţionat cauza pe fond la 19 mai 2016, pronunţând Sentinţa nr. 623, prin care a dispus admiterea acţiunii şi obligarea pârâţilor să plătească reclamantei diferenţa salarială reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu data de 1 decembrie 2012 la zi şi în continuare, până la includerea efectivă a acestei diferenţe în salariul lunar, diferenţă ce urmează a fi actualizată în funcţie de indicele de inflaţie de la data plăţii efective, precum şi dobânda legală aferentă acestora, ce se va calcula pentru intervalul cuprins între data de 1 decembrie 2012 şi până la momentul achitării efective a drepturilor salariale restante.

10. În considerentele acestei sentinţe, prima instanţă a reţinut că atât reclamanta, cât şi pârâţii au invocat în susţinerea cererii, respectiv în apărare, Decizia în interesul legii nr. 21/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

11. Reclamanta a susţinut că majorarea nu i-a fost efectiv acordată, susţinere care nu a fost combătută prin niciun mijloc de probă (stat de plată, fluturaş de salariu sau orice document similar).

12. Instanţa de fond a apreciat că lipsirea reclamantei de dreptul de a primi diferenţele băneşti aferente unui drept recunoscut de lege, dar doar la nivel formal, fără a fi fost acordat în mod efectiv, reprezintă o ingerinţă ce a avut ca efect privarea de acest bun, în sensul tezei a două a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, astfel că se impune acordarea premiului anual sub forma majorării salariale lunare cu un procent lunar de 8,33% din acesta.

13. Împotriva sentinţei au formulat apel pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Bacău, criticând-o sub următoarele aspecte:

14. Tribunalul a interpretat greşit dispoziţiile legale reţinute şi nu a făcut aplicarea Deciziei în interesul legii nr. 21/2613 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

15. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu pot constitui argument pentru a se reţine că dreptul la premiul anual a fost menţinut şi trebuie acordat începând cu anul 2011 sub forma unei majorări salariale lunare, aşa cum au susţinut reclamanta şi prima instanţă.

16. Actul ordonatorului de credite poate fi contestat în procedura reglementată de lege, astfel că instanţa de dreptul muncii nu poate verifica decât dacă sumele stabilite în actul ordonatorului de credite au fost plătite efectiv.

17. Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 284/2010), a abrogat dreptul la acordarea premiului anual în forma prevăzută de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare (Legea-cadru nr. 330/2009), şi acest drept s-a stins pentru viitor prin intrarea în vigoare a legilor noi.

18. La termenul din 17 octombrie 2016 Curtea de Apel Bacău - Secţia i civilă a pus în discuţie sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar prin încheierea din 7 decembrie 2016 s-a dispus sesizarea instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunilor de drept, în sensul dispozitivului încheierii de sesizare,

III. Aspectele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

19. Curtea de Apel Bacău - Secţia I civilă a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de următoarele aspecte:

20. Cauza se află pe rolul Curţii de Apel Bacău ca instanţă competentă să judece litigiul în ultimă instanţă (faţă de dispoziţiile art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare), iar de lămurirea celor două chestiuni de drept sesizate depinde soluţia în prezenta cauză,

21. În ce priveşte caracterul de noutate, instanţa de trimitere a apreciat că această condiţie este îndeplinită, completul Curţii de Apel Bacău fiind învestit pentru prima oară cu o cauză în care se pune în discuţie această chestiune de drept (distinctă de cauzele în care reclamanţii au urmărit înlăturarea soluţiei pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Decizia în interesul legii nr. 21/2013 - prin invocarea neconformităţii acesteia cu normele europene), instanţa supremă nefiind învestită până la această dată cu un recurs în interesul legii sau în baza art. 520 din Codul de procedură civilă. Mai mult decât atât, în mod inevitabil, asemenea cauze vor apărea pe rolul instanţelor, în cascadă, dat fiind numărul mare de destinatari ai Legii nr. 118/2010 şi, respectiv, ai Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012, astfel că o soluţie pe fond a instanţei supreme ar fi de natură a înlătura orice posibilă discriminare.

IV. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

22. După comunicarea raportului, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părţile au formulat următoarele puncte de vedere asupra chestiunii de drept supuse judecăţii:

23. Apelantul-pârât Ministerul Justiţiei a apreciat că sesizarea este inadmisibilă, nefiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 519 din Codul de procedură civilă privind legătura chestiunii de drept a cărei dezlegare se solicită cu soluţionarea pe fond a cauzei.

24. În acest sens, a arătat că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 nu sunt relevante, deoarece dezlegarea cauzei depinde de interpretarea art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 285/2010, iar nu de dispoziţiile art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012.

25. Legiuitorul a stabilit expres faptul că în anul 2011 nu se acordă premiul anual, fondurile aferente acestui premiu fiind redistribuite în vederea acordării majorării salariale de 15% prevăzute pentru întreg personalul bugetar în anul 2011, măsura făcând parte dintr-o serie de astfel de măsuri propuse de legiuitor care să asigure încadrarea în ţintele stabilite prin strategia fiscal-bugetară. Ca atare, sumele de bani destinate plăţii premiului anual sunt acordate personalului bugetar sub altă formă, anume cea a majorărilor aplicate la salariile de bază/indemnizaţii, în cuantum de 15%.

26. În concluzie, această parte a arătat că legiuitorul a avut în vedere un cuantum mărit al indemnizaţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, astfel că nu se poate adăuga procentul de 8,33%.

27. Apelantul-pârât Ministerul Finanţelor Publice a apreciat că dispoziţiile art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 trebuie interpretate în sensul că majorările din datele de 1 iunie 2012 şi 1 decembrie 2012 (de 8% şi 7,4%) se aplică la un cuantum al indemnizaţiilor de bază/salariilor de bază acordate potrivit art. 1 din Legea nr. 285/2010, al căror procent de majorare a avut în vedere şi premiul anual pentru anul 2011, neputându-se adiţiona un procent suplimentar de 8,33%, şi, în consecinţă, în patrimoniul salariatului nu mai există un drept de creanţă, scadent lunar şi nerecuperat.

28. Intimata-reclamantă a reiterat aspectele de fond care vizează dreptul solicitat, apreciind că sumele cu destinaţie de premii anuale nu au fost şi nu puteau fi incluse în salariul de bază stabilit pentru luna ianuarie a anului 2011.

29. Raportat la statuările din Decizia nr. 21/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a susţinut că dispoziţiile art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 care prevăd majorarea în două etape a cuantumului brut al salariilor de bază trebuie interpretate în sensul că majorările din datele de 1 iunie 2012 şi 1 decembrie 2012 de 8% şi, respectiv, de 7,4% se aplică la un cuantum al indemnizaţiei/salariului de bază care nu include premiul anual sub forma unui procent suplimentar de 8,33%.

V. Punctul de vedere al titularului sesizării cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

30. Completul de judecată al Curţii de Apel Bacău - Secţia I civilă a arătat că, deşi la prima vedere acţiunea reclamantei tinde la „răsturnarea” celor stabilite de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia pronunţată în interesul legii nr. 21/2013, în realitate problematica supusă dezbaterii este cu totul alta.

31. Tocmai plecând de la statuarea instanţei supreme în sensul că premiul anual pentru anul 2010 a fost indus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări, reclamanta înţelege să solicite plata sumelor de bani de care este lipsită lunar ca urmare a faptului că nu s-a acoperit integral diminuarea salariului de 25%.

32. Astfel, prin includerea premiului anual în majorările salariale stabilite pentru anul 2011 rezultă (nemaiputându-se face abstracţie de calculul matematic de 100%: 12 = 8,33%) că la sfârşitul anului 2011 reclamanta avea în plată un salariu lunar care cuprindea şi 8,33% din suma care fusese premiu anual aferent anului 2010.

33. În acest punct al analizei trebuie învederat scopul pentru care a fost edictată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012, şi anume pentru recuperarea reducerilor salariale (aşa cum, de altfel, a şi fost intitulată: „privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale*).

34. Astfel, majorările de 8% şi 7,4% din 1 iunie 2012 şi 1 decembrie 2012 în mod necesar trebuiau să acopere total reducerile salariale din 2010.

35. Însă, aceste majorări, aplicându-se la un salariu deja majorat cu 8,33%, era necesar să conducă, în fapt, la un cuantum al salariului de bază începând cu 1 decembrie 2012 superior celui avut în iunie 2010 (anterior intrării în vigoare a Legii nr. 118/2010), întrucât nicio normă legală nu a prevăzut „extragerea” din calculul matematic a sumei aferente premiului anual - care s-a regăsit în 2011 în salariul lunar al reclamantei.

36. Dacă, în realitate, s-a revenit în plată la salariul avut în iunie 2010 rezultă că, într-adevăr, nu s-a recuperat integral reducerea salarială. De remarcat că nu s-au avut în vedere la calcul eventualele majorări salariale acordate între iunie 2010- decembrie 2012 ca urmare a intervenirii altor situaţii (spre exemplu, trecerea într-o altă tranşă de vechime, plata unor titluri executorii sau alte asemenea creşteri salariale).

37. În consecinţă, Curtea de Apel Bacău a apreciat că ambele întrebări au un răspuns afirmativ.

VI. Jurisprudenţa Instanţelor naţionale în materie

38. În urma solicitării adresate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţele naţionale au înaintat hotărâri judecătoreşti care prezintă relevanţă pentru problema de drept în discuţie.

39. Astfel, soluţiile pronunţate pe fond în ultimă instanţă de instanţele de judecată de la nivelul curţilor de apel Piteşti, laşi, Galaţi, Craiova, Constanţa, Oradea, Cluj, Braşov, Bucureşti, Alba Iulia, Ploieşti, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara au fost de respingere a acţiunilor, în principal utilizându-se următoarele argumente:

- nu se poate face o altă verificare a modalităţii includerii premiului în majorările salariale acordate în anul următor, faţă de interpretarea dată acestei cuprinderi în contenciosul constituţional şi de către instanţa interpretativă în sensul că ele se includ şi nu se acordă distinct (Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Alba Iulia);

- majorarea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizaţia de bază, este acordată şi în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată acelaşi nivel al retribuţiei, în condiţiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pe anul 2011, situaţie care a continuat şi în anii următori (Curtea de Apel Bucureşti);

- majorarea de 15% acordată prin Legea nr. 285/2010 reprezintă ea însăşi o dublă reparaţie: în procent de 6,67% se recuperează parte din diminuarea salarială de 25% dispusă prin Legea nr. 118/2010, iar în procent de 8,33% cuprinde cel de-al treisprezecelea salariu acordat, fără discriminare, tuturor salariaţilor. La adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 dreptul la premiul anual fiind abrogat, menţinerea în plată a majorării de 15% a presupus recuperarea în întregime a acestui procent din diminuarea iniţială de 25% (Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Suceava);

- premiul anual a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, deci, de aceea nu se mai acordă. Dreptul ca atare a fost folosit pentru acordarea procentului de 15%, iar prin utilizarea acestor sume nu avea cum să rezulte o mărire efectivă de salariu, ci doar o reîntregire a acestuia cu o parte din sumele cu care fusese diminuat în 2010, fiind dreptul suveran al statului, prin puterea legislativă, de a acorda sau nu bugetarilor anumite premii sau sume suplimentare şi forma sub care le acordă (Curtea de Apel Ploieşti);

- Legea nr. 285/2010 se referă la o schimbare a destinaţiei fondurilor bugetare, în sensul că, în alocarea resurselor bugetare aferente salarizării, sumele corespunzătoare premiului anual pentru 2010 au fost repartizate majorărilor salariale stipulate la art. 1 din Legea nr. 285/2010; caracterul obligatoriu al Deciziei în interesul legii nr. 21/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie împiedică orice interpretare de natură a conduce la un cumul aritmetic format din 15% (prevăzut de art. 1 din Legea nr. 285/2010) plus 8,33% prin aplicarea procentuală a sumei corespunzătoare premiului anual la salariul lunar. În acest sens, nu poate opera o confuzie între noţiunile de „inclus” şi „adăugat”, iar din interpretarea dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. Ł85/2010 - aşa cum a fost realizată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - rezultă că respectiva sumă a fost înglobată în cadrul majorării salariale de 15% prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 285/2010, fără a exista vreun temei pentru stabilirea unui drept distinct şi individual salarial peste majorarea expresă legală (Curtea de Apel laşi);

- raţionamentul salariului de bază care se vrea împărţit la 12 luni, procentul obţinut urmând să fie calculat la salariul brut din luna octombrie 2010, nu are suport legal, raportându-se la o speculaţie cu care instanţa nu are legitimitatea de a substitui voinţa legiuitorului. Faptul că de această majorare beneficiază în mod egal toţi salariaţii bugetari reflectă intenţia legiuitorului de a asigura tuturor un tratament egal prin eliminarea, începând cu 2011, a premiului anual (Curtea de Apel Craiova);

- în fine, s-a apreciat că modalitatea concretă prin care premiile anuale au fost incluse în majorările pe anul 2011 nu mai poate fi pusă în discuţie, fiind prezumată legal plata creanţei aferente anului 2010 prin simpla achitare a salariilor de bază majorate cu 15% în cursul anului următor, conform Legii nr. 285/2010. Instanţele au considerat că nu au competenţa să cenzureze modalitatea tehnică în care actul normativ reglementează procedura de eşalonare şi plată a obligaţiei pecuniare în litigiu şi că trebuie să ia act de opţiunea legiuitorului şi să îi asigure aplicarea, obligaţia de plată a acestui drept salarial fiind îndeplinită ex lege (Curtea de Apel Timişoara).

40. La nivelul Curţii de Apel Bacău a fost identificată practica judiciară a Tribunalului Bacău prin care s-a statuat că nu au fost respectate prevederile art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012, întrucât nu s-a realizat recuperarea totală a diminuării cu 25% a salariului. Hotărârile transmise, prin care s-au admis acţiunile reclamanţilor, nu au un caracter definitiv, fiind în curs de judecată în apel, în parte suspendate până la soluţionarea prezentei sesizări, Curtea de Apel Bacău fiind instanţa de trimitere.

41. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Adresa nr. 197/C/213/111-5/2017 din 2 martie 2017, a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil, nu s-a verificat şi nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul prezentei sesizări.

VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

42. Dispoziţiile art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 au făcut obiectul a numeroase decizii pronunţate de Curtea Constituţională, prin care au fost respinse excepţiile de neconstituţionalitate (de exemplu: Decizia nr. 522 din 7 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 631 din 19 august 2015; Decizia nr. 416 din 28 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 31 iulie 2015; Decizia nr. 642 din 13 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 87 din 5 februarie 2016; Decizia nr. 145 din 12 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 297 din 30 aprilie 2015), însă această jurisprudenţă nu este relevantă în cauza pendinte întrucât excepţiile de neconstituţionalitate au vizat legile anuale de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, prin raportare la situaţia particulară a personalului didactic, astfel cum rezultă din aplicarea, în ceea ce priveşte această categorie socioprofesională, a Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, cu modificările ulterioare. Curtea Constituţională reţinând că legea a fost adoptată pentru a realiza unificarea salarizării unei categorii profesionale, normele criticate dând expresie unei măsuri de politică bugetară şi urmărind să elimine inechitatea în stabilirea salariilor din sistemul naţional de învăţământ.

VIII. Raportul asupra chestiunii de drept

43. Prin raportul întocmit în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă.

IX. Normele de drept intern care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

44. Art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, cu modificările ulterioare:

„Art. 1. - (1) Cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează în două etape, astfel:

a) cu 8%, începând cu data de 1 iunie 2012, faţă de nivelul acordat pentru luna mai 2012;

b) cu 7,4%, începând cu data de 1 decembrie 2012, faţă de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012.”

45. În legătură cu această chestiune, prezintă relevanţă şi următoarele:

Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 285 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice: „începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.”

Decizia nr. 21/2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, conform căreia „în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări”.

Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118 din 30 iunie 2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările şi completările ulterioare: „Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizaţiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariale, precum şi alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.”

X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

46. Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori, punctele de vedere formulate de către părţi şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

47. În privinţa regularităţii sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, condiţii care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv:

- existenţa unei cauze aflate în curs de judecată;

- cauza să fie soluţionată în ultimă instanţă;

- cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;

- ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată;

- chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

48. Procedând la analiza asupra admisibilităţii sesizării, se constată că primele trei condiţii sunt îndeplinite, întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată de un complet al Curţii de Apel Bacău, învestit în ultimă instanţă cu soluţionarea unui conflict de muncă, potrivit dispoziţiilor art. 208 raportat la art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 96 pct. 2 şi art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

49. Astfel, Curtea de Apel Bacău este legal învestită cu soluţionarea unui apel într-o cauză în care se solicită acordarea unor drepturi salariale rezultate dintr-o incorectă interpretare şi aplicare de către angajator a dispoziţiilor din materia salarizării personalului bugetar.

50. Cerinţa noutăţii chestiunii de drept supuse interpretării este îndeplinită atunci când chestiunea de drept îşi are izvorul în reglementări nou-intrate în vigoare, iar instanţele nu i-au dat încă o anumită interpretare şi aplicare la nivel jurisprudenţial ori dacă se impun anumite clarificări, într-un context legislativ nou sau modificat faţă de unul anterior, de natură să impună reevaluarea sau reinterpretarea normei de drept analizate.

51. Potrivit jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în situaţia în care există un număr semnificativ de hotărâri judecătoreşti care să fi soluţionat diferit, în mod constant, o problemă de drept, într-o perioadă de timp îndelungată, mecanismul legal de unificare a practicii judiciare este cel cu funcţie de reglare - recursul în interesul legii, iar nu hotărârea prealabilă.

52. În cazul de faţă, examenul jurisprudenţial efectuat a relevat că practica cvasiunanimă de dată recenta a instanţelor este aceea a respingerii acţiunilor, cu excepţia celor aflate pe rolul instanţei de trimitere în faza apelului, care au primit în primă instanţă o soluţie contrară, aceea de admitere.

53. Aşa fiind, condiţia noutăţii se verifică, devenind actuală cerinţa dezlegării modului de interpretare şi de aplicare a normei de drept respective, existând posibilitatea menţinerii, în apel, a soluţiilor de admitere a acţiunii, contrare practicii celorlalte instanţe.

54. În ceea ce priveşte cerinţele ca soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat, se reţin următoarele:

55. Litigiile ce fac obiectul sesizării sunt comune personalului plătit din fonduri publice (căruia t se aplică, în materia salarizării, Legea-cadru nr. 284/2010 şi legile anuale de salarizare, începând cu Legea nr. 285/2010 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012) şi au directă legătură cu dreptul recunoscut personalului bugetar, în legislaţia anterioară adoptării acestor legi, la acordarea unui premiu anual echivalent cu un salariu brut lunar.

56. Anterior lunii decembrie 2010 a fost în vigoare art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, care instituia acest premiu anual (denumit şi cel de-al treisprezecelea salariu) proporţional cu timpul lucrat în anul respectiv, scadent în luna ianuarie a anului următor şi calculat în raport cu media salariilor de bază sau a indemnizaţiilor de încadrare.

57. În perioada de aplicare a Legii-cadru nr. 330/2009 a fost adoptată Legea nr. 118/2010 prin care s-a decis reducerea cu 25% a salariilor angajaţilor din sectorul public.

58. La data de 28 decembrie 2010, s-a publicat în Monitorul Oficial al României, Partea l, Legea-cadru nr. 284/2010 care a abrogat expres Legea-cadru nr. 330/2009 (intrând în vigoare de la 31 decembrie 2010). La aceeaşi dată, 28 decembrie 2010, a fost publicată şi Legea nr. 285/2010, legea anuală de salarizare pentru anul 2011.

59. După abrogarea Legii-cadru nr. 330/2009 prin Legea-cadru nr. 284/2010 (care nu mat prevedea acordarea unui premiu anual), salariile au revenit la cuantumul anterior diminuării, în două etape.

60. În prima etapă, Legea nr. 285/2010 a prevăzut o majorare cu 15% a cuantumului brut al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare, al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, faţă de luna octombrie 2010, ţinându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcţie sau, după caz, în specialitate, dobândite în condiţiile legii până la 31 decembrie 2010.

61. Ulterior, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012, cuantumul brut al salariilor de baza/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficia personalul plătit din fonduri publice s-a majorat în două trepte, astfel: cu 8%, începând cu data de 1 iunie 2012, faţă de nivelul acordat pentru luna mai 2012; cu 7,4%, începând cu data de 1 decembrie 2012, faţă de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012.

62. Potrivit art. 8 din Legea nr. 285/2010, sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute În vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.

63. Art. 8 a fost interpretat în contenciosul constituţional prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 115 din 9 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 230 din 5 aprilie 2012, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 257 din 20 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 331 din 16 mai 2012, şi, ca urmare a acestei interpretări, în procesul^de unificare a practicii judiciare, prin Decizia nr. 21/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, care a ţinut cont de statuările Curţii Constituţionale, în sensul că dreptul (a acordarea premiului anual pe anul 2010 nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, ci reprezintă în continuare o creanţă certă, lichidă şi exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificata fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, şi anume, eşalonat şi succesiv, în cursul anului 2011, respectiv prin creşterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/ soldei/indemnizaţiei de bază.

64. În Decizia în interesul legii nr. 21/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a arătat că, odată ce Curtea Constituţională a statuat asupra modalităţii în care subzistă dreptul de creanţă al angajatului în cadrul raportului juridic cu angajatorul, pe de o parte, acest drept nu mai poate fi acordat în forma anterioară prevăzută de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 (acesta fiind obiectul practicii neunitare în litigiile care au stat la originea promovării recursului în interesul legii), iar, pe de altă parte, nici nu se poate analiza includerea premiului în majorările salariale prevăzute de art. 1 din Legea nr. 285/2010, ca argument de menţinere a dreptului la plata premiului în forma anterioară, întrucât ar contraveni celor stipulate cu forţă obligatorie de Curtea Constituţională. Prin modificarea formei de executare a obligaţiei de plată a premiului anual, legiuitorul a acţionat în limitele marjei de intervenţie recunoscute în domeniul politicii salariale, neexistând o încălcare a dreptului de proprietate privată al personalului plătit din fonduri publice asupra acestei creanţe de natură salarială.

65. Concluzia cuprinsă în considerentele deciziei în interesul legii este aceea că premiul anual aferent anului 2010, reglementat iniţial prin art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, a fost inclus, potrivit art. 8 din Legea nr. 285/2010, de către legiuitor, în noua reglementare salarială, în majorarea salarială stabilită prin art. 1 din Legea nr. 285/2010. În consecinţă, acesta nu mai poate fi acordat în forma supusă vechii reglementări.

66. Invocând considerentele deciziei sus-menţionate şi expunerea de motive a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 (care se referă la recuperarea totală a diminuării produse prin aplicarea Legii nr. 118/2010, fără vreo trimitere la includerea premiului anual), titularii acţiunilor au apreciat că premiul anual nu a fost inclus efectiv, ci doar declarativ, în salariul lunar plătit în anul 2011, întrucât o acordare efectivă ar fi presupus ca la majorarea de 15% prevăzută de art. 1 din Legea nr. 285/2010 să se adauge şi o creştere de 3,33% (corespunzătoare fracţiunii de 1/12 din premiul anual), şi au solicitat plata acestei diferenţe procentuale de drepturi salariale din 2011 la zi.

67. La rândul lor, angajatorii şi ordonatorii de credite au susţinut că din considerentele Deciziei în interesul legii nr. 21/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu rezultă că dreptul la premiul anual trebuie acordat începând cu anul 2011 sub forma unei majorări salariale lunare de 8,33%, modalitatea de calcul susţinută de reclamanţi în sensul acordării acestei diferenţe fiind lipsită de suport legal.

68. În acest context, un prim aspect de analizat este cel al identificării chestiunii de drept ce se solicită a fi dezlegată. Apoi se impune a se verifica legătura cu cauza a acestei chestiuni.

69. Este de observat, în primul rând, că Decizia în interesul legii nr. 21/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a unificat acea categorie de litigii ce aveau ca obiect plata premiului anual aferent anului 2010 şi scadent în luna ianuarie 2011. În acest sens s-a stipulat faptul că, potrivit statuărilor Curţii Constituţionale care sunt obligatorii în măsura în care conţin o interpretare în conformitate cu norma constituţională a dispoziţiei legale, art. 8 din Legea nr. 285/2010 se interpretează în sensul că premiul anual a fost inclus în aceste majorări, fiind acordat eşalonat şi succesiv, în cursul anului 2011, prin creşterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizaţiei de bază, şi nu mai poate fi acordat în forma supusă vechii reglementări.

70. Pornind de la acest considerent al Deciziei în interesul legii nr. 21/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, se solicită în cauză a se aprecia dacă etapa a două a majorărilor salariale reglementată de art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 (menită a recupera integral diminuarea de 25% produsă prin Legea nr. 118/2010) se aplică asupra unui cuantum salarial ce fusese majorat cu 15% prin includerea fracţiunii lunare din premiul anual, de 8,33%. Dacă da, ar însemna că scopul avut în vedere de legiuitor, respectiv recuperarea totală a diminuării de 25% prevăzute de Legea nr. 118/2010, nu a fost atins, lipsind chiar procentul de 8,33% din totalul de recuperat, ce fusese alocat nu recuperării în sine a pierderii salariale anterioare, ci premiului anual.

71. Se observă astfel că ceea ce se solicită a se dezlega nu este o problemă ce ţine de interpretarea dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 relativ la procentele de majorare salariată prevăzute de acest act normativ, cum a susţinut instanţa de trimitere, ci se referă la baza de calcul la care se aplica aceste procente, respectiv dacă nivelul salariului acordat pentru luna mai 2012 a fost corect stabilit prin aplicarea procentului de 15% prevăzut de art. 1 din Legea nr. 285/2010 pentru prima etapă de majorare ori se impunea adăugarea a încă unui procent de 8,33% , în aplicarea art. 8 din Legea nr. 285/2010, reprezentând fracţiunea lunară din premiul anual.

72. Or, interpretarea art. 8 din Legea nr. 285/2010 a constituit deja obiect al procedurii de unificare prin Decizia nr. 21/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, decizie ce se opune cu autoritate de lucru interpretat oricărei alte soluţii care ar cenzura modalitatea concretă în care legiuitorul a valorificat premiul anual, instituind o prezumţie cu privire la includerea lui în majorările acordate prin art. 1 din Legea nr. 285/2010. În acest sens, în considerentele menţionatei decizii s-a reţinut faptul că nu se poate analiza includerea premiului în majorările salariale prevăzute de art. 1 din Legea nr. 285/2010, ca argument de menţinere a dreptului la plata premiului în forma anterioară (reclamanţii susţinând atunci, ca şi în prezent, că nu există o majorare efectivă, corespunzătoare procentajului lunar din premiu), întrucât ar contraveni celor stipulate cu forţă obligatorie de Curtea Constituţională.

73. De altfel, aspectul dedus judecăţii în prezenta sesizare, respectiv interpretarea dispoziţiilor art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 privind aplicarea procentelor de majorare în a două etapă a recuperării diminuărilor salariale, nici nu este relevant în soluţionarea cauzei, în condiţiile în care dezlegarea chestiunii de drept nu depinde de norma indicată de instanţă, ci de interpretarea art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 285/2010, ce reprezintă baza de caicul al acestor majorări, supusă deja unui proces de unificare.

74. Independent de faptul că litigiul în care s-a formulat sesizarea întemeiată pe dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 are, formal, un obiect distinct de cel care a generat practica neunitară asupra căreia s-a pronunţat Decizia nr. 21/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, interpretarea dată prin această din urmă decizie art. 8 din Legea nr. 285/2010 lămureşte aspecte care vizează inclusiv baza de calcul pentru etapa a două a majorărilor şi, implicit, situaţia premiului anual, aşa încât aspectul dedus analizei în prezenta cauză nu poate fi considerat că ar îndeplini condiţia de admisibilitate referitoare la existenţa unei chestiuni de drept reale de a cărei dezlegare depinde soluţionarea cauzei.

75. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 519, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secţia I civilă în Dosarul nr. 2.496/91/2015 în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:

„Dispoziţiile art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, cu modificările ulterioare, care prevăd majorarea în două etape a cuantumului brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, faţă de statuările din Decizia nr. 21 din 18 noiembrie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, trebuie interpretate în sensul că majorările din datele de 1 iunie 2012 şi 1 decembrie 2012 (de 8% şi 7,4%) se aplică la un cuantum al indemnizaţiei de bază/salariilor de bază care include premiul anual sub forma unui procent de 8,33%?

În cazul în care răspunsul este afirmativ, rezultă că prin acordarea majorărilor prevăzute de art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 nu s-a realizat pe deplin scopul avut în vedere de legiuitor, respectiv recuperarea totală a diminuării de 25% prevăzute de Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările şi completările ulterioare, astfel că în patrimoniul reclamantei există în continuare un drept de creanţă, scadent lunar şi nerecuperat?”.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 mai 2017.

 

PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

IULIA CRISTINA TARCEA

Magistrat-asistent,

Mihaela Lorena Mitroi

 

RECTIFICĂRI

 

În cuprinsul Decretului nr. 608/2017 pentru numirea Guvernului României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 497 din 29 Iunie 2017, se face următoarea rectificare:

- în articolul unic, la poziţia 20, în loc de: „20. Lucian Puiu Georgescu - ministrul cercetării şi inovării” se va citi: „20. Puiu-Lucian Georgescu - ministrul cercetării şi inovării”.

 

În cuprinsul Ordinului ministrului justiţiei nr. 1.619/C/2017 privind modificarea şi completarea Regulamentului pentru organizarea şi desfăşurarea examenului de definitivat şi a concursului de admitere în funcţia de notar public, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.494/C/2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 484 din 27 iunie 2017, se fac următoarele rectificări:

- la anexa nr. 16 (anexa nr. 14 la regulament), lit. C, coloana „Specialitate, în loc de: „Neurochirurgie” se va citi: „Neurologie”,

- la anexa nr. 17 (anexa nr. 15 la regulament), în loc de: „Dr. ..”Parafa medicului ...”se va citi: „Parafa psihologului...”

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.