MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 57/2017

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 185 (XXIX) - Nr. 57         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 19 ianuarie 2017

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 667 din 9 noiembrie 2016 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 2 [referitor la art. 21 alin. (22)] din Legea pentru modificarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici

 

Decizia nr. 1 din 12 ianuarie 2017 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

1.570/2016. - Ordin al ministrului mediului, apelor şi pădurilor privind aprobarea Planului de management şi a Regulamentului sitului ROSCI0365 Râul Moldova între Păltinoasa şi Ruşi

 

2. - Ordin al ministrului afacerilor interne pentru modificarea Ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr. 157/2012 privind forma şi conţinutul permisului de conducere

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 667

din 9 noiembrie 2016

referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 2 [referitor la art. 21 alin. (22)] din Legea pentru modificarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Benke Károly - magistrat-asistent-şef

 

1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, obiecţie formulată de Guvernul României.

2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 6.512 din 7 iulie 2016 şi constituie obiectul Dosarului nr. 1.261A/2016.

3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se arată că legea contestată încalcă art. 16 alin. (1) şi art. 138 alin. (5) din Constituţie cu referire la acordarea sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50% în privinţa personalului Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, inclusiv demnitarii, spor care se aplică la salariul de bază lunar, face parte din acesta şi constituie bază de calcul pentru sporuri şi alte drepturi care se acordă în raport cu salariul de bază.

4. Cu privire la încălcarea art. 16 din Constituţie, se arată că acest Spor este un drept salarial nou faţă de cele reglementate prin Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi are caracter discriminatoriu în raport cu personalul celorlalte autorităţi şi instituţii publice. Introducerea sa în cadrul Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici creează premisele unor solicitări similare din partea celorlalte instituţii şi autorităţi publice, precum şi acţiuni în instanţă din partea funcţionarilor publici pentru acordarea sa şi în privinţa lor. Mai mult, textul criticat nu precizează activitatea specifică pentru care se acordă acest drept salarial.

5. Se arată că efortul bugetar pentru plata acestui spor pentru personalul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici este de 1,89 milioane lei pentru anul 2016 (5 luni), iar dacă sporul s-ar acorda întregului personal încadrat pe funcţii publice ar genera un impact suplimentar asupra cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat de aproximativ 3,4 miliarde lei anual.

6. Cu privire la încălcarea art. 138 alin. (5) din Constituţie, se arată, pe de o parte, că legea criticată nu indică sursele de finanţare pentru susţinerea majorării salariale reglementate, ceea ce se constituie într-un viciu de neconstituţionalitate a acesteia, iar pe de altă parte, că iniţiativa legislativă nu cuprinde informaţii referitoare la efectele financiare asupra bugetului general consolidat, şi anume la modificări ale cheltuielilor bugetare, precum şi la calculele privind fundamentarea acestor modificări. În sensul obligativităţii realizării precizărilor anterior menţionate, Guvernul invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.354 din 20 octombrie 2010, nr. 1,358 din 21 octombrie 2010 şi nr. 1.360 din 21 octombrie 2010. Per a contrario, ori de câte ori o astfel de analiză nu însoţeşte o iniţiativă legislativă, are loc o încălcare a prevederilor constituţionale antemenţionate. Or, în cazul de faţă, deşi se majorează cheltuielile bugetare, la adoptarea legii criticate nu s-a ţinut cont de obligaţiile instituite prin Legea nr. 500/2002. Se mai subliniază că deja „deficitul ESA” pentru anul 2016 este estimat la 2,95% din Produsul Intern Brut, pentru anul 2017 la 2,39 din Produsul intern Brut, în condiţiile în care nivelul deficitului bugetar prevăzut de Tratatul de la Maastricht privind Uniunea Europeană este de cel mult 3% din Produsul Intern Brut.

7. În consecinţă, există riscul ca impactul suplimentar generat de aplicarea acestei măsuri să nu poată fi acoperit din bugetul aprobat, ceea ce creează premisele unui dezechilibru bugetar De asemenea, depăşirea nivelului deficitului bugetar prevăzut de Tratatul de la Maastricht privind Uniunea Europeană atrage declanşarea procedurii de deficit excesiv.

8. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, obiecţia de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele lor de vedere.

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate.

10. La termenul de judecată fixat pentru data de 14 septembrie 2016, Curtea, constatând din oficiu că, potrivit art. 18 alin. (1) şi art. 52 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cauza nu este în stare de judecată, a dispus amânarea dezbaterilor asupra cauzei pentru data de 11 octombrie 2016. Prin încheierea din 11 octombrie 2016, Curtea, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, a amânat, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, pronunţarea asupra cauzei pentru data de 18 octombrie 2016. La această dată, pentru aceleaşi motive, Curtea a amânat pronunţarea asupra cauzei succesiv pentru 18 octombrie 2016,

26 octombrie 2016 şi 9 noiembrie 2016, dată la care a pronunţat prezenta decizie.

11. În cauză, prin Adresa înregistrată cu nr. 8.290 din 15 septembrie 2016, Curtea, în temeiul art. 76 din Legea nr. 47/1992, a solicitat Camerei Deputaţilor întreaga documentaţie în baza căreia, în şedinţa comună din 14 iunie 2016 a Comisiei pentru muncă şi protecţie socială şi a Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului din Camera Deputaţilor, a fost adoptat amendamentul ce formează obiectul art. I pct. 2 [referitor la art. 21 alin. (22)] din Legea pentru modificarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.

12. Prin Adresa nr. 9.157 din 6 octombrie 2016, Camera Deputaţilor a comunicat relaţiile solicitate, şi anume: amendamentul depus de domnul deputat Laurenţiu Nistor în data de 19 aprilie 2016, raportul preliminar al Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului din data de 20 aprilie 2016, precum şi raportul comun al celor două comisii, respectiv Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului din Camera Deputaţilor.

CURTEA,

examinând obiecţia de neconstituţionalitate, raportul întocmit de judecătorul-raportor, documentele depuse la dosar, dispoziţiile legii criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate.

14. Obiectul controlului de constituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile Legii pentru modificarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. În realitate, din analiza motivării obiecţiei de neconstituţionalitate formulate. Curtea urmează a avea în vedere că sunt criticate numai dispoziţiile art. I pct. 2 din legea menţionată, cu referire la art. 21 alin. (22) din Legea nr. 188/1999, privitor la acordarea sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50% aplicat la salariul de bază lunar. Prin urmare, obiect al controlului de constituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. I pct. 2 [referitor la art. 21 alin. (22)] din legea analizată, care au următorul conţinut normativ: „(22) Pentru compensarea activităţii specifice, personalul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici beneficiază şi de un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50%, aplicaţia salariul de bază lunar, care face parte din acesta şi care constituie bază de calcul pentru sporuri şi alte drepturi care se acordă în raport cu salariul de bază”.

15. Textele constituţionale invocate în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt cele ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi art. 138 alin. (5), potrivit cărora „Nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare”. De asemenea, sunt invocate şi prevederile art. 15 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 13 august 2002, potrivit cărora:

(1) în cazurile în care se fac propuneri de elaborare a unor proiecte de acte normative/măsuri/politici a căror aplicare atrage micşorarea veniturilor sau majorarea cheltuielilor aprobate prin buget, se va întocmi o Uşă financiară, care va respecta condiţiile prevăzute de Legea nr. 69/2010. În această fişă se înscriu efectele financiare asupra bugetului general consolidat, care trebuie să aibă în vedem:

a) schimbările anticipate în veniturile şi cheltuielile bugetare pentru anul curent şi următorii 4 ani;

b) estimări privind eşalonarea creditelor bugetare şi a creditelor de angajament, în cazul acţiunilor anuale şi multianuale care conduc la majorarea cheltuielilor;

c) măsurile avute în vedere pentru acoperirea majorării cheltuielilor sau a minusului de venituri pentru a nu influenţa deficitul bugetar. [...]

(3) După depunerea proiectului legii bugetare anuale la Parlament pot fi aprobate acte normative/măsuri/politici numai în condiţiile prevederilor alin. (1), dar cu precizarea surselor de acoperire a diminuării veniturilor sau a majorării cheltuielilor bugetare, aferente exerciţiului bugetar pentru care s-a elaborat bugetul”.

(1) Admisibilitatea obiecţiei de neconstituţionalitate

16. Curtea constată că sesizarea formulată îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie atât sub aspectul obiectului său, fiind vorba despre o lege adoptată şi nepromulgată, cât şi al titularului dreptului de sesizare, aceasta fiind semnată de prim-ministrul Guvernului.

(2) Analiza obiecţiei de neconstituţionalitate

(2.1.) Derularea procesului legislativ

17. Propunerea legislativă a fost înregistrată la Senat pe data de 18 februarie 2015, fără să cuprindă prevederea normativă care stabileşte acordarea unui spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică. La 29 iunie 2015 a fost adoptată de Senat, fără să cuprindă prevederea normativă care stabileşte acordarea unui spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică (87 voturi pentru, 15 împotrivă şi 14 abţineri).

18. La data de 1 septembrie 2015 propunerea legislativă a fost înregistrată spre dezbatere la Camera Deputaţilor. Prevederea criticată a fost introdusă, Sa iniţiativa domnului deputat Laurenţiu Nistor, în şedinţa comună din 14 iunie 2016 a Comisiei pentru muncă şi protecţie socială şi a Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului, cu motivarea: „pentru clarificarea statutului personalului din cadrul ANFP* La dezbateri a participat din partea Guvernului doamna Sirma Caraman, secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. La data de 22 iunie 2016, este adoptată legea menţionata (217 voturi pentru, 1 abţinere).

19. La data de 6 iulie 2016, Guvernul sesizează, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, Curtea Constituţională cu prezenta obiecţie de neconstituţionalitate.

(2.2.) Modificări legislative preconizate

20. Textul criticat vizează acordarea unui spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50% pentru personajul din cadrul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. Acest spor este aplicat la salariul de bază lunar şi face parte din acesta. Cu alte cuvinte, toate celelalte sporuri urmează a se aplica la salariul de bază lunar, care include acest spor.

(2.3.) Criticile de neconstituţionalitate raportate la art. 16 alin. (1) din Constituţie

21. În prealabil, Curtea reţine că politica salarială a personalului plătit din fonduri publice este realizată de legiuitor, în acest sens, Curtea a statuat că „este dreptul autorităţii legiuitoare de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanţă cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat” (Decizia nr. 575 din 4 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 26 mai 2011) şi că „este de competenţa strictă a legiuitorului de a decide politica salarială” (Decizia nr. 886 din 16 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 22 iulie 2009). De aceea, stabilirea sistemului de salarizare pentru sectorul bugetar este un drept şi o obligaţie a legiuitorului (Decizia nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006). Astfel, legiuitorul este în drept să modifice sistemul de salarizare existent ori să îl înlocuiască cu altul nou, considerat mai adecvat pentru atingerea scopului urmărit, ţinând seama şi de resursele financiare disponibile în diferite perioade de timp. De asemenea, ţine de opţiunea liberă a legiuitorului încadrarea în categorii, clase şi grade profesionale a funcţionarilor publici (Decizia nr. 289 din 7 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 7 iulie 2005, şi Decizia nr. 339 din 28 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 15 august 2005).

22. De asemenea, Curtea a statuat că sporurile, premiile şi alte stimulente acordate demnitarilor şi altor salariaţi prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie. Diferenţierea indemnizaţiilor şi a salariilor de bază pentru demnitari şi alţi salariaţi din sectorul bugetar este opţiunea liberă a legiuitorului, ţinând seama de importanţa şi complexitatea diferitelor funcţii. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia În funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, ie poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula (deciziile nr. 108 din 14 februarie 2006, precitată, nr. 693 din 17 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 915 din 10 noiembrie 2006, nr. 728 din 24 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 990 din 12 decembrie 2006, nr. 207 din 17 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 10 martie 2009, nr. 337 din 17 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 7 mai 2009, nr. 487 din 2 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 371 din 2 iunie 2009, nr. 876 din 16 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 17 august 2009, nr. 243 din 16 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2010, nr. 1.250 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010, nr. 1.280 din 12 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 24 noiembrie 2010, şi nr. 1.601 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 4 februarie 2011). De asemenea, instituirea şi diminuarea sporurilor, acordarea lor într-o anumită perioadă de timp, modificarea ori încetarea acordării lor, stabilirea categoriilor de personal salarizat care beneficiază de acestea, ca şi a altor condiţii şi criterii de acordare ţin de competenţa şi de opţiunea exclusivă a legiuitorului, cu singura condiţie de ordin constituţional ca măsurile dispuse să vizeze deopotrivă toate categoriile de personal care se află într-o situaţie identică (Decizia nr. 728 din 24 octombrie 2006, precitată, şi Decizia nr. 337 din 17 martie 2009, precitată).

23. Din cele de mai sus, Curtea reţine că legiuitorul este cel care îşi asumă politica salarială cu privire la personalul plătit din fonduri publice, prin aceasta înţelegându-se atât stabilirea sistemului de salarizare, cât şi a drepturilor salariale suplimentare. Curtea nu are nici rolul şi nici competenţa de a stabili ea însăşi elementele acestei politici, ci de a verifica respectarea exigenţelor constituţionale inerente actelor normative adoptate de legiuitor în acest domeniu, şi nu oportunitatea unei măsuri de politică salarială.

24. Pentru a răspunde la criticile de neconstituţionalitate raportate la art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea trebuie să analizeze următoarele criterii, şi anume: sfera persoanelor cărora li se acordă sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică; dacă acordarea sporului în cauză se poate realiza prin legea unică de salarizare sau şi prin alte acte normative, precum cel care reglementează statutul unei categorii de personal, şi dacă sporul în discuţie îşi păstrează natura sa juridică distinctă, fără a se confunda cu salariul/indemnizaţia de bază.

25. Cu privire la sfera persoanelor cărora urmează a li se acorda acest spor, Curtea reţine că aceasta este reprezentată de personalul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, autoritate la care numărul maxim de posturi este de 198, inclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului preşedintelui Agenţiei. Mai exact, având în vedere obiectul legii de bază, sporul se aplică numai categoriei de personal a funcţionarilor publici din cadrul Agenţiei. Rezultă că textul legal criticat a determinat cu exactitate sfera persoanelor cărora li se aplică sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică.

26. Cu privire la următorul criteriu, Curtea constată că, prin chiar preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 434 din 9 iunie 2016, ordonanţă de urgenţă care are drept domeniu de reglementare salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi care a fost adoptată pentru eliminarea unor inechităţi salariale existente, se recunoaşte că „nu au putut fi identificate toate disfuncţionalităţile salariale existente”. Prin urmare, în acest caz, legiuitorul primar are competenţa constituţională ca şi prin alte acte normative să îndrepte aceste inechităţi salariale. Nimic nu împiedică Parlamentul să reglementeze drepturi cu caracter salarial prin legi distincte, inclusiv în cadrul legii privind statutul unei categorii profesionale. În consecinţă, Curtea urmează să constate că şi acest criteriu este respectat prin acordarea acestui spor într-o lege distinctă de legea-cadru de salarizare unitară.

27. Cu privire la cel de-al treilea criteriu, Curtea reţine că sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică pentru personalul care deja beneficiază de acesta este un spor care se calculează la indemnizaţia de bază lunară, fără a deveni parte a acesteia, pe când, în situaţia dată, sporul, aplicat la salariul de bază lunar, devine parte integrantă a acestuia, aspect care relevă un privilegiu în ceea ce priveşte modalitatea de determinare, în final, a salariului/indemnizaţiei de bază. Aceasta, mai ales că art. 160 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, este neechivoc, în sensul că „Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri”, realizându-se astfel o distincţie între salariul de bază şi elementele adiţionale ale acestuia, printre care şi sporurile. În cazul nerespectării acestei distincţii, se ajunge la situaţia ca alte sporuri să fie calculate având drept bază şi sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică, ceea ce echivalează cu calculul unui „spor la spor”. Or, o asemenea reglementare normativă este una care se constituie într-un veritabil tratament privilegiat în privinţa destinatarilor normei prin raportare la cvasimajoritatea personalului salarizat căruia i se aplică reglementarea de drept comun cuprinsă în Codul muncii referitoare la compunerea indemnizaţiei/salariului. Aşadar, aplicarea unui asemenea tratament în privinţa salarizării personalului Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici constituie un privilegiu în materia stabilirii indemnizaţiei/salariului. Prin urmare, nu poate fi acceptat ca acest spor, în sine, să constituie atât o parte a indemnizaţiei/ salariului de bază, la care să se calculeze procentual alte sporuri prevăzute de lege, cât şi un adaos salarial pentru compensarea corespunzătoare a unor condiţii de muncă în considerarea cărora este acordat.

28. Curtea, în jurisprudenţa sa, referitoare la principiul egalităţii în drepturi, astfel cum acesta a fost dezvoltat în Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, şi În Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015, paragraful 23, a reţinut că acesta presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite (Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994). De asemenea, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru ase justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 31 martie 2003, Decizia nr. 476 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 11 iulie 2006, Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 25 mai 2011, Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014). Aşadar, Curtea a reţinut că nesocotirea principiului egalităţii în drepturi are drept consecinţă neconstituţionalitatea privilegiului sau a discriminării care a determinat, din punct de vedere normativ, încălcarea principiului. Potrivit jurisprudenţei sale, Curtea a stabilit că discriminarea se bazează pe noţiunea de excludere de la un drept (Decizia Curţii Constituţionale nr. 62 din 21 octombrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 25 februarie 1994), iar remediul constituţional specific, în cazul constatării neconstituţionalităţii discriminării, îi reprezintă acordarea sau accesul la beneficiul dreptului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 685 din 28 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 11 iulie 2012, Decizia nr. 164 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 23 mai 2013, sau Decizia nr. 681 din 13 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 8 decembrie 2014). În schimb, privilegiul se defineşte ca un avantaj sau o favoare nejustificată acordată unei persoane/categorii de persoane; în acest caz, neconstituţionalitatea privilegiului nu echivalează cu acordarea beneficiului acestuia tuturor persoanelor/categoriilor de persoane, ci cu eliminarea sa, respectiv cu eliminarea privilegiului nejustificat acordat. Aşadar, sintagma „fără privilegii şi fără discriminări” din cuprinsul art. 16 alin. (1) din Constituţie priveşte două ipoteze normative distincte, iar incidenţa uneia sau alteia dintre acestea implică, în mod necesar, sancţiuni de drept constituţional diferite, astfel cum s-a arătat mai sus.

29. Curtea mai observă că, în jurisprudenţa sa, a mai subliniat faptul că „legiuitorul trebuie să se raporteze la reglementările ce reprezintă un reper de claritate, precizie şi previzibilitate, iar erorile de apreciere în redactarea actelor normative nu trebuie să se perpetueze în sensul de a deveni ele însele un precedent în activitatea de legiferare; din contră, aceste erori trebuie corectate pentru ca actele normative să contribuie la realizarea unei securităţi sporite a raporturilor juridice” [Decizia nr. 390 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 17 iulie 2004, paragraful 32].

30. În consecinţă, Curtea constată că, prin modalitatea de reglementare a sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, legiuitorul a instituit un tratament juridic privilegiat în privinţa personalului Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, contrar art. 16 alin. (1) din Constituţie. Acesta, în loc să se raporteze la reglementarea de principiu în privinţa modului de compunere a salariului şi a naturii juridice a sporurilor, a ales, prin stabilirea acestui spor, să majoreze însăşi indemnizaţia/ salariul de bază, modificând astfel, în mod simulat, pe de o parte, natura juridică a acestei creşteri salariale şi, pe de altă parte, natura juridică a sporului.

31. Având în vedere cele de mai sus, Curtea va constata neconstituţionalitatea sintagmei „care face parte din acesta şi care constituie bază de calcul pentru sporuri şi alte drepturi care se acordă în raport cu salariul de bază”din cuprinsul art. I pct. 2 [referitor la art. 21 alin. (22) teza finală] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.

(2.4.) Criticile de neconstituţionalitate raportate la art. 138 alin. (5) din Constituţie

32. Cu referire la art. 138 alin. (5) din Constituţie, Curtea a reţinut că aceasta face diferenţa între stabilirea sursei de finanţare şi caracterul suficient al resurselor financiare din sursa astfel stabilită. Primul aspect este legat de imperativele art. 138 alin. (5) din Constituţie (a se vedea Decizia nr. 47 din 15 septembrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 28 septembrie 1993, sau Decizia nr. 84 din 16 noiembrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 310 din 28 decembrie 1993). Art. 138 alin. (5) din Constituţie impune stabilirea concomitentă atât a alocaţiei bugetare, ce are semnificaţia unei cheltuieli, cât şi a sursei de finanţare, ce are semnificaţia venitului necesar pentru suportarea ei, spre a evita consecinţele negative, pe plan economic şi social, ale stabilirii unei cheltuieli bugetare fără acoperire (a se vedea Decizia nr. 36 din 2 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 11 aprilie 1996). Majorarea cheltuielilor din sursa indicată poate fi realizată în cursul anului bugetar cu condiţia menţinerii în alocaţia aferentă sursei (Decizia nr. 6 din 24 ianuarie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 31 ianuarie 1996 sau Decizia nr. 515 din 24 noiembrie 2004, precitată). În textul Constituţiei se vorbeşte numai despre stabilirea sursei de finanţare înainte de aprobarea cheltuielii, iar nu despre obligativitatea indicării în lege a sursei respective (Decizia nr. 173 din 12 iunie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 9 iulie 2002, Decizia nr. 320 din 19 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 8 iulie 2013 sau Decizia nr. 105 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 371 din 20 mai 2014). Lipsa precizării exprese a sursei de finanţare nu presupune implicit inexistenţa sursei de finanţare (Decizia nr. 1.056 din 14 noiembrie 2007, precitată, Decizia nr. 320 din 19 iunie 2013, precitată, Decizia nr. 1.092 din 15 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 20 octombrie 2008 sau Decizia nr. 1.093 din 15 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 20 octombrie 2008).

33. În schimb, aprecierea caracterului suficient al resurselor financiare nu îşi are temeiul în art. 138 alin. (5) din Constituţie, fiind o problemă exclusiv de oportunitate politică, ce priveşte, în esenţă, relaţiile dintre Parlament şi Guvern. Dacă Guvernul nu are resurse financiare suficiente, poate să propună modificările necesare pentru asigurarea lor, în virtutea dreptului său de iniţiativă legislativă (a se vedea Decizia nr. 47 din 15 septembrie 1993, precitată, sau Decizia nr. 64 din 16 noiembrie 1993, precitată). Curtea a mai adăugat că sursa de finanţare indicată trebuie să fie în mod real aptă să acopere cheltuiala în condiţiile legii bugetare anuale. Prin urmare, art. 138 alin. (5) din Constituţie se referă la caracterul obiectiv şi efectiv al sursei de finanţare şi operează cu elemente de certitudine şi previzibilitate bugetară; acest text constituţional nu se referă la existenţa în concreto a unor resurse financiare suficiente la momentul adoptării legii, ci la faptul ca acea cheltuială să fie previzionată în deplină cunoştinţă de cauză în bugetul de stat pentru a putea fi acoperită în mod cert în cursul anului bugetar.

34. În acest context, Curtea reţine că, în realitate, Guvernul invocă în susţinerea criticii sale art. 138 alin. (5) din Constituţie prin prisma lipsei resurselor financiare pentru susţinerea creşterii salariale reglementate în condiţiile necesităţii încadrării în plafonul de deficit bugetar de maximum 3% din Produsul Intern Brut, prezentând, în acest sens, anumite date financiare. Or, astfel cum s-a arătat la paragraful precedent, Curtea nu are competenţa de a aprecia asupra caracterului suficient al resurselor financiare, pentru că o asemenea operaţiune nu îşi are temeiul în art. 138 alin. (5) din Constituţie, fiind o problemă exclusiv de oportunitate politică, ce priveşte, în esenţă, relaţiile dintre Parlament şi Guvern.

35. Cu privire la efectele prezentei decizii, Parlamentul, în temeiul art. 147 alin. (2) din Constituţie, este obligat să reexamineze soluţia legislativă constatată ca fiind neconstituţională, pentru punerea ei de acord cu decizia Curţii Constituţionale, text care limitează reluarea procesului legislativ de reexaminare numai cu privire la dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale de către Curtea Constituţională [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 268 din 22 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 353 din 14 iunie 2013]. Parlamentul nu are competenţa constituţională de a modifica prevederile legale constatate ca fiind constituţionale, ci va putea numai să pună de acord prevederile neconstituţionale cu decizia Curţii Constituţionale; desigur, Parlamentul poate modificaşi alte prevederi legale numai dacă acestea se găsesc într-o legătură indisolubilă cu dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale [a se vedea Decizia nr. 975 din 7 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 11 august 2010 sau Decizia nr. 1.612 din 15 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 888 din 30 decembrie 2010],

36. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.d), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Admite obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi constată că sintagma „care face parte din acesta şi care constituie bază de calcul pentru sporuri şi alte drepturi care se acordă în raport cu salariul de bază” din cuprinsul art. I pct. 2 [referitor la art. 21 alin. (22) teza finală] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici este neconstituţională.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 9 noiembrie 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

praf. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent-şef,

Benke Károly

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 1

din 12 ianuarie 2017

referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Benke Károly - magistrat-asistent-şef

 

1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, obiecţie formulată de un număr de 88 de deputaţi.

2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 142 din 6 ianuarie 2017 şi constituie obiectul Dosarului nr. 51A/2017.

3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia consideră că Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe este neconstituţională şi invocă, în acest sens, critici de neconstituţionalitate pe care le apreciază ca având atât o natură extrinsecă, cât şi intrinsecă.

4. În privinţa criticilor de neconstituţionalitate extrinsecă, se arată că au fost încălcate prevederile regulamentare referitoare la respectarea termenului de depunere a amendamentelor. În acest sens, se susţine că termenul prevăzut de art. 65 alin. (4) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, potrivit căruia „Deputaţii care nu fac parte din comisia sesizată în fond, precum şi Guvernul vor putea depune amendamente într-un termen ce nu poate fi mai mic de jumătate din termenul pe care comisia sesizată în fond îl are pentru predarea raportului de la anunţarea în plenul Camerei a proiectului de lege sau a propunerii legislative”, nu este de recomandare, ci unul imperativ de la care nu se poate deroga. Prin încălcarea acestei dispoziţii, deputaţii au fost în imposibilitatea de a formula amendamente la proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe.

5. În privinţa criticilor de neconstituţionalitate intrinsecă, se arată Că Sunt încălcate prevederile art. 1 alin. (4) din Constituţie, întrucât Guvernul primeşte competenţe aparent egale cu puterea legislativă. Prin urmare, în concepţia autorilor obiecţiei de neconstituţionalitate, tocmai această caracteristică a delegării prevăzută de art. 115 alin. (1)-(3) din Constituţie necesită o examinare atentă din punct de vedere al respectării principiilor Statului de drept şi al pluralismului.

6. Se mai arată că sunt încălcate prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie în componenta referitoare la calitatea legii, prin raportare la prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, apreciindu-se că legea cuprinde norme imprecise, cu caracter general, care nu stabilesc cu exactitate măsurile legislative delegate. Prin urmare, atribuţiile de reglementare pentru care se solicită abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare apar ca fiind lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate, nepermiţând Guvernului să înţeleagă care sunt în concret acestea, astfel că mandatul primit de Guvern este vag. Practic nu se exercită niciun fel de control parlamentar anterior adoptării ordonanţelor respective, acestea nefiind redactate şi înregistrate la Parlament odată cu proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe. Delegarea competenţei legislative presupune identificarea exactă a atribuţiilor Guvernului, pentru că, altfel, posibilitatea acestuia de a alege în mod discreţionar intervenţiile legislative (de exemplu, în cazul capitolului XI „Prorogarea sau modificarea unor termene prevăzute în acte normative cu putere de lege”) ar echivala cu transformarea Guvernului în autoritate legiuitoare, concurentă cu Parlamentul.

7. Se mai arată că sunt încălcate prevederile art. 115 alin. (1) din Constituţie cu privire la interdicţia reglementării de către Guvern în domeniul legii organice prin ordonanţe ale Guvernului adoptate în baza unei legi speciale de abilitare.

8. În acest sens, se arată că art. 1 pct. IE. poziţia 1 din legea criticată este neclar, deoarece nu face distincţia între autorităţile publice centrale care formează administraţia publică de specialitate şi autorităţile administrative autonome. Pe cale de consecinţă, există posibilitatea ca Guvernul să procedeze la modificarea unor reglementări legale cu caracter organic privind autorităţile administrative autonome, acţiune care ar încălca dispoziţiile art. 117 alin. (3) din Constituţie De asemenea, art. 1 pct. III. poziţiile 1 şi 3 din legea criticată, prin referirea expresă la Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, certifică încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la interdicţia de a se legifera în domeniul legilor organice, fapt subliniat şi de Consiliul Legislativ prin punctul 4 din Avizul nr. 1/2017. Se mai arată că reglementările la care face referire art. 1 pct. V din legea criticată sunt de domeniul legii organice, conform art. 73 alin. (3) rit. n) din Constituţie, întrucât vizează actele normative privind ,,organizarea generală a învăţământului”.

9. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, obiecţia de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele lor de vedere.

10. Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate formulată este neîntemeiată.

11. Cu privire la critica de neconstituţionalitate extrinsecă, se arată că, potrivit procedurii parlamentare, proiectul de lege a fost prezentat în Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, alături de cererea iniţiatorului privind dezbaterea şi adoptarea în procedură de urgenţă. Solicitarea fost aprobată de către Comitetul liderilor grupurilor parlamentare, cu respectarea prevederilor art. 115 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Biroul permanent sesizând Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Acesta, în conformitate cu dispoziţiile art. 116 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, a stabilit ca termenul de depunere a raportului să fie în aceeaşi zi. Din analiza stenogramei şedinţei Biroul permanent în care a fost dezbătută şi aprobată procedura de urgenţă rezultă că nu au fost formulate sau exprimate puncte de vedere contrare.

În consecinţă, invocarea de către autori a nerespectării prevederilor art. 65 alin. (4) din Regulamentul Camerei Deputaţilor nu poate fi reţinută, întrucât procedura legislativă aprobată nu a exclus sau îngrădit posibilitatea depunerii de amendamente, la comisia sesizată în fond fiind înregistrate, de altfel, texte normative cu un astfel de caracter. Rezultă că derularea procedurii legislative cu privire la legea dedusă controlului de constituţionalitate a fost realizată cu respectarea tuturor prevederilor regulamentare incidente. Totuşi, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale, se apreciază că aceasta nu este competentă să verifice modalitatea în care sunt puse în aplicare regulamentele celor două Camere ale Parlamentului în procesul legislativ.

12. Referitor la pretinsa încălcare a principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, se arată că adoptarea unei legi speciale de abilitare reprezintă una dintre modalităţile de conlucrare dintre Guvern şi Parlament, în temeiul cărora Guvernul este învestit cu exercitarea unei părţi din funcţia legislativă în anumite condiţii. Ordonanţa Guvernului astfel emisă nu reprezintă expresia puterii/autorităţii legiuitoare, pe care Parlamentul nu are competenţa să o delege, ci un act de executare a legii de abilitare.

13. Cu privire la cerinţele de calitate a actului normativ, se arată că atât conceptele, cât şi noţiunile utilizate sunt configurate în concordanţă cu dreptul pozitiv, iar domeniile pentru care Guvernul este abilitat să adopte ordonanţe sunt previzibile şi neechivoce, respectând prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

14. Cu referire la criticile de neconstituţionalitate potrivit cărora legea de abilitare ar cuprinde referiri la acte normative cu caracter organic, se arată că limitele delegării sunt expres prevăzute în partea introductivă a art. 1 din legea criticată, emiterea ordonanţelor neputând viza prevederi cu caracter organic din domeniile stabilite prin legea de abilitare, ci doar pe cele cu caracter ordinar [Decizia nr. 548 din 15 mai 2008 şi Decizia nr. 786 din 13 mai 2009].

15. Guvernul apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate formulată este neîntemeiată.

16. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, se arată că autorii obiecţiei de neconstituţionalitate nu formulează o critică întemeiată pe o dispoziţie constituţională. Acestea vizează, în principal, pretinse deficienţe care ţin de modul de aplicare a dispoziţiilor regulamentelor puterii legiuitoare, a cărei verificare nu intră în competenţa Curţii Constituţionale.

17. Cu privire la criticile referitoare la încălcarea principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, se arată că art. 115 alin. (1) şi (2) din Constituţie reglementează competenţa Parlamentului de a adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, stabilind, totodată, obligativitatea ca această lege să cuprindă domeniul şi data până la care se pot emite ordonanţe. În acest sens, cu privire [a instituţia delegării legislative, sunt invocate Decizia nr. 355 din 25 iunie 2014 şi Decizia nr. 105 din 13 iulie 1998.

18. În ceea ce priveşte critica din sesizare referitoare la existenţa unor norme imprecise, context în care destinatarul normei nu poate să-şi ordoneze conduita în raport cu o normă care nu respectă condiţiile de calitate ale legii, se arată că, în privinţa unor critici similare, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 718 din 29 decembrie 1997 şi Decizia nr. 355 din 25 iunie 2014, stabilind că dispoziţiile art. 115 alin. (1) şi (2) din Constituţie se referă, în general, la domeniile în care Guvernul este abilitat să emită ordonanţe, respectiv circumscrierea acestor domenii în afara obiectului de reglementare al legilor organice, iar nu la dispoziţii exprese ale unor acte normative sau la măsuri legislative individualizate.

19. Cu privire la critica de neconstituţionalitate privind art. 1 pct. II poziţia 1 şi pct. III poziţiile 1 şi 3 din lege, se arată că este indubitabil că încălcarea Legii fundamentale invocată de autorii sesizării este apreciată exclusiv prin prisma unor viitoare şi ipotetice dispoziţii ale ordonanţelor ce se vor emite şi care ar căpăta un conţinut propriu legilor organice, devenind prin aceasta neconstituţionale. Controlul de constituţionalitate nu dispune, între componentele sale, şi de posibilitatea de a extinde limitele lui dincolo de stricta observare a textelor constituţionale, aşa cum sunt ele formulate în Legea fundamentală, nefiind în măsură a-şi întemeia analiza pe simple eventualităţi.

20. Cu privire la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 pct. V poziţiile 1-3 din lege, se arată că reglementarea unor aspecte de ordin particular în domeniul învăţământului nu presupune o legiferare în domeniul legilor organice, sens în care sunt invocate Decizia nr. 2 din 5 ianuarie 1995 şi Decizia nr. 1.646 din 16 decembrie 2010.

21. Se mai arată că printr-o lege ordinară se pot modifica dispoziţii dintr-o lege organică, dacă acestea nu conţin norme de natura legii organice, întrucât se referă la aspecte care nu sunt în directă legătură cu domeniul de reglementare al legii organice, fiind invocată în acest sens Decizia nr. 548 din 15 mai 2008.

22. Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

23. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, art. 10, art. 15 şi art. 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate.

24. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, care au următorul cuprins:

„Art. 1. - În temeiul art. 115 alin. (1) din Constituţia României, republicată, Guvernul este abilitat ca, de la data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la reluarea lucrărilor Parlamentului în prima sesiune ordinară a anului 2017, să emită ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, după cum urmează:

I. Finanţe publice şi economie:

1. reglementarea unor măsuri financiare şi fiscal-bugetare, precum şi de modificare şi completare a unor acte normative În domeniu;

2. măsuri privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici;

3. modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

4. modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare;

5. măsuri privind îmbunătăţirea mediului de afaceri;

6. reglementări privind comparabilitatea comisioanelor aferente conturilor de plăţi, schimbarea conturilor de plăţi şi accesul la conturile de plăţi cu servicii de bază.

II. Administraţie publică şi dezvoltare regională:

1. măsuri privind organizarea şi funcţionarea instituţiilor publice din cadrul administraţiei publice centrale, pentru stabilirea unor măsuri în domeniul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniu;

2. măsuri privind programul naţional de dezvoltare locală, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative în domeniu;

3. măsuri privind reglementarea unor programe guvernamentale - construcţii, urbanism, educaţie, infrastructură şi social.

III. Sănătate, muncă şi protecţie socială:

1. modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi reglementarea unor măsuri privind comisiile de specialitate din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate;

2. măsuri privind asigurarea accesului populaţiei la medicamente şi la serviciile de urgenţă;

3. măsuri privind creşterea calităţii vieţii pensionarilor;

4. reorganizarea şi funcţionarea activităţii de plată a beneficiilor de asistenţă socială, a activităţii de inspecţie socială, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative în domeniu;

5. măsuri privind sprijinirea însoţitorilor persoanelor cu handicap;

6. măsuri privind salarizarea în domeniile cultură, sănătate, educaţie şi administraţie publică locală, precum şi modificarea unor acte normative în domeniu.

IV. Fonduri europene:

1. reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbţiei instrumentelor structurale în exerciţiul financiar 2007-2013;

2. reglementarea unor măsuri pentru implementarea Fondurilor Europene Structurale şi de Investiţii 2014-2020.

V. Educaţie şi cercetare:

1. reglementarea unor măsuri pentru învăţământul preuniversitar;

2. reglementări în domeniul cercetării ştiinţifice şi învăţământului superior;

3. reglementări privind asigurarea calităţii în învăţământul superior şi pentru stimularea şi încurajarea studenţilor.

VI. Agricultură şi dezvoltare rurală:

1. reglementarea unor măsuri de încurajare şi susţinere pentru domeniul agriculturii, precum şi pentru completarea şi modificarea unor acte normative;

2. măsuri privind reglementarea unor programe pentru susţinerea produselor deficitare în domeniul agriculturii şi al creşterii animalelor;

3. măsuri pentru reorganizarea unor structuri aflate în subordonarea/coordonarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

VII. Turism:

1. Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Organizaţiilor de Management al Destinaţiilor - OMD;

2. modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 107/1999 privind activitatea de comercializare a pachetelor de servicii turistice, republicată.

VIII. Antreprenoriat şi mediul de afaceri:

- stabilirea unor măsuri privind promovarea exporturilor.

IX. Mediu:

- măsuri privind ecologizarea siturilor contaminate.

X. Comunicaţii şi societatea informaţională:

- măsuri privind facilitarea accesului la comunicaţii electronice.

XI. Prorogarea sau modificarea unor termene prevăzute în acte normative cu putere de lege.

Art. 2. - În conformitate cu dispoziţiile art. 115 alin. (3) din Constituţia României, republicată, ordonanţele emise de Guvern în temeiul ari. 1 vor fi înaintate spre aprobare Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la reluarea lucrărilor Parlamentului în prima sesiune ordinară a anului 2017. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanţei.”

25. Textele constituţionale invocate în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt cele ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii şi art. 115 alin. (1)-(3) privind delegarea legislativă în temeiul unei legi speciale de abilitare, prin raportare la art. 73 alin. (3) lit. n) şi p) şi art. 117 alin, (3) referitoare la domeniile rezervate legii organice cu privire specială asupra organizării generale a învăţământului, a regimului general privind protecţia socială şi a înfiinţării de autorităţi administrative autonome.

(1) Admisibilitatea obiecţiei de neconstituţionalitate

26. Curtea constată că sesizarea formulată îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie atât sub aspectul obiectului său, fiind vorba despre o lege adoptată şi nepromulgată, cât şi sub cel al titularului dreptului de sesizare, aceasta fiind semnată de un număr de 88 de deputaţi.

(2) Analiza obiecţiei de neconstituţionalitate

(2.1.) Derularea procesului legislativ

27. Legea criticată a fost iniţiată de Guvern şi înregistrată la Senat, prima Cameră sesizată, pe data de 5 ianuarie 2017, Senatul fiind convocat în sesiune extraordinară. Comisia sesizată în fond, respectiv Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, a adoptat un raport de admitere fără amendamente. Legea a fost adoptată în forma iniţiatorului la aceeaşi dată [76 voturi pentru şi 35 împotrivă],

28. La 5 ianuarie 2017, proiectul de lege a fost transmis Camerei Deputaţilor, aceasta fiind, de asemenea, convocată îh sesiune extraordinară. Proiectul de lege a fost analizat de comisia sesizată în fond, respectiv Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, care a adoptat un raport de admitere, cu 3 amendamente. Legea a fost adoptată cu cele 3 amendamente la aceeaşi dată [150 voturi pentru şi 83 împotrivă],

29. Pe data de 6 ianuarie 2017 a fost sesizată Curtea Constituţională cu prezenta obiecţie de neconstituţionalitate, iar la 7 ianuarie 2017 legea adoptată a fost trimisă la promulgare.

(2.2.) Criticile raportate la art. 65 alin. (4) din Regulamentul Camerei Deputaţilor

30. Potrivit art. 65 alin. (4) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994 şi republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 481 din 28 iunie 2016, „deputaţii care nu fac parte din comisia sesizată în fond, precum şi Guvernul vor putea depune amendamente într-un termen ce nu poate fi mai mic de jumătate din termenul pe care comisia sesizată în fond îl are pentru predarea raportului de la anunţarea în plenul Camerei a proiectului de lege sau a propunerii legislative

31. Critica formulată vizează o pretinsă încălcare a textului regulamentar în cadrul procesul legislativ de adoptare a legii criticate, în sensul că nu a fost respectat termenul de depunere a amendamentelor, ceea ce a condus la imposibilitatea formulării unor asemenea amendamente.

32. Cu privire la acest aspect, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că nu este de competenţa sa examinarea eventualelor încălcări ale regulamentelor Parlamentului. Analiza Curţii este una în drept, fără a viza aspecte de fapt ale procedurii parlamentare [Decizia nr. 786 din 13 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 12 iunie 2009]. Curtea Constituţională nu este competentă să se pronunţe asupra modului de aplicare a regulamentelor [Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, sau Decizia nr. 260 din 8 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2015]. De asemenea, „domeniul aplicării dispoziţiilor cuprinse în regulamentele parlamentare (...) nu poate face obiectul contenciosului constituţional” [Decizia nr. 718 din 29 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 31 decembrie 1997],

33. Curtea a statuat că nu este de competenţa instanţei constituţionale să controleze modalitatea în care sunt puse în aplicare regulamentele celor două Camere ale Parlamentului în procesul legislativ. Acest aspect este unul care vizează în mod exclusiv procedura parlamentară de adoptare a legilor, fără a avea o semnificaţie de natură constituţională, astfel încât Curtea Constituţională nu îşi poate aroga competenţa de a cenzura modul în care Camera Deputaţilor sau Senatul îşi pun în aplicare propriile regulamente [Decizia nr. 1.466 din 10 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 893 din 21 decembrie 2009].

34. În virtutea principiului autonomiei regulamentare a Camerei Deputaţilor, reglementat de art. 64 alin. (1) teza întâi din Legea fundamentală, aplicarea regulamentului este o atribuţie a Camerei Deputaţilor, aşa încât contestaţiile deputaţilor privind actele concrete de aplicare a prevederilor regulamentului sunt de competenţa exclusivă a Camerei Deputaţilor, aplicabile, în acest caz, fiind căile şi procedurile parlamentare stabilite prin propriul regulament, după cum şi desfăşurarea procedurii legislative parlamentare depinde hotărâtor de prevederile aceluiaşi regulament, care, evident, trebuie să concorde cu normele şi principiile fundamentale [Decizia nr. 209 din 7 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 22 martie 2012].

35. Având în vedere cele anterior expuse, precum şi faptul că autorii obiecţiei de neconstituţionalitate nu indică o normă de referinţă de nivel constituţional în susţinerea „criticii de neconstituţionalitate extrinsecă”, ci doar o normă de nivel regulamentar, ceea ce echivalează, practic, cu nemotivarea criticii de neconstituţionalitate, contrar art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, Curtea nu poate reţine critica formulată.

(2.3.) Criticile de neconstituţionalitate raportate la art. 1 alin. (4) din Constituţie

36. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că „dispoziţiile ari. 115 alin. (1) din Constituţie nu impun o limită anume întinderii delegării, fiind de resortul exclusiv al puterii legiuitoare de a aprecia care sunt materiile ce urmează a fi reglementate prin ordonanţe. Pe de altă parte, nu poate fi vorba de un transfer de competenţă, de la Parlament la Guvern, atât timp cât, potrivit art. 115 alin. (3) din Constituţie, ordonanţele se supun aprobării Parlamentului prin lege, într-un termen stabilit prin însuşi conţinutul legii de abilitare” [a se vedea Decizia nr. 105 din 13 iulie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 15 iulie 1998, şi Decizia nr. 355 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 8 iulie 2014, paragraful 39].

37. Curtea precizează faptul că Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare, indiferent dacă Parlamentul se află sau nu în sesiune, raţiunea unei asemenea soluţii derivând din rolul Guvernului prevăzut de art. 102 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia „Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice”. Astfel, pe de o parte se realizează continuitatea actului legislativ pe tot parcursul anului şi pe de altă parte se asigură Guvernului posibilitatea de a adopta acte de reglementare primară în mod eficient pentru realizarea programului său de guvernare.

38. Având în vedere cele expuse, rezultă că în sine adoptarea unei legi de abilitare nu este contrară art. 1 alin. (4) din Constituţie, temeiul constituţional care stă la baza acestei delegări legislative fiind art. 115 alin. (1)-(3) din Constituţie.

(2.4.) Criticile de neconstituţionalitate raportate la art. 1 alin. (5) din Constituţie

39. Curtea, în jurisprudenţa sa, a statuat că „dispoziţiile art. 115 alin. (1) şi (2) din Constituţie se referă, în general, la domeniile în care Guvernul este abilitat să emită ordonanţe, respectiv circumscrierea acestor domenii în afara obiectului de reglementare al legilor organice, iar nu la dispoziţii exprese ale unor acte normative sau la măsuri legislative individualizate. Pe cale de consecinţă, este evident că un domeniu de reglementare nu poate avea aceeaşi precizie sau claritate cu o dispoziţie expresă, domeniul de reglementare fiind reprezentat de sfera relaţiilor sociale care sunt vizate de reglementare, în vreme ce măsurile legislative delegate constituie soluţia normativă concretă cuprinsă în dispoziţiile actului normativ şi sub incidenţa căreia se află relaţiile sociale pe care le vizează. Aşa fiind, legea de abilitare trebuie să prezinte un grad suficient de generalitate care să permită Guvernului să determine, să individualizeze şi să reglementeze măsurile ce vor face obiectul ordonanţelor pe care le emite. Este adevărat că, din analiza prevederilor legii supuse controlului de constituţionalitate, rezultă o reglementare aparent neunitară, dispoziţiile care stabilesc domenii concrete în care Guvernul primeşte abilitare (acte normative enumerate expres în vederea operării de modificări pe calea ordonanţelor) alternând cu dispoziţii care se limitează la a indica doar sfera relaţiilor sociale ce urmează a fi reglementate, însă o atare structură nu este de natură a afecta legea de abilitare în ansamblu sub aspectul condiţiilor de claritate şi previzibilitate, constituind un element ce ţine, eventual, de domeniul tehnicii legislative [Decizia nr. 355 din 25 iunie 2014, paragraful 40].

40. Situaţia din cauza dedusă controlului de constituţionalitate este similară, atât din punctul de vedere al criticii de neconstituţionalitate, cât şi al tehnicii legislative folosite în redactarea actului normativ, cu cea din cauza în care a fost pronunţată decizia anterior referită. De aceea, Curtea reţine că şi în speţa de faţă îşi menţin valabilitatea mutatis mutandis considerentele anterior enunţate.

41. Cu privire la argumentele autorilor obiecţiei de neconstituţionalitate referitoare la faptul că prin adoptarea unor asemenea „norme imprecise” se evită dezbaterea parlamentară privind necesitatea soluţiilor preconizate prin adoptarea ordonanţelor sau că nu există niciun control parlamentar anterior adoptării ordonanţelor, Curtea constată că, potrivit art. 115 alin. (1)-(3) din Constituţie, Parlamentul dezbate şi se exprimă prin vot atât cu privire la domeniile în care Guvernul va avea competenţa de a emite ordonanţe, cât şi cu privire la aprobarea sau respingerea ordonanţei, după ce aceasta a fost emisă. Desigur, dacă există îndoieli cu privire la legitimitatea sau oportunitatea unei anumite acţiuni/soluţii legislative care ar putea fi adoptată de Guvern într-un domeniu dat, Parlamentul nu va abilita Guvernul să adopte ordonanţe în acel domeniu, refuzându-i aşadar acest drept, sau, dacă l-a abilitat şi nu este de acord cu soluţia Guvernului, va respinge ordonanţa prin lege.

42. Prin urmare, nu se poate susţine existenţa vreunei încălcări a securităţii juridice, parte componentă a art. 1 alin. (5) din Constituţie, prin simplul fapt al adoptării unei legi speciale de abilitare care, prin conţinutul său normativ, stabileşte în mod expres domeniul delegării.

(2.5.) Criticile de neconstituţionalitate raportate la art. 115 alin. (1)-(3) din Constituţie

43. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că sensul abilitării legislative este acela al învestirii Guvernului cu „componenta stabilirii unor măsuri legislative care însă să nu afecteze, în niciun fel, domeniile rezervate legii organice. De aceea, sub aspect material, abilitarea are un caracter limitat, nu numai de scopul prevăzut de legea de abilitare, dar şi de interdicţia constituţională de a depăşi sfera legii ordinare printr-o ingerinţă în domeniul legii organice” [Decizia nr. 75 din 13 iulie 1994, publicată În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 25 iulie 1994], „Domeniile rezervate legilor organice îşi găsesc enumerarea limitativă şi expresă în textul Constituţiei, iar intervenţia instanţei constituţionale în cercetarea constituţionalităţii legilor de abilitare este de natură să asigure ca delegarea legislativă să nu aducă atingere limitei instituite de prevederile Legii fundamentale. În acelaşi timp, controlul de constituţionalitate nu dispune, între componentele sale, şi de posibilitatea de a extinde limitele lui dincolo de stricta observare a textelor constituţionale, aşa cum sunt ele formulate în Legea fundamentală, nefiind în măsură a-şi întemeia cenzura pe simple eventualităţi” [a se vedea în acest sens Decizia nr. 718 din 29 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 31 decembrie 1997, şi Decizia nr. 355 din 25 iunie 2014, paragrafele 41 şi 42].

44. De aceea, criticile formulate trebuie să fie examinate sub un dublu aspect: în ce măsură formulările cuprinse În legea de abilitare dau expresie unei încălcări a textelor constituţionale invocate şi dacă prevederile legii criticate apar autorilor sesizărilor ca înfrângând Legea fundamentală, doar prin prisma unor viitoare şi ipotetice dispoziţii ale ordonanţelor ce se vor emite şi care ar dobândi un conţinut propriu legilor organice, devenind prin aceasta neconstituţionale. Cât priveşte al doilea aspect, este, desigur, de domeniul evidenţei faptul că o ordonanţă, în măsura în care depăşeşte, pe orice cale, limitele impuse de Constituţie, ea contravine acesteia şi urmează să îi fie aplicate rigorile ce se impun în urma efectuării controlului de constituţionalitate. De aceea, chiar dacă unele domenii din legea de abilitare nu sunt suficient de riguros precizate, astfel cum în mod constant s-a statuat în jurisprudenţa Curţii, Guvernul este obligat, când emite o ordonanţă pe baza unei legi de abilitare, să respecte cu stricteţe domeniile rezervate legii organice, deşi o asemenea circumstanţiere nu rezultă în mod expres din legea de abilitare [Decizia nr. 718 din 29 decembrie 1997 sau Decizia nr. 355 din 25 iunie 2014, paragraful 43].

45. Curtea, în analiza sa, va avea în vedere atât considerentele de principiu rezultate din jurisprudenţa sa cu privire la domeniul de reglementare al ordonanţei, cât şi textul normativ al art. 1 din lege, care stabileşte expressis verbis„Guvernul este abilitat ca, de la data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la reluarea lucrărilor Parlamentului în prima sesiune ordinară a anului 2017, să emită ordonanţe în domenii cam nu fac obiectul legilor organice”. Prin urmare, sub acest aspect, Curtea are competenţa de a constata neconstituţionalitatea dispoziţiilor cuprinse în legea de abilitare numai în măsura în care în mod expres sau implicit, prin formulările folosite, sunt vizate domenii care aparţin sferei de reglementare a legilor organice.

46. Astfel, cu privire la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 pct. II. poziţia 1 din lege, potrivit căreia acestea nu fac distincţia între autorităţile publice centrale care formează administraţia publică de specialitate şi autorităţile administrative autonome, Curtea constată că, într-adevăr, anumite componente ale administraţiei publice de specialitate trebuie reglementate prin lege organică [organizarea şi funcţionarea Guvernului - art. 73 alin. (3) lit. e), atribuţiile prefectului - art. 123 alin. (3) sau înfiinţarea de autorităţi administrative autonome - art. 117 alin. (3)]. În acest cadru, revine Guvernului obligaţia ca prin ordonanţele pe care le adoptă să nu intervină în aceste domenii care sunt prin excelenţă de domeniul legii organice, în schimb, pentru celelalte domenii, Guvernul poate emite ordonanţe. Aşadar, Guvernul este obligat ca, în exercitarea prerogativelor conferite prin legea de abilitare, să respecte cu stricteţe domeniile rezervate legii organice, orice prevedere dintr-o ordonanţă care ar încălca această limită fiind neconstituţională, Chiar dacă o asemenea circumstanţiere nu rezultă în mod expres din legea de abilitare, ea este implicită şi indiscutabilă faţă de prevederile constituţionale [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 5 din 14 iulie 1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 22 iulie 1992].

47. Prin urmare, Curtea reţine că prezenta critică de neconstituţionalitate se plasează în sfera unei eventualităţi, textul criticat nefiind unul expres în sensul că Guvernul urmează să emită ordonanţe în domenii care ţin de cele rezervate legilor organice. Anticiparea unui ipotetic conţinut al viitoarelor reglementări cuprinse în ordonanţe, anticipare pe care se bazează, de fapt, argumentarea obiecţiei de neconstituţionalitate, reprezintă un procedeu care, în mod evident, nu poate fi folosit în cadrul controlului de constituţionalitate a unei legi de abilitare [Decizia nr. 113 din 20 iulie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 din 29 iulie 1999].

48. Desigur, în măsura în care Guvernul va reglementa în domenii ce ţin de legea organică, Parlamentul poate respinge legea, iar Curtea Constituţională o poate constata ca fiind neconstituţională [a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 105 din 13 iulie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 15 iulie 1998, sau Decizia nr. 355 din 25 iunie 2014, paragraful 47], chiar dacă ea a fost ulterior aprobată de Parlament [a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 983 din 30 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 31 iulie 2009].

49 Cu privire la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 pct. III. poziţiile 1 şt 3 din lege, Curtea constată că aspectele vizate prin pct. III. poziţia 1 nu se referă, în principiu, la domeniul de reglementare aparţinând legii organice, având în vedere art. 34 alin. (3) din Constituţie [cu privire la distincţia lege organică/lege ordinară, a se vedea Decizia nr. 442 din 10 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 15 iulie 2015, paragraful 30], iar pct. III. poziţia 3 vizează măsuri de protecţie socială, şi nu stabilirea cadrului general al protecţiei sociale. Mai exact, legea organică se adoptă pentru reglementarea regimului general al protecţiei sociale, iar creşterea calităţii vieţii pensionarilor poate implica măsuri punctuale şi specifice cu caracter social [creşterea unor cheltuieli sociale ale statului prin acordarea de scutiri sau reduceri în privinţa unor drepturi legale existente sau chiar prin stabilirea unor noi drepturi circumscrise ideii de protecţie socială], fără ca acestea să poată fi calificate drept un regim general, ci componente ale acestuia. „Este deci evident că folosirea termenului general circumscrie domeniul legilor organice la principiile (regulile) comune, fundamentale, care privesc raporturile de muncă, sindicatele şi protecţia socială. Firesc, aspectele parţiale, particulare, eventual mai mărunte, pot fi reglementate şi prin legi ordinare sau chiar prin acte normative inferioare acestora, în conformitate însă cu acest regim general” [a se vedea Decizia nr. 2 din 5 ianuarie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 13 ianuarie 1995]. Astfel, Curtea constată că acest text constituţional se referă la aspecte structurale şi de substanţă ale politicii statului în domeniul protecţiei sociale, la conceperea/formarea/ reformarea în ansamblu a acestei politici [a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 1.594 din 14 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 909 din 21 decembrie 2011, privitoare la constituţionalitatea Legii asistenţei sociale, lege care a reformat structural politica statului în domeniul asistenţei sociale], şi nu la elemente punctuale/specifice/de corelare sau particulare ale acestei politici.

50. Cu privire la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 pct. V din lege, Curtea observă că atât conţinutul normativ al acestora, cât şi critica formulată sunt similare celor analizate prin Decizia nr. 355 din 25 iunie 2014 (paragrafele 45-47]. Curtea a statuat că delegarea legislativă în discuţie, relativă la probleme din domeniul învăţământului preuniversitar, cercetării ştiinţifice, învăţământului superior sau la finanţarea acestor domenii, precum şi la asigurarea calităţii în învăţământul superior nu poate privi decât alte aspecte, diferite de cele referitoare la organizarea generală a învăţământului care, potrivit Constituţiei, se reglementează numai prin lege organică. Curtea a reţinut că aspectele enumerate nu se identifică, în toate componentele lor, cu organizarea generală a învăţământului, ci urmăresc, prin scopurile şi modalităţile în care se vor efectua, ameliorarea procesului educaţional naţional şi creşterea calităţii sale, în cadrul regimului general al învăţământului şi în conformitate cu prevederile cuprinse în legislaţia în vigoare. Aşa fiind, în cadrul controlului de constituţionalitate asupra prevederilor legii de abilitare, Curtea Constituţională nu îşi poate întemeia soluţia pe aprecieri asupra unui conţinut ipotetic al ordonanţelor ce vor fi emise de Guvern în baza legii de abilitare.

51. Prin aceeaşi decizie, Curtea a stabilit că, în cazul îh care o astfel de reglementare ar avea incidenţă asupra regimului general al învăţământului şi deci ar conduce la neconstituţionalitatea ordonanţei sau a ordonanţelor respective, fie Parlamentul, cu prilejul dezbaterilor legilor de aprobare a acestora (potrivit art. 2 din legea de abilitare criticată, toate ordonanţele emise de Guvern în temeiul acestei legi se supun aprobării Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la reluarea lucrărilor acestuia în cea de-a două sesiune ordinară a anului 2014), fie Curtea Constituţională, pe calea contenciosului constituţional, are posibilitatea să înlăture orice eventuală afectare a regimului juridic rezervat reglementării prin lege organică, în conformitate cu prevederile Constituţiei.

52. În consecinţă, Curtea reţine că argumentele reţinute prin decizia antereferită, având în vedere conţinutul normativ similar al celor două legi de abilitare [legea care a făcut obiectul Deciziei nr. 355 din 25 iunie 2014 şi prezenta lege supusă controlului de constituţionalitate], precum şi motivarea similară a criticilor de neconstituţionalitate, sunt aplicabile mutatis mutandis şi în cauza de faţă.

53. Totodată, în acest cadru, Curtea subliniază importanţa principiului constituţional general al comportamentului loial, principiu care derivă din prevederile art. 1 alin. (4) din Constituţie şi este garantat de alin. 5 al aceluiaşi articol constituţional; în consecinţă, revine, în principal, autorităţilor publice sarcina de a-l aplica şi respecta în raport cu valorile şi principiile Constituţiei, inclusiv faţă de principiul consacrat de art. 147 alin. (4) din Constituţie referitor la caracterul general obligatoriu al deciziilor instanţei constituţionale [a se vedea, cu privire la înţelesul principiului comportamentului loial al autorităţilor publice, Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 6 noiembrie 2009, Decizia nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 12 noiembrie 2010, Decizia nr. 51 din 25 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2012, Decizia nr. 727 din 9 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.477 din 12 iulie 2012, Decizia nr. 260 din 8 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2015, paragraful 30, sau Decizia nr. 681 din 23 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.000 din 13 decembrie 2016, paragraful 21].

54. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi constată că dispoziţiile Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe sunt constituţionale în raport cu criticile formulate Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 12 ianuarie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent-şef,

Benke Károly

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ŞI PĂDURILOR

 

ORDIN

privind aprobarea Planului de management şi a Regulamentului sitului ROSC10365 Râul Moldova între Păltinoasa şi Ruşi

 

Având în vedere Referatul de aprobare nr. 110.863 din 28 iunie 2016 al Direcţiei biodiversitate,

ţinând cont de Decizia etapei de încadrare nr. 64 din 25 noiembrie 2015 emisă de Agenţia pentru Protecţia Mediului Suceava, Avizul Ministerului Culturii nr. 3.018 din 26 mai 2016, Adresa Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 90.097/R32.250 din 31 mai 2016, Adresa Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice nr. 70.014 din 28 iulie 2016 şi Adresa Direcţiei generale păduri nr. 28.566/E.S. din 27 iunie 2016,

în temeiul prevederilor art. 21 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 13 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 38/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul mediului, apelor şi pădurilor emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă Planul de management al sitului ROSCI0365 Râul Moldova Intre Păltinoasa şi Ruşi, prevăzut în anexa nr. 1.

Art. 2. - Se aprobă Regulamentul sitului ROSCI0365 Râul Moldova Intre Păltinoasa şi Ruşi, prevăzut în anexa nr. 2.

Art. 3. - Anexele nr. 1 şi 2*) fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I,

 

p. Ministrul mediului, apelor şi pădurilor,

Viorel Traian Lascu,

secretar de stat

 

Bucureşti, 2 august 2016.

Nr. 1.570.


*) Anexele nr. 1 şi 2 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome „Monitorul Oficial”, Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

 

ORDIN

pentru modificarea Ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr. 157/2012 privind forma şi conţinutul permisului de conducere

 

În temeiul art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul afacerilor interne emite următorul ordin:

Art. I. - Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 157/2012 privind forma şi conţinutul permisului de conducere, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 28 iunie 2012, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. Menţiunea privind transpunerea normelor Uniunii Europene va avea următorul cuprins:

„Prezentul ordin transpune în legislaţia naţională prevederile art. 1 alin. (1) şi ale anexei I la Directiva 2006/126/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 decembrie 2006 privind permisele de conducere (reformată), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 403 din 30 decembrie 2006, astfel cum a fost modificată şi completată prin Directiva 2011/94/UE a Comisiei din 28 noiembrie 2011 de modificare a Directivei 2006/126/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind permisele de conducere, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 314 din 29 noiembrie 2011, prin pct. I din anexa la Directiva 2012/36/UE a Comisiei din 19 noiembrie 2012 de modificare a Directivei 2006/126/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind permisele de conducere, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 321 din 20 noiembrie 2012, şi prin Directiva (UE) 2015/653 a Comisiei din 24 aprilie 2015 de modificare a Directivei 2006/126/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind permisele de conducere, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 107 din 25 aprilie 2015.”

2. La anexa nr. 1 punctul II.3, rubrica 12 va avea următorul cuprins:

„12. informaţii suplimentare/restricţii, în formă codificată, în privinţa fiecărei categorii în cauză. În cazul în care un cod se aplică tuturor categoriilor pentru care a fost eliberat permisul, acesta se poate imprima la rubrica inscripţionată pe orizontală cu acelaşi număr (12) din subsolul tabelului, sub rubricile 9,10 şi 11;”.

3. Anexa nr. 2 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. III. - Prezentul ordin intră în vigoare în termen de 5 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. IV. - Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 157/2012 privind forma şi conţinutul permisului de conducere, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 28 Iunie 2012, cu modificările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezentul ordin, se republică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

*

Prezentul ordin transpune în legislaţia naţională prevederile Directivei (UE) 2015/653 a Comisiei din 24 aprilie 2015 de modificare a Directivei 2006/126/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind permisele de conducere, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 107 din 25 aprilie 2015.

 

Ministrul afacerilor interne,

Carmen Daniela Dan

 

Bucureşti, 16 ianuarie 2017.

Nr. 2.

 

ANEXĂ

(Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 157/2012)

 

CODURI ARMONIZATE ALE UNIUNII EUROPENE

 

Codurile armonizate ale Uniunii Europene sunt numerotate de la 01 la 99, după cum urmează:

 

Conducător auto (considerente medicale)

01. Corectarea şi/sau protejarea vederii

01.01. Ochelari

01.02. Lentilă (lentile) de contact

01.05. Acoperitoare pentru ochi

01.06. Ochelari sau lentile de contact

01.07. Dispozitive optice specifice

02. Proteze auditive/Dispozitiv ajutător pentru comunicare

03. Proteze/Orteze ale membrelor

03.01. Proteze/Orteze ale membrelor superioare

03.02. Proteze/Orteze ale membrelor inferioare

Adaptări ale vehiculului

10. Transmisie modificată

10.02. Selectarea automată a treptei de viteză

10.04. Levierul schimbătorului de viteze adaptat

15. Ambreiaj adaptat

15.01. Pedală de ambreiaj adaptată

15.02. Ambreiaj manual

15.03. Ambreiaj automat

15.04. Măsuri pentru a preveni obstrucţionarea sau acţionarea pedalei de ambreiaj

20. Sistem de frânare modificat

20.01. Pedala de frână adaptată

20.03. Pedala de frână adaptată pentru piciorul stâng

20.04. Pedala de frână prin talpă

20.05. Pedala de frână înclinată

20.06. Frână de serviciu manuală (adaptată)

20.07. Utilizare maximă a frânei de serviciu consolidate

cu o forţă de N (*) [de exemplu «20.07(300N)»]

20.09. Frână de parcare adaptată

20.12. Separare înainte de pedala de frână/cu pedala la podea/cu pedala de frână detaşată

20.13. Frână acţionată cu genunchiul

20.14. Frână de serviciu acţionată electronic

25. Sisteme de accelerare modificate

25.01. Pedală de acceleraţie adaptată

25.03. Pedală de acceleraţie înclinată

25.04. Pedală de acceleraţie acţionată manual

25.05. Pedală de acceleraţie acţionată cu genunchiul

25.06. Servoacceleraţii (electronice, pneumatice etc.)

25.08. Pedală de acceleraţie plasată În stânga

25.09. Separare înainte de pedala de acceleraţie/cu pedala la podea/cu pedala de acceleraţie detaşată

31. Adaptări şi protecţii pedale

31.01. Set suplimentar de pedale paralele

31.02. Pedale la (sau aproape la) acelaşi nivel

31.03. Protecţie la obstrucţionarea sau acţionarea pedalelor de acceleraţie şi frână atunci când acestea nu sunt acţionate cu piciorul

31.04. Podea înălţată

32. Sisteme de acceleraţie şi frână de serviciu combinate

32.01. Acceleraţie şi frână de serviciu ca sistem combinat acţionat cu un braţ

32.02. Acceleraţie şi frână de serviciu ca sistem servo combinat

33. Sisteme de acceleraţie, frână de serviciu şi direcţie combinate

33.01. Acceleraţie, frână de serviciu şi direcţie ca sistem combinat servo, acţionat cu o mână

33.02. Acceleraţie, frână de serviciu şi direcţie ca sistem combinat servo, acţionat cu două mâini

35. Dispozitive de comandă adaptate (comutatoare pentru faruri, ştergător şi spălător de parbriz, claxon, semnalizatoare etc.)

35.02. Dispozitive de comandă care pot fi acţionate fără eliberarea volanului

35.03. Dispozitive de comandă care pot fi acţionate cu mâna stângă fără eliberarea volanului

35.04. Dispozitive de comandă care pot fi acţionate cu mâna dreaptă fără eliberarea volanului

35.05. Dispozitive de comandă care pot fi acţionate fără eliberarea volanului şi a comenzilor de acceleraţie sau de frână combinate

40. Direcţie modificată

40.01. Utilizare maximă a direcţiei cu o forţă de N (*)

[de exemplu «40.01(140N)»]

40.05. Volan ajustat (volan mai gros/mai subţire, volan cu diametru redus etc.)

40.06. Volan cu basculare

40.09. Acţionare cu piciorul 40.11. Mâner la volan

40.14. Sistem de direcţie adaptat alternativ acţionat cu un braţ

40.15. Sistem de direcţie adaptat alternativ acţionat cu două braţe

42. Oglindă (oglinzi) retrovizoare modificată (modificate)

42.01. Oglindă retrovizoare adaptată

42.03. Oglindă retrovizoare interioară suplimentară pentru observarea traficului

42.05. Oglindă retrovizoare pentru unghiul mort

43. Poziţia scaunului pentru conducătorul auto

43.01. Scaun pentru conducător cu înălţime adecvată pentru vizibilitate şi distanţă normală faţă de volan şi pedale

43.02. Scaun pentru conducător adaptat la forma corpului

43.03. Scaunul conducătorului auto cu suport lateral pentru stabilitate bună

43.04. Scaunul conducătorului auto cu rezemătoare pentru braţ

43.06. Centură de siguranţă adaptată

43.07. Centură de siguranţă tip ham

44. Modificări ale motocicletelor (folosirea subcodurilor este obligatorie)

44.01. Frână cu comandă unică

44.02. Frână de mână (adaptată) (la roata din faţă)

44.03. Frână de mână (adaptată) (la roata din spate)

44.04. Manetă de acceleraţie (adaptată)

44.08. Înălţimea scaunului permite conducătorului auto, în poziţia şezând, să aibă în acelaşi timp ambele picioare pe suprafaţa drumului

44.09. Forţa maximă cu care se poate aplica frâna pe roata din faţă de ... N (*) [de exemplu «44.09(140N)»]

44.10. Forţa maximă cu care se poate aplica frâna pe roata din spate de ... N (*) [de exemplu «44 10(240N)»]

44.11. Rezemătoare pentru picioare adaptată

44.12. Manetă adaptată

45. Numai motocicletă cu ataş

46. Numai tricicluri

47. Limitat la vehiculele cu mai mult de două roţi care nu necesită poziţia de echilibru a conducătorului auto la pornire, oprire şi stat în picioare

50. Limitat la un anumit vehicul/un anumit număr de şasiu (numărul de identificare al vehiculului, NIV)

Litere utilizate în combinaţie cu codurile 01-44 pentru specificaţii suplimentare:

a. stânga

b. dreapta

c. mână

d. picior

e. mijloc

f. braţ

g. degetul mare

Coduri pentru utilizare limitată

61. Limitare la călătorii în timpul zilei (de exemplu: o oră după răsăritul soarelui şi o oră înainte de apusul soarelui)

62. Limitare la călătorii pe o rază de ... km de la locul de domiciliu/reşedinţă al titularului sau doar în interiorul unui oraş/în perimetrul unei zone/regiuni

63. Conducere fără pasageri

64. Limitare la călătorii cu o viteză de maximum ... km/h

65. Conducere autorizată doar în prezenţa unui însoţitor care posedă permis de conducere de categorie cel puţin echivalentă

66. Fără remorcă

67. Nu este permisă conducerea pe autostrăzi

68. Nu este permis consumul de băuturi alcoolice

69. Restricţionat la conducerea vehiculelor echipate cu dispozitiv antidemaraj la sesizarea prezenţei alcoolului în aerul expirat al conducătorului auto conform normelor EN 50436.

Indicarea unei date de expirare a restricţiei este opţională [de exemplu «69» sau «69 (01.01.2016)»]

Aspecte administrative

70. Schimbarea permisului nr. ..., eliberat de ... (semn distinctiv UE/ONU în cazul unei ţări terţe, de exemplu: «70.0123456789.NL»)

71. Duplicatul permisului nr. ... (semn distinctiv UE/ONU în cazul unei ţări terţe, de exemplu: «71.987654321.HR»)

73. Limitat la vehiculele din categoria B tip cvadriciclu cu motor (B1)

78. Limitat la vehiculele cu schimbător de viteze automat

79. (...) Limitat la vehiculele care respectă specificaţiile indicate în paranteze, în vederea aplicării articolului 13 din Directiva 2006/126/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 decembrie 2006 privind permisele de conducere (reformată), cu modificările şi completările ulterioare

79.01. Limitat la vehicule cu două roţi, cu sau fără ataş

79.02. Limitat la vehiculele din categoria AM cu trei roţi sau de tip cvadriciclu uşor

79.03. Limitat la tricicluri

79.04. Limitat la tricicluri combinate cu o remorcă având o masă maximă autorizată care nu depăşeşte 750 kg

79.05. Motocicletă din categoria A1 cu un raport putere/ masă de peste 0,1 kW/kg

79.06. Vehicul din categoria BE unde masa maximă autorizată a remorcii depăşeşte 3.500 kg

80. Limitat la titularii unui permis de conducere pentru un vehicul din categoria A de tip triciclu cu motor care nu au împlinit 24 de ani (*)

81. Limitat la titularii unui permis de conducere pentru un vehicul din categoria A de tip motocicletă cu două roţi care nu au împlinit 21 de ani

95. Conducătorul auto deţinător de certificat de competenţă profesională (CPC) care îndeplineşte obligaţia de aptitudine profesională prevăzută în Directiva 2003/59/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 iulie 2003 privind calificarea iniţială şi formarea periodică a conducătorilor auto ai anumitor vehicule rutiere destinate transportului de mărfuri sau de pasageri, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 3.820/85 al Consiliului şi a Directivei 91/439/CEE a Consiliului şi de abrogare a Directivei 76/914/CEE a Consiliului până la ... [de exemplu «95(01.01.12)»]

96. Vehicule din categoria B combinate cu o remorcă cu o masă maximă autorizată de peste 750 kg, unde masa maximă autorizată a unei astfel de combinaţii depăşeşte 3.500 kg, dar nu este mai mare de 4.250 kg

97. Nu are dreptul de a conduce un vehicul din categoria C1 care intră în domeniul de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 165/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 4 februarie 2014 privind tahografele în transportul rutier, de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 3.821/85 al Consiliului privind aparatura de înregistrare în transportul rutier şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 561/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului privind armonizarea anumitor dispoziţii ale legislaţiei sociale în domeniul transporturilor rutiere (JOUE, seria L, nr. 60, 28.04.2014)


(*) Această forţă arată capacitatea conducătorului auto de acţionare a sistemului.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.