MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 41/2017

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 185 (XXIX) - Nr. 41         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Luni, 16 ianuarie 2017

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 626 din 27 octombrie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 156 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil

 

Decizia nr. 627 din 27 octombrie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 713 alin. (4) din Codul de procedură civilă

 

Decizia nr. 628 din 27 octombrie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 787 alin. (5) din Codul de procedură civilă

 

Decizia nr. 636 din 27 octombrie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 150 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură civilă

 

Decizia nr. 645 din 1 noiembrie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) şi (5) şi ale art. 10 din Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004

 

ORDONANŢE SI HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

4. - Ordonanţă de urgenţă privind prorogarea termenului prevăzut la art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, precum şi pentru stabilirea de măsuri în acordarea unor beneficii de asistenţă socială

 

11. - Hotărâre pentru modificarea art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.052/2013 privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în domeniul public al municipiului Craiova şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Craiova şi pentru actualizarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

1.196/2016. - Ordin al ministrului mediului, apelor şi pădurilor privind aprobarea Planului de management şi a Regulamentului sitului Natura 2000 ROSPA0135 Nisipurile de la Dăbuleni şi al ariei protejate de interes naţional 2.667 Casa Pădurii din Pădurea Potelu

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 626

din 27 octombrie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 156 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Sofronea.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 156 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicarea Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, excepţie ridicată de Asociaţia de Proprietari „Lăpuşului 7/A bl. PB 10” din Oradea în Dosarul nr. 7.740/271/2014* al Tribunalului Bihor - Secţia I Civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.748D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând în acest sens că dispoziţiile legale criticate prin care se instituie reguli în privinţa cauzelor de preferinţă a creanţelor aflate în concurs nu contravin prevederilor art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Decizia civilă nr. 452/R din 6 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 7.740/271/2014*, Tribunalul Bihor - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 156 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, excepţie ridicată de Asociaţia de Proprietari „Lăpuşului 7/A bl. PB101 din Oradea într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva unei sentinţe civile prin care s-a respins contestaţia formulată împotriva unui proces-verbal de distribuire dintr-un dosar execuţional.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale deoarece creează o inegalitate între părţi, respectiv banca, creditor ipotecar, care şi-a notat ipoteca în cartea funciară în momentul achiziţionării imobilului de către proprietar, înainte ca proprietarul să se mute în imobil şi să acumuleze datorii faţă de asociaţia de proprietari, şi aceasta din urmă, în calitate de creditor privilegiat pentru sumele restante şi neachitate la cheltuielile asociaţiei, potrivit art. 51 din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate mai arată că este titulara unei creanţe în baza unui titlu executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească, iar la data înscrierii privilegiului său în cartea funciară ipoteca imobiliară a băncii era deja notată în cartea funciară.

6. Tribunalul Bihor - Secţia I civilă apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens arată că art. 156 din Legea nr. 71/2011 lămureşte sfera de aplicabilitate a art. 2.335 din Codul civil, însă situaţia dintre creditorii privilegiaţi şi titularii ipotecilor imobiliare este reglementată de art. 2.342 alin. (2) teza a două din Codul civil.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată.

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 156 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie2011, care au următorul conţinut:.,Dispoziţiile art. 2.335 din Codul civil nu se aplică şi creditorilor ipotecari a căror ipotecă a fost perfectată anterior înregistrării privilegiului. “

12. Dispoziţiile art. 2.335 din Codul civil prevăd următoarele: „Creditorul privilegiat este preferat celorlalţi creditori, chiar dacă drepturile acestora s-au născut ori au fost înscrise mai înainte

13. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi şi ale art. 21 privind accesul liber la justiţie.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că în prezenta cauză, astfel cum rezultă din actele dosarului, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, asociaţie de proprietari, şi-a înscris în cartea funciară privilegiul special imobiliar prevăzut de art. 51 din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, publicată în Monitorul Oficial ăl României, Partea I, nr. 490 din 23 iulie 2007, potrivit căruia Asociaţia de proprietari are un privilegiu imobiliar cu rang prioritar asupra apartamentelor şi altor spaţii proprietăţi individuale ale proprietarilor din condominiu, precum şi un privilegiu asupra tuturor bunurilor mobile ale acestora, pentru sumele datorate cu titlu de cotă de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari, după cheltuielile de judecată datorate tuturor creditorilor în interesul cărora au fost făcute*

15. În ceea ce priveşte privilegiul imobiliar instituit prin dispoziţiile art. 51 din Legea nr. 230/2007, Curtea reţine că acesta a fost transformat în ipotecă legală potrivit art. 78 alin. (3) din Legea nr. 71/2011, conform căruia „De la data intrării în vigoare a Codului civil, privilegiile speciale imobiliare prevăzute în legi speciale devin ipoteci legale şi vor fi supuse regimului prevăzut de Codul civil pentru Ipoteci legale”. Ipoteca legală, potrivit art. 2.343 din Codul civil, este un drept real asupra bunurilor mobile sau imobile afectate executării unor obligaţii şi subzistă cât timp există obligaţia pe care o garantează. Ipoteca este supusă publicităţii imobiliare, iar potrivit art. 2.346 din Codul civil nu este opozabilă terţilor decât din ziua înscrierii sale în registrele de publicitate, dacă prin lege nu se prevede altfel (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 728 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 3 martie 2015, paragrafele 14 şi 15).

16. Prin urmare, Curtea reţine că asociaţiile de proprietari au un drept de ipotecă legală ce rezultă din coroborarea dispoziţiilor art. 51 din Legea nr. 230/2007 cu ale art. 78 alin. (3) din Legea nr. 71/2011, drept care este supus regimului prevăzut de Codul civil pentru ipotecile legale şi care are efect şi asupra modului de stabilirea rangului de preferinţă al creanţelor garantate. În acest sens, Curtea observă că în cazul drepturilor de ipotecă ordinea înregistrării cererilor va determina şi rangul acestora [art. 890 alin. (2) d în Codul civil].

17. Referitor la ipotecă, Curtea reţine că aceasta poate fi convenţională sau legală [art. 2.349 alin. (2) din Codul civil], iar în ipoteza unui concurs dintre doi creditori ipotecari, unul convenţional şi unul legal, acesta se rezolvă după rangul ipotecilor şi fără a se ţine seama de sursa diferită a acestora, având în vedere dispoziţiile art. 2.421 din Codul civil privind concursul ipotecilor imobiliare, potrivit cărora rangul ipotecilor imobiliare este determinat de ordinea înregistrării cererilor de înscriere în cartea funciară. Cu alte cuvinte, momentul înscrierii determină rangul ipotecilor, care vor putea fi executate în ordinea înscrierii lor în cartea funciară, creditorul ipotecar având dreptul de a-şi satisface creanţa, în condiţiile legii, înaintea creditorilor chirografari, precum şi înaintea creditorilor de rang inferior (art. 2.345 din Codul civil).

18. În ceea ce priveşte privilegiul, Curtea observă că în Codul civil sunt reglementate privilegiile generale şi privilegiile speciale, acestea din urmă privind creanţele privilegiate asupra anumitor bunuri mobile, respectiv creanţa vânzătorului de bunuri mobile şi creanţa celui care exercită un drept de retenţie. Prioritatea creanţelor privilegiate faţă de celelalte creanţe este stabilită prin art. 2.335 din Codul civil, iar concursul cauzelor de preferinţă se soluţionează potrivit art. 2.342 alin. (2) din Codul civil, conform căruia creditorul privilegiat este preferat titularului unei ipoteci imobiliare numai dacă îşi înscrie privilegiul în cartea funciară mai înainte ca ipoteca să fi fost înscrisă. Însă Curtea reţine că, potrivit art. 157 din Legea nr. 71/2011, dispoziţiile art. 2.342 din Codul civil se aplică numai privilegiilor speciale.

19. Prin urmare, din perspectiva celor anterior expuse, Curtea reţine, pe lângă problema de interpretare şi aplicare a legii, că textele legale criticate nu reglementează concursul dintre ipoteci, ci se referă la concursul dintre privilegiul special imobiliar şi ipoteca perfectată anterior acestuia.

20. În continuare, Curtea reţine că prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, a stabilit că excepţia de neconstituţionalitate are o anumită structură inerentă şi intrinsecă care cuprinde trei elemente, respectiv textul contestat din punctul de vedere al constituţionalităţii, textul de referinţă pretins încălcat, precum şi motivarea relaţiei de contrarietate între cele două texte. Insă, chiar dacă excepţia de neconstituţionalitate este în mod formal motivată, deci cuprinde cele trei elemente, dar motivarea în sine nu are nicio legătură cu textul criticat, iar textul de referinţă este unul general, excepţia de neconstituţionalitate urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, fiind contrară art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.

21. În consecinţă, Curtea constată în privinţa excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 156 din Legea nr. 71/2011 că, chiar dacă cuprinde în mod formal cele trei elemente ale sale, motivele invocate în susţinerea acesteia nu au legătură cu textele legale criticate, critica referindu-se la o soluţie legislativă reglementată, de altfel, prin alte texte ale Codului civil. În această situaţie, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât nu este motivată aşa cum prevăd dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, pentru a căror respectare motivele de neconstituţionalitate trebuie să aibă legătură cu textul criticat. Curtea nu poate să se autosesizeze şi să îşi exercite controlul de constituţionalitate cu privire la alte texte legale, instanţa de contencios constituţional pronunţându-se numai în limitele sesizării (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 198 din 12 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 11 martie 2009).

22 Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 156 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, excepţie ridicată de Asociaţia de Proprietari „Lăpuşului 7/A bl. PB 10” din Oradea în Dosarul nr. 7.740/271/2014* al Tribunalului Bihor - Secţia I civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bihor - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 27 octombrie 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Andreea Costin

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 627

din 27 octombrie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 713 alin. (4) din Codul de procedură civilă

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Sofronea.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 713 alin. (4) din Codul de procedură civilă „în măsura în care se interpretează că este admisibilă o contestaţie la executare formulată de un creditor neurmăritor numai în măsura în care acesta a intervenit în prealabil în executarea silită cu privire la care se formulează contestaţia la executare”, excepţie ridicată de Societatea Arlyn Limited în Dosarul nr. 19.126/4/2014 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.770D/2015.

2. La apelul nominal se prezintă pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate domnul avocat Cătălin Radbata, din Baroul Bucureşti, cu delegaţie depusă la dosar, şi pentru partea Chouraqui Gerard Georges doamna avocat Adriana Calcan, din Baroul Bucureşti, cu delegaţie depusă la dosar. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, care susţine că interpretarea dată de instanţele de judecată textului legal criticat încalcă accesul liber la justiţie. Arată că, potrivit dispoziţiilor art. 711 alin. (1) din Codul de procedură Civilă, pot face contestaţie la executare toţi cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, iar art. 712 din Codul de procedură civilă stabileşte condiţiile de admisibilitate a contestaţiei la executare, prevăzând la alin. (4), dispoziţie legală criticată în prezenta cauză, că creditorii neurmăritori au dreptul de a interveni în executarea silită pentru a participa la executare sau la distribuirea sumelor obţinute din urmărirea silită a bunurilor debitorului. În continuare prezintă aspecte ale situaţiei de fapt şi apreciază că dacă s-ar accepta că numai creditorii neurmăritori care au devenit intervenienţi ar putea formula contestaţie la executare, atunci ar trebui ca în termen de 15 zile pentru formularea contestaţiei la executare creditorul interesat să formuleze şi să îi fie admisă cererea de intervenţie, lucru imposibil având în vedere că cererea de intervenţie se depune la executorul judecătoresc care o verifică şi ulterior o înaintează instanţei de executare pentru soluţionare, unde se parcurge procedura de regularizare, se citează părţile şi ulterior se soluţionează cererea. Până când instanţa se va pronunţa asupra cererii de intervenţie expiră termenul de formulare a contestaţiei la executare.

4. În final, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere că în interpretarea dată de instanţele judecătoreşti, respectiv că un creditor neurmăritor poate formula contestaţie la executare numai după ce intervine în executarea silită, un creditor are practic o situaţie mai dezavantajoasă decât cea a unui terţ interesat care poate formula liber contestaţie la executare. Astfel, se încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21, întrucât nu se poate exercita în termenul de 15 zile contestaţia la executare, care va fi respinsă ca inadmisibilă.

5. Reprezentantul părţii prezente solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând, în esenţă, că textul legal criticat nu limitează accesul liber la justiţie al creditorului neurmăritor în condiţiile în care legea pune la dispoziţia acestuia pârghii efective şi concrete de realizare a drepturilor pretinse. În continuare, prezintă premisele invocării excepţiei de neconstituţionalitate şi arată că există un concurs între un creditor urmăritor, care, pentru valorificarea creanţei sale deţinute în baza unui titlu executoriu, a urmat o procedură expres prevăzută de lege, şi un creditor neurmăritor pentru care legiuitorul, asigurând un just echilibru, a prevăzut posibilitatea contestării executării silite. Se apreciază că este legitim şi rezonabil ca legiuitorul să impună creditorului neurmăritor o anumită procedură de urmat pentru formularea contestaţiei la executare, având în vedere că acesta nu este participant la executarea silită. Apreciază că prin condiţionarea admisibilităţii contestaţiei la executare de intervenţia creditorului neurmăritor în executare se asigură un just echilibru între drepturile creditorului urmăritor şi cele ale creditorului neurmăritor.

6. În continuare apreciază că este eronată susţinerea autoarei excepţiei de neconstituţionalitate potrivit căreia nu poate fi respectat termenul de 15 zile de formulare a contestaţiei la executare de către creditorul neurmăritor căruia i se impune să urmeze, în prealabil, procedura intervenţiei, întrucât legiuitorul a reglementat în mod expres procedura intervenţiei şi, contrar susţinerilor autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, soluţionarea cererii de intervenţie nu presupune procedura regularizării din dreptul comun şi nici citarea părţilor, fiind soluţionată în condiţii de maximă celeritate. De asemenea, arată că, pe de altă parte, soluţionarea contestaţiei la executare implică o procedură mai lungă decât cea a intervenţiei, având în vedere reglementarea din Codul de procedură civilă. Subliniază faptul că legiuitorul a prevăzut o procedură distinctă atât pentru soluţionarea cererii de intervenţie, cât şi pentru soluţionarea contestaţiei la executare, cele două proceduri asigurând, îi mod efectiv, accesul la justiţie al creditorului neurmăritor care doreşte să îşi valorifice drepturile, inclusiv prin contestarea executării silite. În susţinerea concluziilor sale depune note scrise.

7. Apărătorul autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, având cuvântul, în replică, arată că nu se poate exercita în termen contestaţia la executare, având în vedere termenele de soluţionare a cererii de intervenţie şi a contestaţiei la executare, astfel încât interpretarea dată textului de lege criticat restrânge efectiv accesul liber la justiţie al creditorului neurmăritor.

8. Apărătorul părţii prezente, având cuvântul, precizează că nimic nu îl împiedică pe creditorul neurmăritor să formuleze în acelaşi timp atât cerere de intervenţie, cât şi contestaţie la executare, soluţionarea contestaţiei la executare având loc mult ulterior soluţionării cererii de intervenţie.

9. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând în acest sens că dispoziţiile legale criticate nu sunt de natură să afecteze prevederile constituţionale ale art. 21 privind

accesul liber la justiţie, ci, dimpotrivă, dau eficienţă dreptului la un proces echitabil şi soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

10. Prin încheierea din 9 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 19.126/4/2014, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 713 alin. (4) din Codul de procedură civilă, „în măsura în care se interpretează că este admisibilă o contestaţie la executare formulată de un creditor neurmăritor numai în măsura în care acesta a intervenit în prealabil în executarea silită cu privire la care se formulează contestaţia la executare”, excepţie ridicată de Societatea Arlyn Limited într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare şi a unei cereri de suspendare a executării silite.

11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prin condiţionarea admisibilităţii unei contestaţii la executare formulate de un creditor neurmăritor de calitatea acestuia de creditor intervenient se ajunge la imposibilitatea realizării în practică a unei contestaţii la executare formulate de un astfel de creditor.

12. Se mai arată că interpretarea textului legal criticat în sensul că se poate formula contestaţie la executare de către un creditor neurmăritor numai după ce intervine în executarea silită cu privire la care se formulează contestaţia la executare face imposibilă exercitarea accesului la justiţie. Contestaţiile la executare sunt admisibile dacă sunt formulate de creditorii sau alte persoane interesate sau vătămate prin executare, astfel cum stabileşte art. 712 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

13. Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. Dispoziţiile art. 713 alin. (4) din Codul de procedură civilă nu aduc atingere accesului liber la justiţie garantat de art. 21 din Constituţie.

14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

15. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. Dispoziţiile legale criticate dau expresie exigenţelor constituţionale, convenţionale şi legale privind dreptul la un proces echitabil în termen rezonabil (optim şi previzibil), prin acea că le conferă creditorilor neurmăritori posibilitatea de a interveni în procedura de executare silită aflată în curs pentru a-şi valorifica, în condiţiile legii, drepturile de creanţă consfinţite prin titlul de creanţă/titlul executoriu şi, tot astfel, de a solicita, pe calea procedurală a contestaţiei la executare, desfiinţarea actelor de executare vătămătoare.

16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl reprezintă dispoziţiile art. 713 alin. (4) din Codul de procedură civilă, „în măsura în care se interpretează că este admisibilă o contestaţie la executare formulată de un creditor neurmăritor numai în măsura în care acesta a intervenit în prealabil în executarea silită cu privire la care formulează contestaţia la executare”. Dispoziţiile art. 713 alin. (4) din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, au următorul conţinut: „Creditorii neurmăritori au dreptul de a interveni în executarea efectuată de alţi creditori, pentru a lua parte la executare sau la distribuirea sumelor obţinute din urmărirea silită a bunurilor debitorului.”

19. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie.

20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că dispoziţiile art. 713 din Codul de procedură civilă reglementează condiţiile de admisibilitate a contestaţiei la executare în raport cu categoria titlului executoriu în baza căruia s-a început executarea silită şi cu motivele invocate pe calea contestaţiei la executare, iar la alin, (4), criticat în prezenta cauză, se prevede posibilitatea creditorilor neurmăritori de a promova o contestaţie la executare prin acordarea acestora a dreptului de a interveni în executarea efectuată de alţi creditori pentru a lua parte la executare sau la distribuirea sumelor obţinute din urmărirea silită a bunurilor debitorilor, în funcţie de momentul la care intervin. Totodată, Curtea constată că prin art. 649, cu denumirea marginală Creditorii intervenienţi, din Codul de procedură civilă este consacrat în mod expres dreptul creditorilor, alţii decât cei care au declanşat executarea silită a debitorului, de a interveni în procedura executării şi se stabilesc condiţiile şi consecinţele intervenţiei. Aşadar, potrivit art. 649 din Codul de procedură civilă, orice creditor al debitorului poate, în condiţiile art. 690 şi următoarele, să intervină în procedura de executare silită aflată în curs până la data fixării de către executorul judecătoresc a termenului pentru valorificarea bunurilor urmăribile, iar, după depunerea sau consemnarea sumelor realizate din urmărire, poate să participe la distribuirea acestor sume, potrivit art. 864 şi următoarele.

21. În prezenta cauză, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate critică dispoziţiile art. 713 alin. (4) din Codul de procedură civilă ca fiind neconstituţionale, „în măsura îi care se interpretează că este admisibilă o contestaţie la executare formulată de un creditor neurmăritor numai în măsura în care acesta a intervenit în prealabil în executarea silită cu privire la care formulează contestaţia la executare”, or, în raport cu modul în care autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a înţeles să îşi valorifice drepturile procesuale, respectiv a uzat de calea contestaţiei la executare fără a interveni în prealabil în procedura executării silite declanşate de un alt creditor, aspectele semnalate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate vizează chestiuni ce ţin de modul de interpretare şi aplicare în concret a dispoziţiilor legale de către instanţa judecătorească învestită cu soluţionarea contestaţiei la executare.

22. În ceea ce priveşte solicitarea autoarei excepţiei de neconstituţionalitate de a constata neconstituţionalitatea interpretării date de o anumită instanţă judecătorească prevederilor art. 713 alin. (4) din Codul de procedură civilă, Curtea reţine că interpretarea şi aplicarea normelor legale la speţa dedusă judecăţii este atributul instanţelor de judecată şi nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, iar nu cu privire la modul de aplicare a legii, astfel încât excepţia va fi respinsă ca inadmisibilă (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 149 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 11 mai 2016).

23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 713 alin. (4) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Arlyn Limited în Dosarul nr. 19.126/4/2014 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă. Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României,

Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 27 octombrie 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Andreea Costin

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 628

din 27 octombrie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 787 alin. (5)din Codul de procedură civilă

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Marieta Safta - prim-magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Sofronea.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 787 alin. (5) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ungureanu Ioana şi Mocanu Anişoara În Dosarul nr. 9.305/281/2015 al Judecătoriei Ploieşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.779 D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că prevederile criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 26 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 9.305/281/2015, Judecătoria Ploieşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 787 alin. (5) din Codul de procedură civilă.

Excepţia a fost ridicată de con testatoarele Ungureanu Ioana şi Mocanu Anişoara într-o cauză având ca obiect contestaţie la executare .

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că, faţă de textul de lege criticat, terţul poprit nu poate formula contestaţie la executare, deşi art. 712 alin. (1) din Codul de procedură civilă prevede că „împotriva executărilor silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de cei interesaţi sau vătămaţi prin executare”. Ca urmare, sunt încălcate drepturile terţului poprit, deoarece acesta nu se poate adresa instanţei de judecată, atât timp cât, chiar dacă are interes în promovarea unei contestaţii la executare, textul de lege îi interzice, singurele apărări putând să Se invoce în cadrul unei cereri de validare a popririi.

6. Judecătoria Ploieşti consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Prin dispoziţiile criticate, legiuitorul a înţeles să ofere terţului poprit o cale specială de contestare a actelor de executare emise împotriva sa, astfel că nu se poate susţine că este vorba de o îngrădire a dreptului de acces la instanţă. Împrejurarea că acesta nu are posibilitatea de a formula contestaţie la executare nu este de natură să încalce prevederile art. 21 şi art. 24 din Constituţie, atât timp cât, în validarea de poprire, terţul poprit are posibilitatea să conteste actele de executare şi să îşi exercite toate drepturile procesuale recunoscute de lege. Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă.

7. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8. Guvernul a transmis punctul său de vedere cu Adresa nr. 5/7.442/2015, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 785 din 3 februarie 2016, prin care apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Invocă în acest sens prevederile art. 126 şi art. 129 din Constituţie, precum şi statuările Curţii Constituţionale, potrivit cărora este în competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, principiul liberului acces la justiţie semnificând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza procedurile instituite în formele şi în modalităţile prevăzute de lege. Norma criticată trebuie analizată şi în contextul reglementării instituţiei validării popririi, prin art. 790 şi următoarele din Codul de procedură civilă. Din economia acestor dispoziţii legale rezultă că terţul poprit care nu îşi îndeplineşte obligaţiile ce îi revin pentru efectuarea popririi are posibilitatea de a-şi face apărările pe care le consideră necesare în faţa instanţei care soluţionează cererea de validare a popririi, judecată care se poate finaliza printr-o hotărâre, care poate face obiectul controlului judiciar pe calea apelului, prin care instanţa dispune validarea popririi sau, după caz, desfiinţarea popririi. În faţa acestei instanţe, terţul poprit poate opune creditorului urmăritor toate excepţiile şi toate mijloacele de apărare pe care le-ar putea opune debitorului, în măsura în care ele se întemeiază pe o cauză anterioară popririi. Astfel fiind, dispoziţiile criticate, coroborate cu cele care configurează regimul juridic al instituţiei validării popririi, instituie mecanisme procedurale menite să satisfacă exigenţele normelor constituţionale, convenţionale şi legale privitoare la dreptul la un proces echitabil în termen rezonabil şi dreptul la apărare.

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Guvernului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 787 alin. (5) din Codul de procedură civilă, având următorul cuprins: „Terţul poprit nu va putea face contestaţie împotriva popririi. El îşi va formula apărările în instanţa de validare”

12. În opinia autoarelor excepţiei, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie şi ale art. 24 privind dreptul la apărare, precum şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil.

13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată, mai întâi, că, într-o jurisprudenţă constantă, începând cu Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, a statuat că liberul acces la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte actul de justiţie, a căror stabilire este de competenţa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie. Totodată, Curtea a reţinut că liberul acces la justiţie este pe deplin respectat ori de câte ori partea interesată, în vederea valorificării unui drept sau interes legitim, a putut să se adreseze cel puţin o singură dată unei instanţe naţionale (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 71 din 15 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 27 ianuarie 2009). Curtea a mai reţinut că accesul liber la justiţie reprezintă facultatea fiecărei persoane de a se adresa unei instanţe judecătoreşti pentru apărarea drepturilor sale sau valorificarea intereselor sale legitime. Orice limitare a acestui drept, oricât de neînsemnată ar fi, trebuie să fie temeinic justificată, analizându-se în ce măsură dezavantajele create de ea nu cumva depăşesc posibilele avantaje (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 670 din 18 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 16 iunie 2011). Cât priveşte noţiunea de proces echitabil (perspectivă din care este invocat în prezenta cauză şi dreptul la apărare), aceasta presupune egalitatea mijloacelor în ceea ce priveşte părţile, adică posibilitatea ca fiecare dintre acestea să îşi expună cauza în faţa instanţei, în condiţii care să nu o dezavantajeze în mod semnificativ faţă de partea adversă (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 320 din 14 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 8 noiembrie 2004).

14. Reglementarea contestată în prezenta cauză priveşte instituţia popririi, adică acea formă a executării silite indirecte prin care se valorifică sumele de bani, titlurile de valoare ori alte bunuri mobile incorporate urmăribile datorate debitorului ori deţinute în numele său de către o terţă persoană sau pa care acesta din urmă i le va datora în viitor, în baza unor raporturi juridice existente, creditorul subrogându-se în drepturile debitorului său, temporar şi condiţionat. S-au reţinut ca avantaje ale acestei forme de realizare a creanţelor rapiditatea sa, precum şi faptul că cel care plăteşte este întotdeauna terţul poprit, nefiind posibilă sustragerea debitorului de la executare.

15. Procedura popririi cuprinde, de regulă, două etape, respectiv înfiinţarea popririi şi validarea acesteia. În cadrul său, există de regulă trei subiecte, respectiv trei raporturi juridice: între creditorul popritor şi debitorul poprit (raport direct de la creditor la debitor); între debitorul poprit şi terţul poprit (raport direct de la creditor la debitor); între creditorul popritor şi terţul poprit (spre deosebire de raporturile juridice anterior menţionate, care preexistă înfiinţării popririi, acest raport juridic se naşte ca efect al validării popririi).

16. Analizând specificul etapelor menţionate din perspectiva terţului poprit, respectiv a efectelor pe care actele emise le produc în privinţa acestuia şi a interesului de a le contesta, Curtea observă că, în prima etapă menţionată, prin adresa de înfiinţare a popririi, executorul judecătoresc, alături de înştiinţarea în care se menţionează în mod obligatoriu titlul executoriu în temeiul căruia s-a înfiinţat poprirea, îi va pune în vedere terţului poprit şi interdicţia de a plăti debitorului sumele de bani pe care i le datorează ori pe care i le va datora în viitor, declarându-le poprite în măsura necesară pentru realizarea obligaţiei ce face obiectul executării silite. Adresa de înfiinţare a popririi are natură juridică mixtă, de act de conservare (indisponibilizarea sumelor de bani sau a titlurilor de valoare pe care debitorul le datorează ori le va datora în viitor terţului poprit în baza unor raporturi juridice preexistente) şi de act de executare (cei interesaţi să invoce o cauză de nelegalitate a acesteia având deschisă calea contestaţiei la executare). Efectul înfiinţării popririi este de indisponibilizare a sumelor şi bunurilor poprite „în măsura necesară pentru realizarea obligaţiei ce se execută silit” [a se vedea art. 784 coroborat cu art. 783 alin. (2) din Codul de procedură civilă]. Obligaţiile terţului poprit, în această privinţă, sunt stabilite de art. 787 din Codul de procedură civilă, constând, în esenţă, în consemnarea şi plata sumei poprite către creditor.

17. Cât priveşte validarea popririi, aceasta nu este o fază obligatorie, ci intervine atunci când terţul poprit nu îşi îndeplineşte obligaţiile mai sus arătate. Procedura validării este una contencioasă, presupune citarea creditorului popritor, debitorului poprit şi terţului poprit şi constă în verificarea de către instanţă a îndeplinirii condiţiilor legale pentru obligarea directă a terţului poprit. Aşadar abia în această etapă este în discuţie obligaţia legală a acestuia din urmă. Ca urmare, din punctul de vedere al terţului poprit, cererea de validare a popririi constituie o veritabilă cerere de chemare în judecată, în care are posibilitatea de a invoca orice excepţii şi orice apărări de fond, pentru a demonstra inexistenţa datoriei, stingerea ei, nulitatea actului juridic ce constituie titlul executoriu invocat de creditorul popritor. Potrivit art. 790 alin. (4) din Codul de procedură civilă, în acest cadru, „dacă din probele administrate rezultă că terţul poprit îi datorează sume de bani debitorului, instanţa va da o hotărâre de validare a popririi, prin care va obliga pe terţul poprit să îi plătească creditorului, în limita creanţei, suma datorată debitorului iar; în caz contrar, va hotărî desfiinţarea popririi”, în conformitate cu dispoziţiile art. 791 din Codul de procedură civilă, „hotărârea dată cu privire la validarea popririi este supusă numai apelului, în termen de 5 zile de la comunicare”.

18. Examinând reglementarea de ansamblu a instituţiei popririi, astfel cum a fost configurată de noul Cod de procedură civilă, Curtea reţine că norma criticată reprezintă o modalitate de exercitare a accesului la justiţie a terţului poprit, în accepţiunea dată prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale mai sus invocată. Accesul la justiţie şi dreptul la apărare al acestui participant la procedura popririi sunt reglementate în concordanţă cu specificul celor două etape ale procedurii menţionate, înfiinţarea popririi şi validarea sa, respectiv cu raporturile juridice ce se nasc între părţi şi obligaţiile fiecăreia, corespunzător acestor etape. Curtea observă şi faptul că, faţă de reglementarea anterioară a aceleiaşi proceduri, termenul de formulare a cererii de validare a popririi este mai scurt (1 lună faţă de 3 luni), ceea ce semnifică intenţia legiuitorului de a creşte celeritatea acestei modalităţi de realizare a creanţelor, cu consecinţa configurării corespunzătoare a întregii proceduri a popririi.

19. De principiu, Curtea reţine că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cum sunt, în cauză, definirea clară a etapelor popririi şi a posibilităţilor procedurale pe care le au subiecţii implicaţi (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 110 din 24 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 22 martie 2005). Astfel fiind, lipsa posibilităţii terţului poprit de a formula contestaţie la executare nu constituie o limitare a liberului acces la justiţie, câtă vreme terţul poprit nu poate fi obligat la plata sumelor poprite decât în baza hotărârii de validare a popririi, iar această hotărâre se pronunţă cu citarea sa, cadru în care are deplina libertate de a formula orice apărare va considera necesară. Mai mult, împotriva hotărârii de validare terţul poprit poate formula apel, în condiţiile legii. Rezultă aşadar că dispoziţiile criticate, coroborate cu cele care configurează regimul juridic al instituţiei validării popririi, instituie mecanisme procedurale menite să dea deplină eficienţă normelor constituţionale care consacră liberul acces la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, în accepţiunea statuată de Curte în jurisprudenţa sa constantă, fără a ridica problema unei încălcări ori restrângeri a acestor drepturi.

20. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ungureanu Ioana şi Mocanu Anişoara în Dosarul nr. 9.305/281/2015 al Judecătoriei Ploieşti şi constată că dispoziţiile art. 787 alin. (5) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Ploieşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 27 octombrie 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Prim-magistrat-asistent,

Marieta Safta

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 636

din 27 octombrie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 150 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură civilă

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent-şef

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Sofronea,

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 150 alin. (4) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Árus Zsolt István în Dosarul nr. 242/96/2016 al Tribunalului Harghita - Secţia civilă. Într-o cauză având ca obiect constatarea neexecutării unei hotărâri judecătoreşti. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 456D/2016.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că normele procedurale criticate respectă principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor. În acest sens, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 772 din 12 mai 2009.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 30 martie 2016, pronunţată în Camera de Consiliu, în Dosarul nr. 242/96/2016, Tribunalul Harghita - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 150 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de Árus Zsolt István, reclamant într-o cauză având ca obiect constatarea neexecutării unei hotărâri judecătoreşti de către Prefectul Judeţului Harghita şi obligarea acestuia la plata amenzii prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi a unor despăgubiri.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că în cauza dedusă judecăţii de fond instanţa a constatat că reclamantul nu a depus traducerea înscrisurilor anexate cererii introductive, iar, în temeiul art. 150 alin. (4) din Codul de procedură civilă, i-a pus în vedere ca, în măsura în care doreşte să se prevaleze de înscrisurile ataşate acţiunii, să depună traducerea legalizată a acestora, efectuată de un traducător autorizat. Or, în condiţiile în care România a ratificat Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale, prin Legea nr. 33/1995, în Constituţia României au fost incluse o serie de prevederi privind drepturile cetăţenilor români care aparţin minorităţilor naţionale, printre care şi dispoziţiile art. 128 alin. (4). Dat fiind că, atât traducerile executate de un traducător autorizat, cât şi legalizarea unor traduceri costă bani, autorul excepţiei de neconstituţionalitate arată că, dacă se conformează prevederilor art. 150 alin. (4) din Codul de procedură civilă, rezultă că prevederile acestuia lipsesc de conţinut reglementarea constituţională invocată.

6. Tribunalul Harghita - Secţia civilă apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind întemeiată, deoarece dispoziţiile art. 150 alin. (4) din Codul de procedură civilă impun cheltuieli suplimentare în sarcina cetăţenilor români care aparţin minorităţilor naţionale, în condiţiile în care Legea fundamentală statuează în mod expres în sensul că modalităţile de exercitare a dreptului de a se exprima în limba maternă în faţa instanţelor de judecată trebuie stabilite astfel încât să nu implice cheltuieli suplimentare pentru cei interesaţi.

7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8. Guvernul apreciază că dispoziţiile legale criticate se înscriu în categoria celor care instituie obligaţii în persoana celui care pretinde un drept sau cere constatarea unui fapt juridic să sesizeze instanţa şi să îşi dovedească susţinerile în condiţiile legii. Cererea de chemare în judecată, reprezentând actul de învestire a instanţei, trebuie să conţină toate elementele necesare aducerii cauzei în stare de judecată, aceasta presupunând şi indicarea probelor pe care ea se sprijină; prin urmare, cerinţa legală a depunerii înscrisurilor ataşate cererii, redactate într-o limbă străină, în copie certificată, însoţite de traducerea legalizată efectuată de un traducător autorizat, nu afectează normele constituţionale, ci, dimpotrivă, este menită să asigure îndeplinirea condiţiilor procedurale necesare pentru o temeinică soluţionare a litigiului dedus judecăţii.

9. În legătură cu norma procedurală vizând întocmirea cererilor şi actelor de procedură numai în limba română, Guvernul invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 772 din 12 mai 2009, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, ale cărei argumente le consideră aplicabile mutatis mutandis.

10. În concluzie, Guvernul reţine că norma procesual civilă este conformă Constituţiei, întrucât în privinţa obligaţiei traducerii legalizate a înscrisurilor redactate într-o limbă străină, ataşate cererii de chemare în judecată, legiuitorul nu distinge, cum este şi normal din perspectiva egalităţii cetăţenilor în faţa legii, între cetăţenii români aparţinând minorităţilor naţionale şi ceilalţi cetăţeni, această condiţie procedurală fiind necesară pentru o temeinică soluţionare a litigiului dedus judecăţii şi pentru efectivitatea controlului judiciar exercitat de către instanţele superioare.

11. Avocatul Poporului apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, arătând că prevederile legale criticate nu se referă la limba în care se desfăşoară procedura de judecată, ci la înscrisurile folosite ca mijloc de probă. Asigurarea probelor reprezintă acea procedură contencioasă în cadrul căreia partea care are interes poate solicita instanţei să constate proba de care înţelege să se folosească în proces. Or, norma procesual civilă este aplicabilă indiferent de naţionalitatea, etnia, limba părţilor din proces, în condiţii de egalitate. În plus, asigurarea probelor nu echivalează cu gratuitatea serviciului prestat de instanţele de judecată, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităţii judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie, în condiţii de egalitate, indiferent de naţionalitate, etnie, limbă. Mai mult, dacă administrarea de documente şi probe s-ar face gratuit pentru persoanele aparţinând minorităţilor naţionale, atunci s-ar încălca art. 16 din Constituţie, întrucât persoanele majoritare, pentru care serviciul prestat de justiţie (administrarea de documente şi probe) nu este gratuit, ar fi discriminate. Instituirea unei asemenea soluţii legislative ar apărea ca un privilegiu conferit de legiuitor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale şi ca un dezavantaj, nejustificat obiectiv sau raţional, în cazul majorităţii, care este obligată să prezinte traduceri legalizate ale actelor întocmite în altă limbă decât cea română.

12. De altfel, Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt conforme şi în raport cu Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare şi cu Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale.

13. Preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

14. Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

15. Deşi actul de sesizare a Curţii Constituţionale vizează art. 150 alin. (4) din Codul de procedură civilă, în integralitatea sa, din analiza notelor scrise ale autoului excepţiei de neconstituţionalitate rezultă că, în realitate, critica de neconstituţionalitate are ca obiect doar prevederile art. 150 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, cu modificările ulterioare. Textul de lege criticat are următorul cuprins: „Când înscrisurile sunt redactate într-o limbă străină, ele se depun în copie certificată, însoţite de traducerea legalizată efectuată de un traducător autorizat.[...]”

16. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 128 alin. (3) care prevăd că modalităţile de exercitare a dreptului cetăţenilor români aparţinând minorităţilor naţionale de a se exprima în limba maternă în faţa instanţelor de judecată, inclusiv prin folosirea de interpreţi sau traduceri, se vor stabili astfel încât să nu împiedice buna administrare a justiţiei şi să nu implice cheltuieli suplimentare pentru cei interesaţi.

17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 13 din Constituţie, „în România, limba oficială este limba română”. Caracterul oficial al limbii române instituie obligativitatea utilizării acesteia în raporturile cetăţenilor cu autorităţile statului, în această limbă fiind redactate şi aduse la cunoştinţa publică toate actele oficiale ale statului român. Consacrarea constituţională a caracterului oficial al limbii române trebuie coroborată cu dispoziţiile art. 32 din Legea fundamentală referitoare la dreptul minorităţilor naţionale de a învăţa în limba lor maternă şi de a fi instruite în această limbă şi cu prevederile art. 128 care reglementează dreptul minorităţilor de a utiliza limba maternă în justiţie.

18. Consacrând limba în care se desfăşoară procedura de judecată - limba română, dispoziţiile art. 128 din Constituţie prevăd că cetăţenii români aparţinând minorităţilor naţionale au dreptul să se exprime în limba maternă în faţa instanţelor de judecată, în condiţiile legii organice, modalităţile de exercitare a acestui drept, inclusiv prin folosirea de interpreţi sau traduceri, stabilindu-se astfel încât să nu împiedice buna administrare a justiţiei şi să nu implice cheltuieli suplimentare pentru cei interesaţi.

19. Dispoziţiile art. 14 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 304/2004, cuprinse în capitolul III, Dispoziţii generale privind procedura judiciară, transpunând la nivel infraconstituţional normele mai sus enunţate, stabilesc că, pe de o parte, procedura judiciară se desfăşoară în limba română, şi, pe de altă parte, cetăţenii români aparţinând minorităţilor naţionale au dreptul să se exprime în limba maternă, în faţa instanţelor de judecată, în condiţiile prezentei legi [aceleaşi prevederi sunt reluate în Codul de procedură civilă, în art. 18 alin. (1) şi (2)]. În continuare, potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 304/2004, în cazul în care cetăţeanul român aparţinând unei minorităţi naţionale solicită să se exprime în limba maternă, instanţa de judecată trebuie să asigure, în mod gratuit, folosirea unui interpret sau traducător autorizat, iar, în situaţia în care toate părţile solicită sau sunt de acord să se exprime în limba maternă, instanţa de judecată trebuie să asigure exercitarea acestui drept, precum şi buna administrare a justiţiei, cu respectarea principiilor contradictorialităţii, oralităţii şi publicităţii. Dezbaterile purtate de părţi în limba maternă se înregistrează, consemnându-se în limba română, interpretul sau traducătorul semnând toate actele întocmite, atunci când acestea au fost redactate sau consemnarea s-a făcut în baza traducerii sale. Pe de altă parte, dispoziţiile art. 14 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 şi cele ale art. 18 alin. (4) din Codul de procedură civilă stabilesc cu titlu de principiu că „Cererile şi actele procedurale se întocmesc numai în limba română”. Nerespectarea acestui principiu, cât şi a dreptului minorităţilor de a se exprima în limba lor maternă şi de a beneficia de un traducător autorizat pe parcursul procesului se sancţionează cu nulitatea hotărârii judecătoreşti.

20. În temeiul art. 10 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să îşi probeze pretenţiile şi apărările, să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia, în vreme ce dispoziţiile art. 12 alin. (1) prevăd ca drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credinţă, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege şi fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părţi.

21. În concluzie, întrucât în România limba oficială este limba română, fiind prezumată a fi cunoscută de toţi cetăţenii statului, procesul civil se desfăşoară în limba română, ceea ce semnifică faptul că dezbaterile, cererile şi actele de procedură se consemnează, respectiv se întocmesc în această limbă. În acord cu prevederile art. 128 alin. (3) din Constituţie, excepţia de la această regulă vizează exclusiv desfăşurarea dezbaterilor, pentru care, în scopul facilitării accesului la justiţie, Legea nr. 304/2004 şi Codul de procedură civilă prevăd dreptul de exprimare în limba maternă a cetăţenilor români aparţinând minorităţilor naţionale. În ceea ce priveşte cererile şi actele de procedură întocmite în cadrul procesului, legea nu prevede excepţii, acestea urmând a fi în mod obligatoriu redactate în limba română, independent dacă provin de la un cetăţean român, cetăţean străin ori apatrid, deci, implicit, de la un cetăţean român aparţinând unei minorităţi naţionale. Cu alte cuvinte, cetăţenii români aparţinând minorităţilor naţionale au dreptul să se exprime în limba maternă în cadrul procedurilor judiciare, chiar şi în ipoteza în care cunosc limba română, fiind un beneficiu legal acordat acestora, limitat însă numai la dreptul de a se exprima în limba maternă în cadrul procedurilor orale desfăşurate în faţa instanţei judecătoreşti, iar nu şi de a întocmi actele de procedură în această limbă, deci în cadrul procedurii scrise a litigiului. Într-o atare ipoteză devin incidente dispoziţiile art. 292 alin. (5) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora înscrisurile întocmite în altă limbă decât cea folosită în faţa instanţei trebuie însoţite de traduceri legalizate. Dacă un cetăţean nu cunoaşte limba română, va recurge la un traducător autorizat pentru redactarea actelor de procedură. Pe de altă parte, instanţa va apela la un traducător autorizat pentru traducerea din limba maternă în limba română a concluziilor verbale ale acestei părţi, în condiţiile art. 225 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Dacă părţile sunt de acord, judecătorul sau grefierul poate face oficiul de traducător. În situaţia în care nu poate fi asigurată prezenţa unui traducător autorizat, se vor aplica prevederile art. 150 alin. (4) teza a două care prevăd că, în cazul în care nu există un traducător autorizat pentru limba în care sunt redactate înscrisurile în cauză, se pot folosi traducerile realizate de persoane de încredere cunoscătoare ale respectivei limbi, în condiţiile legii speciale.

22. Toate aceste norme procedurale, interpretate şi aplicate coroborat, sunt menite să garanteze dreptul la apărare al părţilor, contradictorialitatea procesului civil, pronunţarea unor hotărâri temeinice şi judicioase, precum şi efectivitatea controlului judiciar exercitat de către instanţele superioare.

23. De altfel, prin Decizia nr. 772 din 12 mai 2009, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, Curtea s-a pronunţat în legătură cu norma procedurală vizând întocmirea cererilor şi actelor de procedură numai în limba română, statuând că legea pune la dispoziţia părţilor, cetăţeni ai minorităţilor naţionale, suficiente garanţii procedurale menite să le asigure libertatea de exprimare, accesul liber la justiţie, precum şi dreptul la un proces echitabil.

24. Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că dispoziţiile art. 150 alin. (4) din Codul de procedură civilă, care prevăd obligaţia părţilor aflate într-un proces civil de a depune înscrisurile redactate într-o limbă străină în copie certificată, însoţite de traducerea legalizată efectuată de un traducător autorizat, respectă atât norma constituţională referitoare la dreptul cetăţenilor români aparţinând minorităţilor naţionale de a se exprima în limba maternă în faţa instanţelor de judecată, consacrată de art. 128 din Legea fundamentală, cât şi principiul constituţional al egalităţii în drepturi a cetăţenilor, care impune statului obligaţia de a reglementa un cadru legal apt să permită aplicarea unui tratament egal tuturor persoanelor aflate în situaţii juridice similare, fără privilegii sau discriminări. Astfel, dispoziţiile legale criticate asigură un tratament juridic egal tuturor cetăţenilor români, indiferent de naţionalitate, instituind în sarcina părţilor obligaţia procesuală de a traduce, prin traducător autorizat, toate înscrisurile redactate într-o limbă străină.

25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Árus Zsolt István în Dosarul nr. 242/96/2016 al Tribunalului Harghita - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 150 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Harghita - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 27 octombrie 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent-şef,

Mihaela Senia Costinescu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 645

din 1 noiembrie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) şi (5) şi ale art. 10 din Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Bianca Drăghici - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) şi (5) şi ale art. 10 din Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, excepţie ridicată de Horia Liviu Lascu, în Dosarul nr. 38.569/3/CA/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului nr. 1.785D/2015 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, prezent personal şi asistat de avocat Ilie Drăgulin, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipseşte partea Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din Decembrie 1989, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul domnului avocat Ilie Drăgulin, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, reiterând, pe larg, motivele formulate în faţa instanţei de judecată, cuprinse în notele scrise ale autorului excepţiei care au însoţit încheierea de sesizare a Curţii, aflate la dosarul cauzei.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, având în vedere că, în această materie, există precedent constituţional. Referitor la susţinerea că drepturile prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 42/1990 nu puteau fi luate fără retragerea titlurilor de către Preşedintele României, apreciază că, sub acest aspect, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

5. Prin încheierea din 26 octombrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 38.569/3/CA/2014, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) şi (5) din Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Horia Liviu Lascu, „în solidar cu Asociaţia Liga Naţională a Luptătorilor din Decembrie 1989 Bucureşti”, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în contencios administrativ, referitoare la eliberarea certificatului de revoluţionar preschimbat potrivit dispoziţiilor Legii nr. 341/2004.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia apreciază, în esenţă, că, prin instituirea unor termene de decădere din dreptul de a depune documentaţia pentru preschimbarea certificatului de revoluţionar şi a procedurii stabilite de art. 9 alin. (5) din Legea nr. 341/2004, se încalcă prevederile constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, precum şi dispoziţiile internaţionale care califică dreptul la indemnizaţia reparatorie acordată revoluţionarilor ca fiind un drept patrimonial, care nu poate fi suspendat sau anulat decât în caz de stare de necesitate, război sau calamitate naturală. Astfel, autorul excepţiei consideră că o lege nu poate să anuleze, fără existenta unui proces, o calitate obţinută de o persoană ori drepturile aferente titlului de revoluţionar deţinut. Totodată, se susţine că lipsirea de aceste drepturi, stabilite prin Legea nr. 42/1990, îi afectează integritatea fizică şi psihică, întrucât nu mai beneficiază de asistenţă medicală gratuită, medicamente gratuite şi de indemnizaţia lunară reparatorie.

7. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că textele de lege criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate, întrucât ele prevăd doar procedura, aceeaşi pentru toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie, prin care este asigurată preschimbarea certificatelor doveditoare.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că legiuitorul poate institui un tratament juridic diferit dacă există o justificare obiectivă şi rezonabilă. Totodată, consideră că prevederile art. 22 alin. (1) din Constituţie nu sunt incidente în cauză, argumentele expuse de autorul excepţiei fiind doar aprecieri subiective faţă de consecinţele directe ale aplicării normelor la situaţia sa. Cu privire la criticile raportate la prevederile art. 47 alin. (1) şi art. 53 din Constituţie, invocă cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 88 din 28 februarie 2013, în sensul libertăţii legiuitorului de a alege, în funcţie de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite şi de necesitatea îndeplinirii altor obligaţii ale statului, măsurile prin care va asigura cetăţenilor un nivel de trai decent şi de a stabili condiţiile şi limitele acordării lor. De asemenea, potrivit deciziei amintite, legiuitorul va putea dispune modificarea sau chiar încetarea acordării măsurilor de protecţie socială care nu sunt consacrate în mod expres în textul Constituţiei. În final, menţionează Decizia nr. 412 din 16 mai 2006, prin care Curtea Constituţională a statuat că textele de lege criticate nu contravin art. 53 din Constituţie, ci constituie o reglementare dată prin lege pentru respectarea condiţiilor exprese pe care trebuie să le îndeplinească persoanele în vederea atribuirii certificatelor.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit dispozitivului încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 9 alin. (1) şi (5) din Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 20 iulie 2004, cu modificările şi completările ulterioare. Însă, din examinarea considerentelor încheierii de sesizare şi a notelor scrise, prin care autorul excepţiei de neconstituţionalitate îşi motivează criticile formulate, rezultă că, în realitate, obiect al excepţiei îl constituie şi art. 10 din Legea nr. 341/2004. Prin urmare, Curtea reţine spre analiză excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) şi (5) şi ale art. 10 din Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Dispoziţiile de lege criticate au următorul conţinut:

- Art. 9 alin. (1) şi (5): „(1) Certificatele doveditoare care, în perioada 1990-1997, au fost eliberate de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 42/1990 şi de Comisia pentru cinstirea şi sprijinirea eroilor Revoluţiei din decembrie 1989, după verificare, potrivit art. 5 alin. (3), (4) şi (5), se vor preschimba, la cererea titularului, de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, până la data de 30 aprilie 2010 inclusiv [...].

(5) Contestaţiile privind preschimbarea ori neefectuarea preschimbării certificatelor, conform prezentei legi, se fac cu nominalizarea persoanelor în cauză şi se vor adresa Comisiei parlamentare a revoluţionarilor din decembrie 1989, care le soluţionează potrivit normelor metodologice stabilite în acest sens

- Art. 10: „(1) Persoanele care nu se încadrează în prevederile art. 3 alin. (1) şi ale art. 9 alin. (5) şi care, în termen de 6 luni, nu fac contestaţie îşi pierd calitatea deţinută anterior.

(2) Persoanelor care au participat la Revoluţie, dar nu se încadrează în criteriile prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 566/1996, cu modificările ulterioare, li se va atribui calitatea onorifică de participant la Revoluţia română din decembrie 1989f în condiţiile prevăzute de normele metodologice de aplicare a prezentei legi.”

13. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea în drepturi, art. 22 alin. (1) privind dreptul la viaţă şi dreptul la integritate fizică şi psihică, art. 47 referitor la nivelul de trai şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi prevederile art. 1 din Primul Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la proprietate.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, exercitat prin prisma unor critici asemănătoare celor invocate în prezenta cauză. În acest sens sunt, cu titlu de exemplu, Decizia nr. 255 din 20 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 14 mai 2012, şi Decizia nr. 67 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 11 mai 2016.

15. Astfel, în ceea ce priveşte pretinsul caracter discriminator al textelor de lege criticate, Curtea a arătat că toţi titularii care doresc preschimbarea certificatelor trebuie să urmeze aceleaşi etape legale, fără ca între aceştia să existe privilegii sau discriminări, astfel încât nu poate fi reţinută încălcarea prin textele de lege criticate a prevederilor art. 16 din Constituţie.

16. Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile constituţionale privind dreptul de proprietate, dreptul la viaţă, dreptul la integritate fizică şi corporală şi dreptul la un nivel de trai decent, Curtea a apreciat că sunt relevante cele reţinute prin Decizia nr. 255 din 20 martie 2012, Decizia nr. 412 din 16 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 1 iunie 2006, şi Decizia nr. 521 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 25 iulie 2012, în sensul că dreptul de a obţine titlul de „luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 - Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite” nu este un drept constituţional, ci unul acordat prin lege. Aşa fiind, legiuitorul are deplina competenţă de a stabili condiţiile de acordare a certificatelor de revoluţionar, în temeiul art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, precum şi de a prevedea anumite termene şi o procedură de preschimbare a certificatelor, respectiv de încetare a valabilităţii vechilor certificate. Prin urmare, Curtea a apreciat că dispoziţiile de lege criticate nu constituie o restrângere a exerciţiului unor drepturi, ci reprezintă reglementarea dată prin lege pentru respectarea condiţiilor exprese pe care trebuie să le îndeplinească persoanele în vederea atribuirii certificatelor.

17. De asemenea, Curtea a reţinut că, în măsura în care exercitarea drepturilor consacrate prin legi ori prevederile Constituţiei este condiţionată de respectarea unor proceduri ori termene legale, sancţiunile nerespectării acestor cerinţe nu pot fi privite ca aducând o restrângere nejustificată exerciţiului drepturilor respective.

18. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate prin deciziile menţionate mai sus îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Horia Liviu Lascu, în Dosarul nr. 38.569/3/CA/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 9 alin. (1) şi (5) şi ale art. 10 din Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 1 noiembrie 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Bianca Drăghici

 

ORDONANŢE SI HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

ORDONANŢĂ DE URGENTĂ

privind prorogarea termenului prevăzut la art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, precum şi pentru stabilirea de măsuri în acordarea unor beneficii de asistenţă socială

 

Având în vedere că art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice prevede că „Legea nr. 4/2015 pentru aprobarea preţului mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 9 ianuarie 2015, se abrogă la 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă”,

luând în considerare faptul că, potrivit pct. 39 din anexa la Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, „preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior reprezintă preţul mediu de vânzare a unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la nivel naţional, determinat pe baza datelor statistice din anul anterior, comunicate de Institutul Naţional de Statistică”, iar la momentul actual Institutul Naţional de Statistică nu deţine date statistice oficiale pentru anul 2016 privitoare la statistica activităţilor din silvicultură,

deoarece neadoptarea măsurilor propuse prin prezentul act normativ are consecinţe negative constând în:

- imposibilitatea sancţionării infracţiunilor prevăzute de art. 107-110 din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a contravenţiilor silvice prevăzute de art. 8 din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât la încadrarea juridică a faptei ca infracţiune, respectiv contravenţie îi lipseşte o trăsătură esenţială, şi anume preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior;

- imposibilitatea stabilirii pagubelor produse pădurii, determinate potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006 privind stabilirea modalităţilor de evaluare a pagubelor produse vegetaţiei forestiere din păduri şi din afara acestora, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 84/2007;

- neconstituirea fondului de conservare şi regenerare a pădurilor, potrivit prevederilor art. 33 din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, acesta fiind principala sursă de împădurire a terenurilor forestiere în România;

- nerealizarea scoaterilor definitive sau ocupărilor temporare din fondul forestier naţional în scopul realizării obiectivelor prevăzute la art. 36 şi 37 din Legea nr. 46/2008, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. În cazul ocupărilor temporare pentru care există aprobare nu se mai poate calcula chiria aferentă obiectivului;

- imposibilitatea calculării valorii redevenţei pentru terenurile forestiere concesionate, în condiţiile legii;

- neacordarea sumelor compensatorii reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii de păduri nu le recoltează, datorită funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamentele silvice care determină restricţii în recoltarea de masă lemnoasă, ca urmare a imposibilităţii realizării calculului acestora.

Măsurile de simplificare pentru procesul de acordare a ajutorului social, a alocaţiei pentru susţinerea familiei şi a ajutorului pentru încălzirea locuinţei aprobate la sfârşitul anului 2016 ar urma să fie aplicate începând cu luna ianuarie 2017. În această perioadă este necesar să fie modificate normele metodologice de aplicare a Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, normele metodologice de aplicare a Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece, să fie efectuate modificări ale programelor informatice la nivelul autorităţilor administraţiei publice locale şi la nivelul Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi să fie luate şi alte măsuri administrative care să asigure implementarea noului proces de stabilire şi acordare a drepturilor prin care se face trecerea de la evidenţa pe beneficiu la evidenţa pe familie. Această perioadă este insuficientă pentru a fi luate toate măsurile necesare menţionate. În condiţiile aplicării măsurilor de simplificare în absenţa programelor informatice şi a normelor metodologice se ajunge la disfuncţionalităţi în acordarea drepturilor şi mai ales în plata acestora pentru cei aproximativ 700.000 de beneficiari aflaţi în plată

Luând în considerare faptul că:

- elementele sus-menţionate constituie premisele unei situaţii extraordinare care impune adoptarea de măsuri imediate în vederea îmbunătăţirii cadrului normativ;

- neadoptarea acestor măsuri ar avea consecinţe negative asupra respectării regimului silvic, precum şi stabilirii răspunderii juridice în cazul săvârşirii unor fapte care aduc atingere fondului forestier naţional;

- disfuncţionalităţile în plata beneficiilor de asistenţă socială pentru cele mai defavorizate categorii ale populaţiei conduc la nemulţumiri sociale şi generează probleme sociale multiple,

aceste elemente vizează interesul public general şi constituie situaţii extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată.

În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

 

Art. I. - Termenul prevăzut la art. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea

contravenţiilor silvice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 726 din 20 septembrie 2016, se prorogă până la data de 15 august 2017.

Art. II. - Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 50/2011, cu modificările şi completările ulterioare, Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 38/2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 920/2011, cu modificările şi completările ulterioare, se actualizează până la data de î aprilie 2017.

 

PRIM-MINISTRU

SORIN MIHAI GRINDEANU

Contrasemnează:

Ministrul apelor şi pădurilor,

Adriana Petcu

Ministrul muncii şi justiţiei sociale,

Lia-Olguţa Vasilescu

Viceprim-ministru,

ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene,

Sevil Shhaideh

Ministrul finanţelor publice,

Viorel Ştefan

 

Bucureşti, 12 ianuarie 2017.

Nr. 4.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

HOTĂRÂRE

pentru modificarea art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.052/2013 privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în domeniul public al municipiului Craiova şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Craiova şi pentru actualizarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Articolul 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.052/2013 privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în domeniul public al municipiului Craiova şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Craiova şi pentru actualizarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 18 decembrie 2013, se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 3. - Consiliul Local al Municipiului Craiova se obligă potrivit hotărârilor acestuia, prevăzute la art. 2 alin. (2), să pună la dispoziţia Ministerului Apărării Naţionale un număr de 250 de unităţi locative, din totalul locuinţelor realizate pe terenul imobilului prevăzut la art. 1, în vederea cumpărării de către personalul Ministerului Apărării Naţionale, în condiţiile legii, până la data de 15 ianuarie 2020.”

 

PRIM-MINISTRU

SORIN MIHAI GRINDEANU

Contrasemnează:

Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene,

Sevil Shhaideh

Ministrul apărării naţionale,

Gabriel-Beniamin Leş

Ministrul finanţelor publice,

Viorel Ştefan

 

Bucureşti, 12 ianuarie 2017.

Nr. 11.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ŞI PĂDURILOR

 

ORDIN

privind aprobarea Planului de management şi a Regulamentului sitului Natura 2000 ROSPA0135 Nisipurile de la Dăbuleni şi al ariei protejate de interes naţional 2.667 Casa Pădurii din Pădurea Potelu

 

Având în vedere Referatul de aprobare nr. 109.689/AC din 18 aprilie 2016 al Direcţiei biodiversitate,

ţinând cont de Punctul de vedere al compartimentului biodiversitate din cadrul Serviciului CFM al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Olt nr. 6.023 din 12 august 2015, Decizia etapei de încadrare nr. 6.023 din 25 august 2015 emisă de Agenţia pentru Protecţia Mediului Olt, Avizul Ministerului Culturii nr. 7.811 din 23 decembrie 2015, Adresa Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice nr. 1.179 din 6 ianuarie 2016 şi Adresa nr. 18.564 din 19 februarie 2016, Adresa Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 83.426/163.478/330.260 din 31 decembrie 2015 şi Adresa Direcţiei generale păduri nr. 152.192/IM din 15 ianuarie 2016,

în temeiul prevederilor art. 21 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 13 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 38/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul mediului, apelor şi pădurilor emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă Planul de management al sitului Natura 2000 ROSPA0135 Nisipurile de la Dăbuleni şi al ariei protejate de interes naţional 2.667 Casa Pădurii din Pădurea Potelu, prevăzut în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Se aprobă Regulamentul sitului Natura 2000 ROSPA0135 Nisipurile de la Dăbuleni şi al ariei protejate de interes naţional 2.667 Casa Pădurii din Pădurea Potelu, prevăzut în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 3. - Anexele nr. 1 şi 2*) fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul mediului, apelor şi pădurilor,

Viorel Traian Lascu,

secretar de stat

 

Bucureşti, 28 iunie 2016.

Nr. 1.196.


*) Anexele nr. 1 şi 2 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. nr. 41 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome „Monitorul Oficial”. Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.