MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 38/2017

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 185 (XXIX) - Nr. 38         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Vineri, 13 ianuarie 2017

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 553 din 12 iulie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 324 alin. 1 pct. 1 raportat la art. 322 pct. 2 din Codul de procedură civilă din 1865

 

Decizia nr. 591 din 13 septembrie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 258 alin. (5) şi (51) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

 

Decizia nr. 592 din 13 septembrie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. V alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal

 

Decizia nr. 604 din 22 septembrie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 769 alin. (9) ultima teză din Codul de procedură civilă

 

Decizia nr. 633 din 27 octombrie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

4. - Hotărâre privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de prefect al judeţului Prahova de către domnul Ştefan Grigoraş-Daniel

 

5. - Hotărâre privind aplicarea mobilităţii pentru domnul Niculcea Zorinel din funcţia publică de prefect al judeţului Giurgiu în funcţia publică de inspector guvernamental

 

6. - Hotărâre privind aplicarea mobilităţii pentru domnul Drăghiea Nicolae din funcţia publică de inspector guvernamental în funcţia publică de prefect al judeţului Mehedinţi

 

7. - Hotărâre privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de subprefect al judeţului Prahova de către doamna Lupea Ioana Mădălina

 

8. - Hotărâre privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de prefect al judeţului Giurgiu de către doamna Crişu Nina-Carmen

 

9. - Hotărâre privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de prefect al judeţului Prahova de către doamna Lupea Ioana Mădălina

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

60. - Decizie privind numirea prin mobilitate a domnului Niculcea Zorinel în funcţia publică de inspector guvernamental, în cadrul Secretariatului General al Guvernului

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

1.060/2016. - Ordin al ministrului mediului, apelor şi pădurilor privind aprobarea Planului de management şi Regulamentului Parcului Naţional Cozia şi al siturilor Natura 2000 din zona acestuia ROSCI0046 Cozia şi ROSPA0025 Cozia-Buila-Vânturariţa

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 553

din 12 Iulie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 324 alin. 1 pct. 1 raportat la art. 322 pct. 2 din Codul de procedură civilă din 1865

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 324 alin. 1 pct. 1 raportat la art. 322 pct. 2 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată din oficiu de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă în Dosarul său nr. 4.928/2/2015 şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.734D/2015.

2. Dezbaterile au avut loc la data de 7 iulie 2016, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 57 din Legea nr. 47/1992 şi ale art. 396 alin. (1) din Codul de procedură civilă coroborate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunţarea pentru data de 12 iulie 2016, dată la care a pronunţat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

3. Prin Decizia civilă nr. 1.132R din 13 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 4.928/2/2015, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 324 alin. 1 pct. 1 raportat la art. 322 pct. 2 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată din oficiu de instanţa de judecată, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de revizuire formulate împotriva unei decizii civile.

4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia arată, în esenţă, că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât termenul de o lună în cadrul căruia poate fi declarată calea de atac a revizuirii curge de la pronunţarea hotărârii dată de instanţa de recurs după evocarea fondului. Se apreciază că până la momentul luării la cunoştinţă de conţinutul întregii hotărâri, părţile nu sunt în măsură să aprecieze în mod corect şi pertinent dacă, în evocarea fondului, instanţa de recurs s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori a dat mai mult decât s-a cerut. Minuta pronunţată în şedinţă publică de către instanţa de recurs şi publicată pe portalul instanţelor judecătoreşti nu conţine toate informaţiile necesare părţii pentru a aprecia cu privire la incidenţa motivului de revizuire menţionat. De altfel, noul Cod de procedură civilă a optat pentru soluţia curgerii termenului de revizuire de la momentul comunicării hotărârii instanţei de recurs, inclusiv în ipoteza avută în vedere de norma în legătură cu care s-a decis sesizarea Curţii Constituţionale.

5. Instanţa judecătorească mai menţionează şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv considerentele Hotărârii din 8 ianuarie 2013, pronunţată în Cauza S.C. Raisa M Shipping - S.R.L. împotriva României.

6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

7. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţi instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt cele prevăzute numai prin lege, iar în conformitate cu prevederile art. 129 din Legea fundamentală, împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii. În virtutea acestui mandat constituţional, legiuitorul are competenţa de a adopta reglementări cu caracter general sau cu caracter special, derogatoriu, cu aplicabilitate la anumite situaţii, în mod egal, pentru toţi cei interesaţi în exercitarea aceloraşi categorii de drepturi sau în îndeplinirea aceloraşi categorii de obligaţii.

8. Se mai arată că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra soluţiei legislative criticate,  constatând constituţionalitatea acesteia. În acest sens, Guvernul indică jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 235 din 5 iunie 2003, Decizia nr. 353 din 2 mai 2006, Decizia nr. 1.270 din 12 octombrie 2010 şi Decizia nr. 310 din 13 iunie 2013.

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse de părţi, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 324 alin. 1 pct. 1 raportat la art. 322 pct. 2 din Codul de procedură civilă din 1865, dispoziţii care au următorul cuprins:

- Art. 324 alin. 1 pct. 1: „(1) Termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti:

1. În cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1. 2 şi 1 alin. 1, de la comunicare a hotărârilor definitive, iar când hotărârile au fost date de instanţe de recurs după evocarea fondului, de la pronunţare; pentru hotărârile prevăzute la punctul 7 al. 2 de la pronunţarea ultimei hotărâri

- Art. 322 pct. 2: ..Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: [...]

2. dacă s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut;”.

12. Curtea observă că la data de 15 februarie 2013 au intrat în vigoare majoritatea dispoziţiilor din noul Cod de procedură civilă. Având în vedere considerentele Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, dar şi dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, Curtea urmează să analizeze dispoziţiile legale criticate din Codul de procedură civilă din 1865, întrucât ele continuă să îşi producă efecte juridice în cauza de faţă.

13. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (1) şi (3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 324 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, prin raportare la critici asemănătoare, constatând constituţionalitatea acestora.

15. Astfel, prin Decizia nr. 214 din 28 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 2 mai 2008, Decizia nr. 1.083 din 14 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 25 noiembrie 2008, şi Decizia nr. 817 din 19 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 6 august 2009 şi Decizia nr. 1.663 din 15 decembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 19 februarie 2010, Curtea a reţinut că hotărârea atacată prin intermediul revizuirii nu este criticată în raport cu materialul dosarului existent la data pronunţării acelei hotărâri, ci numai pe baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanţa de judecată la data pronunţării. De aceea, formularea şi motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoaşterea argumentării instanţei, care a stat la baza pronunţării hotărârii atacate.

16. Totodată, Curtea a statuat că obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil.

17. De asemenea, prin Decizia nr. 1.270 din 12 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 781 din 23 noiembrie 2010, Curtea a decis că dispoziţiile legale contestate sunt norme de procedură judiciară şi se aplică tuturor persoanelor aflate într-o situaţie juridică identică. De altfel, în acord cu dispoziţiile constituţionale ale art. 126 alin. (2) potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”, legiuitorul este liber să dispună cu privire la acestea. În plus, atât contestaţia în anulare, cât şi revizuirea sunt mijloace procedurale de acces la o instanţă superioară de control, adică sunt căi extraordinare de atac de retractare, admisibile numai în cazurile limitativ prevăzute de lege. Aşa fiind, prin aceste mijloace procedurale instanţa este ţinută să verifice numai dacă există vreunul dintre motivele limitativ prevăzute de lege, neputând să examineze justeţea soluţiei pronunţate. Partea interesată are posibilitatea de a-şi valorifica drepturile în faţa judecătorului fondului ori în faţa judecătorului în căile ordinare de atac, fără a se putea admite soluţia reexaminării sine die a unei hotărâri judecătoreşti, întrucât, cu excepţia materiei penale, liberul acces la justiţie este pe deplin respectat ori de câte ori partea interesată, în vederea valorificării unui drept sau interes legitim, a putut să se adreseze cel puţin o singură dată unei instanţe naţionale.

18. Curtea mai reţine că prin Decizia nr. 576 din 29 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 506 din 24 iulie 2012, a statuat că pe calea revizuirii nu se realizează un control judiciar propriu-zis, iar faptul că aceeaşi instanţă care a pronunţat hotărârea judecă şi cererea de revizuire nu este de natură să influenţeze aprecierea judecătorilor. Aceasta deoarece aspectele analizate pe calea revizuirii sunt diferite de cele examinate în fond, fiind necunoscute la acea dată. În această materie, ca de altfel oriunde, legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen; nu s-a procedat în acest fel cu intenţia de a restrânge accesul liber la justiţie, de care, în mod evident, cel interesat a beneficiat în cadrul termenului legat instituit, ci exclusiv pentru a instaura un climat de ordine, indispensabil în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21, prevenind astfel abuzurile şi asigurând protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalte părţi. De altfel, Curtea a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei ce i-a fost conferită prin Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept, subiectiv sau procesual, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite.

19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

20. Aşadar, Curtea constată că prevederile legale criticate nu sunt de natură să aducă atingere dreptului părţilor la un proces echitabil, acestea având posibilitatea să cunoască soluţia instanţei consemnată în minută şi să acţioneze în consecinţă, exercitându-şi fără nicio îngrădire drepturile procesuale prevăzute de lege. De altfel, potrivit art. 129 din Constituţie, exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti se face „în condiţiile legii”. Ca urmare, eventuala lipsă de diligentă a părţii care, deşi a avut posibilitatea de a lua la cunoştinţă de soluţia consemnată în minută, nu promovează căile de atac în termenul prevăzut de lege, invocând lipsa comunicării hotărârii judecătoreşti în integralitatea sa, nu poate constitui temei al criticii de neconstituţionalitate. Soluţia legislativă criticată reprezintă opţiunea legiuitorului care, având în vedere specificul căii de atac a revizuirii, nu înfrânge prevederile constituţionale ale art. 21 din Constituţie.

21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată din oficiu de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă în Dosarul său nr. 4.928/2/2015 şi constată că prevederile art. 324 alin. 1 pct. 1 raportat la art. 322 pct. 2 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 12 iulie 2016.

PREŞEDINTELE INTERIMAR AL CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

magistrat-asistent

Fabian Niculae

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 591

din 13 septembrie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 258 alin. (5) şi (51) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Cosmin-Marian Văduva - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Sofronea.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 258 alin. (5) şi (51) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Societatea Panserv - S.R.L. din Sfântu Gheorghe în Dosarul nr. 1.171/119/2015 al Tribunalului Covasna - Secţia civilă. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.088D/2016.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale prin care s-a constatat constituţionalitatea dispoziţiilor art. 258 alin. (51) şi (52) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. În acest sens, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 503 din 30 iunie 2015.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 20 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.171/119/2015, Tribunalul Covasna - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 258 alin. (5) şi (51) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Excepţia a fost ridicată de Societatea Panserv - S.R.L. din Sfântu Gheorghe, într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea susţine că textul criticat este interpretabil, nefiind prevăzute condiţiile în care se aplică facilitatea fiscală ce face obiectul de reglementare al acestuia. Menţionează o jurisprudenţă neunitară în interpretarea şi aplicarea textului criticat. Susţinând că textul criticat este interpretabil, autoarea trage concluzia că acesta este lipsit de claritate, precizie, previzibilitate şi accesibilitate, împrejurare ce determină încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie.

6. Tribunalul Covasna - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textul criticat prevede categoriile de contribuabili cărora li se aplică şi, totodată, condiţiile în care este operant. În plus, instanţa de judecată arată că autoarea, prin criticile formulate, vizează modul de aplicare a legii, situaţie în care competente să controleze eventuala aplicare greşită a legii de către organele fiscale sunt instanţele de contencios administrativ.

7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât din analiza motivării rezultă că, în fapt, nu este vorba despre o veritabilă critică de neconstituţionalitate, autoarea excepţiei exprimând nemulţumirea faţă de faptul că textul criticat nu a reglementat în mod expres situaţia veniturilor din arendă.

9. Preşedinţii celor două camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere ale Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10. Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 258 alin. (5) şi (51) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003. Textele criticate au următorul cuprins: „(5) Suma stabilită conform alin. (4) se înmulţeşte cu coeficientul de corecţie corespunzător prevăzut în următorul tabel:

 

Rangul localităţii

Coeficientul de corecţie

0

8,00

1

5,00

II

4,00

III

3,00

IV

1,10

V

1,00

 

(51) Ca excepţie de la prevederile alin. (2), în cazul contribuabililor persoane juridice, pentru terenul amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la altă categorie de folosinţă decât cea de terenuri cu construcţii, impozitul pe teren se calculează conform prevederilor alin. (3)-(5) numai dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii:

a) au prevăzut în statut, ca obiect de activitate, agricultură:

b) au înregistrate în evidenţa contabilă venituri şi cheltuieli din desfăşurarea obiectului de activitate prevăzut la Ut. a)”.

12. În susţinerea criticii de neconstituţionalitate, autoarea invocă prevederile cuprinse în art. 1 alin. (5) din Constituţie, potrivit cărora „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”.

13. Curtea Constituţională, cu precădere în jurisprudenţa sa mai recentă, a pronunţat decizii prin care a ridicat la rang constituţional standardele de calitate a legii, precum previzibilitatea, claritatea, accesibilitatea. Întrucât niciunul dintre aceste standarde nu este expres menţionat în vreunul dintre articolele din Constituţie, Curtea şi-a întemeiat raţionamentele pe dispoziţiile art. 1 alin. (3), potrivit cărora „România este stat de drept” şi ale art. 1 alin. (5) din Constituţie, potrivit cărora „în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie*. Curtea a invocat inclusiv dispoziţii ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, în cadrul controlului respectării de către legislaţia primară a exigenţelor privind calitatea legii.

14. Astfel, Curtea a reţinut, în Decizia nr. 662 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 20 ianuarie 2015, că „pentru a fi respectată de destinatarii săi, legea trebuie să îndeplinească anumite cerinţe de precizie, claritate şi previzibilitate, astfel încât aceşti destinatari să îşi poată adapta în mod corespunzător conduita, în acest sens. Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa (de exemplu, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012) că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, şi Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011) [paragraful 44]”.

15. La fel de adevărat este însă că, în jurisprudenţa sa, de pildă în Decizia nr. 275 din 8 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 17 iulie 2014, Curtea a reţinut că „Instanţele judecătoreşti interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluţionării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă procesului de aplicare a legii. În acelaşi sens a statuat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, de pildă prin Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunţată în Cauza C.R. Împotriva Regatului Unit, paragraful 34, arătând că «oricât de clar ar fi textul unei dispoziţii legale, în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciar㻓.

16. Din coroborarea considerentelor celor două decizii precitate ale Curţii, rezultă că standardele de calitate a legii tolerează, ca fiind inevitabil sau chiar dezirabil, un minim de incertitudine şi interpretabilitate a legii, care se cer a fi soluţionate de către judecători. Din acest motiv susţinerea autoarei excepţiei, potrivit căreia „interpretarea normei legale nu trebuie să depindă de judecător sau de un alt interpret”, apare ca nerealistă şi contrară spiritului şi literei Constituţiei şi, în special, art. 126 alin. (1) al acesteia, potrivit căruia „Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege”,.

17. Examinând conţinutul şi forma dispoziţiilor art. 258 alin. (5) şi (51) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Curtea reţine că elementul de incertitudine şi/sau interpretabilitate a acestora este acceptabil din punctul de vedere al standardelor constituţionale de calitate a legii, revenind instanţelor judecătoreşti sarcina stabilirii sensului acestora.

18. Jurisprudenţa Curţii în materia respectării standardelor de calitate a legii, inspirată, adesea, de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, este una dintre faţetele cele mai semnificative ale exercitării atribuţiilor sale constituţionale. În acelaşi timp, însă, principiile urmate de Curte în pronunţarea jurisprudenţei sale în această materie pretind un respect deplin al delimitării de atribuţii şi competenţe ale instituţiilor de rang constituţional. Astfel, în Decizia nr. 225 din 9 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 241 din 15 aprilie 2010, Curtea a reţinut că atribuţia definitorie a puterii judecătoreşti este înfăptuirea justiţiei, iar în Decizia nr. 146 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 366 din 12 mai 2016, a reţinut că „aprecierea asupra modului de interpretare şi aplicare a legii la speţa dedusă judecăţii de către autorităţile publice incidente în cauză aparţine instanţelor de drept comun, în cadrul controlului judiciar realizat de acestea, iar nu Curţii Constituţionale” [paragraful 23],

19. Curtea mai reţine că simplul fapt că un text legal este interpretabil nu reprezintă eo ipso un temei de a considera că sunt încălcate standardele constituţionale de calitate a legii. Pentru a se ajunge la o asemenea concluzie este necesar să fie evidenţiate în mod clar încălcări de o anumită gravitate a standardelor de calitate a legii. În caz contrar, dacă Curtea ar reţine că orice normă legală interpretabilă este şi o normă legală neconstituţională, dispoziţiile art. 126 alin. (1) din Constituţie ar fi lipsite de efecte juridice.

20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Panserv - S.R.L, din Sfântu Gheorghe în Dosarul nr. 1.171/119/2015 al Tribunalului Covasna - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 258 alin. (5) şi (51) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Covasna - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 13 septembrie 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent

Cosmin-Marian Văduva

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 592

din 13 septembrie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. V alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Cosmin-Marian Văduva - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Sofronea.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. V alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Marian-Dan Grigore în Dosarul nr. 31/93/2015 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.104D/2016.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale prin care au fost respinse criticile de neconstituţionalitate ale art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011 şi ale ordonanţei de urgenţă în întregul ei. În acest sens, invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 779 din 17 noiembrie 2015 şi nr. 872 din 15 decembrie 2015.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Decizia civilă nr. 2.881 din 18 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 31/93/2015, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. V alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Excepţia a fost ridicată de Marian-Dan Grigore într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Ilfov împotriva Sentinţei civile nr. 1.650 din 8 iunie 2015, pronunţate de Tribunalul Ilfov - Secţia civilă, prin care au fost anulate trei decizii de impunere din oficiu emise de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Ilfov.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că se încalcă principiul neretroactivităţii legii întrucât, printr-o dispoziţie a unei ordonanţe de urgenţă, care a intrat în vigoare la data de 30 decembrie 2011, au fost reglementate raporturi juridice de drept fiscal aferente anilor 2009, 2010 şi 2011, acordându-se, în acest fel, Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Ilfov dreptul de a emite decizii de impunere pentru perioade anterioare datei la care actul normativ a intrat în vigoare. Menţionează, în plus, că, în perioadele fiscale amintite, sarcina realizării operaţiunii de emitere a deciziilor de impunere revenea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, fiind reglementată de dispoziţiile art. 86 alin. (1), coroborate cu dispoziţiile art. 17 alin, (5) din Codul de procedură fiscală.

6. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Dispoziţiile legale criticate nu produc efect retroactiv, ci stabilesc competenţa de administrare a contribuţiilor sociale datorate de persoanele fizice prevăzute la capitolele II şi III din titlul IX2 al Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în favoarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală începând cu data de 1 iulie 2012, aşadar ulterior intrării lor în vigoare, stabilind că, pentru perioada anterioară datei de 1 iulie 2012, această competenţă revine caselor de asigurări sociale, potrivit legislaţiei specifice aplicabile fiecărei perioade. În concluzie, instanţa apreciază că dispoziţiile art. V alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011 respectă principiul tempus regit actum.

7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât reglementarea criticată produce efecte începând cu data intrării sale în vigoare, fără a se încălca principiul neretroactivităţii legii.

9. Preşedinţii celor două camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10. Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. V alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, având următorul cuprins: „Competenţa de administrare a contribuţiilor sociale datorate de persoanele fizice prevăzute la alin. (1) pentru veniturile aferente perioadelor fiscale anterioare datei de 1 ianuarie 2012, precum şi perioadei 1 ianuarie-30 iunie 2012 cu titlu de contribuţii sociale aferente anului 2012 şi, totodată, pentru soluţionarea contestaţiilor împotriva actelor administrative prin care s-a făcut stabilirea revine caselor de asigurări sociale, potrivit legislaţiei specifice aplicabile fiecărei perioade

12. Critica de neconstituţionalitate este formulată din perspectiva art. 15 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile”.

13. Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că elementele de conţinut ale acesteia sunt similare cu elementele de conţinut ale excepţiei de neconstituţionalitate soluţionate de către Curtea Constituţională prin Decizia nr. 579 din 12 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 14 septembrie 2016. Astfel, există identitate între obiectul celor două excepţii, respectiv dispoziţiile art. V alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal. De asemenea, în ambele dosare autorii au invocat încălcarea aceluiaşi text constituţional, respectiv dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie privitoare la principiul neretroactivităţii legii civile. În sfârşit, în ambele cauze autorii excepţiilor au motivat într-o manieră identică excepţia de neconstituţionalitate.

14. Ca atare, devin aplicabile considerentele reţinute de Curte în Decizia nr. 579 din 12 iulie 2016, precitată, potrivit cărora „norma supusă controlului de constituţionalitate are, aşa cum s-a arătat în precedent, natura unei norme procedurale de stabilire de competenţe. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională s-a referit în mod expres la aplicabilitatea în timp a legii procedurale prin care se stabilesc competenţe. Astfel, în Decizia nr. 546 din 18 octombrie 2005, Curtea a statuat că «reglementarea în discuţie se referă la competenţă, aşadar la o situaţie juridică cu caracter de continuitate, constitutivă de facta pendentia, asupra căreia legiuitorul poate interveni în viitor, aşa cum, de altfel, şi procedeaz㻓. Şi competenţa de stabilire a contribuţiilor sociale, acordată de art. V alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011 caselor de asigurări sociale, reprezintă o situaţie juridică de continuitate. Însuşi textul legal care acordă caselor de asigurări sociale competenţa de stabilire a contribuţiilor sociale dispune, deopotrivă, că aceasta va fi exercitată potrivit legislaţiei specifice aplicabile fiecărei perioade. Tocmai această dispoziţie imperativă reprezintă garanţia că, în exercitarea competenţelor acordate de art. V alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011, casele de asigurări sociale nu vor aplica în mod retroactiv legislaţia specifică fiecărei perioade fiscale. Prin urmare, indiferent de perioada fiscală pentru care casele de asigurări sociale stabilesc contribuţiile sociale obligatorii, deci inclusiv pentru perioade fiscale anterioare datei de 30 decembrie 2011, acestea vor avea în vedere legislaţia specifică aplicabilă fiecăreia dintre perioadele respective [paragrafele 26-27].

15. Raţiunile păstrării unei jurisprudenţe constante, respectiv predictibilitatea, accesibilitatea şi claritatea dreptului, au determinat Curtea, de pildă în Decizia nr. 336 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 7 noiembrie 2013, să reţină că „orice reviriment jurisprudenţial presupune existenţa unor elemente noi de natură a determina schimbarea jurisprudenţei”. Or, autorul excepţiei din prezenta cauză nu aduce niciun element novator în motivaţia criticii de neconstituţionalitate a art. V alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011, a cărui constituţionalitate a fost constatată printr-o decizie anterioară.

16. Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele Deciziei nr. 579 din 12 iulie 2016, precitate, îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

17. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marian-Dan Grigore în Dosarul nr. 31/93/2015 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal şi constată ca dispoziţiile art. V alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 13 septembrie 2016.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent

Cosmin-Marian Văduva

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 604

din 22 septembrie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 769 alin. (9) ultima teză din Codul de procedură civilă

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 768 alin. (9) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Transflor - S.R.L din comuna Suhaia, judeţul Teleorman, în Dosarul nr. 18.700/300/2014 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.585D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care arată că textul legal criticat nu încalcă principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, întrucât situaţia juridică a creditorilor diferă de cea a debitorilor, situaţie în care şi tratamentul juridic aplicabil acestora nu poate fi decât diferit. Întrucât normele legale criticate instituie reguli vizând executarea silită a unei creanţe certe, lichide şi exigibile neexecutate de bunăvoie de către debitor, nu se poate susţine că dreptul de proprietate al debitorului care nu-şi execută de bunăvoie obligaţia este afectat prin vânzarea la licitaţie a unor bunuri mobile pentru acoperirea creanţei şi, pe cale de consecinţă, că normele constituţionale invocate de către autoarea excepţiei de neconstituţionalitate ar fi încălcate. Faţă de aceste considerente, formulează concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată,

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 8 septembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 18.700/300/2014, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 768 alin. (9) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Transflor  - S.R.L. din comuna Suhaia, judeţul Teleorman, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că sintagma „Dacă nu se va obţine nici acest preţ, bunurile vor fi vândute, la aceiaşi termen, la cel mai mare preţ oferit, chiar şi atunci când la licitaţie s-a prezentat un singur ofertant” cuprinsă în dispoziţiile legale criticate din Codul de procedură civilă este neconstituţională prin oferirea posibilităţii unui singur ofertant de a putea adjudeca bunul la preţul cel mai mare oferit, chiar şi sub preţul de pornire a licitaţiei. Astfel se încalcă dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât debitorul proprietar al bunurilor vândute la licitaţie este discriminat faţă de creditorul care beneficiază de o poziţie privilegiată.

6. Se mai susţine că spre deosebire de dispoziţiile art. 845 alin. (9) din Codul de procedură civilă care limitează posibilitatea singurului participant la o licitaţie de a coborî sub preţul de pornire pentru vânzarea unor bunuri imobile, în cazul bunurilor mobile, dispoziţiile art. 768 alin. (9) din Codul de procedură civilă nu prevăd o astfel de limitare, încălcând prevederile art. 44 alin. (2) din Constituţie potrivit cărora proprietatea privată trebuie apărată indiferent de titular, nefiind justificată existenţa unor diferenţe între proprietarii de bunuri imobile şi cei de bunuri mobile. În acest sens invocă şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 207 din 15 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 16 iunie 2003.

7. Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă apreciază dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale şi nu se poate aprecia că acestea afectează egalitatea cetăţenilor în faţa legii sau dreptul de proprietate al autoarei excepţiei de neconstituţionalitate.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl reprezintă dispoziţiile art. 768 alin. (9) din Codul de procedură civilă, care, după republicarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, a devenit art. 769 alin. (9). Analizând motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea va reţine ca obiect al acesteia dispoziţiile art. 769 alin. (9) ultima teză din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: „Dacă nu se oferă nici preţul minim prevăzut la alin. (8), licitaţia se va amâna la un alt termen, pentru care se vor îndeplini din nou formalităţile de publicitate prevăzute de art. 762. La acest termen, care nu poate fi mai lung de 20 de zile de la data primei licitaţii, licitaţia va începe de la 50% din preţul iniţial prevăzut în publicaţii sau anunţuri. Dacă nu se va obţine nici acest preţ, bunurile vor fi vândute, la acelaşi termen, la cel mal mare preţ oferit, chiar şi atunci când la licitaţie s-a prezentat un singur ofertant.”

13. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi şi ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că legiuitorul a reglementat în Codul de procedură civilă în mod detaliat şi gradual procedura urmăririi mobiliare, ca formă a executării silite, având drept scop realizarea creanţei creditorului prin vânzarea bunurilor mobile ale debitorului. În cazul în care valorificarea bunurilor mobile nu se poate realiza prin intermediul vânzării amiabile sau directe, Codul de procedură civilă prevede că executorul judecătoresc va proceda la vânzarea prin licitaţie publică a bunurilor sechestrate.

15. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate formulată prin raportare la art. 16 alin. (1) din Constituţie referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, Curtea reţine că aceasta este neîntemeiată. Potrivit art. 767 alin. (3) din Codul de procedură civilă, creditorii urmăritori sau intervenienţi nu pot, nici personal, nici prin persoane interpuse, să adjudece bunurile oferite spre vânzare la un preţ mai mic de 75% din preţul înscris în publicaţii sau în anunţuri. Susţinerile autoarei excepţiei referitoare la posibilele înţelegeri dintre părţile participante la licitaţia publică nu sunt de natură să conducă la neconstituţionalitatea textului legal criticat, ci reprezintă aspecte ce pot fi controlate pe calea contestaţiei la executare De altfel, Curtea observă că art. 777 din Codul de procedură civilă instituie o excepţie de la regula inadmisibilităţii desfiinţării vânzării împotriva terţului adjudecatar, respectiv o asemenea cerere poate fi făcută pe cale principală în cazul în care a existat fraudă din partea acestuia. Când adjudecatar a fost creditorul, vânzarea va putea fi desfiinţată dacă există temei de nulitate, potrivit dreptului comun.

16. Referitor la susţinerea potrivit căreia se creează o inegalitate între proprietarii de bunuri mobile şi proprietarii de bunuri imobile, Curtea reţine că debitorii, proprietari ai bunurilor mobile, nu se află în aceeaşi situaţie cu debitorii, proprietari ai bunurilor imobile. Pentru aceştia din urmă legiuitorul, în virtutea mandatului său constituţional conferit de art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, a reglementat distinct urmărirea imobiliară, având în vedere natura bunului supus procedurii de executare silită.

17. În continuare, Curtea nu poate reţine nici încălcarea dreptului de proprietate privată garantat prin art. 44 din Constituţie. Prin executarea silită a unei obligaţii ce rezultă dintr-un titlu executoriu se asigură realizarea drepturilor legale ale creditorului care este prejudiciat prin neplata creanţei. Stabilirea conţinutului şi limitelor dreptului de proprietate - cărora li se subsumează reglementările în cauză - implică, în mod necesar, o restrângere a exerciţiului său în considerarea drepturilor şi intereselor altor persoane. Departe de a constitui o atingere a dreptului subiectiv în sine, asemenea reglementări creează condiţiile indispensabile valorificării acestuia.

18. Prin urmare, Curtea reţine că interesul părţilor, al debitorului, dar şi, în special, al creditorului este obţinerea unui preţ de adjudecare suficient pentru acoperirea creanţei sau cel puţin a unei părţi cât mai mari din această creanţă. Scopul vânzării bunurilor prin licitaţie publică este obţinerea sumelor necesare plăţii creanţei creditorului, iar împotriva oricărui act de executare, precum şi împotriva executării înseşi se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, inclusiv de către debitor. Pentru acelaşi considerent nu poate fi primită nici critica referitoare la îmbogăţirea fără justă cauză, în dauna debitorului, a terţului care a participat singur la licitaţie şi datorită acestui motiv a impus preţul de vânzare,

19. În ceea ce priveşte susţinerile autoarei excepţiei de neconstituţionalitate referitoare la faptul că de multe ori bunurile mobile vândute la licitaţie pot fi mai valoroase decât unele imobile, debitorul fiind prejudiciat prin posibilitatea ca un singur participant la licitaţie să ofere preţul pe care îl consideră de cuviinţă, chiar sub preţul de pornire a licitaţiei, Curtea observă că, în anumite situaţii, pentru anumite categorii de bunuri cu o valoare însemnată, cum ar fi titlurile de valoare sau obiecte din metale preţioase, pietre preţioase, obiecte de artă, colecţii de valoare, obiecte de muzeu, care au un regim special de circulaţie, Codul de procedură civilă, prin art. 757, prevede Că acestea se vor valorifica prin entităţi autorizate sau, după caz, prin organele şi în condiţiile prevăzute de lege.

20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Transflor - S.R.L. din comuna Suhaia, judeţul Teleorman, în Dosarul nr. 18.700/300/2014 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 769 alin. (9) ultima teză din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 22 septembrie 2016.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent

Andreea Costin

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 633

din 27 octombrie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel-Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Sofronea.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 488 alin (1) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Mihaela Ramona Şerban În Dosarul nr. 1.166/59/2013 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 273D/2016.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, concretizată, spre exemplu, prin Decizia nr. 747 din 16 decembrie 2014.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

4. Prin încheierea din 5 februarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.166/59/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de Mihaela Ramona Şerban cu ocazia judecării recursului declarat împotriva Sentinţei civile nr. 64 din 7 martie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, prin care a fost respinsă cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 98 din 27 august 2013 a Consiliului Baroului Timiş, prin care s-a dispus încetarea calităţii de avocat a acesteia prin constatarea nedemnităţii profesionale cu consecinţa radierii acesteia de pe Tabloul avocaţilor definitivi din Baroul Timiş.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale deoarece, având în vedere faptul că în materia contenciosului administrativ calea de atac este recursul, se află în situaţia în care nu poate critica o hotărâre a instanţei de fond în această materie pentru netemeinicie, ci doar pentru motive de nelegalitate. Arată că în noul Cod de procedură civilă nu se mai regăseşte corespondentul art. 3041 din vechiul Cod de procedură civilă, care prevedea că în cazul în care hotărârea nu poate fi atacată cu apel, instanţa putea să examineze cauza sub toate aspectele. Aşa fiind, în contextul noii reglementări, consideră că singura cale de atac în materia contenciosului administrativ este ineficientă, întrucât prin intermediul ei nu mai pot fi invocate decât motive de nelegalitate, iar nu şi aspecte de netemeinicie ale sentinţei atacate, cu consecinţa încălcării accesului liber la justiţie, consacrat de dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (1)-(3).

6. Autoarea excepţiei precizează faptul că prin necorelarea prevederilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu cele ale art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă, se încalcă obligaţia legiuitorului de a asigura existenţa unor norme legale previzibile, clare şi stabile, având în vedere că prin noul Cod de procedură civilă s-a suprimat practic dreptul justiţiabililor de a invoca aspecte de netemeinicie a hotărârii judecătoreşti atacate cu recurs, atunci când lipseşte calea de atac a apelului, drept pe care aceştia îl aveau sub imperiul vechiului Cod de procedură civilă. Aşa fiind, în opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, art. 129 din Constituţie rămâne fără conţinut întrucât, în speţa de faţă, recursul nu mai este o cale de atac eficientă şi efectivă, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, şi anume Cauza Airey contra Irlandei din 9 octombrie 1979.

7. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că norma procedurală criticată nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate, fiind de competenţa exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti şi modalitatea de exercitare a căilor de atac, iar principiul accesului liber la justiţie nu presupune accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate,

9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În esenţă, se face referire la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, exemplu fiind Decizia nr. 747 din 16 decembrie 2014, concluzionând că, „în considerarea concepţiei de ansamblu a noului regim al căilor de atac în materie procesual civilă, reglementarea de drept comun privitoare la motivele de nelegalitate pentru care se poate cere casarea unor hotărâri judecătoreşti, dă expresie exigenţelor normelor constituţionale, convenţionale şi legale privitoare la dreptul la un proces echitabil în termen rezonabil (optim şi previzibil) şi principiului constituţional privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii.”

10. Avocatul Poporului apreciază că nu poate fi reţinută critica de neconstituţionalitate a art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă faţă de art. 21 alin. (1)-(3) şi art. 129 din Constituţie. Soluţia legislativă adoptată de legiuitor nu relevă niciun fine de neconstituţionalitate, reglementarea criticată constituind tocmai temeiul de drept al controlului judiciar exercitat pe calea recursului.

11. Totodată, arată că din examinarea excepţiei invocate, se observă că autoarea acesteia nu formulează o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci sugerează o modificare a legii, aspect ce excedează competenţei Curţii Constituţionale.

12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, potrivit cărora, „(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate:

1. când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale;

2. dacă hotărârea a fost pronunţată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii;

3. când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii;

4. când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti;

5. când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii;

6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei;

7. când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat;

8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.”

15. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate aceste prevederi contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, şi art. 129 referitor la folosirea căilor de atac. De asemenea, apreciază a fi încălcate şi dispoziţiile art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil şi art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin raportare la art. 20 din Legea fundamentală, referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului.

16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că soluţia legislativă criticată din Codul de procedură civilă a mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate din perspectiva unor critici similare. În acest sens, este Decizia nr. 747 din 16 decembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 488 din Codul de procedură civilă coroborate cu cele ale art. 10 alin. (2) şi art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, precum şi a prevederilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, şi Decizia nr. 141 din 12 martie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi a celor ale art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, decizii prin care Curtea a constatat că aceste prevederi sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

17. În esenţă, şi în speţa de faţă, autoarea excepţiei deduce neconstituţionalitatea reglementării legale criticate din perspectiva faptului că în materia contenciosului administrativ hotărârile primei instanţe pot fi atacate numai cu recurs, şi doar pentru motive de nelegalitate, nu şi pentru motive de netemeinicie, astfel încât recursul nu mai este o cale de atac cu caracter devolutiv şi nu mai reprezintă o cale de atac eficientă şi efectivă. În acest context, Curtea subliniază că în vechea reglementare a Codului de procedură civilă, în art. 304 din acest act normativ, se prevedea că modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în anumite situaţii, expres şi limitativ prevăzute de lege, numai pentru motive de nelegalitate, iar la art. 3041 din acelaşi cod, se stipula faptul că „Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele*. Ca urmare a modificărilor aduse Codului de procedură civilă din 1865, soluţia legislativă cuprinsă în art. 3041 a fost eliminată, critica autoarei excepţiei din prezenta cauză fiind motivată din prisma acestui eveniment legislativ, având în vedere faptul că în noua reglementare nu se mai regăseşte corespondentul art. 3041 din Codul de procedură civilă din 1865. Autoarea excepţiei este nemulţumită de faptul că se ajunge în situaţia ca în materia contenciosului administrativ, prin recursul formulat, să poată fi invocate numai motivele de casare prevăzute de art. 488 din Codul de procedură civilă, hotărârea atacată putând fi analizată numai pentru motive de nelegalitate, nu şi de netemeinicie.

18. În contextul criticilor astfel formulate, Curtea a reţinut faptul că natura juridică a recursului în sistemul căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti a cunoscut modificări de-a lungul timpului, recursul fiind considerat uneori o cale de atac ordinară, alteori, deşi considerat o cale extraordinară de atac, el putea fi exercitat şi pentru motive de netemeinicie a hotărârii, pentru ca în prezent, în noua reglementare a acestei instituţii juridice, recursul să fie calificat ca fiind o cale extraordinară de atac, exclusiv pentru motive de nelegalitate a hotărârii. Prin prevederile art. 488 din Codul de procedură civilă, care consacră motivele de casare ale unor hotărâri judecătoreşti, legiuitorul a acordat o eficienţă sporită principiului conform căruia recursul este o cale de atac nedevolutivă. Astfel, spre deosebire de vechea reglementare, care instituia posibilitatea examinării cauzei sub toate aspectele, conform art. 3041 din Codul de procedură civilă din 1865, noile norme nu mai prevăd nicio excepţie de la regula mai sus amintită.

19. Curtea a reţinut că, aşa cum prevede art. 2 din Codul de procedură civilă, acest act normativ constituie procedura de drept comun în materie civilă, dispoziţiile acestui cod aplicându-se şi în alte materii reglementate prin legi speciale, în măsura în care acestea nu cuprind dispoziţii contrare. Prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010, a fost modificată doar parţial procedura contenciosului administrativ, reglementată prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, tocmai pentru a se asigura eficienţa noilor dispoziţii procedurale, urmând ca, în măsura în care dispoziţiile legii speciale nu conţin anumite dispoziţii din Codul de procedură civilă, acestea să fie complinite cu prevederile codului. După adoptarea noului Cod de procedură civilă, în materia contenciosului administrativ este menţinut sistemul dublului grad de jurisdicţie, respectiv instanţele de fond care soluţionează litigiile de contencios administrativ sunt, după caz, secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale tribunalelor sau ale curţilor de apel, fiind menţinută, de asemenea, prin prevederile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012, după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, calea de atac a recursului împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate de către instanţele de fond. Ca atare, şi după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, recursul împotriva hotărârii instanţei de fond se exercită în condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în termen de 15 zile de la comunicare, acesta fiind suspensiv de executare.

20. Curtea a reţinut, aşadar, că în materia contenciosului administrativ, hotărârile pronunţate în primă instanţă nu pot fi atacate cu apel, singura cale de atac de reformare ce poate fi exercitată fiind aceea a recursului. Norma specială cuprinsă în art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a rămas aplicabilă şi după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă, situaţie reglementată expres în art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012, potrivit căreia, în materia contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi în materia azilului, nu este prevăzută calea de atac a apelului. Prin derogare de la regimul de drept comun prevăzut în Codul de procedură civilă, în contenciosul administrativ, recursul este, în toate cazurile, suspensiv de executare, aşadar hotărârea pronunţată în primă instanţă, potrivit legii contenciosului administrativ, deşi nu este susceptibilă de apel, nu poate fi pusă în executare, în cazul admiterii recursului, instanţa casează sentinţa şi rejudecă procesul în fond. Casarea cu trimitere spre rejudecare la prima instanţă este permisă o singură dată în cursul unui proces, în două cazuri expres şi limitativ prevăzute în art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, şi anume atunci când hotărârea primei instanţe a fost pronunţată fără a se judeca fondul, sau dacă judecata s-a făcut în lipsa părţii care a fost nelegal citată, atât la administrarea probelor, cât şi la dezbaterea fondului. Nu se poate dispune casarea cu trimitere dacă judecata în primă instanţă s-a făcut în lipsa părţii care a fost nelegal citată la administrarea probelor, dar a fost legal citată la dezbaterea fondului, în acest caz urmând ca instanţa de recurs să caseze sentinţa şi să rejudece litigiul în fond.

21. În jurisprudenţa sa, spre exemplu Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie 2014, Curtea a reţinut că „legiuitorul are îndreptăţirea constituţională de a considera materia contenciosului administrativ ca fiind una aparte, cu reguli specifice, inclusiv în ceea ce priveşte stabilirea căilor de atac”. De asemenea. Curtea a observat că, în materia contenciosului administrativ, „spre deosebire de dreptul comun unde hotărârile pronunţate în primă instanţă pot fi atacate cu apel cu toate consecinţele care decurg din aceasta, [...] potrivit art. 7 alin. (3) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, legiuitorul a optat pentru menţinerea căii de atac a recursului, şi nu pentru înlocuirea acestuia cu calea de atac a apelului. În lumina noului Cod de procedură civilă, recursul în materia contenciosului administrativ este esenţialmente diferit de recursul exercitat în această materie în vechea reglementare, care permitea, de principiu, examinarea cauzei sub toate aspectele pe calea recursului. Aşadar, ca urmare a acestei excluderi, hotărârile primei instanţe date în litigiile de contencios administrativ rămân a fi supuse în continuare recursului.”

22. Referitor la critica potrivit căreia posibilitatea exercitării recursului nu are semnificaţia asigurării dublului grad de jurisdicţie, având în vedere că recursul nu are caracter devolutiv, fapt ce nu conduce la o nouă judecată în fond, ci este o cale de atac care asigură doar un control de legalitate asupra hotărârii judecătoreşti atacate, prin Decizia nr. 544 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 21 iulie 2011, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 alin. (2) şi art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, şi a reţinut că „dreptul la două grade de jurisdicţie este garantat numai în materie penală, potrivit prevederilor art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, chiar şi aici putând fi instituite însă unele excepţii de la această regulă”.

23. În acelaşi sens este şi Decizia nr. 491 din 6 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 13 iunie 2008, prin care Curtea, analizând o critică referitoare la lipsa posibilităţii de a declara şi calea de atac a apelului împotriva hotărârii instanţei de contencios administrativ, a reţinut că „este de competenţa exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti şi modalitatea de exercitare a căilor de atac, iar principiul accesului liber la justiţie presupune posibilitatea celor interesaţi de a le exercita, în condiţiile stabilite prin lege, astfel încât accesul liber la justiţie nu presupune accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia. Niciun text din Constituţie nu garantează dreptul la două grade de jurisdicţie. Chiar şi reglementările internaţionale în domeniul drepturilor omului, respectiv art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, garantează dreptul la dublul grad de jurisdicţie exclusiv în materie penală, nu şi în cauzele de natură administrativă.”

24. De altfel, în jurisprudenţa sa, spre exemplu Decizia nr. 423 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 9 septembrie 2014, Curtea a statuat că „exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru juridic, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, de natură a preveni eventualele abuzuri şi tergiversarea soluţionării cauzelor deduse judecăţii”. Ca atare, prin reglementarea criticată, legiuitorul nu a înţeles să restrângă accesul liber la justiţie sau dreptul la apărare, ci să asigure un climat de ordine indispensabil exercitării în condiţii optime a acestor drepturi constituţionale.

25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mihaela Ramona Şerban în Dosarul nr. 1.166/59/2013 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 488 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 27 octombrie 2016.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent

Ingrid Alina Tudora

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de prefect al judeţului Prahova de către domnul Ştefan Grigoraş-Daniel

 

Având în vedere prevederile art. 19 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri încetează exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de prefect al judeţului Prahova de către domnul Ştefan Grigoraş-Daniel.

 

PRIM-MINISTRU

SORIN MIHAI GRINDEANU

Contrasemnează;

Ministrul afacerilor interne,

Carmen Daniela Dan

 

Bucureşti, 12 ianuarie 2017.

Nr. 4.

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind aplicarea mobilităţii pentru domnul Niculcea Zorinel din funcţia publică de prefect al judeţului Giurgiu în funcţia publică de inspector guvernamental

 

Având în vedere prevederile ari. 27 alin. (1) lit. a), art. 30 lit. a) şi art. 33 alin. (1) lit. c) din Hotărârea Guvernului nr. 341/2007 privind intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici, managementul carierei şi mobilitatea înalţilor funcţionari publici, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 19 alin. (1) lit. a), din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se dispune aplicarea mobilităţii pentru domnul Niculcea Zorinel din funcţia publică de prefect al judeţului Giurgiu în funcţia publică de inspector guvernamental.

Art. 2. - Numirea în funcţia publică de inspector guvernamental se face prin decizie a prim-ministrului.

 

PRIM-MINISTRU

SORIN MIHAI GRINDEANU

Contrasemnează:

Ministrul afacerilor interne,

Carmen Daniela Dan

 

Bucureşti, 12 ianuarie 2017.

Nr. 5.

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind aplicarea mobilităţii pentru domnul Drăghiea Nicolae din funcţia publică de inspector guvernamental în funcţia publică de prefect al judeţului Mehedinţi

 

Având în vedere prevederile art. 19 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 33 alin. (1) lit. c) din Hotărârea Guvernului nr. 341/2007 privind intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici, managementul carierei şi mobilitatea înalţilor funcţionari publici, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se dispune aplicarea mobilităţii pentru domnul Drăghiea Nicolae din funcţia publică de inspector guvernamental în funcţia publică de prefect al judeţului Mehedinţi.

 

PRIM-MINISTRU

SORIN MIHAI GRINDEANU

Contrasemnează:

Ministrul afacerilor interne,

Carmen Daniela Dan

 

Bucureşti, 12 ianuarie 2017.

Nr. 6.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

HOTĂRÂRE

privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de subprefect al judeţului Prahova de către doamna Lupea Ioana Mădălina

 

Având în vedere prevederile art. 19 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată.

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri încetează exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de subprefect al judeţului Prahova de către doamna Lupea Ioana Mădălina.

 

PRIM-MINISTRU

SORIN MIHAI GRINDEANU

Contrasemnează:

Ministrul afacerilor interne,

Carmen Daniela Dan

 

Bucureşti, 12 ianuarie 2017.

Nr. 7.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

HOTĂRÂRE

privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de prefect al judeţului Giurgiu de către doamna Crişu Nina-Carmen

 

Având în vedere prevederile art. 19 alin. (1) lit. a), art. 89 alin. (21) şi ale art. 92 alin. (11) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Doamna Crişu Nina-Carmen exercită, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, funcţia publică de prefect al judeţului Giurgiu.

 

PRIM-MINISTRU

SORIN MIHAI GRINDEANU

Contrasemnează:

Ministrul afacerilor interne,

Carmen Daniela Dan

 

Bucureşti, 12 ianuarie 2017.

Nr. 8.

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, a funcţiei publice de prefect al judeţului Prahova de către doamna Lupea Ioana Mădălina

 

Având în vedere prevederile art. 19 alin. (1) lit. a), art. 89 alin. (21) şi ale art. 92 alin. (11) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Doamna Lupea Ioana Mădălina exercită, cu caracter temporar, prin detaşare în condiţiile legii, funcţia publică de prefect al judeţului Prahova.

 

PRIM-MINISTRU

SORIN MIHAI GRINDEANU

Contrasemnează;

Ministrul afacerilor interne,

Carmen Daniela Dan

 

Bucureşti, 12 ianuarie 2017.

Nr. 9.

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind numirea prin mobilitate a domnului Niculcea Zorinel în funcţia publică de inspector guvernamental, în cadrul Secretariatului General al Guvernului

 

Având în vedere prevederile art. 33 alin. (1) lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. 341/2007 privind intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici, managementul carierei şi mobilitatea înalţilor funcţionari publici, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 19 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Niculcea Zorinel se numeşte în funcţia publică de inspector guvernamental, în cadrul Secretariatului General al Guvernului, în aplicarea mobilităţii înalţilor funcţionari publici.

 

PRIM-MINISTRU

SORIN MIHAI GRINDEANU

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Mihai Busuioc

 

Bucureşti, 13 ianuarie 2017.

Nr. 60.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ŞI PĂDURILOR

 

ORDIN

privind aprobarea Planului de management şi Regulamentului Parcului Naţional Cozia şi al siturilor Natura 2000 din zona acestuia ROSCI0046 Cozia şi ROSPA0025 Cozia-Buila-Vânturariţa

 

Având în vedere Referatul de aprobare nr. 110.133/AC din 12 mai 2016 al Direcţiei biodiversitate,

ţinând cont de Decizia privind emiterea avizului de mediu nr. 472 din 25 septembrie 2014 şi Avizul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Vâlcea nr. 2 din 6 octombrie 2014, Avizul Ministerului Culturii nr. 7.809 din 23 decembrie 2015, Adresa Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice nr. 1.179 din 6 ianuarie 2016, Adresa Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 83.426/163.478/330.260 din 31 decembrie 2015 şi Adresa Direcţiei generale păduri nr. 157.230/IM din 11 februarie 2016,

în temeiul prevederilor art. 21 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 13 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 38/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul mediului, apelor şi pădurilor emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă Planul de management al Parcului Naţional Cozia şi al siturilor Natura 2000 din zona acestuia ROSCI0046 Cozia şi ROSPA0025 Cozia-Buila-Vânturariţa, prevăzut în anexa nr. 1.

Art. 2. - Se aprobă Regulamentul Parcului Naţional Cozia şi al siturilor Natura 2000 din zona acestuia ROSCI0046 Cozia şi ROSPA0025 Cozia-Buila-Vânturariţa, prevăzut în anexa nr. 2.

Art. 3. - Anexele nr. 1 şi 2*) fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul mediului, apelor şi pădurilor,

Viorel Traian Lascu

secretar de stat

 

Bucureşti, 7 iunie 2016.

Nr. 1.060.


*) Anexele nr. 1 şi 2 se publică în Monitorul Oficial al României. Partea I, nr. 38 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome „Monitorul Oficial”, Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.