MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 02/2017

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 185 (XXIX) - Nr. 2         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Marţi, 3 ianuarie 2017

 

SUMAR

 

Decizia nr. 605 din 22 septembrie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 182 alin. (2) din Codul de procedură civilă

 

Decizia nr. 606 din 22 septembrie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 427 alin. (1) şi art. 511 alin. (4) din Codul de procedură civilă

 

Decizia nr. 680 din 17 noiembrie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. (1) lit. f) şi alin. (4) din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

139/2016. - Ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor pentru modificarea şi completarea anexei nr. 1 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 96/2014 privind aprobarea tarifelor aplicabile în domeniul sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor

 

1.547/2016. - Ordin al directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară pentru închiderea vechilor evidenţe de cadastru şi publicitate imobiliară cu privire la imobilele situate în unitatea administrativ-teritorială Drănic, judeţul Dolj, ca urmare a finalizării lucrărilor sistematice de cadastru şi deschiderii noilor cărţi funciare

 

1.548/2016. - Ordin al directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară pentru modificarea Ordinului directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 1.094/2016 privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, în 8 unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Buzău

 

1.549/2016. - Ordin al directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară pentru închiderea vechilor evidenţe de cadastru şi publicitate imobiliară cu privire la imobilele situate în unitatea administrativ-teritorială Lunca Corbului, judeţul Argeş, ca urmare a finalizării lucrărilor sistematice de cadastru şi deschiderii noilor cărţi funciare

 

1.641/2016. - Ordin al ministrului mediului, apelor şi pădurilor privind aprobarea Planului de management al ariei naturale protejate de Interes naţional Lacul Adunaţii de Geormane

 

ACTE ALE CASEI NAŢIONALE DE ASIGURĂRI DE SÂNĂTATE

 

1.032/2016. - Ordin privind modificarea Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate curative pentru anii 2015 şi 2016, aprobate prin Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 185/2015

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 605

din 22 septembrie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 182 alin. (2) din Codul de procedură civilă

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 182 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ruslan Culinca în Dosarul nr. 1.065/286/2014 al Tribunalului laşi - Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.697D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens arată că textul legal criticat nu afectează termenul de depunere a cererii de apel. Raţiunea impusă de legiuitor ca cererea depusă prin fax şi e-mail să fie făcută în timpul orelor de program este tocmai pentru a primi dată certă în aceeaşi zi în care a fost înaintată către instanţă. Mai arată că, în jurisprudenţa sa, respectiv prin Decizia nr. 1.281 din 29 septembrie 2011, Curtea a statuat că momentul de la care începe să curgă termenul nu poate fi afectat sau modificat de modalitatea de comunicare sau notificare a actelor de procedura.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Decizia nr. 1.435/ca din 22 octombrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.065/286/2014, Tribunalul laşi - Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 182 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ruslan Culinca într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului formulat împotriva unei sentinţe a Judecătoriei Răducăneni prin care a fost admisă excepţia tardivităţii formulării plângerii împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că limitarea în timp a depunerii actului procedural, în timpul programului de lucru, încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 şi art. 21. În acest sens arată că în ipoteza depunerii la instanţă a unui act procedural, prin mijloace de comunicare precum fax sau e-mail, termenul expiră la data încheierii programului de lucru al instanţei, în timp ce pentru persoanele aflate în situaţii identice care depun respectivul act prin scrisoare recomandată în alt loc, termenul expiră mai târziu.

6. Se susţine că se încalcă accesul liber la justiţie prin condiţionarea trimiterii prin fax ori prin e-mail a actelor procedurale doar în timpul programului de lucru al instanţei. Apreciază că această condiţionare nu este una proporţională cu scopul urmărit, în condiţiile în care prin art. 183 din Codul de procedură civilă nu se impune aceeaşi condiţie pentru actele procedurale trimise prin poştă ori curierat.

7. Prin urmare, consideră că nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între cerinţele de interes general referitoare la buna administrare a justiţiei şi protecţia drepturilor fundamentale ale individului, dispoziţiile legale criticate consacrând un dezechilibru între cele două interese concurente.

8. Tribunalul laşi - Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. Prin prevederile legale criticate nu este afectat termenul de declarare a apelului, deoarece există posibilitatea depunerii actului procedural la poştă sau prin curier rapid şi după încheierea orelor de program ale instanţei. Raţiunea impusă de legiuitor, ca cererea transmisă prin fax sau e-mail să fie în timpul orelor de program, este tocmai ca actul de procedură să primească dată certă în aceeaşi zi în care a fost înaintat către instanţă.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată.

11. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.

12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 182 alin. (2) din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, care au următorul cuprins: „Cu toate acestea, dacă este vorba de un act ce trebuie depus la instanţă sau Intr-un alt ioc, termenul se va împlini la ora la care activitatea încetează în acel loc în mod legai, dispoziţiile art. 183 fiind aplicabile”

15. Art. 183 cu denumirea marginală fetele depuse la poştă, servicii specializate de curierat, unităţi militare sau locuri de deţinere” d\n Codul de procedură civilă la care face referire textul de lege criticat are următorul cuprins:

„(1) Actul de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poştal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare este socotit a fi făcut în termen.

(2) Actul depus de partea interesată înăuntrul termenului prevăzut de lege la unitatea militară ori la administraţia locului de deţinere unde se află această parte este, de asemenea, considerat ca făcut în termen.

(3) în cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), recipisa oficiului poştal, precum şi înregistrarea ori atestarea făcută, după caz, de serviciul de curierat rapid, de serviciul specializat de comunicare, de unitatea militară sau de administraţia locului de deţinere, pe actul depus, servesc ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată.”

16. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 16 privind egalitatea în drepturi şi ale art. 21 privind accesul liber la justiţie.

17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Observă că alin. (1) al art. 182 din Codul de procedură civilă stabileşte regula de calcul a termenelor. Acestea se socotesc pe zile, săptămâni, luni sau ani şi se împlinesc la ora 24 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură. Alin, (2) al aceluiaşi articol reglementează excepţia de la această regulă, respectiv termenul se va împlini, în situaţia în care un act trebuie depus la instanţă sau la un alt loc, la ora la care activitatea încetează în acel loc în mod legal, dispoziţiile art. 183 fiind aplicabile. Potrivit dispoziţiei legale criticate, deşi termenele se socotesc pe zile întregi, totuşi, în ziua în care se împlineşte termenul partea interesată trebuie să depună actul la instanţă până la închiderea programului, în ceea ce priveşte aplicabilitatea dispoziţiilor art. 183 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură civilă, Curtea reţine că alin. (1) prevede trei modalităţi de transmitere a actului de procedură (depunere la oficiul poştal, cu scrisoare recomandată; la un serviciu de curierat rapid; la un serviciu specializat de comunicare), iar dovada datei depunerii se face, astfel cum rezultă din alin. (3), de partea interesată cu recipisa oficiului poştal, precum şi cu înregistrarea ori atestarea făcută de serviciul de curierat rapid sau de serviciul specializat de comunicare pe actul depus. Aşadar, dispoziţiile art. 183 din Codul de procedură civilă reprezintă o facilitate instituită în favoarea persoanelor care nu pot ajunge la sediul instanţei în vederea depunerii actului de procedură.

18. Autorul excepţiei susţine ca sunt încălcate principiul egalităţii în faţa legii şi accesul liber la justiţie, deoarece în ipoteza depunerii la instanţă a unui act procedural, prin mijloace de comunicare precum fax sau e-mail, termenul expiră la data încheierii programului de lucru al instanţei, în timp ce pentru persoanele aflate în situaţii identice care depun respectivul act prin scrisoare recomandată în alt loc, termenul expiră mai târziu.

19. Problema ridicată de autorul excepţiei de neconstituţionalitate priveşte interpretarea dispoziţiilor art. 182 alin. (2) prin raportare la dispoziţiile art. 183 din Codul de procedură civilă în cazul transmiterii actelor procedurale prin fax ori poştă electronică.

20. În acest sens, Curtea reţine că textul legal criticat reglementează termenul de depunere a actelor procedurale raportat la programul de lucru al instanţei sau al locului unde trebuie depus actul respectiv, făcându-se aplicabilitatea dispoziţiilor legale ale art. 183 din Codul de procedură civilă în al cărui conţinut nu sunt menţionate faxul şi poşta electronică ca modalităţi de comunicare a actelor de procedură, ci numai scrisoarea recomandată la oficiul poştal, depunerea la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare, astfel cum s-a arătat la paragraful 17 din prezenta decizie.

21. În ceea ce priveşte faxul şi poşta electronică, Curtea observă că aceste modalităţi de comunicare sunt acceptate de lege, însă nu se regăsesc în ipoteza normei legale criticate. Spre exemplu, Curtea reţine că art. 94 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 970 din 28 decembrie 2015, prevede că actele de sesizare a instanţei depuse personal sau prin reprezentant, sosite prin poştă, curier ori fax sau în orice alt mod prevăzut de lege, se depun la registratură, unde, în aceeaşi zi, după stabilirea obiectului cauzei, primesc, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege, dată certă şi număr din aplicaţia ECRIS. De asemenea, Codul de procedură civilă prevede aceste modalităţi de comunicare a actelor de procedură, spre exemplu, potrivit art. 148 alin. (2), cererile adresate, personal sau prin reprezentant, instanţelor judecătoreşti pot fi formulate şi prin înscris în formă electronică, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege. Art. 149 alin. (4) din Cod prevede că în cazul în care cererea a fost comunicată, potrivit legii, prin fax sau prin poştă electronică, grefierul de şedinţă este ţinut să întocmească din oficiu copii de pe cerere, pe cheltuiala părţii care avea această obligaţie. Potrivit art. 199 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cererea de chemare în judecată, depusă personal sau prin reprezentant, sosită prin poştă, curier, fax sau scanată şi transmisă prin poştă electronică ori prin înscris în formă electronică, se înregistrează şi primeşte dată certă prin aplicarea ştampilei de intrare. Astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 471 alin. (3), cererea de apel poate fi trimisă şi prin poştă, fax, poştă electronică sau curier.

22. Prin urmare, Curtea reţine că părţile interesate au la îndemână, pe lângă depunerea actelor procedurale personal sau prin reprezentant, prin poştă, curier rapid sau prin intermediul unui serviciu specializat de comunicare, şi posibilitatea transmiterii acestor acte prin intermediul poştei electronice sau al faxului, fiind astfel facilitată comunicarea rapidă a actelor de procedură.

23. În speţă, astfel cum rezultă din actele dosarului, autorul excepţiei de neconstituţionalitate a transmis actul procedural prin fax după ora de închidere a programului de lucru al instanţei.

24. În ceea ce priveşte programul de lucru al instanţelor, Curtea reţine că acesta este de 8 ore zilnic, timp de 5 zile pe săptămână şi începe, de regulă, la ora 8,00 şi se încheie la ora 16.00, potrivit art. 89 alin. (1) din Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, mai sus menţionat.

25. În continuare, Curtea observă că cererile trimise prin poşta electronică sau prin fax nu beneficiază de efectele prevăzute de art. 183 alin. (1) din Codul de procedură civilă, potrivit căruia un act de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poştal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare este socotit a fi făcut în termen. În timp ce art. 183 alin. (3) din Codul de procedură civilă prevede în mod expres că recipisa oficiului poştal, precum şi înregistrarea ori atestarea făcută de serviciul de curierat rapid sau de serviciul specializat de comunicare serveşte ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată, în cazul actelor de procedură transmise pe fax sau poştă electronică, nu există o prevedere similară.

26. Problema care se ridică în cazul transmiterii actelor de procedură prin intermediul faxului sau poştei electronice este certitudinea recepţionării în termenul legal al acestora de către instanţa de judecată. În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 154 alin. (6) coroborat cu art. 241 alin. (3) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora mijlocul de comunicare trebuie să fie apt să asigure atât transmiterea textului, cât şi confirmarea primirii lui.

27. Astfel, Curtea apreciază că trimiterea actelor de procedură prin fax sau poştă electronică a fost asimilată depunerii personale la instanţă şi nu trimiterii efectuate prin oficiul poştal, serviciul de curierat sau prin alt serviciu specializat de comunicare. Actul de procedură transmis prin fax sau poştă electronică este considerat a fi făcut în termen la data la care a fost înregistrat la instanţă, iar potrivit dispoziţiei legale criticate, deşi termenele se socotesc pe zile întregi, totuşi, în ziua în care se împlineşte termenul partea interesată trebuie să depună actul la instanţă până la închiderea programului.

28. Prin urmare, dispoziţiile legale criticate nu limitează dreptul părţilor de a comunica cu instanţele judecătoreşti, deoarece nimic nu le împiedică pe acestea să se adreseze instanţelor prin orice mijloace, cu condiţia, subînţeleasă, de a o face în termenele şi condiţiile prevăzute de lege.

29. Cu privire la critica de neconstituţionalitate ce vizează încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea reţine că principiul egalităţii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea ei nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). În aplicarea prevederilor art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că reprezintă o încălcare a acestor prevederi orice diferenţă de tratament săvârşită de stat între indivizi aflaţi în situaţii analoage, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă (Hotărârea din 13 iunie 1979, pronunţată în Cauza Marckx împotriva Belgiei, paragraful 33, şi Hotărârea din 29 aprilie 2008, pronunţată în Cauza Burden împotriva Regatului Unit, paragraful 60). Instanţa de la Strasbourg a mai statuat că dreptul de a nu fi discriminat, garantat de Convenţie, este încălcat nu numai atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situaţii analoage, fără a exista justificări obiective şi rezonabile (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din 28 octombrie 1987, pronunţată în Cauza Inze împotriva Austriei, paragraful 41), ci şi atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără a exista justificări obiective şi rezonabile, persoane aflate în situaţii diferite (Hotărârea din 6 aprilie 2000, pronunţată în Cauza Thlimmenos împotriva Greciei, paragraful 44).

30. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a accesului liber la justiţie, Curtea observă că Legea fundamentală nu interzice stabilirea prin lege a anumitor condiţii sau reguli de procedură în privinţa exercitării acestui drept, ci, dimpotrivă, statuează în art. 126 alin. (2) că „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”. Aşadar, Curtea reţine că stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie o încălcare a acestui drept fundamental, întrucât accesul liber la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte şi este de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfăşurare â procesului în faţa instanţelor judecătoreşti (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994). Principiul accesului liber la justiţie trebuie interpretat şi prin prisma art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cu privire la care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de acces la un tribunal nu este un drept absolut, existând posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept (Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunţată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragrafele 37-38), iar accesul liber la justiţie implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului (Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36). instituirea unor termene pentru efectuarea diferitelor acte de procedură, termenele de prescripţie şi cele de decădere sau sancţiunile pentru nerespectarea acestora nu sunt de natură a încălca art. 6 paragraful 1 din Convenţie, acestea fiind restricţii admise atât timp cât nu aduc atingere dreptului la un tribunal în substanţa sa (Hotărârea din 22 octombrie 1996, pronunţată în Cauza Stubbings împotriva Regatului Unit, paragrafele 51-52). Dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut, putând fi supus unor restricţii legitime, cum ar fi termenele legale de prescripţie sau ordonanţele care impun depunerea unei cauţiuni (Hotărârea din 10 mai 2001, pronunţată în Cauza Z şi alţii împotriva Regatului Unit, paragraful 93).

31. În privinţa termenelor procedurale, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că instituirea acestora a avut în vedere securitatea şi stabilitatea raporturilor juridice şi nicidecum îngrădirea accesului liber la justiţie (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 123 din 16 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 22 martie 2006).

32. Prin urmare, Curtea nu poate reţine încălcarea dispoziţiilor constituţionale invocate.

33. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ruslan Culinca în Dosarul nr. 1.065/286/2014 al Tribunalului laşi - Secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 182 alin. (2) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului laşi - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 22 septembrie 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

praf. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Andreea Costin

DECIZIA Nr. 606

din 22 septembrie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 427 alin. (1) şi art. 511 alin. (4) din Codul de procedură civilă

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 427 alin. (1) şi art. 511 alin. (4) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Dorin Crăciun în Dosarul nr. 388/57/2015 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia I civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.713D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că la dosarul cauzei autorul excepţiei de neconstituţionalitate a depus note scrise în susţinerea admiterii acesteia. De asemenea, solicită judecarea cauzei în lipsă.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că autorul excepţiei de neconstituţionalitate face o descriere a situaţiei de fapt, fiind nemulţumit că hotărârea instanţei i-a fost comunicată doar la domiciliul ales. Autorul excepţiei nu formulează critici de neconstituţionalitate, ci doar aminteşte practica instanţelor de judecată cu privire la modul de comunicare a hotărârilor şi analizează textele de lege criticate prin prisma unor interpretări proprii. Având în vedere acestea, apreciind că aspectele invocate excedează controlului de constituţionalitate exercitat de Curte, pune concluzii de respingere a excepţiei ca fiind inadmisibilă.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin încheierea din 17 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 388/57/2015, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia I civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 427 alin. (1) şi art. 511 alin. (4) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Dorin Crăciun într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de revizuire a unei decizii a Curţii de Apel Alba Iulia prin care s-a admis apelul formulat de partea pârâtă.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează că hotărârea a fost legal comunicată la domiciliul procesual ales şi nu efectiv şi la domiciliul părţii indicat în acţiune. Astfel, se apreciază că art. 511 alin. (4) din Codul de procedură civilă este neconstituţional dacă revizuientului nu i-a fost comunicată personal decizia a cărei revizuire a solicitat-o imediat după pronunţarea hotărârii, iar art. 427 alin. (1) din Codul de procedură civilă este neconstituţional dacă se interpretează că este îndeplinită cerinţa comunicării acesteia la domiciliul procesual ales pe parcursul desfăşurării procesului, şi nu efectiv la domiciliul părţii.

7. Se mai arată că hotărârea care se pronunţă semnifică terminarea procesului, iar comunicarea acesteia trebuie efectuată atât la domiciliul părţii, cât şi la cel ales al acesteia.

8. Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia I civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată, dispoziţiile legale criticate reprezentând norme de procedură care reglementează obligaţia de comunicare a hotărârii de către instanţă din oficiu, precum şi termenul de motivare a cererii de revizuire, respectiv sancţiunea nerespectării acestui termen.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

10. Guvernul apreciază că dispoziţiile legale criticate nu sunt de natură să nesocotească exigenţele drepturilor constituţionale privind egalitatea în drepturi şi accesul liber la justiţie, ci, dimpotrivă, dau expresie regulilor constituţionale amintite, prin aceea că, pe de o parte, conferă părţilor posibilitatea de a cunoaşte efectiv actul jurisdicţional, iar, pe de altă parte, concură, prin reglementarea riguroasă a condiţiilor privind motivarea revizuirii, la satisfacerea imperativului stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive.

11. Avocatul Poporului consideră că autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate, ci urmăreşte, în realitate, modificarea soluţiei legislative în sensul ca hotărârea să fie comunicată nu numai la domiciliul ales al justiţiabilului, dar şi la domiciliul efectiv al acestuia. De asemenea, arată că autorul excepţiei de neconstituţionalitate s-a limitat doar la o simplă enumerare a unor dispoziţii din Legea fundamentală. Din această perspectivă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate apare ca fiind inadmisibilă, soluţionarea sa excedând competenţei Curţii Constituţionale.

12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 427 alin. (1) şi art. 511 alin. (4) din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, care au următorul cuprins:

- Art. 427 alin. (1) din Codul de procedură civilă: „Hotărârea se va comunica din oficiu părţilor, în copie, chiar dacă este definitivă. Comunicarea se va face de îndată ce hotărârea a fost redactată şi semnată în condiţiile legii.;

- Art. 511 alin. (4) din Codul de procedură civilă: „Revizuirea se motivează prin însăşi cererea de declarare a căii de atac sau înăuntrul termenului de exercitare a acesteia, sub sancţiunea nulităţii.”

15. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 15 alin. (1) potrivit cărora Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea, art. 16 privind egalitatea în drepturi şi ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, astfel cum se interpretează, potrivit art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, şi prin prisma art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, a stabilit că excepţia de neconstituţionalitate are o anumită structură inerentă şi intrinsecă care cuprinde trei elemente, respectiv textul contestat din punctul de vedere al constituţionalităţii, textul de referinţă pretins încălcat, precum şi motivarea relaţiei de contrarietate între cele două texte. Însă, chiar dacă excepţia de neconstituţionalitate este în mod formal motivată, deci cuprinde cele trei elemente, dar motivarea în sine nu are nicio legătură cu textul criticat, iar textul de referinţă este unul general, excepţia de neconstituţionalitate urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, fiind contrară art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.

17. În cauza de faţă, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate reprezintă norme de procedură care consacră regula obligativităţii comunicării hotărârilor judecătoreşti din oficiu părţilor, respectiv instituie reglementări privind motivarea revizuirii şi sancţiunea nerespectării acestora. Or, chiar dacă excepţia de neconstituţionalitate invocată în prezenta cauză cuprinde în mod formal toate cele trei elemente ale sale, motivele invocate în susţinerea acesteia nu au nicio legătură cu textele legale criticate, critica referindu-se la o soluţie legislativă reglementată, de altfel, prin alte texte ale Codului de procedură civilă.

18. În consecinţă, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 427 alin. (1) şi art. 511 alin. (4) din Codul de procedură civila este inadmisibilă, întrucât nu este motivată aşa cum prevăd dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, pentru a căror respectare motivele de constituţionalitate trebuie să aibă legătură cu textul criticat. Curtea nu poate să se autosesizeze şi să îşi exercite controlul de constituţionalitate cu privire la alte texte legale, instanţa de contencios constituţional pronunţându-se numai in limine litis (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 198 din 12 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 11 martie 2009).

19. Totodată, Curtea reţine că modul de comunicare a actelor procedurale şi verificarea respectării termenelor procedurale reprezintă chestiuni ce ţin de competenţa instanţei de judecată, aceasta având atributul aplicării şi interpretării normelor legale la cauza dedusă judecăţii, iar potrivit art. 186 din Codul de procedură civilă, partea interesată care a pierdut un termen procedural poate obţine repunerea în termen, dacă face dovada că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin, (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 427 alin. (1) şi art. 511 alin. (4) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Dorin Crăciun în Dosarul nr. 388/57/2015 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia I civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia I civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 22 septembrie 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

praf. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Andreea Costin

DECIZIA Nr. 680

din 17 noiembrie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. (1) lit. f) şi alin. (4) din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent-şef

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 40 alin. (1) lit. f) şi alin. (4) din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, excepţie ridicată de Monica Tudorancea în Dosarul nr. 932/42/2015 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.369D/2016.

2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 27 octombrie 2016, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procurorul Ştefania Sofronea şi a autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 17 noiembrie, dată la care a pronunţat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

3. Prin încheierea din 15 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 932/42/2015, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia a II-a civilă, do contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. (1) lit. f) şi alin. (4) din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale. Excepţia a fost ridicată de Monica Tudorancea, reclamantă într-o cauză având ca obiect anularea ordinului ministrului justiţiei prin care se dispune încetarea calităţii de notar public şi obligarea Ministerului Justiţiei la îndeplinirea formalităţilor necesare pentru reluarea activităţii de către reclamantă în cadrul B.N.P. Tudorancea Monica.

4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea arată că la momentul săvârşirii faptelor incriminate, respectiv la data de 5 august 2011 şi 12 august 2011, erau în vigoare prevederile art. 23 din Legea nr. 36/1995, care dispuneau referitor la calitatea de notar că aceasta încetează în cazul condamnării definitive pentru săvârşirea cu intenţie a unei Infracţiuni grave sau care aduce atingere prestigiului profesiei, în această situaţie urma să se efectueze o analiză a gravităţii faptei, în condiţiile Regulamentului de aplicare a Legii nr. 36/1995 şi, în funcţie de această analiză, se dispunea încetarea calităţii de notar. Art. 23 alin. (2) din Legea nr. 36/1995, în forma existentă la momentul săvârşirii faptelor, prevedea că „încetarea calităţii de notar se constată sau se dispune, după caz, de Ministrul Justiţiei”, cu precizarea că, în conformitate cu Regulamentul de aplicare a Legii nr. 36/1995, aprecierea gravităţii faptei şi a sancţiunii se făcea de către organele de conducere ale Uniunii Naţionale a Notarilor Publici.

5. Spre deosebire de textul anterior, prin modificarea adusă art. 23 din Legea nr. 36/1995, prin Legea nr. 77/2012 şi Legea nr. 255/2013, a fost instituită prevederea cuprinsă în actuala formă a art. 40 alin. (1) lit. f), care prevede că încetează calitatea de notar public „când prin hotărâm judecătorească definitivă s-a dispus condamnarea sau amânarea aplicării pedepsei pentru săvârşirea unor infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul ori pentru săvârşirea cu intenţie a unei alte infracţiuni” în mod corespunzător a fost modificat şi alin. (2) al art. 23, care a devenit alin. (4) din art. 40, care stabileşte că ministrul justiţiei poate dispune. În acest caz, încetarea calităţii de notar public din oficiu.

6. Este evidentă diferenţa dintre cele două norme legale, în măsura în care în forma de la data săvârşirii faptei urma să se aprecieze dacă fapta constituie o infracţiune gravă sau dacă a adus atingere prestigiului profesiei (în cazul reclamantei a fost vorba despre pedeapsa cu amenda fără suspendarea vreunor drepturi sau a exercitării funcţiei), iar în forma actuală săvârşirea unor infracţiuni cu intenţie duce automat la încetarea calităţii de notar. Consideră că se află în situaţia în care se poate face o analiză a principiului neretroactivităţii, deoarece există un conflict real de legi în timp, având în vedere prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie, referitor la neretroactivitatea legii civile, în măsura în care faptele au fost săvârşite în anul 2011, iar sancţiunile aplicate au fost cele cuprinse în textele de lege edictate ulterior. Aşa cum se subliniază în Decizia nr. 436/2014 a Curţii Constituţionale, la nivel infraconstituţional, principiul neretroactivităţii este prevăzut de art. 6 din Codul civil, care stipulează că „actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor”. Aşadar, săvârşirea unei fapte culpabile constituie elementul de apreciere a datei la care a luat naştere raportul juridic, pentru că sancţiunea încetării calităţii de notar se aplică pentru săvârşirea faptelor cu intenţie, iar în speţă acestea au fost săvârşite înainte de apariţia noului text de lege.

7. Din acest motiv, autoarea excepţiei consideră că aplicarea unei sancţiuni în baza unui text de lege edictat ulterior săvârşirii faptei constituie o încălcare a principiului neretroactivităţii şi sub acest aspect prevederile art. 40 alin. (1) lit. f) şi alin. (4) din Legea nr. 36/1995 sunt neconstituţionale. Modificarea legii şi aplicarea unei sancţiuni care nu era prevăzută la momentul săvârşirii faptei încalcă şi principiul previzibilităţii şi predictibilităţii legii, deoarece subiectul de drept nu poate cunoaşte ce acte sau omisiuni, respectiv ce fapte pot constitui motiv de angajare a răspunderii sale într-o manieră diferită de cea existentă la momentul săvârşirii faptelor. Din acest punct de vedere, textul de lege criticat încalcă şi principiul egalităţii în faţa legii şi al nediscriminării, prevăzut de art. 16 din Constituţie. Astfel, dacă dosarul penal ar fi fost soluţionat într-un termen rezonabil şi mai scurt, nu s-ar fi ajuns la problema referitoare la aplicabilitatea art. 40 din Legea nr. 36/1995, iar autorului faptei nu i se poate imputa modul în care a fost soluţionat, ca durată în timp, dosarul penal de către statul român. Este încălcat, de asemenea, şi principiul securităţii juridice şi al încrederii cetăţenilor în normele de drept. Dispoziţiile criticate instituie o sancţiune mai grea decât consecinţele penale ale faptei, din mai multe puncte de vedere: se ajunge la pierderea definitivă a dreptului la muncă şi a dreptului la exercitarea unei profesii, sancţiunea nu este dispusă pentru un anumit termen, aşa cum este prevăzut în materie penală, dacă s-ar fi dispus pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unei profesii şi nu se prevede nici modalitatea de a reintra în profesie, fiind încălcate drepturile câştigate prin examenul de intrare în profesie. Toate aceste împrejurări aduc atingere prevederilor art. 41 din Constituţie referitoare la dreptul la muncă, coroborate cu prevederile art. 53 din Constituţie, deoarece au ca rezultat restrângerea exerciţiului acestui drept, respectiv exercitarea unei profesii, într-un mod care nu respectă principiul proporţionalităţii.

8. Curtea de Apel Ploieşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, deoarece măsura încetării calităţii de notar este justificată de constatarea înscrierii antecedentelor penale în cazierul judiciar al notarului public, ceea ce conduce la inexistenţa uneia dintre condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a putea fi notar public, şi anume lipsa antecedentelor penale.

9. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

10. Guvernul arată că îşi însuşeşte punctul de vedere al Ministerului Justiţiei, care are calitatea de pârât în procesul aflat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, şi care a fost prezentat în faţa instanţei judecătoreşti şi consemnat în actul de sesizare a Curţii Constituţionale. Astfel, potrivit încheierii din 15 iunie 2016 pronunţată în Dosarul nr. 932/42/2015, Ministerul Justiţiei a susţinut că, în temeiul textului de lege criticat, fie în forma anterioară, fie în forma în vigoare, măsura încetării calităţii de notar public este justificată de constatarea înscrierii antecedentelor penale în cazierul judiciar al notarului public, ceea ce conduce la inexistenţa uneia dintre condiţiile pe care trebuie sa le îndeplinească o persoană pentru a putea fi notar public, şi anume aceea de a nu avea antecedente penale. Astfel, în speţă, încetarea calităţii de notar public intervine ca urmare a înscrierii antecedentelor penale în cazierul judiciar al notarului public. Făcând abstracţie de aplicarea legii în timp, oricare variantă ar pretinde reclamanta că i-ar fi aplicabilă, că este vorba de forma în vigoare la momentul săvârşirii faptelor sau că este vorba despre forma în vigoare la momentul emiterii actului administrativ, această acţiune/măsură are temei legal. Deci, în oricare dintre variantele textului, măsura încetării calităţii de notar public era şi este posibilă şi legitimă, astfel că susţinerea referitoare la încălcarea principiului previzibilităţii legii este fără temei. Prin urmare, chiar admiţând varianta reclamantei, se reţine că inclusiv la momentul săvârşirii faptelor existau premisele scoaterii din profesie, desigur În condiţiile existenţei hotărârii de condamnare. În acest sens, este invocată jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire atât la competenţa legiuitorului de a reglementa condiţiile pentru ocuparea unor funcţii sau exercitarea unor profesii, cât şi competenţa de a stabili cazurile de încetare a acestora.

11. Ministerul Justiţiei arată, însă, că în cazul care se analizează este în discuţie o chestiune de aplicare a legii, mai degrabă decât o problemă de constituţionalitate, iar în mod corect, actul administrativ prin care s-a dispus cu privire la încetarea calităţii de notar public a fost adoptat în baza legii în vigoare la momentul emiterii sale (art. 40 din Legea nr. 36/1995, republicată). Autoarea excepţiei nu poate să invoce nesocotirea principiului neretroactivităţii consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie în condiţiile în care antecedentele penale au constituit şi constituie motiv de neprimire în profesie, precum şi motiv de încetare a calităţii de notar public, norma criticată neintroducând niciun element de noutate. Pe de altă parte, susţinând caracterul de sancţiune penală a măsurii încetării calităţii de notar public, autoarea excepţiei induce o confuzie, pentru că, în realitate, nu este vorba despre aplicarea unei legi penale, ci despre aplicarea legii care delimitează condiţiile exercitării profesiei de notar public. Astfel, în cauză se pune în discuţie o problemă de aplicare a legii ce reglementează statutul profesiei, autoarea excepţiei afirmând în mod greşit că în ceea ce o priveşte ar fi fost necesar să se verifice incidenţa art. 23 din Legea nr. 36/1995, în vigoare la data săvârşirii faptelor, iar nu incidenţa art. 40 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 36/1995, în vigoare la data pronunţării condamnării penale pentru acele fapte şi deci la momentul înscrierii antecedentelor penale în cazierul notarului public.

12. Preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctul lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, susţinerile părţii prezente, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

13. Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 40 alin. (1) lit. f) şi alin. (4) din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 444 din 18 iunie 2014, cu modificările şi completările ulterioare. Textele de lege criticate au următorul cuprins:

„(1) Calitatea de notar public încetează: [...]

f) când prin hotărâre judecătorească definitivă s-a dispus condamnarea sau amânarea aplicării pedepsei pentru săvârşirea unei infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul ori pentru săvârşirea cu intenţie a unei alte infracţiuni;

[...]

(4) încetarea funcţiei de notar public se constată sau se dispune, după caz, de ministrul justiţiei, la propunerea Biroului executiv al Consiliului Uniunii, la cererea notarului public sau din oficiu.”

15. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2) care prevede principiul neretroactivităţii, art. 16 privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 41 care consacră dreptul la muncă şi în art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, sunt invocate în susţinerea criticilor de neconstituţionalitate art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie.

16. Analizând evoluţia legislativă a dispoziţiilor legale criticate, Curtea reţine că, potrivit art. 23 din Legea nr. 36/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea f, nr. 92 din 16 mai 1995:

„(1) Calitatea de notar public încetează:

[...]

f) în cazul condamnării definitive pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni grave sau care aduce atingere prestigiului profesiei;

[...]

(2) încetarea calităţii de notar public se constată sau se dispune, după caz, de ministrul justiţiei.”

17. Legea nr. 36/1995 a fost modificată prin Legea nr. 77/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386 din 8 iunie 2012, şi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 4 februarie 2013, normele fiind renumerotate, art. 23 devenind art. 41:

„(1) Calitatea de notar public încetează: [...]

 f) în cazul condamnării definitive pentru săvârşirea unei infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul ori pentru săvârşirea cu intenţie a unei alte infracţiuni;

[...]

(3) încetarea funcţiei de notar public se constată sau se dispune, după caz, de ministrul justiţiei, la propunerea Biroului executiv al Consiliului Uniunii, la cererea notarului public sau din oficiu”

18. În fine, ultima modificare a survenit prin republicarea Legii nr. 36/1995 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 444 din 18 iunie 2014, dispoziţiile criticate fiind cuprinse în art. 40 al legii şi au în prezent următorul conţinut:

„(1) Calitatea de notar public încetează:

[...]

f) când prin hotărâre judecătorească definitivă s-a dispus condamnarea sau amânarea aplicării pedepsei pentru săvârşirea unei infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul ori pentru săvârşirea cu intenţie a unei alte infracţiuni;

[...]

(4) încetarea funcţiei de notar public se constată sau se dispune, după caz, de ministrul justiţiei, la propunerea Biroului executiv al Consiliului Uniunii, la cererea notarului public sau din oficiu.”

19. Curtea observă că dispoziţiile legale criticate trebuie coroborate cu prevederile art. 40 alin. (1) lit. g), calitatea de notar încetând şi „în cazul în care notarul public nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 22 lit. a)-g)”, dispoziţiile art. 22 lit. d) stipulând că „Notar public poate fi cei care îndeplineşte următoarele condiţii:

[...]

d) nu are antecedente penale rezultate ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul ori a săvârşirii cu intenţie a unei alte infracţiuni.”

20. Dispoziţiile Legii nr. 36/1995 reglementează statutul notarului public, profesie liberală învestită să îndeplinească un serviciu de interes public, care are statutul unei funcţii autonome [art. 3 alin. (1) din lege]. Caracterul autonom al funcţiei de notar public presupune independenţă în exercitarea atribuţiilor profesionale, acesta supunându-se numai legii. Autonomia funcţiei de notar public are ca finalitate înlăturarea oricărei ingerinţe în îndeplinirea atribuţiilor stabilite de lege şi este coroborată cu stabilitatea în funcţie a notarului public, care este menită să garanteze echitatea şi imparţialitatea în actul decizional al persoanei care deţine această calitate. Desfăşurându-şi activitatea în temeiul celor două principii (autonomia şi stabilitatea), activitatea notarilor publici este supusă controlului judecătoresc şi controlului profesional exercitat de organele abilitate în acest scop.

21. Calitatea de notar public se poate dobândi doar de către persoanele care îndeplinesc exigenţele profesionale şi condiţiile prevăzute cumulativ de lege, după parcurgerea unei proceduri Stabilite de lege şi de regulamentele adoptate în executarea legii, numirea în funcţie a notarului public realizându-se prin ordin al ministrului justiţiei, la propunerea Biroului executiv al Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici. Poate accede în profesia de notar public persoana care nu are antecedente penale rezultate ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul ori a săvârşirii cu intenţie a unei alte infracţiuni, dovadă care se face cu certificatul de cazier judiciar sau echivalentul acestuia, eliberat de autoritatea competentă din statul ori, după caz, statele al cărui/căror cetăţean este. Controlul profesional administrativ al activităţii notarilor se exercită de către Uniunea Naţională a Notarilor Publici, prin Consiliul său de conducere, care poate delega efectuarea controlului Colegiului director al Camerei Notarilor, şi de către Ministerul Justiţiei, care poate delega această activitate inspectorilor săi de specialitate,

22. Încetarea calităţii de notar public poate fi constatată sau dispusă, după caz, de ministrul justiţiei, la propunerea Biroului executiv al Consiliului Uniunii, la cererea notarului public sau din oficiu. Încetarea calităţii de notar public în cazul prevăzut la art. 40 alin. (1) lit. f) din lege (când prin hotărâre judecătorească definitivă s-a dispus condamnarea sau amânarea aplicării pedepsei pentru săvârşirea unei infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul ori pentru săvârşirea cu intenţie a unei alte infracţiuni) se dispune de ministrul justiţiei, din oficiu sau la sesizarea Biroului executiv al Consiliului Uniunii, de îndată ce a primit de la instanţa de judecată copia certificată a hotărârii judecătoreşti de condamnare rămase definitivă sau certificatul de grefă din care rezultă acest fapt. Cu alte cuvinte, dispoziţiile art. 40 alin. (1) lit. f) din lege reglementează consecinţa juridică în planul carierei profesionale, respectiv sancţiunea civilă aplicată ca urmare a pronunţării unei hotărâri judecătoreşti de condamnare sau de amânare a aplicării pedepsei pentru săvârşirea unei infracţiuni prevăzute de ipoteza normei. Dispoziţia legală constituie şi expresia principiului simetriei juridice, principiu fundamental într-un regim întemeiat pe preeminenţa dreptului, în condiţiile în care legea condiţionează accesul în profesie de lipsa antecedentelor penale.

23. În concluzie, Curtea constată că, în concepţia legiuitorului, activitatea notarială este un serviciu public, care este organizat şi funcţionează pe baza unei legi civile speciale, iar profesia de notar public poate fi exercitată de un corp profesional selectat şi funcţionând după reguli stabilite de lege. Statutul profesiei de notar public are ca scop, pe de o parte, asigurarea autonomiei şi stabilităţii profesionale, garanţii ale independenţei notarului public, iar, pe de altă parte, integritatea şi probitatea persoanei care deţine această calitate şi prestează un serviciu public, garanţie a respectării drepturilor şi intereselor cetăţenilor care beneficiază de acest serviciu.

24. Potrivit art. 173 din Codul penal, precum şi celor reţinute prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 (paragraful 47), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, în sensul că art. 1 alin. (1) din Codul penal stabileşte că legea penală prevede faptele care constituie infracţiuni, motiv pentru care în absenţa unei incriminări nu se poate vorbi despre o lege penală, se observă că în conţinutul normativ al dispoziţiilor criticate nu sunt incriminate fapte care constituie infracţiuni, ci consecinţele juridice pe care o condamnare penală o are în sfera statutului profesional al notarului public De asemenea, se reţine că, potrivit art. 1 coroborat cu art. 3 şi 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, legea contravenţională apără valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penală, iar actele normative prin care se stabilesc contravenţii vor cuprinde descrierea faptelor ce constituie contravenţii şi sancţiunea ce urmează să se aplice pentru fiecare dintre acestea, sancţiune care poate fi principală ori complementară. Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că prevederile art. 40 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale nu se circumscriu noţiunii de „lege penală sau contravenţională”, pentru ca acestea să constituie o excepţie de la aplicarea principiului neretroactivităţii prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie.

25. În lumina celor expuse, Curtea reţine că legiuitorul, în limitele marjei de apreciere de care se bucură, este liber să impună reguli privind statutul juridic al profesiei de notar public, inclusiv să modifice, să completeze sau să abroge condiţii ce ţin de încetarea calităţii de notar. Cu toate acestea, criteriile avute în vedere de noua reglementare trebuie să se supună, asemenea oricărei legi, exigenţelor impuse de principiul neretroactivităţii legii civile, întrucât, potrivit art. 15 alin. (2) teza întâi din Constituţie, „Legea dispune numai pentru viitor [...]”. De aceea, legiuitorul este obligat ca, în activitatea de legiferare, să respecte principiul neretroactivităţii legii (cu singura excepţie permisă, cea a legii penale sau contravenţionale mai favorabile). La nivel infraconstituţional, principiul neretroactivităţii legii civile este prevăzut de art. 6 din Codul civil cu denumirea marginală „Aplicarea în timp a legii civile”. Totodată, art. 3 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, cuprinde dispoziţii referitoare la soluţionarea conflictului de legi în timp, potrivit cărora „Actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor”.

26. Faptele pentru care autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a fost condamnată au fost săvârşite la data de 5, respectiv 12 august 2011, dată la care erau în vigoare prevederile art. 23 din Legea nr. 36/1995, care dispuneau referitor la calitatea de notar că aceasta încetează în cazul condamnării definitive pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni grave sau care aduce atingere prestigiului profesiei. Prin aplicarea acestor dispoziţii, urma să se efectueze o analiză a gravităţii faptei, în condiţiile Regulamentului de aplicare a Legii nr. 36/1995 şi, în funcţie de această analiză, se dispunea încetarea calităţii de notar. Art. 23 alin. (2) din Legea nr. 36/1995, în forma existentă la momentul săvârşirii faptelor, prevedea că „încetarea calităţii de notar se constată sau se dispune, după caz, de ministrul justiţiei”, cu precizarea că, în conformitate cu Regulamentul de aplicare a Legii nr. 36/1995, aprecierea gravităţii faptei şi a sancţiunii se făcea de către organele de conducere ale Uniunii Naţionale a Notarilor Publici. Ulterior, prin modificarea adusă art. 23 din Legea nr. 36/1995, prin Legea nr. 77/2012 şi Legea nr. 255/2013, a fost instituită prevederea cuprinsă în actuala formă a art. 40, alin. (1) lit. f), care prevede că încetează calitatea de notar public „când prin hotărâre judecătorească definitivă s-a dispus condamnarea sau amânarea aplicării pedepsei pentru săvârşirea unor infracţiuni de serviciu sau în legătura cu serviciul ori pentru săvârşirea cu intenţie a unei alte infracţiuni”. În mod corespunzător a fost modificat şi alin. (2) al art. 23, care a devenit alin. (4) din art. 40, care dispune că Ministrul Justiţiei poate dispune, în acest caz, încetarea calităţii de notar public din oficiu. Prin Decizia penală nr. 171/A din 13 mai 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 294/42/2013, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a fost condamnată pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (intenţia indirectă) şi fals intelectual (intenţia directă), hotărâre judecătorească ce a stat la baza emiterii Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 1.897/C din 11 iunie 2015 prin care s-a dispus încetarea calităţii de notar public. Actul administrativ prin care s-a dispus sancţiunea civilă a fost emis în temeiul legii în vigoare la momentul emiterii, respectiv art. 40 din Legea nr. 36/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, atât sub aspect procedural, cât şi material.

27. La o primă analiză s-ar putea desprinde concluzia potrivit căreia problema supusă controlului vizează modul de interpretare şi aplicare a legii, atribut care, prin excelenţă, ţine de resortul instanţelor de drept comun, întrucât existenţa ori inexistenţa unui caz de încetare a calităţii de notar public se întemeiază, de la data apariţiei Legii nr. 36/1995, pe criterii care pot fi cu uşurinţă identificate de autorităţile competente. Cu toate acestea, ţinând seama de faptul că principiul neretroactivităţii legii civile este indisolubil legat de procesul de interpretare şi de aplicare a legii, se poate constata că dispoziţia legală criticată a suferit mai multe modificări susceptibile a genera, din perspectiva conflictului de legi în timp, neajunsuri care sunt de natură a afecta principiul constituţional al aplicării pentru viitor a legii civile. Astfel, conţinutul normativ al dispoziţiilor legale a variat de la ,,săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni grave sau care aduce atingere prestigiului profesiei” la „săvârşirea unei infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul ori pentru săvârşirea cu intenţie a unei alte infracţiuni”, diferenţa de nuanţă şi intensitate dintre cele două forme ale condiţiei fiind evidentă. Fără îndoială că, de la data apariţiei lor, conţinutul iniţial, respectiv cel modificat al dispoziţiilor Legii nr. 36/1995 referitoare la încetarea calităţii de notar public se aplică tuturor situaţiilor juridice născute sub imperiul fiecărei norme. Altfel spus, împrejurarea că unui notar public care a primit o condamnare, în condiţiile legii, pentru o infracţiune săvârşită după intrarea în vigoare a dispoziţiilor art. 40 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 36/1995, criticate în prezenta cauză, 11 încetează calitatea profesională în condiţiile prevăzute de noua reglementare nu este de natură a-i afecta vreun drept fundamental, întrucât el este obligat să se supună regulilor noi instituite, reguli care de altfel îi erau deplin cunoscute la data săvârşirii faptei. Alta este situaţia în care notarul public este sancţionat penal pentru o faptă comisă anterior apariţiei normei criticate. Deşi legea nouă poate dispune cu privire la consecinţe şi efecte nerealizate susceptibile de executare continuă/ succesivă, ea nu va putea reglementa cu privire la fapte care, înainte de intrarea ei în vigoare, au dat naştere sau, după caz, au modificat sau au stins o situaţie juridică, ori cu privire la efecte pe care acea situaţie juridică le-a produs înainte de aceeaşi dată.

Prin urmare, abaterea de la norma penală săvârşită în perioada de aplicabilitate temporală a dispoziţiilor art. 23 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 36/1995, deci anterior modificării normei care devine art. 40, reprezintă, din perspectiva conflictului de legi civile în timp, facta praeterita, realizată înainte de intrarea în vigoare a legii noi şi pentru care, dacă i s-ar aplica legea ulterioară, ar însemna ca acesteia din urmă să i se atribuie efect retroactiv. De aceea, dacă legea creează o situaţie juridică nouă, ea nu ar putea să prevadă că noua situaţie s-a născut din fapte anterioare intrării sale în vigoare.

28. Aşa fiind, Curtea reţine că dispunerea încetării calităţii de notar public se realizează prin emiterea unui act administrativ, respectiv ordinul ministrului justiţiei, în urma desfăşurării unor activităţi de control a autorităţilor competente prin care se stabileşte existenţa unei cauze de încetare a profesiei prevăzute de lege. Activităţile menţionate, privitoare la calificarea unei situaţii de fapt sau de drept ca fiind cauză de încetare a calităţii de notar public, presupun atât aplicarea normelor de drept substanţial, cât şi a normelor de procedură din Legea nr. 36/1995. Dispoziţiile legale referitoare la cazul de încetare a calităţii de notar public atât în forma în vigoare la data săvârşirii faptelor penale [art. 23 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 36/1995], cât şi în forma în vigoare la data emiterii actului administrativ [art. 40 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 36/1995] cuprind, aşa cum s-a arătat în prealabil, reguli specifice statutului profesiei, deci norme de drept substanţial, astfel că raportul juridic de drept civil este şi rămâne guvernat de legea în vigoare la data naşterii sale, potrivit principiului tempus regit actum, respectiv data săvârşirii infracţiunii pentru care notarul public este condamnat penal, iar nu de o lege ulterioară, străină acestuia, în schimb, dispoziţiile legale referitoare la autoritatea competentă să dispună sau să constate încetarea calităţii de notar atât în forma în vigoare la data săvârşirii faptelor penale [art. 23 alin. (2) din Legea nr. 36/1995], cât şi în forma în vigoare la data emiterii actului administrativ [art. 40 alin. (4) din Legea nr. 36/1995] constituie norme de procedură care, prin natura lor juridică, sunt de imediată aplicare tuturor procedurilor aflate în desfăşurare la momentul intrării lor în vigoare, dacă legea nouă nu prevede ultraactivitatea legii vechi. Astfel, Curtea reţine că textele de lege criticate sunt în acord cu principiul neretroactivităţii legii civile, norma de drept substanţial a art. 40 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 36/1995 fiind aplicabilă exclusiv raporturilor juridice născute ulterior intrării în vigoare a acesteia, în vreme ce norma de drept procedural a art. 40 alin, (4) din Legea nr. 36/1995 se aplică pentru viitor în toate procedurile pendinte din faţa autorităţilor competente. Rezultă aşadar că, sub aspect material, temeiul juridic al încetării calităţii de notar public îl va constitui întotdeauna reglementarea legală în vigoare la data naşterii raportului juridic, respectiv data săvârşirii faptei penale, schimbarea ulterioară a condiţiilor legale sau a cauzelor privind încetarea calităţii de notar public nea vând nicio influenţă/înrâurire asupra acestuia, în vreme ce procedura urmată de organele competente să constate cazurile de încetare a calităţii de notar va fi cea reglementată prin actul normativ în vigoare la data efectuării controlului/emiterii ordinului ministrului justiţiei prin care se dispune încetarea calităţii de notar public. Prin urmare, revine instanţei judecătoreşti în faţa căreia a fost dedus controlului actul administrativ prin care s-a dispus încetarea calităţii de notar public să verifice temeinicia şi legalitatea acestuia prin raportare la legea civilă aplicabilă sub aspect material şi procedural.

29. În concluzie, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. (1) lit. f) şi alin. (4) din Legea nr. 36/1995 raportată la art. 15 alin. (2) din Constituţie este neîntemeiată, dispoziţiile criticate având o incidenţă limitată la câmpul lor temporal de acţiune, cu respectarea principiului neretroactivităţii legii civile.

30. Curtea, în jurisprudenţa sa, a statuat că „alegerea liberă a profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă nu poate fi interpretată în sensul că orice persoană, oricând poate opta pentru exercitarea unei profesii ori a unei meserii sau pentru alegerea oricărui loc de muncă fără a avea pregătirea şi calificarea corespunzătoare ori fără a face dovada că a obţinut avizul, autorizaţia sau atestatul, în cazul în care pentru exercitarea unei profesii sau meserii se cere, pe lângă absolvirea studiilor ori calificarea necesară, şi acest lucru” (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 545 din 7 decembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 25 ianuarie 2005).

31. Faptul că exercitarea profesiei de notar public este condiţionată de satisfacerea anumitor cerinţe nu poate fi privit ca o îngrădire a dreptului la muncă sau a alegerii libere a profesiei. Deşi activitatea notarială este o profesie liberală şi independentă, exercitarea sa trebuie să se desfăşoare într-un cadru organizat, în conformitate cu reguli prestabilite, sub control judecătoresc sau administrativ al organelor competente, reguli a căror respectare trebuie asigurată inclusiv prin aplicarea unor măsuri coercitive, de natură a asigura calitatea actelor notariale, probitatea profesională a notarilor şi garanţia ocrotirii drepturilor şi intereselor persoanelor fizice şi juridice care apelează la serviciul public prestat de aceştia (ad similis, este Decizia nr. 806 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 17 ianuarie 2007).

32. Cu privire la instituţia încetării calităţii de notar public în cazul unei condamnări penale, Curtea observă că valoarea socială protejată este integritatea/probitatea persoanei care deţine această calitate şi prestează un serviciu public, exercitând autoritatea publică cu care a fost învestită de stat. Constatarea ilicitului penal printr-o hotărâre judecătorească definitivă înlătură prezumţia de nevinovăţie a persoanei acuzate şi o plasează prin ea însăşi în afara cadrului legal de exercitare a funcţiei. De aceea, condamnarea în sine este cea care determină pierderea integrităţii/probităţii, element fundamental al exercitării autorităţii publice fără de care persoana care ocupă respectiva funcţie publică nu mai are legitimitatea de a-şi continua activitatea. Condamnarea este cea care determină schimbarea situaţiei juridice a persoanei care exercită autoritatea publică şi o descalifică pe aceasta din punct de vedere legal şi moral pentru ocuparea funcţiei în care a fost învestită. Prezumţia de nevinovăţie, de bună-credinţă şi de loialitate a acesteia au fost desfiinţate ca efect al hotărârii definitive de condamnare, astfel încât, indiferent de modul de executare al pedepsei, unei astfel de persoane nu i se mai poate încredinţa de către stat exerciţiul autorităţii publice, întrucât, prin condamnarea penală, persoana pierde legitimitatea şi încetează de a mai li în acord cu interesele generale pe care este obligată să le protejeze, potrivit legii (a se vedea în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 582 din 20 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 731 din 21 septembrie 2016). Aşa fiind, sub aspectul dreptului constituţional la muncă şi la alegerea liberă a profesiei, Curtea reţine că, prin reglementarea acestui caz de încetare a calităţii de notar public, legiuitorul a determinat conţinutul dreptului fundamental, stabilind o limită întemeiată pe raţiuni obiective şi deplin justificate, care are în vedere importanţa serviciului public prestat, interesul general al societăţii şi garantarea încrederii cetăţenilor în persoanele învestite cu autoritate publică.

33. În lumina acestor considerente, Curtea constată că persoanele vizate de dispoziţiile art. 40 alin. (1) lit. f) şi alin. (4) din Legea nr. 36/1995, cărora le-a fost aplicată o sancţiune penală pentru săvârşirea unei infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul ori pentru săvârşirea cu intenţie a unei alte infracţiuni se află într-o situaţie obiectiv distinctă de aceea în care se află persoanele care au vocaţia de a accede la funcţia publică de notar, împrejurare ce justifică un tratament juridic deosebit. Conduita ilicită cu consecinţe grave sub aspectul răspunderii penale, manifestată în calitatea de notar public, reprezintă elementul obiectiv de diferenţiere în cadrul aceleiaşi categorii de persoane cu vocaţie generată la ocuparea funcţiei publice şi constituie totodată un motiv justificat şi suficient pentru legiuitor de a institui interdicţia ocupării unei atare funcţii. Cu alte cuvinte, condamnarea definitivă pentru săvârşirea unei infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul ori pentru săvârşirea cu intenţie a unei alte infracţiuni constituie, în temeiul art. 40 alin. (1) lit. f) şi alin. (4) din Legea nr. 36/1995, un motiv de excludere din profesie, şi, ulterior, se converteşte în antecedent penal care împiedică redobândirea calităţii de notar, operând interdicţia reglementată de art. 22 lit. d) din aceeaşi lege. Aceste împrejurări nu sunt de natură a aduce atingere dreptului la muncă sila alegerea liberă a profesiei) care este întotdeauna condiţionat de respectarea exigenţelor legale inerente profesiei.

34. Întrucât din argumentele expuse nu rezultă o restrângere a dreptului fundamental prevăzut de art. 41 din Constituţie, Curtea nu poate reţine incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 53 din Constituţie.

35. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin, (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Monica Tudorancea în Dosarul nr. 932/42/2015 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şt constată că dispoziţiile art. 40 alin. (1) lit. f) şi alin. (4) din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Ploieşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 17 noiembrie 2016.

 

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent-şef,

Mihaela Senia Costinescu

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR

 

ORDIN

pentru modificarea şi completarea anexei nr. 1 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 96/2014 privind aprobarea tarifelor aplicabile în domeniul sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor

 

Văzând Referatul de aprobare nr. 4.148 din 8 august 2016, întocmit de Direcţia generală sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor,

având în vedere prevederile art. 10 lit. b), precum şi ale art. 48 alin. (5) şi (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 3 alin. (3) şi art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,

preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor emite următorul ordin:

Art. I. - La anexa nr. 1 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 96/2014 privind aprobarea tarifelor aplicabile în domeniul sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 şi 611 bis din 18 august 2014, cu modificările şi completările ulterioare, litera C se modifică şi se completează după cum urmează:

1. După punctul 257 se introduc două noi puncte, punctele 257a şi 257b, cu următorul cuprins:

 

Nr. crt.

Denumire analiză/examen/operaţiune/produs

Tarif/Lei

,,257a

Autorizarea naţională a produselor medicinale veterinare prin «consimţământ informat» prin procedura de recunoaştere mutuală sau procedura descentralizată cu România stat interesat în primul val

8091

257b

Autorizarea naţională a produselor medicinale veterinare prin «consimţământ informat» prin procedura de recunoaştere mutuală sau procedura descentralizată cu România ca stat de referinţă

11435”

 

2. Punctul 277 se modifică şi va avea următorul cuprins:

 

Nr. crt.

Denumire analiză/examen/operaţiune/produs

Tarif/Lei

„277

Tarif anual de menţinere pe piaţă a autorizaţiei de comercializare pentru produse medicinale veterinare

326”

 

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor,

Radu Roatiş Cheţan

 

Bucureşti, 14 decembrie 2016.

Nr. 139.

 

ORDIN

pentru închiderea vechilor evidenţe de cadastru şi publicitate imobiliară cu privire la imobilele situate în unitatea administrativ-teritorială Drănic, judeţul Dolj, ca urmare a finalizării lucrărilor sistematice de cadastru şi deschiderii noilor cărţi funciare

 

Având în vedere prevederile art. 11 alin. (2) lit. p) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 3 alin. (13) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 15 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.288/2012, cu modificările şi completările ulterioare,

directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se declară închise vechile evidenţe de cadastru şi publicitate imobiliară cu privire la imobilele situate în unitatea administrativ-teritorială Drănic, judeţul Dolj, ca urmare a finalizării lucrărilor sistematice de cadastru şi deschiderii noilor cărţi funciare,

Art. 2. - (1) De la data deschiderii cărţilor funciare din oficiu orice alte evidenţe de cadastru şi publicitate imobiliară se înlocuiesc pentru unitatea administrativ-teritorială Drănic, judeţul Dolj, cu planul cadastral şi noile cărţi funciare.

(2) Vechile evidenţe se păstrează în arhiva biroului teritorial şi pot fi consultate pentru istoric.

Art. 3. - Identificarea şi numerotarea imobilelor cuprinse în titlurile de proprietate emise în baza legilor fondului funciar sau alte acte de proprietate, planuri şi alte evidenţe cadastrale şi de publicitate imobiliară anterioare realizării cadastrului şi deschiderii noilor cărţi funciare pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale Drănic, judeţul Dolj, îşi pierd valabilitatea.

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară,

Radu Codruţ Ştefănescu

 

Bucureşti, 13 decembrie 2016.

Nr. 1.547.

 

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ

 

ORDIN

pentru modificarea Ordinului directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 1.094/13.09.2016 privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a Imobilelor, pe sectoare cadastrale, în 8 unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Buzău

 

Având în vedere prevederile art. 11 alin. (1) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 3 alin. (13) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 15 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.288/2012, cu modificările şi completările ulterioare,

directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară emite prezentul ordin.

Art. I. - Ordinul directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 1.094/2016 privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, în 8 unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Buzău, cu modificările ulterioare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 752 din 27 septembrie 2016, se modifică după cum urmează:

1. Anexa nr. 1 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 1 la prezentul ordin.

2. Anexa nr. 2 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 2 la prezentul ordin.

Art. II. - Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. III. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară,

Radu Codruţ Ştefănescu

 

Bucureşti, 13 decembrie 2016.

Nr. 1.548.

 

ANEXA Nr. 1

(Anexa nr. 1 /a Ordinul nr. 1.094/2016)

 

LISTA

unităţilor administrativ-teritoriale şi a sectoarelor cadastrale în care încep lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor

 

Nr. crt.

Denumirea unităţii administrativ-teritoriale

Judeţul

Sectoarele cadastrale m care încap lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor

1

Breaza

Buzău

1, 2, 3, 4

2

Florica

Buzău

1

3

Măgura

Buzău

1

4

Săhăteni

Buzău

1, 2, 3, 4, 5, 6

5

Săpoca

Buzău

1

6

Ţinteşti

Buzău

1

7

Verneşti

Buzău

1

8

Boldu

Buzău

1

 

ANEXA Nr. 2*)

(Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 1.094/2016)

 

 

Reprezentarea grafică a sectoarelor cadastrale în care se desfăşoară lucrări de înregistrare sistematică Sectoarele nr. 1,2, 3, 4. UAT- ul Breaza, judeţul Buzău

 


*) Anexa nr. 2 este reprodusă în facsimil.

 

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ

 

ORDIN

pentru închiderea vechilor evidenţe de cadastru şi publicitate imobiliară cu privire la imobilele situate în unitatea administrativ-teritorială Lunca Corbului, judeţul Argeş, ca urmare a finalizării lucrărilor sistematice de cadastru şi deschiderii noilor cărţi funciare

 

Având în vedere prevederile art. 11 alin. (2) lit. p) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 3 alin. (13) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 15 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.288/2012, cu modificările şi completările ulterioare,

directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se declară închise vechile evidenţe de cadastru şi publicitate imobiliară cu privire la imobilele situate în unitatea administrativ-teritorială Lunca Corbului, judeţul Argeş, ca urmare a finalizării lucrărilor sistematice de cadastru şi deschiderii noilor cărţi funciare.

Art. 2. - (1) De la data deschiderii cărţilor funciare din oficiu orice alte evidenţe de cadastru şi publicitate imobiliară se înlocuiesc pentru unitatea administrativ-teritorială Lunca Corbului, judeţul Argeş, cu planul cadastral şi noile cărţi funciare.

(2) Vechile evidenţe se păstrează în arhiva biroului teritorial şi pot fi consultate pentru istoric.

Art. 3. - Identificarea şi numerotarea imobilelor cuprinse în titlurile de proprietate emise în baza legilor fondului funciar sau alte acte de proprietate, planuri şi alte evidenţe cadastrale şi de publicitate imobiliară anterioare realizării cadastrului şi deschiderii noilor cărţi funciare pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale Lunca Corbului, judeţul Argeş, îşi pierd valabilitatea.

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară,

Radu Codruţ Ştefănescu

 

Bucureşti, 13 decembrie 2016.

Nr. 1.549.

MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ŞI PĂDURILOR

 

ORDIN

privind aprobarea Planului de management al ariei naturale protejate de interes naţional Lacul Adunaţii de Geormane

 

Având în vedere Referatul de aprobare nr. 111.699 din 11 august 2016 al Direcţiei biodiversitate, ţinând cont de Avizul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Dolj nr. 7.903 din 20 august 2015 şi Decizia etapei de încadrare nr. 12.231 din 9 septembrie 2015, Avizul Ministerului Culturii nr. 7.813 din 23 decembrie 2015, Adresa Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 83.426/163.478/330.260 din 31 decembrie 2015, Adresa Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice nr. 74.677 din 10 august 2016 şi Adresa Direcţiei generale păduri nr. 152.192/1.M. din 15 ianuarie 2016,

în temeiul prevederilor art. 21 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 13 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 38/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul mediului, apelor şi pădurilor emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă Planul de management al ariei naturale protejate de interes naţional Lacul Adunaţii de Geormane, prevăzut în anexă

Art. 2. - Anexa*) face parte integrantă din prezentul ordin. Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul mediului, apelor şi pădurilor,

Erika Stanciu,

secretar de stat

 

Bucureşti, 12 august 2016.

Nr. 1.641.


*) Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome „Monitorul Oficial”, Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.

 

ACTE ALE CASEI NAŢIONALE DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE

 

CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE

 

ORDIN

privind modificarea Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate curative pentru anii 2015 şi 2016, aprobate prin Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 185/2015

 

Văzând Referatul de aprobare nr. D.G. 2.204 din 13 decembrie 2016 al directorului general al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate,

având în vedere art. 51 alin. (1) lit. b) şi alin. (5) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi Hotărârea Guvernului nr. 206/2015 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2015 şi 2016, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 291 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi art. 17 alin. (5) din Statutul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 972/2006, cu modificările şi completările ulterioare,

preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate emite următorul ordin:

Art. I. - La punctul 1) din capitolul VIII, titlul „Programul naţional de tratament pentru boli rare” subtitlul „Indicatori de evaluare” din Normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate curative pentru anii 2015 şi 2016, aprobate prin Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 185/2015, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 şi 219 bis din 1 aprilie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, litera f) se modifică şi va avea următorul cuprins:

,,f) număr de bolnavi cu boala Pompe: 5;”.

Art. II. - Direcţiile de specialitate din Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, casele de asigurări de sănătate şi unităţile de specialitate prin care se derulează programe naţionale de sănătate curative vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. III. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi se aplică începând cu luna decembrie 2016.

 

p. Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate,

Gheorghe-Radu Ţibichi

 

Bucureşti, 14 decembrie 2016.

Nr. 1.032.


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.