MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 131/2017

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 185 (XXIX) - Nr. 131         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Marţi, 21 februarie 2017

 

SUMAR

 

DECRETE

 

250. - Decret privind acreditarea unui ambasador

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 767 din 14 decembrie 2016 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru completarea art. 41 din Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, precum şi ale Legii privind modificarea şi completarea Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004

 

Opinie concurentă

 

Decizia nr. 14 din 17 ianuarie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

57. - Hotărâre privind aprobarea amendamentului, convenit prin schimbul de scrisori între România, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi Republica Moldova, prin Ministerul Justiţiei şi Ministerul Finanţelor, semnate la Chişinău la 18 şi 20 ianuarie 2017 şi la Bucureşti la 26 ianuarie 2017, la Acordul privind asistenţa financiară rambursabilă dintre România şi Republica Moldova, semnat la Chişinău la 7 octombrie 2015

 

DECRETE

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind acreditarea unui ambasador

 

În temeiul prevederilor art. 91 alin. (2) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată,

având în vedere propunerea Guvernului,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Domnul Marius Constantin Borănescu, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Africa de Sud, se acreditează şi în calitate de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Namibia şi în Republica Botswana, cu reşedinţa la Pretoria.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României,

republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

SORIN MIHAI GRINDEANU

 

Bucureşti, 17 februarie 2017.

Nr. 250.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 767

din 14 decembrie 2016

referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru completarea art. 41 din Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, precum şi ale Legii privind modificarea şi completarea Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Benke Károly - magistrat-asistent-şef

 

1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor „proiectului de Lege pentru completarea art. 41 din Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, precum şi a proiectului de Lege privind modificarea şi completarea Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004”, obiecţie formulată de Guvernul României.

2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 9.957/24 octombrie 2016 şi constituie obiectul Dosarului nr. 2.325A/2016.

3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se arată că „cele două proiecte de lege” determină cheltuieli suplimentare ale bugetului general consolidat, fără respectarea prevederilor art. 138 alin. (5) din Constituţie. Se învederează faptul că „dreptul parlamentarilor de a legifera” trebuie să se circumscrie cadrului constituţional, ceea ce înseamnă că, atunci când aceştia îşi exercită dreptul antereferit şi acordă drepturi băneşti pentru anumite categorii de persoane, trebuie să ţină seama de art. 138 alin. (5) din Constituţie referitor la indicarea sursei de finanţare a cheltuielii angajate. Se subliniază că propunerile legislative nu au fost însoţite de fişele financiare prevăzute de lege. În susţinerea celor de mai sus sunt redate considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 22 din 20 ianuarie 2016, precum şi prevederile art. 15 alin. (1) şi (3) din Legea privind finanţele publice nr. 500/2002 şi ale art. 15 alin. (1) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010.

4. Se mai arată că în cuprinsul „celor două proiecte de legi” nu este prevăzut un termen pentru intrarea lor în vigoare, astfel încât acestea, intrând în vigoare la 3 zile de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României, Partea I, afectează în mod direct veniturile şi cheltuielile bugetare pe anul 2016. Se mai subliniază că „aceste două proiecte de acte normative” nu sunt corelate cu Legea bugetului de stat pe anul 2016 nr. 339/2015.

5. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, obiecţia de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele lor de vedere.

6. Preşedintele Senatului apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate formulată este neîntemeiată.

7. Se arată că sursa de finanţare a indemnizaţiilor acordate participanţilor la revolta anticomunistă din Valea Jiului-Lupeni din vara anului 1977 este cuprinsă în art. 257 alin. (1)din Legea privind modificarea şi completarea Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, şi anume bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice. Se susţine că legile criticate ar urma să intre în vigoare în anul bugetar 2017, Guvernul având la dispoziţie timpul necesar să evalueze până la dezbaterea parlamentară a proiectului de buget pentru anul 2017 a sumelor necesare pentru plata indemnizaţiilor prevăzute de Legea nr. 341/2004, astfel cum aceasta este modificată şi completată de Parlament. Se apreciază că sesizarea Curţii Constituţionale urmăreşte doar să împiedice voinţa legislativă a Parlamentului de acordare a unor indemnizaţii reparatorii pentru persoanele antereferite.

8. Se mai arată că invocarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale pentru a justifica sancţionarea unui viciu legislativ inexistent este o lipsă de profesionalism din partea Guvernului.

9. Preşedintele Camerei Deputaţilor şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate.

10. La termenul de judecată fixat pentru data de 23 noiembrie 2016, Curtea, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, a amânat, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, pronunţarea asupra cauzei pentru data de 14 decembrie 2016, dată la care a pronunţat prezenta decizie.

CURTEA,

examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al Preşedintelui Senatului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legilor criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Cu privire la legalitatea sesizării sale, Curtea reţine că Guvernul României, în mod atipic, a sesizat Curtea Constituţională cu o singură obiecţie de neconstituţionalitate vizând două „proiecte de lege”, şi anume Legea pentru completarea art. 41 din Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, precum şi Legea privind modificarea şi completarea Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004. De principiu, sesizarea trebuie să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau a unor dispoziţii din lege, nicidecum mai multe legi sau dispoziţii din mai multe legi. Totuşi, Curtea observă că există atât o conexiune logică între cele două legi supuse controlului de constituţionalitate sub aspectul actului normativ de bază supus modificării şi completării, şi anume Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 20 iulie 2004, cât şi o identitate între textele constituţionale invocate, respectiv între motivările criticilor de neconstituţionalitate, întrucât întreaga problematică a obiecţiei de neconstituţionalitate vizează existenţa sursei de finanţare pentru plata unor indemnizaţii acordate persoanelor care au luptat împotriva regimului comunist în condiţiile extinderii sferei acestor persoane şi a stabilirii unui moment în timp anterior al acordării lor faţă de cel existent în prezent. De altfel, în propuneri de lege s-au arătat următoarele: „trebuie să vă spun că ar fi fost mai bine dacă Comisia juridică ar fi respectat prevederile Regulamentului şi ar fi avut un singur raport. Astfel am fi avut o singură lege, care ar face mai uşor de citit modificările ulterioare” [intervenţie a domnului deputat Márton Árpád Francisc, a se vedea Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 139 din 10 octombrie 2016, P. 26],

12. Având în vedere cele de mai sus, Curtea constată că, în ipoteza particulară a cauzei, a fost legal sesizată şi, în consecinţă, va judeca obiecţia de neconstituţionalitate în mod unitar, prin pronunţarea unei singure decizii.

13. Cu privire la competenţa Curţii Constituţionale se constată că autorul obiecţiei de neconstituţionalitate a stabilit drept obiect al controlului de constituţionalitate dispoziţiile cuprinse în două proiecte de lege. În realitate, Curtea constată, pe de o parte, că iniţiativa legislativă nu a aparţinut Guvernului, ci unor deputaţi şi senatori, astfel încât nu poate fi vorba de un proiect de lege, ci de o propunere legislativă, iar, pe de altă parte, este vorba de o lege adoptată, şi nu de o propunere/ un proiect de lege, întrucât propunerea/proiectul de lege odată adoptat/ă devine lege; de asemenea, propunerea/ proiectul de lege nu poate face obiectul controlului de constituţionalitate, ci numai legile adoptate şi nepromulgate încă [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 42 din 8 iulie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 175 din 23 iulie 1993]. În consecinţă, fiind vorba de legi adoptate, Curtea este competentă să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate astfel formulată.

14. Prin urmare, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate.

15. Obiectul controlului de constituţionalitate, astfel cum rezultă din precizările realizate la paragrafele 11-13 ale prezentei decizii, îl constituie dispoziţiile Legii pentru completarea art. 41 din Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, precum şi ale Legii privind modificarea şi completarea Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, care au următorul cuprins:

- Legea pentru completarea art. 41 din Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004:

Articol unic. - La articolul 41 din Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 20 iulie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:

«(4) Indemnizaţia lunară reparatorie prevăzută pentru beneficiarii ale căror certificate au fost preschimbate se acordă la cerere, începând cu luna următoare celei în care a fost depusă la Secretariatul de Stat documentaţia care a stat la baza preschimbării certificatului.»

- Legea privind modificarea şi completarea Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004:

„Articol unic. - Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 20 iulie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Titlul legii se modifică şi va avea următorul cuprins:

«Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului-Lupeni - august 1977 nr. 341/2004».

2. După articolul 25 se introduce un nou capitol, capitolul III «Revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului-Lupeni - august 1977» cuprinzând articolele 251-257, cu următorul cuprins:

«Capitolul III

Revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului - Lupeni - august 1977

Art. 251. - (1) Pentru cinstirea memoriei şi în semn de gratitudine faţă de persoanele care au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste din Valea Jiului-Lupeni - august 1977 se instituie următoarele calităţi:

a) persoană care a avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste din Valea Jiului-Lupeni - august 1977;

b) soţ al persoanei care a avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste din Valea Jiului-Lupeni - august 1977, dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 252 alin. (2);

c) copii ai persoanelor care au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste din Valea Jiului-Lupeni - august 1977, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 252 alin. (2).

(2) Nu pot beneficia de prevederile prezentei legi persoanele prevăzute la alin. (1) care au făcut parte din aparatul de represiune, securitate şi miliţie sau au desfăşurat activităţi de poliţie politică.

Art. 252. - (1) Dovada calităţii prevăzute la art. 251 alin. (1) lit. a) se face de către persoana interesată, cu înscrisuri oficiale eliberate de către organele competente, din care să rezulte privarea de libertate în locuri de deţinere, pentru efectuarea de cercetări sau constrângerea, atât prin monitorizarea neîntreruptă, cu toate mijloacele securităţii, cât şi prin presiuni sau ordine directe, care a determinat una dintre următoarele consecinţe:

a) condamnarea la închisoare;

b) strămutarea într-o altă localitate.

(2) Dovada calităţii prevăzute la art. 251 alin. (1) lit. b) şi c) se face de către persoana interesată, cu înscrisuri oficiale eliberate de organele competente, din care să rezulte strămutarea odată cu soţul sau părintele, cu participarea directă a ofiţerilor de securitate, folosindu-se autovehiculele respectivei instituţii sau sub supravegherea şi urmărirea securităţii.

Art. 253. - (1) Constatarea calităţilor prevăzute la art. 251 alin. (1) se face de către Secretariatul de Stat, la cererea persoanei interesate, pe baza înscrisurilor oficiale eliberate de organele competente.

(2) Verificarea actelor în vederea acordării calităţilor prevăzute la art. 251 alin. (1) se va face de comisia constituită conform art. 92 alin. (2).

(3) Comisia prevăzută la art. 92 procedează la soluţionarea cererilor, verificând actele dosarelor care au fost depuse în termenele şi în condiţiile prevăzute de lege în vederea acordării calităţilor menţionate la art. 251 alin. (1). Secretariatul de Stat, în urma admiterii cererii pentru acordarea uneia dintre calităţile prevăzute la art. 251 alin. (1), va elibera beneficiarilor un certificat.

(4) Cererile se depun în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(5) Termenul prevăzut la alin. (4) este termen de decădere.

Art. 254. - (1) Persoanele care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 252 şi obţin certificat conform prevederilor art. 253 alin. (3) beneficiază de drepturile prevăzute la art. 4 alin. (3) lit. e) şi la art. 5.

(2) Indemnizaţiile se vor acorda beneficiarilor cărora le-au fost eliberate certificate, în baza adeverinţei tipizate, conform art. 41. Adeverinţa va fi transmisă direct caselor de pensii de către Secretariatul de Stat.

Art. 255. - (1) Persoanele care solicită eliberarea certificatului depun, odată cu cererea, o declaraţie pe propria răspundere, autentificată, că nu se încadrează în prevederile art. 251 alin. (2), sub sancţiunea legii penale. Secretariatul de Stat, după analizarea cererilor şi verificarea dosarelor persoanelor care solicită acordarea unei calităţi dintre cele prevăzute la art. 251, va elibera certificatul, singurul document valabil pentru a beneficia de prevederile prezentei legi.

(2) Contestaţiile privind respingerea cererilor pentru acordarea calităţilor prevăzute la art. 251 şi obţinerea certificatului se pot ataca în instanţa de contencios administrativ, conform prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 256. - Operatorii economici care angajează persoanele care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 251 alin. (1) şi obţin certificat conform prevederilor art. 253 alin. (3) beneficiază de facilităţile prevăzute de lege pentru operatorii economici care angajează şomeri şi tineri absolvenţi.

Art. 257 - (1) Sumele aferente plăţii indemnizaţiilor reparatorii pentru categoriile prevăzute la art. 251 se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.

(2) Persoanele care solicită certificatul şi cele care atestă calităţile prevăzute la art. 251 poartă răspunderea penală pentru corectitudinea întocmirii dosarelor, care vor fi verificate de Secretariatul de Stat.

(3) Drepturile acordate conform prezentei legi nu sunt considerate venituri, nu se impozitează şi nu afectează acordarea altor drepturi»“.

16. În susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 138 alin. (5) potrivit cărora „Nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare”. De asemenea sunt invocate şi dispoziţiile următoarelor acte normative:

- Art. 15 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 13 august 2002, potrivit căruia:

(1) în cazurile în care se fac propuneri de elaborare a unor proiecte de acte normative/măsuri/politici a căror aplicare atrage micşorarea veniturilor sau majorarea cheltuielilor aprobate prin buget, se va întocmi o fişă financiară, care va respecta condiţiile prevăzute de Legea nr. 69/2010. În această fişă se înscriu efectele financiare asupra bugetului general consolidat, care trebuie să aibă în vedere:

a) schimbările anticipate în veniturile şi cheltuielile bugetare pentru anul curent şi următorii 4 ani;

b) estimări privind eşalonarea creditelor bugetare şi a creditelor de angajament, în cazul acţiunilor anuale şi multianuale care conduc la majorarea cheltuielilor;

c) măsurile avute în vedere pentru acoperirea majorării cheltuielilor sau a minusului de venituri pentru a nu influenţa deficitul bugetar. [...]

(3) După depunerea proiectului legii bugetare anuale la Parlament pot fi aprobate acte normative/măsuri/politici numai în condiţiile prevederilor alin. (1), dar cu precizarea surselor de acoperire a diminuării veniturilor sau a majorării cheltuielilor bugetare, aferente exerciţiului bugetar pentru care s-a elaborat bugetul.”;

- Art. 15 alin. (1) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 14 mai 2015, potrivit căruia:

„(1) În cazul propunerilor de introducere a unor măsuri/politici/iniţiative legislative a căror adoptare atrage majorarea cheltuielilor bugetare, iniţiatorii au obligaţia să prezinte:

a) fişa financiară prevăzută la art. 15 din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, însoţită de ipotezele şi metodologia de calcul utilizată;

b) declaraţie conform căreia majorarea de cheltuială respectivă este compatibilă cu obiectivele şi priorităţile strategice specificate în strategia fiscal-bugetară, cu legea bugetară anuală şi cu plafoanele de cheltuieli prezentate în strategia fiscal-bugetară

(1) Admisibilitatea obiecţiei de neconstituţionalitate

17. Înainte de a proceda la analiza propriu-zisă a obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie sub aspectul titularului dreptului de sesizare, întrucât a fost formulată de Guvernul României, sub semnătura prim-ministrului, conform art. 13 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 2 aprilie 2001.

18. Cu privire la termenul în care trebuie depusă obiecţia de neconstituţionalitate formulată în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, Curtea constată că, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, „în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, cu 5 zile înainte de a fi trimisă spre promulgare, legea se comunică Guvernului, Înaltei Curţi de Casape şi Justiţie, precum şi Avocatului Poporului şi se depune la secretarul general al Camerei Deputaţilor şi la cel al Senatului, în cazul în care legea a fost adoptată cu procedură de urgenţă, termenul este de două zile”. Termenele reglementate prin art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 sunt „termene care privesc desfăşurarea raporturilor constituţionale dintre autorităţile publice şi, prin urmare, în măsura în care nu se prevede altfel în mod expres, nu se calculează pe zile libere” (Decizia nr. 233 din 20 decembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 638 din 28 decembrie 1999). În consecinţă, nu sunt aplicabile în această procedură dispoziţiile art. 181 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora, când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte, întrucât dreptul public este supus regulii în virtutea căreia termenele se calculează pe zile calendaristice, în sensul că se include în termen şi ziua în care acesta începe să curgă şi ziua când se împlineşte (Decizia nr. 89 din 26 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 19 februarie 2010).

19. Prin această decizie, Curtea a statuat că „în exercitarea controlului a priori de constituţionalitate, esenţial este fie ca legea să nu fi fost promulgată la data înregistrării sesizării la Curtea Constituţională (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, când Curtea Constituţională a fost sesizată la data de 6 ianuarie 2000, deşi legea a fost adoptată la 29 decembrie 1999), fie, dacă legea a fost promulgată intempestiv în interiorul termenelor prevăzute de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizarea să fi fost formulată în interiorul acestor termene (a se vedea în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 975 din 7 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 11 august 2010)” [a se vedea, Decizia nr. 1.612 din 15 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 888 din 30 decembrie 2010]. Prin urmare, Curtea a constatat, prin aceeaşi decizie, că termenele cuprinse la art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 „au un caracter de protecţie pentru titularii dreptului de sesizare a instanţei constituţionale, astfel încât nu există nicio sancţiune dacă aceştia sesizează instanţa constituţională după expirarea acestora; în acest caz, aşadar, esenţial este ca legea să nu fi fost promulgată la momentul sesizării Curţii Constituţionale”.

20. Cu privire la legile analizate, Curtea reţine că acestea nu au fost adoptate în procedură de urgenţă, astfel încât în speţă este aplicabil art. 15 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 47/1992 referitor la termenul de 5 zile. Ele au fost depuse la secretarul general al Camerei Deputaţilor şi la cel al Senatului la data de 10 octombrie 2016 şi trimise spre promulgare la data de 15 octombrie 2016, iar obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată în data de 24 octombrie 2016. Termenul de 5 zile prevăzut de art. 15 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 47/1992 s-a împlinit pe data de 14 octombrie 2016, ora 24. Chiar dacă sesizarea nu a fost depusă la Curtea Constituţională în interiorul termenului de protecţie, ea îndeplineşte condiţia de admisibilitate referitoare la obiectul controlului de constituţionalitate (legea nepromulgată încă), întrucât nici Constituţia şi nici Legea nr. 47/1992 nu reglementează obligativitatea introducerii obiecţiei de neconstituţionalitate în interiorul termenului de protecţie. Neintroducerea obiecţiei în acest termen nu are, aşadar, drept consecinţă decăderea titularilor din dreptul de a sesiza Curtea Constituţională, aceştia putând formula sesizări, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, sub condiţia ca legea să nu fi fost încă promulgată. Aceeaşi situaţie s-a constatat, cu titlu exemplificativ, în Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 2 martie 2016, sau Decizia nr. 667 din 9 noiembrie 2016, nepublicată*) până la data pronunţării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I, Curtea pronunţându-se pe fondul obiecţiei de neconstituţionalitate.

21. Având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale, precum şi faptul că obiecţia de neconstituţionalitate vizează Legea pentru completarea ari, 41 din Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, aşadar, o lege adoptată, dar nepromulgată încă, aceasta îndeplineşte şi condiţia de admisibilitate sub aspectul obiectului său.

22. Este de observat că Preşedintele României, procedând contrar art. 16 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, a promulgat una dintre cele două legi cu care Curtea a fost sesizată, respectiv Legea privind modificarea şi completarea Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004.

23. În jurisprudenţa sa, Curtea, astfel cum s-a arătat mai sus, S-a mai confruntat cu două situaţii similare, şi anume: legea a fost contestată chiar în ziua promulgării sale, după expirarea termenelor de protecţie (Decizia nr. 233 din 20 decembrie 1999 şi Decizia nr. 89 din 26 ianuarie 2010], respectiv legea a fost contestată în interiorul termenului de protecţie, dar deja ea fusese promulgată de Preşedintele României [Decizia nr. 975 din 7 iulie 2010].

24. Curtea, prin deciziile menţionate, nu a reţinut nicio neregularitate în prima ipoteză enunţată, pe când în acea de-a două a statuat că „indiferent de forma de exercitare a controlului de constituţionalitate pe cale a priori sau a posteriori, acesta se va putea realiza, întotdeauna, numai prin respectarea strictă a Legii nr. 47/1992, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi a dispoziţiilor regulamentelor celor două Camere ale Parlamentului de către autorităţile publice implicate, lipsirea de substanţă a uneia dintre cele două forme de control constituţional fiind de neconceput într-un stat de drept”, drept care „nu poate respinge ca inadmisibilă obiecţia de neconstituţionalitate strict pentru faptul că legea a fost promulgată, întrucât obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată în termenul legal71.

25. Raportat la cauza de faţă, Curtea constată că, deşi obiecţia de neconstituţionalitate nu a fost formulată în termenul de protecţie, aceasta viza o lege nepromulgată încă. O atare situaţie nu este o abatere de la regularitatea sesizării Curţii Constituţionale, titularii dreptului de sesizare putând să sesizeze Curtea oricând înainte de emiterea decretului de promulgare. Faptul că legiuitorul a reglementat în Legea nr. 47/1992 un termen de protecţie are semnificaţia unei garanţii asociate dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale care implică o interdicţie totală de a se promulga legea în acest termen. Însă, termenul menţionat nu poate fi calificat ca fiind unul de decădere în sensul că numai în acest termen se pot formula obiecţii de neconstituţionalitate; formulând obiecţia în afara termenului, autorul acesteia se expune posibilităţii ca, până la data formulării ei, Preşedintele să promulge legea. Însă, odată sesizată Curtea, şi în condiţiile în care aceasta încunoştinţează Preşedintele cu privire la faptul că legea se află în control a priori de constituţionalitate, Preşedintele, în tot acest timp, nu are competenţa de a emite decretul de promulgare. În cauză, Curtea Constituţională, prin Adresa nr. 9.960/24 octombrie 2016, emisă în temeiul art. 16 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, a încunoştinţat Preşedintele că legea se află în control a priori de constituţionalitate. Preşedintele, însă, a promulgat legea, prin Decretul nr. 913/2016. Legea respectivă a primit nr. 199 şi a fost publicată, împreună cu decretul antereferit, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 890 din 7 noiembrie 2016, intrând în vigoare la 10 noiembrie 2016.

26. Conduita Preşedintelui nu este opozabilă Curţii Constituţionale, aceasta neputându-se dezînvesti prin pronunţarea unei soluţii de inadmisibilitate a obiecţiei de neconstituţionalitate pe acest motiv. Emiterea unor asemenea decrete cu nerespectarea art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, în condiţiile în care Preşedintele a fost încunoştinţat despre faptul că legea se află în control a priori de constituţionalitate, nu constituie un motiv pentru respingerea ca inadmisibilă a obiecţiei. Prin urmare, decretul emis, neavând un efect dirimant, nu poate bloca exercitarea controlului a priori de constituţionalitate, astfel încât Curtea va analiza obiecţia în cadrul controlului a priori, chiar dacă legea a fost promulgată.

27. Având în vedere cele anterior expuse, Curtea constată că sesizarea formulată îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi sub aspectul obiectului său.

(2) Analiza obiecţiei de neconstituţionalitate

(2.1) Legea pentru completarea art. 41 din Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004

28. Propunerea legislativă a fost iniţiată de 17 deputaţi şi senatori în vederea complinirii unui „gol legislativ în aplicarea prevederilor actului normativ referitor la indemnizaţia lunară reparatorie pentru beneficiarii ale căror certificate au fost preschimbate” [a se vedea Expunerea de motive a legii analizate].

29. La Senat [Cameră de reflecţie], Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a întocmit raport favorabil adoptării propunerii legislative (16 martie 2016]. La 22 martie 2016, Senatul a adoptat propunerea legislativă în forma iniţiatorului acesteia [79 voturi pentru, 1 împotrivă şi 1 abţinere].

30. La Camera Deputaţilor [Cameră decizională], Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a întocmit raport favorabil adoptării propunerii legislative [21 septembrie 2016], aceasta fiind adoptată de Plenul Camerei Deputaţilor la data de 4 octombrie 2016 [198 voturi pentru].

31. Curtea reţine că Guvernul a comunicat punctul său de vedere la data de 20 septembrie 2016, prin care precizează că nu susţine adoptarea actului normativ.

(2.2) Legea privind modificarea şi completarea Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004

32. Propunerea legislativă a fost iniţiată de 2 senatori în vederea acordării de reparaţii morale şi materiale unor persoane persecutate din motive politice în legătură cu Revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului din 2-3 August 1977 prin modificarea Legii nr. 341/2004, iar măsura legislativă criticată urmează să vizeze, conform expunerii de motive a legii analizate, aproximativ 20 de persoane.

33. La Senat [Cameră de reflecţie], Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a întocmit raport favorabil - cu amendamente - adoptării propunerii legislative [14 octombrie 2015]. La 20 octombrie 2015, Senatul a adoptat propunerea legislativă [75 de voturi pentru, 1 abţinere].

34. La Camera Deputaţilor [Cameră decizională], Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a întocmit raport favorabil adoptării propunerii legislative [14 septembrie 2016], aceasta fiind adoptată de Plenul Camerei Deputaţilor la data de 4 octombrie 2016 [198 voturi pentru].

35. Curtea reţine că Guvernul a comunicat punctul său de vedere la 20 septembrie 2016, prin care precizează că nu susţine adoptarea actului normativ.

(2.3) Sesizarea Curţii Constituţionale

36. Guvernul a sesizat Curtea Constituţională în data de 24 octombrie 2016. În aceeaşi zi, având în vedere art. 16 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională a informat Preşedintele României cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate formulată.

37. La data de 3 noiembrie 2016, Preşedintele României a promulgat Legea privind modificarea şi completarea Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, prin Decretul nr. 913/2016. Legea a primit nr. 199 şi, împreună cu decretul, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 890 din 7 noiembrie 2016, fiind în vigoare începând cu data de 10 noiembrie 2016.

38. Legea pentru completarea art. 41 din Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004 nu a fost promulgată.

(2.4) Modificări legislative preconizate

39. În esenţă, prima lege adoptată stabileşte ca indemnizaţia lunară reparatorie prevăzută pentru beneficiarii ale căror certificate au fost preschimbate să se acorde, Sa cerere, începând cu luna următoare celei în care a fost depusă la Secretariatul de Stat documentaţia care a stat la baza preschimbării certificatului.

40. Cea de-a două lege se referă la extinderea sferei de reglementare a Legii nr. 341/2004 şi la participanţii la Revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului-Lupeni - august 1977 în sensul acordării acestor persoane a unei indemnizaţii lunare reparatorii şi a altor drepturi, astfel cum acestea sunt reglementate la art. 4 alin. (3) lit. e)t respectiv art. 5 din Legea nr. 341/2004. Indemnizaţia este egală cu câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata [acesta fiind pe anul 2016 în cuantum de 2.681 lei, conform art. 15 din Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2016 nr. 340/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 942 din 19 decembrie 2015], înmulţit cu un coeficient de 1,1.

(2.5) Criticile de neconstituţionalitate raportate la art. 138 alin. (5) din Constituţie

(2.5.1) Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

41. Cu referire la art. 138 alin. (5) din Constituţie, Curtea a reţinut că aceasta face diferenţa între stabilirea sursei de finanţare şi caracterul suficient al resurselor financiare din sursa astfel stabilită. Primul aspect este legat de imperativele art. 138 alin. (5) din Constituţie (a se vedea Decizia nr. 47 din 15 septembrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 28 septembrie 1993, sau Decizia nr. 64 din 16 noiembrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 310 din 28 decembrie 1993).

42. Art. 138 alin. (5) din Constituţie impune stabilirea concomitentă atât a alocaţiei bugetare, ce are semnificaţia unei cheltuieli, cât şi a sursei de finanţare, ce are semnificaţia venitului necesar pentru suportarea ei, spre a evita consecinţele negative, pe plan economic şi social, ale stabilirii unei cheltuieli bugetare fără acoperire (a se vedea Decizia nr. 36 din 2 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 11 aprilie 1996). Majorarea cheltuielilor din sursa indicată poate fi realizată în cursul anului bugetar cu condiţia menţinerii în alocaţia aferentă sursei (Decizia nr. 6 din 24 ianuarie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 31 ianuarie 1996, sau Decizia nr. 515 din 24 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.195 din 14 decembrie 2004). În textul Constituţiei se vorbeşte numai despre stabilirea sursei de finanţare înainte de aprobarea cheltuielii, iar nu despre obligativitatea indicării în lege a sursei respective (Decizia nr. 173 din 12 iunie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 9 iulie 2002, Decizia nr. 320 din 19 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 8 iulie 2013, sau Decizia nr. 105 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 371 din 20 mai 2014). Lipsa precizării exprese a sursei de finanţare nu presupune implicit inexistenţa sursei de finanţare (Decizia nr. 1.056 din 14 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 802 din 23 noiembrie 2007, Decizia nr. 320 din 19 iunie 2013, precitată, Decizia nr. 1.092 din 15 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 20 octombrie 2008, sau Decizia nr. 1.093 din 15 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 20 octombrie 2008).

43. În schimb, aprecierea caracterului suficient al resurselor financiare nu îşi are temeiul în art. 138 alin. (5) din Constituţie, fiind o problemă exclusiv de oportunitate politică, ce priveşte, în esenţă, relaţiile dintre Parlament şi Guvern. Dacă Guvernul nu are resurse financiare suficiente, poate să propună modificările necesare pentru asigurarea lor, în virtutea dreptului său de iniţiativă legislativă (a se vedea Decizia nr. 47 din 15 septembrie 1993, precitată, sau Decizia nr. 64 din 16 noiembrie 1993, precitată). Curtea a mai adăugat că „sursa de finanţare indicată [trebuie – s.n.] să fie în mod real aptă să acopere cheltuiala în condiţiile legii bugetare anuale. Prin urmare, textul constituţional [art. 138 alin. (5) din Constituţie – s.n.] se referă la caracterul obiectiv şi efectiv al sursei de finanţare şi operează cu elemente de certitudine şi previzibilitate bugetară, [...] art. 138 alin. (5) din Constituţie nu se referă la existenţa în concreto a unor resurse financiare suficiente la momentul adoptării legii, ci la faptul ca acea cheltuială să fie previzionată în deplină cunoştinţă de cauză în bugetul de stat pentru a putea fi acoperită în mod cert în cursul anului bugetar”.

44. Curtea a mai reţinut prin Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016 că, „în lipsa unei fişe financiare reactualizate la momentul adoptării legii conform art. 15 alin. (3) din Legea nr. 500/2002, având în vedere că punctul de vedere al Guvernului a fost exprimat anterior depunerii la Parlament a legii bugetului pe anul 2016 (9 decembrie 2015), că legea bugetului fusese adoptată cu câteva zile anterior legii analizate, fără a cuprinde, în mod evident, noua cheltuială bugetară votată, şi în lipsa unui dialog real între Guvern şi Parlament (în cazul de faţă reprezentat de Senat), nu se poate trage decât concluzia că la adoptarea legii s-a avut în vedere o sursă de finanţare incertă, generală şi lipsită de un caracter obiectiv şi efectiv, nefiind aşadar reală”.

(2.5.2) Analiza propriu-zisă a obiecţiei de neconstituţionalitate prin raportare la art. 138 alin. (5) din Constituţie

45. Cu titlu preliminar, Curtea reţine că Guvernul a formulat critici de neconstituţionalitate generale, limitându-se la a menţiona faptul că legile contestate vizează, prin ipoteza lor normativă, cheltuieli bugetare pentru anul 2016, neexistând o corelare între acestea şi bugetul de stat pe anul 2016.

46. Cu privire la prima lege care face obiectul controlului de constituţionalitate, Curtea constată că, prin aplicarea art. 43 alin. (2) din Legea nr. 341/2004, plata indemnizaţiilor fiecărei persoane se realizează în funcţie de legislaţia privind pensiile aplicabilă acesteia. Legea generală este reprezentată de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, în conformitate cu care „Pensiile se stabilesc prin decizie a casei teritoriale de pensii sau a casei de pensii sectoriale, după caz, emisă în condiţiile prevăzute de prezenta lege, şi se acordă de la data înregistrării cererii”. [art. 104 alin. (2) din Legea nr. 263/2010]. Prin urmare, achitarea indemnizaţiilor pentru persoanele prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. b) pct. 3 din Legea nr. 341/2004 se realizează începând cu 1 ianuarie 2015 [art. 93 alin. (1) din Legea nr. 341/2004] după emiterea noilor certificate şi a adeverinţelor ce trebuie depuse la casele de pensii [emise în termen de 45 de zile de la data acordării titlului de către Preşedintele României, prin decret]; cu alte cuvinte, cererea de acordare poate fi depusă numai după momentele temporale sus-menţionate, urmând ca indemnizaţia să fie acordată de la data depunerii cererii pentru acordarea acesteia. S-a ajuns la această soluţie legislativă, criticată în prezenta cauză, întrucât între data depunerii actelor pentru preschimbarea certificatului şi data plăţii indemnizaţiilor s-a creat o diferenţă de timp mare. Prin urmare, aplicându-se coroborat art. 43alin. (2) şi art. 93 alin. (1) din Legea nr. 341/2004 raportat la art. 104 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, s-a stabilit ca data a quo a plăţilor data depunerii cererii de plată a indemnizaţiei la casele teritoriale de pensii.

47. În acest context, reglementarea atacată nu face altceva decât să stabilească un alt moment temporal începând cu care casele teritoriale de pensii sunt obligate să plătească indemnizaţia, respectiv data depunerii documentaţiei pentru preschimbarea certificatelor, şi nu data depunerii cererii pentru plata indemnizaţiei.

48. O atare chestiune ţine de opţiunea legiuitorului, întrucât acesta nu face altceva decât să aplice la nivel normativ teza finală din art. 43 alin. (2) din Legea nr. 341/2004, potrivit căreia legislaţia referitoare la pensii se aplică şi indemnizaţiilor prevăzute de Legea nr. 341/2004 „dacă aceasta nu dispune altfel”. Prin urmare, noul text de lege reprezintă o reglementare specială, urmând să se aplice în ceea ce priveşte plata indemnizaţiilor Faptul că cetăţeanul a depus cererea la o anumită dată, iar procedura administrativă parcursă implică un anumit interval de timp nu îi poate fi imputată acestuia. Statul nu îi poate opune, astfel cum transpare din punctul de vedere al Guvernului comunicat Parlamentului, faptul că între data depunerii cererii de preschimbare şi data înregistrării cererii de plată s-a scurs un timp îndelungat, mai ales că această întârziere îi este imputabilă chiar Statului. Exigibilitatea dreptului în cazul preschimbării [aşadar atunci când deja persoana deţine un certificat] nu poate fi dată de momentul depunerii cererii de plată a indemnizaţiei din moment ce preschimbarea a fost impusă de stat pentru considerentele enunţate în expunerea de motive la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014 pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei faţa de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 969 din 30 decembrie 2014. În lipsa acestei reglementări, ar rezulta că statul este scutit de plata indemnizaţiei pe perioada cât durează formalităţile referitoare la preschimbarea certificatului, ceea ce este inadmisibil.

49. Faptul că legea nu intră în vigoare începând cu 1 ianuarie 2017, ci la 3 zile de la publicarea sa în Monitorul Oficial al României, Partea I, nu este un aspect care să releve o eventuală încălcare a dispoziţiilor art. 138 alin. (5) din Constituţie. Ea nu conţine decât o dispoziţie normativă de corectare a unei inechităţi cuprinse în Legea nr. 341/2004 referitor la momentul de la care dreptul la acordarea indemnizaţiei devine exigibil. Parlamentul are deplina competenţă de a stabili drepturi de natură legală în beneficiul cetăţenilor, precum şi condiţiile în care cetăţenii îl pot valorifica; de asemenea, Parlamentul poate adopta măsuri pentru corectarea, adaptarea şi restructurarea dreptului astfel reglementat. Guvernul, în schimb, este cel responsabil să pună în aplicare măsurile adoptate de Parlament. Modul în care este formulată obiecţia de neconstituţionalitate pune în discuţie competenţa Parlamentului de a adopta legi care au chiar şi cea mai redusă consecinţă bugetară, Parlamentul devenind, astfel, un apendice al Guvernului, iar rolul său este redus într-o manieră aleatorie.

50. În aceste condiţii, invocarea art. 138 alin. (5) din Constituţie, fără a exista o minimă motivare raportată la lipsa indicării sursei de finanţare [sursă care teoretic există, dar dreptul nu este valorificat de la momentul depunerii cererii de preschimbare, ci din cel al depunerii cererii de acordare a indemnizaţiei], relevă faptul că obiecţia de neconstituţionalitate este nemotivată, fiind contrară art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, drept care aceasta este inadmisibilă şi urmează a fi respinsă ca atare.

51. Cu privire la cea de-a două lege, spre deosebire de prima, Parlamentul nu a corectat o modalitate inechitabilă de valorificare a unui drept legal, ci a reglementat un nou drept legal în favoarea persoanelor care au participat la Revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului-Lupeni - august 1977.

52. Pentru a analiza în mod complet critica raportată la art. 138 alin. (5) din Constituţie, Curtea va avea în vedere şi dispoziţiile art. 111 alin. (1) teza finală din Constituţie. Prin Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016, precitată, paragraful 53, Curtea a reţinut că, în cazul în care o iniţiativă legislativă implică modificări bugetare, solicitarea informării din partea Guvernului este obligatorie. Din aceste dispoziţii rezultă că legiuitorul constituant a dorit să consacre garanţia constituţională a colaborării dintre Parlament şi Guvern în procesul de legiferare, instituind obligaţii reciproce în sarcina celor două autorităţi publice. Curtea a mai reţinut că în cadrul raporturilor constituţionale dintre Parlament şi Guvern este obligatorie solicitarea unei informări atunci când iniţiativa legislativă afectează prevederile bugetului de stat. Această obligaţie a Parlamentului este în consonanţă cu dispoziţiile constituţionale ale art. 138 alin. (2) care prevăd că Guvernul are competenţa exclusivă de a elabora proiectul bugetului de stat şi de a-l supune spre aprobare Parlamentului. În temeiul acestei competenţe, Parlamentul nu poate prestabili modificarea cheltuielilor bugetare fără să ceară Guvernului o inform are în acest sens. Dat fiind caracterul imperativ al obligaţiei de a cere informarea menţionată, rezultă că nerespectarea acesteia are drept consecinţă neconstituţionalitatea legii adoptate [a se vedea, în acelaşi sens, Decizia nr. 593 din 14 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 4 noiembrie 2016, paragraful 26].

53. În cauza de faţă, Curtea reţine că Senatul a solicitat informarea din partea Guvernului cu privire la propunerea legislativă intitulată - Legea privind modificarea şi completarea Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, aceasta fiind transmisă Guvernului prin Adresa nr. XXXV/2.887 din 23 iunie 2015 [ministrului pentru relaţia cu Parlamentul] şi prin Adresa nr. XXXV/2.888 din 23 iunie 2015 [secretarului general al Guvernului]. Prin urmare, Parlamentul a respectat art. 111 alin. (1) teza finală din Constituţie, fiind evident că reprezentanţii Guvernului aveau cunoştinţă de modificările legislative preconizate.

54. Astfel cum s-a arătat mai sus [paragrafele 48-49 ale prezentei decizii], Parlamentul are competenţa de a reglementa drepturi de natură legală, drepturi care, în mod inevitabil, au consecinţe bugetare. Prin modul de formulare a criticii de neconstituţionalitate, se pune la îndoială dreptul Parlamentului de a legifera în domenii care au consecinţe bugetare. În concepţia Guvernului, întrucât senatorii şi deputaţii nu au dreptul să iniţieze legea bugetului de stat, înseamnă că aceştia nu au dreptul să iniţieze legi cu efecte bugetare. Or, o atare optică nu poate fi acceptată. Deputaţii şi senatorii au dreptul la iniţiativă legislativă, acest drept putând fi limitat doar prin textul Constituţiei. Este adevărat că iniţiativa pentru adoptarea legii bugetului de stat şi legii asigurărilor sociale de stat este una exclusivă a Guvernului [art. 138 alin. (2) din Constituţie], dar acest lucru se datorează faptului că Guvernul este cel în măsură să calculeze şi să stabilească implicaţiile bugetare ale actelor normative adoptate de Parlament, Deputaţii şi senatorii, chiar dacă nu sunt În posesia tuturor informaţiilor referitoare la execuţia bugetară pe anul în curs sau prognozele pentru anii următori, au dreptul la iniţiativă legislativă, iar Parlamentul, în calitate de unică autoritate legiuitoare a ţării, este cel în drept, alături de Guvern pe calea delegării legislative, să adopte reglementări cu sau fără implicaţii bugetare.

55. Cu privire la sursa bugetară, Curtea constată că, într-adevăr, aceasta trebuie creată, aflându-ne în ipoteza Deciziei nr. 22 din 20 ianuarie 2016, paragraful 60. Totuşi, legea a fost adoptată în 4 octombrie 2016, iar dacă Preşedintele României nu ar fi promulgat-o deja, cel mai probabil ar fi intrat în vigoare în cursul lunii decembrie 2016. În aceste condiţii, ea ar fi putut fi avută în vedere la structurarea bugetului de stat pentru anul 2017.

56. În aceste condiţii, Curtea nu poate decât să constate că Guvernul şi Parlamentul au la dispoziţie suficient timp pentru crearea unei surse bugetare apte să acopere cheltuiala cuprinsă în bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.

57. Curtea subliniază faptul că nu poate avea o viziune globală cu privire la influenţele asupra produsului intern brut ale tuturor proiectelor/propunerilor legislative din moment ce este sesizată în mod selectiv numai cu privire la anumite acte normative. Ele trebuie prezentate Parlamentului pentru că numai acesta (desigur, alături de Guvern) poate avea o viziune globală asupra influenţelor pe care diversele măsuri pe care le adoptă le au asupra produsului intern brut. Prin urmare, aceste aspecte trebuie examinate în ansamblu, nu selectiv şi secvenţial doar pe anumite acte normative.

58. În acest context, Curtea reaminteşte importanţa atât a necesităţii existenţei unui dialog real între Guvern şi Parlament cu privire la stabilirea cheltuielilor bugetare [Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016, paragraful 59], cât şi a principiului constituţional general al comportamentului loial, principiu care derivă din prevederile art. 1 alin. (4) din Constituţie şi este garantat de alineatul 5 al aceluiaşi articol constituţional; în consecinţă, revine, în principal, autorităţilor publice sarcina de a-l aplica şi respecta în raport cu valorile şi principiile Constituţiei, inclusiv faţă de principiul consacrat de art. 147 alin. (4) din  Constituţie referitor la caracterul general obligatoriu al deciziilor instanţei constituţionale [a se vedea, cu privire la înţelesul principiului comportamentului loial al autorităţilor publice, Decizia nr. 1.257 din 7 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 6 noiembrie 2009, Decizia nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 12 noiembrie 2010, Decizia nr. 51 din 25 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2012, Decizia nr. 727 din 9 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 477 din 12 iulie 2012, Decizia nr. 260 din 8 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2015, paragraful 30, sau Decizia nr. 681 din 23 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.000 din 13 decembrie 2016, paragraful 21]. De asemenea, în acelaşi sens, Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept a subliniat că scopul dispoziţiilor constituţionale este şi acela de a permite buna funcţionare a instituţiilor, în baza cooperării loiale dintre acestea [a se vedea Avizul privind compatibilitatea cu principiile constituţionale şi statul de drept a acţiunilor Guvernului României cu privire la alte instituţii ale statului şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului de modificare a Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului de modificare şi completare a Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului în România, adoptat de Comisia de la Veneţia la cea de-a 93-a Sesiune Plenara (Veneţia, 14-15 decembrie 2012), paragraful 87]; aceste recomandări sunt reguli cu valoare de principiu şi constituie premisele necesare exerciţiului oricărei democraţii constituţionale [a se vedea Decizia nr. 334 din 26 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 407 din 5 iulie 2013].

59. Curtea reaminteşte faptul că nu deputatul sau senatorul trebuie să întocmească fişa financiară, ci Guvernul, art. 15 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 fiind foarte clar în această privinţă: „în cazul propunerilor legislative, Guvernul va transmite Camerei Deputaţilor sau Senatului, după caz, fişa financiară prevăzută la alin. (1), în termen de 45 de zile de la data primirii solicitării”, respectiv de la data primirii solicitării informării formulate conform art. 111 alin. (1) teza finală din Constituţie [a se vedea, în acelaşi sens, Decizia nr. 22 din 20 ianuarie 2016, paragraful 54]. A ridica această competenţă a Guvernului la nivel de regulă constituţională implicit admisă de art. 138 alin. (5) din Constituţie ar echivala cu o condiţie potestativă pură în sensul că orice lege ce are implicaţii bugetare ar putea fi adoptată numai dacă Guvernul a întocmit şi a transmis Parlamentului fişa financiară. Or, dacă Guvernul nu susţine iniţiativa legislativă/nu este de acord cu ea şi, prin urmare, nu transmite fişa financiară, nu poate bloca procesul legislativ printr-o atitudine omisivă.

60. Curtea mai reţine că fişa financiară prevăzută de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 nu trebuie confundată cu punctul de vedere emis de Guvern conform art. 11 lit. b1) din Legea nr. 90/2001, cele două documente generate de Guvern având un regim juridic şi, implicit, finalităţi diferite. Prin urmare, atunci când o propunere legislativă are implicaţii bugetare, Guvernul trebuie să prezinte ambele documente menţionate, aşadar atât punctul de vedere, cât şi fişa financiară.

61. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca inadmisibilă, obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru completarea art. 41 din Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004.

2. Respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile Legii privind modificarea şi completarea Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 14 decembrie 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent-şef,

Benke Károly


*) Decizia Curţi Constituţionale nr. 667 din 9 noiembrie 2016 a fost publicată lin Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 din 19 ianuarie 2017.

 

OPINIE CONCURENTĂ

 

În acord cu soluţiile adoptate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 767 din 14 decembrie 2016 - de respingere, ca inadmisibilă, a obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru completarea art. 41 din Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, respectiv de respingere, ca neîntemeiată, a obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind modificarea şi completarea Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004 - considerăm că, având în vedere ipoteza particulară a cauzei, Curtea a fost legal sesizată, însă se impunea pronunţarea de către aceasta a două decizii, iar nu a unei singure decizii.

Astfel, întrucât Guvernul României a sesizat, în mod atipic, Curtea Constituţională cu o obiecţie de neconstituţionalitate care vizează două legi, Curtea trebuia să considere că a fost sesizată cu două obiecţii de neconstituţionalitate, motiv pentru care se impunea disjungerea uneia dintre acestea, crearea unui nou dosar şi pronunţarea, în consecinţă, a două decizii.

Controlul constituţionalităţii legilor înainte de promulgare sau controlul de constituţionalitate a priori este un contrai abstract şi direct, exercitat la sesizarea unor autori calificaţi, fiind reglementat de prevederile art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi de art. 15-18 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. Din reglementarea procedurii privind efectuarea controlului de constituţionalitate a priori reiese, în mod clar, că acest tip de control poate avea ca obiect o singură lege sau dispoziţii dintr-o singură lege, şi nicidecum nu poate viza mai multe legi sau dispoziţii din mai multe legi.

Astfel, prevederile art. 15 alin. (2) şi (3) teza întâi din Legea nr. 47/1992 se referă numai la „lege” - ca unic act normativ supus controlului -, iar nu la mai multe legi, statuând că:

(2) în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, cu 5 zile înainte de a H trimisă spre promulgare, legea se comunică Guvernului, Înaltei Curii de Casape şi Justiţie, precum şi Avocatului Poporului şi se depune la secretarul general al Camerei Deputaţilor şi la cel al Senatului. În cazul în care legea a fost adoptată cu procedură de urgenţă, termenul este de două zile.

(3) Data la care legea a fost depusă la secretarii generali ai Camerelor se aduce la cunoştinţă în plenul fiecărei Camere în termen de 24 de ore de la depunere. [...]”.

Tot în sensul verificării pe calea controlului de constituţionalitate a priori a unei singure legi sau a unor dispoziţii dintr-o singură lege sunt şi prevederile art. 18 alin. (2) teza a două din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora: „Decizia prin care se constată neconstituţionalitatea legii se comunică preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru*

Astfel, chiar dacă între două sau mai multe legi, adoptate şi nepromulgate încă, există o conexiune logică (cum este cazul legilor care modifică şi/sau completează acelaşi act normativ de bază) şi chiar dacă există identitate între textele constituţionale invocate, precum şi între motivările criticilor de neconstituţionalitate, cu toate acestea respectivele legi şi/sau dispoziţii din ele nu pot face împreună obiectul controlului de constituţionalitate a priori. Prin urmare, Curtea - sesizată să se pronunţe asupra neconstituţionalităţii a două sau mai multe legi înainte de promulgarea acestora - nu poate să considere că se află în faţa unei unice obiecţii de neconstituţionalitate şi să pronunţe o singură decizie, ci trebuie să formeze atâtea dosare câte legi sunt criticate şi să pronunţe tot atâtea decizii.

Un argument în plus este acela că soluţiile pronunţate de Curtea Constituţională într-o astfel de situaţie - în cadrul controlului de constituţionalitate a priori declanşat printr-o obiecţie de neconstituţionalitate care vizează două sau mai multe legi - pot fi diferite, aşa cum este cazul în speţa de faţă, în care o soluţie este de respingere ca inadmisibilă a obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru completarea art. 41 din Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, iar cealaltă soluţie este de respingere ca neîntemeiată a obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind modificarea şi completarea Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004.

 

Judecător,

dr. Livia Doina Stanciu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 14

din 17 ianuarie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - Judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Ioniţă Cochinţu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Herve România - S.R.L. din Bucureşti - prin administrator special Doumergue Erik Luc şi prin administrator judiciar RTZ&Partener - S.P.R.L. - Filiala Bucureşti - în Dosarul nr. 50.854/3/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.078D/2016.

2. La apelul nominal se prezintă, pentru partea Societatea I.C.S.I.M. - S A. din Bucureşti, domnul avocat Claudiu Emanuel Bîndiu, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipseşte autoarea excepţiei de neconstituţionalitate. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul apărătorului ales prezent, care solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere faptul că dispoziţiile criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, sens în care menţionează jurisprudenţa Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 41 din 5 februarie 2013 şi Decizia nr. 149 din 17 martie 2016, şi prin care Curtea a respins criticile de neconstituţionalitate. Faţă de acestea solicită aplicarea dispoziţiilor art. 146 şi art. 147 din Constituţie, precum şi celor ale art. 1, 3 şi 11 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

4. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie,

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin încheierea din 24 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 50.854/3/2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.

6. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Herve România - S.R.L. din Bucureşti - prin administrator special Doumergue Erik Luc şi prin administrator judiciar RTZ&Partener - S.P.R.L. - Filiala Bucureşti - într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 85/2006.

7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că interpretarea pe care doctrina o dă prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 este aceea că „vizează diversele forme de exercitare ale acţiunii civile (cerere de chemare în judecată, căi de atac etc.) intentate împotriva debitorului”, aşadar când „recurenta-pârâtă ar avea calitatea de pârât (intimat)”, iar nu şi căile de atac exercitate de debitoare. Astfel, apreciază că, în cazul de faţă, subzistă doar recursul debitoarei care trebuie judecat pentru a se clarifica raporturile juridice dintre cele două societăţi. Or, o interpretare contrară celei cu privire la faptul că art. 36 din Legea nr. 85/2006 vizează inclusiv căile de atac exercitate de debitor apare ca fiind injustă. Aplicarea principiului suspensiv asupra căilor de atac formulate de către debitoare poate provoca consecinţe inadmisibile, ducând indirect la încălcarea principiului dreptului la apărare al debitorului, a principiului accesului liber la justiţie şi a principiului triplului grad de jurisdicţie.

8. În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, faţă de cele mai sus menţionate, arată că Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă prevede, ca excepţie de la principiul suspendării, că „nu sunt supuse suspendării de drept prevăzute la alin. (1): căile de atac promovate de debitor împotriva acţiunilor unui/unor creditor/creditori începute înaintea deschiderii procedurii (...)” [art. 75 alin. (2)]. Or, dacă instanţa nu va da aceeaşi interpretare dispoziţiilor legale, trebuie respectat principiul activităţii legii, adică trebuie să se ţină seama de dispoziţiile legale de la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, dată la care suspendarea nu viza căile de atac declanşate de debitor împotriva hotărârilor pronunţate înainte de deschiderea procedurii. Pe cale de consecinţă, acţiunea fiind introdusă în perioada în care legea în mod expres prevedea că nu se suspendă căile de atac ale debitorului, atunci trebuie respectate dispoziţiile legii, iar în cazul de faţă să subziste aceste dispoziţii pe parcursul întregului proces, deoarece altă interpretare ar fi de natură a înfrânge principiul neretroactivităţii legii. În acelaşi sens a apreciat că, în cazul în care ar fi de acord cu o asemenea interpretare, ar rezulta că, odată cu apariţia Legii nr. 85/2014, căile de atac ale debitorului trebuie judecate, chiar dacă procesul a început înainte de apariţia acestei legi, lucru de neacceptat.

9. Ca atare, arată că a invocat excepţia de neconstituţionalitate „pentru clarificarea modului în care ar trebui interpretat şi aplicat art. 36 din Legea nr. 85/2006 (cu efect asupra încetării cauzei de suspendare),” context în care consideră că prevederile criticate sunt neconstituţionale „în cazul în care se interpretează în sensul că vizează şi căile de atac promovate de debitor împotriva acţiunilor unui creditor începute înaintea deschiderii procedurii”.

10. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care menţionează jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, spre exemplu, Decizia nr. 19 din 17 ianuarie 2012, Decizia nr. 169 din 19 martie 2013, Decizia nr. 149 din 17 martie 2016.

11. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate,

12. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care menţionează jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins: „De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale, cu excepţia acţiunilor exercitate în cadrul unui proces penal.” Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, a fost abrogată prin art. 344 lit. a) din titlul V - Dispoziţii tranzitorii şi finale din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014. Însă, având în vedere prevederile art. 343 din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora „Procesele începute înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse legii aplicabile anterior acestei date.”, precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a stabilit că sintagma „în vigoare” din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea urmează a exercita controlul de constituţionalitate asupra prevederilor criticate din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.

16. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale nu sunt invocate, în mod concret, prevederi constituţionale. Însă, în contextul susţinerii neconstituţionalităţii prevederilor criticate, se face vorbire de „principiul dreptului la apărare al debitorului”, „principiul liberului acces la justiţie”, „triplul grad de jurisdicţie”, „căi de atac”, „principiul neretroactivităţii civile”, „diminuarea patrimoniului”, „creanţe” . Faţă de acestea, având în vedere motivarea autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, precum şi Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Curtea reţine ca temei constituţional dispoziţiile art. 15 alin. (2) cu privire la principiul neretroactivităţii, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 referitor la dreptul la apărare, art. 44 cu privire la dreptul de proprietate privată şi art. 129 referitor la folosirea căilor de atac.

17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 dispun că de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale, cu excepţia acţiunilor exercitate în cadrul unui proces penal. Faţă de acestea, Curtea, în jurisprudenţa sa, a arătat că, având în vedere că textul de lege criticat se referi la acţiuni judiciare, extrajudiciare sau de executare silită, pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale, este evident că numai acele acţiuni care tind la realizarea creanţelor, adică la îndestularea creditorilor, sunt susceptibile de a fi suspendate, context în care îi revine instanţei de judecată competenţa si, în acelaşi timp, obligaţia de a analiza în ce măsură acţiunile aflate în curs de soluţionare pe rolul instanţei de judecată se circumscriu cerinţelor cuprinse în dispoziţiile criticate (Decizia nr. 149 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 11 mai 2016 şi Decizia nr. 41 din 5 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 1 aprilie 2013).

18. De asemenea, faţă de prevederile criticate, Curtea a statuat că măsura stabilită prin textul de lege se justifică prin natura specială a procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006, procedură care impune crearea unui cadru unitar, colectiv, consensual şi egalitar în care creditorii unui debitor comun să îşi poată valorifica drepturile împotriva debitorului aflat în stare de insolvenţă. În aceste condiţii, existenţa unor acţiuni paralele cu procedura concursuală prevăzută de lege ar produce incertitudine cu privire la masa credală, fapt ce ar face imposibilă evaluarea activului şi pasivului averii debitorului, în vederea distribuirii rezultatului lichidării (în acest sens, a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 842 din 11 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 11 decembrie 2012).

19. În cauza de faţă, din motivarea autoarei excepţiei de neconstituţionalitate reiese că aceasta critică prevederile ârt. 36 din Legea nr. 85/2006 din perspectiva aplicării acestor dispoziţii la speţa dedusă judecăţii, respectiv consideră că aceste prevederi sunt neconstituţionale „în cazul în care se interpretează în sensul că vizează şi căile de atac promovate de debitor împotriva acţiunilor unui creditor începute înaintea deschiderii procedurii”.

20. Faţă de cele prezentate, având în vedere că, potrivit jurisprudenţei sale constante, spre exemplu Decizia nr. 357 din 22 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 406 din 9 iunie 2011, interpretarea şi aplicarea normelor legale la speţa dedusă judecăţii este atributul instanţelor de judecată şi nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată”, iar nu cu privire la modul de aplicare a legii, excepţia va fi respinsă ca inadmisibilă.

21. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Herve România - S.R.L. din Bucureşti - prin administrator special Doumergue Erik Lucşi prin administrator judiciar RTZ&Partener - S.P.R.L. - Filiala Bucureşti - în Dosarul nr. 50.854/3/2009 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României,

Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 17 ianuarie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Ioniţă Cochinţu

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind aprobarea amendamentului, convenit prin schimbul de scrisori între România, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi Republica Moldova, prin Ministerul Justiţiei şi Ministerul Finanţelor, semnate la Chişinău la 18 şi 20 ianuarie 2017 şi la Bucureşti la 26 ianuarie 2017, la Acordul privind asistenţa financiară rambursabilă dintre România şi Republica Moldova, semnat la Chişinău la 7 octombrie 2015

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, precum şi al art. 2 alin. (4) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 91/2016 pentru ratificarea Acordului privind asistenţa financiară rambursabilă dintre România şi Republica Moldova, semnat la Chişinău la 7 octombrie 2015,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Se aprobă amendamentul convenit prin schimbul de scrisori între România, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi Republica Moldova, prin Ministerul Justiţiei şi Ministerul Finanţelor, semnate la Chişinău la 18 şi 20 ianuarie 2017 şi la Bucureşti la 26 ianuarie 2017, privind notificarea şi confirmarea îndeplinirii condiţiei necesare eliberării celei de-a două tranşe şi stabilirea datei de tragere a acestei tranşe în data de 27 februarie 2017, la Acordul privind asistenţa financiară rambursabilă dintre România şi Republica Moldova, semnat la Chişinău la 7 octombrie 2015, ratificat prin Legea nr. 91/2016.

 

PRIM-MINISTRU

SORIN MIHAI GRINDEANU

Contrasemnează:

Ministrul finanţelor publice,

Viorel Ştefan

Ministrul afacerilor externe,

Teodor-Viorel Meleşcanu

 

Bucureşti, 16 februarie 2017.

Nr. 57.

 

MINISTERUL JUSTIŢIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

18 ianuarie 2017 nr. 2/603

 

Domnului Viorel Ştefan, ministru al finanţelor publice, Ministerul Finanţelor Publice al României

str. Apolodor nr. 17, sectorul 5, cod 050741, Bucureşti

 

NOTIFICARE

privind efectivitatea facilităţii de finanţare acordată de Fondul Monetar Internaţional

 

Referitor la: Acordul privind asistenţa financiară rambursabilă între Republica Moldova şi România, semnat la Chişinău la 7 octombrie 2015

 

Stimate domnule ministru,

în contextul intenţiei Republicii Moldova de a solicita cea de-a două transă din împrumutul acordat de către România şi a acordului Dumneavoastră cu privire la eliberarea sumei aferente către 27 februarie 2017, precum şi cu referire la articolul 3 din Acordul privind asistenţa financiară rambursabilă între Republica Moldova şi România, semnat la Chişinău la 7 octombrie 2015, menţionez că la 7 noiembrie 2016 a fost aprobat de către Consiliul directorilor executivi al Fondului Monetar Internaţional (FMI) un

Program pe trei ani cu Republica Moldova. Programul este finanţat prin două instrumente de creditare - mecanismul de finanţare extinsă (EFF) şi mecanismul extins de creditare (ECF), ce are ca stop susţinerea unui set de reforme economice şi financiare ale statului. Consecutiv, Republica Moldova a obţinut acces la o sumă totală de 129,4 milioane de drepturi speciale de tragere (circa 178,7 milioane de dolari SUA sau 75 la sută din cota Republicii Moldova la FMI).

Astfel, prin prezenta, confirm că împrumutul de stat extern din partea FMI prin intermediul mecanismului de finanţare extinsă (EFF) destinat susţinerii bugetului de stat este efectiv, fiind aprobat de către Parlamentul Republicii Moldova prin Legea nr. 250 din 17 noiembrie 2016. Legea respectivă a fost promulgată de către Preşedintele Republicii Moldova prin Decretul nr. 2.470-VII din 25 noiembrie 2016 şi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 415 din 29 noiembrie 2016.

Totodată, confirm că împrumutul de stat extern din partea FMI prin intermediul mecanismului extins de creditare (ECF) destinat susţinerii bugetului de stat este efectiv, fiind aprobat de către Parlamentul Republicii Moldova prin Legea nr. 251 din 17 noiembrie 2016. Legea respectivă a fost promulgată de către Preşedintele Republicii Moldova prin Decretul nr. 2.471-VII din 25 noiembrie 2016 şi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 415 din 29 noiembrie 2016.

 

Vă rog să primiţi, stimate domn, expresia Înaltei mele consideraţii.

 

Viceministru

Nicolae Eşanu

 

MINISTERUL FINANŢELOR

MINISTRY OF FINANCE

AL REPUBLICII MOLDOVA

OF THE REPUBLIC OF MOLDOVA

 

MD-2005, municipiul Chişinău, 7 Cosmonauţilor str.,

www.mf.gov.md, tel.(022) 26-25-23, fax 022-26-25-17

 

No. 13/1-7/22                                      20 ianuarie 2017

 

Domnului Viorel Ştefan,

Ministrul finanţelor publice din România

 

Stimate domn ministru,

în contextul intenţiei Guvernului Republicii Moldova de a solicita cea de-a două tranşă din împrumutul acordat de către Guvernul României, cu referire la Acordul privind asistenţa financiară rambursabilă între România, în calitate de împrumutător, şi Republica Moldova, în calitate de împrumutat, în sumă de până la 150.000.000 euro, semnat la Chişinău la 7 octombrie 2015, aşa cum a fost completat prin schimbul de scrisori între prim-ministrul României şi prim-ministrul Republicii Moldova, din data de 30 ianuarie 2016, respectiv din data de 5 februarie 2016 (în continuare „Acord*), menţionez că la 7 noiembrie 2016 a fost aprobat de către Consiliul directorilor executivi al Fondului Monetar Internaţional (FMI) un Program pe trei ani cu Republica Moldova, finanţat prin două instrumente de creditare - Mecanismul de finanţare extinsă (EFF) şi Mecanismul extins de creditare (ECF), care are ca scop susţinerea unui set de reforme economice şi financiare ale statului. Astfel, Republica Moldova a obţinut acces la o sumă totală de 129,4 milioane de drepturi speciale de tragere (DST) (circa 178,7 milioane de dolari SUA sau 75 la sută din cota Republicii Moldova la FMI).

Prin urmare, pe parcursul lunii noiembrie a anului 2016, în conformitate cu calendarul de efectuare a tranşelor stabilit în cadrul Programului, a fost debursată tranşa nr. 1 din cadrul Mecanismului de finanţare extinsă (EFF) în sumă de 17.300.000 DST, dintre care pentru susţinerea bugetului de stat au fost alocate 8.800.000 DST, pentru completarea rezervelor valutare - 8.500.000 DST. Totodată, a fost debursată transa nr. 1 din cadrul Mecanismului extins de creditare (ECF) destinat susţinerii bugetului de stat în sumă de 8.700.000 DST.

Ulterior, pe parcursul lunii decembrie a anului 2016, a fost întocmit Planul de acţiuni în vederea realizării măsurilor din Memorandumul cu privire la politicile economice şi financiare (MPEF) (anexa I a Programului), care cuprinde informaţii privind progresul implementării angajamentelor programului dat.

Astfel, menţionez că până la finele anului 2016, acţiunile prealabile stabilite în cadrul MPEF au fost realizate. În acelaşi context, Ministerul Finanţelor, cu aportul autorităţilor, va întocmi o informaţie amplă privind implementarea condiţionalităţilor stabilite în MPEF, pentru a fi prezentate ulterior Fondului Monetar Internaţional, în cadrul următoarei vizite din luna februarie a anului curent.

Astfel, în contextul implementării Acordului, solicităm respectuos modificarea anexei 1 (Calendarul de efectuare a tranşelor din finanţarea rambursabilă), fără modificarea sumei aferente a tranşei menţionate

- Tranşa 2 (50.000.000,00 euro) 27 februarie 2017.

Apreciem sprijinul dumneavoastră, în procesul de consolidare a stabilităţii Republicii Moldova şi sperăm că eforturile noastre bilaterale vor contribui la consolidarea cooperării economice şi financiare între ţările noastre.

 

Cu deosebită consideraţiune,

Ministru

Octavian Armaşu

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

Cabinet ministru

Nr. 5.538 din 26 ianuarie 2017

 

Str. Apoi odor nr. 17

sectorul 5, Bucureşti

Tel.: +021 319 97 49

Fax:+021 312 16 30

Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova

 

Domnului Octavian Armaşu,

ministrul finanţelor

 

Ref.: Modificarea Calendarului de eliberare a tranşei nr. 2 în cadrul Acordului privind asistenţa financiară rambursabilă între România şi Republica Moldova în sumă de până la 150 milioane de euro

 

Stimate domnule ministru,

Ca urmare a scrisorii dumneavoastră nr. 13/1-7/22 din 20 ianuarie 2017 prin care solicitaţi modificarea anexei nr. 1 (Calendarul de efectuare a tranşelor din finanţarea rambursabilă) şi eliberarea celei de-a două tranşe din cadrul Acordului privind asistenţa financiară rambursabilă dintre România, în calitate de împrumutător, şi Republica Moldova, în calitate de împrumutat, în sumă de până la 150.000.000 euro, semnat la Chişinău la 7 octombrie 2015, aşa cum a fost completat prin schimbul de scrisori dintre prim-miniştrii României şi Republicii Moldova din data de 30 ianuarie 2016, respectiv din data de 5 februarie 2016, fără modificarea sumei aferente, vă comunicăm acordul nostru cu privire la eliberarea în data de 27 februarie 2017 a sumei de 50.000.000 euro aferente tranşei nr. 2.

De asemenea salutăm intrarea în efectivitate a facilităţilor de finanţare acordate de către Fondul Monetar Internaţional prin Mecanismul de finanţare extinsă (EFF) şi Mecanismul extins de creditare (ECF), având ca scop susţinerea unui set de reforme economice şi financiare ale statului, ca urmare a aprobării acestor facilităţi în Parlament prin Legea nr. 250 din 17 noiembrie 2016, precum şi progresele înregistrate în implementarea măsurilor din Memorandumul cu privire la politicile economice şi financiare (MPEF).

În acest sens dorim să vă informăm că, în conformitate cu Legea nr. 91/2016 pentru ratificarea Acordului privind asistenţa financiară rambursabilă dintre România, în calitate de împrumutător, şi Republica Moldova, în calitate de împrumutat, în sumă de până la 150,000.000 euro, semnat la Chişinău la 7 octombrie 2015, schimburile de scrisori purtate între România şi Republica Moldova pentru stabilirea celei de-a două trageri, cât şi pentru notificarea şi confirmarea îndeplinirii măsurilor agreate între părţi, vor fi aprobate printr-o hotărâre de Guvern. După publicarea hotărârii de Guvern, Ministerul Finanţelor Publice va putea iniţia demersurile la nivel tehnic de eliberare a tranşei nr. 2, în valoare de 50.000.000 euro în data de 27 februarie 2017.

 

Asigurându-vă de întreaga noastră disponibilitate, vă rugăm să primiţi, domnule ministru, expresia Înaltei noastre consideraţii,

 

Ministrul finanţelor publice,

Viorel Ştefan

 


Copyright 1998-2024
DSC.NET All rights reserved.