MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 965/2017

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 185 (XXIX) - Nr. 965         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Miercuri, 6 decembrie 2017

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 564 din 19 septembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 355 din Codul de procedură civilă

 

Decizia nr. 605 din 28 septembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II pct. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

1.442. - Ordin al directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, în 3 unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Ialomiţa

 

1.839. - Ordin al ministrului muncii şi justiţiei sociale privind pregătirea profesională specifică în domeniul inspecţiei sociale, precum şi activitatea de supervizare profesională a inspectorilor sociali

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

Decizia nr. 68 din 2 octombrie 2017 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept)

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 564

din 19 septembrie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 355 din Codul de procedură civilă

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 355 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Adrian Arvunescu în Dosarul nr. 194/109/2015 al Judecătoriei Piteşti - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 315D/2Q17.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Magistratul-asistent referă asupra faptului că dosarul de află la al doilea termen de judecată. La primul termen de judecată din 27 iunie 2017, constatându-se că procedura de citare cu autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu a fost legal îndeplinită, s-a dispus acordarea unui nou termen de judecată pentru 19 septembrie 2017. Pentru acest termen, la dosarul cauzei, în ceea ce priveşte procedura de citare cu autorul excepţiei de neconstituţionalitate la adresa din Franţa, indicată în citativ, a fost restituită citaţia cu menţiunea „avizat şi neridicat”.

3. Reprezentantul Ministerului Public apreciază că procedura de citare a fost legal îndeplinită, efectuându-se demersurile necesare în acest sens.

4. Curtea, având în vedere dispoziţiile art. 155 alin. (1) pct. 13 şi art. 156 din Codul de procedură civilă, precum şi pe cele ale art. 14 din Legea nr. 47/1992, apreciază că procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie, prin care s-a constatat constituţionalitatea dispoziţiilor legale criticate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

6. Prin încheierea din 28 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 194/109/2015, Judecătoria Piteşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 355 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Adrian Arvunescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de rezoluţiune a unui contract de asistenţă juridică.

7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că interpretarea dată texului de lege criticat potrivit căreia avocatul nu răspunde personal la interogatoriu este neconstituţională, deoarece instituie privilegii pentru avocaţi, discriminând, în special, părţile nereprezentate care se află în proces cu aceştia.

8. Judecătoria Piteşti - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

10. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Opţiunea de reglementare a legiuitorului este în deplină conformitate cu dispoziţiile constituţionale invocate.

11. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.

12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 355, cu denumirea marginală Luarea interogatoriului persoanelor juridice, din Codul de procedură civilă, care au următorul conţinut: „(1) Statul şi celelalte persoane juridice de drept public, precum şi persoanele juridice de drept privat vor răspunde în scris la interogatoriul ce li se va comunica în prealabil, în condiţiile prevăzute la art. 194 lit. e).

(2) Se exceptează societăţile de persoane, ai căror asociaţi cu drept de reprezentare vor fi citaţi personal la interogatoriu.*

15. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că autorul acesteia apreciază că dispoziţiile legale criticate nu sunt incidente în litigiul dedus judecăţii, având în vedere că partea chemată la interogatoriu este persoană fizică autorizată. Prin urmare, solicită constatarea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 355 din Codul de procedură civilă, având în vedere interpretarea instanţei de judecată potrivit căreia cabinetul individual de avocatură răspunde în scris la interogatoriu.

17. Cu alte cuvinte, autorul excepţiei de neconstituţionalitate este nemulţumit de faptul că instanţa, având în vedere şi o decizie de speţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie [Decizia nr. 1.072*) din 31 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia comercială] prin care s-a reţinut, printre altele, că persoana fizică autorizată are un statut de entitate juridică şi un patrimoniu distincte de cele ale persoanei fizice şi că răspunde pentru obligaţiile sale cu patrimoniul de afectaţiune - dacă acesta a fost constituit - şi în completare cu întreg patrimoniul, a asimilat persoana fizică autorizată persoanelor juridice şi nu a chemat avocatul să răspundă personal la interogatoriu.

18. Prin urmare, Curtea apreciază că aspectele învederate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate privesc modalitatea de aplicare şi interpretare a legii de către instanţa de fond, solicitarea  autorului excepţiei de a constata neconstituţionalitatea unei interpretări date de o anumită instanţă judecătorească prevederilor art. 355 din Codul de procedură civilă excedând controlului de constituţionalitate. Potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992, Curtea asigură controlul de constituţionalitate a legilor, a ordonanţelor Guvernului, a tratatelor internaţionale şi a regulamentelor Parlamentului, prin raportare la dispoziţiile şi principiile Constituţiei. Aşadar, nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curte aplicarea şi interpretarea legii, acestea fiind de resortul exclusiv al instanţei de judecată care judecă fondul cauzei, precum şi, eventual, al instanţelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţie (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 504 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 22 decembrie 2014, paragraful 14).

19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin, (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 355 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Adrian Arvunescu în Dosarul nr. 194/109/2015 al Judecătoriei Piteşti - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Piteşti - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 19 septembrie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Andreea Costin

 


*) Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia comercială nr. 1.072 nu a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr.  605

din 28 septembrie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II pct. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penai, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penala, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor „art. I pct. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară”, excepţie ridicată de Petrişor Cătălin Catrinoiu în Dosarul nr. 878/33/2016/a1 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.538D/2016.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 2.284D/2016 şi nr. 2.285D/2016, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor „art. I pct. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016”, excepţie ridicată de acelaşi autor în dosarele nr. 1.257/84/2016 şi nr. 1.364/84/2016 ale Tribunalului Sălaj - Secţia penală.

4. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă decare procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispoziţiile art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu se opune conexării dosarelor. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 2.284D/2016 şi nr.2.285D/2016 la Dosarul nr. 1.538D/2016, care a fost primul înregistrat.

6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca inadmisibilă. Astfel, autorul excepţiei susţine că este nemulţumit de faptul că legiuitorul a modificat natura hotărârilor împotriva cărora se poate exercita contestaţia în anulare. Or, această cale extraordinară de atac este exercitată cu privire la încheieri ce vizau legalitatea şi temeinicia sesizării instanţei, încuviinţarea percheziţiei sau prin care s-a dispus asupra măsurii preventive. Aşa fiind, în raport cu aceste cauze, textul legai criticat nu are legătură cu cauza, deoarece acele încheieri nu pot fi contestate cu contestaţie în anulare.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

7. Prin încheierea din 3 august 2016, pronunţată în Dosarul nr. 878/33/2016/a1, Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor „art. I pct. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară”.

8. Prin încheierea din 12 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.257/84/2016, şi încheierea din 12 octombrie 2016 pronunţată în Dosarul nr. 1.364/84/2016, Tribunalul Sălaj - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor „art. I pct. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016”.

9. Excepţia a fost ridicată de Petrişor Cătălin Catrinoiu în dosarele de mai sus având ca obiect soluţionarea unor contestaţii în anulare formulate împotriva încheierilor penale având ca obiect propunere de arestare preventivă, încuviinţare percheziţie domiciliară şi constatarea legalităţii şi temeiniciei instanţei de judecată,

10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul susţine că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece Guvernul nu are posibilitatea de a emite ordonanţe de urgenţă în materia drepturilor fundamentale ori a drepturilor reglementate de Constituţie şi, prin urmare, nu poate restrânge sfera hotărârilor penale supuse căilor de atac, suprimând drepturile inculpatului edictate de către Parlament. Or, prin ordonanţa de urgenţă criticată au fost modificate, prin restrângere, dispoziţiile art. 426 lit. e) şi f) din Codul de procedură penală, fiind diminuată sfera hotărârilor penale supuse căii de atac a contestaţiei în anulare.

11. Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori şi Tribunalul Sălaj - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece potrivit art. 129 din Constituţie, împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac în condiţiile legii. Aşa fiind, legiuitorul poate reglementa condiţiile de exercitare a căilor de atac sub aspectul categoriei hotărârilor judecătoreşti atacabile, cu condiţia de a nu aduce atingere dreptului conferit părţilor de prima parte a textului. Dispoziţiile criticate nu afectează dreptul de a declara calea de atac în discuţie, deoarece contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, ce poate fi exercitată doar în condiţii procedurale mai stricte decât căile ordinare de atac, tocmai pentru respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, caracteristic hotărârilor judecătoreşti definitive.

12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

13. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Posibilitatea exercitării unei căi extraordinare de atac este recunoscută şi prevăzută de lege numai în cazul hotărârilor care au, potrivit legii, căi de atac ordinare şi în cazurile în care persoana interesată a uzat de acestea. În această concepţie, contestaţia în anulare trebuie să aibă ca obiect numai greşeli de judecată din faza procesuală a apelului, care nu ar mai putea fi invocate într-o altă cale ordinară de atac. Doar în situaţii deosebite - precum cele aferente motivelor de la lit. b) şi i) din art. 426 din Codul de procedură penală - posibilitatea exercitării contestaţiei în anulare poate fi recunoscută şi în alte cazuri.

14. De altfel, modul de reglementare a contestaţiei în anulare reprezintă opţiunea legiuitorului, în acord cu politica penală a statului, exprimată în marja de apreciere prevăzută de art. 61 alin. (1) din Constituţie. Textul criticat constituie o aplicaţie în domeniul legii procesual penale a dispoziţiilor constituţionale ale art. 126 alin. (2), potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”, coroborate cu cele ale art. 129 care fac referire la „condiţiile legii” în reglementarea constituţională a căilor de atac. În acest sens, adoptarea de către legiuitor, alături de cele două căi ordinare de atac (judecata în primă instanţă şi apelul), a căilor extraordinare de atac echivalează cu asigurarea unor garanţii procesuale suplimentare în scopul aflării adevărului, principiu al aplicării legii procesual penale prevăzut în art. 5 din Codul de procedură penală.

15. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, textul legal criticat stabileşte că se poate face contestaţie în anulare împotriva hotărârilor penale definitive pronunţate în apel în situaţiile expres prevăzute de lege. În scopul asigurării celerităţii procesului penal, prin noul Cod de procedură penală, legiuitorul a sporit garanţiile procesuale asigurate în faza urmăririi penale şi a judecăţii în primă instanţă şi a prevăzut o singură cale ordinară de atac, respectiv apelul.

16. Astfel, competenţa de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti revine legiuitorului, fiind o aplicare a dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 126 alin. (2). Ca atare, prevederile legale criticate reprezintă opţiunea legiuitorului, în acord cu politica penală a statului, necontravenind dispoziţiilor constituţionale şi celor europene invocate.

17. Prin Decizia nr. 623 din 8 octombrie 2015, Curtea Constituţională a reţinut că această cale extraordinară de atac, contestaţia în anulare, vizează hotărâri judecătoreşti definitive şi se promovează în condiţii procedurale mult mai stricte decât căile ordinare de atac (cât priveşte titularii, termenul de introducere, cazurile de contestaţie în anulare, motivele aduse în sprijinul acestora, dovezile în susţinerea lor), tocmai în considerarea caracterului aparte indus de legiuitor pentru această instituţie juridică, datorat aspectului că prin aceasta se tinde la înlăturarea autorităţii de lucru judecat pentru o hotărâre penală definitivă şi care îşi produce efecte.

18. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorii l-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

19. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

20. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit dispozitivului încheierii de sesizare din Dosarul nr. 1.538D/2016, prevederile „art. I pct. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară” iar, potrivit dispozitivului încheierii de sesizare din dosarele nr. 2.284D/2016 şi nr. 2.285D/2016, prevederile „art. I pct. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016”. În realitate, obiect al excepţiei îl constituie prevederile art. M pct. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, şi au următorul conţinut:

„Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 5 iulie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: [...]

109. La articolul 426, literele c)-h) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

,,c) când hotărârea din apel a fost pronunţată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;

d) când instanţa de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;

e) Când judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;

f) când judecata în apel a avut ioc în lipsa avocatului, când asistenţa juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;

g) când şedinţa de judecată în apel nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;

h) când instanţa de apel nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legai posibilă;”

21. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 - Statul român şi art. 115 alin. (6) referitor la domeniul în care pot fi adoptate ordonanţele de urgenţă, precum şi dispoziţiile art. 6 paragrafele 1 şi 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la dreptul la un proces echitabil şi la drepturile oricărui acuzat.

22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate vizează cazurile de contestaţie în anulare. Autorul excepţiei critică aceste prevederi întrucât, spre deosebire de reglementarea anterioară, sunt mai restrictive, limitând situaţiile prevăzute de art. 426 alin. (1) lit. e) şi f) din Codul de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin art. II pct. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, numai la judecata în apel.

23. Aşa cum rezultă din chiar denumirea marginală a acestor prevederi, legiuitorul, în virtutea competenţei sale constituţionale, a stabilit în mod limitativ cazurile în care poate fi introdusă calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare. Aceasta întrucât, dată fiind configuraţia şi filosofia noului Cod de procedură penală, căi ordinare de atac sunt numai apelul şi contestaţia. Contestaţia în anulare este o cale de atac de retractare, instituită în scopul înlăturării erorilor de procedură în legătură cu exercitarea drepturilor procesuale ale părţilor sau ale persoanei vătămate ori a celor referitoare la instanţa de judecată. Prin reglementarea strictă a acestor erori se urmăreşte, pe de o parte, respectarea autorităţii de lucru judecat a hotărârii definitive, iar, pe de altă parte, respectarea securităţii raporturilor juridice stabilite prin hotărâri definitive (principiu care interzice rejudecarea unor aspecte avute deja în vedere de instanţele de judecată cu prilejul fondului, al apelului sau al contestaţiei).

24. Curtea reţine că, potrivit art. 363 alin. (1) din Codul de procedură penală, prezenţa procurorului este obligatorie în toate cazurile. Tot astfel, potrivit art. 364 din Codul de procedură penală, prezenţa inculpatului este obligatorie în cazul în care acesta este privat de libertate, cu excepţia situaţiei în care inculpatul a solicitat judecata în lipsă. Aşa fiind, prin modificările aduse art. 426 din Codul de procedură penală de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, legiuitorul a limitat cazul de contestaţie în anulare la situaţia în care judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului când aceasta era obligatorie, deoarece, în măsura în care la fond s-ar fi întâmplat acest lucru, partea interesată avea posibilitatea să invoce această neregularitate cu prilejul judecării apelului.

25. Urmând aceeaşi logică de reglementare, se poate face contestaţie în anulare când judecata în apel a avut loc în lipsa avocatului, când asistenţa juridică a inculpatului era obligatorie potrivit legii, art. 90 din Codul de procedură penală stabilind situaţiile în care asistenţa juridică a suspectului/inculpatului este obligatorie. Prin urmare, ţinând seama de fazele procesului penal, o astfel de neregularitate comisă în faza de urmărire penală poate fi invocată în faţa camerei preliminare, cea comisă în faza de judecată poate fi invocată în apel şi, evident, cea din apel poate fi supusă controlului instanţei de judecată cu prilejul soluţionării contestaţiei în anulare.

26. Aşa fiind, posibilitatea de a redeschide un proces penal definitiv judecat nu este nelimitată, deoarece, potrivit art. 6 referitor la Dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, coroborat cu art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţie, în materie penală trebuie să existe două grade de jurisdicţie. Or, judecata în primă instanţă şi apelul reprezintă cele două grade de jurisdicţie impuse de Convenţie. Împrejurarea că legiuitorul a instituit şi căi extraordinare de atac, precum contestaţia în anulare, în limitele acolo prevăzute, nu este de natură a afecta dreptul la un proces echitabil, întrucât acestea pot viza numai încălcări grave ale procedurii, erori de judecată, abuzul de putere, erori vădite în aplicarea dreptului material sau orice alte motive puternice care decurg din interesele justiţiei (a se vedea Hotărârea din 17 mai 2016, pronunţată în Cauza Bakrina împotriva Rusiei, paragraful 18). Aşa fiind, nu poate fi primită susţinerea autorului excepţiei, potrivit căreia dispoziţiile legale criticate afectează dreptul la un proces echitabil şi cu precădere drepturile oricărui acuzat, deoarece acesta a avut posibilitatea în faza camerei preliminare, în faza de judecată la fond şi în faza apelului să supună atenţiei unui judecător presupusele încălcări reclamate. De altfel, textul legal criticat reprezintă o materializare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 126 alin. (2), potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”, şi art. 129 care fac trimitere la „condiţiile legii” 1 n reglementarea constituţională a căilor de atac.

27. De altfel, asupra unor critici similare s-a pronunţat Curtea Constituţională şi cu prilejul soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală, referitor la cazul de contestaţie în anulare când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi. Cu acel prilej, instanţa de contencios constituţional a statuat că hotărârile judecătoreşti pronunţate în primă instanţă, cu excepţia celor expres exceptate prin lege, sunt supuse căii de atac a apelului, cale de atac integral devolutivă, ce poate fi invocată pentru orice motive de fapt şi de drept. Prin urmare, faptul pronunţării unei hotărâri penale în primă instanţă, când judecata a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate, poate fi invocat ca motiv de apel, instanţa de apel fiind obligată să analizeze incidentul procedural anterior arătat. În acest fel, dreptul de acces liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare al participanţilor la procesele penale desfăşurate conform acestor proceduri sunt asigurate. Totodată, art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie garantează dreptul părţilor de acces liber la justiţie, precum şi dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, constituind valorificarea explicită a prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Dreptul de acces liber la justiţie presupune dreptul oricărei persoane de a se adresa instanţelor de judecată pentru apărarea drepturilor şi a intereselor sale legitime. Acest drept nu presupune însă accesul la toate căile de atac şi la toate categoriile de instanţe, indiferent de obiectul cauzei ce se cere a fi soluţionată (a se vedea Decizia nr. 515 din 7 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 11 august 2015, paragrafele 16 şi 18).

28. În ce priveşte criticile de neconstituţionalitate extrinseci referitoare la respectarea dispoziţiilor constituţionale ce reglementează procedura delegării legislative, Curtea constată că, potrivit preambulului ordonanţei de urgenţă şi Notei de fundamentare, Guvernul a emis ordonanţa de urgenţă criticată având în vedere împrejurarea că, ulterior intrării în vigoare a Codului de procedură penală, instanţa de contencios constituţional a admis un număr semnificativ de excepţii de neconstituţionalitate, existând peste 20 de decizii care impuneau de urgenţă intervenţia legiuitorului delegat asupra unor instituţii precum participarea procurorului sau a unor părţi în procesul penal la unele etape procedurale, procedura acordului de recunoaştere a vinovăţiei, necesitatea reglementării unor căi de atac, clarificarea unor competenţe ale judecătorului de cameră preliminară, principiul oportunităţii exercitării acţiunii penale, instituţia renunţării la urmărirea penală şi altele.

29. De asemenea, din perspectiva condiţionării interdicţiei de a adopta ordonanţe de urgenţă de existenţa unor consecinţe negative asupra drepturilor şi libertăţilor prevăzute de Constituţie, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 şi cu precădere dispoziţiile art. II pct. 109 prin care au fost modificate prevederile art. 426 lit. c)-h) din Codul de procedură penală nu afectează, aşa cum s-a arătat, dreptul la un proces echitabil, actul normativ criticat nefiind, aşadar, adoptat cu încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 115 alin. (6).

30. Cu privire la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 1 din Constituţie, Curtea constată că autorul excepţiei nu a arătat în ce constă contrarietatea reclamată. Dacă ar proceda la examinarea excepţiei de neconstituţionalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanţa de control constituţional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituţionalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă, în condiţiile în care art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 precizează că „Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere cane va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi” (a se vedea în acest sens şi Decizia nr. 627 din 29 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008, şi Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012).

31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Petrişor Cătălin Catrinoiu în Dosarul nr. 878/33/2016/a1 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori şi în dosarele nr. 1.257/84/2016 şi nr. 1.364/84/2016 ale Tribunalului Sălaj - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. II pct. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori şi Tribunalului Sălaj - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 28 septembrie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ

 

ORDIN

privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, în 3 unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Ialomiţa

 

Având în vedere prevederile art. 11 alin. (1) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 15 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.288/2012, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 3 alin. (13) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

directorul generat al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă începerea lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, situate pe teritoriul a 3 unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Ialomiţa, după cum urmează:

a) unitatea administrativ-teritorială Miloşeşti - sectoarele cadastrale nr. 1, 5, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20 şi 21;

b) unitatea administrativ-teritorială Sălcioara - sectoarele cadastrale nr. 4, 6, 7, 8, 9, 11, 12 şi 13;

c) unitatea administrativ-teritorială Stelnica - sectoarele cadastrale nr. 1, 2, 3, 4, 7, 9, 10 şi 11.

Art. 2. - Reprezentarea grafică a sectoarelor cadastrale în care se desfăşoară lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor este prevăzută în anexele nr. 1-3 la prezentul ordin,

Art. 3. - Anexele nr. 1-3*) fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară,

Radu Codruţ Ştefănescu

 

Bucureşti, 10 noiembrie 2017.

Nr. 1.442.


*) Anexele nr. 1-3 sunt reproduse în facsimil.

 

ANEXA Nr. 1

 

Reprezentarea grafică a sectoarelor cadastrale în care se desfăşoară lucrări de înregistrare sistematică

Judeţ: IALOMIŢA

UAT: MILOŞEŞTI

Sectoare: 1, 5, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21

 

ANEXA Nr. 2

 

Reprezentarea grafică a sectoarelor cadastrale în care se desfăşoară lucrări de înregistrare sistematică

Judeţ: IALOMIŢA

UAT: SĂLCIOARA

Sectoare: 4, 6, 7, 8, 9, 11,12,13

 

ANEXA Nr. 3

 

Reprezentarea grafică a sectoarelor cadastrale în care se desfăşoară lucrări de înregistrare sistematică

Judeţ: IALOMIŢA

UAT: STELN1CA

Sectoare: 1, 2, 3, 4, 7, 9, 10, 11

 

MINISTERUL MUNCII ŞI JUSTIŢIEI SOCIALE

 

ORDIN

privind pregătirea profesională specifică în domeniul inspecţiei sociale, precum şi activitatea de supervizare profesională a inspectorilor sociali

 

Având în vedere:

- prevederile art. 8 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2016 pentru aprobarea Statutului special al funcţiei publice specifice de inspector social şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative;

- Referatul privind aprobarea proiectului de ordin de aprobare a normelor metodologice privind pregătirea profesională specifică în domeniul inspecţiei sociale, precum şi activitatea de supervizare profesională a inspectorilor sociali nr. 20.477 din 12.09.2017, elaborat în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă nr. 82/2016 pentru aprobarea Statutului special al funcţiei publice specifice de inspector social şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, al Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială,

în temeiul prevederilor art. 17 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 12/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale,

ministrul muncii şi justiţiei sociale emite următorul ordin:

Art. 1. - (1) Prezentul ordin defineşte pregătirea profesională specifică în domeniul inspecţiei sociale, precum şi activitatea de supervizare profesională a inspectorilor sociali,

(2) Prezentul ordin se aplică funcţionarilor publici numiţi în funcţia publică specifică de inspector social şi respectă dispoziţiile prevăzute de Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 2. - În sensul prezentului ordin, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie:

a) pregătirea profesională specifică în domeniul inspecţiei sociale reprezintă activitatea de îndrumare şi/sau de supervizare realizată în vederea desfăşurării cu profesionalism a misiunilor de inspecţie şi a activităţilor de investigare socială şi este asigurată de inspectorii sociali;

b) prin competenţa profesională în domeniul inspecţiei sociale se înţelege capacitatea de a realiza atribuţiile şi activităţile profesionale cerute potrivit funcţiei publice specifice ocupate. Competenţele profesionale în funcţia specifică de inspector social se dezvoltă prin parcurgerea unui program de formare profesională continuă elaborat de către Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi se testează periodic, de regulă anual, înaintea întocmirii Raportului de evaluare a performanţelor profesionale individuale, sau ori de câte ori situaţia o impune.

c) prin vechime în activitatea de inspecţie socială se înţelege perioada în care o persoană a ocupat funcţia publică specifică de inspector social, având stabilite prin fişa postului atribuţii specifice de control, evaluare, monitorizare şi investigare socială;

d) inspectorul social cu atribuţii de îndrumare este inspectorul social de la nivel central sau teritorial care deţine o vechime în inspecţia socială de minimum 3 ani, a obţinut în ultimii 2 ani la evaluarea anuală calificativul „foarte bine” şi oferă inspectorilor sociali aflaţi în perioada de stagiu explicaţiile şi recomandările necesare în activitatea de inspecţie. Inspectorul social cu atribuţii de îndrumare este numit prin decizia directorului general/directorului executiv, după caz, la propunerea şefului/coordonatorul serviciului/biroului/compartimentului de inspecţie socială;

e) inspectorul social cu atribuţii de supervizare este inspectorul social de la nivel central, care are o vechime mai mare de 3 ani în activitatea de inspecţie socială, care a obţinut în ultimii 3 ani la evaluarea anuală calificativul „foarte bine” şi care asigură suport în desfăşurarea misiunilor de inspecţie şi a activităţilor de investigare socială prin îndrumare şi coordonare legislativă şi metodologică;

f) perioada de stagiu în inspecţie socială reprezintă perioada de pregătire practică şi teoretică pentru inspectorii sociali cu o vechime de până la un an în domeniul inspecţiei sociale. Inspectorul social aflat în perioada de stagiu desfăşoară activităţile specifice inspecţiei sociale, cu excepţia activităţii de evaluare şi investigare socială;

g) programa de formare profesională reprezintă documentul în baza căruia sunt structurate şi asigurate temele adaptate domeniului inspecţiei sociale.

Art. 3. - Pregătirea profesională specifică în domeniul inspecţiei sociale are următoarele obiective;

a) cunoaşterea, respectarea şi aplicarea unitară de către inspectorii sociali a legislaţiei în domeniul protecţiei sociale, respectiv asistenţă socială şi asigurări sociale;

b) formarea continuă a inspectorilor sociali în desfăşurarea activităţilor de inspecţie, respectiv control, evaluare şi monitorizare, precum şi în activitatea de investigare socială;

c) instruirea inspectorilor sociali în vederea dobândirii unor competenţe de analiză şi sinteză pentru identificarea de noi soluţii în sistemul de protecţie socială;

d) asigurarea accesului la alte specializări în vederea obţinerii de noi competenţe profesionale, după caz,

Art. 4. - (1) Planul de formare profesională în domeniul inspecţiei sociale cuprinde, în principal, următoarele elemente:

a) tematica şi obiectivele specifice programului sunt dobândite de fiecare inspector social care urmează programul;

b) durata pregătirii pentru realizarea obiectivelor propuse;

c) numărul minim şi maxim de participanţi pentru un ciclu sau o serie de pregătire;

d) formatorii desemnaţi pentru pregătirea teoretică şi practică din rândul inspectorilor sociali supervizări;

e) programa de formare profesională;

f) mijloacele şi metodele prin care se asigură transmiterea şi asimilarea cunoştinţelor şi formarea deprinderilor practice necesare în specialitatea de competenţă pentru care se asigură formarea profesională;

g) dotările, echipamentele şi materialele necesare formării profesionale;

h) procedura de evaluare în conformitate cu obiectivele specifice programului de formare profesională.

(2) Planul de formare profesională în domeniul inspecţiei sociale se stabileşte anual şi se aprobă prin decizia directorului general putând fi structurată pe module.

Art. 5. - Pregătirea profesională specifică în domeniul inspecţiei sociale se desfăşoară după cum urmează:

a) pentru inspectorii sociali cu vechime în activitatea de inspecţie socială de până la un an, aflaţi în perioada de stagiu în inspecţie socială, pregătirea practică şi teoretică este asigurată de un inspector social cu atribuţii de îndrumare, desemnat din rândul inspectorilor sociali de la nivel central/teritorial; după finalizarea perioadei de stagiu pentru activitatea specifică desfăşurată, inspectorul social va fi examinat şi notat cu note de la 1 la 10 de către inspectorul social cu atribuţii de îndrumare împreună cu şeful serviciului/biroului de inspecţie socială de la nivel central/teritorial. În cazul obţinerii notei între 1 şi 4, inspectorului social i se va prelungi perioada de stagiu până la cel mult 2 ani, cu examinare semestrială, după care vor fi aplicate prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în materia evaluării performanţelor profesionale;

b) pentru inspectorii sociali care au promovat examenul după perioada de stagiu, cu vechime în activitatea de inspecţie socială între un an şi 3 ani, pregătirea practică şi teoretică este asigurată în continuare de un inspector social cu atribuţii de îndrumare, desemnat din rândul inspectorilor sociali de la nivel central/teritorial;

c) pentru inspectorii sociali cu vechime în activitatea de inspecţie socială de peste 5 ani, pregătirea practică şi teoretică este asigurată de un inspector social cu atribuţii de supervizare.

Art. 6. - (1) Activitatea de supervizare profesională se realizează de către inspectorii sociali de la nivel central care sunt numiţi prin decizia directorului general, la propunerea directorului direcţiei de inspecţie socială.

(2) Inspectorii sociali care realizează activitatea de supervizare evaluează permanent nevoile de formare ale inspectorilor sociali şi propun directorului general, în vederea aprobării, planul anual de formare continuă.

(3) Inspectorii sociali cu atribuţii de supervizare pot susţine programe de formare sau alte forme de pregătire şi perfecţionare profesională în domeniul de activitate, dacă au calitatea de formator.

(4) Inspectorii sociali cu atribuţii de supervizare beneficiază anual de cel puţin un curs de formare continuă asigurat de instituţie, în domeniul supervizării, precum şi în domeniul prevenirii şi investigării fraudei.

(5) Inspectorii sociali cu atribuţii de îndrumare şi supervizare pot participa şi la schimburi de experienţă şi bune practici în domeniul inspecţiei sociale cu instituţii sau organisme similare din România sau din orice alt stat.

Art. 7. - Prezentul ordin se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul muncii şi justiţiei sociale,

Lia-Olguţa Vasilescu

 

Bucureşti, 20 octombrie 2017.

Nr. 1.839.

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT

 

DECIZIA Nr. 68

din 2 octombrie 2017

 

Dosar nr. 1.231/1/2017

 

Judecător Iulia Cristina Tarcea - preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - preşedintele completului -

Judecător Lavinia Curelea - preşedintele delegat al Secţiei I civile

Judecător Eugenia Voicheci - preşedintele Secţiei a II-a civile

Judecător Ionel Barbă - preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal

Beatrice Ioana Nestor - judecător la Secţia I civilă

Mihaela Tăbârcă - judecător la Secţia I civilă

Cristina Petronela Văleanu - judecător la Secţia I civilă

Eugenia Puşcaşiu - judecător la Secţia I civilă

Simona Lala Cristescu - judecător la Secţia I civilă

Rodica Zaharia - judecător la Secţia a II-a civilă

Ruxandra Monica Duţă - judecător la Secţia a II-a civilă

Lucia Paulina Brehar - judecător la Secţia a II-a civilă

Roxana Popa - judecător la Secţia a II-a civilă

Mirela Poliţeanu - judecător la Secţia a II-a civilă

Rodica Florica Voicu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Claudia Marcela Canacheu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Luiza Maria Păun - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Decebal Constantin Vlad - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Eugenia Marin - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

 

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 1.231/1/2017 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 275 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 275 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Caraş-Severin în vederea dezlegării următoarelor probleme de drept: „Dacă, în sensul dispoziţiilor art. 444 alin. (1) din Codul de procedură civilă, este admisibilă cererea de completare a dispozitivului deciziei pronunţate în apel, care nu poate fi atacată cu recurs, iar, în caz afirmativ, care este termenul în care se poate cere completarea acestei decizii şi de când curge acest termen”.

După prezentarea referatului cauzei de către magistratul-asistent, constatând că nu sunt chestiuni prealabile de discutat sau excepţii de invocat, preşedintele completului, doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele:

I. Titularul şi obiectul sesizării

1. Tribunalul Caraş-Severin - Secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 6 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.862/290/2013*, a dispus, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

2. Cererea de pronunţare a hotărârii prealabile a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 24 aprilie 2017.

II. Temeiul juridic al sesizării

3. Articolul 519 din Codul de procedură civilă stipulează următoarele:

„Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

III. Normele de drept intern care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

4. Art. 444 din Codul de procedură civilă - Completarea hotărârii

„(1) Dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar, în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare.”

IV. Expunerea succintă a procesului

5. Prin Sentinţa civilă nr. 293 din 17 februarie 2016, pronunţată de Judecătoria Reşiţa în Dosarul nr. 1.862/290/2013*, s-a admis acţiunea formulată de A în contradictoriu cu pârâţii B şi C, a fost obligată pârâta B să plătească reclamantei suma de 9.834,07 lei, cu titlu de preţ servicii, la care se adaugă dobânda legală începând cu data de 4 octombrie 2012 până la achitarea integrală a debitului şi suma de 2.701,50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată şi s-a respins cererea de constatare a nulităţii absolute a procesului-verbal de îndreptare a erorii materiale, emis de către C.

6. Împotriva sentinţei anterior menţionate a formulat apel pârâtul B, solicitând admiterea acestuia, schimbarea în tot a sentinţei apelate în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiate, precum şi chematul în garanţie D, prin care a cerut admiterea apelului, modificarea sentinţei apelate în sensul respingerii cererii principale şi, implicit, a cererii de chemare în garanţie formulate împotriva sa.

7. Tribunalul Caraş-Severin, prin Decizia civilă nr. 933 din 27 octombrie 2016 în Dosarul nr. 1.862/290/2013*, a admis apelurile formulate de pârâta B, şi de chemata în garanţie D, a schimbat în parte sentinţa apelată, a admis cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta B împotriva chematei în garanţie E, a obligat chemata în garanţie E să plătească pârâtei B suma de 9.834,07 lei, precum şi dobânda legală calculată de la data de 4 octombrie 2012 până la achitare, a respins cererea de chemare în garanţie formulată de B împotriva chematei în garanţie D, a anulat ca netimbrate cererile de chemare în garanţie formulate de chematele în garanţie F şi G, a respins cererea de obligare a chematei în garanţie D să plătească pârâtei B cheltuieli de judecată la fond, a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei şi a obligat chemata în garanţie E să plătească apelantei-pârâte B suma de 350,52 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru în apel.

8. La data de 12 decembrie 2016, apelanta-pârâtă B a depus la dosar o cerere de completare a dispozitivului, solicitând admiterea cererii şi completarea dispozitivului Deciziei civile nr. 933 din 27 octombrie 2016, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în Dosarul nr. 1.862/290/2013* în sensul obligării chematei în garanţie E să achite către apelanta-pârâtă B cheltuielile de judecată în sumă de 3.706,40 lei datorate de pârâtă reclamantei, în fond, precum şi suma de 4.053 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată suportate de pârâtă pe parcursul procesului în fond.

9. La data de 10 ianuarie 2017, intimata chemată în garanţie E a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii cererii de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 933 din 27 octombrie 2016, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, susţinând că, în conformitate cu dispoziţiile 444 alin. (î) din Codul de procedură civilă, termenul pentru formularea acestei cereri este de 15 zile de la pronunţarea deciziei a cărei completare se cere.

10. Apelanta-pârâtă B a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei tardivităţii cererii de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 933 din 27 octombrie 2016, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, susţinând că termenul în care se poate formula această cerere este de 30 de zile de la comunicare, acelaşi termen ca şi pentru atacarea soluţiei din apel.

V. Motivele reţinute de titularul sesizării care susţin admisibilitatea procedurii

11. Tribunalul Caraş-Severin - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, învestit cu soluţionarea apelului, a constatat admisibilitatea sesizării, în conformitate cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de faptul că:

a) de lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispoziţiilor art. 444 alin. (1) din Codul de procedură civilă depinde soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât, în cauză, intimata chemată în garanţie E a invocat excepţia tardivităţii formulării cererii de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 933 din 27 octombrie 2016, pronunţată în apel de Tribunalul Caraş-Severin;

b) problema de drept enunţată este nouă, deoarece, prin consultarea jurisprudenţei, se constată că, asupra acestei probleme, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre;

c) problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie consultate la data de 6 martie 2017;

d) tribunalul este învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă.

VI. Punctul de vedere al completului de judecată

12. Opiniile judecătorilor instanţei sunt neunitare cu privire la admisibilitatea cererii de completare a dispozitivului deciziei pronunţate în apel, care nu poate fi atacată cu recurs.

13. Astfel, o opinie este aceea potrivit căreia se poate cere completarea oricărei hotărâri date de o instanţă, indiferent dacă este pronunţată în primă instanţă, în apel sau în căile extraordinare de atac ori în fond după casarea cu reţinere, fiind diferit doar termenul în care se poate formula această cerere. Astfel, art. 444 alin. (1) din Codul de procedură civilă nu exclude de la completare deciziile pronunţate în apel şi care nu pot fi atacate cu recurs, ci doar nu precizează expres termenul în care se poate formula această cerere de completare.

În acelaşi sens s-a arătat că este şi minuta întâlnirii profesionale din data de 18 martie 2016 a Curţii de Apel Târgu Mureş, care precizează că, în lipsa unei prevederi exprese care să stabilească aplicarea art. 444 numai la anumite situaţii, textul legal amintit nu exclude aplicarea acestei proceduri şi la deciziile pronunţate în apel. Termenul prevăzut de art. 444 din Codul de procedură civilă nu poate fi privit ca o condiţie de admisibilitate a aplicării acestei proceduri doar în cazul anumitor hotărâri judecătoreşti, ci conduce la concluzia potrivit căreia, în cazul hotărârilor supuse discuţiei (şi anume al deciziilor pronunţate în apel), legiuitorul nu a mai prevăzut un termen pentru formularea cererii întemeiate pe dispoziţiile art. 444 din Codul de procedură civilă.

14. Cealaltă orientare este în sensul că cererea de completare a dispozitivului deciziei pronunţate în apel, care nu poate fi atacată cu recurs, este inadmisibilă atâta vreme cât art. 444 alin. (1) din Codul de procedură civilă nu o prevede expres. Argumentul principal în susţinerea acestei opinii este acela că părţile au posibilitatea să solicite revizuirea hotărârii prin care instanţa nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, conform art. 509 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă.

15. Referitor la cea de-a două problemă supusă analizei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind termenul în care se poate cere completarea deciziei pronunţate în apel, care nu poate fi atacată cu recurs, şi de când curge acest termen, s-au conturat opinii divergente.

16. Într-o opinie s-a considerat că cererea de completare a deciziei pronunţate în apei, care nu poate fi atacată cu recurs, poate fi formulată în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei, având în vedere că art. 444 alin. (1) din Codul de procedură civilă nu prevede niciun termen în acest sens, fiind aplicabil termenul de drept comun pentru formularea apelului şi recursului.

17. Cea de-a două orientare este aceea conform căreia acest termen este de 15 zile de la pronunţarea deciziei a cărei completare se solicită, fiind aplicabile şi în acest caz dispoziţiile art. 444 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă, chiar dacă acestea fac referire la hotărârile date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reţinere, motivat de faptul că decizia pronunţată în apel nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

18. De asemenea s-a opinat şi în sensul că cererea de completare a deciziei pronunţate în apel, care nu poate fi atacată cu recurs, poate fi formulată oricând, la fel ca şi în situaţia cererilor de îndreptare eroare materială prevăzute de art. 442 din Codul de procedură civilă, atâta vreme cât legiuitorul nu prevede expres un termen.

19. În concluzie, Tribunalul Caraş-Severin a apreciat că este necesară sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru dezlegarea următoarei probleme de drept:

„Dacă, în sensul dispoziţiilor art. 444 alin. (1) din Codul de procedură civilă este admisibilă cererea de completare a dispozitivului deciziei pronunţate în apel, care nu poate fi atacată cu recurs, iar, în caz afirmativ, care este termenul în care se poate cere completarea acestei decizii şi de când curge acest termen”.

20. În jurisprudenţa sa, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reţinut, în mod constant, că obiectul sesizării îl poate constitui o chestiune de drept dacă, prin consecinţele pe care le produce, interpretarea şi aplicarea normei de drept au aptitudinea să determine soluţionarea pe fond a cauzei.

21. În speţă, această condiţie este îndeplinită, deoarece de modul în care ar urma să fie interpretat şi aplicat textul de lege depinde soluţia pe fond a cererii deduse judecăţii, respectiv completarea deciziei pronunţate în apel, care nu poate 11 atacată cu recurs.

22. Instanţa de trimitere nu a exprimat un punct de vedere cu privire la problema de drept care se cere a fi lămurită, însă a exprimat punctele de vedere neunitare ale judecătorilor instanţei din care face parte, fiind astfel încălcate dispoziţiile prevăzute de art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă privind regularitatea actului de sesizare.

VII. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

23. Cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 444 din Codul de procedură civilă, apelanta-pârâtă B a apreciat că termenul în care se poate formula cererea de completare a dispozitivului este cel de 30 de zile de la comunicarea hotărârii în apel, acelaşi termen ca pentru atacarea soluţiei din apel, susţinând că nu surit incidente dispoziţiile celei de-a două teze a art. 444 din Codul de procedură civilă, deoarece apelul nu este o cale extraordinară de atac şi nici nu este vorba despre o rejudecare în fond a cauzei după casare cu trimitere, faţă de faptul că, în apel, tribunalul a schimbat în parte sentinţa apelată.

24. Intimata chemată în garanţie E, cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 444 din Codul de procedură civilă, a considerat că termenul în care se poate formula cererea de completare a dispozitivului este cel de 15 zile de la pronunţarea hotărârii a cărei completare se cere.

VIII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

25. Cu privire la admisibilitatea cererii de completare a dispozitivului deciziei pronunţate în apel, în sensul dispoziţiilor art. 444 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în jurisprudenţa instanţelor, s-au conturat următoarele puncte de vedere:

- într-o opinie majoritară s-a apreciat că partea are deschisă posibilitatea de a cere completarea hotărârii conform art. 444 din Codul de procedură civilă şi în cazul hotărârii definitive a instanţei de apel, care nu poate fi atacată cu recurs.

Argumentele principale ale acestui punct de vedere au fost bazate pe împrejurarea că legea nu interzice expres formularea cererii şi că, de vreme ce şi hotărârea definitivă a instanţei de recurs poate fi completată, nu există argumente pentru a o exclude pe cea a instanţei de apel de la această procedură, textul analizat omiţând doar prevederea termenului în care cererea poate fi formulată.

Un alt argument exprimat a pornit de la prevederile art. 482 din Codul de procedură civilă, constatându-se că dispoziţiile art. 444 din Codul de procedură civilă nu sunt potrivnice faţă de reglementarea specifică judecăţii în apel;

- într-o opinie minoritară s-a considerat că tipul de hotărâre analizată nu este supus procedurii prevăzute de art. 444 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cu argumentul că textul nu prevede expres această posibilitate.

S-a arătat că, pentru ipoteza în care instanţa de apel a omis a soluţiona o cerere cu care a fost învestită, partea interesată are la îndemână corectivul cererii de revizuire, respectiv cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă, minus petita.

26. Referitor la termenul în care se poate cere completarea acestei decizii şi de când curge acest termen s-au adoptat următoarele opinii:

- 30 de zile, la fel ca în cazul deciziei împotriva căreia recursul arii admisibil, de la data comunicării deciziei pronunţate în apel;

-15 zile de la pronunţare, prin raportare la art. 444 alin. (1) teza ultimă din Codul de procedură civilă;

- oricând, cu respectarea termenului de prescripţie a dreptului de valorificare a pretenţiilor.

IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale

27. La nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu s-a identificat jurisprudenţă relevantă cu privire la problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări.

28. Curtea Constituţională s-a pronunţat cu privire la constituţionalitatea prevederilor art. 444 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă, prin Decizia nr. 266 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 6 iulie 2016, respingând excepţia de neconstituţionalitate invocată.

Instanţa de contencios constituţional a considerat că stabilirea unui termen care curge de la data pronunţării hotărârii pentru introducerea cererii de completare a acesteia nu contravine dreptului de acces liber la justiţie.

Curtea Constituţională a precizat că nu poate fi reţinută nici critica referitoare la pretinsa încălcare a principiului egalităţii ca urmare a faptului că, potrivit prevederilor art. 444 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părţile din dosarele în care s-au pronunţat hotărâri în căile extraordinare de atac pot să introducă cererea de completare în 15 zile de la momentul pronunţării, spre deosebire de părţile din dosarele în care s-au pronunţat hotărâri supuse apelului sau recursului, care pot promova cererea de completare a dispozitivului în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelor hotărâri, adică în 30 de zile de la comunicare, dacă legea nu dispune altfel. Aşa cum a statuat în mod constant Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, egalitatea nu semnifică şi uniformitate, astfel că, la situaţii diferite, tratamentul juridic instituit poate fi diferit, în funcţie de împrejurările specifice. În cazul de faţă, distincţia dintre cele două ipoteze este dată de caracterul definitiv sau nu al hotărârii pronunţate, ceea ce determină posibilitatea promovării unor căi de atac sau completarea hotărârii ca unică modalitate de remediere a acesteia.

X. Raportul asupra chestiunii de drept

29. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea nu întruneşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

30. Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori, precum şi problema de drept ce se solicită a fi dezlegată, reţine următoarele:

31. În privinţa obiectului şi a condiţiilor sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, legiuitorul instituie, în cuprinsul articolului 519 din Codul de procedură civilă, o serie de condiţii de admisibilitate, care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv:

a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată;

b) cauza să fie soluţionată în ultimă instanţă;

c) cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;

d) ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată;

e) chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

32. Primele trei condiţii sunt îndeplinite în cauză, întrucât Tribunalul Caraş-Severin a fost legal învestit cu soluţionarea unei cereri de completare a dispozitivului unei decizii definitive în apel.

33. Cu privire la ultimele condiţii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

34. Problema de drept asupra căreia s-a solicitat intervenţia instanţei supreme este una de procedură, iar de lămurirea acesteia nu depinde soluţionarea pe fond a cauzei.

35. Împrejurarea ca art. 444 alin. (1) din Codul de procedură civilă constituie temei pentru darea soluţiei finale în cauză nu înseamnă că acest text stă la baza analizei fondului raportului juridic litigios, aşa cum impune art. 519 din Codul de procedură civilă. Cum termenii categorici în care s-a exprimat legiuitorul nu permit interpretarea extensivă a sintagmei „de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective”, nu este admisibilă pronunţarea unei hotărâri prin care să se dea o rezolvare de principiu prevederilor art. 444 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

36. Nici cerinţa ca problema de drept să prezinte caracter de noutate nu este îndeplinită, având în vedere faptul că dispoziţiile art. 444 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt identice cu cele din vechea reglementare de procedură, respectiv art. 2812 alin. 1, conform căruia, „Dacă, prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva aceleiaşi hotărâri, iar, în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare”.

37. Dispoziţiile din Codul de procedură civilă din 1865 au primit o interpretare şi aplicare unitară, nefiind identificate hotărâri din cuprinsul cărora să reiasă faptul că o decizie pronunţată în ultimă instanţă nu poate fi completată ori că termenul în care cererea de completare a unei asemenea decizii este altul decât cel „în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri” (Decizia nr. 2.366/2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 9/2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă, Decizia nr. 1.009/2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie ş( Justiţie - Secţia I civilă, Decizia nr. 1.790/2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă).

38. În legătură cu condiţiile de admisibilitate pentru darea hotărârii prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat, cu valoare de principiu, că „37, Pentru ca mecanismul procedural reglementat prin art. 519 din Codul de procedură civilă să nu fie deturnat de la scopul firesc al unificării practicii judiciare şi utilizat pentru tranşarea în concret a aspectelor litigioase aflate pe rolul instanţei de trimitere, instanţa supremă trebuie chemată să dea chestiunii de drept o rezolvare de principiu. Altfel spus, în sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu procedura pronunţării unei hotărâri prealabile trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită CU pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii”,

39. Se constată că, în cazul de faţă, titularul sesizării solicită interpretarea unor dispoziţii legale care nu comportă o reală şi serioasă dificultate, de natură a fi dedusă dezlegării în cadrul procedurii hotărârii prealabile.

40. Instanţa de sesizare trebuia să efectueze un simplu raţionament judiciar, prin citirea articolului a cărui interpretare formează obiectul sesizării, a deciziilor unitare pronunţate în mod constant de către instanţa supremă în această materie, chiar dacă acestea vizau dispoziţiile conţinute de Codul de procedură civilă din 1865, dar şi a deciziilor pronunţate de instanţa de control constituţional, una dintre acestea fiind reprodusă chiar de către titularul sesizării.

41. De asemenea, în Decizia nr. 52 din 3 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 26 septembrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept menţiona că, în raportul întocmit pentru darea unui aviz solicitat Curţii de Casaţie Franceze, în cadrul procedurii instituite prin art. 1.031-1 din Codul de procedură civilă francez, procedură preluată şi în Codul de procedură civilă român în art. 519-521 (raport publicat în Buletinul informativ al Curţii de Casaţie Franceze nr. 777 din 1 martie 2013), s-a arătat, cu privire la faptul că problema de drept trebuie să prezinte o dificultate serioasă, că „o problemă poate să fie nouă şi totuşi să nu reclame intervenţia curţii supreme, care nu trebuie să fie considerată un serviciu public de consultanţă juridică”, precum şi că „dificultatea «serioasă» a problemei de drept... nu-l scuteşte pe judecătorul fondului de obligaţia sa de a judeca. Prin urmare, rămâne atributul exclusiv al instanţei solicitante să soluţioneze cauza cu judecata căreia a fost învestită, aplicând în acest scop mecanismele de interpretare a actelor normative”.

42. Totodată, examinând sesizarea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că, în cuprinsul acesteia, nu se regăseşte punctul de vedere al completului învestit cu soluţionarea cauzei asupra îndeplinirii condiţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, condiţie impusă de dispoziţiile art. 520 alin. (1) teza a II-a din Codul de procedură civilă.

43. În acest context este de reamintit că, în Decizia nr. 20 din 22 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 5 august 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că „49. Pentru a se evita abuzul procesual, exprimarea punctului de vedere al instanţei de trimitere asupra îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 519 din Codul de procedură civilă trebuie să se facă printr-o motivare temeinică, nu superficială, iar aceasta este o altă condiţie de admisibilitate a sesizării”.

44. Pe aceeaşi linie jurisprudenţială se constată că lipseşte exprimarea punctului de vedere al instanţei de trimitere cu privire la probleme de drept ce se cere a fi lămurită, această lipsă neputând fi complinită prin redarea opiniilor divergente ale judecătorilor din cadrul instanţei.

45. În considerarea argumentelor expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept arată că procedura de unificare a practicii judiciare, reglementată de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, nu poate fi valorificată atât timp cât legiuitorul a stabilit, prin condiţiile restrictive de admisibilitate, rolul unificator al instituţiei juridice a hotărârii prealabile numai în scopul preîntâmpinării apariţiei unei jurisprudenţe neunitare, printr-o rezolvare de principiu a unei veritabile probleme de drept; în caz contrar, sesizarea nu este admisibilă.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Caraş-Severin - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 1.862/290/2013*, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor probleme de drept: „dacă, în sensul dispoziţiilor art. 444 alin. (1) din Codul de procedură civilă, este admisibilă cererea de completare a dispozitivului deciziei pronunţate în apel, care nu poate fi atacată cu recurs, iar, în caz afirmativ, care este termenul în care se poate cere completarea acestei decizii şi de când curge acest termen”.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 octombrie 2017.

 

p. PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,

GABRIELA ELENA BOGASIU

Magistrat-asistent,

Ileana Peligrad


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.