MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 1013/2017

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 185 (XXIX) - Nr. 1013         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 21 decembrie 2017

 

SUMAR

 

LEGI ŞI DECRETE

 

252. - Lege pentru aderarea României la Convenţia privind garanţiile internaţionale în materie de echipamente mobile şi la Protocolul la Convenţia privind garanţiile internaţionale în materie de echipamente mobile privind aspecte specifice ale echipamentelor aeronavelor, adoptate la Cape Town la 16 noiembrie 2001

 

Convenţie privind garanţiile internaţionale în materie de echipamente mobile

 

Protocol la Convenţia privind garanţiile internaţionale în materie de echipamente mobile privind aspecte specifice ale echipamentelor aeronavelor

 

1.167. - Decret privind promulgarea Legii pentru aderarea României la Convenţia privind garanţiile internaţionale în materie de echipamente mobile şi la Protocolul la Convenţia privind garanţiile internaţionale în materie de echipamente mobile privind aspecte specifice ale echipamentelor aeronavelor, adoptate la Cape Town la 16 noiembrie 2001

 

256. - Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2017 pentru completarea art. 44 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, precum şi pentru modificarea şi completarea art. 26 din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006

 

1.179. - Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2017 pentru completarea art. 44 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, precum şi pentru modificarea şi completarea art. 26 din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 554 din 19 septembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282 alin. (2) din Codul de procedură penală

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

901. - Hotărâre privind actualizarea anexei nr. 31 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului

 

902. - Hotărâre privind actualizarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, ca urmare a modificării valorii de inventar şi schimbării unităţii de administrare pentru o parte dintr-un imobil aflat în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - U.M. 0608 Constanţa

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

3.243. - Ordin al ministrului finanţelor publice pentru modificarea Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 3.139/2017 privind emiterea titlurilor de stat destinate populaţiei, prin intermediul unităţilor operative ale Trezoreriei Statului, în cadrul Programului Tezaur

 

LEGI SI DECRETE

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

 

LEGE

pentru aderarea României la Convenţia privind garanţiile internaţionale în materie de echipamente mobile şi la Protocolul la Convenţia privind garanţiile internaţionale în materie de echipamente mobile privind aspecte specifice ale echipamentelor aeronavelor, adoptate la Cape Town la 16 noiembrie 2001

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Art. 1. - România aderă la Convenţia privind garanţiile internaţionale în materie de echipamente mobile*), adoptată la Cape Town la 16 noiembrie 2001, denumită în continuare Convenţie.

Art. 2. - România aderă la Protocolul la Convenţia privind garanţiile internaţionale în materie de echipamente mobile privind aspecte specifice ale echipamentelor aeronavelor*), adoptat la Cape Town la 16 noiembrie 2001, denumit în continuare Protocol.

Art. 3. - Cu ocazia depunerii instrumentului de aderare la Convenţia prevăzută la art. 1, România formulează următoarele declaraţii:

a) în conformitate cu art. 39 alin. (1) lit. b) din Convenţie, România declară că nicio prevedere a prezentei Convenţii nu afectează dreptul României, al unui organism al statului roman, al unei organizaţii interguvernamentale sau al altui furnizor privat de servicii publice din România, de a sechestra sau de a reţine un bun, în conformitate cu legile statului român, pentru plata sumelor datorate acelui organism, organizaţie sau furnizor, legate direct de serviciile respective, cu privire la acel bun sau la un alt bun;

b) în conformitate cu art. 54 alin. (2) din Convenţie, România declară că măsurile aflate la dispoziţia creditorului, în conformitate cu această Convenţie, a căror punere în aplicare nu este condiţionată în mod expres, prin această Convenţie, de introducerea unei cereri în faţa instanţei, pot fi exercitate doar cu permisiunea instanţei competente a statului român.

Art. 4. - Cu ocazia depunerii instrumentului de aderare la Protocolul prevăzut la art. 2, România formulează următoarea declaraţie: în conformitate cu articolul XXX alin (1) din Protocolul la Convenţia privind garanţiile internaţionale În materie de echipamente mobile privind aspecte specifice ale echipamentelor aeronavelor, România declară că va aplica articolul VIII din acest protocol.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,

p. PREŞEDINTELE SENATULUI.

PETRU-GABRIEL VLASE

IUL1AN-CLAUDIU MANDA

 

Bucureşti, 13 decembrie 2017.

Nr. 252.


*) Traducere.

 

CONVENŢIE

privind garanţiile internaţionale în materie de echipamente mobile Semnată la Cape Town la data de 16 noiembrie 2001

 

Statele părţi la prezenta convenţie,

conştiente de necesitatea de a achiziţiona şi utiliza echipamente mobile de valoare ridicată sau cu însemnătate economică deosebită şi de a facilita finanţarea achiziţiei şi utilizarea respectivelor echipamente într-un mod eficient,

recunoscând avantajele finanţării garantate cu active şi ale leasingului în acest scop şi dorind să faciliteze acest tip de tranzacţii prin stabilirea de norme clare de reglementare a acestora,

ţinând seama de necesitatea de a asigura faptul că garanţiile privind aceste echipamente sunt universal recunoscute şi protejate, dorind să asigure beneficii economice extinse şi reciproce pentru toate părţile interesate,

considerând că respectivele norme trebuie să reflecte principiile care stau la baza finanţării garantate cu active şi a leasingului şi să promoveze autonomia părţilor, necesară în astfel de tranzacţii,

conştiente de necesitatea de a stabili un cadru legal pentru garanţiile internaţionale în ceea ce priveşte respectivele echipamente şi, în acest scop, de a crea un sistem internaţional de înregistrare pentru protecţia acestora,

luând în considerare obiectivele şi principiile enunţate în convenţiile existente referitoare la respectivele echipamente, au convenit asupra următoarelor prevederi:

 

CAPITOLUL I

Domeniul de aplicare şi prevederi generale

 

ARTICOLUL 1

Definiţii

 

În prezenta convenţie, cu excepţia cazurilor în care contextul impune altfel, următorii termeni sunt utilizaţi cu înţelesul prevăzut în cele ce urmează:

(a) „contract” înseamnă contract de constituire a unei garanţii, contract încheiat sub condiţie suspensivă sau contract de leasing;

(b) „cesiune” înseamnă un contract care, printr-o garanţie sau în alt mod, conferă cesionarului drepturi conexe, cu sau fără transferul garanţiilor internaţionale aferente;

(c) „drepturi conexe” se referă la toate drepturile la plăţi sau alte beneficii oferite de debitor în baza unui contract, care sunt garantate cu bunul sau asociate acestuia;

(d) „iniţierea procedurilor de insolvenţă” înseamnă momentul în care trebuie să înceapă procedurile de insolvenţă, conform legislaţiei aplicabile privind insolvenţă;

(e) „cumpărător condiţionat” este un cumpărător în cadrul unui contract încheiat sub condiţie suspensivă;

(f) „vânzător condiţionat” este un vânzător în cadrul unui contract încheiat sub condiţie suspensivă;

(g) „contract de vânzare” înseamnă un contract pentru vânzarea unui bun de către un vânzător unui cumpărător care nu face parte din contractele definite anterior la lit. (a) de mai sus;

(h) „instanţă” înseamnă o instanţă judecătorească sau un tribunal administrativ ori de arbitraj stabilit de către un stat contractant;

(i) „creditor” înseamnă creditorul privilegiat în cadrul unui contract de garanţie, un cumpărător condiţionat în cadrul unui contract încheiat sub condiţie suspensivă sau un locator într-un contract de leasing;

(j) „debitor” înseamnă garantul într-un contract de garanţie, cumpărătorul condiţionat într-un contract încheiat sub condiţie suspensivă, utilizatorul într-un contract de leasing sau o persoană al cărei drept asupra unui bun este grevat de un drept sau o garanţie înregistrabil(ă) neconsensual(ă);

(k) „administratorul judiciar” este o persoană autorizată să administreze reorganizarea sau lichidarea, inclusiv una autorizată în mod provizoriu, şi include un debitor aflat în posesia bunului, clacă acest lucru este permis prin legislaţia aplicabilă privind insolvenţa;

(l) „proceduri de insolvenţa” înseamnă falimentul, lichidarea sau alte proceduri judiciare sau administrative colective, inclusiv procedurile provizorii, în cadrul cărora activele şi afacerile debitorului fac obiectul controalelor şi supravegherii de către o instanţă în scop de reorganizare sau lichidare;

(m) „persoanele interesate” sunt:

(i) debitorul;

(ii) orice persoană care, în scopul asigurării îndeplinirii oricărei obligaţii în favoarea creditorului, acordă sau emite o cauţiune sau o garanţie la cerere sau o scrisoare de credit stand-by sau orice altă formă de asigurare a creditului;

(iii) orice altă persoană care are drepturi privind bunul sau asupra bunului;

(n) „tranzacţia internă” este o tranzacţie de tipul celor enumerate la articolul 2 alineatul 2 literele (a)-(c), în cazul în care centrul intereselor principale ale tuturor părţilor în ceea ce priveşte astfel de tranzacţii, precum şi bunul relevant se află (astfel cum este specificat în protocol) în acelaşi stat contractant la momentul încheierii contractului şi în cazul în care garanţia existentă pentru tranzacţia în cauză a fost înregistrată într-un registru naţional din respectivul stat contractant, care a făcut o declaraţie conform articolului 50 alineatul 1;

(o) „garanţie internaţională” este garanţia unui creditor căreia i se aplică prevederile articolului 2;

(p) „Registrul internaţional” reprezintă modalităţile internaţionale de înregistrare în scopurile prezentei convenţii sau protocolului;

(q) „contract de leasing” este contractul prin care o persoană (locatorul) acordă dreptul de posesie sau control asupra unui bun (cu sau fără opţiunea de a-l achiziţiona) unei alte persoane (utilizatorul) în schimbul unei chirii sau al unei alte forme de plată;

(r) „garanţie naţională” însemnă o garanţie a unui creditor privind un bun, creat de o tranzacţie internaţională în cadrul unei declaraţii în temeiul articolului 50 alineatul (1);

(s) „drept sau garanţie neconsensual(ă)” înseamnă un drept sau o garanţie acordat(ă) conform legislaţiei unui stat contractant care a făcut o declaraţie în baza articolului 39 pentru a garanta îndeplinirea unei obligaţii, inclusiv o obligaţie faţă de un stat, un organism de stat sau o organizaţie interguvernamentală sau privată;

(t) „notificare privind o garanţie naţională” înseamnă o notificare înregistrată sau care urmează a fi înregistrată la Registrul internaţional cu privire la crearea unei garanţii naţionale;

(u) „bun” înseamnă un bun aparţinând uneia dintre categoriile care intră în sfera de aplicare â articolului 2;

(v) „drept sau garanţie preexistentă)” înseamnă un drept sau o garanţie de orice tip privind un bun sau asupra unui bun, care a fost creat sau a rezultat înainte de data intrării în vigoare a prezentei Convenţii, astfel cum este definit la articolul 60 alineatul 2 litera (a);

(w) „indemnizaţii” înseamnă încasări sub formă de bani sau sub o altă formă, provenite din pierderea totală sau parţială sau distrugerea fizică a bunului sau confiscarea, retragerea sau rechiziţionarea totală sau parţială a acestuia;

(x) „cesiunea potenţială” este cesiunea preconizată a fi efectuată în viitor în cazul producerii unui eveniment determinat, fie că survenirea evenimentului este sigură, fie că nu;

(y) „garanţie internaţională potenţială” înseamnă o garanţie privind un bun, preconizată a fi creată sau instituită în viitor ca garanţie internaţională, în cazul survenirii unui eveniment determinat (care poate fi achiziţia de către debitor a unei garanţii privind bunul), fie că survenirea evenimentului este sigură, fie că nu;

(z) „vânzare potenţială” înseamnă o vânzare preconizată pentru viitor, în cazul survenirii unui eveniment determinat, fie că survenirea evenimentului este sigură, fie că nu;

(aa) „protocol” înseamnă, pentru orice categorie de bunuri şi drepturi conexe cărora li se aplică prezenta convenţie, protocolul corespunzător respectivei categorii de bunuri şi drepturi conexe;

(bb) „înregistrat” înseamnă înscris în Registrul internaţional conform prevederilor din capitolul V;

(cc) „garanţie înregistrată” înseamnă o garanţie internaţională, un drept sau o garanţie necontractual(ă) înregistrabil(ă) sau o garanţie naţională specificată într-o notificare privind o garanţie naţională, înregistrată conform prevederilor din capitolul V;

(dd) „drept sau garanţie necontractual(ă) înregistrabil(ă)” înseamnă un drept sau o garanţie neconsensual(ă) înregistrabil(ă) conform unei declaraţii înaintate conform prevederilor articolului 40;

(ee) „organism de înregistrare” înseamnă, conform protocolului, persoana sau organismul desemnat prin acel protocol sau numit în temeiul articolului 17 alineatul 2 litera (b);

(ff) „reglementări” înseamnă reglementări emise sau aprobate de către Autoritatea de Supraveghere în temeiul protocolului;

(gg) „vânzare” înseamnă un transfer de proprietate asupra unui bun în urma încheierii unui contract de vânzare;

(hh) „obligaţie garantată” înseamnă o obligaţie garantată printr-o garanţie reală mobiliară;

(ii) „contract de garanţie” înseamnă un contract prin care un debitor acordă unui creditor privilegiat sau aprobă acordarea unei garanţii (inclusiv o garanţie privind dreptul de proprietate) privind un bun sau asupra unui bun pentru a garanta îndeplinirea unei obligaţii existente sau viitoare a debitorului sau a unui terţ;

(jj) „garanţie reală mobiliară” înseamnă o garanţie creată printr-un contract de garanţie;

(kk) „Autoritate de Supraveghere” înseamnă, conform protocolului, Autoritatea de Supraveghere la care se face referire în articolul 17 alineatul 1;

(ll) „contract încheiat sub condiţie suspensivă” înseamnă un contract de vânzare a unui bun, cu condiţia ca dreptul de proprietate să nu fie transferat până la îndeplinirea condiţiei sau a condiţiilor prevăzute în contract;

(mm) „garanţie neînregistrată” înseamnă o garanţie contractuală sau un drept sau o garanţie necontractual(ă) (cu excepţia garanţiei căreia i se aplică articolul 39) care nu a fost înregistrară), indiferent dacă este înregistrabilă sau nu conform prezentei convenţii; şi

(nn) „în scris” înseamnă o consemnare a informaţiilor (inclusiv a informaţiilor comunicate prin teletransmisie) care este pe suport material sau sub o altă formă care poate fi reprodusă ulterior pe suport material şi care indică în mod rezonabil aprobarea informaţiilor respective de către o persoană.

 

ARTICOLUL 2

Garanţia internaţională

 

1. Prezenta convenţie prevede constituirea şi efectele unei garanţii internaţionale pentru anumite categorii de echipamente mobile şi drepturi conexe.

2. În scopurile prezentei convenţii, o garanţie internaţională privind echipamente mobile este o garanţie, creată în temeiul articolului 7, privind un bun identificabil în mod unic dintr-o categorie de astfel de bunuri enumerate la alineatul 3 şi indicate în protocol:

(a) acordat de către debitor în baza unui contract de garanţie;

(b) atribuit unei persoane care este vânzătorul condiţionat în cadrul unui contract încheiat sub condiţie suspensivă; sau

(c) atribuit unei persoane care este locatorul în cadrul unui contract de leasing.

O garanţie care intră în sfera de aplicare a prevederilor de la subparagraful (a) nu intră şi în sfera de aplicare a subparagrafelor (b) sau (c)

3. Categoriile la care se face referire în alineatul precedent sunt următoarele:

(a) corpuri de aeronave, motoare de aeronave şi elicoptere;

(b) material rulant pentru căi ferate; şi

(c) echipamente spaţiale.

4. Legislaţia aplicabilă stabileşte dacă o garanţie care intră sub incidenţa alineatului 2 intră în sfera de aplicare a subparagrafului (a), (b) sau (c) din acel alineat.

5. O garanţie internaţională referitoare la un bun se extinde şi asupra veniturilor produse de bunul respectiv.

 

ARTICOLUL 3

Domeniul de aplicare

 

1. Prezenta convenţie se aplică în cazul în care, în momentul încheierii contractului care instituie sau prevede garanţia internaţională, debitorul se află într-un stat contractant.

2. Aplicabilitatea prezentei convenţii nu este afectată în cazul în care creditorul se află într-un stat necontractant.

 

ARTICOLUL 4

Locaţia debitorului

 

1. În scopurile articolului 3 alineatul 1, debitorul este situat în orice stat contractant:

(a) în temeiul legislaţiei căruia a fost creat sau funcţionează;

(b) în care îşi are sediul social sau sediul statutar;

(c) în care îşi are administraţia centrală; sau

(d) în care îşi desfăşoară activitatea.

2. O referire din subparagraful (d) al alineatului anterior la locul în care debitorul îşi desfăşoară activitatea, în cazul în care acesta îşi desfăşoară activitatea în mai multe locuri, înseamnă locul în care acesta îşi desfăşoară activitatea principală sau, dacă nu există un astfel de loc, reşedinţa sa obişnuită.

 

ARTICOLUL 5

Interpretarea şi legislaţia aplicabili

 

1. În interpretarea prezentei convenţii, trebuie să se ţină seama de scopurile acesteia, stabilite în preambul, de caracterul său internaţional şi de necesitatea de a promova uniformitatea şi previzibilitatea în aplicarea acesteia.

2. Întrebările legate de chestiuni reglementate prin prezenta convenţie care nu sunt stabilite explicit în cadrul acesteia vor fi

soluţionate în conformitate cu principiile generale pe care este fondată convenţia sau, în lipsa acestora, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

3. Trimiterile la legislaţia în vigoare se referă la normele interne ale legislaţiei în vigoare, în virtutea normelor de drept internaţional privat ale statului competent.

4. În cazul în care un stat cuprinde mai multe unităţi teritoriale, fiecare având propriile sale norme de drept cu privire la aspectul analizat, şi în cazul în care nu există nicio indicaţie privind unitatea teritorială relevantă, legislaţia acelui stat decide unitatea teritorială ale cărei reglementări se vor aplica. În absenţa unei astfel de reglementări, se va aplica legislaţia unităţii teritoriale cu care cazul are cele mai multe legături.

 

ARTICOLUL 6

Relaţia dintre convenţie şi protocol

 

1. Prezenta convenţie şi protocolul vor fi citite şi interpretate împreună, ca un singur document.

2. În cazul unei neconcordanţe între prezenta convenţie şi protocol, protocolul va avea întâietate.

 

CAPITOLUL II

Constituirea unei garanţii internaţionale

 

ARTICOLUL 7

Condiţii de formă

 

O garanţie este constituită ca garanţie internaţională în conformitate cu prezenta convenţie în cazul în care contractul care o creează sau prevede:

(a) este în scris;

(b) se referă la un bun de care poate dispune debitorul, vânzătorul condiţionat sau locatorul;

(c) permite identificarea unui bun în conformitate cu protocolul; şi

(d) în cazul unui contract de garanţie, permite stabilirea obligaţiilor garantate, fără a fi însă necesar să se menţioneze o sumă sau suma maximă garantată.

 

CAPITOLUL III

Modalităţi de reparare în cazul neîndeplinirii obligaţiilor

 

ARTICOLUL 8

Modalităţi de reparare aflate Ea dispoziţia creditorului

 

1. În cazul neîndeplinirii obligaţiilor, astfel cum este prevăzut la articolul 11, cu condiţia ca debitorul să îşi fi dat în orice moment acordul şi sub rezerva oricărei declaraţii ce poate fi emisă de către un stat contractant în temeiul articolului 54, creditorul poate aplica oricare una sau mai multe dintre următoarele modalităţi de reparare:

(a) să îşi însuşească sau să preia controlul asupra bunului care constituie garanţie în favoarea sa;

(b) să vândă sau să închirieze orice astfel de bun;

(c) să încaseze sau să primească orice venit sau profit rezultat din gestionarea sau utilizarea oricărui astfel de bun.

2. Creditorul poate, în mod alternativ, să solicite un ordin judecătoresc care să autorizeze sau să impună oricare dintre acţiunile menţionate la alineatul precedent.

3. Orice modalitate de reparare menţionată la subparagraful

(a), (b) sau (c) al alineatului 1 sau prin articolul 13 trebuie aplicată în mod rezonabil din punct de vedere comercial. O modalitate de reparare este considerată a fi aplicată în mod rezonabil din punct de vedere comercial atunci când aceasta este aplicată în conformitate cu o prevedere a contractului de garanţie, cu excepţia cazului în care o astfel de prevedere este în mod evident nerezonabilă.

4. Un creditor care propune să vândă sau să închirieze un bun în temeiul alineatului 1 va notifica mai întâi în scris într-un termen rezonabil cu privire la vânzare sau închiriere:

(a) persoanele interesate specificate la articolul 1 litera (m) punctele (i) şi (ii); şi

(b) persoanele interesate specificate la articolul 1 litera (m) punctul (iii), care au comunicat creditorului drepturile lor cu suficient timp înainte de vânzare sau închiriere.

5. Orice sumă încasată sau primită de către creditor care rezultă din aplicarea oricăreia dintre modalităţile de reparare menţionate la alineatul 1 sau 2 va fi utilizată că plată a sumei care reprezintă obligaţiile garantate.

6. În cazul în care sumele încasate sau primite de către creditor, ce rezultă din aplicarea oricăreia dintre modalităţile de reparare menţionate la alineatul 1 sau 2, depăşesc suma garantată prin garanţia reală mobiliară şi costurile rezonabile apărute în aplicarea respectivei măsuri, atunci, cu excepţia cazului în care instanţa decide altfel, creditorul va distribui surplusul, în ordinea priorităţii, şi celorlalţi deţinători de garanţii înregistrate cu rang inferior sau care au fost aduse la cunoştinţa creditorului şi va plăti orice sumă rămasă debitorului.

 

ARTICOLUL 9

Transferul proprietăţii în cazul îndeplinirii obligaţiei; efectul liberatoriu

 

1. În orice moment după neîndeplinirea obligaţiei, aşa cum este prevăzută la articolul 11, creditorul şi toate persoanele interesate pot conveni de comun acord ca dreptul de proprietate (sau orice altă garanţie a debitorului) asupra oricărui bun care constituie o garanţie reală mobiliară să fie utilizat de către creditor pentru îndeplinirea sau în vederea îndeplinirii obligaţiei garantate.

2. La solicitarea creditorului, instanţa poate hotărî ca dreptul de proprietate (sau orice altă garanţie a debitorului) asupra oricărui bun care constituie o garanţie reală mobiliară să treacă asupra creditorului pentru îndeplinirea obligaţiilor garantate.

3. Instanţa aprobă solicitarea de la alineatul anterior numai dacă valoarea obligaţiilor garantate care trebuie îndeplinite printr-un astfel de transfer este proporţională cu valoarea bunului, ţinându-se seama de orice plată care trebuie să fie efectuată de Către creditor oricăreia dintre persoanele interesate.

4. În orice moment după neîndeplinirea obligaţiilor, astfel cum se prevede la articolul 11, şi înainte de vânzarea bunului care constituie garanţie sau de emiterea unui ordin conform alineatului 2, debitorul sau orice persoană interesată poate obţine ridicarea garanţiei reale mobiliare, plătind în întregime suma garantată, sub rezerva oricărei închirieri a bunului de către creditor conform articolului 8 alineatul 1 litera (b) sau prevăzută de un ordin judecătoresc, conform articolului 8 alineatul 2. În cazul în care, după respectiva neîndeplinire a obligaţiilor, suma garantată este plătită în întregime de către o persoană interesată, alta decât debitorul, acea persoană preia drepturile creditorului.

5. Dreptul de proprietate sau orice altă garanţie a debitorului, transferate prin vânzare, conform articolului 8 alineatul 1 litera (b)sau prezentului articol alineatul 1 sau 2, este degrevat(ă) de orice altă garanţie de rang inferior garanţiei reale mobiliare a creditorului, în conformitate cu prevederile articolului 29.

 

ARTICOLUL 10

Măsurile aflate la dispoziţia vânzătorului condiţionat sau a locatorului

 

În cazul neîndeplinirii obligaţiilor în cadrul unui contract încheiat sub condiţie suspensivă sau al unui contract de leasing, astfel cum se prevede la articolul 11, vânzătorul condiţionat sau locatorul, după caz:

(a) sub rezerva oricărei declaraţii potenţiale a unui stat contractant, conform articolului 54, poate să rezilieze contractul şi să îşi însuşească sau să preia controlul asupra oricărui bun care face obiectul contractului; sau

(b) poate să solicite un ordin judecătoresc care să autorizeze sau să impună oricare dintre aceste acţiuni.

 

ARTICOLUL 11

Înţelesul neîndeplinirii obligaţiilor

 

1. Debitorul şi creditorul pot în orice moment să convină în scris asupra evenimentelor care constituie o neîndeplinire a obligaţiilor sau care dau naştere drepturilor şi modalităţilor de reparare specificate la articolele 8-10 şi 13.

2. În cazul în care debitorul şi creditorul nu au convenit asupra acestor aspecte, „neîndeplinirea obligaţiilor” în scopurile articolelor 8-10 şi 13 înseamnă o neîndeplinire care îl privează în mod substanţial pe creditor de ceea ce i se cuvine în baza contractului.

 

ARTICOLUL 12

Măsuri suplimentare

 

Pot fi aplicate orice alte modalităţi de reparare permise prin legislaţia în vigoare, inclusiv modalităţile de reparare asupra cărora părţile au convenit, cu condiţia ca acestea să nu vină în contradicţie cu prevederile imperative ale prezentului capitol, astfel cum este stabilit la articolul 15.

 

ARTICOLUL 13

Măsuri provizorii

 

1. Sub rezerva oricărei declaraţii pe care o poate face în temeiul articolului 55, un stat contractant se asigură că un creditor care aduce dovezi că debitorul nu şi-a îndeplinit obligaţiile, în aşteptarea soluţionării definitive a cererii sale şi cu condiţia ca debitorul să îşi fi dat, în orice moment, acordul în această privinţă, poate obţine din partea unei instanţe aplicarea în termen scurt a unor măsuri, sub forma unuia sau a mai multor ordine dintre cele enumerate în cele ce urmează, în funcţie de solicitarea creditorului:

(a) conservarea bunului şi a valorii sale:

(b) punerea în posesie, controlul sau custodia asupra bunului:

(c) imobilizarea bunului; şi

(d) închirierea sau, cu excepţia cazurilor prevăzute la sub paragrafele (a)-(c), gestionarea bunului şi a veniturilor generate de acesta.

2. La emiterea unui ordin conform alineatului precedent, instanţa poate impune condiţiile pe care le consideră necesare pentru a proteja persoanele interesate în eventualitatea în care:

(a) creditorul, la punerea în aplicare a unui ordin care dispune aplicarea unor măsuri, nu îşi îndeplineşte oricare dintre obligaţiile ce îi revin faţă de debitor în baza prezentei convenţii sau protocolului: sau

(b) creditorului nu îi este recunoscută creanţa, integral sau parţial, în momentul soluţionării definitive a respectivului litigiu.

3. Înainte de a emite un ordin conform alineatului 1, instanţa poate solicita ca toate persoanele interesate să fie notificate cu privire la această solicitare.

4. Nimic din prezentul articol nu afectează aplicarea articolului 8 alineatul 3 sau nu limitează posibilitatea instanţei de a dispune alte măsuri provizorii decât cele prevăzute în alineatul 1.

 

ARTICOLUL 14

Cerinţe procedurale

 

Sub rezerva articolului 54 alineatul 2, orice modalitate de reparare prevăzută în prezentul capitol trebuie aplicată în conformitate cu procedura prevăzută prin legislaţia locului în care va fi aplicată modalitatea de reparare.

 

ARTICOLUL 15

Derogarea

 

În relaţiile lor reciproce, oricare două sau mai multe părţi menţionate în prezentul capitol pot în orice moment, prin acord scris, să stabilească o derogare de la conţinutul oricăreia dintre prevederile anterioare din prezentul capitol sau să modifice efectele acestora, cu excepţia articolului 8 alineatele 3-6, articolului 9 alineatele 3 şi 4, articolului 13 alineatul 2 şi articolului 14.

 

CAPITOLUL IV

Sistemul internaţional de înregistrare

 

ARTICOLUL 16

Registrul internaţional

 

1. Un registru internaţional va fi instituit pentru înregistrarea:

(a) garanţiilor internaţionale, a garanţiilor internaţionale potenţiale şi a drepturilor şi garanţiilor necontractuale înregistrabile;

(b) cesiunilor şi cesiunilor potenţiale de garanţii internaţionale;

(c) achiziţiilor de garanţii internaţionale prin subrogarea legală sau convenţională conform legislaţiei în vigoare;

(d) notificărilor privind garanţiile naţionale; şi

(e) subordonărilor de garanţii la care se face referire în oricare dintre subparagrafele precedente.

2. Pot fi instituite diferite registre internaţionale pentru diferite categorii de bunuri şi drepturi conexe.

3. În scopurile prezentului capitol şi ale capitolului V, termenul „înregistrare” include, acolo unde este cazul, o modificare, prelungire sau o radiere a înregistrării,

 

ARTICOLUL 17

Autoritatea de supraveghere şi organismul de înregistrare

 

1. Va exista o autoritate de supraveghere aşa cum este prevăzut prin protocol.

2. Autoritatea de Supraveghere:

(a) va înfiinţa sau lua măsuri pentru înfiinţarea Registrului internaţional;

(b) va numi sau va demite responsabilul organismului de înregistrare, dacă nu este prevăzut altfel în protocol;

(c) în cazul în care se schimbă responsabilul organismului de înregistrare, se va asigura că toate drepturile necesare pentru funcţionarea efectivă continuă a Registrului internaţional îi vor reveni sau vor fi transmisibile noului responsabil;

d) după consultarea cu statele contractante, va stabili sau va aproba reglementările de aplicare a protocolului privind funcţionarea Registrului internaţional şi va asigura publicarea acestuia;

(e) va stabili procedurile administrative prin care se pot înainta plângeri către Autoritatea de Supraveghere privind funcţionarea Registrului internaţional;

(f) va supraveghea organismul de înregistrare şi funcţionarea Registrului internaţional;

(g) la solicitarea organismului de înregistrare, îi va acorda asistenţă acestuia aşa cum consideră oportun Autoritatea de Supraveghere;

(h) va stabili şi va revizui periodic structura tarifară a serviciilor şi a facilităţilor oferite de către Registrul internaţional;

(i) va face tot ceea ce este necesar pentru a asigura existenţa unui sistem electronic eficient de înregistrare pe bază de notificări în vederea implementării obiectivelor prezentei convenţii şi ale protocolului; şi

(j) va raporta periodic statelor contractante cu privire la îndeplinirea obligaţiilor sale în conformitate cu prezenta convenţie şi cu protocolul.

3. Autoritatea de Supraveghere poate încheia orice acord necesar pentru îndeplinirea funcţiilor sale, inclusiv orice acord prevăzut în articolul 27 alineatul 3.

4. Autoritatea de supraveghere va deţine toate drepturile de proprietate asupra bazelor de date şi â arhivelor Registrului internaţional.

5. Organismul de înregistrare asigură funcţionarea eficientă a Registrului internaţional şi îndeplineşte funcţiile care i-au fost atribuite prin prezenta convenţie,  prin protocol şi prin reglementări.

 

CAPITOLUL V

Alte aspecte legate de înregistrare

 

ARTICOLUL 18

Cerinţe de înregistrare

 

1. Protocolul şi reglementările vor specifica cerinţele, inclusiv criteriile de identificare a bunului:

(a) pentru efectuarea unei înregistrări (care va include

dispunerea transmiterii în prealabil pe cale electronică a oricărui consimţământ al oricărei persoane al cărei consimţământ este necesar conform articolului 20);

(b) pentru efectuarea de căutări şi emiterea de certificate de căutare şi sub rezerva acestora;

(c) pentru asigurarea confidenţialităţii informaţiilor şi a documentelor din cadrul Registrului internaţional, altele decât informaţiile şi documentele legate de o înregistrare.

2. Organismului de înregistrare nu îi va reveni îndatorirea de a cerceta dacă un consimţământ pentru înregistrare în temeiul articolului 20 a fost cu adevărat acordat sau dacă este valabil.

3. În cazul în care o garanţie înregistrată ca garanţie internaţională potenţială devine garanţie internaţională, nu este necesară o altă înregistrare, cu condiţia ca informaţiile despre înregistrare să fie suficiente pentru înregistrarea unei garanţii internaţionale.

4. Organismul de înregistrare va lua măsurile necesare pentru ca înregistrările să fie introduse în baza de date a Registrului internaţional, să poată fi căutate în ordinea cronologică a primirii lor şi în fişier să se înregistreze data şi ora primirii.

5. Protocolul poate dispune ca un stat contractant să poată desemna pe teritoriul său unul sau mai multe organisme ca punct sau puncte de intrare, prin intermediul căruia informaţiile necesare pentru înregistrare să fie transmise Registrului internaţional. Un stat contractant care creează un astfel de organism poate specifica cerinţele care trebuie să fie îndeplinite, dacă este cazul, înainte ca aceste informaţii să fie transmise Registrului internaţional.

 

ARTICOLUL 19

Valabilitatea şi momentul înregistrării

 

1. O înregistrare va fi valabilă numai dacă este efectuată în conformitate cu prevederile articolului 20.

2. O înregistrare, dacă îndeplineşte condiţiile de valabilitate, va fi finalizată în momentul introducerii informaţiilor necesare în baza de date a Registrului internaţional, astfel încât să poată fi consultată.

3. O înregistrare va putea fi consultată, în scopurile alineatului anterior, în momentul în care:

(a) Registrul internaţional i-a atribuit un număr de fişier în ordine succesivă; şi

(b) informaţiile privind înregistrarea, inclusiv numărul fişierului, sunt stocate pe suport durabil şi pot fi accesate la Registrul internaţional.

4. În cazul în care o garanţie înregistrată iniţial ca garanţie internaţională potenţială devine garanţie internaţională, acea garanţie internaţională va fi considerată ca fiind înregistrată de la data înregistrării garanţiei internaţionale potenţiale, cu condiţia ca înregistrarea să fi fost valabilă imediat înainte de momentul constituirii garanţiei internaţionale, astfel cum este prevăzut prin articolul 7.

5. Alineatul anterior se aplică cu modificările necesare la înregistrarea unei cesiuni potenţiale a unei garanţii internaţionale.

6. O înregistrare trebuie să poată fi consultată în baza de date a Registrului internaţional în conformitate cu criteriile prevăzute în protocol.

 

ARTICOLUL 20

Acordarea consimţământului pentru înregistrare

 

1. O garanţie internaţională, o garanţie internaţională potenţială, o cesiune sau o cesiune potenţială a unei garanţii internaţionale poate fi înregistrată, iar apoi înregistrarea poate fi modificată sau prelungită înainte de expirare de către oricare dintre părţi cu acordul scris al celeilalte părţi.

2. Subordonarea unei garanţii internaţionale unei alte garanţii internaţionale poate fi înregistrată în orice moment de către persoana sau cu acordul scris al persoanei a cărei garanţie a fost subordonată.

3. O înregistrare poate fi radiată de către partea sau cu acordul scris al părţii în favoarea căreia a fost efectuată.

4. Achiziţia unei garanţii internaţionale prin subrogare legală sau contractuală poate fi înregistrată de către persoana care se substituie creditorului.

5. Un drept sau o garanţie neconsensual(ă) înregistrabil(ă) poate fi înregistrat(ă) de către deţinătorul acestora.

6. O notificare a unei garanţii naţionale poate fi înregistrată de către deţinătorul acesteia.

 

ARTICOLUL 21

Durata înregistrării

 

Înregistrarea unei garanţii internaţionale rămâne în vigoare până în momentul radierii acesteia sau până la expirarea perioadei specificate în înregistrare.

 

ARTICOLUL 22

Consultările

 

1. Orice persoană poate, în modul prevăzut în protocol şi în reglementări, consulta sau solicita o consultare prin mijloace electronice în cadrul Registrului internaţional a garanţiilor internaţionale sau a garanţiilor internaţionale potenţiale înregistrate în acesta.

2. În momentul primirii unei solicitări în acest sens, organismul de înregistrare va emite, în modul prevăzut în protocol şi în reglementări, un certificat de consultare în registru prin mijloace electronice cu privire la orice bun;

(a) care menţionează toate informaţiile înregistrate cu privire la acesta, precum şi data şi ora înregistrării respectivelor informaţii; sau

(b) care menţionează că nu există informaţii în cadrul Registrului internaţional cu privire la acesta.

3. Un certificat de consultare eliberat în temeiul alineatului anterior va indica faptul că acel creditor al cărui nume este indicat în informaţiile privind înregistrarea a dobândit sau intenţionează să dobândească o garanţie internaţională privind bunul în cauză, dar nu va indica dacă este vorba despre o garanţie internaţională sau o garanţie internaţională potenţială, chiar dacă acest lucru poate fi confirmat prin informaţiile relevante privind înregistrarea.

 

ARTICOLUL 23

Lista declaraţiilor şi a drepturilor sau garanţiilor neconsensuale declarate

 

Organismul de înregistrare va ţine o evidenţă a declaraţiilor, a retragerilor declaraţiilor şi a categoriilor de drepturi sau garanţii necontractuale comunicate organismului de înregistrare de către depozitar, aşa cum au fost transmise de către statul contractant, în conformitate cu articolele 39 şi 40, şi a datei la care a avut loc fiecare astfel de declaraţie sau retragere a declaraţiei. Respectiva listă va fi înregistrată şi va putea fi consultată după numele statului declarant şi va fi pusă la dispoziţia oricărei persoane care solicită acest lucru, aşa cum este prevăzut în protocol şi în reglementări.

 

ARTICOLUL 24

Valoarea probantă a certificatelor

 

Un document care îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute prin reglementări, care constituie un certificat eliberat de Registrul internaţional este o dovadă la prima vedere:

(a) a eliberării sale astfel; şi

(b) a faptelor menţionate în acesta, inclusiv data şi ora înregistrării.

 

ARTICOLUL 25

Radierea

 

1. În cazul în care obligaţiile garantate printr-o garanţie reală mobiliară înregistrată sau obligaţiile care au dat naştere unui drept sau unei garanţii necontractuale înregistrate au fost îndeplinite sau în cazul în care au fost îndeplinite condiţiile de transferai titlului în temeiul unui contract înregistrat încheiat sub condiţie suspensivă, deţinătorul garanţiilor în cauză va asigura radierea înregistrării, fără întârziere nejustificată, în urma cererii scrise a debitorului, predată sau primită la adresa acestuia indicată în înregistrare.

2. În cazul în care a fost înregistrată o garanţie internaţională potenţială sau o cesiune potenţială a unei garanţii internaţionale, creditorul potenţial sau cesionarul potenţial va asigura radierea, fără întârziere nejustificată, în urma cererii scrise a debitorului sau a cedentului, predată sau primită la adresa acestuia, menţionată în înregistrare, înainte de valorificarea sau asumarea unui angajament de valorificare a bunului de către creditorul potenţial sau cesionarul potenţial.

3. În cazul în care obligaţiile asigurate printr-o garanţie naţională specificată într-o notificare înregistrată privind o garanţie naţională au fost îndeplinite, deţinătorul respectivei garanţii va asigura radierea înregistrării, fără întârziere nejustificată, în urma cererii scrise a debitorului, predată sau primită la adresa acestuia menţionată în înregistrare.

4. În cazul în care o înregistrare nu ar fi trebuit să fi fost efectuată sau este incorectă, persoana în favoarea căreia a fost efectuată înregistrarea va asigura radierea sau modificarea acesteia în urma cererii scrise a debitorului, predată sau primită la adresa acestuia menţionată în înregistrare.

 

ARTICOLUL 26

Accesul la serviciilor internaţionale de înregistrare

 

Niciunei persoane nu îi va fi refuzat accesul la serviciile de înregistrare şi de consultare ale Registrului internaţional, cu excepţia cazului în care aceasta nu respectă procedurile prevăzute în prezentul capitol.

 

CAPITOLUL VI

Privilegii şi imunităţi ale Autorităţii de Supraveghere şi ale organismului de înregistrare

 

ARTICOLUL 27

Personalitatea Juridică; Imunitatea

 

1. Autoritatea de Supraveghere va beneficia de personalitate juridică internaţională, în cazul în care nu deţine deja o astfel de personalitate.

2. Autoritatea de Supraveghere, cadrele sale de conducere şi angajaţii acesteia vor beneficia de respectiva imunitate în ceea ce priveşte procedurile judiciare şi administrative, aşa cum este specificat în protocol.

3. (a) Autoritatea de Supraveghere va fi scutită de impozite şi va beneficia de respectivele alte privilegii ce pot fi prevăzute prin acord cu statul gazdă.

(b) în scopurile prezentului paragraf, „stat gazdă” înseamnă statul în care este situată Autoritatea de Supraveghere,

4. Activele, documentele, bazele de date şi arhivele Registrului internaţional vor fi inviolabile şi vor beneficia de imunitate împotriva confiscării sau altor proceduri judiciare sau administrative

5. În scopurile oricărei reclamaţii împotriva organismului de înregistrare, în temeiul articolului 28 alineatul 1 sau al articolului 44, reclamantul va avea dreptul de a accesa respectivele informaţii şi documente ce pot fi necesare pentru a-şi putea susţine reclamaţia.

6. Autoritatea de Supraveghere poate renunţa la inviolabilitatea şi imunitatea conferite prin prevederile alineatului 4.

 

CAPITOLUL VII

Răspunderea organismului de înregistrare

 

ARTICOLUL 28

Răspundere şi garanţii financiare

 

1. Organismul de înregistrare va fi răspunzător pentru despăgubiri pentru prejudiciul suferit de către o persoană, rezultat direct dintr-o eroare sau o omisiune a organismului de înregistrare, a cadrelor sale de conducere şi a angajaţilor săi sau dintr-o defecţiune a sistemului internaţional de înregistrare, cu excepţia cazului în care defecţiunea este cauzată de un eveniment de natură inevitabilă şi irezistibilă, care nu putea fi prevenit utilizând cele mai bune practici aplicate în prezent în domeniul proiectării şi operării registrelor electronice, inclusiv cele legate de crearea de copii de rezervă, de securitatea Sistemelor şi de gestionarea reţelelor.

2. Organismul de înregistrare nu va fi răspunzător în temeiul alineatului anterior pentru inexactitatea faptică a informaţiilor privind înregistrarea care au fost primite de organismul de înregistrare sau transmise de acesta în forma în care au fost primite, nici pentru actele sau circumstanţele care nu ţin de responsabilitatea organismului de înregistrare sau a cadrelor sale de conducere şi angajaţilor săi şi care au avut loc înainte de primirea informaţiilor privind înregistrarea la Registrul internaţional.

3. Despăgubirile menţionate la alineatul 1 pot fi reduse în măsura în care persoana care a suferit prejudicii a cauzat sau a contribuit la producerea acelor prejudicii.

4. Organismul de înregistrare va încheia o asigurare sau dispune de o garanţie financiară care să acopere răspunderea la care se face referire în prezentul articol, în măsura stabilită de Autoritatea de Supraveghere, în conformitate cu protocolul.

 

CAPITOLUL VIII

Efectele unei garanţii internaţionale faţă de terţi

 

ARTICOLUL 29

Prioritatea garanţiilor concurente

 

1. O garanţie înregistrată are prioritate faţă de o altă garanţie, înregistrată la o dată ulterioară, şi faţă de o garanţie neînregistrată.

2. Prioritatea primei garanţii menţionate la alineatul precedent se aplică:

(a) chiar dacă prima garanţie menţionată a fost constituită sau înregistrată cunoscându-se existenţa celeilalte garanţii; şi

(b) chiar şi în ceea ce priveşte valorificarea de către deţinător a primei garanţii menţionate, cunoscându-se existenţa celeilalte garanţii.

3. Cumpărătorul unui bun dobândeşte drepturile aferente acestuia:

(a) sub rezerva unei garanţii înregistrate la momentul achiziţionării garanţiei respective; şi

(b) liber de orice garanţie neînregistrată, chiar dacă are cunoştinţă de existenţa acesteia.

4. Vânzătorul condiţionat sau utilizatorul dobândeşte dreptul sau garanţia asupra bunului în cauză:

(a) sub rezerva unei garanţii înregistrate înainte de înregistrarea garanţiei internaţionale deţinute de către vânzătorul condiţionat sau locator; şi

(b) liber de orice garanţie care nu a fost astfel înregistrată la momentul respectiv, chiar dacă cunoaşte existenţa acelei garanţii.

5. Prioritatea garanţiilor sau a drepturilor concurente conform prezentului articol poate fi modificată printr-un acord încheiat între titularii garanţiilor în cauză, însă un cesionar al unei garanţii subordonate nu este obligat prin contract să subordoneze acea garanţie, cu excepţia cazului în care, în momentul cesiunii, subordonarea legată de contractul respectiv fusese deja înregistrată.

6. Orice prioritate acordată prin prezentul articol unei garanţii pentru un bun se extinde şi asupra indemnizaţiilor aferente acestuia.

7. Prezenta convenţie:

(a) nu afectează drepturile pe care o persoană le deţine asupra unui obiect, altul decât un bun, înainte de instalarea acestuia pe un bun, în cazul în care, conform legislaţiei în vigoare, drepturile respective continuă să existe după instalare; şi

(b) nu împiedică crearea de drepturi asupra unui obiect, altul decât un bun, care a fost instalat anterior pe un bun în cazul în care, conform legislaţiei în vigoare, acele drepturi sunt create.

 

ARTICOLUL 30

Efectele insolvabilităţii

 

1. În cadrul procedurilor de insolvenţă împotriva unui debitor, o garanţie internaţională este opozabilă dacă, înainte de începerea procedurilor de insolvenţă, garanţia în cauză a fost înregistrată în conformitate cu prezenta convenţie.

2. Nimic din prezentul articol nu aduce atingere opozabilităţii unei garanţii internaţionale în cadrul procedurilor de insolvenţă, în cazul în care garanţia respectivă este opozabilă conform legislaţiei în vigoare.

3. Nimic din prezentul articol nu aduce atingere:

(a) niciunor norme de drept aplicabile procedurilor de insolvenţă privind evitarea unei tranzacţii, ca preferinţă, sau transfer care fraudează drepturile creditorilor; sau

(b) niciunor norme de procedură legate de exercitarea drepturilor de proprietate care fac obiectul controlului sau supravegherii administratorului insolvabilităţii.

 

CAPITOLUL IX

Cesiunea drepturilor conexe şi a garanţiilor internaţionale; drepturi de subrogare

 

ARTICOLUL 31

Efectele cesiunii

 

1. Cu excepţia cazului în care părţile stabilesc altfel, o cesiune a drepturilor conexe realizată în conformitate cu articolul 32 transferă, de asemenea, cesionarului:

(a) garanţia internaţională conexă; şi

(b) toate garanţiile cedentului şi rangul acestora, în baza prezentei convenţii.

2. Nimic din prezenta convenţie nu împiedică o cesiune parţială a drepturilor conexe ale cedentului. în cazul unei astfel de cesiuni parţiale, cedentul şi cesionarul pot conveni asupra drepturilor lor respective în ceea ce priveşte garanţia internaţională aferentă cesionată conform alineatului precedent, dar nu astfel încât să afecteze în mod negativ debitorul în lipsa acordului acestuia.

3. Sub rezerva prevederilor alineatului 4, legislaţia în vigoare va determina excepţiile şi drepturile la compensare aflate la dispoziţia debitorului împotriva cesionarului.

4. Debitorul poate, în orice moment, să renunţe prin acord scris la toate sau la oricare dintre excepţiile şi drepturile la compensare menţionate la alineatul anterior, altele decât excepţiile provenite din acte frauduloase ale cesionarului

5. În cazul unei cesiuni prin intermediul unei garanţii, drepturile conexe cesionate revin cedentului, în măsura în care mai există în momentul în care obligaţiile garantate prin cesiune au fost îndeplinite.

 

ARTICOLUL 32

Cerinţele de formă ale cesiunii

 

1. O cesiune a drepturilor conexe transferă garanţia internaţională aferentă numai dacă:

(a) este încheiată în scris;

(b) permite identificarea drepturilor conexe în cadrul contractului din care rezultă; şi

(c) în cazul unei cesiuni prin intermediul unei garanţii, permite stabilirea obligaţiilor garantate prin cesiune în conformitate cu protocolul, însă fără a fi necesar să se menţioneze o sumă sau suma maximă garantată.

2. O cesiune a unei garanţii internaţionale create sau prevăzute de către un contract de garanţie este valabilă numai dacă unele sau toate drepturile conexe sunt, de asemenea, cesionate.

3. Prezenta convenţie nu se aplică unei cesiuni a drepturilor conexe care nu are ca efect şi transferarea garanţiei internaţionale aferente.

 

ARTICOLUL 33

Obligaţiile debitorului faţă de cesionar

 

1. În măsura în care drepturile conexe şi garanţia internaţională aferentă au fost transferate în conformitate cu articolele 31 şi 32, debitorul, în ceea ce priveşte drepturile şi garanţia în cauză, nu este obligat prin cesiune şi nu are datoria de a plăti sau de a oferi alte beneficii cesionarului decât în cazul în care:

(a) debitorul a fost notificat în scris cu privire la cesiune de către cedent sau cu autoritatea acestuia; şi

(b) notificarea identifică drepturile conexe.

2. Indiferent de orice alt temei în baza căruia plata sau execuţia de către debitor îl eliberează de răspundere pe acesta din urmă, plata sau execuţia va produce efecte în acest sens

dacă este efectuată în conformitate cu prevederile alineatului precedent.

3. Nimic din prezentul articol nu va afecta rangul cesiunilor concurente.

 

ARTICOLUL 34

Modalităţi de reparare pentru neîndeplinirea obligaţiilor privind cesiunea cu titlu de garanţie

 

În cazul în care cedentul nu îşi îndeplineşte obligaţiile care rezultă din cesiunea drepturilor conexe şi a garanţiei internaţionale aferente cu titlu de garanţie, prevederile articolelor 8, 9 şi 11-14 se aplică în relaţiile dintre cedent şi cesionar (iar în ceea ce priveşte drepturile conexe, acestea se aplică în măsura în care prevederile în cauză se pot aplica bunurilor necorporale) ca şi cum:

(a) referirile la obligaţia garantată şi garanţia reală mobiliară ar fi referiri la obligaţia garantată prin cesiunea drepturilor conexe, a garanţiei internaţionale aferente şi a garanţiei reale mobiliare create prin acea cesiune;

(b) referirile la creditorul garantat sau creditorul, privind garantul sau debitorul ar fi referiri la cesionar şi cedent;

(c) referirile la titularul garanţiei internaţionale ar fi referiri la cesionar; şi

(d) referirile la bun ar fi referiri la drepturile conexe cesionate şi garanţia internaţională aferentă.

 

ARTICOLUL 35

Rangul cesiunilor concurente

 

1. În cazul în care există cesiuni concurente de drepturi conexe şi cel puţin una dintre cesiuni include garanţia internaţională aferentă şi este Înregistrată, se aplică prevederile articolului 29, ca şi cum referirile la garanţia înregistrată ar fi referiri la o cesiune a drepturilor conexe şi a garanţiei înregistrate aferente şi ca şi cum referirile la o garanţie înregistrată sau neînregistrată ar fi referiri la o cesiune înregistrată sau neînregistrată.

2. Prevederile articolului 30 se aplică la cesiunea drepturilor conexe ca şi cum referiri la o garanţie internaţională ar fi referiri la o cesiune a drepturilor conexe şi a garanţiei internaţionale aferente.

 

ARTICOLUL 36

Prioritatea cesionarului cu privire la drepturile conexe

 

1. Cesionarul drepturilor conexe şi al garanţiei internaţionale aferente a căror cesiune a fost înregistrată are prioritate în faţa unui alt cesionar al drepturilor conexe în temeiul articolului 35 alineatul (1) numai în cazul în care:

(a) contractul care se află la originea drepturilor conexe prevede că acestea sunt garantate de către bun sau conexe acestuia; şi

(b) drepturile conexe se raportează la un bun.

2. În scopurile subparagrafului (b) al paragrafului precedent, drepturile conexe se raportează la un bun numai în măsura în care constau în drepturi la plată sau la executare aferenta:

(a) unei sume avansate şi utilizate pentru achiziţionarea bunului;

(b) unei sume avansate şi utilizate pentru achiziţionarea unui alt bun, asupra căruia cedentul deţinea o altă garanţie internaţională, în cazul în care cedentul a transferat garanţia respectivă cesionarului, iar cesiunea a fost înregistrată;

(c) preţului plătibil pentru bun;

(d) chiriilor plătibile pentru bun; sau

(e) altor obligaţii ce rezultă dintr-o tranzacţie la care se face referire în oricare dintre subparagrafele precedente.

3. În toate celelalte cazuri, rangul cesiunilor concurente ale drepturilor conexe va fi stabilit prin legislaţia în vigoare.

 

ARTICOLUL 37

Efectele insolvabilităţii cedentului

 

Prevederile articolului 30 se aplică procedurilor de insolvenţă împotriva cedentului ca şi cum referirile la debitor ar fi referiri la cedent.

 

ARTICOLUL 38

Subrogarea

 

1. Sub rezerva prevederilor alineatului 2, nicio prevedere a prezentei convenţii nu aduce atingere achiziţionării de drepturi conexe şi de garanţii internaţionale aferente prin subrogare legală sau contractuală, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

2. Prioritatea dintre orice garanţie de tipul celei menţionate la alineatul anterior şi o garanţie concurentă poate fi modificată printr-un acord scris încheiat între titularii garanţiilor respective, însă cesionarul unei garanţii subordonate nu este obligat prin contract să subordoneze garanţia în cauză, cu excepţia cazului în care, în momentul cesiunii, o subordonare referitoare la contractul respectiv fusese înregistrată.

 

CAPITOLUL X

Drepturile sau garanţiile care fac obiectul declaraţiilor statelor contractante

 

ARTICOLUL 39

Drepturile care au prioritate fără înregistrare

 

1. Un stat contractant poate declara, în orice moment, printr-o declaraţie depusă la Depozitarul protocolului, în mod general sau specific:

(a) acele categorii de drepturi sau garanţii neconsensuale (altele decât un drept sau o garanţie care intră în sfera de aplicare a articolului 40) care, în baza legislaţiei acelui stat, au prioritate în faţa unei garanţii asupra unui bun echivalent cu cel al deţinătorului garanţiei internaţionale înregistrate şi care va avea prioritate asupra unei garanţii internaţionale înregistrate, fie în cadrul, fie în afara procedurilor de insolvenţă: şi

(b) că nimic din prezenta convenţie nu va afecta dreptul unui Stat, al unui organism de stat, al unei organizaţii interguvernamentale sau al altui furnizor privat de servicii publice de a sechestra sau de a reţine un bun, în baza legislaţiei acelui stat, pentru plata sumelor datorate respectivei/respectivului organism, organizaţii sau furnizor, legate în mod direct de serviciile respective, cu privire la acel bun sau la un alt bun

2. O declaraţie în temeiul alineatului anterior poate fi formulată astfel încât să acopere categoriile create după depunerea declaraţiei.

3. Un drept sau o garanţie neconsensual(ă) are prioritate asupra unei garanţii internaţionale numai dacă dreptul sau garanţia neconsensual(ă) aparţine unei categorii vizate de o declaraţie depusă înainte de înregistrarea garanţiei internaţionale.

4. Fără a aduce atingere prevederilor de la alineatul precedent, un stat contractant poate declara, la momentul ratificării, acceptării, aprobării sau aderării la protocol, faptul că un drept sau o garanţie aparţinând unei categorii vizate de o declaraţie făcută în conformitate cu subparagraful (a) al alineatului 1 are prioritate în faţa unei garanţii internaţionale înregistrate înainte de data respectivei ratificări, acceptări, aprobări sau aderări.

 

ARTICOLUL 40

Drepturile sau garanţiile necontractuale înregistrabile

 

Un stat contractant poate, în orice moment, printr-o declaraţie depusă la Depozitarul protocolului, să enumere categoriile de drepturi sau garanţii necontractuale care vor fi înregistrabile în temeiul prezentei convenţii, în ceea ce priveşte

orice categorie de bunuri, ca şi cum dreptul sau garanţia ar fi o garanţie internaţională şi vor fi reglementate în mod corespunzător. O astfel de declaraţie poate fi modificată la anumite intervale de timp.

 

CAPITOLUL XI

Aplicarea convenţiei în ceea ce priveşte vânzările

 

ARTICOLUL 41

Vânzarea şi vânzarea potenţiala

 

Prezenta convenţie se va aplica vânzării sau vânzării potenţiale a unui bun, aşa cum este prevăzut în protocol, cu orice modificări ale acestuia.

 

CAPITOLUL XII

Jurisdicţia

 

ARTICOLUL 42

Alegerea instanţei competente

 

1. Sub rezerva prevederilor articolelor 43 şi 44, instanţele dintr-un stat contractant alese de către părţile unei tranzacţii au jurisdicţie cu privire la orice litigiu legat de prezenta convenţie, fie că forul ales are sau nu legătură cu părţile sau cu tranzacţia. Respectiva competenţă este exclusivă, cu excepţia cazului în care părţile au convenit altfel.

2. Orice astfel de acord va fi încheiat în scris sau în conformitate cu condiţiile de formă ale legislaţiei instanţei competente alese.

 

ARTICOLUL 43

Jurisdicţia în temeiul prevederilor articolului 13

 

1. Instanţele unui stat contractant alese de către părţi şi instanţele statului contractant pe teritoriul căruia este situat bunul au jurisdicţie să dispună măsurile prevăzute la articolul 13 alineatul 1 literele (a), (b) şi (c) şi articolul 13 alineatul 4 privind acel bun.

2. Jurisdicţia pentru a dispune măsurile prevăzute la articolul 13 alineatul 1 litera (d) sau pentru a dispune alte măsuri provizorii în temeiul articolului 13 alineatul 4 poate fi exercitată:

(a) fie de către instanţele alese de părţi; fie

(b) de către instanţele unui stat contractant pe teritoriul căruia îşi are sediul debitorul, hotărârea dată de acestea fiind aplicabilă, prin termenii deciziei aferente, numai pe teritoriul acelui stat contractant.

3. O instanţă are jurisdicţie în contextul alineatelor precedente chiar dacă soluţionarea definitivă a unui litigiu, menţionată la articolul 13 alineatul (1) va avea sau ar putea avea loc în faţa unei instanţe sau va fi sau ar putea fi supusă arbitrajului într-un alt stat contractant.

 

ARTICOLUL 44

Jurisdicţia pentru emiterea de ordine împotriva organismului de înregistrare

 

1. Instanţele statului pe teritoriul căruia organismul de înregistrare îşi are administraţia centrală au jurisdicţie exclusivă pentru acordarea de despăgubiri sau pentru emiterea de ordine împotriva organismului de înregistrare.

2. În cazul în care o persoană nu răspunde unei solicitări înaintate în temeiul articolului 25 şi persoana în cauză nu mai există sau nu poate fi găsită în scopul emiterii unui ordin de radiere a înregistrării, instanţele menţionate la alineatul precedent au jurisdicţie exclusivă pentru cererea debitorului sau a debitorului potenţial de a emite un ordin adresat organismului de înregistrare prin care i se solicită acestuia radierea înregistrării.

3. În cazul în care o persoană nu se supune ordinului instanţei competente conform prezentei convenţii sau, în cazul unei garanţii naţionale, ordinului instanţei competente care îi solicită persoanei în cauză să modifice sau să radieze o înregistrare, instanţele la care se face referire în alineatul 1 pot îndruma organismul de înregistrare să ia măsurile care vor conduce la aplicarea ordinului respectiv.

4. Cu excepţia cazului în care se prevede altfel la alineatele anterioare, nicio instanţă nu poate emite ordine, decizii sau hotărâri judecătoreşti împotriva organismului de înregistrare sau care creează obligaţii pentru acesta.

 

ARTICOLUL 45

Jurisdicţia cu privire la procedurile de insolvenţă

 

Prevederile prezentului capitol nu sunt aplicabile procedurilor de insolvenţă.

 

CAPITOLUL XIII

Relaţia cu alte convenţii

 

ARTICOLUL 45 bis

Relaţia cu Convenţia Naţiunilor Unite privind cesiunea de creanţă în comerţul internaţional

 

Prezenta convenţie are prioritate în faţa Convenţiei Naţiunilor Unite privind cesiunea de creanţă în comerţul internaţional, deschisă în vederea semnării la New York la data de 12 decembrie 2001, deoarece se referă la cesiunea de creanţe care reprezintă drepturi conexe aferente garanţiilor internaţionale privind bunurile legate de aeronave, materialul rulant pentru căi ferate şi activele spaţiale.

 

ARTICOLUL 46

Relaţia cu Convenţia UNIDROIT privind leasingul financiar internaţional

 

Protocolul poate stabili relaţia dintre prezenta convenţie şi Convenţia UNIDROIT privind leasingul financiar internaţional, semnată la Ottawa la data de 28 mai 1988.

 

CAPITOLUL XIV

Prevederi finale

 

ARTICOLUL 47

Semnarea, ratificarea, acceptarea, aprobarea sau aderarea

 

1. Prezenta convenţie este deschisă în vederea semnării la Cape Town la data de 16 noiembrie 2001 de către statele participante la Conferinţa diplomatică pentru adoptarea unei Convenţii privind echipamentele mobile şi a unui Protocol aeronautic, desfăşurată la Cape Town între data de 29 octombrie şi data de 16 noiembrie 2001. După 16 noiembrie 2001, Convenţia va fi deschisă tuturor statelor pentru semnare la sediul institutului Internaţional pentru Unificarea Dreptului Privat (UNIDROIT) de la Roma, până la intrarea sa în vigoare în conformitate cu articolul 49.

2. Prezenta convenţie va face obiectul ratificării, acceptării sau aprobării de către statele semnatare.

3. Orice stat care nu semnează prezenta convenţie poate adera la aceasta în orice moment.

4. Ratificarea, acceptarea, aprobarea sau aderarea sunt efectuate prin depunerea unui document oficial în acest sens la Depozitar.

 

ARTICOLUL 48

Organizaţiile regionale pentru integrare economică

 

1. O organizaţie regională pentru integrare economică constituită din state suverane şi care are competenţa în anumite chestiuni reglementate de prezenta convenţie poate semna, accepta, aproba sau adera la aceasta, în mod similar. Organizaţia regională pentru integrare economică va avea în acest caz drepturile şi obligaţiile unui stat contractant, în măsura în care organizaţia în cauză are competenţe în chestiuni reglementate de prezenta convenţie. În cazul în care numărul statelor contractante este relevant pentru prezenta convenţie, Organizaţia regională pentru integrare economică nu va fi considerată drept stat contractant, alături de statele sale membre, care sunt state contractante.

2. În momentul semnării, acceptării, aprobării sau aderării, organizaţia regională pentru integrare economică depune o declaraţie la Depozitar în care specifică respectivele chestiuni reglementate prin prezenta convenţie, în privinţa cărora competenţa a fost transferată către acea organizaţie de către statele sale membre. Organizaţia regională pentru integrarea economică va comunica prompt Depozitarului orice modificare adusă distribuirii competenţei, inclusiv noile transferuri de competenţă, specificate în declaraţia ce urmează acestui alineat.

3. Orice referire privind un „stat contractant” sau mai multe „state contractante”, un „stat parte” sau mai multe “state părţi” la prezenta convenţie se aplică, de asemenea, organizaţiei regionale pentru integrare economică, în cazul în care contextul impune astfel.

 

ARTICOLUL 49

Intrarea în vigoare

 

1. Prezenta convenţie intră în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de trei luni de la data depunerii celui de al treilea document de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, dar numai în ceea ce priveşte o categorie de bunuri căreia i se aplică protocolul:

(a) de la momentul intrării în vigoare a protocolului;

(b) sub rezerva prevederilor protocolului; şi

(c) între statele părţi ale prezentei convenţii şi ale protocolului respectiv.

2. Pentru alte state, prezenta convenţie intră în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de trei luni de la data depunerii documentului lor de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, dar numai în ceea ce priveşte o categorie de bunuri căreia i se aplică protocolul, sub rezerva, în ceea ce priveşte respectivul protocol, cerinţelor de la alineatul precedent subparagrafele (a), (b) şi (c).

 

ARTICOLUL 50

Tranzacţii interne

 

1. În momentul ratificării, acceptării, aprobării sau aderării la protocol, un stat contractant poate declara faptul că prezenta convenţie nu se va aplica unei tranzacţii care este o tranzacţie internă cu privire la statul respectiv, în ceea ce priveşte toate tipurile de bunuri sau o parte din acestea.

2. Fără a aduce atingere prevederilor alineatului anterior, prevederile articolului 8 alineatul 4, ale articolului 9 alineatul 1, ale articolului 16, ale capitolului V, ale articolului 29 şi orice prevederi ale prezentei convenţii referitoare la garanţiile înregistrate se aplică unei tranzacţii interne.

3. În cazul în care notificarea cu privire la o garanţie naţională a fost înregistrată la Registrul internaţional, rangul titularului garanţiei în cauză conform articolului 29 nu va fi afectat de faptul că aceasta revine unei alte persoane prin cesiune sau subrogare în temeiul legislaţiei în vigoare.

 

ARTICOLUL 51

Protocoalele viitoare

 

1. Depozitarul poate crea grupuri de lucru, în colaborare cu organizaţiile neguvernamentale pe care acesta le consideră relevante, pentru a evalua fezabilitatea extinderii aplicării prezentei convenţii, prin intermediul unuia sau al mai multor protocoale, la bunuri din orice categorie de echipamente mobile de valoare ridicată, pe lângă cele menţionate la articolul 2 alineatul 3, fiecare componentă a acestora fiind identificabilă în mod unic, şi la drepturile conexe legate de aceste bunuri.

2. Depozitarul va comunica textul oricărui proiect preliminar

de protocol referitor la o categorie de bunuri, pregătit de un grup de lucru, tuturor statelor părţi la prezenta convenţie, tuturor statelor membre ale Depozitarului, statelor membre ale Naţiunilor Unite care nu sunt membre ale Depozitarului şi ale organizaţiilor interguvernamentale relevante şi va invita aceste state şi organizaţii să participe la negocierile interguvernamentale pentru încheierea unui proiect de protocol pe baza proiectului preliminar de protocol.

3. Depozitarul va comunica, de asemenea, textul oricărui proiect preliminar de protocol formulat de un grup de lucru organizaţiilor neguvernamentale pe care Depozitarul le consideră adecvate. Aceste organizaţii neguvernamentale vor fi invitate prompt să trimită Depozitarului observaţii cu privire la textul proiectului preliminar de protocol şi să participe ca observatori la elaborarea proiectului de protocol.

4. În momentul în care organismele competente ale depozitarului consideră că protocolul în cauză poate fi adoptat, depozitarul va convoca o conferinţă diplomatică pentru adoptarea acestuia.

5. După adoptarea unui protocol, sub rezerva prevederilor alineatului 6, prezenta convenţie se aplică categoriei de bunuri vizate de acesta.

6. Articolul 45 bis din prezenta convenţie se aplică unui astfel de protocol numai dacă acest lucru este prevăzut în mod specific în protocolul respectiv.

 

ARTICOLUL 52

Unităţi teritoriale

 

1. Dacă un stat contractant are unităţi teritoriale în cadrul cărora sunt aplicabile sisteme diferite de legi în ceea ce priveşte chestiunile reglementate de prezenta convenţie, în momentul ratificării, acceptării, aprobării sau aderării, acesta poate declara că prezenta convenţie se extinde la toate unităţile sale teritoriale sau doar la una sau mai multe dintre acestea şi îşi poate modifica declaraţia depunând o altă declaraţie în orice moment.

2. Orice astfel de declaraţie va indica în mod expres unităţile teritoriale în care se aplică prezenta convenţie.

3. Dacă un stat contractant nu a depus o declaraţie în conformitate cu alineatul 1, prezenta convenţie se va aplica tuturor unităţilor teritoriale ale acelui stat.

4. În cazul În care un stat contractant extinde prezenta convenţie la una sau mai multe dintre unităţile sale teritoriale, declaraţiile permise în temeiul prezentei convenţii pot fi depuse pentru flecare astfel de unitate teritorială, iar declaraţia depusă pentru o unitate teritorială poate fi diferită de cele depuse pentru o altă unitate teritorială.

5. Dacă, în virtutea unei declaraţii depuse în temeiul alineatului 1, prezenta convenţie se extinde la una sau mai multe unităţi teritoriale ale unui stat contractant:

(a) debitorul este considerat a se afla într-un stat contractant doar dacă s-a constituit sau înfiinţat în conformitate cu o lege în vigoare într-o unitate teritorială în care se aplică prezenta convenţie sau dacă îşi are sediul social, sediul statutar, administraţia centrală sau reşedinţa obişnuită într-o unitate teritorială căreia i se aplică prezenta convenţie;

(b) orice referire la amplasarea bunului într-un stat contractant se interpretează ca amplasarea bunului într-o unitate teritorială căreia i se aplică prezenta convenţie; şi

(c) orice referire la autorităţile administrative din respectivul stat contractant se interpretează ca menţiune privind autorităţile administrative competente din unitatea teritorială căreia i se aplică prezenta convenţie.

 

ARTICOLUL 53

Stabilirea instanţelor competente

 

Un stat contractant poate declara, în momentul ratificării, acceptării, aprobării sau aderării la Protocol, „instanţa” sau „instanţele” competentă(e) în scopurile articolului 1 şi al capitolului XII din prezenta convenţie.

 

ARTICOLUL 54

Declaraţii privind modalităţile de reparare

 

1. În momentul ratificării, acceptării, aprobării sau aderării la Protocol, un stat contractant poate declara faptul că, pe

perioada în care un bun grevat se află sau este controlat pe teritoriul său, creditorul nu va oferi un leasing asupra bunului pe teritoriul respectiv.

2. În momentul ratificării, acceptării, aprobării sau aderării la Protocol, un stat contractant poate declara dacă măsurile aflate la dispoziţia creditorului, în temeiul oricărei prevederi a prezentei convenţii, a căror punere în aplicare nu este condiţionată în mod expres, prin prezenta convenţie, de introducerea unei cereri în faţa instanţei, pot fi exercitate doar cu permisiunea instanţei.

 

ARTICOLUL 55

Declaraţii privind modalităţile de reparare aplicabile în aşteptarea soluţionării definitive

 

În momentul ratificării, acceptării, aprobării sau aderării la Protocol, un stat contractant poate declara că nu va aplica prevederile articolului 13 sau ale articolului 43 sau ambelor, integral sau parţial. Declaraţia va enunţa condiţiile în care se va aplica articolul respectiv, în cazul în care acesta va fi aplicat parţial, sau ce alte măsuri provizorii vor fi aplicate.

 

ARTICOLUL 56

Rezerve şi declaraţii

 

1. Nu pot fi formulate rezerve în ceea ce priveşte prezenta convenţie, dar pot fi emise declaraţii permise de articolele 39, 40, 50, 52, 53, 54, 55, 57, 58 şi 60 în conformitate cu aceste prevederi.

2. Orice declaraţie, declaraţie ulterioară sau retragere a unei declaraţii emise în conformitate cu prezenta convenţie va fi notificată în scris Depozitarului,

 

ARTICOLUL 57

Declaraţii ulterioare

 

1. Un stat membru poate face o declaraţie ulterioară, alta decât o declaraţie în conformitate cu articolul 60, în orice moment după data intrării în vigoare a prezentei convenţii, notificând în acest scop Depozitarul.

2. O astfel de declaraţie ulterioară va intra în vigoare în prima zi a Junii care urmează expirării unui termen de şase Juni de la data primirii notificării de către Depozitar. În cazul în care notificarea menţionează o perioadă mai lungă pentru ca declaraţia să intre în vigoare, acest lucru se va întâmpla în momentul expirării perioadei menţionate după primirea notificării de către Depozitar.

3. Fără a aduce atingere alineatelor precedente, prezenta convenţie va continua să se aplice ca şi când nu s-ar fi făcut nicio astfel de declaraţie ulterioară, în ceea ce priveşte toate drepturile şi garanţiile care survin înainte de data intrării în vigoare a unei astfel de declaraţii ulterioare.

 

ARTICOLUL 58

Retragerea declaraţiilor

 

1. Orice stat parte care a făcut o declaraţie în temeiul prezentei convenţii, alta decât o declaraţie autorizată în baza articolului 60, poate retrage declaraţia respectivă în orice moment, prin notificarea Depozitarului. Retragerea va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unui termen de şase luni de la data primirii notificării de către Depozitar.

2. Fără a aduce atingere alineatului precedent, prezenta convenţie va continua să fie aplicată ca şi când nu s-ar fi făcut nicio astfel de retragere a declaraţiei, în ceea ce priveşte toate drepturile şi garanţiile care survin înainte de data de la care o astfel de retragere intră în vigoare.

 

ARTICOLUL 59

Denunţările

 

1. Orice stat parte poate denunţa prezenta convenţie prin notificarea în scris a Depozitarului.

2. Denunţarea intră în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unui termen de douăsprezece luni de la data primirii notificării de către Depozitar.

3. Fără a aduce atingere alineatelor precedente, prezenta convenţie va continua să fie aplicată ca şi când nu s-ar fi făcut nicio denunţare, în ceea ce priveşte toate drepturile şi garanţiile care survin înainte de data de la care orice astfel de denunţare intră în vigoare.

 

ARTICOLUL 60

Dispoziţii tranzitorii

 

1. Dacă nu este declarat altfel de către un stat contractant, Convenţia nu se aplică drepturilor sau garanţiilor preexistente, care îşi păstrează prioritatea pe care o deţineau conform legii aplicabile înainte de data intrării în vigoare a prezentei convenţii.

2. În scopurile articolului 1 litera (v) şi a stabilirii priorităţii în temeiul prezentei convenţii;

(a) „data intrării în vigoare a prezentei convenţii” înseamnă, pentru un debitor, momentul în care prezenta convenţie intră în vigoare sau momentul în care statul în care este situat debitorul devine stat contractant, oricare eveniment survine ultimul; şi

(b) debitorul este situat în statui în care îşi are administraţia centrală sau, în lipsa acesteia, locul în care îşi desfăşoară activitatea sau, în cazul în care acesta îşi desfăşoară activitatea în mai multe locuri, locul în care acesta îşi desfăşoară activitatea principală sau, dacă nu are un loc în care îşi desfăşoară activitatea, reşedinţa sa obişnuită.

3. Un stat contractant poate, conform alineatului 1, să specifice în declaraţia sa, o dată, nu mai devreme de trei ani de la data la care declaraţia intră în vigoare, Ea care prezenta convenţie şi Protocolul vor deveni aplicabile, în scopul stabilirii priorităţii, inclusiv protejarea oricărei priorităţi existente, pentru drepturile sau garanţiile preexistente rezultate dintr-un contract încheiat în momentul în care debitorul îşi avea sediul într-un stat menţionat la alineatul anterior subparagraful (b), însă numai în măsura şi în modul specificate în declaraţia sa.

 

ARTICOLUL 61

Conferinţe de evaluare, amendamente şi aspecte conexe

 

1. Depozitarul va întocmi rapoarte anuale sau la un alt interval cerut de circumstanţe, pentru statele părţi, privind modul de funcţionare în practică a regimului internaţional înfiinţat prin prezenta convenţie. În momentul întocmirii respectivelor rapoarte, Depozitarul va lua în considerare rapoartele Autorităţii de Supraveghere privind funcţionarea sistemului internaţional de înregistrare.

2. La cererea a cel puţin douăzeci şi cinci la sută din statele părţi, Depozitarul va convoca la anumite intervale conferinţe de evaluare, în urma consultării cu Autoritatea de Supraveghere, pentru a analiza:

(a) funcţionarea în practică a Convenţiei şi eficacitatea sa în facilitarea finanţării garantate cu active şi a leasingului bunurilor acoperite prin termenii săi;

(b) interpretarea juridică şi aplicarea prevederilor prezentei convenţii şi reglementărilor;

(c) funcţionarea sistemului internaţional de înregistrare, activitatea organismului de înregistrare şi supravegherea sa de către Autoritatea de Supraveghere, luând în considerare rapoartele Autorităţii de Supraveghere; şi

(d) oportunitatea efectuării unor modificări la prezenta convenţie şi la dispoziţiile privind Registrul internaţional.

3. Sub rezerva alineatului 4, orice amendament la prezenta convenţie va fi aprobat de o majoritate formată din cel puţin două treimi din statele părţi care participă la Conferinţa la care se face referire în alineatul precedent şi va intra în vigoare faţă de statele care au ratificat, acceptat sau aprobat acest amendament după ratificarea, acceptarea sau aprobarea sade către trei state în conformitate cu prevederile articolului 49 referitoare la intrarea sa în vigoare,

4. În cazul în care modificarea propusă la prezenta convenţie se referă la mai mult de o categorie de echipamente, modificarea trebuie aprobată de cel puţin două treimi din statele părţi la fiecare protocol, participante la Conferinţa menţionată la alineatul 2.

 

ARTICOLUL 62

Depozitarul şi atribuţiile sale

 

1. Documentele de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare sunt depozitate la Institutul Internaţional pentru Unificarea Dreptului Privat (UNIDROIT), desemnat prin prezenta drept Depozitar.

2. Depozitarul:

(a) va informa toate statele contractante cu privire la:

(i) fiecare nouă semnătură sau depunere a unui document de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, împreună cu data acestora;

(ii) data intrării în vigoare a prezentei convenţii;

(iii) fiecare declaraţie făcută în conformitate cu prezenta convenţie, împreună cu data acesteia;

(iv) retragerea sau modificarea oricărei declaraţii, împreună cu data acesteia; şi

(v) notificarea oricărei denunţări a prezentei convenţii, împreună cu data acesteia şi data de la care începe să producă efecte;

(b) va transmite copii certificate ale prezentei convenţii tuturor statelor contractante;

(c) va pune la dispoziţia Autorităţii de Supraveghere şi a organismului de înregistrare o copie a fiecărui document de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, împreună cu data depunerii lor, a fiecărei declaraţii, retrageri sau amendament al unei declaraţii şi a fiecărei notificări de denunţare, împreună cu data notificării acestora, astfel încât informaţiile conţinute în acestea să fie disponibile uşor şi integral; şi

(d) va îndeplini alte funcţii obişnuite pentru depozitari.

 

Drept care plenipotenţiarii subsemnaţi, autorizaţi pe deplin, au semnat prezenta convenţie.

Încheiată la Cape Town astăzi, şaisprezece noiembrie două mii unu, într-un singur document original în limbile engleză, arabă, chineză, franceză, rusă şi spaniolă, toate textele fiind în mod egal autentice, respectiva autenticitate producând efecte după verificarea concordanţei textelor unul cu celălalt de către Secretariatul Comun al Conferinţei, sub autoritatea preşedintelui Conferinţei, în termen de nouăzeci de zile de la prezenta.

 

 

PROTOCOL

la Convenţia privind garanţiile internaţionale în materie de echipamente mobile privind aspecte specifice ale echipamentelor aeronavelor

Semnat la Cape Town la data de 16 noiembrie 2001

 

Statele părţi la prezentul protocol,

considerând necesară punerea în aplicare a Convenţiei privind garanţiile internaţionale în materie de echipamente mobile (denumită în cele ce urmează „Convenţia*) în ceea ce priveşte echipamentele aeronautice, având în vedere scopurile stabilite în preambulul Convenţiei,

ţinând seama de necesitatea de a adapta Convenţia pentru a satisface cerinţele specifice finanţării aeronavelor şi pentru a extinde domeniul de aplicare a Convenţiei, astfel încât să includă contractele de vânzare a echipamentelor aeronautice,

ţinând seama de principiile şi obiectivele Convenţiei privind aviaţia civilă internaţională, semnată la Chicago la data de 7 decembrie 1944,

au convenit asupra următoarelor prevederi privind echipamentele aeronautice:

 

CAPITOLUL I

Domeniul de aplicare şi prevederi generale

 

ARTICOLUL 1

Definirea termenilor

 

1. În cadrul prezentului protocol, cu excepţia situaţiilor în care contextul impune altfel, termenii utilizaţi au înţelesurile stabilite în Convenţie.

2. În cadrul prezentului protocol, următorii termeni sunt utilizaţi cu înţelesurile prevăzute mai jos:

(a) „aeronavă” înseamnă termenul de aeronavă aşa cum a fost definit în scopurile Convenţiei de la Chicago, respectiv fie corpuri de aeronave la care se instalează motoare de aeronave, fie elicoptere;

(b) „motoare de aeronave” înseamnă motoarele de aeronave (altele decât cele utilizate în serviciile militare, vamale sau de poliţie) acţionate prin propulsie cu reacţie sau cu ajutorul tehnologiei bazate pe turbine sau pistoane şi:

(i) în cazul motoarelor de aeronave cu propulsie prin reacţie, au o tracţiune de cel puţin 1750 livre-forţă (793 kgf) sau echivalentă; şi

(ii) în cazul motoarelor de aeronave acţionate de turbine sau pistoane, au o putere nominală la arbore de cel puţin 550 cai putere la decolare sau echivalent, cu toate modulele, piesele şi dispozitivele sau alte accesorii instalate, încorporate sau ataşate, cât şi cu toate datele, manualele şi înregistrările referitoare la acestea;

(c) „bunuri aeronautice” înseamnă corpurile de aeronave, motoarele aeronavelor şi elicopterele;

(d) „registrul aeronavelor” înseamnă un registru ţinut de un stat sau de o autoritate de înregistrare a mărcilor comune în scopul Convenţiei de la Chicago;

(e) „corpuri de aeronave” înseamnă structurile (altele decât cele utilizate în serviciile militare, vamale sau de poliţie) care, atunci când le sunt instalate motoare adecvate de aeronave, sunt certificate de către autoritatea aviatică competentă pentru a transporta:

(i) cel puţin opt (8) persoane inclusiv echipajul; sau

(ii) bunuri care depăşesc 2.750 kilograme, împreună cu toate accesoriile instalate, încorporate sau ataşate, piesele sau dispozitivele (altele decât motoarele aeronavelor) şi toate datele, manualele şi înregistrările referitoare la acestea;

(f) „parte autorizată” înseamnă partea menţionată la articolul XIII alineatul 3;

(g) „Convenţia de la Chicago” înseamnă Convenţia privind aviaţia civilă internaţională, semnată la Chicago la data de 7 decembrie 1944, aşa cum a fost modificată, precum şi anexele sale;

(h) „autoritatea de înregistrare a mărcilor comune” înseamnă autoritatea care ţine un registru în conformitate cu articolul 77 din Convenţia de la Chicago, astfel cum a fost pusă în aplicare prin Rezoluţia adoptată la data de 14 decembrie 1967 de către Consiliul Organizaţiei Aviatice Civile Internaţionale privind naţionalitatea şi înregistrarea aeronavelor exploatate de către

agenţii de operare internaţionale;

(i) „radierea unei aeronave” înseamnă ştergerea sau suprimarea înregistrării unei aeronave din registrul său în conformitate cu Convenţia de la Chicago;

(j) „contract de garanţie” înseamnă un contract prin care o persoană se angajează în calitate de garant;

(k) „garant” înseamnă o persoană care, cu scopul de a asigura îndeplinirea obligaţiilor în favoarea unui creditor, asigurat printr-un contract de garanţie sau în temeiul unui acord, oferă sau emite o garanţie, o garanţie la cerere, o scrisoare de credit stand-by sau altă formă de asigurare a creditului;

(l) „elicoptere” înseamnă maşini mai grele decât aerul (altele decât cele utilizate în serviciile militare, vamale sau de poliţie) susţinute în zbor îndeosebi de portanţa generată de una sau mai multe palete rotoare situate în cea mai mare parte pe axe verticale şi care sunt certificate în ceea ce priveşte tipul de către autoritatea aviatică competentă pentru a transporta:

(i) cel puţin cinci (5) persoane, inclusiv echipajul; sau

(ii) bunuri care depăşesc 450 kilograme, împreună cu toate accesoriile instalate, încorporate sau ataşate, piesele şi dispozitivele (inclusiv paletele rotoare), cât şi toate datele, manualele şi înregistrările referitoare la acestea;

(m) „situaţie de insolvenţă” înseamnă:

(i) iniţierea procedurilor de insolvenţă; sau

(ii) intenţia declarată de a suspenda sau suspendarea efectivă a plăţilor de către debitor, în situaţia în care dreptul creditorului de a institui procedurile de insolvenţă împotriva debitorului sau de a aplica măsurile prevăzute în Convenţie sunt împiedicate sau suspendate prin lege sau prin acţiunea statului;

(n) „competenţa în primă instanţă în caz de insolvenţă” înseamnă statul contractant în care se află centrul intereselor principale ale debitorului, care, în acest scop, va fi considerata fi locul în care debitorul are sediul său statutar sau, dacă acesta nu există, locul în care debitorul s-a constituit sau înfiinţat, sub rezerva probei contrare;

(o) „autoritate de înregistrare” înseamnă autoritatea naţională sau autoritatea de înregistrare a organizaţiilor mărcilor comune, care ţine un registru al aeronavelor în cadrul unui stat contractant şi care este responsabilă pentru înregistrarea şi radierea unei aeronave în conformitate cu Convenţia de la Chicago; şi

(p) „stat de înregistrare” înseamnă, referitor la o aeronavă, statul în al cărui registru naţional este înregistrată aeronava sau statul în care se află autoritatea de înregistrare a mărcilor comune care menţine registrul aeronavelor.

 

ARTICOLUL II

Aplicarea Convenţiei în ceea ce priveşte bunurile aeronautice

 

1. În ceea ce priveşte bunurile aeronautice, Convenţia se va aplica în conformitate cu termenii prezentului protocol.

2. Convenţia şi prezentul protocol vor fi cunoscute sub denumirea de Convenţia privind garanţiile internaţionale în materie de echipamente mobile, aşa cum sunt aplicate bunurilor aeronautice.

 

ARTICOLUL III

Aplicarea Convenţiei la vânzări

 

Următoarele prevederi ale Convenţiei sunt aplicate ca şi când referinţele la un acord care prevede instituirea unei garanţii internaţionale ar fi referinţe la un contract de vânzare-cumpărare, iar referinţele la o garanţie internaţională sau la o garanţie internaţională potenţială, la debitor şi creditor ar fi referinţe la o vânzare, la o potenţială vânzare şi, respectiv, la vânzător şi cumpărător:

articolele 3 şi 4;

articolul 16 alineatul (1) litera (a);

articolul 19 alineatul (4);

articolul 20 alineatul (1) (referitor la înregistrarea unui contractele vânzare-cumpărare sau a unei potenţiale vânzări);

articolul 25 alineatul (2) (referitor la o potenţială vânzare); şi

articolul 30.

În plus, prevederile generale prevăzute la articolul 1 r articolul 5, capitolele IV-VII, articolul 29 (cu excepţia articolului 29 alineatul 3 care este înlocuit prin articolul XIV alineatele 1 şi 2), capitolul X, capitolul XII (cu excepţia articolului 43), capitolul XIII şi capitolul XIV (cu excepţia articolului 60) vor fi aplicate contractelor de vânzare sau potenţialelor vânzări.

 

ARTICOLUL IV

Domeniul de aplicare

 

1. Fără a aduce atingere articolului 3 alineatul 1 din Convenţie, Convenţia se va aplica, de asemenea, în ceea ce priveşte elicopterele sau corpurile de aeronavă, înregistrate într-un registru aeronautic al unui stat contractant, care este statul de înregistrare, şi, în cazul în care o astfel de înregistrare este efectuată în conformitate cu un acord privind înregistrarea aeronavei, ea este considerată ca fiind realizată în momentul acordului.

2. În scopurile definirii „tranzacţiei interne” la articolul 1 din Convenţie:

(a) un corp de aeronavă este situat în statul de înregistrare a aeronavei din care face parte;

(b) un motor de aeronavă este situat în statul de înregistrare a aeronavei pe care este instalat sau, în cazul în care nu este instalat pe o aeronavă, unde este situat fizic; şi

(c) un elicopter este situat în statul său de înregistrare, în momentul încheierii acordului care prevede instituirea sau oferirea garanţiei.

3. Părţile pot, printr-un acord scris, exclude aplicarea articolului XI şi, în relaţiile dintre ele, pot deroga de la sau modifica efectul oricăreia dintre prevederile prezentului protocol, CU excepţia articolului IX alineatele 2-4.

 

ARTICOLUL V

Formalităţi, efecte şi înregistrarea contractelor de vânzare

 

1. În scopurile prezentului protocol, un contract de vânzare-cumpărare este un contract care:

(a) este încheiat în scris;

(b) se referă la un bun aeronautic asupra căruia vânzătorul are puterea de a dispune; şi

(c) permite identificarea bunului aeronautic în conformitate cu prezentul protocol.

2. Un contract de vânzare-cumpărare transferă garanţia deţinută de vânzător asupra bunului aeronautic către cumpărător în conformitate cu termenii acestuia.

3. Înregistrarea unui contract de vânzare-cumpărare rămâne în vigoare pe termen nedeterminat. Înregistrarea unei potenţiale vânzări rămâne în vigoare până la radiere sau, dacă este cazul, până la expirarea perioadei specificate în înregistrare.

 

ARTICOLUL VI

Competenţe de reprezentare

 

O persoană poate încheia un acord sau un contract de vânzare-cumpărare şi poate înregistra o garanţie internaţională sau un contract de vânzare-cumpărare a unui bun aeronautic, în calitate de mandatar, fiduciar sau în altă calitate de reprezentare. În acest caz, persoana respectivă are dreptul de a-şi exercita drepturile şi garanţiile rezultând din Convenţie.

 

ARTICOLUL VII

Descrierea bunurilor aeronautice

 

Descrierea unui bun aeronautic, care conţine numărul de serie atribuitele producător, numele producătorului şi denumirea modelului, este necesară şi suficientă pentru a identifica bunul în scopurile articolului 7 litera (c) din Convenţie şi ale articolului V alineatul 1 litera (c) din prezentul protocol.

 

ARTICOLUL VIII

Stabilirea legislaţiei aplicabile

 

1. Prezentul articol se aplică doar în cazul în care un stat contractant a depus o declaraţie în conformitate cu articolul XXX alineatul 1.

2. Părţile unui acord, contract de vânzare-cumpărare sau contract conex de garanţie sau acord de subordonare pot conveni asupra legislaţiei care va reglementa drepturile şi obligaţiile contractuale, integral sau parţial.

3. Cu excepţia cazului în care s-a convenit altfel, referinţele din paragraful precedent privind legislaţia aleasă de către părţi vizează regulamentele naţionale privind legislaţia din statul desemnat sau, în cazul în care statul conţine mai multe unităţi teritoriale, legislaţia internă a unităţii teritoriale desemnate.

 

CAPITOLUL II

Modalităţi de reparare în cazul neîndeplinirii obligaţiilor, priorităţi şi cesiuni

 

ARTICOLUL IX

Modificarea prevederilor referitoare la modalităţile de reparare în cazul neîndeplinirii obligaţiilor

 

1. Pe lângă măsurile prevăzute la capitolul III din Convenţie, creditorul poate, în măsura în care debitorul a convenit în acest sens în orice moment şi în situaţiile menţionate în capitolul respectiv:

(a) obţine radierea aeronavei; şi

(b) obţine exportarea şi transferul fizic al bunului aeronautic din teritoriul în care se află,

2. Creditorul nu va exercita modalităţile de reparare specificate în paragraful anterior fără acordul scris şi prealabil al deţinătorului oricărei garanţii înregistrate care are întâietate asupra celei deţinute de creditor.

3. Articolul 8 alineatul 3 din Convenţie nu se aplică bunurilor aeronautice. Orice modalitate de reparare prevăzută de Convenţie în ceea ce priveşte un bun aeronautic va fi exercitată într-o manieră rezonabilă din punct de vedere comercial. Se consideră că o modalitate de reparare este exercitată într-o manieră rezonabilă din punct de vedere comercial atunci când aceasta este exercitată în conformitate cu o prevedere a acordului, cu excepţia cazului în care prevederea este în mod evident nerezonabilă.

4. Se consideră că un creditor ipotecar care notifică în scris persoanele interesate, cu cel puţin zece zile lucrătoare înainte de o vânzare sau de un leasing propuse, satisface cerinţa de a oferi o „notificare în termen rezonabil”, menţionată la articolul 8 alineatul 4 din Convenţie. Cele sus-menţionate nu vor împiedica creditorul ipotecar şi debitorul sau garantul să convină asupra unei perioade mai lungi de notificare prealabilă.

5. Sub rezerva oricăror legi şi reglementări aplicabile în materie de siguranţă, autoritatea de înregistrare dintr-un stat contractant onorează cererile de radiere şi de export dacă:

(a) cererea este depusă în mod corespunzător de către partea autorizată sub forma unei cereri consemnate şi irevocabile de radiere şi de export; şi

(b) partea autorizată certifică autorităţii de înregistrare, la eventuala solicitare a acesteia, faptul că âu fost ridicate toate garanţiile înregistrate de rang superior celei deţinute de creditorul în a cărui favoare a fost emisă autorizarea sau că deţinătorii acestor garanţii au consimţit cu privire la radiere şi la export.

6. Creditorul ipotecar care îşi propune să obţină radierea şi exportul unei aeronave în temeiul alineatului 1 altfel decât în baza unui ordin judecătoresc va transmite o notificare prealabilă scrisă în termen rezonabil cu privire la radiere şi export către:

(a) persoanele interesate menţionate la articolul 1 litera (m) punctele (i) şi (ii) din Convenţie; şi

(b) persoanele interesate menţionate la articolul 1 litera (m) punctul (iii) din Convenţie care au notificat creditorul în legătură cu drepturile lor într-un interval de timp rezonabil înainte de radiere şi de export.

 

ARTICOLUL X

Modificarea prevederilor privind măsurile provizorii

 

1. Prezentul articol se aplică doar în cazul în care un stat contractant a depus o declaraţie în temeiul articolului XXX alineatul 2 şi în limitele respectivei declaraţii.

2. În scopurile articolului 13 alineatul 1 din Convenţie, în contextul aplicării de măsuri, „accelerat” înseamnă numărul de zile lucrătoare de la data depunerii cererii pentru respectivele măsuri, aşa cum este specificată în declaraţia depusă de către statul contractant ca fiind data depunerii cererii

3. Articolul 13 alineatul 1 din Convenţie se aplică prin adăugarea următorului text imediat după subparagraful (d):

„(e) dacă, în orice moment, debitorul şi creditorul convin, în mod expres, vânzarea şi atribuirea încasărilor ce decurg din aceasta”, iar articolul 43 alineatul 2 se aplică prin introducerea cuvintelor „şi (e)” după cuvintele „articolul 13 alineatul 1 litera (d)”.

4. Dreptul de proprietate sau orice alt drept al debitorului care face obiectul unei vânzări în temeiul alineatului precedent este degrevat de orice altă garanţie, asupra căreia are prioritate garanţia internaţională a creditorului, în conformitate cu prevederile articolului 29 din Convenţie.

5. Creditorul şi debitorul sau orice altă persoană interesată pot conveni în scris asupra excluderii aplicării articolului 13 alineatul 2 din Convenţie.

6. Referitor la modalităţile de reparare din articolul IX alineatul 1:

(a) ele vor fi puse la dispoziţie de autoritatea de înregistrare şi alte autorităţi administrative, după caz, într-un stat contractant în termen de maximum cinci zile lucrătoare după ce creditorul notifică aceste autorităţi cu privire la dispunerea de măsuri menţionate la articolul IX alineatul 1 sau, în cazul unor măsuri dispuse de o instanţă străină, recunoscută de instanţa statului contractant respectiv, şi la faptul că respectivul creditor are dreptul să exercite acele măsuri conform Convenţiei; şi

(b) autorităţile competente vor coopera cu promptitudine şi vor acorda asistenţă creditorului în ceea ce priveşte exercitarea respectivelor modalităţi de reparare în conformitate cu legile şi reglementările în vigoare privind siguranţa aviatică.

7. Alineatele 2 şi 6 nu vor afecta legile şi reglementările în vigoare privind siguranţa aviatică.

 

ARTICOLUL XI

Măsuri în caz de insolvenţă

 

1. Prezentul articol se aplică doar în situaţia în care un stat contractant care este competent în primă instanţă în caz de insolvenţă a depus o declaraţie conform articolului XXX alineatul 3.

Alternativa A

2. În cazul survenirii unei situaţii de insolvenţă, administratorul judiciar sau debitorul, după caz, restituie creditorului, în conformitate cu alineatul 7, bunul aeronautic nu mai târziu de prima dintre următoarele două date:

(a) sfârşitul perioadei de aşteptare; şi

(b) data la care creditorul ar trebui să aibă dreptul de a intra în posesia bunului aeronautic dacă nu s-ar aplica prezentul articol.

3. În scopurile prezentului articol, „perioada de aşteptare” va

fi perioada specificată într-o declaraţie a statului contractant care este competent în primă instanţă în caz de insolvenţă.

4. Referinţele din prezentul articol privind „administratorul judiciar” vor fi la acea persoană în calitatea sa oficială, şi nu personală.

5. Până în momentul în care creditorului i se oferă posibilitatea de a intra în posesie în temeiul alineatului 2 şi numai cu această condiţie:

(a) administratorul judiciar sau debitorul, după caz, va conserva bunul aeronautic şi îi va menţine valoarea în conformitate cu dispoziţiile acordului; şi

(b) creditorul va avea dreptul de a solicita orice alte măsuri provizorii disponibile în temeiul legislaţiei aplicabile.

6. Subparagraful (a) din alineatul precedent nu va exclude utilizarea bunului aeronautic în baza unor acorduri destinate conservării aeronavei şi păstrării sale şi menţinerii valorii sale.

7. Administratorul judiciar sau debitorul, după caz, poate rămâne în posesia bunului aeronautic în cazul în care, până în momentul menţionat la alineatul 2, şi-a îndeplinit toate obligaţiile, altele decât cele legate de iniţierea procedurii de insolvenţă, şi a consimţit să îşi îndeplinească toate obligaţiile ulterioare în conformitate cu prevederile acordului. O a două perioadă de aşteptare nu se va aplica în cazul unei neîndepliniri ulterioare a respectivelor obligaţii viitoare.

8. În ceea ce priveşte modalităţile de reparare prevăzute la articolul IX alineatul 1:

(a) ele vor fi puse la dispoziţie de către autoritatea de înregistrare şi autorităţile administrative dintr-un stat contractant, după caz, în termen de maximum cinci zile lucrătoare de la data la care creditorul notifică aceste autorităţi cu privire la dreptul său de a obţine aceste modalităţi de reparare conform Convenţiei; şi

(b) autorităţile competente vor coopera cu celeritate şi vor acorda asistenţă creditorului în ceea ce priveşte aplicarea respectivelor modalităţi de reparare în conformitate cu legile şi reglementările în vigoare privind securitatea aviatică.

9. Nicio aplicare a modalităţilor de reparare permise prin Convenţie sau prin prezentul protocol nu poate fi împiedicată sau întârziată după data menţionată în paragraful 2.

10. Nicio obligaţie a debitorului ce decurge din acord nu poate fi modificată fără consimţământul creditorului.

11. Nimic din paragraful precedent nu va fi interpretat ca afectând dreptul administratorului judiciar, dacă este cazul, de a rezilia acordul în conformitate cu legislaţia în vigoare.

12. Niciun drept sau nicio garanţie, cu excepţia drepturilor sau garanţiilor neconsensuale dintr-o categorie care face obiectul unei declaraţii emise în temeiul articolului 39 alineatul 1, nu va avea rang superior garanţiilor înregistrate în cadrul procedurilor de insolvenţă.

13. Convenţia, aşa cum a fost modificată prin articolul IX din prezentul protocol, se va aplica exercitării oricăror modalităţi de reparare în conformitate cu prezentul articol.

Alternativa B

2. În cazul apariţiei unei situaţii de insolvenţă, administratorul judiciar sau debitorul, după caz, la solicitarea creditorului, va înştiinţa creditorul în intervalul de timp specificat în declaraţia unui stat contractant în temeiul articolului XXX alineatul 3 dacă:

(a) îşi va îndeplini toate obligaţiile, altele decât neîndeplinirea constând în iniţierea procedurii de insolvenţă, şi va conveni să îşi îndeplinească toate obligaţiile viitoare, în conformitate cu acordul şi cu documentele aferente tranzacţiei; sau

(b) va acorda creditorului posibilitatea de a intra în posesia bunului aeronautic, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

3. Legislaţia în vigoare la care se face trimitere în subparagraful (b) din alineatul precedent îi poate permite instanţei să solicite luarea de măsuri suplimentare sau să prevadă orice garanţie suplimentară.

4. Creditorul va face dovada creanţelor şi va oferi dovezi care să probeze faptul că garanţia sa internaţională a fost înregistrată.

5. Dacă administratorul judiciar sau debitorul, după caz, nu prezintă o notificare în conformitate cu alineatul 2 sau atunci când administratorul judiciar sau debitorul şi-a declarat intenţia de a oferi creditorului posibilitatea de a intră în posesia bunului aeronautic, dar nu procedează astfel, instanţa îi poate permite creditorului să intre în posesia bunului aeronautic în baza respectivilor termeni pe care îi poate dispune instanţa şi poate solicita luarea oricărei măsuri suplimentare sau prin furnizarea oricărei garanţii suplimentare.

6. Bunul aeronautic nu va fi vândut în aşteptarea unei hotărâri judecătoreşti în ceea ce priveşte creanţa şi garanţia internaţională.

 

ARTICOLUL XII

Asistenţa în caz de insolvenţă

 

1. Prezentul articol se aplică doar în cazul în care un stat contractant a depus o declaraţie în temeiul articolului XXX alineatul 1.

2. În conformitate cu legislaţia statului contractant, instanţele statului contractant în care se află bunul aeronautic cooperează cât mai mult posibil cu instanţele şi administratorii judiciari din celelalte state în vederea punerii în aplicare a prevederilor articolului XI.

 

ARTICOLUL XIII

Autorizarea cererii de radiere şi de export

 

1. Prezentul articol se aplică doar în cazul în care un stat contractant a depus o declaraţie în temeiul articolului XXX alineatul 1.

2. În cazul în care debitorul a emis o cerere irevocabilă de autorizare a radierii şi exportului, respectând substanţial formularul anexat la prezentul protocol, şi a depus respectiva autorizare în vederea înregistrării la autoritatea de înregistrare, autorizarea în cauză va fi astfel înregistrată.

3. Persoana în favoarea căreia a fost emisă autorizarea („partea autorizată*) sau reprezentantul său autorizat va fi unica persoană împuternicită să exercite modalităţile de reparare specificate la articolul IX alineatul 1 şi poate exercita aceste măsuri doar în conformitate cu autorizarea, cu legislaţia şi reglementările în vigoare în materie de siguranţă aviatică. Respectiva autorizare nu poate fi revocată de către debitor fără acordul scris al părţii autorizate. Autoritatea de înregistrare va şterge o autorizare din registru la solicitarea părţii autorizate.

4. Autoritatea de înregistrare şi alte autorităţi administrative din statele contractante vor coopera cu celeritate şi vor acorda asistenţă părţii autorizate în ceea ce priveşte exercitarea modalităţilor de reparare menţionate la articolul IX.

 

ARTICOLUL XIV

Modificarea prevederilor privind prioritatea

 

1. Un cumpărător al unui bun aeronautic în temeiul unei vânzări înregistrate dobândeşte garanţiile legate de bunul respectiv şi degrevat de orice garanţie înregistrată ulterior sau neînregistrată, chiar dacă are cunoştinţă de garanţia neînregistrată.

2. Un cumpărător al unui bun aeronautic dobândeşte garanţia legată de bunul respectiv sub rezerva unei garanţii înregistrate în momentul achiziţiei sale.

3. Dreptul de proprietate sau un alt drept sau o altă garanţie faţă de un motor de aeronavă nu va fi afectat(ă) de instalarea sau de dezinstalarea acestuia de pe aeronavă.

4. Articolul 29 alineatul 7 din Convenţie se aplică unui element, altul decât un bun, instalat pe un corp de aeronavă, un motor de aeronavă sau elicopter.

 

ARTICOLUL XV

Modificarea prevederilor privind cesiunea

 

Articolul 33 alineatul 1 din Convenţie se aplică ca şi când următorul text ar fi adăugat imediat după subparagraful (b):

„şi (c) debitorul a consimţit în scris, fie că acest consimţământ este dat, fie că nu înainte de cesiune, sau identifică cesionarul.”

 

ARTICOLUL XVI

Prevederi privind debitorul

 

1. În absenţa unei neîndepliniri a obligaţiilor în sensul articolului 11 din Convenţie, debitorul are dreptul la posesia netulburată asupra bunului şi la utilizarea acestuia în conformitate cu acordul, acesta fiind opozabil:

(a) creditorului său şi titularului oricărei garanţii de care se eliberează debitorul în conformitate cu articolul 29 alineatul 4 din Convenţie sau, în calitate de cumpărător, articolul XIV alineatul 1 din prezentul protocol, cu excepţia cazului şi în măsura în care debitorul a convenit altfel: şi

(b) titularului unei garanţii, căruia i se subordonează dreptul sau garanţia debitorului, în conformitate cu articolul 29 alineatul 4 din Convenţie sau, în calitate de cumpărător, articolul XIV alineatul 2 din prezentul protocol, cu excepţia cazului şi în măsura în care respectivul deţinător a convenit altfel.

2. Nimic din Convenţie sau din prezentul protocol nu aduce atingere răspunderii creditorului în cazul oricărei încălcări a acordului în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în măsura în care acordul în cauză se referă la un bun aeronautic.

 

CAPITOLUL III

Prevederi privind înregistrarea garanţiilor internaţionale asupra bunurilor aeronautice

 

ARTICOLUL XVII

Autoritatea de Supraveghere şi organismul de înregistrare

 

1. Autoritatea de Supraveghere este o entitate internaţională desemnată printr-o hotărâre adoptată de către Conferinţa diplomatică pentru adoptarea unei convenţii privind echipamentele mobile şi a unui protocol aeronautic.

2. În cazul în care entitatea internaţională la care se face referire la alineatul precedent nu poate sau nu este dispusă să funcţioneze drept Autoritate de Supraveghere, va fi convocată o conferinţă a statelor semnatare şi contractante pentru a desemnă o altă autoritate de supraveghere.

3. Autoritatea de Supraveghere şi cadrele sale de conducere şi angajaţii săi beneficiază de imunitate faţă de procedurile legale şi administrative, aşa cum este prevăzut în regulile aplicabile lor în calitate de entitate internaţională sau în alt mod.

4. Autoritatea de Supraveghere poate institui o comisie de experţi, constituită din persoanele desemnate de statele semnatare şi contractante, care dispun de calificările şi de

experienţa necesară, comisie însărcinată cu misiunea de a acorda asistenţă Autorităţii de Supraveghere în cadrul îndeplinirii funcţiilor sale.

5. Primul organism de înregistrare va coordona Registrul internaţional pe o perioadă de cinci ani de la data intrării în vigoare a prezentului protocol. Ulterior, organismul de înregistrare va fi desemnat sau reconfirmat în funcţie de către Autoritatea de Supraveghere la intervale regulate de cinci ani.

 

ARTICOLUL XVIII

Reglementări iniţiale

 

Reglementările iniţiale vor fi elaborate de Autoritatea de Supraveghere astfel încât să producă efecte odată cu intrarea în vigoare a prezentului protocol.

 

ARTICOLUL XIX

Puncte desemnate ca puncte de intrare

 

1. Sub rezerva alineatului 2, un stat contractant poate desemna oricând una sau mai multe entităţi de pe teritoriul său drept punct sau puncte de intrare, prin care vor fi sau pot fi transmise către Registrul internaţional informaţiile necesare pentru înregistrare, altele decât înregistrarea notificării unei garanţii naţionale sau a unui drept sau unei garanţii în temeiul articolului 40, în ambele cazuri constituite în conformitate cu legile unui alt stat.

2. O desemnare făcută în temeiul paragrafului precedent poate permite, dar nu impune, utilizarea unuia sau mai multor puncte desemnate ca puncte de intrare, în vederea obţinerii de informaţii necesare pentru înregistrări în ceea ce priveşte motoarele de aeronavă.

 

ARTICOLUL XX

Modificări suplimentare ale prevederilor privind Registrul

 

1. În scopurile articolului 19 alineatul 6 din Convenţie, criteriile de căutare ale unui bun aeronautic vor fi numele producătorului, numărul de serie atribuit de acesta şi denumirea modelului, alături de alte informaţii suplimentare, necesare pentru a asigura unicitatea. Respectivele informaţii suplimentare vor fi specificate în reglementări.

2. În scopurile articolului 25 alineatul 2 din Convenţie şi în situaţiile descrise în acesta, titularul unei potenţiale garanţii internaţionale înregistrate sau al unei potenţiale cesiuni înregistrate a unei garanţii internaţionale sau persoana în favoarea căreia a fost înregistrată vânzarea potenţială ia respectivele măsuri la care este îndreptăţit(ă) pentru a obţine ridicarea înregistrării în termen de maximum cinci zile lucrătoare de la data primirii cererii descrise în respectivul paragraf.

3. Tarifele la care se face referire la articolul 17 alineatul 2 litera (h) din Convenţie vor fi stabilite astfel încât să se recupereze costurile rezonabile de înfiinţare, funcţionare şi reglementare a Registrului internaţional şi costurile rezonabile ale Autorităţii de Supraveghere, generate de îndeplinirea funcţiilor, exercitarea puterilor şi de îndeplinirea îndatoririlor avute în vedere la articolul 17 alineatul 2 din Convenţie.

4. Funcţiile centralizate ale Registrului internaţional sunt exercitate şi administrate de organismul de înregistrare timp de douăzeci şi patru de ore din douăzeci şi patru. Diferitele puncte de intrare vor fi în funcţiune cel puţin în timpul programului de lucru normal în teritoriile respective.

5. Valoarea asigurării sau garanţiei financiare la care se face referire în articolul 28 alineatul 4 din Convenţie, referitor la fiecare eveniment, nu trebuie să fie inferioară valorii maxime a unui bun aeronautic, astfel cum este aceasta stabilită de către Autoritatea de Supraveghere.

6. Nimic din Convenţie nu împiedică organismul de înregistrare să încheie o asigurare sau să îşi procure o garanţie financiară care să acopere evenimente pentru care nu este răspunzător în conformitate cu articolul 28 din Convenţie.

 

CAPITOLUL IV

Jurisdicţia

 

ARTICOLUL XXI

Modificarea prevederilor privind jurisdicţia

 

În scopurile articolului 43 din Convenţie şi sub rezerva articolului 42 din Convenţie, o instanţă a unui stat contractant este competentă, de asemenea, în cazul în care bunul este un elicopter sau un corp care aparţine unei aeronave pentru care statul în cauză este statul de înregistrare.

 

ARTICOLUL XXII

Renunţarea la imunitatea suverană

 

1. Sub rezerva alineatului 2, renunţarea la imunitatea suverană faţă de instanţele prevăzute la articolul 42 sau la articolul 43 din Convenţie sau în ceea ce priveşte modalităţile de exercitare a drepturilor şi garanţiilor asupra unui bun aeronautic în temeiul Convenţiei va fi obligatorie şi, dacă celelalte condiţii cu privire la respectiva jurisdicţie sau de punere în aplicare au fost îndeplinite, va produce efecte în ceea ce priveşte stabilirea jurisdicţiei şi permiterea punerii în aplicare, după caz.

2. În temeiul alineatului precedent, o renunţare trebuie să fie în scris şi să conţină o descriere a bunului aeronautic.

 

CAPITOLUL V

Relaţia cu alte convenţii

 

ARTICOLUL XXIII

Relaţia cu Convenţia privind recunoaşterea internaţională a drepturilor asupra aeronavelor

 

Pentru un stat contractant care este parte la Convenţia privind recunoaşterea internaţională a drepturilor asupra aeronavelor, semnată la Geneva la data de 19 iunie 1948, prezenta convenţie are întâietate faţă de prima, în ceea ce priveşte aeronavele, aşa cum sunt definite în prezentul protocol, cât şi bunurile aeronautice. Cu toate acestea, referitor la drepturile şi garanţiile care nu fac obiectul prezentei convenţii sau nu sunt afectate de aceasta, Convenţia de la Geneva va prevala.

 

ARTICOLUL XXIV

Relaţia cu Convenţia pentru unificarea anumitor reguli privind sechestrul asigurător al aeronavelor

 

1. Pentru un stat contractant care este parte a Convenţiei pentru unificarea anumitor reguli privitoare la sechestrul asigurător al aeronavelor, semnată la Roma la data de 29 mai 1933, prezenta convenţie are întâietate faţă de prima, în ceea ce priveşte aeronavele, aşa cum sunt definite în prezentul protocol.

2. Un stat contractant parte la Convenţie poate declara, în momentul ratificării, acceptării, aprobării sau aderării la prezentul protocol, faptul că nu va aplica prezentul articol.

 

ARTICOLUL XXV

Relaţia cu Convenţia UNIDROIT privind leasingul financiar internaţional

 

Prezenta convenţie va anula şi înlocui Convenţia UNIDROIT privind leasingul financiar internaţional, semnată la Ottawa la data de 28 mai 1988, în ceea ce priveşte bunurile aeronautice.

 

CAPITOLUL VI

Prevederi finale

 

ARTICOLUL XXVI

Semnarea, ratificarea, acceptarea, aprobarea sau aderarea

 

1. Prezentul protocol va fi deschis la Cape Town, la data de 16 noiembrie 2001, în vederea semnării de către statele

participante la Conferinţa diplomatică pentru adoptarea unei Convenţii privind garanţiile internaţionale în materie de echipamente mobile şi a unui Protocol aeronautic, care se desfăşoară la Cape Town între data de 29 octombrie şi data de 16 noiembrie 2001. După data de 16 noiembrie 2001, prezentul protocol va fi deschis tuturor statelor în vederea semnării la sediul Institutului Internaţional pentru Unificarea Dreptului Privat (UNIDROIT) din Roma, până la intrarea sa în vigoare în conformitate cu articolul XXVIII.

2. Prezentul protocol va face obiectul ratificării, acceptării sau aprobării de către statele semnatare.

3. Orice stat care nu semnează prezentul protocol poate adera la acesta în orice moment.

4. Ratificarea, acceptarea, aprobarea sau aderarea este efectuată prin depunerea unui document formal în acest sens la Depozitar.

5. Un stat nu poate deveni parte la prezentul protocol dacă nu este, de asemenea, parte la Convenţie.

 

ARTICOLUL XXVII

Organizaţiile regionale pentru integrare economică

 

1. O organizaţie regională pentru integrare economică constituită din state suverane şi care are competenţe asupra anumitor chestiuni reglementate de prezentul protocol poate semna, accepta, aproba sau adera la acesta în mod similar. Organizaţia regională pentru integrare economică va avea în acest caz drepturile şi obligaţiile unui stat contractant, în măsura în care organizaţia în cauză are competenţe asupra anumitor chestiuni reglementate de prezentul protocol. În cazul în care numărul statelor contractante este relevant pentru prezentul protocol, organizaţia regională pentru integrare economică nu va fi considerată stat contractant, alături de statele sale membre, care sunt state contractante.

2. În momentul semnării, acceptării, aprobării sau aderării, organizaţia regională pentru integrare economică depune o declaraţie la Depozitar în care specifică respectivele chestiuni reglementate prin prezentul protocol cu privire la competenţa ce a fost transferată acelei organizaţii de statele sale membre. Organizaţia regională pentru integrare economică va comunica prompt Depozitarului orice modificare adusă distribuirii competenţei, inclusiv noi transferuri de competenţe, specificate în declaraţia care urmează prezentului alineat.

3. Orice referire privind un „stat contractant” sau mai multe „state contractante”, un „stat parte” sau mai multe „state părţi” din prezentul protocol se aplică în măsură egală unei organizaţii regionale pentru integrare economică, în cazul în care contextul impune astfel.

 

ARTICOLUL XXVIII

Intrarea în vigoare

 

1. Prezentul protocol intră în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de trei luni de la data depunerii celui de-al optulea document de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, între statele care au depus astfel de documente.

2. Pentru alte state, prezentul protocol intră în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de trei luni de la data depunerii documentului lor de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare.

 

ARTICOLUL XXIX

Unităţi teritoriale

 

1. Dacă un stat contractant are unităţi teritoriale în cadrul cărora sunt aplicabile sisteme diferite de legi în ceea ce priveşte chestiunile reglementate prin prezentul protocol, în momentul semnării, acceptării, aprobării sau aderării, acesta poate declara că prezentul protocol se extinde la toate unităţile sale teritoriale sau doar la una sau mai multe dintre acestea şi îşi poate modifica declaraţia depunând o altă declaraţie în orice moment.

2. Orice astfel de declaraţie trebuie să enunţe în mod expres unităţile teritoriale în care se aplică prezentul protocol.

3. Dacă un stat contractant nu a depus o declaraţie în conformitate cu alineatul 1, prezentul protocol se aplică în toate unităţile teritoriale ale acelui stat.

4.  în cazul în care un stat contractant extinde prezentul protocol la una sau mai multe dintre unităţile sale teritoriale, declaraţiile permise în temeiul prezentului protocol pot fi depuse pentru fiecare astfel de unitate teritorială, iar declaraţia depusă pentru o unitate teritorială poate fi diferită de cele depuse pentru o altă unitate teritorială.

5. Dacă, în virtutea unei declaraţii depuse în temeiul alineatului 1, prezentul protocol se extinde la una sau mai multe unităţi teritoriale ale unui stat contractant:

(a) se consideră că debitorul se află într-un stat contractant doar dacă s-a constituit sau înfiinţat în conformitate cu o lege în vigoare într-o unitate teritorială în care se aplică Convenţia şi prezentul protocol sau dacă îşi are sediul social, sediul statutar, administraţia centrală sau reşedinţa obişnuită într-o unitate teritorială în care se aplică Convenţia şi prezentul protocol;

(b) orice menţiune la locaţia bunului într-un stat contractant se referă la amplasarea bunului într-o unitate teritorială în care se aplică Convenţia şi prezentul protocol; şi

(c) orice referire la autorităţile administrative din statul contractant respectiv va fi interpretată drept autorităţi administrative având jurisdicţie într-o unitate teritorială în care se aplică Convenţia şi prezentul protocol, iar orice referire la registrul naţional sau autoritatea de înregistrare din statul contractant respectiv va fi interpretată drept registrul aeronautic în vigoare sau ca autoritatea de înregistrare având jurisdicţie în unitatea sau unităţile teritoriale în care se aplică Convenţia şi prezentul protocol.

 

ARTICOLUL XXX

Declaraţiile privind anumite prevederi

 

1. În momentul semnării, acceptării, aprobării sau aderării la prezentul protocol, un stat contractant poate declara că va aplica unul sau mai multe dintre articolele VIII, XII şi XIII ale prezentului protocol.

2. În momentul semnării, acceptării, aprobării sau aderării la prezentul protocol, un stat contractant poate declara că va aplica articolul X din prezentul protocol integral sau parţial. Dacă declară astfel cu privire la articolul X alineatul 2, va specifica perioada de timp prevăzută prin acesta.

3. În momentul semnării, acceptării, aprobării sau aderării la prezentul protocol, un stat contractant poate declara că va aplica integral alternativa A sau integral alternativa B din articolul XI şi, în acest caz, va specifica tipurile de proceduri de insolvenţă, dacă există, cărora li se va aplica alternativa A şi tipurile de proceduri de insolvenţă, dacă există, cărora li se va aplica alternativa B. Un stat contractant care depune o declaraţie în temeiul prezentului alineat va specifica perioada de timp prevăzută în articolul XI.

4. Instanţele statelor contractante vor aplica articolul XI în conformitate cu declaraţia făcută de către statul contractant care este competent în primă instanţă în caz de insolvenţă.

5. În momentul semnării, acceptării, aprobării sau aderării la prezentul protocol, un stat contractant poate declara că nu va aplica dispoziţiile articolului XXI, integral sau parţial. Declaraţia va specifica respectivele condiţii în care articolul în cauză va fi aplicat, în cazul în care va fi aplicat parţial, sau, în caz contrar, ce alte forme de măsuri provizorii vor fi aplicate.

 

ARTICOLUL XXXI

Declaraţiile în temeiul Convenţiei

 

Declaraţiile emise în temeiul Convenţiei, inclusiv cele emise în conformitate cu articolele 39,40, 50, 53,54, 55, 57, 58 şi 60 din Convenţie, vor fi considerate ca fiind emise şi în temeiul prezentului protocol, dacă nu există prevederi contrare.

 

ARTICOLUL XXXII

Rezerve şi declaraţii

 

1. Nu pot ti formulate rezerve în ceea ce priveşte prezentul protocol, dar pot fi emise declaraţii permise de articolele XXIV, XXIX, XXX, XXXI, XXXIII şi XXXIV în conformitate cu prevederile acestora.

2. Orice declaraţie, declaraţie ulterioară sau retragere a unei declaraţii emise în conformitate cu prezentul protocol va fi notificată în scris Depozitarului.

 

ARTICOLUL XXXIII

Declaraţii ulterioare

 

1. Un stat parte poate emite o declaraţie ulterioară, alta decât o declaraţie în conformitate cu articolul XXXI, în temeiul articolului 60 din Convenţie, în orice moment după data intrării în vigoare a prezentului protocol, notificând în acest sens Depozitarul.

2. Orice astfel de declaraţie ulterioară va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unui termen de şase luni de la data primirii notificării de la Depozitar. În cazul în care notificarea menţionează o perioadă mai lungă pentru ca declaraţia să intre în vigoare, aceasta va produce efecte din momentul expirării respectivei perioade mai lungi, după primirea notificării de la Depozitar.

3. Fără a aduce atingere alineatelor precedente, prezentul protocol va continua să se aplice ca şi când nu s-ar fi emis nicio declaraţie, în ceea ce priveşte toate drepturile şi garanţiile care survin înainte de data de la care orice astfel de declaraţie ulterioară începe să producă efecte.

 

ARTICOLUL XXXIV

Retragerea declaraţiilor

 

1. Orice stat parte care a emis o declaraţie în temeiul prezentului protocol, alta decât o declaraţie în conformitate cu articolul XXXI, În temeiul articolului 60 din Convenţie, poate retrage declaraţia în orice moment, prin notificarea Depozitarului. Respectiva retragere va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unui termen de şase luni de la data primirii notificării de la Depozitar.

2. Fără a aduce atingere alineatului precedent, prezentul protocol va continua să se aplice ca şi când nu s-ar fi efectuat nicio retragere a declaraţiei, în ceea ce priveşte toate drepturile şi garanţiile care survin înainte de data de la care orice astfel de retragere începe să producă efecte.

 

ARTICOLUL XXXV

Denunţări

 

1. Orice stat parte poate denunţa prezentul protocol prin notificarea în scris a Depozitarului.

2. Orice astfel de denunţare intră în vigoare în prima zi a lunii care urmează după expirarea unui termen de douăsprezece luni de la data primirii notificării de către Depozitar.

3. Fără a aduce atingere alineatelor precedente, prezentul protocol va continua să se aplice ca şi când nu s-ar fi efectuat nicio denunţare, în ceea ce priveşte toate drepturile şi garanţiile care survin înainte de data de la care orice astfel de denunţare începe să producă efecte.

 

ARTICOLUL XXXVI

Conferinţe de evaluare, amendamente şi aspecte conexe

 

1. Depozitarul, în urma consultărilor cu Autoritatea de Supraveghere, va întocmi rapoarte anual sau la un alt interval, aşa cum pot impune circumstanţele, pentru statele părţi, în ceea ce priveşte modul de funcţionare în practică a regimului internaţional stabilit prin Convenţie, astfel cum a fost modificată prin prezentul protocol. În momentul întocmirii respectivelor rapoarte, Depozitarul ia în considerare rapoartele Autorităţii de Supraveghere privind funcţionarea sistemului internaţional de înregistrare.

2. La solicitarea a cel puţin douăzeci şi cinci la sută din statele părţi, conferinţele de evaluare ale statelor părţi vor fi convocate de către Depozitar, la anumite intervale, în urma consultării cu Autoritatea de Supraveghere, pentru a analiza:

(a) funcţionarea în practică a Convenţiei, aşa cum a fost modificată prin prezentul protocol, şi eficacitatea sa în facilitarea finanţării garantate de active şi a leasingului bunurilor acoperite prin termenii săi;

(b) interpretarea juridică şi aplicarea prevederilor prezentului protocol şi a reglementărilor;

(c) funcţionarea sistemului internaţional de înregistrare, activitatea organismului de înregistrare şi monitorizarea acestuia de către Autoritatea de Supraveghere, luând în considerare rapoartele întocmite de către Autoritatea de Supraveghere; şi

(d) oportunitatea efectuării oricăror modificări la prezentul protocol sau acordurile referitoare la Registrul internaţional.

3. Orice amendament la prezentul protocol va fi aprobat de o majoritate formată din cel puţin două treimi din statele părţi care participă la Conferinţa la care se face referire în alineatul precedent şi va intra în vigoare cu privire la statele care au ratificat, acceptat sau aprobat amendamentul în cauză după ratificarea, acceptarea sau aprobarea de către opt state, în conformitate cu prevederile articolului XXVIII referitoare la intrarea sa în vigoare.

 

ARTICOLUL XXXVII

Depozitarul şi atribuţiile sale

 

1. Documentele de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare sunt depozitate la Institutul Internaţional pentru Unificarea Dreptului Privat (UNIDROIT), desemnat prin prezentul ca Depozitar.

2. Depozitarul:

(a) va informa toate statele contractante cu privire la:

(i) fiecare nouă semnătură sau depunere a unui document de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, împreună cu data acesteia;

(ii) data intrării în vigoare a prezentului protocol;

(iii) fiecare declaraţie emisă în conformitate cu prezentul protocol, împreună cu data acesteia;

(iv) retragerea sau modificarea oricărei declaraţii, împreună cu data acesteia; şi

(v) notificarea oricărei denunţări a prezentului protocol, împreună cu data acesteia şi cu data de la care aceasta începe să producă efecte;

(b) va transmite copii certificate pentru conformitate ale prezentului protocol tuturor statelor contractante;

(c) va pune la dispoziţia Autorităţii de Supraveghere şi a organismului de înregistrare o copie a fiecărui document de aprobare sau aderare, împreună cu data depunerii lor, a fiecărei declaraţii, retrageri sau modificări a unei declaraţii şi a fiecărei notificări de denunţare, împreună cu data notificări i/astfel încât informaţiile cuprinse în acestea să fie disponibile uşor şi integral; şi

(d) va îndeplini alte funcţii obişnuite pentru depozitari.

 

Drept care plenipotenţiarii subsemnaţi, autorizaţi pe deplin, au semnat prezentul protocol.

Încheiat la Cape Town astăzi, şaisprezece noiembrie două mii unu, într-un singur exemplar original în limbile engleză, arabă, chineză, franceză, rusă şi spaniolă, toate textele fiind în mod egal autentice, respectiva autenticitate producând efecte după verificarea concordanţei textelor unul cu celălalt de către Secretariatul Comun al Conferinţei, sub autoritatea preşedintelui Conferinţei, în termen de nouăzeci de zile de la prezentul.

 

ANEXĂ

 

FORMA AUTORIZĂRII IREVOCABILE A CERERII DE RADIERE ŞI DE EXPORT

 

Anexa la care se face referire în articolul XIII

[Introduceţi data]

 

Către: [Introduceţi denumirea autorităţii de înregistrare]

 

Re: Autorizarea irevocabilă a cererii de radiere şi de export

Subscrisa este [operatorul] [deţinătorul]* înregistrat al [introduceţi denumirea corpului de aeronavă/denumirea producătorului elicopterului şi numărul modelului], având numărul de serie al producătorului [introduceţi numărul de serie al producătorului] şi de înregistrare [numărul] [marca] [introduceţi numărul/marca de înregistrare] (împreună cu toate accesoriile, piesele şi echipamentele instalate, încorporate sau ataşate, „aeronava*).

Prezentul document este o autorizare irevocabilă a cererii de radiere şi de export, emisă de către subscrisa în favoarea [introduceţi numele creditorului] („partea autorizată*), în baza autorităţii din articolul XIII al Protocolului la Convenţia privind garanţiile internaţionale în materie de echipamente mobile cu privire la chestiuni specifice echipamentelor aeronavelor. În conformitate cu acel articol, subscrisa solicită prin prezenta:

(i) recunoaşterea faptului că partea autorizată sau persoana pe care o certifică drept desemnat al său este unica persoană îndreptăţită să:

(a) efectueze radierea aeronavei din [introduceţi denumirea registrului aeronavei], ţinut de [introduceţi denumirea autorităţii de înregistrare], în scopurile capitolului III din Convenţia privind aviaţia civilă internaţională, semnată la Chicago la data de 7 decembrie 1944, şi

(b) efectueze exportul şi transferul fizic al aeronavei din [introduceţi numele ţarii]; şt

(ii) confirmarea faptului că partea autorizată sau persoana pe care o certifică drept desemnat al său poate întreprinde acţiunea specificată în clauza (i) de mai sus la solicitarea scrisă a subscrisei şi că, în momentul respectivei solicitări, autorităţile din [introduceţi numele ţării] vor coopera cu partea autorizată în vederea finalizării accelerate a respectivei acţiuni.

Drepturile în favoarea părţii autorizate stabilite prin prezentul document nu pot fi revocate de către subscrisa fără acordul scris al părţii autorizate.

Vă rugăm să confirmaţi acordul dumneavoastră cu privire la prezenta solicitare şi termenii săi prin însemnarea corespunzătoare în spaţiul pus la dispoziţie mai jos şi depunerea prezentului document la [introduceţi denumirea autorităţii de înregistrare].

 

[introduceţi numele operatorului/deţinătorului]

 

....................................................

 

Aprobat şi depus astăzi

De către: [introduceţi numele semnatarului]

[introduceţi data]

Funcţia: [introduceţi funcţia semnatarului]

....................................................

 

[introduceţi detalii de notare relevante]

 


* Selectaţi termenul ce reflectă criteriul relevant de înregistrare a naţionalităţii.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

privind promulgarea Legii pentru aderarea României la Convenţia privind garanţiile internaţionale în materie de echipamente mobile şi la Protocolul la Convenţia privind garanţiile internaţionale în materie de echipamente mobile privind aspecte specifice ale echipamentelor aeronavelor, adoptate la Cape Town la 16 noiembrie 2001

 

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea pentru aderarea României la Convenţia privind garanţiile internaţionale în materie de echipamente mobile şi la Protocolul la Convenţia privind garanţiile internaţionale în materie de echipamente mobile privind aspecte specifice ale echipamentelor aeronavelor, adoptate la Cape Town la 16 noiembrie 2001, şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 12 decembrie 2017.

Nr. 1.167.

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

 

LEGE

privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2017 pentru completarea art. 44 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, precum şi pentru modificarea şi completarea art. 26 din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Articol unic. - Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20 din 8 martie 2017 pentru completarea art. 44 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, precum şi pentru modificarea şi completarea art. 26 din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, publicată În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 175 din 10 martie 2017, cu următoarea modificare:

- La articolul II punctul 2, la articolul 26, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(4) Prin excepţie de la lit. A pct. 13 din anexa nr. 1, pentru specia mistreţ (Sus scrofa) mascul, femelă şi purcel, perioada de vânătoare se extinde pe tot parcursul anului, în limita cotelor de recoltă aprobate de îndată, din momentul confirmării oficiale a unui focar de pestă porcină africană pe suprafaţa unuia sau mai multor fonduri cinegetice până la dispariţia pestei porcine de pe teritoriul României, oricând Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor consideră necesar în situaţia creşterii gradului de risc pentru pesta porcină africană.”

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,

PREŞEDINTELE SENATULUI

PETRU-GABRIEL VLASE

CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

 

Bucureşti, 19 decembrie 2017.

Nr. 256.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2017 pentru completarea art. 44 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, precum şi pentru modificarea şi completarea art. 26 din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006

 

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2017 pentru completarea art. 44 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, precum şi pentru modificarea şi completarea art. 26 din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 18 decembrie 2017.

Nr. 1.179.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 554

din 19 septembrie 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282 alin. (2) din Codul de procedură penală

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea,

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată, din oficiu, de judecătorul de cameră preliminară în Dosarul nr. 993/39/2015/a3 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 457D/2016.

2. La apelul nominal lipseşte partea, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, pentru motivele arătate în concluziile scrise depuse la dosar. Astfel, menţionează că dispoziţiile art. 282 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt criticate de către judecătorul de cameră preliminară, autor al excepţiei, pe motiv că nu îi permit să invoce - din oficiu - nulităţi relative cu privire, pe de o parte, la actul de sesizare a instanţei, iar, pe de altă parte, la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Reprezentantul Ministerului Public subliniază că rechizitoriul nu este un act de urmărire penală, ci actul de sesizare a instanţei, efectuat după terminarea urmăririi penale. De aceea, verificarea regularităţii întocmirii rechizitoriului - care vizează aptitudinea acestuia de a sesiza în mod valabil instanţa - se realizează potrivit altor criterii decât verificarea legalităţii efectuării actelor de urmărire penală. Neregularitatea rechizitoriului este reglementată separat de nulitatea relativă sau absolută a actelor de urmărire penală atât prin dispoziţiile art. 345 alin, (3), cât şi prin cele ale art. 346 alin. (3) lit. a) şi b) din Codul de procedură penală. Aşadar, neregularitatea rechizitoriului poate fi invocată din oficiu, nefiind supusă regulilor de invocare a nulităţii. Sancţiunea este una specifică, şi anume remedierea, iar - atunci când aceasta nu este realizată - judecătorul de cameră preliminară dispune restituirea cauzei la parchet dacă neregularitatea atrage imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor judecăţii [art. 346 alin. (3) lit. a) din Codul de procedură penală]. În ceea ce priveşte lipsa posibilităţii judecătorului de cameră preliminară de a invoca - din oficiu - nulităţi relative, reprezentantul Ministerului Public arată că, potrivit dispoziţiilor ari. 197 alin. 4 teza ultimă din Codul de procedură penală din 1968, instanţa putea să ia în considerare din oficiu nulităţile relative dacă anularea actului era necesară pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei. Consideră că eliminarea posibilităţii judecătorului de a invoca nulitatea relativă este expresia reconfigurării principiilor Codului de procedură penală, în condiţiile în care legiuitorul a renunţat la principiul rolului activ al instanţei de judecată. De asemenea, invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că folosirea dovezilor obţinute în mod nelegal nu duce în mod necesar la încălcarea dreptului la un proces echitabil (Cauza Khan împotriva Regatului Unit). Aprecierea existenţei unei încălcări a prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale depinde de o serie de împrejurări, şi anume: dacă proba nelegală nu a putut fi contrazisă la proces, dacă a fost singura probă pe care s-a bazat condamnarea şi dacă, din cauza modului în care proba a fost obţinută - spre exemplu, prin determinarea unei persoane să facă anumite declaraţii sau să comită anumite infracţiuni pe care nu le-ar fi comis în lipsa roiului activ jucat de autorităţile publice ar trebui considerată că violează dreptul de a nu contribui la propria incriminare sau este similară unei provocări la comiterea de infracţiuni (Cauza P.G. şi J.H. împotriva Regatului Unit, paragraful 76). În continuare, arată că dispoziţiile art. 102 din noul Cod de procedură penală urmăresc să dea efect teoriei legitimităţii, în sensul că trebuie comparate cele două fapte condamnabile, şi anume nelegalităţile comise de autorităţi, respectiv faptele penale săvârşite de inculpat, iar excluderea probelor nelegale trebuie să fie ultimul refugiu al organelor judiciare, nu primul impuls, întrucât această sancţiune generează costuri sociale considerabile, inclusiv punerea în libertate a celor vinovaţi şi periculoşi. Totodată, menţionează că noul Cod de procedură penală nu limitează excluderea probelor la acele probe care au fost obţinute prin violarea unor drepturi fundamentale substanţiale, precum protecţia vieţii private şi familiale ori secretul corespondenţei, ci se referă la „vătămarea drepturilor părţilor ori ale subiecţilor procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desfiinţarea actului” [art. 282 alin. (1) din Codul de procedură penală]. Pe de altă parte, încălcarea gravă a drepturilor fundamentale atrage sancţiunea nulităţii absolute, în aceste cazuri probele putând fi excluse din oficiu. De asemenea, reprezentantul Ministerului Public arată că, întrucât judecătorul de cameră preliminară acţionează înaintea fazei de judecată, el nu poate estima echitatea procedurii în ansamblu, ci doar echitatea urmăririi penale, rolul judecătorului de cameră preliminară, stabilit de dispoziţiile art. 342 din Codul de procedură penală, nefiind acela de a afla adevărul, ci de a evalua faza de urmărire penală. Prin urmare, probele nelegale pot fi excluse de către judecătorul de cameră preliminară - la cererea părţii interesate - pentru orice încălcare procedurală, inclusiv o încălcare minoră, chiar dacă modalitatea de dispunere sau de administrare a respectivelor probe nu a afectat drepturi fundamentale substanţiale şi chiar fără posibilitatea concretă de a aprecia echitatea, procedurii în ansamblul ei, apreciind doar dacă dreptul a fost vătămat şi vătămarea nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea actului. Or, în aceste condiţii, eventuala intervenţie din oficiu a judecătorului de cameră preliminară - care ar urma să fie şi jucător, şi arbitru - ar fi de natură a afecta substanţial echilibrul procesual. Nicio dispoziţie constituţională nu prevede obligaţia judecătorilor de a acţiona în favoarea unor părţi care nu îşi apără interesele procesuale. Mai mult, o intervenţie din oficiu a judecătorului de cameră preliminară poate afecta grav - În cazul în care proba nu mai poate fi refăcută - interesele părţii adverse sau chiar ale inculpatului, dacă acesta apreciază că proba îi este, în realitate, favorabilă. În continuare, arată că definirea condiţiilor de invocare a nulităţii relative constituie atribuţia legiuitorului. Or, o eventuală admitere a excepţiei ar duce şi la o nouă definire a acestor condiţii, inclusiv a celei prevăzute de dispoziţiile art. 282 alin. (2) teza ultimă din Codul de procedură penală, neputând fi imaginată situaţia în care judecătorul de cameră preliminară ar avea un interes procesual propriu în respectarea dispoziţiei încălcate. De asemenea, reprezentantul Ministerului Public arată că împotriva probei nelegale pot fi administrate probe contrare, după cum în cele mai multe cazuri se poate cere readministrarea probei considerate nelegală. Judecătorul fondului va evalua ansamblul probatoriului şi va putea da relevanţă probelor administrate în condiţii legale. Precizează că excluderea probelor nelegal administrate este împrumutată de legiuitorul român din sistemele adversariale. Or, în aceste sisteme, procurorul nu are obligaţia de a strânge probe în favoarea acuzatului şi, mai ales, judecătorul (sau juriul) are un rol pasiv, neintervenind, din oficiu, în favoarea unei părţi. În fine, mai arată că, în prezent, spre deosebire de momentul sesizării Curţii în cauza de faţă, judecătorul de cameră preliminară poate şi trebuie să ia în considerare, din oficiu, nulitatea dispunerii şi administrării probelor de către un organ de urmărire penală necompetent, în conformitate cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 302 din 4 mai 2017. Efectul practic al deciziei mai sus menţionate este excluderea automată - fiind vorba de O nulitate absolută, care se invocă din oficiu - a probelor administrate cu încălcarea normelor de competenţă a organelor de urmărire penală, independent de orice analiză privind echitatea procedurii, compararea faptelor organelor de urmărire penală cu cele ale inculpatului, încălcarea sau nu a unor drepturi fundamentale, impactul pe care nerespectarea normei de competenţă i-a avut asupra credibilităţii probei ori posibilitatea refacerii probelor care dovedesc nevinovăţia acuzatului. În concluzie, având în vedere necesitatea menţinerii unui echilibru procesual, care să nu permită transformarea judecătorului din arbitru într-un jucător al cărui rol ar fi acela de a suplini lipsa de diligenţă a inculpatului, precum şi necesitatea protejării intereselor părţii adverse şi chiar ale inculpatului, care poate decide că proba nelegal administrată îi este favorabilă, reprezentantul Ministerului Public consideră că dispoziţiile art. 282 alin. (2) din Codul de procedură penală nu încalcă dreptul la un proces echitabil şi nici principiul legalităţii, ci, dimpotrivă, sunt menite să asigure un echilibru al intereselor participanţilor în procesul penal.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

4. Prin încheierea din 7 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 993/39/2015/a3, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282 alin. (2) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată, din oficiu, de judecătorul de cameră preliminară cu ocazia soluţionării contestaţiei formulate de inculpat împotriva încheierii prin care s-a dispus începerea judecăţii.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, judecătorul de cameră preliminară, autor al excepţiei, susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 282 alin. (2) din Codul de procedură penală încalcă principiul legalităţii şi dreptul la un proces echitabil. În acest sens, arată că noul Cod de procedură penală, reglementând competenţa judecătorului de cameră preliminară prin dispoziţiile art. 54 lit. b), stabileşte că acesta este chemat să verifice legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală, după trimiterea în judecată a inculpatului. Cu această ocazie, verifică şi competenţa de soluţionare a cauzei, precum şi legalitatea sesizării instanţei, aşa cum rezultă din prevederile art. 342 din Codul de procedură penală, care precizează obiectul procedurii camerei preliminare. Chiar dacă, în această fază procesuală distinctă, judecătorului îi este permis, potrivit dispoziţiilor art. 345 alin. (1) şi ale art. 346 alin. (2) din Codul de procedură penală, să ridice, din oficiu, excepţii privind competenţa instanţei şi legalitatea sesizării acesteia, a administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, condiţiile în care pot fi invocate aceste aspecte trebuie raportate la regimul juridic al nulităţilor absolute şi relative reglementat de dispoziţiile art. 281 şi ale art. 282 din acelaşi cod. Ca atare, judecătorul de cameră preliminară poate invoca, din oficiu, numai cazurile de nulitate absolută reglementate de art. 281 alin. (1) lit. e) şi f) din Codul de procedură penală - şi anume lipsa suspectului sau a inculpatului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii, respectiv asistarea de către avocat a suspectului sau a inculpatului, precum şi a celorlalte părţi, atunci când asistenţa este obligatorie -, iar nu şi cazurile de nulitate relativă prevăzute de art. 282 alin. (1) din Codul de procedură penală, care pot fi invocate doar de către procuror, suspect, inculpat, celelalte părţi sau persoana vătămată şi numai atunci când există un interes procesual propriu în respectarea dispoziţiei legale încălcate, aşa cum stabilesc prevederile art. 282 alin. (2) din cod. În mod excepţional, legea permite judecătorului ca, în procedura camerei preliminare, să poată lua în considerare, din oficiu, două cazuri de nulitate relativă. Primul se referă la încălcarea normelor de competenţă ce nu constituie un caz de nulitate absolută - este vorba de necompetenţa materială sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă superioară celei legal competente -, excepţie ce poate fi ridicată până la începerea cercetării judecătoreşti, în temeiul dispoziţiilor art. 47 alin. (2) din Codul de procedură penală. Cel de-al doilea caz de nulitate relativă ce poate fi invocat, din oficiu, de judecătorul de cameră preliminară vizează neregularitatea procedurii de citare a unei părţi, fiind prevăzut de dispoziţiile art. 263 alin. (2) din Codul de procedură penală. Aşadar, autorul excepţiei consideră că dispoziţiile art. 282 alin. (2) din Codul de procedură penală împiedică judecătorul de cameră preliminară să invoce nulităţi relative cu privire la actul de sesizare a instanţei, administrarea probelor şi efectuarea actelor de urmărire penală, acest drept fiindu-i conferit însă procurorului, deşi este greu de crezut că acesta ar putea justifica un interes procesual propriu pentru a invoca nelegalităţi cu privire la actele procesuale şi procedurale pe care le-a efectuat în cursul urmăririi penale. Arată că dreptul la un proces echitabil, consacrat de prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, implică, printre altele, şi descrierea clară şi precisă a faptei în cuprinsul rechizitoriului, într-o modalitate aptă a produce consecinţe juridice cu privire la stabilirea corectă a obiectului şi a limitelor sesizării, aspect ce prezintă importanţă şi din perspectiva desfăşurării judecăţii, impunând ca instanţa să fi fost învestită în mod legal. Având în vedere faptul că nulitatea relativă a actului prin care s-a dispus, s-a autorizat sau s-a administrat o probă nu poate fi ridicată, din oficiu, de către judecătorul de cameră preliminară, în cazul în care partea sau persoana vătămată ce ar putea justifica un interes procesual propriu nu a invocat-o, se ajunge în situaţia ca instanţa de judecată - căreia, potrivit dispoziţiilor art. 5 din Codul de procedură penală, îi incumbă obligaţia să asigure, pe baza probatoriului, aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana inculpatului - să păstreze probe nelegale, deşi excluderea acestora este obligatorie, în condiţiile în care, conform art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală, probele obţinute în mod nelegal nu pot fi folosite în procesul penal. De asemenea, consideră că textul de lege criticat, care nu permite judecătorului de cameră preliminară să constate, din oficiu, nulitatea relativă a actului prin care s-a dispus, s-a autorizat sau s-a administrat o probă, cu consecinţa acoperirii nulităţii odată ce a fost depăşită această fază procesuală, contravine principiului legalităţii, statuat de prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie.

6. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

7. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 282 alin. (2) din Codul de procedură penală este neîntemeiată. Invocă, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume deciziile nr. 838 şi nr. 840 din 8 decembrie 2015.

8. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, sens în care invocă Decizia nr. 840 din 8 decembrie 2015 a Curţii Constituţionale.

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 282 alin. (2) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „(2) Nulitatea relativă poate fi invocată de procuror, suspect, inculpat, celelalte părţi sau persoana vătămată, atunci când există un interes procesual propriu În respectarea dispoziţiei legale încălcate.”

12. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, judecătorul de cameră preliminară, autor al excepţiei, invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalităţii şi ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil.

13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că dispoziţiile art. 282 alin. (2) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 840 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 16 februarie 2016, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia, dar în raport cu critici diferite faţă de cele formulate în cauza de faţă.

14. Curtea constată că nulităţile actelor procesuale şi procedurale ocupă un loc important în sfera garanţiilor ce asigură efectivitatea principiului legalităţii procesului penal şi a principiului aflării adevărului, fiind menite să înlăture încălcările normelor de procedură care au intervenit cu ocazia dispunerii unui act procesual sau a ducerii la îndeplinire a unui act procedural, precum şi consecinţele negative pe care aceste încălcări le-au produs în procesul penal. Nulităţile îndeplinesc astfel un scop preventiv - de preîntâmpinare a încălcării legii, un rol sancţionator - de desfiinţare a actelor efectuate cu încălcarea legii, precum şi un scop reparator - de refacere a actelor procesuale şi procedurale desfiinţate, dacă este necesar şi posibil.

15. Nulitatea este definită ca fiind acea sancţiune procesuală constatată şi aplicată de un organ judiciar, care atrage nevalabilitatea actelor procesuale şi procedurale efectuate cu încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal, dacă s-a produs o vătămare dovedită sau prezumată de lege, ce nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului, organul judiciar dispunând refacerea acestuia atunci când este necesar şi dacă este posibil.

16. Noul Cod de procedură penală, prin dispoziţiile art. 280- 282, a reformat materia nulităţilor, reducând numărul cazurilor de nulitate absolută şi suplimentând condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru a se putea invoca nulităţile relative. Modificările aduse regimului nulităţilor vizează, în special, următoarele aspecte: stabilirea expresă a principiului că actele ulterioare celui declarat nul, care au o legătură directă cu acesta, sunt la rândul lor lovite de nulitate; scoaterea din categoria nulităţilor absolute a nerespectării dispoziţiilor privind sesizarea instanţei, efectuarea anchetei sociale pentru minori, competenţa materială şi după calitatea persoanei a instanţei ierarhic superioare celei legal competente, precum şi competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală [prin Decizia nr. 302 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 2017, Curtea a admis însă excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, care nu reglementează în categoria nulităţilor absolute încălcarea dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituţională]; instituirea unor nulităţi absolute care pot fi invocate până la un anumit termen procesual, iar nu în orice stadiu al procesului; eliminarea posibilităţii judecătorului/instanţei de a invoca, din oficiu, nulităţile relative (cu unele excepţii) şi de a ie lua în considerare în orice stadiu al procesului.

17. Curtea observă că nulităţile se pot clasifica, în principal, după două criterii, şi anume modul de exprimare în norma juridică, respectiv modul de aplicare şi efectele pe care le pot produce. După modul de exprimare în norma juridică, nulităţile sunt exprese - care se aplică în cazul nerespectării unor anumite norme procesuale individualizate de legiuitor [de exemplu, în cazul încălcării normelor prevăzute de dispoziţiile art. 281 alin. (1) din Codul de procedură penală] - şi virtuale - care rezultă din reglementarea generală privind respectarea legii în desfăşurarea procesului penal, baza legală a nulităţilor virtuale constituind-o prevederile art. 2 („Legalitatea procesului penal*) şi ale art. 282 („Nulităţile relative*) din Codul de procedură penală. După modul de aplicare şi efectele pe care le produc, se deosebesc nulităţi absolute - care intervin în cazurile prevăzute de dispoziţiile art. 281 alin. (1) din Codul de procedură penală - şi nulităţi relative - care sunt, de regulă, cele virtuale şi sunt incidente în cazul încălcării oricăror alte dispoziţii legale decât cele prevăzute în art. 281 alin. (1) din Codul de procedură penală (Decizia nr. 302 din 4 mai 2017, citată anterior, paragrafele 30 şi 31).

18. În cazul nulităţilor absolute, vătămarea procesuală este prezumată iuris et de iure, neexistând o condiţie în sensul dovedirii existenţei acesteia, pe când în cazul nulităţilor relative vătămarea produsă prin nerespectarea legii trebuie dovedită de cel care invocă această sancţiune. Chiar şi dovedită fiind, se va constata incidenţa nulităţii relative numai dacă vătămarea nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului. Nulitatea relativă poate fi invocată de procuror suspect, inculpat, celelalte părţi sau persoana vătămată, atunci când există un interes procesual propriu în respectarea dispoziţiei legale încălcate [art. 282 alin. (2) din Codul de procedură penală], pe când nulitatea absolută se constată din oficiu sau la cerere, fără a exista nicio circumstanţiere în ceea ce priveşte necesitatea existenţei unui interes procesual propriu. Totodată, momentul până la care nulitatea poate fi invocată este diferit reglementat, în ceea ce priveşte nulităţile relative fiind incidente dispoziţiile art. 282 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură penală, iar în ceea ce priveşte nulităţile absolute - dispoziţiile art. 281 alin. (3) şi (4) din acelaşi act normativ. Constatarea nulităţii, indiferent dacă aceasta este absolută sau relativă, determină lipsirea de efecte juridice a actului afectat, din momentul efectuării acestuia, iar nu din momentul constatării nulităţii (Decizia nr. 302 din 4 mai 2017, citată anterior, paragraful 32).

19. Raportat la obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate, Curtea reţine că nulitatea relativă este acea nulitate, alta decât cea prevăzută expres ca nulitate absolută de dispoziţiile art. 281 din Codul de procedură penală, rezultată din încălcarea normelor ce reglementează desfăşurarea procesului penal, care poate fi invocată, într-un anumit termen, de către participanţii în procesul penal ce au un interes procesual propriu în respectarea dispoziţiei de lege încălcate, respectiv, din oficiu, în cazurile anume stabilite de lege.

20. În ceea ce priveşte trăsăturile nulităţii relative, Curtea observă, în primul rând, că, potrivit dispoziţiilor art. 282 alin. (1) din Codul de procedură penală, aceasta intervine atunci când prin încălcarea prevederilor legale s-a adus o vătămare drepturilor părţilor ori ale subiecţilor procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desfiinţarea actului. Spre deosebire de Codul de procedură penală din 1968, care - în dispoziţiile art. 197 alin. 1 - prevedea existenţa unei vătămări procesuale în general, iar nu strict existenţa unei vătămări aduse drepturilor părţilor, actuala reglementare restrânge sfera nulităţilor relative numai la acele încălcări care aduc atingere drepturilor părţilor ori ale subiecţilor procesuali principali, excluzând din această sferă încălcările care aduc atingere legalităţii procesului fără a atrage însă, în acelaşi timp, o vătămare a drepturilor părţilor ori ale subiecţilor procesuali principali.

21. În al doilea rând, Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 282 alin. (2) din Codul de procedură penală, participanţii în procesul penal care pot invoca nulitatea relativă sunt procurorul, părţile (inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente) şi subiecţii procesuali principali (suspectul şi persoana vătămată), care au un interes procesual propriu în respectarea dispoziţiei legale încălcate În mod excepţional, legea prevede şi unele nulităţi relative care pot fi invocate de către subiecţii procesuali neprejudiciaţi direct sau de către procuror ori luate în considerare, din oficiu, de către judecător/instanţă. Este cazul nulităţii relative care provine din neregularitatea privind procedura de citare a unei părţi, care poate fi invocată de către procuror, de către celelalte părţi ori din oficiu [art. 263 alin. (2) din Codul de procedură penală], precum şi al nulităţii relative care provine din încălcarea normelor de competenţă a căror nerespectare nu atrage nulitatea absolută, care poate fi invocată din oficiu, de către procuror, de către persoana vătămată sau de către părţi [art. 47 alin. (4) din Codul de procedură penală].

22. În al treilea rând, Curtea constată că, în conformitate cu dispoziţiile art. 282 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură penală, nulitatea relativă trebuie invocată într-o anumită stare a procesului, şi anume, ca regulă, nulitatea relativă se invocă în cursul sau imediat după efectuarea actului în condiţii nelegale. Aceasta presupune ca persoana interesată să fie prezentă la efectuarea actului respectiv, fie personal, fie prin reprezentant. Prin derogare de la regulă, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în procedura de cameră preliminară, nulitatea relativă poate fi invocată cel mai târziu până la închiderea procedurii de cameră preliminară [art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală]; dacă instanţa a fost sesizată cu un acord de recunoaştere a vinovăţiei, iar încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale, nulitatea relativă poate fi invocată cel mai târziu până la primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită [art. 282 alin. (4) lit. b) din Codul de procedură penală]; în sfârşit, dacă încălcarea a intervenit în cursul judecăţii, nulitatea relativă poate fi invocată cel mai târziu până la următorul termen de judecată cu procedura completă [art. 282 alin. (4) lit. c) din Codul de procedură penală]. Excepţia de necompetenţă materială sau după calitatea persoanei a instanţei superioare celei competente potrivit legii, precum şi excepţia de necompetenţă teritorială, ca încălcări ce atrag nulitatea relativă, pot fi invocate până la începerea cercetării judecătoreşti în primă instanţă [art. 47 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală]. Nulitatea relativă nu poate fi invocată direct la instanţa de control judiciar, afară de cazul când s-a produs după închiderea dezbaterilor (cu ocazia deliberării sau în cuprinsul minutei ori al hotărârii).

23. Aşa cum a reţinut Curtea în jurisprudenţa sa, limitarea în timp a momentului până la care pot fi invocate nulităţile relative corespunde noii structuri a procesului penal, caracterizată prin introducerea de către legiuitor în cadrul acestuia, prin dispoziţiile art. 342-348 din Codul de procedură penală, a camerei preliminare. Cu privire la competenţa realizării acestei noi faze procesuale, Curtea a statuat că este atribuită judecătorului de cameră preliminară, care este un organ judiciar de sine stătător, distinct de instanţa de judecată, potrivit art. 30 lit. d) din Codul de procedură penală, a cărui competenţă constă atât într-o verificare-filtru a actelor procedurale efectuate până în această etapă a procesului penal, cât şi în luarea unor măsuri după finalizarea urmăririi penale, fie prin soluţii de netrimitere în judecată, fie prin soluţii de trimitere în judecată, dar fără începerea judecăţii. Conform art. 54 din Codul de procedură penală, competenţa judecătorului de cameră preliminară priveşte verificarea legalităţii trimiterii în judecată dispuse de procuror, verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală, soluţionarea plângerilor împotriva soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată şi soluţionarea altor situaţii expres prevăzute de lege. Astfel, camera preliminară are ca obiect, conform art. 342 din acelaşi cod, soluţionarea problemelor ce vizează competenţa instanţei, legalitatea sesizării, legalitatea administrării probelor şi legalitatea actelor efectuate de către organele de urmărire penală. Aşa fiind, legiuitorul a limitat, la o fază distinctă, de parcurs, a procesului penal posibilitatea invocării excepţiilor referitoare la aspectele enumerate, fază în care nu se stabileşte vinovăţia sau nevinovăţia inculpatului. Consecinţa acestei limitări temporale este faptul că, după începerea judecăţii, nu mai este posibilă restituirea cauzei la procuror, scopul reglementării fiind acela al asigurării soluţionării cu celeritate a cauzelor penale. Având în vedere cele arătate, Curtea a constatat ca fiind justificată limitarea momentului până la care pot fi invocate nulităţile relative, conform art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, la cel al închiderii acestei proceduri (Decizia nr. 840 din 8 decembrie 2015, paragrafele 22 şi 23).

24. În al patrulea rând, Curtea observă că, în baza dispoziţiilor art. 282 alin. (5) din Codul de procedură penală, nulitatea relativă se acoperă atunci când persoana interesată nu a invocat-o în termenul prevăzut de lege - fiind vorba fie de o acceptare tacită, fie de neobservarea încălcării care putea atrage nulitatea relativă - sau a renunţat în mod expres la invocarea acesteia.

25. Din cele arătate mai sus, rezultă că dispoziţiile art. 282 alin. (2) din Codul de procedură penală instituie regula potrivit căreia judecătorul/instanţa nu poate lua în considerare, din oficiu, încălcările normelor ce reglementează desfăşurarea procesului penal, chiar dacă aceste încălcări ar fi de natură a afecta aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei.

26. Curtea constată că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 282 alin. (2) din Codul de procedură penală, care nu permite invocarea din oficiu a nulităţii relative, aduce atingere prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept - în componenta sa referitoare la dreptate ca valoare supremă - şi principiul legalităţii şi ale art. 124 cu privire la înfăptuirea justiţiei, pentru motivele arătate în continuare.

27. Astfel, Curtea reţine că nulităţile virtuale nefiind prestabilite de lege, ci derivând din principiul fundamental al legalităţii, sunt ataşate fiecărei norme ce reglementează desfăşurarea procesului penal, aşa încât o examinare exhaustivă a lor ar echivala cu analiza fiecărei dispoziţii a Codului de procedură penală.

28. Dispoziţiile procesuale care prezintă mai frecvent aspecte de aplicare a nulităţilor relative şi care joacă un rol important în desfăşurarea procesului penal sunt cele referitoare la: reglementarea regulilor de bază, a principiilor sau a altor cerinţe care asigură organizarea şi desfăşurarea procesului penal (cu excepţia celor aflate sub protecţia nulităţii absolute), competenţa organelor judiciare (cu excepţia celor aflate sub protecţia nulităţii absolute), sesizarea organelor judiciare, forma şi conţinutul actelor procedurale (cu excepţia celor aflate sub protecţia nulităţii absolute), procedura de citare şi de comunicare a actelor procedurale, precum şi administrarea probelor.

29. Curtea observă că normele privind reglementarea administrării probelor au cea mai mare importanţă în desfăşurarea laturii materiale a procesului penal, adică aceea care conduce nemijlocit la aplicarea legii penale. Prin natura lor, anumite mijloace de probă sunt imposibil de readministrat sau, chiar dacă această posibilitate există, organul judiciar poate respinge ca nefiind utilă readministrarea unui mijloc de probă deja aflat în dosar. Procedurile legale de obţinere a probelor au, în primul rând, scopul de a asigura acurateţea şi nevicierea acestora, astfel încât să se garanteze că realitatea obiectivă a faptelor este reflectată în probele respective.

30. Codul de procedură penală actual introduce conceptul excluderii probelor obţinute în mod nelegal. În acest sens, prin Decizia nr. 840 din 8 decembrie 2015, mai sus citată, Curtea a reţinut că legea procesual penală delimitează conceptual trei noţiuni: probă, mijloc de probă şi procedeu probatoriu. Cu toate că, deseori, în limbajul juridic curent noţiunea de probă, în sens larg, include atât proba propriu-zisă, cât şi mijlocul de probă, sub aspect tehnic procesual, cele două noţiuni au conţinuturi şi sensuri distincte. Astfel, probele sunt elemente de fapt, în timp ce mijloacele de probă sunt modalităţi legale folosite pentru dovedirea elementelor de fapt. De asemenea, trebuie subliniată diferenţa dintre mijloacele de probă şi procedeele probatorii, noţiuni aflate într-o relaţie etiologică. Spre exemplu, declaraţiile suspectului sau ale inculpatului, declaraţiile persoanei vătămate, ale părţii civile sau ale părţii responsabile civilmente, declaraţiile martorilor şi declaraţiile experţilor sunt mijloace de probă obţinute prin audierea acestor persoane sau prin procedee probatorii auxiliare, cum sunt confruntarea sau videoconferinţa; înscrisurile şi mijloacele materiale de probă, ca mijloace de probă, pot fi obţinute prin procedee probatorii ca percheziţia, ridicarea de obiecte şi înscrisuri, cercetarea locului faptei, reconstituirea sau reţinerea, predarea şi percheziţionata trimiterilor poştale; rapoartele de expertiză, ca mijloace de probă, sunt obţinute prin expertize, ca procedee probatorii; procesele-verbale, ca mijloace de probă, sunt obţinute prin procedee probatorii precum identificarea persoanelor şi a obiectelor, metode speciale de supraveghere sau cercetare, amprentarea suspectului, inculpatului sau a altor persoane sau utilizarea investigatorilor sub acoperire, a celor cu identitate reală sau a colaboratorilor; iar fotografia, ca mijloc de probă, se obţine prin procedeul probatoriu al fotografierii (paragraful 15).

31. Astfel, prin Decizia nr. 840 din 8 decembrie 2015, citată anterior, Curtea a constatat că o probă nu poate fi obţinută nelegal decât dacă mijlocul de probă şi/sau procedeul probatoriu prin care este obţinută este nelegal, aceasta presupunând nelegalitatea dispunerii, autorizării sau administrării probei. Or, nelegalitatea acestora este sancţionată de prevederile art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală, prin aplicarea regimului nulităţii absolute sau relative. Aceasta deoarece nulităţile, aşa cum sunt ele reglementate la art. 280-282 din Codul de procedură penală, privesc doar actele procedurale şi procesuale, adică mijloacele de probă şi procedeele probatorii, şi nicidecum probele în sine, care nu sunt decât elemente de fapt. Prin urmare, este firească aplicarea regimului nulităţilor, conform art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală, doar actelor prin care s-a dispus sau s-a autorizat proba şi actelor prin care s-a administrat aceasta (paragraful 16). Aşadar, Curtea a apreciat că art. 102 alin. (2) din Codul de procedură penală trebuie coroborat cu alin. (3) al acestui text legal, ceea ce înseamnă că probele obţinute prin actele prevăzute la art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală nu pot fi folosite în procesul penal în condiţiile în care aceste acte sunt lovite de nulitate absolută sau relativă. Cele două alineate nu reglementează instituţii diferite, ci presupun întotdeauna aplicarea regimului nulităţilor în materia probaţiunii, aşa cum este acesta reglementat la art. 280-282 din Codul de procedură penală, iar rezultatul nulităţii actelor, respectiv a mijloacelor de probă şi a procedeelor probatorii, determină imposibilitatea folosirii probelor în proces (paragraful 17).

32. Curtea reţine că, din conţinutul regulilor generale în materia probaţiunii, se deduc trei categorii de acţiuni care pot vicia probele, şi anume: încălcarea prescripţiilor procedurale de administrare a lor; obţinerea probelor prin utilizarea unor metode ilegale: respectiv stabilirea conţinutului probei în neconcordanţă cu realitatea obiectivă pe care aceasta trebuie să o reflecte. Primele două categorii intră direct sau indirect sub incidenţa instituţiei nulităţii procesuale, în timp ce a treia scapă acestei sancţiuni procesuale, vicierea putând fi îndreptată, de la caz la caz, pe cale penală (de exemplu, condamnarea martorului pentru mărturie mincinoasă, urmată de revizuirea hotărârii ce s-a întemeiat pe conţinutul declaraţiei mincinoase, în condiţiile în care dispoziţiile procedurale de luare a declaraţiei martorului au fost respectate întocmai), pe cale tehnică (de exemplu, refacerea raportului de expertiză ce conţine calcule tehnice/ contabile sau alte determinări cu caracter ştiinţific, care sunt eronate, în condiţiile în care expertul a respectat toate condiţiile procedurale pentru efectuarea raportului de expertiză) sau, pur şi simplu, pe calea liberei aprecieri a organului judiciar (de exemplu, desfiinţarea sentinţei în apel pe motiv de pură netemeinicie nu se întemeiază pe o nulitate procesuală, ci pe autoritatea conferită de lege judecătorului de a evalua o situaţie şi a pronunţa o hotărâre potrivit propriei sale aprecieri).

33. De asemenea, Curtea constată că nulitatea actului prin care se dispune sau se autorizează o probă poate consta, spre exemplu, într-o nulitate atrasă de: nerespectarea condiţiilor de formă ale actului (lipseşte menţiunea privind organul judiciar care a dispus-o, lipseşte semnătura organului judiciar, lipseşte dispozitivul încheierii etc.); nerespectarea normelor de competenţă funcţională, materială, personală (autorizarea obţinerii unei probe de către judecătorul de cameră preliminară în loc de cel de drepturi şi libertăţi; delegarea nelegală a atribuţiei de dispunere a administrării probelor, dispunerea administrării de către un organ judiciar necompetent după materie sau persoană). Nulitatea actului prin care se administrează proba se referă, în principiu, la sancţionarea procedurală a mijloacelor de probă şi a procedeelor probatorii, ca acte procedurale (procesul-verbal de percheziţie şi percheziţia ca procedeu probatoriu, raportul de expertiză şi expertiza, declaraţia persoanei şi procedura audierii, procesul-verbal de redare a convorbirii telefonice interceptate şi mandatul tehnic etc.).

34. Aşadar, excluderea probelor nu este o sancţiune de sine-stătătoare, ci este un efect al constatării nulităţii mijlocului de probă/procedeului probatoriu prin care este transpusă în dosar. Acest efect al nulităţii în materia probaţiunii era subînţeles în concepţia Codului de procedură penală din 1968, în timp ce în noul cod este reglementat în mod explicit, prevederile care reglementează nulităţile fiind de generală aplicare, fără a fi scoase de sub incidenţa lor actele procesuale şi procedurale realizate în materia probaţiunii. În consecinţă, pentru a se dispune excluderea unei probe trebuie constatat că aceasta a fost obţinută în mod nelegal; pentru a se constata că proba a fost nelegal obţinută, trebuie să se constate nulitatea, de principiu relativă, a mijlocului de probă/procedeului probatoriu prin intermediul căruia proba a fost obiectivată; pentru a se constata nulitatea relativă a mijlocului de probă/procedeului probatoriu, această nulitate trebuie invocată de persoana interesata, într-un anumit interval procesual; neinvocarea sau invocarea tardivă a nulităţii atrage menţinerea ca legal a mijlocului de probă/procedeului probatoriu; menţinerea ca legal a mijlocului de probă/procedeului probatoriu face imposibilă excluderea probei, deoarece un mijloc de probă/procedeu probatoriu legal care obiectivează o probă obţinută nelegal ar fi o contradicţie în termeni Astfel, deşi, în realitate, este viciată, proba menţinută poate contribui la stabilirea, în mod eronat, a situaţiei de fapt.

35. În aceste condiţii, Curtea constată că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 282 alin. (2) din Codul de procedură penală, care nu permite invocarea din oficiu a nulităţii relative, încalcă prevederile art. 1 alin. (3) şi (5) şi ale art. 124 din Constituţie, împiedicând judecătorul/instanţa de judecată să ia în considerare din oficiu încălcarea dispoziţiilor legale a căror nerespectare este de natură a atrage nulitatea relativă a actului, cu excepţia situaţiilor expres prevăzute de lege.

36. Având în vedere importanţa fazei procesuale a camerei preliminare şi a rolului pe care judecătorul de cameră preliminară îl ocupă în cadrul procesului penal, în condiţiile în care rezultatul procedurii în camera preliminară referitor la stabilirea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală are o influenţă directă asupra desfăşurării judecăţii pe fond, putând să fie decisiv pentru stabilirea vinovăţiei/nevinovăţiei inculpatului (Decizia nr. 631 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831 din 6 noiembrie 2015, paragraful 34), Curtea reţine că nu există nicio justificare obiectivă şi rezonabilă a împiedicării judecătorului de cameră preliminară de a lua în considerare din oficiu încălcările care atrag nulitatea relativă.

37. Totodată, în ceea ce priveşte rolul instanţei în faza de judecată a procesului penal. Curtea apreciază că o atare soluţie legislativă - care nu permite, ca regulă, invocarea din oficiu a nulităţii relative - nu poate fi justificată doar prin filosofia restrângerii rolului activ al instanţei şi, în general, prin regândirea sistemului procesului penal, în sensul apropierii acestuia, în anumite privinţe, de sistemul adversial. În acest sens, Curtea reţine că, spre deosebire de sistemul adversial, în care judecătorul poartă răspunderea, de principiu, numai asupra corectitudinii desfăşurării procedurii, sarcina stabilirii faptelor şi a vinovăţiei aparţinând juraţilor. În procesul penal român instanţa îşi asumă răspunderea şi în privinţa acestor elemente esenţiale, care constituie finalitatea procesului -- stabilirea faptei şi a vinovăţiei.

38. Astfel, Curtea observă că, pe de o parte, noul Cod de procedură penală impune instanţei de judecată să neglijeze anumite neregularităţi, deşi acestea ar putea conduce inclusiv la vicierea rezultatului procesului, dar, pe de altă parte, aceeaşi instanţă poartă răspunderea asupra soluţiei date. Or, raţiunile pentru care a fost, anterior, legiferată posibilitatea instanţei de a lua în considerare din oficiu nulitatea relativă - cu respectarea anumitor condiţii prevăzute de lege - se menţin şi în prezent, deoarece ele au ca temei de fapt situaţiile ivite în practică, ce nu pot avea o altă rezolvare, situaţii faptice care continuă să apară şi după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală.

39. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată, din oficiu, de judecătorul de cameră preliminară în Dosarul nr. 993/39/2015/a3 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi constată că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 282 alin. (2) din Codul de procedură penală, care nu permite invocarea din oficiu a nulităţii relative, este neconstituţională.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 19 septembrie 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind actualizarea anexei nr. 31 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 20 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 867 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, şi având în vedere art. 21 şi 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se aprobă actualizarea valorii de inventar a bunurilor imobile ce alcătuiesc domeniul public al statului, aflate în administrarea Casei de Asigurări de Sănătate Maramureş, din subordinea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1.

Art. 2 - Se aprobă înscrierea unui imobil în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea în administrarea Casei de Asigurări de Sănătate Alba, din subordinea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2.

Art. 3. - Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Ministerul Finanţelor Publice vor actualiza în mod corespunzător datele şi vor opera modificările în anexa nr. 31 la Hotărârea Guvernului nr. 1,705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 4. - Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

PRIM-MINISTRU

MIHAI TUDOSE

Contrasemnează:

Ministrul sănătăţii,

Florian-Dorel Bodog

Ministrul finanţelor publice,

Ionuţ Mişa

 

Bucureşti, 14 decembrie 2017.

Nr. 901.

 

ANEXA Nr. 1

 

DATELE DE IDENTIFICARE

ale bunurilor imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Casei de Asigurări de Sănătate Maramureş, din subordinea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate

 

Nr. M.F.P.

Cod de clasificare

Denumirea bunului care face obiectul actului normativ

Datele de identificare ale imobilelor

Valoarea de inventar

(lei)

Descriere tehnică

Adresa

Administrator: Casa de Asigurări de Sănătate Maramureş 11320493

161031

8.26.10

Imobil clădire „Hotel Cascada şi restaurant” cu destinaţie „Centrul de training Cascada Borşa”

RÎ = S + P + 4E SC = 1.446 mp

SD = 4.916 mp

CF = 52103-C1

Str. Brădet nr. 4, Borşa, judeţul Maramureş

7.248.100

161032

8.26.10

Teren aferent „Hotel Cascada şi restaurant” cu destinaţie „Centrul de training Cascada Borşa”

S = 6,132 mp

CF = 52103

Str. Brădet nr. 4, Borşa, judeţul Maramureş

541.418

 

ANEXA Nr. 2

 

DATELE DE IDENTIFICARE

ale bunului imobil care se înscrie în domeniul public al statului şi în administrarea Casei de Asigurări de Sănătate Alba, din subordinea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate

 

Nr. M.F.P.

Cod de clasificare

Denumirea bunului care face obiectul actului normativ

Date de identificare ale imobilului

Valoarea de inventar

(lei)

Descrierea tehnică

Vecinătăţi

Adresa

1

2

3

4

5

6

7

Administrator: Casa de Asigurări de Sănătate Alba 4562729

nou

8.29.08

Imobil Sediul nr. 1 CAS Alba

RÎ-S + P+E SC - 476 mp

SD -1.161 mp

SU -903,25 mp

CF - 100416-C1-U1

N - str. Vasile Goldiş

S - proprietate privată

V - proprietate privată

E - proprietate privată

Str. Vasile Goldiş nr. 5,

Alba Iulia,

judeţul Alba

1.222.259

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind actualizarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, ca urmare a modificării valorii de inventar şi schimbării unităţii de administrare pentru o parte dintr-un imobil aflat în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - U.M. 0608 Constanţa

 

Având în vedere dispoziţiile art. 21 şi 22 din Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se aprobă actualizarea valorii de inventar a imobilului cu nr. M.F.P. 101124, aflat în domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Afacerilor Interne-U.M. 0608 Constanţă, ca urmare a reevaluării, potrivit datelor prevăzute 1h anexa nr. 1.

Art. 2. - Se aprobă actualizarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, ca urmare a schimbării unităţii de administrare pentru o parte din imobilul prevăzut la art. 1, potrivit datelor prevăzute în anexa nr. 2.

Art. 3. - Ministerul Afacerilor Interne îşi va actualiza, în mod corespunzător, datele din evidenţa cantitativ-valorică şi, împreună cu Ministerul Finanţelor Public», va opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 4. - Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

PRIM-MINISTRU

MIHAI TUDOSE

Contrasemnează:

Ministrul afacerilor interne,

Carmen Daniela Dan

Ministrul finanţelor publice,

Ionuţ Mişa

 

Bucureşti, 14 decembrie 2017.

Nr. 902.

 

ANEXA Nr. 1

 

DATELE DE IDENTIFICARE

ale imobilului aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - U.M. 0608 Constanţa, a cărui valoare de inventar se actualizează

 

Nr. MFP

Cod de clasificaţie

Denumirea imobilului

Persoana juridică ce administrează imobilul

Adresa imobilului

Valoarea de inventar actualizată

(lei)

101.124

8.19.01

45-89

Ministerul Afacerilor Interne - U.M. 0608 Constanta CUI 34452132

Judeţul Constanţa

36.957.195,34

 

ANEXA Nr. 2

 

DATELE DE IDENTIFICARE

ale părţii din imobilul aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - U.M. 0608 Constanţa, pentru care s-a schimbat unitatea de administrare

 

Nr. MFP

Cod de clasificaţie

Denumirea imobilului

Unitatea de administrare de la care s-a transmis imobilul

Unitatea de administrare la care s-a transmis imobilul

Adresa imobilului

Caracteristici tehnice ale părţii care s-a transmis

Denumire imobil după transfer

Denumire cod de clasificaţie după transfer

Nr. MFP pentru partea de imobil a cărei unitate de administrare s-a schimbat

101124

(parţial)

8.19.01

45-89

Ministerul Afacerilor Interne -

U.M. 0608 Constanta

CUI 34452132

Ministerul Afacerilor Interne - Instituţia Prefectului Judeţul Constanţa

CUI 4515760

Judeţul

Constanţa

Teren în suprafaţă de 831 mp

Valoare teren = 253.130,91 lei

Pavilion 45.89.02

Sc = 373 mp

Sd = 746 mp

Valoare construcţie = 2.901.841,47 lei

împrejmuire = 60 ml

Valoare împrejmuire = 8.187 lei

CF nr. 247941

Seva atribui de către MAI.

8.29.13

Seva atribui de către MFP.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

 

ORDIN

pentru modificarea Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 3.139/2017 privind emiterea titlurilor de stat destinate populaţiei, prin intermediul unităţilor operative ale Trezoreriei Statului, în cadrul Programului Tezaur

 

Având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.470/2007, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi al prevederilor pct. 4.1.a), b).12 pct. 5 din Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.470/2007, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:

Art. I. - Anexa nr. 2 la anexa la Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.139/2017 privind emiterea titlurilor de stat destinate populaţiei, prin intermediul unităţilor operative ale Trezoreriei Statului, în cadrul Programului Tezaur, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 974 din 7 decembrie 2017, se modifică şi va avea următorul conţinut:

 

ANEXA Nr. 2

 

Către Trezoreria ....................................................

 

CERERE DE DESCHIDERE CONT

 

Subsemnatul (titular de cont - investitor)

Numele şi prenumele ...................................................., posesor al BI/CI seria ............. nr. ...................................................., emis(ă) de ...................................................., la data de ...................................................., CNP ...................................................., locul naşterii ...................................................., data naşterii ...................................................., domiciliat în localitatea ...................................................., str. .................................................... nr. ...., bl. ...., sc. ...., et. ...., ap. ....., judeţ ...................................................., cod poştal ...................................................., telefon ...................................................., adresa de e-mail ....................................................,

 

Reprezentat prin:1)

împuternicit legal: doamna/domnul

Numele şi prenumele ...................................................., posesor al BI/CI seria ............. nr. ...................................................., emis(ă) de ...................................................., la data de ...................................................., CNP ...................................................., locul naşterii ...................................................., data naşterii ...................................................., domiciliat în localitatea ...................................................., str. .................................................... nr. ...., bl. ...., sc. ...., et. ...., ap. ....., judeţ ...................................................., cod poştal ...................................................., telefon ...................................................., adresa de e-mail ...................................................., în baza Procurii nr. - .................................................... din data de .................................................... anexată.

 

Solicit deschiderea contului 58.01.01 „Disponibil pentru subscrierea la titluri de stat” pe numele investitorului-titular de cont.

 

Numele şi prenumele titularului de cont - investitor/împuternicitului legal

Semnătura

 

 

În baza prezentei cereri pentru deschiderea de cont, la Trezoreria ....................................................

s-a deschis, începând cu data de ....................................................  contul analitic (580101XXXXXXXXXXXXX)*),

cod IBAN , pentru (numele/prenumele investitorului - titular de cont) ...................................................., CNP ....................................................

 

*) XXXXXXXXXXXXX reprezintă codul numeric personal al titularului de cont - investitor.

 

Trezoreria ....................................................

 

(Numele şi prenumele)

 

Semnătură/ştampilă

 

 

NOTĂ:

Acte necesare deschiderii contului:

a) - buletinul de identitate/cartea de identitate în original (în vederea verificării) şi în copie (care se arhivează la unitatea Trezoreriei Statului) a investitorului - titular de cont;

- buletinul de identitate/cartea de identitate în original (în vederea verificării) şi în copie (care se arhivează la unitatea Trezoreriei Statului) a împuternicitului legal şi Buletinul de identitate/cartea de identitate în copie (care se arhivează la unitatea Trezoreriei Statului) a investitorului - titular de cont, în situaţia în care solicitarea de deschidere de cont se realizează prin intermediul împuternicitului legal.

b) Procura în limba română eliberată de un notar din România (în original şi care se arhivează la unitatea Trezoreriei Statului) şi specimen de semnătură al investitorului autentificat de un notar public, dacă este cazul.”

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul finanţelor publice,

Ionuţ Mişa

 

Bucureşti, 19 decembrie 2017.

Nr. 3.243.


1) Nu se completează în situaţia în care contul se deschide de către titularul de cont - investitor.


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.