MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 647/2017

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 185 (XXIX) - Nr. 647         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Luni, 7 august 2017

 

SUMAR

 

ACTE ALE CAMEREI DEPUTAŢILOR

 

13. - Decizie privind convocarea Camerei Deputaţilor în sesiune extraordinară

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 279 din 4 mai 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) teza întâi din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă

 

Decizia nr. 322 din 9 mai 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 din Codul penal şi ale art. 246 din Codul penal din 1969

 

Decizia nr. 327 din 9 mai 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi ale art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice

 

ORDONANŢE SI HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

56. - Ordonanţă de urgenţă privind completarea art. II din Legea nr. 152/2017 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare

 

57. - Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea art. 2 din Legea nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român

 

557. - Hotărâre privind numirea unui consul general

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

281. - Ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale privind aprobarea unor licenţe de dare în administrare pentru explorare

 

1.183. - Ordin al ministrului transporturilor pentru publicarea acceptării amendamentului din 2017 la Regulamentul privind transportul internaţional feroviar al mărfurilor periculoase (RID), apendice C la Convenţia privind transporturile internaţionale feroviare (COTIF), semnată la Berna la 9 mai 1980 şi modificată prin Protocolul din 1999, semnat la Vilnius la 3 iunie 1999, ratificat prin Ordonanţa Guvernului nr. 69/2001

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII DE SUPRAVEGHERE FINANCIARA

 

6. - Regulament privind Fondul naţional de proiecţie

 

ACTE ALE CAMEREI DEPUTAŢILOR

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR

 

DECIZIE

privind convocarea Camerei Deputaţilor în sesiune extraordinară

 

În temeiul dispoziţiilor art. 66 alin. (2) şi (3) şi art. 115 alin. (5) din Constituţia României, republicată,

 

preşedintele Camerei Deputaţilor emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Camera Deputaţilor se convoacă în sesiune extraordinară în data de 8 august 2017, ora 15,00. Proiectul ordinii de zi şi proiectul programului de lucru sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta decizie.

 

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

NICOLAE-LIVIU DRAGNEA

 

Bucureşti, 7 august 2017.

Nr. 13.

 

ANEXĂ

 

SESIUNEA EXTRAORDINARĂ

 

Şedinţa camerei deputaţilor din ziua de marţi, 8 august 2017

I. Proiectul ordinii de zi

I. Informare cu privire la proiectul de lege privind aprobarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului, înregistrată la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi care urmează să fie avizată de comisiile permanente în termenele stabilite

II. Proiectul programului de lucru Marţi, 8 august 2017

- ora 15,00 - până la epuizarea ordinii de zi

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 279

din 4 mai 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) teza întâi din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Benke Károly - magistrat-asistent-şef

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Niculescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Tatiana Stroganov în Dosarul nr. 18.500/299/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 494D/2016.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că textul legal criticat nu conţine dispoziţii discriminatorii şi că acesta are în vedere celeritatea soluţionării cauzelor. Se mai apreciază că accesul liber la justiţie nu este un drept absolut şi nu presupune accesul la toate mijloacele prin care se realizează justiţia, legiuitorul fiind în drept să stabilească reguli procedurale specifice exercitării căilor ordinare şi extraordinare de atac.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 2 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 18.500/299/2013, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 483 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Tatiana Stroganov într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva unei hotărâri judecătoreşti pronunţate în apel.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se apreciază, 1h esenţă, că prin efectul dispoziţiilor legale criticate, se creează o discriminare, pe de o parte, între persoanele faţă de care a fost pronunţată o hotărâre judecătorească în judecata în primă instanţă, fără să fi fost evocat fondul, şi, care, ulterior, au beneficiat de o judecată în fond în calea de atac a apelului şi, pe de altă parte, persoanele faţă de care au fost pronunţate atât în judecata în primă instanţă, cât şi în apel hotărâri judecătoreşti care au evocat fondul. Evocarea fondului în apel pentru prima dată nu este de natură să asigure o judecată echitabilă, care să conducă la cercetarea şi aprecierea tuturor aspectelor relevante pentru pronunţarea unei soluţii definitive. Imposibilitatea exercitării recursului în cazul antereferit ilustrează o încălcare a art. 16 alin. (1) şi (2), art. 53 alin. (2) teza finală şi art. 124 alin. (2) din Constituţie. În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate este invocată şi Decizia nr. 967 din 20 noiembrie 2012.

6. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie apreciază că excepţia de neconstituţionalitate vizează, în realitate, art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, fiind, în acelaşi timp, neîntemeiată.

7. Se arată că, în realitate, critica de neconstituţionalitate nu priveşte textul de lege criticat, ci art. 480 alin. (3) din Codul de procedură civilă, care reglementează soluţiile pe care instanţa de apel le poate pronunţa. Chiar şi în aceste condiţii există un remediu consacrat de acelaşi text, respectiv trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, în cazul în care vreuna dintre părţi a solicitat luarea acestei măsuri prin cererea de apel sau prin întâmpinare. Mai mult, chiar dacă recursul ar fi admisibil în ipoteza învederată de autorul excepţiei, acesta tot nu ar asigura o a două judecată a fondului, întrucât este rezervat exclusiv unor critici de legalitate expres enumerate de legiuitor.

8. Se mai susţine că lipsa unui al treilea grad de jurisdicţie nu este contrară art. 21 şi art. 24 din Constituţie şi, în consecinţă, art. 53 alin. (2) teza finală din Constituţie nu este incident în cauză.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens se arată că, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt cele prevăzute numai prin lege, în virtutea acestui mandat constituţional, legiuitorul având competenţa de a adopta reglementări cu caracter general sau special, derogatoriu, cu aplicabilitate la anumite situaţii, în mod egal, pentru toţi cei interesaţi în exercitarea aceloraşi categorii de drepturi sau în îndeplinirea aceloraşi categorii de obligaţii. Iar, potrivit prevederilor art. 129 din Constituţie, împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de ataci în condiţiile legii. Noul Cod de procedură civilă [art. 483 alin. (2) teza I] exceptează de la calea extraordinară de atac a recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din acelaşi cod, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000lei inclusiv. Se mai susţine că noul Cod a instituit o categorie nouă de hotărâri judecătoreşti, anume aceea a hotărârilor caro nu sunt susceptibile de recurs, soluţia fiind diferită de cea promovată de Codul de procedură civilă din 1865, care a cunoscut categoria hotărârilor ce nu puteau fi controlate pe calea apelului. Raţiunile pentru care legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului sunt determinate, în principal, de imperativul major al descongestionării instanţei supreme de un număr considerabil de recursuri, interesul relativ redus al litigiului constituindu-se deopotrivă într-un temei pentru suprimarea căii extraordinare de atac a recursului. Ţinând seama şi de numărul insuficient de personal al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, noua soluţie legislativă a urmărit degrevarea temporară a activităţii acestei instanţe - care, în sistemul noului Cod, a dobândit competenţe noi, cum ar fi procedura hotărârii prealabile -, precum şi observarea impactului normelor de competenţă instituite de noua reglementare procesual civilă asupra activităţii acestei instanţe.

11. Urmând unele modele occidentale, noul Cod de procedură civilă a promovat restricţii semnificative, destinate a restrânge obiectul recursului, exceptarea unor litigii de la calea de atac a recursului reprezentând o opţiune utilă în vederea realizării imperativului de descongestionare a instanţei supreme de un număr impresionant de cauze,

12. Dreptul de acces la justiţie, ca drept fundamental convenţional şi constituţional, nu conferă tuturor sine modo şi dreptul de acces la toate „gradele de jurisdicţie”, dar implică indubitabil dreptul la exercitarea căilor de atac prevăzute de lege. Soluţia legislativă criticată de autorul excepţiei trebuie analizată şi în contextul regândirii regimului căilor de atac prin noua reglementare procesual civilă de drept comun, care a adus o schimbare de paradigmă în ceea ce priveşte sistemul căilor de atac şi rolul recursului. Astfel, apelul este calea de atac obişnuită, de drept comun, care se poate exercita în legătură cu orice nemulţumire referitoare la hotărârea de primă instanţă, fie că este de fapt sau de drept, asigurând două judecăţi de fond, deci dublul grad de jurisdicţie; spre deosebire de reglementarea anterioară, când excepţiile erau nejustificat de numeroase, noul Cod a restrâns considerabil aceste excepţii şi a dat prioritate exercitării apelului. În sistemul noului Cod, apelul este singura cale ordinară de atac, calea de atac obişnuită, care a fost suprimată în puţine cazuri faţă de vechea reglementare, tocmai pentru a sublinia că, de regulă, ultima care poate îndrepta o nedreptate este instanţa de apei, care asigură o nouă judecată de fond şi deci dublul grad de jurisdicţie, recursul intervenind într-adevăr excepţional, în condiţii restrictive şi exclusiv pentru motive de legalitate. Se mai arată că recursul este o cale extraordinară de atac prin care, în condiţiile şi pentru motivele limitativ prevăzute de lege, se exercită un control suplimentar de legalitate; recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile; în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată [art. 483 alin. (3) şi alin. (4) teza I]; „recursul hibrid”, prevăzut de art. 3041 din vechiul Cod de procedură civilă nu se mai regăseşte în noul Cod şi necesitatea acestui recurs, ca substitut (imperfect) al apelului, a fost generată de suprimarea discutabilă a apelului într-un număr mare de cauze, în vechea reglementare.

13. Se mai invocă Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, precum şi Decizia nr. 500 din 30 iunie 2015, cu referire specială asupra conţinutului normativ al art. 21 din Constituţie şi asupra caracterului constituţional al art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

14. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens se susţine că art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă nu conţine nicio dispoziţie discriminatorie, regimul juridic diferit fiind determinat de deosebirea de situaţii, care impune soluţii legislative diferite în vederea asigurării celerităţii soluţionării cauzelor. Pe cale de consecinţă, în măsura în care reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor celor aflaţi în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, critica este neîntemeiată.

15. Legiuitorul pune la dispoziţie căile de atac „optime”, cu luarea în considerare a naturii cauzei şi a ierarhiei judecătoreşti de la care începe accesul liber la justiţie. Aşa că numai legea poate stabili care sunt şi în ce condiţii se exercită aceste căi de atac, ea putând stabili folosirea numai a unora sau restrângerea exerciţiului altor căi de atac. Asemenea restrângeri sunt constituţionale dacă nu ating existenţa dreptului sau libertăţii. În plus, recursul are caracterul de jurisdicţie exercitabilă numai în cazuri strict determinate - definite lato sensu ca încălcări ale legii -, ducând la o judecată ce nu poartă asupra fondului, ci exclusiv asupra legalităţii hotărârii anterior pronunţate, legalitate care va fi validată doar ca urmare a aprecierii probelor deja existente la dosar. În consecinţă, nu se poate reţine încălcarea art. 21 din Constituţie.

16. Aşa fiind, în privinţa condiţiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze categoria persoanelor care pot exercita căile de atac, hotărârile supuse acestora, termenele de declarare, forma în care trebuie făcută declaraţia, conţinutul său, instanţa la care se depune, competenţa şi modul de judecare, soluţiile ce pot fi adoptate şi altele de acelaşi gen, astfel cum prevede art. 126 alin. (2) din Constituţie. De asemenea se arată că textul legal criticat nu conţine norme care, prin natura lor, îngrădesc autorului excepţiei de neconstituţionalitate posibilitatea de a se apăra, prevalându-se de toate garanţiile dreptului la apărare în cadrul unui proces echitabil, conform art. 24 din Constituţie.

17. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a prevederilor art. 53 alin. (1) din Constituţie se arată că dispoziţiile legale criticate, prin conţinutul reglementării lor, nu pun în discuţie restrângeri ale exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale.

18. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

19. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

20. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 483 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură civilă [şi nu art. 283 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură civilă, cum eronat s-a reţinut în cuprinsul întregii încheieri de sesizare]. Curtea reţine, însă, că aplicabil în speţă este art. XVIII alin. (2) teza întâi din Legea nr. 2/2013, text care are, de principiu, aceeaşi soluţie legislativă cu cei al art. 483 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură civilă. Această din urmă dispoziţie legală nu se aplica nici la data ridicării excepţiei, nici la data pronunţării prezentei decizii, intrarea sa în vigoare fiind succesiv prorogată până la data de 1 ianuarie 2019, prin articolul unic alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2015 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 964 din 24 decembrie 2015, şi prin art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene, precum şi pentru instituirea unor măsuri necesare pregătirii punerii în aplicare a unor dispoziţii din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1009 din 15 decembrie 2016. Aşadar, având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost introdusă ulterior datei de 15 februarie 2013, aplicabil în speţă este art. XVIII alin. (2) teza întâi din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, text care urmează a fi reţinut drept obiect al excepţiei de neconstituţionalitate [a se vedea şi Decizia nr. 661 din 8 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 28 februarie 2017, paragraful 22] şi care are următorul conţinut: „(...) Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) (...), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv

21. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 53 alin. (2) teză finală privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 129 privind folosirea căilor de atac.

22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în realitate, critica de neconstituţionalitate, astfel cum a fost motivată, vizează art. 480 alin. (3) din Codul de procedură civilă, autorul excepţiei fiind nemulţumit de faptul că se creează o discriminare, pe de o parte, între persoanele faţă de care a fost pronunţată o hotărâre judecătorească în judecata în primă instanţă, fără să fi fost evocat fondul, şi, care, ulterior, au beneficiat de o judecată în fond în calea de atac a apelului şi, pe de altă parte, persoanele faţă de care au fost pronunţate, atât în judecata în primă instanţă, cât şi în apel, hotărâri judecătoreşti care au evocat fondul.

23. Potrivit art. 480 alin. (3) din Codul de procedură civilă, „În cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, în cazul în care părţile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare; trimiterea spre rejudecare poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului. Dezlegarea dată problemelor de drept de către instanţa de apel, precum şi necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”.

24. Or, critica formulată nu vizează art. XVIII alin. (2) teza întâi din Legea nr. 2/2013, cu alte cuvinte, vreo chestiune care să ţină de admisibilitatea cererii de recurs, autorul dorind, mai degrabă, ca în parcursul procesual al cauzei să existe două judecăţi asupra fondului [în primă instanţă şi în apel], şi nu o judecată pe excepţie şi una pe fond. În consecinţă, întrucât critica de neconstituţionalitate nu are legătură cu obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că excepţia nu este motivată potrivit exigenţelor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, drept care este inadmisibilă. În acelaşi sens, Curtea, prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, a statuat: „chiar dacă excepţia de neconstituţionalitate este în mod formal motivată, deci cuprinde cele 3 elemente, dar motivarea în sine nu are nicio legătură cu textul criticat, iar textul de referinţă este unul general, Curtea va respinge excepţia ca inadmisibilă, fiind contrară art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992”.

25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) teza întâi din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Tatiana Stroganov în Dosarul nr. 18.500/299/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 4 mai 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent-şef,

Benke Károly

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 322

din 9 mai 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 din Codul penal şi ale art. 246 din Codul penal din 1969

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 din Codul penal şi ale art. 246 din Codul penal din 1969, excepţie ridicată de Cătălin Vasile Pepenescu şi Ion Grigorescu în Dosarul nr. 117/216/2016/a1 al Judecătoriei Curtea de Argeş şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 981D/2016.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 246 din Codul penal din 1969 şi art. 297 alin. (1) din Codul penal, întrucât prin Decizia nr. 405 din 16 iunie 2016, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 246 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii”.

4. În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 alin. (2) din Codul penal, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a acesteia, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin încheierea din 12 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 117/216/2016/a1, Judecătoria Curtea de Argeş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 din Codul penal şi ale art. 246 din Codul penal din 1969, excepţie ridicată de Cătălin Vasile Pepenescu şi Ion Grigorescu într-o cauză penală aflată în procedura de cameră preliminară, în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 297 din Codul penal.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece sunt lipsite de previzibilitate. Astfel, nu pot fi determinate cu exactitate criteriile în funcţie de care se poate face diferenţa între o simplă abatere disciplinară şi o sancţiune penală. Totodată, sunt lipsite de claritate, atât din perspectiva elementelor ce intră în componenţa elementului material al laturii obiective, cât şi din perspectiva definirii în concret a sintagmelor „nu îndeplineşte un act”, „îl îndeplineşte în mod defectuos”, „prin aceasta cauzează o vătămare a intereselor legale ale unei persoane”, „îngrădeşte exercitarea unui drept al unei persoane” şi „creează pentru aceasta o situaţie de inferioritate”.

7. Se mai arată că, în ipoteza infracţiunii criticate, legiuitorul trebuia să indice în mod clar şi neechivoc căror categorii exacte de acte materiale i se adresează textul din legea penală şi, de asemenea, trebuia să identifice în mod clar obiectul material exact al acestei fapte prevăzute de cele două texte de lege.

8. Judecătoria Curtea de Argeş opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, deoarece ambele texte legale, prin prisma sintagmelor folosite „nu îndeplineşte un act”, „îl îndeplineşte în mod defectuos” şi „prin aceasta cauzează o vătămare a intereselor legale ale unei persoane” sunt de natură a afecta previzibilitatea legii.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

10. Guvernul apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.

11. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. De asemenea a mai precizat că prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 246 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii”.

12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 297 din Codul penal şi ale art. 246 din Codul penal din 1969, care au următorul conţinut:

- Art. 297 din Codul penal: „(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o paguba ori o vătămare a drepturilor sau intenselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi Interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, îngrădeşte exercitarea unui drept al unei persoane ori creează pentru aceasta o situaţie de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA.”;

- Art. 246 din Codul penal din 1969: „Fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îi îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.”

15. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la obligaţia respectării legilor, art. 23 alin. (12) referitor la principiul legalităţii pedepselor, precum şi dispoziţiile art. 7 cu denumirea marginală Nicio pedeapsă fără lege din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 405 din 16 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 246 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii”.

17. Ca urmare a admiterii excepţiei şi observând că decizia menţionată a fost pronunţată şi publicată la un moment ulterior sesizării instanţei de contencios constituţional, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din Codul penal şi art. 246 din Codul penal din 1969 a devenit inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare de Curte.

18. Potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, în procesul de aplicare şi interpretare a legislaţiei incidente în cauză, instanţa de judecată urmează să respecte Decizia Curţii Constituţionale nr. 405 din 16 iunie 2016, atât sub aspectul dispozitivului, cât şi al considerentelor pe care acesta se sprijină.

19. În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 alin. (2) din Codul penal, Curtea constată că prin Decizia nr. 783 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 24 aprilie 2017, a respins ca neîntemeiată o excepţie identică. Cu acel prilej s-a statuat că abuzul în serviciu se poate realiza într-o variantă de bază [art. 297 alin. (1)], o variantă asimilată [art. 297 alin. (2)], una atenuată (art. 308) şi una agravată (art. 309).

20. Astfel, abuzul în serviciu în varianta asimilată, reglementată de alin. (2) al art. 297 din Codul penal, constă în fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, îngrădeşte exercitarea unui drept al unei persoane ori creează pentru aceasta o situaţie de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA. Întrucât textul art. 297 alin. (2) din Codul penal prevede două acţiuni care pot alternativ să constituie elementul material al infracţiunii, rezultă două modalităţi normative posibile pentru săvârşirea faptei, din care prima constă în îngrădirea exercitării dreptului unei persoane, iar a două rezidă în crearea pentru o persoană a unei situaţii de inferioritate. În afară de aceste modalităţi normative - şi în raport cu fiecare din ele - pot exista numeroase modalităţi faptice, determinate de împrejurările concrete ale fiecărei fapte, şi anume loc, timp, mijloace de săvârşire, natura dreptului îngrădit, felul mobilului, relaţiile dintre subiecţi etc.

21. Curtea a observat că pentru a constitui infracţiunea prevăzută în art. 297 alin. (2) din Codul penal, acţiunea prin care s-a cauzat o lezare a dreptului unei persoane - prin îngrădirea exercitării dreptului respectiv ori prin crearea pentru aceasta a unei situaţii de inferioritate - trebuie să fie săvârşită „pe temei de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA”. Cu alte cuvinte, pentru existenţa acestei infracţiuni se cere ca autorul faptei să fi fost determinat de un anumit mobil. În timp ce la varianta-tip a infracţiunii mobilul constituie un element de fapt, util doar pentru individualizarea pedepselor, în cazul abuzului în serviciu în modalitatea asimilată reglementată de art. 297 alin. (2) din Codul penal, mobilul constituie o cerinţă esenţială a laturii subiective, fiind un element component al infracţiunii. Dacă cerinţa esenţială lipseşte, fapta poate constitui eventual infracţiunea de abuz în serviciu în varianta-tip prevăzută de art. 297 alin. (1) din Codul penal.

22. În ceea ce priveşte criteriile de discriminare avute în vedere, de-a lungul timpului, de legiuitor, Curtea a reţinut că art. 247 din Codul penal din 1969 prevedea iniţial, sub denumirea marginală de ,,Abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi”, infracţiunea cu următorul cuprins: „îngrădirea, de către un funcţionar public, a folosinţei sau a exerciţiului drepturilor vreunui cetăţean, ori crearea pentru acesta a unor situaţii de inferioritate pe temei de naţionalitate, rasă, sex sau religie, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani”. Prin art. I pct. 59 din Legea nr. 278/2006 pentru modificarea şi completarea Codului penal, precum şi pentru modificarea şi completarea altor legi (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 12 iulie 2006), conţinutul incriminării din art. 247 din Codul penal din 1969 a fost modificat, prin introducerea unor noi temeiuri de discriminare, după cum urmează: „îngrădirea, de către un funcţionar public, a folosinţei sau a exerciţiului drepturilor unei persoane ori crearea pentru aceasta a unei Situaţii de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie, apartenenţă politică, convingeri, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani”.

23. Prin urmare, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 297 alin. (2) din Codul penal reprezintă opţiunea legiuitorului şi au fost adoptate de Parlament potrivit politicii sale penale, în considerarea rolului său constituţional de unică autoritate legiuitoare a ţării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală. Prin adoptarea acestor norme, Parlamentul s-a plasat în interiorul marjei sale de apreciere.

24. Aşa fiind, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 297 alin. (2) din Codul penal sunt suficient de clare şi previzibile, întrucât destinatarul normei penale de incriminare are posibilitatea să prevadă consecinţele ce decurg din nerespectarea ei, sens în care îşi poate adapta conduita în mod corespunzător.

În acest sens, Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa (de exemplu, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012) că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze, însă, previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României. Partea I, nr. 579 din 16 august 2011).

25. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia care au fundamentat decizia mai sus menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

26, Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin, (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din Codul penal şi art. 246 din Codul penal din 1969, excepţie ridicată de Cătălin Vasile Pepenescu şi Ion Grigorescu în Dosarul nr. 117/216/2016/a1 al Judecătoriei Curtea de Argeş.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceiaşi autori în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 297 alin. (2) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Curtea de Argeş şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 9 mai 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 327

din 9 mal 2017

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi ale art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Benke Károly - magistrat-asistent-şef

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi ale art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătii din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, excepţie ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (S.N.P.P.C.) din Ministerul Afacerilor Interne - Biroul Teritorial Suceava în Dosarul nr. 2.065/86/2015 al Curţii de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.129D/2016.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 10 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 2.065/86/2015, Curtea de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 din Ordonanţa de urgenţi a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi ale art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, excepţie ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (S.N.P.P.C.) din Ministerul Afacerilor Interne - Biroul Teritorial Suceava într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de recurs formulate împotriva unei sentinţe civile prin care Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava a fost obligat la plata în favoarea membrilor de sindicat, reprezentaţi de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, a unei diferenţe de 3 lei/zi reprezentând actualizarea normei de hrană nr. 6 pe perioada 1 februarie 2013-30 iunie 2015, sume actualizate cu rata inflaţiei, precum şi a dobânzii legale aferente, începând cu data scadenţei fiecărei sume şi până la data plăţii efective.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că norma de hrană nr. 6 se acordă poliţiştilor în temeiul art. 28 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului şi al Hotărârii Guvernului nr. 65/2003 privind stabilirea drepturilor de hrană, în timp de pace, ale personalului aparţinând structurilor Ministerului de Interne, căruia i se aplică Statutul poliţistului. În anexa nr. 1 la hotărârea antereferită se arată că norma de hrană este de 5.010 calorii/om/zi acordate gratuit în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 26/1994, iar alocaţia financiară stabilită pentru aceasta a fost de 24 de lei, conform „Ordinului MApN nr. 117/2008 “. Ulterior, prin Legea nr. 118/2010, aceste drepturi sunt diminuate cu 25%, revenind la valoarea de 24 de lei în baza actelor normative criticate la 1 decembrie 2012. Numai că, între timp, alocaţia financiară aferentă normei de hrană de 5.010 calorii/om/zi a crescut la 27 de lei, iar plata acestei sume, la nivel normativ, s-a realizat de abia prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/2015, intrată în vigoare la 30 iunie 2015.

6. Datorită acestei situaţii normative, autorii excepţiei de neconstituţionalitate invocă d încălcare a art. 16 din Constituţie între cei care au primit alimente în natură sau hrană preparată şi au beneficiat, în consecinţă, de plafonul caloric prevăzut de legislaţia specială, deci pentru care s-a plătit de angajatori suma de 27 de lei, şi cei care au primit norma de hrană la echivalentul bănesc în cuantum de 24 de lei.

7. Se mai arată că una dintre măsurile de protecţie socială privind sănătatea salariaţilor care lucrează în condiţii deosebite, cât şi în condiţii speciale, este asigurarea hranei la nivelul caloric stabilit de specialiştii în nutriţie, astfel că sănătatea acestora, datorită plafonării normei de hrană la nivelul lunii iunie 2010, raportat la creşterea constantă a preţurilor la alimente, a fost afectată pe toată această perioadă, fiind, astfel, încălcat art. 41 alin. (2) din Constituţie.

8. Se mai subliniază că textele legale criticate aduc atingere dreptului fundamental privind alocaţia la normă de hrană şi alocarea dreptului la hrană, într-un mod disproporţionat şi discriminatoriu, ceea ce echivalează cu o diminuare a capacităţii îndeplinirii misiunilor, respectiv o afectare a asigurării menţinerii ordinii publice. Prin urmare, a avut loc o încălcare a dispoziţiilor art. 1 şi 14 din Convenţia pentru apărarea dreptului omului şi a libertăţilor fundamentale.

9. Curtea de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens se arată că dispoziţiile legale criticate nu încalcă art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât persoanelor aflate în aceeaşi situaţie cu reclamanţii le sunt incidente aceleaşi dispoziţii legale, actele normative criticate neinstituind excepţii. Se precizează faptul că norma de hrană nu este o componentă menţionată expres de art. 41 alin. (1) din Constituţie şi că maniera concretă de acordare a protecţiei sociale a muncii revine legiuitorului, care poate hotărî ce cuantum bănesc se acordă pentru protecţia sănătăţii sau pentru munca în condiţii deosebite sau speciale. Se mai apreciază că norma de hrană nu constituie un drept fundamentai consacrat şi garantat de Constituţie, nu are fizionomia unui drept de proprietate, ci este un beneficiu acordat unor categorii profesionale, astfel încât nu poate fi reţinută încălcarea art. 53 din Constituţie.

10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a~şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

11. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât argumentele expuse în susţinerea acesteia vizează chestiuni de interpretare şi aplicare a legii, ce ţin de competenţa instanţelor judecătoreşti.

12. Avocatul Poporului apreciază că textele legale criticate sunt constituţionale. Se arată că acestea sunt aplicabile în mod egal tuturor persoanelor aflate în situaţia reglementată de ipoteza normei juridice, fără a institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare. Pe de altă parte, se arată că, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale. Or, alocaţia de hrană în limita plafonului stabilit la 5.010 calorii/om/zi printr-un act administrativ normativ nu poate fi considerată un drept fundamental. Pe cale de consecinţă, nu poate fi reţinută afectarea vreunui drept sau libertăţi fundamentale.

13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 18 mai 2012, art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 decembrie 2012, art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plutit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 15 noiembrie 2013, precum şi cele ale art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014. Aceste texte au următorul cuprins:

- Art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012: „Cuantumul drepturilor prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 118/2010, cu modificările şi completările ulterioare, se majorează potrivit art. 1 alin. (1), fără a depăşi nivelul În vigoare în luna iunie 2010”;

- Art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012: „în anul 2013 se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 şi art. 3-5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012 n;

- Art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013: (1) în anul 2014, cuantumul compensaţiei băneşti, respectiv al alocaţiei valorice pentru drepturile de hrană şi, respectiv valoarea financiară anuală a normelor de echipare, precum şi valoarea financiară a drepturilor de echipament se menţin în plată la nivelul stabilit pentru anul 2013.

- Art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014: (1) în anul 2015, cuantumul compensaţiei băneşti, respectiv al alocaţiei valorice pentru drepturile de hrană şi, respectiv, valoarea financiară anuală a normelor de echipare, precum şi valoarea financiară a drepturilor de echipament se menţin în plată la nivelul stabilit pentru anul 2014”.

16. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 41 alin. (2) privind măsurile de protecţie socială a muncii, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea sunt invocate prevederile art. 1 privind obligaţia statului de a respecta drepturile omului, art. 6 privind dreptul la un proces echitabil şi art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate au mai format obiectul controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 708 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 195 din 20 martie 2017, Curtea a statuat că alocaţia pentru hrană reprezintă unul dintre drepturile acordate poliţiştilor în virtutea specificului activităţii pe care o desfăşoară, activitate care este de natură să supună organismul şi psihicul unor solicitări şi riscuri sporite. Curtea a constatat că, raportat la specificul activităţii desfăşurate de poliţişti, alocaţia de hrană poate fi privită ca o măsură de protecţie socială a acestei categorii profesionale, însă, nu se poate susţine că impactul acestui drept legal asupra raportului de serviciu este de natură să influenţeze legalitatea, caracterul judicios şi echitabil al acestuia şi nu poate fi văzut ca o măsură în lipsa căreia exercitarea drepturilor şi îndatoririlor ce decurg din raportul de serviciu ar fi supuse îndoielii ori ar da loc abuzului uneia dintre părţile raportului de serviciu.

18. În măsura în care protecţia socială a salariaţilor este văzută ca o modalitate de garantare şi protejare a exercitării dreptului la muncă, Curtea a apreciat că dreptul la alocaţia de hrană nu reprezintă un element esenţial pentru existenţa raportului de serviciu al poliţiştilor şi exercitarea drepturilor şi îndatoririlor ce decurg din acesta, ci doar o modalitate prin care legiuitorul, în funcţie de resursele financiare disponibile, a înţeles să creeze condiţii adecvate desfăşurării acestei profesii. Legiuitorul are libertatea de a opta care sunt modalităţile concrete prin care asigură diverselor categorii profesionale condiţiile adecvate desfăşurării muncii, fără a se putea considera că toate aceste măsuri reprezintă drepturi fundamentale, în măsura în care nu sunt determinante pentru existenţa şi desfăşurarea raporturilor de muncă. De asemenea, legiuitorul va putea dispune modificarea sau chiar încetarea acordării acestor măsuri de protecţie socială, fără a fi necesar să se supună condiţiilor art. 53 din Constituţie, întrucât acest text constituţional priveşte numai drepturile consacrate de Legea fundamentală, iar nu şi cele stabilite prin legi. Având în vedere cele mai sus reţinute, Curtea a constatat că prevederile art. 53 din Constituţie nu sunt incidente în cauză, dreptul la alocaţia de hrană nereprezentând un drept fundamental.

19. În ceea ce priveşte susţinerile autorului excepţiei referitoare la caracterul discriminatoriu al textelor de lege criticate, Curtea a constatat că, potrivit art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 9 aprilie 1998, de dreptul la hrană beneficiază personalul din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Justiţiei - Direcţia Generală a Penitenciarelor şi Serviciul Independent de Protecţie şi Anticorupţie, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, se referă doar la o parte din acest personal, respectiv la poliţişti. Acest drept se acordă în limita unor plafoane calorice diferenţiate pe categorii de personal, plafoane care constituie norme de hrană zilnice şi care sunt prevăzute în anexa nr. 1 la ordonanţa amintită. Aşa cum s-a reţinut şi mai sus, acordarea acestui drept se poate face fie în natură, fie sub forma unei alocaţii valorice.

20. Situaţia personalului aparţinând structurilor Ministerului de Interne căruia i se aplică Statutul poliţistului şi care beneficiază pentru perioada în care se află în activitate de o alocaţie de hrană zilnică este reglementată de Hotărârea Guvernului nr. 65/2003 privind stabilirea drepturilor de hrană, în timp de pace, ale personalului aparţinând structurilor Ministerului de Interne, căruia i se aplică Statutul poliţistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 7 februarie 2003. În anexa acestui act normativ sunt prevăzute normele de hrană zilnice, plafoanele calorice şi categoriile de personal pentru care se acordă acest drept, diferenţierile între normele de hrană stabilite şi modalităţile de acordare a acestora se fac în funcţie de specificul activităţii şi gradul de solicitare apreciat ca fiind aferent activităţii desfăşurate. Prin urmare, fiecare dintre persoanele aflate în cadrul uneia dintre categoriile reglementate de anexa la Hotărârea Guvernului nr. 65/2003 se supune aceluiaşi tratament juridic ca toate celelalte persoane aflate în aceeaşi situaţie cu a sa. În acelaşi timp, fiecare categorie de persoane se află într-o situaţie distinctă sub aspectul condiţiilor care justifică acordarea normei de hrană în raport cu celelalte categorii de persoane menţionate în acelaşi act normativ. Or, având în vedere jurisprudenţa sa referitoare la principiul egalităţii în drepturi, Curtea a apreciat că dispoziţiile de lege criticate nu au efecte de natură a contraveni prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie.

21. De asemenea, Curtea a reţinut că prin art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 se stabileşte o recuperare a reducerii cuantumului alocaţiei valorice de hrană, în două tranşe, fără a se putea depăşi nivelul în vigoare în luna iunie 2010. Cuantumul stabilit prin această ordonanţă de urgenţă s-a păstrat până la sfârşitul anului 2012. Dispoziţiile art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012au reglementat cuantumul alocaţiei valorice de hrană începând cu anul 2013, prin raportare la nivelul din decembrie 2012. Dispoziţiile art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 au prevăzut acordarea aceluiaşi cuantum şi în anul 2014, iar dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 au stabilit acordarea alocaţiei valorice pentru hrană la nivelul stabilit pentru anul 2014. Prevederile art. 12 alin. (11) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 au prevăzut că, începând cu data de 1 iulie 2015, cuantumul alocaţiei valorice pentru hrană se acordă la valoarea actualizată. Aşa fiind, apare ca evident că, până la data de 1 iulie 2015, acest drept s-a acordat în cuantumul stabilit de textele de lege supuse analizei de constituţionalitate.

22. Neintervenind elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziei antereferite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (S.N.P.P.C.) din Ministerul Afacerilor Interne - Biroul Teritorial Suceava în Dosarul nr. 2.065/86/2015 al Curţii de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi cu cele ale art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 9 mai 2017.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent-şef,

Benke Károly

 

ORDONANŢE SI HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

ORDONANŢA DE URGENŢĂ

privind completarea art. II din Legea nr. 152/2017 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare

 

Având în vedere faptul că prin Legea nr. 152/2017 s-a aprobat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, au fost aprobate unele măsuri pentru completarea celor deja adoptate pentru eliminarea discrepanţelor salariale până la intrarea în vigoare a noii legi de salarizare,

luând în considerare faptul că lipsa unei reglementări privind eliminarea discrepanţelor salariale şi în ceea ce priveşte stabilirea salariilor lunare ale poliţiştilor şi personalului civil din Ministerul Afacerilor Interne şi unităţile/instituţiile/structurile aflate în subordinea sa, precum şi ale personalului civil din instituţiile publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, care nu au beneficiat de aplicarea majorărilor prevăzute de Legea nr. 152/2017, ar genera menţinerea respectivelor discrepanţe salariale pentru aceste categorii de personal pe toată perioada de aplicare etapizată a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Ţinând cont că măsurile adoptate prin Legea nr. 152/2017 se aplică începând cu data de 30 iunie 2017, se impune adoptarea unor completări la art. II din Legea nr. 152/2017.

Având în vedere faptul că majorarea propusă necesită modificarea alocaţiei bugetare pentru instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, este necesar ca aceasta să fie adoptată în regim de urgenţă pentru a putea fi luată în calcul la următoarea rectificare bugetară.

În considerarea faptului că aceste completări vizează un interes generai în cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare „Apărare, ordine publică şi securitate naţională” şi constituie situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

 

Articol unic. - La articolul II din Legea nr. 152/2017 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 27 iunie 2017, după alineatul (4) se introduc trei noi alineate, alineatele (5)-(7), cu următorul cuprins::

(5) începând cu data de 1 octombrie 2017 se majorează cu 10% cuantumul brut al salariilor de funcţie ale poliţiştilor din Ministerul Afacerilor Interne şi unităţile/instituţiile/structurile aflate în subordinea sa, cu excepţia celui care a beneficiat de majorări potrivit Legii nr. 250/2016.

(6) începând cu data de 1 octombrie 2017 se majorează cu 15% cuantumul brut al salariilor de bază ale personalului civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, cu excepţia personalului civil din Ministerul Apărării Naţionale şi instituţiile aflate în subordinea sa, precum şi a celui care a beneficiat de majorări potrivit Legii nr. 250/2016.

(7) Majorările acordate personalului din cadrul instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, potrivit alin. (3) lit. b), alin. (5) şi (6), se aplică la salariul de bază/solda de bază/salariul de funcţie cuvenit/cuvenită, al cărui/cărei cuantum nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în piaţă, şi se adaugă la acesta/aceasta.”

 

PRIM-MINISTRU

MIHAI TUDOSE

Contrasemnează:

Ministrul muncii şi justiţiei sociale,

Lia-Olguţa Vasilescu

Ministrul afacerilor interne,

Carmen Daniela Dan

Ministrul finanţelor publice,

Ionuţ Mişa

 

Bucureşti, 4 august 2017.

Nr. 56.

GUVERNUL ROMÂNIEI

ORDONANŢĂ DE URGENTĂ

pentru modificarea şi completarea art. 2 din Legea nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român

 

Având în vedere obligaţia Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” de a atribui, cu avizul Secretariatului General al Guvernului, din fondul locativ aflat în domeniul public al statului, locuinţe de protocol, cu destinaţia de reşedinţă, persoanelor care au deţinut calitatea de şef al statului român,

ţinând cont de faptul că Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat trece printr-un proces complex de eficientizare şi restructurare, care a demarat prin crearea cadrului legal pentru vânzarea imobilelor

cu destinaţia de locuinţe concomitent cu restrângerea bazei materiale destinate

activităţii de reprezentare şi protocol,

luând în considerare imperativul utilizării fondurilor alocate în vederea efectuării lucrărilor de reparaţii capitale la reşedinţele oficiale, aflate în fondul imobiliar al Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”, pentru susţinerea cărora sunt prevăzute, în bugetul Secretariatului General al Guvernului, în anul bugetar curent sumele de bani necesare efectuării acestora,

ţinând cont de faptul că aceste aspecte vizează interesul public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

 

Articol unic. - Articolul 2 din Legea nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 386 din 16 iulie 2001, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:

,,a) folosinţa gratuită a unei locuinţe de protocol şi a unui spaţiu pentru organizarea cabinetului de lucru, încadrat cu un post de consilier şi un post de secretar, ambele atribuite cu destinaţia de reşedinţă;”.

2. După litera c) se introduce o nouă literă, litera d), cu următorul cuprins:

,,d) folosinţa gratuită pe o perioadă de maximum 12 luni a unei locuinţe, cu destinaţia de reşedinţă, în suprafaţă de maximum 200 mp, în perioada executării lucrărilor de reparaţii capitale la imobilul atribuit cu destinaţia de reşedinţă.”

 

PRIM-MINISTRU

MIHAI TUDOSE

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Mihai Busuioc

Ministrul finanţelor publice,

Ionuţ Mişa

 

Bucureşti, 4 august 2017.

Nr. 57.

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind numirea unui consul general

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul Românei adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Domnul Ovidiu Grecea se numeşte consul general, şef al Consulatului General al României la Vancouver, Canada.

 

PRIM-MINISTRU

MIHAI TUDOSE

Contrasemnează:

Ministrul afacerilor externe,

Teodor-Viorel Meleşcanu

 

Bucureşti, 4 august 2017.

Nr. 557.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

 

AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE

 

ORDIN

privind aprobarea unor licenţe de dare în administrare pentru explorare

 

Având în vedere art. 13 şi art. 21 alin. (1) din Legea minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 4 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.419/2009 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, cu modificările ulterioare,

preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă Licenţa de dare în administrare pentru explorare nr. 20.264/2017 privind explorarea resurselor de apă geotermală din perimetrul Crişeni, judeţul Sălaj, încheiată între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, în calitate de concedent, şi comuna Crişeni, cu sediul în Crişeni, judeţul Sălaj, cod de înregistrare fiscală 4291565, în calitate de administrator.

Art. 2. - Se aprobă Licenţa de dare în administrare pentru explorare nr. 20.275/2017 privind explorarea resurselor de apă geotermală din perimetrul Cărei Sud, judeţul Satu Mare, încheiată între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, în calitate de concedent, şi municipiul Cărei, cu sediul în Cărei, judeţul Satu Mare, cod de înregistrare fiscală 4481160, în calitate de administrator.

Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale,

Aurel Gheorghe

Bucureşti, 31 iulie 2017.

Nr. 281.

MINISTERUL TRANSPORTURILOR

 

ORDIN

pentru publicarea acceptării amendamentului din 2017 la Regulamentul privind transportul internaţional feroviar al mărfurilor periculoase (RID), apendice C la Convenţia privind transporturile internaţionale feroviare (COTIF), semnată la Berna la 9 mai 1980 şi modificată prin Protocolul din 1999, semnat la Vilnius la 3 iunie 1999, ratificat prin Ordonanţa Guvernului nr. 69/2001

 

În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 49/1999 privind transportul mărfurilor periculoase pe calea ferată, aprobată cu modificări prin Legea nr. 788/2001,

în temeiul art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 21/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul transporturilor emite următorul ordin:

Art. 1. - Se publică amendamentul din 2017 la Regulamentul privind transportul internaţional feroviar al mărfurilor periculoase (RID), apendice C la Convenţia privind transporturile internaţionale feroviare (COTIF), semnată la Berna la 9 mai 1980 şi modificată prin Protocolul din 1999, semnat la Vilnius la 3 iunie 1999, ratificat prin Ordonanţa Guvernului nr. 69/2001, aprobată prin Legea nr. 53/2002, tradus în limba română, prevăzut în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul transporturilor,

Dragoş Titea,

secretar de stat

 

Bucureşti, 21 iulie 2017.

Nr. 1.183.


*) Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 647 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome „Monitorul Oficial , Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ

 

AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ

 

REGULAMENT

privind Fondul naţional de protecţie

 

În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1) lit. b), art. 3 alin. (1) lit. b), precum şi ale art. 6 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 32 alin. (3), art. 39 alin. (4)-(6) şi art. 43 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie,

în baza Hotărârii Adunării Generale a Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România din 4.05.2017, în urma deliberărilor Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară din şedinţa din data de 2.08.2017,

Autoritatea de Supraveghere Financiară emite prezentul regulament.

Art. 1. - (1) Fondul naţional de protecţie se constituie ca structură proprie a Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România, denumit în continuare BAAR, de la data preluării de către BAAR a patrimoniului Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii.

(2) Fondul naţional de protecţie se constituie din:

a) Fondul comun Carte Verde, deţinut şi administrat de BAAR;

b) 95% din disponibilul preluat de la Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, conform art. 39 alin. (5) din Legea nr. 32/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, denumită în continuare Legea nr. 132/2017.

Art. 2. - (1) Fondul naţional de protecţie se constituie ca un fond cu afectaţiune specială din care BAAR, în calitate de organism de plată a despăgubirilor şi organism de compensare, va achita despăgubiri persoanelor prejudiciate care au acest drept în baza legii sau în baza acordurilor internaţionale la care BAAR este parte, precum şi cheltuieli legate de plata acestor despăgubiri.

(2) Categoriile de cheltuieli care vor putea fi achitate din Fondul naţional de protecţie şi creanţele certe de recuperat sunt stabilite în procedurile BAAR.

(3) BAAR întocmeşte şi menţine evidenţe analitice cu privire la plăţile efectuate pentru îndeplinirea atribuţiilor de birou naţional şi, respectiv, pentru despăgubirile aferente prejudiciilor cauzate prin accidente provocate de autovehiculele neasigurate.

Art. 3. - (1) în vederea îndeplinirii, în orice moment, de către BAAR a atribuţiilor de birou naţional auto, de organism de plată a despăgubirilor şi de organism de compensare, adunarea generală a BAAR stabileşte un nivel de referinţă pentru disponibilul Fondului naţional de protecţie, a cărui valoare nu poate fi mai mică decât valoarea reprezentând echivalentul în lei a sumei de 30.000.000 de euro, la cursul de schimb publicat de Banca Naţională a României în ultima zi lucrătoare a fiecărei luni.

(2) Membrii BAAR au obligaţia să contribuie proporţional cu primele bute încasate din vânzarea contractelor RCA şi Carte Verde în vederea acoperirii cheltuielilor Fondului naţional de protecţie, precum şi a constituirii rezervelor pentru obligaţiile viitoare.

(3) Resursele financiare ale Fondului naţional de protecţie prevăzute la art. 1 se completează, pentru atingerea şi menţinerea nivelului de referinţă menţionat la alin. (1), după caz, cu următoarele:

a) contribuţii permanente;

b) contribuţii speciale;

c) dobânzi şi penalităţi de întârziere pentru neplata la termen a contribuţiilor cuvenite Fondului naţional de protecţie;

d) sume recuperate de BAAR conform art. 32 alin. (6) din Legea nr. 132/2017;

e) venituri din fructificarea disponibilităţilor financiare aparţinând Fondului naţional de protecţie.

(4) Rezultatul fiecărui exerciţiu financiar se reportează pentru exerciţiul financiar următor.

Art. 4. - (1) Dacă disponibilul Fondului naţional de protecţie se situează sub nivelul de referinţă prevăzut la art. 3 alin. (î), acesta se completează de membrii BAAR cu contribuţii permanente sau cu contribuţii speciale, proporţional cu volumul primelor brute încasate în luna precedentă pentru asigurarea RCA şi Carte Verde.

(2) Cotele de contribuţie atât pentru contribuţia permanentă, cât şi pentru contribuţia specială sunt stabilite de către BAAR cu avizul prealabil al Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Art. 5. - (1) Contribuţiile permanente pentru completarea Fondului naţional de protecţie până la nivelul de referinţă se stabilesc de către BAAR, până în data de 10 a fiecărei luni, dacă la sfârşitul lunii precedente suma dintre disponibilul Fondului şi creanţele certe de recuperat de către BAAR pentru Fondul naţional de protecţie se situează sub nivelul de referinţă prevăzut la art. 3 alin. (1).

(2) Contribuţiile speciale se stabilesc de către BAAR, până în data de 10 a fiecărei luni, dacă la sfârşitul lunii precedente suma dintre disponibilul Fondului naţional de protecţie şi creanţele certe de recuperat de către BAAR pentru Fondul naţional de protecţie se situează peste nivelul de referinţă prevăzut la art. 3 alin. (1).

(3) Plata contribuţiilor se efectuează până la data de 28 a fiecărei luni

Art. 6. - Constituirea obligaţiei de plată, respectiv a înregistrării plăţii către Fondul naţional de protecţie se reflectă astfel:

a) contribuţiile permanente:

(i) în contabilitatea asigurătorilor, membrii BAAR, prin înregistrarea în debitul contului 643 „Cheltuieli cu fondurile speciale pentru activitatea de asigurare”, analitic distinct, şi, respectiv, în creditul contului 443 „Fonduri speciale pentru activitatea de asigurare”, analitic distinct,

(ii) în contabilitatea BAAR, prin înregistrarea în debitul contului 512 „Conturi curente la bănci”, analitic distinct, şi, respectiv, în creditul 7311 „Venituri din cotizaţiile membrilor”, analitic distinct;

b) contribuţiile speciale:

(i) în contabilitatea asigurătorilor, membrii BAAR, prin înregistrarea în debitul contului 267 „Creanţe imobilizate şi alte plasamente speciale”, analitic distinct, şi, respectiv, în creditul contului 544 „Conturi curente la bănci”, analitic distinct;

(ii) în contabilitatea BAAR, prin înregistrarea în debitul contului 512 „Conturi curente la bănci”, analitic distinct, şi, respectiv, în creditul 167 „Alte împrumuturi şi datorii asimilate”, analitic distinct.

Art. 7. - (1) Contribuţia la Fondul naţional de protecţie se calculează şi se achită raportat la toate primele brute încasate pentru asigurarea RCA, chiar dacă la data scadenţei obligaţiei de plată asigurătorul RCA nu mai este membru al BAAR.

(2) Până la împlinirea fiecărui termen de plată a contribuţiilor stabilit, membrii au obligaţia să raporteze BAAR, în cadrul formularului pus la dispoziţie de acesta, primele brute încasate pentru contractele RCA aferente perioadei pentru care urmează să vireze contribuţia, precum şi contribuţia datorată.

(3) Pentru neplata la termen a contribuţiilor, BAAR calculează dobânzi şi penalităţi de întârziere, conform art. 32 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 132/2017, şi le comunică asigurătorilor RCA în cauză. Majorările de întârziere se evidenţiază distinct în documentele de plată.

(4) BAAR notifică Autorităţii de Supraveghere Financiară întârzierile privind plata contribuţiilor la Fondul naţional de protecţie, în situaţia în care termenul de plată a fost depăşit cu 90 de zile.

Art. 8. - (1) Dacă disponibilul Fondului naţional de protecţie depăşeşte nivelul de referinţă prevăzut la art. 3 alin. (1), BAAR poate hotărî restituirea integrală sau parţială către membri a contribuţiei speciale.

(2) Contribuţia specială la Fondul naţional de protecţie poate fi restituită integral către asigurătorii care au pierdut calitatea de membru al BAAR, după 3 ani de la data respectivă, dacă nu au obligaţii neonorate în legătură cu calitatea pe care au deţinut-o. Dacă pe parcursul celor 3 ani, BAAR va hotărî restituirea contribuţiei speciale, de această hotărâre vor beneficia în mod corespunzător şi asigurătorii care au pierdut calitatea de membru la BAAR.

(3) în perioada de 3 ani menţionată la alin. (2), BAAR poate oricând compensa contribuţia specială achitată de fostul membru cu obligaţiile scadente şi neachitate ale acestuia către BAAR.

Art. 9. - Obligaţia calculului contribuţiilor, urmărirea încasării acestora la Fondul naţional de protecţie, precum şi calculul şi încasarea penalităţilor şi a majorărilor de întârziere datorate sunt în sarcina BAAR.

Art. 10. - Nerespectarea obligaţiilor prevăzute în prezentul regulament de către asigurătorii RCA membri BAAR se sancţionează de către Autoritatea de Supraveghere Financiară în conformitate cu prevederile art. 37 din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie.

Art. 11. - Prezentul regulament se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data publicării.

 

Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară,

Leonardo Badea

 

Bucureşti, 2 august 2017.

Nr. 6.


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.