MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 711/2016

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 184 (XXVIII) - Nr. 711         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 15 septembrie 2016

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 579 din 12 iulie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. V alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

1.029. - Ordin al ministrului sănătăţii privind modificarea anexei nr. 4 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 398/2013 pentru înfiinţarea comisiilor consultative ale Ministerului Sănătăţii

 

1.083. - Ordin al directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, în 18 unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Ilfov

 

1.202. - Ordin al ministrului mediului, apelor şi pădurilor privind aprobarea Planului de management şi a Regulamentului sitului Natura 2000 ROSCI0062 Defileul Crişului Repede - Pădurea Craiului

 

ACTE ALE CURŢII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI

 

Hotărârea din 15 martie 2016 în Cauza Răzvan Laurenţiu Constantinescu împotriva României

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 579

din 12 iulie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. V alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Cosmin Văduva - magistrat-asistent

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. V alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Andrei-Horaţiu Constantinescu, Aurelian Grigore şi Grigore Gheorghe în dosarele nr. 3.650/93/2014, nr. 32/93/2015 şi nr. 30/93/2015 ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Excepţia de neconstituţionalitate constituie obiectul dosarelor Curţii Constituţionale nr. 1.Q02D/2016, nr. 1.061D/2016 şi nr. 1.073D/2016.

2. Dezbaterile iniţiale au avut loc în şedinţa publică din 7 iulie 2016, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu, şi a reprezentantului autorilor excepţiei, domnul avocat Diaconu Adrian. Acestea au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea a dispus conexarea dosarelor nr. 1.061D/2016 şi nr. 1.073D/2016 la Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.002D/2016 şi, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea a dispus amânarea pronunţării pentru data de 12 iulie 2016, dată la care a pronunţat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

3. Prin Decizia civilă nr. 2.538 din 27 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 3.650/93/2014, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. V alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Excepţia a fost ridicată de Andrei-Horaţiu Constantinescu, într-o cauză având ca obiect anulara act administrativ.

4. Prin încheierea civilă din 18 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 32/93/2015, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. V alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Excepţia a fost ridicată de Aurelian Grigore într-o cauză având ca obiect anulare act administrativ.

5. Prin Decizia civilă nr. 2.670 din 5 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 30/93/2015, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. V alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Excepţia a fost ridicată de Grigore Gheorghe într-o cauză având ca obiect anulare act administrativ;

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia apreciază că dispoziţiile supuse controlului de constituţionalitate încalcă principiul neretroactivităţii legii consacrat în art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât casele de asigurări sociale sunt abilitate, începând cu data de 30 decembrie 2011, să emită decizii de impunere aferente unor perioade fiscale anterioare.

7. În plus, autorul excepţiei în Dosarul Curţii nr. 1.002D/2016 critică art. V alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011 prin raportare la dispoziţiile art. 17 alin, (5) şi art. 86 alin, (1) teza I din Codul de procedură fiscală, susţinând că organele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nu sunt organe fiscale şi, în consecinţă, nu pot emite decizii de impunere.

8. Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarele Curţii nr. 1.002D/2016 şi nr. 1.061D/2016, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, dispoziţiile criticate nu produc efect retroactiv, ci stabilesc competenţa de administrare a contribuţiilor sociale datorate de persoanele fizice în favoarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală începând cu data de 1 iulie 2012, aşadar ulterior intrării lor în vigoare, stabilind că, pentru perioada anterioară datei de 1 iulie 2012, această competenţă revine caselor de asigurări sociale, potrivit legislaţiei specifice aplicabile fiecărei perioade. În concluzie, instanţa apreciază că dispoziţiile art. V alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011 respectă principiul tempus regit actum.

9. În Dosarul Curţii nr. 1.073D/2016, instanţa apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Se arată că, deşi actul normativ invocat a intrat în vigoare la data de 30 decembrie 2011, se atribuie în favoarea caselor de asigurări de sănătate competenţa de a emite decizii de impunere anterioare datei intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă. Instanţa apreciază că normele criticate aduc atingere principiului neretroactivităţii legii civile, întrucât casele de asigurări de sănătate sunt abilitate, începând cu data de 30 decembrie 2011, să emită decizii de impunere aferente unor perioade fiscale anterioare.

10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate.

11. Guvernul arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât reglementarea criticată a produs efecte începând cu data intrării sale în vigoare, fără a fi încălcat principiul neretroactivităţii legii.

12. Avocatul Poporului şi preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. V alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 30 decembrie 2011, aprobată prin Legea nr. 106/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 9 iulie 2012. Potrivit dispoziţiilor art. V alin. (2) din acest act normativ: „Competenţa de administrare a contribuţiilor sociale datorate de persoanele fizice prevăzute la alin. (1) pentru veniturile aferente perioadelor fiscale anterioare datei de 1 ianuarie 2012, precum şi perioadei 1 ianuarie - 30 iunie 2012 cu titlu de contribuţii sociale aferente anului 2012 şi, totodată, pentru soluţionarea contestaţiilor împotriva actelor administrative prin care s-a făcut stabilirea revine caselor de asigurări sociale, potrivit legislaţiei specifice aplicabile fiecărei perioade”.

Conform art. V alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011, „începând cu data de 1 iulie 2012, competenţa de administrare a contribuţiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice prevăzute la cap. II şi III din titlul IX2 al Codului fiscal revine Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală”.

15. În susţinerea criticii de neconstituţionalitate, autorii invocă prevederile constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2) potrivit cărora „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile*. În plus, autorul excepţiei de neconstituţionalitate din Dosarul nr. 1.002D/2016 apreciază că textul legal criticat contravine prevederilor art. 86 alin. (1) teza I din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, potrivit căruia decizia de impunere se emite de organul fiscal competent, precum şi prevederilor art. 17 alin. (5) din acelaşi act normativ, potrivit cărora organele fiscale sunt Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi unităţile subordonate acesteia, precum şi compartimentele de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale.

16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că excepţia de neconstituţionalitate ce face obiectul prezentei cauze îndeplineşte toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

17. În Dosarul Curţii nr. 1.002D/2016, autorul excepţiei a formulat inter alia critici care, din perspectiva jurisprudenţei Curţii Constituţionale, apar ca inadmisibile. Astfel, prin raportare la dispoziţiile art. 17 alin. (5) şi art. 86 alin. (1) teza I din Codul de procedură fiscală, se arată că organele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nu sunt organe fiscale şi, în consecinţă, nu pot emite decizii de impunere.

18. Potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 249 din 10 mai 2005, „instanţa de contencios constituţional realizează un control de constituţionalitate în ceea ce priveşte legile şi alte acte normative, în timp ce problemele privind coordonarea legislativă revin autorităţii legiuitoare”. Or, câtă vreme autorul excepţiei invocă o presupusă neconformitate între textul legal supus controlului de constituţionalitate şi dispoziţii ale Codului de procedură fiscală, Curtea constată inadmisibilitatea unei asemenea critici.

19. Art. V alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011 trebuie analizat din perspectiva distincţiei dintre norme de drept material şi norme de drept procedural.

20. Normele de drept procedural se grefează pe normele de drept material. La data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011, adică 30 decembrie 2011, normele de drept material relevante erau cuprinse în titlul IX2 al Codului fiscal - Contribuţii sociale obligatorii - prin care se stabileşte baza de calcul al contribuţiilor sociale pentru fiecare dintre categoriile de contribuabili prevăzute limitativ de art. 2963 din Codul fiscal. Potrivit art. 2 alin. (2) din Codul fiscal în vigoare la data de 30 decembrie 2011, constituie contribuţii sociale obligatorii:

„a) contribuţia individuală de asigurări sociale şi contribuţia datorată de angajator la bugetul asigurărilor sociale de stat;

b) contribuţia individuală de asigurări sociale de sănătate şi contribuţia datorată de angajator la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate;

c) contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate datorată de angajator la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate;

d) contribuţia individuală la bugetul asigurărilor pentru şomaj şi contribuţia datorată de angajator la bugetul asigurărilor pentru şomaj;

e) contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boii profesionale datorată de angajator la bugetul asigurărilor sociale de stat;

f) contribuţia la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale, datorată de persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajator potrivit Legii nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, cu completările şi modificările ulterioare

21. Obiectul raportului juridic de drept fiscal material constă în efectuarea unor prestaţii, denumite contribuţii sociale. Temeiul datorării acestor prestaţii îl reprezintă realizarea de venituri, de către persoanele limitativ enumerate în art. 2963 din Codul fiscal. Există identitate între titularul obligaţiei de plată a contribuţiilor sociale şi persoana care a realizat venitul aferent perioadei fiscale.

22. O primă normă procedurală este exprimată în alin. (1) al art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011. Obiectul său de reglementare îl reprezintă stabilirea competenţei de administrare a contribuţiilor sociale obligatorii, cu indicarea organului căruia îi revine această competenţă, respectiv Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF). În plus, textul legal indică şi data de la care ANAF este abilitată să îşi exercite această competenţă, respectiv 1 iulie 2012.

23. Norma conţinută în art. V alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011 derogă de la norma stabilită în art. V alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011, sub două aspecte. Astfel, cele două norme vizează perioade fiscale diferite, în care au fost realizate venituri de către contribuabili. Art. V alin. (1) este aplicabil perioadei fiscale care începe cu data de 1 iulie 2012, adică contribuţiilor sociale datorate în temeiul realizării unor venituri aferente perioadei fiscale care începe de la 1 iulie 2012, iar art. V alin. (2) este aplicabil perioadei fiscale anterioare datei de 1 ianuarie 2012, precum şi perioadei fiscale 1 ianuarie-30 iunie 2012,

24. A două deosebire dintre cele două norme priveşte organele competente să administreze contribuţiile sociale obligatorii. În vreme ce organul avut în vedere de art. V alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011 este ANAF, art. V alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011 face trimitere la casele de asigurări sociale.

25. Din examinarea conţinutului criticilor de neconstituţionalitate rezultă că autorii pun în discuţie exclusiv constituţionalitatea dispoziţiei prin care casele de asigurări sociale dobândesc, începând cu data de 30 decembrie 2011, competenţa de stabilire a contribuţiilor sociale, aferente unor perioade fiscale anterioare acestei date.

26. Norma supusă controlului de constituţionalitate are, aşa cum s-a arătat în precedent, natura unei norme procedurale de stabilire de competenţe. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională s-a referit în mod expres la aplicabilitatea în timp a legii procedurale prin care se stabilesc competenţe. Astfel, în Decizia nr. 546 din 18 octombrie 2005, Curtea a statuat că „reglementarea în discuţie se referă la competenţă, aşadar la o situaţie juridică cu caracter de continuitate, constitutivă de facta pendentia, asupra căreia legiuitorul poate interveni în viitor, aşa cum, de altfel, şi procedează”. Şi competenţa de stabilire a contribuţiilor sociale, acordată de art. V alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011 caselor de asigurări sociale, reprezintă o situaţie juridică de continuitate.

27. Însuşi textul legal care acordă caselor de asigurări sociale competenţa de stabilire a contribuţiilor sociale dispune, deopotrivă, că aceasta va fi exercitată potrivit legislaţiei specifice aplicabile fiecărei perioade. Tocmai această dispoziţie imperativă reprezintă garanţia că, în exercitarea competenţelor acordate de art. V alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011, casele de asigurări sociale nu vor aplica în mod retroactiv legislaţia specifică fiecărei perioade fiscale. Prin urmare, indiferent de perioada fiscală pentru care casele de asigurări sociale stabilesc contribuţiile sociale obligatorii, deci inclusiv pentru perioade fiscale anterioare datei de 30 decembrie 2011, acestea vor avea în vedere legislaţia specifică aplicabilă fiecăreia dintre perioadele respective

28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Andrei-Horaţiu Constantinescu, Aurelian Grigore şi, respectiv, Grigore Gheorghe în dosarele nr. 3.650/93/2014, nr. 32/93/2015 şi, respectiv, nr. 30/93/2015 ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. V alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea L

Pronunţată în şedinţa din data de 12 iulie 2016.

 

PREŞEDINTELE INTERIMAR AL CURŢII CONSTITUŢIONALE,

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Cosmin Văduva

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII

 

ORDIN

privind modificarea anexei nr. 4 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 398/2013 pentru înfiinţarea comisiilor consultative ale Ministerului Sănătăţii

 

Văzând Referatul de aprobare al Direcţiei generale de asistenţă medicală şi sănătate publică nr. VW 3.413 din 5 septembrie 2016 din cadrul Ministerului Sănătăţii,

având în vedere prevederile art. 16 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) şi art. 11 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul sănătăţii emite următorul ordin:

Art. I. - În anexa nr. 4 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 398/2013 pentru înfiinţarea comisiilor consultative ale Ministerului Sănătăţii, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. nr. 157 din 25 martie 2013, cu modificările şi completările ulterioare, la punctul II „Componenţa nominală a comisiilor de specialitate”, numărul curent 18 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„18. Comisia de oncologie

Preşedinte: prof. dr. Tudor Ciuleanu - Cluj-Napoca

Vicepreşedinte: prof. dr. Alexandru Călin Grigorescu – Bucureşti

Secretar: dr. Aurora Gache – Constanţa

Membri:

Prof. dr. Viorel Scripcariu – Iaşi

Prof. dr. Ion Cristian Chiricuţă – Bucureşti

Dr. Bogdan Radu Lişcu – Bucureşti

Dr. Filip Gerald - Bucureşti”.

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul sănătăţii,

Vlad Vasile Voiculescu

 

Bucureşti, 6 septembrie 2016.

Nr. 1.029.

 

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ

 

ORDIN

privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, în 18 unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Ilfov

 

Având în vedere prevederile art. 11 alin. (1) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 3 alin. (13) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 15 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.288/2012, cu modificările şi completările ulterioare,

directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară emite prezentul ordin.

Art. 1. - (1) Se aprobă începerea lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, situate pe teritoriul a 18 unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Ilfov,

(2) Unităţile administrativ-teritoriale şi sectoarele cadastrale în care se desfăşoară lucrările de înregistrare sistematică sunt prevăzute în anexa nr. 1 la prezentul ordin.

Art. 2. - Reprezentarea grafică a sectoarelor cadastrale în care se desfăşoară lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor este prevăzută În anexele nr. 2-19*) la prezentul ordin.

Art. 3. - Anexele nr. 1-19 fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară,

Radu Codruţ Ştefănescu

 

Bucureşti, 9 septembrie 2016.

Nr. 1.083.


*) Anexele nr. 2-19 sunt reproduse în facsimil.

 

ANEXA Nr. 1

 

LISTA

unităţilor administrativ-teritoriale şi a sectoarelor cadastrale în care încep lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor

 

Nr. crt.

Denumirea unităţii administrativ-teritoriale

Judeţul

Sectoarele cadastrale în care se desfăşoară lucrări de înregistrare sistematică

1.

Afumaţi

Ilfov

1

2.

Bragadiru

1

3.

Buftea

1

4.

Cernica

1

5.

Ciolpani

1

6.

Ciorogârla

1

7.

Dascălu

1

8.

Găneasa

1

9.

Glina

1

10.

Grădiştea

1

11.

Gruiu

1

12.

Moara Vlăsiei

1

13.

Măgurele

1

14.

Nuci

1

15.

Otopeni

1

16.

Petrăchioaia

1

17.

Snagov

1

18.

Tunari

1

 

 

ANEXA Nr. 2

 

ANEXA Nr. 3

 

ANEXA Nr. 4

 

ANEXA Nr. 5

 

ANEXA Nr. 6

 

ANEXA Nr. 7

 

ANEXA Nr. 8

 

ANEXA Nr. 9

 

ANEXA Nr. 10

 

ANEXA Nr. 11

 

ANEXA Nr. 12

 

ANEXA Nr. 13

 

ANEXA Nr. 14

 

ANEXA Nr. 15

 

ANEXA Nr. 16

 

ANEXA Nr. 17

 

ANEXA Nr. 18

 

ANEXA Nr. 19

 

 

MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ŞI PĂDURILOR

 

ORDIN

privind aprobarea Planului de management şi a Regulamentului sitului Natura 2000 ROSCI0062 Defileul Crişului Repede - Pădurea Craiului

 

Având în vedere Referatul de aprobare nr. 110.859/AC din 23 iunie 2016 al Direcţiei biodiversitate,

ţinând cont de Adresa Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bihor nr. 4.432/BCFM din 3 noiembrie 2015, Decizia nr. 772 din 21 decembrie 2015 emisă de Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor, Hotărârea nr. 3 din 10 august 2015 a Consiliului Ştiinţific al siturilor Natura 2000 ROSCI0062 Defileul Crişului Repede - Pădurea Craiului şi ROSPA0115 Defileul Crişului Repede - Valea Iadului, Adresa Consiliului Consultativ de Administrare al siturilor Natura 2000 ROSCI0062 Defileul Crişului Repede - Pădurea Craiului şi ROSPA0115 Defileul Crişului Repede-Valea Iadului nr. 063 din 24 noiembrie 2015, Avizul Ministerului Culturii nr. 3.570 din 9 iunie 2016, Avizul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice nr. 52.794 din 3 iunie 2016, Avizul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 91.267 din 10 iunie 2016,

în temeiul prevederilor art. 21 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 13 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 38/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul mediului, apelor şi pădurilor emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă Planul de management al sitului Natura 2000 ROSCI0062 Defileul Crişului Repede - Pădurea Craiului, prevăzut în anexa nr. 1.

Art. 2. - Se aprobă Regulamentul sitului Natura 2000 ROSCI0062 Defileul Crişului Repede - Pădurea Craiului, prevăzut în anexa nr. 2.

Art. 3. - Anexele nr. 1 şi 2*) fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul mediului, apelor şi pădurilor,

Viorel Traian Lascu,

secretar de stat

 

Bucureşti, 28 iunie 2016.

Nr. 1.202.


*) Anexele nr. 1 şi 2 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome „Monitorul Oficial*, Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.

 

ACTE ALE CURŢII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI

 

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SECŢIA A PATRA

 

HOTĂRÂREA

din 15 martie 2016

în Cauza Răzvan Laurenţiu Constantinescu împotriva României

(Cererea nr. 59.254/13)

Strasbourg

Definitivă la 15 iunie 2016

 

Hotărârea a rămas definitivă în condiţiile prevăzute de art. 44 § 2 din Convenţie. Aceasta poate suferi modificări de formă, în Cauza Răzvan Laurenţiu Constantinescu împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a patra), reunită într-o cameră compusă din András Sajó, preşedinte, Vincent A. de Gaetano, Boštjan M. Zupančič, Nona Tsotsoria, Krzysztof Wojtyczek, Egidijus Kuris, Iulia Antoanella Motoc, judecători, şi Franşoise Elens-Passos, grefier de secţie,

după ce a deliberat în camera de consiliu la 23 februarie 2016,

pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află Cererea nr. 59.254/13 îndreptată împotriva României, prin care un cetăţean al acestui Stat, domnul Răzvan Laurenţiu Constantinescu (reclamantul), a sesizat Curtea la 12 septembrie 2013, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).

2. Reclamantul a fost reprezentat de G. Ionescu, avocat în Piteşti. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna C. Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe,

3. Reclamantul susţine, în special, că a fosta supus la rele tratamente din partea poliţiei şi că, ulterior, nu a beneficiat de o anchetă efectivă în această privinţă.

4. La 14 februarie 2014, cererea a fost comunicată Guvernului.

ÎN FAPT

I. Circumstanţele cauzei

5. Reclamantul s-a născut în 1969 şi locuieşte în Piteşti.

A. Incidentul din 2 septembrie 2009

6. În dimineaţa zilei de 2 septembrie 2009, în jurul orei 8, o persoană a sunat la poliţie plângându-se de gălăgia pe care, alături de alt bărbat, o făcea reclamantul, care părea că se află în stare de ebrietate.

7. În aceeaşi zi, în jurul orei 8,30, o echipă formată din doi agenţi ai poliţiei comunitare s-a deplasat la locul unde se afla reclamantul, în faţa unui bloc de apartamente situat în cartierul Războieni, în Piteşti. Agenţii de poliţie i-au solicitat să se legitimeze, iar acesta a refuzat. Echipajul de agenţi de poliţie comunitară s-a retras. La scurt timp, lucrători de poliţie de la Secţia nr. 3 Poliţie din Piteşti au sosit la faţa locului şi i-au solicitat reclamantului să-i urmeze la secţie. Ca urmare a refuzului acestuia, au folosit un spray iritant, l-au încătuşat şi l-au condus cu forţa la secţie, într-o maşină de poliţie.

8. Hotărârea definitivă din 20 martie 2012 a Tribunalului Argeş descrie astfel acest episod:

„Conform susţinerilor reclamantului, la acel moment a fost insultat, asupra sa a fost pulverizat gaz iritant, a fost imobilizat şi urcat cu forţa în maşina de poliţie pentru a fi dus la Secţia nr. 3 Poliţie şi pentru a-i fi aplicată o amendă.

Agentul de poliţie M., în declaraţia anexată la dosar la fila 49 verso şi fila 172 [admite că a folosit gaz iritant pentru a imobiliza partea vătămată, fapt confirmat de [agentul de poliţie] P., conform căruia «l-am condus cu forţa la secţia de poliţie»“.

9. Reclamantul afirmă că, odată ajunşi la secţie, poliţiştii care l-au adus, precum şi alţii ce li s-au alăturat au început să-l lovească cu pumnii şi picioarele în timp ce era întins la pământ. Hainele reclamantului s-au rupt.

10. Soţia reclamantului şi fiul lor au ajuns la secţia de poliţie şi au solicitat eliberarea acestuia.

11. Folosindu-se de documentele de identitate prezentate de familia reclamantului, agenţii de poliţie t-au aplicat o amendă contravenţională pentru tulburarea liniştii publice. Procesul-verbal a fost întocmit în prezenţa a trei martori asistenţi. A fost declanşată cercetarea penală faţă de reclamant pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj. Reclamantul a contestat procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei şi, prin Hotărârea din 19 martie 2010 a Judecătoriei Piteşti, rămasă definitiva, s-a dispus anularea acestuia. În motivarea acestei hotărâri s-a reţinut că procesul-verbal contestat nu a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor legii, în principal ca urmare a faptului că agentul de poliţie care l-a întocmit nu fusese prezent la faţa locului Sa momentul la care reclamantul a comis faptele de care era acuzat şi, în aceste circumstanţe, nu a procedat la verificările necesare.

12. După aplicarea amenzii respective, poliţiştii l-au lăsat pe reclamant să plece.

13. Hotărârea definitivă din 20 martie 2012 a Tribunalului Argeş descrie astfel cea de a două secvenţă a incidentului din 2 septembrie 2009:

„Agentul de poliţie S. (pag...) a precizat că partea vătămată a rămas la secţia de poliţie aproximativ 10-15 minute, timp în care a proferat injurii şi ameninţări «urlând şi strigând». Martorul F. a declarat că nu a ştiut ce s-a petrecut înăuntru, însă după 20 de minute reclamantul a ieşit din secţia de poliţie.

Familia părţii vătămate, respectiv fiul acestuia [...] şi soţia [...], ajunşi la secţia de poliţie, l-au văzut întins la pământ, cu tricoul rupt, faţa roşie şi plângând.

Agentul de poliţie S. a declarat că reclamantul fusese filmat cu o cameră video în timpul în care s-a aflat în secţia de poliţie şi că a pus înregistrarea la dispoziţia anchetatorilor!”

14. În Hotărârea definitivă din 25 martie 2013 s-a reţinut că, imediat ce a ieşit din secţia de poliţie, reclamantul a început să profereze injurii la adresa poliţiştilor. Atunci, agenţii de poliţie S. şi G. au plecat în urmărirea sa pentru a-l readuce în interiorul secţiei.

15. Reclamantul susţine că a fost prins din nou de către agenţii de poliţie, aceştia folosind iarăşi un spray iritant şi aplicându-l la nivelul feţei reclamantului, l-au imobilizat şi l-au lovit cu picioarele şi pumnii, în timp ce oamenii care se aflau pe stradă le spuneau poliţiştilor să înceteze lovirile. Unul dintre cei doi poliţişti i-a blocat piciorul la bordura trotuarului şi l-a lovit, cauzându-i o fractură de femur.

16. Hotărârea definitivă din 20 martie 2012 a Tribunalului Argeş descrie astfel ultima secvenţă a incidentului din 2 septembrie 2009:

„Al treilea episod al agresiunii pretinse de partea vătămată a avut loc în faţa Secţiei nr. 3 de Poliţie, în intersecţia aflată în apropiere, când, după plecarea părţii vătămate, care continua să ameninţe şi să profereze injurii, agentul de poliţie S. şi inspectorul G. au plecat în urmărirea sa, cu scopul de a-l readuce în incinta secţiei.

Intimatul P. a afirmat că aceştia, împreună cu agentul de poliţie M., au luat maşina [de poliţie] cu intenţia de a facilita transportarea reclamantului la secţie; odată ajuns în stradă, a văzut partea vătămată căzută la pământ lângă stâlpul pentru semnalizare luminoasă destinat ghidării deplasării autovehiculelor.”

17. Readus în curtea secţiei de poliţie, reclamantul a fost aşezat la pământ, apoi prins de mâini şi de picioare, în pofida faptului că acuza dureri foarte puternice la picior, şi transportat în interior în acest moment nu şi-a mai putut controla sfincterele din cauza durerii şi a resimţit un puternic sentiment de umilire. Soţia sa a cerut poliţiştilor să cheme o ambulanţă pentru a-l duce la spital, însă aceştia au refuzat. Ulterior, agenţii de poliţie au permis familiei reclamantului să îl ducă la spital cu maşina lor personală.

B. Leziunile constatate în cazul reclamantului

18. Reclamantul a fost spitalizat în perioada 2-17 septembrie 2009 din cauza fracturii de femur stâng şi a fost supus mai multor intervenţii chirurgicale.

19. Raportul medico-legal întocmit la 28 septembrie 2009 a indicat, pe baza examinării medicale a reclamantului şi pe baza documentelor întocmite la momentul internării acestuia, că erau necesare aproximativ 90 de zile de îngrijiri medicale dacă nu intervenea nicio complicaţie. Un supliment de expertiză medico-legală, realizat la o dată neprecizată din decembrie 2009, a mărit la 120 numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru însănătoşirea reclamantului.

20. Raportul sus-menţionat stabileşte, de asemenea, că reclamantul prezenta leziuni traumatice, printre care, în special, fractură cominutivă de femur stâng, tumefacţie segment superior al membrului inferior stâng şi crepitaţii osoase. Conform raportului, leziunile respective au fost produse prin lovire cu sau de un corp dur şi ar fi putut data din 2 septembrie 2009.

21. La solicitarea avocatului reclamantului, la 12 decembrie 2012, a fost întocmit un raport de expertiză medico-legală extrajudiciară de către medicul legist A.F. Concluziile acestui raport excludeau ipoteza ca reclamantul să fi putut să îşi fractureze femurul singur, căzând şi lovindu-se de pământ. Părţile relevante în speţă ale acestui raport sunt redactate după cum urmează:

„[...] Constantinescu Răzvan Laurenţiu a prezentat, la 2 septembrie 2009, o fractură cominutivă la femurul stâng 1/3distală.

Ţinând cont de caracteristicile morfologice ale facturii respective descrise în documentele medicale şi vizibile la radiografiile prezentate de persoana interesată, această fractură s-a putut produce doar prin mecanism direct de lovire activă. Este exclus ca aceasta să se fi produs prin mecanismul de lovire de plan dur.

Femurul este un os cu rezistenţă deosebit de ridicată care nu cedează decât unor forţe cinetice de mare intensitate aplicate la nivelul unui anumit segment. În capitolul intitulat Discuţia cazului, am prezentat toate modalităţile prin care puteau interveni fracturile; forţele care acţionează asupra osului şi modul în care reacţionează acesta, precum şi tratarea fracturii.

Având în vedere datele teoretice şi lucrările de specialitate, fractura prezentată de domnul Constantinescu la 2 septembrie 2009 a fost cauzată de aplicarea unei lovituri având o forţă cinetică de mare intensitate, mult mai mare decât structura de rezistenţă a femurului, astfel încât acesta din urmă s-a fracturat printr-o linie cominutivă la nivelul de impact.

În teorie, singura posibilitate ca o fractură de tip cominutiv a femurului să poată rezulta dintr-o coliziune cu un obiect dur sau cu o suprafaţă rigidă, în urma unei căderi, o reprezintă cazul osului patologic (osteoporoza sau afecţiuni generate de către tumori). Or, acesta nu este cazul domnului Constantinescu, care nu suferă de nicio afecţiune de acest tip şi care era în vârstă de 40 de ani la data incidentului. [...]”

C. Procedura penală împotriva poliţiştilor acuzaţi de reclamant

22. La 21 octombrie 2009, reclamantul a depus o plângere privind violenţele la care a fost supus.

1. Prima ordonanţă de neîncepere a urmăririi penale faţă de poliţişti şi admiterea contestaţiei în instanţă

23. Prin Ordonanţa din 31 august 2010, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş a dispus neînceperea urmării penale faţă de trei agenţi de poliţie (S., M. şi P.), sub aspectul săvârşirii, în principal, a infracţiunii de purtare abuzivă, prevăzută la art. 250 din Codul penal în vigoare la momentul faptelor, reţinându-se că reclamantul şi-a fracturat piciorul căzând singur. Prin aceeaşi ordonanţă, parchetul şi-a declinat competenţa în privinţa celui de-al patrulea poliţist, G., care avea grad superior. Plângerea reclamantului la procurorul ierarhic superior a fost respinsă.

24. Prin Ordonanţa din 29 noiembrie 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti a dispus neînceperea urmării penale faţă de G., reţinându-se că acesta, care pur şi simplu plecase împreună cu agentul de poliţie S. În urmărirea reclamantului pentru a-l readuce la secţia de poliţie, nu provocase în niciun mod leziunile constatate ulterior asupra reclamantului. Acesta din urmă se rănise accidental, căzând singur, fără a fi împins de cineva. Parchetul şi-a fondat decizia pe declaraţia unuia dintre cei trei martori asistenţi care au semnat procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei din 2 septembrie 2009 (supra, pct. 11), care a declarat că îl văzuse pe reclamant alergând, împiedicându-se de o bordură şi căzând.

25. După respingerea plângerii introduse la procurorul ierarhic superior, reclamantul a contestat ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale în faţa tribunalului, susţinând că parchetul nu efectuase o anchetă serioasă privind plângerea sa.

26. Prin Hotărârea definitivă din 11 martie 2011, Tribunalul Argeş a admis plângerea şi a retrimis cauza parchetului, considerând că ancheta nu fusese completă. Instanţa a constatat că martorii propuşi de reclamant nu fuseseră audiaţi, iar poliţiştii acuzaţi nu fuseseră interogaţi cu privire la ansamblul faptelor denunţate. S-a reţinut, de asemenea, că fuseseră încălcate normele privind citarea reclamantului şi a martorilor propuşi de acesta. Instanţa a constatat, în special, că aceste citaţii pentru înfăţişarea în instanţă nu fuseseră trimise prin poştă sau înmânate de agenţi procedurali anume desemnaţi în acest scop, în conformitate cu dispoziţiile Codului de procedură penală în vigoare la momentul producerii faptelor, ci fuseseră înmânate de agenţi din cadrul Secţiei nr. 3 de Poliţie în cadrul căreia lucrează şi poliţiştii acuzaţi. S-a mai arătat că detaliul respectiv nu poate fi ignorat şi s-a dispus ca reclamantul şi martorii să fie citaţi şi audiaţi cu respectarea normelor de procedură.

27. În cele din urmă, instanţa a trimis cauza la parchetul de pe lângă tribunal în vederea începerii urmăririi penale faţă de făptuitori, urmând a fi efectuate mai multe acte de cercetare, în special audierea reclamantului, administrarea probelor cerute de acesta şi interogatoriul poliţiştilor cu privire la ansamblul faptelor din cauză.

2. Completarea cercetării penale, a două ordonanţă de neîncepere a urmăririi penale fi Hotărârea Tribunalului Argeş din 20 martie 2012 de desfiinţare a ordonanţei

28. În urma Hotărârii Tribunalului Argeş din 11 martie 2011, parchetul a completat cercetarea penală, folosind în principal, în scopul anchetei, conţinutul înregistrărilor audiovideo depuse la dosar de agentul de poliţie S. la 29 iunie 2010.

29. La 28 iulie 2011, reclamantul s-a plâns parchetului cu privire la lipsa de imparţialitate a anchetatorilor responsabili de dosarul său şi care lucrau în aceeaşi secţie de poliţie cu făptuitorii.

30. La 12 august 2011 a fost întocmit un raport de constatare tehnico-ştiinţifică cu privire la conţinutul numeric al unui CD- ROM, depus la dosar de agentul S. Conform acestui raport, discul respectiv conţinea un fişier creat la 4 mai 2010, cu o durată de 11 minute şi 33 secunde de înregistrare audiovideo. Se făcea referire în raport şi la transcrierea conversaţiilor înregistrate şi la 9 planşe fotografice rezultate din capturi de ecran la înregistrările video. Conform transcrierii din raport, schimbul verbal între reclamant şi poliţişti nu conţinea injurii sau ameninţări proferate de reclamant. Acesta din urmă le cerea poliţiştilor să înceteze să îl mai lovească şi afirma că nu poate să meargă, deoarece îl durea piciorul stâng foarte tare, motiv pentru care implora ajutorul poliţiştilor.

31. Extrasul transcrierii în cauză conţinea un dialog, puţin după începutul înregistrării, astfel cum era conţinut în fişier, între reclamant şi agenţi de poliţie neidentificaţi de raportul respectiv:

„R.[L.]C,: Da ce-am făcut, oameni buni?

- Ne iei la mişto... te luăm şi noi la mişto... e simplu.

R.[L.]C .: Şi de asta mă loviţi? Aşa?

- Da... e şi mai rău. [...]

- Te văicăreşti.

R.[L.]C De ce mă loviţi?

- Te văicăreşti de zici că naşti.”

32. Prin Ordonanţa din 18 august 2011, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de unul dintre făptuitori, respectiv agentul P., în timp ce faţă de ceilalţi doi, S. şi M., şi-a declinat competenţa în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti. Ordonanţa a fost confirmată, la 5 octombrie 2011, de procurorul ierarhic superior.

33. În urma plângerii reclamantului, prin Hotărârea Tribunalului Argeş din 20 martie 2012, Ordonanţa din 18 august 2011 a fost desfiinţată din cauza omisiunilor din anchetă şi a motivării insuficiente. Tribunalul a mai reţinut că parchetul nu s-a conformat decât parţial instrucţiunilor date de instanţă în Hotărârea definitivă din 11 martie 2011. Principala omisiune observata consta în faptul că raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 12 august 2011 nu identifica nicio persoană, cu excepţia reclamantului, care vorbea în înregistrare. Prin urmare, considerând că raportul era incomplet, instanţa a estimat că era necesară o expertiză criminalistică în această privinţă.

34. În plus, s-a reţinut că parchetul nu a dispus efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea exactă a modului în care i-au fost cauzate reclamantului, la 2 septembrie 2009, leziunile traumatice.

35. În consecinţă, cauza a fost trimisă Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş în vederea începerii urmăririi penale şi efectuării actelor de cercetare.

3. Completarea cercetării penale şi cea de-a treia ordonanţă de neîncepere a urmăririi penale

36. În urma Hotărârii din 20 martie 2012 a Tribunalului Argeş, reclamantul a denunţat lipsa de diligenţă a anchetatorilor după pronunţarea hotărârii respective. A mai susţinut că nu a fost luată nicio măsură pentru ca ancheta să avanseze.

37. Prin Ordonanţa din 2 iulie 2012, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş a admis plângerea reclamantului şi a fixat termen pentru finalizarea cercetării la 10 august 2012.

38. Parchetul a realizat un supliment de anchetă (a completat cercetarea). La 14 august 2012, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 12 august 2011 a fost completat în urma solicitării procurorului de caz. Parchetul a solicitat laboratorului de expertiză criminalistică să efectueze capturi de imagini asupra înregistrării video, după minutul 4, mai precis imagini captate în intervalul dintre 4 minute şi 20 de secunde şi 4 minute şi 30 de secunde.

39. Prin Procesul-verbal din 18 septembrie 2012, cu excepţia reclamantului, au fost identificate alte şapte persoane care apar în înregistrarea în cauză, printre care şi agenţii de poliţie S., P. şi G., împotriva cărora reclamantul formulase plângere. Au fost identificaţi pe înregistrare şi şeful secţiei de poliţie, precum şi alţi doi lucrători de poliţie. Ca reacţie la aceste dezvăluiri, reclamantul a solicitat audierea, de asemenea, a acestora cu privire la violenţele denunţate. La 25 şi 26 septembrie 2012, cei doi poliţişti sus-menţionaţi au fost audiaţi do procuror. Printre cele şapte persoane identificate pe înregistrare, şase, în total, erau agenţi de poliţie. După completarea raportului, două alte persoane ce apăreau pe înregistrare nu au putut fi identificate.

40. Prin Ordonanţa din 4 octombrie 2012, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitori şi şi-a declinat competenţa în privinţa infracţiunii de ultraj de care era acuzat reclamantul, acuzaţie conexată, între timp, anchetei împotriva agenţilor de poliţie.

41. Ordonanţa a fost confirmată de prim-procuror, la 25 noiembrie 2012, şi ulterior prin Hotărârea definitivă din 25 martie 2013 a Tribunalului Argeş, motivând că forţa aplicată de poliţişti pentru prinderea reclamantului a fost necesară din cauza comportamentului său agresiv şi că nu era exclus ca fractura suferită cu această ocazie să fi fost cauzată de căderea sa. Cu privire la cei şase martori oculari care au declarat că i-au văzut pe poliţişti lovindu-l pe reclamant în stradă, instanţa a considerat că declaraţiile acestora nu pot fi reţinute deoarece nu se coroborau cu alte mijloace de probă.

42. În ceea ce priveşte obligaţia parchetului de a respecta dispoziţiile Hotărârii din 20 martie 2012 de a începe urmărirea penală, tribunalul a considerat, în Hotărârea din 25 martie 2013, că procurorul nu este obligat în mod automat să le respecte, ci numai în ipoteza în care acesta din urmă este în posesia tuturor elementelor prevăzute de lege pentru începerea urmăririi penale, ceea ce nu era cazul în speţă.

II. Dreptul şi practica internă şi internaţională relevante

43. Dispoziţiile relevante în speţă din dreptul intern şi constatările şi recomandările Comitetului European pentru Prevenirea Torturii relevante în materie sunt, în parte, rezumate în hotărârile Şercău împotriva României (nr. 41.775/06, pct. 53, 55 şi 57, 5 iunie 2012), Antochi (nr. 36.632/04, pct. 28-31, 12 iulie 2011), Carabulea împotriva României (nr. 45.661/99, pct. 82,13 iulie 2010) şi Vereş împotriva României, nr. 47.615/11, pct. 40, 24 martie 2015).

44. Avizul Comisarului pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei privind examinarea independentă şi efectivă a plângerilor împotriva poliţiei, publicat la 12 martie 2009 [(CommDH (2009)4], este citat în Hotărârea Anton împotriva României (nr. 57.365/12, pct. 31,19 mai 2015).

45. În raportul întocmit în urma vizitei sale în România în perioada 31 martie-4 aprilie 2014, publicat la 8 iulie 2014 [CommDH (2009)4], Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei consideră că este crucial ca România să înfiinţeze un mecanism independent şi eficient de examinare a plângerilor împotriva poliţiei.

ÎN DREPT

I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 3 din Convenţie

46. Reclamantul se plânge că a fost supus la rele tratamente de către poliţişti şi nu a beneficiat de o anchetă efectivă în ceea ce priveşte plângerea depusă împotriva poliţiştilor respectivi. Acesta invocă art. 3 din Convenţie, care prevede:

„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”

A. Cu privire la admisibilitate

47. Constatând că această cerere nu este în mod vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 lit. a) din Convenţie şi că nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate, Curtea o declară admisibilă.

B. Cu privire la fond

48. Curtea arată că acest capăt de cerere se referă, pe de o parte, la tratamentele pe care reclamantul pretinde că le-a suferit la 2 septembrie 2009 şi, pe de altă parte, la caracterul apreciat de reclamant ca fiind neefectiv, al cercetării penale realizate de autorităţi în privinţa tratamentelor respective. Curtea va examina separat aceste două capete de cerere din perspectiva a două aspecte - substanţial şi procedural - ale art. 3 din Convenţie.

1. Cu privire la acuzaţia de rele tratamente

a) Argumentele părţilor

49. Reclamantul afirmă că a fost victimă a relelor tratamente din partea poliţiştilor în timpul reţinerii sale, la 2 septembrie 2009: aceştia din urmă l-au supus la violenţe, fracturându-i piciorul stâng şi, în loc să cheme o ambulanţă, l-au dus cu forţa la secţia de poliţie în timp ce avea dureri foarte puternice. Reclamantul indică, în această privinţă, că mijloacele de probă administrate în cadrul procedurii interne în special rapoartele de expertiză medico-legală întocmite cu privire la leziunile constatate la 2 septembrie 2009, înregistrarea audiovideo anexată la dosar de către unul dintre agenţii de poliţie acuzaţi şi declaraţiile a numeroşi martori converg către stabilirea existenţei şi a gravităţii relelor tratamente care i-au fost administrate.

50. Guvernul contestă acuzaţia de rele tratamente. Făcând referire la concluziile la care au ajuns autorităţile interne considerate cel mai bine plasate pentru stabilirea stării de fapt, acesta susţine că poliţiştii făptuitori nu sunt răspunzători pentru leziunile constatate asupra reclamantului. Potrivit concluziilor procurorului, confirmate prin Hotărârea judecătorească din 25 martie 2013, fractura suferită de reclamant putea fi cauzată de căderea sa, în timp ce încerca să scape din secţia de poliţie. Această cădere nu a fost provocată de intervenţia vreunei forţe exterioare.

51. De asemenea, Guvernul arată că, prin imobilizarea reclamantului pentru a-l readuce la secţia de poliţie, poliţiştii au acţionat cu respectarea nivelului de proporţionalitate cerut pentru folosirea forţei în asemenea circumstanţe, în scopul prevenirii acţiunilor antisociale şi fără se încalce cerinţele art. 3 din Convenţie. De altfel, Guvernul consideră că acest tratament, în special, nu atinge pragul de gravitate cerut pentru aplicarea art. 3 din Convenţie.

b) Motivarea Curţii

52. Curtea reaminteşte că, atunci când o persoană este rănită în timp ce se află în întregime sub controlul poliţiei, orice leziune suferită în această perioadă dă naştere unor puternice prezumţii de fapt [a se vedea Salman împotriva Turciei (MC), nr. 21.986/93, pct. 100, CEDO 2000-VII]. Guvernului îi revine, aşadar, obligaţia de a furniza o explicaţie plauzibilă asupra originilor acestor leziuni şi de a aduce probe care să pună la îndoială acuzaţiile victimei, în special dacă acestea sunt susţinute de dovezi medicale [a se vedea, printre altele, Selmouni împotriva Franţei (MC), nr. 25.803/94, pct. 87, CEDO 1999-V, şi Bursuc împotriva României, nr. 42.066/98, pct. 80, 12 octombrie 2004].

53. Având în vedere obligaţia autorităţilor de a oferi explicaţii despre persoanele aflate sub controlul lor, Curtea reaminteşte, de asemenea, că achitarea poliţiştilor în procesul penal nu exonerează statul pârât de răspunderea sa în temeiul Convenţiei (Berktay împotriva Turciei, nr. 22.493/93, pct. 168, 1 martie 2001).

54. În prezenta cauză, Curtea observă că reclamantul a suferit violenţe la 2 septembrie 2009, după care a fost dus la spital de către familia sa, în momentul în care poliţiştii i-au permis să părăsească secţia de poliţie. Rapoartele medico-legale au confirmat că persoana în cauză prezenta leziuni traumatice, în special fractură cominutivă de femur stâng însoţită de tumefacţie segment superior al membrului inferior stâng, iar aceste leziuni au necesitat 120 de zile de îngrijiri medicale.

55. Citând ordonanţa de neîncepere a urmării penale confirmată prin Hotărârea Tribunalului Argeş din 25 martie 2012, Guvernul afirmă că leziunile respective aveau ca origine căderea reclamantului.

56. Curtea constată, în această privinţă, că niciunul dintre rapoartele medico-legale întocmite cu privire la leziunile suferite de reclamant şi prezentate în faţa Curţii nu afirmă că fractura de femur stâng ar fi putut rezulta în mod exclusiv dintr-o cădere.

Dimpotrivă, constată că cel mai detaliat raport înlătura în mod special ipoteza ca fractura suferită de reclamant să fi fost cauzată de o cădere (a se vedea supra, pct. 21, şi Vereş, citată anterior, pct. 51).

57. Pe de altă parte, Curtea observă că declaraţiile care menţionează o cădere accidentală a reclamantului, provenind de la poliţiştii acuzaţi şi de la un martor asistent care a semnat procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei prin care i-a fost aplicată o amendă reclamantului (supra, pct. 24), nu au fost confirmate de un număr important de martori audiaţi în cursul anchetei.

58. Prin urmare, în lipsa unei explicaţii plauzibile din partea Guvernului care să fie susţinută de elemente de natură să pună la îndoială concluziile rapoartelor medico-legale necontestate, Curtea consideră stabilit, în speţă, că leziunile ale căror urme au fost constatate asupra persoanei reclamantului au fost cauzate de un tratament pentru care statul pârât este răspunzător.

59. Curtea aminteşte în cele din urmă că, în cazul în care o persoană este condusă la poliţie, poliţiştii trebuie să consemneze imediat sau în termenul cei mai scurt şi cât mai precis cu putinţă orice semn vizibil al unui traumatism suferit recent de această persoană. Este vorba de evitarea riscului disimulării relelor tratamente ce pot fi aplicate de către agenţii statului după reţinere [Iambor împotriva României (nr. 1), nr. 64.536/01, pct. 173, 24 iunie 2008],

60. În prezenta speţă, chiar presupunând că leziunile reclamantului ar fi avut altă cauză decât acţiunile poliţiştilor care l-au reţinut, Guvernul nu a invocat niciun obstacol în calea consemnării unor asemenea informaţii la momentul în care poliţiştii ar fi perceput starea reclamantului,

61. Mai mult, Curtea observă că, în pofida leziunilor sale vizibile şi a faptului că acesta se plângea de dureri puternice la nivelul piciorului, în loc să fie transportat la spital, reclamantul a fost adus pentru a două oară în secţia de poliţie, la puţin timp după ce îi fusese aplicată amendă pentru tulburarea liniştii publice. Rezultă că agenţii de poliţie nu au luat măsuri adecvate în raport cu suferinţa reclamantului, neîndeplinind astfel obligaţia lor de a proteja sănătatea persoanelor aflate sub autoritatea lor. Curtea deduce de aici că autorităţile de poliţie nu au făcut tot ce se putea aştepta în mod rezonabil de la ele pentru a asigura reclamantului nivelul de protecţie prevăzut contra relelor tratamente.

Ţinând cont în special de gravitatea leziunilor constatate la persoana în cauză şi presupunând chiar că este vorba despre leziuni produse accidental, odată ce poliţiştii au remarcat care era starea acestuia, ar fi trebuit în mod normal să acţioneze cu promptitudine şi diligentă pentru a-l prezenta unui medic sau a-l duce la spital (Iambor; citată anterior, pct. 179; Cobzaru împotriva României, nr. 48.254/99, pct. 67,26 iulie 2007).

62. Având în vedere considerentele anterioare, Curtea concluzionează că a fost încălcat art. 3 din Convenţie sub aspect material.

2. Cu privire la acuzaţia privind insuficienţa anchetei

a) Argumentele părţilor

63. Reclamantul susţine că ancheta privind plângerea sa nu a fost efectivă. Acesta arată, în principal, că procurorul nu l-a audiat decât la 10 iunie 2011, după o primă trimitere a dosarului cauzei de la instanţă la parchet. Mai mult, organele de urmărire penală nu i-au prezentat transcrierile conţinute în raportul din 12 august 2011 pentru a-i putea identifica chiar el pe poliţiştii care l-au agresat. Conform susţinerilor reclamantului, cei trei procurori însărcinaţi consecutiv cu soluţionarea dosarului său au realizat ancheta într-o manieră arbitrară deoarece nu au urmat indicaţiile tribunalului. În plus, opinia medicului legist A. F. a fost total ignorată de autorităţile judiciare.

64. Reclamantul mai arată că poate fi identificată o perioadă de inactivitate totală în cursul anchetei Această perioadă a debutat cu data la care a formulat plângere, în octombrie 2009, şi s-a încheiat în august 2010. Mai mult, acesta susţine că a fost citat la parchet şi, în loc să fie audiat, a fost lăsat să aştepte pe culoar deşi nu era recuperat total după operaţia suferită la piciorul stâng şi folosea cârje la mers.

65. Guvernul consideră că în speţă a fost efectuată o anchetă efectivă şi serioasă, fără perioade de pasivitate din partea organelor de urmărire penală, şi că soluţia de neîncepere a urmăririi penale decisă de procuror s-a bazat pe numeroase probe. Pe de altă parte, Guvernul arată că procurorii s-au conformat obligaţiei de a respecta dispoziţiile tribunalului, iar deficienţele din cadrul anchetei identificate iniţial au fost corectate.

b) Motivarea Curţii

66. Curtea aminteşte că, atunci când un individ afirmă, în mod întemeiat, că a suferit din partea poliţiei sau altor servicii similare ele statului tratamente contrare art. 3 din Convenţie, această dispoziţie, coroborată cu obligaţia generală impusă statului prin art. 1, de a recunoaşte oricărei persoane ce ţine de jurisdicţia sa drepturile şi libertăţile definite în Convenţie impune, implicit, să se efectueze o anchetă oficială efectivă. Această anchetă, în mod similar celei cerute de art. 2, trebuie să poată conduce la identificarea şi pedepsirea vinovaţilor [Labita împotriva Italiei (MC), nr. 26.772/95, pct. 131, CEDO2000-IV şi Mocanu şi alţii împotriva României (MC), nr. 10.865/07, 45.886/07şi 32.431/08, pct. 315-319, 17 septembrie 2014],

67. Ancheta desfăşurată nu trebuie să fie împiedicată nejustificat de acte sau omisiuni ale autorităţilor statului pârât. Aceasta trebuie să poată conduce la identificarea şi sancţionarea celor responsabili. Bineînţeles, nu este vorba despre o obligaţie de rezultat, ci despre o obligaţie de mijloace. Autorităţile trebuie să fi luat toate măsurile rezonabile de care dispuneau pentru a obţine probele privind faptele în cauză, inclusiv, printre altele, declaraţia detaliată a victimei prezumate CU privire la obiectul acestor acuzaţii, declaraţii ale martorilor oculari, expertize şi, după caz, certificate medicale suplimentare de natură să ofere un raport complet şi precis privind leziunile şi o analiză obiectivă a constatărilor medicale, în special a cauzei leziunilor. Orice deficienţă în cadrul anchetei care îi diminuează capacitatea de a stabili cauza leziunilor sau de a identifica persoanele responsabile riscă să nu se conformeze acestei cerinţe (Batysi alţii împotriva Turciei, nr. 33.097/96 şi 57.834/00, pct. 134,CED0 2004-IV).

68. În cele din urmă, pentru a fi considerată efectivă o anchetă având ca obiect comiterea unor infracţiuni de omor sau rele tratamente săvârşite de agenţi ai statului, în general, este necesar ca persoanele responsabile de efectuarea anchetei şi cele care efectuează cercetările să fie independente de cele implicate în evenimente. Aceasta presupune nu numai lipsa oricărei legături ierarhice sau instituţionale, ci şi o independenţă practică (Bursuc, citată anterior, pct. 103).

69. În prezenta cauză, Curtea constată că a fost realizată o anchetă. Rămâne de apreciat caracterul efectiv al acesteia.

70. În speţă, Curtea constată că ancheta a fost încredinţată Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, adică procurorilor care lucrează zilnic cu serviciile de poliţie în cadrul cărora agenţii urmăriţi penal îşi exercitau atribuţiile. Or, această practică a făcut recent obiectul îngrijorărilor exprimate de Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei. Acesta a susţinut că este crucial ca România să creeze un mecanism independent şi eficient de examinare a plângerilor împotriva poliţiei. De asemenea a susţinut că existenţa unui sistem independent şi eficient de examinare a plângerilor împotriva poliţiei este esenţială pentru asigurarea şi menţinerea încrederii publicului în poliţie şi că un astfel de sistem va reprezenta o protecţie fundamentală împotriva relelor tratamente şi a abuzurilor. În opinia Comisarului pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei, un astfel de sistem impune să nu existe relaţii instituţionale sau ierarhice între anchetatori şi funcţionarul vizat de plângere, precum şi că e obligatoriu ca independenţa reală să prevaleze în practică (Anton, citată anterior, pct. 56).

De altfel, Curtea observă preocupările exprimate în acest sens de Tribunalul Argeş, în Hotărârea din 11 martie 2011 (supra, pct. 26, în fine).

71. În ceea ce priveşte diligenţa cu care ar fi trebuit condusă ancheta, Curtea reţine că Guvernul nu a prezentat niciun element pentru a explica perioada de inactivitate de la începutul anchetei, denunţată de reclamant. În plus, Curtea constată că termenul de 10 august 2012, fixat ca urmare a admiterii de către procurorul superior ierarhic a plângerii reclamantului împotriva ordonanţei de neîncepere a urmăririi penale, nu a fost respectat (supra, pct. 37). Guvernul nu a explicat în niciun mod această vădită lipsă de diligenţa a organelor de urmărire penală în raport cu propriile lor dispoziţii. Acelaşi lucru este valabil şi pentru dispoziţiile date de tribunal, de două ori, prin hotărârile definitive din 11 martie 2011 şi 20 martie 2012, pentru începerea urmăririi penale faţă de poliţiştii acuzaţi (supra, pct. 27 şi 35).

72. În această privinţă, Curtea nu este convinsă că s-au remediat corespunzător toate lacunele anchetei semnalate prin hotărârile Tribunalului Argeş din 11 martie 2011 şi 20 martie 2012. În special, din probele aflate la dosar nu reiese că parchetul s-a conformat dispoziţiilor tribunalului conţinute în hotărârea din 20 martie 2012, de a solicita un supliment de expertiză medico-legală pentru stabilirea exactă a modului în care i-au fost cauzate reclamantului leziunile traumatice (supra, pct. 34).

73. Curtea mai observă că, abia după trei ani de la începutul anchetei şi după două retrimiteri ale cauzei, de către instanţă la procuror, anchetatorii au cercetat informaţii esenţiale pentru cauză, respectiv identitatea poliţiştilor prezenţi la incident, informaţii care erau conţinute în înregistrarea audiovideo depusă la dosar de către unul dintre poliţiştii acuzaţi la 29 iunie 2010.

74. Pe de altă parte, consideră extrem de surprinzător că anchetatorii nu au fost preocupaţi de faptul că înregistrarea respectivă fusese extrasă dintr-un fişier electronic creat la 4 mai 2010 (supra, pct. 30) şi nu au încercat să găsească suportul pe care înregistrarea iniţială la data incidentului, adică 2 septembrie 2009, fusese stocată, pentru a verifica dacă tot conţinutul său a fost pus la dispoziţia anchetatorilor.

75. Curtea mai reţine că Tribunalul Argeş nu a examinat, în Hotărârea din 25 martie 2013, concluziile conţinute în raportul medicului legist A.F., întocmit la 12 decembrie 2012, cu privire la originea leziunilor relativ grave constatate pe corpul reclamantului, leziuni la care raportul medico-legal făcea referire (Cucu, citată anterior, pct. 97).

76. În cele din urmă, declaraţia detaliată a victimei şi declaraţiile martorilor oculari propuşi de aceasta nu au fost consemnate la începutul anchetei, ci numai în urma Hotărârii judecătoreşti pronunţate la 11 martie 2011 prin care a fost admisă plângerea reclamantului împotriva primei ordonanţe de neîncepere a urmăririi penale în cauză.

77. Ţinând seama de cele de mai sus, Curtea consideră că autorităţile nu au efectuat o anchetă aprofundată şi efectivă pe tema acuzaţiei credibile a reclamantului potrivit căreia poliţiştii l-au supus la rele tratamente.

78. În consecinţă, concluzionează că a fost încălcat art. 3 din Convenţie sub aspect procedural.

II. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie

79. Art. 41 din Convenţie prevede:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă”.

A. Prejudiciu

80. Reclamantul solicită 1.600 euro (EUR) cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul material suferit. Conform acestuia, suma respectivă acoperă costul în valoare de 1.000 EUR al tijei de metal care i-a fost implantată pentru îngrijirea fracturii suferite, precum şi costul tratamentului medical suportat, în valoare de 600 EUR.

81. Guvernul susţine, în principal, că reclamantul nu şi-a susţinut cererea prin documente justificative adecvate şi că, în orice caz, costul îngrijirilor medicale ar fi fost acoperit de sistemul public de asigurări de sănătate.

82. Curtea nu identifică nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată şi prejudiciul material pretins; prin urmare, respinge acest capăt de cerere.

83. Reclamantul mai solicită repararea prejudiciului moral suferit ca urmare a relelor tratamente aplicate de agenţi ai statului, care au implicat patru reprize de intervenţii chirurgicale însoţite de lungi perioade de spitalizare, dar şi ca urmare a lipsei unei anchete efective, de natură să pună serios la îndoială încrederea sa în statul de drept. Cu acest titlu, solicită 200.000 EUR despăgubiri.

84. Guvernul consideră că simpla constatare a încălcării ar putea constitui o reparaţie echitabilă suficientă şi, în subsidiar, face trimitere la sumele acordate de Curte în alte cauze similare, considerând excesivă suma solicitată de reclamant.

85. Curtea consideră că încălcarea art. 3 din Convenţie atât sub aspect material, cât şi procedural a cauzat persoanei în cauză un prejudiciu moral, plasând-o într-o situaţie de suferinţă şi frustrare. Prin urmare, consideră că trebuie să i se acorde reclamantului suma de 12 000 EUR cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral.

B. Cheltuieli de Judecată

86. De asemenea, reclamantul solicită 12.652,15 lei româneşti (RON), dintre care 8.082 RON pentru cheltuielile de judecată efectuate în faţa instanţelor interne şi 4.570,15 RON pentru cele efectuate în faţa Curţii.

87. Guvernul consideră că reclamantul nu şi-a susţinut suficient cererea, întrucât nu a prezentat contractele de asistenţă juridică şi nu a probat că sumele plătite, conform chitanţelor ataşate, erau efectiv în legătură cu procedura la originea prezentei cereri.

88. Potrivit jurisprudenţei Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor sale de judecată decât în măsura în care se stabilesc caracterul real, necesar şi rezonabil al cuantumului lor. În speţă, ţinând seama de documentele de care dispune şi de jurisprudenţa sa, Curtea consideră că este rezonabil să se acorde reclamantului suma de 2.300 EUR pentru toate cheltuielile.

C. Dobânzi moratorii

89. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

în unanimitate,

CURTEA:

1. declară cererea admisibilă;

2. hotărăşte că a fost încălcat art. 3 din Convenţie sub aspect material şi sub aspect procedural;

3. hotărăşte:

a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, îh conformitate cu art. 44 § 2 din Convenţie, următoarele sume, care trebuie convertite în moneda statului pârât, la rata de schimb aplicabilă la data plăţii:

(i) 12.000 euro (douăsprezece mii euro), la care se va adăuga orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral;

(ii) 2.300 EUR (două mii trei sute euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru cheltuielile de judecata;

b) că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale;

4. respinge restul cererii de acordare a unei reparaţii echitabile.

Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la 15 martie 2016, în temeiul art. 77 § 2 şi art. 77 § 3 din Regulament.

 

PREŞEDINTE

ANDRÁS SAJÓ

Grefier,

Franşoise Elens-Passos

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.