MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 835/2016

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 184 (XXVIII) - Nr. 835         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Vineri, 21 octombrie 2016

 

SUMAR

 

HOTĂRÂRI ALE CAMEREI DEPUTAŢILOR

 

107. - Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - O strategie europeană pentru o mobilitate cu emisii scăzute de dioxid de carbon COM (2016)501

 

108. - Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Accelerarea tranziţiei Europei către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon - Comunicare de însoţire a măsurilor în temeiul Strategiei-cadru pentru o uniune energetică: propunere legislativă privind reducerile anuale obligatorii ale emisiilor de gaze cu efect de seră de către statele membre în perioada 2021-2030, propunere legislativă privind includerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi a absorbţiilor rezultate din activităţi legate de exploatarea terenurilor, schimbarea destinaţiei terenurilor şi silvicultură în cadrul de politici privind clima şi energia pentru 2030 şi comunicare privind o strategie europeană pentru mobilitatea cu emisii scăzute COM (2016) 500

 

109. - Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European, Consiliu şi Banca Europeană de Investiţii privind stabilirea  unui nou cadru de parteneriat cu ţările terţe bazat pe Agenda Europeană privind Migraţia COM (2016) 385

 

110. - Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, către Consiliu şi către parlamentele naţionale privind Propunerea de directivă de modificare a directivei privind detaşarea lucrătorilor, în ceea ce priveşte principiul subsidiarităţii, în conformitate cu Protocolul nr. 2 COM (2016) 505

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 353 din 24 mai 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 şi 13 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori

 

Decizia nr. 388 din 14 iunie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 1 din Legea nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

106. - Ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor privind constituirea Comitetului naţional pentru protecţia animalelor utilizate în scopuri ştiinţifice sau educative

 

909. - Ordin al ministrului mediului, apelor şi pădurilor privind aprobarea Planului de management şi a Regulamentului sitului Natura 2000 ROSCI0090 Harghita Mădăraş şi al Rezervaţiei naturale 2.493 Lacul Dracului

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII NAŢIONALE DE REGLEMENTARE ÎN d6MENIUL ENERGIEI

 

60. - Ordin pentru aprobarea Regulamentului privind racordarea la conductele de alimentare din amonte şi de abrogare a Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 36/2013 pentru aprobarea Procedurii privind alimentarea cu gaze naturale a consumatorului izolat tip A şi a Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 44/2013 pentru aprobarea Procedurii privind alimentarea cu gaze naturale a consumatorului izolat tip B

 

HOTĂRÂRI ALE CAMEREI DEPUTAŢILOR

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR

 

HOTĂRÂRE

privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - O strategie europeană pentru o mobilitate cu emisii scăzute de dioxid de carbon COM (2016) 501

 

În temeiul prevederilor art. 67 şi ale art. 148 din Constituţia României, republicată, ale Legii nr. 373/2013 privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene şi ale art. 160-185 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, republicat,

 

Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Luând în considerare Opinia nr. 4c-19/1147, adoptată de Comisia pentru afaceri europene, în şedinţa din 4 octombrie 2016, Camera Deputaţilor:

1. Sprijină obiectivul declarat de Comisia Europeană de a reduce obstacolele în calea producţiei proprii, a stocării şi a consumului de energie electrică din surse regenerabile, în special rezultatul aşteptat de a da posibilitatea consumatorilor să utilizeze energia electrică produsă de panourile solare proprii pentru încărcarea vehiculelor.

2. Recomandă ca măsurile de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră din transportul urban să fie însoţite de măsuri privind menţinerea şi extinderea spaţiului verde urban, inclusiv a celui fragmentat, aflat pe suprafeţe reduse.

3. Consideră că etichetarea autovehiculelor în ceea ce priveşte eficienţa utilizării carburanţilor şi emisiile de C02 ar trebui însoţită de măsuri care să asigure că informaţiile prezentate în acest sens sunt inteligibile pentru publicul larg.

4. Consideră că ar trebui concepute metode mai fiabile şi proceduri de validare comparativă, la care să participe mai multe laboratoare independente, pentru a măsura cu acurateţe şi cu un grad mai ridicat de încredere emisiile autovehiculelor rutiere.

5. Reaminteşte că există cel puţin două organizaţii de standardizare voluntară pentru transmisia de putere electrică la distanţă şi recomandă explorarea posibilităţilor de a utiliza această experienţă a sectorului de afaceri pentru a ajunge la standardizarea dispozitivelor de încărcare pentru autovehiculele electrice pe planul Uniunii.

6. Recomandă sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM) pentru a participa într-o proporţie cât mai ridicată la producţia de componente şi chiar de vehicule de orice tip, astfel încât să fie accelerat procesul de verificare şi transpunere în practică a rezultatelor cercetării ştiinţifice în acelaşi timp cu întărirea concurenţei.

7. Subliniază că transportul pe râurile Europei ar trebui încurajat cu mai multă insistenţă şi înlăturate cauzele care conduc la exploatarea mai scăzută a acestuia.

8. Atrage atenţia că obiectivele privind cercetarea ştiinţifică şi inovarea pot fi mai uşor atinse dacă formarea unei atitudini pozitive şi deprinderea unor îndemânări specifice încep de la cele mai fragede vârste şi îndeamnă Comisia Europeană să utilizeze experienţa câştigată în armonizarea acţiunii statelor membre atunci când se confruntă cu provocări comune pentru a promova alături de deprinderile digitale şi pe cele referitoare la tehnică şi inginerie.

9. Atrage atenţia asupra potenţialului încă insuficient exploatat al roboţilor autonomi şi al dronelor utilitare în atingerea ţintelor referitoare la o economie cu emisii reduse.

10. Atrage atenţia asupra necesităţii de a formula măsuri adecvate de reducere a riscurilor de accidente specifice, ridicate de autovehiculele electrice, precum şi de pregătire socială necesară pentru un stil de viaţă nou, având în vedere că autovehiculele electrice vor câştiga o proporţie semnificativă de piaţă în acelaşi timp cu aducerea în planul vieţii de zi cu zi a altor rezultate ale avansului tehnologic, precum ar fi in temeiul lucrurilor, economia digitală şi altele asemenea.

11. Consideră că obiectivul de a se atinge o proporţie semnificativă a transportului rutier cu emisii zero sau scăzute ar putea fi încă mai ambiţios dacă măsurile privind educaţia şi colaborarea cu sectoarele de activitate vizate s-ar intensifica pe planul Uniunii,

12. Consideră că sunt necesare mai multe eforturi la nivelul Uniunii pentru a avansa în domeniul metodelor alternative de transport aviatic, precum ar fi cele bazate pe propulsia electrică distribuită sau altele, aflate în acest moment la fază avansată în lume, şi recomandă Comisiei Europene să includă în Agenda privind cercetarea ştiinţifică şi inovarea în domeniul transportului obiective legate de stimularea spiritului creativ, de la cea mai fragedă vârstă, şi obiective mai ambiţioase privind tehnologiile aflate în fază de laborator.

13. Recomandă utilizarea echilibrată în profil teritorial a resurselor programului „Orizont 2020 , astfel încât proiectele de cercetare şi rezultatele acestora în domeniul transportului cu emisii reduse să se regăsească într-o mai mare măsură în statele membre care se confruntă cu dificultăţi de finanţare a efortului intens solicitat de aliniere Sa ţintele comune.

 

Această hotărâre a fost adoptată de către Camera Deputaţilor în şedinţa din 18 octombrie 2016, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

FLORIN IORDACHE

 

Bucureşti, 18 octombrie 2016.

Nr. 107.

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTAŢILOR

 

HOTĂRÂRE

privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Accelerarea tranziţiei Europei către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon - Comunicare de însoţire a măsurilor în temeiul Strategiei-cadru pentru o uniune energetică: propunere legislativă privind reducerile anuale obligatorii ale emisiilor de gaze cu efect de seră de către statele membre în perioada 2021-2030, propunere legislativă privind includerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi a absorbţiilor rezultate din activităţi legate de exploatarea terenurilor, schimbarea destinaţiei terenurilor şi silvicultură în cadrul de politici privind clima şi energia pentru 2030 şi comunicare privind o strategie europeană pentru mobilitatea cu emisii scăzute COM (2016) 500

 

În temeiul prevederilor art. 67 şi ale art. 148 din Constituţia României, republicată, ale Legii nr. 373/2013 privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene şi ale art. 160-185 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, republicat,

 

Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Luând în considerare Opinia nr. 4c-19/1146, adoptată de Comisia pentru afaceri europene, în şedinţa din 4 octombrie 2016, Camera Deputaţilor:

1. Salută obiectivul de introducere a unor norme de contabilizare a sursei de biomasă din domeniul managementului forestier, ca o bază solidă pentru politica europeană în materie de energii regenerabile şi pentru dezvoltarea în continuare a bioeconomiei după 2020

2. Salută abordarea necesităţii de a valorifica la maximum sinergiile între sistemul de transport şi cel energetic şi cheamă la O mai puternică integrare a cercetării ştiinţifice din cele două domenii, astfel încât să se atingă o dinamică ce să permită punerea pe piaţă cât mai rapidă a soluţiilor inovatoare identificate.

3. Atrage atenţia că, deşi oraşele se numără printre cele mai dinamice şi inovatoare în punerea în aplicare a economiei circulare şi cu emisii scăzute de dioxid de carbon, comunităţile rurale îşi pot juca rolul esenţial în furnizarea de resurse naturale durabile şi în protejarea mediului pentru generaţiile viitoare numai în condiţiile în care ameninţarea sărăciei este redusă radical şi dacă o proporţie cât mai ridicată a populaţiei are acces la servicii de bază şi la educaţie şi consideră ca prioritar efortul Uniunii pentru asigurarea acestor nevoi de bază.

4. Atrage atenţia asupra necesităţii de a se asigura nu doar flexibilitatea, ci şi echitatea sistemului prevăzut prin care statele membre vor avea posibilitatea de a reduce emisiile în comun şi susţine necesitatea de a stabili un mecanism de schimb de cote de emisii între statele membre şi de elaborare de proiecte comune Care să conducă la rezultatele aşteptate cât mai curând posibil.

5. Consideră că obiectivul de stabilire a unei modalităţi de a atrage finanţare pentru renovarea clădirilor ar trebui însoţit de o atentă evaluare a impactului activităţii de construcţie asupra mediului şi de elaborarea unor linii directoare specifice, menite să asigure un grad de acoperire cu construcţii a terenului limitat la ceea ce este necesar pentru scopuri economice sau sociale şi să fie evitată scoaterea din circuitul natural a suprafeţelor de teren, respectându-se astfel obiectivele Uniunii de protejare a biodiversităţii solurilor.

6. Consideră că măsurile prin care se vizează asigurarea poziţiei de lider în domeniul tehnologiilor ecologice ar trebui să implice cât mai mult sectorul de afaceri, să includă sprijinirea educaţiei tehnologice şi ecologice, pentru a se asigura nu doar atingerea unei poziţii avansate în domeniu, ci şi durabilitatea acestei poziţii şi un impact benefic semnificativ asupra calităţii vieţii cetăţenilor europeni.

7. Salută intenţia Comisiei Europene de a finaliza un protocol de reciclare voluntară la nivelul sectorului pentru deşeurile din activităţi de construcţie şi demolări şi recomandă ca, în paralel, să fie luate în considerare şi stimularea cercetării ştiinţifice şi punerea în aplicare a rezultatelor acesteia în cea ce priveşte tehnologiile de construcţie şi arhitectura ecologică.

8. Consideră că ameliorarea capacităţii de a introduce pe piaţă inovaţiile şi de a le transforma în succese comerciale va fi sporită de un sprijin mult mai puternic pentru întreprinderile mici şi mijlocii (IMM) şi pentru valorificarea capacităţii antreprenoriale a tineretului.

9. Îşi exprimă dezacordul cu privire la afirmaţia conform căreia instrumentele financiare ale Uniunii aduc o contribuţie importantă la combaterea schimbărilor climatice, deoarece consideră că nu există probe solide privind impactul Fondului european pentru investiţii strategice în acest sens.

 

Această hotărâre a fost adoptată de către Camera Deputaţilor în şedinţa din 18 octombrie 2016, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

FLORIN IORDACHE

 

Bucureşti, 18 octombrie 2016.

Nr. 108.

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTAŢILOR

 

HOTĂRÂRE

privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European, Consiliu şi Banca Europeană de Investiţii privind stabilirea unui nou cadru de parteneriat cu ţările terţe bazat pe Agenda Europeană privind Migraţia COM (2016) 385

 

În temeiul prevederilor art. 67 şi ale art. 148 din Constituţia României, republicată, ale Legii nr. 373/2013 privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene şi ale art. 160-185 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, republicat,

 

Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Luând în considerare Opinia nr. 4c-19/1149, adoptată de Comisia pentru afaceri europene, în şedinţa din 4 octombrie 2016, Camera Deputaţilor:

1. Observa că, în comunicarea examinată, Comisia Europeană formalizează prioritatea pe care Uniunea Europeană o acordă gestionării imigraţiei, în relaţia cu statele terţe, de origine sau de tranzit, rezultând în luarea unor măsuri de încurajare, dar şi de descurajare, a tuturor instrumentelor de politică externă, cum sunt politica europeană de vecinătate, asistenţa pentru dezvoltare, comerţul, mobilitatea, energia, securitatea.

2. Consideră că este important să se aplice măsurile care vizează dimensiunea externă a migraţiei, respectiv consolidarea şi eficientizarea cooperării cu ţările de origine şi de tranzit, avându-se în vedere şi faptul că această cooperare trebuie să aibă un grad mai mare de implicare şi responsabilizare a partenerilor externi.

Se alătură opţiunii Comisiei Europene ca asistenţa să fie oferită de către Uniunea Europeană proporţional cu performanţele ţârilor partenere, care să includă şi evaluarea nivelului de apropiere de standardele europene în materie de stat de drept, democraţie şi drepturile omului.

3. Admite că noile instrumente financiare ale Uniunii Europene contribuie la crearea unui viitor mai bun în ţările lor pentru cei care, altfel, ar putea fi dispuşi să îşi rişte viaţa în călătorii periculoase către Europa”, dar semnalează că nevoia de resurse pentru a se obţine rezultate sensibile, care să diminueze tendinţa migraţiei economice, depăşeşte capacitatea de finanţare a Uniunii Europene, deşi aceasta rămâne cel mai mare donator de asistenţă la nivel mondial.

4. Salută iniţiativa Comisiei Europene de a crea un cadru de parteneriat cu principalele ţări terţe de origine şi de tranzit, axat pe un angajament coerent şi adaptat, pe baza căruia Uniunea şi statele membre să acţioneze coordonat, punând în comun instrumentele şi efectele de levier pe care le au pentru a încheia parteneriate globale (pacte) cu ţările terţe, asigurând astfel o mai bună gestionare a migraţiei.

5. Salută abordarea Comisiei Europene ca pactele să devin㠄componentele esenţiale ale relaţiilor globale dintre Uniunea Europeană şi ţările terţe de origine sau de tranzit ale migranţilor şi ca aceste relaţii „(...) să fie orientate în funcţie de capacitatea şi disponibilitatea ţărilor de a coopera cu privire la gestionarea migraţiei, în special pentru prevenirea eficace a migraţiei neregulamentare şi pentru readmisia migranţilor neregulamentari”. Totodată, atrage atenţia că nu se poate stabili o relaţie direct proporţională între disponibilitatea de a coopera a statului în cauză şi tipul de relaţie oferit de către Uniunea Europeană, întrucât performanţele sub medie ar însemna, de fapt, încălcarea standardelor Uniunii şi nu ar putea fi luate în consideraţie.

În acest sens, constatarea din textul comunicării că ,până acum, dialogurile cu ţările partenere au evidenţiat faptul că există un decalaj între aşteptări şi rezultate în privinţa returnărilor şi a readmisiei” pune în evidenţa reticenţa statelor vizate; solicită Comisiei Europene clarificări asupra cauzelor pentru care asemenea reticenţe subzistă în condiţiile în care Uniunea Europeană s-a angajat la un efort politic, diplomatic şi financiar important.

6. Consideră că este necesară o implicare sporită a statelor membre, alături de Comisia Europeană şi Serviciul european de acţiune externă, în elaborarea şi implementarea acestor parteneriate, pentru a avea o abordare inclusivă şi pentru a menţine în atenţie toate regiunile cu potenţial risc migratoriu, cum sunt Mediterana de Est şi Balcanii de Vest. Pentru valorificarea la maximum, în beneficiul Uniunii Europene, a relaţiilor speciale pe care statele membre le-ar putea avea cu ţări terţe şi pentru a se asigura că Uniunea Europeană şi statele sale membre lucrează împreună, apreciază că ar trebui instituit un mecanism de coordonare între instituţiile UE şi statele membre.

7. Îşi exprimă îngrijorarea faţă de concluzia Comisiei Europene că, în prezent, relaţiile speciale ale statelor membre cu anumite ţări partenere nu numai că nu sunt „exploatate la maximum în beneficiul UE în ansamblul său”, dar „adesea se întâmplă exact contrariul”; faţă de gravitatea situaţiei, solicită Comisiei clarificări şi propuneri de corectare a acestei situaţii pe care o consideră inacceptabilă.

8. Agreează opţiunea Comisiei Europene ca acţiunea şi resursele UE să se orienteze în cadrul acţiuni: externe, către parteneriate personalizate a căror natură diplomatică, tehnică şi/sau financiară să fie stabilită în funcţie de specificul statului cu care se încheie acestea, respectiv un stat de origine, un stat de tranzit sau stat care găzduieşte un număr mare de persoane strămutate.

9. Agreează opţiunea Comisiei Europene ca, pe baza celor 16 pachete de ţară, să fie încheiate pacte cu un număr limitat de ţâri terţe considerate prioritare, pentru a concentra, astfel, resursele disponibile şi a obţine cât mai repede rezultate concrete.

10. Salutând eforturile Comisiei de a negocia parteneriate individuale cu ţările terţe de origine şi de tranzit, ca o contribuţie semnificativă la gestionarea fluxurilor de migraţie, solicită totuşi clarificări asupra metodei prin care se stabilesc criteriile şi indicatorii cantitativi şi calitativi pentru determinarea statelor prioritare. Consideră că un criteriu fundamental ar trebui să fie atitudinea pe termen mediu şi lung a autorităţilor şi a populaţiei faţă de valorile Uniunii Europene şi ale civilizaţiei occidentale, în general. Atrage atenţia că în niciun caz nu ar trebui încheiate pacte cu state în care au loc grave încălcări ale drepturilor omului. Se aşteaptă ca în pacte să fie incluse obligaţii ferme în acest sens, sub sancţiunea suspendării pactului până la remedierea situaţiei.

11. Consideră că, în pregătirea parteneriatelor cu ţările prioritare, Comisia Europeană şi Serviciul european de acţiune externă ar trebui să elaboreze o metodologie uniformă, pentru prevenirea intrărilor ilegale şi pentru returnarea efectivă a migranţilor ilegali.

12. Susţine propunerea ca eficientizarea cooperării cu statele terţe să se bazeze pe stimulente pozitive şi negative, dar constată că nu se precizează care sunt stimulentele negative avute în vedere de către Comisia Europeană.

13. Susţine propunerile Comisiei Europene în ceea ce priveşte acţiunile pe termen scurt, care trebuie implementate cu prioritate în scopul îmbunătăţirii procesului de readmisie şi a ratei de returnare şi, în special, identificarea de soluţii alternative pentru acordurile de readmisie, ca de exemplu planurile de acţiune, foile de parcurs, comitetele de readmisie, iniţiativele în domeniul returnării voluntare asistate şi al reintegrării, acceptarea utilizării permisului de liberă trecere eliberat de Uniunea Europeană pentru operaţiunile de returnare, lansarea în puncte-cheie a unor platforme ale UE de cooperare privind combaterea contrabandei cu migranţi, dezvoltarea unei platforme unice de înregistrare a populaţiilor strămutate, numirea unor ofiţeri de legătură europeni în materie de migraţie.

14. Admite că Declaraţia UE-Turcia poate reprezenta un model pentru cooperarea cu alte ţări terţe-cheie şi încurajează Comisia Europeană să studieze posibilitatea implementării unui cadru asemănător şi în relaţia cu Libia, astfel încât să devină posibilă preluarea migranţilor salvaţi în apropierea acestui stat şi procesarea unor eventuale cereri de protecţie internaţională pe teritoriul său; întrucât Libia nu dispune de autorităţi naţionale care să implementeze un astfel de acord, propune ca Uniunea să preia integral gestionarea acestei acţiuni, pe baza unui acord cu Libia; subliniază că succesul acestui demers ar duce la salvarea a mii de vieţi.

15. Este de acord c㠄...trebuie subminat modelul de afaceri al celor care introduc ilegal migranţi, iar un sistem credibil şi eficace de returnare este esenţial pentru îndeplinirea acestui obiectiv”, dar reaminteşte că returnarea nu este un instrument suficient şi că, deşi corect şi inevitabil acest instrument deoarece provoacă suferinţe imigranţilor; de aceea invită Comisia Europeană să se concentreze mai mult pe lichidarea reţelelor de contrabandişti şi traficanţi de persoane, pentru a evita provocarea de iluzii şi suferinţe imigranţilor.

16. Consideră că un program comun la nivelul Uniunii Europene de returnare voluntară asistată ar trebui să se concentreze pe toţi cetăţenii statelor terţe cu şedere ilegală pe teritoriul statelor membre ale Uniunii şi recomandă extinderea acestor programe către ţările terţe, tranzitate de principalele fluxuri de migraţie ilegală.

17. Dintre domeniile din cadrul obiectivelor pe termen scurt ale pactelor, în care se impun măsuri imediate, reţine „creşterea ratelor de returnare şi readmisie, acordându-se prioritate returnării voluntare şi punând accentul pe reintegrare şi combaterea fluxurilor clandestine, oferind, în acelaşi timp, canale legale de migraţie, inclusiv prin intensificarea eforturilor de relocare”; semnalează totuşi că niciodată Uniunea Europeană nu va putea oferi suficiente posibilităţi de migraţie legală pentru a contracara migraţia neregulamentară masivă; mai mult, o ofertă substanţială nu ar reduce semnificativ migraţia neregulamentară şi ar adăuga presiune asupra guvernelor statelor membre vizate de migranţi care s-ar vedea confruntate cu o nouă recrudescenţă a partidelor populiste antiimigraţie şi antieuropene.

Reaminteşte că, în prezent, ratele de returnare sunt atât de reduse încât nu se prefigurează o ameliorare sensibilă ca urmare a implementării unui nou set de măsuri.

18. Subliniază, ca element de noutate, orientarea Comisiei Europene de a se concentra pe realizarea unor „eforturi coordonate şi coerente ale UE şi ale statelor membre cu privire la readmisie, prioritatea majoră fiind asigurarea unor returnări rapide şi operaţionale, şi nu neapărat încheierea unor acorduri oficiale de readmisie”; interpretează această orientare ca pe o manifestare a stării de urgenţă în obţinerea unor rezultate notabile în materie de returnare/readmisie, dar semnalează că o astfel de abordare pragmatică poate indica statelor terţe că UE nu ar dispune de mijloace de presiune pentru încheierea unor acorduri de readmisie, ceea ce ar putea pune sub semnul întrebării însuşi angajamentul de cooperare al acelor state.

19. Consideră că programele de returnare voluntară asistată axate pe coordonarea la nivelul Uniunii Europene sunt mai fiabile prin dezvoltarea unui cadru sau a unui set de linii directoare pentru statele membre pe care acestea să le urmeze în procesul de elaborare a acestor programe la nivel naţional.

20. Apreciază că, în plus faţă de standardizarea pachetelor de asistenţă, ar fi util ca statele membre să facă schimb de informaţii în privinţa programelor de returnare voluntară asistată prin instituirea unui sistem dedicat de management integrat la nivel european; crearea unei baze de date prin care statele membre să pună în comun nevoile lor de returnare voluntară asistată ar putea fi un instrument relevant.

21. Se aşteaptă ca un rol mai mare în privinţa returnării voluntare asistate să revină şi noului Birou de returnare care se va înfiinţa în cadrul Agenţiei FRONTEX,

22. Apreciază că ar trebui să se aplice regulile standard privind detaşarea experţilor naţionali şi în cazul ofiţerilor de legătură şi că este nevoie de definirea clară a atribuţiilor ofiţerilor de legătură în materie de migraţie şi a cadrului normativ aferent, astfel încât să se evite suprapunerea sarcinilor între ofiţerii de legătură ale acestor reţele, creându-se, astfel, premisele unei bune coordonări şi colaborări care să aducă un plus de valoare şi nu o dublă comunicare între aceştia şi cei implicaţi în acest proces.

23. Notează abordarea Comisiei Europene în legătură cu acţiunea necesară pe termen lung, pentru combaterea cauzelor profunde ale migraţiei, respectiv un plan ambiţios de investiţii externe pornind de la experienţa şi expertiza Băncii Europene de Investiţii, la fel ca în cazul „Planului de investiţii pentru Europa”.

Ia act de viziunea Comisiei ca acest plan să se bazeze pe modul inovator de utilizare a resurselor publice limitate, pentru a mobiliza investiţii private prin oferirea de garanţii şi fonduri concesionale suplimentare, pe asistenţă tehnică care să sprijine autorităţile locale şi întreprinderile să dezvolte un număr mai mare de proiecte eligibile pentru finanţare din partea băncilor şi pe promovarea bunei guvernante, combaterea corupţiei, eliminarea barierelor din calea investiţiilor şi eliminarea denaturărilor pieţei.

24. Consideră că lichidarea cauzelor profunde ale migraţiei neregulamentare şi ale strămutărilor forţate nu se poate realiza doar prin investiţii şi dezvoltarea economică a statelor de origine, fiind implicate, de asemenea, considerente de securitate, geostrategice, climatice, de opţiune politică sau culturală etc.

25. Subliniază importanţa evitării suprapunerilor în procesul de creare a unui nou instrument extern inspirat de Planul Juncker cu alte iniţiative existente, cum sunt Fondul fiduciar UE pentru Africa, precum şi riscul afectării fondurilor alocate pentru obiectivele Uniunii Europene în vecinătatea estică sau alocărilor pentru alte politici majore ale Uniunii.

26. Salută acceptarea internaţională a realităţii că migraţia reprezintă un fenomen global care necesită un răspuns coordonat la nivel internaţional şi intensificarea din ultimul an a cooperării cu organizaţii internaţionale, cum ar fi Organizaţia Naţiunilor Unite şi, în special, înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi şi Organizaţia Internaţională pentru Migraţie, precum şi cu ţările partenere în cadrul G7 şi G20.

Susţine toate acţiunile dedicate „consolidării capacităţii şi eficacităţii pe termen lung a sistemului internaţional pentru a aborda circulaţia refugiaţilor şi a migranţilor într-un spirit de partajare a sarcinilor şi de solidaritate”.

 

Această hotărâre a fost adoptată de către Camera Deputaţilor în şedinţa din 18 octombrie 2016, cu respectarea prevederilor ari. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

FLORIN IORDACHE

 

Bucureşti, 18 octombrie 2016.

Nr. 109.

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR

 

HOTĂRÂRE

privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, către Consiliu şi către parlamentele naţionale privind Propunerea de directivă de modificare a directivei privind detaşarea lucrătorilor, în ceea ce priveşte principiul subsidiarităţii, în conformitate cu Protocolul nr. 2 COM (2016) 505

 

În temeiul prevederilor art. 67 şi ale art. 148 din Constituţia României, republicată, ale Legii nr. 373/2013 privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern În domeniul afacerilor europene şi ale art. 160-185 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, republicat,

 

Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Luând în considerare Opinia nr. 4c-19/1148, adoptată de Comisia pentru afaceri europene, în şedinţa din 4 octombrie 2016, Camera Deputaţilor:

1. Menţine obiecţiile şi observaţiile formulate în avizul motivat şi opinia sa asupra Propunerii de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului de modificare a Directivei 96/71/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 decembrie 1996 privind detaşarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii - COM (2016)128.

2. Reaminteşte că, în termenul prevăzut la art. 6 din Protocolul nr. 2, paisprezece Camere parlamentare din unsprezece state membre (Bulgaria, Cehia, Croaţia, Danemarca, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Ungaria) au emis avize motivate, declanşând astfel procedura „cartonaşului galben” prevăzută la art. 7 alin, (2) din Protocolul nr. 2, şi exprimă speranţa că textul propus de Comisie va fi retras,

3. Reaminteşte că la 20 iulie 2016 Comisia a decis că propunerea sa din 8 martie 2016 privind o revizuire specifică a Directivei 96/71/CE privind detaşarea lucrătorilor respectă principiul subsidiarităţii consacrat la art. 5 alin. (3) din TFUE şi că nu este necesară retragerea sau modificarea propunerii respective, care a fost menţinută.

4. Reaminteşte că la 20 iulie 2016 domnul Frans Timermans, prim-vicepreşedinte al Comisiei Europene, şi doamna Marianne Thyssen, membru al Comisiei Europene, au adresat preşedintelui Camerei Deputaţilor scrisoarea C (2016)4824, prin care se răspunde observaţiilor transmise prin avizul motivat şi opinia Camerei Deputaţilor.

5. Salută reafirmarea de către Comisie a priorităţii sale de întărire a legăturilor şi crearea unui nou parteneriat cu parlamentele naţionale ca modalitate de a aduce Uniunea Europeană mai aproape de cetăţenii săi, a interesului său pentru crearea unui climat de înţelegere reciprocă şi a unor canale eficace de comunicare între nivelul naţional şi cel european, a angajamentului său de a garanta că parlamentele naţionale au un cuvânt important de spus în procesul decizional european; având în vedere caracterul esenţial al relaţiilor dintre Comisie şi parlamentele naţionale îşi exprimă încrederea în capacitatea Comisiei Europene de a traduce în fapt acest deziderat.

6. Remarcă invocarea de către Comisie a discuţiilor directe purtate cu parlamentele naţionale, cu ocazia unor reuniuni ale Conferinţei organelor parlamentare specializate în chestiunile Uniunii ale parlamentelor Uniunii Europene (COSAC); reaminteşte totuşi că, la reuniunea din 11 iulie 2016, doamna Marianne Thyssen nu a reuşit să aducă argumente suplimentare faţă de cele deja existente în expunerea de motive a propunerii de directivă şi nici să răspundă bogatei argumentaţii împotriva propunerii sale, pe care i-o prezentaseră parlamentele din 11 state membre; mai mult, în discuţia informată cu preşedinţii Comisiilor pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor din România, Adunarea Naţională a Ungariei şi vicepreşedintele Comisiei pentru afaceri europene din Seimul Poloniei, din pauza dinaintea intervenţiei sale, comisarul european a lăsat să se întrevadă o modificare de atitudine şi acceptarea parţială a argumentelor interlocutorilor, pentru ca în timpul sesiunii propriu-zise, doamna Thyssen să rămână cantonată în sistemul propriu de repere şi argumentaţii.

7. Subliniază că, aşa cum precizează şi Comisia Europeană, prezenta comunicare se limitează la a determina dacă obiectivul directivei de modificare propuse poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii.

Atrage atenţia că obiectivele actelor din cadrul legislaţiei secundare a Uniunii nu sunt valide dacă nu se circumscriu obiectivelor stabilite prin acte ale legislaţiei primare; consideră că acesta este şi motivul pentru care Comisia Europeană se vede nevoită să invoce articole din tratat care se referă la asumarea de către UE a creşterii bunăstării popoarelor sale, la promovarea justiţiei sociale şi protecţiei sociale, la perfecţionarea pieţei interne, cu un grad ridicat de competitivitate, ocupare deplină a forţei de muncă şi progres social, precum şi la necesitatea unor presupuse „condiţii de concurenţă echitabile pentru întreprinderi” şi a unei presupuse protecţii a lucrătorilor detaşaţi înşişi.

Reaminteşte că a contestat în opinia sa că articolele invocate ar servi argumentaţiei Comisiei Europene, dimpotrivă fiind mai degrabă ilustrative pentru critica propunerii Comisiei.

Reaminteşte că a contestat în avizul motivat că art. 15 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care se referă la libertatea de alegere a ocupaţiei şi la dreptul la muncă, nu a fost avut în vedere de către Comisie, deşi lucrătorii nu îşi pot exercita drepturile prevăzute la acest articol de vreme ce, de facto, nu au libertatea de a accepta o anumită plată pentru serviciile prestate; regretă că nu se face nicio referire la acest subiect nici în comunicare şi nici în scrisoarea Comisiei.

Regretă că istoria politică recentă a continentului european nu se află în atenţia Comisiei Europene, pentru că este de notorietate că după 45 de ani de dominaţie sovietică economiile celor 6 state membre din spatele fostei „cortine de fier” ca şi ale celor 3 state membre din componenţa URSS au fost devastate, iar companiile din statele libere şi prospere aveau un avans de 45 de ani în care şi-au sporit experienţa şi expertiza pe piaţa liberă, şi-au construit prestigiul, au stabilit relaţii de afaceri, au identificat căi de acces la pieţe de desfacere etc.; de asemenea este de notorietate că nivelul redus de trai şi salariile mici din unele state membre se datorează tot ocupaţiei şi intervenţiilor sovietice şi că, cel puţin în logica solidarităţii cu populaţiile oprimate din Est, nu s-ar fi cuvenit încurajarea unor reacţii de respingere, venite din state prospere din Vest.

Regretă că argumentul său, prin care arăta că extinderea Uniunii Europene cu statele din spatele fostei „cortine de fier” a reprezentat o reparaţie istorică pentru aceste state şi o promisiune asumată la cei mai înalt nivel politic de către Uniune şi statele membre, că procesul de convergenţă va fi substanţial şi continuu, nu a fost analizat de către Comisie nici în comunicare şi nici în scrisoarea care a însoţit-o.

Regretă, de asemenea, că nici argumentul său, prin care susţinea că principala problemă a propunerii de modificare a directivei lucrătorilor detaşaţi este că a creat o linie de demarcaţie între state membre din Est şi state membre din Vest, nu a fost recepţionat şi comentat de către Comisie în cadrul dialogului său cu parlamentele naţionale.

Reaminteşte că în discursul său din 14 septembrie 2016 privind starea Uniunii, preşedintele Comisiei Europene a menţionat necesitatea de fi depăşite „[...] tragicele divergenţe dintre Est şi Vest care au apărut în lunile acestea [...]” şi consideră că această afirmaţie sugerează că la nivelul Comisiei au fost totuşi analizate argumente de tipul celor mai sus precizate, fără însă ca aceasta să se reflecte suficient, în acţiunile concrete ale Comisiei.

8. Îşi exprimă opinia că criteriul valorii adăugate nu poate fi considerat îndeplinit dacă o propunere a UE aduce mici contribuţii la îmbunătăţirea situaţiei în domeniul de referinţă, ci doar dacă aduce contribuţii suficiente pentru a justifica cheltuirea de resurse din bugetul UE şi al statelor naţionale şi dacă impactul său economic este suficient de mare; apreciază că în cazul de faţă, având în vedere sumele nesemnificative provenind din diferenţele induse de bonusuri, indemnizaţii, sporuri şi altele asemenea, precum şi impactul nesemnificativ, nu se justifică acţiunea de reglementare a Comisiei.

Reiterează că nici studiul de impact nu demonstrează că există un fenomen de amploare care să necesite acţiune la nivelul UE.

9. Aşteptând o precizare din partea Comisiei Europene, reiterează obiecţiunile sale privind temeiul juridic al propunerii care nu corespunde integral cu conţinutul reglementării, întrucât modificările se bazează pe art. 56 şi 59 TFUE, în condiţiile în care acestea vizează eliminarea  restricţiilor privind libera prestare a serviciilor în cadrul Uniunii cu privire la resortisanţii statelor membre stabiliţi într-un alt stat membru, iar propunerea în sine vizează, cel puţin la nivel declarativ, protecţia lucrătorilor.

10. Reţine invocarea de către Comisia Europeană a deciziilor Curţii de Justiţie a UE (CJUE) prin care s-a evidenţiat faptul că îndeplinirea obligaţiei de motivare în ceea ce priveşte respectarea principiului subsidiarităţii trebuie s§ fie evaluată nu numai în raport cu textul actului contestat, ci şi în raport cu contextul şi cu circumstanţele fiecărui caz în parte; subliniază că atât argumentele istorice de mai sus, cât şi majoritatea celor deja expuse în avizul motivat şi în opinia sa din aprilie 2016 corespund cerinţelor CJUE; de aceea contestă abordarea Comisiei Europene de a-şi limita răspunsul la a determina dacă obiectivul directivei de modificare propuse poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii.

11. Consideră că şi degradarea din ultimii ani a statutului lucrătorilor locali din statele membre cu economii dezvoltate ar trebui cuprinsă printre circumstanţele cazului reprezentat de revizuirea Directivei 96/71/CE.

Îşi manifestă îngrijorarea faţă de multiplicarea exponenţială din ultimii ani a contractelor de muncă cu timp limitat, denumite şi contracte „zero ore”, a contractelor pe durată determinată, precum şi a acordurilor dintre salariaţi şi patronat, în care salariaţii renunţă la unele drepturi pentru a-şi salva locurile de muncă.

Reaminteşte argumentul, prezentat în opinia sa, că reducerea salariilor în statele cu economii puternice este provocată mai ales de necesitatea de a menţine competitivitatea întreprinderilor europene, în cadrul unei economii globalizate, detaşarea lucrătorilor din statele membre UE neavând niciun rol în această situaţie, cum greşit reclamă patronatele din state membre dezvoltate.

12. Reaminteşte argumentul, prezentat în opinia sa, că şi statele membre cu economii mai puţin dezvoltate au probleme economice şi sociale interne, generate în special de exodul forţei de muncă înalt calificate către state cu economii puternice, care oferă salarii mai mari şi care îşi rezolvă astfel problemele de forţă de muncă şi de dezvoltare economică, şi că statele membre supuse fenomenului de „exod al creierelor” nu au insistat, nici măcar atunci când au exercitat preşedinţia rotativă a Consiliului UE, ca Uniunea să reglementeze stoparea acestui fenomen, sau nu au propus un sistem de juste compensaţii.

13. Reaminteşte argumentul, prezentat în opinia sa, că ar fi incoerent ca, pe de o parte, UE să lanseze politici ample de încurajare a investiţiilor şi să creeze avantaje pentru investitori, iar pe de altă parte, să obtureze accesul investitorilor la forţă de muncă mai ieftină.

14. Reaminteşte, de asemenea, argumentul prezentat în opinia sa că, în viziunea Comisiei, necesitatea de a menţine condiţii de concurenţă echitabile pentru toţi furnizorii de servicii se limitează la egalizarea tratamentului lucrătorilor în raport cu veniturile de natură salariată, fiind uitate decalaje de altă natură, în favoarea companiilor din state dezvoltate economic, ca de exemplu know-how superior al lucrătorilor specialişti în domenii de înaltă tehnicitate, calificarea superioară, adaptarea mai uşoară la mediul profesional, inclusiv în ce priveşte relaţiile de muncă, prestigiul companiei, relaţiile cu mediul de afaceri, accesul la pieţe de desfacere etc.

Regretă că argumentele de mai sus (pct. 9-14) nu au primit niciun răspuns din partea Comisiei.

15. Reaminteşte că stabilirea conformităţii cu principiul subsidiarităţii reprezintă o decizie politică, lipsită de rigoarea analizei juridice, şi că pot exista, de aceea, interpretări diferite ale elementelor care concură la stabilirea conformităţii cu principiul subsidiarităţii.

16. Reaminteşte, de asemenea, că mecanismul de alertă timpurie pentru controlul subsidiarităţii, aşa cum este prevăzut în tratate, oferă Comisiei Europene putere discreţionară şi că parlamentele naţionale nu au nicio cale de atac faţă de decizia Comisiei de a respinge un cartonaş galben; consideră că, în acest caz particular, Comisia Europeană a comis o eroare de poziţionare politică respingând fără drept de apel contestaţia parlamentelor naţionale, în contextul în care forţe centrifuge în creştere tind să destrame Uniunea; subliniază că, în raport cu numărul infim de lucrători detaşaţi din state cu salarii sub media Uniunii în masa totală a angajaţilor din UE, respectiv 0,3%, şi cu suma modică reprezentată de bonusurile, indemnizaţiile şi altele asemenea, majorate pentru cei 0,3%, ar fi fost normal ca retragerea propunerii de directivă să nu implice o astfel de rezistenţă; îşi exprimă îngrijorarea asupra dezvoltării curentelor populiste antieuropene, care folosesc în acţiunile lor de propagandă inclusiv tema lucrătorilor detaşaţi, şi avertizează că cedarea în faţa unor astfel de presiuni legitimează populismul antieuropean şi contribuie la recrudescenţa unor astfel de formaţiuni politice.

17. Semnalează că, faţă de starea actuală şi bilanţul mecanismului de alertă timpurie pentru controlul subsidiarităţii, care, de la 1 decembrie 2009, când a intrat în vigoare Tratatul de la Lisabona, nu a înregistrat niciun „cartonaş portocaliu”, iar, din cele 3 „cartonaşe galbene”, doar unul s-a soldat cu retragerea propunerii Comisiei, ar putea să apară solicitări de evaluare a acestui mecanism din perspectiva utilităţii sale şi a contribuţiei la reducerea deficitului democratic, Regretă că rapoartele anuale ale Comisiei Europene omit acest aspect.

18. Observă că, în scrisoarea sa, Comisia recunoaşte că propunerea va reduce avantajul prin costul forţei de muncă al întreprinderilor mici şi mijlocii dar, în continuare, în mod surprinzător, afirmă că acest avantaj se va menţine totuşi parţial, datorită costurilor mai mici ale contribuţiilor de asigurări sociale şi impozitelor; atrage atenţia că, în domeniul asigurărilor sociale şi impozitării, Comisia Europeană nu are competenţe, ci doar statele membre, astfel că este impropriu să facă asemenea calcule, în contextul dat.

19. Reiterează alte câteva dintre argumentele sale privind încălcarea subsidiarităţii, la care Comisia Europeană nu a răspuns:

- statele membre pot lua măsuri adecvate pentru a se asigura că lucrătorii temporari detaşaţi sunt trataţi în acelaşi mod precum lucrătorii temporari naţionali; în conformitate cu evaluarea impactului, până în prezent 15 state membre au decis să utilizeze această opţiune;

- şi în prezent statul membru gazdă are posibilitatea de a impune agenţilor de muncă temporară din alte state membre aceleaşi reguli precum cele aplicabile agenţilor de muncă temporară naţionali;

- statele membre au posibilitatea de a extinde domeniul de aplicare a convenţiilor colective sau sentinţelor arbitrale care au fost declarate universal aplicabile tuturor sectoarelor; studiul de impact relevă că doar patru state membre s-au decis să nu utilizeze această opţiune.

20. În legătură cu obligaţia Comisiei Europene de a organiza ample consultări cu părţile interesate şi de a ţine cont de dimensiunea regională şi locală a acţiunilor preconizate şi, respectiv, obligaţia de a-şi întemeia argumentele care atestă respectarea principiului subsidiarităţii pe indicatori calitativi şi cantitativi, reiterează constatarea sa că însuşi studiul de impact arată că nu există date statistice suficiente şi comparabile cu privire la o mare parte din propunerile formulate, cum ar fi numărul lucrătorilor detaşaţi pentru perioade mai mari de 24 de luni şi nici în ceea ce priveşte măsurile propuse pentru subcontractare, fiind disponibile doar estimări.

Reaminteşte că a sesizat în avizul motivat că studiul de impact a omis costurile suplimentare cu transportul, cazarea, informarea cu privire la regulile aplicabile, traducerea unor documente etc., pe care trebuie să le suporte prestatorul de servicii care detaşează salariaţi.

Reaminteşte că a sesizat în avizul motivat că studiul de impact arată că este posibil să existe unele efecte adverse ale propunerii, în special în ceea ce priveşte pierderea unor contracte de prestării servicii pentru prestatorii din statele cu un nivel scăzut al salariilor sau o creştere generală a costului serviciilor prestate transnaţional, dar fără să aprofundeze aceste aspecte şi fără analiza riguroasă a implicaţiilor financiare pentru piaţa internă a UE,

Regretă că nu se poate aştepta de la Comisie să recunoască caracterul insuficient al propriului studiu de impact, întrucât şi acesta ar fi un motiv de încălcare a principiului subsidiarităţii.

 

Această hotărâre a fost adoptată de către Camera Deputaţilor în şedinţa din 18 octombrie 2016, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

FLORIN IORDACHE

 

Bucureşti, 18 octombrie 2016.

Nr. 110.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 353

din 24 mal 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 şi 13 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 şi 13 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, excepţie ridicată de Banca Comercială Română -

S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 1.445/243/2014* al Tribunalului Hunedoara - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 74D/2016.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 119D/2016, nr. 134D/2016, nr. 225D/2016, nr.325D/2016 şi nr. 387D/2016, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 şi 13 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, excepţie ridicată de Banca Comercială Română - S.A. din Bucureşti, de Credit Europe Bank - S.A. din Bucureşti, precum şi de Societatea OTP Bank România din Bucureşti în Dosarul nr. 29.327/3/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă, în dosarele nr. 317/3/2014 şi nr. 1.192/2/2015 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 25.065/3/2015* al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă şi în Dosarul nr. 956/2/2015* al Curţii de Apei Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal. De asemenea, preşedintele dispune să se facă apelul în Dosarul nr. 147D/2016 având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, excepţie ridicată de Telekom România Communications - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 75/306/2014 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia a Iha civilă, în Dosarul nr. 276D/2016, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori modificate prin art. 38 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Bancpost - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 286/2/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a Iha de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 286D/2016 având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) şi (4), precum şi ale art. 13 alin. (1) şi (3) din

Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, excepţie ridicată de OTP Bank România - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 29.539/3/2015* al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă, precum şi în Dosarul nr. 327D/2016, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) şi

(3), precum şi ale art. 13 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, excepţie ridicată de Credit Europe Bank România - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 26.515/3/2015* al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă.

4. La apelul nominal se prezintă în dosarele nr. 147D/2016şi nr. 276D/2016, pentru părţile Telekom România Communications - S.A. din Bucureşti, respectiv Bancpost S.A. din Bucureşti, domnul avocat Valeriu Stoica, cu împuterniciri avocaţiale depuse la dosare, în dosarele nr. 326D/2016 şi nr. 327D/2016, pentru partea Credit Europe Bank România din Bucureşti, domnul avocat Valentin Moroeanu, cu împuterniciri avocaţiale depuse la dosare, iar în Dosarul nr. 387D/2016, pentru partea OTP Bank România - S.A. din Bucureşti, domnul avocat Gabriel Udrea, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. De asemenea, în dosarele nr. 134D/2016, nr. 225D/2016, nr. 276D/2016, nr. 286D/2016, nr. 326D/2016 şi nr. 327D/2016, se prezintă pentru partea Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, doamna consilier juridic Cătălina Ciobănescu, cu delegaţii depuse la dosare. Lipsesc celelalte părţi, Procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Având în vedere obiectul excepţiei de neconstituţionalitate în dosarele mai sus menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 119D/2Q16, nr. 134D/2016, nr. 147D/2016, nr. 225D/2016, nr. 276D/2016, nr. 286D/2016, nr. 326D/2016, nr. 327D/2016 şi nr. 387D/2016 la Dosarul nr. 74D/2016,

6. Atât reprezentanţii părţilor prezente, cât şi reprezentantul Ministerului Public arată că sunt de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 119D/2016, nr. 134D/2016, nr. 147D/2016, nr. 225D/2016, nr. 276D/2016, nr. 286D/2016, nr. 326D/2016, nr. 327D/2016 şi nr. 387D/2016 la Dosarul nr. 74D/2016, care este primul înregistrat.

7. Magistratul-asistent referă asupra faptului că Asociaţia Parakletos din Bucureşti a depus concluzii scrise în dosarele nr. 276D/2016 şi nr. 387D/2016 prin care a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.

8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului părţilor Telekom România Communications - S.A. din Bucureşti, şi Bancpost - S.A. din Bucureşti, domnul avocat Valeriu Stoica, care solicită reconsiderarea jurisprudenţei recente a Curţii Constituţionale în materie şi constatarea neconstituţionalităţii prevederilor legale criticate în raport cu art. 15 alin. (2) din Constituţie. El arată că trebuie să existe un echilibru între interesele profesioniştilor şi cele ale consumatorilor. Se mai precizează că art. 13 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 este o normă de drept substanţial, sancţionatorie care este neconstituţională în contextul în care se invocă pentru fapte trecute.

9. În continuare, preşedintele acordă cuvântul domnului avocat Gabriel Udrea care arată că dispoziţiile legale criticate încalcă dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil. Se arată că premisa de la care a pornit legiuitorul în această reglementare este una greşită, întrucât în aceste contracte contează foarte mult elementele de fapt.

10. Preşedintele acordă cuvântul domnului avocat Valentin Moroeanu care arată că se raliază pledoariei domnului avocat Valeriu Stoica. Se arată că este încălcat principiul neretroactivităţii legii civile şi că acele contracte vizate de textul legal au fost negociate cu clienţii care este posibil să fi obţinut nişte beneficii în urma clauzelor negociate. În acest sens, se susţine că prevederile legale criticate încalcă dreptul la apărare inclusiv al clienţilor.

11. În continuare, preşedintele acordă cuvântul doamnei consilier juridic Cătălina Ciobănescu, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, excepţiei de neconstituţionalitate.

12. Domnul judecător Petre Lăzăroiu solicită domnilor avocaţi să arate care sunt părţile din litigiul aflat pe rolul instanţelor judecătoreşti în ipoteza prevăzută de norma legală criticată şi să precizeze care este natura acestor cauze. Domnul avocat Gabriel Udrea arată că părţile sunt profesioniştii şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, iar în privinţa naturii cauzelor subliniază că există mai multe teorii, ei înclinând să creadă că au o natură contravenţională. Domnul avocat Valeriu Stoica împărtăşeşte părerea antevorbitorului său în privinţă participanţilor, dar are o opinie diferită în privinţa naturii juridice a cauzelor, apreciind că aceasta este mai degrabă civilă. Domnul avocat Valentin Moroeanu arată că natura juridică a cauzelor este civilă cu elemente de drept contravenţional Doamna consilier juridic Cătălina Ciobănescu arată că doar partea din dispoziţiile legale criticate care prevăd sancţiunea amenzii ţine de dreptul contravenţional.

13. În continuare, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Acesta arată că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra prevederilor legale criticate, jurisprudenţa sa fiind în acord cu aceea a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

14. Prin încheierea din 6 ianuarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1,445/243/2014*, Tribunalul Hunedoara - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 12 şi 13 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, excepţie ridicată de Societatea Banca Comercială Română - S A. din Bucureşti, într-un dosar având ca obiect o acţiune în constatare a existenţei unor clauze abuzive în contractele încheiate de autoarea excepţiei.

15. Prin încheierea din 24 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 29.327/3/2014, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 12 şi 13 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, excepţie ridicată de Societatea Banca Comercială Română - S.A. din Bucureşti, într-o cauză având ca obiect o acţiune în constatare a existenţei unor clauze abuzive în contractele încheiate de autoarea excepţiei, precum şi aplicarea sancţiunii contravenţionale corespunzătoare, obligarea băncii la modificarea acestor clauze din contractele încheiate şi restituirea către clienţi a sumelor de bani percepute nejustificat, cauză aflată îh stadiul procesual al apelului.

16. Prin încheierile din 11 noiembrie 2015 şi 25 ianuarie 2016, pronunţate în dosarele nr. 317/3/2014 şi nr. 1.192/2/2015, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 12 şi 13 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, excepţie ridicată de Societatea Banca Comercială Română - S.A. din Bucureşti, în dosare având ca obiect acţiuni în constatare a existenţei unor clauze abuzive în contractele încheiate de autoarea excepţiei, precum şi aplicarea sancţiunii contravenţionale corespunzătoare, obligarea băncii la modificarea acestor clauze din contractele încheiate şi restituirea către clienţi a sumelor de bani percepute nejustificat.

17. Prin încheierea din 26 ianuarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 75/306/2014, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, excepţie ridicată de Telekom România Communications - S A. din Bucureşti, într-o cauză având ca obiect o acţiune în constatare a existenţei unor clauze abuzive în contractele încheiate de autoarea excepţiei, precum şi aplicarea sancţiunii contravenţionale corespunzătoare, obligarea societăţii la modificarea acestor clauze din contractele încheiate şi restituirea către clienţi a sumelor de bani percepute nejustificat.

18. Prin încheierea din 29 ianuarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 286/2/2015, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori modificate prin art. 38 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Bancpost - S.A. într-o cauză având ca obiect o acţiune în constatare a existenţei unor clauze abuzive în contractele încheiate de autoarea excepţiei, precum şi aplicarea sancţiunii contravenţionale corespunzătoare, obligarea băncii la modificarea acestor clauze din contractele încheiate şi restituirea către clienţi a sumelor de bani percepute nejustificat.

19. Prin încheierea din 23 februarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 29.539/3/2015*, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 12 alin. (1) şi (4), precum şi ale art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, excepţie ridicată de OTP Bank România - S.A. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect nulitatea unui act juridic, respectiv a unor clauze abuzive.

20. Prin încheierea din 9 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 25.065/3/2015*, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 12 şi 13 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, excepţie ridicată de Credit Europe Bank România - S.A. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect o acţiune în constatare a existenţei unor clauze abuzive în contractele încheiate de autoarea excepţiei, precum şi aplicarea sancţiunii contravenţionale corespunzătoare, obligarea băncii la modificarea acestor clauze din contractele încheiate şi restituirea către clienţi a sumelor de bani percepute nejustificat.

21. Prin încheierea din 9 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 26.515/3/2015*, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 12 alin. (1) şi (3), precum şi ale art. 13 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, excepţie ridicată de Credit Europe Bank România - S.A. din Bucureşti, într-o cauză având ca obiect o acţiune în constatare a existenţei unor clauze abuzive în contractele încheiate de autoarea excepţiei, precum şi aplicarea sancţiunii contravenţionale corespunzătoare, obligarea băncii la modificarea acestor clauze din contractele încheiate şi restituirea către clienţi a sumelor de bani percepute nejustificat.

22. Prin încheierea din 3 februarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 956/2/2015*, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 12 şi 13 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, excepţie ridicată de OTP Bank România - S.A. din Bucureşti, într-o cauză având ca obiect o acţiune în constatare a existenţei unor clauze abuzive în contractele încheiate de autoarea excepţiei.

23. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarele acesteia arată, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale, întrucât instanţa de judecată este chemată să constate caracterul abuziv al unor clauze contractuale din mii de contracte de credit nedepuse la dosar şi faţă de care nu face nicio analiză concretă: nu analizează factorii care au determinat încheierea acelor contracte; natura produselor sau serviciilor de la data încheierii lor, posibilitatea fiecărui consumator de a înţelege semnificaţia acelor clauze. Cu alte cuvinte, prin înseşi cerinţele Legii nr. 193/2000, nu se permite profesionistului să-şi facă apărări concrete pentru fiecare contract în parte; nu se administrează probe directe pentru fiecare contract în parte (de altfel, aceste contracte nici nu sunt depuse în instanţă); nu se pot analiza toţi factorii care au determinat încheierea acestor contracte, factori care pot fi diferiţi pentru fiecare raport contractual în parte; nu se analizează toate împrejurările de fapt specifice fiecărui raport contractual şi relevante pentru aprecierea caracterului abuziv al unor clauze contractuale potrivit chiar cerinţelor Legii nr. 193/2000, deşi judecătorul are obligaţia exercitării unui rol activ şi aflării adevărului în soluţionarea oricărei cauze. Or, în niciun sistem de drept prezumţia nu este un mijloc de probă absolut. Cu atât mai puţin atunci când verificarea nemijlocită a „obiectului” dedus judecăţii este posibilă. Or, părţile contractante (profesionistul şi clientul) trebuie să aibă posibilitatea să probeze dacă a intervenit sau nu o negociere directă, că există sau nu există un dezechilibru semnificativ. Prin efectul dispoziţiilor art. 6-7 din Legea nr. 193/2000, constatarea caracterului abuziv al unei clauze are ca efect eliminarea acesteia şi poate duce la încetarea contractului. Toate litigiile aflate pe rolul instanţei având ca obiect modificarea clauzelor respective vor fi închise indiferent de voinţa clienţilor, acest fapt echivalând cu încălcarea dreptului acestora la un proces echitabil şi a dreptului de a se adresa instanţelor.

24. Având în vedere că instanţa se pronunţă asupra unei sesizări raportate la un singur contract, dar efectele se întind la toate contractele din portofoliu, ceilalţi clienţi cu care profesionistul a încheiat contracte nu au posibilitatea de a-şi exprima vreun punct de vedere, dreptul clienţilor la apărare fiind, în acest fel, încălcat. Astfel, procedura prevăzută de art. 12-13 din Legea nr. 193/2000 nu constituie o garanţie a unei justiţii imparţiale şi egale pentru toţi cetăţenii şi a unui proces echitabil.

25. Art. 13 din Legea nr. 193/2000 creează o situaţie injustă: dreptul de proprietate al profesionistului asupra creanţelor izvorâte din contractele de credit în curs de executare devine precar, incert, datorită posibilităţii legale oferite instanţelor de a modifica toate contractele unui profesionist (chiar dacă acestea nu au făcut obiectul unei judecăţi) în ipoteza constatării caracterului abuziv al unei clauze dintr-un contract/din câteva contracte determinat/e. Legiuitorul naţional trebuie să asigure corespondenţa între dispoziţiile legale speciale (inclusiv cele implementate prin transpunerea unor prevederi europene) şi dispoziţiile cadru (procedurale sau substanţiale). Mai exact, în lumina art. 12 şi 13 din Legea nr. 193/2000, dreptul la apărare şi procesul echitabil nu pot fi analizate după alte coordonate decât cele stabilite prin Constituţie, Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi Codul de procedură civilă. Prin reglementarea cuprinsă/criticată, statul acţionează în exces pentru protecţia unui subiect de drept care a intrat în mod benevol într-un raport juridic numit (contractul de credit sau alte servicii), deci ale cărui efecte legale erau cunoscute.

26. De asemenea, încălcarea art. 1 alin. (4) din Constituţie privind principiul separaţiei puterilor în stat este evidentă, deoarece dispoziţiile criticate permit „exercitarea puterii legislative de puterea judecătoreasc㔠prin dreptul pe care îl dau judecătorului de a emite „dispoziţii general obligatorii prin hotărârea ce urmează să o pronunţe în cauză. În concret, în cauză, judecătorul este chemat ca, În urma analizei doar a unui singur contract, constatând caracterul abuziv al unor clauze contractuale din acest contract, să pronunţe o hotărâre prin care să oblige profesionistului să modifice alte sute sau mii de contracte în care se regăsesc aceste clauze sau clauze similare, deşi aceste contracte nu au făcut obiectul analizei instanţei.

27. Acţiunea în justiţie prin care se verifică circumstanţele încheierii unuia sau mai multor contracte determinate, nu poate avea ca efect înlăturarea unei clauze din toate contractele profesionistului/nu poate fi asimilată unei acţiuni în justiţie prin care se verifică o practică ilicită a unui profesionist, aşa cum articolul de lege supus analizei (art. 12-13 din Legea nr. 193/2000) lasă să se înţeleagă. Efectul erga omnes poate fi conceput doar dacă se produce asupra contractelor având elemente de fapt şi de drept identice, ipoteză greu de întâlnit având în vedere factorii diverşi care stau la baza încheierii contractelor şi procesul particular de negociere ce însoţeşte fiecare contract în parte, O clauză poate fi calificată drept abuzivă doar dacă este inserată Într-un anumit context.

28. Mai mult, legiuitorul a impus pentru o faptă contravenţională săvârşită sub imperiul legii vechi - sancţionată cel mult cu nulitatea clauzei şi amendă contravenţională - aplicarea unei sancţiuni mult mai drastice, reglementată de legea contravenţională nouă - modificarea tuturor contractelor în curs de executare, încheiate sub imperiul vechii legi contravenţionale.

29. Astfel, prin efectul unei reglementări intrate în vigoare în cursul anului 2013, se tinde la modificarea unor raporturi contractuale încheiate în anii 2007-2008 şi executate în mod voluntar în intervalul anterior adoptării textelor legale a căror constituţionalitate o contestă. Indiferent de calificarea sancţiunii prevăzute la art. 13 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, ca sancţiune contravenţională sau ca sancţiune civilă, reglementarea legală este contrară principiului neretroactivităţii legii, ea tinzând să producă efecte pentru fapte juridice, respectiv, acte juridice, săvârşite/încheiate anterior intrării sale în vigoare.

30. Urmare a modificărilor implementate prin Legea nr. 76/2012, de punere în aplicare a noului Cod de procedură civilă, pe de o parte, a fost extinsă semnificativ marja de acţiune a entităţilor prevăzute de art. 12 din Legea nr. 193/2000, iar pe de altă parte, a fost lărgită, într-un mod fără precedent în legislaţia civilă naţională, „sancţiunea” anterior prevăzută de art. 13 din Legea nr. 193/2000 pentru ipoteza constatării caracterului abuziv al unei clauze dintr-un contract, de la obligarea modificării respectivului contract sau cel mult desfiinţarea acestuia (în varianta anterioară), la obligarea modificării tuturor contractele de adeziune în curs de executare, precum şi la eliminarea clauzelor abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activităţii profesionale (în forma actuală).

31. Astfel, se nesocoteşte principiul securităţii juridice - în dimensiunea sa care vizează elaborarea şi sistematizarea actelor normative, respectiv universalitatea legii consacrată în art. 15 din Constituţie, având în vedere că textele atacate prevăd o sancţiune aplicabilă anumitor subiecţi de drept în afara/în lipsa verificării incidenţei ipotezei, respectiv a nesocotirii dispoziţiei normei substanţiale. Ceea ce trebuie reţinut este că într-un veritabil stat de drept, supleţea, verticalitatea, claritatea şi, în fine, chiar logica legii nu pot şi nu trebuie să reprezinte nişte repere abstracte care rămân de domeniul teoreticului, ci este necesar ca acestea să concretizeze şi să caracterizeze deopotrivă activitatea de edictare, cât şi cea de interpretare şi aplicare a normelor, demersuri indisolubile şi interdependente.

32. Accesibilitatea legii priveşte, în principal, aducerea la cunoştinţa publică a acesteia, care se realizează prin publicarea actelor normative. Pentru ca o lege lato sensu să producă efecte juridice, trebuie să fie cunoscută de destinatarii săi; efectele legii se produc, prin urmare, după aducerea sa la cunoştinţa publică şi după intrarea sa în vigoare. Este contrar dispoziţiilor art. 15 alin. (2) şi art. 78 din Constituţie ca o lege să prevadă în textul ei, pentru intrarea în vigoare, o dată anterioară publicării în Monitorul Oficial al României. Sub acest aspect, principiul securităţii juridice se corelează cu un alt principiu, dezvoltat în dreptul Uniunii Europene, şi anume principiul încrederii legitime, care, potrivit jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, impune ca legislaţia să fie clară şi previzibilă, unitară şi coerentă. De asemenea impune limitarea posibilităţilor de modificare a normelor juridice, stabilitatea regulilor instituite prin acestea.

33. Validitatea sau eficacitatea actelor juridice se apreciază potrivit condiţiilor stabilite de legea în vigoare în momentul încheierii actului juridic, fiind fără relevanţă faptul că legea nouă (ulterioară momentului încheierii actului) ar adăuga o condiţie de validitate sau eficacitate a actului juridic sau ar suprima o asemenea condiţie. Textele criticate, în redactarea lor actuală au aptitudinea de a extinde efectele litigiului născut în legătură cu clauzele unui singur contract încheiat de profesionist cu un consumator asupra tuturor convenţiilor respectivului profesionist, cu consecinţe devastatoare şi potenţial ireversibile. Profesionistul/comerciantul în discuţie este privat de posibilitatea de a-şi prezenta cauza în mod adecvat şi complet, în sensul de a putea pregăti o apărare conformă, particularizată pentru fiecare dintre contractele potenţial (inevitabil) afectate de rezultatul procesului în curs.

34. Tribunalul Hunedoara - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază în Dosarul nr. 74D/2016 că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, cele două articole fiind clar redactate. Se arată că dispoziţiile legale criticate nu aduc atingere drepturilor, libertăţilor şi principiilor constituţionale invocate.

35. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă apreciază în Dosarul nr. 119D/2016 că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, fiind contrare dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind principiul aplicării legii contravenţionale mai favorabile, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare. De asemenea se arată că se încalcă principiul securităţii raporturilor juridice, principiu consacrat şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

36. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal opinează în Dosarul nr. 134D/2016 în sensul admiterii excepţiei de neconstituţionalitate, prin raportare la prevederile art. 15 alin. (2), art. 21 şi cele ale art. 24 din Constituţie. În opinia instanţei, orice consumator are asigurat accesul la instanţa civilă pentru protejarea drepturilor sale. Un astfel de efect aplicabil tuturor contractelor încheiate anterior intrării în vigoare a noilor dispoziţii este considerat de către tribunal ca fiind excesiv şi contrar principiului neretroactivităţii legii.

37. Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia a II-a civilă opinează în Dosarul nr. 147D/2016 în sensul admiterii excepţiei de neconstituţionalitate, prin raportare la prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie.

38. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal apreciază în Dosarul nr. 225D/2016 că prevederile legale criticate sunt constituţionale, iar în Dosarul nr. 276D/2016 opinează în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate, considerând că nu poate fi vorba de o aplicare retroactivă a dispoziţiilor legale.

39 Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a civilă apreciază în dosarele nr. 286D/2016, 326D/2016 şi nr. 327D/2016 că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.

40. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate în Dosarul nr. 387D/2016.

41. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

42. Guvernul şi-a exprimat punctul de vedere arătând că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Acesta a mai observat că Legea nr. 76/2012 nu a operat schimbări sub aspectul răspunderii contravenţionale, conferindu-se doar efecte particulare hotărârii judecătoreşti. Chiar dacă obligarea profesionistului la modificarea tuturor contractelor de adeziune în curs de executare, precum şi eliminarea clauzelor abuzive din contractele preformulate destinate a fi utilizate în cadrul activităţii profesionale ar fi calificată ca având caracter sancţionator, sancţiunea îşi conservă natura civilă, circumscriindu-se răspunderii civile, iar nu celei contravenţionale.

43. Se arată că, neexistând o sancţiune contravenţională principală, prin ipoteză nu se poate reţine caracterul de sancţiune contravenţională complementară a măsurii prin care profesionistul este obligat să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare, precum şi să elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activităţii profesionale, sancţiunea contravenţională complementară neputând subzista decât pe lângă o sancţiune contravenţională principală, rolul acesteia fiind de a complini răspunderea contravenţională. De altfel, se poate observa că nicio prevedere a legii nu califică măsura în discuţie ca având natura unei sancţiuni contravenţionale complementare.

44. Guvernul arată că noul Cod de procedură civilă consacră o nouă concepţie cât priveşte aplicarea în timp a legii de procedură civilă: procesele în curs de judecată începute sub legea veche rămân supuse acelei legi; dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare [a se vedea dispoziţiile art. 24 şi art. 25 alin. (1) din noul Cod de procedură civilă]. Totodată, Legea nr. 76/2012 a instituit, la art. 3, norme proprii de soluţionare a conflictelor de legi ivite cu prilejul intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă: dispoziţiile noului Cod de procedură civilă se aplică numai proceselor începute după intrarea acestuia în vigoare; procesele începute prin cereri depuse, în condiţiile legii, la poştă, unităţi militare sau locuri de deţinere înainte de data intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă rămân supuse legii vechi, chiar dacă sunt înregistrate la instanţă după această dată.

45. Aşa fiind, litigiile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la data intrării în vigoare a Legii nr. 193/2000, în forma conferită prin Legea nr. 76/2012, nu au fost guvernate de noua reglementare (procesual) civilă. Pentru considerentele mai sus expuse, în opinia Guvernului, susţinerea autoarelor excepţiei referitoare la încălcarea de către dispoziţiile legale criticate a prevederilor art. 15 alin. (2) din legea fundamentală - în conformitate cu care legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile - este neîntemeiată.

46. Guvernul mai subliniază că dispoziţiile legale analizate sunt de natură să evite un număr mare de procese care ar ocaziona cheltuieli de judecată ridicate - situaţie care profită nu numai consumatorului, ci şi profesionistului. De asemenea, profesionistului i se acordă prilejul de a pune de acord contractele de adeziune cu hotărârea judecătorească şi dreptul aplicabil, în sensul eliminării clauzelor al căror caracter abuziv a fost constatat. În plus, un alt folos practic în beneficiul profesionistului derivă din faptul că acesta va fi amendat doar o singură dată, iar nu în fiecare dosar în care s-ar mai solicita constatarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale.

47. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

48. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

49. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 12 şi 13 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 543 din 3 august 2012, cu completările ulterioare. Curtea reţine că forma actuală a dispoziţiilor legale criticate (atât art. 12, cât şi art. 13) a fost introdusă prin art. 38 al Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, dispoziţii care au intrat în vigoare la 1 octombrie 2013, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 31 ianuarie 2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 214/2013 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2013 privind modificarea Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative conexe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 388 din 28 iunie 2013. Dispoziţii legale criticate au următorul cuprins:

- Art. 12: „(1) în cazul în care constată utilizarea unor contracte de adeziune care conţin clauze abuzive, organele de control prevăzute la art. 8 vor sesiza tribunalul de la domiciliul sau, după caz, sediul profesionistului, solicitând obligarea acestuia să modifice contractele aflate în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive.

(2) La cererea de chemare în judecată va fi anexat procesul-verbal întocmit potrivit art. 11.

(3) Asociaţiile pentru protecţia consumatorului care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 30 şi 32 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, îl pot chema în judecată pe profesionistul care utilizează contracte de adeziune care conţin clauze abuzive, la instanţa prevăzută la alin. (1), pentru ca aceasta să dispună încetarea folosirii acestora, precum şi modificarea contractelor aflate în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive. Dispoziţiile art. 13 alin. (1) şi (4) sunt aplicabile.

(4) Dispoziţiile alin. (1)-(3) nu aduc atingere dreptului consumatorului căruia i se opune un contract de adeziune ce conţine clauze abuzive de a invoca nulitatea clauzei pe cale de acţiune ori pe cale de excepţie, în condiţiile legii.”;

- Art. 13 alin. (1): „(1) Instanţa, în cazul în care constată existenţa clauzelor abuzive în contract obligă profesionistul să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare, precum şi să elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activităţii profesionale.

(2) în cazul prevăzut la alin. (1). instanţa va aplica şi amenda contravenţională prevăzută la art. 16.

(3) Dacă instanţa constată că nu sunt clauze abuzive în contract, va anula procesul-verbal întocmit.

(4) Hotărârea este supusă numai apelului. “

50. În opinia autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (4) privind statul de drept şi social, respectiv, principiul separaţiei puterilor în stat, art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei şi a legilor în componenta sa privind previzibilitatea legii, art. 4 alin. (2) privind nediscriminarea, art. 15 alin. (1) privind universalitatea drepturilor, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii civile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii, art. 21 privind accesul liber Sa justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 44 alin. (1) şi (2) privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 78 privind intrarea în vigoare a legii, art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiţiei, precum şi în art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a) privind economia. Se mai invocă şi art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

51. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a pronunţat asupra dispoziţiilor (egale criticate, prin raportare la critici similare, constatând că acestea sunt constituţionale, prin Decizia nr. 245 din 19 aprilie 2016*), nepublicată încă în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunţării prezentei decizii.

52. Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea a observat acţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1)-(3) din Legea nr. 193/2000 este o acţiune în rem, promovată de subiectele de drept îndrituite (Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi specialişti autorizaţi ai altor organe ale administraţiei publice şi asociaţiile pentru protecţia consumatorului) nefiind, aşadar, o acţiune personală a consumatorului. Spre deosebire de art. 253 alin. (1) lit. b) din Codul civil care face referire la dreptul unei persoane de a cere instanţei încetarea încălcării şi interzicerea pentru viitor, dacă aceasta durează încă, pentru apărarea drepturilor sale nepatrimoniale, acţiunea în încetare prevăzută de Legea nr. 193/2000 este o acţiune specială care vizează, indirect, şi drepturi patrimoniale. Având în vedere cele de mai sus, Curtea constată că acţiunea prevăzută la art. 12 şi 13 din Legea nr. 193/2000 este o acţiune în încetare ale cărei efecte se produc numai pentru viitor.

53. Acţiunea în încetare prevăzută de lege are, în principiu, un caracter sancţionator şi nu de indemnizare a consumatorilor şi are rolul de a descuraja agenţii economici de la adoptarea unor comportamente contrare legii. În cadrul acestor acţiuni, judecătorul procedează la examinarea în abstracta a clauzelor din contractele de adeziune, adică analizează dacă respectiva clauză este susceptibilă să cauzeze un dezechilibru economic semnificativ între consumator şi profesionist, în general, dezechilibru generat de raportul inegal de forţe şi care este de natură obiectivă, fiind apreciat de către judecător prin raportare la un echilibru ideal. Nu este esenţial ca efectul clauzei să fie pe cale să se producă sau să se fi produs. Cu alte cuvinte, în această ipoteză, nu este neapărat necesar ca o astfel de clauză să fi produs efecte asupra patrimoniului consumatorului.

54. Această poziţie de dezechilibru este de natură să justifice prevederile legale criticate. Curtea Constituţională a constatat în jurisprudenţa sa, În acord cu cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, că principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, iar un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice în mod raţional şi obiectiv (a se vedea Decizia nr. 513 din 20 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 598 din 11 iulie 2006). Or, profesioniştii nu se află în aceeaşi situaţie cu aceea a consumatorilor.

55. De altfel, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat în Ordonanţa din 16 noiembrie 2010, pronunţată în Cauza C-76/10 Pohotovost s.r.o. Împotriva Iveta Korckovská, punctul 37, c㠄potrivit unei jurisprudenţe constante, sistemul de protecţie pus în aplicare prin Directiva 93/13/CEE se bazează pe ideea că un consumator se găseşte într-o situaţie de inferioritate faţă de un vânzător sau un furnizor în ceea ce priveşte atât puterea de negociere, cât şi nivelul de informare, situaţie care îl conduce la adeziunea la condiţiile redactate în prealabil de vânzător sau furnizor, fără a putea exercita o influenţă asupra conţinutului acestora (Hotărârea din 27 iunie 2000, pronunţată în cauzele C-240/98-C-244/98 Oceano Grupo Editorial şi Salvat Editores, punctul 25, precum şi Hotărârea din 26 octombrie 2006, pronunţată în Cauza C-168/05, Mostaza Claro, punctul 25)”.

56. Prin Hotărârea Curţii (Camera întâi) din 26 aprilie 2012, pronunţată în Cauza C-472/10, Nemzeti Fogyasztovedelmi Hatdság împotriva Invitel Távkdzlesi Zrt, Curtea de la Luxemburg a statuat că articolul 6 alineatul (1) din Directiva 93/13 coroborat cu articolul 7 alineatele (1) şi (2) din aceasta trebuie interpretat în sensul că nu se opune posibilităţii ca o constatare a nulităţii unei clauze abuzive care figurează în condiţiile generale ale contractelor încheiate cu consumatorii, efectuată în cadrul unei acţiuni în încetare, menţionată la articolul 7 din directivă, formulate împotriva unui vânzător sau a unui furnizor în interes public şi în numele consumatorilor de un organism desemnat de legislaţia naţională, să producă, în conformitate cu această legislaţie, efecte faţă de toţi consumatorii care au încheiat cu respectivul vânzător sau furnizor un contract căruia îi sunt aplicabile aceleaşi condiţii generale, inclusiv faţă de consumatorii care nu erau părţi la procedura în încetare; de asemenea, în cazul în care caracterul abuziv al unei clauze din condiţiile generale ale contractelor a fost constatat în cadrul unei astfel de proceduri, instanţele naţionale sunt obligate, şi în viitor, să stabilească din oficiu toate consecinţele prevăzute de dreptul naţional care decurg din această constatare pentru ca respectiva clauză să nu creeze obligaţii pentru consumatorii care au încheiat cu respectivul vânzător sau furnizor un contract căruia i se aplică aceleaşi condiţii generale.

57. De altfel, prin Decizia nr. 11 din 17 ianuarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 25 februarie 2013, Curtea Constituţională a statuat, în legătură cu prevederile art. 7 din Legea nr. 193/2000, că dispoziţiile legale criticate reprezintă opţiunea legiuitorului, care a adoptat aceste măsuri ca urmare a constatării faptului că foarte multe dintre contractele încheiate între profesionişti şi consumatori sunt contracte de adeziune, în care consumatorii nu au, în realitate, decât posibilitatea de a accepta sau nu semnarea unui contract (din cauze care ţin, în general, de poziţia pe piaţă a respectivilor profesionişti), fără o negociere a clauzelor contractuale care sunt impuse de către profesionişti. Legea nr. 193/2000 conţine în anexa sa şi o listă exemplificativă a clauzelor considerate ca fiind abuzive. Aşadar, profesioniştii au la dispoziţie un instrument legal care le oferă posibilitatea să îşi adapteze în timp util conduita în cazul în care propun bunuri şi servicii unor consumatori.

58. Curtea Constituţională a reţinut că, în prezent, art. 13 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 prevede că instanţa, în cazul în care constată existenţa clauzelor abuzive în contract, obligă profesionistul să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare şi nu cele deja executate, precum şi să elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activităţii profesionale. Potrivit art. 1175 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011, „Contractul este de adeziune atunci când clauzele sale esenţiale sunt impuse ori sunt redactate de una dintre părţi, pentru aceasta sau ca urmare a instrucţiunilor sale, cealaltă parte neavând decât să le accepte ca atare. “

59. O primă critică a autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate se raportează la faptul că se încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (3) privind statul de drept şi social, în sensul unei protecţii exagerate a consumatorilor. Însă, profesioniştii încheie nenumărate contracte cu consumatorii, numărul exact al acestora neputând fi cuantificat. Reiterând cele reţinute la paragraful 54, Curtea constată că, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, Directiva 93/13/CEE se bazează pe ideea că un consumator se găseşte pe o poziţie de inferioritate faţă de un profesionist în ceea ce priveşte atât puterea de negociere, cât şi nivelul de informare, situaţie care îl conduce la adeziunea la condiţiile redactate în prealabil de acesta, fără a putea exercita o influenţă asupra conţinutului acestora. Prin urmare, Curtea observă că prevederile legale criticate din Legea nr. 193/2000 reprezintă transpunerea Directivei 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 95 din 21 aprilie 1993. Dispoziţiile relevante din acest act normativ au următoarea formulare:

- Art. 6: „(1) Statele membre stabilesc că clauzele abuzive utilizate într-un contract încheiat cu un consumator de către un vânzător sau un furnizor, în conformitate cu legislaţia internă, nu creează obligaţii pentru consumator, iar contractul continuă să angajeze părţile prin aceste clauze, în cazul în care poate continua să existe fără clauzele abuzive.

(2) Statele membre iau măsurile necesare pentru a se asigura că consumatorul nu îşi pierde protecţia acordată prin această directivă datorită alegerii legislaţiei unui stat nemembru ca legislaţie aplicabilă contractului, în cazul în care acesta din urmă are o strânsă legătură cu teritoriul statelor membre”;

- Art. 7: „(1) Statele membre se asigură că, în Interesul consumatorilor şi al concurenţilor, există mijloace adecvate şi eficace pentru a preveni utilizarea în continuare a clauzelor abuzive în contractele încheiate cu consumatorii de către vânzători sau furnizori.

(2) Mijloacele menţionate la alineatul (1) cuprind dispoziţiile în conformitate cu care persoanele sau organizaţiile care au, în temeiul legislaţiei interne, un interes legitim în protecţia consumatorilor pot introduce o acţiune Pi justiţie sau în faţa organismelor administrative competente, în conformitate cu legislaţia internă în cauză, pentru a obţine o decizie care să stabilească dacă clauzele contractuale elaborate pentru a li utilizate în general sunt abuzive, astfel încât să poată aplica mijloace adecvate şi eficiente pentru a preveni utilizarea acestor clauze în continuare.

(3) Cu respectarea legislaţiei interne, acţiunile menţionate la alineatul (2) pot fi îndreptate, separat sau în ansamblu, împotriva unui număr de vânzători sau furnizori din acelaşi sector economic sau împotriva asociaţiilor acestora care utilizează sau recomandă utilizarea aceloraşi clauze contractuale generale sau a unor clauze similare.”;

- Art. 8: Statele membre pot adopta sau menţine cele mai stricte dispoziţii compatibile cu tratatul în domeniul reglementat de prezenta directivă, pentru a asigura consumatorului un nivel maxim de protecţie.

60. Curtea mai reţine şi existenţa prevederilor Directivei 2009/22/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind acţiunile în încetare în ceea ce priveşte protecţia intereselor consumatorilor, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 110 din 1 mai 2009. Potrivit punctului 5 din Anexa 1 la Directivă, prevederile acesteia sunt aplicabile şi în privinţa Directivei 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. Astfel, în preambulul acestei directive, la punctele 9 şi 10, se arată că articolul 5 alineatul (3) din tratat obligă Comunitatea să nu facă mai mult decât este necesar pentru a îndeplini obiectivele tratatului. În conformitate cu articolul menţionat, particularităţile ordinilor juridice interne trebuie luate în considerare în măsura posibilului, lăsând statelor membre libertatea de a alege între diferite opţiuni cu efect echivalent. Instanţele judecătoreşti sau autorităţile administrative competente să decidă cu privire la procedurile menţionate în prezenta directivă au dreptul să examineze efectele deciziilor anterioare. Una dintre opţiuni ar trebui să fie aceea de a solicita unuia sau mai multor organisme publice independente, responsabile în special de protecţia intereselor colective ale consumatorilor, să-şi exercite dreptul prevăzut de prezenta directivă, de a introduce o acţiune în justiţie. Potrivit altei opţiuni, ar trebui să se asigure exercitarea respectivului drept de către organizaţiile al căror scop este protejarea intereselor colective ale consumatorilor, în conformitate cu criteriile stabilite de legislaţia internă. Art. 2 alin. (1) lit. a) şi b) din directivă prevede că:

„(1) Statele membre desemnează instanţele judecătoreşti sau autorităţile administrative competente să decidă asupra acţiunilor introduse de entităţile calificate în sensul articolului 3, vizând:

(a) încetarea sau interzicerea oricărei încălcări, cu toată diligenţa necesară şi, după caz, în cadrul unei proceduri de urgenţă:

(b) după caz, măsuri precum publicarea integrală sau parţială a deciziei, într-o formă adecvată, şi/sau publicarea unei declaraţii de rectificare, în vederea eliminării efectelor persistente ale încălcării;”.

61. Curtea reţine că România, în temeiul art. 148 alin. (2) şi

(4) din Constituţie, trebuie să respecte prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene şi să asigure ducerea la îndeplinire a cerinţelor celorlalte reglementări ale Uniunii Europene cu caracter obligatoriu (a se vedea Decizia nr. 1.059 din 11 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 4 februarie 2013, precum şi Decizia nr. 64 din 24 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 28 aprilie 2015, paragraful 32), ceea ce s-a şi întâmplat prin transpunerea Directivei 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii. Chiar dacă dispoziţiile directivei menţionate lasă statelor membre o marjă de apreciere, nu se poate nega dreptul legiuitorului naţional de a edicta norme juridice care să confere o protecţie juridică superioară consumatorului.

62. În legătură cu pretinsa încălcare a principiului neretroactivităţii legii civile, prevăzut de Constituţie, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale, concretizată, de exemplu, prin Decizia nr. 330 din 27 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 28 ianuarie 2002, sau Decizia nr. 1.622 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 156 din 8 martie 2012, o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare. Rezultă că retroactivitatea legii priveşte modificarea unei situaţii pentru trecut, iar nu reglementarea diferită a unei situaţii juridice pentru viitor. Dispoziţiile legale care prevăd dreptul instanţei judecătoreşti să dispună înlăturarea din toate contractele încheiate de profesionist a clauzelor abuzive sunt norme de procedură care sunt de imediată aplicare, fără a încălca exigenţele art. 15 alin, (2) din Constituţie.

63. Aşadar, Curtea Constituţională constată că această competenţă conferită instanţei judecătoreşti învestită cu judecarea unei astfel de acţiuni nu vizează desfiinţarea unei clauze abuzive pentru trecut, ci numai pentru viitor, astfel încât prestaţiile deja efectuate în baza contractului nu pot fi desfiinţate. În realitate, profesionistul invocă faptul că având deja încheiat un contract cu consumatorul, este obligat să îl modifice, în sensul eliminării pe viitor a clauzelor constatate ca fiind abuzive. Este evident că profesionistul nu mai poate beneficia pentru viitor de avantajele obţinute în baza clauzelor abuzive, dar această situaţie nu poate acredita ideea că hotărârea judecătorească adoptată în baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 retroactivează.

64. Legea nr. 193/2000 conţine prevederi clare în anexa sa cu privire la clauzele care sunt considerate abuzive, noţiunea de clauză abuzivă fiind reglementată încă din anul 2000, astfel încât profesioniştii au putut, încă de la momentul intrării sale în vigoare, să îşi adapteze conduita în mod corespunzător, adică să evite inserarea în contracte a unor clauze care contravin legii. Aşadar, profesionistul avea reprezentarea faptului că se poate expune la o acţiune promovată de consumator dacă încalcă legea. Prevederile legale criticate reglementează un remediu judiciar de natură procesuală menit să accelereze procesul de eliminare a clauzelor abuzive şi de reintrare în legalitate. Aceste prevederi legale nu aduc nimic nou din punctul de vedere al dreptului substanţial.

65. De altfel, prin Hotărârea din 26 martie 2015, pronunţată în Cauza C-596/13, Comisia Europeană împotriva Moravia Gas Storage a.s şi a Republicii Cehe, punctele 32 şi 33, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că o normă de drept nouă se aplică începând de la intrarea în vigoare a actului care o instituie şi că, deşi aceasta nu se aplică situaţiilor juridice născute şi care au devenit definitive sub imperiul legii vechi, ea se aplică efectelor viitoare ale acestora, precum şi situaţiilor juridice noi. Soluţia este diferită, sub rezerva respectării principiului neretroactivităţii actelor juridice, numai dacă noua normă este însoţită de dispoziţii speciale care stabilesc în mod specific condiţiile de aplicare în timp a acesteia (Hotărârea din 7 noiembrie 2013, pronunţată în Cauza C-72/12, Gemeinde Altrip şi alţii, punctul 22, precum şi jurisprudenţa citată). Potrivit unei jurisprudenţe constante, se consideră în general că normele de procedură se aplică la data intrării lor în vigoare (Hotărârea din 11 decembrie 2012, pronunţată în Cauza C-610/10, Comisia/Spania, punctul 45 şi jurisprudenţa citată), spre deosebire de normele de drept substanţial, care sunt interpretate de regulă în sensul că nu vizează situaţii apărute anterior intrării lor în vigoare decât în măsura în care rezultă în mod clar din formularea, din finalitatea sau din economia acestora că trebuie să le fie atribuit un asemenea efect (a se vedea Hotărârea din 12 noiembrie 1981, pronunţată în cauzele C-212/80-217/80, Meridionale Industria Salumi şi alţii, C-212/80-217/80, punctul 9, Hotărârea din 23 februarie 2006, pronunţată în Cauza 0201/04, Molenbergnatie, punctul 31, precum şi Hotărârea din 11 decembrie 2008, pronunţată în Cauza C-334/07 P, Comisia/Freistaat Sachsen, punctul 44).

66. Autoarele excepţiei de neconstituţionalitate mai susţin că prevederile legale criticate, care reprezintă forma nouă a legii, impun instanţei judecătoreşti aplicarea unei sancţiuni contravenţionale mai severe.

67. Curtea constată că s-a pronunţat asupra dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, în forma anterioară, pe baza unor critici relativ similare, constatând că sunt constituţionale. Astfel, prin Decizia nr. 647 din 11 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 21 iunie 2010, şi Decizia nr. 464 din 12 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 6 iulie 2011, Curtea a reţinut că, fie că este sesizată direct de către consumator, fie prin intermediul procesului-verbal de constatare a faptelor contrare legii întocmit de reprezentanţii împuterniciţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor sau de specialiştii autorizaţi ai organelor administraţiei publice, instanţa judecătorească este unica autoritate care se va pronunţa asupra existenţei sau inexistenţei clauzelor abuzive dintr-un contract. Curtea a mai reţinut că art. 13 din lege, pe lângă răspunderea civilă delictuală pe care o reglementează, prevede şi o răspundere contravenţională, din moment ce fapta ilicită este sancţionată cu amendă contravenţională Curtea a mai statuat în jurisprudenţa sa că acţiunea promovată în temeiul art. 11-13 din lege angajează, în principal, răspunderea contravenţională a profesionistului, iar, în subsidiar, răspunderea civilă delictuală a acestuia. Aşadar, existând două tipuri de răspundere, una delictuală, cealaltă contravenţională, există şi două tipuri de sancţiuni (a se vedea Decizia nr. 1.535 din 17 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 25 ianuarie 2010 şi Decizia nr. 649 din 11 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 21 iunie 2010). Împrejurarea că actul de sesizare al instanţei, care circumscrie cadrul procesual al controlului efectuat de către aceasta, este diferit în funcţie de calea aleasă de persoana ce are calitatea de consumator nu impietează cu nimic asupra dreptului la apărare al profesionistului. În faţa instanţei de judecată, părţile au în egală măsură posibilitatea de a-şi exercita garanţiile prevăzute de legea procesual civilă, formulând apărările pe care le consideră pertinente şi utile cauzei.

68. Curtea a reţinut, însă, în jurisprudenţa citată, prin raportare la prevederile legale criticate, ca răspuns la critica menţionată şi la paragraful 66, că sancţiunea obligării profesionistului să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare nu are natură contravenţională, ci are o natură civilă, fiind legată de un contract civil. Sancţiunea civilă intervine pentru săvârşirea, cu vinovăţie, a unei fapte ilicite şi, în subsidiar, pentru cauzarea de prejudicii (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 800 din 18 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 130 din 19 februarie 2016), chiar dacă, potrivit legii, profesionistul nu este obligat la plata unor despăgubiri. Este adevărat că, potrivit art. 13 alin. (2) din Legea nr. 193/2000, în cazul prevăzut la alin. (1), instanţa va aplica şi amenda contravenţională prevăzută la art. 16 din lege, în cazul încălcării obligaţiei de a nu stipula clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (cu privire la aplicarea pentru viitor a altor sancţiuni decât cele contravenţionale, a se vedea şi Decizia nr. 66 din 26 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 236 din 7 aprilie 2015), dar sancţiunea contravenţională intervine ca urmare a încălcării unei obligaţii stabilite printr-o normă de drept public. De asemenea, Curtea a reţinut că limitele sancţiunii contravenţionale au rămas neschimbate faţă de forma legii din anul 2008, astfel că nu se poate reţine încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie. Obligaţia profesionistului prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 este o consecinţă a încălcării normelor de drept substanţial referitoare la clauzele abuzive. Profesionistul a cunoscut încă de la început faptul că o clauză abuzivă poate antrena răspunderea sa în urma promovării unor acţiuni în justiţie de către consumatori. Acţiunea în încetare prevăzută de dispoziţiile legale criticate are o tipologie procedurală de natură să satisfacă interesele de ordin public prin apărarea drepturilor şi intereselor consumatorilor aflaţi în aceeaşi situaţie juridică, statul asigurându-se că toţi actorii economici respectă regulile edictate în vederea unei bune funcţionări a pieţei bunurilor şi serviciilor vizate de ipoteza legii, în momentul în care instanţa de judecată constată existenţa unei clauze abuzive, va obliga profesionistul să o înlăture din toate contractele de adeziune în curs de executare. Efectele acestei înlăturări, potrivit art. 13 din Legea nr. 193/2000, se vor produce pentru viitor.

69. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a prevederilor art. 1 alin. (4) din Constituţie, care consacră principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, Curtea a constatat că, aplicând sancţiunea civilă, în urma verificărilor efectuate, instanţa acţionează în baza unei competenţe conferite de legiuitor. Este adevărat că reglementările legale criticate conferă hotărârii judecătoreşti efecte juridice particulare în raport cu regula generală a relativităţii efectelor hotărârilor judecătoreşti, fără că obligaţiile prevăzute în acestea să poată fi asimilate cu cele ce rezultă dintr-un act de reglementare primară. Efectul relativ al acestui tip de hotărâre nu se referă la un raport juridic concret dintre consumator şi profesionist, raportată la un anume litigiu, având în vedere controlul abstract efectuat de judecător în baza art. 12 şi 13 din Legea nr. 193/2000, în sensul că nu este apărat un drept subiectiv propriu al titularilor dreptului de sesizare, întrucât ipoteza normativă a dispoziţiilor legale criticate vizează contenciosul de ordine publică, astfel încât relativitatea efectelor hotărârii judecătoreşti va avea în vedere persoana împotriva căreia este formulată sesizarea, persoană ce urmează a-şi adapta conduita în funcţie de exigenţele stabilite prin hotărârea judecătorească. Nicăieri în lege nu este prevăzută o sancţiune împotriva profesionistului care, obligat de instanţă să elimine clauzele constatate ca fiind abuzive, nu s-a conformat hotărârii judecătoreşti, dar efectul acesteia este în sensul că profesionistul, fie va negocia cu consumatorul şi le va modifica, fie va elimina pur şi simplu clauzele abuzive din contractele preformulate, urmând ca verificarea îndeplinirii hotărârii judecătoreşti să fie făcută ulterior de către autorităţile competente.

70. Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea a constatat că prevederile legale sunt clare şi previzibile cu privire la conduita care trebuie urmată de destinatarii săi, astfel încât nu se poate reţine încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) în componenta sa privind previzibilitatea legii (cu privire la noţiunea de previzibilitate a legii a se vedea Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragrafele 223-231).

71. În ceea ce priveşte respectarea prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 24 privind dreptul la apărare, Curtea a reţinut faptul că profesionistul are posibilitatea să se prezinte în faţa instanţei judecătoreşti şi să îşi formuleze apărările pe care le consideră pertinente şi utile cauzei.

72. Referitor la încălcarea dreptului de proprietate privată, Curtea a observat că dispoziţiile în cauză, aplicându-se contractelor de adeziune în curs de derulare, În speţă contracte de credit, nu încalcă prevederile art. 44 din Constituţie. Curtea a Statuat în jurisprudenţa sa că, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie, legiuitorul este în drept să stabilească conţinutul şi limitele dreptului de proprietate. De principiu, aceste limite au în vedere obiectul dreptului de proprietate şi atributele acestuia şi se instituie în vederea apărării intereselor sociale şi economice generale sau pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale altor persoane, esenţial fiind ca prin aceasta să nu fie anihilat complet dreptul de proprietate (în acest sens, a se vedea şi Decizia nr. 19 din 8 aprilie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 24 mai 1993). De asemenea, Curtea a statuat prin Decizia nr. 59 din 17 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României. Partea I, nr. 203 din 9 martie 2004, că, în temeiul art. 44 din Constituţie, legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel nişte limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Aşadar, textul art. 44 din Constituţie cuprinde expres în cadrul alin. (1) o dispoziţie specială în temeiul căreia legiuitorul are competenţa de a stabili conţinutul şi limitele dreptului de proprietate, inclusiv prin introducerea unor limite vizând atributele dreptului de proprietate. În aceste condiţii, Curtea a reţinut că dreptul de proprietate privată nu este un drept absolut, ci poate fi supus anumitor limitări, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie; însă, limitele dreptului de proprietate, indiferent de natura lor, nu se confundă cu însăşi suprimarea dreptului de proprietate (a se vedea Decizia nr. 270 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 28 iulie 2014). De fapt, nici nu se pune problema încălcării dreptului de proprietate, profesionistul nemaiputând pe viitor să încaseze sumele de bani stabilite în baza clauzelor contractuale constatate ca fiind abuzive, nepunându-se în discuţie, în cadrul acţiunii în încetare, restituirea sumelor de bani deja încasate.

73. Curtea a constatat că Legea fundamentală nu ocroteşte şi nu garantează dreptul de proprietate privată în legătură cu sumele rezultate din clauze abuzive, deci cu încălcarea legii. Dimpotrivă, Constituţia obligă pe legiuitor să reglementeze căi/modalităţi de recuperare a sumelor astfel dobândite (cum ar fi, acţiunea oblică/pauliană, confiscarea, acţiunea în anulare etc.). Cu atât mai mult, legiuitorul trebuie să reglementeze un cadru legislativ apt privind prevenirea intrării în patrimoniul creditorului a sumelor ce sunt susceptibile de a fi plătite în viitor în urma stipulării unor clauze abuzive.

74. În ceea ce priveşte libertatea economică, instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat în mai multe rânduri. Astfel, în Decizia nr. 880 din 15 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 14 martie 2016, paragrafele 23 şi 24, Curtea a reţinut că, potrivit jurisprudenţei sale (exemplu fiind Decizia nr. 768 din 18 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 4 martie 2015), principiul libertăţii economice constituie, împreună cu libera iniţiativă, fundamentul economiei de piaţă, având un conţinut normativ complex, care priveşte atât începerea unei activităţi economice, cât şi desfăşurarea acesteia într-un mediu concurenţial nedistorsionat de bariere legale discriminatorii şi practici anticoncurenţiale, abuzive sau neloiale. În considerarea specificului economiei de piaţă, rolul statului este limitat la crearea cadrului general, economic, social şi politic, necesar pentru derularea activităţii operatorilor economici, ceea ce implică adoptarea unor reglementări restrictive, dar în limitele impuse de asigurarea respectării drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor, reglementări care nu pot afecta substanţa drepturilor. Accesul liber la o activitate economică nu exclude, ci, dimpotrivă, implică stabilirea unor limite de exercitare a libertăţii economice, prin interzicerea faptelor ilicite, prejudiciabile pentru societate sau pentru alte persoane (în acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 15 din 22 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 10 februarie 2004, Decizia nr. 119 din 16 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 23 martie 2006, şi Decizia nr. 498 din 10 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 28 iunie 2012). Totodată, stabilirea unei fapte ce constituie contravenţie şi a sancţiunii aplicabile acesteia reprezintă o opţiune legitimă a legiuitorului, care dă expresie preocupării statului pentru a asigura libertatea comerţului şi protecţia concurenţei loiale.

75. În consecinţă, libertatea economică nu este absolută, ci comportă anumite limite. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 45 din Constituţie, atât accesul liber al persoanei la o activitate economică, cât şi exercitarea acesteia se desfăşoar㠄în condiţiile legii”, aşa cum a reţinut Curtea prin Decizia nr. 929 din 18 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 23 noiembrie 2007, sau Decizia nr. 31 din 14 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 150 din 8 martie 2010. Ca atare, libertatea economică nu apare ca un drept absolut al persoanei, ci este condiţionată de respectarea limitelor stabilite de lege, limite ce urmăresc asigurarea unei anumite discipline economice ori protejarea unor interese generale. Altfel spus, libertatea economică nu se poate manifesta decât în limitele impuse de asigurarea respectării drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor.

76. Referitor la raportarea la prevederile art. 135 alin. (1) şi

(2) lit. a) privind economia din Legea fundamentală, Curtea s-a pronunţat asupra altor dispoziţii legale din Legea nr. 193/2000, constatând că această lege conţine în anexa sa şi o listă a clauzelor considerate ca fiind abuzive, considerentele fiind valabile şi în dosarele de faţă. Art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie prevede că statul trebuie să asigure libertatea comerţului, dar acest lucru nu echivalează cu lipsa unui cadru normativ adecvat care să reglementeze exercitarea activităţilor specifice în condiţii care să asigure funcţionarea unei economii de piaţă viabile în care consumatorii să fie protejaţi în faţa unor abuzuri ale agenţilor economici aflaţi, din diferite motive, pe poziţii de forţă (a se vedea Decizia nr. 11 din 17 ianuarie 2013, precitată).

77. Însă, potrivit art. 12 alin. (4) din Legea nr. 193/2000, dispoziţiile alin. (1)-(3) din acelaşi articol nu aduc atingere dreptului consumatorului căruia i se opune un contract de adeziune ce conţine clauze abuzive de a invoca nulitatea clauzei pe cale de acţiune ori pe cale de excepţie, în condiţiile legii. Acţiunea pusă la dispoziţia consumatorului de dispoziţiile art. 12 alin. (4) din Legea nr. 193/2000 este o acţiune în anulare supusă condiţiilor legale, având efecte specifice care se pot întinde până la momentul încheierii contractului.

78. Aşadar, clauzele abuzive sunt interzise în baza art. 4 din Legea nr. 193/2000, iar lista exemplificativă a acestora este cuprinsă în anexa la lege. În consecinţă, din momentul în care se constată caracterul lor abuziv de către instanţă, ele nu pot continua să producă efecte în privinţa contractelor de adeziune în curs de derulare, astfel cum susţin autoarele excepţiei de neconstituţionalitate, ele trebuind să fie eliminate. De asemenea, profesionistul este obligat să elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activităţii profesionale. De altfel, art. 6 din lege prevede că

„Clauzele abuzive cuprinse în contract şi constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua. “ De asemenea, art. 12 alin. (3) din lege prevede necesitatea modificării contractelor aflate în curs de executare, în urma hotărârii judecătoreşti, prin înlăturarea clauzelor abuzive.

79. În concluzie, pentru ca un contract în derulare să îşi mai poată produce efecte juridice după intervenţia hotărârii judecătoreşti prevăzute de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, părţile la contract urmează să renegocieze condiţiile contractuale; profesionistului îi revine, ca o consecinţă logică, obligaţia de a invita consumatorul la această renegociere şi de a elimina clauzele abuzive din contract, astfel încât contractul în întregul său să respecte prevederile legale, şi, implicit, drepturile consumatorului.

80. Neintervenind elemente noi de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei, Curtea nu poate constata încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3), (4) şi (5), art. 4 alin. (2), art. 15, art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 24, art. 44 alin. (1) şi (2), art. 45, art. 53, art. 78, art. 124 alin. (2), precum şi ale art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a).

81. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Banca Comercială Română - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 1.445/243/2014* al Tribunalului Hunedoara - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 29.327/3/2014 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă, în dosarele nr. 317/3/2014 şi nr. 1.192/2/2015 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, de Telekom România Communications - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 75/306/2014 al Curţii de Apei Alba Iulia - Secţia a II-a civilă, de Bancpost - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 286/2/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, de OTP Bank România - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 29.539/3/3015* al Tribunalului Bucureşti - Secţia a Vi-a civilă şi în Dosarul nr. 956/2/2015* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal şi de Credit Europe Bank România din Bucureşti în dosarele nr. 25.065/3/2015* şi nr. 26.515/3/2015* ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 12 şi 13 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Hunedoara - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă, Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia a II-a civilă, Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă şi Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I

Pronunţată în şedinţa din data de 24 mai 2016.

 

pentru

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

În temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,

semnează prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Fabian Niculae


*) Decizia Curţii Constituţionale nr. 245 din 19 aprilie 2016 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 20 iulie 2016.

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 388

din 14 iunie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 1 din Legea nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

 

Mona-Maria Pivniceru - preşedinte

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Simina Popescu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Sofronea.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 raportat la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi ale art. I din Legea nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Judita Stern în Dosarul nr. 4.615/59/2004* al Tribunalului Timiş - Secţia I civilă, care formează obiectul Dosarului nr. 1.357D/2015 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal lipsesc părţile faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 744 din 16 decembrie 2014.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin încheierea din 3 septembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 4.615/59/2004*, Tribunalul Timiş - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor „art. 4 raportat la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi ale art. I din Legea nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.” Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Judita Stern într-o cauză civilă având ca obiect soluţionarea unei cereri formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că, deşi Legea nr. 165/2013 recunoaşte şi consacră în continuare, în mod formal, ca şi legislaţia reparatorie anterioară, principiul prevalentei restituirii în natură, în realitate, dispoziţiile sale se îndepărtează în mod substanţial de acesta. Actuala reglementare pune persoana îndreptăţită la măsuri reparatorii într-o situaţie vădit mai grea şi mai nefavorabilă prin comparaţie cu modul în care se putea beneficia de instituţia compensării anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. Or, este neconstituţional ca unor persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică, determinată de depunerea notificărilor în acelaşi interval de timp, fixat potrivit Legii nr. 10/2001, să li se creeze regimuri diferite de aplicare a regulilor şi mecanismelor compensării. Neconstituţionalitatea rezultă şi din faptul că actualul regim al compensării tinde să se aplice şi persoanelor îndreptăţite care sunt părţi în procese care au fost începute anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 şi a Legii nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013. Autoarea excepţiei precizează că, în opinia sa, este aplicabil raţionamentul Curţii Constituţionale cuprins în Decizia nr. 210 din 8 aprilie 2014, dar constatarea neconstituţionalităţii prin decizia menţionată numai în raport cu situaţia din acea speţă nu este îndestulătoare şi nu acoperă întreg spectrul situaţiilor de neconstituţionalitate generate de Legea nr. 165/2013. Mai susţine că se încalcă obligaţia de previzibilitate şi coerenţă legislativă, precum şi principiul securităţii raporturilor juridice. Arată că sistemul de acordare a măsurilor reparatorii prin compensarea prevăzută la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 este dezavantajos şi prejudiciabil pentru subiecţii Legii nr. 10/2001, persoane îndreptăţite care au introdus, au promovat şi au avut pe rolul instanţelor de judecată procese având ca obiect obţinerea de măsuri reparatorii în echivalent prin compensaţie, la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, precum şi la data modificării şi completării acesteia prin Legea nr. 368/2013, în raport de alţi subiecţi care au introdus procese tot anterior apariţiei acestor legi, dar care au fost soluţionate până la acele momente. Soluţionarea cu întârziere, care este o simplă împrejurare de fapt, nu poate justifica pe plan legislativ tratamentul discriminatoriu aplicabil persoanelor îndreptăţite la restituire în natură prin compensare, aflate în situaţii identice. Faţă de tergiversarea cu rea-credinţă a soluţionării notificărilor de către entităţile deţinătoare au fost defavorizate tocmai persoanele care, cu bună-credinţă, au respectat termenul legal şi ritmicitatea pentru emiterea deciziilor de restituire. Precizează că legea nouă operează o modificare sub aspectul măsurilor reparatorii, care anterior permiteau, în principal şi într-un mod mai favorabil ca în prezent, compensarea în natură a imobilului preluat abuziv cu un alt imobil, de aceeaşi valoare, alte despăgubiri fiind posibile, dar numai cu acordul persoanei îndreptăţite sau dacă aceasta refuza modalitatea compensării, nefiind prevăzute alte condiţii prohibitive, precum cele prezente acum în dispoziţiile Legii nr. 165/2013.

6. Tribunalul Timiş - Secţia I civilă apreciază că textele de lege criticate nu contravin principiilor enunţate de art. 15 şi 16 din Constituţie.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, spre exemplu Decizia nr. 744 din 16 decembrie 2014.

9. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. Astfel, arată că dispoziţiile de lege criticate nu aduc atingere principiului neretroactivităţii legii, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât acestea produc efecte juridice în domeniul lor temporal de acţiune, fără a opera modificări cu privire la raporturi juridice consumate sau intrate sub autoritatea de lucru judecat anterior intrării lor În vigoare. Cât priveşte posibila nesocotire a principiului egalităţii în faţa legii, prevăzut de art. 16 din Constituţie, Avocatul Poporului reaminteşte jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin care s-a statuat că situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi asociată cu încălcarea principiului amintit şi că reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferenţe determinate de condiţiile obiective în care ele au fost adoptate (Decizia nr. 20 din 12 ianuarie 2010). În acelaşi timp, Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile criticate pot prezenta aspecte de neconstituţionalitate doar în măsura în care problema acordării despăgubirilor prin echivalent este analizată prin raportare la prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, având în vedere că la acel moment exista şi posibilitatea compensării inclusiv cu servicii oferite în echivalent de deţinătorul bunului imposibil de restituit în natură, iar această posibilitate de compensare prin echivalent nu a mai fost inclusă în noua lege.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 4 raportate la cele ale art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, modificată prin Legea nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 21 decembrie 2013. De asemenea, potrivit aceleiaşi încheieri şi motivării autorului excepţiei, sunt indicate ca parte distinctă â obiectului excepţiei şi prevederile art. I din Legea nr. 368/2013. În ce priveşte dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 165/2013, având în vedere că acţiunea a fost introdusă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, Curtea reţine că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 4 teza a două din Legea nr. 165/2013. De asemenea, Curtea mai reţine că, deşi autorul excepţiei critică prevederile art. I din Legea nr. 368/2013, în integralitatea lor, în realitate, sunt vizate doar dispoziţiile art. I pct. 1 din lege, prin care sunt modificate prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013. În aceste condiţii, având în vedere atât aspectele specifice dosarului în cauză, cât şi normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, Curtea reţine că obiectul excepţiei îl constituie prevederile art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 1 din Legea nr. 368/2013, care au următorul conţinut:

- Art. 1 alin. (2): „în situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluţionarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap. UI.

- Art. 4 teza a doua: „Dispoziţiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi”.

13. În opinia autorului excepţiei, prevederile de lege criticate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 15 alin. (2) care instituie principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia celei penale şi contravenţionale mai favorabile şi art. 16 care consacră principiul egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prevederile de lege criticate au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, iar prin mai multe decizii, Curtea Constituţională a respins excepţiile de neconstituţionalitate, în acest sens, sunt, spre exemplu, Decizia nr. 744 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 11 februarie 2015, Decizia nr. 73 din 26 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 20 aprilie 2015, Decizia nr. 428 din 9 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 596 din 7 august 2015 şi Decizia nr. 268 din 10 mai 2016*), nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la data pronunţării prezentei decizii. Curtea a reţinut că soluţia legislativă prevăzută iniţial de către art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, potrivit căreia în situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte, a fost modificată prin dispoziţiile Legii nr. 368/2013, dobândind un conţinut normativ diferit, în sensul că măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda într-o asemenea situaţie sunt compensarea prin puncte şi compensarea prin bunuri. Instanţa de contencios constituţional a mai reţinut că, prin Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Mana Atanasiu şi alţii împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a prevăzut obligaţia statului român de a implementa proceduri simplificate şi eficiente, întemeiate pe măsuri legislative şi pe o practică judiciară şi administrativă coerentă, precum şi de a adopta reguli de procedură clare şi simplificate, care să acorde sistemului de despăgubiri o previzibilitate sporită.

15. În aceste condiţii, Curtea Constituţională a constatat că prevederile de lege criticate reprezintă modalitatea prin care legiuitorul a înţeles să transpună în legislaţia naţională exigenţele impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, concluzie desprinsă şi din expunerea de motive a Legii nr. 165/2013. Totodată, instanţa de contencios constituţional a reţinut că, prin Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunţată în Cauza Preda şi alţii împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat, având în vedere marja de apreciere a statului român şi garanţiile instituite prin Legea nr. 165/2013, şi anume regulile de procedură clare şi previzibile, însoţite de termene constrângătoare şi de un control judecătoresc efectiv, că legea menţionată oferă, în principiu, un cadru accesibil şi efectiv pentru redresarea criticilor referitoare la atingerile aduse dreptului la respectarea bunurilor în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, rezultate în urma aplicării legilor de restituire.

16. Tot astfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut, în legătură cu procedura specială de acordare a despăgubirilor pentru imobilele preluate în mod abuziv, că modul de reparare a injustiţiilor şi abuzurilor din legislaţia trecută ţine de opţiunea exclusivă a legiuitorului. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 5 din 8 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 31 martie 2009, Decizia nr. 1.241 din 6 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 4 noiembrie 2009, sau Decizia nr. 202 din 18 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea f, nr. 365 din 19 iunie 2013.

17. În sublinierea aceleiaşi idei, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, Curtea a precizat că legiuitorul dispune de o largă marjă de apreciere în determinarea celor mai potrivite modalităţi prin care sunt acordate despăgubirile cuvenite în urma abuzurilor din regimul comunist, având obligaţia ca măsurile adoptate să respecte principiul proporţionalităţii, aşadar, să fie adecvate, rezonabile şi să asigure un just echilibru între interesul individual şi cel general, al societăţii.

18. De asemenea, Curtea a reţinut, în jurisprudenţa sa, că situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regii actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări. Curtea a constatat că respectarea egalităţii în drepturi presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede faţă de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. În consecinţă, reglementările juridice succesive pot prezenta diferenţe determinate de condiţiile obiective în care ele au fost adoptate.

19. În ce priveşte referirea la Decizia nr. 210 din 8 aprilie 2014, Curtea reţine că textul de lege ce a format obiectul controlului exercitat cu acel prilej avea un alt conţinut normativ decât cel criticat în cauza de faţă. Astfel, prin decizia menţionată, Curea a constatat neconstituţionalitatea prevederilor art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 în redactarea anterioară modificării acestor prevederi prin Legea nr. 368/2013, care stabilea că singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă, în situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, este compensarea prin puncte. În schimb, în cauza de faţă, nu are incidenţă textul în redactarea anterioară modificării survenite prin Legea nr. 368/2013, ci în redactarea actuală, care prevede, pe lângă compensarea prin puncte, şi posibilitatea compensării cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluţionarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001.

20. Faţă de criticile formulate în cauză, similare celor la care Curtea a răspuns prin jurisprudenţa citată, cele statuate în deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, deoarece nu au intervenit elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale.

21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Judita Stern în Dosarul nr. 4615/59/2004* al Tribunalului Timiş - Secţia I civilă şi constată că prevederile art. 4 teza a două raportate la cele ale art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 1 din Legea nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Timiş - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 14 iunie 2016.

 

PREŞEDINTE,

Prof. univ. dr. MONA-MARIA PIVNICERU

Magistrat-asistent,

Simina Popescu

 


*) Decizia nr. 268 din 10 mai 2016 a fost publicată În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 20 iulie 2016.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR

 

ORDIN

privind constituirea Comitetului naţional pentru protecţia animalelor utilizate în scopuri ştiinţifice sau educative

 

Văzând Referatul de aprobare nr. 4.161 din 24 iunie 2016, întocmit de Direcţia generală sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor,

având în vedere prevederile art. 10 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 47 din Legea nr. 43/2014 privind protecţia animalelor utilizate în scopuri ştiinţifice, cu modificările ulterioare, al art. 3 alin. (3) şi al art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,

preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor emite următorul ordin:

Art. 1. - Se constituie Comitetul naţional pentru protecţia animalelor utilizate în scopuri ştiinţifice sau educative din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, a cărui componenţă este prevăzută în anexa nr. 1.

Art. 2. - Se aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare al Comitetului naţional pentru protecţia animalelor utilizate în scopuri ştiinţifice sau educative, prevăzut în anexa nr. 2.

Art. 3. - Structura cu atribuţii de reglementare în domeniul bunăstării animalelor din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor ia măsurile necesare pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.

Art. 4. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 84/2005 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare care stabileşte constituirea unui comitet consultativ privind protecţia animalelor utilizate în scopuri experimentale şi în alte scopuri ştiinţifice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 829 din 14 septembrie 2005.

Art. 5. - Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 6. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor,

Radu Roatiş Cheţan

 

Bucureşti, 3 octombrie 2016.

Nr. 106.

 

ANEXA Nr. 1

 

COMPONENŢA

Comitetului naţional pentru protecţia animalelor utilizate în scopuri ştiinţifice sau educative

 

Componenţa Comitetului naţional pentru protecţia animalelor utilizate în scopuri ştiinţifice sau educative este următoarea:

a) preşedinte: membru al Asociaţiei Române pentru Ştiinţa Animalelor de Laborator;

b) membri:

1. un reprezentant al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor;

2. un reprezentant al Colegiului Medicilor Veterinari;

3. un reprezentant al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca;

4. un reprezentant al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Domeniul Patologiei şi Ştiinţelor Biomedicale „Victor Babeş”;

5. un reprezentant al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară laşi;

6. un reprezentant ăl Universităţii „Ovidius” din Constanţa;

7. un reprezentant al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Bucureşti;

8. un reprezentant al Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală;

c) secretar.

 

 

ANEXA Nr. 2

 

REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE

al Comitatului naţional pentru protecţia animalelor utilizate în scopuri ştiinţifice sau educative

 

Art. 1. - Comitetul naţional pentru protecţia animalelor utilizate în scopuri ştiinţifice sau educative, denumit în continuare Comitetul naţional, se organizează şi funcţionează ca structură fără personalitate juridică în cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, în conformitate cu prevederile art. 47 din Legea nr. 43/2014 privind protecţia animalelor utilizate în scopuri ştiinţifice, cu modificările ulterioare.

Art. 2. - (1) Comitetul naţional este format din reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, ai mediului academic din domeniul biomedical, ai Colegiului Medicilor Veterinari, ai altor asociaţii profesionale şi ai organizaţiilor de protecţie a animalelor, cu experienţă în domeniul ştiinţei animalelor de laborator

(2) Membrii Comitetului naţional nu sunt remuneraţi pentru activitatea desfăşurată.

Art. 3. - (1) Comitetul naţional se întruneşte periodic, la solicitarea preşedintelui acestuia.

(2) Convocarea Comitetului naţional se face de către secretarul acestuia, prin invitaţie semnată de către preşedintele Comitetului naţional, cu cel puţin 7 zile înainte de data şedinţei acestuia.

(3) în invitaţia la şedinţa Comitetului naţional se precizează data, ora, locul desfăşurării şi ordinea de zi a acesteia.

(4) Lucrările Comitetului naţional se desfăşoară la sediul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor sau, după caz, în oricare alt loc, stabilit în funcţie de necesitate,

(5) Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor asigură suportul tehnic şi logistic necesar funcţionării Comitetului naţional.

Art. 4. - Comitetul naţional îşi desfăşoară activitatea numai în prezenţa a jumătate plus unu din numărul membrilor acestuia.

Art. 5. - La şedinţele Comitetului naţional pot participa, în calitate de invitaţi, reprezentanţi ai altor structuri de specialitate din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, precum şi ai celorlalte ministere sau organizaţii care îşi desfăşoară activitatea în domeniul ştiinţei animalelor de laborator, atunci când subiectele discutate o impun.

Art. 6. - Secretariatul Comitetului naţional este asigurat de către structura din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor cu atribuţii în domeniul protecţiei animalelor utilizate în scopuri ştiinţifice.

Art. 7. - Comitetul naţional are următoarele atribuţii şi responsabilităţi:

a) oferă structurilor responsabile cu protecţia animalelor din cadrul autorităţilor competente teritorial şi al unităţilor utilizatoare/furnizoare/crescătoare de animale utilizate în scopuri ştiinţifice consultanţă privind aspecte legate de achiziţia, creşterea, adăpostirea, îngrijirea şi utilizarea animalelor în proceduri;

b) participă la schimbul de informaţii privind cele mai bune practici privind aspecte legate de achiziţia, creşterea, adăpostirea, îngrijirea şi utilizarea animalelor în proceduri, cu reprezentanţi ai comitetelor naţionale pentru protecţia animalelor utilizate în scopuri ştiinţifice sau educative din alte state membre din Uniunea Europeană;

c) participă, la solicitarea Comisiei Europene, la întâlnirile organizate cu preşedinţii comitetelor naţionale pentru protecţia animalelor utilizate în scopuri ştiinţifice sau educative din alte state membre;

d) elaborează şi promovează ghiduri de bune practici privind evaluarea proiectelor care utilizează animale în proceduri;

e) colaborează cu specialiştii din cadrul autorităţilor competente teritorial care au atribuţii în domeniul autorizării proiectelor care utilizează animale în proceduri şi le oferă consultanţă în acest sens;

f) oferă consiliere membrilor din cadrul structurilor responsabile cu bunăstarea animalelor, organizate la nivelul unităţilor crescătoare, furnizoare şi utilizatoare de animale folosite în scopuri ştiinţifice sau alte scopuri experimentale, conform prevederilor art. 25 din Legea nr. 43/2014, cu modificările ulterioare;

g) verifică informaţiile conţinute de rapoartele cu caracter nontehnic afişate pe site-ul web al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi, atunci când este cazul, solicită informaţii suplimentare privind modul în care a fost autorizat sanitar-veterinar un proiect care utilizează animale în proceduri;

h) formulează puncte de vedere cu privire la proiectele de acte normative elaborate în domeniul de competenţă;

i) participă la activităţi organizate în domeniul ştiinţei animalelor de laborator;

j) avizează informaţiile statistice transmise anual Comisiei Europene, privind utilizarea animalelor în proceduri, inclusiv informaţii privind severitatea procedurilor, precum şi originea şi speciile de primate neumane utilizate în proceduri, conform prevederilor art. 48 din Legea nr. 43/2014, cu modificările ulterioare;

k) oferă sprijin de specialitate comitetelor locale de etica cercetării, organizate la nivelul centrelor universitare de specialitate din România, conform prevederilor art. 47 alin. (5) din Legea nr. 43/2014, cu modificările ulterioare;

l) oferă consiliere privind punerea în aplicare a cadrului legal de formare profesională, educaţie şi educaţie continuă în domeniul protecţiei animalelor utilizate în scopuri ştiinţifice.

Art. 8. - (1) Dezbaterile din cadrul Comitetului naţional sunt consemnate într-un proces verbal încheiat la sfârşitul şedinţei.

(2) Procesul-verbal încheiat în urma şedinţei Comitetului naţional este redactat de secretarul acestuia, se înregistrează în cadrul registraturii Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi se afişează pe site-ul web al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ŞI PĂDURILOR

 

ORDIN

privind aprobarea Planului de management şi a Regulamentului sitului Natura 2000 ROSCI0090 Harghita Mădăraş şi al Rezervaţiei naturale 2.493 Lacul Dracului

 

Având în vedere Referatul de aprobare nr. 109.692/A.C. din 19 aprilie 2016 al Direcţiei biodiversitate,

ţinând cont de Decizia etapei de încadrare nr. 39 din 27 octombrie 2015 şi Adresa nr. 8.318 din 26 iulie 2015 emise de Agenţia pentru Protecţia Mediului Harghita, Avizul Ministerului Culturii nr. 302 din 1 februarie 2016, Adresa Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 88.310/88.309/108.448/319.925 din 24 februarie 2016, Adresa Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice nr. 24.539 din 7 martie 2016 şi adresa Direcţiei generale păduri nr. 153.553/1.M. din 6 aprilie 2016,

în temeiul prevederilor art. 21 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 13 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 38/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul mediului, apelor şi pădurilor emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă Planul de management al sitului Natura 2000 ROSCI0090 Harghita Mădăraş şi al Rezervaţiei naturale 2.493 Lacul Dracului, prevăzut în anexa nr. 1

Art. 2. - Se aprobă Regulamentul sitului Natura 2000 ROSCI0090 Harghita Mădăraş şi al Rezervaţiei naturale 2.493 Lacul Dracului, prevăzut în anexa nr. 2.

Art. 3. - Anexele nr. 1 şi 2*) fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul mediului, apelor şi pădurilor,

Viorel Traian Lascu,

secretar de stat

 

Bucureşti, 16 mar 2016,

Nr. 909.


*) Anexele nr. 1 şi 2 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 835 bis, care se poate achiziţiona de la Centru pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome „Monitorul Oficial”, Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII NAŢIONALE DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI

 

AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI

 

ORDIN

pentru aprobarea Regulamentului privind racordarea la conductele de alimentare din amonte şi de abrogare a Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 36/2013 pentru aprobarea Procedurii privind alimentarea cu gaze naturale a consumatorului izolat tip Aşi a Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 44/2013 pentru aprobarea Procedurii privind alimentarea cu gaze naturale a consumatorului izolat tip B

 

Având în vedere prevederile art. 139 alin. (5), art. 148 alin. (1) şi art. 152 din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. c) şi art. 10 alin. (1) lit. j) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări şi completări prin

Legea nr. 160/2012,

preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă Regulamentul privind racordarea la conductele de alimentare din amonte, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Titularii licenţelor de operare a conductelor de alimentare din amonte aferente producţiei gazelor naturale, precum şi solicitanţii duc la îndeplinire dispoziţiile prezentului ordin.

Art. 3. - Regulamentul privind racordarea la conductele de alimentare din amonte, prevăzut la art. 1 din prezentul ordin, intră în vigoare la data abrogării dispoziţiilor privind racordarea la conductele de alimentare din amonte prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 1.043/2004 pentru aprobarea Regulamentului privind accesul la Sistemul naţional de transport al gazelor naturale, a Regulamentului privind accesul la sistemele de distribuţie a gazelor naturale şi a Regulamentului privind accesul

la conductele de alimentare din amonte, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 4. - Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 36/2013 pentru aprobarea Procedurii privind alimentarea cu gaze naturale a consumatorului izolat tip A, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 10 iunie 2013, cu modificările ulterioare, şi Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 44/2013 pentru aprobarea Procedurii privind alimentarea cu gaze naturale a consumatorului izolat tip B, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 8 iulie 2013, se abrogă la data prevăzută la art. 3 din prezentul ordin.

Art. 5. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei,

Niculae Havrileţ

 

Bucureşti, 5 octombrie 2016.

Nr. 60.

 

ANEXĂ

 

REGULAMENT

privind racordarea la conductele de alimentare din amonte

 

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

 

SECŢIUNEA 1

Scop

 

Art. 1. - (1) Prezentul regulament stabileşte etapele şi condiţiile privind racordarea solicitanţilor la conductele de alimentare din amonte.

(2) Aplicarea prezentului regulament contribuie la asigurarea unui cadru unitar, transparent şi nediscriminatoriu cu privire la derularea procesului de racordare la conductele de alimentare din amonte.

 

SECŢIUNEA a 2-a

Domeniu de aplicare

 

Art. 2. - Prezentul regulament se aplică în relaţiile dintre solicitanţi şi titularul licenţei de operare a conductelor de alimentare din amonte aferente producţiei gazelor naturale în vederea racordării unui obiectiv, a modificării instalaţiei de racordare sau actualizării unui aviz tehnic de racordare.

Art. 3. - (1) Titularul licenţei de operare a conductelor de alimentare din amonte aferente producţiei gazelor naturale emite avizul tehnic de racordare care cuprinde condiţiile tehnice specifice realizării instalaţiei de racordare.

(2) Titularul licenţei de operare a conductelor de alimentare din amonte aferente producţiei gazelor naturale poate refuza racordarea la conductele de alimentare din amonte numai în condiţiile prevăzute de art. 150 din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, prin emiterea unui refuz de racordare. Acesta cuprinde în mod obligatoriu motivele refuzului şi se comunică solicitantului în conformitate cu prevederile prezentului regulament.

 

SECŢIUNEA a 3-a

Abrevieri, termeni şi expresii

 

Art. 4. - Abrevierile, termenii şi expresiile utilizate în prezentul regulament se definesc după cum urmează:

a) ANRE - Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei;

b) ATR - avizul tehnic de racordare - avizul emis de titularul licenţei de operare a conductelor de alimentare din amonte aferente producţiei gazelor naturale, la cererea unui solicitant, care conţine condiţiile tehnice de racordare la conductele de alimentare din amonte pentru satisfacerea cerinţelor precizate în cererea de racordare;

c) CA - conducta de alimentare din amonte;

d) Lege - Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare;

e) operator CA - titularul licenţei de operare a conductelor de alimentare din amonte aferente producţiei gazelor naturale;

f) instalaţie de racordare - instalaţia realizată între punctul fizic de racordare şi punctul de delimitare şi care include conductele şi echipamentele necesare măsurării calităţii gazelor naturale, a volumului fizic al acestora şi asigurării odorizării, după caz;

g) punct de delimitare - punctul în care instalaţiile operate de titularul licenţei de operare a conductelor de alimentare din amonte aferente producţiei gazelor naturale se delimitează de obiectivele solicitantului sau realizate pentru racordarea acestuia, cu excepţia instalaţiei de racordare;

h) punct de racordare - punctul fizic unde se realizează cuplarea instalaţiei de racordare la conducta de alimentare din amonte;

i) racordare - ansamblul activităţilor necesare pentru realizarea/modificarea instalaţiei de racordare;

j) tarif de racordare - tarif care reprezintă plata efectuată de solicitant pentru activităţile întreprinse de operatorul CA în legătură cu realizarea racordării la CA,

Art. 5. - Termenii prevăzuţi la art. 4 se completează cu termenii şi expresiile definiţi în Lege şi în legislaţia aplicabilă în domeniul gazelor naturale,

 

CAPITOLUL II

Etapele procesului de racordare la CA

 

Art. 6. - Pentru realizarea racordării la CA se parcurg următoarele etape:

a) solicitantul depune la ANRE o cerere pentru emiterea autorizaţiei de înfiinţare/proiectare/execuţie/exploatare pentru obiectivul/sistemul din sectorul gazelor naturale/magistrala directă/sistem de distribuţie închis care se racordează la conductele de alimentare din amonte, după caz, în conformitate cu prevederile art. 119 pct. 1 şi 2, art. 121 alin (1), art. 139 alin. (5) şi art. 152 din Lege şi ale Ordinului preşedintelui ANRE nr. 34/2013 privind aprobarea Regulamentului pentru acordarea autorizaţiilor de înfiinţare şi a licenţelor în sectorul gazelor naturale, cu modificările şi completările ulterioare;

b) solicitantul depune la operatorul CA o cerere de racordare întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 1, la care se ataşează autorizaţia emisă de ANRE, prevăzută la lit. a);

c) operatorul CA analizează cererea de racordare şi emite ATR sau, după caz, refuzul de racordare în condiţiile prevăzute la art. 150 lit. a) şi b) din Lege;

d) solicitantul încheie cu operatorul CA un contract de racordare pentru stabilirea atât a condiţiilor tehnice de realizare a lucrărilor de racordare, cât şi a drepturilor şi obligaţiilor fiecăruia dintre contractanţi privind racordarea, ulterioare finalizării operaţiilor tehnice de racordare;

e) achitarea tarifului de racordare sau, după caz, emiterea refuzului de racordare în condiţiile prevăzute la art. 150 lit. c) din Lege;

f) proiectarea instalaţiei de racordare în baza autorizaţiilor specifice şi a ATR;

g) avizarea proiectului de către operatorul CA pentru conformitate cu soluţia tehnică precizată în ATR, cu respectarea prevederilor art. 160 alin. (1) din Lege;

h) execuţia instalaţiei de racordare în baza autorizaţiilor specifice, a proiectului avizat de operatorul CA şi a autorizaţiei de construire;

i) recepţia şi punerea în funcţiune a instalaţiei de racordare, operaţiuni pentru care operatorul CA desemnează delegaţi în comisiile de recepţie şi punere în funcţiune.

Art. 7. - În vederea racordării la CA, solicitanţii se adresează operatorului CA, printr-o cerere de racordare în una dintre următoarele situaţii:

a) racordarea la CA a unui obiectiv;

b) modificarea parametrilor tehnici de funcţionare ai obiectivului solicitantului, a condiţiilor de calitate a gazelor naturale ce urmează a fi predate/preluate în/din CA sau din alte cauze, cu sau fără modificarea caracteristicilor tehnice ale instalaţiei de racordare existente.

Art. 8. - (1) Cererea de racordare se întocmeşte în conformitate cu modelul prevăzut în anexa nr. 1, care cuprinde cel puţin următoarele informaţii, după cum urmează:

a) datele de identificare ale solicitantului şi, după caz, ale persoanei fizice/juridice mandatate de acesta să îl reprezinte în relaţia cu operatorul CA;

b) datele privind obiectivul, pentru care se solicită racordarea, respectiv denumirea şi descrierea amplasamentului obiectivului, scopul racordării la CA, descrierea obiectivului pentru care se solicită racordarea;

c) parametrii tehnici de funcţionare în condiţii de siguranţă a obiectivului pentru care se solicită racordarea;

d) condiţiile de calitate a gazelor naturale ce urmează a fi predate/preluate în/din CA;

e) perioada estimată de funcţionare a obiectivului solicitantului;

f) lista documentelor anexate cererii, în conformitate cu prevederile alin. (2);

g) alte cerinţe specifice ale solicitantului.

(2) La cererea de racordare se ataşează următoarele documente:

a) documente de identificare ale solicitantului şi, după caz, ale persoanei fizice/juridice mandatate de acesta să îl reprezinte în relaţia cu operatorul CA, în copie, respectiv:

(i) actul de identitate, pentru solicitanţii persoane fizice;

(ii) certificatul de înregistrare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, pentru solicitanţii persoane juridice;

(iii) mandatul;

b) documente care atestă dreptul de proprietate sau de folosinţă asupra terenului/terenurilor, incintei şi/sau construcţiei unde se solicită a fi amplasată instalaţia de racordare, în copie;

c) autorizaţiile prevăzute la art. 6 lit. a), în copie;

d) autorizaţiile prevăzute de Lege pentru operatorii economici din sectorul gazelor naturale în legătură cu obiectivul care se racordează în CA;

e) planul de situaţie la scara 1:500 în Sistemul naţional de coordonate stereografic 1970, respectiv planuri de încadrare în zonă cu amplasarea obiectivului pentru care se solicită racordarea, în format hârtie şi electronic;

f) alte documente pe care solicitantul consideră necesar să le depună în susţinerea cererii;

g) declaraţie pe propria răspundere care să ateste faptul că documentele transmise anterior operatorului CA nu au suferit modificări şi sunt valabile la data depunerii cererii de racordare, după caz, cu identificarea clară a acestora;

h) declaraţie pe propria răspundere referitoare la autenticitatea datelor şi la conformitatea cu originalul a copiilor documentelor anexate;

i) date privind necesitatea modificării instalaţiei de racordare şi/sau actualizării ATR în termenul de valabilitate, însoţit de documente care să susţină cererea, după caz, doar în situaţiile prevăzute la art. 7 lit. b).

Art. 9. - (1) Operatorul CA analizează documentaţia prevăzută la art. 8 în termen de 10 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii de racordare.

(2) în cazul în care documentaţia prevăzută la alin. (1) nu este completă, operatorul CA notifică solicitantul, în scris, în termen de două zile lucrătoare de la expirarea termenului prevăzut la alin. (1), cu privire la necesitatea completării acesteia, indicând documentele lipsă şi/sau care trebuie completate/refăcute, cu furnizarea tuturor informaţiilor necesare în acest scop.

(3) Solicitantul completează documentaţia în termen de 30 de zile de la primirea notificării menţionate la alin. (2).

(4) în situaţia în care solicitantul nu transmite operatorului CA documentaţia completă în termenul prevăzut la alin. (3), operatorul CA notifică solicitantul, în scris, în maximum 10 zile de la termenul prevăzut la alin. (3), cu privire la faptul că cererea de racordare a fost clasată din motivul „Documentaţie incompletă”.

Art. 10. - (1) în termen de 30 de zile de la data la care cererea de racordare şi documentele menţionate la art. 8 alin. (2) sunt complete, operatorul CA transmite solicitantului ATR şi oferta de contract de racordare.

(2) în situaţiile prevăzute la art. 150 lit. a) şi b) din Lege operatorul CA transmite solicitantului, în termenul precizat la alin. (1), refuzul de racordare care cuprinde motivele pentru care se refuză racordarea.

 

CAPITOLUL III

Emiterea/Actualizarea ATR şi încheierea contractului de racordare

 

Art. 11. - (1) ATR se întocmeşte conform modelului prevăzut în anexa nr. 2 şi cuprinde următoarele informaţii:

a) datele de identificare ale solicitantului;

b) informaţii cu privire la obiectivul pentru care a fost solicitată racordarea la CA;

c) perioada estimată în care cantitatea solicitată de gaze naturale poate fi extrasă, respectiv introdusă în CA în condiţiile tehnice şi economice existente la data la care a fost calculată;

d) descrierea soluţiei de racordare;

e) cerinţele de monitorizare şi de reglaj, inclusiv interfaţa cu sistemele informatice de monitorizare şi de telecomunicaţii;

f) condiţiile de calitate a gazelor naturale ce urmează a fi predate/preluate în/din CA;

g) cerinţe privind componenţa şi locul de montare a echipamentului de măsurare;

h) planul de situaţie în Sistemul naţional de coordonate stereografic 1970, scara 1:500, cu specificarea coordonatelor geografice ale punctului de racordare, ale punctului de delimitare şi ale instalaţiei de racordare;

i) termenul şi condiţiile de valabilitate ale ATR;

j) alte condiţii, în funcţie de cerinţele specifice ale solicitantului, posibilităţile oferite de caracteristicile şi parametrii tehnici ai CA sau impuse de normele în vigoare la data emiterii ATR.

(2) în ATR se pot prezenta mai multe soluţii de racordare viabile din punct de vedere tehnic în vederea realizării instalaţiei de racordare.

(3) ATR se emite în două exemplare originale, dintre care unul se păstrează în arhiva operatorului CA şi unul se transmite solicitantului în termenul prevăzut la art. 10 alin. (1).

Art. 12. - (1) în cazul în care este de acord cu condiţiile tehnice privind soluţia de racordare prezentată în ATR, solicitantul negociază şi semnează oferta de contract de racordare, prevăzută la art. 10 alin. (1), care devine astfel contract de racordare.

(2) Prin contractul de racordare prevăzut la alin. (1) se stabilesc tariful de racordare, drepturile şi obligaţiile în perioada realizării lucrărilor de racordare şi drepturile şi obligaţiile fiecăruia pentru perioada ulterioară finalizării lucrărilor de racordare, inclusiv costurile de operare/exploatare a instalaţiei de racordare.

(3) Costurile necesare realizării instalaţiei de racordare, inclusiv cele pentru asigurarea terenului necesar, sunt suportate de solicitant, dacă în contractul de racordare nu se prevede altfel.

(4) Operarea/Exploatarea instalaţiei de racordare se face în baza unui tarif de opera re/ex pi oaia re, de către operatorul CA sau cu acordul acestuia, de către un alt operator economic licenţiat/autorizat de ANRE pentru acest tip de lucrări.

Art. 13. - (1) Clauzele finale ale contractului de racordare se stabilesc de comun acord între cele două părţi.

(2) Contractul de racordare trebuie să includă următoarele date şi informaţii minimale:

a) datele de identificare ale părţilor contractante;

b) obiectul contractului;

c) datele şi informaţiile din ATR;

d) drepturile şi obligaţiile părţilor contractante;

e) termenele şi condiţiile de realizare a lucrărilor destinate racordării, defalcate pe faze, în cazul în care în contract se prevede că operatorul CA să execute şi alte lucrări decât cele de avizare a proiectului de execuţie, urmărire lucrări de execuţie, participare în comisiile de recepţie şt punere în funcţiune;

f) dreptul de proprietate, respectiv de folosinţă asupra instalaţiei de racordare;

g) dreptul operatorului CA de operare a instalaţiei de racordare şi de percepere a unui tarif de operare, dacă părţile nu convin altfel;

h) valoarea tarifului de racordare, stabilit pe baza de deviz, modalităţile de plată a acestuia şi data-limită a plăţii, precum şi condiţiile de regularizare ale acestuia;

i) data punerii în funcţiune a instalaţiei de racordare;

j) condiţiile de valabilitate a contractului;

k) răspunderi şi despăgubiri;

l) alte clauze contractuale, convenite între părţi;

m) căile de soluţionare a litigiilor, în cazul nerespectării prevederilor contractului.

(3) în situaţia în care solicitantul acceptă fără obiecţii oferta de contract prevăzută la art. 10 alin. (1), acesta transmite operatorului CA, în termen de 60 de zile de la data primirii acesteia, contractul de racordare semnat.

(4) în cazul în care solicitantul are obiecţii la oferta de contract de racordare prevăzută la art. 10 alin. (1), acesta le transmite operatorului CA, în termen de 30 de zile de la primirea ofertei de contract.

(5) în termen de 10 zile de la primirea ofertei de contract în forma agreată de părţi, în ceea ce priveşte conţinutul contractului de racordare, operatorul CA transmite solicitantului contractul de racordare actualizat şi semnat.

(6) Contractul de racordare se încheie între părţi, în termenul prevăzut la alin. (3).

(7) Contractul de racordare poate prevedea garanţii pentru nefinalizarea punerii în funcţiune a instalaţiei de racordare, inclusiv pentru readucerea la situaţia iniţială a CA şi a terenurilor unde este amplasată aceasta.

Art. 14. - Ulterior încheierii contractului de racordare, solicitantul achită operatorului CA tariful de racordare, la termenele şi în condiţiile prevăzute în contract.

Art. 15. - (1) în situaţia în care solicitantul nu îşi îndeplineşte obligaţiile de plată a tarifului de racordare, operatorul CA poate refuza racordarea, în conformitate cu prevederile art. 150 lit. c) din Lege.

(2) în situaţia prevăzută la alin. (1), operatorul CA emite refuzul de racordare şi îl transmite solicitantului în termen de 30 de zile de la data scadentă a obligaţiei de plată.

Art. 16. - În cazul deteriorării sau pierderii ATR de către solicitant, la cererea acestuia, operatorul CA emite un duplicat în termen de 10 zile de la data înregistrării cererii.

Art. 17. - (1) La cerere, în situaţia modificării unor elemente de natură administrativă, operatorul CA actualizează ATR-ul la schimbarea:

a) datelor de identificare ale solicitantului;

b) datelor de identificare ale obiectivului pentru care a fost solicitată racordarea;

c) solicitantului pentru care a fost emis ATR, în urma preluării obiectivului prin cumpărare, concesionare, închiriere sau de Către succesorii în drepturi.

(2) Solicitantul are obligaţia de a depune cererea de actualizare a ATR prevăzută la alin. (1), în maximum 10 zile de la data apariţiei unor modificări faţă de documentele care stau la baza emiterii ATR.

(3) Cererea de actualizare a ATR, prevăzută la alin. (1), este însoţită de documentele justificative privind modificarea elementelor de natură administrativă.

Art. 18, - ATR-ul îşi încetează valabilitatea în următoarele situaţii:

a) în termen de 60 de zile de la emitere, dacă nu a fost încheiat contractul de racordare şi nu există un acord între părţi pentru prelungirea termenului de încheiere a contractului de racordare;

b) la expirarea perioadei de valabilitate a aprobărilor legale în baza cărora a fost emis sau a autorizaţiei de construire emisă în baza acestuia sau la anularea acestora, pentru orice temei, constatata prin hotărâre judecătorească definitivă;

c) la rezilierea contractului de racordare încheiat în baza acestuia;

d) la expirarea termenului de valabilitate;

e) la emiterea unui nou ATR.

 

CAPITOLUL IV

Proiectarea, execuţia, recepţia şi punerea în funcţiune a instalaţiei de racordare

 

Art. 19. - (1) în funcţie de clauzele contractuale negociate, lucrările de proiectare şi execuţie a instalaţiei de racordare sunt realizate de solicitant, în baza autorizaţiilor de proiectare/execuţie emise de ANRE în conformitate cu art. 119 pct. 1 şi art. 121 alin. (1) din Lege, prin intermediul operatorilor economici autorizaţi, conform art. 121 alin. (2) din Lege.

(2) La proiectarea şi execuţia instalaţiei de racordare se respectă întocmai condiţiile stipulate în ATR, precum şi cele prevăzute în avizele/acordurile prevăzute de legislaţia aplicabilă, respectiv în autorizaţia de construire.

(3) Operatorul CA are dreptul să sisteze sau să solicite sistarea lucrărilor de proiectare şi/sau execuţie a instalaţiei de racordare în situaţia în care solicitantul nu îşi îndeplineşte obligaţiile stipulate în contractul de racordare.

Art. 20. - (1) Recepţia şi punerea în funcţiune a instalaţiei de racordare se realizează în comun de operatorul CA şi solicitant prin operatorii economici autorizaţi care au proiectat/executat instalaţia de racordare în conformitate cu prevederile legislaţiei aplicabile.

(2) Punerea în funcţiune a instalaţiei de racordare se face la termenul precizat în contractul de racordare, numai după încheierea unui contract de operare/exploatare a instalaţiei de racordare, conform art. 12 alin. (4).

(3) Se interzice punerea în funcţiune a instalaţiilor de racordare pentru care nu sunt întocmite toate documentele prevăzute de legislaţia aplicabilă.

(4) Ulterior punerii în funcţiune a instalaţiei de racordare, operatorul CA care asigură operarea/exploatarea solicită ANRE modificarea licenţei/autorizaţiei pentru desfăşurarea activităţilor de operare/exploatare a obiectivelor rezultate în urma racordării, pentru actualizarea caracteristicilor tehnice, după caz.

(5) în situaţia în care, ulterior punerii în funcţiune a instalaţiei de racordare, apar modificări la nivelul CA de natură să afecteze exploatarea în condiţii de siguranţă, ca urmare a unor incidente tehnice datorate operatorului CA, acesta stabileşte o nouă soluţie de racordare, cu consultarea solicitantului, şi realizează toate lucrările impuse de noua soluţie de racordare, pe cheltuială proprie.

(6) în îndeplinirea atribuţiilor specificate la alin. (5), operatorul CA emite un nou ATR şi încheie un nou contract de racordare cu titularul instalaţiei de racordare pentru care se impune modificarea, fără perceperea tarifului de racordare.

 

CAPITOLUL V

Proceduri, evidenţe şi informări privind procesul de racordare la CA

 

Art. 21. - (1) Operatorul CA organizează activitatea privind racordarea la CA conform prevederilor prezentului regulament, astfel încât aceasta să se desfăşoare operativ.

(2) Operatorul CA are obligaţia să organizeze un sistem de informare a solicitanţilor cu privire la procesul de racordare la CA, prin publicare pe pagina proprie de internet şi prin afişare la sediile sale administrative, a următoarelor informaţii:

a) datele de contact şi programul de lucru cu publicul;

b) Regulamentul privind racordarea la conductele de alimentare din amonte şi ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei de aprobare a acestuia, integral pe pagina de internet şi extrase la sediile administrative:

c) model de cerere de racordare;

d) lista cu documentele care trebuie anexate cererii de racordare;

e) alte informaţii privind procesul de racordare.

Art. 22. - Operatorul CA are obligaţia să întocmească şi să menţină un registru de evidenţă a solicitărilor de racordare, precum şi a modului în care acestea au fost soluţionate.

 

CAPITOLUL VI

Dispoziţii tranzitorii şi finale

 

Art. 23. - Operatorul CA acţionează astfel încât să asigure un cadru unitar, transparent şi nediscriminatoriu cu privire la derularea procesului de racordare la CA.

Art. 24. - În cazul în care, pe parcursul racordării la CA sau valabilităţii ATR, intervin modificări în ceea ce priveşte documentele depuse, solicitantul transmite operatorului CA documentele actualizate, în termen de 10 zile de la apariţia modificărilor.

Art. 25. - (1) Solicitanţii au dreptul să notifice ANRE cu privire la încălcarea de către operatorul CA a prevederilor prezentului regulament.

(2) ANRE verifică şi soluţionează notificarea prin luare de masuri în conformitate cu legislaţia în vigoare.

(3) Eventualele litigii apărute în procesul de racordare la CA care nu pot fi conciliate la nivelul părţilor se soluţionează de către instanţele judecătoreşti competente, conform prevederilor legale.

Art. 26. - (1) Documentele similare avizelor tehnice de racordare emise de către operatorii CA înainte de intrarea în vigoare a prezentului regulament îşi păstrează valabilitatea.

(2) Corelativ, cererile de alimentare cu gaze naturale a consumatorilor izolaţi transmise Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei înainte de intrarea în vigoare a prezentului regulament se soluţionează conform prevederilor Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 36/2013 pentru aprobarea Procedurii privind alimentarea cu gaze naturale a consumatorului izolat tip A, cu modificările ulterioare, şi ale Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în

Domeniul Energiei nr. 44/2013 pentru aprobarea Procedurii privind alimentarea cu gaze naturale a consumatorului izolat tip B, în vigoare la data depunerii acestora.

Art. 27. - Solicitările de racordare la CA depuse înainte de intrarea în vigoare a prezentului regulament se soluţionează în conformitate cu prevederile în vigoare la data înregistrării cererii la operatorul CA.

Art. 28. - Nerespectarea prevederilor prezentului regulament se sancţionează în conformitate cu prevederile Legii.

Art. 29. - Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentul regulament.

 

ANEXA Nr. 1

la regulament

 

CERERE

de racordare la conductele de alimentare din amonte

 

Către .............................................................

 

secţiunea 1. Datele de identificare ale solicitantului

1. Denumirea: .............................................................

 

2. Adresa sediului social: localitatea ........................................, str. ........................................, nr. ...., bl. ...., sc. ...., et. ...., ap. ...., judeţul ........................................, codul poştal ........................................, telefon ........................................, fax ........................................, e-mail ........................................

 

3. Adresa de corespondenţă: localitatea ........................................, str. ........................................, nr. ...., bl. ...., sc. ...., et. ...., ap. ...., judeţul ........................................, codul poştal ........................................, telefon ........................................, fax ........................................, e-mail ........................................

 

4. Număr unic de înregistrare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului: ........................................

 

5. Reprezentantul legal: ........................................ identificat prin buletin/carte de identitate seria ........ nr. ........................................, eliberat/ă de ........................................ la data ........................................, domiciliat în localitatea ........................................, str. ........................................, nr. ...., bl. ...., sc. ...., et. ...., ap. ...., judeţul/sectorul ........................................, codul poştal ........................................

 

6. Datele de contact ale reprezentantului legal: telefon ........................................, fax ........................................, e-mail ........................................

 

7. Contul bancar ........................................

 

8. Banca ........................................

 

9. Tipul solicitantului

a) nou;

b) existent.

sau

10. Numele şi prenumele solicitantului/mandatarului: ........................................

 

11. Adresa domiciliului: : localitatea ........................................, str. ........................................, nr. ...., bl. ...., sc. ...., et. ...., ap. ...., judeţul ........................................, codul poştal ........................................, telefon ........................................, fax ........................................, e-mail ........................................

 

12. Adresa de corespondenţă: : localitatea ........................................, str. ........................................, nr. ...., bl. ...., sc. ...., et. ...., ap. ...., judeţul ........................................, codul poştal ........................................, telefon ........................................, fax ........................................, e-mail ........................................

 

13. Reprezentantul legal: identificat prin buletin/carte de identitate seria ........ nr. ........................................, eliberat/ă de ........................................ la data ........................................, domiciliat în localitatea ........................................, str. ........................................, nr. ...., bl. ...., sc. ...., et. ...., ap. ...., judeţul/sectorul ........................................, codul poştal ........................................

 

14. Datele de contact ale reprezentantului legal: telefon ........................................, fax ........................................, e-mail ........................................

 

15. Contul bancar ........................................

 

16. Banca ........................................

 

SECŢIUNEA 2. Informaţii privind obiectivul pentru care se solicită racordarea

1. Denumirea: ...........................................................

2. Amplasamentul: ........................................

3. Autorizaţia ANRE nr. ....................... din ....................... pentru înfiinţarea/proiectarea/execuţia/exploatarea obiectivului

4. Coordonate geografice ale amplasamentului în Sistemul naţional de coordonate stereografic 1970:

..................................................................................................................................................................................................................

5. Scurtă descriere a amplasamentului:

..................................................................................................................................................................................................................

..................................................................................................................................................................................................................

6. Scopul racordării:

..................................................................................................................................................................................................................

7. Scurtă descriere a obiectivului:

..................................................................................................................................................................................................................

..................................................................................................................................................................................................................

 

secţiunea 3. Parametri tehnici de funcţionare în condiţii de siguranţă a obiectivului pentru care se solicită racordarea

o Debit disponibil/necesar:

- minim: . .................. mc/h;

- maxim: .................. mc/h;

 

o Presiune disponibilă/necesară:

- minim: .................. Pa;

- maxim: .................. Pa.

 

secţiunea 4. Condiţii de calitate a gazelor naturale ce urmează a fi predate/preluate în/din conducta de alimentare din amonte

1. Compoziţia chimică a gazelor naturale

2. Punctul de rouă al apei: .................. °C;

3. Punctul de rouă al hidrocarburilor:

4. Valoarea minimă admisă pentru puterea calorifică superioara repartizată la volum: .................. kcal/m3;

5. Temperatura maximă admisă a gazelor naturale: .................. °C;

6. Conţinutul de impurităţi mecanice: .................. g/m3.

 

SECŢIUNEA 5. Alte cerinţe specifice

1. Perioada estimată de funcţionare a obiectivului

secţiunea 6. Documente anexate cererii

1. documente de identificare ale solicitantului şi, după caz, ale persoanei fizice/juridice mandatate de acesta să îl reprezinte în relaţia cu operatorul CA, în copie, respectiv:

- actul de identitate, pentru solicitanţii persoane fizice;

- certificatul de înregistrare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, pentru solicitanţii persoane juridice;

- mandatul;

2. autorizaţia emisă de ANRE pentru înfiinţarea/extinderea/modificarea obiectivului/sistemului din sectorul gazelor naturale/magistrala directă/sistemul de distribuţie închis care urmează a fi racordat la CA, în copie;

3. autorizaţiile prevăzute de Lege, pentru operatorii economici din sectorul gazelor naturale în legătură cu obiectivul care se racordează în CA, în copie;

4. documente care atestă dreptul de proprietate sau de folosinţă asupra terenului/terenurilor, incintei şi/sau construcţiei unde se solicită a fi amplasată instalaţia de racordare, în copie;

5. declaraţie pe propria răspundere cu privire la obţinerea autorizaţiei de construire aferente obiectivului/sistemului pentru care se solicită racordarea;

6. planul de situaţie la scara 1:500 în Sistemul naţional de coordonate stereografic 1970, respectiv planuri de încadrare în zonă cu amplasarea obiectivului pentru care se solicită racordarea, în format hârtie şi electronic;

7. alte documente pe care solicitantul consideră necesar să le depună în susţinerea cererii;

8. declaraţie pe propria răspundere care să ateste faptul că documentele transmise anterior operatorului CA nu au suferit modificări şi sunt valabile la data depunerii cererii de racordare, după caz, cu identificarea clară a acestora;

9. declaraţie pe propria răspundere referitoare la autenticitatea datelor şi la conformitatea cu originalul a copiilor documentelor anexate;

10. date privind necesitatea modificării instalaţiei de racordare şi/sau actualizării ATR în termenul de valabilitate, însoţit de documente care să susţină cererea, după caz, doar în situaţiile prevăzute la art. 7 lit. b) din Regulamentul privind racordarea la conductele de alimentare din amonte.

 

Data: ..................

Reprezentantul legal: ...........................................................

(Se specifică numele şi prenumele în clar.)

Semnătură

 

ANEXA Nr. 2

la regulament

 

AVIZ TEHNIC

de racordare la conductele de alimentare din amonte

nr. ............................... din ..............................

 

1. Ca urmare a cererii de racordare nr. ............................... din .............................., depusă de:

..................................................................................................................................................................................................................

(datele de identificare ale solicitantului/ale reprezentatului legal al acestuia)

..................................................................................................................................................................................................................

(datele de identificare ale operatorului CA şi ale reprezentatului legal al acestuia)

în calitate de titular al Licenţei de operare nr. nr. .............................../.............................., a conductelor de alimentare din amonte aferente producţiei gazelor naturale, emite prezentul aviz tehnic de racordare la conducta de alimentare din amonte a obiectivului:

..................................................................................................................................................................................................................

 (datele de identificare ale obiectivului/sistemului)

2. În conformitate cu Cererea de racordare nr. ............................... din .............................., soluţia de racordare impune realizarea unei instalaţii de racordare care se cuplează la conducta de alimentare din amonte, după cum urmează:

 

- obiectivul/conducta de alimentare din amonte la care se face racordarea: denumire obiectiv/conducta ........................................, material ........................................, diametru nominal ........................................  (mm/inch), presiune maximă de operare ........................................ Pa;

- perioada estimată în care cantitatea de gaze naturale poate fi extrasă, respectiv introdusă CA în condiţiile tehnice şi economice existente la data la care a fost calculată (ziua/luna/anul) este de ....... ani;

- instalaţia de racordare:

- conducta de legătură: material ........................................, lungime ...................... m, diametru nominal ..................... (mm/inch), clasa de locaţie ........................................;

- staţie de reglare-măsurare, cu următoarele caracteristici tehnice:

- structura şi locul de montare a echipamentului de măsurare: ........................................;

- instalaţie de reglare a presiunii: ........................................;

- echipament/sistem de măsurare a debitului: ........................................;

- echipament de măsurare a calităţii gazelor naturale: ........................................;

- debit minim/maxim în condiţii standard: ................./................... mc/h;

- presiune minimă/maximă în amonte/aval: ................./...................Pa;

- filtrare, tip ........................................;

-. separatoare, tip ........................................;

- instalaţie de odorizare, tip ........................................;

- încălzire a gazelor naturale, tip ........................................;

- supraveghere, tip ........................................;

- poziţionată în:  cofret metalic  incintă;

- sistem de comandă şi achiziţie de date ........................................;

- linie de debite reduse ........................................;

- altele:

..................................................................................................................................................................................................................;

- condiţiile de calitate a gazelor naturale ce urmează a fi predate/preluate în/din CA: >

- planul de situaţie în Sistemul naţional de coordonate stereografic 1970, scara 1:500, cu specificarea coordonatelor geografice ale punctului de racordare, ale punctului de delimitare şi ale instalaţiei de racordare;

- termenul de valabilitate a ATR ........................................;

- condiţiile de valabilitate a ATR ........................................;

- alte condiţii, în funcţie de cerinţele specifice ale solicitantului, posibilităţile oferite de caracteristicile şi parametrii tehnici ai CA sau impuse de normele în vigoare la data emiterii ATR.

 

Prezentul aviz tehnic de racordare prezintă condiţiile tehnice de racordare, urmând ca realizarea instalaţiei de racordare să se facă în baza contractului de racordare încheiat între solicitant şi emitentul prezentului aviz tehnic.

 

Data: ........................................

Emitent: ....................................................................

 

(Se specifică denumirea/numele şi prenumele în clar.)

 

Semnătura reprezentantului legal

 

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.