MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 922/2016

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 184 (XXVIII) - Nr. 922         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Miercuri, 16 noiembrie 2016

 

SUMAR

 

LEGI ŞI DECRETE

 

204. - Lege privind ratificarea Acordului dintre România şi Regiunea Administrativă Specială Hong Kong a Republicii Populare Chineze pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit, semnat la Bucureşti la 18 noiembrie 2015

 

Acord între România şi Regiunea Administrativă Specială Hong Kong a Republicii Populare Chineze pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit

 

919. - Decret pentru promulgarea Legii privind ratificarea Acordului dintre România şi Regiunea Administrativă Specială Hong Kong a Republicii Populare Chineze pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit, semnat la Bucureşti la 18 noiembrie 2015

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 485 din 30 iunie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, în ansamblu, precum şi a prevederilor art. 14 din aceeaşi ordonanţă de urgenţă

 

Decizia nr. 524 din 5 iulie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

1.640. - Ordin al ministrului mediului, apelor şi pădurilor privind aprobarea Planului de management şi a Regulamentului sitului ROSCI0363 Râul Moldova între Oniceni şi Miteşti

 

LEGI ŞI DECRETE

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

 

LEGE

privind ratificarea Acordului dintre România şi Regiunea Administrativă Specială Hong Kong a Republicii Populare Chineze pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit, semnat la Bucureşti la 18 noiembrie 2015

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege

 

Articol unic. - Se ratifică Acordul dintre România şi Regiunea Administrativă Specială Hong Kong a Republicii Populare Chineze pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit, semnat la Bucureşti la 18 noiembrie 2015.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,

FLORIN IORDACHE

IOAN CHELARU

 

Bucureşti, 7 noiembrie 2016.

Nr. 204.

 

ACORD

între România şi Regiunea Administrativă Specială Hong Kong a Republicii Populare Chineze pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit*)


*) Traducere.

 

România şi Regiunea Administrativă Specială Hong Kong a Republicii Populare Chineze, denumite în continuare părţile contractante,

dorind să încheie un acord pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit, au convenit după cum urmează:

 

ARTICOLUL 1

Persoane vizate

 

Prezentul acord se aplică persoanelor care sunt rezidente ale uneia sau ale ambelor părţi contractante.

 

ARTICOLUL 2

Impozite vizate

 

1. Prezentul acord se aplică impozitelor pe venit stabilite în numele unei părţi contractante şi, în cazul României, inclusiv celor stabilite de unităţile administrativ-teritoriale, indiferent de modul în care acestea sunt percepute.

2. Sunt considerate impozite pe venit toate impozitele stabilite pe venitul total sau pe elementele de venit, inclusiv impozitele pe câştigurile provenite din înstrăinarea proprietăţii mobiliare sau imobiliare, precum şi impozitele asupra creşterii capitalului.

3. Impozitele existente asupra cărora se aplică Acordul sunt:

(a) în cazul Regiunii Administrative Speciale Hong Kong:

(i) impozitul pe profit;

(ii) impozitul pe salarii; şi

(iii) impozitul pe proprietate, indiferent dacă acestea sunt sau nu sunt stabilite în baza unei decizii de impunere individuale;

(b) în cazul României:

(i) impozitul pe venit; şi

(ii) impozitul pe profit.

4. Acordul se aplică de asemenea oricăror impozite identice sau substanţial similare care sunt stabilite după data semnării Acordului, în plus sau în locul impozitelor existente, precum şi oricăror altor impozite care intră sub incidenţa paragrafelor 1 şi 2 ale prezentului articol pe care o parte contractantă le poate stabili în viitor. Autorităţile competente ale părţilor contractante se vor notifica reciproc cu privire la orice modificări semnificative care au fost făcute în legislaţiile lor fiscale.

5. Impozitele existente, împreună cu impozitele stabilite după semnarea Acordului, sunt denumite în continuare „impozit român” sau „impozit al Regiunii Administrative Speciale Hong Kong”, după cum cere contextul.

 

ARTICOLUL 3

Definiţii generale

 

1. În sensul prezentului acord, în măsura în care contextul nu cere o interpretare diferită:

(a) expresia „Regiunea Administrativă Specială Hong Kong” înseamnă orice loc unde se aplică legislaţia fiscală a Regiunii Administrative Speciale Hong Kong a Republicii Populare Chineze;

(b) termenul „România” înseamnă teritoriul de stat al României, inclusiv marea sa teritorială şi spaţiul aerian de deasupra acestora, asupra cărora România îşi exercită suveranitatea, precum şi zona contiguă, platoul continental şi zona economică exclusivă asupra cărora România exercită drepturi suverane şi jurisdicţie, în conformitate cu legislaţia sa şi cu normele şi principiile dreptului internaţional;

(c) expresia „activitate de afaceri” include de asemenea prestarea unor servicii profesionale şi a altor activităţi cu caracter independent;

(d) termenul „societate” înseamnă orice persoană juridică sau orice entitate care este tratată ca fiind o persoană juridică în scopuri fiscale;

(e) expresia „autoritate competentă” înseamnă:

(i) în cazul Regiunii Administrative Speciale Hong Kong, comisarul pentru venituri interne sau reprezentantul său autorizat;

(ii) în cazul României, ministrul finanţelor publice sau reprezentantul său autorizat;

(f) expresiile „o parte contractantă” şi „cealaltă parte contractantă” înseamnă România sau Regiunea Administrativă Specială Hong Kong, după cum cere contextul;

(g) termenul „întreprindere” este folosit în cazul desfăşurării oricărei activităţi de afaceri;

(h) expresiile „întreprindere a unei părţi contractante” şi „întreprindere a celeilalte părţi contractante” înseamnă, după caz, o întreprindere exploatată de un rezident al unei părţi contractante şi o întreprindere exploatată de un rezident al celeilalte părţi contractante;

(i) expresia „trafic internaţional” înseamnă orice transport efectuat cu o navă sau aeronavă exploatată de o întreprindere a unei părţi contractante, cu excepţia cazului când nava sau aeronava este exploatată numai între locuri din cealaltă parte contractantă;

(j) termenul „naţional”, în legătură cu România, înseamnă orice persoană fizică având cetăţenia română în conformitate cu legislaţia României şi orice persoană juridică, asociere de persoane şi orice altă entitate constituită şi având statutul în conformitate cu legislaţia în vigoare în România;

(k) termenul „persoană” include o persoană fizică, o societate, un trust, un parteneriat şi orice altă asociere de persoane;

(l) termenul „impozit” înseamnă impozit român sau impozit al Regiunii Administrative Speciale Hong Kong, după cum cere contextul.

2. În Acord, expresiile „impozit român” şi „impozit al Regiunii Administrative Speciale Hong Kong” nu includ penalităţile sau dobânzile percepute în baza legislaţiei oricăreia dintre părţile contractante referitoare la impozitele pentru care se aplică Acordul în temeiul articolului 2.

3. În ceea ce priveşte aplicarea Acordului în orice moment de o parte contractantă, orice termen care nu este definit în acesta va avea, dacă contextul nu cere o interpretare diferită, înţelesul pe care îl are la momentul respectiv în baza legislaţiei acelei părţi referitoare la impozitele pentru care se aplică Acordul, orice înţeles pe care îl are în baza legislaţiei fiscale aplicabile în acea parte prevalând asupra înţelesului dat termenului în baza altor legi ale acelei părţi,

 

ARTICOLUL 4

Rezident

 

1. În sensul prezentului acord, expresia „rezident al unei părţi contractante” înseamnă:

(a) în cazul Regiunii Administrative Speciale Hong Kong:

(i) orice persoană fizică care locuieşte în mod obişnuit în Regiunea Administrativă Specială Hong Kong;

(ii) orice persoană fizică care se află în Regiunea Administrativă Specială Hong Kong pentru mai mult de 180 de zile în timpul unui an fiscal sau pentru mai mult de 300 de zile în 2 ani fiscali consecutivi dintre care unul este anul fiscal relevant;

(iii) o societate încorporată în Regiunea Administrativă Specială Hong Kong sau una care este condusă sau controlată în mod normal în Regiunea Administrativă Specială Hong Kong, atunci când aceasta este încorporată în afara Regiunii Administrative Speciale Hong Kong;

(iv) orice altă persoană constituită în baza legislaţiei Regiunii Administrative Speciale Hong Kong sau una care este condusă sau controlată în mod normal în Regiunea Administrativă Specială Hong Kong, atunci când aceasta este constituită în afara Regiunii Administrative Speciale Hong Kong;

(v) Guvernul Regiunii Administrative Speciale Hong Kong;

(b) în cazul României, orice persoană care, în baza legislaţiei României, este supusă impozitării datorită domiciliului său, reşedinţei sale, locului său de conducere, locului său de înregistrare sau oricărui altui criteriu de natură similară şi include de asemenea România şi orice unitate administrativ-teritorială a acesteia. Totuşi, această expresie nu include o persoană care este supusă impozitării în România numai pentru faptul că realizează venituri din surse situate în România.

2. Când, în conformitate cu prevederile paragrafului 1, o persoană fizică este rezidentă a ambelor părţi contractante, atunci statutul său se determină după cum urmează;

(a) aceasta va fi considerată rezidentă numai a părţii în care are o locuinţă permanentă la dispoziţia sa; dacă aceasta dispune de o locuinţă permanentă în ambele părţi, ea va fi considerată rezidentă numai a părţii cu care legăturile sale personale şi economice sunt mai strânse (centrul intereselor vitale);

(b) dacă partea în care aceasta are centrul intereselor sale vitale nu poate fi determinată sau dacă aceasta nu dispune de o locuinţă permanentă în niciuna dintre părţi, ea va fi considerată rezidentă numai a părţii în care locuieşte în mod obişnuit;

(o) dacă aceasta locuieşte în mod obişnuit în ambele părţi sau în niciuna dintre ele, ea va fi considerată rezidentă numai a părţii în care aceasta are drept de şedere, în cazul Regiunii Administrative Speciale Hong Kong, sau al cărei naţional este aceasta, în cazul României;

(d) dacă aceasta are drept de şedere în Regiunea Administrativă Specială Hong Kong şi este de asemenea un naţional al României sau dacă aceasta nu are drept de şedere în Regiunea Administrativă Specială Hong Kong şi nici nu este un naţional al României, autorităţile competente ale părţilor contractante vor rezolva problema de comun acord.

3. Când, potrivit prevederilor paragrafului 1, o persoană, alta decât o persoană fizică, este rezidentă a ambelor părţi contractante, atunci aceasta va fi considerată rezidentă numai a părţii în care este situat locul conducerii sale efective.

 

ARTICOLUL 5

Sediu permanent

 

1. În sensul prezentului acord, expresia „sediu permanent” înseamnă un loc fix de afaceri prin care întreprinderea îşi desfăşoară în întregime sau în parte activitatea sa,

2. Expresia „sediu permanent” include, în special:

(a) un loc de conducere;

(b) o sucursală;

(c) un birou;

(d) o fabrică;

(e) un atelier; şi

(f) o mină, un puţ petrolier sau de gaze, o carieră sau orice alt loc de extracţie a resurselor naturale.

3. Un şantier de construcţii sau un proiect de construcţii sau de instalare constituie sediu permanent numai atunci când acesta durează mai mult de 12 luni.

4. Prin derogare de la prevederile anterioare ale prezentului articol, expresia „sediu permanent” se consideră că nu include:

(a) folosirea de instalaţii numai în scopul depozitării sau expunerii de bunuri sau mărfuri aparţinând întreprinderii;

(b) menţinerea unui stoc de bunuri sau mărfuri aparţinând întreprinderii numai în scopul depozitării sau expunerii;

(c) menţinerea unui stoc de bunuri sau mărfuri aparţinând întreprinderii numai în scopul prelucrării de către o altă întreprindere;

(d) menţinerea unui stoc de bunuri sau mărfuri aparţinând întreprinderii care sunt expuse în cadrul unui târg comercial sau expoziţii temporare şi care sunt vândute de întreprindere la închiderea unui astfel de târg sau expoziţie;

(e) menţinerea unui loc fix de afaceri numai în scopul cumpărării de bunuri sau mărfuri ori al colectării de informaţii pentru întreprindere;

(f) menţinerea unui loc fix de afaceri numai în scopul desfăşurării pentru întreprindere a oricărei altei activităţi cu caracter pregătitor sau auxiliar;

(g) menţinerea unui loc fix de afaceri numai pentru orice combinare a activităţilor menţionate în subparagrafele de la (a) la (f), cu condiţia ca întreaga activitate a locului fix de afaceri ce rezultă din această combinare să aibă un caracter pregătitor sau auxiliar.

5. Prin derogare de la prevederile paragrafelor 1 şi 2, atunci când o persoană - alta decât un agent cu statut independent căruia i se aplică paragraful 6 - acţionează într-o parte contractantă în numele unei întreprinderi a celeilalte părţi contractante, acea întreprindere se consideră că are un sediu permanent în prima parte contractantă menţionată în privinţa oricăror activităţi pe care acea persoană le exercită pentru întreprindere, dacă o astfel de persoană:

(a) are şi exercită în mod obişnuit în prima parte contractantă menţionată împuternicirea de a încheia contracte în numele întreprinderii, în afară de cazul când activităţile unei astfel de persoane sunt limitate la cele menţionate în paragraful 4 care, dacă sunt exercitate printr-un loc fix de afaceri, nu fac din acest loc fix de afaceri un sediu permanent în baza prevederilor acelui paragraf; sau

(b) nu are o astfel de împuternicire, însă menţine în mod obişnuit în prima parte menţionată un stoc de bunuri sau mărfuri din care aceasta livrează în mod regulat bunuri sau mărfuri în numele întreprinderii.

6. O întreprindere nu se consideră că are un sediu permanent într-o parte contractantă numai pentru faptul că aceasta îşi exercită activitatea de afaceri în acea parte printr-un broker, agent comisionar general sau orice alt agent cu statut independent, cu condiţia ca astfel de persoane să acţioneze în cadrul activităţii lor obişnuite de afaceri.

7. Faptul că o societate care este rezidentă a unei părţi contractante controlează sau este controlată de o societate care este rezidentă a celeilalte părţi contractante sau care îşi exercită activitatea de afaceri în cealaltă parte (printr-un sediu permanent sau în alt mod) nu este suficient pentru a face una din aceste societăţi un sediu permanent al celeilalte.

 

ARTICOLUL 6

Venituri din proprietăţi imobiliare

 

1. Veniturile realizate de un rezident al unei părţi contractante din proprietăţi imobiliare (inclusiv veniturile din agricultură sau din silvicultură) situate în cealaltă parte contractantă sunt impozabile în cealaltă parte.

2. Expresia „proprietăţi imobiliare” are înţelesul care este atribuit de legislaţia părţii contractante în care proprietăţile în cauză sunt situate. Expresia include, în orice caz, accesoriile proprietăţii imobiliare, inventarul viu şi echipamentul utilizat în agricultură şi în silvicultură, drepturile asupra cărora se aplică prevederile dreptului comun cu privire la proprietatea funciară, uzufructul proprietăţilor imobiliare şi drepturile la rente variabile sau fixe pentru exploatarea sau concesionarea exploatării zăcămintelor minerale, izvoarelor şi a altor resurse naturale; navele şi aeronavele nu sunt considerate proprietăţi imobiliare.

3. Prevederile paragrafului 1 se aplică veniturilor obţinute din exploatarea directă, din închirierea sau din folosirea în orice altă formă a proprietăţilor imobiliare.

4. Prevederile paragrafelor 1 şi 3 se aplică de asemenea veniturilor provenind din proprietăţi imobiliare ale unei întreprinderi.

 

ARTICOLUL 7

Profiturile din activitatea de afaceri

 

1. Profiturile unei întreprinderi a unei părţi contractante sunt impozabile numai în acea parte, în afară de cazul când întreprinderea exercită activitate de afaceri în cealaltă parte contractantă printr-un sediu permanent situat acolo. Dacă întreprinderea exercită activitate de afaceri în acest mod, profiturile întreprinderii pot fi impuse în cealaltă parte, dar numai acea parte a lor care este atribuibilă acelui sediu permanent.

2. Sub rezerva prevederilor paragrafului 3, când o întreprindere a unei părţi contractante exercită activitate de afaceri în cealaltă parte contractantă printr-un sediu permanent situat acolo, atunci se atribuie în fiecare parte contractantă acelui sediu permanent profiturile pe care acesta le-ar fi putut realiza dacă ar fi constituit o întreprindere distinctă şi separată, exercitând activităţi identice sau similare, în condiţii identice sau similare şi tratând cu toată independenţa cu întreprinderea al cărei sediu permanent este.

3. La determinarea profiturilor unui sediu permanent sunt admise ca deductibile cheltuielile efectuate pentru scopurile sediului permanent, inclusiv cheltuielile de conducere şi cheltuielile generale de administrare efectuate, indiferent de faptul că s-au efectuat în partea în care se află situat sediul permanent sau în altă parte.

4. În măsura în care într-o parte contractantă se obişnuieşte ca profitul care se atribuie unui sediu permanent să fie determinat prin repartizarea profitului total al întreprinderii în diversele sale părţi componente, nicio prevedere a paragrafului 2 nu împiedică acea parte contractantă să determine profitul impozabil În conformitate cu repartiţia uzuală; metoda de repartizare adoptată trebuie să fie totuşi aceea prin care rezultatul obţinut să fie în concordanţă cu principiile enunţate în prezentul articol.

5. Niciun profit nu se atribuie unui sediu permanent numai pentru faptul că acel sediu permanent cumpără produse sau mărfuri pentru întreprindere.

6. În sensul paragrafelor precedente, profitul care se atribuie unui sediu permanent se determină în fiecare an prin aceeaşi metodă, dacă nu există motive temeinice şi suficiente de a proceda altfel.

7. Când profiturile includ elemente de venit care sunt tratate separat în alte articole ale prezentului acord, atunci prevederile acelor articole nu sunt afectate de prevederile prezentului articol.

 

ARTICOLUL 8

Transport naval şi aerian

 

1. Profiturile unei întreprinderi a unei părţi contractante obţinute din exploatarea în trafic internaţional a navelor sau aeronavelor sunt impozabile numai în acea parte.

2. Prevederile paragrafului 1 se aplică de asemenea profiturilor obţinute din participarea la un pool, la o activitate de afaceri desfăşurată în comun sau la o agenţie internaţională de transport.

 

ARTICOLUL 9

Întreprinderi asociate

 

1. Când

(a) o întreprindere a unei părţi contractante participă direct sau indirect la conducerea, controlul sau la capitalul unei întreprinderi a celeilalte părţi contractante; sau

(b) aceleaşi persoane participă direct sau indirect la conducerea, controlul sau la capitalul unei întreprinderi a unei părţi contractante şi a unei întreprinderi a celeilalte părţi contractante şi, fie într-un caz, fie în celălalt, cele două întreprinderi sunt legate în relaţiile lor comerciale sau financiare de condiţii acceptate sau impuse care diferă de acelea care ar fi fost stabilite între întreprinderi independente, atunci profiturile care fără aceste condiţii ar fi fost obţinute de una din întreprinderi, dar nu au putut fi obţinute de fapt datorită acestor condiţii, pot fi incluse în profiturile acelei întreprinderi şi impozitate în consecinţă.

2. Când o parte contractantă include în profiturile unei întreprinderi a acelei părţi - şi impozitează în consecinţă - profiturile asupra cărora o întreprindere a celeilalte părţi contractante a fost supusă impozitării în cealaltă parte şi profiturile astfel incluse sunt profituri care ar fi revenit întreprinderii primei părţi menţionate dacă condiţiile stabilite între cele două întreprinderi ar fi fost acelea care ar fi fost convenite între întreprinderi independente, atunci cealaltă parte va proceda la modificarea corespunzătoare a sumei impozitului stabilit asupra acelor profituri. La efectuarea acestei modificări seva ţine seama de celelalte prevederi ale prezentului acord şi, dacă este necesar, autorităţile competente ale părţilor contractante se vor consulta reciproc.

 

ARTICOLUL 10

Dividende

 

1. Dividendele plătite de o societate care este rezidentă a unei părţi contractante unui rezident al celeilalte părţi contractante sunt impozabile în cealaltă parte.

2. Totuşi, aceste dividende sunt de asemenea impozabile în partea contractantă în care este rezidentă societatea plătitoare de dividende şi potrivit legislaţiei acelei părţi, dar dacă beneficiarul efectiv al dividendelor este rezident al celeilalte părţi contractante, impozitul astfel stabilit nu va depăşi:

(a) 3 la sută din suma brută a dividendelor dacă beneficiarul efectiv este o societate (alta decât un parteneriat) care deţine în mod direct cel puţin 15 la sută din capitalul societăţii plătitoare de dividende:

(b) 5 la sută din suma brută a dividendelor în toate celelalte cazuri.

Prezentul paragraf nu afectează impunerea societăţii cu privire la profiturile din care se plătesc dividendele.

3. Prin derogare de la prevederile paragrafului 2, dividendele provenind dintr-o parte contractantă sunt scutite de impozit în acea parte dacă sunt realizate şi obţinute efectiv de:

(a) în cazul Regiunii Administrative Speciale Hong Kong:

(i) Guvernul Regiunii Administrative Speciale Hong Kong;

(ii) Autoritatea Monetară din Hong Kong;

(iii) Fondul de Schimb Valutar;

(iv) o instituţie financiară deţinută în întregime sau în principal de Guvernul Regiunii Administrative Speciale Hong Kong şi convenită de autorităţile competente ale părţilor contractante;

(b) în cazul României:

(i) România sau o unitate administrativ-teritorială a acesteia;

(ii) Banca Naţională a României;

(iii) Banca de Export-Import a României (EXIMBANK);

(iv) o instituţie financiară deţinută în întregime sau în principal de România şi convenită de autorităţile competente ale părţilor contractante.

4. Termenul „dividende” folosit în prezentul articol înseamnă venituri provenind din acţiuni sau din alte drepturi, care nu sunt titluri de creanţă, din participarea la profituri, precum şi veniturile din alte drepturi care sunt supuse aceluiaşi regim de impunere ca veniturile din acţiuni de către legislaţia părţii în care este rezidentă societatea care le distribuie.

5. Prevederile paragrafelor 1 şi 2 nu se aplică dacă beneficiarul efectiv al dividendelor, fiind rezident al unei părţi contractante, desfăşoară activitate de afaceri în cealaltă parte contractantă în care societatea plătitoare de dividende este rezidentă, printr-un sediu permanent situat acolo, şi deţinerea drepturilor generatoare de dividende în legătură cu care sunt plătite dividendele este efectiv legată de un asemenea sediu permanent. În această situaţie se aplică prevederile articolului 7.

6. Când o societate care este rezidentă a unei părţi contractante realizează profituri sau venituri din cealaltă parte contractantă, cealaltă parte nu poate percepe niciun impozit asupra dividendelor plătite de societate, cu excepţia cazului când asemenea dividende sunt plătite unui rezident al celeilalte părţi sau când deţinerea drepturilor generatoare de dividende în legătură cu care dividendele sunt plătite este efectiv legată de un sediu permanent situat în cealaltă parte, nici să supună profiturile nedistribuite ale societăţii unui impozit asupra profiturilor nedistribuite ale societăţii, chiar dacă dividendele plătite sau profiturile nedistribuite reprezintă în întregime sau în parte profituri sau venituri provenind din cealaltă parte.

7. Prevederile prezentului articol nu se aplică dacă scopul principal sau unul din scopurile principale ale oricărei persoane care are legătură cu emiterea sau cesionarea acţiunilor sau a altor drepturi în legătură cu care este plătit dividendul este acela de a profita de prezentul articol prin intermediul acelei emiteri sau cesionări.

 

ARTICOLUL 11

Dobânzi

 

1. Dobânzile provenind dintr-o parte contractantă şi plătite unui rezident al celeilalte părţi contractante sunt impozabile în cealaltă parte.

2. Totuşi, aceste dobânzi sunt de asemenea impozabile în partea contractantă din care provin şi potrivit legislaţiei acelei părţi, dar dacă beneficiarul efectiv al dobânzilor este rezident al celeilalte părţi contractante, impozitul astfel stabilit nu va depăşi 3 la sută din suma brută a dobânzilor.

3. Prin derogare de la prevederile paragrafului 2, dacă şi atât timp cât Regiunea Administrativă Specială Hong Kong nu percepe un impozit cu reţinere la sursă asupra dobânzilor în baza legislaţiei sale interne, procentul prevăzut la paragraful 2 se reduce la zero. Autoritatea competentă a Regiunii Administrative Speciale Hong Kong va informa autoritatea competentă a României cu privire la orice modificări aduse legislaţiei interne a Regiunii Administrative Speciale Hong Kong referitoare la introducerea unui impozit cu reţinere la sursă asupra dobânzilor.

4. Prin derogare de la prevederile paragrafului 2, dobânzile provenind dintr-o parte contractantă sunt scutite de impozit în acea parte dacă sunt realizate şi obţinute efectiv de:

(a) în cazul Regiunii Administrative Speciale Hong Kong:

(i) Guvernul Regiunii Administrative Speciale Hong Kong;

(ii) Autoritatea Monetară din Hong Kong;

(iii) Fondul de Schimb Valutar;

(iv) o instituţie financiară deţinută în întregime sau în principal de Guvernul Regiunii Administrative Speciale Hong Kong şi convenită de autorităţile competente ale părţilor contractante;

(b) în cazul României:

(i) România sau o unitate administrativ-teritorială a acesteia;

(ii) Banca Naţională a României;

(iii) Banca de Export-Import a României (EXIMBANK);

(iv) o instituţie financiară deţinută în întregime sau în principal de România şi convenită de autorităţile competente ale părţilor contractante.

5. Termenul „dobânzi” folosit în prezentul articol înseamnă venituri din titluri de creanţă de orice fel însoţite sau nu de garanţii ipotecare sau de o clauză de participare la profiturile debitorului şi în special veniturile din titluri de stat şi veniturile din titluri sau obligaţiuni, inclusiv primele şi premiile legate de asemenea titluri sau obligaţiuni. Penalităţile pentru plata cu întârziere nu sunt considerate dobânzi în sensul prezentului articol.

6. Prevederile paragrafelor 1, 2 şi 3 nu se aplică dacă beneficiarul efectiv al dobânzilor, fiind un rezident al unei părţi contractante, desfăşoară activitate de afaceri în cealaltă parte contractantă din care provin dobânzile printr-un sediu permanent situat acolo şi creanţa în legătură cu care sunt plătite dobânzile este efectiv legată de un asemenea sediu permanent, în această situaţie se aplică prevederile articolului 7.

7. Dobânzile se consideră că provin dintr-o parte contractantă când plătitorul este rezident al acelei părţi. Totuşi, când plătitorul dobânzilor, fie că este sau nu este rezident al unei părţi contractante, are într-o parte contractantă un sediu permanent în legătură cu care a fost contractată creanţa generatoare de dobânzi şi aceste dobânzi se suportă de un asemenea sediu permanent, atunci astfel de dobânzi se consideră că provin din partea contractantă în care este situat sediul permanent.

8. Când, datorită relaţiilor speciale existente între plătitor şi beneficiarul efectiv sau între ambii şi o altă persoană, suma dobânzilor, ţinând seama de creanţa pentru care sunt plătite, depăşeşte suma care ar fi fost convenită între plătitor şi beneficiarul efectiv în lipsa unor astfel de relaţii, prevederile prezentului articol se aplică numai la ultima sumă menţionată. În acest caz, partea excedentară a plăţilor este impozabilă potrivit legislaţiei fiecărei părţi contractante, ţinând seama de celelalte prevederi ale prezentului acord,

9. Prevederile prezentului articol nu se aplică dacă scopul principal sau unul din scopurile principale ale oricărei persoane care are legătură cu emiterea sau cesionarea titlului de creanţă în legătură cu care sunt plătite dobânzile este acela de a profita de prezentul articol prin intermediul acelei emiteri sau cesionări.

 

ARTICOLUL 12

Redevenţe

 

1. Redevenţele provenind dintr-o parte contractantă şi plătite unui rezident al celeilalte părţi contractante sunt impozabile în cealaltă parte

2. Totuşi, aceste redevenţe sunt de asemenea impozabile în partea contractantă din care provin şi potrivit legislaţiei acelei părţi, dar dacă beneficiarul efectiv al redevenţelor este rezident al celeilalte părţi contractante, impozitul astfel stabilit nu va depăşi 3 la sută din suma brută a redevenţelor.

3. Termenul „redevenţe” folosit în prezentul articol înseamnă plăţi de orice fel primite pentru folosirea sau dreptul de a folosi orice drept de autor asupra unei opere literare, artistice sau ştiinţifice, inclusiv asupra programelor de calculator, filmelor de cinematograf şi filmelor sau benzilor folosite pentru emisiunile de radio sau de televiziune, orice patent, marcă de comerţ, desen sau model, plan, formulă sau procedeu secret sau pentru utilizarea sau dreptul de a utiliza orice echipament industrial, comercial sau ştiinţific sau pentru informaţii referitoare la experienţa în domeniul industrial, comercial sau ştiinţific.

4. Prevederile paragrafelor 1 şi 2 nu se aplică dacă beneficiarul efectiv al redevenţelor, fiind un rezident al unei părţi contractante, desfăşoară activitate de afaceri în cealaltă parte contractantă din care provin redevenţele printr-un sediu permanent situat acolo şi dreptul sau proprietatea în legătură cu caro sunt plătite redevenţele este efectiv legată de un asemenea sediu permanent. În această situaţie se aplică prevederile articolului 7.

5. Redevenţele se consideră că provin dintr-o parte contractantă când plătitorul este rezident al acelei părţi. Totuşi, când plătitorul redevenţelor, fie că este sau nu este rezident al unei părţi contractante, are într-o parte contractantă un sediu permanent de care este legată obligaţia de a plăti redevenţele şi acestea sunt suportate de un asemenea sediu permanent, atunci astfel de redevenţe se consideră că provin din partea contractantă în care este situat sediul permanent.

6. Când, datorită relaţiilor speciale existente între plătitor şi beneficiarul efectiv sau între ambii şi o altă persoană, suma redevenţelor, având în vedere utilizarea, dreptul sau informaţia pentru care sunt plătite, depăşeşte suma care ar fi fost convenită între plătitor şi beneficiarul efectiv în lipsa unor astfel de relaţii, prevederile prezentului articol se aplică numai la ultima sumă menţionată. În acest caz, partea excedentară a plăţilor este impozabilă potrivit legislaţiei fiecărei părţi contractante, ţinând seama de celelalte prevederi ale prezentului acord.

7. Prevederile prezentului articol nu se aplică dacă scopul principal sau unul din scopurile principale ale oricărei persoane care are legătură cu crearea sau cesionarea drepturilor în legătură cu care sunt plătite redevenţele este acela de a profita de prezentul articol prin intermediul acelei creări sau cesionări.

 

ARTICOLUL 13

Câştiguri de capital

 

1. Câştigurile realizate de un rezident al unei părţi contractante din înstrăinarea proprietăţilor imobiliare menţionate la articolul 6 şi situate în cealaltă parte contractantă sunt impozabile în cealaltă parte.

2. Câştigurile din înstrăinarea proprietăţii mobiliare făcând parte din activul unui sediu permanent pe care o întreprindere a unei părţi contractante îl are în cealaltă parte contractantă, inclusiv astfel de câştiguri din înstrăinarea unui asemenea sediu permanent (singur sau cu întreaga întreprindere), sunt impozabile în cealaltă parte.

3. Câştigurile realizate de o întreprindere a unei părţi contractante din înstrăinarea navelor sau aeronavelor exploatate în trafic internaţional sau a proprietăţilor mobiliare necesare exploatării unor astfel de nave sau aeronave sunt impozabile numai în acea parte.

4. Câştigurile realizate de un rezident al unei părţi contractante din înstrăinarea acţiunilor a căror valoare provine în proporţie de peste 50 la sută, direct sau indirect, din proprietăţi imobiliare situate în cealaltă parte contractantă sunt impozabile în cealaltă parte.

5. Câştigurile din înstrăinarea oricăror proprietăţi, altele decât cele menţionate la paragrafele 1, 2, 3 şi 4, sunt impozabile numai în partea contractantă în care este rezident cei care înstrăinează.

 

ARTICOLUL 14

Venituri din activitatea salariată

 

1. Sub rezerva prevederilor articolelor 15,17 şi 18, salariile şi alte remuneraţii similare obţinute de un rezident al unei părţi contractante pentru o activitate salariată sunt impozabile numai în acea parte, în afară de cazul când activitatea salariată este exercitată în cealaltă parte contractantă. Dacă activitatea salariată este astfel exercitată, asemenea remuneraţii sunt impozabile în cealaltă parte.

2. Prin derogare de la prevederile paragrafului 1, remuneraţiile obţinute de un rezident al unei părţi contractante pentru o activitate salariată exercitată în cealaltă parte contractantă sunt impozabile numai în prima parte menţionată dacă:

(a) beneficiarul este prezent în cealaltă parte pentru o perioadă sau perioade care nu depăşesc în total 183 de zile în orice perioadă de 12 luni începând sau sfârşind în perioada impozabilă vizată; şi

(b) remuneraţiile sunt plătite de un angajator sau în numele unui angajator care nu este rezident al celeilalte părţi; şi

(c) remuneraţiile nu sunt suportate de un sediu permanent pe care angajatorul îl are în cealaltă parte.

3. Prin derogare de la prevederile anterioare ale prezentului articol, remuneraţiile obţinute pentru o activitate salariată exercitată la bordul unei nave sau aeronave exploatate în trafic internaţional de o întreprindere a unei părţi contractante sunt impozabile numai în acea parte.

 

ARTICOLUL 15

Remuneraţiile membrilor consiliului de administraţie

 

Remuneraţiile şi alte plăţi similare obţinute de un rezident al unei părţi contractante în calitatea sa de membru al consiliului de administraţie ai unei societăţi care este rezidentă a celeilalte părţi contractante sunt impozabile în cealaltă parte.

 

ARTICOLUL 16

Artişti şi sportivi

 

1. Prin derogare de la prevederile articolelor 7 şi 14, veniturile obţinute de un rezident al unei părţi contractante în calitate de artist de spectacol cum sunt artiştii de teatru, de film, de radio sau de televiziune ori ca muzician sau ca sportiv, din activităţile lui personale desfăşurate în această calitate în cealaltă parte contractantă, sunt impozabile În cealaltă parte.

2. Când veniturile în legătură cu activităţile personale desfăşurate de un artist de spectacol sau de un sportiv, în această calitate, nu revin artistului de spectacol sau sportivului, Ci unei alte persoane, acele venituri, prin derogare de la prevederile articolelor 7 şi 14, sunt impozabile în partea contractantă în care sunt desfăşurate activităţile artistului de spectacol sau ale sportivului.

3. Prin derogare de la prevederile paragrafelor 1 şi 2. veniturile obţinute din activităţile menţionate la paragraful 1 în cadrul schimburilor culturale sau sportive agreate de guvernele părţilor contractante şi care nu sunt desfăşurate în scopul de a obţine profit sunt scutite de impozit în partea contractantă în care sunt desfăşurate aceste activităţi.

 

ARTICOLUL 17

Pensii

 

Pensiile şi alte remuneraţii similare, inclusiv sumele forfetare, provenind dintr-o parte contractantă şi plătite unui rezident al celeilalte părţi contractante pentru activitatea salariată sau activitatea independentă desfăşurată în trecut, sunt impozabile numai în prima parte menţionată.

 

ARTICOLUL 18

Funcţii publice

 

1. (a) Salariile şi alte remuneraţii similare, altele decât pensiile, plătite de o parte contractantă şi, în cazul României, inclusiv de o unitate administrativ-teritorială a acesteia, unei persoane fizice pentru serviciile prestate acelei părţi sau unităţi, sunt impozabile numai în acea parte.

(b) Totuşi, aceste salarii şi alte remuneraţii similare sunt impozabile numai în cealaltă parte contractantă dacă serviciile sunt prestate în acea parte şi persoana fizică este rezidentă a acelei părţi şi,

(i) în cazul Regiunii Administrative Speciale Hong Kong, are drept de şedere în aceasta şi, în cazul României, este un naţional al acesteia; sau

(ii) nu a devenit rezidentă a acelei părţi numai în scopul prestării serviciilor.

2. Prevederile articolelor 14, 15 şi 16 se aplică salariilor şi altor remuneraţii similare plătite pentru serviciile prestate în legătură cu o activitate de afaceri desfăşurată de o parte contractantă şi, în cazul României, inclusiv de o unitate administrativ-teritorială a acesteia.

 

ARTICOLUL 19

Studenţi

 

Sumele pe care le primeşte pentru întreţinere, educaţie sau pregătire un student sau un practicant care este sau a fost imediat anterior vizitei sale într-o parte contractantă un rezident al celeilalte părţi contractante şi care este prezent în prima parte menţionată numai în scopul educaţiei sau pregătirii sale nu sunt impozabile în acea parte, cu condiţia ca astfel de sume să provină din surse situate în afara acelei părţi.

 

ARTICOLUL 20

Alte venituri

 

1. Elementele de venit ale unui rezident al unei părţi contractante, indiferent de unde provin, care nu sunt tratate la articolele precedente ale prezentului acord sunt impozabile numai în acea parte.

2. Prevederile paragrafului 1 nu se aplică asupra veniturilor, altele decât veniturile provenind din proprietăţile imobiliare aşa cum sunt definite în paragraful 2 al articolului 6, dacă beneficiarul unor astfel de venituri, fiind rezident al unei părţi contractante, desfăşoară activitate de afaceri în cealaltă parte contractantă printr-un sediu permanent situat acolo şi dreptul sau proprietatea în legătură cu care sunt plătite veniturile este efectiv legată de un asemenea sediu permanent. În această situaţie se aplică prevederile articolului 7.

3. Prevederile prezentului articol nu se aplică dacă scopul principal sau unul din scopurile principale ale oricărei persoane care are legătură cu crearea sau cesionarea drepturilor în legătură cu care sunt plătite veniturile este acela de a profita de prezentul articol prin intermediul acelei creări sau cesionări.

 

ARTICOLUL 21

Eliminarea dublei impuneri

 

1. S-a convenit ca dubla impunere să fie evitată în conformitate cu următoarele paragrafe ale prezentului articol.

2. Sub rezerva prevederilor legislaţiei Regiunii Administrative Speciale Hong Kong referitoare la deducerea din impozitul Regiunii Administrative Speciale Hong Kong a impozitului plătit într-o jurisdicţie din afara Regiunii Administrative Speciale Hong Kong (care nu afectează principiul general al prezentului articol), impozitul român plătit în baza legislaţiei României şi în conformitate cu prezentul acord, direct sau prin deducere, în legătură cu veniturile obţinute de o persoană care este rezidentă a Regiunii Administrative Speciale Hong Kong din surse situate în România, va fi dedus din impozitul Regiunii Administrative Speciale Hong Kong plătibil în legătură cu acele venituri, cu condiţia ca această deducere să nu depăşească suma impozitului Regiunii Administrative Speciale Hong Kong care este calculată în legătură cu acele venituri în conformitate cu legislaţia fiscală a Regiunii Administrative Speciale Hong Kong.

3. Când un rezident al României obţine venituri care, în conformitate cu prevederile Acordului, sunt impozitate în Regiunea Administrativă Specială Hong Kong, România va acorda ca o deducere din impozitul pe venitul acelui rezident o sumă egală cu impozitul pe venit plătit în Regiunea Administrativă Specială Hong Kong. Totuşi, această deducere nu va putea depăşi acea parte a impozitului pe venit, astfel cum este calculată înainte ca deducerea să fie acordată, care este atribuibilă veniturilor care sunt impozitate în Regiunea Administrativă Specială Hong Kong.

 

ARTICOLUL 22

Nediscriminarea

 

1. Persoanele care, în cazul Regiunii Administrative Speciale Hong Kong, au drept de şedere sau sunt încorporate sau constituite în alt mod în aceasta şi care, în cazul României, sunt naţionali români nu vor fi supuse în cealaltă parte contractantă la nicio impozitare sau obligaţie legată de aceasta, diferită sau mai împovărătoare decât impozitarea şi obligaţiile conexe la care sunt sau pot fi supuse persoanele care au drept de şedere sau sunt încorporate sau constituite în alt mod în cealaltă parte (atunci când cealaltă parte este Regiunea Administrativă Specială Hong Kong) sau naţionalii celeilalte părţi (atunci când cealaltă parte este România) aflaţi în aceeaşi situaţie, mai ales în ceea ce priveşte rezidenţa. Prin derogare de la prevederile articolului 1, această prevedere se aplică de asemenea persoanelor care nu sunt rezidente ale uneia sau ale ambelor părţi contractante.

2. Impozitarea unui sediu permanent pe care o întreprindere a unei părţi contractante îl are în cealaltă parte contractantă nu va fi stabilită în condiţii mai puţin favorabile în cealaltă parte contractantă decât impozitarea stabilită întreprinderilor celeilalte părţi care desfăşoară aceleaşi activităţi. Această prevedere nu va fi interpretată ca obligând o parte contractantă să acorde rezidenţilor celeilalte părţi contractante vreo deducere personală, înlesnire sau reducere în ceea ce priveşte impozitarea, pe considerente legate de statutul civil sau de responsabilităţile familiale, pe care le acordă propriilor săi rezidenţi.

3. Cu excepţia cazului când se aplică prevederile paragrafului 1 al articolului 9, paragrafului 8 al articolului 11 sau paragrafului 6 al articolului 12, dobânzile, redevenţele şi alte plăţi efectuate de o întreprindere a unei părţi contractante unui rezident al celeilalte părţi contractante sunt deductibile, în scopul determinării profiturilor impozabile ale unei asemenea întreprinderi, în aceleaşi condiţii ca şi cum ar fi fost plătite unui rezident al primei părţi menţionate.

4. Întreprinderile unei părţi contractante, al căror capital este deţinut sau controlat în întregime sau în parte, direct sau indirect, de unul sau de mai mulţi rezidenţi ai celeilalte părţi contractante, nu vor fi supuse În prima parte contractantă menţionată la nicio impozitare sau obligaţie legată de aceasta care să fie diferită sau mai împovărătoare decât impozitarea şi obligaţiile conexe la care sunt sau pot fi supuse alte întreprinderi similare ale primei părţi menţionate.

5. Prevederile prezentului articol se aplică numai impozitelor care fac obiectul articolului 2 al prezentului acord.

 

ARTICOLUL 23

Procedura amiabilă

 

1. Când o persoană consideră că datorită măsurilor luate de una sau de ambele părţi contractante rezultă sau va rezulta pentru ea o impozitare care nu este conformă cu prevederile prezentului acord, ea poate, indiferent de căile de atac prevăzute de legislaţia internă a acelor părţi, să supună cazul său autorităţii competente a părţii contractante al cărei rezident este sau, dacă situaţia sa se încadrează în prevederile paragrafului 1 al articolului 22, acelei autorităţi competente a părţii contractante în care aceasta are drept de şedere sau este încorporată sau constituită în alt mod, în cazul Regiunii Administrative Speciale Hong Kong, sau al cărei naţional este aceasta, în cazul României. Cazul trebuie prezentat în termen de 3 ani de la prima notificare a acţiunii din care rezultă o impozitare care nu este în conformitate cu prevederile prezentului acord.

2. Autoritatea competentă se va strădui, dacă reclamaţia îi pare întemeiată şi dacă ea însăşi nu este în măsură să ajungă la o soluţionare corespunzătoare, să rezolve cazul pe calea unei înţelegeri amiabile cu autoritatea competentă a celeilalte părţi contractante în vederea evitării unei impozitări care nu este în conformitate cu Acordul. Orice înţelegere realizată va fi aplicată indiferent de perioada de prescripţie prevăzută în legislaţia internă a părţilor contractante.

3. Autorităţile competente ale părţilor contractante se vor strădui să rezolve pe calea înţelegerii amiabile orice dificultăţi sau dubii rezultate ca urmare a interpretării sau aplicării Acordului. De asemenea, acestea se pot consulta reciproc pentru eliminarea dublei impuneri în cazuri care nu sunt prevăzute de Acord.

4. Autorităţile competente ale părţilor contractante pot comunica direct între ele, inclusiv în cadrul unei comisii mixte formate din acestea sau din reprezentanţii lor, în scopul realizării unei înţelegeri în sensul paragrafelor anterioare.

 

ARTICOLUL 24

Schimbul de informaţii

 

1. Autorităţile competente ale părţilor contractante vor schimba astfel de informaţii care se consideră că sunt relevante pentru aplicarea prevederilor prezentului acord sau pentru administrarea ori implementarea legislaţiilor interne ale părţilor contractante referitoare la impozitele care fac obiectul articolului 2 din prezentul acord şi, în cazul României, inclusiv taxa pe valoarea adăugată şi accizele, în măsura în care impozitarea la care se referă nu este contrară Acordului. Schimbul de informaţii nu este limitat de articolul 1.

2. Orice informaţie primită în baza paragrafului 1 de o parte contractantă va fi tratată ca fiind secretă în acelaşi mod ca şi informaţia obţinută în baza legislaţiei interne a acelei părţi şi va fi dezvăluită numai persoanelor sau autorităţilor (inclusiv instanţelor judecătoreşti şi organelor administrative) însărcinate cu stabilirea, încasarea, aplicarea, urmărirea sau soluţionarea contestaţiilor cu privire la impozitele care fac obiectul paragrafului 1. Asemenea persoane sau autorităţi vor folosi informaţia numai în astfel de scopuri. Acestea pot dezvălui informaţia în procedurile judecătoreşti sau în deciziile judiciare. Informaţiile nu vor putea fi dezvăluite unei terţe jurisdicţii, indiferent de scop.

3. Prevederile paragrafelor 1 şi 2 nu vor fi interpretate în niciun caz ca impunând unei părţi contractante obligaţia:

(a) de a lua măsuri administrative contrare legislaţiei şi practicii administrative a acelei sau a celeilalte părţi contractante;

(b) de a furniza informaţii care nu pot fi obţinute în baza legislaţiei sau în cadrul practicii administrative obişnuite a acelei sau a celeilalte părţi contractante;

(c) de a furniza informaţii care ar dezvălui un secret comercial, de afaceri, industrial sau profesional ori un procedeu de fabricaţie sau informaţii a căror divulgare ar fi contrară ordinii publice (ordre public).

4. Dacă o parte contractantă solicită informaţii în conformitate cu prezentul articol, cealaltă parte contractantă va utiliza măsurile sale de culegere a informaţiilor pentru a obţine informaţiile solicitate, chiar dacă cealaltă parte nu are nevoie de astfel de informaţii pentru scopurile sale fiscale. Obligaţia prevăzută în propoziţia anterioară este supusă limitărilor prevăzute de paragraful 3, însă aceste limitări nu vor fi interpretate în niciun caz ca permiţând unei părţi contractante să refuze furnizarea de informaţii doar pentru faptul că aceasta nu are niciun interes naţional faţă de informaţiile respective.

5. Prevederile paragrafului 3 nu vor fi interpretate în niciun caz ca permiţând unei părţi contractante să refuze furnizarea de informaţii doar pentru faptul că informaţiile sunt deţinute de o bancă, de o altă instituţie financiară, de un împuternicit sau de o persoană care acţionează ca agent sau în calitate fiduciară sau pentru că acestea se referă la drepturile de proprietate deţinute în cadrul unei persoane.

 

ARTICOLUL 25

Privilegii fiscale

 

Prevederile prezentului acord nu afectează privilegiile fiscale acordate în baza regulilor generale ale dreptului internaţional sau a prevederilor unor acorduri speciale.

 

ARTICOLUL 26

Măsuri antiabuz

 

Prevederile prezentului acord nu afectează dreptul fiecărei părţi contractante de a aplica legislaţia sa internă referitoare la evaziunea fiscală, indiferent dacă este sau nu este descrisă astfel.

 

ARTICOLUL 27

Intrarea în vigoare

 

1. Fiecare dintre părţile contractante va notifica în scris celeilalte părţi îndeplinirea procedurilor cerute de legislaţia sa pentru intrarea în vigoare a prezentului acord.

2. Acordul va intra în vigoare la data ultimei notificări şi va produce efecte pentru veniturile obţinute în sau după prima zi a lunii ianuarie a anului calendaristic imediat următor anului în care acordul a intrat în vigoare.

 

ARTICOLUL 28

Încetarea valabilităţii

 

Prezentul acord va rămâne în vigoare pe o perioadă nedeterminată, însă, după expirarea unei perioade de 5 ani de la data intrării sale în vigoare, la sau înainte de 30 iunie a oricărui an calendaristic, fiecare dintre părţile contractante poate transmite celeilalte părţi contractante o notificare scrisă de încetare a valabilităţii. Acordul îşi încetează valabilitatea la data primirii notificării scrise de încetare a valabilităţii. Totuşi, în această situaţie, Acordul va continua să producă efecte pentru veniturile obţinute în sau după prima zi a lunii ianuarie a anului calendaristic în care Acordul îşi încetează valabilitatea. Acordul va înceta să mai producă efecte pentru veniturile obţinute în sau după prima zi a lunii ianuarie a anului calendaristic imediat următor anului calendaristic în care Acordul îşi încetează valabilitatea.

Drept care subsemnaţii, autorizaţi în mod corespunzător în acest scop, au semnat prezentul acord. Semnat la Bucureşti la 18 noiembrie 2015, în două exemplare originale, în limba engleză.

 

Pentru România,

Pentru Regiunea Administrativă Specială Hong Kong a Republicii Populare Chineze,

Attila Gyorgy,

John C. Tsang,

secretar de stat,

secretar financiar

Ministerul Finanţelor Publice

 

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

pentru promulgarea Legii privind ratificarea Acordului dintre România şi Regiunea Administrativă Specială Hong Kong a Republicii Populare Chineze pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit, semnat la Bucureşti la 18 noiembrie 2015

 

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea privind ratificarea Acordului dintre România şi Regiunea Administrativă Specială Hong Kong a Republicii Populare Chineze pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit, semnat la Bucureşti la 18 noiembrie 2015, şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 4 noiembrie 2016.

Nr. 919.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 485

din 30 Iunie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, în ansamblu, precum şi a prevederilor art. 14 din aceeaşi ordonanţă de urgenţă

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Ioniţă Cochinţu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Sofronea.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, în ansamblu, precum şi a prevederilor art. 14 din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, excepţie ridicată de Faur Nistor Isai în Dosarul nr. 22.538/325/2015/a1 al Judecătoriei Timişoara şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.582D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autorul excepţiei de neconstituţionalitate a depus la dosar o cerere de recuzare.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, menţionând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin încheierea civilă nr. 12.401 din 20 octombrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 22.538/325/2015/a1, Judecătoria Timişoara a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, în ansamblu, precum şi a prevederilor art. 14 din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, excepţie ridicată de Faur Nistor Isai într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de reexaminare formulată împotriva încheierii de respingere a cererii de ajutor public judiciar.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia arată că, fiind deţinut în penitenciar, este în imposibilitate de a depune înscrisurile impuse prin art. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 şi susţine că îi este obstrucţionat accesul la justiţie ca urmare a impunerii unor limite de venit de 300 lei, respectiv de 600 lei în vederea acordării ajutorului public judiciar. Totodată, prezintă unele aspecte referitoare la situaţia din penitenciarul unde se află cu privire la aplicarea prevederilor art. 64 alin. (1) al Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

7. Judecătoria Timişoara opinează în sensul că prevederile criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale şi convenţionale invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate şi face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

8. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9. Guvernul, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Totodată arată că, în ceea ce priveşte exercitarea efectivă a dreptului petentului, aflat în penitenciar, de a formula o cerere de ajutor public judiciar, acesta are posibilitatea de a beneficia de prevederile art. 61 şi art. 64 alin. (5) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

10. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008, cu modificările şi completările ulterioare, în integralitate, precum şi dispoziţiile art. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 sunt constituţionale. În acest sens menţionează jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, precum şi dispoziţiile art. 14 din aceeaşi ordonanţă de urgenţă. Dispoziţiile criticate în mod punctual au următorul cuprins: „(1) Cererea pentru acordarea ajutorului public judiciar se formulează în scris şi va cuprinde menţiuni privind obiectul şi natura procesului pentru care se solicită ajutorul public judiciar, identitatea, codul numeric personal, domiciliul şi starea materială a solicitantului şi a familiei sale, ataşându-se înscrisuri doveditoare ale veniturilor acestuia şi ale familiei sale, precum şi dovezi cu privire la obligaţiile de întreţinere sau de plată. Cererea va fi însoţită şi de o declaraţie pe propria răspundere a solicitantului în sensul de a preciza dacă în cursul ultimelor 12 luni a mai beneficiat de ajutor public judiciar, în ce formă, pentru ce cauză, precum şi cuantumul acestui ajutor.

(2) La primirea cererii pentru acordarea ajutorului public judiciar solicitantului i se va pune în vedere făptui că, în cazul pierderii procesului, cheltuielile de judecată ale celeilalte părţi vor fi în sarcina sa, precum şi posibilitatea restituirii sumelor primite cu titlu de ajutor public judiciar în căzui prevăzut la art. 17 alin. (2).

(3) Instanţa poate solicita orice lămuriri şi dovezi părţilor sau informaţii scrise autorităţilor competente.*

14. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 1 - Statul român, art. 11 - Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 24 - Dreptul la apărare. De asemenea, sunt menţionate prevederile art. 1 privind dreptul la viaţă, art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, art. 13 referitor la dreptul la un recurs efectiv, art. 34 cu privire la cereri individuale, art. 41 privind reparaţia echitabilă şi art. 46 cu privire la forţa obligatorie şi executarea hotărârilor din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

15. Curtea, având în vedere unele chestiuni prealabile, cu privire la cererea autorului excepţiei de neconstituţionalitate de recuzare (a unei persoane), constată că aceasta este inadmisibilă, deoarece, pe de o parte, persoana indicată de autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu face parte din completul de judecată, iar, pe de altă parte, potrivit art. 55 din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională, legal sesizată, procedează la examinarea constituţionalităţii, nefiind aplicabile dispoziţiile Codului de procedură civilă referitoare la suspendarea, întreruperea sau stingerea procesului şi nici cele privind recuzarea judecătorilor” (a se vedea, în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 1.258 din 12 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 811 din 3 decembrie 2010).

16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate. Curtea observă că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008, în ansamblu, cât şi prevederile art. 14 din această ordonanţă de urgenţă, criticate în mod special, au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, în raport cu critici şi prevederi constituţionale similare, sens în care sunt, spre exemplu, Decizia nr. 1.077 din 13 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 4 februarie 2013, şi Decizia nr. 881 din 15 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 14 martie 2016, prin care a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate.

17. Prin aceste decizii, Curtea a reţinut că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă reprezintă transpunerea în planul legislaţiei interne a Directivei Consiliului Uniunii Europene 2003/8/CE a Consiliului din 27 ianuarie 2003 de îmbunătăţire a accesului la justiţie în litigiile transfrontaliere prin stabilirea unor norme minime comune privind asistenţa judiciară acordată în astfel de litigii. Scopul acestei reglementări este prevăzut la art. 1 şi constă în „asigurarea dreptului la un proces echitabil şi garantarea accesului egal la actul de justiţie, pentru realizarea unor drepturi sau interese legitime pe cale judiciară, inclusiv pentru executarea silită a hotărârilor judecătoreşti sau a altor titluri executorii”. În vederea realizării acestui deziderat, legiuitorul a reglementat ajutorul public judiciar ca formă de asistenţă acordată de stat, în condiţiile legii, oricărei persoane fizice, în situaţia în care aceasta nu poate face faţă cheltuielilor unui proces sau celor pe care le implică obţinerea unor consultaţii juridice în vederea apărării unui drept sau interes legitim în justiţie, fără a pune în pericol întreţinerea sa ori a familiei sale. Prin această reglementare se urmăreşte asigurarea afectivităţii dreptului de acces la justiţie, prin stabilirea unor minime şi rezonabile condiţii. Prin urmare, Curtea a constatat că nu poate reţine critica de neconstituţionalitate potrivit căreia actul normativ criticat, în ansamblul său, împiedică accesul liber la justiţie şi dreptul părţilor la un proces echitabil, din moment ce tocmai înlesnirea realizării acestor drepturi reprezintă scopul declarat al reglementării.

18. Stabilirea unor limite şi condiţii privind acordarea ajutorului public judiciar a fost determinată de posibilitatea asigurării resurselor financiare publice necesare acordării ajutorului, de realizarea unei distribuiri echitabile a ajutorului în formele prevăzute la art. 6 din această ordonanţă de urgenţă, de prevenirea exercitării abuzive a cererii de ajutor şi a prejudicierii altor categorii de persoane fizice care ar avea nevoie de susţinere din partea statului şi ar solicita un astfel de ajutor public judiciar, fără a se îngrădi în acest mod accesul efectiv la justiţie. De asemenea, dispoziţiile art. 8 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 reglementează criteriile în funcţie de care beneficiul ajutorului public judiciar în formele prevăzute la art. 6 din aceasta se avansează de către stat fie în întregime, fie în proporţie de 50%, acestea nefiind de natură a limita accesul efectiv la justiţie (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 713 din 27 octombrie 2015, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 955 din 23 decembrie 2015).

19. În ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008, Curtea a reţinut că, întrucât ajutorul public judiciar în materie civilă este acordat de către stat, este firesc ca acesta să stabilească anumite condiţii, precum şi o procedură de urmat pentru acordarea acestui ajutor. Aşadar, Curtea a constatat că furnizarea datelor şi a documentelor prevăzute la art. 14 alin. (1) din actul normativ criticat a fost impusă în scopul asigurării accesului unei sfere cât mai largi de persoane la ajutorul public judiciar şi a unei transparenţe ridicate în acordarea acestui ajutor, precum şi pentru o bună administrare a fondurilor ce au această destinaţie.

20. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

21. În ceea ce priveşte aspectele relevate de autorul prezentei excepţii referitoare la situaţia din penitenciarul unde se află cu privire la aplicarea prevederilor art. 64 alin. (1) al Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, Curtea reţine că acestea sunt chestiuni ce ţin de aplicarea legii. Astfel, Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal prevede măsuri pentru asigurarea accesului la dispoziţiile legale şi documentele privind executarea pedepselor (art. 61), asigurarea exercitării dreptului la asistenţă juridică (art. 62), dreptul de petiţionare şi dreptul la corespondenţă (art. 63), măsuri pentru asigurarea dreptului de petiţionare şi a dreptului la corespondenţă (art. 64). Potrivit art. 64 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 254/2013, pentru asigurarea exercitării dreptului de petiţionare şi a dreptului la corespondenţă, directorul penitenciarului are obligaţia de a lua măsurile corespunzătoare pentru punerea la dispoziţia persoanei condamnate a materialelor necesare, precum şi pentru instalarea de cutii poştale în interiorul penitenciarului. Cheltuielile ocazionate de exercitarea dreptului de petiţionare şi a dreptului la corespondenţă sunt suportate, de regulă, de către persoanele condamnate. În cazul în care aceste persoane nu dispun de mijloacele băneşti necesare, cheltuielile pentru exercitarea dreptului de petiţionare prin cereri şi sesizări adresate organelor judiciare, instanţelor sau organizaţiilor internaţionale a căror competenţă este acceptată ori recunoscută de România şi cele pentru exercitarea dreptului la corespondenţă cu familia, apărătorul şi cu organizaţiile neguvemamentale care îşi desfăşoară activitatea în domeniul protecţiei drepturilor omului sunt suportate de către administraţia penitenciarului.

22. Faţă de cele prezentate, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, în ansamblu, precum şi a prevederilor art. 14 din aceeaşi ordonanţă de urgenţă urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

23. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Faur Nistor Isai în Dosarul nr. 22.538/325/2015/a1 al Judecătoriei Timişoara şi constată că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, în integralitate, precum şi a dispoziţiilor art. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Timişoara şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 30 iunie 2016.

 

PREŞEDINTELE INTERIMAR AL CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Ioniţă Cochinţu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 524

din 5 iulie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioniţă Cochinţu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Vei sa.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Mihaela Chiru în Dosarul nr. 1.546/1/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.800D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care arată că dispoziţiile legale criticate păstrează soluţia legislativă din Codul de procedură civilă din 1865, respectiv art. 324 alin. 1 pct. 1 şi art. 322 pct. 7, dispoziţii care au format obiectul controlului de constituţionalitate. Menţionează jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, spre exemplu Decizia nr. 655 din 11 noiembrie 2014 şi Decizia nr. 310 din 13 iunie 2013.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Decizia civilă nr. 184 din 9 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.546/1/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Mihaela Chiru cu ocazia soluţionării recursului declarat împotriva unei decizii de respingere a cererii de revizuire ca tardiv formulată.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile criticate sunt neconstituţionale, întrucât îngrădesc exercitarea drepturilor fundamentale, respectiv dreptul la un proces echitabil al justiţiabilului care este pus în situaţia de a promova o cale extraordinară de atac - revizuirea - împotriva unei decizii pronunţate în apel ori în recurs, dar care nu este încă redactată, nu cuprinde motivele/considerentele pentru care instanţa a soluţionat cererea în sensul celor cuprinse în dispozitivul aceleiaşi hotărâri. Prin redactarea actuală a textului criticat se creează o situaţie vădit dificilă pentru persoanele care doresc să exercite această cale extraordinară de atac cu privire la hotărârile judecătoreşti, fiind nevoite să redacteze cererile de revizuire fără a cunoaşte motivele pronunţării deciziei atacate. Faptul că hotărârile instanţelor judecătoreşti, care sunt definitive, se redactează după o perioadă lungă de timp nu poate justifica tratamentul discriminatoriu pentru fapte ce nu sunt imputabile justiţiabilului. Impunerea unui termen de formulare a cererii de revizuire mai scurt decât termenul de redactare obiectivă a hotărârii instanţei de judecată constituie o încălcare a drepturilor constituţionale, iar o justă interpretare a prevederilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă ar trebui să conducă la concluzia că termenul de formulare a cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă ar trebui să curgă de data comunicării hotărârii către partea interesată, iar nu de la data pronunţării acesteia, ipoteză în care, în cauza de faţă, cererea de revizuire ar fi formulată în termen.

6. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. Astfel, arată că soluţia legislativă consacrată de dispoziţiile legale criticate s-a regăsit şi în reglementarea prevăzută de art. 324 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă din 1865 şi care a constituit anterior obiectul controlului de constituţionalitate.

7. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8. Guvernul arată că dispoziţiile contestate păstrează soluţia legislativă cuprinsă în Codul de procedură civilă din 1865 [art. 324 alin. 1 pct. 1 şi 322 pct. 7] şi, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

9. Avocatul Poporului consideră că prevederile criticate sunt constituţionale, deoarece nu aduc atingere principiului constituţional prevăzut la art. 21, context în care menţionează că accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac. Revizuirea este un mijloc procedural de acces la o instanţă superioară de control, fiind o cale extraordinară de atac de retractare, admisibilă numai în cazurile limitativ prevăzute de lege şi exercitată în termenul impus de legiuitor. În plus, art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Legea fundamentală atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenţei şi procedurii de judecată, inclusiv a condiţiilor de exercitare a căilor de atac. Mai arată că, în speţă, textul de lege atacat nu consacră un caz de restrângere a exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale în sensul art. 53 din Legea fundamentată, situaţie în care ar fi obligatorie şi respectarea principiului instituit la alin. (2) al aceluiaşi articol.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, care au următorul cuprins: „(V Termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti: [...]

8. În cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.”

13. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 21 privind accesul la justiţie, art. 53 alin. (2) referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 129 cu privire la folosirea căilor de atac. De asemenea, având în vedere motivarea autoarei excepţiei de neconstituţionalitate prin care apreciază că dispoziţiile criticate instituie un tratament discriminatoriu, Curtea, având în vedere Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, reţine ca temei constituţional şi prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie privind egalitatea în drepturi.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că prevederile criticate fac parte din cartea a II-a - Procedura contencioasă, titlul II - Căile de atac, capitolul III - Căile extraordinare de atac - respectiv recursul [prevăzut la art. 483-502], contestaţia în anulare [prevăzută la art. 503- 508] şi revizuirea [prevăzută la art. 509-513]. Astfel, potrivit prevederilor legale criticate în prezenta cauză [art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă], termenul de exercitare a acestei căi de atac extraordinare, respectiv termenul de revizuire, este de o lună şi se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri. Aceste din urmă dispoziţii legale [la care face trimitere art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă] prevăd că „revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă [.. .] există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri;”.

15. Curtea, analizând dinamica legislativă privind căile extraordinare de atac prevăzute ca atare în Codul de procedură civilă, constată că soluţia legislativă criticată în prezenta cauză s-a regăsit şi în Codul de procedură civilă din 1865 [art. 324 alin. 1 pct. 1 cu trimitere la art. 322 pct. 7], şi a format obiectul controlului de constituţionalitate, în raport de motivări şi prevederi constituţionale similare. În acest sens este, spre exemplu, Decizia nr. 353 din 2 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 462 din 29 mai 2006, prin care instanţa de contencios constituţional a arătat că termenul de o lună, în care se poate formula cerere de revizuire împotriva unei hotărâri judecătoreşti pronunţate de instanţa de recurs după evocarea fondului, este socotit de la momentul pronunţării respectivei hotărâri, indiferent de momentul când partea interesată a luat cunoştinţă de motivele hotărârii atacate, iar acest fapt nu este de natură a încălca sau restrânge niciun drept procesual al părţii.

16. Totodată, Curtea a reţinut că, de principiu, hotărârea atacată prin intermediul revizuirii - cale extraordinară de atac - nu este criticată în raport de materialul dosarului existent la data pronunţării acelei hotărâri, ci numai pe baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanţa de judecată la data pronunţării. De aceea, formularea şi motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoaşterea argumentării instanţei care a stat la baza pronunţării hotărârii atacate şi, pentru aceleaşi raţiuni, nu îngrădesc accesul liber la justiţie al revizuentului (a se vedea în acest sens şi Decizia nr. 655 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 962 din 30 decembrie 2014).

17. Mai mult, prin Decizia nr. 235 din 5 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 550 din 31 iulie 2003, Curtea a reţinut că obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiţiei, precum şi necesităţii aplicării şi respectării drepturilor şi garanţiilor procesuale ale părţilor.

18. De asemenea, prin Decizia nr. 251 din 9 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 319 din 10 aprilie 2006, Curtea a statuat că, în toate cazurile în care legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu s-a procedat în sensul restrângerii accesului liber la justiţie, ci exclusiv pentru a asigura cadrul legal în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21.

19. Considerentele avute în vedere la pronunţarea a deciziilor menţionate se aplică mutatis mutandis şi în prezenta cauză, astfel că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, în raport cu art. 21 din Constituţie, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

20. În ceea ce priveşte invocarea în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 129 din Constituţie, potrivit cărora „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii”, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor criticate în raport cu aceste dispoziţii constituţionale este neîntemeiată, deoarece Legea fundamentală nu consacră numărul gradelor de jurisdicţie ale unui proces. Pe de o parte, potrivit art. 126 alin. (2), coroborat cu art. 129 din Constituţie, stabilirea căilor de atac este de competenţa exclusivă a legiuitorului (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 320 din 14 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 8 noiembrie 2004). Pe de altă parte, astfel cum s-a statuat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale în mod constant, accesul liber la justiţie nu presupune în toate cazurile accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece competenţa şi căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care poate institui reguli deosebite, în considerarea unor situaţii diferite (a se vedea în acest sens Decizia nr. 129 din 6 decembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 23 mai 1996).

21. Ca atare, având în vedere faptul că prevederile art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă sunt norme de procedură, legiuitorul, în virtutea prerogativelor constituţionale prevăzute la art. 61 din Constituţie de unică autoritate legiuitoare a ţării, coroborat cu art. 126 alin. (2) din Constituţie, a adoptat norme legale care să dea expresie prevederilor art. 129 din Constituţie, cât şi să respecte cerinţele art. 21 referitor la accesul liber la justiţie şi la dreptul părţilor la un proces echitabil.

22. Având în vedere considerentele expuse mai sus, Curtea constată că nu sunt incidente prevederile aii. 53 alin. (2) din Constituţie, întrucât nu s-a reţinut înfrângerea sau restrângerea unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale.

23. În ceea ce priveşte susţinerea referitoare la pretinsul tratament discriminatoriu, Curtea reţine că astfel cum a statuat, de principiu, în jurisprudenţa sa, violarea principiului egalităţii şi nediscriminării există atunci când se aplică tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă, sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite (a se vedea Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996). Or, din examinarea prevederilor criticate reiese că acestea se aplică în mod egal tuturor celor ce se află în ipoteza prevederilor art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă, fără discriminări. Ca atare, critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

24. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mihaela Chiru în Dosarul nr. 1.546/1/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi constată că dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 5 iulie 2016.

 

PREŞEDINTELE INTERIMAR AL CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Ioniţă Cochinţu

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ŞI PĂDURILOR

 

ORDIN

privind aprobarea Planului de management şi a Regulamentului sitului ROSC10363 Râul Moldova între Oniceni şi Miteşti

 

Având în vedere Referatul de aprobare nr. 110.865 din 28 iunie 2016 al Direcţiei biodiversitate,

ţinând cont de Decizia etapei de încadrare nr. 13 din 22 martie 2016, emisă de Agenţia pentru Protecţia Mediului laşi, Avizul Ministerului Culturii nr. 3.018 din 26 mai 2016, de Adresa Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 90.097/ R32.250 din 31 mai 2016, de Adresa Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice nr. 74.677 din 10 august 2016 şi de Adresa Direcţiei generale păduri nr. 28.566/E.S. din 27 iunie 2016,

în temeiul prevederilor art. 21 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 13 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 38/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul mediului, apelor şi pădurilor emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă Planul de management al sitului ROSCI0363 Râul Moldova între Oniceni şi Miteşti, prevăzut în anexa nr. 1.

Art. 2. - Se aprobă Regulamentul sitului ROSCI0363 Râul Moldova între Oniceni şi Miteşti, prevăzut în anexa nr. 2.

Art. 3. - Anexele nr. 1 şi 2*) fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul mediului, apelor şi pădurilor,

Erika Stanciu,

secretar de stat

 

Bucureşti, 12 august 2016.

Nr. 1.640.


*) Anexele nr. 1 şi 2 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 922 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome „Monitorul Oficial”, Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.