MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 908/2016

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 184 (XXVIII) - Nr. 908         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Vineri, 11 noiembrie 2016

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 450 din 28 iunie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 243 alin. (2) şi ale art. 504 din Codul de procedură penală

 

Decizia nr. 451 din 28 iunie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 229 alin. (3) lit. a) din Codul penal

 

Decizia nr. 453 din 28 iunie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală

 

Decizia nr. 597 din 20 septembrie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 444 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

811. - Hotărâre privind înfiinţarea pe lângă Oficiul Naţional al Registrului Comerţului a unor activităţi finanţate integral din venituri proprii

 

825. - Hotărâre pentru aprobarea Protocolului dintre Ministerul Afacerilor Interne din România, prin Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, şi Administraţia Serviciului Frontierei de Stat a Ucrainei, semnat la 31 mai 2016 la Suceviţa, pentru punerea în aplicare a Acordului dintre Guvernul României şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei privind patrularea comună la frontiera de stat româno-ucraineană, semnat la Bucureşti la 21 aprilie 2016

 

Protocol între Ministerul Afacerilor Interne din România, prin Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi Administraţia Serviciului Frontierei de Stat a Ucrainei pentru punerea în aplicare a Acordului dintre Guvernul României şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei privind patrularea comună la frontiera de stat româno-ucraineană, semnat la Bucureşti la 21 aprilie 2016

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

1.206. - Ordin al ministrului mediului, apelor şi pădurilor privind aprobarea Planului de management şi a Regulamentului sitului Natura 2000 ROSCI0366 Râul Motru

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 450

din 28 iunie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 243 alin. (2) şi ale art. 504 din Codul de procedură penală

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 243 alin. (2) şi ale art. 504 din Codul de procedura penală, excepţie ridicată de Ion Marmurică Lupu şi Florin Piersic Lupu în Dosarul nr. 1.808/740/2015 (număr în format vechi 1.817/2015) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.273D/2015.

2. La apelul nominal se prezintă personal autorii excepţiei, asistaţi de avocatul Iulian Creaţă, cu împuternicire avocaţială la dosar.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul avocatului autorilor excepţiei, care solicită declararea ca neconstituţionale a dispoziţiilor de lege criticate în măsura în care permit reţinerea şi arestarea inculpaţilor minori, având în vedere că art. 114 din Codul penai, care reglementează consecinţele răspunderii penale a minorilor, nu prevede pedepse - ca sancţiuni penale -, ci numai măsuri educative - ca sancţiuni de drept penal -, astfel încât, practic, nu este posibilă executarea măsurilor educative în faza de urmărire sau de judecată, măsurile educative executându-se, potrivit art. 511 şi următoarele din Codul de procedură penală, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Astfel, consideră că dispoziţiile de lege criticate încalcă prevederile art. 23 alin. (12) şi (13) din Constituţie, întrucât noul Cod penal permite, cu privire la inculpaţii minori, doar luarea de măsuri educative privative sau neprivative de libertate, fără posibilitatea aplicării unei pedepse.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că, deşi regimul sancţionator aplicabil minorului diferă de cel aplicabil majorului, totuşi, în ceea ce priveşte posibilitatea arestării inculpatului minor, interesul particular al acestuia trebuie pus în balanţă cu interesul public. Consideră că există situaţii care justifică arestarea inculpatului minor, iar în cazul soluţionării cauzei penale prin luarea unei măsuri educative privative de libertate devin aplicabile dispoziţiile art. 72 din Codul penal cu privire la computarea duratei măsurii preventive privative de libertate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

5. Prin Decizia penală nr. 940/A din 23 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.808/740/2015 (număr în format vechi 1.817/2015), admiţând apelul împotriva încheierii penale nr. 75 din 11 mai 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.808/740/2015 al Tribunalului Teleorman, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 243 alin. (2) şi ale art. 504 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Ion Marmurică Lupu şi Florin Piersic Lupu cu ocazia soluţionării contestaţiei împotriva unei încheieri prin care a fost respinsă cererea de revocare a măsurii arestării preventive a inculpaţilor minori.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate încalcă prevederile constituţionale privind egalitatea în drepturi, legalitatea pedepsei şi caracterul penal al sancţiunii privative de libertate, întrucât permit arestarea preventivă a unui minor, în condiţiile în care, potrivit art. 114 din Codul penal, faţă de acesta se poate lua numai o măsură educativă, a cărei punere în executare are loc după rămânerea definitivă a hotărârii, iar măsura preventivă nu se deduce.

7. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că art. 504 din Codul de procedură penală stabileşte cadrul general de urmărire, judecare şi punere în executare a hotărârilor privitoare la infractori minori, iar art. 243 alin. (2) din acelaşi act normativ prevede expres posibilitatea reţinerii şi arestării preventive a unui inculpat minor doar în mod cu totul excepţional, fără ca prin dispoziţiile de lege criticate să se încalce normele constituţionale cuprinse în art. 23 alin. (12) şi (13). Chiar dacă faţă de minorul care răspunde penal se pot lua doar măsuri educative, nu poate fi ignorat faptul că art. 114 din Codul penal prevede două categorii de astfel de măsuri, respectiv măsuri educative neprivative de libertate şi măsuri educative privative de libertate. În cazul acestora din urmă, art. 127 din Codul penal stabileşte expres aplicabilitatea dispoziţiilor art. 71-73 din acelaşi act normativ. Or, art. 72 din Codul penal prevede tocmai computarea duratei măsurilor preventive privative de libertate din durata sancţiunii penale aplicate, astfel că nu există un regim juridic diferit - din această perspectivă - în raport de vârsta inculpaţilor.

8. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că reţinerea şi arestarea preventivă constituie măsuri preventive, iar nu pedepse. Astfel, dacă pedepsele au caracter sancţionator şi concretizează răspunderea penală, intervenind numai după ce aceasta a fost definitiv stabilită prin hotărârea de condamnare, măsurile preventive se dispun de organele judiciare pentru a asigura buna desfăşurare a procesului penal, pentru a împiedica sustragerea suspectului sau inculpatului de la urmărirea penală ori de la judecată, respectiv pentru a preveni comiterea de către acesta a altor infracţiuni. Chiar dacă, asemenea pedepsei închisorii sau detenţiunii pe viaţă, au caracter privativ de libertate, reţinerea şi arestarea preventivă nu se confundă cu acestea, întrucât nu au caracter sancţionator şi nu presupun o hotărâre definitivă de condamnare. Aşadar, nefiind în prezenţa unei pedepse sau sancţiuni privative de libertate în sensul art. 23 alin. (12) şi (13) din Constituţie, nu se poate susţine că reglementarea reţinerii şi arestării preventive în cazul minorilor aduce în vreun fel atingere principiului legalităţii pedepsei.

10. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 243 alin. (2) şi ale art. 504 din Codul de procedură penală sunt constituţionale. Arată că dispoziţiile de lege criticate trebuie corelate cu cele ale art. 114 din Codul penal, care prevede că faţă de minorul care, la data săvârşirii infracţiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani se poate lua o măsura educativă privativă de libertate dacă a mai săvârşit o infracţiune, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracţiunii pentru care este judecat, sau atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detenţiunea pe viaţă. Mai mult, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudenţa sa (de exemplu, prin Hotărârea din 27 iunie 1968, pronunţată în Cauza Wemhoff împotriva Germaniei) că aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenţii provizorii se face luându-se în considerare circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, pentru a se vedea în ce măsură există indicii precise cu privire la periclitarea unui interes public real şi care, fără a aduce atingere prezumţiei de nevinovăţie, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate. În concluzie, Avocatul Poporului arată că instanţa este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate şi interesul public de protecţie a cetăţenilor împotriva comiterii de infracţiuni grave, dedus atât din modul de săvârşire a faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului, cât şi din consecinţele acesteia.

11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susţinerile autorilor excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate,

13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îi constituie dispoziţiile art. 243 alin. (2) şi ale art. 504 din Codul de procedură penală. Ulterior sesizării Curţii, alin. (2) al art. 243 din Codul de procedură penală a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din data de 23 mai 2016. Având în vedere, însă, că în cauză a produs efecte norma de procedură prevăzută de art. 243 alin. (2) din Codul de procedură penală în forma în vigoare la data sesizării Curţii, aceasta se va pronunţa asupra dispoziţiilor art. 243 alin. (2) din Codul de procedură penală în redactarea anterioară modificării acestor dispoziţii de lege prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016. Prin urmare, dispoziţiile de lege criticate au următorul cuprins:

- Art. 243 alin. (2): „Reţinerea şi arestarea preventivă pot fi dispuse şi faţă de un inculpat minor, în mod excepţional, numai dacă efectele pe care privarea de libertate le-ar avea asupra personalităţii şi dezvoltării acestuia nu sunt disproporţionate faţă de scopul urmărit prin luarea măsurii.”;

- Art. 504: „Urmărirea şi judecarea infracţiunilor săvârşite de minori, precum şi punerea în executare a hotărârilor privitoare la aceştia se fac potrivit procedurii obişnuite, cu completările şi derogările prevăzute în prezentul capitol şi în secţiunea a 8-a a cap. I din titlul V al părţii generale.”

14. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorii excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi şi ale art. 23 alin. (12) şi (13) privind legalitatea pedepsei şi caracterul penal al sancţiunii privative de libertate.

15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 243 alin. (2) şi ale art. 504 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la prevederi constituţionale invocate şi în prezenta cauză şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 50 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 336 din 3 mai 2016, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi a reţinut că, în ceea ce priveşte arestarea preventivă, reglementată la art. 223-240 din Codul de procedură penală, aceasta fiind o măsură preventivă, poate fi dispusă înaintea judecării definitive a cauzelor penale, în scopul realizării instrucţiei penale. Astfel, potrivit art. 223 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură penală, măsura arestării preventive poate fi luată de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, în cursul urmăririi penale, de către judecătorul de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau de către instanţa de judecată în faţa căreia se află cauza, în cursul judecăţii. Conform art. 223 alin. (1) teza a două din Codul de procedură penală, arestarea preventivă poate fi dispusă atunci când inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată, ori a făcut pregătiri de orice natură pentru astfel de acte; când inculpatul încearcă să influenţeze un alt participant la comiterea infracţiunii, un martor ori un expert sau să distrugă, să altereze, să ascundă ori să sustragă mijloace materiale de probă sau să determine o altă persoană să aibă un astfel de comportament; când inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau încearcă să realizeze o înţelegere frauduloasă cu aceasta; precum şi atunci când există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, inculpatul a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune sau pregăteşte săvârşirea unei noi infracţiuni. De asemenea, potrivit art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală, măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată şi dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârşit o infracţiune intenţionată contra vieţii, o infracţiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracţiune contra securităţii naţionale prevăzută de Codul penal şi alte legi speciale, o infracţiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, şantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracţiune de corupţie, o infracţiune săvârşită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare şi, pe baza evaluării gravităţii faptei, a modului şi a circumstanţelor de comitere a acesteia, a anturajului şi a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale şi a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică (paragrafele 13 şi 14).

16. Astfel, prin decizia mai sus menţionată, Curtea a reţinut că scopul măsurii arestării preventive este acela al realizării instrucţiei penale, prin prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni de către suspect sau inculpat, prevenirea sustragerii acestuia de la urmărirea penală sau de la judecată, prevenirea distrugerii sau a ascunderii probelor, a influenţării martorilor etc. Aşa fiind, art. 243 din Codul de procedură penală nu prevede, cu privire la aplicarea măsurii arestării preventive faţă de minori, condiţii speciale referitoare la infracţiunile săvârşite, cum ar fi cele cu privire la limitele maxime ale pedepselor, arătând doar că reţinerea şi arestarea preventivă pot fi dispuse şi faţă de un inculpat minor, în mod excepţional, numai dacă efectele pe care privarea de libertate le-ar avea asupra personalităţii şi dezvoltării acestuia nu sunt disproporţionate faţă de scopul urmărit prin luarea măsurii. Prin urmare, în condiţiile asigurării proporţionalităţii între efectele pe care această măsură le poate avea asupra personalităţii şi dezvoltării minorului şi scopul urmărit, arestarea preventivă poate fi dispusă faţă de infractorul minor ori de câte ori organele de urmărire penală sau instanţa de judecată consideră că este nevoie. Acest aspect, al necondiţionaţi dispunerii arestării preventive în cazul minorilor de îndeplinirea altor condiţii decât cea prevăzută la art. 243 din Codul de procedură penală, apare ca fiind justificat în raport cu finalitatea urmărită prin aplicarea arestării preventive, aceea a realizării instrucţiei penale (paragrafele 15-18).

17. Cu privire la măsurile educative ce pot fi dispuse în cazul infractorilor minori, prin Decizia nr. 50 din 16 februarie 2016, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 114 alin. (1) din Codul penal instituie regula conform căreia faţă de minorul care, la data săvârşirii infracţiunii, avea vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani se ia o măsură educativă neprivativă de libertate. De la această regulă, dispoziţiile alin. (2) ale aceluiaşi art. 114 din Codul penal reglementează două excepţii, prevăzând că faţă de infractorul minor pot fi luate măsuri educative privative de libertate în următoarele cazuri: dacă a mai săvârşit o infracţiune, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracţiunii pentru care este judecat; şi atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detenţiunea pe viaţă. Măsurile educative neprivative de libertate ce pot fi luate faţă de infractori minori sunt, conform art. 115 alin. (1) pct. 1 din Codul penal, stagiul deformare civică, supravegherea, consemnarea la sfârşit de săptămână şi asistarea zilnică. Măsurile educative privative de libertate care pot fi luate faţă de minori sunt, potrivit art. 115 alin. (1) pct.1 din Codul penal, internarea într-un centru educativ şi internarea într-un centru de detenţie. Măsurile educative, privative sau neprivative de libertate, anterior arătate, sunt dispuse de către instanţa de judecată în scopul tragerii la răspundere penală a minorului care a săvârşit infracţiuni. Din analiza regimului juridic al răspunderii penale a minorilor, Curtea a constatat că, în privinţa infractorilor minori care nu au mai săvârşit infracţiuni pot fi dispuse măsuri educative privative de libertate doar în cazul săvârşirii de către aceştia a unor infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 7 ani sau mai mare ori detenţiunea pe viaţă. Acest ultim aspect nu implică, însă, în mod obligatoriu, condiţionarea aplicării măsurii arestării preventive în cazul minorilor de îndeplinirea aceleiaşi condiţii a săvârşirii unei infracţiuni pedepsite de legea penală cu închisoarea de cel puţin 7 ani sau cu detenţiunea pe viaţă. Aceasta, întrucât măsura arestării preventive are un rol specific, diferit de cel al măsurilor educative. Prin urmare, în timp ce măsura arestării preventive poate fi luată în timpul urmăririi penale, de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, în cursul procedurii camerei preliminare ori a judecăţii, de către judecătorul de cameră preliminară sau de către instanţa de judecată, măsurile educative sunt dispuse de instanţa de judecată în urma constatării săvârşirii de către minor a unei infracţiuni. Astfel, măsura arestării preventive are ca scop realizarea instrucţiei penale, în timp ce măsurile educative sunt dispuse în scopul tragerii la răspundere penală a minorilor care săvârşesc infracţiuni. Aşa fiind, Curtea a constatat că măsurile analizate fac parte din categorii diferite şi au finalităţi diferite, neexistând raţiuni pentru care condiţiile în care acestea pot fi dispuse să fie identice (paragrafele 19-24).

18. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, pronunţată de Curte prin decizia mai sus menţionată, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

19. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ion Marmurică Lupu şi Florin Piersic Lupu în Dosarul nr. 1.808/740/2015 (număr în format vechi 1.817/2015) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi constată că dispoziţiile art. 243 alin. (2) şi ale art. 504 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 28 iunie 2016.

 

PREŞEDINTELE INTERI MAR AL CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puici

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 451

din 28 iunie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 229 alin. (3) lit. a) din Codul penal

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 229 alin. (3) lit. a) din Codul penal, excepţie ridicată de Geon Spirea, Marian Drăguţ şi Constantin Dumitru în Dosarul nr. 29.201/3/2012* al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.280D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel, arată că autorii excepţiei solicită, în realitate, modificarea textului de lege criticat, fiind nemulţumiţi de diferenţele prea mari de pedeapsă existente între furtul simplu şi furtul calificat prevăzut la art. 229 alin. (3) lit. a) din Codul penal.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

4. Prin încheierea din 15 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 29.201/3/2012*, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 229 alin. (3) lit. a) din Codul penal. Excepţia a fost ridicată de Geon Spirea, Marian Drăguţ şi Constantin Dumitru cu ocazia soluţionării unei cauze având ca obiect tragerea la răspundere penală pentru săvârşirea, printre altele, a infracţiunii de furt calificat prevăzute şi pedepsite de art. 209 alin. 3 lit. a) din Codul penal din 1969.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile art. 229 alin. (3) lit. a) din Codul penal încalcă prevederile constituţionale privind valorile supreme ale statului român, principiul legalităţii, egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, şi dreptul la un proces echitabil, în condiţiile în care art. 228 din Codul penal prevede pentru furtul simplu o pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 3 ani, în timp ce pentru furtul de produse petroliere sau gaze naturale pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani, deci o durată a sancţiunii penale de trei ori mai mare. Consideră că la nicio altă incriminare din noul Cod penal nu regăseşte o asemenea diferenţă între forma simplă şi cea calificată. Arată că noul Cod penal înregistrează o scădere semnificativă a limitelor de pedeapsă pentru furtul în varianta simplă, pedepsit la ora actuală cu închisoarea de la 1 la 3 ani faţă de vechea reglementare care prevedea închisoarea de la 1 la 12 ani. Pentru varianta calificată a furtului de produse petroliere sau gaze naturale, legiuitorul măreşte, însă, considerabil diferenţa între varianta simplă şi cea calificată, ajungând la o pedeapsă în limite de peste trei ori mai mari. Invocă, în acest sens, expunerea de motive a noului Cod penal şi deciziile Curţii Constituţionale nr. 447 din 29 octombrie 2013, nr. 1 din 10 ianuarie 2014 şi nr. 156 din 17 martie 2015.

6. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 229 alin. (3) lit. a) din Codul penal este neîntemeiată, întrucât este la deplina latitudine a legiuitorului să stabilească faptele pe care le incriminează, conţinutul constitutiv al infracţiunilor, formele tip şi agravate, precum şi pedepsele pentru fiecare din aceste forme.

7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a art. 229 alin. (3) lit. a) din Codul penal este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile de lege criticate, ce reglementează regimul juridic al furtului calificat, reprezintă o normă de incriminare şi sunt o opţiune de politică legislativă penală, nefiind de natură a afecta în vreun fel principiul legalităţii.

9. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 229 alin. (3) lit. a) din Codul penal sunt constituţionale, deoarece reprezintă o opţiune de politică penală, de competenţa exclusivă a legiuitorului.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost (egal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 229 alin. (3) lit. a) din Codul penal, care au următorul cuprins: „Furtul privind următoarele categorii de bunuri: a) ţiţei, gazolină, condensat, etan lichid, benzină, motorină, alte produse petroliere sau gaze naturale din conducte, depozite, cisterne ori vagoane-cisternă; [...] se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 10 ani”.

13. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorii excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) privind valorile supreme ale statului român şi principiul legalităţii, ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, şi ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 229 alin. (3) lit. a) din Codul penal - care incriminează furtul de ţiţei, gazolină, condensat, etan lichid, benzină, motorină, alte produse petroliere sau gaze naturale din conducte, depozite, cisterne ori vagoane-cisternă - sunt clare, previzibile şi accesibile şi nu aduc nicio atingere valorilor supreme ale statului român, astfel încât dispoziţiile de lege criticate nu încalcă prevederile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie. În limita atribuţiilor sale constituţionale prevăzute la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, dar şi potrivit politicii penale a statului, legiuitorul poate decide, în considerarea importanţei valorilor sociale ocrotite prin normele penale adoptate şi a raporturilor sociale ce se nasc în urma acestor incriminări, care sunt limitele de pedeapsă în cazul săvârşirii unei infracţiuni în varianta agravată prin raportare la pedeapsa prevăzută pentru fapta comisă în varianta tip.

15. Cu privire la pretinsa încălcare prin textul de lege criticat a prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale, principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Totodată, Curtea a statuat că art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor (Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, şi Decizia nr. 323 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 29 iunie 2015). Or, nu poate fi reţinută existenţa unei discriminări între persoanele care săvârşesc o infracţiune de furt simplu, pedepsită cu închisoarea de la 1 la 3 ani, şi cele care comit un furt de ţiţei, gazolină, condensat, etan lichid, benzină, motorină, alte produse petroliere sau gaze naturale din conducte, depozite, cisterne ori vagoane-cisternă - chiar dacă pentru cea de-a două faptă pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani, astfel că durata sancţiunii de drept penal este, în cel de-al doilea caz, de trei ori mai mare -, întrucât cele două categorii de persoane se află în situaţii diferite, iar tratamentul juridic diferenţiat instituit de legiuitor în privinţa lor are la bază criteriul obiectiv al importanţei valorii sociale ocrotite prin norma de incriminare, fiind vorba, în acest ultim caz, de bunuri de interes naţional.

16. Având în vedere că textul de lege criticat nu reglementează aspecte procedurale, fiind vorba de o normă de drept penal substanţial, dispoziţiile art. 229 alin. (3) lit. a) din Codul penal nu aduc atingere nici dreptului la un proces echitabil.

17. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Geon Spirea, Marian Drăguţ şi Constantin Dumitru în Dosarul nr. 29.201/3/2012* al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 229 alin. (3) lit. a) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 28 iunie 2016.

 

PREŞEDINTELE INTERIMAR AL CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 453

din 28 iunie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8)din Codul de procedură penală

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ioana Sfîrâială în Dosarul nr. 78.075/ 301/2014 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.301D/2015.

2. La apelul nominal se prezintă personal părţile George Baciu, Florin Bibiu, Paula Bianca Dinu şi Roxana Maria Pitiş. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă că autoarea excepţiei a transmis Curţii o cerere de amânare a soluţionării cauzei.

4. Reprezentantul Ministerului Public şi părţile prezente se opun cererii de acordare a unui nou termen de judecată.

5. Curtea, deliberând, respinge cererea de amânare a soluţionării cauzei.

6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul părţilor prezente, care arată că lasă la aprecierea Curţii soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

7. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

8. Prin încheierea din 27 mai 2015, pronunţată în Dosarul nr. 78.075/301/2014, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Ioana Sfîrâială cu ocazia soluţionării plângerii împotriva unei soluţii de netrimitere în judecată.

9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală încalcă egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare şi dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală, deoarece soluţia pronunţată de judecătorul de cameră preliminară este definitivă.

10. Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia penală apreciază că dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale în raport cu art. 16 alin. (2) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie, întrucât procesul echitabil necesită şi în materia soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată - având în vedere consecinţele juridice ale acestor acte procedurale - existenţa unui control de legalitate şi temeinicie cu privire la hotărârea judecătorului, control efectuat prin intermediu] unei căi de atac.

11. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

12. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală este neîntemeiată, având în vedere cele reţinute de Curte prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014,

13. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală sunt constituţionale. Invocă, în acest sens, deciziile Curţii Constituţionale nr. 599 din 21 octombrie 2014, nr. 58 din 24 februarie 2015 şi nr. 139 din 12 martie 2015.

14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, modificate prin art. 102 pct. 218 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Ulterior sesizării Curţii, dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din data de 23 mai 2016. Având în vedere, însă, că în cauză a produs efecte norma de procedură prevăzută de art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală în forma în vigoare la data sesizării Curţii, aceasta se va pronunţa asupra dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală în redactarea anterioară modificării acestor dispoziţii de lege prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016. Dispoziţiile de lege criticate au următorul cuprins: „încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6) şi la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) este definitivă

17. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autoarea excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 referitor la dreptul la apărare şi ale art. 124 alin. (2) privind unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei, precum şi ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului raportate la prevederile art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 2 paragraful 1 privind dreptul la două grade de Jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie.

18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală şi a reţinut că faptul că încheierea prin care S-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6) şi la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) este definitivă nu este de natură a afecta constituţionalitatea prevederilor invocate, deoarece stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, atât art. 129, cât şi art. 126 alin. (2) din Constituţie fac referire la „condiţiile legii” atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată urmând a fi prevăzute „numai prin lege”. Dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu aduc atingere dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din legea fundamentală şi nici accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale şi a actelor normative internaţionale invocate de autorii excepţiei nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, aşa cum s-a arătat mai sus, art. 129 din Constituţie stipulează că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci soluţia de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie nu sunt aplicabile. De asemenea, prevederile art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu au aplicabilitate în cauza de faţă, întrucât dreptul la un recurs efectiv este distinct de dreptul la exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti. Totodată, eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 340 şi art. 341 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului (paragrafele 25 şi 26).

19. În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, şi Decizia nr. 233 din 7 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 11 iunie 2015. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

20. Având în vedere motivele mai sus arătate, dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu aduc atingere nici prevederilor constituţionale ale art. 124 alin. (2) privind unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei.

21. Referitor la presupusa atingere adusă prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, Curtea reţine că nu este contrară principiului egalităţii în drepturi instituirea unor reguli speciale de procedură, inclusiv în ceea ce priveşte căile de atac, atât timp cât aceste reguli se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situaţii identice sau similare.

22. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ioana Sfîrâială în Dosarul nr. 78.075/301/2014 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 28 iunie 2016.

 

PREŞEDINTELE INTERIMAR AL CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 597

din 20 septembrie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 444 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila - judecător

Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 444 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş în Dosarul nr. 491/59/2015 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale şi care constituie obiectul Dosarului nr. 1.415D/2015 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând cele reţinute de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, şi anume Decizia nr. 266 din 10 mai 2016.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 22 septembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 491/59/2015, Curtea de Apel Timişoara - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 444 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş într-o cauză civilă având ca obiect soluţionarea cererii de completare a dispozitivului unei decizii civile pronunţate în soluţionarea unei contestaţii în anulare.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că textul de lege criticat este neconstituţional, întrucât termenul în care poate fi introdusă cererea de completare a hotărârii în cazul unei căi extraordinare de atac este de 15 zile de la pronunţarea hotărârii, iar nu de la comunicarea acesteia, deşi partea interesată nu poate cunoaşte lipsa motivării şi în ce anume va consta aceasta, existând chiar ulterior posibilitatea ca această lipsă să fie complinită de completul de judecată la primirea unei astfel de cereri, dar înainte de realizarea motivării, făcând astfel ca cererea de completare a hotărârii să fie lipsită de obiect. Arată că este evident ca operaţiunea comunicării nu este simultană redactării şi motivării, ci, în mod firesc, ulterioară. Legiuitorul a edictat această normă cu scopul de a accelera soluţionarea cererii de completare a hotărârii pronunţate în soluţionarea unei căi extraordinare de atac, dar viciul normei afectează dreptul de acces liber la justiţie prin imposibilitatea părţii interesate de a şti dacă va uza de o asemenea cerere sau nu, trebuind să o depună anterior motivării şi comunicării hotărârii. Se susţine că aceasta reprezintă o barieră procedurală care impune introducerea unei cereri de completare a unei hotărâri înainte ca aceasta să fie motivată, invocând Hotărârea din 21 noiembrie 2001, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Al-Adsani împotriva Regatului Unit.

6. Curtea de Apel Timişoara - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale consideră că accesul liber la justiţie este compatibil cu instituirea unor proceduri speciale pentru situaţii deosebite, inclusiv în ce priveşte exercitarea căilor de atac.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că textele de lege criticate reprezintă norme de procedură edictate de legiuitor în temeiul competenţei sale constituţionale. Precizează că, prin instituţia îndreptării, lămuririi şi completării hotărârii judecătoreşti, legiuitorul a urmărit să asigure celeritatea în soluţionarea cauzelor aflate pe rolul instanţelor de judecată, evitând exercitarea unei căi de atac pentru repararea omisiunii instanţei, atunci când aceasta priveşte erori materiale şi nu are incidenţă asupra fondului dreptului substanţial dedus judecăţii.

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 444 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, care au următoarea redactare: „(1) Dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare

12. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse la art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1)-(3) care consacră dreptul de acces liber la justiţie şi la un proces echitabil, soluţionat într-un termen rezonabil, art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 124 alin. (2) care statuează cu privire la înfăptuirea justiţiei şi art. 129 privind folosirea căilor de atac. Sunt invocate, de asemenea, prevederile art. 6 paragraful 1 referitoare la dreptul la un proces echitabil şi art. 17 privind interzicerea abuzului de drept din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor de lege criticate în cauza de faţă, prin Decizia nr. 266 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 6 iulie 2016, respingând, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate. Prin decizia menţionată, Curtea Constituţională a constatat că stabilirea unui termen în care poate fi introdusă cererea de completare în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reţinere, termen care începe să curgă de la data pronunţării hotărârii, nu contravine dreptului de acces liber la justiţie. În esenţă, Curtea a reţinut că niciuna din părţi nu este împiedicată în efectuarea acestui demers procedural, atâta vreme cât hotărârea vizată a fost rezultatul unui proces desfăşurat în condiţiile îndeplinirii legale a procedurii de citare, astfel că, în situaţia în care părţile nu au fost prezente, se prezumă că au avut cunoştinţă de parcursul procesual, finalizat cu momentul pronunţării hotărârii. Ca atare, depinde doar de diligenţa părţilor să se intereseze cu privire la soluţia pronunţată şi să acţioneze corespunzător dacă observă că instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere sau asupra unei cereri conexe sau incidentale.

14. În cauza de faţă, Curtea observă că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, a fost obligată în primă instanţă de către Tribunalul Timiş să reintegreze în funcţie o angajată, ca urmare a admiterii acţiunii în contencios administrativ promovată de aceasta pentru anularea deciziei de concediere. În apel, Camera de Comerţ a susţinut că acţiunea fusese introdusă tardiv, cu depăşirea termenului prevăzut de lege. Curtea de Apel Timişoara a respins excepţia tardivităţii, a respins apelul şi a menţinut sentinţa. În continuare, Camera de Comerţ a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei pronunţate în apel, susţinând că termenul de introducere a acţiunii în anularea actului administrativ a fost calculat în mod eronat, ceea ce a condus la respingerea excepţiei tardivităţii. Curtea de Apel Timişoara a constatat că nu este incident motivul prevăzut la art. 503 alin. (2) pct. 2 din Codul de procedură civilă potrivit căruia poate fi introdusă contestaţie în anulare atunci când dezlegarea dată recursului (apelului) este rezultatul unei erori materiale. În consecinţă, a respins contestaţia în anulare, apreciind că modul de calcul al termenului pe care contestatoarea îl considera a fi corect reprezenta, în realitate, doar o viziune personală a acesteia asupra metodei de calcul aplicabile, fără fundament în dispoziţiile legale aplicabile. Prezenta excepţie de neconstituţionalitate a fost ridicată în cadrul judecării cererii de completare a hotărârii pronunţate în soluţionarea contestaţiei în anulare, Camera de Comerţ solicitând completarea motivării cu precizarea explicită de către instanţă a modului în care aceasta a calculat termenul de decădere din dreptul de a introduce acţiunea în contencios administrativ. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale în considerarea riscului posibilei respingeri ca tardive a cererii sale de completare a hotărârii, soluţie pe care, de altfel, ulterior înregistrării dosarului la Curtea Constituţională, instanţa a şi pronunţat-o.

15. În acest context, Curtea observă că autorul excepţiei porneşte de la o premisă greşită în ceea ce priveşte domeniul de aplicare al textului de lege criticat, aceea a existenţei unor erori în considerentele hotărârii, pe care acesta urmăreşte să le corecteze pe calea procedurii reglementate de prevederile de lege supuse controlului de constituţionalitate. Or, nu motivarea este cea care se completează prin intermediul procedurii cuprinse în art. 444 din Codul de procedură civilă, ci dispozitivul hotărârii, care, potrivit art. 425 alin, (1) lit. c) din Codul de procedură civilă, trebuie să cuprindă soluţia dată tuturor cererilor deduse judecăţii, urmărindu-se, aşadar, remedierea unei omisiuni constând în răspunsul la una sau mai multe cereri formulate de părţile din proces. Aceasta este concluzia ce se desprinde din interpretarea literală a prevederilor criticate, în care se precizează expres că procedura prevăzută de textul criticat este aplicabilă în cazul în care „prin hotărârea dată Instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principat sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale”. Astfel, de pildă, poate fi vorba despre absenţa soluţiei cu privire la cererea reconvenţională, la o cerere de intervenţie sau la o cerere de chemare în garanţie. Tot astfel, mai poate viza cereri de acordare a cheltuielilor de judecată sau privitoare la drepturi ale martorilor, experţilor, traducătorilor, interpreţilor sau apărătorilor. La toate cererile formulate în cauză, indiferent că sunt principale, accesorii sau incidentale, instanţa trebuie să răspundă prin dispozitivul hotărârii care este reflectat în minută. Aceasta devine publică din momentul pronunţării, fiind accesibilă tuturor părţilor, care pot constata de îndată dacă instanţa a omis să se pronunţe asupra uneia sau mai multora dintre cererile formulate.

16. Or, în cauza de faţă, autorul excepţiei urmăreşte o altă finalitate, şi anume explicarea modului de calcul al termenului de prescripţie a dreptului material la acţiune în cazul litigiului dedus soluţionării instanţei de contencios administrativ, în legătură cu acest aspect solicitând completarea motivării cu precizarea explicită de către instanţă a modalităţii în care aceasta a calculat termenul amintit. În consecinţă, prevederile art. 444 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care privesc completarea dispozitivului hotărârii, iar nu a considerentelor acesteia, nu sunt incidente în cauză, excepţia de neconstituţionalitate având acest obiect urmând să fie respinsă ca inadmisibilă, având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 potrivit cărora „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei”.

17. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 444 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş în Dosarul nr. 491/59/2015 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Timişoara - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 20 septembrie 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind înfiinţarea pe lângă Oficiul Naţional al Registrului Comerţului a unor activităţi finanţate integral din venituri proprii

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 67 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - (1) Se aprobă înfiinţarea pe lângă Oficiul Naţional al Registrului Comerţului a următoarelor activităţi finanţate integral din venituri proprii:

a) editarea şi consultarea în sistem electronic de culegeri de practică şi reviste în domeniul registrului comerţului şi al buletinului procedurilor de insolvenţă:

b) organizarea de seminare şi conferinţe în domeniul registrului comerţului şi al buletinului procedurilor de insolvenţă: efectuarea de studii, proiecte şi altele asemenea;

c) realizarea de lucrări statistice, sintetice sau analitice, pe două sau mai multe criterii, în domeniul registrului comerţului şi al buletinului procedurilor de insolvenţă;

d) realizarea de analize/rapoarte specializate, analize generale, sectoriale sau de conjunctură, în domeniul registrului comerţului şi al buletinului procedurilor de insolvenţă, pentru mediul de afaceri, cetăţeni, alte persoane interesate.

(2) Activităţile prevăzute la alin. (1) se desfăşoară de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi/sau oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale.

Art. 2. - (1) Veniturile proprii se constituie din tariful obţinut din desfăşurarea activităţilor prevăzute la art. 1 alin. (1).

(2) Veniturile realizate se utilizează pentru acoperirea cheltuielilor aferente activităţilor finanţate integral din venituri proprii şi dezvoltarea acestor activităţi.

(3) Activităţile prevăzute la art. 1 alin. (1) se încadrează la acelaşi capitol bugetar la care este încadrat şi ordonatorul de credite pe lângă care s-au înfiinţat.

(4) Bugetul de venituri şi cheltuieli pentru activităţile prevăzute la art. 1 alin. (1) se aprobă odată cu bugetul Ministerului Justiţiei, conform prevederilor legale în vigoare.

(5) Pentru disponibilităţile păstrate în conturile deschise la Trezoreria Statului se acordă dobândă şi se pot constitui depozite la termen.

(6) Excedentul anual rezultat din execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli şi dobânzile aferente se reportează în anul următor cu aceeaşi destinaţie, conform prevederilor legale în vigoare.

(7) Execuţia de casă a bugetului de venituri şi cheltuieli al activităţilor prevăzute la art. 1 alin. (1) se realizează prin Trezoreria Statului, conform prevederilor legale în vigoare.

(8) Raportarea execuţiei de casă a bugetului de venituri şi cheltuieli al activităţilor prevăzute la art. 1 alin. (1) se efectuează în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Art. 3 - Modul de organizare şi desfăşurare a activităţilor prevăzute la art. 1 alin. (1) şi tariful perceput pentru prestarea acestora, fundamentat pe tip de activitate, se stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei, care se emite în 10 zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri. Tariful perceput, fundamentat pe tip de activitate, se actualizează anual cu indicele inflaţiei.

 

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

Ministrul justiţiei,

Raluca Alexandra Prună

Ministrul finanţelor publice,

Anca Dana Dragu

Bucureşti, 2 noiembrie 2016.

Nr. 811.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

pentru aprobarea Protocolului dintre Ministerul Afacerilor Interne din România, prin Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, şi Administraţia Serviciului Frontierei de Stat a Ucrainei, semnat la 31 mai 2016 la Suceviţa, pentru punerea în aplicare a Acordului dintre Guvernul României şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei privind patrularea comună la frontiera de stat româno-ucraineană, semnat la Bucureşti la 21 aprilie 2016

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 20 din Legea nr. 590/2003 privind tratatele,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Se aprobă Protocolul dintre Ministerul Afacerilor Interne din România, prin Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, şi Administraţia Serviciului Frontierei de Stat a Ucrainei, semnat la 31 mai 2016 la Suceviţa, pentru punerea în aplicare a Acordului dintre Guvernul României şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei privind patrularea comună la frontiera de stat româno-ucraineană, semnat la Bucureşti la 21 aprilie 2016.

 

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

Ministrul afacerilor interne,

Ioan-Dragoş Tudorache

Ministrul finanţelor publice,

Anca Dana Dragu

Ministrul afacerilor externe,

Lazăr Comănescu

 

Bucureşti, 2 noiembrie 2016.

Nr. 825.

 

PROTOCOL

între Ministerul Afacerilor Interne din România, prin Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, şi Administraţia Serviciului Frontierei de Stat a Ucrainei pentru punerea în aplicare a Acordului dintre Guvernul României şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei privind patrularea comună la frontiera de stat

româno-ucraineană, semnat la Bucureşti la 21 aprilie 2016

 

Ministerul Afacerilor Interne din România, prin Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, şi Administraţia Serviciului Frontierei de Stat a Ucrainei, denumite în continuare părţi,

în conformitate cu articolul 3 din Acordul dintre Guvernul României şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei privind patrularea comună la frontiera de stat româno-ucraineană, semnat la Bucureşti la 21 aprilie 2016, denumit în continuare Acord, în scopul organizării patrulării comune la frontiera de stat româno-ucraineană,

au convenit următoarele:

 

ARTICOLUL 1

 

Prezentul protocol stabileşte condiţiile detaliate privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor de patrulare comună de către reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Române şi ai Serviciului Frontierei de Stat a Ucrainei (în continuare - experţi) pe teritoriul statului uneia dintre părţi.

 

ARTICOLUL 2

 

1. În scopul îndeplinirii prevederilor prezentului protocol, prin termenul de „patrulare comună” se înţelege o activitate a experţilor structurilor subordonate inspectoratelor teritoriale ale Poliţiei de Frontieră Române şi Gărzii de Coastă şi organelor de supraveghere a frontierei de stat şi detaşamentelor Gărzii de Coastă a Serviciului Frontierei de Stat a Ucrainei privind desfăşurarea în comun a activităţilor de supraveghere a frontierei de stat pe teritoriul României sau Ucrainei.

2. Coordonarea activităţilor ce decurg din prevederile prezentului protocol revine în sarcina împuterniciţilor de frontieră sau locţiitorilor acestora.

3. Organizarea şi conducerea activităţilor de patrulare comună revin şefilor structurilor care execută nemijlocit supravegherea frontierei de stat.

 

ARTICOLUL 3

 

1. Patrularea comună se realizează în limitele competenţelor în zonele de responsabilitate ale structurilor de frontieră şi pe baza unei solicitări scrise a împuterniciţilor de frontieră sau a locţiitorilor acestora.

2. Solicitarea privind organizarea patrulării comune trebuie să cuprindă:

a) informaţii cu privire la scopul, zona şi perioada realizării patrulării comune:

b) informaţii cu privire la numărul experţilor desemnaţi care vor participa la patrularea comună;

c) date cu privire la tipul şi numărul mijloacelor tehnice ce vor fi folosite pe timpul executării patrulării comune.

3. În termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentului protocol, împuterniciţii de frontieră sau locţiitorii acestora vor face schimb de date de contact ale persoanelor desemnate să asigure activităţile de patrulare comună la frontiera de stat româno-ucraineană (persoana de contact/ structura, persoana care o înlocuieşte, numărul de telefon, fax, adresa de e-mail, alte mijloace de legătură).

4. În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului protocol, împuterniciţii de frontieră vor organiza o întrevedere de lucru pentru stabilirea modului în care se vor planifica, organiza, executa şi raporta activităţile de patrulare în comun.

 

ARTICOLUL 4

 

1. Patrularea comună se desfăşoară în limitele zonelor de responsabilitate ale structurilor de frontieră ale inspectoratelor teritoriale ale Poliţiei de Frontieră Române şi Gărzii de Coastă din cadrul Poliţiei de Frontieră Române sau ale Serviciului Frontierei de Stat a Ucrainei, în funcţie de situaţia la frontiera de stat şi, de regulă, în apropierea frontierei de stat comune.

2. Răspunde de mijloacele de transport şi mijloacele tehnice care sunt utilizate în timpul patrulării comune la frontiera de stat expertul desemnat al părţii care pune la dispoziţie aceste echipamente.

 

ARTICOLUL 5

 

1. Patrularea comună se realizează pe baza graficului lunar aprobat de către împuterniciţii de frontieră sau locţiitorii acestora în prima jumătate a lunii curente pentru cea următoare. Graficul patrulării comune cuprinde: data, perioada şi structurile în ale căror zone de responsabilitate se realizează patrularea comună. Modelul de formular al graficului patrulării comune în limbile statelor ambelor părţi este prevăzut în anexa 1 la prezentul protocol.

2. La nevoie. În cazul unor modificări survenite în situaţia operativă, patrularea comună se realizează la solicitarea şefilor structurilor care execută nemijlocit supravegherea frontierei de stat, cu aprobarea împuterniciţilor de frontieră sau a locţiitorilor acestora.

3. Împuterniciţii de frontieră sau locţiitorii acestora transmit în scris, folosind mijloacele tehnice de legătură, nu mai târziu de 24 de ore până la începerea planificată a patrulării comune, date cu privire la experţi: gradul, numele, prenumele acestora şi denumirea structurilor

4. În cazul apariţiei unor circumstanţe care conduc la imposibilitatea realizării patrulării comune, împuterniciţii de frontieră sau locţiitorii acestora se vor informa reciproc în cel mai scurt timp şi de comun acord vor face modificări în graficul patrulării comune cu privire la perioada şi locul realizării patrulării comune.

 

ARTICOLUL 6

 

1. Pentru patrularea comună vor fi desemnaţi experţi care cunosc limba statului celeilalte părţi la nivel comunicativ sau o altă limbă, care le dă posibilitatea de a comunica.

2. Pregătirea experţilor pentru patrularea comună se realizează în cadrul structurilor acestora.

3. Şeful de patrulă este expertul acelei părţi pe teritoriul statului căruia se desfăşoară patrularea comună.

4. Pentru patrula comună misiunile le planifică şeful Sectorului Poliţiei de Frontieră din cadrul inspectoratului teritorial al Poliţiei de Frontieră Române şi Gărzii de Coastă sau şeful Sectorului Serviciului de Frontieră din cadrul Serviciului Frontierei de Stat a Ucrainei în ale căror zone de responsabilitate se realizează patrularea comună.

5. Instruirea şi stabilirea misiunilor pentru experţii care execută patrularea comună, înainte de începerea acesteia, se efectuează de către şeful Sectorului Poliţiei de Frontieră din cadrul inspectoratului teritorial al Poliţiei de Frontieră Române şi Gărzii de Coastă sau şeful Sectorului Serviciului de Frontieră din cadrul Serviciului Frontierei de Stat a Ucrainei sau de o altă persoană desemnată de către acesta. Modelul de formular de instruire pentru patrularea comună în limbile statelor ambelor părţi este prevăzut în anexa 2 la prezentul protocol.

6. La terminarea fiecărei patrulări comune şeful de patrulă întocmeşte un raport în două exemplare în limba statului acelei părţi pe teritoriul căruia s-a realizat patrularea comună. Un exemplar al raportului se predă expertului celeilalte părţi care a participat la patrularea comună. Modelul de raport privind rezultatele patrulării comune în limbile statelor ambelor părţi este prevăzut în anexa 3 la prezentul protocol.

 

ARTICOLUL 7

 

Orice diferende în interpretarea sau implementarea prezentului protocol vor fi soluţionate prin negocieri bilaterale.

 

ARTICOLUL 8

 

Dispoziţiile prezentului protocol nu aduc atingere obligaţiilor care decurg din alte tratate internaţionale la care statele părţilor sau părţile sunt parte.

 

ARTICOLUL 9

 

Fiecare dintre părţi va suporta cheltuielile necesare pentru îndeplinirea prevederilor prezentului protocol.

 

ARTICOLUL 10

 

1. Prezentul protocol va intra în vigoare la data primirii, prin canale diplomatice, a ultimei notificări scrise prin care părţile se informează reciproc asupra îndeplinirii procedurilor interne necesare, dar nu înainte de intrarea în vigoare a Acordului. Prezentul protocol este valabil numai pentru perioada de valabilitate a Acordului.

2. Părţile, de comun acord, pot modifica şi completa prezentul protocol prin încheierea unor protocoale adiţionale, care constituie parte integrantă a acestuia. Modificările şi completările intră în vigoare conform prevederilor alineatului 1 al prezentului articol.

3. Anexele 1-3 fac parte integrantă din prezentul protocol.

Semnat la Suceviţa la 31 mai 2016, în două exemplare originale, fiecare în limba română şi în limba ucraineană, ambele textele fiind egal autentice.

 

Pentru Ministerul Afacerilor Interne din România,

Pentru Administraţia Serviciului Frontierei de Stat a Ucrainei,

prin Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră,

Victor Nazaronko,

Liviu Marius Galoş,

chestor principal de poliţie

 

general colonel

 

ANEXA 1

la Protocolul dintre Ministerul Afacerilor Interne din România, prin Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, şi Administraţia Serviciului Frontierei de Stat a Ucrainei pentru punerea în aplicare a Acordului dintre Guvernul României şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei privind patrularea comună la frontiera de stat româno-ucraineană, semnat la Bucureşti la 21 aprilie 2016

 

Aprob

Aprob

Împuternicitul de frontieră al României pentru sectorul

Împuternicitul de frontieră al Ucrainei pentru sectorul

............................................... al frontierei româno-ucrainene

...............................................

Inspectoratul teritorial al Poliţiei de Frontieră/Garda de Coastă

al frontierei romano-ucrainene

Semnătura ...............................................................

Semnătura ...............................................................

«............» .................................... 20 ...............

«............» .................................... 20 ...............

 

GRAFICUL

de executare a patrulării comune în zona de responsabilitate ................................................. a Inspectoratului teritorial al Poliţiei de Frontieră/Gărzii de Coastă şi ................................................. a Detaşamentului de frontieră din cadrul Serviciului Frontierei de Stat a Ucrainei la data de ............ 20 ...........

 

Nr.

Data, durata patrulării comune

Structurile în a căror zonă de responsabilitate este planificată executarea patrulării

Zona de patrulare

(numerele semnelor de frontieră)

Numărul experţilor

Tipul şi numărul mijloacelor tehnice planificate pentru utilizare

România

Ucraina

România

Ucraina

1.

 

 

 

 

 

 

 

2.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Persoana de contact .................................................

Persoana de contact .................................................

(NPP, funcţia, gradul)

(NPP, funcţia, gradul)

Semnătura .................................................

Semnătura .................................................

«............» .................................... 20 ...............

«............» .................................... 20 ...............

 

ANEXA 2

la Protocolul dintre Ministerul Afacerilor Interne din România, prin Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi Administraţia Serviciului Frontierei de Stat a Ucrainei pentru punerea în aplicare a Acordului dintre Guvernul României şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei privind patrularea comună la frontiera de stat româno-ucraineană, semnat la Bucureşti la 21 aprilie 2016

 

INSTRUCTAJ

pentru patrularea comună

Data ........................., de la ora .................. până la ora ..................

 

Şeful patrulei comune (gradul, funcţia, numele, prenumele, structura/subunitatea)

.....................................................................................................................................................................................................

Participanţii la patrularea comună (gradul, funcţia, numele, prenumele, structura)

.....................................................................................................................................................................................................

.....................................................................................................................................................................................................

.....................................................................................................................................................................................................

.....................................................................................................................................................................................................

Mijloace de legătură:

Tipul patrulării comune (pe jos, cu mijloc de transport - se va indica marca, numărul de înmatriculare al automobilului):

.....................................................................................................................................................................................................

Dotarea cu alte mijloace (schiuri, mijloace de supraveghere, câine de serviciu etc.):

.....................................................................................................................................................................................................

Locul de executare a patrulării comune: ...............................................................................................................................

Începerea (ora şi locul): ..........................................................................................................................................................

Terminarea (ora şi locul): .......................................................................................................................................................

Punctele de control (ora şi locul): .........................................................................................................................................

Misiunile principale ale patrulării comune:

.....................................................................................................................................................................................................

.....................................................................................................................................................................................................

.....................................................................................................................................................................................................

.....................................................................................................................................................................................................

Semnăturile şefului şi ale membrilor patrulei comune privind luarea la cunoştinţă a misiunii:

(gradul, numele, prenumele) (semnătura) ............................................................................................................................

(gradul, numele, prenumele) (semnătura) ............................................................................................................................

(gradul, numele, prenumele) (semnătura) ............................................................................................................................

 

ANEXA 3

la Protocolul dintre Ministerul Afacerilor Interne din România, prin Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, şi Administraţia Serviciului Frontierei de Stat a Ucrainei pentru punerea în aplicare a Acordului dintre Guvernul României şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei privind patrularea comună la frontiera de stat româno-ucraineană, semnat la Bucureşti la 21 aprilie 2016

 

RAPORT

privind rezultatele patrulării comune

data ......................................................

 

Structura:

Şeful patrulei comune (gradul, funcţia, numele, prenumele):

.....................................................................................................................................................................................................

Participanţii la patrularea comună (gradul, funcţia, numele, prenumele):

.....................................................................................................................................................................................................

Echipamentele şi mijloacele tehnice folosite:

.....................................................................................................................................................................................................

Rezultatele patrulării comune:

.....................................................................................................................................................................................................

.....................................................................................................................................................................................................

.....................................................................................................................................................................................................

.....................................................................................................................................................................................................

Şeful patrulei comune: ............................................................................................................................................................ (semnătura)

Participanţii la patrularea comună: ........................................................................................................................................... (semnătura)

                                                ............................................................................................................................................... (semnătura)

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ŞI PĂDURILOR

 

ORDIN

privind aprobarea Planului de management şi a Regulamentului sitului Natura 2000 ROSCI0366 Râul Motru

 

Având în vedere Referatul de aprobare nr. 110.892/AC din 24 iunie 2016 al Direcţiei biodiversitate, ţinând cont de Avizul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Mehedinţi - Decizia etapei de încadrare nr. 2 din 23 februarie 2015, Avizul Ministerului Culturii nr. 7.808 din 23 decembrie 2015, Adresa Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 83.426/163.478/330.260 din 31 decembrie 2015, Adresa Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice nr. 1.179 din 6 ianuarie 2016 şi Adresa Direcţiei generale păduri nr. 152.192/I.M. din 15 ianuarie 2016,

în temeiul prevederilor art. 21 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 13 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 38/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul mediului, apelor şi pădurilor emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă Planul de management al sitului Natura 2000 ROSCIQ366 Râul Motru, prevăzut în anexa nr. 1.

Art. 2. - Se aprobă Regulamentul sitului Natura 2000 ROSCI0366 Râul Motru, prevăzut în anexa nr. 2.

Art. 3. - Anexele nr. 1 şi 2*) fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul mediului, apelor şi pădurilor,

Viorel Traian Lascu,

secretar de stat

 

Bucureşti, 29 iunie 2016.

Nr. 1.206.


*) Anexele nr. 1 şi 2 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 908 bis, oara se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome „Monitorul Oficial”, Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.