MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 885/2016

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 184 (XXVIII) - Nr. 885         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Vineri, 4 noiembrie 2016

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 514 din 5 iulie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 lit. z) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii

 

Decizia nr. 572 din 12 iulie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

1.215. - Ordin al ministrului mediului, apelor şi pădurilor privind aprobarea Planului de management şi a Regulamentului sitului Natura 2000 ROSPA0048 Ianca - Plopu Sărat

 

1.379. - Ordin al directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, în unitatea administrativ-teritorială Constantin Daicoviciu din judeţul Caraş-Severin

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

Decizia nr. 17 din 27 septembrie 2016 (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală)

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 514

din 5 iulie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 lit. z) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioniţă Cochinţu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 lit. z) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, excepţie ridicată de Societatea „Costa Utilaje”- S R L. din Bucureşti în Dosarul nr. 559/57/2015 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.464D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a depus concluzii scrise prin care solicită admiterea acesteia.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, deoarece autoarea excepţiei este nemulţumită de prevederile criticate şi solicită modificarea acestora. De asemenea, mai arată că prevederile criticate nu sunt contrare dispoziţiilor constituţionale invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin încheierea din 21 septembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 559/57/2015, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 lit. z) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, excepţie ridicată de Societatea „Costa Utilaje” - S.R.L. din Bucureşti într-o cauză întemeiată pe dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile criticate sunt contrare dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (4), art. 21 alin. (1) şi art. 129. Astfel, arată că principiul accesului liber la justiţie consacrat de art. 21 alin. (1) din Constituţie implică, printre altele, adoptarea de către legiuitor a unor reguli de procedură clare, în care să se menţioneze cu precizie condiţiile şi termenele în care justiţiabilii îşi pot exercita drepturile procesuale, având în vedere că, în speţa de faţă, chiar dacă este vorba de o „contestaţie”, aceasta are caracterul unei căi de atac îndreptate împotriva unui act administrativ ce aduce vătămare operatorului economic. Menţionează că în acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotam împotriva României, prin care s-a statuat că „o normă este previzibilă numai atunci când este redactată cu suficientă precizie, în aşa fel încât să permită oricărei persoane, care, la nevoie, poate apela la consultanţă de specialitate, să îşi corecteze conduita”, iar „cetăţeanul trebuie să dispună de informaţii suficiente asupra normelor juridice aplicabile într-un caz dat şi să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecinţele care pot apărea dintr-un act determinat. Pe scurt, legea trebuie să fie, în acelaşi timp, accesibila şi previzibilă” (a se vedea Hotărârea din 26 aprilie 1979, pronunţată în Cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit).

7. Or, în cazul de faţă, deoarece textul a cărui neconstituţionalitate se invocă nu este clar în ceea ce priveşte momentul de la care începe să curgă termenul pentru declararea căii de atac, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor şi instanţa de judecată sunt obligate să stabilească acest aspect în lipsa unei reglementări legale, ceea ce conduce la încălcarea art. 1 alin. (4) din Constituţie. În acest context, având în vedere diferitele formule de calcul cu privire la momentul în care începe să curgă termenul de formulare a căii de atac (dacă actul administrativ este comunicat într-o zi de vineri, termen pe zile calendaristice, dacă se face sau nu referire la 365 de zile, dacă momentul în care începe să curgă termenul de formulare a căii de atac este o zi de sărbătoare legală etc.), susţine că şi lipsa din textul criticat a menţiunii cu privire la faptul că termenul se calculează pe ore, prin derogare de la dispoziţiile art. 182 alin. (2) din Codul de procedură civilă, duce la situaţia în care justiţiabilul se află în faţa unui text normativ lipsit de precizie şi claritate.

8. Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile criticate nu impietează asupra exercitării accesului liber la justiţie. Aşa cum rezultă din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, accesul liber la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte, fiind de competenţa exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti. Aşadar, legiuitorul poate institui modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul accesului liber la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege.

9. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. În acest sens arată că, astfel cum reiese din analiza criticilor autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, aceasta, în realitate, solicită, pe de o parte, interpretarea normelor legale şi, pe de altă parte, modificarea acestor norme, întrucât „nu este clar în ceea ce priveşte momentul la care începe să curgă termenul pentru declararea căii de atac” în materie. Faţă de acestea, menţionează că instanţa constituţională a statuat constant în jurisprudenţa sa că nu poate analiza critici de neconstituţionalitate ce urmăresc, în realitate, modificări legislative ale textelor legale în vigoare şi care conţin propuneri de lege ferenda, deoarece controlul de constituţionalitate semnifică verificarea conformităţii dispoziţiilor legale criticate cu normele şi principiile fundamentale invocate, în limita unor critici ce vizează evidenţierea unui raport de contrarietate dintre acestea, şi nu modificarea sau completarea textelor legale atacate în funcţie de aprecierea subiectivă a autorului excepţiei. De asemenea, interpretarea şi aplicarea normelor legale sunt apanajul exclusiv al instanţelor de judecată, precum şi al instituţiilor chemate să aplice legea. De altfel, în măsura în care aceste norme ar fi de natură să creeze divergenţe de interpretare şi aplicare la nivelul instanţelor judecătoreşti, inclusiv prin coroborarea cu sistemul legislativ în vigoare, se poate face aplicarea dispoziţiilor privind asigurarea unei practici judiciare unitare cuprinse în titlul III art. 514 şi următoarele din Codul de procedură civilă,

11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3 lit. z) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 15 mai 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 20 iulie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins: „în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: [...)

z) zile - zilele calendaristice, în afara cazului în care se prevede expres că sunt zile lucrătoare. Termenul exprimat în zile începe să curgă de la începutul primei ore a primei zile a termenului şi se încheie la expirarea ultimei ore a ultimei zile a termenului; ziua în cursul căreia a avut loc un eveniment sau s-a realizat un act al autorităţii contractante nu este luată în calculul termenului. Dacă ultima zi a unui termen exprimat altfel decât în ore este o zi de sărbătoare legală, o duminică sau o sâmbătă, termenul se încheie la expirarea ultimei ore a următoarei zile lucrătoare.

14. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 a fost abrogată prin art. 238 lit. a) - cap. VIII - Dispoziţii tranzitorii şi finale - din Legea 98/2016 privind achiziţiile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 23 mai 2016. Însă, având în vedere prevederile art. 236 alin. (2) şi alin. (4) din Legea nr. 98/2016, potrivit cărora „Procedurilor de atribuire în curs de desfăşurare la data intrării în vigoare a prezentei legi ii se aplică legea în vigoare la data iniţierii procedurii de atribuire. (...) Contractele de achiziţie publică/Acordurile-cadru încheiate înainte de data intrării în vigoare a prezentei legi sunt supuse dispoziţiilor legii în vigoare la data când acestea au fost încheiate în tot ceea ce priveşte încheierea, modificarea, interpretarea, efectele, executarea şi încetarea acestora” ş\ cele ale art. 69 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, potrivit cărora „Contestaţiile/Cererile/Plângerile aflate în curs de soluţionare la Consiliu/instanţa de judecată la data intrării în vigoare a prezentei legi continuă să fie soluţionate în condiţiile şi cu procedura prevăzute de legea în vigoare la data la care au fost depuse”, precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a stabilit că sintagma „în vigoare” din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea urmează a exercita controlul de constituţionalitate asupra prevederilor criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.

15. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, astfel cum reiese din notele scrise ale autoarei excepţiei, sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, art. 21 alin. (1) cu privire la posibilitatea oricărei persoane de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor legitime şi art. 129 referitor la folosirea căilor de atac. De asemenea, având în vedere motivarea autoarei excepţiei de neconstituţionalitate cuprinsă în notele scrise, precum şi Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Curtea reţine ca temei constituţional şi prevederile art. 1 alin. (5) referitor la calitatea legii din Constituţie.

16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile criticate fac parte din cap. I - Dispoziţii generale, secţiunea a 2-a - Definiţii, care prevăd care este semnificaţia unor termeni şi expresii utilizate în materia achiziţiilor publice, astfel cum aceasta este reglementată la nivel legal prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006.

17. Din examinarea prevederilor art. 3 lit. z) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, Curtea reţine că acestea stabilesc faptul că termenul de „zile”, de regulă, se referă la „zile calendaristice”, iar, prin excepţie, se referă la „zile lucrătoare”, îh măsura în care legea prevede o astfel de reglementare. Termenul exprimat în zile începe să curgă de la începutul primei ore a primei zile a termenului şi se încheie la expirarea ultimei ore a ultimei zile a termenului. Ziua în cursul căreia a avut loc un eveniment sau s-a realizat un act al autorităţii contractante nu este luată în calculul termenului.

18. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate, Curtea observă că autoarea excepţiei este nemulţumită, în primul rând, de textul a cărui neconstituţionalitate o invocă, deoarece nu este clar în ceea ce priveşte momentul de la care începe să curgă termenul pentru declararea căii de atac.

19. Curtea observă că prevederile criticate nu pot fi interpretate şi aplicate în mod particular şi singular, ci sunt aplicate în procedura achiziţiilor publice în coroborare cu alte prevederi legale, astfel cum este şi în speţa de faţă în care s-a reţinut că litigiului îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 271 alin. (1) şi art. 2562 alin. (1) lit. b) coroborate cu cele ale art. 3 lit. z) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, în funcţie de valoarea estimată a contractului de achiziţie publică ce face obiectul contestaţiei.

20. Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa, spre exemplu prin Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, că accesul liber la justiţie presupune accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte actul de justiţie, legiuitorul având competenţa exclusivă de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti.

21. În ceea ce priveşte termenele procedurale, Curtea Constituţională a reţinut că, în toate cazurile în care legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu s-a procedat în sensul restrângerii accesului liber la justiţie, ci exclusiv pentru a asigura cadrul legal în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21. Aşadar, reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei ce i-a fost conferită prin Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept material sau procesual, inclusiv prin instituirea unor termene, nu trebuie să conducă la o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar la o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, ocrotite în egală măsură (Decizia nr. 251 din 9 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 319 din 10 aprilie 2006). De asemenea, instanţa de contencios constituţional a statuat în numeroase cauze că principiul accesului liber la justiţie consacrat de art. 21 din Legea fundamentală implică, între altele, adoptarea de către legiuitor a unor reguli de procedură clare, în care să se prescrie cu precizie condiţiile şi termenele în care justiţiabilii îşi pot exercita drepturile lor procesuale,

22. Or, în ceea ce priveşte dispoziţiile criticate în prezenta cauză, din coroborarea tuturor prevederilor legale aplicabile în materia achiziţiilor publice reiese că modalitatea în care se calculează termenul în care poate fi depusă contestaţia împotriva rezultatului procedurii este clară şi nu este de natură a aduce atingere prevederilor constituţionale referitoare la calitatea legii.

23. Curtea constată că nu poate reţine nici pretinsa încălcare a prevederilor art. 21 şi art. 129 din Constituţie, deoarece legiuitorul a prevăzut, prin dispoziţiile legale în materie, posibilitatea contestării actelor autorităţii contractante în procedura achiziţiilor publice atât direct la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sau pe calea dreptului comun, cât şi în călea de atac, prin plângere formulată împotriva deciziei emise de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor la instanţa de judecată - cap. IX - Soluţionarea contestaţiilor, secţiunea 8 - Căi de atac împotrivă deciziilor Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, şi a stabilit termenele în care se pot introduce contestaţiile sau plângerile împotriva actelor autorităţii contractante. Astfel, potrivit art. 255, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al autorităţii contractante cu încălcarea dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice are dreptul de a contesta actul respectiv pe cale administrativ-jurisdicţională, în condiţiile acestei ordonanţe de urgenţă, sau în justiţie, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare (a se vedea în acest sens Decizia nr. 284 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 344 din 21 mai 2012).

24. În ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a prevederilor criticate în raport cu art. 1 alin. (4) coroborat cu art. 1 alin. (5) şi art. 126 din Constituţie, „ca urmare a faptului că textul nu este clar în ceea ce priveşte momentul de la care începe să curgă termenul pentru declararea căii de atac, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor şi instanţa de judecată sunt obligate să stabilească acest aspect în lipsa unei reglementări legale”, Curtea constată că această critică nu este întemeiată. Prevederile criticate sunt tocmai o expresie a respectării principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, întrucât, potrivit art. 126 alin. (1) şi (2) din Constituţie, „Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege”, iar „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”.

25. Faţă de cele prezentate, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 lit. z) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, în raport cu prevederile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

26. Distinct de acestea, Curtea observă că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, prin criticile aduse textului legal ce face obiectul controlului de constituţionalitate, tinde şi la modificarea şi completarea acestora. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului de constituţionalitate”.

27. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin, (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea „Costa Utilaje” - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 559/57/2015 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 3 lit. z) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 5 iulie 2016.

 

PREŞEDINTELE INTERI MAR AL CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Ioniţa Cochinţu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 572

din 12 Iulie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioniţă Cochinţu - magistrat-asistent

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, excepţie ridicată de Andrei Valentin Sfîrăială în dosarele nr. 3.371/207/2015, nr. 3.373/207/2015 şi nr. 3.374/207/2015 ale Judecătoriei Caracal - Secţia civilă şi care formează obiectul dosarelor Curţii Constituţionale nr. 1.869D/2015, nr. 1.870D/2015 şi nr. 1.871D/2015.

2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 7 iulie 2016, în prezenţa reprezentantului ales al autorului excepţiei de neconstituţionalitate, precum şi cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea a dispus conexarea dosarelor nr. 1.870D/2015 şi nr. 1.871D/2015 la Dosarul nr. 1.869D/2015, care este primul înregistrat, iar în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a amânat pronunţarea pentru data de 12 iulie 2016, dată la care este pronunţată prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

3. Prin încheierile din 11 noiembrie şi 3 decembrie 2015, pronunţate în dosarele nr. 3.371/207/2015, nr. 3.373/207/2015 şi nr. 3.374/207/2015, Judecătoria Caracal - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, excepţie ridicată de Andrei Valentin Sfîrăială în cauze având ca obiect soluţionarea unor plângeri formulate împotriva încheierii de reexaminare prin care a fost respinsă cererea de înscriere a dreptului de proprietate în cartea funciară, precum şi soluţionarea unor cereri prin care se solicită dispunerea de către instanţă a înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciară.

4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 17/2014, care prevăd că „cererea de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate, formulată în baza hotărârii judecătoreşti care ţine loc de contract de vânzare, se respinge dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de prezenta lege”, sunt un exces de reglementare şi încalcă prevederile art. 1 alin. (4) şi art. 44 alin. (1) din Constituţie. În acest sens arată că dispoziţia legală criticată dă putere oficiilor de carte funciară, prin intermediul registratorului, de a respinge cererea de intabulare formulată de cel care a obţinut un drept de proprietate în baza unei hotărâri judecătoreşti ce ţine loc de contract de vânzare-cumpărare, lipsind astfel de efecte hotărârea judecătorească. Or, sunt excesive şi de neconceput o ingerinţă şi o cenzură a unei hotărâri judecătoreşti din partea unei entităţi executive, fiind contrare principiului separaţiei puterilor în stat.

5. Totodată, consideră că sunt încălcate prevederile art. 20 din Constituţie, întrucât dispoziţiile criticate aduc atingere dreptului de proprietate, exerciţiului acestui drept, liberei circulaţii juridice a terenurilor, în condiţiile în care dreptul de proprietate este un drept fundamental, protejat prin art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, iar îngrădirea unor drepturi fundamentale trebuie să fie proporţională cu scopul urmărit, potrivit ari. 17 şi 18 din Convenţie.

6. De asemenea, apreciază că prevederile criticate încalcă art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi duc la lipsirea de efecte a scopului art. 21 din Constituţie, deoarece faza de punere în aplicare a unei hotărâri judecătoreşti face parte din procesul civil prin urmare, nepunerea în aplicare sau executarea cu întârziere a unei hotărâri judecătoreşti poate, în mod indirect, să ducă la lăsarea fără conţinut a dreptului de acces la un tribunal. În acest context, menţionează jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în ceea ce priveşte înlăturarea unor obstacole cu privire la realizarea accesului efectiv la instanţă, precum şi referitor la reglementarea defectuoasă sau lipsa de reglementare, inclusiv cu privire la legislaţia secundară (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 decembrie 1992 pronunţată în Cauza De Geouffre de la Pradelle împotriva Franţei şi Hotărârea din 9 octombrie 2003 pronunţată în Cauza Acimovic împotriva Croaţiei).

7. Judecătoria Caracal - Secţia civilă nu şi-a exprimat opinia cu privire la temeinicia excepţiei de neconstituţionalitate.

8. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 17/2014, în raport cu art. 1 alin. (4) din Constituţie, este întemeiată în măsura în care operaţiunile desfăşurate de registratorul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (reprezentant al puterii executive) revizuiesc cele statuate în mod definitiv prin hotărârea instanţei de judecată, hotărâre ce ţine loc de contract de vânzare-cumpărare. Consideră că, în aceeaşi măsură, prin operaţiunile avute în vedere de către registratorul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară cu ocazia respingerii cererii de înregistrare a dreptului de proprietate în cartea funciară obţinut în baza unei hotărâri judecătoreşti (situaţie în care sunt incidente prevederile art. 557 coroborat cu art. 888 din noul Cod civil), pot fi create premisele apariţiei unor limite disproporţionate ale dreptului de proprietate. Totodată, cu privire la pretinsa încălcare a prevederilor constituţionale ale art. 44, menţionează jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la prevederile Legii nr. 17/2014, spre exemplu Decizia nr. 83 din 26 februarie 2015, Decizia nr. 38 din 3 februarie 2015, Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014.

10. Avocatul Poporului face mai întâi precizarea că prin art. II pct. 2 din Legea nr. 68/2014, pentru claritatea textului şi o aplicare mai judicioasă, dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 17/2014 au fost modificate. Astfel, arată că în prezenta cauză, deşi la data ridicării excepţiei de neconstituţionalitate erau în vigoare prevederile care impuneau ca toate cererile de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate să fie respinse dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 17/2014, autorul a ales să critice normele legale iniţiale. De asemenea, arată că „din cercetările efectuate, a rezultat faptul că prin trei sentinţe civile, pronunţate de Tribunalul Olt (.. .) s-au admis acţiunile autorului excepţiei şi s-a constatat că anumite hotărâri arbitrate îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 603 din Codul de procedură civilă”. În prezentele cauze, hotărârile judecătoreşti în baza cărora s-a solicitat înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate au fost obţinute pe calea dreptului comun, nefiind îndeplinite condiţiile impuse de prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 17/2014, astfel că dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 17/2014 nu apar ca fiind aplicabile în aceste speţe, motiv pentru care devin incidente prevederile art. 29 alin. (i) din Legea nr. 47/1992.

11. Referitor la criticile de neconstituţionalitate expuse de autorul excepţiei, menţionează faptul că în cadrul procedurii de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate se realizează doar operaţiunea de verificare a condiţiilor de legalitate şi, ca atare, atunci când la baza solicitării de înscriere în cartea funciară a unui drept de proprietate există o hotărâre judecătorească pronunţată în temeiul art. 5 alin. (1) din Legea nr. 17/2014 nu este pusă în discuţie respectarea acesteia sau autoritatea de lucru judecat, întrucât se porneşte de la prezumţia de legalitate a unei asemenea hotărâri judecătoreşti. Faţă de cele prezentate, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă.

12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îi constituie dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri  de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 12 martie 2014.

15. Prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 17/2014 au fost modificate prin Legea nr. 68/2014 pentru modificarea alin. (1) al art. 29 din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996 şi a Legii nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 13 mai 2014, şi au în prezent următorul cuprins: „(2) Cererea de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate se respinge dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de prezenta lege.”

16. Din notele scrise ale autorului excepţiei de neconstituţionalitate, precum şi din încheierile de sesizare reiese că acesta critică dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 17/2014 în forma iniţială, care au următorul cuprins: „Cererea de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate, formulată în baza hotărârii judecătoreşti care ţine loc de contract de vânzare, se respinge dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de prezenţa lege.”

17. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (4) referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie şi art. 44 alin. (1) referitor la garantarea dreptului de proprietate, precum şi a creanţelor asupra statului. De asemenea, se invocă art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, art. 17 cu privire la interzicerea abuzului de drept şi art. 18 privind limitarea folosirii restrângerii drepturilor din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

18. Curtea, având în vedere unele chestiuni prealabile, observă mai întâi că excepţia a fost ridicată în cauze având ca obiect soluţionarea unor plângeri formulate împotriva încheierii de reexaminare prin care a fost respinsă cererea de înscriere a dreptului de proprietate în cartea funciară, precum şi soluţionarea unor cereri prin care se solicită dispunerea de către instanţă a înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciară. Astfel, autorul excepţiei arată că, în fapt, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Olt i-a respins cererile de intabulare a dreptului de proprietate, motivat de faptul că nu au fost îndeplinite condiţiile legale prevăzute de dispoziţiile art. 11 alin. (2) lit. (b) din normele metodologice pentru aplicarea titlului I din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, aprobate prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, al viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, al ministrului apărării naţionale şi al viceprim-ministrului, ministrul culturii, nr. 719/740/M.57/ 2.333/2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 30 mai 2014, respectiv lipsa adresei emise de primărie, prin care se comunică dacă este sau nu este necesar avizul specific al Ministerului Culturii. Mai susţine autorul că, odată cu sentinţele nr. 713/30.06.2015, nr. 714/30.06.2015, nr. 715/30.06.2015, pronunţate de Tribunalul Olt, prin care sunt validate hotărâri arbitrale şi prin care s-a constatat intervenită vânzarea între părţi, a depus toate actele doveditoare din care să rezulte transferul dreptului de proprietate, însă registratorul de carte funciară, procedând la analiza înscrisurilor justificative, în temeiul Ordinului directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 700/2014 privind aprobarea Regulamentului de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară, publicat în Monitorul Oficial al României,Partea I, nr. 571 şi 571 bis din 31 iulie 2014, a constatat că este necesară îndeplinirea condiţiilor prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 17/2014.

19. În acest context, Curtea, în analiza excepţiei de neconstituţionalitate, porneşte, pe de o parte, de la premisa că validarea unor hotărâri arbitrale, astfel cum este prevăzută la art. 603 alin. (3) din Codul de procedură civilă, presupune verificarea de către instanţa de judecată sau de notarul public a respectării condiţiilor şi îndeplinirii procedurilor impuse de lege. Ca atare, hotărârea judecătorească sau actul notarial de validare a unei hotărâri arbitrale nu constituie doar un simplu formalism, ci implică verificarea în mod efectiv a condiţiilor prevăzute de legea aplicabilă în materie. Pe de altă parte, Curtea reţine că în cadrul procedurii de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate se realizează operaţiunea de verificare a condiţiilor de legalitate, iar atunci când la baza solicitării de înscriere în cartea funciară a unui drept de proprietate există o hotărâre judecătorească nu poate să fie pusă în discuţie respectarea acesteia sau autoritatea de lucru judecat, întrucât se porneşte de la prezumţia de legalitate a unei asemenea hotărâri judecătoreşti.

20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum este formulată, Curtea observă că pretinsa neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 17/2014 este pusă în discuţie din perspectiva posibilităţii registratorului de carte funciară de a respinge cererea de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate, formulată în baza hotărârii judecătoreşti care ţine loc de contract de vânzare, dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 17/2014. De altfel, din încheierile de sesizare, precum şi din notele scrise ale autorului excepţiei de neconstituţionalitate reiese că acesta critică dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 17/2014 în forma iniţială, potrivit cărora cererea de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate, formulată în baza hotărârii judecătoreşti care ţine loc de contract de vânzare, se respinge dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de această lege.

21. Faţă de această împrejurare, Curtea reţine că prevederile art. 5 din Legea nr. 17/2014 au fost modificate prin Legea nr. 68/2014 pentru modificarea alin. (1) al art. 29 din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996 şi a Legii nr. 17/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 13 mai 2014, anterior pronunţării încheierilor de sesizare (11 noiembrie 2015 şi, respectiv, 3 decembrie 2015), în prezent legea statuând că „Cererea de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate se respinge dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de prezenta lege”, modificând esenţial textul iniţial, potrivit căruia „cererea de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate, formulată în baza hotărârii judecătoreşti”, care sugera ideea că o hotărâre judecătorească poate fi cenzurată de către registratorul de carte funciară. Este evident că o hotărâre judecătorească nu poate fi cenzurata de către registratorul de carte funciară, deoarece textul astfel cum a fost modificat porneşte de la prezumţia că judecătorul care a validat antecontractul de vânzare-cumpărare a verificat şi respectat condiţiile impuse de lege pentru a valida antecontractul de vânzare-cumpărare prin hotărâre judecătorească.

22. Ca atare, Curtea constată că prevederile criticate, în forma avută în vedere de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, nu mai sunt în vigoare şi nu mai produc efecte juridice, întrucât norma nouă este de imediată aplicare. În ceea ce priveşte succesiunea legii în timp, Curtea constată că aceasta este o problemă care ţine de interpretarea şi aplicarea acesteia la speţele deduse judecăţii, fiind atributul exclusiv al instanţelor de judecată, Curtea Constituţională neputându-se substitui instanţei în stabilirea legii aplicabile litigiului (a se vedea în acest sens Decizia nr. 36 din 3 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 25 martie 2015, paragraful 23).

23. Totodată, Curtea reţine că alte critici vizând prevederi normative inferioare legii (spre exemplu, hotărâri privind aprobarea unor regulamente, ordine privind aprobarea unor norme metodologice de aplicare a legii etc.) nu pot face obiectul analizei de constituţionalitate, ci doar analizei de legalitate pe care o face instanţa de judecată. Pe de altă parte, câtă vreme autorul excepţiei nu se află în ipoteza aplicării textului iniţial, nemodificat, analiza acestor prevederi infralegale nu mai are relevanţă.

24. Faţă de cele prezentate, excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum este formulată, urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

25. În ceea ce priveşte menţionarea, prin susţinerile părţilor prezente în faţa instanţei de contencios constituţional, respectiv adăugarea şi a altor temeiuri constituţionale în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate sau solicitarea extinderii controlului de constituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale constante, spre exemplu Decizia nr. 1.069 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 638 din 7 septembrie 2011, litigiul constituţional se desfăşoară numai în limitele determinate prin încheierea de sesizare, fără ca acestea să poată fi modificate de vreuna dintre părţi. Prin urmare, invocarea în faţa Curţii şi a altor temeiuri de neconstituţionalitate decât cele arătate prin ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate În faţa instanţei de judecată, temeiuri care nu au fost reţinute în încheierea de sesizare pronunţată de instanţa judecătorească, sau extinderea controlului de constituţionalitate asupra altor prevederi care nu au fost puse în discuţia părţilor este inadmisibilă.

26. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, excepţie ridicată de Andrei Valentin Sfîrăiaiă în dosarele nr. 3.371/207/2015, nr. 3.373/207/2015 şi nr. 3.374/207/2015 ale Judecătoriei Caracal - Secţia civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Caracal - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 12 iulie 2016.

 

PREŞEDINTELE INTERI MAR AL CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Ioniţă Cochinţu

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ŞI PĂDURILOR

 

ORDIN

privind aprobarea Planului de management şi a Regulamentului sitului Natura 2000 ROSPA0048 Ianca - Plopu Sărat

 

Având în vedere Referatul de aprobare nr. 110.897/AC din 27 iunie 2016 al Direcţiei biodiversitate,

ţinând cont de Decizia etapei de încadrare nr. 5.668 din 22 aprilie 2016, emisă de către Agenţia pentru Protecţia Mediului Brăila în urma derulării procedurii SEA, Avizul Ministerului Culturii nr. 3.570 din 9 iunie 2016, Adresa Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 91.267 din 10 iunie 2016, Adresa Ministerului

Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice nr. 56.510 din 16 iunie 2016 şi Adresa Direcţiei generale păduri nr. 27.559/E.S. din 3 iunie 2016,

în temeiul prevederilor art. 21 alin, (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 13 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 38/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul mediului, apelor şi pădurilor emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă Planul de management al sitului Natura 2000 ROSPA0048 Ianca - Plopu Sărat, prevăzut în anexa nr. 1.

Art. 2. - Se aprobă Regulamentul sitului Natura 2000 ROSPA0048 Ianca - Plopu Sărat, prevăzut în anexa nr. 2.

Art. 3. - Anexele nr. 1 şi 2*) fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul mediului, apelor şi pădurilor,

Viorel Traian Lasou,

secretar de stat

 

Bucureşti, 29 iunie 2016.

Nr. 1.215.


*) Anexele nr. 1 şi 2 se publică lin Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome „Monitorul Oficial”, Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.

 

AGENŢIA NAŢIONALĂ DE CADASTRU ŞI PUBLICITATE IMOBILIARĂ

 

ORDIN

privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, în unitatea administrativ-teritorială Constantin Daicoviciu din judeţul Caraş-Severin

 

Având în vedere prevederile art. 11 alin. (1) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 3 alin. (13) din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 15 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.288/2012, cu modificările şi completările ulterioare,

directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară emite prezentul ordin.

Art. 1. - (1) Se aprobă începerea lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, situate în unitatea administrativ-teritorială Constantin Daicoviciu din judeţul Caraş-Severin.

(2) Unitatea administrativ-teritorială şi sectorul cadastral în care se desfăşoară lucrările de înregistrare sistematică sunt prevăzute în anexa nr. 1 la prezentul ordin.

Art. 2. - Reprezentarea grafică a sectorului cadastral în care se desfăşoară lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor este prevăzută în anexa nr. 2 la prezentul ordin.

Art. 3. - Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară,

Radu Codruţ Ştefănescu

 

Bucureşti, 21 octombrie 2016.

Nr. 1.379.

 

ANEXA Nr. 1

 

Lista unităţilor administrativ-teritoriale şi a sectoarelor cadastrale în care încep lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor

 

Nr. crt.

Denumirea unităţii administrativ-teritoriale

Judeţul

Sectorul cadastral în care încep lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor

1

Constantin Daicoviciu

Caraş-Severin

1

 

ANEXA Nr. 2*)

 

 

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE

 

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE şi JUSTIŢIE

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ

DECIZIA Nr. 17

din 27 septembrie 2016

 

Dosar nr. 2.050/1/2016

 

Mirela Sorina Popescu - preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - preşedintele completului

Aurel Gheorghe Ilie - judecător la Secţia penală

Ana Maria Dascălu - judecător la Secţia penală

Valentin Horia Şelaru - judecător la Secţia penală

Ilie Iulian Dragomir - judecător la Secţia penală

Florentina Dragomir - judecător la Secţia penală

Silvia Cerbu - judecător la Secţia penală

Cristina Rotaru-Radu - judecător la Secţia penală

Rodica Aida Popa - judecător la Secţia penală

 

S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori prin încheierea de şedinţă din data de 26 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 805/121/2016/A1.1/a1 în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept:

„În aplicarea art. 8 din Legea nr. 255/2013 şi art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care este calea de atac (recurs, apel, contestaţie) împotriva încheierii de şedinţă prin care instanţa de fond respinge, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea unor excepţii de neconstituţionalitate?”

Completul competent să judece sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile ce formează obiectul Dosarului nr. 2.050/1/2016/HP/P este legal constituit conform dispoziţiilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală, ale art. 275 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa de judecată a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Mirela Sorina Popescu.

La şedinţa de judecată a participat doamna Manuela Maria Puşcă, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 276 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare

Judecător-raportor a fost desemnat, conform prevederilor art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, domnul Aurel Gheorghe Ilie, judecător în cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna Irina Kuglay, procuror în cadrul Secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului 2.050/1/2016/HP/P aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, precum şi faptul că, drept urmare a solicitărilor formulate în temeiul art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, la dosarul cauzei au fost depuse punctele de vedere asupra problemei de drept deduse dezlegării formulate de judecătorii instanţelor judecătoreşti de la nivelul curţilor de apel Alba Iulia, Bacău, Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara. Aceleaşi instanţe au depus şi puncte de vedere cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.

De asemenea, magistratul-asistent a învederat că asupra problemei de drept supuse dezlegării a formulat punct de vedere şi Universitatea Craiova, Facultatea de Drept,

La data de 12 septembrie 2016 a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, care a fost comunicat părţilor din proces, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală, care nu au transmis puncte de vedere privind chestiunile de drept supuse judecăţii.

La data de 24 iunie 2016 Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depus Adresa nr. 570/C271.326/III-5/2016, prin care s-a adus la cunoştinţă că în cadrul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar penal al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii vizând problema de drept supusă dezlegării în prezenta cauză.

De asemenea, la data de 24 iunie 2016 au fost depuse concluzii scrise formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, doamna judecător Mirela Sorina Popescu, constatând că nu sunt alte cereri sau excepţii de formulat, a solicitat doamnei procuror Irina Kuglay să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema supusă dezbaterii în Dosarul nr. 2.050/1/2016/HP/P.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a invocat excepţia inadmisibilităţii sesizării, având în vedere că nu respectă una dintre condiţiile esenţiale necesare pentru valabila sesizare a acestui complet, respectiv aceea ca soluţionarea fondului cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept, în speţă, de natura căii de atac într-o procedură incidentală nu poate depinde în niciun mod soluţionarea fondului cauzei.

A precizat că, în practica Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală au fost considerate ca admisibile şi s-au pronunţat hotărâri corecte de admitere şi de soluţionare a sesizărilor chiar şi atunci când fondul cauzei nu îl constituia pronunţarea unei soluţii de condamnare, achitare, amânare sau renunţare la pedeapsă, însă a fost examinată cerinţa ca chestiunea supusă dezlegării să aibă legătură cu soluţia dosarului principal, condiţie care nu este îndeplinită în prezenta cauză; obiectul principal al dosarului nu depinde de calificarea căii de atac ce poate fi formulată împotriva încheierii de soluţionare a cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale.

Faţă de toate aceste aspecte, a solicitat respingerea sesizării formulate de Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală, ca inadmisibilă.

În ceea ce priveşte motivul de inadmisibilitate, în sensul că sesizarea a fost formulată de un judecător de cameră preliminară, reprezentantul Ministerului Public l-a apreciat ca neîntemeiat.

Cu privire la fondul cauzei, a arătat că problema neunitară supusă dezbaterii ar trebui tranşată pe calea unui recurs în interesul legii, însă, având în vedere dispoziţiile tranzitorii din procedura civilă, apreciază apelul ca fiind calea de atac ce poate fi declarată împotriva încheierii de şedinţă prin care instanţa de fond respinge, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea unor excepţii de neconstituţionalitate.

Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare.

ÎNALTA CURTE,

asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin încheierea din data de 26 aprilie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, Secţia penală şi pentru cauze cu minori - în Dosarul nr. 805/121/2016/A1.1/a1, în baza art. 475 din Codul de procedură penală, a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei probleme de drept: în aplicarea art. 8 din Legea nr. 255/2013 şi art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care este calea de atac (recurs, apel, contestaţie) împotriva încheierii de şedinţă prin care instanţa de fond respinge, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea unor excepţii de neconstituţionalitate.

II. Expunerea succinta a cauzei şi soluţia propusă de instanţa care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin încheierea de şedinţă din data de 21 martie 2016 a Tribunalului Galaţi, pronunţată în Dosarul nr. 805/121/2016/a1, în cameră de consiliu, procedura de cameră preliminară, s-a dispus respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate invocate de inculpatul Mihai Daniel, a dispoziţiilor art. 202 alin. (3) din Codul de procedură penală raportat la dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi alin. (5), art. 11 alin. (2), art. 24 alin. (1), art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţia României, a art. 97 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură penală, raportat la art. 1 alin. (3), alin. (5), art. 11 alin, (2), art. 24 alin. (1), art. 148 alin. (2) şi alin. (4) din Constituţia României, precum şi a art. 140 alin. (7), art. 141 alin. (1), alin. (8), art. 142 alin. (i), art. 144 alin. (2), art. 165 alin. (2), art. 167 alin. (2) din Codul de procedură penală raportat la art. 1 alin. (3), alin. (5), art. 11 alin. (2), art. 24 alin. (1), art. 148 alin. (2) şi alin. (4) din Constituţia României.

La data de 23 martie 2016, inculpatul Mihai Daniel a declarat recurs împotriva încheierii de şedinţă din data de 21 martie 2016 a Tribunalului Galaţi, pronunţată în Dosarul nr. 805/121/2016/a1, solicitând soluţionarea cauzei în complet constituit din 3 judecători, având în vedere că, potrivit dispoziţiilor prevăzute de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, calea de atac ce poate fi formulată împotriva unei încheieri prin care s-a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate, este recursul.

III. Punctele de vedere ale procurorului şi ale Inculpatului asupra chestiunii de drept sesizate

Reprezentantul Ministerului Public a apreciat că există o neconcordanţă, o omisiune de intervenţie a legiuitorului în ceea ce priveşte recalificarea căii de atac prevăzută de art. 29 alin. 5 din Codul de procedură penală, raportat la dispoziţiile noului Cod de procedură penală.

Inculpatul şi-a însuşit punctul de vedere exprimat de reprezentantul Ministerului Public.

De asemenea, a menţionat că neconcordanţa apare şi din interpretarea dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 255/2013 privind punerea în aplicare a Codului de procedură penală, în care se prevede că hotărârile pronunţate în primă instanţă, după intrarea în vigoare a legii noi, sunt supuse căilor de atac, termenul şi condiţiile de exercitare fiind prevăzute de legea nouă.

Legea nouă, respectiv Codul de procedură penală, nu mai prevede o reglementare explicită a recursului şi astfel nici legea de organizare judiciară nu mai descrie modalitatea de constituire a acestor complete.

Astfel, a apreciat că raportat la dispoziţiile sus-menţionate se impune constituirea unui complet de apel care să soluţioneze calea de atac.

Inculpatul Mihai Daniel, prin apărător Soare Daniel, a apreciat că Legea nr. 47/1992 este o lege specială, apropiată de legile constituţionale şi, în consecinţă are putere atât asupra Codului de procedură penală, cât şi asupra Codului de procedură civilă.

A considerat că, din moment ce art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 prevede că încheierea de respingere a sesizării Curţii Constituţionale poate fi atacată numai cu recurs, aceasta este calea de atac împotriva încheierii, trebuie soluţionată de instanţa superioară în termen de 48 de ore, respectiv de Curtea de Apel Galaţi.

IV. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Curtea de Apel Galaţi a constatat că prin Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a noului Cod penal (Legea nr. 286/2009), la titlul II intitulat „Dispoziţiile privind modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţiile penale” au fost aduse modificări unor legi penale speciale, în privinţa căilor de atac, astfel încât acestea să fie în concordanţă cu actualul sistem procesual penal, care prevede o singură cale de atac ordinară, total devolutivă, abandonând principiul dublului grad de jurisdicţie în materie penală, însă Legea nr. 47/1992 nu se regăseşte printre legile care au fost modificate.

Totodată, a arătat că la art. 8 din Legea nr. 255/2013 de punere în aplicare a noului Cod de procedură penală se prevede că hotărârile pronunţate în primă instanţă, după intrarea în vigoare a legii noi, sunt supuse căilor de atac, temeiurilor şi condiţiilor de exercitare prevăzute de legea nouă.

Pe fondul cauzei, a menţionat că prin Decizia nr. XXXVI din 11 decembrie 2006 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 30 mai 2007 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite s-a pronunţat în recurs în interesul legii, în sensul că împotriva încheierii de şedinţă prin care în recurs (cale de atac total devolutivă) au fost respinse, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea unor excepţii de neconstituţionalitate, se poate exercita calea de atac a recursului.

Curtea de Apel Galaţi a constatat, aşadar, posibilitatea exercitării unei căi de atac suplimentare, chiar dacă respectiva cauză se află pe rolul ultimei instanţe de judecată, în ciclul procesual ordinar, şi consideră că raţiunea acestui recurs în interesul legii, ca şi considerentele care au dus la adoptarea Deciziei nr. XXXVI din 11 decembrie 2006 şi-au păstrat valabilitatea şi în prezent.

Totuşi, având în vedere actualele prevederi ale Codului de procedură penală, Curtea de Apel Galaţi a considerat că trebuie prevăzute expres căile de atac ce se pot exercita împotriva unei încheieri de şedinţă, prin care, la fond, au fost respinse, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea unor excepţii de neconstituţionalitate.

Într-o atare situaţie, Curtea de Apel Galaţi a apreciat că împotriva unei încheieri de şedinţă prin care, la fond, au fost respinse, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea unor excepţii de neconstituţionalitate poate fi formulată contestaţie (în situaţia în care cauza se află la judecătorul de drepturi şi libertăţi sau la judecătorul de cameră preliminară), respectiv apel (în situaţia în care cauza se află la judecata în fond sau în apel.

V. Punctele de vedere exprimate de curţile de apel şi instanţele judecătoreşti arondate

În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanţelor judecătoreşti asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.

Au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie curţile de Apel Alba Iulia, Bacău, Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara, în răspunsurile primite fiind indicată şi opinia şi practica instanţelor din raza lor de activitate, însoţite de practică judiciară.

La nivelul instanţelor judecătoreşti se constată existenţa unei practici neunitare în ceea ce priveşte problema de drept supusă dezlegării, inclusiv în raza teritorială a mai multor curţi de apel sau chiar în cadrul aceleiaşi instanţe.

Astfel:

1. Într-o primă opinie s-a apreciat că recursul este calea de atac ce poate fi declarată împotriva unei încheieri prin care instanţa respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate.

În acest sens s-au exprimat Curtea de Apel Alba Iulia, Tribunalul Hunedoara, Curtea de Apel Cluj (opinie majoritară rezultată din practica ataşată), Curtea de Apel Constanţa (în opinie minoritară), Tribunalul Iaşi, Curtea de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Bacău (opinie minoritară rezultată din jurisprudenţa ataşată), Judecătoria Reghin.

2. Într-o a două opinie s-a apreciat că apelul este calea de atac ce poate fi declarată împotriva unei încheieri prin care instanţa respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, dacă dosarul respectiv se află în faza de judecată la fond sau în apel, şi contestaţia, dacă dosarul se află la judecătorul de drepturi şi libertăţi sau la judecătorul de cameră preliminară.

În acest sens s-au exprimat: Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Galaţi (în opinie minoritară), Curtea de Apel Piteşti, Tribunalul Caraş-Severin.

3. Într-o a treia opinie instanţele au considerat că apelul este calea de atac. În acest sens s-au pronunţat: Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Cluj (opinia minoritară), Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Timişoara, Tribunalul Maramureş, Tribunalul Prahova.

4. În fine, într-o a patra opinie, instanţele au considerat că singura cale de atac în această situaţie este contestaţia. În acest sens s-au exprimat: Judecătoria Braşov, Judecătoria Târgu Secuiesc, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, Judecătoria Cornetu, Tribunalul Sălaj, Curtea de Apel Galaţi (în opinie majoritară după cum rezultă din conţinutul răspunsului), Tribunalul Vaslui, Tribunalul Bihor, Tribunalul Dâmboviţa.

Curtea de Apel Târgu Mureş a precizat că la nivelul acestei instanţe, precum şi al instanţelor din circumscripţia sa nu au fost pronunţate hotărâri judecătoreşti cu privire la chestiunea de drept invocată.

Tribunalul Arad a considerat că se impune recalificarea căii de atac, în funcţie de competenţa materială a instanţei, respectiv contestaţie dacă este judecată de tribunal sau apel dacă este judecată de curtea de apel. În acest sens, Decizia penală nr. 99 din 12 aprilie 2016 pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 14.764/55/2015, Decizia nr. 1.208/A din data 19 noiembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. 2.900/108/12015/a2.

VI. Examenul jurisprudenţei

1. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale

Chestiunea de drept care formează obiectul sesizării a fost ridicată în faţa Curţii Constituţionale de către Curtea de Apel Oradea, din oficiu, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa solicitând instanţei de contencios constituţional o decizie interpretativă prin care să se constate că normele art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare” sunt constituţionale doar în măsura în care se are în vedere unitar calea de atac a apelului.

Prin Decizia nr. 492/2015, Curtea Constituţională a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate. În partea finală a considerentului nr. 14 din decizie, Curtea Constituţională a reţinut că „în măsura în care aceste norme ar fi de natură să creeze divergenţe de interpretare şi aplicare la nivelul instanţelor judecătoreşti, inclusiv prin coroborarea cu sistemul legislativ în vigoare, se poate face aplicarea dispoziţiilor privind asigurarea unei practici unitare, cuprinse în art. 471-4771 din Codul de procedură penală”.

2. Jurisprudenţa relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în materie penală, atât la nivelul Secţiei penale, cât şi la completele de 5 judecători, practica a fost constantă în sensul că, după intrarea în vigoare, la data de 1 februarie 2014, a Codului de procedură penală, calea de atac împotriva încheierilor prin care se respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este apelul, ca principală cale de atac ordinară reglementată de procedura penală.

În acest sens, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au fost pronunţate următoarele hotărâri:

- Decizia nr. 42/A din 6 februarie 2015 a Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost respins, ca nefondat, apelul declarat împotriva dispoziţiei cuprinse în Decizia nr. 1.573/A din 16 decembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I penală, privind cererea de sesizare a Curţii Constituţionale;

- Decizia nr. 49/A din 13 februarie 2015 a Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost respins, ca nefondat, apelul declarat împotriva încheierii din 30 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Bacău, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind dispoziţia prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale;

- Decizia nr. 113/A din 31 martie 2015 a Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost respins, ca nefondat, apelul declarat împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din Decizia nr. 23/C din 23 martie 2015 a Curţii de Apel Oradea, Secţia penală şi pentru cauze cu minori;

- Decizia nr. 242/A din 25 iunie 2015 a Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost respins, ca nefondat, apelul declarat împotriva încheierii din 22 aprilie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale;

- Decizia nr. 260/A din 16 iulie 2015 a Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost respins, ca nefondat, apelul declarat împotriva Deciziei nr. 34/CJ din 27 mai 2015 a Curţii de Apel Iaşi, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în ceea ce priveşte dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale;

- Decizia nr. 333/A din 29 septembrie 2015 a Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost respins, ca nefondat, apelul declarat împotriva încheierii din 17 septembrie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale;

- Decizia nr. 424/A din 18 noiembrie 2015 a Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost respins, ca nefondat, apelul declarat împotriva dispoziţiei din Decizia nr. 843 din 28 octombrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale;

- Decizia nr. 137/A din 5 aprilie 2016, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat împotriva încheierii din 29 februarie 2016 prin care judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Ploieşti, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale în procedura prevăzuta în art. 341 din Codul de procedură penală;

- Decizia penală nr. 166 din 19 aprilie 2016, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul formulat împotriva încheierii din data de 31 martie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală.

VII. Punctul de vedere al Direcţiei legislaţie, studii şi documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Direcţia de specialitate din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi-a exprimat punctul de vedere în sensul că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind natura căii de atac (recurs, apel sau contestaţie) împotriva încheierii prin care instanţa respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât chestiunea de drept enunţată nu îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută în art. 475 din Codul de procedură penală, referitoare la existenţa unei legături de dependenţă între lămurirea chestiunii de drept şi soluţionarea pe fond a cauzei în care a fost invocată.

În subsidiar, în măsura în care se apreciază că chestiunea de drept enunţată în încheierea de sesizare poate fi soluţionată printr-o hotărâre prealabilă, în aplicarea art. 8 din Legea nr. 255/2013 şi art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, încheierea prin care instanţa respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate poate fi atacată cu apel.

VIII. Opinia specialiştilor consultaţi

În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată opinia scrisă a unor specialişti recunoscuţi cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării.

Singurul punct de vedere transmis a fost cel al Universităţii din Craiova, Facultatea de Drept, care a susţinut că aplicând cu prioritate art. 8 din Legea nr. 255/2013 de punere în aplicare a noului Cod de procedură penală, potrivit căruia hotărârile pronunţate în primă instanţă, după intrarea în vigoare a legii noi, sunt supuse căilor de atac, termenelor şi condiţiilor de exercitare prevăzute de legea nouă, calea de atac a recursului ar trebui recalificată ca o contestaţie, mai exact aceeaşi cale de atac ca şi hotărârea prin care se soluţionează fondul cauzei.

IX. Dispoziţii legale incidente

- art. 8 din Legea nr. 255/2013 - Hotărârile pronunţate în primă instanţă după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor şi condiţiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă;

- art. 29 alin. (5) Legea nr. 47/1992 - Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor aţin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile

X. Raportul asupra chestiunii de drept supuse dezlegării

Analizând chestiunea de drept supusă dezlegării, judecătorul-raportor a constatat incidenţa dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, care cuprind dispoziţii procesual penale, potrivit cărora „hotărârile pronunţate în primă instanţă după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor şi condiţiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă”.

Potrivit art. 24 din Legea nr. 255/2013, „dispoziţiile procesual penale din legile speciale se completează cu cele ale Codului de procedură penală”. Aşadar, în temeiul art. 24 din Legea nr. 255/2013, dispoziţiile procesual penale din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale se completează cu dispoziţiile Codului de procedură penală, inclusiv cu cefe care reglementează căile de atac

Legalitatea cailor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege; nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti. Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea competenţei atribuite prin lege constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii (Decizia penală nr. 1.780 din data de 25 iunie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).

Or, Codul de procedură penală, reconfigurând sistemul căilor de atac, a eliminat din materia procesual penală recursul şi a reglementat calea de atac a apelului şi a contestaţiei. Prin urmare, după intrarea în vigoare a Codului de procedură penală, cu excepţia situaţiilor tranzitorii, nicio categorie de hotărâri judecătoreşti pronunţate de instanţele penale nu mai poate fi atacată pe calea recursului - cale de atac a cărei reglementare a fost abrogată, ci, fie pe calea apelului, fie pe calea contestaţiei. Apelul şi contestaţia constituie căi ordinare de atac, care au înlocuit vechiul recurs, în toate ipotezele în care acesta din urmă constituia, sub imperiul legii vechi, singura cale ordinară de atac prevăzută de lege.

Reglementând contestaţia, legiuitorul a prevăzut, în dispoziţiile art. 4251 alin. (1) din Codul de procedură penală, regula potrivit căreia aceasta poate fi exercitată numai atunci când legea o prevede expres.

Prin urmare, în raport cu dispoziţiile art. 4251 alin. (1) din Codul de procedură penală, calea de atac a contestaţiei poate fi exercitată numai în ipoteza în care legea de procedură penală prevede expres că o anumită categorie de hotărâri judecătoreşti pronunţate de instanţele penale poate fi atacată pe calea contestaţiei. Dispoziţiile art. 4251 alin. (1) din Codul de procedură penală relevă caracterul de excepţie al căii ordinare de ataca contestaţiei, apelul constituind calea ordinară de atac „de drept comun” în materie procesual penală. Aşadar, recursul a fost înlocuit cu calea ordinară de atac a contestaţiei numai în cazurile expres prevăzute de lege, în toate celelalte ipoteze, în care legea nu prevede expres, vechea cale ordinară de atac a recursului fiind înlocuită cu calea ordinară de atac a apelului.

Legea nr. 47/1992 nu prevede expres că încheierea prin care instanţa respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate poate fi atacată cu contestaţie şi, în consecinţă, o astfel de încheiere nu îndeplineşte condiţia prevăzută în art. 4251 alin. (1) din Codul de procedură penală şi nu poate fi atacată pe calea contestaţiei.

În conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 255/2013, „recursurile aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, declarate împotriva hotărârilor pentru care legea veche nu prevede calea de atac a apelului, se soluţionează de către aceeaşi instanţă, conform dispoziţiilor din legea nouă privitoare la apel”. Aşadar, recursurile care constituiau sub imperiul legii vechi singura cale ordinară de atac prevăzută de lege au fost recalificate ca apeluri, indicând voinţa legiuitorului de a înlocui calea de atac a recursului cu calea de atac a apelului.

De asemenea, în susţinerea principiului legalităţii căilor de atac reglementate de lege, judecătorul-raportor a menţionat că dispoziţiile Legii nr. 47/1992 sunt aplicabile şi în materie civilă, iar, prin raportare la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, calea de atac exercitată împotriva încheierii de şedinţă prin care instanţa civilă respinge, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea unor excepţii de neconstituţionalitate este apelul, drept cale de atac ordinară.

Judecătorul-raportor consideră că, în materie civilă, legiuitorul a optat pentru un text de principiu, al cărui scop este modificarea tuturor normelor din legile speciale, în sensul că, pe viitor, hotărârile pronunţate în cauzele la care aceste legi speciale se referă vor fi supuse numai apelului la instanţa ierarhic superioară: „Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este «definitivă», de la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară. Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este «supusă recursului» sau că «poate fi atacată cu recurs» ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară.”- art. 7 alin. (2) din Legea nr. 76/2014.

În concluzie, judecătorul-raportor a apreciat că, în raport cu dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 255/2013 şi art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, calea de atac ce poate fi declarată împotriva încheierii de şedinţă prin care instanţa de fond respinge, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea unor excepţii de neconstituţionalitate este apelul.

XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reţine următoarele:

Admisibilitatea sesizării

Pentru a realiza unificarea practicii judiciare, legiuitorul a instituit în competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie soluţionarea sesizărilor din partea instanţelor de judecată, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Reglementând condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, legiuitorul a stabilit în art. 475 din Codul de procedură penală posibilitatea anumitor instanţe, inclusiv a curţii de apel, învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, care constată, în cursul judecăţii, existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi asupra căreia instanţa supremă nu a statuat încă printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs, să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu respectivei probleme de drept.

Ca atare, din conţinutul dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală rezultă că existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei constituie una dintre condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Instituţia procesual penală reglementată prin art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală este vădit mai restrictivă decât cea cuprinsă în art. 471 şi următoarele din Codul de procedură penală conform cărora admisibilitatea recursului în interesul legii se verifică prin raportare la existenţa unei chestiuni de drept, substanţial sau procesual, soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti, dar şi decât cea cuprinsă în art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, care condiţionează invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare de legătura acesteia cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului.

Chestiunea a cărei dezlegare este supusă examenului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie trebuie să vizeze, ca regulă, o problemă de drept material, de care să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, putând doar, ca excepţie, să se refere la o problemă de drept procesual, adică în măsura în care soluţia dată acesteia se repercutează semnificativ asupra rezolvării fondului.

Prin modul de formulare a textului de lege s-a urmărit excluderea de la această procedură, ce vizează asigurarea unei practici unitare, a problemelor de drept de care nu depinde soluţionarea pe fond a litigiilor penale, chestiuni ce rămân a fi supuse interpretării numai pe calea recursului în interesul legii, sub rezerva îndeplinirii şi a celorlalte condiţii de admisibilitate reglementate de Codul de procedură penală.

Or, stabilirea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, printr-o hotărâre prealabilă, a naturii căii de atac (recurs, apel sau contestaţie) împotriva încheierii prin care instanţa respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate nu are aptitudinea de a produce consecinţe juridice asupra modului de rezolvare a fondului cauzei cu care instanţa ce a făcut sesizarea este învestită - respectiv admisibilitatea sau nu a sesizării - şi nici aptitudinea de a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal.

Natura căii de atac (recurs, apel sau contestaţie), deşi influenţează compunerea completului de judecată şi, în consecinţă, legalitatea hotărârii pronunţate în calea de atac, nu determină însă îndeplinirea condiţiei de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, întrucât nu conduce la stabilirea unei relaţii de dependenţă între problema de drept supusă discuţiei şi soluţia ce urmează a fi dată în calea de atac cu care instanţa respectivă este învestită.

Prin sintagma „soluţionarea pe fond a cauzei”, folosită de legiuitor în cuprinsul art. 475 din Codul de procedură penală pentru a desemna legătura obiectivă dintre chestiunea de drept supusă interpretării şi procesul penal în curs, se înţelege dezlegarea raportului juridic penal născut ca urmare a încălcării relaţiilor sociale proteguite prin norma de incriminare, şi nu rezolvarea unei cereri incidentale invocate pe parcursul judecării cauzei în ultimă instanţă.

Calificarea căii de atac împotriva încheierii prin care instanţa respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale ca fiind recurs, apel sau contestaţie priveşte materia incidentelor procedurale şi, în consecinţă, nu poate constitui o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, neputând produce efecte asupra modului de rezolvare a fondului cauzei.

Faţă de aceste considerente, constatând neîndeplinită una dintre condiţiile de admisibilitate enumerate de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu va proceda la analiza pe fond a chestiunii de drept ce face obiectul prezentei cauze, urmând a respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori - privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „în aplicarea art. 8 din Legea nr. 255/2013 şi art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care este calea de atac (recurs, apel, contestaţie) împotriva încheierii de şedinţă prin care instanţa de fond respinge, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea unor excepţii de neconstituţionalitate. “

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 475 şi art. 477 din Codul de procedură penală,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 805/121/2016/A1.1 /a1 prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a chestiunii de drept: „În aplicarea art. 8 din Legea nr. 255/2013 şi art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care este calea de atac (recurs, apel, contestaţie) împotriva încheierii de şedinţă prin care instanţa de fond respinge, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea unor excepţii de neconstituţionalitate. “

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 septembrie 2016.

 

PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

judecător MIRELA SORINA POPESCU

Magistrat-asistent,

Manuela Maria Puşcă

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.