MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 166/2016

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 184 (XXVIII) - Nr. 166         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Vineri, 4 martie 2016

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 855 din 10 decembrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (2) şi art. 10 alin. (î) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative

 

Decizia nr. 865 din 10 decembrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2, art. 3 alin. (2) şi art. 20 pct. 2 din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative

 

Decizia nr. 869 din 10 decembrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 82 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei şi ale art. 16 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, precum şi a prevederilor art. 83 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 şi ale art. 17 alin. (1) teza a două din Legea nr. 96/2006

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

223. - Ordin al ministrului mediului, apelor şi pădurilor privind modificarea Ordinului ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 549/2006 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului „Declaraţie privind obligaţiile la Fondul pentru mediu” şi a instrucţiunilor de completare şi depunere a acestuia

 

2.097. - Ordin al ministrului culturii pentru acreditarea Muzeului Judeţean de Ştiinţele Naturii Prahova din Ploieşti

 

2.098. - Ordin al ministrului culturii pentru reacreditarea Muzeului Marinei Române din Constanţa

 

ACTE ALE CASEI NAŢIONALE DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE

 

106. - Ordin pentru modificarea anexei nr. 1 la Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 260/2015 privind constituirea Comisiei de experţi pentru afecţiuni hepatice şi aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei de experţi pentru afecţiuni hepatice

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 855

din 10 decembrie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Popescu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin, (2) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, excepţie ridicată de Aza Crişan în Dosarul nr. 4.381/62/2014 al Tribunalului Braşov - Secţia a li-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului nr. 981D/2015 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de Citare este legal îndeplinită. Cu privire la autoarea excepţiei, Aza Crişan, citată în cauză, magistratul-asistent arată că dovada privind îndeplinirea procedurii de citare a fost restituită cu menţiunea că aceasta este decedată. De asemenea, arată că, la dosar, partea Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a depus note scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Precizează că instituirea unor norme procedurale privind efectuarea plăţii despăgubirilor cuvenite în temeiul Legii

nr. 9/1998 şi al Legii nr. 290/2003 nu afectează în substanţa sa dreptul de proprietate privată şi că prevederile de lege criticate dispun pentru viitor, fără a putea fi considerate contrare principiului neretroactivităţii legii. De asemenea, nu poate fi reţinută nici încălcarea art. 16 din Constituţie, deoarece tratamentul juridic aplicat beneficiarilor rezultă din normele legale în vigoare la momentul plăţii despăgubirilor conform principiului tempus regit actum.

CURTEA,

având în vedere actele şt lucrările dosarului, reţine următoarele:

4. Prin încheierea din 22 aprilie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 4,381/62/2014, Tribunalul Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Aza Crişan într-o cauză având ca obiect obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor de a dispune plata despăgubirilor stabilite în temeiul Legii nr. 290/2003.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine că prevederile art. 3 alin. (2) teza finală din Legea nr. 164/2014, interpretate în sensul că termenele prevăzute la art. 10 alin. (1) din acelaşi act normativ se aplică „şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti”, reprezintă o implicare a statului, ca parte, în procesele aflate în curs, dacă influenţează rezultatul procesului sau creează un dezavantaj substanţial între părţile din proces ori înlătură o cale eficientă de soluţionare a pretenţiilor reclamantului. Aplicarea termenelor prevăzute de noua legislaţie are ca efect amânarea rezolvării cauzelor aflate pe rolul instanţelor şi obligarea persoanelor, care au fost diligente în a se adresa justiţiei, la suportarea unei sarcini suplimentare faţă de deja cunoscuta inactivitate a autorităţilor. Introducerea în cadrul unui proces în curs a unui impediment care tinde să nege dreptul de acces liber la justiţie al persoanei interesate încalcă prevederile art. 21 alin. (1 j şi (2) din Constituţie. Faptul că, în cursul judecăţii cauzei în care â fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, a fost adoptată Legea nr. 164/2014, care reglementează alte termene şi condiţii decât cele de la momentul formulării şi înregistrării cererii de chemare în judecată, nesocoteşte principiul neretroactivităţii legii, iar aplicarea noilor termene de plată a despăgubirilor stabilite prin actele administrative prevăzute de art. 9 lit. a) şi b) din lege conduce la respingerea cererii de chemare în judecată ca prematur introdusă.

6. Referitor la prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 164/2014, susţine că acestea contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, prin crearea unor situaţii discriminatorii pentru aceleaşi categorii de persoane, şi anume persoanele îndreptăţite la despăgubiri în temeiul legilor nr. 9/1998, nr. 290/2003 şi nr. 393/2006. Aceste prevederi ale actului normativ criticat încalcă flagrant dispoziţiile constituţionale care consacră şi garantează dreptul de proprietate privată şi creanţele asupra statului. De asemenea, se impune a fi analizat dacă „termenul de 5 ani în care a fost eşalonată plata unei creanţe asupra statului este unul rezonabil, de natură a nu afecta, în sensul art. 115 alin. (6) din Constituţie”, dreptul fundamental la proprietate, pe de o parte, iar pe de altă parte, dacă durata de eşalonare a plăţilor acestei creanţe respectă exigenţele caracterului rezonabil al duratei unei proceduri judiciare, în sensul art. 21 alin. (3) din Constituţie şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

7. În susţinerea criticii de neconstituţionalitate, autoarea excepţiei invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 528 din 12 decembrie 2013 şi nr. 88 din 27 februarie 2014.

8. Tribunalul Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Normele procedurale instituite prin art. 10 alin. (1) din Legea nr. 164/2014 vizează modalitatea de efectuare a plăţii despăgubirilor stabilite deja prin actele administrative prevăzute de art. 9 lit. a) şi b) din lege, astfel încât nu poate fi vorba de o încălcare a principiului neretroactivităţii. Normele procedurale respective se aplică persoanelor care deţin o hotărâre a comisiei judeţene sau un ordin emis de şeful Cancelariei Primului-Ministru, în temeiul Legii nr. 9/1998, şi nu încalcă dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie, principiul egalităţii şi nici principiul liberului acces la justiţie. În fine, instanţa judecătorească apreciază că termenul de 5 ani, instituit de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 164/2014, reprezintă un termen rezonabil pentru punerea în executare a titlurilor privind plata despăgubirilor, dispuse în temeiul Legii nr. 9/1998.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar de partea Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 910 din 15 decembrie 2014, dispoziţii care au următorul cuprins:

- Art. 3 alin. (2): „Dispoziţiile prezentei legi referitoare la plata despăgubirilor se aplică cererilor soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi. pentru care nu s-a efectuat plata, cererilor nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi. precum şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

- Art. 10 alin. (1): „Plata despăgubirilor stabilite prin actele administrative prevăzute la art. 9 lit. a) şi b) se efectuează în ordinea cronologică a emiterii acestora, în tranşe anuale agale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015.”

13. În opinia autoarei excepţiei, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie şi art. 44 privind dreptul de proprietate privată.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate în raport cu dispoziţiile constituţionale ale art. 15 alin. (2) care consacră principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, Curtea reţine că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate este titularul unui drept de despăgubire, stabilit în temeiul Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, pentru care nu a fost efectuată plata. Astfel, o dată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 164/2014, plata despăgubirilor stabilite prin actele administrative prevăzute la art. 9 lit. a) din lege, şi anume hotărârea comisiei judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, emisă înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, se efectuează în ordinea cronologică a emiterii acestora, în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 164/2014, iar pentru fiecare tranşă anuală, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor emite un titlu de plată, conform art. 10 alin. (6) din lege. Plata sumelor stabilite prin titlurile de plată se efectuează de către Ministerul Finanţelor Publice, în termen de cel mult 180 de zile de la data emiterii acestora, conform art. 11 din Legea nr. 164/2014.

15. Aşadar, recunoscând dreptul la despăgubire născut sub imperiul vechii legi, prevederile legale criticate care instituie reguli privind plata despăgubirilor nu au caracter retroactiv. În acord cu jurisprudenţa sa constantă, Curtea reţine că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare (a se vedea, de exemplu, deciziile nr. 330 din 27 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 28 ianuarie 2002, nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, sau nr. 294 din 6 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 29 septembrie 2004).

16. Curtea constată că ipoteza avută în vedere de prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 este aceea a unei obligaţii neexecutate, deci a unei situaţii juridice în curs, faţă de care noua reglementare nu poate fi decât imediat aplicabilă. Totodată, Curtea observă că prevederile de lege criticate dispun pentru viitor, urmând a fi aplicate de la data intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014, respectiv 18 decembrie 2014.

17. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 3 alin. (2) şi art. 10 din Legea nr. 164/2014, formulată din perspectiva măsurii de eşalonare a despăgubirilor pe termen de 5 ani, în raport cu art. 44 din Constituţie privind dreptul de proprietate privată, Curtea reţine că mecanismul eşalonării plăţii, ca modalitate de executare, poate fi considerat ca fiind în concordanţă cu considerentele consacrate de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, dacă sunt respectate anumite condiţii: tranşe de efectuare a plăţilor intermediare precis determinate, termen rezonabil de executare integrală, acoperirea eventualei devalorizări a sumei datorate (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 602 din 1 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 859 din 18 noiembrie 2015).

18. Curtea constată că prevederile art. 10 din Legea nr. 164/2014 îndeplinesc aceste condiţii, stabilind un termen de 5 ani pentru eşalonarea plăţii, precum şi obligaţia de actualizare a sumelor neplătite cu indicele de creştere a preţurilor de consum. Măsura instituită de reeşalonare a unor debite ale statului pe o durată de 5 ani poate fi considerată, aşadar, de natură a menţine un just echilibru între interesele debitorului - stat şi cele ale creditorului - persoană îndreptăţită la despăgubiri, de vreme ce persoana îndreptăţită nu suportă o sarcină disproporţionată şi excesivă în privinţa dreptului său de a beneficia de despăgubirile acordate prin lege.

19. În plus, astfel cum rezultă din Expunerea de motive la Legea nr. 164/2014, Curtea observă că evaluările Guvernului privind impactul financiar asupra bugetului se referă la o perioadă de 5 ani de la intrarea în vigoare a acestui act normativ, astfel încât şi din acest punct de vedere este justificată instituirea unui termen de 5 ani pentru eşalonarea plăţii despăgubirilor acordate potrivit Legii nr. 290/2003.

20. În ceea ce priveşte constituţionalitatea eşalonării plăţii unor sume datorate de stat, Curtea s-a mai pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 897 din 25 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2013, Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011, şi Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010. Prin aceste decizii, Curtea a statuat că eşalonarea, pe o durată de 5 ani, a plăţii sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar sunt constituţionale.

21. De asemenea, prin Decizia nr. 190 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 9 aprilie 2010, Curtea a statuat că executarea eşalonată a unor titluri executorii ce au ca obiect drepturi băneşti nu este interzisă în niciun mod de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale; executarea uno ictu constituie doar o altă modalitate de executare, fără ca acest lucru să însemne că este singura.

22. Totodată, prin Decizia nr. 595 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 16 ianuarie 2015, Curtea a constatat că, prin eşalonarea pe o perioadă de 5 ani, în tranşe anuale egale, a plăţii sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, precum şi a sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, statul nu contestă existenţa unui bun în sensul art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie, nu neagă existenţa şi întinderea despăgubirilor constatate şi nu refuză punerea în aplicare a acestora. Măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenţiei, fiind deci o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituţie, în condiţiile necesităţii plăţii unor sume mari de bani de la bugetul de stat.

23. Pe cale de consecinţă, eşalonarea pe o perioadă de 5 ani a plăţii sumelor reprezentând despăgubiri fiind o măsură de natură a păstra un just echilibru între interesele persoanelor îndreptăţite la despăgubire şi interesul general al colectivităţii, urmăreşte principiile stabilite în jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, astfel încât nu se poate considera că prin această măsură statul afectează esenţa dreptului de proprietate privată al beneficiarilor de despăgubiri în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, şi al Legii nr. 290/2003.

24. Aceasta, cu atât mai mult cu cât statul, prin caracterul său social, valoare constituţională instituită de art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală, are obligaţia de a imprima acţiunilor sale cu caracter economic un conţinut just proporţionat, astfel încât să asigure tuturor cetăţenilor săi exercitarea efectivă a tuturor drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale.

25. În final, referitor la invocarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, Curtea reţine, în acord cu jurisprudenţa sa, că aplicarea unui regim juridic temporal diferit nu poate crea o stare de discriminare între diverse persoane, în funcţie de actul normativ incident fiecăreia. Faptul că, prin succesiunea unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situaţii apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituţionalitatea textelor respective (Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996). Altfel spus, raportat la situaţia de faţă, inegalitatea de tratament juridic prin comparaţie cu acele persoane care au beneficiat de plata despăgubirilor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014 nu reprezintă un viciu de neconstituţionalitate, fiind rezultatul unor regimuri juridice diferite, aplicate succesiv în timp, incidente în virtutea principiului tempus regii actum.

26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Aza Crişan în Dosarul nr. 4.381/62/2014 al Tribunalului Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 3 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Braşov - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 10 decembrie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Simina Popescu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 865

din 10 decembrie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2, art. 3 alin. (2) şi art. 20 pct. 2 din Legea nr. 164/2014 privind unele masuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Popescu - magistrat-asistent

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2, art. 3 alin. (2) şi art. 20 pct. 2 din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de

compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, excepţie ridicată de Dumitru Vescu şi Teodor Vescu în Dosarul nr. 16.311/3/2012 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII l-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului nr. 350D/2015 al Curţii Constituţionale.

2. Dezbaterile iniţiale au avut loc în şedinţa din 15 octombrie 2015, în prezenţa autorului excepţiei, Dumitru Vescu, a reprezentantului Comisiei Municipiului Bucureşti pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 şi cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când, având în vedere imposibilitatea constituirii majorităţii prevăzute de art. 6 şi art. 51 alin. (1) teza a două din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, Curtea a dispus redeschiderea dezbaterilor pentru data de 17 noiembrie 2015. La acea dată, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor, pentru lămuriri suplimentare asupra problemelor ce formează obiectul dezbaterii, în temeiul prevederilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea a dispus amânarea pronunţării pentru data de 3 decembrie 2015 şi, ulterior, pentru datele de 8 decembrie 2015 şi 10 decembrie 2015, când a pronunţat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

3. Prin încheierea din 19 februarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 16.311/3/2012, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII l-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2, art. 3 alin. (2) şi art. 20 pct. 2 din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Dumitru Vescu şi Teodor Vescu cu prilejul soluţionării recursului împotriva Sentinţei civile nr. 1.167/18 februarie 2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ prin care a fost respinsă cererea de restituire în natură a unei suprafeţe de 33,90 ha teren intravilan.

4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia arată că aplicarea Legii nr. 164/2014 cauzelor aflate deja pe rolul instanţelor judecătoreşti şi instituirea unor noi termene de soluţionare a cererilor privind acordarea de despăgubiri formulate în baza Legii nr. 290/2003 aduc atingere principiului neretroactivităţii legii, principiului egalităţii în faţa legii, dreptului de acces liber la justiţie şi dreptului de proprietate privată, precum şi reglementărilor internaţionale pe care statul român s-a obligat să le respecte. Astfel, arată că, sub imperiul vechii reglementări, hotărârile comisiilor de aprobare a cererilor formulate în baza Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003, precum şi deciziile Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor constituie titluri executorii, iar o mare parte dintre acestea au trecut deja prin filtrul instanţelor judecătoreşti. În aceste condiţii, desfiinţarea acestora şi a hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile pronunţate, dintre care unele sunt în stadiul punerii în executare, încalcă dispoziţiile constituţionale privind accesul liber la justiţie şi dreptul de proprietate privată şi contravine principiului neretroactivităţii legii.

5. Autorii susţin că, „sub imperiul vechilor reglementări, Comisia de aplicare a Legii nr. 290/2003 a aprobat cererea de atribuire în natură, care a condus la emiterea unui act autentic de către statul român în anul 2011, act care confirmă astăzi irevocabil dreptul de proprietate şi moştenire pentru acest imobil/teren. Punerea în posesie şi punerea în executare a deciziei judecătoreşti irevocabile este însă blocată prin art. 2 şi art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014. Aceste prevederi de lege sunt considerate neconstituţionale, deoarece atentează asupra unui bun „suficient de important şi recunoscut”, încălcând astfel dreptul de proprietate privată. Eliminarea posibilităţii restituirii în natură a bunului şi stabilirea acordării de despăgubiri limitate ca valoare sunt inechitabile, nefiind justificate economic şi încălcând obligaţiile din reglementări internaţionale asumate de statul român.

6. De asemenea, susţin că prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 sancţionează atitudinea persoanelor care au formulat cereri de chemare în judecată în considerarea termenelor şi condiţiilor prevăzute de Legea nr. 290/2003, astfel cum a fost modificată şi completată indirect şi prin Legea nr. 165/2013. În acelaşi timp, prevederile art. 2 şi art. 3 alin. (2) coroborate cu dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 164/2014 nu oferă drepturi egale pentru toate persoanele care au formulat cereri potrivit Legii nr. 290/2003, întrucât creează inegalităţi majore între persoanele care au depus cereri la entităţile învestite de lege, aflate în diferite localităţi de pe teritoriul României.

7. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că prevederile art. 2 şi art. 20 pct. 2 din Legea nr. 164/2014 sunt constituţionale, iar prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 sunt neconstituţionale cu privire la partea referitoare la aplicarea Legii nr. 164/2014 şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9. Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 2 şi art. 20 pct. 2 din Legea nr. 164/2014 sunt neconstituţionale, iar cele ale art. 3 alin. (2) din acelaşi act normativ sunt constituţionale în măsura în care instanţele de judecată nu suprimă cursul procesului dispunând reluarea fazei administrative, respectând termenele prevăzute de acest act normativ.

10. Reţine că toate persoanele care au depus cereri în temeiul Legii nr. 290/2003, în termenul legal, se află într-o situate juridică identică, şi anume au dobândit vocaţia fie la atribuirea terenurilor, fie la acordarea de despăgubiri sau compensaţii. Or, legiuitorul, prin abrogarea art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 290/2003 şi, implicit, prin noua prevedere, elimină practic o formă de despăgubire la care erau îndreptăţite persoanele prevăzute de Legea nr. 290/2003, şi anume atribuirea de teren, pentru care unele persoane îndreptăţite se aflau în faza finală de soluţionare a cererii în urma unor procese. În atari condiţii, normele criticate au caracter retroactiv, deoarece acţionează asupra fazei iniţiale de constituire a situaţiei juridice, modificând în mod esenţial regimul juridic creat prin depunerea cererilor în temeiul Legii nr. 290/2003, cu încălcarea principiului tempus regit actum. Mai mult, în determinarea câmpului de aplicare a legilor în timp trebuie să se ţină seama atât de prioritatea noii legi faţă de cea veche, cât şi de siguranţa raporturilor sociale, care presupune ca acestea să nu fie desfiinţate sau modificate, fără un motiv deosebit de ordine socială. În plus, principiul aplicării imediate presupune intrarea în vigoare a noilor dispoziţii pentru situaţiile ale căror efecte nu erau susceptibile să se producă sub imperiul legii vechi. De asemenea, apreciază că noua reglementare tinde să genereze discriminări în cadrul aceleiaşi categorii de persoane, în speţă, persoanele îndreptăţite potrivit Legii nr. 290/2003 la atribuirea unor terenuri sau compensaţii/despăgubiri, care, după intrarea în vigoare a modificărilor, vor beneficia doar de despăgubiri băneşti, ca singură măsură compensatorie. Astfel, în contextul actual, singurul criteriu de diferenţiere aplicabil persoanelor îndreptăţite potrivit Legii nr. 290/2003, aflate în situaţii identice, apare ca fiind soluţionarea cu întârziere a cererilor de către comisiile pentru aplicarea Legii nr. 290/2003. Însă această simplă situaţie de fapt nu poate fi calificată drept un criteriu obiectiv şi rezonabil de diferenţiere, astfel încât nu se poate justifica pe plan legislativ tratamentul discriminatoriu aplicabil persoanelor îndreptăţite la restituirea în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent, persoane aflate în situaţii identice. Pentru acest motiv, consideră că dispoziţiile art. 2 şi ari. 20 pct. 2 din Legea nr. 164/2014 aduc atingere principiului neretroactivităţii şi al egalităţii în faţa legii, prevăzute de art. 15 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie.

11. Referitor la criticile de neconstituţionalitate ale art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014, faţă de art. 15 alin. (2) şi art. 21 din Constituţie, reţine că, potrivit susţinerilor autorilor, excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată cu ocazia soluţionării unui litigiu în temeiul Legii nr. 290/2003, determinat de refuzul Comisiei Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 de punere în executare a unei hotărâri judecătoreşti, în timpul litigiului, a intervenit Legea nr. 164/2014, care se aplică şi cauzelor aflate pe rol. În acest context, precizează că, în cursul procesului, pot interveni norme care să modifice condiţiile de desfăşurare ale acestuia, însă nu dispoziţii de natură să curme sau să întrerupă derularea procesului. În atari condiţii, normele de lege criticate sunt neconstituţionale doar în măsura în care, în temeiul acestora, instanţele de judecată ar suprima cursul procesului, indicând părţilor reluarea fazei administrative, cu respectarea termenelor prevăzute de noua lege. În privinţa celorlalte aspecte prezentate de autorii excepţiei, consideră că aceştia nu prezintă suficiente temeiuri care să conducă la constatarea neconstituţionalităţii normelor criticate.

12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar de autorul excepţiei şi de partea Comisia Municipiului Bucureşti pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, susţinerile autorului excepţiei şi ale părţii prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îi constituie art. 2, art. 3 alin. (2) şi art. 20 pct. (2) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative,

publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 910 din 15 decembrie 2014, având următorul cuprins:

- Art. 2: „începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, singura măsură compensatorie de care pot beneficia persoanele prevăzute la art. 1 este acordarea de despăgubiri băneşti.”;

- Art. 3 alin. (2): „Dispoziţiile prezentei legi referitoare la plata despăgubirilor se aplică cererilor soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru care nu s-a efectuat plata, cererilor nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare

- Art. 20 pct. 2: „Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 14 iulie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează: [...]

2. La articolul 2, alineatele (1)-(3) se abrogă.”

15. În opinia autorilor excepţiei, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (4) şi

(5) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale şi obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 46 privind dreptul la moştenire, art. 53 alin. (2) privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 148 privind integrarea în Uniunea Europeană.

16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorii acesteia critică soluţia legislativă cuprinsă în prevederile art. 2 şi art. 20 pct. 2 din Legea nr. 164/2014 potrivit cărora singura măsură compensatorie de care pot beneficia persoanele prevăzute de lege este acordarea de despăgubiri băneşti, fiind abrogate, totodată, normele cuprinse în art. 2 alin. (1)-(3) din Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, care instituiau posibilitatea atribuirii în natură de terenuri de acelaşi gen în judeţele în care locuiesc solicitanţii, în limita disponibilităţii.

17. Sub acest aspect, Curtea reţine, în acord cu jurisprudenţa sa, că modul de reparare a injustiţiilor şi abuzurilor din legislaţia fostului regim politic ţine de opţiunea exclusivă a legiuitorului actual, în considerarea prevederilor art. 44 alin. (1) teza a două din Constituţie, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. Totodată, prevederile art. 1 cuprinse în Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, reglementând dreptul persoanelor fizice şi juridice la respectarea bunurilor, lasă în competenţa statelor semnatare ale Convenţiei adoptarea măsurilor legislative concrete şi a procedurii de urmat, necesare în vederea restituirii în natură a bunurilor preluate de stat sau acordării de despăgubiri (a se vedea, spre exemplu, Decizia Curţii

Constituţionale nr. 202 din 18 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 19 iunie 2013).

18. De asemenea, Curtea a statuat că este dreptul suveran al legiuitorului de a aprecia întinderea şi amploarea măsurilor pe care le stabileşte prin lege, iar sub aspectele practice ce le-ar presupune o apreciere asupra oportunităţii vreunei măsuri reparatorii, Curtea nu numai că nu s-ar putea pronunţa, dar, în principiu, n-ar putea, desigur, să completeze sau să schimbe măsuri legislative existente, devenind astfel „legislator pozitiv” (a se vedea Decizia nr. 219 din 15 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din 14 aprilie 2011).

19. Curtea observă că, în Expunerea de motive la Legea nr. 164/2014, se arată că „măsura compensării băneşti exprimă voinţa legiuitorului de a acorda o reparaţie echitabilă şi corespunde, în primul rând, intereselor persoanelor îndreptăţite, în acelaşi timp, aceasta reprezintă şi singura măsură viabilă şi sustenabilă din punct de vedere economic, din moment ce compensarea cu terenuri nu mai poate fi o alternativă după ce statul român s-a obligat să pună bunurile imobile disponibile, aflate în domeniul public şi privat al statului, la dispoziţia persoanelor îndreptăţite la retrocedare conform Legii nr. 164/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România”.

20. Curtea constată că, prin prevederile de lege criticate, statul nu contestă existenţa unui bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, nu neagă existenţa şi întinderea despăgubirilor constatate şi nu refuză punerea în aplicare a acestora. Măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit, în condiţiile necesităţii plăţii unor sume mari de bani de la bugetul de stat.

21. În aceste condiţii, Curtea constată că stabilirea despăgubirilor băneşti ca unică modalitate de compensare pentru pierderile suferite în urma unor evenimente istorice de cetăţenii români, prin trecerea unor bunuri imobile în proprietatea statului bulgar sau prin sechestrarea ori reţinerea acestora sau prin rămânerea acestora în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război, nu este de natură Să afecteze dreptul de proprietate privată în substanţa sa, deoarece nu îi pune în pericol existenţa şi efectele juridice, încadrându-se în limitele permise de art. 44 din Constituţie,

22. Aceasta, cu atât mai mult cu cât statul, prin caracterul său social, valoare constituţională instituită de art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală, are obligaţia de a imprima acţiunilor sale cu caracter economic un conţinut just, proporţionat, astfel încât să asigure tuturor cetăţenilor săi exercitarea efectivă a tuturor drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale.

23. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate formulată în raport cu dispoziţiile art. 16 din Constituţie, Curtea reţine că aplicarea unui regim juridic temporal diferit nu poate crea o stare de discriminare între diverse persoane, în funcţie de actul normativ incident fiecăreia. Faptul că, prin succesiunea unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situaţii apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituţionalitatea textelor de lege criticate (a se vedea Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996). Cu alte cuvinte, raportat la situaţia de faţă, inegalitatea de tratament juridic prin comparaţie cu acele persoane care au beneficiat de reparaţie prin compensarea cu terenuri anterior intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014 nu reprezintă un viciu de neconstituţionalitate, fiind rezultatul unor regimuri juridice diferite, aplicate succesiv în timp, incidente în virtutea principiului tempus regit actum.

24. Referitor la critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014, susţinută în raport cu dispoziţiile constituţionale ale art. 15 alin. (2), care consacră principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, Curtea observă că normele de lege supuse controlului de constituţionalitate stabilesc domeniul de aplicare a legii sub aspectul modalităţii de plată a despăgubirilor, fără a interfera cu privire la existenţa sau întinderea despăgubirilor deja stabilite prin deciziile de plată şi hotărârile definitive emise în temeiul legilor reparatorii.

25. Curtea reţine că, în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, republicată, al Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe Dunăre şi la un schimb de comune între România şi Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, şi a Convenţiei dintre România şi Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, relativă la regimul proprietăţilor situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924, statul român s-a obligat să plătească foştilor proprietari şi moştenitorilor acestora compensaţii băneşti pentru anumite imobile abandonate pe foste teritorii ale României, în urma modificării graniţelor survenite înainte şi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Astfel, deciziile definitive de plată a despăgubirilor (concretizate fie în hotărârile comisiilor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru aplicarea celor trei acte normative precizate, fie în deciziile Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, fie în hotărârile judecătoreşti definitive prin care s-a exercitat controlul judecătoresc asupra actelor administrative de plată a despăgubirilor) au generat un drept de creanţă asupra statului care beneficiază de protecţie constituţională, în condiţiile art. 44 din Legea fundamentală.

26. Distingând între stabilirea despăgubirilor - art. 3 alin. (1) din Legea nr. 164/2014, şi plata acestora - art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014, legiuitorul a stabilit că prevederile de lege referitoare la plata despăgubirilor se aplică cererilor soluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014, pentru  care nu s-a efectuat plata, cererilor nesoluţionate până la data intrării în vigoare a legii, precum şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 164/2014, plata despăgubirilor se efectuează, în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, în condiţiile prevăzute de art. 10 din Legea nr. 164/2014.

27. Aşadar, recunoscând dreptul la despăgubire născut sub imperiul vechii legi, prevederile legale criticate instituie reguli privind plata despăgubirilor fără a avea un caracter retroactiv. În acord cu jurisprudenţa sa constantă, Curtea reţine că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare (a se vedea, de exemplu, deciziile nr. 330 din 27 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 28 ianuarie 2002, nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, sau nr. 294 din 6 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 29 septembrie 2004).

28. Curtea constată că ipoteza avută în vedere de prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 este aceea a unei obligaţii neexecutate, deci a unei situaţii juridice în curs, faţă de care noua reglementare nu poate fi decât imediat aplicabilă. Totodată, Curtea observă că prevederile de lege criticate dispun pentru viitor, urmând a fi aplicate de la data intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014, respectiv 18 decembrie 2014.

29. În final, Curtea constată că prevederile de lege criticate nu conţin norme de natură să contravină dispoziţiilor constituţionale referitoare la principiul separaţiei şi echilibrului

puterilor în cadrul democraţiei constituţionale şi obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, dreptul internaţional şi dreptul intern şi integrarea în Uniunea Europeană şi nu restrâng sub niciun aspect accesul liber la justiţie şi dreptul la moştenire.

30. Referitor la susţinerile autorilor excepţiei referitoare la recunoaşterea dreptului lor de proprietate, Curtea precizează că acestea vizează interpretarea şi aplicarea legii, operaţiuni de competenţa instanţei judecătoreşti învestite cu soluţionarea cauzei, fără a antama aspecte de constituţionalitate.

31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dumitru Vescu şi Teodor Vescu în Dosarul nr. 16.311/3/2012 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 2, art. 3 alin. (2) şi art. 20 pct. 2 din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi generai obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 10 decembrie 2015

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Simina Popescu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 869

din 10 decembrie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 82 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei şi ale art. 16 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, precum şi a prevederilor art. 83 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 şi ale art. 17 alin. (1) teza a două din Legea nr. 96/2006

 

Daniel Marius Morar - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Popescu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 82 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei şi art. 16 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, precum şi a prevederilor art. 83 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 şi art. l7 alin. (1) teza a două din Legea nr. 96/2006, excepţie ridicată de Petre Roman în Dosarul nr. 269/2/2015 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII l-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului nr. 915D/2015 al Curţii Constituţionale.

2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa din 26 noiembrie 2015, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a dispus amânarea pronunţării pentru data de 10 decembrie 2015.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

3. Prin încheierea din 8 mai 2015, pronunţată în Dosarul nr. 269/2/2015, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 82 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei şi art. 16 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, precum şi a prevederilor art. 83 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 şi art. 17 alin. (1) teza a două din Legea nr. 96/2006. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Petre Roman într-o cauză având ca obiect cererea de anulare a unui raport de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate prin care s-a reţinut starea de incompatibilitate.

4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile criticate pentru neconstituţionalitate cuprind norme juridice lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate, că noţiunea de „comerciant persoană fizică” nu este definită de niciun text de lege, deşi se regăseşte atât în art. 82 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 161/2003, cât şi în art. 16 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 96/2006, aspect de natură să genereze divergenţe de interpretare. Cea de-a două categorie de texte de lege criticate pentru neconstituţionalitate, şi anume art. 83 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 şi art. 17 alin, (1) teza a două din Legea nr. 96/2006 se referă la prevederi care, deşi reglementează aceeaşi situaţie juridică, au un conţinut diferit, stabilind termene diferite pentru evitarea stării de incompatibilitate, ceea ce determină o incertitudine gravă cu privire la modul în care destinatarul normei juridice poate acţiona pentru a evita starea de incompatibilitate. O altă sursă de imprevizibilitate este generată de folosirea termenului de „demisie”/,,a demisiona” noţiune absolut improprie pentru situaţia unei persoane fizice autorizate.

5. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, reţinând că dispoziţiile legale criticate, caracterizate printr-o tehnică legislativă deficitară, nu întrunesc exigenţele de claritate, precizie şi previzibilitate, astfel încât destinatarii normelor respective să îşi poată adapta în mod corespunzător conduita şi sunt astfel incompatibile cu principiul fundamental privind respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituţie şi cu dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie, precum şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De asemenea, reţine că dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 şi ale art. 16 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 96/2006 reglementează un caz de incompatibilitate între calitatea de deputat şi senator şi calitatea de „comerciant persoană fizică”, iar nu între calitatea de deputat şi senator şi cea de „persoană fizică autorizată” [noţiune la care se referă art. 2 lit. a) şi i) şi art. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale] şi că nu există vreo definiţie a noţiunii de „comerciant persoană fizică”, cuprinsă într-o normă juridică în vigoare la data emiterii raportului de evaluare, împrejurări de natură a provoca o jurisprudenţă neunitară.

6. Totodată, în opinia instanţei judecătoreşti, prevederile art. 83 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 şi ale art. 17 alin. (1) teza a două din Legea nr. 96/2006 pot genera neclarităţi în interpretare şi aplicare, în ceea ce priveşte termenele în care destinatarul normei, ce are calitatea de parlamentar, este obligat sa opteze între mandatul de parlamentar şi funcţia care generează incompatibilitatea [termen de maximum 75 zile, conform art. 83 alin, (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003, respectiv termen de 30 de zile, potrivit art. 17 alin. (1) teza a două din Legea nr. 96/2006],

7. În acelaşi timp, arată că noţiunea de „demisie/a demisiona”, utilizată în cuprinsul art. 83 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 şi art. 17 alin. (1) teza a două din Legea nr. 96/2006 este una absolut improprie pentru situaţia unei persoane fizice autorizate,

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9. Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 82 alin. (1) lit. e) şi art. 83 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, precum şi cele ale art. 16 alin. (2) lit. e) şi art. 17 alin. (1)teza a două din Legea nr. 96/2006 sunt neconstituţionale, reţinând că noţiunea de „comerciant supravieţuieşte în sistemul juridic românesc, în măsura în care ea este menţionată în norme speciale care conţin un sens propriu al acestei noţiuni, precum şi într-o serie de acte normative menţionate expres în Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil. Or, nici Legea nr. 161/2003, nici Legea nr. 96/2006 nu conţin un sens propriu dat acestei noţiuni, astfel încât pot apărea neclarităţi legate de întreruperea activităţii, cum ar fi demisia sau suspendarea/întreruperea activităţii. În aceste condiţii, consideră că nu este respectată cerinţa de accesibilitate a legii, întrucât prevederile legale criticate, pe lângă faptul că nu definesc ele însele noţiunea de „comerciant”, nici nu fac trimitere la un act normativ de rang legal, care să stabilească un înţeles propriu al acestei noţiuni.

10. Totodată, termenele diferite în care parlamentarul este obligat să opteze între mandatul de parlamentar şi funcţia care generează incompatibilitatea (Legea nr. 161/2003 prevede un termen de până la 75 de zile, iar Legea nr. 96/2006 instituie un termen de până la 45 de zile) creează premisele imposibilităţii valorificării accesului la justiţie. Aşadar, actele normative criticate nu satisfac cerinţa de previzibilitate, întrucât nu poate fi determinat cu exactitate termenul până la care parlamentarul este obligat să opteze între mandatul de parlamentar şi funcţia care generează incompatibilitatea, încălcându-se astfel principiul legalităţii prevăzut la art. 1 alin. (5) din Constituţie. Totodată, este necesar ca între actele normative care reglementează un anumit domeniu să existe o conexiune logică pentru a da posibilitatea destinatarilor să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta. Or, necorelarea celor două acte normative în ceea ce priveşte termenul în care parlamentarul poate opta între mandatul de parlamentar şi funcţia care generează incompatibilitatea poate pune în discuţie afectarea accesului la justiţie.

11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar de partea Agenţia Naţională de Integritate, susţinerile reprezentantului Agenţiei Naţionale de Integritate, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 82 alin. (1) lit. e) şi art. 83 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, cu modificările şt completările ulterioare, precum şi ale art. 16 alin. (2) lit. e) şi art. 17 alin. (1) teza a două din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 25 iulie 2013. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, Legea nr. 96/2006 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 22 mai 2015, textele de lege cuprinse în art. 16 alin. (2) lit. e) şi art. 17 alin. (1) teza a două păstrând soluţia legislativă şi numerotarea.

Prevederile criticate din Legea nr. 161/2003 au următorul cuprins:

- Art. 82 alin. (1) lit. e): „Calitatea de deputat şi senator este, de asemenea, incompatibilă cu:

e) calitatea de comerciant persoană fizică;”.

- Art. 83 alin. (2): „În termen de 60 de zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. (1), deputatul sau senatorul va opta între mandatul de parlamentar şi funcţia care generează incompatibilitatea, demisionând din una dintre funcţii.”

Prevederile art. 83 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, la care art. 83 alin (2) face trimitere, au următorul cuprins: „Deputatul sau senatorul care la data intrării în vigoare a prezentului titlu se află în una dintre incompatibilităţile prevăzute de art. 81 şi 82 va informa, în termen de 15 zile, Biroul permanent al Camerei din care face parte.”

Prevederile criticate din Legea nr. 96/2006 au următorul cuprins:

- Art. 16 alin. (2) lit. e): „Calitatea de deputat sau de senator este, de asemenea, incompatibilă cu: [...]

e) calitatea de comerciant persoană fizică;”.

- Art. 17 alin. (1): „Deputatul sau senatorul care, la data intrării în exerciţiul mandatului, se află în una dintre situaţiile de incompatibilitate prevăzute în prezentul statut sau în alte legi speciale are la dispoziţie un termen de 15 zile pentru a notifica Biroul permanent al Camerei din care face parte cu privire la starea sa de incompatibilitate. După expirarea acestui termen, deputatul sau senatorul va opta, în termen de 30 de zile, între mandatul de deputat sau de senator şi funcţia ori funcţiile incompatibile, demisionând potrivit opţiunii sale

14. În opinia autorului excepţiei, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor şi art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.

15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că aceasta a fost ridicată într-o cauză având ca obiect anularea unui raport de evaluare prin care Agenţia Naţională de Integritate a reţinut că autorul excepţiei s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât, în calitate de deputat în Parlamentul României, a deţinut şi calitatea de comerciant persoană fizică, fiind titular al „Petre Roman PFA”.

16. În acest context, Curtea reţine că pretinsa neconstituţionalitate a prevederilor art. 82 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 161/2003 şi ale art. 16 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 96/2006 este susţinută prin aceea că, în absenţa unei definiţii legale a noţiunii de „comerciant persoană fizică”, textele de lege criticate pot genera interpretări şi aplicări eronate, motiv pentru care se impune nuanţarea acestora, în sensul clarificării înţelesului lor.

17. Sub acest aspect, Curtea reţine că aspectele invocate de autorul excepţiei vizează, în realitate, interpretarea şi aplicarea legii, operaţiuni care constituie atributul instanţei judecătoreşti învestite cu soluţionarea cauzei. Calificarea unei persoane fizice ce desfăşoară o activitate economică autorizată ca fiind „comerciant” presupune o analiză de la caz la caz, în funcţie de particularităţile fiecărei speţe, de către instituţiile/autorităţile publice competente, în raport cu coordonatele cuprinse în legislaţia în materie: spre exemplu: art. 6 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 4 februarie 1998, cu modificările şi completările ulterioare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 25 aprilie 2008.

18. Pe cale de consecinţă, a determina în concret dacă o persoană fizică desfăşurând o anumită activitate cu caracter lucrativ se încadrează sau nu în categoria „comercianţilor”, în vederea stabilirii existenţei stării de incompatibilitate dintre această calitate şi cea de deputat sau de senator, constituie aspecte referitoare la interpretarea şi aplicarea legii de către autorităţile publice cu atribuţii în acest domeniu, respectiv Agenţia Naţională de Integritate şi instanţa judecătorească învestită cu soluţionarea contestaţiei împotriva raportului de evaluare întocmit de Agenţie.

19. De altfel, Curtea reţine că prevederile art. 82 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 161/2003 şi ale art. 16 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 96/2006 sunt norme dare, previzibile, stabilind precis conduita senatorilor şi deputaţilor, astfel încât starea de incompatibilitate să poată fi evitată, iar scopul legii de asigurare a imparţialităţii în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice şi de protejare a interesului social să fie atins.

20. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 83 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 şi a art. 17 alin. (1) teza a două din Legea nr. 96/2006, în raport cu art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea observă că aceasta este formulată din perspectiva unui pretins paralelism legislativ, autorul excepţiei susţinând că prin aceste prevederi, cuprinse în legi distincte, este reglementată aceeaşi situaţie juridică.

21. Curtea reţine, însă, că normele legale criticate se referă la situaţii juridice distincte în timp, ceea ce justifică şi reglementări diferite. Astfel, prevederile art. 83 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 vizează situaţia deputatului sau senatorului care la data intrării în vigoare a Legii nr. 161/2003 se află în una dintre incompatibilităţile prevăzute de art. 81 sau art. 82 din lege, urmând să acţioneze conform legii, şi anume să informeze în termen de 15 zile Biroul permanent al Camerei din care face parte, iar în termen de 60 de zile de la expirarea termenului de 15 zile, să opteze între mandatul de parlamentar şi funcţia care generează incompatibilitatea, demisionând din una dintre funcţii.

22. Prevederile art. 17 alin. (1) teza a două din Legea nr. 96/2006 se referă la situaţia deputatului sau senatorului care la data intrării în exerciţiul mandatului se află în una dintre situaţiile de incompatibilitate, urmând să acţioneze conform legii, respectiv să notifice în termen de 15 zile Biroul permanent al Camerei din care face parte cu privire la starea sa de incompatibilitate şi, după expirarea acestui termen, deputatul sau senatorul să opteze, în termen de 30 de zile, între mandatul de deputat sau de senator şi funcţia ori funcţiile incompatibile, demisionând potrivit opţiunii sale. Aşadar, distingând între situaţia în care deputatul/senatorul se află în stare de incompatibilitate la începerea mandatului şi situaţia în care starea de incompatibilitate survine în timpul exercitării mandatului, Curtea constată că prevederile de lege supuse controlului de constituţionalitate sunt norme clare, precise, previzibile, fără a putea fi considerate de natură a genera dificultăţi de interpretare.

23. Pe cale de consecinţă, constatând şi în acest caz că, prin prisma criticilor formulate, autorul excepţiei sesizează, cu precădere, aspecte privind interpretarea şi aplicarea legii, excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.

24. În acelaşi timp, referitor la critica privind utilizarea noţiunii de „demisie” în cuprinsul textelor de lege criticate, Curtea subliniază că aceasta reprezintă strict o problemă de tehnică legislativă, sub aspectul alegerii noţiunilor cu care legea operează, fără a avea însă relevanţă constituţională. Semnificaţia în cauză a termenului „demisie1, utilizat de legiuitor contrar regulilor stabilite prin Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, care recomandă folosirea unor noţiuni generale, cuprinzătoare, este însă clară şi neechivocă, în sensul de încetare, de către senator sau deputat, a activităţii desfăşurate în calitate de „comerciant persoană fizică”. Remedierea acestei probleme revine însă autorităţii legiuitoare, excedând competenţei Curţii Constituţionale,

25. În final, referitor la invocarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea constată că acestea nu au incidenţă în soluţionarea prezentei excepţii de neconstituţionalitate.

26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi ai art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 82 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, şi ale art. 16 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, precum şi a prevederilor art. 83 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 şi ale art. 17 alin. (1) teza a două din Legea nr. 96/2006, excepţie ridicată de Petre Roman în Dosarul nr. 269/2/2015 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 10 decembrie 2015.

 

PREŞEDINTE

DANIEL MARIUS MORAR

Magistrat-asistent,

Simina Popescu

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ŞI PĂDURILOR

 

ORDIN

privind modificarea Ordinului ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 549/2006 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului „Declaraţie privind obligaţiile la Fondul pentru mediu” şi a instrucţiunilor de completare şi depunere a acestuia

 

Ţinând cont de prevederile art. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare,

având în vedere dispoziţiile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,

în baza art. 6 lit. j) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Administraţiei Fondului pentru Mediu, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2006, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 13 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 38/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor,

ministrul mediului, apelor şi pădurilor emite prezentul ordin.

Art. I. - Ordinul ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 549/2006 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului „Declaraţie privind obligaţiile la Fondul pentru mediu” şi a instrucţiunilor de completare şi depunere a acestuia, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 12 iunie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 3, alineatul (3) va avea următorul cuprins:

„(3) Formularul editat pe suport hârtie de către contribuabili cu ajutorul programului informatic de asistenţă se semnează şi se depune În original la sediul Administraţiei Fondului pentru Mediu sau se comunică cu confirmare de primire.”

2. La anexa nr. 1, ultimul paragraf se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Prezenta declaraţie reprezintă titlu de creanţă şi produce efectele juridice ale înştiinţării de plată de la data depunerii acesteia, în condiţiile legii.

Sub sancţiunile aplicabile faptei de fals în declaraţii, declar că datele din această declaraţie sunt corecte şi complete.

Numele şi prenumele …………………………

Semnătura …………………………………….

Funcţia ………………………………………..

Loc rezervat pentru coduri de bare generate şi tipărite automat de programul informatic de asistenţă.”

3. La anexa nr. 2, în capitolul 4 al şaselea paragraf, partea introductivă va avea următorul cuprins:

„Declaraţia privind obligaţiile la Fondul pentru mediu, în forma editată pe suport hârtie, se întocmeşte în două exemplare, semnate în original, potrivit legii în vigoare, astfel:”.

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul mediului, apelor şi pădurilor,

Viorel Traian Lascu,

secretar de stat

 

Bucureşti, 11 februarie 2016.

Nr. 223.

MINISTERUL CULTURII

 

ORDIN

pentru acreditarea Muzeului Judeţean de Ştiinţele Naturii Prahova din Ploieşti

 

În baza Hotărârii Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor nr. 6.314 din 19 ianuarie 2016,

în conformitate cu prevederile art. 12 din Criteriile şi normele de acreditare a muzeelor şi a colecţiilor publice, aprobate prin Ordinul ministrului culturii şi cultelor nr. 2 057/2007,

în temeiul dispoziţiilor art. 18 alin. (4) din Legea muzeelor şi a colecţiilor publice nr. 311/2003, republicată, şi al prevederilor art. 11 alin. (1) şi (4) din Hotărârea Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul culturii emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se acreditează Muzeul Judeţean de Ştiinţele Naturii Prahova, cu sediul în Ploieşti.

Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul culturii,

Vlad Tudor Alexandrescu

 

Bucureşti, 18 februarie 2016.

Nr. 2.097.

MINISTERUL CULTURII

 

ORDIN

pentru reacreditarea Muzeului Marinei Române din Constanţa

 

În baza Hotărârii Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor nr. 6.380 din 19 ianuarie 2016,

în conformitate cu prevederile art. 12 şi 18 din Criteriile şi normele de acreditare a muzeelor şi a colecţiilor publice, aprobate prin Ordinul ministrului culturii şi cultelor nr. 2.057/2007,

în temeiul dispoziţiilor art. 18 alin. (4) din Legea muzeelor şi a colecţiilor publice nr. 311/2003, republicată, şi al prevederilor art. 11 alin. (1) şi (4) din Hotărârea Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul culturii emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se reacreditează Muzeul Marinei Române, cu sediul în Constanţa. Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul culturii,

Vlad Tudor Alexandrescu

 

Bucureşti, 18 februarie 2016.

Nr. 2.098.

 

ACTE ALE CASEI NAŢIONALE DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE

 

CASA NAŢIONALA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE

 

ORDIN

pentru modificarea anexei nr. 1 la Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 280/2015 privind constituirea Comisiei de experţi pentru afecţiuni hepatice şi aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei de experţi pentru afecţiuni hepatice

 

Având în vedere:

- Referatul de aprobare al Serviciului medical al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. M.S./S.M./599 din 17 februarie 2016;

- art. 278 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările ulterioare;

- art. 8 şi art. 37 alin. (1) din Statutul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 972/2006, cu modificările şi completările ulterioare;

- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, aprobată prin Legea nr. 184/2015;

- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 69/2014 privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul sănătăţii şi pentru modificarea unor acte normative, cu completările ulterioare;

- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi alte măsuri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 171/2015, cu modificările şi completările ulterioare;

- Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 3/1/2015 privind modelul de contract, metodologia de negociere, încheiere şi monitorizare a modului de implementare şi derulare a contractelor de tip cost-volum/cost-volum-rezultat, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul dispoziţiilor art. 291 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările ulterioare, şi ale art. 17 alin. (5) din Statutul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 972/2006, cu modificările şi completările ulterioare,

preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate emite următorul ordin:

Art. I. - Anexa nr. 1 la Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 280/2015 privind constituirea Comisiei de experţi pentru afecţiuni hepatice şi aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei de experţi pentru afecţiuni hepatice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 313 din 7 mai 2015 , cu modificările ulterioare, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. II. - Persoanele nominalizate în anexă, precum şi direcţiile de specialitate din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. III. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate,

Vasile Ciurchea

 

Bucureşti, 19 februarie 2016.

Nr. 106.

 

ANEXA

(Anexa nr. 1 la Ordinul nr. P80/2015)

 

Componenţa Comisiei de experţi pentru afecţiuni hepatice este:

 

a) prof. dr. Alexandru Oproiu - preşedintele comisiei;

b) conf. dr. Mircea Mănuc - vicepreşedintele comisiei;

c) prof. dr. Emanoil Ceauşu - membru;

d) prof. dr. Radu Voiosu - membru;

e) conf. dr. Dan-Ionuţ Gheonea - membru;

f) asist. univ. dr. Alice Ziazin Nisanian - membru;

g) asist. univ. dr. Carmen Preda - membru;

h) asist. univ. dr. Corneliu Petru Popescu - Spitalul Clinic „Dr. Victor Babeş” - membru;

i) dr. Roxana Radu - secretar al comisiei;

j) dr. Irene Tudor - secretar al comisiei;

k) dr. Andreea Oana Zaharia - secretar al comisiei.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.