MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 370/2016

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 184 (XXVIII) - Nr. 370         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Vineri, 13 mai 2016

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 75 din 23 februarie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune

 

Decizia nr. 82 din 23 februarie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 351 din Codul penal şi art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală

 

Decizia nr. 125 din 3 martie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 alin. (3) fraza întâi din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, „în măsura în care prin aceste prevederi legale se interzice accesul întreprinderii reclamante la înscrisuri care au fost depuse la dosarul instanţei de judecată de către Consiliul Concurenţei pentru ca acestea să fie examinate exclusiv de către completul de judecată, în cadrul soluţionării unei acţiuni în contencios administrativ introduse împotriva deciziei Consiliului Concurenţei de sancţionare a întreprinderii reclamante”

 

Decizia nr. 140 din 10 martie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2213 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

2.456/2015/M. 13/537/C/2.220/161/2015/3.097/304/740. - Ordin al ministrului afacerilor externe, al ministrului apărării naţionale, al ministrului justiţiei, al ministrului culturii, al ministrului afacerilor interne, al ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice, al ministrului sănătăţii şi al ministrului mediului, apelor şi pădurilor privind aprobarea Regulamentului de funcţionare a Comisiei Naţionale de Drept Internaţional Umanitar

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 75

din 23 februarie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, excepţie ridicată de societatea Careco CDS Computers S.R.L. din Ploieşti în Dosarul nr. 22.022/281/2013 ai Judecătoriei Ploieşti - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 588D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă că, la dosar, Societatea Română de Radiodifuziune a depus un punct de vedere prin care solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată.

4. Cauza fiind În stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată, arătând că singura interpretare a textului de lege criticat este aceea că taxa este datorată numai în măsura în care se face dovada că persoana juridică a beneficiat de serviciul public de radiodifuziune.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin încheierea din 22 decembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 22.022/281/2013, Judecătoria Ploieşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune. Excepţia a fost invocată de societatea Careco CDS Computers S.R.L. din Ploieşti într-o cauză având ca obiect cererea cu valoare redusă, formulată de Societatea Română de Radiodifuziune, prin care s-a solicitat obligarea autorului excepţiei la plata unei sume de bani, reprezentând taxă pentru serviciul public de radiodifuziune, în temeiul textului de lege criticat.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că, prin textul de lege criticat, legiuitorul a stabilit obligaţia de a plăti taxa pentru serviciile de radiodifuziune şi de televiziune numai în sarcina persoanelor juridice beneficiare ale acestor servicii, şi nu pentru toate persoanele juridice. În măsura în care o persoană juridică nu beneficiază de aceste servicii, aceasta nu este obligată să achite taxa. În interpretarea dată de Societatea Română de Radiodifuziune, dreptul la informaţie a fost transformat într-o obligaţie.

7. Judecătoria Ploieşti - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece singura interpretare a textului de lege criticat nu poate fi decât în sensul că taxa pentru serviciul public de radiodifuziune este datorată numai în măsura în care se face dovada faptului că persoana juridică a beneficiat de respectivul serviciu public.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate II constituie prevederile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 27 decembrie 1999, cu modificările şi completările ulterioare, având următorul cuprins: „Persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agenţiile şi reprezentanţele acestora, precum şi reprezentanţele din România ale persoanelor juridice străine, au obligaţia să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune şi o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii. “

12. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 31 referitor la dreptul la informaţie.

13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constată că prin Decizia nr. 448 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 7 ianuarie 2014, a constatat că dispoziţiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 sunt constituţionale în măsura în care taxa pentru serviciile publice de radiodifuziune şi televiziune se aplică numai persoanelor juridice care beneficiază de aceste servicii.

14. Curtea reţine că, în condiţiile în care aceasta a constatat anterior constituţionalitatea textului criticat într-o anumită interpretare, ce rezultă din considerentele şi dispozitivul deciziei, prin ridicarea din nou a unei excepţii de neconstituţionalitate identice sub aspectul obiectului şi al criticilor de neconstituţionalitate, se tinde la înfrângerea caracterului general obligatoriu al acesteia, care se ataşează inclusiv acelor decizii prin care se constată constituţionalitatea legilor sau a ordonanţelor, ori a unor dispoziţii din acestea (în acest sens, exemplificativă este Decizia nr. 898 din 30 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 6 octombrie 2011).

15. Curtea constată că prezenta excepţie de neconstituţionalitate se identifică prin acelaşi obiect şi aceleaşi critici asupra cărora s-a pronunţat anterior şi definitiv prin Decizia nr. 448 din 29 octombrie 2013. Or, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, obiect al controlului de constituţionalitate exercitat pe calea ridicării unei excepţii de neconstituţionalitate îl poate forma numai acea interpretare a normei legale care nu a fost exclusă din cadrul constituţional, în caz contrar excepţia fiind inadmisibilă (a se vedea ad similis deciziile nr. 537 din 17 decembrie 2013 şi nr. 7 din 16 ianuarie 2014, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 138 din 25 februarie 2014 şi, respectiv, nr. 155 din 4 martie 2014).

16. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, excepţie ridicată de societatea Careco CDS Computers S.R.L. din Ploieşti în Dosarul nr. 22.022/281/2013 al Judecătoriei Ploieşti - Secţia civilă. Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Ploieşti - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 23 februarie 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Cătălina Turcu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 82

din 23 februarie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 351 din Codul penal şi art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

 

1. Pe ral se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 351 din Codul penal şi art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Robert Costea şi Gabi Costea în Dosarul nr. 2.803/205/2014 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.107 D/2015.

2. La apelul nominal răspund autorii excepţiei, reprezentaţi de dl avocat Gheorghe Ionescu, din cadrul Baroului Argeş, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, lipsind celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autorilor excepţiei, care pune concluzii de admitere a acesteia. Referitor la dispoziţiile art. 351 din Codul penal se arată că textul criticat nu prevede exact care este numărul minim de acte materiale necesare pentru ca acţiunea de a da bani cu împrumut să reprezinte o îndeletnicire şi să poată fi încadrată drept infracţiune de camătă. Se arată, în acest sens, că două sau trei astfel de acte materiale nu pot constitui infracţiunea prevăzută la art. 351 din Codul penal. Se face trimitere la legislaţia franceză şi la cea spaniolă referitoare la infracţiunea de camătă, dar şi la istoricul reglementării acestei infracţiuni în România. Se observă faptul că atât prin art. 2 din Decretul-lege nr. 1.700/1938, publicat în Monitorul Oficial nr. 102 din 5 mai 1938, cât şi prin art. 450 alin. (2) din Legea nr. 301/2004 privind Codul penal, infracţiunea de camătă era definită prin trimitere la nivelul dobânzii cu care era acordat sau prelungit împrumutul în raport cu dobânda legală. Se susţine că, în comparaţie cu aceste reglementări, dispoziţiile art. 351 din Codul penal în vigoare nu prevăd suficiente elemente ale laturii obiective ale infracţiunii de camătă, care să asigure posibilitatea unei interpretări neunivoce a voinţei legiuitorului. Se arată că, potrivit Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, prin „îndeletnicire” se înţelege o activitate de durată mai mare sau mai mică de care se ocupă o persoană, meserie, profesie, ocupaţie. În acest context se arată că se pune, în mod firesc, întrebarea cu privire la frecvenţa cu care trebuie realizată acţiunea de dare de bani cu dobândă pentru a putea fi considerată infracţiune. Se susţine că principiul legalităţii presupune existenţa, în legislaţia naţională, a unor norme de drept penal suficient de clare, precise şi previzibile, astfel cum reiese din jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, standarde de calitate a legii pe care dispoziţiile art. 351 din Codul penal nu le îndeplinesc. Referitor la prevederile art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală se susţine că Decizia Curţii Constituţionale nr. 631 din 11 noiembrie 2014, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, o excepţie de neconstituţionalitate având ca obiect norma procesual penală anterior referită, este criticabilă din perspectiva faptului că art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală nu pare să reia întru totul dispoziţiile art. 10 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală din 1968, care erau mult mai clar redactate, permiţând ca, în lipsa elementului material al laturii obiective a infracţiunii, să poată fi dispusă achitarea

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Cu privire la art. 351 din Codul penal se remarcă faptul că susţinerile orale ale reprezentantului autorilor excepţiei cuprind argumente care nu au fost expuse cu ocazia invocării excepţiei de neconstituţionalitate în faţa instanţei de judecată. Se arată că dispoziţiile Codului penal nu trebuie să facă trimitere la definiţiile cuprinse în Dicţionarul Explicativ ai Limbii Române, că „îndeletnicire” înseamnă „ocupaţie” şi că nu este de competenţa Curţii Constituţionale să redefinească infracţiunea de camătă aşa încât să prevadă numărul de acte materiale care trebuie săvârşite pentru a fi în prezenţa acestei infracţiuni. Se mai susţine cât potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin noţiunea de „lege” se înţelege şi jurisprudenţa instanţelor care explică această lege şi că există jurisprudenţa în aplicarea art. 351 din Codul penal. Este dată, ca exemplu, Decizia Curţii de Apel Bucureşti nr. 282/2013. În ceea ce priveşte susţinerea autorilor excepţiei conform căreia infracţiunea de camătă ar trebui reglementată în raport cu nivelul dobânzii, se arată că nimic nu împiedică legiuitorul să reglementeze infracţiuni în funcţie de dinamica relaţiilor sociale ocrotite. Se susţine că, de obicei, infracţiunea de camătă este urmată de cea de şantaj şi că, aşa fiind, legiuitorul a incriminat faptele de camătă având în vedere pericolul social al acestora, indiferent de dobânda pretinsă de autorul infracţiunii de la persoana împrumutată. Referitor la dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală se susţine că doctrina şi practica judiciară arată că lipsa elementelor materiale ale laturii obiective a unei infracţiuni a fost preluată din art. 10 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968 la art. 16 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură penală, iar lipsa formei de vinovăţie prevăzută de norma de incriminare a fost preluată, din acelaşi art. 10 alin. 1, la art. 16 alin. (1) teza a două din Codul de procedură penală. Se susţine că, de altfel, referitor la art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală, autorii excepţiei nu formulează o veritabilă critică de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin încheierea nr. 273/A din 21 aprilie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 2.803/205/2014, Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 351 din Codul penal şi art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată Robert Costea şi Gabi Costea într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului formulat împotriva sentinţei penale de condamnare a autorilor excepţiei pentru săvârşirea infracţiunii de camătă, prevăzută la art. 351 din Codul penal.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile art. 351 din Codul penal sunt lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate, întrucât noţiunea de „îndeletnicire” din cuprinsul acestora nu permite stabilirea cu exactitate a elementelor constitutive ale infracţiunii reglementate. Se arată, în acest sens, că din formularea normei de incriminare a cametei nu reiese frecvenţa cu care trebuie realizată darea de bani cu dobândă sau câte acte materiale trebuie realizate pentru a se putea aprecia că o astfel de activitate constituie o îndeletnicire în sensul textului criticat. Se susţine că, pentru aceste motive, dispoziţiile art. 351 din Codul penal contravin principiului legalităţii, care obligă la adoptarea unor norme penale accesibile, clare şi previzibile. Se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv la hotărârile din 5 ianuarie 2010 şi 8 iulie 2008, pronunţate în cauzele Beyeler împotriva Italiei, paragraful 109, şi Fener Rum Patrikligi împotriva Turciei, paragraful 70. Referitor la dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală se arată că, din prevederile art. 10 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală din 1968 a fost preluată în cuprinsul art. 16 alin, (1) lit. b) teza a două din Codul de procedură penală în vigoare doar condiţia lipsei vinovăţiei prevăzute de lege, ca element constitutiv al unei infracţiuni, lipsa elementului material al laturii obiective neregăsindu-se în cuprinsul textului criticat printre condiţiile în care poate fi dispusă achitarea.

7. Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că maniera în care legiuitorul a înţeles să incrimineze infracţiunea de camătă, la art. 351 din Codul penal, prin folosirea noţiunii de „îndeletnicire” nu este de natură a conferi textului legal criticat imprecizie, neclaritate sau lipsă de previzibilitate referitoare la conduita care ar putea cădea sub incidenţa acestei norme penale. Se susţine că din interpretarea textului criticat este uşor de dedus, chiar fără studii juridice, că acesta sancţionează împrumutul de bani cu dobândă de către persoane neautorizate, atunci când această activitate nu este una singulară, ci realizată în mod obişnuit, repetat, aşa încât să devină o ocupaţie. Se susţine, de asemenea, că faptul că prevederile art. 351 din Codul penal nu prevăd de câte ori trebuie să fie repetată fapta pentru a constitui infracţiunea de camătă nu este de natură a afecta claritatea, precizia sau previzibilitatea normei. În ceea ce priveşte prevederile art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală se arată că nici acestea nu încalcă standardele de calitate a legii, anterior arătate, iar aspectul că legiuitorul nu a preluat în cuprinsul dispoziţiilor criticate prevederile art. 10 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală din 1968 nu este de natură a afecta claritatea, precizia sau previzibilitatea normei şi de a încălca, în acest fel, dreptul la un proces echitabil al părţilor.

8. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

9. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 351 din Codul penal este neîntemeiată, iar excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală este inadmisibilă. Cu privire la prevederile art. 351 din Codul penal se arată că acestea sancţionează fapta de dare de bani cu dobândă, ca îndeletnicire, de către o persoană neautorizată să desfăşoare activităţi de creditare, iar obiectul juridic al acestei infracţiuni îl reprezintă relaţiile sociale referitoare la regimul juridic aplicabil activităţii de creditare, care poate fi desfăşurată numai în condiţiile prevăzute prin legislaţia în materie, respectiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului. Se arată că, în aceste condiţii, nespecificarea de către legiuitor a frecvenţei sau a numărului în care trebuie înfăptuite pentru realizarea conţinutului constitutiv al infracţiunii de camătă nu conferă normei un caracter echivoc, imprecis sau imprevizibil, ci, dimpotrivă, subliniază că repetarea unui act de dare de bani cu dobândă determină caracterul penal al faptei. Se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv, la hotărârile din 23 septembrie 1998 şi 29 martie 2000, pronunţate în cauzele Rotaru împotriva României şi Petra împotriva României. În ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală se susţine că argumentele formulate nu constituie o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci vizează o omisiune legislativă.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 351 din Codul penal şi art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:

- Art. 351 din Codul penal: „Darea de bani cu dobândă, ca îndeletnicire, de către o persoană neautorizată, se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.

- Art. 16 alin (1) din Codul de procedură penală: „Acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă:

a) fapta nu există;

b) fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege;

c) nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea;

d) există o cauză justificativă sau de neimputabilitate;

e) lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale;

f) a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică;

g) a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii;

h) există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege;

i) există autoritate de lucru judecat;

j) a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.”.

13. Se susţine că textele criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) cu privire la dreptul la un proces echitabil.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, în ceea ce priveşte modalitatea de reglementare a infracţiunii de camătă, prevăzută la art. 351 din Codul penal, Curtea constată că aceasta constă în darea de bani cu dobândă, de către o persoană neautorizată, ca îndeletnicire. Curtea reţine că legiuitorul nu a definit, în mod expres, în cuprinsul legii penale noţiunea de „îndeletnicire”, neindicând cu exactitate frecvenţa actelor materiale pe care aceasta o presupune. Sintagma utilizată de legiuitor, „ca îndeletnicire”, califică fapta ca fiind o infracţiune de obicei, prin urmare, numărul actelor materiale de dare de bani cu dobândă, de către o persoană neautorizată, trebuie să fie suficient de mare pentru a denota comiterea acestora în mod frecvent sau constant. Astfel, legiuitorul a lăsat instanţei judecătoreşti învestite cu soluţionarea cauzei penale o marjă de apreciere cu privire la numărul actelor materiale care conferă acţiunii caracter de îndeletnicire. Această marjă de apreciere este justificată prin particularităţile condiţiilor concrete în care este săvârşită fiecare infracţiune de camătă.

15. Distinct de argumentele reţinute în doctrină, Curtea constată că incriminarea infracţiunii de camătă, ca infracţiune de obicei, fără a specifica numărul necesar şi suficient al actelor materiale ce trebuie comise pentru ca organele judiciare să poată reţine această infracţiune şi fără a face referire la un anumit nivel al dobânzii, superior celui legal, denotă faptul că legiuitorul a avut în vedere cu prilejul reglementării textului criticat pericolul social sporit al faptei de a da bani cu împrumut atunci când autorul ei nu deţine o autorizaţie în acest sens.

16. De asemenea, Curtea reţine că prevederile art. 351 din Codul penal constituie rezultatul unei anumite dinamici a nevoilor de protecţie a relaţiilor sociale prin intermediul normelor de drept penal, dar şi că acestea reprezintă opţiunea legiuitorului, potrivit politicii sale penale, şi au fost reglementate cu respectarea dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din Constituţie şi în marja de apreciere prevăzută de norma constituţională anterior referită.

17. Prin urmare, Curtea constată că maniera de reglementare a infracţiunii de camătă prin dispoziţiile art. 351 din Codul penal nu lipseşte textul criticat de claritate, precizie şi previzibilitate, motiv pentru care nu poate fi reţinută încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie.

18. Cu privire la critica de neconstituţionalitate referitoare la art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală, prin Decizia nr. 631 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficiai al României, Partea I, nr. 77 din 29 ianuarie 2015 (paragrafele 37-42), Curtea a reţinut că aceasta vizează presupusa eliminare a temeiului de achitare prevăzut la art. 10 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală din 1968. Referitor la această critică, Curtea a observat că, potrivit art. 345 alin. 3 din Codul de procedură penală din 1968, achitarea se pronunţa potrivit art. 11 pct. 2, adică în cazurile prevăzute de art. 10 alin. 1 lit. a)-e). Cazul de achitare prevăzut la art. 10 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală din 1968 se referea la situaţia în care faptei îi lipsea unul din elementele constitutive ale infracţiunii. Potrivit art. 396 alin. (5) din Codul de procedură penală, achitarea

inculpatului se pronunţă în cazul prevăzut la art. 16 alin. (1) lit. a)-d). Dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală nu mai prevăd expres, ca temei pentru achitare, situaţia în care faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii. Astfel, art. 16 alin. (1) lit. a)-d) se referă la situaţiile în care: a) fapta nu există; b) fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege; c) nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea; d) există o cauză justificativă sau de neimputabilitate.

19. Din această perspectivă, având în vedere noua concepţie a legiuitorului în reglementarea materiei penale, Curtea a apreciat că trebuie analizat dacă situaţia de achitare precizată de autorul excepţiei de neconstituţionalitate se încadrează în una dintre cele prevăzute expres de noua reglementare. Astfel, Curtea a reţinut că prin elementele constitutive ale unei infracţiuni se înţelege atât realizarea condiţiilor preexistente infracţiunii, cât şi a conţinutului constitutiv propriu-zis - latura obiectivă şi latura subiectivă. Potrivit art. 17 alin. 1 din Codul penal din 1969, „Infracţiune este fapta care prezintă pericol social, săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală “. În ceea ce priveşte Codul penal actual, acesta la art. 15 defineşte infracţiunea ca fiind „fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o”.

20. Plecând de la noua reglementare a infracţiunii şi modul în care aceasta a fost redată în doctrină, Curtea a reţinut că, în prezent, trăsăturile esenţiale ale infracţiunii sunt prevederea faptei de legea penală (tipicitatea), caracterul nejustificat (cauzele justificative) şi caracterul imputabil (cauzele de neimputabilitate). În doctrină s-a arătat că prin norma de incriminare se stabileşte un model abstract al faptei. Pentru a fi relevante penal, faptele trebuie să corespundă descrierii sau modelului abstract din norma de incriminare, adică trebuie să fie tipice. Tipicitatea este tocmai această corespondenţă, concordanţă între trăsăturile faptei concrete şi modelul abstract (tip) prevăzut de norma de incriminare. Tipicitatea apare, aşadar, în trăsătura esenţială a prevederii faptei de legea penală.

21. Referitor la prevederea faptei de legea penală, ca trăsătură esenţială a infracţiunii, Curtea a apreciat că aceasta este, în primul rând, o expresie a principiului legalităţii incriminării, prevăzut atât la nivel constituţional - art. 23 alin. (12), cât şi la nivel convenţional - art. 7 paragraful 1. Astfel, prevederea faptei de legea penală presupune existenţa unui model legal de incriminare care să descrie fapta interzisă sau ordonată, existenţa unei fapte concrete şi tipicitatea (corespondenţa dintre trăsăturile acesteia, ale faptei concrete şi cele ale modelului legal de incriminare). Cazul de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale consacrat de art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, respectiv „fapta nu este prevăzută de legea penală”, se reţine atunci când nu există concordanţă (tipicitate) între fapta concretă comisă şi modelul legal de incriminare prevăzut de legea penală.

22. Aşa fiind, Curtea a constatat că temeiul de achitare prevăzut de art. 10 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală din 1968 se regăseşte în actuala reglementare în dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, astfel că nu poate fi reţinută nici această critică de neconstituţionalitate.

23. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât considerentele, cât şi soluţia Deciziei nr. 631 din 11 noiembrie 2014 îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

24. Distinct de cele reţinute prin decizia anterior referite, Curtea constată că prevederile art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală reunesc cazurile prevăzute la art. 10 alin. 1 lit. b) şi d) din Codul de procedură penală din 1968, care determină inaptitudinea funcţională a acţiunii penate prin lipsa temeiului de drept al acesteia. În această privinţă, Curtea reţine că noţiunea de „tipicitate”, regăsită în sintagma „fapta nu este prevăzută de legea penală”, se referă doar la elementele obiective din structura normei de incriminare, elemente subiective fiind acoperite prin expresia „nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege”. Pentru a interveni răspunderea penală trebuie să existe o concordanţă între trăsăturile faptei concrete şi trăsăturile modelului abstract prevăzut de norma de incriminare, adică, cu alte cuvinte, când au fost realizate toate elementele constitutive ale infracţiunii. Astfel, Curtea a apreciat că absenţa oricărui element constitutiv al infracţiunii lipseşte acţiunea penală de temeiul său de drept, putându-se afirma Că lipsa de corespondenţă între trăsăturile faptei concrete şi trăsăturile modelului abstract prevăzut de norma de incriminare determină neprevederea faptei de către legea penală.

25. Având în vedere cele reţinute prin Decizia nr. 631 din 11 noiembrie 2014, Curtea reţine că dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, textul criticat respectând garanţiile procesuale specifice dreptului la un proces echitabil.

26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Robert Costea şi Gabi Costea în Dosarul nr. 2.803/205/2014 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi constată că dispoziţiile art. 351 din Codul penal şi art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Decizia se comunică Curţii de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa din data de 23 februarie 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 125

din 3 martie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 alin. (3) fraza întâi din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, „în măsura în care prin aceste prevederi legale se interzice accesul întreprinderii reclamante la înscrisuri care au fost depuse la dosarul instanţei de judecată de către Consiliul Concurenţei pentru ca acestea să fie examinate exclusiv de către completul de judecată, în cadrul soluţionării unei acţiuni în contencios administrativ introduse împotriva deciziei Consiliului Concurenţei de sancţionare a întreprinderii reclamante”

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 alin. (3) din Legea concurenţei nr. 21/1996, excepţie ridicată de Societatea „Mol România Petroleum Products” - S.R.L. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 1.688/2/2012 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 963D/2015.

2. Dezbaterile au avut loc la data de 23 februarie 2016, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu, în prezenţa apărătorilor autorului excepţiei, a reprezentantului Consiliului Concurenţei, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când, având în vedere cererea formulată de apărătorul autorului excepţiei privind depunerea de concluzii scrise, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 47/1992 coroborate cu ale art. 222 alin. (2) din Codul de procedură civilă, a amânat pronunţarea pentru data de 3 martie 2016.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

3. Prin încheierea din 25 martie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.688/2/2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 alin. (3) din Legea concurenţei nr. 21/1996. Excepţia a fost ridicată de „Mol România Petroleum Products” - S.R.L. din Cluj-Napoca în cadrul recursului declarat de către aceasta împotriva Sentinţei nr. 2.046 din 19 iunie 2013, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII l-a contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a solicitat casarea sentinţei, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare către Curtea de Apel Bucureşti, în subsidiar, modificarea sentinţei, prin anularea Deciziei nr. 97 din 21 decembrie 2011 emise de Consiliul Concurenţei (de sancţionare), cu consecinţa exonerării societăţii de la plata amenzii aplicate de Consiliu, iar în subsidiar cu consecinţa reducerii amenzii aplicate sub nivelul stabilit de către Consiliu.

4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul solicită ca, prin decizia ce se va pronunţa, Curtea Constituţională să constate neconstituţionalitatea prevederilor art. 43 alin. (3) prima frază din Legea concurenţei nr. 21/1996, întrucât acestea încalcă dispoziţiile art. 21 alin. (3) şi art. 24 alin. (1) din Constituţie, precum şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, „în măsura în care prin aceste prevederi legale se interzice accesul întreprinderii reclamante în înscrisuri care au fost depuse la dosarul instanţei de judecată de către Consiliul Concurenţei pentru examinarea acestora exclusiv de către completul de judecată, în cadrul soluţionării unei acţiuni în contencios administrativ introduse împotriva deciziei Consiliului Concurenţei de sancţionare a întreprinderii reclamante”. Arată autorul că, în fapt, prin Decizia nr. 97 din 21 decembrie 2011, Plenul Consiliului Concurenţei a dispus sancţionarea cu amendă a mai multor întreprinderi, printre care şi „Mol România Petroleum Products” - S.R.L., pentru participarea la o înţelegere şi/sau practică concertată având ca obiect renunţarea la comercializarea cu amănuntul a unui sortiment de benzină pe piaţa românească în perioada 10 mai 2007-1 aprilie 2008. Constatând că a fost sancţionată în mod nelegal, „Mol România Petroleum Products” - S.R.L., la fel ca şi celelalte întreprinderi sancţionate, a introdus la data de 1 martie 2012, în contradictoriu cu Consiliul Concurenţei, o acţiune în anularea deciziei menţionate, în baza dispoziţiilor art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 raportat la art. 471 din Legea concurenţei nr. 21/1996, acţiune care a fost înregistrată pe rolul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Curţii de Apel Bucureşti. Prin încheierea de şedinţă din 20 iunie 2012, instanţa de fond a pus în vedere reprezentantului Consiliului Concurenţei „să depună la grefa secţiei, pentru studiere de către instanţă, a notelor interne cu caracter confidenţial care nu pot fi păstrate la dosar.” Consiliul Concurenţei a dat curs acestei solicitări, iar completul de judecată a avut acces la conţinutul notelor interne cu caracter confidenţial ale direcţiilor de specialitate ale Consiliului. Astfel, aceste înscrisuri au dobândit natura de probe administrate în cadrul litigiului, pertinenţa, concludenta şi utilitatea lor în soluţionarea cauzei fiind stabilită implicit ca urmare a solicitării exprese a instanţei de a se proceda la depunerea lor la dosarul cauzei, precum şi prin aceea că acestea au fost analizate de către completul de judecată. Cu toate acestea, notele interne ale Consiliului nu au fost puse şi la dispoziţia autorului excepţiei, în vederea analizării conţinutului acestora. Dat fiind caracterul acestor înscrisuri de probe câştigate cauzei, ceea ce atrage consecinţa că instanţa de judecată îşi poate forma convingerea asupra adevărului în cauză, inclusiv în baza acestor înscrisuri, în cadrul şedinţei publice din data de 17 octombrie 2012, autorul excepţiei a solicitat preşedintelui de complet „autorizarea accesului avocaţilor indicaţi în împuternicirile avocaţiale depuse la dosar la menţionatele note interne, în vederea studierii şi a fotocopierii acestora în condiţii de confidenţialitate, la sediul instanţei”, semnalând instanţei, în mod expres, că, în caz contrar, prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa asupra fondului cauzei s-ar încălca dreptul „Mol România Petroleum Products” - S.R.L. la un proces echitabil, statuat de art. 21 alin. (3) teza întâi din Constituţie. Solicitarea orală a fost suplimentată prin depunerea, anterior şedinţei din 24 octombrie 2012, a unor „concluzii scrise”, prin care s-a detaliat că accesul „Mol România Petroleum Products” - S.R.L. la conţinutul notelor interne urmează a se face în condiţiile art. 92 alin. (2), (9) şi (10) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005 (deci cu păstrarea confidenţialităţii), precum şi că acest acces are ca scop, astfel cum rezultă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, asigurarea respectării dreptului la apărare şi a principiilor contradictorialităţii şi egalităţii armelor. Prin încheierea de şedinţă din 24 octombrie 2012, Curtea de Apel Bucureşti a dispus, inter alia: „Referitor la cererea de acordare a accesului reclamantei, prin reprezentant/apărător, la notele interne cu caracter confidenţial, Curtea constată că acestea nu se încadrează în prevederile art. 92 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti (invocat de reclamantă), accesul la informaţiile confidenţiale în materie beneficiind, de altfel, de o procedură reglementată special de Legea nr. 21/1996, motiv pentru care va respinge cererea de acces”. Autorul subliniază că motivarea măsurii dispuse prin încheierea din 24 octombrie 2012 nu indică în mod concret textul din Legea concurenţei avut în vedere de către Curtea de Apel Bucureşti, însă, analizând ansamblul conţinutului acestui act normativ, se poate constata că numai două dintre textele sale interzic accesul la informaţii confidenţiale, şi anume art. 61 alin. (4) [art. 64 alin. (4)] şi, respectiv, art. 44 alin. (3) [art. 43 alin. (3)] din Legea concurenţei nr. 21/1996. Arată în continuare că soluţia stabilită prin încheierea din 24 octombrie 2012 a fost confirmată ulterior în cuprinsul Sentinţei nr. 2.046 din 19 iunie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII l-a contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a dispus respingerea acţiunii în anulare introduse de „Mol România Petroleum Products” - S.R.L., iar, în motivarea sentinţei, instanţa a reţinut că „în ceea ce priveşte documentele confidenţiale depuse de Consiliul Concurenţei, la solicitarea reclamantei, Curtea a constatat că acestea sunt reprezentate de trei note interne care nu constituie probe (înscrisuri doveditoare), deci nu se poate susţine că prin respingerea cererii de acces la acestea s-ar produce încălcarea dreptului reclamantei la un proces echitabil, prevăzut de art. 21 alin. (3) teza întâi din Constituţie, astfel cum s-a susţinut de-a lungul procesului. Curtea constată că fiecare dintre ordinele contestate (inclusiv cel iniţial) a fost precedat de o notă internă a Direcţiei Industrie şi Energie, motivată sub aspectul fundamentării necesităţii propuse: de declanşare a investigaţiei, de modificare a obiectului investigaţiei, de disjungere a investigaţiei etc. Faptul că aceste note interne - care nu constituie «probe» în sensul procedurii civile şi sunt inaccesibile prin natura lor şi confidenţiale prin faptul că se referă şi la alte investigaţii, ce nu interesează prezenta cauză - nu au putut fi accesate de reclamantă, nu o îndreptăţeşte pe aceasta din urmă să «presupună» că nu este îndeplinită condiţia motivării notelor/propunerilor, Curtea constatând, de altfel, contrariul.”

5. Pe fondul excepţiei de neconstituţionalitate, autorul susţine că limitarea legală a accesului reclamantei la înscrisuri aflate la dosarul cauzei, înscrisuri la care instanţa judecătorească şi cealaltă parte în proces au avut acces, încalcă dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi de art. 21 alin. (3) din Constituţie, sub forma încălcării, pe de o parte, a principiului contradictorialităţii, sub aspectul faptului că, prin restricţionarea accesului la asemenea înscrisuri, părţile nu pot discută în contradictoriu şi pune concluzii cu privire la conţinutul acestora, iar, pe de altă parte, prin încălcarea principiului egalităţii armelor, sub aspectul faptului că un înscris cunoscut celeilalte părţi din proces şi utilizat de către instanţa de judecată în formarea opiniei sale nu îi este cunoscut şi reclamantei. Susţine, totodată, că dispoziţiile de lege criticate încalcă, deopotrivă, şi prevederile art. 24 alin. (1) din Constituţie privind dreptul la apărare.

6. Aşadar, autorul excepţiei susţine că este pe deplin de acord că accesul la anumite documente interne/confidenţiale ale Consiliului Concurenţei sau ale unei alte autorităţi poate fi restricţionat de lege, în anumite situaţii expres prevăzute, însă această restricţie nu mai poate opera după ce aceste acte au fost depuse la dosarul instanţei judecătoreşti şi au fost deci accesibile judecătorului cauzei. Conform art. 140 alin. 1 din Codul de procedură civilă, „înscrisurile depuse de părţi rămân dobândite judecăţii şi nu se mai pot retrage fără învoirea părţii potrivnice”. Prin urmare, potrivit normelor procesual civile, prin simplul fapt al depunerii, notele interne au fost câştigate cauzei şi deci au dobândit caracterul de probe în dosar, fiind necesară punerea lor în discuţia contradictorie a părţilor, pentru a se respecta garanţiile procesuale reglementate de Constituţie prin art. 21 alin. (3) şi art. 24 alin. (1) şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În aceste condiţii, au fost încălcate principiile contradictorialităţii şi al egalităţii armelor şi, totodată, instanţa de fond a respins, în temeiul acestor înscrisuri, criticile de fond formulate de „Mol România Petroleum Products” - S.R.L. cu privire la nerespectarea condiţiei motivării ordinelor în baza cărora s-a desfăşurat investigaţia. Face referire la Hotărârea din 18 martie 2014, pronunţată în Cauza Beraru împotriva României, paragraful 70, potrivit căreia „Curtea reaminteşte că a constatat deja că accesul nerestricţionat la dosarul cauzei şi folosirea nerestricţionată a notiţelor, inclusiv, după caz, posibilitatea de a obţine copii ale documentelor relevante, constituie garanţii importante ale procesului echitabil. Neasigurarea acestui tip de acces a reprezentat, în motivarea Curţii, unul dintre factorii care au determinat constatarea încălcării principiului egalităţii armelor”, şi, de asemenea, reaminteşte Decizia Curţii Constituţionale nr. 76 din 26 februarie 2015, paragraful 15, potrivit căreia „Contradictorialitatea, prin natura sa, este ea însăşi o garanţie a dreptului la un proces echitabil pentru realizarea şi apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, întrucât duce la atingerea obiectivelor constituţionale prin posibilitatea atât a acuzării, cât şi a apărării, nu numai de a lua cunoştinţă de toate piesele, observaţiile sau elementele de probă propuse judecătorului de natură să îi influenţeze decizia, ci şi de a ie discuta ori comenta. Această exigenţă poate fi realizată în diferite moduri, cu condiţia ca partea adversă să aibă posibilitatea de a combate în mod direct observaţiile depuse.” Arată, totodată, că instanţa supremă a reţinut în mod eronat faptul că autorul excepţiei a avut acces la notele interne în forma depusă de Consiliul Concurenţei, în realitate acesta având acces doar la o formă cenzurată, în vreme ce instanţa de judecată a avut acces la forma integrală, neconfidenţială.

7. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciază că motivele de limitare a accesului la dosarul de investigaţie se situează în limitele constituţionale, întrucât dreptul de acces la informaţiile de natură publică sau privată nu este unul absolut, Constituţia instituind limitări în acest sens prin art. 31 care garantează dreptul la informaţie, prevăzând în alin. (3) că accesul la informaţii „nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a tinerilor sau securitatea naţională” şi, mai ales, prin art. 53, care reglementează posibilitatea şi condiţiile în care poate avea loc „restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi”. În acest sens s-a pronunţat Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în Cauza C-360/09 Pfleiderer AG v. Bundeskartellamt, când, deşi a confirmat că cel prejudiciat poate avea acces la documentele utilizate într-o procedură de clemenţă, în cadrul unei acţiuni în despăgubire, a statuat că rămâne în sarcina instanţelor naţionale să determine condiţiile în care accesul la acestea trebuie acordat sau, dimpotrivă, refuzat. În speţă, Instrucţiunile din 2 martie 2011 privind regulile de acces la dosarul Consiliului Concurenţei prevăd că accesul la acest dosar constituie una dintre garanţiile procedurale menite a contribui la respectarea principiului egalităţii de tratament şi a dreptului la apărare, iar acest drept este distinct de dreptul general de acces la informaţiile de interes public şi nu intră în sfera de aplicare a reglementărilor privind liberul acces la informaţiile de interes public, care urmăresc un alt scop. De asemenea, instanţa supremă arată că intimatul, Consiliul Concurenţei, a renunţat la caracterul protejat al înscrisurilor prevăzute de art. 43 alin. (3) din Legea nr. 21/1996, aceste înscrisuri fiind comunicate recurentei în şedinţa publică din 12 decembrie 2012.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile orale şi scrise ale părţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11. Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit dispozitivului încheierii prin care Curtea Constituţională a fost sesizată, dispoziţiile art. 43 alin. (3) din Legea concurenţei nr. 21/1996. Analizând notele scrise ale autorului excepţiei, Curtea constată că acesta formulează critici de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art. 43 alin. (3) prima frază din Legea concurenţei nr. 21/1996, solicitând să se constate neconstituţionalitatea acestora „în măsura în care prin aceste prevederi legale se interzice accesul întreprinderii reclamante la înscrisuri care au fost depuse la dosarul instanţei de judecată de către Consiliul Concurenţei pentru ca acestea să fie examinate exclusiv de către completul de judecată, în cadrul soluţionării unei acţiuni în contencios administrativ introduse împotriva deciziei Consiliului Concurenţei de sancţionare a întreprinderii reclamante”. Curtea constată, de asemenea, că între data dezbaterilor din şedinţa publică, respectiv 23 februarie 2016, şi data pronunţării asupra excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv 3 martie 2016, Legea concurenţei nr. 21/1996 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 29 februarie 2016, dându-se textelor o nouă numerotare, textul de lege supus controlului de constituţionalitate regăsindu-se la art. 45 alin. (3) fraza întâi din Legea nr. 21/1996. În aceste condiţii, Curtea reţine că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 45 alin. (3) fraza întâi din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 29 februarie 2016, „în măsura în care prin aceste prevederi legale se interzice accesul întreprinderii reclamante la înscrisuri care au fost depuse la dosarul instanţei de judecată de către Consiliul Concurenţei pentru ca acestea să fie examinate exclusiv de către completul de judecată, în cadrul soluţionării unei acţiuni în contencios administrativ introduse împotriva deciziei Consiliului Concurenţei de sancţionare a întreprinderii reclamante”. Textul de lege criticat are următorul conţinut: „Dreptul de acces la dosar nu se extinde asupra secretelor de afaceri, altor informaţii confidenţiale şi nici asupra documentelor interne ale Consiliului Concurenţei, ale Comisiei Europene sau ale autorităţilor de concurenţă ale statelor membre ale Uniunii Europene

12. Autorul excepţiei susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, precum şi prevederilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că Legea concurenţei nr. 21/1996 are drept scop protecţia, menţinerea şi stimularea concurenţei şi a unui mediu concurenţial normal, în vederea promovării intereselor consumatorilor, iar punerea în aplicare a Legii concurenţei este de competenţa Consiliului Concurenţei, autoritate naţională în domeniul concurenţei, având statut de autoritate administrativă autonomă în domeniul concurenţei. Printre atribuţiile Consiliului Concurenţei se numără şi aceea de efectuare a investigaţiilor privind aplicarea prevederilor art. 5, 6, 8,13 şi art. 47 alin. (3) din Legea concurenţei nr. 21/1996, precum şi a prevederilor art. 101 şi art. 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi de luare a deciziilor prevăzute de lege pentru cazurile de încălcare a dispoziţiilor precitate, constatate în urma investigaţiilor efectuate de către inspectorii de concurenţă. Curtea reţine că, în vederea descoperirii şi investigării de către Consiliul Concurenţei a încălcării prevederilor Legii concurenţei, precum şi a prevederilor art. 101 şi art. 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în capitolul V al Legii nr. 21/1996, art. 32-51, a fost reglementată procedura de examinare preliminară, de investigare şi de luare a deciziilor de către această autoritate. În aceste condiţii, Curtea reţine Că dispoziţiile de lege criticate - art. 45 alin. (3) fraza întâi din Legea concurenţei, incluse în cap. V din Legea concurenţei nr. 21/1996, sunt norme de procedură aplicabile în faţa Consiliului Concurenţei în investigarea cazurilor privind practicile anticoncurenţiale. În context, Curtea reţine că autorul excepţiei nu a avut acces la notele interne cu caracter confidenţial ale direcţiilor de specialitate ale Consiliului Concurenţei în cadrul soluţionării acţiunii în contencios administrativ formulate cu privire la Decizia nr. 97 din 21 decembrie 2011, de sancţionare, potrivit susţinerilor autorului, fiindu-i afectat dreptul la apărare şi la un proces echitabil.

14. Curtea reţine că, în procedura din faţa Consiliului Concurenţei, accesul la dosar constituie una dintre garanţiile menite să contribuie la respectarea principiului egalităţii de tratament şi a dreptului la apărare. Potrivit pct. 1 din capitolul I al anexei la Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 421/2011 pentru punerea în aplicare a instrucţiunilor privind regulile de acces la dosarul Consiliului Concurenţei în cazurile referitoare la art. 5, 6 şi 9 din Legea concurenţei nr. 21/1996, art. 101 şi 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, precum şi în cazurile de concentrări economice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 18 martie 2011, odată cu transmiterea raportului de investigaţie, preşedintele Consiliului Concurenţei stabileşte termenul-limită până la care părţile în cauză pot consulta dosarul şi pot obţine, în format electronic, copii şi/sau extrase ale actelor procedurii de investigaţie şi, de asemenea, termenul-limită pentru depunerea observaţiilor scrise. Aşadar, destinatarii raportului de investigaţie - reprezentanţi ai autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice centrale sau locale, persoanelor, întreprinderilor şi asociaţiilor de întreprinderi al căror comportament face obiectul raportului de investigaţie al Consiliului Concurenţei - au posibilitatea de a cunoaşte informaţiile din dosar, astfel încât, pe baza acestora, să îşi poată face cunoscut, în mod efectiv, punctul de vedere cu privire la concluziile la care a ajuns echipa de investigaţie, exprimate în raportul de investigaţie. În acest sens se acordă accesul la documentele din dosarul Consiliului Concurenţei, cu excepţia documentelor interne, secretelor de afaceri ale altor întreprinderi sau a altor informaţii confidenţiale.

15. Curtea reţine că printre documentele inaccesibile destinatarilor raportului de investigaţie se numără şi documentele interne - proiecte, opinii, note ale compartimentelor Consiliului Concurenţei sau ale altor autorităţi publice - din dosarul Consiliului Concurenţei care nu au caracter incriminator (informaţie necesară pentru a dovedi o pretinsă încălcare) sau dezincriminator (informaţie necesară pentru disculparea unei persoane), potrivit pct. 11 din cap. II al Instrucţiunilor. Curtea constată însă că, potrivit aceloraşi dispoziţii, documentele interne nu constituie parte a probelor pe care Consiliul Concurenţei se întemeiază în evaluarea unui caz. În mod excepţional, documentele ce provin de la autorităţile de concurenţă din alte state membre şi, de asemenea, procesele-verbale redactate cu ocazia întâlnirilor cu diverşi participanţi, când aceştia şi-au însuşit, prin semnătură, procesul-verbal al întâlnirii, sunt accesibile după înlăturarea secretelor de afaceri sau a altor informaţii confidenţiale din conţinutul lor, întrucât constituie parte a dovezilor pe care Consiliul Concurenţei le poate utiliza în evaluarea unui caz, aşadar fac parte din elementele de probă folosite în procesul de investigare, într-un mod similar documentelor obţinute de la terţi [potrivit pct. 12 şi 15 din cap. II al Instrucţiunilor]. De altfel, Curtea observă că şi instanţa de fond, respectiv Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a reţinut în Sentinţa nr. 2.046 din 19 Iunie 2013 faptul că, în ceea ce priveşte documentele confidenţiale depuse de Consiliul Concurenţei, acestea Sunt reprezentate de trei note interne care nu constituie probe (înscrisuri doveditoare), deci nu se poate susţine că prin respingerea cererii de acces la acestea s-ar produce încălcarea dreptului reclamantei la un proces echitabil, prevăzut de art. 21 alin. (3) teza întâi din Constituţie. S-a constatat că fiecare dintre ordinele contestate (inclusiv cel iniţial) a fost precedat de o notă internă a Direcţiei Industrie şi Energie, motivată sub aspectul fundamentării necesităţii propuse: de declanşare a investigaţiei, de modificare a obiectului investigaţiei, de disjungere a investigaţiei, iar aceste note interne nu constituie „probe” în sensul procedurii civile şi sunt inaccesibile prin natura lor şi confidenţiale prin faptul că se referă şi la alte investigaţii, ce nu interesează cauza dedusă judecăţii.

16. Curtea constată însă că, în procedurile desfăşurate în cazurile privind practicile anticoncurenţiale, calificarea unei informaţii ca fiind confidenţială nu constituie în sine o interdicţie de a dezvălui o astfel de informaţie dacă aceasta este necesara pentru a dovedi o pretinsă încălcare (document incriminator) sau este necesară pentru disculparea unei părţi (document dezincriminator). Potrivit pct. 51 şi 511 din cap. IV al Instrucţiunilor, în măsura în care un destinatar al raportului de investigaţie consideră, după ce i s-a acordat accesul la dosar, că îi este necesară pentru apărarea sa cunoaşterea unor documente, date şi informaţii confidenţiale, poate formula o cerere motivată în acest sens către preşedintele Consiliului Concurenţei. Documentele, datele şi informaţiile confidenţiale din dosarul Consiliului Concurenţei pot fi solicitate, de regulă, o singură dată, iar, în lipsa unor elemente noi, nu pot fi formulate cereri succesive de acces la documente, date şi informaţii confidenţiale. Aşa încât Curtea constată că documentele, datele şi informaţiile confidenţiale din dosarul Consiliului Concurenţei sunt accesibile pentru consultare ori obţinere de copii şi/sau extrase doar prin ordin al preşedintelui Consiliului Concurenţei, acest aspect fiind reglementat şi prin dispoziţiile art. 45 alin. (4) din Legea concurenţei nr. 21/1996.

17. În aceste condiţii, având în vedere cele arătate, cu precădere considerentele din paragrafele 15 şi 19 ale prezentei decizii, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile de lege criticate, respectiv art. 45 alin. (3) fraza întâi din Legea concurenţei, ar putea avea „legătură cu soluţionarea cauzei”- În sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată - într-o eventuală acţiune în instanţă având ca obiect contestarea ordinului preşedintelui Consiliului Concurenţei prin care a fost restricţionat accesul părţilor în cauză - destinatari ai raportului de investigaţie - la documentele, datele şi informaţiile confidenţiale din dosarul Consiliului, acţiune ce poate fi promovată odată cu cea de anulare a deciziei de sancţionare. În prezenta speţă, însă, Curtea reţine că acţiunea introductivă - acţiunea în anulare - formulată de către întreprinderea investigată, autor al excepţiei, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativei fiscal, a avut ca obiect principal anularea, ca fiind nelegale, a ordinelor preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 211/2005, nr. 350/2009, nr. 541/2010, nr. 588/2011 şi nr. 647/2011 (prin care s-a dispus declanşarea investigaţiei), inclusiv a Deciziei nr. 97 din 21 decembrie 2011 (de sancţionare), iar excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată de către întreprinderea investigată în cadrul recursului declarat de către aceasta împotriva Sentinţei nr. 2.046 din 19 iunie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Aşadar, nici acţiunea introductivă şi nici recursul formulat cu privire la hotărârea pronunţată în primă instanţă nu au privit şi anularea unui eventual ordin al preşedintelui Consiliului Concurenţei de restricţionare a accesului părţilor în cauză la documente, date şi informaţii confidenţiale din dosarul Consiliului. Aşa încât Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate, raportate la obiectul cauzei în cadrul căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, nu au legătură cu soluţionarea acesteia, în sensul dispoziţiilor din Legea nr. 47/1992, precitate, excepţia de neconstituţionalitate urmând a fi respinsă ca inadmisibilă.

18. Curtea reţine că, în cauză, sub rezerva aprecierii instanţei, autorul excepţiei ar fi putut consulta documentele confidenţiale aflate la dosarul cauzei, în temeiul art. 13 din Codul de procedură civilă, în condiţiile dispoziţiilor art. 92 alin. (2), (9) şi (10) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 958 din 28 octombrie 2005, potrivit cărora avocaţii, părţile sau reprezentanţii părţilor, experţii şi interpreţii desemnaţi în cauză pot consulta documentele care presupun confidenţialitate [în prezent, dispoziţiile art. 93 alin. (2), (3), (10) şi (11) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 970 din 28 decembrie 2015]. Curtea reţine că eventualele greşeli de interpretare şi aplicare a legii, care constituie, în realitate, cauza nemulţumirii autorului excepţiei, nu pot constitui motive de neconstituţionalitate a dispoziţiilor de lege criticate şi, prin urmare, nu pot fi cenzurate de instanţa de contencios constituţional, aceste aspecte fiind de competenţa instanţei de judecată învestite cu soluţionarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege.

Or, a răspunde criticilor autorului excepţiei în această situaţie ar însemna o ingerinţă a Curţii Constituţionale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 126 din Constituţie, potrivit cărora justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege. Aşa încât Curtea constată că, şi din această perspectivă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 alin. (3) fraza întâi din Legea concurenţei, „în măsura în care prin aceste prevederi legale se interzice accesul întreprinderii reclamante la înscrisuri care au fost depuse la dosarul instanţei de judecată de către Consiliul Concurenţei pentru ca acestea să fie examinate exclusiv de către completul de judecată, în cadrul soluţionării unei acţiuni în contencios administrativ introduse împotriva deciziei Consiliului Concurenţei de sancţionare a întreprinderii reclamante”, este inadmisibilă.

19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 alin. (3) fraza întâi din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, „în măsura în care prin aceste prevederi legale se interzice accesul întreprinderii reclamante la înscrisuri care au fost depuse la dosarul instanţei de judecată de către Consiliul Concurenţei pentru ca acestea să fie examinate exclusiv de către completul de judecată, în cadrul soluţionării unei acţiuni în contencios administrativ introduse împotriva deciziei Consiliului Concurenţei de sancţionare a întreprinderii reclamante”, excepţie ridicata de „Mol România Petroleum Products” - S.R.L. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 1.688/2/2012 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 3 martie 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Mihaela Ionescu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 140

din 10 martie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2213 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona Maya-Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2213 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicată de Societatea „Marco Polo Ve” - S.R.L., cu sediul social în comuna Tigveni, satul Bârseşti, judeţul Argeş, în Dosarul nr. 15.780/280/2012** al Judecătoriei Piteşti - Secţia civilă. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.291D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate şi arată că reglementarea legală criticată este clară şi previzibilă, fiind conformă cu normele constituţionale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 20 mai 2015, pronunţată în Dosarul nr. 15.780/280/2012**, Judecătoria Piteşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2213 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea „Marco Polo Ve” - S.R.L., cu sediul social în comuna Tigveni, satul Bârseşti, judeţul Argeş, într-o cauză având ca obiect plângerea contravenţională formulată împotriva procesului-verbal de contravenţie prin care petenta a fost sancţionată pentru nedepunerea situaţiei privind marcajele utilizate în luna anterioară.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că textul de lege în baza căruia a fost aplicată sancţiunea îngrădeşte accesul la justiţie deoarece „prin formularea ambiguă şi lipsa unui conţinut explicit, nu prevede în mod clar ce anume se sancţionează şi despre ce situaţii de raportare este vorba”. Apreciază, totodată, că „prin lipsa de claritate se încalcă şi dreptul la apărare, având în vedere că nu se poate şti ce anume raportări trebuie depuse şi, în funcţie de această situaţie, nu se poate verifica legalitatea sancţiunii dând naştere la arbitrariu şi încălcându-se dreptul la un proces echitabil”.

6. Judecătoria Piteşti - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, instanţa de judecată arată că prevederile art. 2213 alin. (.() lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal nu încalcă dreptul la un proces echitabil, având în vedere că acesta prevede clar fapta a cărei săvârşire atrage răspunderea contravenţională. Precizează, de asemenea, că dispoziţiile textului de lege criticat se coroborează cu cele din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, care prevăd obligaţiile părţilor cu privire la situaţia marcajelor utilizate în luna anterioară.

7. Totodată, în ceea ce priveşte susţinerile autoarei excepţiei referitoare la claritatea şi previzibilitatea normei cuprinse în art. 2213 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi cu privire la aplicarea acesteia, instanţa de judecată apreciază că acestea reprezintă probleme de interpretare a prevederilor legale în situaţia concretă dedusă judecăţii, un atribut al instanţei de judecată, iar nu al Curţii Constituţionale.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că, în ceea ce priveşte eventuala sancţionare a autoarei excepţiei pentru încălcarea unei obligaţii de raportare care nu se regăseşte în cuprinsul Codului fiscal, acestea constituie aspecte ce ţin de interpretarea şi aplicarea normei legale, ce excedează atribuţiilor instanţei de contencios constituţional.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 2213 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările şi completările ulterioare. Reglementarea legală criticată face parte din capitolul VI „Contravenţii şi sancţiuni”, titlul VII Accize şi alte taxe speciale”din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, iar textul în vigoare la data săvârşirii faptei contravenţionale, în anul 2012, deci aplicabil cauzei, avea următorul conţinut: „Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei următoarele fapte:

a) nedepunerea la termenele prevăzute de lege a situaţiilor de raportare reglementate în prezentul titlu;”.

Ulterior, prevederile de lege criticate au fost modificate, la data de 1 ianuarie 2013, prin art. I pct. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 87/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, iar în prezent art. 2213 alin. (1) lit. a) are următorul conţinut: „Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la

2.000 lei la 5.000 lei următoarele fapte:

a) nedepunerea la termenele prevăzute de lege sau depunerea cu date incomplete ori nereale a situaţiilor de raportare reglementate în prezentul titlu;”.

13. În legătură cu examinarea unor texte de lege ce nu mai sunt în vigoare, prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 549 din 3 august 2011, interpretând sintagma „în vigoare”din cuprinsul art. 29 din Legea nr. 47/1992, text care circumstanţiază controlul de constituţionalitate numai la legile şi ordonanţele în vigoare, Curtea Constituţională a reţinut că acest control vizează „dispoziţiile aplicabile cauzei, chiar dacă acestea nu mai sunt în vigoare”, dar ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, iar în aceste condiţii Curtea are competenţa de a examina constituţionalitatea prevederilor de lege cu care a fost sesizată.

14. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie, precum şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autoarea acesteia, Societatea „Marco Polo Ve” - S.R.L., figurează ca destinatar înregistrat la autorităţile vamale, conform art. 20629 din Codul fiscal, iar din această calitate, pentru produsele accizabile din alcool folosite în procesul de producţie şt vânzare, foloseşte marcaje specifice, respectiv banderole. Întrucât în luna iunie 2012 societatea nu a depus declaraţia cu privire la modul de utilizare al banderolelor, Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională Vamală Craiova a dispus sancţionarea societăţii cu suma de 2.000 lei, în temeiul art. 2213 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, şi anume pentru „nedepunerea la termenele prevăzute de lege a situaţiilor de raportare reglementate în prezentul titlu”.

16. În esenţă, autoarea excepţiei consideră că textul de lege în baza căruia i-a fost aplicată sancţiunea îngrădeşte accesul la justiţie, deoarece, „prin formularea ambiguă şi lipsa unui conţinut explicit nu prevede în mod clar ce anume se sancţionează şi despre ce situaţii de raportare este vorba”.

17. În acest context, Curtea reţine că, potrivit art. 2063 pct. 13 din Codul fiscal, destinatar înregistrat înseamnă persoana fizică sau juridică autorizată de autoritatea competentă, în cadrul activităţii sale şi în condiţiile prevăzute în normele metodologice, să primească produse accizabile care se deplasează în regim suspensiv de accize dintr-un alt stat membru. În cuprinsul titlului VII din Codul fiscal, intitulat Accize şi alte taxe speciale”, sunt prevăzute atât obligaţiile de raportare stabilite în sarcina operatorilor economici, cât şi termenele până la care acestea trebuie îndeplinite. Astfel, potrivit art. 20662 din Codul fiscal, „responsabilitatea marcării produselor accizabile revine antrepozitarilor autorizaţi, destinatarilor înregistraţi, expeditorilor înregistraţi sau importatorilor autorizaţi, potrivit precizărilor din normele metodologice”, iar art. 20663 din Codul fiscal, intitulat „Proceduri de marcare”, prevede la alin. (1) că „Marcarea produselor se efectuează prin timbre sau banderole

18. De asemenea, Curtea observă că la pct. 28 alin. (6) din titlul VII din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 clin 6 februarie 2004, în vigoare în anul 2004, se prevede că Antrepozitarii autorizaţi şi importatorii autorizaţi de produse supuse marcării sunt obligaţi să prezinte lunar, până la data de 15 a fiecărei luni, autorităţii emitente a autorizaţiei situaţia privind utilizarea marcajelor; potrivit modelului prezentat în anexa nr. 19. În vederea confirmării realităţii datelor înscrise în documentele justificative privind utilizarea marcajelor pentru import, aceste documente vor fi certificate de către Autoritatea Naţională a Vămilor.” De asemenea, la alin. (8) se prevede că Antrepozitarii autorizaţi şi importatorii autorizaţi de produse supuse marcării vor ţine o evidenţă distinctă a marcajelor deteriorate şi a celor distruse, conform modelului prezentat în anexa nr. 20.”

19. Curtea constată ca în cap, VI al titlului VSI din Codul fiscal sunt reglementate, la art. 2213-2215, anumite contravenţii specifice activităţii operatorilor economici implicaţi în tranzacţii cu produse accizabile. Cele mai puţin grave contravenţii, sancţionate cu amendă între 2.000 lei şi 5.000 lei, se referă la nedepunerea în termen a raportărilor, prevăzută de art. 2213 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, criticat în speţa de faţă, neanunţarea autorităţii competente asupra modificării datelor prezentate la eliberarea autorizaţiei, refuzul de a prelua pentru distrugere produse accizabile etc. Dispoziţiile de lege criticate se coroborează, însă, cu cele din normele metodologice, care prevăd obligaţiile care incumbă părţilor cu privire la situaţia marcajelor utilizate în luna anterioară şi a raportărilor ce trebuie efectuate.

20. În contextul criticilor formulate, referitoare la formularea ambiguă şi lipsa unui conţinut explicit al normei legale criticate, care nu prevede „în mod clar ce anume se sancţionează şi despre ce situaţii de raportare este vorba”, Curtea subliniază că, prin Hotărârea din 24 mai 2007, definitivă la 24 august 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhomi împotriva României, paragraful 36, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat faptul că, „tocmai în considerarea principiului generalităţii legilor, formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile-tip de reglementare constă în recurgerea la unele categorii mai degrabă generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi se folosesc prin forţa lucrurilor de formule mai mult sau mai puţin vagi, pentru a evita o rigiditate excesivă şi pentru a se putea adapta schimbărilor de situaţie.”

21. Aşa fiind, pentru a detalia anumite situaţii, legiuitorul poate recurge la acte normative inferioare (norme metodologice), adoptate în executarea unui act normativ cu putere de lege. Prin urmare, Curtea apreciază că nu sunt întemeiate criticile formulate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate cu privire la lipsa de precizie şi claritate a textului în discuţie.

22. Totodată, Curtea reaminteşte că desfăşurarea activităţii economice nu poate să se realizeze decât cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege, astfel încât sancţionarea abaterilor de la lege nu poate primi semnificaţia unei încălcări a normelor constituţionale invocate. Aplicarea unei sancţiuni în urma săvârşirii unei contravenţii nu reprezintă o încălcare a art. 21 din Constituţie, având în vedere faptul că partea interesată are posibilitatea contestării în instanţă a procesului-verbal, iar soluţia pronunţată de instanţa judecătorească într-o anumită cauză reprezintă o chestiune de aplicare a legii, nicidecum de constituţionalitate a acesteia.

23, Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea „Marco Polo Ve” - S.R.L., cu sediul social în comuna Tigveni, satul Bârseşti, judeţul Argeş, în Dosarul nr. 15.780/280/2012** al Judecătoriei Piteşti - Secţia civilă şi constată că prevederile art. 2213 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Piteşti - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 10 martie 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ingrid Alina Tudora

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE

Nr. 2.456 din 10 decembrie 2015

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

Nr. 161 din 23 decembrie 2015

MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE

Nr. M.13 din 13 ianuarie 2016

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

Nr. 3.097 din 27 ianuarie 2016

MINISTERUL JUSTIŢIEI

Nr. 537/C din 15 februarie 2016

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII

Nr. 304 din 15 martie 2016

MINISTERUL CULTURII

Nr. 2.220 din 30 martie 2016

MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ŞI PĂDURILOR

Nr. 740 din 15 aprilie 2016

 

ORDIN

privind aprobarea Regulamentului de funcţionare a Comisiei Naţionale de Drept Internaţional Umanitar

 

În temeiul art. 5 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 8/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Externe, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 33 alin. (1) din Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 13 din Hotărârea Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 26/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, al art. 11 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii, cu modificările şi completările ulterioare şi al art. 13 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 38/2015 privind organizarea ş: funcţionarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor,

în baza art. 11 din Hotărârea Guvernului nr. 420/2006 privind înfiinţarea şi organizarea Comisiei Naţionale de Drept Internaţional Umanitar, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul afacerilor externe, ministrul apărării naţionale, ministrul justiţiei, ministrul culturii, ministrul afacerilor interne, ministrul educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice, ministrul sănătăţii şi ministrul mediului, apelor şi pădurilor emit prezentul ordin;

Art. 1. - Se aprobă Regulamentul de funcţionare a Comisiei Naţionale de Drept Internaţional Umanitar, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin, se abrogă Ordinul ministrului afacerilor externe, al ministrului apărării, al ministrului justiţiei, al ministrului internelor şi reformei administrative, al ministrului educaţiei, cercetării şi tineretului şi al ministrului sănătăţii publice nr. 2.036/M 150/2.156/C/292/ 2.145/1.834/2007, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 812 din 28 noiembrie 2007.

Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea l.

 

p. Ministrul afacerilor externe,

Ministrul afacerilor interne,

George Ciamba,

Petre Tobă

secretar de stat

Ministrul educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice

Ministrul apărării naţionale,

Adrian Curaj

Mihnea Ioan Motoc

Ministrul sănătăţii,

Ministrul justiţiei,

Patriciu-Andrei Achimaş-Cadariu

Raluca Alexandra Prună

p. Ministrul mediului, apelor şi pădurilor,

Ministrul culturii,

Corina Lupu,

Vlad Tudor Alexandrescu

secretar de stat

 

 

ANEXĂ

 

REGULAMENT DE FUNCŢIONARE

a Comisiei Naţionale de Drept Internaţional Umanitar

 

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

 

Art. 1. - Comisia Naţională de Drept Internaţional Umanitar, denumită în continuare CNDIU, înfiinţată în baza Hotărârii Guvernului nr. 420/2006 privind înfiinţarea şi organizarea

Comisiei Naţionale de Drept Internaţional Umanitar, cu modificările şi completările ulterioare, este organ consultativ al Guvernului. Activitatea CNDIU se desfăşoară pe baza legislaţiei naţionale, tratatelor internaţionale la care România este parte şi a prezentului regulament şi are ca obiectiv promovarea şi aplicarea în condiţii optime a dreptului internaţional umanitar, conform atribuţiilor stabilite prin ari. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 420/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 2. - Sediul CNDIU este acelaşi cu cel al Secretariatului permanent şi este pus la dispoziţie de către Ministerul Apărării Naţionale. Atribuţiile Secretariatului permanent sunt îndeplinite de Centrul de Drept Internaţional Umanitar, denumit în continuare CDIU.

Art. 3. - Finanţarea activităţilor Secretariatului permanent este asigurată de către Ministerul Apărării Naţionale, a celor de cooperare internaţională, de către ministerul care desemnează reprezentanţii pentru asemenea activităţi, iar a membrilor CNDIU, de către instituţiile care i-au desemnat.

Art. 4. - (1) Preşedinţia este asigurată prin rotaţie, pentru o perioadă de un an, de către ministerele nominalizate la art. 5 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 420/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Mandatul preşedintelui CNDIU se exercită de la momentul preluării preşedinţiei şi încetează la momentul predării efective a acesteia către următoarea instituţie responsabilă, potrivit ordinii stabilite la art. 5 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 420/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 5. - (1) Pentru îndeplinirea sarcinilor ce-i revin, CNDIU, prin preşedintele desemnat, poate iniţia acţiuni pentru aplicarea prevederilor dreptului internaţional umanitar, inclusiv stabilirea de contacte cu instituţiile internaţionale cu răspunderi în domeniu.

(2) CNDIU poate fi reprezentată la activităţile unor instituţii internaţionale cu răspunderi în domeniu şi poate organiza astfel de activităţi în ţară. Cheltuielile pentru aceste activităţi sunt suportate de ministerul (ministerele) interesat (interesate) de tematica abordată, potrivit legii.

(3) CNDIU colaborează cu comisii naţionale din alte state, precum şi cu organisme interne şi internaţionale de profil în vederea identificării celor mai adecvate măsuri pentru promovarea dreptului internaţional umanitar.

 

CAPITOLUL II

Organizare şi funcţionare

 

Art. 6. - (1) Aspectele cu privire la conducerea, organizarea şi gestionarea CNDIU se stabilesc pe timpul sesiunilor ordinare sau extraordinare.

(2) Sesiunile ordinare se desfăşoară trimestrial, la sediul CDIU sau la sediul ministerului care deţine preşedinţia în exerciţiu a CNDIU.

(3) Sesiunile extraordinare au loc la solicitarea a cel puţin unei treimi din numărul membrilor CNDIU. Data şi locul vor fi stabilite în raport cu ordinea de zi analizată. Cererea se depune la Secretariatul permanent.

(4) CNDIU îşi desfăşoară activitatea în prezenţa a cel puţin jumătate plus unu din numărul membrilor săi. Hotărârile se adoptă cu majoritatea simplă a membrilor prezenţi.

Art. 7. - În cadrul sesiunilor CNDIU, membrii acesteia acţionează pe baza mandatului primit din partea ministerului pe care îi reprezintă.

Art. 8. - (1) CNDIU poate constitui grupuri de lucru pentru elaborarea unor studii, rapoarte, avize şi propuneri necesare CNDIU ca organ consultativ al Guvernului.

(2) Grupurile de lucru sunt conduse de un membru al CNDIU, avându-se în vedere domeniul vizat.

(3) La formarea grupurilor de lucru sunt consultate cu prioritate instituţiile menţionate la art. 3 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 420/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

(4) Preşedintele CNDIU poate participa la sesiunile grupurilor de lucru.

Art. 9. - (1) Preşedintele sau, în absenţa acestuia, conducerea Secretariatului permanent stabileşte ordinea de zi a sesiunilor, consultându-se şi cu ceilalţi membri ai CNDIU.

(2) Ordinea de zi poate fi completată la începutul fiecărei sesiuni, la propunerea oricărui membru al CNDIU.

Art. 10. - Membrii onorifici pot participa, fără drept de vot, la sesiunile CNDIU şi ale grupurilor de lucru constituite în conformitate cu art. 8 alin. (1), la invitaţia preşedintelui acesteia, pe baza propunerii oricărui membru al CNDIU şi a hotărârii adoptate în acest sens la nivelul CNDIU.

Art. 11. - Pentru îndeplinirea sarcinilor prevăzute la art. 8 şi 9 din Hotărârea Guvernului nr. 420/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şeful Secretariatului permanent asigură:

a) întocmirea unui dosar cu problemele analizate de CNDIU;

b) gestionarea corespondenţei şi întocmirea unor documentare cu privire la activitatea CNDIU;

c) elaborarea, cu sprijinul preşedinţiei în exerciţiu, a proiectului minutelor sesiunilor CNDIU;

d) urmărirea îndeplinirii sarcinilor rezultate în urma dezbaterilor;

e) arhivarea şi păstrarea documentelor cu privire la activitatea CNDIU.

Art. 12. - (1) CNDIU se convoacă de ministerul care asigură preşedinţia în exerciţiu în mod direct sau prin intermediul Secretariatului permanent.

(2) Sesiunile CNDIU sunt conduse de preşedinte, iar în absenţa acestuia, de membrul CNDIU din ministerul care asigură preşedinţia în exerciţiu.

Art. 13. - (1) Minuta întocmită cu ocazia sesiunilor CNDIU cuprinde următoarele elemente: data sesiunii, membrii şi experţii prezenţi, sinteza punctelor de vedere exprimate de participanţi, concluziile şi hotărârile adoptate.

(2) Proiectul de minută se transmite reprezentanţilor ministerelor prevăzute la art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 420/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi se agreează prin corespondenţă purtată prin intermediul poştei electronice. Forma finală a minutei se comunică acestora, prin grija Secretariatului permanent.

(3) Textele scrise care au fost prezentate de către participanţi sunt transmise Secretariatului permanent.

Art. 14. - (1) Participarea la sesiunile CNDIU a unor experţi poate fi asigurată, la invitaţia preşedintelui CNDIU, pe baza propunerii oricărui membru al CNDIU şi a hotărârii adoptate în acest sens la nivelul CNDIU, în funcţie de subiectele aflate pe ordinea de zi.

(2) CNDIU sprijină experţii pentru a avea acces la documentele necesare îndeplinirii atribuţiilor, cu respectarea prevederilor legale privind accesul la informaţiile de interes public.

Art. 15. - (1) Ministerul care deţine preşedinţia CNDIU elaborează un proiect de raport cu privire la activitatea CNDIU pe durata mandatului său, care este transmis spre consultare, prin intermediul poştei electronice, reprezentanţilor ministerelor prevăzute la art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 420/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Propunerile de modificare şi completare a raportului de activitate se transmit în termen de 15 zile.

(2) Adoptarea raportului de activitate se face în cadrul ultimei sesiuni organizate de către ministerul care deţine preşedinţia CNDIU în anul respectiv.

(3) După adoptare, raportul este înaintat prim-ministrului.

 

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.