MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 462/2016

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 184 (XXVIII) - Nr. 462         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Miercuri, 22 iunie 2016

 

SUMAR

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

548. - Ordin al viceprim-ministrului, ministrul economiei, comerţului şi relaţiilor cu mediul de afaceri, privind aprobarea Listei standardelor române care adoptă standardele europene armonizate referitoare la recipiente simple sub presiune

 

874. - Ordin al ministrului mediului, apelor şi pădurilor privind aprobarea Planului de management şi a Regulamentului sitului Natura 2000 ROSCI0205 Poienile cu narcise de la Dumbrava Vadului şi Rezervaţiei naturale Poienile cu narcise din Dumbrava Vadului

 

ACTE ALE CURŢII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI

 

Hotărâre (fond) din 15 decembrie 2015 în Cauza S.C. Antares Transport - S.A. şi S.C. Transroby - S.R.L. împotriva României

 

ACTE ALE COMITETULUI INTERMINISTERIAL DE FINANŢĂRI, GARANŢII ŞI ASIGURĂRI

 

79. - Hotărâre pentru aprobarea Normei „Garanţii EximBank în numele şi în contul statului” (NI-GAR-10-V/0)

 

80. - Hotărâre pentru aprobarea Normei „Contragaranţii EximBank în numele şi în contul statului” (NI-GAR-11-III/0)

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL ECONOMIEI, COMERŢULUI ŞI RELAŢIILOR CU MEDIUL DE AFACERI

 

ORDIN

privind aprobarea Listei standardelor române care adopta standardele europene armonizate referitoare la recipiente simple sub presiune

 

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 824/2015 privind stabilirea condiţiilor pentru punerea la dispoziţie pe piaţă a recipientelor simple sub presiune,

în temeiul prevederilor art. 9 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 957/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, cu modificările ulterioare,

viceprim-ministrul, ministrul economiei, comerţului şi relaţiilor cu mediul de afaceri, emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă Lista standardelor române care adoptă standardele europene armonizate referitoare la recipiente simple sub presiune, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului industriilor şi resurselor nr. 185/2003 privind aprobarea Listei standardelor române care adoptă standardele europene armonizate referitoare la recipientele simple sub presiune, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 339 din 19 mai 2003, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Viceprim-ministru, ministrul economiei, comerţului şi relaţiilor cu mediul de afaceri,

Costin Grigore Borc

 

Bucureşti, 3 iunie 2016.

Nr. 548.

 

ANEXĂ

 

LISTA

standardelor române care adoptă standarde europene armonizate referitoare la recipientele simple sub presiune

 

Nr. crt.

Indicativ standard

Titlu standard

Standard înlocuit

Data încetării prezumţiei de conformitate a standardului înlocuit

Nota 1

1

SREN 10207:2005

Oţeluri pentru recipiente sub presiune. Condiţii tehnice de livrare pentru table, benzi şi bare

 

 

2

SR EN ISO 15614- 1:2004

Specificaţia şi calificarea procedurilor de sudare pentru materiale metalice. Verificarea procedurii de sudare. Partea 1: Sudarea cu arc şi sudarea cu gaz a oţelurilor şi sudarea cu arc a nichelului şi a aliajelor de nichel

 

 

3

SR EN ISO 15614- 1:2004/A1:2008

Specificaţia şi calificarea procedurilor de sudare pentru materiale metalice. Verificarea procedurii de sudare. Partea 1: Sudarea cu arc şi sudarea cu gaz a oţelurilor şi sudarea cu arc a nichelului şi a aliajelor de nichel. Amendament 1

Nota 3

 

4

SR EN ISO 15614- 1:2004/A2:2012

Specificaţia şi calificarea procedurilor de sudare pentru materiale metalice. Verificarea procedurii de sudare. Partea 1: Sudarea cu arc şi sudarea cu gaz a oţelurilor şi sudarea cu arc a nichelului şi a aliajelor de nichel

Nota 3

 

5

SR EN ISO 15614- 2:2005

Specificaţia şi calificarea procedurilor de sudare pentru materiale metalice. Verificarea procedurii de sudare. Partea 2: Sudare cu arc electric a aluminiului şi aliajelor sale

 

 

6

SR EN ISO 15614- 2:2005/AC:2009

Specificaţia şi calificarea procedurilor de sudare pentru materiale metalice. Verificarea procedurii de sudare. Partea 2: Sudare cu arc electric a aluminiului şi aliajelor sale

 

 

 

NOTA 1:

În general, data încetării prezumţiei de conformitate va fi data retragerii („dow*) stabilită de către Organismul european de standardizare, însă se atrage atenţia utilizatorilor acestor standarde asupra faptului că aceasta poate diferi în anumite cazuri excepţionale.

 

NOTA 2:

Standardul nou (sau modificat) are aceeaşi sferă de aplicare ca standardul înlocuit. La data menţionată standardul înlocuit încetează să confere prezumţia de conformitate cu cerinţele esenţiale ale directivei.

 

NOTA 3:

În cazul modificărilor, standardul de referinţă este SR EN CCCCC:YYYY, modificările sale anterioare, dacă există, şi noua modificare menţionată. Prin urmare, standardul înlocuit (coloana 4) se compune din SR EN CCCCC:YYYY şi modificările sale anterioare, dacă există, însă fără noua modificare menţionată. La data menţionată standardul înlocuit încetează să confere prezumţia de conformitate cu cerinţele esenţiale ale directivei.

MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ŞI PĂDURILOR

 

ORDIN

privind aprobarea Planului de management şi a Regulamentului sitului Natura 2000 ROSCI0205 Poienile cu narcise de la Dumbrava Vadului şi Rezervaţiei naturale Poienile cu narcise din Dumbrava Vadului

 

Având în vedere Referatul de aprobare nr. 109.6Q8/A.C. din 14 aprilie 2016 al Direcţiei biodiversitate, ţinând cont de Decizia SEA nr. 3.594 din 16 aprilie 2015 şi Adresa nr. 16.929 din 27 noiembrie 2015, emise de Agenţia pentru Protecţia Mediului Braşov, Avizul Ministerului Culturii nr. 76 din 20 ianuarie 2016, Adresa Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 88.106/108.416/319.751 din 11 februarie 2016, Adresa Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice nr. 13.402 din 5 februarie 2016 şi Adresa Direcţiei generale păduri nr. 162.172/DI. din 24 februarie 2016,

în temeiul prevederilor art. 21 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 13 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 38/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul mediului, apelor şi pădurilor emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă Planul de management al sitului Natura 2000 ROSCI0205 Poienile cu narcise de la Dumbrava Vadului şi Rezervaţiei naturale Poienile cu narcise din Dumbrava Vadului, prevăzut în anexa nr. 1.

Art. 2. - Se aprobă Regulamentul sitului Natura ROSCI0205 Poienile cu narcise de la Dumbrava Vadului şi Rezervaţiei naturale Poienile cu narcise din Dumbrava Vadului, prevăzut în anexa nr. 2.

Art. 3. - Anexele nr. 1 şi 2*) fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul mediului, apelor şi pădurilor,

Viorel Traian Lascu,

secretar de stat

 

Bucureşti, 10 mai 2016.

Nr. 874.


*) Anexele nr. 1 şi 2 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 462 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome „Monitorul Oficial”, Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.

 

ACTE ALE CURŢII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI

 

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SECŢIA A PATRA

 

HOTĂRÂRE

(fond)

din 15 decembrie 2015

în Cauza S.C. Antares Transport - S.A. şi S.C. Transroby - S.R.L. împotriva României

(Cererea nr. 27.227/08)

Strasbourg

Definitivă la 15 martie 2016

 

Hotărârea a devenit definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenţie. Aceasta poate suferi modificări de formă, în Cauza S.C. Antares Transport - S.A. şi S.C. Transroby - S.R.L. Împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a patra), reunită într-o cameră compusă din András Sajó, preşedinte, Vincent A. De Gaetano, Boštjan M. Zupančič, Paulo Pinto de Albuquerque, Egidijus Küris, Iulia Antoanella Motoc, Gabriele Kucsko- Stadlmayer, judecători, şi Franşoise Elens-Passos, grefier de secţie,

după ce a deliberat în camera de consiliu la 24 noiembrie 2015, pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află Cererea nr. 27.227/08 îndreptată împotriva României, prin care S.C. Antares Transport - S.A. (prima reclamantă) şi S.C. Transroby - S.R.L. (a două reclamantă), două societăţi comerciale române cu sediul în Râmnicu Vâlcea, au sesizat Curtea la 6 iunie 2008, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).

2. Reclamantele au fost reprezentate de domnul A. Nicolae, avocat în Bucureşti. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna C. Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

3. Reclamantele au susţinut, în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, că pierderea licenţelor lor de transport a constituit o lipsire de proprietate nejustificată.

4. La 25 octombrie 2013, capătul de cerere menţionat supra a fost comunicat Guvernului, iar celelalte capete de cerere au fost declarate inadmisibile, în temeiul art. 54 § 3 din Regulamentul Curţii.

ÎN FAPT

I. Circumstanţele cauzei

5. Reclamantele sunt societăţi comerciale autorizate să presteze servicii în domeniul transportului de călători Acestea au sediul în Râmnicu Vâlcea.

A. Contextul cauzei

6. La 23 septembrie 2004, Consiliul Judeţean Vâlcea a adoptat o hotărâre prin care stabilea programul transportului local de persoane pentru o perioadă de trei ani. În cadrul programului, traseul Drăgăşani-Băbeni-Râmnicu Vâlcea a fost considerat traseu distinct. Ca urmare a procedurii de achiziţie publică, licenţa de transport de călători aferentă traseului respectiv a fost atribuită unei asocieri constituite din două societăţi comerciale.

7. La 15 aprilie 2005, Consiliul Judeţean Vâlcea a modificat hotărârea sa anterioară şi a adoptat un nou program de transport de persoane pentru o perioadă de trei ani, din 2005 până în 2008. În cadrul noului program, traseul Drăgăşani-Băbeni-Râmnicu Vâlcea a fost inclus împreună cu alte şase trasee în aceeaşi grupă. A fost organizată o altă procedură de achiziţie publică, iar societăţile reclamante au depus o ofertă din partea asocierii. Acestea au primit ulterior licenţe de operare a serviciilor de transport public pentru cele şapte trasee din cadrul grupei.

B. Anularea hotărârii Consiliului Judeţean Vâlcea din 15 aprilie 2005

8. La 24 mai 2005, una din cele două societăţi comerciale care îşi pierduseră licenţa de transport pentru traseul Drăgăşani-Băbeni-Râmnicu Vâlcea a solicitat instanţei anularea Hotărârii Consiliului Judeţean Vâlcea din 15 aprilie 2005 şi obligarea autorităţilor locale să adopte o nouă hotărâre prin care traseul respectiv să fie considerat traseu distinct.

9. Prima societate reclamantă a solicitat (iar cererea i-a fost admisă) admiterea cererii de intervenţie în procedură în interes propriu. În susţinerile sale, societatea reclamantă a argumentat că hotărârea adoptată de consiliu la 15 aprilie 2005 a fost în conformitate cu legea şi a solicitat Tribunalului Argeş să respingă acţiunea.

10. La 13 februarie 2006, Tribunalul Argeş a hotărât că, prin comasarea traseelor respective, consiliul judeţean acţionase îh mod arbitrar şi limitase accesul altor societăţi comerciale concurente pe piaţa transportului public. Instanţa a considerat că traseele respective fuseseră comasate fără nicio justificare economică sau geografică. Instanţa a dispus reanalizarea traseului 047 (traseul Drăgăşani-Băbeni-Râmnicu Vâlcea) de către consiliul judeţean şi organizarea unei noi proceduri de achiziţie publică pentru traseul respectiv ca traseu distinct. Instanţa a formulat astfel:

„Considerăm că prin comasarea acestor trasee se încurajează crearea unui monopol pe piaţa transportului rutier şi, prin urmare, se încalcă principiile liberei concurenţe.

În concluzie, instanţa hotărăşte că este necesară revocarea parţială a Hotărârii nr. 63/15.04.2005 cu privire la aprobarea Programului de transport de persoane (...) pe perioada 2005- 2008 în ceea ce priveşte oferta 27, grupa de trasee 11, traseul 047 Drăgăşani-Băbeni-Râmnicu Vâlcea.

Luând în considerare că (...) Ordinul nr. 1.842/2001 a fost abrogat prin Ordinul nr. 1.987/2005 (...), rezultă că pârâtul este obligat să reanalizeze traseul 047 Drăgăşani-Băbeni-Râmnicu Vâlcea ca traseu distinct în conformitate cu aceste prevederi legale şi, ca urmare a acestor rezultate, să organizeze o nouă procedură de achiziţie publică.”

11. Prima societate reclamantă a declarat recurs împotriva acestei sentinţe, pe motiv că reclamantul nu a dovedit existenţa unui interes legitim pentru cererea sa şi că anularea parţială a procedurii de achiziţie publică ar fi nelegală.

12. La 28 iunie 2006, Curtea de Apel Piteşti a respins recursul declarat de prima societate reclamantă printr-o decizie definitivă. Instanţa a motivat că existau condiţii prealabile impuse de lege care trebuie respectate înainte ca autorităţile locale să ia decizia de a comasa anumite trasee de transport public. Ţinând cont că în cauza prezentă aceste cerinţe nu fuseseră îndeplinite, instanţa inferioară a anulat în mod corect hotărârea administrativă respectivă în contextul procedurii cu care fusese sesizată, şi anume cu privire la traseul 047. Curtea de apel a motivat că instanţa inferioară a dispus consiliului judeţean să reanalizeze dacă traseul 047 poate fi sau nu grupat cu celelalte rute în conformitate cu prevederile legale în vigoare, în cele din urmă, instanţa a hotărât că neîndeplinirea acestor obligaţii ar da dreptul celor ale căror interese fuseseră afectate în mod negativ să solicite repararea oricăror prejudicii.

13. La 6 iulie 2006, Consiliul Judeţean Vâlcea a adoptat o nouă hotărâre de modificare a Programului de transport public pentru perioada 2005-2008 prin publicarea anunţului unei licitaţii publice pentru toate cele şapte trasee din cadrul grupei 11 ca trasee distincte. În consecinţă, la 26 iulie 2006, societăţile reclamante au primit o notificare de la Autoritatea Rutieră Română prin care erau informate că trebuie să predea licenţele pentru întreaga grupă a celor şapte trasee în termen de treizeci de zile de la hotărârea definitivă referitoare la o nouă licitaţie publică.

14. La 15 iunie 2007 a fost organizată o nouă licitaţie publică pentru cele şapte trasee în chestiune. Societăţile reclamante nu au participat.

C. Acţiunea în faţa instanţei formulată de societăţile reclamante

1. Cererea de anulare a Hotărârii Consiliului Judeţean Vâlcea din 6 iulie 2006

15. La 2 octombrie 2006, societăţile reclamante au formulat o acţiune în contencios administrativ, solicitând anularea Hotărârii Consiliului Judeţean Vâlcea din 6 iulie 2006. Acestea au susţinut că Tribunalul Argeş, prin Sentinţa din 13 februarie 2006, dispusese analizarea ca traseu distinct doar a unui singur traseu din cadrul grupei de şapte trasee. Acestea au mai susţinut că, prin retragerea licenţelor aferente celorlalte şase trasee şi organizarea unei noi licitaţii publice pentru toate traseele din cadrul grupei, autorităţile au acţionat în mod nelegal.

16. La 23 ianuarie 2007, Tribunalul Vâlcea a respins cererea societăţilor reclamante. Instanţa a reţinut că decizia contestată fusese adoptată în conformitate cu Hotărârea din 13 februarie 2006 şi cu noile reglementări adoptate de Ministerul Transporturilor, reglementări care nu mai prevedeau posibilitatea comasării traseelor în scopuri economice sau geografice.

17. Împotriva acestei hotărâri societăţile reclamante au formulat recurs, care a fost respins prin decizia definitivă a Curţii de Apel Timişoara la 6 decembrie 2007. Curtea de apel a considerat că instanţa inferioară realizase o apreciere corectă a faptelor.

18. Preşedintele completului de trei judecători a formulat o opinie separată la hotărârea pronunţată în recurs. Acesta a considerat că, prin adoptarea Hotărârii din 6 iulie 2006, Consiliul Judeţean Vâlcea nu pusese în executare Sentinţa din 13 februarie 2006 şi, prin urmare, încălcase dreptul societăţilor reclamante la proprietate garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie. Judecătorul a arătat că societăţile reclamante participaseră la o licitaţie publică şi câştigaseră deja dreptul de a exploata grupa de şapte trasee respectivă. Deşi consiliul judeţean fusese obligat prin decizia definitivă să reanalizeze, ca traseu distinct, doar unul din trasee, acesta adoptase fără niciun temei juridic o nouă hotărâre care avea în vedere toate traseele în mod distinct.

2. Cererea de anulare a deciziei Autorităţii Rutiere Române de a retrage licenţele deţinute de societăţile reclamante

19. La 5 octombrie 2006, prima reclamantă a formulat o acţiune în contencios administrativ pentru anularea Deciziei Autorităţii Rutiere Române din 26 iulie 2006 de retragere a licenţelor pentru întreaga grupă de trasee. Prima societate reclamantă a mai solicitat şi suspendarea executării deciziei respective până la pronunţarea unei hotărâri definitive în cauză.

20. Prima societate reclamantă a susţinut că decizia contestată le împiedica pe ea şi pe asociata sa (a două societate reclamantă) să participe la viitoarea licitaţie publică pentru acelaşi traseu. Societăţile reclamante au mai susţinut că retragerea licenţelor acestora nu era în conformitate cu art. 65 din Ordinul nr. 1.987/2005 care stabilea motivele pentru care puteau fi retrase licenţele de transport.

21. La 18 decembrie 2006, Curtea de Apel Piteşti a respins acţiunea formulată de prima societate reclamantă. Instanţa a reţinut că reclamanta nu făcuse dovada prejudiciului pretins cauzat prin decizia Autorităţii Rutiere Române, întrucât putea să participe la o nouă licitaţie publică. În plus, nu exista nicio probă care să ateste că societatea reclamantă ar fi fost împiedicată să participe la o nouă licitaţie. Instanţa a arătat în continuare că, în cazul în care societatea reclamantă se consideră prejudiciată prin actul administrativ în litigiu, aceasta putea să solicite despăgubiri de la cei responsabili pentru orice prejudiciu cauzat.

22. Prima societate reclamantă a formulat recurs împotriva acestei decizii. A susţinut că licenţele pentru întreaga grupă de trasee nu puteau fi retrase legal din moment ce nu toate fuseseră anulate prin hotărârea instanţei. Prima societate reclamantă a susţinut că, în conformitate cu art. 66 din Ordinul nr. 1,987/2005, o societate a cărei licenţă de transport pentru un anumit traseu fusese retrasă nu mai putea să participe la o nouă licitaţie pentru acelaşi traseu.

23. La 25 aprilie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cererea primei societăţi reclamante şi a anulat parţial decizia Autorităţii Rutiere Române, care a fost menţinută doar în ceea ce priveşte licenţa de transport pentru traseul 047. Înalta Curte a apreciat că licenţele deţinute de societatea reclamantă pentru celelalte şase trasee din oferta 27, grupa 11, reprezentau „bunuri” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie şi nu exista niciun motiv pentru a dispune predarea acestora prin intermediul unui act administrativ.

II. Dreptul şi practica interne relevante

24. Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în vigoare la momentul respectiv, prevede următoarele:

Art. 1.

„(1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public.”

25. În Decizia pronunţată la 19 februarie 2009, Curtea de Apel Cluj a explicat practica instanţelor interne în ceea ce priveşte cererile de despăgubire pentru prejudiciul cauzat printr-o decizie administrativă (Decizia nr. 716 din 19 februarie 2009,

Decizii relevante 2009, trimestrul 1, www.curteadeapelcluj.ro). Curtea de Apel Cluj a formulat următoarele:

„Din analiza textului constituţional invocat, ca şi a Legii 554/2004, rezultă că pentru a solicita despăgubiri unei autorităţi a statului trebuie să fie îndeplinite cumulativ 3 condiţii: - existenţa unei pagube; - existenţa unui act administrativ nelegal; - raportul de cauzalitate între actul administrativ nelegal, anulat de instanţa de judecată, şi paguba suferită de reclamant.”

26. Ministerul Transporturilor a emis Ordinul nr. 1.987/2005 care reglementează serviciile de transport rutier, intrat în vigoare la 5 decembrie 2005 şi care a înlocuit în totalitate Ordinul nr. 1.842/2001. În conformitate cu Ordinul nr. 1.987/2005, licenţele de transport sunt emise de Autoritatea Rutieră Română în urma unor licitaţii publice organizate de consiliile judeţene. Dispoziţiile relevante sunt redactate după cum urmează:

Art.65

„Retragerea licenţei de traseu se face de către agenţia teritorială emitentă a Autorităţii Rutiere Române - A.R.R. În următoarele cazuri:

a) la încetarea activităţii operatorului de transport rutier;

b) la retragerea licenţei de transport;

c) când operatorul de transport nu mai deţine capacitatea de transport sau numărul de vehicule necesare efectuării traseului sau cursei;

d) la încălcarea de mai mult de 10 ori a prevederilor caietului de sarcini al licenţei de traseu;

e) când a fost obţinută prin furnizarea unor documente care conţineau informaţii eronate;

f) când a fost încredinţată spre utilizare altui operator de transport rutier;

g) nu mai sunt îndeplinite condiţiile care au stat la baza eliberării acesteia.”

Art. 66

.(D în cazul retragerii licenţei de traseu operatorul de transport rutier va fi înştiinţat de agenţia teritorială emitentă a Autorităţii Rutiere Române - A.R.R. fiind obligat să efectueze traseul sau cursa respectivă până la 30 de zile după data primei şedinţe de atribuire ulterioară. (...)

(4) în cazul în care operatorul de transport rutier a renunţat la licenţa de traseu pe un traseu sau cursă, conform art. 64 alin. (1) din Norme, acesta nu va mai putea participa la următoarele şedinţe de atribuire pentru atribuirea aceluiaşi traseu sau cursă. În căzui în care operatorului de transport rutier i s-a retras licenţa de traseu pe un traseu sau cursă, acesta nu va mai putea participa la următoarea şedinţă de atribuire ulterioară pentru atribuirea aceluiaşi traseu sau cursă.”

ÎN DREPT

I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie

27. Reclamantele s-au plâns de faptul că retragerea licenţelor de transport pentru celelalte şase trasee din grupă a fost nelegală şi s-a realizat cu încălcarea dreptului la respectarea bunurilor lor, aşa cum prevede art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, care se citeşte după cum urmează:

„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.

Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.”

A. Cu privire la admisibilitate

28. Guvernul a susţinut că reclamantele nu au epuizat căile de atac efective interne. Mai întâi, Guvernul a susţinut că a două societate reclamantă, S.C. Transroby - S.R.L., nu a fost parte în procedurile interne finalizate cu Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 25 aprilie 2007. Apoi, acesta a susţinut că societăţile reclamante nu au formulat o acţiune în despăgubire împotriva autorităţilor interne pentru anularea hotărârii Consiliului Judeţean Vâlcea din 15 aprilie 2005.

29. Reclamantele au contestat aceste argumente. Acestea au explicat că o acţiune în despăgubire ar fi fost ineficientă întrucât Hotărârea consiliului judeţean din 6 iulie 2006 (care a reprezentat temeiul pentru retragerea licenţelor lor pentru toate cele şapte trasee) a fost considerată a li în conformitate cu legea prin Decizia definitivă a Curţii de Apel Timişoara din 6 decembrie 2007.

30. Curtea reiterează principiul epuizării căilor de atac interne prevăzut de art. 35 § 1 din Convenţie, care îi obligă pe reclamanţi să utilizeze căile de atac disponibile în mod obişnuit şi suficiente care există în sistemul juridic intern pentru a putea să obţină remedierea încălcărilor pretinse. Existenţa unor căi de atac trebuie să fie suficient de sigură, în practică ca şi în teorie, pentru a nu fi lipsită de accesibilitate şi eficienţă; statul pârât trebuie să stabilească că aceste condiţii diferite sunt respectate (a se vedea Akdivar şi alţii împotriva Turciei, 16 septembrie 1996, pct. 65-67, Culegere de Rapoarte privind hotărâri şi decizii 1996 - IV, şi Pyrantiene împotriva Lituaniei, nr. 45.092/07, pct. 26, 12 noiembrie 2013).

31. Un reclamant care a recurs la o cale de atac aparent efectivă şi suficientă nu poate fi obligat să recurgă şi la alte căi de atac pe care le avea la dispoziţie, dar care probabil nu aveau şanse mai mari de reuşită [a se vedea Moreira Barbosa împotriva Portugaliei (dec.), nr. 65.681/01, CEDO 2004-V; Asinskis împotriva Letoniei, nr. 45.744/08, pct. 50, 21 decembrie 2010 şi Bajic împotriva Croaţiei, nr. 41.108/10, pct. 74, 13 noiembrie 2012].

32. În ceea ce priveşte argumentul Guvernului potrivit căruia a două societate reclamantă nu a fost parte la procedurile interne finalizate prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 25 aprilie 2007, Curtea observă că cele două reclamante au contestat împreună în faţa instanţelor interne hotărârea autorităţilor locale pe baza căreia fuseseră retrase licenţele lor. Plângerea acestora fusese respinsă prin Decizia definitivă pronunţată de Curtea de Apel Timişoara la 6 decembrie 2007.

33. În ceea ce priveşte al doilea argument al Guvernului, Curtea reţine că subiectul de fond în prezenta cauză îl reprezintă retragerea - ca rezultat al Deciziei Consiliului Judeţean Vâlcea din 6 iulie 2006 - a şase licenţe de operare a serviciilor de transport public pentru grupa celor şase trasee. Prin urmare, o acţiune în despăgubire pentru anularea Deciziei Consiliului Judeţean Vâlcea din 15 aprilie 2006 nu ar fi constituit o cale de atac specifică plângerii reclamantei din cauza prezentă.

34. În consecinţă, Curtea respinge excepţia Guvernului conform căreia reclamantele nu au epuizat efectiv căile de atac interne.

35. Curtea constată că această cerere nu este în mod vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 lit. a) din Convenţie. De asemenea, Curtea constată că aceasta nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar să fie declarată admisibilă.

B. Cu privire la fond

1. Argumentele părţilor

36. Societăţile reclamante au susţinut că dobândiseră în mod legal licenţele care le permiteau să presteze servicii de transport de călători în cadrul grupei de şase trasee pentru o perioadă de trei ani. Din această activitate reclamantele se aşteptau să obţină un câştig important. Reclamantele au făcut un plan de investiţii, au contractat un credit bancar şi au adoptat anumite decizii cu privire la organizarea activităţii lor economice, aşteptându-se ca activitatea lor să dureze cel puţin trei ani. Acestea au mai susţinut că, prin nerespectarea hotărârii judecătoreşti care obliga autorităţile locale să reanalizeze situaţia unui singur traseu din grupă, licenţele din cadrul întregii grupe de trasee fuseseră retrase din motive care proveneau exclusiv din vina autorităţilor. Situaţia a creat pierderi semnificative pentru reclamante şi a încălcat drepturile lor garantate de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.

37. Guvernul a susţinut că licenţele societăţilor reclamante au fost retrase în conformitate cu legea, întrucât instanţele interne au concluzionat că nu mai erau îndeplinite condiţiile în care licenţele în litigiu fuseseră acordate. În plus, societăţile reclamante avuseseră ocazia să sesizeze instanţele pentru o analiză amănunţită cu plângerile lor. În cele din urmă, Guvernul a subliniat că societăţile reclamante nu au prezentat niciun motiv valid care a stat la baza deciziei de a nu participa la noua licitaţie publică organizată la 15 iunie 2007.

2. Motivarea Curţii

a) Cu privire la existenţa unei ingerinţe asupra bunurilor reclamantelor

38. Curtea observă din nou că obiectul prezentei cauze este reprezentat de retragerea a şase licenţe de operare a serviciilor de transport public din cadrul unei grupe de trasee - licenţe care au fost deţinute în comun de cele două societăţi reclamante.

39. În lumina jurisprudenţei Curţii, retragerea unei licenţe de desfăşurare a unor activităţi comerciale reprezintă o ingerinţă în exercitarea dreptului la respectarea bunurilor prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea Bimer S A. Împotriva Moldovei, nr. 15.084/03, pct. 49, 10 iulie 2007, şi Vekony împotriva Ungariei, nr. 65.681/13, pct. 29, 13 ianuarie 2015).

40. În cauza prezentă, Curtea observă că nu a existat o expropriere formală a niciunor active ale societăţilor reclamante şi că acestea din urmă nu au argumentat că retragerea licenţelor în chestiune a făcut imposibilă continuarea derulării activităţii lor. De aceea, consideră că, în măsura în care orice pierdere suferită de reclamante în activitatea lor economică a rezultat din retragerea licenţelor respective, această ingerinţă asupra bunurilor lor are ca rezultat mai degrabă o măsură de „reglementare a folosinţei proprietăţii”, care trebuie examinată conform celui de-al doilea paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1, decât o „lipsire de proprietate” de fado (a se vedea Tre Traktorer AB împotriva Suediei, 7 iulie 1989, pct. 55, Seria A nr. 159, şi Malik împotriva Regatului Unit, nr. 23.780/08, pct. 88-89, 13 martie 2012).

b) Legalitatea şi scopul ingerinţei

41. Curtea reiterează că o condiţie esenţială pentru ca o ingerinţă să fie considerată compatibilă cu art. 1 din Protocolul nr. 1 este ca aceasta să fie legală, să urmărească un interes public legitim şi să fie proporţională cu scopul urmărit (a se vedea Bimer S.A., citat supra, pct. 52).

42. Curtea observă că poziţiile părţilor cu privire la legalitatea şi scopul ingerinţei sunt divergente. Referitor la această problemă, Curtea a hotărât frecvent că în primul rând autorităţile interne, şi în special instanţele, trebuie să interpreteze şi să aplice legea internă (a se vedea, printre multe altele, Tre Traktorer AB, citată supra, pct. 58; Pine Valley Developments Ltd şi alţii împotriva Irlandei, 29 noiembrie 1991, pct. 52, seria A nr. 222; şi Bimer S.A., citată supra, pct. 58).

43. În cauza prezentă, Curtea consideră că ingerinţa relevantă a fost cauzată de Hotărârea Consiliului Judeţean Vâlcea din 6 iulie 2006. Conform societăţilor reclamante, această hotărâre nu a pus în executare în mod corect Decizia din 28 iunie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti. Cu toate acestea, legalitatea hotărârii consiliului judeţean din 6 iulie 2006 a fost examinată în detaliu de instanţele interne care s-au pronunţat definitiv la 6 decembrie 2007 că autorităţile locale au aplicat corect Decizia din 28 iunie 2006 şi că au acţionat în conformitate cu prevederile legale în vigoare la momentul faptelor (a se vedea supra, pct. 16 şi 17). Instanţele interne au confirmat aşadar că licenţele societăţilor reclamante au fost retrase cu scopul legitim de a înlătura efectele hotărârii adoptate de autorităţile locale cu încălcarea principiilor liberei concurenţe şi, mai ales, scopul menţionat în Decizia din 28 iunie 2006. Curtea nu identifică, prin urmare, niciun motiv pentru a se abate de la constatările instanţelor interne şi consideră că ingerinţa a fost „legală” şi a urmărit un interes public important.

c) Proporţionalitatea ingerinţei

44. Curtea reiterează că scopul art. 1 din Protocolul nr. 1 este acela de a păstra un echilibru just între cerinţele interesului general al comunităţii şi cerinţele privind drepturile fundamentale ale persoanei şi că preocuparea de a realiza acest echilibru se aplică şi celui de-al doilea paragraf al art. 1 din Protocol. Ca urmare, trebuie să existe un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit (a se vedea Vdkony, citată supra, pct. 32). Nu va exista un echilibru corespunzător între interesul general şi drepturile individuale dacă persoana în cauză este obligată să suporte o povară excesivă şi individuală [a se vedea, de exemplu, lan Edgar (Liverpool) Limited împotriva Regatului Unit, nr. 37.683/97, 25 ianuarie 2000, şi Lohuis şi alţii împotriva Ţărilor de Jos, nr. 37,265/10, pct. 56, 30 aprilie 2013].

45. În prezenta cauză, Curtea observă că părţile nu au contestat că în privinţa reclamantelor nu fusese constatată nicio încălcare a legii. Acest fapt a fost confirmat definitiv prin Decizia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara la 6 decembrie 2007.

46. Curtea observă că reclamantele au putut contesta în faţa instanţelor hotărârea autorităţilor pe baza căreia au fost retrase licenţele lor, în conformitate cu legea contenciosului administrativ. Cu privire la acest aspect, Curtea reaminteşte că, într-adevăr, art. 1 din Protocolul nr. 1 nu conţine cerinţe procedurale explicite şi că absenţa unui control judecătoresc nu echivalează, în sine, cu încălcarea acelei prevederi; cu toate acestea, este evident că orice ingerinţă în exercitarea dreptului la respectarea bunurilor trebuie însoţită de garanţii procedurale care să ofere persoanei fizice sau entităţii implicate posibilitatea de a-şi prezenta cauza în faţa autorităţilor responsabile cu scopul de a contesta în mod efectiv măsurile care reprezintă ingerinţa în exercitarea drepturilor garantate de această prevedere [Capital Bank AD împotriva Bulgariei, nr. 49.429/99, pct. 134, CEDO 2005-XII (extrase)], în prezenta cauză, instanţele naţionale au fost de acord că retragerea licenţelor reclamantelor a devenit necesară ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti anterioare, precum şi ca urmare a modificărilor legislative care interveniseră între timp. Cu toate acestea, în examinarea cererii reclamantelor, Tribunalul Vâlcea şi Curtea de Apel Timişoara nu au stabilit nicio culpă în sarcina autorităţilor. În consecinţă, situaţia reclamantelor nu a fost remediată în niciun fel de instanţele interne.

47. În plus, reclamantele au susţinut - şi acest lucru nu a fost contestat de Guvern - că retragerea licenţelor le-a redus activitatea comercială şi le-a cauzat pierderi semnificative.

48. Deşi este adevărat că ingerinţa asupra bunurilor reclamantelor reprezenta mai degrabă o reglementare a folosinţei decât o lipsire de bunuri, astfel încât jurisprudenţa privind despăgubirea pentru situaţii de lipsire de proprietate nu se aplică în mod direct, măsura de reglementare arbitrară şi disproporţionată nu îndeplineşte cerinţele privind protecţia bunurilor conform art. 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea Vekony, citată supra, pct. 35). În plus, Curtea a hotărât în numeroase cauze că greşelile sau erorile ce aparţin autorităţilor statului ar trebui să fie în beneficiul celor afectaţi, în special în situaţiile în care nu există alte interese private contrare în joc. Cu alte cuvinte, riscul oricărei greşeli făcute de autoritatea statului trebuie suportat de stat, iar erorile nu trebuie remediate cu suportarea costului de către persoana fizică respectivă (a se vedea Pyrantiene, citată anterior, pct. 70, şi Gladysheva împotriva Rusiei, nr. 7.097/10, pct. 80,6 decembrie 2011).

49. În lumina principiilor anterioare, Curtea consideră demn de menţionat că licenţele reclamantelor au fost retrase fără despăgubire [prin opoziţie, Pinnacle Meat Processors Company şi alţi 8 împotriva Regatului Unit (dec.), nr. 33.298/96, 21 octombrie 1998; şi lan Edgar (Liverpool) Ltd împotriva Regatului Unit (dec.), nr. 37.683/97, CEDO 2000-1], Curtea observă că legislaţia română şi practica în materia contenciosului administrativ asigurau posibilitatea de a solicita despăgubiri doar pentru deciziile administrative care fuseseră declarate nelegale (a se vedea pct. 24 şi 25). Ţinând cont de faptul că în prezenta cauză instanţele interne deciseseră că decizia administrativă care determinase retragerea licenţelor reclamantelor fusese legală, o eventuală acţiune în despăgubire nu ar fi avut şanse de reuşită.

50. Guvernul a argumentat, de asemenea, că reclamantele ar fi putut participa la o nouă licitaţie organizată de autorităţile locale pentru cele şapte trasee în chestiune. Curtea observă că, în conformitate cu legislaţia relevantă în vigoare la momentul faptelor, societăţile ale căror licenţe fuseseră retrase nu mai puteau participa la licitaţiile organizate pentru aceleaşi licenţe (a se vedea pct. 26, supra). Prin urmare, reclamantele nu aveau o şansă realistă pentru a fi acceptate să participe la licitaţie şi de a-şi continua activitatea care fusese autorizată în baza licenţelor în litigiu.

51. Consideraţiile anterioare sunt suficiente pentru a permite Curţii să concluzioneze că reclamantele au suferit o povară individuală excesivă cauzată de măsura de reglementare.

În consecinţă, a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.

II. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie

52. Art. 41 din Convenţie prevede:

„În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.”

A. Prejudiciu

53. Prima reclamantă a solicitat 2.101.361,02 RON [472.789 euro (EUR)] cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul material. A două reclamantă a solicitat 120.308,39 RON [27.069 euro (EUR)] cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul material. Sumele solicitate reprezintă estimarea globală a reclamantelor aferentă pierderilor economice pe baza rapoartelor contabile privind activitatea din anul anterior celui de retragere a licenţelor. Reclamanţii nu au solicitat despăgubiri pentru prejudiciul moral.

54. Guvernul a contestat aceste sume şi a susţinut că erau speculative.

55. În aceste circumstanţe, Curtea consideră că nu se poate pronunţa asupra aspectului referitor la aplicarea art. 41. Prin urmare, este necesar să se rezerve această chestiune şi să se stabilească procedura ulterioară, ţinând seama de posibilitatea unui acord între statul pârât şi reclamante (art. 75 § 1 şi art. 75 § 4 din Regulamentul Curţii), în consecinţă, Curtea rezervă această chestiune şi invită Guvernul şi reclamantele să transmită în termen de şase luni de la data la care hotărârea devine definitivă observaţiile lor scrise cu privire la cuantumul despăgubirilor care urmează să fie acordate reclamantelor, în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenţie.

B. Cheltuieli de judecată

56. Reclamantele nu au solicitat rambursarea cheltuielilor de judecată. În consecinţă. Curtea nu acordă nicio sumă cu acest titlu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

în unanimitate,

CURTEA:

1. declară cererea admisibilă;

2. hotărăşte că a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie;

3. hotărăşte că nu se poate pronunţa cu privire la aspectul aplicării art. 41 şi pe cale de consecinţă:

a) rezervă pronunţarea cu privire la acest aspect;

b) solicită Guvernului şi reclamantelor să prezinte, în termen de şase luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenţie, propriile observaţii scrise cu privire la cuantumul despăgubirilor care urmează să fie acordate reclamantelor şi, în special, să informeze Curtea cu privire la orice acord la care ar putea ajunge;

c) rezervă pronunţarea privind procedura ulterioară şi deleagă preşedintelui Camerei competenţa de soluţionare, în cazul în care este necesar.

Redactată în limba engleză, apoi comunicată în scris, la 15 decembrie 2015, în temeiul art. 77 § 2 şi art. 77 § 3 din Regulamentul Curţii.

 

PREŞEDINTE

ANDRÁS SAJÓ

Grefier,

Franşoise Elens-Passos

 

ACTE ALE COMITETULUI INTERMINISTERIAL DE FINANŢĂRI, GARANŢII ŞI ASIGURĂRI

 

COMITETUL INTERMINISTERIAL DE FINANŢĂRI, GARANŢII ŞI ASIGURĂRI

 

HOTĂRÂRE

pentru aprobarea Normei „Garanţii EximBank în numele şi în contul statului” (NI-GAR-10-V/0)

 

În baza Hotărârii Guvernului nr. 534/2007 privind înfiinţarea, atribuţiile, competenţele şi modul de funcţionare ale Comitetului Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări şi reglementarea operaţiunilor de finanţare, garantare şi asigurare efectuate de Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S A. În numele şi în contul statului, cu modificările şi completările ulterioare,

luând în analiză propunerea de aprobare a Normei „Garanţii EximBank în numele şi în contul statului” (NI-GAR-10-V/0) şi ţinând seama de:

- Legea nr. 96/2000 privind organizarea şi funcţionarea Băncii de Export-Import a României EXIMBANK - S.A., republicată;

- Nota de aprobare nr. 389 din 27 mai 2016 şi Avizul de transmitere nr. 330 din 17 mai 2016 întocmite de Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A.,

Comitetul Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări, întrunit în şedinţa din ziua de 8 iunie 2016, hotărăşte:

Art. 1. - Se aprobă Norma „Garanţii EximBank în numele şi în contul statului” (NI-GAR-10-V/0), în forma prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. - Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 3. - La intrarea în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Comitetului Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări nr. 3/2015 pentru aprobarea Normei „Garanţii EximBank în numele şi în contul statului (NI-GAR-10-IV/0)”, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 55 din 22 ianuarie 2015.

 

Preşedintele Comitetului Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări,

Enache Jiru

 

Bucureşti, 8 iunie 2016,

Nr. 79.

 

ANEXĂ

 

NORMA

„Garanţii EximBank în numele şi în contul statului” (NI-GAR-10-V/0)

 

Prezenta normă a fost elaborată în conformitate cu Legea nr. 96/2000 privind organizarea şi funcţionarea Băncii de Export-Import a României EXIMBANK - S.A., republicată, şi cu Hotărârea Guvernului nr. 534/2007 privind înfiinţarea, atribuţiile, competenţele şi modul de funcţionare ale Comitetului Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări şi reglementarea operaţiunilor de finanţare, garantare şi asigurare efectuate de Banca de Export-Import a României EXIMBANK - SA în numele şi în contul statului, cu modificările şi completările ulterioare.

 

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

 

Art. 1. - Prezenta normă instituie o schemă de garantare destinată să asigure dezvoltarea infrastructurii, dezvoltarea utilităţilor de interes public, dezvoltarea regională, susţinerea activităţii de cercetare-dezvoltare, protecţia mediului înconjurător, ocuparea şi formarea personalului, susţinerea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, precum şi susţinerea tranzacţiilor internaţionale.

Art. 2. - În baza prezentei scheme, Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S A. garantează, în numele şi în contul statului, creditele ce urmează a fi acordate pentru realizarea investiţiilor sau pentru susţinerea activităţii curente.

Art. 3. - (1) Sursa de realizare a acestor operaţiuni este, potrivit art. 10 lit. a) din Legea nr. 96/2000 privind organizarea şi funcţionarea Băncii de Export-Import a României EXIMBANK- S.A., republicată, „Fondul pentru garanţii de export, pentru garantarea creditelor pentru bunuri şi servicii destinate exportului, a creditelor cumpărător şi a investiţiilor româneşti în străinătate, precum şi a activităţilor de dezvoltare a infrastructurii, a utilităţilor de interes public, dezvoltare regională, susţinere a activităţii de cercetare-dezvoltare, protecţia mediului înconjurător, ocupare şi formare a personalului, susţinere şi dezvoltare a întreprinderilor mici şi mijlocii şi a tranzacţiilor internaţionale”, denumit în continuare Fondul.

(2) Fondul va putea fi angajat în limita maximă de expunere stabilită de Comitetul Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări, denumit în continuare C.I.F.G.A.

Art. 4. - Prezenta schemă de garantare este elaborată cu respectarea prevederilor Comunicării Comisiei Europene cu privire la aplicarea articolelor 87 şi 88 din Tratatul CE privind ajutoarele de stat sub formă de garanţii, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 155 din 20 iunie 2008, şi respectă condiţiile care exclud existenţa ajutorului de stat, respectiv:

a) ordonatorul nu se află în dificultate financiară în conformitate cu prevederile Comunicării Comisiei - Orientări privind ajutoarele de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate 1;

b) gradul de acoperire oferit de garanţie poate fi determinat în mod corespunzător în momentul acordării acesteia, respectiv garanţia se referă la operaţiuni de finanţare/garantare specifice, are o sumă maximă determinată şi o durată limitată;

c) garanţia nu acoperă mai mult de 80% din valoarea creditului;

d) valoarea garanţiei se reduce prorata pe măsura îndeplinirii obligaţiilor ordonatorului faţă de beneficiarul garanţiei;

e) condiţiile de acordare a garanţiilor în cadrul schemei se bazează pe evaluarea riscurilor generate de operaţiune, astfel încât comisioanele plătite de ordonator asigură autofinanţarea schemei; din acest punct de vedere, schema de garantare va fi analizată cel puţin o dată pe an;

f) comisioanele plătite de ordonator acoperă atât riscurile normale ce rezultă din acordarea garanţiilor, costurile administrative ale schemei, cât şi finanţarea anuală a capitalului;

g) în cadrul schemei sunt stabiliţi termenii şi condiţiile de acordare a garanţiilor.


1 Publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 249 din 31 iulie 2014.

 

CAPITOLUL II

Definiţii

 

Art. 5. - În sensul prezentei norme, următorii termeni se definesc după cum urmează:

a) ordonator - persoana juridică română legal constituită, de drept privat sau public;

b) beneficiarul garanţiei - instituţia financiară care acordă un credit la solicitarea ordonatorului;

c) contract - contractul încheiat între beneficiarul garanţiei şi ordonator, în baza căruia beneficiarul garanţiei acordă ordonatorului creditul;

d) convenţia de garantare - contractul încheiat între garant şi ordonator, în care sunt menţionate drepturile şi obligaţiile părţilor, condiţiile de garantare specifice etc.;

e) convenţia de împărţire a riscului - contractul încheiat între garant şi beneficiarul garanţiei în care sunt menţionate drepturile şi obligaţiile părţilor, prevederi referitoare la suportarea proporţională a pierderilor survenite ca urmare a producerii riscului de credit etc.;

f) credit - facilitate cash (finanţare) sau facilitate non-cash (scrisoare de garanţie bancară) sau plafon de facilităţi (combinaţie de facilităţi cash şi/sau non-cash);

g) garant - Banca de Export-Import a României EXIMBANK- S.A., denumită în continuare EximBank, în calitate de garant în numele şi în contul statului;

h) garanţia EximBank - angajamentul irevocabil şi necondiţionat, materializat într-o scrisoare de garanţie, prin care garantul se obligă să plătească beneficiarului garanţiei valoarea de executare a garanţiei;

i) procent garantat - partea din credit (principal) care este acoperită de garanţia EximBank, exprimată în valoare procentuală;

j) riscul de credit - riscul de pierdere datorat neîndeplinirii de către ordonator a obligaţiilor contractuale faţă de beneficiarul garanţiei şi este reprezentat de trecerea integrală a creditului la restanţă;

k) cerere de executare - cererea transmisă de beneficiarul garanţiei, în formatul solicitat de garant, împreună cu documentele care o însoţesc;

l) valoarea garanţiei-valoarea menţionată în scrisoarea de garanţie, al cărei nivel este determinat prin aplicarea procentului garantat la valoarea creditului. Dobânzile (curente, restante, capitalizate), comisioanele şi spezele bancare aferente

contractului, precum şi costurile aferente emiterii garanţiei EximBank nu sunt incluse în valoarea garanţiei;

m) valoarea de executare a garanţiei - suma ce urmează a fi plătită beneficiarului garanţiei de către garant în cazul producerii riscului de credit, determinată prin aplicarea procentului garantat la soldul creditului (principalului);

n) valoarea netă a sumelor recuperate - sume recuperate fie de beneficiarul garanţiei, fie de garant, prin executarea silită a garanţiilor creditului, din care se deduc cheltuielile ocazionate de recuperarea creanţei.

 

CAPITOLUL III

Descrierea garanţiei

 

Art. 6. - Scrisoarea de garanţie emisă de EximBank, în numele şi în contul statului, are următoarele caracteristici principale:

a) este irevocabilă şi necondiţionată;

b) este directă şi expresă.

Art. 7. - Sunt excluse de la garantare:

a) exportul de mărfuri cuprinse în lista mărfurilor de export care nu pot beneficia de instrumentele de susţinere a comerţului exterior derulate prin EximBank, stabilită periodic2 prin hotărâre a Guvernului şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, în condiţiile legii;

b) exportul realizat către filiale ale societăţii-mamă exportatoare sau operatori economici asociaţi. Prin excepţie, garanţia se poate acorda în cazul în care exportul se face către un cumpărător extern din afara grupului, prin intermediul filialei sau al operatorilor economici asociaţi;

c) producţia şi comerţul produselor din alcool şi tutun;

d) activităţi de natura jocurilor de noroc;

e) tranzacţii şi dezvoltări imobiliare (construirea/ achiziţionarea de bunuri imobile în scopul vânzării/închirierii);

f) activităţile dăunătoare mediului înconjurător.

Art. 8. - (1) Procentul garantat poate avea valori până la maximum 80%, cu următoarele excepţii:

a) în cazul garanţiilor acordate pentru facilităţi cash destinate finanţării activităţii curente, procentul garantat poate fi de maximum 70%;

b) în cazul garanţiilor pentru refinanţarea facilităţilor cash, cu sau fără suplimentare de valoare, procentul garantat poate fi de maximum 50%;

c) în cazul garanţiilor pentru plafoane multiprodus, procentul de garantare poate avea valori până la minimul procentelor aplicabile facilităţilor incluse în plafon.

(2) în cazul în care în mixul de garanţii la credit se regăseşte ipoteca pe bunuri3 viitoare, procentul garantat poate fi de maximum 50%.

Art. 9. - (1) Garanţia se acordă numai în completarea garanţiilor constituite de ordonator la creditul acordat de beneficiarul garanţiei, care trebuie să fie acoperit cu garanţii, conform normelor de creditare ale beneficiarului, dar nu mai puţin de 100%.

(2) în mixul de garanţii, în completarea căruia se acordă garanţia EximBank, se acceptă numai ipoteci de prim rang; ipotecile de rang subsecvent se pot accepta numai dacă toate rangurile superioare sunt constituite pentru produse acordate de EximBank în numele şi în contul statului.

(3) Prin convenţiile de garantare şi convenţiile de împărţire a riscului, ordonatorul şi beneficiarul garanţiei îşi asumă obligaţia de a constitui garanţiile la credit şi în favoarea EximBank în calitate de cocreditor, cu rang egal, proporţional cu procentul garantat.

Art. 10. - Beneficiarul garanţiei are obligaţia menţinerii garanţiilor creditului, sens în care nu va elibera nicio componentă a mixului de garanţii aprobat de garant.

Art. 11. - (1) Perioada de garantare nu poate depăşi durata creditului.

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul în care garanţia EximBank se acordă pentru o scrisoare de garanţie bancară, perioada de garantare este egală cu perioada de valabilitate a scrisorii de garanţie bancară la care se adaugă durata creditului rezultat în urma executării scrisorii de garanţie bancară, care poate fi de maximum 30 de zile calendaristice.

Art. 12. - Garanţia se acordă în moneda creditului.

Art. 13. - Valoarea garanţiei se reduce prorata pe măsura îndeplinirii obligaţiilor de plată ale ordonatorului faţă de beneficiarul garanţiei.

Art. 14. - Garanţia EximBank îşi încetează valabilitatea în cazul neplăţii de către ordonator sau beneficiarul garanţiei a comisioanelor datorate garantului, la valoarea şi termenele prevăzute în convenţii.


2 Lista în vigoare la data aprobării prezentei norme este stabilită prin Hotărârea Guvernului nr. 2.298/2004 privind stabilirea perioadei de fabricaţie a produselor cu ciclu lung de fabricaţie şi a valorii contractelor de export aferente acestora, precum şi a listei mărfurilor de export care nu pot beneficia de instrumente de susţinere a comerţului exterior derulate prin Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A.

3 Inclusiv creanţe viitoare/încasări viitoare aferente livrărilor viitoare/serviciilor ce urmează a fi prestate.

 

CAPITOLUL IV

Criterii de eligibilitate

 

Art. 15. - (1) Pentru acordarea garanţiei EximBank, ordonatorul trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele criterii de eligibilitate:

a) nu se află în dificultate4, respectiv nu se află în niciuna dintre următoarele situaţii:

(i) mai mult de jumătate din capitalul social subscris a dispărut din cauza pierderilor acumulate (în cazul S.A., S.R.L., S C.A.) sau mai mult de jumătate din capitalul propriu a dispărut din cauza pierderilor acumulate (în cazul S.N.C. - societăţi în nume colectiv, S.C.S. - societăţi în comandită simplă);

(ii) face obiectul unei proceduri colective de insolvenţă sau îndeplineşte criteriile prevăzute de legislaţia naţională pentru iniţierea unei proceduri colective de insolvenţă la cererea creditorilor săi;

(iii) în cazul unei întreprinderi care nu este un IMM, atunci când, în ultimii 2 ani:

- raportul datorii/capitaluri proprii al întreprinderii a fost mai mare de 7,5; şi

- capacitatea de acoperire a dobânzilor calculată pe baza EBITDA a fost sub 1,0.

În cazul IMM-urilor înfiinţate cu cel mult 3 ani în urmă se verifică doar condiţia de la pct. (ii);

b) se încadrează în categoria de performanţă financiară A, B, C sau D, determinată conform sistemului intern de evaluare al garantului;

c) nu figurează cu incidente5 majore cu cecuri şi bilete la ordin în ultimele 12 luni în baza de date a Centralei Incidentelor de Plăţi;

d) prezintă beneficiarului garanţii colaterale, în completarea cărora se emite garanţia EximBank, pentru cel puţin 20% din valoarea creditului, cu respectarea prevederilor art. 8 şi 9;

e) nu se află în litigiu, în calitate de pârât, cu Ministerul Finanţelor Publice, inclusiv Agenţia Naţională de Administrare Fiscală;

f) nu se află în litigiu cu EximBank.

(2) Ordonatorul trebuie să îndeplinească criteriile de eligibilitate menţionate la alin. (1) la data înregistrării cererii de garantare însoţite de documentaţia completă în registrul unic de garanţii al garantului.


4 În conformitate cu prevederile Comunicării Comisiei - Orientări privind ajutoarele de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate.

5 În cazul în care solicitantul figurează cu incidente de plată accidentale, care nu denotă un comportament financiar defectuos, se poate accepta la garantare, cu justificarea corespunzătoare.

 

 

CAPITOLUL V

Documentaţia, analiza şi aprobarea solicitării de garantare

 

Art. 16. - Beneficiarul garanţiei depune la garant cererea de garantare, completată împreună cu ordonatorul, însoţită de documentele necesare analizei solicitării.

Art. 17. - (1) Garantul analizează solicitarea de garantare, potrivit reglementărilor proprii, pe următoarele coordonate:

a) situaţia juridică şi economico-financiară a ordonatorului;

b) condiţiile aprobate de beneficiar pentru acordarea creditului;

c) prevederile contractului de credit/proiectului contractului de credit, după caz;

d) descrierea proiectului (studiului de fezabilitate, planului de afaceri etc.) care constituie obiect al garanţiei solicitate, după caz;

e) riscurile asociate;

f) datele/informaţiile din analiza realizată de beneficiarul garanţiei;

g) alte elemente relevante pentru acordarea garanţiei, cuprinse în documentaţia depusă.

(2) Garantul are dreptul să solicite informaţii suplimentare în situaţia în care elementele cuprinse în cererea de garantare şi în documentaţia furnizată nu sunt suficiente pentru evaluarea riscurilor sau pentru stabilirea condiţiilor specifice ale operaţiunii de garantare.

Art. 18. - În funcţie de caracteristicile fiecărei solicitări de garantare şi în urma analizei riscurilor asociate tranzacţiei, garantul stabileşte condiţiile de acordare a garanţiei, referitoare la obiect, valoare, procent garantat, perioada de garantare, comisioane, alte condiţii specifice de garantare.

Art. 19. - În cazul garanţiilor acordate pe termen mai mare de 1 an, nivelul comisioanelor se va revizui anual, la data aniversară, în funcţie de categoria de performanţă financiară a ordonatorului, determinată la momentul revizuirii.

Art. 20. - La cererea solicitantului, pe baza analizei situaţiei economico-financiare a acestuia, garantul poate emite o scrisoare de intenţie.

Art. 21. - Acordarea garanţiei se realizează pe baza aprobării C.I. F.G.A.

Art. 22. - Garantul monitorizează garanţiile emise, prin acţiuni şi operaţiuni specifice, pe întreaga perioadă de garantare.

Art. 23. - Beneficiarul garanţiei are obligaţia de a obţine acordul prealabil al garantului cu privire la orice modificare a contractului de credit a contractelor accesorii şi a mixului de garanţii.

Art. 24. - Ordonatorul împreună cu beneficiarul garanţiei pot solicita garantului modificarea condiţiilor iniţiale de acordare a garanţiei EximBank.

 

CAPITOLUL VI

Executarea garanţiei şi împărţirea riscului

 

Art. 25. - (1) Beneficiarul garanţiei este îndreptăţit la executarea garanţiei numai dacă riscul de credit s-a produs în cadrul perioadei de garantare.

(2) Cel târziu în ziua lucrătoare imediat următoare producerii riscului de credit, beneficiarul garanţiei va notifica garantul cu privire la trecerea integrală a creditului la restanţă, menţionând valoarea creditului restant (principalul) şi data trecerii la restanţă.

Art. 26. - (1) Cererea de executare poate fi transmisă garantului oricând după producerea riscului de credit, dar nu mai târziu de maximum 30 de zile calendaristice de la data expirării perioadei de garantare.

(2) Orice modificare/completare a cererii de executare transmisă garantului se va putea realiza de către beneficiarul garanţiei în cadrul termenului prevăzut la alin. (1).

Art. 27. - (1) Garantul va efectua plata în favoarea beneficiarului garanţiei numai dacă se îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

a) beneficiarul garanţiei a transmis garantului notificarea producerii riscului de credit în condiţiile prevăzute la art. 25;

b) cererea de executare este conformă;

c) beneficiarul garanţiei a menţinut garanţiile la credit aprobate;

d) orice modificare a contractului de credit, contractelor accesorii şi a mixului de garanţii s-a realizat cu acordul prealabil al garantului;

e) beneficiarul garanţiei a formulat în termen legal declaraţia de creanţă în cazul insolvenţei ordonatorului.

(2) O cerere de executare se consideră conformă dacă îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

a) beneficiarul garanţiei a transmis garantului cererea de executare completă în termenul şi în condiţiile prevăzute în scrisoarea de garanţie;

b) semnăturile care apar pe cererea de executare transmisă garantului aparţin persoanelor autorizate să reprezinte beneficiarul garanţiei.

Art. 28. - (1) Beneficiarul garanţiei este obligat să informeze garantul referitor la orice sumă recuperată din executarea garanţiilor creditului, indiferent dacă recuperarea s-a produs înainte sau ulterior plăţii în executare a garanţiei EximBank.

(2) Beneficiarul garanţiei va utiliza suma reprezentând valoarea de executare a garanţiei EximBank pentru a acoperi soldul creditului (principalul).

Art. 29. - (1) Beneficiarul garanţiei şi garantul suportă proporţional, corespunzător procentului de risc asumat de fiecare parte, pierderile survenite ca urmare a producerii riscului de credit.

(2) Valoarea netă a oricărei sume recuperate fie de beneficiarul garanţiei, fie de garant, din executarea garanţiilor creditului, va fi împărţită între aceştia, proporţional cu participarea fiecăruia la risc.

Art. 30. - (1) După plata valorii de executare a garanţiei, garantul va lua toate măsurile necesare pentru recuperarea sumelor plătite din fondul statului, atât împotriva ordonatorului, cât şi împotriva oricărei alte persoane asupra căreia acesta şi-a transferat obligaţiile.

(2) Recuperarea prin executare silită se efectuează prin corpul executorilor fiscali al EximBank conform dispoziţiilor legale privitoare la colectarea creanţelor fiscale.

 

CAPITOLUL VII

Dispoziţii finale

 

Art. 31. - În scopul aplicării prezentei norme, EximBank emite proceduri, care se supun aprobării C.I.F.G.A.

Art. 32. - Ori de câte ori actele normative la care se face referire în normă vor fi modificate, completate sau abrogate, trimiterile respective se vor înţelege ca fiind făcute la forma modificată sau completată a actului normativ respectiv ori la actul normativ care a înlocuit actul abrogat.

 

COMITETUL INTERMINISTERIAL DE FINANŢĂRI, GARANŢII ŞI ASIGURĂRI

 

HOTĂRÂRE

pentru aprobarea Normei „Contragaranţii EximBank în numele şi în contul statului” (NI-GAR-11-III/0)

 

În baza Hotărârii Guvernului nr. 534/2007 privind înfiinţarea, atribuţiile, competenţele şi modul de funcţionare ale Comitetului Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări şi reglementarea operaţiunilor de finanţare, garantare şi asigurare efectuate de Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A. În numele şi în contul statului, cu modificările şi completările ulterioare,

luând în analiză propunerea de aprobare a Normei „Contragaranţii EximBank în numele şi în contul statului” (NI-GAR-11- III/0) şi ţinând seama de:

- Legea nr. 96/2000 privind organizarea şi funcţionarea Băncii de Export-Import a României EXIMBANK - S.A., republicată;

- Nota de aprobare nr. 389 din 27 mai 2016 şi Avizul de transmitere nr. 331 din 17 mai 2016 întocmite de Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A,,

Comitetul Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări, întrunit în şedinţa din ziua de 8 iunie 2016, hotărăşte:

Art. 1. - Se aprobă Norma „Contragaranţii EximBank în numele şi în contul statului” (NI-GAR-11-III/0), în forma prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. - Prezenta hotărâre va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 3. - La intrarea în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Comitetului Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări nr. 57/2015 pentru aprobarea Normei „Contragaranţii EximBank în numele şi în contul statului (NI-GAR-11-11/0)”, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 30 aprilie 2015.

 

Preşedintele Comitetului Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări,

Enache Jiru

 

Bucureşti, 8 iunie 2016.

Nr. 80.

 

 

ANEXĂ

 

NORMA

„Contragaranţii EximBank în numele şi în contul statului” (Nl-GAR-11-III/0)

 

Prezenta normă a fost elaborată în conformitate cu Legea nr. 96/2000 privind organizarea şi funcţionarea Băncii de Export-Import a României EXIMBANK - S.A., republicată, şi cu Hotărârea Guvernului nr. 534/2007 privind înfiinţarea, atribuţiile, competenţele şi modul de funcţionare ale Comitetului Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări şi reglementarea operaţiunilor de finanţare, garantare şi asigurare efectuate de Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A. În numele şi în contul statului, cu modificările şi completările ulterioare.

 

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

 

Art. 1. - Prezenta normă instituie o schemă de garantare în carul căreia Banca de Export-Import a României EXIMBANK- S.A. (denumită în continuare EximBank) garantează, în numele şi în contul statului, scrisorile de garanţie bancară ce urmează a fi emise de către bănci pentru tranzacţii destinate să asigure dezvoltarea infrastructurii, dezvoltarea utilităţilor de interes public, dezvoltarea regională, susţinerea activităţii de cercetare-dezvoltare, protecţia mediului înconjurător, ocuparea şi formarea personalului, susţinerea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, precum şi susţinerea tranzacţiilor internaţionale.

Art. 2. - (1) Sursa de realizare a acestor operaţiuni este, potrivit art. 10 lit. a) din Legea nr. 96/2000 privind organizarea şi funcţionarea Băncii de Export-Import a României EXIMBANK - S.A., republicată, „Fondul pentru garanţii de export, pentru garantarea creditelor pentru bunuri şi servicii destinate exportului, a creditelor cumpărător şi a investiţiilor româneşti în străinătate, precum şi a activităţilor de dezvoltare a infrastructurii, a utilităţilor de interes public, dezvoltare regională, susţinere a activităţii de cercetare-dezvoltare, protecţia mediului înconjurător, ocupare şi formare a personalului, susţinere şi dezvoltare a întreprinderilor mici şi mijlocii şi a tranzacţiilor internaţionale”, denumit în continuare Fondul.

(2) Fondul va putea fi angajat în limita maximă de expunere stabilită de Comitetul Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări, denumit în continuare C.I.F.G.A.

Art. 3. - Prezenta schemă de garantare este elaborată cu respectarea prevederilor Comunicării Comisiei Europene cu privire la aplicarea articolelor 87 şi 88 din Tratatul CE privind ajutoarele de stat sub formă de garanţii, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 155 din 20 iunie 2008 şi respectă condiţiile care exclud existenţa ajutorului de stat, respectiv:

a) ordonatorul nu se află în dificultate financiară în conformitate cu prevederile Comunicării Comisiei - Orientări privind ajutoarele de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate1;

b) gradul de acoperire oferit de contragaranţie poate fi determinat în mod corespunzător în momentul acordării acesteia, respectiv contragaranţia se referă la operaţiuni specifice, are o sumă maximă determinată şi o durată limitată;

c) contragaranţia nu acoperă mai mult de 80% din valoarea scrisorii de garanţie bancară;

d) valoarea contragaranţiei se reduce prorata pe măsura îndeplinirii obligaţiilor de plată ale ordonatorului faţă de beneficiarul contragaranţiei;

e) condiţiile de acordare a contragaranţiilor în cadrul schemei se bazează pe evaluarea riscurilor generate de operaţiune, astfel încât prima de contragarantare plătită de beneficiarii contragaranţiei asigură autofinanţarea schemei; din acest punct de vedere, schema de garantare va fi analizată cel puţin o dată pe an;

f) prima de contragarantare plătită de beneficiarii contragaranţiei acoperă atât riscurile normale ce rezultă din acordarea contragaranţiilor, costurile administrative ale schemei, cât şi finanţarea anuală a capitalului;

g) în cadrul schemei sunt stabilite termenii şi condiţiile de acordare a contragaranţiilor.


1 Publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 249 din 31 iulie 2014.

 

CAPITOLUL II

Definiţii

 

Art. 4. - În sensul prezentei norme, următorii termeni se definesc după cum urmează:

a) ordonator - persoana juridică română legai constituită, de drept privat sau public;

b) beneficiarul contragaranţiei (beneficiar) - banca emitentă a unei scrisori de garanţie bancară sau care acordă un plafon pentru emiterea de scrisori de garanţie bancară, la solicitarea ordonatorului;

c) contract - contractul încheiat între beneficiar şi ordonator, în baza căruia se emite scrisoarea de garanţie bancară/se acordă un plafon de garanţii;

d) credit - creditul rezultat în urma plăţii de către beneficiar a valorii scrisorii de garanţie bancară, ca urmare a executării acesteia;

e) contragaranţie - angajament asumat de EximBank, în numele şi în contul statului, materializat într-o scrisoare de garanţie care contragarantează scrisoarea de garanţie bancară/plafonul de garanţii;

f) garant - Banca de Export-Import a României EximBank - S.A., în calitate de garant în numele şi în contul statului;

g) procent garantat - partea din valoarea scrisorii de garanţie bancară/plafonului de garanţii care este acoperită de contragaranţie, exprimată în valoare procentuală;

h) prima de garantare - totalitatea comisioanelor aplicabile scrisorii de garanţie bancară/plafonului de garanţii şi percepute de beneficiar ordonatorului, în condiţiile în care nu ar beneficia de contragaranţia EximBank, şi care reprezintă preţul pieţei; îh cazul plafoanelor de garanţii, prima de garantare include atât comisioanele aplicabile plafonului, cât şi ale fiecărei scrisori de garanţie bancară emise în cadrul plafonului;

i) prima de contragarantare - partea din prima de garantare pe care beneficiarul o datorează EximBank pentru preluarea parţială a riscului de credit, stabilită prin aplicarea procentului garantat la prima de garantare;

j) riscul de credit - riscul de pierdere datorat neîndeplinirii de către ordonator a obligaţiilor contractuale faţă de beneficiarul contragaranţiei şi este reprezentat de trecerea integrală a creditului la restanţă;

k) cerere de executare - cererea transmisă de beneficiarul contragaranţiei, în formatul solicitat de garant, împreună cu documentele care o însoţesc;

l) convenţie de contragarantare (convenţie) - contract încheiat între EximBank, beneficiar şi ordonator, în care se stabilesc drepturile şi obligaţiile părţilor generate de emiterea contragaranţiei de către EximBank, inclusiv suportarea proporţională a pierderii, în cazul producerii riscului de credit;

m) scrisoare de garanţie bancară - angajamentul de plată asumat de beneficiar în favoarea unui terţ, în scopul garantării obligaţiilor contractuale ale ordonatorului rezultate din contracte comerciale la intern, contracte de export, caiete de sarcini pentru participare la licitaţii etc.; scrisorile de garanţie bancară pot fi de participare la licitaţie, de restituire avans, de bună execuţie, precum şi alte tipuri de scrisori de garanţie solicitate prin contractele încheiate;

n) valoarea contragaranţiei - valoarea menţionată în scrisoarea de garanţie, al cărei nivel este determinat prin aplicarea procentului garantat la valoarea scrisorii de garanţie bancară/plafonului de garanţii. Comisioanele şi spezele bancare aferente contractului, precum şi costurile aferente emiterii contragaranţiei nu sunt incluse în valoarea acesteia;

o) valoarea de executare a contragaranţiei - valoarea rezultată din aplicarea procentului garantat la soldul creditului, sumă ce urmează a fi plătită beneficiarului contragaranţiei de către garant în cazul producerii riscului de credit;

p) valoarea netă a sumelor recuperate - sume recuperate fie de beneficiarul contragaranţiei, fie de garant, prin executarea silită a garanţiilor la scrisoarea de garanţie bancară/plafonul de garanţii, din care se deduc cheltuielile ocazionate de recuperarea creanţei.

 

CAPITOLUL III

Descrierea contragaranţiei

 

Art. 5. - (1) Contragaranţia emisă de EximBank, în numele şi în contul statului, are următoarele caracteristici principale:

a) este irevocabilă şi necondiţionată;

b) este directă şi expresă.

(2) Contragaranţia se acordă pentru scrisori de garanţie bancară sau plafoane de scrisori de garanţie bancară.

Art. 6. - (1) Procentul garantat poate avea valori până la maximum 80%

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cazul în care în mixul de garanţii la scrisoarea de garanţie bancară/plafonul de garanţii se regăseşte ipoteca pe bunuri 2 viitoare, procentul garantat poate fi de maximum 50%.

Art. 7. - (1) Contragaranţia se acordă numai în completarea garanţiilor constituite de ordonator la scrisoarea de garanţie bancară/plafonul de garanţii, care trebuie să fie acoperită/ acoperit cu garanţii, conform normelor de creditare ale beneficiarului, dar nu mai puţin de 100%.

(2) în mixul de garanţii în completarea căruia se acordă garanţia EximBank se acceptă numai ipoteci de prim rang; ipotecile de rang subsecvent se pot accepta numai dacă toate rangurile superioare sunt constituite pentru produse acordate de EximBank în numele şi în contul statului.

(3) Prin convenţia de contragarantare ordonatorul şi beneficiarul contragaranţiei îşi asumă obligaţia de a constitui garanţiile la scrisoarea de garanţie bancară/plafonul de garanţii şi în favoarea EximBank în calitate de cocreditor, cu rang egal, proporţional cu procentul garantat.

Art. 8. - Beneficiarul contragaranţiei are obligaţia menţinerii garanţiilor la scrisoarea de garanţie bancară/plafonul de garanţii, sens în care nu va elibera nicio componentă a mixului de garanţii aprobat de garant

Art. 9. - (1) în cazul în care contragaranţia EximBank se acordă pentru o scrisoare de garanţie bancară, perioada de garantare este egală cu perioada de valabilitate a scrisorii de garanţie bancară la care se adaugă durata creditului rezultat în urma executării scrisorii de garanţie bancară, care poate fi de maximum 30 de zile calendaristice.

(2) în cazul în care contragaranţia EximBank se acordă pentru un plafon de scrisori de garanţie bancară, perioada de garantare nu poate depăşi valabilitatea plafonului.

Art. 10. - Contragaranţia se acordă în moneda scrisorii de garanţie bancară/plafonului de garanţii.

Art. 11. - Valoarea contragaranţiei se reduce prorata pe măsura îndeplinirii obligaţiilor de plată ale ordonatorului faţă de beneficiarul contragaranţiei.

Art. 12. - Sunt excluse de la garantare:

a) exportul de mărfuri cuprinse în lista mărfurilor de export care nu pot beneficia de instrumentele de susţinere a comerţului exterior derulate prin EximBank, stabilită periodic 3 prin hotărâre a Guvernului şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, în condiţiile legii;

b) exportul realizat către filiale ale societăţii-mamă exportatoare sau operatori economici asociaţi. Prin excepţie, contragaranţia se poate acorda în cazul în care exportul se face către un cumpărător extern din afara grupului, prin intermediul filialei sau al operatorilor economici asociaţi;

c) producţia şi comerţul produselor din alcool şi tutun;

d) activităţi de natura jocurilor de noroc;

e) tranzacţii şi dezvoltări imobiliare (construirea/ achiziţionarea de bunuri imobile în scopul vânzării/închirierii);

f) activităţile dăunătoare mediului înconjurător.

Art. 13. - Contragaranţia pentru scrisori de garanţie bancară la export se poate acorda împreună cu poliţa de asigurare împotriva riscului de executare nejustificată a scrisorii de garanţie (riscuri nonpiaţă) emisă de EximBank în numele şi în contul statului.


2 Inclusiv creanţe viitoare/încasări viitoare aferente livrărilor viitoare/serviciilor ce urmează a fi prestate.

3 Lista în vigoare la data aprobării prezentei norme este stabilită prin Hotărârea Guvernului nr. 2.298/2004 privind stabilirea perioadei de fabricaţie a produselor cu ciclu lung de fabricaţie şi a valorii contractelor de export aferente acestora, precum şi a listei mărfurilor de export care nu pot beneficia de instrumente de susţinere a comerţului exterior derulate prin Banca da Export-Import a României EXIMBANK - S.A.

 

 

 

CAPITOLUL IV

Criterii de eligibilitate

 

Art. 14. - (1) Pentru acordarea contragaranţiei EximBank ordonatorul trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele criterii de eligibilitate:

a) nu se află în dificultate 4, respectiv nu se află în niciuna dintre următoarele situaţii:

(i) mai mult de jumătate din capitalul social subscris a dispărut din cauza pierderilor acumulate (în cazul S.A., S.R.L., S.C.A.) sau mas mult de jumătate din capitalul propriu a dispărut din cauza pierderilor acumulate (în cazul S.N.C. - societăţi în nume colectiv, S.C.S. - societăţi în comandită simplă);

(ii) face obiectul unei proceduri colective de insolvenţă sau îndeplineşte criteriile prevăzute de legislaţia naţională pentru iniţierea unei proceduri colective de insolvenţă la cererea creditorilor săi;

(iii) în cazul unei întreprinderi care nu este un IMM, atunci când, în ultimii 2 ani:

- raportul datorii/capitaluri proprii al întreprinderii a fost mai mare de 7,5; şi

- capacitatea de acoperire a dobânzilor calculată pe baza EBITDA a fost sub 1,0.

În cazul IMM-urilor înfiinţate cu cel mult 3 ani în urmă, se verifică doar condiţia de la pct. (ii);

b) se încadrează în categoria de performanţă financiară A, B, C sau D, determinată conform sistemului intern de evaluare al garantului;

c) nu figurează cu incidente 5 majore cu cecuri şi bilete la ordin în ultimele 12 luni, în baza de date a Centralei Incidentelor de Plăţi;

d) prezintă beneficiarului garanţii colaterale în completarea cărora se emite contragaranţia EximBank, pentru cel puţin 20% din valoarea scrisorii de garanţie bancară/plafonului de garanţii, cu respectarea prevederilor art. 6 şi 7;

e) nu se află în litigiu, în calitate de pârât, cu Ministerul Finanţelor Publice, inclusiv Agenţia Naţională de Administrare Fiscală;

f) nu se află în litigiu cu EximBank.

(2) Ordonatorul trebuie să îndeplinească criteriile de eligibilitate menţionate la alin. (1) la data înregistrării cererii de contragarantare însoţită de documentaţia completă, în registrul unic de garanţii al garantului.


4 În conformitate cu prevederile Comunicării Comisiei - Orientări privind ajutoarele de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor nefinanciare aflate în dificultate.

5 În cazul în care solicitantul figurează cu incidente de plată accidentale, care nu denotă un comportament financiar defectuos, se poate accepta la garantare, cu justificarea corespunzătoare.

 

CAPITOLUL V

Acordarea şi derularea contragaranţiei

 

Art. 15. - Beneficiarul depune la garant cererea de contragarantare însoţită de documentele necesare analizei solicitării.

Art. 16. - (1) Garantul analizează solicitarea, potrivit reglementărilor proprii, luând în considerare:

a) situaţia juridică şi economico-financiară a ordonatorului;

b) condiţiile aprobate de beneficiar pentru emiterea scrisorii de garanţie bancară/acordarea plafonului de garanţii;

c) prevederile contractului/proiectului contractului, după caz, ale scrisorii de garanţie bancară;

d) prevederile contractului comercial/ofertei/caietului de sarcini, după caz;

e) riscurile asociate;

f) datele/informaţiile din analiza realizată de beneficiar;

g) alte informaţii relevante pentru acordarea contragaranţiei, cuprinse în documentaţia depusă.

(2) Garantul are dreptul să solicite informaţii suplimentare în situaţia în care elementele cuprinse în cererea de contragarantare şi în documentaţia furnizată nu sunt suficiente pentru evaluarea riscurilor sau pentru stabilirea condiţiilor specifice operaţiunii.

Art. 17. - În funcţie de caracteristicile fiecărei solicitări şi în urma analizei riscurilor asociate tranzacţiei, garantul stabileşte condiţiile de acordare a contragaranţiei, referitoare la obiect, valoare, procent garantat, perioada de garantare, alte condiţii specifice de garantare.

Art. 18. - Acordarea contragaranţiei se realizează pe baza aprobării C.I.F.G.A,

Art. 19. - Garantul monitorizează contragaranţiile emise, prin acţiuni şi operaţiuni specifice, pe întreaga perioadă de garantare.

Art. 20. - Beneficiarul va notifica garantul referitor la emiterea scrisorilor de garanţie bancară şi la plata primei de contragarantare

Art. 21. - Beneficiarul contragaranţiei are obligaţia de a obţine acordul prealabil al garantului cu privire la orice modificare a contractului, a contractelor accesorii, a textului scrisorii de garanţie bancară şi a mixului de garanţii.

Art. 22. - Pentru orice operaţiuni de modificare condiţii iniţiale/exprimare acord solicitate de beneficiar în legătură cu contragaranţia emisă, acesta va plăti garantului comisionul de modificare condiţii iniţiale/acord, în condiţiile prevăzute în convenţie.

Art. 23. - În cazul neîndeplinirii la termen şi/sau îndeplinirii defectuoase a unor obligaţii prevăzute de convenţia de contragarantare, beneficiarul are obligaţia de a plăti sancţiuni pecuniare în condiţiile prevăzute în convenţie.

 

CAPITOLUL VI

Prima de contragarantare

 

Art. 24. - Pentru contragaranţia emisă, beneficiarul va plăti garantului prima de contragarantare, stabilită astfel:

Prima de contragarantare = Procentul garantat x Prima de garantare

Art. 25. - (1) Prima de contragarantare se plăteşte la termenele şi în condiţiile prevăzute în convenţia de contragarantare.

(2) Plata primei de contragarantare se va face, de regulă, îh valuta contragaranţiei. Prima în valută se poate plăti şi în lei la cursul BNR valabil la data plăţii.

Art. 26. - (1) La solicitarea contragaranţiei, beneficiarul are obligaţia de a comunica garantului nivelul primei de garantare aplicabil scrisorii de garanţie bancară/plafonului de garanţii, modul de determinare şi de plată a acesteia.

(2) Beneficiarul contragaranţiei va comunica garantului orice modificare a primei de garantare intervenită pe parcursul derulării contragaranţiei şi va plăti prima de contragarantare corespunzătoare, cu respectarea prevederilor art. 24 de mai sus.

Art. 27. - În cazul unei cereri de executare, beneficiarul contragaranţiei are obligaţia de a prezenta garantului documentele (extrase de cont) din care să rezulte încasarea primei de garantare de la ordonator, la nivelul prevăzut în convenţia de contragarantare.

 

CAPITOLUL VII

Executarea contragaranţiei

 

Art. 28. - (1) Beneficiarul contragaranţiei este îndreptăţit la executarea contragaranţiei numai dacă riscul de credit s-a produs în cadrul perioadei de garantare.

(2) Cel târziu în ziua lucrătoare imediat următoare producerii riscului de credit, beneficiarul contragaranţiei va notifica garantul cu privire la trecerea integrală a creditului la restanţă, menţionând valoarea creditului restant (principalul) şi data trecerii la restanţă.

Art. 29. - (1) Cererea de executare poate fi transmisă oricând după producerea riscului de credit, dar nu mai târziu de maximum 30 de zile calendaristice de la data expirării perioadei de garantare.

(2) Orice modificare/completare a documentelor transmise garantului se va realiza de către beneficiarul contragaranţiei în cadrul termenului prevăzut la alin. (1).

Art. 30. - (1) Garantul va efectua plata în favoarea beneficiarului contragaranţiei numai dacă se îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

a) beneficiarul a transmis garantului notificarea producerii riscului de credit în condiţiile prevăzute la art. 28;

b) cererea de executare este conformă;

c) beneficiarul a plătit prima de contragarantare la termenele şi în condiţiile prevăzute în convenţia de contragarantare;

d) beneficiarul a menţinut garanţiile la scrisoarea de garanţie bancară/plafonul de garanţii aprobate;

e) orice modificare a contractului, contractelor accesorii şi a mixului de garanţii s-a realizat cu acordul prealabil al garantului;

f) beneficiarul prezintă dovada încasării primei de garantare de la ordonator, la nivelul menţionat în convenţia de contragarantare;

g) beneficiarul a formulat în termen legal declaraţia de creanţă în cazul insolvenţei ordonatorului.

(2) O cerere de executare se consideră conformă dacă îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

a) beneficiarul contragaranţiei a transmis garantului cererea de executare completă la termenul şi în condiţiile prevăzute în scrisoarea de garanţie;

b) semnăturile care apar pe cererea de executare transmisă garantului aparţin persoanelor autorizate să reprezinte beneficiarul contragaranţiei.

Art. 31. - (1) Beneficiarul contragaranţiei este obligat să informeze garantul referitor la orice sumă recuperată din executarea garanţiilor colaterale constituite pentru scrisoarea de garanţie bancară/plafonul de garanţii, indiferent dacă recuperarea s-a produs înainte sau ulterior plăţii în executare a contragaranţiei emise de EximBank.

(2) Beneficiarul va utiliza suma reprezentând valoarea de executare a contragaranţiei pentru a acoperi soldul creditului (principalul).

Art. 32. - (1) Beneficiarul contragaranţiei şi garantul suportă proporţional, corespunzător procentului de risc asumat de fiecare parte, pierderile survenite ca urmare a producerii riscului de credit.

(2) Valoarea netă a oricărei sume recuperate fie de beneficiarul contragaranţiei, fie de garant, din executarea garanţiilor colaterale la scrisoarea de garanţie bancară/plafonul de garanţii, va fi împărţită între aceştia, proporţional cu participarea fiecăruia la risc.

Art. 33. - (1) După plata valorii de executare a contragaranţiei, garantul va lua toate măsurile necesare pentru recuperarea sumelor plătite din fondul statului, atât împotriva ordonatorului, cât şi împotriva oricărei altei persoane asupra căreia acesta şi-a transferat obligaţiile.

(2) Recuperarea prin executare silită se efectuează prin corpul executorilor fiscali al EximBank conform dispoziţiilor legale privitoare la colectarea creanţelor fiscale.

 

CAPITOLUL VIII

Dispoziţii finale

 

Art. 34. - În scopul aplicării prezentei norme, EximBank emite proceduri, care se supun aprobării C.I.F.G.A.

Art. 35. - Ori de câte ori actele normative la care se face referire în normă vor fi modificate, completate sau abrogate, trimiterile respective se vor înţelege ca fiind făcute la forma modificată sau completată a actului normativ respectiv sau la actul normativ care a înlocuit actul abrogat.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.