MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 425/2016

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 184 (XXVIII) - Nr. 425         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Luni, 6 iunie 2016

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 128 din 10 martie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. b), art. 11 alin (1) lit. b) şi art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, în forma anterioară modificărilor aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative

 

Decizia nr. 196 din 7 aprilie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil

 

Decizia nr. 229 din 19 aprilie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 68 alin. 4 din Codul de procedură civilă din 1865

 

Decizia nr. 293 din 11 mai 2016 asupra sesizării de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Hotărârii Parlamentului nr. 5/2016 privind desemnarea membrilor Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Televiziune, a dispoziţiilor art. 19 alin. (1) şi alin. (7) teza întâi din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi a Societăţii Române de Televiziune, precum şi asupra sesizării privind încălcarea principiului colaborării loiale între Parlament şi Curtea Constituţională, consacrat de dispoziţiile art. 1 alin. (4) şi (5), art. 142 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, prin refuzul Parlamentului de a redacta hotărârile privind respingerea numirii în funcţie a domnului George Orbean în funcţia de director general al Societăţii Române de Televiziune, la data de 29 martie 2016, şi de numire/respingere a numirii doamnei Monica Simona Ghiurco în funcţia de director general al Societăţii Române de Televiziune, la data de 11 aprilie 2016

 

DECRETE

 

571. - Decret privind conferirea Ordinului Naţional Pentru Merit în grad de Cavaler

 

572. - Decret privind conferirea Ordinului Naţional Pentru Merit în grad de Cavaler

 

573. - Decret privind conferirea Crucii Naţionale Serviciul Credincios, clasa a III-a

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 128

din 10 martie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. b), art. 11 alin. (1) lit. b) şi art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, în forma anterioară modificărilor aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. b), art. 11 alin. (1) lit. b) şi art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, excepţie ridicată de Societatea „Impex Dona” - S.R.L. din Botoşani în Dosarul nr. 12.476/193/2014 al Judecătoriei Botoşani - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 661D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă că, la dosar, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a depus un punct de vedere prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă Cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată, arătând că asupra textului de lege criticat Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 76 din 2 februarie 2012.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin încheierea din 24 februarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 12.476/193/2014, Judecătoria Botoşani - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 lit. b), art. 11 alin. (1) lit. b) şi art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale. Excepţia a fost invocată de Societatea «Impex Dona” - S.R.L. din Botoşani, într-o cauză având ca obiect plângerea formulată împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor prevăzute de art. 10 lit. b), art. 11 alin. (1) lit. b) şi art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul arată, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate aduc atingere dreptului de proprietate privată, deoarece persoana juridică este supusă unor sancţiuni drastice, cum ar fi suspendarea activităţii pe o perioadă de 3 luni, pentru o faptă săvârşită de o persoană fizică, respectiv fapta de a nu utiliza aparatul de marcat electronic fiscal. Elementele constitutive obligatorii ale contravenţiei sunt: subiectul, obiectul, latura obiectivă şi latura subiectivă. Or, potrivit textelor de lege criticate, este sancţionată persoana juridică pentru fapta unei persoane fizice, respectiv vânzătorul care nu a utilizat aparatul de marcat.

7. Judecătoria Botoşani - Secţia civilă apreciază că textele de lege criticate nu aduc atingere dispoziţiilor art. 44 alin. (2) din Legea fundamentală.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate

9. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, făcând referire la considerentele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 56 din 13 aprilie 1999, nr. 91 din 7 februarie 2006 şi nr. 506 din 27 aprilie 2010.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele transmise de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, punctul de vedere al Guvernului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 10 lit. b), art. 11 alin. (1) lit. b) şi art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 21 ianuarie 2005, care aveau următorul cuprins la data întocmirii procesului-verbal de constatare şi aplicare a sancţiunilor contravenţionale:

- Art. 10 lit. b): „Constituie contravenţii următoarele fapte dacă, potrivit legii penale, nu sunt considerate infracţiuni: [...] b) neîndeplinirea obligaţiei agenţilor economici de a se dota şi de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale avizate conform art. 5 alin. (2), la termenele stabilite la art. 6, cu excepţia prevăzută la art. 1 alin. (4), neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate ori emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale, precum şi nereintroducerea datelor înscrise pe rola jurnal privind tranzacţiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ştergerii memoriei operative.”;

- Art. 11 alin. (1) lit. b): „Amenzile pentru contravenţiile prevăzute la art. 10 se aplică operatorilor economici, cu excepţia celor prevăzute la art. 10 lit. d), astfel: [...]

b) faptele prevăzute la art. 10 lit. a), b), h1), i), j), I) şi m) se sancţionează cu amendă de la 8.000 lei la 10.000 lei.

- Art. 14 alin. (2): „Nerespectarea de către agenţii economici a prevederilor art. 10 lit. b). referitoare la neutilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, neemiterea bonurilor fiscale pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate, emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale şi nereintroducerea datelor înscrise pe rola jurnal privind tranzacţiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ştergerii memoriei operative, atrage şi suspendarea activităţii unităţii pe o perioadă de 3 luni.”

13. Curtea observa că între momentul aplicării sancţiunilor contravenţionale principale şi complementare şi momentul pronunţării prezentei decizii, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 a fost modificată succesiv prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 966 din 30 decembrie 2014, pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 285 din 28 aprilie 2015. Instanţa de judecată a sesizat Curtea cu prevederile care au constituit temeiul aplicării sancţiunilor contravenţionale.

14. Având în vedere cele statuate prin Decizia nr. 766 din 15 iunie2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 10 lit. b), art. 11 alin. (1) lit. b) şi art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, în forma anterioară modificărilor aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

15. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată.

16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că stabilirea unor contravenţii şi a unor sancţiuni corespunzătoare reprezintă o opţiune legitimă a legiuitorului, care dă expresie preocupării statului pentru a asigura libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie. Reglementarea contravenţiei este justificată de imperativul protejării interesului social şi al ordinii de drept, prin adoptarea unor măsuri specifice de preîntâmpinare şi sancţionare a faptelor care generează sau ar putea genera fenomene economice negative, cum ar fi evaziunea fiscală. De asemenea, Curtea constatată că dispoziţiile legale criticate reprezintă norme coercitive, instituind sancţiuni contravenţionale pentru agenţii economici care nu respectă dispoziţiile legale referitoare la justificarea sumelor de bani găsite la punctele de vânzare aparţinând acestora. Totodată, Curtea reţine că sancţiunea suspendării pe o perioadă de 3 luni a activităţii unităţii care nu a respectat obligaţiile prevăzute de textul de lege criticat nu este o măsură de natură a restrânge libertatea comerţului sau de a afecta obligaţiile statului de a asigura protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie, protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară sau crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii, ci, dimpotrivă, reprezintă tocmai o măsură prin care statul dă expresie tuturor acestor obligaţii constituţionale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 308 din 13 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 25 iulie 2013).

17. Distinct de cele reţinute prin decizia menţionată, Curtea observă că sancţiunea complementară a suspendării activităţii pe o perioadă de 3 luni poate fi privită ca o limitare a folosinţei, ca atribut al dreptului de proprietate privată, pe o perioadă determinată, măsură justificata obiectiv şi raţional, pentru a da expresie principiilor constituţionale anterior invocate.

18. În ceea ce priveşte vinovăţia în săvârşirea faptei, Curtea reţine că instanţa de judecată are posibilitatea şi, totodată, obligaţia ca, administrând un întreg material probatoriu, să constate în ce măsură fapta contravenientului este sau nu săvârşită cu vinovăţie (respectiv, dacă neutilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, neemiterea bonurilor fiscale pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate, emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale şi nereintroducerea datelor înscrise pe rola jurnal privind tranzacţiile efectuate de la ultima închidere zilnică, până în momentul ştergerii memoriei operative, sunt fapte săvârşite cu vinovăţie) şi să anuleze procesul-verbal, în măsura în care fapta nu este săvârşită cu vinovăţie. Dacă textul legal presupune intenţie în săvârşirea faptei, este mai mult decât justificată aplicarea sancţiunii complementare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 828 din 11 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 828 din 10 decembrie 2012).

19. Totodată, cu acest prilej, Curtea reţine că legiuitorul este liber să reglementeze cu privire la răspunderea contravenţională a persoanei juridice, întrucât niciun articol din Legea fundamentală nu interzice reglementarea unei astfel de răspunderi. Mai mult, titlul VI al părţii generale din Codul penal reglementează cu privire la răspunderea penală a persoanei juridice. Prin prevederile legale criticate s-a intenţionat responsabilizarea persoanei juridice cu privire la modul de alegere şi supraveghere a angajaţilor, precum şi înlăturarea dificultăţilor în ceea ce priveşte identificarea persoanei care a săvârşit fapta, în cazul societăţilor cu mai mulţi angajaţi.

20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea „Impex Dona” - S.R.L. din Botoşani în Dosarul nr. 12.476/193/2014 al Judecătoriei Botoşani - Secţia civilă şi constată că prevederile art. 10 lit. b), art. 11 alin. (1) lit. b) şi art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, în forma anterioară modificărilor aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Botoşani - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 10 martie 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Cătălina Turcu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 196

din 7 aprilie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Benke Károly - magistrat-asistent-şef

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicarea Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, excepţie ridicată de Valeriu Dâdăl în Dosarul nr. 33.649/302/2014 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.483D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 1.062 din 11 decembrie 2012.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 26 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 33.649/302/2014, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, excepţie ridicată de Valeriu Dâdăl într-o cauză având ca obiect soluţionarea acţiunii în tăgada paternităţii formulată de autorul excepţiei, acţiune ce priveşte un copil din căsătorie, născut în perioada de activitate a Legii^nr. 4/1953 - Codul familiei.

5 În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile legale criticate creează o inegalitate juridică între titularii acţiunii în tăgada paternităţii în funcţie de data naşterii copilului a cărui prezumţie de paternitate se contestă. În acest sens se precizează că, potrivit art. 430 din noul Cod civil, soţul mamei poate introduce acţiunea în termen de 3 ani, care curge fie de la data la care soţul a cunoscut că este prezumat tată al copilului, fie de la o dată ulterioară, când a aflat că prezumţia nu corespunde realităţii. Or, prin efectul textului de lege criticat, această dispoziţie a Codului civil se aplică numai copiilor născuţi după data de1 octombrie 2011, iar nu şi celor născuţi înainte de această dată, în privinţa cărora acţiunea în tăgada paternităţii este reglementată de art. 55 din Codul familiei, care stabileşte că aceasta se prescrie în termen de 3 ani de la data naşterii copilului, termenul începând să curgă de la data la care soţul a luat la cunoştinţă naşterea copilului.

6. Se mai arată că textul criticat aduce atingere efectelor viitoare ale unor situaţii juridice existente la data intrării în vigoare a Codului civil, contrar art. 6 alin. (6) din cod şi art. 5 alin. (2) din Legea nr. 71/2011.

7. Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată.

8. Se arată că situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a principiului egalităţii în drepturi. Totodată, se apreciază, în privinţa criticii de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie, că partea are posibilitatea de a-şi valorifica drepturile conform legii în vigoare la data la care s-a născut situaţia juridică supusa judecaţii.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că textul criticat este o normă tranzitorie, care reglementează legea aplicabilă situaţiilor juridice concrete, în materia filiaţiei, în raport cu data intrării în vigoare a noului Cod civil. Astfel, în ceea ce priveşte aplicarea legii în timp, este consacrat principiul aplicării imediate a legii noi, în sensul că, odată cu intrarea în vigoare a unei noi legi, toate situaţiile juridice care se ivesc ulterior sunt supuse reglementării noii legi. Principiul este firesc, dat fiind faptul că o nouă normă este adoptată când realităţile sociale o impun. Odată adus în peisajul social un nou set de reguli, o nouă ordine normativă - în cazul de faţă noile reguli prin care se reglementează relaţiile de filiaţie - este firesc ca aceasta să fie aplicată de îndată situaţiilor care apar după intrarea în vigoare a noii legi

11. Cu totul alta este situaţia faptelor şi actelor petrecute înainte de intrarea în vigoare a legii. Asigurarea previzibilităţii legii şi a stabilităţii raporturilor juridice face ca legea să nu mai poate fi aplicată retroactiv, unor situaţii născute anterior intrării în vigoare a unei legi al cărei conţinut nu era cunoscut subiecţilor de drept şi care nu se puteau conforma unor cerinţe legale care nu existau şi pe care nu le puteau anticipa. Tocmai de aceea opţiunea legiuitorului pentru norma tranzitorie cuprinsă în art. 47 din Legea nr. 47/2011 este firească, momentul naşterii copilului a cărui paternitate se tăgăduieşte fiind elementul definitoriu în raport cu care se stabileşte şi legea aplicabilă acţiunii: dacă este născut sub imperiul legii vechi, acţiunea este supusă regulilor legale anterioare, iar dacă naşterea a avut loc sub imperiul noii legi, tăgăduirea paternităţii se face potrivit regulilor noii legi.

12. Astfel, situaţia diferită în care se află titularii dreptului la acţiunea în tăgada paternităţii în funcţie de data naşterii copilului nu este Contrară art. 16 din Constituţie, ea întemeindu-se pe principiul general de drept tempus regit actum, care constituie un criteriu obiectiv şi rezonabil pentru deosebirea de tratament juridic aplicată. În acest sens este invocată şi Decizia nr. 755 din 24 iunie 2008.

13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, care au următorul cuprins:

„Stabilirea filiaţiei, tăgăduirea paternităţii sau orice altă acţiune privitoare la filiaţie este supusă dispoziţiilor Codului civil şi produce efectele prevăzute de acesta numai în cazul copiilor născuţi după intrarea lui în vigoare

16.  în opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie.

17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că textul de lege criticat a mai format obiectul controlului de constituţionalitate, chiar prin raportare la acţiunea în tăgada paternităţii. Astfel, prin Decizia nr. 1.062 din 11 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 din 24 ianuarie 2013, Curtea a statuat că situaţia diferită în care se află titularii dreptului la acţiunea în tăgada paternităţii, în funcţie de data naşterii copilului a cărui paternitate se contestă, derivă din succesiunea în timp a actelor normative în materie, mai concret, din aplicarea principiului general de drept tempus regit actum. Privită din această perspectivă, deosebirea de tratament juridic apare ca fiind întemeiată pe un criteriu obiectiv şi rezonabil, fiind astfel de neconceput, în acord cu principiul constituţional al neretroactivităţii legii civile, ca legea nouă să se aplice şi copiilor născuţi înainte de intrarea ei în vigoare, respectiv efectele juridice ale legii noi să fie aplicabile şi unei situaţii trecute, şi anume naşterea copilului.

18. În legătură cu acest aspect, Curtea a reţinut în mod constant că situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice fără privilegii şi discriminări. În acest sens sunt Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, Decizia nr. 820 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 18 ianuarie 2007, şi Decizia nr. 1.541 din 25 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011, prin care Curtea Constituţională a statuat că respectarea egalităţii în drepturi, precum şi a obligaţiei de nediscriminare, stabilite prin prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede faţă de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. Reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferenţe determinate de condiţiile obiective în care ele au fost adoptate.

19. De altfel, prin Decizia nr. 755 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. II din Legea nr. 288/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 4/1953 - Codul familiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 5 noiembrie 2007, şi a constatat că sintagma „Dispoziţiile prezentei legi privind acţiunea în tăgăduirea paternităţii, sunt aplicabile şi în cazul copiilor născuţi înainte de intrarea sa în vigoare, chiar dacă cererea este în curs de judecată” este neconstituţională, fiind în contradicţie cu dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie, în condiţiile în care legea nouă se aplică unui drept născut sub imperiul legii vechi.

20. De asemenea, Curtea mai reţine că textul de lege criticat a mai format obiectul controlului de constituţionalitate şi prin raportare la sintagma „orice altă acţiune privitoare la filiaţie”î în acest sens, Curtea a pronunţat Decizia nr. 847 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 128 din 18 februarie 2016, prin care a constatat că este de neconceput, în acord cu principiul constituţional al neretroactivităţii legii civile, ca legea nouă să se aplice şi copiilor născuţi înainte de intrarea ei în vigoare, respectiv ca efectele juridice ale legii noi să fie aplicabile şi unei situaţii trecute, şi anume naşterea copilului.

21. Neintervenind elemente noi de natură a reconsidera jurisprudenţa Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Valeriu Dâdăl în Dosarul nr. 33.649/302/2014 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României,

Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 7 aprilie 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-şef,

Benke Károly

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 229

din 19 aprilie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 68 alin. 4 din Codul de procedură civilă din 1865

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Sofronea.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 68 alin. 4 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Sorin Gerard Graţianu în Dosarul nr. 19.318/3/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.205D/2Q15.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care apreciază că nu au apărut elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în această materie, motiv pentru care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 23 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 19.318/3/2015, Tribunalul Bucureşti - Secţia a Vi-a civilă a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 68 alin, 4 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Sorin Gerard Graţianu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii în anulare formulate împotriva unei decizii civile prin care recursul declarat de acesta a fost anulat.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, În esenţă, că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece asistarea părţilor în instanţă este un drept, şi nu o obligaţie, nefiind permis a se trece peste voinţa lor, care are putere de lege în dreptul civil.

6. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

8. Guvernul apreciază că susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate sunt neîntemeiate.

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 68 alin. 4 din Codul de procedură civilă din 1865, care au următorul cuprins: „Dacă mandatul este dat unei alte persoane decât unul avocat, mandatarul nu poate pune concluzii decât prin avocat, cu excepţia consilierului juridic care, potrivit legii, reprezintă partea.” Dispoziţiile legale criticate au fost abrogate prin art. 83 lit. a) din titlul V din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012. Având în vedere prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, potrivit cărora „Dispoziţiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare”, precum şi Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a analiza dispoziţiile legale criticate.

12. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 24 alin. (2) privind dreptul părţilor de a fi asistate în tot cursul procesului de un avocat, ales sau numit din oficiu, precum şi ale art. 29 alin. (1) privind libertatea conştiinţei.

13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Observă că s-a mai pronunţat cu privire la dispoziţiile legale criticate, în raport cu critici similare, spre exemplu, prin Decizia nr. 191 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 18 mai 2012, Decizia nr. 1.445 din 5 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 16 decembrie 2009, Decizia nr. 412 din 26 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 28 aprilie 2009, Decizia nr. 749 din 13 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 715 din 23 octombrie 2007, sau Decizia nr. 726 din 24 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 979 din 7 decembrie 2006.

14. Cu acele prilejuri Curtea a constatat că posibilitatea reprezentării părţii prin mandatar este prevăzută doar de art. 67 şi art. 68 din Codul de procedură civilă, care stabilesc condiţiile de exercitare a acestui mandat. Aceste condiţii, precum şi limitele în care poate fi exercitat mandatul, inclusiv posibilitatea mandatarului de a pune sau nu concluzii în instanţă în numele părţii, reprezintă opţiuni ale legiuitorului, care, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, stabileşte regulile privind procedura de judecată.

15. Curtea a reţinut că restricţia mandatarului care nu are calitatea de avocat de a pune concluzii orale în instanţă nu constituie o împiedicare a accesului liber la justiţie, întrucât partea însăşi poate participa la dezbateri şi poate pune concluzii înaintea instanţei de judecată, iar mandatarul are posibilitatea să formuleze cereri, să propună probe în tot cursul procesului, precum şi să depună concluzii scrise.

16. De asemenea, Curtea a statuat că reprezentarea părţilor într-un proces prin mandatar, care poate fi avocat ori altă persoană cu sau fără pregătire juridică, este una dintre modalităţile prin care se asigură accesul liber la justiţie, precum şi exercitarea dreptului la apărare al părţilor, drepturi fundamentale prevăzute de Constituţie, întrucât partea însăşi poate participa la dezbateri şi poate pune concluzii înaintea instanţei de judecată.

17. Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale (Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994), nu este contrar principiului egalităţii instituirea unor reguli speciale, atât timp cât ele asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea lor. Principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite şi, de aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite.

18. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

19. În ceea ce priveşte invocarea încălcării dispoziţiilor constituţionale ale art. 29 alin. (1) privind libertatea conştiinţei, Curtea constată că acestea nu au incidenţă în cauză.

20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sorin Gerard Graţianu în Dosarul nr. 19.318/3/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 68 alin. 4 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 19 aprilie 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Andreea Costin

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 293

din 11 mai 2016

asupra sesizării de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Hotărârii Parlamentului nr. 5/2016 privind desemnarea membrilor Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Televiziune, a dispoziţiilor art. 19 alin. (1) şi alin. (7) teza întâi din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi a Societăţii Române de Televiziune, precum şi asupra sesizării privind încălcarea principiului colaborării loiale între Parlament şi Curtea Constituţională, consacrat de dispoziţiile art. 1 alin. (4) şi (5), art. 142 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, prin refuzul Parlamentului de a redacta hotărârile privind respingerea numirii în funcţie a domnului George Orbean în funcţia de director general al Societăţii Române de Televiziune, la data de 29 martie 2016, şi de numire/respingere a numirii doamnei Monica Simona Ghiurco în funcţia de director general al Societăţii Române de Televiziune, la data de 11 aprilie 2016

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent-şef

 

1. Pe rol se află soluţionarea sesizării de neconstituţionalitate privind dispoziţiile Hotărârii Parlamentului nr. 5/2016 privind desemnarea membrilor Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Televiziune, a dispoziţiilor art. 19 alin. (1) şi alin. (7) teza întâi din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi a Societăţii Române de Televiziune, precum şi asupra sesizării privind încălcarea principiului colaborării loiale între Parlament şi Curtea Constituţională, consacrat de dispoziţiile art. 1 alin. (4) şi (5), art. 142 şi art. 147 alin (4) din Constituţie, prin refuzul Parlamentului de a redacta hotărârile privind respingerea numirii în funcţie a domnului George Orbean în funcţia de preşedinte director general al Societăţii Române de Televiziune, la data de 29 martie 2016, şi de numire/respingere a numirii doamnei Monica Ghiurco în funcţia de preşedinte director general al Societăţii Române de Televiziune, la data de 11 aprilie 2016, sesizare formulată de un număr de 82 de deputaţi şi 26 de senatori aparţinând grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal şi transmisă Curţii Constituţionale prin Adresa nr. 2/3.196 din 25 aprilie 2016 de către secretarul general al Camerei Deputaţilor.

2. Sesizarea a fost formulată în temeiul art. 146 lit. I) din Constituţie şi al art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 3.413 din 26 aprilie 2016 şi constituie obiectul Dosarului nr. 574L/2/2016.

3. În motivarea sesizării de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că Hotărârea Parlamentului nr. 5/2016 contravine dispoziţiilor art. 76 alin. (2) din Constituţie, deoarece a fost adoptată în temeiul unei norme prezumat neconstituţionale, respectiv art. 19 alin. (1) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi a Societăţii Române de Televiziune.

4. În fapt, la data de 22 martie 2016, Parlamentul României s-a întrunit şi a votat hotărârea privind numirea Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune, în temeiul Legii nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi a Societăţii Române de Televiziune. Majoritatea necesară pentru adoptarea hotărârii conform art. 76 alin. (2) din Constituţie şi jurisprudenţei Curţii Constituţionale trebuia să fie de jumătate plus unu din numărul parlamentarilor prezenţi (majoritate simplă). Prin încălcarea dispoziţiilor constituţionale, Parlamentul României a adoptat Hotărârea nr. 5/2016 cu majoritatea absolută a voturilor (jumătate plus unu din numărul senatorilor şi deputaţilor), făcând aplicarea dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 41/1994, aşa cum se arată şi în preambulul hotărârii menţionate mai sus. Or, aşa cum a statuat Curtea şi prin Decizia nr. 341 din 6 mai 2015, o atare hotărâre este neconstituţională prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (5) şi art. 76 alin. (2) din Constituţie.

5. Tot în sensul preeminenţei normei constituţionale în adoptarea cu majoritate simplă a tuturor hotărârilor Parlamentului, ale Senatului sau ale Camerei Deputaţilor, cu excepţia acelor situaţii în care însăşi Constituţia solicită majoritate absolută sau calificată, sunt şi considerentele cuprinse în mai multe decizii ale Curţii Constituţionale, spre exemplu Decizia nr. 989 din 1 octombrie 2008, Decizia nr. 990 din 1 octombrie 2008, Decizia nr. 260 din 8 aprilie 2015, Decizia nr. 261 din 8 aprilie 2015 sau Decizia nr. 341 din 6 mai 2015. Autorii sesizării concluzionează, deci, că dispoziţiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 41/1994 sunt neconstituţionale, arătând că activitatea parlamentară trebuie să se orienteze după aceleaşi reguli, în sensul de a se raporta la Constituţie şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, ceea ce echivalează cu îndepărtarea de la o reglementare legală care pune aceleaşi probleme de constituţionalitate precum cea analizată în cauza de faţă. Astfel, norma cuprinsă în art. 19 alin. (7) teza întâi ca normă de trimitere la dispoziţia din art. 19 alin. (1) din Legea nr. 41/1994.

6. Pe de altă parte, autorii sesizării solicită Curţii să constate încălcarea de către Parlamentul României a principiului colaborării loiale în raport cu autoritatea publică autonomă Curtea Constituţională, prin refuzul de a redacta hotărârea de respingere a numirii domnului George Orbean în funcţia de director general al Societăţii Române de Televiziune, la data de 29 martie 2016, şi de numire/respingere a doamnei Monica Simona Ghiurco în calitatea de director general al Societăţii Române de Televiziune, la data de 11 aprilie 2016.

7. O situaţie aparte este cea referitoare la doamna Monica Simona Ghiurco, care ar fi fost numită, în opinia autorilor sesizării, în funcţia de director general, la data de 11 aprilie 2016, dacă Parlamentul României ar fi făcut aplicarea dispoziţiilor art. 76 alin. (2) din Constituţie, în sensul că a obţinut majoritatea simplă a voturilor exprimate pentru numirea sa (din totalul de 542 de deputaţi şi senatori au fost prezenţi 326, din care 194 au votat „pentru” numirea doamnei Monica Simona Ghiurco în funcţia de preşedinte al Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Televiziune şi 113 „contra*), însă Parlamentul a aplicat dispoziţiile art. 19 alin. (7) din Legea nr. 41/1994 şi a constatat că nu a fost întrunită majoritatea absolută pentru numirea acesteia în funcţie, refuzând să procedeze la emiterea unei hotărâri ca act juridic care finalizează procedura menţionată mai sus şi sustrăgând în acest fel manifestarea de voinţă a Parlamentului controlului de constituţionalitate. O asemenea atitudine a Parlamentului României (prin majoritatea parlamentară PSD- ALDE-UNPR) echivalează cu o restrângere, de facto, a atribuţiilor Curţii Constituţionale, prin încălcarea principiului colaborării loiale între Parlament şi Curtea Constituţională, cât şi cu încălcarea dispoziţiei art. 147 alin. (4) din Constituţie, potrivit căreia deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii erga omnes, de la data publicării acestora în Monitorul Oficial, Se invocă în acest sens deciziile Curţii Constituţionale nr. 261 din 8 aprilie 2015 şi nr. 341 din 6 mai 2015.

8. În concluzie, autorii sesizării solicită constatarea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 19 alin. (1) şi alin. (7) teza întâi din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi a Societăţii Române de Televiziune şi a neconstituţionalităţii Hotărârii Parlamentului nr. 5/2016 în privinţa motivului extrinsec referitor la procedura de adoptare a acesteia prin majoritate absolută şi nu prin majoritate simplă aşa cum dispune art. 76 alin. (2) din Constituţie. De asemenea, solicită constatarea încălcării dispoziţiilor art. 1 alin. (4) şi (5), art. 142 alin. (1) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, materializate în principiul colaborării loiale între Parlament şi Curtea Constituţională, prin refuzul Parlamentului de a redacta hotărârile privind respingerea numirii în funcţie a domnului George Orbean în funcţia de director general al Societăţii Române de Televiziune, în data de 29 martie 2016 şi de numire/respingere a numirii doamnei Monica Simona Ghiurco în funcţia de director general al Societăţii Române de Televiziune, la data de 11 aprilie 2016.

9. În temeiul art. 27 alin (2) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională a solicitat punctele de vedere ale Birourilor permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor asupra sesizării de neconstituţionalitate.

10. Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a transmis punctul său de vedere prin Adresa nr. 2/3.336/3 mai 2015, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 3.592 din 3 mai 2016, în care arată că Hotărârea Parlamentului nr. 5/2016, sub aspectul conţinutului său, vizează numirea în funcţie a membrilor titulari şi a celor supleanţi în Consiliul de administraţie al Societăţii Române de Televiziune. Hotărârea contestată are o dublă semnificaţie: pe de o parte, are valoarea unui act juridic fără conţinut normativ şi, pe de altă parte, se referă la o entitate publică cu recunoaştere constituţională. Sub acest din urmă aspect, este indisolubil legată de dispoziţia înscrisă în art. 31 alin. (5) din Constituţie, potrivit căreia organizarea serviciilor publice de radio şi televiziune, precum şi controlul parlamentar asupra activităţii acestora, se reglementează prin lege organică, ca expresie a importanţei şi valorii pe care legiuitorul constituant o conferă serviciilor publice de radio şi televiziune. De altfel, aceste servicii constituie una dintre modalităţile principale de exercitare a două drepturi fundamentale într-un stat de drept, respectiv libertatea de exprimare şi dreptul la informaţie, aflate în strânsă interdependenţă.

11. Cu privire la prima susţinere din sesizarea de neconstituţionalitate, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor arată că art. 19 alin. (1) din Legea nr. 41/1994, invocat în Hotărârea Parlamentului nr. 5/2016, nu a fost declarat neconstituţional şi nici nu a fost abrogat, fiind în vigoare, iar sintagma „norma prezumat neconstituţională” folosită de autorii sesizării nu este consacrată în Legea fundamentală ori în legislaţia infraconstituţională, precum Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Pentru aceste motive, constatarea neconstituţionalităţii dispoziţiilor din art. 19 alin. (1) şi alin. (7) teza întâi din Legea nr. 41/1994 este inadmisibilă pe calea contestării unei hotărâri parlamentare. Conform dispoziţiilor imperative ale art. 146 din Constituţie, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor, înainte de promulgarea acestora sau hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial. Mai mult, conform jurisprudenţei Curţii Constituţionale, o normă a cărei neconstituţionalitate nu a fost constatată de către instanţa de contencios constituţional se bucură de prezumţia de constituţionalitate, o prezumţie relativă, pe care numai exercitarea controlului de constituţionalitate o înlătură. Astfel, legea la care fac referire autorii sesizării este, contrar susţinerilor acestora, prezumat constituţională până în momentul în care neconstituţionalitatea sa este stabilită de către Curtea Constituţională.

12. În ceea ce priveşte făptui că autorii sesizării consideră incidente dispoziţiile art. 76 alin. (2) din Legea fundamentală în cazul adoptării Hotărârii Parlamentului nr. 5/2016, norma-cadru în materia hotărârilor, invocând câteva decizii ale Curţii Constituţionale pronunţate în speţe diferite, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor apreciază că aceştia fac abstracţie de interesul public ocrotit prin norma constituţională înscrisă în art. 31 alin. (5), obligaţie care a fost transpusă în reglementarea-cadru în materie, Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, adoptată cu majoritate absolută, Or, din perspectiva valorilor şi principiilor constituţionale, serviciul public de radio beneficiază de o recunoaştere deosebită, majoră, legiuitorul constituant lăsând la latitudinea legiuitorului ordinar să decidă modalitatea de organizare a acestui serviciu şi de exercitare a controlului parlamentar asupra sa.

13. Referitor la aspectele invocate „în subsidiar” prin care se susţine „încălcarea de către Parlamentul României a principiului colaborării loiale în raport cu autoritatea publică autonomă Curtea Constituţională”, prin refuzul de a redacta hotărârile privind numirea/respingerea directorului general al Societăţii Române de Televiziune, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor arată că atribuţiile Curţii Constituţionale, ratione materiae, sunt strict şi limitativ prevăzute în Legea fundamentală şi în Legea nr. 47/1992, competenţa acesteia neputând fi extinsă la alte situaţii. În plus, este exclus să se poată deduce invocarea unui potenţial conflict juridic de natură constituţională în sensul art. 146 lit. e) din Constituţie, pe calea unei sesizări de neconstituţionalitate ce vizează o hotărâre a Parlamentului. În primul rând, doar Preşedintele României, unui dintre preşedinţii celor două Camere, prim-ministrul sau preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii au competenţa de a sesiza forul constituţional în acest sens. Mai mult, art. 146 lit. e) din Constituţie nu are incidenţă şi pentru că subiecţii, părţi la conflictele juridice de natură constituţională, nu pot fi, conform Constituţiei şi interpretării date de către instanţa de contencios constituţional dispoziţiilor art. 146 lit. e) din Legea fundamentală, decât autorităţile publice la care se referă titlul III din Constituţie, Curtea Constituţională nefiind o asemenea autoritate publică, ci una autonomă în raport cu autorităţile publice. Pentru argumentele invocate, sesizarea cu un atare obiect este inadmisibilă.

14. Biroul permanent al Senatului nu a comunicat punctul său de vedere.

CURTEA,

examinând sesizarea, punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, lucrările şi documentele depuse la dosar, raportul întocmit de judecătorul-raportor, Hotărârea Senatului nr. 5/2016, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:

15. Curtea Constituţională, în temeiul prevederilor art. 146 lit. I) din Constituţie şi ai dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, este competentă să se pronunţe asupra constituţionalităţii Hotărârii Parlamentului nr. 5/2016.

16. În ceea ce priveşte obiectul controlului de constituţionalitate, potrivit actului de sesizare a instanţei constituţionale, criticile vizează neconstituţionalitatea dispoziţiilor Hotărârii Parlamentului nr. 5/2016 privind desemnarea membrilor Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Televiziune. Din analiza actului de sesizare, Curtea reţine că autorii acestuia au formulat critici de neconstituţionalitate care au vizat şi dispoziţiile art. 19 alin. (1) şi alin. (7) teza întâi din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi a Societăţii Române de Televiziune, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 636 din 27 decembrie 1999. De asemenea, prin acelaşi act de sesizare se solicită Curţii sancţionarea refuzului Parlamentului de a redacta hotărârile privind respingerea numirii în funcţie a domnului George Orbean în funcţia de director general al Societăţii Române de Televiziune, în data de 29 martie 2016, şi de numire/respingere a numirii doamnei Monica Simona Ghiurco în funcţia de director general al Societăţii Române de Televiziune, la data de 11 aprilie 2016, împrejurare care este de natură a încălca principiul colaborării loiale între Parlament şi Curtea Constituţională, consacrat de dispoziţiile art. 1 alin. (4) şi (5), art. 142 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie.

17. Prin urmare, Curtea urmează a se pronunţa cu privire la toate cele trei aspecte invocate de autorii sesizării:

- Hotărârea Parlamentului nr. 5/2016 privind desemnarea membrilor Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Televiziune, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 22 martie 2016, are următorul conţinut:

„în temeiul prevederilor art. 19 şi ale art. 20 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre.

Articol unic. - Se desemnează în Consiliul de administraţie ai Societăţii Române de Televiziune, pentru o perioadă de 4 ani, începând cu data de 22 martie 2016, membrii titulari şi membrii supleanţi prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţa comună din 22 martie 2016. [...]

 

ANEXĂ

 

Componenţa Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Televiziune

 

I. Membri titulari

II. Membri supleanţi

 

Elena Anca Dindirică

Irina Radu

Smaranda Vornicu Shalit

Doina Gradea

Lucian Romaşcanu

Alfred Bulai

Adriana-Silvia Mesesian

Ionica Stănciulescu

Cristian Vasile Petcu

Radu Carp

Rostás-Páter István

Nagy Debreczeni Hajnal

Georgiana-Irina Lazăr

Ruxandra Garofeanu

Gheorghe Bălăsoiu

Valeriu Cristian Hadji-Culea

Andreea-Julika Ghiţă

Raico Cornea

Ana-Maria Sandu

Christel Ţopescu

 

George Orbean

Cornel Mihalache

Monica Simona Ghiurco

Luminiţa Velciu.”

Gabriel Teodor Giurgiu

 

 

- Dispoziţiile art. 19 alin. (1) şi alin. (7) teza întâi din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi a Societăţii Române de Televiziune, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 27 decembrie 1999, au următorul conţinut: „(1) Membrii Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune, respectiv al Societăţii Române de Televiziune, sunt desemnaţi prin votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor în şedinţa comună a celor două Camere. [...]

(7) Preşedintele Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune, respectiv al Societăţii Române de Televiziune, se numeşte de către Parlament, în şedinţă comună, dintre membrii titulari ai consiliilor, la propunerea comisiilor permanente de specialitate, cu respectarea procedurilor de audiere şi de vot prevăzute în acest articol. [...]”

- Curtea va examina dacă refuzul Parlamentului de a redacta hotărârile privind respingerea numirii în funcţie a domnului George Orbean în funcţia de director general al Societăţii Române de Televiziune, în data de 29 martie 2016, şi de numire/respingere a numirii doamnei Monica Simona Ghiurco în funcţia de director general al Societăţii Române de Televiziune, la data de 11 aprilie 2016, constituie o împrejurare care este de natură a încălca principiul colaborării loiale între Parlament şi Curtea Constituţională, consacrat de dispoziţiile art. 1 alin. (4) şi (5), art. 142 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie.

18. Autorii sesizării susţin că hotărârea Parlamentului şi dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 76 alin. (2) referitor la majoritatea simplă de adoptare a hotărârilor Parlamentului.

19. În vederea soluţionării prezentei sesizări, Curtea procedează, mai întâi, la verificarea admisibilităţii fiecărui capăt de cerere.

20. Analiza îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a sesizării referitoare la hotărârea Parlamentului trebuie realizată prin raportare la art. 146 lit. I) din Constituţie şi art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia „Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, a hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, a hotărârilor plenului Senatului şi a hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cei puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori.*

21. Astfel, Curtea constată că actul juridic supus controlului este o hotărâre care aparţine plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, sesizarea fiind formulată de un număr de 82 de deputaţi şi 26 de senatori aparţinând grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal, care potrivit dispoziţiilor legale, au calitatea de titulari ai sesizării.

22. În continuare, Curtea va analiza îndeplinirea în prezenta cauză a altor condiţii de admisibilitate a sesizării, care nu sunt stipulate explicit de lege, dar care reprezintă rezultatul interpretării textelor de lege, dat de Curte în jurisprudenţa sa anterioară. Curtea a constatat că pot fi supuse controlului de constituţionalitate numai hotărârile Parlamentului, adoptate după conferirea noii competenţe, hotărâri care afectează valori, reguli şi principii constituţionale sau, după caz, organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor de rang constituţional (a se vedea deciziile nr. 53 şi 54 din 25 ianuarie 2011, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011, Decizia nr. 307 din 28 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 4 mai 2012, Decizia nr. 783 din 26 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 3 octombrie 2012).

23. De asemenea, Curtea Constituţională a mai stabilit, în mod expres, că, pentru a fi admisibilă sesizarea de neconstituţionalitate, norma de referinţă trebuie să fie de rang constituţional pentru a se putea analiza dacă există vreo contradicţie între hotărârile menţionate la art. 27 din Legea nr. 47/1992, pe de o parte, şi exigenţele procedurale şi substanţiale impuse prin dispoziţiile Constituţiei, pe de altă parte. Aşadar, criticile trebuie să aibă o evidentă relevanţă constituţională, şi nu una legală ori regulamentară. Prin urmare, toate hotărârile plenului Camerei Deputaţilor, plenului Senatului şi plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului pot fi supuse controlului de constituţionalitate, dacă în susţinerea criticii de neconstituţionalitate sunt invocate dispoziţii cuprinse în Constituţie. Invocarea acestor dispoziţii nu trebuie să fie formală, ci efectivă (Decizia nr. 307 din 28 martie 2012, Decizia nr. 783 din 26 septembrie 2012 şi Decizia nr. 628 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015).

24. Dispoziţiile art. 31 alin. (5) din Constituţie prevăd că „Serviciile publice de radio şi de televiziune sunt autonome. Ele trebuie să garanteze grupurilor sociale şi politice importante exercitarea dreptului la antenă. Organizarea acestor servicii şi controlul parlamentar asupra activităţii lor se reglementează prin lege organică”. Potrivit art. 1 şi 2 din Legea nr. 41/1994, Societatea Română de Televiziune este o persoană juridică înfiinţată în scopul prestării unui serviciu public autonom de interes naţional. Chiar dacă denumirea persoanei juridice nu este cuprinsă în mod expres în textul Constituţiei, serviciul ca atare, precum şi activitatea pe care acesta o prestează sunt prevăzute în mod expres de art. 31 alin. (5) din Constituţie. Totodată, controlul parlamentar asupra acesteia, precum şi obligaţia de a fi organizată potrivit unei legi organice sunt prevăzute tot prin textul Constituţiei. Prin urmare, întrucât existenţa acestui serviciu public este prevăzută de norma constituţională, rezultă că Legea fundamentală a conferit acestuia o importanţă constituţională.

25. În privinţa hotărârilor care prin obiectul lor vizează organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor de rang constituţional, Curtea a reţinut că norma de referinţă, în cadrul controlului de constituţionalitate exercitat, poate fi atât o dispoziţie de rang constituţional, cât şi una infraconstituţională, ţinând cont de dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie. O atare orientare a Curţii este dată de domeniul de maximă importanţă în care intervin aceste hotărâri - autorităţi şi instituţii de rang constituţional -, astfel încât şi protecţia constituţională oferită autorităţilor sau instituţiilor fundamentale ale statului trebuie să fie una în consecinţă. Prin urmare, hotărârile plenului Camerei Deputaţilor, plenului Senatului şi plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului care vizează organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor de rang constituţional pot fi supuse controlului de constituţionalitate chiar dacă actul normativ pretins încălcat are valoare infraconstituţională.

26. În aplicarea acestor considerente, a căror putere de lucru judecat şi obligativitate nu pot fi puse la îndoială, Curtea reţine că obiectul Hotărârii Parlamentului nr. 5/2016, respectiv desemnarea membrilor Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Televiziune, se situează în materia organizării şi funcţionării unei instituţii de rang constituţional. De asemenea, pentru a ne raporta la noţiunile menţionate în jurisprudenţa Curţii, respectiv valori, principii sau reguli constituţionale, în speţă, critica de neconstituţionalitate a hotărârii vizează nemijlocit norma consacrată de art. 76 alin. (2) din Constituţie, care stabileşte cvorumul decizional de adoptare a hotărârilor Parlamentului.

27. Având în vedere cele precizate, Curtea apreciază că sesizarea având ca obiect Hotărârea Parlamentului nr. 5/2016 îndeplineşte condiţiile de admisibilitate.

28. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (1) şi alin. (7) teza întâi din Legea nr. 41/1994, Curtea reţine că o lege în vigoare poate face obiect al controlului de constituţionalitate exercitat de instanţa de contencios constituţional în temeiul art. 146 lit. d) din Constituţie, respectiv al dispoziţiilor art. 29-31 din Legea nr. 47/1992, ca urmare a invocării unei excepţii de neconstituţionalitate. Prin urmare, analiza îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a sesizării cu un atare obiect trebuie realizată prin raportare la aceste dispoziţii legale.

29. Art. 146 lit. d) din Constituţie prevede că instanţa constituţională „hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial; excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată şi direct de Avocatul Poporului”, în vreme ce art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 stabileşte că „(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale

30. Prin urmare, sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa judecătorească sau de arbitraj comercial în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o hotărâre care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanţa de judecată va trimite Curţii Constituţionale şi numele părţilor din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora [art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992]. De asemenea, potrivit art. 146 lit. d) teza finală din Constituţie şi art. 32 din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată şi direct de Avocatul Poporului, independent de existenţa vreunui cadru procesual.

31. Analizând prezenta sesizare prin raportare la dispoziţiile constituţionale şi legale, Curtea observă că aceasta nu întruneşte condiţiile de admisibilitate privind cadrul procesual în care poate fi invocată excepţia de neconstituţionalitate şi titularii sesizării, respectiv actul de sesizare a Curţii nu îl constituie o hotărâre a unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj, iar autorii sesizării nu sunt părţi într-un litigiu pendinte. Într-o atare împrejurare, Curtea nu poate constata, pe calea verificării controlului de constituţionalitate a unei hotărâri a Parlamentului, neconstituţionalitatea unor dispoziţii legale, chiar dacă acestea constituie temeiul juridic al adoptării respectivei hotărâri, o atare competenţă putând fi exercitată numai ca urmare a unei sesizări formulate în temeiul art. 146 lit. d) din Constituţie.

32. În concluzie, Curtea apreciază că se impune respingerea ca inadmisibilă a sesizării privind neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 19 alin. (1) şi alin. (7) teza întâi din Legea nr. 41/1994, formulată direct de un număr de 82 de deputaţi şi 26 de senatori aparţinând grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal.

33. Cu privire la sesizarea privind încălcarea principiului colaborării loiale între Parlament şi Curtea Constituţională, consacrat de dispoziţiile art. 1 alin. (4) şi (5), art. 142 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, prin refuzul Parlamentului de a redacta hotărârile privind respingerea numirii în funcţie a domnului George Orbean în funcţia de director general al Societăţii Române de Televiziune, în data de 29 martie 2016, şi de numire/respingere a numirii doamnei Monica Simona Ghiurco în funcţia de director general al Societăţii Române de Televiziune, la data de 11 aprilie 2016, Curtea reţine că, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (a se vedea Decizia nr. 261 din 8 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 17 aprilie 2015), a fost recunoscută deosebirea esenţială dintre atribuţiile Curţii Constituţionale de verificare a constituţionalităţii şi atribuţiile care implică verificarea unor fapte constituţionale. În mod evident, refuzul Parlamentului de a redacta o hotărâre care vizează îndeplinirea unei atribuţii constituţionale, recte controlul parlamentar asupra unei instituţii de rang constituţional, constituie un fapt juridic, iar constatarea încălcării unor dispoziţii constituţionale într-o atare circumstanţă presupune analiza existenţei unui conflict juridic de natură constituţională între autorităţi ale statului. Pentru a califica situaţia dedusă controlului drept un conflict juridic de natură constituţională, este nevoie, însă, să se reţină existenţa unor acte, acţiuni, inacţiuni ale unei/unor autorităţi publice care intră în conflict, iar cererea de soluţionare a conflictului trebuie să provină de la unul dintre titularii dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale expres prevăzuţi de dispoziţiile art. 146 lit. e) din Constituţie. Astfel, pentru a exercita competenţa prevăzută de Constituţie, Curtea trebuie să fie sesizată la cererea „Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a prim-ministrului sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii*. Subiectele de drept pe care Legea fundamentală le îndrituieşte a sesiza Curtea sunt limitativ prevăzute, dispoziţia constituţională nedistingând după cum autorităţile pe care le reprezintă sunt sau nu părţi în conflictul cu care sesizează Curtea.

34. Examinând sesizarea formulată, Curtea constată că senatorii şi deputaţii nu se află printre subiectele de drept îndrituite să formuleze cererea cu privire la soluţionarea unui pretins conflict juridic de natură constituţională dintre autorităţi ale statului, astfel încât cererea cu un atare obiect nu îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 34 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, urmând a fi respinsă ca inadmisibilă.

35. Analiza constituţionalităţii Hotărârii Parlamentului nr. 5/2016. Potrivit art. 31 alin. (5) teza a treia din Constituţie, „Organizarea acestor servicii [n.r. serviciile publice de radio şi de televiziune] şi controlul parlamentar asupra activităţii lor se reglementează prin lege organică”. În ceea ce priveşte modalitatea de exercitare a controlului parlamentar asupra activităţii Societăţii Române de Televiziune, art. 65 alin. (2) lit. k) din Constituţie prevede că Parlamentul îşi desfăşoară lucrările în şedinţe comune, potrivit unui regulament adoptat cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, pentru îndeplinirea altor atribuţii care, potrivit Constituţiei sau regulamentului, se exercită în şedinţă comună. Astfel, în temeiul art. 13 pct. 21 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 19 ianuarie 2016, potrivit căruia „Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc în şedinţe comune pentru: [...]

21. efectuarea altor numiri în funcţii care. potrivit legii, intră în competenţa Parlamentului”, coroborat cu art. 19 alin. (1) din Legea nr. 41/1994, conform căruia „Membrii Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune, respectiv al Societăţii Române de Televiziune, sunt desemnaţi prin votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor în şedinţa comună a celor două Camere”, Parlamentul României a adoptat Hotărârea nr. 5/2016 prin care desemnează membrii Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Televiziune.

36. Analizând preambulul hotărârii supuse controlului de constituţionalitate, Curtea observă că Senatul şi Camera Deputaţilor, în şedinţa comună, şi-au întemeiat hotărârea pe dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 41/1994, care prevăd votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor pentru adoptarea actului respectiv. Mai mult, Parlamentul nu face menţiunea expresă în cuprinsul hotărârii despre temeiul constituţional în baza căruia a fost adoptat acest act. O atare menţiune este obligatorie în condiţiile în care procedura de adoptare a actelor Parlamentului este prevăzută în Constituţie, iar temeiurile de drept în virtutea cărora sunt adoptate respectivele acte constituie criterii de evaluare a constituţionalităţii lor.

37. Pornind de la aceste premise, Curtea reţine cele statuate în jurisprudenţa sa, respectiv în Decizia nr. 261 din 8 aprilie

2015, la paragrafele 27-29. În ceea ce priveşte adoptarea hotărârilor fiecărei Camere sau ale Camerelor reunite ale Parlamentului, Legea fundamentală stabileşte, în cuprinsul art. 76 alin. (1) şi (2), cvorumul decizional necesar adoptării acestor acte juridice, realizând o distincţie între hotărârile parlamentare care se adoptă cu majoritatea absolută de voturi, recte cele referitoare la adoptarea sau modificarea regulamentelor parlamentare, şi hotărârile care se adoptă cu majoritatea simplă de voturi. Aşadar, se constată că, potrivit dispoziţiilor constituţionale, în condiţiile respectării cvorumului legal de şedinţă, regula care guvernează adoptarea hotărârilor Parlamentului este întrunirea cvorumului decizional al majorităţii simple de voturi, respectiv jumătate plus unu din numărul senatorilor şi/sau deputaţilor prezenţi la şedinţă, excepţiile de la această regulă fiind expres prevăzute de Legea fundamentală. Astfel, pe lângă situaţia reglementată de art. 76 alin. (1) referitoare la hotărârile prin care se adoptă sau se modifică regulamentele parlamentare, Constituţia mai prevede patru situaţii în care Parlamentul, în Camere reunite, adoptă hotărâri cu votul majorităţii absolute a membrilor săi, respectiv jumătate plus unu din numărul senatorilor şi deputaţilor, şi anume în cazurile care privesc: suspendarea Preşedintelui României - art. 95 alin. (1), acordarea încrederii Guvernului - art. 103 alin. (3), adoptarea unei moţiuni de cenzură prin care se retrage încrederea Guvernului - art. 113 alin. (1) sau adoptarea unei moţiuni de cenzură în procedura angajării răspunderii Guvernului - art. 114 alin. (2). De asemenea, Constituţia cere întrunirea unei majorităţi calificate de vot, respectiv două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor, în cazul hotărârii adoptate în şedinţa comună a Camerelor Parlamentului prin care Preşedintele României este pus sub acuzare pentru înaltă trădare. Din analiza acestor dispoziţii constituţionale, rezultă că toate hotărârile adoptate de Camera Deputaţilor sau de Senat, în şedinţe separate, cu excepţia celor referitoare la regulamentele proprii de organizare şi funcţionare, urmează regula Stabilită de dispoziţiile art. 76 alin. (2) din Constituţie, respectiv se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi în fiecare Cameră.

38. În aplicarea dispoziţiilor constituţionale este jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale care, prin Decizia nr. 989 din 1 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 716 din 22 octombrie 2008, a constatat că art. 155 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, potrivit căruia cererea privind urmărirea penală a membrilor Guvernului „se adoptă cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor”, contravine art. 76 alin. (2) din Constituţie şi, în consecinţă, este neconstituţional. De asemenea, prin Decizia nr. 990 din 1 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 716 din 22 octombrie 2008, instanţa constituţională a constatat că dispoziţiile art. 150 alin. (3) din Regulamentul Senatului, care prevedeau că hotărârea privind urmărirea penală a membrilor Guvernului „se adoptă cu votul majorităţii senatorilor*, sunt neconstituţionale prin raportare la prevederile art. 76 alin. (2) din Constituţie. În fine, pentru acelaşi fundament constituţional, prin Decizia nr. 392 din 17 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 15 mai 2007, au fost declarate neconstituţionale prevederile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, care dispuneau că hotărârea prin care Parlamentul îşi exprimă punctul de vedere asupra referendumului iniţiat de Preşedintele României se adoptă „cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor*.

39. Pe de altă parte, Curtea a mai reţinut că autonomia regulamentară dă dreptul Camerelor Parlamentului de a dispune cu privire la propria organizare şi procedurile de desfăşurare a lucrărilor parlamentare. Ea constituie expresia statului de drept, a principiilor democratice şi poate opera exclusiv în cadrul limitelor stabilite de Legea fundamentală. Autonomia regulamentară nu poate fi exercitată în mod discreţionar, abuziv, cu încălcarea atribuţiilor constituţionale ale Parlamentului sau a normelor imperative privind procedura parlamentară. Normele regulamentare reprezintă instrumentele juridice care permit desfăşurarea activităţilor parlamentare în scopul îndeplinirii atribuţiilor constituţionale ale forului legislativ şi trebuie interpretate şi aplicate cu bună-credinţă şi în spiritul loialităţii faţă de Legea fundamentală (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 209 din 7 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 22 martie 2012, şi Decizia nr. 261 din 8 aprilie 2015, precitată).

40. În această lumină, relevante sub aspectul supus analizei Curţii sunt cele statuate de instanţa constituţională prin Decizia nr. 260 din 8 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2015. Curtea a reţinut că „legiuitorul trebuie să se raporteze la reglementările ce reprezintă un reper de claritate, precizie şi previzibilitate, iar erorile de apreciere în redactarea actelor normative nu trebuie să se perpetueze în sensul de a deveni ele însele un precedent în activitatea de legiferare; din contră, aceste erori trebuie corectate pentru ca actele normative să contribuie la realizarea unei securităţi sporite a raporturilor juridice [...]; mutatis mutandis, activitatea parlamentară trebuie să se orienteze după aceleaşi reguli, în sensul de a se raporta la Constituţie şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, ceea ce echivalează cu îndepărtarea de la o reglementare legală care pune aceleaşi probleme de constituţionalitate precum cea analizată în cauza de faţă”. Mai mult, prin aceeaşi decizie, Curtea a statuat că „Senatul nu are opţiunea de a alege între aplicarea unei legi (organice, în cazul de faţă) sau a Constituţiei, din moment ce art. 1 alin. (5) consacră, în mod expres, supremaţia Constituţiei şi respectarea acesteia, iar art. 76 alin. (2) din Constituţie şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale sunt neechivoce cu privire la majoritatea de vot necesară a fi întrunită pentru adoptarea hotărârilor parlamentare, altele decât cele care privesc ipotezele de excepţie reglementate prin Constituţie” (paragraful 31). „Pe de altă parte, este evident că sediul materiei pentru stabilirea majorităţii de vot necesare adoptării actelor Parlamentului îi constituie Constituţia, iar reglementările acesteia în această materie pot fi reluate în regulamentele parlamentare, şi nu în legi. De aceea, într-o bună tehnică legislativă, legile care prin obiectul lor de reglementare se află într-o conexiune cu regulamentele parlamentare ar putea cuprinde o normă de trimitere la textul din Regulamentul Senatului/Camerei Deputaţilor care reglementează majoritatea de vot necesar a fi întrunită [...], după caz; de altfel, chiar şi în lipsa unei astfel de trimiteri, este de la sine înţeles că hotărârea se adoptă potrivit art. 76 alin. (2) din Constituţie” (paragraful 32).

41. În plus, Curtea subliniază că verificarea constituţionalităţii extrinseci a unui act dintre cele care, potrivit Constituţiei, pot fi supuse controlului de constituţionalitate, respectiv legile, ordonanţele Guvernului, hotărârile Parlamentului, vizează regularitatea formală a acestuia, adică îndeplinirea condiţiilor impuse la nivel constituţional pentru adoptarea sau, după caz, emiterea acestuia. Astfel, prin Decizia nr. 161 din 17 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 21 mai 2015, Curtea a reţinut că „menţionarea formulei de atestare a legii constituie o cerinţă de formă a actului normativ în cauză, astfel că, în analizarea unei critici de neconstituţionalitate formulată din perspectiva lipsei acesteia, Curtea Constituţională va proceda la efectuarea unui control al constituţionalităţii extrinseci a respectivului act normativ”. Potrivit dispoziţiilor art. 46 alin. (7) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normativ, „Formula de atestare a legalităţii adoptării legii va avea următorul cuprins; Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) sau (2), după caz, din Constituţia României, republicată. Curtea apreciază că aceste dispoziţii legale sunt aplicabile mutatis mutandis şi în cazul adoptării hotărârilor Parlamentului. De altfel. În practica constantă a Camerelor Parlamentului, ori de câte ori Camera Deputaţilor sau Senatul, în şedinţe separate sau comune, adoptă hotărâri, în cuprinsul acestora se reţine următoarea formulă redacţională „Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor/Senat în şedinţa din (...), cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1)/art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.” Or, în cazul de faţă, Parlamentul nu face menţiunea expresă în cuprinsul hotărârii despre temeiul constituţional în baza căruia a fost adoptat acest act, împrejurare ce afectează regularitatea formală a actului adoptat. Pe de altă parte, întrucât Hotărârea Parlamentului nr. 5/2016 nu se încadrează în ipotezele prevăzute de Constituţie pentru care este necesară majoritatea absolută sau calificată pentru adoptare, rezultă că aceasta urmează regula stabilită de dispoziţiile art. 76 alin. (2) din Constituţie, respectiv a fost adoptată cu votul majorităţii membrilor prezenţi la şedinţa comună a celor două Camere.

42. În concluzie, Curtea constată că, în acord cu jurisprudenţa instanţei constituţionale, Hotărârea Parlamentului nr. 5/2016 a fost adoptată cu respectarea prevederilor consacrate de art. 76 alin. (2) din Legea fundamentală, astfel încât criticile de neconstituţionalitate formulate urmează a fi respinse ca neîntemeiate.

43 Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. I) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1, 3, 10 şi 27 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, în ceea ce priveşte Hotărârea Parlamentului nr. 5/2016 privind desemnarea membrilor Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Televiziune, şi cu unanimitate de voturi, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 19 alin. (1)şi alin. (7) teza întâi din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi a Societăţii Române de Televiziune şi sesizarea privind încălcarea principiului colaborării loiale între Parlament şi Curtea Constituţională, consacrat de dispoziţiile art. 1 alin. (4) şi (5), art. 142 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, prin refuzul Parlamentului de a redacta hotărârile privind respingerea numirii în funcţie a domnului George Orbean în funcţia de director general al Societăţii Române de Televiziune, în data de 29 martie 2016, şi de numire/respingere a numirii doamnei Monica Simona Ghiurco în funcţia de director general al Societăţii Române de Televiziune, la data de 11 aprilie 2016,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca neîntemeiată, sesizarea de neconstituţionalitate şi constată că Hotărârea Parlamentului nr. 5/2016 privind desemnarea membrilor Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Televiziune este constituţională în raport cu criticile formulate.

2. Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin (1) şi alin. (7) teza întâi din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi a Societăţii Române de Televiziune.

3. Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea privind încălcarea principiului colaborării loiale între Parlament şi Curtea Constituţională, consacrat de dispoziţiile art. 1 alin. (4) şi (5), art. 142 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, prin refuzul Parlamentului de a redacta hotărârile privind respingerea numirii în funcţie a domnului George Orbean în funcţia de director general al Societăţii Române de Televiziune, în data de 29 martie 2016, şi de numire/respingere a numirii doamnei Monica Simona Ghiurco în funcţia de director general al Societăţii Române de Televiziune, la data de 11 aprilie 2016.

Decizia este definitivă şi generai obligatorie.

Decizia se comunică Preşedintelui Senatului şi Preşedintelui Camerei Deputaţilor şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 11 mai 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-şef,

Mihaela Senia Costinescu

 

DECRETE

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind conferirea Ordinului Naţional Pentru Merit în grad de Cavaler

 

În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, ale art. 4 alin. (1), ale art. 6 lit. A din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, republicată, precum şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2000 privind reinstituirea Ordinului şi Medaliei Naţionale Pentru Merit, aprobată prin Legea nr. 542/2001, cu modificările ulterioare,

având în vedere propunerea ministrului afacerilor interne,

pentru înaltul profesionalism, umanismul şi spiritul de sacrificiu dovedite în numeroase acţiuni de salvare a vieţilor omeneşti, la care au participat din partea Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne, împreună cu Serviciul Medical de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) - Iaşi,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se conferă post-mortem Ordinul Naţional Pentru Merit în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari:

- comandorului Gavril Ilie Doru;

- căpitan-comandorului Şocae Constantin Voicu.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României,

republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

 

Bucureşti, 4 iunie 2016.

Nr. 571.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind conferirea Ordinului Naţional Pentru Merit în grad de Cavaler

 

În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, ale art. 4 alin. (1), ale art. 6 lit. A din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, republicată, precum şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2000 privind reinstituirea Ordinului şi Medaliei Naţionale Pentru Merit, aprobată prin Legea nr. 542/2001, cu modificările ulterioare,

având în vedere propunerea ministrului sănătăţii,

pentru înaltul profesionalism, umanismul şi spiritul de sacrificiu dovedite în numeroase acţiuni de salvare a vieţilor omeneşti, la care a participat din partea Serviciului Medical de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) - laşi,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se conferă post-mortem Ordinul Naţional Pentru Merit în grad de Cavaler medicului Dumea Mihaela.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României,

republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

 

Bucureşti, 4 iunie 2016.

Nr. 572.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind conferirea Crucii Naţionale Serviciul Credincios, clasa a III-a

 

În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, ale art. 4 alin. (1), ale art. 6 lit. B din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, republicată, precum şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2000 privind reinstituirea Ordinului, Crucii şi Medaliei Naţionale Serviciul Credincios, aprobată prin Legea 543/2001, cu modificările ulterioare,

având în vedere propunerea ministrului sănătăţii,

pentru înaltul profesionalism, umanismul şi spiritul de sacrificiu dovedite în numeroase acţiuni de salvare a vieţilor omeneşti, la care a participat din partea Serviciului Medical de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) - laşi,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se conferă post-mortem Crucea Naţională Serviciul Credincios, clasa a III-a, asistentului medical principal Sandu Adrian-Gabriel.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României,

republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

 

Bucureşti, 4 iunie 2016.

Nr. 573.

 


Copyright 1998-2024
DSC.NET All rights reserved.