MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 557/2016

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 184 (XXVIII) - Nr. 557         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Vineri, 22 iulie 2016

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 269 din 10 mai 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 alin. (6) din Codul de procedură penală

 

Decizia nr. 274 din 10 mai 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 72 alin. (1) teza a două şi art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală

 

Decizia nr. 275 din 10 mai 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (4) şi art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

503. - Hotărâre pentru modificarea şi completarea Statutului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 972/2006

 

504. - Hotărâre pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 815/2015 privind organizarea şi funcţionarea Departamentului pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului şi pentru modificarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 957/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri

 

505. - Hotărâre pentru completarea art. 4 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 548/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională

 

519. - Hotărâre pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

249. - Decizie privind aplicarea mobilităţii domnului Pelmuş Pandelea din funcţia publică de secretar general adjunct în cadrul Ministerului Afacerilor Externe în funcţia publică de inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 269

din 10 mai 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 alin. (6) din Codul de procedură penală

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 alin. (6) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Cristian Mihai Iordache în Dosarul nr. 1.236/91/2015 al Tribunalului Vrancea - Secţia penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.126 D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza Fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Se arată că textul criticat reia soluţia legislativa prevăzută la art. 51 alin. (4) din Codul de procedură penală din 1968. Se susţine că opţiunea legiuitorului pentru această soluţie legislativă este justificată prin existenţa unor garanţii procesuale care împiedică soluţionarea propunerii de arestare preventivă de către un judecător incompatibil. Se arată, în acest sens, că judecătorul aflat în una dintre situaţiile de incompatibilitate prevăzute la art. 64 din Codul de procedură penală are obligaţia de a se abţine şi, totodată, că partea interesata poate să invoce excepţia incompatibilităţii.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 19 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.236/91/2015, Tribunalul Vrancea - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 alin. (6) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Cristian Mihai Iordache, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei propuneri de prelungire a măsurii arestării preventive.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că dispoziţiile art. 67 alin. (6) din Codul de procedură penală încalcă normele constituţionale invocate, întrucât dau posibilitatea judecătorului recuzat să se pronunţe asupra măsurilor preventive. Se arată, în acest sens, că, în locul judecătorului împotriva căruia a fost formulată o cerere de recuzare ar trebui numit un alt judecător asupra căruia să nu existe dubii de imparţialitate.

6. Tribunalul Vrancea - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că în situaţia în care cererea de recuzare este formulată anterior soluţionării cauzei, judecătorul împotriva căruia este promovată respectiva cerere nu mai poate participa la soluţionarea cauzei, anterior soluţionării cererii de recuzare. Ulterior, dacă cererea de recuzare este dată spre soluţionare unui alt complet şi este respinsă, participarea judecătorului în cauză la soluţionarea cauzei nu încalcă niciuna dintre dispoziţiile constituţionale invocate. Se susţine că punctul de vedere contrar duce la săvârşirea unui abuz de drept, în sensul că respectiva cauză va ajunge să fie soluţionată de un anumit complet de judecată, cu încălcarea principiului repartizării aleatorii a dosarelor.

7. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate,

8. Guvernul opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că soluţia juridică criticată nu este de natură a contraveni principiilor constituţionale enumerate de autorul excepţiei ci, din contră, are menirea de a evita crearea unor situaţii de încălcare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor, cum este, spre exemplu libertatea individuală, prevăzută la art. 23 din Constituţie. Se mai arată că cererea de recuzare se soluţionează într-un anumit termen, iar măsurile preventive, la rândul lor, sunt supuse unor termene stricte, de multe ori foarte scurte, motiv pentru care este firesc ca pronunţarea unei soluţii asupra acestora să nu depindă de soluţionarea cauzei de recuzare, în caz contrar existând riscul unei privări ilegale de libertate, cu încălcarea prevederilor art. 23 din Constituţie. Se susţine, totodată, că nimic nu împiedică suspectul sau inculpatul să îşi exercite toate drepturile procedurale enumerate mai sus în faţa noului organ judiciar învestit cu soluţionarea cauzei, inclusiv să formuleze o nouă cerere cu privire la măsura preventivă al cărei subiect este.

9. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că textul criticat nu încalcă dispoziţiile art. 21 din Constituţie şi că prevederile constituţionale ale art. 23, 25 şi 53 nu au incidenţă în cauză. Referitor la pretinsa încălcare prin prevederile art. 67 alin. (6) din Codul de procedură penală a dispoziţiilor art. 21 din Legea fundamentală, se susţine că, dimpotrivă, textul criticat dă expresie preocupării legiuitorului de a asigura soluţionarea cauzelor, corespunzător cerinţelor dreptului la un proces echitabil.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 67 alin. (6) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „Judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau completul în faţa căruia s-a formulat recuzarea, cu participarea judecătorului recuzat, se pronunţă asupra măsurilor preventive”.

13. Se susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, art. 23 cu privire la libertatea individuală, art. 25 referitor la libera circulaţie şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că recuzarea este o instituţie reglementată în scopul asigurării respectării dispoziţiilor legale referitoare la incompatibilitate, aplicabilă în lipsa formulării de către persoana vizată a unei cereri de abţinere. Cererea de recuzare poate fi formulată până la încheierea dezbaterilor în faţa primei instanţe, iar recuzarea judecătorului cu ocazia acordării cuvântului pe fondul cauzei îl determină pe acesta să nu treacă la judecarea ei, întrucât din momentul recuzării el nu mai este competent să se pronunţe, până când cererea de recuzare este soluţionată de un alt complet fără participarea judecătorului recuzat. După pronunţarea hotărârii cazurile de recuzare pot fi invocate doar pe calea apelului sau a contestaţiei în anulare.

15. În aceste condiţii, textul criticat prevede că judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau completul în faţa căruia a fost formulată cererea de recuzare, cu participarea judecătorului recuzat, se pronunţă asupra măsurilor preventive. Această soluţie juridică a fost preluată de la art. 51 alin. (4) din Codul de procedură penală din 1968, conform căruia „completul în faţa căruia s-a formulat recuzarea, cu participarea judecătorului recuzat, se poate pronunţa asupra măsurilor preventive”.

16. Această reglementare este justificată prin faptul că, dacă cererea de recuzare este admisă, acest aspect nu este de natură să afecteze interesele inculpatului arestat. De altfel, noul complet care se formează are posibilitatea să verifice actele de procedură efectuate de judecătorul sau de completul care a fost înlocuit în urma admiterii cererii de recuzare şi să se pronunţe motivat dacă menţine sau nu acele acte, conform art. 68 alin. (6) din Codul de procedură penală.

17. Totodată, pronunţarea asupra măsurilor preventive în procedura de cameră preliminară este obligatoriu a fi făcută în termenul legal prevăzut de legea procesual penală, respectiv cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia, conform art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală, în vederea garantării libertăţii individuale a inculpatului. În acest sens, prin Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 19 mai 2015, paragraful 18, Curtea Constituţională a reţinut că procesul penal implică desfăşurarea unei activităţi compuse dintr-o succesiune de acte reglementate de legea de procedură penală, activitate care impune ca, în disciplinarea actelor procesuale şi procedurale, să se ţină seama şi de elementul timp. De aceea, printre condiţiile cerute de lege pentru ca un act procesual sau procedural să fie valabil se numără şi condiţia privitoare la timpul în care trebuie realizat actul. Astfel, intervalul de timp înăuntrul căruia sau până la care se pot ori trebuie îndeplinite anumite activităţi sau acte în cadrul procesului penal trebuie fixat astfel încât procesul să păstreze în desfăşurarea sa un ritm accelerat, fără însă să se împiedice aflarea adevărului sau respectarea drepturilor părţilor. Aşadar, stabilirea unor termene pentru desfăşurarea procesului penal are în vedere două obiective: pe de o parte, desfăşurarea procesului penal într-un termen rezonabil, nelăsându-le organelor judiciare şi părţilor libertatea de a acţiona când vor şi pe orice durată de timp, iar pe de altă parte, termenele trebuie să asigure părţilor timpul necesar pentru a-şi exercita drepturile procesuale şi pentru a-şi îndeplini obligaţiile prevăzute de lege, iar, în cazul particular al măsurilor procesuale, incluzând măsurile preventive, împiedică prelungirea duratei constrângerii peste limita necesară desfăşurării normale a procesului penal. Aşa încât, îndeplinirea actelor procedurale cu respectarea întocmai a termenelor legale reprezintă un element important în desfăşurarea procesului penal, fără de care ar fi imposibilă respectarea principiilor fundamentale ale procesului penal, respectiv legalitatea, prezumţia de nevinovăţie, principiul aflării adevărului, principiul oficialităţii, garantarea libertăţii şi siguranţei persoanei, garantarea dreptului la apărare, dreptul la un proces echitabil, egalitatea părţilor în procesul penal.

18. Conform art. 202 alin. (4) din Codul de procedură penală, măsurile preventive sunt reţinerea, controlul judiciar şi controlul judiciar pe cauţiune, arestul la domiciliu şi arestarea preventivă. Măsurile preventive sunt fie privative, fie restrictive de libertate, având drept consecinţă restrângeri semnificative ale exerciţiului drepturilor fundamentale ale persoanei (a se vedea, în privinţa controlului judiciar şi a controlului judiciar pe cauţiune, Decizia nr. 712 din 4 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din data de 15 ianuarie 2015, paragraful 20). Aşa fiind, respectarea termenelor cu privire la dispunerea, prelungirea sau încetarea acestora este imperativă, impunând organelor judiciare să se pronunţe cu celeritate cu privire la aspectele anterior enumerate. Prin urmare, opţiunea legiuitorului în privinţa soluţiei legislative potrivit căreia judecătorul recuzat face parte din completul care se poate pronunţa asupra măsurilor preventive, este expresia unui just echilibru între interesul individual al persoanelor în privinţa cărora sunt dispuse măsuri preventive şi interesul public, referitor la participarea la actul de justiţie a judecătorilor care îndeplinesc condiţiile de compatibilitate reglementate prin normele de procedură penală.

19. Pentru aceste considerente, Curtea reţine că dispoziţiile art. 67 alin. (6) din Codul de procedură penală reprezintă o garanţie procesuală a libertăţii individuale, prevăzută la art. 23 din Legea fundamentală şi, în consecinţă, a liberei circulaţii, prevăzută la art. 25 din Constituţie, drepturi fundamentale invocate de autorul excepţiei, şi nu o încălcare a acestora.

20. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare, prin textul criticat, a dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, Curtea reţine că accesul liber la justiţie presupune accesul la procedurile judiciare în condiţiile prevăzute de lege. Or, dispoziţiile art. 67 alin. (6) din Codul de procedură penală, ce reglementează cu privire la pronunţarea asupra măsurilor preventive în procedura camerei preliminare, nu sunt de natură a afecta garanţiile procesuale specifice acestui drept fundamental.

21. Întrucât textul criticat nu restrânge exerciţiul drepturilor fundamentale invocate de autorul excepţiei, nu poate fi reţinută încălcarea prin prevederile art. 67 alin. (6) din Codul de procedură penală a dispoziţiilor art. 53 din Constituţie.

22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cristian Mihai Iordache în Dosarul nr. 1.236/91/2015 al Tribunalului Vrancea - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 67 alin. (6) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Decizia se comunică Tribunalului Vrancea - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa din data de 10 mai 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 274

din 10 mai 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 72 alin. (1) teza a două şi art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 72 alin. (1) teza a două şi art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de P.F.A. „Mândru Mihai” Filiala Galaţi, în Dosarul nr. 388/44/2015 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.179 D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 72 alin. (1) teza a două din Codul de procedură penală şi de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală. Referitor la dispoziţiile art. 72 alin. (1) teza a două din Codul de procedură penală, se arată că acestea nu întrunesc cerinţa legăturii cu soluţionarea cauzei, prevăzută la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi se propune menţinerea acestei jurisprudenţe.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 22 mai 2015, pronunţată în Dosarul nr. 388/44/2015, Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 72 alin. (1) teza a două şi art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de P.F.A. „Mândru Mihai” Filiala Galaţi într-0 cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva unei ordonanţe de clasare.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, referitor la prevederile art. 72 alin. (1) teza a două din Codul de procedură penală, se arată că imposibilitatea formulării unei cereri de strămutare în etapa camerei preliminare lipseşte actul de justiţie de transparenţă, conferindu-i un caracter secret. Se susţine că, pentru acest motiv, prevederile textului criticat încalcă dispoziţiile constituţionale invocate, precum şi prevederile convenţionale ale art. 13, art. 14 şi art. 17 din Convenţie referitoare la dreptul la un recurs efectiv, interzicerea discriminării şi interzicerea abuzului de drept, dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie cu privire la interzicerea generală a discriminării, art. 2 paragraful 1 din Protocolul ir. 7 la Convenţie referitor la dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală şi art. 47 alin, (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene referitoare la dreptul la ocale de atac eficientă şi la un proces echitabil. Cu privire la prevederile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, se susţine că omisiunea de reglementare în Codul de procedură penală a dublului grad de jurisdicţie în materie penală, prevăzut la art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, prin interzicerea unei căi ordinare de atac împotriva încheierii prin care s-a respins ca nefondată plângerea împotriva soluţiei de neurmărire sau de netrimitere în judecată, încalcă egalitatea în drepturi, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare. Pentru aceleaşi motive, se susţine încălcarea, prin textul criticat, a dispoziţiilor art. 126 alin. (1) şi art. 129 din Constituţie.

6. Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori susţine că dispoziţiile art. *72 alin. (1)teza a două din Codul de procedură penală nu au legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât acestea nu vizează strămutarea judecăţii în procedura camerei preliminare. Referitor la prevederile art.341 alin. (8) din Codul de procedură penală, se arată că acestea sunt similare dispoziţiilor art. 2781 alin. (10) din Codul de procedură penală din 1968 şi se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie, prin care instanţa de contencios constituţional a respins ca neîntemeiate excepţiile de neconstituţionalitate invocate.

7. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

8. Guvernul apreciază că dispoziţiile art. 72 alin. (1) teza a două din Codul de procedură penală nu au legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât aceasta are ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva soluţiei de netrimitere în judecată, dispusă de procuror neavând incidenţă procedura camerei preliminare. Referitor la prevederile art. 341 alin, (8) din Codul de procedură penală, se arată că acestea nu aduc atingere accesului liber la justiţie, întrucât nu înlătură posibilitatea părţilor de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale specifice acestui drept. Se susţine că textul criticat constituie o aplicare a prevederilor art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie. Se face trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 599 din 21 octombrie 2014, nr. 663 din 11 noiembrie 2014 şi nr. 139 din 12 martie 2105,

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 72 alin. (1) teza a două şi art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:

- Art. 72 alin. (1) teza a două din Codul de procedură penală: „[...] în cursul procedurii de cameră preliminară nu se poate face cerere de strămutare.

- Art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală: „încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6) şi la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) este definitivă.”

12. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 11 referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 cu privire la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1) şi (3) cu privire la accesul liber la justiţie şi la dreptul la un proces echitabil, art. 24 referitor la dreptul la apărare şi art. 129 privind folosirea căilor de atac.

13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 72 alin. (1) teza a două şi art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală au mai făcut obiectul unor critici de constituţionalitate similare, iar, prin Decizia nr. 139 din 12 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2015, Decizia nr. 405 din 28 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 13 iulie 2015, Curtea a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 72 alin. (1) din Codul de procedură penală şi, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală. De asemenea, prin Decizia nr. 671 din 20 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 2 decembrie 2015, Curtea a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 72 alin. (1) teza a două din Codul de procedură penală, prin raportare la critici de neconstituţionalitate similare.

14. În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 72 alin. (1) din Codul de procedură penală, Curtea a constatat că obiectul dosarului în care a fost invocată îl reprezintă soluţionarea unei plângeri formulate împotriva soluţiei de netrimitere în judecată dispuse de procuror şi, prin urmare, nu are în vedere procedura camerei preliminare la care fac trimitere dispoziţiile legale contestate, respectiv art. 342- 348 din Codul de procedură penală. Aşa fiind, ţinând seama de exigenţele dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 47/1992 potrivit cărora Curtea decide asupra excepţiilor „care au legătură cu soluţionarea cauzei”, Curtea a constatat că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 72 alin. (1) din Codul de procedură penală este inadmisibilă şi urmează a fi respinsă ca atare.

15. Prin Decizia nr. 139 din 12 martie 2015 şi Decizia nr. 405 din 28 mai 2015 ante-referite, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală sunt constituţionale, deoarece stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, atât art. 129, cât şi art. 126 alin. (2) din Constituţie fac referire la „condiţiile legii” atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată urmând a fi prevăzute „numai prin lege”. S-a reţinut, totodată, că dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu aduc atingere accesului liber la justiţie consacrat de art. 21 din Constituţie, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale şi a actelor normative internaţionale invocate nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză, aspect ce reiese şi din art. 129 din Constituţie, care prevede că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii.

16 Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 72 alin. (1) teza a două din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de P.F.A. „Mândru Mi hai” Filiala Galaţi în Dosarul nr. 388/44/2015 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de P.F.A. „Mândru Mihai” Filiala Galaţi în Dosarul nr. 388/44/2015 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Decizia se comunică Curţii de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa din data de 10 mai 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 275

din 10 mai 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (4) şi art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (4) şi art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Alexandru Moga în Dosarul nr. 223/187/2015 al Judecătoriei Beiuş, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.185 D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Se arată că textele criticate reiau soluţia legislativă din art. 3201 din Codul de procedură penală din 1968 şi că acestea au mai făcut obiectul unor excepţii de neconstituţionalitate, în soluţionarea cărora Curtea a statuat că, dacă anumite persoane aflate în situaţii similare, ajung în situaţii juridice diferite ca urmare a desfăşurării procedurilor legale, acest aspect nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituţionalitatea dispoziţiilor legale criticate. Se mai arată că autorul excepţiei deduce neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 374 alin. (4) şi art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală din compararea unor situaţii care nu sunt identice, respectiv cea a trimiterii în judecată pentru săvârşirea mai multor fapte reţinute prin acelaşi rechizitoriu şi cea a trimiterii în judecată pentru săvârşirea aceloraşi fapte reţinute prin rechizitorii diferite, dar, că, chiar şi prin prisma acestei abordări, avantajul procesual invocat ca existând în cea de-a două situaţie este unul ipotetic, deoarece şi în cea de-a două situaţie,a întocmirii mai multor rechizitorii, autorul poate beneficia de reducerea pedepsei doar pentru faptele pe care le recunoaşte. Se arată că, în realitate, nu ne aflăm în prezenţa unei neconstituţionalităţi a textelor criticate, ele fiind aplicabile tuturor persoanelor aflate în situaţii juridice similare.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 29 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 223/187/2015, Judecătoria Beiuş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 374 alin. (4) şi art. 396 alin, (10) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Alexandru Moga într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăţiei autorului excepţiei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals privind identitatea, prevăzută la art. 327 alin. (1) şi (2) din Codul penal, şi a infracţiunilor contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, prevăzute la art. 335 alin. (1) şi art. 336 alin. (1) din Codul penal.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că dispoziţiile legale criticate nu asigură un tratament juridic identic inculpaţilor care au săvârşit mal multe fapte penale, aflaţi în situaţii similare, diferenţiate prin sesizarea unică sau multiplă a instanţei, respectiv prin unul sau mai multe rechizitorii, atribut exclusiv al procurorului, sau sesizarea cu un acord de recunoaştere a vinovăţiei şi un rechizitoriu cu privire la fapte pe care inculpatul nu înţelege să încheie un acord de recunoaştere a vinovăţiei sau nu sunt întrunite condiţiile legale. Se susţine că, astfel, inculpaţii care încheie acorduri de recunoaştere a vinovăţiei sunt discriminaţi pozitiv, în raport cu cei care nu au această posibilitate şi care pot beneficia doar de dispoziţiile art. 374 din Codul de procedură penală. Totodată, se susţine că sintagmele „în totalitate” s\ „ca cea descrisă în actul de sesizare”, din cuprinsul art. 374 alin. (4) şi, respectiv, art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală nu dau posibilitatea judecătorului de a aplica procedura simplificată pentru o parte din faptele reţinute în sarcina inculpatului prin rechizitoriu. Se arată, în acest sens că, în situaţia în care instanţa de judecată ar fi sesizată separat pentru fiecare dintre faptele din rechizitoriu, sau ar fi sesizată separat cu laptele pe care inculpatul nu le recunoaşte şi cu cele pe care le recunoaşte, atunci conduita sinceră a acestuia ar dobândi valenţe juridice, putând să încheie un acord de recunoaştere a vinovăţiei pentru faptele pe care le recunoaşte şi să îşi demonstreze nevinovăţia pentru faptele pe care nu le recunoaşte. Comparând cele două proceduri, se arată că, în cea reglementată la art. 478 şi următoarele din Codul de procedură penală, procurorul are posibilitatea de a disjunge cauza cu privire la anumite persoane şi anumite fapte, selectând inculpaţii cărora le propune încheierea de acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, în timp ce judecătorul este lipsit de astfel de opţiuni, putând aplica procedura accelerată doar în situaţia recunoaşterii de către inculpat a tuturor faptelor din rechizitoriu. Se observă că judecătorul nu poate aplica procedura accelerată pentru o parte din fapte, nici în situaţia în care pentru faptele cuprinse în rechizitoriu şi nerecunoscute pronunţă achitarea. Se conchide că textele criticate încalcă dispoziţiile constituţionale şi convenţionale invocate.

6. Judecătoria Beiuş susţine că sintagma „în totalitate” din cuprinsul art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală încalcă prevederile art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) şi art. 124 alin. (2) din Constituţie, precum şi dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţie. Se arată că, dacă un inculpat este trimis în judecată pentru aceleaşi fapte, dar prin rechizitorii diferite, beneficiază de posibilitatea de a recunoaşte o parte din ele în faţa instanţei şi de a obţine reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, pe când în situaţia în care acele fapte sunt reţinute în sarcina sa printr-un singur rechizitoriu, nu îi poate fi aplicată procedura referitoare la recunoaşterea învinuirii, decât dacă recunoaşte toate faptele de care este acuzat. Se mai arată că scopul procedurii simplificate este acela de a produce un beneficiu pentru inculpatul care îşi recunoaşte învinuirea, beneficiu înlăturat prin obligarea acestuia la recunoaşterea tuturor faptelor săvârşite. Referitor la prevederile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, se opinează că acestea sunt constituţionale, sensul procedurii simplificate fiind acela ca inculpatul să recunoască atât fapta în sine reţinută în sarcina sa prin rechizitoriu, cât şi modul de săvârşire şi circumstanţele atenuante sau agravante

7. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se face trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 975 din 22 noiembrie 2012 şi nr. 452 din 7 noiembrie 2013. Se arată că scopul procedurii simplificate este acela dea asigura soluţionarea cu celeritate a cauzelor penale, pentru care cercetarea judecătorească nu mai este necesară, întrucât au fost dezlegate toate aspectele referitoare la existenţa infracţiunii şi vinovăţia inculpatului. Se susţine că procedura anterior referită reprezintă un beneficiu procesual şi nu un drept al inculpatului care să genereze obligaţii corelative ale instanţei. Se mai arată că textele criticate oferă inculpatului posibilitatea de a recunoaşte faptele reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu şi de a solicita ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi pe baza înscrisurilor pe care le poate administra la acel termen, dar că, dacă există dubii cu privire la vinovăţia inculpatului sau împrejurări care pot constitui cauze care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale, instanţa are obligaţia de a respinge cererea formulată.

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 374 alin. (4) şi art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:

- Art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală: „în cazurile în cane acţiunea penală nu vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă, preşedintele pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă ioc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi, dacă recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, aducându-i la cunoştinţă dispoziţiile art. 396 alin. (10).”;

- Art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală: „Când judecata s-a desfăşurat în condiţiile art. 375 alin. (1) şi (2), când cererea inculpatului ca judecata să aibă loc în aceste condiţii a fost respinsă sau când cercetarea judecătorească a avut loc în condiţiile art. 377 alin. (5) ori art. 395 alin. (2), iar instanţa reţine aceeaşi situaţie de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare şi recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.”

12. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) cu privire la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 23 alin. (11) cu privire la prezumţia de nevinovăţie, art. 53 cu privire la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 124 alin. (2) referitor la înfăptuirea justiţiei şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil

13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 374 alin. (4) şi art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, prin raportare la critici de neconstituţionalitate similare, prin Decizia nr. 484 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 10 august 2015 şi Decizia nr. 726 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 26 noiembrie 2015, prin care a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate invocată.

14. Prin deciziile anterior referite, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 374 alin. (4) şi ale art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, care condiţionează acordarea beneficiului reducerii limitelor speciale de pedeapsă de recunoaşterea în totalitate de către inculpat a faptelor reţinute în sarcina sa, nu aduc nicio atingere accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil consacrate de prevederile art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţie. S-a observat, în acest sens, că procedura simplificată de judecată în cazul recunoaşterii învinuirii nu constituie o noutate în materie procesual penală, fiind reglementată pentru prima dată de dispoziţiile art. 3201 din vechiul Cod de procedură penală - introduse prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010 -, cu titlul de derogare de la dreptul comun, ce presupune soluţionarea cu celeritate a unor cauze penale pentru care cercetarea judecătorească propriu-zisă devine redundantă, întrucât în faza de urmărire penală au fost dezlegate toate aspectele legate de existenţa infracţiunii şi de vinovăţia inculpatului.

15. Curtea a reţinut că reducerea limitelor speciale de pedeapsă ca urmare a recunoaşterii învinuirii nu poate fi convertită într-un drept fundamental, ci reprezintă un beneficiu acordat de legiuitor, potrivit politicii sale penale, în anumite condiţii, printre care se numără şi recunoaşterea în totalitate a faptelor reţinute în sarcina inculpatului, tocmai caracterul integral al recunoaşterii învinuirii fiind cel care face inutilă efectuarea cercetării judecătoreşti, aşa cum este reglementată aceasta de dispoziţiile art. 374 alin. (5)-(10) din actualul Cod de procedură penală. Având în vedere efectele procedurii de judecată simplificate, instanţa poate respinge, în baza unor criterii obiective şi rezonabile, cererea formulată de inculpat, întrucât, indiferent că recunoaşterea învinuirii este totală sau parţială, ceea ce prevalează este existenţa unui proces echitabil, despre care nu se poate vorbi în măsura în care se neagă principiul aflării adevărului. Prin urmare, nu simpla recunoaştere a învinuirii, chiar şi integrală, este determinantă pentru â se da eficienţă unui proces echitabil desfăşurat în limitele legalităţii şi imparţialităţii, aceasta constituind doar o condiţie procedurală, ci stabilirea vinovăţiei inculpatului cu privire la faptele reţinute în sarcina sa. De altfel, având în vedere tocmai riscul exercitării de presiuni asupra inculpatului spre a-şi recunoaşte vinovăţia şi cu privire la fapte pe care nu le-a săvârşit, posibilitatea instanţei de a respinge cererea de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate constituie o garanţie a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţie şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Judecătorul nu este obligat, în absenţa convingerii cu privire la sinceritatea inculpatului - chiar dacă acesta recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa -, să admită cererea formulată de inculpat, ceea ce reprezintă o materializare a principiului constituţional al înfăptuirii justiţiei de către instanţele judecătoreşti, consacrat de art. 124 din Legea fundamentală Prin urmare, instanţa are posibilitatea de a respinge cererea inculpatului, chiar şi în condiţiile unei recunoaşteri totale a faptelor reţinute în sarcina sa, atunci când nu este lămurită asupra împrejurărilor de fapt ale cauzei şi consideră că judecata nu poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, ci trebuie să se facă potrivit dreptului comun.

16. În acelaşi sens este şi Decizia nr. 198 din 9 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 25 aprilie 2013, şi Decizia nr. 409 din 8 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 727 din 26 noiembrie 2013, prin care Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3201 din Codul de procedură penală din 1968, faţă de critici similare şi prin raportare la prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate şi în prezenta cauză.

17. De asemenea, Curtea a constatat că nu poate fi reţinută nici critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 16 din Constituţie. Întrucât, potrivit jurisprudenţei Curţii, principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Totodată, Curtea a statuat că art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor (Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 99 din 8 februarie 2012, şi Decizia nr. 323 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 29 iunie 2015, paragraful 18). Or, inculpatul care nu recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa nu se află în aceeaşi situaţie cu cel care recunoaşte integral învinuirea, motiv pentru care instanţa - care are obligaţia de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei şi cu privire la persoana inculpatului - în primul caz va soluţiona cauza potrivit dreptului comun, cadru procesual în care poate lămuri toate împrejurările, iar în cel de-al doilea va judeca potrivit procedurii simplificate, dacă sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege. Tratamentul juridic diferenţiat instituit prin dispoziţiile de lege criticate este, prin urmare, justificat şi nu se poate vorbi de existenţa unei discriminări, cu atât mai mult cu cât reducerea limitelor speciale de pedeapsă nu reprezintă un drept fundamental, ci constituie un beneficiu acordat de legiuitor în anumite^condiţii, potrivit politicii sale penale.

18. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate argumentată prin comparaţia dintre instituţia acordului de recunoaştere a vinovăţiei şi procedura în cazul recunoaşterii învinuirii, Curtea a statuat, în jurisprudenţa sa, în repetate rânduri, spre exemplu, prin Decizia nr. 362 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 18 noiembrie 2013, Decizia nr. 823 din 3 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 15 februarie 2016, paragraful 13, şi Decizia nr. 892 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din data de 8 martie 2016, paragraful 13, că astfel de excepţii urmează să fie respinse ca inadmisibile, întrucât examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu prevederi din Constituţie sau din actele internaţionale la care România este parte, iar nu compararea dispoziţiilor mai multor legi între ele şi nici coroborarea lor sau posibilele contradicţii din cadrul legislaţiei interne.

19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Alexandru Moga în Dosarul nr. 223/187/2015 al Judecătoriei Beiuş şi constata că dispoziţie art. 374 alin. (4) şi art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Decizia se comunică Judecătoriei Beiuş şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa din data de 10 mai 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

pentru modificarea şi completarea Statutului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 972/2006

 

În temeiul prevederilor art. 108 din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. I. - Statutul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 972/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 680 din 8 august 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Articolul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 1. - (1) Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, denumită în continuare CNAS, este instituţie publică, autonomă, de interes naţional, cu personalitate juridică, organ de Specialitate al administraţiei publice centrale, care administrează şi gestionează sistemul de asigurări sociale de sănătate în vederea aplicării politicilor şi programelor Guvernului în domeniul sanitar, în coordonarea Ministerului Sănătăţii.

(2) CNAS are sediul în municipiul Bucureşti, Calea Călăraşilor nr. 248, sectorul 3, şi funcţionează pe baza statutului propriu, avizat de consiliul de administraţie şi aprobat prin hotărâre a Guvernului, cu avizul Ministerului Sănătăţii, şi are siglă proprie, conform anexei la prezentul statut.

(3) CNAS are ca principal obiect de activitate asigurarea funcţionării unitare şi coordonate a sistemului de asigurări sociale de sănătate din România şi are în subordine casele de asigurări de sănătate judeţene, Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti şi Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti.”

2. Articolul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 2. - (1) Casele de asigurări de sănătate judeţene, Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti şi Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti, denumite în continuare case de asigurări, sunt instituţii publice cu personalitate juridică, CU bugete proprii, în subordinea CNAS,

(2) Casele de asigurări se organizează şi funcţionează pe baza statutelor proprii, care trebuie să respecte prevederile statutului-cadru, aprobat în condiţiile legii. Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti îşi desfăşoară activitatea potrivit prevederilor legale de organizare şi funcţionare a caselor de asigurări din cadrul sistemului de asigurări de sănătate, cu păstrarea specificului activităţii.

(3) Casele de asigurări gestionează bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate aprobat, cu respectarea prevederilor legii, asigurând funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate la nivel local. Casele de asigurări pot derula şi activităţi pentru valorizarea fondurilor gestionate, respectiv închirieri, proiecte, studii, manifestări ştiinţifice, exploatarea patrimoniului propriu, precum şi alte activităţi în acest sens, potrivit actelor normative în vigoare.”

3. La articolul 4, alineatele (3) şi (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„(3) Fiecare asigurat are dreptul de a fi informat cel puţin o dată pe an, prin casele de asigurări, prin afişare pe site-urile proprii ale acestora şi/sau prin afişare la sediul caselor de asigurări şi al furnizorilor cu care acestea se află în relaţie contractuală, asupra serviciilor de care beneficiază, precum şi asupra drepturilor şi obligaţiilor sale.

(5) Calitatea de asigurat şi drepturile de asigurare încetează în condiţiile prevăzute la art. 222 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.”

4. La articolul 4, alineatul (4) se abrogă.

5. La articolul 5 alineatul (1), punctele 1, 2, 5, 6, 7, 9,11, 12, 15, 25, 26, 27, 28, 31, 39, 44, 45 şi 47 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„1. gestionează Fondul în condiţiile legii, prin preşedintele CNAS, împreună cu casele de asigurări;

2. propune, cu avizul conform al Ministerului Sănătăţii, proiecte de acte normative pentru asigurarea funcţionării sistemului de asigurări sociale de sănătate şi acordă aviz conform proiectelor de acte normative care au incidenţă asupra Fondului;

..........................................................................................................................

5. elaborează şi publică raportul de activitate anual şi planul de activitate pentru anul următor cu avizul conform al Ministerului Sănătăţii, precum şi execuţia bugetară pe capitole şi subcapitole;

6. asigură organizarea şi administrarea platformei informatice din asigurările de sănătate, denumită în continuare PIAS, care cuprinde sistemul informatic unic integrat, sistemul naţional al cârdului de asigurări sociale de sănătate, sistemul naţional de prescriere electronică şi sistemul dosarului electronic de sănătate al pacientului;

7. răspunde pentru activităţile proprii sistemului de asigurări sociale de sănătate în faţa Guvernului, a ministrului sănătăţii şi a asiguraţilor;

..........................................................................................................................

9. participă la elaborarea programelor naţionale de sănătate, în colaborare cu structura de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii, potrivit legii;

..........................................................................................................................

11. elaborează proiectul contractului-cadru, conform prevederilor art. 229 din Legea nr. 95/2006, republicată, CU modificările şi completările ulterioare, care se prezintă de către Ministerul Sănătăţii spre aprobare Guvernului;

12. elaborează proiectul normelor metodologice de aplicarea contractului-cadru, conform prevederilor art. 229 din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

..........................................................................................................................

15. participă, împreună cu Ministerul Sănătăţii, la elaborarea listei de medicamente de care beneficiază asiguraţii cu sau fără contribuţie personală, cu consultarea Colegiului Farmaciştilor din România, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului;

..........................................................................................................................

25. asigură continuitatea tratamentului bolnavilor cuprinşi în programele naţionale de sănătate curative;

26. derulează programele naţionale de sănătate curative, aprobate prin hotărâre a Guvernului, în condiţiile legii;

27. monitorizează şi controlează modalitatea de prescriere şi eliberare a medicamentelor cu sau fără contribuţie personală;

28. organizează Comisia centrală de arbitraj împreună cu Colegiul Medicilor din România, Colegiul Farmaciştilor din România şi Colegiul Medicilor Dentişti din România;

..........................................................................................................................

31. efectuează, direct sau prin intermediari specializaţi, sondaje în vederea evaluării gradului de satisfacţie a asiguraţilor şi de evaluare a interesului manifestat de aceştia faţă de calitatea serviciilor medicale;

..........................................................................................................................

39. organizează şi efectuează, prin structura de specialitate proprie sau împreună cu casele de asigurări, controlul modului în care furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale aflaţi sau care s-au aflat în relaţii contractuale cu CNAS sau cu casele de asigurări respectă clauzele contractuale, furnizorii având obligaţia să permită accesul la evidenţele referitoare la derularea contractelor. În cadrul controalelor efectuate pot fi cooptaţi şi reprezentanţi ai Colegiului Medicilor din România, Colegiului Medicilor Dentişti din România, Colegiului Farmaciştilor din România şi Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România;

..........................................................................................................................

44. derutează programele naţionale de sănătate curative finanţate din bugetul Fondului, potrivit legii;

45. răspunde de asigurarea, urmărirea şi controlul fondurilor alocate pentru derularea programelor şi subprogramelor naţionale de sănătate curative, precum şi de monitorizarea şi analiza indicatorilor fizici şi de eficienţă, prin intermediul caselor de asigurări;

47. aprobă, împreună cu Ministerul Sănătăţii, protocoalele terapeutice pentru prescrierea şi decontarea tratamentului în cazul unor afecţiuni;”.

6. La articolul 5 alineatul (1), punctele 8, 13, 20, 34 şi 46 se abrogă.

7. La articolul 5 alineatul (1), după punctul 31 se introduce un nou punct, punctul 311, cu următorul cuprins;

„311. asigură realizarea controlului cu privire la gestionarea fondurilor pentru realizarea funcţionării sistemului de asigurări sociale de sănătate într-un mod coerent şi unitar;”.

8. La articolul 5 alineatul (1), după punctul 47 se introduc trei noi puncte, punctele 471-473, cu următorul cuprins:

*471. Încheie şi derulează contracte cost volum/cost volum rezultat, în condiţiile legii, cu deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor sau, după caz, cu reprezentanţii legali ai acestora pentru medicamentele care au primit decizie de includere condiţionată în lista aprobată prin hotărâre a Guvernului;

472. asigură rambursarea cheltuielilor ocazionate de acordarea serviciilor medicale în baza documentelor internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii, la care România este parte. Rambursarea este efectuată de CAS prin intermediul CNAS, îh baza unei metodologii aprobate prin ordin al preşedintelui CNAS;

473. asigură evidenţa statistică necesară în activitatea specifică sistemului de asigurări sociale de sănătate şi colaborează cu instituţii care au atribuţii în domeniul statisticii;”.

9. Articolul 6 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 6- - CNAS şi casele de asigurări utilizează, în exercitarea atribuţiilor ce le revin potrivit legii, Platforma informatică din asigurările de sănătate.”

10. Articolul 7 se abrogă.

11. După articolul 8 se introduce un nou articol, articolul 81, cu următorul cuprins:

„Art. 81. - (1) CNAS şi casele de asigurări au în dotare, pentru transportul persoanelor din aparatul propriu, un număr de autoturisme cu un consum lunar de carburant stabilit conform normelor legale în vigoare.

(2) Pentru îndeplinirea activităţilor specifice, autoturismele din parcurile auto proprii ale CNAS şi caselor de asigurări pot fi conduse de demnitari sau de alte categorii de salariaţi cu funcţii de răspundere, nominalizaţi prin acte administrative ale conducătorilor instituţiilor.”

12. La articolul 9, litera e) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„e) un vicepreşedinte;”.

13. La articolului 10, punctul 1 se abrogă.

14. La articolul 11, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 11. - (1) în exercitarea atribuţiilor ce îi revin potrivit legii şi prezentului statut, Adunarea reprezentanţilor adoptă hotărâri.”

15. La articolul 12 alineatul (2), punctele 4, 5 şi 22 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„4. aprobă şi alte atribuţii decât cele prevăzute la art. 24 pentru vicepreşedintele CNAS, la propunerea preşedintelui;

5. aprobă strategia sistemului de asigurări sociale de sănătate;

..........................................................................................................................

22. aprobă regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiilor de evaluare şi standardele de evaluare a furnizorilor de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale;”.

16. La articolul 12 alineatul (2), punctul 16 se abrogă.

17. La articolul 13, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 13. - (1) Consiliul de administraţie al CNAS se întruneşte lunar şi la hotărâri valabile în prezenţa a cel puţin 5 membri şi cu votul a cel puţin două treimi din numărul membrilor prezenţi.”

18. Articolul 15 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 15. - (1) Consiliul de administraţie are un vicepreşedinte ales de consiliul de administraţie prin vot secret.

(2) Vicepreşedintele consiliului de administraţie este şi vicepreşedintele CNAS.”

19. La articolul 16, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„Art. 16. - (1) Membrii consiliului de administraţie al CNAS, cu excepţia preşedintelui şi vicepreşedintelui, beneficiază de O indemnizaţie lunară în condiţiile prezenţei efective la şedinţele consiliului de administraţie.

(2) Indemnizaţia membrilor Consiliului de administraţie al CNAS se stabileşte potrivit legii,”

20. La articolul 18, punctele 3, 8, 12, 15, 17 şi 22 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„3. organizează, coordonează şi conduce activitatea CNAS;

..........................................................................................................................

8. conduce şi coordonează organizarea şi administrarea Platformei informatice din asigurările de sănătate;

..........................................................................................................................

12. numeşte în funcţie, prin ordin, preşedinţii-directori generali ai caselor de asigurări, manageri ai sistemului la nivel local, pe bază de concurs sau cu delegare, îi sancţionează şi îi eliberează din funcţie, în condiţiile legii;

..........................................................................................................................

15. numeşte arbitrii şi arbitrii supleanţi din partea CNAS în Comisia centrală de arbitraj, precum şi asistenţii arbitrali şi membrii secretariatului tehnic;

..........................................................................................................................

17. aprobă prin ordin activităţile pentru care pe lângă CNAS funcţionează comisii de experţi, precum şi pentru alte activităţi specifice;

..........................................................................................................................

22. aprobă salariul de bază al preşedinţilor-directori generali ai caselor de asigurări de sănătate pe baza indicatorilor de performanţă generali şi specifici şi a punctajului obţinut în urma evaluării acestora, stabilit în condiţiile legii;”.

21. La articolul 18, punctele16, 26, 27, 28, 36 şi 40 se abrogă.

22. La articolul 18, după punctul 40 se introduc trei noi puncte, punctele 401-403, cu următorul cuprins:

„401. solicită avizul Ministerului Sănătăţii înaintea depunerii proiectului bugetului de venituri şi cheltuieli, precum şi a proiectului de rectificare bugetară la Ministerul Finanţelor Publice;

402. prezintă Ministerului Sănătăţii, trimestrial şi anual, precum şi în cadrul unor analize funcţionale, activităţile realizate de CNAS cu privire la serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale furnizate asiguraţilor, inclusiv cele din cadrul programelor naţionale de sănătate, contractarea, decontarea şi finanţarea acestora în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi execuţia bugetului;

403. aprobă proiectul şi planul anual al achiziţiilor publice al CNAS.”

23. Articolul 19 se modifică şi va avea următorul cuprins:

»Art. 19. - Pe perioada absenţei sale, preşedintele CNAS îl poate mandata, prin ordin, pe vicepreşedintele CNAS pentru a prelua atribuţiile preşedintelui în cadrul Consiliului de administraţie al CNAS.”

24. Articolul 20 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 20. - Preşedintele CNAS poate delega prin ordin şi alte atribuţii, inclusiv de reprezentare, vicepreşedintelui, directorului general, membrilor consiliului de administraţie sau oricărei altei persoane din cadrul CNAS.”

25. Articolul 22 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 22. - Conducerea operativă a CNAS este asigurată de un comitet director alcătuit din preşedinte, vicepreşedinte, director general şi directorii generali adjuncţi. Atribuţiile Comitetului director al CNAS se aprobă prin ordin al preşedintelui CNAS, cu avizul consiliului de administraţie.”

26. Articolul 23 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 23. - Vicepreşedintele Consiliului de administraţie al CNAS este ales de consiliul de administraţie prin vot secret. Vicepreşedintele consiliului de administraţie este şi vicepreşedintele CNAS.”

27. La articolul 24, punctul 8 se abrogă.

28. Articolul 25 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 25. - Mandatul vicepreşedintelui încetează la expirarea acestuia, prin demisie, prin deces sau prin revocare de către consiliul de administraţie, cu votul a cel puţin două treimi din numărul membrilor acestuia, precum şi în celelalte situaţii prevăzute de legislaţia muncii.”

29. La articolul 28, litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„d) avizează politica de contractare propusă de preşedintele-director general, cu respectarea contractului-cadru;”.

30. La articolul 29 alineatul (3), litera e) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„e) stabileşte modalitatea de contractare, cu respectarea contractului-cadru;”.

31. La articolul 32, alineatul (3) se abrogă.

32. Articolul 33 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 33. - (1) Funcţia de preşedinte-director general, manager al sistemului la nivel local, la nivelul tuturor caselor de asigurări care funcţionează în sistemul de asigurări sociale de

sănătate, se exercită ca urmare a ocupării postului prin concurs sau cu delegare. Preşedintele-director general este numit prin act administrativ al preşedintelui CNAS şi încheie contract de management cu acesta] potrivit legii.

(2) între CNAS şi preşedintele-director general al casei de asigurări de sănătate, manager al sistemului la nivel local, se încheie un contract de management pentru un mandat de 4 ani. Contractul conţine indicatori de performanţă generali şi specifici, are natură civilă şi se supune regulilor generale referitoare la mandat prevăzute de Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, iar modelul acestuia se avizează de Consiliul de administraţie al CNAS.

(3) Indicatorii de performanţă generali şi specifici şi cerinţele specifice postului de preşedinte-director general al caselor de asigurări de sănătate se avizează de Consiliul de administraţie al CNAS şi se aprobă prin ordin de preşedintele CNAS.

(4) Metodologia privind organizarea concursului pentru ocuparea postului de preşedinte-director general în vederea îndeplinirii indicatorilor de performanţă generali şi specifici, încheierea contractelor de management şi evaluarea activităţii managerilor sistemului la nivel local se aprobă prin ordin al preşedintelui CNAS.

(5) De la momentul punerii în mişcare a acţiunii penale pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, infracţiuni de corupţie şi de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals ori a unei infracţiuni săvârşite în legătură cu exercitarea mandatului, preşedintele CNAS are obligaţia de a suspenda contractul de management al preşedintelui-director general pentru o perioadă de cel mult 60 de zile calendaristice în cadrul unui mandat.

(6) Mandatul preşedintelui-director general al casei de asigurări de sănătate încetează în următoarele situaţii:

a) la expirarea perioadei pentru care a fost încheiat;

b) prin revocarea mandatului, la iniţiativa preşedintelui CNAS, în cazul evaluării mandatarului preşedinte-director general cu calificativul «nesatisfăcător» sau în cazul obţinerii de către acesta a punctajului zero la unul dintre indicatorii prevăzuţi în anexa la contractul de management, în condiţiile legii;

c) prin revocarea mandatului, la iniţiativa preşedintelui CNAS, în condiţiile art. 2 030 lit. a) şi art. 2.031 alin. (1 j şi (2) din Legea nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare;

d) prin revocarea mandatului, la iniţiativa preşedintelui CNAS, în cazul în care se menţine şi după 60 de zile calendaristice situaţia care a impus suspendarea contractului de management potrivit alin, (5);

e) prin revocarea mandatului, la iniţiativa preşedintelui CNAS, la modificarea cu peste 50% a indicatorilor de performanţă care au stat la baza încheierii prezentului contract;

f) prin renunţarea de către mandatarul preşedinte-director general la mandatul încredinţat;

g) prin acordul părţilor;

h) prin decesul sau punerea sub interdicţie judecătorească a mandatarului preşedinte-director general;

i) prin desfiinţarea sau reorganizarea casei de asigurări de sănătate;

j) prin modificarea legislaţiei specifice sistemului de asigurări sociale de sănătate în ceea ce priveşte statutul preşedintelui-director general, manager al sistemului de asigurări sociale de sănătate la nivel local;

k) la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare; la data comunicării deciziei de pensie în cazul pensiei de invaliditate de gradul III, pensiei anticipate parţiale, pensiei anticipate, pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare; la data comunicării deciziei medicale asupra capacităţii de muncă în cazul invalidităţii de gradul I sau II.

(7) în cazul în care preşedintele-director general al casei de asigurări de sănătate este numit cu delegare să exercite mandatul, acesta poate înceta atât în condiţiile prevăzute la alin. (6), precum şi la data numirii de către preşedintele CNAS a unei alte persoane care să exercite cu delegare mandatul de preşedinte-director general sau ca urmare a ocupării postului prin concurs, în condiţiile legii.

(8) Preşedintele-director general al casei de asigurări de sănătate, manager al sistemului la nivel local, are obligaţia de a depune declaraţia de interese şi declaraţia de avere la numirea în funcţie (primirea mandatului) şi anual, în condiţiile legii.

(9) Preşedintele-director general al casei de asigurări de sănătate poate delega atribuţiile, în totalitate sau în parte, unuia dintre directorii executivi sau oricărei altei persoane din cadrul casei de asigurări de sănătate, temporar, în situaţii temeinic justificate, numai cu aprobarea prealabilă a preşedintelui CNAS.”

33. La articolul 34, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 34. - (1) Membrii Consiliului de administraţie al CNAS şi ai consiliilor de administraţie ale caselor de asigurări, precum şi personalul angajat al acestor case de asigurări, indiferent de nivel, nu pot deţine funcţii de conducere în cadrul Ministerului Sănătăţii, direcţiilor de sănătate publică, furnizorilor de servicii medicale din sistemul de asigurări sociale de sănătate ale căror servicii se decontează din fond, unităţilor sanitare, cabinetelor medicale, funcţii alese sau numite în cadrul Colegiului Medicilor din România, colegiilor judeţene ale medicilor, respectiv al municipiului Bucureşti, în cadrul Colegiului Medicilor Dentişti din România, colegiilor judeţene ale medicilor dentişti, respectiv al municipiului Bucureşti, în cadrul Colegiului Farmaciştilor din România, colegiilor judeţene ale farmaciştilor, respectiv al municipiului Bucureşti, organizaţiilor centrale şi locale ale Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, organizaţiilor centrale şi locale ale Ordinului Biochimiştilor, Biologilor şi Chimiştilor în sistemul sanitar din România sau funcţii în cadrul societăţilor reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu profil de asigurări, farmaceutic sau de aparatură medicală.”

34. La articolul 35, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„Art. 35. - (1) Pe timpul executării mandatului preşedintele, vicepreşedintele şi directorul general ai CNAS nu pot exercita nicio altă funcţie sau demnitate publică, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior.

(2) Membrii Consiliului de administraţie al CNAS, pe perioada exercitării mandatului, nu sunt salariaţi ai CNAS, cu excepţia preşedintelui şi a vicepreşedintelui, şi nu pot ocupa funcţii în structurile executive ale caselor de asigurări.”

35. La articolul 37, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Membrii comisiilor de experţi prevăzute la alin. (1) beneficiază de o indemnizaţie lunară de 1% din indemnizaţia preşedintelui CNAS, respectiv din salariul funcţiei de preşedinte-director general al casei de asigurări de sănătate, care se acordă proporţional cu numărul de participări efective la şedinţe. Indemnizaţiile şi cheltuielile de deplasare ocazionate de participarea în comisiile de experţi sunt suportate de CNAS, respectiv de casa de asigurări de sănătate la nivelul căreia funcţionează comisia de experţi.”

36. Articolul 40 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 40. - Atribuţiile principale ale serviciului medical sunt următoarele:

1. primeşte, verifică şi soluţionează reclamaţiile şi sesizările asiguraţilor referitoare la calitatea serviciilor medicale furnizate;

2. participă la analiza privind completarea şi modificarea actelor normative pe domeniul specific de competenţă;

3. participă la acţiunile de control în cadrul echipelor constituite prin ordin al preşedintelui CNAS;

4. elaborează metodologia şi efectuează raportul semestrial privitor la evaluarea satisfacţiei asiguratului faţă de calitatea serviciilor medicale furnizate;

5. elaborează rapoarte periodice privind activitatea proprie;

6. analizează, din punct de vedere medical, solicitările de acordare a prevederilor bugetare întocmite de casele de asigurări de sănătate pentru rambursarea cheltuielilor reprezentând asistenţa medicală acordată asiguraţilor în ţările membre ale Uniunii Europene/Spaţiului Economic European/ Confederaţia Elveţiană şi suportată de aceştia din resurse proprii;

7. participă la verificarea concordanţei dintre rapoartele transmise de Şcoala Naţională de Sănătate Publică, Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar Bucureşti şi rapoartele prevăzute în contractul încheiat de CNAS cu această instituţie;

8. analizează, în vederea aprobării prin ordin al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS, protocoalele terapeutice pentru prescrierea şi decontarea tratamentului în cazul unor afecţiuni;

9. Îndrumă metodologic activitatea serviciilor medicale ale caselor de asigurări, pe domeniul specific de competenţă.”

37 Articolul 42 se abrogă.

38. În tot cuprinsul actului normativ sintagma „Ministerul Sănătăţii Publice” se Înlocuieşte cu sintagma „Ministerul Sănătăţii”.

39. În tot cuprinsul actului normativ sintagma „Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România” se înlocuieşte cu sintagma „Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România”.

Art. II. - Statutul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 972/2006, publicată în Monitorul Oficial ai României, Partea I, nr. 680 din 8 august 2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta hotărâre, se va republica, dându-se textelor o nouă renumerotare.

 

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează;

Ministrul sănătăţii,

Vlad Vasile Voiculescu

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate,

Gheorghe-Radu Ţibichi

Ministrul finanţelor publice,

Anca Dana Dragu

 

Bucureşti, 20 iulie 2016.

Nr. 503.

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 815/2015 privind organizarea şi funcţionarea Departamentului pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului şi pentru modificarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 957/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 3 alin. (5) şi alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2014 privind înfiinţarea Departamentului pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, stabilirea unor măsuri de eficientizare a activităţii de privatizare pentru dezvoltarea în condiţii de profitabilitate a activităţii operatorilor economici cu capital de stat, pentru exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din calitatea de acţionar a statului la anumiţi operatori economici, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 123/2015,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. I. - Hotărârea Guvernului nr. 815/2015 privind organizarea şi funcţionarea Departamentului pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 744 din 5 octombrie 2015, se modifică după cum urmează:

1. Anexa se modifică şi se înlocuieşte cu anexa la prezenta hotărâre.

2. La articolul 5, alineatul (6) va avea următorul cuprins:

„(6) Numărul de posturi din aparatul propriu al Departamentului pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, inclusiv conducerea acestuia, este de 55, posturi de natură contractuală.”

Art. II. - La anexa nr. 2, punctul I, litera a din Hotărârea Guvernului nr. 957/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 917 din 10 decembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, subpunctul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„2. Departamentul pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului - 55 de posturi”.

 

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

Viceprim-ministru, ministrul economiei, comerţului şi relaţiilor cu mediul de afaceri,

Costin Grigore Borc

Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,

Dragoş-Nicolae Pîslaru

Ministrul finanţelor publice,

Anca Dana Dragu

 

Bucureşti, 20 iulie 2016.

Nr. 504.

 

ANEXĂ

(Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 815/20151)

 

STRUCTURA ORGANIZATORICA

a Departamentului pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului

 

            Numărul de posturi: 55

 

 

 

 

Preşedinte

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Compartiment secretariat

 

 

 

 

Vicepreşedinte

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Compartiment audit intern

 

 

 

Direcţia administrare portofoliu participaţii şi guvernanţă corporativă

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Birou resurse umane şi informaţii clasificate

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Direcţia privatizare, postprivatizare

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Direcţia juridică

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Direcţia economică şi administrativ

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Direcţia relaţii instituţionale şi cu investitorii

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

pentru completarea art. 4 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 548/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

având în vedere prevederile art. 17 şi 22 din Regulamentul (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 iulie 2014 privind identificarea electronică şi serviciile de încredere pentru tranzacţiile electronice pe piaţa internă şi de abrogare a Directivei 1999/93/CE,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - La articolul 4 alineatul (1) din Hotărârea Guvernului nr. 548/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 5 august 2013, cu modificările şi completările ulterioare, după punctul 64 se introduc două noi puncte, punctele 65 şi 66, cu următorul cuprins:

„65. exercitarea atribuţiilor de organism de supraveghere pentru prestatorii de servicii de încredere calificaţi stabiliţi pe teritoriul României, precum şi luarea măsurilor, după caz, în legătură cu prestatorii de servicii de încredere necalificaţi stabiliţi pe teritoriul României, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 iulie 2014 privind identificarea electronică şi serviciile de încredere pentru tranzacţiile electronice pe piaţa internă şi de abrogare a Directivei 1999/93/CE;

66. instituie, menţine şi publică liste care includ informaţii referitoare la prestatorii de servicii de încredere calificaţi pentru care este responsabil, împreună cu informaţii referitoare la serviciile de încredere calificate prestate de aceştia, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 iulie 2014 privind identificarea electronică şi serviciile de încredere pentru tranzacţiile electronice pe piaţa internă şi de abrogare a Direcţiei 1999/93/CE.”

 

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

Ministrul comunicaţiilor şi pentru societatea informaţională, interimar,

Ioan-Dragoş Tudorache

p. Ministrul afacerilor externe,

Alexandru Victor Micula,

secretar de stat

 

Bucureşti, 20 iulie 2016.

Nr. 505.

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Hotărârea Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 22 februarie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 9, alineatul (2) va avea următorul cuprins: »(2) Numărul maxim de posturi este de 167, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului.”

2. La articolul 11, alineatul (5) va avea următorul cuprins:

(5) în îndeplinirea atribuţiilor sale, ministrul culturii este ajutat de 4 secretari de stat, un subsecretar de stat, un secretar general şi un secretar general adjunct.”

3. Anexa nr. 1 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa la prezenta hotărâre.

 

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

Ministrul culturii,

Corina Şuteu

Ministrul finanţelor publice,

Anca Dana Dragu

Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,

Dragoş-Nicolae Pîslaru

 

Bucureşti, 20 iulie 2016.

Nr. 519.

 

ANEXĂ

(Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 90/2010)

 

STRUCTURA ORGANIZATORICĂ

a Ministerului Culturii

 

            Număr maxim de posturi: 167 (exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului)

 

 

 

 

 

 

 

 

MINISTRU

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

COLEGIUL MINISTERULUI

 

 

 

 

CABINET MINISTRU

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

UNITATEA DE MANAGEMENT A  PROIECTULUI

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

UNITATEA DE POLITICI PUBLICE*

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CORPUL DE CONTROL*

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

STRATEGII, MANAGEMENT  CULTURAL*

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

SECRETAR DE STAT

 

SECRETAR DE STAT

 

SECRETAR DE STAT

 

 

SECRETAR DE STAT

 

SUBSECRETAR DE STAT

 

SECRETAR GENERAL

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

BIROUL AUDIT PUBLIC INTERN

 

 

Cabinet

 

Cabinet

 

Cabinet

 

 

Cabinet

 

 

 

 

 

 

SERVICIUL LEGISLATIV ŞI RELAŢIA CU PARLAMENTUL

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

SECRETAR GENERAL ADJUNCT

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

BIROUL COMUNICARE ŞI DIALOG SOCIAL

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

SERVICIUL JURIDIC, CONTECIOS

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

INFORMAŢII CLASIFICATE*

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

SERVICIUL RESURSE UMANE

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

SERVICII DECONCENTRATE*

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CAPITALE CULTURALE EUROPENE*

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

MONUMENTE DE FOR PUBLIC*

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

MINORITĂŢI NAŢIONALE*

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

DIRECŢIA PATRIMONIU CULTURAL

 

DIRECŢIA CULTURĂ SCRISA ŞI CREAŢIE CONTEMPORANĂ

 

DIRECŢIA RELAŢII INTERNAŢIONALE ŞI AFACERI EUROPENE

 

DIRECŢIA ECONOMICĂ

 

DIRECŢIA ACHIZIŢII, ADIMSTRATIV ŞI INVE8TIŢII

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

SERVICIUL ARHEOLOGIC ŞI PATRIMONIU COMSTRUIT

 

 

 

SERVICIUL CULTURA SCRISĂ

 

 

 

SERVICIUL RELAŢII INTERNAŢIONALE

 

 

 

BIROUL BUGET

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

SERVICIUL PATRIMONIU MOBIL ŞI IMATERIAL

 

 

 

SERVICIUL ARTELE SPECTACOLULUI ŞI CINEMATOGRAFIE

 

 

 

SERVICIUL AFACERI EUROPENE

 

 

 

SERVICIUL FINANCIAR  - CONTABIL

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


* Se organizează a nivel de compartiment conform legislaţiei în vigoare, prin ordin al ministrului culturii.

 

Notă: Secretarii de stat, subsecretarul de stat, secretarul general şi secretarul general adjunct exercită atribuţiile delegate prin ordin al ministrului culturii.

 

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind aplicarea mobilităţii domnului Pelmuş Pandelea din funcţia publică de secretar general adjunct în cadrul Ministerului Afacerilor Externe în funcţia publică de inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului

 

Având în vedere prevederile art. 27 alin. (1) lit. c), ale art. 32 şi ale art. 35 din Hotărârea Guvernului nr. 341/2007 privind intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici, managementul carierei şi mobilitatea înalţilor funcţionari publici, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi Cererea domnului Pelmuş Pandelea înregistrată la Secretariatul General al Guvernului cu nr. 20/12.497/SSC din 20 iulie 2016,

în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 19 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnului Pelmuş Pandelea i se aplică mobilitatea din funcţia publică de secretar general adjunct în cadrul Ministerului Afacerilor Externe în funcţia publică de inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului.

 

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Sorin Sergiu Chelmu

 

Bucureşti, 22 iulie 2016.

Nr. 249.

 


Copyright 1998-2024
DSC.NET All rights reserved.