MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 554/2016

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 184 (XXVIII) - Nr. 554         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Vineri, 22 iulie 2016

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 356 din 24 mai 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 49 alin. (2) şi ale art. 51 alin. (3) teza a două din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali

 

Decizia nr. 363 din 2 iunie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) şi ale art. 10 alin. (1) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative

 

Decizia nr. 382 din 7 iunie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 196 din Codul penal

 

Opinie separată

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

143. - Ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale pentru completarea Instrucţiunilor tehnice privind avizarea operaţiunilor petroliere de conservare, abandonare şi, respectiv, de ridicare a abandonării/conservării sondelor de petrol, aprobate prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale nr. 8/2011

 

999. - Ordin al ministrului mediului, apelor şi pădurilor privind aprobarea Planului de management şi a Regulamentului sitului Natura 2000 ROSPA0037 Dumbrăviţa-Rotbav-Măgura Codlei

 

4.421. - Ordin al ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice nr. 5.694/2015 privind acordarea acreditării  pentru nivelurile de învăţământ, specializările şi calificările profesionale din cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat evaluate în perioada 18 mai-24 iulie 2015, începând cu anul şcolar 2015-2016

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 356

din 24 mal 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 49 alin. (2) şi ale art. 51 alin. (3) teza a două din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 49 alin. (2) şi ale art. 51 din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2C01, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, excepţie ridicată de Partidul România Mare - Filiala Judeţeană Bihor, prin preşedinte Avramescu Nicuşor, în Dosarul nr. 1.871/111/2016 al Tribunalului Bihor - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 701D/2016 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că dezbaterile iniţiale au avut loc în şedinţa publică din 19 mai 2016, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Sofronea, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, constatând că nu este întrunită majoritatea prevăzută la art. 6 teza a două şi art. 51 alin. (1) teza a două din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a dispus redeschiderea dezbaterilor şi repunerea pe rol a cauzei pentru data de 24 mai 2016.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii dă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care menţine aceleaşi concluzii puse la termenul anterior, respectiv respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, pentru aceleaşi motive reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 290 din 11 mai 2016.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin încheierea din 3 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.871/111/2016, Tribunalul Bihor - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49 alin. (2) şi ale art. 51 în Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, excepţie ridicată de Partidul România Mare - Filiala Judeţeană Bihor, prin preşedinte Avramescu Nicuşor, într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei formulate împotriva hotărârii prin care s-a respins lista de candidaţi la funcţia de consilier în Consiliul Judeţean Bihor, pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 49 alin. (2) din Legea nr. 115/2015.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, referitor la obligaţia prezentării unei liste de semnături, conţinută de art. 49 alin. (2) din Legea nr. 115/2015, că încalcă dreptul de a fi ales, întrucât niciun partid politic nu îi poate obliga anterior pe simpatizanţi sau alegători să îi susţină şi, chiar dacă i-ar susţine, s-ar putea să nu îi mai voteze. Ca urmare, normele criticate sunt profund nelegale şi imorale, dar şi neconstituţionale, reprezentând o ingerinţă în dreptul de a fi ales. Pe de altă parte, pragul stabilit de legiuitor nu este un indicator real, el fiind stabilit cu majoritate largă parlamentară pentru a îngrădi venirea partidelor mici la conducere. Cât priveşte art. 51 alin. (3) teza a două din legea criticată, se arată că acesta face să cadă în derizoriu cerinţa listei de susţinători, aceştia putând semna pentru toate partidele, după interese materiale, încălcându-se nu doar principiile moralităţii ce trebuie să guverneze o clasă politică, dar şi principiul dreptului de a fi ales, prin fixarea unui prag care poate fi depăşit doar de către partidele mari.

7. Tribunalul Bihor - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal nu şi-a exprimat opinia cu privire la temeinicia excepţiei de neconstituţionalitate.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În esenţă, se susţine că instituirea obligativităţii unui anumit prag de susţinători nu încalcă principiul constituţional al egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice, dreptul de vot şi dreptul de a fi ales, având în vedere că prin activitatea lor partidele politice promovează valorile şi interesele naţionale.

10 Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorii-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 49 alin. (2) şi ale art. 51 din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 20 mai 2015. În privinţa art. 51 din lege, Curtea, analizând motivarea autorului excepţiei, reţine că aceasta vizează doar alin. (3) teza a două a articolului menţionat, prin urmare urmează a se pronunţa asupra dispoziţiilor art. 49 alin. (2) şi ale art. 51 alin. (3) teza a două din Legea nr. 115/2015, care au următorul cuprins:

- Art. 49 alin. (2): „Pentru fiecare candidat la funcţia de primar şi listă de candidaţi pentru consiliul local şi pentru consiliul judeţean, partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale trebuie să prezinte o listă de susţinători, care trebuie să cuprindă minimum 1 % din numărul total al alegătorilor înscrişi în Registrul electoral şi în listele electorale complementare din circumscripţia pentru care candidează, dar nu mai puţin de 100 în cazul comunelor, de 500 în cazul localităţilor urbane de rangul II şi Uf şi de 1.000 în cazul judeţelor, municipiului Bucureşti. sectoarelor municipiului Bucureşti şi localităţilor urbane de rangul

- Art. 51 alin. (3) teza a doua: „(3) (...) Un susţinător poate sprijini mai mulţi candidaţi la funcţia de consilier local, consilier judeţean şi primar. “

13. În susţinerea excepţiei sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 2 alin. (1) - Suveranitatea, art. 36 alin. (1) - Dreptul de vot şi art. 37 alin. (1) - Dreptul de a fi ales.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49 alin. (2) din Legea nr. 115/2015, Curtea Constituţională constată că acestea au constituit recent obiect al controlului de constituţionalitate, exercitat prin raportare la critici de neconstituţionalitate asemănătoare. Criticile formulate vizează, în esenţă, să demonstreze caracterul nejustificat şi excesiv al instituirii obligaţiei de a prezenta liste de susţinători pentru candidaturile la alegerile locale depuse de partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, acest caracter fiind cu atât mai evident în contextul pronunţării Deciziei nr. 75 din 26 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din 21 aprilie 2015, prin care Curtea Constituţională a constatat că obligaţia prevăzută de art. 19 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, referitoare la depunerea unei liste cu 25.000 de semnături ale membrilor fondatori necesare la înregistrarea unui partid politic, este neconstituţională.

15. Astfel, prin deciziile nr. 286*), nr. 289 şi nr. 290 din 11 mai 2016, nepublicate încă la data pronunţării acestei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49 alin. (2) din Legea nr. 115/2015, constatând, în esenţă, că acestea nu contravin principiului suveranităţii şi nici dreptului de vot şi de a fi ales, invocate şi în prezenta cauză.

16. Cât priveşte invocarea principiului suveranităţii, Curtea a reiterat jurisprudenţa sa în materie, prin care a arătat că art. 2 din Constituţie exprimă voinţa constituantului român, potrivit căreia, în cadrul democraţiei reprezentative, suveranitatea naţională aparţine poporului român, însă aceasta nu poate fi exercitată într-un mod direct, nemijlocit, la nivel individual, ci numai indirect, mijlocit, prin procedeul alegerii organelor reprezentative. Modalitatea de constituire a acestora din urmă reprezintă expresia suveranităţii naţionale, manifestată prin exprimarea voinţei cetăţenilor în cadrul alegerilor libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum (a se vedea Decizia nr. 419 din 26 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 28 aprilie 2009, Decizia nr. 61 din 14 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 76 din 3 februarie 2010, şi Decizia nr. 682 din 27 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 11 iulie 2012).

17. Potrivit art. 73 alin. (3) lit. a) din Constituţie, sistemul electoral se reglementează prin lege organică, inclusiv modalităţile concrete de exercitare a dreptului de vot şi a dreptului de a fi ales, cu respectarea condiţiilor impuse de Legea fundamentală. Condiţiile de fond şi de formă pe care o persoană trebuie să le îndeplinească pentru exercitarea dreptului de a fi ales sunt prevăzute, la nivel constituţional, de art. 16 alin. (3), art. 37 şi art. 40, precum şi, la nivelul legislaţiei infraconstituţionale, de normele cuprinse în legile electorale, care se subordonează condiţiilor generale constituţionale şi le dezvoltă totodată după criteriul funcţiei publice elective pentru care sunt organizate respectivele alegeri (a se vedea Decizia nr. 61 din 14 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 76 din 3 februarie 2010). În acest context, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 286 din 11 mai 2016, precitată, că dispoziţiile art. 49 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 consacră o condiţie de exercitare a dreptului constituţional de a fi ales, în privinţa alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale.

18. Pornind de la această constatare, Curtea a examinat actele juridice internaţionale în materia drepturilor omului, jurisprudenţa incidenţă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, precum şi Recomandările Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia), observând că dreptul de a alege şi de a fi ales nu pot avea caracter absolut, statele membre ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale dispunând de o marjă largă de apreciere în alegerea sistemului electoral propriu şi a condiţiilor de aplicare a acestuia, fără însă a limita drepturile în discuţie atât de mult încât să afecteze esenţa acestora şi să le golească de conţinut.

19. Cu privire la raţiunea instituirii pragului de reprezentativitate, Curtea a reţinut, în jurisprudenţa sa în materie, că, indiferent că este vorba de alegeri locale, parlamentare, prezidenţiale sau pentru Parlamentul European, sistemul electoral naţional prevede, în esenţă, aceeaşi condiţie: depunerea unei liste cu semnături de adeziune. Acest criteriu de preselectare a candidaţilor este unul obiectiv şi rezonabil, aplicabil în condiţii de egalitate de tratament fiecăreia dintre cele două categorii de participanţi la alegeri: candidaţii independenţi, pe de o parte, şi cei propuşi pe lista unui partid politic, pe de altă parte. Instituirea condiţiei legale privind depunerea listei cu semnături reprezintă o modalitate prin care candidatul la o funcţie sau demnitate publică îşi dovedeşte potenţialul de reprezentativitate şi arată, în acelaşi timp, preocuparea legiuitorului de a preveni exercitarea abuzivă a dreptului de a fi ales, pe de o parte, dar şi de a asigura, pe de altă parte, accesul efectiv la exerciţiul acestui drept persoanelor eligibile, care într-adevăr beneficiază de credibilitatea şi susţinerea electoratului, astfel încât să existe şanse reale de reprezentare a acestuia (a se vedea Decizia nr. 782 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 15 iunie 2009).

20. În ce priveşte invocarea Deciziei nr. 75 din 26 februarie 2015 pentru a susţine caracterul excesiv al condiţiei prevăzute de art. 49 alin. (2) din Legea nr. 115/2015, Curtea, efectuând testul de proporţionalitate asupra textului de lege criticat, a subliniat, prin Decizia nr. 286 din 11 mai 2016, că în cauză situaţiile premisă comparate sunt diferite şi că nu poate fi aplicat, mutatis mutandis, acelaşi raţionament ce a condus la pronunţarea Deciziei nr. 75 din 26 februarie 2015. Astfel, s-a arătat că, dimpotrivă, această decizie susţine, de principiu, constituţionalitatea soluţiei legislative criticate în prezenta cauză, iar nu încălcarea prevederilor constituţionale invocate. Aceasta deoarece înseşi exigenţele pe care legislaţia electorală în ansamblu le-a instituit în privinţa exercitării drepturilor electorale au fost apreciate de Curte ca justificând eliminarea condiţiei excesive de asigurare a reprezentativităţii partidelor politice încă de la înfiinţarea acestora. Referindu-se la „instrumente legale adecvate”, menite să limiteze riscul fragmentării excesive a reprezentării parlamentare sau al supraîncărcării bugetului de stat cu cheltuieli destinate finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale, Curtea a avut în vedere tocmai limitările inerente reglementării unor drepturi fundamentale, pentru evitarea exercitării abuzive a acestora. Reprezentativitatea candidaturilor la funcţiile elective - aşadar şi condiţia instituită de art. 49 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 - se înscrie, de principiu, între „instrumentele legale adecvate” menţionate. Aceasta întrucât desemnarea de candidaţi în alegeri constituie una dintre condiţiile de existenţă a partidelor politice, potrivit art. 45 coroborat cu art. 46 alin. (1) lit. b) din Legea partidelor politice nr. 14/2003. Aşadar, indiferent de numărul de membri fondatori, prin instituirea unor condiţii de reprezentativitate prin legislaţia electorală în privinţa candidaţilor partidelor se evită o fragmentare politică excesivă; practic, partidele care nu au forţa politică de a desemna candidaţi în alegeri intră sub incidenţa cauzei de dizolvare menţionate.

21. Curtea a mai observat că textul legal criticat a fost adoptat chiar ulterior Deciziei nr. 75 din 26 februarie 2015, în cadrul unui demers general realizat, în cursul anului 2015, de adaptare legislativă în considerarea alegerilor locale şi parlamentare din anul 2016, inclusiv de corelare a reglementărilor în materie.

22. În plus, Curtea a mai reţinut, cu acelaşi prilej, că prezentarea unui număr de semnături de susţinere de cei puţin 1% din numărul alegătorilor din respectiva circumscripţie, drept condiţie necesară la înregistrarea candidaţilor, corespunde exigenţelor cuprinse în Codul bunelor practici în materie electorală - Linii directoare şi raport explicativ adoptate de Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept în cadrul celei de-a 52-a Sesiuni plenare şi concretizează totodată libertatea/marja de apreciere a statului de a reglementa, cu anumite limitări, în materie electorală, la fel cum este şi condiţia subsidiară referitoare la numărul minim de susţinători (nu mai puţin de 100 în cazul comunelor, de 500 în cazul localităţilor urbane de rangul II şi III şi de 1.000 în cazul judeţelor, municipiului Bucureşti, sectoarelor municipiului Bucureşti şi localităţilor urbane de rangul I), toate aceste condiţionări urmărind să asigurare o minimă reprezentativitate a candidaţilor la funcţiile elective reprezentative. Această condiţie nu are un caracter excesiv, în sensul de a goli de conţinut dreptul de a fi ales, ci este menită să evite conferirea unui caracter derizoriu listelor de susţinători.

23. Curtea constată că atât soluţia de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49 alin. (2) din Legea nr. 115/2015^ cât şi argumentele pe scurt expuse mai sus îşi menţin valabilitatea mutatis mutandis şi în prezenta cauză.

24. Cât priveşte dispoziţiile art. 51 alin. (3) teza a două din Legea nr. 115/2015, potrivit cărora „Un susţinător poate sprijini mai mulţi candidaţi la funcţia de consilier local, consilier judeţean şi primar”, Curtea constată că sunt criticate atât din perspectiva încălcării dreptului de a fi ales, dar şi a principiilor moralităţii ce, în opinia autorului excepţiei, trebuie să guverneze o clasă politică. Faţă de aceste critici, Curtea reţine că, dimpotrivă, dispoziţiile de lege criticate sunt reglementate în contextul exercitării libere a dreptului de a alege, şi nu în sensul restrângerii lui, având în vedere că acesta creează posibilitatea reală de complinire a numărului minim de semnături ale susţinătorilor, cerut de art. 49 alin. (2) din lege, fără a fi contrar prevederilor Constituţiei ca un alegător să îşi manifeste susţinerea pentru mai mulţi candidaţi, în această fază prealabilă alegerilor propriu-zise. Interzis de lege este ca acelaşi cetăţean să voteze pentru mai mulţi candidaţi, pe acelaşi buletin de vot (sancţiunea fiind, în acest caz, anularea buletinului de vot) sau pe buletine de vot diferite (sancţiunea fiind de ordin penal în această situaţie), deoarece doar momentul alegerilor şi al exprimării votului este cel decisiv pentru alegerea şi configurarea autorităţilor locale (în cazul de faţă), acestea fiind reprezentative pentru întreaga comunitate locală. Or, orice altă adeziune anterioară momentului sufragiului propriu-zis, exprimată pentru unul sau mai mulţi dintre potenţialii competitori electorali, nu poate fi interzisă de lege; abia îngrădirea acestei posibilităţi ar pune în discuţie exercitarea dreptului de a alege în cadrul constituţional garantat de art. 37,

25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi în privinţa excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 şi cu unanimitate în privinţa excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. (3) teza a două din aceeaşi lege,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Partidul România Mare - Filiala Judeţeană Bihor, prin preşedinte Avramescu Nicuşor, în Dosarul nr. 1.871/111/2016 al Tribunalului Bihor - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 49 alin. (2) şi ale art. 51 alin. (3) teza a două din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bihor - Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 24 mai 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi


*) Decizia nr. 286 din 11 mai 2016 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 16 iunie 2016.

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 363

din 2 iunie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) şi ale art. 10 alin. (1) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Bianca Drăghici - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) şi ale art. 10 alin. (1) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, excepţie ridicată de Paraschiva Stere în Dosarul nr. 8.008/62/2013 al Curţii de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.038D/2Q15.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent refera asupra cauzei şi arată că, la dosar, partea Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a formulat un punct de vedere prin care apreciază ca neîntemeiate susţinerile autoarei excepţiei de neconstituţionalitate.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere că dispoziţiile de lege criticate, din perspectiva unor critici asemănătoare, au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, instanţa de contencios constituţional pronunţând deciziile nr. 855 şi nr. 865 din 10 decembrie 2015 şi deciziile nr. 14 şi nr. 15 din 19 ianuarie 2016.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

5. Prin încheierea din 29 mai 2015, pronunţată în Dosarul nr. 8.008/62/2013, Curtea de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative. Excepţia a fost ridicată de Paraschiva Stere, în calea de atac a recursului declarat împotriva unei sentinţe civile, prin care a fost respinsă cererea de obligare a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la emiterea unei decizii de invalidare a unei hotărâri emise de Comisia municipiului Bucureşti de aplicare a Legii nr. 9/1998, din cadrul Instituţiei Prefectului Bucureşti, de anulare a acesteia şi de obligare la plata despăgubirilor stabilite de Legea nr. 9/1998, actualizate.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că a impune beneficiarilor Legii nr. 9/1998, la o distanţă de 17 ani - timp în care soluţionarea dosarelor a fost tergiversată -, noi reglementări, inclusiv eşalonarea pe încă 5 ani a plăţilor despăgubirilor, în condiţiile în care dreptul la despăgubiri s-a născut sub imperiul vechii legi, este o măsură excesivă, de natură să le afecteze dreptul de proprietate privata şi care totodată contravine principiului neretroactivităţii legii civile.

7. Curtea de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. Astfel, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 566 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 15 ianuarie 2015, şi Decizia nr. 595 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 16 ianuarie 2015, relativ la plata eşalonată a sumelor stabilite cu titlu de despăgubire, prin alte legi speciale de reparaţie, arată că această modalitate de plată nu este în contradicţie cu principiul neretroactivităţii legii, cu principiul egalităţii sau cu dispoziţiile care reglementează dreptul de proprietate privată.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens arată că dispoziţiile de lege criticate sunt norme de procedură, de imediată aplicare, cu privire la toate cauzele pendinte, care se aplică numai pentru viitor, şi nu retroactiv. Raportat la prevederile constituţionale ale art. 16, apreciază că plata eşalonată a sumelor stabilite cu titlu de despăgubire nu este în contradicţie cu principiul egalităţii. Cu privire la critica de neconstituţionalitate a art. 10 din Legea nr. 164/2014, prin raportare la art. 44 din Constituţie, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, potrivit căreia, prin mecanismul de actualizare cu indicele preţurilor de consum a sumelor ce trebuie plătite de către stat, se asigură executarea integrală a despăgubirii. Cât priveşte critica referitoare la eşalonarea plăţilor, apreciază că măsurile instituite urmăresc un scop legitim - asigurarea stabilităţii economice a ţării - şi păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere - plata eşalonată a despăgubirilor în cauză. În plus, măsurile reglementate au caracter pozitiv, în sensul că Guvernul recunoaşte obligaţia de plată a autorităţii statale şi se obligă la plata despăgubirilor, modalitate de executare impusă de situaţia de excepţie pe care o reprezintă, pe de o parte, proporţia deosebit de semnificativă a creanţelor astfel acumulate împotriva statului şi, pe de altă parte, stabilitatea economică a statului român.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al părţii, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele;

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate,

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate ÎI constituie dispoziţiile art. 3 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 910 din 15 decembrie 2014. Dispoziţiile de lege criticate au următorul cuprins:

- Art. 3 alin. (2): „Dispoziţiile prezentei legi referitoare la plata despăgubirilor se aplică cererilor soluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru care nu s-a efectuat plata, cererilor nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare

- Art. 10: „(1) Plata despăgubirilor stabilite prin actele administrative prevăzute la art. 9 lit. a) şi b) se efectuează în ordinea cronologică a emiterii acestora, în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015.”

13. Autoarea excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2), care consacră principiul neretroactivităţii legii civile, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 44 alin. (1) referitor la dreptul de proprietate privată şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 3 alin. (2) şi art. 10 din Legea nr. 164/2014, din perspectiva unor critici asemănătoare, au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, iar prin Decizia nr. 855 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 4 martie 2016, Decizia nr. 14 din 19 ianuarie 2016 şi Decizia nr. 15 din 19 ianuarie 2016, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 22 martie 2016, a respins ca neîntemeiate excepţiile de neconstituţionalitate.

15. Astfel, prin deciziile precitate, Curtea a statuat că, recunoscând dreptul la despăgubire născut sub imperiul vechii legi, dispoziţiile art. 3 alin, (2) şi art. 10 alin, (1) din Legea nr. 164/2014, care instituie reguli privind plata despăgubirilor, nu încalcă prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2), care consacră principiul neretroactivităţii legii civile, în acord cu jurisprudenţa sa constantă, Curtea a statuat că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea îi viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare (a se vedea, de exemplu, deciziile nr. 330 din 27 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 28 ianuarie 2002, nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, sau nr. 294 din 6 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 837 din 29 septembrie 2004).

16. Curtea a constatat că ipoteza avută în vedere de dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014 este aceea a unei obligaţii neexecutate, deci a unei situaţii juridice în curs, faţă de care noua reglementare nu poate fi decât imediat aplicabilă. Totodată, Curtea a observat că prevederile de lege criticate dispun pentru viitor, urmând a fi aplicate de la data intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014, respectiv 18 decembrie 2014.

17. Referitor la invocarea prevederilor art. 16 din Constituţie, Curtea a reţinut, în acord cu jurisprudenţa sa, că aplicarea unui regim juridic temporal diferit nu poate crea o stare de discriminare între diverse persoane, în funcţie de actul normativ incident fiecăreia. Faptul că prin succesiunea unor prevederi legale anumite persoane pot ajunge în situaţii apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituţionalitatea textelor respective (a se vedea în acest sens Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996). Altfel spus, raportat la situaţia de faţă, inegalitatea de tratament juridic prin comparaţie cu acele persoane care au beneficiat de plata despăgubirilor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014 nu reprezintă un viciu de neconstituţionalitate, fiind rezultatul unor regimuri juridice diferite, aplicate succesiv în timp, incidente în virtutea principiului tempus regit actum.

18. În ceea ce priveşte critica eşalonării plăţii despăgubirilor pe o perioadă de 5 ani, în raport cu art. 44 din Constituţie, Curtea a reţinut că mecanismul eşalonării plăţii, ca modalitate de executare, poate fi considerat ca fiind în concordanţă cu considerentele consacrate de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, dacă sunt respectate anumite condiţii: tranşe de efectuare a plăţilor intermediare precis determinate, termen rezonabil de executare integrală, acoperirea eventualei devalorizări a sumei datorate (a se vedea în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 602 din 1 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 859 din 18 noiembrie 2015).

19. Curtea a constatat că prevederile art. 10 din Legea nr. 164/2014 îndeplinesc aceste condiţii, stabilind o perioadă de 5 ani pentru eşalonarea plăţii, precum şi obligaţia de actualizare a sumelor neplătite cu indicele de creştere a preţurilor de consum. Măsura instituită poate fi considerată aşadar de natură a menţine un just echilibru între interesele debitorului - stat şi cele ale creditorului - persoană îndreptăţită la despăgubiri, de vreme ce persoana îndreptăţită nu suportă o sarcină disproporţionată şi excesivă în privinţa dreptului său de a beneficia de despăgubirile acordate prin lege. În plus, astfel cum rezultă din expunerea de motive la Legea nr. 164/2014, Curtea a observat că evaluările Guvernului privind impactul financiar asupra bugetului se referă la o perioadă de 5 ani de la intrarea în vigoare a acestui act normativ, astfel încât şi din acest punct de vedere este justificată instituirea unui termen de 5 ani pentru eşalonarea plăţii despăgubirilor acordate potrivit Legii nr. 290/2003 şi Legii nr. 9/1998.

20. De asemenea, Curtea a constatat că eşalonarea pe o perioadă de 5 ani a plăţii sumelor reprezentând despăgubiri, fiind o măsură de natură a păstra un just echilibru între interesele persoanelor îndreptăţite la despăgubire şi interesul general al colectivităţii, urmăreşte principiile stabilite în jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, astfel încât nu se poate considera că prin această măsură statul afectează esenţa dreptului de proprietate privată al beneficiarilor de despăgubiri în temeiul Legii nr. 9/1998 şi al Legii nr. 290/2003. Aceasta cu atât mai mult cu cât statul, prin caracterul său social, valoare constituţională instituită de art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală, are obligaţia de a imprima acţiunilor sale cu caracter economic un conţinut just proporţionat, astfel încât să asigure tuturor cetăţenilor săi exercitarea efectivă a tuturor drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale.

21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Paraschiva Stere în Dosarul nr. 8.008/62/2013 al Curţii de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 3 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data 2 iunie 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Bianca Drăghici

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 382

din 7 iunie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 196 din Codul penal

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 196 din Codul penal, excepţie ridicată de Mariana Deacu în Dosarul nr. 1.882/327/2013 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.609D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magi stratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepţiei Mariana Deacu a depus concluzii scrise.

4. Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 138D/2016 şi nr. 203D/2016, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 196 alin. (1) şi, respectiv, art. 196 alin. (2) şi (3) din Codul penal, excepţie ridicată de Horia Adrian Iezan în Dosarul nr. 6.043/231/2012* al Curţii de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de Ioana Binişor în Dosarul nr. 17.687/280/2013 al Judecătoriei Piteşti - Secţia penală.

5. La apelul nominal răspunde autorul excepţiei Horia Adrian Iezan şi se constată lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

6. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.

7. Autorul excepţiei prezent este de acord cu conexarea dosarelor.

8. Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispoziţiile art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu se opune conexării dosarelor

9. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 138D/2016 şi nr. 203D/2016 la Dosarul nr. 1.609D/2015, care a fost primul înregistrat.

10. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autorului excepţiei Horia Adrian Iezan care pune concluzii de admitere a acesteia aşa cum a fost formulată.

11. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, deoarece partea interesată îşi poate proteja drepturile şi interesele legitime în faţa unei instanţe civile. În acest sens face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 683 din 19 noiembrie 2014.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

12. Prin Decizia penală nr. 585/P din 2 octombrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 1.882/327/2013, Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi do familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 196 din Codul penal.

13. Prin Decizia penală nr. 1.398/A din 14 decembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 6.043/231/2012*, Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 196 alin. (1) din Codul penal.

14. Prin Sentinţa penală nr. 77/2016 din 14 ianuarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 17.687/280/2013, Judecătoria Piteşti - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 196 alin. (2) şi (3) din Codul penal.

15. Excepţia a fost ridicată de Mariana Deacu, Horia Adrian Iezan şi Ioana Binişor, în dosarele de mai sus în care s-au făcut cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

16. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii susţin că prevederile legale menţionate sunt discriminatorii prin aceea că încalcă drepturile victimelor accidentelor rutiere care au suferit vătămări corporale ce au necesitat pentru vindecare un număr mai mic de 90 de zile de îngrijiri medicale.

17. Astfel, persoanele care au suferit, ca urmare a unui accident de circulaţie, vătămări corporale produse ce au necesitat pentru vindecare cel mult 90 de zile de îngrijiri medicale nu mai sunt protejate de legea penală dacă autorul faptei nu se află sub influenţa băuturilor alcoolice sau a unei substanţe psihoactive ori în desfăşurarea unei activităţi ce constituie prin ea însăşi infracţiune.

18. Se mai arată că prin Decizia nr. 4 din 4 martie 2015 referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că infracţiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. 2 teza I (fapta a avut vreuna din urmările prevăzute de art. 182 alin. 1) şi alin. 4 din Codul penal din 1969 în ipoteza în care fapta a produs o vătămare ce a necesitat între 11 şi 90 de zile îngrijiri medicale şi nu îndeplineşte una dintre condiţiile impuse de alin. (1) al art. 196 din Codul penal este dezincriminată începând cu data de 1 februarie 2014. Prin urmare, o astfel de interpretare a dispoziţiilor legate criticate este neconstituţională, deoarece persoanele care au suferit, ca urmare a unui accident de circulaţie, vătămări corporale produse ce au necesitat pentru vindecare cel mult 90 de zile de îngrijiri medicale nu mai sunt protejate de legea penală dacă autorul faptei nu se află sub influenţa băuturilor alcoolice sau a unei substanţe psihoactive ori în desfăşurarea unei activităţi ce constituie prin ea însăşi infracţiune.

19. Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile legale criticate nu sunt discriminatorii. Astfel, sintagma folosită de legiuitor în art. 193 alin. (2) din Codul penal „fapta [...], a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile stabileşte în mod obiectiv nivelul gravităţii consecinţelor faptei vătămătoare în funcţie de care aceasta devine infracţiune şi angajează răspunderea penală a făptuitorului. Astfel, în accepţiunea instanţei, sintagma „de cel mult 90 de zile”vine să stabilească pragul de gravitate al faptei vătămătoare din culpă de la care aceasta devine infracţiune, inducându-se ideea clară că sub acest prag faptele nu constituie infracţiuni. Drept urmare, în condiţiile în care criteriul zilelor de îngrijiri medicale se aplică în toate cazurile de săvârşire a unor fapte vătămătoare din culpă, nu se poate susţine întemeiat că textul este discriminatoriu.

20. Pentru aceleaşi considerente nu poate fi primită nici susţinerea potrivit căreia partea interesată nu beneficiază de dreptul la un proces echitabil.

21. Având în vedere că pentru victimele faptelor vătămătoare care nu constituie infracţiuni există posibilitatea valorificării pretenţiilor lor civile în cadrul unui proces civil întemeiat pe răspunderea civilă delictuală consacrată de art. 1 349,1 381- 1.395 din Codul civil, nu se poate afirma că legea nu le oferă posibilitatea recuperării prejudiciului material şi moral suferit prin vătămare corporală, discriminându-i comparativ cu persoanele vătămate prin fapte ce constituie infracţiuni.

22. Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece incriminarea, dezincriminarea unor fapte ori reconfigurarea elementelor constitutive ale unei infracţiuni ţin de marja de apreciere a legiuitorului, marjă care nu poate fi absolută, ea fiind limitată de principiile, valorile şi exigenţele constituţionale. Astfel, legiuitorul s-a plasat în interiorul marjei de apreciere, întrucât nicio dispoziţie constituţională nu obligă explicit/implicit la stabilirea unui standard de referinţă.

23. Judecătoria Piteşti - Secţia penală, contrar art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

24. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

25. Guvernul apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, deoarece spre deosebire de reglementarea anterioară, actuala variantă-tip a infracţiunii de vătămare corporală din culpă este condiţionată de producerea urmărilor specifice agravate ale infracţiunii de lovire sau alte violenţe numai în cazul în care fapta este săvârşită de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice ori a unei substanţe psihoactive sau în desfăşurarea unei activităţi ce constituie prin ea însăşi o infracţiune. Lipsa unei sancţiuni penale pentru fapta ce a avut ca rezultat o vătămare corporală de până la 90 de zile, comisă din culpă, nu trebuie să fie asimilată şi identificată cu lipsa unei protecţii din partea statului şi un blocaj în ce priveşte accesul la justiţie al persoanei vătămate, ci este necesar ca aceasta să fie interpretată prin raportare la dispoziţiile cuprinse în Codul civil care reglementează cu privire la condiţiile răspunderii pentru fapta proprie. Face trimitere la Decizia nr. 683 din 19 noiembrie 2014.

26. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, incriminarea, dezincriminarea unor fapte ori reconfigurarea elementelor constitutive ale unei infracţiuni ţin de marja de apreciere a legiuitorului, marjă care nu poate fi absolută, ea fiind limitată de principiile, valorile şi exigenţele constituţionale. Prin reglementarea protecţiei penale a faptelor care produc anumite consecinţe, legiuitorul s-a plasat în interiorul acestei marje, întrucât nicio dispoziţie constituţională nu obligă explicit/implicit la stabilirea unui standard de referinţă care să determine în mod automat incriminarea vătămărilor corporale din culpă prin care s-au produs leziuni ce au necesitat pentru vindecare mai puţin de 90 de zile. Astfel, în acest context, legiuitorul are îndreptăţirea de a plasa protecţia constituţională a valorii care nu intră sub incidenţa penalului în sfera răspunderii civile delictuale (a se vedea Decizia nr. 683 din 19 noiembrie 2014).

27. Pe cale de consecinţă, în cazul în care fapta vătămătoare din culpă nu constituie infracţiune, partea vătămată are posibilitatea să îşi verifice pretenţiile civile în cadrul unui proces civil, întemeiat pe răspunderea civilă delictuală, potrivit art. 1.349 din Codul civil.

28. Totodată, aplicarea cerinţei procesului echitabil se impune numai în legătură cu procedura de desfăşurare a procesului penal, iar nu şi în ceea ce priveşte cadrul juridic sancţionator al faptelor, adică în materia dreptului substanţial. Nici în cuprinsul art. 21 alin. (3) din Constituţie şi nici în cel al art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau al jurisprudenţei Curţii de la Strasbourg nu se poate desprinde concluzia că aplicarea cerinţei procesului echitabil ar trebui să excedeze necesităţii asigurării garanţiilor procesuale, spre a se intra în materii din câmpul dreptului substanţial.

29 Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, susţinerile autorului excepţiei prezent, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

30. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

31. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îi constituie dispoziţiile art. 196 cu denumirea marginală Vătămarea corporală din culpă din Codul penal, care au următorul conţinut:

„(1) Fapta prevăzută în art. 193 alin. (2) săvârşită din culpă de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice ori a unei substanţe psihoactive sau în desfăşurarea unei activităţi ce constituie prin ea însăşi infracţiune se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

(2) Fapta prevăzută în art. 194 alin. (1) săvârşită din culpă se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

(3) Când fapta prevăzută în alin. (2) a fost săvârşită ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.

(4) Dacă urmările prevăzute în alin. (1)-(3) s-au produs faţă de două sau mai multe persoane, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.

(5) Dacă nerespectarea dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere sau desfăşurarea activităţii care a condus la comiterea faptelor prevăzute în alin. (1) şi alin. (3) constituie prin ea însăşi o infracţiune se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.

(6) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. “

32. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii fără discriminări, art. 22 alin. (1) referitor la garantarea dreptului la viaţă şi la integritate fizică şi psihică şi art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil.

33. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 683 din 19 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 20 ianuarie 2015, paragrafele 12 şi 14-16, a statuat că noile dispoziţii penale care sancţionează faptele de vătămare corporală din culpă se regăsesc în art. 196, sens în care alin. (1) are în vedere producerea unor vătămări corporale care au necesitat pentru vindecare cel mult 90 de zile, iar alin. (2) şi (3) au în vedere producerea unor vătămări corporale care au necesitat pentru vindecare mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale. În ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 196 alin. (2) şi (3) din Codul penal, legiuitorul a înţeles să o incrimineze, asemeni vechii reglementări, prin stabilirea în conţinutul său a laturii subiective sub forma culpei, precum şi a laturii obiective în ce priveşte urmarea imediată care constă în producerea unor vătămări corporale care au necesitat pentru vindecare mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale. Cu toate acestea, infracţiunea prevăzută de art. 196 alin (1), deşi a preluat aceleaşi elemente constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 184 alin. 1 şi 3 din Codul penal din 1969 (adică existenţa culpei, precum şi vătămări corporale care au necesitat pentru vindecare un număr maxim de îngrijiri medicale - în prezent 90 de zile), condiţionează întrunirea lor de alte 3 elemente alternative, şi anume subiectul activ al infracţiunii să se afle sub influenţa băuturilor alcoolice ori a unei substanţe psihoactive sau în desfăşurarea unei activităţi ce constituie prin ea însăşi infracţiune. Cu alte cuvinte, producerea unui accident de circulaţie soldat cu vătămări corporale care au necesitat pentru vindecare cel mult 90 de zile nu mai este infracţiune dacă conducătorul auto nu se află sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe psihoactive.

34. Cu privire la critica referitoare la încălcarea principiului egalităţii în faţa legii, Curtea a constatat că, potrivit art. 595 din Codul de procedură penală, dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare a intervenit o lege ce nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea, instanţa va lua măsuri pentru ducerea la îndeplinire a dispoziţiilor art. 4 din Codul penal referitor la aplicarea legii penale de dezincriminare. Aşa fiind, nu poate fi primită susţinerea privitoare la afectarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16, întrucât nu poate fi pus semnul egalităţii între persoanele condamnate definitiv şi cele care se află în curs de judecată.

35. De aceea, Curtea a reafirmat faptul că, în ce priveşte principiul egalităţii, situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional. Această soluţie este în concordanţă şi cu jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, conform căreia orice diferenţă de tratament, făcută de stat între indivizi aflaţi în situaţii analoage, trebuie să îşi găsească o justificare obiectivă şi rezonabilă. Or, persoanele la care se face referire nu se regăsesc în situaţii identice (unele au fost condamnate definitiv, iar altele nu), astfel că se justifică în mod obiectiv şi rezonabil tratamentul juridic neomogen la care se referă autorul excepţiei, principiul egalităţii în faţa legii presupunând instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite.

36. Totodată, Curtea a mai constatat că, deşi o astfel de faptă nu mai constituie infracţiune, partea vătămată se poate îndrepta împotriva autorului său urmând procedurile civile, situaţie care se putea întâmpla şi sub tărâmul reglementării anterioare dacă persoana vătămată nu se constituia parte civilă în procesul penal pentru repararea pagubei materiale şi a daunelor morale pricinuite. Incriminarea/Dezincriminarea unor fapte ori reconfigurarea elementelor constitutive ale unei infracţiuni ţin de marja de apreciere a legiuitorului, marjă care nu este absolută, ea fiind limitată de principiile, valorile şi existenţele constituţionale. Curtea a reţinut că prin reglementarea protecţiei penale a faptelor care produc anumite consecinţe, legiuitorul s-a plasat în interiorul acestei marje, întrucât nicio dispoziţie constituţională nu obligă explicit/implicit la stabilirea unui standard de referinţă care să determine în mod automat incriminarea vătămărilor corporale din culpă prin care s-au produs leziuni ce au necesitat pentru vindecare mai puţin de 90 de zile. Astfel, în acest context legiuitorul are îndreptăţirea de a plasa protecţia constituţională a valorii care nu intră sub incidenţa penalului în sfera răspunderii civile delictuale.

37. De asemenea, prin Decizia nr. 690 din 20 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 890 din 27 noiembrie 2015, paragrafele 18, 19, 20, 22, Curtea Constituţională a statuat că, „deşi instanţa penală care pronunţă o soluţie de achitare, întrucât fapta (cauzatoare de prejudicii) nu este prevăzută de legea penală, lasă nesoluţionată acţiunea civilă, noul Cod de procedură penală reglementează suficiente garanţii pentru partea civilă din procesul penai care să înlesnească repararea, pe calea acţiunii exercitate în faţa instanţei civile, în mod just şi integral şi într-un termen rezonabil a pagubei cauzate prin fapta ilicită a inculpatului, astfel încât dreptul la un proces echitabil al acesteia să fie respectat.”

38. Astfel, Curtea a reţinut că, potrivit normelor procesual penale ale art. 28 alin. (1) teza a doua, instanţa civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite (în acelaşi sens fiind şi art. 1.365 din Codul civil). Aceasta reprezintă o deplasare a concepţiei noului cod de la teoria unităţii culpelor penală şi civilă la teoria dualităţii acestor culpe. În aceste condiţii, instanţa civilă va putea constata existenţa unei culpe civile a inculpatului, chiar dacă instanţa penală nu a constatat existenţa unei culpe penale a acestuia.

39. De asemenea, legiuitorul a prevăzut în art. 27 alin. (2) din Codul de procedură penală că persoana vătămată sau succesorii acesteia, care s-au constituit parte civilă în procesul penal, pot introduce acţiune la instanţa civilă dacă, prin hotărâre definitivă, instanţa penală a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă stabilind că probele administrate în cursul procesului penal pot fi folosite în faţa instanţei civile. Aşadar, pentru că probele administrate în cursul procesului penal sunt utile pentru aflarea adevărului cu privire la fapta civilă delictuală comisă de inculpat, ele pot fi folosite în faţa instanţei civile.

40. Totodată, Curtea a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (8) din acelaşi cod, cheltuielile cu taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar aferente acţiunii civile exercitate la instanţa civilă împotriva inculpatului şi, după caz, a părţii responsabile civilmente sunt eliminate, acestea stabilind că acţiunea civilă având ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului şi părţii responsabile civilmente, exercitată la instanţa civilă, este scutită de taxă de timbru. De altfel, cu privire la acest aspect, prin Decizia nr. 387 din 27 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 27 iulie 2015, Curtea, admiţând excepţia de neconstituţionalitate, a constatat că dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru sunt constituţionale în măsura în care sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru acţiunile şi cererile referitoare la despăgubirile civile pentru prejudiciile materiale şi morale decurgând dintr-o cauză penală în condiţiile în care fapta cauzatoare de prejudiciu, la momentul săvârşirii acesteia, era prevăzută ca infracţiune.

41. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

42. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mariana Deacu în Dosarul nr. 1.882/327/2013 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, de Horia Adrian Iezan în Dosarul nr. 6.043/231/2012* al Curţii de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de Ioana Binişor în Dosarul nr. 17.687/280/2013 al Judecătoriei Piteşti - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 196 din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, Curţii de Apel Galaţi - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi Judecătoriei Piteşti - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 7 iunie 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

 

OPINIE SEPARATĂ

 

1. În dezacord cu soluţia adoptată, cu majoritate de voturi, prin Decizia nr. 382 din 7 iunie 2016, considerăm că sunt neconstituţionale dispoziţiile legale criticate prin care a fost dezincriminată infracţiunea de vătămare corporală care a avut ca rezultat producerea unor leziuni care au necesitat pentru vindecare cel mult 90 de zile, deoarece este afectat dreptul la integritate fizică consacrat de art. 22 alin, (1) din Constituţie,

2. Având în vedere natura criticilor de neconstituţionalitate, apreciem că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate trebuia restrâns la dispoziţiile art. 196 alin. (3) prin raportare la cele ale art. 196 alin. (2), art. 194 alin. (1) şi art. 193 alin. (1) din Codul penal, astfel încât decizia pronunţată să vizeze numai ipoteza normativa rezultată şi criticată de autorii excepţiei, şi nu întreg art. 196 din Codul penal, care cuprinde mai multe ipoteze normative care nu îşi găsesc incidenţa în cauză.

3. Pe fond se constată că infracţiunea de vătămare corporală avută în vedere de legiuitorul român constă într-o atingere adusă integrităţii corporale sau sănătăţi, vizând, astfel, integritatea fizică a persoanei Fie că este săvârşită cu intenţie, fie că este săvârşită din culpă, obiectul juridic special faptei îl constituie relaţiile sociale a căror normală desfăşurare nu este posibilă fără ocrotirea prin mijloace de drept penal a securităţii fizice a persoanei şi cărora li se aduce atingere prin săvârşirea actelor de vătămare corporală. Cât priveşte infracţiunea de vătămare corporală din culpă, aceasta se poate săvârşi atât prin activităţi pozitive (comisiune), cât şi prin atitudini negative (omisiune), iar, în ce priveşte latura subiectivă, aceasta se încadrează potrivit art. 16 alin. (4) din Codul penal, sub forma culpei, adică atunci când făptuitorul prevede rezultatul faptei sale, dar „nu-f acceptă, socotind fără teniei că el nu se va produce ori atunci când nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să îl prevadă”.

4. Potrivit dispoziţiilor art. 196 alin. (3) coroborat cu art. 196 alin. (2), art. 194 alin. (1) şi art. 193 alin. (1) din Codul penal, lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice care produc leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale şi care au fost săvârşite ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi, se pedepsesc cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda. Această normă legală vizează şi vătămările corporale din culpă produse ca urmare a încălcării reglementărilor legale în materia circulaţiei pe drumurile publice. Cu alte cuvinte, fapta conducătorului auto care a provocat un accident de circulaţie prin care s-a cauzat vătămarea corporală din culpă a unei persoane a cărei leziuni au necesitat pentru vindecare 90 de zile de îngrijiri medicale nu mai constituie infracţiune.

5. În opinia noastră, legiuitorul, prin reglementarea unui termen atât de extins pentru ca fapta să poată fi calificată ca fiind infracţiune, a prejudiciat protecţia constituţională de care se bucură dreptul constituţional la integritate fizică. Potrivit art. 22 alin. (1) din Constituţie, dreptul la integritate fizică a persoanei este garantat. Această garanţie constituţională, absolută prin natura sa, este opozabilă şi, în consecinţă, trebuie

respectată de către legiuitorul ordinar, care, prin întreaga sa activitate normativă, este, astfel, obligat să se supună acesteia. Prin urmare, legiuitorul trebuie să asigure un cadru normativ care să protejeze persoana de ingerinţele exterioare care îi afectează dreptul la integritate fizică; protecţia normativă are, desigur, o valenţă dublă, respectiv una preventivă şi alta represivă, tocmai pentru a asigura caracterul efectiv al dreptului. Dacă în privinţa configurării laturii preventive, legiuitorul are o largă marjă de apreciere, în privinţa celei represive marja sa este limitată în sensul că protecţia penală devine mijlocul principal de protecţie, iar cea civilă fiind măsura subsidiară care trebuie să o însoţească. Separarea acestora trebuie să fie justificată, pentru că, în caz contrar, s-ar afecta însăşi substanţa dreptului.

6. Raportând cele de mai sus la ipoteza normativă analizată, constatăm că în privinţa domeniului circulaţiei pe drumurile publice caracterul preventiv al măsurilor etatice prin care se protejează dreptul la integritate fizică se referă chiar la normele de siguranţă rutieră, în timp ce normele care pedepsesc conduita contrară măsurilor de siguranţă rutieră sunt reprezentate de cele contravenţionale sau penale. Aşadar, rezultă ca din coroborarea textelor anterior arătate din Codul penal se ajunge la slăbirea/fragilizarea protecţiei penale a dreptului la integritate fizică a persoanei.

7. Într-adevăr, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituţie, Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării, însă acest principiu constituţional nu trebuie privit izolat, ceea ce înseamnă că aplicarea sa trebuie să ţină seama de respectarea atât a drepturilor fundamentale, cât şi a celorlalte principii constituţionale (a se vedea Decizia nr. 101 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 15 aprilie 2011). De asemenea, dispoziţiile art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie reprezintă temeiul constituţional care conferă legiuitorului competenţa exclusivă de a stabili atât infracţiunile şi pedepsele, cât şi drepturile şi obligaţiile părţilor din cadrul raportului juridic de drept penal. Este de principiu că, în temeiul textelor constituţionale anterior evocate, ţine de rolul şi de competenţa exclusivă a Parlamentului de a reglementa măsurile care ţin de politica penală a statului, însă aceste măsuri nu se bucură prin ele însele de o prezumţie absolută de constituţionalitate, din contră, astfel cum s-a arătat mai înainte, acestea trebuie să respecte în primul rând drepturile fundamentale. De altfel, cenzurarea opţiunii legiuitorului de a dezincrimina o infracţiune nu este novatoare, sens în care arătăm că pentru raţiuni ce au ţinut de protejarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale, instanţa de contencios constituţional a înţeles să sancţioneze intervenţia legiuitorului referitoare la scoaterea din sfera ilicitului penal a faptelor de insultă şi calomnie (a se vedea Decizia nr. 62 din 13 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 12 februarie 2007).

8. În raport cu art. 22 din Constituţie, cu referire la dreptul la integritate fizică, politica penală a legiuitorului trebuie să răspundă caracterului ambivalent al acestui drept, respectiv să asigure o protecţie penală a acestuia de natură a garanta caracterul efectiv al dreptului. Cu privire la normele legale analizate constatăm că acestea reglementează scoaterea din sfera ilicitului penal a infracţiunilor de vătămare corporală din culpă care au avut ca rezultat un număr de cel mult 90 de zile de îngrijiri medicale, aşadar ele consfinţesc decuplarea protecţiei penale de cea civilă. Apreciem că, prin modul de reglementare a acestei infracţiuni, legiuitorul a încălcat marja sa de apreciere în privinţa configurării normelor juridice penale, afectând, astfel, protecţia constituţională a unui drept fundamental. Din analiza expunerii de motive a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal nu rezultă necesitatea instituirii unui răspuns la o nevoie socială imperioasă care să justifice reglementarea adoptată, ceea ce înseamnă că legiuitorul nu a indicat care a fost scopul legitim urmărit prin această măsură de politică penală, astfel încât este imposibilă realizarea unui examen de proporţionalitate a măsurii analizate pentru a se determina dacă aceasta afectează sau nu chiar substanţa dreptului. Dincolo de acest aspect apreciem că o asemenea măsură nici nu poate urmări un scop legitim, ceea ce înseamnă că nu îndeplineşte un parametru esenţial în cadrul unui examen de proporţionalitate.

9. Faptul că răspunderea a fost plasată pe tărâmul răspunderii civile delictuale nu este de natură a schimba datele problemei, ci, din contră, demonstrează mecanismul firav de protecţie al dreptului. Astfel, în ipoteza în care vătămarea corporală din culpă ar fi preluat soluţia legislativă cuprinsă în Codul penal din 1969, partea vătămată se putea constitui ca parte civilă, iar acţiunea sa judiciară era mult uşurată prin faptul că acţiunea civilă era alăturată celei penale. În schimb, în prezent, persoana vătămată trebuie să formuleze ea însăşi cerere de chemare în judecată potrivit exigenţelor Codului de procedură civilă (art. 194-200 din Cod), cu indicarea chiar a dovezilor şi, eventual, prin administrarea unui probatoriu. Toate acestea implică ab initio în sarcina reclamantului cheltuieli judiciare, acestea întinzându-se de la plata taxei judiciare de timbru stabilite în funcţie de valoarea pretenţiei deduse judecăţii [în condiţiile art. 3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, având în vedere că este o acţiune evaluabilă îh bani], cheltuieli ocazionate de onorariul avocaţial până la plata expertizelor necesare într-un astfel de caz. De asemenea, sarcina probei pentru a se angaja răspunderea civilă delictuală a celui vinovat incumbă în mod exclusiv persoanei care a suferit prejudiciul, astfel încât aceasta trebuie să demonstreze existenţa unei fapte ilicite, vinovăţia, existenţa unui prejudiciu, legătura de cauzalitate dintre acestea pentru a putea fi angajată răspunderea civilă delictuală. Aşadar, persoana care a suferit astfel de vătămări este pusă într-o situaţie vulnerabilă, dar şi într-o reală dificultate, ea fiind, practic, cea obligată, fără concursul statului, să depună diligenţele necesare pentru a-şi apăra dreptul la integritate fizică.

10. Se mai observă că, prin Decizia nr. 683 din 19 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 47 din 20 ianuarie 2015, Curtea, tot cu majoritate de voturi, a constatat constituţionalitatea soluţiei legislative criticate - dezincriminarea infracţiunii de vătămare corporală din culpă care a avut ca rezultat producerea unor leziuni care au necesitat pentru vindecare între 10 şi 90 de zile. Ulterior pronunţării acestei decizii, Curtea, prin Decizia nr. 387 din 27 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 555 din 27 iulie 2015, a statuat că dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. i) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru [Sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, ordinare şi extraordinare, referitoare la: [...] i) cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile pentru prejudiciile materiale şi morale decurgând din acestea] sunt constituţionale în măsura în care sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru acţiunile şi cererile referitoare la despăgubirile civile pentru prejudiciile materiale şi morale decurgând dintr-o cauză penală în condiţiile în care fapta cauzatoare de prejudiciu, la momentul săvârşirii acesteia, era prevăzută ca infracţiune. Rezultă, aşadar, o evidentă diferenţă de tratament juridic între protecţia acordată persoanelor vătămate înainte şi după 1 februarie 2014 - data intrării în vigoare a Codului penal - rezultată din dezincriminarea infracţiunii antemenţionate. Astfel, dacă potrivit Codului penal din 1969 şi a legislaţiei civile adoptate în corelare cu exigenţele rezultate din incriminarea faptei menţionate, persoana vătămată era protejată atât prin mijloace de drept penal (acţiunea civilă fiind exercitată alăturat celei penale), cât şi prin facilităţi acordate de stat în vederea dezdăunării sale civile, în prezent, persoana vătămată a pierdut atât protecţia penală de care se bucura din partea statului, cât şi facilităţile reglementate pe plan civil, facilităţi care decurgeau din calificarea faptei ilicite drept infracţiune.

11. Mai mult, în cazul în care vătămarea corporală din culpă a fost ca urmare a unui accident de circulaţie, atunci autorul acesteia, ştiind că nu mai este răspunzător din punct de vedere penal, este tentat să ignore regulile referitoare la traficul rutier câtă vreme singura sancţiune posibilă constă în răspunderea sa Civilă delictuală, care, potrivit art. 24 alin. (2) lit. b) din Norma nr. 23 din 6 noiembrie 2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 12 noiembrie 2014, emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, este acoperită de poliţa de răspundere civilă auto până la concurenţa sumei de 5.000.000 euro, echivalent în lei la cursul de schimb al pieţei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Naţională a României. Aşadar, persoana vătămată ajunge de iure să se judece cu societatea de asigurări, având în vedere că „drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienţi forţaţi” [a se vedea art. 54 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 303 din 30 decembrie 1995]. Rezultă că, prin efectul contractului de asigurare, persoana vinovată nu suportă în mod direct rigorile răspunderii civile sau penale, persoana vătămată fiind astfel obligată să îşi apere ea singură dreptul subiectiv în raport cu societatea de asigurări. În aceste condiţii, ţinând cont de obligaţia statului de garantare a dreptului la integritate fizică a persoanei, apreciem că legiuitorul nu poate adopta o reglementare care, din punct de vedere penal, să exonereze persoana vinovată de încălcarea integrităţii corporale ori a sănătăţii altei persoane, în caz contrar, aşadar, prin crearea premiselor normative necesare încălcării dreptului, ajungându-se chiar la legitimizarea acestora.

12. Având în vedere importanţa deosebită a valorilor ocrotite prin dispoziţiile legale criticate, este evident că dezincriminarea prin actualul Cod penal a faptei prevăzute de art. 184 alin. 1 şi 3 din Codul penal din 1969, deci a infracţiunii de vătămare corporală din culpă în situaţia în care autorul ei nu este sub influenţa băuturilor alcoolice ori a unei substanţe psihoactive, contravine prevederilor art. 22 alin. (1) referitor la dreptul la integritate fizică şi psihică din Constituţie, pentru că nu se poate reţine existenţa unei ocrotiri juridice reale prin posibilitatea recunoscută persoanelor vătămate prin infracţiunea menţionată, de a obţine despăgubiri în cadrul procesului civil.

13. De asemenea, potrivit art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, respectarea Constituţiei este obligatorie, de unde rezultă că Parlamentul nu îşi poate exercita competenţa de incriminare şi de dezincriminare a unor fapte antisociale, decât cu respectarea normelor şi principiilor consacrate prin Constituţie [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 603 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 noiembrie 2015, respectiv Decizia nr. 62 din 18 ianuarie 2007, precitată]. Tot astfel, Parlamentul nu poate proceda la eliminarea protecţiei juridice penale a drepturilor fundamentale Faptul că legiuitorul a reglementat protecţia penală a dreptului la integritate fizică şi psihică prin incriminarea infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 193 alin. (1) şi (2) din Codul penal nu acoperă, în mod integral, sfera de cuprindere a dreptului constituţional la integritate fizică în situaţia în care integritatea fizică a persoanei fost afectată prin culpă.

14. Pentru considerentele mai sus expuse, în acord cu opinia separată formulată la Decizia nr. 683 din 19 noiembrie 2014, considerăm că dispoziţiile art. 196 alin, (3) prin raportare la cele ale art. 196 alin. (2), art. 194 alin. (1) şi art. 193 alin. (1) din Codul penal sunt neconstituţionale, iar excepţia de neconstituţionalitate ar fi trebuit admisă.

 

Judecător,

praf. univ. dr. Mona-Maria Pivniceru

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE

 

ORDIN

pentru completarea Instrucţiunilor tehnice privind avizarea operaţiunilor petroliere de conservare, abandonare şi, respectiv, de ridicare a abandonării/conservării sondelor de petrol, aprobate prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale nr. 8/2011

 

Având în vedere Referatul Direcţiei generale inspecţie şi supraveghere teritorială a activităţilor miniere şi a operaţiunilor petroliere nr. 400.643 din 30 iunie 2016,

în temeiul dispoziţiilor art. 4 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.419/2009 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, cu modificările ulterioare,

preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale emite prezentul ordin.

Art. I. - Instrucţiunile tehnice privind avizarea operaţiunilor petroliere de conservare, abandonare şi, respectiv, de ridicare a abandonării/conservării sondelor de petrol, aprobate prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale nr. 8/2011, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 46 din 19 ianuarie 2011, se completează după cum urmează:

1. La articolul 4.5.3, după a două liniuţă se introduce o nouă liniuţă, cu următorul cuprins:

„- pentru sondele la care lucrările de abandonare au fost executate înainte de data intrării în vigoare a Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale nr. 207/2007 pentru aprobarea Instrucţiunilor tehnice privind abandonarea/ridicarea abandonării sondelor de petrol şi programul de asigurare a sondelor propuse spre abandonare şi abandonate, fără raportul de executare a lucrărilor întocmit de un expert/specialist atestat de A.N.R.M., proiectul tehnic va conţine programul de abandonare aprobat de titular şi raportul de lucrări însuşit de titular.”

2. După anexa nr. 6 se introduce o nouă anexă, anexa nr. 7, având cuprinsul prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. II. -- Prezentul ordin intră în vigoare în termen de 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale,

Gheorghe Duţu

 

Bucureşti, 5 iulie 2016.

Nr. 143.

 

ANEXĂ

(Anexa nr. 7 la instrucţiunile tehnice)

 

AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE

Adresa .......................................................................

 

AVIZ Nr. ..................../ .......................

 

Obiect: abandonarea sondei ......................................................, judeţul .......................................................................

I. Titularul acordului de concesiune ....................................................................... (numele şi adresa), prin Adresa nr. ........................, înregistrată la Direcţia de specialitate cu nr. ........................, solicită avizarea abandonării ......................................................, judeţul ......................................................, perimetrul ......................................................................

II. Din examinarea proiectului tehnic de abandonare au rezultat următoarele:

1. lucrările de abandonare efectuate în sondă au fost executate în baza Acordului de abandonare nr. prin care titularul şi-a asumat răspunderea lucrărilor de abandonare executate în gaura de sondă, conform Programului de abandonare nr. ........................,/dată, aprobat de ...................................................... şi conform Raportului de lucrări nr. ........................,/dată şi semnat de ......................................................;

2. lucrările de refacere a mediului executate la sondă au fost validate de Inspectoratul Teritorial de Mediu ...................................................... .

III. Avizul

În urma analizării proiectului tehnic de abandonare şi în conformitate cu legislaţia în vigoare, Direcţia de specialitate avizează abandonarea sondei.

Eventualele modificări ale prevederilor avizului eliberat se vor face numai cu aprobarea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale.

 

Director general,

......................................................................

 

MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ŞI PĂDURILOR

 

ORDIN

privind aprobarea Planului de management şi a Regulamentului sitului Natura 2000 ROSPA0037 Dumbrăviţa-Rotbav-Măgura Codlei

 

Având în vedere Referatul de aprobare nr. 110.277/A.C. din 19 mai 2016 al Direcţiei biodiversitate,

ţinând cont de Decizia etapei de încadrare nr. 6.877 din 9 septembrie 2015 şi Adresa nr. 16.928 din 27 noiembrie 2015 emise de Agenţia pentru Protecţia Mediului Braşov, Avizul Ministerului Culturii nr. 2.100 din 12 aprilie 2016, Adresa Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 89.264/321.241 din 22 aprilie 2016, Adresa Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice nr. 30.519 din 25 martie 2016 şi Adresa Direcţiei generale păduri nr. 27.877/ES din 14 aprilie 2016,

în temeiul prevederilor art. 21 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 13 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 38/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul mediului, apelor şi pădurilor emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă Planul de management al sitului Natura 2000 ROSPA0037 Dumbrăviţa-Rotbav-Măgura Codlei, prevăzut în anexa nr. 1.

Art. 2. - Se aprobă Regulamentul sitului Natura 2000 ROSPA0037 Dumbrăviţa-Rotbav-Măgura Codlei, prevăzut în anexa nr. 2.

Art. 3. - Anexele nr. 1 şi 2*) fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul mediului, apelor şi pădurilor,

Simona Olimpia Negru,

secretar de stat

 

Bucureşti, 27 mai 2016.

Nr. 999.


*) Anexele nr. 1 şi 2 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome .Monitorul Oficial”, Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

 

ORDIN

pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice nr. 5.694/2015 privind acordarea acreditării pentru nivelurile de învăţământ, specializările şi calificările profesionale din cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat evaluate în perioada 18 mai-24 iulie 2015, începând cu anul şcolar 2015-2016

 

Având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare,

ţinând cont de dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 1.258/2005 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în învăţământul Preuniversitar (ARACIP), cu modificările ulterioare,

luând în considerare dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 22/2007 pentru aprobarea Metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie,

luând în considerare prevederile Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice nr. 5.694/2015 privind acordarea acreditării pentru nivelurile de învăţământ, specializările şi calificările profesionale din cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat evaluate în perioada 18 mai-24 iulie 2015, începând cu anul şcolar 2015-2016, cu completările ulterioare,

în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 44/2016 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice emite prezentul ordin.

Art. I. - Anexa la Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice nr. 5.694/2015 privind acordarea acreditării pentru nivelurile de învăţământ, specializările şi calificările profesionale din cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat evaluate în perioada 18 mai-24 iulie 2015, începând cu anul şcolar 2015-2016, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 903 din 4 decembrie 2015, cu completările ulterioare, se modifică după cum urmează: - Tabelul aferent municipiului Bucureşti, cuprinzând numărul curent 1 „Şcoala Postliceală Sanitară «Carol Davila»“, se abrogă.

Art. II. - Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, unitatea de învăţământ preuniversitar Şcoala Postliceală Sanitară „Carol Davila” din municipiul Bucureşti, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în învăţământul Preuniversitar vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. III. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice,

Monica Cristina Anisie,

secretar de stat

 

Bucureşti, 4 iulie 2016.

Nr. 4.421.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.