MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 537/2016

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 184 (XXVIII) - Nr. 537         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Luni, 18 iulie 2016

 

SUMAR

 

LEGI ŞI DECRETE

 

121. - Lege privind aprobarea încetării valabilităţii, prin denunţare, a Convenţiei din 5 iulie 1890, semnată la Bruxelles, privind înfiinţarea unei Uniuni Internaţionale pentru publicarea tarifelor vamale, precum şi a Protocolului de la Bruxelles din 16 decembrie 1949, prin care se modifică Convenţia privind înfiinţarea Uniunii Internaţionale pentru publicarea tarifelor vamale din 5 iulie 1890

 

638. - Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea încetării valabilităţii, prin denunţare, a Convenţiei din 5 iulie 1890, semnată la Bruxelles, privind înfiinţarea unei Uniuni Internaţionale pentru publicarea tarifelor vamale, precum şi a Protocolului de la Bruxelles din 16 decembrie 1949, prin care se modifică Convenţia privind înfiinţarea Uniunii Internaţionale pentru publicarea tarifelor vamale din 5 iulie 1890

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 291 din 11 mai 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 122 din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali

 

Decizia nr. 311 din 17 mai 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 319 alin. 2 teza a două din Codul de procedură civilă din 1865

 

Decizia nr. 354 din 24 mai 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 49 alin. (2) şi ale art. 101 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

797. - Ordin al ministrului mediului, apelor şi pădurilor privind aprobarea Planului de management şi a Regulamentului sitului de importanţă comunitară ROSCI0101 Larion şi al ariei naturale protejate de interes naţional 2.222 Crovul de la Larion

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ

 

1.357. - Decizie privind sancţionarea cu amendă şi interzicerea dreptului de a ocupa funcţii care necesită aprobarea Autorităţii de Supraveghere Financiară a domnului Vezzi Adriano - persoană semnificativă/ preşedinte al Consiliului de supraveghere la Societatea „Forte Asigurări Reasigurări” - S.A.

 

ACTE ALE INSTANŢELOR DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV

 

Decizia nr. 3.593 din 13 noiembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Secţia de contencios administrativ şi fiscal)

 

LEGI SI DECRETE

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

 

LEGE

privind aprobarea încetării valabilităţii, prin denunţare, a Convenţiei din 5 iulie 1890, semnată la Bruxelles, privind înfiinţarea unei Uniuni Internaţionale pentru publicarea tarifelor vamale, precum şi a Protocolului de la Bruxelles din 16 decembrie 1949, prin care se modifică Convenţia privind înfiinţarea Uniunii Internaţionale pentru publicarea tarifelor vamale din 5 iulie 1890

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Art. 1. - Se aprobă încetarea valabilităţii, prin denunţare, a Convenţiei din 5 iulie 1890, semnată la Bruxelles, privind înfiinţarea unei Uniuni Internaţionale pentru publicarea tarifelor vamale, ratificată prin Legea nr. 1,862/1892, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 56 din 12 iunie 1892.

Art. 2. - Se aprobă încetarea valabilităţii, prin denunţare, a Protocolului de la Bruxelles din 16 decembrie 1949, prin care se modifică Convenţia privind înfiinţarea Uniunii Internaţionale pentru publicarea tarifelor vamale din 5 iulie 1890, la care România a aderat în baza Decretului Prezidiului Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Române nr. 562/1956, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 28 din 5 noiembrie 1956.

Art. 3. - Ministerul Afacerilor Externe va face cunoscută, prin publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, în conformitate cu art. 34 alin. (5) din Legea nr. 590/2003 privind tratatele, data la care instrumentele juridice internaţionale prevăzute la art. 1 şi 2 îşi încetează valabilitatea.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

p. PREŞEDINTELE SENATULUI

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

IOAN CHELARU

 

Bucureşti, 1 iulie 2016.

Nr. 121.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

pentru promulgarea Legii privind aprobarea încetării valabilităţii, prin denunţare, a Convenţiei din 5 iulie 1890, semnată la Bruxelles, privind înfiinţarea unei Uniuni Internaţionale pentru publicarea tarifelor vamale, precum şi a Protocolului de la Bruxelles din 16 decembrie 1949, prin care se modifică Convenţia privind înfiinţarea Uniunii Internaţionale pentru publicarea tarifelor vamale din 5 iulie 1890

 

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea privind aprobarea încetării valabilităţii, prin denunţare, a Convenţiei din 5 iulie 1890, semnată la Bruxelles, privind înfiinţarea unei Uniuni Internaţionale pentru publicarea tarifelor vamale, precum şi a Protocolului de la Bruxelles din 16 decembrie 1949, prin care se modifică Convenţia privind înfiinţarea Uniunii Internaţionale pentru publicarea tarifelor vamale din 5 iulie 1890, şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 30 iunie 2016.

Nr. 638.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 291

din 11 mal 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 122 din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Marieta Safta - prim-magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 122 din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, excepţie ridicată de Filiala Sectorului 5 Bucureşti a Partidului Mişcarea Populară prin preşedinte Diculescu Lucia Alexandra şi Niţu Florinel Valentin, în Dosarul nr. 1/CA/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă, şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 684 D/2016.

2. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, domnul avocat Doru Costea. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia, arătând că prin textul de lege criticat este suprimat accesul la toate căile extraordinare de atac. Arată că suprimarea de către art. 122 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 a Căii de atac extraordinare a revizuirii goleşte de conţinut controlul constituţional, beneficiul unei excepţii admise neputând fi fructificat. Astfel, excepţia de neconstituţionalitate nu ar mai avea utilitate dacă o eventuală admitere nu ar putea fi valorificată de către cel care a invocat excepţia, întrucât ea s-ar putea realiza procedural doar pe calea revizuirii. Solicită admiterea excepţiei şi constatarea neconstituţionalităţii textului criticat în măsura în care suprimă căile de atac extraordinare, de retractare.

4. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că textul criticat nu încalcă prevederile constituţionale invocate. Arată că procedura specială în materie electorală a fost determinată de celeritatea specifică acestei materii.

5. În replică, reprezentantul autorului excepţiei precizează că este vorba de căi de retractare; căile normale de atac ar fi excesive, e adevărat, iar nu şi căile de retractare.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

6. Prin Decizia civilă nr. 1 Dec CA din 4 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1/CA/2016, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 122 din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali. Excepţia a fost ridicată de Filiala Sectorului 5 Bucureşti a Partidului Mişcarea Populară prin preşedinte Diculescu Lucia Alexandra şi Niţu Florinel Valentin, într-o cauză având ca obiect contestaţie în anulare împotriva Deciziei 10AP din 29 aprilie 2016 pronunţată în materie electorală de Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă. În cauză s-a invocat excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, situaţie în care contestatorul a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a art. 122 din Legea nr. 115/2015.

7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este reţinută în actul de sesizare, s-a arătat că „aceste dispoziţii contravin art. 37 din Constituţia României, acest text de lege încălcând accesul liber la justiţie, acela de exercitare a unei căi de atac”.

8. Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă consideră Că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Suprimarea căilor de atac împotriva hotărârilor definitive pronunţate de instanţele judecătoreşti, la care se referă art. 122 din Legea nr. 115/2015, este în concordanţă cu caracterul de celeritate şi natura specială a procedurii reglementate de această lege, iar, pe de altă parte, nu contravine reglementării constituţionale privind dreptul de a candida, respectiv dreptul de a fi ales, de care de altfel s-a şi uzat, fiind parcurse căile de atac prevăzute de lege.

9. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate,

10 Avocatul Poporului a transmis, cu Adresa nr. 8.873 din 10 mai 2016, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 4.017 din 10 mai 2016, punctul său de vedere prin care apreciază că textul de lege criticat este constituţional. Referindu-se la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 102 din 28 februarie 2013, arată că legiuitorul a stabilit o procedură specială de soluţionare a întâmpinărilor, contestaţiilor şi a oricăror altor cereri prevăzute de lege în această materie, obiectul reglementării, valorificarea drepturilor electorale, impunând adoptarea unei proceduri de judecată prin care să fie soluţionate cu celeritate toate cererile adresate instanţei. Este firească opţiunea legiuitorului de a limita exercitarea căilor de atac doar la cele ordinare, finalitatea fiind aceea de a evita situaţia unei prelungiri a procesului ca urmare a contestării hotărârilor definitive şi irevocabile prin intermediul căilor extraordinare de atac. În acest sens, Curtea a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei ce i-a fost conferită de Constituţie, a unui drept, subiectiv sau procesual, nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite. Tot astfel, posibilitatea soluţionării cererii chiar şi fără citarea părţilor are în vedere tot respectarea principiului soluţionării cu celeritate a contestaţiilor în materie electorală, însă aceasta nu constituie o problemă de neconstituţionalitate, ci de aplicare a legii la cazurile concrete, aspect care este de competenţa exclusivă a instanţelor de judecată.

11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Avocatului Poporului, susţinerile autorului excepţiei, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12. Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 122 din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din data de 20 mai 2015, având următorul cuprins: „(1) Judecarea de către instanţă a întâmpinărilor; contestaţilor şi a oricăror altor cereri prevăzute de prezenta lege se face potrivit regulilor stabilite de lege pentru ordonanţa preşedinţială, cu participarea obligatorie a procurorului.

(2) împotriva hotărârilor definitive, pronunţate de instanţele judecătoreşti potrivit prezentei legi, nu există cale de atac.”

14. În susţinerea excepţiei se invocă prevederile constituţionale ale art. 21 - Accesul liber la justiţie şi ale art. 37 - Dreptul de a fi ales.

15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta nu a fost motivată în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

16. Astfel, la dosarul cauzei, constituit pe baza actelor transmise de Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă, este ataşată contestaţia în anulare formulată de Filiala Sectorului 5 Bucureşti a Partidului Mişcarea Populară prin preşedinte Diculescu Lucia Alexandra şi Niţu Florinel Valentin, în cadrul căreia contestatorul a invocat şi motivat excepţia de neconstituţionalitate a art. 49, 50, 51 şi 52 din Legea nr. 115/2015. Cu privirea la aceasta, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă a reţinut ca textele criticate „nu au legătură cu soluţionarea căii de atac de faţă”, şi anume cu contestaţia în anulare formulată, astfel că a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

17. Instanţa a sesizat însă Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 122 din Legea nr. 115/2015, ridicată de contestator la termenul de judecată. Nici actul de sesizare şi nici documentele transmise de instanţă nu cuprind motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, ci doar indicarea normelor constituţionale pretins încălcate.

18. Or, prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 impun obligativitatea motivării sesizărilor adresate instanţei de contencios constituţional. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale în care s-a statuat asupra acestei cerinţe, excepţia de neconstituţionalitate are o anumită structură, fiind, în mod esenţial, constituită din trei elemente: textul contestat din punctul de vedere al constituţionalităţii, textul de referinţă pretins încălcat şi motivarea de către autorul excepţiei a pretinsei contrarietăţi existente între cele două texte (a se vedea Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012). În cauza de faţă, excepţia nu cuprinde motivarea pretinsei contrarietăţi între textul criticat şi normele constituţionale invocate. În situaţii similare, Curtea a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate, precizând că simpla enumerare a unor dispoziţii constituţionale sau convenţionale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituţionalitate. Curtea a arătat că, dacă ar proceda la examinarea excepţiei de neconstituţionalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, s-ar substitui autorului acesteia în ce priveşte formularea unor critici de neconstituţionalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil, însă, în condiţiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 (a se vedea, în acest sens, de exemplu, Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea î, nr. 646 din 9 septembrie 2011), Totodată, prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, precitată, Curtea a observat că, dacă excepţia de neconstituţionalitate nu cuprinde motivarea ca element al său, iar din textul constituţional invocat nu se poate desluşi în mod rezonabil vreo critică de neconstituţionalitate, Curtea va respinge excepţia ca inadmisibilă, fiind contrară art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, ipoteză ce corespunde situaţiei din prezenta cauză. Or, în cauză, se susţine încălcarea unui text din Constituţie (art. 37) cu argumentul încălcării accesului liber la justiţie (adică a altui text din Constituţie, respectiv a art. 21), fără a se desluşi motivele pentru care autorul excepţiei apreciază astfel.

19. Curtea constată că în data de 6 mai 2016, respectiv după înregistrarea cauzei la Curtea Constituţională, autorul excepţiei a depus direct la dosarul Curţii Constituţionale, cu Adresa înregistrată cu nr. 3.844, „excepţia de neconstituţionalitate a articolului art. 122 alin. (2) din Legea nr. 115/2015”, iar în 10 mai 2016, cu Adresa înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 3.984, a depus o „sinteză a motivelor ce vizează excepţia de neconstituţionalitate a articolului art. 122 alin. (2) din Legea nr. 115/2015”. Din examinarea acestora se constată că autorul restrânge obiectul excepţiei de neconstituţionalitate la alin. (2) al art. 122 din Legea nr. 115/2015, susţine că textul criticat încalcă prevederile art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1)-(3) şi art. 37 alin. (1) din Constituţie şi precizează că „prezenta excepţie vizează doar măsura în care textul art. 122 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 suprimă cele două căi de retractare prevăzute de Codul de procedură civilă sub art. 503 şi art. 509 din Codul de procedură civilă”, argumentând că „suprimarea de către art. 122 alin. (2) a căii extraordinare de atac a revizuirii goleşte de conţinut controlul constituţional1.

20. Curtea Constituţională nu se poate pronunţa asupra excepţiei de neconstituţionalitate astfel ridicată şi motivată. Aceasta întrucât cadrul procesual specific excepţiei de neconstituţionalitate este cel fixat în încheierea de sesizare a instanţei de judecată în faţa căreia a fost ridicată aceasta. Motivarea excepţiei direct în faţa instanţei de contencios constituţional echivalează cu sesizarea directă a Curţii Constituţionale, ceea ce depăşeşte cadrul legal stabilit de Legea nr. 47/1992 (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 780 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 108 din 11 februarie 2016).

21. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 122 din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, excepţie ridicată de Filiala Sectorului 5 Bucureşti a Partidului Mişcarea Populară prin preşedinte Diculescu Lucia Alexandra şi Niţu Florinel Valentin, în Dosarul nr. 1/CA/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 11 mai 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Prim-magistrat-asistent,

Marieta Safta

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 311

din 17 mai 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 319 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă din 1865

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Sofronea.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 319 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Gabriela Spătaru în Dosarul nr. 249/36/2015 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia I civilă şi care constituie obiectul Dosarului nr. 1.032D/2015 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită,

3. Magistratul-asistent învederează Curţii că autorul excepţiei a transmis la dosar o cerere de amânare a judecăţii în vederea angajării unui apărător, precizând că în urma proceselor cu partea adversă şi-a pierdut locul de muncă, rămânând astfel fără nicio sursă de venit.

4. Având cuvântul asupra acestei cereri, reprezentantul Ministerului Public se opune acordării unui nou termen, apreciind că o astfel de solicitare nu este specifică procedurii în faţa Curţii Constituţionale.

5. Deliberând, Curtea respinge cererea, apreciind că nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 222 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de

neconstituţionalitate, apreciind că îşi menţin valabilitatea cele statuate în jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

7. Prin încheierea din 26 mai 2015, pronunţată în Dosarul nr. 249/36/2015, Curtea de Apel Constanţa - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 319 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Gabriela Spătaru într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii în anulare.

8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia arată că textul de lege criticat „condiţionează accesul Sa o cale de atac de un termen, fiind vorba despre o normă dispozitivă, şi nu imperativă”.

9. Curtea de Apel Constanţa - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând, în acest sens, cele reţinute de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa.

10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

11. Guvernul consideră că prevederile referitoare la termenele procedurale instituite prin textul de lege criticat reprezintă expresia aplicării dispoziţiilor prevăzute la art. 126 alin. (2) şi la art. 129 din Constituţie. De asemenea, apreciază că îşi păstrează valabilitatea jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 319 din Codul de procedură civilă din 1865. Din motivarea excepţiei rezultă că autoarea acesteia critică, de fapt, doar prevederile art. 319 alin. 2 teza a două din Codul de procedură civilă din 1865. Curtea observă, totodată, că, deşi Codul de procedură civilă din 1865 a fost abrogat prin Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 15 iulie 2010, textul de lege criticat regăsindu-se, în prezent, în art. 503 alin. (2) pct. 3 din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, excepţia de neconstituţionalitate ridicată întruneşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de Legea nr. 47/1992, având în vedere prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, potrivit cărora „dispoziţiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare” şi ţinând cont de cele statuate de instanţa de contencios constituţional prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora sintagma „în vigoare” din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare.

15. Având în vedere cele mai sus arătate, obiect al excepţiei îl constituie prevederile art. 319 alin. 2 teza a două din Codul de procedura civilă din 1865, care au următoarea redactare: „[...] împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestaţia poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.”

16. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 21 - Accesul liber la justiţie din Constituţie.

17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, potrivit art. 317 din Codul de procedură civilă din 1865, contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia pot fi atacate hotărârile irevocabile, pentru anumite motive expres prevăzute de textul amintit, dacă acestea nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului sau dacă instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond. Prin promovarea acestei căi de atac, instanţa care a pronunţat hotărârea atacată este chemată să o anuleze şi să procedeze la o nouă judecată.

18. Textul de lege criticat în cauza de faţă reglementează cu privire la momentul până la care aceasta poate fi introdusă, diferit după cum hotărârea contestată este sau nu susceptibilă de a fi pusă în executare, iar în cadrul primei categorii după cum este formulată înainte sau după începerea executării silite.

19. În jurisprudenţa sa, Curtea s-a mai pronunţat asupra prevederilor legale ce formează şi obiectul prezentei excepţii, dintr-o perspectivă similară, referitoare la impunerea unui anumit termen în interiorul căruia poate fi introdusă contestaţia în anulare, constatând că sunt constituţionale prin raportare la dispoziţiile din Legea fundamentală care consacră şi garantează dreptul de acces liber la justiţie. Astfel, prin Decizia nr. 184 din 8 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 388 din 5 iunie 2003, Decizia nr. 808 din 3 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 16 august 2010, şi Decizia nr. 119 din 5 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 283 din 20 mai 2013, Cutea a statuat că în această materie, ca de altfel oriunde legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu s-a procedat în acest fel cu intenţia de a restrânge accesul liber la justiţie, ci exclusiv pentru a instaura un climat de ordine, indispensabil, în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21, prevenind astfel abuzurile şi asigurând protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalte părţi. De altfel, Curtea a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei ce i-a fost conferită prin Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept - subiectiv sau procesual, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite.

20. Aşa fiind, termenele instituite prin textul de lege criticat au în vedere soluţionarea procesului cu celeritate, în absenţa lor, contestaţia în anulare putând fi formulată oricând, fapt ce arii de natură a genera o stare de perpetuă incertitudine cât priveşte raporturile juridice stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, afectând astfel grav stabilitatea şi securitatea care trebuie să le caracterizeze. De altfel, art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărui a „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”, precum şi art. 129, care prevede că „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii”, atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenţei şi procedurii de judecată, inclusiv a condiţiilor de exercitare a căilor de atac. Prin urmare, termenele procedurale instituite de textul de lege criticat reprezintă expresia aplicării dispoziţiilor constituţionale invocate mai sus. Departe de a îngrădi drepturi consacrate constituţional, reglementarea prevăzută de art. 319 alin. 2 din Codul de procedură civilă constituie o garanţie a aplicării principiului prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind judecarea unei cauze în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părţilor, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluţionării unui proces.

21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să conducă la reconsiderarea acestei jurisprudenţe, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gabriela Spătaru în Dosarul nr. 249/36/2015 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 319 alin. 2 teza a două din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Constanţa - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 mai 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 354

din 24 mai 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 49 alin. (2) şi ale art. 101 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 49 alin. (2) şi ale art. 101 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, excepţie ridicată de Claudiu Tănăsescu, candidat propus de Partidul Naţional Democrat şi, respectiv, Partidul Naţional Democrat - Organizaţia Sectorului 1 Bucureşti, în Dosarul nr. 19.401/299/2016 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi care constituie obiectul Dosarului nr. 696D/2016 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că dezbaterile iniţiale au avut loc în şedinţa publică din 19 mai 2016, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ştefania Sofronea, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, constatând că nu este întrunită majoritatea prevăzută la art. 6 teza a două şi art. 51 alin. (1) teza a două din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a dispus redeschiderea dezbaterilor şi repunerea pe rol a cauzei pentru data de 24 mai 2016.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Acesta arată că, faţă de jurisprudenţa în materie a Curţii, respectiv Decizia nr. 289 din 11 iunie 2016, în prezenta cauză nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica soluţia pronunţată cu acei prilej, astfel că, pentru identitate de raţiune, solicită menţinerea acesteia.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin încheierea din 30 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 19.401/299/2016, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49 alin. (2) şi ale art. 101 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, excepţie ridicată de Claudiu Tănăsescu, candidat al Partidului Naţional Democrat, şi de Partidul Naţional Democrat - Organizaţia Sectorului 1 Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea a două contestaţii (cereri conexate) formulate în contradictoriu cu Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 1 Sector 1 Bucureşti împotriva unor hotărâri prin care a fost respinsă înregistrarea candidaturii la funcţia de primar al Sectorului 1 Bucureşti şi, respectiv, a listei de candidaţi la funcţia de consilieri la Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii excepţiei susţin că, prin cerinţele prevăzute, dispoziţiile art. 49 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 îngrădesc exerciţiul dreptului de a fi ales, având în vedere că din cuprinsul art. 37 din Constituţie lipseşte vreo trimitere la o reglementare prin lege a acestui drept, ceea ce denotă voinţa Adunării Constituante de a conferi cetăţenilor acces liber la funcţiile publice elective. Se mai susţine că textul de lege criticat creează o stare de discriminare între partidele care au deja o bază de date cu caracter personal şi partidele noi, care nu dispun de aceleaşi date pentru întocmirea listelor de susţinători. De asemenea, acesta afectează şi dreptul la viaţă intimă, familială şi privată cel puţin sub aspectul utilizării datelor cu caracter  personal, precum şi prevederile constituţionale referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

7. În opinia autorilor excepţiei, dispoziţiile art. 101 alin. (2) din Legea nr. 115/2015, referitoare la alegerea primarului într-un singur tur, sunt contrare prevederilor art. 2 din Constituţie, deoarece există probabilitatea ca primarul ales să nu fie reprezentativ pentru majoritatea membrilor comunităţii; or, democraţia înseamnă decizia majorităţii, iar nu a unei minorităţi. Prin sintagma „organele sale reprezentative”, cuprinsă în textul fundamental invocat, legiuitorul constituant a urmărit să consacre caracterul reprezentativ al autorităţilor prin care se exercită suveranitatea naţională. Se încalcă astfel prevederile constituţionale potrivit cărora România este stat de drept şi democratic, cele referitoare la suveranitate, dreptul de a alege şi dreptul de a fi ales. Cetăţeanul cu drept de vot nu este încurajat să voteze persoana în care are încredere, întrucât, ştiind că într-un singur tur de scrutin candidatul preferat nu are şanse, va vota un candidat prezumat cu şanse mai mari, chiar dacă acel candidat preferat ar avea şanse într-un scrutin cu două tururi.

8. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, în considerarea faptului că cerinţa reglementată de art. 49 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 este una necesară, rezonabilă şi legitimă pentru exercitarea dreptului de a fi ales, reprezentând, în acelaşi timp, o garanţie a exercitării acestui drept, prin descurajarea eventualelor candidaturi abuzive, de natură să împiedice buna desfăşurare şi finalizare a procesului electoral.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

10. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 49 alin. (2) din Legea nr. 115/2015, criticate prin raportare la prevederile art. 16, art. 37 şi ale art. 53 din Constituţie, se arată, în esenţă, că instituirea obligativităţii unui anumit prag de susţinători nu încalcă principiul constituţional al egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice, având în vedere că, prin activitatea lor, partidele politice promovează valorile şi interesele naţionale. Din perspectiva pretinsei încălcări a ari. 26 din Constituţie, se susţine că înscrierea semnăturii pe lista de susţinere are o dublă semnificaţie: confirmarea voinţei de a susţine un candidat la funcţia de primar sau o listă de candidaţi pentru consiliul local şi pentru consiliul judeţean, pe de o parte, şi acceptarea înscrierii pe listă a datelor personale, pe de altă parte. Totodată, modalitatea concretă în care persoana desemnată de formaţiunea politică participantă la alegeri să întocmească listele cu susţinători înţelege să îşi îndeplinească această sarcină nu poate reprezenta o problemă de neconstituţionalitate, în sine, a dispoziţiilor art. 49 alin. (2) din Legea nr. 115/2015. În sensul aceloraşi argumente este indicată Decizia Curţii Constituţionale nr. 75 din 26 februarie 2015.

11. Cât priveşte dispoziţiile art. 101 alin. (2) din Legea nr. 115/2015, Guvernul face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin care au fost statuate unele aspecte cu privire la principiul suveranităţii naţionale, principiul reprezentativităţii, modalitatea de reglementare a sistemului electoral, precum şi alegerea organelor reprezentative după un anumit tip de scrutin (Decizia nr. 61 din 14 ianuarie 2010 şi Decizia nr. 419 din 26 martie 2009). Amintind şi Decizia nr. 246 din 4 mai 2016*), încă nepublicată la data pronunţării prezentei decizii, prin care Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 50 alin. (2) şi ale art. 101 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/2015, Guvernul apreciază, în final, că textele legale criticate sunt constituţionale, în raport cu prevederile art. 1 alin. (3), art. 2,16, 26, 36,37 şi 53 din Legea fundamentală.

 

*) Decizia nr. 246 din 4 mai 2016 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 14 iunie 2016.

 

12. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 49 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 instituie un prag de reprezentativitate rezonabil de minimum 1%, uşor de atins în practică şi care nu este de natură să lipsească de conţinut dreptul de vot şi de a fi ales. În legătură cu drepturile electorale fundamentale, respectiv dreptul de vot şi dreptul de a fi ales, se susţine, aşa cum a reţinut şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.013 din 27 noiembrie 2012 şi Decizia nr. 503 din 20 aprilie 2010, că legiuitorul are competenţa exclusivă ca, subordonându-se principiilor statuate în art. 16 alin. (3), art. 37 şi art. 40 din Constituţie, să stabilească modalităţile şi condiţiile de funcţionare a sistemului electoral. Aşadar, atât în accepţiunea Curţii Constituţionale (a se vedea Decizia nr. 226 din 3 iulie 2001), cât şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului [hotărârile din 2 martie 1987 şi 22 mai 2012, pronunţate în cauzele Mathieu-Mohin and Clerfayt împotriva Belgiei, paragraful 52, şi, respectiv, Scoppola împotriva Italiei (nr. 3), paragrafele 83 şi 84], dreptul de a fi ales implică posibilitatea existenţei unor condiţionări în exerciţiul acestuia, iar statele au o marjă largă de apreciere a sistemului electoral şi a condiţiilor sale de aplicare. Totodată, potrivit Recomandărilor Comisiei de la Veneţia, cuprinse în Codul bunelor practici în materie electorală - Linii directoare şi raport explicativ, adoptat de Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept în cadrul celei de-a 52-a sesiuni plenare (Veneţia, 18-19 octombrie 2002), „obligaţia de a colecta un anumit număr de semnături pentru propunerea unei candidaturi este, în principiu, compatibilă cu sufragiul universal”. Cât priveşte pretinsa încălcare a dreptului la viaţă intimă, familială şi privată, protejat de art. 26 din Constituţie, se menţionează că depunerea listelor cu semnăturile de susţinere a unui candidat este necesară strict pentru verificarea îndeplinirii, de către Biroul Electoral Central, a condiţiilor legale referitoare la înregistrarea candidaturilor, fără a se putea susţine în mod rezonabil că respectivele date ar putea fi utilizate şi în alte scopuri sau că nu vor fi stocate cu respectarea legislaţiei în materie. În sfârşit, în considerarea celor susţinute, se arată că dispoziţiile de lege criticate nu consacră un caz de restrângere a exerciţiului dreptului de a fi ales, deci nu se poate pune în discuţie nici încălcarea art. 53 din Constituţie.

13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 49 alin. (2) şi art. 101 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din data de 20 mai 2015. Textele de lege criticate au următorul cuprins:

- Art. 49 alin. (2): „(2) Pentru fiecare candidat la funcţia de primar şi listă de candidaţi pentru consiliul local şi pentru consiliul judeţean, partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale trebuie să prezinte o listă de susţinători, care trebuie Să cuprindă minimum 1% din numărul total al alegătorilor înscrişi în Registrul electoral şi în listele electorale complementare din circumscripţia pentru care candidează, dar nu mai puţin de 100 în cazul comunelor, de 500 în cazul localităţilor urbane de rangul II şi III şi de 1.000 în cazul judeţelor, municipiului Bucureşti, sectoarelor municipiului Bucureşti şi localităţilor urbane de rangul I.”;

- Art. 101 alin. (2): „(2) Este declarat ales primar candidatul care a întrunit cel mai mare număr de voturi valabil exprimate. “

16. În susţinerea excepţiei sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) referitoare la principiul democraţiei, art. 2 - Suveranitatea, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 26 - Viaţa intimă, familială şi privată, art. 36 - Dreptul de vot, art. 37 - Dreptul de a fi ales şi ale art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

17. Examinând, în prealabil, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 101 alin. (2) din Legea nr. 115/2015, Curtea Constituţională constată că aceasta este inadmisibilă.

18. Astfel, excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză având ca obiect soluţionarea unor contestaţii formulate împotriva unor hotărâri prin care Biroul Electoral al Sectorului 1 Bucureşti a respins înregistrarea candidaturii la funcţia de primar al Sectorului 1 Bucureşti, şi, respectiv, a listei de candidaţi la funcţia de consilieri la Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti, cu motivarea că nu sunt întrunite condiţiile art. 49 alin. (2) din Legea nr. 115/2015. Curtea observă, aşadar, că litigiul dedus judecăţii vizează etapa procesului electoral corespunzătoare depunerii candidaturilor, care cunoaşte o reglementare expresă prin dispoziţiile art. 54 din Legea nr. 115/2015. Or, prevederile art. 101 alin. (2) din aceeaşi lege exprimă opţiunea legiuitorului cu privire la modalitatea de desemnare a câştigătorului alegerilor pentru funcţia de primar, şi anume candidatul care a întrunit cel mai mare număr de voturi valabil exprimate. Aceste prevederi sunt aplicabile, prin urmare, în altă etapă a procesului electoral, respectiv cea a desfăşurării alegerilor, etapă a cărei existenţă este condiţionată de îndeplinirea condiţiilor şi parcurgerea, în consecinţă, a etapelor premergătoare, inclusiv depunerea/acceptarea candidaturilor, fiindu-i aplicabile, în mod corespunzător, alte dispoziţii legale în privinţa procedurii de formulare şi soluţionare a contestaţiilor.

19. În raport cu situaţia descrisă, Curtea constată că sunt incidente prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cărora „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia*. Pe cale jurisprudenţială, Curtea a stabilit două criterii/condiţii pentru stabilirea/existenţa legăturii excepţiei de neconstituţionalitate cu soluţionarea cauzei, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, condiţii care trebuie întrunite cumulativ: aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate (a se vedea Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014). Prin urmare, condiţia relevanţei excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv a incidenţei textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti, nu trebuie analizată în abstracto, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii textului de lege criticat (a se vedea, de exemplu, şi Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014).

20. Dispoziţiile art. 101 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 nu sunt nici aplicabile în cauza dedusă judecăţii (contestaţie împotriva hotărârii biroului electoral de circumscripţie de respingere a unor candidaturi) şi nici necesare pentru restabilirea stării de legalitate în această cauză (eventuala înregistrare a candidaturilor). Astfel fiind, textul de lege criticat nu are legătură cu cauza, motiv pentru care excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca inadmisibilă (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 246 din 4 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 14 iunie 2016),

21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49 alin. (2) din Legea nr. 115/2015, Curtea Constituţională constată că acestea au constituit recent obiectai controlului de constituţionalitate, exercitat prin raportare la critici de neconstituţionalitate asemănătoare. Criticile formulate vizează, în esenţă, să demonstreze caracterul nejustificat şi excesiv al instituirii obligaţiei de a prezenta liste de susţinători pentru candidaturile la alegerile locale depuse de partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, acest caracter fiind cu atât mai evident în contextul pronunţării Deciziei nr. 75 din 26 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din 21 aprilie 2015, prin care Curtea Constituţională a constatat că obligaţia prevăzută de art. 19 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, referitoare la depunerea unei liste cu 25.000 de semnături ale membrilor fondatori necesară la înregistrarea unui partid politic, este neconstituţională.

22. Astfel, prin deciziile nr. 286*), nr. 289 şi nr. 290 din 11 mai 2016, încă nepublicate la data pronunţării acestei decizii, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49 alin. (2) din Legea nr. 115/2015, constatând, în esenţă, că acestea nu contravin principiilor statului de drept, al suveranităţii şi al egalităţii, dreptului la viaţă intimă, familială şi privată şi nici dreptului de vot şi de a fi ales, invocate şi în prezenta cauză.

23. Cât priveşte invocarea principiului suveranităţii, Curtea a reiterat jurisprudenţa sa în materie, prin care a arătat că art. 2 din Constituţie exprimă voinţa constituantului român, potrivit căreia, în cadrul democraţiei reprezentative, suveranitatea naţională aparţine poporului român, însă aceasta nu poate fi exercitată într-un mod direct, nemijlocit, la nivel individual, ci numai indirect, mijlocit, prin procedeul alegerii organelor reprezentative. Modalitatea de constituire a acestora din urmă reprezintă expresia suveranităţii naţionale, manifestată prin exprimarea voinţei cetăţenilor în cadrul alegerilor libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 419 din 26 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 28 aprilie 2009 sau Decizia nr. 61 din 14 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 76 din 3 februarie 2010).

24. Potrivit art. 73 alin. (3) lit. a) din Constituţie, sistemul electoral se reglementează prin lege organică, inclusiv modalităţile concrete de exercitare a dreptului de vot şi a dreptului de a fi ales, cu respectarea condiţiilor impuse de Legea fundamentală. Condiţiile de fond şi de formă pe care o persoană trebuie sa le îndeplinească pentru exercitarea dreptului de a fi ales sunt prevăzute, la nivel constituţional, de art. 16 alin. (3), art. 37 şi art. 40, precum şi, la nivelul legislaţiei infraconstituţionale, de normele cuprinse în legile electorale, care se subordonează condiţiilor generale constituţionale şi le dezvoltă, totodată, după criteriul funcţiei publice elective pentru care sunt organizate respectivele alegeri (a se vedea Decizia nr. 61 din 14 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 76 din 3 februarie 2010). În acest context, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 286 din 11 mai 2016, precitată, că dispoziţiile art. 49 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 consacră o condiţie de exercitare a dreptului constituţional de a fi ales, în privinţa alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale - consilii locale, consilii judeţene şi primari.

25. Pornind de la această constatare. Curtea a examinat actele juridice internaţionale în materia drepturilor omului, jurisprudenţa incidenţă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, precum şi Recomandările Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia), observând că dreptul de a alege şi de a fi ales nu pot avea caracter absolut, statele membre ale Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale dispunând de o marjă largă de apreciere în alegerea sistemului electoral propriu şi a condiţiilor de aplicare a acestuia, fără însă a limita drepturile în discuţie atât de mult încât să afecteze esenţa acestora şi să le golească de conţinut.

26. Cu privire la raţiunea instituirii pragului de reprezentativitate, Curtea a reţinut, în jurisprudenţa sa în materie, că indiferent că este vorba de alegeri locale, parlamentare, prezidenţiale sau europarlamentare, sistemul electoral naţional prevede, în esenţă, aceeaşi condiţie: depunerea unei liste cu semnături de adeziune. Acest criteriu de preselectare a candidaţilor este unul obiectiv şi rezonabil, aplicabil în condiţii de egalitate de tratament fiecăreia dintre cele două categorii de participanţi la alegeri: candidaţii independenţi, pe de o parte, şi cei propuşi pe lista unui partid politic, pe de altă parte. Instituirea condiţiei legale privind depunerea listei cu semnături reprezintă o modalitate prin care candidatul la o funcţie sau demnitate publică îşi dovedeşte potenţialul de reprezentativitate şi arată, în acelaşi timp, preocuparea legiuitorului de a preveni exercitarea abuzivă a dreptului de a fi ales, pe de o parte, dar şi de a asigura, pe de altă parte, accesul efectiv la exerciţiul acestui drept persoanelor eligibile [...] care într-adevăr beneficiază de credibilitatea şi susţinerea electoratului, astfel încât să existe şanse reale de reprezentare a acestuia. (A se vedea Decizia nr. 782 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 15 iunie 2009.)

27. În ce priveşte invocarea Deciziei nr. 75 din 26 februarie 2015 pentru a susţine caracterul excesiv al condiţiei prevăzute de art. 49 alin. (2) din Legea nr. 115/2015, Curtea, efectuând testul de proporţionalitate asupra textului de lege criticat, a subliniat, prin Decizia nr. 286 din 11 mai 2016, că în cauză situaţiile premisă comparate sunt diferite şi că nu poate fi aplicat, mutatis mutandis, acelaşi raţionament ce a condus la pronunţarea Deciziei nr. 75 din 26 februarie 2015. S-a arătat că, dimpotrivă, această decizie susţine, de principiu, constituţionalitatea soluţiei legislative criticate în prezenta cauză, iar nu încălcarea prevederilor constituţionale invocate. Aceasta deoarece înseşi exigenţele pe care legislaţia electorală în ansamblu le-a instituit în privinţa exercitării drepturilor electorale au fost apreciate de Curte ca justificând eliminarea condiţiei excesive de asigurare a reprezentativităţii partidelor politice încă de la înfiinţarea acestora. Referindu-se la „instrumente legale adecvate”, menite să limiteze riscul fragmentării excesive a reprezentării parlamentare sau al supraîncărcării bugetului de stat cu cheltuieli destinate finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale, Curtea a avut în vedere tocmai limitările inerente reglementării unor drepturi fundamentale, pentru evitarea exercitării abuzive a acestora. Reprezentativitatea candidaturilor la funcţiile elective - aşadar şi condiţia instituită de art. 49 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 - se înscrie, de principiu, între „instrumentele legale adecvate” menţionate. Aceasta întrucât desemnarea de candidaţi în alegeri constituie una dintre condiţiile de existenţă a partidelor politice, potrivit art. 45 coroborat cu art. 46 alin. (1) lit. b) din Legea partidelor politice nr. 14/2003. Aşadar, indiferent de numărul de membri fondatori, prin instituirea unor condiţii de reprezentativitate prin legislaţia electorală în privinţa candidaţilor partidelor se evită o fragmentare politică excesivă; practic, partidele care nu au forţa politică de a desemna candidaţi în alegeri intră sub incidenţa cauzei de dizolvare menţionate.

28. Curtea a mai observat că textul legal criticat a fost adoptat chiar ulterior Deciziei nr. 75 din 26 februarie 2015, în cadrul unui demers general realizat, în cursul anului 2015, de adaptare legislativă în considerarea alegerilor locale şi parlamentare din anul 2016, inclusiv de corelare a reglementarilor în materie.

29. În plus, Curtea a mai reţinut, cu acelaşi prilej, că prezentarea unui număr de semnături de susţinere de cel puţin 1% din numărul alegătorilor din respectiva circumscripţie, ca şi condiţie necesară la înregistrarea candidaţilor, corespunde exigenţelor cuprinse în Codul bunelor practici în materie electorală - Linii directoare şi raport explicativ adoptate de Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept în cadrul celei de-a 52-a Sesiuni Plenare şi concretizează, totodată, libertatea/marja de apreciere a statului de a reglementa, cu anumite limitări, în materie electorală, la fel cum este şi condiţia subsidiară referitoare la numărul minim de susţinători (nu mai puţin de 100 în cazul comunelor, de 500 în cazul localităţilor urbane de rangul II şi III şi de 1.000 în cazul judeţelor, municipiului Bucureşti, sectoarelor municipiului Bucureşti şi localităţilor urbane de rangul I), toate aceste condiţionări urmărind să asigurare o minimă reprezentativitate a candidaţilor la funcţiile elective reprezentative. Această condiţie nu are un caracter excesiv, în sensul de a goli de conţinut dreptul de a fi ales, ci este menită să evite conferirea unui caracter derizoriu listelor de susţinători.

30. Curtea Constituţională nu a putut reţine nici critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 16 din Constituţie, potrivit căreia textul de lege criticat creează o stare de discriminare între partidele politice care au deja o bază de date cu caracter personal şi partidele noi, care nu dispun de aceleaşi date pentru întocmirea listelor de susţinători. Aceasta deoarece condiţia prezentării listei de susţinători vizează orice formaţiune politică, indiferent de regimul juridic aplicabil la data constituirii şi înregistrării sale, respectiv în condiţiile Legii partidelor politice nr. 14/2003 sau ulterior modificării acesteia prin Legea nr. 114/2015 privind modificarea şi completarea Legii partidelor politice nr. 14/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 20 mai 2015, cu referire la eliminarea condiţiei de reprezentativitate necesară la înregistrarea unui partid politic, constând în prezentarea unei liste cu 25.000 de semnături ale membrilor fondatori. Diferenţele de susţinere în sine, concretizate, în cazul unora dintre partidele politice, în existenţa acelei baze de date cu caracter personal menţionate de autorii excepţiei, ţin de natura/substanţa competiţiei politice, reflectând implicit libertatea de voinţă a electoratului, esenţială într-un stat democratic, aceste susţineri neputând avea natura unor reale critici de neconstituţionalitate. În cursa electorală, legea recunoaşte şi respectă egalitatea de şanse a oricărui competitor electoral, aceleaşi condiţii de înscriere a candidaturii la una dintre funcţiile publice eligibile fiind prevăzute pentru fiecare dintre aceştia, inclusiv pentru candidaţii independenţi.

31. Referitor la pretinsa încălcare a art. 53 din Constituţie, privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, Curtea a reţinut că impunerea prin lege a îndeplinirii anumitor condiţii pentru exercitarea unui drept constituţional nu constituie o încălcare sau o restrângere a acestuia, ci reflectarea în plan legal a condiţiilor prevăzute de Constituţie pentru realizarea acestui drept, fără a se putea susţine încălcarea dispoziţiilor art. 53 din Constituţie (în acelaşi sens, Decizia nr. 765 din 18 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 3 februarie 2015, paragraful 17).

32. Întrucât între excepţiile mai sus analizate şi soluţionate prin deciziile indicate şi prezenta excepţie există o identitate de obiect, iar criticile de neconstituţionalitate sunt asemănătoare, Curtea constată că atât soluţia de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49 alin. (2) din Legea nr. 115/2015, cât şi argumentele pe scurt expuse mai sus îşi menţin valabilitatea mutatis mutandis şi în acest dosar.

33. Referitor la pretinsa încălcare a art. 26 din Constituţie, privind dreptul la viaţă intimă, familială şi privată, Curtea a reţinut, în Decizia nr. 75 din 26 februarie 2015, că operaţiunea de colectare a datelor cu caracter personal a semnatarilor listei de susţinere se face de către una sau mai multe persoane special desemnate în acest scop de partidul politic. Obligaţia de întocmire a acestor liste cu semnături incumbă respectivului partid politic, care trebuie să se preocupe de aducerea sa la îndeplinire şi să se asigure, totodată, prin propriile mijloace, de buna-credinţă a persoanei/persoanelor desemnate şi de respectarea, în consecinţă, a păstrării confidenţialităţii asupra conţinutului datelor colectate. Prin urmare, Curtea constată că modalitatea în care persoana desemnată în acest scop înţelege să îşi îndeplinească sarcina primită nu poate reprezenta o problemă de neconstituţionalitate în sine a dispoziţiilor art. 49 alin. (2) din Legea nr. 14/2003. Totodată, Curtea reţine că depunerea acestor liste este necesară strict pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor legale referitoare la înregistrarea candidaturilor la funcţiile publice elective, fără a se putea susţine în mod rezonabil că respectivele date ar putea fi utilizate şi în alte scopuri sau că nu vor fi stocate cu respectarea legislaţiei în materie. Astfel de critici vizează, însă, modul de aplicare a legii, aspect ce excedează competenţei Curţii Constituţionale.

34. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi în privinţa excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 101 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 şi cu majoritate de voturi în privinţa excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49 alin, (2) din aceeaşi lege,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

I. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 101 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice tocate, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, excepţie ridicată de Claudiu Tănăsescu, candidat propus de Partidul Naţional Democrat şi, respectiv, Partidul Naţional Democrat - Organizaţia Sectorului 1 Bucureşti, în Dosarul nr. 19.401/299/2016 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

II. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceiaşi autori în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe judecătoreşti şi constată că prevederile art. 49 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi generai obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 24 mai 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi


*) Decizia nr. 286 din 11 mai 2016 a fost publicată În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 16 iunie 2016.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ŞI PĂDURILOR

 

ORDIN

privind aprobarea Planului de management şi a Regulamentului sitului de importanţă comunitară ROSCI0101 Larion şi al ariei naturale protejate de interes naţional 2.222 Crovul de la Larion

 

Având în vedere Referatul de aprobare nr. 109.390/AC din 1 aprilie 2016 al Direcţiei biodiversitate,

ţinând cont de adresele Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud nr. 9.650 din 31 august 2015 şi nr. 2.882 din 10 martie 2016, Decizia de încadrare nr. 346 din 10 august 2015, emisă de Agenţia pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud, Avizul Ministerului Culturii nr. 183 din 14 ianuarie 2016,

Adresa Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice nr. 22.683 din 2 martie 2016, adresele Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 83.160/163.191/330.137 din 30 decembrie 2015 şi nr. 88.526/109.250/321.049 din 15 martie 2016, Adresa Direcţiei generale păduri nr. 27.857/ES din 17 martie 2016,

în temeiul prevederilor art. 21 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 13 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 38/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul mediului, apelor şi pădurilor emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă Planul de management al sitului de importanţă comunitară ROSCI0101 Larion şi al ariei naturale protejate de interes naţional 2.222 Crovul de la Larion, prevăzut în anexa nr. 1.

Art. 2. - Se aprobă Regulamentul sitului de importanţă comunitară ROSCI0101 Larion şi al ariei naturale protejate de interes naţional 2.222 Crovul de la Larion, prevăzut în anexa nr. 2.

Art. 3. - Anexele nr. 1 şi 2*) fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 4 - La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă anexa nr. 3 la Ordinul ministrului mediului şi schimbărilor climatice nr. 338/2013 privind aprobarea unor regulamente pentru situri de importanţă comunitară şi/sau arii naturale protejate de interes naţional, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 26 martie 2013.

Art. 5. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul mediului, apelor şi pădurilor,

Viorel Traian Lascu,

secretar de stat

 

Bucureşti, 25 aprilie 2016.

Nr. 797.


*) Anexele nr. 1 şi 2 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 bis, care sa poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome .Monitorul Oficial”, Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ

 

AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ

 

DECIZIE

privind sancţionarea cu amendă şi interzicerea dreptului de a ocupa funcţii care necesită aprobarea Autorităţii de Supraveghere Financiară a domnului Vezzi Adriano - persoană semnificativă/preşedinte al Consiliului de supraveghere la Societatea „Forte Asigurări Reasigurări” - S.A.

 

Autoritatea de Supraveghere Financiară, cu sediul în Splaiul Independenţei nr. 15, sectorul 5, Bucureşti, cod de înregistrare fiscală 31588130, reprezentată legal prin domnul Mişu Negriţoiu, în calitate de preşedinte, în temeiul art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,

având în vedere prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) şi art. 6 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, cu modificările şi completările ulterioare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,

în baza Hotărârii Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară, adoptată în şedinţa din data de 28 iunie 2016, în cadrul căreia au fost analizate rezultatele controlului inopinat efectuat la Societatea „Forte Asigurări Reasigurări” - S.A., cu sediul social în Bucureşti, bd. Lascăr Catargiu nr. 48, sectorul 1, J40/1814/11.03.1996, cod unic de înregistrare 8209593, înmatriculată în Registrul asigurătorilor cu RA-014/10.04.2003, s-au constatat următoarele:

Domnul Vezzi Adriano, în exercitarea mandatului de preşedinte al Consiliului de supraveghere al Societăţii „Forte Asigurări Reasigurări” - S.A., a dispus efectuarea de operaţiuni comerciale care afectează patrimonial societatea şi favorizează persoane aflate în relaţii speciale cu aceasta.

Prin adoptarea Deciziei Consiliului de supraveghere al Societăţii „Forte Asigurări Reasigurări” - S.A. nr. 30 din 14 februarie 2016, semnată de domnul Vezzi Adriano, în calitate de preşedinte, şi de doamna Raşca Ruxandra-Teodora, în calitate de membru, a fost favorizată efectuarea de plăţi în contul unui contract încheiat cu persoane aflate în relaţii speciale cu societatea şi care sunt expuse conflictului de interese, respectiv un contract de consultanţă încheiat cu o societate al cărei acţionar şi administrator este membru al Consiliului de supraveghere al Societăţii „Forte Asigurări Reasigurări” - S.A.

Favorizarea efectuării de plăţi către o societate în care unul dintre membrii Consiliului de supraveghere al Societăţii „Forte Asigurări Reasigurări” - S.A. avea interes personal direct, anterior achitării obligaţiilor de plată scadente aferente contractelor de asigurare şi reasigurare ale societăţii, generează îndoieli rezonabile referitoare la capacitatea şi probitatea morală a domnului Vezzi Adriano de a-şi exercita atribuţiile corespunzătoare funcţiei pentru a asigura administrarea corectă şi prudentă a societăţii, nerespectându-se astfel prevederile art. 27 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, coroborate cu prevederile art. 5 lit. b) şi c), art. 7 alin. (2) lit. d) şi alin. (3) lit. e) şi art. 8 lit. a) şi d) ale Regulamentului Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 14/2015 privind evaluarea şi aprobarea membrilor structurii de conducere şi a persoanelor care deţin funcţii-cheie în cadrul entităţilor reglementate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, faptă ce constituie contravenţie potrivit art. 163 alin. (1) lit. c) şi r) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare.

Responsabil pentru deficienţele sus-menţionate constatate în activitatea asigurătorului în perioada supusă verificării este domnul Vezzi Adriano - persoană semnificativă/preşedinte al Consiliului de supraveghere la Societatea „Forte Asigurări Reasigurări” - S.A.

Faţă de motivele de fapt şi de drept arătate, în scopul apărării drepturilor asiguraţilor şi al promovării stabilităţii activităţii de asigurare în România,

Autoritatea de Supraveghere Financiară emite următoarea decizie:

Art. 1. - (1) în conformitate cu prevederile art. 163 alin. (4) lit. b) şi alin. (5) lit. b) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi Supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare se sancţionează cu amendă în cuantum de 10.000 lei şi cu interzicerea dreptului de a ocupa funcţii care necesită aprobarea Autorităţii de Supraveghere Financiară pentru o perioadă de 5 ani de la comunicarea deciziei de sancţionare domnul Vezzi Adriano - persoană semnificativă/preşedinte al Consiliului de supraveghere la Societatea „Forte Asigurări Reasigurări” - S.A., născut la data de 8 august 1952, cu domiciliul în Roma, Via Ferdiando Innocenti 24, Italia, CI seria AO nr. 5828308, eliberată de autorităţile italiene la data de 9 octombrie 2007.

(2) Amenda se face venit la bugetul de stat în cotă de 50%, iar diferenţa de 50% se face venit la bugetul Autorităţii de Supraveghere Financiară şi se achită în termen de 15 zile de la primirea deciziei, în contul nr. R074TREZ70020F350102XXXX, deschis la Activitatea de Trezorerie şi Contabilitate Publică a Municipiului Bucureşti.

(3) Dovada de plată a amenzii va fi prezentată Autorităţii de Supraveghere Financiară, imediat după achitare.

Art. 2. - (1) împotriva prezentei decizii domnul Vezzi Adriano - persoană semnificativă/preşedinte al Consiliului de supraveghere la Societatea „Forte Asigurări Reasigurări” - S.A. poate formula contestaţie la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia contencios administrativ şi fiscal, în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei.

(2) Contestaţia adresată Curţii de Apei Bucureşti nu suspendă, pe timpul soluţionării acesteia, executarea măsurii sancţionatoare, în conformitate cu prevederile art. 165 alin. (2) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare.

Art. 3. - Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform prevederilor art. 163 alin. (14) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare.

 

Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară,

Mişu Negriţoiu

 

Bucureşti, 7 iulie 2016.

Nr. 1.357.

 

ACTE ALE INSTANŢELOR DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV

 

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE

SECŢIA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

DECIZIA Nr. 3.593

din 13 noiembrie 2015

 

Dosar nr. 515/64/2012*

 

Eugenia Marin - preşedinte, judecător

LilianaVişan - judecător

Dana Iarina Vartires - judecător

Cristina Olteanu - magistrat-asistent

 

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta S.C. „Turism Covasna” - S.A. împotriva Sentinţei civile nr. 24/F din 26 februarie 2015 a Curţii de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal

La apelul nominal se prezintă recurenta-reclamantă S.C. „Turism Covasna” - S.A., prin avocat Prescure Titus, şi intimatul-pârât Ministerul Finanţelor, prin consilier juridic Scrobotă Oana.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se prezintă referatul cauzei, magistratul-asistent arătând că recursul este declarat şi motivat în termen şi este legal timbrat.

Cu titlu de chestiune prealabilă, avocatul recurentei-reclamante precizează faptul că în mod greşit în cuprinsul cererii de recurs s-au indicat dispoziţiile noului Cod de procedură civilă, arătând că îşi întemeiază cererea de recurs pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi 8 din vechiul Cod de procedură civilă.

La interpelarea instanţei, în sensul precizării dacă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a mai pronunţat cu privire la anularea Ordinului nr. 2.604/2011 al ministrului finanţelor publice şi dacă s-a publicat soluţia în Monitorul Oficial, reprezentantul intimatei-pârâte arată că nu are cunoştinţă de acest aspect.

Nemaifiind alte cereri de formulat, Înalta Curte constată pricina în stare de judecată şi acordă cuvântul părţilor prezente în raport cu recursul declarat.

Recurenta-reclamantă S.C, „Turism Covasna” - S.A., prin avocat, solicită admiterea recursului astfel cu a fost formulat şi casarea sentinţei atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare, eventual la o altă curte de apel, pentru motivele prezentate pe larg în cuprinsul cererii de recurs.

În esenţă precizează că art. 3 alin. 1 din Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.604 din 3 octombrie 2011 instituie o normă de interpretare a Ordonanţei Guvernului nr. 30/2011.

Totodată, arată că temeiul de drept aplicabil în prezenta cauză este art. 69 din Legea nr. 24/2000 privind metodologia de tehnică legislativă, care prevede că intervenţiile interpretative cu caracter normativ trebuie făcute prin acte normative cu aceeaşi forţă juridică.

Arară că solicită cheltuieli de judecată, în cuantum corespunzător dovezilor depuse la dosarul cauzei.

Intimatul-pârât Ministerul Finanţelor Publice, prin consilier juridic, solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca temeinică şi legală, precizând faptul că în prezenta cauză nu se impune casarea sentinţei recurate, întrucât instanţa de fond a pronunţat sentinţa recurată cu imparţialitatea necesară.

Critică susţinerile recurentei-reclamante, conform cărora prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.604 din 3 octombrie 2011 s-ar fi încălcat atât dispoziţiile din Legea nr. 24/2000 privind metodologia de tehnică legislativă, cât şi dispoziţiile prevăzute de Codul fiscal şi de Codul de procedură civilă.

Precizează faptul că în mod corect instanţa de fond a reţinut că dispoziţiile art. 111 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 definesc noţiunea de obligaţii fiscale scadente, particularizând această definiţie şi prin raportare la art. 85 din Codul de procedură fiscală.

În conformitate cu dispoziţiile art. 150 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte închide dezbaterile şi reţine cauza spre soluţionare.

ÎNALTA CURTE,

asupra recursului de faţă,

din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată, reclamanta S.C. „Turism Covasna” - S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea art. 3 alin. 1 din Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 2.604/03.10.2011 privind aplicarea art. XI din Ordonanţa Guvernului nr. 30/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

A susţinut reclamanta, în esenţă, că art. 3 alin. (1) din ordinul contestat nu face altceva decât să adauge la lege, respectiv la Codul fiscal, dând o definiţie noţiunii de obligaţii restante la data de 31 august 2011 contrară legii care reglementează problema exigibilităţii obligaţiilor fiscale.

A arătat reclamanta că trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 111 alin. (1) şi art. 119 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, definiţiile cuprinse în articolul menţionat la alin. (1) lit. a) şi b) neputând explica de ce organul fiscal este îndreptăţit să calculeze majorări de întârziere pentru neplata TVA stabilit suplimentar, dacă creanţa bugetară respectivă nu era una restantă la data de 31 august 2011 r pe de o parte, iar, pe de altă parte, nu are în vedere sensul consacrat al noţiunii de creanţă certă, lichidă şi exigibilă, chiar şi în materie fiscală.

A mai arătat reclamanta că, dacă ar fi cunoscut anterior datei de 31 august 2011 necesitatea plăţii de TVA suplimentar, ar fi luat toate măsurile pentru calcularea, individualizarea în declaraţiile fiscale şi pentru plată în termenele impuse de lege, apreciind că împrejurarea dacă aceste obligaţii principale sunt individualizate sau nu n-ar trebui să prezinte vreo importanţă Ori relevanţă juridică întrucât, din punct de vedere legal, sunt datorii fiscale restante, fiind aferente perioadei 1 ianuarie 2008- 31 august 2011, caracteristică ce rezultă, fără echivoc, din actele depuse la dosar.

A mai solicitat a se constata nelegalitatea prevederilor art. 3 alin. (1) din Ordinul nr. 2.604/2011 şi faţă de dispoziţiile art. 4 alin. (3), art. 69 alin. (1) şi art. 78 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Prin Sentinţa civilă nr. 287/F din 19 decembrie 2012 a Curţii de Apel Braşov, acţiunea reclamantei a fost respinsă ca inadmisibilă.

Împotriva sentinţei sus-menţionate a declarat recurs reclamanta S.C. „Turism Covasna” - S.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin Decizia civilă nr. 4.029 din 29 octombrie 2014 a Înaltei Curţi de Casare şi Justiţie acesta a fost admis, Iar sentinţa atacată a fost desfiinţată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, în baza art. 312 alin. 3 din vechiul Cod de procedură civilă.

Instanţa de control judiciar a constatat că reclamanta a înţeles să uzeze de calea acţiunii directe, de anulare a ordinului menţionat şi nu de calea incidentală, a excepţiei de nelegalitate, astfel cum greşit a reţinut instanţa de fond.

Prin Sentinţa civilă nr. 24/F din 26 februarie 2015, Curtea de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal, învestită cu soluţionarea cauzei în fond după casare, a

respins acţiunea în contencios administrativ formulată de către reclamantă S.C. „Turism Covasna” - S.A. În contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în esenţă, în urma rejudecării şi faţă de îndrumările instanţei de control judiciar, că acţiunea reclamantei S.C. „Turism Covasna” - S.A. este nefondată.

S-a reţinut în considerentele hotărârii recurate că obiectul cererii de chemare în judecată cu care a fost sesizată curtea este cel al „anulării” art. 3 alin. (1) din O.M.F. nr. 2.604/03.10.2011, reclamanta invocând prin acţiunea introductivă, pe de o parte, faptul că acest text legal este contrar legii care reglementează exigibilitatea obligaţiilor fiscale, făcându-se în acest sens trimitere la art. 134 alin. (2) din Codul fiscal, iar, pe de altă parte, încălcarea prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative [art. 4 alin. (3)].

A reţinut instanţa de fond că, pentru ca o creanţă să fie considerată restantă la o anumită dată, aceasta trebuie să fie certă, lichidă şi individualizată într-un titlu de creanţă şi opozabilă debitorului sau recunoscută de acesta.

A apreciat instanţa că reclamanta a susţinut în mod greşit că prevederile art. 3 alin. (1) din O.M.F. nr. 2.604/2011 interpretează „fără drept” prevederile art. XI alin. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 30/2011 şi „încalcă” dispoziţiile art. 69 şi pe cele ale art. 78 din Legea nr. 24/2000.

A subliniat instanţa că din înscrisurile existente la dosar rezultă că aferent perioadei 1 ianuarie 2008-31 octombrie 2011 reclamanta nu a depus decont de T.V.A. şi, astfel, obligaţiile fiscale principale nefiind individualizate (evidenţiate) prin declaraţii de plată de către reclamantă în condiţiile art. 85 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, rezultă că aceasta nu a putut beneficia de facilitatea prevăzută de art. XI din Ordonanţa Guvernului nr. 30/2011, aşa încât în mod corect şi în aplicarea art. 3 alin. (1) din O.M.F. 2.604/2011 organele fiscale au apreciat că aceste obligaţii nu erau restante la data aplicării Ordonanţei Guvernului nr. 30/2011.

S-a mai reţinut în considerentele sentinţei recurate că ordinul atacat se limitează strict la cadrul actelor pe baza şi în exercitarea cărora a fost emis şi nu conţine soluţii contrare acestora, astfel încât susţinerile reclamantei în sensul că art. 3 alin. (1) din O.M.F. sus-menţionat încalcă prevederile art. 69 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 nu pot fi primite, în speţă ipoteza prevăzută de acest text legal nefiind incidenţă.

A apreciat instanţa de fond că emitentul ordinului atacat a procedat potrivit art. 30 alin. (2), art. 31 şi art. 77 şi 78 din Legea nr. 24/2000, definirea noţiunilor de „obligaţii fiscale principale restante la 31 august 2011”, „dobânzi aferente obligaţiilor principale” şi „majorări de întârziere” realizându-se în concordanţă cu Legea nr. 571/2003 şi Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta S.C. „Turism Covasna1 - S.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea recursului declarat se arată că sentinţa recurată este neconformă cu dispoziţiile legale invocate de reclamantă, pentru că aceasta conţine motive contradictorii, fiind incident motivul prevăzut de art. 488 pct. 6 teza a două din Codul de procedură civilă, şi pentru că este rezultatul încălcării şi chiar aplicării greşite a normelor de drept material, fiind incident şi motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 din Codul de procedură civilă.

Arată recurenta că, deşi instanţa de fond a reţinut în mod corect obiectul solicitărilor reclamantei şi care sunt prevederile legale (de forţa legii, în sensul propriu al noţiunii) în raport cu care reclamanta a apreciat că dispoziţiile ordinului atacat interpretează şi completează fără drept acele prevederi, precum şi împrejurarea că actele normative incidente nu definesc în mod concret noţiunea de „obligaţii fiscale restante”, aceeaşi instanţă concluzionează, fără suport legal şi logic, „că dacă legea nu stabileşte în mod clar înţelesul obligaţiei restante, dar prevede scadenţa acestora, trebuie aplicat înţelesul uzual al termenului restant,astfel cum acesta este redat în Dicţionarul explicativ al limbii române, potrivit căruia «restant» semnifică «rămas în urmă, neachitat în termenul legal, întârziat»“.

Recurenta apreciază că este în afara oricărei îndoieli faptul că o obligaţie a cărei scadenţă a expirat sau chiar este depăşită devine o obligaţie restantă.

Subliniază recurenta că instanţa de fond, în deplin acord cu dispoziţiile legale citate, a reţinut că acele obligaţii fiscale nu erau şi nu puteau fi restante şi, ca atare, nu este îndreptăţită perceperea de penalităţi, dobânzi etc.

Arată recurenta că se impune a conchide că art. 3 alin. 1 din ordinul atacat, contrar prevederilor Codului fiscal şi de procedură fiscală, prevederilor art. XI din Ordonanţa Guvernului nr. 30/2011, precum şi limitelor impuse de art.69 alin. (1) şi art. 78 din Legea nr. 24/2000, stabileşte un alt înţeles noţiunii de „obligaţii fiscale restante”, fără să aibă un astfel de drept.

Se mai arată în motivele de recurs că instanţa de rejudecare a aplicat în mod greşit legea pentru că a reţinut că ordinul atacat se limitează la cadrul actelor pe baza şi în exercitarea cărora a fost emis şi când constată că acel ordin nu conţine soluţii contrare acestora şi că prin intervenţia normativă a ordinului în cauză nu se încalcă art. 69 alin. (1) din Legea nr. 24/2000.

Apreciază recurenta că, în realitate, dacă intervenţia normativă cu caracter interpretativ s-ar fi realizat, spre exemplu, prin textul Ordonanţei Guvernului nr. 30/2011, o astfel de intervenţie ar fi fost pe deplin legitimă şi operantă, or, în realitate, Ministerul Finanţelor Publice, prin conţinutul textului alin. 1 al art. 3, şi-a depăşit puterea de reglementare, drept care acesta este ilegal şi trebuie anulat.

Arată recurenta că încălcarea prevederilor legale pe care le are în vedere se referă la dispoziţiile Legii nr. 24/2000, art. 69 alin. (1) şi art. 78, precum şi la prevederile Codului fiscal şi de procedură fiscală şi, nu în ultimul rând, la prevederile art. XI din Ordonanţa Guvernului nr. 30/2011, care nu îndreptăţesc Ministerul Finanţelor Publice să emită acte normative care să interpreteze ori să modifice, completeze dispoziţii ale actelor normative de forţă juridică superioară.

Solicită admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate, trimiterea cauzei spre rejudecare unei alte curţi de apel pentru a se putea asigura o judecată independentă, imparţială şi conform cu normele de drept material şi substanţial.

Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte constată că recursul este fondat şi urmează a-l admite, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

După cum se constată, Ordinul nr. 2.604/2011 privind aplicarea prevederilor art. XI din Ordonanţa Guvernului nr. 30/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale a fost emis pe baza şi în executarea art. XI din Ordonanţa Guvernului nr. 30/2011.

Dispoziţiile art. XI din Ordonanţa Guvernului nr. 30/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale prevăd că:

„(1) Pentru obligaţiile fiscale restante la 31 august 2011, penalităţile de întârziere se anulează sau se reduc, astfel:

a) penalităţile de întârziere se anulează dacă obligaţiile principale şi dobânzile aferente acestora se sting prin plată voluntară sau compensare până la 31 decembrie 2011;

b) penalităţile de întârziere se reduc cu 50% dacă obligaţiile principale şi dobânzile aferente acestora se sting prin plată voluntară sau compensare până la 30 iunie 2012.

(2) Pentru dobânzile datorate până la data stingerii şi stabilite prin decizii comunicate după această dată, condiţia se consideră îndeplinită dacă dobânzile se sting până la termenul de plată prevăzut la art. 111 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului

nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(3) în cazul prevăzut la alin. (1), se desfiinţează, total sau parţial, chiar dacă împotriva acestora s-au exercitat ori nu căi de atac, actele administrative fiscale sau titlurile executorii prin care s-au stabilit creanţe fiscale accesorii aferente creanţelor fiscale principale, stinse potrivit alin. (1).

(4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică în mod corespunzător şi pentru o cotă de 50% din majorările de întârziere, reprezentând componenta de penalitate a acestora, aferente obligaţiilor fiscale stinse prin plată sau compensare.”

Analizându-se dispoziţiile legale menţionate şi citate anterior, se reţine că pentru a se acorda facilităţile fiscale prevăzute în cuprinsul dispoziţiilor art. XI alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 30/2011 se impune îndeplinirea următoarelor condiţii: obligaţiile fiscale să fie restante la 31 august 2011 şi obligaţiile fiscale principale şi dobânzile aferente acestora să fie plătite voluntar sau prin compensare până la 31 decembrie 2011.

Conform art. 3 alin. (1) din Ordinul nr. 2.604/2011:

„(1) Prin obligaţii fiscale principale restante la data de 31 august 2011 se înţelege: a) obligaţii fiscale care sunt individualizate în declaraţiile fiscale ale contribuabilului depuse până la data de 31 august 2011 şi/sau decizii de impunere emise şi comunicate contribuabilului până la această dată, pentru obligaţiile fiscale administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală; b) obligaţii fiscale individualizate în înscrisuri care constituie titluri de creanţă comunicate contribuabilului până la data de 31 august 2011, pentru obligaţiile fiscale stabilite de direcţiile de specialitate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice. “

După cum se constată, aceste dispoziţii explicitează ce se înţelege prin „obligaţii de plată principale restante la data de 31 august 2011”, însă această individualizare prevăzută în cuprinsul articolului menţionat nu poate conţine soluţii care să contravină

prevederilor cuprinse în Ordonanţa Guvernului nr. 30/2011, pe baza şi în executarea cărora fost emis Ordinul nr. 2.604/2011.

Or, facilitatea prevăzută de art. XI din Ordonanţa Guvernului nr. 30/2011 priveşte toate obligaţiile fiscale restante la data de 31 august 2011, nu numai pe acelea care sunt individualizate în declaraţiile contribuabilului depuse până la data de 31 august 2011 şi/sau decizii de impunere emise şi comunicate contribuabilului până la această dată de fiecare dintre organele competente, neavând relevanţă, din perspectiva textului cu forţă juridică superioară, modul şi data la care sunt individualizate astfel de obligaţii fiscale principale, esenţial conform legii fiind împrejurarea ca acestea să fie restante la data de 31 august 2011.

Potrivit art. 78 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative:

„Ordinele, instrucţiunile şi alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise şi nu pot conţine soluţii care să contravină prevederilor acestora.

În raport cu dispoziţiile art. 78 din Legea nr. 24/2000, cât şi cu cele reţinute anterior, instanţa de recurs apreciază că dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Ordinul nr. 2.604/2011, prin care stabileşte ce se înţelege prin „obligaţii de plată principale restante la data de 31.08.2011”, sunt nelegale dacă se interpretează în sensul excluderii unor obligaţii fiscale, care erau restante la data de 31 august 2011 şi care au fost achitate până la data de 31 decembrie 2011, întrucât modul de individualizare şi de constatare a acestora nu trebuie să restrângă/limiteze condiţia ca obligaţiile fiscale să fie restante la data de 31 august 2011.

Prin urmare, acţiunea privind anularea art. 3 alin. (1) din O.M.F.P. nr. 2.604/2011 este întemeiată, urmând a fi admisă.

În acelaşi sens există jurisprudenţă relevantă la nivelul instanţei supreme, menţionându-se Decizia nr. 1.196/2015 şi Decizia nr. 1.388/2015 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia contencios administrativ şi fiscal.

În consecinţă, faţă de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I din Codul de procedură civilă şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, va admite recursul, va modifica sentinţa recurată, va admite acţiunea reclamantei şi va dispune anularea art. 3 alin. (1) din O.M.F.P. nr. 2.604/3.10.2011.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta S.C. „Turism Covasna” - S.A. împotriva Sentinţei civile nr. 24/F din 26 februarie 2015 a Curţii de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal.

Modifică sentinţa atacată, în sensul că admite acţiunea formulată de reclamanta S.C. „Turism Covasna” - S.A. şi, în consecinţă, dispune anularea art. 3 alin. (1) din O.M.F.P. nr. 2.604/03.10.2011.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 13 noiembrie 2015.

 

Judecător,

Judecător,

Judecător,

E. Marin

L. Vişan

D.I. Vartires

 

Magistrat-asistent,

 

 

C. Olteanu

 

 

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.