MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 139/2016

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 184 (XXVIII) - Nr. 139         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Marţi, 23 februarie 2016

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 4 din 14 ianuarie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a art. 324 alin. 1 pct. 1 teza a două şi a treia din Codul de procedură civilă din 1865

 

Decizia nr. 7 din 14 ianuarie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 503 alin. (3) din Codul de procedură civilă

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

94. - Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 al Regiei Autonome „Registrul Auto Român”, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor

 

95. - Hotărâre pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1.185/2014 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

73. - Decizie privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare, de către domnul Dumitru Cătălin Petrescu a funcţiei publice temporar vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general al Ministerului Transporturilor

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

228. - Ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale pentru abrogarea Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor, apelor şi mediului nr. 1.044/2003 privind autorizarea unităţilor de procesare primară a tulpinilor de în şi cânepă pentru fibră

 

292. - Ordin al ministrului energiei privind modificarea unor ordine în sensul prelungirii perioadei de implementare

 

ACTE ALE CURŢII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI

 

Hotărârea din 23 iunie 2015 în Cauza Butnaru şi Bejan-Piser împotriva României

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 4

din 14 ianuarie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a art. 324 alin. 1 pct. 1 teza a două şi a treia din Codul de procedură civilă din 1865

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 324 alin. 1 pct. 1 teza a două şi a treia din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Maria Marcu în Dosarul nr. 6.101/97/2014 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia I civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 846D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, faţă de jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea civilă nr. 5 din 16 aprilie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 6.101/97/2014, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia I civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 324 alin. 1 pct. 1 teza a două şi a treia din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Maria Marcu într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de revizuirea unei hotărâri pronunţate de Tribunalul Hunedoara.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că cetăţenii români cu domiciliul legal în România care au luat parte la pronunţarea unei hotărâri şi au avut cunoştinţă efectivă de pronunţarea unei decizii nu sunt egali în faţa legii, respectiv nu sunt egali cu privire la termenul când pot declara revizuire în plină cunoştinţă de pronunţarea dată de instanţe cu cetăţenii români care au domiciliul legal stabilit în străinătate care nu au participat la pronunţare şi la judecată şi nu au cunoştinţă de pronunţarea hotărârilor instanţelor de judecată. Aşadar, cetăţeanului român cu reşedinţa legală stabilită în străinătate care a lipsit de la pronunţare nu i se va comunica niciodată public decizia instanţei în condiţii similare ca şi cetăţeanului român prezent la pronunţare şi cu domiciliul în România.

6. Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia I civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

8. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 324 alin, 1 teza a două şi a treia din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituţionale.

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă art. 324 alin. 1 pct. 1 teza a două şi a treia din Codul de procedură civilă din 1865. Curtea observă că dispoziţiile legale criticate au fost abrogate prin art. 83 lit. a) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012. Însă, ţinând seama că dispoziţiile legale criticate continuă să producă efecte în cauza de faţă, precum şi de Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să analizeze dispoziţiile legale criticate, care au următorul cuprins: „Termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti: 1. În cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 şi 1 al. 1, de la comunicare a hotărârilor definitive, iar când hotărârile au fost date de instanţe de recurs după evocarea fondului, de la pronunţare: centru hotărârile prevăzute la punctul 7 al. 2 de la pronunţarea ultimei hotărâri:”.

12. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 17 privind cetăţenii români în străinătate şi art. 21 privind accesul liber la justiţie.

13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii textului de lege criticat, spre exemplu prin Decizia nr. 474 din 17 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 19 iunie 2007, statuând, în esenţă, că prin art. 324 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă legiuitorul nu a înţeles să stabilească un tratament discriminatoriu, ci un regim legal diferit, impus de existenţa unor situaţii procesuale diferite, în aceste condiţii, părţilor interesate nu li se încalcă accesul liber la justiţie, atâta vreme cât pot sesiza instanţele judecătoreşti în termenul legal cu cererea de revizuire. De asemenea, Curtea a reţinut că formularea şi motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoaşterea argumentării instanţei care a stat la baza pronunţării hotărârii atacate.

14. Totodată, Curtea a statuat că obligaţia părţilor de a-şi exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil şi într-un termen rezonabil (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.404 din 16 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 23 martie 2009).

15. Distinct de cele arătate, Curtea reţine că indiferent dacă cetăţenii români au domiciliul în ţară sau în străinătate hotărârile împotriva cărora se poate formula apel sau recurs se comunică părţilor, potrivit art. 261 alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865; celelalte hotărâri nu se comunică. În consecinţă, nu se poate reţine nicio discriminare între cetăţenii români cu domiciliul în ţară sau în străinătate, norma procedurală aplicându-se tuturor persoanelor aflate în ipoteza sa.

16. Curtea mai reţine că dispoziţiile legale criticate privind cazurile şi termenul de o lună în care se poate formula cerere de revizuire nu conţin norme contrare dreptului părţilor interesate de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime, de a beneficia de un proces echitabil, precum şi de soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil. De asemenea, accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac.

17. În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor art. 17 privind cetăţenii români în străinătate din Legea fundamentală în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că aceasta nu poate fi reţinută, cetăţenii români aflaţi în străinătate, bucurându-se de protecţia statului român, trebuie să îşi îndeplinească obligaţiile ce le revin potrivit legilor române.

18. De altfel, dispoziţiile legale criticate reprezintă norme de procedură reglementate de legiuitor în virtutea competenţei sale constituţionale, consfinţită prin dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”, fiind în concordanţă cu dispoziţiile constituţionale ale art. 129, potrivit cărora „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.

19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Maria Marcu în Dosarul nr. 6.101/97/2014 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia I civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 324 alin. 1 pct. 1 teza a două şi a treia din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia I civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 14 ianuarie 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Andreea Costin

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 7

din 14 ianuarie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 503 alin. (3) din Codul de procedură civilă

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 503 alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Florian Iovan în Dosarul nr. 1.908/54/2014 al Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 945D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că dispoziţiile legale criticate cuprind modul de reglementare al contestaţiei în anulare şi nu instituie privilegii sau discriminări între cetăţeni şi nu încalcă accesul liber la justiţie, întrucât orice persoană poate să uzeze de această cale de atac. Având în vedere practica recentă a Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 483 din 23 iunie 2015, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 8 aprilie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.908/54/2014, Curtea de Apel Craiova - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 503 alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Florian Iovan într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de revizuire şi a unei contestaţii în anulare împotriva unei hotărâri pronunţate în apei.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece nu permit verificarea legalităţii unei hotărâri pronunţate în apel sub aspectul omisiunii analizării unui motiv de apel formulat în termen în cazul hotărârilor care, potrivit legii, nu sunt supuse recursului.

6. Curtea de Apel Craiova - Secţia I civilă apreciază că modul în care este reglementată contestaţia în anulare în art. 503 alin, (3) din Codul de procedură civilă contravine Constituţiei, fiind adusă atingere principiului egalităţii şi dreptului la un proces echitabil. În acest sens arată că prin art. 503 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă a fost reglementată calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare, respectiv motivele pentru care aceasta a fost admisă şi hotărârile împotriva cărora aceste motive pot fi formulate. Motivele de contestaţie în anulare prevăzute la alin. (2) au ca obiect hotărârile pronunţate în recurs. La alin. (3) se prevede că „dispoziţiile alin. (2) pct. 1,2 şi 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs”. Este omis pct. 3 al alin. (2) potrivit căruia unul dintre motivele pentru care se poate formula contestaţie în anulare împotriva unei hotărâri pronunţate în recurs îl constituie omisiunea analizării unui motiv de casare. Aşadar, apreciază că din interpretarea dispoziţiilor art. 503 alin. (3) din Codul de procedură civilă rezultă că hotărârea pronunţată în apel prin care a fost omisă analizarea unui motiv de apel nu poate fi remediată prin utilizarea căii de atac a contestaţiei în anulare. Remedierea acestei omisiuni nu este posibilă nici prin utilizarea căii de atac a revizuirii.

7. În concluzie arată că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale în măsura în care nu permit verificarea legalităţii unei hotărâri pronunţate în apel sub aspectul omisiunii analizării unui motiv de apel, formulat în termen, în cazul hotărârilor care, potrivit legii, nu sunt supuse recursului.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 503 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Curtea observă că după sesizarea sa Codul de procedură civilă a fost republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, textul de lege criticat păstrându-şi numerotarea. Art. 503 din Codul de procedură civilă, cu denumirea marginală „Obiectul şi motivele contestaţiei în anulare”, are următorul cuprins: „(î) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut ioc judecata.

(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-i în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;

4. instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

(3) Dispoziţiile alin. (2) pct. 1, 2 şi 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs

12. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi şi art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil.

13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate au mai format obiect al controlului de constituţionalitate. Prin Decizia nr. 483 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 633 din 20 august 2015, paragrafele 16,17 şi 20, Curtea a reţinut că motivul contestaţiei în anulare specială - omisiunea cercetării unui motiv de casare - priveşte exclusiv hotărârile instanţelor de recurs, cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai pentru motivele de casare expres şi limitativ prevăzute la art. 488 din Cod. Or, apelul este o cale de atac ordinară şi devolutivă - prin care se rejudecă în fond cauza - spre deosebire de recurs, care are caracter nedevolutiv în configuraţia actualului Cod de procedură civilă. Totodată, apelul poate fi formulat pentru orice motiv de fapt şi de drept. Fiind o cale de atac ordinară, legea nu stabileşte în mod expres motivele pentru exercitarea apelului şi, prin urmare, acesta poate fi formulat pentru orice motiv de netemeinicie sau de nelegalitate a hotărârii atacate, precum şi pentru oricare din motivele pe care legea le prevede pentru exercitarea căilor extraordinare de atac.

14. Curtea a mai reţinut că lipsa posibilităţii de a exercita contestaţia în anulare pentru omisiunea instanţei de apel de a cerceta „un motiv de casare” este o consecinţă firească a caracterului ordinar şi devolutiv al apelului, fără a aduce atingere principiului egalităţii în faţa legii şi accesului liber la justiţie.

15. Curtea a mai observat că o eventuală admitere a excepţiei de neconstituţionalitate ar transforma calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare speciale într-o cale de atac ordinară, din moment ce instanţa care va soluţiona contestaţia în anulare ar trebui să reanalizeze motivele de apel, acestea nefiind structurate de lege ca atare, ci putând fi orice critici formulate de apelant cu privire la hotărârea instanţei care a judecat fondul.

16. Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

17. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Florin Iovan în Dosarul nr. 1.908/54/2014 al Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 503 alin. (3) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 14 ianuarie 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Andreea Costin

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 al Regiei Autonome „Registrul Auto Român”, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor

 

Având în vedere prevederile Legii bugetului de stat pe anul 2016 nr. 339/2015, în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2016 al Regiei Autonome „Registrul Auto Român”, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

Ministrul transporturilor,

Dan Marian Costescu

p. Ministrul finanţelor publice,

Daniela Pescaru,

secretar de stat

Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,

Clăudia-Ana Costea

 

Bucureşti, 18 februarie 2016.

Nr. 94.

 

ANEXĂ

MINISTERUL TRANSPORTURILOR Regia Autonomă „Registrul Auto Român”

Calea Griviţei nr. 391 A, sectorul 1, Bucureşti Cod unic de înregistrare: RO 1590236

 

BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI

pe anul 2016

 

 

 

- mii lei -

 

INDICATORI

 

Nr. rd.

 

Propuneri an curent 2015

0

1

2

3

4

I.

 

 

VENITURI TOTALE (Rd.1=Rd.2+Rd.5+Rd.6)

1

307.749,00

 

1

 

Venituri totale din exploatare, din care:

2

304.890,00

 

 

 

a)

subvenţii, cf. prevederilor legale în vigoare

3

 

 

 

 

b)

transferuri, cf. prevederilor legale în vigoare

4

 

 

2

 

Venituri financiare

5

2.859,00

 

3

 

Venituri extraordinare

6

 

II.

 

 

CHELTUIELI TOTALE (Rd.7=Rd.8+Rd.20+Rd.21)

7

232.831,00

 

1

 

Cheltuieli de exploatare, din care:

8

232.790,00

 

 

A.

cheltuieli cu bunuri şi servicii

9

48.181,00

 

 

B.

cheltuieli cu impozite, taxe şi vărsăminte asimilate

10

47.214,00

 

 

C.

cheltuieli cu personalul, din care:

11

121.362,00

 

 

 

C0

Cheltuieli de natură salarială (Rd.13+Rd.14)

12

99,071,00

 

 

 

C1

ch. cu salariile

13

83.660,00

 

 

 

C2

bonusuri

14

15.411,00

 

 

 

C3

alte cheltuieli cu personalul, din care:

15

30,00

 

 

 

 

cheltuieli cu plaţi compensatorii aferente disponibilizărilor de personal

16

 

 

 

 

C4

Cheltuieli aferente contractului de mandat şi a altor organe de conducere şi control, comisii şi comitete

17

580,00

 

 

 

C5

cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială, fondurile speciale şi alte obligaţii legale

18

21.681,00

 

 

D.

alte cheltuieli de exploatare

19

16.033,00

 

2

 

Cheltuieli financiare

20

41,00

 

3

 

Cheltuieli extraordinare

21

 

III.

 

 

REZULTATUL BRUT (profit/pierdere)

22

74.918,00

IV.

 

 

IMPOZIT PE PROFIT

23

12,035,00

V.

 

 

PROFITUL CONTABIL RĂMAS DUPĂ DEDUCEREA IMPOZITULUI PE PROFIT, din care:

24

62.883,00

 

1

 

Rezerve legale

25

 

 

2

 

Alte rezerve reprezentând facilităţi fiscale prevăzute de lege

26

 

 

3

 

Acoperirea pierderilor contabile din anii precedenţi

27

 

 

4

 

 

Constituirea surselor proprii de finanţare pentru proiectele cofinanţate din împrumuturi externe, precum şi pentru constituirea surselor necesare rambursării ratelor de capital, plaţii dobânzilor, comisioanelor şi altor costuri aferente acestor împrumuturi

28

 

 

 

5

 

Alte repartizări prevăzute de lege

29

 

 

6

 

Profitul contabil rămas după deducerea sumelor de la Rd. 25, 26, 27, 28, 29

30

62.883.00

 

7

 

Participarea salariaţilor la profit în limita a 10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de bază mediu lunar realizat la nivelul operatorului economic în exerciţiul financiar de referinţă

31

6.283,00

 

8

 

Minimum 50% vărsăminte la bugetul de stat sau local în cazul regiilor autonome ori dividende cuvenite acţionarilor, în cazul societăţilor/ companiilor naţionale şi societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat, din care:

32

34.583,00

 

 

a)

- dividende cuvenite bugetului de stat

33

 

 

 

b)

- dividende cuvenite bugetului local

33a

 

 

 

c)

- dividende cuvenite altor acţionari

34

 

 

9

 

Profitul nerepartizat pe destinaţiile prevăzute la Rd.31 - Rd.32 se repartizează la alte rezerve şi constituie sursă proprie de finanţare

35

28.300,00

VI.

 

 

VENITURI DIN FONDURI EUROPENE

36

 

VII.

 

 

CHELTUIELI ELIGIBILE DIN FONDURI EUROPENE, din care:

37

 

 

 

a)

cheltuieli materiale

38

 

 

 

b)

cheltuieli cu salariile

39

 

 

 

c)

cheltuieli privind prestările de servicii

40

 

 

 

d)

cheltuieli cu reclama şi publicitate

41

 

 

 

e)

alte cheltuieli

42

 

VIII.

 

 

SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR, din care:

43

57.401,00

 

1

 

Alocaţii de la buget

44

 

 

 

 

alocaţii bugetare aferente plăţii angajamentelor din anii anteriori

45

 

IX.

 

 

CHELTUIELI PENTRU INVESTIŢII

46

57.401,00

X.

 

 

DATE DE FUNDAMENTARE

47

 

 

1

 

Nr. de personal prognozat la finele anului

48

1.669

 

2

 

Nr. mediu de salariaţi total

49

1.669

 

3

 

Câştigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială (Rd.12/Rd.49)/12*1000

50

4.467,94

 

4

 

Câştigul mediu lunar pe salariat determinat pe baza cheltuielilor cu salariile (lei/persoană) (Rd.13/Rd.49)/12*1000

51

4 177,15

 

5

 

Productivitatea muncii în unităţi valorice pe total personal mediu (mii lei/persoană) (Rd.2/Rd.49)

52

182,68

 

6

 

Productivitatea muncit în unităţi fizice pe total personal mediu (cantitate produse finite/persoana)

53

 

 

7

 

Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale (Rd.7/Rd.1)x1000

54

756,56

 

8

 

Plăţi restante

55

 

 

9

 

Creanţe restante

56

54,00

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1.185/2014 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. I. - Hotărârea Guvernului nr. 1.185/2014 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 15 ianuarie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 6, alineatul (2) va avea următorul cuprins:

„(2) Prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale se pot organiza, în cadrul direcţiilor generale, direcţiilor şi serviciilor prevăzute în anexa nr. 1, birouri şi compartimente, în condiţiile legii.”

2. La articolul 12, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„Art. 12. - (1) Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale este ajutat în activitatea de conducere a ministerului de 3 secretari de stat.”

3. La articolul 14, alineatul (5) va avea următorul cuprins:

„(5) Secretarul general este ajutat de doi secretari generali adjuncţi, numiţi în condiţiile legii.”

4. Articolul 151 se abrogă.

5. Anexa nr. 1 se înlocuieşte cu anexa la prezenta hotărâre.

Art. II. - În tot cuprinsul Hotărârii Guvernului nr. 1.185/2014, cu modificările şi completările ulterioare, orice referire la „Direcţia generală pescuit - Autoritate de management pentru POP” se consideră a fi făcută la „Direcţia generală pescuit - Autoritate de management pentru POPAM”.

Art. III. - Încadrarea în numărul maxim de posturi şi în noua structură organizatorică se face în termenele şi cu respectarea regimului juridic aplicabil fiecărei categorii de personal, prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, în termen de minimum 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri,

 

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Achim Irimescu

Viceprim-ministru, ministrul economiei, comerţului şi relaţiilor cu mediul de afaceri,

Costin Grigore Borc

p. Ministrul finanţelor publice,

Daniela Pescaru,

secretar de stat

Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,

Claudia-Ana Costea

Ministrul fondurilor europene,

Carmen Aura Răducu

 

Bucureşti, 18 februarie 2016.

Nr. 95.

 

ANEXA1)

(Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.185/2014)

 

STRUCTURA ORGANIZATORICĂ

a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale

 

Numărul maxim de posturi este de 908 posturi, exclusiv demnitarii

 

 

. ---> Funcţionează în relaţie administrativă cu Direcţia generală dezvoltare rurală - Autoritate de management pentru PNDR.

* Funcţionează la nivel de direcţie gen croia.

** Condusă de un director general adjunct.

*** Se organizează la nivel de compartiment.


1) Anexa este reprodusă în facsimil,

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare, de către domnul Dumitru Cătălin Petrescu a funcţiei publice temporar vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general al Ministerului Transporturilor

 

Având în vedere propunerea Ministerului Transporturilor, formulată prin Adresa nr. 5.905 din 15 februarie 2016, precum şi Avizul favorabil nr. 9.247 conexat cu nr. 8.729/2016 al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare a funcţiei publice temporar vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general al Ministerului Transporturilor de către domnul Dumitru Cătălin Petrescu,

în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 19 alin. (1) lit. b), art. 89 alin. (21) şi al art. 92 alin. (11) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Dumitru Cătălin Petrescu exercită, cu caracter temporar, prin detaşare, funcţia publică temporar vacantă din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar generai al Ministerului Transporturilor.

 

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Sorin Sergiu Chelmu

 

Bucureşti, 23 februarie 2016.

Nr. 73.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE

 

ORDIN

pentru abrogarea Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor, apelor şi mediului nr. 1.044/2003 privind autorizarea unităţilor de procesare primară a tulpinilor de în şi cânepă pentru fibră

 

Văzând Referatul de aprobare nr. 163.490 din 29 decembrie 2015 al Direcţiei generale politici agricole şi strategii, în temeiul art. 10 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 1.185/2014 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite următorul ordin:

Art. 1. - (1) Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor, apelor şi mediului nr. 1.044/2003 privind autorizarea unităţilor de procesare primară a tulpinilor de în şi cânepă pentru fibră, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 898 din 16 decembrie 2003, se abrogă.

(2) Autorizaţiile de procesare primară a tulpinilor de cânepă pentru fibră şi autorizaţiile de procesare primară a tulpinilor de in pentru fibră, emise în baza Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor, apelor şi mediului nr. 1.044/2003, rămân valabile până la data de 30 iunie 2016.

Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Achim Irimescu

 

Bucureşti, 19 februarie 2016.

Nr. 228.

MINISTERUL ENERGIEI

 

ORDIN

privind modificarea unor ordine în sensul prelungirii perioadei de implementare

 

În conformitate cu prevederile:

- Hotărârii Guvernului nr. 398/2015 pentru stabilirea cadrului instituţional de coordonare şi gestionare a fondurilor europene structurale şi de investiţii şi pentru asigurarea continuităţii cadrului instituţional de coordonare şi gestionare a instrumentelor structurale 2007-2013;

- art. 2 lit. a1) din Hotărârea Guvernului nr. 678/2015 privind închiderea programelor operaţionale finanţate în perioada 2007-2013 prin Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European, Fondul de Coeziune şi Fondul European pentru Pescuit, cu completările ulterioare;

- Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European pentru Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.260/1999,

în temeiul prevederilor art. 8 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 980/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Energiei,

ministrul energiei emite următorul ordin:

Art. I. - Ordinul ministrului economiei şi finanţelor nr. 2.286/2008 privind lansarea Cererii de propuneri de proiecte de investiţii în instalaţii de desulfurare a gazelor de ardere, arzătoare cu NOx redus şi filtre pentru instalaţiile mari de ardere din grupuri modernizate/retehnologizate, din cadrul operaţiunii 4.1.c) „Investiţii în instalaţii de desulfurare a gazelor de ardere, arzătoare cu NO* redus şi filtre pentru instalaţiile mari de ardere din grupuri modernizate/retehnologizate” din axa prioritară 4 „Creşterea eficienţei energetice şi a securităţii furnizării în contextul combaterii schimbărilor climatice” a Programului operaţional sectorial „Creşterea competitivităţii economice” (POS CCE), publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 şi 599 bis din 11 august 2008, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

- La anexa nr. 2 „Ghidul solicitantului”, capitolul III „Proiecte eligibile”, rubrica „Durata proiectului” va avea următorul cuprins:

„Durata de implementare a proiectului trebuie să fie de maximum 5 ani de la semnarea Contractului de finanţare şi să nu depăşească 30 iunie 2016.”

Art. II. - Ordinul ministrului economiei nr. 2.201/2009 privind lansarea Cererii de propuneri de proiecte pentru investiţii în modernizarea şi realizarea de noi capacităţi de producere a energiei electrice şi termice, prin valorificarea resurselor energetice regenerabile, pentru acordarea asistenţei financiare nerambursabile prin Programul operaţional sectorial „Creşterea competitivităţii economice” (POS CCE), axa prioritară 4, domeniul major de intervenţie 2, operaţiunea 4.2 „Sprijinirea investiţiilor în modernizarea şi realizarea de noi capacităţi de producere a energiei electrice şi termice, prin valorificarea resurselor energetice regenerabile: a biomasei, a resurselor hidroenergetice (în unităţi cu putere instalată mai mică sau egală cu 10 MW), solare, eoliene, a biocombustibilului, a resurselor geotermale şi a altor resurse regenerabile de energie”, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 şi 16 bis din 11 ianuarie 2010, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La anexa nr. 1 „Cerere de propuneri de proiecte”, rubrica „Durata de implementare a proiectului” va avea următorul cuprins:

„Durata de implementare a proiectului trebuie să fie de maximum 4 ani de la semnarea Contractului de finanţare şi să nu depăşească data de 30 iunie 2016.”

2. La anexa nr. 2 „Ghidul solicitantului”, punctul 4 „Proiecte eligibile”, rubrica „Durata de implementare a proiectului” va avea următorul cuprins:

„Durata de implementare a proiectului trebuie să fie de maximum 4 ani de la semnarea Contractului de finanţare şi să nu depăşească data de 30 iunie 2016.”

3. La anexa nr. 6 din „Ghidul solicitantului”, „Lista de verificare a conformităţii administrative şi a eligibilităţii”, rubrica „Criterii de eligibilitate a proiectului”, punctul 2 va avea următorul cuprins:

„2. Proiectul este implementat în maximum 4 ani de la semnarea Contractului de finanţare, iar perioada de implementare a proiectului nu depăşeşte 30 iunie 2016.”

Art. III. - Ordinul ministrului economiei, comerţului şi mediului de afaceri nr. 393/2010 privind aprobarea lansării Cererii de propuneri de proiecte de investiţii în extinderea şi modernizarea reţelelor de distribuţie a energiei electrice şi gazelor naturale, propuse pentru acordarea asistenţei financiare nerambursabile prin Programul operaţional sectorial „Creşterea competitivităţii economice” (POS CCE), axa prioritară 4, domeniul major de intervenţie 1, operaţiunea 4.1.b) „Sprijinirea investiţiilor în extinderea şi modernizarea reţelelor de transport al energiei electrice, gazelor naturale şi petrolului, precum şi ale reţelelor de distribuţie a energiei electrice şi gazelor naturale, în scopul reducerii pierderilor în reţea şi realizării în condiţii de siguranţă şi continuitate a serviciilor de transport şi distribuţie” - partea de distribuţie, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 şi 264 bis din 22 aprilie 2010, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La anexa nr. 1 „Cerere de propuneri de proiecte”, rubrica „Perioada de implementare a proiectului” va avea următorul cuprins:

„Durata de implementare a proiectului trebuie să fie de maximum 4 ani de la semnarea Contractului de finanţare şi să nu depăşească data de 30 iunie 2016,”

2. La anexa nr. 2 „Ghidul solicitantului”, capitolul III „Proiecte eligibile”, paragraful anterior notei va avea următorul cuprins:

„Durata de implementare a proiectului trebuie să fie de maximum 4 ani de la semnarea Contractului de finanţare şi să nu depăşească data de 30 iunie 2016.”

3. La anexa nr. 4 din „Ghidul solicitantului”, „Lista de verificare a conformităţii administrative şi a eligibilităţii”, la rubrica „Criterii de eligibilitate a proiectului”, punctul 8 va avea următorul cuprins:

„8. Durata de implementare a proiectului este de maximum 4 ani de la semnarea Contractului de finanţare şi nu depăşeşte data de 30 iunie 2016.”

Art. IV. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul energiei,

Victor Vlad Grigorescu

 

Bucureşti, 19 februarie 2016.

Nr. 292.

 

ACTE ALE CURŢII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI

 

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SECŢIA A TREIA

 

HOTARAREA

din 23 iunie 2015

în Cauza Butnaru şi Bejan-Piser împotriva României

 

(Cererea nr. 8.516/07)

 

Strasbourg

 

Definitivă la 23/09/2015

 

Hotărârea a rămas definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenţie. Aceasta poate suferi modificări de formă, în Cauza Butnaru şi Bejan-Piser împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din Josep Casadevall, preşedinte, Luis Lopez Guerra, Ján Šikuta, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, Iulia Antoanella Motoc, Branko Lubarda, judecători, şi Stephen Phillips, grefier de secţie,

după ce a deliberat în camera de consiliu, la 2 iunie 2015, pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află Cererea nr. 8.516/07 îndreptată împotriva României, prin care doi resortisanţi ai acestui stat, doamna Cristina Butnaru (reclamanta) şi domnul David Bejan-Piser (reclamantul), au sesizat Curtea la 30 noiembrie 2006, în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).

2. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna C. Brumar, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

3. Reclamanţii se plâng în special că au fost judecaţi de două ori pentru aceleaşi fapte.

4. La 18 octombrie 2012, cererea a fost comunicată Guvernului.

ÎN FAPT

I. Circumstanţele cauzei

5. Reclamanţii s-au născut în 1969 şi, respectiv, 1976 şi au domiciliul în Fărăoani.

6. La 2 iunie 2004, reclamanţii se îndreptau către o casă, situată în comuna Fărăoani, care aparţinuse tatălui reclamantei şi care, la momentul faptelor, era locuită de D.M.M. Reclamanta se judecase cu aceasta în mai multe litigii civile privind proprietatea asupra casei. În ziua respectivă a avut loc o altercaţie.

7. Alertaţi de către vecini, doi agenţi de poliţie s-au deplasat la faţa locului. După incident, reclamanta a fost transportată în stare de inconştienţă la spital. Aceasta a fost spitalizată cu diagnosticul traumatism cerebral ca urmare a unei agresiuni. Potrivit certificatului medico-legal emis la 7 iunie 2004, aceasta prezenta multiple echimoze şi excoriaţii la nivelul capului, pe braţe şi pe picioare, care au necesitat între 13 şi 15 zile de îngrijiri medicale.

8. Reclamanta, care susţinea că a fost lovită de agenţii de poliţie, a depus plângere penală împotriva acestora din urmă. Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, prin Rezoluţia din 16 mai 2005, a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de cei doi agenţi de poliţie. S-a reţinut că reclamanta îşi cauzase singură leziunile ca urmare a stării sale de ebrietate. Rezoluţia a fost confirmată prin Hotărârea din 29 septembrie 2005 a Tribunalului Bacău şi prin Hotărârea din 15 decembrie 2005 a Curţii de Apel Bacău.

A. Procedura penală împotriva reclamanţilor pentru lovire sau alte violenţe şi ameninţare

9. La o dată neprecizată, D.M.M. a sesizat Judecătoria Bacău cu o plângere penală prealabilă împotriva reclamanţilor pentru lovire sau alte violenţe. Aceasta a arătat că, la 2 iunie 2004, reclamanţii au intrat prin efracţie în casa sa şi că reclamanta a lovit-o. D.M.M. a arătat, de asemenea, că, la 27 mai 2004, reclamanta a ameninţat-o cu moartea.

10. Prin Hotărârea din 7 noiembrie 2005, judecătoria a considerat că probele aflate la dosar erau contradictorii şi insuficiente şi, în temeiul prezumţiei de nevinovăţie, i-a achitat pe reclamanţi.

11. Prin Hotărârea definitivă din 24 ianuarie 2006, Tribunalul Bacău a constatat că recursul declarat de D.M.M. a fost tardiv formulat.

B. Procedura penală împotriva reclamanţilor pentru tâlhărie

1. Condamnarea reclamanţilor

12. Prin Rechizitoriul din 31 mai 2005, parchetul i-a trimis în judecată pe reclamanţi sub acuzaţia de tâlhărie asupra D.M.M.

13. Prin Hotărârea din 7 martie 2006, Tribunalul Bacău a condamnat-o pe reclamantă la 7 ani de închisoare pentru tâlhărie, iar pe reclamant la 3 ani de închisoare pentru complicitate. De asemenea, tribunalul i-a condamnat pe reclamanţi la plata în solidar a sumei de 1.912 lei (aproximativ 550 euro - EUR) cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul material. Bazându-se, printre altele, pe declaraţiile lui D.M.M. şi ale mai multor martori oculari, pe procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi pe fotografiile făcute la faţa locului, precum şi pe raportul tehnic de analiză a amprentelor digitale prelevate, tribunalul a decis că, la 2 iunie 2004, reclamanta a intrat prin efracţie în casa lui D.M.M. pe care a lovit-o şi a ameninţat-o şi căreia i-a furat mai multe bunuri. În ceea ce îl priveşte pe reclamant, tribunalul a considerat că acesta îi oferise ajutor reclamantei în sustragerea bunurilor.

14. Reclamanţii au declarat apel şi au invocat, între altele, autoritatea de lucru judecat a deciziei de achitare pronunţate la finalul procedurii pentru lovire sau alte violenţe şi ameninţare. Prin Hotărârea din 18 aprilie 2006, Curtea de Apel Bacău a admis parţial apelul şi a redus pedeapsa cu închisoarea pentru reclamantă la 4 ani şi pentru reclamant la un an şi 6 luni. Părţile relevante în speţă ale hotărârii sunt astfel redactate:

„Argumentul reclamanţilor [ce are la bază] autoritatea de lucru judecat trebuie să fie respins. Din documentele şi probele [depuse] la dosar nu rezultă că reclamanţii au fost achitaţi [sau] condamnaţi sau [au] făcut obiectul încetării procesului penal printr-o hotărâre judecătorească privind aceleaşi fapte ca cele pentru care au fost trimişi în judecată în prezenta cauză.”

15. Această hotărâre a fost confirmată prin Hotărârea din 28 iunie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

2. Contestaţia în anulare împotriva hotărârii ÎCCJ din 28 iunie 2006

16. La 5 iulie 2006, reclamanţii au sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu o contestaţie în anulare împotriva Hotărârii din 28 iunie 2006, invocând autoritatea de lucru judecat pe motiv că fuseseră deja achitaţi, prin Hotărârea din 7 noiembrie 2005 pronunţată de judecătorie, pentru actele de violenţă ce aveau legătură cu incidentul din 2 iunie 2004.

17. Prin Hotărârea din 26 octombrie 2006, ÎCCJ a respins contestaţia ca nefondată. Părţile relevante ale hotărârii respective au fost redactate astfel:

„Din analiza cauzei rezultă că motivele invocate de contestatori referitoare la greşita lor condamnare, în condiţiile în care se consideră că sunt nevinovaţi, invocând autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri prin care au fost achitaţi pentru fapte din data de 2 iunie 2004, ca şi cele din prezenta cauză, aspectele privind expertiza efectuată în cauză, declaraţiile martorilor părţii vătămate, precum şi declaraţiilor lor, nu se circumstanţiază cauzelor expres şi limitativ stipulate în art. 386 lit. a)-e) din Codul de procedură penală, deoarece solicitările contestatori lor reprezintă critici ce au fost invocate şi verificate în căile ordinare de atac exercitate în cauză

3. Cererea de revizuire a Hotărârii Tribunalului Bacău din 7 martie 2006

18. Bazându-se pe Hotărârea definitivă din 7 noiembrie 2005 a judecătoriei, reclamanţii au sesizat tribunalul cu o cerere de revizuire a Hotărârii din 7 martie 2006. Aceştia au arătat că achitarea fusese pronunţată în raport cu incidentul din 2 iunie 2004 şi că astfel fuseseră judecaţi de două ori pentru aceleaşi fapte.

19. Prin Hotărârea din 8 noiembrie 2007, tribunalul a respins cererea acestora ca nefondată. Instanţa a considerat că nu exista identitate de fapte întrucât persoanele în cauză fuseseră achitate pentru faptele din 2 iunie 2004 şi condamnate pentru faptele survenite la 27 mai 2004.

20. Prin Decizia din 4 martie 2008, Curtea de Apel Bacău a admis apelul reclamantei şi a constatat că aceasta fusese judecată de două ori pentru aceleaşi acte de violenţă din 2 iunie 2004. Curtea de apel a reîncadrat cererea reclamantei şi, apreciind că în speţă a existat un motiv pentru contestaţie în anulare, a trimis cauza ÎCCJ pentru examinarea pe fond.

21. Prin Decizia din 9 mai 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca inadmisibilă contestaţia în anulare pe motiv Că se pronunţase deja asupra autorităţii de lucru judecat în Hotărârea din 26 octombrie 2006.

II. Dreptul intern relevant

22. Dispoziţiile relevante în speţă ale Codului penal în vigoare la momentul faptelor erau formulate după cum urmează:

Art. 41. - Unitatea infracţiunii continuate şi a celei complexe

„1. În cazul infracţiunii continuate şi al infracţiunii complexe nu există pluralitate de infracţiuni. [...]

3. Infracţiunea este complexă când în conţinutul său intră, ca element sau ca circumstanţă agravantă, o acţiune sau inacţiune care constituie prin ea însăşi o faptă prevăzută de legea penală.”

Art. 180. - Lovirea sau alte violenţe

„Lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice se pedepsesc cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.

Lovirea sau actele de violenţă care au pricinuit o vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 20 de zile se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

3. Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate [...].”

Art. 208. - Furtul

„1. Luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia, fără consimţământul acestuia, în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 12 ani. [...]” Art. 211. - Tâlhăria

„(1). Furtul săvârşit prin întrebuinţare de violenţe sau ameninţări ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 18 ani. [...]

(2). Tâlhăria săvârşită în următoarele împrejurări [...] se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 20 de ani:

a) de două sau mai multe persoane împreună;

[...]

c) într-o locuinţă sau în dependinţe ale acesteia;

[...]”

23. Dispoziţiile relevante în speţă ale Codului de procedură penală în vigoare la momentul faptelor erau formulate după cum urmează:

Art. 10. - Cazurile în care punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale este împiedicată

„Acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă:

[...]

j) există autoritate de lucru judecat. Împiedicarea produce efecte chiar dacă faptei definitiv judecate i s-ar da o altă încadrare juridică.

[...]”

Art. 386. - Cazurile de contestaţie în anulare

„Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:

d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.”

ÎN DREPT

I. Chestiune preliminară

24. Reclamantul nu a prezentat observaţii cu privire la admisibilitatea şi la fondul cauzei. Curtea i-a trimis trei scrisori, dintre care una în limba română, la adresa pe care o indicase în formularul de cerere, şt l-a invitat să precizeze dacă dorea să îşi menţină cererea. Reclamantul nu a răspuns acestei invitaţii, în aceste circumstanţe, Curtea consideră că persoana în cauză înţelege să renunţe la respectiva cerere, neidentificând nimic care să poată impune examinarea acesteia în termenii art. 37 § 1 din Convenţie, şi decide scoaterea ei de pe rol.

II. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţie

25. Reclamanta susţine că a fost judecată de două ori pentru faptele sale din 2 iunie 2004. Aceasta invocă, în esenţă, art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, formulat astfel:

„1. Nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdicţiile aceluiaşi stat pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă conform legii şi procedurii penale ale acestui stat.

Dispoziţiile paragrafului precedent nu împiedică redeschiderea procesului, conform legii şi procedurii penale a statului respectiv, dacă fapte noi ori recent descoperite sau un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente sunt de natură să afecteze hotărârea pronunţată.

3. Nicio derogare de la prezentul articol nu este îngăduită în temeiul art. 15 din Convenţie.”

A. Cu privire la admisibilitate

26. Constatând că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 §3 lit. a) din Convenţie şi că nu prezintă de altfel niciun alt motiv de inadmisibilitate, Curtea îl declară admisibil.

B. Cu privire la fond

27. Reclamanta susţine că a fost judecată de două ori pentru aceleaşi fapte.

28. Făcând trimitere la Cauza Serguei Zolotoukhine împotriva Rusiei [(MC), nr. 14.939/03, CEDO 2009], Guvernul consideră că prezenta cauză se distinge de aceasta deoarece, în opinia sa, circumstanţele de fapt nu sunt similare. Astfel, în opinia Guvernului, reclamanta a fost judecată pentru două infracţiuni diferite care aveau un singur element comun, respectiv recurgerea la violenţă fizică. În plus, cele două infracţiuni erau diferite din perspectiva valorii sociale protejate, a gravităţii şi a consecinţelor, precum şi a intenţiei. Făcând trimitere la Cauza Garrette împotriva Franţei [(dec.), nr. 2.529/04, 4 martie 2008], Guvernul arată că reglementarea infracţiunii de lovire sau alte violenţe urmăreşte protejarea integrităţii fizice a persoanei, în timp ce reglementarea infracţiunii de tâlhărie tinde la protejarea patrimoniului.

29. Curtea va examina în continuare problema dacă persoana în cauză a fost judecată de două ori în lumina principiului non bis în idem, astfel cum a fost dezvoltat de aceasta în Cauza Serguei Zolotoukhine citată anterior.

1. Cu privire la natura juridică a celor două proceduri

30. Curtea observă că, în speţă, nu s-a contestat că reclamanta a făcut obiectul a două proceduri penale conform dreptului intern.

2. Clarificarea aspectului dacă reclamanta a fost judecată de două ori pentru aceeaşi infracţiune („idem*)

31. Curtea reaminteşte că art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţie trebuie să fie înţeles ca interzicând urmărirea penală sau judecarea unei persoane pentru o a două „infracţiune” în măsura în care aceasta are la bază fapte identice sau fapte care sunt în esenţă aceleaşi (Serguei Zolotoukhine, citată anterior, pct. 82).

32. Garanţia consacrată la art. 4 sus-menţionat se activează la momentul punerii în mişcare a unei noi acţiuni penale şi când decizia anterioară de achitare sau de condamnare dobândise deja autoritate de lucru judecat. În acest stadiu, elementele dosarului includ obligatoriu decizia prin care prima procedură „penală” în sensul Convenţiei s-a terminat şi lista acuzaţiilor formulate împotriva persoanei vizate de noua procedură. În mod normal, aceste elemente vor include o expunere a faptelor referitoare la infracţiunea pentru care respectiva persoană a fost deja judecată şi o altă expunere referitoare la a două infracţiune de care este acuzată. Aceste expuneri constituie un util punct de pornire pentru examinarea şi clarificarea de către Curte a aspectului dacă faptele celor două proceduri sunt identice sau sunt în esenţă aceleaşi (Grande Stevens şi alţii împotriva Italiei, nr. 18.640/10, 18.647/10, 18.663/10, 18.668/10 şi 18.698/10, pct. 220, 4 martie 2014).

33. Curtea subliniază că prezintă o importanţă redusă care părţi ale noilor acuzaţii sunt în cele din urmă reţinute sau respinse în procedura ulterioară, deoarece art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţie enunţă o garanţie împotriva noii acţiuni penale sau a riscului unei noi acţiuni penale, iar nu interdicţia unei a două condamnări sau a unei a două achitări (Serguei Zolotoukhine, citată anterior, pct. 83).

34. Prin urmare, Curtea trebuie să examineze laptele care constituie un ansamblu de circumstanţe de fapt concrete implicând acelaşi făptuitor şi indisociabil legate între ele în timp şi în spaţiu, existenţa acestor circumstanţe trebuind să fie demonstrată pentru a putea fi pronunţată condamnarea sau pentru ca noi acţiuni penale să poată fi puse în mişcare (ibidem, pct. 84).

35. Analizând faptele cauzei, Curtea reţine că reclamanta a fost achitată, într-o fază iniţială, de acuzaţia de lovire sau alte violenţe în raport cu incidentul din 2 iunie 2004 şi, ulterior, a fost condamnată pentru tâlhărie în raport tot cu aceiaşi incident.

36. În această privinţă, subliniază că, în raport cu principiile enunţate în Cauza Serguei Zolotoukhine citată anterior, aspectul care trebuie clarificat nu este acela dacă elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute la art. 180 şi la art. 211 din Codul penal în vigoare la momentul faptelor erau sau nu identice, ci acela de a determina dacă faptele imputate reclamantei în cele două proceduri penale se refereau la acelaşi comportament (Grande Stevens şi alţii, citată anterior, pct. 224). În acest scop, Curtea trebuie să cerceteze dacă în cauză era vorba de acelaşi comportament din partea aceloraşi persoane cu aceeaşi ocazie (Măreşti împotriva Croaţiei, nr. 55.759/07, pct. 63,25 iunie 2009, şi Muslija împotriva Bosniei şi Herţegovinei, nr. 32.042/11, pct. 34, 14 ianuarie 2014).

37. În prezenta speţă, Curtea observă că reclamanta a fost acuzată în două rânduri pentru aceleaşi acte de violenţă pe care le aplicase aceleiaşi persoane, D.M.M., la aceeaşi dată, 2 iunie 2004; observă, de asemenea, că D.M.M. a avut posibilitatea de a-şi susţine cauza în calitate de victimă (pct. 9 supra). Chiar dacă alte fapte - respectiv o atingere adusă patrimoniului lui D.M.M. - au fost imputate persoanei în cauză în cadrul celei de a două proceduri, nu este mai puţin adevărat că cele două proceduri în cauză coincideau în privinţa actelor de violenţă.

38. Or, în cauze similare prezentei speţe, Curtea a concluzionat deja în sensul existenţei, în esenţă, a aceloraşi fapte, chiar dacă cele două proceduri vizate au tratat elemente parţial diferite (a se vedea, în acest sens, Gradinger împotriva Austriei, 23 octombrie 1995, pct. 55, seria A, nr. 328-C). Cel mai recent, în Cauza Asadbeyli şi alţii împotriva Azerbaidjanului (nr. 3.653/05, 14.729/05, 20.908/05, 26.242/05, 36.083/05 şi 16.519/06, 11 decembrie 2012), în care reclamanţii au făcut obiectul a două proceduri distincte privind o manifestare la care participaseră, Curtea a admis că infracţiunile de săvârşirea cărora persoanele în cauză erau acuzate erau diferite în raport cu un anumit număr de elemente, dar a concluzionat că procedurile se suprapuneau în ceea ce priveşte elementele esenţiale ale infracţiunilor (ibidem, pct. 157).

39. În ceea ce priveşte Cauza Muslija citată anterior, în care reclamantul făcuse obiectul a două proceduri - administrativă şi, respectiv, penală - pentru că îşi lovise fosta soţie, Curtea a urmat un raţionament identic şi a concluzionat că faptele erau esenţial aceleaşi, întrucât actele de violenţă erau, între altele, un element atât al abaterii administrative, cât şi un element al infracţiunii (ibidem, pct. 34).

40. În acelaşi timp, în Cauza Ruotsalainen împotriva Finlandei (nr. 13.079/03, 16 iunie 2009), în care reclamantul fusese condamnat în două rânduri pentru infracţiuni prevăzute de legislaţia fiscală, Curtea a concluzionat că faptele de care era acesta acuzat în cadrul procedurilor respective erau, în esenţă, aceleaşi, chiar dacă elementul intenţional nu fusese reţinut decât în cadrul primei proceduri (ibidem, § 56).

41. În schimb, în Cauza Pirttimaki împotriva Finlandei (nr. 35.232/11, 20 mai 2014), Curtea a concluzionat că nu fusese încălcat art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţie pe motiv că cele două proceduri menţionate nu se refereau la fapte, în esenţă, identice, întrucât circumstanţele de fapt şi părţile erau diferite (ibidem, pct. 51-52).

42. Prin urmare, în speţă, Curtea consideră că infracţiunea de tâlhărie de care reclamanta era acuzată îngloba în ansamblul său faptele infracţiunii de lovire sau alte violenţe şi că această din urmă infracţiune nu conţinea niciun element care să nu fi fost inclus în infracţiunea de tâlhărie. Actele de violenţă constituiau astfel elementul infracţional unic în cadrul procedurii pentru lovire sau alte violenţe şi un element esenţial în cadrul procedurii pentru tâlhărie.

43. În cele din urmă, Curtea observă că, deşi reclamanta a invocat autoritatea de lucru judecat în cadrul celei de-a două proceduri, instanţele interne nu au stabilit expres în cadrul acestei proceduri că existau circumstanţe de fapt care distingeau acuzaţia de tâlhărie de cea de lovire sau alte violenţe pentru care persoana în cauză fusese deja achitată (Asadbeyii şi alţii, citată anterior, pct. 161, a se vedea supra, pct. 17 şi 19). Pe de altă parte, a arătat că instanţa de apel s-a pronunţat, prin Decizia din 4 martie 2008, că a existat identitate de fapte între cele două proceduri în cauză (supra, pct. 20), dar că aceste constatări nu puteau să conducă, din motive procedurale, la o redeschidere a procedurii (supra, pct. 21).

44. Prin urmare, Curtea consideră că actele de violenţă de care reclamanta era acuzată în cadrul celor două proceduri au fost, în esenţă, aceleaşi.

3. Clarificarea aspectului dacă a existat o repetare a trimiterii în judecată („bis”)

45. Curtea reaminteşte că art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţie nu vizează numai cazul unei duble condamnări, ci, de asemenea, pe cel al dublei trimiteri în judecată (Franz Fischer împotriva Austriei, nr. 37.950/97, pct. 29, 29 mai 2001). Astfel, această dispoziţie reafirmă trei garanţii distincte conform cărora nimeni nu poate fi urmărit penal, ii. judecat sau iii. pedepsit de două ori pentru aceleaşi fapte (Nikitine împotriva Rusiei, nr. 50.178/99, pct. 36, CEDO 2004-VIII, şi Serguei Zolotoukhine, citată anterior, pct. 110).

46. În plus, art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţie are ca obiect să interzică repetarea procedurilor penale definitiv închise (Franz Fischer, citată anterior, pct. 22, şi Gradinger, citată anterior, pct. 53). Rezultă aşadar o interdicţie privind procedurile penale consecutive.

47. Totuşi, în ceea ce priveşte procedurile penale paralele, art. 4 sus-menţionat nu le interzice. Într-o astfel de situaţie nu se poate afirma că reclamantul a fost trimis în judecată în mai multe rânduri pentru „o infracţiune pentru care fusese deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă” [Garaudy împotriva Franţei (dec.), nr. 65.831/01, CEDO 2003-IX (extrase)]. Astfel, Curtea a concluzionat în sensul caracterului vădit nefondat al unei cereri într-o cauză în care instanţa naţională pusese capăt celei de-a două proceduri atunci când a fost pronunţată o hotărâre definitivă în cadrul primei proceduri [Zigarella împotriva Italiei (dec.), nr. 48.154/99, 3 octombrie 2002], Cu toate acestea, a constatat o încălcare atunci când instanţele interne nu au pus capăt celei de-a două proceduri (Tomasoviae împotriva Croaţiei, nr. 53.785/09, pct. 31,18 octombrie 2011, Muslija, citată anterior, pct. 37, şi Lucky Dev împotriva Suediei, nr. 7.356/10, pct. 59 şi 63, 27 noiembrie 2014).

48. Aplicând aceste principii în speţă, Curtea observă că prima procedură s-a finalizat cu o hotărâre definitivă pronunţată la 24 ianuarie 2006 de Tribunalul Bacău. Constată, de asemenea, că, în cadrul celei de-a două proceduri, aceeaşi instanţă a pronunţat, la 7 martie 2006, o hotărâre prin care condamna reclamanta în primă instanţă. Rezultă că aceasta a fost condamnată în primă instanţă pentru tâlhărie, deşi hotărârea de achitare pentru lovire sau alte violenţe rămăsese deja definitivă.

49. În aceste circumstanţe, Curtea consideră că reclamanta a fost judecată în două rânduri pentru aceleaşi acte de violenţă.

50. Prin urmare, a fost încălcat art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţie.

III. Cu privire la celelalte pretinse încălcări

51. Reclamanta se plânge, în cele din urmă, de încălcarea drepturilor garantate prin art. 3, art. 5, art. 6 şi art. 7 din Convenţie şi prin art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie în raport cu incidentul din 2 iunie 2004 şi cu procedura penală în litigiu care a vizat-o.

52. Ţinând seama de ansamblul de elemente de care dispune şi în măsura în care este competentă să se pronunţe cu privire la acuzaţiile formulate, Curtea nu a identificat în cadrul capetelor de cerere formulate mai sus nicio încălcare aparentă a drepturilor şi libertăţilor garantate de Convenţie. Reiese că acest capăt de cerere este în mod vădit nefondat şi trebuie respins în temeiul art. 35 § 3 şi 4 din Convenţie.

IV. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie

53. Art. 41 din Convenţie prevede:

„În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a Protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.”

A. Prejudiciu

54. Reclamanta solicită 500.000 euro (EUR) cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul material pe care pretinde că l-a suferit şi care corespunde pierderilor salariale şi degradării bunurilor sale pe durata detenţiei, precum şi suma de 3.500.000 EUR cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral pe care consideră că l-a suferit ca urmare a sentimentelor de frustrare şi suferinţă. Aceasta solicită, de asemenea, ştergerea din cazierul judiciar a condamnării sale, precum şi luarea în considerare ca vechime în muncă a perioadei pe care a petrecut-o în detenţie.

55. Guvernul se opune acordării despăgubirii materiale solicitate, în absenţa unei legături de cauzalitate între încălcarea denunţată şi pretinsul prejudiciu. În ceea ce priveşte prejudiciul moral, consideră că suma solicitată de reclamantă nu este conformă jurisprudenţei Curţii în materie. În ceea ce priveşte celelalte cereri ale reclamantei, consideră că nu intră în competenţa Curţii.

56. Curtea subliniază că singura bază de reţinut pentru acordarea unei reparaţii echitabile constă, în speţă, în încălcarea art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţie. Prin urmare, nu observă nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată şi prejudiciul material pretins şi respinge această cerere. În schimb, consideră că trebuie să i se acorde reclamantei suma de 1.500 EUR cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral. În ceea ce priveşte celelalte cereri ale reclamantei, consideră că nu pot fi admise (Grozavu împotriva României, nr. 24.419/04, pct. 71, 2 noiembrie 2010). În special, Curtea observă că, în dreptul român, art. 465 din noul Cod de procedură penală, care a intrat în vigoare la 1 februarie 2014, permite revizuirea unui proces la nivel intern atunci când, precum în speţă, a constatat încălcarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale unui reclamant (a se vedea, de exemplu, Mischie împotriva României, nr. 50.224/07, pct. 50, 16 septembrie 2014).

B. Cheltuieli de judecată

57. Reclamanta solicită, de asemenea, rambursarea cheltuielilor de judecată efectuate în faţa instanţelor interne şi în faţa Curţii, fără ca totuşi să precizeze cuantumul acestora şi fără să furnizeze documente justificative.

58. Guvernul observă că reclamanta nu şi-a prezentat cererea sa în bună şi cuvenită formă.

59. Conform jurisprudenţei Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care se stabileşte caracterul real, necesar şi rezonabil al acestora [Iatridis împotriva Greciei (reparaţie echitabilă) (MC), nr. 31.107/96, pct. 54, CEDO 2000-XI]. În speţă, ţinând seama de faptul că reclamanta nu şi-a cuantificat şi detaliat cererea, nu i se acordă nicio sumă cu acest titlu.

C. Dobânzi moratorii

60. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu trei puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

în unanimitate,

CURTEA:

1. decide să radieze cererea de pe rol în ceea ce îl priveşte pe reclamantul David Bejan-Piser;

2. declară cererea reclamantei Cristina Butnaru admisibilă în ceea ce priveşte capătul de cerere întemeiat pe art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţie şi inadmisibilă pentru celelalte capete de cerere;

3. hotărăşte că a fost încălcat art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţie;

4. hotărăşte:

a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenţie, suma de 1.500 EUR (o mie cinci sute de euro), care trebuie convertită în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii, pentru prejudiciul moral, plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit;

b) că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, această sumă trebuie majorată cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale;

5. respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.

Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la 23 iunie 2015, în temeiul art. 77 § 2 şi art. 77 § 3 din Regulamentul Curţii.

 

PREŞEDINTE

JOSEP CASADEVALL

Grefier,

Stephen Phillips

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.