MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 114/2016

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 184 (XXVIII) - Nr. 114         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Luni, 15 februarie 2016

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 764 din 5 noiembrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 139 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi a dispoziţiilor art. 12, art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a)şi art. 191 din Codul de procedură civilă

 

Decizia nr. 772 din 10 noiembrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 118 alin. 1 şi art. 147 din Codul familiei

 

Decizia 787 din 17 noiembrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

34. - Ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale privind aprobarea unei licenţe de dare în administrare pentru explorare

 

46. - Ordin al ministrului mediului, apelor şi pădurilor privind instituirea regimului de arie naturală protejată şi declararea siturilor de importanţă comunitară ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România

 

169. - Ordin al ministrului afacerilor externe privind publicarea Acordului, încheiat prin schimb de note verbale semnate la Belgrad la 9 iulie 2015, respectiv 14 iulie 2015, între Guvernul României şi Guvernul Republicii Serbia privind activităţile lucrative ale membrilor de familie ai membrilor misiunilor diplomatice şi posturilor consulare

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ

 

302. - Decizie privind aprobarea conducătorului executiv si aprobarea reluării activităţii Societăţii WISE INSURANCE BROKERS - S.R.L.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 764

din 5 noiembrie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 139 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi a dispoziţiilor art. 12, art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) şi art. 191 din Codul de procedură civilă

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 139 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi a dispoziţiilor art. 191 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Adrian Arvunescu în Dosarul nr. 23/109/2014/a6 al Tribunalului Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.352D/2015.

2. La apelul nominal răspunde personal autorul excepţiei, lipsă fiind cealaltă parte, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra notelor scrise depuse la dosar de către autorul excepţiei prin care acesta solicită admiterea acesteia.

3. Având cuvântul, autorul excepţiei face referire la existenţa unei excepţii de neconstituţionalitate similare, aflată pe rolul Curţii Constituţionale. Solicită acordarea unui termen de judecată în scopul conexării celor două dosare. De asemenea, solicită disjungerea celor două excepţii de neconstituţionalitate din dosarul aflat la termen. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii. Preşedintele Curţii Constituţionale, în temeiul art. 14 din Legea nr. 47/1992, respinge cererea formulată

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autorului excepţiei de neconstituţionalitate care solicită admiterea acesteia. Susţine că modul şi criteriile de repartizare a cauzelor pe complete de judecată, inclusiv repartizarea aleatorie a cauzelor, ţin de procedura de judecată care, potrivit art. 126 din Constituţie, trebuie reglementată prin lege. Or, prevederile din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară permit ca aceste elemente să fie reglementate prin Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, ceea ce contravine Legii fundamentale. În ceea ce priveşte incidentele procedurale, în speţă cererea de recuzare, repartizarea cauzelor se face completului imediat următor, fără respectarea principiului repartizării aleatorii. Dispoziţiile Codului de procedură civilă nu fac distincţie între cereri introductive şi cereri incidentale în instanţă, astfel încât nici în ceea ce priveşte repartizarea cauzelor nu ar trebui făcută această distincţie.

5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că dispoziţiile art. 139 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară sunt norme tehnice, prin care legiuitorul, în temeiul art. 126 alin. (2) din Constituţie, a statuat că modul şi criteriile de repartizare a cauzelor pe complete de judecată se stabilesc prin Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti. Cu privire la dispoziţiile art. 12, art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) şi art. 191 din Codul de procedură civilă, arată că acestea consacră principiul exercitării cu bună-credinţă a drepturilor procesuale stabilind sancţiunile aplicabile în cazul nerespectării acestora. Ele nu cuprind prevederi de natură să aducă atingere principiului liberului acces la justiţie şi dreptului la apărare. Dimpotrivă, art. 191 din Codul de procedură civilă conţine suficiente garanţii pentru respectarea dreptului la apărare şi eliminarea arbitrariului.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

6. Prin încheierea din data de 9 septembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 23/109/2014/a6, Tribunalul Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 139 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi ale art. 191 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Adrian Arvunescu cu ocazia soluţionării unei cereri de reexaminare a amenzii judiciare.

7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arată că, deşi repartizarea cauzelor în mod aleatoriu este o normă de organizare judiciară cu rang de principiu, aceasta nu se mai aplică în cazul cererilor incidentale ca cea prin care se solicită recuzarea unui complet. Astfel, cererea de recuzare se repartizează pe baza unui criteriu nealeator, şi anume completul imediat următor, care judecă aceeaşi materie, potrivit art. 98 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti. Permiţând acest lucru, dispoziţiile art. 139 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 304/2004 sunt neconstituţionale, contravenind prevederilor art. 24 alin. (3) din Constituţie şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, pe de-o parte, şi art. 11 şi art. 53 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, pe de altă parte. Repartizarea cererii de recuzare a unui complet stabilit pe un criteriu nealeator nu doar încalcă prevederile Constituţiei, ci aduce şi o vătămare efectivă a drepturilor procesuale, prin aceea că un complet incompatibil este învestit să soluţioneze cererea de recuzare şi alte incidente procedurale, fără a putea fi recuzat.

8.  În continuare, susţine că dispoziţiile art. 191 din Codul de procedură civilă, precum şi cele ale art. 12 şi art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din acelaşi act normativ sunt neconstituţionale, încălcând prevederile art. 127 din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Făcând aplicarea abuzivă a dispoziţiilor art. 12 şi art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a), coroborate, ce s-a soldat cu aplicarea unei amenzi judiciare, instanţa a încălcat dreptul reclamantului de a participa la şedinţa de judecată. Pe cale de consecinţă şi dispoziţiile art. 191 sunt neconstituţionale, deoarece, „achiesând la încălcarea dreptului corelativ al cetăţeanului de a participa la şedinţa de judecată, şi instanţa de reexaminare a încălcat astfel acest drept, prin urmare publicitatea şedinţei de judecată”.

9. Tribunalul Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şl asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. în ce priveşte nerespectarea art. 127 din Constituţie, arată că, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, s-a statuat că principiul publicităţii nu are un caracter absolut, legiuitorul având posibilitatea de a deroga de la acesta, cu atât mai mult cu cât aceste derogări privesc soluţionarea unor incidente apărute în cadrul unor cauze ce se soluţionează cu respectarea articolului 127, Totodată, apreciază ca nefondată critica adusă dispoziţiilor art. 191 din Codul de procedură civilă. Textul de lege criticat asigură garanţii pentru respectarea prezumţiei de nevinovăţie, prin stabilirea principiului contradictorialităţii, precum şi prin darea în competenţa altui completa soluţionării cererii de reexaminare a amenzii judiciare.

10. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 139 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 304/2004, arată că aceasta este neîntemeiată. în acest sens, face referire la deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.561/2011 şi nr. 513/2012. De asemenea, arată că, prin Decizia nr. 105/2011, Curtea Constituţională a reţinut că, în condiţiile în care reglementarea competenţei şi a procedurii de judecată se află în aria de reglementare a legiuitorului, instituirea unui regim juridic derogatoriu de Ia dreptul comun, stabilit tot de către acesta într-un domeniu care, prin specificul său, face necesară o asemenea reglementare, nu conţine niciun aspect de neconstituţionalitate.

11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

14. În ceea ce priveşte obiectul excepţiei de neconstituţionalitate Curtea observă că, deşi autorul excepţiei aduce critici atât dispoziţiilor art. 139 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 304/2004 şi dispoziţiilor art. 191 din Codul de procedură civilă, cât şi celor ale art. 12 şi art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din acelaşi cod, instanţa de judecată, fără a analiza întrunirea condiţiilor de admisibilitate referitoare la fiecare dintre dispoziţiile vizate, a sesizat instanţa de contencios constituţional doar cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 139 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi a art. 191 din Codul de procedură civilă.

15. Astfel, având în vedere cele reţinute prin Decizia nr. 122 din 6 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 27 mai 2014, precum şi motivarea autorului excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că obiectul acesteia îl constituie dispoziţiile art. 139 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi dispoziţiile art. 12, art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) şi art. 191 din Codul de procedură civilă. Legea nr. 304/2004 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut:

- Art. 139 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 304/2004: „(1) Prin Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti se stabilesc: [...]

b) modul şi criteriile de repartizare a cauzelor pe complete de judecată, în vederea asigurării respectării principiilor distribuţiei aleatorii şi continuităţii.”;

- Art. 12 din Codul de procedură civilă: „(1) Drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credinţă, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege şi fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părţi.

(2) Partea care îşi exercită drepturile procesuale în mod abuziv răspunde pentru prejudiciile materiale şi morale cauzate. Ea va putea fi obligată, potrivit legii, şi la plata unei amenzi judiciare.

(3) De asemenea, partea care nu îşi îndeplineşte cu bună-credinţă obligaţiile procesuale răspunde potrivit alin. (2)\

- Art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din Codul de procedură civilă: „(1) Dacă legea nu prevede altfel, instanţa, potrivit dispoziţiilor prezentului articol, va putea sancţiona următoarele fapte săvârşite în legătură cu procesul, astfel:

1. cu amendă judiciară de la 100 lei la 1.000 lei:

a) introducerea, cu rea-credinţă, a unor cereri principale, accesorii, adiţionale sau incidentale, precum şi pentru exercitarea unei căi de atac, vădit netemeinice;)

- Art. 191 din Codul de procedură civilă: „(1) împotriva încheierii prevăzute la art. 190, cel obligat la amendă sau despăgubire va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând, motivat, să se revină asupra amenzii ori despăgubirii sau să se dispună reducerea acesteia.

(2) Cererea se face în termen de 15 zile, după caz, de la data la care a fost luată măsura sau de la data comunicării încheierii.

(3) în toate cazurile, cererea se soluţionează, cu citarea părţilor, prin încheiere, dată în camera de consiliu, de către un alt complet decât cel care a stabilit amenda sau despăgubirea.

(4) încheierea prevăzută la alin. (3) este definitivă.”

16. În opinia autorului excepţiei, prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, art. 24 referitor la dreptul la apărare, art. 126 alin. (2) referitor la competenţa instanţelor judecătoreşti şi art. 127 referitor la caracterul public al dezbaterilor. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prin cererea formulată la data de 11 iunie 2015, autorul excepţiei de neconstituţionalitate a solicitat reexaminarea amenzii judiciare care i-a fost aplicată prin încheierea de şedinţă din data de 10 martie 2015, încheiere pronunţată în cadrul soluţionării unui litigiu de muncă - contestaţie privind o decizie de concediere. La data de 1 iulie 2015, autorul excepţiei formulează cerere de recuzare a preşedintelui completului învestit cu soluţionarea cererii de reexaminare, prin încheierea pronunţată la aceeaşi dată, cererea de recuzare fiind respinsă. Ulterior, la data de 7 septembrie 2015, a formulat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 139 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 304/2004 şi a celor ale art. 12, art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) şi art. 191 din Codul de procedură civilă, instanţa de contencios constituţional fiind sesizată prin încheierea din 9 septembrie 2015 a Tribunalului Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale. Prin aceeaşi încheiere, s-a revenit asupra sancţiunii amenzii, reclamantul fiind exonerat de obligaţia de plată a acesteia.

18. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile art. 139 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 304/2004, Curtea observă că autorul excepţiei formulează criticile de neconstituţionalitate din perspectiva repartizării şi soluţionării cererilor de recuzare. Având în vedere aceste aspecte, Curtea apreciază că dispoziţiile art. 139 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 304/2004, din perspectiva criticată de autorul excepţiei, nu au legătură cu soluţionarea cauzei, şi anume soluţionarea cererii de reexaminare a amenzii judiciare, Astfel, conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia” Or, „legătura cu soluţionarea cauzei9 presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului.

19. Prin urmare, Curtea urmează să respingă, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 139 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, acestea neavând legătură cu soluţionarea cauzei.

20. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12, art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) şi art. 191 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost formulată, Curtea observă că autorul acesteia susţine, în esenţă, că, aplicându-i amenda judiciară, instanţa de judecată l-a pus în imposibilitatea de a participa la şedinţele de judecată, ceea ce contravine prevederilor constituţionale invocate.

21. Curtea apreciază că autorul excepţiei nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate, în realitate, fiind nemulţumit de aplicarea legii de către instanţă în cazul său. Astfel, Curtea constată că motivarea excepţiei de neconstituţionalitate relevă aspecte care ţin de interpretarea şi aplicarea legii de către instanţa de judecată, probleme ce nu intră în competenţa de soluţionare a instanţei de contencios constituţional, care, potrivit art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea acesteia, asigură controlul de constituţionalitate prin raportare la prevederile Legii fundamentale. Curtea a statuat în jurisprudenţa sa că nu intră în atribuţiile sale cenzurarea aplicării legii de instanţele de judecată, controlul judecătoresc realizându-se, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituţie, „(...) prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege”, astfel încât urmează să respingă şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12, art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) şi art. 191 din Codul de procedură civilă, ca inadmisibilă.

22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 139 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi a dispoziţiilor art. 12, art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) şi art. 191 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Adrian Arvunescu în Dosarul nr. 23/109/2014/a6 al Tribunalului Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Argeş - Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 5 noiembrie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 772

din 10 noiembrie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 118 alin. 1 şi art. 147 din Codul familiei

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Popescu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 118 alin. 1 şi art. 147 din Codul familiei, excepţie ridicată de Ana Bontaş în Dosarul nr. 2.522/100/2014/a1 al Curţii de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului nr. 381D/2015 al Curţii Constituţionale.

2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa din 29 octombrie 2015, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a dispus amânarea pronunţării pentru data de 10 noiembrie 2015

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

3. Prin Decizia civilă nr. 1.338/2015 din 5 februarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 2.522/100/2014/a1, Curtea de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 118 alin. 1 şi art. 147 din Codul familiei.

4. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Ana Bontaş cu prilejul soluţionării recursului împotriva încheierii civile din 23 octombrie 2014, pronunţată de Tribunalul Maramureş, prin care această instanţă judecătorească a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 118 alin. 1 şi art. 147 din Codul familiei.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia arată, în esenţă, că, potrivit art. 118 alin. (1) şi art. 147 din Codul familiei, tutela este concepută ca o sarcină, impusă în mod obligatoriu tutorelui, acesta neavând un drept de opţiune în sensul acceptării sau nu a calităţii de tutore. Această reglementare contravine dispoziţiilor art. 26 din Constituţie, care ocrotesc dreptul la viaţă intimă, familială şi privată, precum şi ale art. 42 din Legea fundamentală, care interzic munca forţată. Potrivit susţinerilor autoarei excepţiei, în prezent, instituţia tutelei este astfel reglementată încât presupune acceptul tutorelui pentru a dobândi această calitate.

6. Curtea de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal consideră că prevederile de lege criticate nu sunt contrare dispoziţiilor art. 26 şi art. 42 din Constituţie, precum şi art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Deşi formal tutela a fost concepută ca o sarcină impusă în mod obligatoriu tutorelui, aceste prevederi nu pot fi interpretate decât în raport de celelalte dispoziţii ale Codului familiei, care dau posibilitatea persoanei să refuze sarcina tutelei, în anumite condiţii, sau să ceară înlocuirea sa. De altfel, numirea ca tutore a unei persoane s-a realizat prin apreciere de la caz la caz, verificându-se în ce condiţii o persoană poate fi numită ca tutore, fiind, de regulă, numită în raport de relaţiile familiale pe care persoana ocrotită le are cu persoana în sarcina căreia s-a dispus tutela. Acesta este şi motivul pentru care dreptul tutorelui la viaţă privată nu este încălcat, iar tutela nu este retribuită în baza acestor dispoziţii legale.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8. Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 118 alin. 1 şi art. 147 din Codul familiei sunt constituţionale. Reţine că dispoziţiile legale criticate potrivit cărora persoana care este numită tutore nu poate refuza această sarcină, iar regulile privitoare la tutela minorului care nu a împlinit vârsta de paisprezece ani se aplică şi în cazul tutelei celui pus sub interdicţie, în măsura în care legea nu dispune altfel, nu aduc atingere normelor constituţionale care consacră viaţa intimă, familială şi privată şi nici celor care interzic munca forţată. Tutela este o sarcină gratuită şi obligatorie, în virtutea căreia o anumită persoană, denumită tutore, este chemată să exercite drepturile şi să îndeplinească obligaţiile care îi revin în scopul apărării intereselor persoanei ocrotite. Mai mult, la stabilirea tutelei se au în vedere relaţiile personale, condiţiile materiale şi garanţiile pe care le prezintă cel chemat Sa tutelă. În plus, imposibilitatea tutorelui de a refuza sarcina este necesar să fie interpretată în raport cu art. 118 alin. 2 din Codul familiei care prevede cazurile în care tutela poate fi refuzată sau se poate cere înlocuirea acesteia. Pe cale de consecinţă, tutorele are posibilitatea să refuze sarcina tutelei în situaţia în care se încadrează în unul dintre cazurile prevăzute la art. 118 alin. 2 din Codul familiei, astfel nefiind încălcate normele constituţionale referitoare la viaţa intimă, familială şi privată şi la interzicerea muncii forţate. De altfel, potrivit art. 42 alin. (2) lit. c) teza finală din Constituţie, nu constituie muncă forţată prestaţiile care fac parte din obligaţiile civile normale stabilite de lege.

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse de autoarea excepţiei, Ana Bontaş, şi de părţile Marioara Helindean, Andrei-Vasile Helindean şi Ovidiu-Paul Helindean, susţinerile avocatului autorului excepţiei, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 118 alin. 1 şi art. 147 din Codul familiei, republicat în Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, având următorul cuprins:

- Art. 118 alin. 1: „Cel numit tutore nu poate refuza această sarcină.”,

- Art. 147: „Regulile privitoare la tutela minorului care nu a împlinit vârsta de paisprezece ani se aplică şi în cazul tutelei celui pus sub interdicţie, în măsura în care legea nu dispune altfel”.

12. Curtea observă că. potrivit art. 230 lit. m) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, „La data intrării în vigoare a Codului civil se abrogă:

(...)

m) Legea nr. 4/1953 privind Codul familiei, republicată în Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, cu modificările şi completările ulterioare”.

13. În prezent, procedura de numire a tutorelui este reglementată de art. 119 alin. (1) din Codul civil, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011, potrivit căruia „Numirea tutorelui se face, cu acordul acestuia, de către instanţa de tutelă în camera de consiliu, prin încheiere definitivă. Atunci când desemnarea tutorelui s-a făcut prin contract de mandat, cel desemnat tutore nu poate refuza numirea decât pentru motivele prevăzute la art. 120 alin. (2).” De asemenea, prevederile art. 170 din Codul civil stabilesc că, „Prin hotărârea de punere sub interdicţie, instanţa de tutelă numeşte, de îndată, un tutore pentru ocrotirea celui pus sub interdicţie judecătorească. Dispoziţiile art. 114-120 se aplică în mod corespunzător.”

14. În acelaşi timp, astfel cum rezultă din cuprinsul actului de sesizare a Curţii Constituţionale, Curtea reţine că, în cauza dedusă judecăţii instanţei judecătoreşti, continuă să producă efecte juridice prevederile art. 118 alin. (1) şi ale art. 147 din Codul familiei.

În aceste condiţii şi având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2014, prin care Curtea a statuat că sintagma „în vigoare” din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, prevederile art. 118 alin. 1 şi ale art. 147 din Codul familiei urmează a fi supuse controlului de constituţionalitate.

15. În opinia autoarei excepţiei, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 26 privind viaţa intimă, familială şi privată şi art. 42 privind interzicerea muncii forţate. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dispoziţii privind dreptul la respectarea vieţii private şi de familie.

16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în esenţă, critica de neconstituţionalitate vizează opţiunea legiuitorului de a reglementa tutela ca o sarcină obligatorie a tutorelui, spre deosebire de reglementarea actuală, cuprinsă în art. 119 alin. (1) din Codul civil, care prevede condiţia exprimării acordului persoanei pentru a fi numită ca tutore.

17. Din examinarea criticii de neconstituţionalitate formulate, Curtea reţine că prevederile art. 118 alin. 1 din Codul familiei stabilesc natura juridică a tutelei în sensul că aceasta este o sarcină, pe care persoana numită ca tutore nu o poate refuza. Totodată, regulile privitoare la tutela minorului care nu a împlinit vârsta de paisprezece ani se aplică şi în cazul tutelei celui pus sub interdicţie, potrivit art. 147 din Codul familiei.

18. Analizând prevederile de lege criticate în ansamblul reglementărilor cuprinse în titlul III din Codul familiei, referitor la ocrotirea celor lipsiţi de capacitate, cu capacitate restrânsă şi a altor persoane, Curtea reţine că tutela este o obligaţie juridică, în virtutea căreia o anumită persoană, denumită tutore, este chemată să exercite drepturile şi să îndeplinească obligaţiile care îi revin în scopul apărării intereselor persoanei ocrotite. La stabilirea tutelei se au în vedere relaţiile personale, condiţiile materiale şi garanţiile pe care le prezintă cel chemat la tutelă.

19 în acelaşi timp, Curtea reţine că imposibilitatea tutorelui de a refuza sarcina tutelei nu este absolută, de vreme ce art. 118 alin. 2 din Codul familiei prevede cazurile în care tutela poate fi refuzată sau se poate cere înlocuirea acesteia. Astfel, poate refuza sarcina tutelei: femeia însărcinată sau mama unui copil mai mic de opt ani, cel care creşte şi educă doi sau mai mulţi copii, cel care exercită o altă tutelă sau o curatelă, cei care din cauza bolii, a infirmităţii, a felului îndeletnicirii, a depărtării domiciliului de locul unde se află bunurile minorului sau din alte motive întemeiate, nu ar putea să îndeplinească această sarcină. Tutorele are, aşadar, posibilitatea să refuze sarcina tutelei în situaţia în care se încadrează în unui dintre cazurile prevăzute la art. 118 alin. 2 din Codul familiei sau să solicite înlocuirea sa, în trei ani de la numire, potrivit art. 148 din Codul familiei.

20. Reţinând că tutela este o obligaţie cu caracter civil, fiind stabilită prin lege pentru ocrotirea persoanelor lipsite de capacitate sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, şi că aceasta poate fi remunerată, potrivit art. 121 alin. 2 din Codul familiei, Curtea constată că prevederile art. 118 alin. 1 şi art. 147 din Codul familiei nu contravin dispoziţiilor art. 42 alin. (2) lit. c) din Constituţie, potrivit cărora nu constituie muncă forţată prestaţiile care fac parte din obligaţiile civile normale stabilite de lege.

21. Mai mult, din examinarea înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, Curtea observă că, în cauza de faţă, desemnarea tutorelui a fost făcută la cererea expresă a autorului excepţiei de neconstituţionalitate.

22. Referitor la invocarea în susţinerea criticii de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 din Constituţie şi art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 8 paragraful 2 din Convenţie, este permis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea dreptului la viaţă intimă, în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.

23. Sub acest aspect, Curtea reţine că tutela, astfel cum este reglementată prin prevederile de lege criticate, are drept scop protecţia efectivă a persoanei puse sub interdicţie, fiind justificată de necesitatea luării unor măsuri speciale determinate de starea de sănătate mintală a unei persoane şi răspunzând astfel unei nevoi sociale imperioase. Astfel, art. 1 din Legea nr. 487/2002 a sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 652 din 13 septembrie 2012, sănătatea mintală reprezintă o componentă fundamentală a sănătăţii individuale şi constituie un obiectiv major al politicii de sănătate publică.

24. Potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 142 şi urm. din Codul familiei, măsura punerii sub interdicţie se dispune de instanţa judecătorească în cazul celui care nu are discernământ pentru a se îngriji de interesele sale, din cauza alienatei mintale ori debilităţii mintale. Hotărârea de punere sub interdicţie rămasă irevocabilă va fi comunicată de instanţa judecătorească autorităţii tutelare, care va desemna un tutore. Regulile privitoare la tutela minorului care nu a împlinit vârsta de paisprezece ani se aplică şi în cazul tutelei celui pus sub interdicţie, în măsura în care legea nu dispune altfel. Potrivit art. 149 din Codul familiei, tutorele este dator să îngrijească de persoana celui pus sub interdicţie, spre a-i grăbi vindecarea şi a-i îmbunătăţi condiţiile de viaţă. Autoritatea tutelară, de acord cu serviciul sanitar competent şi ţinând seama de împrejurări, va hotărî dacă cel pus sub interdicţie va fi îngrijit la locuinţa lui ori într-o instituţie sanitară. Totodată, desemnarea tutorelui are loc ţinând cont, în principal, de relaţiile personale pe care le prezintă cel chemat la tutelă faţă de persoana ocrotită, în timp ce tutorele are posibilitatea de a refuza această sarcină, în condiţiile legii.

25. În aceste condiţii, Curtea constată că este neîntemeiată critica de neconstituţionalitate raportată la normele fundamentale privind dreptul la viaţă intimă, familială şi privată.

26. În plus, invocarea, în susţinerea excepţiei, a dispoziţiilor art. 119 alin. (1) din Codul civil potrivit cărora numirea tutorelui se face, de către instanţa de tutelă, acordul său, nu conduce la concluzia neconstituţionalităţii art. 118 alin. 1 şi art. 147 din Codul familiei. Curtea reiterează că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins a fi încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei.

27. Cât priveşte raportarea la dispoziţiile art. 53 din Constituţie, Curtea reţine că acestea au fost invocate direct în susţinerile orale ale avocatului autorului excepţiei în faţa instanţei de contencios constituţional, motiv pentru care aceste critici de neconstituţionalitate nu pot fi primite. În acest sens, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 219 din 2 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 11 iunie 2015, că invocarea în susţinerea excepţiei a unor dispoziţii constituţionale direct în faţa Curţii, şi nu în faţa instanţei de judecată, contravine art. 10 alin. (2) şi art. 29 alin. (1)-(4) din Legea nr. 47/1992, întrucât cadrul procesual specific excepţiei de neconstituţionalitate rezultă din încheierea de sesizare şi din motivarea scrisă a autorului, iar aceasta din urmă nu poate fi completată în faţa Curţii Constituţionale cu elemente noi, ce nu au fost puse în discuţia părţilor în faţa instanţei judecătoreşti.

28, Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ana Bontaş în Dosarul nr. 2.522/100/2014/a1 al Curţii de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 118 alin. 1 şi art. 147 din Codul familiei sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 10 noiembrie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Simina Popescu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 787

din 17 noiembrie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, excepţie ridicată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia în Dosarul nr. 2.200/310/2014 al Judecătoriei Sinaia care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 648 D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate. Se susţine că autorul excepţiei deduce neconstituţionalitatea textului criticat din compararea sa cu un text de lege care se aplică în faza de judecată. Se observă, totodată, că prevederile art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013 nu au fost niciodată în vigoare,

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Sentinţa penală nr. 37 din 19 martie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 2 200/310/2014, Judecătoria Sinaia a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, excepţie ridicată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri referitoare la încheierea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013, prin abrogarea prevederilor art. 488 alin. (3) din Codul de procedură penală, creează o situaţie de inechitate în aplicarea tratamentului sancţionator al persoanelor care au aceeaşi poziţie procesuală, dar se află în momente diferite ale procesului penal, respectiv cele care, în timpul urmăririi penale, încheie un acord de recunoaştere a vinovăţiei şi cele care, în timpul cercetării judecătoreşti, recunosc săvârşirea faptelor reţinute în sarcina lor prin rechizitoriu. Se arată că, în realitate, faza procesuală în care se află fiecare dintre aceste persoane nu ar trebui să prezinte relevanţă, din perspectiva regimului sancţionator aplicat, deoarece, prin reglementarea acestor instituţii, legiuitorul a urmărit să scurteze durata procesului penal, instituind atât pentru persoanele care încheie un acord de recunoaştere a vinovăţiei, cât şi pentru cele care îşi recunosc vinovăţia în faţa instanţei de judecată beneficiul reducerii limitelor de pedeapsă, intenţie exprimată în expunerea de motive ce însoţeşte proiectul Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală. Se susţine că, prin urmare, subiecţii aceluiaşi tip de raport juridic beneficiază, prin intrarea în vigoare a textului criticat, de un regim juridic diferenţiat, care nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă. Se mai arată că textul criticat are ca efect descurajarea încheierii acordurilor de recunoaştere a vinovăţiei, prin eliminarea factorului stimulativ, care constă în reducerea cu o treime a pedepsei. Acest din urmă aspect determină recurgerea la proceduri lungi şi costisitoare, cu impact negativ asupra duratei soluţionării cauzelor. Se face trimitere la scopul instituţiei acordului de recunoaştere a vinovăţiei exprimat în Expunerea de motive a Legii nr. 255/2013 şi se susţine că acesta este încălcat prin prevederile art. 102 pct. 288 din această lege. Se mai arată că soluţia legislativă criticată încalcă dreptul la un proces echitabil, prevăzut la art. 21 alin. (3) din Constituţie şi art. 6 din Convenţie. Se susţine, totodată, încălcarea, prin textul criticat a prevederilor art. 53 din Legea fundamentală, întrucât restrângerea, prin art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013, a dreptului la un proces echitabil nu satisface condiţiile impuse prin norma constituţională anterior referită,

6. Judecătoria Sinaia opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Se susţine că soluţia legislativă prevăzută la art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013 este discriminatorie, inechitabilă şi restrictivă de drepturi în mod nejustificat şi că aceasta creează o diferenţă nejustificată de tratament juridic între persoane care se află în situaţii similare. Se arată că, pentru aceste motive, textul criticat contravine dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie. Se subliniază faptul că această soluţie este consfinţită şi prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 25 din 17 noiembrie 2014 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept referitoare la posibilitatea procurorului, în faza de urmărire penală, în procedura acordului de recunoaştere a vinovăţiei, de a reţine în încadrarea juridică dată faptei inculpatului şi dispoziţiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, cu consecinţe directe asupra reducerii limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită, prin care instanţa supremă a stabilit că procurorul nu poate, în faza de urmărire penală, în procedura acordului de recunoaştere a vinovăţiei, să reţină dispoziţiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, cu consecinţe directe asupra reducerii limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită.

7. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, care au următorul cuprins: „La articolul 480, alineatul (3) se abrogă “

11. Art. 480 din Codul de procedură penală referitor la condiţiile încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei prevedea la alin. (3), abrogat prin dispoziţiile art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013, că: „Inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii şi de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei amenzii.”

12. Se susţine că textul criticat încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil şi art. 53 cu privire la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 461 din 16 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 17 august 2015, a reţinut că acordul de recunoaştere a vinovăţiei reprezintă o procedură specială ce are ca obiect, conform art. 479 din Codul de procedură penală, recunoaşterea comiterii faptei şi acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi priveşte felul şi cuantumul pedepsei, precum şi forma de executare a acesteia.

14. Potrivit art. 478 din Codul de procedură penală, în cursul urmăririi penale, după punerea în mişcare a acţiunii penale, inculpatul şi procurorul pot încheia un acord, ca urmare a recunoaşterii vinovăţiei de către inculpat. Acordul de recunoaştere a vinovăţiei poate fi iniţiat atât de către procuror, cât şi de către inculpat. Limitele încheierii lui sunt stabilite prin avizul prealabil şi scris al procurorului ierarhic superior, iar efectele sunt supuse aceluiaşi aviz. Conform art. 480 din Codul de procedură penală, acordul de recunoaştere a vinovăţiei se poate încheia numai cu privire la infracţiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau a închisorii de cel mult 7 ani, atunci când, din probele administrate, rezultă suficiente date cu privire la existenţa faptei pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală şi cu privire la vinovăţia inculpatului.

15. Spre deosebire de acordul de recunoaştere a vinovăţiei, recunoaşterea învinuirii are loc în faza judecăţii în primă instanţă. Aceasta constituie o procedură simplificată de judecare şi soluţionare a cauzei, în cadrul căreia inculpatul recunoaşte situaţia de fapt reţinută în sarcina sa prin rechizitoriu şi solicită să fie judecat pe baza probelor administrate în faza urmăririi penale şi a înscrisurilor noi prezentate de părţi şi de persoana vătămată. Conform art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, în cazurile în care acţiunea penală nu vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă, preşedintele completului pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de părţi, dacă recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, aducându-i, totodată, la cunoştinţă dispoziţiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală. Potrivit acestora din urmă, recunoaşterea de către inculpat a învinuirii are ca efect reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii şi reducerea cu o pătrime a acestor limite în cazul pedepsei amenzii.

16. Curtea a reţinut, de asemenea, că regimul sancţionator prevăzut Sa art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală în cazul recunoaşterii învinuirii a fost reglementat prin art. 480 alin. (3) din Codul de procedură penală şi pentru cazul încheierii unui acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art. 480 alin. (3) din Codul de procedură penală a fost însă abrogat prin dispoziţiile art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, nefiind astfel niciodată în vigoare. Prin urmare, Curtea a constatat că în susţinerea neconstituţionalităţii prevederilor art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013 sunt comparate două texte legale, dintre care unul este în vigoare şi este aplicabil în faza de judecată, iar cel de-al doilea nu a fost niciodată în vigoare şi, aşadar, nici aplicat în cursul urmăririi penale, întrucât a fost abrogat prin legea de punere în aplicare a actului normativ din cuprinsul căruia a făcut parte.

17. Curtea a reţinut că, în aceste condiţii, neconstituţionalitatea textului criticat este dedusă prin compararea celor două instituţii sub aspectul regimului sancţionator aplicabil, argumentele expuse în susţinerea pretinsei neconstituţionalităţi referindu-se la posibilitatea aplicării regimului sancţionator prevăzut în cazul procedurii recunoaşterii învinuirii şi cu privire la acordul de recunoaştere a vinovăţiei. Or, având în vedere prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, conform cărora „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului” Curtea a constatat că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013 este inadmisibilă.

18. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor anterior arătate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, excepţie ridicată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia în Dosarul nr. 2.200/310/2014 al Judecătoriei Sinaia.

Decizia se comunică Judecătoriei Sinaia şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa din data de 17 noiembrie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE

 

ORDIN

privind aprobarea unei licenţe de dare în administrare pentru explorare

 

Având în vedere prevederile art. 13 şi art. 21 alin. (1) din Legea minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 4 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.419/2009 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, cu modificările ulterioare,

preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă Licenţa de dare în administrare pentru explorare nr. 18.775/2015 privind explorarea resurselor de apă minerală terapeutică şi gaze necombustibile (dioxid de carbon mofetic) din perimetrul Szejke, judeţul Harghita, încheiată între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, în calitate de concedent, şi municipiul Odorheiu Secuiesc, în calitate de administrator,

Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale,

Gheorghe Duţu

 

Bucureşti, 3 februarie 2016.

Nr. 34.

MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ŞI PĂDURILOR

 

ORDIN

privind instituirea regimului de arie naturală protejată şi declararea siturilor de importanţă comunitară ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România

 

Având în vedere Referatul de aprobare nr. 106.355/AC din 30 decembrie 2015 al Direcţiei biodiversitate, ţinând cont de avizul Academiei Române nr. 3.791/CJ din 28 decembrie 2015,

în baza prevederilor art. 8 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 13 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 38/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor,

ministrul mediului, apelor şi pădurilor emite prezentul ordin.

Art. 1. - (1) Se instituie regimul de arie naturală protejată şi se declară ca situri de importanţă comunitară zonele prevăzute în anexa nr. 1.

(2) Se instituie regimul de arie naturală protejată pentru suprafeţe suplimentare şi se declară ca situri de importanţă comunitară pentru suprafeţe extinse siturile prevăzute în anexa nr. 2.

(3) Lista consolidată a siturilor de importanţă comunitară se publică pe site-ul web al autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentului ordin.

Art. 2. - (1) Limitele siturilor de importanţă comunitară prevăzute în lista consolidată a siturilor de importanţă comunitară se pun la dispoziţie de către autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, prin intermediul serviciilor de vizualizare şi de descărcare ale setului de date „ariile naturale protejate din România”, care poate fi găsit prin intermediul serviciilor de căutare prin intermediul geoportalului INSPIRE al Comisiei Europene (http://inspire-geoportal.ec.europa.eu/discovery/), în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentului ordin.

(2) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului va pune la dispoziţia factorilor interesaţi informaţii referitoare la setul de date „ariile naturale protejate din România” prin intermediul metadatelor aferente acestui set de date care poate fi găsit prin intermediul serviciilor de căutare prin intermediul geoportalului INSPIRE al Comisiei Europene (http://inspire-geoportal.ec.europa.eu/discovery/), în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentului ordin.

(3) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului va pune la dispoziţia factorilor interesaţi un ghid cu informaţii referitoare la modul de descoperire al setului de date şi modul de utilizare al serviciilor de vizualizare şi de descărcare, prin intermediul site-ului www.biodiversity.ro, în secţiunea „Date GIS”.

(4) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului va pune la dispoziţia factorilor interesaţi un instrument web-GIS pentru vizualizarea setului de date „ariile naturale protejate din România” în raport cu alte straturi de fundal la adresa http://ariiprotejate.biodiversity.ro/, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentului ordin.

(5) Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului va actualiza periodic setul de date „ariile naturale protejate din România” ca urmare a delimitării la o scară cu o precizie mai bună, ca urmare a conformării la specificaţiile tehnice INSPIRE şi/sau pentru asigurarea topologiei cu alte seturi de date INSPIRE proprii şi va consemna actualizările în fişierul de metadate aferent setului de date.

Art. 3. - (1) Formularele standard Natura 2000 completate pentru siturile de importanţă comunitară prevăzute la art. 1 alin, (3) se publică pe site-ul web al autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.

(2) Formularele standard Natura 2000, prevăzute la alin. (1), se actualizează periodic În baza informaţiilor noi colectate ca urmare a monitorizării şi cercetărilor derulate la nivelul siturilor.

(3) Actualizarea formularelor standard Natura 2000 se face electronic, În aplicaţia informatică special dezvoltată în acest sens, disponibilă la adresa de internet http://ibis.anpm.ro.

Art. 4. - Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului va raporta baza de date aferentă siturilor Natura 2000, conform procedurilor de raportare specifice stabilite de către Comisia Europeană,

Art. 5. - Anexele 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 6. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea J,

 

Ministrul mediului, apelor şi pădurilor,

Cristiana Pasca Palmer

 

Bucureşti, 12 ianuarie 2016.

Nr. 46.

 

ANEXA Nr. 1

 

LISTA SITURILOR

de importanţă comunitară

 

1. ROSCI0274 Agârbiciu

2. ROSCI0276 Albeşti

3. ROSCI0282 Arpaşu de Sus

4. ROSCI0288 Băileşti

5. ROSCI0301 Bogata

6. ROSCI0302 Bozânta

7. ROSCI0311 Canionul Viteaz

8. ROSCI0312 Castanii comestibili de la Buia

9. ROSCI0313 Confluenţa Mureş cu Arieş

10. ROSCI0317 Cordăreni - Vorniceni

11. ROSCI0332 Coşava Mică

12. ROSCI0340 Cuiugiuc

13. ROSCI0342 Pădurea Târgu Mureş

14. ROSCI0351 Culmea Cucuieţi

15. ROSCI0371 Cumpărătura

16. ROSCI0372 Dăbuleni - Potelu

17. ROSCI0396 Dealul Pădurea Murei - Sângeorzu Nou

18. ROSCI0397 Dealurile Podoleni

19. ROSCI0404 Dealurile Racoviţeni

20. ROSCI0405 Dealurile Strehaia - Bâtlanele

21. ROSCI0409 Fânaţele de la Bogdana

22. ROSCI0410 Fânaţele de la Sucutard

23. ROSCI0411 Groşii Ţibleşului

24. ROSCI0412 Ivrinezu

25. ROSCI0413 Lobul sudic al Câmpului de Phyllophora al lui Zernov

26. ROSCI0414 Lovrin

27. ROSCI0415 Lunca Bârsei

28. ROSCI0416 Măgura Bătarci

29. ROSCI0417 Manoleasa

30. ROSCI0418 Movilele de la Iacobeni

31. ROSCI0419 Mureşul Mijlociu - Cugir

32. ROSCI0420 Oprăneşti

33. ROSCI0421 Pădurea celor Două Veveriţe

34. ROSCI0422 Pădurea Dandara - Corneanca

35. ROSCI0423 Pădurea Dorobanţul

36. ROSCI0424 Pădurea şi Lacul Mărgineni

37. ROSCI0425 Pădurea Şemiţa

38. ROSCI0426 Pădurea Ştorobăneasa

39. ROSCI0427 Pajiştile de la Liteni - Săvădisla

40. ROSCI0428 Pajiştile de la Mănărade

41. ROSCI0429 Pajiştile de la Morişti şi Cojocna

42. ROSCI0430 Pajiştile de la Tiur

43. ROSCI0431 Pajiştile dintre Şeica Mare şi Veşeud

44. ROSCI0432 Prunişor

45. ROSCI0433 Seaca

46. ROSCI0434 Şiretul Mijlociu

47. ROSCI0435 Someşul între Rona şi Ţicău

48. ROSCI0436 Someşul Inferior

49. ROSCI0437 Someşul Mare între Mica şi Beclean

50. ROSCI0438 Spinoasa

51. ROSCI0439 Valea Chiuruţilor

52. ROSCI0440 Valea Şardului

53. ROSCI0441 Viile Tecii

54. ROSCI0442 Vlădaia - Oprişor

 

 

ANEXA Nr. 2

 

LISTA SITURILOR

de importanţă comunitară extinse

 

1. ROSCI0281 Cap Aurora

2. ROSCI0285 Codrii seculari de la Strâmbu-Băiuţ

3. ROSCIQ290 Coridorul Ialomiţei

4. ROS CIO058 Dealul lui Dumnezeu

5. ROSCI0218 Dealul Mocrei Rovina Ineu

6. ROSCI0295 Dealurile Clujului Est

7. ROSCI0062 Defileul Crişului Repede - Pădurea Craiului

8. ROSCI0066 Delta Dunării - zona marină

9. ROSCI0080 Fânaţurile de la Glodeni

10. ROSCI0088 Gura Vedei - Şaica - Slobozia

11. ROSCI0093 Insulele stepice Şura Mică - Slimnic

12. ROSCI0094 Izvoarele sulfuroase submarine de la Mangalia

13. ROSCI0103 Lunca Buzăului

14. ROSCI0316 Lunca Râului Doamnei

15. ROSCI0113 Mlaştina după Luncă

16. ROSCI0118 Movilele de la Păucea

17. ROSCI0367 Râul Mureş între Moreşti şi Ogra

18. ROSCI0368 Râul Mureş între Deda şi Reghin

19. ROSCI0231 Nădab - Socodor - Vărsând

20. ROSCI0154 Pădurea Glodeni

21. ROSCI0197 Plaja submersă Eforie Nord - Eforie Sud

22. ROSCI0210 Râpa Lechinţa

23. ROSCI0374 Râul Negru

24. ROSCI0215 Recifii Jurasici Cheia

25. ROSCI0227 Sighişoara Târnava Mare

26. ROSCI0394 Someşul Mic

27. ROSCI0268 Valea Vâlsanului

28. ROSCI0269 Vama Veche - 2 Mai

29. ROSCI0273 Zona marină de la Capul Tuzla

MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE

 

ORDIN

privind publicarea Acordului, încheiat prin schimb de note verbale semnate la Belgrad la 9 iulie 2015, respectiv 14 iulie 2015, între Guvernul României şi Guvernul Republicii Serbia privind activităţile lucrative ale membrilor de familie ai membrilor misiunilor diplomatice şi posturilor consulare

 

În baza art. 29 alin. (7) din Legea nr. 590/2003 privind tratatele,

în temeiul art. 46 alin. (3) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul afacerilor externe emite prezentul ordin.

Articol unic. - Se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, Acordul, încheiat prin schimb de note verbale semnate la Belgrad la 9 iulie 2015, respectiv 14 iulie 2015, între Guvernul României şi Guvernul Republicii Serbia privind activităţile lucrative ale membrilor de familie ai membrilor misiunilor diplomatice şi posturilor consulare.

 

p. Ministrul afacerilor externe,

George Ciamba,

secretar de stat

 

Bucureşti, 25 ianuarie 2016.

Nr. 169.

 

Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Serbia

Nr. 461-1/2015

 

Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Serbia prezintă complimentele sale Ambasadei României la Belgrad şi are onoarea de a propune încheierea unui acord între Guvernul Republicii Serbia şi Guvernul României privind activităţile lucrative ale membrilor de familie ai membrilor misiunilor diplomatice şi posturilor consulare cu următorul conţinut:

„Guvernul Republicii Serbia şi Guvernul României, denumite în continuare părţi, având în vedere facilitarea activităţilor lucrative ale membrilor de familie ai unui membru al misiunii diplomatice sau al unui post consular al statului acreditant, au convenit după cum urmează:

 

1. Obiectul Acordului şi definiţii

(1) Membrii de familie care fac parte din gospodăria unui membru al misiunii diplomatice sau al postului consular ale statului acreditant vor fi autorizaţi, pe bază de reciprocitate, să desfăşoare activităţi cu scop lucrativ în statul acreditar, în conformitate cu prevederile legale şi reglementările statului acreditar şi în conformitate cu prevederile prezentului acord.

(2) Pentru scopurile prezentului acord:

(a) membru al misiunii diplomatice sau postului consular înseamnă orice persoană angajată de statul acreditant la o misiune diplomatică sau un post consular, care nu este cetăţean sau rezident permanent al statului acreditar;

(b) membru de familie înseamnă soţul/soţia unui membru al misiunii diplomatice sau al postului consular şi copiii până la vârsta de 25 de ani care fac parte din gospodăria unui membru al misiunii diplomatice sau al postului consular.

2. Autorizarea de a desfăşura activităţi lucrative

(1) Autorizarea de a desfăşura activităţi lucrative acordată membrului de familie al membrului misiunii diplomatice sau postului consular îşi va înceta valabilitatea la încheierea misiunii membrului misiunii diplomatice sau postului consular.

(2) Autorizarea de a desfăşura activităţi lucrative îşi va înceta valabilitatea în cazul în care membrul de familie nu mai face parte din gospodăria membrului misiunii diplomatice sau postului consular.

(3) Autorizarea poate fi refuzată în acele cazuri în care, din motive de securitate, de exercitare a autorităţii publice sau de protejare a interesului naţional al statului acreditar, numai cetăţeni ai statului acreditar pot fi angajaţi.

(4) Statul acreditar poate oricând să refuze sau să retragă autorizarea de a desfăşura activităţi lucrative în situaţia în care membrul de familie nu respectă legile statului acreditar.

(5) Dacă membrul de familie intenţionează să se angajeze în noi activităţi lucrative după primirea autorizării de a desfăşura activităţi lucrative în baza prezentului acord, acesta trebuie să solicite din nou autorizarea prin intermediul misiunii diplomatice.

(6) Pentru profesiile sau activităţile pentru care sunt necesare calificări speciale, membrul de familie trebuie să îndeplinească cerinţele care reglementează profesiile sau activităţile respective în statul acreditar.

3. Procedura

(D Cererea pentru autorizarea de a desfăşura activităţi lucrative va fi trimisă de misiunea diplomatică a statului acreditant, în numele membrului de familie, Ministerului Afacerilor Externe ai statului acreditar. Cererea va trebui să Specifice legătura dintre membrul de familie şi membrul misiunii diplomatice ori postului consular, cât şi activitatea lucrativă pentru care autorizarea a fost solicitată.

(2) După ce se verifică dacă persoana pentru care se solicită autorizarea este inclusă în categoriile stabilite de acord, Ministerul Afacerilor Externe al statului acreditar, urmând procedurile interne, va notifica imediat misiunea diplomatică a statului acreditant că membrul de familie a fost autorizat să desfăşoare activităţi lucrative cu respectarea legislaţiei relevante a statului acreditar.

(3) Procedura urmată se va aplica în aşa fel încât să permită membrului de familie să desfăşoare activităţi lucrative cât mai curând posibil şi orice cerinţe referitoare la permisul de muncă se vor aplica în mod favorabil.

(4) Autorizarea nu se va aplica în cazul cetăţenilor sau rezidenţilor permanenţi ai statului acreditar.

4. Imunitate de jurisdicţie civilă

În cazul membrilor de familie care se bucură de imunitate de jurisdicţie civilă şi administrativă în statul acreditar în conformitate cu Convenţia de la Viena privind relaţiile diplomatice din 18 aprilie 1961 sau în baza oricărui alt instrument internaţional aplicabil, o asemenea imunitate nu se va aplica în privinţa oricărui act efectuat în cursul activităţii lucrative şi care cade sub incidenţa legii civile sau administrative a statului acreditar.

5. Imunitatea de jurisdicţie penală

În cazul membrilor de familie care se bucură de imunitate de jurisdicţie penală în statul acreditar în conformitate cu Convenţia de la Viena privind relaţiile diplomatice sau în baza oricărui alt instrument internaţional aplicabil, prevederile privind imunitatea de jurisdicţie penală în statul acreditar continuă să se aplice în privinţa oricărui act efectuat în cursul activităţii lucrative. Cu toate acestea, la cererea statului acreditar, statul acreditant va analiza, în mod corespunzător, posibilitatea ridicării imunităţii membrului de familie în ceea ce priveşte jurisdicţia penală a statului acreditar.

6. Regimul fiscal şi de securitate socială

în conformitate cu prevederile Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice sau ale oricărui alt instrument internaţional aplicabil, membrii de familie se supun în privinţa aspectelor legate de activitatea lucrativă în acel stat regimului fiscal şi de securitate socială din statul acreditar.

7. Soluţionarea disputelor

Orice dispută referitoare la interpretarea sau aplicarea acestui acord va fi soluţionată prin consultări prin canale diplomatice.

8. Durata şi încetarea valabilităţii

Prezentul acord va rămâne în vigoare o perioadă nedeterminată. Oricare dintre părţi poate să-i înceteze valabilitatea, oricând, printr-o notificare adresată celeilalte părţi, pe canale diplomatice. Acordul îşi va înceta valabilitatea în prima zi a celei de-a treia luni de la data unei asemenea notificări.

Dacă această propunere este acceptabilă Guvernului României, această notă şi răspunsul afirmativ al Ambasadei României la Belgrad va constitui un acord între cele două guverne, care va intra în vigoare la 30 de zile de la data ultimei note prin care părţile se notifică reciproc privind îndeplinirea procedurilor interne necesare pentru intrarea în vigoare a Acordului”.

 

Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Serbia foloseşte acest prilej pentru a reînnoi Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Serbia asigurarea Înaltei sale consideraţii.

 

Belgrad, 9 iulie 2015

 

Ambasada României în Republica Serbia

Nr. 1.217

 

Ambasada României la Belgrad prezintă complimentele sale Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Serbia şi are onoarea de a confirma primirea Notei verbale nr. 461-1/2015, din data de 9 iulie 2015, cu următorul conţinut:

„Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Serbia prezintă complimentele sale Ambasadei României la Belgrad şi are onoarea să propună încheierea unui acord între Guvernul Republicii Serbia şi Guvernul României privind activităţile lucrative ale membrilor de familie ai membrilor misiunilor diplomatice şi posturilor consulare cu următorul conţinut:

«Guvernul Republicii Serbia şi Guvernul României, denumite în continuare părţi, având în vedere facilitarea activităţilor lucrative ale membrilor de familie ai unui membru al misiunii diplomatice sau al unui post consular al statului acreditant, au convenit după cum urmează:

 

1. Obiectul Acordului şi definiţii

(1) Membrii de familie care fac parte din gospodăria unui membru al misiunii diplomatice sau al postului consular ale statului acreditant, va fi autorizat, pe bază de reciprocitate, să desfăşoare activităţi cu scop lucrativ în statul acreditar, în conformitate cu prevederile legale şi reglementările statului acreditar şi în conformitate cu prevederile prezentului acord.

(2) Pentru scopurile prezentului acord:

(a) membru al misiunii diplomatice sau postului consular înseamnă orice persoană angajată de statul acreditant la o misiune diplomatică sau un post consular, care nu este cetăţean sau rezident permanent al statului acreditar;

(b) membru de familie înseamnă soţul/soţia unui membru al misiunii diplomatice sau al postului consular şi copiii până la vârsta de 25 de ani care fac parte din gospodăria unui membru al misiunii diplomatice sau al postului consular.

2. Autorizarea de a desfăşura activităţi lucrative

(1) Autorizarea de a desfăşura activităţi lucrative acordată membrului de familie al membrului misiunii diplomatice sau postului consular îşi va înceta valabilitatea la încheierea misiunii membrului misiunii diplomatice sau postului consular.

(2) Autorizarea de a desfăşura activităţi lucrative îşi va înceta valabilitatea în cazul în care membrul de familie nu mai face parte din gospodăria membrului misiunii diplomatice sau postului consular.

(3) Autorizarea poate fi refuzată în acele cazuri în care, din motive de securitate, de exercitare a autorităţii publice sau de protejare a interesului naţional al statului acreditar, pot fi angajaţi numai cetăţeni ai statului acreditar,

(4) Statul acreditar poate oricând să refuze sau să retragă autorizarea de a desfăşura activităţi lucrative în situaţia în care membrul de familie nu respectă legile statului acreditar.

(5) Dacă membrul de familie intenţionează să se angajeze în noi activităţi lucrative după primirea autorizării de a desfăşura activităţi lucrative în baza prezentului acord, acesta trebuie să solicite din nou autorizarea prin intermediul misiunii diplomatice.

(6) Pentru profesiile sau activităţile pentru care sunt necesare calificări speciale, membrul de familie trebuie să îndeplinească cerinţele care reglementează profesiile sau activităţile respective în statul acreditar.

3. Procedura

(1) Cererea pentru autorizarea de a desfăşura activităţi lucrative va fi trimisă de misiunea diplomatică a statului acreditant în numele membrului de familie Ministerului Afacerilor Externe al statului acreditar, Cererea va trebui să specifice legătura dintre membrul de familie şi membrul misiunii diplomatice ori postului consular, precum şi activitatea lucrativă pentru care autorizarea a fost solicitată.

(2) După ce se verifică dacă persoana pentru care se solicită autorizarea este inclusă în categoriile stabilite de acord, Ministerul Afacerilor Externe al statului acreditar, urmând procedurile interne, va notifica imediat misiunea diplomatica a statului acreditant că membrul de familie a fost autorizat să desfăşoare activităţi lucrative cu respectarea legislaţiei relevante a statului acreditar.

(3) Procedura urmată se va aplica în aşa fel încât să permită membrului de familie să desfăşoare activităţi lucrative cât mai curând posibil şi orice cerinţe referitoare la permisul de muncă se vor aplica în mod favorabil.

(4) Autorizarea nu se va aplica în cazul cetăţenilor sau rezidenţilor permanenţi ai statului acreditar.

4. Imunitate de jurisdicţie civilă

În cazul membrilor de familie care se bucură de imunitate de jurisdicţie civilă şi administrativă în statul acreditar în conformitate cu Convenţia de la Viena privind relaţiile diplomatice din 18 aprilie 1961 sau în baza oricărui alt instrument internaţional aplicabil, o asemenea imunitate nu se va aplica în privinţa oricărui act efectuat în cursul activităţii lucrative şi care cade sub incidenţa legii civile sau administrative a statului acreditar.

5. Imunitatea de jurisdicţie penală

În cazul membrilor de familie care se bucură de imunitate de jurisdicţie penală în statul acreditar în conformitate cu Convenţia de la Viena privind relaţiile diplomatice sau în baza oricărui alt instrument internaţional aplicabil, prevederile privind imunitatea de jurisdicţie penală în statul acreditar continua să se aplice în privinţa oricărui act efectuat în cursul activităţii lucrative. Cu toate acestea, la cererea statului acreditar, statul acreditant va analiza, în mod corespunzător, posibilitatea ridicării imunităţii membrului de familie în ceea ce priveşte jurisdicţia penală a statului acreditar.

6. Regimul fiscal şi de securitate socială

În conformitate cu prevederile Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice sau a oricărui alt instrument internaţional aplicabil, membrii de familie se supun în privinţa aspectelor legate de activitatea lucrativă în acel stat regimului fiscal şi de securitate socială din statul acreditar,

7. Soluţionarea disputelor

Orice dispută referitoare la interpretarea sau aplicarea acestui acord va fi soluţionată prin consultări prin canale diplomatice.

8. Durata şi încetarea valabilităţii

Prezentul acord va rămâne în vigoare o perioadă nedeterminată. Oricare dintre părţi poate să-i înceteze valabilitatea, oricând, printr-o notificare adresată celeilalte părţi, pe canale diplomatice. Acordul îşi va înceta valabilitatea în prima zi a celei de-a treia luni de la data unei asemenea notificări.

Dacă această propunere este acceptabilă Guvernului României, această notă şi răspunsul afirmativ al Ambasadei României la Belgrad vor constitui un acord între cele două guverne, care va intra în vigoare la 30 de zile de la data ultimei note prin care părţile se notifică reciproc privind îndeplinirea procedurilor interne necesare pentru intrarea în vigoare a Acordului.»“

Ambasada României la Belgrad are onoarea să confirme că această propunere este acceptabilă Guvernului României şi că această notă şi răspunsul afirmativ al Ambasadei României la Belgrad vor constitui un acord între cele două guverne care va intra în vigoare la 30 de zile de la data ultimei note prin care părţile se notifică reciproc privind îndeplinirea procedurilor interne necesare pentru intrarea în vigoare a acordului.

 

Ambasada României la Belgrad foloseşte acest prilej pentru a reînnoi Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Serbia asigurarea Înaltei sale consideraţii.

 

Belgrad, 14 iulie 2015

 

Ministerului Afacerilor Externe al României

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ

 

AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ

 

DECIZIE

privind aprobarea conducătorului executiv şi aprobarea reluării activităţii Societăţii WISE INSURANCE BROKERS - S.R.L.

 

În temeiul prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,

în baza prevederilor Hotărârii Parlamentului nr. 60/2013 privind numirea membrilor Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 680 din 5 noiembrie 2013,

în baza prevederilor Hotărârii Parlamentului nr. 14/2014 privind numirea preşedintelui şi a unui membru neexecutiv, ai Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 232 din 1 aprilie 2014, în baza prevederilor Hotărârii Parlamentului nr. 41/2014 privind numirea prim-vicepreşedintelui - membru executiv, a vicepreşedintelui - membru executiv-sectorul asigurărilor-reasigurărilor şi a unui membru neexecutiv al Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 717 din 1 octombrie 2014,

în baza prevederilor Hotărârii Parlamentului României nr. 40/2015 privind numirea unui membru neexecutiv al Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 699 din 16 septembrie 2015, în temeiul Hotărârii adoptate de Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară, în data de 27 ianuarie 2016,

preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară emite următoarea decizie:

Art. 1. - Se aprobă doamna Stoica Codruţa Doina Monica în funcţia de director executiv la Societatea WISE INSURANCE BROKERS - SRL., conform Hotărârii administratorului nr. 49 din 14 decembrie 2015.

Art. 2. - Se aprobă reluarea activităţii Societăţii WISE INSURANCE BROKERS - S R L.

Art. 3. - Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 4. - Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea L

 

Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară,

Mişu Negriţoiu

 

Bucureşti, 5 februarie 2016.

Nr. 302.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.