MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 1001/2016

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 184 (XXVIII) - Nr. 1001         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Marţi, 13 decembrie 2016

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 518 din 5 iulie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală

 

Decizia nr. 586 din 13 septembrie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală cu referire la dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. f) din acelaşi act normativ

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

976. - Ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale pentru modificarea şi completarea anexei la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 816/2016 privind aprobarea Listei detaliate a cheltuielilor eligibile pentru operaţiunile finanţate, inclusiv cheltuielile de personal ale Autorităţii de management, în cadrul Programului operaţional pentru pescuit şi afaceri maritime 2014-2020

 

1.185. - Ordin al ministrului mediului, apelor şi pădurilor privind aprobarea Planului de management şi a Regulamentului ariilor naturale protejate ROSPA0019 Cheile Dobrogei, ROSCI0215 Recifii Jurasici Cheia 2.362 Rezervaţia naturală Recifii Jurasici Cheia, 2.356 Rezervaţia naturală Peştera La Adam, 2.357 Rezervaţia naturală Peştera Gura Dobrogei, B.2 Rezervaţia naturală Gura Dobrogei

 

2.672. - Ordin al ministrului finanţelor publice privind împuternicirea persoanelor din cadrul aparatului de inspecţie economico-financiară de a verifica şi controla perceperea şi virarea timbrului Crucii Roşii şi de a constata contravenţiile şi a aplica sancţiunile prevăzute de Legea Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România nr. 139/1995

 

3.841. - Ordin al ministrului culturii privind declasarea parţială din Lista monumentelor istorice a imobilului monument istoric Casă, situat în calea Dudeşti nr. 147, sectorul 3, Bucureşti, din LMI, categoria II, monument, grupa valorică B

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ

 

9. - Regulament privind regimul şi principiile aferente remunerării personalului Autorităţii de Supraveghere Financiară

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 518

din 5 iulie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Vasile Silvian Ciupercă în Dosarul nr. 24.754/3/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia l penală, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.552 D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Se arată că nu pot fi reţinute susţinerile autorului excepţiei în sensul creării unui regim de favoare, prin textul criticat, pentru anumite categorii de aleşi locali şi că prevederile referitoare la controlul judiciar trebuie aplicate în mod egal tuturor persoanelor, prin urmare, şi celor care deţin funcţia de preşedinte al consiliului judeţean,

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 20 octombrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 24,754/3/2015, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Vasile Silvian Ciupercă într-o cauză având ca obiect pronunţarea asupra legalităţii sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că aplicarea în cazul preşedinţilor consiliilor judeţene, aleşi prin vot direct, a dispoziţiilor art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, care prevăd interdicţia desfăşurării activităţii în exercitarea căreia a fost săvârşită fapta, este neconstituţională. Se susţine că noţiunea de „activitate” din cuprinsul textului criticat este nedefinită în legislaţia în vigoare şi mult prea generală, putând include activitatea desfăşurată de preşedinţii consiliilor judeţene, care însă exercită respectiva activitate ca urmare a învestirii lor cu un mandat de drept public acordat de alegători. Totodată, autorul susţine că obligaţia reglementată prin textul criticat poate fi dispusă, în cursul urmării penale, doar de procuror, unul dintre membrii autorităţii judecătoreşti, pe baza unor suspiciuni rezonabile, şi nici măcar pe baza unor indicii temeinice, în acest fel putând fi întreruptă exercitarea unui mandat de drept public, pe care cel ales este mandatat să-l exercite, în condiţiile în care autonomia locală nu se poate realiza, în mod democratic, decât prin organele reprezentative. Se arată că o astfel de împiedicare, prin aplicarea prevederilor art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, a mandatului dat de alegători, încalcă grav voinţa acestora, situându-se în afara cadrului democratic pe care îi implică votul liber exprimat şi contravine reglementărilor imperative ce guvernează, conform legii administraţiei publice locale, modul de suspendare sau de încetare a mandatului. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 799 din 3 iulie 2008.

6. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că prevederile art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală reglementează o măsură necesară într-o societate democratică şi proporţională cu realizarea scopului urmărit. Se susţine că autorul excepţiei nu a invocat niciun argument referitor la încălcarea prin textul criticat a prevederilor art. 2 alin. (1) din Constituţie. Se mai arată că principiul autonomiei locale este un principiu fundamental ce guvernează administraţia publică locală şi care constă în dreptul unităţilor administrativ-teritoriale de a-şi satisface interesele proprii, fără amestecul autorităţilor administraţiei publice centrale, principiu care atrage după sine centralizarea administrativă. Fără a nega calitatea autorului excepţiei de preşedinte al consiliului judeţean, al cărui mandat este guvernat de prevederile Legii nr. 393/2004, susţinerea conform căreia textul criticat contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 120 nu poate fi reţinută. Se susţine, totodată, că, similar cazului parlamentarilor, prevederile art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală sunt pe deplin aplicabile şi aleşilor locali, neexistând niciun motiv pentru care textul de lege să prevadă o asemenea excepţie. Se arată că, îh urma aplicării acestei interdicţii, persoana în cauză nu se află în situaţia încetării mandatului, ci doar în cea a exercitării funcţiei, pentru o perioadă determinată, atât cât este necesar şi proporţional pentru buna desfăşurare a procesului penal. Referitor la susţinerea autorului excepţiei, conform căreia noţiunea de „activitate” folosită în textul criticat este mult prea generală, se arată că lipsa reglementării exprese a vreunei excepţii denotă intenţia legiuitorului de a include în sfera acesteia toate acţiunile ce pot fi comise de inculpat în săvârşirea unei fapte penale, inclusiv acţiunile specifice activităţilor desfăşurate de preşedinţii consiliilor judeţene, în exercitarea funcţiei publice pe care o deţin. Se arată, de asemenea, că dispunerea de către procuror, pe baza unor suspiciuni rezonabile, şi nu a unor indicii temeinice, a obligaţiei prevăzute prin textul criticat, nu este de natură a contraveni vreunei norme constituţionale, atâta timp cât ea este democratică şi proporţională cu scopul urmărit şi că, de altfel, în susţinerea acestei încălcări, autorul excepţiei nu indică niciun text constituţional.

7. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că dreptul la muncă, prevăzut la art. 41 din Constituţie, nu este un drept absolut şi că legiuitorul a instituit obligaţia prevăzută la art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului sau a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată, ori al apărării drepturilor cetăţenilor, prin prevenirea săvârşirii unor noi infracţiuni. Se susţine, totodată, că această măsură este reglementată cu respectarea prevederilor art. 53 din Constituţie, putând fi dispusă numai pentru o perioadă de timp bine determinată, adică pe durata măsurii preventive a controlului judiciar. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 452 din 16 iunie 2015 şi se arată că atât soluţia, cât şi considerentele acesteia îşi păstrează valabilitatea şi În prezenta cauză.

9. Avocatul Poporului susţine că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se face trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 123 din 25 aprilie 2001 şi nr. 1.162 din 28 septembrie 2010, prin care s-a reţinut că principiul autonomiei locale nu presupune totala independenţă şi competenţa exclusivă a autorităţilor publice din unităţile administrativ-teritoriale, ci acestea sunt obligate să se supună reglementărilor legale general valabile pe întreg teritoriul ţării. Se arată că împrejurarea în care, ulterior dispunerii de către organul judiciar a măsurii controlului judiciar, inculpatul trebuie să respecte anumite obligaţii nu constituie o imixiune a autorităţii judecătoreşti în activitatea autorităţii administraţiei publice. Se mai arată că instituţia controlului judiciar presupune o ingerinţă în exerciţiul unor drepturi fundamentale, însă textul criticat respectă exigenţele constituţionale ale restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „Organul judiciar care a dispus măsura poate impune inculpatului ca, pe timpul controlului judiciar, să respecte una sau mai multe dintre următoarele obligaţii: [...] e) să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta;

13. Se susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (4) referitor la statul român, art. 1 alin. (5) cu privire la calitatea legii, art. 2 alin. (1) privind suveranitatea, art. 53 alin. (2) referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 120 alin. (1) cu privire la principiile de bază ale administraţiei publice locale.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 215 din Codul de procedură penală reglementează conţinutul controlului judiciar, prevăzând, la alin. (1), obligaţiile ce trebuie impuse inculpatului pe timpul cât se află sub control judiciar, iar, la alin. (2), obligaţiile ce pot fi dispuse, alături de cele prevăzute la alin. (1) al art. 215 din Codul de procedură penală, în sarcina aceluiaşi inculpat, de organul judiciar care a luat măsura preventivă în cauză. Astfel, conform alin. (2) lit. e) al art. 215 din Codul de procedură penală, inculpatul poate fi obligat să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta.

15. Obligaţia astfel reglementată este dispusă de organul judiciar pe durata executării măsurii preventive a controlului judiciar, pentru perioade limitate de timp, şi este suspusă controlului periodic al organului judiciar, conform prevederilor art. 2151 din Codul de procedură penală. De altfel, conform art. 213 şi art. 2151 alin. (5) din Codul de procedură penală, atât împotriva ordonanţei procurorului prin care este dispusă măsura controlului judiciar, cât şi împotriva ordonanţei procurorului de prelungire a măsurii controlului judiciar, se poate face plângere la judecătorul de drepturi şi libertăţi căruia îi revine competenţa să judece cauza în fond.

16. De asemenea, conform art. 211 din Codul de procedură penală, măsura controlului judiciar este dispusă atunci când ea este necesară pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1) din Codul de procedură penală. Potrivit acestuia, măsurile preventive pot fi luate dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni.

17. În ceea ce priveşte noţiunea de „activitate”, din cuprinsul textului criticat, Curtea reţine că legiuitorul a specificat, în mod expres, că este vorba despre ocupaţia în exercitarea căreia a fost săvârşită fapta. Totodată, din interpretarea teleologică a normei criticate, având în vedere referirea, la exercitarea profesiei sau a meseriei în exercitarea căreia a fost săvârşită fapta, plasată de legiuitor înaintea noţiunii de „activitate”, Curtea reţine că prin aceasta din urmă, în sensul dispoziţiilor art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, se înţelege orice altă formă de acţiune, ce poate fi realizată în afara practicării unei profesii sau a unei meserii, în realizarea căreia inculpatul a săvârşit fapta urmărită penal. Pentru aceste motive, Curtea constată că nu poate fi reţinută lipsa de claritate, precizie şi previzibililate a dispoziţiilor legale criticate.

18. Curtea constată, totodată, că norma procesual penală criticată nu prevede nicio excepţie cu privire la exercitarea mandatului de preşedinte al consiliului local, deţinută de autorul excepţiei. Aşa fiind, exercitarea acestuia poate face obiectul interdicţiei prevăzute la art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, întrucât ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus.

19. Curtea reţine, de asemenea, că prin Decizia nr. 154 din 30 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 mai 2004, a statuat că principiul autonomiei locale nu presupune totala independenţă şi competenţa exclusivă a autorităţilor publice din unităţile administrativ-teritoriale, ci că acestea sunt obligate să se supună reglementărilor legale general valabile pe întreg teritoriul ţării şi dispoziţiilor legale adoptate pentru protejarea intereselor naţionale.

20. Aşa fiind, dispunerea în sarcina preşedinţilor consiliilor judeţene a obligaţiei prevăzute la art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, ulterior alegerii şi numirii lor în funcţie, nu echivalează cu o încălcare de către autoritatea judecătorească a principiului autonomiei locale, ce constituie temei al funcţionării administraţiei publice din unităţile administrativ-teritoriale, principiu reglementat la art. 120 alin. (1) din Constituţie.

21. Pentru aceleaşi motive, Curtea constată că nu poate fi reţinută nici încălcarea, prin textul criticat, a principiului separaţiei şi echilibrului puterilor, prevăzut la art. 1 alin. (4) din Constituţie, şi a principiului suveranităţii naţionale, prevăzut la art. 2 alin. (1) din Constituţie. În acest sens, prin Decizia nr. 419 din 26 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 28 aprilie 2009, Curtea a reţinut că prevederile art. 2 din Legea fundamentală exprimă voinţa constituantului român, potrivit căreia, în cadrul democraţiei reprezentative, suveranitatea naţională aparţine într-adevăr poporului român, însă aceasta nu poate fi exercitată într-un mod direct, nemijlocit la nivel individual, forma de exercitare fiind cea indirectă, mijlocită, prin procedeul alegerii organelor reprezentative şi că modalitatea de constituire a acestora din urmă reprezintă expresia suveranităţii naţionale. Prin aceeaşi decizie, Curtea a reţinut că, la nivelul administraţiei publice locale, mandatul consilierilor locali care compun organele administraţiei publice locale, respectiv consiliul local, este obţinut prin votul majoritar al electoratului dintr-o anumită comunitate teritorială limitată, vot ce exprimă voinţa politică a cetăţenilor pentru constituirea autorităţilor locale. Conform art. 8 alin. (2) din Constituţie, partidele politice contribuie la definirea şi exprimarea voinţei politice a cetăţenilor, respectând suveranitatea naţională, integritatea teritorială, ordinea de drept şi principiile democraţiei.

22. Cu toate acestea, statutul consilierilor locali, respectiv al preşedintelui consiliului local, nu exclude posibilitatea ca persoanele care deţin aceste funcţii să fie supuse măsurilor preventive, în speţă, măsurii controlului judiciar, în scopul unei bune desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului sau a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni.

23. Referitor la critica potrivit căreia obligaţia reglementată prin textul criticat poate fi dispusă pe baza unor suspiciuni rezonabile, şi nici măcar pe baza unor indicii temeinice, Curtea constată că dispoziţiile art. 202 alin. (1) din Codul de procedură penală prevăd, în vederea luării măsurii controlului judiciar, şi, prin urmare, a posibilităţii de a dispune obligaţia prevăzută la art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, printre altele, condiţia existenţei unor probe sau indicii temeinice din care să rezultă suspiciunea rezonabilă că persoana urmărită penal a săvârşit o infracţiune.

24. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare, prin textul criticat, a dispoziţiilor constituţionale ale art. 53 alin. (2), Curtea reţine că, prin Decizia nr. 452 din 16 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 10 august 2015, paragraful 23, a constatat că limitarea dreptului la muncă operată prin dispoziţiile art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, reprezintă o ingerinţă care vizează un drept fundamental, respectiv dreptul la muncă, este reglementată prin lege, are caracter temporar, are ca scop legitim desfăşurarea instrucţiei penale, precum şi împiedicarea săvârşirii de noi infracţiuni prin practicarea profesiei, a meseriei sau prin desfăşurarea activităţii în exercitarea căreia a fost săvârşită fapta, fiind o măsură judiciară aplicabilă în cursul urmăririi penale şi al judecăţii, se impune, fiind adecvată şi necesară îndeplinirii scopului urmărit. De asemenea, ingerinţa analizată este proporţională cu cauza care a determinat-o, asigurând un just echilibru între interesul public şi cel individual. Pentru aceste motive, Curtea a constatat nu poate fi reţinută încălcarea prin textul criticat a dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Constituţie

25. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a reconsidera jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor anterior referite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Vasile Silvian Ciupercă în Dosarul nr. 24.754/3/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 215 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi generai obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 5 iulie 2016.

 

PREŞEDINTELE INTERIMAR AL CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 586

din 13 septembrie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală cu referire la dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. f) din acelaşi act normativ

 

Valer Dorneanu - preşedinte

Marian Enache - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Livia Doina Stanciu - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător Varga Attila - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală cu referire la dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. g) din acelaşi act normativ, excepţie ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Braşov - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 9.552/197/2014, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.336 D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, în prezenta cauză, prin încheierea din 5 iulie 2016, în temeiul art. 58 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 şi art. 56 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii Constituţionale nr. 6 din 7 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 198 din 27 martie 2012, Curtea a dispus redeschiderea dezbaterilor pentru data de 13 septembrie 2016.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate. Se susţine că este neconstituţională soluţia juridică criticată, potrivit căreia, ca urmare a încetării procesului penal, în urma constatării împlinirii prescripţiei răspunderii penale, acţiunea civilă este lăsată nesoluţionată de către instanţa penală, deoarece astfel se încălca dreptul la un proces echitabil al părţii civile, precum şi dreptul acesteia la soluţionarea cauzei sale într-un termen rezonabil. Se susţine că, în situaţii similare, chiar şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că, atunci când statul conferă unei părţi posibilitatea ca, în cadrul procesului penal, să se constituie parte civilă, este obligat să îi asigure acesteia toate garanţiile conferite de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, nerespectarea acestei obligaţii atrăgând numeroase hotărâri de condamnare, dintre care sunt enumerate hotărârile din 2 octombrie 2008, 19 noiembrie 2009 şi 19 iunie 2012, pronunţate în cauzele Atanasova împotriva Bulgariei, Tonchev împotriva Bulgariei şi Constantin Florea împotriva României. Se arată că, chiar dacă respectarea termenului rezonabil trebuie apreciată de la caz la caz, curgerea timpului în situaţia juridică analizată nu este imputabilă părţii civile, ci, mai degrabă, organelor judiciare, motiv pentru care nu este echitabil să îi fie cerut părţii civile ca, după parcurgerea procedurii penale până la data constatării împlinirii prescripţiei răspunderii penale, să se adreseze instanţei civile pentru soluţionarea pretenţiilor sale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată

următoarele:

4. Prin încheierea din 3 septembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 9.552/197/2014, Curtea de Apel Braşov - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat, din oficiu, Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală cu referire la dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. g) din acelaşi act normativ, excepţie ridicată intr-o cauză având ca obiect soluţionarea unui apel declarat de inculpat împotriva unei sentinţe penale de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută la art. 184 alin. 2 şi 4 din Codul penal din 1969, cu privire la care instanţa a pus în discuţie prescripţia răspunderii penale.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 20 alin. (2) referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, precum şi dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cu privire la dreptul la un proces echitabil. Se arată că, în cazul constatării intervenirii prescripţiei răspunderii penale, conform dispoziţiilor art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală coroborate cu prevederile art. 16 alin. (1) lit. f) din acelaşi cod, instanţa de judecată este obligată să lase nesoluţionată acţiunea civilă. Or, chiar dacă partea vătămată are deschisă calea acţiunii civile, după lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile de către instanţa de judecată, tot se pune problema încălcării dreptului la un proces echitabil, având în vedere durata mare de timp în care instanţele naţionale se pronunţă asupra cererilor de acordare a despăgubirilor civile. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudenţa sa că durata termenului rezonabil de soluţionare a acţiunilor civile începe să curgă de la data formulării cererii de acordare a despăgubirilor. Or, cum formularea unei astfel de cereri are loc, de regulă, imediat după săvârşirea faptelor, lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile după împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale aduce atingere dreptului la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, prevăzut la art. 21 alin. (3) din Constituţie şi art. 6 din Convenţie. Este invocată Hotărârea din 19 noiembrie 2009 a Curţii Europene a Drepturilor Omului, pronunţată în Cauza Tonchev împotriva Bulgariei, prin care aceasta a reţinut că nesoluţionarea laturii civile în cazul prescripţiei răspunderii penale a încălcat dreptul de acces la justiţie al reclamantului.

6. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

7. Guvernul opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 207 din 5 iunie 1997 prin care, cu privire la dispoziţiile art. 346 alin. 2 din Codul de procedură penală din 1968, ce reglementau o soluţie juridică similară, instanţa de contencios constituţional a statuat că aceasta nu încalcă accesul liber la instanţa civilă, care are posibilitatea de a constata îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale.

8. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, întrucât argumentele aduse în susţinerea acesteia vizează o situaţie pur ipotetică. Se susţine, în acest sens, că neconstituţionalitatea reprezintă o stare organică a normei juridice contestate şi nu poate fi dedusă dintr-o interpretare discutabilă a acesteia.

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin, (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, prevederile art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală, cu referire la dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. g) din acelaşi cod. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate Curtea reţine că sunt criticate prevederile art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală, cu referire la dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. f) din acelaşi act normativ, care au următorul cuprins:

- Art. 25 alin. (5): „în caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f), g), i) şi j), precum şi în cazul prevăzut de art. 486 alin. (2), instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă. “,

- Art. 16 alin. (1) lit. f): „Acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă: [...] f) a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; [-]”.

12. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate, dispoziţiile art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală au fost modificate prin art. II pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016, având în prezent următorul cuprins: „în caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penai, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f), i) şi j), în caz de încetare a procesului penal ca urmare a retragerii plângerii prealabile, precum şi în cazul prevăzut de art. 486 alin. (2), instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă.”.

13. Având în vedere că soluţia legislativă, conform căreia în cazul încetării procesului penal, ca urmare a constatării intervenirii prescripţiei răspunderii penale, instanţa penală lasă nesoluţionată acţiunea civilă, a cărei neconstituţionalitate este invocată în prezenta cauză, a fost menţinută de către legiuitor în cuprinsul dispoziţiilor art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală, Curtea reţine ca obiect al prezentei excepţii de neconstituţionalitate prevederile art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală, cu referire la dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. f) din acelaşi act normativ, în forma modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016.

14. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 20 alin. (2) referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, precum şi dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cu privire la dreptul la un proces echitabil.

15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că textul criticat reglementează situaţiile în care instanţa penală lasă nesoluţionată acţiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal, respectiv cazul achitării inculpatului, cel al încetării procesului penal, conform art. 16 alin. (1) lit. b)teza întâi, lit. e), f), g), i) şi ]) din Codul de procedură penală, precum şi cel reglementat la art. 486 alin. (2) din acelaşi cod. Cazurile care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau determină încetarea procesului penal, reglementate la lit. b)teza întâi, lit. e), f), g), i) şi j) ale art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală, sunt următoarele: fapta nu este prevăzută de legea penală [lit. b) teza întâi]; lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale [lit. e)]; a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică [fit. f)]; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii [lit. g)]; există autoritate de lucru judecat [lit. i)]; şi a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii [lit. j)]. La rândul său, art. 486 alin. (2) din Codul de procedură penală prevede lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile de către instanţa penală în cazul în care aceasta admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi între părţi nu s-a încheiat tranzacţie sau acord de mediere cu privire la acţiunea civilă.

16. Curtea reţine că în ipoteza lăsării nesoluţionate a acţiunii civile de către instanţa penală, în situaţia pronunţării soluţiei de încetare a procesului penal, conform art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, persoana vătămată sau succesorii acesteia au posibilitatea de a se adresa, conform art. 27 alin. (2) din Codul de procedură penală, instanţei civile competente, pentru soluţionarea laturii civile a cauzei penale, conform dispoziţiilor Codului de procedură civilă.

17. Curtea constată că, în ipoteza juridică analizată, acţiunea civilă a persoanei vătămate sau a succesorilor săi va fi promovată ulterior împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale şi după momentul procesual al constatării de către instanţa penală a împlinirii acestui termen. În acest sens, Codul de procedură penală instituie termene de prescripţie ce variază de la 3 ani la 15 ani, iar, în cazul prescripţiei speciale, între 6 şi 30 de ani.

18. Prin urmare, Curtea reţine că, în situaţia, cea mai des întâlnită în jurisprudenţă, a constituirii persoanei vătămate sau a succesorilor acesteia ca parte civilă la data formulării plângerii penale sau la o dată imediat ulterioară acesteia, în ipoteza juridică analizată, durata soluţionării acţiunii civile este egală cu termenul de prescripţie a răspunderii penale la care se adaugă durata soluţionării cererii de către instanţa civilă. În acest sens, drept garanţii, menite să asigure celeritatea soluţionării cauzelor, art. 27 alin. (2) teza a două din Codul de procedură penală prevede că probele administrate în cursul procesului penal pot fi folosite în faţa instanţei civile, iar art. 522-526 din Codul de procedură civilă reglementează contestaţia privind tergiversarea procesului, instituţie ce dă oricăreia dintre părţi, precum şi procurorului care participă la judecată posibilitatea de a invoca încălcarea dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil şi de a solicita luarea măsurilor legale pentru ca această situaţie să fie înlăturată.

19. Referitor la prescripţia răspunderii penale, Curtea constată că aceasta este o instituţie de drept penal substanţial ce reglementează o cauză de stingere a raportului juridic penal de conflict, ca urmare a nerezolvării acestuia, într-o perioadă rezonabilă de timp, de către organele judiciare abilitate. Aceasta semnifică nu doar uitarea de către societate a săvârşirii unei fapte ce pune în pericol valori sociale ocrotite prin norme de drept penal, inutilitatea aplicării unei pedepse şi sfârşitul unei perioade de incertitudine a situaţiei juridice a făptuitorului, dar şi încetarea procesului penal ca urmare a lipsei de diligentă a organelor judiciare în soluţionarea cauzelor penale, aspect ce presupune culpa acestora din urmă.

20. Curtea reţine că, spre deosebire de reglementarea similară, din cuprinsul art. 346 alin. (4) din Codul de procedură penală din 1969, conform cărei, în caz de încetare a procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, instanţa penală era obligată să procedeze la soluţionarea acţiunii civile promovate în faţa sa, legiuitorul a prevăzut, la art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală în vigoare, lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile formulate în cadrul procesului penal, în situaţia constatării prescrierii răspunderii penale. Aşa fiind, după împlinirea termenului de prescripţie, stabilit conform art. 154 alin. (1) din Codul penal, sau al împlinirii termenului prescripţiei speciale, potrivit art. 155 alin. (4) din Codul penal, singurul remediu procesual asigurat persoanei vătămate, constituită parte civilă în procesul penal, conform prevederilor art. 20 din Codul de procedură penală, în vederea acoperirii prejudiciului suferit prin săvârşirea infracţiunii este cel al promovării unei acţiuni civile la instanţa civilă competentă. Acesta presupune asumarea de către persoana vătămată a iniţierii şi parcurgerii unei noi proceduri judiciare, a cărei desfăşurare este caracterizată printr-o întindere cronologică semnificativă, care, adunată cu durata procedurii penale parcurse până la momentul încetării procesului penal, conform art. 396 alin. (6) din Codul de procedură penală, determină prelungirea, pentru perioade lungi de timp, a procesului judiciar de recuperare a respectivelor prejudicii.

21. Având în vedere argumentele anterior arătate, Curtea constată că soluţia juridică reglementată la art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală generează o prelungire nejustificată a procedurilor judiciare în privinţa persoanei vătămate prin săvârşirea unei infracţiuni, în situaţia prescrierii răspunderii penale a inculpatului, de natură a încălca dreptul la un proces echitabil al acesteia, în componenta sa referitoare la dreptul la soluţionarea cauzelor într-un timp rezonabil, drept fundamental prevăzut la art. 21 alin. (3) din Constituţie şi art. 6 din Convenţie.

22. Cu privire la acesta din urmă, Curtea a statuat, în jurisprudenţa sa, în repetate rânduri, existenţa obligaţiei soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, prin punerea în balanţă a tuturor elementelor specifice acestora (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 316 din 17 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 9 august 2016, paragraful 21, şi Decizia nr. 513 din 5 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 956 din 28 noiembrie 2016, paragraful 19). Prin aceeaşi jurisprudenţă, instanţa de contencios constituţional a reţinut că respectarea dreptului la un proces echitabil, prin soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, constituie, totodată, un imperativ ce rezultă din principiul legalităţii procesului penal, prevăzut la art. 2 din Codul de procedură penală (a se vedea Decizia nr. 423 din 9 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din 20 iulie 2015, paragraful 36).

23. De altfel, Curtea reţine că, într-o ipoteză juridică similară, prin Hotărârea din 19 noiembrie 2009, pronunţată în Cauza Tonchev împotriva Bulgariei, paragraful 47, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 6 din Convenţie, prin nerespectarea standardului termenului rezonabil, într-o cauză în care procedura de soluţionare a pretenţiilor civile ale reclamantului, referitoare la repararea prejudiciilor provocate prin săvârşirea unei infracţiuni, a depăşit opt ani şi două luni. Cu acest prilej, instanţa europeană a statuat, totodată, că, de fapt, caracterul rezonabil al duratei procedurii judiciare trebuie apreciat în funcţie de particularităţile fiecărei cauze, conform criteriilor pe care le-a stabilit în jurisprudenţa sa, şi, în mod special, în funcţie de complexitatea cauzei şi de conduita reclamantului şi a autorităţilor implicate.

24. Prin hotărârea anterior referită, paragrafele 50-53, dar şi prin hotărârile din 2 octombrie 2008 şi 22 ianuarie 2009, pronunţate în cauzele Atanasova împotriva Bulgariei, paragraful 46, şi Dinchev împotriva Bulgariei, paragraful 50, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat, de asemenea, încălcarea art. 6 din Convenţie, prin nerespectarea dreptului de acces la o instanţă, reţinând că lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile de către instanţa penală, ca urmare a constatării împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale, este de natură a lipsi reclamanţii de acest drept, chiar dacă aceştia ar fi putut să obţină repararea prejudiciilor provocate prin săvârşirea infracţiunii pe calea acţiunii civile. În acest sens, instanţa europeană a reţinut că, chiar dacă legislaţia naţională conferea reclamanţilor o altă cale de a obţine repararea prejudiciilor produse prin săvârşirea unor infracţiuni, statul este obligat să asigure persoanelor în cauză garanţiile fundamentale prevăzute la art. 6 din Convenţie în procedurile judiciare alese. În aceste condiţii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că reclamantului nu trebuie să îi fie cerut să aştepte mulţi ani de la data constituirii sale ca parte civilă în procesul penal, pentru ca apoi să îşi formuleze aceleaşi pretenţii, din nou, în faţa instanţelor civile. Totodată, instanţa de la Strasbourg a reţinut că această concluzie nu poate fi modificată de argumentul că partea interesată ar fi putut promova, de la bun început, o acţiune civilă pentru soluţionarea pretenţiilor sale, arătând că preferinţa acestuia pentru a solicita repararea prejudiciilor în cadrul procesului penal nu apare ca fiind nejustificată în situaţiile date şi că, odată aleasă această cale de repararea a pagubei, reclamantul este îndreptăţit să îi fie soluţionată cererea şi nu să îi fie cerut să încerce o cale alternativă de soluţionare, prevăzută de legislaţia naţională.

25. În fine, prin Hotărârea din 19 iunie 2012, pronunţată în Cauza Constantin Fiorea împotriva României, paragraful 33, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, în situaţia prelungirii duratei cauzei penale din cauza termenului necesar pentru soluţionarea unor conflicte de competenţă, sau din cauza numeroaselor trimiteri între instanţe şi diverse parchete, până la constatarea intervenţiei prescripţiei răspunderii penale, nu este nerezonabil să se creadă că aceste probleme legate de competenţa instanţelor şi casările repetate au cauzat întârzieri care nu pot fi imputate reclamantului. Prin hotărârea anterior menţionată, instanţa europeană a conchis că durata procedurii în faţa organelor judiciare interne a fost excesivă şi că aceasta nu corespunde standardului termenului rezonabil.

26. Având în vedere aceste argumente, Curtea constată că lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile de către instanţa penală, în cazul prevăzut la art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală, cu referire la art. 16 alin. (1) lit. f) din acelaşi cod, presupune, de plano, repararea prejudiciilor provocate prin săvârşirea infracţiunilor pentru care intervine prescripţia răspunderii penale în urma parcurgerii unei proceduri nejustificat de lungi, care presupune mai întâi constituirea persoanei vătămate sau a moştenitorilor acesteia ca parte civilă în procesul penal, iar, apoi, după pronunţarea de către instanţa penală a soluţiei încetării procesului penal, parcurgerea procedurii civile. Caracterul nejustificat al întinderii în timp a acestei proceduri este dat de premisa unei durate ce variază între 3 şi 30 de ani, la care se adaugă durata soluţionării acţiunii civile promovate în faţa instanţei civile. Or, prin raportare la standardele impuse prin jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului mai sus invocată, caracterul nerezonabil al unor astfel de termene este de netăgăduit.

27. Aşa fiind, Curtea constată că garanţiile procesuale prevăzute la art. 27 alin. (2) teza a două din Codul de procedură penală şi la art. 522-526 din Codul de procedură civilă, analizate la pct. 19 supra, apar ca fiind insuficiente pentru asigurarea dreptului fundamental prevăzut la art. 21 alin. (3) şi art. 6 din Convenţie.

28. De asemenea, prin raportare la aceeaşi jurisprudenţă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, mai sus menţionată, Curtea reţine că dispoziţiile art. 20 şi art. 27 alin. (1) din Codul de procedură penală instituie un drept de opţiune în favoarea persoanei vătămate şi a succesorilor acesteia, care pot exercita acţiunea civilă în procesul penal, prin constituirea ca parte civilă, sau pot opta pentru repararea prejudiciilor produse prin săvârşirea infracţiunii pe calea unei acţiuni civile distincte promovate la o instanţă civilă. Însă, conform art. 27 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură penală, opţiunea astfel exprimată are un caracter irevocabil. În acest sens, art. 27 alin. (3) din Codul de procedură penală prevede că persoana vătămată sau succesorii acesteia care s-au constituit parte civilă În procesul penal pot să introducă o acţiune în faţa instanţei civile doar dacă procesul penal a fost suspendat. Această acţiune se suspendă, la rândul său, în condiţiile prevăzute la alin. (7) al aceluiaşi art. 27, în cazul reluării procesului penal. Totodată, alin. (4) al art. 27 din Codul de procedură penală prevede că persoana vătămată sau succesorii acesteia, care au pornit acţiunea în faţa instanţei civile, pot să părăsească această instanţă şi să se adreseze organului de urmărire penală, judecătorului ori instanţei, dacă punerea în mişcare a acţiunii penale a avut loc ulterior sau procesul penal a fost reluat după suspendare, dar că părăsirea instanţei civile nu poate avea loc dacă aceasta a pronunţat o hotărâre, chiar nedefinitivă.

29. Însă, aşa cum Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudenţa sa, indiferent de calea judiciară aleasă, asigurarea garanţiilor specifice dreptului la un proces echitabil este obligatorie. Or, lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile de către instanţa penală, în condiţiile intervenirii prescripţiei răspunderii penale, cu consecinţa obligării persoanei vătămate sau a succesorilor ei de a promova o nouă acţiune, în faţa unei instanţe civile, în vederea reparării prejudiciilor provocate prin comiterea infracţiunii, după scurgerea unui interval de timp egal cu termenul de prescripţie al răspunderii penale, este de natură a încălca dreptul acestora la un proces echitabil.

30. Prin urmare, Curtea constată că opţiunea persoanei prejudiciate prin săvârşirea unei infracţiuni pentru valorificarea pretenţiilor sale pe calea acţiunii civile promovate în cadrul procesului penal este justificată de celeritatea soluţionării cauzelor penale, iar diferitele incidente procedurale ce se ivesc pe parcursul acestei proceduri, independent de voinţa părţii vătămate şi pe care ea nu le poate anticipa în momentul alegerii între instanţa penală şt cea civilă, nu trebuie să afecteze caracterul echitabil al soluţionării acţiunii sale, prin prelungirea acesteia dincolo de limitele unui termen rezonabil.

31. Având în vedere aceste considerente, Curtea reţine că dispoziţiile art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală, cu referire la art. 16 alin. (1) lit. f) din acelaşi cod, în situaţia încetării procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, încalcă per se dreptul fundamental la un proces echitabil, fiind, astfel, contrare prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie şi art. 6 din Convenţie.

32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin, (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Braşov - Secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 9.552/197/2014 şi constată că dispoziţiile art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală, cu referire la dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, sunt neconstituţionale în ceea ce priveşte lăsarea ca nesoluţionată a acţiunii civile de către instanţa penală, în cazul încetării procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Curţii de Apel Braşov - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 13 septembrie 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. unic. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE

 

ORDIN

pentru modificarea şi completarea anexei la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 816/2016 privind aprobarea Listei detaliate a cheltuielilor eligibile pentru operaţiunile finanţate, inclusiv cheltuielile de personal ale Autorităţii de management, în cadrul Programului operaţional pentru pescuit şi afaceri maritime 2014-2020

 

Având în vedere Referatul de aprobare al Direcţiei generale pescuit - Autoritatea de management pentru POPAM nr. 327.030 din 24 noiembrie 2016,

în temeiul prevederilor:

- art. 24 din Hotărârea Guvernului nr. 347/2016 privind stabilirea cadrului general de implementare a operaţiunilor cofinanţate din Fondul European pentru Pescuit şi Afaceri Maritime prin Programul operaţional pentru pescuit şi afaceri maritime 2014-2020;

- Regulamentului (UE) nr. 1.303/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilirea unor dispoziţii comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime, precum şi de stabilire a unor dispoziţii generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului, cu modificările şi completările ulterioare;

- Regulamentului (UE) nr. 508/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului privind Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime şi de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 2.328/2003, (CE) nr. 861/2006, (CE) nr. 1.198/2006 şi (CE) nr. 791/2007 ale Consiliului şi a Regulamentului (UE) nr. 1.255/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului;

- art. 10 alin. (5) şi (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.185/2014 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite prezentul ordin.

Art. I. - Anexa la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 816/2016 privind aprobarea Listei detaliate a cheltuielilor eligibile pentru operaţiunile finanţate, inclusiv cheltuielile de personal ale Autorităţii de management, în cadrul Programului operaţional pentru pescuit şi afaceri maritime 2014-2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 26 mai 2016, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La punctul III „Cheltuieli eligibile specifice fiecărei măsuri finanţate în cadrul Programului operaţional pentru pescuit şi afaceri maritime 2014-2020”, litera A. „Măsura 1.1. Inovare”, după punctul 9 se introduce un nou punct, punctul 10, cu următorul cuprins:

„10. Cheltuieli cu achiziţia de active necorporale.”

2. La punctul III, litera B. „Măsura I.2. Servicii de consiliere”, punctele 1-4 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„1. Cheltuieli cu servicii de consiliere care evaluează viabilitatea proiectelor potenţial eligibile pentru sprijin în temeiul titlului V cap. I din Regulamentul (UE) nr. 508/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului.

2. Cheltuieli cu elaborarea de studii de fezabilitate care evaluează viabilitatea proiectelor potenţial eligibile pentru sprijin în temeiul titlului V cap. I din Regulamentul (UE) nr. 508/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului.

3. Cheltuieli cu furnizarea de servicii de consultanţă profesională cu privire la sustenabilitatea mediului, având ca obiect limitarea şi, acolo unde este posibil, eliminarea impactului negativ al activităţilor de pescuit asupra ecosistemelor marin, terestru şi de apă dulce.

4. Cheltuieli cu furnizarea de servicii de consultanţă profesională cu privire la strategiile de afaceri şi de marketing.”

3. La punctul III, litera H. „Măsura 1.23. Porturi de pescuit, locuri de debarcare, centre de licitaţii şi adăposturi”, la punctul 2, după litera i) se introduce o nouă literă, litera j), cu următorul cuprins:

,,j) cheltuieli pentru modernizarea locurilor de acostare a bărcilor de pescari.”

4. La punctul III, litera H. punctul 3, după litera e) se introduce o nouă literă, litera f), cu următorul cuprins:

„f) cheltuieli pentru modernizarea locurilor de acostare a bărcilor de pescari.”

5. La punctul III, litera H. punctul 4, după litera i) se introduce o nouă literă, litera j), cu următorul cuprins:

,,j) cheltuieli pentru modernizarea locurilor de acostare a bărcilor de pescari.”

6. La punctul III, litera I. „Măsura 11.1. Inovare”, după punctul 8 se introduce un nou punct, punctul 9, cu următorul cuprins:

„9. Cheltuieli cu achiziţia de active necorporale.*

7. La punctul III, litera J. punctul 7 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„7. Cheltuieli pentru construirea şi dotarea de microunităţi de procesare cu condiţia ca cel puţin 50% din materia primă să provină din producţie proprie.”

8. La punctul III litera J „Măsura II.2. Investiţii productive în acvacultură” după punctul 30 se introduce un nou punct, punctul 31, cu următorul cuprins:

„31. Cheltuieli pentru îmbunătăţirea condiţiilor de lucru şi de siguranţă a lucrătorilor din domeniul acvaculturii, inclusiv cheltuieli cu achiziţionarea de mijloace de transport, care să fie folosite pentru transportul personalului unităţii de acvacultură, în limita a minimum 1+5 locuri “

9. La punctul III litera M „Măsura II.5. Servicii de gestionare, de înlocuire şi de consiliere pentru fermele de acvacultură”, punctele 1 şi 2 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„1. Cheltuieli cu înfiinţarea de servicii de gestionare, de înlocuire şi de consiliere pentru fermele de acvacultură:

a) taxe şi alte cheltuieli de înscriere şi înmatriculare;

b) cheltuieli cu achiziţia de active fixe corporale (altele decât terenuri şi imobile), obiecte de inventar, materii prime şi materiale, inclusiv materiale consumabile;

c) cheltuieli cu achiziţia de active necorporale;

d) cheltuieli cu recrutarea personalului;

e) cheltuieli cu promovarea centrului de consiliere;

f) cheltuieli cu închiriere de echipamente de monitorizare şi control al mediului acvatic;

g) taxe de participare la cursuri de formare profesională.

2. Cheltuieli cu achiziţia de servicii de consultanţă tehnică, ştiinţifică, juridică, ecologică sau economică:

a) cheltuieli pentru achiziţia de servicii de consultanţă pentru a permite fermelor de acvacultură să respecte legislaţia Uniunii Europene şi a celei naţionale privind protecţia mediului, precum şi cerinţele privind amenajarea spaţială maritimă;

b) cheltuieli pentru achiziţionarea de studii privind evaluarea impactului asupra mediului, astfel cum este menţionată în Directiva 2001/42/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (1) şi în Directiva 92/43/CEE;

c) cheltuieli pentru achiziţionarea de servicii de consultanţă care permit fermelor de acvacultură să respecte legislaţia Uniunii Europene şi cea naţională privind sănătatea şi bunăstarea animalelor acvatice sau legislaţia privind sănătatea publică;

d) cheltuieli pentru achiziţionarea de servicii de consultanţă pentru respectarea standardelor de sănătate şi de siguranţă bazate pe legislaţia Uniunii Europene şi pe cea naţională;

e) cheltuieli pentru achiziţionarea de servicii de consultanţă pentru realizarea de strategii de marketing şi afaceri.”

10. La punctul III, litera T. „Măsura IV.1. Planuri de producţie şi comercializare”, punctele 1 şi 2 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„1. Cheltuieli pentru elaborare, monitorizare şi organizare referitoare la măsurile planificate în cadrul planului de producţie şi comercializare.

2. Cheltuieli pentru punerea în practică a fiecărei măsuri specifice planificate.”

11. La punctul III, litera W. „Măsura VI. 1. Control şi executare”, punctele 1-3 şi 7 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„1. Cheltuieli pentru achiziţia, instalarea şi/sau dezvoltarea de tehnologii, inclusiv hardware şi software informatic, sisteme de detectare a navelor (VDS), sisteme de televiziune cu circuit închis (CCTV) şi reţele informatice.

2. Cheltuieli pentru achiziţia, instalarea şi/sau dezvoltarea componentelor, inclusiv a hardware-ului şi a software-ului, necesare pentru a se asigura transmiterea de date dinspre actorii implicări în activităţile de pescuit şi de comercializare a produselor pescăreşti spre autorităţile relevante ale statelor membre şi ale Uniunii, inclusiv achiziţionarea şi instalarea componentelor necesare pentru sistemele electronice de înregistrare şi raportare (ERS), sistemele de monitorizare a navelor (VMS) şi sistemele de identificare automată (AIS) utilizate pentru control.

3. Cheltuieli pentru dezvoltarea, achiziţionarea şi instalarea componentelor, inclusiv a hardware-ului şi a software-ului, necesare pentru verificarea trasabilităţii produselor pescăreşti şi de acvacultură.

...........................................................................................................................

7. Cheltuieli pentru dezvoltarea de sisteme inovatoare de control şi monitorizare şi punerea în aplicare a unor proiecte-pilot referitoare la controlul activităţilor de pescuit, inclusiv analiza ADN la peşti sau dezvoltarea de site-uri internet referitoare la control

12. La punctul III, litera W., după punctul 11 se introduc două puncte noi, punctele 12 şi 13, cu următorul cuprins:

„12. Cheltuieli privind punerea în aplicare a unui plan de acţiune stabilit în conformitate cu articolul 102 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1.224/2009, inclusiv eventualele costuri operaţionale implicate.

13. Cheltuieli de transport, diurnă şi cazare conform art. 3 din prezentul ordin.”

13. La punctul III, litera X. „Măsura VI.2. Colectarea datelor”, punctul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„1. Cheltuieli privind colectarea, gestionarea şi utilizarea datelor pentru analize ştiinţifice şi punerea în aplicare a PCP, incluzând, fără a se limita la:

a) cheltuiala cu personalul implicat (salarii etc.);

b) cheltuieli de transport, diurnă şi cazare conform art. 3 din prezentul ordin;

c) cheltuieli cu vizele şi alte taxe pentru acte necesare deplasărilor (asigurare etc.);

d) alte cheltuieli necesare realizării colectării, gestionării şi utilizării datelor. “

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Achim Irimescu

 

Bucureşti, 29 noiembrie 2016.

Nr. 976.

MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ŞI PĂDURILOR

 

ORDIN

privind aprobarea Planului de management şi a Regulamentului ariilor naturale protejate ROSPA0019 Cheile Dobrogei, ROSCI0215 Re ci fii Jurasici Cheia,

2.362 Rezervaţia naturală Recifii Jurasici Cheia, 2.356 Rezervaţia naturală Peştera La Adam, 2.357 Rezervaţia naturală Peştera Gura Dobrogei,

B.2 Rezervaţia naturală Gura Dobrogei

 

Având în vedere Referatul de aprobare nr. 110.915 din 27 iunie 2016 al Direcţiei biodiversitate,

ţinând cont de Decizia Etapei de încadrare nr. 10.013RP din 31 decembrie 2015 a Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa, Avizul Ministerului Culturii nr. 3.570 din 9 iunie 2016, Adresa Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 91.267 din 10 iunie 2016, Adresa Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice nr. 56.510 din 16 iunie 2016 şi Adresa Direcţiei generale păduri nr. 27.559/ES din 3 iunie 2016,

în temeiul prevederilor art. 21 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 13 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 38/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul mediului, apelor şi pădurilor emite prezentul ordin:

Art. 1. - Se aprobă Planul de management al ariilor naturale protejate ROSPA0019 Cheile Dobrogei, ROSCI0215 Recifii Jurasici Cheia, 2.362 Rezervaţia naturală Recifii Jurasici Cheia, 2.356 Rezervaţia naturală Peştera La Adam, 2.357 Rezervaţia naturală Peştera Gura Dobrogei, B.2 Rezervaţia naturală Gura Dobrogei, prevăzut în anexa nr. 1.

Art. 2. - Se aprobă Regulamentul ariilor naturale protejate ROSPA0019 Cheile Dobrogei, ROSCI0215 Recifii Jurasici Cheia, 2.362 Rezervaţia naturală Recifii Jurasici Cheia, 2.356 Rezervaţia naturală Peştera La Adam, 2.357 Rezervaţia naturală Peştera Gura Dobrogei, B.2 Rezervaţia naturală Gura Dobrogei, prevăzut în anexa nr. 2.

Art. 3. - Anexele nr. 1 şi 2*) fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul mediului, apelor şi pădurilor,

Viorel Traian Lascu,

secretar de stat

 

Bucureşti, 27 iunie 2016.

Nr. 1.185.


*) Anexele nr. 1 şi 2 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1001 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome „Monitorul Oficial, Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

 

ORDIN

privind împuternicirea persoanelor din cadrul aparatului de inspecţie economico-financiară de a verifica şi controla perceperea şi virarea timbrului Crucii Roşii şi de a constata contravenţiile şi a aplica sancţiunile prevăzute de Legea Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România nr. 139/1995

 

Având în vedere prevederile art. 20 şi 22 din Legea Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România nr. 139/1995, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul dispoziţiilor art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:

Art. 1. - Se împuternicesc persoanele din cadrul aparatului de inspecţie economico-financiară, aşa cum este definit de art. 3 alin. (1) din Normele metodologice privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea inspecţiei economico-financiare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 101/2012, să verifice şi să controleze perceperea şi virarea timbrului Crucii Roşii prevăzut la art. 20, precum şi să constate contravenţiile şi să aplice sancţiunile prevăzute la art. 22 alin. (1) din Legea Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România nr. 139/1995, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 2. - Direcţia generală de inspecţie economico-financiară din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, precum şi direcţiile generale regionale ale finanţelor publice şi Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală vor lua măsuri pentru aplicarea şi ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.

Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul finanţelor publice,

Anca Dana Dragu

 

Bucureşti, 16 noiembrie 2016.

Nr. 2.672.

MINISTERUL CULTURII

 

ORDIN

privind declasarea parţială din Lista monumentelor istorice a imobilului monument istoric Casă, situat în calea Dudeşti nr. 147, sectorul 3, Bucureşti, din LMI, categoria II, monument, grupa valorică B

 

Având în vedere Referatul nr. 924/2015 din 18 mai 2016 de aprobare a proiectului Ordinului ministrului culturii privind declasarea parţială a imobilului monument istoric Casă, situat în calea Dudeşti nr. 147, sectorul 3, Bucureşti, din LMI, categoria monument, grupa valorică B,

în conformitate cu dispoziţiile art. 19 alin. (3) lit. c) coroborate cu art. 13 alin, (1) pct. 2 lit. a) şi ale art. 33 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 16 alin. (2) şi (3) din Normele metodologice de clasare şi inventariere a monumentelor istorice, aprobate prin Ordinul ministrului culturii şi cultelor nr. 2.260/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 11 alin. (1) şi (4) din Hotărârea Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul culturii emite următorul ordin:

Art. 1. - (1) Se declasează parţial monumentul istoric Casă, situat în calea Dudeşti nr. 147, sectorul 3, Bucureşti, din LMI, categoria monument, grupa valorică B, cu codul în Lista monumentelor istorice B-II-m-B-18644 aflat în proprietatea doamnei Alexandra Ganea, lot 1, conform extrasului de carte funciară 225906.

(2) Se păstrează ca monument istoric imobilul Casă, situat în calea Dudeşti nr. 147, sectorul 3, Bucureşti, din LMI, categoria monument, grupa valorică B, cu codul în Lista monumentelor istorice B-II-m-B-18644, lot 2.

Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul culturii,

Oana Bogdan,

secretar de stat

 

Bucureşti, 17 octombrie 2016.

Nr. 3.841.

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ

 

AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ

 

REGULAMENT

privind regimul şi principiile aferente remunerării personalului Autorităţii de Supraveghere Financiară

 

În temeiul prevederilor art. 14 şi ale art. 15 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,

potrivit deliberărilor Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară din şedinţa din data de 7 noiembrie 2016,

Autoritatea da Supraveghere Financiară emite prezentul regulament.

 

 

 

 

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

 

SECŢIUNEA 1

Obiectul de reglementare

 

Art. 1. - Reperele esenţiale ale misiunii Autorităţii de Supraveghere Financiară constau în asigurarea integrităţii, transparenţei şi a funcţionării corecte a pieţelor financiare nebancare, precum şi în protejarea intereselor şi drepturilor consumatorilor produselor şi serviciilor financiare specifice acestor pieţe.

Art. 2. - Sistemul de remunerare din cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară, denumită în continuare A.S.F., este conceput să contribuie la realizarea misiunii A.S.F, prin atragerea şi fidelizarea în autoritate a resurselor umane cu un nivel înalt de profesionalism, performanţă şi integritate, care să asigure atingerea obiectivelor A.S.F. şi evitarea oricărui conflict de interese,

Art. 3. - Sistemul de remunerare este armonizat cu nivelul practicat pe piaţa financiară din România, fiind creat să corespundă cerinţelor de competitivitate la nivelul acestei pieţe, precum şi misiunii, strategiei şi obiectivelor A.S.F.

Art. 4. - Prezentul regulament stabileşte regimul şi principiile privind remunerarea personalului A.S.F., precum şi condiţiile aplicabile în cazul delegărilor, detaşărilor şi misiunilor cu caracter temporar.

 

SECŢIUNEA a 2-a

Domeniul de aplicare

 

Art. 5. - Prezentul regulament se aplică personalului A.S.F. În exercitarea mandatului şi/sau atribuţiilor de serviciu.

Art. 6. - Prezentul regulament se aplică şi persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul A.S.F. ca detaşate sau delegate, pe perioada detaşării sau delegării.

 

CAPITOLUL II

Definiţii

 

Art. 7. - În sensul prezentului regulament, termenii şi expresiile de mai jos au următorul înţeles:

a) CIM - contract individual de muncă;

b) CCM - contractul colectiv de muncă;

c) salariat - persoană fizică încadrată cu CIM în temeiul căruia se obligă să presteze muncă pentru A.S.F. În schimbul unui salariu;

d) personal A.S.F. - membrii Consiliului A.S.F. şi salariaţii A.S.F.;

e) structură organizatorică - serviciu/direcţie/sector din cadrul A.S.F.;

f) şef direct - şeful nemijlocit;

g) şef ierarhic - şef corespunzător nivelurilor ierarhice superioare şefului direct;

h) conducere executivă a A.S.F. - preşedinte/prim-vicepreşedinte/vicepreşedinţii coordonatori al sectorului instrumente şi investiţii financiare, sectorului asigurări şi reasigurări şi sectorului sistem pensii private. Membrii executivi ai Consiliului A.S.F. formează Comitetul executiv;

i) Consiliul A.S.F. - conducerea A.S.F. formată din preşedinte, prim-vicepreşedinte, vicepreşedinţii coordonatori pentru sectorul instrumente şi investiţii financiare, pentru sectorul asigurări şi reasigurări şi pentru sectorul sistem pensii private şi din membrii neexecutivi;

j) salariu/indemnizaţie lunară - contraprestaţia muncii depuse de personalul A.S.F. în baza CIM sau a hotărârilor Parlamentului României privind numirea membrilor Consiliului A.S.F.;

k) minim - nivelul salarial minim corespunzător postului;

l) midpoint - nivelul salarial mediu corespunzător postului;

m) maxim - nivelul salarial maxim corespunzător postului;

n) grilă de salarizare - ansamblul de elemente prin care se

stabileşte, sub forma unor intervale numite benzi, marjele de variaţie a salariului corespunzător funcţiilor de conducere, respectiv de execuţie;

o) bandă de salarizare - subdiviziune a grilei de salarizare care delimitează intervalul de variaţie a salariului pentru o anumită categorie de posturi sau de funcţii;

р) matricea posturilor - totalitatea categoriilor de posturi (de conducere, respectiv de execuţie) grupate ca urmare a procesului de evaluare a posturilor şi a ierarhizării lor.

 

CAPITOLUL III

Sistemul de salarizare

 

SECŢIUNEA 1

Principii generale

 

Art. 8. - Sistemul propriu de salarizare din cadrul A.S.F., conceput conform prevederilor legale privind organizarea şi funcţionarea A.S.F., ia în considerare nivelul remuneraţiei corespunzătoare poziţiilor şi funcţiilor din piaţa financiară, pe baza studiilor salariale realizate de o firmă de specialitate.

Art. 9. - Sistemul de salarizare din cadrul A.S.F. are în vedere respectarea următoarelor principii:

a) principiul unităţii - crearea unui sistem unitar de salarizare, aplicabil întregului personal;

b) principiul diferenţierii salariului - în funcţie de atribuţiile şi responsabilităţile postului;

с) principiul stimulării performanţei - diferenţierea remuneraţiei în funcţie de performanţa profesională individuală care, în A.S.F., se evaluează în baza reglementărilor interne privind evaluarea performanţei profesionale, prevăzute în Regulamentul intern al A.S.F.;

d) principiul negocierii salariului;

e) principiul sustenabilităţii financiare;

f) principiul confidenţialităţii salariului - salariul este confidenţial, aspect stipulat în CCM şi CIM, atât A.S.F., cât şi salariatul având obligaţia de a lua măsurile necesare pentru asigurarea confidenţialităţii;

g) principiul echităţii salariale.

 

SECŢIUNEA a 2-a

Obiective

 

Art. 10. - Sistemul de salarizare a personalului A.S.F. are ca obiective asigurarea echităţii interne şi externe în raport cu dinamica pieţelor reglementate şi supravegheate de A.S.F.

Art. 11. - Asigurarea echităţii interne, atât în interiorul fiecărei structuri organizatorice, cât şi transversal, între structuri, se realizează prin stabilirea aceloraşi benzi salariale pentru salariaţii ce ocupă posturi care aparţin aceleiaşi categorii.

Art. 12. - Echitatea externă, în raport cu dinamica pieţei muncii din domeniul financiar, se asigură prin considerarea datelor oferite de studiile salariale realizate de o firmă de specialitate.

 

SECŢIUNEA a 3-a

Elaborarea şi revizuirea sistemului de salarizare

 

Art. 13. - Elaborarea sistemului de salarizare al A.S.F. respectă principiile generale prevăzute la art. 9.

Art. 14. - Caracterul unitar al sistemului de salarizare se asigură prin evaluarea unitară a tuturor posturilor de către o firmă de specialitate.

Art. 15. - (1) Evaluarea posturilor stă la baza stabilirii nivelurilor salariale aferente posturilor şi se realizează pe baza unui set de criterii comune:

a) educaţie şi pregătire;

b) cunoştinţe de specialitate (economico-financiare, juridice, pieţe reglementate şi supravegheate de A.S.F. etc.);

c) experienţă/vechime;

d) coordonare şi conducere (activităţi, procese, proiecte, echipe etc.);

e) relaţii interumane (comunicare, negociere);

f) capacitate de rezolvare a problemelor;

g) capacitatea de structurare şi inovare;

h) luarea deciziilor (magnitudine şi impact).

(2) Ca urmare a evaluării posturilor se stabileşte ierarhia acestora în cadrul A.S.F.

Art. 16. - Pe baza ierarhiei posturilor în cadrul A.S.F., acestea sunt grupate pe categorii de posturi, rezultând matricele posturilor (de execuţie, respectiv de conducere). Fiecărei categorii de posturi i se asociază o bandă de salarizare definită prin salariul minim, midpoint şi maxim în concordanţă cu datele furnizate de studiile salariale.

Art. 17. - Un nivel mai înalt de importanţă a posturilor în cadrul autorităţii implică un nivel mai ridicat de salarizare.

Art. 18. - Variaţia salarială în interiorul benzii de salarizare are ca scop diferenţierea salariilor în funcţie de performanţa individuală.

Art. 19. - (1) Salariul de bază nu poate fi inferior salariului minim corespunzător postului deţinut.

(2) Evoluţia salariului între limita minimă şi maximă corespunzătoare unui post este condiţionată de performanţa individuală.

Art. 20. - Modificările salariale se efectuează în funcţie de performanţa individuală, potrivit unei proceduri interne supuse consultării Sindicatului A.S.F. şi aprobate de conducerea A.S.F.

Art. 21. - Revizuirea sistemului de salarizare se poate efectua la un interval de 3 ani, după finalizarea procesului de

reevaluare realizat de o firmă de specialitate în raport cu benchmarkul pieţei, la propunerea membrilor executivi ai Consiliului A.S.F., respectiv preşedinte/prim-vicepreşedinte/ vicepreşedinţi de sector, după caz.

 

SECŢIUNEA a 4-a

Reguli general aplicabile sistemului de salarizare

 

Art. 22. - Forma de salarizare este în regie sau după timpul lucrat, ceea ce presupune stabilirea salariului realizat în funcţie de timpul efectiv lucrat, conform prevederilor din Regulamentul intern al A.S.F.

Art. 23. - Salariul brut cuprinde salariul de bază, indemnizaţii, sporuri, precum şi alte adaosuri.

Art. 24. - Salariul de bază este stabilit în funcţie de:

a) nivelul de studii necesar desfăşurării activităţii;

b) cunoştinţele necesare postului şi experienţa dobândită;

c) aptitudinile şi competenţele necesare desfăşurării activităţilor specifice postului;

d) vechimea în muncă;

e) alte cerinţe complementare necesare desfăşurării activităţilor de specialitate şi generale corespunzătoare postului (cunoaşterea unei limbi străine de circulaţie internaţională, cunoştinţe interdisciplinare etc.).

Art. 25. - Salariul de bază este negociat individual, cu fiecare salariat în parte.

Art. 26. - Nivelul salariului de bază pentru salariaţii cu CIM cu normă întreagă, pe durată nedeterminată şi determinată, este stabilit corespunzător postului deţinut, cu respectarea încadrării în grilele de salarizare aprobate de Consiliul A.S.F.

Art. 27. - Nivelul salariului de bază pentru salariaţii cu CIM cu timp parţial este stabilit corespunzător postului şi proporţional cu fracţiunea de normă.

Art. 28. - Matricele posturilor şi grilele de salarizare, inclusiv modificarea acestora şi modificarea procedurii de aplicare, se supun consultării Sindicatului A.S.F. şi se aprobă prin hotărâre a Consiliului A.S.F.

Art. 29. - Salariul de bază minim în A.S.F. se negociază cu Sindicatul A.S.F. cu ocazia negocierii CCM.

Art. 30. - (1) Pentru membrii Consiliului A.S.F, salariul şi/sau indemnizaţia lunară se stabilesc prin hotărâre a Consiliului A.S.F.

(2) Nivelul remuneraţiei membrilor Consiliului A.S.F., stabilit în condiţiile alin. (1), nu poate depăşi nivelul remuneraţiei membrilor Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României.

Art. 31. - Membrilor neexecutivi ai Consiliului A.S.F., desemnaţi să asigure conducerea şi funcţionarea structurilor-suport ale Consiliului, respectiv Comisia de etică, Comisia de apel, Comisia de audit şi Comisia de comunicare şi educaţie financiară, li se acordă - pe toata durata exercitării atribuţiilor - indemnizaţii lunare stabilite prin hotărâre a Consiliului A.S.F., corespunzător atribuţiilor desemnate de Consiliul A.S.F.

Art. 32. - Salariul individual pentru funcţiile de conducere şi de execuţie se aprobă de către preşedintele A.S.F., la propunerile membrilor executivi ai Consiliului A.S.F., respectiv prim-vicepreşedintele/vicepreşedinţii coordonatori, după caz, în limitele grilei de salarizare, atât la angajare, cât şi ulterior, inclusiv pentru salariaţii din structurile organizatorice subordonate preşedintelui sau Consiliului A.S.F.

Art. 33. - La angajare, salariul de bază se stabileşte prin încadrarea în grila de salarizare, în funcţie de pregătire profesională, experienţă, cunoştinţe şi competenţe specifice postului, competenţe comportamentale şi de negocierea directă.

Art. 34. - Negocierea salariului brut se poate face, conform procedurilor interne, o singură dată pe an pentru tot personalul A.S.F., în funcţie de performanţă, în limitele grilei de salarizare şi în limita cheltuielilor de personal aprobate prin bugetul anual de venituri şi cheltuieli al A.S.F. În mod excepţional, preşedintele A.S.F. poate aproba modificarea salariului şi în alte situaţii speciale în cursul anului în limita bugetului aprobat.

Art. 35. - Plata salariului se face lunar. Data plăţii salariului este specificată în CCM. În cazul în care data plăţii salariului este o zi nelucrătoare, plata salariilor se efectuează în ziua lucrătoare precedentă.

Art. 36. - La solicitarea personalului A.S.F. se pot acorda avansuri la salariu în cazul efectuării concediilor de odihnă.

 

SECŢIUNEA a 5-a

Competenţa de stabilire şi modificare a salariului (la angajare, promovare, negociere anuală)

 

Art. 37. - Stabilirea salariului la angajare, precum şi modificarea acestuia la promovare se efectuează în cadrul grilei de salarizare şi a limitelor resurselor financiare aprobate, la propunerea membrilor executivi ai Consiliului A.S.F., respectiv prim-vicepreşedinte/vicepreşedinţi de sector, după caz, şi se aprobă de preşedintele A.S.F.

Art. 38. - Propunerile privind modificarea salariului ca urmare a negocierii anuale se efectuează după finalizarea procesului de evaluarea performanţei, centralizat în linie ierarhică şi se aprobă de către preşedintele A.S.F., în limita prevederilor bugetare, la propunerea membrilor executivi ai Consiliului A.S.F., respectiv prim-vicepreşedinte/vicepreşedinţi de sector, după caz.

 

CAPITOLUL IV

Indemnizaţii şi alte drepturi băneşti

 

 

 

SECŢIUNEA 1

Indemnizaţiile de concediu

 

Art. 39. - (1) Pe perioada concediului de odihnă, membrii executivi ai Consiliului A.S.F. şi salariaţii A.S.F beneficiază de o indemnizaţie de concediu, conform prevederilor legale, care se plăteşte, la cererea solicitantului, cu 5 zile lucrătoare înaintea primei zile de concediu. În situaţia plăţii indemnizaţiei de concediu de odihnă înainte de plecarea în concediul de odihnă, cererea se depune la structura organizatorică competentă, cu minimum 10 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu.

(2) în cazul concediului de odihnă neefectuat, compensarea în bani este permisă numai la încetarea mandatului membrilor executivi ai Consiliului A.S.F. sau a CIM al salariatului A.S.F., după caz.

(3) în cazul concediului de odihnă efectuat, restituirea indemnizaţiei concediului de odihnă pentru numărul de zile efectuate în plus raportate la perioada lucrată este obligatorie numai la încetarea CIM al salariatului A.S.F.

(4) Fac excepţii de la prevederile alin. (3) următoarele situaţii:

a) pensionarea salariatului;

b) decesul salariatului;

c) la încetarea CIM din motive care nu ţin de persoana salariatului;

d) la încetarea mandatului membrilor executivi ai Consiliului A.S.F.

 

SECŢIUNEA a 2-a

Sistemul de premiere

 

Art. 40. - Sistemul de premiere se negociază cu Sindicatul A.S.F. şi este prevăzut în CCM. Primele se acordă în limita resurselor financiare aprobate în bugetul anual de venituri şi cheltuieli, în corelare cu dispoziţiile CCM, precum şi cu alte proceduri interne ale A.S.F.

Art. 41. - Primele se acordă în condiţiile respectării procedurilor şi reglementărilor interne incidente care sunt supuse consultării cu Sindicatul A.S.F.

Art. 42. - Personalul A.S.F. poate beneficia de alte drepturi de natură salariată stabilite prin CCM negociat la nivelul A.S.F. sau prin hotărâri ale Consiliului A.S.F.

 

CAPITOLUL V

Drepturile personalului A.S.F. în cazul delegărilor, detaşărilor, misiunilor cu caracter temporar

 

Art. 43. - Drepturile personalului A.S.F. acordate în cazul delegărilor şi detaşărilor în ţară şi în străinătate se stabilesc

conform legislaţiei în vigoare şi procedurilor interne.

Art. 44. - (1) Salariaţii A.S.F. pot fi detaşaţi în condiţiile legii.

(2) Pe durata detaşării, salariatul A.S.F. beneficiază de drepturi salariale în cuantum cel puţin egal cu cele acordate de A.S.F.

Art. 45 - A.S.F. poate trimite personalul propriu în străinătate, pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, reprezentând;

a) vizite oficiale de lungă durată, tratative (negocieri), consultări, încheieri de convenţii, acorduri şi alte asemenea înţelegeri;

b) participări la acţiuni de cooperare profesională; contractări şi alte acţiuni care decurg din executarea contractelor;

c) documentare, schimb de experienţă;

d) cursuri şi stagii de practică şi specializare sau perfecţionare;

e) participări la congrese, conferinţe, simpozioane, seminare, colocvii sau alte reuniuni, care prezintă interes pentru activitatea specifică a instituţiei, precum şi altele asemenea;

f) desfăşurarea unei activităţi profesionale temporare, fără dobândirea calităţii de salariat În cadrul organismelor europene sau internaţionale la care A.S.F. este membră sau al altor organisme omoloage sau partenere;

g) participarea ca expert naţional detaşat.

Art. 46. - (1) Pot fi trimise în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar persoanele încadrate în baza unui contract individual de muncă sau în baza hotărârilor Parlamentului României privind numirea membrilor Consiliului A.S.F la solicitarea organismelor europene sau internaţionale la care A.S.F. este membră sau a unor autorităţi de supraveghere din sistemul financiar din alte ţări ori pe baza acordurilor încheiate de A.S.F. cu acestea.

(2) Trimiterea în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar se va face prin act adiţional la CIM.

 

CAPITOLUL VI

Dispoziţii tranzitorii şi finale

 

Art. 47. - Prezentul regulament se completează cu dispoziţiile CCM şi cu prevederile procedurilor şi reglementărilor interne ale A.S.F.

Art. 48. - Prezentul regulament se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data publicării.

 

Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară,

Mişu Negriţoiu

 

Bucureşti, 8 decembrie 2016.

Nr. 9.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.