MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 666/2016

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 184 (XXVIII) - Nr. 666         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Marţi, 30 august 2016

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 248 din 5 mai 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, în ansamblul său, şi ale art. 10 şi art. 11 din acest act normativ, în special

 

Decizia nr. 362 din 2 iunie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă

 

Decizia nr. 442 din 21 iunie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 din Codul de procedură penală

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

281. - Decizie privind eliberarea domnului Rareş Văduva din funcţia de secretar de stat la Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne

 

282. - Decizie privind numirea domnului Mihai-Cristian Mărculescu în funcţia de secretar de stat la Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne

 

283. - Decizie privind numirea domnului Marius-Halentz Patriche în funcţia de subsecretar de stat la Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne

 

284. - Decizie privind numirea domnului Cătălin Gâdici în funcţia de subsecretar de stat la Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

897. - Ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale pentru completarea anexei la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 449/2008 privind caracteristicile tehnice, condiţiile de folosire a uneltelor admise la pescuitul comercial şi metodele de pescuit comercial în apele maritime şi continentale

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 248

din 5 mai 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, în ansamblul său, şi ale art. 10 şi art. 11 din acest act normativ, în special

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Popescu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, excepţie ridicată de Mădălina Nicmoruş, Virgil Nicmoruş, Grigorie Cricopolo, Rozalia Cricopol şi Gabriela Constantin în Dosarul nr. 45.326/299/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă, care formează obiectul Dosarului nr. 1.173D/2015 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că, la dosar, autorii excepţiei au transmis note scrise prin care susţin admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, iar partea Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a transmis note scrise prin care solicită respingerea excepţiei.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 855 din 10 decembrie 2015 şi nr. 173 din 29 martie 2016.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

5. Prin încheierea din 11 februarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 45.326/299/2014, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Mădălina Nicmoruş, Virgil Nicmoruş, Grigorie Cricopolo, Rozalia Cricopol şi Gabriela Constantin cu prilejul soluţionării apelului împotriva încheierii din 7 octombrie 2014, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti într-o cauză având ca obiect cererea de încuviinţare a executării silite.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că prevederile Legii nr. 164/2014 sunt neconstituţionale, deoarece creează situaţii discriminatorii pentru aceleaşi categorii de persoane, termenul de 5 ani pentru care a fost reeşalonată plata despăgubirilor nu este unul rezonabil, iar elementele cuprinse în expunerea de motive a actului normativ criticat nu sunt de natură să justifice adoptarea acestui act normativ. Astfel, se susţine că Legea nr. 164/2014 creează situaţii discriminatorii în cadrul aceleiaşi categorii de persoane, şi anume persoanele îndreptăţite la despăgubiri în temeiul Legilor nr. 9/1998 şi nr. 290/2003,întrucât unele dintre aceste persoane au încasat deja sumele de bani stabilite cu titlu de despăgubire, într-un termen rezonabil sau chiar în termenul instituit de legile menţionate, iar altele vor încasa aceste despăgubiri în mod eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, aşa cum prevede Legea nr. 164/2014. De asemenea, apreciază că dispoziţiile Legii nr. 164/2014 creează o discriminare între persoanele îndreptăţite la despăgubiri, în ceea ce priveşte regimul probator referitor la proprietăţile abandonate, la termenele şi modalitatea de soluţionare a cererilor de despăgubire. Astfel, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 164/2014, persoanele îndreptăţite puteau dovedi dreptul lor de proprietate cu înscrisuri şi/sau martori, în timp ce, potrivit noii reglementări, dovada dreptului de proprietate se poate face exclusiv prin înscrisuri care atestă existenţa dreptului la despăgubiri, acestea putând fi doar completate cu declaraţii ale martorilor. Arată că, în privinţa procedurii de soluţionare, beneficiarii Legii nr. 290/2003 deţineau un titlu executoriu din momentul în care Comisia Judeţeană emitea hotărârea de acordare a despăgubirilor. În prezent, hotărârea Comisiei judeţene este supusă controlului de legalitate al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, autoritate publică care validează sau nu hotărârea, iar termenele prevăzute pentru soluţionarea cererilor sunt, pe de o parte, excesive (între 9 şi 36 de luni, în funcţie de numărul cererilor de despăgubire), raportate la caracterul rezonabil al termenului de soluţionare al oricărei cereri, iar, pe de altă parte, sunt insuficiente şi arbitrare faţă de cetăţean.

7. În continuare, autorii excepţiei consideră că dispoziţiile Legii nr. 164/2014 aduc atingere dreptului de proprietate privată prin făptui că actualizarea creanţei se realizează doar până la data de 18 decembrie 2014, în condiţiile în care eşalonarea are loc în perioada 2015-2019.

8. Cu privire la termenul de eşalonare a plăţilor despăgubirilor pe o perioadă de 5 ani, autorii susţin că această nouă eşalonare reprezintă o atingere adusă substanţei dreptului de proprietate al persoanelor îndreptăţite, întrucât beneficiarii Legii nr. 290/2003 sunt titularii unui drept de creanţă suficient de bine stabilit, pentru a beneficia de protecţia art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, astfel cum rezultă şi din jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului. Prin urmare, întârzierea la plată sau refuzul de plată din partea statului constituie atingeri aduse art. 44 din Constituţie. Or, măsurile instituite prin Legea nr. 164/2014 nu se pot justifica prin ameninţarea adusă bugetului de stat, dat fiind că România nu se află în niciuna din situaţiile de excepţie la care fac referire dispoziţiile art. 53 din Constituţie. Mai mult, o omisiune din partea autorităţilor de a se conforma într-un termen rezonabil unei hotărâri definitive poate genera o încălcare a prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţie şi a celor cuprinse în art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, în special atunci când obligaţia de executare a deciziei în cauză aparţine unei autorităţi administrative. În acest sens invocă hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului din 27 mai 2004 şi 29 septembrie 2005, pronunţate în cauzele Metaxas împotriva Greciei, paragrafele 26 şi 31, şi Tacea împotriva României, paragrafele 27, 39 şi 40.

9. În final, autorii excepţiei apreciază că proiectul Legii nr. 164/2014 a fost elaborat şi adoptat nerespectându-se procedurile privind participarea cetăţenilor şi asociaţiilor legal constituite la procesul de elaborare a actelor normative şi la procesul de luare a deciziilor, încălcându-se, astfel, prevederile constituţionale ale art. 31, 52 şi 53, precum şi dispoziţiile art. 7 şi 8 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică.

10. Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă consideră că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, din perspectiva respectării exigenţei „termenului rezonabil”. Astfel, în raport cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (spre exemplu, hotărârile pronunţate în cauzele Horsnby împotriva Greciei, Şandor împotriva României, Burdov împotriva Rusiei şi Săcăleanu împotriva României), instanţa judecătorească reţine că atât întârzierea executării, cât şi plata eşalonată a drepturilor stabilite printr-un titlu executoriu pot fi justificate în circumstanţe speciale, însă condiţia este ca acestea să nu afecteze însăşi substanţa dreptului de acces la instanţă, protejat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În consecinţă, instanţa nu contestă faptul că măsurile dispuse prin Legea nr. 164/2014 urmăresc un scop de utilitate publică, respectiv promovarea unei modalităţi de plată care să permită în acelaşi timp despăgubirea tuturor persoanelor îndreptăţite, dar şi respectarea ţintei de deficit bugetar anual. Însă, reeşalonarea unor debite ale statului, pe o durată de 5 ani, în condiţiile în care acestea mai fuseseră eşalonate potrivit 8 alin. (2) din Legea nr. 9/1998, art. 38 alin. (5) lit. c) din Hotărârea Guvernului nr. 753/1998 în două tranşe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, a făcut ca momentul realizării dreptului intimaţilor să dobândească un caracter incert şi imprevizibil, fiind afectată, însăşi substanţa sa.

11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

12. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, potrivit căreia prin mecanismul de actualizare a sumelor ce trebuie plătite de către stat cu indicele preţurilor de consum se asigură executarea integrală a despăgubirii, acordând totodată statului posibilitatea să identifice resursele financiare necesare achitării acestor sume. Totodată, arată că adoptarea unor măsuri de eşalonare contribuie la rezolvarea unei situaţii extraordinare, prin reglementarea unor măsuri cu caracter temporar. Măsurile instituite urmăresc un scop legitim - asigurarea stabilităţii economice a ţării - şi păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere - plata eşalonată a despăgubirilor în cauză. În plus, măsurile reglementate au un caracter pozitiv, în sensul că Guvernul recunoaşte obligaţia de plată a autorităţii statale şi se obligă la plata despăgubirilor, modalitate de executare impusă de situaţia de excepţie pe care o reprezintă, pe de o parte, proporţia deosebit de semnificativă a creanţelor astfel acumulate împotriva statului şi, pe de altă parte, stabilitatea economică a statului român în actualul context de criză economică naţională şi internaţională. În raport cu prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie menţionează Că dispoziţiile ce fac obiectul prezentei excepţii nu reprezintă O încălcare a accesului liber la justiţie, deoarece legea prevede posibilitatea persoanei îndreptăţite de a se adresa instanţei judecătoreşti atât în cazul în care este nemulţumită de soluţia dată, cât şi în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute de lege, iar suspendarea executării silite reprezintă efectul legal inerent al plăţii eşalonate, stabilită de legiuitor, Criticile cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale în discuţie raportate la art. 16 alin. (1) din Constituţie nu pot fi reţinute, deoarece încălcarea principiului egalităţii şi nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă. Dispoziţiile legale criticate nu instituie un tratament discriminatoriu, norma fiind aplicabilă tuturor destinatarilor săi. Apreciază că prevederile art. 31 şi 53 din Constituţie, invocate de autorii excepţiei, nu sunt incidente în cauza de faţă, nefiind vorba de încălcarea dreptului la informaţie ori restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

13. Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 10 şi 11 din Legea nr. 164/2014 sunt constituţionale, sens în care arată că prevederile supuse controlului de constituţionalitate se aplică tuturor celor prevăzuţi de ipoteza normei după intrarea acesteia în vigoare, având domeniul lor propriu de aplicare. Un act normativ nou (în speţă, Legea nr. 164/2014) nu face altceva decât să refuze supravieţuirea anumitor dispoziţii din Legea veche (Legea nr. 290/2003, cu privire la modalitatea de despăgubire a persoanelor îndreptăţite) şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare. Invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 20 din 21 ianuarie 2015 şi reţine că intervenţia unui act normativ nou, prin care legiuitorul a înţeles să reglementeze o serie de măsuri pentru finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 şi al Legii nr. 290/2003, nu este de natură să creeze discriminări sau o restrângere a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Referitor la critica de neconstituţionalitate formulată în raport cu art. 44 din Constituţie precizează că dreptul de proprietate privată nu apare ca fiind iluzoriu, în condiţiile în care este supus unor condiţii şi limitări, în temeiul legii. Este adevărat că stabilirea unor noi termene ar putea fi echivalată cu o ingerinţă din partea legiuitorului în materia dreptului de proprietate privată, însă, aceasta răspunde exigenţelor de legalitate şi proporţionalitate între interesele generale şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale indivizilor. Referitor la criticile de neconstituţionalitate ce privesc soluţia legiuitorului de eşalonare a despăgubirilor pentru o perioadă de 5 ani şi suspendare a oricărei proceduri de executare silită, până la împlinirea termenelor la care devin scadente obligaţiile prevăzute în titlurile de plată emise în condiţiile Legii nr. 164/2014, apreciază că aceasta nu este de natură să aducă atingere normelor constituţionale, doar pentru că legiuitorul a ales să reglementeze în mod diferit modul de plată a despăgubirilor acordate, şi anume în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, atât timp cât dreptul de proprietate nu este suprimat. Această măsură este justificată şi de contextul economico-financiar cu care se confruntă statul şi nu neagă dreptul beneficiarilor la plata despăgubirilor, ci instituie aplicarea unui nou sistem de acordare. În privinţa celorlalte critici de neconstituţionalitate ale prevederilor art. 10 şi 11 din Legea nr. 164/2014 precizează că acestea nu pot fi reţinute, normele indicate fiind în concordanţă cu dispoziţiile constituţionale invocate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile Legii nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 910 din 15 decembrie 2014. Din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate rezultă că autorii acesteia critică, în realitate, atât Legea nr. 164/2014, în ansamblul său, cât şi, în special, prevederile art. 10 şi 11 din acest act normativ, care au următorul cuprins:

- Art. 10: „(1) Plata despăgubirilor stabilite prin actele administrative prevăzute la ari. 9 lit. a) şi b) se efectuează în ordinea cronologică a emiterii acestora, în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015.

(2) Plata despăgubirilor stabilite prin actele administrative prevăzute la art. 9 lit. c) şi d) se efectuează în ordinea cronologică a emiterii acestora, în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu anul următor emiterii deciziilor de validare.

(3) Plata sumelor de bani stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile sau, în căzui proceselor începute după data de 15 februarie 2013, rămase definitive, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se efectuează în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015.

(4) Sumele neplătite, aferente hotărârilor judecătoreşti prevăzute le alin. (3) şi actelor administrative prevăzute la art. 9 lit. a) şi b), se actualizează cu indicele de creştere a preţurilor de consum pentru perioada de la momentul rămânerii irevocabile/definitive, respectiv al emiterii acestora, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, şi constituie obligaţii de plată, în tranşe, în condiţiile prezentei legi. Actualizarea sumei sa face prin decizie a preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

(5) Sumele aferente actelor administrative prevăzute la art. 9 lit. c) se actualizează prin decizia de validare cu indicele de creştere a preţurilor de consum, pentru perioada de la momentul emiterii hotărârilor până la data intrării în vigoare a prezentei legi, şi constituie obligaţii de plată, în tranşe, în condiţiile prezentei legi.

(6) Pentru fiecare tranşă anuală, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor emite un titlu de plată. Titlul de plată, în original, se comunică, în cel mult 5 zile de la emitere, Ministerului Finanţelor Publice şi persoanelor îndreptăţite.

(7) Cuantumul unei tranşe anuale nu poate fi mai mic de 20.000 lei. În cazul în care suma ce trebuie plătită este mai mică decât 20.000 lei, aceasta va fi achitată integral, într-o singură tranşă.

- Art. 11: „(1) Plata sumelor stabilite prin titlurile de plată se efectuează de către Ministerul Finanţelor Publice, în termen de cel mult 180 de zile de la data emiterii acestora.

(2) Procedura de plată se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice, până la data de 31 decembrie 2014, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(3) Orice procedură de executare silită se suspendă de drept, până la împlinirea termenelor la care devin scadente obligaţiile de plată prevăzute în titlurile de plată emise conform art. 10 alin. (6).n.

În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 31 privind dreptul la informaţie, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 52 referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 136 alin. (5) potrivit căruia proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil, precum şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie.

16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile Legii nr. 164/2014, în ansamblul său, şi cele ale art. 10 şi 11 din acest act normativ au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, exercitat prin prisma unor critici de neconstituţionalitate similare, iar prin Decizia nr. 173 din 29 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 378 din 17 mai 2016, instanţa de contencios constituţional a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate cu acest obiect.

17. Cu acel prilej, referitor la invocarea prevederilor art. 16 din Constituţie, Curtea a reţinut, în acord cu jurisprudenţa sa, că aplicarea unui regim juridic temporal diferit nu poate crea o stare de discriminare între diverse persoane, în funcţie de actul normativ incident fiecăreia. Faptul că, prin succesiunea unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situaţii apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile, nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituţionalitatea textelor respective (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996). Altfel spus, raportat la situaţia de faţă, inegalitatea de tratament juridic prin comparaţie cu acele persoane care au beneficiat de plata despăgubirilor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014 nu reprezintă un viciu de neconstituţionalitate, fiind rezultatul unor regimuri juridice diferite, aplicate succesiv în timp, incidente în virtutea principiului tempus regit actum.

18. De asemenea, prin Decizia nr. 855 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 4 martie 2016, Curtea a reţinut, în acord cu jurisprudenţa sa, că modul de reparare a injustiţiilor şi abuzurilor din legislaţia anterioară ţine de opţiunea exclusivă a legiuitorului actual, în considerarea prevederilor art. 44 alin, (1) teza a două din Constituţie, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. Totodată, prevederile art. 1 cuprinse în Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şt a libertăţilor fundamentale, reglementând dreptul persoanelor fizice şi juridice la respectarea bunurilor, lasă în competenţa statelor semnatare ale Convenţiei adoptarea măsurilor legislative concrete şi a procedurii de urmat, necesare în vederea acordării de despăgubiri (a se vedea, spre exemplu, Decizia Curţii Constituţionale nr. 202 din 18 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 19 iunie 2013).

19. Curtea a constatat că, prin prevederile de lege criticate, statul nu contestă existenţa unui bun în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, nu neagă existenţa şi întinderea despăgubirilor constatate şi nu refuză punerea în aplicare a acestora.

20. În ceea ce priveşte critica eşalonării plăţii despăgubirilor pe o perioadă de 5 ani, în raport cu art. 44 din Constituţie, Curtea, prin Decizia nr. 173 din 29 martie 2016, precitată, a reţinut că mecanismul eşalonării plăţii, ca modalitate de executare, poate fi considerat ca fiind în concordanţă cu considerentele consacrate de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, dacă sunt respectate anumite condiţii: tranşe de efectuare a plăţilor intermediare precis determinate, termen rezonabil de executare integrală, acoperirea eventualei devalorizări a sumei datorate,

21. Curtea a constatat că dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 164/2014 îndeplinesc aceste condiţii, stabilind o perioadă de 5 ani pentru eşalonarea plăţii, precum şi obligaţia de actualizare a sumelor neplătite cu indicele de creştere a preţurilor de consum. Măsura instituită poate 11 considerată aşadar de natură a menţine un just echilibru între interesele debitorului - stat şi cele ale creditorului - persoană îndreptăţită la despăgubiri, de vreme ce persoana îndreptăţită nu suportă o sarcină disproporţionată şi excesivă în privinţa dreptului său de a beneficia de despăgubirile acordate prin lege. În plus, astfel cum rezultă din Expunerea de motive la Legea nr. 164/2014, Curtea a observat că evaluările Guvernului privind impactul financiar asupra bugetului se referă la o perioadă de 5 ani de la intrarea în vigoare a acestui act normativ, astfel încât şi din acest punct de vedere este justificată instituirea unui termen de 5 ani pentru eşalonarea plăţii despăgubirilor acordate potrivit Legii nr. 290/2003 şi Legii nr. 9/1998.

22. În ceea ce priveşte constituţionalitatea eşalonării plăţii unor sume datorate de stat, Curtea s-a mai pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 897 din 25 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2013, Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011, şi Decizia nr. 188 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010. Curtea a statuat că eşalonarea pe o durată de 5 ani a plăţii sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salariată stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar este constituţională. De asemenea, prin Decizia nr. 190 din 2 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 9 aprilie 2010, Curtea a statuat că executarea eşalonată a unor titluri executorii ce au ca obiect drepturi băneşti nu este interzisă în niciun mod de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Executarea uno ictu constituie doar o altă modalitate de executare, fără ca acest lucru să însemne că este singura.

23. Prin urmare, Curtea a constatat că eşalonarea pe o perioadă de 5 ani a plăţii sumelor reprezentând despăgubiri, fiind o măsură de natură a păstra un just echilibru între interesele persoanelor îndreptăţite la despăgubire şi interesul general al colectivităţii, urmăreşte principiile stabilite în jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, astfel încât nu se poate considera că prin această măsură statul afectează esenţa dreptului de proprietate privată al beneficiarilor de despăgubiri în temeiul Legii nr. 9/1998 şi al Legii nr. 290/2003. Aceasta cu atât mai mult cu cât statul, prin caracterul său social - valoare constituţională instituită de art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală - are obligaţia de a imprima acţiunilor sale cu caracter economic un conţinut just proporţional, astfel încât să asigure tuturor cetăţenilor săi exercitarea efectivă a tuturor drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale.

24. Cu privire la critica de neconstituţionalitate a soluţiei legislative de suspendare de drept a oricărei proceduri de executare silită până la împlinirea termenelor la care devin scadente obligaţiile de plată prevăzute în titlurile de plată, potrivit art. 11 alin. (3) din Legea nr. 164/2014, Curtea, prin Decizia nr. 14 din 19 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 22 martie 2016, a reţinut că această măsură este necesară pentru a se putea realiza scopul avut în vedere de legiuitor, respectiv finalizarea procesului de despăgubire a tuturor cetăţenilor români siliţi să îşi abandoneze bunurile în teritorii cedate de România prin tratate internaţionale, în contextul în care în prezent sunt declanşate proceduri individuale de executare silită, care, în mod inevitabil, au ca efect blocaje în funcţionarea instituţiilor publice cu atribuţii în materie şi care duc la soluţionarea selectivă a dosarelor pentru un număr mic de beneficiari. Lipsa de intervenţie în acest sens ar avea ca rezultat imposibilitatea plăţii în ordine cronologică a despăgubirilor şi plata de cheltuieli accesorii drepturilor cuvenite, împovărătoare pentru statul român, în condiţiile în care acesta este preocupat de menţinerea echilibrului bugetar.

25. De asemenea, prin Decizia nr. 173 din 29 martie 2016, precitată, Curtea nu a reţinut nici critica potrivit căreia nu au fost respectate procedurile privind participarea cetăţenilor şi asociaţiilor legal constituite la procesul de elaborare a proiectului de lege, devenit Legea nr. 164/2014, întrucât din urmărirea procesului legislativ se poate constata că proiectul de lege a fost publicat pe site-ul Senatului României la data de 3 iulie 2014, astfel încât a fost accesibil cetăţenilor interesaţi de procesul de elaborare a acestui act normativ.

26. În final, Curtea nu a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale, în sensul art. 53 din Constituţie şi, prin urmare, a statuat că aceste dispoziţii din Legea fundamentală nu au incidenţă în cauză.

27. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în Decizia nr. 173 din 29 martie 2016 îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mădălina Nicmoruş, Virgil Nicmoruş, Grigorie Cricopolo, Rozalia Cricopol şi Gabriela Constantin în Dosarul nr. 45.326/299/2014 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi constată că prevederile Legii nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, în ansamblul său, şi, în special, cele ale art. 10 şi art. 11 din acest act normativ sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a 11l-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 5 mai 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Simina Popescu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 362

din 2 iunie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă

 

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ioan Gabriel Stanciu în Dosarul nr. 158/117/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi care constituie obiectul Dosarului nr. 1.035D/2015 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, precizând că dispoziţiile de lege criticate nu încalcă dreptul la un proces echitabil şi nici principiul egalităţii şi nediscriminării. Arată că stabilirea căilor de atac este competenţa exclusivă a legiuitorului, niciuna dintre părţi nefiind plasată într-o situaţie de inferioritate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 26 mai 2015, pronunţată în Dosarul nr. 158/117/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ioan Gabriel Stanciu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de recurs întemeiate pe Codul de procedură civilă în prezent în vigoare.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se critică, în esenţă, modalitatea în care s-a reglementat exercitarea căii de atac a recursului pentru cauze înregistrate până la data de 31 decembrie 2015 pentru care recursul poate fi exercitat doar pentru cauze a căror valoare depăşeşte 1.000.000 lei, iar pentru cauze înregistrate începând cu data de 1 ianuarie 2016 cu acelaşi obiect, calea de atac a recursului se poate promova pentru litigii a căror valoare depăşeşte suma de 500.000 lei. Se arată că în acest fel se generează o discriminare şi se încalcă dreptul la un proces echitabil pentru justiţiabilii care în perioada 15 februarie 2013 (data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013) şi până la 1 ianuarie 2016 învestesc instanţele cu anumite cauze a căror valoare este peste 500,000 lei, dar se situează sub plafonul de 1.000.000 prevăzut de textul de lege criticat. Se susţine că aceşti justiţiabili sunt privaţi de o cale de atac pe o anumită perioadă de timp, în condiţiile în care, pentru aceeaşi cauză, altor justiţiabili li se permite exercitarea controlului de legalitate asupra hotărârilor pronunţate de instanţele de apel, singurul criteriu stabilit de legiuitor fiind data sesizării instanţei, respectiv anterior sau ulterior datei de 1 ianuarie 2016, ceea ce determină o discriminare între cetăţeni şi îngrădeşte accesul la justiţie prin privarea de calea de atac a recursului pentru o anumită categorie de justiţiabili.

6. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă apreciază că prevederile de lege criticate nu îngrădesc accesul liber la justiţie şi nici nu contravin dreptului la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8. Guvernul arată că, potrivit normei criticate, până la 31 decembrie 2015 nu sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile pronunţate asupra cererilor evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv, iar de la data de 1 ianuarie 2016 se revine la pragul valoric de 500.000 lei inclusiv, consacrat de Codul de procedură civilă. În rest, norma criticată are acelaşi conţinut cu cea cuprinsă în art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Precizează că, potrivit doctrinei, Codul de procedură civilă a instituit o categorie nouă de hotărâri judecătoreşti, anume cea a hotărârilor care nu sunt susceptibile de recurs, soluţia fiind diferită de cea promovată de Codul de procedură civilă din 1865, care a cunoscut categoria hotărârilor ce nu puteau fi controlate pe calea apelului. Raţiunile pentru care legiuitorul a suprimat calea de atac a recursului sunt determinate, în principal, de imperativul major al descongestionării instanţei supreme de un număr considerabil de recursuri, interesul relativ redus al litigiului constituindu-se deopotrivă într-un temei pentru eliminarea căii extraordinare de atac a recursului. Mai arată că soluţia legislativă criticată trebuie analizată şi în contextul regândirii regimului căilor de atac prin noua reglementare procesual civilă de drept comun, care a adus o schimbare de paradigmă în ceea ce priveşte sistemul căilor de atac. Aminteşte, de asemenea, jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la art. 2821 din Codul de procedură civilă din 1865 care excepta de la calea de atac a apelului unele hotărâri.

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, care au următoarea redactare:

„(1) Dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016.

(2) în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015 inclusiv nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-/) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.7

12. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, textele de lege criticate au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2015 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 964 din 24 decembrie 2015, astfel că, în prezent, art. XVIII alin. (1) stabileşte că dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2017, iar termenul prevăzut la art. XVIII alin. (2) a fost prelungit până la 31 decembrie 2016.

13. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (4) care consacră principiul separaţiei puterilor în stat, art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 44 referitor la garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate privată şi art. 129 care reglementează cu privire la folosirea căilor de atac.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că în cuprinsul art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă sunt enumerate hotărârile care nu pot fi supuse recursului, printre care se numără şi cele cu privire la cereri evaluabile îh bani în valoare de până la 500.000 lei inclusiv, acestea fiind vizate de autorul prezentei excepţii.

15. Prin textul de lege criticat, cuprins în Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, s-a stabilit, însă, că de la 15 februarie 2013 (data intrării în vigoare atât a Legii nr. 2/2013, cât şi a Codului de procedură civilă) şi până la 31 ianuarie 2015 nu pot fi atacate cu recurs hotărârile cu privire la cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2015 acest termen a fost prelungit până la 1 ianuarie 2017, după această dată urmând să se aplice prevederile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă care exclud de la calea de atac a recursului pentru hotărârile pronunţate cu privire la cereri în valoare de până la 500.000 lei inclusiv.

16. Autorul excepţiei este nemulţumit, aşadar, de faptul că pe intervalul de timp cuprins între 15 februarie 2013 şi 1 ianuarie 2017 nu pot fi atacate cu recurs hotărârile pronunţate cu privire la cereri în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv, urmând ca, după această dată, să se aplice prevederile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, care stabilesc o valoare mai mică, de 500.000 lei.

17. Faţă de aceste critici, Curtea observă că, în jurisprudenţa sa, a statuat că situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.541 din 25 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011). Respectarea egalităţii în drepturi presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede faţă de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. În consecinţă, reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferenţe determinate de condiţiile obiective în care ele au fost adoptate, fără ca aceste diferenţe să aibă semnificaţia unei discriminări (ase vedea, în acest sens, Decizia nr. 321 din 10 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 5 august 2014, paragraful 31).

18. Referitor la critica privind încălcarea prevederilor art. 21 privind accesul liber la justiţie din Constituţie, Curtea a statuat, în jurisprudenţa sa, că accesul liber la justiţie nu are semnificaţia accesului la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege. Accesul liber la justiţie implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului, în acest sens pronunţându-se şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006. Mai mult, nicio dispoziţie cuprinsă în

Legea fundamentală nu instituie obligaţia legiuitorului de a garanta parcurgerea în fiecare cauză a tuturor gradelor de jurisdicţie, ci, dimpotrivă, potrivit art. 129 din Constituţie, căile de atac pot fi exercitate în condiţiile legii. Legea fundamentală nu cuprinde dispoziţii referitoare la obligativitatea existenţei tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiţie al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor lor legitime, precum şi dreptul tuturor părţilor interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege.

19. De asemenea, Curtea a reţinut că, instituind reguli speciale privind exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuie să asigure părţilor interesate posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti considerate defavorabile. Lipsa oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri pronunţate în instanţă echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, dreptul de acces liber la justiţie devenind astfel un drept iluzoriu şi teoretic (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 192 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 2 iulie 2014, paragraful 13, cu referire la deciziile nr. 99 din 23 mai 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 389 din 21 august 2000, nr. 230 din 16 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 16 decembrie 2000, nr. 226 din

18 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 7 iunie 2004, nr. 572 din 3 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.144 din

19 decembrie 2005, nr. 500 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012, sau nr. 967 din 20 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 18 decembrie 2012),

20. Or, în cauza de faţă, autorul excepţiei a avut acces la judecarea cauzei în primă instanţă, precum şi în apel. Aşadar a beneficiat de o cale de atac, care, potrivit art. 476 alin. (1) din Codul de procedură civilă, provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept.

21. Aceleaşi considerente au fost reţinute, de altfel, de Curtea Constituţională şi în Decizia nr. 500 din 30 iunie 2015, prin care au fost examinate prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 prin prisma faptului că, înainte de intrarea îh vigoare a Legii nr. 2/2013, era posibil accesul la calea de ataca recursului în acţiunile având ca obiect cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare.

22. Pentru considerentele expuse mai sus, În temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicata de Ioan Gabriel Stanciu în Dosarul nr. 158/117/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi constată că dispoziţiile art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României,

Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 2 iunie 2016.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 442

din 21 iunie 2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 din Codul de procedură penală

 

Mona-Maria Pivniceru - preşedinte

Petre Lăzăroiu - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Asociaţia „Alianţa pentru Combaterea Abuzurilor” din Braşov în Dosarul nr. 16.558/197/2015 al Judecătoriei Braşov şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.902D/2Q15.

2. La apelul nominal se prezintă reprezentanţii legali ai autorului excepţiei, Claudiu Dumitriu, preşedinte, şi Codruţ Alin Feher, vicepreşedinte. Se constată lipsa celorlalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentanţilor legali ai autorului excepţiei care arată că, în esenţă, după modificarea dispoziţiilor art. 341 din Codul de procedură penală prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepţia a rămas parţial fără obiect, deoarece potrivit alin. (51) introdus după alin. (5) al art. 341 din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară va putea verifica soluţia atacată pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul de urmărire penală şi a oricăror înscrisuri noi prezentate. Prin urmare, dispoziţiile art. 341 din Codul de procedură penală sunt, în opinia autorului, în continuare neconstituţionale în măsura în care nu permit administrarea în această procedură judiciară şi a altor mijloace de probă în afară de înscrisuri. În susţinerea punctului lor de vedere au depus concluzii scrise.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece judecătorul de cameră preliminară nu judecă fondul cauzei, ci numai legalitatea soluţiei de neurmărire/netrimitere în judecată dispusă de procuror. În plus, partea interesată poate învedera judecătorului despre existenţa unor probe care ar dovedi nelegalitatea soluţiei adoptate prin lipsa de diligenţă a procurorului, sens în care judecătorul de cameră preliminară poate dispune restituirea cauzei la procuror în vederea administrării probatoriului astfel relevat.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin încheierea din 18 decembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 16.558/197/2015, Judecătoria Braşov a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Asociaţia „Alianţa pentru Combaterea Abuzurilor” din Braşov într-o cauză având ca obiect plângerea formulată împotriva soluţiei de clasare dispusă de procuror.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale în măsura în care împiedică administrarea de probe de către părţile din proces sau chiar de către procuror. Arată că procurorul „a încercat din răsputeri să îngroape dosarul”, nu a administrat probe utile cauzei, nu a conservat datele informatice, nu a efectuat percheziţii informatice, a refuzat să audieze pe cei care au semnat întâmpinarea în dosarul de contencios prin care se afirmă că transmisiile de fax de la D.S.V.S.A. către petentă s-ar fi desfăşurat la data de 20 decembrie 2012, precum şi alte asemenea aspecte ce ţin de fondul litigiului dedus instanţei de drept comun.

7. Mai critică şi faptul că hotărârea instanţei este definitivă şi că în cazul menţinerii soluţiei procurorului persoanele cercetate sunt exonerate definitiv de răspundere, nemaiputând fi judecate pentru faptele care puteau fi probate prin probele respinse de judecătorul de cameră preliminară.

8. Totodată, mai susţine că prevederile legale criticate încalcă principiul securităţii juridice consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât din conţinutul lor nu se înţelege cu necesitate că administrarea de probe în această fază a judecăţii ar fi inadmisibilă, fapt de natură să debusoleze justiţiabilii.

9. Judecătoria Braşov opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, apreciind că argumentele avute în vedere de Curtea Constituţională cu prilejui pronunţării Deciziei nr. 354 din 23 septembrie 2004 sunt valabile şi în prezenta cauză. Mai arată că în sistemul noii legislaţii, procedura în discuţie nu vizează judecarea propriu-zisă a cauzei penale, ci constituie un mijloc procedural prin care se realizează un examen sub aspectul legalităţii soluţiei atacate. Nu se poate considera că verificarea de către judecător a soluţiei atacate numai pe baza lucrărilor materialului din dosarul de urmărire penală ar fi de natură să aducă atingere liberului acces la justiţie ori dreptului la un proces echitabil. Dimpotrivă, este firesc ca, în vederea soluţionării plângerii, judecătorul să verifice, pe baza lucrărilor şi a materialului existent dacă această soluţie a fost sau nu dispusă cu respectarea dispoziţiilor legale.

10. Totodată dispoziţiile contestate sunt suficient de clare şi previzibile din care rezultă că părţile pot depune note scrise cu privire la admisibilitatea sau temeinicia plângerii.

11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

12. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este, în principal, inadmisibilă şi, în subsidiar, neîntemeiată. Astfel, din examinarea motivării se constată că autorul excepţiei nu formulează o veritabilă critică de neconstituţionalitate, el criticând prevederile legale nu pentru ceea ce conţin, ci pentru ceea ce nu conţin. Rezultă că autorul excepţiei doreşte completarea textului cu posibilitatea judecătorului de cameră preliminară de a administra probe noi. Pe fond se arată că excepţia este neîntemeiată, deoarece normele de reglementare a competenţei instanţelor judecătoreşti, a gradelor de jurisdicţie, precum şi a căilor de atac constituie reguli de procedură, a căror stabilire, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, se poate face numai prin lege.

13. Nu este afectat dreptul la un proces echitabil câtă vreme nu este afectat dreptul autorului de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite de lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită de lege, într-un termen rezonabil. În acest sens se punctează că tocmai în faţa unei astfel de instanţe a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate.

14. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale şi face trimitere la punctele sale de vedere reţinute în jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 341 cu denumirea marginală Soluţionarea plângerii de către judecătorul de cameră preliminară din Codul de procedură penală. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (2), (5), (8)-(10) din Codul de procedură penală, Curtea constată că acestea au fost modificate prin art. II pct. 91-94 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Cu toate acestea, ţinând seama de raţiunile avute în vedere de Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora „sintagma «În vigoare» din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare”, Curtea urmează a se pronunţa asupra prevederilor art. 341 alin. (2), (5), (8)-(10) din Codul de procedură penală în redactarea anterioară modificării acestor prevederi prin

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut:

„(1) După înregistrarea plângerii la instanţa competentă, aceasta se trimite în aceeaşi zi judecătorului de cameră preliminară. Plângerea greşit îndreptată se trimite pe cale administrativă organului judiciar competent.

(2) Judecătorul de cameră preliminară stabileşte termenul de soluţionam, cam este comunicat, împreună cu un exemplar al plângerii, procurorului şi părţilor, care pot depune note scrise cu privim la admisibilitatea ori temeinicia plângerii. Potentului i se va comunica termenul de soluţionam. Persoana cam a avut în cauză calitatea de inculpat poate formula cereri şi ridica excepţii şi cu privim la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale.

(3) Procurorul, în termen de cel mult 3 zile de la primirea comunicării prevăzute la alin. (2), transmite judecătorului de cameră preliminară dosarul cauzei.

(4) în situaţia în care plângerea a fost depusă la procuror, acesta o va înainta, împreună cu dosarul cauzei, instanţei competente.

(5) Judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra plângerii prin încheiere motivată, în camera de consiliu, fără participarea petentului, a procurorului şi a intimaţilor.

(6) în cauzele în care nu s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, judecătorul de cameră preliminară poate dispune una dintre următoarele soluţii:

a) respinge plângerea, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată;

b) admite plângerea, desfiinţează soluţia atacată şi trimite motivat cauza la procuror pentru a începe sau pentru a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mişcare acţiunea penală şi a completa urmărirea penală;

c) admite plângerea şi schimbă temeiul de drept al soluţiei de clasare atacate, dacă prin aceasta nu se creează o situaţie mai grea pentru persoana care a făcut plângerea.

(7j în cauzele în care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, judecătorul de cameră preliminară:

1. respinge plângerea ca tardivă sau inadmisibilă;

2. verifică legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale, exclude probele nelegal administrate ori, după caz, sancţionează potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii şi:

a) respinge plângerea ca nefondată;

b) admite plângerea, desfiinţează soluţia atacată şi trimite motivat cauza la procuror pentru a completa urmărirea penală;

c) admite plângerea, desfiinţează soluţia atacată şi dispune începerea judecăţii cu privire la faptele şi persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mişcare acţiunea penală, când probele legal administrate sunt suficiente, trimiţând dosarul spre repartizare aleatorie;

d) admite plângerea şi schimbă temeiul de drept al soluţiei de clasare atacate, dacă prin aceasta nu se creează o situaţie mai grea pentru persoana care a făcut plângerea.

(8) încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6) şi la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) este definitivă.

(9) în cazul prevăzut la alin. (7) pct. 2 lit. c), în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii, procurorul şi inculpatul pot face, motivat, contestaţie cu privire la modul de soluţionare a excepţiilor privind legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale. Contestaţia nemotivată este inadmisibilă.

(10) Contestaţia se depune la judecătorul care a soluţionat plângerea şi se înaintează spre soluţionare judecătorului de cameră preliminară de la instanţa ierarhic superioară ori, când instanţa sesizată cu plângere este haita Curte de Casaţie şi Justiţie, completului competent potrivit legii, care se pronunţă prin încheiere motivată, fără participarea procurorului şi a inculpatului, putând dispune una dintre următoarele soluţii:

a) respinge contestaţia ca tardivă, inadmisibilă ori, după caz, ca ne fondată şi menţine dispoziţia de începere a judecăţii;

b) admite contestaţia, desfiinţează încheierea şi rejudecă plângerea potrivit alin. (7) pct. 2, dacă excepţiile cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale au fost greşit soluţionate.

(11) Probele care au fost excluse nu pot fi avute în vedere la judecarea în fond a cauze/.”

18. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la respectarea Constituţiei şi a legilor, art. 20 referitor la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 referitor la Accesul liber la justiţie, precum şi dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 47 referitor la Dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate. Curtea constată că aceasta a fost ridicată cu ocazia soluţionării plângerii împotriva unei ordonanţe de clasare, astfel încât dispoziţiile art. 341 alin. (10) din Codul de procedură penală - care reglementează procedura de soluţionare a contestaţiei în materia plângerii împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată - nu au legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât aceasta nu are ca obiect soluţionarea căii de atac a contestaţiei. Or, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti [...] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei Ţinând cont de art. 29 alin (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (10) din Codul de procedură penală este inadmisibilă şi urmează a fi respinsă ca atare.

20. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 341 alin (5) din Codul de procedură penală, Curtea constată că prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală şi a constatat că soluţia legislativa potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra plângerii „fără participarea petentului, a procurorului şi a intimaţilor” este neconstituţională, întrucât contravine dreptului la un proces echitabil în componentele sale referitoare la contradictorialitate şi oralitate, în acest sens, Curtea a reţinut că atât plângerea petentului, cât şi notele scrise ale procurorului şi ale intimaţilor sunt susceptibile de a influenţa soluţia privind litigiul ce face obiectul acelei proceduri, determinantă cu privire la confirmarea/infirmarea stingerii acţiunii penale. Astfel, din perspectiva contradictorialităţii şi oralităţii, ca elemente esenţiale ale egalităţii de arme şi ale dreptului la un proces echitabil, Curtea a constatat că legea trebuie să prevadă posibilitatea petentului, a procurorului şi a intimaţilor de a dezbate, în mod efectiv, observaţiile depuse judecătorului de cameră preliminară, fiind necesară citarea acestora pentru realizarea respectivelor garanţii (paragrafele 46 şi 47). Or, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale”. Ţinând cont de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 şi de faptul că decizia mai sus menţionată a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, ulterior sesizării instanţei de contencios constituţional în prezenta cauză, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală este inadmisibilă şi urmează a fi respinsă ca atare.

21. Curtea constată că, deşi prin Decizia nr. 733 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 27 ianuarie 2016, a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (6) lit. c) şi, prin extindere, ale art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală, această decizie nu atrage o eventuală soluţie de inadmisibilitate, deoarece admiterea avută în vedere cu acel prilej a vizat soluţiile de renunţare la urmărire penală. Or, prezenta excepţie de neconstituţionalitate a fost invocată într-o cauză având ca obiect plângerea formulată împotriva soluţiei de clasare dispusă de procuror.

22, De asemenea, prin Decizia nr. 394 din 28 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 28 iulie 2015, paragrafele 19-21, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra unor critici similare. Făcând trimitere la Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, precitată, Curtea a identificat o modalitate sui generis de formulare a unei acuzaţii penale în procedura de soluţionare a plângerilor împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată. Astfel, cu toate că procedura în discuţie nu vizează ab initio existenţa unei acuzaţii în materie penală, deoarece ea a fost înlăturată de soluţiile pronunţate de procuror, câtă vreme, potrivit dispoziţiilor art. 341 alin, (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară, prin încheiere, poate desfiinţa soluţia atacată şi dispune începerea judecăţii, atunci încheierea pronunţată are valenţele unui rechizitoriu, deci a unei acuzaţii în materie penală. De aceea, atunci când o instanţă - aşa cum este judecătorul de cameră preliminară - este competentă să analizeze temeinicia unei plângeri prin analiza întregii probaţiuni existente care fundamentează în ansamblu stingerea acţiunii penale, ea nu poate, din motive ce ţin de echitatea procedurii, să tranşeze asupra chestiunilor respective fără o apreciere nemijlocită a declaraţiilor persoanei care susţine că nu a comis fapta considerată ca infracţiune. În plus, în cauzele în care a fost pusă în mişcare acţiunea penală, obiectul procedurii referitoare la soluţionarea plângerilor împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în Judecată îl constituie nu numai admisibilitatea şi temeinicia acestora, cât şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale. Potrivit art. 341 alin. (11) din Codul de procedură penală, probele care au fost excluse de judecător în această fază nu pot fi avute în vedere la judecarea în fond a cauzei, dacă judecătorul de cameră preliminară a dispus şi începerea judecăţii. Or, câtă vreme probele reprezintă chintesenţa oricărui proces penal, iar organul de urmărire penală strânge şi administrează probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau inculpatului, atunci este evident că procedura desfăşurată în aceste situaţii are o influenţă directă asupra desfăşurării şi echităţii procedurii ulterioare, inclusiv asupra procesului propriu-zis. Totodată, Curtea a reţinut că principiul egalităţii armelor - unul dintre elementele conceptului mai larg de proces echitabil - prevede ca fiecare parte să dispună de posibilitatea rezonabilă de a-şi prezenta cauza în condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie dezavantajoasă faţă de adversarul său. Or, din această perspectivă, Curtea a constatat că, prin absenţa dezbaterilor contradictorii, petentul, partea civilă, partea responsabilă civilmente, suspectul sau persoana vătămată nu numai că nu poate, asemeni persoanei care a avut calitatea de inculpat, să formuleze cereri şi să ridice excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale, dar nu poate contesta în niciun fel aceste cereri ori excepţii, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 374 alin. (7) teza întâi din Codul de procedură penală, probele administrate în cursul urmăririi penale şi necontestate de părţi nu se readministrează în cursul cercetării judecătoreşti. De aceea, în condiţiile în care persoanele interesate ar fi citate, ar avea posibilitatea să se prezinte la dezbateri şi, prin urmare, ar putea beneficia de dreptul de a-şi exprima opiniile şi de a răspunde nu numai la aspectele relevate reciproc, dar şi la eventualele întrebări ale judecătorului de cameră preliminară.

23. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (2) din Codul de procedură penală prin raportare la art. 21 din Constituţie, Curtea a statuat că judecarea plângerii fără participarea petentului, a procurorului şi a intimaţilor contravine dreptului la un proces echitabil în componentele sale referitoare la contradictorialitate şi oralitate, întrucât norma legali nu permite comunicarea către aceştia a documentelor care sunt de natură să influenţeze decizia judecătorului şi nu prevede posibilitatea de a discuta în mod efectiv observaţiile depuse în faţa instanţei. Odată citate, însă, părţile au posibilitatea să ia cunoştinţă despre desfăşurarea procedurii în faţa judecătorului de cameră preliminară şi au dreptul să consulte toate documentele existente în dosarul cauzei, fiindu-le asigurate în acest fel toate drepturile şi garanţiile procesuale pe care dreptul la un proces echitabil le presupune în faza procesuală analizată.

24. De asemenea. Curtea a mai constatat că dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate prin raportare la prevederile art. 21 alin. (1)-(3) din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. Curtea a statuat că faptul că încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6) şi la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) este definitivă nu este de natură a afecta constituţionalitatea prevederilor invocate, deoarece stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, atât art. 129, cât şi art. 126 alin. (2) din Constituţie fac referire la „condiţiile legii” atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată urmând a fi prevăzute „numai prin lege”. Dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu aduc atingere accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale şi a actelor normative internaţionale invocate de autorii excepţiei nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, aşa cum s-a arătat mai sus, art. 129 din Constituţie stipulează că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii. Totodată, eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 340 şi 341 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului.

25. În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, şi Decizia nr. 233 din 7 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 11 iunie 2015.

26. Pentru toate considerentele Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate şi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 341 alin. (1)-(4), (6), (7), (9) şi (11) din Codul de procedură penală, faţă de care au fost formulate aceleaşi critici.

27. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (1)-(4), (6)-(9) şi (11) din Codul de procedură penală pronunţată prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

28. Totodată, dispoziţiile art. 341 alin. (1)-(4), (6)-(9) şi (11) din Codul de procedură penală nu aduc atingere nici prevederilor constituţionale ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, iar cu privire la prevederile invocate din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, Curtea constată că, astfel cum a statuat prin Decizia nr. 1.237 din 6 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 24 noiembrie 2010, „acestea, de principiu, sunt aplicabile în controlul de constituţionalitate în măsura în care asigură, garantează şi dezvoltă prevederile constituţionale în materia drepturilor fundamentale, cu alte cuvinte, în măsura în care nivelul lor de protecţie este cel puţin la nivelul normelor constituţionale în domeniul drepturilor omului”. În speţă se constată că, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 47 privind dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, considerentele reţinute mai sus abordează toate aceste aspecte, fiind, în consecinţă, valabile şi cu privire la aceste dispoziţii din Cartă.

29. Distinct de toate aceste argumente, Curtea constată că în prezenta cauză autorul apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât nu permit administrarea de probe de către judecătorul de cameră preliminară sau nu sunt suficient de clare cu privire la această posibilitate.

30. Cu privire la aceste susţineri Curtea observă că limitarea mijloacelor de probă este justificată având în vedere natura juridică a acestei plângeri, care nu vizează judecarea propriu-zisă a cauzei penale, ci constituie un mijloc procedural prin care se realizează un examen al ordonanţei procurorului, atacate sub aspectul legalităţii acesteia. Ca urmare, este firesc ca, în vederea soluţionării plângerii, instanţa să verifice, pe baza lucrărilor şi a materialului existente în dosarul cauzei, care au fost avute în vedere de procuror la emiterea ordonanţei de neurmărire/netrimitere în judecată atacate, dacă această soluţie a fost sau nu dispusă cu respectarea dispoziţiilor legale. De aceea, prevederile dispoziţiile art. 341 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală nu încalcă dreptul la un proces echitabil, astfel cum este acesta consfinţit de prevederile constituţionale şi de reglementările internaţionale, petentul având deplina libertate de a demonstra în faţa instanţei de judecată nelegalitatea actului atacat, în raport cu lucrările şi materialul din dosarul cauzei, cu notele scrise depuse, precum şi cu cererile şi excepţiile formulate de către inculpat cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale.

31. Aşa fiind, nu poate fi primită critica potrivit căreia se încalcă dreptul de acces liber la justiţie, plângerea reglementată de dispoziţiile art. 341 din Codul de procedură penală reprezentând prin ea însăşi o garanţie a realizării acestui drept. Stabilirea unor reguli speciale de procedură în cazul judecării plângerii împotriva ordonanţei procurorului de neurmărire/ netrimitere în judecată este realizată de legiuitor în exercitarea competenţei sale constituţionale şi nu încalcă liberul acces la justiţie, Curtea Constituţională statuând în acest sens că „legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege” (Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).

32. Totodată, textul de lege criticat nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil aşa cum sunt acestea consfinţite de prevederile constituţionale şi de reglementările internaţionale invocate, câtă vreme petentul are deplina libertate de a demonstra în faţa instanţei de judecată nelegalitatea actului atacat, în raport cu lucrările şi materialul din dosarul cauzei, cu notele scrise depuse, precum şi cu posibilitatea formulării de către inculpat a unor cereri sau excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale. Faptul că aceste drepturi fundamentale nu sunt cu nimic îngrădite prin dispoziţiile legale supuse criticilor de neconstituţionalitate rezultă şi din reglementarea, prin dispoziţiile art. 341 alin. (6) şi (7) din Codul de procedură penală, a soluţiilor ce pot fi date de judecătorul de camera preliminară plângerii împotriva ordonanţelor procurorului de neurmărire/netrimitere în judecată. Astfel, indiferent de soluţia pronunţată, judecătorul de camera preliminară apreciază şi cu privire la probele administrate în dosarul de urmărire penală, inclusiv sub aspectul dacă acestea sunt sau nu suficiente pentru a fundamenta soluţia organului de cercetare penată. Admiţând plângerea şi desfiinţând soluţia atacată, instanţa poate să dispună motivat fie trimiterea cauzei

procurorului „pentru a începe sau pentru a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mişcare acţiunea penală şi a completa urmărirea penală” [art. 341 alin. (6) lit. b) şi alin. (7) lit. b) din Codul de procedură penală] ori schimbă temeiul de drept al soluţiei de clasare dacă prin aceasta nu se creează o situaţie mai grea pentru persoana care a făcut plângerea [art. 341 alin. (6) lit. c) şi art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală], fie, atunci când probele legal administrate sunt suficiente pentru judecarea cauzei, desfiinţează soluţia şi dispune începerea judecăţii cu privire la faptele şi persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mişcare acţiunea penală, trimiţând dosarul spre repartizare aleatorie [art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală], în ambele situaţii, dreptul la un proces echitabil al potentului este pe deplin asigurat, acesta având posibilitatea să se prevaleze de toate garanţiile procesuale ce caracterizează acest drept, sens în care, în cazul prevăzut de art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) procurorul şi inculpatul pot face, motivat, contestaţie cu privire la modul de soluţionare a excepţiilor privind legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale, contestaţie care va fi soluţionată, în lumina Deciziei nr. 663 din 11 noiembrie 2014, cu participarea părţilor, subiecţilor procesuali principali şi a procurorului, asigurându-se în acest fel comunicarea către aceştia a documentelor care sunt de natură să influenţeze decizia judecătorului, precum şi posibilitatea de a discuta în mod efectiv observaţiile depuse în faţa instanţei. De altfel, împrejurarea că judecătorul de cameră preliminară va putea verifica, în cauzele în care a fost pusă în mişcare acţiunea penală, legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale, putând exclude probele nelegal administrate ori, după caz, să sancţioneze potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, în aşa fel încât, în situaţia dispunerii începerii judecăţii, probele astfel excluse nu mai pot fi avute în vedere la judecarea în fond a cauzei, nu reprezintă altceva decât o reflectare a exigenţelor dreptului la un proces echitabil.

33. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (5) şi (10) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Asociaţia „Alianţa pentru Combaterea Abuzurilor” din Braşov în Dosarul nr. 16.558/197/2015 al Judecătoriei Braşov.

2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor, în acelaşi dosar, al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 341 alin. (1)-(4), (6)-(9) şi (11) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi generai obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Braşov şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 21 iunie 2016.

 

PREŞEDINTE,

MONA-MARIA PIVNICERU

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind eliberarea domnului Rareş Văduva din funcţia de secretar de stat la Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne

 

Având în vedere Adresa Ministerului Afacerilor Interne nr. 291.553 din 29 august 2016,

în temeiul art. 15 lit. d) şi al art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 22 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2013, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - La data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Rareş Văduva se eliberează din funcţia de secretar de stat la Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

 

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Sorin Sergiu Chelmu

 

Bucureşti, 30 august 2016.

Nr. 281.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind numirea domnului Mihai-Cristian Mărculescu în funcţia de secretar de stat la Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne

 

Având în vedere Adresa Ministerului Afacerilor Interne nr. 291.555 din 29 august 2016,

în temeiul art. 15 lit. d) şi al art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 22 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2013, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Mihai-Cristian Mărculescu se numeşte în funcţia de secretar de stat la Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

 

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Sorin Sergiu Chelmu

 

Bucureşti, 30 august 2016.

Nr. 282.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind numirea domnului Marius-Halentz Patriche în funcţia de subsecretar de stat la Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne

 

Având în vedere Adresa Ministerului Afacerilor Interne nr. 291.557 din 29 august 2016,

în temeiul art. 15 lit. d) şi al art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 22 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2013, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Marius-Halentz Patriche se numeşte în funcţia de subsecretar de stat la Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

 

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Sorin Sergiu Chelmu

 

Bucureşti. 30 august 2016.

Nr. 283.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind numirea domnului Cătălin Gâdici în funcţia de subsecretar de stat la Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne

 

Având în vedere Adresa Ministerului Afacerilor Interne nr. 291.559 din 29 august 2016,

în temeiul art. 15 lit. d) şi al art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 22 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2013, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Cătălin Gâdici se numeşte în funcţia de subsecretar de stat la Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

 

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Sorin Sergiu Chelmu

 

Bucureşti, 30 august 2016.

Nr. 284.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE

 

ORDIN

pentru completarea anexei la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 449/2008 privind caracteristicile tehnice, condiţiile de folosire a uneltelor admise la pescuitul comercial şi metodele de pescuit comercial în apele maritime şi continentale

 

Având în vedere Referatul de aprobare nr. 6.415 din 12 august 2016 al Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultura şi recomandarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa” Constanţa, transmisă prin Adresa nr. 3.503 din 5 august 2016, înregistrată la Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultura cu nr. 6.244 din 5 august 2016, prevederile art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 317/2009, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 7 lit. Ab) şi Af) din Hotărârea Guvernului nr. 545/2010 privind organizarea, structura şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, cu modificările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 10 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 1.185/2014 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite următorul ordin:

Art. I. - Anexa la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 449/2008 privind caracteristicile tehnice, condiţiile de folosire a uneltelor admise la pescuitul comercial şi metodele de pescuit comercial în apele maritime şi continentale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 615 din 21 august 2008, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează:

1. La capitolul II litera B, după punctul 2 se introduce un nou punct, punctul 3, cu următorul cuprins:

„ 3. cuşti pentru capturat rapană.”

2. La capitolul IV, după punctul 9 se introduce un nou punct, punctul 91, cu următorul cuprins:

„91. cuşti pentru capturat rapană - unealtă de pescuit de tip capcană închisă, staţionară din PVC, prevăzută cu o gură de intrare prevăzută cu plasă cu următoarele caracteristici:

- carcasă PVC: L = 340-450 mm; I = 240-300 mm; h = 300-400 mm;

- gură de intrare rotundă cu diametru de 120 mm;

- guler din plasă cu ochi de 22 mm;

- lest de 1 kg;

- găuri de filtrare cu diametrul de 35 mm;

- urechi pentru prindere saulă.”

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Dumitru Daniel Botănoiu,

secretar de stat

 

Bucureşti, 25 august 2016.

Nr. 897.

 

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.