MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI Nr. 690/2015

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 183 (XXVII) - Nr. 690         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Vineri, 11 septembrie 2015

 

SUMAR

 

HOTĂRÂRI ALE SENATULUI

 

            53. - Hotărâre pentru modificarea Hotărârii Senatului nr. 50/2012 privind aprobarea componenţei numerice şi nominale a comisiilor permanente ale Senatului

 

DECRETE

 

            724. - Decret privind conferirea unor decoraţii

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

            725. - Hotărâre pentru stabilirea normelor de aplicare a cap. IV din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, referitoare la acordarea recompenselor şi răspunderea disciplinară a poliţiştilor

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

            113. - Ordin al viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne, pentru completarea Ordinului ministrului internelor şi reformei administrative nr. 521/2008 privind asigurarea structurilor Ministerului Afacerilor Interne care nu dispun de suport logistic propriu

 

ACTE ALE COLEGIULUI MEDICILOR DIN ROMÂNIA

 

            21. - Decizie pentru modificarea Deciziei Consiliului naţional al Colegiului Medicilor din România nr. 20/2015 privind stabilirea datelor organizării alegerilor din mandatul 2015-2019, adoptarea Regulamentului electoral privind alegerea conducerii Colegiului Medicilor din România şi aprobarea componenţei Comisiei Electorale Centrale

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

 

            Decizia nr. 13 din 22 iunie 2015 (Completul competent să judece recursul în interesul legii)

 

HOTĂRÂRI ALE SENATULUI

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

SENATUL

 

HOTĂRÂRE

pentru modificarea Hotărârii Senatului nr. 50/2012 privind aprobarea componenţei numerice şi nominale a comisiilor permanente ale Senatului

 

În temeiul prevederilor art. 64 alin. (4) şi art. 67 din Constituţia României, republicată, precum şi ale art. 46 şi 47 din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Senatul adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Hotărârea Senatului nr. 50/2012 privind aprobarea componenţei numerice şi nominale a comisiilor permanente ale Senatului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 20 decembrie 2012, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

- la anexa nr. IX “Componenţa Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport”, domnul senator Dumitrescu Cristian-Sorin - Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat - se include în componenţa comisiei în locul domnului senator Stuparu Timotei - Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat.

 

Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 8 septembrie 2015, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,

IOAN CHELARU

 

Bucureşti, 8 septembrie 2015.

Nr. 53.

 

DECRETE

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind conferirea unor decoraţii

În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, ale art. 4 alin. (1), ale art. 8 lit. A şi ale art. 10 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, republicată,

în semn de înaltă apreciere pentru contribuţia avută la dezvoltarea relaţiilor de colaborare şi prietenie româno-portugheze,

 

Preşedintele României decretează:

 

Art. 1. - Se conferă Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Mare Ofiţer.

1. domnului dr. José Manuel Nunes Liberato, şeful Casei Civile, Administraţia Prezidenţială a Republicii Portugheze;

2. domnului ambasador António José Emauz de Almeida Lima, şeful Protocolului de Stat;

3. doamnei ambasador Luísa Bastos de Almeida, consilier prezidenţial.

Art. 2. - Se conferă Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Comandor domnului dr. Pedro Maria Santos Pessoa e Costa, vicepreşedinte al Agenţiei pentru Investiţii şi Comerţ Exterior din Republica Portugheză.

Art. 3. - Se conferă Ordinul Naţional Pentru Merit în grad de Mare Cruce domnului dr. Joăo Bernardo de Oliveira Martins Weinstein, ambasador al Republicii Portugheze la Bucureşti.

Art. 4. - Se conferă Ordinul Naţional Pentru Merit în grad de Mare Ofiţer doamnei profesor dr. Ana Paula Laborinho, preşedinte al Institutului “Camőes”.

Art. 5. - Se conferă Ordinul Naţional Pentru Merit în grad de Comandor doamnei dr. Maria Manuel Morais e Silva, consilier diplomatic.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României,

republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

Victor-Viorel Ponta

 

Bucureşti, 10 septembrie 2015.

Nr. 724.

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

pentru stabilirea normelor de aplicare a cap. IV din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, referitoare la acordarea recompenselor şi răspunderea disciplinară a poliţiştilor

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 628 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

 

Domeniu de reglementare

Art. 1. - Prezenta hotărâre stabileşte normele de aplicare a prevederilor cap. IV din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, denumită În continuare Statut, referitoare la acordarea recompenselor şi răspunderea disciplinară a poliţiştilor.

Definiţii

Art. 2. - (1) în sensul prezentei hotărâri, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

a) actele cercetării - orice act încheiat în cadrul procedurii disciplinare;

b) persoana în drept - persoana competentă să acorde recompense, să aplice atenţionări fără parcurgerea procedurii disciplinare sau să dispună cercetarea prealabilă;

c) poliţistul desemnat - poliţistul care efectuează cercetarea prealabilă, potrivit art. 59 alin. (3)-(5) din Statut;

d) poliţistul asistent - poliţistul care, la cererea poliţistului cercetat, îl asistă în cadrul procedurii disciplinare, în condiţiile art. 583 alin. (4) şi (5) din Statut.

(2) în sensul alin. (1) lit. b), prin persoana competentă să acorde recompense ori să aplice atenţionări fără parcurgerea procedurii disciplinare se înţelege persoana care are competenţa de numire a poliţistului, şeful ierarhic superior al acesteia care are competenţă de gestiune a resurselor umane sau, după caz, şeful care îndeplineşte funcţia similară celui care a aplicat sancţiunea disciplinară, identificată potrivit art. 54 alin. (11) şi (12) din Statut.

(3) în sensul alin. (1) lit. b), prin persoana competentă să dispună cercetarea prealabilă se înţelege persoana identificată potrivit art. 59 alin. (2) din Statut, astfel:

a) persoana care are competenţa de numire în funcţie a poliţistului cercetat, inclusiv de împuternicire pentru îndeplinirea atribuţiilor unei funcţii de conducere;

b) şeful unităţii ierarhic superioare celei în care este încadrat poliţistul cercetat care are competenţă de gestiune a resurselor umane;

c) şeful unităţii la care poliţistul este delegat sau detaşat;

d) şeful instituţiei de învăţământ din Ministerul Afacerilor Interne la care poliţistul urmează cursuri sau susţine examene de carieră;

e) şeful instituţiei subordonate Ministerului Afacerilor Interne care exercită competenţe de coordonare şi control metodologic al serviciilor publice comunitare sau ministrul afacerilor interne, pentru poliţiştii din cadrul serviciilor publice comunitare sau detaşaţi la aceste servicii.

 

CAPITOLUL II

Recompensarea poliţiştilor

 

Acordarea recompenselor

Art. 3. - (1) Recompensarea se realizează în scopul recunoaşterii publice a meritelor poliţistului care se evidenţiază în mod deosebit în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu şi a misiunilor, precum şi pentru motivarea personalului în vederea obţinerii unor rezultate superioare în activitatea profesională.

(2) Recompensele se acordă cu obiectivitate, în mod echitabil şi principial.

(3) Recompensa se aduce, de regulă, la cunoştinţa personalului structurii din care face parte poliţistul recompensat.

Competenţe de acordare a recompenselor

Art. 4. - Recompensele prevăzute de Statut se acordă de persoana în drept, din proprie iniţiativă sau la propunerea şefilor poliţistului care nu au competenţă de numire în funcţie a acestuia.

Elemente de analiză

Art. 5. - Elementele care pot fi avute în vedere la formularea propunerilor de recompensare a poliţistului, de către şefii prevăzuţi la art. 4, fără a se limita la acestea, sunt:

a) comportamentul exemplar şi conduita profesională generală a poliţistului;

b) rezultate deosebite în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu şi misiunilor;

c) faptele poliţistului care au adus prestigiu instituţiei în societate;

d) implicarea în activităţi profesionale desfăşurate în interesul şi în sprijinul persoanei, comunităţii şi instituţiilor statului;

e) posibilitatea ca recompensa acordată să stimuleze poliţistul în obţinerea unor rezultate mai bune în activitatea sa profesională.

 

CAPITOLUL III

Răspunderea disciplinară

 

SECŢIUNEA 1

Dispoziţii comune privind procedura disciplinară

 

1. Cadrul procedural

Cadrul procedurii disciplinare

Art. 6. - (1) Procedura disciplinară se realizează cu respectarea principiilor, garanţiilor, regulilor şi competenţelor prevăzute în cap. IV din Statut şi a prevederilor prezentei hotărâri.

(2) Procedura disciplinară este iniţiată prin declanşarea cercetării prealabile, presupune sesizarea şi consultarea Consiliului de disciplină, după caz, şi se finalizează prin soluţionarea definitivă a cauzei.

(3) Persoana în drept care a luat cunoştinţă, în scris, de comiterea unei abateri disciplinare este obligată să dispună, prin rezoluţie, declanşarea cercetării prealabile.

Confidenţialitatea procedurilor

Art. 7. - Procedura disciplinară se desfăşoară cu respectarea dispoziţiilor legale referitoare la informaţiile clasificate şi la protecţia datelor cu caracter personal.

2. Citarea

Modalităţile de citare

Art. 8. - (1) Citarea se face, de regulă, prin înştiinţare scrisă cu semnătură de primire, înmânată la sediul unităţii în care îşi desfăşoară activitatea poliţistul cercetat.

(2) Citarea se poate face şi:

a) prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, expediată la domiciliul, reşedinţa ori la adresa de corespondenţă, indicate de poliţist în scris, din România;

b) prin afişare la domiciliul sau la reşedinţa poliţistului, numai în cazul refuzului de primire sau expirării termenului pentru corespondenţa prevăzută la lit. a);

c) prin intermediul poştei electronice, al oricărui altui sistem de mesagerie electronică ori telefonic, cu acordul poliţistului cercetat;

d) în orice modalitate convenită cu poliţistul cercetat.

(3) în situaţia prevăzută la alin. (2) lit. c) şi d), poliţistul desemnat sau, după caz, membrii Consiliului de disciplină, denumit îh continuare Consiliu, încheie un proces-verbal în care consemnează informaţii privind obţinerea acordului poliţistului cercetat şi modalitatea în care se va realiza citarea. Procesul-verbal se semnează şi de poliţistul cercetat.

(4) Dovada citării se realizează prin confirmarea de primire, procesul-verbal de afişare, un înscris sau înregistrare care confirmă modalităţile prevăzute la alin. (2) lit. c) şi d).

Situaţiile de citare

Art. 9. - Citarea se poate face pe parcursul procedurii disciplinare, ori de câte ori poliţistul desemnat sau preşedintele Consiliului apreciază necesară prezenţa poliţistului cercetat.

Cuprinsul citaţiei

Art. 10. - Citaţia este individuală şi cuprinde următoarele elemente:

a) denumirea şi adresa unităţii la nivelul căreia se desfăşoară procedura disciplinară;

b) data emiterii citaţiei;

c) numele şi prenumele poliţistului citat, motivul citării, precum şi locul unde va fi citat;

d) data, ora şi locul în care se va prezenta poliţistul citat;

e) semnătura poliţistului desemnat sau, după caz, a preşedintelui Consiliului.

Neprezentarea poliţistului citat

Art. 11. - (1) Procedura disciplinară continuă chiar şi în lipsa poliţistului cercetat, atunci când:

a) refuză să semneze de primire înştiinţarea scrisă;

b) deşi a fost citat conform procedurii, nu se prezintă şi nu face dovada imposibilităţii de prezentare.

(2) în situaţiile prevăzute la alin. (1), se întocmeşte un proces-verbal.

Confirmarea procedurii de citare

Art. 12. - Prezenţa poliţistului cercetat în faţa poliţistului desemnat sau a Consiliului, la data, ora şi locul citării, înlătură orice viciu de procedură legat de citarea acestuia.

3. Exercitarea drepturilor poliţistului cercetat

Dreptul de a cunoaşte actele cercetării

Art. 13. - (1) în vederea exercitării dreptului poliţistului cercetat de a cunoaşte actele cercetării, cu ocazia prezentării în urma primei citări, poliţistul desemnat prezintă acestuia, spre studiere, materialul de sesizare care stă la baza declanşării cercetării disciplinare.

(2) în vederea studierii celorlalte acte ale cercetării, poliţistul cercetat poate formula o cerere scrisă, adresată poliţistului desemnat sau preşedintelui Consiliului, după caz.

(3) Cererea prevăzută la alin. (2) se înregistrează la secretariatul unităţii la nivelul căreia se desfăşoară procedura disciplinară.

(4) Poliţistul desemnat sau, după caz, preşedintele Consiliului ia măsuri pentru ca în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la înregistrarea cererii să permită poliţistului cercetat să consulte, în întregime, actele cercetării.

(5) Poliţistul asistent are acces la actele cercetării în acelaşi timp şi în aceleaşi condiţii cu poliţistul cercetat.

Exercitarea dreptului la apărare

Art. 14. - (1) în scopul exercitării dreptului la apărare, poliţistul cercetat are dreptul:

a) să solicite administrarea de probe în apărarea sa;

b) să depună orice înscrisuri doveditoare pe care le deţine, inclusiv rapoarte personale şi rapoarte de expertiză extrajudiciară;

c) să noteze date şi informaţii din actele cercetării, care nu sunt clasificate potrivit legii;

d) să primească, în fotocopie, raportul de cercetare prealabilă, inclusiv în stadiul de proiect, încheierea Consiliului, actul administrativ de sancţionare şi decizia motivată a persoanei în drept, care nu sunt clasificate potrivit legii.

(2) în exercitarea dreptului la apărare al poliţistului cercetat, poliţistul asistent are drepturile prevăzute la alin (1), cu excepţia întocmirii în nume personal a declaraţiilor şi rapoartelor poliţistului cercetat.

Consemnarea accesării actelor cercetării

Art. 15. - (1) Poliţistul desemnat sau, după caz, preşedintele Consiliului întocmeşte un proces-verbal, în care consemnează condiţiile în care a fost asigurat accesul la actele cercetării, inclusiv situaţiile în care au fost realizate şi predate fotocopii ale unor acte ale cercetării. Procesul-verbal se prezintă pentru semnare poliţiştilor care au accesat actele cercetării.

(2) în procesul-verbal se consemnează şi situaţiile în care consultarea actelor cercetării sau doar a unora dintre acestea nu a fost posibilă din cauza neîndeplinirii condiţiilor privind accesul la informaţii clasificate ori neprezentării poliţistului cercetat.

4. Suspendarea şi încetarea suspendării procedurii disciplinare

Suspendarea şi încetarea suspendării procedurii disciplinare

Art. 16. - (1) Situaţiile privind suspendarea procedurii disciplinare, potrivit art. 60 alin. (2) şi art. 625 din Statut, se constată de poliţistul desemnat sau, după caz, de membrii Consiliului.

(2) Disjungerea unei cauze, în situaţiile prevăzute la art. 60 alin. (3) şi art. 625 din Statut, se realizează cu aprobarea persoanei în drept.

(3) Atunci când suspendarea este consecinţa sesizării organelor de urmărire penală, după disjungere, procedura continuă pentru acei poliţişti sau pentru acele fapte care nu fac obiectul sesizării.

(4) Suspendarea procedurii disciplinare şi încetarea suspendării acesteia se constată printr-un proces-verbal întocmit de persoanele prevăzute la alin. (1), care se prezintă spre aprobare persoanei în drept.

5. Desemnarea unor persoane în cadrul procedurii disciplinare

Criterii pentru desemnarea unor persoane

Art. 17. - (1) Poliţistul desemnat, membrii Consiliului şi secretarul acestuia nu pot fi din rândul persoanelor care:

a) au calitatea de şef nemijlocit sau subordonat al poliţistului cercetat;

b) au calitatea de soţ, rudă sau afin, până la gradul al patrulea inclusiv, cu poliţistul cercetat ori se află într-o altă situaţie de conflict de interese prevăzută de lege;

c) sunt subiectul unei proceduri disciplinare în curs;

d) sunt sub efectul unei sancţiuni disciplinare;

e) au calitatea de suspect sau inculpat ori au fost trimise în judecată;

f) sunt condamnate sau faţă de acestea s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă.

(2) Dispoziţiile alin. (1) lit. d)-f) se aplică şi cu privire la numirea membrilor colectivului de poliţişti, denumit în continuare colectiv.

(3) Nu pot fi membri ai Consiliului poliţistul desemnat şi poliţistul asistent.

Abţinerea, recuzarea şi alte situaţii

Art. 18. - (1) Poliţistul aflat în una dintre situaţiile prevăzute la art. 17 este obligat să se abţină de la efectuarea de acte ale cercetării şi să formuleze, de îndată, cerere de abţinere.

(2) Poliţistul cercetat poate să formuleze cerere de recuzare a poliţistului aflat în situaţiile prevăzute la art. 17, de îndată ce are cunoştinţă despre existenţa vreuneia dintre acestea.

(3) Cererea de abţinere sau de recuzare, temeinic motivată, se face în scris şi se depune la secretariatul unităţii la nivelul căreia se efectuează cercetarea prealabilă sau, după caz, este constituit Consiliul.

(4) Cererea se analizează şi se soluţionează în termen de două zile lucrătoare de către persoana în drept. În vederea soluţionării cererii, structura de resurse umane întocmeşte un referat pe care îl prezintă persoanei în drept.

(5) Persoana în drept se poate sesiza şi din oficiu cu privire la existenţa uneia dintre situaţiile prevăzute la art. 17.

(6) Persoana în drept dispune, prin rezoluţie, respingerea cererii ca neîntemeiată sau admiterea acesteia. Până la soluţionarea cazului de abţinere sau de recuzare, poliţistul desemnat sau membrul Consiliului nu mai poate îndeplini acte de cercetare

(7) Poliţistul va fi înlocuit prin act administrativ al persoanei în drept, atunci când din motive întemeiate, altele decât cele de abţinere sau recuzare, nu îşi poate desfăşura activitatea în cadrul procedurii disciplinare, precum şi în situaţia admiterii cererii de abţinere sau de recuzare. În această situaţie, persoana în drept indică actele îndeplinite de poliţist care rămân valabile.

6. Termene procedurale

Calculul termenelor procedurale

Art. 19. - La calculul termenelor privind depunerea sau comunicarea unor documente în cadrul procedurii disciplinare se ia în considerare data depunerii documentului la secretariatul unităţii, la oficiul poştal sau la serviciul de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare.

 

SECŢIUNEA a 2-a

Cercetarea prealabilă

 

Declanşarea cercetării prealabile

Art. 20. - Cercetarea prealabilă se declanşează de persoana în drept, prin act administrativ, în condiţiile art. 59 alin. (3)-(5) din Statut.

Iniţierea cercetării prealabile. Citarea poliţistului

Art. 21. - (1) După emiterea actului administrativ prevăzut la art. 20, poliţistul desemnat procedează la citarea poliţistului cercetat.

(2) Cu această ocazie îi aduce la cunoştinţă poliţistului cercetat actul administrativ de declanşare a cercetării prealabile şi îi solicită rapoarte scrise cu privire la faptele cercetate ce pot constitui abateri disciplinare.

Administrarea probatoriului

Art. 22. - (1) Poliţistul desemnat este obligat sa strângă probele Care pot conduce la aflarea adevărului cu privire la existenţa sau inexistenţa abaterii disciplinare, gravitatea şi condiţiile care au cauzat sau favorizat săvârşirea acesteia, să evalueze şi să se pronunţe motivat, prin proces-verbal, cu privire la pertinenţa, concludenţa şi utilitatea probelor solicitate de către poliţistul cercetat.

(2) Pe timpul cercetării prealabile, cu respectarea prevederilor legale, se pot desfăşura următoarele activităţi: verificarea unor înscrisuri, inclusiv privind activitatea desfăşurată anterior de poliţistul cercetat; constatarea, la faţa locului, â unor situaţii de fapt; inventarieri, audieri de martori, controale financiar-contabile, ridicări de înscrisuri, precum şi alte activităţi necesare lămurii cauzei.

Prezentarea dosarului de cercetare prealabilă

Art. 23. - (1) Dosarul de cercetare prealabilă se prezintă, la finalizarea cercetării prealabile, persoanei în drept pentru a decide una dintre măsurile prevăzute la art. 593 din Statut.

(2) în cazul în care dispune restituirea dosarului, pentru completarea cercetării prealabile, persoana în drept trebuie să indice, în scris, motivele care justifică măsura.

Conţinutul dosarului de cercetare prealabilă

Art. 24. - Dosarul de cercetare prealabilă cuprinde toate documentele întocmite în cadrul operaţiunilor administrative aferente procedurii de cercetare prealabilă, după cum urmează:

a) materialul de sesizare a faptei care face obiectul cercetării prealabile;

b) copia actului administrativ prin care s-a declanşat procedura disciplinară şi, după caz, a actelor administrative de înlocuire a poliţistului desemnat;

c) proiectul raportului de cercetare prealabilă, respectiv raportul de cercetare prealabilă;

d) toate actele întocmite/administrate în perioada desfăşurării cercetării prealabile;

e) opis privind documentele existente în dosarul de cercetare prealabilă.

Actele realizate în activitatea de control

Art. 25. - (1) Atunci când pe timpul activităţilor de control se constată existenţa unor fapte care pot constitui abateri disciplinare, organele de control pot sesiza, prin notă motivată, persoana care a dispus activitatea de control, pentru a decide cu privire la declanşarea cercetării prealabile.

(2) în cazul în care pe timpul activităţilor de control nu a fost întocmită nota motivată prevăzută la alin. (1), raportul prevăzut la art. 594 din Statut, prin care se constată fapte care pot constitui abateri disciplinare, reprezintă material de sesizare.

 

SECŢIUNEA a 3-a

Procedura în faţa Consiliului de disciplină

 

Constituirea colectivului

Art. 26. - (1) Constituirea colectivelor prevăzute la art. 623 din Statut se realizează prin acte administrative ale persoanelor în drept, din rândul poliţiştilor din cadrul unităţilor pe care le conduc.

(2) La nivelul aparatului central al Ministerului Afacerilor Interne şi al structurilor din cadrul acestuia, colectivul se constituie prin act administrativ al ministrului afacerilor interne, la propunerea conducătorilor acestor structuri.

Desemnarea membrilor colectivului

Art. 27. - (1) Membrii colectivului se desemnează în condiţiile prevăzute la art. 623 din Statut.

(2) Membrul colectivului care are cunoştinţă despre existenţa vreuneia dintre situaţiile prevăzute la art. 17 alin. (1) lit. d)-f) are obligaţia de a informa în scris emitentul actului administrativ de stabilire a colectivului şi de a depune, după caz, documente doveditoare ale susţinerilor sale.

Durata mandatului membrilor colectivului

Art. 28. - (1) Membrii colectivului sunt desemnaţi pentru o perioadă de 3 ani de la data emiterii actului administrativ de nominalizare în colectiv. În aceleaşi condiţii are loc reînnoirea mandatului, cu aceeaşi perioadă, o singură dată,

(2) Mandatul de membru al colectivului încetează înainte de data prevăzută la alin. (1) în următoarele situaţii.

a) la data mutării sau transferului din unitatea condusă de persoana în drept care l-a nominalizat;

b) la data încetării raporturilor de serviciu;

c) atunci când intervine una dintre situaţiile prevăzute la art. 17 alin. (1) lit. d)-f).

(3) încetarea mandatului de membru al colectivului se dispune sau, după caz, se constată prin act administrativ. De regulă, prin acelaşi act administrativ, se desemnează ca membru al colectivului un alt poliţist cu aceeaşi specialitate, potrivit art. 27 alin. (1).

Constituirea Consiliului

Art. 29. - Atunci când, la finalizarea cercetării disciplinare, se dispun sesizarea şi consultarea Consiliului, prin act administrativ al persoanei în drept prevăzute la art. 20 se constituie Consiliul.

Desemnarea membrilor Consiliului

Art. 30. - Desemnarea poliţiştilor în Consiliu se realizează în condiţiile art. 624 alin. (3) şi (4) din Statut.

Încetarea calităţii de membru al Consiliului

Art. 31. - (1) Calitatea de membru al Consiliului încetează de drept la încetarea calităţii de membru al colectivului.

(2) încetarea calităţii de membru al Consiliului se dispune sau, după caz, se constată prin act administrativ. De regulă, prin acelaşi act administrativ se desemnează ca membru al Consiliului un alt poliţist cu aceeaşi specialitate, potrivit art. 30.

Atribuţiile preşedintelui Consiliului

Art. 32. - Preşedintele Consiliului are următoarele atribuţii principale:

a) stabileşte locul, data şi ora la care au loc şedinţele Consiliului;

b) conduce şedinţele Consiliului;

c) coordonează activitatea Consiliului;

d) coordonează activitatea secretarului şi verifică documentele întocmite de acesta;

e) reprezintă Consiliul în faţa persoanei în drept.

Atribuţiile secretarului Consiliului

Art. 33. - Secretarul Consiliului are următoarele atribuţii principale:

a) înregistrează actele necesare desfăşurării activităţii Consiliului;

b) îi convoacă, la cererea preşedintelui, pe membrii Consiliului şi citează poliţistul cercetat, precum şi persoanele care urmează a fi audiate;

c) redactează încheierile, procesele-verbale de şedinţă şi alte acte emise de către Consiliu;

d) ţine evidenţa şi asigură securitatea documentelor gestionate de Consiliu şi efectuează alte lucrări necesare în vederea desfăşurării activităţii Consiliului,

Activitatea Consiliului

Art. 34. - (1) Lucrările fiecărei şedinţe a Consiliului se consemnează într-un proces-verbal semnat de preşedinte, de membri şi de secretarul acestuia, precum şi de către poliţistul cercetat şi poliţistul asistent, atunci când aceştia sunt prezenţi.

(2) în cazul în care poliţistul cercetat sau poliţistul asistent nu poate sau refuză semnarea procesului-verbal ori nu este prezent, se face menţiune despre acest fapt, activitatea desfăşurându-se în continuare.

(3) Pentru îndeplinirea rolului şi atribuţiilor specifice, de regulă, Consiliul are următoarele atribuţii principale:

a) citează poliţistul cercetat;

b) evaluează probele administrate;

c) dacă apreciază că se impune, poate solicita poliţistului desemnat să ofere clarificările necesare:

d) audiază persoane, administrează probe şi verifică documente;

e) deliberează asupra cauzei;

f) întocmeşte încheierea prevăzută la art. 62 alin. (5) din Statut.

Încheierea Consiliului

Art. 35. - (1) Propunerea din încheiere se formulează pe baza majorităţii de voturi. Încheierea Consiliului se semnează de toţi membrii şi de secretar şi se prezintă, împreună cu celelalte acte ale dosarului de cercetare disciplinară, persoanei în drept, pentru a decide una dintre măsurile prevăzute la art. 622 din Statut.

(2) Membrul Consiliului care are o altă părere va redacta şi semna opinia separată, cu prezentarea considerentelor pe care aceasta se sprijină.

(3) Dosarul de cercetare disciplinară cuprinde toate documentele întocmite în cadrul operaţiunilor administrative aferente cercetării prealabile şi procedurii în faţa Consiliului, după cum urmează:

a) dosarul de cercetare prealabilă prevăzut la art. 24;

b) copia actului administrativ prin care s-au dispus sesizarea şi consultarea Consiliului;

c) toate actele întocmite/administrate în perioada desfăşurării procedurii în faţa Consiliului;

d) încheierea Consiliului;

e) opis privind documentele existente în dosarul de cercetare disciplinară.

 

SECŢIUNEA a 4-a

Măsura administrativ-preventivă

 

Scopul şi consecinţele atenţionării

Art. 36. - (1) Persoana în drept dispune atenţionarea poliţistului atunci când consideră că aplicarea măsurii administrativ-preventive este proporţională cu gravitatea faptei şi suficientă pentru atingerea scopului răspunderii disciplinare.

(2) Atenţionarea poliţistului constă în atragerea atenţiei cu privire la fapta săvârşită şi la luarea unor măsuri de îndreptare, respectiv în indicarea faptului că poate fi sancţionat disciplinar pentru fapte ce constituie abateri disciplinare.

(3) în cazul atenţionării, pentru aceeaşi faptă nu mai poate fi dispusă o sancţiune disciplinară.

Gestionarea măsurii

Art. 37. - Atenţionarea poliţistului se dispune în scris şi se comunică acestuia.

 

SECŢIUNEA a 5-a

Aplicarea sancţiunilor disciplinare

 

Aplicarea sancţiunilor disciplinare

Art. 38. - (1) Sancţiunea disciplinară se stabileşte şi se dispune numai după cercetarea prealabilă şi după consultarea Consiliului, cu excepţia mustrării scrise şi a diminuării salariului funcţiei de bază cu 5-20% pe o perioadă de 1-3 luni, când persoana în drept poate decide aplicarea sancţiunii fără consultarea Consiliului.

(2) Sancţiunea disciplinară se dispune prin act administrativ al persoanei în drept, cu respectarea termenelor prevăzute la art. 60 alin. (1) şi (7) din Statut.

Termenul de prescripţie a faptei

Art. 39. - (1) Termenul de 6 luni prevăzut la art. 60 alin. (1) din Statut se calculează de la data la care persoana în drept a luat la cunoştinţă, în scris, de comiterea faptei.

(2) în situaţia prevăzută la art. 25, termenul se calculează de la data luării la cunoştinţă a notei motivate sau, după caz, a raportului de control de către persoana care a dispus activitatea de control.

Comunicarea actului administrativ de sancţionare

Art. 40. - (1) Actul administrativ de sancţionare se comunică poliţistului, prin grija structurii de resurse umane, de regulă, prin înmânare cu semnătură de primire, la sediul unităţii în care îşi desfăşoară activitatea poliţistul cercetat sau la domiciliul/reşedinţa acestuia.

(2) în cazul în care comunicarea nu se poate realiza în condiţiile alin. (1), actul administrativ se comunica în condiţiile prevăzute la art. 8 alin. (2)-(4), cu excepţia comunicării telefonice.

(3) Actul administrativ de sancţionare clasificat potrivit legii se aduce la cunoştinţă poliţistului sancţionat disciplinar prin intermediul structurii de resurse umane din unitatea în care îşi desfăşoară activitatea. În acest caz, se întocmeşte un proces-verbal privind modalitatea de comunicare a actului administrativ.

 

SECŢIUNEA a 6-a Contestarea sancţiunii

Depunerea contestaţiei

 

Art. 41. - (1) Poliţistul sancţionat poate formula contestaţie împotriva sancţiunii disciplinare, care se depune la secretariatul unităţii conduse de persoana în drept care a dispus sancţiunea disciplinară, în termen de 10 zile lucrătoare de la data luării la cunoştinţă.

(2) în situaţia prevăzută la alin.(1), persoana în drept care a dispus sancţiunea disciplinară înaintează, cu celeritate, şefului unităţii ierarhic superioare dosarul de cercetare disciplinară şi un raport motivat cu privire la sancţiunea disciplinară dispusă şi la motivele propunerii de respingere sau de admitere a contestaţiei.

(3) în situaţia în care poliţistul sancţionat este încadrat în unităţi ale aparatului central al Ministerului Afacerilor Interne, precum şi în situaţia în care şeful ierarhic al persoanei în drept care a dispus sancţiunea disciplinară este ministrul afacerilor interne, documentele prevăzute la alin. (2) se prezintă acestuia, pentru a dispune cu privire la soluţionarea contestaţiei.

(4) în cazul sancţiunilor dispuse de ministrul afacerilor interne, contestarea se realizează potrivit art. 44 alin. (2).

Soluţionarea contestaţiei

Art. 42. - (1) Şeful unităţii ierarhic superioare soluţionează contestaţia, în termen de 20 de zile lucrătoare de la data înregistrării la secretariatul acestei unităţi, prin decizie motivată.

(2) Decizia motivată trebuie să cuprindă una dintre soluţiile şi, respectiv, elementele prevăzute la art. 61 alin. (6) şi (7) din Statut.

Comunicarea actelor la soluţionarea cauzei

Art. 43. - (1) Decizia motivată se comunică poliţistului sancţionat, prin grija structurii de resurse umane, de regulă, prin înmânare cu semnătură de primire, la sediul unităţii în care îşi desfăşoară activitatea poliţistul cercetat sau la domiciliul/ reşedinţa acestuia.

(2) În cazul în care comunicarea nu se poate realiza în condiţiile alin. (1), se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 8 alin. (2)-(4), cu excepţia celor de la art. 8 alin. (2) lit. b), precum şi a celor de la art. 8 alin. (2) lit. c) referitoare la comunicarea telefonică.

(3) Actul administrativ de sancţionare şi decizia motivată se comunică şi unităţii care asigură gestiunea resurselor umane.

(4) Prin grija structurii de resurse umane a unităţii prevăzute la alin. (3), actul administrativ de sancţionare şi decizia motivată se comunică structurii financiare care asigură plata drepturilor salariale ale poliţistului sancţionat, dacă sancţiunea disciplinară are efecte pecuniare.

(5) Prevederile art. 40 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.

Sesizarea instanţei

Art. 44. - (1) După soluţionarea contestaţiei, poliţistul nemulţumit de sancţiunea aplicată se poate adresa instanţei de contencios administrativ, în condiţiile legii, fără parcurgerea procedurii prealabile. Cu această ocazie pot fi contestate şi celelalte acte care au stat la baza emiterii actului administrativ de sancţionare.

(2) Sancţiunea aplicată de ministrul afacerilor interne poate fi contestată de poliţistul nemulţumit, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare

 

CAPITOLUL IV

Dispoziţii tranzitorii şi finale

 

Aplicarea normelor la procedurile disciplinare declanşate

Art. 45. - (1) Pentru procedurile disciplinare declanşate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 81/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, precum şi pentru modificarea art. 7 alin. (2) din Legea nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare, stabilirea poliţistului desemnat şi a membrilor Consiliului se face cu respectarea prevederilor prezentei hotărâri.

(2) Poliţistul desemnat sau Consiliul analizează actele de cercetare disciplinară administrate anterior şi întocmeşte un raport sau, după caz, o încheiere, prin care propune spre aprobare persoanei în drept:

a) continuarea procedurii disciplinare, arătând actele care se menţin;

b) clasarea cauzei, în situaţia în care sancţiunea nu mai poate fi aplicată.

(3) în cazul prevăzut la alin. (2) lit. a), poliţistul cercetat este citat în vederea continuării procedurii disciplinare.

(4) Soluţia de clasare a cauzei aprobată potrivit alin. (2) lit. b) se comunică poliţistului cercetat, cu aplicarea corespunzătoare a art. 40.

Radierea sancţiunilor disciplinare

Art. 46. - Sancţiunile disciplinare aplicate se radiază, de drept, la împlinirea termenelor prevăzute la art. 62 din Statut.

Actualizarea evidenţelor de personal

Art. 47. - (1) Atunci când poliţistul este recompensat, precum şi la rămânerea definitivă a actului administrativ de sancţionare în condiţiile art. 61 din Statut ori la împlinirea termenelor prevăzute la art. 627 din Statut, se efectuează menţiunile necesare în documentele de evidenţă.

(2) O copie a actului de recompensare sau sancţionare disciplinară se introduce în dosarul personal al poliţistului sancţionat.

Păstrarea şi distrugerea actelor de cercetare disciplinară

Art. 48. - (1) Dosarul de cercetare disciplinară, o copie a contestaţiei poliţistului sancţionat, raportul motivat prevăzut la art. 41 alin. (2) şi o copie a deciziei motivate de soluţionare a contestaţiei se păstrează la structura de resurse umane a unităţii la nivelul căreia s-a desfăşurat cercetarea disciplinară.

(2) După împlinirea termenului legal privind radierea sancţiunii, respectiv la anularea ori ridicarea unei sancţiuni, documentele prevăzute la alin. (1) se predau, pentru păstrare, la arhiva unităţii.

(3) Documentele prevăzute la alin. (1) se distrug în conformitate cu normele legale care reglementează termenele de păstrare potrivit caracterului documentelor şi, după caz, nivelului de clasificare a informaţiilor conţinute.

Intrarea în vigoare

Art. 49. - Prezenta hotărâre intră în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

p. Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,

Ilie Botoş,

secretar de stat

 

Bucureşti, 2 septembrie 2015.

Nr. 725.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

 

ORDIN

pentru completarea Ordinului ministrului internelor şi reformei administrative nr. 521/2008 privind asigurarea structurilor Ministerului Afacerilor Interne care nu dispun de suport logistic propriu

În temeiul art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,

viceprim-ministrul, ministrul afacerilor interne, emite următorul ordin:

Art. I. - Ordinul ministrului internelor şi reformei administrative nr. 521/2008 privind asigurarea structurilor Ministerului Afacerilor Interne care nu dispun de suport logistic propriu, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 7 iulie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează:

- După articolul 5 se introduc două noi articole, articolele 51 şi 52, cu următorul cuprins:

“Art. 51 - (1) Pentru structurile teritoriale ale Direcţiei audit public intern, cu excepţia sectoarelor 1 şi 2 audit public intern - Bucureşti, decontarea cheltuielilor privind utilităţile, întreţinerea, chiriile, lucrările de reparaţii curente, carburanţii, lubrifianţii, reparaţiile, reviziile, întreţinerea mijloacelor de mobilitate, a aparaturii IT şi de comunicaţii, precum şi rechizitele, furniturile de birou şi imprimatele tipizate se face conform protocoalelor de asigurare logistică încheiate în acest sens.

(2) Protocoalele prevăzute la alin. (1) se încheie între ordonatorul principal de credite şi structurile susţinătoare în ale căror imobile funcţionează structurile teritoriale ale Direcţiei audit public intern.

(3) Contravaloarea financiară a drepturilor de hrană şi echipament ale personalului din structurile teritoriale ale Direcţiei audit public intern se asigură din bugetul propriu al ordonatorului principal de credite, prin grija Direcţiei generale logistice.

Art. 52. - Pentru asigurarea logistică pe linie de spaţii a Comenduirii Garnizoanei se încheie protocoale de asigurare logistică între ordonatorul principal de credite şi structurile susţinătoare în ale căror imobile funcţionează.”

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,

Gabriel Oprea

 

Bucureşti, 10 septembrie 2015.

Nr. 113.

 

ACTE ALE COLEGIULUI MEDICILOR DIN ROMÂNIA

 

COLEGIUL MEDICILOR DIN ROMÂNIA

 

DECIZIE

pentru modificarea Deciziei Consiliului naţional al Colegiului Medicilor din România nr. 20/2015 privind stabilirea datelor organizării alegerilor din mandatul 2015-2019, adoptarea Regulamentului electoral privind alegerea conducerii Colegiului Medicilor din România

şi aprobarea componenţei Comisiei Electorale Centrale

În temeiul art. 418 şi 424 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,

Consiliul naţional al Colegiului Medicilor din România decide:

Art. I. - Decizia Consiliului naţional al Colegiului Medicilor din România nr. 20/2015 privind stabilirea datelor organizării alegerilor din mandatul 2015-2019, adoptarea Regulamentului electoral privind alegerea conducerii Colegiului Medicilor din România şi aprobarea componenţei Comisiei Electorale Centrale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 598 din 7 august 2015, se modifică după cum urmează:

- La articolul 2, alineatul (2) va avea următorul cuprins:

“(2) Se aprobă componenţa Comisiei Electorale Centrale, după cum urmează:

- dr. Marius Alexandru Liţu;

- dr. Alexandru Voicu;

- dr. Adrian Nedelciu;

- dr. Laura Agata Ţoc;

- dr. Octavian Verescu;

- dr. Fulger Ciupagea;

- dr. Cătălin Chiurciu.”

Art. II. - Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Preşedintele Colegiului Medicilor din România,

Mircea Cinteză,

vicepreşedinte

 

Bucureşti, 28 august 2015.

Nr. 21.

 

ACTE ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE

 

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE

COMPLETUL COMPETENT SĂ JUDECE RECURSUL ÎN INTERESUL LEGII

DECIZIA Nr. 13

din 22 iunie 2015

 

Dosar nr. 8/2015

 

Iulia Cristina Tarcea - vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele completului

Lavinia Curelea - preşedintele Secţiei I civile

Roxana Popa - preşedintele delegat al Secţiei a II-a civile

Ionel Barbă - preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal

Mirela Sorina Popescu - preşedintele Secţiei penale

Paula C. Pantea - judecător la Secţia I civilă

Mihaela Tăbârcă - judecător la Secţia I civilă, judecător-raportor

Cristina Petronela Văleanu - judecător la Secţia I civilă

Românită Ecaterina Vrînceanu - judecător la Secţia I civilă

Beatrice Ioana Nestor - judecător la Secţia I civilă

Simona Lala Cristescu - judecător la Secţia I civilă

Iulia Manuela Cîrnu - judecător la Secţia a II-a civilă

Mărioara Isailă - judecător la Secţia a II-a civilă

Rodica Zaharia - judecător la Secţia a II-a civilă

Lucia Paulina Brehar - judecător la Secţia a II-a civilă

Minodora Condoiu - judecător la Secţia a II-a civilă

Ileana Izabela Dolache - judecător la Secţia a II-a civilă, judecător-raportor

Emanuel Albu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Gheorghiţa Luţac - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal, judecător-raportor

Iuliana Măiereanu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Iuliana Rîciu - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Angelica Denisa Stănişor - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Eugenia Marin - judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Săndel Lucian Macavei - judecător la Secţia penală

Angela Dragne - judecător la Secţia penală

 

Completul competent să judece recursul în interesul legii este legal constituit conform dispoziţiilor art. 516 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi ale art. 272 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna Antonia Constantin, procuror-şef-adjunct al Secţiei judiciare.

La şedinţa de judecată participă doamna Mihaela Lorena Mitroi, magistrat-asistent desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 273 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat cu modificările şi completările ulterioare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. f) şi art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv art. 94 şi 95 din Codul de procedură civilă, cu referire la stabilirea naturii şi competenţei de soluţionare a cauzelor având ca obiect acţiuni în pretenţii prin care se solicită de către o direcţie generală de asistenţă socială şi protecţia copilului obligarea unui consiliu judeţean sau local ori a unei alte direcţii generale de asistenţă socială şi protecţia copilului la suportarea cheltuielilor de întreţinere pentru persoane care beneficiază de măsuri de protecţie prevăzute de Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosarul cauzei a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, precum şi punctul de vedere formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, De asemenea se referă că s-a depus la dosar opinia specialiştilor în materie de la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti, respectiv domnul profesor universitar doctor Viorel Mihai Ciobanu, domnul conferenţiar universitar doctor Traian Cornel Briciu şi domnul asistent universitar doctor Liviu Gheorghe Zidaru.

Doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, preşedintele completului de judecată, acordă cuvântul reprezentantului procurorului general asupra recursului în interesul legii.

Doamna procuror Antonia Constantin, reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicită admiterea recursului în interesul legii, conform punctului de vedere formulat în scris, apreciind că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 54 din Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a dispoziţiilor art. 33 şi 34 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 268/2007, cu modificările şi completările ulterioare, şi a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, litigiile prin care o direcţie generală de asistenţă socială şi protecţia copilului solicită obligarea unui consiliu judeţean sau local ori a unei direcţii de asistenţă socială şi protecţia copilului la suportarea cheltuielilor de întreţinere pentru persoanele care au beneficiat de măsurile de protecţie prevăzute de Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 272/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt litigii de contencios administrativ. De asemenea, în interpretarea şi aplicarea art. 143 alin. (1) din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011, raportat la art. 10 alin. (1) teza I din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, competenţa materială de soluţionare a acestor cauze, în primă instanţa, aparţine tribunalelor, indiferent de cuantumul sumelor pretinse prin cererea de chemare în judecată.

Preşedintele completului, doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra recursului în interesul legii.

ÎNALTA CURTE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

1. Problema de drept care a generat practica neunitară

Prin sesizarea Colegiului de conducere al Curţii de Apel Constanţa s-a arătat că nu există un punct de vedere unitar în practica judiciară privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. f) şi art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv art. 94 şi 95 din Codul de procedură civilă, cu referire la stabilirea naturii şi competenţei de soluţionare a cauzelor având ca obiect acţiuni în pretenţii prin care se solicită de către o direcţie generală de asistenţă socială şi protecţia copilului obligarea unui consiliu judeţean sau local ori a unei alte direcţii generale de asistenţă socială şi protecţia copilului la suportarea cheltuielilor de întreţinere pentru persoane care beneficiază de măsuri de protecţie prevăzute de Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 272/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

2. Examenul jurisprudenţial

Prin recursul în interesul legii s-a arătat că, în practica judiciară, problema de drept enunţată a fost soluţionată neunitar.

Examenul jurisprudenţial a relevat că în practica instanţelor judecătoreşti s-au conturat două orientări.

2.1. Într-o primă opinie s-a considerat că aceste litigii au o natură civilă, iar competenţa de soluţionare aparţine, în funcţie de valoarea pretenţiilor, judecătoriei sau tribunalului, ca instanţe de drept comun.

În motivările hotărârilor pronunţate în soluţionarea conflictelor de competenţă s-a reţinut că cererile de chemare în judecată au un obiect patrimonial, nefiind precedate de acţiuni în contencios administrativ pentru anularea unui act administrativ sau pentru contestarea refuzului nejustificat al uneia dintre părţi, de soluţionare în termenul legal a unei cereri, pentru recunoaşterea dreptului pretins ori a interesului legitim.

Prevederile art. 54 din Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 34 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 268/2007, cu modificările şi completările ulterioare, invocate prin cererile de chemare în judecată nu fac trimitere la competenţa instanţelor de contencios administrativ.

Competenţa acestor instanţe nu poate fi atrasă, chiar dacă litigiul se poartă între două autorităţi publice cu statut de instituţii bugetare, întrucât această competenţă este specială şi intervine doar în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de lege.

Competenţa instanţelor de contencios administrativ este expresă şi limitativă doar în ipotezele prevăzute de art. 10 şi 11 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 268/2007, cu modificările şi completările ulterioare, care se referă exclusiv la neemiterea, în termenul de 30 de zile, a deciziei ori aprobării de plată pentru dispozitivele medicale solicitate de persoanele cu handicap şi la nerezolvarea favorabilă a cererii de reducere cu 50% a taxelor pentru cazare şi masă, formulată de studentul cu handicap grav sau accentuat.

Per a contrario, în toate celelalte litigii izvorâte din aplicarea Legii nr. 448/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, competenţa aparţine instanţelor de drept comun (judecătorii sau tribunale), fiind partajată prin raportare la criteriul valoric, reprezentat de cuantumul pretenţiilor.

2.2. În cea de-a două orientare a jurisprudenţei s-a considerat că aceste cauze sunt litigii de contencios administrativ, iar competenţa de soluţionare în primă instanţă aparţine tribunalelor.

În motivarea hotărârilor judecătoreşti anexate sesizării de recurs în interesul legii s-a reţinut că litigiile deduse judecăţii în care sunt părţi două instituţii aparţinând sferei autorităţilor publice nu îmbracă forma clasică a acţiunilor în pretenţii, întrucât izvorul obligaţional al creanţei pretinse nu reprezintă o convenţie sau un fapt juridic civil, ci însăşi legea, prin normele referitoare la finanţarea asistenţei sociale, norme care statuează asupra obligaţiilor financiare ale autorităţilor locale în acest domeniu.

Raportul juridic litigios este unul de contencios administrativ, astfel cum este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, toate părţile aflate în litigiu sunt autorităţi publice, iar conflictul s-a născut din refuzul unei autorităţi a administraţiei publice locale de a soluţiona în termenul legal o cerere referitoare la un drept de care se prevalează reclamanta referitor la plata unor sume de bani în temeiul unor acte normative ce reglementează domeniul său de activitate (Legea nr. 272/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 47/2006 privind sistemul naţional de asistenţă socială şi Legea asistenţei sociale nr. 292/2011), ca urmare a unor prestaţii sociale efectuate pentru persoane care îşi au domiciliul pe raza unei alte unităţi administrativ-teritoriale.

Această orientare s-a fundamentat pe modalitatea de înfiinţare şi organizare a serviciilor publice de asistenţă socială, sub forma direcţiilor generale de asistenţă socială, în subordinea consiliilor judeţene şi de finanţare a acestor servicii din fondurile alocate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, potrivit art. 32 lit. c), art. 37 şi art. 40 alin. (1) din Legea nr. 47/2006 şi, respectiv, art. 112 alin. (2) lit. i) şi alin. (3) lit. k) din Legea nr. 292/2011.

Din aceste perspective s-a considerat că obiectul raportului juridic dedus judecăţii este reprezentat de obligaţia pârâtului de a emite o hotărâre prin care să se stabilească contribuţia colectivităţii la finanţarea activităţilor de protecţie a persoanelor defavorizate, deci de a emite un act administrativ, iar conţinutul raportului juridic îl formează drepturile şi obligaţiile subiectelor acestui raport a cărui particularitate este dată de faptul că reprezintă, în acelaşi timp, o obligaţie legală pentru autorităţile publice, părţi ale raportului juridic astfel creat.

S-a considerat şi că natura juridică a litigiului, de contencios administrativ, este dată de obiectul cererii de chemare în judecată - refuzul nejustificat al autorităţii publice pârâte de soluţionare a unei cereri referitoare la un drept pretins de autoritatea publică reclamantă sau de a executa un act administrativ, ceea ce în sensul art. 2 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, constituie un act administrativ asimilat.

Aşadar, prin aplicarea art. 10 alin. (1) teza I din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la nivelul autorităţii pârâte, competenţa de soluţionare în primă instanţă a acestor cauze aparţine tribunalului, ca instanţă de contencios administrativ.

3. Opinia Colegiului de conducere al Curţii de Apel Constanţa

Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa, cel care a constatat existenţa unei practici judiciare neunitare la nivelul instanţelor naţionale şi, prin Hotărârea nr. 5 din 18 martie 2015, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării asupra problemei de drept deduse judecăţii, nu s-a pronunţat prin actul de sesizare asupra orientării jurisprudenţiale pe care o consideră ca fiind legală.

4. Opinia procurorului general

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că cea de-a două orientare jurisprudenţială este în acord cu litera şi spiritul legii, pentru considerentele arătate în continuare.

Determinarea naturii juridice a litigiilor vizate prin sesizarea de recurs în interesul legii depinde de stabilirea, în prealabil, a naturii raporturilor juridice create între părţile din aceste litigii.

În cauzele analizate, prin cererile de chemare în judecată, reclamantele, direcţii generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, organizate, fie în subordinea consiliilor judeţene, fie a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, au solicitat obligarea unor direcţii generale de asistenţă socială şi protecţia copilului ori a consiliilor judeţene sau locale de sector la plata sumelor aferente cheltuielilor de întreţinere pentru persoanele cu handicap (copii şi adulţi) îngrijite în centre rezidenţiale ori pentru copiii cu handicap şcolarizaţi în alte judeţe/sectoare ale municipiului Bucureşti decât cele de domiciliu.

Părţile aflate în litigiu sunt autorităţi ale administraţiei publice locale învestite prin lege cu realizarea unui serviciu public de asistenţă socială pentru persoanele cu handicap, ceea ce, în plan instituţional, le conferă ex lege calitatea de furnizori publici de servicii sociale şi supune activitatea desfăşurată de acestea unui regim juridic de drept public, derogatoriu de la dreptul comun.

Cauza comună a acţiunilor în justiţie analizate, în sensul de ceusa petendi, o constituie refuzul expres sau tacit al autorităţilor publice pârâte de a contribui potrivit dispoziţiilor legale care dau expresie principiului proximităţii ce guvernează furnizarea serviciilor sociale, în general, şi a serviciilor sociale pentru persoanele cu handicap, în particular, la cheltuielile de întreţinere suportate de autoritatea publică reclamantă, refuz apreciat de aceasta din urmă ca nejustificat din perspectiva propriilor drepturi şi interese legitime.

Din această perspectivă se observă că drepturile şi interesele a căror realizare se urmăreşte pe calea acţiunilor în justiţie excedează sferei dreptului privat şi intră în componenţa capacităţii administrative a autorităţilor publice reclamante, ca aptitudine recunoscută de lege, de a fi părţi în raporturi juridice de drept administrativ determinate de realizarea competenţelor lor, astfel cum sunt stabilite prin acte normative ce reglementează organizarea şi funcţionarea acestor autorităţi ale administraţiei publice.

În consecinţă, raporturile juridice create între cele două direcţii generale de asistenţă socială şi protecţia copilului implicate în furnizarea serviciului de asistenţă socială în modalităţile prevăzute de art. 54 din Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi, respectiv, art. 49 alin. (3) din Legea nr. 272/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt raporturi de drept administrativ de colaborare, astfel cum această tipologie a fost definită în literatura de specialitate şi se identifică în cadrul normativ aplicabil.

Aceste raporturi juridice au ca obiect furnizarea, de către una dintre părţi (direcţie generală de asistenţă socială şi protecţia copilului), a unor servicii sociale pentru beneficiarii ce au domiciliul/reşedinţa în raza altei unităţi administrativ-teritoriale.

În conţinutul acestor raporturi juridice intră dreptul autorităţii publice furnizoare a serviciului social, de a-i fi restituită o parte din cheltuielile efectuate cu îngrijirea beneficiarului serviciului, ceea ce, din perspectiva dreptului public, constituie un act de gestiune a serviciului public.

Corelativ, în privinţa autorităţii publice de la domiciliul/ reşedinţa beneficiarului, autoritate care solicită şi obţine furnizarea serviciului social în această modalitate, prin art. 54 alin. (4) din Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 33, respectiv art. 34 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 268/2007, cu modificările şi completările ulterioare, se instituie o obligaţie legală de decontare a cheltuielilor, pe baza costului mediu lunar. Aceste cheltuieli se suportă din bugetul consiliului judeţean/local al unităţii administrativ-teritoriale în care persoana cu handicap asistată îşi are domiciliul.

Solicitarea conducătorului direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului din unitatea administrativ-teritorială în care persoana cu handicap îşi are domiciliul/reşedinţa, de admitere a acestei persoane într-un centru rezidenţial public din alt judeţ, în temeiul art. 34 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 268/2007, cu modificările şi completările ulterioare, cuprinde şi acordul acestei direcţii de a achita costul mediu lunar de cheltuieli stabilit pentru centrul rezidenţial în care urmează a fi admisă persoana cu handicap.

Totodată, potrivit art. 2 alin. (2) din Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap nr. 468/2009 privind aprobarea Instrucţiunilor pentru aplicarea art. 54 alin. (4) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, această solicitare constituie actul administrativ în baza căruia se realizează decontarea cheltuielilor.

În situaţiile în care între autorităţile publice aflate în litigiu s-au încheiat convenţiile prevăzute de art. 34 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 268/2007, cu modificările şi completările ulterioare, întregul ansamblu se circumscrie tipologiei contractelor administrative, astfel cum acestea sunt definite prin art. 2 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, de vreme ce sunt contracte încheiate între autorităţi publice şi au ca obiect prestarea unor servicii publice.

Refuzul de decontare a cheltuielilor provenit de la autoritatea publică pârâtă are valenţele juridice ale neexecutării obligaţiei legale, asumate şi pe calea unui act administrativ unilateral, astfel încât acţiunile în justiţie analizate au ca finalitate realizarea unui control de plină jurisdicţie asupra acestui refuz (expres sau tacit) de executare, ce constituie el însuşi un act administrativ asimilat, în sensul art. 2 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Competenţa instanţelor de contencios administrativ este atrasă în aceste situaţii de prevederile art. 41 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 68/2003 privind serviciile sociale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 515/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi de art. 143 alin. (1) din Legea nr. 292/2011.

Aceste două norme sunt aplicabile cu titlu de lege generală tuturor actelor administrative tipice sau asimilate, inclusiv contractelor administrative privind furnizarea serviciilor sociale, în măsura în care prin acte normative speciale care ar reglementa anumite domenii ale serviciului public de asistenţă socială nu este instituită o altă competenţă, în favoarea instanţelor de drept comun.

Or, se observă că Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu conţine astfel de dispoziţii contrare în legătură cu jurisdicţia actelor administrative emise de autorităţile publice implicate în furnizarea serviciilor sociale, acte prin care s-au creat raporturi juridice între aceste autorităţi.

Având în vedere natura juridică, de drept administrativ, a raporturilor juridice create între autorităţile publice aflate în litigiu, faptul că aceste litigii rezultă din neexecutarea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, iar pretenţiile formulate decurg din această neexecutare, s-a apreciat că aceste cauze aparţin competenţei de soluţionare a instanţelor de contencios administrativ, potrivit art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în aceste situaţii, competenţa materială se determină potrivit art. 10 alin. (1) teza I din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, prin aplicarea criteriului rangului, în sistemul administraţiei publice, a autorităţii emitente a actului administrativ tipic sau asimilat.

Întrucât în toate cauzele analizate, autorităţile administraţiei publice pârâte sunt organizate şi funcţionează la nivel local sau judeţean, competenţa de soluţionare în prima instanţă aparţine tribunalelor, indiferent de valoarea pretenţiilor.

5. Punctul de vedere teoretic exprimat de specialiştii din cadrul Facultăţii de Drept - Universitatea din Bucureşti

La data de 27 mai 2015 a fost înregistrat la dosar punctul de vedere formulat de specialiştii în materie de la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti, respectiv domnul profesor universitar doctor Viorel Mihai Ciobanu, domnul conferenţiar universitar doctor Traian Cornel Briciu şi domnul asistent universitar doctor Liviu Gheorghe Zidaru.

Potrivit opiniei exprimate s-a apreciat că acţiunile la care se referă recursul în interesul legii sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ, respectiv a tribunalelor, în raport cu rangul autorităţilor publice implicate în conflict (autorităţi locale), faţă de dispoziţiile art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Invocându-se prevederile art. 54 din Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 34 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 268/2007, cu modificările şi completările ulterioare, s-a Observate discordanţă între dispoziţiile art. 54 alin. (1) din Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care se referă la dreptul persoanei cu handicap de a fi îngrijită la centrul din localitatea sa de domiciliu sau de reşedinţă şi dispoziţiile art. 34 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 268/2007, cu modificările şi completările ulterioare, din care rezultă că, dacă persoana cu handicap este îngrijită într-un centru aflat în alt loc decât cel de domiciliu (care poate fi, însă, cel de reşedinţă), cheltuielile aferente trebuie decontate de bugetul consiliului judeţean/local în care persoana cu handicap asistată are domiciliul.

Litigiile astfel generate, având ca obiect recuperarea cheltuielilor aferente îngrijirii persoanelor cu handicap, nu sunt litigii de drept privat, simple pretenţii civile, iar dispoziţiile art. 94 pct. 1 lit. k) din Codul de procedură civilă, care se referă la competenţa judecătoriei de a soluţiona “orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti”, sunt inaplicabile, întrucât aceste dispoziţii au în vedere raporturi de drept privat, iar nu orice litigiu patrimonial având ca obiect plata unei sume de până la 200.000 lei, indiferent de natura sa juridică.

Aşa fiind, s-a apreciat că sunt aplicabile dispoziţiile de drept comun ale art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă, care conferă competenţa de soluţionare a cauzei tribunalului, ca primă instanţă de drept comun.

S-a mai arătat că mecanismul de decontare a cheltuielilor instituit de art. 54 din Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, reprezintă în mod evident un raport de putere publică, de drept administrativ, între autorităţile implicate. Raportul juridic litigios este unul de drept public, părţile acestuia fiind două autorităţi publice: autoritatea publică reclamantă pretinde un drept corelativ obligaţiilor ce incumbă, potrivit legii, autorităţii publice pârâte, în exercitarea atribuţiilor care îi sunt conferite de norme juridice cu caracter administrativ.

Faptul că Hotărârea Guvernului nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările şi completările ulterioare, prevede expres competenţa instanţelor de contencios doar în alte situaţii nu are nicio relevanţă juridică, normele de competenţă fiind stabilite numai prin lege, conform art. 126 alin. (2) din Constituţia României, iar competenţa instanţelor de contencios administrativ rezultă din dispoziţiile art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin urmare s-a apreciat că suntem în prezenţa contenciosului administrativ, astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Împrejurarea că, în astfel de cauze, inclusiv reclamanta are calitatea de autoritate publică nu este de natură să excludă incidenţa Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, chiar dacă definiţia persoanei vătămate, cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. a) din această lege, are un caracter mai restrictiv, legiuitorul având în vedere doar situaţia tipică, în care persoana vătămată este o altă persoană fizică ori o persoană juridică de drept privat, iar nu şi situaţia în care entitatea care reclamă nerespectarea unui drept conferit de lege este chiar o altă autoritate publică.

S-a apreciat însă, că faţă de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. f), ca şi ale art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, referitor la obiectul acţiunii în contencios administrativ, litigiile de acest gen sunt litigii de contencios administrativ, întrucât conflictul juridic s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, astfel cum prevede legea organică în materie.

Astfel, în mod necesar, cererea în faţa instanţei de contencios administrativ este precedată de o cerere de restituire a sumelor de bani despre care se consideră că fac obiectul obligaţiei de decontare, cerere pe care autoritatea publică solicitată fie o respinge, fie o lasă nesoluţionată, în ambele cazuri fiind în prezenţa unui act administrativ (tipic, respectiv asimilat) supus cenzurii instanţei de contencios administrativ, potrivit art. 2 alin. (2) şi art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Chiar dacă, în mod atipic, în practică se formulează, uneori, direct o acţiune în pretenţii, fără a se cere explicit anularea actului administrativ (tipic - de refuz al restituirii sumei) sau asimilat (tăcerea faţă de o eventuală solicitare anterioară, extrajudiciară), suntem în prezenţa atacării cel puţin implicite a respectivului act administrativ (tipic ori asimilat), iar existenţa sau nu a unui astfel de capăt de cerere constituie, într-adevăr, o chestiune de admisibilitate, de stabilit de către instanţa de contencios administrativ competentă în raport cu natura raportului litigios (de drept public) şi cu obiectul acestei acţiuni (obligarea la emiterea unui act de autoritate prin care să se dispună plata unei sume de bani, întrucât executarea obligaţiei de plată ar avea loc în temeiul unei hotărâri formale a consiliului local sau judeţean, date în executarea hotărârii judecătoreşti), neavând relevanţă eventuala calificare contrară dată de reclamant, întrucât instanţa judecătorească este datoare să pună în discuţia părţilor şi să stabilească în mod corect calificarea juridică a raportului juridic dedus judecăţii, potrivit art. 22 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Ca atare, numai instanţa de contencios administrativ competentă, potrivit art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, poate verifica admisibilitatea cererii în contencios administrativ, prin raportare la existenţa sau inexistenţa unei cereri prealabile de restituire şi a unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii, însă neparcurgerea acestei etape obligatorii nu imprimă cererii o natură juridică civilă, întrucât în caz contrar reclamanta şi-ar putea alege în mod arbitrar natura acţiunii în justiţie la care recurge.

6. Raportul asupra recursului în interesul legii

Prin raportul întocmit de judecătorii-raportori s-a propus soluţia de admitere a recursului în interesul legii şi pronunţării unei decizii în sensul că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. f) şi art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv art. 94 şi 95 din Codul de procedură civilă, litigiile având ca obiect acţiuni prin care se solicită de către o direcţie generală de asistenţă socială şi protecţia copilului obligarea unui consiliu judeţean sau local ori a unei alte direcţii generale de asistenţă socială şi protecţia copilului la suportarea cheltuielilor de întreţinere pentru persoane care beneficiază de măsuri de protecţie prevăzute de Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 272/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ.

7. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Examinând sesizarea cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorii-raportori, precum şi dispoziţiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, se constată următoarele:

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost legal sesizată, iar recursul în interesul legii este admisibil, fiind îndeplinite cumulativ cerinţele impuse de dispoziţiile art. 514 şi 515 din Codul de procedură civilă, referitoare la autorul sesizării şi existenţa unei practici neunitare în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale ce formează obiectul judecăţii, aşa cum rezultă din hotărârile judecătoreşti depuse la dosar.

Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este chemată să interpreteze, în vederea aplicării unitare, dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. f) şi art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv art. 94 şi 95 din Codul de procedură civilă.

În esenţă, problema de drept care a fost soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti, raportat la dispoziţiile legale menţionate, vizează natura juridică şi competenţa de soluţionare a cauzelor având ca obiect acţiuni prin care se solicită de către o direcţie generală de asistenţă socială şi protecţia copilului obligarea unui consiliu judeţean sau local ori a unei alte direcţii generale de asistenţă socială şi protecţia copilului la suportarea cheltuielilor de întreţinere pentru persoane care beneficiază de măsuri de protecţie prevăzute de Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 272/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Dispoziţiile legale vizate de recursul în interesul legii şi alte dispoziţii legale relevante sunt următoarele:

- art. 54 din Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, conform cărora:

“Art. 54. - (1) Persoana cu handicap are dreptul să fie îngrijită şi protejată într-un centru din localitatea/judeţul în a cărei/cărui rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa.

(2) Finanţarea centrelor publice se face din bugetele proprii ale judeţelor, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti, pe teritoriul cărora funcţionează acestea.

(3) în cazul în care nevoile individuale ale persoanei cu handicap nu pot fi asigurate în condiţiile prevăzute la alin. (1), persoana cu handicap poate fi îngrijită şi protejată într-un centru aflat în altă unitate administrativ-teritorială.

(4) Decontarea cheltuielilor dintre autorităţile administraţiei publice locale se face În baza costului mediu lunar al cheltuielilor efectuate în luna anterioară de centrul în care persoana cu handicap este îngrijită şi protejată.

(5) Modalitatea de decontare va fi stabilită prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei legi.”;

- art. 46 şi art. 49 din Legea nr. 272/2004, republicată, CU modificările şi completările ulterioare:

“Art. 46. - (1) Copilul are dreptul de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate pe care o poate atinge şi de a beneficia de serviciile medicale şi de recuperare necesare pentru asigurarea realizării efective a acestui drept.

(2) Accesul copilului la servicii medicale şi de recuperare, precum şi ta medicaţia adecvată stării sale în caz de boală este garantat de către stat, costurile aferente fiind suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi de la bugetul de stat.

(3) Organele de specialitate ale administraţiei publice centrale, autorităţile administraţiei publice locale, precum şi orice alte instituţii publice sau private cu atribuţii în domeniul sănătăţii sunt obligate să adopte, în condiţiile legii, toate măsurile necesare pentru:

a) reducerea mortalităţii infantile;

b) asigurarea şi dezvoltarea serviciilor medicale primare şi comunitare;

c) prevenirea malnutriţiei şi a îmbolnăvirilor;

d) asigurarea serviciilor medicale pentru gravide în perioada pre- şi postnatală, indiferent dacă acestea au sau nu au calitatea de persoană asigurată în sistemul asigurărilor sociale de sănătate;

e) informarea părinţilor şi a copiilor cu privire la sănătatea şi alimentaţia copilului, inclusiv cu privire la avantajele alăptării, igienei şi salubrităţii mediului înconjurător;

f) dezvoltarea de acţiuni şi programe pentru ocrotirea sănătăţii şi de prevenire a bolilor, de asistenţă a părinţilor şi de educaţie, precum şi de servicii în materie de planificare familială;

g) verificarea periodică a tratamentului copiilor care au fost plasaţi pentru a primi îngrijire, protecţie sau tratament;

h) asigurarea confidenţialităţii consultanţei medicale acordate la solicitarea copilului;

i) derularea sistematică în unităţile şcolare de programe de educaţie pentru viaţă, inclusiv educaţie sexuală pentru copii, în vederea prevenirii contactării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor.

(4) Părinţii sunt obligaţi să solicite asistenţă medicală pentru a asigura copilului cea mai bună stare de sănătate pe care o poate atinge şi pentru a preveni situaţiile care pun în pericol viaţa, creşterea şi dezvoltarea copilului.

(5) în situaţia excepţională în care viaţa copilului se află în pericol iminent ori există riscul producerii unor consecinţe grave cu privire la sănătatea sau integritatea acestuia, medicul are dreptul de a efectua acele acte medicale de strictă necesitate pentru a salva viaţa copilului, chiar fără a avea acordul părinţilor sau al altui reprezentant legal al acestuia.

(6) Vizitele periodice ale personalului medical de specialitate la domiciliul gravidelor şi al copiilor până la împlinirea vârstei de un an sunt obligatorii, în vederea ocrotirii sănătăţii mamei şi copilului, educaţiei pentru sănătate, prevenirii abandonului, abuzului, neglijării, exploatării şi oricărei forme de violenţă asupra copilului.”

„Art. 49. - (1) Copilul cu handicap are dreptul la îngrijire specială, adaptată nevoilor sale.

(2) Copilul cu handicap are dreptul la educaţie, recuperare, compensare, reabilitare şi integrare, adaptate posibilităţilor proprii, în vederea dezvoltării personalităţii sale.

(3) în vederea asigurării accesului la educaţie, recuperare şi reabilitare, copilul cu handicap poate fi şcolarizat în alt judeţ/sector al municipiului Bucureşti decât cel de domiciliu, cu suportarea cheltuielilor din bugetul judeţului/sectorului în care se află unitatea de învăţământ.

(4) îngrijirea specială trebuie să asigure dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copiilor cu handicap, îngrijirea specială constă în ajutor adecvat situaţiei copilului şi părinţilor săi ori, după caz, situaţiei celor cărora le este încredinţat copilul şi se acordă gratuit, ori de câte ori acest lucru este posibil, pentru facilitarea accesului efectiv şi fără discriminare al copiilor cu handicap la educaţie, formare profesională, servicii medicale, recuperare, pregătire, în vederea ocupării unui loc de muncă, la activităţi recreative, precum şi la orice alte activităţi apte să le permită deplina integrare socială şi dezvoltare a personalităţii lor.

(5) Organele de specialitate ale administraţiei publice centrale şi autorităţile administraţiei publice locale sunt obligate să iniţieze programe şi să asigure resursele necesare dezvoltării serviciilor destinate satisfacerii nevoilor copiilor cu handicap şi ale familiilor acestora în condiţii care să le garanteze demnitatea, să le favorizeze autonomia şi să le faciliteze participarea activă la viaţa comunităţii.”;

- art. 2 alin. (1) lit. f) şi art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare:

“Art. 2. - (1) în înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

(...) f) contencios administrativ - activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim;”.

“Art. 10. - (1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

(11) Toate cererile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel.

(2) Recursul împotriva sentinţelor pronunţate de tribunalele administrativ-fiscale se judecă de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, iar recursul împotriva sentinţelor pronunţate de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel se judecă de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

(3) Reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanţa de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepţia necompetenţei teritoriale.”;

- art. 94 pct. 1 lit. k) şi art. 95 din Codul de procedură civilă:

“ Art. 94. - Judecătoriile judecă:

1. În primă instanţă, următoarele cereri al căror obiect este evaluabil sau, după caz, neevaluabil în bani:

(...) k) orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti;”.

“Art. 95. - Tribunalele judecă:

1. În primă instanţă, toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe;

2. ca instanţe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii în primă instanţă;

3. ca instanţe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege;

4. orice alte cereri date prin lege în competenţa lor.”

Cu privire la prezentul recurs în interesul legii se constată că litigiile vizate prin sesizare intră în sfera contenciosului administrativ, având în vedere calitatea părţilor, de autorităţi publice, iar obiectul acestora îl constituie refuzul de soluţionare a unor cereri referitoare la un drept prevăzut de lege.

Pe cale de consecinţă, competenţa de soluţionare a unor asemenea litigii revine instanţelor de contencios administrativ.

Natura juridică a drepturilor şi obligaţiilor corelative de a finanţa sistemul de asistenţă socială este una de drept administrativ, deoarece aplicarea prevederilor legale invocate în sesizare vizează organizarea şi stabilirea atribuţiilor organelor administraţiei publice şi raporturile dintre aceste organe.

Potrivit dispoziţiilor art. 32 lit. c) şi art. 37 din Legea nr. 47/2006 privind sistemul naţional de asistenţă socială (în vigoare până la data de 22 decembrie 2011) consiliile judeţene înfiinţează şi organizează, în subordinea lor, direcţii generale de asistenţă socială cu atribuţii de sprijin financiar şi tehnic pentru susţinerea serviciilor sociale; asistenţa socială se finanţează, în principal, din fonduri alocate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, iar conform art. 40 alin. (1) din aceeaşi lege, de la bugetele judeţelor se alocau fonduri pentru finanţarea serviciilor sociale organizate la nivelul judeţului şi pentru finanţarea prestaţiilor sociale stabilite prin hotărâri ale consiliilor judeţene şi ale municipiilor, ale oraşelor şi ale comunelor sau prin legi speciale, după caz.

În raport cu dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, natura juridică a raportului dedus judecăţii este evident una de drept administrativ, deoarece aplicarea prevederilor legale invocate prin acţiune vizează organizarea şi îndeplinirea atribuţiilor organelor administraţiei publice locale şi raporturile dintre aceste organe - competenţele consiliului local şi ale consiliului judeţean, pe de o parte, şi finanţarea direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, pe de altă parte, toate implicând organul de administraţie locală.

Izvorul obligaţiei de plată a sumelor reprezentând diferenţa dintre costul mediu lunar şi contribuţia lunară de întreţinere care revine ca obligaţie de plată pentru beneficiarii de servicii de asistenţă socială - persoane cu domicilii în alte localităţi - îl constituie un act administrativ.

În aplicarea reglementărilor în materia asistenţei sociale, organele administraţiei publice locale au obligaţia de a stabili prin acte administrative contribuţia colectivităţii la finanţarea activităţilor de protecţie a persoanelor defavorizate.

Conţinutul raporturilor de drept administrativ îl formează drepturile şi obligaţiile subiectelor acestui raport, a căror particularitate este aceea că exercitarea drepturilor subiective constituie o obligaţie legală.

Trebuie subliniat în acest context că, potrivit art. 2 alin. (2) din Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap nr. 468/2009 privind aprobarea Instrucţiunilor pentru aplicarea art. 54 alin. (4) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, solicitarea conducătorului direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului din unitatea administrativ-teritorială în care persoana cu handicap îşi are domiciliul, privind admiterea acesteia într-un centru rezidenţial public din alt judeţ decât cel de domiciliu, reprezintă actul administrativ în baza căruia se realizează decontarea cheltuielilor.

De altfel, natura juridică a litigiilor având ca obiect acordarea beneficiilor de asistenţă socială şi furnizarea serviciilor sociale - inclusiv cele reglementate de Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 272/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare - rezultă cu evidenţă din prevederile art. 143 alin. (1) din Legea asistenţei sociale nr. 292/2011.

Potrivit acestui text de lege, actele administrative emise de autorităţile publice centrale şi locale privind acordarea beneficiilor de asistenţă socială şi furnizarea serviciilor sociale pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ, în baza condiţiilor prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Argumentul potrivit căruia obiectul litigiilor îl constituie pretenţii de natură civilă şi, astfel, excedează sferei contenciosului administrativ, stabilită prin art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, nu poate fi reţinut cât timp aceste pretenţii nu îşi au izvorul în raporturi juridice civile, ci chiar în lege.

Având în vedere cele mai sus menţionate, litigiilor având ca obiect acţiuni în pretenţii prin care se solicită de către o direcţie generală de asistenţă socială şi protecţia copilului obligarea unui consiliu judeţean sau local ori a unei alte direcţii generale de asistenţă socială şi protecţia copilului la suportarea cheltuielilor de întreţinere pentru persoane care beneficiază de măsuri de protecţie prevăzute de Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 272/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, le sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) teza I din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, competenţa de soluţionare în primă instanţă revenind tribunalelor - secţiile de contencios administrativ.

Pentru considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 517 alin. (1), cu referire la art. 514 din Codul de procedură civilă,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE şi JUSTIŢIE,

În numele legii,

DECIDE:

Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa şi, în consecinţă, stabileşte că: în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. f) şi art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv art. 94 şi art. 95 din Codul de procedură civilă, litigiile având ca obiect acţiuni prin care se solicită de către o direcţie generală de asistenţă socială şi protecţia copilului obligarea unui consiliu judeţean sau local ori a unei alte direcţii generale de asistenţă socială şi protecţia copilului la suportarea cheltuielilor de întreţinere pentru persoane care beneficiază de măsuri de protecţie prevăzute de Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ.

Obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 iunie 2015.

 

VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE şi JUSTIŢIE

IULIA CRISTINA TARCEA

Magistrat-asistent,

Mihaela Lorena Mitroi

 

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.