MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 870/2015

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 183 (XXVII) - Nr. 870         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Vineri, 20 noiembrie 2015

 

SUMAR

 

LEGI ŞI DECRETE

 

284. - Lege privind contribuţia României la finanţarea fondului Poverty Reduction and Growth Trust

 

858. - Decret pentru promulgarea Legii privind contribuţia României la finanţarea fondului Poverty Reduction and Growth Trust

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 667 din 15 octombrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 427 alin. (1) din Codul de procedură penală, raportate la cete ale art. 426 lit. a) din acelaşi cod şi ale art. 431 alin. (1) din Codul de procedură penală

 

Decizia nr. 668 din 15 octombrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 105 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale

 

Decizia nr. 669 din 15 octombrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

943. - Hotărâre privind modificarea anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.016/2010 pentru stabilirea Sistemului de informare şi monitorizare a traficului navelor maritime care intră/ies în/din apele naţionale navigabile ale României

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

1.408. - Ordin al ministrului sănătăţii privind înfiinţarea unităţilor de accidente vasculare cerebrale acute

 

3.832. - Ordin al ministrului finanţelor publice privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1.870/2004 pentru aprobarea Instrucţiunilor de completare a numărului de evidenţă a plăţii

 

LEGI SI DECRETE

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

 

LEGE

privind contribuţia României la finanţarea fondului Poverty Reduction and Growth Trust

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Art. 1. - Se aprobă participarea României la fondul Poverty Reduction and Growth Trust (PRGT), administrat de Fondul Monetar Internaţional, cu o contribuţie în sumă de 7.571.246 DST, reprezentând cota-parte ce îi revine în cadrul celei de-a două runde de distribuire a profitului suplimentar obţinut în urma operaţiunilor de vânzare de aur ale Fondului Monetar Internaţional, efectuate în perioada septembrie 2009 - decembrie 2010.

Art. 2. - Se autorizează transferul sumei de 7.571.246 DST din contul intermediar administrat de Fondul Monetar Internaţional, în care suma respectivă a fost temporar depozitată, în contul general de subvenţii al PRGT, denumit General Subsidy Account of the PRGT.

Art. 3. - Banca Naţională a României va duce la îndeplinire prevederile prezentei legi.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

PREŞEDINTELE SENATULUI

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

CĂLIN-CONSTANTIN- ANTON POPESCU-TĂRICEANU

 

Bucureşti, 19 noiembrie 2015.

Nr. 284.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

 

DECRET

pentru promulgarea Legii privind contribuţia României la finanţarea fondului Poverty Reduction and Growth Trust

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea privind contribuţia României la finanţarea fondului Poverty Reduction and Growth Trust şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 18 noiembrie 2015.

Nr. 858.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 667

din 15 octombrie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 427 alin. (1) din Codul de procedură penală, raportate la cele ale art. 426 lit. a) din acelaşi cod şi ale art. 431 alin. (1) din Codul de procedură penală

 

Daniel Marius Morar - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona Maya Teodoroiu - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Mihail Grancea.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. a), art. 427 alin. (1) şi art. 431 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Societatea „AEI Investment Industry” - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 6.483/2/2014 (3.708/2014) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 417 D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa autoarei excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, în acest dosar, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a depus note scrise prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. a) şi art. 427 alin. (1) d în Codul de procedură penală şi arată că renunţă la susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 431 alin, (1) din acelaşi cod,

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca devenită inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 431 alin. (1) din Codul de procedură penală, ca urmare a pronunţării de către Curtea Constituţională a Deciziei nr. 542 din 14 iulie 2015, şi de respingere ca neîntemeiata a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 426 lit. a), art. 427 alin. (1) din Codul de procedura penală. Cu privire la acestea din urmă, se arată că, potrivit art. 129 din Constituţie, părţile interesate şi procurorul sunt titulari ai căilor de atac, or, de vreme ce chiar textul constituţional anterior arătat se referă la părţi, Curtea Constituţională nu are cum să treacă peste norma constituţională citată şi să constate că şi alte persoane pot exercita căile de atac decât în situaţia în care constată că aceasta încalcă dispoziţiile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, adică în condiţiile art. 20 alin. (2) din Constituţie. Se susţine că îi este asigurat contestatoarei dreptul la un proces echitabil cu privire la latura civilă a procesului penal, drept garantat prin prevederile art. 366 alin. (3) din Codul de procedură penală, în acord cu dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţie. Se arată, de asemenea, că există o jurisprudenţă constantă a Uniunii Europene care arată că cererile de redeschidere a unei proceduri nu intră sub incidenţa art. 6 din Convenţie, fie pentru că drepturile civile sunt deja stabilite, fie pentru că nu mai există o acuzaţie în materie penală, în această etapă a procesului penal. Se face trimitere, totodată, la Decizia Curţii Constituţionale nr. 623 din 8 octombrie 2015.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Decizia penală nr. 285/A din 19 februarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 6.483/2/2014 (3.708/2014), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 426 lit. a), art. 427 alin. (1) şi art. 431 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Societatea „AEI Investment Industry” - S.R.L. din Bucureşti, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii în anulare formulată de autoarea excepţiei împotriva unei decizii penale, pronunţate în apel, prin care a fost dispusă măsura extinderii sechestrului asigurător asupra unor bunuri din proprietatea acesteia.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate referitor la pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 427 alin. (1) din Codul de procedură penală, prin raportare la cele ale art. 426 lit. a) din acelaşi cod, se arată că acestea încalcă normele constituţionale invocate, prin faptul că recunosc dreptul de a promova calea de atac a contestaţiei în anulare împotriva hotărârilor penale definitive, atunci când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, partea a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate, doar părţilor, persoanei vătămate şi procurorului, excluzând de la acest drept ceilalţi subiecţi procesuali, definiţi la art. 34 din Codul de procedură penală, printre care se numără şi persoanele împotriva cărora pot fi luate măsuri de siguranţă şi măsuri asigurătorii, persoane care nu sunt părţi în procesul penal, în sensul dispoziţiilor art. 32 din Codul de procedură penală. Se susţine că, în acest fel, acestor persoane le este încălcat dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare şi dreptul la folosirea căilor de atac, fiind, totodată, discriminate în raport cu cele enumerate în cuprinsul art. 426 alin. (1) din Codul de procedură penală, cărora le este recunoscut dreptul anterior referit. Se arată că, în acest fel, textele criticate contravin şi prevederilor art. 53 alin. (1) din Constituţie, precum şi dispoziţiilor art. 6 şi art. 13 din Convenţie.

7. În ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a prevederilor art. 431 alin. (1) din Codul de procedură penală, se susţine că judecarea admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire în camera de consiliu, fără citarea părţilor, încalcă dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare al acestora, discriminându-le, totodată, faţă de procuror, a cărui prezenţă în cadrul procedurii analizate este prevăzută de lege.

8. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă din perspectiva criticii referitoare la prevederile art. 427 alin. (1) din Codul de procedură penală, prin raportare la cele ale art. 426 lit. a) din acelaşi cod, şi neîntemeiată sub aspectul criticii privind neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 431 alin. (1) din Codul de procedură penală. Referitor la cea dintâi critică de neconstituţionalitate, se susţine că autoarea solicită, în realitate, modificarea şi completarea Codului de procedură penală, în sensul acordării dreptului de a formula contestaţie în anulare, în situaţia reglementată la art. 427 lit. a) din Codul de procedură penală, şi altor persoane decât cele enumerate la art. 426 alin. (1) din Codul de procedură penală. Se subliniază faptul că operaţiunile legislative la care autoarea excepţiei face referire nu sunt de competenţa instanţei de contencios constituţional, reprezentând atribuţia exclusivă a legiuitorului, conform art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală.

9. Cu privire la dispoziţiile art. 431 alin. (1) din Codul de procedură penală, se susţine că „fără citarea părţilor” nu înseamnă „fără participarea părţilor” acestea având posibilitatea de a se prezenta în faţa instanţei la termenul stabilit pentru punerea în discuţie a admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, pentru a-şi susţine punctele de vedere şi pentru a-şi apăra interesele. Se arată că acesta este motivul pentru care nu se poate susţine nici faptul că acestea sunt discriminate în raport cu procurorul, a cărui prezenţă este obligatorie la soluţionarea cauzei. Se mai arată că textul criticat reglementează o procedură ce are ca obiect admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare, şi nu soluţionarea pe fond a acesteia, motiv pentru care desfăşurarea ei fără citarea părţilor nu contravine normelor constituţionale şi celor europene invocate în susţinerea excepţiei.

10. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 426 lit. a), art. 427 alin. (1) şi art. 431 alin. (1) din Codul de procedură penală. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine însă că autoarea critică, în realitate, prevederile art. 427 alin. (1) din Codul de procedură penală, prin raportare la cele ale art. 426 lit. a) din acelaşi cod, şi dispoziţiile art. 431 alin. (1) din Codul de procedură penală. Textele criticate au următorul cuprins:

- Art. 427 alin. (1): „Contestaţia în anulare poate fi făcută de oricare dintre părţi, de persoana vătămată sau de către procuror.”;

- Art. 431 alin. (1): „Instanţa examinează admisibilitatea în principiu, în camera de consiliu, fără citarea părţilor.”

14. Dispoziţiile art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală au următorul cuprins: „Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri: a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate;

15. Se susţine că textele criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (2) referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (3) cu privire la dreptul la un proces echitabil, art. 24 alin. (2) privind la dreptul la apărare, art. 53 alin. (1) referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 129 cu privire la folosirea căilor de atac, precum şi dispoziţiilor art. 6 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil şi dreptul la un recurs efectiv.

16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, referitor la critica de neconstituţionalitate care vizează prevederile art. 427 alin. (1) raportate la cele ale art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală, prin Decizia nr. 515 din 7 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 11 august 2015, paragraful 13, Curtea a reţinut că contestaţia în anulare este o cale de atac cu o natură juridică mixtă, de cale extraordinară de atac, atât de anulare, având în vedere scopul urmărit, cât şi de retractare, fiind de competenţa instanţei a cărei hotărâre se vrea a fi anulată. Fiind o cale extraordinară de atac, contestaţia în anulare poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor penale definitive. În acest sens, având în vedere caracterul extraordinar al căii de atac reglementate, textul criticat prevede că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate.

17. Prin aceeaşi decizie, paragrafele 14-17, Curtea a reţinut că, în scopul asigurării celerităţii procesului penal, prin noul Cod de procedură penală, legiuitorul a sporit garanţiile procesuale asigurate în faza urmăririi penale şi a judecăţii în primă instanţă şi a prevăzut o singură cale ordinară de atac, respectiv apelul. În acest fel, Codul de procedură penală în vigoare a redus durata soluţionării cauzelor penale, dând totodată eficienţă principiului dublului grad de jurisdicţie în materie penală, prevăzut la art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Conform art. 408 alin. (1) din Codul de procedură penală, ce reglementează hotărârile supuse apelului, sentinţele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel. Potrivit art. 417 alin. (1) din Codul de procedură penală, instanţa judecă apelul numai cu privire la persoana care l-a declarat şi la persoana la care se referă declaraţia de apel şi numai în raport cu calitatea pe care apelantul o are în proces. Conform alin. (2) al aceluiaşi articol, instanţa de apel este obligată ca, în limitele anterior arătate, În afară de temeiurile invocate şi cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept. Potrivit art. 412 alin. (4) din Codul de procedură penală, apelul se motivează în scris, arătându-se motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază. Aceste motive sunt însă aplicabile prin prisma prevederilor art. 409 alin. (1) din Codul de procedură penală, conform cărora pot face apel: procurorul, referitor la latura penală şi latura civilă; inculpatul, în ceea ce priveşte latura penală şi latura civilă; partea civilă, în ceea ce priveşte latura penală şi latura civilă, şi partea responsabilă civilmente, în ceea ce priveşte latura civilă, iar referitor la latura penală, în măsura în care soluţia din această latură a influenţat soluţia în latura civilă; persoana vătămată, în ceea ce priveşte latura penală; martorul, expertul, interpretul şi avocatul, în ceea ce priveşte cheltuielile judiciare, indemnizaţiile cuvenite acestora şi amenzile judiciare aplicate: sau orice persoană fizică ori juridică ale cărei drepturi legitime au fost vătămate nemijlocit printr-o măsură sau printr-un act al instanţei, în ceea ce priveşte dispoziţiile care au provocat o asemenea vătămare.

18. Din interpretarea coroborată a textelor legale anterior referite, Curtea a reţinut că hotărârile judecătoreşti pronunţate în primă instanţă, cu excepţia celor expres exceptate prin lege, sunt supuse căii de atac a apelului care este integral devolutiv, cale de atac ce poate fi invocată pentru orice motive de fapt şi de drept. Prin urmare, faptul pronunţării unei hotărâri penale în primă instanţă, când judecata a avut loc fără citarea legala a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate, poate fi invocat ca motiv de apel, instanţa de apel fiind obligată să analizeze incidentul procedural anterior arătat, în acest fel, dreptul de acces liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare al participanţilor la procesele penale desfăşurate conform acestor proceduri sunt asigurate.

19. De asemenea, Curtea a reţinut că prevederile art. 50 alin. (4), art. 74 alin. (6), art. 535 şi art. 597 alin. (7) din Codul de procedură penală, precum şi dispoziţiile art. 108 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 31 mai 2011, reglementează categorii de sentinţe penale ce nu sunt supuse apelului, respectiv sentinţele de declinare a competenţei, sentinţele prin care se soluţionează cererile de strămutare, sentinţele pronunţate în materia executării hotărârilor penale, sentinţele privind reabilitarea şi cele prin care instanţele iau act de consimţământul persoanei solicitate la predare în procedura de executare a mandatului european de arestare. Autoarea prezentei excepţii de neconstituţionalitate nu se află în niciuna dintre aceste situaţii.

20. Totodată, prin Decizia nr. 623 din 8 octombrie 2015, nepublicată* în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la data pronunţării prezentei decizii, Curtea Constituţională a constatat că, în privinţa modului de ducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii luate de instanţă, partea interesată are dreptul de a formula contestaţie, în temeiul art. 250 alin. (6) din Codul de procedură penală. Totodată, Curtea a reţinut că, în măsura în care sechestrul ar fi fost instituit în fond de către instanţă, iar nu în calea ordinară de atac, atunci persoana asupra bunurilor căreia a fost instituit sechestrul asigurător ar fi putut declara apel, în temeiul art. 408 alin. (2) coroborat cu art. 409 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, în vederea reparării pagubei (a se vedea în acest sens şi Decizia nr. 207 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 3 iunie 2015, şi Decizia nr. 497 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 3 august 2015).

21. În continuare, Curtea a reţinut că, potrivit normelor procesual penale criticate, contestaţia în anulare poate fi făcută de oricare dintre părţi, de persoana vătămată sau de către procuror, autorul excepţiei neavând, în procesul penal, niciuna dintre calităţile procesuale enumerate anterior. S-a arătat că art. 32 din Codul de procedură penală stabileşte că părţile din procesul penal sunt inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente, persoana vătămată şi suspectul făcând parte din categoria subiecţilor procesuali principali, cărora alin. (2) al art. 33 din Codul de procedură penală le recunoaşte aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi părţilor, cu excepţia celor pe care legea le acordă numai acestora din urmă. Potrivit art. 34 din acelaşi cod, sunt subiecţi procesuali şi orice alte persoane având anumite drepturi, obligaţii sau atribuţii în procedurile judiciare penale.

22. Atât în speţa dedusă judecăţii, cât şi în prezenta cauză, măsura asigurătorie a sechestrului a fost dispusă de către instanţa de apel şi cu privire la bunurile aflate în proprietatea, respectiv posesia contestatorului, autor al excepţiei, acesta fiind un alt subiect procesual, în sensul normelor procesual penale ale art. 34, căruia legea însă nu-i conferă dreptul de a promova calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare.

23. Tot prin Decizia nr. 623 din 8 octombrie 2015, cât priveşte contestaţia în anulare, Curtea a reţinut că aceasta poate fi formulată împotriva hotărârilor penale definitive numai în cazurile strict reglementate de normele procesual penale ale art. 426 şi în termenul prevăzut de art. 428 din Codul de procedură penală, la instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se cere, respectiv la instanţa la care a rămas definitivă ultima hotărâre. Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, având drept scop îndreptarea unor vicii de ordin procedural ce atrag nulitatea. Această cale extraordinară de atac vizează hotărâri judecătoreşti definitive şi se promovează în condiţii procedurale mult mai stricte decât căile ordinare de atac (cât priveşte titularii, termenul de introducere, cazurile de contestaţie în anulare, motivele aduse în sprijinul acestora, dovezile îh susţinerea lor), tocmai în considerarea caracterului aparte indus de legiuitor pentru această instituţie juridică, datorat aspectului că, prin aceasta, se tinde la înlăturarea autorităţii de lucru judecat pentru o hotărâre penală definitivă şi care îşi produce efecte.

24. În ceea ce priveşte principiul respectării autorităţii de lucru judecat, Curtea a reţinut că acesta este de o importanţă fundamentală atât în ordinea juridică naţională, cât şi la nivelul Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul de acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe fiind necesar a fi interpretat în lumina preambulului la Convenţie, care enunţă supremaţia dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluţia dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanţe să nu mai poată fi supusă rejudecării (Hotărârea din 28 octombrie 1999, pronunţată în Cauza Brumărescu împotriva României, paragraful 61). Conform acestui principiu, niciuna dintre părţi nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive şi executorii cu unicul scop de a obţine o reanalizare a cauzei şi o nouă hotărâre în privinţa sa. Instanţele superioare nu trebuie să îşi folosească dreptul de reformare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept şi erorile judiciare, şi nu pentru a proceda la o nouă analiză. Totodată, acestui principiu nu i se poate aduce derogare decât dacă o impun motive substanţiale şi imperioase (Hotărârea din 7 iulie 2009, pronunţată în Cauza Stanca Popescu împotriva României, paragraful 99, şi Hotărârea din 24 iulie 2003, pronunţată în Cauza Ryabykh împotriva Rusiei, paragraful 52).

25. Având în vedere cele arătate, Curtea a constatat că intenţia legiuitorului a fost aceea de a nu permite reformarea, pe calea contestaţiei în anulare, a unor hotărâri care sunt în puterea lucrului judecat decât în situaţiile excepţionale în care se remarcă erori de procedură care nu au putut fi înlăturate pe calea apelului şi doar în condiţiile reglementate expres în art. 426^-432 din Codul de procedură penală.

26. În această împrejurare, Curtea a reţinut că, potrivit prevederilor art. 129 din Constituţie, „Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii” Această normă constituţională cuprinde două teze: prima teză consacră dreptul subiectiv al oricărei părţi a unui proces, indiferent de obiectul procesului, precum şi dreptul Ministerului Public de a exercita căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti considerate ca fiind nelegale sau neîntemeiate; cea de-a două teză prevede că exercitarea căilor de atac se poate realiza în condiţiile legii. Prima teză exprimă, în alţi termeni, dreptul fundamental înscris în art. 21 din Constituţie privind liberul acces la justiţie, conţinând aşadar o reglementare substanţială. Cea de-a două teză se referă la reguli de procedură, care nu pot însă aduce atingere substanţei dreptului conferit prin cea dintâi teză. Aşa fiind, în privinţa condiţiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze categoria persoanelor care pot exercita căile de atac, termenele de declarare a acestora, forma în care trebuie făcută declaraţia, conţinutul său, instanţa la care se depune, competenţa şi modul de judecare, soluţiile ce pot fi adoptate şi altele de acelaşi gen, astfel cum prevede art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”.

27. În aceste condiţii, având în vedere caracterul contestaţiei în anulare de cale de atac extraordinară ce poate fi exercitată în condiţii procedurale stricte şi ţinând cont că legiuitorul, în virtutea rolului său constituţional consacrat de art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Legea fundamentală, poate stabili, prin lege, procedura de judecată şi modalitatea de exercitare a cailor de atac, cu condiţia respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale, precum şi a celorlalte principii consacrate prin Legea fundamentală, Curtea Constituţională este competentă a cenzura norma legală numai în măsura în care se aduce atingere acestora din urmă, excepţia de neconstituţionalitate urmând a fi respinsă ca neîntemeiată.

28. Curtea a reţinut că legiuitorul poate exclude folosirea unor căi de atac sau poate limita utilizarea anumitor instrumente procesuale aflate la îndemâna părţilor, fără ca prin aceasta să se încalce litera sau spiritul Legii fundamentale.

29. Art. 21 alin. (3) din Constituţie garantează dreptul părţilor de acces liber la justiţie, precum şi dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, constituind valorificarea explicită a prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Dreptul de acces liber la justiţie presupune dreptul oricărei persoane de a se adresa instanţelor de judecată pentru apărarea drepturilor şi a intereselor sale legitime.

30. Dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3), coroborate cu cele ale art. 129r nu presupun însă accesul la toate căile de atac şi la toate categoriile de instanţe, indiferent de obiectul cauzei ce se cere a fi soluţionată. Dreptul la un proces echitabil, invocat în susţinerea excepţiei, reprezintă un standard constituţional a cărui îndeplinire este apreciată în funcţie de ansamblul procesului şi ţinând cont de specificul normelor procedurale aplicabile. Totodată, dreptul la un proces echitabil presupune asigurarea unor principii fundamentale precum contradictorialitatea şi egalitatea armelor, care presupun ca fiecare dintre părţi să dispună de posibilităţi suficiente, echivalente şi adecvate de a-şi susţine apărările, fără ca vreuna dintre ele să fie defavorizată în raport cu cealaltă.

31. La rândul său, art. 6 din Convenţie, referitor la dreptul la un proces echitabil, obligă statele membre la asigurarea prin legislaţia naţională a unor garanţii procesuale precum egalitatea armelor, contradictorialitatea, motivarea hotărârilor pronunţate, publicitatea procesului, soluţionarea acestuia într-un termen rezonabil, prezumţia de nevinovăţie şi asigurarea dreptului la apărare.

32. În completare, art. 13 din Convenţie prevede dreptul la un recurs efectiv, drept cu caracter subsidiar, ce presupune epuizarea tuturor căilor interne de atac, conform art. 35 paragraful 1 din Convenţie.

33. Dreptul la apărare, reglementat la art. 24 din Constituţie, conferă oricărei părţi implicate într-un proces, potrivit intereselor sale şi indiferent de natura procesului, posibilitatea de a utiliza toate mijloacele prevăzute de lege pentru a invoca în apărarea sa fapte sau împrejurări. Acest drept presupune participarea la şedinţele de judecată, folosirea mijloacelor de probă, invocarea excepţiilor prevăzute de legea procesual penală, exercitarea oricăror altor drepturi procesual penale şi posibilitatea de a beneficia de serviciile unui apărător.

34. Având în vedere aceste argumente, Curtea reţine că prevederile art. 427 alin. (1) raportate la cele ale art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală nu contravin dispoziţiilor art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, şi nici prevederilor art. 6 paragraful 1 şi art. 13 din Convenţie.

35. Cele stabilite de către Curtea Constituţională prin Decizia nr. 623 din 8 octombrie 2015 sunt aplicabile şi în prezenta cauză.

36. Curtea constată, de asemenea, că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate invocă lipsa citării legale în situaţia în care aceasta nu are calitate de parte în cauza penală dedusă judecăţii, ci de proprietară a unor bunuri asupra cărora a fost extinsă măsura sechestrului asigurător. Or, contestarea măsurii sechestrului asigurător reprezintă o cale de atac diferită de cea a apelului, care presupune reguli procedurale specifice, iar imposibilitatea formulării unei cereri de contestaţie în anulare pentru motivul anterior arătat este un aspect ce ţine de politica penală a statului. În acest context, Curtea reţine că autoarea excepţiei se află într-o situaţie juridică diferită de cea a părţilor şi a celorlalţi participanţi în procesul penal enumeraţi la art. 427 alin. (1) din Codul de procedură penală, aspect care justifică tratamentul juridic diferenţiat instituit de legiuitor în privinţa posibilităţii de a formula cerere de contestaţie în anulare, fără ca, prin aceasta, textul criticat să contravină dispoziţiilor art. 16 din Constituţie.

37. Curtea constată, în acest sens, că textul criticat reprezintă opţiunea legiuitorului, exprimată în marja de apreciere prevăzută la art. 61 alin. (1) din Constituţie. De asemenea, Curtea reţine că prevederile art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală reprezintă o aplicaţie în domeniul legii procesual penale a dispoziţiilor constituţionale ale art. 126 alin. (2), conform cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”, coroborate cu cele ale art. 129, care, aşa cum am arătat mai sus, fac referire la „condiţiile legii” în reglementarea constituţională a căilor de atac.

38. Totodată, Curtea constată că reglementarea de către legiuitor, alături de cele două căi ordinare de atac (judecata în primă instanţă şi apelul) a căilor extraordinare de atac echivalează cu asigurarea unor garanţii procesuale suplimentare în scopul aflării adevărului, principiu al aplicării legii procesual penale prevăzut la art. 5 din Codul de procedură penală.

39. Prin Decizia nr. 542 din 14 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 21 septembrie 2015, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 431 alin. (1) din Codul de procedură penală şi a constatat că soluţia legislativă potrivit căreia admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare se examinează de către instanţă „fără citarea părţilor” este neconstituţională.

40. Potrivit prevederilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale”. Întrucât actul de sesizare a Curţii Constituţionale cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate a fost pronunţat pe data de 19 februarie 2015, iar constatarea neconstituţionalităţii textului criticat a intervenit prin Decizia nr. 542 din 14 iulie 2015, după data încheierii de sesizare anterior referită, urmează ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 431 alin. (1) din Codul de procedură penală să fie respinsă ca devenită inadmisibilă în privinţa soluţiei legislative potrivit căreia admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare se examinează de către instanţă „fără citarea părţilor” (a se vedea Decizia nr. 531 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 12 februarie 2014).

41. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea „AEI Investment Industry” - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 6.483/2/2014 (3.708/2014) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi constată că dispoziţiile art. 427 alin. (1) raportate la cele ale art. 426 lit. a) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

2. Respinge ca devenită inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 431 alin. (1) din Codul de procedură penală, în privinţa soluţiei legislative potrivit căreia admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare se examinează de către instanţă „fără citarea părţilor”, excepţie ridicată de Societatea „AEI Investment Industry” - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 6.483/2/2014 (3.708/2014) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală.

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa din data de 15 octombrie 2015.

 

PREŞEDINTE

DANIEL MARIUS MORAR

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop

 


* Decizia nr. 623 din 8 octombrie 2015 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 858 din 18 noiembrie 2015.

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 668

din 15 octombrie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 105 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale

 

Daniel Marius Morar - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Mihail Grancea.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 105 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, excepţie ridicată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 4.367/1/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 422 D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât textul criticat încalcă dispoziţiile art. 6 raportat la art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 21 alin. (3) din Constituţie referitor la dreptul la un proces echitabil. Se observă că există o jurisprudenţă a Curţii Constituţionale, respectiv deciziile nr. 589 din 21 octombrie 2014-, nr. 154 din 17 martie 2015 şi nr. 423 din 9 iunie 2015, conform căreia dispoziţiile art. 105 din Legea nr. 255/2013 sunt constituţionale, însă prin deciziile anterior enumerate constituţionalitatea textului criticat nu a fost analizata prin raportare la normele europene şi la norma constituţională mai sus invocate. Se face trimitere la jurisprudenţă Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a statuat că art. 13 din Convenţie garantează un remediu efectiv, în faţa unei autorităţi naţionale, pentru o pretinsă nerespectare a art. 6 din Convenţie. Se susţine că scopul procedurii prevăzute la art. 4881-4886 din Codul de procedură penală este acela de a acorda un remediu părţilor al căror drept de a fi judecate într-un termen rezonabil este încălcat, remediu ce poate fi creat şi pe cale jurisprudenţială, printr-o jurisprudenţă bine stabilită. Se face referire la Hotărârea din 26 noiembrie 2013 a Curţii Europene a Drepturilor Omului, pronunţată în Cauza Vlad şi alţii împotriva României, prin care a constatat că în dreptul naţional nu există remedii suficiente la care părţile litigiilor civile să poată apela în cazul duratei prea mari a procedurilor, întrucât chiar şi dreptul de a formula o plângere având un astfel de obiect este asigurat doar părţilor din procesele începute după intrarea în vigoare a actualului Cod de procedură civilă. Se arată că situaţia este similară în prezenta cauză, având drept de a formula plângere privind durata rezonabilă a procesului penal doar părţile din procesele penale începute după intrarea în vigoare a actualului Cod de procedură penală. Or, art. 6 din Convenţie prevede că orice persoană are dreptul să fie judecată de către o instanţă independentă într-un termen rezonabil, condiţii în care acordarea acestui drept doar unei anumite categorii de persoane, restrângere ce are drept criteriu data începerii proceselor penale, nu este justificată. Se conchide că, pentru aceste motive, dispoziţiile art. 105 din Legea nr. 255/2013 încalcă prevederile art. 6 raportat la cele ale art. 13 din Convenţie. Se menţionează că, în Hotărârea pronunţată în Cauza Vlad şi alţii împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat, la paragraful 162, că autorităţile naţionale sunt obligate nu numai să plătească despăgubirile stabilite, ci şi să ia măsuri pentru respectarea art. 6 din Convenţie, dar că măsurile luate de către autorităţile naţionale sunt ineficiente. Se observă că art. 46 din Convenţie face parte din dreptul intern şi se solicită admiterea excepţiei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea nr. 8 din 9 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 4.367/1/2014, Înalta Curta da Casaţie şi Justiţia - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 105 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, excepţie ridicată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii privind durata procesului penal, formulată cu privire la o cauză penală începută înaintea datei intrării în vigoare a actualului Cod de procedură penală.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că, prin faptul că prevăd aplicarea art. 4881-4886 din Codul de procedură penală doar cauzelor înregistrate după dată intrării în vigoare a actualului Cod de procedură penală, dispoziţiile art. 105 din Legea nr. 255/2013 încalcă dreptul la un proces echitabil, contravenind art. 21 alin. (1) şi (3) din Constituţie şi art. 6 şi 13 din Convenţie. Se arată că art. 4881-4886 din Codul de procedură penală reglementează un remediu procesual care ar trebui să fie aplicat şi cauzelor înregistrate înaintea datei anterior menţionate, în scopul îndeplinirii exigenţelor normelor europene invocate în susţinerea excepţiei.

6. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Se arată că aplicarea dispoziţiilor referitoare la contestaţia privind durata procesului penal doar cauzelor începute după data de 1 februarie 2014 nu permite părţilor proceselor penale începute anterior acestei date şi în cadrul cărora s-a depăşit o perioadă rezonabila de soluţionare a cauzelor să beneficieze de un remediu legal efectiv pentru această situaţie procesuală. Se susţine că, pentru acest motiv, textul criticat contravine prevederilor art. 6 paragraful 1 şi art. 13 din Convenţie. Se mai arată că dispoziţiile art. 105 din Legea nr. 255/2013 creează discriminare între persoanele ale căror procese penale au început înaintea datei intrării în vigoare a actualului Cod de procedură penală şi cele ale căror procese penale au început după această dată, în situaţia în care durata procedurii depăşeşte un termen rezonabil. Se face trimitere la Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 28 noiembrie 2013 pronunţată în Cauza Vlad şi alţii împotriva României.

7. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 105 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, care au următorul cuprins: „Dispoziţiile art. 4881-4886 din Legea nr. 138/2010, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, referitoare la contestaţia privind durata rezonabilă a procesului penai, se aplică numai proceselor penale începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 135/2010.”

11. Se susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (3) cu privire la accesul liber la justiţie şi la dreptul la un proces echitabil şi dispoziţiilor art. 6 şi 13 din Convenţie referitoare la dreptul la un proces echitabil şi la dreptul la un recurs efectiv.

12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 589 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 39 din 16 ianuarie 2015, Decizia nr. 154 din 17 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 21 aprilie 2015, şi Decizia nr. 423 din 9 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din 20 iulie 2015, a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 105 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, prin raportare la critici de neconstituţionalitate similare.

13. Prin Decizia nr. 423 din 9 iunie 2015, paragraful 36, şi Decizia nr. 154 din 17 martie 2015, paragrafele 22-23, Curtea a reţinut că dispoziţiile contestate nu afectează dreptul la un proces echitabil. În acest sens, Curtea a constatat că principiul liberului acces la justiţie are ca semnificaţie faptul că legiuitorul nu poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nicio categorie sau grup social. Cu toate acestea, el poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac, deoarece competenţa şi procedura sunt stabilite de lege. Este îndeobşte admis că procesul penal se desfăşoară sub autoritatea ordinii normative de drept care capătă caracter efectiv prin constrângere şi conformare, sens în care, dimpotrivă, tocmai în realizarea dreptului la un proces echitabil, situaţia nou-reglementată dacă s-ar aplica retroactiv, adică proceselor începute sub imperiul legii vechi, ar duce la afectarea previzibilităţii legii ce guvernează procesul. Mai mult, împrejurarea că procesele începute sub imperiul legii vechi nu sunt susceptibile de cenzura ce poate fi exercitată pe calea contestaţiei privind durata rezonabilă a procesului nu echivalează cu afectarea principiului constituţional consacrat de art. 21, deoarece, în acord cu art. 8 referitor la caracterul echitabil şi termenul rezonabil al procesului penal din Codul de procedură penală, „Organele judiciare au obligaţia de a desfăşura urmărirea penală şi judecata cu respectarea garanţiilor procesuale şi a drepturilor părţilor şi ale subiecţilor procesuali, astfel încât [...] orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit legii, într-un termen rezonabil.” Prin urmare, indiferent de regimul juridic sub autoritatea căruia au fost începute procesele, organele judiciare, în deplin acord cu principiul legalităţii procesului penal consacrat de art. 2 din Codul de procedură penală, sunt obligate să respecte un termen rezonabil de soluţionare a cauzelor.

14. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor anterior invocate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

15. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 105 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, excepţie ridicată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 4.367/1/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.

Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa din data de 15 octombrie 2015.

 

PREŞEDINTE

DANIEL MARIUS MORAR

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 669

din 15 octombrie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală

 

Daniel Marius Morar - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Mihail Grancea. 1 2 3 4

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Pompiliu Bota în Dosarul nr. 8.300/303/2014* al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 454 D/2015.

2. La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, prezent personal. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul părţii prezente, care arată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală a devenit inadmisibilă, prin pronunţarea de către Curtea Constituţională a Deciziei nr. 506 din 30 iunie 2015, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate invocată în prezenta cauză şi a fost constatată neconstituţionalitatea soluţiei legislative potrivit căreia admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire se examinează de către instanţă „fără citarea părţilor”. De asemenea, autorul excepţiei solicită să fie consemnat faptul că este nemulţumit de modul de soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate a textului criticat, în sensul că aceasta a fost admisă într-un dosar căruia i-a fost fixat termenul de judecată ulterior celui din alt dosar în care el a invocat această excepţie de neconstituţionalitate, iar, ca urmare a pronunţării asupra celui dintâi, excepţia de neconstituţionalitate ridicată în cel din urmă a fost respinsă ca devenită inadmisibilă.

4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingerea ca devenită inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate, ca urmare a pronunţării de către Curtea Constituţională a Deciziei nr. 506 din 30 iunie 2015, prin care instanţa de contencios constituţional a constatat că soluţia legislativă potrivit căreia admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire se examinează de către instanţă „fără citarea pârtilor^, din cuprinsul prevederilor art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală, este neconstituţională. Se susţine, totodată, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată cu privire la critica referitoare la soluţionarea cauzei în camera de consiliu, întrucât, fiind vorba de o cale extraordinară de atac, în privinţa acesteia nu sunt aplicabile garanţiile prevăzute la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Referitor la nemulţumirea autorului excepţiei cu privire la modalitatea soluţionării de către Curtea Constituţională a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală prin Decizia nr. 506 din 30 iunie 2015, se subliniază faptul că o excepţie de neconstituţionalitate poate fi admisă o singură dată, urmând ca de la data pronunţării deciziei de admitere toate celelalte excepţii de neconstituţionalitate cu acelaşi obiect să fie respinse ca devenite inadmisibile.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Sentinţa penală nr. 47 din 6 februarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 8.300/303/2014*, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Pompiliu Bota într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de revizuire formulate de autorul excepţiei.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că desfăşurarea procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire fără citarea părţilor contravine dreptului la proces echitabil, prevăzut la art. 6 din Convenţie. Se face trimitere la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 599 din 21 octombrie 2014. Se susţine că, pentru acest motiv, prevederile art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală contravin dispoziţiilor art. 20 din Constituţie.

7. Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se susţine că procedura criticată nu vizează soluţionarea căii de atac a revizuirii, ci reprezintă o examinare a cererii de revizuire sub aspectul admisibilităţii acesteia, în privinţa întrunirii condiţiilor de exercitare referitoare la încadrarea în termenul legal,la întemeierea ei pe cazurile prevăzute de lege şi la depunerea sau invocarea mijloacelor de probă în dovedirea cazului de revizuire. Se arată că aspectele anterior enumerate aparţin sferei bunei administrări a justiţiei, nefiindu-le aplicabile rigorile prevederilor art. 6 din Convenţie. Se face trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 579 din 7 iunie 2007, nr. 518 din 15 mai 2012 şi nr. 138 din 7 martie 2013, precum şi la Hotărârea Comisiei Europene a Drepturilor Omului  din 8 octombrie 1976 pronunţată în Cauza X,Y,Z împotriva Elveţiei şi la Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 29 octombrie 1991, pronunţată în Cauza Helmers împotriva Suediei.

8. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

9. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că, prin procedura reglementată prin textul criticat, instanţa se pronunţă asupra unei probleme care vizează buna administrare a justiţiei, la fel ca şi în cazul judecării recuzării sau a cererilor de strămutare. Prin urmare, se observă că dispoziţiile art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală nu se referă la soluţionarea pe fond a cererii de revizuire, motiv pentru care procedura analizată nu intră sub incidenţa exigenţelor art. 6 din Convenţie, nefiind obligatoriu a fi caracterizată prin contradictorialitate şi publicitate. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 325 din 29 martie 2012 şi la Hotărârea Comisiei Europene a Drepturilor Omului din 8 octombrie 1976 pronunţată în Cauza X, Y, Z împotriva Elveţiei şi la Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 29 octombrie 1991, pronunţată în Cauza Helmers împotriva Suediei.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „Admisibilitatea în principiu se examinează de către instanţă, în camera de consiliu, fără citarea părţilor.”

13. Se susţine că textul criticat contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil.

14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 506 din 30 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 20 iulie 2015, a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală şi a constatat că soluţia legislativă potrivit căreia admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire se examinează de către instanţă „fără citarea părţilor” este neconstituţională, fiind contrară art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală. S-a reţinut, în acest sens, la paragraful 32, că norma legală trebuie să permită citarea părţilor, fiind suficient să li se asigure părţilor posibilitatea participării în această etapă procesuală şi că judecătorul poate decide asupra admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire şi fără participarea părţilor atât timp cât acestea au fost legai citate, de vreme ce, astfel cum a reţinut Curtea în jurisprudenţa sa, dreptul la un proces în contradictoriu înseamnă, într-un proces penal, că atât procurorului, cât şi părţii trebuie să li se ofere posibilitatea de a avea cunoştinţă şi de a putea aduce observaţii referitoare la toate probele prezentate sau la argumentele invocate de către partea adversă în vederea influenţării deciziei instanţei.

15. Potrivit prevederilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ce fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale” întrucât actul de sesizare a Curţii Constituţionale cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate a fost pronunţat pe data de 6 februarie 2015, iar constatarea neconstituţionalităţii textului criticat a intervenit, prin Decizia nr. 506 din 30 iunie 2015, după data actului de sesizare anterior referit, urmează ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală, sub aspectul soluţiei legislative potrivit căreia admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire se examinează de către instanţă „fără citarea părţilor”, să fie respinsă ca devenită inadmisibilă (a se vedea, în acelaşi sens, Decizia nr. 531 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 12 februarie 2014).

16. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şt al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca devenită inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 459 alin. (2) din Codul de procedură penală, sub aspectul soluţiei legislative potrivit căreia admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire se examinează de către instanţă „fără citarea părţilor”, excepţie ridicată de Pompiliu Bota în Dosarul nr. 8.300/303/2014* al Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală.

 Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa din data de 15 octombrie 2015.

 

PREŞEDINTE

DANIEL MARIUS MORAR

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind modificarea anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.016/2010 pentru stabilirea Sistemului de informare şi monitorizare a traficului navelor maritime care intră/ies în/din apele naţionale navigabile ale României

 

Având în vedere prevederile art. 2 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Ţărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) şi Republica Bulgaria şi România privind aderarea Republicii Bulgaria şi a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005, cu modificările ulterioare, în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. I.- Anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.016/2010 pentru stabilirea Sistemului de informare şi monitorizare a traficului navelor maritime care intră/ies în/din apele naţionale navigabile ale României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 731 din 3 noiembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa la prezenta hotărâre.

Art. II. - Ministerul Transporturilor va comunica Comisiei Europene textul prezentei hotărâri, care demonstrează transpunerea Directivei 2014/100/UE, precum şi textele principalelor dispoziţii de drept intern adoptate în domeniul reglementat de aceasta.

*

Prezenta hotărâre transpune Directiva 2014/100/UE a Comisiei din 28 octombrie 2014 de modificare a Directivei 2002/59/CE a Parlamentului European şi a Consiliului de instituire a unui sistem comunitar de monitorizare, şi informare privind traficul navelor maritime, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 308 din 29 octombrie 2014.

 

PRIM-MINISTRU

INTERIMAR SORIN MIHAI CÎMPEANU

Contrasemnează:

Ministrul transporturilor, interimar,

Iulian-Ghiocel Matache

p. Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne, interimar,

Ilie Botoş,

secretar de stat

Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, interimar,

Graţiela Leocadia Gavrilescu

Ministrul afacerilor externe, interimar,

Bogdan Lucian Aurescu

 

Bucureşti, 11 noiembrie 2015.

Nr. 943.

 

ANEXĂ

(Anexă nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1016/2010)

 

Mesajele electronice şi sistemul de schimb de informaţii maritime al Uniunii (SafeSeaNet)

 

1. Conceptul general şi structura

Sistemul de schimb de informaţii maritime al Uniunii, SafeSeaNet, permite recepţionarea, stocarea, extragerea şi schimbul de informaţii în scopul siguranţei maritime, al securităţii maritime şi portuare, al protejării mediului marin şi al eficientizării traficului şi transportului maritim.

SafeSeaNet este un sistem specializat, creat pentru a facilita schimbul de informaţii în format electronic dintre statele membre ale Uniunii Europene şi pentru a furniza Comisiei Europene şi statelor membre informaţiile relevante în conformitate cu legislaţia Uniunii. Acesta se compune dintr-o reţea de sisteme naţionale SafeSeaNet din fiecare stat membru al Uniunii Europene şi un sistem central SafeSeaNet care acţionează ca punct nodal.

Reţeaua SafeSeaNet conectează între ele sistemul românesc cu toate celelalte sisteme naţionale SafeSeaNet din Uniunea Europeană şi include sistemul central SafeSeaNet.

2. Managementul, funcţionarea, dezvoltarea şi întreţinerea SafeSeaNet

2.1. Responsabilităţi

2.1.1. Sistemul naţional SafeSeaNet

România trebuie să menţină un sistem SafeSeaNet naţional care să permită schimbul de informaţii maritime dintre utilizatorii autorizaţi care se află sub responsabilitatea Autorităţii Navale Române (ANR), ca autoritate competentă naţională.

ANR este autoritatea responsabilă de managementul sistemului naţional, care include coordonarea la nivel naţional a utilizatorilor şi a furnizorilor de date, precum şi asigurarea că numerele Naţiunilor Unite (UN) sunt alocate şi că infrastructura naţională de tehnologie a informaţiilor şi procedurile, astfel cum sunt descrise în Documentul privind controlul interfeţei şi al funcţionalităţilor (DCIF) menţionat la pct. 2.3, sunt create şi întreţinute.

Sistemul naţional SafeSeaNet trebuie să permită interconectarea utilizatorilor autorizaţi sub responsabilitatea ANR şi poate fi făcut accesibil actorilor identificaţi din sectorul naval (armatori, agenţi, comandanţi, încărcători şi alţii) atunci când aceştia sunt autorizaţi în acest sens de ANR, în special pentru a facilita trimiterea şi primirea electronică a rapoartelor în conformitate cu legislaţia Uniunii.

2.1.2. Sistemul centrai SafeSeaNet

Sistemul central SafeSeaNet se află sub managementul Comisiei Europene.

ANR, ca autoritate competentă naţională, va coopera cu Comisia Europeană în activitatea de management şi supraveghere a sistemului central.

ANR, ca autoritate competentă naţională, va coopera cu Agenţia Europeană pentru Siguranţa Maritimă (EMSA) în activitatea de punere în aplicare la nivel tehnic a sistemului central.

Sistemul central SafeSeaNet, care acţionează ca un punct nodal, interconectează toate sistemele naţionale SafeSeaNet şi stabileşte infrastructura de tehnologie a informaţiilor şi procedurile, astfel cum sunt descrise în DCIF menţionat la pct. 2.3.

2.2. Principii de management

În cadrul Uniunii Europene este înfiinţat de către Comisia Europeană un grup de coordonare la nivel înalt, compus din reprezentanţi ai statelor membre ale Uniunii Europene şi ai Comisiei Europene, pentru:

- formularea de recomandări în vederea îmbunătăţirii eficacităţii şi securităţii sistemului SafeSeaNet;

- formularea unor îndrumări corespunzătoare pentru dezvoltarea SafeSeaNet;

- asistarea Comisiei Europene în examinarea performanţei SafeSeaNet;

- furnizarea de îndrumări corespunzătoare pentru dezvoltarea platformei interoperabile pentru schimbul de date prin combinarea informaţiilor de la SafeSeaNet cu informaţii de la alte sisteme de informaţii, menţionate la pct. 3;

- aprobarea DCIF menţionat la pct. 2.3 şi modificările ulterioare ale acestuia;

- adoptarea de linii directoare pentru colectarea şi distribuirea prin SafeSeaNet a informaţiilor referitoare la autorităţile competente desemnate de statele membre ale Uniunii Europene să îndeplinească funcţii relevante în temeiul Directivei 2014/100/UE a Comisiei din 28 octombrie 2014 de modificare a Directivei 2002/59/CE a Parlamentului European şi a Consiliului de instituire a unui sistem comunitar de monitorizare şi informare privind traficul navelor maritime;

- menţinerea contactului cu alte foruri de lucru relevante, în special cu Grupul pentru simplificare administrativă şi servicii electronice de informaţii în domeniul maritim al Comisiei Europene

2.3. DCIF şi documentaţia tehnică a SafeSeaNet

DCIF este un document aprobat de grupul de coordonare la nivel înalt înfiinţat de Comisia Europeană, din a cărui componenţă fac parte şi reprezentanţi ai statelor membre ale Uniunii Europene.

DCIF descrie în detaliu cerinţele privind performanţele sistemului şi procedurile aplicabile elementelor naţionale şi centrale ale sistemului SafeSeaNet concepute pentru a asigura conformitatea cu legislaţia relevantă a Uniunii.

DCIF include norme privind:

- îndrumările privind drepturile de acces pentru managementul calităţii datelor;

- integrarea datelor menţionate la pct. 3 şi distribuirea acestora prin intermediul sistemului SafeSeaNet;

- procedurile operaţionale pentru EMSA şi pentru statele membre, care definesc mecanismele de control al calităţii datelor SafeSeaNet;

- specificaţiile de securitate pentru transmisia şi schimbul de date; şi

- arhivarea informaţiilor la nivel naţional şi central.

DCIF indică modalităţile de stocare şi disponibilitatea informaţiilor privind mărfurile periculoase sau poluante în legătură cu serviciile regulate pentru care s-a acordat o exceptare în conformitate cu art. 17 din hotărâre.

Documentaţia tehnică referitoare la SafeSeaNet, cum ar fi standardele pentru formatul în care se realizează schimbul de date, interoperabilitatea cu alte sisteme şi aplicaţii, manualele de utilizare, specificaţiile privind securitatea reţelei şi bazele de date de referinţă utilizate în sprijinul obligaţiilor de raportare, este elaborată şi menţinută de EMSA, în cooperare cu statele membre ale Uniunii Europene.

3. Schimbul şi partajarea datelor

Sistemul utilizează standardele sectorului maritim şi trebuie să poată interacţiona cu sistemele publice şi private utilizate pentru crearea, furnizarea sau primirea informaţiilor în cadrul SafeSeaNet.

ANR se va asigura că informaţiile de la furnizorii de date, inclusiv comandanţi, armatori, agenţi, operatori, expeditori şi autorităţi relevante, este suficient să fie trimise numai o singura dată şi sunt disponibile pentru utilizare în toate sistemele de raportări şi notificări, precum şi în Sistemul de informare şi monitorizare a traficului navelor, ţinând seama în mod corespunzător de obligaţiile prevăzute în Legea nr. 162/2013 privind formalităţile de raportare aplicabile navelor la sosirea în şi/sau la plecarea din porturile româneşti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 280 din 17 mai 2013, care transpune Directiva 2010/65/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 octombrie 2010 privind formalităţile de raportare aplicabile navelor la sosirea în şi/sau la plecarea din porturile statelor membre şi de abrogare a Directivei 2002/6/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 283 din 29 octombrie 2010, şi în alte acte legislative relevante ale Uniunii.

În acest scop, ANR creează şi întreţine interfeţele necesare pentru transmiterea automată a datelor prin mijloace electronice către SafeSeaNet.

Sistemul SafeSeaNet central este utilizat pentru distribuirea de date şi de mesaje electronice schimbate sau partajate în conformitate cu Directiva 2014/100/UE şi cu legislaţia relevantă a Uniunii, inter alia:

- Directiva 2000/59/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 27 noiembrie 2000 privind instalaţiile portuare de preluare a deşeurilor provenite din exploatarea navelor şi a reziduurilor de încărcătură, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 332 din 28 decembrie 2000, în ceea ce priveşte art. 12 alin. (3);

- Directiva 2005/35/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind poluarea cauzată de nave şi introducerea unor sancţiuni, inclusiv sancţiuni penale, pentru infracţiunile de poluare, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 255 din 30 septembrie 2005, în ceea ce priveşte art. 10;

- Directiva 2009/16/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind controlul statului portului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 131 din 28 mai 2009, în ceea ce priveşte art. 24;

.- Directiva 2010/65/UE, în măsura în care se aplică art. 6.

Funcţionarea sistemului SafeSeaNet trebuie să sprijine facilitarea şi crearea spaţiului european de transport maritim fără bariere.

În cazul în care norme adoptate la nivel internaţional permit direcţionarea informaţiilor LRIT privind nave care arborează pavilionul unor state terţe, reţelele SafeSeaNet se vor utiliza pentru a distribui în statele membre ale Uniunii Europene, la un nivel de securitate adecvat, informaţiile LRIT primite în conformitate cu art. 8 din hotărâre.

4. Securitate şi drepturi de acces

Sistemul naţional SafeSeaNet se va conforma cerinţelor din prezenta hotărâre în ceea ce priveşte confidenţialitatea informaţiilor, precum şi principiilor şi specificaţiilor de securitate descrise în DCIF, în special în privinţa drepturilor de acces.

ANR va identifica toţi utilizatorii pentru care se atribuie un rol şi un set de drepturi de acces în conformitate cu DCIF.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII

 

ORDIN

privind înfiinţarea unităţilor de accidente vasculare cerebrale acute

 

Având în vedere:

- Adresa înregistrată la Ministerul Sănătăţii cu nr. N.B.11.237/2015 cu propunerea comună a Societăţii de Neurologie din România şi a Comisiei de specialitate de neurologie şi neurologie pediatrică a Ministerului Sănătăţii, în acord cu recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi ale Organizaţiei Europene de Boli Cerebrovasculare;

- prevederile art. 5 şi 6 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată;

- Referatul Direcţiei management şi structuri unităţi sanitare nr. N.B. 11.237 din 5 noiembrie 2015,

în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul sănătăţii emite următorul ordin:

Art. 1. - (1) Se înfiinţează unităţile de accidente vasculare cerebrale acute, denumite în continuare compartimente UAVCA, ca entităţi fără personalitate juridică, în structura unităţilor sanitare cu paturi care asigură asistenţa neurologică de urgenţă.

(2) Compartimentele UAVCA se organizează unitar în cadrul unei secţii de neurologie, cu un număr de 4-20 de paturi şi funcţionează în spaţii special destinate şi amenajate.

(3) în situaţia în care la nivelul unei unităţi sanitare există mai multe secţii de neurologie, compartimentul UAVCA se organizează la nivelul unei singure secţii şi asigură asistenţa medicală de specialitate pentru pacienţii internaţi în toate secţiile de neurologie.

Art. 2. - (1) La nivelul compartimentelor UAVCA se asigură asistenţa medicală de urgenţă, specifică accidentelor vasculare cerebrale acute,

(2) Compartimentele UAVCA sunt coordonate de către un medic primar în specialitatea neurologie.

Art. 3. - (1) Dotarea acestor compartimente este prevăzută în anexa nr. 1.

(2) în funcţie de volumul de activitate, UAVCA poate avea în structură punct de laborator de analize medicale de urgenţă propriu şi va avea acces permanent şi prioritar la laboratoarele de urgenţă (analize medicale, de radiologie şi imagistică medicală, dotate obligatoriu cel puţin cu CT) ale unităţii sanitare cu personalitate juridică în structura căreia funcţionează.

Art. 4. - (1) încadrarea cu personal a compartimentului UAVCA este prevăzută în anexa nr. 2.

(2) Personalul care va deservi compartimentul UAVCA este format din personalul medico-sanitar specific secţiilor de neurologie, cu experienţă în domeniul bolilor cerebrovasculare.

Art. 5. - (1) Activitatea în compartimentele UAVCA este continuă, 24 de ore din 24, fiind asigurată prin linie de gardă proprie în specialitatea neurologie sau prin linia/liniile de gardă aprobată/aprobate în specialitatea neurologie, existente la nivelul unităţii.

(2) Asigurarea consulturilor interdisciplinare se face cu medici din cadrul unităţii cu personalitate juridică, în timpul programului de muncă, sau cu medicii de gardă şi prin chemări de la domiciliu, în afara programului de lucru.

Art. 6. - Unităţile sanitare în care se organizează compartimente UAVCA vor asigura obligatoriu materiale sanitare şi medicaţia specifică acestei patologii.

Art. 7. - (1) Unităţile sanitare în care se vor înfiinţa UAVCA sunt spitalele monobloc care funcţionează în regim de urgenţă - 24 de ore din 24, care au în structură secţie/secţii de neurologie, ce asigură urgenţele neurologice.

(2) Unităţile sanitare prevăzute la alin. (1) trebuie să aibă întreaga dotare tehnică necesară prevăzută în anexa nr. 1, structură de primire urgenţe (UPU, CPU, cameră de gardă), secţie ATI cu linie de gardă, laborator de radiologie şi imagistică medicală dotat cu aparat de CT funcţional 24 de ore din 24, cu linie de gardă permanentă, asigurată de medici în specialitatea radiologie-imagistică medicală, laborator de analize medicale oare poate asigura efectuarea analizelor de urgenţă sau minimum un analizor automat de urgenţă, pentru efectuarea rapidă a unui număr de analize de urgenţă şi în care se poate asigura circuitul optim al bolnavilor şi al investigaţiilor acestora în regim de urgenţă.

(3) Se pot înfiinţa UAVCA şi la nivelul unui spital pavilionar, cu condiţia ca acesta să se organizeze în acelaşi pavilion cu secţia de neurologie, iar pavilionul respectiv să comunice cu celelalte pavilioane în care funcţionează structura de primire urgenţe, CT şi laborator care poate efectua analize medicale de urgenţă, acestea fiind accesibile 24 de ore din 24 şi 7 zile din 7.

Art. 8. - (1) Pentru înfiinţarea de noi compartimente UAVCA, conducerea unităţii sanitare transmite Ministerului Sănătăţii solicitarea de înfiinţare, iar Ministerul Sănătăţii transmite o adresă cu această propunere comisiei de specialitate, universităţii de medicină şi farmacie şi direcţiei de sănătate publică, solicitându-se să se desemneze câte un reprezentat, pentru stabilirea unei comisii care să verifice îndeplinirea condiţiilor stabilite în prezentul ordin.

(2) Componenţa comisiei de evaluare se stabileşte prin ordin al ministrului sănătăţii fiind formată din cei trei membrii desemnaţi, după cum urmează:

a) un reprezentat al universităţii de medicină şi farmacie din teritoriul în care se află unitatea respectivă sau din teritoriul deservit din punct de vedere metodologic;

b) un reprezentant al Comisiei de neurologie şi neurologie pediatrică a Ministerului Sănătăţii;

c) un reprezentant al direcţiei de sănătate publică din teritoriul în care se află unitatea sanitară respectivă.

(3) în condiţiile îndeplinirii tuturor criteriilor stabilite prin prezentul ordin, comisia întocmeşte un referat prin care îşi dă acordul pentru înfiinţarea acestui compartiment, care va sta la baza referatului de aprobare/modificare a structurii unităţii sanitare.

(4) în situaţia în care unitatea sanitară nu îndeplineşte condiţiile prevăzute în prezentul ordin, comisia întocmeşte un referat prin care propune respingerea solicitării. Direcţia de specialitate din Ministerul Sănătăţii va comunica unităţii respective modificarea de structură propusă sau motivele pentru care propunerea a fost respinsă, respectiv referatul întocmit de către membrii comisiei prevăzute la alin. (2).

(5) Compartimentele UAVCA vor fi evaluate periodic, la un interval de 4 ani de către comisia menţionată la alin. (2), care transmite Ministerului Sănătăţii situaţiile în care nu mai sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în prezentul ordin, cu propunerea, după caz, de desfiinţare a acestor compartimente, dacă deficienţele nu pot fi soluţionate la nivelul unităţii sanitare respective.

Art. 9. - Pentru formarea corespunzătoare a personalului medico-sanitar superior necesar înfiinţării acestor structuri, Comisia de neurologie şi neurologie pediatrică a Ministerului Sănătăţii va colabora cu universităţile de medicină şi farmacie din Bucureşti, Timişoara, laşi, Cluj, Târgu Mureş şi Craiova, care vor asigura pregătirea personalului medico-sanitar care va lucra în aceste structuri.

Art. 10. - Direcţiile implicate din cadrul Ministerului Sănătăţii, direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, direcţiile medicale ale ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, precum şi conducerea unităţilor sanitare implicate vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 11. - În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului ordin, conducerea unităţilor sanitare care au în structură „Unităţi de urgenţe neurovasculare” va înainta spre aprobare/avizare propunerea de modificare a denumirii acestor unităţi în „Unitate de accidente vasculare cerebrale acute”, conform prezentului ordin.

Art. 12. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin, orice alte dispoziţii contrare se abrogă.

Art. 13. - Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 14. - Prezentul ordin se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul sănătăţii,

Francisk Iulian Chiriac,

secretar de stat

 

Bucureşti, 6 noiembrie 2015.

Nr. 1.408.

 

ANEXA Nr. 1

 

Dotarea unităţii de accidente vasculare cerebrale acute

 

1. Aparate individuale pentru 4-10 paturi specifice secţiilor de terapie intensivă, pentru monitorizare cardiovasculară, respiratorie, a gazelor sanguine, a temperaturii corporale şi, opţional, a presiunii intracraniene

2. Sursă permanentă de oxigen la fiecare pat

3. Dispozitive de aspiraţie mecanică a secreţiilor orale şi din căile respiratorii superioare

4. 2-4 ventilatoare mecanice portabile, dacă la nevoie se impune transportul în secţiile de terapie intensivă, în cazul agravării tulburărilor respiratorii ale bolnavilor

5. Defibrilator propriu

6. Cel puţin 2 truse de intubaţie orotraheală cu anexele necesare

7.1 aparat EKG portabil

8. Seringi automate pentru fiecare pat

9. Un pulsoximetru la 2 paturi (dacă nu este inclus în monitorul individual)

10. Un aparat de ultrasonografie Doppler portabil propriu, cu sonde pentru examenul extracranian al arterelor cervico-cerebrale şi pentru examen Doppler transcranian (recomandabil şi cu posibilitate de monitorizare TCD)

11. Computer tomograf propriu sau acces permanent şi de urgenţă la computerul tomograf al unităţii sanitare în cauză

12. Analizor automat pentru efectuarea rapidă a unui număr minim de analize de urgenţă şi/sau acces permanent şi de urgenţă la laboratorul de analize medicale şi la cel de radiologie şi imagistică al unităţii (inclusiv IRM, angiograf)

 

ANFXA Nr. 2

 

Încadrarea cu personal a unităţii de accidente vasculare cerebrale acute

 

1.1 medic în specialitatea neurologie la 4 paturi

2.1 2 specialişti cu studii superioare în fiziokinetoterapie

3.1 logoped şi/sau psiholog

4.1 asistentă medicală la 1-4 paturi, pe tură

5.1 infirmieră la 1-4 paturi, pe tură

6.1 brancardier pe unitate, pe tură

7.1 îngrijitoare la 200 metri pătraţi, pe tură

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

 

ORDIN

privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1.870/2004 pentru aprobarea Instrucţiunilor de completare a numărului de evidenţă a plăţii

În temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi având în vedere prevederile art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţa a Guvernului nr. 44/2015 privind acordarea unor facilităţi fiscale,

ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:

Art. I. - (1) începând cu data de 1 ianuarie 2016 şi până la data de 31 decembrie 2016 se suspendă prevederile Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1.870/2004 pentru aprobarea Instrucţiunilor de completare a numărului de evidenţă a plăţii, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.256 din 27 decembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) De la data intrării în vigoare a prezentului ordin, prin excepţie de la prevederile alin. (1), pentru contribuabilii care aleg să plătească o obligaţie fiscală stabilită de organele de inspecţie fiscală, precum şi amenzi de orice fel stabilite potrivit legii, pentru contribuabilii care plătesc timbru de mediu pentru autovehicule, pentru contribuabilii care aleg să plătească o obligaţie fiscală cuprinsă Intr-o decizie de amânare la plată a obligaţiilor fiscale, emisă în temeiul prevederilor art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscale, aprobată prin Legea nr. 267/2013, pentru contribuabilii care aleg să plătească o obligaţie fiscală accesorie cuprinsă Într-o decizie referitoare la obligaţiile de plată accesorii comunicată potrivit legii, dispoziţiile Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1.870/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător

Art. II. - Instrucţiunile de completare a numărului de evidenţă a plăţii, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.870/2004, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.256 din 27 decembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Subpunctul 1.2 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„1.2. Cod obligaţie bugetară - se completează în conformitate cu nomenclatorul obligaţiilor de piaţă prevăzut la pct. 6.

În cazul deciziilor de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală, al documentelor prin care au fost constatate amenzi de orice fel, potrivit legii (proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, ordonanţa procurorului, hotărâre judecătorească, precum şi alte documente), al deciziilor privind stabilirea sumei reprezentând timbrul de mediu pentru autovehicule, al deciziilor de amânare la plată a obligaţiilor fiscale, emise în temeiul prevederilor art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2013, aprobată prin Legea nr. 267/2013, al deciziilor referitoare la obligaţiile de plată accesorii, codul obligaţiei bugetare se completează cu ajutorul programului de asistenţă selectând tipul de obligaţie fiscală pe care o alege contribuabilul sau poate fi solicitat de la organul fiscal.”

2. Subpunctul 1.4 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„1.4. Perioada de raportare - se completează cu luna şi anul pentru care se face declaraţia: llaa. În cazul deciziilor de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală, al documentelor prin care au fost constatate amenzi de orice fel, potrivit legii (proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, ordonanţa procurorului, hotărâre judecătorească, precum şi alte documente), al deciziilor privind stabilirea sumei reprezentând timbrul de mediu pentru autovehicule, ai deciziilor de amânare la plată a obligaţiilor fiscale, emise în temeiul prevederilor art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2013, aprobată prin Legea nr. 267/2013, al deciziilor referitoare la obligaţiile de plată accesorii, se înscrie 0000.”

3. Subpunctul 1.6 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„1,6. Scadenţa obligaţiei bugetare - se completează cu ziua, luna şi anul, în formatul zzllaa. În cazul deciziilor de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală, al documentelor prin care au fost constatate amenzi de orice fel, potrivit legii (proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, ordonanţa procurorului, hotărâre judecătorească, precum şi alte documente), al deciziilor privind stabilirea sumei reprezentând timbrul de mediu pentru autovehicule, al deciziilor de amânare la plată a obligaţiilor fiscale, emise în temeiul prevederilor art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2013, aprobată prin Legea nr. 267/2013, al deciziilor referitoare la obligaţiile de plată accesorii, se completează ziua, luna şi anul emiterii acestora.”

4. În anexa B, după subpunctul 4.4 se introduce un nou subpunct, subpunctul 4.5, cu următorul cuprins:

„4.5. Modul de completare a numărului de evidenţă a plăţii pentru achitarea unei obligaţii fiscale accesorii, reprezentând dobândă sau majorare de întârziere, după caz, aferentă impozitului pe profit datorat de o persoană juridică română, înscrisă în Decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. 123 din 30 iunie 2014, este următorul:

Prin accesarea programului de asistenţă se afişează o fereastră în care contribuabilul selectează «decizie referitoare la obligaţiile de plată accesorii» şi completează data acestui document, respectiv 300614.

Se alege tipul obligaţiei fiscale care se doreşte a fi achitată, respectiv impozit pe profit datorat de o persoană juridică română şi apoi categoria de obligaţie fiscală, respectiv dobândă/ majorare de întârziere. După introducerea acestor date, programul de asistenţă formează numărul de evidenţă a plăţii, alcătuit din:

a) La rubrica «cod document fiscal» se înscrie 24 - codul corespunzător documentului fiscal reprezentând decizie referitoare la obligaţiile de plată accesorii.

b) La rubrica «cod obligaţie bugetară» se înscrie codul corespunzător obligaţiei fiscale reprezentând impozit pe profit datorat de persoane juridice române, selectată de contribuabil.

c) La rubrica «categorie fiscală» se înscrie 03 - codul corespunzător categoriei fiscale reprezentând dobândă/majorare de întârziere.

d) La rubrica «perioada de raportare» se înscrie 0000.

e) La rubrica «scadenţa obligaţiei bugetare» se înscrie 300614 - corespunzător datei de 30 iunie 2014, care reprezintă data emiterii deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii.

f) La rubrica «tip document» se înscrie 0 - întrucât documentul de plată nu constituie şi declaraţie fiscală.

g) La rubrica «secvenţa» se înscrie 000 - valoarea corespunzătoare pentru numărul de evidenţă a plăţii generat cu ajutorul programului de asistenţă.

h) Rubrica «cifrele de control» se generează de către aplicaţia informatică potrivit algoritmului propriu.

Numărul de evidenţă a plăţii astfel format se înscrie de către contribuabil în ordinul de plată la rubrica «Număr de evidenţă a plăţii» sau se comunică de către contribuabil unităţii Trezoreriei

Statului în vederea înscrierii în chitanţa pentru încasarea de impozite, taxe şi contribuţii la rubrica «Număr de evidenţă a plăţii», în cazul plăţilor în numerar efectuate la ghişeele unităţilor Trezoreriei Statului.

Pentru documentele de plată, altele decât ordine de plată sau chitanţă pentru încasarea de impozite, taxe şi contribuţii, numărul de evidenţă a plăţii se înscrie de contribuabil la rubrica «Explicaţii».”

Art. III. - Direcţia generală de reglementare a colectării creanţelor bugetare, Direcţia generală de tehnologia informaţiei, precum şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, direcţiile generale regionale ale finanţelor publice şi unităţile fiscale subordonate acestora vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. IV. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul finanţelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

 

Bucureşti, 16 noiembrie 2015.

Nr. 3.832.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.