MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 841/2015

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 183 (XXVII) - Nr. 841         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Miercuri, 11 noiembrie 2015

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 585 din 1 octombrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 256 din Codul penal

 

Decizia nr. 587 din 1 octombrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii

 

Decizia nr. 599 din 1 octombrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5491 alin. (3) din Codul de procedură penală

 

Decizia nr. 600 din 1 octombrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală

 

Decizia nr. 613 din 6 octombrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală

 

Decizia nr. 656 din 13 octombrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 991 alin. (1) din Codul de procedură civilă

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

849. - Hotărâre privind aprobarea stemelor comunelor Feliceni şi Mărtiniş, judeţul Harghita

 

883. - Hotărâre privind aprobarea stemei comunei Fântânele, judeţul Arad

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

832. - Ordin al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice pentru aprobarea reglementării tehnice “Ghid pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor de canalizare a apelor meteorice în clădiri civile, social-culturale si industriale. (Revizuire Reglementarea tehnică P 96-1996)”, indicativ P 96-2015

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 585

din 1 octombrie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 256 din Codul penal

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 256 din Codul penal, excepţie ridicată de Gheorghe Mîzgaciu în Dosarul nr. 2.913/205/2014 al Judecătoriei Câmpulung şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 70D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece împrejurarea că noile prevederi nu au mai preluat varianta simplă a infracţiunii de tulburare de posesie nu afectează dreptul de proprietate, partea vătămată având la îndemână posibilitatea acţiunii posesorii din dreptul civil. În plus, incriminarea sau nu a unei anumite conduite reprezintă o opţiune de politică penală în deplin acord cu libertatea de reglementare a legiuitorului.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 12 decembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 2.913/205/2014, Judecătoria Câmpulung a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 256 din Codul penal, excepţie ridicată de Gheorghe Mîzgaciu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva soluţiei de neurmărire/netrimitere în judecată dispuse de procuror.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece, spre deosebire de vechea reglementare, în prezent nu mai este incriminată forma simplă a faptei de tulburare de posesie. Astfel, pentru a atrage răspunderea penală este necesar ca autorul faptei să o săvârşească cu violenţă sau ameninţare, o simplă ocupare fără drept a unui imobil nemaiconstituind infracţiune.

6. Judecătoria Câmpulung opinează că, deşi dispoziţiile contestate nu dispun cu privire la proprietate, ci numai cu privire la posesie, excepţia de neconstituţionalitate poate fi analizată din perspectiva art. 44 din Constituţie, deoarece, potrivit art. 555 din Codul civil, proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi şi dispune de un bun în mod exclusiv, absolut şi perpetuu, în limitele stabilite de lege. Prin urmare, dreptul de a poseda bunul este unul din atributele esenţiale ale dreptului de proprietate, iar protecţia oferită de art. 44 din Constituţie se extinde şi cu privire la posesie. În aceste condiţii, instanţa de judecată, fără a-şi exprima opinia în termeni lipsiţi de echivoc, arată că “se poate pune problema constituţionalităţii textului de lege ce oferă protecţia sa doar în situaţia în care ocuparea imobilului se produce prin violenţă, ameninţare ori prin desfiinţarea sau strămutarea semnelor de hotar, dar nu şi în situaţia în care ocuparea se realizează fără violenţă, deşi potrivit dispoziţiilor art. 44 din Constituţie proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege.”

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 256 referitor la infracţiunea de Tulburare de posesie din Codul penal, care au următorul conţinut:

“(1) Ocuparea, în întregime sau în parte, fără drept, prin violenţă sau ameninţare ori prin desfiinţarea sau strămutarea semnelor de hotar; a unui imobil aflat în posesia altuia se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.

(2) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. “

11. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 44 alin. (1) şi (2) referitor la garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate privată în mod egal, indiferent de titular.

12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul excepţiei solicită completarea textului de lege criticat, în sensul de a se reglementa, aşa cum era în Codul penal din 1969, incriminarea faptei de ocupare, în întregime sau în parte, fără drept a unui imobil aflat în posesia altuia, fără consimţământul acestuia. O asemenea solicitare nu intră însă în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. În consecinţă, prezenta excepţie de neconstituţionalitate urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

13. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 256 din Codul penal, excepţie ridicată de Gheorghe Mîzgaciu în Dosarul nr. 2.913/205/2014 al Judecătoriei Câmpulung.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Câmpulung şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 1 octombrie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 587

din 1 octombrie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel-Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Octavian Florin Păsărelu în Dosarul nr. 8.114/95/2013 al Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 133D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc autorul excepţiei şi partea Societatea Complexul Energetic Oltenia - S.A. din Târgu Jiu, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că textul de lege criticat dă salariatului un drept de opţiune cu privire la reintegrarea în muncă, având în vedere că, în practică, după desfacerea nelegală ori netemeinică a contractului de muncă relaţiile de muncă pot deveni tensionate. Aceasta reprezintă o normă de protecţie ce nu contravine cu nimic prevederilor art. 41 din Constituţie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 19 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 8.114/95/2013, Curtea de Apel Craiova - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţionala cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Excepţia a fost ridicată de Octavian Florin Păsărelu cu prilejul soluţionării apelului declarat de Societatea Complexul Energetic Oltenia - S.A. din Târgu Jiu împotriva Sentinţei civile nr. 1.894 din 28 august 2014, pronunţată de Tribunalul Gorj - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 8.114/95/2013, având ca obiect contestaţia formulată de Octavian Florin Păsărelu împotriva deciziei de concediere.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 80 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 53/2003, care prevăd încetarea de drept a raporturilor de muncă la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, în cazul în care salariatul nu a solicitat repunerea în situaţia anterioară emiterii actului de concediere, aduc atingere dreptului la muncă. Astfel, consideră că dacă salariatul a solicitat anularea deciziei de concediere rezultă în mod clar că acesta doreşte continuarea raporturilor de serviciu, iar instanţa în mod ilogic ar dispune încetarea de drept a contractului individual de muncă.

În acelaşi sens, arată că, potrivit dispoziţiilor art. 80 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, părţile sunt repuse în situaţia anterioară cu privire la plata drepturilor salariale, fără a fi necesară o cerere expresă în acest sens din partea salariatului. De asemenea susţine că, în cazul în care concedierea este lovită de nulitate absolută potrivit art. 78 din Codul muncii, părţile sunt repuse de drept în situaţia anterioară, fără ca la acest articol să se prevadă că salariatul este obligat să solicite repunerea părţilor în situaţia anterioară. Or, anularea şi constatarea nulităţii absolute produc aceleaşi efecte. Mai arată că dispoziţiile art. 80 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 53/2003 sunt ilogice şi pentru că duc la încetarea contractului individual de muncă fără a fi existat acordul niciuneia dintre părţi. Totodată, susţine că dispoziţiile de lege criticate nu sunt corelate cu dispoziţiile art. 56 din Legea nr. 53/2003, care prevăd cauzele încetării de drept a contractului individual de muncă. De asemenea consideră că dispoziţiile art. 80 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 53/2003 contravin art. 60 şi art. 220 din Codul muncii referitoare la interdicţia concedierii reprezentanţilor sindicali.

6. Autorul excepţiei ridică şi problema dacă îh urma încetării contractului individual de muncă în temeiul art. 80 din Legea nr. 53/2003 mai poate beneficia de ajutor de şomaj. De asemenea, întreabă dacă mai are dreptul de a obţine plăţi compensatorii.

7. Cât priveşte dispoziţiile art. 80 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, arată că acestea sunt neconstituţionale pentru sintagma “va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate”, pentru că nu prevăd şi acordarea dobânzilor legale. De asemenea, arată că acordarea numai a salariilor indexate, majorate şi reactualizate a dus la diminuarea cuantumului salariului, deoarece acesta a fost actualizat cu indicele de inflaţie pentru anumite perioade de timp.

8. Curtea de Apel Craiova - Secţia I civilă arată că dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorii excepţiei. În acest sens, arată că dispoziţiile art. 80 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 53/2003 impun cerinţa ca petentul să solicite în mod expres repunerea în situaţia anterioară emiterii actului de concediere, iar în caz contrar contractul individual de muncă încetează de drept, întrucât, în situaţia în care petentul nu solicită repunerea în situaţia anterioară, se presupune faptul că acesta şi-a găsit între timp un alt loc de muncă, nemaidorind reîncadrarea la vechiul loc de muncă, ci doar anularea deciziei de concediere şi despăgubiri materiale. În sensul celor arătate invocă şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin Decizia 290 din 23 mai 2013, Decizia nr. 269 din 12 mai 2005 şi Decizia nr. 150 din 25 februarie 2010.

9. De altfel, instanţa consideră că autorul excepţiei nu are interes să invoce excepţia de neconstituţionalitate, întrucât a solicitat repunerea părţilor în situaţia anterioară, prin reintegrarea în muncă.

10. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 80 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, dispoziţii potrivit cărora:

“(1) În cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa va dispune anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.

(2) La solicitarea salariatului instanţa care a dispus anularea concedierii va repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere.

(3) în cazul în care salariatul nu solicită repunerea în situaţia anterioară emiterii actului de concediere, contractul individual de muncă va înceta de drept la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti.

14. Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare prevederilor art. 41 din Constituţie referitoare la dreptul la muncă.

15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul excepţiei critică dispoziţiile art. 80 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 53/2003 aceste texte de lege, întrucât prevăd încetarea de drept a contractului individual de muncă în situaţia în care salariatul nu ar fi solicitat repunerea în situaţia anterioară. Or, examinând actele Dosarului nr. 8.114/95/2013 al Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă, în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că în cadrul contestaţiei formulate împotriva deciziei de concediere, soluţionată în primă instanţă de Tribunalul Gorj - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin Sentinţa nr. 1.894 din 28 august 2014, autorul excepţiei de neconstituţionalitate a solicitat şi a obţinut reintegrarea sa în muncă, precum şi plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data desfacerii contractului individual de muncă şi până la reintegrarea efectivă a acestuia. Această soluţie a fost păstrată de Curtea de Apel Craiova - Secţia I civilă, care, prin Decizia nr. 200 din 19 ianuarie 2015, a respins ca nefondat apelul formulat de Societatea Complexul Energetic Oltenia - SA. din Târgu Jiu. Prin urmare, dispoziţiile art. 80 alin, (3) din Legea nr. 53/2003 nu sunt incidente în cauza în care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate, iar excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor alin. (2) al aceluiaşi articol de lege este, în consecinţă, lipsită de interes.

16. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, Curtea constată că aceasta se referă, în esenţă, la modul în care legiuitorul a înţeles să reglementeze dreptul la dobânzi legale, acesta nefiind prevăzut expres în cuprinsul textului de lege invocat. Faţă de această critică, Curtea reţine că modul în care legiuitorul înţelege să sistematizeze materia reglementată nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, atât timp cât intenţia sa este clară, lipsită de echivoc şi are consecinţe previzibile, chiar dacă aceasta rezultă din interpretarea coroborată a unor texte de lege. Or, potrivit dispoziţiilor art. 253 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, “angajatorul este obligat, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situaţia în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.” Coroborând aceste dispoziţii cu cele ale art. 1531 şi 1535 din Codul civil şi art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 607 din 29 august 2011, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările ulterioare, rezultă în mod evident dreptul salariatului de a obţine dobânzi legale cu prilejul repunerii sale în situaţia anterioară ca urmare a constatării de către instanţa de judecată a caracterului netemeinic sau nelegal al deciziei de concediere.

17. Prin urmare, Curtea constată că dispoziţiile art. 80 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 nu conţin niciun element de neconstituţionalitate şi nici nu se poate reţine vreo lacună legislativă, în realitate instanţa fiind sesizată cu o problemă de aplicare a legii, ceea ce excedează competenţei instanţei de contencios constituţional.

18. Aceeaşi concluzie se impune şi în ceea ce priveşte solicitarea autorului de a clarifica dacă în urma încetării contractului individual de muncă în temeiul art. 80 din Legea nr. 53/2003 mai poate beneficia de ajutor de şomaj.

19. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Octavian Florin Păsărelu în Dosarul nr. 8.114/95/2013 al Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Craiova - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 1 octombrie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Patricia Marilena Ionea

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 599

din 1 octombrie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5491 alin. (3) din Codul de procedură penală

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5491 alin. (3) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Tribunalul Hunedoara - Secţia penală, din oficiu, în Dosarul nr. 6.627/97/2014 şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 316D/2Q15.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca devenită inadmisibilă.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 12 februarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 6.627/97/2014, Tribunalul Hunedoara - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5491 alin. (3) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată din oficiu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri formulate de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Hunedoara referitoare la luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se face trimitere la considerentele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 599 din 20 octombrie 2014 şi nr. 663 din 11 noiembrie 2014 şi se arată că procedura reglementată prin textul criticat încalcă dreptul la un proces echitabil al părţilor, neasigurând garanţiile specifice acestui drept fundamental, întrucât este lipsită de contradictorialitate şi de oralitate. Se susţine că dreptul la un proces echitabil, prevăzut la art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, presupune ca participanţii la procesul penal să participe în mod activ şi în egală măsură la prezentarea argumentelor şi la dovedirea aspectelor esenţiale ale cauzei penale.

6. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

7. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate,

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

8. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3,10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

9. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 5491 alin. (3) din Codul de procedură penală, sub aspectul soluţiei legislative potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă “în camera de consiliu, fără participarea

procurorului ori a persoanelor prevăzute la alin, (2)”, care au următorul cuprins:

“După expirarea termenului prevăzut de alin. (2), judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra cererii prin încheiere motivată, în camera de consiliu, fără participarea procurorului ori a persoanelor prevăzute la alin. (2), putând dispune una dintre următoarele soluţii:

a) respinge propunerea şi dispune, după caz, restituirea bunului ori ridicarea măsurii asigurătorii luate în vederea confiscării;

b) admite propunerea şi dispune confiscarea bunurilor ori, după caz, desfiinţarea înscrisului.”

10. Se susţine că textul criticat încalcă prevederile constituţionale ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi ale art. 21 cu privire la accesul liber la justiţie, precum şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi â libertăţilor fundamentale referitor la dreptul la un proces echitabil.

11. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 166 din 17 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 21 aprilie 2015, a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 5491 alin. (3) din Codul de procedură penală, potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă “în camera de consiliu, fără participarea procurorului ori a persoanelor prevăzute la alin. (2)” este neconstituţională. În acest sens, prin decizia anterior arătată, Curtea a constatat că procedura desfăşurată în faţa judecătorului de cameră preliminară care decide cu privire la fondul cauzei, respectiv cu privire la elementele esenţiale ale raportului de conflict-faptă, persoană şi vinovăţie - În ceea ce priveşte aplicarea măsurii de siguranţă â confiscării speciale, nu întruneşte garanţiile prevăzute de art. 6 paragrafele 2 şi 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, aşa cum acestea au fost dezvoltate în jurisprudenţa instanţei europene.

12. Potrivit prevederilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, “nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale”. Întrucât încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate a fost pronunţată pe data de 12 februarie 2015, iar constatarea neconstituţionalităţii textului criticat a intervenit, prin pronunţarea Deciziei nr. 166 din 17 martie 2015, după data încheierii anterior referite, Curtea reţine că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5491 alin. (3) din Codul de procedură penală a devenit inadmisibilă, sub aspectul soluţiei legislative potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă “în camera de consiliu, fără participarea procurorului ori a persoanelor prevăzute la alin. (2)” (a se vedea Decizia nr. 531 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 12 februarie 2014).

13. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca devenită inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5491 alin. (3) din Codul de procedură penală, sub aspectul soluţiei legislative potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă “în camera de consiliu, fără participarea procurorului ori a persoanelor prevăzute la alin. (2)”, excepţie ridicată de Tribunalul Hunedoara - Secţia penală, din oficiu, în Dosarul nr. 6.627/97/2014.

Decizia se comunică Tribunalului Hunedoara - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa din data de 1 octombrie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 600

din 1 octombrie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală, din oficiu, în Dosarul nr. 12.865/303/2014, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 325D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată şi menţinerea jurisprudenţei Curţii Constituţionale. Se arată că în prezenta cauză nu sunt invocate motive noi de neconstituţionalitate faţă de cele care au făcut deja obiectul controlului prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 591 din 21 octombrie 2014 şi nr. 484 din 23 iunie 2015.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Sentinţa penală nr. 29 din 30 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 12.865/303/2014, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată din oficiu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cauze penale referitoare la săvârşirea unei infracţiuni de furt calificat.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că dispoziţiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală acordă relevanţă situaţiei de fapt stabilite de către procuror prin rechizitoriu, în defavoarea situaţiei de fapt stabilite de către instanţa de judecată prin hotărârea pronunţată în urma efectuării cercetării judecătoreşti în mod nemijlocit. Se susţine că textul criticat prevede un regim juridic diferit pentru categorii de persoane aflate în situaţii juridice similare, respectiv pentru diferite categorii de inculpaţi trimişi în judecată prin rechizitoriu, care recunosc săvârşirea faptelor de care sunt acuzaţi. Se arată că, din felul în care prevederile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală sunt formulate, rezultă că reducerea limitelor de pedeapsă, cu o treime, în cazul pedepsei cu închisoarea, şi cu o pătrime, în cazul pedepsei amenzii, poate fi aplicată numai dacă instanţa de judecată, în urma cercetării judecătoreşti, reţine aceeaşi situaţie de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare şi recunoscută de inculpat. Aşadar, inculpatul de bună-credinţă, care recunoaşte faptele de care este acuzat într-o modalitate care este reţinută şi de către instanţa judecătorească, în urma cercetării judecătoreşti, nu va beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă, conform art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, dacă recunoaşterea sa nu este în acord cu situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu. Se susţine că, pentru aceste motive, condiţionarea aplicării reducerii limitelor de pedeapsă de concordanţa dintre faptele reţinute de instanţa de judecată şi cele arătate prin rechizitoriu este de natură a încălca prevederile art. 16 din Constituţie.

6. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

7. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

8. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

9. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: “Când judecata s-a desfăşurat în condiţiile art. 375 alin. (1) şi (2), când cererea inculpatului ca judecata să aibă toc în aceste condiţii a fost respinsă sau când cercetarea judecătorească a avut foc în condiţiile art. 377 alin. (5) ori art. 395 alin. (2), iar instanţa reţine aceeaşi situaţie de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare şi recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.”

10. Se susţine că textul criticat încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi.

11. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că asupra constituţionalităţii prevederilor art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală s-a pronunţat prin Decizia nr. 484 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 10 august 2015, prin care a reţinut că procedura simplificată de judecată în cazul recunoaşterii învinuirii nu constituie o noutate în materie procesual penală, fiind reglementată pentru prima dată de dispoziţiile art. 3201 din Codul de procedură penală din 1968 - introduse prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial ai României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010 -, cu titlu de derogare de la dreptul comun, ce presupune soluţionarea cu celeritate a unor cauze penale pentru care cercetarea judecătorească propriu-zisă devine redundantă, întrucât în faza de urmărire penală au fost dezlegate toate aspectele legate de existenţa infracţiunii şi de vinovăţia inculpatului.

12. Prin decizia anterior arătată, Curtea a reţinut că reducerea limitelor speciale de pedeapsă ca urmare a recunoaşterii învinuirii nu poate fi convertită într-un drept fundamental, ci reprezintă un beneficiu acordat de legiuitor, potrivit politicii sale penale, în anumite condiţii, printre care se numără şi recunoaşterea în totalitate a faptelor reţinute în sarcina inculpatului, tocmai caracterul integral al recunoaşterii învinuirii fiind cel care face inutilă efectuarea cercetării judecătoreşti, aşa cum este reglementată aceasta de dispoziţiile art. 374 alin. (5)-(10) din actualul Cod de procedură penală. Având în vedere efectele procedurii de judecată simplificate, instanţa poate respinge, în baza unor criterii obiective şi rezonabile, cererea formulată de inculpat, întrucât, indiferent că recunoaşterea învinuirii este totală sau parţială, ceea ce prevalează este existenţa unui proces echitabil, despre care nu se poate vorbi în măsura în care se neagă principiul aflării adevărului. Prin urmare, nu simpla recunoaştere a învinuirii, chiar şi integrală, este determinantă pentru a se da eficienţă unui proces echitabil desfăşurat în limitele legalităţii şi imparţialităţii, aceasta constituind doar o condiţie procedurală, ci stabilirea vinovăţiei inculpatului cu privire la faptele reţinute în sarcina sa. De altfel, având în vedere tocmai riscul exercitării de presiuni asupra inculpatului spre a-şi recunoaşte vinovăţia şi cu privire la fapte pe care nu le-a săvârşit, posibilitatea instanţei de a respinge cererea de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate constituie o garanţie a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţie şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Judecătorul nu este obligat, în absenţa convingerii cu privire la sinceritatea inculpatului - chiar dacă acesta recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa -, să admită cererea formulată de inculpat, ceea ce reprezintă o materializare a principiului constituţional al înfăptuirii justiţiei de către instanţele judecătoreşti, consacrat de art. 124 din Legea fundamentală. Prin urmare, instanţa are posibilitatea de a respinge cererea inculpatului, chiar şi în condiţiile unei recunoaşteri totale a faptelor reţinute în sarcina sa, atunci când nu este lămurită asupra împrejurărilor de fapt ale cauzei şi consideră că judecata nu poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, ci trebuie să se facă potrivit dreptului comun.

13. În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 198 din 9 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 25 aprilie 2013, şi Decizia nr. 409 din 8 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 727 din 26 noiembrie 2013, prin care Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3201 din Codul de procedură penală din 1968, faţă de critici similare.

14. De asemenea, Curtea a constatat, prin Decizia nr. 484 din 23 iunie 2015, că nu poate fi reţinută nici critica referitoare la încălcarea prin textul criticat a prevederilor art. 16 din Constituţie, întrucât, potrivit jurisprudenţei Curţii, principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Totodată, Curtea a statuat că art. 16 din Constituţie vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor (Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, şi Decizia nr. 323 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 29 iunie 2015).

15. Distinct de cele arătate, Curtea reţine că instanţa are obligaţia de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei şi cu privire la persoana inculpatului. Astfel, în situaţia în care instanţa reţine aceeaşi situaţie de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare şi recunoscută de către inculpat, va judeca potrivit procedurii simplificate, dacă sunt îndeplinite toate celelalte condiţii prevăzute de lege, iar dacă instanţa reţine o situaţie de fapt diferită de cea descrisă în actul de sesizare şi recunoscută de către inculpat, va soluţiona cauza potrivit dreptului comun, care oferă cadrul procesual în care poate lămuri toate împrejurările. În acelaşi sens, Curtea constată că recunoaşterea învinuirii se face în raport cu faptele reţinute în rechizitoriu, şi nu cu constatările, viitoare la momentul întocmirii rechizitoriului, ale instanţei de judecată. De altfel, actul prin care se prezintă învinuirea este rechizitoriul şi nu hotărârea pronunţată de instanţă,

16. Prin urmare, tratamentul juridic diferenţiat instituit între inculpaţii care recunosc totalitatea faptelor reţinute în rechizitoriu şi în privinţa cărora instanţa reţine aceeaşi situaţie de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare şi recunoscută de către aceştia şi cei în privinţa cărora, deşi recunosc totalitatea faptelor reţinute în rechizitoriu, instanţa nu reţine situaţia de fapt descrisă în actul de sesizare este justificat de principiul aflării adevărului, prevăzut la art. 5 din Codul de procedură penală, conform căruia “organele judiciare au obligaţia de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana suspectului sau inculpatului”, neputându-se vorbi de existenţa unei discriminări. De altfel, aşa cum a fost precizat mai sus, reducerea limitelor speciale de pedeapsă nu reprezintă un drept fundamentai, ci constituie un beneficiu acordat de legiuitor în anumite condiţii, potrivit politicii sale penale.

17. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală, din oficiu, în Dosarul nr. 12.865/303/2014 şi constată că dispoziţiile art. 396 alin, (10) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa din data de 1 octombrie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 613

din 6 octombrie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Valentin Pop în Dosarul nr. 11.819/296/2014 al Tribunalului Satu Mare - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 908D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume deciziile nr. 599 din 21 octombrie 2014 şi nr. 518 din 7 iulie 2015.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 7 mai 2015, pronunţată în Dosarul nr. 11.819/296/2014, Tribunalul Satu Mare - Secţia penală, judecătorul de cameră preliminară a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de contestatorul-petent Valentin Pop într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei împotriva unei încheieri penale prin care a fost respinsă plângerea formulată de petent împotriva unei ordonanţe de clasare emise de procuror.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor art. 21, art. 24 şi art. 129 din Constituţie, precum şi celor ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece nu asigură un control judiciar ierarhic asupra hotărârii judecătoreşti prin care se soluţionează, într-o procedură specială, legalitatea şi temeinicia actului procurorului care a dat o soluţie într-un dosar penal, în speţă a ordonanţei de clasare a cauzei. Este evident că omisiunea legiuitorului de a prevedea o cale de atac împotriva încheierii judecătoriei încalcă nu numai dreptul la un proces echitabil, ci şi dreptul persoanei interesate de a beneficia de o cale de atac efectivă, astfel cum prevede art. 129 din Constituţie. Aceasta, întrucât art. 129 din Legea fundamentală nu numai că prevede dreptul şi posibilitatea exercitării căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, dar şi impune în sarcina legiuitorului obligaţia de a prevedea una sau mai multe căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti. Scopul acestor căi de atac este de a asigura controlul unei instanţe ierarhic superioare asupra hotărârii pronunţate de instanţa ierarhic inferioară, tocmai pentru asigurarea dreptului la un proces echitabil, în conformitate cu art. 21 din Constituţie şi cu art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

De asemenea arată că textul de lege criticat contravine şi art. 24 din Constituţie, întrucât înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil, prin declararea ca fiind definitivă a unei încheieri date de judecătorie, prin care se soluţionează o plângere împotriva unei soluţii de netrimitere în judecată. Declararea ca fiind definitivă a acestei încheieri nu se justifică nici prin caracterul special al procedurii, deoarece sunt nenumărate situaţii în care soluţiile de confirmare a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată sunt vădit nelegale.

6. Tribunalul Satu Mare - Secţia I penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, inclusiv reglementarea căilor de atac, este atributul exclusiv al legiuitorului, în acest sens fiind şi deciziile Curţii Constituţionale nr. 599 din 21 octombrie 2014 şi nr. 139 din 12 martie 2015.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şt Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8. Avocatul Poporului arată că îşi menţine punctul de vedere reţinut în deciziile Curţii Constituţionale nr. 599 din 21 octombrie 2014, nr. 58 din 24 februarie 2015 şi nr. 139 din 12 martie 2015, exprimat în sensul constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate.

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală “Soluţionarea plângerii de către judecătorul de cameră preliminară” care au următorul conţinut: “Încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin, (6) şi la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) este definitivă.”

12. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1)-(3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 24 privind dreptul la apărare şi art. 129 referitor la folosirea căilor de atac, precum şi dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la dreptul la un proces echitabil

13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, referitor la dispoziţiile de lege criticate, s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, prin Decizia nr. 58 din 24 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 17 aprilie 2015, prin Decizia nr. 139 din 12 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2015, şi prin Decizia nr. 518 din 7 iulie 2015, publicată în Monitorul (Oficial al României, Partea I, nr. 718 din 24 septembrie 2015, constatând constituţionalitate acestora prin raportare la aceleaşi critici ca şi cele invocate în prezenta cauză.

14. Astfel, prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, precitată, Curtea a reţinut că prevederile art. 341 alin. (6)-(8) din Codul de procedură penală reglementează soluţiile pe care judecătorul de cameră preliminară le poate dispune cu privire la admisibilitatea plângerii formulate împotriva soluţiei de neurmărire sau de netrimitere în judecată, soluţii dispuse ele către procuror, după cum în cauză a fost sau nu pusă în mişcare acţiunea penală şi, totodată, dispun cu privire la împrejurarea că încheierea astfel pronunţată, cu excepţia situaţiei referitoare la cazul în care se dispune începerea judecăţii, este definitivă. Prin aceeaşi decizie, Curtea a constatat că, potrivit alin. (8) al art. 341 supus analizei, încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6) şi la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d)este definitivă, împrejurare care nu este de natură a afecta constituţionalitatea dispoziţiilor invocate, deoarece stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, s-a reţinut că atât art. 129, cât şi art. 126 alin. (2) din Constituţie fac referire la “condiţiile legii”atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată urmând a fi prevăzute “numai prin lege”.

15. Prin urmare, Curtea a conchis că dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu aduc atingere dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Legea fundamentală şi nici accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea părţilor interesate de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. S-a precizat că nicio prevedere a Legii fundamentale şi a actelor normative invocate de autorii excepţiei nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză şi că, astfel, aşa cum a fost arătat mai sus, art. 129 din Constituţie stipulează că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii.

16. Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

17. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Valentin Pop în Dosarul nr. 11.819/296/2014 al Tribunalului Satu Mare - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Satu Mare - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 6 octombrie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 656

din 15 octombrie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 991 alin. (1) din Codul de procedură civilă

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 990 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Emilia Băleanu în Dosarul nr. 15.432/325/2014 al Judecătoriei Timişoara - Secţia a II-a civilă, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 194D/2015.

2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 29 septembrie 2015, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga, şi au fost consemnate în încheierea din acea dată, când, având în vedere

cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, Curtea, în conformitate cu dispoziţiile art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a amânat pronunţarea pentru data de 13 octombrie 2015, dată la care a pronunţat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

3. Prin încheierea din 27 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 15.432/325/2014, Judecătoria Timişoara - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 990 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Emilia Băleanu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de partaj judiciar.

4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece limitează dreptul unui coproprietar de a cere vânzarea la licitaţie a bunului comun doar în situaţiile în care niciunul dintre coproprietari nu a cerut atribuirea bunului sau, deşi acesta a fost atribuit provizoriu, nu s-au consemnat, în termenul stabilit, sumele cuvenite celorlalţi coproprietari, fără să acopere şi alte situaţii legitime, precum aceea când valoarea stabilită de expert este derizorie în comparaţie cu preţurile la care se vând bunuri similare, sau când există o ofertă de cumpărare din partea unui terţ la un preţ mai mare decât valoarea stabilită de expert.

5. Judecătoria Timişoara - Secţia a II-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, dispoziţiile legale criticate nu încalcă dreptul de proprietate, întrucât legea permite instanţei judecătoreşti să dispună vânzarea silită, prin executor judecătoresc, numai în cazul în care se dovedeşte că părţile aflate în indiviziune nu au fost de acord cu altă cale de ieşire din indiviziune şi nici cu atribuirea bunului supus partajului către una dintre părţi.

6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

7. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

8. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

9. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 990 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Curtea observa că, după sesizarea sa, Codul de procedură civilă a fost republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, iar după renumerotare textul de lege criticat se regăseşte la art. 991 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care are următorul cuprins: „În cazul în care niciunul dintre coproprietari nu cere atribuirea bunului ori, deşi acesta a fost atribuit provizoriu, nu s-au consemnat, în termenul stabilit, sumele cuvenite celorlalţi coproprietari, instanţa, prin încheiere, va dispune vânzarea bunului, stabilind totodată dacă vânzarea se va face de către părţi prin bună învoială ori de către executorul judecătoresc.”

10. În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate se invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 11 alin. (1) privind dreptul internaţional şi dreptul intern şi art. 1 privind protecţia proprietăţii din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De asemenea invocă şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea clin 10 iulie 2007, pronunţată în Cauza Kanala împotriva Slovaciei. Având în vedere invocarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie, Curtea reţine că, în realitate, autoarea excepţiei se raportează la dispoziţiile constituţionale ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată, astfel cum acestea se interpretează şi se aplică în conformitate cu dispoziţiile protocolului menţionat.

11. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate, coroborate cu celelalte texte ale titlului V - Procedura partajului judiciar al cărţii a IV-a - Proceduri speciale a Codului de procedură civilă, au drept scop înlesnirea, într-un mod cât mai echitabil, a încetării stării de indiviziune. În procedura specială a partajului judiciar, instanţa de judecată are trei posibilităţi de soluţionare a cererii de partaj: partajul în natură, atribuirea bunului unui singur coproprietar sau vânzarea bunului. Cea din urmă posibilitate, vânzarea bunurilor, reprezintă modalitatea de lichidare a coproprietăţii în măsura în care partajul nu se poate realiza prin celelalte modalităţi, fie că ele nu pot fi împărţite în natură sau atribuite unui copărtas, fie că toţi copărtaşii solicită să se recurgă la această modalitate de lichidare a coproprietăţii.

12. Dispoziţia legală criticată în prezenta cauză prevede că, în situaţia în care niciunul dintre coproprietari nu cere atribuirea bunului ori, deşi acesta a fost atribuit provizoriu, nu s-au consemnat, în termenul stabilit, sumele cuvenite celorlalţi coproprietari, instanţa, prin încheiere, va dispune vânzarea bunului, stabilind, totodată, dacă vânzarea se va face de către părţi prin bună învoială ori de către executorul judecătoresc, instanţa va dispune ca vânzarea să fie efectuată de executorul judecătoresc prin licitaţie publică în cazul în care vreuna dintre părţi nu a fost de acord cu vânzarea prin bună învoială sau dacă această vânzare nu a fost făcută în termenul stabilit [art. 991 alin. (3) din Codul de procedură civilă].

13. În cauza de faţă unul dintre coproprietari a cerut atribuirea bunului, situaţie în care instanţa va urma să dispună vânzarea acestuia dacă nu se consemnează în termenul stabilit sumele cuvenite celorlalţi coproprietari. Având în vedere cele reţinute în paragrafele anterioare, precum şi mecanismul procedurii speciale a partajului judiciar, Curtea constată că, prin modul de formulare a criticilor, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate tinde la modificarea normei legale, în sensul extinderii sferei de reglementare a acesteia, prin adăugarea unei noi ipoteze de vânzare a bunului, care ar denatura, în ansamblu, procedura specială a partajului judiciar prevăzută de Codul de procedură civilă. În procedura partajului judiciar se urmăreşte în primul rând împărţirea bunurilor în natură, iar dacă acest lucru nu este posibil, se procedează la vânzarea acestora. Or, ceea ce se propune este vânzarea directă şi împărţirea sumelor de bani astfel rezultate.

14. În consecinţă, întrucât potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu care a fost sesizată, neputându-le modifica sau completa, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 991 alin. (1) din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost formulată, urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

15. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 991 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Emilia Băleanu în Dosarul nr. 15.432/325/2014 al Judecătoriei Timişoara - Secţia a II-a civilă.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Timişoara - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 13 octombrie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Andreea Costin

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind aprobarea stemelor comunelor Feliceni şi Mărtiniş, judeţul Harghita

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 10 alin. 2 din Legea nr. 102/1992 privind stema ţării şi sigiliul statului,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - (1) Se aprobă stemele comunelor Feliceni şi Mărtiniş, judeţul Harghita, prevăzute în anexele nr. 1.1 şi 1.2.

(2) Descrierea elementelor stemelor şi semnificaţia acestora sunt prevăzute în anexele nr. 2.1 şi 2.2.

(3) Anexele nr. 1.1,1.2,2.1 şi 2.2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Sevil Shhaideh

 

Bucureşti, 7 octombrie 2015.

Nr. 849.

 

ANEXA Nr. 1.1*)

 

STEMA

comunei Feliceni, judeţul Harghita

 

 

ANEXA Nr. 2.1

 

DESCRIEREA ŞI SEMNIFICAŢIILE

elementelor însumate ale stemei comunei Feliceni, judeţul Harghita

 

Descrierea stemei

Stema comunei Feliceni, potrivit anexei nr. 1.1, se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat de un brâu undat de argint şi despicat în partea superioară.

În partea superioară, în dreapta, în câmp verde, se află un turn de biserică de argint cu trunchi cilindric cu două brâie, terminat cu o cupolă care are un acoperiş conic, deasupra căruia se află o bară verticală ce susţine o bilă, însoţit la dreapta sus de un soare figurat cu raze de aur.

În partea superioară, în stânga, în câmp roşu, se află un cap de cerb auriu din profil însoţit la stânga sus de o semilună figurată de argint.

La vârful scutului, în câmp albastru, se află unsprezece stele de aur în cinci colţuri, dispuse 5 : 4: 2.

Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.

Semnificaţiile elementelor însumate

Tumul de biserică face referire la Biserica reformată din anul 1446, declarată monument istoric.

Capul de cerb reprezintă bogăţia cinegetică a zonei.

Brâul undat simbolizează râul Târnava Mare, care împarte în două localitatea.

Cele unsprezece stele reprezintă numărul satelor componente ale comunei.

Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.


*) Anexa nr. 1.1 este reprodusă în facsimil.

 

ANEXA Nr. 1.2*)

 

STEMA

comunei Mărtiniş, judeţul Harghita

 

ANEXA Nr. 2.2

 

DESCRIEREA ŞI SEMNIFICAŢIILE

elementelor însumate ale stemei comunei Mărtiniş, judeţul Harghita

 

Descrierea stemei

Stema comunei Mărtiniş, potrivit anexei nr. 1.2, se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat de un brâu undat de argint.

În partea superioară, în câmp de azur, se află un porumbel de argint în zbor din profil dreapta, înconjurat de 12 stele de aur în cinci colţuri aşezate în formă de romb, flancat la dreapta de un soare de aur şi la stânga de o semilună de argint, ambele figurate.

În partea inferioară, în câmp verde, se află un cerb auriu din profil dreapta, boncăluind.

Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.

Semnificaţiile elementelor însumate

Porumbelul, simbolul creştinătăţii, reprezintă Sfântul Duh, pace, dragoste, armonie şi speranţă, iar aştrii figuraţi provin din tradiţia heraldică a zonei.

Cerbul reprezintă bogăţia cinegetică a zonei.

Brâul undat simbolizează râul Homorod, care străbate localitatea.

Cele douăsprezece stele reprezintă numărul satelor componente ale comunei.

Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.


*) Anexa nr. 1.2 este reprodusa în facsimil.

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind aprobarea stemei comunei Fântânele, judeţul Arad

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 10 alin. 2 din Legea nr. 102/1992 privind stema ţării şi sigiliul statului,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - (1) Se aprobă stema comunei Fântânele, judeţul Arad, prevăzută în anexa nr. 1.

(2) Descrierea elementelor stemei şi semnificaţiile acestora sunt prevăzute în anexa nr. 2.

(3) Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Sevil Shhaideh

 

Bucureşti, 20 octombrie 2015.

Nr. 883.

 

ANEXA Nr. 1*)

 

STEMA

comunei Fântânele, judeţul Arad

 

ANEXA Nr. 2

 

DESCRIEREA şi SEMNIFICAŢIILE

elementelor însumate ale stemei comunei Fântânele, judeţul Arad

 

Descrierea stemei

Stema comunei Fântânele, potrivit anexei nr. 1, se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat în şef de un brâu undat de argint.

În şef, în câmp albastru, este amplasat un angrenaj din două roţi dinţate, flancate dreapta-stânga de câte un mănunchi format din şapte spice de grâu, totul de aur.

În centru, în câmp roşu, se află o fântână arteziană, compusă din două socluri pentagonale, cu feţe trapezoidale. Pe soclul superior, pe care se află statuia unui înger, sunt amplasate două plăci dreptunghiulare, inscripţionate.

Soclul inferior se află într-un bazin colector de piatră pentagonal, din care ies cinci stâlpi pe care se află tot atâtea plăci inscripţionate.

Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.

Semnificaţiile elementelor însumate

Monumentul arhitectural “Fântâna îngerului” reprezintă elementele istorice ale localităţii. Denumirea acesteia provine de la una din cele cinci fântâni pe care ie-au săpat şi pe care au aşezat statuia unui înger coloniştii germani aduşi aici în anul 1766. Pe plăci este înscrisă aşezarea geografică şi istoria comunei.

Brâul undat reprezintă râul Mureş, care traversează localitatea.

Mănunchiurile de spice de grâu simbolizează cea mai veche ocupaţie a locuitorilor, agricultura, iar angrenajul roţilor dinţate, potenţialul industrial al localităţii.

Cele două mănunchiuri şi cele două roţi dinţate indică numărul satelor componente ale comunei.

Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.


*) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

 

ORDIN

pentru aprobarea reglementării tehnice “Ghid pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor de canalizare a apelor meteorice în clădiri civile, social-culturale şi industriale.

(Revizuire Reglementarea tehnică P 96-1996)”, indicativ P 96-2015

 

În conformitate cu prevederile art. 43 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, republicată, ale art. 2 alin. (3) şi (4) din Regulamentul privind tipurile de reglementări tehnice şi de cheltuieli aferente activităţii de reglementare în construcţii, urbanism, amenajarea teritoriului şi habitat, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 203/2003, cu modificările şi completările ulterioare,

având în vedere Procesul-verbal de avizare nr. 4 din 3 iunie 2015 al Comitetului Tehnic de Specialitate nr. 10 “Instalaţii şi echipamente aferente construcţiilor” şi Procesul-verbal de avizare nr. 1 din 5 iulie 2015 al Comitetului Tehnic de Coordonare Generală,

în temeiul prevederilor art. 10 din Legea nr. 10/1995, republicată, şi ale art. 4 pct. II lit. e) şi art. 12 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 1/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă reglementarea tehnică “Ghid pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor de canalizare a apelor meteorice în clădiri civile, social-culturale şi industriale. (Revizuire Reglementarea tehnică P 96-1996)”, indicativ P 96-2015, prevăzută în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Prezentul ordini se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării.

Art. 3. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului lucrărilor publice şi amenajării teritoriului nr. 82/N/19962 pentru aprobarea reglementării tehnice “Ghid pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor de canalizare a apelor meteorice din clădiri civile, social-culturale şi industriale”, indicativ P 96-1996, precum şi orice alte dispoziţii contrare îşi încetează aplicabilitatea.

 

Ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Sevil Shhaideh

 

Bucureşti, 8 octombrie 2015.

Nr. 832.


*) Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome “Monitorul Oficial, Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.

1 Ordinul şi anexa se publică şi în Buletinul Construcţiilor, editat de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Construcţii, Urbanism şi Dezvoltare Teritorială Durabilă “URBAN-INCERC”.

2 Ordinul ministrului lucrărilor publice şi amenajării teritoriului nr. 82/N/1996 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.