MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 352/2015

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 183 (XXVII) - Nr. 352         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 21 mai 2015

 

SUMAR

 

HOTĂRÂRI ALE CAMEREI DEPUTAŢILOR

 

45. - Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 48/2012 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor

 

46. - Hotărâre privind vacantarea unui loc de deputat

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 157 din 17 martie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 alin. (2) lit. h1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali

 

Decizia nr. 161 din 17 martie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice şi a prevederilor art. 1 coroborate cu cele ale art. 8 din Legea nr. 285/2010, în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 21 din 18 noiembrie 2013

 

Decizia nr. 171 din 19 martie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar

 

Decizia nr. 209 din 31 martie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal

 

ORDONANŢE ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

12. - Ordonanţă de urgenţă privind aprobarea susţinerii cheltuielilor de întreţinere şi funcţionare a Formaţiunii Medicale ROL 2 din bugetul Ministerului Sănătăţii şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul sănătăţii

 

Lista cuprinzând asociaţiile şi fundaţiile române cu personalitate juridică din municipiul Sibiu cărora li s-au acordat subvenţii de la bugetul local în anul 2015, în conformitate cu prevederile Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială

 

Rectificări la:

 - Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale nr. 4/2015

 

HOTĂRÂRI ALE CAMEREI DEPUTAŢILOR

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR

 

HOTĂRÂRE

privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 48/2012 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor

În temeiul prevederilor art. 46 alin. (6) şi (11) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, republicat,

 

Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Anexa la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 48/2012 privind aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 20 decembrie 2012, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

- doamna deputat Pană Adriana-Doina, aparţinând Grupului parlamentar al PSD, trece de la Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport la Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic, în calitate de membru;

- domnul deputat Steriu Valeriu-Andrei, aparţinând Grupului parlamentar al PSD, trece de la Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale la Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, în calitate de membru;

- domnul deputat Teodorescu Ioan Viorel, aparţinând Grupului parlamentar al PSD. trece de la Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice la Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, în calitate de membru;

- domnul deputat Marian Ion Cristinel, aparţinând Grupului parlamentar democrat şi popular, trece de la Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională la Comisia pentru politică externă, în calitate de membru.

 

Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 20 mai 2015, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

 

Bucureşti, 20 mai 2015.

Nr. 45.

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR

HOTĂRÂRE

privind vacantarea unui loc de deputat

 

Având în vedere demisia din calitatea de deputat a domnului deputat Nicolescu Theodor-Cătălin, începând cu data de 12 mai 2015,

în temeiul art. 70 alin. (2) din Constituţia României, republicată, al art. 7 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, cu modificările ulterioare, al art. 48 alin. (16) din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 236 alin. (1) şi art. 237 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, republicat,

constatând că preşedintele Camerei Deputaţilor a luat act de încetarea mandatului domnului Nicolescu Theodor-Cătălin, deputat ales în Parlamentul României, în Circumscripţia electorală nr. 3 Argeş, Colegiul uninominal nr. 4,

 

Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Camera Deputaţilor constată încetarea calităţii de deputat a domnului Nicolescu Theodor-Cătălin, începând cu data de 12 mai 2015, şi declară vacant locul de deputat deţinut de domnul Nicolescu Theodor-Cătălin în Circumscripţia electorală nr. 3 Argeş, Colegiul uninominal nr. 4.

 

Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 20 mai 2015, cu respectarea art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

 

Bucureşti, 20 mai 2015.

Nr. 46.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 157

din 17 martie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 alin. (2) lit. h1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Popescu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 alin. (2) lit. h1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, excepţie ridicată de Dragoş Cinca în Dosarul nr. 9.488/118/2013 al Tribunalului Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi care formează obiectul Dosarului nr. 796D/2014 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, sens în care invocă Deciziile Curţii Constituţionale nr. 565 din 16 octombrie 2014 şi nr. 530 din 12 decembrie 2013.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

4. Prin încheierea din 6 mai 2007, pronunţată în Dosarul nr. 9.488/118/2013, Tribunalul Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor ari. 9 alin. (2) lit. hi) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali. Excepţia a fost ridicată de reclamantul Dragoş Cinca într-o cauză având ca obiect cererea de anulare a unei hotărâri a consiliului local referitoare la vacantarea mandatului de consilier.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile legale criticate sunt discriminatorii şi încalcă dreptul la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor. În acest sens se arată că, potrivit prevederilor art. 6 din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, atât depunerea candidaturii, cât şi obţinerea mandatului de consilier local nu sunt condiţionate de afilierea la un partid politic, legea prevăzând şi posibilitatea depunerii unor candidaturi independente. În acest context, dispoziţia legală criticată, care prevede încetarea de drept a mandatului de consilier local sau de consilier judeţean, ca urmare a retragerii sprijinului politic, este de natură a genera o situaţie juridică discriminatorie pentru persoana care nu îşi mai poate exercita funcţia de consilier ca urmare a faptului că nu mai face parte dintr-un partid politic, cât şi pentru cetăţenii al căror vot liber exprimat este încălcat, aceştia votând consilierul (persoana) şi nu partidul.

6. Autorul susţine că prevederea legală criticată contravine dreptului constituţional la vot, precum şi dreptului de a fi ales, deoarece opinia exprimată de către cetăţenii unei comunităţi locale, în cadrul unui vot egal, direct, secret şi liber exprimat, “este lăsată în voia discreţionară a unui partid politic”, cu atât mai mult cu cât, în temeiul art. 16 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, pierderea calităţii de membru al unui partid politic este supusă numai jurisdicţiei interne a partidului respectiv, potrivit statutului partidului. În aceste condiţii este încălcat atât dreptul de vot al persoanelor care şi-au exprimat consimţământul în vederea alegerii membrilor consiliilor locale sau judeţene, cât şi dreptul de a fi ales al consilierului, care “este practic obligat să rămână în cadrul unui partid politic, de teamă de a nu pierde funcţia publică pe care o exercită”.

7. De asemenea, prin aplicarea prevederilor legale criticate se creează o situaţie discriminatorie între consilierii locali, în sensul că pentru cei care sunt afiliaţi unui partid politic există riscul de a le înceta de drept mandatul de consilier pentru simplul fapt că partidul politic din care făceau parte le retrage sprijinul politic, iar pentru consilierii care au candidat în mod independent, acest risc este practic înlăturat, o asemenea prevedere nefiind aplicabilă. Se arată că exercitarea funcţiei publice de consilier local/judeţean presupune calităţi personale ale celui care o exercită, şi anume aceea de a fi un bun administrator, şi nu are în vedere apartenenţa politică. În acest sens, prevederile art. 56 alin. (1) din actul normativ criticat instituie răspunderea în nume propriu a consilierilor, pentru activitatea desfăşurată în exercitarea mandatului, de unde rezultă că principala îndatorire a acestora este aceea de a servi interesele comunităţii locale din care fac parte, iar nu cele ale formaţiunii politice pe listele căreia a fost ales.

8. Tribunalul Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal consideră că dispoziţia legală criticată nu este contrară art. 37 alin. (1) din Constituţie, nu vizează dreptul la vot al cetăţenilor şi nu este de natură a conduce la un tratament discriminatoriu pentru aleşii locali. În acest sens, arată că reglementarea cazului de încetare a mandatului consilierului local/judeţean înainte de expirarea duratei normale, în cazul în care alesul local pierde calitatea de membru al partidului pe listele căruia a fost ales, este o reflectare pe planul legii organice a dispoziţiilor art. 8 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora partidele politice contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei politice a cetăţenilor. Apreciază că invocarea pretinsei discriminări între consilierii locali, din perspectiva riscului consilierilor locali aleşi pe listele unui partid politic de a le înceta de drept mandatul de consilier, pe de o parte, şi consilierii care au candidat independent, pe de altă parte, care nu sunt supuşi acestui risc, nu este de natură a conduce la concluzia nesocotirii dispoziţiilor art. 37 alin. (1) din Constituţie, de vreme ce situaţiile sunt obiectiv diferite şi prin urmare se justifică tratamentul diferenţiat. Se mai apreciază, în acest context, că, în privinţa consilierului local/judeţean ales ca urmare a înscrierii pe lista unui partid politic, alegătorii si-au exprimat votul în considerarea programului politic al partidului din care făcea parte în momentul alegerii şi pe care această persoană urma să îl promoveze pe perioada mandatului. Mai mult, prevederea legală criticată are ca finalitate prevenirea migraţiei politice a aleşilor locali, în vederea asigurării unei stabilităţi în cadrul administraţiei publice locale, care să exprime configuraţia politică, rezultată din voinţa electoratului.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

10. Avocatul Poporului arată că îşi menţine punctul de vedere formulat anterior în dosarele Curţii Constituţionale nr. 426D/2014 şi nr. 323D/2014, exprimat în sensul constituţionalităţii prevederilor art. 9 alin. (2) lit. h1) din Legea nr. 393/2004.

11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor. concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 9 alin. (2) lit. h1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 7 octombrie 2014, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora: “(2) Calitatea de consilier local sau de consilier judeţean încetează de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului, în următoarele cazuri:

(...)

„h1) pierderea calităţii de membru al partidului politic sau al organizaţiei minorităţilor naţionale pe a cărei listă a fost ales”.

14. În opinia autorului excepţiei, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 36 alin. (1) privind dreptul de vot şi art. 37 alin. (1) referitor la dreptul de a fi ales.

15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile criticate cuprinse în Legea nr. 393/2004 au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate exercitat prin prisma unor critici, în esenţă, similare. În acest sens, sunt, spre exemplu, Decizia nr. 1.167 din 11 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 3 ianuarie 2008, Decizia nr. 779 din 1 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 5 august 2008, Decizia nr. 134 din 21 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 13 martie 2008, Decizia nr. 273 din 24 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 13 aprilie 2009, Decizia nr. 957 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 25 august 2010 şi Decizia nr. 565 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 19 decembrie 2014.

16. Astfel, în ceea ce priveşte invocarea unui tratament juridic discriminatoriu, în privinţa încetării mandatului aleşilor locali care au candidat pe listele unui partid politic/unei organizaţii a minorităţilor naţionale, faţă de candidaţii independenţi, Curtea a reţinut, în esenţă, că încetarea de drept a mandatului alesului local care a candidat pe listele unui partid politic/unei organizaţii a minorităţilor naţionale, subsecventă pierderii calităţii de membru al partidului care l-a susţinut şi promovat pe parcursul campaniei electorale, este conformă cu logica internă a unei proceduri electorale bazate pe principiul reprezentării proporţionale, organizată sub forma scrutinului de listă, în cazul alegerilor pentru consiliile locale şi consiliile judeţene, în sensul în care listele de candidaţi pentru alegerea consiliilor locale şi a consiliilor judeţene sunt întocmite de către partidele politice, pe baza unei afinităţi de ordin politic şi doctrinar persoanelor propuse cu partidul care le susţine.

17. În aceste condiţii, soluţia legislativă criticată apare ca o consecinţă firească şi logică a pierderii calităţii de membru al partidului politic/organizaţiei minorităţilor naţionale, spre deosebire de situaţia candidatului independent, a cărui alegere a depins în mod exclusiv de promovarea propriului program politic. Aşa cum s-a reţinut în mod constant în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, principiul constituţional al egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice nu presupune egalitatea de tratament juridic aplicat unei categorii de cetăţeni în comparaţie cu alta, astfel încât el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii juridice diferite pentru situaţii diferite (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Astfel, aleşii locali care au candidat pe listele unui partid politic/unei organizaţii a minorităţilor naţionale, pe de o parte, şi candidaţii independenţi, pe de altă parte, se află în situaţii juridice care diferă în mod obiectiv, astfel încât şi tratamentul juridic instituit nu poate fi decât diferit.

18. Astfel cum a reţinut Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa precitată, în privinţa candidaţilor pentru funcţia de consilier local/judeţean, aleşi pe baza scrutinului de listă, electoratul acordă votul său unei persoane, pentru a îndeplini o funcţie publică la nivelul administraţiei locale, în considerarea programului politic al partidului din rândurile căruia face parte la momentul alegerii şi pe care această persoană urmează să îl promoveze pe perioada mandatului său de consilier local sau judeţean. Aşadar, votul alegătorului exprimă opţiunea pentru programul unui partid şi nu pentru un anumit candidat. Totodată, Curtea a reţinut faptul că a accepta ca un consilier local/judeţean, care în timpul exercitării mandatului părăseşte partidul pe a cărui listă a candidat şi a fost ales. să îşi păstreze mai departe statutul de ales local ar însemna să se modifice configuraţia politică a consiliului local prin voinţa reprezentanţilor aleşi, configuraţie stabilită tocmai ca urmare a votului exprimat de cetăţeni. Această ipoteză nu poate fi acceptată, deoarece mandatul în exerciţiu, astfel continuat, nu mai corespunde voinţei iniţiale a electoratului, care a acordat votul său unui candidat în considerarea partidului pe care, la acel moment, acesta îl reprezenta.

19. Referitor la critica privind încălcarea drepturilor constituţionale de a alege şi de a fi ales, prin Decizia nr. 565 din 16 octombrie 2014, precitată, paragraful 21, Curtea a reţinut că împrejurarea încetării de drept a mandatului de consilier local/judeţean, ca urmare a întrunirii condiţiei reglementate prin textul de lege criticat, nu poate fi considerată ca aducând limitări acestor drepturi electorale fundamentale, de vreme ce ipoteza reglementării criticate se referă la un candidat ales ca urmare tocmai a exercitării drepturilor constituţionale invocate, împrejurarea că aleşii locali aflaţi în exerciţiul funcţiei s-ar putea afla în situaţia de a nu putea continua mandatul obţinut în urma alegerilor locale, din motivele prevăzute de lege, enumerate în cuprinsul art. 9 alin. (2) din Legea nr. 393/2004, nu poate fi considerată o încălcare sau o limitare a dreptului de a fi ales, având în vedere că ipoteza normativă a acestui din urmă text de lege se referă la exercitarea mandatului, iar nu la condiţiile de dobândire ale acestuia. Prin urmare, prevederile art. 9 alin. (2) lit. h1)din Legea nr. 393/2004, reglementând un caz de încetare de drept a calităţii de consilier local/judeţean, înainte de expirarea duratei normale a mandatului nu conţin nicio dispoziţie prin care cetăţenii ar fi împiedicaţi să candideze la funcţia de consilier local. Dreptul de a fi ales se referă exclusiv la posibilitatea unei persoane de a candida, astfel încât accesul la înscrierea în cursa alegerilor trebuie să fie posibil pentru fiecare cetăţean care îndeplineşte condiţiile de eligibilitate stabilite prin Constituţie.

20. În fine, referitor la susţinerea că, în temeiul art. 16 alin. (3) din Legea nr. 14/2003, pierderea calităţii de membru al unui partid politic este supusă numai jurisdicţiei interne a partidului respectiv, potrivit statutului partidului, în jurisprudenţa sa, Curtea reţine că, urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 530 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 13 ianuarie 2014, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (3) din Legea partidelor politice nr. 14/2003, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 12 mai 2014, pierderea calităţii de membru al unui partid politic, cu consecinţa corelativă a încetării mandatului de consilier local/judeţean, nu mai este supusă exclusiv jurisdicţiei interne a partidului respectiv, ci se poate contesta în faţa unei instanţe de contencios administrativ, astfel încât, beneficiind de un control judecătoresc asupra modalităţii în care au fost respectate procedurile statutare de către organele cu atribuţii jurisdicţionale ale partidului, se creează premisele unei exercitări în bune condiţii a drepturilor şi libertăţilor constituţionale, în speţă dreptul de a fi ales.

21. Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate prin deciziile menţionate mai sus îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dragoş Cinca în Dosarul nr. 9.488/118/2013 al Tribunalului Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi constată că prevederile art. 9 alin. (2) lit. h1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 17 martie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Simina Popescu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 161

din 17 martie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice şi a prevederilor art. 1 coroborate cu cele ale art. 8 din Legea nr. 285/2010, în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 21 din 18 noiembrie 2013

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice şi a prevederilor art. 1 coroborat cu art. 8 din Legea nr. 285/2010, excepţie ridicată de Cristinel Băloi în Dosarul nr. 32.967/3/2013 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 821 D/2014 al Curţii Constituţionale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent învederează Curţii că autorul excepţiei a depus la dosar concluzii scrise prin care solicită admiterea acesteia.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că, în opinia sa, îşi menţin valabilitatea soluţia pronunţată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 445 din 16 decembrie 2014, precum şi considerentele acesteia.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin încheierea din 8 iulie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 32.967/3/2013, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice şi a prevederilor art. 1 coroborat cu art. 8 din Legea nr. 285/2010, excepţie ridicată de Cristinel Băloi într-o cauză având ca obiect, în principal, soluţionarea cererii de obligare a Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti la plata premiului anual aferent anului 2010.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că legile nr. 284/2010 şi nr. 285/2010 sunt neconstituţionale întrucât nu conţin formula de atestare a autenticităţii actului normativ, menţionată la art. 46 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, ca parte constitutivă obligatorie şi necesară a unei legi. Din acest motiv, sunt nesocotite principiul legalităţii, consacrat în art. 1 alin. (5) şi art. 16 alin. (2) din Constituţie, şi cel al securităţii raporturilor juridice, care se desprinde din art. 1 alin. (3), art. 1 alin. (5) şi art. 16 din Legea fundamentală.

7. În ceea ce priveşte prevederile art. 1 coroborate cu cele ale art. 8 din Legea nr. 285/2010, autorul excepţiei precizează că le critică în înţelesul pe care l-a stabilit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 21 din 18 noiembrie 2013 pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, în sensul că premiul anual pe anul 2010, prevăzut iniţial prin Legea nr. 330/2009, care a fost abrogată prin art. 39 lit. w) din Legea nr. 284/2010, ar fi fost inclus în majorarea salarială de 15% prevăzută a se aplica de la 1 ianuarie 2011. Susţine că este nesocotit dreptul de proprietate privată, întrucât veniturile viitoare pot fi considerate “bunuri” în cazul în care dreptul a fost deja câştigat şi este sigur că va fi plătit. Invocă, în acest sens, Hotărârea din 23 februarie 2010 a Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţată în Cauza Koivusaari şi alţii împotriva Finlandei, paragraful 206. Arată că existenţa dreptului la plata creanţei reprezentând premiul anual acordat în anul 2010 a fost recunoscută de Curtea Constituţională pentru funcţionarii care dobândiseră acest drept ca efect al îndeplinirii condiţiilor necesare prevăzute de legea veche, Legea nr. 330/2009. Cu toate acestea, prin interpretarea obligatorie pentru instanţe, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a deturnat atât art. 8, cât şi art. 1 din Legea nr. 285/2010 de la scopul lor legitim, cu consecinţa că s-a creat o situaţie dublu discriminatorie, pe de o parte, chiar între funcţionarii publici îndreptăţiţi la plata premiului anual pe anul 2010 şi, pe de altă parte, între categoria funcţionarilor îndreptăţiţi la plata acestui premiu şi cea a funcţionarilor care nu au avut dreptul la acesta. Astfel, cu privire la prima situaţie, arată că, de vreme ce Înalta Curte a statuat că premiul anual a fost inclus în sporul de 15% şi în condiţiile în care premiul anual nu a avut aceeaşi valoare pentru toţi funcţionarii, rezultă că fiecare funcţionar a primit un spor care, deşi declarativ era stabilit în mod egal la 15% din salariul brut, în realitate acesta era mai mic de 15% şi, în acelaşi timp, era diferit de la funcţionar la funcţionar. În cea de-a două situaţie, discriminarea se produce prin faptul că funcţionarii îndreptăţiţi la plata premiului anual pentru anul 2010 au primit un spor efectiv mai mic decât cei care nu erau îndrituiţi să beneficieze de plata acestui premiu. Autorul excepţiei susţine că, prin Decizia nr. 21 din 18 noiembrie 2013, Înalta Curte a dat prevederilor art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 285/2010 o interpretare care fie a anulat substanţa dreptului la premiul anual, fie a diminuat substanţa dreptului la sporul de 15% din venitul salarial brut. Arată că Înalta Curte a contopit două creanţe din surse diferite, rezultatul nefiind însă suma acestora, ci rămânând egal cu 15%.

8. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul constituţionalităţii dispoziţiilor legale criticate, întrucât concordanţa sau neconcordanţa formulei de autenticitate a legii cu prevederile Legii nr. 24/2000 nu poate determina o încălcare a Constituţiei. Tot astfel, argumentele privind greşita dezlegare dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul unui recurs în interesul legii nu pot determina o interpretare contrară a aceloraşi dispoziţii de către Curtea Constituţională.

9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise transmise la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, cele ale Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, şi prevederile art. 1 coroborate cu cele ale art. 8 din Legea nr. 285/2010.

13. În ce priveşte art. 8 din Legea nr. 285/2010, autorul excepţiei contestă constituţionalitatea acestuia în interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 21 din 18 noiembrie 2013 referitoare la recursul în interesul legii formulat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, raportat la art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, referitor la acordarea premiului pentru anul 2010 personalului din sectorul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 16 ianuarie 2014.

14. Având în vedere că în jurisprudenţa sa, reprezentată, de exemplu, de Decizia nr. 854 din 23 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 21 septembrie 2011, sau Decizia nr. 534 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 17 februarie 2014, Curtea a statuat că este competentă să verifice, din perspectiva raportării la prevederile Legii fundamentale, şi constituţionalitatea textelor legale aplicabile în interpretarea consacrată prin decizii pronunţate în soluţionarea unor recursuri în interesul legii. Curtea a apreciat că a admite o teză contrară ar contraveni însăşi raţiunii existenţei sale şi că, dacă ar accepta ca un text legal să se aplice în limite ce ar putea intra în coliziune cu Legea fundamentală, şi-ar nega rolul său de garant al supremaţiei Constituţiei.

15. În consecinţă, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile Legii-cadru nr. 284/2010, ale Legii nr. 285/2010 şi ale art. 1 coroborat cu art. 8 din Legea nr. 285/2010, în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 21 din 18 noiembrie 2013. Art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 285/2010 au următoarea redactare:

- Art. 1: (1) începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.

(2) începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura În care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

(3) Cuantumul brut al drepturilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se va stabili în anul 2011 ţinându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcţie sau, după caz, în specialitate, dobândite în condiţiile legii până la 31 decembrie 2010.

(4) Cuantumul soldei de grad/salariului gradului profesional, al soldei de comandă/salariului de comandă, precum şi cuantumul gradaţiilor, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.

(5) în salariul de bază. indemnizaţia lunară de încadrare, respectiv în solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizaţiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcţiei de bază, precum şi sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, şi care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcţie, fără ca prin acordarea lor să conducă la creşteri salariate, altele decât cele prevăzute de prezenta lege.”;

- Art. 8: “Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariate ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.”

16. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, actele normative şi textele de lege criticate contravin următoarelor dispoziţii din Legea fundamentală: art. 1 alin. (3) care consacră caracterul statului român de stat de drept, democratic şi social, art. 1 alin. (4) referitor la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, art. 1 alin. (5) care instituie obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 16 alin. (1) şi (2) care statuează cu privire la egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice şi stabileşte că nimeni nu este mai presus de lege şi art. 44 privitor la dreptul de proprietate privată. De asemenea, se invocă şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la protecţia proprietăţii private.

17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că autorul excepţiei critică, pe de o parte, constituţionalitatea extrinsecă a legilor supuse controlului, formulând critici argumentate pe ideea nerespectării exigenţelor de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, şi, pe de altă parte, formulează critici de natură intrinsecă, referitoare la conţinutul normativ propriu-zis al textelor de lege ce formează obiect al excepţiei.

18. În ceea ce priveşte criticile de natură extrinsecă, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 445 din 16 septembrie 2014, paragrafele 18-21, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 790 din 30 octombrie 2014. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că art. 46 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, are în vedere procedura legislativă clasică, obişnuită, în care proiectul de lege este adoptat pe rând, în fiecare Cameră, sau în şedinţa comună a Camerelor reunite, în cazurile prevăzute expres de Constituţie. Or, legile a căror constituţionalitate a fost pusă în discuţie, respectiv Legea-cadru nr. 284/2010 şi Legea nr. 285/2010, au fost adoptate prin angajarea răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, adică prin intermediul unei proceduri parlamentare speciale de legiferare, în cadrul căreia Guvernul, ca autoritate legislativă delegată, forţează aprobarea unui proiect de lege şi transformarea acestuia în lege, cu riscul demiterii sale în urma adoptării de către Parlament a unei moţiuni de cenzură.

19. Prin decizia amintită, Curtea a observat că, în jurisprudenţa sa, a statuat că angajarea răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege urmăreşte ca acesta să fie adoptat în condiţii de maximă celeritate, conţinutul reglementării vizând stabilirea unor măsuri urgente într-un domeniu de maximă importanţă, iar aplicarea acestora trebuie să fie imediată. Totodată, Curtea a reţinut că angajarea răspunderii asupra unui proiect de lege reprezintă o modalitate legislativă indirectă de adoptare a unei legi care, neurmând procedura parlamentară obişnuită, este practic adoptată tacit, în absenţa dezbaterilor parlamentare.

20. Ţinând cont de aceste trăsături ce conferă specificitate angajării răspunderii Guvernului, ca modalitate atipică de adoptare a unui proiect de lege, Curtea a constatat, prin decizia mai sus amintită, că formula cuprinsă în finalul celor trei legi criticate, în sensul că acestea au fost adoptate în temeiul prevederilor art. 114 alin. (3) din Constituţie, în urma angajării răspunderii Guvernului în fata Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, reprezintă o adaptare a formulei prevăzute de art. 46 din Legea nr. 24/2000 la această ipoteză specială. Prin urmare, Curtea a observat că nu se poate susţine încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie.

21. Prin concluziile scrise depuse la dosarul prezentei cauze, autorul excepţiei îşi exprimă nemulţumirea faţă de considerentele pe care Curtea a argumentat, sub aspect extrinsec, constituţionalitatea legilor nr. 284/2010 şi nr. 285/2010, considerând că instanţa de contencios constituţional s-a aflat într-o gravă eroare de drept.

22. În primul rând, susţine că ar fi vorba despre critici de natură intrinsecă, nicidecum extrinsecă, aşa cum Ie-a calificat Curtea Constituţională. Faţă de această afirmaţie, Curtea subliniază că verificarea constituţionalităţii extrinseci a unui act normativ dintre cele care, potrivit Constituţiei, pot fi supuse controlului de constituţionalitate, respectiv legile şi ordonanţele - simple sau de urgenţă -, vizează regularitatea formală a acestuia, adică îndeplinirea condiţiilor impuse la nivel constituţional pentru adoptarea sau, după caz, emiterea acestuia. Or, menţionarea formulei de atestare a legii constituie o cerinţă de formă a actului normativ în cauză, astfel că, în analizarea unei critici de neconstituţionalitate formulate din perspectiva lipsei acesteia, Curtea Constituţională va proceda la efectuarea unui control al constituţionalităţii extrinseci a respectivului act normativ.

23. În al doilea rând, în motivarea pretinsei neconstituţionalităţi a legilor nr. 284/2010 şi nr. 285/2010 ca urmare a faptului că nu ar conţine formula de atestare a legalităţii actului normativ aşa cum aceasta este menţionată la art. 46 alin. (8) din Legea nr. 24/2000, autorul excepţiei indică trei legi a căror formulă de atestare ar fi trebuit, în opinia sa, să fie utilizată şi în cazul celor două legi analizate în cauza de faţă. Este vorba despre Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, precum şi despre Legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar şi Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010. Autorul excepţiei pierde, însă, din vedere faptul că toate cele trei legi la care face referire au fost adoptate în condiţiile art. 147 alin. (2) din Constituţie, fiind adoptate de Parlament în şedinţă comună după reexaminarea proiectelor de lege pentru care Guvernul îşi angajase răspunderea, dar care, după ce fuseseră adoptate în temeiul art. 114 alin. (3) din Constituţie, fuseseră supuse controlului Curţii Constituţionale, care constatase neconstituţionalitatea unora dintre prevederile acestora, în urma controlului a priori, exercitat anterior promulgării acestora, prin Decizia nr. 375 din 6 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 591 din 8 iulie 2005, respectiv prin deciziile nr. 872, nr. 874 şi nr. 873 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010.

24. Aşadar, cele trei legi la care face referire autorul excepţiei se încadrau în ipoteza art. 46 alin. (8) din Legea nr. 24/2000, fiind adoptate de Parlament în şedinţă comună. Spre deosebire de acestea, legile nr. 284/2010 şi nr.285/2010 au fost adoptate direct, prin angajarea răspunderii Guvernului, acţiune desfăşurată, într-adevăr, în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului, dar legile în discuţie au fost adoptate nu în urma votului deputaţilor şi senatorilor, ci ca efect al respingerii moţiunii de cenzură introduse de parlamentari ai opoziţiei şi ca urmare a faptului că sesizările de constituţionalitate formulate au fost respinse de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1.658 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 18 ianuarie 2011, respectiv prin Decizia nr. 1.655 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 20 ianuarie 2011. Ca atare, nu a mai fost necesar ca cele două legi să fie retrimise în Parlament pentru reexaminarea în vederea corectării eventualelor vicii de constituţionalitate pe care Curtea le-ar fi putut constata, astfel că nu au fost supuse votului senatorilor şi deputaţilor reuniţi în şedinţă comună.

25. În continuare, Curtea observă că autorul prezentei excepţii formulează şi o critică de natură intrinsecă, referitoare la prevederile art. 1 coroborate cu cele ale art. 8 din Legea nr. 285/2010, criticate în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 21 din 18 noiembrie 2013 pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, în sensul că premiul anual pe anul 2010, prevăzut iniţial prin Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, lege care a fost abrogată prin art. 39 lit. w) din Legea-cadru nr. 284/2010, ar fi fost inclus în majorarea salarială de 15% prevăzută a se aplica de la 1 ianuarie 2011.

26. Conform jurisprudenţei Curţii Constituţionale, concretizată prin Decizia nr. 349 din 17 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial ai României, Partea I, nr. 582 din 4 august 2014, ca premisă a analizei constituţionalităţii textelor criticate în interpretarea dată de instanţa supremă, Curtea trebuie să stabilească mai întâi dacă această interpretare se încadrează în limitele art. 126 alin. (3) din Constituţie.

27. Sub acest aspect, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 21 din 18 noiembrie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.

28. Aşadar, Înalta Curte a explicitat intenţia legiuitorului exprimată prin art. 8 din Legea nr. 285/2010, care prevedea că “sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute În vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi”. Neclaritatea textului viza sintagma “fiind avute în vedere”, Înalta Curte precizând că semnificaţia acesteia este că sumele în discuţie au fost incluse în majorările salariale stabilite pentru anul 2011.

29. Aşadar, Curtea Constituţională consideră că se află în faţa unei veritabile operaţiunile interpretare în sensul art. 126 din Constituţie, realizată de Înalta Curte cu respectarea, întru totul, a competenţei de legiferare a Parlamentului prevăzute de art. 126 alin. (2) din Constituţie şi a competenţei de interpretare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prevăzută la art. 126 alin. (3) din Constituţie.

30. În continuare, Curtea observă că, în esenţă, autorul excepţiei susţine că, prin interpretarea mai sus arătată, s-ar crea o inegalitate între salariaţii care, la finalul anului 2010, erau îndreptăţiţi la premiul anual şi cei care nu aveau acest drept. Aceasta, deoarece sporul real de care au beneficiat aceste două categorii a fost diferit, în sensul că cei care nu aveau dreptul la acest spor au obţinut, în realitate, o creştere mai mare decât ceilalţi.

31. Faţă de criticile formulate în motivarea prezentei excepţii de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 115 din 9 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 230 din 5 aprilie 2012, sau Decizia nr. 257 din 20 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 331 din 16 mai 2012, a statuat că dispoziţiile de lege criticate se aplică în egală măsură întregului personal din sectorul bugetar şi că nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual.

32. De asemenea, prin Decizia nr. 1.601 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 4 februarie 2011, şi făcând referire la Decizia nr. 1.250 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010, Curtea a reţinut că statul are deplina legitimitate constituţională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcţie de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula.

33. Totodată, aşa cum a reţinut şi prin Decizia nr. 115 din 9 februarie 2012, Curtea constată că nu se poate reţine încălcarea prevederilor constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul de proprietate privată. Premiul anual pe anul 2010 reprezintă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, pe care angajatul o are asupra angajatorului public şi constituie un “bun” în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, dar dispoziţiile de lege criticate prevăd, în acelaşi timp, doar modalitatea prin care statul urmează să-şi execute întru totul această obligaţie financiară, în forma arătată mai sus, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul sau întinderea acestei creanţe.

34. În concluzie, Curtea reţine că interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respectat deciziile Curţii Constituţionale, plasându-se în cadrul constituţional precizat prin aceste decizii.

35. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cristinel Băloi în Dosarul nr. 32.967/3/2013 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ale Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice şi prevederile art. 1 coroborate cu cele ale art. 8 din Legea nr. 285/2010, în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 21 din 18 noiembrie 2013, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 17 martie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 171

din 19 martie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, excepţie ridicată de Viorel Constantin, Constantin Ciulin, Gheorghe-Cristinel Ciulin, Vasilică Ciulin, Marian Ciulin, Petrică Ciulin, Alin-Valentin Mănăilă, Minai Aurelian Toader, Răzvan Cristian Voinea, Cristina Ramona Voinea, Ionuţ-Flavius Voinea, Felicia Tudor, Margareta Oprea, Felix Apostol, Aurelia-Monica Apostol, Elena Simona Voican, Ioan Laurenţiu Voican, Maria Cristina Bolintineanu şi Cornel Amalie în Dosarul nr. 176/114/2014 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.047D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorii excepţiei, prin apărător ales, au depus la dosar concluzii scrise prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.576 din 7 decembrie 2011. Arată că principiul egalităţii vizează drepturi fundamentale, iar, pe de altă parte, acordarea beneficiilor prevăzute de Legea nr. 341/2004 se face în funcţie de titlul deţinut.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin încheierea din 14 octombrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 176/114/2014, Curtea de Apel Ploieşti - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor aii. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar. Excepţia a fost ridicată de reclamanţii Viorel Constantin şi alţii în cadrul soluţionării apelului declarat împotriva unei sentinţe civile prin care s-a respins acţiunea privind plata indemnizaţiei prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 pentru anul 2012.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că prevederile criticate contravin dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, deoarece au suspendat pentru anul 2012 plata indemnizaţiei prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 pentru urmaşii eroilor din Revoluţia din 1989, în timp ce pentru urmaşii celor decedaţi în urma revoltei muncitoreşti de la Braşov din noiembrie 1987 nu a fost suspendată plata acestei indemnizaţii, încălcându-se astfel instituirea unui tratament egal în faţa legii. În susţinerea acestei critici de neconstituţionalitate invocă hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului pronunţate în cauzele Stubbing şi alţii împotriva Regatului Unit din 22 octombrie 1996, Fredin împotriva Suediei din 18 februarie 1991, Hoffman împotriva Austriei din 23 iunie 1993, Spadea şi Scalabrino împotriva Italiei din 28 septembrie 1995 şi Thlimmenos împotriva Greciei din 6 aprilie 2000.

7. Curtea de Apel Ploieşti - Secţia I civilă apreciază, în esenţă, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, intenţia legiuitorului nefiind aceea de a crea o discriminare între urmaşii eroilor din 1989 şi urmaşii celor decedaţi în urma revoltei muncitoreşti de la Braşov din 1987, pentru aceste categorii de persoane aplicându-se norme legale diferite.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

9. Avocatul Poporului consideră, în esenţă, că dispoziţiile criticate sunt constituţionale, sens în care invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 42 din 22 ianuarie 2014 şi nr. 244 din 29 aprilie 2014.

10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse la dosar de autorii excepţiei de neconstituţionalitate, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele;

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 10 septembrie 2010, dispoziţii introduse prin Legea nr. 283/2011 de aprobare a acesteia, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011, având următorul conţinut: “Art. II

Pentru anul 2012 se aprobă instituirea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, după cum urmează: [...]

Art. 18

În anul 2012, indemnizaţiile prevăzute la art. 4 alin. (4) din Legea recunoştinţei faţa de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, nu se acordă.”

13. Deşi dispoziţiile de lege supuse examinării au avut aplicabilitate doar în cursul anul 2012, potrivit Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011 (prin care Curtea a statuat că “sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare*), Curtea urmează să se pronunţe asupra constituţionalităţii acestora, având în vedere că aceste dispoziţii îşi produc efecte în cauza în cadrul căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, cauză ce are ca obiect soluţionarea cererii de acordare a indemnizaţiei prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 pentru anul 2012.

14. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi.

15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile prin care în anul 2012 s-a suspendat plata indemnizaţiilor lunare reparatorii prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate raportat la art. 16 din Constituţie, prin Decizia nr. 1.576 din 7 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 16 ianuarie 2012 (pronunţată în cadrul controlului a priori de constituţionalitate), sau prin Decizia nr. 922 din 1 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2013 (pronunţată în cadrul controlului a posteriori de constituţionalitate). Curtea a reţinut că fiecare titlu acordat are în vedere un nivel de implicare şi contribuţie diferit, precum şi consecinţe diferite suportate de participanţii la Revoluţia română din 1989. Astfel, persoanele care se încadrează în una dintre aceste categorii ale legii se află într-o situaţie obiectiv diferită faţă de persoanele având un alt titlu potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 341/2004, astfel că instituirea unui tratament juridic diferit nu poate primi semnificaţia încălcării principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor.

16. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

17. Referitor la susţinerea privind discriminarea între urmaşii eroilor din Revoluţia din 1989 şi urmaşii celor decedaţi în urma revoltei muncitoreşti de la Braşov din noiembrie 1987, deoarece acestora din urmă nu le-ar fi fost suspendată plata indemnizaţiei prevăzute la art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. Astfel, aşa cum reiese din încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, autorii excepţiei au calitatea de urmaşi ai eroilor-martiri ai Revoluţiei din Decembrie 1989 şi sunt beneficiari ai indemnizaţiei prevăzute de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 [lege care prevedea, în forma în vigoare în anul 2012, mai multe tipuri de indemnizaţii lunare, şi anume: indemnizaţiile lunare reparatorii, reglementate art. 4 alin. (2)-(4), indemnizaţiile de îngrijire acordate lunar marilor mutilaţi şi persoanelor încadrate în gradul I de invaliditate, reglementate de art. 4 alin. (5), si indemnizaţiile lunare adăugate la pensia pentru limită de vârstă, reglementate de art. 5 alin. (1) lit. m) ]. Potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, beneficiau de o indemnizaţie reparatorie lunară, numai dacă au un venit mai mic decât salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului: persoanele care au obţinut titlul de Luptător pentru Victoria Revolutei din Decembrie 1989 - Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite şi copiii eroilor-martiri, indiferent de vârstă, dacă nu sunt încadraţi în nicio formă de învăţământ ori nu realizează venituri din motive neimputabile lor. Cu privire la urmaşii celor decedaţi în Revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987, Curtea reţine că, deşi iniţial Legea nr. 341/2004 se referea doar la Revoluţia din Decembrie 1989, aceasta a fost completată, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 15 februarie 2008, aprobată prin Legea nr. 184/2009, cu capitolul II (art. 18-24), intitulat “Revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987”, fiind completat în consecinţă şi titlul Legii nr. 341/2004. Potrivit art. 21 alin. (3) din aceasta, în forma în vigoare în anul 2012, urmaşii persoanelor care au decedat în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 - soţul supravieţuitor, copiii şi părinţii celui decedat - beneficiau de drepturile prevăzute la art. 5 alin. (1) din lege. Aşadar, dispoziţiile de lege criticate, care prevăd că în anul 2012 nu se acordă indemnizaţiile prevăzute la art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, nu instituie diferenţe de tratament între cete două categorii de urmaşi, astfel cum susţin autorii excepţiei de neconstituţionalitate, ci se aplică în mod nediscriminatoriu tuturor persoanelor aflate în ipoteza prevăzută de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, şi anume persoanelor care au obţinut titlul de Luptător pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 - Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite şi copiii eroilor-martiri, indiferent de vârstă, dacă nu sunt încadraţi în nicio formă de învăţământ ori nu realizează venituri din motive neimputabile lor, nefiind încălcate, aşadar, prevederile art. 16 din Constituţie.

18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Viorel Constantin, Constantin Ciulin, Gheorghe-Cristinel Ciulin, Vasilică Ciulin, Marian Ciulin, Petrică Ciulin, Alin-Valentin Mănăilă, Mihai Aurelian Toader, Răzvan Cristian Voinea, Cristina Ramona Voinea, Ionuţ-Flavius Voinea, Felicia Tudor, Margareta Oprea, Felix Apostol, Aurelia-Monica Apostol, Elena Simona Voican, Ioan Laurenţiu Voican, Maria Cristina Bolintineanu şi Cornel Amalie în Dosarul nr. 176/114/2014 al Curţii de Apel Ploieşti - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. li art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi generai obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Ploieşti - Secţia I civila şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea i.

Pronunţată în şedinţa din data de 19 martie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 209

din 31 martie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Codul penai, excepţie ridicată de Gabriel Darie Aculov în Dosarul nr. 464/64/2014 al Curţii de Apel Braşov - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 828D/2014.

2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa de 17 martie 2015, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă, şi a autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care a fost reprezentat de domnul avocat Costel Toroiman, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când Curtea, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, a amânat pronunţarea, în temeiul art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, pentru 31 martie 2015.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

3. Prin încheierea din 9 septembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 464/64/2014, Curtea de Apel Braşov - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Codul penal, excepţie ridicată de Gabriel Darie Aculov într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.

4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece diferenţa de tratament la care sunt supuşi inculpaţii pentru care s-au pronunţat hotărâri definitive este discriminatorie în raport cu inculpaţii care nu au fost încă condamnaţi definitiv.

5. Curtea de Apel Braşov - Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

7. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile criticate sunt constituţionale.

8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit dispozitivului încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 6 din Codul penal referitor la Aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei. Însă, analizând criticile autorului excepţiei, rezultă că acestea vizează numai alin, (1) al art. 6 din Codul penal, dispoziţii pe care însuşi autorul le redă în motivarea astfel statuată de actul de sesizare. De aceea, obiectul excepţiei urmează a fi restrâns în consecinţă, sens în care Curtea urmează a analiza excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal, care au următorul conţinut: “Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim.”

11. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi.

12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 379 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 7 august2014, a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal. Totodată, prin Decizia nr. 365 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 6 august 2014, Curtea Constituţională a analizat o serie de critici identice aduse dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, iar cele statuate cu acel prilej se aplică mutatis mutandis şi cauzei de faţă.

13. Astfel, Curtea a reţinut că principiul activităţii legii penale presupune, ca regulă generală, aplicarea legii tuturor infracţiunilor săvârşite în timpul cât aceasta se află în vigoare.

Acest principiu este indisolubil legat de cel al legalităţii, care reprezintă o caracteristică specifică statului de drept.

14. De la principiul legalităţii s-a impus o excepţie, aceea a aplicării retroactive a legii penale mai favorabile, cunoscută sub denumirea de principiul mitior lex, principiu potrivit căruia în cazul situaţiilor determinate de succesiunea legilor penale se va aplica legea penală mai favorabilă. Acest principiu a fost consacrat la nivel constituţional în anul 1991, când legiuitorul constituant a statuat prin ari. 15 alin. (2) că “Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale (...) mai favorabile”.

15. Totodată, Curtea a observat că dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Codul penal reglementează doar aplicarea obligatorie a legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, aceasta realizându-se atunci când, “după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii, a intervenit o lege care prevede o pedeapsa mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim”.

16. Referitor la încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16, Curtea a statuat, în mod constant, în jurisprudenţa sa că situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional. Această soluţie este în concordanţă şi cu jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, conform căreia orice diferenţă de tratament, făcută de stat între indivizi aflaţi în situaţii analoage, trebuie să îşi găsească o justificare obiectivă şi rezonabilă.

17. Astfel, Curtea a apreciat că analiza situaţiei ce a făcut obiectul acelor dosare porneşte de la ipoteza că ambele categorii de persoane între care se realizează comparaţia de către autorii excepţiei sunt persoane condamnate definitiv, ceea ce ar determina calificarea situaţiei acestora ca fiind identică. Curtea a constatat însă că diferenţa rezidă în aceea că, în cazul primei categorii, sancţiunile aplicate depăşesc maximul special al noii reglementări, nemaigăsindu-şi corespondent în noua legislaţie, situându-ne astfel în ipoteza aplicării obligatorii a legii penale mai favorabile reglementate atât de art. 14 din Codul penal din 1969, cât şi de art. 6 din Codul penal actual, pe când în cazul celei de-a două categorii, în care se găsesc şi autorii excepţiei, sancţiunile aplicate acestora nu depăşesc maximul special cuprins în noua reglementare, ceea ce ar fi putut atrage aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive doar sub imperiul art. 15 din Codul penal din 1969, reglementare nepreluată însă în Codul penal actual.

18. De aceea, analiza realizată din această perspectivă duce la concluzia că cele două categorii de persoane se află în situaţii juridice diferite, astfel încât tratamentul juridic diferit este pe deplin justificat. Prin urmare, în cauză nu poate fi reţinută încălcarea principiului egalităţii în faţa legii, prevăzut de art. 16 din Constituţie.

19. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia şi considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gabriel Darie Aculov în Dosarul nr. 464/64/2014 al Curţii de Apel Braşov - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi generai obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Braşov - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 31 martie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

 

ORDONANŢE ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ

privind aprobarea susţinerii cheltuielilor de întreţinere şi funcţionare a Formaţiunii Medicale ROL 2 din bugetul Ministerului Sănătăţii şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul sănătăţii

 

Având în vedere menţinerea de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii a valabilităţii Alertei internaţionale determinate de epidemia de Ebola şi rolul Ministerului Sănătăţii de asigurare a capacităţilor de răspuns la evenimente epidemiologice datorate unor boli infecţioase determinate de virusuri sau bacterii care determină mortalitate ridicată în cadrul populaţiei, este necesară asigurarea susţinerii în continuare a cheltuielilor de întreţinere şi funcţionare pentru Formaţiunea Medicală ROL 2, din bugetul Ministerului Sănătăţii, până la declararea de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii a închiderii Alertei internaţionale determinate de epidemia de Ebola. Având în vedere faptul că Formaţiunea Medicală ROL 2 este singura unitate desemnată la nivel naţional pentru asigurarea izolării şi tratării pacienţilor suspecţi sau confirmaţi de infectare cu virus Ebola, neadoptarea prezentei ordonanţe de urgenţă ar determina încetarea funcţionării acestei unităţi, astfel, România aflându-se în incapacitatea de a asigura asistenţa medicală necesară pentru aceşti pacienţi. Ministerul Sănătăţii nu va putea duce la îndeplinire sarcinile stabilite de Guvernul României prin Memorandumul aprobat în 17 septembrie 2014 privind “Măsurile de prevenire şi de creştere a capacităţii de intervenţie în combaterea infecţiilor cu virusul hemoragie Ebola”.

Ţinând seama de necesitatea de a valorifica proiectele cu finanţare externă nerambursabilă în vederea creşterii nivelului de pregătire a specialiştilor români în domeniul transplantului, acest fapt va duce incontestabil la mărirea duratei de viaţă, indicator esenţial de evaluare a ţârii în raport cu situaţia la nivel mondial. Perioada de implementare a Proiectului,,Dezvoltarea competenţelor în transplant” este 10 februarie-31 decembrie 2015. Beneficiarul are obligaţia de a asigura cofinanţarea, mai mult, la prima cerere de plată, beneficiarul trebuie să asigure această finanţare, fapt pentru care în lipsa fondurilor necesare cofinanţării beneficiarul va fi în imposibilitatea implementării proiectului, respectiv a rezilierii contractului de finanţare. În cazul în care contractul este reziliat din culpa beneficiarului, acesta poate fi exclus de la participarea la selecţia publică de proiecte şi de la acordarea finanţării nerambursabile pentru o perioadă de 2 ani.

Luând în consideraţie necesitatea de a asigura accesul asiguraţilor la medicamente inovative pentru afecţiuni în stadii evolutive de boală fără alternativă terapeutică sau pentru boli cu impact major asupra sănătăţii publice, se impune modificarea de urgenţă a cadrului legal pentru a crea posibilitatea încheierii contractelor cost-volum/cost-volum-rezultat prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, într-o perioadă cât mai scurtă de timp.

Ţinând cont de faptul că neadoptarea acestui act normativ ar avea consecinţe directe asupra sănătăţii şi vieţii pacienţilor, prin neasigurarea accesului în timp util la tratamente inovatoare,

în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, se impune adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă.

În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

 

Art. I. - (1) Se aprobă susţinerea în continuare a cheltuielilor de întreţinere şi funcţionare a Formaţiunii Medicale ROL 2 cu suma maximă de 360 000 lei pentru o perioadă de 6 luni, din bugetul aprobat Ministerului Sănătăţii pe anul 2015, de la titlul 51 “Transferuri între unităţi ale administraţiei publice”, articolul 51.01.25 “Programe pentru sănătate”, ca acţiune prioritară a Ministerului Sănătăţii.

(2) Suma prevăzută la alin. (1) se alocă Institutului Naţional de Geriatrie şi Gerontologie “Ana Aslan” în vederea asigurării cheltuielilor de întreţinere şi funcţionare a Formaţiunii Medicale ROL 2, respectiv aprovizionarea cu energie electrică şi apă potabilă, pentru o perioadă de 6 luni.

(3) Decontarea cheltuielilor prevăzute la alin. (2) se realizează lunar, pe baza notelor de fundamentare realizate de Institutul Naţional de Geriatrie şi Gerontologie “Ana Aslan”, conform facturilor transmise de către acesta către Direcţia generală de asistenţă medicală şi sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătăţii.

Art. II. - Alineatul (1) al articolului 24 din Legea nr. 264/2004 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Medicale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 6 iulie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

“Art. 24. - (1) Finanţarea cheltuielilor de întreţinere, funcţionare, a indemnizaţiilor, precum şi a celor necesare derulării proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile postaderare se asigură din venituri proprii şi din subvenţii acordate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, conform legilor bugetare anuale.”

Art. III. - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 680 din 26 septembrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 12, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alineatele (11) şi (12), cu următorul cuprins:

“(11) Prin derogare de la alin. (1), în anul 2015, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se pot încheia contracte cost-volum/cost-volum-rezultat în limita creditelor de angajament aprobate în anexa la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

(12) Consumul de medicamente pentru care se încheie contracte conform alin. (V) nu se ia în calculul consumului total trimestrial de medicamente prevăzut la art. 3 alin. (2) pentru care se calculează contribuţia trimestrială.”

2. La articolul 12, alineatele (5) şi (6) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

“(5) Procentul prevăzut la alin. (4), cuprins în contractele cost-volum/cost-volum-rezultat, este format din valoarea procentului «p» aferent trimestrului anterior încheierii contractelor cost-volum/cost-volum-rezultat, calculată potrivit formulei prevăzute la art. 3 alin. (2), la care se adaugă între 10 şi 50 de puncte procentuale, în funcţie de procentul numărului de pacienţi contractabil pentru fiecare terapie faţă de numărul de pacienţi eligibili, după cum urmează:

 

Procent aplicat la valoarea consumului trimestrial

Procent număr de pacienţi contractabil pentru fiecare terapie faţă de numărul de pacienţi eligibili

«p»+10%

10

«p»+20%

> 10 ≤ 30

«p»+30%

> 30 ≤ 50

«p»+40%

> 50 ≤ 60

«p»+50%*

> 60 ≤ 100


* În cadrul procesului de încheiere a contractelor cost-volum/cost-volum-rezultat deţinătorul de autorizaţie de punere pe piaţă sau reprezentantul legal al acestuia poate acorda şi peste 5G de puncte procentuale adăugate la valoarea procentului «p».

 

(6) în situaţia în care pentru aceeaşi indicaţie terapeutică există două sau mai multe medicamente care au primit decizie de includere condiţionată în lista prevăzută la alin. (1) şi care îndeplinesc criteriile de prioritizare prevăzute la alin. (2) se încheie contracte cost-volum/cost-volum-rezultat cu deţinătorul de autorizaţie de punere pe piaţă sau cu reprezentantul legal al acestuia, pentru medicamentele pentru care din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate se suportă costul cel mai mic/tratament/pacient/an sau pe schemă terapeutică/cicluri de terapie prin raportare la procentul aplicat la valoarea consumului trimestrial de la alin. (5) şi la preţul de vânzare cu amănuntul fără TVA/preţul cu ridicata, după caz.”

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul sănătăţii,

Nicolae Bănicioiu

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate,

Vasile Ciurchea

Ministrul finanţelor publice,

Eugen Orlando Teodorovici

 

Bucureşti, 20 mai 2015.

Nr. 12.

 

CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SIBIU

SERVICIUL PUBLIC DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ

 

LISTA

cuprinzând asociaţiile şi fundaţiile române cu personalitate juridică din municipiul Sibiu cărora li s-au acordat subvenţii de la bugetul local în anul 2015, în conformitate cu prevederile Legii nr. 34/1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială

 

Denumirea asociaţiei/fundaţiei

Judeţul/Municipiul

Cuantumul subvenţiei aprobate

Asociaţia Rut Sibiu

 Sibiu

31.850 lei

Fundaţia Consorţiul pentru Dezvoltare Locală Sibiu

Sibiu

35.000 lei

 

RECTIFICĂRI

 

            La Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale nr. 4/2015 privind aprobarea Listei apelor minerale recunoscute în România, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 41 din 16 ianuarie 2015, se face următoarea rectificare:

- în anexă, la nr. crt. 45, în loc de:

 

„45.

PERENNA

PREMIER

Calina Dognecea (judeţul Caraş-Severin)”

 

se va citi:

 

“45.

PERENNA PREMIER

Calina

Dognecea (judeţul Caraş-Severin)”

 

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.