MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 305/2015

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 183 (XXVII) - Nr. 305         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Marţi, 5 mai 2015

 

SUMAR

 

LEGI ŞI DECRETE

 

94. - Lege pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Organizaţia Internaţională de Poliţie Criminală - INTERPOL privind privilegiile şi imunităţile participanţilor la cea de-a 43-a Conferinţă Regională Europeană a Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală - INTERPOL de la Bucureşti, încheiat prin schimb de scrisori semnate la 30 ianuarie 2015 la Bucureşti şi la 25 februarie 2015 la Lyon

 

434. - Decret privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Organizaţia Internaţională de Poliţie Criminală - INTERPOL privind privilegiile şi imunităţile participanţilor la cea de-a 43-a Conferinţă Regională Europeană a Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală - INTERPOL de la Bucureşti, încheiat prin schimb de scrisori semnate la 30 ianuarie 2015 la Bucureşti şi la 25 februarie 2015 la Lyon

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 55 din 24 februarie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România  

 

Decizia nr. 97 din 3 martie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară   

 

Decizia nr. 98 din 3 martie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin (2) din Legea nr. 108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii  

 

Decizia nr. 101 din 3 martie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 194 lit. e) şi art. 200 alin. (1)-(3) din Codul de procedură civilă

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

M.34. - Ordin al ministrului apărării naţionale privind avansarea onorifică a veteranilor de război, cu prilejul zilei de 9 Mai - Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial

 

Rectificări la:

 - Ordinului viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne. nr. 23/2015

 

LEGI SI DECRETE

 

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

 

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

 

LEGE

pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Organizaţia Internaţională de Poliţie Criminală - INTERPOL privind privilegiile şi imunităţi le participanţilor la cea de-a 43-a Conferinţă Regională Europeană a Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală - INTERPOL de la Bucureşti, încheiat prin schimb de scrisori semnate la 30 ianuarie 2015 la Bucureşti şi la 25 februarie 2015 la Lyon

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Art. 1. - Se ratifică Acordul dintre Guvernul României şi Organizaţia Internaţională de Poliţie Criminală - INTERPOL privind privilegiile şi imunităţile participanţilor la cea de-a 43-a Conferinţă Regională Europeană a Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală - INTERPOL de la Bucureşti, încheiat prin schimb de scrisori) semnate la 30 ianuarie 2015 la

Bucureşti şi la 25 februarie 2015 la Lyon, denumit în continuare Acord.

Art. 2. - Prevederile Acordului se aplică în perioada 12-22 mai 2015.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

PREŞEDINTELE SENATULUI

CĂLIN-CONSTANTIN- ANTON POPESCU-TÂRICEANU

 

Bucureşti, 30 aprilie 2015.

Nr. 94.


*) Traducere.

 

Organizaţia Internaţională de Poliţie Criminală - INTERPOL

Jürgen Stock - secretar general

Data: 25 februarie 2015

Nr. LA/51506-3/2.1/OLF/IGN/lb

 

Excelenţei Sale Bogdan Aurescu,

ministrul afacerile externe,

Aleea Modrogan nr. 14, 011822 Bucureşti

România

 

Subiect: Acord privind privilegiile şi imunităţile participanţilor la cea de-a 43-a Conferinţă Regională Europeană a Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală - INTERPOL

 

Stimate Domnule Ministru,

 

Am onoarea să confirm primirea scrisorii dumneavoastră din 30 ianuarie 2015, având următorul conţinut:

“Stimate Domnule Secretar General,

Având în vedere dorinţa comună a Guvernului român şi a Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală - INTERPOL de a coopera cât mai eficient posibil pentru organizarea celei de-a 43-a Conferinţe Regionale Europene, care va avea loc la Bucureşti în perioada 19-21 mai 2015, Guvernul României şi Organizaţia Internaţională de Poliţie Criminală au convenit încheierea unui acord între Guvernul României şi Organizaţia Internaţională de Poliţie Criminală - INTERPOL privind privilegiile şi imunităţile pentru participanţii la cea de-a 43-a Conferinţă Regională Europeană a Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală - INTERPOL, pentru perioada 12-22 mai 2015, care prevede următoarele dispoziţii privind sprijinul pe care România, în calitate de ţară gazdă, îl va oferi persoanelor care intră şi ies din România pentru a participa la conferinţă, precum şi privilegiile şi imunităţile care vor fi garantate acestor persoane pe durata şederii lor în România în scopul desfăşurării în bune condiţii a conferinţei şi pe tot parcursul desfăşurării acesteia:

1. În conformitate cu Regulile privind organizarea sesiunilor Adunării Generale, care se aplică mutatis mutandis sesiunilor conferinţelor regionale, Guvernul României va acorda Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală - INTERPOL (O.I.P.C. - INTERPOL) privilegiile şi imunităţile pe care le acordă de obicei organizaţiilor internaţionale. Organizaţia se va bucura de imunitate faţă de procesul penal şi în desfăşurarea procesului penal, cu excepţia cazului în care secretarul general ridică în mod expres imunitatea într-un caz particular la cererea motivată a autorităţilor competente din România.

2. Bunurile şi valorile organizaţiei, indiferent unde se află şi în posesia cui, vor fi protejate de indisponibilizare, confiscare, rechiziţie, expropriere sau orice altă formă de constrângere administrativă ori judiciară.

3. În mod similar, toate documentele aparţinând O.I.P.C. - INTERPOL sau deţinute de către aceasta, indiferent de formă, şi, printre altele, arhivele şi conturile sale vor fi considerate inviolabile oriunde s-ar afla. Inviolabilitatea corespondenţei oficiale a O.I.P.C. - INTERPOL va fi de asemenea garantată. Comunicările sale oficiale nu vor putea fi cenzurate şi se va permite utilizarea de coduri.

4. În ceea ce priveşte valuta, am plăcerea să vă informez că organizaţia poate primi şi deţine fonduri şi valută de toate felurile şi poate opera conturi în toate monedele pe teritoriul României fără a face obiectul niciunui control financiar, niciunei reguli sau niciunui moratoriu. În plus, organizaţia va putea transfera liber propriile fonduri şi valută pe teritoriul României, precum şi de la sediul central sau unul din birourile sale regionale către România şi viceversa, fără a face obiectul niciunui control financiar, niciunei reguli sau niciunui moratoriu.

5. Autorităţile guvernamentale competente din România vor permite pe perioada 12-22 mai 2015 intrarea şi ieşirea de pe teritoriul său a reprezentanţilor ţărilor participante la conferinţa regională şi delegaţiilor lor; membrilor Comitetului Executiv al O.I.P.C. - INTERPOL şi delegaţiilor lor; membrilor personalului Secretariatului General; membrilor Comisiei de control al fişierelor INTERPOL şi persoanelor având atribuţii oficiale în numele acesteia; translatorilor şi responsabililor cu minutele conferinţei, angajaţi de către Secretariatul General; consilierilor organizaţiei; observatorilor, experţilor şi altor persoane invitate de către organizaţie să participe la conferinţă; şi membrilor de familie care însoţesc participanţii şi personalul celor de mai sus. Autorităţile guvernamentale competente din România vor emite gratis şi fără întârziere orice viză sau permise de intrare ori ieşire solicitate pentru persoanele care participă la cea de-a 43-a Conferinţă Regională Europeană INTERPOL. În sensul prezentului alineat şi al alineatului 6 de mai jos, o copie a listei participanţilor va fi înaintată autorităţilor române cu cel puţin 7 (şapte) zile înainte de începerea conferinţei regionale.

6. Guvernul României va lua măsurile adecvate pentru a se asigura că persoanelor sus-menţionate, cu excepţia staffului local, pe timpul conferinţei regionale şi al deplasării către şi de la locaţia unde va avea loc conferinţa, li se vor acorda următoarele privilegii şi imunităţi în legătură cu atribuţiile oficiale şi misiunile care le-au fost încredinţate:

a) imunitate la arestare, deţinere şi confiscare a bagajelor personale, cu excepţia flagrantului delict;

b) imunitate la procesul penal, chiar şi după conferinţa regională, pentru acţiuni desfăşurate în exerciţiul funcţiilor oficiale;

c) inviolabilitatea tuturor actelor şi documentelor oficiale;

d) acordarea aceloraşi facilităţi în ceea ce priveşte valuta ca şi agenţilor diplomatici.

7. În plus, Guvernul României va lua măsurile adecvate pentru ca materialele administrative, tehnice şi ştiinţifice furnizate de O.I.P.C. - INTERPOL pentru cea de-a 43-a Conferinţă Regională Europeană, publicaţiile organizaţiei şi alte documente oficiale necesare activităţii, precum şi cadourile obişnuite primite sau oferite de către sau către secretarul general şi alţi oficiali ai organizaţiei pe perioada 12-22 mai 2015 să fie exceptate de la plata taxelor de import. O.I.P.C. - INTERPOL se obligă să reexporte toate aceste materiale, publicaţii şi cadouri rămase nefolosite sau nedistribuite la sfârşitul celei de-a 43-a Conferinţe Regionale Europene.

8. La solicitarea secretarului general, autorităţile guvernamentale competente din România vor lua toate măsurile necesare asigurării siguranţei organizaţiei, reprezentanţilor acesteia şi personalului Secretariatului General pe perioada 12-22 mai 2015. În eventualitatea unei crize internaţionale, Guvernul României va lua toate măsurile necesare pentru a se asigura că persoanelor sus-menţionate li se acordă aceleaşi facilităţi de repatriere ca membrilor misiunilor diplomatice.

9. În plus faţă de imunităţile şi privilegiile specificate, secretarului general al O.I.P.C. - INTERPOL, membrilor Comitetului Executiv şi membrilor de familie care îi însoţesc le vor fi acordate privilegiile, imunităţile şi facilităţile care le sunt acordate agenţilor diplomatici, în conformitate cu prevederile legale internaţionale.

10. Privilegiile şi imunităţile sus menţionate sunt acordate persoanelor vizate nu în interesul lor personal, ci în interesul bunei funcţionări a instituţiilor O.I.P.C. - INTERPOL. Se înţelege faptul că O.I.P.C. - INTERPOL şi autorităţile competente din ţările membre ale organizaţiei îşi exercită dreptul şi obligaţia de a ridica imunitatea celor care se bucură de aceasta ori de câte ori aceasta impietează asupra cursului justiţiei şi când imunitatea poate fi ridicată fără să prejudicieze interesele organizaţiei.

11. Autorităţile guvernamentale competente din România vor lua măsurile adecvate pentru a acoperi din punct de vedere asigurător orice prejudiciu cauzat persoanelor implicate sau participante la lucrările conferinţei, precum şi orice daună cauzată neintenţionat de acestea locaţiilor sau vehiculelor implicate în conferinţă. România va acorda compensaţii organizaţiei, personalului său şi delegaţiilor pentru astfel de acţiuni, plângeri sau reclamaţii şi îi va exonera de orice responsabilitate.

12. În cazul în care dispoziţiile de mai sus sunt acceptabile pentru Organizaţia Internaţională de Poliţie Criminală - INTERPOL, am onoarea să vă propun ca prezenta scrisoare, precum şi scrisoarea dumneavoastră de răspuns să constituie un acord între Guvernul României şi Organizaţia Internaţională de Poliţie Criminală - INTERPOL privind privilegiile şi imunităţile participanţi for la cea de-a 43-a Conferinţă Regională Europeană a Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală - INTERPOL pe perioada 12-22 mai 2015.

13. Prezentul acord intră în vigoare la data primirii de către O.I.P.C. - INTERPOL a notificării privind ratificarea de către România a acordului.

Vă rog să primiţi, stimate domnule secretar general, asigurarea Înaltei mele consideraţii.”

Reafirmând dorinţa noastră de a coopera cât mai eficient posibil pentru organizarea celei de-a 43-a Conferinţe Regionale Europene, care va avea loc la Bucureşti între 19 şi 21 mai 2015, am onoarea să vă confirm că scrisoarea dumneavoastră din 30 ianuarie 2015, împreună cu această scrisoare de răspuns constituie un acord între Guvernul României şi Organizaţia Internaţională de Poliţie Criminală - INTERPOL privind privilegiile şi imunităţile participanţilor la cea de-a 43-a Conferinţă Regională Europeană a Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală - INTERPOL pe perioada 12-22 mai 2015.

 

Prezentul acord intră în vigoare la data primirii de către O.I.P.C. - INTERPOL a notificării privind ratificarea de către România a acordului.

Vă rog să primiţi, stimate domnule ministru, asigurarea Înaltei mele consideraţii.

 

Jürgen Stock,

secretar general

 

25 februarie 2015

LA/51506-3/2.1/OLF/IGN/lb

 

            MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE

Ministru

 

Bucureşti, 30 ianuarie 2015

 

Stimate Domnule Secretar General,

 

Având în vedere dorinţa comună a Guvernului român şi a Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală - INTERPOL de a coopera cât mai eficient posibil pentru organizarea celei de-a 43-a Conferinţe Regionale Europene, care va avea loc la Bucureşti în perioada 19-21 mai 2015, Guvernul României şi Organizaţia Internaţională de Poliţie Criminală au convenit încheierea unui acord între Guvernul României şi Organizaţia Internaţională de Poliţie Criminală - INTERPOL privind privilegiile şi imunităţile pentru participanţii la cea de-a 43-a Conferinţă Regională Europeană a Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală - INTERPOL, pentru perioada 12-22 mai 2015, care prevede următoarele dispoziţii privind sprijinul pe care România, în calitate de ţară gazdă, îl va oferi persoanelor care intră şi ies din România pentru a participa la conferinţă, precum şi privilegiile şi imunităţile care vor fi garantate acestor persoane pe durata şederii lor în România în scopul desfăşurării în bune condiţii a conferinţei şi pe tot parcursul desfăşurării acesteia:

1. În conformitate cu Regulile privind organizarea sesiunilor Adunării Generale, care se aplică mutatis mutandis sesiunilor conferinţelor regionale, Guvernul României va acorda Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală - INTERPOL (O.I.P.C. - INTERPOL) privilegiile şi imunităţile pe care le acordă de obicei organizaţiilor internaţionale. Organizaţia se va bucura de imunitate faţă de procesul penal şi în desfăşurarea procesului penal, cu excepţia cazului în care secretarul general ridică în mod expres imunitatea într-un caz particular la cererea motivată a autorităţilor competente din România.

2. Bunurile şi valorile organizaţiei, indiferent unde se află şi în posesia cui, vor fi protejate de indisponibilizare, confiscare, rechiziţie, expropriere sau orice altă formă de constrângere administrativă ori judiciară.

3. În mod similar, toate documentele aparţinând O.I.P.C. - INTERPOL sau deţinute de către aceasta, indiferent de formă, şi, printre altele, arhivele şi conturile sale vor fi considerate inviolabile oriunde s-ar afla. Inviolabilitatea corespondenţei oficiale a O.I.P.C. - INTERPOL va fi de asemenea garantată. Comunicările sale oficiale nu vor putea fi cenzurate şi se va permite utilizarea de coduri.

 

Domnului Jürgen Stock, Secretarul General al Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală - INTERPOL

4. În ceea ce priveşte valuta, am plăcerea să vă informez că organizaţia poate primi şi deţine fonduri şi valută de toate felurile şi poate opera conturi în toate monedele pe teritoriul României fără a face obiectul niciunui control financiar, niciunei reguli sau niciunui moratoriu. În plus, organizaţia va putea transfera liber propriile fonduri şi valută pe teritoriul României, precum şi de la sediul central sau unul din birourile sale regionale către România şi viceversa, fără a face obiectul niciunui control financiar, niciunei reguli sau niciunui moratoriu.

5. Autorităţile guvernamentale competente din România vor permite pe perioada 12-22 mai 2015 intrarea şi ieşirea de pe teritoriul său a reprezentanţilor ţărilor participante la conferinţa regională şi delegaţiilor lor; membrilor Comitetului Executiv al O.I.P.C.- INTERPOL şi delegaţiilor lor; membrilor personalului Secretariatului General; membrilor Comisiei de control al fişierelor INTERPOL şi persoanelor având atribuţii oficiale în numele acesteia; translatorilor şi responsabililor cu minutele conferinţei, angajaţi de către Secretariatul General; consilierilor organizaţiei; observatorilor, experţilor şi altor persoane invitate de către organizaţie să participe la conferinţă; şi membrilor de familie care însoţesc participanţii şi personalul celor de mai sus. Autorităţile guvernamentale competente din România vor emite gratis şi fără întârziere orice viză sau permise de intrare ori ieşire solicitate pentru persoanele care participă la cea de-a 43-a Conferinţă Regională Europeană INTERPOL. În sensul prezentului alineat şi al alineatului 6 de mai jos, o copie a listei participanţilor va fi înaintată autorităţilor române cu cel puţin 7 (şapte) zile înainte de începerea conferinţei regionale.

6. Guvernul României va lua măsurile adecvate pentru a se asigura că persoanelor sus-menţionate, cu excepţia staffului local, pe timpul conferinţei regionale şi al deplasării către şi de la locaţia unde va avea loc conferinţa, li se vor acorda următoarele privilegii şi imunităţi în legătură cu atribuţiile oficiale şi misiunile care le-au fost încredinţate:

a) imunitate la arestare, deţinere şi confiscare a bagajelor personale, cu excepţia flagrantului delict;

b) imunitate la procesul penal, chiar şi după conferinţa regională, pentru acţiuni desfăşurate în exerciţiul funcţiilor oficiale;

c) inviolabilitatea tuturor actelor şi documentelor oficiale;

d) acordarea aceloraşi facilităţi în ceea ce priveşte valuta ca şi agenţilor diplomatici.

7. În plus, Guvernul României va lua măsurile adecvate pentru ca materialele administrative, tehnice şi ştiinţifice furnizate de O.I.P.C. - INTERPOL pentru cea de-a 43-a Conferinţă Regională Europeană, publicaţiile organizaţiei şi alte documente oficiale necesare activităţii, precum şi cadourile obişnuite primite sau oferite de către sau către secretarul general şi alţi oficiali ai organizaţiei pe perioada 12-22 mai 2015 să fie exceptate de la plata taxelor de import, O.I.P.C, - INTERPOL se obligă să reexporte toate aceste materiale, publicaţii şi cadouri rămase nefolosite sau nedistribuite la sfârşitul celei de-a 43-a Conferinţe Regionale Europene.

8. La solicitarea secretarului general, autorităţile guvernamentale competente din România vor lua toate măsurile necesare asigurării siguranţei organizaţiei, reprezentanţilor acesteia şi personalului Secretariatului General pe perioada 12-22 mai 2015. În eventualitatea unei crize internaţionale, Guvernul României va lua toate măsurile necesare pentru a se asigura că persoanelor sus-menţionate li se acordă aceleaşi facilităţi de repatriere ca membrilor misiunilor diplomatice.

9. În plus faţă de imunităţile şi privilegiile specificate, secretarului general al O.I.P.C. - INTERPOL, membrilor Comitetului Executiv şi membrilor de familie care îi însoţesc le vor fi acordate privilegiile, imunităţile şi facilităţile care le sunt acordate agenţilor diplomatici, în conformitate cu prevederile legale internaţionale.

10. Privilegiile şi imunităţile sus-menţionate sunt acordate persoanelor vizate nu în interesul lor personal, ci în interesul bunei funcţionări a instituţiilor O.I.P.C. - INTERPOL. Se înţelege faptul că O.I.P.C. - INTERPOL şi autorităţile competente din ţările membre ale organizaţiei îşi exercită dreptul şi obligaţia de a ridica imunitatea celor care se bucură de aceasta ori de câte ori aceasta impietează asupra cursului justiţiei şi când imunitatea poate fi ridicată fără să prejudicieze interesele organizaţiei.

11. Autorităţile guvernamentale competente din România vor lua măsurile adecvate pentru a acoperi din punct de vedere asigurător orice prejudiciu cauzat persoanelor implicate sau participante la lucrările conferinţei, precum şi orice daună cauzată neintenţionat de acestea locaţiilor sau vehiculelor implicate în conferinţă. România va acorda compensaţii organizaţiei, personalului său şi delegaţiilor pentru astfel de acţiuni, plângeri sau reclamaţii şi îi va exonera de orice responsabilitate.

12. În cazul în care dispoziţiile de mai sus sunt acceptabile pentru Organizaţia Internaţională de Poliţie Criminală - INTERPOL, am onoarea să vă propun ca prezenta scrisoare, precum şi scrisoarea dumneavoastră de răspuns să constituie un acord între Guvernul României şi Organizaţia Internaţională de Poliţie Criminală - INTERPOL privind privilegiile şi imunităţile participanţilor la cea de-a 43-a Conferinţă Regională Europeană a Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală - INTERPOL pe perioada 12-22 mai 2015

13. Prezentul acord intră în vigoare la data primirii de către O.I.P.C. - INTERPOL a notificării privind ratificarea de către România a acordului.

 

            Vă rog să primiţi, stimate domnule secretar general, asigurarea înaltei mele consideraţii.

 

Bogdan Aurescu

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Organizaţia Internaţională de Politie Criminală – INTERPOL privind privilegiile şi imunităţile participanţilor la cea de-a 43-a Conferinţă Regională Europeană a Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală - INTERPOL de la Bucureşti, încheiat prin schimb de scrisori semnate la 30 ianuarie 2015 la Bucureşti şi la 25 februarie 2015 la Lyon

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin, (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Organizaţia Internaţională de Poliţie Criminală - INTERPOL privind privilegiile şi imunităţile participanţilor la cea de-a 43-a Conferinţă Regională Europeană a Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală - INTERPOL de la Bucureşti, încheiat prin schimb de scrisori semnate la 30 ianuarie 2015 la Bucureşti şi Sa 25 februarie 2015 la Lyon, şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

KLAUS-WERNER IOHANNIS

 

Bucureşti, 30 aprilie 2015.

Nr. 434.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 55

din 24 februarie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniel-Liviu Arcer.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România, excepţie ridicată de Gheorghe Drânceanu în Dosarul nr. 1.733/103/2014 al Tribunalului Neamţ - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 765 D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca inadmisibilă. Se arată că aceasta nu este motivată, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 3 iunie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 1.733/103/2014, Tribunalul Neamţ - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 alin. (2) din Legea nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România, excepţie ridicată de Gheorghe Drânceanu într-o cauză având ca obiect anularea unei dispoziţii de încetare a unui contract individual de muncă, emisă în temeiul textului criticat,

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că a fost condamnat penal la o pedeapsă cu închisoarea, cu suspendarea executării pedepsei, fără ca prin hotărârea penală definitivă pronunţată să îi fi fost interzis dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii. De asemenea, autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că şi-a îndeplinit foarte bine atribuţiile de serviciu în cadrul agenţiei de dezvoltare regională al cărei angajat a fost şi că singurul motiv al încetării contractului său individual de muncă îl constituie interdicţia instituită de legiuitor prin dispoziţiile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 315/2004. Pentru aceste motive se susţine că textul criticat încalcă prevederile art. 41 alin. (1) din Constituţie privind munca şi protecţia socială a muncii.

6. Tribunalul Neamţ - Secţia I civilă opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, susţinând că prevederile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 315/2004 sunt neconstituţionale, întrucât îngrădesc dreptul la muncă, prevăzut la art. 41 din Legea fundamentală.

7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

8. Guvernul susţine că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 513 din 20 iunie 2006, “dreptul la muncă, alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă vizează posibilitatea oricărei persoane de a exercita profesia sau meseria pe care o doreşte, în anumite condiţii stabilite de legiuitor, şi nu vizează obligaţia statului de a garanta accesul tuturor persoanelor la toate profesiile”. Or, în acest caz, legea reglementează, distinct de condiţiile şi criteriile prevăzute de legislaţia muncii, condiţii speciale cu privire la interdicţia ca o persoană să fie numită sau reconfirmată într-o funcţie de decizie sau să desfăşoare alte activităţi în cadrul unei agenţii de dezvoltare regională, în cazul în care aceasta a suferit condamnări penale definitive.

9. Se susţine că această interdicţie are în vedere necesitatea ca persoanele care ocupă funcţii sau desfăşoară alte activităţi în agenţiile de dezvoltare regională să aibă o bună reputaţie, astfel încât asupra lor să nu planeze nicio urmă de îndoială sub aspectul onestităţii, moralităţii şi al profesionalismului în exercitarea atribuţiilor ce le revin. Este subliniată, în acest sens, nevoia de asigurare a prestigiului structurilor de dezvoltare regională în raport cu entităţile finanţatoare, dar şi cu obiectivele de dezvoltare şi cooperare transfrontalieră. Se subliniază faptul că interdicţia criticată nu afectează în mod grav sau irevocabil exercitarea de către persoanele vizate a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, acestea având posibilitatea să opteze pentru alte locuri de muncă, în funcţie de pregătirea lor profesională,

10. Avocatul Poporului susţine că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că textul criticat are ca scop descurajarea săvârşirii de fapte penale de către persoanele care doresc să ocupe funcţii în cadrul unor organisme nonguvernamentale de utilitate publică. Se susţine că interdicţia reglementată prin prevederile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 315/2004 are un caracter rezonabil, persoanele vizate putând ocupa alte locuri de muncă. Este reţinut faptul că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, semnificaţia dreptului prevăzut la art. 41 alin. (1) din Constituţie este aceea că orice persoană este liberă să aleagă locul de muncă pe care îl doreşte, fără nicio discriminare, dacă îndeplineşte condiţiile legale impuse pentru respectiva profesie sau activitate. În plus, se subliniază că libertatea alegerii profesiei, meseriei şi a locului de muncă nu presupune dreptul oricărei persoane de a exercita orice profesie sau meserie, oricând şi în orice condiţii. Se face trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 937 din 7 iulie 2011 şi nr. 386 din 1 octombrie 2013.

11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 29 iunie 2004, care au următorul cuprins: “Personalul agenţiei, inclusiv personalul din birourile judeţene, indiferent de funcţia pe care o ocupă, nu poate exercita activităţi în cadrul agenţiei şi nu poate fi numit sau reconfirmat în funcţii de decizie în cadrul acesteia, dacă a suferit condamnări penale definitive.”

14. Se susţine că textele criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 41 alin, (1) privind munca şi protecţia socială a muncii.

15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că art. 22 alin. (2) din Legea nr. 315/2004 instituie în privinţa persoanelor angajate ale agenţiilor pentru dezvoltare regională, inclusiv a celor din cadrul birourilor judeţene ale acestor agenţii, indiferent de funcţiile pe care le ocupă, care au suferit condamnări penale definitive, interdicţia de a exercita activităţi în cadrul agenţiilor şi de a fi numite sau reconfirmate în funcţiile de decizie în cadrul acestora.

16. Conform dispoziţiilor art. 5 alin. (1) şi 8 alin. (1) şt (11) din Legea nr. 315/2004, agenţiile de dezvoltare regională sunt persoane juridice înfiinţate în cele 8 regiuni de dezvoltare din România, regiuni stabilite potrivit obiectivelor de bază ale politicii naţionale de dezvoltare regională şi de cooperare transfrontalieră. Potrivit art. 9 lit. a)-v) din aceeaşi lege, aceste agenţii au atribuţii precum elaborarea şi propunerea spre aprobarea consiliului pentru dezvoltare regională a strategiei, planului şi programelor de dezvoltare regională, precum şi a planurilor de gestionare a fondurilor; asigurarea realizării programelor de dezvoltare regională şi a planurilor de gestionare a fondurilor, în conformitate cu hotărârile adoptate de consiliul pentru dezvoltare regională, cu respectarea legislaţiei în vigoare, şi răspunderea faţă de acesta pentru realizarea lor; solicitarea de sume din Fondul naţional pentru dezvoltare regională, pentru finanţarea proiectelor de dezvoltare aprobate instituţiei naţionale cu atribuţii în domeniul dezvoltării regionale; atragerea de resurse, împreună cu consiliul pentru dezvoltare regională, în scopul îndeplinirii atribuţiilor sale; asigurarea managementului tehnic şi financiar al Fondului pentru dezvoltare regională, în scopul realizării obiectivelor prevăzute în programele de dezvoltare regională etc. Astfel, cele 8 agenţii de dezvoltare regională realizează programele de dezvoltare regională şi planurile de gestionare a fondurilor aferente. Programele în cauză sunt finanţate, conform art. 8 şi 10 din Legea nr. 315/2004, din Fondul pentru dezvoltare regională care se constituie din alocări din Fondul naţional pentru dezvoltare regională, contribuţii proprii ale judeţelor sau ale municipiului Bucureşti, precum şi din surse financiare atrase din sectorul privat, respectiv de la bănci sau investitori străini, precum şi din fonduri ale Uniunii Europene sau ale altor organizaţii internaţionale. De asemenea, potrivit art. 14 din Legea nr. 315/2004, Fondul naţional de dezvoltare regională poate fi constituit din fonduri publice, respectiv fonduri provenite de la bugetul de stat şi din asistenţă financiară nerambursabilă oferită de guverne, organizaţii internaţionale sau bănci.

17. Având în vedere rolul şi atribuţiile agenţiilor de dezvoltare regională, Curtea constată că scopul avut în vedere de legiuitor în instituirea interdicţiei reglementate la art. 22 alin. (2) din Legea nr. 315/2004 este acela de a descuraja săvârşirea unor fapte penale de către persoanele care ocupă sau urmăresc exercitarea unor activităţi sau ocuparea unor funcţii în cadrul acestor agenţii. Prin urmare, s-a apreciat că persoanele în cauză trebuie să aibă o bună reputaţie, cu privire la acestea trebuind să nu existe suspiciuni referitoare la o eventuală lipsă de moralitate, onestitate sau chiar profesionalism în exercitarea atribuţiilor prevăzute de lege. De altfel, lipsa acestor calităţi ar afecta prestigiul structurilor naţionale de dezvoltare regională sau ale celor judeţene în care ele îşi desfăşoară activitatea, precum şi relaţiile pe care acestea le stabilesc cu terţii, inclusiv cu entităţile finanţatoare ale obiectivelor de dezvoltare regională şi de cooperare transfrontalieră,

18. Referitor la pretinsa încălcare prin textul criticat a prevederilor art. 41 alin. (1) din Constituţie privind munca şi protecţia socială a muncii, potrivit căruia dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, iar alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 513 din 20 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 598 din 11 iulie 2006, şi Decizia nr. 60 din 21 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 9 aprilie 2013, Curtea Constituţională a statuat că dreptul la muncă, alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă vizează posibilitatea oricărei persoane de a exercita profesia sau meseria pe care o doreşte, în anumite condiţii stabilite de legiuitor, şi nu vizează obligaţia statului de a garanta accesul tuturor persoanelor la toate profesiile.

19. În acest sens, textul criticat stabileşte, alături de condiţiile generale aplicabile personalului din cadrul agenţiilor pentru dezvoltare regională şi a celui din cadrul birourilor judeţene ale acestor agenţii, de măsurile de siguranţă şi de regimul răspunderii disciplinare şi a celei penale, o cerinţă specială, respectiv interdicţia criticată de autorul excepţiei de neconstituţionalitate. Curtea constată, însă, că această interdicţie are un caracter rezonabil, neafectând în mod grav sau iremediabil drepturi fundamentale ale persoanelor vizate, întrucât acestea au dreptul de a alege în mod liber alte locuri de muncă şi de a exercita alte profesii, meserii sau ocupaţii sau profesii, conform pregătirii lor profesionale, în măsura în care condamnările penale definitive nu reprezintă impedimente în exercitarea acestora.

20. Totodată, în contextul criticii de neconstituţionalitate formulate, este important de reţinut faptul că, în privinţa condamnărilor penale definitive, este incidenţă instituţia reabilitării, reglementată la art. 165-171 din Codul penal. Reabilitarea este o cauză care înlătură consecinţele condamnării, efectele ei fiind reglementate la art. 169 din Codul penal, care prevede la alin. (1) că reabilitarea face să înceteze decăderile şi interdicţiile, precum şi incapacităţile care rezultă din condamnare, iar, la alin. (2), că reabilitarea nu generează obligaţia reintegrării în funcţia din care condamnatul a fost scos în urma condamnării.

21. De altfel, Curtea reţine că interdicţia reglementată prin textul criticat reprezintă opţiunea legiuitorului exercitată potrivit rolului său constituţional de unică autoritate legiuitoare a ţării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală, plasându-se în marja sa de apreciere, fără a încălca prevederile art. 41 alin. (1) din Constituţie.22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate formulată de Gheorghe Drânceanu în Dosarul nr. 1.733/103/2014 al Tribunalului Neamţ - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Neamţ - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al Românei, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 24 februarie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop

 

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 97

din 3 martie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniei Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, excepţie ridicată de Vladimir Soare în Dosarul nr. 3.900/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 937D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că la dosarul cauzei partea Autoritatea de Supraveghere Financiară a depus concluzii scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Invocă, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 175 din 26 martie 2014.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin încheierea din 18 septembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 3.900/2/2013, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, excepţie ridicată de Vladimir Soare într-o cauză de contencios administrativ privind obligarea la plata de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012, anularea actelor administrative emise în baza acesteia, precum şi obligarea Autorităţii de Supraveghere Financiară la plata sumelor reprezentând veniturile neîncasate pentru perioada de mandat neexercitat în cadrul Consiliului Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate încalcă dreptul la apărare ca urmare a lipsei de claritate şi previzibilitate a normei şi dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prin raportare la art. 20 din Constituţie, deoarece persoana revocată nu a putut să îşi expună punctul de vedere şi să formuleze apărări şi nu i s-au acordat despăgubiri pentru drepturile care i se cuveneau până la expirarea mandatului. Susţine că Autoritatea de Supraveghere Financiară nu verifică legalitatea procedurii de revocare a membrilor autorităţilor preluate/înglobate şi temeinicia motivelor de revocare. Apreciază că măsura revocării intervenită ca urmare a ordonanţei de urgenţă este neconstituţională, deoarece revocarea putea fi făcută numai de către Parlament, autoritatea care l-a numit pentru un mandat de 5 ani, şi nu de către Guvern. Consideră că ordonanţa de urgenţă criticată, astfel cum a fost aprobată şi modificată prin lege, prezintă “o deficienţă gravă de conţinut, respectiv de reglementare a motivelor pe care se întemeiază iniţierea procedurii de revocare”. Textul ar fi trebuit elaborat ca o normă specială, cu reglementări distincte, care să creeze un regim de despăgubire a membrilor Consiliului Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, întrucât prin dispoziţiile legale criticate se creează un regim mixt şi confuz, neclar atât pentru persoana care se poate afla în ipoteze normei, cât şi pentru instanţa chemată să aprecieze cu privire la temeinicia şi legalitatea revocării.

7. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi arată că niciunui dintre principiile enunţate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv principiul previzibilităţii normei juridice, al securităţii juridice şi al aşteptării legitime, nu sunt încălcate prin ordonanţa de urgenţă criticată, autorul excepţiei de neconstituţionalitate dând acestora o semnificaţie proprie, care nu are legătură cu “dreptul câştigat” la finalizarea mandatului de membru al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, astfel cum este invocat de acesta.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1)din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

9. Guvernul apreciază că excepţia este inadmisibilă având în vedere că autorul nu îşi motivează excepţia prin raportare la dispoziţiile constituţionale ale art. 20. În acest sens invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.313 din 4 octombrie 2011. În subsidiar apreciază că excepţia este neîntemeiată.

10. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012, cu modificările şi completările ulterioare, sunt constituţionale.

11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate fa prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, îl constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 21 decembrie 2012. În realitate, din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate rezultă că autorul acesteia este nemulţumit de faptul că prin ordonanţa de urgenţă criticată s-a desfiinţat postul pe care îl ocupa de membru în Consiliul Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private şi, drept urmare, nu a mai încasat indemnizaţiile corespunzătoare perioadei rămase din mandat, astfel încât Curtea va reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate art. 24 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 21 decembrie 2012, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 234 din 23 aprilie 2013. Textele legale criticate în special au următorul cuprins: “(1) A.S.F. Îşi exercită prerogativele prevăzute la art. 2 alin. (1) începând cu data încheierii protocolului de predare-preluare prevăzut la art. 22 alin. (1), dar nu mai târziu de 30 aprilie 2013. La aceeaşi dată, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor şi Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private se desfiinţează şi mandatele membrilor acestor autorităţi, respectiv ale membrilor conducerii acestora încetează de drept”

14. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile ordonanţei de urgenţă criticate contravin art. 20 din Constituţie referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului. Apreciază că se încalcă şi principiile previzibilităţii normei juridice, securităţii juridice şi încrederii legitime, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la previzibilitatea normei juridice, respectiv hotărârile din 26 aprilie 1979, 25 noiembrie 1996, 20 mai 1999, 4 mai 2000, 25 aprilie 2006 şi 9 noiembrie 2006, pronunţate în cauzele Sunday Times împotriva Regatului Unit, Wingrove împotriva Regatului Unit, Rekvenyi împotriva Ungariei, Rotaru împotriva României, Dammann împotriva Elveţiei şi, respectiv, Leempoel & S.A. Ed. Cine Revue împotriva Belgiei, precum şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene referitoare la principiul încrederii legitime, respectiv Hotărârea din 14 iulie 1994, pronunţată în Cauza C-91/92, sau Hotărârea din 22 octombrie 1987, pronunţată în Cauza C-314/85. Din motivarea autorului excepţiei Curtea reţine că acesta invocă şi încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 24 privind dreptul la apărare şi ale dispoziţiilor ari. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a mai pronunţat atât cu privire la constituţionalitatea extrinsecă a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012, cât şi asupra constituţionalităţii intrinseci a dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă criticată, prin Decizia nr. 175 din 26 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 16 mai 2014, constatând constituţionalitatea acestora.

16. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate din prezenta cauză, ca şi cel din cauza în care a fost pronunţată decizia menţionată la paragraful anterior, a fost numit în calitate de membru al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private prin Hotărârea Parlamentului României nr. 25/2011 pentru numirea unor membri ai Consiliului Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I. nr. 891 din 15 decembrie 2011. Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 s-a înfiinţat Autoritatea de Supraveghere Financiară având ca organ de conducere un Consiliu constituit din noi membri, mandatele membrilor Consiliilor fostelor instituţii încetând de drept, astfel cum rezultă din art. 24 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă. Prin urmare, mandatul autorului excepţiei de neconstituţionalitate a încetat de drept prin aplicarea dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012.

17. Prin decizia menţionată, Curtea a reţinut, în esenţă, că mandatul de membru al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private a încetat la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 prin care s-a desfiinţat instituţia reprezentată şi care nu a prevăzut continuarea mandatului în cadrul autorităţii nou-înfiinţate, iar dispoziţiile art. 23 din ordonanţa de urgenţă criticată, potrivit cărora Autoritatea de Supraveghere Financiară preia numărul de posturi şi personalul autorităţilor desfiinţate, nu sunt aplicabile persoanelor care au deţinut un astfel de mandat. Nicio dispoziţie constituţională nu împiedică legiuitorul să suprime durata unui mandat care nu este de rang constituţional, cum este în cazul de faţă, Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private nefiind o instituţie fundamentală a statului, prin urmare mandatul membrilor săi fiind unul de rang legal.

18. Referitor la critica potrivit căreia nu a mai încasat indemnizaţiile corespunzătoare perioadei rămase din mandat, prin decizia menţionată, Curtea a reţinut că aceasta nu poate fi reţinută, în condiţiile în care autoritatea de la care se primea indemnizaţia a fost desfiinţată, iar mandatul autorului excepţiei de neconstituţionalitate a încetat ca efect al legii, prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012.

19. În ceea ce priveşte critica referitoare la modul de încetare a mandatului, Curtea a reţinut că temeiul juridic al încetării acestuia este noul act normativ adoptat, urmare căruia s-au reorganizat atribuţiile şi prerogativele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, care şi-a încetat activitatea, aspecte nereglementate de art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 15 iunie 2005, text legal care se aplică exclusiv în situaţia în care autoritatea respectivă este în fiinţă.

20. Având în vedere că nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenţei, considerentele şi dispozitivul deciziei menţionate se aplică şi în prezenta cauză.

21. Distinct de cele arătate, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate sunt clare, precise şi previzibile, conţinutul lor normativ oferind suficiente repere pentru ca destinatarul acestora să înţeleagă sensul lor, putând să îşi adapteze conduita acestora. Nici securitatea raporturilor juridice nu este afectată de norma legală criticată, deoarece nicio dispoziţie constituţională nu împiedică legiuitorul să suprime durata unui mandat care nu este de rang constituţional. În privinţa invocării încălcării dreptului la apărare garantat de Constituţie şi a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenţie, Curtea constată că acestea nu au incidenţă în cauză.22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Vladimir Soare în Dosarul nr. 3.900/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie,

Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 3 martie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Andreea Costin

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 98

din 3 martie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, excepţie ridicată de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş în Dosarul nr. 34.579/325/2013 al Judecătoriei Timişoara şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 939D/2014.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a depus concluzii scrise prin care solicită admiterea acesteia, iar partea Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiş a depus note scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate şi judecarea cauzei şi în lipsă.

4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care apreciază că, în realitate, criticile reprezintă rezultatul unei lecturări trunchiate a normei legale care formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, fără a se observa dispoziţiile art. 19 din acelaşi act normativ care prevede posibilitatea inspectorilor de muncă de a încheia anumite acte administrative cu caracter individual şi pentru care norma legală criticată prevede calea de atac în faţa instanţelor de contencios administrativ. În acest sens menţionează prevederile cuprinse la lit. j), k) sau I) ale art. 19 din Legea nr. 108/1999. Prin urmare, apreciază că instituirea unui regim juridic diferit în ipotezele prevăzute de art. 20 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 108/1999 - pe de o parte, în ceea ce priveşte actele administrative emise de inspectorii de muncă, iar, pe de altă parte, referitor la procesele-verbale de sancţionare contravenţională - nu are semnificaţia unui tratament juridic discriminatoriu, ci este consecinţa naturii juridice diferite a actelor emise, cu posibilitatea atacării lor în faţa instanţelor de contencios administrativ pe palierele de competenţă funcţională a acestora. Prin aceasta se asigură accesul la justiţie în funcţie de regimul juridic aplicabil actelor contestate. În ceea ce priveşte critica potrivit căreia căile diferite de contestare a actelor aceleiaşi autorităţi emitente ar putea conduce la soluţii diferite din partea instanţelor judecătoreşti arată că o asemenea ipoteză, dacă ar apărea în practică, şi-ar găsi soluţionarea prin aplicarea măsurii suspendării legale facultative prevăzute la art. 413 alin. (1) din Codul de procedură civilă, preîntâmpinând astfel pronunţarea unor soluţii contradictorii cu privire la acelaşi drept sau în legătură cu drepturi conexe. Pentru aceste motive, solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Decizia nr. 202 din 20 mai 2014, pronunţată în Dosarul nr. 34.579/325/2013/a1, Tribunalul Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, excepţie ridicată de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii contravenţionale formulate împotriva unui proces-verbal de contravenţie şi a unui proces-verbal de control încheiate de Inspectoratul de Muncă Timiş. Sesizarea Curţii Constituţionale a fost dispusă ca urmare a admiterii recursului formulat împotriva încheierii din 21 martie 2014 prin care Judecătoria Timiş a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că procesul-verbal de control întocmit de inspectorii de muncă este un act pregătitor care prin el însuşi nu produce efecte juridice, ci are doar rolul de a preceda procesul-verbal de constatare a contravenţiei care este un act administrativ de autoritate, împotriva căruia legiuitorul a reglementat procedura specială a plângerii. Astfel, arată că actele emise de aceeaşi autoritate de control instituie două căi diferite de contestare a acestora, ceea ce poate conduce în mod evident la soluţii diferite din partea instanţelor judecătoreşti. Regimul juridic contravenţional are la bază un proces-verbal de constatare şi sancţionare contravenţională, care presupune, în mod corespunzător, rezolvarea aspectelor esenţiale referitoare la constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunii. Consideră că şi actele de control trebuie să urmeze aceeaşi procedură ca şi  procesele-verbale de constatare şi sancţionare contravenţională, deoarece pentru aceeaşi faptă se emit două procese-verbale diferite, în caz contrar s-ar ajunge în situaţia sancţionării diferite şi de două ori pentru aceeaşi faptă.

7. Tribunalul Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 108/1999 se referă la competenţa instanţelor de a cenzura procesul-verbal de control, fără a încălca prin aceasta dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate.

8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate,

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 3 mai 2012, texte de lege care au următorul cuprins: “Contestaţiile formulate împotriva actelor cu caracter administrativ încheiate de inspectorii de muncă sunt soluţionate potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/20041 cu modificările şi completările ulterioare”.

12. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că Inspecţia Muncii îndeplineşte funcţia de autoritate de stat prin care se asigură exercitarea controlului aplicării prevederilor legale în domeniile sale de competenţă [art. 5 lit. a) din Legea nr. 108/1999], iar, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, inspectorii de muncă exercită atribuţii de autoritate de stat [art. 12 alin. (2) din Legea nr. 108/1999]. În privinţa conceptului de “autoritate”, Curtea a reţinut prin Decizia nr. 25 din 6 martie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 4 decembrie 1996, că acesta presupune ideea de putere sau de împuternicire de a da dispoziţii şi de a impune cuiva ascultare, aceea de organ de stat competent să ia măsuri şi să emită dispoziţii cu caracter obligatoriu şi, în fine, aceea de reprezentant al unui organ de natura celui menţionat. Prin Decizia nr. 140 din 19 noiembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 4 decembrie 1996, Curtea a reţinut că între semnificaţiile termenului autoritate se află şi aceea de persoană învestită cu prerogativele autorităţii. Autoritatea însăşi nu poate fi disociată de persoana care o simbolizează şi în numele căreia îşi exercită atribuţiile, în condiţiile legii. Având în vedere acestea, precum şi faptul că inspectorii de muncă au dreptul, potrivit art. 19 din Legea nr. 108/1999, de a stabili anumite măsuri în sarcina angajatorului controlat, iar potrivit art. 20 alin. (1) din lege, activitatea de control se finalizează prin procese-verbale, Curtea reţine că actele întocmite de inspectorii de muncă în exercitarea atribuţiilor lor au un caracter oficial, producând efecte juridice sub aspectul obligării persoanei controlate la remedierea neconformităţilor constatate. Sub acest aspect, Curtea apreciază că actele întocmite de inspectorii de muncă intră în sfera de reglementare a art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, care defineşte actul administrativ ca fiind “actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice”. Având în vedere că orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată [art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004], dispoziţia legală criticată instituie, ca drept comun, calea de atac în faţa instanţelor de contencios administrativ tocmai pentru această categorie juridică de acte întocmite de inspectorii de muncă.

14. În continuare, distinct de categoria de acte juridice menţionate la paragraful 13, Curtea mai observă că inspectorul general de stat şi inspectorii generali de stat adjuncţi sunt inspectori de muncă. În exercitarea atribuţiilor sale, inspectorul general de stat emite decizii şi aprobă metodologii şi instrucţiuni. Prin urmare, Curtea apreciază că şi aceste acte intră în categoria actelor care, potrivit dispoziţiei legale criticate, pot fi contestate pe calea contenciosului administrativ.

15. În privinţa proceselor-verbale ale inspectorilor de muncă de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, Curtea observă Că legea prevede la art. 19 lit. o) că inspectorii de muncă au dreptul să constate contravenţii şi să aplice sancţiuni prevăzute de legislaţia în vigoare. De asemenea, Legea nr. 108/1999 conţine norme proprii prin care sunt stabilite fapte care constituie contravenţii. Astfel, la art. 23 alin. (1) lit. b) Legea nr. 108/1999 se prevede că neîndeplinirea sau îndeplinirea parţială de către entitatea controlată a măsurilor dispuse de inspectorul de muncă, la termenele stabilite de acesta, constituie contravenţie şi se sancţionează cu o amendă aplicată în limitele prevăzute de lege. Potrivit art. 16 alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Muncii, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.377/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 802 din 25 noiembrie 2009, constatările privind nerespectarea prevederilor legale din domeniile relaţiilor de munca, securităţii şi sănătăţii în muncă, care conform actelor normative în vigoare constituie contravenţie, sunt consemnate de inspectorii de muncă în procese-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor. Alineatul (3) al art. 20 din Legea nr. 108/1999 prevede că contestaţiile formulate împotriva acestor procese-verbale sunt soluţionate potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.

16. În concluzie, Curtea reţine că actele cu caracter administrativ încheiate de inspectorii de muncă au o natură şi o finalitate diferită faţă de procesele-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, cele din prima categorie putând fi contestate potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 indiferent de faptul dacă au fost sau nu urmate de încheierea unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor.

Instanţele competente sunt secţiile de contencios administrativ ale tribunalelor, curţilor de apel sau a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie potrivit competenţei materiale stabilite de legea procesual civilă, iar în ceea ce priveşte contestaţiile formulate împotriva proceselor-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, competenţa de soluţionarea a acestora în primă instanţă revine judecătoriei în a cărei rază teritorială s-a săvârşit contravenţia. Instanţa chemată să cenzureze legalitatea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei controlează aplicarea şi executarea sancţiunilor contravenţionale, aspecte care sunt diferite faţă de cele care formează obiectul cenzurii instanţei de contencios administrativ care verifică actele cu caracter administrativ ale inspectorilor de muncă prin care au fost dispuse de către aceştia anumite măsuri.

17. În privinţa criticii potrivit căreia “procesul-verbal de control” este un act pregătitor, care prin el însuşi nu produce efecte juridice, ci are doar rolul de a preceda procesul-verbal de constatare a contravenţiilor, care este un act administrativ de autoritate. Curtea observă că aceasta nu poate fi reţinută, deoarece, astfel cum s-a arătat şt la paragraful 15, nerespectarea de către entitatea controlată a măsurilor stabilite de inspectorii de muncă atrage sancţionarea contravenţională a acestora, însă aceasta nu înseamnă că entitatea controlată nu a avut posibilitatea de a contesta măsura dispusă de inspectorul de muncă în termenul legal şi pe calea prevăzută de lege.

18. Prin urmare, tratamentul procesual diferit sub aspectul instanţei competente să efectueze controlul actului întocmit de inspectorii de muncă este justificat în mod obiectiv şi rezonabil de natura juridică diferită a actelor juridice supuse controlului. Astfel, aşa cum s-a arătat în prealabil, cele două sancţiuni au natură juridică diferită, una pur administrativă, cealaltă contravenţională, şi se aplică în momente diferite şi pentru fapte distincte. În aceste condiţii, în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora legiuitorul este unica autoritate competentă să reglementeze procedura de judecată, cu respectarea celorlalte norme constituţionale, reglementarea diferită a celor două instituţii este pe deplin justificată. Prin urmare, Curtea nu poate reţine incompatibilitatea dispoziţiilor legale criticate cu principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, consacrat de art. 16 din Constituţie.

19. Curtea constată că împrejurarea că contestaţiile formulate împotriva actelor cu caracter administrativ şi a proceselor-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor ale inspectorilor de muncă sunt date în competenţa de soluţionare a unor instanţe diferite nu impietează cu nimic asupra dreptului de acces la justiţie al autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, aceasta având posibilitatea de a-şi exercita garanţiile prevăzute de lege, formulând apărările pe care le consideră pertinente şi utile cauzei, la fel ca orice altă persoană aflată într-o asemenea situaţie. De altfel, Curtea constată că art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 prevede că nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că regimul contestării actelor administrative de constatare şi sancţionare a contravenţiilor reprezintă un astfel de “recurs paralel” împotriva unor acte administrative, ca cel prevăzut de dispoziţia legală menţionată (a se vedea în acest sens Decizia nr. 182 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 366 din 26 aprilie 2006).

20. Având în vedere că nu a fost constatată încălcarea vreunui drept fundamental, Curtea reţine că prevederile constituţionale ale art. 53 nu au incidenţă în cauză.21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş în Dosarul nr. 34.579/325/2013 al Judecătoriei Timişoara şi constată că dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 3 martie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Andreea Costin

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 101

din 3 martie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 194 lit. e) şi art. 200 alin. (1)-(3) din Codul de procedură civilă

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 194 alin. (1) lit. e) şi art. 200 alin. (1)-(3) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială “Agroindustriala Agrogiarm Giarmata - S A. din Giarmata, judeţul Timiş, prin lichidator Alfa & Quantum Consulting S.P.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 19.050/325/2014/a1 al Judecătoriei Timişoara - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 987D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei de neconstituţionalitate, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 400 din 3 iulie 2014.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 9 octombrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 19.050/325/2014/a1, Judecătoria Timişoara - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 194 alin. (1) lit. e) şi art. 200 alin. (1)-(3) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Comercială “Agroindustriala Agrogiarm Giarmata” - S A. din Giarmata, judeţul Timiş, prin lichidator Alfa & Quantum Consulting S.P.R.L. din Timişoara, într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de reexaminare formulate împotriva încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale din cauza formalismului impus în privinţa cererii de chemare în judecată, respectiv a elementelor pe care aceasta trebuie să le cuprindă. Se arată că trebuie să se Facă o diferenţiere între acest formalism şi fondul cererii de chemare în judecată care se referă la elemente care trebuie analizate în contradictoriu, precum probele, şi care nu pot duce la anularea cererii, ci la respingerea acesteia ca nefondată. Nearătarea dovezilor trebuie analizată în contradictoriu, raportat la concluziile părţilor, şi nu poate duce la anularea cererii într-o fază premergătoare. Dovezile sunt o chestiune de fond şi instanţa nu poate obliga la depunerea de dovezi, decât pe fond, în condiţiile în care partea nu are alte dovezi de depus, prevalându-se doar de textul legii.

6. Judecătoria Timişoara - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece procedura prevăzută de dispoziţiile legale criticate reprezintă opţiunea legiuitorului care a urmărit disciplinarea părţilor din proces şi, în acest fel, respectarea principiului celerităţii şi a dreptului la un proces echitabil. Procedura instituită de dispoziţiile legale criticate urmăreşte remedierea unor lipsuri ale acţiunii introductive, astfel încât la momentul fixării primului termen de judecată aceasta să cuprindă toate elementele prevăzute de art. 194 din Codul de procedură civilă.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, îl constituie dispoziţiile art. 194 alin. (1) lit. e) şi art. 200 alin. (1)- (3) din Codul de procedură civilă, însă, în realitate, având în vedere că dispoziţia normativă a art. 194 cuprinde o singură ipoteză juridică prezentată printr-un singur alineat, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 194 lit. e) şi art. 200 alin. (1)-(3) din Codul de procedură civilă, texte de lege care au următorul cuprins:

- art. 194 lit. e): “Cererea de chemare în judecată va cuprinde: [...]

e) arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere. Când dovada se face prin înscrisuri, se vor aplica, în mod corespunzător, dispoziţiile art. 150. Când reclamantul doreşte să îşi dovedească cererea sau vreunul dintre capetele acesteia prin interogatoriul pârâtului, va cere înfăţişarea în persoană a acestuia, dacă pârâtul este o persoană fizică, în cazurile în care legea prevede că pârâtul va răspunde în scris la interogatoriu, acesta va fi ataşat cererii de chemare în judecată. Când se va cere dovada cu martori, se vor arăta numele, prenumele şi adresa martorilor. dispoziţiile art. 148 alin. (1) teza a II-a fiind aplicabile în mod corespunzător;”;

- Art. 200 alin. (1)-(3). “(1) Completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 194-197.

(2) Când cererea nu îndeplineşte aceste cerinţe, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu menţiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancţiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancţiune obligaţia de a se desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 202 alin. (3).

(3) Dacă obligaţiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (2), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii.”

11. Curtea observă că dispoziţiile art. 200 din Codul de procedură civilă au fost modificate prin Legea nr. 138/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative conexe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 16 octombrie 2014, însă având în vedere considerentele Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să analizeze dispoziţiile legale criticate din Codul de procedură civilă în redactarea avută înainte de această intervenţie legislativă.

12. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi art. 124 alin. (2) care consacră principiul unicităţii, imparţialităţii şi egalităţii justiţiei. De asemenea este invocat şi principiul contradictorialităţii care decurge din dreptul la un proces echitabil.

13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prin Codul de procedură civilă se instituie obligaţia depunerii probelor odată cu cererea de chemare în judecată, respectiv întâmpinare, deoarece pe acestea se sprijină fiecare capăt de cerere, respectiv apărare formulată. Este astfel necesară determinarea concretă a probelor, iar nu o indicare generică. Fără a se sprijini pe probe individualizate în concret, capetele de cerere sau apărările formulate apar ca simple alegaţii ce urmează a fi probate în faza judecăţii, aspect care ar duce la întârzierea soluţionării cauzei.

14. Curtea reţine că prin dispoziţiile legale criticate legiuitorul a dorit instituirea unei discipline procesuale tocmai pentru a garanta respectarea principiului accesului liber la justiţie, dreptului la un proces echitabil şi dreptului la apărare. De altfel, potrivit art. 254 alin. (1) din Codul de procedură civilă, probele se depun, sub sancţiunea decăderii, de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, iar de către pârât prin întâmpinare, dacă legea nu dispune altfel.

15. În privinţa elementelor ce trebuie cuprinse în cererea de chemare în judecată, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 66 din 11 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 17 aprilie 2014, că procedura regularizării cererii de chemare în judecată este justificată prin prisma finalităţii legitime urmărite de către legiuitor, şi anume fixarea corectă a cadrului procesual, în vederea evitării acordării de noi termene de judecată pentru complinirea lipsurilor, ceea ce conduce atât la asigurarea dreptului de apărare al pârâtului, aflat în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la obiectul cererii, motivele invocate şi probele solicitate, precum şi la asigurarea celerităţii procesului, permiţând astfel o bună desfăşurare a judecăţii într-un termen optim şi previzibil, în sensul art. 6 din Codul de procedură civilă, element component al termenului rezonabil, reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituţie. Curtea a mai reţinut că instanţele de judecată sunt singurele competente să aprecieze, în concret, în ce măsură anumite lipsuri ale cererii de chemare în judecată au o suficientă gravitate, pentru a justifica anularea cererii în procedura regularizării.

16. În continuare, distinct de decizia anterior menţionată, ale cărei considerente îşi păstrează valoarea mutatis mutandis şi în prezenta cauză, Curtea observă că, simetric cu cererea de chemare în judecată, potrivit art. 205 alin. (2) lit. c) din Codul de procedură civilă, dispoziţiile art. 194 lit. e) sunt aplicabile în mod corespunzător şi în cazul arătării dovezilor de către pârât. Astfel, având în vedere că reclamantul este cel care declanşează procesul civil prin introducerea cererii de chemare în judecată, este firesc ca acesta, odată cu formularea pretenţiilor, să facă cunoscute pârâtului atât motivele de fapt şt de drept, cât şi dovezile pe care se întemeiază cererea, prin aceasta dându-se expresie şi dispoziţiilor art. 14 alin. (2) din Codul de procedură civilă potrivit căruia părţile trebuie să îşi facă cunoscute reciproc şi în timp util, direct sau prin intermediul instanţei, după caz, motivele de fapt şi de drept pe care îşi întemeiază pretenţiile şi apărările, precum şi mijloacele de probă de care înţeleg să se folosească, astfel încât fiecare dintre ele să îşi poată organiza apărarea.

17. Potrivit art. 254 alin. (5) instanţa va dispune ca părţile să completeze probele, dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuţia părţilor necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părţile se împotrivesc.18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Comercială “Agroindustriala Agrogiarm Giarmata” - S.A. din Giarmata, judeţul Timiş, prin lichidator Alfa & Quantum Consulting S.P.R.L. din Timişoara, în Dosarul nr. 19.050/325/2014/a1 al Judecătoriei Timişoara - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 194 lit. e) şi art. 200 alin. (1)-(3) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Timişoara - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 3 martie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Andreea Costin

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE

 

ORDIN

privind avansarea onorifică a veteranilor de război, cu prilejul zilei de 9 Mai - Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial

 

Având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 164/2015 privind declararea anului 2015 ca “Anul Veteranilor de Război”,

ca semn de înaltă cinstire şi recunoştinţă pentru faptele de arme săvârşite de veteranii de război pe fronturile celui de-al Doilea Război Mondial, precum şi pentru cinstirea memoriei celor peste 750.000 de foşti camarazi ai lor care şi-au dat jertfa supremă pe câmpurile de bătălie,

cu luarea în considerare a prevederilor art. 67 alin. 1 şi alin. 2 lit. b) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 15 alin. 1 din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul apărării naţionale emite prezentul ordin.

Art. 1. - Cu prilejul zilei de 9 Mai - Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cei de-al Doilea Război Mondial, se avansează onorific în gradul următor ofiţerii, maiştrii militari şi subofiţerii în retragere, veterani de război, astfel:

a) ofiţerii:

- locotenent-coloneii/căpitan-comandorii, în gradul de colonel/comandor;

- maiorii/locotenent-comandorii, în gradul de locotenent-colonel/căpitan-comandor;

- căpitanii, în gradul de maior/locotenent-comandor;

- locotenenţii, în gradul de căpitan;

- sublocotenenţii/aspiranţii, în gradul de locotenent;

b) maiştrii militari:

- maiştrii militari clasa I, în gradul de maistru militar principal;

- maiştrii militari clasa a II-a, în gradul de maistru militar clasa I;

- maiştrii militari clasa a III-a, în gradul de maistru militar clasa a II-a;

- maiştrii militari clasa a IV-a, în gradul de maistru militar clasa a III-a;

- maiştrii militari clasa a V-a, în gradul de maistru militar clasa a IV-a;

c) subofiţerii:

- plutonierii adjutanţi, în gradul de plutonier adjutant principal;

- plutonierii majori, în gradul de plutonier adjutant;

- plutonierii, în gradul de plutonier major;

- sergenţii majori, în gradul de plutonier;

- sergenţii, în gradul de sergent major.

Art. 2. - Maiştrilor militari principali şi plutonierilor adjutanţi principali, în retragere, veterani de război, li se acordă gradul de sublocotenent/aspirant.

Art. 3. - Caporalilor în retragere, veterani de război, li se acordă gradul de sergent.

Art. 4. - Se înaintează în grad gradaţii şi soldaţii în retragere, veterani de război, astfel:

- fruntaşii, în gradul de caporal;

- soldaţii, în gradul de fruntaş.

Art. 5. - Criteriul pentru avansarea onorifică prevăzută la art. 1 îl reprezintă calitatea de veteran de război al celui de-al Doilea Război Mondial.

Art. 6. - Centrele militare zonale, judeţene şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti vor lua măsuri pentru înscrierea în livretele militare a gradelor în care au fost înaintaţi veteranii de război, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Art. 7. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul apărării naţionale,

Mircea Duşa

 

Bucureşti, 27 aprilie 2015.

Nr. M.34.

 

RECTIFICĂRI

 

            În cuprinsul Ordinului viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne, nr. 23/2015 privind activitatea de psihologie în Ministerul Afacerilor Interne, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 16 martie 2015, se fac următoarele rectificări:

- la art. 33 alin. (1) lit. a)-c), în loc de: “... prevăzute la art. 30...”se va citi: “... prevăzute la art. 31...”.

 

 


Copyright 1998-2024
DSC.NET All rights reserved.