MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 04/2015

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 183 (XXVII) - Nr. 4         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Luni, 5 ianuarie 2015

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 586 din 21 octombrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal

 

Decizia nr. 587 din 21 octombrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal şi ale art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

1.104/2014. - Hotărâre privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 495/2014 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind exceptarea unor categorii de consumatori finali de la aplicarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie

 

1.177/2014. - Hotărâre privind aprobarea desfiinţării Stadionului “Ion Oblemenco”, situat în municipiul Craiova, în vederea realizării obiectivului de investiţii “Complex Sportiv Craiova - Stadion de Fotbal”

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

            1.801/2014. - Ordin al ministrului finanţelor publice privind modificarea formularului “Carnet de cecuri pentru ridicare numerar”, cod 14.20.06/TS, prevăzut în anexa nr. 1a) la Ordinul ministrului de stat, ministrul finanţelor, nr. 1.801/1995

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 586

din 21 octombrie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3, 4, 5 şi 6 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată de Marian Ulei în Dosarul nr. 698/120/2014 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 303 D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 321 D/2014, nr. 361 D/2014, nr. 470 D/2014, nr. 471 D/2014, nr. 475 D/2014 şi nr. 522 D/2014, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată de Petrică Ivan, Viorel Dan, Ştefan Geangu, Dan Sorin Rudeanu, Alexandru Mitreanu şi Ilie Iulian Mănescu în dosarele nr. 516/232/2014, nr. 1.892/30/2014, nr. 309/113/2014, nr. 292/91/2014, nr. 737/100/2014 şi nr. 976/333/2014 ale Judecătoriei Găeşti, Tribunalului Timiş - Secţia penală, Curţii de Apel Galaţi - Secţia penală, Curţii de Apel Cluj - Secţia penala şi de minori şi Judecătoriei Vaslui.

4. La apelul nominal se constată lipsa autorilor excepţiilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a excepţiei de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 321 D/2014, nr. 361 D/2014, nr. 470 D/2014, nr. 471 D/2014, nr. 475 D/2014 şi nr. 522 D/2014 la Dosarul nr. 303 D/2014. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarelor nr. 321 D/2014, nr. 361 D/2014, nr. 470 D/2014, nr. 471 D/2014, nr. 475 D/2014 şi nr. 522 D/2014 la Dosarul nr. 303 D/2014, care este primul înregistrat.

6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. Se arată că prevederile art. 4 din Legea nr. 187/2012 nu încalcă dispoziţiile art. 15 din Constituţie, autorii excepţiei solicitând, de fapt, aplicarea ultraactivă a dispoziţiilor

art. 15 din Codul penal din 1969. Se face trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 365 din 25 iunie 2014 şi nr. 385 din 26 iunie 2014, arătându-se că acestea sunt incidente şi în prezenta cauză.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

7. Prin încheierile din 14 martie 2014, 28 februarie 2014, 7 mai 2014, 10 aprilie 2014 şi 29 mai 2014 şi prin Sentinţa penală nr. 304/LF din 11 aprilie 2014, pronunţate în dosarele nr. 698/120/2014, nr. 516/232/2014, nr. 309/113/2014, nr. 292/91/2014, nr. 737/100/2014, nr. 976/333/2014 şi nr. 1.892/30/2014, Tribunalul Dâmboviţa - Secţia penală, Judecătoria Găeşti, Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală, Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori, Judecătoria Vaslui şi Tribunalul Timiş - Secţia penală au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată de Marian Ulei, Petrică Ivan, Ştefan Geangu, Dan Sorin Rudeanu, Mitreanu Alexandru, Ilie Iulian Mănescu şi, respectiv, de Viorel Dan în cauze având ca obiect soluţionarea unor cereri de aplicare a legii penale mai favorabile.

8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii susţin că înlăturarea aplicării facultative a legii penale mai favorabile, aşa cum aceasta era reglementată la art. 15 din Codul penal din 1969, prin dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 187/2012, contravine normelor constituţionale şi celor europene invocate. Se observă că art. 15 din Codul penal din 1969 reprezintă o normă penală mai favorabilă şi se subliniază faptul că principiul aplicării legii penale sau contravenţionale mai favorabile este reglementat în majoritatea constituţiilor statelor membre ale Uniunii Europene, încălcarea lui fiind de natură a contraveni dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului. Se susţine că inaplicabilitatea prevederilor art. 15 din Codul penal din 1969 creează discriminare între persoanele condamnate conform dispoziţiilor Codului penal anterior şi cele care au săvârşit aceleaşi infracţiuni, în aceeaşi perioadă de timp, dar care, din motive exterioare lor, ce ţin de procedura soluţionării cauzelor, au fost sau urmează să fie judecate şi condamnate potrivit prevederilor Codului penal în vigoare, care, pentru majoritatea infracţiunilor, prevede pedepse mai mici şi care, în cazul anumitor infracţiuni, în plus faţă de vechiul cod, lasă posibilitatea înlăturării răspunderii penale prin împăcarea părţilor. Se arată că, practic, prin aplicarea textului criticat, se poate ajunge la situaţia în care în cazul a două persoane care au săvârşit aceeaşi infracţiune, în aceeaşi zi, înaintea datei intrării în vigoare a Codului penal actual, sunt dispuse pedepse definitive mult diferite, ca urmare a duratei inegale a procedurii de judecată în cele două cauze, uneia fiindu-i aplicate prevederile Codului penal din 1969, iar cealaltă beneficiind de dispoziţiile noului Cod penal, care sunt mai favorabile. Se susţine că durata procedurii de judecată nu reprezintă un criteriu obiectiv, ci unul aleatoriu, exterior conduitei părţilor, care nu poate justifica un tratament juridic diferit. Se arată că principiul aplicării legii penale mai favorabile este o construcţie teoretică ce poate fi eficientizată doar prin ultraactivitatea prevederilor art. 15 din Codul penal din 1969. Se mai susţine că imposibilitatea aplicării prevederilor art. 15 din Codul penal din 1969 în cazul hotărârilor judecătoreşti rămase definitive înaintea datei intrării în vigoare a Codului penal actual lipseşte instanţele de judecată de posibilitatea de a aprecia cu privire la soluţiile dispuse în cauzele supuse judecăţii, cu încălcarea de către legiuitor a prerogativelor constituţionale ale acestora. Se arată, de asemenea, că norma criticată este lipsită de previzibilitate, contravenind, în acest fel, principiului legalităţii pedepsei prevăzut la art. 7 din Convenţie.

9. Se arată, totodată, că textul criticat contravine dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, creând discriminare între persoanele condamnate definitiv la pedepse care depăşesc maximul special prevăzut de legea nouă, respectiv Codul penal în vigoare, şi ale căror pedepse pot fi reduse până la acest maxim, potrivit art. 6 din Codul penal, în cazul în care aceste pedepse sunt în curs de executare, şi persoanele condamnate definitiv la pedepse ce nu depăşesc maximul special prevăzut de legea nouă, pedepse ce nu au fost încă executate sau considerate executate, şi al căror cuantum nu poate fi redus proporţional cu reducerea maximului special al pedepsei prevăzute pentru infracţiunea săvârşită. Se susţine că aceste diferenţe nu au justificări obiective, constituind discriminări ce contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi art. 124 alin. (2), precum şi prevederilor art. 14 din Convenţie şi celor ale art. 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene Se face trimitere la argumentul a fortiori în aplicarea principiului legalităţii pedepsei.

10. Se susţine că Legea fundamentală a oricărui stat de drept permite ultraactivitatea legii penale mai favorabile şi că din simpla lectură a normelor constituţionale de la art. 15 alin. (2), art. 16 alin (1) şi art. 20 se poate deduce garantarea de către acestea a dreptului cetăţenilor de a beneficia de o astfel de ultraactivitate. Se susţine că inaplicabilitatea principiului aplicării facultative a legii penale mai favorabile în cazul situaţiilor tranzitorii şi diferenţele de tratament juridic în aplicarea legii penale mai favorabile, în cazul proceselor în curs de desfăşurare şi, respectiv în cel al hotărârilor judecătoreşti definitive, constituie limitări excesive, care nu au o justificare obiectivă, contravenind, totodată, prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie.

11. Tribunalul Dâmboviţa - Secţia penală, Judecătoria Găeşti, Tribunalul Timiş - Secţia penală, Curtea de Apel Galaţi - Secţia penală, Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori şi Judecătoria Vaslui opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, prevederile art. 4 din Legea nr. 187/2012 necontravenind dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei. Se arată că opţiunea legiuitorului în reglementarea Codului penal în vigoare a fost în sensul renunţării la aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive, restrângând astfel câmpul de aplicare al legii penale mai favorabile, în scopul garantării unei minime intervenţii asupra condamnărilor şi pedepselor aplicate definitiv, intervenţie ce urmează a se realiza doar în situaţiile în care înfrângerea autorităţii lucrului judecat este absolut necesară. Se arată că textul criticat nu contravine dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, întrucât situaţia juridică a celor două categorii de persoane condamnate invocate de autorul excepţiei este una diferită, iar principiul nediscriminării impune aplicarea aceluiaşi regim juridic persoanelor aflate în situaţii juridice similare. Se subliniază faptul că dreptul la un proces echitabil, prevăzut la art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, trebuie interpretat potrivit preambulului acestei convenţii referitor la supremaţia dreptului, ca element al patrimoniului comun al statelor contractante, unul dintre aspectele pe care această trăsătură a dreptului european o implică fiind principiul securităţii raporturilor juridice, potrivit căruia soluţiile definitive pronunţate de către instanţe nu pot fi supuse rejudecării. Se mai arată că în cazul pedepselor aplicate definitiv nu se mai pune problema aplicării legii penale mai favorabile, singura lege penală aplicabilă fiind legea nouă, spre deosebire de situaţiile tranzitorii în care vor fi avute în vedere criteriile legale pentru determinarea caracterului mai favorabil al uneia sau alteia dintre legile succesive intervenite de la data comiterii faptelor şi până la judecarea lor definitivă. Se face trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011 şi nr. 1.092 din 18 decembrie 2012, precum şi la hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului din 28 octombrie 1999,24 iulie 2003 şi 7 iulie 2009, pronunţate în cauzele Brumărescu împotriva României, paragraful 61, Ryabykh împotriva Rusiei, paragraful 52, şi Stanca Popescu împotriva României, paragraful 99. Se subliniază faptul că aplicarea ultraactivă a legii penale nu reprezintă un principiu constituţional şi că principiul aplicării legii penale sau contravenţionale mai favorabile este susceptibil de limitări, pe care legiuitorul le poate impune conform prerogativelor sale constituţionale. Se mai arată că textul criticat nu încalcă nici dispoziţiile art. 7 şi 14 din Convenţie.

12. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

13. Avocatul Poporului susţine că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Referitor la pretinsa încălcare prin textul criticat a dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2), se arată că soluţia legislativă criticată se justifică prin prisma necesităţii asigurării unui echilibru între principiile constituţionale referitoare la separaţia puterilor în stat, legalitatea pedepsei şi neretroactivitatea legii, cu excepţia legii penale şi contravenţionale mai favorabile. Astfel, principiul separaţiei puterilor în stat presupune restrângerea minimă a intervenţiei legiuitorului asupra autorităţii de lucru judecat, restrângere ce poate fi justificată doar prin prisma aplicării altor principii constituţionale, cum este cel al legalităţii pedepsei şi al aplicării legii penale mai favorabile. Se subliniază faptul că, în situaţia invocată de autorii excepţiei, legea nouă nu prevede o pedeapsă mai severă decât cea aplicabilă în momentul săvârşirii infracţiunii, astfel încât nu poate fi reţinută o eventuală încălcare a prevederilor art. 7 din Convenţie. Se susţine că, de altfel, prevederile art. 6 din Codul penal reprezintă o directă aplicare a normei europene anterior referite, impunând reducerea pedepselor aplicate prin hotărâri definitive la maximul special prevăzut de legea nouă. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare prin dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 a prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, se arată că acestea se aplică în mod egal tuturor persoanelor condamnate definitiv la pedepse ce nu depăşesc maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunile săvârşite.

14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 3, 4, 5 şi 6 din Legea nr. 187/2012. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine însă că autorii critică, în realitate, dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, care au următorul cuprins: “Pedeapsa aplicată pentru o infracţiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depăşeşte maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.”

17. Se susţine că textul criticat contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 cu privire la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 23 alin. (11) cu privire la prezumţia de nevinovăţie, art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 124 alin. (2) cu privire la înfăptuirea justiţiei, precum şi prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 7 din Convenţie referitor la legalitatea incriminării, art. 14 din Convenţie referitor la interzicerea discriminării şi art. 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene cu privire la nediscriminare.

18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său, din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 365 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 6 august 2014, şi Deciziei nr. 385 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 31 iulie 2014, Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) şi ale art. 16 şi nici prevederilor art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

19. Curtea a observat că autorii excepţiei de neconstituţionalitate critică încălcarea principiului retroactivităţii legii penale mai favorabile, identificând simultan, ca lege penală mai favorabilă, atât dispoziţiile Codului penal, care a intrat în vigoare la 1 februarie 2014, cât şi dispoziţiile art. 15 alin. 1 din Codul penal din 1969.

20. Curtea a reţinut existenţa anumitor deosebiri între principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile în cazul când legea nouă intervine înainte de judecarea definitivă a cauzei şi aplicarea aceluiaşi principiu în situaţia în care legea nouă intervine după ce hotărârea de condamnare a rămas definitivă.

21. Astfel, Curtea a observat că în cazul unei succesiuni de legi, în cursul procesului penal, anterior rămânerii definitive a hotărârii, instanţa trebuie să opereze, în concret, o stabilire a sancţiunii în raport cu limitele de pedeapsă prevăzute de fiecare dintre aceste legi şi să aplice aceste criterii în limitele legii identificate ca fiind mai favorabilă, luând în considerare şi analizând faptele şi situaţia particulară a fiecărui caz în parte (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 101 din 28 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 22 mai 2013). Referitor la pedepsele definitive, prin aplicarea legii penale mai favorabile, legiuitorul nu a înţeles să repună în discuţie criteriile de stabilire şi individualizare a sancţiunii, ci numai să înlăture de la executare acea parte din sancţiune care excedează maximului prevăzut de legea nouă, respectiv acea sancţiune mai grea care nu mai este prevăzută de legea nouă (a se vedea Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 13 mai 2014, dată pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept vizând mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile în cazul faptelor definitiv judecate, pentru ipoteza unui concurs de infracţiuni, decizie pronunţată conform art. 475 din Codul de procedură penală).

22. De asemenea, Curtea a observat existenţa anumitor diferenţe şi în ceea ce priveşte aplicarea retroactivă a legii noi, ce intervine după ce hotărârea de condamnare a rămas definitivă. Spre deosebire de situaţiile tranzitorii propriu-zise, numărul criteriilor folosite pentru determinarea caracterului mai favorabil al legii noi, în cazul pedepselor definitiv aplicate, este mai mic, ele reducându-se la limitele de pedeapsă prevăzute în cele două legi şi la cauzele legale de modificare a acestor limite. Astfel. Curtea a reţinut că legea nouă poate să prevadă o pedeapsă mai uşoară, dar sancţiunea aplicată fie să depăşească maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, fie să nu depăşească acest maxim. Dacă în primul caz se ajunge la executarea unui cuantum al sancţiunii care nu are corespondent în legea penală în vigoare, acest raţionament nu mai subzistă în cea de-a două ipoteză.

23. Curtea a apreciat că în cea de-a două ipoteză este vorba despre punerea în balanţă a dreptului unei persoane condamnate la aplicarea legii penale mai favorabile şi alte drepturi sau valori constituţionale care pot contracara parţial sau complet acest drept, precum principiul securităţii raporturilor juridice şi principiul autorităţii de lucru judecat. Astfel, legiuitorul având sarcina de a echilibra intensitatea încălcării drepturilor fundamentale ale persoanei condamnate şi valorile care justifică această încălcare a eliminat aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile din Codul penal.

24. Având în vedere cele statuate în jurisprudenţa proprie, dar şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene referitor la principiul autorităţii de lucru judecat, Curtea a constatat că legiuitorul a limitat aplicarea legii penale mai favorabile în cazul hotărârilor definitive numai la acele cazuri în care sancţiunea aplicată depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, fără ca în acest mod să fie încălcat art. 15 alin. (2) din Constituţie.

25. În ceea ce priveşte încălcarea prevederilor art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale din perspectiva principiului aplicării retroactive a legii penale mai favorabile, Curtea a observat că instanţa europeană a statuat că art. 7 paragraful 1 din Convenţie garantează nu numai principiul neretroactivităţii legii penale mai severe, ci şi principiul retroactivităţii legii penale mai favorabile. Acest principiu este încorporat în regula potrivit căreia, în cazul în care există diferenţe între legea penală în vigoare la momentul comiterii infracţiunii şi legile penale ulterioare adoptate înainte de pronunţarea unei hotărâri definitive, instanţele trebuie să aplice legea ale cărei prevederi sunt cele mai favorabile inculpatului (Hotărârea din 17 septembrie 2009, pronunţată în Cauza Scoppola împotriva Italiei nr. 2, paragraful 109). Aşa fiind, instanţa de contencios constituţional a concluzionat în sensul că, în aplicarea legii penale mai favorabile, instanţa europeană are în vedere situaţia în care ulterior comiterii unei infracţiuni, dar înainte de pronunţarea unei hotărâri definitive, o nouă lege prevede impunerea unei pedepse mai blânde, în acest caz autorul infracţiunii trebuind să beneficieze de legea penală mai favorabilă. Astfel, în vreme ce o lege dezincriminatoare ulterioară se aplică autorilor faptelor până la momentul executării complete a pedepselor, o lege penală nouă, care reduce sau atenuează pedepsele aplicabile, se aplică autorilor actelor până în momentul în care condamnarea lor dobândeşte autoritatea de lucru judecat.

26. Având în vedere cele reţinute, Curtea a constatat că dispoziţiile criticate nu contravin principiului aplicării retroactive a legii penale mai favorabile prevăzut de art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

27. Referitor la încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16, Curtea observă că autorii excepţiei deduc neconstituţionalitatea textului de lege criticat dintr-un pretins tratament discriminatoriu aplicat persoanelor condamnate definitiv, determinat de renunţarea la aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul hotărârilor definitive.

28. Analizând o critică similară, prin Decizia nr. 365 din 25 iunie 2014, precitată, Curtea a apreciat că ambele categorii de persoane între care se realizează comparaţia sunt persoane condamnate definitiv, ceea ce ar determina calificarea situaţiei acestora ca fiind identică. Curtea a constatat însă că diferenţa rezidă în aceea că, în cazul primei categorii, sancţiunile aplicate depăşesc maximul special al noii reglementări, nemaigăsindu-şi corespondent în noua legislaţie, situându-ne, astfel, în ipoteza aplicării obligatorii a legii penale mai favorabile reglementate atât de art. 14 din Codul penal din 1969, cât şi de art. 6 din Codul penal, pe când în cazul celei de-a două categorii, în care se găsesc şi autorii excepţiei, sancţiunile aplicate acestora nu depăşesc maximul special cuprins în noua reglementare, ceea ce ar fi putut atrage aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive doar sub imperiul art. 15 din Codul penal din 1969, reglementare nepreluată însă în Codul penal.

29. Curtea a observat că analiza realizată din această perspectivă duce la concluzia că cele două categorii de persoane se află în situaţii juridice diferite, astfel încât aplicarea noii reglementări doar persoanelor a căror sancţiune aplicată depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă nu poate duce la o înfrângere a principiului egalităţii.

30. În ceea ce priveşte pretinsa discriminare, invocată în cauza ce face obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate, între persoanele care au săvârşit faptele sub imperiul legii vechi şi au fost condamnate sub imperiul acestei legi şi cele care, săvârşind faptele în aceleaşi condiţii, nu au fost condamnate, urmând a li se aplica noile dispoziţii, Curtea a constatat că aceste persoane nu se regăsesc în situaţii identice, unele persoane fiind condamnate definitiv, altele nu, astfel că tratamentul juridic diferenţiat este justificat şi nu se poate vorbi despre existenţa unei discriminări.

31. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe. atât considerentele, cât şi soluţia deciziilor invocate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

32. Având în vedere argumentele anterior expuse, Curtea constată că nu poate fi reţinută nici încălcarea prin textul criticat a prevederilor constituţionale ale art. 23 alin. (11) şi art. 24 alin. (1) şi art. 124 alin. (2). De asemenea, Curtea constată că prevederile art. 4 din Legea nr. 187/2012 nu contravin dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 din Convenţie referitor la dreptul la un proces echitabil şi nici art. 14 din Convenţie şi art. 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene care interzic discriminarea.

33. Întrucât prevederile art. 4 din Legea nr. 187/2012 nu restrâng exerciţiului drepturilor invocate de autorul excepţiei, nu poate fi reţinută incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 53 din Legea fundamentală.

34. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marian Ulei, Petrică Ivan, Viorel Dan, Ştefan Geangu, Dan Sorin Rudeanu, Alexandru Mitreanu şi Ilie Iulian Mănescu în dosarele nr. 698/120/2014, nr. 516/232/2014, nr. 1.892/30/2014, nr. 309/113/2014, nr. 292/91/2014, nr. 737/100/2014 şi nr. 976/333/2014 ale Tribunalului Dâmboviţa - Secţia penală, Judecătoriei Găeşti, Tribunalului Timiş - Secţia penală, Curţii de Apel Galaţi - Secţia penală, Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori şi Judecătoriei Vaslui şi constată că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Dâmboviţa - Secţia penală, Judecătoriei Găeşti, Tribunalului Timiş - Secţia penală, Curţii de Apel Galaţi - Secţia penală, Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori şi Judecătoriei Vaslui şi se publică în Monitorul Oficial al Românei, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 21 octombrie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 587

din 21 octombrie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal şi ale art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 din Codul penal şi ale art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată de Marius Sabin Catrina în Dosarul nr. 2.535/256/2014 al Judecătoriei Medgidia - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 306 D/2014.

2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 519 D/2014, nr. 525 D/2014 şi nr. 528 D/2014, având ca Obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Codul penal şi ale art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată din oficiu şi, respectiv, de către Horia Vădrariu şi Alexandru Mundrucz în dosarele nr. 483/93/2014, nr. 4.656/325/2014 şi nr. 1.939/271/2014 ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, Tribunalului Timiş - Secţia penală şi Judecătoriei Oradea - Secţia penală.

4. La apelul nominal răspunde, în Dosarul nr. 519 D/2014, partea Moldovan Tarzan, prezentă personal. Se constată lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a excepţiei de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 519 D/2014, nr. 525 D/2014 şi nr. 528 D/2014 la Dosarul nr. 306 D/2014. Atât partea prezentă, cât şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu măsura conexării dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 519 D/2014, nr. 525 D/2014 şi nr. 528 D/2014 la Dosarul nr. 306 D/2014, care este primul înregistrat.

6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul părţii prezente, care solicită aplicarea în dosarul său a legii penale mai favorabile.

7. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. Se arată că prevederile art. 4 din Legea nr. 187/2012 nu încalcă dispoziţiile art. 15 şi art. 16 din Constituţie. Se observă că autorii excepţiei solicită, de fapt, aplicarea ultraactivă a dispoziţiilor art. 15 din Codul penal din 1969 şi că aceştia fac trimitere la categorii de persoane aflate în situaţii juridice diferite atunci când invocă încălcarea prin textele criticate a principiului egalităţii în drepturi.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

8. Prin încheierile din 31 martie 2014, 27 mai 2014 şi 29 mai 2014, precum şi prin Decizia penală nr. 153/Cont din 22 aprilie 2014, pronunţate în Dosarele nr. 2.535/256/2014, nr. 483/93/2014, nr. 1.939/271/2014 şi nr. 4.656/325/2014, Judecătoria Medgidia - Secţia penală, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, Judecătoria Oradea - Secţia penală şi Tribunalul Timiş - Secţia penală au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 alin. (1)din Codul penal şi ale art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată de Marius Sabin Catrina, din oficiu de către Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, de Alexandru Mundrucz şi, respectiv, de Horia Vădrariu în cauze având ca obiect soluţionarea unor cereri de aplicare a legii penale mai favorabile.

9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii susţin că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, creând discriminare între persoanele condamnate definitiv înaintea datei intrării în vigoare a Codului penal şi ale căror pedepse depăşesc maximul special al pedepsei prevăzute de acest cod pentru infracţiunile săvârşite, care beneficiază de aplicarea legii penale mai favorabile, conform prevederilor art. 6 alin. (1) din Codul penal, şi cele condamnate definitiv, în aceleaşi condiţii, la pedepse mai mici decât maximul special prevăzut de Codul penal în vigoare pentru infracţiunile săvârşite, în privinţa cărora textele criticate exclud aplicarea legii penale mai favorabile. Se arată că, de vreme ce prevederile art. 6 alin. (1) din Codul penal prevăd aplicarea legii penale mai favorabile în cazul celei dintâi categorii de condamnaţi, iar dispoziţiile art. 4 şi 5 din Codul penal prevăd aplicarea legii penale de dezincriminare şi aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzelor, reducerea pedepselor aplicate pentru cea de-a două categorie de persoane condamnate, proporţional cu micşorarea maximului special al pedepsei, ar reprezenta o soluţie justă, ce ar conferi principiului legalităţii pedepsei o aplicare deplină.

10. Se face trimitere la prevederile art. 15 din Codul penal din 1969, ce reglementau aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive, şi se arată că nepreluarea acestora în cuprinsul Codului penal în vigoare generează situaţii contradictorii. Se susţine, în acest sens, că prevederile art. 4 din Legea nr. 187/2012 şi ale art. 6 alin. (1) din Codul penal discriminează persoanele condamnate definitiv potrivit legii vechi, cărora le-au fost aplicate pedepse mai mici decât maximul special prevăzut de Codul penal în vigoare pentru infracţiunile săvârşite, care nu beneficiază de aplicarea legii penale mai favorabile, în raport cu persoanele care, săvârşind aceleaşi infracţiuni sub imperiul legii vechi, au tergiversat judecarea cauzelor până la intrarea în vigoare a noului Cod penal, pentru a beneficia de pedepse mai mici.

11. De asemenea, se arată că textele criticate contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Codul de procedură penală, conform cărora normele de procedură penală urmăresc asigurarea exercitării eficiente a atribuţiilor organelor judiciare cu garantarea drepturilor părţilor şi ale celorlalţi participanţi în procesul penai, astfel încât să fie respectate prevederile Constituţiei, ale tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, ale celorlalte reglementări ale Uniunii Europene în materie procesual penală, precum şi ale pactelor şi tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte. Se susţine că prevederile art. 6 din Codul penal au în vedere doar ipoteza unităţii infracţionale, nu şi pe cea a pluralităţii de infracţiuni, şi că acestea sunt neconstituţionale în măsura în care permit aplicarea regulilor concursului de infracţiuni potrivit legii noi, într-o situaţie născută anterior intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. Se arată că aceasta echivalează cu o aplicare retroactivă a unor prevederi legale mai puţin favorabile, în cazul unei pluralităţi de infracţiuni pentru care s-au pronunţat hotărâri definitive de condamnare înainte de data intrării în vigoare a legii noi. Se observă că, după prima etapă a aplicării dispoziţiilor art. 6 din Codul penal pentru fiecare infracţiune din structura pluralităţii de infracţiuni, în care unele pedepse se reduc la maximul special prevăzut de legea nouă, trebuie realizată o contopire a pedepselor, ţinând însă cont de principiul aplicării legii penale mai favorabile după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Se conchide că noua lege nu poate fi aplicată decât în măsura în care este mai favorabilă, iar Legea nr. 286/2009 nu este mai favorabilă sub aspectul modului de contopire a pedepselor aplicate pentru infracţiuni concurente. Se susţine că, pentru motivele arătate, prevederile art. 6 din Codul penal contravin dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie. Se face trimitere fa deciziile Curţii Constituţionale nr. 536 din 28 aprilie 2011, nr. 854 din 23 iunie 2011 şi nr. 265 din 6 mai 2014, precum şi la hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului din 4 mai 2000 şi 25 ianuarie 2007, pronunţate în cauzele Rotaru împotriva României şi Sissanis împotriva României.

12. Judecătoria Medgidia - Secţia penală şi Tribunalul Timiş - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, prevederile art. 4 din Legea nr. 187/2012 şi cele ale art. 6 alin. (1) din Codul penal necontravenind dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei. Se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, la cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului şi la jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, arătându-se că o diferenţă de tratament reprezintă o discriminare numai atunci când unor situaţii analoage sau compatibile le corespunde un tratament juridic diferit, fără ca acesta să aibă o justificare obiectivă şi rezonabilă, aspect ce semnifică lipsa unui scop legitim sau lipsa unui raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit. Se susţine că diferenţa de tratament invocată de autorul excepţiei este justificată de scopul legitim al respectării autorităţii de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti de condamnare prin care au fost dispuse pedepse ce nu depăşesc maximul special prevăzut de Codul penal în vigoare. Se subliniază faptul că autoritatea de lucru judecat produce, pe lângă efectul pozitiv al posibilităţii punerii în executare a hotărârii rămase definitive, şi un efect negativ, care face imposibilă rejudecarea cauzei având acelaşi obiect, aceleaşi părţi şi aceeaşi cauză. Se arată că autorii excepţiei solicită, în realitate, aplicarea ultraactivă a prevederilor art. 15 din Codul penal din 1969, şi nu aplicarea retroactivă a legii penale mai favorabile. Se susţine că dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Codul penal şi ale art. 4 din Legea nr. 187/2012 nu contravin prevederilor art. 16 din Constituţie, întrucât cele două categorii de persoane la care se face trimitere în critica de neconstituţionalitate se află în situaţii juridice diferite, aspect ce justifică diferenţele de tratament juridic invocate.

13. Judecătoria Oradea - Secţia penală, în Dosarul nr. 528 D/2014, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată.

14. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

15. Avocatul Poporului susţine că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Referitor la pretinsa încălcare prin textul criticat a dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2), se arată că soluţia legislativă criticată se justifică prin prisma necesităţii asigurării unui echilibru între principiile constituţionale referitoare la separaţia puterilor în stat, legalitatea pedepsei şi neretroactivitatea legii, cu excepţia legii penale şi contravenţionale mai favorabile. Astfel, principiul separaţiei puterilor în stat presupune restrângerea minimă a intervenţiei legiuitorului asupra autorităţii de lucru judecat, restrângere ce poate fi justificată doar prin prisma aplicării altor principii constituţionale, cum este cel ai legalităţii pedepsei şi al aplicării legii penale mai favorabile. Se subliniază faptul că, în situaţia invocată de autorii excepţiei, legea nouă nu prevede o pedeapsă mai severă decât cea aplicabilă în momentul săvârşirii infracţiunii, astfel încât nu poate fi reţinută o eventuală încălcare a prevederilor art. 7 din Convenţie. Se susţine că, de altfel, prevederile art. 6 din Codul penal reprezintă o aplicare directă a normei europene anterior referite, impunând reducerea pedepselor aplicate prin hotărâri definitive la maximul special prevăzut de legea nouă. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare prin dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 a prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, se arată că acestea se aplică în mod egal tuturor persoanelor condamnate definitiv la pedepse ce nu depăşesc maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunile săvârşite.

16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra

excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 6 din Codul penal şi ale art. 4 din Legea nr. 187/2012. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate Curtea reţine însă că autorii critică, de fapt, prevederile art. 6 alin. (1) din Codul penal şi ale art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, care au următorul cuprins:

- Art. 6 alin. (1) din Codul penal: “(1) Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim.”

- Art. 4 din Legea nr. 187/2012: “Pedeapsa aplicată pentru o infracţiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depăşeşte maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.”

19. Se susţine că textele criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 11 referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 20 cu privire la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1) referitor la accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 53 alin. (2) cu privire la restrângerea exerciţiului unor drepturi şi al unor libertăţi, art. 126 alin. (1) privind instanţele judecătoreşti, precum şi prevederilor art. 6 paragraful 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil şi la dreptul la un recurs efectiv.

20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal prin raportare la critici de neconstituţionalitate similare, prin Decizia nr. 379 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 7 august 2014, prin care a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, reţinând că dispoziţiile legale criticate trebuie privite în coroborare cu cele ale art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, care prevăd c㠓Pedeapsa aplicată pentru o infracţiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depăşeşte maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi”.

21. Astfel, Curtea a observat că autorii excepţiei de neconstituţionalitate critică încălcarea principiului retroactivităţii legii penale mai favorabile, identificând simultan, ca lege penală mai favorabilă, atât dispoziţiile Codului penal, care a intrat în vigoare la 1 februarie 2014, cât şi dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Codul penal din 1969.

22. Curtea a constatat existenţa anumitor deosebiri între aplicarea principiului aplicării retroactive a legii penale mai favorabile în cazul când legea nouă intervine înainte de judecarea definitivă a cauzei şi aplicarea aceluiaşi principiu în situaţia în care legea nouă intervine după ce hotărârea de condamnare a rămas definitivă.

23. Astfel, Curtea a statuat că în cazul unei succesiuni de legi, în cursul procesului penal, anterior rămânerii definitive a hotărârii, instanţa trebuie să opereze, în concret, o stabilire a sancţiunii în raport cu limitele de pedeapsă prevăzute de fiecare dintre aceste legi şi să aplice aceste criterii în limitele legii identificate ca fiind mai favorabilă, luând în considerare şi analizând faptele şi situaţia particulară a fiecărui caz în parte (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 101 din 28 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 22 mai 2013). Referitor la pedepsele definitive, prin aplicarea legii penale mai favorabile, s-a reţinut că legiuitorul nu a înţeles să repună în discuţie criteriile de stabilire şi individualizare a sancţiunii, ci numai să înlăture de la executare acea parte din sancţiune care excedează maximului prevăzut de legea nouă, respectiv acea sancţiune mai grea care nu mai este prevăzută de legea nouă (a se vedea Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 13 mai 2014, dată pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept vizând mecanismul de aplicare a legii penale mai favorabile în cazul faptelor definitiv judecate, pentru ipoteza unui concurs de infracţiuni, pronunţată conform art. 475 din Codul de procedură penală).

24. De asemenea, Curtea a observat existenţa anumitor diferenţe şi în ceea ce priveşte aplicarea retroactivă a legii noi, ce intervine după ce hotărârea de condamnare a rămas definitivă. Spre deosebire de situaţiile tranzitorii propriu-zise, numărul criteriilor folosite pentru determinarea caracterului mai favorabil al legii noi, în cazul pedepselor definitiv aplicate, este mai mic, ele reducându-se la limitele de pedeapsă prevăzute în cele două legi şi la cauzele legale de modificare a acestor limite.

25. Astfel, Curtea a reţinut că legea nouă poate să prevadă o pedeapsă mai uşoară, dar sancţiunea aplicată fie să depăşească maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, fie să nu depăşească acest maxim. Dacă în primul caz se ajunge la executarea unei sancţiuni care nu are corespondent în legea penală în vigoare, acest raţionament nu mai subzistă în cea de-a două ipoteză.

26. Curtea a apreciat că în cea de-a două ipoteză este vorba despre punerea în balanţă a dreptului unei persoane condamnate la aplicarea legii penale mai favorabile, descris mai sus, şi alte drepturi sau valori constituţionale, precum principiul securităţii raporturilor juridice şi autoritatea de lucru judecat, care pot contracara parţial sau complet acest drept. Astfel, legiuitorul având sarcina de a echilibra intensitatea încălcării drepturilor fundamentale ale persoanei condamnate şi valorile care justifică această încălcare a eliminat aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile din Codul penal.

27. Luând în considerare cele statuate în jurisprudenţa proprie, dar şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene referitor la principiul autorităţii de lucru judecat, Curtea a constatat că legiuitorul a limitat aplicarea legii penale mai favorabile în cazul hotărârilor definitive numai la acele cazuri în care sancţiunea aplicată depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, fără ca în acest mod să fie încălcat art. 15 alin. (2) din Constituţie.

28. Referitor la încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16, Curtea a observat că autorii excepţiei deduc neconstituţionalitatea textului de lege criticat dintr-un pretins tratament discriminatoriu între persoanele care au săvârşit faptele sub imperiul legii vechi şi au fost condamnate sub imperiul acelei legi, şi cele care, săvârşind faptele în aceleaşi condiţii, nu au fost condamnate, urmând a li se aplica dispoziţiile în vigoare începând cu 1 februarie 2014.

29. În ceea ce priveşte principiul egalităţii, Curtea a reţinut că, în mod constant, în jurisprudenţa sa a statuat că situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional. Această soluţie este în concordanţă şi cu jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, conform căreia orice diferenţă de tratament, făcută de stat între indivizi aflaţi în situaţii analoage, trebuie să îşi găsească o justificare obiectivă şi rezonabilă.

30. Curtea a constatat că, în cauza de faţă, persoanele nu se regăsesc în situaţii identice (unele persoane au fost condamnate definitiv, altele nu au fost condamnate definitiv), astfel că se justifică în mod obiectiv şi rezonabil tratamentul juridic neomogen la care se referă autorii excepţiei, principiul egalităţii în faţa legii presupunând instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite.

31. Analizând situaţia persoanelor condamnate definitiv şi a celor în curs de judecată, Curtea a reţinut că, în concret, fiecare dintre aceste persoane beneficiază într-un mod efectiv de legea penală mai favorabilă aplicabilă la momentul judecării cauzelor respective. Acest element, alături de caracterul definitiv al condamnărilor, determină diferenţa dintre situaţia persoanei condamnate pentru o infracţiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969 şi persoanele care se află în curs de judecată.

32. Pentru argumentele expuse mai sus, Curtea a constatat că nu se pot reţine nici criticile formulate cu privire la încălcarea prevederilor art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

33. Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 prin Decizia nr. 365 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 6 august 2014, şi Decizia nr. 385 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 31 iulie 2014, prin care a reţinut, în ceea ce priveşte pretinsa încălcare, prin textul criticat, a dispoziţiilor art. 15 din Constituţie, că renunţarea la aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile denotă un scop legitim, acela al respectării principiului autorităţii de lucru judecat şi implicit cel al separaţiei puterilor în stat. De altfel, s-a observat că principiul aplicării legii penale mai favorabile constituie un element fundamental sau primordial pe care se întemeiază o idee sau lege de bază, o axiomă, care este însă valabilă în anumite limite şi, prin ea însăşi, constituie cadrul şi măsura aplicabilităţii sale.

34. Curtea a constatat, de asemenea, că în practică, referitor la noile dispoziţii din Codul penal, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 1 din 14 aprilie 2014, a statuat că în aplicarea legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei înainte de intrarea în vigoare a noului Cod penal, pentru ipoteza unui concurs de infracţiuni, într-o primă etapă se verifică incidenţa dispoziţiilor art. 6 din Codul penal cu privire la pedepsele individuale. În a două etapă, se verifică dacă pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depăşeşte maximul la care se poate ajunge în baza legii noi, conform art. 39 din Codul penal. În cazul în care pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depăşeşte maximul la care se poate ajunge în baza art. 39 din Codul penai, pedeapsa rezultantă va fi redusă la acest maxim. În caz contrar, pedeapsa rezultantă va rămâne astfel cum a fost stabilită potrivit legii vechi.

35. Prin aceleaşi decizii, anterior referite, cu privire la principiul autorităţii de lucru judecat, s-a reţinut că rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătoreşti produce un efect pozitiv care constituie temeiul juridic al executării dispozitivului hotărârii şi poartă denumirea de puterea lucrului judecat. De asemenea, tot ca urmare a pronunţării unei hotărâri definitive, se produce un efect negativ în sensul că împiedică o nouă urmărire şi judecată pentru faptele şi pretenţiile astfel soluţionate, fapt care a consacrat regula non bis în idem, cunoscută sub denumirea de autoritatea lucrului judecat. De principiu, hotărârile penale definitive sunt susceptibile de modificări şi schimbări în cursul executării numai ca urmare a descoperirii unor împrejurări care, dacă erau cunoscute în momentul pronunţării hotărârii, ar fi condus la luarea altor măsuri împotriva făptuitorului ori ca urmare a unor împrejurări intervenite după ce hotărârea a rămas definitivă. În aceste situaţii apare necesitatea de a se pune de acord conţinutul hotărârii puse în executare cu situaţia obiectivă şi a se aduce modificările corespunzătoare în desfăşurarea executării. Aşa cum s-a arătat mai sus, Constituţia reglementează principiul aplicării legii penale mai favorabile. Fiind o construcţie teoretică, principiul constituie un element fundamental sau primordial pe care se întemeiază o idee sau lege de bază, o axiomă. Aceasta din urmă este însă valabilă în anumite limite şi, prin ea însăşi, constituie cadrul şi măsura aplicabilităţii sale. Astfel, în cazul pedepselor definitiv aplicate nu se mai pune problema alegerii legii mai favorabile, deoarece aceasta este, prin ipoteză, legea nouă, singura aplicabilă. Spre deosebire de situaţiile tranzitorii propriu-zise, numărul criteriilor folosite pentru determinarea caracterului mai favorabil al legii noi este mai mic, ele reducându-se la limitele de pedeapsă prevăzute în cele două legi şi la cauzele legale de modificare a acestor limite.

36. Totodată, Curtea a reţinut că principiul respectării autorităţii de lucru judecat este de o importanţă fundamentală atât în ordinea juridică naţională şi în cea a Uniunii Europene, cât şi din perspectiva jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului. Astfel, dreptul la un proces echitabil în faţa unei instanţe, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, trebuie interpretat în lumina preambulului la Convenţie, care enunţă supremaţia dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluţia dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanţe să nu mai poată fi supusă rejudecării (Hotărârea din 28 octombrie 1999, pronunţată în Cauza Brumărescu împotriva României, paragraful 61). Conform acestui principiu, niciuna dintre părţi nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive şi executorii cu unicul scop de a obţine o reanalizare a cauzei şi o nouă hotărâre în privinţa sa. Instanţele superioare nu trebuie să îşi folosească dreptul de reformare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept şi erorile judiciare, şi nu pentru a proceda la o nouă analiză. Simplul fapt că pot exista două puncte de vedere asupra chestiunii respective nu este un motiv suficient de a rejudeca o cauză. Acestui principiu nu i se poate aduce derogare decât dacă o impun motive substanţiale şi imperioase (Hotărârea din 7 iulie 2009, pronunţată în Cauza Stanca Popescu împotriva României, paragraful 99, şi Hotărârea din 24 iulie 2003, pronunţată în Cauza Ryabykh împotriva Rusiei, paragraful 52).

37. În ceea ce priveşte Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, prin jurisprudenţa sa, a amintit importanţa pe care o deţine principiul autorităţii de lucru judecat atât în ordinea juridică a Uniunii, cât şi în ordinile juridice naţionale (Hotărârea din 29 iunie 2010, pronunţată în Cauza C-526/08-Comisia Europeană împotriva Marelui Ducat al Luxemburgului, paragraful 26). Acest principiu este expresia principiului securităţii juridice (Hotărârea din 1 iunie 1999, pronunţată în Cauza C-126/97- Eco Swiss China Time Ltd împotriva Benetton internaţional A/V., paragraful 46). Astfel, pentru a garanta atât stabilitatea dreptului şi a raporturilor juridice, cât şi o bună administrare a justiţiei, este necesar ca deciziile judecătoreşti devenite definitive după epuizarea căilor de atac disponibile sau după expirarea termenelor de exercitare a acestor căi de atac să nu mai poată fi contestate (Hotărârea din 3 septembrie 2009, pronunţată în Cauza C-2/08- Amministrazione dell’Economia e delle Finanze şi Agenzia delle entrate împotriva Fallimento Olimpiclub Srl., paragraful 22).

38. Astfel, Curtea a constatat că, având în vedere importanţa principiilor autorităţii de lucru judecat, al securităţii juridice şi cel al separaţiei puterilor în stat, legiuitorul a limitat aplicarea legii penale mai favorabile în cazul hotărârilor definitive numai la acele cazuri în care sancţiunea aplicată depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, fără ca în acest mod să fie încălcat art. 15 alin. (2) din Constituţie.

39. Referitor la încălcarea, prin dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 187/2012, a prevederilor constituţionale ale art. 16, s-a reţinut prin deciziile mai sus arătate că, în mod constant, Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa că situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional. Această soluţie este în concordanţă şi cu jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, conform căreia orice diferenţă de tratament, făcută de stat între indivizi aflaţi în situaţii analoage, trebuie să îşi găsească o justificare obiectivă şi rezonabilă.

40. Curtea a reţinut că, deşi persoanele la care se referă autorii excepţiei sunt condamnaţi, ceea ce ar determina clasificarea situaţiei acestora ca fiind identică, nu trebuie ignorat faptul că sancţiunile aplicate unora depăşesc maximul special al noii reglementări, nemaigăsindu-şi corespondent în noua legislaţie, pe când sancţiunile aplicate autorilor excepţiei se încadrează în limitele de pedeapsă pe care noua reglementare le conţine.

41. Analiza realizată din această dublă perspectivă duce la concluzia că cele două categorii de persoane se află în situaţii diferite, astfel încât aplicarea noii reglementări doar persoanelor a căror sancţiune aplicată depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă nu poate duce la o înfrângere a principiului egalităţii.

42. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţia deciziilor invocate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

43. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marius Sabin Catrina, Horia Vădrariu şi Alexandru Mundrucz în dosarele nr. 2.535/256/2014, nr. 4.656/325/2014, nr. 1.939/271/2014 şi nr. 483/93/2014 ale Judecătoriei Medgidia - Secţia penală, Tribunalului Timiş - Secţia penală şi Judecătoriei Oradea - Secţia penală, precum şi, din oficiu, de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a Ii-a penală şi constată că dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Codul penal şi ale art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Medgidia - Secţia penală, Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, Tribunalului Timiş - Secţia penală şi Judecătoriei Oradea - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 21 octombrie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 495/2014 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind exceptarea unor categorii de consumatori finali de la aplicarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. I. - Hotărârea Guvernului nr. 495/2014 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind exceptarea unor categorii de consumatori finali de la aplicarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500 din 4 iulie 2014, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 1, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

“(2) Prezenta hotărâre are în vedere prevederile referitoare la ajutoare sub formă de reduceri ale sprijinului financiar pentru energia electrică din surse regenerabile prevăzute la secţiunea 3.7.2 din Orientări.”

2. La articolul 1, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:

“(4) Schema de ajutor de stat prevăzută la alin. (1) se aplică potrivit prevederilor Deciziei Comisiei Europene nr. C (2014) 7287 final din 15 octombrie 2014.”

3. La articolul 2 alineatul (5), punctul (iv) se modifică şi va avea următorul cuprins:

“(iv) preţul energiei electrice = preţul mediu de vânzare cu amănuntul al energiei electrice aplicabil întreprinderilor cu nivel asemănător de consum, astfel cum rezultă din ultimul raport privind rezultatele monitorizării pieţei de energie electrică, aferent anului n, publicat pe site-ul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, denumită în continuare ANRE. Preţul energiei electrice include şi costul integral al subvenţiilor pentru energia electrică produsă din surse regenerabile care ar fi transferat întreprinderii în absenţa exceptării.”

4. La articolul 2, alineatul (6) se modifică şi va avea următorul cuprins:

“(6) În cazul întreprinderilor electro-intensive înfiinţate de mai puţin de un an şi care se află pe lista sectoarelor din anexa nr. 3 din Orientări, se utilizează datele estimate pentru primul an de activitate. Ulterior primului an de activitate, Ministerul Economiei verifică încadrarea întreprinderii în condiţiile de eligibilitate stabilite de prezenta schemă, urmând să regularizeze sprijinul financiar acordat, după caz. Pentru al doilea an de activitate se utilizează datele aferente primului an de activitate. Pentru al treilea an de activitate se aplică media aritmetică a datelor aferente primilor 2 ani de activitate. Începând cu al patrulea an de activitate se utilizează media aritmetică a celor 3 ani anteriori.”

5. La articolul 3, după alineatul (1) se Introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:

“(11) Pentru anul 2014, exceptarea prevăzută la art. 1 alin. (1) se aplică de la data de 1 decembrie 2014 pentru cantitatea de energie electrică consumată de beneficiari după această dată.”

6. Articolul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins:

“Art. 4. - (1) Ministerul Economiei verifică anual respectarea îndeplinirii de către beneficiari a condiţiilor impuse de reglementările Uniunii Europene şi cele naţionale în vigoare, precum şi de prevederile prezentei hotărâri şi monitorizează schema de ajutor de stat astfel încât să asigure că exceptările acordate se încadrează în procentele prevăzute la art. 2 alin. (4) şi că beneficiarul ajutorului de stat continuă să se încadreze în condiţiile de eligibilitate stabilite în schemă în baza documentaţiei depuse de beneficiar până la data de 31 mai a fiecărui an.

(2) Documentaţia prevăzută la alin. (1) se depune începând cu anul următor celui în care a fost obţinut acordul de exceptare.

(3) Dacă în cursul monitorizării se constată:

a) înregistrarea unui excedent al ajutorului de stat acordat prin exceptare faţă de procentele prevăzute la art. 2 alin. (4), Ministerul Economiei ia măsurile necesare ca respectivul ajutor excedentar să fie rambursat înainte de data de 1 iulie a anului următor înregistrării excedentului;

b) că beneficiarul ajutorului de stat nu mai îndeplineşte oricare dintre criteriile de eligibilitate prevăzute de prezenta hotărâre, Ministerul Economiei notifică beneficiarul asupra încetării acordului pentru exceptare şi ia măsurile necesare de rambursare a ajutorului de stat de la momentul la care beneficiarul nu a mai îndeplinit respectivele criterii.

(4) în situaţia prevăzută la alin. (3) lit. b), beneficiarul ajutorului de stat informează ANRE, precum şi pe fiecare dintre furnizorii săi de energie electrică, în termen de 3 zile lucrătoare de la data primirii notificării prevăzute la alin. (3) lit. b), asupra încetării acordului pentru exceptare.”

7. La articolul 8, după alineatul (2) se Introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:

“(3) în cazul în care beneficiarul unui ajutor acordat în baza prezentei scheme dispune de un ajutor ilegal anterior, declarat incompatibil printr-o decizie a Comisiei Europene, Ministerul Economiei suspendă plata ajutorului de stat până când respectivul beneficiar rambursează ajutorul ilegal şi incompatibil, precum şi dobânda de recuperare aferentă.”

8. În anexă, articolul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:

“Art. 1. - (1) Pot beneficia de exceptări, în baza schemei de ajutor de stat, întreprinderile care îndeplinesc cumulativ, la data solicitării, următoarele criterii de eligibilitate:

a) sunt înregistrate conform Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

b) activitatea principală sau una dintre activităţile secundare se încadrează în codurile CAEN prevăzute în anexa nr. 3 la «Orientările privind ajutoarele pentru mediu şi energie pentru perioada 2014-2020», elaborate de Comisia Europeană, denumite în continuare Orientări,

c) nu înregistrează debite restante la bugetele componente ale bugetului general consolidat;

d) asigură realizarea în mod independent de către experţi acreditaţi a activităţii de auditare energetică, anterior aplicării măsurilor de eficienţă energetică şi ulterior realizării acestora. Auditul iniţial reflectă stadiul implementării măsurilor de eficienţă energetică şi/sau planul de măsuri de eficientizare a consumului de energie electrică rezultate din respectivul audit şi asumate de beneficiar. Ulterior, auditul energetic se realizează cu o periodicitate de 4 ani, cu excepţia auditului energetic final care se realizează în ultimul an de valabilitate a schemei;

e) pe durata schemei, menţin activitatea în Spaţiul Economic European şi eventualele disponibilizări nu depăşesc 25% din numărul angajaţilor la momentul calificării în schema de sprijin;

f) încheie şi desfăşoară parteneriate cu instituţii de învăţământ pentru realizarea de specializări în domenii de activitate precum; şcoli profesionale, calificare la locul de muncă, burse de studii etc., finanţează dotări de laboratoare din învăţământul liceal şi universitar, programe de pregătire profesională pentru elevi şi profesori, în vederea reducerii decalajului dintre teorie şi practică şi creşterii nivelului profesional şi atragerii de personal calificat.

(2) Criteriile de eligibilitate prevăzute la alin. (1) trebuie îndeplinite de beneficiar pe toată perioada de valabilitate a acordului pentru exceptare.”

9. În anexă, la articolul 2, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

“Art. 2. - (1) în vederea obţinerii acordului pentru exceptare, solicitantul transmite Ministerului Economiei o cerere de emitere a acordului pentru exceptare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1 la prezenta procedură, însoţită de următoarele documente justificative:

a) certificat constatator, în original, emis de oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul unde este înregistrată

societatea solicitantă, în care să se menţioneze următoarele informaţii: datele de identificare, codul unic de înregistrare, asociaţii şi reprezentanţii legali ai întreprinderii, domeniul de activitate principal şi toate domeniile secundare de activitate, punctele de lucru ale întreprinderii, data ultimei menţiuni înscrise în registru şi obiectul acesteia;

b) certificat de atestare fiscală privind îndeplinirea obligaţiilor de plată către bugetul general consolidat al statului, în original sau în copie legalizată, eliberat în condiţiile legii, inclusiv pentru punctele de lucru;

c) certificat de atestare fiscală privind îndeplinirea obligaţiilor de plată către bugetul local, în original sau în copie legalizată, eliberat în condiţiile legii, inclusiv pentru punctele de lucru;

d) dovada contractării auditului energetic iniţial prevăzut la art. 1 alin. (1)lit. d);

e) documentele aferente formulei de calcul prevăzute la art. 2 alin. (5) din hotărâre care să ateste încadrarea în procentele prevăzute la art. 2 alin. (4) din hotărâre;

f) documentele care atestă numărul angajaţilor, conform criteriului de eligibilitate prevăzut la art. 1 alin. (1) lit. e);

g) documentele care atestă încheierea parteneriatelor cu instituţii de învăţământ, conform criteriului de eligibilitate prevăzut la art. 1 alin. (1) lit. f).”

10. În anexă, la articolul 3 alineatul (6), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:

,,a) acordul pentru exceptare, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2 la prezenta procedură, în cazul întreprinderilor solicitante selectate pentru finanţare;”.

11. În anexă, la articolul 3, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (7), cu următorul cuprins:

,,(7) Unitatea de implementare a schemei de ajutor de stat asigură publicarea informaţiilor prevăzute la art. 104-106 din Orientări pe site-ul Ministerului Economiei.”

12. După anexă se introduc anexele nr. 1 şi 2 la procedură, cuprinse în anexele nr. 1 şi 2 la prezenta hotărâre.

Art. II. - Hotărârea Guvernului nr. 495/2014 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind exceptarea unor categorii de consumatori finali de la aplicarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500 din 4 iulie 2014, cu modificările ulterioare, precum şi cu modificările şl completările aduse prin prezenta hotărâre, se va republica, dându-se textelor o nouă numerotare.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul economiei,

Constantin Niţă

Ministrul delegat pentru energie,

Răzvan-Eugen Nicolescu

Ministrul finanţelor publice,

Ioana-Maria Petrescu

Ministrul delegat pentru buget,

Darius-Bogdan Vâlcov

Ministrul afacerilor externe,

Bogdan Lucian Aurescu

 

Bucureşti, 10 decembrie 2014.

Nr. 1.104.

 

ANEXA Nr. 1

(Anexa nr. 1 la procedura])

 

Data înregistrării: ......................

Numărul înregistrării: .................

 

CERERE

de emitere a acordului pentru exceptare

 

Subscrisa, ..................................................................., având datele de identificare menţionate la pct. I, reprezentată legal prin domnul/doamna ......................................... având calitatea de ........................................... solicit exceptarea de la plata unui procent de ....... din numărul de certificate verzi aferent cotei obligatorii de achiziţie a certificatelor verzi în condiţiile prevederilor schemei de ajutor de stat instituite prin Hotărârea Guvernului nr. 495/2014, cu modificările şi completările ulterioare.

 

I. Prezentarea întreprinderii

Denumirea întreprinderii: ......................................................................................................................................................

Data înregistrării întreprinderii: .............................................................................................................................................

Nr. de înmatriculare la oficiul registrului comerţului: .............................................................................................................

Codul de identificare fiscală: ..................................................................................................................................................

Adresa: ............................................................................................, cod poştal: .................................................................

Telefon: ..............................................................................................fax: ............................................................................

Email: .....................................................................................................................................................................................

Forma juridică: .......................................................................................................................................................................

Tipul întreprinderii: .................................................................................................................................................................

IMM 1: 

Societăţi mari 2: 

Obiectul principal de activitate;..............................................................................................................................................

Cod CAEN: .....................

Obiectul secundar de activitate pentru care se solicită exceptarea 3: ....................................................................................

Cod CAEN: .....................

Numărul de angajaţi la data înregistrării cererii de emitere a acordului pentru exceptare: ...................................................

 

II. Situaţia întreprinderii în absenţa acordării exceptării

Suma estimată de plată pentru certificatele verzi: ..............................lei

Consumul estimat de energie: ...............................MW/h

Estimare privind ponderea certificatelor verzi în costul total cu energia electrică: ...........%

Datele de la pct. II sunt aferente anului în care se depune cererea de emitere a acordului pentru exceptare.

 

III. Declaraţie pe propria răspundere

Subsemnatul/Subsemnata ....................................... identificat/identificată cu actul de identitate seria ...... nr. .................... eliberat de .................... la data de .................. cu domiciliul în localitatea ................................ str. .............................. nr. ..........., bl. ....... sc. ......., ap. ........, sectorul/judeţul ........................ în calitate de reprezentant legal al întreprinderii ................................................ declar pe propria răspundere că:

a) întreprinderea asigură din surse proprii, pe perioada derulării schemei, plata sumei prevăzute la art. 2 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 495/2014, cu modificările şi completările ulterioare;

b) întreprinderea se angajează să prezinte anual Ministerului Economiei stadiul implementării măsurilor de eficienţă energetică asumate în conformitate cu recomandările auditurilor energetice prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. d) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 495/2014, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi documentele care atestă îndeplinirea în continuare a celorlalte criterii de eligibilitate prevăzute la acelaşi articol;

c) întreprinderea se angajează să menţină evidenţa contabilă separată pentru obiectivul secundar de activitate 4;

d) toate informaţiile furnizate şi consemnate în prezenta cerere sunt corecte.

Înţeleg că orice incorectitudine în prezentarea informaţiilor şi a documentelor ataşate în scopul de a obţine avantaje pecuniare este pedepsită conform legii.

 

Numele: ........................................................................

Funcţia .........................................................................

Semnătura autorizată şi stampila”solicitantului 5 ........................................................................

 

Data semnării: ....................................


1 IMM sunt definite, conform Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, ca societăţi cu numărul mediu scriptic de personal până la 250 (inclusiv) de angajaţi raportat în anul anterior, care realizează o cifră de afaceri anuală netă de pană la 50 milioane euro, echivalent în lei, sau care deţin active totale ce nu depăşesc echivalentul în lei a 43 milioane euro, conform ultimei situaţii financiare aprobate.

2 Societatea mare este acea societate care nu îndeplineşte criteriile pentru încadrarea în categoria IMM-urilor.

3 Se completează dacă exceptarea se solicită pentru obiectul secundar de activitate.

4 Se completează dacă exceptarea se solicită pentru obiectul secundar de activitate.

5 Cererea va fi semnată de persoana autorizată să reprezinte legal întreprinderea.

 

ANEXA Nr. 2

(Anexa nr. 2 la procedură)

MINISTERUL ECONOMIEI

Unitatea de implementare

..................................................

..................................................

Data înregistrării: ......................

Numărul înregistrării: .................

 

ACORD

pentru exceptare 1

 

DESTINATAR:

Denumirea întreprinderii: ...........................................................................................................................................................

Nr. de înmatriculare la oficiul registrului comerţului: .............................................................................................................

Codul de identificare fiscală: .....................................................................................................................................................

Adresa: .........................................................................................................................................................................................

........................................................................................................................................................................................................

Telefon: ................................................. fax: ..............................................................................

E-mail: .......................................

Ca urmare a Cererii dumneavoastră nr. .................... din data de ........................ vă comunicăm Acordul pentru exceptare nr. ................. din data de ......................., prin care ...................................este exceptată de la plata unui procent de ......% din numărul de certificate verzi aferente cotei obligatorii.

Prezentul acord de exceptare este valabil până la expirarea schemei de ajutor de stat, sub rezerva constatării îndeplinirii criteriilor de eligibilitate în cadrul verificărilor anuale realizate de către unitatea de implementare.

 

Ministrul economiei,

.........................................................


1 Se completează de către unitatea de implementare.

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind aprobarea desfiinţării Stadionului “Ion Oblemenco”, situat în municipiul Craiova, în vederea realizării obiectivului de investiţii “Complex Sportiv Craiova - Stadion de Fotbal”

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 79 alin. (V) din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se aprobă desfiinţarea Stadionului “Ion Oblemenco”, situat în municipiul Craiova, bd. Ştirbei Vodă nr. 34, judeţul Dolj, în vederea realizării obiectivului de investiţii “Complex Sportiv Craiova - Stadion de Fotbal”, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 900/2014 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii

“Complex Sportiv Craiova - Stadion de Fotbal”, bd. Ştirbei Vodă nr. 34, municipiul Craiova, judeţul Dolj, realizat prin Compania Naţională de Investiţii “C.N.I.” - S.A.

Art. 2. - Terenul eliberat în urma desfiinţării este destinat exclusiv în vederea realizării obiectivului de investiţii prevăzut la art. 1.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

p. Ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Shhaideh Sevil,

secretar de stat

Ministrul tineretului şi sportului,

Gabriela Szabo

Ministrul finanţelor publice,

Darius-Bogdan Vâlcov

 

Bucureşti, 29 decembrie 2014.

Nr. 1.177.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE

 

ORDIN

privind modificarea formularului “Carnet de cecuri pentru ridicare numerar”, cod 14.20.06/TS, prevăzut în anexa nr. 1a) la Ordinul ministrului de stat, ministrul finanţelor, nr. 1.801/1995

 

În baza pct. 6 din anexa nr. 2 la Ordinul ministrului de stat, ministrul finanţelor, nr. 1.801/1995, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:

Art. I. - Formularul “Carnet de cecuri pentru ridicare numerar”, cod 14.20.06/TS, prevăzut în anexa nr. 1a) la Ordinul ministrului de stat, ministrul finanţelor, nr. 1.801/1995, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 şi 268 bis din 20 noiembrie 1995, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se înlocuieşte cu formularul “Cec pentru ridicare numerar multiplu”, cod 14.20.06/TS, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. II. - Unităţile Trezoreriei Statului eliberează instituţiilor publice sume în numerar pe bază de “Cec pentru ridicare numerar multiplu”, cod 14.20.06/TS, numai după epuizarea stocurilor de carnete de cecuri pentru ridicare numerar.

Art. III. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul finanţelor publice,

Darius-Bogdan Vâlcov

 

Bucureşti, 29 decembrie 2014.

Nr. 1.801.

 

ANEXĂ

 

 

CEC PENTRU RIDICARE NUMERAR MULTIPLU

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

COD BARE

 

 

NUMĂR

 

DATA

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

SUMĂ

 

 

LEI, adică.............................................. (în litere)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

INSTITUŢIE PUBLICĂ : ..............................................................................................................................

CIF

 

 

 

 

 

 

(se înscrie denumirea completă a instituţiei publice)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

REPREZENTANT

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

INSTITUŢIE PUBLICĂ (NUME ŞI PRENUME): ..............................................................................................................................

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

C.I.:     SERIE: ...................... NR.: ....................................

ELIBERAT DE: ..................................................

 

 

 

 

 

INSTITUŢIE PUBULICĂ

TREZORERIE

NR. RD.

SIMBOL CONT

COD PROGRAM

COD ANGAJAMENT

INDICATOR ANGAJAMENT

EXPLICAŢII

SUMA

CUPIURĂ

NR BUCĂŢI

SUMA

1

 

 

 

 

 

 

500 lei

 

 

2

 

 

 

 

 

 

200 lei

 

 

3

 

 

 

 

 

 

100 Ici

 

 

4

 

 

 

 

 

 

50 lei

 

 

5

 

 

 

 

 

 

10 lei

 

 

6

 

 

 

 

 

 

5 lei

 

 

7

 

 

 

 

 

 

1 leu

 

 

8

 

 

 

 

 

 

50 bani

 

 

9

 

 

 

 

 

 

10 bani

 

 

10

 

 

 

 

 

 

5 bani

 

 

11

 

 

 

 

 

 

1 ban

 

 

INSTITUŢIE PUBLICĂ

 

SEMNĂTURA ŞI ŞTAMPILA

1.

2.

VERIFICAT

 

SERVICIUL .......................................................

 

SEMNĂTURA ŞI ŞTAMPILA

 

 

REPREZENTANT INSTITUŢIE PUBLICĂ CĂRUIA I S- A ELIBERAT SUMA

 

NUME ŞI PRENUME .................................................

 

La data de.....................................................................

 

SEMNĂTURĂ

 

 

CASIER

 

SEMNĂTURA ŞI ŞTAMPILA

 

MFP COD 14.20.06/TS


*) Formularul este reprodus în facsimil.

 

Caracteristicile, modul de utilizare şi de păstrare a formularului “Cec pentru ridicare numerar multiplu”

 

1. Denumire: Cec pentru ridicare numerar multiplu

2. Cod: 14.20.06/TS

3. Format de tipărire: A4

4. Caracteristici de tipărire: se tipăreşte pe o singură faţă, prin intermediul aplicaţiei informatice puse la dispoziţia instituţiilor publice de Ministerul Finanţelor Publice.

5. Se utilizează de către instituţiile publice la ridicarea de numerar de la unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului în vederea efectuării de plăţi potrivit prevederilor legale în vigoare.

6. Se întocmeşte în două exemplare, în lei, fără zecimale, din care un exemplar se prezintă la unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului pentru ridicarea de numerar şi un exemplar rămâne la instituţia publică. Răspunderea pentru situaţiile în care datele înscrise de instituţia publică în cele două exemplare ale cecului pentru ridicare numerar multiplu sunt diferite revine exclusiv persoanelor desemnate de instituţia publică să semneze şi ştampileze documentul în rubrica “Instituţie publică - Semnătura şi ştampila”.

Unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului au obligaţia preluării informaţiilor de pe formularul “Cec pentru ridicare numerar multiplu” în format electronic în conformitate cu exemplarul nr. 1 depus de către instituţia publică.

În coloana “COD PROGRAM” se înscrie codul de program pentru care se dispun plăţile de către instituţiile publice care au cuprinse programe în bugetele aprobate potrivit prevederilor legale în vigoare. În cazul plăţilor aferente unor cheltuieli bugetare pentru care nu sunt aprobate programe, rubrica “Cod program” se completează cu “0000000000”.

Coloanele “COD ANGAJAMENT” şi “INDICATOR ANGAJAMENT” se completează cu codificările generate de aplicaţia informatică de control al angajamentelor bugetare numai de către instituţiile publice înrolate în sistemul “Controlul angajamentelor bugetare”.

7. Se arhivează:

a) Exemplarul nr. 1 al formularului “Cec pentru ridicare numerar multiplu” - se arhivează la unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului;

b) Exemplarul nr. 2 al formularului “Cec pentru ridicare numerar multiplu” - se arhivează la instituţiile publice emitente.


Copyright 1998-2024
DSC.NET All rights reserved.