MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 183 (XXVII) - Nr. 907         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Marţi, 8 decembrie 2015

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 588 din octombrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare

 

Decizia nr. 598 din octombrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) teza a două din Codul de procedură penală

 

Decizia nr. 601 din 1 octombrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 222 şi ale art. 241 alin. (11) lit. a) din Codul de procedură penală

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

1.236. - Ordin al ministrului transporturilor pentru aprobarea Reglementării aeronautice civile române privind autorizarea agenţilor aeronautici de handling RACR – AD - AAK ediţia 2/2015

 

2.373. - Ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale privind aprobarea Manualului de procedură pentru evaluarea şi selecţia proiectelor depuse în cadrul apelurilor de propuneri de proiecte aferente măsurii 1 „Acţiuni pentru transferul de cunoştinţe şi acţiuni de informare” din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 588

din 1 octombrie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, excepţie ridicată de Vlad Mihai Hendea în Dosarul nr. 65/84/2015 al Tribunalului Sălaj - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 148D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 167D/2015, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 şi art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, excepţie ridicată de Dan Marian Hendea în Dosarul nr. 66/84/2015 al Tribunalului Sălaj - Secţia penală.

4. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.

6. Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispoziţiile art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu se opune conexării dosarelor.

7. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 dispune conexarea Dosarului nr. 167D/2015 la Dosarul nr. 148D/2015, care a fost primul înregistrat.

8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Astfel, dispoziţiile art. 2 lit. e) din Legea nr. 194/2011 definesc în termeni lipsiţi de echivoc noţiunea de efect psihoactiv şi, prin urmare, pentru substanţele care au astfel de consecinţe trebuie obţinută o autorizaţie de la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor care atestă că produsul cu care s-au făcut anumite operaţiuni nu este substitut. Prin urmare, destinatarii normei criticate pot afla dacă o anumită substanţă este sau nu interzisă de lege. De altfel, dacă persoanele interesate respectă atât exigenţele legii criticate, cât şi pe cele prevăzute în alte acte normative, cum ar fi Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, atunci pot să prevadă care sunt substanţele interzise de legiuitor.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:

9. Prin încheierile nr. 6/A şi nr. 7/A din 21 ianuarie 2015, pronunţate în dosarele nr. 65/84/2015 şi nr. 66/84/2015, Tribunalul Sălaj - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, excepţie ridicată de Vlad Mihai Hendea şi Dan Marian Hendea în dosarele de mai sus având ca obiect soluţionarea unor cauze penale în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat (art. 367 din Codul penal), de trafic de droguri de mare risc (art. 2 din Legea nr. 143/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare) şi efectuarea fără drept de operaţiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive (art. 16 din Legea nr. 194/2011).

10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii susţin că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece nu există o definiţie foarte clară şi o ierarhizare a substanţelor interzise ori vreun tabel anexă, care să stabilească în mod clar care anume substanţe conţin efect psihoactiv. Prin urmare, legea nu este previzibilă, întrucât nu are un tabel anexă cu substanţele care pot face obiect al incriminării.

11. Tribunalul Sălaj - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şt Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1 şi art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 26 februarie 2014, care au următorul conţinut:

- Art. 1: „Prezenta lege stabileşte cadrul legal aplicabil preparatelor, substanţelor, plantelor, ciupercilor sau combinaţiilor acestora, denumite în continuare produse, susceptibile să aibă efecte psihoactive, asemănătoare celor determinate de substanţele sau preparatele stupefiante ori psihotrope, plantele sau substanţele aflate sub control naţional, altele decât cele care au regimul juridic stabilit prin acte normative în vigoare, şi instituie măsuri de prevenire, control şi combatere a consumului în vederea protejării sănătăţii populaţiei de acţiunile negative ale acestora.”;

- Art. 16: „(1) Fapta persoanei care, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile prezentei legi, efectuează, fără drept operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.

(2) Fapta persoanei care, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile prezentei legi, efectuează, fără drept, operaţiuni cu produse despre care trebuia sau putea să prevadă că sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.”

16. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la obligativitatea respectării Constituţiei şi a legilor, art. 20 referitor la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, precum şi dispoziţiile art. 21 alin. (3) referitor la Dreptul la un proces echitabil şi art. 7 paragraful 1 referitor la Nicio pedeapsă fără lege, ambele din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 78 din 11 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 273 din 14 aprilie 2014, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată o excepţie de neconstituţionalitate identică referitoare la dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 194/2011. Cu acel prilej, făcând trimitere şi la Decizia nr. 134 din 7 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 220 din 17 aprilie 2013, Curtea a constatat că, motivat de necesitatea instituirii unor măsuri de prevenire, control şi combatere a consumului de substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, legiuitorul a înţeles să interzică orice operaţiune cu astfel de produse până la obţinerea autorizării de la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (A.N.S.V.S.A.).

18. Potrivit art. 9 din lege, dacă în urma evaluării se constată că produsul pentru care se solicită autorizarea este substitut, A.N.S.V.S.A. va comunica solicitantului refuzul de eliberare a autorizaţiei şi va notifica Ministerului Sănătăţii efectuarea demersurilor necesare pentru înscrierea substitutului în unul dintre tabelele din anexa la Legea nr. 393/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, cu modificările şi completările ulterioare, şi, respectiv, la Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Totodată, A.N.S.V.S.A. ţine şi actualizează un registru special în care se înscriu operaţiunile şi produsele pentru care se emite autorizaţie, precum şi operatorii autorizaţi; datele din registru făcându-se publice prin afişare pe pagina de internet a instituţiei.

19. Aşa fiind, interpretând sistematic dispoziţiile Legii nr. 194/2011, Curtea a statuat că aceasta întruneşte exigenţele de claritate şi previzibilitate, întrucât conţinutul său este clar, inteligibil şi lipsit de generalizări excesive, stabilind în art. 3 alin. (3) şi (4) că la aprecierea rezonabilă a caracterului de produs susceptibil de a avea efecte psihoactive se pot lua în considerare, fără a se limita la acestea, lipsa ori insuficienţa elementelor pentru determinarea regimului juridic al produsului, caracteristicile produsului, în principal compoziţia, sau lipsa indicării acestora, consumul, ca destinaţie previzibilă a produsului, şi prezentarea produsului, etichetarea sa, orice avertizări sau instrucţiuni pentru utilizarea lui, precum şi orice altă indicaţie ori informaţie referitoare la acestea sau chiar lipsa lor.

20. Prin urmare, autorul excepţiei, deşi a comercializat substanţe al căror regim juridic, conţinut, caracteristici, compoziţie chimică nu îi erau cunoscute, porneşte, în absenţa oricăror elemente certe, de la premisa că acestea nu puteau fi substitut în sensul art. 2 lit. a) din Legea nr. 194/2011. Acest raţionament contrazice tocmai faptele comise, pentru că, dacă nu se cunosc caracteristicile unui produs, nu au cum să fie evidente beneficiile sau cel puţin raţiunile pentru care este pus în vânzare.

21. În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia însemnătatea noţiunii de previzibilitate depinde în mare măsură de contextul textului despre care este vorba, de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi calitatea destinatarilor săi (Hotărârea din 28 martie 1990, pronunţată în Cauza Groppera Radio AG şi alţii împotriva Elveţiei, paragraful 68, şi Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35). Previzibilitatea legii nu se opune ca persoana interesată să fie nevoită să recurgă la o bună consiliere pentru a evalua, la un nivel rezonabil în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea decurge dintr-o anumită acţiune (a se vedea, între altele, Hotărârea din 13 iulie 1995, pronunţată în Cauza Tolstoy Miloslavsky împotriva Regatului Unit, paragraful 37). Acest lucru se întâmplă de obicei cu profesioniştii, obişnuiţi să facă dovada unei mari prudenţe în exercitarea meseriei lor. De asemenea, se poate aştepta de la ei să acorde o atenţie deosebită evaluării riscurilor pe care le implică (a se vedea Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 35).

22. Prin urmare, Legea nr. 194/2011 îndeplineşte atât condiţia accesibilităţii, prin aceea că a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, fiind adusă la cunoştinţa destinatarilor săi, cât şi condiţia previzibilităţii, nelăsând loc de arbitrariu ori echivoc.

23. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia deciziei mai sus precizate îşi păstrează, mutatis mutandis, valabilitatea şi în prezenta cauză, inclusiv îh ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 194/2011, care nu face altceva decât să stabilească cadrul legal aplicabil preparatelor, substanţelor, plantelor, ciupercilor sau combinaţiilor acestora, denumite în continuare produse, susceptibile să aibă efecte psihoactive, asemănătoare celor determinate de substanţele sau preparatele stupefiante ori psihotrope, plantele sau substanţele aflate sub control naţional, altele decât cele care au regimul juridic stabilit prin acte normative în vigoare, şi instituie măsuri de prevenire, control şi combatere a consumului în vederea protejării sănătăţii populaţiei de acţiunile negative ale acestora.

24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Vlad Mihai Hendea şi Dan Marian Hendea în dosarele nr. 65/84/2015 şi nr. 66/84/2015 ale Tribunalului Sălaj - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 1 şi art. 16 din Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Sălaj - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 1 octombrie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 598

din 1 octombrie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) teza a două din Codul de procedură penală

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) teza a două din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Maria Schutz în Dosarul nr. 11.81Q/63/2014/a1 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 298D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. Se susţine că deciziile Curţii Constituţionale nr. 552 din 16  iulie 2015 şi nr. 663 din 11 noiembrie 2014 sunt incidente şi în prezenta cauză.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarei:

4. Prin încheierea nr. 31 din 26 ianuarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 11.810/63/2014/a1, Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (3) teza a două din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Maria Schutz într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate împotriva unei încheieri pronunţate de judecătorul de cameră preliminară, prin care a fost respinsă excepţia invocată de către aceeaşi parte cu privire la contestarea nelegalităţii sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se face trimitere la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 641 din 11 noiembrie 2014, paragraful 27, prin care instanţa de contencios constituţional a reţinut că judecătorului de cameră preliminară îi revine funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată şi că, în concepţia legiuitorului, această nouă instituţie procesuală nu aparţine nici urmăririi penale, nici judecăţii, fiind echivalentă unei noi faze a procesului penal. Plecând de la aceste considerente se arată că, atâta vreme cât judecătorul de cameră preliminară este învestit cu o funcţie judiciară separată de funcţia de judecată şi întrucât procedura de cameră preliminară este o fază a procesului penal distinctă de urmărirea penală şi de judecată, cumularea funcţiei judiciare prevăzute la art. 3* alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală cu funcţia judiciară prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. d) din acelaşi cod încalcă dreptul la un proces echitabil, prevăzut la art. 21 alin. (3) din Constituţie şi la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Se susţine că, întrucât judecătorul de cameră preliminară este chemat să se pronunţe asupra legalităţii trimiterii în judecată, a actelor de urmărire penală şi a probelor, acesta îşi formează o opinie bine conturată asupra cauzei înaintea exercitării funcţiei de judecată.

Se arată, totodată, că imparţialitatea judecătorului de cameră preliminară care exercită funcţia de judecată este afectată de faptul că acesta ia cunoştinţă de probele administrate în cauză înaintea începerii judecăţii.

6. Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată, în acest sens, că, pe de o parte, funcţia de verificare a legalităţii trimiterii în judecată nu este incompatibilă cu funcţia de judecată, iar, pe de altă parte, participanţilor la procesul penal le este garantat dreptul la un proces echitabil, în această etapă a procesului penal, câtă vreme împotriva încheierii pronunţate de judecătorul de cameră preliminară, conform dispoziţiilor art. 345 din Codul de procedură penală, poate fi formulată contestaţie, potrivit art. 347 din acelaşi cod.

7. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

8. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că instituţia camerei preliminare a fost concepută în scopul înlăturării duratei excesive a procedurii soluţionării cauzelor penale şi că aceasta răspunde exigenţelor de legalitate, celeritate şi echitate a procesului penal. Referitor la posibilitatea judecătorului de cameră preliminară competent să se pronunţe asupra legalităţii trimiterii în judecată de a exercita şi funcţia de judecată în cauză, conform art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală, se susţine că o astfel de competenţă nu este de natură a afecta dispoziţiile constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil, fiind în interesul înfăptuirii justiţiei ca judecătorul care a verificat atât competenţa şi legalitatea sesizării, cât şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală să se pronunţe asupra fondului cauzei. Se mai susţine că aprecierea făcută în dosar de către judecătorul de cameră preliminară nu poate influenţa soluţia pronunţată cu privire la fondul cauzei. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 663 din 11 noiembrie 2014.

9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3 alin. (3) teza a două din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „În desfăşurarea aceluiaşi proces penai, exercitarea unei funcţii judiciare este incompatibilă cu exercitarea unei alte funcţii judiciare, cu excepţia celei prevăzute la alin. (1) lit. c), care este compatibilă cu funcţia de judecată”.

12. Se susţine că textul criticat încalcă prevederile constituţionale ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi ale art. 21 cu privire la accesul liber la justiţie, precum şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la dreptul la un proces echitabil.

13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prin Decizia nr. 552 din 16 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 21 septembrie 2015, a reţinut că soluţia legislativă cuprinsă în art. 3 alin. (3) teza a două din Codul de procedură penală, conform căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii netrimiterii în judecată este compatibilă cu exercitarea funcţiei de judecată, este neconstituţională. În acest sens, s-a reţinut prin decizia anterior citată că încheierea prin care se dispune începerea judecăţii are valenţele unui act de sesizare a instanţei de judecată, fapt care imprimă posibilităţii aceluiaşi judecător de a se pronunţa şi asupra fondului o lipsă de imparţialitate. De aceea, spre deosebire de procedura prevăzută de art. 342 şi următoarele din Codul de procedură penală, unde acuzaţia în materie penală a fost realizată deja, în cazul plângerilor formulate împotriva soluţiilor de netrimitere sau neurmărire penală dispuse de procuror, judecătorul de cameră preliminară astfel competent nu poate să exercite şi funcţia de judecată pe fond, deoarece caracterul sui generis al încheierii pronunţate în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală preia în mod vădit activitatea specifică exercitării funcţiei de urmărire penală. Potrivit prevederilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale”. Întrucât încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate a fost pronunţată pe data de 26 ianuarie 2015, iar constatarea ©constituţionalităţii textului criticata intervenit, prin pronunţarea Deciziei nr. 552 din 16 iulie 2015, după data încheierii anterior referite, urmează ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) teza a două din Codul de procedură penală, în privinţa soluţiei legislative conform căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii netrimiterii în judecată este compatibilă cu exercitarea funcţiei de judecată să fie respinsă ca devenită inadmisibilă (a se vedea, în acelaşi sens, Decizia nr. 531 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 107 din 12 februarie 2014).

14. Prin aceeaşi decizie, paragraful 19, dar şi prin Decizia nr. 663 din 11 noiembrie 2014, paragraful 19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, şi Decizia nr. 353 din 7 mai 2015, paragraful 12, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 29 iunie 2015, instanţa de contencios constituţional a respins excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 3 alin. (3) teza a două din Codul de procedură penală, în privinţa soluţiei legislative conform căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu exercitarea funcţiei de judecată, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Cu aceste prilejuri, Curtea Constituţională a arătat că este în interesul înfăptuirii actului de justiţie ca acelaşi judecător care a verificat atât competenţa şi legalitatea sesizării, cât şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală să se pronunţe şi pe fondul cauzei. S-a reţinut, totodată, că o soluţie contrară ar fi fost de natură să afecteze deplina realizare a funcţiei de judecată, prin aceea că judecătorul fondului ar fi privat de posibilitatea - esenţială în buna administrare a cauzei - de a aprecia el însuşi asupra legalităţii urmăririi penale şi a administrării probelor şi de a decide asupra întregului material probator pe care îşi va întemeia soluţia. Aşa fiind, Curtea a arătat că simplul fapt pentru judecător de a fi luat o decizie înaintea procesului nu poate fi considerat întotdeauna că ar justifica, în sine, o bănuială de parţialitate în privinţa sa. Ceea ce trebuie avut în vedere este întinderea şi importanţa acestei decizii. Aprecierea preliminară a datelor din dosar nu poate semnifica faptul că ar fi de natură să influenţeze aprecierea finală, ceea ce interesează fiind ca această apreciere să se facă la momentul luării hotărârii şi să se bazeze pe elementele dosarului şi pe dezbaterile din şedinţa de judecată (a se vedea Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 6 iunie 2000, pronunţată în Cauza Morel împotriva Franţei, paragraful 45).

15. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge ca devenită inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) teza a două din Codul de procedură penală, în privinţa soluţiei legislative conform căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii netrimiterii în judecată este compatibilă cu exercitarea funcţiei de judecată, excepţie ridicată de Maria Schutz în Dosarul nr. 11.810/63/2014/a1 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori.

2. Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Maria Schutz în Dosarul nr. 11.810/63/2014/a1 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 3 alin. (3) teza a două din Codul de procedură penală, în privinţa soluţiei legislative conform căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu exercitarea funcţiei de judecată, este constituţională în raport cu criticile formulate.

Decizia se comunică Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa din data de 1 octombrie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 601

din 1 octombrie 2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 222 şi ale art. 241 alin. (11) lit. a) din Codul de procedură penală

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

 

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 218-222 şi ale art. 241 alin. (11) lit. a) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Cătălin Alexandru Dumitru-Rădulescu şi Cătălin Dumitru în Dosarul nr. 136/35/P/2014 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 364 D/2015.

2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca devenită inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 222 din Codul de procedură penală, ca urmare a pronunţării de către Curtea Constituţională a Deciziei nr. 361 din 7 mai 2015, şi de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate a celorlalte dispoziţii criticate. Se arată că Decizia nr. 361 din 7 mai 2015 este relevantă şi cu privire la acestea din urmă.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin încheierea din 19 februarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 136/35/P/2014, Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 218-222 şi ale art. 241 alin. (11) lit. a) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Cătălin Alexandru Dumitru-Rădulescu şi Cătălin Dumitru într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăţiei autorilor excepţiei pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la luare de mită şi complicitate la spălare de bani, şi, respectiv, luare de mită şi spălare de bani.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că dispoziţiile art. 218-222 şi ale art. 241 alin. (11) lit. a) din Codul de procedură penală, prin neprevederea unei durate maxime pentru care poate fi dispusă măsura arestului la domiciliu, atât în procedura de cameră preliminară, cât şi în cursul judecăţii, încalcă dispoziţiile constituţionale invocate. Se susţine că, în acest fel, măsura arestului la domiciliu tinde să devină o formă de executare a pedepsei.

6. Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că, într-adevăr, textele criticate nu prevăd, în mod expres, o durată maximă pentru care poate fi dispusă măsura arestului la domiciliu, dar că din interpretarea sistematică a prevederilor secţiunilor a 5-a, a 6-a şi a 7-a ale capitolului I „Măsuri preventive” din titlul V al Părţii generale a Codului de procedură penală rezultă că, în cursul judecăţii în primă instanţă, măsura arestului la domiciliu, la fel ca şi măsura arestării preventive, nu poate depăşi un termen rezonabil şi nu poate fi mai mare decât jumătatea maximului special prevăzut de lege pentru infracţiunea care face obiectul sesizării instanţei de judecată, în toate cazurile durata arestării preventive neputând depăşi 5 ani. Se face, de asemenea, referire la dispoziţiile art. 241 alin. (11) teza a două din Codul de procedură penală, conform cărora atât arestarea preventivă, cât şi arestul la domiciliu încetează de drept, în cursul judecăţii în primă instanţă, la împlinirea duratei maxime prevăzute de lege.

7. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 218-222 şi ale art. 241 alin. (11) lit. a) din Codul de procedură penală. Din analiza criticii de neconstituţionalitate, Curtea reţine însă că autorii critică, în realitate, prevederile art. 222 şi art. 241 alin. (11) lit. a) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:

- Art. 222: Durata arestului la domiciliu

„(1) în cursul urmăririi penale, arestul la domiciliu poate fi luat pe o durată de cel mult 30 de zile.

(2) Arestul la domiciliu poate fi prelungit, în cursul urmăririi penale, numai în caz de necesitate, dacă se menţin temeiurile care au determinat luarea măsurii sau au apărut temeiuri noi, fiecare prelungire neputând să depăşească 30 de zile.

(3) în cazul prevăzut la alin. (2), prelungirea arestului la domiciliu poate fi dispusă de către judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află locul unde s-a constatat săvârşirea infracţiunii ori sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală.

(4) Judecătorul de drepturi şi libertăţi este sesizat în vederea prelungirii măsurii de către procuror, prin propunere motivată, însoţită de dosarul cauzei, cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia.

(5) Judecătorul de drepturi şi libertăţi, sesizat potrivit alin. (4), fixează termen de soluţionare a propunerii procurorului, în camera de consiliu, mai înainte de expirarea duratei arestului la domiciliu şi dispune citarea inculpatului.

(6) Participarea procurorului este obligatorie.

(7) Judecătorul de drepturi şi libertăţi admite sau respinge propunerea procurorului prin încheiere motivată.

(8) Dosarul cauzei se restituie organului de urmărire penală, Pi termen de 24 de ore de la expirarea termenului de formulare a contestaţiei.

(9) Durata maximă a măsurii arestului la domiciliu, în cursul urmăririi penale, este de 180 de zile.

(10) Durata privării de libertate dispusă prin măsura arestului la domiciliu nu se ia în considerare pentru calculul duratei maxime a măsurii arestării preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale.

(11) Dispoziţiile art. 219 alin. (4)-(6) se aplică în mod corespunzător.

(12) în procedura de cameră preliminară şi în cursul judecăţii, măsura arestului la domiciliu poate fi dispusă pe o perioadă de cel mult 30 de zile. Dispoziţiile art. 239 se aplică în mod corespunzător.”;

- Art. 241: alin. (11) lit. a): încetarea de drept a măsurilor preventive

„(11) Arestarea preventivă şi arestul la domiciliu încetează de drept:

a) în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii în primă instanţă, la împlinirea duratei maxime prevăzute de lege;”.

11. Se susţine că textul criticat încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, art. 23 cu privire la libertatea individuală, art. 25 privind libera circulaţie, art. 26 referitor la viaţa intimă familială şi privată, art. 32 cu privire la dreptul la învăţătură şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 361 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 12 iunie 2015, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 218-222 şi art. 241 alin. (11) lit. a) din Codul de procedură penală, a constatat că dispoziţiile art. 222 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale. S-a reţinut, în acest sens, prin decizia anterior arătată, că normele procesual penale ale art. 222 din Codul de procedură penală, prin faptul că nu reglementează nici termenele pentru care poate fi dispusă măsura arestului la domiciliu şi nici durata maximă a acestei măsuri în procedura de cameră preliminară şi de judecată în primă instanţă, sunt neconstituţionale, de vreme ce organele judiciare pot dispune măsura arestului la domiciliu pentru perioade nelimitate de timp, pe cale de consecinţă fiind restrâns, în mod nelimitat temporal, exerciţiul drepturilor şi libertăţilor fundamentale vizate de conţinutul acestei măsuri. Astfel, Curtea a constatat că o asemenea restrângere este neconstituţională, întrucât încalcă principiul proporţionalităţii, afectând substanţa drepturilor fundamentale vizate, nerezumându-se la restrângerea exerciţiului acestora.

13. Potrivit prevederilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale”, întrucât încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate a fost pronunţată pe data de 19 februarie 2015, iar constatarea neconstituţionalităţii textului criticat a intervenit, prin Decizia nr. 361 din 7 mai 2015, după data încheierii anterior referite, urmează ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 222 din Codul de procedură penală să fie respinsă ca devenită inadmisibilă (a se vedea Decizia nr. 531 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 12 februarie 2014).

14. De asemenea, Curtea constată că prin Decizia nr. 361 din 7 mai 2015, anterior referită, prin raportare la critici de neconstituţionalitate similare, a respins excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 218-221 şi art. 241 alin. (11) lit. a) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

15. Referitor la prevederile art. 241 alin. (11) lit. a) din Codul de procedură penală, prin decizia anterior referită, Curtea a reţinut că acestea reglementează două cazuri de încetare de drept aplicabile exclusiv măsurii arestului la domiciliu şi arestării preventive, respectiv în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii în primă instanţă, la împlinirea duratei maxime prevăzute de lege; în apel, dacă durata măsurii a atins durata pedepsei pronunţate în hotărârea de condamnare. Totodată, Curtea a observat că art. 241 alin. (11) lit. a) din Codul de procedură penală reglementează, ca o primă modalitate de încetare de drept a măsurilor preventive, expirarea termenelor prevăzute de lege. Astfel, din interpretarea sistematică a normelor procesual penale precitate reiese necesitatea reglementării în cuprinsul legii procesual penale a termenelor şi a duratei maxime pentru care poate fi dispusă măsura arestului la domiciliu, în procedura de cameră preliminară şi de judecată în primă instanţă, având în vedere şi faptul că, în ceea ce priveşte măsurile preventive pentru care legea prevede o durată maximă, împlinirea acesteia are ca efect încetarea de drept a măsurii, punerea în libertate a inculpatului şi ridicarea celorlalte restricţii impuse, o astfel de reglementare având caracter de ocrotire şi de garanţie împotriva unei prelungiri ilegale a măsurii preventive dispuse. Pentru aceste motive, Curtea a constatat că, deşi prevederile art. 241 alin. (11) din Codul de procedură penală stabilesc acelaşi regim juridic, sub aspectul cazurilor de încetare de drept, atât pentru măsura arestului la domiciliu, cât şi pentru măsura arestului preventiv, nereglementarea duratei maxime pentru care poate fi dispus arestul la domiciliu în procedura de cameră preliminară şi de judecată în primă instanţă atrage ineficienţa acestor prevederi, iar nu neconstituţionalitatea lor.

16. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, apreciem că atât soluţia, cât şi considerentele deciziei invocate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

17. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cătălin Alexandru Dumitru-Rădulescu şi Cătălin Dumitru, în Dosarul nr. 136/35/P/2014 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 241 alin. (11) lit. a) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

2. Respinge ca devenită inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 222 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Cătălin Alexandru Dumitru-Rădulescu şi Cătălin Dumitru în Dosarul nr. 136/35/P/2014 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Decizia se comunică Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa din data de 1 octombrie 2015.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL TRANSPORTURILOR

 

ORDIN

pentru aprobarea Reglementării aeronautice civile române privind autorizarea agenţilor aeronautici de handling RACR- AD- AAH, ediţia 2/2015

În temeiul prevederilor art. 4 lit. b) şi f) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 405/1993 privind înfiinţarea Autorităţii Aeronautice Civile Române, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 21/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificările ulterioare,

ministrul transporturilor emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă Reglementarea aeronautică civilă română privind autorizarea agenţilor aeronautici de handling RACR- AD- AAH, ediţia 2/2015, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Certificatele de autorizare emise de Regia Autonom㠄Autoritatea Aeronautică Civilă Română agenţilor aeronautici de handling până la data intrării în vigoare a prezentului ordin sunt valabile până la expirarea lor.

Art. 3. - (1) Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare în termen de 90 de zile de la data publicării.

(2) La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului transporturilor nr. 1,245/2008 pentru aprobarea Reglementării aeronautice civile române privind autorizarea agenţilor aeronautici de handling - RACR- AD- AAH, ediţia 1/2008, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 713 din 21 octombrie 2008, se abrogă.

 

p. Ministrul transporturilor,

Maria Magdalena Grigore,

secretar de stat

 

Bucureşti, 17 noiembrie 2015.

Nr. 1.236.

 

ANEXĂ

 

REGLEMENTAREA AERONAUTICĂ CIVILĂ ROMÂNĂ

privind autorizarea agenţilor aeronautici de handling RACR- AD- AAH, ediţia 2/2015

 

CAPITOLUL 1

Generalităţi

 

1.1. Scop

(1) Scopul prezentei reglementări de aeronautică civilă este stabilirea cadrului reglementat necesar pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la evaluarea, autorizarea şi supravegherea organizaţiilor care desfăşoară activităţi de handling la sol.

(2) Autoritatea Aeronautică Civilă Română evaluează, autorizează şi supraveghează organizaţiile care desfăşoară activităţi de handling în baza atribuţiilor care îi revin în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 405/1993 privind înfiinţarea Autorităţii Aeronautice Civile Române, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale ordinelor ministrului transporturilor aplicabile.

(3) Pentru a putea desfăşura activităţi de handling pe un aerodrom din România, agentul aeronautic trebuie:

(i) să deţină un certificat de autorizare valabil, emis de AACR în condiţiile prezentei reglementări; şi

(ii) să aibă acordul, cel puţin de principiu, al operatorului/administratorului de aerodrom pe care îşi va desfăşura activitatea (în cazul în care agentul aeronautic este diferit de operatorul/administratorul de aerodrom în cauză), cu respectarea reglementărilor în vigoare privind accesul liber pe piaţa serviciilor de handling.

(4) Autorizarea unei organizaţii care solicită să desfăşoare activităţi aeronautice de handling la sol se efectuează de AACR în scopul constatării şi certificării capacităţii solicitantului de a desfăşura activităţile respective de handling la sol în condiţii de siguranţă.

(5) AACR supraveghează agenţii aeronautici de handling în scopul asigurării că aceştia respectă cerinţele aplicabile şi se conformează permanent prevederilor reglementărilor aeronautice aplicabile, fără să afecteze siguranţa zborului.

1.2. Aplicabilitate

(1) Prevederile prezentei reglementări se aplică organizaţiilor (persoane juridice) care solicită AACR autorizarea pentru desfăşurarea de activităţi de handling la sol, precum şi celor care deţin o autorizaţie de agent aeronautic de handling.

(2) Prezenta reglementare stabileşte condiţiile şi cerinţele generale pentru autorizarea agenţilor aeronautici de handling, pentru acordarea certificatului de autorizare, pentru modificarea acestuia, pentru prelungirea perioadei de autorizare şi pentru supravegherea activităţii agenţilor aeronautici autorizaţi.

(3) Autorizarea şi supravegherea agenţilor aeronautici de handling se tarifează conform prevederilor legale în vigoare.

(4) AACR poate să restricţioneze, să suspende sau să anuleze autorizarea unui agent aeronautic de handling dacă nu sunt menţinute condiţiile de autorizare şi/sau cerinţele impuse de AACR. Restricţionarea, suspendarea, anularea autorizării unui agent aeronautic civil nu presupun rambursarea tarifelor stabilite conform prevederilor legale, achitate pentru serviciile prestate de AACR.

(5) Pentru realizarea scopului proceselor de autorizare şi supraveghere a organizaţiilor care desfăşoară activităţi de handling la sol, AACR poate impune cerinţe şi/sau solicita date suplimentare faţă de prevederile prezentei reglementări, cu respectarea prevederilor reglementărilor aeronautice naţionale şi/sau internaţionale aplicabile.

(6) Suplimentar faţă de prevederile prezentei reglementări pot fi utilizate cerinţe, recomandări şi/sau practici aeronautice, de la caz la caz, conţinute în ediţiile curente, amendate la zi, ale următoarelor documente de aviaţie civilă:

(i) IATA Airport Handling Manual;

(ii) standarde europene pentru echipamente de aerodrom;

(iii) alte documente emise de organizaţii aeronautice internaţionale la care România este parte, aplicabile în România şi care vor intra în vigoare după data emiterii prezentei reglementări.

1.3. Documente de referinţă

(1) Ordonanţa Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

(2) Hotărârea Guvernului nr. 405/1993 privind înfiinţarea Autorităţii Aeronautice Civile Române, cu modificările şi completările ulterioare;

(3) Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 1,185/2006 privind desemnarea Regiei Autonome .Autoritatea Aeronautică Civilă Român㔠ca autoritate naţională de supervizare, organism tehnic specializat pentru îndeplinirea funcţiei de supervizare a siguranţei zborului în aviaţia civilă, la nivel naţional;

(4) Reglementarea aeronautică civilă română privind transportul aerian al bunurilor periculoase, RACR-TABP, ediţia în vigoare;

(5) Proceduri şi instrucţiuni de aeronautică civilă privind transportul aerian de bunuri periculoase, PIAC-TABP, ediţia curentă;

(6) Reglementarea aeronautică civilă română privind accesul pe piaţa serviciilor de handling la sol pe aeroporturi - RACR- APSH, ediţia 03/2007, aprobată prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 101/2007.

1.4. Definiţii şi abrevieri

1.4.1. Definiţii. În sensul prezentei reglementări, termenii de mai jos au următoarele semnificaţii;

(1) aerodrom - suprafaţă definită (inclusiv toate clădirile, instalaţiile şi echipamentele) pe pământ sau pe o structură fixă, pe o structură fixă sau pe o structură flotabilă pe suprafaţa apei, destinată a fi utilizată în totalitate sau în parte pentru sosirea, plecarea şi mişcarea la sol a aeronavelor;

(2) agent aeronautic de handling - persoană juridică autorizată să desfăşoare activităţi aeronautice de handling la sol;

(3) anexă la certificatul de autorizare - documentul care precizează activităţile autorizate care pot fi desfăşurate pe aerodrom de deţinătorul autorizării ca agent aeronautic de handling (constituindu-se ca parte integrantă din acesta);

(4) anulare - retragerea de către AACR a documentului de autorizare, ca urmare a nerespectării condiţiilor care au stat la baza autorizării sau a cerinţelor impuse de AACR. În acest caz sunt anulate toate drepturile acordate prin autorizarea respectivă şi obligaţiile aferente, iar după anulare organizaţia nu mai poate desfăşura activităţi sau emite documente în baza autorizării, fiind obligată să elimine din documentele sale toate referirile la aceasta;

(5) audit - proces sistematic, independent şi documentat pentru obţinerea dovezilor de audit şi evaluarea acestora în mod obiectiv cu scopul de a determina în ce măsură sunt îndeplinite criteriile de audit;

(6) autorizare - confirmare oficială acordată de AACR printr-un document eliberat în conformitate cu prevederile reglementărilor aeronautice române, prin care se atestă capacitatea deţinătorului de a desfăşura activităţile aeronautice civile menţionate în acest document;

(7) evaluare - ansamblu de activităţi de constatare a îndeplinirii/neîndeplinirii de către o organizaţie a condiţiilor impuse pentru autorizarea ca agent aeronautic civil;

(8) facilităţi - sistemele şi instalaţiile care sunt construite sau instalate în interiorul sau exteriorul perimetrului aerodromului şi sunt utilizate pentru desfăşurarea activităţilor autorizate;

(9) handling - ansamblul serviciilor specializate şi baza materială asociată acestora, asigurate la sol aeronavelor, pasagerilor, bagajelor, mărfurilor şi poştei;

(10) mentenanţă - totalitatea operaţiilor de întreţinere şi reparaţie ale unui sistem tehnic;

(i) totalitatea lucrărilor de întreţinere tehnică programată efectuate la intervale de timp predeterminate în scopul de a evita defectarea sau degradarea facilităţilor;

(ii) totalitatea reparaţiilor efectuate după apariţia unui defect, în scopul restabilirii echipamentelor şi facilităţilor la starea de îndeplinire a funcţiilor specificate;

(11) operator al aerodromului - persoană fizică sau juridică, având în responsabilitate operarea unui aerodrom aflat în proprietatea publică ori în proprietatea privată a unor persoane fizice ori juridice;

(12) restricţionare - retragere temporară de către AACR a unor drepturi dintre cele acordate unei organizaţii autorizate prin documentele de autorizare; restricţionarea constituie un caz particular de suspendare;

(13) subcontractare - încheierea unui contract de către un agent aeronautic de handling, în calitatea sa de contractor principal, sau, în mod excepţional de către un utilizator al aerodromului care recurge la handling propriu, cu un terţ denumit „subcontractant”, în cadrul căruia subcontractantului i se solicită să execute una sau mai multe categorii (sau subcategorii) de servicii de handling la sol;

(14) suspendare - retragere temporară de către AACR a drepturilor acordate unui agent autorizat, ca urmare a nerespectării condiţiilor care au stat la baza autorizării şi/sau a cerinţelor impuse de AACR; în acest caz, autorizarea rămâne valabilă, dar nicio activitate invocând autorizarea nu poate fi desfăşurată în perioada suspendării; drepturile care decurg din autorizare pot fi restabilite atunci când AACR constată că circumstanţele care au cauzat suspendarea au fost corectate, iar organizaţia poate demonstra din nou conformarea deplină cu cerinţele aplicabile;

(15) utilizator al aerodromului - orice persoană fizică sau juridică, responsabilă pentru transportul pasagerilor, al poştei şi/sau al mărfurilor, pe calea aerului, de la sau către aerodromul în cauză.

1.4.2. Abrevieri

AACR- Autoritatea Aeronautică Civilă Română

AHM - Manual de handling pentru aeroporturi (Airport Handling Manual)

IATA - Asociaţia Internaţională a Transportatorilor Aerieni (International Air Transport Association)

OACI - Organizaţia Internaţională a Aviaţiei Civile (International Civil Aviation Organization)

RACR - Reglementare aeronautică civilă română

 

CAPITOLUL 2

Activităţi aeronautice civile în domeniul serviciilor de handling la sol

 

2.1. Categorii de activităţi aeronautice civile În domeniul serviciilor de handling la sol

(1) Activităţile aeronautice de handling la sol sunt activităţi care trebuie să se conformeze unor cerinţe specifice, stabilite prin reglementările aeronautice naţionale şi internaţionale aplicabile şi prin proceduri şi instrucţiuni de aviaţie civilă, în legătură cu realizarea siguranţei zborului, regularităţii şi eficienţei traficului aerian.

(2) Categoriile de activităţi de handling supuse autorizării sunt următoarele:

1. handling pasageri şi bagaje;

2. controlul masei şi centrajului;

3. handling la aeronavă;

4. degivrare/antigivrare;

5. Alimentarea aeronavelor cu combustibil;

6. handling marfă şi poştă.

Procesele privind autorizarea activităţilor de handling vor fi dezvoltate în proceduri şi instrucţiuni de aeronautică civilă.

(3) Categoriile de activităţi aeronautice de handling la sol au codul ,AAH”.

(4) în vederea desfăşurării activităţilor aeronautice de handling menţionate la alin. (2), organizaţiile care solicită să fie autorizate de AACR vor respecta prevederile prezentei reglementări.

 

CAPITOLUL 3

Cerinţe pentru autorizarea şi menţinerea autorizării agenţilor aeronautici de handling

 

3.1. Cerinţe generale

(1) Organizaţia care solicită autorizarea ca agent aeronautic de handling trebuie să fie constituită şi să funcţioneze în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale aplicabile sau, în cazul unei organizaţii din alt stat, în conformitate cu prevederile legislaţiei aplicabile a statului respectiv.

(2) Domeniul de activitate pentru care se solicită autorizarea trebuie să se regăsească în obiectul de activitate declarat şi înregistrat legal.

(3) Organizaţia care solicită autorizarea ca agent aeronautic de handling trebuie să facă dovada că dispune de capacităţi organizatorice, financiare, tehnice şi operaţionale adecvate specificului activităţii, inclusiv de personalul necesar, pentru a îndeplini cerinţele de siguranţă a zborului şi securitate aeronautică aplicabile.

(4) Activităţile de profil trebuie să fie organizate, conduse şi executate pe bază de:

(i) proceduri operaţionale detaliate, constituite în Manualul operaţional de handling la sol;

(ii) sisteme de management ai calităţii şi siguranţei, definite în manuale corespunzătoare şi implementate la nivelul organizaţiei;

(iii) alte documente echivalente, acceptate de AACR.

(5) Pe durata procesului de autorizare şi a perioadei de valabilitate a certificatului de autorizare, organizaţia:

(i) este supusă activităţilor de audit/inspecţie şi de supraveghere executate de AACR;

(ii) trebuie să se conformeze cerinţelor specifice stabilite de AACR şi să adopte măsurile corective necesare pentru înlăturarea neregulilor constatate cu ocazia inspecţiilor sau auditurilor (dacă este cazul).

3.2. Cerinţe privind personalul

(1) Organizaţia care solicită autorizarea ca agent aeronautic de handling trebuie să dispună de personal competent (instruit, atestat, autorizat sau licenţiat, după caz, conform normelor legale în vigoare) pentru a putea desfăşura activităţile aeronautice preconizate. Cerinţele minimale privind instruirea personalului vor fi detaliate în proceduri şi instrucţiuni de aeronautică civilă.

(2) Personalul implicat în activităţi de handling la sol trebuie să cunoască şi să aplice curent reglementările/standardele aeronautice naţionale şi internaţionale referitoare la domeniul de activitate pentru care este autorizat şi pe cele în legătură cu siguranţa zborului şi securitatea aeronautică.

3.3. Cerinţe privind echipamente şi facilităţi

(1) Echipamentele, utilajele, sistemele şi instalaţiile utilizate pentru activităţile de handling la sol trebuie să corespundă specificaţiilor tehnice şi cerinţelor operaţionale (inclusiv cele ale operatorului de aerodrom pe care îşi desfăşoară activitatea) şi să fie autorizate sau acceptate în prealabil de AACR în conformitate cu proceduri şt instrucţiuni de aeronautică civilă.

(2) (i) Organizaţia trebuie să implementeze şi să menţină

un program de mentenanţă pentru echipamente şi facilităţi, precum şi un sistem de evidenţă şi de înregistrări ale stării tehnice a acestora.

(ii) Operatorii echipamentelor trebuie să fie pregătiţi corespunzător şi să deţină avizele, autorizaţiile sau atestările necesare (de exemplu, permise de conducere) în conformitate cu legislaţia naţională şi cu regulamentul de circulaţie pe aerodrom în vigoare.

 

CAPITOLUL 4

Procesul de autorizare a agenţilor aeronautici de handling

 

4.1. Semnificaţia autorizării

(1) Certificatul de autorizare emis de AACR în conformitate cu prevederile prezentei reglementări:

(i) atestă faptul că organizaţia are capacitatea tehnică, organizatorică şi operaţională de a desfăşura activităţile de handling autorizate pe aerodromurile din România;

(ii) obligă deţinătorul să îşi îndeplinească toate responsabilităţile care decurg din autorizare, potrivit prevederilor legale.

(2) în procesul autorizării, organizaţia trebuie să facă dovada că:

(i) are capacitatea de a desfăşura activitatea pentru care a cerut autorizarea la standardul de calitate impus de domeniul aeronautic civil şi se conformează cerinţelor de siguranţă a zborului;

(ii) se conformează cerinţelor de echipare impuse de natura/specificul şi amploarea/extinderea activităţii preconizate;

(iii) are stabilite sarcini şi responsabilităţi pentru personalul angajat în activităţile supuse autorizării, conform prevederilor prezentei reglementări;

(iv) personalul este încadrat într-un program de instruire iniţială şi recurentă;

(v) are stabilite proceduri conforme cu prezenta reglementare şi cu celelalte reglementări aeronautice sau proceduri şi instrucţiuni de aeronautică civilă aplicabile;

(vi) personalul cunoaşte şi respectă procedurile operaţionale şi normele tehnice prevăzute de manualul operaţional al organizaţiei;

(vii) are stabilit şi implementează un sistem funcţional de control şi monitorizare a activităţilor supuse autorizării;

(viii) are stabilit şi implementează un sistem de management al siguranţei (politica, obiectivele, procedurile şi instrucţiunile de lucru, modalităţile de raportare etc.);

(ix) a desemnat una sau mai multe persoane cu responsabilităţi în implementarea sistemelor de management al siguranţei şi de supraveghere a menţinerii condiţiilor de autorizare;

(x) deţine resurse financiare suficiente şi are perspectiva de realizare a activităţii propuse;

(xi) a încheiat o asigurare pentru daune produse terţilor;

(xii) deţine un document emis de operatorul/ administratorul de aerodrom pe care urmează să opereze, prin care se atestă, cel puţin de principiu, acceptul acestuia pentru operarea pe aerodrom (în cazul unui agent aeronautic de handling diferit de operatorul/administratorul de aerodrom în cauză);

(xiii) în cazul subcontractării activităţilor, deţine contract pentru activităţile respective;

(xiv) există o procedură comună de colaborare cu terţii (de exemplu, cu operatorul/administratorul aerodromului, pentru organizaţiile de handling independente, cu furnizorul de servicii de control al traficului aerian pe aerodrom etc.);

(xv) are stabilit un sistem de raportare a incidentelor/ accidentelor de aviaţie, electronic sau manual, conform reglementărilor de aviaţie civilă specifice.

4.2. Etapele autorizării

(D Procesul de autorizare a unei organizaţii ca agent aeronautic de handling cuprinde următoarele etape:

(i) solicitarea autorizării;

(ii) evaluarea documentaţiei pentru autorizare;

(iii) pregătirea auditului şi evaluarea organizaţiei la faţa locului;

(iv) acordarea certificatului de autorizare.

(2) 0) Durata procesului de evaluare pentru autorizarea iniţială este de maximum 60 de zile calendaristice de la data depunerii cererii de autorizare dacă documentaţia depusă este completă şi nu necesită documente suplimentare.

(ii) Dacă AACR constată că documentaţia este incompletă sau sunt necesare date suplimentare, perioada de autorizare de 60 de zile calendaristice se va prelungi corespunzător perioadei necesare organizaţiei de a transmite la AACR datele şi/sau documentele solicitate.

4.3. Autorizarea iniţială

(1) Solicitarea autorizării

(i) Pentru autorizarea iniţială şi obţinerea certificatului de autorizare ca agent aeronautic de handling, solicitantul trebuie să prezinte la AACR cererea de autorizare însoţită de documentaţia necesară autorizării în format electronic şi pe suport hârtie, stabilită în conformitate cu proceduri şi instrucţiuni de aeronautică civilă.

(ii) Solicitantul va fi informat de AACR asupra conţinutului şi formei documentaţiei-suport necesare autorizării/acceptării, precum şi asupra etapelor procedurii de autorizare.

4.4. Evaluarea documentaţiei în vederea autorizării

(1) în etapa de verificare a documentaţiei pentru autorizare, AACR efectuează analiza de fond a documentelor prezentate: conţinutul, modul de întocmire şi de prezentare, informaţiile declarate de solicitant în legătură cu organizaţia şi cu activităţile propuse pentru autorizare, nivelul de documentare referitor la prevederile legislaţiei naţionale şi ale reglementărilor aeronautice aplicabile etc.

(2) Analiza documentelor prezentate de solicitant în vederea autorizării se efectuează la sediul AACR.

(3) La verificarea cererii pentru autorizare şi a documentelor specifice organizaţiei necesare pentru autorizare, AACR urmăreşte:

(i) datele de identificare declarate de solicitant;

(ii) împuternicirea, în cazul în care solicitantul este reprezentat de altă persoană;

(iii) actele constitutive, cu toate completările şi modificările ulterioare;

(iv) detalii despre activităţile pentru care se solicită autorizarea; experienţa de profil acumulată;

(v) dovada plăţii tarifului cuvenit AACR pentru activitatea de evaluare în vederea autorizării;

(vi) documente de autorizare/certificare/calificare, prevăzute de legislaţia şi actele normative în vigoare, emise de autorităţile de stat competente, inclusiv pentru asigurarea protecţiei muncii, prevenirii şi stingerii incendiilor şi protecţiei mediului înconjurător, dotările tehnice şi măsurile adoptate pentru menţinerea condiţiilor din aceste domenii;

(vii) structura organizatorică; atribuţiile şi responsabilităţile funcţiilor de conducere;

(viii) atribuţiile compartimentelor prestatoare ale activităţilor pentru care se solicită autorizarea;

(ix) procedurile de sistem, procedurile operaţionale (inclusiv proceduri referitoare la activităţi care implică sau ar putea implica bunuri periculoase), instrucţiunile de lucru specifice activităţilor pentru care se solicită autorizarea, măsurile de protecţia muncii;

(x) facilităţile tehnice specifice şi facilităţile conexe, programele de întreţinere şi reparaţii, procedurile de control etc.;

(xi) programul de instruire, calificare şi perfecţionare profesională a personalului de conducere şi de execuţie implicat în activităţile pentru care se solicită autorizarea;

(xii) modalităţile de planificare, organizare, lansare, derulare, control şi înregistrare a activităţilor pentru care se solicită autorizarea;

(xiii) structura organizatorică aferentă sistemului de management al siguranţei; atribuţii şi responsabilităţi pe funcţii şi la toate nivelurile organizaţiei;

(xiv) alte elemente de evaluare, specifice activităţilor aeronautice de handling pentru care se solicită autorizarea.

(4) în cazul în care sunt necesare precizări suplimentare, modificări şi/sau completări la documentaţia pentru autorizare, AACR va cere în scris solicitantului informaţiile respective.

(5) Organizaţia care solicită autorizarea ca agent aeronautic civil de handling trebuie să întocmească şi să menţină la zi documentele care stau la baza autorizării.

(6) Organizaţia care solicită autorizarea ca agent aeronautic civil de handling îşi asumă şi poartă integral responsabilitatea pentru autenticitatea informaţiilor/datelor furnizate AACR.

4.5. Evaluarea organizaţiei la faţa locului

(1) După acceptarea documentaţiei înaintate pentru autorizare, AACR va evalua organizaţia la faţa locului. În această etapă, AACR urmăreşte concordanţa datelor declarate cu situaţia reală a organizaţiei şi completarea informaţiilor necesare la evaluarea capacităţii organizaţiei de a desfăşura în condiţii de siguranţă activitatea (activităţile) pentru care solicită autorizarea.

(2) Evaluarea la faţa locului se realizează prin audituri şi inspecţii în zonele de activitate care au legătură directă cu obiectul autorizării, după caz, astfel:

(i) la sediul solicitantului;

(ii) în sectoarele de activitate;

(iii) în orice alte zone considerate de inspectorii AACR necesar a fi vizitate.

4.6. Acordarea certificatului de autorizare

(1) (i) La finalizarea evaluării, inspectorii AACR vor întocmi un raport de evaluare în care vor consemna aspectele constatate, eventualele diferenţe identificate faţă de cerinţele aplicabile, precum şi propuneri privind acordarea sau neacordarea certificatului de autorizare, eventualele restricţii la operaţiunile/activităţile autorizate.

(ii) în situaţia în care se constată că organizaţia îndeplineşte condiţiile de autorizare în totalitate sau cu limite, AACR decide acordarea sau neacordarea certificatului de autorizare în baza concluziilor prezentate în raportul de evaluare menţionat.

(2) Formatul, structura şi conţinutul raportului de evaluare şi a certificatului de autorizare se stabilesc de AACR prin proceduri şi instrucţiuni de aeronautică civilă.

(3) Termenul de valabilitate a certificatului de autorizare iniţială este de 1 an de la data emiterii.

(4) AACR eliberează certificatul de autorizare după ce are confirmarea că solicitantul autorizării a efectuat plata diferenţei de tarif (regularizare postcalcul), după caz, pentru activităţile desfăşurate de AACR.

(5) (i) Certificatul de autorizare emis de AACR se transmite solicitantului, însoţit de exemplarul original al raportului de evaluare.

(ii) Câte un exemplar-martor al certificatului de autorizare şi al raportului de evaluare se păstrează la AACR.

(6) După primirea certificatului de autorizare, deţinătorul acestuia are statut de agent aeronautic de handling şi poate desfăşura activităţile autorizate pe aerodromurile din România pentru care a primit autorizarea - în condiţiile şi cu restricţiile stabilite de AACR.

(7) După emiterea certificatului de autorizare, AACR include agentul aeronautic titular în procesul specific de supraveghere, potrivit prevederilor prezentei reglementări.

(8) în cazul refuzului de a acorda certificatul de autorizare sau în cazul nerecunoaşterii competenţei unui agent, decizia respectivă, însoţită de motivele care au stat la baza adoptării ei, se comunică de AACR solicitantului autorizaţiei, în scris, în termen de 30 de zile lucrătoare de la luarea deciziei.

(9) în cazul neacordării certificatului de autorizare, solicitantul poate Să conteste decizia la AACR, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data comunicării deciziei. AACR va transmite către solicitant în termen de 30 de zile lucrătoare decizia de menţinere sau revocare a neacordării autorizării.

4.7. Prelungirea perioadei de autorizare

(1) Condiţii de prelungire a perioadei de autorizare:

(i) agentul aeronautic îndeplineşte condiţiile prevăzute la secţiunea 4.1 alin. (2);

(ii) agentul aeronautic îşi asumă respectarea tuturor reglementărilor şi normelor legale în vigoare;

(iii) agentul aeronautic îndeplineşte obligaţiile de plată a serviciilor prestate de AACR;

(iv) nu există rapoarte de constatare sau reclamaţii primite de AACR privind deficienţe de fond ale activităţii organizaţiei care solicită prelungirea;

(v) instituţiile abilitate ale statului nu au constatat deficienţe nesoluţionate în activitatea desfăşurată de organizaţia care solicită prelungirea, în perioada de valabilitate a certificatului.

(2) Solicitarea prelungirii perioadei de autorizare se face cu 45 de zile înainte de expirarea datei de valabilitate, printr-o cerere depusă la AACR, însoţită de raportul de autoevaluare, al cărui conţinut minimal va fi stabilit în conformitate cu proceduri şi instrucţiuni de aeronautică civilă.

(3) Procesul de evaluare parcurge ciclul descris în secţiunile 4.4-4.6, adaptat la specificul solicitării.

(4) Prelungirea perioadei de autorizare se face pe baza raportului întocmit în urma evaluării agentului aeronautic în cauză şi în conformitate cu prevederile secţiunii 4.6.

(5) Prelungirea perioadei de autorizare se face prin emiterea de către AACR a unui nou certificat de autorizare.

(6) Autorizarea se prelungeşte pentru o perioadă de până la 3 ani, în funcţie de nivelurile de siguranţă şi calitate asigurate, de serviciile prestate conform categoriilor de activităţi aeronautice autorizate, de starea tehnică a facilităţilor deţinute, de experienţa profesională a personalului, de neconformităţile şi/sau deficienţele constatate anterior, de alte criterii specifice de evaluare a performanţei şi competenţei organizaţiei (inclusiv aprecieri/calificative din partea beneficiarilor) detaliate prin proceduri şi instrucţiuni de aeronautică civilă.

(7) După emiterea certificatului de autorizare, AACR declanşează procesul de supraveghere a activităţii aeronautice a agentului aeronautic de handling. În cazul prelungirii perioadei de autorizare pentru o perioadă de până la 3 ani, AACR va programa şi va derula cel puţin un audit de supraveghere, anual, urmărind în specia) menţinerea condiţiilor de autorizare, asigurarea siguranţei zborului şi conformitatea cu prevederile reglementărilor aplicabile,

(8) AACR eliberează certificatul de autorizare după ce are confirmarea că solicitantul a efectuat plata diferenţei de tarif (regularizare postcalcul) pentru activităţile desfăşurate de AACR.

(9) Dacă la solicitarea prelungirii perioadei de autorizare, ca urmare a unor cauze care ţin de AACR, procesul de evaluare nu poate începe sau nu se poate desfăşura în perioada corespunzătoare (până la expirarea datei de valabilitate a certificatului de autorizare deţinut) şi dacă:

(i) rapoartele de supraveghere ale inspectorilor AACR relevă că organizaţia menţine condiţiile de autorizare din certificatul deţinut şi îndeplineşte cerinţele aplicabile;

(ii) AACR sau alte instituţii abilitate ale statului nu au constatat deficienţe sau, dacă au constatat, ele au fost remediate oportun în perioada de valabilitate a certificatului deţinut;

(iii) agentul aeronautic respectă reglementările aplicabile,

AACR poate prelungi valabilitatea certificatului de autorizare cu până la 60 de zile, perioadă în care trebuie derulat şi finalizat procesul de prelungire a autorizării (conform prevederilor secţiunii 4.4).

(10) AACR va comunica agentului aeronautic, în scris, decizia de prelungire a valabilităţii certificatului de autorizare, cu precizarea termenului de valabilitate şi a obligaţiilor care îi revin acestuia în perioada corespunzătoare.

(11) Dacă un agent aeronautic nu solicită prelungirea autorizării şi aceasta expiră prin depăşirea datei de valabilitate a certificatului de autorizare deţinut, agentul aeronautic trebuie să fie reautorizat prin parcurgerea etapelor descrise în secţiunile 4.4-4.6.

(12) Neplata tarifului cuvenit AACR îndreptăţeşte AACR să suspende procesul de prelungire a autorizării până la achitarea obligaţiilor financiare.

(13) (i) în cazul neprelungirii perioadei de autorizare, solicitantul poate să conteste decizia la AACR în termen de 30 de zile lucrătoare de la data comunicării deciziei. AACR va transmite către solicitant în termen de 30 de zile lucrătoare decizia de menţinere sau revocare a neprelungirii autorizării.

(ii) Solicitantul va putea contesta decizia AACR de refuz privind prelungirea autorizării, la Ministerul Transporturilor, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data luării la cunoştinţă a deciziei AACR. Termenul de soluţionare a contestaţiei de către Ministerul Transporturilor este stabilit de legislaţia naţională în vigoare privind modul de soluţionare a contestaţiilor şi sesizărilor de către instituţiile administraţiei publice centrale.

4.8. Modificarea certificatului de autorizare

(1) în cazul situaţiilor care impun modificări la certificatul de autorizare, agentul aeronautic civil de handling, deţinător al certificatului, se va adresa AACR cu o cerere însoţită de documentaţia-suport care susţine această solicitare, stabilită prin proceduri şi instrucţiuni de aeronautică civilă.

(2) Modificările pot consta în includerea/excluderea unor activităţi, a unor echipamente, modificări ale numelui/sediului organizaţiei etc.

(3) Modificările impun emiterea unei noi ediţii a certificatului de autorizare şi a anexei la acesta.

(4) Procesul de evaluare va parcurge ciclul descris în secţiunile 4.4-4.6, corespunzător specificului modificării solicitate.

4.9. Restricţionarea sau suspendarea certificatului de autorizare

(1) Certificatul de autorizare ca agent aeronautic de handling poate fi restricţionat de AACR pe o perioadă limitată, în cazul în care deţinătorul acestuia:

(i) nu mai îndeplineşte integral cerinţele pentru o parte din activitate, restricţionarea aplicându-se acelei părţi de activitate;

(ii) nu mai dispune, temporar, de facilităţile necesare executării activităţii;

(iii) nu a încheiat asigurare pentru daune produse terţilor;

(iv) se abate în activitatea sa de la cerinţele specifice stabilite prin prezenta reglementare, respectiv de la angajamentele declarate în documentaţia depusă pentru autorizare;

(v) nu respectă reglementările aeronautice aplicabile sau cerinţele specifice activităţii.

(2) Certificatul de autorizare ca agent aeronautic de handling poate fi suspendat de AACR pe o perioadă limitată, în cazul în care deţinătorul acestuia:

(i) prezintă neconformităţi de natură să afecteze activitatea operaţională/siguranţa zborului;

(ii) nu mai dispune, temporar, de toate facilităţile necesare executării activităţii;

(iii) se abate, în mod repetat, în activitatea sa de la cerinţele specifice stabilite prin prezenta reglementare şi de la elementele declarate în documentaţia-suport depusă pentru autorizare;

(iv) nu respectă, în mod repetat, reglementările aeronautice aplicabile sau cerinţele specifice activităţii stabilite de AACR;

(v) este răspunzător pentru producerea unor incidente aeronautice în perimetrul infrastructurilor de aerodrom sau a unor situaţii care afectează siguranţa activităţilor aeroportuare;

(vi) nu şi-a achitat obligaţiile de plată către AACR.

(3) Restricţionarea sau suspendarea certificatului de autorizare se face în condiţiile în care se constată că agentul aeronautic de handling se află într-unul din cazurile descrise la secţiunea 4.6 alin. (1) şi (2), în baza:

(i) propunerilor din documentele şi rapoartele întocmite de inspectorii AACR cu ocazia inspecţiilor de supraveghere;

(ii) constatărilor efectuate de inspectorii AACR ca urmare a verificării reclamaţiilor/sesizărilor primite de la beneficiarii serviciilor agentului aeronautic de handling în cauză, prin care se confirmă degradarea importantă a activităţii, cu efecte asupra siguranţei operaţionale;

(iii) constatărilor organismelor de stat specializate, abilitate prin lege, care au notificat AACR în acest sens.

(4) Decizia de restricţionare sau suspendare a certificatului de autorizare, însoţită de motivele care au stat la baza adoptării ei, se comunică de AACR solicitantului autorizaţiei, în scris, în termen de 30 de zile de la luarea deciziei.

(5) Certificatul de autorizare poate fi suspendat pe o perioadă de cel mult 6 luni.

(6) Dacă până la expirarea perioadei de suspendare nu sunt eliminate cauzele care au condus la suspendarea certificatului de autorizare, acesta se anulează.

(7) Restricţionarea sau suspendarea certificatului de autorizare se stabileşte de AACR în funcţie de riscul potenţial generat de activitatea agentului aeronautic în cauză.

4.10. Anularea certificatului de autorizare

(1) Certificatul de autorizare al unui agent aeronautic de handling poate fi anulat de AACR în cazul în care deţinătorul acestuia:

(i) are deficienţe majore în activitatea derulată:

a) constatate cu ocazia inspecţiilor instituţiilor abilitate ale statului şi comunicate oficial de acestea AACR;

b) semnalate sau reclamate de beneficiarii serviciilor agentului aeronautic şi confirmate de inspecţiile de supraveghere ale AACR;

(ii) prezintă neconformităţi majore stabilite astfel prin proceduri şi instrucţiuni de aeronautică civilă aplicabile şi constatate de către AACR cu ocazia inspecţiilor de supraveghere a agentului aeronautic;

(iii) nu mai dispune de facilităţile necesare executării activităţii;

(iv) a radiat din obiectul său de activitate, legal înregistrat, activităţile autorizate;

(v) se abate, în mod repetat, în activitatea sa, de la cerinţele specifice stabilite prin prezenta reglementare, de la elementele declarate în documentaţia de autorizare prezentată şi/sau de la condiţiile iniţiale de acordare a certificatului de autorizare, referitoare la siguranţa, regularitatea şi eficienţa traficului aerian, precum şi de la calitatea activităţilor/serviciilor prestate;

(vi) omite să corecteze în interiorul termenului de suspendare toate deficienţele care au justificat măsura suspendării certificatului de autorizare;

(vii) solicită în scris anularea şi depune documentul original la AACR.

(2) Anularea certificatului de autorizare se face în situaţia în care se constată că agentul aeronautic de handling se află într-unul din cazurile descrise la secţiunea 4.10 alin. (1), în baza:

(i) propunerilor din documentele şi rapoartele întocmite de inspectorii AACR cu ocazia inspecţiilor de supraveghere;

(ii) constatărilor efectuate de inspectorii AACR ca umflare a verificării reclamaţiilor/sesizărilor primite de la beneficiarii serviciilor agentului aeronautic în cauză, din care rezultă abaterea sistematică de la procedurile operaţionale, pierderea capacităţilor tehnice, degradarea facilităţilor, cu efect direct şi grav asupra siguranţei zborului;

(iii) constatărilor organismelor de stat specializate, abilitate prin lege, care au notificat AACR în acest sens.

(3) Decizia de anulare a certificatului de autorizare, însoţită de motivele care au stat la baza adoptării acesteia, se comunică de AACR deţinătorului certificatului şi operatorului/ administratorului de aerodrom (dacă este diferit de agentul aeronautic de handling) în scris, imediat după luarea deciziei.

(4) După anularea certificatului de autorizare, redobândirea statutului de agent aeronautic este posibilă numai prin reautorizare (autorizare iniţială şi acordarea certificatului) conform etapelor menţionate în secţiunile 4.4-4.6.

4.11. Contestaţii

(1) Contestaţiile împotriva deciziei de restricţionare, suspendare sau anulare a certificatului de autorizare se depun la AACR de agentul aeronautic direct sau printr-un interpus al acestuia, în termen de 15 zile lucrătoare de la data luării la cunoştinţă. AACR va analiza contestaţia în cadrul comisiei de soluţionare a contestaţiilor stabilite prin decizie a directorului general al AACR şi va transmite către solicitant, în termen de 15 zile lucrătoare, decizia finală privind restricţionarea, suspendarea sau anularea certificatului de autorizare.

(2) Solicitantul va putea contesta menţinerea de către AACR a deciziei de restricţionare, suspendare sau anulare a certificatului de autorizare, la Ministerul Transporturilor, în termen de 15 zile lucrătoare de la data luării la cunoştinţă. Termenul de soluţionare a contestaţiei de către Ministerul Transporturilor este stabilit de legislaţia naţională în vigoare privind modul de soluţionare a contestaţiilor şi sesizărilor de către instituţiile administraţiei publice centrale.

 

CAPITOLUL 5

Procesul de supraveghere a activităţii agenţilor aeronautici de handling

 

5.1. Scopul procesului de supraveghere

(D Procesul de supraveghere continuă a activităţilor desfăşurate de agenţii aeronautici de handling are scopul de a verifica dacă aceştia:

(i) menţin condiţiile existente la acordarea autorizării şi respectă cerinţele specifice menţionate în certificatul de autorizare;

(ii) respectă cerinţele reglementărilor aeronautice civile aplicabile privind siguranţa zborului şi securitatea aeronautică;

(iii) respectă prevederile procedurilor comune cu operatorul/administratorul de aerodrom şi cu administratorul serviciilor de trafic aerian, după caz;

(iv) respectă planul de acţiuni corective asumat;

(v) se conformează cu cerinţele noi, stabilite prin reglementări aplicabile emise după ce au fost autorizaţi.

(2) Supravegherea activităţilor desfăşurate de agenţii aeronautici de handling se efectuează de ÂACR pe întreaga perioada de valabilitate a certificatului de autorizare.

5.2. Organizarea procesului de supraveghere

(1) Procesul de supraveghere se organizează, este condus şi se execută de inspectorii aeronautici din cadrul AACR pe criterii specifice.

(2) Activitatea de supraveghere se realizează prin inspecţii şi evaluări periodice, planificate sau inopinate, ale activităţilor de profil desfăşurate de agenţii aeronautici de handling.

(3) De asemenea, inspecţiile/auditurile de supraveghere pot fi generale (vizând toate componentele şi aspectele activităţilor autorizate) sau parţiale (dedicate anumitor componente şi aspecte ale activităţilor specifice), după caz.

(4) în cazul prelungirii perioadei de autorizare pentru o perioadă de până la 3 ani, AACR va programa şi va derula cel puţin un audit de supraveghere, anual, urmărind în special menţinerea condiţiilor de autorizare, asigurarea siguranţei zborului şi conformitatea cu prevederile reglementărilor aplicabile.

(5) în cazul sesizării unor deficienţe sau apariţiei unor dificultăţi, de orice natură, care afectează sau ar putea afecta siguranţa activităţilor aeronautice, AACR organizează inspecţii/audituri speciale pentru cazul respectiv.

(6) bacă în urma activităţii de supraveghere se constată că deţinătorul certificatului de autorizare nu mai îndeplineşte condiţiile cerute pentru autorizare sau nu respectă limitările specificate în documentul de autorizare, AACR informează imediat, în scris, agentul aeronautic în cauză asupra neconformităţilor constatate şi solicită remedierea acestora într-o perioadă de timp determinată.

(7) AACR evaluează dacă agentul aeronautic implicat mai poate continua activitatea în perioada de remediere a neconformităţilor constatate şi, în consecinţă, AACR poate restricţiona sau suspenda autorizarea în perioada de referinţă.

(8) în cazul în care deficienţele sesizate nu se remediază la termenele stabilite sau acceptate de AACR, documentul de autorizare a agentului aeronautic respectiv se suspendă sau se anulează, după caz.

 

CAPITOLUL 6

Responsabilităţi şi obligaţii

 

6.1. Agenţii aeronautici de handling trebuie:

(1) să menţină organizaţia, facilităţile, cadrul operaţional şi sistemele de management conform prevederilor prezentei reglementări cel puţin la standardul declarat iniţial, constatat şi aprobat prin certificatul de autorizare acordat de AACR;

(2) să desfăşoare în domeniul aeronautic numai activităţile/serviciile pentru care deţin autorizare, cu respectarea limitărilor sau restricţiilor consemnate în certificatul de autorizare;

(3) să permită şi să asigure persoanelor desemnate de AACR accesul la documentaţia şi facilităţile proprii, să asigure accesul inspectorilor AACR la facilităţile şi documentaţia subcontractanţilor sau furnizorilor, pentru efectuarea evaluării sau supravegherii necesare determinării conformării cu prevederile prezentei reglementări şi ale celorlalte reglementări aeronautice aplicabile;

(4) să transmită AACR orice modificare la nivelul organizaţiei, dacă aceasta afectează domeniul de activitate autorizat de AACR.

6.2. În activitatea curentă, agenţii aeronautici de handling autorizaţi trebuie să notifice AACR rezultatele specifice ale activităţilor (documentaţii tehnice, buletine de laborator etc.) înainte de aplicare şi, pentru cele prevăzute de reglementările naţionale în vigoare, să obţină în prealabil avizele AACR corespunzătoare.

6.3. În activităţile de handling, agenţii aeronautici implicaţi trebuie să respecte cerinţele de securitate aeronautică prevăzute de actele normative naţionale şi internaţionale aplicabile.

MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE

 

ORDIN

privind aprobarea Manualului de procedură pentru evaluarea şi selecţia proiectelor depuse în cadrul apelurilor de propuneri de proiecte aferente măsurii 1 „Acţiuni pentru transferul de cunoştinţe şi acţiuni de informare” din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală

 

Având în vedere Referatul de aprobare nr. 82.753 din 17 noiembrie 2015, întocmit de Direcţia generală dezvoltare rurală - Autoritate de management pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală,

în baza prevederilor:

- art. 65 şi 66 din Regulamentul (UE) nr. 1.305/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.698/2005 al Consiliului;

- Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, aprobat prin Decizia de punere în aplicare a Comisiei Europene nr. 3.508 din 26 mai 2015;

- art. 22 alin. (3) şi art. 31 din Hotărârea Guvernului nr. 226/2015 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor programului naţional de dezvoltare rurală cofinanţate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi de la bugetul de stat;

- Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune, politicii comune de pescuit şi politicii maritime integrate la nivelul Uniunii Europene, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2014-2020 şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul garantării;

- Acordului de delegare a sarcinilor privind implementarea unor măsuri din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, susţinute financiar de la Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi bugetul de stat, încheiat între AM PNDR şi AFIR nr. 78.061/6.960/2015, cu modificările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 10 alin. (5) şi (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.185/2014 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite prezentul ordin.

Art. 1. - Se aprobă Manualul de procedură pentru evaluarea şi selecţia proiectelor depuse în cadrul apelurilor de propuneri de proiecte aferente măsurii 1 „Acţiuni pentru transferul de cunoştinţe şi acţiuni de informare” din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, prevăzut în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Direcţia generală dezvoltare rurală - Autoritate de management pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Dumitru Daniel Botănoiu,

secretar de stat

 

Bucureşti, 17 noiembrie 2015.

Nr. 2.373.


*) Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 907 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome „Monitorul Oficial”, Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.