MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 155/2014

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 182 (XXVI) - Nr. 155         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Marţi, 4 martie 2014

 

SUMAR

 

LEGI ŞI DECRETE

 

13. - Lege pentru ratificarea Convenţiei privind asistenţa administrativa reciproca în domeniul fiscal, adoptata la Strasbourg la 25 ianuarie 1988, şi a Protocolului de modificare a Convenţiei privind asistenţa administrativă reciproca în domeniul fiscal, adoptat la Paris la 27 mai 2010, semnate de partea română la 15 octombrie 2012

 

Convenţie privind asistenţa administrativă reciprocă în domeniul fiscal

 

Protocol de modificare a Convenţiei privind asistenţa administrativă reciprocă în domeniul fiscal

 

248. - Decret privind promulgarea Legii pentru ratificarea Convenţiei privind asistenţa administrativă reciprocă în domeniul fiscal, adoptată la Strasbourg la 25 ianuarie 1988, şi a Protocolului de modificare a Convenţiei privind asistenţa administrativă reciprocă în domeniul fiscal, adoptat la Paris la 27 mai 2010, semnate de partea română la 15 octombrie 2012

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 7 din 16 ianuarie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune

 

Decizia nr. 35 din 21 ianuarie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1085 alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

            133. - Hotărâre privind aprobarea unor măsuri pentru aplicarea unor prevederi din Hotărârea Guvernului nr. 756/2010 pentru aprobarea normelor metodologice referitoare la modul de acordare a ajutorului de stat în agricultură pentru plata primelor de asigurare şi din Hotărârea Guvernului nr. 763/2013 pentru aprobarea normelor metodologice privind acordarea unui ajutor de stat pentru motorina utilizată în agricultură

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

76. - Decizie privind exercitarea atribuţiilor preşedintelui Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici

 

Rectificări la:

 - Decretul nr. 136/1998

 

LEGI SI DECRETE

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

 

LEGE

pentru ratificarea Convenţiei privind asistenţa administrativă reciprocă în domeniul fiscal, adoptată la Strasbourg la 25 ianuarie 1988, şi a Protocolului de modificare a Convenţiei privind asistenţa administrativă reciprocă în domeniul fiscal, adoptat la Paris la 27 mai 2010, semnate de partea română la 15 octombrie 2012

 

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

 

Art. 1. - Se ratifică Convenţia privind asistenţa administrativă reciprocă în domeniul fiscal, adoptată la Strasbourg la 25 ianuarie 1988 şi semnată de partea română la 15 octombrie 2012.

Art. 2. - Se ratifică Protocolul de modificare a Convenţiei privind asistenţa administrativă reciprocă în domeniul fiscal, adoptat la Paris la 27 mai 2010 şi semnat de partea română la 15 octombrie 2012.

Art. 3. - Contribuţia României pentru finanţarea autorităţii de coordonare a Convenţiei privind asistenţa administrativă reciprocă în domeniul fiscal se plăteşte anual din bugetul Ministerului Finanţelor Publice începând cu anul semnării convenţiei.

 

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

 

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

PREŞEDINTELE SENATULUI

GEORGE-CRIN LAURENŢIU ANTONESCU

 

Bucureşti, 28 februarie 2014.

Nr. 13.

 

CONVENŢIE

privind asistenţa administrativă reciprocă în domeniul fiscal*)

 


*) Traducere.

 

Strasbourg, 25 ianuarie 1988

 

 

 

Preambul

Statele membre ale Consiliului Europei şi ţările membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), semnatare ale prezentei convenţii,

considerând că dezvoltarea circulaţiei internaţionale a persoanelor, capitalului, bunurilor şi serviciilor - deşi foarte benefică în sine - a sporit posibilităţile de evitare a plăţii impozitelor şi de evaziune fiscală, impunând aşadar o mai mare cooperare între autorităţile fiscale,

salutând diversele eforturi făcute în ultimii ani pentru combaterea evitării plăţii impozitelor şi a evaziunii fiscale la nivel internaţional, pe cale bilaterală sau multilaterală,

considerând că un efort coordonat între state este necesar pentru a facilita toate formele de asistenţă administrativă în domenii referitoare la impozite de orice fel, asigurând în acelaşi timp o protecţie corespunzătoare a drepturilor contribuabililor,

recunoscând rolul important pe care îl poate avea cooperarea internaţională în facilitarea determinării corecte a obligaţiilor fiscale şi în a-l ajuta pe contribuabil să beneficieze de drepturile sale,

considerând că principiile fundamentale care permit fiecărei persoane să aibă drepturi şi obligaţii stabilite conform unei proceduri legale adecvate ar trebui recunoscute ca fiind aplicabile în domeniul fiscal în toate statele şi că statele ar trebui să depună eforturi să protejeze interesele legitime ale contribuabililor, inclusiv o protecţie adecvată împotriva discriminării şi dublei impuneri,

convinse, aşadar, că statele nu ar trebui să întreprindă măsuri sau să furnizeze informaţii doar în conformitate cu legislaţia şi practica lor internă, având în vedere necesitatea de a proteja confidenţialitatea informaţiilor şi ţinând cont de instrumentele internaţionale de protejare a confidenţialităţii şi a fluxurilor de informaţii cu caracter personal,

dorind să încheie o convenţie privind asistenţa administrativă reciprocă în domeniul fiscal,

au convenit următoarele:

 

CAPITOLUL I

Scopul Convenţiei

 

ARTICOLUL 1

Obiectul Convenţiei şi persoanele vizate

 

1. Sub rezerva prevederilor cap. IV, părţile îşi vor acorda reciproc asistenţă administrativă în domeniul fiscal. O astfel de asistenţă poate implica, atunci când este cazul, măsuri luate de organisme judiciare.

2.0 astfel de asistenţă administrativă va include:

a. schimbul de informaţii, inclusiv controale fiscale simultane şi participarea la controale fiscale în străinătate;

b. asistenţă la recuperare, inclusiv măsuri de conservare; şi

c. transmiterea de documente.

            3.0 parte va acorda asistenţă administrativă indiferent dacă persoana vizată este un rezident sau un naţional al unei părţi sau al oricărui alt stat.

 

ARTICOLUL 2

Impozite vizate

 

1. Prezenta convenţie se aplică:

a. următoarelor impozite:

(i) impozite pe venit sau pe profit;

(ii) impozite pe câştiguri de capital care sunt percepute separat de impozitul pe venit sau pe profit;

(iii) impozite pe averea netă, percepute în numele unei părţi; şi

b. următoarelor impozite:

(i) impozite pe venit, profit, câştiguri de capital sau avere netă care sunt percepute în numele subdiviziunilor politice sau al autorităţilor locale ale unei părţi;

(ii) contribuţii obligatorii de asigurări sociale care sunt plătite la bugetul de stat sau la instituţiile de asigurări sociale înfiinţate în baza dreptului public;

(iii) impozite din alte categorii, cu excepţia taxelor vamale, impuse în numele unei părţi, şi anume:

A. impozite pe proprietate, pe moştenire sau pe donaţii;

B. impozite pe proprietăţi imobiliare;

C. impozite generale pe consum, cum ar fi taxa pe valoarea adăugată sau taxa pe vânzări;

D. impozite specifice pe bunuri şi servicii, cum ar fi accizele;

E. impozite pe utilizarea sau deţinerea de autovehicule;

F. impozite pe utilizarea sau deţinerea de proprietăţi mobiliare, altele decât autovehiculele;

G. orice alte impozite;

(iv) impozite din categoriile menţionate la subparagraful (iii) de mai sus, care sunt percepute în numele subdiviziunilor politice sau al autorităţilor locale ale unei părţi.

2. Impozitele existente pentru care se aplică Convenţia sunt enumerate în anexa A, în categoriile menţionate la paragraful 1.

3. Părţile vor notifica Secretarului General al Consiliului Europei sau Secretarului General al OCDE (denumiţi în continuare depozitari) orice modificare care va fi făcută la anexa A, ca urmare a unei modificări a listei menţionate în paragraful 2. O astfel de modificare va produce efecte din prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 3 luni de la data primirii unei astfel de notificări de către depozitar.

            4. Convenţia se va aplica, de asemenea, de la data adoptării, oricăror impozite identice sau în esenţă similare, percepute într-un stat contractant după intrarea în vigoare a Convenţiei pentru acea parte, în plus sau în locul impozitelor existente enumerate în anexa A, şi, în această situaţie, partea vizată va notifica unuia dintre depozitari adoptarea impozitului în cauză.

 

CAPITOLUL II

Definiţii generale

 

ARTICOLUL 3

Definiţii

 

1. În scopul prezentei convenţii, dacă contextul nu cere o

interpretare diferită:

a. termenii “stat solicitant” şi “stat solicitat” înseamnă, după caz, orice parte care solicită asistenţă administrativă în domeniul fiscal şi orice parte căreia i se solicită să acorde o astfel de asistenţă;

b. termenul “impozit” înseamnă orice impozit sau contribuţie de asigurare socială pentru care se aplică Convenţia conform articolului 2;

c. termenul “creanţă fiscală” înseamnă orice sumă a unui impozit, precum şi dobânzile, amenzile administrative şi cheltuielile de recuperare aferente, care sunt datorate şi care nu au fost încă plătite;

d. termenul “autoritate competentă” înseamnă persoanele şi autorităţile enumerate în anexa B;

e. Termenul “naţionali11, în legătură cu o parte, înseamnă:

(i) toate persoanele fizice care au naţionalitatea acelei părţi; şi

(ii) toate persoanele juridice, parteneriatele, asociaţiile şi alte entităţi constituite în conformitate cu legislaţia în vigoare în acea parte. Pentru fiecare parte care a făcut o declaraţie în acest sens, termenii utilizaţi mai sus vor avea înţelesul conform definiţiilor din anexa C.

2. În ceea ce priveşte aplicarea Convenţiei de către o parte, orice termen care nu este definit în aceasta va avea, dacă contextul nu cere o interpretare diferită înţelesul pe care îl are conform legislaţiei acelei părţi referitoare la impozitele pentru care se aplică Convenţia.

            3. Părţile vor notifica unuia dintre depozitari orice modificare adusă anexelor B şi C. O astfel de modificare va produce efecte din prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 3 luni de la data primirii unei astfel de notificări de către depozitarul în cauză.

 

CAPITOLUL III

Forme de asistenţă

 

SECŢIUNEA I

Schimb de informaţii

 

ARTICOLUL 4

Dispoziţii generale

 

1. Părţile vor schimba orice informaţii, în special aşa cum se prevede în această secţiune, care se consideră că sunt relevante pentru:

a. stabilirea şi colectarea impozitelor, precum şi recuperarea şi executarea creanţelor fiscale; şi

b. punerea sub acuzare în faţa unei autorităţi administrative sau începerea punerii sub acuzare în faţa unui organism judiciar.

Informaţiile care nu ar putea fi relevante în aceste scopuri nu vor fi schimbate în baza prezentei convenţii.

2.0 parte poate utiliza informaţiile obţinute în baza prezentei convenţii ca dovezi în faţa unei instanţe penale numai dacă a fost obţinut în prealabil acordul părţii care a furnizat informaţiile. Cu toate acestea, oricare două sau mai multe părţi pot conveni de comun acord să renunţe la condiţia acordului prealabil.

            3. Orice parte poate, printr-o declaraţie adresată unuia dintre depozitari, să indice că, în conformitate cu legislaţia sa internă, autorităţile sale îl pot informa pe rezidentul sau naţionalul său înainte de a transmite informaţiile referitoare la el, în conformitate cu articolele 5 şi 7.

 

ARTICOLUL 5

Schimb de Informaţii la cerere

 

1. La solicitarea statului solicitant, statul solicitat va furniza statului solicitant orice informaţii dintre cele menţionate în articolul 4 referitoare la anumite persoane sau tranzacţii.

2. Dacă informaţiile existente în dosarele fiscale ale statului

solicitat nu sunt suficiente pentru a-i permite acestuia să se conformeze solicitării de informaţii, acel stat va lua toate măsurile relevante pentru a furniza statului solicitant informaţiile solicitate.

 

ARTICOLUL 6

Schimb automat de informaţii

 

            În legătură cu categoriile de cazuri şi în conformitate cu procedurile care vor fi stabilite de comun acord, două sau mai multe părţi vor schimba automat informaţiile menţionate în articolul 4.

 

ARTICOLUL 7

Schimb spontan de informaţii

 

1. O parte va înainta unei alte părţi, fără o solicitare prealabilă, informaţii despre care are cunoştinţă. În următoarele circumstanţe:

a. prima parte menţionată are motive să presupună că în cealaltă parte ar putea exista o pierdere în ceea ce priveşte cuantumul impozitelor;

b. persoana supusă impozitării obţine o reducere sau o scutire de impozit în prima parte menţionată, care ar conduce la majorarea impozitului sau la apariţia obligaţiei de a plăti impozitul în cealaltă parte;

c. operaţiunile economice dintre o persoană supusă impozitării într-o parte şi o persoană supusă impozitării în cealaltă parte sunt derulate printr-una sau mai multe ţări, astfel încât să rezulte o diminuare a impozitelor într-una sau în cealaltă parte sau în ambele;

d. o parte are motive să presupună că ar putea rezulta o diminuare a impozitelor din transferul artificial al profitului în cadrul grupului de companii;

e. informaţiile înaintate primei părţi menţionate de către cealaltă parte au permis obţinerea de informaţii care ar putea fi relevante pentru determinarea obligaţiei fiscale în cea de-a două parte.

            2. Fiecare parte va lua măsurile şi va adopta procedurile necesare pentru a se asigura că informaţiile descrise în paragraful 1 vor fi puse la dispoziţie pentru transmiterea către o altă parte.

 

ARTICOLUL 8

Controale fiscale simultane

 

1. La solicitarea uneia dintre ele, două sau mai multe părţi se vor consulta reciproc în vederea determinării cazurilor şi a procedurilor pentru controale fiscale simultane. Fiecare parte implicată va decide dacă doreşte sau nu să participe la un anumit control fiscal simultan.

            2. În scopul prezentei convenţii, un control fiscal simultan înseamnă o înţelegere între două sau mai multe părţi de a examina simultan, fiecare pe teritoriul său, situaţia fiscală a uneia sau al mai multor persoane faţă de care acestea au un interes comun sau conex, cu scopul de a schimba orice informaţii relevante obţinute pe această cale.

 

ARTICOLUL 9

Controale fiscale în străinătate

 

1. La solicitarea autorităţii competente a statului solicitant, autoritatea competentă a statului solicitat poate permite la momentul potrivit prezenţa reprezentanţilor autorităţii competente a statului solicitant la un control fiscal efectuat în statul solicitat.

2. Dacă solicitarea este acceptată, autoritatea competentă a statului solicitat va notifica cât mai curând posibil autorităţii competente a statului solicitant data şi locul controlului, autoritatea sau persoana desemnată să efectueze controlul, precum şi procedurile şi condiţiile impuse de statui solicitat pentru efectuarea controlului. Toate deciziile referitoare la efectuarea controlului fiscal vor fi luate de statul solicitat.

            3. O parte îl poate informa pe unul dintre depozitari despre intenţia sa de a nu accepta, ca regulă generală, astfel de solicitări cum sunt cele menţionate în paragraful 1. O astfel de declaraţie poate fi făcută sau retrasă în orice moment.

 

ARTICOLUL 10

Informaţii contradictorii

 

            Dacă o parte primeşte de la o altă parte informaţii despre situaţia fiscală a unei persoane care par a fi în contradicţie cu informaţiile pe care le deţine, aceasta va informa despre acest lucru partea care a furnizat informaţiile.

 

SECŢIUNEA II

            Asistenţa la recuperare

 

ARTICOLUL 11

Recuperarea creanţelor fiscale

 

1. La solicitarea statului solicitant, statul solicitat va lua, sub rezerva prevederilor articolelor 14 şi 15, măsurile necesare pentru a recupera creanţele fiscale ale primului stat menţionat, ca şi cum acestea ar fi propriile sale creanţe fiscale.

2. Prevederile paragrafului 1 se vor aplica numai creanţelor fiscale care constituie obiectul unui instrument ce permite executarea lor în statul solicitant şi, dacă nu se convine altfel de către părţile implicate, numai celor care nu sunt contestate.

Totuşi, atunci când creanţa este asupra unei persoane care nu este un rezident al statului solicitant, paragraful 1 se va aplica numai atunci când creanţa nu mai poate fi contestată, dacă nu se convine altfel de către părţile implicate.

            3. Obligaţia de a acorda asistenţă în recuperarea creanţelor fiscale în legătură cu o persoană decedată sau cu averea acesteia este limitată la valoarea averii sau a proprietăţii dobândite de fiecare beneficiar al averii şi este condiţionată de recuperarea creanţei fie din avere, fie de la beneficiarii acesteia.

 

ARTICOLUL 12

Măsuri de conservare

 

            La solicitarea statului solicitant, statul solicitat va lua, în vederea recuperării unei sume de impozit, măsuri de conservare, chiar dacă creanţa este contestată sau nu constituie încă obiectul unui instrument care constituie titlu executoriu.

 

ARTICOLUL 13

Documente care însoţesc solicitarea

 

1. Solicitarea de asistenţă administrativă în baza acestei secţiuni va fi însoţită de:

a. o declaraţie din care să reiasă că respectiva creanţă fiscală se referă la un impozit care intră sub incidenţa Convenţiei şi că, în cazul recuperării, creanţa fiscală nu este sau nu poate fi contestată, în conformitate cu paragraful 2 al articolului 11;

b. o copie oficială a instrumentului care constituie titlu executoriu în statul solicitant; şi

c. orice alt document necesar recuperării sau adoptării măsurilor de conservare.

            2. Instrumentul care constituie titlu executoriu în statul solicitant, atunci când este cazul şi în conformitate cu prevederile în vigoare în statul solicitat, va fi acceptat, va fi recunoscut, va fi completat sau va fi înlocuit cât mai curând posibil după data primirii solicitării de asistenţă de un instrument ce permite executarea în cel din urmă stat.

 

ARTICOLUL 14

Termene

 

1. Problemele referitoare la orice termen dincolo de care o creanţă fiscală nu poate fi executată vor fi guvernate de legislaţia statului solicitant. Solicitarea de asistenţă va oferi detalii în legătură cu acel termen.

2. Acţiunile de recuperare întreprinse de statul solicitat ca urmare a unei solicitări de asistenţă care, conform legislaţiei acelui stat, ar avea ca efect suspendarea sau întreruperea perioadei menţionate în paragraful 1, vor avea acelaşi efect şi în conformitate cu legislaţia statului solicitant. Statul solicitat va informa statul solicitant în legătură cu acţiunile astfel întreprinse.

            3. În orice caz, statul solicitat nu are obligaţia de a da curs unei solicitări de asistenţă transmisă după o perioadă de 15 ani de la data instrumentului iniţial care constituie titlu executoriu.

 

ARTICOLUL 15

Prioritate

 

            Creanţa fiscală pentru recuperarea căreia se acordă asistenţă nu va beneficia în statul solicitat de nicio prioritate acordată în mod special creanţelor fiscale ale acelui stat, chiar dacă procedura de recuperare utilizată este cea aplicabilă propriilor sale creanţe fiscale.

 

ARTICOLUL 16

Amânarea plăţii

 

            Statul solicitat poate permite amânarea plăţii sau plata în rate dacă legislaţia sau practica sa administrativă îi permit să facă acest lucru în situaţii similare, dar va informa mai întâi statul solicitant.

 

SECŢIUNEA III

Transmiterea de documente

 

ARTICOLUL 17

Transmiterea de documente

 

1. La solicitarea statului solicitant, statul solicitat va pune la dispoziţia destinatarului documente, inclusiv cele care au legătură cu deciziile judiciare, care provin din statul solicitant şi care au legătură cu un impozit care intră sub incidenţa prezentei convenţii.

2. Statul solicitat va transmite documentele:

a. printr-o metodă prevăzută de legislaţia sa internă pentru transmiterea de documente având o natură în esenţă similară;

b. În măsura în care este posibil, printr-o anumită metodă solicitată de statul solicitant sau prin metoda cea mai apropiată de o astfel de metodă disponibilă în baza propriei sale legislaţii.

3. O parte poate transmite direct prin poştă documente referitoare la o persoană aflată pe teritoriul unei alte părţi.

4. Nicio prevedere a prezentei convenţii nu va fi interpretată ca având drept efect anularea oricărei transmiteri de documente de către o parte în conformitate cu legislaţia sa.

            5. Atunci când un document este transmis în conformitate cu acest articol, el nu trebuie să fie însoţit de o traducere. Totuşi, atunci când există convingerea că destinatarul nu poate înţelege limba în care este redactat documentul, statul solicitat va face demersuri pentru a-l traduce sau va întocmi un rezumat în limba sa oficială sau într-una din limbile sale oficiale. În mod alternativ, acesta poate solicita statului solicitant fie să traducă documentul, fie ca acesta să fie însoţit de un rezumat întocmit într-una din limbile oficiale ale statului solicitat, ale Consiliului Europei sau ale OCDE.

 

CAPITOLUL IV

Prevederi referitoare la toate formele de asistenţă

 

ARTICOLUL 18

Informaţii care vor fi furnizate de statul solicitant

 

1. O solicitare de asistenţă va indica, atunci când este cazul:

a. autoritatea sau agenţia care a iniţiat solicitarea făcută de autoritatea competentă;

b. numele, adresa şi orice alte date care să ajute la identificarea persoanei în legătură cu care se face solicitarea;

c. În cazul unei solicitări de informaţii, forma în care statul solicitant doreşte să îi fie furnizate informaţiile pentru a răspunde nevoilor sale;

d. În cazul unei solicitări de asistenţă la recuperare sau a unor măsuri de conservare, natura creanţei fiscale, componentele creanţei fiscale şi activele din care poate fi recuperată creanţa fiscală;

e. În cazul unei solicitări pentru transmiterea de documente, natura şi obiectul documentului care va fi transmis;

f. măsura în care aceasta este în conformitate cu legislaţia şi practica administrativă a statului solicitant şi măsura îi care aceasta este în conformitate cu cerinţele impuse de articolul 19.

            2. Pe măsură ce îi sunt aduse la cunoştinţă orice alte informaţii care sunt relevante pentru solicitarea de asistenţă, statul solicitant le va transmite statului solicitat.

 

ARTICOLUL 19

Posibilitatea de a refuza o solicitare

 

            Statul solicitat nu va fi obligat să răspundă unei solicitări dacă statul solicitant nu a folosit toate mijloacele care îi stau la dispoziţie pe teritoriul său, cu excepţia situaţiei în care recurgerea la astfel de mijloace ar conduce la o dificultate disproporţionată.

 

ARTICOLUL 20

Răspunsul la solicitarea de asistenţă

 

1. Dacă solicitarea de asistenţă este conformă, statul solicitat va informa cât mai curând posibil statul solicitant cu privire la acţiunile întreprinse şi rezultatul asistenţei.

2. Dacă solicitarea este refuzată, statul solicitat va informa cât mai curând posibil statul solicitant despre această decizie şi motivele acesteia.

            3. Dacă, în legătură cu o solicitare de informaţii, statul solicitant a menţionat forma în care doreşte să îi fie furnizate informaţiile şi statul solicitat este în măsură să facă acest lucru, statul solicitat va furniza informaţiile în forma solicitată.

 

ARTICOLUL 21

Protecţia persoanelor şi limitele obligaţiei de a acorda asistenţă

 

1. Nicio prevedere a prezentei convenţii nu va afecta drepturile şi garanţiile asigurate persoanelor de legislaţia sau practica administrativă a statului solicitat.

2. Cu excepţia articolului 14, prevederile prezentei convenţii nu vor fi interpretate ca impunând statului solicitat obligaţia:

a. de a lua măsuri care derogă de la propria legislaţie sau de la practica sa administrativă ori de la legislaţia sau practica administrativă a statului solicitant;

b. de a lua măsuri pe care le consideră contrare ordinii publice sau intereselor sale fundamentale;

c. de a furniza informaţii care nu pot fi obţinute în baza propriei legislaţii sau practicii sale administrative ori în baza legislaţiei statului solicitant sau a practicii administrative a acestuia;

d. de a furniza informaţii care ar dezvălui un secret comercial, de afaceri, industrial sau profesional ori un procedeu de fabricaţie sau informaţii a căror divulgare ar fi contrară ordinii publice sau intereselor sale fundamentale;

e. de a acorda asistenţă administrativă dacă şi în măsura în care acesta consideră că impozitarea din statul solicitant contravine principiilor de impozitare general acceptate sau prevederilor unei convenţii de evitare a dublei impuneri sau oricărei altei convenţii pe care statul solicitat a încheiat-o cu statul solicitant;

            f. de a acorda asistenţă dacă aplicarea prezentei convenţii ar conduce la discriminare între un naţional al statului solicitat şi naţionalii statului solicitant, în aceleaşi circumstanţe.

 

ARTICOLUL 22

Caracterul secret

 

1. Orice informaţii obţinute de o parte în baza prezentei convenţii vor fi tratate ca fiind secrete în acelaşi mod ca şi informaţiile obţinute în baza legislaţiei interne a acelei părţi sau în baza condiţiilor privind caracterul secret aplicabile în partea care furnizează informaţiile, dacă astfel de condiţii sunt mai restrictive

2. Astfel de informaţii vor fi, în orice caz, dezvăluite numai persoanelor sau autorităţilor (inclusiv instanţelor judecătoreşti şi organismelor administrative sau de supraveghere) însărcinate cu stabilirea, încasarea, recuperarea, aplicarea, urmărirea sau soluţionarea contestaţiilor cu privire la impozitele acelei părţi. Numai persoanele sau autorităţile menţionate mai sus pot utiliza informaţiile şi atunci numai în astfel de scopuri. Prin derogare de la prevederile paragrafului 1, acestea pot dezvălui informaţiile în procedurile judecătoreşti sau în deciziile judiciare care se referă la astfel de impozite, cu condiţia de a obţine în prealabil o autorizare de la autoritatea competentă a părţii care furnizează informaţiile. Totuşi, oricare două sau mai multe părţi pot conveni de comun acord să renunţe la condiţia autorizării prealabile.

3. Dacă o parte a formulat o rezervă în conformitate cu subparagraful a al paragrafului 1 din articolul 30, orice altă parte care obţine informaţii de la acea parte nu va folosi aceste informaţii în scopuri legate de un impozit inclus în categoria care face obiectul rezervei. În mod similar, partea care a formulat o astfel de rezervă nu va folosi informaţiile obţinute în baza prezentei convenţii în scopuri legate de un impozit inclus în categoria care face obiectul rezervei.

            4. Prin derogare de la prevederile paragrafelor 1, 2 şi 3, informaţiile primite de o parte pot fi folosite în alte scopuri atunci când astfel de informaţii pot fi folosite în astfel de alte scopuri în baza legislaţiei părţii care furnizează informaţiile şi când autoritatea competentă a acelei părţi autorizează o astfel de folosire. Informaţiile furnizate de o parte unei alte părţi pot fi transmise de aceasta din urmă unei terţe părţi, cu condiţia de a obţine în prealabil o autorizare de la autoritatea competentă a primei părţi menţionate.

 

ARTICOLUL 23

Proceduri

 

1. Procedurile care se referă la măsuri luate în baza prezentei convenţii de către statul solicitat vor fi efectuate numai la autorităţile abilitate ale acelui stat.

2. Procedurile care se referă la măsuri luate în baza prezentei convenţii de către statul solicitant, în special cele care, în domeniul recuperării, se referă la existenţa sau suma creanţei fiscale sau la instrumentul care constituie titlul său executoriu, vor fi efectuate numai la autorităţile abilitate ale acelui stat. Dacă se efectuează astfel de proceduri, statul solicitant va informa statul solicitat, careva suspenda procedura până la pronunţarea deciziei autorităţii în cauză. Totuşi, statul solicitat va lua, la cererea statului solicitant, măsuri de conservare pentru a asigura recuperarea. Statul solicitat poate fi de asemenea informat despre astfel de proceduri de către orice persoană interesată. După primirea unor astfel de informaţii, statul solicitat se va consulta în legătură cu această situaţie, dacă este necesar, cu Statul solicitant.

            3. În situaţia în care a fost luată o decizie finală în cadrul procedurilor, statul solicitat sau statul solicitant, după caz, va informa celălalt stat în legătură cu decizia şi implicaţiile pe care aceasta le are pentru solicitarea de asistenţă.

 

CAPITOLUL V

Prevederi speciale

 

ARTICOLUL 24

Aplicarea Convenţiei

 

1. Părţile vor comunica între ele în scopul aplicării prezentei convenţii prin intermediul autorităţilor lor competente. Autorităţile competente pot comunica în mod direct în acest scop şi pot autoriza autorităţile subordonate să acţioneze în numele lor. Autorităţile competente a două sau mai multe părţi pot conveni de comun acord asupra modului de aplicare a Convenţiei între ele.

2. Atunci când statui solicitat consideră că aplicarea prezentei convenţii într-un anumit caz ar avea consecinţe serioase şi nedorite, autorităţile competente ale statului solicitat şi ale celui solicitant se vor consulta reciproc şi vor depune eforturi să rezolve situaţia de comun acord.

3. Un organism coordonator format din reprezentanţii autorităţilor competente ale părţilor va monitoriza sub egida OCDE aplicarea şi evoluţia prezentei convenţii. În acest scop, organismul coordonator va recomanda orice acţiune care ar putea contribui la realizarea scopurilor generale ale Convenţiei. Acesta va acţiona în special ca un forum pentru studierea noilor metode şi proceduri de dezvoltare a cooperării internaţionale în domeniul fiscal şi atunci când este cazul poate recomanda revizuiri sau amendamente la Convenţie. Statele care au semnat, dar care nu au ratificat, nu au acceptat sau nu au aprobat încă Convenţia, au dreptul de a fi reprezentate la reuniunile organismului coordonator ca observatori.

4. O parte poate solicita organismului coordonator să furnizeze puncte de vedere cu privire la interpretarea prevederilor Convenţiei.

5. Atunci când între două sau mai multe părţi apar dificultăţi sau dubii cu privire la aplicarea sau interpretarea Convenţiei, autorităţile competente ale acelor părţi vor depune eforturi să rezolve problema de comun acord. Acordul părţilor va fi comunicat organismului coordonator.

            6. Secretarul general al OCDE va informa părţile şi statele semnatare care încă nu au ratificat, nu au acceptat sau nu au aprobat Convenţia despre punctele de vedere exprimate de organismul coordonator conform prevederilor paragrafului 4 de mai sus şi despre înţelegerile amiabile la care s-a ajuns conform paragrafului 5 de mâi sus.

 

ARTICOLUL 25

Limba

 

Solicitările de asistenţă şi răspunsurile la acestea vor fi redactate într-una din limbile oficiale ale OCDE şi ale Consiliului Europei sau în orice altă limbă agreată bilateral de către statele contractante în cauză.

 

ARTICOLUL 26

Cheltuieli

 

Cu excepţia altor înţelegeri convenite bilateral de către părţile în cauză:

a. cheltuielile obişnuite ocazionate de acordarea asistenţei vor fi suportate de statul solicitat;

            b. cheltuielile extraordinare ocazionate de acordarea asistenţei vor fi suportate de statul solicitant.

 

CAPITOLUL VI

Prevederi finale

 

ARTICOLUL 27

Alte acorduri sau aranjamente internaţionale

 

1. Posibilităţile de asistenţă prevăzute de prezenta convenţie nu limitează şi nici nu sunt limitate de cele incluse în acorduri internaţionale existente sau viitoare sau de alte aranjamente între părţile în cauză sau de alte instrumente care se referă la cooperarea în domeniul fiscal.

            2. Prin derogare de la reglementările prezentei convenţii, acele părţi care sunt membre ale Comunităţii Economice Europene vor aplica în relaţiile lor reciproce reglementările comune în vigoare în acea comunitate.

 

ARTICOLUL 28

Semnarea şi intrarea în vigoare a Convenţiei

 

1. Prezenta convenţie va fi deschisă spre semnare statelor membre ale Consiliului Europei şi ţărilor membre ale OCDE. Aceasta se supune ratificării, acceptării sau aprobării. Instrumentele de ratificare, acceptare sau aprobare vor fi depuse la unul dintre depozitari.

2. Prezenta convenţie va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 3 luni de la data la care 5 state şi-au exprimat acordul de a aplica Convenţia, în conformitate cu prevederile paragrafului 1.

            3. În ceea ce priveşte orice stat membru al Consiliului Europei sau orice ţară membră a OCDE care îşi exprimă ulterior consimţământul de a o aplica, Convenţia va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 3 luni de la data la care a fost depus instrumentul de ratificare, acceptare sau aprobare

 

ARTICOLUL 29

Aplicarea teritorială a Convenţiei

 

1. Fiecare stat poate să specifice, la momentul semnării sau atunci când depune instrumentul său de ratificare, acceptare sau aprobare, teritoriul sau teritoriile pentru care se va aplica prezenta convenţie.

2. Orice stat poate, la orice dată ulterioară, să extindă, printr-o declaraţie adresată unuia dintre depozitari, aplicarea prezentei convenţii la orice alt teritoriu menţionat în declaraţie. Pentru un astfel de teritoriu, Convenţia va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 3 luni de la data primirii unei astfel de declaraţii de către depozitar.

            3. Orice declaraţie făcută în baza oricăruia dintre cele două paragrafe anterioare poate fi retrasă, în ceea ce priveşte orice teritoriu menţionat într-o astfel de declaraţie, printr-o notificare adresată unuia dintre depozitari. Retragerea va produce efecte din prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 3 luni de la data primirii unei astfel de notificări de către depozitar.

 

ARTICOLUL 30

Rezerve

 

1. Orice stat poate să declare, la momentul semnării sau atunci când depune instrumentul său de ratificare, acceptare sau aprobare sau la orice dată ulterioară, faptul că îşi rezervă dreptul:

a. de a nu acorda nicio formă de asistenţă în legătură cu impozitele altor părţi din oricare dintre categoriile enumerate la subparagraful b al paragrafului 1 de la articolul 2, cu condiţia să nu fi inclus niciun impozit intern din acea categorie în anexa A a Convenţiei;

b. de a nu acorda asistenţă în recuperarea oricărei creanţe fiscale sau în recuperarea unei amenzi administrative pentru toate impozitele sau numai pentru impozitele încadrate într-una sau mai multe dintre categoriile enumerate la paragraful 1 al articolului 2;

c. de a nu acorda asistenţă în legătură cu orice creanţă fiscală care există la data intrării în vigoare a Convenţiei pentru acel stat sau, atunci când a fost formulată anterior o rezervă conform subparagrafului a sau b de mai sus, la data retragerii unei astfel de rezerve în legătură cu impozitele din categoria respectivă;

d. de a nu acorda asistenţă în transmiterea de documente pentru toate impozitele sau numai pentru impozitele încadrate într-una sau mai multe dintre categoriile enumerate la paragraful 1 al articolului 2;

e. de a nu permite transmiterea de documente prin poştă, aşa cum se prevede la paragraful 3 al articolului 17.

2. Nu se pot face alte rezerve.

3. După intrarea în vigoare a Convenţiei pentru o parte, acea parte poate formula una sau mai multe dintre rezervele enumerate la paragraful 1, pe care nu Ie-a formulat la momentul ratificării, acceptării sau aprobării. Astfel de rezerve vor intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 3 luni de la data primirii rezervei de către unul dintre depozitari.

4. Orice parte care a formulat o rezervă în baza paragrafelor 1 şi 3 poate să o retragă în totalitate sau parţial prin intermediul unei notificări adresate unuia dintre depozitari. Retragerea va produce efecte la data primirii unei astfel de notificări de către depozitarul în cauză.

            5. O parte care a formulat o rezervă în legătură cu o prevedere din prezenta convenţie nu poate să solicite aplicarea acelei prevederi de către orice altă parte; totuşi, aceasta poate să solicite, dacă rezerva sa este parţială, aplicarea acelei prevederi în măsura în care ea însăşi a acceptat-o.

 

ARTICOLUL 31

Denunţarea

 

1. Orice parte poate denunţa în orice moment prezenta convenţie prin intermediul unei notificări adresate unuia dintre depozitari.

2. Denunţarea va produce efecte din prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 3 luni de la data primirii notificării de către depozitar.

            3. Orice parte care denunţă Convenţia va continua să aplice prevederile articolului 22 atât timp cât aceasta are în posesia sa orice documente sau informaţii obţinute în baza Convenţiei.

 

ARTICOLUL 32

Depozitarii şi funcţiile lor

 

1. Depozitarul cu care s-a realizat o acţiune, o notificare sau o comunicare va informa statele membre ale Consiliului Europei şi ţările membre ale OCDE în legătură cu:

a. orice semnare;

b. depunerea oricărui instrument de ratificare, acceptare sau aprobare;

c. orice dată de intrare în vigoare a prezentei convenţii, în conformitate cu prevederile articolelor 28 şi 29;

d. orice declaraţie făcută în baza prevederilor paragrafului 3 al articolului 4 sau ale paragrafului 3 al articolului 9 şi retragerea oricărei astfel de declaraţii;

e. orice rezervă exprimată în baza prevederilor articolului 30 şi retragerea oricărei rezerve efectuate în temeiul prevederilor paragrafului 4 al articolului 30;

f. orice notificare primită în baza prevederilor paragrafului 3 sau 4 al articolului 2, paragrafului 3 al articolului 3, articolului 29 sau paragrafului 1 al articolului 31;

g. orice altă acţiune, notificare sau comunicare care se referă la prezenta convenţie.

2. Depozitarul care primeşte o comunicare sau care face o notificare în conformitate cu prevederile paragrafului 1 îl va informa pe celălalt depozitar despre aceasta.

Drept care, subsemnaţii, autorizaţi în mod corespunzător în acest scop, au semnat Convenţia.

 

Semnată la Strasbourg la 25 ianuarie 1988, în limbile engleză şi franceză, ambele texte fiind egal autentice, în două exemplare, dintre care unul va fi depus în arhivele Consiliului Europei şi celălalt în arhivele OCDE. Secretarii generali ai Consiliului Europei şi OCDE vor transmite copii certificate fiecărui stat membru al Consiliului Europei şi ţărilor membre ale OCDE.

 

PROTOCOL

de modificare a Convenţiei privind asistenţa administrativă reciprocă în domeniul fiscal*)

 

Paris, 27 mai 2010


*) Traducere.

 

Preambul

Statele membre ale Consiliului Europei şi ţările membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), semnatare ale prezentului protocol,

considerând că Convenţia privind asistenţa administrativă reciprocă în domeniul fiscal, adoptată la Strasbourg la 25 ianuarie 1988 (denumită în continuare “Convenţia*) a fost încheiată înainte de a se fi ajuns la un acord cu privire la standardul agreat pe plan internaţional pentru schimb de informaţii în domeniul fiscal,

considerând că de la încheierea Convenţiei a apărut un nou mediu de cooperare,

considerând că este de dorit să se pună la dispoziţie un instrument multilateral care să permită unui număr cât mai mare de state să beneficieze de un nou mediu de cooperare şi, în acelaşi timp, să implementeze cele mai înalte standarde de cooperare internaţională în domeniul fiscal,

au convenit următoarele:

 

ARTICOLUL I

 

1. Cel de-al şaptelea paragraf al preambulului la Convenţie se elimină şi se înlocuieşte cu următoarele:

“Convinse aşadar că statele ar trebui să întreprindă măsuri sau să furnizeze informaţii ţinând seama de necesitatea de a proteja confidenţialitatea informaţiilor şi ţinând cont de instrumentele internaţionale de protejare a vieţii private şi a fluxurilor de date cu caracter personal,”.

2. Următoarele vor fi adăugate după cel de-al şaptelea paragraf al preambulului la Convenţie:

“Considerând că a apărut un nou mediu de cooperare şi că este de dorit să se pună la dispoziţie un instrument multilateral care să permită unui număr cât mai mare de state să beneficieze de pe urma noului mediu de cooperare şi, în acelaşi timp, să implementeze cele mai înalte standarde de cooperare internaţională în domeniul fiscal,”.

 

ARTICOLUL II

 

            Articolul 4 al Convenţiei se elimină şi se înlocuieşte cu următoarele:

“ARTICOLUL 4

Dispoziţii generale

1. Părţile vor schimba orice informaţii, în special aşa cum se prevede în această secţiune, care se consideră că sunt relevante pentru administrarea sau aplicarea legislaţiilor lor interne referitoare la impozitele vizate de prezenta convenţie.

2. Eliminat.

3. Orice parte poate indica, printr-o declaraţie adresată unuia dintre depozitari, că în conformitate cu legislaţia sa internă autorităţile sale pot informa pe rezidentul sau naţionalul său înainte de a transmite informaţii referitoare la acesta, în conformitate cu articolele 5 şi 7.”

 

ARTICOLUL III

 

1. Termenul “şi” din paragraful 1.b al articolului 18 din Convenţie se înlocuieşte cu termenul “sau”.

2. Referirea la “articolul 19” din paragraful 1 f al articolului 18 din Convenţie se înlocuieşte cu o referire la “articolul 21.2.g”.

 

ARTICOLUL IV

 

            Articolul 19 din Convenţie se elimină.

 

ARTICOLUL V

 

            Articolul 21 din Convenţie se elimină şi se înlocuieşte cu următoarele:

“ARTICOLUL 21

Protecţia persoanelor şi limitele obligaţiei de a acorda asistenţă

1. Nicio prevedere a prezentei convenţii nu va afecta drepturile şi garanţiile asigurate persoanelor de legislaţia sau practica administrativă a statului solicitat.

2. Cu excepţia articolului 14, prevederile prezentei convenţii nu vor fi interpretate ca impunând statului solicitat obligaţia:

a. de a lua măsuri care derogă de la propria legislaţie sau de la practica sa administrativă ori de la legislaţia sau practica administrativă a statului solicitant;

b. de a lua măsuri care ar fi contrare ordinii publice;

c. de a furniza informaţii care nu pot fi obţinute în baza propriei legislaţii sau practicii sale administrative ori în baza legislaţiei statului solicitant sau a practicii administrative a acestuia;

d. de a furniza informaţii care ar dezvălui un secret comercial, de afaceri, industrial sau profesional ori un procedeu de fabricaţie sau informaţii a căror divulgare ar fi contrară ordinii publice;

e. de a acorda asistenţă administrativă dacă şi în măsura în care acesta consideră că impozitarea din statul solicitant contravine principiilor de impozitare general acceptate sau prevederilor unei convenţii de evitare a dublei impuneri sau oricărei altei convenţii pe care statul solicitat a încheiat-o cu statul solicitant;

f. de a acorda asistenţă administrativă în scopul administrării sau aplicării unei prevederi a legislaţiei fiscale a statului solicitant sau a oricărei cerinţe legate de aceasta, care discriminează un naţional al statului solicitat faţă de un naţional al statului solicitant, în aceleaşi circumstanţe;

g. de a acorda asistenţă administrativă atunci când statul solicitant nu a utilizat toate măsurile rezonabile prevăzute în legislaţia sau în practica sa administrativă, cu excepţia situaţiei în care recurgerea la astfel de măsuri ar determina o dificultate disproporţionată;

h. de a acorda asistenţă la recuperare în acele cazuri în care povara administrativă pentru acel stat este în mod evident disproporţionată faţă de beneficiul care va fi obţinut de statul solicitant.

3. Dacă statul solicitant solicită informaţii în conformitate cu prezenta convenţie, statul solicitat va utiliza măsurile sale de culegere a informaţiilor pentru a obţine informaţiile solicitate, chiar dacă statul solicitat nu are nevoie de astfel de informaţii pentru scopurile sale fiscale. Obligaţia prevăzută în propoziţia anterioară este supusă limitărilor prevăzute în prezenta convenţie, însă în niciun caz astfel de limitări, incluzând în special pe cele de la paragrafele 1 şi 2, nu vor fi interpretate ca permiţând unui stat solicitat să refuze furnizarea de informaţii doar pentru faptul că acesta consideră că asemenea informaţii nu prezintă niciun interes în cadru naţional.

4. Prevederile prezentei convenţii, incluzând în special pe cele de la paragrafele 1 şi 2, nu vor fi interpretate în niciun caz ca permiţând unui stat solicitat să refuze furnizarea de informaţii doar pentru faptul că informaţiile sunt deţinute de o bancă, de o altă instituţie financiară, de un împuternicit sau de o persoană care acţionează ca agent sau în calitate fiduciară sau pentru că acestea se referă la drepturile de proprietate asupra unei persoane.

 

ARTICOLUL VI

 

Paragrafele 1 şi 2 ale articolului 22 se elimină şi se înlocuiesc cu următoarele:

„1. Orice informaţii obţinute de o parte în baza prezentei convenţii vor fi tratate ca fiind secrete şi protejate în acelaşi mod ca şi informaţiile obţinute în baza legislaţiei interne a acelei părţi şi, în măsura în care trebuie asigurat un nivel necesar de protecţie a datelor personale, în conformitate cu regulile care pot fi specificate de către partea furnizoare ca fiind necesare în baza legislaţiei sale interne.

2. Astfel de informaţii nu vor fi în niciun caz dezvăluite decât persoanelor sau autorităţilor (inclusiv instanţelor judecătoreşti şi organismelor administrative sau de supraveghere) însărcinate cu stabilirea, încasarea, recuperarea, aplicarea, urmărirea sau soluţionarea contestaţiilor cu privire la impozitele acelei părţi sau cu supravegherea celor de mai sus. Numai persoanele sau autorităţile menţionate mai sus pot utiliza informaţiile şi atunci numai în astfel de scopuri. Prin derogare de la prevederile paragrafului 1, acestea le pot dezvălui în procedurile judecătoreşti sau în deciziile judiciare referitoare la astfel de impozite.”

 

ARTICOLUL VII

 

Paragraful 2 al articolului 27 din Convenţie se elimină şi se înlocuieşte cu următoarele:

„2. Prin derogare de la paragraful 1, acele părţi care sunt state membre ale Uniunii Europene pot aplica în relaţiile lor reciproce posibilităţile de asistenţă prevăzute de Convenţie în măsura în care acestea permit o cooperare mai extinsă decât posibilităţile oferite de reglementările Uniunii Europene aplicabile.”

 

ARTICOLUL VIII

 

1. Următoarele paragrafe se adaugă la finalul articolului 28 din Convenţie:

“4. Orice stat membru al Consiliului Europei sau orice ţară membră a OCDE care devine parte la Convenţie după intrarea în vigoare a Protocolului de modificare a prezentei convenţii, deschis spre semnare pe 27 mai 2010 (Protocolul din 2010), va deveni parte la Convenţie aşa cum a fost modificată prin acel protocol, în afară de cazul în care acesta îşi exprimă o altă intenţie printr-o comunicare scrisă adresată unuia dintre depozitari.

5. După intrarea în vigoare a Protocolului din 2010, orice stat care nu este membru al Consiliului Europei sau al OCDE poate solicita să fie invitat să semneze şi să ratifice prezenta convenţie aşa cum a fost modificată prin Protocolul din 2010. Orice solicitare în acest sens va fi adresată unuia dintre depozitari, care o va transmite părţilor. Depozitarul va informa de asemenea şi Comitetul de miniştri al Consiliului Europei şi Consiliul OCDE. Decizia de a invita statele care solicită să devină parte la prezenta convenţie va fi luată prin consens de către părţile la Convenţie prin organismul de coordonare. Pentru orice stat care ratifică, în conformitate cu acest paragraf, Convenţia, aşa cum a fost modificată prin Protocolul din 2010, prezenta convenţie va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 3 luni de la data la care a fost depus instrumentul de ratificare la unul dintre depozitari.

6. Prevederile prezentei convenţii, aşa cum a fost modificată prin Protocolul din 2010, vor produce efecte în ceea ce priveşte asistenţa administrativă aferentă perioadelor fiscale care încep la sau după 1 ianuarie a anului care urmează celui în care Convenţia, aşa cum a fost modificată prin Protocolul din 2010, a intrat în vigoare pentru o parte sau atunci când nu există perioadă fiscală pentru asistenţa administrativă aferentă sarcinilor fiscale care apar la sau după 1 ianuarie a anului care urmează celui în care Convenţia, aşa cum a fost modificată prin Protocolul din 2010, a intrat în vigoare pentru o parte. Oricare două sau mai multe părţi pot conveni de comun acord faptul că prezenta convenţie, aşa cum a fost modificată prin Protocolul din 2010, va produce efecte în ceea ce priveşte asistenţa administrativă aferentă perioadelor fiscale sau sarcinilor fiscale anterioare.

7. Prin derogare de la paragraful 6, pentru aspectele fiscale care implică o conduită intenţionată care este pasibilă de urmărire penală conform legislaţiei penale a părţii solicitante, prevederile prezentei convenţii, aşa cum a fost modificată prin

Protocolul din 2010, vor produce efecte de la data intrării în vigoare pentru o parte cu privire la perioade fiscale sau sarcini fiscale anterioare.”

2. Următorul subparagraf se adaugă după subparagraful e al paragrafului 1 de la articolul 30 al Convenţiei:

“f. de a aplica paragraful 7 al articolului 28 exclusiv pentru asistenţa administrativă referitoare la perioadele fiscale care încep la sau după 1 ianuarie a celui de-al treilea an care precedă celui în care Convenţia, aşa cum a fost modificată prin Protocolul din 2010, a intrat în vigoare pentru o parte sau atunci când nu există perioadă fiscală pentru asistenţa administrativă referitoare la sarcinile fiscale care apar la sau după 1 ianuarie al celui de-al treilea an care precedă celui în care Convenţia, aşa cum a fost modificată prin Protocolul din 2010, a intrat în vigoare pentru o parte.”

3. Cuvintele “şi orice parte la prezenta convenţie” se adaugă după cuvintele “ţările membre ale OCDE” la paragraful 1 al articolului 32 din Convenţie.

 

ARTICOLUL IX

 

1. Prezentul protocol va fi deschis spre semnare pentru semnatarii Convenţiei. Acesta se supune ratificării, acceptării sau aprobării. Un semnatar poate ratifica, accepta sau aproba prezentul protocol doar dacă a ratificat, a acceptat sau a aprobat în prealabil sau simultan Convenţia. Instrumentele de ratificare, acceptare sau aprobare vor fi depuse la unul dintre depozitari.

2. Prezentul protocol va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 3 luni de la data la care 5 dintre părţile la Convenţie şi-au exprimat acordul de a aplica Protocolul, în conformitate cu prevederile paragrafului 1.

3. În ceea ce priveşte orice parte la Convenţie care îşi exprimă ulterior acordul de a-l aplica, Protocolul va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 3 luni de la data depunerii instrumentului de ratificare, acceptare sau aprobare.

 

ARTICOLUL X

 

1. Depozitarul cu care s-a realizat o acţiune, o notificare sau o comunicare va informa statele membre ale Consiliului Europei, ţările membre ale OCDE şi orice parte la Convenţie, aşa cum a fost modificată prin prezentul protocol, în legătură cu:

a. orice semnare;

b. depunerea oricărui instrument de ratificare, acceptare sau aprobare;

c. orice dată de intrare în vigoare a acestui protocol, în conformitate cu prevederile articolului IX;

d. orice altă acţiune, notificare sau comunicare referitoare la prezentul protocol.

2. Depozitarul care primeşte o comunicare sau care face o notificare în conformitate cu prevederile paragrafului 1 îl va informa şi pe celălalt depozitar despre aceasta.

3. Depozitarii vor transmite statelor membre ale Consiliului Europei şi ţărilor membre ale OCDE o copie certificată a prezentului protocol.

4. Când prezentul protocol intră în vigoare în conformitate cu articolul IX, unul dintre depozitari va stabili textul Convenţiei, aşa cum a fost modificată prin prezentul protocol, şi va transmite o copie certificată tuturor părţilor la Convenţie, aşa cum a fost modificată prin prezentul protocol.

Drept care, subsemnaţii, autorizaţi în mod corespunzător în acest scop, au semnat prezentul protocol. Semnat la Paris la 27 mai 2010, în limbile engleză şi franceză, ambele texte fiind egal autentice, în două exemplare, dintre care unul va fi depus în arhivele Consiliului Europei şi celălalt în arhivele OCDE.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

DECRET

privind promulgarea Legii pentru ratificarea Convenţiei privind asistenţa administrativă reciprocă în domeniul fiscal, adoptată la Strasbourg Ea 25 ianuarie 1988, şi a Protocolului de modificare a Convenţiei privind asistenţa administrativă reciprocă în domeniul fiscal, adoptat la Paris la 27 mai 2010, semnate de partea română la 15 octombrie 2012

În temeiul prevederilor art. 77 alin. (1) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată,

 

Preşedintele României decretează:

 

Articol unic. - Se promulgă Legea pentru ratificarea Convenţiei privind asistenţa administrativă reciprocă în domeniul fiscal, adoptată la Strasbourg la 25 ianuarie 1988, şi a Protocolului de modificare a Convenţiei privind asistenţa administrativă reciprocă în domeniul fiscal, adoptat la Paris la 27 mai 2010, semnate de partea română la 15 octombrie 2012, şi se dispune publicarea acestei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

TRAIAN BĂSESCU

 

Bucureşti, 26 februarie 2014.

Nr. 248.

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 7

din 16 Ianuarie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, excepţie ridicată de Societatea Comercială Yolans Com - S.R.L. din Braşov în Dosarul nr. 28.167/197/2012 al Judecătoriei Braşov şi care constituie obiectul Dosarului nr. 508D/2013 al Curţii Constituţionale.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public.

Acesta solicită respingerea, ca devenită inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere că prin Decizia nr. 448 din 29 octombrie 2013 Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 sunt constituţionale în măsura în care taxa pentru serviciile publice de radiodifuziune şi televiziune se aplică numai persoanelor juridice care beneficiază de aceste servicii.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 15 iulie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 28.167/197/2012, Judecătoria Braşov a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, excepţie ridicată de Societatea Comercială Yolans Corn - S.R.L. din Braşov într-o cauză având ca obiect obligarea autoarei excepţiei la plata unor sume de bani reprezentând contravaloarea taxei pentru serviciul public de radiodifuziune şi penalităţile aferente unei anumite perioade.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că textul de lege criticat contravine prevederilor art. 1 alin. (3), art. 30, 31, 33, 44 şi art. 53 alin. (2) din Constituţie, deoarece stabileşte o prezumţie absolută a calităţii de beneficiar a serviciului public de radiodifuziune tuturor persoanelor juridice cu sediul în România (inclusiv a fiecărei filiale, sucursale, reprezentanţe).

Prin urmare, obligaţia de plată este impusă prin lege, fără a fi condiţionată de existenţa unui raport juridic obligaţional între prestatorul de servicii şi beneficiar şi indiferent dacă persoana juridică este sau nu consumator de servicii radio şi televiziune.

Potrivit criticilor de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale examinate plasează Societatea Română de Radiodifuziune în afara mediului concurenţial şi al pieţei libere, iar modalitatea excesivă şi nedemocratică de impunere a unei obligaţii de plată în favoarea sa nu mai este, în prezent, justificată, fiind, astfel, lipsită de proporţionalitate, discriminatorie şi menită să restrângă exerciţiul drepturilor constituţionale invocate, în special a dreptului de proprietate.

Judecătoria Braşov consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

În acest sens, menţionează deciziile nr. 297 din 6 iulie 2004, nr. 159 din 30 martie 2004 şi nr. 331 din 18 aprilie 2006, prin care Curtea Constituţională a stabilit că aceste prevederi nu contravin principiului privind ocrotirea în mod egal a proprietăţii, câtă vreme textul în discuţie se interpretează în sensul că obligaţia de a suporta taxele în cauză revine tuturor persoanelor fizice sau juridice care beneficiază efectiv de aceste servicii. Prin urmare, calitatea de beneficiar prezumat a persoanelor juridice nu este instituită ex lege, ci trebuie probată potrivit regulilor generale aplicabile oricărui raport juridic.

Totodată, se apreciază că nu poate fi reţinută pretinsa nerespectare a prevederilor art. 30 - Libertatea de exprimare, art. 31 - Dreptul la informaţie şi ale art. 33 - Accesul la cultură din Constituţie, deoarece prin plata acestei taxe se constituie bugetul acestor instituţii, buget care le asigură funcţionarea, fiind garantat în acest fel exerciţiul drepturilor şi libertăţilor fundamentale invocate.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază următoarele:

Dispoziţiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, stabilind obligaţia persoanelor juridice cu sediul în România să plătească taxa pentru serviciul public de radiodifuziune şi televiziune, se adresează doar beneficiarilor acestor servicii, astfel că niciuna dintre criticile de neconstituţionalitate formulate nu pot fi reţinute. De altfel, aceasta este şi concluzia Curţii Constituţionale reţinută în deciziile nr. 159 din 30 martie şi nr. 297 din 6 iulie 2004, cu referire la pretinsa încălcare a prevederilor art. 44 alin. (2) teza întâi din Constituţie, privind principiul ocrotirii şi garantării proprietăţii private în mod egal de lege, indiferent de titular.

În ce priveşte susţinerile de neconstituţionalitate vizând încălcarea art. 1 alin. (3) şi a art. 53 din Legea fundamentală, se arată că nici acestea nu pot fi reţinute, deoarece măsura criticată este prevăzută de lege, se aplică în mod nediscriminatoriu, urmăreşte un scop legitim şi respectă justul echilibru între interesele generale ale comunităţii şi protecţia drepturilor fundamentale ale indivizilor.

Aşadar, Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, în raport cu art. 1,44 şi 53 din Constituţie, şi inadmisibilă, în raport de art. 30, 31 şi 33 din Constituţie, deoarece, faţă de aceste din urmă norme invocate, autorul excepţiei nu motivează în ce constă pretinsa încălcare.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 27 decembrie 1999, cu modificările şi completările ulterioare. Textul de lege criticat a fost introdus prin art. I din Legea nr. 533/2003 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2003 pentru modificarea art. 40 din Legea nr. 41/1894 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 895 din 15 decembrie 2003, şi are următorul cuprins: “(3) Persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agenţiile şi reprezentanţele acestora, precum şi reprezentanţele din România ale persoanelor juridice străine, au obligaţia să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune şi o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.

În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate sunt invocate normele constituţionale ale art. 1 alin. (3), cu referire la dreptatea ca valoare supremă a statului român, art. 30 - Libertatea de exprimare, art. 31 - Dreptul la informaţie, art. 33 - Accesul la cultură, art. 44 - Dreptul de proprietate privată şi ale art. 53 alin. (2) referitoare la condiţiile în care este permisă restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

Prin Decizia nr. 448 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 7 ianuarie 2014, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 sunt constituţionale în măsura în care taxa pentru serviciile publice de radiodifuziune şi televiziune se aplică numai persoanelor juridice care beneficiază de aceste servicii.

Raportat la deciziile precedente pronunţate de Curtea Constituţională în această materie (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 159 din 30 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 12 mai 2004, sau Decizia nr. 297 din 6 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 756 din 19 august 2004), această soluţie nu reprezintă un reviriment jurisprudenţial, ci întăreşte, mai curând, jurisprudenţa anterioară, în sensul că stabileşte modalitatea (obligatorie şi definitivă) de interpretare constituţională a textului legal examinat (a se vedea, în acest sens, mutatis mutandis, Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 7 iulie 2011).

Cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 448 din 29 octombrie 2013, Curtea a observat, mai întâi, că, deşi a stabilit prin jurisprudenţa sa în materie reperele unui comportament constituţional, în sensul că obligaţia de plată a taxei pentru serviciul public de televiziune, la care fac referire dispoziţiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, incumbă doar persoanelor juridice care beneficiază, în diferite modalităţi, de serviciile publice respective, totuşi, în practică, atât unele instanţe judecătoreşti, cât şi prestatorul acestor servicii, în calitate de colector al respectivei taxe, sau mandatari ai acestuia, manifestă o conduită contrară celor statuate de instanţa de contencios constituţional. În continuare, Curtea a constatat că instituirea unei taxe fără beneficiul efectiv al unei contraprestaţii contravine prevederilor constituţionale ale art. 56 alin. (2) sub aspectul respectării justei aşezări sau a proporţionalităţii sarcinii fiscale. Totodată, Curtea a observat că, pe fondul unor vicii de tehnică legislativă a normei juridice examinate, referitoare la lipsa de consecvenţă, claritate şi precizie a legiuitorului, care echivalează cu încălcarea art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală dispoziţiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, printr-un proces sistematic de interpretare şi aplicare eronată din partea subiectelor de drept abilitate să le aplice, au fost deturnate de la scopul lor legitim, iar o consecinţă evidentă a acestui fenomen în continuă desfăşurare o reprezintă chiar faptul că pe rolul Curţii Constituţionale se află pendinte şi alte cauze ce privesc excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi dispoziţii de lege. Aşadar, Curtea a constatat că reglementarea criticată, prin nerespectarea normelor de tehnică legislativă, determină apariţia unor situaţii de incoerenţă şi instabilitate, contrare principiului securităţii raporturilor juridice în componenta sa referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii.

În final, având în vedere toate aceste împrejurări succint redate în cuprinsul prezentei decizii, Curtea a considerat că numai interpretarea prevederilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 în sensul că persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agenţiile şi reprezentanţele acestora, precum şi reprezentanţele din România ale persoanelor juridice străine, au obligaţia să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune şi o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari efectivi ai acestor servicii, este singura care poate înlătura viciul de neconstituţionalitate de care textul de lege suferă prin lipsa unei menţiuni exprese în acest sens.

Prin urmare, orice altă interpretare contrară este neconformă cu normele şi principiile fundamentale. În acest sens, prin Decizia nr. 898 din 30 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 6 octombrie 2011, Curtea Constituţională a reţinut că, indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea a hotărât în dispozitivul deciziei pronunţate în cadrul competenţei prevăzute de art. 146 lit. d) din Constituţie că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituţia, se menţine prezumţia de constituţionalitate a textului în această interpretare, dar sunt excluse din cadrul constituţional toate celelalte interpretări posibile.

O astfel de decizie, fiind general obligatorie şi având putere numai pentru viitor, generează cel puţin un dublu efect juridic: mai întâi, atât instanţele judecătoreşti, cât şi organele/entităţile competente trebuie să se conformeze deciziei Curţii şi să o aplice ca atare (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011).

În ce priveşte al doilea efect juridic specific unei decizii prin care se constată constituţionalitatea unor prevederi legale într-o anumită interpretare, acesta vizează invocarea, la un moment ulterior pronunţării respectivei decizii, a unei excepţii de neconstituţionalitate purtând asupra aceluiaşi text de lege şi cu o motivare identică. În aceste condiţii şi având în vedere că instanţa constituţională a constatat anterior constituţionalitatea textului criticat într-o anumită interpretare, ce rezultă direct din dispozitivul deciziei, prin ridicarea din nou a unei excepţii de neconstituţionalitate identice sub aspectul obiectului şi a criticilor de neconstituţionalitate se tinde la înfrângerea caracterului general obligatoriu al deciziei Curţii Constituţionale, care se ataşează inclusiv deciziilor prin care se constată constituţionalitatea legilor sau a ordonanţelor ori a unor dispoziţii din acestea (în acest sens, exemplificativă este Decizia nr. 898 din 30 iunie 2011).

Faţă de aceste considerente de principiu, se constată că prezenta excepţie de neconstituţionalitate se identifică prin acelaşi obiect şi aceleaşi critici asupra cărora Curtea s-a pronunţat anterior şi definitiv prin Decizia nr. 448 din 29 octombrie 2013. Curtea mai reţine că, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, obiect al controlului de constituţionalitate exercitat pe calea ridicării unei excepţii de neconstituţionalitate îl poate forma numai acea interpretare a normei legale care nu a fost exclusă din cadrul constituţional, în caz contrar excepţia fiind inadmisibilă.

Totodată, Curtea observă că acest caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate a intervenit după momentul sesizării sale de către instanţa judecătorească, dar înainte de data publicării Deciziei nr. 448 din 29 octombrie 2013 în Monitorul Oficial al României, Partea I, astfel că aceasta urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.

În cauză se impune precizarea că, deşi Curtea va pronunţa o soluţie de respingere ca devenită inadmisibilă a excepţiei, urmează ca cele statuate prin Decizia nr. 448 din 29 octombrie

2013 să îşi găsească aplicarea, de la momentul publicării sale în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi în cauza pendinte în cadrul căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, având în vedere că prin această decizie a fost stabilită în mod definitiv şi general obligatoriu modalitatea de interpretare constituţională a textului ce constituie obiectul excepţiei. De altfel, de la acelaşi moment, instanţele judecătoreşti vor interpreta şi aplica dispoziţiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 în acord cu Decizia nr. 448 din 29 octombrie 2013, în toate cauzele pendinte în care acestea sunt incidente, precum şi în cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate până la data sus menţionată; în această ultimă ipoteză, dacă litigiul a fost soluţionat, deciziile pronunţate de Curtea Constituţională constituie temei al revizuirii potrivit art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din anul 1865 sau art. 509 pct. 11 din noul Cod de procedură civilă, după caz (a se vedea jurisprudenţa Curţii Constituţionale în acest sens, de exemplu, Decizia nr. 61 din 21 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 10 aprilie 2013, Decizia nr. 319 din 29 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 25 aprilie 2012, sau Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2013).

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, excepţie ridicată de Societatea Comercială Yolans Corn - S.R.L. din Braşov în Dosarul nr. 28.167/197/2012 al Judecătoriei Braşov.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Braşov şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 16 ianuarie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 35

din 21 ianuarie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1085 alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Zoltán Valentin - judecător

Tudorel Toader - judecător

Doina Sul iman - magistrat-asistent-şef

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1085 alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Tănase Gheorghe în Dosarul nr. 2.416/120/2012 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia I civilă si care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 762D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Preşedintele dispune să se facă apelul si în Dosarele Curţii Constituţionale nr. 763D/2013, 765D/2013, 766D/2013 şi nr. 811 D/2013, care au ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1085 alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Tănase Gheorghe în dosarele nr. 3.806/120/2012, nr. 3.877/120/2012 (de două ori) şi 1.355/120/2013 ale Tribunalului Dâmboviţa - Secţia I civilă.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, având în vedere obiectul identic al excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus menţionate, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public consideră că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru conexarea dosarelor.

Curtea, în temeiul prevederilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarelor nr. 763D/2013, 765D/2013, 766D/2013 şi nr. 811D/2013 la Dosarul nr. 762D/2013, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii (Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:

Prin încheierile din 24 octombrie 2013, pronunţate în dosarele nr. 2.416/120/2012, nr. 3.806/120/2012 şi 3.877/120/2012 (de două ori), precum şi prin încheierea din 7 noiembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 1.355/120/2012, Tribunalul Dâmboviţa - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1085 alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865.

Excepţia a fost invocată de Tănase Gheorghe în dosare având ca obiect cereri de reexaminare a unor încheieri prin care au fost aplicate amenzi judiciare.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1,11,15, 20,21, 31, 51, 53, art. 124 alin. (3) şi art. 126, prevederilor art. 6, 13, 14 şi 17 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Protocolului 12 la Convenţie şi prevederilor art. 1, 2, 6, 7, 8, 10, 11 şi 30 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

În acest sens, arată, în esenţă, că “aplicarea dispoziţiilor art. 1085 din Codul de procedură civilă din 1865 are la bază interpretarea care acum vine în contradicţie cu textul foarte clar al Legii nr. 134/2010. [...] Şi în vechiul, dar şi în noul cod de procedură civila, competenţa soluţionării reexaminărilor amenzilor revine aceleiaşi instanţe, dar nu şi aceluiaşi complet cum s-a interpretat în vechiul cod de procedură civilă. [.,.] Aplicarea dispoziţiilor art. 1085 din Codul de procedură civilă aşa cum a fost interpretat, cum se observă din zecile de dosare la Tribunalul Dâmboviţa, este în scopul intimidării, obstrucţiei, ameninţării foştilor salariaţi care solicită ca şi lor, la fel ca şi şefilor de secţie şi directorilor, să li se recunoască faptul că au lucrat în grupa II de muncă.”

Autorul excepţiei face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, prin care a fost “omologată” interpretarea conform căreia “competent a soluţiona cererea de reexaminare este acelaşi complet care a aplicat amenda,” spre exemplu, Decizia nr. 396/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 506 din 12 iunie 2006, şi Decizia nr. 547/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1030 din 21 noiembrie 2005.

Tribunalul Dâmboviţa - Secţia I civilă apreciază că prevederile art. 1085 alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituţionale, deoarece nu contravin normelor constituţionale şi reglementărilor internaţionale invocate.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar de autorul excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. I alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/19^2, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate fi constituie dispoziţiile art. 1085 alin. 3 din Codul “de procedură civilă din 1865, care au următorul cuprins:

“Cererea se soluţionează prin încheiere irevocabilă, dată în cameră de consiliu, de către instanţa de judecată ori de preşedintele instanţei de executare care a aplicat amenda sau despăgubirea.”

În speţă, Curtea reţine îndeplinirea condiţiilor stabilite prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit cărora sintagma “in vigoare” din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare.

Totodată, Curtea are în vedere art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, cu modificările ulterioare, conform căruia “dispoziţiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare”.

Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale atacate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1, 11, 15, 20, 21, 31, 51, 53, art. 124 alin. (3)şi art. 126, prevederilor art. 6, 13,14 şi 17 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Protocolului 12 la Convenţie şi prevederilor art. 1, 2, 6, 7, 8, 10, 11 şi 30 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul competenţei sale, astfel cum este consacrată prin prevederile constituţionale ale art. 126 alin. (2) şi art. 129, potrivit cărora “Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”, iar “Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate si Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii”.

Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru juridic, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, de natură a preveni eventualele abuzuri şi tergiversarea soluţionării cauzelor deduse judecăţii.

Susţinerea autorului excepţiei de neconstituţionalitate referitoare la situaţia în care, interpretând legea, judecătorul care a aplicat amenda soluţionează şi cererea de reexaminare nu constituie o veritabilă critică de neconstituţionalitate.

Interpretarea şi aplicarea legii este atributul suveran al instanţei de judecată în înfăptuirea justiţiei, controlul acesteia realizându-se prin formularea căilor de atac.

Curtea Constituţională, exercitând controlul de constituţionalitate, nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii, ci numai asupra înţelesului său contrar Constituţiei.

Curtea reţine că textul de lege atacat a mai fost supus controlului de constituţionalitate pentru motive similare. Astfel, prin Decizia nr. 1.41$ din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 901 din 20 decembrie 2011, Decizia nr. 8 din 17 ianuarie 2013, publicată în Monitorul

Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 28 februarie 2013, şi Decizia nr. 64 din 21 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 26 martie 2013, Curtea a constatat constituţionalitatea dispoziţiilor art. 1085 alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865.

Astfel, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii, faptul că împotriva încheierii de stabilire a amenzii sau despăgubirii se poate face cerere de reexaminare care se soluţionează de către instanţa de judecată ori de preşedintele instanţei de executare care a aplicat amenda sau despăgubirea nu poate constitui o încălcare a vreunei prevederi constituţionale sau convenţionale invocate, întrucât instanţa de judecată nu soluţionează fondul litigiului.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Tănase Gheorghe în dosarele nr. 2.416/120/2012, nr. 3.806/120/2012, 3.877/120/2012 (de două ori) şi nr. 1.355/120/2012 ale Tribunalul Dâmboviţa - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 1085 alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 ianuarie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-şef,

Doina Suliman

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind aprobarea unor măsuri pentru aplicarea unor prevederi din Hotărârea Guvernului nr. 756/2010 pentru aprobarea normelor metodologice referitoare la modul de acordare a ajutorului de stat în agricultură pentru plata primelor de asigurare şi din Hotărârea Guvernului nr. 763/2013

pentru aprobarea normelor metodologice privind acordarea unui ajutor de stat pentru motorina utilizată în agricultură

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 10 lit. d) şi art. 11 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 74/2010, cu completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Prin derogare de la prevederile art. 8 alin. (1) lit. c) din Hotărârea Guvernului nr. 756/2010 pentru aprobarea normelor metodologice referitoare la modul de acordare a ajutorului de stat în agricultură pentru plata primelor de asigurare, cu modificările ulterioare, pentru anul 2013, cererile se pot depune la centrele judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti ale Agenţiei de Plăţi şi intervenţie pentru Agricultură şi în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a prezentei hotărâri şi 15 martie 2014 inclusiv,

Art. 2. - Prin derogare de la prevederile art. 6 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 763/2013 pentru aprobarea normelor metodologice privind acordarea unui ajutor de stat pentru motorina utilizată în agricultură, cererile de plată însoţite de situaţia centralizatoare privind cantităţile de motorină achiziţionate aferente trimestrului IV al anului 2013 se pot depune şi în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a prezentei hotărâri şi 15 martie 2014 inclusiv.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Daniel Constantin

p. Viceprim-ministru,

ministrul interimar al finanţelor publice,

Dan Manolescu,

secretar de stat

Ministrul delegat pentru buget,

Liviu Voinea

Ministrul afacerilor externe,

Titus Corlăţean

 

Bucureşti, 26 februarie 2014.

Nr. 133.

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind exercitarea atribuţiilor preşedintelui Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici

În temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Mircea Jorj, vicepreşedinte, exercită atribuţiile preşedintelui Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici până la numirea preşedintelui instituţiei, conform legii.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

 

Bucureşti, 4 martie 2014.

Nr. 76.

 

RECTIFICĂRI

 

La Decretul nr. 136/1998 privind conferirea medaliei “Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial, 1941-1945”, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 168 şi 168 bis din 29 aprilie 1998, se face următoarea rectificare:

- în loc de: “Mladin P. Eugen” se va citi: “Mladin P. Petru-Eugen”.


Copyright 1998-2024
DSC.NET All rights reserved.