MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 442/2014

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 182 (XXVI) - Nr. 442         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Marţi, 17 iunie 2014

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

            Decizia nr. 134 din 13 martie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1403 alin, 1 teza întâi din Codul de procedură penală din 1968

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

            490. - Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 al Regiei Autonome “Imprimeria Băncii Naţionale a României” din subordinea Băncii Naţionale a României

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

91. - Ordin al viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne, pentru modificarea Ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr. 157/2012 privind forma şi conţinutul permisului de conducere

 

919. - Ordin al viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, privind modificarea şi completarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală, aprobate prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, nr. 1.851/2013

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII NAŢIONALE DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI

 

35. - Ordin pentru desemnarea furnizorilor de ultimă instanţă

 

36. - Ordin privind modificarea şi completarea Metodologiei de stabilire a preţurilor pentru energia electrică vândută de producători pe bază de contracte reglementate şi a cantităţilor de energie electrică din contractele reglementate încheiate de producători cu furnizorii de ultimă instanţă, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 83/2013

 

ACTE ALE CURŢII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI

 

            Hotărârea din 3 decembrie 2013 în Cauza Vararu împotriva României

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 134

din 13 martie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1403 alin. 1 teza întâi din Codul de procedură penală din 1968

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1403 alin. 1 teza întâi din Codul de procedură penală din 1968, excepţie ridicată de Gelu-Cătălin Bold în Dosarul nr. 5.840/62/2013 al Curţii de Apei Braşov - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 525 D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că textul criticat nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei. Se face trimitere la Hotărârea din 18 iunie 1971 a Curţii Europene a Drepturilor Omului, pronunţată în Cauza Wilde, Ooms şi Versyp împotriva Belgiei, paragraful 76.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea penală nr. 96/R din 2 august 2013, pronunţată în Dosarul nr. 5.840/62/2013, Curtea de Apel Braşov - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1403 alin. 1 teza întâi din Codul de procedură penală din 1968, excepţie ridicată de Gelu-Cătălin Bold într-o cauză având ca obiect soluţionarea unui recurs declarat împotriva unei încheieri de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, recurs a cărui inadmisibilitate este invocată împreună cu prezenta excepţie.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textele criticate încalcă principiul egalităţii armelor şi, în acest fel, dreptul la un proces echitabil, prevăzute la art. 21 alin. (3) din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, acordând procurorului dreptul de a formula recurs împotriva încheierii prin care instanţa dispune, în timpul urmăririi penale, înlocuirea măsurii preventive, în condiţiile în care, potrivit dispoziţiilor art. 1403 alin. 1 teza a două din Codul de procedură penală din 1968, inculpatul nu are dreptul de a formula recurs împotriva încheierii prin care judecătorul respinge o astfel de cerere. Se arată că, în acest fel, legiuitorul a creat un dezechilibru ce avantajează funcţia acuzării, în defavoarea apărării, părţile nebeneficiind de o egalitate de tratament pe durata desfăşurării urmăririi penale. Se face trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 482 din 9 noiembrie 2004, nr. 129 din 21 februarie 2006 şi nr. 69 din 8 februarie 2007.

Curtea de Apel Braşov - Secţia penată şi pentru cauze cu minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că dispoziţiile art. 1403 alin. 1 teza întâi din Codul de procedură penală din 1968 dau dreptul atât procurorului, cât şi inculpatului să promoveze recurs împotriva încheierii prin care instanţa dispune, în cursul urmăririi penale, înlocuirea unei măsuri preventive, în timp ce prevederile art. 1403 alin. 1 teza a două din acelaşi cod prevăd că încheierea de respingere a cererii de înlocuire a măsurilor preventive nu poate fi atacată nici de inculpat, nici de procuror. Se arată, totodată, că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul la un proces echitabil nu obligă la asigurarea în toate cazurile a dublului grad de jurisdicţie, dar, în măsura în care acest drept este prevăzut, el trebuie asigurat tuturor părţilor din proces. Se susţine că, pentru aceste motive, textele criticate nu încalcă principiul egalităţii armelor şi nici dreptul părţilor la un proces echitabil, fiind respectate dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală şi cele ale art. 6 din Convenţie.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului susţine că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată, în acest sens, că textele criticate respectă principiul egalităţii armelor, potrivit dispoziţiilor art. 1403 alin. 1 teza a două din Codul de procedură penală din 1864, împotriva încheierii de respingere a cererii de înlocuire a măsurilor preventive neavând dreptul să formuleze recurs nici procurorul, nici inculpatul. Susţine că această lipsă a căii de atac se explică, pe de o parte, prin necesitatea de a evita o prelungire abuzivă a procesului, iar, pe de altă parte, prin aceea că ea poate fi atacată cu recurs odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat fondul cauzei.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1403 alin. 1 teza întâi din Codul de procedură penală din 1968, care au următorul cuprins: “Împotriva încheierii prin care judecătorul dispune, în timpul urmăririi penale, luarea unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea, încetarea de drept sau prelungirea măsurii preventive, precum şi împotriva încheierii de respingere a propunerii de arestare preventivă, învinuitul sau inculpatul şi procurorul pot face recurs la instanţa superioară în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă.”

Prevederile art. 1403 alin. 1 teza întâi din Codul de procedură penală din 1968 au fost abrogate prin dispoziţiile art. 108 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Calea de atac împotriva încheierilor prin care se dispune asupra măsurilor preventive în cursul urmăririi penale este reglementată la art. 204 din Codul de procedură penală în vigoare. Având însă în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a statuat că sintagma “În vigoare” din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea reţine ca obiect al prezentei excepţii de neconstituţionalitate art. 1403 alin. 1 teza întâi din Codul de procedură penală din 1968.

Autorul excepţiei susţine că prevederile art. 1403 alin. 1 teza întâi din Codul de procedură penală din 1968 încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 20 cu privire la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii prevederilor art. 1403 alin. 1 teza întâi din Codul de procedură penală din 1968 prin Decizia nr. 15 din 20 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 17 februarie 2005, Decizia nr. 176 din 28 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 16 martie 2006, şi Decizia nr. 147 din 23 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficiat al României, Partea I, nr. 229 din 14 martie 2006, prin care a respins excepţia de neconstituţionalitate, reţinând că folosirea căilor de atac se realizează în condiţiile legii, astfel cum prevede art. 129 din Constituţie. Prin urmare, Curtea a constatat că este de competenţa exclusivă a legiuitorului stabilirea căilor de atac şi a condiţiilor în care pot fi exercitate potrivit art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, care prevede: “Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”. Curtea a subliniat, de asemenea, că, în conformitate cu dispoziţiile art. 23 alin. (7) din Constituţie, “Încheierile instanţei privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege”. Totodată, Curtea a statuat că faptul că încheierea de şedinţă prin care s-a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive nu este supusă separat căii de atac a recursului nu aduce atingere dreptului unei persoane de a se adresa justiţiei sau posibilităţii de a folosi căile de atac stabilite de legea procedurală. În acest sens, Curtea a reţinut că lipsa reglementării privind exercitarea căii de atac a recursului împotriva unor atare încheieri se justifică prin nevoia de a se evita tergiversarea inutilă a soluţionării fondului cauzei.

De asemenea, Curtea a mai reţinut că accesul liber la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte, însă nu presupune accesul la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece, astfel cum s-a arătat, competenţa şi căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care poate institui reguli deosebite, în considerarea unor situaţii diferite.

Curtea a reţinut că, potrivit jurisprudenţei sale, liberul acces la justiţie nu înseamnă şi accesul la căile de atac, ci posibilitatea oricărei persoane lipsite de libertate de a contesta în faţa unui tribunal competent legalitatea măsurii privative de libertate luate împotriva sa, neavând semnificaţia reglementării unei căi de atac ulterioare îndreptate împotriva soluţiei date de instanţa competentă (Decizia nr. 179 din 14 iunie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 23 august 2001).

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţia deciziilor invocate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Curtea reţine că autorul prezentei excepţii de neconstituţionalitate susţine încălcarea, prin dispoziţiile art. 1403 alin. 1 teza întâi din Codul de procedură penală din 1968, a principiului egalităţii armelor şi, în acest fel, a dreptului la un proces echitabil, prevăzut la art. 21 alin. (3) din Constituţie şi art. 6 din Convenţie, raportând totodată critica formulată la faptul că, potrivit prevederilor art. 1403 alin. 1 teza a două din Codul de procedură penală din 1968, inculpatul nu are dreptul de a promova recurs împotriva încheierii prin care judecătorul respinge revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive.

Curtea observă că textul criticat, ce acordă şi procurorului dreptul de a formula recurs împotriva încheierii prin care instanţa dispune, în timpul urmăririi penale, înlocuirea măsurii preventive, reprezintă o formă de aplicare a principiului legalităţii anterior analizat, precum şi a principiului egalităţii armelor, invocat de autorul excepţiei.

Curtea constată că principiul egalităţii armelor presupune dreptul fiecărei părţi de a-şi apăra propriile interese în condiţii procesuale care să nu o dezavantajeze în raport cu părţile adverse. În acest context, Curtea reţine că, potrivit prevederilor art. 1403 alin. 1 teza întâi din Codul de procedură penală din 1968, atât procurorul, cât şi învinuitul sau inculpatul pot face recurs la instanţa superioară împotriva încheierii prin care judecătorul dispune, în timpul urmăririi penale, înlocuirea unei măsuri preventive, în timp ce, conform dispoziţiilor art. 1403 alin. 1 teza a două ale aceluiaşi cod, împotriva încheierii prin care judecătorul respinge, în timpul urmăririi penale, înlocuirea unei măsuri preventive nu poate formula recurs nici una dintre părţi, condiţii în care nu poate fi reţinută încălcarea prin textul criticat a dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale invocate de autorul excepţiei.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gelu-Cătălin Bold în Dosarul nr. 5.840/62/2013 al Curţii de Apel Braşov - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 1403 alin. 1 teza întâi din Codul de procedură penală din 1968 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Braşov - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al Românei, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 13 martie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 al Regiei Autonome “Imprimeria Băncii Naţionale a României” din subordinea Băncii Naţionale a României

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 4 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 al Regiei Autonome “Imprimeria Băncii Naţionale a României” din subordinea Băncii Naţionale a României, prevăzut în anexa ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Guvernatorul Băncii Naţionale a României,

Mugur Constantin Isărescu

Ministrul finanţelor publice,

Ioana-Maria Petrescu

Ministrul delegat pentru buget,

Liviu Voinea

Ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,

Rovana Plumb

 

Bucureşti, 11 iunie 2014.

Nr. 490.

 

ANEXĂ

 

BANCA NAŢIONALA A ROMÂNIEI

“Imprimeria Băncii Naţionale a României”

Str. Luica nr. 198-202, sectorul 4, Bucureşti

Cod unic de înregistrare RO 361242

 

BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI

pe anul 2014

 

 

 

- mii lei -

 

INDICATORI

 

Nr. rd.

 

Propuneri an curent (2014)

0

1

2

3

4

I.

 

 

VENITURI TOTALE (Rd.1=Rd.2+Rd.5+Rd.6)

1

39300

 

1

 

Venituri totale din exploatare, din care:

2

38200

 

 

a)

subvenţii, cf. prevederilor legale în vigoare

3

 

 

 

b)

transferuri, cf. prevederilor legale în vigoare

4

 

2

 

Venituri financiare

5

1100

3

 

Venituri extraordinare

6

 

II.

 

 

CHELTUIELI TOTALE (Rd.7=Rd.8+Rd.20+Rd.21)

7

38280

 

1

 

Cheltuieli de exploatare, din care:

8

35080

 

A.

cheltuieli cu bunuri şi servicii

9

17000

B.

cheltuieli cu impozite, taxe şi vărsăminte asimilate

10

220

C.

cheltuieli cu personalul, din care:

11

7993

C0

Cheltuieli de natură salarială(Rd.13+Rd.14)

12

5965

C1

ch. cu salariile

13

5325

C2

bonusuri

14

640

C3

alte cheltuieli cu personalul, din care:

15

 

 

cheltuieli cu plaţi compensatorii aferente disponibilizărilor de personal

16

 

C4

Cheltuieli aferente contractului de mandat şi a altor organe de conducere şi control, comisii şi comitete

17

338

C5

cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială, fondurile speciale şi alte obligaţii legale

18

1690

D.

alte cheltuieli de exploatare

19

9867

2

 

Cheltuieli financiare

20

3200

3

 

Cheltuieli extraordinare

21

 

III.

 

 

REZULTATUL BRUT (profit/pierdere)

22

1020

IV.

 

 

IMPOZIT PE PROFIT

23

173

V.

 

 

PROFITUL CONTABIL RĂMAS DUPĂ DEDUCEREA IMPOZITULUI PE PROFIT, din care:

24

847

 

1

 

Rezerve legale

25

 

2

 

Alte rezerve reprezentând facilităţi fiscale prevăzute de lege

26

 

3

 

Acoperirea pierderilor contabile din anii precedenţi

27

 

4

 

 

Constituirea surselor proprii de finanţare pentru proiectele cofinanţate din împrumuturi externe, precum şi pentru constituirea surselor necesara rambursării ratelor de capital, plaţii dobânzilor, comisioanelor şi altor costuri aferente acestor împrumuturi

28

 

 

5

 

Alte repartizări prevăzute de lege

29

 

6

 

Profitul contabil rămas după deducerea sumelor de la Rd. 25, 26, 27, 28, 29

30

847

7

 

Participarea salariaţilor la profit în limita a 10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de bază mediu lunar realizat la nivelul operatorului economic în exerciţiul financiar de referinţă

31

85

8

 

Minimum 50% vărsăminte la bugetul de stat sau local în cazul regiilor autonome ori dividende cuvenite 8 acţionari lor, în cazul societăţilor/ companiilor naţionale şi societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat, din care:

32

466

 

 

a)

- dividende cuvenite bugetului de stat

33

466

 

 

b)

- dividende cuvenite bugetului local

33a

 

 

 

c)

- dividende cuvenite altor acţionari

34

 

9

 

Profitul nerepartizat pe destinaţiile prevăzute la Rd.31 - Rd.32 se repartizează la alte rezerve şi constituie sursă proprie de finanţare

35

381

VI.

 

 

VENITURI DIN FONDURI EUROPENE

36

 

VII.

 

 

CHELTUIELI ELIGIBILE DIN FONDURI EUROPENE, din care:

37

 

 

 

a)

cheltuieli materiale

38

 

 

 

b)

cheltuieli cu salariile

39

 

 

 

c)

cheltuieli privind prestările de servicii

40

 

 

 

d)

cheltuieli cu reclama şi publicitate

41

 

 

 

e)

alte cheltuieli

42

 

VIII.

 

 

SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR, din care:

43

22844

 

1

 

Alocaţii de la buget

44

 

 

 

 

 

alocaţii bugetare aferente plăţii angajamentelor din anii anteriori

45

 

IX.

 

 

CHELTUIELI PENTRU INVESTIŢII

46

22644

X.

 

 

DATE DE FUNDAMENTARE

47

 

 

1

 

Nr. de personal prognozat la finele anului

48

135

2

 

Nr. mediu de salariaţi total

49

135

3

 

Câştigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială (Rd.12/Rd.49)/12*1000

50

3632

4

 

Câştigul mediu lunar pe salariat determinat pe baza cheltuielilor cu salariile (lei/persoană) (Rd.13/Rd.49)/12*1000

51

3287

5

 

Productivitatea muncii în unităţi valorice pe total personal mediu (mii lei/persoană) (Rd.2/Rd.49)

52

283

6

 

Productivitatea muncit în unităţi fizice pe total personal mediu (cantitate produse finite/persoana)

53

259259

7

 

Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale (Rd.7/Rd.1)x1000

54

974

8

 

Plăţi restante

55

 

9

 

Creanţe restante

56

 

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

 

ORDIN

pentru modificarea Ordinului ministrului administraţiei şi internelor nr. 157/2012 privind forma şi conţinutul permisului de conducere

În temeiul art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,

viceprim-ministrul, ministrul afacerilor interne, emite următorul ordin:

Art. I. - Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 157/2012 privind forma şi conţinutul permisului de conducere, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 28 iunie 2012, se modifică după cum urmează:

1. Menţiunea privind transpunerea normelor Uniunii Europene se modifică şi va avea următorul cuprins:

*

„

Prezentul ordin transpune prevederile art. 1 alin. (1) şi ale anexei I la Directiva 2006/126/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 decembrie 2006 privind permisele de conducere (reformată), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 403 din 30 decembrie 2006, astfel cum a fost modificată şi completată prin Directiva 2011/94/UE a Comisiei din 28 noiembrie 2011 de modificare a Directivei 2006/126/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind permisele de conducere, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 314 din 29 noiembrie 2011, şi prin pct. I din anexa la Directiva 2012/36/UE a Comisiei din 19 noiembrie 2012 de modificare a Directivei 2006/126/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind permisele de conducere, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 321 din 20 noiembrie 2012.”

2. Anexa nr. 2 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa la prezentul ordin.

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

*

Prezentul ordin transpune în legislaţia naţională prevederile pct. I din anexa la Directiva 2012/36/UE a Comisiei din 19 noiembrie 2012 de modificare a Directivei 2006/126/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind permisele de conducere, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 321 din 20 noiembrie 2012.

 

Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,

Gabriel Oprea

 

Bucureşti, 13 iunie 2014.

Nr. 91.

 

ANEXĂ

(Anexa nr. 2 1a Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 157/2012)

 

CODURI ARMONIZATE ALE UNIUNII EUROPENE

 

            Conducătorul auto (probleme medicale)

01. Corectarea şi/sau protejarea vederii

01.01. Ochelari

01.02. Lentilă (lentile) de contact

01.03. Sticlă protectoare

01.04. Lentilă opace

01.05. Acoperitoare pentru ochi

01.06. Ochelari sau lentile de contact

02. Proteze auditive/dispozitiv ajutător pentru comunicare

02.01. Proteză auditivă pentru o ureche

02.02, Proteză auditivă pentru două urechi

03. Proteze/orteze ale membrelor

03.01. Proteze/orteze ale membrelor superioare

03.02. Proteze/orteze ale membrelor inferioare

05. Utilizare restricţionată (folosirea obligatorie a subcodurilor, conducere sub rezerva restricţiilor medicale)

05.01. Limitare la călătorii în timpul zilei (de exemplu, o oră după răsăritul soarelui şi o oră înainte de apusul soarelui)

05.02. Limitare la călătorii pe o rază de ... km de la domiciliul titularului sau doar în interiorul oraşului/regiunii

05.03. Conducere fără pasageri

05.04. Limitare la călătorii cu o viteză de maximum ... km/h

05.05. Conducere autorizată doar în prezenţa unui însoţitor care posedă permis de conducere

05.06. Fără remorcă

05.07. Nu este permisă conducerea pe autostrăzi

05.08. Nu este permis alcoolul

Adaptări ale vehiculului

10. Transmisie modificată

10.01. Transmisie manuală

10.02. Transmisie automată

10.03. Transmisie acţionată electronic

10.04. Levierul schimbătorului de viteze adaptat

10.05. Fără cutie de viteze secundară 15. Ambreiaj adaptat

15.01. Levierul schimbătorului de viteze adaptat

15.02. Ambreiaj manual

15.03. Ambreiaj automat

15.04. Separare înainte de pedala de ambreiaj/cu pedala la podea/cu pedala de ambreiaj detaşată

20. Sistem de frânare modificat

20.01. Pedala de frână adaptată

20.02. Pedala de frână mărită

20.03. Pedala de frână adaptată pentru piciorul stâng

20.04. Pedala de frână prin talpă

20.05. Pedala de frână înclinată

20.06. Frână de serviciu manuală (adaptată)

20.07. Utilizare maximă a frânei de serviciu consolidate

20.08. Utilizare maximă a frânei de urgenţă incluse în frâna de serviciu

20.09. Frână de parcare adaptată

20.10. Frâna de parcare acţionată electronic

20.11. Frână de parcare acţionată cu piciorul (adaptată)

20.12. Separare înainte de pedala de frână/cu pedala la podea/cu pedala de frână detaşată

20.13. Frână acţionată cu genunchiul

20.14. Frână de serviciu acţionată electronic 25. Sisteme de accelerare modificate

25.01. Pedală de acceleraţie adaptată

25.02. Pedală de acceleraţie prin talpă

25.03. Pedală de acceleraţie înclinată

25.04. Pedală de acceleraţie manuală

25.05. Pedală de acceleraţie la genunchi

25.06. Servoacceleraţii (electronice, pneumatice etc.)

25.07. Pedală de acceleraţie plasată în stânga pedalei de frână

25.08. Pedală de acceleraţie plasată în stânga

25.09. Separare înainte de pedala de acceleraţie/cu pedala la podea/cu pedala de acceleraţie detaşată

30. Sisteme combinate de frânare şi accelerare, modificate

30.01. Pedale paralele

30.02. Pedale la (sau aproape la) acelaşi nivel

30.03. Acceleraţie şi frână cu alunecare

30.04. Acceleraţie şi frână cu alunecare şi orteză

30.05. Pedala de acceleraţie şi frână la podea/detaşată

30.06. Podea înălţată

30.07. Separare pe partea pedalei de frână

30.08. Separare pentru proteză pe partea pedalei de frână

30.09. Separare în faţa pedalelor de acceleraţie şi frână

30.10. Suport pentru călcâi/picior

30.11. Acceleraţie şi frână acţionate electronic 35. Dispozitive de comandă modificate

(Comutatoare pentru lumini, ştergătoare de parbriz/instalaţii de spălare a parbrizului, claxon, indicatoare de direcţie etc.)

35.01. Dispozitive de comandă care pot fi acţionate fără o influenţă negativă asupra direcţiei şi manevrării etc.

35.02. Dispozitive de comandă care pot fi acţionate fără eliberarea volanului şi a accesoriilor (buton, furcă etc.)

35.03. Dispozitive de comandă care pot fi acţionate cu mâna stângă fără eliberarea volanului şi a accesoriilor (buton, furcă etc.)

35.04. Dispozitive de comandă care pot fi acţionate cu mâna dreaptă fără eliberarea volanului şi a accesoriilor (buton, furcă etc.)

35.05. Dispozitive de comandă care pot fi acţionate fără eliberarea volanului şi a accesoriilor (buton, furcă etc.) şi mecanisme de acceleraţie şi frână

40. Direcţie modificată

40.01. Direcţie asistată standard

40.02. Direcţie asistată consolidată

40.03. Direcţie cu sistem de rezervă

40.04. Coloană de direcţie alungită

40.05. Volan modificat (volan cu profil mărit/îngroşat, volan cu diametru redus etc.)

40.06. Volan înclinat

40.07. Volan vertical

40.08. Volan orizontal

40.09. Conducere acţionată cu picioarele

40.10. Conducere cu dispozitiv modificat (joystick etc.)

40.11. Buton pe volan

40.12. Cu orteză de mână pe volan

40.13. Cu orteză de tendon

42. Cu oglindă (oglinzi) retrovizoare modificată (modificate)

42.01. Oglindă retrovizoare exterioară dreapta (sau stânga)

42.02. Oglindă retrovizoare exterioară montată pe aripă

42.03. Oglindă retrovizoare interioară suplimentară pentru observarea traficului

42.04. Oglindă retrovizoare interioară panoramică

42.05. Oglindă retrovizoare pentru unghiul mort

42.06. Oglindă (oglinzi) retrovizoare în exterior acţionată (acţionate) electric

43. Scaunul conducătorului auto, modificat

43.01. Scaunul conducătorului auto la o înălţime de observaţie bună şi la distanţă normală faţă de volan şi de pedală

43.02. Scaunul conducătorului auto ajustat la forma corpului

43.03. Scaunul conducătorului auto cu suport lateral pentru stabilitate bună

43.04. Scaunul conducătorului auto cu rezemătoare pentru braţ

43.05. Scaunul conducătorului auto cu glisieră alungită

43.06. Centură de siguranţă ajustată

43.07. Centură de siguranţă tip ham

44. Modificări la motociclete (folosirea subcodurilor este obligatorie)

44.01. Frână cu comandă unică

44.02. Frână acţionată manual (adaptată) (la roata din faţă)

44.03. Frână acţionată cu piciorul (adaptată) (la roata din spate)

44.04. Manetă de acceleraţie (adaptată)

44.05. Transmisie manuală şi ambreiaj manual (adaptate)

44.06. Oglinzi retrovizoare (adaptate)

44.07. Comenzi (adaptate) (semnalizare, lumini de frână ...)

44.08. Scaun reglat la o înălţime care îi permite conducătorului auto, în poziţia şezând, să aibă în acelaşi timp ambele picioare pe suprafaţa drumului

45. Motociclete numai cu ataş

46. Numai tricicluri

50. Limitat la un anumit vehicul/un anumit număr de şasiu (numărul de identificare al vehiculului, NIV)

51. Limitat la un anumit vehicul/o anumită plăcuţă cu numărul de înmatriculare (numărul de înmatriculare al vehiculului, NÎV)

Aspecte administrative

70. Schimbarea permisului nr. .......eliberat de ... (semn

distinctiv UE/ONU în cazul unui stat terţ; de exemplu: 70.0123456789.NL)

71. Duplicatul permisului nr. ... (semn distinctiv UE/ONU în cazul unui stat terţ; de exemplu: 71.987654321 .HR)

73. Limitat la categoria B de vehicule de tip cvadriciclu motorizat (B1)

78. Limitat la vehiculele cu transmisie automată

79. (...) Limitat la vehiculele care respectă specificaţiile indicate în paranteze (...), în contextul aplicării art. 13 alin. (1) din Directiva 2006/126/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 decembrie 2006 privind permisele de conducere (reformată), cu modificările şi completările ulterioare

79.01. Limitat la vehicule cu două roţi, cu sau fără ataş

79.02. Limitat la vehiculele din categoria AM cu trei roţi sau de tip cvadriciclu uşor

79.03. Limitat la tricicluri

79.04. Limitat la tricicluri combinate cu o remorcă având o masă maximă autorizată care nu depăşeşte 750 kg

79.05. Motocicletă din categoria A1 cu un raport putere/greutate de peste 0,1 kW/kg

79.06. Vehicul din categoria BE unde greutatea maximă autorizată a remorcii depăşeşte 3.500 kg

80. Limitat la titularii unui permis de conducere pentru un vehicul din categoria A de tip triciclu cu motor care nu au atins vârsta de 24 de ani

81. Limitat la titularii unui permis de conducere pentru un vehicul din categoria A de tip motocicletă cu două roţi care nu au atins vârsta de 21 de ani

90. Coduri utilizate în combinaţie cu codurile care definesc modificări ale vehiculului

95. Conducătorul auto deţinător de certificat de competenţă profesională care îndeplineşte obligaţia de aptitudine profesională prevăzută în Directiva 2003/59/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 iulie 2003 privind calificarea iniţială şi formarea periodică a conducătorilor auto ai anumitor vehicule rutiere destinate transportului de mărfuri sau de pasageri, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 3.820/85 al Consiliului şi a Directivei 91/439/CEE a Consiliului şi de abrogare a Directivei 76/914/CEE a Consiliului până la... [de exemplu, 95(01.01.12)]

96. Vehicule din categoria B combinate cu o remorcă cu o greutate maximă autorizată de peste 750 kg, unde greutatea maximă autorizată a unei astfel de combinaţii depăşeşte 3.500 kg, dar nu este mai mare de 4.250 kg

97. Nu are dreptul de a conduce un vehicul din categoria C1 care intră în domeniul de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 3.821/85 al Consiliului din 20 decembrie 1985 privind aparatura de înregistrare în transportul rutier

MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

 

ORDIN

privind modificarea şi completarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală, aprobate prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, nr. 1.851/2013

 

Având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 12 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 1/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, cu modificările ulterioare,

viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, emite prezentul ordin.

Art. I. - Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgentă a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală, aprobate prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, nr. 1.851/2013, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 282 din 20 mai 2013, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Articolul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins:

“Art. 3. - (1) Pentru subprogramul prevăzut la art. 2 lit. a) sunt considerate eligibile unităţile administrativ-teritoriale reprezentate de autorităţile administraţiei publice locale ale comunelor, precum şi unităţile administrativ-teritoriale membre ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, constituite în condiţiile legii, pentru investiţiile realizate prin asociaţiile de dezvoltare intercomunitară, reprezentate de autorităţile administraţiei publice locale ale comunelor.

(2) Pentru subprogramul prevăzut la art. 2 lit. b) sunt considerate eligibile unităţile administrativ-teritoriale reprezentate de autorităţile administraţiei publice locale ale municipiilor şi oraşelor, inclusiv pentru satele componente ale acestora, precum şi unităţile administrativ-teritoriale membre ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, constituite în condiţiile legii, pentru investiţiile realizate prin asociaţiile de dezvoltare intercomunitară, reprezentate de autorităţile administraţiei publice locale ale municipiilor şi oraşelor, inclusiv pentru satele componente ale acestora.

(3) Pentru subprogramul prevăzut la art. 2 lit. c) sunt considerate eligibile unităţile administrativ-teritoriale reprezentate de autorităţile administraţiei publice locale judeţene, precum şi unităţile administrativ-teritoriale membre ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, constituite în condiţiile legii, pentru investiţiile realizate prin asociaţiile de dezvoltare intercomunitară, reprezentate de autorităţile administraţiei publice locale judeţene.”

2. La articolul 5, după litera j) se introduce o nouă literă, litera k), cu următorul cuprins:

„k) realizare/extindere/reabilitare/modernizare a sediilor instituţiilor publice ale autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi a instituţiilor publice din subordinea acestora.”

3. La articolul 6, după alineatul (8) se introduce un nou alineat, alineatul (9), cu următorul cuprins:

“(9) Categoriile de lucrări pentru obiectivele de investiţii din domeniile specifice prevăzute la art. 5 lit. k) care se finanţează sunt lucrări de construire, reparaţii capitale, transformări, consolidări, modificări, extinderi, reabilitări, modernizări şi reabilitare termică a construcţiilor aferente obiectivelor de investiţii propuse.”

4. La articolul 11, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alineatul (71), cu următorul cuprins:

“(71) Prin excepţie de la prevederile alin. (7), în situaţii justificate, beneficiarii prevăzuţi la art. 3 pot transmite direct Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice propunerile de finanţare pentru anul în curs, atât pentru obiectivele de investiţii în continuare, cât şi pentru obiectivele de investiţii noi. Acestea sunt însoţite de solicitarea de includere în Program, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 2, şi notă justificativă prin care beneficiarul fundamentează necesitatea şi oportunitatea realizării investiţiei.”

5. La articolul 11, alineatele (8) şi (12) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

“(8) Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice centralizează lista cu propunerile de finanţare prevăzută la alin. (7) şi (71), iar în baza datelor deţinute şi a analizelor proprii de specialitate întocmeşte lista finală de obiective propuse spre finanţare, care se aprobă prin ordin al ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice. După aprobare, lista finală cu obiectivele de investiţii care se finanţează se comunică consiliilor judeţene în vederea transmiterii către beneficiari.

(12) Pentru obiectivele de investiţii noi cuprinse în listele prevăzute la alin. (10), beneficiarii transmit Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice documentaţiile tehnico-economice prevăzute la art. 7, însoţite de devizul general actualizat, defalcat pe obiecte, categorii de lucrări şi categorii de cheltuieli, hotărârea consiliului local/judeţean de aprobare a indicatorilor tehnico-economici, hotărârea consiliului local/judeţean de asigurare a cofinanţării de la bugetul local pentru categoriile de cheltuieli prevăzute la art. 8 alin. (3), certificatul de urbanism însoţit de avizele şi acordurile stabilite prin acesta.”

6. La articolul 11, alineatele 15-17 se abrogă.

7. Articolul 12 se modifică şi va avea următorul cuprins:

“Art. 12. - După încheierea contractelor de finanţare, pentru obiectivele de investiţii noi, beneficiarii, în calitate de autoritate contractantă, organizează procedurile de atribuire a contractelor de lucrări, furnizare şi servicii, după caz, în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind achiziţiile publice.”

8. La articolul 13, după alineatul (4) se introduc patru noi alineate, alineatele (5)-(8), cu următorul cuprins:

“(5) în aplicarea prevederilor art. 12 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/2013, cu modificările şi completările ulterioare, în vederea decontării obligaţiilor de plată prevăzute în contractele de finanţare încheiate în cadrul Programului, beneficiarii vor transmite Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice o notă justificativă, documentele justificative prevăzute la art. 16, precum şi o copie conformă cu originalul a ordinelor de plată aferente facturilor decontate din bugetele locale.

(6) Decontarea cheltuielilor prevăzute la alin. (5) se face în limita contractului de finanţare încheiat pentru anul în curs.

(7) Sumele care constituie decontare pentru anul curent se virează în conturile de venituri deschise la Trezoreria Statului conform clasificaţiei bugetare.

(8) Sumele care constituie decontarea din anii precedenţi conform prevederilor art. 12 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/2013, cu modificările şi completările ulterioare, se efectuează în conturile de cheltuieli bugetare corespunzătoare celor din care au fost efectuate plăţile în anii precedenţi, pe titlul de cheltuieli 85 «Plăţi efectuate în anii precedenţi şi recuperate în anul curent».”

9. La articolul 15, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

“Art. 15. - (1) Situaţiile de lucrări, stadiul fizic de execuţie şi centralizatoarele situaţiilor de lucrări sunt verificate şi asumate de către beneficiari, iar centralizatoarele situaţiilor de lucrări se transmit de către beneficiari la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în vederea decontării.”

10. Articolul 16 se modifică şi va avea următorul cuprins:

“Art. 16. - (1) Pentru alocarea sumelor de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, cu destinaţia finanţării cheltuielilor eligibile prevăzute în contractele anuale de finanţare, unităţile administrativ-teritoriale procedează după cum urmează:

a) solicită în scris Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în perioada cuprinsă între 1 şi 10 ale lunii în curs, necesarul de fonduri de la bugetul de stat, în completarea sumelor de la bugetul local, după caz, pentru decontarea lucrărilor executate/serviciilor şi a altor cheltuieli, executate în luna precedentă, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 5;

b) solicitarea prevăzută la lit. a) va fi însoţită de centralizatoarele situaţiilor de lucrări prevăzute la art. 15 alin. (1), verificate şi asumate de executant, dirigintele de şantier şi beneficiar, precum şi de o copie conformă cu originalul a facturilor emise şi nedecontate.

(2) Autorităţile administraţiei publice locale prevăzute la art. 3 alin. (1) şi (2) au obligaţia de a transmite spre informare consiliilor judeţene documentele prevăzute la alin. (1).

(3) Alocarea sumelor de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, pentru lucrările executate se va face pe baza solicitărilor transmise de beneficiari, cu încadrarea în limitele bugetare aprobate.

(4) Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice virează sumele alocate şi aprobate prevăzute la alin. (3) prin ordin de plată în conturile beneficiarilor prevăzute la art. 14 alin. (1).”

11. Articolul 17 se abrogă.

12. Anexa nr. 5 se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Nicolae-Liviu Dragnea

 

Bucureşti, 12 iunie 2014.

Nr. 919.

 

ANEXĂ

(Anexa nr. 5 la normele metodologice)

 

            BENEFICIAR U.A.T......................

 

SITUAŢIA*)

privind necesarul de fonduri de la bugetul de stat în completarea sumelor de la bugetul local pentru decontarea lucrărilor/serviciilor şi a altor cheltuieli realizate în anul........până la sfârşitul lunii …….

- lei -

Nr. crt.

Denumirea unităţii administrativ-teritoriale

Denumirea

obiectivului de investiţii

 

 

Valoarea contractului de finanţare pentru anul........

Valoarea totală nedecontată în limita contractului de finanţare pe anul în curs

Valoarea totală decontată de la începutul anului......

(până la data solicitării)

Factură fiscală

Sume solicitate la plata de la bugetul de stat în luna … în limita contractului de finanţare pentru anul ….

Stadiul fizic realizat până la data solicitării

 

%

Total

buget de stat

(inclusiv TVA)

buget local

(inclusiv TVA)

Total

buget de stat

(inclusiv TVA)

buget local

(inclusiv TVA)

Total

buget de stat

(inclusiv TVA)

Buget local

(inclusiv TVA)

Număr/

dată factura

Valoare totală factură

0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

14

15

TOTAL

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

LUCRĂRI ÎN CONTINUARE

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1.1.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

……

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

……

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

LUCRĂRI NOI

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1.1.1

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

……

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

……

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


*) Se va completa doar pentru lucrările incluse la finanţare în anul curent.

 

NOTĂ:

Prezenta anexă va fi însoţita obligatoriu de:

1. Centralizatorul situaţiilor de lucrări însuşit de executant, dirigintele de şantier şi conducătorul unităţii administrativ-teritoriale contractante.

2. Facturile fiscale aferente situaţiilor de lucrări executate cu menţiunea “Bun de plată”, conform cu originalul şi semnate conform Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1.792/2002.

 

Beneficiar U.A. T.,

…………………………..

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII NAŢIONALE DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI

 

AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI

 

ORDIN

pentru desemnarea furnizorilor de ultimă instanţă

 

Având în vedere prevederile art. 22 alin. (1) şi alin. (2) lit. a), art. 54 şi art. 96 alin. (5) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. c) şi art. 9 alin. (1) lit. h) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012,

preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin:

Art. 1. - (1) Până la implementarea unui mecanism de selecţie pe criterii concurenţiale a furnizorilor de ultimă instanţă şi desemnarea acestora pe baza acestui mecanism, dar nu mai târziu de data eliminării complete a tarifelor reglementate, se desemnează în calitate de furnizori de ultimă instanţă următorii titulari de licenţă de furnizare a energiei electrice:

a) S.C. F.F.E.E. ELECTRICA FURNIZARE - SA;

b) S.C. ENEL ENERGIE MUNTENIA - SA; C) S.C- ENEL ENERGIE - SA.;

d) S.C. E.ON ENERGIE ROMÂNIA- SA;

e) S.C. CEZ VÂNZARE - SA.

(2) Fiecare titular de licenţă prevăzut la alin. (1) are obligaţia să presteze serviciul de furnizare a energiei electrice în calitate de furnizor de ultimă instanţă, conform reglementărilor în vigoare, clienţilor finali/locurilor de consum amplasate în zona/zonele geografice în care respectivul titular de licenţă asigură furnizarea energiei electrice la tarife reglementate şi care se află în una dintre următoarele situaţii;

a) nu şi-au exercitat dreptul de eligibilitate;

b) îndeplinesc condiţiile impuse de legislaţie pentru serviciu universal şi, după ce şi-au exercitat dreptul de eligibilitate, solicită să beneficieze de serviciul universal;

c) nu au asigurată furnizarea de energie electrică din nicio altă sursă, cu excepţia clienţilor deconectaţi pentru sustragere de energie electrică ori neplată, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare.

Art. 2. - Până la emiterea contractelor-cadru aplicabile clienţilor finali ai furnizorilor de ultimă instanţă, furnizarea energiei electrice acestor clienţi se asigură pe baza contractelor încheiate potrivit dispoziţiilor Deciziei preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 57/1999 privind aprobarea contractelor-cadru de furnizare a energiei electrice, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 3. - Furnizorii de ultimă instanţă şi operatorii de reţea duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 4. - Entităţile organizatorice de specialitate din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei urmăresc respectarea prevederilor prezentului ordin.

Art. 5. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă:

a) Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 47/2013 pentru desemnarea furnizorilor de ultimă instanţă care au obligaţia de a furniza energie electrică clienţilor finali aflaţi în situaţia de a nu li se mai asigura furnizarea din motive neimputabile acestora, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 29 iunie 2013;

b) Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 113/2013 privind condiţiile în care se asigură furnizarea energiei electrice pentru clienţii finali ai furnizorilor de ultimă instanţă, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 10 ianuarie 2014.

Art. 6. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data de 1 iulie 2014.

 

Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei,

Niculae Havrileţ

 

Bucureşti, 12 iunie 2014.

Nr. 35.

 

AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI

 

ORDIN

privind modificarea şi completarea Metodologiei de stabilire a preţurilor pentru energia electrică vândută de producători pe bază de contracte reglementate şi a cantităţilor de energie electrică din contractele reglementate încheiate de producători cu furnizorii de ultimă instanţă, aprobată prin

Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 83/2013

 

Având în vedere prevederile art. 16 şi ale art. 22 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi c) şi alin. (4) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 102/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, cu modificările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) şi ale art. 9 alin. (1) lit. b) şi e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare În Domeniul Energiei,

preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin:

Art. I. - Metodologia de stabilire a preţurilor pentru energia electrică vândută de producători pe bază de contracte reglementate şi a cantităţilor de energie electrică din contractele reglementate încheiate de producători cu furnizorii de ultimă instanţă, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 83/2013, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 732 din 28 noiembrie 2013, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 2, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:

“(4) Ajustarea preturilor pentru energia electrică vândută pe bază de contracte reglementate se referă la preţurile stabilite conform prevederilor alin. (2) şi se aplică pe perioada calendarului de eliminare a tarifelor reglementate, la solicitarea producătorilor, în următoarele cazuri:

a) dacă se înregistrează variaţii semnificative ale preţului mediu de achiziţie a combustibilului (sau costului apei uzinate, în cazul grupurilor hidroelectrice) faţa de cel considerat la stabilirea preţurilor în vigoare;

b) dacă în cursul anului devin scadente taxe/impozite noi, care nu au fost luate în considerare la stabilirea preţurilor în vigoare.”

2. La articolul 11 litera c), după punctul (ii) se introduce un nou punct, punctul (iii), cu următorul cuprins:

“(iii) nerecunoaşterea integrală la stabilirea/ajustarea preţurilor reglementate pentru anul t-1 a sumelor datorate pentru anul t-1, corespunzătoare taxelor/impozitelor instituite prin acte normative;”.

3. Articolul 36 se modifică şi va avea următorul cuprins:

“Art. 36. - Preţurile medii reglementate pentru energia electrică, stabilite în conformitate cu prevederile art. 21, pot fi ajustate, din iniţiativa ANRE sau la solicitarea producătorilor participanţi la contractele reglementate, la începutul semestrului II al fiecărui an contractual, în cazul în care:

a) preţul mediu de achiziţie a combustibilului (sau costul apei uzinate, în cazul grupurilor hidroelectrice), realizat în trimestrul I al aceluiaşi an de respectivii producători, s-a modificat cu cel puţin ± 5% faţă de cel considerat la stabilirea preţurilor în vigoare;

b) în cursul semestrului I al aceluiaşi an ajung la scadenţă sau au fost plătite, total sau parţial, taxe/impozite noi, care nu au fost luate în considerare la stabilirea preţurilor în vigoare.”

4. Articolul 37 se modifică şi va avea următorul cuprins:

“Art. 37. - La ajustarea preţurilor reglementate, ANRE ia în considerare numai actualizarea preţurilor de achiziţie pentru fiecare tip de combustibil consumat (sau a costului apei uzinate, în cazul grupurilor hidroelectrice) şi/sau suplimentarea costurilor fixe cu sumele datorate corespunzătoare taxelor/impozitelor noi, toate celelalte elemente din structurile de venituri/costuri/ producţii/livrări/consumuri fiind considerate neschimbate.”

5. La articolul 38 alineatul (1), după litera b) se introduc două noi litere, literele c) şi d), cu următorul cuprins:

“c) sumele datorate pentru anul în curs, corespunzătoare taxelor/impozitelor noi, care nu au fost luate în considerare la stabilirea preţurilor reglementate;

d) fundamentarea sumelor prevăzute la lit. c).”

6. Articolul 39 se modifică şi va avea următorul cuprins:

“Art. 39. - ANRE stabileşte condiţiile justificate de ajustare pentru situaţiile prevăzute la art. 36, pe care le aplică prin utilizarea următoarei formule:

 

 

unde:

 - preţul mediu reglementat pentru energia electrică, rezultat după ajustare [lei/MWh];

 - preţul mediu reglementat pentru energia electrică, stabilit conform prevederilor art. 21 [lei/MWh];

icomb - raportul dintre preţul mediu de achiziţie a combustibilului (costul apei uzinate, în cazul grupurilor hidroelectrice) justificat pentru ajustare, calculat pe baza preţurilor de achiziţie actualizate pentru fiecare tip de combustibil (pe structura de consum considerată la stabilirea preţului în vigoare), şi preţul mediu de achiziţie a combustibilului (costul apei uzinate, în cazul grupurilor hidroelectrice) considerat la stabilirea preţului în vigoare [-];

 - ponderea costului cu combustibilul (costului apei uzinate, în cazul grupurilor hidroelectrice) în preţul mediu reglementat stabilit conform prevederilor art. 21 [%];

Tnou - valoarea justificată pentru ajustare cu care au fost suplimentate costurile fixe din cauza sumelor datorate pentru taxele/impozitele noi, care nu au fost luate în considerare la stabilirea preţurilor reglementate [lei];

E,A - valoarea energiei electrice livrate, respectiv a autoconsumului, utilizate la stabilirea preţurilor reglementate conform prevederilor art. 21 [MWh].”

Art. II. - Entităţile organizatorice din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei urmăresc respectarea prevederilor prezentului ordin.

Art. III. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei,

Niculae Havrileţ

 

Bucureşti, 12 iunie 2014.

Nr. 36.

 

ACTE ALE CURŢII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI

 

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SECŢIA A TREIA

 

HOTĂRÂREA

din 3 decembrie 2013

în Cauza Vararu împotriva României

 

Strasbourg

(Cererea nr. 35.842/05)

 

DEFINITIVĂ

3 martie 2014

 

Hotărârea a devenit definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenţie. Aceasta poate suferi modificări de formă.

În Cauza Vararu împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din Josep Casadevall, preşedinte, Alvina Gyulumyan, Corneliu Bîrsan, Ján Šikuta, Luis López Guerra, Nona Tsotsoria, Kristina Pardalos, judecători, şi Marialena Tsirli, grefier adjunct de secţie,

după ce a deliberat în camera de consiliu, la 12 noiembrie 2013,

pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află Cererea nr. 35.842/05 îndreptată împotriva României, prin care un resortisant al acestui stat, domnul Diodor Neculai Vararu (reclamantul), a sesizat Curtea la 28 septembrie 2005 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia).

2. Reclamantul a fost reprezentat de M. Smău, avocat în Iaşi. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, domnul R.-H. Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

3. Reclamantul s-a plâns de nerespectarea dreptului său la un proces echitabil ca urmare a faptului că a fost condamnat pentru ultraj fără ca cele 3 instanţe care s-au pronunţat în cauză să fi audiat martorii acuzării sau partea vătămată.

4. La 7 ianuarie 2009, cererea a fost comunicată Guvernului.

ÎN FAPT

I. Circumstanţele cauzei

5. Reclamantul s-a născut în 1957 şi locuieşte în Hârlău, judeţul Iaşi.

6. La 19 iulie 2002, reclamantul a fost interpelat de către o patrulă formată din 2 agenţi de Poliţie în timp ce consuma o bere alături de o altă persoană, în autoturismul propriu, parcat în faţa imobilului unde locuia. Agenţii de Poliţie i-au cerut să prezinte actele de identitate, precum şi documentele autoturismului. În timpul controlului, reclamantul l-a insultat şi bruscat pe agentul de Poliţie A.C., dându-i o palmă, şi încercând să părăsească locul incidentului. Agenţii de Poliţie au scos atunci cătuşele. În acel moment, reclamantul s-a calmat şi a prezentat documentele cerute, pe care anterior le declarase pierdute.

7. Prin rechizitoriul parchetului din 4 noiembrie 2002, reclamantul a fost trimis în judecată în faţa Judecătoriei Iaşi pentru conducere pe drumurile publice fără permis de conducere, fals în declaraţii şi ultraj asupra unui agent de Poliţie. Procurorul care a instrumentat cauza a susţinut în rechizitoriu că, la 18 septembrie 2001, reclamantul a declarat în mod fals că pierduse permisul de conducere pentru a nu-i fi reţinut sau anulat şi că, ulterior, a condus autoturismul propriu pe drumurile publice folosindu-se de actul pretins pierdut până la 19 iulie 2002, când a fost controlat de agenţii de Poliţie.

8. Procurorul a arătat că acuzaţia de ultraj era susţinută de mărturiile a 5 persoane care au declarat, în faţa agentului de Politie însărcinat cu ancheta şi ulterior în fata sa, că l-au văzut pe reclamant înjurându-l şi lovindu-l pe agentul de Poliţie A.C. la data de 19 iulie 2002. Reclamantul nu a fost prezent la momentul audierii acestor martori.

9. Toate declaraţiile consemnate la Poliţie au descris aceeaşi situaţie de fapt şi prezentau acelaşi scris, cu excepţia ultimului paragraf care, conform susţinerilor reclamantului, era diferit din punctul de vedere al scrisului de la o declaraţie la alta şi indica faptul că persoana care Ie-a întocmit citise cuvânt cu cuvânt ceea ce era scris mai sus.

10. Audiat de procuror, reclamantul a negat că l-ar fi înjurat sau agresat pe agentul de Poliţie A.C. În timpul incidentului din 19 iulie 2002. Doi martori au confirmat în faţa procurorului versiunea faptelor prezentată de reclamant.

11. Judecătoria Iaşi, sesizată pentru a se pronunţa asupra temeiniciei acuzaţiilor formulate de parchet, a citat toţi martorii menţionaţi de procuror în rechizitoriu. S-au prezentat numai 2 dintre ei, care au declarat că nu l-au văzut pe reclamant înjurându-l sau agresându-l pe poliţist, confirmând astfel depoziţiile date în faţa parchetului.

12. Instanţa, care a amânat succesiv cauza în încercarea de a asculta martorii acuzării, a emis pe numele acestora mandate de aducere şi a dispus amendarea. Deşi legal citaţi, martorii respectivi nu s-au prezentat la şedinţele de judecată. Agenţii însărcinaţi cu executarea acestor mandate au întocmit procese-verbale indicând că s-au deplasat la domiciliul martorilor respectivi, dar nu i-au găsit. S-a precizat că 2 dintre aceştia îşi schimbaseră domiciliul, iar noua adresă era necunoscută. Instanţa a solicitat informaţii la serviciul de stare civilă Iaşi, dar şi acest demers a rămas fără rezultat.

Având în vedere procesele-verbale întocmite de agenţii însărcinaţi cu găsirea martorilor, instanţa a concluzionat că audierea acestor martori era imposibilă şi a dispus citirea, în şedinţă publică, a declaraţiilor acestora date în timpul anchetei.

13. Avocatul reclamantului a pledat pentru achitare, apreciind că nu erau întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj.

14. Prin hotărârea din 23 octombrie 2003, judecătoria l-a condamnat pe reclamant la 2 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor pentru care acesta fusese trimis în judecată. S-a considerat, în special, că infracţiunea de ultraj, pentru care reclamantului i-a fost aplicată pedeapsa cea mai grea, a fost probată prin declaraţiile martorilor acuzării consemnate în faza de urmărire penală, declaraţii care atestau, în opinia instanţei, că versiunea faptelor susţinută de reclamant nu era veridică.

15. Reclamantul a declarat apel împotriva hotărârii, solicitând, în special, ca tribunalul să audieze martorii acuzării, agentul de Poliţie A.C. - În calitatea sa de parte vătămată -, precum şi agentul de Poliţie care îl însoţea la 19 iulie 2002, care nu a fost ascultat de prima instanţă. Reclamantul a precizat că era necesar ca toţi martorii acuzării să fie ascultaţi de instanţă ţinând seama că toate declaraţiile acestora fuseseră scrise în realitate de agentul de Poliţie A.C., care nu putea avea o poziţie neutră având un interes în cauză.

16. La 4 aprilie 2004, tribunalul a respins aceste cereri, considerându-le neconcludente. A reamintit că prima instanţă citase deja martorii parchetului, iar aceştia nu au putut fi găsiţi.

17. Prin hotărârea din 22 februarie 2005, tribunalul a confirmat temeinicia sentinţei judecătoriei. S-a reţinut că imposibilitatea de a asculta martorii acuzării de către prima instanţă nu a influenţat valoarea declaraţiilor lor ca elemente de probă ţinând seama de măsurile care fuseseră luate, fără succes, în scopul prezentării acestora la şedinţele de judecată.

18. Prin hotărârea definitivă din 13 septembrie 2005, Curtea de Apel Iaşi a confirmat temeinicia hotărârilor primei instanţe şi a celei de apel prin raportare la elementele de probă pe care aceste instanţe le-au avut la dispoziţia lor.

II. Dreptul intern relevant

19. Art. 63 din Codul de procedură penală nu atribuie nicio valoare probatorie deosebită elementelor de probă administrate în cursul urmăririi penale. Instanţele apreciază liber valoarea fiecăruia dintre elementele de probă în funcţie de convingerea lor intimă şi de conştiinţa lor, în lumina tuturor probelor de la dosar.

20. Art. 75, 77 şi 326 din Codul de procedură penală stabilesc procedura pentru ascultarea părţii vătămate.

21. Art. 86 şi art. 327 din Codul de procedură penală prevăd că instanţa procedează la ascultarea martorilor după ce îl ascultă pe inculpat şi pe celelalte părţi. Fiecărui martor i se cere să spună tot ce ştie despre faptele care fac obiectul cauzei, apoi preşedintele şi ceilalţi membri ai completului de judecată, urmaţi de procuror, pot să îi adreseze întrebări. Atunci când nu mai au întrebări să îi adreseze, partea care a propus să fie ascultat şi toţi ceilalţi participanţi la procedură pot, la rândul lor, să îi adreseze întrebări.

Dacă ascultarea vreunuia dintre martori nu mai este posibilă, instanţa dispune citirea în şedinţă publică a depoziţiei date de acesta în cursul urmăririi penale şi va ţine seama de ea la judecarea cauzei.

ÎN DREPT

I. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 § 1 şi § 3 lit. d) din Convenţie

22. Invocând art. 6 § 1 şi § 3 lit. d) din Convenţie, reclamantul susţine nerespectarea dreptului său la un proces echitabil ca urmare a faptului că a fost condamnat pentru ultraj în baza declaraţiilor martorilor acuzării consemnate în faza de urmărire penală, fără să i se ofere posibilitatea de a le contesta sau de a interoga autorii la momentul audierii acestora sau ulterior.

Articolul 6 § 1 este redactat după cum urmează în părţile sale relevante:

“Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil [...], de către o instanţă [...], care va hotărî [...] asupra temeiniciei oricărei acuzaţii penale îndreptate împotriva sa. (...)

3. Orice acuzat are, în special, dreptul: [...]

d) să întrebe sau să solicite ascultarea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi ascultarea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării; [...]”

A. Cu privire la admisibilitate

23. Curtea constată că cererea nu este în mod vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 lit. a) din Convenţie. De altfel, Curtea subliniază că aceasta nu prezintă nici un alt motiv de inadmisibilitate. Este necesar, aşadar, să fie declarată admisibilă.

B. Cu privire la fond

1. Argumentele părţilor

24. Reclamantul a insistat asupra faptului că audierea de către instanţe a martorilor acuzării era esenţială pentru a-i permite să le adreseze întrebări menite să permită aprecierea temeiniciei acuzaţiilor formulate împotriva sa. Acesta se întreabă cum este posibil ca aceiaşi martori să fie găsiţi de autorităţi pentru a fi audiaţi de procuror, dar ulterior, în cadrul fazei contradictorii a procesului, aceştia să devină de negăsit.

25. Reclamantul a mai susţinut că depoziţiile în litigiu au fost determinante pentru condamnarea sa şi consideră că celelalte probe aflate la dosar nu ar fi avut relevanţă asupra acuzaţiei de ultraj.

26. Guvernul subliniază că, deşi instanţele nu au ascultat în mod direct cea mai mare parte a martorilor acuzării, acestea au respectat dispoziţiile legale în vigoare privind citarea şi posibilitatea, cu titlu secundar, de a lua în considerare depoziţiile lor consemnate în faza de urmărire penală, prin intermediul citirii acestora în şedinţă publică.

27. Guvernul reaminteşte că martorii respectivi au fost audiaţi de poliţie şi ulterior de procuror şi şi-au menţinut constant depoziţiile. De asemenea, judecătoria a amânat cauza de mai multe ori în încercarea de a asculta martorii. Guvernul observă că dreptul intern nu impune prezenţa învinuitului şi a avocatului acestuia la audierile martorilor în faza de urmărire penală.

28. În cele din urmă, consideră că declaraţiile martorilor nu au fost esenţiale sau determinante în cauză, iar condamnarea reclamantului s-a întemeiat pe un ansamblu de probe concordante.

2. Motivarea Curţii

a) Principii generale

29. Întrucât cerinţele art. 6 § 3 reprezintă aspecte specifice ale dreptului la un proces echitabil garantat prin art. 6 § 1, Curtea va examina cererea din perspectiva acestor două texte coroborate (Doorson împotriva Ţărilor de Jos, 26 martie 1996, pct. 66, Culegere de hotărâri şi decizii 1996-II şi Vitan împotriva României, nr. 42.084/02, pct. 54, 25 martie 2008).

30. Cu titlu introductiv, Curtea reaminteşte că nu îi revine sarcina de a acţiona asemenea unei instanţe de gradul patru de jurisdicţie, de a aprecia legalitatea probelor în temeiul dreptului intern al statelor părţi la Convenţie şi de a se pronunţa cu privire la vinovăţia reclamanţilor. În fapt, deşi Convenţia garantează prin art. 6 dreptul la un proces echitabil, aceasta nu reglementează şi admisibilitatea probelor ca atare, aspect reglementat, în primul rând, de dreptul intern [a se vedea, între multe altele, Gäfgen împotriva Germaniei (MC), nr. 22.978/05, pct. 162, CEDO2010].

31. Pentru a stabili dacă procesul a fost echitabil. Curtea ia în considerare procedura în ansamblul său şi verifică respectarea nu numai a dreptului la apărare, ci şi a interesului public şi al victimelor ca autorii infracţiunii să fie trimişi corespunzător în judecată şi, dacă este necesar, respectarea drepturilor martorilor. Art. 6 § 3 lit. d) consacră, în special, principiul conform căruia, până la stabilirea vinovăţiei, toate probele acuzării trebuie să fie prezentate în principiu în faţa acuzatului în şedinţă publică, în vederea unei dezbateri contradictorii. Acest principiu nu se aplică fără excepţii, acestea putând fi acceptate doar sub rezerva dreptului la apărare; ca regulă generală, acestea impun să i se ofere acuzatului o posibilitate adecvată şi suficientă de a contesta mărturiile în acuzare şi de a-i interoga pe autorii acestora, la momentul audierii acestora sau ulterior (Lucà împotriva Italiei, nr. 33.354/96, pct. 39, CEDO 2001-11, şi Solakov împotriva Fostei Republici iugoslave a Macedoniei, nr. 47.023/99, pct. 57, CEDO 2001-X).

32. Curtea a precizat, în Cauza Al-Khawaja şi Tahery împotriva Regatului Unit [(MC), nr. 26.766/05 şi 22.228/06, CEDO 2011], criteriile de apreciere a cererilor formulate în temeiul art. 6 § 3 lit. d) din Convenţie în ceea ce priveşte absenţa martorilor la şedinţa de judecată. S-a considerat că era necesar ca acest tip de cerere să fie supus unei examinări ţinând seama de 3 criterii.

33. În primul rând, Curtea trebuie să verifice dacă imposibilitatea apărării de a interoga sau de a obţine ascultarea unui martor al acuzării este justificată de un motiv serios. În continuare, în cazul în care absenţa ascultării martorilor este justificată de un motiv serios, depoziţiile martorilor absenţi nu trebuie să constituie, în principiu, unica probă a acuzării sau proba decisivă. Cu toate acestea, admiterea cu titlu de probă a depoziţiei unui martor pe care apărarea nu a avut ocazia să îl interogheze şi care constituie unica probă sau proba decisivă a acuzării nu implică automat încălcarea art. 6 § 1 din Convenţie: procedura poate fi considerată echitabilă în ansamblul său în cazul în care există elemente care compensează suficient inconvenientele privind admiterea unei astfel de probe, pentru a permite o apreciere corectă şi echitabilă a credibilităţii acesteia (Al-Khawaja şi Tahery, citată anterior, pct. 146-147).

34. Prin urmare, Curtea trebuie să verifice dacă aceste 3 condiţii au fost respectate în speţă.

b) Aplicarea acestor principii în speţă

(i) Imposibilitatea apărării de a interoga martorii era justificată de un motiv serios

35. Curtea reţine, pentru început, că martorii au fost audiaţi de organele de poliţie şi ulterior de procuror în faza de urmărire penală fără ca reclamantul sau avocatul acestuia să fie prezenţi.

36. Curtea reaminteşte că imposibilitatea localizării unui martor poate constitui, în anumite condiţii, un fapt justificativ care autorizează admiterea depoziţiilor sale în proces, chiar dacă apărarea nu a putut să îl interogheze în niciun stadiu al procedurii (Rachdad împotriva Franţei, nr. 71.846/01, pct. 24, 13 noiembrie 2003, şi Zentar împotriva Franţei, nr. 17.902/02, pct. 26,13 aprilie 2006). Totuşi, pentru ca această justificare să fie valabilă, autorităţile trebuie să adopte măsuri pozitive pentru a-i permite acuzatului să interogheze sau să obţină interogarea martorilor acuzării; acestea trebuie, în special, să caute activ aceşti martori (Rachdad, citată anterior, pct. 24).

37. În prezenta cauză, Curtea observă că, deşi judecătoria a depus eforturi, majoritatea martorilor nu s-a prezentat, în ciuda numeroaselor amânări, mandatelor de aducere, amenzilor aplicate sau demersurilor pe lângă autorităţi pentru identificarea noilor adrese (supra, pct. 12).

38. Cu toate acestea, sesizat cu apelul reclamantului, care solicita în mod expres audierea părţii vătămate şi a celorlalţi martori, tribunalul nu a iniţiat niciun demers în vederea ascultării acestor persoane. S-a limitat să observe că prima instanţă nu a reuşit să focalizeze martorii respectivi. Având în vedere că tribunalul avea deplină competenţă să examineze faptele cauzei, să aprecieze probele şi să stabilească vinovăţia reclamantului, Curtea consideră că reclamantul ar fi trebuit să primească un răspuns mai adecvat şi suficient motivat la solicitările sale de administrare de probe.

(ii) Care a fost importanţa depoziţiilor în litigiu pentru condamnarea reclamantului

39. În continuare, Curtea trebuie să stabilească importanţa pe care au avut-o declaraţiile martorilor în faza de urmărire penală asupra verdictului de vinovăţie în cazul reclamantului şi, în special, să examineze dacă aceste depoziţii au constituit proba unică sau decisivă (Al-Khawaja şi Tahery, citată anterior, pct. 131). În această privinţă, nu este suficient să se ţină seama de ansamblul probelor examinate de instanţe, trebuie să se analizeze care sunt probele pe care se bazează efectiv condamnarea (Tseber împotriva Republici Cehe, nr. 46.203/08, pct. 54, 22 noiembrie 2012).

40. În cauză, Curtea reţine că cele 5 declaraţii în litigiu confirmă versiunea agentului de poliţie A.C., conform căruia reclamantul a săvârşit infracţiunea de ultraj (supra, pct. 8). Ceilalţi 2 martori, care s-au prezentat în faţa parchetului şi în faţa instanţei, nu au susţinut această variantă (supra, pct. 10 şi 11). Curtea concluzionează că, în ciuda susţinerilor Guvernului, cele 5 declaraţii date în faza de urmărire penală au reprezentat singurele argumente care au justificat condamnarea reclamantului pentru ultraj (supra, pct. 14).

41. Instanţa de apel şi cea de recurs nu au făcut altceva decât să confirme hotărârea primei instanţe.

42. În aceste condiţii, este indubitabil faptul că declaraţiile date în faza de urmărire penală au jucat un rol decisiv în condamnarea reclamantului pentru ultraj.

43. Aşadar, Curtea trebuie să verifice dacă autorităţile interne au adoptat măsuri suficiente pentru a contrabalansa dificultăţile cauzate apărării.

(iii) Au existat garanţii procedurale suficiente pentru a contrabalansa inconvenientele cauzate de admiterea depoziţiilor în litigiu

44. Trebuie reamintit faptul că, în fiecare cauză în care se pune problema echităţii procedurii în raport cu o depoziţie a unui martor absent, trebuie să se stabilească, printr-o examinare cât mai riguroasă, dacă există elemente care pot să compenseze suficient dificultăţile cauzate apărării prin admiterea acesteia, în special garanţii procedurale solide, care permit o apreciere corectă şi echitabilă a credibilităţii unei astfel de probe. Examinarea acestei chestiuni permite să se verifice dacă depoziţia martorului absent este suficient de credibilă, ţinând seama de importanţa acesteia în cauză (Al-Khawaja şi Tahery, citată anterior, pct. 147 şi 161).

45. În prezenta cauză, martorii au fost audiaţi în faţa organelor de poliţie şi în faţa procurorului, dar nu au compărut în faţa instanţei. Aşadar, nici instanţele, nici reclamantul nu au putut să îi asculte în timpul interogatoriului pentru a le aprecia credibilitatea şi valoarea probantă a depoziţiilor lor (Al-Khawaja şi Tahery, citată anterior, pct. 161-163). Curtea reţine că există un dubiu cu privire la modul în care aceste declaraţii au fost date, cel puţin în faţa organelor de poliţie. În special, observă că toate cele 5 declaraţii au fost scrise de aceeaşi persoană, iar din conţinutul acestora a reieşit că martorii le-au citit şi semnat la final (supra, pct. 9). Susţinerile reclamantului, conform cărora depoziţiile au fost scrise de către agentul de poliţie A.C., parte implicată în cauză, nu au fost verificate de către instanţe (supra, pct. 15).

46. În ciuda obiecţiilor reclamantului, instanţele interne l-au condamnat în baza acestor probe, fără a le verifica prin raportare la declaraţiile martorilor care infirmau teza unui comportament ofensator al reclamantului faţă de agentul de poliţie.

47. Instanţele interne nu au explicat nici modalitatea în care au evaluat credibilitatea mărturiilor contestate în măsura în care acestea erau singurele probe ce l-ar fi încriminat pe reclamant (Al-Khawaja şi Tahery, citată anterior, pct. 165).

(iv) Concluziile Curţii

48. Având în vedere cele de mai sus şi caracterul determinant al declaraţiilor date în cursul urmăririi penale, în absenţa din dosar a altor mijloace de probă solide cu care acestea să se coroboreze, Curtea trage concluzia că instanţele interne nu au apreciat în mod corect şi echitabil credibilitatea probelor. Curtea consideră că dreptul la apărare al reclamantului a suferit astfel o limitare incompatibilă cu cerinţele unui proces echitabil.

Prin urmare, a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenţie coroborat cu art. 6 § 3 lit. d).

II. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie

49. Art. 41 din Convenţie prevede:

“Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.”

A. Prejudiciu

50. Reclamantul susţine că a suferit un prejudiciu material de 48.000 euro (EUR) corespunzător pierderii salariului său în urma condamnării definitive. Acesta solicită, de asemenea, 250.000 EUR cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral suferit.

51. Guvernul subliniază că aceste sume sunt excesive şi legătura de cauzalitate dintre pretinsele încălcări şi prejudiciul invocat nu a fost dovedită. De asemenea, consideră că hotărârea Curţii ar putea constitui o reparaţie suficientă a prejudiciului moral pretins suferit de reclamant.

52. Curtea nu consideră că există o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată şi prejudiciul material invocat şi respinge această cerere. În schimb, consideră că trebuie să i se acorde reclamantului suma de 2.500 EUR cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral.

B. Cheltuieli de judecată

53. Reclamantul solicită, de asemenea, 2.000 EUR pentru cheltuielile de judecată suportate în faţa instanţelor interne, reprezentând în special onorariile avocaţilor. Acesta prezintă facturi justificative pentru plăţi către avocatul său în faţa Curţii şi către unul dintre avocaţii care l-au reprezentat în procedura internă, precum şi către alţi 2 avocaţi cărora reclamantul nu Ie-a dat mandat de reprezentare în faţa Curţii.

54. Guvernul contestă aceste pretenţii.

55. Potrivit jurisprudenţei Curţii, un reclamant nu poate obţine rambursarea cheltuielilor sale de judecată decât în măsura în care se stabileşte caracterul real, necesar şi rezonabil al cuantumului lor. În speţă şi ţinând seama de documentele de care dispune şi de jurisprudenţa sa, Curtea consideră că este rezonabil să acorde reclamantului suma de 750 EUR pentru toate cheltuielile.

C. Dobânzi moratorii

56. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrala Europeană, majorată cu 3 procente.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

În unanimitate,

CURTEA:

1. declară cererea admisibilă;

2. hotărăşte că a fost încălcat art. 6 § 1 şi § 3 lit. d) din Convenţie;

3. hotărăşte:

a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenţie, următoarele sume, care trebuie convertite în moneda naţională a statului pârât, la rata de schimb aplicabilă la data plăţii:

(i) 2.500 EUR (două mii cinci sute de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral; (ii) 750 EUR (şapte sute cincizeci de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit de reclamant, pentru cheltuieli de judecată;

b) că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu 3 puncte procentuale;

4. respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.

Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la 3 decembrie 2013, în temeiul art. 77 § 2 şi art. 77 § 3 din Regulament.

 

PREŞEDINTE

JOSEP CASADEVALL

Grefier-adjunct,

Marialena Tsirli

 


Copyright 1998-2024
DSC.NET All rights reserved.