MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 410/2014

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 182 (XXVI) - Nr. 410         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Marţi, 3 iunie 2014

 

SUMAR

 

HOTĂRÂRI ALE PARLAMENTULUI ROMÂNIEI

 

            71/2013. - Hotărâre privind constituirea Grupului parlamentar de prietenie cu Emiratele Arabe Unite

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

            Decizia nr. 226 din 15 aprilie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I alin, (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/2013 pentru plata eşalonată a despăgubirilor stabilite potrivit dispoziţiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, ale Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, precum şi ale Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe Dunăre şi la un schimb de comune între România şi Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, şi a Convenţiei dintre România şi Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, relativă la regimul proprietăţilor situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 şi Legii nr. 393/2006

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

            443. - Hotărâre privind aprobarea Listei cuprinzând 5 obiective de investiţii prioritare din infrastructura de gospodărirea apelor şi de mediu, precum şi a caracteristicilor principale şi a indicatorilor tehnico-economici aferenţi acestora

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

865. - Ordin al viceprim-ministrului, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, pentru aprobarea compoziţiei nutritive a principalelor furaje folosite în hrana vacilor, bivoliţelor, oilor şi caprelor, precum şi a cerinţelor nutriţionale ale acestora în perioada de stabulaţie

 

2.357. - Ordin al viceprim-ministrului, ministrul culturii, pentru modificarea anexei nr. 18 la Normele metodologice pentru aplicarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 328/2006, aprobate prin Ordinul ministrului culturii şi cultelor nr. 2.379/2006

 

HOTĂRÂRI ALE PARLAMENTULUI ROMÂNIEI

PARLAMENTUL ROMÂNIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR

SENATUL

 

HOTĂRÂRE

privind constituirea Grupului parlamentarele prietenie cu Emiratele Arabe Unite

În temeiul prevederilor art. 5 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 4/1992, republicat,

 

Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Se aprobă constituirea Grupului parlamentar de prietenie cu Emiratele Arabe Unite, având componenţa nominală prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţa comună din 10 decembrie 2013, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată,

 

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,

NICOLAE MOGA

 

Bucureşti, 10 decembrie 2013.

Nr. 71.

 

ANEXĂ

 

COMPONENŢA NOMINALĂ

a Grupului parlamentar de prietenie cu Emiratele Arabe Unite

 

Preşedinte: Chiriţă Dumitru, deputat, Grupul parlamentar al PSD

Vicepreşedinte: Dobre Victor Paul, deputat, Grupul parlamentar al PNL

Secretar: Mocanu Victor, senator, Grupul parlamentar al PSD

Membri: Marin Gheorghe, deputat, Grupul parlamentar al PSD

Constantinescu Florin, senator, Grupul parlamentar al PSD

Burlea Marin, senator, Grupul parlamentar al PNL

Dolha Mircea, deputat, Grupul parlamentar al PNL

Caloianu Mario-Ernest, deputat, Grupul parlamentar al PP-DD

Verestóy Attila, senator, Grupul parlamentar al UDMR

Pelican Dumitru, senator, Grupul parlamentar al PC

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 226

din 15 aprilie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/2013 pentru plata eşalonată a despăgubirilor stabilite potrivit dispoziţiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, ale Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, precum şi ale Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe Dunăre şi la un schimb de comune între România şi Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, şi a Convenţiei dintre România şi Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, relativă la regimul proprietăţilor situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 şi Legii nr. 393/2006

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/2013 pentru plata eşalonată a despăgubirilor Stabilite potrivit dispoziţiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, ale Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, precum şi ale Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe Dunăre şi la un schimb de comune între România şi Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, şi a Convenţiei dintre România şi Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, relativă la regimul proprietăţilor situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 şi Legii nr. 393/2006, excepţie ridicată de Elisabeta Bibu, Ion Bibu şi Rebeca Sarbescu în Dosarul nr. 4.269/30/2012 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 824D/2013.

2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care consideră că sesizarea Curţii prin Decizia nr. 9.152 din 9 octombrie 2013 a Curţii de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal este conformă cu prevederile Legii nr. 47/1992, chiar dacă nu s-a prevăzut expres în dispozitivul deciziei civile soluţia instanţei cu privire la sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate. Consideră că ar fi afectate drepturile părţilor dacă s-ar considera în sens contrar. Invocă în acest sens şi Decizia nr. 1 din 14 ianuarie 1995 prin care Curtea a reţinut că puterea de lucru judecat ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta. Pe fond, solicită respingerea, ca devenită inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere că prin Decizia nr. 528 din 12 decembrie 2013 Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2013.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

4. Prin Decizia civilă nr. 9.152 din 9 octombrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 4.269/30/2012, Curtea de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şl fiscal a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/2013 pentru plata eşalonată a despăgubirilor stabilite potrivit dispoziţiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România ŞI Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, ale Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, precum şi ale Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe Dunăre şi la un schimb de comune între România şi Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, şi a Convenţiei dintre România şi Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, relativă la regimul proprietăţilor situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 9M998, Legii nr. 290/2003 şi Legii nr. 393/2006, excepţie ridicată de Elisabeta Bibu, Ion Bibu şi Rebeca Sarbescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva unei sentinţe civile prin care s-a dispus plata unor sume de bani reprezentând cea de-a două tranşă dintr-o sumă de bani stabilită cu titlu de despăgubire în temeiul Legii nr. 9/1998.

5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale în măsura în care acestea dispun şi modifică acte juridice emise de o autoritate publică în exercitarea atribuţiilor care îi revin şi care au intrat deja în circuitul civil şi şi-au produs efectele, încălcându-se astfel principiul constituţional al neretroactivităţii legii.

6. Curtea de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece textul de lege criticat vizează doar executarea, iar nu stabilirea dreptului la despăgubirile reglementate de Legea nr. 9/1998, neafectând existenţa dreptului. Textul de lege criticat, în opinia instanţei, aplicându-se doar de la data legiferării, nu afectează titlurile executate, profită în mod egal tuturor beneficiarilor Legii nr. 9/1998 şi nu aduce atingere dreptului persoanei vătămate de autorităţile publice.

7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, reţine următoarele:

9. Cu privire la modul în care instanţa judecătoreasă a ales să sesizeze instanţa constituţională, Curtea observă că, în cauza de fată, instanţa a procedat la “sesizarea Curţii

Constituţionale” prin considerentele deciziei civile, şi nu prin dispozitivul acesteia, decizie prin care s-a şi soluţionat cauza, admiţând recursul formulat. Or, dispozitivul este partea cea mai importantă, esenţială, a unei hotărâri judecătoreşti, întrucât el este susceptibil a fi pus în executare şi împotriva lui se exercită căile de atac. Prin dispozitiv sunt soluţionate toate cererile părţilor, indiferent dacă sunt cereri principale, accesorii sau incidentale. Întrucât excepţia de neconstituţionalitate reprezintă un incident procedural prin intermediul căruia autorul a solicitat instanţei judecătoreşti sesizarea Curţii Constituţionale în vederea efectuării controlului de constituţionalitate, instanţa, exercitându-şi competenţa prevăzută de lege, ar fi trebuit să constate admisibilitatea excepţiei, în cadrul considerentelor hotărârii, şi să dispună sesizarea Curţii, prin dispozitivul aceleiaşi hotărâri. Într-adevăr, în speţă, instanţa de judecată în mod eronat a sesizat Curtea Constituţională prin considerente şi nu prin dispozitivul deciziei civile. O atare eroare nu este opozabilă Curţii Constituţionale, pentru că, în caz contrar, aceasta s-ar răsfrânge asupra autorilor excepţiei de neconstituţionalitate în mod negativ. În consecinţă, Curtea consideră că este legal sesizată. În acest sens, a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 527 din 11 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 990 din 8 noiembrie 2005.

10. Prin urmare, fiind vorba de o greşeală materială, Curtea nu consideră că sunt aplicabile prevederile Hotărârii Plenului Curţii Constituţionale nr. 26/2010 privind actele de sesizare a Curţii Constituţionale în temeiul art. 146 lit. d) din Constituţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 27 decembrie 2010, prin care s-a statuat expres că “Dispozitivul încheierii se va referi la soluţia instanţei cu privire la sesizarea Curţii Constituţionale”.

11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. I alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/2013 pentru plata eşalonată a despăgubirilor stabilite potrivit dispoziţiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, ale Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, precum şi ale Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe Dunăre şi la un schimb de comune între România şi Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, şi a Convenţiei dintre România şi Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, relativă la regimul proprietăţilor situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 şi Legii nr. 393/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 28 februarie 2013. Textul de lege criticat are următorul cuprins: “(2) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi titlurilor de plată emise şi neachitate integral până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. Plata tranşelor se face începând cu 1 ianuarie 2014.”

13. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate încalcă prevederile din Constituţie ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 44 alin. (1) privind dreptul de proprietate privată şi art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică.

14. Curtea reţine că prin Decizia nr. 528 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 24 ianuarie 2014, a constatat neconstituţionalitatea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2013, în integralitatea sa. În consecinţă, efectele juridice ale dispoziţiilor acestui act normativ au încetat în temeiul art. 147 alin. (1) din Constituţie, din moment ce, în termenul de 45 de zile de la publicarea deciziei menţionate în Monitorul Oficial al României, Partea I, legiuitorul nu a intervenit în sensul punerii lor de acord cu decizia Curţii.

15. Prezenta excepţie de neconstituţionalitate a fost invocată anterior pronunţării şi publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 528 din 12 decembrie 2013, astfel că, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 şi potrivit jurisprudenţei Curţii, aceasta urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.

16. Deşi soluţia dată este de respingere ca devenită inadmisibilă a excepţiei, în cauză se impune precizarea că Decizia nr. 528 din 12 decembrie 2013 urmează să îşi găsească aplicarea, de la momentul publicării sale în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi în cauza pendinte în cadrul căreia s-a ridicat prezenta excepţie de neconstituţionalitate, întrucât deciziile Curţii sunt general obligatorii şi produc efecte numai pentru viitor, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie; de asemenea, în temeiul aceleiaşi norme constituţionale, deciziile Curţii, prin efectul lor general obligatoriu, se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept şi au putere de lucru judecat, care se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta.

17. Totodată, decizia de admitere constituie motiv de revizuire, potrivit art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din anul 1865 sau art. 509 alin. (1) pct. 11 din noul Cod de procedură civilă, după caz, dacă litigiul a fost definitiv soluţionat în timp ce excepţia de neconstituţionalitate se afla, spre soluţionare, pe rolul Curţii Constituţionale, deoarece aceasta a fost ridicată anterior publicării Deciziei nr. 528 din 12 decembrie 2013 în Monitorul Oficial al României, Partea I (a se vedea jurisprudenţa Curţii Constituţionale în acest sens, de exemplu, Decizia nr. 61 din 21 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 10 aprilie 2013, Decizia nr. 319 din 29 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 25 aprilie 2012, sau Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012). În consecinţă, soluţia procedurală în cauza de faţă nu împiedică, ci, din contră, dă posibilitatea valorificării deciziei de admitere menţionate în condiţiile arătate.

18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992*,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii:

DECIDE:

Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/2013 pentru plata eşalonată a despăgubirilor stabilite potrivit dispoziţiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, ale Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, precum şi ale Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe Dunăre şi la un schimb de comune între România şi Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, şi a Convenţiei dintre România şi Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, relativă la regimul proprietăţilor situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 şi Legii nr. 393/2006, excepţie ridicată de Elisabeta Bibu, Ion Bibu şi Rebeca Sarbescu în Dosarul nr. 4.269/30/2012 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă şi generai obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea l.

Pronunţată în şedinţa din data de 15 aprilie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Andreea Costin

 


* A se vedea opinia separată ataşată Deciziei nr. 528 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 24 ianuarie 2014.

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

privind aprobarea Listei cuprinzând 5 obiective de investiţii prioritare din infrastructura de gospodărirea apelor şi de mediu, precum şi a caracteristicilor principale şi a indicatorilor tehnico-economici aferenţi acestora

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - (1) Se aprobă Lista obiectivelor de investiţii prioritare din infrastructura de gospodărirea apelor şi de mediu, prevăzute în anexa nr. I.

(2) Se aprobă caracteristicile principale şi indicatorii tehnico-economici ai obiectivelor de investiţii prevăzute la alin. (1), cuprinse în anexele nr. H/1-II/5.

Art. 2. - Finanţarea obiectivelor de investiţii prevăzute în anexele nr. M/1-II/5 se face din fonduri externe nerambursabile, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.

Art. 3. - Anexele nr. I şi nr. 11/1-H/5 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 4. - La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă poziţia 10 din anexa nr. I/B şi anexa nr. 111/10 privind Caracteristicile principale şi indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii “Amenajarea râului Şiret pe sectorul Homocea - confluenţa cu fluviul Dunărea, judeţele Vrancea şi Galaţi” la Hotărârea Guvernului nr. 446/2007 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivelor de investiţii prioritare din infrastructura de mediu, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 343 din 21 mai 2007, cu modificările ulterioare.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Ministrul mediului şi schimbărilor climatice,

Attila Korodi

Ministrul delegat pentru ape, păduri şi piscicultura,

Adriana Doina Pană

Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice,

Nicolae-Liviu Dragnea

Ministrul finanţelor publice,

Ioana-Maria Petrescu

Ministrul delegat pentru buget,

Liviu Voinea

 

Bucureşti, 28 mai 2014.

Nr. 443.

 

ANEXA Nr. I

 

LISTA

obiectivelor de investiţii prioritare din infrastructura de gospodărirea apelor şi de mediu

 

Nr. crt.

Denumirea

1.

Amenajarea râului Şiret pe sectorul Homocea - confluenţa cu fluviul Dunărea, judeţele Vrancea şi Galaţi

2.

Apărarea împotriva inundaţiilor a localităţilor Soleşti-Vaslui-Secuia, judeţul Vaslui

3.

Regularizare pârâu Gurasada pe teritoriul comunei Gurasada - judeţul Hunedoara

4.

Amenajare râu Săsar şi afluenţi, judeţul Maramureş

5.

Amenajare râu Iza pe tronsonul Vadu Izei - confluenţa cu râul Tisa, judeţul Maramureş

 

ANEXA Nr. II/1

 

CARACTERISTICILE PRINCIPALE ŞI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI

ai obiectivului de investiţii “Amenajarea râului Şiret pe sectorul Homocea - confluenţa cu fluviul Dunărea, judeţele Vrancea şi Galaţi”

 

Titular: Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice

Beneficiar: Administraţia Naţională “Apele Române” - Administraţia Bazinală de Apă Prut - Bârlad

Amplasament: În bazinul hidrografic al râului Şiret, pe sectorul Homocea - confluenţă cu fluviul Dunărea. Din punct de vedere administrativ-teritorial, sectorul de râu parcurge judeţele Vrancea şi Galaţi.

Indicatori tehnico-economici

 

- Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA),

 

mii lei

140.757*)

din aceasta:

 

 

 

construcţii-montaj

 

mii lei

123.947

(în preţuri valabile la 30 septembrie 2013;

 

 

 

1 euro = 4,4603 lei),

 

 

 

din care:

 

 

 

- Valoarea investiţiei rest de executat

 

mii lei

105.089*)

din aceasta:

 

 

 

construcţii-montaj

 

mii lei

90.071

Eşalonarea investiţiei - rest de executat

 

 

 

Anul I

INV

mii lei

11.400

 

C+M

mii lei

9.800

Anul II

INV

mii lei

11.400

 

C+M

mii lei

9.800

Anul III

INV

mii lei

11.400

 

C+M

mii lei

9.800

Anul IV

INV

mii lei

11.400

 

C+M

mii lei

9.800

Anul V

INV

mii lei

11.400

 

C+M

mii lei

9.800

Anul VI

INV

mii lei

11.400

 

C+M

mii lei

9.800

Anul VII

INV

mii lei

11.400

 

C+M

mii lei

9.800

Anul VIII

INV

mii lei

11.400

 

C+M

mii lei

9.800

Anul IX

INV

mii lei

11.400

 

C+M

mii lei

9.800

Anul X

INV

mii lei

2.489

 

C+M

mii lei

1.871

- Capacităţi totale:

 

 

 

- apărare de mal în lungime totală,

 

km

7,160

din care:

 

 

 

Ob. 1. - Zona Cosmeşti Vale - Homocea

 

km

1,435

Ob. 2. - Zona Salcia

 

km

1,565

Ob. 3. - Zona Lieşti

 

km

0,900

Ob. 4. - Zona Fundeni

 

km

0,600

Ob. 5. - Zona Nămoloasa amonte

 

km

0,500

Ob. 6. - Zona Nămoloasa aval

 

km

0,500

Ob. 7. - Zona Corbii Vechi amonte

 

km

0,300

Ob. 8. - Zona Corbii Vechi aval

 

km

0,250

Ob. 9. - Zona V. Alecsandri

 

km

0,700

Ob. 10. - Zona Fundeni aval

 

km

0,410

- diguri în lungime - Total,

 

km

6,666

din care:

 

 

 

Ob.1 - Zona Cosmeşti Vale - Homocea

 

km

6,138

Ob. 4. - Zona Fundeni

 

km

0,528

- Durata de realizare a investiţiei - Total,

 

luni

252

din care:

 

 

 

- Durata de realizare a investiţiei - Rest de executat

 

luni

120

 

Factori de risc

Obiectivul de investiţii se va proteja antiseismic potrivit prevederilor Normativului P100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

Finanţarea investiţiei

Finanţarea obiectivului de investiţii se face din fonduri externe nerambursabile, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.


*) Valoarea se va actualiza potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor.

 

ANEXA Nr. li/2

 

CARACTERISTICILE PRINCIPALE ŞI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI

ai obiectivului de investiţii “Apărarea împotriva inundaţiilor a localităţilor Soleşti -Vaslui - Secuia, judeţul Vaslui”

 

Titular: Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice

Beneficiar: Administraţia Naţională .Apele Române” - Administraţia Bazinală de Apă Prut - Bârlad

Amplasament: în bazinul hidrografic al râului Bârlad, în albia râului Vaslui, pe sectorul cuprins între acumularea Soleşti şi confluenţa cu râul Bârlad, judeţul Vaslui.

Indicatori tehnico-economici

 

- Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA),

 

mii lei

69.781 *)

din aceasta:

 

 

 

construcţii-montaj

 

mii lei

62.841

(în preţuri valabile la 30 aprilie 2013;

 

 

 

1 euro = 4,3224 lei),

 

 

 

din care:

 

 

 

- Valoarea investiţiei rest de executat

 

mii lei

42.921 *)

din aceasta:

 

 

 

construcţii-montaj

 

mii lei

37.241

(în preţuri valabile la 30 aprilie 2013;

 

 

 

1 euro = 4,3224 lei)

 

 

 

Eşalonarea investiţiei - rest de executat

 

 

 

Anul I

INV

mii lei

14.300

 

C+M

mii lei

12.400

Anul II

INV

mii lei

14.300

 

C+M

mii lei

12.400

Anul III

INV

mii lei

14.321

 

C+M

mii lei

12.441

- Capacităţi totale:

 

 

 

- amenajare albie

 

 

 

- regularizare albii

 

km

40,93

- îndiguiri

 

km

61,29

din care:

 

 

 

Capacităţi rest de executat

 

 

 

- regularizare albii

 

km

3,93

- îndiguiri

 

km

16,29

- Durata de realizare a investiţiei - Total,

 

luni

180

din care:

 

 

 

- Durata de realizare a investiţiei - Rest de executat

 

luni

36

 

Factori de risc

Obiectivul de investiţii se va proteja antiseismic potrivit prevederilor Normativului P100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

Finanţarea investiţiei

Finanţarea obiectivului de investiţii se face din fonduri externe nerambursabile, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.


*) Valoarea se va actualiza potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor.

 

ANEXA Nr. 11/3

 

CARACTERISTICILE PRINCIPALE ŞI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI

ai obiectivului de investiţii “Regularizare pârâu Gurasada pe teritoriul comunei Gurasada, Judeţul Hunedoara”

 

Titular: Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice

Beneficiar: Administraţia Naţională “Apele Române”- Administraţia Bazinală de Apă Mureş

Amplasament: în bazinul hidrografic Mureş, pe cursul pârâurilor Gurasada, Vica, Boiu, Grecilor şi Chivuleşti, pe teritoriul administrativ al comunei Gurasada, judeţul Hunedoara

Indicatori tehnico-economici

 

- Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA),

 

mii lei

49.984*)

din aceasta:

 

 

 

construcţii-montaj

 

mii lei

42.483

(în preţuri valabile la 31 august 2013;

 

 

 

1 euro = 4,4367 lei),

 

 

 

din care:

 

 

 

Eşalonarea investiţiei

 

 

 

Anul I

INV

mii lei

17.000

 

C+M

mii lei

14.000

Anul II

INV

mii lei

17.000

 

C+M

mii lei

14.000

Anul III

INV

mii lei

15.984

 

C+M

mii lei

14.483

- Capacităţi

 

 

 

- amenajare albie

 

km

22,9

- Durata de realizare a investiţiei

 

luni

36

 

Factori de risc

Obiectivul de investiţii se va proteja antiseismic potrivit prevederilor Normativului P100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

Finanţarea investiţiei

Finanţarea obiectivului de investiţii se face din fonduri externe nerambursabile, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.


*) Valoarea se va actualiza potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor.

 

ANEXA Nr. U/4

 

CARACTERISTICILE PRINCIPALE ŞI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI

ai obiectivului de investiţii “Amenajare râu Săsar şi afluenţi, judeţul Maramureş”

 

Titular: Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice

Beneficiar: Administraţia Naţională “Apele Române” - Administraţia Bazinală de Apă Someş-Tisa

Amplasament: În bazinul hidrografic Someş, pe cursul râului Săsar şi pe afluenţi: Valea Chiuzbaia, Valea Usturoiului, Valea Borcut şi Valea Morii, pe teritoriul administrativ al localităţilor Baia Sprie, Tăuţii de Sus, Chiuzbaia, Baia Mare şi Recea, judeţul Maramureş

Indicatori tehnico-economici

 

- Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA),

 

mii lei

172.747*)

din aceasta:

construcţii-montaj

 

 

 

mii lei

 

146.999

(în preţuri valabile la 30 mai 2013; 1 euro = 4,3320 lei),

 

 

 

din care:

 

 

 

Eşalonarea investiţiei

 

 

 

Anul I

INV

mii lei

35.000

 

C+M

mii lei

29.400

Anul II

INV

mii lei

35.000

 

C+M

mii lei

29.400

Anul III

INV

mii lei

35.000

 

C+M

mii lei

29.400

Anul IV

INV

mii lei

35.000

 

C+M

mii lei

29.400

Anul V

INV

mii lei

32.747

 

C+M

mii lei

29.399

- Capacităţi:

 

 

 

- amenajare albie râu Săsar şi afluenţi

 

km

33,470

- zid de sprijin

 

km

38,955

- consolidări de mal

 

km

1,285

- Durata de realizare a investiţiei

 

luni

60

 

Factori de risc

Obiectivul de investiţii se va proteja antiseismic potrivit prevederilor Normativului P100-/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

Finanţarea investiţiei

Finanţarea obiectivului de investiţii se face din fonduri externe nerambursabile, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.


*) Valoarea se va actualiza potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor.

 

ANEXA Nr. 11/5

 

CARACTERISTICILE PRINCIPALE ŞI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI

ai obiectivului de investiţii “ Amenajare râu Iza pe tronsonul Vadu Izei - confluenţa cu râu Tisa”, judeţul Maramureş”

 

Titular: Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice

Beneficiar: Administraţia Naţională “Apele Române”- Administraţia bazinală de Apă Someş-Tisa

Amplasament: În bazinul hidrografic Tisa, pe cursul râului Iza şi al pârâurilor Rona şi Sugau, precum şi a văii Stejarului, pe teritoriul administrativ al localităţilor Vadu Izei şi Sighetu Marmaţiei, judeţul Maramureş

Indicatori tehnico-economici

 

- Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA),

 

mii lei

191.137*)

din aceasta;

 

 

 

construcţii-montaj

 

mii lei

158.824

(în preţuri valabile la 30 mai 2013; 1 euro = 4,3320 lei)

 

 

 

Eşalonarea investiţiei

 

 

 

Anul I

INV

mii lei

38.200

 

C+M

mii lei

31.700

Anul II

INV

mii lei

38.200

 

C+M

mii lei

31.700

Anul III

INV

mii lei

38.200

 

C+M

mii lei

31.700

Anul IV

INV

mii lei

38.200

 

C+M

mii lei

31.700

Anul V

INV

mii lei

38.337

 

C+M

mii lei

32.024

- Capacităţi

 

 

 

- amenajare albie râu Iza şi afluenţi

 

km

23,520

- acumulare nepermanentă Rona de Sus

 

mii mc

1,800

- dig + parapet beton

 

km

9,445

- consolidare mal + zid de sprijin + canal casetat

 

km

27,456

- Durata de realizare a investiţiei

 

luni

60

 

Factori de risc

Obiectivul de investiţii se va proteja antiseismic potrivit prevederilor Normativului P100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

Finanţarea investiţiei

Finanţarea obiectivului de investiţii se face din fonduri externe nerambursabile, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.


*) Valoarea se va actualiza potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE

 

ORDIN

pentru aprobarea compoziţiei nutritive a principalelor furaje folosite în hrana vacilor, bivoliţelor, oilor şi caprelor, precum şi a cerinţelor nutriţionale ale acestora în perioada de stabulaţie

 

Văzând Referatul Direcţiei generale politici agricole şi strategii nr. 138.484 din 28 mai 2014,

în conformitate cu prevederile art. 2 lit. a) şi art. 5 lit. a) din anexa nr. 2 “Metodologie pentru stabilirea normelor de venit utilizate la impunerea veniturilor obţinute din creşterea şi exploatarea animalelor/familiilor de albine” la Hotărârea Guvernului nr. 330/2014 privind aprobarea Metodologiei pentru stabilirea normelor de venit utilizate la impunerea veniturilor din activităţi agricole,

în temeiul art. 7 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 725/2010 privind reorganizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia, cu modificările şi completările ulterioare,

viceprim-ministrul, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, emite prezentul ordin.

Art. 1. - (1) Se aprobă compoziţia nutritivă a principalelor furaje folosite în hrana vacilor, bivoliţelor, oilor şi caprelor, precum şi cerinţele nutriţionale ale acestora în perioada de stabulaţie, folosite pentru stabilirea normelor de venit utilizate la impunerea veniturilor obţinute din creşterea şi exploatarea vacilor, bivoliţelor, oilor şi caprelor.

(2) în sensul prevederilor prezentului ordin, perioada de stabulaţie se defineşte ca fiind perioada de hrănire a animalelor în afara sezonului de vegetaţie.

Art. 2. - Compoziţia nutritivă a principalelor furaje folosite în hrana vacilor, bivoliţelor, oilor şi caprelor în perioada de stabulaţie este prevăzută în anexa nr. 1.

Art. 3. - Cerinţele nutriţionale ale caprelor şi oilor, în funcţie de starea fiziologică în perioada de stabulaţie, sunt prevăzute în anexele nr. 2-5,

Art. 4. - Cerinţele nutriţionale ale vacilor şi bivoliţelor, pentru întreţinere şi producţie, sunt prevăzute în anexele nr. 6-7.

Art. 5. - Anexele nr. 1-7 fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 6. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Viceprim-ministru, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Dumitru Daniel Botănoiu,

secretar de stat

 

Bucureşti, 28 mai 2014.

Nr. 865.

 

ANEXA Nr. 1

 

Compoziţia nutritivă a principalelor furaje folosite în hrana vacilor, bivoliţelor, oilor şi caprelor în perioada de stabulaţie

 

 

Tipul de furaj

 

Substanţă uscată

(g)

Unităţi nutritive

Proteină brută digestibilă

(g)

Ca

(g)

p

(g)

 

Silozuri de leguminoase

 

 

 

 

 

1

Lucerna la început de înflorire

215

0,18

34

3,5

0,6

2

Lucerna la înflorire

260

0,20

32

4,2

0,6

3

Trifoi roşu la început de înflorire

200

0,17

24

2,9

0,5

4

Trifoi roşu la înflorire

215

0,17

25

3,3

0,5

 

Silozuri de graminee

 

 

 

 

 

5

Orz la început de înspicare

180

0,17

15

0,81

0,61

6

Orz înspicat

205

0,18

13

0,82

0,64

7

Orz cu bobul în lapte ceară

420

0,33

26

1,47

1,05

8

Ovăz la început de înspicare

185

0,20

14

0,76

0,59

9

Porumb înainte de înflorire

143

0,12

10

0,60

0,30

10

Porumb în înflorire

184

0,17

11

0,72

0,33

11

Porumb cu bobul în lapte

212

0,21

10

0,85

0,42

12

Porumb cu bobul în lapte ceară

271

0,27

12

1,03

0,70

13

Secară la înspicare

195

0,18

15

0,74

0,59

14

Sorg la înspicare

195

0,19

21

0,80

0,25

15

Sorg cu bobul în lapte

265

0,20

10

1,00

0,35

 

 

 

 

 

 

 

 

Semisilozuri

 

 

 

 

 

16

Lucerna la înflorire

350

0,28

46

1,62

0,155

17

Trifoi la înflorire

350

0,30

33

6,10

0,90

 

 

 

 

 

 

 

 

Fânuri de leguminoase

 

 

 

 

 

18

Lucerna la îmbobocire

850

0.68

130

4,02

0,38

19

Trifoi roşu la înflorire

850

0,58

52

3,40

0,32

20

Trifoi alb la înflorire

882

0,84

98

12.80

3,00

21

Sparcetă la înflorire

850

0,75

121

10,20

2,20

22

Mazăre la înflorire

850

0,65

122

12,20

2,60

23

Măzăriche la înflorire

850

0,64

0,88

13,00

2.80

24

Ghizdei la înflorire

850

0,71

103

16,00

2,00

 

 

 

 

 

 

 

 

Fânuri de graminee

 

 

 

 

 

25

Fân de munte

864

0,59

58

2,50

1,40

26

Fân de deal şi coline

850

0,65

57

4,50

3,20

27

Fân de şes şi câmpie

864

0,55

42

5,00

3,10

28

Fân de calitate medie

850

0,56

26

2,20

1,90

 

Grosiere

 

 

 

 

 

29

Coceni de porumb

875

0,39

22

6,13

2,28

30

Paie de orz de toamnă

875

0,30

7

2,98

0,79

31

Paie de orz de primăvară

875

0,33

5

3,68

1,84

32

Paie de ovăz

875

0,31

6

3,24

0,88

33

Paie de grâu

875

0,28

3

2,10

1,58

34

Paie de secară

875

0,31

5

2,45

0,88

35

Pleavă de grâu

875

0,27

14

2,89

1,50

36

Ciocălăi de porumb

875

0,40

3

1,05

0,35

 

 

 

 

 

 

 

 

Suculente (rădăcinoase şi tuberculifere)

 

 

 

 

 

37

Sfeclă furajeră

130

0,17

86

0,30

0,30

38

Sfeclă de zahăr

102

0,30

10

0,50

0,40

39

Napi

102

0,13

7

0,50

0.30

 

 

 

 

 

 

 

 

Concentrate

 

 

 

 

 

40

Porumb

866

1,25

66

0,26

2,60

41

Orz

868

1.11

76

0,70

3.50

42

Ovăz

874

1,00

87

0,87

3,30

43

Grâu

871

1,22

91

0,50

3,50

44

Secară

870

1.20

74

0,26

0.27

 

 

 

 

 

 

 

 

Subproduse industriale

 

 

 

 

 

45

Turte de floarea-soarelui

907

0,71

173

2,3

6,0

46

Şrot de floarea-soarelui

887

0,35

172

4,0

9,6

47

Şrot de soia

902

1,11

400

3,2

6,4

48

Şrot de răpită

893

0,96

303

5,2

10,5

49

Târâte de grâu

872

0,83

110

1,2

10.4

50

Tărâţe de porumb

891

0,87

59

0,26

3,70

51

Tăieţei de sfeclă proaspeţi

150

0,16

10

1,4

0,15

52

Tăieţei de sfeclă uscaţi

892

1,10

53

8,2

0.89

53

Făină furajeră de gluten de porumb

900

1,23

246

0,36

1,30

54

Borhot de porumb uscat

900

1,16

124

0,9

13,3

 

ANEXA Nr. 2

 

Cerinţele nutriţionale ale caprelor, pentru întreţinere şi gestaţie, în perioada de stabulaţie

 

Perioada

Greutatea

(kg)

Substanţă uscată

(kg)

Unităţi nutritive

Proteină brută digestibilă

(g)

Ca

(g)

P

(g)

Întreţinere în primele 3 luni de gestaţie

50

1,3

0,86

40

3,5

2,5

60

1,4

0,99

46

4,0

3,0

70

1,5

1,11

52

4,5

3,5

În ultimele două luni de gestaţie

50

1,2

1,42

103

9,5

4,0

60

1,3

1,54

120

10

4,5

70

1,4

1,66

138

10,5

5,0

 

 

ANEXA Nr. 3

 

Cerinţele nutriţionale ale caprelor în lactaţie în perioada de stabulaţie

 

Greutatea corporală

(kg)

Producţia de lapte

(kg/zi)

Unităţi nutritive

Proteină brută digestibilă

(g)

Ca

(g)

P

(g)

50

2

1,85

150

12,0

6,0

3

2,34

208

15,5

7,5

4

2,92

264

19,0

8,5

5

3,34

320

22,5

10,0

60

2

1,98

158

12,5

6,5

3

2,48

214

16,0

8,0

4

2,97

270

19,5

9,0

5

3,57

326

23,0

10,5

ANEXA Nr. 4

 

Cerinţele nutriţionale ale oilor, pentru întreţinere şi gestaţie, în perioada de stabulaţie

 

Perioada

Greutatea

(kg)

Substanţă uscată

(kg)

Unităţi nutritive

Proteină brută digestibilă

(g)

Ca

(g)

P

(g)

Întreţinere în primele 3 luni de gestaţie

60

1,1-2,0

1,06

78

4,1

3,5

70

1,2-2,1

1,19

88

4,4

3,0

80

1,3-2,2

1,31

97

4,7

4,5

În ultimele două luni de gestaţie

60

1,3-1,9

1,73

150

8,1

8,1

70

1,4-2,1

1.91

162

8,5

8,5

80

1,8-2,2

2,05

174

9,0

9,0

 

ANEXA Nr. 5

 

Cerinţele nutriţionale ale oilor în lactaţie în perioada de stabulaţie

 

Greutatea corporală

(kg)

Perioada lactaţiei

Număr de miei

Unităţi nutritive

Proteină brută digestibilă

(g)

Ca

(g)

P

(g)

60

1-60 de zile

1

1,38

282

12

9

2

1,54

354

15

11

70

1

1,44

312

13

10

2

1,66

384

16

12

80

1

1,51

324

15

11

2

1.66

394

17

13

 

ANEXA Nr. 6

 

Cerinţele nutriţionale ale vacilor pentru întreţinere pe zi/100 kg greutate vie

 

Substanţă uscată (kg)

(limite)

Unităţi nutritive

Proteină brută digestibilă

(g)

Ca

(g)

P

(g)

2,5-3,5

1,1

54

4

4

 

ANEXA Nr. 7

 

Cerinţele nutriţionale ale bivoliţelor pentru producerea unui kilogram de lapte cu diferite procente de grăsime

 

Procent de grăsime

(%)

Unităţi nutritive

Proteină brută digestibilă

(g)

Ca

(g)

P

(g)

3,5

0,50

59

4,3

1,60

4,0

0,53

63

4,4

1,70

4,5

0,57

67

4,6

1,75

5,0

0,60

71

4,8

1,80

 

MINISTERUL CULTURII

 

ORDIN

pentru modificarea anexei nr. 18 la Normele metodologice pentru aplicarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 328/2006, aprobate prin Ordinul ministrului culturii şi cultelor nr. 2.379/2006

 

Având în vedere prevederile art. 6 alin. (1) pct. 25 din Ordonanţa Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 328/2006, cu modificările şi completările ulterioare,

în baza dispoziţiilor art. 61 din Normele metodologice pentru aplicarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 328/2006, aprobate prin Ordinul ministrului culturii şi cultelor nr. 2.379/2006, cu modificările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 11 alin (4) din Hotărârea Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii, cu modificările şi completările ulterioare,

viceprim-ministrul, ministrul culturii, emite următorul ordin:

Art. I. - Anexa nr. 18 la Normele metodologice pentru aplicarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 328/2006, aprobate prin Ordinul ministrului culturii şi cultelor nr. 2.379/2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 900 din 6 noiembrie 2006, cu modificările ulterioare, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Viceprim-ministru, ministrul culturii,

Kelemen Hunor

 

Bucureşti, 20 mai 2014.

Nr. 2.357.

 

ANEXĂ

(Anexa nr. 18 la normele metodologice)

 

TARIFELE

percepute de Centrul Naţional al Cinematografiei pentru efectuarea operaţiunilor în Registrul cinematografiei

 

1. Operaţiuni de înscriere în Registrul cinematografiei:

1.1. certificatul de înscrierea persoanelor fizice sau juridice autorizate..................................... 500 lei

1.2. Înscrierea de menţiuni................................................................................................................... 0 lei

2. Operaţiuni de clasificare:

2.1. Certificatul de clasificare pentru cinematograf................................................................... 2.000 lei

2.2. Certificatul de clasificare pentru filme:

a) Film până la 30 de minute (indiferent de suport)...................................................................... 150 lei

b) între 31 şi 70 de minute................................................................................................................ 200 lei

c) Peste 70 de minute........................................................................................................................ 300 lei

d) Film porno, indiferent de durată................................................................................................. 700 lei

e) Persoanele fizice sau juridice care prezintă pentru clasificare un număr mai mare de 25 de filme pe peliculă, digital 2D/3D/IMAX sau un număr mai mare de 100 de filme pe casete/discuri video, sau alte tipuri de suport, în cursul unui an calendaristic, beneficiază de o reducere cu 25% a tarifelor prevăzute la pct. 3 lit. a)-c) pentru durata aceluiaşi an, pentru fiecare fim care depăşeşte numărul de 25, respectiv 100 de titluri.

2.3. Eliberarea etichete de clasificare filme...................................................................................... 1 leu/buc.

3. Tariful pentru efectuarea în regim de urgenţă, de două zile lucrătoare, a operaţiunilor enumerate la pct. 2.2. lit. a)-d)..........................300 lei/cerere.

Tariful de urgenţă se adaugă la tariful prevăzut pentru operaţiunea solicitată.

4. Pentru eliberarea de copii certificate, extrase nu se percepe tarif.

 


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.