MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 60/2014

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 182 (XXVI) - Nr. 60         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Joi, 23 ianuarie 2014

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 480 din 21 noiembrie 2013 referitoare la excepţia de ne constituţionalitate a dispoziţiilor art. 63 alin. (2) din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator

 

Decizia nr. 498 din 5 decembrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

35. - Hotărâre pentru aprobarea tranzacţiei convenite la 15 februarie 2013 prin “Memorandumul de înţelegere” încheiat între statul român şi The Rompetrol Grup N.V., precum şi a unor măsuri pentru implementarea acesteia

 

DECENALE PRIM-MINISTRULUI

 

14. - Decizie pentru numirea domnului Nelu Zărnică în funcţia de subsecretar de stat la Departamentul de informaţii şi protecţie internă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne

 

15. - Decizie privind împuternicirea domnului colonel Cornea Nicolae pentru a îndeplini atribuţiile funcţiei de inspector general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă

 

16. - Decizie pentru numirea doamnei Ionela Viorela Dobrică în funcţia de subsecretar de stat la Ministerul pentru Societatea Informaţională

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII NAŢIONALE DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI

 

3. - Ordin privind aprobarea certificării Societăţii Naţionale de Transport Gaze Naturale “Transgaz” - S.A. Mediaş ca operator de transport şi de sistem al Sistemului naţional de transport al gazelor naturale

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 480

din 21 noiembrie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 63 alin. (2) din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Fabian Niculae - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 63 alin. (2) din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, excepţie ridicată de Andreea Ionela Coşuleanu în Dosarul nr. 26.217/245/2012 al Tribunalului laşi - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4360/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Se arată că dispoziţiile legale criticate se aplică tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 711 din 22 martie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 26.217/245/2012, Tribunalul laşi - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 63 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator.

Excepţia a fost invocată de Andreea Ionela Coşuleanu într-un dosar având ca obiect soluţionarea unui proces de partaj al bunurilor şi de lichidare a regimului matrimonial,

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea arată că prevederile legale criticate sunt discriminatorii, întrucât nu toţi cetăţenii care au apelat fa procedura medierii după sesizarea instanţei de judecată beneficiază de restituirea taxei de timbru Stabilirea unei diferenţieri între cetăţeni în funcţie de obiectul cererii de chemare în judecată apare ca fiind neconstituţională, atât timp cât legiuitorul nu arată raţiunea, motivele acestei diferenţieri.

De asemenea, aceste prevederi sunt contrare dispoziţiilor constituţionale care prevăd că trebuie să existe o justă aşezare a sarcinilor fiscale.

Taxa de 3% din valoarea bunurilor pentru cererile de partaj stabilită prin Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru este plătită în vederea prestării unui serviciu de către instanţa de judecată. În sensul că, în schimbul plăţii taxei, aceasta judecă partajul, părţile beneficiind, astfel, de avantajele împărţirii bunurilor prin intermediul instanţelor judecătoreşti. În schimb, dacă părţile se adresează unui mediator autorizat pentru a-şi împărţi bunurile, cerând în instanţă doar consfinţirea învoielii lor, atunci nu se justifică achitarea unei taxe judiciare de timbru care se constituie venit la bugetul de stat. Cu alte cuvinte, statul nu prestează nimic în schimb.

Restituirea taxei de timbru în cazul în care conflictul a fost soluţionat pe calea medierii este justificată, iar nerestituirea sa este neconstituţională.

Tribunalul laşi - Secţia I civilă şi-a exprimat opinia potrivit căreia excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Instanţa arată că taxele judiciare de timbru reprezintă acele sume de bani datorate bugetului public de persoanele fizice sau juridice care solicită şi beneficiază de un serviciu public din partea unor instituţii publice, însă acest serviciu nu reprezintă, de plano, o contra prestaţie a sumei de bani plătite. Tribunalul invocă în sprijinul argumentelor sale jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 832 din 11 octombrie 2012 şi Decizia nr. 54 din 12 februarie 2013.

De asemenea, instanţa mai arată că nu este încălcat nici principiul egalităţii în faţa legii, întrucât dispoziţiile legale criticate au ca raţiune obiectivă şi rezonabilă realizarea unui echilibru între sarcinile fiscale stabilite pe seama cetăţenilor. În acest sens, circulaţia juridică fiind supusă unui sistem de impunere etatic, părţile nu se pot sustrage de la aceste obligaţii exclusiv prin alegerea unei modalităţi alternative de soluţionare a litigiilor, eludând plata oricărei obligaţii fiscale şi poziţionându-se, astfel, într-o situaţie de avantaj patrimonial faţă de persoanele care realizează tranzacţii comerciale sau civile de drept comun, fără apelul la proceduri jurisdicţionale.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Conform punctului de vedere al Guvernului, adoptarea de către legiuitor a măsurilor legislative mai sus evocate are ca scop încurajarea părţilor de a recurge la soluţionarea conflictului pe calea medierii. Cu toate acestea, pentru ca această măsura legislativă să nu se transforme într-un mijloc de eludare a prevederilor legale referitoare la taxele judiciare de timbru, precum şi pentru a atrage atenţia părţilor cu privire la importanţa actelor juridice privitoare la transferul dreptului de proprietate, constituirea altui drept real asupra unui bun imobil, partaje şi cauze succesorale, legiuitorul a instituit excepţia la care face referire autorul excepţiei de neconstituţionalitate.

Mai mult, în virtutea dispoziţiilor constituţionale ale art. 56 alin. (1), potrivit cărora “Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice”, plata taxelor şi a impozitelor reprezintă o obligaţie constituţională a cetăţenilor.

Astfel, Guvernul arată că instanţa de contencios constituţional a subliniat că echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor stabilite de instanţa de judecată prin hotărârea pe care o pronunţă în cauză, plata acestora revenind părţii care cade în pretenţii.

În acelaşi sens este, de altfel, şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a statuat că o caracteristică a principiului liberului acces la justiţie este aceea că nu este un drept absolut - Hotărârea din 28 mai 1985, pronunţată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, paragraful 57. Astfel, acest drept, care cere prin însăşi natura sa o reglementare din partea statului, poate fi subiectul unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăşi substanţa sa.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat în faţa instanţei de judecată, îl constituie dispoziţiile art. 63 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, publicată în Monitorul Oficia/ al României, Partea I, nr. 441 din 22 mai 2006. În realitate, din examinarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că obiectul acesteia îl constituie dispoziţiile art. 63 alin. (2) din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, dispoziţii ce au următoarea redactare: “Odată cu pronunţarea hotărârii, instanţa va dispune, la cererea părţii interesate, restituirea taxei judiciare de timbru, plătită pentru învestirea acesteia, cu excepţia cazurilor în care conflictul soluţionat pe calea medierii este legat de transferul dreptului de proprietate şi/sau constituirea altui drept real asupra unui bun imobil.

În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 privind egalitatea în faţa legii, art. 56 alin. (2) privind justa aşezare a sarcinilor fiscale, precum şi în art. 14 privind interdicţia discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Legiuitorul poate institui anumite reguli speciale, având în vedere specificul unor litigii. În speţa de faţă este vorba de transferul dreptului de proprietate şi/sau constituirea altui drept real asupra unui bun imobil în ipoteza specifică a apelării la procedura medierii în litigiile aflate pe rolul instanţelor de judecată. Astfel, acest transfer operează în urma pronunţării de către instanţa de judecată a unei hotărâri de expedient care este şi executorie.

Accesul liber la justiţie nu echivalează cu gratuitatea serviciului prestat de instanţele judecătoreşti, legiuitorul având deplina legitimitate constituţională de a impune taxe judiciare de timbru fixe sau calculate la valoare în funcţie de obiectul litigiului, atât timp cât ele apar ca fiind rezonabile în raport cu serviciile oferite.

De asemenea, mai trebuie precizat că taxele judiciare de timbru reprezintă acele sume de bani datorate bugetului public de către persoanele fizice sau juridice care solicită şi beneficiază de un serviciu public din partea unor instituţii publice, fără, însă, ca acest serviciu să reprezinte o contra presta ţie perfect echivalentă a sumei de bani plătite.

Restituirea acestor taxe reprezintă o opţiune a legiuitorului, o facilitate pe care acesta o acordă în funcţie de specificul situaţiilor concrete. În cazul de faţă, soluţia legislativă este susţinută de puternice raţiuni ce ţin de echitatea sistemului general de taxe, justiţiabilii neputând eluda plata unor taxe ce ţin de natura operaţiunii juridice realizate - transferul dreptului de proprietate - prin apelarea la procedura medierii.

În speţă, se constată că, fiind vorba de o hotărâre de expedient ce consfinţeşte înţelegerea părţilor cu privire la transferul dreptului de proprietate asupra unui bun, este constituţională dispoziţia legală care statuează legalitatea taxei judiciare de timbru şi menţinerea cuantumului acesteia în cazul realizării dreptului prin justiţie.

Mai mult, Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa, respectiv prin Decizia nr. 832 din 11 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 7 decembrie 2012, şi Decizia nr. 54 din 12 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 26 martie 2013, că echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor stabilite de instanţa de judecată prin hotărârea pe care o pronunţă în cauză, plata acestora revenind părţii care cade în pretenţii.

În acelaşi sens este, de altfel, şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a statuat că o caracteristică a principiului liberului acces la justiţie este aceea că el nu este un drept absolut - Hotărârea din 28 mai 1985, pronunţată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, paragraful 57. Astfel, acest drept, care cere prin însăşi natura sa o reglementare din partea statului, poate fi subiectul unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăşi substanţa sa.

De asemenea, Curtea a statuat că, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, justiţiabilii pot obţine scutiri, reduceri, amânări sau eşalonări de la plata taxelor judiciare de timbru, în acest sens fiind, de exemplu, Decizia nr. 722 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 2 august 2011.

Aşadar, chiar dacă partea care a iniţiat procesul a trebuit să plătească taxa judiciară de timbru, în condiţiile în care obţine o hotărâre favorabilă, partea adversă va fi nevoită să plătească cheltuielile de judecată care includ şi taxa judiciară de timbru. Totodată, aşezarea justă a sarcinilor fiscale presupune obligarea, în egală măsură, a tuturor dobânditorilor unor drepturi reale la plata taxelor judiciare de timbru, diferenţiat în raport cu valoarea obiectului transferului dreptului real, atunci când titlul este obţinut prin intermediul organului judiciar.

Referitor la încălcarea principiului egalităţii, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate se aplică tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică, fără discriminări.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Andreea Ionela Cosuleanu în Dosarul nr. 26.217/245/2012 al Tribunalului laşi - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 63 alin. (2) din Legea nr. 182/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului laşi - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 21 noiembrie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Fabian Niculae

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 498

din 5 decembrie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Oana Cristina Puică - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, excepţie ridicată de Otilia Arjocu în Dosarul nr. 1.855/54/2011 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 267D/2013.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele;

Prin încheierea din 15 martie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 1.855/54/2011, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 176/2010 privind Integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative.

Excepţia a fost ridicată de Otilia Arjocu cu ocazia soluţionării recursului împotriva unei sentinţe civile prin care a fost respinsă cererea de anulare a unui raport de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate cu privire la încălcarea regimului juridic al incompatibilităţi lor.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 176/2010 încalcă prevederile constituţionale ale art. 124 referitor la înfăptuirea justiţiei şi ale art. 126 privind instanţele judecătoreşti,

întrucât activitatea inspectorului de integritate ce întocmeşte raportul de evaluare şi îl înaintează organelor de urmărire penală şi celor disciplinare este, de fapt, o activitate de înfăptuire a justiţiei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 176/2010 nu aduc nicio atingere prevederilor din Constituţie invocate de autorul excepţiei.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 176/2010 este neîntemeiată, întrucât textul de lege criticat nu încalcă prevederile din Constituţie invocate de autorul excepţiei. Astfel, arată că Agenţia Naţională de Integritate este o autoritate administrativă autonomă, care desfăşoară, pe baza unei proceduri stabilite de lege şi supuse controlului judecătoresc, activităţi administrative.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, deoarece nu aduc nicio atingere prevederilor constituţionale invocate. Face trimitere, în acest sens, la Decizia nr. 663/2012, prin care Curtea Constituţională a reţinut că Agenţia Naţională de Integritate desfăşoară doar o activitate de evaluare a declaraţiilor de avere, a datelor, a informaţiilor şi a modificărilor patrimoniale intervenite, a intereselor şi a incompatibilităţilor pentru persoanele prevăzute de lege, fără a desfăşura o activitate de judecată.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legai sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative,

publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010. Textul de lege criticat are următorul cuprins: “(1) Dacă, după exprimarea punctului de vedere al persoanei invitate, verbal sau în scris, ori, în lipsa acestuia, după expirarea unui termen de 15 zile de la confirmarea de primire a informării de către persoana care face obiectul evaluării, inspectorul de integritate consideră în continuare că sunt elemente în sensul existenţei unui conflict de interese sau a unei incompatibilităţi, întocmeşte un raport de evaluare.

(2) în lipsa confirmării prevăzute la alin. (1), inspectorul de integritate poate întocmi raportul de evaluare după îndeplinirea unei noi proceduri de comunicare.

(3) Raportul de evaluare va avea următorul cuprins:

a) partea descriptivă a situaţiei de fapt;

b) punctul de vedere al persoanei supuse evaluării, dacă acesta a fost exprimat;

c) evaluarea elementelor de conflict de interese sau de incompatibilitate;

d) concluzii.

(4) Raportul de evaluare se comunică în termen de 5 zile de la finalizare persoanei care a făcut obiectul activităţii de evaluare şi, după caz, organelor de urmărire penală şi celor disciplinare.

În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 124 referitor la înfăptuirea justiţiei şi ale art. 126 privind instanţele judecătoreşti.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 176/2010 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 205 din 29 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 din 3 iulie 2013, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor de lege criticate, reţinând că Agenţia Naţională de Integritate desfăşoară o activitate de evaluare a declaraţiilor de avere, a datelor, a informaţiilor şi a modificărilor patrimoniale intervenite, a intereselor şi a incompatibilităţilor pentru persoanele prevăzute de lege, fără a desfăşura o activitate de judecată, în sensul celor constatate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 415 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010 [a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 1.606 din 15 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 9 februarie 2012, şi Decizia nr. 1.042 din 11 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 8 februarie 2013].

De asemenea, Curtea a mai reţinut că funcţia jurisdicţională se caracterizează prin instituirea puterii organului de jurisdicţie de a spune dreptul, de a soluţiona printr-o hotărâre învestită cu puterea lucrului judecat un conflict cu privire la întinderea unor drepturi subiective şi de a dispune, în condiţiile legii, măsuri restrictive. Această funcţie se circumscrie activităţii jurisdicţionale propriu-zise care se exercită numai la cerere în cadrul unei proceduri formale caracterizate prin publicitate, contradictorialitate şi oralitate.

Prin urmare, având în vedere aceste elemente, Curtea a constatat că Agenţia Naţională de Integritate nu desfăşoară o activitate de jurisdicţie, ci una administrativă, deoarece se realizează şi din oficiu în cadrul unei proceduri lipsite de publicitate, oralitate şi contradictorialitate şi deoarece în competenţa sa nu intră soluţionarea unor cazuri litigioase şi nici sancţionarea încălcărilor de lege. Totodată, Agenţia Naţională de Integritate nu pronunţă hotărâri învestite cu autoritate de lucru judecat, ci întocmeşte rapoarte care se concretizează în evaluări ale unor fapte ori situaţii cu semnificaţie juridică a căror finalitate conferă dreptul de sesizare a instanţelor de judecată sau, după caz, a altor autorităţi şi instituţii competente în vederea dispunerii măsurilor prevăzute de lege [a se vedea Decizia nr. 663 din 26 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 596 din 21 august 2012].

În acelaşi sens este şi Decizia nr. 316 din 18 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 20 august 2013.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Otilia Arjocu în Dosarul nr. 1.855/54/2011 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi generai obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 5 decembrie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

pentru aprobarea tranzacţiei convenite la 15 februarie 2013 prin “Memorandumul de înţelegere” încheiat între statul român şi The Rompetrol Grup N.V., precum şi a unor măsuri pentru implementarea acesteia

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al prevederilor art. 11 lit. m) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,

având în vedere considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 494 din 21 noiembrie 2013 cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea Memorandumului de înţelegere încheiat între statul român şi The Rompetrol Group N.V., semnat la Bucureşti la 15 februarie 2013,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - (1) Se aprobă tranzacţia convenită la 15 februarie 2013 prin “Memorandumul de înţelegere” încheiat între statul român şi The Rompetrol Group N.V., denumit în continuare Memorandumul, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

(2) Implementarea acţiunilor din cadrul tranzacţiei prevăzute la alin. (1) se realizează cu respectarea dispoziţiilor legale naţionale şi europene în vigoare aplicabile acestora.

Art. 2. - (1) Se mandatează Ministerul Finanţelor Publice să îndeplinească toate procedurile legale necesare pentru stingerea, prin renunţarea la judecata cererilor de chemare în judecată în cadrul tuturor litigiilor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri al căror obiect este în legătură cu modalitatea de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 118/2003 privind măsuri pentru reglementarea unor obligaţii bugetare ale Societăţii Comerciale “Rompetrol Rafinare” - S.A. Constanţa, aprobata cu modificări prin Legea nr. 89/2005.

(2) în cazul în care, după stingerea tuturor litigiilor potrivit alin. (1), The Rompetrol Group N.V. nu îndeplineşte angajamentele asumate potrivit Memorandumului, referitoare la Fondul prevăzut la art. 2 şi 3 din anexă, Ministerul Finanţelor Publice şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală sunt mandatate să efectueze toate demersurile prevăzute de lege pentru instituirea unor măsuri asigurătorii/executorii, respectiv prin promovarea unor acţiuni judiciare/arbitrale, precum şi să solicite, în condiţiile legii, daune interese.

Art. 3. - După îndeplinirea procedurilor prevăzute la art. 2 alin. (1), Departamentul pentru Energie din cadrul Ministerului Economiei va propune Guvernului adoptarea strategiei de privatizare a unei cote din participaţia deţinuta de statul român la Societatea Comercială “Rompetrol Rafinare” - SA. Constanţa, cu respectarea prevederilor legale referitoare la valorificarea şi administrarea participaţiei statului român, precum şi a principiilor cuprinse în Memorandum.

Art. 4. - (1) Se aprobă mandatarea Ministerului Economiei, prin Departamentul pentru Energie, să desemneze o societate nou-înfiinţată, cu capital integral de stat, care să participe ca reprezentant al statului român într-un fond de investiţii kazah-român înfiinţat şi organizat în condiţiile legii, sub forma unei societăţi pe acţiuni, denumit în continuare Fondul, cu respectarea prevederilor prezentului articol.

(2) Fondul înfiinţat potrivit alin. (1) va avea ca elemente esenţiale coordonatele prevăzute la art. 2 şi 3 din Memorandum.

(3) Fondul va fi guvernat de principiile de guvernantă corporativă care să asigure că societatea desemnată conform alin. (1) deţine toate drepturile prevăzute de lege, proporţional cu participaţia deţinută în Fond, în adunările generale ale acţionarilor Fondului, iar componenţa consiliului de administraţie va reflecta structura acţionariatului Fondului.

Art. 5. - (1) Pentru implementarea măsurilor prevăzute în Memorandum, se mandatează Departamentul pentru Energie să constituie o comisie de monitorizare a implementării tranzacţiei.

(2) Comisia de monitorizare a implementării tranzacţiei cuprinde reprezentanţi nominalizaţi din cadrul Departamentului pentru Energie. Numărul membrilor, titulari şi supleanţi, din cadrul Comisiei de monitorizare a implementării tranzacţiei, precum şi atribuţiile acesteia se stabilesc prin ordin al ministrului delegat pentru energie, la propunerea directorului general al Direcţiei generale privatizare şi administrare a participaţiilor statului în energie din cadrul Departamentului pentru Energie.

(3) Coordonarea activităţii comisiei prevăzute la alin. (1) se realizează de către Cancelaria Primului-Ministru prin intermediul persoanei/persoanelor nominalizate de către prim-ministru.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

p. Ministrul economiei,

Virgil Daniel Popescu,

secretar de stat

Ministrul delegat pentru energie,

Constantin Niţă

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Daniel Chiţoiu

Ministrul delegat pentru buget,

Liviu Voinea

 

Bucureşti, 22 ianuarie 2014.

Nr. 35.

 

ANEXĂ

 

MEMORANDUM DE ÎNŢELEGERE

încheiat între statul român şi The Rompetrol Group N.V.

 

Acest memorandum de înţelegere (Memorandum) a fost încheiat astăzi, 15 februarie 2013, între:

statul român, în calitate de proprietar al acţiunilor deţinute în cadrul Rompetrol Rafinare - S.A. (RRC) şi administrate prin

Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, în calitate de administrator, reprezentat de dl Gabriel Dumitraşcu, şef oficiu,

denumit în continuare OPSPI;

şi

The Rompetrol Group N.V., o societate cu sediul în Strawinskylaan 807, TowerA-8,1077 XX Amsterdam, Olanda, număr de înregistrare în registrul comercial 24297754, reprezentată prin dl Daniyar Berlibayev, preşedinte al consiliului de administraţie, denumit în continuare TRG,

denumite împreună Părţile sau în mod individual Partea,

având în vedere că Părţile doresc soluţionarea pe cale amiabilă a litigiului existent în prezent între statul român şi RRC care decurge, este în legătură sau a apărut ca o consecinţă a Convenţiei de emisiune din data de 5 decembrie 2003 (Litigiul);

având în vedere că Părţile au convenit şi au definii mai jos principiile şi termenii principali ai acordului privind stingerea Litigiului, aceştia urmând să fie reflectaţi în cadrul documentaţiei contractuale, şi să guverneze acţiunile întreprinse de Părţi în vederea implementării Memorandumului sub toate aspectele;

având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 118/2003, aşa cum a fost aceasta modificată şi aprobată ulterior (OUG 118/2003);

în considerarea declaraţiilor şi angajamentelor reciproce,

Părţile au convenit următoarele:

1. Cumpărarea de acţiuni

1.1 în condiţiile cadrului legal aplicabil, TRG va cumpăra de la OPSPI 26,6959% din acţiunile emise de către RRC (Acţiunile de Vânzare), în schimbul a 200 milioane dolari SUA, plătibili în numerar, după cum urmează:

(i.) 175 milioane dolari SUA reprezentând preţul Acţiunilor de Vânzare;

(ii.) 25 milioane dolari SUA reprezentând prima convenită de către Părţi pentru dobândirea de către TRG a majorităţii absolute de vot în RRC, care îi va permite, conform Legii nr. 31/1990 a societăţilor comerciale, să adopte orice decizie în legătură cu RRC.

1.2 Suma în numerar convenită la punctul 1.1 de mai sus va fi plătită către OPSPI la finalizarea tranzacţiei, într-o singură tranşă.

1.3 Părţile convin ca, pentru o perioadă de 3 ani, OPSPI să nu poată înstrăina restul de acţiuni deţinute în RRC şi reprezentând 18% din capitalul social al acesteia (Acţiunile Rămase)- în cursul acestei perioade, OPSPI va deţine dreptul de proprietate deplin asupra acestor acţiuni. Totodată, în această perioadă nu va interveni nicio reducere sau diluare a participaţiei OPSPI la capitalul social al RRC, prin majorare de capital, vânzare-cumpărare sau prin orice altă metodă.

1.4 După expirarea perioadei de interdicţie la înstrăinare menţionate la pct. 1.3 OPSPI va avea dreptul de a dispune de Acţiunile Rămase, în totalitate sau în parte. TRG este de acord să participe în cadrul oricărei proceduri de privatizare prin care OPSPI va vinde Acţiunile Rămase şi să ofere un preţ care reflectă valoarea justă a respectivelor acţiuni, valoare ce urmează a fi determinată la momentul vânzării.

1.5 TRG va continua să deţină un drept de preferinţă la cumpărarea Acţiunilor Rămase conform prevederilor OUG nr. 118/2003.

2. Fondul de investiţii în sectorul energetic

Părţile vor înfiinţa un fond de investiţii kazah-român (Fondul), în conformitate cu legislaţia românească, ce va avea următoarele coordonate:

2.1 structura acţionariatului: TRG - 80%; statul român - 20%;

2.2 domeniu: proiecte din domeniul energiei în legătură cu operaţiunile TRG;

2.3 durata investiţională: până la 7 ani. Pe durata celor7 ani se estimează investiţii de aproximativ 1 (un) miliard de USD, în funcţie de condiţiile pieţei, aşa cum este detaliat la clauza 2.5.;

2.4 proiecte selectate: selecţia se va realiza de către TRG, îh baza unor considerente economice solide, în conformitate cu politicile TRG în materie de investiţii.

2.5 Finanţare:

2.5.1. 150 milioane dolari SUA, pe care TRG îi va asigura în decursul duratei de investiţii, pe parcursul şi în funcţie de necesarul de finanţare aferent fiecărui proiect;

2.5.2 din capitalizarea de 150 milioane dolari SUA, contribuţia statului român, în valoare de 30 milioane dolari SUA, va fi achitată de către TRG;

2.5.3 fondul va atrage investiţii suplimentare de la terţi pentru finanţarea proiectelor selectate, în baza unui grad de îndatorare datorii-capital propriu de maxim 4:1.

2.6 Statul român va păstra o participaţie integrală, nediluată, de 20% din capitalul social al Fondului, pentru o perioadă de minimum 5 ani, perioadă în care nu va avea loc nicio reducere a acesteia prin majorare de capital, vânzare-cumpărare sau prin orice altă metodă.

2.7 Fără a aduce atingere interdicţiei prevăzute la clauza 2.6 de mai sus, TRG va avea un drept de preferinţă la cumpărarea pachetului de acţiuni deţinut de statul român în Fond.

2.8 Aspecte de guvernantă corporativă

2.8.1 Fondul se va constitui ca o societate pe acţiuni supusă legislaţiei române şi celor mai bune principii de guvernantă corporativă. Procesul de luare a deciziilor se va realiza, în general, prin:

(a) Adunarea generală a acţionarilor. Deciziile se vor lua în conformitate cu prevederile legale aplicabile.

(b) Consiliul de administraţie, care va derula operaţiunile Fondului, incluzând studii de fezabilitate a proiectelor, rapoarte de analiză, structurarea, finanţarea, negocierea, implementarea şi valorificarea investiţiilor. Componenţa Consiliului de administraţie va reflecta structura acţionariatului.

(c) Statul român va avea drept de veto în aprobarea acelor proiecte care implică riscuri din punct de vedere al securităţii naţionale, în conformitate cu deciziile Consiliului Suprem de Apărare a Ţării sau ale Guvernului României.

2.8.2 Pentru administrarea Fondului vor fi utilizate cele mai bune practici internaţionale aplicabile fondurilor cu capital privat de nivelul şi natura Fondului.

2.9 Statul român va facilita un proces accelerat de revizuire şi autorizare a proiectelor, în conformitate cu reglementările legale.

3. Distribuiri de profit din Fond

3.1 Orice distribuire de profit se va efectua numai în favoarea TRG până la momentul la care TRG recuperează 100% din investiţia sa de capital (adică 150 milioane dolari SUA).

3.2 După aplicarea prevederilor de la punctul 3.1 de mai sus, profitul va fi distribuit către statul român şi TRG, proporţional cu participată fiecăruia la capitalul social al Fondului.

4. Implementarea Memorandumului. Calendar

4.1 în scopul unei comunicări şi cooperări clare şi eficiente în vederea redactării documentaţiei finale de implementare a principiilor stabilite prin prezentul memorandum, părţile vor stabili un grup de lucru (Grupul de lucru). Fiecare parte îşi va numi reprezentanţi în acest scop.

4.2 Grupul de lucru se poate reuni în orice moment, la iniţiativa oricăreia dintre Părţi, cu condiţia ca cel puţin un reprezentant al celeilalte Părţi să fie prezent.

4.3 Prima întâlnire a Grupului de lucru va avea loc în termen de 5 (cinci) zile lucrătoare de la data prezentului memorandum. În cadrul acestei prime întâlniri, Grupul de lucru va stabili un calendar detaliat şi va pregăti o strategie pentru implementarea termenilor prezentului memorandum.

4.4 Părţile convin că termenii acestui Memorandum să fie implementaţi până la data de 30 iunie 2013, acest termen putând fi prelungit prin acordul Părţilor. În acest scop, Părţile vor depune toate eforturile astfel încât:

4.4.1 toate documentele necesare tranzacţiei - incluzând, dar fără a se limita la contract de vânzare-cumpărare, documentele constitutive ale Fondului - vor fi fost încheiate;

4.4.2 toate actele normative şi alte hotărâri, ordine, documente şi aprobări ale organelor statului necesare în vederea implementării termenilor prezentului memorandum vor fi fost emise şi sunt în vigoare şi aplicabile;

4.4.3 toate aprobările corporative şi de reglementare vor fi fost obţinute.

5. Acţiuni pe termen scurt

5.1 OPSPI va face demersuri utile şi necesare, astfel încât în cadrul şedinţei de judecată programată pentru data de 18 februarie 2013 (Dosar nr. 14.404/118/2010), statul român, prin reprezentantul autorizat în cauză (Ministerul Finanţelor Publice), să solicite suspendarea judecăţii procesului aflat pe rolul Curţii de Apel Constanţa. TRG va determina RRC ca în cadrul aceleiaşi şedinţe de judecată să solicite, la rândul său, suspendarea judecăţii.

6 Clauze finale

6.1 Cu excepţia prevederilor clauzelor 4 şi 5.1 de mai sus, care intră în vigoare la data semnării, prezentul memorandum intră în vigoare la data aprobării acestuia de către organele competente ale ambelor Părţi. Fiecare Parte va încerca să obţină aceste aprobări în termen de 30 de zile de la data prezentului memorandum. Fiecare Parte va informa cealaltă Parte imediat ce obţine aceste aprobări.

6.2 Acţiunile avute în vedere în prezentul memorandum vor fi implementate numai în conformitate cu cadrul legislativ aplicabil naţional sau european.

6.3 Cu condiţia obţinerii aprobărilor menţionate la clauza 6.1 de mai sus, înţelegerea reflectată în prezentul memorandum reprezintă acordul final şi definitiv al Părţilor cu privire la soluţionarea Litigiului menţionat în preambulul acestui memorandum.

6.4 Imediat după obţinerea aprobărilor menţionate la clauza 6.1 de mai sus, OPSPI va face demersuri utile şi necesare pentru ca (i) toate procesele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti care sunt legate, direct sau indirect, de Litigiu (inclusiv Litigiul), să fie stinse în mod irevocabil, fără judecare pe fond şi (ii) imediat ulterior stingerii acestor litigii sechestrul instituit de Autoritatea Naţională pentru Administrare Fiscală asupra activelor RRC şi titlul de executare silită din data de 17 noiembrie 2010 să fie revocat şi ridicat.

65 Prezentul memorandum este supus legislaţiei române.

Documentele tranzacţiei menţionate la clauza 4.4.1 vor fi supuse legii române şi orice litigii decurgând din sau în legătură cu respectivele documente vor fi soluţionate în mod exclusiv şi definitiv de către un tribunal internaţional de arbitraj în conformitate cu Regulile de arbitraj ale Camerei Internaţionale de Comerţ. Locul arbitrajului va fi Paris.

6.6. Implementarea principiilor asumate de către Părţi în prezentul memorandum va fi examinată, detaliată şi convenită în continuare de către consultanţii Părţilor, dacă şi după cum va fi necesar pentru a asigura mecanisme de punere în aplicare reciproc satisfăcătoare, în considerarea practicilor internaţional recunoscute pentru astfel de tranzacţii şi a legislaţiei din România.

6.7 Principiile generale cuprinse în prezentul memorandum constituie un ghid pentru Părţi în depăşirea potenţialelor obstacole ce pot apărea în implementarea mecanismelor agreate.

6.8 Părţile confirmă faptul că termenii şi condiţiile prevăzute în prezentul memorandum sunt aspecte confidenţiale, care nu vor fi dezvăluite terţilor decât în măsura în care acest lucru este necesar pentru implementarea prevederilor din Memorandum sau în cazul şi în măsura în care acest lucru este cerut de lege sau de alte reglementări, cum ar fi reglementări ale bursei de valori sau ale industriei aferente. În toate aceste cazuri, dezvăluirea informaţiilor va fi menţinută la un nivel minim.

6.9 Cu excepţia cazului în care nu este prevăzut altfel în prezentul memorandum, prezentul memorandum nu este şi nu va fi interpretat de către niciuna dintre părţi sau de către terţi ca reprezentând:

- o renunţare sau acceptare a oricăror drepturi sau obligaţii născute din Convenţia de emisiune; sau

- o acceptare sau recunoaştere de către una din părţi a oricărei acuzaţii, pretenţii sau poziţii în cadrul unui litigiu aparţinând celeilalte părţi sau a oricăror altor aspecte născute din Convenţia de emisiune care pot deveni obiectul unui litigiu.

6.10 Angajamentele asumate de către Părţi în prezentul memorandum vor înceta în cazul demarării sau reluării oricărui litigiu sau demers legal sau administrativ de către oricare dintre Părţi sau de către un afiliat al acesteia împotriva celeilalte Părţi sau a unui afiliat al acesteia în legătură cu Litigiul. Afiliat, în înţelesul prezentei clauze, înseamnă orice afiliat al TRG sau orice autoritate publică a statului român. În cazul în care statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, nu solicită suspendarea judecăţii litigiului aflat pe rolul Curţii de Apel Constanţa conform clauzei 5.1 de mai sus, TRG poate denunţa unilateral prezentul memorandum.

Drept mărturie a celor de mai sus, Părţile au semnat prezentul memorandum în 2 (două) exemplare originale în limbile engleză şi română. Versiunea în limba română va prevala în cazul apariţiei unor neconcordanţe între cele două versiuni.

 

Pentru statul român,

Gabriel Dumitraşcu,

şef al Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie

Pentru The Rompetrol Group N.V.,

Daniyar Berlibayev,

preşedinte al Consiliului de administraţie

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

pentru numirea domnului Nelu Zărnică în funcţia de subsecretar de stat la Departamentul de informaţii şi protecţie internă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne

În temeiul art. 15 lit. d) şi al art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 22 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2013, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Prim-ministrul emite următoarea decizie:

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Nelu Zărnică se numeşte în funcţia de subsecretar de stat la Departamentul de informaţii şi protecţie internă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

 

Bucureşti, 23 ianuarie 2014.

Nr. 14.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

privind împuternicirea domnului colonel Cornea Nicolae pentru a îndeplini atribuţiile funcţiei de inspector general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă

 

Având în vedere propunerea formulată de ministrul afacerilor interne, în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 9 din cap. II din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, al art. 771 alin. 1 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 14 alin. (1) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.490/2004, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul colonel Cornea Nicolae se împuterniceşte pentru a îndeplini atribuţiile funcţiei de inspector general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

 

Bucureşti, 23 ianuarie 2014.

Nr. 15.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

pentru numirea doamnei Ionela Viorela Dobrică în funcţia de subsecretar de stat la Ministerul pentru Societatea Informaţională

În temeiul art. 15 lit. d) şi art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 6 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 548/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului pentru Societatea Informaţională, cu modificările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Ionela Viorela Dobrică se numeşte în funcţia de subsecretar de stat la Ministerul pentru Societatea Informaţională.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

 

Bucureşti, 23 ianuarie 2014.

Nr. 16.

 

ACTE ALE AUTORITĂŢII NAŢIONALE DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI

 

AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI

 

ORDIN

privind aprobarea certificării Societăţii Naţionale de Transport Gaze Naturale “Transgaz” - S.A. Mediaş ca operator de transport şi de sistem al Sistemului naţional de transport al gazelor naturale

 

Având în vedere prevederile:

- Avizului Comisiei Europene C (2013) 8485 final din 25 noiembrie 2013 referitor la certificarea Societăţii Naţionale de Transport Gaze Naturale “Transgaz” - S.A. Mediaş;

- art. 3 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 715/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 13 iulie 2009 privind condiţiile de acces la reţelele pentru transportul gazelor naturale şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.775/2005;

- art. 126 alin. (1) şi (5) şi art. 128 din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012;

- Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 160/2012”,

- Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2013 pentru desemnarea entităţii publice care exercită, în numele statului, calitatea de acţionar la Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice “Transelectrica” - S.A. şi la Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale “Transgaz” - S.A. Mediaş,

luând în considerare:

- Cererea nr. 11.652/DG din 13 aprilie 2013, înregistrată la Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei sub nr. 19.212 din 15 aprilie 2013, depusă de către Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale “Transgaz” - S.A. Mediaş, cu sediul social în Mediaş, Piaţa C.I. Motaş nr. 1, judeţul Sibiu, înregistrată la oficiul registrului comerţului cu numărul de ordine J32/301/2000, pentru certificarea ca operator de transport şi de sistem al Sistemului naţional de transport al gazelor naturale, în sensul prevederilor art. 9 din Directiva 2009/73/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piaţa internă în sectorul gazelor naturale şi de abrogare a Directivei 2003/55/CE,

preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă certificarea Societăţii Naţionale de Transport Gaze Naturale “Transgaz” - SA. Mediaş ca operator de transport şi de sistem al Sistemului naţional de transport ai gazelor naturale, care este organizată şi funcţionează după modelul “operator de sistem independent”, în condiţiile prezentului ordin.

Art. 2. - În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentului ordin, Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale “Transgaz” - S.A. Mediaş este obligată să facă dovada adoptării următoarelor măsuri:

a) modifică actele constitutive ale societăţii în sensul introducerii obligativităţii îndeplinirii de către acţionarii societăţii, precum şi de către persoanele care fac parte din organele de conducere ale acesteia a cerinţelor prevăzute la art. 128 alin. (1) lit. a), b), c) şi alin. (2) şi (3) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, denumită în continuare Lege;

b) modifică actele constitutive ale societăţii în sensul introducerii interdicţiei, pentru acţionarii care deţin mai mult de 5% din acţiuni, de a exercita drepturile ce decurg din calitatea de acţionar prevăzute la art. 128 alin. (2) lit. (i) şi (ii) din Lege, dacă aceştia exercită vreun drept sau controlul asupra unei societăţi cu activitate de producere ori de furnizare de energie electrică şi/sau gaze naturale. Aceasta interdicţie se aplică acţionarului până la încetarea stării de incompatibilitate ce rezultă din neîndeplinirea cerinţelor prevăzute la art. 128 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Lege, care este constatată de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei;

c) modifică actele constitutive ale societăţii în sensul interzicerii intervenţiei oricărei persoane sau entităţi publice ori private, care nu face parte din structura de conducere, în luarea deciziilor referitoare la activitatea şi funcţionarea curentă a societăţii;

d) elimină orice situaţie de incompatibilitate cu privire la oricare dintre membrii actuali ai structurii de conducere, dintre cele enunţate la cap. III pct. 4 din Avizul Comisiei Europene C (2013) 8485 final din 25 noiembrie 2013.

Art. 3. - (1) Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale “Transgaz” - S.A. Mediaş este obligată să depună la Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei documente pertinente, temeinice şi elocvente care să certifice îndeplinirea măsurilor prevăzute la art. 2, până cel târziu la îndeplinirea termenului de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentului ordin.

(2) Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei poate solicita în orice moment completări şi clarificări cu privire la documentele primite în condiţiile alin. (1).

Art. 4. - Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale “Transgaz” - S.A. Mediaş are obligaţia să întocmească şi să transmită Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei un raport lunar privind stadiul îndeplinirii măsurilor prevăzute la art. 2 şi 5, până la sfârşitul fiecărei luni calendaristice.

Art. 5. - Pentru a respecta cerinţele de certificare prevăzute în Avizul Comisiei Europene C (2013) 8485 final din 25 noiembrie 2013, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentului ordin, este necesară adoptarea următoarelor măsuri:

1. Dispoziţiile legale privind coordonarea metodologică şi operaţională a Dispeceratului Naţional de Gaze Naturale de către Departamentul pentru Energie trebuie eliminate prin adoptarea următoarelor măsuri legislative:

a) abrogarea art. 5 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2013 pentru desemnarea entităţii publice care exercită, în numele statului, calitatea de acţionar la Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice “Transelectrica” - S.A. şi la Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale “Transgaz” - SA Mediaş;

b) abrogarea ari. 3 alin. (1) pct. 4 şi 31 din Hotărârea Guvernului nr. 429/2013 privind organizarea şi funcţionarea Departamentului pentru Energie, cu modificările ulterioare.

2. Cadrul legislativ în vigoare, respectiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2013, trebuie completat cu o dispoziţie care să interzică orice intervenţie a oricărei persoane sau entităţi publice ori private, care nu face parte din structura de conducere a Societăţii Naţionale de Transport Gaze Naturale “Transgaz” - SA Mediaş, în luarea deciziilor referitoare la activitatea şi funcţionarea curentă a societăţii. Această interdicţie se referă inclusiv la punerea în aplicare, de către societate, a măsurilor adoptate în cadrul politicilor şi strategiei în domeniul energiei electrice şi al gazelor naturale.

3. Cadrul legislativ în vigoare, respectiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2013, ar trebui completat cu o dispoziţie care să confere Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei competenţa de a verifica îndeplinirea cerinţelor prevăzute la art. 128 din Lege de către acţionarii Societăţii Naţionale de Transport Gaze Naturale “Transgaz” - S.A. Mediaş care deţin mai mult de 5% din acţiuni, precum şi de către candidaţii propuşi de consiliul de supraveghere, consiliul de administraţie, în directoratul societăţii, precum şi în alte organisme care reprezintă compania din punct de vedere juridic, înainte de numirea respectivilor candidaţi.

Art. 6. - Recomandăm ca Ministerul Finanţelor Publice să devină autoritatea contractantă a acordului de concesiune a Sistemului naţional de transport ai gazelor naturale, sens în care este necesară modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2013, iar, în calitate de reprezentant al proprietarului reţelei de transport, această autoritate ar trebui să preia de la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale calitatea de concedent al sistemului prin încheierea unui act adiţional semnat de toate părţile implicate.

Art. 7. - Neîndeplinirea sau îndeplinirea parţială a măsurilor prevăzute la art. 2 şi 5 conduce la nulitatea de plin drept a ordinului, cu consecinţa că prezentul ordin îşi încetează efectele atât pentru trecut, cât şi pentru viitor.

Art. 8. - Prezentul ordin nu constituie un impediment pentru nicio entitate publică din România în vederea adoptării măsurilor necesare implementării modelului de separare a proprietăţii asupra reţelei electrice de transport, prevăzut la art. 9 alin. (1) din Directiva 2009/73/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 iulie 2009 privind normele comune pentru piaţa internă în sectorul gazelor naturale şi de abrogare a Directivei 2003/55/CE.

Art. 9. - Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale “Transgaz” - S.A. Mediaş duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin, conform atribuţiilor stabilite prin lege, iar direcţiile şi serviciile de specialitate din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei urmăresc respectarea prevederilor prezentului ordin.

Art. 10. - (1) Prezentul ordin, împreună cu referatul de aprobare aferent acestuia, se comunică Comisiei Europene de către Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei.

(2) Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, împreună cu Avizul Comisiei Europene C (2013) 8485 final din 25.11,2013 prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin, conform prevederilor art. 3 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 715/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 13 iulie 2009 privind condiţiile de acces la reţelele pentru transportul gazelor naturale şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.775/2005.

 

Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei,

Niculae Havrileţ

 

Bucureşti, 22 ianuarie 2014.

Nr. 3.

 

 

ANEXĂ

 

AVIZ AL COMISIEI

din 25.11.2013

În temeiul articolului 3 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 5/2009 al articolului 10 din Directiva 2009/73/CE - România - Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale “Transgaz” - S.A. (Transgaz)

 

I. Procedura

La data de 25 septembrie 2013, Comisia a primit o notificare din partea autorităţii naţionale de reglementare din România, Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (denumită în continuare ANRE), în conformitate cu articolul 10 alineatul (6) din Directiva 2009/73/CE (denumită în continuare directiva privind gazele naturale), referitoare la un proiect de decizie de certificare a Societăţii Naţionale de Transport Gaze Naturale “Transgaz” - S.A. (denumită în continuare Transgaz) ca operator independent de sistem pentru sistemul de transport de gaze naturale al României.

În temeiul articolului 3 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 715/2009 (denumit în continuare regulamentul privind gazele naturale), Comisiei îi revine sarcina de a examina proiectul de decizie notificat şi de a emite un aviz, adresat autorităţii naţionale de reglementare relevante, cu privire la compatibilitatea lui cu articolul 10 alineatul (2) şi cu articolul 9 din directiva privind gazele naturale.

II Descrierea deciziei notificate

Transgaz operează sistemul de transport de gaze naturale din România. Transgaz este deţinută în prezent de statul român (58,509%), de S.C. Fondul Proprietatea - SA (14,987%) şi de alţi acţionari (26,502%), niciunul dintre aceştia din urmă nedeţinând, aparent, o cotă semnificativă de acţiuni la Transgaz.1 Transgaz este listată la bursa din România. Activele de transport sunt deţinute în mod direct de Transgaz în proporţie de aproximativ 64%. Statul român deţine aproximativ 34% din active.2

Transgaz urmăreşte să obţină certificarea prin intermediul aplicării modelului operatorului independent de sistem (denumit în continuare modelul ISO), astfel cum se prevede la articolul 9 alineatul (8) din directiva privind gazele naturale.

În proiectul de decizie, ANRE analizează dacă cerinţele de certificare a Transgaz ca ISO sunt îndeplinite în conformitate cu dispoziţiile din legislaţia românească de punere în aplicare a directivei privind gazele naturale. ANRE consideră că Transgaz poate fi certificată în mod preliminar ca operator de transport şi de sistem pentru reţeaua de transport cu condiţia ca, în termen de 6 luni de la data deciziei finale, Transgaz:

“să îndeplinească în totalitate condiţiile prevăzute [la] art. 128 alin. (1) lit. a), b), c) şi e) din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/20123, inclusiv prin eliminarea posibilităţii de a se exercita asupra sa sau asupra activităţii sale sau asupra proprietarului sistemului de transport prin orice mijloace de coordonare, subordonare sau de alt fel, influenţe decisive/determinante de către o persoană care exercită controlul sau vreun drept asupra unui operator economic care desfăşoară oricare dintre activităţile de producere sau de furnizare de energie electrică sau de gaze naturale”.4

III. Observaţii

Pe baza prezentei notificări, Comisia face următoarele observaţii cu privire la proiectul de decizie.

1. Posibilitatea aplicării modelului ISO

În conformitate cu articolul 9 alineatul (8) litera (a) din directiva privind gazele naturale, modelul ISO poate fi aplicat în cazul în care, la data de 3 septembrie 2009, sistemul de transport a aparţinut unei societăţi integrate vertical (denumită în continuare SIV).

Comisia înţelege că unicul acţionar care deţinea controlul asupra Transgaz la data de 3 septembrie 2009 era statul român. Drepturile de proprietate ale statului român au fost exercitate la momentul respectiv de către Ministerul Economiei şi Comerţului, care, în prezent, este Ministerul Economiei. Acest minister deţine, de asemenea, participării importante, inclusiv prin care deţine controlul, într-un număr de societăţi active în producerea, distribuirea şi furnizarea de gaze naturale, precum şi de energie electrică, din România. La momentul respectiv, Ministerului Economiei şi Comerţului i-a fost, de asemenea, atribuită competenţa de a gestiona proprietăţile statului în domeniul furnizării, producerii şi transportului de gaze naturale (şi de energie electrică).

Prin urmare, se poate considera că, în 2009, Ministerul Economiei şi Comerţului era o societate integrată vertical, din care Transgaz făcea parte, şi, în consecinţă, alegerea modelului ISO este, în principiu, posibilă în cazul Transgaz. Cu toate acestea, pe baza unor observaţii privind natura structurală a punerii în aplicare a modelului ISO în cazul de faţă. Comisia recomandă cu fermitate ANRE ca, în cooperare cu organismele relevante ale statului român, să ia în considerare punerea în aplicarea modelului separării drepturilor de proprietate, pe baza unei separări a organismelor publice în cadrul statului.

2. Alegerea modelului ISO

Atât în cadrul modelului ISO, cât şi a celui de separare a drepturilor de proprietate, separarea efectivă în cadrul statului trebuie să fie asigurată în cazurile în care separarea are loc între autorităţi publice. Articolul 9 alineatul (6) din directiva privind gazele naturale oferă posibilitatea, în contextul modelului separării drepturilor de proprietate şi pentru conformarea la cerinţele articolului 9 alineatul (1) literele (b), (c) şi (d), ca statul să controleze activităţile de transport, precum şi cele de generare, producţie şi/sau furnizare. Cu toate acestea, activităţile respective se exercita de către entităţi publice separate. Această dispoziţie se aplică şi modelului ISO5, în acest context, două organisme publice separate ar trebui, prin urmare, să fie considerate drept două persoane distincte şi ar trebui să fie în măsură să controleze activităţi de producţie şi/sau de furnizare, pe de o parte, şi activităţi de transport, pe de altă parte, cu condiţia să se poată demonstra că ele nu se află sub influenţa comună a unei alte entităţi publice, încălcându-se astfel normele privind separarea drepturilor de proprietate.

Organismele publice în cauză trebuie să fie efectiv separate, în aceste cazuri, trebuie să se demonstreze că cerinţele de la articolul 9 alineatul (1) literele (b), (c) şi (d) din directiva privind gazele naturale sunt pe deplin respectate.

Proprietatea asupra sistemului

Transgaz utilizează partea din sistemul de transport pe care nu o deţine în baza unui contract de concesiune pentru care,

În numele statului român, autoritatea semnatară este Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale. Aceasta este un organism public care este coordonat în mod nemijlocit de către prim-ministru. Din decizia preliminară a ANRE nu reiese în mod clar în ce măsură contractul de concesiune conferă competenţe Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale asupra reţelei de transport. Comisia invită ANRE să clarifice, în decizia să finală, drepturile pe care Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale le are asupra Transgaz în baza contractului de concesiune.

Comisia reaminteşte faptul că, în baza normelor privind modelul ÎSO, dreptul de proprietate asupra sistemului de transport este, prin definiţie, deţinut de către o altă persoană decât ISO. Această persoană, proprietarul sistemului, este strict limitată în exercitarea drepturilor care îi revin în calitate de proprietar, în plus, face obiectul unor obligaţii specifice menite să permită ISO să îşi îndeplinească sarcinile de transport într-o manieră independentă în raport cu proprietarul sistemului.

Cu toate acestea, în cazul de faţă, astfel cum s-a explicat mai sus, sistemul de transport operat de Transgaz este parţial deţinut chiar de către Transgaz şi parţial de către statul român, într-adevăr, statul român deţine aproximativ 34% din active, în timp ce Transgaz deţine în mod direct o cotă de aproximativ 64%6, Cota de proprietate deţinută de Transgaz va creşte inevitabil, întrucât activele nou achiziţionate pot reveni doar societăţii Transgaz.7 Prin urmare, ISO este în mare măsură aceeaşi persoană cu proprietarul sistemului. Comisia remarcă faptul că această situaţie nu reprezintă situaţia tipică pentru care modelul ISO a fost înfiinţat, adică o situaţie în care o societate din domeniul energetic integrată vertical care a refuzat să îşi vândă activele de transport ar putea să îşi plaseze operaţiunile în mâinile unui operator complet separat, împiedicând astfel orice conflicte de interese cu privire la operarea reţelelor. Această separare este absentă în cazul de faţă, dat fiind că Transgaz deţine o proporţie semnificativă şi din ce în ce mai însemnată din activele de transport al gazelor naturale.

Separarea în cadrul statului

Comisia remarcă faptul că, după data de 3 septembrie 2009, gestionarea drepturilor de proprietate ale statului român asupra Transgaz a fost transferată la Ministerul Finanţelor Publice, care, în prezent, exercită toate drepturile şi îşi asumă toate obligaţiile statului român în calitate de acţionar la Transgaz, deţinând majoritatea drepturilor de vot reprezentate. Ministerul îşi exercită aceste drepturi prin intermediul adunării generale a Transgaz, care, prin majoritate simplă, printre altele, numeşte şi revocă membrii consiliului de supraveghere al Transgaz, îi stabileşte bugetul şi îi aprobă planul de management şi strategia8.

Drepturile de proprietate ale statului român în principalele societăţi de producţie, de furnizare şi de distribuţie de gaze naturale din România, precum şi în principalele societăţi de generare, de furnizare şi de distribuţie de energie electrică sunt exercitate de către Departamentul pentru Energie. Acesta este o entitate distinctă din punct de vedere juridic, dar este coordonată de către ministrul economiei.

Conform legislaţiei româneşti, prim-ministrul conduce guvernul şi coordonează activităţile membrilor săi, în conformitate cu îndatoririle lor legale9, îndatoririle legale ale ministerelor sunt diferite şi sunt stabilite prin legi diferite, corespunzător domeniilor de activitate ale fiecăruia. Ministerele sunt entităţi juridice distincte, fără nicio subordonare între ele. În conformitate cu articolul 93 alineatul (19) din Legea nr. 123/2013, orice acţiune împotriva independenţei OTS este considerată încălcare a legii.

Comisia ar putea fi de acord că Ministerul Finanţelor Publice, pe de o parte, şi Ministerul Economiei şi Departamentul pentru Energie, pe de altă parte, pot fi considerate organisme publice independente în sensul articolului 9 alineatul (6) din directiva privind gazele naturale. Din aceleaşi motive poate fi acceptat faptul că Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale este un organism public separat de Ministerul Economiei şi de Departamentul pentru Energie, precum şi de Ministerul Finanţelor Publice.

Cu toate acestea, astfel cum s-a explicat la punctul 5 din prezentul aviz, Departamentul pentru Energie are anumite competenţe în ceea ce priveşte Transgaz, care sunt incompatibile cu regulile privind separarea referitoare la separarea organismelor publice.

Departamentului pentru Energie, care este subordonat ministrului economiei, îi revine responsabilitatea de a gestiona proprietatea statului român în domeniul transportului de gaze naturale, în plus, Departamentul pentru Energie este responsabil de coordonarea metodologică şi operaţională a dispecerului naţional, o parte din Transgaz, şi îi este atribuită responsabilitatea coordonării1^ activităţilor sistemului naţional de transport de gaze naturale (precum şi de energie electrică) (a se vedea, de asemenea, punctul 5 din prezentul capitol). Prin urmare, Departamentul pentru Energie îşi exercită influenţa asupra Transgaz într-un mod care nu este reconciliabil nici cu separarea în cadrul statului, nici cu rolul său de proprietar de sistem.

Comisia a remarcat, de asemenea, articolul 3 alineatul (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/201311 conform căruia, chiar şi în condiţiile în care Ministerul Finanţelor Publice va numi şi va revoca membrii consiliului de administraţie al Transgaz, aceştia trebuie să acţioneze în conformitate cu politicile şi cu strategia în domeniul energiei şi al gazelor naturale, astfel cum au fost elaborate de ministerul relevant, adică de Departamentul pentru Energie, întrucât este normal ca membrilor consiliului de administraţie numiţi de către statul român să li se poată cere să acţioneze în limitele politicilor şi strategiilor generale stabilite de către statul român, inclusiv ale celor elaborate de câtre Departamentul pentru Energie, Comisia consideră că astfel de cerinţe ar trebui să excludă în mod explicit posibilitatea ca astfel de măsuri să interfereze cu independenţa şi cu funcţionarea curentă a Transgaz.

În plus, Comisia consideră că nu a fost dovedit în mod suficient faptul că prim-ministrul nu este în măsură să influenţeze ministrul finanţelor publice şi în special Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (care este coordonată de el), pe de o parte, şi Ministerul Economiei şi Departamentul pentru Energie, pe de altă parte. De exemplu, nu s-a demonstrat că prim-ministrul nu are puterea de a da instrucţiuni acestor organisme publice. De asemenea, nu s-a demonstrat în mod suficient că Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale nu are alte interese în legătură cu producerea şi/sau cu furnizarea gazelor naturale şi a energiei electrice în cadrul responsabilităţilor sale.

În acest context, Comisia consideră că, în prezent, nu există motive suficiente pentru a concluziona că gradul de separare necesar în conformitate cu articolul 9 alineatul (6) din directiva privind gazele naturale în contextul unui model ISO este atins.

3. Interesele acţionarilor minoritari

Articolul 14 alineatul (2) litera (a) din directiva privind gazele naturale stabileşte, printre altele, că ISO trebuie să fie în conformitate cu cerinţele de la articolul 9 alineatul (1) literele (b) şi (c) din directiva privind gazele naturale, menite să asigure independenţa operatorului de transport şi de sistem de interesele în domeniul generării sau al furnizării.

Unul dintre proprietarii Transgaz este Fondul Proprietatea, care deţine 14,987 % din acţiuni. Fondul Proprietatea deţine participaţii şi în societăţi de producţie şi de furnizare de gaze naturale şi de energie electrică. Fondul nu deţine controlul asupra Transgaz, dar poate vota şi propune alegerea membrilor consiliului de administraţie în societăţile în care deţine acţiuni, în plus, legislaţia română facilitează numirea membrilor consiliului de administraţie de către acţionarii minoritari în societăţile de stat prin intermediul unui aşa-numit regim de “drepturi de vot cumulative”12. Comisia concluzionează că acest acţionar minoritar deţine interese şi poate exercita drepturi care sunt incompatibile cu dispoziţiile articolului 9 alineatul (1) literele (b) şi (c)13 din directiva privind gazele naturale.

Comisia remarcă făptui că s-ar putea realiza conformarea la articolul 9 alineatul (1) literele (b) şi (c) din directiva privind gazele naturale prin stabilirea, de exemplu în reglementările interne ale Transgaz, a faptului că acţionarii nu îşi pot exercita numirile sau drepturile de vot în cadrul Transgaz până când ANRE primeşte asigurări adecvate că aceşti acţionari nu deţin interese în alte societăţi care să fie incompatibile cu cerinţele din directiva privind gazele naturale*.

4. Independenţa membrilor Consiliului de administraţie al Transgaz

Articolul 9 alineatul (1) litera (d) din directiva privind gazele naturale stabileşte că nu este posibil ca un membru al consiliului de administraţie al unui OTS sau un membru al unui organism care reprezintă în mod legal un OTS să fie în acelaşi timp membru al consiliului de administraţie al unei societăţi active în producţia ori furnizarea de gaze naturale.

În decizia sa preliminară, ANRE nu evaluează în detaliu dacă toţi membrii actuali ai Consiliului de administraţie al Transgaz deţin interese sau alte poziţii în consilii de administraţie care sunt incompatibile cu articolul 9 alineatul (1) litera (d) din directiva privind gazele naturale. Comisia remarcă faptul că este necesar ca AN RE să realizeze o astfel de evaluare pentru toţi membrii consiliului de administraţie înainte de emiterea deciziei sale finale de certificare, pentru a se asigura conformitatea cu articolul 9 alineatul (1) litera (d) din directiva privind gazele naturale. Ca observaţie generală, Comisia remarcă faptul că este necesar ca ANRE să aibă competenţa de a impune ca toţi potenţialii membri ai consiliului de administraţie să respecte toate cerinţele relevante din directiva privind gazele naturale, înainte de â ocupa respectiva poziţie1 s.

5. Competenţele Departamentului pentru Energie în ceea ce priveşte Transgaz

Articolul 14 alineatul (4) şi (5) din directiva privind gazele naturale limitează strict competenţele proprietarului de sistem asupra ISO. Articolul 14 alineatul (2) stabileşte că operatorul de transport şi de sistem este responsabil de îndeplinirea sarcinilor menţionate la articolul 13. Dispecerizarea este o funcţie esenţială a operării sistemului de transport, Transgaz acţionează ca dispecer al gazelor naţionale în România, în conformitate cu articolul 100 alineatul (40) din Legea nr. 123/2012, dispecerizarea reprezintă “activitatea specifică de echilibrare permanentă şi operativă, la nivelul sistemelor, a cantităţilor de gaze naturale intrate şi, respectiv, ieşite, la parametrii rezultaţi din obligaţiile de livrare, precum şi luarea măsurilor de limitare a efectelor situaţiilor excepţionale, cum ar fi: temperaturi foarte scăzute, calamităţi naturale, avarii majore şi altele asemenea, prin folosirea de mijloace specifice”. Dispecerizarea se referă, prin urmare, la operaţiunile de gestionare curentă a reţelei de gaze naturale, incluzând echilibrarea.

Legislaţia română prevede că dispecerul naţional pentru gaze naturale16 rămâne în coordonarea metodologică şi operaţională a ministerului delegat pentru energie17. Comisia consideră că o astfel de dispoziţie este incompatibilă cu dispoziţiile directivei privind gazele naturale. Comisia consideră că activitatea de coordonare operaţională a dispecerului naţional pentru gazele naturale este o sarcină esenţială a OTS şi trebuie să fie realizată într-o manieră independentă şi chiar de către OTS. În acest context, este de remarcat faptul că articolul 13 alineatul (3) din directiva privind gazele naturale, care stabileşte sarcinile operatorului de transport şi de sistem pentru gazele naturale, se referă în mod explicit la echilibrarea sistemului de transport al gazelor naturale.

Păstrarea activităţii de coordonare metodologică şi operaţională a dispecerului naţional pentru gazele naturale din România de către Departamentul pentru Energie din România este cu atât mai discutabilă ţinând seama de faptul că acest departament gestionează şi interesele României în activele de producţie, de furnizare şi de distribuţie a gazelor naturale, fiind astfel puţin probabil ca OTS poate realiza această sarcină esenţială într-o manieră independentă.

Pe un plan mai general, Departamentul pentru Energie este investit prin lege cu responsabilitatea coordonării18 activităţilor Sistemului naţional de transport al gazelor naturale (precum şi de energie electrică). Dispoziţia relevantă se referă în mod clar numai la activităţile sistemului naţional de gaze naturale (precum si de energie electrică). Prin urmare, se pare că se referă la activităţile operatorilor de transport şi de sistem ca atare şi nu la activităţile operatorilor de transport şi de sistem în raport cu alte entităţi relevante din sectorul gazelor naturale şi al energiei electrice, cum ar fi furnizorii şi producătorii de gaze naturale, în timp ce operatorul de transport şi de sistem ar trebui să fie în măsură să îşi exercite funcţiile într-o manieră independentă faţă de Departamentul pentru Energie19.

Pe baza observaţiilor de mai sus, Comisia consideră că, în circumstanţele actuale, nu există motive suficiente pentru certificarea Transgaz în baza modelului ISO. Comisia recomandă ANRE să depună eforturi, în cooperare cu organismele relevante ale statului român, pentru a face astfel încât separarea drepturilor de proprietate asupra Transgaz să se realizeze prin aplicarea articolului 9 alineatul (6) din directiva privind gazele naturale, permiţând separarea în cadrul statului, ceea ce, în mod necesar, implică, de asemenea, faptul că legislaţia românească trebuie să fie modificată în regim de urgenţă astfel încât să includă acest model de separare.

Într-o astfel de situaţie, exercitarea drepturilor de proprietate ale statului român asupra Transgaz poate să rămână în cadrul Ministerului Finanţelor Publice. Ministerul Economiei şi Departamentul pentru Energie ar putea să îşi menţină participaţiile respective în societăţile de producţie şi/sau de furnizare, precum şi sarcinile lor respective în ceea ce priveşte politica energetică naţională. Cu toate acestea, responsabilitatea de a gestiona proprietatea statului român asupra transportului de gaze, care în prezent revine Departamentului pentru Energie, trebuie să fie transferată unui organism public separat de Departamentul pentru Energie. Articolul 3 alineatul (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2013 ar trebui să fie modificat în conformitate cu cale de mai sus. Departamentul pentru Energie ar trebui, de asemenea, să renunţe la coordonarea metodologică şi operaţională a dispecerului naţional, care trebuie considerată o sarcină esenţială care trebuie îndeplinită de Transgaz în mod independent.

IV. Concluzii

În temeiul articolului 3 alineatul (2) din regulamentul privind gazele naturale, ANRE va ţine seama întocmai de observaţiile de mai sus ale Comisiei atunci când ia decizia sa finală cu privire la certificarea Transgaz, iar atunci când ia decizia, o comunică Comisiei.

Poziţia Comisiei cu privire la această notificare nu aduce atingere niciunei alte poziţii pe care Comisia o poate adopta în raport cu autorităţile naţionale de reglementare cu privire la orice alte proiecte de măsuri notificate privind certificarea sau în raport cu autorităţile naţionale responsabile de transpunerea legislaţiei UE în ceea ce priveşte compatibilitatea oricărei măsuri naţionale de punere în aplicare cu legislaţia UE.

Comisia va publica prezentul document pe site-ul ei de internet. Comisia consideră că informaţiile din prezentul document nu sunt confidenţiale. ANRE este invitată să informeze Comisia în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea prezentului document în cazul în care consideră că, în conformitate cu normele UE şi cu cele naţionale privind confidenţialitatea comercială, el conţine informaţii confidenţiale pe care le doreşte să fie eliminate înainte de publicare. O astfel de solicitare trebuie motivată.

 

Adoptat la Bruxelles, 25 noiembrie 2013.

 

Pentru Comisie, Joaquin Almunia, vicepreşedinte


1 Conform documentelor prezentate de către ANRE în notificarea transmisă de aceasta.

2 O altă parte terţă deţine, de asemenea. 2% din reţeaua de transport de gaze naturale.

3 Articolul 128 transpune în legislaţia română articolul 9 din directiva privind gazele naturale.

4 Articolul 2 din proiectul de decizie de certificare notificat.

5 Ase vedea articolul 14 alineatul (2) litera (a) din directiva privind gazele naturale, prin care se solicită candidatului ISO să demonstreze că îndeplineşte cerinţele de la articolul 9 alineatul (1) literele (b), (c) şi (d) din directiva privind gazele naturale.

6 O altă parte terţă deţine, de asemenea, 2% din reţeaua de transport.

7 Cu toate acestea, potrivit contractului de concesiune prin care activele deţinute de statul român sunt autorizate a fi utilizate de Transgaz, toate activele Transgaz vor fi “returnate” statului român atunci când expiră acordul de concesiune.

8 Normele privind cvorumul necesar pentru reuniunile ordinare şi extraordinare reconvocate ale acţionarilor după ce o primă reuniune nu a reuşit să întrunească cvorumul necesar sunt de aşa natură cât este posibil ca în aceste reuniuni reconvocate să se ia decizii valabile fără ca statul român să fie prezent. (Prezenţa sa este necesara pentru ca în prima reuniune ordinară şi extraordinară convocată să se ia decizii valabile). Având în vedere actuala cotă de acţiuni deţinute de acţionarii minoritari, niciunul dintre aceştia din urmă nu ar fi, totuşi, în măsură să exercite controlul asupra Transgaz.

9 Articolul 13 din Legea nr. 90/2001.

10 Articolul 1 din Hotărârea Guvernului nr. 429/2013, punctul 3. Această observaţie nu se referă la punctul 2 din aceeaşi hotărâre.

11 Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2013 care prevede transferul de acţiuni deţinute de stat în CNTEE Transelectrica - SA şi în SNTGN Transgaz – S.A.

12 Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanta corporativă a întreprinderilor publice. Această ordonanţă de urgenţă prevede că un acţionar care deţine, individual sau împreună cu alţii, cel puţin 10% din acţiunile unei întreprinderi de stat poate solicita aplicarea metodei votului cumulativ pentru alegerea membrilor consiliului de administraţie sau al consiliului de supraveghere, în timp ce aceasta facilitează numirile membrilor consiliului de administraţie de către acţionarii minoritari, normele nu permit acestora să deţină controlul.

13 În plus faţă de drepturile care pot fi derivate din Ordonanţa de urgenţă a Guvern ului nr. 109/2011 reiese că Fondul Proprietatea beneficiază de anumite drepturi minoritare care îl permit să numească membri ai consiliului de administraţie în anumite societăţi de generare a energiei electrice şi de drepturi în ceea ce priveşte anumite tipuri de decizii.

14 Ca abordare practică, Comisia ar putea sprijini opţiunea prezentata de ANRE de a utiliza pragul prevăzut la articolul 228 din Legea română nr. 227 privind piaţa de capital şi de a o scuti de competenţele de control pentru acele entităţi care deţin o parte din drepturile de vot mai mică de 5% sau pentru entităţile care au beneficii în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

15 Articol ui 41 alineatul (4) din directiva privind gazele naturale prevede că AN R-uri le sunt investite cu o astfel de competenţă.

16 Precum şi dispecerul naţional pentru energie electrică, Transelectrica.

17 Articolul 5 alineatul (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2013.

18 Articolul 3 alineatul (1) din Hotărârea Guvernului nr. 429/2013, punctul 3.

19 Astfel cum se prevede la punctul 2 din acelaşi articol.


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.