MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 48/2014

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 182 (XXVI) - Nr. 48         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Marţi, 21 ianuarie 2014

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 420 din 15 octombrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 65 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii

 

Decizia nr. 441 din 29 octombrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1-3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2010 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei în construcţii

 

Decizia nr. 474 din 21 noiembrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4082 alin. 4 din Codul de procedură penală

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

13. - Hotărâre privind aprobarea Licenţei de concesiune nr. 12.962/2010 a activităţii miniere de exploatare a bazaltului în perimetrul Poiana Stan ii, judeţul Braşov, încheiată între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale si Societatea Comercială “Vectra Service” - S.R.L.

 

22. - Hotărâre pentru aprobarea înscrierii în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unui imobil şi darea acestuia în administrarea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară pentru Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bacău

 

23. - Hotărâre pentru aprobarea înscrierii în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unui imobil aflat în administrarea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară pentru Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mehedinţi

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

2.563/2013. - Ordin al ministrului culturii privind clasarea în Lista monumentelor istorice, categoria monumente de for public, grupa valorică B, a Monumentului Eroului intitulat “Jertfa” din satul Răzvadul de Sus, comuna Răzvad. judeţul Dâmboviţa

 

2.567/2013. - Ordin al ministrului culturii privind clasarea în Lista monumentelor istorice, categoria monumente de arhitectură, grupa valorică B, a imobilului “Reşedinţă barocă” din Oradea, Str. Republicii nr. 81, judeţul Bihor

 

2.571/2013. - Ordin al ministrului culturii privind clasarea în Lista monumentelor istorice a Curţii Johannes Honterus şi schimbarea din categoria “monument” a Bisericii evanghelice “Biserica Neagră” din municipiul Braşov, cod BV-II-m- A-11412, în categoria “ansamblu”, cu denumirea Ansamblul “Biserica Neagră”

 

2.690/2013. - Ordin al ministrului culturii privind clasarea în Lista monumentelor istorice, categoria monumente de arhitectură, grupa valorică B, a Bisericii Sf. Arh. Mihail şi Gavril din Săcueni, str. Irinyi Janos nr. 19, judeţul Bihor

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 420

din 15 octombrie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 65 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 65 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială “Ringier România” - S.R.L din Bucureşti în Dosarul nr. 26.685/3/2012 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului nr. 411 D/2013 al Curţii Constituţionale.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public pentru susţinerea concluziilor asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Acesta arată că cenzurarea de către instanţa judecătorească a motivului desfiinţării postului nu echivalează cu o ingerinţă a statului în activitatea angajatorului - întreprindere privată, deoarece instanţa verifică, pe calea controlului judecătoresc, caracterul real al desfiinţării postului, această condiţie reprezentând o garanţie în favoarea angajatului împotriva posibilităţii concedierii arbitrare.

Reprezentantul Ministerului Public mai menţionează că prin Decizia nr. 23 din 24 ianuarie 2013 Curtea s-a pronunţat în acelaşi sens mai sus indicat, iar în lipsa unor elemente noi, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei, pronunţată cu acel prilej, precum şi argumentele care o justifică, se impun a fi menţinute şi în prezenta cauză.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 5 iunie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 26.685/3/2012, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 65 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială “Ringier România” - S.R.L. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei formulate împotriva unei decizii de concediere.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 65 alin. (2) teza a două din Codul muncii, potrivit cărora desfiinţarea locului de muncă trebuie să aibă o cauză reală şi serioasă, permit instanţei de judecată să cenzureze oportunitatea (mobilul, motivul) avută în vedere de angajator la aplicarea deciziei manageriale de desfiinţare a postului respectiv, ceea ce reprezintă o încălcare a principiilor economiei de piaţă şi a proprietăţii private, consacrate de art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a) şi de art. 136 alin. (5) din Constituţie.

Prima condiţie impusă de text, aceea ca desfiinţarea postului să fie efectivă, are semnificaţia protejării angajatului de posibilitatea concedierii abuzive, bazate pe desfiinţarea fictivă a postului, veridicitatea desfiinţării putând fi verificată în fapt de către instanţa de judecată.

A două condiţie lasă însă cauza desfiinţării postului la aprecierea instanţei, producându-se o ingerinţă în actul de administrare a agentului economic. Economia de piaţă are drept fundamente proprietatea particulară şi interesul personal, fiind condusă prin mecanismele concurenţei, ale cererii şi ofertei, fără intervenţia administrativă a statului. Prin urmare, fiecare societate/întreprindere privată, orientându-se şi în funcţie de propria experienţă pe piaţă, informaţii şi cunoştinţe, sau chiar intuiţie, urmăreşte, prin deciziile luate de organele de conducere, realizarea profitului. Or, o instanţă de judecată nu poate să cenzureze cauza actului de management sau să înlocuiască deciziile obiective, economice şi personale ale conducătorului sau managerului unei societăţi private, fără a încălca dreptul de proprietate privată, cu cele trei atribute: usus, fructus şi abusus. În acest sens, autorul excepţiei arată că intuiţia proprietarului poate să nu întrunească, aparent, exigenţele unei cauze “reale şi serioase” şi nici nu poate fi dovedită, aşa cum cere textul legal criticat, însă practica a demonstrat, în unele cazuri, că a fost soluţia ce a salvat o societate de la pierderi sau chiar faliment.

Mai semnalează autorul excepţiei faptul că practica judiciară nu este constantă în această materie: unele instanţe de judecată au dispus chiar efectuarea de expertize pentru a verifica existenţa pierderilor ce au determinat desfiinţarea postului, după cum alte instanţe au apreciat că nu există temei legal care să îl oblige pe angajator să insereze în decizia de concediere motivul economic, tehnic sau financiar care a determinat reorganizarea unităţii.

În consecinţă, se apreciază că prima condiţie prevăzută de art. 65 alin. (2), potrivit căreia “desfiinţarea trebuie să fie efectivă”, este suficientă pentru realizarea intenţiei legiuitorului de protejare a salariatului. Suplimentarea caracterului efectiv al desfiinţării postului cu a două condiţie, constând în necesitatea existenţei unei cauze reale şi serioase a acestei operaţiuni, transformă instanţa de judecată în manager al societăţii comerciale private şi depăşeşte, prin urmare, limitele stabilite de art. 135 şi art. 136 din Constituţie.

Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.

Se arată că angajatorul, în calitatea sa de subiect de drept, beneficiază de protecţia oferită de dispoziţiile constituţionale ale art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a) şi ale art. 136 alin. (5), invocate în motivarea excepţiei, iar în speţă, acesta şi-a exercitat, în concret, libera iniţiativă şi dreptul său de proprietate asupra bunurilor din patrimoniu prin încheierea unui contract individual de muncă. Acesta nu este însă un act de administrare unilateral al angajatorului, ci o convenţie bilaterală, exprimând manifestarea acordului de voinţă al celor două părţi contractuale, angajator şi salariat. Astfel, interesul legitim legat de stabilitatea raporturilor de muncă şi de ocrotirea bunei credinţe impune ca exerciţiul dreptului angajatorului de a pune capăt contractului individual de muncă să nu fie arbitrar.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul, exprimându-şi punctul de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate, consideră că aceasta este neîntemeiată.

Textul legal criticat stabileşte condiţiile în care angajatorul poate dispune concedierea salariatului din motive ce nu îi sunt imputabile acestuia. Astfel cum a reţinut şi Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa în materie, condiţionarea desfiinţării locului de muncă de existenţa unei cauze reale şi serioase reprezintă o garanţie menită să preîntâmpine o atitudine abuzivă a angajatorului faţă de salariat, în scopul asigurării unui echilibru de forte între cele două părţi contractuale. Totodată, textul de lege criticat nu urmăreşte limitarea libertăţii angajatorului de a dispune cu privire la modul de administrare a activităţii economice, ci reprezintă, în realitate, o expresie a prevederilor art. 57 din Constituţie, potrivit cărora “Cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizii trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi.”

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 65 alin. (2) din Codul muncii sunt constituţionale.

Condiţiile pe care textul criticat le reglementează urmăresc să stabilească un echilibru între cele două părţi ale contractului de muncă - angajator şi salariat -, astfel că nu este suficientă cerinţa ca desfiinţarea locului de muncă să fie efectivă, ci este necesară şi aceea de a fi justificată de o cauză reală şi serioasă. Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie, aşadar, determinată de o cauză obiectivă, de o anumită gravitate care să impună, cu adevărat, această măsură. Toate aceste garanţii ar fi lipsite de efect dacă nu ar putea fi supuse controlului instanţelor judecătoreşti, care pot cere administrarea de probe în vederea evidenţierii existenţei cauzei reale şi serioase ce a determinat desfiinţarea locului de muncă.

Contrar celor susţinute de autorul excepţiei, dispoziţiile legale examinate nu limitează, ci asigură posibilitatea manifestării libertăţii angajatorului de a dispune cu privire la modul de administrare a activităţii, însă în funcţie de factorii obiectivi care o influenţează, fiind exclusă doar o eventuală atitudine abuzivă a angajatorului faţă de salariat. Aşadar, aceste dispoziţii nu constituie o încălcare a prevederilor fundamentale invocate, ci urmăresc exercitarea cu bună-credinţă a drepturilor şi libertăţilor consacrate de Constituţie.

De altfel, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat în sensul constituţionalităţii textului legal examinat, prin Decizia nr. 23 din 24 ianuarie 2013.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi ale Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 65 “alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, cu modificările şi completările ulterioare, cu următorul cuprins:

“(2) Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.”

Normele constituţionale invocate în motivarea excepţiei sunt cele ale art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a) referitoare la libera iniţiativă şi concurenţă ca principii ale economiei de piaţă şi ale art. 136 alin. (5) privind principiul inviolabilităţii, în condiţiile legii organice, a proprietăţii private.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile de lege criticate stabilesc condiţiile în care angajatorul poate dispune concedierea salariatului din motive ce nu îi sunt imputabile acestuia. Aceste condiţii urmăresc să stabilească un echilibru între cele două părţi ale contractului de muncă, respectiv între necesitatea de a asigura angajatorului libertatea de a dispune cu privire Sa desfiinţarea unor locuri de muncă atunci când considerente obiective o impun - dificultăţi economice, transformări tehnologice, reorganizarea activităţii etc. -, pe de o parte, şi nevoia de a proteja salariatul de o eventuală atitudine abuzivă a angajatorului, de cealaltă parte.

Pentru aceste raţiuni, legea prevede nu doar cerinţa ca desfiinţarea locului de muncă să fie efectivă, ci şi pe aceea de a fi justificată de o cauză reală şi serioasă sau, altfel spus, de a fi determinată de o cauză obiectivă, de o anumită gravitate care să impună, cu adevărat, această măsură.

Sintagma “cauză reală şi serioasă” evocă fapte, ipoteze determinabile care să excludă abordările subiective. Cauza este reală când prezintă un caracter obiectiv, fiind impusă de nevoia surmontării unor dificultăţi tehnice, economice, de imperativul economic al creşterii productivităţii muncii, al adaptării la evoluţiile noilor tehnologii. Cauza este serioasă atunci când situaţia unităţii angajatorului este una gravă, ameninţând evoluţia sau chiar viabilitatea ei.

Toate aceste garanţii ar rămâne lipsite de efect dacă nu ar putea fi supuse controlului instanţelor de judecată, care pot cere administrarea de probe în vederea evidenţierii existenţei cauzei reale şi serioase ce a determinat desfiinţarea locului de muncă.

Curtea apreciază, aşadar, că textul de lege criticat nu urmăreşte limitarea libertăţii angajatorului de a dispune cu privire la modul de administrare a activităţii economice, ci, din contră, asigură posibilitatea manifestării acesteia în funcţie de factorii obiectivi care o influenţează, excluzând doar o eventuală atitudine abuzivă a angajatorului faţă de salariat. Astfel, departe de a reprezenta o încălcare a dispoziţiilor constituţionale referitoare la libertatea economică şi inviolabilitatea proprietăţii private, prevederile de lege criticate reprezintă, în realitate, o expresie a dispoziţiilor art. 57 din Constituţie, potrivit cărora “Cetăţenii români, cetăţenii străini şi apatrizii trebuie să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile celorlalţi.”

De altfel, Curtea a mai analizat o excepţie de neconstituţionalitate cu acelaşi obiect, ridicată de acelaşi autor şi cu o motivare asemănătoare, excepţie soluţionată prin Decizia nr. 23 din 24 ianuarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 122 din 5 martie 2013.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în decizia menţionată

îşi păstrează, pentru identitate de raţiune, valabilitatea şi în cauza de faţă.

În plus, Curtea constată că Legea nr. 53/2003 - Codul muncii nu conţine o enumerare a cauzelor reale şi serioase care pot determina desfiinţarea locului de muncă. Aceasta demonstrează intenţia legiuitorului de a lăsa în competenţa instanţelor judecătoreşti interpretarea situaţiilor concrete ce se încadrează în spiritul şi litera legii, prin administrarea probelor concludente, pertinente şi utile care să dovedească buna credinţă a angajatorului în ceea ce priveşte desfiinţarea locului

de muncă, justificată exclusiv de necesitatea eficientizării propriei activităţi şi obţinerea unui randament maxim cu minimum de resurse umane şi financiare. Instanţa de judecată nu analizează oportunitatea deciziei de restructurare internă a angajatorului şi nici nu cenzurează măsurile luate în acest scop, ci efectuează, potrivit competenţei sale, controlul de legalitate prin care se asigură că această măsură corespunde unei nevoi obiective, reale şi serioase a societăţii şi nu ascunde o concediere abuzivă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Comercială “Ringier România” - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 26.685/3/2012 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 65 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 15 octombrie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 441

din 29 octombrie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1-3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2010 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei în construcţii

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1-3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2010 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei în construcţii, excepţie ridicată de Gheorghe Ciuciu în Dosarul nr. 3.389/109/2011 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 406D/2013 al Curţii Constituţionale.

La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, personal şi asistat de domnul avocat Narcis Sofianu, în calitate de apărător ales, cu delegaţie depusă la dosarul cauzei. Se constată lipsa părţii Inspectoratul de Stat în Construcţii.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul apărătorului autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia, reiterând argumentele expuse în motivarea scrisă aflată la dosar.

Reprezentantul Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2010 este precizată justificarea regimului derogator de la prevederile de drept comun, respectiv ale Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii. Subliniază că aceste două acte normative trebuie interpretate coroborat. Menţionează, de asemenea, că textele de lege criticate nu au caracter retroactiv, astfel cum a statuat şi Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 1.546/R-CONT din 8 mai 2013, pronunţată în Dosarul nr. 3.389/109/2011, Curtea de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1-3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2010 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei în construcţii, excepţie ridicată de Gheorghe Ciuciu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni pentru anularea unui proces-verbal de control întocmit de inspectori ai Inspectoratului Judeţean în Construcţii Constanţa, acţiune aflată în stadiul procesual al recursului.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia critică textele de lege ce formează obiectul acesteia pentru că introduc o derogare de la prevederile art. 31 din Legea nr. 50/1991, care stabilesc că dreptul de a constata contravenţiile şi de a aplica amenzile pentru executarea unei construcţii fără autorizaţie sau cu nerespectarea prevederilor acesteia se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârşirii faptei. De asemenea, susţine că derogarea de la prevederile art. 31 din Legea nr. 50/1991, în cazul în care se împlinise termenul de prescripţie de 2 ani de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, constituie o încălcare a principiului neretroactivităţii legii, fiind anulate retroactiv efectele termenelor de prescripţie împlinite anterior intrării în vigoare a actului normativ menţionat. Susţine că această derogare reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, ca urmare a punerii sale în imposibilitatea de a-şi exercita dreptul de a invoca prescripţia constatării contravenţiei şi a aplicării sancţiunilor contravenţionale. Arată că restrângerea dreptului menţionat este cu atât mai gravă în cazurile în care termenul de prescripţie era deja împlinit la intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2010.

Totodată, în opinia sa, i-a fost restrâns, în mod neconstituţional, şi dreptul de a lua măsurile necesare pentru încadrarea lucrărilor în prevederile autorizaţiei, în condiţiile în care avea autorizaţie de construire pentru o clădire cu mai multe niveluri, dar nu a respectat unele detalii la realizarea acoperişului, motiv pentru care statul poate să îi demoleze întreaga clădire.

Invocă şi încălcarea principiului garantării şi asigurării dreptului efectiv la controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, consacrat de art. 126 alin. (6) din Constituţie. Aceasta, deoarece actul de constatare nu se comunică proprietarului construcţiei, astfel încât acesta să aibă posibilitatea de a ataca şi de a obţine suspendarea în instanţă în maximum 72 de ore a unui act pe care instituţiile statului pot să îl comunice numai dacă vor, în 30 de zile. Mai critică şi faptul că proprietarului i se poate comunica somaţia - nu şi actul de constatare - numai prin simpla afişare pe imobil, or, este de notorietate că, în special în zonele de pe litoral, sunt luni întregi în care proprietarii lipsesc de la construcţiile lor. astfel că este posibil ca în 72 de ore clădirea să fie desfiinţată fără ştirea acestora şi pe cheltuiala lor. Conchide afirmând că procedura prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2010 deschide calea pentru multe abuzuri şi erori judiciare.

Curtea de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât nu este încălcat principiul neretroactivităţii legii, dreptul petentului de a invoca vreo excepţie sau principiul garantării şi asigurării dreptului de control judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice. Precizează că, prin actul normativ criticat, se sancţionează lipsa de disciplină a persoanelor care încalcă regimul autorizaţiei de construire, iar organele competente ale statului sunt determinate să acţioneze ferm şi rapid pentru a descuraja asemenea practici.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul consideră că nu se încalcă dispoziţiile constituţionale la care autorul excepţiei de neconstituţionalitate se raportează, deoarece textele de lege criticate sancţionează lipsa disciplinei în construcţii, în sensul desfiinţării construcţiilor executate fără autorizaţie de construcţie sau cu nerespectarea prevederilor acesteia. Arată că, în opinia sa, în cauză nu se pune problema neconstituţionalităţii dispoziţiilor legale criticate de către autorul excepţiei, ci este vorba de o problemă strict de aplicare a acestora, în raport cu situaţia de fapt ce urmează a fi reţinută de către instanţa de judecată

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile actului normativ criticat nu au caracter retroactiv şi nu fac precizări în legătură cu aplicarea în timp a reglementărilor pe care le cuprind. Arată că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că, în aceste cazuri, legea nouă reglementează modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare. În ce priveşte pretinsa încălcare a principiului garantării şi asigurării dreptului efectiv la controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, consideră că procedura instituită prin normele criticate nu aduce atingere accesului liber la justiţie. În acest sens, face referire la prevederile art. 432 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, lege ce reprezintă dreptul comun în materia executării construcţiilor, care stabilesc că orice persoană interesată, care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, potrivit legii, pentru a ataca autorizaţia de construire sau actul de respingere a cererii pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii, după caz, emise de autoritatea administraţiei publice locale competentă. În plus, apreciază că instituirea unei proceduri care presupune termene scurte pentru desfiinţarea construcţiilor amplasate în zonele menţionate executate fără autorizaţie de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia îşi găseşte raţiunea în necesitatea realizării unui imperativ de interes general, constând în asigurarea dezvoltării urbane şi rurale durabile şi punerea în valoare a patrimoniului construit şi natural ori a zonelor cu potenţial turistic şi a staţiunilor turistice din România.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile apărătorului autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 1-3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2010 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei în construcţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 28 aprilie 2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 3/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 4 martie 2011. Textele criticate au următoarea redactare:

- Art. 1: “Prin derogam de la prevederile art. 28, 31 şi 32 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, toate construcţiile cu destinaţie turistică din zonele cu potenţial turistic, staţiunile turistice, zonele construite protejate, zonele de protecţie a monumentelor istorice, rezervaţiile naturale şi alte asemenea, precum şi construcţiile cu destinaţie turistică şi construcţiile realizate în limita a 200 de metri de la linia de coastă, din staţiunile turistice şi din localităţile aflate pe litoralul Mării Negre, executate fără autorizaţie de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, aflate pe terenuri proprietate publică ori privată, Analizate sau în curs de execuţie, se desfiinţează.”;

- Art. 2: “(1) După constatarea faptului că respectivele construcţii au fost executate fără autorizaţie de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia de către reprezentanţii Inspectoratului de Stat în Construcţii, aceştia înştiinţează Direcţia generală lucrări publice din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, care somează proprietarii construcţiilor să le desfiinţeze în termen de 48 de ore.

(2) Somaţia se înmânează proprietarului construcţiei sau se afişează la loc vizibil pe imobil.”;

- Art. 3:”În cazul în care proprietarul nu dă curs somaţiei în termenul prevăzut la art. 2, desfiinţarea se face în termen de 24 de ore, de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, prin Direcţia generală lucrări publice, cu recuperarea ulterioară a cheltuielilor generate de această operaţiune de la proprietarul construcţiei, în condiţiile legii.

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate încalcă următoarele dispoziţii din Legea fundamentală: art. 15 alin. (2) care consacră principiul neretroactivităţii legii, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 21 care statuează dreptul de acces liber la justiţie şi art. 126 alin. (6) care garantează controlul judecătoresc al actelor administrative pe calea contenciosului administrativ.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, prin Decizia nr. 586 din 5 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 21 august 2012, s-a mai pronunţat asupra ordonanţei de urgenţă criticate, prin prisma unor critici similare. Cu acel prilej, a constatat că nu poate reţine critica referitoare la pretinsul caracter retroactiv al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2010, motivată pe susţinerea că aceasta ar dispune desfiinţarea construcţiilor care deja erau finalizate la intrarea sa în vigoare şi, astfel, ar fi aplicabile norme juridice intrate ulterior în vigoare unor raporturi juridice născute anterior emiterii acestor norme. Curtea a observat că, în realitate, prevederile ordonanţei de urgenţă criticate sunt aplicabile numai de la momentul intrării sale în vigoare. Faptul că aceasta are în vedere construcţii deja edificate nu constituie un element care să îi confere caracter retroactiv. Construcţiile vizate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2010 sunt cele executate fără autorizaţie de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, aşadar, cu încălcarea unor norme în vigoare la momentul construirii lor. Ordonanţa de urgenţă criticată instituie reguli de procedură care reglementează modalitatea de desfiinţare a acestora, fără să modifice normele ce trebuiau respectate la momentul edificării.

Prin urmare, actul normativ criticat nu afectează regimul juridic ce trebuia respectat la momentul edificării construcţiei, desfiinţarea fiind, de fapt, consecinţa nerespectării normelor în vigoare la data edificării acestora.

De asemenea, Curtea a reţinut că instituirea unei proceduri care presupune termene scurte pentru desfiinţarea construcţiilor amplasate în zonele enumerate la art. 1 din ordonanţa de urgenţă, executate fără autorizaţie de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, îşi găseşte raţiunea în necesitatea realizării unui imperativ de interes general, care, aşa cum rezultă din expunerea de motive la Legea nr. 3/2011, constă în asigurarea dezvoltării urbane şi rurale durabile şi punerea în valoare a patrimoniului construit şi natural ori a zonelor cu potenţial turistic şi a staţiunilor turistice din România.

Curtea Constituţională a observat, totodată, că, în lumina dispoziţiilor art. 1 paragraful 2 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cărora statele semnatare ale Convenţiei pot “adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general [...]”, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, prin Hotărârea din 19 decembrie 1989. pronunţată în Cauza Mellacher şi alţii împotriva Austriei (paragraful 45), că astfel de legi sunt “necesare şi obişnuite în domeniul proprietăţilor, care, în societăţile moderne, sunt o preocupare centrală a politicilor economice şi sociale. Pentru a implementa astfel de politici, legislativul trebuie să aibă o largă marjă de apreciere atât în ceea ce priveşte stabilirea existenţei unei probleme de interes public ce necesită măsuri de control, cât şi în alegerea unor modalităţi de aplicare detaliate pentru implementarea măsurilor vizate”.

Neintervenind elemente noi, îşi menţin valabilitatea argumentele cuprinse în decizia amintită.

În plus faţă de cele reţinute în jurisprudenţa sa, faţă de situaţia din speţă, Curtea Constituţională observă că susţinerile autorului excepţiei referitoare fa punerea sa în imposibilitatea de a invoca prescripţia constatării contravenţiei şi a aplicării sancţiunilor contravenţionale nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci una de soluţionare a unui conflict de legi în timp, aşadar de determinare concretă a legii aplicabile în speţă, care ţine de competenţa exclusivă a instanţei de judecată învestită cu soluţionarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate. Ca atare, instanţa judecătorească este cea în măsură să stabilească dacă situaţia în care se află autorul excepţiei este - sub aspectul prescripţiei - facta praeterita sau facta pendentia.

Curtea reţine, totodată, că derogarea de care autorul excepţiei este nemulţumit constă în faptul că, spre deosebire de procedura instituită prin Legea nr. 50/1991, reglementarea criticată nu permite remedierea graduală a abaterii de la cerinţele autorizaţiei de construcţie, impunând direct măsura desfiinţării construcţiei respective.

Astfel, art. 28 din Legea nr. 50/1991 stabileşte că, în ipoteza în care se constată că o construcţie a fost realizata fără autorizaţie sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, pe lângă aplicarea sancţiunii amenzii, se dispune oprirea executării lucrărilor, precum şi, după caz, luarea măsurilor de încadrare a acestora în prevederile autorizaţiei sau de desfiinţare a lucrărilor executate fără autorizaţie ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, într-un termen stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenţiei. De asemenea, art. 32 alin. (1) prevede că, în cazul în care persoanele sancţionate contravenţional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de

constatare a contravenţiei, organul care a aplicat sancţiunea va sesiza instanţele judecătoreşti pentru a dispune, după caz, fie încadrarea lucrărilor în prevederile autorizaţiei, fie desfiinţarea construcţiilor realizate nelegal.

În schimb, prin contrast, referindu-se la construcţiile cu destinaţie turistică din anumite zone, art. 1 din ordonanţa de urgenţă criticată prevede categoric că se desfiinţează toate cele executate fără autorizaţie de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, finalizate sau în curs de execuţie.

În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 şi a confirmat constituţionalitatea acestora tocmai din perspectiva faptului că desfiinţarea unei construcţii nelegal executate este dispusă de o instanţă judecătorească, la finalul unui proces în care s-au putut formula apărări şi administra probe (Decizia nr. 159 din 28 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 270 din 24 martie 2006, sau Decizia nr. 639 din 28 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial ai României, Partea I, nr. 518 din 1 august 2007, Decizia nr. 1.595 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 2 februarie 2011).

Or, în situaţia reglementată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2010, demolarea se realizează în temeiul actului administrativ şi în lipsa unei hotărâri judecătoreşti pronunţate în prealabil.

O asemenea situaţie este însă similară celei reglementate prin art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 care prevede că, prin excepţie de la prevederile art. 32, mai sus menţionate, anumite construcţii executate fără autorizaţie de construire (şi anume, construcţiile executate fără autorizaţie de construire pe domeniul public sau privat al statului, precum şi construcţiile, lucrările şi amenajările cu caracter provizoriu executate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor) vor putea fi desfiinţate pe cale administrativă de autoritatea administraţiei publice de pe raza unităţii administrativ-teritoriale unde se află construcţia, fără

emiterea unei autorizaţii de desfiinţare, fără sesizarea instanţelor judecătoreşti şi pe cheltuiala contravenientului.

Cu privire la acest text de lege, derogatoriu de la regula sesizării instanţelor de judecată, Curtea a statuat că este conform art. 21 şi art. 24 din Constituţie, în pofida susţinerilor autorului excepţiei în sensul că ar interzice accesul la justiţie al proprietarului construcţiei, care nu ar dispune de un cadru procesual în care să îşi apere dreptul invocând apărări pe fond sau de procedură. Sub acest aspect, Curtea a constatat, de exemplu, prin Decizia nr. 56 din 16 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 5 februarie 2007, că sintagma “fără sesizarea instanţelor judecătoreşti şi pe cheltuiala contravenientului” d\n cuprinsul art. 33, criticat ca fiind neconstituţional, vizează autoritatea administraţiei publice locale competente, iar nu, aşa cum susţinea autorul excepţiei, pe proprietarul construcţiei, care ar fi astfel lipsit de “un cadru procesual, unde să-şi apere dreptul invocând apărări pe fond sau de procedură”.

Astfel, persoana care a edificat construcţia fără autorizaţie sau cu nerespectarea prevederilor acesteia are posibilitatea de a contesta procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei la instanţa judecătorească, măsura desfiinţării putând, de asemenea, să o conteste distinct.

Acelaşi raţionament este aplicabil şi în cazul de faţă. În acest sens, Curtea constată, din lucrările dosarului de faţă, că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în cadrul procesului iniţiat de autorul excepţiei în vederea soluţionării de către instanţa de contencios administrativ a cererii sale de anulare a procesului-verbal de inspecţie prin care Inspectoratul Judeţean în Construcţii Constanţa “a dispus sancţionarea contravenţională” a acestuia şi sesizarea Direcţiei generale lucrări publice ca urmare a faptului că acesta nu a respectat prevederile autorizaţiei de construire. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în faţa instanţei care a judecat recursul formulat de Inspectoratul de Stat în Construcţii, după ce prima instanţă pronunţase o sentinţă prin care anulase respectivul proces-verbal.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gheorghe Ciuciu în Dosarul nr. 3.389/109/2011 al Curţii de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 1-3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2010 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei în construcţii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 29 octombrie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbăţeanu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

 

DECIZIA Nr. 474

din 21 noiembrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4082 alin. 4 din Codul de procedură penală

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4082 alin. 4 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ionel Stoica în Dosarul nr. 4.174/245/2013 al Judecătoriei Iaşi - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 342D/2013.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, deoarece între instituţia revizuirii clasice şi cea prevăzută de dispoziţiile legale criticate există doar o asemănare la nivel terminologic.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 4 aprilie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 4.174/245/2013, Judecătoria Iaşi - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4082 alin. 4 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ionel Stoica în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei cereri de revizuire în materie penală.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi accesul liber la justiţie, deoarece termenul de 3 luni anulează dreptul condamnatului de a formula oricând o cerere de revizuire în favoare. De aceea, se arată că ar trebui eliminat termenul de 3 luni, pentru că generează o respectare temporară a Legii fundamentale; o cerere de revizuire în cazul deciziilor Curţii Constituţionale nu poate fi declarată în niciun caz ca tardivă, Constituţia stând la baza funcţionarii stalului de drept şi având caracter atemporal.

Judecătoria Iaşi - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece revizuirea prevăzută de art. 4082 din Codul de procedură penală este specială tocmai pentru că are drept situaţie-premisă soluţionarea unei cauze penale prin aplicarea unei dispoziţii legale în vigoare şi obligatorii la momentul pronunţării hotărârii, dispoziţie a cărei neconstituţionalitate a fost constatată ulterior, nefiind vorba despre o eroare sau o aplicare greşită a legii, ci despre o neregularitate a acesteia. Prin urmare, toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice şi toţi trebuie să se supună în egală măsură şi în aceleaşi condiţii dispoziţiilor legale în vigoare, inclusiv celor care reglementează termenele în care trebuie formulate căile de atac împotriva hotărârilor, fie ele ordinare sau extraordinare.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţi9i de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 4082 alin. 4 din Codul de procedură penală cu denumirea marginală Revizuirea în cazul deciziilor Curţii Constituţionale, care au următorul conţinut: “Cererea de revizuire se poate face în termen de 3 luni de Ia publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei Curţii Constituţionale.”

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi art. 21 alin. (2) referitor la accesul liber la justiţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:

1. Prin Sentinţa penală nr. 542 din 22 februarie 2010, pronunţată de Judecătoria Iaşi în Dosarul penal nr. 7.164/245/2007, autorul excepţiei a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 3 luni închisoare cu executare pentru executarea defectuoasă a unui curs de instruire personal, în cadrul unui proiect PHARE, constatându-se un prejudiciu în valoare de 3.382,56 lei. În cauză s-a reţinut săvârşirea unor infracţiuni de corupţie prevăzute de Legea nr. 78/2000, infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută şi pedepsită de art. 290 din Codul penal şi infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută şi pedepsită de art. 248 din Codul penal.

Prin Decizia penală nr. 127 din 28 martie 2011, pronunţată în apel de Tribunalul Iaşi, a fost modificată sentinţa penală în cauză (s-a desfiinţat în parte sentinţa apelată în sensul înlăturării dispoziţiilor art. 139 din Codul penal referitoare la anularea reabilitării judecătoreşti şi în sensul înlăturării măsurii confiscării pentru inculpat şi partea responsabilă civilmente, menţinând celelalte dispoziţii), care a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 407 din 27 martie 2012, pronunţată în recurs de Curtea de Apel Iaşi.

Prin art. XX pct. 2 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, şi care, potrivit art. XXVIII, a intrat în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a fost introdus art. 741 din Codul penal, potrivit căruia pedeapsa se poate reduce la jumătate, dacă prejudiciul cauzat este acoperit integral în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la soluţionarea cauzei în primă instanţă.

Potrivit susţinerilor autorului excepţiei, la data de 14 ianuarie 2011, acesta a achitat integral prejudiciul cauzat. Cu toate acestea instanţa de apel a refuzat aplicarea dispoziţiilor art. 741 din Codul penal, deoarece termenu-limită (respectiv până la soluţionarea cauzei în primă instanţă) până la care inculpatul putea beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă fusese depăşit.

Ulterior, prin Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 25 mai 2011, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată de o altă persoană în alt dosar penal şi a constatat că dispoziţiile art. 741 din Codul penal sunt neconstituţionale.

Drept urmare, în prezenta cauză autorul excepţiei a formulat la data de 5 februarie 2013 o cerere de revizuire a hotărârii de condamnare, fiind nemulţumit de împrejurarea că o astfel de revizuire, fundamentată pe considerentele Deciziei nr. 573 din 3 mai 2011, deşi este formulată în favoarea inculpatului, poate fi introdusă într-un interval de 3 luni de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale. De aceea, consideră autorul excepţiei că dispoziţiile art. 4082 alin. 4 din Codul de procedură penală afectează egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi liberul acces la justiţie.

2. Având în vedere cadrul procesual în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, Curtea constată că legat de efectele deciziilor sale, autorul excepţiei porneşte de la o premisă eronată. Astfel, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile în vigoare constatate ca fiind neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, dacă în acest interval Parlamentul sau, după caz, Guvernul nu pune de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Legii fundamentale. Pe durata acestui termen, prevederile în cauză, în speţă fiind vorba de art. 741 din Codul penal, sunt suspendate de drept.

Prin urmare, dispoziţiile art. 741 din Codul penal au fost active în redactarea introdusă prin Legea nr. 202/2010 până la data de 25 mai 2011 când a fost publicată decizia de admitere a Curţii Constituţionale. De la acea dată prevederile în cauză au fost suspendate şi, ulterior, şi-au încetat efectele juridice, deoarece nu au fost puse în acord cu decizia instanţei de contencios constituţional. În plus, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, deciziile Curţii Constituţionale sunt definitive şi general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. Altfel spus, chiar dacă autoritatea legiuitoare ar fi pus de acord dispoziţiile art. 741 din Codul penal cu Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, aceasta nu însemna că efectele acesteia pot retroactiva în cauzele definitiv judecate, deoarece s-ar încălca prevederile constituţionale menţionate.

Pe de altă parte, revizuirea hotărârilor judecătoreşti ca urmare a pronunţării deciziilor Curţii Constituţionale reprezintă o cale extraordinara de atac cu un caracter suigeneris circumscris cauzelor în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate. În acest sens, Curtea Constituţională a statuat prin Decizia nr. 998 din 22 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 17 ianuarie 2013, că de la data publicării deciziilor sale în Monitorul Oficial acestea au putere numai pentru viitor, fapt ce presupune că o decizie de admitere a Curţii Constituţionale are efecte erga omnes, şi nu limitate la părţile din proces, cu condiţia aplicării lor pentru viitor. Prin urmare, efectele juridice produse de dispoziţiile legale anterior constatării neconstituţionalităţii lor rămân valabile, potrivit principiului aplicării legilor în timp. Nu ar putea fi admisă o teză contrară, întrucât s-ar aduce atingere stabilităţii raporturilor juridice, în absenţa căreia nu se poate vorbi de o ordine de drept.

Chiar dacă în prezent judecarea fondului unei pricini nu se mai suspendă până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate în acea cauză, efectele unei decizii de admitere pronunţate de instanţa de contencios constituţional se întind interpartes numai exnunc. Prin urmare, decizia de admitere a Curţii Constituţională constituie temei al revizuirii, şi nu invers, iar efectele pentru trecut de remediere a aspectelor dintr-o hotărâre judecătorească definitivă ce nu au putut fi prevenite sunt o consecinţă a căii de atac extraordinare, şi nicidecum a actului emis de instanţa de contencios constituţional.

Totodată, o decizie pronunţată de Curtea Constituţională, fie că este de admitere, fie că este de respingere a excepţiei, este general obligatorie şi are putere numai pentru viitor. Prin urmare, o decizie de admitere poate fi aplicabilă într-o cauză ce nu a fost definitiv soluţionată. Totodată, în situaţia în care partea interesată, dând dovadă de diligentă pentru apărarea drepturilor sale, a invocat excepţia de neconstituţionalitate, decizia de admitere astfel pronunţată poate constitui temei de revizuire fundamentat pe dispoziţiile art. 4082 din Codul de procedură penală, dacă soluţia pronunţată în faţa instanţei de drept comun s-a întemeiat pe dispoziţia legală declarată neconstituţională sau pe alte dispoziţii din actul atacat, care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate de prevederile menţionate în sesizare. Aşadar, Curtea constată că, în prezenta cauză de la data expirării termenului de 45 de zile prevăzut de art. 147 alin. (1) din Constituţie, Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, prin efectele sale, nu numai că nu profită autorului din prezenta cauză, dar nu profită nimănui, întrucât dispoziţiile legale mai favorabile avute în vedere, respectiv prevederile art. 74-1 din Codul penal, şi-au încetat efectele juridice.

Dincolo de aceste argumente, aşa cum s-a statuat şi prin Decizia nr. 512 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 20 iunie 2012 - considerente finale -, Curtea constată că, referitor la criticile ce vizează aplicabilitatea în timp a dispoziţiilor art. 741 din Codul penal în intervalul în care acestea au fost active, ţin de modul de interpretare şi aplicare de către instanţa de drept comun datoare să uzeze de o judecată aparţinând, cu excepţia situaţiilor tranzitorii, numai fondului, Curţii Constituţionale fiindu-i interzis să dea o astfel de dezlegare, deoarece, în acord cu art. 2 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, justiţia constituţională presupune controlul constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor Guvernului şi nicidecum controlul constituţionalităţii aplicării lor.

Pe de altă parte, autorul excepţiei este nemulţumit de împrejurarea că dispoziţiile legale criticate instituie uri termen de 3 luni pentru a face cererea de revizuire. O astfel de critică nu poate fi primită, întrucât, în acord cu prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională nu poate modifica ori nu poate completa prevederile legale criticate în sensul dorit de autor.

Pentru aceste din urmă argumente, Curtea urmează a respinge prezenta excepţie ca inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii:

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4082 alin. 4 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ionel Stoica în Dosarul nr. 4.174/245/2013 al Judecătoriei Iaşi - Secţia penală.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Iaşi - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 noiembrie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru

 

HOTĂRÂRI ALE GUVERNULUI ROMÂNIEI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

HOTĂRÂRE

privind aprobarea Licenţei de concesiune nr. 12.962/2010 a activităţii miniere de exploatare a bazaltului în perimetrul Poiana Stânii, judeţul Braşov, încheiată între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi Societatea Comercială “Vectra Service” - S.R.L

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 21 alin. (1) din Legea minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Articol unic. - Se aprobă Licenţa de concesiune nr. 12.962/2010 a activităţii miniere de exploatare a bazaltului, încheiată între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, în calitate de concedent, şi Societatea

Comercială “Vectra Service” - S.R.L., în calitate de concesionar, în perimetrul Poiana Stânii, situat în judeţul Braşov, prevăzută în anexa*) care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale,

Gheorghe Duţu

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Daniel Chiţoiu

Ministrul delegat pentru buget,

Liviu Voinea

Ministrul economiei,

Andrei Dom Inie Gerea

Ministrul mediului şi pădurilor,

Rovana Plumb

 

Bucureşti, 7 ianuarie 2014.

Nr. 13.


*) Anexa nu se publică, fiind clasificată potrivit legii.

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

HOTĂRÂRE

pentru aprobarea înscrierii în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unui imobil şi darea acestuia în administrarea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară pentru Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bacău

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 863 lit. d) şi art. 867 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se aprobă înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea în administrarea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară pentru Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bacău a imobilului compus din clădire şi teren aferent, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. - La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 şi 1.020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se completează în mod corespunzător.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

Directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară,

Marius Arthur Ursu

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Daniel Chiţoiu

p. Ministrul delegat pentru buget,

Gheorghe Gherghina,

secretar de stat

 

Bucureşti, 15 ianuarie 2014.

Nr. 22.

 

ANEXĂ

 

DATELE DE IDENTIFICARE

ale imobilului, proprietate publică a statului, aflat în administrarea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară pentru Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bacău

 

Codul de clasificaţie

Datele de identificare

 

Anul dobândirii/

darii în folosinţa

Valoarea de inventar în lei

Situaţia juridică

Situaţia juridice actuală

Descrierea tehnică

(pe scurt)

Vecinătăţi

(după caz, pe scurt)

Adresa

Baza legală

În administrare

Dat cu titlu gratuit

Tipul bunului

8.29.08

Sediu administrativ

Construcţie C1 tip D+P+4E

Suprafaţă construită = 596 mp

Suprafaţă desfăşurată = 3.576 mp

Suprafaţă utilă = 2.915 mp

Construcţie C2 tip P

Suprafaţă construită =

Suprafaţă desfăşurată = 64 mp

Suprafaţă utilă = 51,59 mp

Teren: 951,16 mp

Nr. carte funciară 61086 si 61948

Municipiul Bacău

Nr. cadastral

61086 -C1

6186 - C2

61948

Pe latura nordică: SC. Conextrust - SA Bacău

Pe latura estică: S.C. Conextrust - S.A. Bacău

Pe latura sudică: S.C. Conextrust - S.A. Bacău

Pe latura vestică: S.C. Conextrust - S.A. Bacău

Municipiul Bacău, str. Ioniţă Sandu Sturza nr. 78, judeţul Bacău

2011

 

20.333.985

Sentinţa civilă nr. 12.038/ 25.11.2009

Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 441/

7.02.2013

Administrarea A.N.C.P.I.

CUI 9051601

Folosinţă gratuită O.C.P.I. Bacău

CUI 9718218

Imobil

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

HOTĂRÂRE

pentru aprobarea înscrierii în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unui imobil aflat în administrarea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară pentru Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mehedinţi

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

Art. 1. - Se aprobă înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a imobilului, aflat în administrarea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară pentru Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mehedinţi, situat în oraşul Vânju Mare, judeţul Mehedinţi, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. - La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 şi 1.020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se completează în mod corespunzător.

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează;

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

Directorul general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară,

Marius Arthur Ursu

Viceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,

Daniel Chiţoiu

p. Ministrul delegat pentru buget,

Gheorghe Gherghina,

secretar de stat

 

Bucureşti, 15 ianuarie 2014.

Nr. 23.

 

ANEXĂ

 

DATELE DE IDENTIFICARE

ale imobilului, proprietate publică a statului, aflat în administrarea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară pentru Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mehedinţi

 

Codul de clasificaţie

Datele de identificare

Anul dobândirii

Valoarea de inventar în lei

Situaţia juridică

Situaţia juridică actuala

Descrierea tehnică (pe scurt)

Vecinătăţi (după caz. pe scurt)

Adresa

Baza legală

în administrare

Dat cu titlu gratuit

Tipul bunului

8.29.08

Sediu administrativ

Construcţie C1 tip P

Suprafaţă construită . 141,17 mp

Suprafaţă utilă = 110,57 mp

Nr. carte funciară 50919 -C2UAT Vânju Mare

Nr. cadastral 50919-C2

Pe latura nordică: Birou avocatură

Georgescu Aladin

Pe latura estică: Spitalul Vânju Mare

Pe latura sudică: Spitalul Vânju Mare

Pe latura vestică: BNP Mocanu Cocuţa

Oraşul Vânju Mare, Str. Rahovei nr. 8, judeţul Mehedinţi

2007

64.967

O.U.G. nr. 41/2004

H.G. nr. 1210/2004

Protocol nr. 221/400/ 29.01.2007

Proces-verbal de predare-primire nr. 282/531/ 5.02.2007

Administrarea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară CUI 9051601

Pentru Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mehedinţi

CUI 9792729

Imobil

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL CULTURII

 

ORDIN

privind clasarea în Lista monumentelor istorice, categoria monumente de for public, grupa valorică B, a Monumentului Eroului intitulat “Jertfa” din satul Răzvadul de Sus, comuna Răzvad, judeţul Dâmboviţa

 

În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) şi (3) din Normele metodologice de clasare şi inventariere a monumentelor istorice, aprobate prin Ordinul ministrului culturii şi cultelor nr. 2.260/2008, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 13 pct. 2 lit. d) din Normele metodologice de clasare şi inventariere a monumentelor istorice, aprobate prin Ordinul ministrului culturii şi cultelor nr. 2.260/2008, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 33 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi ale art. 11 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul culturii emite următorul ordin:

Art. 1. - (1) Monumentul Eroului intitulat “Jertfa” din satul Răzvadul de Sus, comuna Răzvad, judeţul Dâmboviţa, se clasează ca monument istoric, categoria de for public, grupa valorică “B”, cod în Lista monumentelor istorice DB-lll-m-B-21075.

(2) Coordonatele punctelor de contur ale zonei de protecţie a monumentului istoric sunt date în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul culturii,

Daniel-Constantin Barbu

 

Bucureşti, 7 noiembrie 2013.

Nr. 2.563.

 

ANEXĂ

 

Zona de protecţie Monumentul Eroului intitulat “Jertfa” din satul Răzvadul de Sus, comuna Răzvad, judeţul Dâmboviţa

 

Coordonate puncte de contur

 

Nr. crt.

Coordonate stereo 70

-

X

Y

1

540334,0073

382253,4480

2

540341,1554

382225,3024

3

540371,0880

382235,7267

4

540371,9815

382278,1685

 

MINISTERUL CULTURII

 

ORDIN

privind clasarea în Lista monumentelor istorice, categoria monumente de arhitectură, grupa valorică B, a imobilului “Reşedinţă barocă” din Oradea, Str. Republicii nr. 81, judeţul Bihor

 

În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) şi (3) din Normele metodologice de clasare şi inventariere a monumentelor istorice, aprobate prin Ordinului ministrului culturii şi cultelor nr. 2.260/2008, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 13 pct. 2 lit. e) ale aceloraşi norme metodologice, ale art. 33 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi ale art. 11 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul culturii emite următorul ordin:

Art. 1. - (1) Imobilul “Reşedinţă barocă” din Oradea, Str. Republicii nr. 81, judeţul Bihor, se clasează ca monument istoric, categoria monumente de arhitectură, grupa valorică B, cod în Lista monumentelor istorice BH-ll-m-B-21066.

(2) Coordonatele punctelor de contur ale zonei de protecţie a monumentului istoric sunt precizate în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul culturii,

Daniel-Constantin Barbu

 

Bucureşti, 7 noiembrie 2013.

Nr. 2.567.

 

ANEXĂ

 

Zona de protecţie imobil “Reşedinţă barocă” din Oradea, Str. Republicii nr. 81, judeţul Bihor

 

Coordonate puncte de contur

 

Nr. crt.

Coordonate stereo 70

-

X

Y

1

267387,1

623307,0

2

267404,1

623237,8

3

267424,5

623244,3

4

267444,2

623175,1

5

267470,5

623172,5

6

267519,1

623187,2

7

267590,8

623212,0

8

267543,0

623378,3

9

267433,1

623336,9

10

267408,7

623311,3

 

MINISTERUL CULTURII

 

ORDIN

privind clasarea în Lista monumentelor istorice a Curţii Johannes Honterus şi schimbarea din categoria “monument” a Bisericii evanghelice “Biserica Neagră” din municipiul Braşov, cod BV-II-m- A-11412, în categoria “ansamblu”, cu denumirea Ansamblul “Biserica Neagră”

În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) şi (3) din Normele metodologice de clasare şi inventariere a monumentelor istorice, aprobate prin Ordinului ministrului culturii şi cultelor nr. 2.260/2008, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 13 pct. 2 lit. e) ale aceloraşi norme metodologice, ale art. 33 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi ale art. 11 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul culturii emite următorul ordin:

Art. 1. - (1) Ansamblului “Biserica Neagră din municipiul Braşov, Curtea Johannes Honterus, f.n., judeţul Braşov, monument istoric, categoria “ansamblu”, grupa valorică A, i se atribuie codul în Lista monumentelor istorice BV-II-a- A-11412.

(2) Biserica evanghelică “Biserica Neagră”, Braşov, Curtea Johannes Honterus, f.n., judeţul Braşov, schimbă codul în Lista monumentelor istorice cu BV-II-m- A-11412.01.

(3) Fostul cimitir parohial, astăzi Curtea Johannes Honterus, Braşov, Curtea Johannes Honterus, f.n., judeţul Braşov, se clasează ca monument istoric, categoria monument de arhitectură, grupa valorică A, cod în Lista monumentelor istorice BV-II-m- A-11412.02.

(4) Coordonatele punctelor de contur ale zonei de protecţie a monumentului istoric sunt precizate în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul culturii,

Daniel-Constantin Barbu

 

Bucureşti, 7 noiembrie 2013.

Nr. 2.571.

 

ANEXĂ

 

Zona de protecţie Ansamblul “Biserica Neagră”, municipiul Braşov, judeţul Braşov

 

Coordonate puncte de contur

 

Nr. crt.

Coordonate stereo 70

-

X

Y

113

460289.29

545847.14

118

460308.59

545868.78

119

460307.37

545870.03

137

460404.77

545960.09

196

460236.28

546053.22

197

460233.26

546048.93

200

460217.15

546018.53

201

460216.45

546018.92

206

460162.06

545931.87

207

460162.66

545931.51

208

460145.05

545903.60

246

46025923

546088.84

249

460238.08

546052.13

255

460301.23

546176.80

256

460287.56

546165.24

257

460285.05

546159.44

258

460280.26

546151.01

260

460266.17

546117 38

262

460260.74

546105.26

562

460153.60

545897.14

563

460189.94

545885.32

564

460192.28

545885.03

566

460197.66

545881.12

567

460203.91

545877.88

568

460204.26

545878.51

571

460242.80

545857.13

572

460244.18

545860.89

576

460510.95

546040.35

598

460506.93

546047.40

599

460506.11

546047.63

605

460477.32

546077.16

608

460455.58

546092.77

657

460407.78

545962.61

661

460429.11

545970.78

662

460428.85

545971.24

665

460443.42

545976.44

671

46047624

545989.64

672

460479.92

545990.97

675

460482.08

545991.07

676

460491.67

545992.03

677

460491 98

545991.32

682

460518.11

546001.66

683

460518.81

546001.92

686

460530.01

546006.70

825

460446.06

546134.05

834

460359.26

546192.78

835

460359.20

546192.82

1047

460342.63

546197.23

228

460286.44

545843.74

 

MINISTERUL CULTURII

 

ORDIN

privind clasarea în Lista monumentelor istorice, categoria monumente de arhitectură, grupa valorică B, a Bisericii Sf. Arh. Mihail şi Gavril din Săcueni, str. Irinyi Janos nr. 19, judeţul Bihor

 

În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) şi (3) din Normele metodologice de clasare şi inventariere a monumentelor istorice, aprobate prin Ordinul ministrului culturii şi cultelor nr. 2.260/2008, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 13 pct. 2 lit. e) ale aceloraşi norme metodologice, ale art. 33 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi ale art. 11 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul culturii emite următorul ordin:

Art. 1. - (1) Biserica Sf. Arh. Mihail şi Gavril din Săcueni, str. Irinyi Janos nr. 19, judeţul Bihor, se clasează ca monument istoric, categoria de arhitectură, grupa valorică B, cod în Lista monumentelor istorice BH-II-m-B-21067.

(2) Coordonatele punctelor de contur ale zonei de protecţie a monumentului istoric sunt precizate în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul culturii,

Daniel-Constantin Barbu

 

Bucureşti, 6 decembrie 2013.

Nr. 2.690.

 

ANEXĂ

 

Zona de protecţie a Bisericii Sf. Arh. Mihail şi Gavril din Săcueni, str. Irinyi Janos nr. 19, judeţul Bihor

 

Coordonate puncte de contur

 

Nr. crt.

Coordonate stereo 70

-

X

Y

1

281520,1055

654257,2473

2

281520,6700

654335,1585

3

281546,6540

654336,6920

4

281587,6087

654371,2803

5

281618,8262

654398,2480

6

281638,7729

654426,1879

7

281675,9726

654413,7631

8

281712,3134

654286,2077

 


Copyright 1998-2024
DSC.NET All rights reserved.