MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 143/2014

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 182 (XXVI) - Nr. 143         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Miercuri, 26 februarie 2014

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 30 din 21 ianuarie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru si ale art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici

 

Opinie separată

 

Decizia nr. 32 din 21 ianuarie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

            47. - Decizie pentru modificarea anexei la Decizia prim-ministrului nr. 472/2013 privind înfiinţarea Comisiei interministeriale pentru negocierea achiziţionării unei aeronave, a produselor şi serviciilor aferente în scopul constituirii unei capabilităţi destinate executării zborurilor speciale

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

173. - Ordin al ministrului sănătăţii privind acreditarea unităţii sanitare Societatea Comercială LID MEDICAL CENTER - S.R.L. pentru activitatea de prelevare de celule reproductive umane, pentru bancă de celule reproductive (procesare, conservare, stocare şi distribuţie) şi utilizare de celule umane în scop terapeutic (fertilizare in vitro) pentru punctul de lucru situat în Calea Văcăreşti nr. 252-254, etajul 1

 

193. - Ordin al ministrului sănătăţii privind acreditarea unităţii sanitare Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă “Sf. Apostol Andrei” Galaţi pentru activitatea de prelevare şi transplant de ţesut osos, tendinos şi cartilagii

 

194. - Ordin al ministrului sănătăţii privind acreditarea unităţii sanitare Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti pentru activitatea de transplant de cord şi cord-pulmon

 

195. - Ordin al ministrului sănătăţii privind acreditarea unităţii sanitare Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău pentru activitatea de prelevare de organe, ţesuturi şi celule de origine umană

 

286. - Ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale pentru completarea Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 341/2009 privind stabilirea tarifelor pentru efectuarea controlului, certificării, înregistrării, supravegherii, monitorizării şi acreditării pentru producerea, prelucrarea şi/sau comercializarea seminţelor şi a materialului săditor, precum şi pentru efectuarea testelor de calitate a seminţelor şi a materialului săditor

 

REPUBLICĂRI

 

            Legea nr. 289/2002 privind perdelele forestiere de protecţie

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 30

din 21 Ianuarie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi ale art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi ale art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicată de Sindicatul Poliţiştilor “Lege şi Onoare” Mureş din Târgu Mureş în Dosarul nr. 3.378/102/2011* al Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 640D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa pârtilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere precedentul constituţional, respectiv Decizia nr. 328 din 25 iunie 2013.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 10 septembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 3.378/102/2011*, Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi ale art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicată de Sindicatul Poliţiştilor “Lege şi Onoare” Mureş din Târgu Mureş într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva unei sentinţe prin care s-a dispus anularea ca netimbrată a cererii introductive a acestuia privind un litigiu izvorât dintr-un raport de serviciu.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate încalcă principiul egalităţii în faţa legii, deoarece deschid calea unei discriminări evidente între funcţionarii publici, pe de o parte, şi personalul contractual, pe de altă parte, în ceea ce priveşte soluţionarea în fond a litigiilor de muncă ivite la nivelul instituţiilor publice.

Autorul excepţiei susţine că din interpretarea textelor legale criticate, instanţa de judecată a apreciat că, pentru soluţionarea unui conflict individual de muncă intervenit între funcţionarii publici şi instituţia publică angajatoare, aceştia sunt obligaţi la plata unei taxe de timbru, datorită naturii juridice speciale a raporturilor de muncă. Mai arată că instanţa de judecată a ajuns la concluzia că sunt exonerate de la plata taxei de timbru doar acele persoane care au calitatea de angajat cu contract individual de muncă, şi nu cei care au calitatea de funcţionari publici, întrucât aceştia nu se încadrează în sfera de cuprindere a exonerării oferite de art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 146/1997, litigiul dedus judecăţii de către funcţionarii publici având o natură specială dată de natura raporturilor de serviciu, ceea ce atrage şi o normă de competenţă specială, dată de art. 109 din Legea nr. 188/1999.

Autorul excepţiei precizează că, în lumina prevederilor Legii nr. 62/2011 privind dialogul social, care definesc noţiunile de “conflict de muncă”, “conflict individual de muncă” şi “conflicte în legătură cu plata unor despăgubiri”, textele de lege criticate sunt neconstituţionale în măsura în care, din interpretarea lor coroborată, s-ar desprinde ideea că, pentru soluţionarea unui conflict individual sau colectiv de muncă, funcţionarii publici sunt obligaţi la plata unei taxe de timbru.

Se mai susţine că funcţionarul public este privat de beneficiul celerităţii soluţionării litigiului, întrucât la instanţele de contencios administrativ termenele sunt de 30 de zile sau mai lungi, comparativ cu cele care soluţionează litigiile de muncă, unde termenele de judecată nu depăşesc 15 zile. Totodată, în contenciosul administrativ sarcina probei revine reclamantului funcţionar public, în contrast cu regula din litigiile de muncă de drept comun, potrivit căreia sarcina probei revine angajatorului. Inegalitatea de tratament a funcţionarilor publici faţă de personalul contractual rezultă şi din faptul că hotărârile asupra fondului cauzei pronunţate de instanţele de contencios administrativ nu sunt definitive şi executorii şi, pe cale de consecinţă, nu pot fi învestite cu formulă executorie, pe când în cazul litigiilor de muncă de drept comun se poate proceda la punerea în executare a hotărârilor.

Mai departe, autorul excepţiei arată că, prin deciziile nr. 5.149 din 9 septembrie 2004 şi nr. 1.792 din 27 martie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că litigiile având ca obiect drepturi personale de natură patrimonială ale funcţionarului public ar fi chiar de competenţa instanţei specializată pe litigii de muncă (conflicte de drepturi), iar nu de competenţa instanţelor de contencios administrativ, aşa cum, în mod eronat, stabileşte art. 109 din Legea nr. 188/1999.

În concluzie, arată că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale în măsura în care din interpretarea eronată a celor două texte legale s-ar desprinde ideea că pentru soluţionarea unui conflict individual sau colectiv de muncă funcţionarii publici sunt obligaţi la plata unei taxe judiciare de timbru.

Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Apreciază că nu se poate reţine încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie. În acest sens are în vedere jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 13 iunie 1979, pronunţată în Cauza Marckx împotriva Belgiei, şi Hotărârea din 22 octombrie 1996, pronunţată în Cauza Stubbings şi alţii împotriva Regatului Unit, prin care s-a reţinut că reprezintă b încălcare a art. 14 din Convenţie orice diferenţă de tratament săvârşită de stat între indivizi aflaţi în situaţii analoge, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă, şi există discriminare atunci când persoane aflate în situaţii identice sau comparabile se bucură de un tratament preferenţial unele faţă de altele. Or, chiar autorul excepţiei a invocat discriminarea raportat la personalul contractual. De asemenea, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 1.237 din 6 octombrie 2010 prin care s-a reţinut că principiul egalităţii nu presupune uniformitate, ci, dimpotrivă, situaţii obiectiv diferite justifică şi chiar impun instituirea unui tratament juridic diferenţiat. Or, în speţă, prevederile criticate reglementează norme de dreptul muncii, astfel că cei ce intră sub incidenţa ipotezei normei respective se află într-o situaţie juridică diferită de cea a funcţionarilor publici.

Arată că dispoziţiile legale criticate nu contravin nici art. 21 din Constituţie, întrucât accesul liber la justiţie nu înseamnă gratuitate

Nici încălcarea art. 52 din Constituţie nu poate fi reţinută, autorul excepţiei de neconstituţionalitate invocând această încălcare din perspectiva discriminării interzise de art. 14 din Convenţie.

În ceea ce priveşte încălcarea art. 41 din Legea fundamentală, instanţa precizează că autorul excepţiei nu a arătat, în concret, în ce constă această încălcare.

Totodată, apreciază că dispoziţiile legale criticate nu încalcă art. 126 din Constituţie, deoarece interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se face prin recursul în interesul legii, şi doar aceste dezlegări date problemelor de drept judecate sunt obligatorii pentru instanţe de la data publicării deciziilor în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale îl constituie dispoziţiile art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 146/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, şi ale art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007. În realitate, având în vedere redactarea celor două texte criticate, Curtea reţine că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997 şi art. 109 din Legea nr. 188/1999.

Curtea observă că potrivit art. 58 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013 se abrogă Legea nr. 146/1997. De asemenea, conform art. 55 din aceeaşi ordonanţă, “Pentru cererile şi acţiunile introduse până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, timbrul judiciar se aplică, respectiv taxele judiciare de timbru se stabilesc şi se plătesc în cuantumul prevăzut de legea în vigoare la data introducerii lor”.

Curtea constată că, deşi nu mai sunt în vigoare, dispoziţiile art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997 îşi produc în continuare efectele juridice, fiind în continuare aplicabile cauzei. În aceste condiţii, Curtea are competenţa de a controla constituţionalitatea dispoziţiilor art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997, care au următorul cuprins: “Sunt scutite de taxe judiciare de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la:

a) încheierea, executarea şi încetarea contractului individual de muncă, orice drepturi ce decurg din raporturi de muncă, stabilirea impozitului pe salarii, drepturile decurgând din executarea contractelor colective de muncă şi cele privind soluţionarea conflictelor colective de muncă, precum şi executarea hotărârilor pronunţate în aceste litigii;”.

Art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici a fost modificat prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, şi are, în prezent, următorul cuprins: “Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe.”. În redactarea anterioară, textul se referea la “competenţa instanţelor de contencios administrativ”.

În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate încalcă următoarele dispoziţii din Legea fundamentală: art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 41 privind munca şi protecţia socială a muncii, art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică şi art. 126 privind instanţele judecătoreşti. Invocă, de asemenea, şi prevederile art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

De asemenea, este invocată şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la aplicarea principiului nediscriminării, respectiv Hotărârea din 26 martie 1985, pronunţată în Cauza X şi Y împotriva Olandei, paragraful 32, Hotărârea din 18 februarie 1991, pronunţată în Cauza Fredin împotriva Suediei, paragraful 60, Hotărârea din 23 iunie 1993, pronunţată în Cauza Hoffmann împotriva Austriei, paragraful 31, Hotărârea din 22 octombrie 1996, pronunţată în Cauza Stubbings şi alţii împotriva Regatului Unit, paragraful 72, Hotărârea din 19 februarie 1998, pronunţată în Cauza Huber împotriva Franţei, paragraful 36, Hotărârea din 24 aprilie 1998, pronunţată în Cauza Mavronichis împotriva Ciprului, paragraful 32, Hotărârea din 24 august 1998, pronunţată în Cauza Couez împotriva Franţei, paragraful 24.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate invocată, Curtea Constituţională constată că s-a mai pronunţat asupra textelor de lege ce formează obiect al acesteia, prin prisma unor critici similare şi prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din celelalte documente internaţionale invocate.

În acest sens este, spre exemplu, Decizia nr. 328 din 25 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 2 august 2013, prin care Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, sunt constituţionale. Cu acel prilej, a reţinut, în esenţă, că Legea nr. 188/1999 transpune în planul legii organice prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora “Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”. Cu referire la criticile privind încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea a statuat, totodată, că art. 109 din lege nu cuprinde prevederi contrare principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, întrucât, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Legea fundamentală, statutul funcţionarilor publici se stabileşte prin lege organică, iar voinţa legiuitorului cu privire la acesta se regăseşte în cuprinsul Legii nr. 188/1999. Curtea a mai reţinut că textul de lege criticat, stabilind instanţa competentă să soluţioneze litigiile având ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public, dispune chiar în sensul asigurării accesului liber la justiţie, şi nu al blocării acestui drept, la fel cum şi art. 52 din Constituţie este pe deplin reflectat şi aplicat prin prevederile textului de lege criticat. În acelaşi sens este şi Decizia nr. 1.325 din 13 octombrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 849 din 8 decembrie 2009.

Faţă de critica prin raportare la prevederile art. 16 din Constituţie, formulată de autorul excepţiei prin prisma faptului că soluţionarea litigiilor care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa unei instanţe de contencios administrativ, mai exact a secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, Curtea a reţinut că statutul special al funcţionarilor publici, care conferă acestora anumite avantaje şi garanţii faţă de personalul contractual, cum ar fi, de exemplu, stabilitatea în funcţie, justifică un tratament juridic diferit în ce priveşte instanţa competentă să soluţioneze litigiile ivite în legătură cu raporturile de serviciu ale acestora.

În ceea ce priveşte prevederile art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997, prin aceeaşi decizie, Curtea a statuat, de principiu, că instituirea de către legiuitor a unor scutiri de taxe de timbru pentru anumite categorii de cereri nu constituie o discriminare sau o atingere adusă principiului constituţional al egalităţii în drepturi, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie.

În continuare, Curtea a arătat că principala critică de neconstituţionalitate vizează, în realitate, lipsa din cuprinsul Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a enumerării cauzelor referitoare la raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici printre cele pentru care legiuitorul a prevăzut scutirea de plata taxelor de timbru şi timbru judiciar. Curtea a constatat că, din această perspectivă, excepţia de neconstituţionalitate apare ca inadmisibilă, complinirea omisiunilor legislative excedând competenţei sale. În acest sens, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. Revine legiuitorului sarcina să aprecieze dacă este oportună introducerea unei prevederi legale exprese care să reglementeze scutirea de la plata taxei judiciare de timbru a acţiunilor formulate în legătură cu raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici.

Pe de altă parte, Curtea a reţinut că prin critica de neconstituţionalitate sunt semnalate soluţii contradictorii pronunţate de diversele instanţe, care, sesizate cu soluţionarea unor litigii privitoare la drepturile ce decurg din raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, au interpretat diferit textele de lege existente în materie, unele dintre acestea apreciind că astfel de acţiuni sunt scutite de taxa judiciară de timbru, iar altele considerând, dimpotrivă, că reclamanţii, funcţionari publici, au obligaţia de a plăti taxă judiciară de timbru. Curtea Constituţională a constatat că aceasta nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, ci una de aplicare a legii, care nu intră în sfera de competenţă a instanţei de contencios constituţional. Această incertitudine cu privire la aplicabilitatea scutirii de taxa judiciară de timbru şi în ce priveşte funcţionarii publici care sunt supuşi raporturilor de serviciu ar putea fi, eventual, înlăturată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin intermediul unei decizii pronunţate în soluţionarea unui recurs în interesul legii, în exercitarea atributului său constituţional, stabilit în art. 126 alin. (3) din Legea fundamentală, constând în asigurarea interpretării şi aplicării unitare a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti”.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

Distinct de cele arătate, Curtea constată că ulterior pronunţării deciziei menţionate, Legea nr. 146/1997 a fost integrai abrogată, materia taxelor judiciare de timbru fiind reglementată printr-un nou act normativ, respectiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, care, la art. 29 alin. (4) prevede că: Acţiunile şi cererile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici şi ale funcţionarilor publici cu statut special sunt asimilate, sub aspectul taxei judiciare de timbru, conflictelor de muncă.”

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

I. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sindicatul Poliţiştilor “Lege şi Onoare” Mureş din Târgu Mureş în Dosarul nr. 3.378/102/2011*. Curtea de Apel Târgu Mureş Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

II. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de aceiaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 21 ianuarie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Andreea Costin

 

OPINIE SEPARATA

 

În dezacord cu soluţia pronunţată prin Decizia nr. 30 din 21 ianuarie 2014, considerăm că, în ceea ce priveşte prevederile art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, Curtea ar fi trebuit să admită excepţia de neconstituţionalitate şi să constate că acestea sunt neconstituţionale în măsura în care exclud de la beneficiul scutirii de taxe judiciare de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la orice drepturi ce decurg din raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici.

Neconstituţionalitatea textului de lege criticat decurge din lipsa din cuprinsul acestuia a menţionării raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici printre situaţiile pentru care legiuitorul a prevăzut scutirea de la plata de taxa de timbru. Această omisiune este de natură să creeze o discriminare evidentă între situaţia funcţionarilor publici şi cea a personalului contractual, din perspectiva posibilităţii de a-şi valorifica în justiţie drepturile rezultate din raporturile de serviciu, respectiv de muncă, între care, în esenţă, nu se poate susţine că ar exista diferenţe de regim juridic.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv şi rezonabil (a se vedea, în acest sens, hotărârile pronunţate în cauzele Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene împotriva Belgiei, 1968, paragraful 10, Marckx împotriva Belgiei, 1979, paragraful 33, Rasmussen împotriva Danemarcei, 1984, paragraful 38, Abdulaziz, Cabales şi Balkandali împotriva Regatului Unit, 1985, paragraful 72, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, paragraful 42, Larkos împotriva Cipru, 1999, paragraful 29, Bocancea şi alţii Împotriva Moldovei. 2004^ paragraful 24).

O asemenea soluţie ar fi justificată de adoptarea Legii dialogului social nr. 62/2011, republicată în Monitorul Oficial al României. Partea I, nr. 625 din 31 august 2012, care, în art. 1, menţionează şi raporturile de serviciu, alături de cele de muncă. Astfel, în înţelesul Legii nr. 62/2011, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

„n) conflict de muncă - conflictul dintre angajaţi şi angajatori privind interesele cu caracter economic, profesional sau social ori drepturile rezultate din desfăşurarea raporturilor de muncă sau de serviciu. Conflictele de muncă pot fi colective sau individuale; [...]

p) conflict individual de muncă - conflictul de muncă ce are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligaţii care decurg din contractele individuale şi colective de muncă ori din acordurile colective de muncă şi raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, precum şi din legi sau din alte acte normative. De asemenea, sunt considerate conflicte individuale de muncă următoarele:

(i) conflictele în legătură cu plata unor despăgubiri pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de părţi prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor stabilite prin contractul individual de muncă ori raportul de serviciu;”.

Prin prisma modificărilor legislative mai sus prezentate, apreciem că este evidentă intenţia legiuitorului de asimilare a raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici cu raporturile de muncă ale celorlalţi salariaţi şi, ca atare, aplicarea unui tratament egal sub aspectul scutirii de la plata taxei de timbru a acţiunilor şi cererilor referitoare la drepturi ce decurg din raporturile de serviciu.

Trebuie reţinut că problema pusă în discuţie este scutirea de taxa de timbru a unor acţiuni şi cereri judiciare, şi nu în primul rând regimul juridic al unor categorii de persoane. Mai exact, contează în principal obiectul procesului în care se stabilesc taxele de timbru. În cazul nostru, obiectul acestor procese îl reprezintă litigiile dintre angajaţi şi angajatori. Or, din acest punct de vedere, textele din Legea nr. 62/2011 la care ne-am referit includ în definiţia conflictelor de muncă drepturile rezultate din desfăşurarea raporturilor de muncă sau de serviciu. Aşadar, raporturile de muncă şi cele de serviciu sunt, din acest punct de vedere, echivalente.

Observăm că lipsa din cuprinsul Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a unei menţiuni referitoare la raporturile de serviciu reclamă obligaţia instanţelor chemate să aplice legea să interpreteze coroborat textele de lege existente în materie, deschizând însă, în acest fel, calea arbitrarului în actul de justiţie. Dovadă în acest sens stă chiar practica neunitară existentă la nivelul diverselor instanţe, care au pronunţat soluţii contradictorii cu privire la scutirea de taxa de timbru judiciar pentru litigiile privitoare la drepturile ce decurg din raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici. Astfel, unele instanţe au apreciat că astfel de acţiuni sunt scutite de taxa judiciară de timbru (sens în care pot fi menţionate, exemplificativ, Decizia civilă nr. 4.097/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Decizia civilă nr. 1.223/2009 a Curţii de apel Bacău, Decizia civilă nr. 3.230/2009 a Curţii de apel Craiova) şi, în acelaşi timp, instanţe care au considerat că aceste acţiuni sunt supuse taxei judiciare de timbru (de exemplu, prin Decizia civilă nr. 1.919/2008 a Curţii de apel Cluj, Decizia civilă nr. 1.678/2008 a Curţii de apel Cluj, Decizia civilă nr. 8/R/2008 a Curţii de apel Galaţi).

Este adevărat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar putea rezolva această incertitudine cu privire la aplicabilitatea scutirii de taxa judiciară de timbru şi în ce priveşte funcţionarii publici care sunt supuşi raporturilor de serviciu, prin intermediul unei decizii pronunţate în soluţionarea unui recurs în interesul legii. Remarcăm însă că obligarea funcţionarilor publici la plata acestei taxe, sub sancţiunea anulării acţiunii sau, după caz, a căii de atac, ca netimbrată, are ca efect aplicarea unui tratament discriminatoriu al acestora prin comparaţie cu ceilalţi salariaţi, care se află în raporturi de muncă şi care beneficiază de scutirea de la plata taxei amintite, ceea ce constituie o problemă de constituţionalitate, nu doar de aplicare şi interpretare a legii la o speţă concretă.

Precizăm că, în considerarea funcţiei sale de garant al supremaţiei Constituţiei, instanţa de contencios constituţional a mai constatat neconstituţionalitatea unor texte de lege din perspectiva unor omisiuni legislative de natură să conducă la apariţia unui tratament discriminatoriu între categorii de persoane între care nu există o diferenţă izvorâtă din criterii obiective. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, şi Decizia nr. 503 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 28 mai 2010.

De altfel, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, deci ulterior pronunţării deciziei faţă de care formulăm prezenta opinie separată, legiuitorul a intervenit şi a remediat viciile actului normativ contestat, stabilind, prin prevederile art. 29 alin. (4) din aceasta, că “Acţiunile şi cererile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici şi ale funcţionarilor publici cu statut special sunt asimilate, sub aspectul taxei judiciare de timbru, conflictelor de muncă.

În consecinţă, ţinând seama de cele mai sus expuse, am susţinut admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi constatarea neconstituţionalităţii acestora în măsura în care exclud de la beneficiul scutirii de taxe judiciare de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la orice drepturi ce decurg din raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici.

În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, suntem de acord cu soluţia pronunţată, de respingere, ca neîntemeiată, a acesteia.

 

Judecător,

prof. univ. dr. Mona-Maria Pivniceru

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 32

din 21 ianuarie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Constantina Grusuzache în Dosarul nr. 21.485/233/2012 al Judecătoriei Galaţi. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 704D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că legiuitorul a dorit să îi responsabilizeze pe cei care recurg la procedura recuzării, fără ca În acest mod să încalce dispoziţiile constituţionale invocate de autoarea excepţiei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin încheierea din 16 octombrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 21.485/233/2012, Judecătoria Galaţi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Constantina Grusuzache cu ocazia soluţionării unei cauze având ca obiect “evacuare”.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia arată că acţiunea principală a fost timbrată potrivit Legii nr. 146/1997, în prezent abrogată. Astfel, orice cerere accesorie/incidentală ulterioară momentului acestei abrogări trebuie să fie guvernată de legea abrogată, în speţă Legea nr. 146/1997, iar nu de noua lege reprezentată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013. Prin timbrarea cererii de recuzare formulate cu o taxă de timbru prevăzută de noua legislaţie se ajunge la o încălcare a prevederilor constituţionale ale art. 15, art. 21 şi art. 24. Mai mult, creşterea excesivă a taxei de timbru pentru cererile de recuzare, de la 4 lei la 100 lei, încalcă dreptul de acces liber la justiţie.

Judecătoria Galaţi apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Accesibilitatea justiţiei nu înseamnă caracterul gratuit al acesteia, condiţia privind plata unei taxe judiciare de timbru fiind acceptată îndeosebi deoarece vizează un serviciu prestat de către stat.

Dreptul recunoscut oricărui justiţiabil de a avea acces la o instanţă de judecată este o parte componentă incipientă dreptului la un proces echitabil, consacrat prin art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Însăşi Constituţia României, prin art. 21, consacră dreptul oricărei persoane de a avea un liber acces la actul de judecată. Cu toate acestea, există situaţii ce conturează limitele acestui drept, deoarece nu ne aflăm în prezenţa unui drept absolut, anumite reglementări precum taxele judiciare de timbru fiind necesare pentru buna orânduire a justiţiei în orice stat democratic. În opinia instanţei taxa de timbru de 100 de lei aferentă cererii de recuzare nu este o taxă prea împovărătoare, mai ales în contextul în care Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 permite formularea unei cereri de ajutor public judiciar de către persoanele care nu pot face faţă costurilor unui proces, fiind recunoscută în practică această posibilitate şi celor care formulează cerere de recuzare.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului, în ceea ce priveşte pretinsa încălcare a principiului neretroactivităţii legii, arată că, potrivit art. 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, “Pentru cererile şi acţiunile introduse până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, timbrul judiciar se aplică, respectiv taxele judiciare de timbru se stabilesc şi se plătesc în cuantumul prevăzut de legea în vigoare la data introducerii lor”. Prin urmare, prevederile legale criticate nu retroactivează, acestea urmând să fie aplicate de la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013.

În ceea ce priveşte prevederile constituţionale prevăzute de art. 21 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora nicio lege nu poate îngrădi accesul liber la justiţie, precizăm că accesul liber la justiţie nu echivalează cu gratuitatea serviciului prestat de instanţele judecătoreşti, legiuitorul având deplina legitimitate constituţională de a impune taxe judiciare de timbru fixe sau calculate la valoare în funcţie de obiectul litigiului.

Pe de altă parte, observă că solicitarea petentei ţine de interpretarea şi aplicarea legii, or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. Aşadar, nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională aplicarea şi interpretarea legii, acestea fiind de competenţa exclusivă a instanţei de judecată care judecă fondul cauzei, precum şi, eventual, a instanţelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţie.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Deşi a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a întregului act normativ, din notele scrise ale autoarei excepţiei de neconstituţionalitate rezultă că aceasta este nemulţumită de taxa de timbru care trebuie plătită în cazul formulării cererilor de recuzare. Astfel, Curtea constată că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 9 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, potrivit cărora: “Următoarele cereri formulate În cursul procesului sau în legătură cu un proces se taxează astfel:

a) cereri de recuzare în materie civilă - pentru fiecare participant la proces-pentru care se solicită recuzarea - 100 lei;”.

În opinia autorului excepţiei, prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2) care consacră principiul neretroactivităţii legii, art. 21 alin. (2) referitor la accesul liber la justiţie şi art. 24 alin. (1) potrivit căruia dreptul la apărare este garantat.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că în legătură cu problema instituirii taxelor judiciare de timbru s-a pronunţat de nenumărate ori, concluziile reţinute fiind aplicabile pe deplin şi speţei de faţă.

Astfel, prin Decizia nr. 943 din 19 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 25 ianuarie 2007, Curtea a statuat că accesul la justiţie nu presupune gratuitatea actului de justiţie şi nici, implicit, realizarea unor drepturi pe cale judecătorească în mod gratuit. În cadrul mecanismului statului, funcţia de restabilire a ordinii de drept, ce se realizează de către autoritatea judecătorească, este de fapt un serviciu public ale cărui costuri sunt suportate de la bugetul de stat. În consecinţă, legiuitorul este îndreptăţit să instituie taxe judiciare de timbru pentru a nu se afecta bugetul de stat prin costurile procedurii judiciare deschise de părţile aflate în litigiu.

De asemenea, prin Decizia nr. 112 din 24 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 14 aprilie 2005, Curtea a reţinut că art. 21 din Constituţie nu instituie nicio interdicţie cu privire la taxele în justiţie, fiind legal şi normal ca justiţiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfăşurată de autorităţile judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. Mai mult, în virtutea dispoziţiilor constituţionale ale art. 56 alin. (1), potrivit cărora “Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice”, a arătat Curtea, plata taxelor şi a impozitelor reprezintă o obligaţie constituţională a cetăţenilor. S-a reţinut, de asemenea, că echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor stabilite de instanţa de judecată prin hotărârea pe care o pronunţă în cauză, plata acestora revenind părţii care cade în pretenţii.

În acelaşi sens este, de altfel, şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în care s-a statuat că o caracteristică a principiului liberului acces la justiţie este aceea că nu este un drept absolut (Hotărârea din 28 mai 1985 pronunţată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit al Marii Britanii). Astfel, acest drept care cere, prin însăşi natura sa, o reglementare din partea statului poate fi subiectul unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăşi substanţa sa. De asemenea, în Hotărârea din 19 iunie 2001 pronunţată în Cauza Kreuz împotriva Poloniei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că, în conformitate cu principiile care se degajă din jurisprudenţa sa, ea nu a respins niciodată ideea de impunere a unor restricţii financiare cu privire la accesul unei persoane la justiţie, tocmai în interesul unei bune administrări a justiţiei.

Astfel, plata taxelor judiciare de timbru fiind o condiţie legală pentru începerea proceselor civile, obligaţia la plata anticipată a acestor taxe (în unele cazuri până la un termen ulterior, stabilit de instanţa judecătorească) este justificată, ca şi sancţiunea anulării acţiunii sau cererii, în caz de neplată a acestora (Decizia nr. 155 din 17 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 9 mai 2005).

În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei, în sensul că ar putea exista situaţii în care părţile să nu poată plăti taxele de timbru din cauza cuantumului excesiv al acestora şi, în consecinţă, să nu se poată adresa justiţiei, se constată că legiuitorul a instituit, prin dispoziţiile art. 42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, posibilitatea instanţei de judecată de a acorda scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru. Această reglementare vizează tocmai acele situaţii în care partea nu poate face faţă cheltuielilor unui proces din cauza lipsei mijloacelor materiale, constituind o garanţie a liberului acces la justiţie. Aprecierea legalităţii şi temeiniciei cererilor întemeiate pe dispoziţiile mai sus citate se realizează de către instanţa de judecată în temeiul prerogativelor conferite de Constituţie şi legi, pe baza probelor care însoţesc aceste cereri.

În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea observă că autoarea excepţiei determină această neconstituţionalitate din perspectiva aplicării greşite a legii de către instanţa de judecată cumulată cu o lipsă legislativă care nu permite vechiului act normativ, Legea nr. 146/1997, să ultraactiveze.

Referitor la aceste aspecte Curtea reţine că, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. Aşadar, nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională aplicarea şi interpretarea legii, acestea fiind de competenţa exclusivă a instanţei de judecată care judecă fondul cauzei.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Constantina Grusuzache în Dosarul nr. 21.485/233/2012 al Judecătoriei Galaţi şi constată că dispoziţiile art. 9 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Galaţi şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 21 ianuarie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu

 

DECIZII ALE PRIM-MINISTRULUI

 

GUVERNUL ROMÂNIEI

 

PRIM-MINISTRUL

 

DECIZIE

pentru modificarea anexei la Decizia prim-ministrului nr. 472/2013 privind înfiinţarea Comisiei interministeriale pentru negocierea achiziţionării unei aeronave, a produselor şi serviciilor aferente în scopul constituirii unei capabilităţi destinate executării zborurilor speciale

În temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,

 

prim-ministrul emite prezenta decizie.

 

Articol unic. - Numărul curent 1 din anexa la Decizia prim-ministrului nr. 472/2013 privind înfiinţarea Comisiei interministeriale pentru negocierea achiziţionării unei aeronave, a produselor şi serviciilor aferente în scopul constituirii unei capabilităţi destinate executării zborurilor speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 26 noiembrie 2013, cu modificările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:

 

Nr. crt.

Instituţia

Numele şi prenumele

Funcţia deţinută în cadrul instituţiei

Funcţia deţinută în cadrul Comisiei

„1.

Cancelaria Primului-Ministru

Vlad Ştefan Stoica

Şeful Cancelariei Primului-Ministru

preşedinte

 

 

Alexandru Năstase

consilier de stat

membru”

 

PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

 

Bucureşti, 26 februarie 2014.

Nr. 47.

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII

 

ORDIN

privind acreditarea unităţii sanitare Societatea Comercială LID MEDICAL CENTER - S.R.L. pentru activitatea de prelevare de celule reproductive umane, pentru bancă de celule re productive (procesare, conservare, stocare şi distribuţie) şi utilizare de celule umane în scop terapeutic (fertilizare in vitro) pentru punctul de lucru situat în Calea Văcăreşti nr. 252-254, etajul 1

 

Văzând Referatul de aprobare nr. E.N. 1.388/2014 al Direcţiei de asistenţă medicală şi politici publice şi al Direcţiei de sănătate publică şi control în sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătăţii şi Adresa Agenţiei Naţionale de Transplant nr. 145 din 28 ianuarie 2014, înregistrată la Ministerul Sănătăţii cu nr. 5.877 din 29 ianuarie 2014,

având în vedere titlul VI din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,

ţinând cont de prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 79/2004 pentru înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Transplant, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 588/2004, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul sănătăţii emite următorul ordin:

Art. 1. - Se acreditează unitatea sanitară Societatea Comercială UD MEDICAL CENTER - S.R.L. pentru activitatea de prelevare de celule reproductive umane, pentru bancă de celule reproductive (procesare, conservare, stocare şi distribuţie) şi utilizare de celule umane în scop terapeutic (fertilizare în vitro), pentru punctul de lucru situat în Calea Văcăreşti nr. 252-254, etajul 1.

Art. 2. - (1) Acreditarea unităţii sanitare prevăzute la art. 1 este valabilă 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentului ordin.

(2) Valabilitatea acreditării încetează înainte de termenul prevăzut la alin, (1) dacă, drept urmare a inspecţiilor efectuate în condiţiile legii, se constată că unitatea sanitară respectivă nu respectă prevederile legale în vigoare.

(3) Orice modificare a criteriilor iniţiale de acreditare intervenită în cadrul unităţii acreditate se notifică Agenţiei Naţionale de Transplant în vederea reacreditării.

Art. 3. - Direcţiile de specialitate din Ministerul Sănătăţii, Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, Agenţia Naţională de Transplant, precum şi unitatea sanitară vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul sănătăţii,

Adrian Pană,

secretar de stat

 

Bucureşti, 18 februarie 2014.

Nr. 173.

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII

 

ORDIN

privind acreditarea unităţii sanitare Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă “Sf. Apostol Andrei” Galaţi pentru activitatea de prelevare şi transplant de ţesut osos, tendinos şi cartilagii

 

Văzând Referatul de aprobare nr. E.N. 1.568/2014 al Direcţiei de asistenţă medicală şi politici publice şi al Direcţiei de sănătate publică şi control în sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătăţii şi Adresa Agenţiei Naţionale de Transplant nr. 244 din 11 februarie 2014, înregistrată la Ministerul Sănătăţii cu nr. 8.614 din 12 februarie 2014,

având în vedere titlul VI din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,

ţinând cont de prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 79/2004 pentru înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Transplant, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 588/2004, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul sănătăţii emite următorul ordin:

Art. 1. - Se acreditează unitatea sanitară Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă “Sf. Apostol Andrei” Galaţi, cu sediul în Str. Brăilei nr. 177, municipiul Galaţi, judeţul Galaţi, pentru activitatea de prelevare şi transplant de ţesut osos, tendinos şi cartilagii.

Art. 2. - (1) Acreditarea unităţii sanitare prevăzute la art. 1 este valabilă 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentului ordin.

(2) Valabilitatea acreditării încetează înainte de termenul prevăzut la alin. (1) dacă, drept urmare a inspecţiilor efectuate în condiţiile legii, se constată că unitatea sanitară respectivă nu respectă prevederile legale în vigoare.

(3) Orice modificare a criteriilor iniţiale de acreditare intervenită în cadrul unităţii acreditate se notifică Agenţiei Naţionale de Transplant în vederea reacreditării.

Art. 3. - Direcţiile de specialitate din Ministerul Sănătăţii, Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Galaţi, Agenţia Naţională de Transplant, precum şi unitatea sanitară vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul sănătăţii,

Gheorghe-Eugen Nicolăescu

 

Bucureşti, 21 februarie 2014.

Nr. 193.

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII

 

ORDIN

privind acreditarea unităţii sanitare Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti pentru activitatea de transplant de cord şi cord-pulmon

 

Văzând Referatul de aprobare nr. E.N. 1.569/2014 al Direcţiei de asistenţă medicală şi politici publice şi al Direcţiei de sănătate publică şi control în sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătăţii şi Adresa Agenţiei Naţionale de Transplant nr. 246 din 11 februarie 2014, înregistrată la Ministerul Sănătăţii cu nr. 8.616 din 11 februarie 2014,

având în vedere titlul VI din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,

ţinând cont de prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 79/2004 pentru înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Transplant, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 588/2004, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul sănătăţii emite următorul ordin:

Art. 1. - Se acreditează unitatea sanitară Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, cu sediul în municipiul Bucureşti, Calea Floreasca nr. 8, sectorul 1, pentru activitatea de transplant de cord şi cord-pulmon.

Art. 2. - (1) Acreditarea unităţii sanitare prevăzute la art. 1 este valabilă 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentului ordin.

(2) Valabilitatea acreditării încetează înainte de termenul prevăzut la alin. (1) dacă, drept urmare a inspecţiilor efectuate în condiţiile legii, se constată că unitatea sanitară respectivă nu respectă prevederile legale în vigoare.

(3) Orice modificare a criteriilor iniţiale de acreditare intervenită în cadrul unităţii acreditate se notifică Agenţiei Naţionale de Transplant în vederea reacreditării.

Art. 3. - Direcţiile de specialitate din Ministerul Sănătăţii, Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, Agenţia Naţională de Transplant, precum şi unitatea sanitară vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul sănătăţii,

Gheorghe-Eugen Nicolăescu

 

Bucureşti, 21 februarie 2014.

Nr. 194.

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII

 

ORDIN

privind acreditarea unităţii sanitare Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău pentru activitatea de prelevare de organe, ţesuturi şi celule de origine umană

 

Văzând Referatul de aprobare nr. E.N. 1.570/2014 al Direcţiei de asistenţă medicală şi politici publice şi al Direcţiei sănătate publică şi control în sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătăţii şi Adresa Agenţiei Naţionale de Transplant nr. 245 din 11 februarie 2014, înregistrată la Ministerul Sănătăţii cu nr. 8.615 din 12 februarie 2014,

având în vedere titlul VI din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,

ţinând cont de prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 79/2004 pentru înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Transplant, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 588/2004, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul sănătăţii emite următorul ordin:

Art. 1. - Se acreditează unitatea sanitară Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău, cu sediul în Str. Stadionului nr. 7, municipiul Buzău, judeţul Buzău, pentru activitatea de prelevare de organe, ţesuturi şi celule de origine umană.

Art. 2. - (1) Acreditarea unităţii sanitare prevăzute la art. 1 este valabilă 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentului ordin.

(2) Valabilitatea acreditării încetează înainte de termenul prevăzut la alin. (1) dacă, drept urmare a inspecţiilor efectuate în condiţiile legii, se constată că unitatea sanitară respectivă nu respectă prevederile legale în vigoare.

(3) Orice modificare a criteriilor iniţiale de acreditare intervenită în cadrul unităţii acreditate se notifică Agenţiei Naţionale de Transplant în vederea reacreditării.

Art. 3. - Direcţiile de specialitate din Ministerul Sănătăţii, Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Buzău, Agenţia Naţională de Transplant, precum şi unitatea sanitară vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul sănătăţii,

Gheorghe-Eugen Nicolăescu

 

Bucureşti, 21 februarie 2014.

Nr. 195.

MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE

 

ORDIN

pentru completarea Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 341/2009 privind stabilirea tarifelor pentru efectuarea controlului, certificării, înregistrării, supravegherii, monitorizării şi acreditării pentru producerea, prelucrarea şi/sau comercializarea seminţelor şi a materialului săditor, precum şi pentru efectuarea testelor de calitate a seminţelor şi a materialului săditor

 

Văzând Referatul de aprobare al Direcţiei inspecţii de stat nr. 323.158 din 19 februarie 2014,

având în vedere Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii şi libertatea de a furniza servicii în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 68/2010,

în temeiul prevederilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul şi certificarea calităţii, comercializarea seminţelor şi materialului săditor, precum şi testarea şi înregistrarea soiurilor de plante, republicată, cu modificările ulterioare, şi ale art. 7 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 725/2010 privind reorganizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia, cu modificările şi completările ulterioare,

ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite următorul ordin:

Art. I. - Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 341/2009 privind stabilirea tarifelor pentru efectuarea controlului, certificării, înregistrării, supravegherii, monitorizării şi acreditării pentru producerea, prelucrarea şi/sau comercializarea seminţelor şi a materialului săditor, precum şi pentru efectuarea testelor de calitate a seminţelor şi a materialului săditor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 374 din data de 3 iunie 2009, cu modificările ulterioare, se completează după cum urmează:

- La anexa nr. 2 capitolul II “Alte teste”, după punctul 8 se introduce un nou punct, punctul 9, cu următorul cuprins:

 

Nr. crt.

Specificaţie

Tarif

(lei/test)

“9.

Identificarea şi cuantificarea prin PCR a evenimentului de transformare MON810 din seminţele de porumb

957”

 

            Art. II. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Dumitru Daniel Botănoiu,

secretar de stat

 

Bucureşti, 20 februarie 2014.

Nr. 286.

 

REPUBLICĂRI

 

LEGEA Nr. 289/2002*)

privind perdelele forestiere de protecţie

 


*) Republicată în temeiul art. 248 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, cu modificările ulterioare, dându-se textelor o nouă numerotare.

Legea nr. 289/2002 privind perdelele forestiere de protecţie a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 928 din 28 decembrie 2011.

**) Ordonanţa Guvernului nr. 81/1998 privind unele măsuri pentru ameliorarea prin împădurire a terenurilor degradate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 107/1999, a fost abrogată prin prevederile art. 139 lit. c) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 27 martie 2008, cu modificările şi completările ulterioare.

 

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

 

Art. 1. - Prevederile prezentei legi se aplică perdelelor forestiere de protecţie, astfel cum sunt definite la pct. 23 din anexa la Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 2. - Potrivit prezentei legi, perdelele forestiere de protecţie sunt de următoarele tipuri:

a) pentru protecţia terenurilor agricole contra factorilor climatici dăunători şi pentru ameliorarea condiţiilor climaterice din perimetrul apărat;

b) antierozionale, de protejare a solului supus fenomenelor de eroziune;

c) pentru protecţia căilor de comunicaţie şi de transport, în special împotriva înzăpezirilor;

d) pentru protecţia digurilor şi a malurilor contra curenţilor, viiturilor, gheţii şi altele;

e) pentru protecţia localităţilor şi a diverselor obiective economice şi sociale.

Art. 3. - (1) Perdelele forestiere de protecţie pot fi, după caz, proprietate publică sau privată şi constituie bun de interes naţional.

(2) Dreptul de proprietate asupra terenurilor cu perdele forestiere de protecţie se exercită în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi.

Art. 4. - (1) Reţeaua de perdele forestiere de protecţie formează Sistemul naţional al perdelelor forestiere de protecţie.

(2) Potrivit prezentei legi, realizarea Sistemului naţional al perdelelor forestiere de protecţie se declară de utilitate publică.

(3) Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură asigură realizarea Sistemului naţional al perdelelor forestiere de protecţie.

Art. 5. - (1) Dispoziţiile prezentei legi se aplică şi pentru crearea de cordoane forestiere.

            (2) Cordoanele forestiere sunt constituite din plantaţii de arbori şi arbuşti forestieri, care unesc trupuri de pădure sau reţele de perdele forestiere de protecţie, aflate la distanţe de până la 10 km unele de altele. Ele pot avea lăţimi de până la 30 m şi se amplasează la marginea tarlalelor cultivate agricol, de-a lungul drumurilor existente, al digurilor şi malurilor sau în jurul localităţilor în aceste cazuri cordoanele forestiere constituie ele însele perdele forestiere de protecţie şi pretau funcţiile de protecţie ale acestora.

 

CAPITOLUL II

Identificarea zonelor în care sunt necesare perdele forestiere de protecţie, amplasarea şi înfiinţarea acestora

 

Art. 6. - (1) Perdelele forestiere de protecţie a terenurilor agricole se înfiinţează în zonele din Câmpia Română, Câmpia Tisei, Lunca Dunării şi Podişul Dobrogei, afectate frecvent de fenomene de secetă. Amplasarea se face pe bază de documentaţii tehnice, de regulă în reţele rectangulare, în mod eşalonat, în ordinea urgenţelor, prioritate având terenurile situate în zonele cele mai aride.

(2) Perdelele forestiere antierozionale se realizează în toate zonele ţării, pe terenuri aflate în diferite grade de degradare. Procedura de identificare şi de împădurire a terenurilor degradate este prevăzută în Ordonanţa Guvernului nr. 81/1998**) privind unele măsuri pentru ameliorarea prin împădurire a terenurilor degradate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 107/1999. În această categorie se încadrează şi terenurile cu nisipuri mobile, care necesită lucrări de împădurire pentru fixarea lor.

(3) Perdelele forestiere pentru protecţia căilor de comunicaţie şi de transport se înfiinţează de o parte sau de alta a acestora, pe porţiunile afectate frecvent de depuneri masive de zăpadă.

(4) Perdelele forestiere pentru protecţia digurilor şi a malurilor contra curenţilor, viiturilor şi sloiurilor de gheaţă se realizează de-a lungul acestora în aliniamente rectangulare, pe lăţimi şi lungimi diferite, în funcţie de orografia terenului, viteza curentului apei, de înălţimea valurilor şi de forţa de împingere a gheţurilor.

(5) Perdelele forestiere pentru protecţia localităţilor şi a diverselor obiective economice şi sociale se realizează în jurul comunităţilor urbane şi rurale, al unităţilor industriale poluante, al unor obiective economice, sociale, culturale şi strategice.

(6) în cazul înfiinţării perdelelor forestiere de protecţie în cadrul unei arii naturale protejate se vor respecta prevederile legale privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice,

(7) în cazul în care terenurile pe care se instalează perdelele forestiere de protecţie sunt incluse pe lista siturilor contaminate, se vor respecta prevederile legale referitoare la protecţia solului şi subsolului.

Art. 7. - (1) Necesitatea înfiinţării perdelelor forestiere de protecţie se fundamentează pe bază de studii întocmite de institute de cercetare silvică, ale căror servicii se achiziţionează în condiţiile legislaţiei privind achiziţiile publice. Studiile efectuate sunt supuse avizării Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice “Gheorghe Ionescu-Şişeşti”.

(2) întocmirea documentaţiilor tehnico-economice pentru înfiinţarea perdelelor forestiere de protecţie se face de persoane juridice atestate potrivit legii, ale căror servicii se achiziţionează în condiţiile legislaţiei privind achiziţiile publice.

(3) Execuţia perdelelor forestiere de protecţie se face în baza studiilor tehnico-economice care cuprind în mod obligatoriu:

a) elementele tehnice necesare în vederea instalării perdelelor forestiere de protecţie: orientarea, lăţimea şi distanţa dintre perdelele forestiere de protecţie, schemele de plantare, speciile indicate pentru împăduriri;

b) lucrările de întreţinere până la declararea închiderii stării de masiv;

c) investiţia specifică pentru fiecare tip de perdea forestieră de protecţie, precum şi alte date necesare;

d) identificarea proprietarilor;

e) planurile de amplasare a perdelelor forestiere de protecţie;

f) documentaţia cadastrală întocmită în sistem stereografic de proiecţie 1970, avizată de către oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară în a cărui rază teritorială sunt situate imobilele, cu atribuire de numere cadastrale. La cererea proprietarilor, pentru imobilele respective se vor deschide cărţi funciare, conform reglementărilor în vigoare.

(4) La solicitarea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, prin structurile silvice teritoriale ale acesteia, se va nota în cartea funciară faptul că imobilul este supus procedurii de împădurire conform prevederilor prezentei legi.

(5) Prin imobil, în sensul prezentei legi, se înţelege terenul agricol pe care se înfiinţează perdele forestiere de protecţie.

(6) Radierea notării din cartea funciară se face la solicitarea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură prin structurile silvice teritoriale, în urma finalizării procedurii sau a renunţării la efectuarea investiţiilor.

(7) Avizarea documentaţiilor tehnico-economice pentru înfiinţarea perdelelor forestiere de protecţie se face de comisia tehnico-economică constituită la nivelul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.

(8) Executarea perdelelor forestiere de protecţie în siturile Natura 2000 se face după obţinerea actului de reglementare care va rezulta în urma procedurii de evaluare adecvată.

Art. 8. - (1) înfiinţarea perdelelor forestiere de protecţie este obligatorie pentru persoanele fizice şi juridice ale căror suprafeţe au fost cuprinse în documentaţiile prevăzute la art. 7 alin. (2).

(2) Perdelele forestiere de protecţie, înfiinţate cu acceptul proprietarilor de terenuri agricole şi finanţate cu sursele prevăzute la art. 31, rămân în proprietatea acestora.

Art. 9. - (1) Realizarea Sistemului naţional al perdelelor forestiere de protecţie, indiferent de titularii dreptului de proprietate, se face cu acordul scris al acestora, în condiţiile prevăzute la art. 101 din Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) în situaţia prevăzută la alin. (1), titularii dreptului de proprietate vor fi notificaţi de către structurile teritoriale de specialitate ale autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură cu privire la:

a) necesitatea, utilitatea publică şi amplasamentul perdelelor forestiere de protecţie;

b) posibilitatea de a-şi exprima acordul pentru înfiinţarea perdelei forestiere de protecţie, urmând să rămână în continuare proprietari şi să beneficieze de compensaţia prevăzută la art. 101 din Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare;

c) posibilitatea declanşării procedurii de expropriere pentru cauză de utilitate publică, în cazul în care nu îşi exprimă acordul.

(3) Titularii dreptului de proprietate vor fi informaţi despre realizarea Sistemului naţional al perdelelor forestiere de protecţie de către structurile teritoriale de specialitate ale autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, prin afişare pe site-ul instituţiei,

(4) Exprimarea în scris a acordului de către titularii dreptului de proprietate se face în termen de 45 de zile de la data notificării acestora, prin procedura prevăzută la alin. (2).

(5) Acordul scris este însoţit de un document doveditor al dreptului de proprietate. Prevederile art. 7 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.

(6) în situaţia în care titularii dreptului de proprietate nu îşi exprimă acordul pentru realizarea lucrărilor prevăzute la alin. (3), se demarează procedura de expropriere pentru cauză de utilitate publică, în condiţiile prezentei legi, expropriator fiind statul român, prin Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva.

Art. 10. - Terenurile pe care se instalează perdelele forestiere de protecţie au destinaţie silvică şi se introduc în amenajamente silvice în termen de 90 de zile de la recepţia lucrărilor de împădurire.

Art. 11. - Recepţia lucrărilor de realizare a Sistemului naţional al perdelelor forestiere de protecţie se face cu participarea obligatorie a:

a) deţinătorului terenului;

b) reprezentantului structurii teritoriale de specialitate silvică a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură;

            c) reprezentantului unităţii specializate pentru executarea lucrărilor de împădurire.

 

CAPITOLUL III

Procedura de expropriere

 

Art. 12. - (1) Pentru fiecare imobil supus exproprierii, expropriatorul întocmeşte o documentaţie tehnico-economică ce cuprinde:

a) documentaţia cadastrală;

b) confirmarea că titularul dreptului de proprietate nu şi-a exprimat acordul prevăzut la art. 9 alin. (4).

(2) La nivelul unităţii administrativ-teritoriale se întocmeşte planul cu amplasamentul lucrării care conţine imobilele expropriate şi numerele cadastrale atribuite, avizat de oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară.

(3) Conţinutul documentaţiilor cadastrale se stabileşte pe bază de protocol între autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură şi Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.

(4) Planul cu amplasamentul lucrării se întocmeşte pe fiecare unitate administrativ-teritorială şi se avizează de către Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, prin unităţile sale subordonate. După atribuirea numerelor cadastrale tuturor imobilelor supuse exproprierii, planul cu amplasamentul lucrării va conţine numerele cadastrale alocate imobilelor în cauză.

(5) Planul cu amplasamentul lucrării însoţit de un centralizator cuprinzând numele proprietarilor, adresa imobilului, suprafaţa imobilului, numărul cadastral, numărul de carte funciară şi oferta de despăgubire se aduce la cunoştinţa publică de comisia prevăzută la art. 15 alin. (1) prin afişarea la sediul consiliului local respectiv, unde va rămâne afişat până la finalizarea procedurii de expropriere, precum şi prin afişarea pe pagina proprie de internet a expropriatorului.

Art. 13. - (1) Imobilele supuse exproprierii pentru realizarea perdelelor forestiere de protecţie se evaluează prin experţi evaluatori autorizaţi, ale căror servicii se achiziţionează potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice.

(2) Toate cheltuielile pentru dobândirea imobilelor prevăzute la alin. (1), inclusiv cele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.

Art. 14. - (1) Pe baza documentaţiilor prevăzute la art. 12 alin. (1), Guvernul aprobă, prin hotărâre, declanşarea procedurii de expropriere, darea în administrare expropriatorului a tuturor imobilelor delimitate în planul cu amplasamentul lucrării pe fiecare unitate administrativ-teritorială, suma globală a despăgubirilor estimată de către expropriator pe baza unui raport de evaluare întocmit de experţi evaluatori autorizaţi şi termenul în care aceasta se virează expropriatorului.

(2) Este interzisă emiterea de autorizaţii de construire şi de acte administrative pe imobilele cuprinse în hotărârea Guvernului prevăzută la alin. (1), după intrarea în vigoare a acesteia.

(3) La cererea expropriatorului, oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară va intabula dreptul de proprietate al statului român, prin Regia Naţională a Pădurilor-Romsilva, conform reglementărilor în vigoare.

(4) Suma prevăzută la alin. (1) poate fi suplimentată, prin hotărâre a Guvernului, la cererea expropriatorului, ca urmare a realizării rapoartelor de evaluare a imobilelor supuse exproprierii, pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, precum şi în orice alte situaţii, temeinic motivate.

Art. 15. - (1) în termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 14 alin. (1), expropriatorul numeşte, prin decizie a conducătorului structurii teritoriale de specialitate a autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, o comisie de verificare a dreptului de proprietate asupra imobilelor expropriate şi de expropriere la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale pe raza căreia se realizează exproprierea, denumită în continuare comisia.

(2) Dovada dreptului de proprietate asupra imobilelor expropriate se face prin orice mijloace de probă admise de lege, inclusiv în zonele în care se aplică Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare, în funcţie de modalitatea de dobândire a drepturilor - convenţională, judiciară, legală, succesorală.

(3) Comisia este alcătuită din 5 membri, după cum urmează:

a) un consilier juridic al structurii teritoriale silvice din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură - preşedinte;

b) primarul unităţii administrativ-teritoriale - membru;

c) 3 reprezentanţi ai Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, din care unul cu studii juridice - membri.

(4) Comisia constituită potrivit alin. (1) poate lucra valabil în prezenţa a cel puţin 3 membri.

(5) Deciziile comisiei se iau cu votul majorităţii membrilor comisiei.

(6) Planul cu amplasamentul lucrării şi centralizatorul prevăzut la art. 12 alin. (5) se aduc la cunoştinţa publică, prin grija comisiei.

Art. 16. - (1) în vederea obţinerii despăgubirilor, proprietarii asupra imobilelor care fac obiectul exproprierii depun, în termen de 10 zile de la data aducerii la cunoştinţa publică, o cerere scrisă şi declaraţia autentică de acceptare a cuantumului despăgubirii.

(2) În termen de 30 de zile de la depunerea documentelor prevăzute la alin. (1), proprietarilor asupra imobilelor le sunt transmise despăgubirile cuvenite, în contul bancar indicat de aceştia.

(3) în situaţia în care nu s-au depus în termen documentele prevăzute la alin. (1) ori nu se pot identifica proprietarii, despăgubirea pentru imobilul expropriat se indisponibilizează într-un cont purtător de dobândă şi se va elibera persoanelor care fac dovada dreptului de proprietate.

Art. 17. - (1) în cazul în care despăgubirile referitoare la acelaşi imobil sunt cerute în concurs sau în contradictoriu de mai multe persoane aparent îndreptăţite, despăgubirile se vor consemna pe numele tuturor, urmând să fie împărţite potrivit legii civile.

(2) Despăgubirea va fi eliberată numai titularilor drepturilor de proprietate dovedite prin acte autentice şi/sau hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.

(3) Eventualele litigii amână plata despăgubirilor, dar nu suspendă transferul dreptului de proprietate către expropriator.

(4) în situaţia în care imobilele ce urmează a fi expropriate fac obiectul unei succesiuni, iar succesorii nu sunt cunoscuţi sau nu pot prezenta certificat de moştenitor, dacă procedura succesorală este deschisă, despăgubirea se va consemna pe seama moştenitorilor aparenţi.

(5) în ipoteza în care procedura succesorală nu este deschisă, un reprezentant al expropriatorului este îndreptăţit să solicite deschiderea succesiunii, iar suma reprezentând despăgubirile va fi consemnată într-un cont distinct pe seama moştenitorilor aparenţi.

(6) Despăgubirile vor fi eliberate numai succesorilor care îşi vor dovedi calitatea cu certificatul de moştenitor sau cu hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă.

(7) în cazul în care titularul sau unul dintre titularii dreptului real aflaţi în concurs nu este de acord cu despăgubirea stabilită, suma reprezentând despăgubirea se consemnează pe numele titularului sau, după caz, al titularilor.

(8) Despăgubirea va fi eliberată în baza cererii formulate în acest sens, însoţită de declaraţia autentică de acceptare a cuantumului despăgubirii stabilite prin hotărârea comisiei prevăzute la art. 15 alin. (1) sau, după caz, de hotărârea judecătorească de stabilire a cuantumului despăgubirii, definitivă şi irevocabilă.

Art. 18. - (1) Identificarea imobilelor supuse exproprierii aflate în litigiu se face numai în baza unei documentaţii cadastrale, întocmite conform reglementărilor legale în vigoare.

(2) La cererea comisiei, solicitantul are obligaţia să completeze documentaţia depusă privind calitatea de titular al dreptului real pentru care solicită despăgubirea în termen de 15 zile de la data primirii înştiinţării.

(3) în caz contrar, comisia va consemna despăgubirea pe numele solicitantului, însă eliberarea acesteia se va face numai la data la care solicitantul îşi va dovedi dreptul în condiţiile prezentei legi.

(4) Hotărârea de stabilire a despăgubirilor se comunică solicitantului, precum şi celorlalţi titulari ori, după caz, titularilor aparenţi, se afişează, în extras, la sediul consiliului local în raza căruia se află situat imobilul expropriat şi se afişează, în extras, pe pagina de internet a expropriatorului.

(5) în termen de cel mult 90 de zile de la data emiterii hotărârii comisiei, expropriatorul efectuează, prin transfer bancar sau numerar, plata despăgubirilor către titularii drepturilor reale asupra imobilelor expropriate ori consemnarea acestora, în condiţiile art. 17 alin. (1), (4) şi (7)

Art. 19. - (1) Expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condiţiile art. 17 alin. (1), (4) şi (7) se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea comisiei.

(2) Orice persoană care se consideră îndreptăţită la despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termen de 3 ani de la data afişării hotărârii de stabilire a despăgubirilor la sediul consiliului local, în condiţiile art. 18 alin. (4).

(3) La calcularea cuantumului despăgubirii, experţii şi instanţa de judecată se vor raporta la momentul transferului dreptului de proprietate.

(4) în cazul prevăzut la alin. (3), eliberarea despăgubirii se face de către expropriator în termen de 90 de zile de la data solicitării, pe baza hotărârii judecătoreşti definitive si irevocabile de stabilire a cuantumului acesteia.

Art. 20. - (1) Actele juridice care se încheie după data comunicării hotărârii comisiei prevăzute la art. 18 alin. (4) sau după data plăţii ori. după caz, a consemnării sumelor stabilite ca despăgubiri, pentru constituirea sau transferul de drepturi reale având ca obiect imobilele afectate de expropriere, sunt lovite de nulitate absolută.

(2) Transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului operează de drept la data plăţii despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la data consemnării acestora, în condiţiile prezentei legi.

Art. 21. - După îndeplinirea procedurilor prevăzute la art. 16, proprietarii asupra imobilelor sunt obligaţi să permită accesul expropriatorului pentru realizarea perdelelor forestiere de protecţie.

Art. 22. - Faptele persoanelor fizice şi juridice prin care acestea împiedică realizarea perdelelor forestiere de protecţie

constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 300 lei până la 1.200lei,dacă forma în care are loc aceasta nu constituie o faptă mai gravă pedepsită de lege ca infracţiune.

Art. 23. - (1) Constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunii prevăzute la art. 22 se fac de către personalul silvic împuternicit, ofiţerii şi agenţii de poliţie şi ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Jandarmeriei Române.

(2) Prevederile art. 22 referitoare la contravenţii se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

(3) Prin derogare de la prevederile art. 8 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, amenzile stabilite potrivit prezentei legi se fac venit la bugetul de stat.

            (4) în situaţia în care fapta prevăzută la art. 22 constituie infracţiune, se aplică prevederile legii penale. Competenţa de constatare a infracţiunii aparţine structurilor specializate ale statului, conform legislaţiei în vigoare.

 

CAPITOLUL IV

Gospodărirea perdelelor forestiere de protecţie

 

Art. 24. - Perdelele forestiere de protecţie sunt supuse unor norme tehnice silvice, elaborate în condiţiile art. 44, având ca finalitate asigurarea gestionării durabile a acestora, în vederea exercitării funcţiilor de protecţie pentru care au fost înfiinţate.

Art. 25. - (1) Deţinătorii cu orice titlu de perdele forestiere de protecţie au obligaţia să ia masuri de prevenire şi stingere a incendiilor, să respecte dispoziţiile cu privire la protecţia pădurilor şi la circulaţia materialelor lemnoase, prevăzute în Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi în alte reglementări specifice domeniului, şi să execute lucrări de îngrijire, conform normelor tehnice.

(2) Organele silvice, prefecţii, consiliile judeţene şi locale, unităţile de poliţie, jandarmerie, unităţile şi formaţiunile de pompieri, unităţile Ministerului Apărării Naţionale, potrivit atribuţiilor ce le revin prin lege, îi vor sprijini pe deţinătorii de perdele forestiere de protecţie în acţiunile de pază a vegetaţiei forestiere şi de stingere a incendiilor de pădure.

(3) La solicitarea proprietarilor de perdele forestiere de protecţie, Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, prin unităţile sale teritoriale, va prelua asupra sa paza şi gospodărirea vegetaţiei forestiere respective, pe bază de contracte sau convenţii încheiate cu solicitanţii

(4) Perdelele forestiere de protecţie se administrează prin ocoale silvice, care au obligaţia să asigure paza acestora împotriva furturilor şi păşunatului neautorizat.

Art. 26. - Reducerea suprafeţei perdelelor forestiere de protecţie, indiferent de forma de proprietate, este interzisă. Dispoziţiile art. 35-37 din Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare, rămân aplicabile.

Art. 27. - Valorificarea materialului lemnos din perdelele forestiere de protecţie se face de către persoanele prevăzute la art. 25 alin. (1).

Art. 28. - (1) Recoltarea materialului lemnos din perdelele forestiere de protecţie este permisă numai cu marcarea prealabilă, contra cost, de către ocolul silvic a arborilor de extras.

(2) Materialul lemnos subţire, cu diametrul sub 10 cm, se va extrage sub îndrumarea personalului silvic, fără marcarea prealabilă a acestuia.

Art. 29. - Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, prin comisariatele de regim silvic şi cinegetic şi ocoalele silvice pe a căror rază se află, organizează controlul asupra modului în care se aplică regulile silvice şi de pază a vegetaţiei forestiere din perdelele forestiere de protecţie, precum şi cele referitoare la circulaţia materialului lemnos rezultat de pe aceste terenuri.

            Art. 30. - Păşunatul este interzis în perdelele forestiere de protecţie. Dispoziţiile art. 53 din Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare, rămân aplicabile.

 

CAPITOLUL V

Finanţarea lucrărilor de realizare a Sistemului naţional

 

al perdelelor forestiere de protecţie

Art. 31. - (1) Sursele de finanţare pentru întocmirea documentaţiilor tehnico-economice de realizare a perdelelor forestiere de protecţie, precum şi pentru realizarea respectivelor lucrări sunt următoarele:

a) fondul de ameliorare a fondului funciar şi alocaţii de la bugetul de stat, potrivit art. 91 din Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare;

b) fondul de conservare şi regenerare a pădurilor, constituit potrivit art. 33 din Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările ulterioare;

c) fondul pentru mediu;

d) alocaţii de la bugetele locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor;

e) sponsorizări de la societăţi reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, fundaţii şi altele;

f) surse financiare externe nerambursabile sau creditele externe pe termen lung;

g) contribuţia benevolă a persoanelor fizice sau juridice, interesate de executarea lucrărilor de ameliorare;

h) alte surse legale.

(2) Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, în calitate de coordonator tehnic al acţiunilor de realizare a Sistemului naţional al perdelelor forestiere de protecţie, va solicita anual includerea în bugetul de stat a fondurilor necesare pentru împădurirea acestora în anul următor.

(3) Finanţarea administrării perdelelor forestiere de protecţie şi paza acestora împotriva furturilor şi păşunatului neautorizat se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, în limita creditelor bugetare aprobate cu această destinaţie.

Art. 32. - Întocmirea studiilor şi a documentaţiilor tehnico-economice pentru realizarea perdelelor forestiere de protecţie prevăzute la art. 7 se finanţează din sursele prevăzute la art. 31.

Art. 33. - (1) Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, împreună cu celelalte ministere interesate în crearea de perdele forestiere de protecţie, va întocmi până la data de 30 mai a fiecărui an situaţia fondurilor existente, conform surselor prevăzute la art. 31 destinate realizării Sistemului naţional al perdelelor forestiere de protecţie, pe fiecare tip, pentru anul următor.

(2) Fondurile necesare pentru finanţarea de la bugetul de stat a perdelelor forestiere de protecţie vor fi solicitate anual de către direcţia de specialitate din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură până la data de 30 mai, pentru a fi incluse în bugetul de stat pentru anul următor, cu destinaţia respectivă.

(3) Sumele constituite în condiţiile prevăzute la art. 31 vor fi depuse în conturi bancare purtătoare de dobândă şi vor fi utilizate în exerciţiul financiar al anului următor, cu excepţia alocaţiilor de la bugetul de stat.

            Art. 34. - Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură va aloca în flecare an fondurile necesare realizării perdelelor forestiere de protecţie a terenurilor agricole pentru prevenirea şi combaterea fenomenului de secetă şi a deşertificării.

 

CAPITOLUL VI

Răspunderi şi sancţiuni

 

Art. 35. - Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage, după caz, răspunderea disciplinară, materială, civilă, contravenţională sau penală a persoanei vinovate, potrivit legii.

Art. 36. - (1) Prevederile prezentei legi se completează cu dispoziţiile art. 106-115 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 98-100, 102 şi 104-107 din Legea nr. 26/1996*), precum şi cu prevederile Legii nr. 31/2000 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice**).

(2) Contravenţiilor prevăzute în Legea nr. 31/2000 le sunt aplicabile şi prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

            (3) Amenzile se fac venit la bugetul de stat.

 

CAPITOLUL VII

Dispoziţii finale

 

Art. 37. - (1) Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură este coordonatoare a Programului de realizare a Sistemului naţional al perdelelor forestiere de protecţie şi colaborează cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii***), Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice “Gheorghe Ionescu-Şişeşti”, precum şi cu alte instituţii şi operatori economici interesaţi.

(2) în cazul imobilelor expropriate, autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură asigură actualizarea anuală a inventarului centralizat al bunurilor proprietate publică a statului.

Art. 38. - La nivelul judeţelor în care urmează să se creeze reţele de perdele forestiere de protecţie se înfiinţează comandamente judeţene sub responsabilitatea directă a

prefecţilor, constituite din conducerile direcţiilor pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti, ale direcţiilor silvice judeţene, ale altor instituţii interesate, precum şi din primarii localităţilor, care vor analiza periodic stadiul realizării programului anual de înfiinţare a perdelelor forestiere de protecţie la nivel de localitate, respectiv la nivel de judeţ.

Art. 39. - Componenţa, modul de funcţionare şi atribuţiile structurilor prevăzute la art. 37 şi 38 se vor stabili prin hotărâre a Guvernului****), în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Art. 40. - Guvernul, la propunerea Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, va lua măsuri pentru adaptarea structurii şi activităţii Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în teritoriu, în vederea realizării Sistemului naţional al perdelelor forestiere de protecţie.

Art. 41. - Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură va raporta anual Guvernului situaţia identificării terenurilor destinate realizării Sistemului naţional al perdelelor forestiere de protecţie.

Art. 42. - Pentru terenurile pe care se realizează perdele forestiere de protecţie deţinătorii acestora nu datorează taxele şi impozitele prevăzute de lege.

Art. 43. - Deţinătorii de terenuri împădurite, în condiţiile prezentei legi, vor asigura cu continuitate, după închiderea stării de masiv, pe cheltuială proprie, lucrările de îngrijire, pază şi protecţie a vegetaţiei forestiere, cu respectarea normelor tehnice silvice pentru această categorie.

Art. 44. - Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură va elabora în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi norme tehnice silvice pentru înfiinţarea, îngrijirea şi conducerea vegetaţiei forestiere din perdelele forestiere de protecţie*****).

Art. 45. - Prezenta lege intră în vigoare la 60 de zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.


*) Legea nr. 26/1996 - Codul silvic a fost abrogată prin prevederile art. 139 lit. a) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 27 martie 2008, cu modificările ulterioare.

**) Legea nr. 31/2000 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, cu modificările si completările ulterioare, a fost abrogată prin prevederile art. 46 din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 23 iulie 2010, cu modificările ulterioare.

***) Ase vedea dispoziţiile art. 32 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 884 din 22 decembrie 2012, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2013, cu modificările şi completările ulterioare.

****) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 548/2003 privind atribuţiile Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor ca minister coordonator al Programului de realizare a Sistemului naţional al perdelelor forestiere de protecţie şi componenţa, modul de funcţionare şi atribuţiile comandamentelor judeţene de analiză a realizării programului anual de înfiinţare a perdelelor forestiere de protecţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2003.

*****) A se vedea Ordinul ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 636/2002 privind aprobarea îndrumărilor tehnice silvice pentru înfiinţarea, îngrijirea şi conducerea vegetaţiei forestiere din perdelele forestiere de protecţie, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 19 februarie 2003.


Copyright 1998-2015 DSC.NET   All rights reserved.