MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI Nr. 138/2014

MONITORUL OFICIAL AL ROMÂNIEI

 

P A R T E A  I

Anul 182 (XXVI) - Nr. 138         LEGI, DECRETE, HOTĂRÂRI ŞI ALTE ACTE         Marţi, 25 februarie 2014

 

SUMAR

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

Decizia nr. 536 din 17 decembrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România

 

Decizia nr. 537 din 17 decembrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune

 

Decizia nr. 538 din 17 decembrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 teza întâi din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor

 

Decizia nr. 23 din 21 ianuarie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

 

137. - Ordin al ministrului transporturilor privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 al Autorităţii Feroviare Române – AFER

 

473. - Ordin al ministrului delegat pentru întreprinderi mici şi mijlocii, mediul de afaceri şi turism privind aprobarea procedurilor de implementare a Programului de dezvoltare şi modernizare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă, a Programului pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului la finanţare - START, a Programului naţional multianual pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii, a Programului naţional multianual pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului şi a Programului naţional multianual de finanţare şi dezvoltare de incubatoare tehnologice şi de afaceri

 

REPUBLICĂRI

 

            Legea nr. 135/2007 privind arhivarea documentelor în formă electronică

 

DECIZII ALE CURŢII CONSTITUŢIONALE

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 536

din 17 decembrie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, excepţie ridicată de Amalia Czirjek (fostă Husar) în Dosarul nr. 26.703/303/2011 al Judecătoriei Târgu Mureş, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr.304D/2013.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată arătând că legiuitorul poate opta, în considerarea unor raţiuni de interes general, cu privire la acordarea unor scutiri de la plata tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale, pentru anumite categorii de vehicule.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 17 aprilie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 26.703/303/2011, Judecătoria Târgu Mureş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România.

Excepţia a fost ridicată de Amalia Czirjek (fostă Husar) într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002.

În motivarea excepţiei da neconstituţionalitate autorul arată că textul de lege criticat contravine principiului egalităţii în faţa legii, deoarece prin acesta sunt exceptate de la plata tarifului de utilizare anumite categorii de vehicule. Dacă anumite categorii de cetăţeni sunt obligate să plătească tariful respectiv, atunci toate celelalte categorii de cetăţeni la care face referire textul de lege criticat, ce beneficiază în egală măsură de utilizarea drumurilor naţionale, trebuie să plătească.

Judecătoria Târgu Mureş apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Dispoziţiile constituţionale invocate de către autor instituie egalitatea cetăţenilor în faţa legii, or, textul de lege criticat exceptează de la plata tarifelor vehiculele aparţinând unor instituţii sau autorităţi ale statului, prin care acestea îşi exercită prerogativele ca exponente ale puterii publice în realizarea rolului statului, care constă în principiu în asigurarea, apărarea şi promovarea prin mijloacele prevăzute de Constituţie a interesului public şi a binelui comun.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, principiul egalităţii cetăţenilor în drepturi nu are semnificaţia uniformităţii, astfel încât, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, situaţiilor diferite trebuie să le corespundă un tratament diferit. Or, rezultă în mod evident situaţia diferită a utilizatorilor pentru care este aplicabilă exceptarea de la plată a tarifelor pentru utilizarea drumurilor naţionale, vehiculele enumerate la art. 3 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 aparţinând, în special, autorităţilor administraţiei publice. Acestea nu beneficiază de privilegii, ci execută servicii publice ce servesc interesului general.

Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate sunt constituţionale. În cazul de faţă, soluţia legislativă aleasă se impune datorită legăturii indisolubile dintre sumele reţinute cu titlu de tarif de utilizare a drumurilor publice şi bugetul de stat, constituind o justificare suficientă pentru diferenţa de tratament juridic aplicată în ceea ce priveşte exceptarea de la plata tarifului de utilizare a drumurilor publice a vehiculelor aparţinând unor autorităţi şi instituţii publice.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate TI constituie prevederile art. 3 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2002, cu modificările şi completările aduse prin art. I pct. 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 8/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 30 ianuarie 2010, şi prin art. 87 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 2 septembrie 2011, având următorul cuprins. “Sunt exceptate de la plata tarifului de utilizare vehiculele:

a) deţinute în proprietate sau. după caz, folosite în baza unui drept legal, conform datelor înscrise în certificatul de înmatriculare, de:

(i) unităţile Ministerului Apărării Naţionale;

(ii) unităţile Ministerului Administraţiei şi Internelor;

(iii) serviciile de ambulanţă;

(iv) serviciile publice comunitare pentru situaţii de urgenţă, reglementate prin Ordonanţa Guvernului nr. 88/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 363/2002, cu modificările şi completările ulterioare;

(v) Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A.;

(vi) Serviciul de Protecţie şi Pază.

b) folosite exclusiv în transportul public local de persoane prin servicii regulate pe raza teritorial-administrativă a unei localităţi;

c) istorice.”

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile de lege criticate contravin art. 16 privind egalitatea în drepturi din Constituţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că aceasta a fost ridicată într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002.

Prin textul de lege criticat sunt exceptate de la plata tarifului de utilizare anumite categorii de vehicule, ipoteză care nu se aplică autorului excepţiei, acesta fiind obligat, potrivit art. 1 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, la plata tarifului de utilizare.

Or, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, “Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă [...] care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.”

Prin urmare, Curtea constată că excepţia nu îndeplineşte condiţia de admisibilitate referitoare la legătura textului criticat cu soluţionarea cauzei, astfel Încât aceasta urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, excepţie ridicată de Amalia Czirjek (fostă Husar) în Dosarul nr. 26.703/303/2011 al Judecătoriei Târgu Mureş.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Târgu Mureş şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 17 decembrie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Cătălina Turcu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 537

din 17 decembrie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, excepţie ridicată de Societatea Comercială “Dura Bet Construct” - S.Â. din Brăila în Dosarul nr. 13.989/196/2012 al Judecătoriei Brăila - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 326D/2013.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă că, la dosar, partea Societatea Română de Radiodifuziune a depus concluzii scrise prin care solicită respingerea excepţiei ca inadmisibilă.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei ca devenită inadmisibilă, făcând referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 448 din 29 octombrie 2013.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 23 aprilie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 13.989/196/2012, Judecătoria Brăila - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune.

Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială “Dura Bet Construct - S.A. din Brăila într-o cauză având ca obiect obligarea autorului excepţiei la plata unei sume reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 este neconstituţional, deoarece obligaţia plăţii unei taxe radio către un mandatar, indiferent dacă persoana juridică beneficiază sau nu de acest serviciu, aduce atingere dreptului acesteia la liberă dispoziţie asupra activităţii sale.

Judecătoria Brăila - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, făcând referire la jurisprudenţa Curţii în materie. Mai arată, de asemenea, că Legea fundamentala garantează exercitarea liberei iniţiative şi accesul persoanei la o activitate economică în condiţiile legii, prin textul de lege criticat sancţionându-se nerespectarea unor condiţii legale. De asemenea, pentru respectarea libertăţii economice statul are dreptul să impună obligaţia respectării unor reguli de disciplină economico-financiară.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 40 alin, (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 27 decembrie 1999, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 533/2003 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2003 pentru modificarea art. 40 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 895 din 15 decembrie 2003, care au următorul conţinut: “Persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agenţiile şi reprezentanţele acestora, precum si reprezentanţele din România ale persoanelor juridice străine, au obligaţia să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune şi o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii.”

Autorul excepţiei susţine că textul de lege criticat aduce atingere art. 23 referitor la libertatea individuală din Constituţie. Din motivarea excepţiei Curtea reţine că acesta face referire de fapt la art. 45 privind libertatea economică din Legea fundamentală.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că prin Decizia nr. 448 din 29 octombrie 2013*), nepublicată la data pronunţării prezentei decizii, a constatat că dispoziţiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune sunt constituţionale în măsura în care taxa pentru serviciile publice de radiodifuziune şi televiziune se aplica numai persoanelor juridice care beneficiază de aceste servicii.

Pentru a pronunţa această soluţie Curtea a reţinut că interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor de lege criticate, respectiv art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, în sensul că obligaţia de plată a taxelor pentru serviciile publice de radiodifuziune şi televiziune incumbă tuturor persoanelor juridice indiferent dacă acestea sunt sau nu beneficiare ale serviciului public aferent, deci indiferent dacă există sau nu o contraprestaţie a instituţiei publice în cauză, vin să nesocotească dispoziţiile art. 56 alin. (2) din Constituţie.

Curtea a considerat că numai interpretarea prevederilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 în sensul că persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agenţiile şi reprezentanţele acestora, precum şi reprezentanţele din România ale persoanelor juridice străine, au obligaţia să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune şi o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari efectivi ai acestor servicii, este singura care poate înlătura viciul de neconstituţionalitate de care textul de lege suferă prin lipsa unei menţiuni exprese în acest sens.

Cu acest prilej, în raport de obiectul cauzei, şi anume acţiunea promovată de Societatea Română de Radiodifuziune pentru obligarea autorului excepţiei la plata unei sume reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, de motivarea excepţiei, precum şi de considerentele de principiu reţinute de Curte într-o situaţie similară celei din prezenta cauză, respectiv prin Decizia nr. 1,422 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 880 din 13 decembrie 2011, Curtea reţine că, în măsura în care instanţa constituţională a constatat constituţionalitatea textului criticat într-o anumită interpretare ce rezultă, în mod nemijlocit, din dispozitivul deciziei, prin ridicarea din nou a unei excepţii de neconstituţionalitate cu privire la acelaşi text şi cu o motivare identică se tinde la înfrângerea caracterului general obligatoriu al deciziei Curţii Constituţionale. În acest caz sunt aplicabile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora “Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale”, întrucât, indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea Constituţională a hotărât, în dispozitivul deciziei pronunţate în cadrul competenţei prevăzute de art. 146 lit. d) din Constituţie, că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituţia, se menţine prezumţia de constituţionalitate a textului în această interpretare, fiind excluse cadrului constituţional toate celelalte interpretări posibile. În consecinţă, a contesta din nou constituţionalitatea interpretărilor care au fost deja excluse din cadrul constituţional echivalează cu încălcarea art. 147 alin. (4) din Constituţie coroborat cu art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Prin urmare, reţinând că acest caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate a intervenit după momentul sesizării Curţii Constituţionale de către instanţa judecătorească, dar înainte de publicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 448 din 29 octombrie 2013 în Monitorul Oficial al României, Partea I, aceasta urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, excepţie ridicată de

Societatea Comercială “Dura Bet Construct” -S.A. din Brăila în Dosarul nr. 13.989/196/2012 al Judecătoriei Brăila - Secţia civilă. Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Brăila - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 decembrie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Cătălina Turcu

 


*) Decizia Curţii Constituţionale nr. 448 din 29 octombrie 2013 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 7 ianuarie 2014.

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr. 538

din 17 decembrie 2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 teza întâi din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Cătălina Turcu - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 272001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Ion Ionaşcu în Dosarul nr. 23.349/233/2012 al Judecătoriei Galaţi - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr.344D/2013.

La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată, făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi la Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 10 din 10 iunie 2013, pronunţată într-un recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit ordinea de comunicare a procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 2 aprilie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 23.349/233/2012, Judecătoria Galaţi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.

Excepţia a fost ridicată de Ion Ionaşcu într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că prevederile art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 sunt lipsite de previzibilitate, deoarece dau posibilitatea agentului constatator să acţioneze în mod arbitrar în ceea ce priveşte comunicarea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei din textul de lege, lipsind dispoziţia privind ordinea de prioritate a modalităţii de comunicare a acestuia.

Lipsa previzibilităţii dispoziţiilor legale criticate rezultă şi din faptul că nu se precizează în concret care este locul unde se afişează procesul-verbal, în cazul imobilelor cu mai multe etaje sau apartamente neputându-se determina dacă locul respectiv este uşa imobilului sau cea a apartamentului.

Procesul-verbal încheiat cu ocazia afişării nu este adus la cunoştinţa persoanei sancţionate, aceasta neavând posibilitatea de a se plânge la instanţă cu privire la neregularitatea actului de afişare, ceea ce contravine accesului liber la justiţie. În practica sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că sancţiunile contravenţionale sunt asimilate acuzaţiilor în materie penală, astfel încât se impune ca modalitatea de comunicare a procesului-verbal să ofere persoanei sancţionate toate garanţiile accesului la justiţie.

Totodată, prin textul de lege criticat se aduce atingere şi prevederilor art. 44 din Legea fundamentală, deoarece comunicarea defectuoasă a procesului-verbal poate duce la executarea silită a acestuia, fără ca persoana sancţionată să cunoască conţinutul actului de sancţionare.

Judecătoria Galaţi - Secţia civilă consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale în măsura în care nu se interpretează în sensul că actul normativ instituie o ordine de prioritate privind modalitatea de comunicare a procesului-verbal către contravenient, şi anume că procesul-verbal trebuie comunicat mai întâi prin poştă, cu aviz de primire, şi abia ulterior, în măsura în care nu se poate realiza comunicarea prin această primă modalitate, să fie comunicat prin afişare la domiciliul sau la sediul contravenientului. În această ipoteză, textul de lege încalcă prevederile art. 21,24 şi 53 din Constituţie.

Totodată, potrivit practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului, o acuzaţie în materie contravenţională este asimilată unei acuzaţii în materie penală, astfel că modalitatea de comunicare direct prin afişare a procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei contravine şi dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, sens în care este indicată Decizia de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008 cu privire la Cererea nr. 17.857/03, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Constantin Neaţă împotriva României.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, făcând referire la jurisprudenţa Curţii în materie. Totodată, se observă că nu poate fi reţinută asimilarea situaţiei reglementate de textul legal criticat cu cea care a făcut obiectul analizei concretizat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 536 din 28 aprilie 2011, în cazul de faţă fiind vorba de o ipoteză diferită de lucru, care implică o legătură directă cu persoana contravenientului.

Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 sunt neconstituţionale în măsura în care nu sunt interpretate în sensul că textul criticat instituie o ordine de prioritate la comunicarea procesului-verbal către contravenient. Astfel, dispoziţiile art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 enumera modalităţile de comunicare a procesului-verbal şi a înştiinţării de plată, fără să conţină vreo precizare referitoare la ordinea de prioritate în care acestea pot fi folosite. Modalitatea de interpretare şi punere în aplicare de către organele competente a acestor dispoziţii, şi anume prin afişare directă, fără a epuiza celelalte moduri de comunicare prevăzute de text, este de natură a aduce atingere dreptului de acces liber la justiţie al contravenientului care contestă procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei.

În condiţiile în care termenul pentru introducerea contestaţiei împotriva procesului-verbal sau a înştiinţării de plată curge de la momentul înmânării sau comunicării actului, incertitudinea acestui moment constituie un obstacol în exercitarea dreptului de acces liber la justiţie. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a subliniat în repetate rânduri care sunt garanţiile realizării efective a accesului liber în materie contravenţională (asimilată, în anumite condiţii, noţiunii autonome de “acuzaţie în materie penală”), iar dreptul de a fi informat în cel mai scurt timp şi în mod amănunţit asupra naturii şi cauzei acuzaţiei aduse, precum şi dreptul de a dispune de timpul şi înlesnirile necesare pregătirii apărării contravenientului reprezintă astfel de condiţii obligatorii, în conformitate cu art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dar şi cu art. 20 şi 148 din Constituţia României.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost reţinut în încheierea de sesizare, îl constituie prevederile art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001. În realitate, din analiza excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că sunt criticate dispoziţiile art. 27 teza întâi din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002. Textul legal criticat are următorul cuprins: “Comunicarea procesului-verbal şi a înştiinţării de plată se face prin poştă, cu aviz de primire, sau prin afişare la domiciliul sau la sediul contravenientului.”

Autorul excepţiei susţine că textul de lege criticat aduce atingere art. 1 alin. (3) privind caracterul statului român, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie şi art. 44 privind dreptul de proprietate din Constituţie.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că prin Decizia nr. 419 din 15 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 768 din 10 decembrie 2013, a statuat că formularea textului criticat este cât se poate de clară şi explicită, modalităţile de comunicare a actelor menţionate fiind prezentate şi enumerate nu într-o ordine obligatorie, succesivă, ci într-o formulă alternativă, semnificaţia conjuncţiei “sau” neputând duce la altă concluzie.

Prin urmare, cu acest prilej, Curtea nu poate reţine critica privitoare la încălcarea art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală din perspectiva neclarităţii şi imprevizibilităţii textului de lege criticat.

Cu privire la încălcarea principiului accesului liber la justiţie, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 302 din 13 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 449 din 22 iulie 2013.

Cu acel prilej, făcând referire la jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că, în ceea ce priveşte comunicarea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, precum şi a înştiinţării de plată a amenzii corespunzătoare, regula generală este prevăzută de art. 26 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi constă în înmânarea lor direct contravenientului. Textul de lege supus controlului de constituţionalitate instituie o excepţie de la această regulă, excepţie aplicabilă situaţiei în care contravenientul lipseşte de la domiciliul sau, după caz, de la sediul său ori, deşi prezent, refuză să semneze procesul-verbal. Curtea a statuat că nu se poate reţine critica de neconstituţionalitate privind pretinsa încălcare a prevederilor art. 21 din Constituţie, întrucât dispoziţiile art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, referitoare la afişarea procesului-verbal, nu constituie, prin ele însele, o nesocotire a dreptului de acces liber la justiţie. Curtea a observat că autorul excepţiei pleacă de la premisa că, în practică, există riscul să nu ia cunoştinţă de existenţa actului sancţionator. Aceasta este însă doar o supoziţie ce se întemeiază pe o simplă temere ipotetică potrivit căreia instrumentum probationis ar putea fi distrus sau furat. În realitate, afişarea, ca modalitate de comunicare a procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, satisface pe deplin cerinţele procedurale care să asigure contravenientului exercitarea dreptului de acces liber la justiţie.

Prin aceeaşi decizie Curtea a menţionat Decizia nr. 10 din 10 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 450 din 23 iulie 2013, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a stabilit că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenţie şi a înştiinţării de plată, prin afişare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poştă, cu aviz de primire. Cerinţa comunicării procesului-verbal de contravenţie şi a înştiinţării de plată este îndeplinită şi în situaţia refuzului expres al primirii corespondenţei, consemnat în procesul-verbal încheiat de funcţionarul poştal.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

Distinct de cele arătate, în ceea ce priveşte pretinsa încălcare a art. 44 din Constituţie, Curtea observă că aceasta nu este motivată din perspectiva neconstituţionalităţii textului de lege criticat, ci reprezintă de fapt critica unei situaţii ipotetice în care autorul excepţiei s-ar putea afla. Din această perspectivă Curtea constată că prevederile art. 44 din Constituţie nu sunt incidente în cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ion Ionaşcu în Dosarul nr. 23.349/233/2012 al Judecătoriei Galaţi - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 27 teza întâi din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Galaţi - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 17 decembrie 2013.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Cătălina Turcu

 

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

DECIZIA Nr.23

din 21 ianuarie 2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică

 

Augustin Zegrean - preşedinte

Valer Dorneanu - judecător

Toni Greblă - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ştefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskás Valentin Zoltán - judecător

Tudorel Toader - judecător

Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent

 

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

 

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, excepţie ridicată de Melania Cristiana Bănuţă şi Dan Bănuţă în Dosarul nr. 49.634/3/2010 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 506D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părţilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 395 din 1 octombrie 2013.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 8 martie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 49.634/3/2010, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, excepţie ridicată de Melania Cristiana Bănuţă şi Dan Bănuţă într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii privind obligarea expropriatorului la plata către expropriat a unei juste despăgubiri pentru un imobil cu privire la care au fost declanşate procedurile de expropriere.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată în esenţă, că prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 contravin caracterului drept şi prealabil al despăgubirii, aşa cum este instituit prin dispoziţiile art. 44 alin. (3) din Constituţie, deoarece stabilirea cuantumului acesteia se face în momentul întocmirii raportului de expertiză, adică la o dată ulterioară momentului la care s-a făcut transferul dreptului de proprietate în patrimoniul expropriatorului.

Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă îşi exprimă opinia în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat nu realizează nicio distincţie între subiectele de drept ce intră sub incidenţa acestora, nefiind discriminatoriu. Se mai arată că Legea nr. 33/1994 cuprinde dispoziţii de natură să asigure atât cadrul legal adecvat realizării procedurilor de expropriere şi de stabilire a despăgubirilor, cât şi apărării dreptului de proprietate.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 nu contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 şi art. 44 alin. (3), invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. De asemenea, se arată că, din examinarea dispoziţiilor legale criticate, nu rezultă niciun aspect de natură să afecteze dispoziţiile constituţionale privind înfăptuirea justiţiei.

Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituţionale, invocând în acest sens deciziile Curţii Constituţionale nr. 29 din 19 ianuarie 2012, nr. 316 din 29 martie 2012 şi nr. 388 din 26 aprilie 2012.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl reprezintă prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din 5 iulie 2011.

Analizând motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorii excepţiei de neconstituţionalitate invocă neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, astfel încât, în acord cu motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea urmează a se pronunţa numai asupra acestor din urmă dispoziţii legale, potrivit cărora: “(2) La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.

În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 44 alin. (1) privind garantarea dreptului de proprietate, alin. (2) referitor la garantarea şi ocrotirea proprietăţii private, alin. (3) privind exproprierea pentru o cauză de utilitate publică şi art. 124 alin. (2) privind unicitatea, imparţialitatea şi caracterul egalitar al justiţiei.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:

Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii prevederilor ari 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, prin raportare la dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 44 alin. (3), şi cu o motivare identică.

Astfel, prin Decizia nr. 395 din 1 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 685 din 7 noiembrie 2013, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, cu următoarea motivare:

Prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 vizează stabilirea despăgubirilor în caz de neînţelegere între părţi cu privire la cuantumul acestora, în faza judiciară a procedurii exproprierii. Potrivit acestui text de lege, evaluarea imobilului supus exproprierii se face în raport de preţurile de tranzacţionare a unor imobile similare, de la data întocmirii raportului de expertiză, adică la o dată cât mai apropiată de momentul pronunţării hotărârii prin care se stabileşte cuantumul despăgubirii şi de momentul transferului dreptului de proprietate. Prin urmare, instanţa nu se poate raporta la valoarea despăgubirilor stabilită la momentul emiterii actului de expropriere, deoarece tocmai contestarea valorii despăgubirii stabilite la acel moment a declanşat procesul între părţi, respectiv faza judiciară a procedurii de expropriere. Creşterea sau descreşterea valorii imobilului supus exproprierii, consecinţă a fluctuaţiei pieţei în domeniul imobiliar, are un caracter general, iar corecţia acestui fenomen a generat necesitatea stabilirii valorii despăgubirilor prin raportare la valoarea de piaţă a imobilului la momentul cel mai apropiat de finalizarea procedurii de expropriere

Instanţa nu poate stabili, fără a prejudicia părţile, o altă valoare a despăgubirilor decât cea rezultată în urma raportului de expertiză efectuat în cursul judecării cauzei, şi nici nu poate avea în vedere un alt cuantum al despăgubirilor, stabilit în etapa administrativă a procedurii de expropriere, pe care părţile însele nu l-au acceptat la acel moment. Cum părţile nu au ajuns la un acord în privinţa întinderii despăgubirii până la momentul judecăţii, şi nici în cursul acesteia, rezultă că valoarea despăgubirilor va fi stabilită de instanţă după criteriile reglementate în art. 26 din Legea nr. 33/1994, adică la momentul întocmirii raportului de expertiză.

De altfel, acest moment este cel ce reflectă valoarea reală a imobilului supus exproprierii, întinderea despăgubirii fiind echivalentă cu valoarea de piaţă a imobilului, reprezentând, în consecinţă, o dreaptă despăgubire.

O singură restricţie este instituită de legiuitor, prin art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, şi anume aceea că despăgubirea acordată de către instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată.

Legiuitorul român a consacrat principiul despăgubirii integrale a proprietarului expropriat, în sensul că, aşa cum prevede art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea este formată din valoarea reală a imobilului şi prejudiciul suferit de proprietar sau alte persoane îndreptăţite, iar la calculul despăgubirilor, se vor lua în considerare preţul de piaţă al imobilului şi daunele provocate proprietarului, cuprinzând prejudiciul efectiv (damnum emergens), cât şi beneficiul nerealizat (lucrum cesans).

În consecinţă, prevederile legale mai sus menţionate reprezintă o garanţie pentru proprietarul expropriat că nu este suspus unei măsuri abuzive din partea autorităţilor statului, astfel încât despăgubirea acordată pentru exproprierea imobilului trebuie să reflecte valoarea de piaţă a acestuia la data întocmirii raportului de expertiză, nu o valoare anterioară, ci una contemporană momentului transferului dreptului de proprietate, tocmai pentru a asigura o reparaţie completă şi integrală pentru cel expropriat.

Mai mult, prin decizia menţionată, Curtea a constatat că reglementarea internă în domeniul exproprierii este mai favorabilă decât cea consacrată prin art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, care nu prevede şi necesitatea despăgubirii proprietarului pentru privarea de proprietate, condiţia fiind impusă de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie.

Or, prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 dispun că exproprierea cuprinde valoarea “reală” a imobilului şi despăgubirile cuvenite proprietarului şi altor persoane îndreptăţite, iar la stabilirea despăgubirii se are în vedere preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele în aceeaşi unitate administrativ-teritorială, adică preţul de piaţă al acestora la momentul realizării efective a exproprierii.

În prezenta cauză, având în vedere identitatea obiectului excepţiei de neconstituţionalitate, precum şi a criticilor formulate în susţinerea acesteia, Curtea reţine că atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea.

De asemenea, pentru aceleaşi considerente, Curtea nu poate reţine nici încălcarea dispoziţiilor art. 44 alin. (1) privind garantarea dreptului de proprietate şi alin. (2) referitor la garantarea şi ocrotirea proprietăţii private.

Autorii excepţiei de neconstituţionalitate îşi raportează critica de neconstituţionalitate şi la dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi art. 124 alin. (2) privind unicitatea, imparţialitatea şi caracterul egalitar al justiţiei, fără a arăta în ce constă, în concret, pretinsa contrarietate între textul de lege criticat şi dispoziţiile constituţionale invocate.

Analizând conţinutul normativ al dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, criticate în prezenta cauză, prin raportare la principiul constituţional al egalităţii în drepturi, Curtea reţine că textul de lege criticat, reglementând criteriile pe care le au în vedere instanţa de judecată, precum şi comisia de experţi constituită de aceasta, în vederea stabilirii cuantumului despăgubirilor ce se cuvin proprietarului sau altor titulari de drepturi reale, în caz de expropriere, nu conţine nicio dispoziţie de natură discriminatorie, fiind aplicabil tuturor situaţiilor juridice ce intră sub incidenţa normei legale, respectiv situaţiilor în care instanţa de judecată stabileşte cuantumul despăgubirilor, în cadrul procedurii judiciare a exproprierii.

În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor art. 124 alin. (2) din Constituţie, care reglementează unicitatea, imparţialitatea şi caracterul egalitar al justiţiei, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a stabilit că semnificaţia acestei prevederi constituţionale este că justiţia se înfăptuieşte prin acelaşi sistem de organe, cel al instanţelor judecătoreşti - care, aşa cum rezultă din prevederile art. 126 alin. (1) din Constituţie, sunt numai cele stabilite prin lege -, şi că toate persoanele au o vocaţie egală de a le fi aplicabile aceleaşi dispoziţii legale, indiferent că este vorba de norme de fond sau de procedură (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 50 din 13 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 25 februarie 2009). Or, textul de lege criticat îndeplineşte în mod evident aceste cerinţe constituţionale, fiind aplicabil în mod unitar, de către instanţele de judecată, în faza judiciară a procedurii exproprierii.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al ari. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Melania Cristiana Bănuţă şi Dan Bănuţă în Dosarul nr. 49.634/3/2010 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi constată că prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 21 ianuarie 2014.

 

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Irina Loredana Gulie

 

ACTE ALE ORGANELOR DE SPECIALITATE ALE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALE

MINISTERUL TRANSPORTURILOR

 

ORDIN

privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 al Autorităţii Feroviare Române - AFER

În temeiul prevederilor art. 16 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 8 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 626/1998 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Feroviare Române - AFER, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 24/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificările si completările ulterioare,

ministrul transporturilor emite următorul ordin:

Art. 1. - (1) Se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 al Autorităţii Feroviare Române - AFER, care funcţionează în subordinea Ministerului Transporturilor, finanţată din venituri proprii, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

(2) Defalcarea pe trimestre a indicatorilor prevăzuţi în bugetul de venituri şi cheltuieli al Autorităţii Feroviare Române - AFER se aprobă de către consiliul de conducere al acesteia.

Art. 2. - (1) Cheltuielile totale aferente veniturilor înscrise în bugetul de venituri şi cheltuieli al Autorităţii Feroviare Române - AFER reprezintă limite maxime şi nu pot fi depăşite decât în cazuri justificate şi numai cu aprobarea ministrului transporturilor.

(2) în cazul în care în execuţie se înregistrează nerealizări ale veniturilor aprobate, Autoritatea Feroviară Română - AFER poate efectua cheltuieli proporţional cu gradul de realizare a veniturilor.

Art. 3. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

p. Ministrul transporturilor,

Manuel Marian Donescu,

secretar de stat

 

Bucureşti, 19 februarie 2014.

Nr. 137.

 

ANEXĂ*)

MINISTERUL TRANSPORTURILOR

BUGETUL DE VENITURI şi CHELTUIELI

pe anul 2014 pentru Autoritatea Feroviară Română - AFER

 

 

 

 

- mii lei -

Cap./ Titlu

Subcap. Articol

Paragraf Alineat

Denumirea indicatorilor

Program 2014

A

B

C

D

1

00.01

10

 

VENITURI PROPRII -TOTAL

55.000,00

00.02

 

 

I.VENITURI CURENTE

54.900,00

29.00

 

 

C. VENITURI NEFISCALE

54.900,00

30.00

 

 

C1. VENITURI DIN PROPRIETATE

100,00

31.10

 

 

VENITURI DIN DOBÂNZI

100,00

 

03

 

Alte venituri din dobânzi

100,00

33.00

10

 

C2. VÂNZĂRI DE BUNURI ŞI SERVICII

54.800,00

33.10

 

 

VENITURI DIN PRESTĂRI DE SERVICII ŞI ALTE ACTIVITĂŢI

54.800,00

 

08

 

Venituri din prestări de servicii

54.000,00

 

16

 

Venituri din valorificarea produselor obţinute din producţia proprie

-

 

20

 

Venituri din cercetare

300.00

 

50

 

Alte venituri din prestări servicii şi alte activităţi

500,00

35.10

 

 

AMENZI, PENALITĂŢI şi CONFISCĂRI

-

 

50

 

Alte amenzi, penalităţi şi confiscări

-

39.10

 

 

II.VENITURI DIN CAPITAL

100,00

 

50

 

Alte venituri din valorificarea unor bunuri

100,00

 

 

 

CHELTUIELI-TOTAL

55.000,00

 

 

 

CHELTUIELI CURENTE

52850,00

10

 

 

Titlul I. CHELTUIELI DE PERSONAL

34.750,00

 

10.01

 

Cheltuieli salariate în bani

26.300,00

 

 

01

Salarii de bază

24.750,00

 

 

04

Spor de vechime

-

 

 

05

Sporuri pentru condiţii de muncă

450,00

 

 

06

Alte sporuri

-

 

 

07

Ore suplimentare

-

 

 

08

Fond de premii

-

 

 

09

Prima de vacanţă

-

 

 

12

Indemnizaţii plătite unor persoane din afara unităţii

520,00

 

 

13

Indemnizaţii de delegare

300,00

 

 

30

Alte drepturi salariale în bani

280,00

 

10.02

 

Cheltuieli salariale în natură

1.000,00

 

 

01

Tichete de masă

1.000,00

 

10.03

 

Contribuţii

7.450,00

 

 

01

Contribuţii pentru asigurările sociale de stat

5.700,00

 

 

02

Contribuţii pentru asigurările de şomaj

150,00

 

 

03

Contribuţii pentru asigurările sociale de sănătate

1.500,00

 

 

04

Contribuţii pentru asigurările de accidente de muncă

50,00

 

 

06

Contribuţii pt. concedii şi indemnizaţii

50,00

20

 

 

Titlul II. BUNURI ŞI SERVICII

16.650,00

 

20.01

 

Bunuri şi servicii

3.480,00

 

 

01

Furnituri de birou

40,00

 

 

02

Materiale pentru curăţenie

10,00

 

 

03

încălzit, iluminat şi forţă motrică

700,00

 

 

 

Apă, canal şi salubritate

100,00

 

 

05

Carburanţi şi lubrifianţi

450,00

 

 

06

Piese de schimb

200,00

 

 

07

Transport

380,00

 

 

08

Poşta, telecomunicaţii, radio, tv, internet

600,00

 

 

09

Materiale şi prestări de servicii cu caracter funcţional

500,00

 

 

30

Alte bunuri şi servicii pentru întreţinere şi funcţionare

500,00

 

20.02

 

Reparaţii curente

700,00

 

20.04

 

Medicamente şi materiale sanitare

10,00

 

 

02

Materiale sanitare

10,00

 

20.05

 

Bunuri de natura obiectelor de inventar

200,00

 

 

01

Uniforme şi echipament

100,00

 

 

03

Lenjerie şi accesorii de pat

-

 

 

30

Alte obiecte de inventar

100,00

 

20.06

 

Deplasări, detaşări, transferări

3.200,00

 

 

01

Deplasări interne

2.500,00

 

 

02

Deplasări în străinătate

700,00

 

20.11

 

Cărţi, publicaţii şi materiale documentare

50,00

 

20.12

 

Consultanţă şi expertiză

-

 

20.13

 

Pregătire profesională

300,00

 

20.14

 

Protecţia muncii

30,00

 

20.30

 

Alte cheltuieli

8.680,00

 

 

01

Reclamă şi publicitate

-

 

 

02

Protocol şi reprezentare

24,00

 

 

04

Chirii

650,00

 

 

07

Fondul conducătorului instituţiei publice

6,00

 

 

30

Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii

8.000.00

55

 

 

Titlul VII. ALTE TRANSFERURI

50.00

 

55.02

 

Transferuri curente în străinătate (către organizaţii internaţionale)

50,00

 

 

01

Contribuţii şi cotizaţii la organisme internaţionale

50,00

57

 

 

Titlul IX. ASISTENŢA SOCIALA

1.400,00

 

57.02

 

Ajutoare sociale

1.400,00

 

 

01

Ajutoare sociale în numerar

1.400,00

 

 

 

CHELTUIELI DE CAPITAL

2.150,00

71

 

 

Titlul XII. ACTIVE NEFINANCIARE

2.150,00

 

71.01

 

Active fixe

2.150,00

 

 

01

Construcţii

50,00

 

 

02

Maşini, echipamente şi mijloace de transport

1.300,00

 

 

03

Mobilier, aparatură birotică şi alte active corporale

-

 

 

30

Alte active fixe

800,00

 

 

 

REZULTAT FINANCIAR

 

 

 

 

VENITURI TOTALE

55.000,00

 

 

 

CHELTUIELI TOTALE

55.000,00

 

 

 

a) Excedent

 

 

 

 

b) Deficit

 

 

 

 

c) Sold disponibil din anul precedent pentru acoperirea deficitului

 

 

Date de fundamentare a cheltuielilor de personal În bugetul de venituri si cheltuieli pe anul 2014:

1) Număr mediu de personal: 508 persoane;

2) Câştigul mediu brut lunar: 4.112 lei/salariat;

3) În câştigul mediu salarial brut lunar de la punctul 2) nu este cuprinsă şi suma aferentă salariilor Directorului General şi a directorilor de organisme (suma de 380 mii lei);

4) În cheltuielile salariale în bani sunt cuprinse şi: indemnizaţiile membrilor Consiliului de Conducere şi ale membrilor Comitetelor directoare ale organismelor (suma de 520 mii lei), precum şi indemnizaţiile de delegare (suma de 300 mii lei);

5) În câştigul mediu salarial brut lunar nu este cuprinsă suma de 280 mii lei, reprezentând diferenţele salariale ce se vor achita urmare sentinţelor judecătoreşti definitive şi irevocabile.

MINISTERUL ECONOMIEI

DEPARTAMENTUL PENTRU ÎNTREPRINDERI MICI ŞI MIJLOCII, MEDIUL DE AFACERI şi TURISM

 

ORDIN

privind aprobarea procedurilor de implementare a Programului de dezvoltare şi modernizare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă, a Programului pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului la finanţare - START, a Programului naţional multianual pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii, a Programului naţional multianual pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului şi a Programului naţional multianual de înfiinţare şi dezvoltare de incubatoare tehnologice şi de afaceri

 

Având în vedere prevederile Legii bugetului de stat pe anul 2014 nr. 356/2013, ale art. 25 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 9 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 430/2013 privind organizarea şi funcţionarea Departamentului pentru întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism,

ministrul delegat pentru întreprinderi mici şi mijlocii, mediul de afaceri şi turism emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aprobă următoarele proceduri de implementare, prevăzute în anexă*):

- Procedura de implementare a Programului de dezvoltare şi modernizare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă, împreună cu anexele aferente;

- Procedura de implementare a Programului pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului la finanţare - START, împreună cu anexele aferente;

- Procedura de implementare a Programului naţional multianual pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii, împreună cu anexele aferente;

- Procedura de implementare a Programului naţional multianual pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului, împreună cu anexele aferente;

- Procedura de implementare a Programului naţional multianual de înfiinţare şi dezvoltare de incubatoare tehnologice şi de afaceri, împreună cu anexele aferente.

Art. 2. - Procedurile de implementare împreună cu anexele aferente sunt parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 3. - Direcţia implementare programe pentru IMM din cadrul Departamentului pentru întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism şi oficiile teritoriale pentru întreprinderi mici şi mijlocii şi cooperaţie vor duce la îndeplinire prezentul ordin.

Art. 4. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Ministrul delegat pentru întreprinderi mici şi mijlocii, mediul de afaceri şi turism,

Maria Grapini

 

Bucureşti, 17 februarie 2014.

Nr. 473.


*) Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 138 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome “Monitorul Oficial”, Bucureşti, şos. Panduri nr. 1.

 

REPUBLICĂRI

 

LEGEA Nr. 135/2007

privind arhivarea documentelor în formă electronică*)

 


*) Republicată în temeiul art. 248 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 1 martie 2013, cu modificările ulterioare, dându-se textelor o nouă numerotare.

Legea nr. 135/2007 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 22 mai 2007.

 

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

 

Art. 1. - Prezenta lege stabileşte regimul juridic aplicabil creării, conservării, consultării şi utilizării documentelor în formă electronică arhivate sau care urmează a fi arhivate într-o arhivă electronică.

Art. 2. - Operaţiunile de prelucrare arhivistică a documentelor în formă electronică se fac cu respectarea dispoziţiilor Legii Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a reglementărilor în vigoare privind conservarea, accesul şi protecţia informaţiei cu caracter public sau privat.

 

CAPITOLUL II

Definiţii

 

Art. 3. - În înţelesul prezentei legi, termenii şi noţiunile de mai jos au următoarea semnificaţie:

a) administrator al arhivei electronice - persoana fizică sau juridică acreditată de autoritatea de reglementare şi supraveghere specializată în domeniu să administreze sistemul electronic de arhivare şi documentele arhivate în cadrul arhivei electronice;

b) arhivă electronică - sistemul electronic de arhivare, împreună cu totalitatea documentelor în formă electronică arhivate;

c) furnizor de servicii de arhivare electronică - orice persoană fizică sau juridică, acreditată să presteze servicii legate de arhivarea electronică;

d) mediu de stocare - orice mediu pe care se poate înregistra sau de pe care se poate reda un document în formă electronică;

e) mesaj electronic - documentul în formă electronică ce conţine date de identificare privind expeditorul, destinatarul, precum şi momentul de timp la care acesta a fost expediat, realizat în scopul transmiterii la distanţă a unei informaţii prin mijloace electronice;

f) regim de acces la document - gradul în care se acordă drept de acces la document de către titularul dreptului de dispoziţie asupra documentului;

g) sistem electronic de arhivare - sistemul informatic destinat colectării, stocării, organizării şi catalogării documentelor în formă electronică în scopul conservării, consultării şi redării acestora;

h) titular al dreptului de dispoziţie asupra documentului - persoana fizică sau juridică proprietară sau, după caz, emitentă a documentului, care are dreptul de a stabili şi modifica regimul de acces la document, conform legislaţiei în vigoare.

 

CAPITOLUL III

Furnizarea serviciilor de arhivare a documentelor în formă electronică

 

Art. 4. - Orice persoană fizică sau juridică are dreptul de a depune spre păstrare documente în formă electronică în cadrul unei arhive electronice, în condiţiile prezentei legi.

Art. 5. - Furnizarea serviciilor de arhivare electronică nu este supusă niciunei autorizări prealabile şi se desfăşoară în concordanţă cu principiile concurenţei libere şi loiale, cu respectarea actelor normative în vigoare.

Art. 6. - (1) Cu 30 de zile înainte de începerea activităţilor legate de arhivarea documentelor în formă electronică, persoanele care intenţionează să furnizeze servicii de arhivare electronică au obligaţia de a notifica autoritatea de reglementare şi supraveghere specializată în domeniu cu privire la data începerii acestor activităţi.

(2) Odată cu efectuarea notificării prevăzute la alin. (1), administratorul arhivei electronice are obligaţia de a comunica autorităţii de reglementare şi supraveghere specializate în domeniu toate informaţiile referitoare la procedurile de securitate şi de conservare utilizate, precum şi orice alte informaţii cerute de către autoritatea de reglementare şi supraveghere specializată în domeniu.

(3) Administratorul arhivei electronice are obligaţia de a comunica autorităţii de reglementare şi supraveghere specializate în domeniu, cu cel puţin 10 zile înainte, orice intenţie de modificare a procedurilor de securitate şi de conservare, cu precizarea datei şi orei la care modificarea intră în vigoare, precum şi obligaţia de a confirma, în termen de 24 de ore, modificarea efectuată.

(4) În cazurile de urgenţă în care securitatea serviciilor de arhivare este afectată, administratorul arhivei electronice poate efectua modificări ale procedurilor de securitate şi de conservare, urmând să comunice, în termen de 24 de ore, autorităţii de reglementare şi supraveghere specializate în domeniu, modificările efectuate şi justificarea deciziei luate.

(5) Administratorul arhivei electronice este obligat să respecte, pe parcursul desfăşurării activităţii, procedurile de securitate şi de conservare declarate potrivit alin. (2)-(4).

 

CAPITOLUL IV

Crearea arhivei electronice

 

Art. 7. - Primirea unui document în formă electronică în arhiva electronică este condiţionată de îndeplinirea următoarelor cerinţe:

a) semnarea documentelor în formă electronică, cu semnătura electronică extinsă a titularului dreptului de dispoziţie asupra documentului, denumită în continuare semnătură electronică;

b) valabilitatea semnăturii electronice a titularului dreptului de dispoziţie asupra documentului;

c) depunerea cheii de criptare şi decriptare pentru documentele criptate care cad sub incidenţa Legii nr. 16/1996, cu modificările şi completările ulterioare;

d) transmiterea informaţiilor prevăzute la art. 8 alin. (2). Art. 8. - (1) Documentul în formă electronică ce îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 7 este semnat electronic de către administratorul arhivei electronice, cu semnătura electronică, în care se atestă şi faptul că documentul respectiv are valoare de original sau copie, conform hotărârii titularului dreptului de dispoziţie asupra documentului. Documentul în formă electronică, astfel identificat, este arhivat în locaţia stabilită de administratorul arhivei electronice.

(2) Administratorul arhivei electronice ataşează, pentru fiecare document în formă electronică arhivat, o fişă în formă electronică, ce va conţine cel puţin următoarele informaţii:

a) proprietarul documentului în formă electronică;

b) emitentul documentului în formă electronică;

c) titularul dreptului de dispoziţie asupra documentului;

d) istoricul documentului în formă electronică;

e) tipul documentului în formă electronică;

f) nivelul de clasificare a documentului în formă electronică;

g) formatul digital în care este arhivat documentul în formă electronică;

h) cuvintele-cheie necesare identificării documentului în formă electronică;

i) elementele de localizare a suportului fizic;

j) identificatorul unic al documentului în formă electronică, în cadrul arhivei electronice;

k) data emiterii documentului;

l) data arhivării;

m) termenul de păstrare a documentului.

(3) în cazul în care documentul în formă electronică a fost generat prin transferarea informaţiei de pe suport analog pe suport digital, fişa va conţine în plus următoarele informaţii:

a) referiri la proprietarul originalului şi locaţia în care se găseşte originalul;

b) metoda de transfer utilizată;

c) dispozitivul hardware utilizat;

d) programul de calculator utilizat.

Art. 9. - (1) Administratorul arhivei electronice este obligat Să înregistreze şi să ţină evidenţa tuturor documentelor în formă electronică, intrate în arhiva electronică în cadrul unui registru în formă electronică.

(2) Accesul la registrul arhivei electronice este public numai pentru documentele pentru care titularul dreptului de dispoziţie asupra documentului a stabilit un regim de acces public.

(3) Referinţa, în registrul arhivei, la un document care face parte din categoria documentelor clasificate, poate fi obţinută în funcţie de drepturile de acces ale solicitantului.

Art. 10. - (1) Administratorul arhivei electronice trebuie să dispună de resurse financiare pentru acoperirea prejudiciilor pe care le-ar putea cauza cu prilejul desfăşurării activităţilor de arhivare electronică. Modalitatea asiguratorie se stabileşte prin decizie a autorităţii de reglementare şi supraveghere specializată în domeniu.

(2) în cazul în care arhiva electronică conţine sau urmează să conţină documente clasificate, administratorul arhivei electronice trebuie să îndeplinească condiţiile legale privind protecţia informaţiilor clasificate.

Art. 11. - Fişa de însoţire a documentului va fi arhivată separat de document şi înregistrată în registrul electronic al arhivei electronice. În cazul în care fişa face referire la un document clasificat, referinţa în registru va fi criptată.

 

CAPITOLUL V

Conservarea arhivei electronice

 

Art. 12. - (1) Administratorul arhivei electronice este obligat să păstreze codul-sursă al tuturor programelor utilizate pentru construirea şi exploatarea arhivei electronice, în fişiere semnate electronic şi clasificate, după caz.

(2) Administratorul arhivei electronice este obligat să depună la Arhivele Naţionale o copie a codului-sursă al tuturor programelor utilizate pentru construirea şi exploatarea arhivei electronice.

(3) în cazul în care administratorul arhivei electronice nu dispune de codul-sursă, prevederile alin. (1) şi (2) se aplică pentru codul-sursă executabil.

Art. 13. - (1) Administratorul arhivei electronice are obligaţia să asigure întreţinerea şi să pună la dispoziţie programe informatice, care să permită translatarea oricărui document în formă electronică, arhivat din formatul în care a fost generat într-un format care să permită vizualizarea, reproducerea şi stocarea documentului respectiv la nivelul tehnologiilor în uz curent.

(2) în momentul arhivării unui document generat într-un format nerecunoscut de produsele existente în biblioteca de algoritmi şi programe informatice, administratorul arhivei electronice are obligaţia ca, odată cu arhivarea documentului, să adauge în biblioteca descrierea formatului acestuia, precum şi programele informatice cu care documentul a fost generat şi poate fi vizualizat.

 

CAPITOLUL VI

Consultarea arhivei electronice

 

Art. 14. - (1) Regimul de acces la un document în formă electronică, precum şi modificarea acestuia se stabilesc exclusiv de către titularul dreptului de dispoziţie asupra documentului printr-un act, care va fi semnat atât de titularul dreptului de dispoziţie asupra documentului, cât şi de administratorul arhivei electronice.

(2) Regimul de acces la documentul în formă electronică, stabilit în conformitate cu alin. (1), va fi înscris în fişa de format electronic a documentului, iar actul prin care s-a stabilit acest regim, generat electronic sau transferat în format electronic, va constitui o anexă a documentului arhivat.

(3) Administratorul arhivei electronice este obligat să respecte regimul de acces la document, stabilit conform alin. (1), atât la arhivare, cât şi la acordarea accesului la documentul în formă electronică din arhivă.

(4) Răspunderea pentru stabilirea regimului de acces la un document în formă electronică revine în exclusivitate titularului dreptului de dispoziţie asupra documentului, iar răspunderea pentru respectarea regimului de acces la documentul în formă electronică, atât la arhivare, cât şi la acordarea accesului la document, revine administratorului arhivei electronice.

Art. 15. - Administratorul arhivei electronice va asigura, în condiţiile prevăzute la art. 14 şi în concordanţă cu prevederile legislaţiei în vigoare, modul de acces permanent sau la cerere, pentru fiecare document în formă electronică în parte.

Art. 16. - Administratorul arhivei electronice are următoarele obligaţii:

a) întreţinerea arhivei electronice;

b) crearea unei arhive electronice de siguranţă, care să cuprindă toate documentele în formă electronică arhivate şi care se actualizează permanent off-line;

c) utilizarea unui sistem de securitate omologat, care să garanteze integritatea, securitatea şi, unde este cazul, confidenţialitatea documentelor în formă electronică arhivate;

d) asigurarea redării oricărui document în formă electronică conţinut în arhivă;

e) asigurarea distrugerii documentelor a căror perioadă de arhivare a expirat;

f) notificarea autorităţii de reglementare şi supraveghere specializate în domeniu, cu cel puţin 60 de zile înainte, a intenţiei de încetare a activităţii, cu excepţia cazurilor de forţă majoră. În acest caz, administratorul arhivei electronice are obligaţia de a transfera arhiva electronică către alt furnizor de servicii de arhivare electronică, cu acordul autorităţii de reglementare şi supraveghere specializate în domeniu.

Art. 17. - (1) Arhivele electronice sunt depozitate în centre de date supuse autorizării prealabile, cu respectarea normelor privind asigurarea:

a) integrităţii şi securităţii documentelor în formă electronică;

b) securităţii şi integrităţii spaţiului ocupat de echipamentele care găzduiesc arhivele electronice;

c) recuperării informaţiei în urma dezastrelor naturale, conform reglementărilor în vigoare.

(2) în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, autoritatea de reglementare şi supraveghere specializată în domeniu va emite norme metodologice privind autorizarea centrelor de date.

 

CAPITOLUL VII

Contravenţii

 

Art. 18. - Nerespectarea dispoziţiilor prezentei legi atrage, după caz, răspunderea contravenţională, civilă sau penală.

Art. 19. - Constituie contravenţie dacă, potrivit legii, nu constituie infracţiuni, nerespectarea de către administratorul arhivei electronice a prevederilor art. 6, 8, 9,11, 15 şi 16.

Art. 20. - Contravenţiile prevăzute la art. 19 se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei la 10.000 lei.

Art. 21. - (1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute în cadrul prezentului capitol sunt de competenţa personalului cu atribuţii de control din cadrul autorităţii de reglementare şi supraveghere specializate în domeniu.

(2) Contravenţiilor prevăzute în prezentul capitol le sunt aplicabile prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 22. - (1) Responsabilitatea aplicării dispoziţiilor prezentei legi şi a reglementărilor legate de aceasta revine autorităţii de reglementare şi supraveghere specializate în domeniu, prevăzută la cap. IV din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, cu modificările ulterioare.

(2) în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi autoritatea de reglementare şi supraveghere specializată în domeniu, în colaborare cu Arhivele Naţionale, va elabora reglementări şi metodologii în aplicarea prezentei legi, procedura acordării, suspendării, retragerii deciziei de acreditare a administratorului arhivei electronice, precum şi a autorizării centrelor de date.


Copyright 1998-2024
DSC.NET All rights reserved.